galeria cu vita salbatica rezumate

8/10/2019 Galeria Cu Vita Salbatica Rezumate

1/26

Galeria cu vita salbatica - roman de Constantin oiu

GALERIA CU VITA SALBATICA - Roman de Constantin Toiu, aparut la Editura Eminescu,Bucuresti, . Considerata de autorul insusi ca fiind cartea vietii sale, Galeria cu vita salbatica este rodulunei chinuitoare aspiratii si al unei trudnice elaborari: Cum am ajuns sa scriu acest roman? Mult timp l-am visat, la propriu.

Adica dormeam, visam ca l-am scris, si cand ma trezeam, ma simteam ca orice ins care doreste cevairealizabil si de care constientul sau se milostiveste facandu-l sa traiasca acel lucru macar in somn"{Romanul romanesc in interviuri, voi IV, partea I, Antologie de A. Sasu si M. Vartic, Bucuresti, 1991,

pp. 339-340). Fragmente din caietele autorului care (sub titlul Note razlete) insotesc editia a doua si atreia a romanului consemneaza data precisa in care incepe redactarea: ,Duminica, 5 ian. . Start la roman,

primele doua pagini"

Din acest moment, intreaga putere creatoare este canalizata spre implinirea operei. Volumul de eseuri siinsemnari de calatorie Pretexte, aparut la Bucuresti, Editura Albatros, in 1973, e considerat doar caexercitiu stilistic, necesar pentru roman: Stilul Galeriei m-a preocupat foarte mult, si in Pretexte amincercat sa gasesc tonul" (v. Romanul romanesc in interviuri, loc. cit, p. 345).

Prin plasarea evenimentelor in anii '50 si folosirea ca material epic a unor situatii de viata marcate politic,specifice epocii si devenite topoi pentru o intreaga clasa narativa (precum excluderea din partidulcomunist, denuntul, ancheta politica etc), Galeria se inscrie in proza obsedantului deceniu".

Desi nu-i este straina preocuparea pentru stabilirea adevarului, romanul nu se revendica, totusi, precummajoritatea scrierilor din aceeasi serie tematica (datorate lui M. Preda, A. Buzura, D. R. Popescu etc), dela o poetica a adevarului. De altfel, Constantin oiu refuza blazonul -de mare onoare in epoca - alscriitorului de curaj, preferand sa se inscrie in clasa mestesugarilor, adica a profesionistilor: Nu cred cain literatura curajul nud de a numi ceea ce pare mai greu de numit ajunge spre a deveni artist. Ramanecum spui. Si cei mediocri sustin adevarul, dar el nu apartine celor mediocri" (Argumentul autorului laeditia a doua). Or, felul spunerii, asadar tipul de constructie romanesca, decurge din modul in care econceput raportul dintre realitate si fictiune, problema nu o data discutata de personajele romanului(scriitori, critici, editori), in tot atatea pagini de poetica implicita. Pentru Silica Georgeoiu, directorulediturii la care lucreaza Chirii Merisor, realitatea, in stare bruta, neprelucrata, intrece cu mult puterea detransfigurare a artei: Voi stati si munciti aicea pentru gloria culturii si literaturii inspirate din viata sihabar n-aveti ce se intampla in viata reala, ce povesti formidabile contine ea, realitatea asta, pe care voivreti atata s-o reflectati", in opinia unui scriitor sudamerican, oaspete al editurii, in sfera realitatii seinscrie si imaginatia, iar solutiile cele mai realiste sunt tocmai cele imaginare. Realitatea (si raportul ei cu

povestea) il preocupa si pe Isac, tanarul locatar paralitic al Galeriei, cel care, tocmai prin imobilismul sau,intrupeaza in roman conditia de totdeauna a Povestitorului obsedat de una si aceeasi tema, viata pur si

simplu".El, care arhiveaza intamplarile traite de ceilalti, rostuindu-lc totodata in poveste (Isac e cel mai importantnarator, dand viziunea de ansamblu), opteaza pentru alianta cu realitatea, inteleasa proteic, cuprinzandlaolalta faptele, gandurile, imaginatia protagonistilor ei. Personajul prin care se dezvaluie, insa, odimensiune polemica a modului de a concepe realitatea si, mai ales, a felului in care aceasta e pusa in

pagina romanului este Cavadia, stralucit critic, prietenul lui Chirii. intr-un articol, acesta acuzavizualitatea excesiva a prozatorilor autohtoni (plini de tirania vederii") si deplange faptul ca romancieriinu cauta modele in muzica, ceea ce ar fi putut da o dimensiune noua prozei romanesti, ca putere deconstructie, stiinta a armoniei si echilibrului, degrosate de anecdotica si de marlanii pitoresti." Indiferentcat de indatorat compozitiei muzicale, cert este ca la nivelul constructiei, romanul constituie o realizare de

exceptie a prozei romanesti postbelice. Mai multe strategii narative (admirabil supravegheate) concura lacrearea unei arhitectonici savante, somptuoase, care reuseste, in acelasi timp, sa dea impresia de suplete sifluiditate. O mare insemnatate o detine perspectiva narato-riala, multipla, cu subtile treceri de voce de laChirii la Isac, treceri in care Chirii nu foloseste niciodata persoana I, cata vreme Isac e plurivoc, folosind


2/26

persoana I singular si plural, persoana a treia. Pe langa faptul ca dinamizeaza expunerea, procedeulpunctului de vedere fluctuant (atribuit, majoritar, lui Isac si, prin el, Galeriei) este menit sa sublinieze - sila nivelul constructiei textuale - fragila existenta, mereu amenintata, a protagonistului.

El nu gaseste sustinere si protectie decat din partea Galeriei, a Ech ipei cu care trecem prin lume", eainsasi plapanda, macinata de boli, de frustrari si de solitudine (plapandul cor tragic alcatuit in jurul luiChirii"), inapta pentru actiuni energice in favoarea protagonistului, capabila sa ofere ocrotirea doar prinfragile cuvinte. Dar cum, dupa expresia comandorului, tatal lui Isac, din doua slabiciuni poate sa rezulteo forta", din intalnirea acestor existente slabe", din intersectarea firavelor lor cuvinte, se naste forta tare,absolvitoare, a romanului insusi. Fluctuatia si mobilitatea caracterizeaza si configuratia temporala aGaleriei .

Ignorand cronologia, precum si alternanta mecanica (de tipul trecut/ prezent), cele trei planuri temporaledominante interfereaza cu multa subtilitate, de care sunt responsabile retrospcctiile, anticiparile, dar sischimbarile, abia perceptibile, de ritm narativ. Planul prezent, cu valoarea de etalon, relativ restrans (nov.1957 -febr. 1958), evolueaza cu o lentoare ce contravine potentialului conflictual, incendiar, alevenimentelor relatate: in pivnita anticariatului lui Ilary Brummer sunt intemnitate cartile unui profesoruniversitar, Chirii isi uita jurnalul personal in cabina de proba a unui magazin de confectii, arestareaPraxiteei, distinsa amfitrioana de la Vizuina cu hoti (reprezentanta aristocratiei), indepartarea statuii luiStalin, scurta vacanta a lui Chirii la Jurilofca (dorit loc de refugiu, care se dovedeste scena unor altedrame, locale), moartea anticarului si a comandorului, anchetarea, condamnarea si, la foarte scurt timp,sinuciderea lui Chirii in inchisoare. Acest timp precipitat (fie el sub presiunea Raului istoric, fie sub

pecetea, la fel de necrutatoare, a destinului) admite momente de (aparenta) liniste, in care se consumacolocviile protagonistilor, mesele de la Capsa sau petrecerea scriitorilor la Mogosoaia, precum si intalniridatatoare de speranta: Chirii il intalneste la Jurilofca pe straniul copil Izot, traind astfel, indirect siconcentrat, experienta paternitatii, iar mai tarziu, la Bucuresti, pe Lucretia, singura femeie de care nu esteasediat si pe care o alege el insusi. Din acest plan etalon, se fac trecerile spre trecut (in special anul 1950,cand Chirii este exclus din partid, dar si spre un trecut mai indepartat, spre a contura biografiile

personajelor) si spre viitor (1965, 1967), acesta din urma conceput ca un timp al primenirii si al

normalitatii; desenat, insa, in culori foarte optimiste, viitorul e marcat de artificialitate si face deserviciiunei naratiuni care isi trage resursele din tragic: Pe urma, praful, murdaria, se dusera.

Totul redeveni curat. Totul lucea iarasi, ca dupa potop, cand lumea trage dedesubt o linie si incepe o viatanoua". O mentiune speciala se cuvine acordata configuratiei spatiale in roman.

Chiar daca se revendica in constructie de la un model muzical, Constantin oiu stapaneste impecabilvizualitatea, cu o atentie speciala pentru amanuntul care concretizeaza si fixeaza, ce pare indatorata - maimult decat principiilor prozei - unor principii de constructie teatrala, in care scenografia intra intr-unregim de corespondente organice cu actiunea si discursurile protagonistilor. O relatie intima leaga inGaleria personajele de obiectele din jurul lor (fie ele obiecte nein-sufletite, peisaj, bucate etc).

In plus, fiecare topos (chiar atunci cand in realitatea lui sunt angajate vaste descrieri de tip realist) are osubliniata incarcatura simbolica, semnificand intotdeauna si altceva. Astfel sunt construite anticariatul luiBrummer (bazilica, loc apocaliptic, mai tarziu crematoriu), galeria casei Sumbasacu (semnificatiasuplimentara c cea de confesional), odaia lui Axenle (templul laic al ratiunii), casa familiei Merisor dinstrada Dristorului etc.

In aceasta constructie de mare rafinament, cateva episoade apar ca distonante, ca ieftine abtibilduri lipite,total neinspirat, pe un obiect de mare pret.

E vorba de paranteza" inutila, nercclamata de economia naratiunii, ce retine inmormantarea marelui poet

in 1967 (transparent: T. Arghezi) la care participa tanarul secretar general in functie al comitetuluicentral" ce, avand praf pe pantofi (colbul tarii), aduce cel mai frumos omagiu Artistului. La fel deneverosimil e episodul in care episcopul, unchiul lui Cavadia, primeste, tot in 1967, de la oficialitati, cele


3/26

mai frumoase felicitari din toata cariera sa ecleziastica". Dctasandu-sc prin felul cum spune, princonstructia cu adevarat remarcabila. Galeria se distinge in cadrul prozei obsedantului deceniu" si prinsolutiile tematice propuse, care se dovedesc, astazi, nu numai innoitoare pentru respectiva orientare, dar siconsistente estetic, asigurand romanului o rezistenta de durata. Prima tema importanta a cartii este temaIstoriei, frecvent intalnita in proza obsedantului deceniu".

La Constantin oiu , insa, tema Istoriei (in intelesul ei suprapersonal, comunitar, politic) interfereaza cutema cartii, in intelesul ei de istoric unica, ordonatoare, avand un sens atribuit din perspectiva unui destinindividual. Or, Istoria agresiva, revolutionara, ce intervine abuziv in viata personajelor din Galeria(istoria, taras-grapis, merge-nainte, vor sari aschii din noi, dar ea merge inainte", s. m., S. C.) isi excludedin start martorii si nu da drept de existenta istoriilor, intrucat ele sunt nuantate, variate, personale, asadar- din perspectiva unei puteri totalitare - subversive. Condamnate sunt, deopotriva, in acest veacintransigent, cuvintele lui Shakespeare, Martorul arhetipal (in superba scena ce deschide romanul, in

pivnita anticarului este azvarlita si o editie englezeasca, in unsprezece tomuri, din opera shakespeariana)si cuvintele martorului anonim Chirii Merisor, autorul unui jurnal personal. Alaturi de destinul dramatic(prin urmare eroic) al martorului ad-hoc, insa autentic, care este Chirii, Galeria investigheaza - cu oluciditate din nou singulara in perimetrul clasei ei - si existenta in anii '50 a martorilor de profesie, a

scriitorilor. Neindoielnic, figura scriitorului este cea a unui ins in contratimp atat cu propria misiune, catsi cu epoca sa. Simptomatic e cazul poetului Ariei Scarlat, un mosneag senil, al carui ideal cultural este dea-si regasi volumul de versuri Trambitele soarelui (editia a unsprezecea !) in buzunarul salopetelormuncitoresti. Altadata, pe cand orasul serbeaza in tacere demontarea statuii lui Stalin, scriitorulAldebaran ii aduce omagiul in poemul Statuile nu mor niciodata. Deloc intamplator, de asemenea, casa decreatie de la Mogosoaia poarta supranumele de Maison de l'oubli, unde scriitorii - deveniti din cavaleri aimemoriei, maestri ai uitarii - monteaza grotesc (intr-o veselie de carnaval") incoronari efemere. Dinacest punct de vedere, romanul lui Constantin oiu se recomanda drept o replica grava, recuperatorie, aacelor aduceri aminte care - in rasparul epocii, ce traieste mai degraba frenezia uitarii - si-au gasit adapostin anonime, subtile, nefericite galerii cu vita salbatica.

A doua tema majora a cartii, prin care Galeria cu vita se distanteaza hotarat de proza obsedantuluideceniu", este tema vinovatiei.

Acolo unde majoritatea prozatorilor apeleaza - pentru a explica abuzurile politice - la tema eroriiregretabile, dar reparabile, scuzabila (de nu chiar necesara) prin tineretea Revolutiei, Constantin oiu

pune in pagina, transant, tema vinovatiei, investigata, narativ, la mai multe paliere. E vorba, mai intai, deo vina magmatica, originara - ii va explica Brummer lui Chirii - inscrisa in fiinta individului, unLeviathan care dormiteaza in psihicul fiecarui om, intretinandu-i constiinta tulbure a pacatului, ce eimblanzita doar de giulgiul curat si atat de gingas al inteligentei speciei, cu atata efort tesut, ca de omama buna si grijulie". Or, explica acelasi Brummer in rol de hermeneut, societatile democratice isi aparamembrii de monstrul care salasluieste intr-insii, acordandu-le prezumtia de inocenta, socotind omul o

scanteie divina din focul universal". Cu totul altfel se intampla in societatile totalitare, care starnescLevialhanul si intretin o culpa generalizata: Si invers, catastrofala pentru om, pentru cultura, politica,societate, ce vrei, este cealalta pozitie posibila - esti atent?ma urmaresti? - numita prezumtia de vinovatie,tipica autocratiei neincrezatoare, in care prima reactie e de suspiciune () Pacatul originar devenit politicade stat!" (subl.

In text). Acestei politici autocrate, care nesocoteste nevoia fundamentala si individuala de confesiune,instaurand, in schimb, false confesionale colective (sedinte publice de partid), unde se pastreaza doarritualul spovedaniei (sub forma autocriticii) pentru un continut marcat politic, ii cad victima inocentii, ceisinceri.

Chirii, Reta, comandorul, in mare masura Axente (proletarul atipic si solitar) repeta aceeasi greseala: eisunt incapabili sa utilizeze protocolurile marturiei mincinoase cerute de partid. Excluderea lui Chirii sedatoreaza -observa Cavadia, foarte abil in jocurile puterii -faptului ca fusese nepermis de sincer, de o


4/26

sinceritate prosteasca'. Condamnarea politica de mai tarziu rasplateste toi un acces de sinceritate, acarui expresie este Jurnalul, care devine - intr-o societate noua, optimista si robusta" - un caiet plin deindoieli si de observatii ostile".

In aceasta confruntare cu puterea, sinuciderea lui Chirii in temnita nu e gestul unui infrant, ci actul ultimal unui nesupus, care se incapataneaza sa rosteasca (chiar intr-o forma extrema, sacrificiala), intr-o lume auniformelor, eu. Societatea autocrata, asadar, preocupata sa intretina, in folosul ei, slarea de culpa,suspenda sansele de absolvire si lasa loc doar pentru pedeapsa. Episodul de la Jurilofca pune cel mai binein pagina (la nivel comunitar) acest dezacord: vechiul sat lipovenesc tinde sa-si expieze vina (crimele

petrecute aici) aducand jertfa lui Dumnezeu, singurul ce poate conferi mantuire, chiar daca aceasta atrageasupra-i pedepsele autoritatii politice. Nu numai la Jurilofca, insa, omul cauta locuri privilegiate,confesionale autentice, unde izbavirea sa fie posibila si de unde, renascut, sa plece,mai departe, cine stiein ce alta erezie scanteietoare a lumii".

Fara indoiala, Galeria are un atare rol absolvitor (o iertare dinainte promisa"), iar locuitorul ei, Isac, eduhovnicul prin excelenta. El este singurul care, tulbure si indirect vinovat de moartea prietenului sau dinadolescenta, si-a platit vina (expiind-o) prin interventie divina si care reintra, astfel, primenit, in interiorulnumelui sau (Isac), cel ce, purtand semnele jertfei implinite, poate sa asculte spovedaniile celorlalti.Deloc intamplator, relatia cea mai stransa Isac o intretine cu Chirii, care este culpabilul in stare pura,resim-tand cel mai acut nevoia de ispasire si de iertare; lipsit fiind de vinovatii reale, neaducand atingeresemenilor sai, el traieste, cu intensitate, o vina fara suport, reiterand insusi pacatul originar. Considerat deBrummer drept un specialist in procesele de constiinta pe care ni le intentam singuri. Chirii - in altaopinie, cea a Galeriei - se pedepseste singur ca sa se rascumpere pentru o vina de cele mai multe oriimaginara'. In inventarul vinovatiilor, o alta manifestare a starii de culpa, in varianta demonica, apare laLuisa Grontan.

Apriga acuzatoare Ia excluderea lui Chirii, aceasta Avestita, fata Satanei (in expresia aceleiasi Galerii) isifoloseste cainta ca un mod de a-si poseda victima. Varianta ei de exorcism e la fel de primejdioasa pentruChirii intrucat -prezidata fiind de un demon dogorator" - nu se indreapta spre un liman al impacarii, ci se

sprijina, in adanc, pe un scenariu valpurgic, de devorare a barbatului.

In afara acestor teme la vedere, Constantin oiu prelucreaza, sub camuflaj, ascunsa sub faldurileinselatoare ale naratiunii (ce degaja un acut sentiment al vietii, fie ea si in deriva), tema mortii. Dinaceasta perspectiva, traseul eroului se. Iasa citit ca o preparare pentru propria moarte. Jalonat de obiecteoarecare ce trimit mesaje obscure (precum ingerul de cires strangulat, aflat in odaia sa), pe drumul parcursde Chirii moartea face hulpave semne: eroul asista la incinerarea lui Brummer, parintele sau spiritual, si lainmormantarea comandorului; la Jurilofca participa la o masa festiva a autoritatilor care, sub auspiciile

preotului lipovean, are semnificatia abia deghizata de praznic; reintors la Bucuresti, e spectatorul (de fapt,beneficiarul in avans al propriei) slujbe de inmormantare tinuta in cavoul de la Mogosoaia de Cavadia,nepotul episcopului. Treptat, semnele thanatice se personalizeaza, isi dezvaluie, tot mai lamurit,

destinatarul: in una dintre ultimele nopti ale anului 1957, Chirii isi viseaza propria moarte.

La scurt timp, el nu va pregeta sa si-o dea. Depasind locurile comune ale prozei romanesti postbelice,Galeria e un roman remarcabil, inalta sa calitate fiind pe deplin sustinuta de realizarea artistica, deconstructia romanesca impecabila (exceptand abtibildurile pe care autorul ar fi dator sa le indeparteze) side frumusetea scriiturii ce e asezata, omagial, in una dintre fantele livresti ale cartii, in descendentaCrailorlui,Mateiu Caragiale.


5/26


6/26

devenind un luptator devotat pentru independenta nationala. Misiunea pe care trebuie sa o indeplineascapresupune abilitate si eforturi supraomenesti. Obstacolele pe care trebuie sa le infrunte sunt nespus degrele. Nang ramane o frumoasa figura de luptator patriot, un personaj de actiune care imbogateste galeriaeroilor lui Marin Preda, in general mai inchisi in ei, mai framantati. Ca structura psihologica, el nu e dinspita medievala a lui Moromete, ci mai sigur din aceea a lui Ilie Barbu si Anton Modan, dupa momentulregasirii constiintei propriei demnitati umane, cand se desfasoara si se incalzesc.

Romanul Risipitorii a aparut in 1962 si reprezinta pentru Marin Preda trecerea de la stilul epicindirect la stilul epic direct, acela care da posibilitatea autorului sa-si exprime ideile fara a mai recurge lalimbajul personajelor. Prozatorul stie mai mult decat eroii sai si, intervenind in dialogul cartii, devine elinsusi un personaj si anume personajul cel mai bine plasat pentru a judeca pe celelalte si a da faptelor, laurma, o viziune unitara, coerenta. Risipitorii constituie, deci, in multe privinte, o carte de experiment sifaptul ca Marin Preda a dat trei versiuni arata ca la dificultatile demersului s-au adaugat si o nemultumirede ordin estetic fata de solutiile initiale. Asa cum se prezinta in forma definitiva, Risipitorii este romanulunei familii si, lucru nou la Marin Preda, romanul unui sentiment. El acopera o mare arie sociala si seintinde pe spatiul a doua generatii : parintii (Petre si Rodica Sterian, Toma Sterian) si copii (Constanta,Vale, Gabi, dr. Munteanu, Mimi Arvanitache). Materia romanului o constituie dramele copiilor si,analizandu-le, talentul lui Marin Preda isi regaseste forta lui reala.

Volumul al II-lea alMorometilorapare dupa mai bine de un deceniu de la aparitia celuidintai, in anul 1967. Actiunea lui este grupata in jurul anului 1950. Moromete dinainte, devenit punct dereferinta literara, e mai viu, mai fascinant, de o mai inalta spiritualitate decat cel de acum, mohorat, farastralucire, ca un general trecut in rezerva. Romanul nu este cu totul detasat de primul, dar e scris altfel, cualta tehnica epica si la alta varsta spirituala. Intre primul si al doilea volum, prozatorul a scris si altfel deliteratura, a cunoscut alte forme epice, contactul lui cu proza occidentala nu a ramas fara consecinte pe

plan epic. Si in volumul al II-lea, Morometiiramane romanul lui Ilie Moromete, desi cartea vizeaza orelatie sociala mai intinsa si chiar o epoca in totalitatea ei. Ce se impune insa si da o impresie de neuitat edestinul batranului taran, trecut prin multe, iesit din zona de umbra in care o existenta sociala nemiloasa ilaruncase. In epoca de tranzitie, Moromete dispare ca erou activ. Personajul are aici un destin mediocru iar

evenimentele il coplesesc. Cand totul pare iremediabil pierdut si Moromete joaca farsa imbolnavirii,personajul capata aura tragica pe care o pierduse. In momentul cand Moromete se ridica din inchipuita luiboala si pune mana pe par pentru a face ordine in familie, el iese din zodia mediocra in care traise panaatunci si redevine eroul tragediei sale. In spatele replicilor formulate cu aceeasi dezinvoltura, se simte camultumirea eroului nu mai e aceeasi. Rolul lui de stapan absolut, nu-i mai dau siguranta de inainte. Rolullui de stapan absolut in familie ii fusese retras, feciorii plecati la Bucuresti nu se mai intorc, iar cand tatal,hotarat sa refaca unitatea familiei, ii cheama cu o nefireasca duiosie, refuzul lor ia forme neasteptate.Catrina il paraseste si ea, amenintand-ul cu pedepse biblice. Nici un copil nu-l mai asculta si observatiilelui spirituale se intorc impotriva sa. Discutiile dintre Moromete si fiul sau capata sensul unei confruntariintre doua moduri de a concepe viata, in ultima instanta intre doua civilizatii.

Eroul principal al volumului al doilea e Niculae Moromete. Ilie Moromete e prea putin implicat,el fiind redus la un rol secundar de simplu spectator din afara a faptelor. Descrierea peripetiilor lui

Niculae prilejuieste autorului nu numai o pagina vie de istorie, dar si o capodopera de observatie apsihologiei taranesti superioara intr-un moment de mare incordare, de ezitare intre acceptarea necesitatiisi refuzul ei.

In ideea de monografie, vizand o atitudine proprie fata de existenta, in toate actele fundamentaleale vietii, Marin Preda se aproprie de Rebreanu, din directia unei proze in care analiza psihologica emagistrala. Morometii e si sub acest aspect opera unei elaboratii exemplare.

Romanul Marele singuratic a aparut in 1972 si este o reluare dintr-o alta perspectiva a

romanului Morometii. Prin acesta, Marin Preda revine la romanescul traditional cu o experienta noua.Personajul principal este Niculae, fiul cel mic al lui Moromete. Cunoastem din volumul al II-lea alromanului Morometii istoria esecului sau politic si retragerea sa la o ferma din jurul capitalei. Istoria


7/26

acestei retrageri este continuata in romanul Marele singuratic. Toate aceste reluari, reveniri, arata caMarin Preda vrea sa duca pana la capat istoria unei familii si ca biografia personajelor sale nu esteincheiata. Figura tatalui apare si in acest roman, desi, este limpede ca romanul e acaparat de problemelefiului. Dar, intotdeauna cand vine vorba de acest personaj, naratiunea capata o vibratie noua, celelalte

personaje intrand in umbra. Autorul a imaginat inMarele singuratic un roman cu multiple sensurisimbolice, care comunica, cu o evidenta participare lirica, lucruri esentiale despre om, despre iubire,despre adevar.

Marin Preda, prin toata opera sa, a cultivat o literatura inspirata din realitatile contemporane,abordand teme morale sau existentiale intr-un stil epic de mare densitate, care a asezat proza romaneasca

pe terenul solid al observatiei psihologice.

Marin Preda a primit premiul Uniunii Scriitorilor cu Marele singuratic. Este, de fapt, romanul fiului,al lui Niculae, n care apare neateptat i tatl, marele personaj, Ilie Moromete.

n romanul aprut n 1972, Niculae Moromete apare retras la o ferm horticol de lng Bucureti, dupce fusese exclus din activul de partid. Se recalific, prin munca la ser, n timp ce urmeaz studiilesuperioare, apoi devine inginer horticol. Este ndrgostit de pictoria Simina Golea, alturi de care face o

cltorie n satul lui natal, pentru a-i arta locurile n care a copilrit. Triete cu ea o frumoas poveste dedragoste. Ea ntreba: Aceast lume cu cai care vin cu gturile spre crua familiei, care se pregtete dentoarcerea acas sub un asfinit scldat n culori de foc, aceast lume mai exist oare? Ct liric,atta culoare. Niculae Moromete i-a rspuns prin durerea sa: De foarte curnd, ea nu maiexist.Romanul grupeaz dou lumi: cea a trecutului i cea a prezentului, traversat frumos de iubirea

pentru Simina Golea. Inginerul cunoate o lume nou, plin de artiti plastici i literai, glgioi iinfatuai, ntr-un palat pe care lesne l recunoti ca Mogooaia, naionalizat de comuniti i devenit casde odihn i creaie pentru scriitori, loc drag i frecventat de Marin Preda, unde i consuma whisky-orul.

n lumea din Marele singuraticse petrec scene de cruzime rare, care ar oripila azi asociaile de proteciea animalelor astzi: Marin al lui ugurlan i ucide cinele. n sufletele primare convieuiesc slbticia i

candoarea, dualitatea extremelor. Niculae vrea s se smulg cu for dintr-o lume a cruzimii i anedreptii i spune:Da, voi ntemeia o nou religie, care s in seama de forele oarbe care pun nu odat stpnire pe om i care s propun altceva dect umilina nrobitoare, inacceptabil pentru

mndria fireasc a unui animal att de liber i de viclean cum este omul. El cultiv flori, dar tie c nu

poate crete attea cte ar avea nevoie lumea.Marin Predaa imaginat n aceast carte o tain: cum c omul poate trece la profeii. Nu tim ct a luat cuel din tain Marin Preda, care n anul 1980, cnd a plecat dintre noi, ntr-o zi de mai, pe o ploaietorenial, pentru c nu ne-a spus clar la ce se gndea. Avea 58 de ani i a lsat n urma lui muli oamenisinguri. i triti. Un cortegiu ascuns sub umbrele plngea cu lacrimi de ploaie imposibila ntoarcere ntr-olume de unde a plecat brusc, fr s apuce s-i ia rmas bun

FEMEIE, IATA FIUL TAU - Roman de Sorin Titel - rezumat

FEMEIE, IATA FIUL TAU - Roman de Sorin Titel, publicat in 1983, la F,ditura CarteaRomaneasca din Bucuresti.

El incheie o serie de patru romane inceputa in 1974 cu Tara indepartata, continuata cu Pasarea si umbra(1977) si Clipa cea repede (1979). indelung elogiat de critica, romanul e distins cu Premiul UniuniiScriitorilor si Premiul Academiei.

Privit din perspectiva seriei de romane in interiorul careia se integreaza, romanul lui Sorin Titel apare ca oconstructie puternic individualizata, complexa si de o ambitie aparte.

Daca in volumele anterioare interesul autorului oscileaza intre o concentrare asupra tehnicii de redactare(urmand deseori reteta moderna a jocului si experimentului) si construirea unei linii narative prin


8/26

acumulari succesive si paralele de informatii aparent disparate, in Femeie dorinta scriitorului de a oferi oconstructie perfect echilibrata, in care fiecare detaliu sa-si afle cu usurinta locul si sa contribuie la aparitiaunui inteles la un nivel de profunzime e dominanta si usor perceptibila. Romanul nu mai acumuleaza,cum o faceau precedentele, ci are totul de la inceput, se prezinta din prima pagina continand toateintrebarile si raspunsurile pe care le va avea si in spatiul final al ultimei pagini. Aproape ca nici nu poatefi povestit (nu acesta fiindu-i sensul), el c mai curand o pledoarie pentru propriile obsesii, o introducerefireasca in lumea lucrurilor fundamentale" despre care Sorin Titel si-a dorit intotdeauna sa scrie.

Mai mult decat oricand, prozatorul isi propune o depasire a limitelor in interiorul carora operase panaatunci.

In primele romane ale serici, procedeele de constructie narativa constau in alternari de planuri, schimbarirepetate de voci, acumulari de imagini ce reuseau astfel sa imbogateasca trasaturile unui personaj sau alealtuia.

In Femeie sunt urmarile destinele a doua perechi de personaje: Marcu si Ivo Filipovac, asezati undeva lainceputul de secol, si un alt Marcu si Rogcr, mai apropiati de vremurile moderne.

Distinctia dintre cele doua perechi de personaje e deseori foarte fragila, creand impresia ca e vorba de unsingur Marcu, traitor in doua timpuri diferite, insotit de un dublu al sau, un personaj cu care seamanaizbitor, pana la confuzia totala. Destinele lor sunt urmarite din perspectiva figurii Mamei, cu visul careiase deschide si se inchide romanul, marind aceasta impresie de constructie sferica desavarsita si sugerandin acelasi timp o subtila depasire a limitelor realitatii prin evadari intr-un fantastic perceput ca mod de a fial unui teritoriu mitic, eliberat de istorie si de scurgerea timpului.

Personajele nu cresc inspre moarte, ci ii simt prezenta de la inceput, o poarta cu sine, eliminand efectelecronologiei. Acest spatiu mitic al romanului e acelasi si in volumele anterioare, diferenta aparand lanivelul perspectivei. Romanele castiga in profunzime, trec de la un fantastic al lucrurilor marunte la sacru,

primind dimensiuni tot mai largi. Femeie reface povestea eterna a initierii si mantuirii in spatiul aparte al

acestui tinut care depaseste si el granitele unui teritoriu fizic (satul Margina) spre a se implini intr-ounitate de atmosfera si stil.

Fie ca il vom regasi pe Marcu-soldatul murind in timpul primului razboi mondial pentru vina de a fisemanat pana la identificare cu Ivo Filipovac, fie va fi vorba de Marcu-pictorul aflat pe un pat de spital laParis ca victima a unui accident rutier in care va muri Roger, aceeasi mama ii va veghea pe amandoi intr-o generalizare perfect consonanta cu unicitatea lucrurilor fundamentale", intotdeauna destinele

barbatilor, cu totii facand parte dintr-o semintie a singuraticilor", sunt supervizate de o figura feminina,refacand un tot originar distrus intr-un trecui imemorial: femeile par smulse din mine in timpul unuisomn (sau al unui trecut) amnezic".

E vorba de un somn-vis matern in care romanul isi ascunde toate semnificatiile, in care confuziile deidentitate sunt permise, pentru ca esentiala nu mai e diferenta, ci asemanarea, nu mai uimestemultitudinea, ci unitatea, intr-un anume fel, aparitia in literatura romana in deceniul al noualea a unuiastfel de roman e surprinzatoare: el nu seamana cu ceea ce se scrie in jurul sau si nu pare a fi influentat detaramul innoitor pe care il deschide proza noii generatii. Pe de alta parte, creatia nu poate fi inscrisa niciintr-o anume traditie, sfidand, in modul cel mai subtil si rafinat cu putinta, canoanele si retetele existente.

Sorin Titel reuseste chiar o diferentiere fata de propria sa opera anterioara, interpretabila acum dreptpregatitoare, un stadiu necesar si, desi bine individualizat si valoros prin propria scriitura, o introducere inatmosfera lucrurilor esentiale. Femeie, reuseste in mod remarcabil sa refaca o anume armonie clasica, un

echilibru pierdut al naratiunii.

In Tara indepartata colajul devenise insistent, propunand tot mai des un autor ce se joaca, serios totusi


9/26

prin importanta acordata subiectului, un pictor a carui unica libertate e in alegerea culorii.

In Femeie, desi autorul simte nevoia de a-si face auzita vocea pe anumite portiuni de text, cu orgoliulnarcisiac al celui ce aranjeaza scenele de la suprafata, scriitura nu mai pastreaza caracterul de experiment;tehnica de constructie, admirabila si deloc traditionala, devine mijlocul prin care o lume uitata sau preades tradusa in simboluri ce nu o inteleg se prezinta asa cum e si uimeste tocmai prin aceasta prezentaaglomerata de semnificatii, niciodata destule sau capabile de a-i lua locul.

E sugestiva in acest sens modalitatea prin care Sorin Titel a ales titlul acestui ultim roman al sau: fiindaproape de incheierea cartii si fara a avea inca un titlu, autorului i se pare ca unul din cvartetele lui Haydn

pe care tocmai le asculta exprima perfect o anumita tristete metafizica" pe care voia sa o redea in roman.intamplator sau nu, titlul cvartetului este chiar cel pe care il va primi romanul, ambele opere referindu-sela cunoscutul pasaj biblic fata de care opera lui Sorin Titel se constituie intr-o creatie complementara(rcinterpretand relatia mama-fiu prin prisma unei lepadari niciodata complete). Acest mod de alegere atitlului marturiseste o dorinta de a nu semnifica prin sine, pastrand asemenea muzicii libertatea unuicontinut fara inchiderea si limitele unui sens bine definit. Aici poate se afla si punctul de forta al prezenteilui Sorin Titel

In literatura romana: in capacitatea de a imbogati discursul scris cu noi trasaturi. Iar apropierea deconstructia muzicala, polifonica si repetitiva, mareste efectul bine controlat al operei depline.

"Despre Princepele s-au spus lucruri adevrate, ntre ele i acela c-i un roman istoric cu cheie, ceea cevrea s zic mai multe feluri de simboluri i aluzii. Alt fapt, incontestabil, este c romanul areofilozofie sau ncearc a avea una meditnd n jurul ideii de putere. Puterea ar fi dat adevrata tem acrii lui Eugen Barbu, iar pretextul o epoc aberant, crud i somptuoas n istoria noastr: epocafanariot" Eugen Simion.

Reeditarea "Princepelui" lui Eugen Barbu n colecia Biblioteca pentru toi nate cteva ntrebri. Cum va

fi citit, azi, aceast carte ndelung controversat la apariie? Cu plcerea aparte, uor desuet, pe care ne-o d rafinamentul stilistic al naraiunii? Sau ca o parabol despre Putere, acest viciu devorator, dincolo de

timp i de spaiu? Ca pe un roman "cu cheie", cu trimiteri mai mult sau mai puin voalate la situaii i

personaje de epoc? Or, poate, vom pune naintea lecturii dezgroparea scandalurilor "cu miz grea" care

au nsoit publicarea romanului?

Ca n cazul altor cri ale lui Eugen Barbu, i romanul "Princepele" i are istoria sa, nvolburat i

complicat, care face, ea nsi, ct un roman! (Piesele acestui dosar le gsim n Eugen Barbu "Opere"

Ediie ngrijit, cronologie, note, comentarii, repere critice de Mihai Ungheanu, prefa de Eugen Simion.Academia Romn, Fundaia Naional pentru tiin i Art, Univers Enciclopedic Bucureti 2006,

volumul II, pag 1781- 1839).

Cel care a spus primul, rspicat, c "Princepele" este "un dialog al Puterii" a fost, cred, Laureniu Ulici. n

ce l privete, Eugen Barbu n-a ascuns vreodat c "Princepele" este o parabol despre Putere, aa dup

cum notaiile din "Caietele Princepelui" scot la lumin faptul c, dincolo de situarea ntr-o alt epoc

istoric i de luxuriantele trimiteri livreti la vremea fanarioilor, autorul a vrut s spun lucruri dureroase

despre lumea n care tria: "Evident c Princepele nu era numai Brncoveanu care nici mcar fanariot nu

fusese, dar trebuia combinat cu ali domnitori la fel de rapaci, nelegai de neamul nostru, formnd laolalt

tipul spoliatorului plin de farmec, cinic i lipsit de scrupule."


10/26

Literatura aa-zis "esopic", scris "n pilde", pentru cine poate i vrea s-i priceap tlcul ascuns, ca i

procedeul de a construi istorii din alte timpuri n care s vorbeasc, de fapt, despre prezent, nu erau

nouti n literatura romn. Dup cum personajele de carte care ascundeau identiti contemporane

autorilor nu erau ceva necunoscut pn la "Princepele". De-ajuns s ne gndim la "Istoria ieroglific" a lui

Dimitrie Cantermir sau la "Bietul Ioanide" i "Scrinul negru", romanele lui G. Clinescu, fiecare, n felul

su, avndu-i modele recognoscibile n galeria timpului n care au fost scrise. n fine, s nu uitm c, la

scurt vreme dup ce emigreaz, Petru Dumitriu tiprete "ntlnire la judecata de apoi", n care face o

necrutoare radiografie a faunei politice dintr-o Romnie pe care o cunoscuse att debine i de direct. De

data asta, ns, lucrurile erau ceva mai complicate. Autorul, el nsui hrit n rzboaie de uzur, nelesese

foarte bine c btlia pentru "Princepele" nu mai era doar o btlie literar, ci devenea btlie politic! Cu

att mai mult cu ct personaje cu rang i renume din lumea literar (i poate c nu numai) se puteau

lesne recunoate dincolo de ficiune.

Fapt semnificativ, n polemicile aprinse n jurul crii s-au detaat, prin simul msurii i prin respectul

pentru valoarea estetic, opiniile reprezentanilor unor generaii literare diferite. Astfel, Perpessicius,recunoscut pentru spiritul su tolerant, rspunde, elegant, dar decis acuzelor aduse "Princepelui" i

autorului su: "Princepele rmne ceea ce mprejurrile i Eugen Barbu nsui au hotrt: o mare creaie

literar, o ficiune impregnat de toate darurile autorului, ns o ficiune pentru care Eugen Barbu a

ntreprins numeroase investigaii." La rndul su, Cornel Ungureanu, un alt important critic literar,

recunoate: "Princepele nu este o simpl cronic istoric de moravuri, menit s reprezinte domnia

Fanarioilor n Romnia. Princepele este prin excelen un roman de idei, nu o carte fcut s ncnte

numai prin verva polemic a autorului sau limba sa literar, ci amintete rafinamentul unei arte bizantine

trzii." i, mai departe: "Princepele este o parabol sumbr despre Putere, un text polemic al unui spiritumanist, capabil s ridice mtile unor guvernri despotice ce deterioreaz nsi esena contiinei

poziionale libere."

Bunavestireroman de nicolae breban

BUNAVESTIRE Roman de Nicolae Breban. Iasi, F.ditura Junimea, 1977.

A fost scris intre 1972-l974, dar n-a putut fi publicat timp de Irei ani din cauza cenzurii, care a formulatpeste doua mii de observatii pe marginea manuscrisului. Atit editura Cartea Romaneasca" (unde eradirector Marin Preda), cit si editura Eminescu" (unde era director Valeriu Rapeanu) au refuzat satipareasca romanul.

Chemat in fata unui inalt functionar al partidului comunist, autorul ameninta cu emigrarea, izbutind astfelsa obtina publicarea cartii fara nici o modificare din partea cenzurii. Singura concesie pe care a consimtitsa o faca este postfata ce insoteste prima editie, postfata la care va renunta cind va tipari editia a doua in .La scurt timp dupa ce a aparut (la editura Junimea", din Iasi), romanul va fi atacat, la o plenara a

partidului comunist, de catre secretarul general de atunci, Nicolae Ceausescu.

Unul dintre cele mai izbutite romane ale lui Nicolae Breban , Bunavestire reprezinta in activitateaprozatorului un capat de drum, un final de ciclu. Cartile care au urmat, fie ca erau doar niste aschii" din


11/26

trunchiul mare al romanului anterior, fie ca au incercat sa deschida un nou orizont epic, diferit intrucitvade cel cunoscut pina acum. Dupa parerea autorului, romanul din 1977 este, din punct de vederenaratologic (dar si stilistic), o scriere postmoderna, intrucit creeaza pentru prima data in literatura romanaun nou raport intre narator si personaj: in loc sa iau distanta fata de ideile unui personaj, cum o faceautorul clasic, eu am intrat in pielea lui, ca in orice roman postmodernist.

Cind vorbea Farca sau cind vorbea Grobei, eu gindeam cu ei. Dar in acelasi timp, in alte zone aleromanului, luam distanta fata de ei, la modul caricat uneori" (Confesiuni violente). Nu mai putininteresante sint raporturile pe care autorul le intretine cu personajele sale, Parafrazind o formulaflaubertiana, Nicolae Breban a marturisit ca Grobei c'est moi, cu specificarea ca nu e vorba de otranspunere a autorului in personaj, ci de un raport mai complex, de o flagelare" a autorului in efigia

personajului. Personajul principal, Traian Liviu Grobei, reprezinta figura cuceritorului, dar a unuicuceritor ciudat, care cucereste slujind si chiar umilindu-se. Forta lui sta in servitute. El chiar iimarturiseste logodnicei, intr-un rind, vocatia sa ancilara: Eu, de exemplu, m-am nascut, simt tulbureasta, sa fiu sluga." Toata energia lui, impresionanta, provine din aceasta vocatie de subaltern. inca dinadolescenta a simtit nevoia unui model, si acesta a fost profesorul sau de stiinte naturale, OctavTeodorescu, casatorit cu frumoasa Victoria Ionescu. Dragostea lui Grobei pentru aceasta femeie, parasitaintre timp de profesorul sau, este rezultatul unei dorinte triunghiulare": tinarul banatean o doreste doar

pentru ca ea fusese dorita mai inainte de Octav Teodorescu. Grobei se va desparti de ea doar cind vainceta sa mai fie subjugat de idolul tineretii sale, de primul sau stapin. Desprins de acesta, personajuldevine nu liber (el nu cunoaste libertatea) ci disponibil, gata sa se puna in slujba altui stapin, nu numaidiferit, ci si superior.

In aceasta stare de disponibilitate este surprins la inceputul romanului, in primul capitol.

Al doilea stapin pe care servitorul" Grobei il cucereste este Lelia Haretina Crainiceanu din Alba -Iulia.inca de la Sinaia, unde se cunoscusera, tinarul merceolog isi face simtita forta si autoritatea. Cind Lelia,speriata de lumea barbatilor rasati", e gata sa i se daruiasca, aces-ta, in mod surprinzator, nu acceptaofranda, isi infrineaza dorinta, dezvaluindu-si stapinirea de sine. Grobei arata astfel nu numai ci se afla

sub stapinirea dorintei, dar ca ii impune si Leliei o noua identitate, ii creeaza o noua imagine: aceea delogodnica. Spirit provincial ( Nicolae Breban a definit o data spiritul provincial pornind de la OswaldSpengler), Grobei se foloseste, pentru a o cuceri pe Lelia, mai mult de mijloace sociale, decit de mijloaceerotice. El va insista asupra respectarii tuturor uzantelor matrimoniale cu scopul de a da legaturii sale unaspect cit de cit legitim, cit mai oficial". Ar dori, de exemplu, ca intilnirea lui cu familia Leliei sa fie citmai protocolara, nu va veni niciodata inopinat la logodnica lui, ci, conform uzantelor, se va anunta defiecare data printr-o carte postala. ii scrie Leliei ca doreste o nunta religioasa, desi nu e credincios, dartine sa respecte traditia. Se conformeaza intotdeauna habitudinilor provinciale care presupun calogodnicul sa ia masa impreuna cu familia logodnicei, sa rasfoiasca albumul familiei si sa asculteamintirile viitorilor socri. Grobei nu lupta pentru iubirea Leliei, ci pentru respectul, pretuirea si admiratiaei si a celor din jurul ei. inainte de a o cuceri pe Lelia, el cucereste lumea ei, parintii ei, orasul ei. Marca

lui forta sta in puterea de a astepta, de a avea rabdare. El nu traia nici o pasiune pentru Lelia, el o iubeadin ambitie". Nu este, prin urmare, un seducator, caci nu cistiga cu mijloace erotice, e un cuceritor facutsa triumfe in plan social.

Prin acest fel de a fi, Grobei lasa impresia unui barbat mai in virsta decit este.

In familia Leliei adevaratul batrin era el", Aceeasi impresie o are si o ruda a Crainicenilor cindmerceologul o viziteaza prima data la Vatra Dornei: putin cam matur pentru virsta lui". Urmatoareaetapa din biografia lui Grobei se prefigureaza inca din scrisorile pe care i le trimite Leliei la Alba-Iulia.

In aceste scrisori, expediate din Blaj, eul sau ascuns iese pentru prima data mai clar la iveala. Grobei se

dovedeste acum a fi o fiinta dedublata: un functionar disciplinat, un comis voiajor neinsemnat, dar careascunde, sub aparentele sale umile, un ambitios, un om cu proiecte. Eu nu eram un simplu functionar",exclama el. Grobei e fascinat de marile spirite ale Blajului, se simte aproape de ele prin dorinta de a da


12/26

vietii sale un sens. Dupa vizita la Blaj, incepe treptat sa-si inteleaga rostul si vocatia: aceea de a-si angajaviata intr-o directie ce deocamdata doar se intrevede. inca tulbure, se prefigureaza in nuntea lui un idealascetic.

In plimbarile cu Lelia prin Alba, ii vorbeste despre extaz si initiere, spiritualitate.,, mortificare examende constiinta despre ispasire, absolvire de pacate". Marturiseste ca asteapta un Mesia caruia sa-i dediceviata, comparat fiind, in acest sens, cu Ioan Botezatorul. Un asemenea Mesia va descoperi in figura luiMihai Farca, unchiul decedat al Leliei.

Intr-o seara obisnuita, petrecuta cu familia logodnicei, Grobei sufera marea lui metamorfoza, are intuitiadestinului sau, ascul-tind amintiri despre Farca si privindu-i pozele. Chipul maruntului functionar setransfigureaza, intepeneste, trece printr-o moarte simbolica, pentru a reinvia cu o alta identitate: aceea decreator al partidei Mihai Farca. Obiectia ce s-a adus romanului inca do la aparitie a fost ca metamorfozalui Grobei este fortata, incalca logica devenirii personajului, nu este pregatita de nimic. La o lecturaatenta, se vede insa ca al doilea Grobei, cel ce va deveni profetul unei noi credinte, sta ascuns in primulGrobei, cuceritorul Leliei si al provinciei. Structura personajului este oximoronica si aminteste intrucitvade eroii romanelor lui Thomas Mann.

In partea a doua, Bunavestire devine un roman politic, in sensul pe care Nicolae Breban il acorda acestuitermen. Pornind de la ideea ca exista doua nivele ale politicului unul de suprafata, ilustrat de prozasud-americana, dar si de cea romana, si unul de adincimeautorul si-a propus sa descrie structura fixa a

politicului, mitul contemporan al omului politic. Aceasta parte include ample extrase din scrierile luiMihai Farca (corespondenta, fragmente de jurnal), scrieri care prin stil si problematica stau sub influentalui Friedrich Nietzsche.

Spre deosebire de Grobei, inginerul silvic Misu Cirstea reprezinta figura seducatorului, mijloacele princare el o tulbura pe Lelia Crainiceanu fiind cele erotice. E si numit de altfel de citeva ori donjuanulAlbei, Clark Gabie al intregii suflari feminine, cit de cit distinse, de pe ambele maluri ale Muresului".

Cirstea pare o figura desprinsa din reclame, din revistele de moda, provine deci din lumea Kitsch-uhii: areun trup de manechin perfect pe care orice stofa cadea perfect", pastreaza si acum o alura sportiva, desitacea tot mai putin sport. Fiu de taran, Cirstea e convins ca in venele lui curg si citiva stropi din singeleunui aristocrat. Asa explica el forta charismatica pe care o are asupra celor din jur, capacitatea lui de afascina si de a supune tara efort.

Relatiile cu prietenii sai sint relatii de la superior la inferior. Cirstea e intotdeauna principele", regelesinguratic", seniorul", iar ceilalti sint vasalii, scutierii" sai. Lipsit de vointa, el este omu l care isirisipeste viata, refuzind orice fixare mai indelungata asupra unui scop sau ideal. Dupa citeva saptamini

petrecute alaturi de Lelia Crainiceanu, seducatorul simte ca, la rindul sau, e gata de a se indragosti si acestlucru incepe sa-l incomodeze. Celui ce se dorea in orice imprejurare indiferent si relaxat, suferinta din

dragoste i se pare de prost gust. Iubirea e considerata o slabiciune, iar fericirea adusa de acest sentiment ise pare tacuta pentru slugi, pentru proletarii inimii, pentru entuziasti de doua parale". Cirstea era unegotist (El era un egotist, un egotist frumos, rece, cu adevarat distins") speriat ca personalitatea i -ar

putea fi subjugata intr-o iubire pe care n-o dorea, de care se temea. Nu gaseste o solutie mai buna de a seelibera dintr-o iubire ce incepea sa-l acapareze decit cedind-o pe Lelia unuia dintre prietenii/vasalii sai. isimaculeaza iubirea, o profaneaza, pentru a se putea desprinde de ea. Despre Lelia Haretina Crainiceanu,

personajul feminin al romanului, Nicolae Breban a spus ca e un fel de Zita a lui Caragiale".

Lelia se aseamana intr-adevar cu eroina din O noapte furtunoasa prin dorinta de a da iubirii un stilelegant, distins, asa cum se afla in literatura de consum: De cinci saptamini, de aproape doua lun i, duraromanul sentimental Cirstea-Lelia. Fascicolul X." Fata Crainicenilor e desprinsa si ea din universul

Kitsch-ului, e inchipuita dupa modelul oferit de revistele de moda si de cinema.

In tot ce face, dar mai ales cind se afla alaturi de Cirstea, ea imita felul de a fi al vedetelor, al eroinelor din


13/26

filmele de duzina. Prezentata in general ca o midineta, Lelia e capabila, cel putin o data, sa traiasca oexperienta revelatoare. Chemata de Cirstea la el, pe munte, unde lucra ca inginer silvic, ea parcurge untraseu ascensional, prin zapada, avind revelatia mistica a divinitatii. Ascensiunea ei inseamna deci si odesprindere de trivialitatea orasului si de propria mediocritate. Ca si Grobei, Lelia e un personaj construitoximoronic. Condamnat la aparitie intr-o plenara a PCR si minimalizat de o parte a criticii literareaservita regimului de atunci, Bunavestire reprezinta un moment important in istoria romanului romanesccontemporan.

Nichita Stnescu 11 elegii, schia unei interpretri (II)

Ideeaprocesualitii semnificrii prin meta-cuvntul adus la nivelul senzorialului este susinut, din plin,

de cele 11 elegii (1966). Diferena fa de volumul anterior ine de faptul c, de aceast dat, poetul

privete aproape exclusiv n sus, dei elementele materiale rmn martorii direci ai semnificrii.

Nenelegerea este copleitoare, iar rezultatul const ntr-un amplu i extrem de sofisticat proces de

poetizare a unei diviniti.Elegia ntiadefinete apofatic aceast entitate, n cadrul ei de manifestare (dei se manifest material, nu

se poate afirma nimic despre ea): este perfeciune, chiar dac nu se -nelege ce e aceea perfeciune (sferacare nu e sfer), e atemporal, dei se manifest istoric (prezentul istoric nu o surprinde pentru c timpul

este doar un cadru de manifestare), nu este natural, dei natura este un element revelatoriu pentru ea.

Divinitatea este o definiie semantic a totului. Ca urmare, atunci cnd poetul o ia ca punct de referin, else percepe ca totalitate, nirat pe timp, dar atotcuprinztoare prin atemporalitatea ei: i nu dorm numai

eu aici,/ ci i ntregul ir de brbai/ al cror nume-l port.Imperfeciunea lumii palpabile este corectat de aceast fiin meta-mundan (veziElegia a doua). Iar

ntlnirea cu ea este posibil doar mistic, temporar, prin contemplare (Elegia a treia): Recdeam nstarea de om/ att de iute, c m loveam/ de propriul meu trup, cu durere,/ mirndu -m foarte c-l am.

Progresiv, poetul i nelege dualitatea (A patra elegie), nelege c, practic, este condamnat la o continu

ridicare i coborre, prima, datorat legturilor indelebile cu divinitatea, a doua, din pricina trupului su,

dual prin constituie (doi ochi, dou timpane etc.). Excepional este ideea aducerii Evului Mediu pe

portativul versificaie, acesta reprezentnd instana (momentul de dup iluminare) prin care trupul estesupus condamnrii pe rug imediat dup cdere. n mod ciudat (dar parc nu surprinztor), instana se

adreseaz mediului nconjurtor, elementele naturale (instrumentele revelaiei divine) fiind cele prin care

sentina este pronunat. Rezult o stare de spirit de neneles i care, lund formele aceloraiinstrumente ale revelaiei divine (natura), la rndul ei, devine condamnatoare (A cincea elegie).

Dualitatea, intuiete poetul, se datoreaz liberului arbitru, adic acelei capaciti de alegere care, pe de oparte, l poate condamna, i, pe de alt parte, l poate salva. ns, n micimea sa, omului i este greu s

neleag diferena dintre cele dou stri (condamnarea i salvarea), iar alegerea i apare ca inutil, cci nu

vede rostul pentru care, dintre dou stri ce par identice, trebuie aleas una (A asea elegie). Aceast

neputin, de a te detaa de lucrurile materiale, de aparene (cele care fac ca dou realiti cu finalitate

opus s par a fi identice), este, nAapteaelegie, acceptat: Niciodat n-am s fiu sacru. Mult,/ prea

mult am imaginaia/ celorlalte forme concrete. Nu ntmpltor este imediat adus n discuie tendina

suprimrii naturii umane prin frig, prin ngheare, un soi de surogat material al divinizrii. Hiperboreeadevine, astfel, locul unde s-a-ndeplinit idealul de zbor, adic acel spaiu mundan unde divinitatea

devine locuibil (Elegia a opta).


14/26

n urmtoarele dou elegii,poetul implic istoria, individual i general, n procesul semnificrii sale. n

ce privete istoria individual, el o structureaz sub forma unor treceri progresive, de la o mentalitate la

alta, de la o stare la alta (Dintr-un ou ntr-unul mai mare) (Elegia oului). n ce privete istoria general,

aceasta este exprimat prin omul-fant (vine din afar,/ el vine de dincolo/ i nc mai departe de

dincolo), antropomorful spiritului istoric hegelian, care se dezvolt prin dualitatea sintetizatoare (Omul-fanteste dedicat lui Hegel).Elegia a zeceaeste o apologie adus poetului, aflat ntre lumi, ntre

material i spiritual,ntre simuri, i capabil s transmit ceea ce nu se vede, nu se simte, nu se gust etc.Cum? Prin necuvnt. Cui? Receptorilor specifici: neauz, nemiros, negust etc. Necuvntul este, aa cum

anticipam nc dinO viziune a sentimentelor, o form de transmitere a ceva abstract prin ceva concret

(divinul prin material): M-au clcat aerian/ abstractele animale. Pentru c, n spirit fenomenologic,contiina poetului, dei se dorete pur (n zona exclusiv hieratic), este totui o contiin a

ceva (manifestndu-se imanent i n imanent).

Elegia a zecea este o superb circumscriere a funciei poetului, a crui contiin de sorginte demiurgic

vine, paradoxal, dinspre toate lucrurile, i, dei unic, se bifurc n dorina ei de a acoperi cele dou lumi

opuse (dar care nu se exclud, asemenea polilor unei sfere vezi iElegia ntia).A unsprezecea

elegie reclam finalitatea procesului(sau finalitatea funciei poetului): creativitatea. Ea o completeaz pecea precedent. Nevoia de a alerga este o metafor a micrii n sine care d natere micrii nspre nafar (analiza percepiei), un fel de micare a smburelui czut n pmnt, icare, n dinamica interioar a

morii sale, se revars n afara pmntului. Moartea este asociat ntoarcerii n istorie (nostalgiaoriginilor), adic ntoarcerii ctre esene.

Pe scurt i retrospectiv,11 Elegiideconspir funcia poetului (semnificarea), adic funcia pe care Nichita

Stnescu i-o asum: aceea de a fi, prin implozie i necuvnt, intermediarul celor dou realiti: cea

spiritual i cea material. n sensul acesta,11 Elegiieste o plachet programatic, un preambul al

procesului creator ce va s urmeze.

Literatura romn sub comunism: Proza lui George Bli, ntre fars i tragedie de EugenNegrici

Nici unul din cele dou volume de proz scurt (Cltoria, 1964; Conversnd despre Ionescu, 1966)cu care i ncepe cariera literar George Bli i nici cea de-a treia carte semnat de el (ntmplridin noaptea soarelui de lapte, 1968) nu anunau nnoirea radical a tehnicii i a viziunii narative pecare o vdete romanul Lumea n dou zile (1975).El ne arunc de la nceput ntr-un trm ce pare real i palpabil, dar pe care l strbai cu ochii int la

enigmele i simbolurile ezoterice care pndesc de peste tot. Cele dou zile snt acelea care au strnitdintotdeauna imaginaia iniiailor: solstiiul de iarn i solstiiul de var. Ele reprezint i momentele-cheie ale evoluiei funcionarului i navetistului Antipa, un personaj alctuit din dou fiine avndcomportamente complet diferite: acas, la Alba, "om domestic", so iubitor, vistor i puin frivol,respectnd religios doar "Crciunul" din noaptea de 21 decembrie; maliios, petrecre, persiflant,seme, posesor al unor mari energii negative i al darului divinaiei - la Dealu-Ocna, unde lucreaz ntimpul solstiiului de var, elibernd, ca funcionar de stat, certificate de deces. Aici el se amuz

prezicnd cu cei apte prieteni (clienii crciumii lui Moiselini), n joac, decese n serie, decese carentr-adevr au loc. Vestitor i, dup unii din apropiai, un provocator al morii, Antipa dispare la rndullui - ncheind, la 33 de ani, seria de 7 a acestei farse tragice - , ucis, conform propriei profeii, decineva care i gndete destinul n felul n care o face el nsui. Acest "dublu" al su este btrnul maniac Anghel, cultivatorul de cactui de la Casa de Ap. El areideea fix c Antipa se afl n posesia unei strvechi oglinzi miraculoase (precum lampa lui Aladin),care ar fi aparinut, pe vremuri, "ghicitorului n ramuri", magului legendar Su-Cio, rencarnat de


15/26

funcionarul de la oficiul de decese. Cnd are revelaia faptului c Antipa e un arlatan oarecare ce nuposed "adevrata oglind" jinduit de el sau care rmne un impostor pentru c nu are fanatismulideii duse pn la capt, "nu crede n lucrul lui" i nu vrea, din superficialitate, s-i asume proprianatur miraculoas, btrnul Anghel l omoar pentru a salva oglinda i a-i apropria condiia magului.El nu se consider un uciga, ci un executor al destinului, care l slobozete pe falsul profet Antipa -cel ce i-a nstrinat esena - de mediocritate i de propria impostur.Scriitorul a ales o soluie narativ nclcit i un deznodmnt nefiresc i irelevant, dar, n economiaunei astfel de cri, aceste lucruri nu au mare importan. Sntem ntr-un spaiu epic virtual,transfigurat, mpins pn n marginea fantasticului i chiar dincolo de ea. n fapt, i deznodmntulacesta e simbolic i, adunate, sensurile crii alctuiesc o parabol, poate parabola inconsistenei lumiiacesteia, alctuite doar din proiecii de virtualiti i umbre ale lucrurilor.nsui judectorul Viziru - unul din rezoneurii crii i cel care deschide dup apte ani o anchet

privind cazul - e pe punctul s considere c lumea, personajele i ntmplrile ei nu exist dect caumbre ale minii ntunecate a unui nebun (Anghel). Presrat cu nenumrate situaii iraionale,absurde sau enigmatice, cartea sugereaz, n ansamblul ei, existena n univers a unor energiinecunoscute i iniiaz - presupunem - asupra mreiei incontrolabile a lumii.Cititorul ncearc -pe ct i st n puteri i pe ct se poate n astfel de cazuri - s limpezeasc unele saualtele din sensurile enigmatice ale acestui roman parabolic. El e greu de ptruns i pstreaz, ca orice

scriere iniiatic, zone necesare de umbr. Chiar reconstituite cu ajutorul unei anchete (prezenaanchetei n romanele romneti aprute sub comunism pune pe gnduri!), evenimentele rmn tulburi.Rememorate n stil proustian, ele snt reaezate i montate n maniera noului roman, ce aspir - cumtim - la simultaneitate narativ.Astfel, la prima vedere, romanul se aseamn unui morman de texte eteroclite, trase de pe benzi demagnetofon, decupate din ziare, reproduse de pe "caiete" de anchet. Ele par de nedescurcat i,acoperind o uria parte a crii, simbolizeaz -bnuim - haosul nsui al lumii, care i las, ncetulcu ncetul, intuit ordinea ascuns. Se poate glosa mai departe i analogiile, simbolistica ocult,sugestiile mitologice ale textului ne-ar ajuta s umplem repede paginile acestea.nsuirile prozatorului snt frapante: el penduleaz, cu uluitoare uurin, ntre fars i tragedie, ntre

burlesc i grav, face s neasc demonismul n plin banalitate a cotidianului linititor i ritualizat,

creeaz atmosfer i, fr s o vrea, chiar tipologie, o tipologie ntemeiat pe observaii ascuite, demare rafinament. Are o frenezie senzorial, o mobilitate intelectual i o nelinite imaginativ lalimita nevrozei. Scriitorul tie s induc suspiciunea i teroarea i mai ales tie cum s nasc legenda.Simurile lui caut cu voluptate morbid amnuntul senzitiv spre a-l retri cu intensitate vicioas, sprea-l reproiecta fantastic i a-l mpinge, astfel, n enorm i n fars. Dar dac, simplificnd ntructva i dnd la o parte vemintele fastuoase i pandantivele textului,coborm discuia n planul strict al performanei stilistice, vom observa c, n fond, romanul se ocupde existena i moartea unui personaj insolit, prins ntr-o poveste stranie, despre care vocile naratorilori documentele, pe msur ce sporesc, spun lucruri contradictorii, din ce n ce mai greu de controlat ide evaluat prin categoriile firescului.n legtur cu Antipa, afirm cte ceva, mai bine zis aproximeaz, persoane cu ocupaii i mentaliti

diferite i cu biografii interesante, n msur s adnceasc farmecul crii. Despre "omul domestic"("angelicul") sau despre satanicul Antipa se pronun btrnul August plrierul, "un fel de cronic viea oraului", ihtiologul savant Baroni, "autorul unui celebru tratat nescris", "remarcabilul" muzicolog,autor de cronici muzicale la ziarul local, Paaliu, nevasta (Felicia), o iubit din tinereea eroului(Marta), grdinarul fanatizat i dement Anghel, lefuitor de oglinzi i cultivator de cactui,anchetatorii Viziru i Alexandru Ionescu (acetia din urm snt i naratori) i muli alii. i pentru camultiplicarea unghiurilor s ating burlescul, i spun prerea pn i celua vorbitoare Eromanga idulul filozof Argus, autorul unui poem (Mondo cane) n dou pri: despre lucrurile i faptelecumini i raionale (Domestica) i despre cele diabolice, iraionale (Infernalia).n ochii tuturor acestora, Antipa e cnd un oarecare filozof de provincie, moale i distrat, carenzuiete la puin demonie, cnd o emanaie a infernului, cinic i provocatoare, pregtind n tain o

mare oper, o fapt glorioas sau - cine tie - una oribil. Martorii-naratori par pur i simplu derutaide prezena sau fie i numai de amintirea, de imaginea reconstituit a unei asemenea personaliti, iatitudinea lor ezitant, contrazicerile la tot pasul amn la nesfrit nchegarea, n spirit canonic, a unei


16/26

istorii coerente i a unei biografii plauzibile.Antipa se arat a fi mereu mai mult sau mai puin dect spusele evanghelitilor si. Cci dedublarea(dac despre aa ceva e vorba) sau existena lui paralel (dac ea s-a manifestat cu adevrat) au, dupcum observm, asupra semenilor acelai efect paradoxal pe care l-a avut dubla natur a lui Isus.

Numai c aici, n Lumea n dou zile, ne aflm n plin literatur i George Bli a neles de multc, n spaiul ei, personajele nu snt, ci devin. i devin prin iluzia artei i viclenia formei. Antipa edoar un personaj, un simplu personaj pe care autorul l complic, l oculteaz, i asta n timp ce ne dimpresia c se strduiete, prin martori, anchetatori i vrafuri de documente, s -l aduc la nivelul

judecii comune. Pentru c prefer s-i tie cititorii bntuii de perplexitate i ntr-o nentreruptpostur interogativ, prozatorul i dorete un erou proteiform, incitant, ispititor i, n fond,incomprehensibil. i pentru aceasta pune n micare toate procedeele cunoscute, toate tehnicilenarative care ar putea complica povestea lui i ar da senzaia de complexitate i densitate.

Numeroase practici stilistice - experimentate, ntr-o oarecare msur, i n proza modern de tineree aprozatorului (Conversnd despre Ionescu) - i gsesc aici locul firesc: interveniile personajelor-naratoare care i declar limitele i i declin din cnd n cnd autoritatea, trucurile ambiguizriideliberate a situaiilor, jocul echivocului i al relativizrii continue a deduciilor cititorului, derapajelefanteziste "survenite" mereu la vreme, digresiunile estetice, filozofice sau poetice care fragmenteazce mai rmsese nefragmentat din fluxul narativ, mixajul ingenios sau juxtapunerea ntmpltoare defapte, deformarea acestora ntr-

o alternare de oglinzi concave i convexe. Nimic nu semnaleaztrecerea de la monologul interior la altceva, indicaiile grafice snt abandonate i frazei i se oferdreptul s cuprind replicile mai multor personaje.Proliferarea vdit demonstrativ a procedeelor romaneti, folosirea lor, pe alocuri, n spirit ostentativi-au mpins pe critici s vorbeasc de aceast carte ca despre o uria pasti la adresa romanuluimodern i a manoperelor lui. Nu e exclus ca astzi "postmodernii" s-i caute lui G. Bli un loc

printre precursori.Cantitatea i felul provocator n care apar aceste soluii tehnice pot fi interpretate, firete, ca o prob asuperbiei scriitoriceti, a credinei n puterile discreionare ale autorului n raport cu lumea pe care o

plsmuiete. Tot att de bine ele ar putea fi socotite drept o consecin a descoperirii ntmpltoare, pechiar parcursul unor experiene ludice - a demiurgiei scriitoriceti: "Oare eu nsumi n-am pornit pe

drumul sta dintr-o glum?", se ntreab un personaj din carte, euforizat de senzaia de for i degrandoare pe care i-o d sentimentul c poi "s nu cenzurezi nimic, s faci un colos de cuvinte, cevaca Sfinxul sau Golemul pe care nici vntul deertului, nici o formul magic s nu le poat distruge". Totui, izbitoare i pn la urm decisiv n Lumea n dou zile e manevrarea inteligent adepoziiilor, un aspect care, iat, apropie aceast proz de aceea semnat, tot n anii '70 i '80, de D.R.Popescu. Mrturiile iau forma unor dezlnuiri monologale de o verv contagioas, cu dese alunecrin burlesc.Lor li se adaug depoziiile anchetatorilor, care, intrnd n acest joc de umbre i lumini din juruleroului, adaug poria lor de mister, dei par concepui s fie grefierii ntmplrilor i organizatoriimaterialului documentar. Primul, Viziru, prieten cu victima, adncind enigma, moare fr s fi trasconcluziile cercetrii ncepute i aa trziu. Cel de-al doilea, Alexandru Ionescu, preia documente care

au deja patin i, avnd veleiti de scriitor, privete faptele cu ochiul literatului care ateaptinateptatul i vede lumea ca pe un nentrerupt miracol.Convenia "romanului unui roman" ne ndeprteaz i mai mult de real i ne apropie de inutulneguros al miturilor.ntr-un fel, cartea aceasta instruiete asupra felului cum se nate mitul sau cum poate fi provocatnaterea lui. Punnd la contribuie, ca i D.R. Popescu, tot ceea ce, tehnic vorbind, tia despreadncirea confuziei i sporirea terenului alunecos al enigmei, G. Bli a mizat pe literatura care seivete tocmai prin dosirea, ambiguizarea, obscurizarea mesajului.

*Sntem nclinai s vedem n aceast fug de claritate survenit n plin elan al clarificrii i n aceast

evitare a tentaiei de simplificare a formulei umane, sub orice pretext s-ar fi manifestat ea, o ultimreacie ndeprtat, abia sesizabil, la modelul epic realist-socialist impus de autoriti cu dou deceniin urm.


17/26

Prima reacie a fost reapariia n literatura noastr de dup 1960 a individului cu tare i suceli, a"cazurilor", a comportamentelor bizare, imprevizibile, a marginalilor decorativi, a diversitiispectaculoase, a unicatului.Ultima este aceast spaim de puintate i simplitate pe care o trdeaz limbajul epic la care aurecurs marii prozatori ai ultimelor dou decenii ceauiste (D.R. Popescu, Augustin Buzura, GeorgeBli, Mircea Ciobanu, NicolaeBreban). Ei au intuit c, orict de dens, textul lor nu e niciodat ntr-att de dens nct s poat exprima cu adevrat i pe deplin complexitatea fiinei omeneti (voitignorate sau reduse la o schem de reacii instinctuale de ctre ideologia totalitar). Cu timpul, pe msura constatrii efectelor nebnuite, au i ctigat o ncredere nemrginit n putereascrisului de a ine loc de orice i, ncurajai de exemplul lui Joyce i al lui Faulkner, s-au ispitit s

pun la ncercare bagheta vrjit a artei. Frecvena pasajelor n care i proclam omnipotena,exhibarea procedeelor, manevrele stilistice fcute la vedere i n pofida conveniilor verosimilului, nuatt sfidarea, ct mai ales indiferena fa de regulile nc struitoare ale genului snt semn ele iviriiunei noi psihologii, ale descoperirii puterilor miraculoase ale artei.Prozatorii au ajuns s constate c pn i erorile, ambiguitile caracterologice, laitile politice,neputinele scriitoriceti, reticenele n faa cenzurii au consecine de ordin expresiv i pot fi reciclaten aria literaturii (cum s-a ntmplat n cellalt plan - cel al poeziei - cu produsele nepsrii suveranestnesciene). E suficient o cantitate anume de fapte bine micate i de amnunte oferite simurilor

pentru ca la structura ce se nate de la sine s poi aduga ce

-i trece prin cap, s deschizi zeci deparanteze n ecluz, s deliberezi n evantai, s schimbi la ntmplare registrele stilistice i tonalitile,

s-i expui pe larg - direct sau prin procur - teoriile literare, orict de hazardate, s-i ostoieti vrtuteaeseistic sub acoperirea faldurilor ficiunii.Dumitru Radu Popescu nu se d n lturi s pun la ndemna cititorului autoexegeza romanului pecare acesta tocmai l citete, George Bli deleg un cine s compun un "poem filosofic" i pe unom al justiiei s fac un splendid elogiu al melodramei care "face att de bine la glande".

*i n romanul Ucenicul neasculttor (1977) - proiectat ca prim volum al unei trilogii - snt scoase nfa procedeele, nu altele dect cele din Lumea n dou zile. Vorbind fie prin gura unuia din numeroii

naratori, fie direct i fr s mai ia n seam convenia la care abia aderase, autorul joac degajat, cucrile pe fa, comedia literaturii n faa cititorului cruia i strecoar iluzia confidenei iparteneriatului. O face chiar mai des dect n Lumea n dou zile, n intervenii pline de verv, bogatei de efect, care, la un loc, schieaz un soi de metaroman. i aici, George Bli mizeaz pediversitatea "depoziiilor" i, drept urmare, pe diversificarea unghiurilor narative. n linii mari, romanul (cel puin aceast prim parte publicat) e conceput ca o cronic a familieiAdam, redactat de ziaristul Naum Capdeaur, personaj ce reprezint specia nobil a scribului. Ca s

poat scrie despre "faptele faraonilor", adic ale neamului su, al Adamilor din Modra, el apeleaz laamintiri personale, la informaii de la conceteni din Albala, de la rude, de la primarul Palaloga alunui sat vecin i mai ales de la un artimonier pe numele su Artimon, la rndul lui cronicar al faptelorlui Naum. Snt toate relatri haotice, contradictorii, nesupuse subiectului, cuprinse, la intervale mai

mari sau mai mici de timp, de accese intratabile de exuberan imaginativ. Cu toate acestea, Bliare dreptate cnd spune ntr-un cuvnt lmuritor c "ntregul se simte fr ndoial, dar numai ca oiradiaie, ca o promisiune, ca o ameninare, dac vrei". Focul ncruciat de relatri i informaii i mulimea spornica vocilor narative, marile aglomerri delucruri, gnduri, gesturi, cuvinte reuesc s ntrein i aici acea stare vibratil deja cunoscut a

prozelor nevrotice semnate de Bli, dar se poate spune c simbolistica, alegorismul, inteniaparodic snt n recul. Caracterele i personajele iau contur i schieaz o micare de romantradiional.nti de toate, e vorba de existena unui erou ntemeietor - Toma Adam, ranul viguros venit n Albaladintr-un sat de sub Muntele Ou, apoi de istoria fiului su Visarion, care, ntr-o lume de activitiorgolioi, nveninai i fr scrupule (vezi Dabija), capt o maladiv i dezumanizant voin de

putere etc. etc. Numeroase alte personaje memorabile se pot grupa n tipologii i focurile de artificii iexcesele formale nu sufoc fondul uman.Cu adevrat interesant este ns, ca mereu la acest prozator, senzaia de mreie, de via care


18/26

trepideaz sub presiunea faptelor mrunte descrise amnunit i insistent, cu precizia care face capnzele debordnd de detalii ale vechilor olandezi s reverbereze suprarealist.Cartea nu evideniaz prezena unui plan i a unei ambiii constructive. Ea e alctuit din opt nuvelecu un numr relativ mare de personaje cu apariii constante i cu altele, numeroase i ele, convocatenumai spre a ne face s ne bucurm de miracolul diversitii lumii. Greu de prevzut, la un scriitor gata s deschid la fiecare pas poarta lumii mirobolante a "realismuluimagic", precizia i vigoarea portretisticii, chiar dac tim c tocmai minuia descripiei realistice

pregtete alunecarea n fantastic. Cte o istorie se njghebeaz n jurul fiecrui personaj din multelecare roiesc n jurul nucleelor narative trecnd de la o orbit la alta: Clara mama Ana, Alexandra,Chiric Samca etc.Visarion Adam, fiul lui Toma (nepotul unui alt Toma, ntemeietorul clanului din Modra), e activist de

baz la Albala i contribuie decisiv la "desvrirea" colectivizrii i la distrugerea propriei familii. nciuda bunelor intenii i a triei de caracter, el nu-i poate ine sub control voracitatea care ncet-ncetse va instala la nivelul ntregii burghezii roii (devenite elita politic i economic a Romniei

postrevoluionare).Rafael Fini, fiul unui colonel, i-a refcut, printr-un stagiu de muncitor la Bicaz, dosarul spre a puteaintra la Facultatea de Istorie. Cu gesturi studiate, dar agreabil ca toi mncii, Rafael se desfat tottimpul cu Alice a lui Lewis Carroll (dup el, singura carte care merit citit). n schimb, Palaloga etipul activistului fo

rmat pe calapodul anilor '50, viforos i radical, corect n soluiile morale i care, ncalitate de protector, i recomand lui Naum s scrie numai literatur pe nelesul maselor, singuraviabil. Ca vajnic soldat al partidului, un alt activist, tefan Dabija, prefer s moar "pe teren" dects se plece forelor oarbe ale naturii dezlnuite (viscolul din 1954). El refuz s se adposteasc ntr-o cas rneasc umil i murdar unde nimeni nu-i ia n seam funcia. Btrnului ran Toma i sededic o biografie complex i o moarte mrea. Snt prinse n aceste istorii observaii de interes sociologic ce in de metamorfozele "vremurilor noi",de noile relaii sociale de dependen i supunere, de puterea de adaptare a rnimii izgonite din satede colectivizare, care ocup treptat majoritatea funciilor de partid, cotropind astfel spiritul i regulileurbanitii. O polemic subiacent cu viziunile puniste sau cu cele catastrofice, cu noile cliee degndire - nu altfel dect cele vechi, dar cu semnul schimbat - se deschide cu fiecare ntmplare

semnificativ relatat de scriitor cu farmec i haz. Refleciile lucide ale autorului referitoare la procesele psiho-sociale ale unei Romnii marcatenendurtor de fenomenul industrializrii forate snt pemsura puterii uimitoare a privirii lui mereunfiorate de iarmarocul multicolor al vieii. Aici, ca i n Lumea n dou zile, sensul romanului estedoar sugerat de voluptatea pe care o pune scriitorul n relevarea nenumratelor faete ale lucrurilor ifiinelor i, o dat cu ele, ale lumii n ansamblul ei. Teoretic, aceast atitudine afirmativ poate fi pus n seama fie a unei vocaii extraordinare adetaliului, fie a unei aversiuni reziduale fa de tot ce trimite la monopolul dreptii, la unicitatea adevrului, la unilateralitatea soluiilor i la maniheismul viziunii etice impuse ani la rnd de ideologieartitilor. nclin s cred c e vorba mai curnd de o astfel de reacie mai greu de neles i de evaluat caatare, pentru c e relativ trzie, darpe care o regsim i la ali scriitori ieii cu greu i cu rni

necicatrizate din obezile realismului socialist, o reacie mpotriva schematizrii, a simplificriimeschine i grosolane a lumii, a proletarizrii nsuirilor ei. De altfel, diversificarea perpetu i n orice fel e principiul generator i dominanta stilistic aromanelor lui Bli. Scriitorul pare s perceap continuitatea ca pe un pericol mortal i, aflat nconflict cu orice tendin de sedimentare, zglie nentrerupt, ca atins de o form de neurastenie adj-vu-ului, nveliul textului. Rezultatul este o orgie a variaiilor, a schimbrii imprevizibile aformelor redactrii, a procedeelor romaneti, a timpilor naraiunii, a persoanelor verbale, a direciilorde apropiere de eroi i de faptele lor, a tonalitilor narative, a ponderii fanteziei, ironiei, aluziei,

parodiei, comicului, grotescului, a evocrii lirice, a realismului sumbru i minuios i a fantasticuluinscut din el.Ai senzaia uneori c Bli, alergic la orice simptom de statornicie i fixare, agasat de prezena

implacabil a factorului timp i de regulile de neeludat n scris ale consecuiei, ar dori ca toate acestemodificri din zona expresiei s fie executate i mai repede dect snt. Dac s-ar putea, s se manifestetoate odat: o veritabil nevropatie a simultaneitii.


19/26

Scriitorul contrapune puterii lumeti (politice i sociale) acest soi de demiurgie a creatorului deliteratur, capabil - simte el - de concomiten i ubicuitate. S-a putut astfel avansa teza cromanelelui Bli ar reprezenta cel mai bogat inventar de procedee i proceduri stilistice din prozaromneasc. Sub aceast inciden, pn i dedublarea de ctre autor a personalitii lui Antipa -domesticul cu o nebnuit ipostaz demonic, iraional, tulbure, ni se arat a fi consecina aceleiairepulsii fa de unicitate: "Vreau doar s art cum ntr-o singur fiin aceste dou stri snt active intr-un echilibru relativ, care face tocmai farmecul speciei". Farmecul speciei noastre pare a fi, iat, otem important a pledoariei pe care o schieaz n subsidiar fiecare din romanele lui George Bli. Totui, n pofida strii de agitaie pe care o relev i ultima celul narativ a textelor, ceea ce iasigur autorului lor un loc n istoria prozei romneti este un echilibru superior al distribuiriienergiilor creatoare. Ov.S. Crohmlniceanu a remarcat c Bli tie "ct s umple lucrurile, pn elefac perceptibil jocul scrisului, i unde s se opreasc spre a lsa, totui, senzaia plauzib ilului, chiarcnd faptele ies din nile obinuitului, cptnd o umbr fantomatic". Pe ct sporesc dovezile ludic-ironice ale stpnirii dezinvolte a tuturor formulelor, a tuturor clieelor romaneti i a tipurilor descriitur posibile, pe att se strduiete el s nlesneasc "irupia existenei adevrate, luxuriante nconcreteea ei agresiv, tulburtoare..."Interesant c i atunci cnd precizia observaiei devine impresionant i autorul trece cu brio proba defoc a prozatorului (care, orice s-ar zice, va fi mereu constrns s zugrveasc" medii i s nchege

destine), chiar i atunci senzaia de joc nu dispare. Scriitorul ne face cu ochiul n plin demonstraiede rigoare i temeinicie narativ, ceea ce mpinge textul n zona, rareori ncercat la noi, a burlescului.n fond, amestecul acesta inimitabil de graie i de for d savoare crilor sale. Minuia, concreteeacotidianului, densitatea elementelor, precizia microscopic a desenului condiioneaz, de altfel,alunecarea pe netiute n fantastic.Se reconfirm n toate privinele i pe toate palierele textului faptul c nghearea ntr-o atitudinenarativ i repugn cu adevrat prozatorului i c numai virtuozitatea cu care e n stare s treac de laseriozitatea extrem la joac, de la derizoriu la fantastic, de la detaliul banal la mit i poate da acelsentiment tonifiant al omnipotenei, de care scriitorii au atta nevoie.

Alexandru IVASIUC - biografie - (opera si scrierile)

n. 12 iul. 1933, Sighetu Mar-matiei - m. 4 mart. 1977, Bucuresti.Prozator si eseist.

Fiul lui Leon Ivasiuc, prof. de stiintele naturii la Liceul "Dragos Voda" din Sighet, o vreme specialistgeolog la o soc. petrolifera; originar din Bucovina, unde, inaintea primului razboi mondial, buniculscriitorului, locote-nent-colonelul Mihai Ivasiuc, era ofiter de frontiera la Itcani - Suceava. Mama, Ana (n.Jusco), descinde din vechi neamuri maramuresene (Ciplea, Mihaly) atestate documentar, cu diplomenobiliare, din sec. al XV-lea. in 1940, in urma Dictatului de la Viena, familia se muta la Bucuresti, undeIVASIUC urmeaza cursul primar (1940-1944) la o scoala de pe strada Mantuleasa, iar prima clasa de

liceu la "Matei Basarab", dupa care se intoarce la Sighet, urmand Liceul "Dragos Voda" pana la absolvire(1951). Studiile la Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1951-1953), intrerupte; se inscrie lamedicina (1953).

La 4 nov. 1956 e arestat si condamnat la cinci ani pentru agitatie publica, plus doi ani domiciliuobligatoriu in Baragan, la Rubla. Eliberat la inceputul lui 1963, e mai intai incarcator la fabrica demedicamente "Sintofarm", apoi translator la Ambasada SUA, pana in 1968. Debuteaza cu schitaTimbrulin Gazeta literara (iul. 1964); in aceeasi rev. publica (tot in 1964) si primul sau eseu, Inocenta si vinovatiein proza americana. Debut editorial cu romanul Vestibul (1967). incepand din 1968 colaboreaza la

principalele rev. literare; sustine o rubrica permanenta. Pro domo, in Contemporanul, apoi in Romanialiterara (pana in vara 1976). in 1977 detine la Contemporanul rubrica Argument (ultimul art.. Putereascriitorului, ii apare la 4 mart. 1977) si colaboreaza la Informatia Bucurestiului cu o suita de art.

saptamanale. Redactor-sef al Editurii "Cartea Romaneasca" in 1970; in toamna aceluiasi an (pana in mai1972) secretar al Uniunii Scriitorilor. Director al Casei de Filme nr. 1 (1972-1974). Autor al romanelorInterval (1968), Cunoastere de noapte (1969), Pasarile (1970), Apa (1973), Iluminari (1975), Racul
http://www.autorii.com/scriitori/ion-barbu/timbru-text.phphttp://www.autorii.com/scriitori/ion-barbu/timbru-text.phphttp://www.autorii.com/scriitori/ion-barbu/timbru-text.phphttp://www.autorii.com/scriitori/ion-barbu/timbru-text.php


20/26

(1976) si al unui voi. de nuvele, Corn de vanatoare (1972). In 1968-1969, impreuna cu sotia sa, TitaChiper-Ivasiuc, a beneficiat de o bursa "Ford" in cadrul programului international al Univ. Iowa din Iowa-City, primul participant roman al acestui program, in 1969, invitat sa conferentieze despre literaturaromana in SUA, la Univ. Columbia, Berkeley-California, East-Texas, Ann-Arbor, Michigan si, in Anglia,la Oxford. Si-a pierdut viata in timpul cutremurului din mart. 1977. Eseist de vocatie (Radicalitate sivaloare, 1972; Pro domo, 1974), IVASIUC e un romancier original, cu imaginatia ideii, modern inobsesiile sale, preocupat de innoirile de substanta si de structura ale prozei contemporane. PremiulUniunii Scriitorilor pentru proza (1967, 1970), al Acad. (1970) si al Consiliului Culturii si EducatieiSocialiste (1970).

Profesionist al ideii, IVASIUC se apropie in proza de unii scriitori ai deceniului al patrulea (M.Sebastian,M. Eliade,Anton Holban,O. Sulutiu)si, inaintea lor,Camil Petrescu,care au facut deopotriva

proza si publicistica, reformand romanul romanesc dintr-un unghi intelectual. Creatia lui IVASIUCreleva, fara exceptie, o astfel de structura. Interval este, poate intr-o masura inca mai mare decat Vestibul,un roman intelectualist, psihologist si autobiografic, in sensul pe care-1 gandea generatia anilor 30.Desigur, problematica este alta, moderna si originala. Aici apare pentru prima oara la IVASIUC motivulereditatii strivitoare si al familiei care functioneaza ca un trib, cu legi si ritualuri statornice, in Pasarile(1970), in Apa (1973), chiar si in Iluminari (1975), motivul acesta se va regasi, poate si din intentianedeclarata a scriitorului de a alcatui candva un mare roman al familiei maramuresene (cu istoria,traditiile si eroii ei). Deocamdata, tema familiei e subordonata aceleia a personajului care incearca sa-sifaureasca singur destinul, evadand din puterea clanului din care face parte. Evadare ce reprezinta mai

putin o afirmare a spiritului de independenta si mai mult un orgoliu secret. Si Ilie Chindris din Interval, si,in Pasarile sau in Apa, cei doi Dunca sunt in fond fascinati de exemplul strabunicului ilustru, al sefului detrib, a carui fantoma autoritara continua sa domine viata familiei mult timp dupa moartea stapanului.Evadarea e o repetare paradoxala: o iesire de sub tutela pentru a reface, in alte imprejurari, simbolulautoritatii stravechi. Nici Chindris, nici Dunca nu devin cu adevarat liberi: esecul lor nici nu consta inratarea sansei de a scapa de sub puterea clanului, ci in neputinta de a repeta conditia de autoritateancestrala. Drama lor este drama epigonilor. Simbolul ii striveste. Si daca Liviu Dunca sau Paul nu vor fifinalmente decat niste simpli infranti, Ilie Chindris va invata, el, cel putin, care este adevarata lectie a

istoriei clanului sau: si anume ca necesitatea triumfa totdeauna asupra libertatii.Aici se afla in germene toate romanele lui I.; in primul rand, opozitia dintre necesitate si libertateconstituie miezul conflictului filosofic din Pasarile, Apa, Iluminari si Racul; in al doilea rand, esteanuntata si problema morala a acestor romane, care este aceea a justificarii. Necesitatea explica evolutia,transformarea, violenta, nedreptatea - totul, ca orice determinism - afirma romancierul prin intermediulmultora din personajele sale; dar oare ea si justifica totul? A intelege mecanismul este totuna cu a-1accepta? Interval este, poate, cartea cea mai demonstrativa a lui I., in care se schiteaza aceasta tematica

preocupanta. Epic, romanul e sarac, interesant prin retrospectivele ce ilustreaza ideea. Dar totul e preametodic. Personajele isi amintesc si iau cuvantul a tour de role: actiunea propriu-zisa ramane un simplu

pretext. Se vede de pe acum ca romancierul n-are instinctul scenei directe, al dialogului, al miscarii vii,imediate. Sub fiecare eveniment prezent exista o trapa prin care cadem intr-un moment anterior.

Personajele nu converseaza firesc, ci tin discursuri care sunt, uneori, interminabile spovedanii. Stereotipiaaceasta nu-i lipsita de teoria de rigoare si-1 surprindem pe autor aparandu-se: "Cei care afirma:Personajele autorului sunt vii nu stiu ce spun. Habar n-au ce cosmar ar fi". El respinge deci romanul cufiinte vii, realist, plauzibil. Prin gura unui personaj adauga: "Spun parabole, folosesc ca parabole, pentruce intabesc eu acum, situatii demult si definitiv pecetluite. Ca si cum s-ar repeta continuu. Nu oamenii,dar situatiile, mecanismele". Devine limpede ca atentia romancierului tinde sa se deplaseze de la

personaje spre situatii, de la concretul unei psihologii la generalitatea unui mecanism. De altfel,stereotipia situatiilor este atat de evidenta in romanele lui IVASIUC (mai ales in primele trei), incat poatefi descrisa aproape ca o structura fixa. Un personaj se afla intr-un moment critic al existentei sale:doctorul Ileain Vestibul, Chindris si Olgain Interval,IonMarina in Cunoastere de noapte (1969), DumitruVinea si Liviu Dunca in Pasarile, Paul Dunca in Apa, Achim in Iluminari si Miguel in Racul.Asadar, o

imprejurare oarecare declanseaza un resort invizibil in mecanismul ce parea bine pus la punct alpersonajului - de obicei un om solid instalat intr-o cariera, un savant sau un politician - care traverseaza ostare de acut conflict cu sine si cu lumea. Criza e urmata de examenul critic al vietii: si din aceasta
http://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mircea-eliade/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mircea-eliade/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mircea-eliade/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/anton-holban/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/anton-holban/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/anton-holban/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/octav-sulutiu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/octav-sulutiu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/octav-sulutiu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/camil-petrescu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/camil-petrescu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/camil-petrescu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/liviu-rebreanu/ion-text.phphttp://www.autorii.com/scriitori/liviu-rebreanu/ion-text.phphttp://www.autorii.com/scriitori/liviu-rebreanu/ion-text.phphttp://www.autorii.com/scriitori/liviu-rebreanu/ion-text.phphttp://www.autorii.com/scriitori/camil-petrescu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/octav-sulutiu/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/anton-holban/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mircea-eliade/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/index.phphttp://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/index.php


21/26

autoanaliza se naste iluminarea. Treptat, criza se motiveaza mai direct social-istoric. Pasarile e un romansocial. Intr-un fel, relatia se inverseaza acum, pentru ca in Apa, romanescul actiunii sa absoarba aproapeintreg interesul. Istoria invadeaza romanul, iar transformarea care ocupa primul plan nu mai etransformarea insului, ci a societatii. Destinul unei lumi iesite din albie pune in umbra destineleindivizilor. Istoria era figuratie in Vestibul sau Interval; indivizii devin figuratie in Apa. In sfarsit, inRacul nici macar actiunea nu mai e importanta: ci cauza, mecanismul, sistemul. In Apa ne preocupa ce se

petrece, in Racul ne preocupa purul determinism. Era oarecum de asteptat ca politicul va uzurpa intr-o ziin romanele lui IVASIUC nu numai psihologicul, dar si socialul, si ca eroul propriu-zis al fictiunii vadeveni sistemul insusi al puterii. Locul individului 1-a luat mai intai masa, apoi mecanismul; Vestibul eromanul unui individ care iubeste. Apa unul al masei in revolutie. Racul, un roman al puterii. in Vestibulne intereseaza reactiile sau rationamentele unui om, personalitatea, biografia sau esecul lui. in Apa,destinul unei colectivitati, in care personajele sunt purtatoarele de cuvant ale istoriei, suscitate de is

galeria cu vita salbatica rezumate

Documents