gal eva conceptia uniunii europene privind organizarea si function area op

1

MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE

ACADEMIA DE POLIȚIE „ ALEXANDRU IOAN CUZA “

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

CONCEPȚIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND ORGANIZAREA

ȘI FUNCȚIONAREA ORGANELOR DE ORDINE PUBLICĂ ȘI

SIGURANȚA NAȚIONALĂ

Conducător de doctorat

Prof. univ.dr. COMAN FLORIAN

Doctorand

GAL EVA

BUCUREȘTI

2010

2

„ Numai când dreptul va străluci la fel precum soarele luminează sufletul

oamenilor ca un spirit călăuzitor, ca o cerinţă imperativă, ca o obligaţie

autoimpusă, care este una şi aceeaşi cu libertatea organizată, numai atunci

lumea va fi în siguranţă.

Nu de revizuirea tratatelor are nevoie omenirea, ci de revizuirea propriilor ei

judecăţi... ceea ce trebuie făcut pentru a asigura pacea este ca popoarele în plină

sinceritate şi fără gânduri ascunse să lucreze împreună pentru a spiritualiza

frontiera, prin acorduri economice în interesul comun...

Bunul cel mai de preţios al unei ţări este pacea prelungită, care singură îngăduie

unei naţiuni să-şi găsească drumul, care singură îngăduie să se aducă civilizaţiei

generale binefacerile creatoare ale geniului naţional.”

NICOLAE TITULESCU

( 1882- 1941)

3

CUPRINS

Abrevieri si acronime.........................................................................................6

ARGUMENT ........................................................................................................7

CAP.I.

COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ – EVOLUȚIE ȘI PERSPECTIVE............................17

1.1. Scurt istoric al cooperării poliţeneşti internaţionale .. .................................................17

1.1.1.Organizarea cooperării poliţieneşti...............................................................................19

1.1.2.Cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene ................................................22

1.1.3.Cooperarea forțelor care participă la asigurarea ordinii publice..................................23

1.2.Cooperarea judiciară versus cooperarea poliţienească. Instrumente de

evaluare a cooperării internaţionale poliţieneşti ..............................................................30

CAP.II.

CONCEPȚIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND FUNCȚIONAREA ORGANIZAȚIILOR

ȘI ORGANISMELOR DE ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ .............37

2.1.Uniunea europeană- evoluție și perspective .......................................................................37

2.2.Politica Externă de Securitate Comună ( PESC) - pilon de bază a

Uniunii Europene........................................................................................................................39

2.2.1.Organele și instrumentele PESC.......................................................................................54

2.2.1.1.Instrumentele PESC.................................................................................................55

2.2.1.2.Obiectivele PESC....................................................................................................56

2.2.2. Politica Europeană de Securitate și Apărare....................................................................57

2.2.2.1 Misiunile și obiectivele PESA...............................................................................59

2.2.2.2 Instrumentele gestionării civile și militare a crizelor.............................................61

2.2.3.Rolul României în cadrul PESC......................................................................................69

2.2.4. Participarea României la misiunile PESA......................................................................70

2.2.5.Contribuția României la dezvoltarea capabilităților civile și militare..............................71

2.2.6. Politica de Securitate și Apărare Comună privind implementarea prevederilor

Tratatului de la Lisabona...........................................................................................................72

2.3.Conceptul de securitate şi dimensiunile sale.......................................................................73

2.3.1. Securitatea și apărarea .................................................................................................78

4

2.3.2. Modelul de securitate al O.S.C.E.................................................................................82

2.4. Rolul şi scopul instituţiilor Uniunii Europene privind ordinea publică şi

siguranţa naţională......................................................................................................................85

2.4.1. Aspecte generale privind Consiliul Uniunii Europene..................................................92

2.4.2. Rolul Comisiei Europene...............................................................................................98

2.4.3. Rolul Parlamentului European......................................................................................100

2.5. Aplicarea normelor dreptului internaţional umanitar în activitatea organelor

de ordine publică ..............................................................................................................10

CAP.III

FORME DE MANIFESTARE A ÎNCĂLCĂRII ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA

NAȚIONALĂ

3.1.Ordinea publică şi siguranţa naţională – preocupări ale uniunii Europene ...............116

3.1.1. Prioritatea dreptului comunitar faţă de legislaţiile naţionale.....................................117

3.1.2. Activitatea de relaţii internaţionale a României în domeniul ordinii şi

siguranţei publice.........................................................................................................125

3.2.Aspecte privind domeniile de interes care pot afecta ordinea şi siguranţa publică .....127

3.2.1.Contextul terorismului în Uniunea Europeană.........................................................128

3.2.2 Forme de terorism care acţionează în Europa..........................................................129

3.2.3.Aspecte generale şi noi influenţe contemporane.....................................................132

3.2.4. Prevenirea şi combaterea terorismului prin înfiinţarea Oficiului

European de Poliţie....................................................................................................138

3.2.4.1. Înfiinţarea Oficiului Europol şi sarcina acestei instituţii........................... 138

3.2.4.2.Unitățile naționale........................................................................................140

3.2.4.3.Ofițerii de legătură.......................................................................................141

3.2.5. Aderarea României la Europol...................................................................................155

3.2.6. Aspecte ale cooperării în domeniul formelor grave de criminalitate..........................157

3.2.7.Trafic de persoane........................................................................................................160

3.2.8.Trafic de stupefiante...................................................................................................161

3.2.9.Alte forme de infracţionalitate gravă care pot intra în sfera de competenţă a

Oficiului Europol........................................................................................................178

5

CAP IV.

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND MĂSURILE LUATE DE STATE

PENTRU MENȚINEREA ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ............179

4.1. Fizionomia mediului de securitate în epoca globalizării şi impactul său asupra

dinamicii structurilor de ordine publică...............................................................................179

4.1.1. Aspecte generale referitoare la evoluția mediului de securitate..................................180

4.1.2.Caracteristicile mediului de securitate..........................................................................196

4.1.3. Mediul european de securitate......................................................................................203

4.1.4. Uniunea Europeană și mediul internațional de securitate............................................222

4.1.4.1.Obiectivele strategice și direcțiile securității europene......................................224

4.2. Analiza elementelor de drept comparat privind măsurile luate de state

pentru menținerea ordinii publice și siguranța națională.................................................228

4.2.1. Aspecte de drept comparat specific statelor membre ale

Uniunii Europene................................................................................................228

4.2.2.Legislația statelor noncomunitare...................................................................... 238

CAP. V

MANAGEMENTUL COOPERĂRII INTERNAȚIONALE ÎN MATERIE DE ORDINE

PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ..........................................................................242

5.1. Structuri europene şi internaţionale de cooperare poliţienească....................... 242

5.1.1.Oficiul European de Poliție - Europol ……………...............................................242

5.1.1.1. Misiune și istoric……………………………………………………….242

5.1.1.2.Managementul și controlul Europolului………………………………..243

5.1.1.3. Rolul Europol..........................................................................................244

5.1.1.4.Sistemul computerizat al Europol-ului ( TECS)......................................245

5.1.2.Cooperarea Schengen ............................................................................................247

5.1.2.1.Istoria și dezvoltarea Acordului Schengen................................................247

5.1.2.2.Integrarea Acordului Schengen în Uniunea Europeană............................249

5.1.2.3. Prevederi legale selective privind Acordul Schengen.............................251

5.1.2.4. Sistemul Informatic Schengen.................................................................253

5.1.3.Frontex – Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la

Frontierele Externe ale Statelor Membre (European Agency for the Management of Operational

Cooperation at the External Borders of the Member States) .....................................................258

6

5.1.4.Colegiul European de Poliție – CEPOL ..................................................................260

5.1.5.Organizația Internațională a Poliției Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. –

INTERPOL) ..............................................................................................................................262

5.1.5.1.Rolul Interpolului..........................................................................................262

5.1.5.2. Structura Interpolului...................................................................................263

5.1.5.3. Activitățile Interpolului...............................................................................265

5.1.5.4. Interpolul în Europa.....................................................................................266

5.1.5.5. Etapele de dezvoltare ale O.I.P.C...............................................................268

5.2. Structuri de cooperare internaţională la nivel intern...................................................269

5.2.1.Organizarea și competențele Centrului de Cooperare Polițienească Internațională .. ......269

5.2.2.Biroul Național Interpol .....................................................................................................271

5.2.2.1.Instrumentele de cooperare ale Interpolului..............................................................272

5.2.2.2. Înființarea și atribuțiile Biroului Național Interpol...................................................273

5.2.2.3.Aspecte privind eficientizarea cooperării..................................................................274

5.2.3.Punctul Național Focal .......................................................................................................276

5.2.3.1. Cooperarea cu Centrul Regional S.E.C.I.................................................................277

5.2.3.2. Cooperarea cu ofițerii de legătură ai M.A.I. acreditați în alte state și cu ofițerii

de legătură străini acreditați în România................................................................. 279

5.3. Interferenţa cooperării internaţionale poliţieneşti cu cea naţională........................... 282

5.3.1. Cooperarea cu Europol prin intermediul Unității Naționale Europol................................287

5.3.2. Cooperarea interinstituțională...........................................................................................289

5.3.3. Cooperarea cu țările membre din spațiul Schengen prin intermediul serviciului SIRENE.291

5.3.4. Biroul SIRENE...................................................................................................................298

5.3.4.1. Instituții implicate în activitatea Biroului SIRENE..................................................300

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA ÎN MATERIA PERFECȚIONĂRII

REGLEMENTĂRILOR JURIDICE ȘI A STRUCTURILOR ORGANIZATORICE DE

ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ ...............................................................304

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................328

ANEXE

7

ABREVIERI ȘI ACRONIME

Art. –articol

CEE- Comunitatea Economică Europeană

CEEA- (EURATOM) – Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

CECO- Comunitatea Europeană a Cărbunelor şi Oţelului

CEDO – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

CEDHO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CJCE – Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene

CSCE- Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa

Convenţia PIF- Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor

Europene

COREPER – Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi DAU – Documentul Administrativ Unic

DLAF – Departamentul pentru Lupta Antifraudă

DNA – Dirrecţia Naţională Anticorupţie

DIICOT – Direcţia de investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism

EMUE – Statul Major al Uniunii Europene

EUROJUST – Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară

EUROPOL – Oficiul European de Poliţie

FECOM – Fondul European de Cooperare Monetară

FED – Fondul European de Dezvoltare

FEDER – Fondul European de Dezvoltare Regională

FEP – Fondul European al Pescuitului

FSE – Fondul Social European

GATT – Acordul General pentru Tarife şi Comerţ

GMES- Monitorizarea Globală pentru Securitate şi Mediu

IFOP – Instrumental Financiar pentru Orientarea Pescuitului

ISAF- Forţa Internaţională de Asistenţă privind Securitatea

JAI – Justiţie şi Afaceri Interne

JOCE – Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene

JOUCE – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

MPE- Ministerul Public European

NATO- Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

OLAF- Oficiul European de Luptă Antifraudă din cadrul Comisiei Europene

8

OMC – Organizarea Mondială a Comerţului

ONPCSB- Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor

ONU- Organizaţia Naţiunilor Unite

OSCE- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

PAC – Politica Agricolă Comună

PESA- Politica Europeană de Securitate şi Apărare

PESC – Politica Externă şi Securitate Comună

PND – Planul Naţional de Dezvoltare

RSC – Revue de science criminelle et de droit penal compare

RAS- Sisteme de Acţiune Rapidă

SCHR- Comitetul de Conducere pentru Răspunsul Umanitar

SPG – Sistem de Preferinţă Generalizat

UCLAF – Unitate de Coordonare a Luptei Antifraudă din cadrul Comisiei Europene

TCE – Tratatul privind Comunităţile Europene

TUE – Tratatul Uniunii Europene

TRUE – Tratatul de Reformă al Uniunii Europene

TFUE – Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene

UE – Uniunea Europeană

UEO- Uniunea Europei Occidentale

UNEF- Forţa Naţiunilor Unite de Primă Urgenţă

UNPO- Operaţiunile Naţiunilor Unite de Menţinere a Păcii

9

Argument

Lucrarea de faţă îşi propune ca în noile condiţii de dezvoltare a UNIUNII EUROPENE la 27 de

ţări şi o populaţie de cca.500 de milioane să prezinte modul în care această mare organizaţie

internaţională a conceput şi a organizat normele dreptului poliţienesc de aşa manieră încât aceasta

să răspundă la cerinţele reale pe care le impune viaţa.

Aceste cerinţe sunt foarte complexe deoarece au în vedere atât problematica organizaţiei

internaţionale dar mai ales cea existentă în interiorul statelor pe care o compun.

Literatura juridică, care nu de puţine ori are puncte de vedere controversate în ceea ce priveşte

existenţa sau inexistenţa dreptului poliţienesc ca ramură autonomă, a tratat în mică măsură sau chiar

deloc această problemă la nivelul Uniunii Europene.

Lucrarea îşi propune să abordeze într-o formă inedită problematica dreptului poliţienesc în toată

complexitatea lui trimiţându-ne la spaţiul Uniunii Europene atât în plan internaţional dar şi în

interiorul statelor membre.

Lucrarea este concepută într-o structură care să permită clarificarea în mare măsură a temei

propuse, astfel ea abordează în primul rând problematica de fond apoi- instrumentele juridice

internaţionale care au fost elaborate sub auspiciile Uniunii Europene în materia dreptului poliţienesc

referindu-se la ordinea publică şi siguranţa naţională.

Urmează apoi într- o altă abordare prezentarea concepţiei la nivelul Uniunii Europene şi a

statelor membre privind funcţionarea organizaţiilor şi organismelor de ordine publică şi siguranţa

naţională.

Tratarea acestor probleme este dificilă deoarece încă nu există norme uniforme în materie în toate

statele Uniunii Europene, aşa că am fost nevoită să analizez şi să prezint problematica dreptului

comparat în materie propusă.

Studiind această problemă m-am gândit şi la viitor astfel că, în baza concluziilor desprinse am

identificat unele neajunsuri în plan legislativ şi organizatorie motiv pentru care mi-am permis să

prezint mai multe propuneri de lege ferenda în materie.

Aceste propuneri se referă la perfecţionarea cadrului normativ, organizatoric şi în planul

perfecţionării cooperării internaţionale în interiorul şi în afara Uniunii Europene.

În acest mod cred că lucrarea de faţă răspunde la ceea ce tema a impus şi militează cu

fermitate pentru perfecţionarea instrumentelor juridice internaţionale în materia analizată precum şi

a structurilor care sunt chemate să le aplice pe aceasta.

10

Statutul juridic al organelor cu atribuţii poliţieneşti în stat, în special ale poliţiei, a fost şi este o

problemă capitală de care depinde caracterul democratic sau totalitar al unui stat. Funcţionarea

democratică a statului de drept nu poate fi concepută în afara unui cadru normativ care să

coordoneze comportamentul indivizilor conform conduitei tip statornicite în societate.

Pornind de la premisa conform căreia fenomenul infracţional este anormal din punct de vedere

moral şi totuşi normal din punct de vedere sociologic, trebuie să acceptăm ideea că acesta a existat şi

va continua să existe, problema punându-se doar în legătură cu ponderea şi structura sa.

În orice societate şi în orice perioadă istorică impactul cel mai puternic asupra oricărui individ,

fie că apare în postura de victimă sau doar ca spectator, îl reprezintă săvârşirea unei fapte

ilicite, cu toate consecinţele ce decurg, mergând de la urmările socialmente periculoase ce se

produc până la sancţiunile ce sunt aplicate de organele abilitate ale statului, în contextul realizării

actului de justiţie.1

Profundele schimbări democratice produse după decembrie 1989, la nivelul întregii societăţi, au

deschis calea spre instaurarea unui stat de drept. Măsurile întreprinse de forţele publice poliţieneşti şi

organele din componenţa acestora, funcţiile specifice statului de drept au determinat iniţierea unui

amplu proces de restructurare, democratizare şi profesionalizare a organelor respective. 2

Protecţia socială pe care trebuie să o asigure statul prin organele sale cu atribuţii poliţieneşti,

mai ales în condiţiile existenţei reale a statului de drept este o problemă fundamentală ce trebuie

soluţionată atât printr-un cadru legislativ corespunzător cât şi prin măsuri de organizare a activităţii

la nivelul diverselor organe ce pun în aplicare dreptul de poliţie al statului.

Printre organele cu atribuţii poliţieneşti în stat, un rol deosebit de important îl are Poliţia Română, ea

find instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea

infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii. 3

Activitatea acestei instituţii

constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi

în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. 4

_________________

1.Gh.Nistoreanu — Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1991,

pag. 5.

2. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic—Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.9

3. Art. 1 din Legea 218/2002 privind organizarea şi fncţionarea Poliţiei Române.

4. Idem, art. 2.

11

Demilitarizarea poliţiei, a însemnat un pas înainte în lupta contra infracţionalităţii, o activitate mai

calificată şi mai responsabilă a poliţiştilor la toate nivelele.

Trecerea poliţiştilor din structura militară în cea civilă nu înseamnă doar dispariţia gradelor militare,

ci înseamnă o creştere a competenţei profesionale şi a responsabilităţii poliţiştilor faţă de lege şi

comunitate. 5

Profesia de poliţist poate fi exercitată numai de către persoana care a dobândit în condiţiile legii

această calitate. De regulă, poliţiştii provin din rândul absolvenților instituţiilor de învăţământ ale

Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, iar ca excepţie pentru unele funcţii, pot fi

încadraţi direct sau transferaţi din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranță naţională,

specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. 6

Eliberată de presiuni şi influenţe politice poliţia se supune doar legii şi adevărului, poliţistul neavând

alt judecător decât legea şi conştiinţa sa. 7

Prin adoptarea Legii nr.360/2002 privind statutul poliţistului, modificat prin O.G. nr. 89/2003 s-au

stabilit drepturile, îndatoririle şi restricţiile pe care le au poliţiştii în îndeplinirea atribuţiilor conferite

de legea de organizare a poliţiei.

Astfel Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române actualizată prin

Legea nr. 60/2009 împreună cu Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţiştului înscriu o pagină

nouă în istoria poliţiei române, ridicând această instituţie la starea juridică a unui serviciu public

fundamental ce funcţionează pe baza unor principii de drept unanim recunoscute în toate statele.

Statul, ca forma cea mai înaltă de organizare a societăţii, pentru a-şi îndeplini

menirea sa de armonizare a nevoilor individuale şi colective, de asigurare a convieţuirii

sociale, trebuie să fie călăuzit de politica ordinii şi autorităţii. 8

Pe parcursul evoluţiei sociale s-a

ajuns la asigurarea ordinii publice înăuntrul fiecărui stat. La această realizare au concurat de-a lungul

veacurilor, obiceiurile (ordinea cutumiară, tradiţiile), preceptele religioase, morale (ordinea etică sau

morală) şi rânduielile dreptului impuse de stat, adică normele juridice.9

_________________

5. Adrian Iacob, Constantin Draghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,

2008, pag.10

6.Iamandi Luca, Mara Ion, Statutul juridic al profesiei de poliţist, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008, pag.10

7. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,

2008, pag.10


2008, pag.116

9. S.Şerb, C-tin Drăghici, A. Iacob, A. Ignat, Drept poliţienesc şi contravenţional, Editura Triton, Bucureşti, 2003,

pag.11

12

În timpurile moderne, statul a ajuns la un înalt grad de organizare, conducându-se prin norme

prestabilite şi puse în aplicare de organele sale abilitate. Caracteristic este că în statul modern, care este

un stat de drept, normele create de autoritatea suverană obligă nu numai pe cetăţeni, ci dimpotriva

şi pe stat. Cu alte cuvinte, normele juridice în sistemul lor, sunt sancţionate ori substituite de stat în

vederea ocrotirii atât a intereselor colective, cît şi a celor individuale.

Convieţuirea paşnică şi cooperarea armonioasă, fără lezarea drepturilor şi intereselor

membrilor societăţii este scopul sacru şi în acelaşi timp sublim al normelor juridice al legilor in

general.10

Unul din atributele esenţiale ale suveranităţii statului în general, îI constituie consacrarea

dreptului de constrângere pe care statul îI are în raport cu cetăţenii săi, cu ceilalţi indivizi (cetaţeni

străini, apatrizi) şi faţă de diversele grupuri sociale, inclusiv faţă de persoanele juridice.

Acest drept al statului a fost consacrat şi este cunoscut în literatura juridică sub denumirea de

drept de poliţie11

Dreptul de poliţie este o parte a dreptului ce îl are statul de a interveni pentru

respectarea de către cetăţeni a îndatoririlor ce le revin, iar pe de altă parte, este un drept al

fiecărui individ de a cere sprijinul organelor poliţieneşti pentru apărarea drepturilor ce le sunt

conferite de stat şi înlăturarea piedicilor ce li s-ar pune în exercitarea acestor drepturi

recunoscute de lege. De dreptul de poliţie statul se poate folosi atât în scop preventiv cât şi

eventual represiv. Sub primul aspect dreptul de poliţie al statului se manifestă ca un drept de pază,

de ocrotire, iar sub al doilea aspect ca un drept represiv, de aplicare a constrângerii, inclusiv a celei

fizice. Deci dreptul de poliţie este dreptul suveran al fiecărui stat de a-şi apăra existenţa legală şi

materială, ordinea publică şi privată, proprietatea şi drepturile cetăţenilor prin acţiuni poliţieneşti,

preventive sau punitive.12

Dreptul de poliţie al statului, este exercitat de către organele

executive ale statului (centrale sau locale) abilitate să pună în aplicare legile şi celelalte acte de

putere, în diverse domenii de activitate. Astfel există o poliţie militară, de siguranţă, de ordine,

administrativă, sanitar-veterinară, de frontieră, de paşapoarte, silvică etc.Acest drept de poliţie

constituie o funcţie a statului de supraveghere, de prevenire şi combatere a încălcării legilor de către

persoanele fizice juridice şi în acelaşi timp un drept al statului în virtutea suveranităţii sale de a

folosi forţa de constrângere pentru apărarea fiinţei şi intereselor sale. 13

_______________________________

10 Eugen Bianu — Ordinea obstească. Bucuresti, 1938, Ediţie tipărită sub egida Asociaţiei Române de Drept Umanitar,

Bucureşti, 2008 pag.24.

11 Iuliu Pascu — Drept polițienesc roman, vol.I, Bucuresti, 1929, Tipografia Reforma social, pag. 15.

12 Voicu Viorel, Predescu Valeriu si altii Profesia de politist, Tipografia Inspect.Gen.alPolitiei Bucuresti, 1997, pag.7.


2008, pag.17

13

Statul în virtutea acestui drept, poate îndeplini pe lângă activitatea preventive şi o acţiune de

poliţie represivă pe care şi-a rezervat-o numai lui cu drept de exclusivitate. Rezulta că dreptul de

poliţie al statului exclude justiţia privată (legea talionului) ori alte acţiuni necontrolate ale

indivizilor care doresc să-şi facă singuri dreptate când le sunt lezate drepturile şi interesele

legitime.Persoanele fizice sau juridice lezate îşi pot revendica drepturile lor şi cere restabilirea

situaţiei juridice anterioare, ori repararea prejudiciului cauzat numai apelând la organele

competente ale statului.Voinţa statului se manifestă prin intermediul organelor sale sub forma

legilor, decretelor, hotărârilor, a ordonanţelor, regulamentelor, statutelor, ordinelor etc.Numai

legea, însă, înţeleasă ca act normativ, în general, este aceea care stabileşte condiţiile şi formele în

care organele statului îşi desfaşoară activitatea de punere în aplicare a acestui drept de poliţie,

precum situaţiile în care persoanele fizice îşi pot exercita drepturile în conduita lor publică.14

Forţa de constrângere, ca element al puterii publice, este organizată de către legiuitor şi se

pune în aplicare de puterea executivă.In aceste cazuri organele statului, deţin prin delegare, o parte

din suveranitatea statului din acel „imperium ad potestas" care constituie elementul dinamic

coercitiv şi vizibil al puterii sale, sintetizată prin forţa de constrângere.Forţele publice abilitate

acţionează în baza dreptului de poliţie generală a statului, drept izvorât din nevoia de apărare a

fiinţei sale, întrucât statul trebuie să asigure chiar cu forţa ordinea şi liniştea în societate.În

acest sens organele statului au atribuţii pe linia asigurării, respectării legii şi ordinii publice,

dispun de mijloace adecvate şi operează cu elemente de tehnică, tactică şi metodică a convingerii şi

constrângerii poliţieneşti. Rolul şi necesitatea existenţei forţelor de poliţie, ca parte constitutivă a

forţei publice, îşi găseşte justificarea în existenţa şi manifestarea contradicţiilor sociale, în

necesitatea satisfacerii unor cerinţe ale vieţii sociale şi în reprimarea unor manifestări şi tendinţe

deviante de ordin individual sau colectiv.

Existenţa şi evoluţia societăţii nu poate fi concepută fără asigurarea menţinerii ordinii şi

liniştii publice, fără recunoaşterea şi respectarea demnităţii umane, atribute fundamentale ale

oricărei comunităţi omeneşti.

Principalele funcţii ale poliţiei constau în:15

- prevenire ceea ce este fundamental în statul de drept;

şi eventual în represiune pentru restabilirea situaţiei anterioare.

_______________________

14.S.Serb, C-tin Drăghici si colaboratori, op.cit., pag.12.

15 S.Serb, C-tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat — Drept poliţienesc şi contravenţional, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003,

pag.16.

14

Dacă analizăm varietatea atribuţiilor generale şi specifice ce revin poliţiei moderne, se

evidenţiază foarte clar caracterul social al funcţiei poliţiei. Acest lucru rezultă, în primul rând, din

îndatorirea generală a poliţiei de asigurare a menţinerii şi restabilirii ordinii şi liniştii publice, prin

care se urmăreşte salvarea interesului general. Totodată şi prin apărarea drepturilor şi intereselor

legitime ale cetăţenilor poliţia serveşte tot interesul general. Activitatea poliţiei se desfăşoară în

beneficiul convieţuirii umane şi împotriva indivizilor cu manifestări antisociale.

Prin activitatea sa directă poliţia contribuie la menţinerea şi consolidarea echilibrului social naţional

şi indirect cooperează la realizarea echilibrului general al armoniei universale.

Analizând structura activităţii poliţiei, Eugen Bianu observă că ea ni se prezinta pe de o parte ca

o funcţie regulatoare şi coercitivă, iar pe de altă parte ca o funcţiune auxiliară şi proteguitoare. 16

Aceste directive predominante ale profesiei de poliţist se pot rezuma la a domina şi a

servi. Expresia desemnează toate acţiunile preventive şi represive ale poliţiei.

Rezultă că măsurile preventive de preîntămpinare a perturbării ordinii şi

liniştii publice ca şi măsurile represive de restabilire a acesteia pentru împiedicarea continuării

comportamentului antisocial, denotă cu prisosinţă acelaşi caracter social al activităţii poliţiei.

Si activitatea poliţiei are limite, cele impuse de normele sociale şi de stat, respectul legii,

libertăţii indivizilor. Într-adevăr poliţia nu îşi poate desfăşura activitatea decât în cadrul legii. Ea

nu poate încălca dispoziţiile legii care a creat-o şi pe care se întemeiază.

Într-un stat de drept, constituţional, unde domneşte dreptul şi ordinea de drept,

acestea determină limitele puterii poliţieneşti. Funcţiile sociale ale poliţiei se rezumă la

următoarele activităţi:

- activitatea de informare (culegerea de informaţii);

- activitatea de ordine şi pază;

- activitatea de prevenire;

- activitatea de restabilire a situaţiei juridice anterioare (restitutio in integrum );

- activitatea represivă de coerciţie, de sancţionare;

- activitatea de orientare, îndrumare, direcţionare, inclusiv informarea opiniei publice şi a puterilor din

stat.

________________

16. Adrian Iacob, Constantin Draghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,

2008, pag.24

15

Într-un stat de drept poliţia este investită cu autoritatea statului având menirea de a servi

comunitatea, de a asigura ordinea şi liniştea publică apărând societatea de orice convulsii ce pot

surveni în viaţa socială să prevină şi să combată criminalitatea.

Sunt de mare actualitate şi astăzi cele arătate în prefaţa lucrării intitulată „ Ordinea obştească „

de către dr. Eugen Bianu publicat în anul 1938 şi retipărită 17

sub egida Asociaţiei Române de Drept

Umanitar cu cuvânt înainte, în anul 2008, sub îngrijirea prof. univ. dr., General locotenent ( r)

ION SUCEAVĂ astfel:

― Propăşirea omenirii şi a naţiunilor se poate realiza, numai într-o atmosferă de ordine şi pace,

deoarece acolo unde lipsesc aceşti factori de bază, acolo unde nu este ordine şi pace, se opreşte

evoluţia civilizaţiei, se stânjeneşte progresul social şi naţional. Cu cât această ambianţă de orânduire

va fi mai prielnică cu atât eforturile constructive, individuale şi colective, vor da roade mai fecunde

pentru prosperarea obştească- În opera de realizare a acestei stări de ordine şi pace cât mai prielnică

unei convieţuiri rodnice, la care trebuie să concure în mod corespunzător atât elementele

individuale şi sociale, cât şi toţi factorii administraţiei generale, rolul covârşitor şi special îl are

funcţiunea poliţienească, cu întreaga ei sferă de activitate prototipică de salvgardare a ordinii

obşteşti.

În ritmul tot mai nervos al vieţii zilnice de azi, dominată din ce în ce de o pulsaţie mai agitată a

frământărilor naţionale, sociale şi economice şi pe de altă parte faţă de progresele continue ale

infracţiunii de toate soiurile, sarcina multiplă a funcţiunii poliţieneşti devine, în mod firesc, pe zi ce

trece, tot mai îngreunată. ―

După încheierea „ Războiului Rece‖, omenirea a intrat într-un nou tip de confruntare care, în

esenţa ei, este asimetrică. De o parte se situează adepţii globalizării, ai noii ordini mondiale, bazată

pe un sistem de relaţii democratice, pe creşterea rolului forţelor transnaţionale, iar de cealaltă parte

se află tradiţionaliştii, cei ce consideră că entităţile civilizaţionale naţionale sunt mult mai puternice

şi mult mai îndreptăţite să se afirme, să se confrunte, să se echilibreze raporturile dintre ele şi, în

consecinţă, să se opună acestui proces care, în concepţia lor, nu înseamnă altceva decât o nouă

ierarhizare, adică un nou mod de a împărţi lumea şi puterea. Între aceste două mari tabere se

postează o mulţime de alte grupări de forţe, care au interese diferite. 18

________________

17. dr. Eugen Bianu, Ordinea obstească, publicat în anul 1938 şi retipărită în anul 2008 sub egida Asociaţiei Române

de drept umanitar cu cuvânt înainte, sub îngrijirea prof. univ. dr., General locotenent ( r) ION SUCEAVĂ, p.11

18.Cornel Darmasco-Dincă,Construcţia securităţii naţionale a Romaniei prin angajarea forţelor de ordine publică,

structurilor armatei și a celor de informaţii ȋn gestionarea crizelor din mediul de securitate intern si internațional,

Editura Universitaria, Craiova, 2008, p.3

16

Trecerea de la societăţile de tip industrial la cele de tip informaţional, caracteristică specifică

procesului de mondializării, generează noi tipuri de crize şi conflicte, în care un rol foarte

important îl au informaţiile, tehnologia, infrastructurile, cultura specifică, percepţia diferită asupra

evoluţiei sociale. De aceea, confruntările viitorului nu vor mai semăna cu cele din secolul trecut, nu

se vor mai baza pe sacrificii imense, ci vor depinde, în cea mai mare măsură, de reţele

informaţionale, de comunicaţii, de tehnologie şi de infrastructura specifică.

Sporirea vitezei de reacţie la stimuli interni şi externi se datorează interconectării tot mai

accentuate a economiilor naţionale atât în sistemele economice regionale, cât şi în cadrul celui

global. Acest fenomen generează modificări importante în planul perceperii stării de securitate la

nivel naţional şi internaţional de către liderii politici, opinia publică şi mass- media, actorii

internaţionali fiind preocupaţi de ameninţările şi riscurile la adresa securităţii lor. 19

În spaţiul european, definirea unei identităţi de securitate, bazată pe elemente

geopolitice, funcţionale, normative şi operaţionale proprii constituie preocuparea de bază a statelor.

Este un spirit care vizează consolidarea încrederii în domeniul militar, promovarea securităţii prin

cooperare şi crearea unui spaţiu comun de securitate, în cadrul căruia să se realizeze reconcilierea

inamicilor ereditari, conceperea şi implementarea unui model ce garantează stabilitatea relaţiilor

dintre statele membre, în acelaşi timp cu combinarea nevoii de integrare în spiritul păstrării

identităţii fiecăruia. 20

Prin urmare, harta geopoliticii cunoaşte transformări mari, lumea şi relaţiile internaţionale sunt

într-o dinamică intensă, complexă, entităţile hegemonice schimbându-şi locurile, lumea bipolară

devenind, cel puţin deocamdată, unipolară.

„ Este tot mi evident că în lumea de mâine, statele se vor afirma ca actori importanţi ai unui mediu

de securitate diferit de cele precedente şi depinde în mare măsură, de felul în care oamenii de rând,

popoarele şi liderii politici ai lumii vor adera la idealuri şi la valori comune, şi în acelaşi timp, vor

crea acele instituţii în măsură să apere şi, mai ales să promoveze aceste valori.‖ 21

________________

19.Cornel Darmasco-Dincă,Construcţia securităţii naţionale a Romaniei prin angajarea forţelor de ordine publică,



20. Cornel Darmasco-Dincă,Construcţia securităţii naţionale a Romaniei prin angajarea forţelor de ordine publică,



21.Stan Petrescu, Mediul de securitate global si euroatlantic, Bucuresti, Editura Militară, 2005, pag.24

17

În contextul internaţional actual, deteminat de evoluţia geopolitică şi geostrategică, s-au produs în

mod firesc, importante mutaţii în modul de a gândi securitatea naţională a statelor, fiind tot mai

evidente tendinţele de globalizare a conceptului. Mediul actual de securitate cunoaște un amplu

proces de remodelare şi restructurare determinat de evoluţia globalizării şi de ritmul rapid de

modificare a raporturilor de securitate statale şi interstatale, aflate sub influenţa concepţiei pentru

gestionarea la nivel regional şi global a resurselor strategice a căilor de acces la acestea, a creşterii

gradului de interdependenţă şi interacţiuni între state.

Această evoluţie modifică şi obiectivele serviciilor de informaţii, care nu se mai concentrează atât

de mult pe informaţii despre parametrii militari ai unor terţe ţări, cât mai ales pe aspecte şi

fenomenele economice, sociale şi politice a căror logică de acţiuni răspunde mult mai puţin unor

modele a priori definite şi sunt mult mai impredictibile decât în trecut, ca evoluţie şi fidelitate. 22

Trăim într-un câmp informaţional incisiv şi expansionist, suntem permanent bombardaţi cu

informaţii, ne preocupă continua perfecţionare a sistemelor de selectare, analizare și prelucrare

eficientă a acestora, pentru a cunoaşte şi stăpâni situaţii, fenomene sau diverse circumstanţe ale

existenţei noastre.

Drept urmare provocările şi fenomenele imprevizibile invită la reflexii şi atitudini cu urmări

concrete în plan acţional, determinând şi impunând activităţi de informaţii pentru siguranţa

naţională un profund şi cuprinzător caracater anticipativ, preventiv, care să realizeze o apreciere

pertinentă şi corectă a tipurilor de ameninţări existente, să desfăşoare o activitate preponderent

analitică, să creeze structuri adecvate şi să formeze personal specializat în acest sens. 23

În societăţile aflate în tranziţie instabilitatea internă este prezentă mai ales din cauza dezechilibrelor

şi a disfuncţionalităţilor provocate de trecerea, relativ anevoioasă, de la sistemul economico-social

şi politic bazat pe centralizare excesivă la democraţie, existând riscul intensificării ameninţărilor

venite mai ales din sfera reţelelor teroriste internaţionale şi a celor aparţinând crimei organizate.

Astfel, se poate spune că, regimurile democratice le sunt proprii, atât formele avansate ale

drepturilor politice ale cetăţenilor în statul- naţiune, cât şi controlul asupra aparatului de stat,

esenţial fiind faptul că, societatea democratică prin organizaţiile şi organismele democratice

planifică şi îşi construieşte adevăratele sisteme şi doctrine de prevenire şi combatere a factorilor

care –i periclitează stabilitatea internă, accentul punându-se pe reducerea riscurilor, care trebuie să

reprezinte una dintre dimensiunile funcţionării sistemului de ordine publică.

________________

22.Stan Petrescu, Mediul de securitate global si euroatlantic, Bucuresti, Editura Militară, 2005, pag.25

23. Idem.pag.26.

18

În statul democratic, prevenirea şi combaterea acţiunilor destabilizatoare şi extremiste trebuie să

devină un fel de drept politic al cetăţenilor responsabili, care înţeleg şi se angajează din proprie

iniţiativă în protecţia valorilor lor fundamentale. Pe de altă parte, în regimurile democratice

structurile de siguranţă şi ordine publică sunt emanaţii ale voinţei naţionale încadrate cu personal

profesionalizat, conştient de complexitatea misiunilor ce le revin.

Aceste structuri îşi au temeiul în natura democratică a societăţii iar eficienţa lor se măsoară în

raport cu prestaţia pe care o materializează în funcţionarea normală a instituţiilor statului, în

asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Printre măsurile pe care statul democratic este

obligat să le adopte în cazuri extreme sunt şi cele referitoare la instituirea stărilor excepţionale, în

care structurile de siguranţă şi cele de ordine publică au un rol deosebit în prevenirea şi limitarea

manifestărilor violente, precum şi în restabilirea ordinii constituţionale.

Viaţa, dovedeşte că, nici chiar sociatăţile cele mai dezvoltate şi mai democratrice nu sunt scutite

de traversarea unor stări anomice mai mult sau mai puţin conflictuale, care se manifestă sub forma

unor crize ce pot cuprinde, practic, toate domeniile de activitate. 24

Crizele fac parte din ceea ce putem numi nonlinearitatea lumii. Ele apar şi se dezvoltă într-un

sistem care ţine, pe de o parte, de variaţia condiţiilor iniţiale şi, pe de altă parte, de caracteristicile

concrete ale situaţiei, adică de împrejurări. Nonlinearitatea şi complexitatea sunt caracteristici

importante ale societăţii omeneşti, a cărei evoluţie are mai degrabă tendinţe de natură haotică. 25

În acest context, se pare că spaţiile care au generat în trecut crize şi conflictualitate vor genera şi în

continuare astfel de fenomene, desigur de altă natură. Asta înseamnă că, pe măsură ce suntem mai

puternici şi chiar mai înţelepţi, „ devenim mai ameninţaţi şi mai vulnerabili, nesiguranţa şi

insecuritatea fiind direct proporţionale cu treptele pe care le urcăm sau pe care suntem dirijaţi, dar

de aici nu rezultă că nu trebuie să mai urcăm, că nu trebuie să mai dezvoltăm, ci doar că, pe măsura

ce societatea se dezvoltă, cresc şi vulnerabilităţile ei, consecinţă a globalizării, acestea fiind imediat

exploatate.‘ 26

______________

24.Stan, Petrescu, Mediul de securitate global şi euroatlantic, Bucureşti, Editura Militară, 2005, p.25

25. Idem, opera citată, pag.26

26.Aurel Tabacu, Aspecte militare ale managementului crizelor ȋn noile condiţii apărute după evenimentele din 1989,

din Europa si din lume, Bucuresti, Editura UNAp, 2005, p.24

19

CAPITOLUL I.

COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ – EVOLUȚIE ȘI PERSPECTIVE

1.1. Scurt istoric al cooperării polițienești internaționale

Activitatea poliţienească internaţională nu este o invenţie a lumii contemporane, ci datează din

timpul formării statelor moderne. Primele forme de cooperare poliţienească sunt atestate la

începutul secolului al XIX-lea şi au avut caracter politic, distinct de realizarea unor obiective

privind criminalitatea şi au fost limitate în timp, lipsindu-le organizarea internaţională a acestui tip

de cooperare. Organizaţiile de poliţie cu reprezentare la nivel internaţional nu au fost formate până

când instituţiile de poliţie naţionale nu au devenit suficient de autonome de centrele politice ale

statelor naţionale şi nu au avut propria lor birocraţie. Atunci când condiţia structurală a autonomiei

instituţionale a fost realizată27

, instituţiile naţionale de poliţie au început să colaboreze cu alte

instituţii similare din alte state, pentru a schimba concepte cu privire la dezvoltarea şi controlul

criminalităţii internaţionale. Astfel, formele de cooperare poliţienească, care pe durata secolului al

XIX-lea au fost orientate către protecţia regimurilor politice autocratice constituite, în special pe

continentul european, vor conduce la constituirea, în 1923, a Comisiei Internaţionale de Poliţie

Criminală, organizaţie cunoscută astăzi ca Interpol 28

.

În secolul XX, instituţiile poliţieneşti americane nu au jucat un rol deosebit în dezvoltarea unor

modele de cooperare interstatale semnificative. Dimensiunea internaţională a cooperării poliţiilor

americane se rezuma la contextul politic, caracterizat prin realizarea unor obiective asociate cu

sclavia, imigrarea şi formarea graniţelor statelor din America de Nord. În Europa, practica

cooperării poliţieneşti apare după mijlocul secolului al XIX-lea şi privea scopuri politice legate de

protecţia regimurilor conservatoriste de activităţi subversive, anarhiste. Cel mai bun exemplu îl

constituie cazul Uniunii Poliţieneşti a Statelor Germane, o organizaţie poliţienească internaţională

care a activat din 1851 până în 1866, pentru a suprima opoziţia politică a anarhiştilor, democraţilor

şi socialiştilor. Uniunea a fost special creată pentru instituirea unor sisteme de schimb de informaţii

între membri cu ajutorul unor formulare sau în cadrul întâlnirilor poliţieneşti. Însă Uniunea nu a

reuşit decât atragerea unui număr de şapte poliţii ce reprezentau state vorbitoare de limba germană,

constituite politic într-o formă federală. Deoarece organizarea poliţienească a fost strâns legată de

dimensiunea politică a statului, declanşarea ostilităţilor între Prusia şi Austria a însemnat şi sfârşitul

Uniunii Poliţieneşti a Statelor Germane29

.

_______________

27. In teoria weberiană, birocraţia dezvoltată de o instituţie este considerată ca fiind condiţie necesară creării

autonomiei respectivei instituţii ȋntr-un stat.

28. Deflem Mathieu, Internaţional Police Cooperation- History of The Encyclopedia of Criminology, editată de

Richard Wright si J. Mitchell Miller, Routledge, New York,2005, p.32.

29.Idem, op. cit. p.35

20

La sfârşitul secolului al XIX-lea, incidentele violente susţinute de ideile politice radicale au

determinat regimurile autocratice din Europa să accelereze activitatea de cooperare poliţienească

internaţională. La 10 septembrie 1898, Regina Elisabeta a Austriei a fost ucisă de un anarhist italian

pe nume Luigi Lucheni, fapt ce a determinat creşterea îngrijorărilor claselor politice cu privire la

activităţile anarhiste. În mai puţin de trei săptămâni, la 29 septembrie 1898, guvernul italian a

organizat o conferinţă internaţională la Roma pentru a organiza lupta antianarhistă.

Conferinţa Internaţională de la Roma pentru Apărarea Socială Împotriva Anarhiştilor a fost

organizată în perioada 24 noiembrie – 21 decembrie 1898 şi au participat peste 54 de delegaţi din

21 de ţări europene. În protocolul final al Conferinţei, anarhismul a fost definit ca fiind orice act

care foloseşte mijloace violente pentru a distruge organizarea societăţii. Cu privire la activitatea

specifică poliţiei, protocolul de la Roma a inclus planuri de încurajare a forţelor de poliţie de a

supraveghea anarhiştii şi de a schimba informaţii între poliţiile naţionale. Tot cu această ocazie a

fost adoptată metoda de identificare a portretului vorbit30

şi au fost stipulate prevederi referitoare la

extrădarea persoanelor implicate în crime şi răpiri ale unor personalităţi politice.

În martie 1904, invocându-se asasinarea preşedintelui american McKenley, din septembrie

1901, de către un anarhist, autorităţile din Rusia au organizat la St. Petersburg a doua conferinţă

antianarhistă, unde peste zece ţări au fost de acord cu semnarea Protocolului Secret pentru Războiul

Internaţional asupra Anarhismului.

Deşi la nivel internaţional se semnaseră două protocoale, foarte puţine ţări au introdus în

legislaţia naţională prevederi referitoare la anarhism. Cu atât mai puţin se putea crea contextul

politic internaţional pentru realizarea unei structuri internaţionale pentru schimbul de informaţii cu

privire la anarhişti.

Alături de anarhism, atenţia lumii internaţionale a fost atrasă şi de ―sclavia albă‖, termen folosit

în acea perioadă pentru a denigra prostituţia. Prima conferinţă internaţională cu privire la sclavia

albă a fost organizată de către autorităţile franceze la Paris, în 15 iulie 1902. Urmare a întâlnirii de

la Paris, în 1904, Înţelegerea Internaţională pentru Eliminarea Traficului de Sclavie Albă a fost

semnată de 12 guverne ale statelor europene. Statele Unite, deşi nu au semnat înţelegerea, au aplicat

prevederile ei. La 4 mai 1910, înţelegerea a fost resemnată de 13 ţări europene.

________________

30. Metoda portretului vorbit- portrait parle- de identificare criminalistică, adoptată prin protocol, este o tehnică

dezvoltată de Alphonse Bertillon, ce are la bază măsurarea diferitelor părţi ale corpului.

21

Deşi eficienţa în lupta împotriva sclaviei albe nu a avut rezultate semnificative, abordarea la

nivel internaţional a unei probleme nonpolitice a oferit un cadru de cooperare al forţelor poliţieneşti

naţionale, care devin din ce în ce mai autonome de clasa politică.

1.1.1.Organizarea cooperării polițienești

Conform argumentării susţinute de sociologul Deflem Mathieu, organizarea poliţienească

internaţională este un rezultat al creşterii autonomiei structurale în cadrul statului naţional, prin

dezvoltarea propriei birocraţii instituţionale, prin desprinderea scopurilor activităţii poliţieneşti de

interesele clasei politice şi prin apariţia temelor cu caracter internaţional pentru facilitarea

dialogului de specialitate31

. ―Cu cât este mai mare distanţa pe care instituţiile naţionale de poliţie au

câştigat-o în poziţionarea independenţei faţă de centrele lor politice, cu atât este mai mare şansa ca

aceste instituţii să poată dezvolta cooperarea internaţională32

‖.

În România, autonomia organelor poliţieneşti faţă de clasa politică se realizează prin intrarea în

vigoare a primei legi organice privind organizarea poliţienească, respectiv Legea organizării Poliţiei

Generale a statului din 1 aprilie 1903. Elaborată de ministrul de interne Vasile Lascăr , legea

preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei şi instituia principiul stabilităţii

organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice33

.

Referitor la acest fapt, Vasile Lascăr afirma: „Noi voim ca agenţii de poliţie să fie la ordinele

legii, să facă nu ceea ce le poruncim noi, ci ceea ce legea le ordonă‖ 34

.

Începutul secolului XX oferă premisele necesare dezvoltării cooperării poliţieneşti internaţionale.

Deşi multe încercări de internaţionalizare nu au fost reuşite, cert este că dimensiunea internaţională

a criminalităţii se manifesta, iar necesitatea de reacţie era afirmată. 35

.

________________

31. Deflem Mathieu and Lindsay C. Maybin, Interpol and the Policing of International Terrorism: Developments

and Dynamics since September 11, pag. 175-191 ȋn Terrorism: Research, Readings, & Realities, editată de Lynne L.

Snowden si Brad WHITSEL, Upper Saddle River, NJ: Pearson Pretice Hall, 2005.

32.Deflem Mathieu, Policing world society. Historical founda‘ions of international police cooperation. Claredon

Studies in Criminology. Oxford- New York: OXFORD UNIVERSITY PRESS, 2002, p.21.

33.Vasile Lascăr este cunoscut posteriorităţii și ca părintele și organizatorul Poliţiei din România.

34.Cârjan Lazăr, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Ed. Vestela, București, 2000, pag.17.

35.Idem, pag.180.

22

Existenţa unei organizaţii profesionale poliţieneşti la nivel internaţional, cum este Comisia

Internaţională de Poliţie Criminală într-un mediu politic eterogen, precum cel din prima jumătate a

secolului al XX-lea, se datorează în principal caracterului pur poliţienesc al activităţilor desfăşurate

sub egida sa şi a dimensiunii internaţionale a criminalităţii care devenea din ce în ce mai conştientă

pentru instituţiile statului. Natura apolitică a Comisiei Internaţionale a Poliţiei Criminale a fost

readusă în discuţie odată cu expansiunea nazistă în Europa, dar de data aceasta, ca mecanism de

control al regimurilor politice. Astfel, după anexarea Austriei din 1938 şi instituirea regimului

nazist, preşedinţia Comisiei a fost luată de un oficial german care a mutat sediul la Berlin, sub

controlul structurilor SS. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a însemnat şi reforma Comisiei

care, începând din 1946, urmare a deciziei reuniunii poliţieneşti din Bruxelles, Belgia şi-a mutat

sediul la Lion, Franţa. Din acel moment, Interpol s-a extins ajungând în prezent la peste 180 de

membri.

Așa cum se stipulează în Articolul 2 al Constituției Interpol, existența Organizației se bazează pe

atributul esențial al acesteia‖ de a asigura și promova o cât mai largă întrajutorare reciprocă între

autoritățile de poliție criminală din diferite tări ale lumii, în limitele legislației existente în fiecare

țară și în spiritul respectării Declarației Universale a Drepturilor Omului. ―39

Totodată, este un fapt de domeniul evidenței că activitatea criminală nu poate fi asociată cu o zonă

geografică sau alta. Încă de la înființarea sa, Interpol a fost percepută de către țările de pe întreg

mapamondul drept o organizație cu vocație internațională, ale cărei principii și obiective corespund

aspirațiilor universale de respectare a drepturilor omului, de siguranța publică și de luptă hotărâtă

împotriva criminalității. 40

_______________________

38.Constituția Interpol

39. Article 2, Legal Materials, Constitution, General Provision, Last modified on 8 dec.2005, Interpol Library.

40. Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, pag.413.

23

1.1.2.Cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene

Cooperarea poliţienească în cadrul Comunităţii Europene nu are acelaşi parcurs istoric ca şi

instituţiile europene (cadrul Cronologie)41

. Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 a pus bazele

Comunităţii Economice Europene şi mai puţin a avut în vedere cooperarea judiciară şi în special cea

poliţienească, însă a facilitat dialogul şi a creat premisele unor forme de cooperare, tocmai prin

crearea unui spaţiu economic comun. De fapt, cooperarea vamală şi cea judiciară în materie civilă

se dezvoltă începând cu anii ‘60, iar în anii ‘70, urmare a conştientizării ameninţărilor

euroterorismului se intensifică şi cooperarea în materie penală precum şi cea poliţienească.

În anul 1975 a fost iniţiat un grup informal denumit Grupul TREVI, cu scopul de a asigura

cooperarea în lupta împotriva terorismului. În acest context, preşedintele francez, Giscard d‘Estaing

propune crearea „spaţiului judiciar european în materie penală‖, pentru statele membre ale

Comunităţii Europene. Această idee urmărea să intensifice cooperarea judiciară în materie penală,

care deja exista într-un cadru mai larg, respectiv cel al Consiliului Europei. Această iniţiativă nu a

reuşit să ofere premisele creării unei instituţii de cooperare internaţionale datorită opoziţiei Olandei,

care considera necesară menţinerea monopolului de către Consiliul Europei, în materie de cooperare

judiciară.

Cadru: CRONOLOGIE

– iunie 1976: prima întâlnire a Gruplui Trevi;

– iunie 1985: semnarea primului acord Schengen de către cinci State Membre;

– iunie 1990: semnarea Convenţiei Schengen;

– februarie 1992: semnarea Tratatului Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht);

– martie 1995: aplicarea Convenţiei Schengen în şase State Membre;

– octombrie 1997: semnarea Tratatului de la Amsterdam;

– mai 1999: se aplică Tratatul de la Amsterdam;

– octombrie 1999: Consiliul European de la Tampere;

– decembrie 2000: proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale;

- februarie 2001: semnarea Tratatului de la Nice şi adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale

Uniunii Europene;

_____________________

41.Historic Stages, An area of freedom, security and justice EU- Information and communication Unit,

Directorate-general Justice, Freedom and security, B- 1049, Brussels, November 2004.

24

- septembrie 2001: Consiliul aprobă planul de acţiune european de luptă împotriva terorismului,

care va fi revizuit după atacurile de la Madrid, din 2004;

– februarie 2002: a fost înfinţat Eurojust, cu sediul la Haga;

– iunie 2002 Consiliul adoptă decizia cadru pentru mandatul de arestare european;

– ianuarie 2003: baza de date Eurodac a devenit operaţională

– februarie 2003: se aplică Tratatul de la Nice;

– iulie 2003: concluziile Convenţiei cu privire la viitorul Europei, ce au realizat pasul către

Constituţia Europei;

– iunie 2004: adoptarea Constituţiei Europene de şefii statelor sau de guverne;

- octombrie 2004 : semnarea Constituției Europene

- ianuarie 2006- Jandarmeria Europeană

- dec. 2007 semnarea Tratatului de la Lisabona

Necesitatea realizării cooperării internaţionale apare odată cu intensificarea ameninţărilor

privind creşterea criminalităţii şi a riscurilor, datorită creării pieţei europene, care a presupus

eliminarea controalelor de la frontierele interne.

1.1.3. Cooperarea forțelor care participă la asigurarea ordinii publice

Pe planul studiilor și cercetărilor internaționale privind ordinea publică și siguranța națională pe

de o parte precum și securitatea pe de altă parte , se impun delimitări conceptuale în ceea ce privește

domeniul securității naționale și raportul acestuia,cu apărarea și siguranța națională precum și cu

apărarea militară.

În calitate de stat aflat înr-o arie geopolitică de importanță strategică, România urmărește să

joace un rol substanțial în procesul de definire și implementare a politicilor stabilizatoare, de

cooperare și asistență de securitate ale NATO și Uniunea Europeană, în Europa Centrală, de Est și

Sud-Est. 42

Cooperarea regională în domeniul securității, materializată în esența unui număr mare de

organizații de profil, oferă oportunitatea perfecționării mecanismelor comune de evaluare a

mediului strategic, de identificare a unei agende comune a riscurilor și a unor instrumente adecvate

gestionării crizelor. 43

____________________

42. Stategia de Securitate Națională a României, p. 29

43. Idem, p.30

25

Sistemul Schengen a introdus ofiţerii de legătură între statele semnatare, care să coordoneze

schimbul de informaţii cu privire la migraţia ilegală, criminalitatea organizată, traficul de droguri şi

terorismul. A fost introdus dreptul de a urmări persoanele suspecte şi pe teritoriul statelor membre.

Semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, Tratatul de la Maastricht a

creat Uniunea Europeană ce avea propriul corp instituţional şi trei mari direcţii de acţiune,

cunoscute ca piloni: Comunităţile Europene, Politica Comună de Securitate şi Externe şi cooperare

în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne. Pentru JAI, Tratatul a prevăzut crearea unui Comitet de

Coordonare în cadrul Consiliului European. JAI încorporează şi organizează cooperarea

interguvernamentală ce a fost dezvoltată din anii ‗70 şi este reglementată în Titlul VI al Tratatului

de la Maastricht.

Cooperarea are la bază nouă probleme de interes comun:

– azilul;

– trecerea frontierelor externe;

– imigrarea;

– politica privind naţionalii din celelalte ţări;

– lupta împotriva drogurilor şi a consumului de droguri;

– lupta împotriva fraudelor internaţionale;

– cooperarea judiciară în materie civilă;

– cooperarea judiciară în materie penală;

– cooperarea poliţienească şi vamală, inclusiv crearea Europol-ului44

.

Deşi în cinci ani au fost adoptate peste 500 de decizii privind politica europeană în materie de

justiţie şi afaceri interne, cel mai important rezultat obţinut prin politica JAI a fost semnarea

Convenţiei Europol, în 1995, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999. Prin această convenţie a fost

constituit Oficiul de Poliţie European ce a promovat, în domeniul justiţiei şi afacerilor interne,

principiile conlucrării şi al cooperării, în schimbul de informaţii între instituţiile de aplicare a legii

din Statele Membre.

Tratatul de la Amsterdam – 1997 împarte cel de-al treilea pilon constituit prin tratatul de la

Maastricht, în două părţi şi transferă aproape toată problematica către primul pilon. Politica de azil şi

migraţie, statutul naţionalilor din ţările terţe, trecerea graniţelor externe, cooperarea judiciară în materie

civilă au devenit comunitare.

____________________

44. Living in an Area of Freedom, Security and Justice, Consiliul Uniunii Europene, Secretariatul General,

Direcția F- Comunicare, 1 ianuarie 2005, p.9

26

1.2. Cooperarea judiciară versus cooperarea poliţienească. Instrumente de cooperare

Starea de maturitate pe care societatea internaţională o atinge pe diferitele sale paliere de

existenţă a dus la crearea organismelor internaţionale de cooperare. Internaţionalizarea fenomenelor

criminale a determinat un răspuns de aceeaşi natură din partea statelor afectate, iar subiecte precum

combaterea crimei organizate sau a terorismului au intrat cu prioritate pe agenda politică a liderilor

internaţionali şi au determinat crearea unor organisme care să asigure spaţiul de comunicare

internaţional, în special european şi să ofere instrumente legale de cooperare care să respecte statul

de drept şi suveranitatea tuturor reprezentanţilor naţionali.

Încă de la început, trebuie făcută diferenţa între cooperarea judiciară şi cea poliţienească,

termeni ce se circumscriu la două mari capitole: justiţie şi securitate. Deşi cele două merg în paralel,

ambele se determină una pe cealaltă şi se asigură reciproc.

Cooperarea judiciară45

are ca scop recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare, armonizarea

legislativă şi dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională (Eurojust, EJN – European

Judicial Network etc.) pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate). Pentru Uniunea

Europeană, subiectul este nou şi apare ca necesitate a eliminării graniţelor. Primii paşi sunt realizaţi

în contextul Schengen, primele îmbunătăţiri sunt efectuate odată cu Tratatul de la Maastricht şi

Tratatul de la Amsterdam.

Recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare presupune ca o decizie luată într-unul din Statele

Membre să fie recunoscută şi implementată în toate celelalte State Membre, ca decizie naţională. În

anul 2000 a fost adoptat Programul european pentru recunoaşterea reciprocă în materie penală, iar

în 2005 a fost adoptat un plan de acţiune în vederea asigurării implementării conceptului.

Principalele activităţi în acest domeniu au vizat: mandatul de arest european, deciziile cadru cu

privire la recunoaşterea reciprocă a penalităţilor financiare, a deciziilor de confiscare, executarea

sentinţelor în închisoare, cazierul judiciar etc. Aceste activităţi au fost susţinute prin implementarea

unor definiţii comune a infracţiunilor, în special cele transnaţionale şi prevederi similare referitoare

la nivelul minim de sancţionare a infracţiunilor în legislaţia penală a Statelor Membre.

Cooperarea poliţienească46

presupune asigurarea schimbului de informaţii, cooperarea,

conlucrarea şi colaborarea pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii şi asigurarea unui spaţiu de

securitate naţională şi, implicit, internaţională.

___________________

45. www.dae.gov.ro

46.Idem

27

Cooperarea, conlucrarea şi colaborarea exprimă modalităţile concrete prin care agenţiile de

aplicare a legii acţionează în vederea realizării unor obiective comune. Coordonarea eforturilor

informative, schimbul de informaţii şi alte nevoi de cooperare se realizează prin protocoale,

programe, proiecte ori operaţiuni informative.

Cooperarea semnifică organizarea, coordonarea, susţinerea şi realizarea în comun, pe baza unor

programe specializate sau planuri de măsuri, de către structurile privind schimbul de date şi

informaţii, în raport de competenţe, a unor acţiuni specifice, care vizează obţinerea, verificarea şi

valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă pentru combaterea

infracţionalităţii, de care să beneficieze toţi participanţii.

Conlucrarea defineşte modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare de către personal sau

compartimente specializate, în raport de competenţe, în beneficiul autorităţilor, a unor acţiuni

specifice, limitate în timp şi spaţiu, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor

şi produselor informaţionale cu relevanţă operativă.

Colaborarea se realizează pentru necesităţile de angajare a competenţelor altor autorităţi sau

instituţii publice/organizaţii de drept privat, agenţii de aplicare a legii şi structuri departamentale

iniţiind şi dezvoltând proiecte de colaborare pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii. 47

Instituţiile de cooperare poliţienească la nivelul României sunt: Punctul Naţional Focal, Unitatea

Naţională Europol, Biroul S.I.R.E.N.E. – în stadiu de dezvoltare şi implementare, Instituţia

ataşaţilor de afaceri interne/ofiţerilor de legătură, Centrul Regional SECI, Biroul Naţional

Interpol. Ele reflectă principalele instituţii de cooperare poliţienească internaţională de la diferite

nivele:

regional – Europol, Centrul SECI;

global – OIPC Interpol, ONU (convenţii, programe);

multilateral – Task Force-uri;

bilateral – instituţia ataşaţilor de afaceri interne şi ofiţerilor de legătură.

Cooperarea poliţienească internaţională se realizează prin instrumente specifice, care au rolul de

a asigura cadrul legal oferit atât de dreptul naţional, cât şi de dreptul public internaţional.

_____________________

47.Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - componentă modernă în lupta împotriva criminalităţii

transfrontaliere, material de prezentare, www.mai.gov.ro

28

CAP. II.

CONCEPŢIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND FUNCŢIONAREA ORGANIZAŢIILOR ŞI

ORGANISMELOR DE ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ

2.1. Uniunea Europeană – Evoluţie şi perspectivă

Uniunea Europeană a fost construită printr-un proces care a debutat în 1950, pe baza unui

sistem instituţional unic în lume; statele membre au delegat o parte din atribuţiile lor suverane unor

instituţii independente. Ea a pornit de la şase state şi a ajuns în prezent la 27 de state, care numără

peste 490 de milioane de locuitori şi o suprafaţă care se întinde de la Oceanul Atlantic la Marea

Neagră.

Integrarea europeană s-a făcut prin crearea unui cadru instituţional sectorial, care cuprindea

şase state şi viza sfera economică şi care s-a extins succesiv în şase etape.

În 1950 erau şase membri fondatori: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.

Prima extindere s-a făcut în 1973 cu Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie.

A doua extindere a avut loc în 1981 cu Grecia, a treia extindere, în 1986 cu Portugalia şi

Spania, iar a patra extindere în 1996 şi a cuprins trei state care au făcut parte din Asociaţia

Europeană a Liberului Schimb (AELS) – Austria, Finlanda şi Suedia.

A cincea extindere a fost cea mai cuprinzătoare: Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania,

Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

A şasea şi ultima extindere a avut loc în 2007 şi a cuprins România şi Bulgaria.

Integrarea europeană a debutat în 1950 prin crearea unui cadru instituţional sectorial, care

cuprindea şase state. Este vorba de Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CEO) creată

prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951.48

____________________________________

48.Pentru detalii vezi Louis Carton, „Communautes europeennes‖, Precis, Daloz, Paris, 1991, p. 32; Robert

Schuman, „Pour l’Europe‖, Paris, Negel, 1963, p. 202

29

„Producţia în comun a cărbunelui şi oţelului, aprecia Robert Schuman, considerate materii

de bază, şi instituirea unei înalte autorităţi care să ia decizii în noua federaţie europeană – care

urma să cuprindă Franţa, Germania de Vest şi alte ţări vest-europene ce se vor asocia – se aprecia

că vor avea un rol important în asigurarea păcii în această regiune‖. 49

Deşi era vorba de o piaţă comună sectorială (limitată la cărbune şi oţel) ea crea un precedent

instituţional de o deosebită importanţă.50

Imediat după înfiinţarea CECO, cele 6 state au prezentat un proiect de creare a Comunităţii

Europene de Apărare. Astfel, la 30 mai 1952, a fost semnat la Paris Tratatul de creare a Comunităţii

Europene de Apărare (CEA). Refuzul Franţei de a intra în această comunitate a dus la eşuarea

acestei iniţiative.

Statele participante la CECO au semnat, la Roma, la 25 martie 1957 două tratate – Tratatul

instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE) 51

şi Tratatul de creare a Comunităţii

Economice a Energiei Atomice (Euratom).

Aceste două comunităţi aveau o structură instituţională identică celei a CECO, respectiv:

Înalta autoritate, organ internaţional menit să reprezinte interesele preponderent comunitare,

Consiliul Special de Miniştri, organ cu caracter interguvernamental, Adunarea comună, aleasă prin

vot universal direct, care se ocupa de cadrul democratic şi Curtea de justiţie, care avea sarcina să

asigure respectarea normelor juridice instituite în cadrul comunităţii.52

_________________________________________________

49.Robert Schuman, „Pour l’Europe‖, Paris, Negel, 1963, p. 202.

50.Viorel Marcu, „Drept internaţional comunitar‖, Ed. Nera, 1994, p. 18.

51.Obiectul Tratatului de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, era crearea unei pieţe comune, prin

eliminarea tuturor barierelor existente în calea liberei circulaţii a bunurilor şi stabilirea unei taxe vamale unice,

precum şi liberalizarea altor sectoare, precum libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor,

stabilirea unei politici comune în domenii strategice – agricultură, comerţ, transport şi concurenţă.

52.La 8 aprilie 1965 a fost adoptat Tratatul de la Bruxelles privind fuziunea instituţiilor comunitare – Comisia

şi Consiliul

30

După Tratatele de la Roma, procesul de adâncire a integrării a continuat cu Actul Unic

European, semnat în două etape la 17 februarie 1986, de către nouă state membre şi 28 februarie

1986, de celelalte trei.

Actul Unic European a fost cel mai important document adoptat după tratatele de la Roma;

el înlătură ultimele bariere în calea realizării pieţei unice, extinzând câmpul de acţiune comunitar în

domeniile social, al protecţiei mediului, al cercetării şi dezvoltării tehnologice.

Actul Unic European a constituit suportul juridic pentru realizarea în 1992 a Uniunii

Europene.

După căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est şi încheierea războiului

rece, a urmat un proces de regândire a structurilor comunitare europene în direcţia unei uniuni

politice şi a unei uniuni economice şi monetare.

Noul mediu european şi mondial de securitate găseşte şi OSCE implicată în conflictele din

fosta Iugoslavie, din spaţiul ex-sovietic, în soluţionarea manifestaţiilor de naţionalism agresiv şi

xenofob. „Dacă în timpul războiului rece, aprecia prof. Constantin Vlad, procesul CSCE era mai

ales un cadru de dezbateri finalizate cu precădere în luări de poziţie politice, după depăşirea

confruntării est-vest el dobândea violenţe aplicative tot mai pronunţate. CSCE se manifesta ca un

forum pan-european şi euro-atlantic de securitate interesat de cooperare‖. 53

2.2. Politica Externă de securitate comună(P.E.S.C.)- pilon de bază a Uniunii Europene

Primul deceniu post-război rece a marcat adâncirea integrării europene. Momentele cheie le-

a marcat trei tratate fundamentale: Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în

vigoare la 1 ianuarie 1993, Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în

vigoare la 1 mai 1999 şi Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi intrat în vigoare la 1

februarie 2003

Prin Tratatul de la Maastricht54

a fost instituită Uniunea Europeană, compusă din 12 state ale

comunităţii europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,

Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania.

________________________

53. Constantin Vlad, op. cit.p.202

54. Tratatul de la Maastricht,

31

Potrivit Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană se baza pe următorii trei piloni:

1. Comunitatea europeană, care a luat locul Comunităţii Economice Europene (CEE) sau

Piaţa Comună;

2. Politica externă şi de securitate comună şi

3. Domeniile justiţiei şi al afacerilor interne.

Pe lângă faptul că tratatul a extins competenţele comunitare la noi domenii – educaţie,

pregătire profesională, cultură, sănătate publică, protecţia consumatorilor, politica industrială ş.a., el

cuprindea o clauză privind introducerea de la 1 ianuarie 1999 a monedei unice.55

În domeniile afacerilor interne şi justiţiei, tratatul a prevăzut o serie de măsuri menite să

faciliteze libera circulaţie a persoanelor pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene. Printre

acestea se numără reguli de trecere a frontierei externe a comunităţii şi întărirea controlului la

această frontieră, intensificarea luptei contra terorismului, cooperarea în materie de justiţie, civilă şi

penală, crearea Oficiului European al Poliţiei (Europol), cu un sistem de schimb de informaţii

menite să promoveze cooperarea poliţiilor naţionale, lupta împotriva imigraţiei ilegale şi elaborarea

unei poliţii comune referitoare la azil.

Inovaţia fundamentală o înregistrează Tratatul de la Maastricht în domeniul politicii externe

şi de securitate – PESC. Construcţia juridică pe care o realizează era clădită pe unele elemente

anterioare.56

Declaraţia comună de la Stuttgard din iunie 1983 a şefilor de stat sau de guvern ai Europei

care enunţa o serie de măsuri referitoare la politica externă, ca atribut al cooperării politice

europene, între care consultări intensificate care să permită o acţiune comună în timp adecvat în

orice probleme de politică externă, consultări prealabile cu alte state membre.

___________________________________________

55. Acesta era obiectivul final al integrării economice şi militare pe piaţa unică, creată de la 1 ianuarie 1993, prin

Actul Unic European, semnat în 1986.

56.Este vorba de: cel de-al doilea Raport Davignon asupra cooperării politice din 1973 menţiona că Europa

trebuie să-şi stabilească o poziţie proprie în lume ca o entitate distinctă, în special în negocierile internaţionale;

32

Totodată, constatând similitudinea dintre obiectivele Uniunii Europei Occidentale şi ale UE

în ceea ce priveşte sistemul de apărare, arhitecţii PESC au decis să implice direct UEO în politica de

apărare. În ce constă similitudinea între cele două organizaţii europene?

Uniunea Europeană Occidentală a fost înfiinţată în 1948, prin Tratatul de la Bruxelles, cu

scopul cooperării în domeniul problemelor de apărare şi securitate.

UEO are 28 de ţări membre, având patru statute diferite: membru, membru asociat,

observator şi partener asociat.

Ţările UE au statut de membru al UEO, cu excepţia Austriei, Danemarcei, Finlandei,

Irlandei şi Suediei, care au stat de observator (România este membru asociat). Summitul UEO de la

Maastricht din decembrie 1991 declara că aceasta se dezvoltă ca o componentă de apărare a UE şi

ca mijloc de întărire a pilonului european al NATO. Ca atare, miniştri de externe şi ai apărării ai

statelor membre ale UEO, reuniţi în iunie 1992 la Bonn, au adoptat Declaraţia de la Petersberg care

sublinia că UEO este gata să îndeplinească, împreună cu UE, un rol sporit în edificarea unei

arhitecturi europene de securitate. UEO a invitat statele membre ale Uniunii Europene, care nu erau

membre ale sale, să dobândească această calitate sau să participe la activităţile sale ca observator. 57

Tratatul de la Maastricht a fost primul document european care a formulat ideea unei politici

externe şi de apărare comună. O asemenea politică trebuia să atingă următoarele obiective: să

salvgardeze valorile comune, interesele fundamentale şi independenţa Uniunii; să consolideze

securitatea Uniunii şi a statelor membre; să menţină pacea şi să întărească securitatea internaţională,

potrivit Cartei ONU şi Actului Final de la Helsinki din 1975 al CSCE, precum şi Cartei de la Paris;

să promoveze cooperarea internaţională; să consolideze şi să dezvolte statul de drept, democraţia,

precum şi respectul pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. 58

O altă inovaţie importantă a tratatului o constituie prevederea potrivit căreia politica externă

şi de securitate comună trebuie să acopere toate chestiunile privitoare la securitatea Uniunii

Europene, inclusiv trasarea finală a unei politici comune de apărare care să ducă în timp la apărarea

comună. La Conferinţa de la Maastricht statele membre ale UE, care erau şi membre ale UEO, au

adoptat o Declaraţie comună asupra UEO şi relaţiilor acesteia cu UE şi NATO. Statele membre ale

UEO îşi exprimau, potrivit Declaraţiei, acordul asupra creării unei identităţi europene de securitate

şi apărare efective şi a unei mai mari responsabilităţi a Europei în domeniul apărării.

_______________________

57.Tănase Bogdan Peter,Dinamica deciziilor de securitate și siguranță națională în contextul accelerării

procesului de globalizare, Teza de doctorat, București, 2009, pag. 234

58.Idem, p.235.

33

Încă de la Maastricht se convenise ca tratatul din 1992 să fie revizuit la o altă conferinţă.

Conferinţa respectivă a debutat la Torino la 29 martie 1996 şi s-a încheiat la Amsterdam la 17 iunie

1997 printr-un acord politic privind un nou tratat. Tratatul de la Amsterdam asupra Uniunii

Europene a revizuit reglementările privind organizarea şi funcţionarea UE, introducând capitole

distincte. 59

O importanţă deosebită pentru tema noastră o reprezintă Titlul V din tratat, intitulat „Dispoziţii

privind o politică externă şi de securitate comună‖.

Reluând prevederile din Tratatul de la Maastricht, el precizează că obiectivele PESC „se

realizează definind principiile şi orientările generale în politica externă şi de securitate comună,

hotărând strategii comune, adoptând acţiuni comune, adoptând poziţii comune, întărind

cooperarea sistematică între statele membre pentru conduita politicii lor‖. 60

Articolul J4 aduce noi precizări în acest domeniu, astfel: Consiliul hotărăşte acţiuni comune.

Acestea privesc anumite situaţii în care acţiunea operaţională a Uniunii este considerată ca necesară.

Ele fixează obiectivele importanţei lor, mijloacele de punere la dispoziţia Uniunii, condiţiile

relative la punerea lor în practică şi, dacă este necesar, durata lor.

Locul UE în sistemul securităţii europene în articolul J7 din tratat este astfel definit

„Uniunea Europei Occidentale face parte integrantă din dezvoltarea Uniunii, dând acesteia accesul

la o capacitate operaţională, mai ales în cadrul paragrafului 2‖. 61

O prevedere specială din tratat se referă la relaţiile cu Alianţa Nord-Atlantică. Dispoziţiile

tratatului nu sunt un obstacol în dezvoltarea unei cooperări mai strânse între două sau mai multe

state membre la nivel bilateral, în cadrul UEO şi al Alianţei, în măsura în care această cooperare nu

contravine celor prevăzute în prezentul titlu şi nici nu o împiedică.

_______________________

59. Tănase Bogdan Peter,Dinamica deciziilor de securitate și siguranță națională în contextul accelerării

procesului de globalizare, Teza de doctorat, București, 2009, pag. 235

60.Cf. art. J2 din Tratat

61.Paragraful respectiv este astfel formulat: „Chestiunile vizate la prezentul articol includ misiunile umanitare

şi de evacuare, misiunile de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv

misiunile de restabilire a păcii‖.

34

La 26 februarie 2001 a fost semnat Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare la 1 februarie 2003,

încheiat în baza Declaraţiei de la Petersberg (19 iunie 1992) 62

, care prevedea dezvoltarea UEO

drept componentă a UE şi ca mijloc de întărire a pilonului european al NATO.

În realizarea unuia dintre obiectivele esenţiale ale UE – crearea forţei rapide de reacţie –

există serioase întârzieri din motive logistice în cele mai multe state membre, precum şi datorită

unei opoziţii a Statelor Unite care vedeau în crearea unei structuri militare europene independente o

rivală a puterii militare a NATO.

Cu toate acestea, UE este din în ce mai implicată în operaţiuni de menţinere a păcii şi

crearea stabilităţii în statele vecine.

Într-o formă concisă de exprimare, Politica Externă şi de Securitate Comună reprezintă

unul dintre pilonii U.E.

După Tratatul de la Roma, 63

construcţia europeană s-a concentrat pe aspectele economice,

adică pe crearea unei pieţe comune, chiar dacă exista deja ideea unei cooperări în domeniul politicii

internaţionale.

Pe parcursul construcţiei europene, expresia „politică externă comună‖ nu şi-a găsit locul

în tratatele semnate de către statele europene.

Din octombrie 1970, statele membre ale Comunităţii europene cooperau şi se străduiau să

se concentreze asupra marilor probleme politice internaţionale. Dar aceasta se făcea la nivel

interguvernamental, în cadrul „cooperării politice europene‖.

În 1986, Actul Unic European a oficializat această cooperare interguvernamentală, fără a

schimba natura sau modalităţile ei de exercitare.

____________________

62.Prin Declaraţia de la Petersberg au fost definite diferite tipuri de misiuni militare pe care UEO le-ar întreprinde în

afară de participarea la apărarea comunitară în conformitate cu articolul 5 din Tratatul de la Washington din 1948 care a

creat NATO şi articolul 5 din Tratatul de la Nisa, unităţile militare ale statelor membre ale UEO pot fi folosite şi pentru

misiuni umanitare şi de salvare, misiuni de menţinere a păcii, misiuni ale forţelor de luptă, în administrarea crizelor, în

restabilirea păcii.

63.Tratatul de la Roma

35

2.2.1.Organele şi instrumentele P.E.S.C.:

La Amsterdam s-a decis, prin urmare că Secretarul General al Consiliului va asigura,

funcţia de Înalt Reprezentant pentru P.E.S.C. Această nouă funcţie a fost replică la ideea franceză

de a destina un Domn sau o Doamnă P.E.S.C. care să fie vocea şi înfăţişarea pentru Europa, dar, în

acelaşi timp, să fie un animator al lucrărilor P.E.S.C. şi un garant al continuităţii acţiunilor sale,

dincolo de rotirea semestrială a preşedinţiei.

I. Comitetul Politic şi de Securitate (C.O.P.S.) deţine un rol cheie în pregătirea şi

urmărirea lucrărilor P.E.S.C.

Fără a prejudicia Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), el urmăreşte

situaţia internaţională şi contribuie la definirea politicilor în materie de recomandări cu privire la

intenţiile Consiliului.

Acesta supraveghează aplicarea politicilor convenite, fără a prejudicia atribuţiile

preşedinţiei şi ale comisiei. În general, el se reuneşte de două ori pe săptămână la nivelul

ambasadorilor reprezentanţi în C.O.P.S. şi se pot reuni în formatul directorilor politici (în medie, de

două la trei ori pe săptămână).

Preşedinţia este asigurată prin preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene, dar ea poate fi

încredinţata şi Înaltului Reprezentant în situaţii de criză.

II. O serie de organe militare şi politico militare ale Uniunii Europene au luat fiinţă din

anul 2001 : Comitetul militar al Uniunii Europene (C.M.U.E.), care reuneşte reprezentanţii militari

ai statelor membre şi este însărcinat cu expertiza militară a 25 de direcţii ale C.O.P.S. şi Consiliului

de miniştrii al Afacerilor externe, Statul Major al Uniunii Europene (E.M.U.E.), care are un rol de

planificare şi de expertiză în domeniului militar, sub conducerea Înaltului Reprezentant pentru

P.E.S.C.

III. Grupurile de lucru 64

sunt în număr de 30. Ele au competenţă geografică (Africa,

Asia, Mediterana, Orientul Apropiat, Balcanii...) tematică (politico-militară, non-proliferare,

dezarmare, protocoale, afaceri consulare) sau vizează coordonarea politică a Uniunii, a unor

organizaţii internaţionale (O.N.U., O.S.C.E. şi Consiliul Europei ), ele reunind experţi în domeniul

capitalului şi pregătesc recomandări C.O.P.S.

____________________

64.Grupurile de lucru reunesc reprezentanţii din fiecare ţară membră şi din Comisie. După intrarea în

vigoare a T.U.E. grupurile de lucru au devenit grupurile Consiliului

36

IV. Grupul experţilor cu relaţiile externe (Relex), formate de consilierii reprezentanţilor

permanenţi, se pot reuni în orice moment la Bruxelles. Acesta este însărcinat cu pregătirea deciziilor

P.E.S.C. în aspectele lor politice şi bugetare.

V. Unitatea de planificare şi reacţie rapidă (U.P.P.A.R.) sau Unitatea politică (U.P.)a

fost creată prin Declaraţia nr.6 anexă la Tratatul de la Amsterdam, în scopul întăriri P.E.S.C.

VI. Un centru operaţional de situaţie, prevăzut, în special, cu o celulă de cercetare,

permite Uniunii Europene să dispună permanent de un instrument de supraveghere, analiză şi

reacţie.

VII. Reţeaua de corespondenţi europeni, înfiinţată în timpul C.P.E., este alcătuită din

şefii de serviciu din P.E.S.C. ai statelor membre. Ei sprijină directorii politici şi constituie puncte de

contact între capitolele statelor membre.

VIII. Reţeaua de transmisiuni cifrate (CORTESY) acoperă Ministerele Afacerilor

Externe, Comisia şi Secretariatul General. Acesta permite difuzarea corespondenţei Uniunii între

capitale, de informare în legătură cu P.E.S.C., transmiterea deciziilor P.E.S.C. şi a declaraţiilor

Uniunii în mod confidenţial. Transmisiunile se fac numai în limbile engleză şi franceză.

Instrumentele P.E.S.C.

Pentru a acţiona pe scena internaţională, Uniunea Europeană poate lua un anume număr de

iniţiative politice sau juridice, 65

astfel:

a) hotărăşte poziţii comune:

Poziţiile adoptate de către statele membre pot fi oficializate în deciziile Consiliului. Ele

pot să contribuie la definirea politicii europene în raport cu mai multe ţări sau regiuni ale lumii, în

mod special, pe timpul situaţiei de criză (Somalia, Birmania) sau asupra unor teme conexe (non-

proliferare, prevenirea conflictelor, susţinerea Curţii Penale Internaţionale).

b) angajarea de acţiuni comune:

Introduse prin Tratatul de la Maastricht, acţiunile comune, au fost de asemenea adoptate

de Consiliu, permiţând statelor membre ale Comunităţii să pună în aplicare mijloacele materiale şi

financiare în cadrul unei acţiuni conjugate. Acţiunile comune angajează statele membre în luările

lor de poziţii şi în conduita acţiunii lor.

___________________

65.www.diplomatie.gouv.fr.europe/pesc/guide.html

37

c) adoptarea unei strategii comune:

Strategiile comune au adus o dublă inovaţie: mai întâi, modul de a vota (măsurile de

aplicare mai importante ale P.E.S.C. sunt hotărâte cu majoritatea calificată) şi cea de-a doua, se

referă la caracterul interpilonic. Strategia comună are menirea de a întări transparenţa şi coerenţa

acţiunilor Uniunii cu privire la o ţară sau zonă geografică sau asupra unei teme date.

d) efectuarea demersurilor asupra guvernelor străine:

Pentru a veni în sprijinul gravităţii unei decizii a Uniunii sau din contră pentru a interveni

public discret asupra unui guvern, se poate efectua un demers oficial care va fi sau nu făcut public.

Forma sa (preşedinţia singură sau Troica, demers colectiv al tuturor şefilor de misiune) şi nivelul

său (ambasadori, directori politici, miniştrii) sunt decise de la caz la caz, de către statele membre.

e) întreţinerea unui dialog politic cu celelalte state sau grupări regionale:

Uniunea Europeană menţine un dialog regulat cu un număr de 50 de ţări, precum şi cu alte

15 organizaţii. Tratatul de la Amsterdam a dispus că dialogul politic cu ţările terţe este, în principiu

condus de preşedinţie, asistat de Înaltul Reprezentant activând în numele Consiliului şi la cererea

preşedinţiei.

f) acţionează intens pe teren:

Acţiunile Uniunii Europene pe teren în cadrul P.E.S.C. sunt reprezentate de către şeful

misiunii ţării care asigură preşedinţia şi îi revine rolul de a întreprinde demersurile necesare către

preşedintele Uniunii.

Uniunea dispune astăzi de şase reprezentanţi regionali: în regiunea Marilor Lacuri,

Orientul Apropiat, Macedonia, Afganistan, Bosnia Herţegovina şi Caucazul de Sud.

g) mobilizează mijloacele financiare în sprijinul diplomaţiei sale:

În bugetul general al Comunităţii, creditele pentru P.E.S.C. figurează într-un segment

segment specific.66

Sumele înscrise în P.E.S.C. rămân mici, în ciuda eforturilor depuse in ultimii ani.

Obiectivele P.E.S.C.

Obiectivele P.E.S.C. sunt următoarele:

-salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;

-consolidarea securităţii Uniunii şi a statelor membre, sub toate formele;

________________

66.www. diplomatie.gouv.fr europe/ pesc/ guide.html

38

-menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu principiile Cartei

Naţiunilor Unite, precum şi cu principiile Actului final de la Helsinki şi obiectivele Cartei de la

Paris;

-promovarea cooperării internaţionale;

-dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept, precum şi respectarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale67

.

2.2.2.Politica Europeană de Securitate şi Apărare

Politica Europeană de Securitate şi Apărare (P.E.S.A.) are drept obiectiv să permită

Uniunii dezvoltarea capacităţilor sale civile şi militare de gestionare a crizelor şi prevenire a

conflictelor la nivel internaţional.

Astfel, contribuţia sa la menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, potrivit Cartei

O.N.U., ar trebui sporită considerabil, adică pe măsura forţei sale economice şi demografice68

.

De la început trebuie menţionat că P.E.S.A. nu implică crearea unei armate europene, ci

ea evoluează de o manieră compatibilă şi coordonată cu Organizaţia Atlanticului de Nord.

Ideea unei apărări europene autonome a suscitat, în cadrul U.E., discuţii controversate,

legate, în principal, de slăbiciunea structurilor existente şi a complexităţii rolului lor, dar şi de

angajamentul american în Europa.

Consensul apărut în jurul voinţei de a „europeniza‖ apărarea a disimulat în realitate

numeroase contradicţii şi discordii, cu privire la aspectele strategice, militare şi instituţionale ale

unei astfel de securităţi.

De asemenea, o absenţă a armonizării concepţiei statelor membre asupra finalităţilor şi

modalităţilor unei apărări europene a făcut multă vreme ca instituţiile create în acest scop să se

dovedească puţin eficace.

Apărarea Europei se sprijină astăzi, încă, în mare parte pe prezenţa, din anii ‗50, pe

continent, a trupelor americane şi a armelor nucleare cu efect descurajator.

Dar această situaţie pare anacronică şi nu se poate pereniza, din motive politice, strategice

şi economice 69

.

____________________

67.Tratatul privind Uniunea Europeană‖, în Documente de bază ale Comunităţilor şiUniunii Europene, Polirom, Iaşi,

1999, p. 180, 182

68.Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare a

intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007

69.Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare

a intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007

39

Misiunea de poliție a UE 70

‖ reprezintă debutul Uniunii Europene în aria operațiunilor

internaționale și este considerată ca un test cheie pentru forța de reacție rapidă, aflată în stadiu de

formare, menită să îndeplinească misiuni umanitare și de menținere a păcii atât în interiorul cât și în

afara Europei. „

De altfel, în formularea sa vagă, Strategia Europeană de Securitate lasă poarta deschisă la

eventuale misiuni preventive, fără a preciza modul în care acestea se raportează la O.N.U. 71

2.2.2.1.Instrumentele gestionării civile şi militare a crizelor

Crearea P.E.S.A. a impus necesitatea identificării mijloacelor civile şi militare pe care

Uniunea Europeană le pune în aplicare atunci când lansează o misiune de gestionare a crizelor.

Capacităţile necesare îndeplinirii obiectivelor Politicii Europene de Securitate şi Apărare72

sunt atât militare, cât şi civile.

a) Capacităţile militare ale P.E.S.A.

Procesul de identificare şi punere la dispoziţie a capacităţilor militare ale P.E.S.A.

reprezintă o provocare majoră pentru U.E..

Atunci când P.E.S.A. a fost lansată, în 1999, Consiliul European fixase un obiectiv pe care

ea se angaja să-l atingă în 2003, în materie de capacităţi militare: Obiectivul global de la Helsinki.

Acest obiectiv se inspiră de la N.A.T.O., care era prezentă în Bosnia în 1999, cu 600.000 de

oameni.

„Obiectivul global‖ al UE consta în punerea la dispoziţie, la sfârşitul anului 2003, a unei

forţe de 50.000-60.000 de oameni furnizaţi de statele membre (corespunzând la un corp de armată),

putând fi desfăşurat într-un interval de timp de 60 de zile şi pentru o perioadă de un an pe un teatru

îndepărtat (în realitate, numărul necesar pentru atingerea acestui obiectiv este de 180.000, dacă se ia

în calcul necesitatea garantării a trei rotaţii pe an). 73

Potrivit obiectivului global, aceste forţe trebuie să fie în măsură să îndeplinească misiunile

Petersberg şi trebuie să fie, din punct de vedere militar, auto-suficiente. În această calitate, ele pot fi

sprijinite prin mijloace logistice, aeriene şi navale necesare.

Se cuvine amintit, totuşi, că „Obiectivul global” nu-l constituie crearea unei armate

europene. Este vorba mai mult de unităţi naţionale, la care Consiliul European poate recurge, dacă

decide, în unanimitate, să intervină într-o regiune a lumii.

Totuşi, punerea în practică a „Obiectivului global‖ se caracterizează prin numeroase dificultăţi.

________________

70.dr. Ion Suceavă, „Vulcanul Kosovo a erupt ―- Revista Română de Drept Umanitar, nr. 2( 60), 2008.

71. Strategia europeană de securitate


intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007

73.Idem.

40

b) Capacităţile civile ale P.E.S.A.

După lansarea procesului de creare a P.E.S.A. în 1999, statele membre şi-au dat repede

seama că gestionarea crizelor nu ar putea fi doar militară.

Întărirea statului de drept, mai ales crearea unei poliţii oneste şi a unui sistem judiciar

eficace, începe să fie percepută ca o componentă esenţială a oricărei acţiuni de restabilire a păcii.74

Misiunile de gestionare civilă au fost integrate P.E.S.A. în anul 2000, în timpul Consiliului

European de la Feira. Acesta privea patru sectoare: poliţia, întărirea statului de drept, administraţia

civilă şi protecţia civilă.

În mod concret, statele membre se angajează să pună la dispoziţia misiunilor civile ale

P.E.S.A. o rezervă de 5000 de poliţişti, 200 de judecători, mai mult de 2000 experţi în diverse

domenii civile şi, în fine, echipe de evaluatori ce pot fi desfăşurate pe teren în cel mai scurt timp.

Identificarea şi punerea la dispoziţie a capacităţilor civile utilizabile de P.E.S.A. a fost

relativ rapidă. U.E. a dobândit o oarecare pricepere în domeniu, intervenind în multe ţări (Balcani,

Georgia, Congo, Irak, Palestina, Sudan).

În sectorul civil, se constată, totuşi, lacune în materie de capacităţi (mai ales în sectorul

personalului de justiţie în domeniul financiar şi al logisticii). În afara domeniului militar, un

„Obiectiv global civil‖ a fost identificat, pentru a întări capacităţile civile în 2008.

Misiunile civile ale P.E.S.A. pun totuşi o problemă de coordonare cu politica de cooperare

în dezvoltare, gestionată de Comisia Europeană în cadrul competenţelor supranaţionale şi

comunitare ale U.E. (primul pilon).

Politica de cooperare europeană, într-adevăr, cuprinde numeroase programe ce intervin în

domeniile statului de drept, al democraţiei şi al reconstrucţiei după conflict.

În plus, în ansamblul său, ajutorul de dezvoltare este perceput ca un preţios instrument

susceptibil de a contribui la înlăturarea tensiunilor sociale şi structurale ale ţărilor din sud.

Ea este considerată ca un instrument de prevenire a conflictului în sine. Pe frontul civil,

atunci când ea face faţă conflictelor, U.E. intervine pe baza a două politici distincte şi separate între

ele: P.E.S.A. şi cooperarea în dezvoltare (la care trebuie adăugat ajutorul umanitar, de asemenea

prerogativă a Comisiei şi a primului pilon). 75

_____________________

74. Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare a

intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007,p120.

75. Idem, p.121.

41

c)Viitorul P.E.S.A.

De la crearea sa, în 1999, P.E.S.A. a făcut progrese importante şi neaşteptate, impunându-

se ca o realitate de netăgăduit a procesului de integrare europeană. Drumul de parcurs rămâne totuşi

lung şi întortocheat.

Astăzi, dezbaterea privind dezvoltarea viitoare a P.E.S.A. comportă numeroase mize,

printre care se pot cita:

-problema coerenţei între mijloacele civile şi mijloacele militare,

-relaţia dintre P.E.S.A. şi N.A.T.O.,

-problema controlului democratic din partea Parlamentului european,

-chestiunea finanţării P.E.S.A.,

-problema capacităţilor militare a U.E. şi bugetele naţionale pentru apărare.76

În realitate, aceste mize revin la o chestiune de fond care este, în sine, destul de simplă şi

care priveşte calitatea integrării europene în domeniul apărării şi al politicii externe.

Deosebit de semnificative pentru redefinirea fizionomiei viitoare a Uniunii Europene sunt

relaţiile P.E.S.A. cu N.A.T.O. şi problema capacităţilor militare şi civile ale Uniunii.

Odată P.E.S.A. creată, problema relaţiei sale cu N.A.T.O. s-a pus deosebit de acut dintr-o serie

de motive. Printre acestea din urmă se numără:

-definirea clară a cadrului intervenţiei statelor europene şi anume sub egida N.A.T.O. sau

în afara Alianţei Nord-Atlantice;

-stabilirea riguroasă a valorii adăugate de P.E.S.A. în raport cu N.A.T.O.

În acest context, riscul creării funcţiilor duble a împins U.E. şi N.A.T.O. să conceapă un

acord „Berlin plus‖ (decembrie 2002), în scopul clarificării relaţiei între cele două organizaţii.

Acordul „Berlin plus‖ a definit maniera în care U.E. poate să folosească capacităţile N.A.T.O. în

materie de planificare şi comandament în cadrul propriilor misiuni. 77

Preluarea operaţiunilor S.F.O.R. ale N.A.T.O. în Bosnia de P.E.S.A., de exemplu, s-a făcut în

termenii dispoziţiilor Acordului „Berlin plus‖.

Relaţia dintre P.E.S.A. şi N.A.T.O., totuşi, nu poate fi redusă la o simplă problemă de

coordonare. Ea priveşte, desigur, o miză mai importantă, care este cea a autonomiei militare şi, deci,

politice a U.E. în raport cu S.U.A.

O autonomie ce ar putea modifica statutul Europei în lume şi antrena o oarecare rivalitate strategică

între cele două continente. Pe acest plan, statele europene se divizează între atlantişti şi europenişti.

___________________


intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007,p.126.

77.Idem, p.127.

42

Odată instituită, cooperarea întărită, probabil, se va impune ca un veritabil motor al

politicii externe a U.E. Pentru a participa la aceasta, statele membre vor trebui să respecte criteriile

de convergenţă ce vor comporta o creştere a cheltuielilor militare.

Uniunea Europeană în materie de apărare şi securitate poate evolua fie printr-o

aprofundare a integrării europene, fie prin creşterea bugetelor militare naţionale.

Desigur, nu se exclude nicio variantă. Importantele progrese înregistrate de P.E.S.A. până

în prezent rămân strict circumscrise unei dimensiuni pur interguvernamentale.

Astfel, Europa ar putea, în viitor, să crească bugetele militare ale fiecărui stat membru fără

ca să existe o integrare europeană efectivă în termeni calitativi.

Ori, dacă statele membre se găsesc mai înarmate fără a fi în paralel mai bine integrate, ele

vor fi inevitabil mai puţin interdependente. Altfel spus, fiecare stat va avea mai puţină nevoie de

celălalt pentru a fi influent în lume. 78

2.2.3. Rolul României în cadrul PESC

În cadrul procesului de aderare la UE, eforturile României au urmărit convergenţa propriei politici

externe cu Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) a UE. România a demonstrat că este şi

a rămas un participant activ la dialogul politic din cadrul UE şi a jucat un rol constructiv în cadrul

PESC, inclusiv în cadrul reuniunilor tip Gymnich şi Euro-Med. Ca stat membru al UE, România

contribuie la formularea Poziţiilor, Declaraţiilor şi demersurilor UE, şi le aplică. România respectă

sancţiunile internaţionale şi măsurile restrictive impuse de UE, ONU şi OSCE. De asemenea, ţara

noastră participă la reuniunile tuturor structurilor de lucru ale Consiliului pe tema PESC/PESA.

În mediul de securitate actual, caracterizat de schimbări în natura şi complexitatea

ameninţărilor, statele membre UE, între care şi România, utilizează acest instrument specific de

acţiune interguvernamentală în domeniu – PESA, subsumat PESC – pentru a asigura o prezenţă

activă a UE la nivel global. 79

La baza acţiunilor UE pe acest plan se află Strategia Europeană de Securitate, adoptată în

decembrie 2003 şi al cărei stadiu al nivelului de implementare a făcut obiectul unui Raport, în

decembrie 2008, în vederea asigurării compatibilităţii cu provocările

____________________________

78. Strategia de Securitate a României.

79. www.presidency.ro

43

actuale şi cu ambiţiile de actor global în domeniul asigurării securităţii şi stabilităţii în

lume, asumat tot mai eficient în ultimul timp de Uniunea Europeană. 80

O contribuţie importantă în sprijinul acestei viziuni, o constituie numeroasele misiuni de gestionare

a crizelor, 22 în numai 6 ani. În timp, Uniunea şi-a construit reputaţia unui actor capabil de o

abordare cuprinzătoare în materie de gestionare a crizelor, punând accentul atât pe latura militară a

implicării sale, cât şi pe cea civilă, mai ales în domeniul statului de drept.

La 17 noiembrie 2009, Consiliul UE a aprobat declaraţia „PESA 10 ani – Provocări şi

oportunităţi‖. Documentul se doreşte a fi un bilanţ al realizărilor în ceea ce priveşte abordarea

cuprinzătoare în domeniul gestionării crizelor şi aportul UE la pacea şi securitatea internaţională,

dar şi un document programatic, privind necesitatea sporirii resurselor care pot asigura creşterea

capacităţii noastre colective de a promova pacea, securitatea şi stabilitatea în lume. 81

Declaraţia precizează direcţiile de acţiune vizate pe mai departe, precum consolidarea

activităţilor de avertizare timpurie şi de răspuns rapid la crize, adaptarea structurilor de coordonare

şi conducere a misiunilor, dezvoltarea capabilităţilor naţionale şi multinaţionale necesare, 82

cu

aportul Agenţiei Europene de Apărare, adecvarea bugetului PESC, coordonarea civil-militară şi

explorarea posibilităţilor oferite de Cooperarea Permanentă Structurată.

2.2.4. Participarea României la misiunile PESA

România s-a implicat activ în numeroase misiuni PESA, începând cu anul 2003, conştientizând

importanţa şi anvergura pe care acestea o vor căpăta în contextul demersurilor UE de promovare a

statului de drept funcţional, a respectului pentru drepturile omului şi bunei guvernări, precum şi în

alte domenii conexe, toate acestea având incidenţă directă asupra stabilităţii şi securităţii

internaţionale. Angajamentul solid al ţării noastre este confirmat de situarea între primele cinci ţări

din punct de vedere al experţilor detaşaţi şi al echipamentelor furnizate, dar şi prin valoarea

adăugată la elaborarea deciziilor din domeniul PESA.

___________________

80.Griffin, S.E., op. cit., p. 211

81.Adler, E., op. cit., pp. 119-121.

82.www.ifado.consilium.europa.eu

44

Contribuţia naţională a României, alături de a celorlalte state membre, acoperă atât palierul civil cât

şi cel militar. Astfel, România este prezentă în numeroase misiuni desfăşurate sub egida PESA,

derulate pe trei continente: EUPM (misiune civilă în Bosnia şi Herţegovina), EUFOR Althea

(misiune militară în Bosnia şi Herţegovina), EUJUST LEX (misiune integrată în domeniul statului

de drept pentru Irak), EULEX Kosovo (misiune în domeniul supremaţiei legii în Kosovo), EUPOL

Afganistan (misiune civilă în Afganistan), EUMM Georgia (misiune de monitorizare) şi

EUNAVFOR ATALANTA (misiune navală de combatere a pirateriei în Golful Aden).

2.2.5.Contribuţia României la dezvoltarea capabilităţilor civile şi militare

România este de asemenea membru al unor organisme importante pentru PESA, cum ar fi

Centrul Satelitar al UE (EUSC) de la Torrejon (Spania), Institutul de Studii de Securitate al UE

(ISS) din Paris (Franţa), sau Agenţia Europeană de Apărare (European Defence Agency/EDA) care

îşi are sediul la Bruxelles. 83

Pentru acţiunea eficientă a UE în domeniul PESA, statele membre au convenit asupra

necesităţii construirii unor capacităţi, civile şi militare, dedicate acestui scop. Agenţia Europeană de

Apărare (EDA) 84

are un rol central în procesul de dezvoltare a capacităţilor militare, precum şi în ce

priveşte limitarea fragmentării la nivel european în acest domeniu de importanţă strategică, prin

facilitarea de programe de colaborare întreprinse de statele membre sub ‘umbrela‘ sa. România, în

funcţie de necesităţile şi interesele în materie de echipamente se implică la rândul său, alături de

partenerii din cadrul UE, într-o serie de programe de dezvoltare a unor capacităţi de vârf pentru a

obţine o cât mai mare valoare adăugată din aceste eforturi. Planul de Dezvoltare a Capacităţilor

(Capability Development Plan) reprezintă principalul element de sprijin în procesul de planificare a

apărării statelor membre, creând astfel premisele unui răspuns cât mai eficace la situaţiile de criză

cărora Uniunea va trebui să le facă faţă în viitor. 85

Pe linia contribuţiei în plan militar, România a confirmat participarea în cadrul a două Grupuri

Tactice de Luptă (EU Battle Groups/BGs). Astfel, contribuţiile ţării noastre au fost incluse în cadrul

Grupului Tactic de Luptă HELBROC, alcătuit din Grecia, România, Bulgaria şi Cipru, pus la

dispoziţia UE în primul semestru al anului 2009, şi în cadrul unui Grup Tactic de Luptă ce va fi

activat în al doilea semestru din 2010, alături de Italia şi Turcia.

______________________

83. Strategia de Securitate a României.

84. European Defence Agency-înființat prin Decizia Consiliului Uniunii Europene la data 12.07.2004

85.Capability Development Plan

45

În plan civil, România îşi pregăteşte contribuţia aferentă Obiectivului Global Civil 2010

(Civilian Headline Goal 2010). Progresele naţionale în direcţia facilitării procesului de generare a

forţei şi detaşării experţilor în misiunile PESA civile, au făcut obiectul unui raport integrat la nivelul

UE. România se situează într-o onorabilă poziţie, având în stadiu avansat de adoptare, o strategie

naţională în domeniul capacităţilor civile. Conform studiului „Este UE în măsură să reconstruiască

state în derivă ? O trecere în revistă a capacităţilor civile ale Europei‖, realizat de European

Council on Foreign Relations şi dat publicităţii la 15 octombrie 2009, România a fost menţionată la

capitolul Silitori (a doua categorie din cinci, după Profesionişti), alături de Italia, Franţa ş.a. . 86

2.2.6.Politica de Securitate şi Apărare Comună privind implementarea prevederilor

Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona (TL) inovează considerabil în domeniul PESA, urmărind

obiectivul de a întări dimensiunea de securitate a UE. Sunt aduse o serie de modificări care vor

schimba modul de desfăşurare al PESA (prevăzută a deveni o politică comună de securitate şi

apărare - Common Security and Defence Policy / PSAC), dar care vor păstra caracterul său

interguvernamental şi principiul unanimităţii. 87

O parte dintre modificările în planul concret vor fi mai clare în momentul definitivării

elementelor legate de arhitectura instituţională a PESC/PSAC. Rolul şi locul special al Înaltului

Reprezentant pentru Afacerile Externe şi Politica de Securitate şi Serviciul de Acţiune Externă

reprezintă, de asemenea, un element de noutate. 88

Capabilităţile militare vor rămâne, în continuare, la dispoziţia statelor membre, ele putând fi oferite

ca resurse în defăşurarea operaţiilor PSAC, pe bază de voluntariat, dar conceptul de Cooperare

Permanentă Structurată (Permanent Structured Cooperation / PSC), va permite statelor membre care

doresc, îndeplinesc criteriile şi au realizat angajamentele privind capacităţile militare stabilite prin

protocolul anexat la TL, în ceea ce priveşte dezvoltarea de capacităţi pentru PSAC, o integrare

militară superioară. Tratatul va introduce, de asemenea, fondul iniţial de gestionare a operaţiilor şi o

îmbunătăţire a capacităţilor cu sprijinul Agenţiei Europene pentru Apărare.

_______________________

86.Capability Development Plan

87.Strategia de Securitate a României

88.A European strategic concept- defence aspects, p. 12-15.

46

Un aspect deosebit de important pentru creşterea eficienţei misiunilor UE de gestionare a

crizelor, conform Tratatului de la Lisabona, îl reprezintă extinderea ariei de acţiune a misiunilor,

dincolo de cele existente, de tip umanitar şi de salvare, menţinere a păcii şi de management al

crizelor, inclusiv impunerea păcii (cunoscute ca sarcini de tip „Petersberg‖), prin includerea

operaţiilor comune de dezarmare, furnizarea de asistenţă şi consiliere militară, combaterea

terorismului. De asemenea, elemente de noutate sunt clauza de solidaritate şi cea de asistenţă şi

sprijin reciproc în caz de agresiune. 89

2.3.Conceptul de securitate și dimensiunile sale

Din multitudinea de definiții date securității se evidențiază câteva care ilustrează puncte

de vedere dintre cele mai diverse. Astfel în Dicționarul de relatii internaționale" securitatea

înseamnă absența amenințărilor împotriva unor valori importante. Securitatea poate fi absolută,

cu alte cuvinte este echivalentă cu securitatea completă și invers, într -un sistem de relații

de amenințare totală, într-un sistem de ostilitate implacabilă, se poate ajunge la o paranoia

sistematică"90

2.3.1. Securitatea şi apărarea – deziderate majore ale umanităţii

Statele sunt interesate de apărarea şi securitatea lor, întrucât mediul strategic internaţional

de securitate este într-o continuă schimbare, ca urmare a complexităţii interacţiunii şi

interdependenţei fenomenelor şi proceselor sociale, economice, politice, militare, demografice şi

ecologice din lume.

Globalizarea, fenomen complex, multidimensional şi omniprezent, generează efecte pozitive,

dar şi negative, care, combinate cu ameninţările de securitate, îndeosebi cele asimetrice, pe care,

într-o anumită măsură, le favorizează, creându-le câmp larg de manifestare, reprezintă un asemenea

exemplu.91

________________________________

89.A European strategic concept- defence aspects, p. 12-15.

90.Graham, Evans, Jeffrey, Newnham, Diclionar de Relatii Internationale, Bucuresti, Editura Universal Dalsi, 2001,p62


intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007,p.46

47

Deoarece globalizarea şi riscurile şi ameninţările de securitate pun probleme tuturor ţărilor,

conducerile acestora caută soluţii adecvate pentru a le depăşi. Într-un fel, globalizarea îşi poate găsi

răspunsul în promovarea unei politici de dezvoltare durabilă a tuturor ţărilor lumii.

Pe de altă parte, o soluţie viabilă împotriva riscurilor şi ameninţărilor de securitate pare a fi

integrarea regională.

În cadrul acesteia din urmă, statele adoptă o politică de securitate şi apărare comună, folosind

resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale de care dispune fiecare, într-o manieră

colectivă.În acest sens, un exemplu îl reprezintă Uniunea Europeană, entitate politico-economică

interguvernamentală internaţională care dispune de o politică proprie de securitate şi apărare.

Aceasta permite, pe de o parte, Uniunii să acţioneze consecvent şi sistematic pentru realizarea

securităţii şi apărării comune, şi, pe de altă parte, ţărilor membre să-şi integreze politica naţională de

securitate şi apărare în cea a Uniunii Europene.

De aici, rezultă o amplificare atât a eficacităţii politicii de securitate şi apărare comună promovată

de Uniune, cât şi a celei naţionale.

Desigur, existenţa politicii europene de securitate şi apărare nu înseamnă că apărarea şi securitatea

statelor membre revine în totalitate UE.

Aceasta nu-şi propune, şi momentan nici nu are cum, să se substituie politicii de apărare şi

securitate naţionale, care continuă să existe şi să fie de competenţa fiecărui stat membru.

Conceptul de Identitate Europeană de Securitate şi Apărare 92

(E. S. D. I.) a apărut şi s-a

dezvoltat în cadrul N.A.T.O., în a doua jumătate a anilor ‘80. În urma Declaraţiei Summitului

U.E.O. de la Roma, a Uniunii Europei Occidentale.

Declaraţia de la Roma confirma statelor membre ale U.E.O. de a coopera în interiorul

organizaţiei prin armonizarea punctelor de vedere asupra problemelor specifice legate de securitatea

europeană.

Astfel miniştrii apărării din ţările membre urmau să facă parte din Consiliul U.E.O. Se

propunea, totodată, revigorarea activităţii Secretariatului General şi dezvoltarea legăturilor dintre

Consiliu şi Adunarea Parlamentară.

Având în vedere prerogativele N.A.T.O., statele membre au decis să orienteze organizaţia

într-o direcţie mai mult politică decât militară, care să conducă la armonizarea punctelor lor de

vedere în domenii precum apărarea comună, controlul armamentelor şi dezarmarea, efectele

dezvoltării relaţiilor Est-Vest asupra securităţii europene, contribuţia Europei la întărirea Alianţei

Nord-Atlantice şi implicaţiile europene ale crizelor din alte regiuni ale lumii.

_____________________

92. European Security and Defence Identity- 14 decembrie 1973

48

Securitatea și protecția informațiilor au devenit o componentă importantă a securității

sistemului militar, apreciat în întreaga sa complexitate, care poate acționa cu eficiența crescută

numai dacă sistemele informațional-decizionale încorporate corespund, la rândul lor, cerințelor de

securitate. 93

2.3.2.Modelul de securitate al O.S.C.E.

La Summit-ul de la Budapesta, din 5-6 decembrie 1994, şefii de stat şi de guvern ai

statelor membre C.S.C.E. au lansat o dezbatere amplă asupra tuturor aspectelor securităţii, cu scopul

de a găsi un model de securitate pentru secolul XXI, luând in considerare dezbaterile pe această

temă care aveau loc la nivelul statelor participante.

Declaraţia care a urmat la Summit-ul de la Lisabona din 1996, asupra unui Model de

Securitate comun şi global pentru Europa secolului XXI, reafirma că securitatea europeană necesită

o mai largă cooperare şi coordonare între statele participante şi organizaţiile europene şi

transatlantice şi califica O.S.C.E. drept forumul cel mai potrivit pentru relansarea cooperării şi

complementarităţii. 94

Între astfel de organizaţii şi instituţii, Summit-ul a lansat dezvoltarea unei Carte a

securităţii europene, menită să consolideze securitatea şi stabilitatea în regiune şi să amelioreze

capacităţile operaţionale ale O.S.C.E.

Declaraţia exprimă, de asemenea, intenţia O.S.C.E. de a întări cooperarea şi cu alte

organizaţii similare de securitate, ai căror membri, individual sau colectiv, dovedesc transparenţă în

acţiunile lor, aderă la principiile şi angajamentele O.S.C.E. şi a căror calitate de membru este bazată

pe un angajament voluntar şi deschis.

_____________________

93. Cătălin Zisu, Alexandru Mihalcea, Securitatea sistemelor informațional-decizionale, Editura Tritonic, București,

2007, p.264.

94.www.isn.ethz.ch/osce/structure/osce_bodies_Fstructure_french.htm

49

2.4. Rolul și scopul instituțiilor Uniunii Europene privind ordinea publică și siguranța

națională

Uniunea dispune de un cadru instituţional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea

obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi

asigurarea coerenţei, a eficacităţii şi a continuităţii politicilor şi a acţiunilor sale.

Instituţiile Uniunii sunt:

- Parlamentul European;

- Consiliul European;

- Consiliul;

- Comisia Europeană (denumită în continuare «Comisia»);

- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;

- Banca Centrală Europeană;

- Curtea de Conturi.

Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în

conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile cooperează unele

cu altele în mod loial.

„ Cum va arăta oare o societate care nu ar mai avea ţări aparte (...) Ce consecinţe ar

rezulta pentru inteligenţa, obiceiurile, ştiinţele, arta şi poezia sa.‖ 95

Europa acestui secol pare să raspundă la interogaţia formulată de Chateaubriand de la sfârşitul

Memoriilor de dincolo de mormânt. Construcţia Europei cu cele două entităţi, una în formare şi

consolidare, cu statut încă nedefinit, Uniunea Europeană şi cealaltă consacrată ca instituţie

internaţională ocupând un loc demn de invidiat şi care a conferit individului importanţă la nivelul

internaţional, Consiliul Europei, reprezintă probabil cea mai puternică temelie a unui sistem

jurisdicţional împărţit între statutul de cetăţean european şi cel de individ, privit în primul rând ca

fiinţă umană şi apoi ca membru al unei comunităţi europene în continuă formare.

O fază decisivă a progresului integrării europene a început odată cu semnarea de către cele

12 state membre ale Comunităţilor europene, la 7 februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht

privind instituirea unei Uniuni europene. 96

__________________________

95.Francois Rene de Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormânt. Anii tinereții, București, 2006.

96. Asupra Tratatului, a se vedea J.CLOOS, G. REINESH, D. VIGNES, et Jweyland, Le Traite de Maastricht, genese,

analyse, commentaires. Bruylant, Bruxelles, 1993

50

Progresele în domeniul politicii europene de securitate şi apărare vor menţine unele

modalităţi decizionale specifice, facilitând totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup mai

mic de state membre. 97

2.4.1.Aspecte generale privind Consiliul Uniunii Europene

Prin adoptarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene din 28 februarie 200298

de instituire

a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate au fost stabilite

reguli clare şi competenţele necesare pentru îmbunătăţirea cooperării judiciare între statele membre,

în special lupta împotriva formelor grave de criminalitate; componenţe Eurojust; obiectivele şi

funcţiunile acestuia; faptele de competenţă Eurojust, modul de obţinere a informaţiilor şi

valorificarea lor; protecţia şi restricţii în privinţa datelor obţinute.

Prin adoptarea unor acte normative, la iniţiativa unor state membre şi cu avizul

Parlamentului European, esenţiale pentru stoparea activităţii infracţionale în spaţiul comunitar,

Consiliul Uniunii Europene –în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, în special art. 31 şi

articolului 34 alin.2 litera c)- a urmărit:

- îmbunătăţirea cooperării judiciare între statele membre, în special în lupta împotriva

formelor grave de criminalitat, care sunt adesea fapte ale organizaţiilor transnaţionale;

- îmbunătăţirea efectivă a cooperării judiciare între statele membre.

Se resimţea necesitatea adoptării urgente la nivelul Uniunii a unor măsuri structurale destinate să

faciliteze coordonarea optimă a desfăşurării cercetărilor şi a urmăririi penale efectuate de către

organele judiciare ale statelor membre, şi pe teritoriul altor state comunitare, cu respectarea

deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor aflaţi sub urmărirea penală.

Pentru a consolida lupta împotriva formelor grave de criminalitate organizată, Consiliul

European de la Tampere, din 15 şi 16 octombrie 1999, la punctul ( 46) al concluziilor sale, a decis

crearea unei unităţi ( Eurojust) formată din procurori, magistraţi sau ofiţeri de poliţie cu competenţe

echivalente.

Prin Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 , unitatea Eurojust este instituită ca organ al

Uniunii cu personalitate juridică. S-a decis ca finanţarea sa să se realizeze din bugetul general al

Uniunii Europene, cu excepţia salariilor şi onorariilor membrilor naţionali şi ale asistenţilor

acestora, finanţare care a rămas în sarcina statelor lor membre de origine.

________________

97.Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a EUROJUST în scopul consolidării luptei împotriva

formelor grave de criminalitate

98. Idem., www.europa.eu.int/

51

2.4.2. Rolul Comisiei 99

Comisia promovează interesul general al Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în

acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în

temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie

a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul şi gestionează programele. Comisia exercită funcţii de

coordonare, de executare şi de administrare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Cu

excepţia politicii externe şi de securitate comune şi a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta

asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă iniţiativele de programare anuală şi

multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituţionale.

Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepţia cazului

în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care

tratatele prevăd acest lucru.

Mandatul Comisiei este de cinci ani.

Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza competenţei lor generale şi a angajamentului lor faţă de

ideea europeană, dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă.

2.4.3. Rolul Parlamentului European

Parlamentul European100

exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi

bugetară. Acesta exercită funcţii de control politic şi consultative, în conformitate cu

condiţiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege preşedintele Comisiei.

Parlamentul European este compus din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii. Numărul acestora

nu poate depăşi şapte sute cincizeci, plus preşedintele. Reprezentarea cetăţenilor este asigurată în

mod proporţional descrescător, cu un prag minim de şase membri pentru fiecare stat membru.

Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci şi şase de locuri.

Consiliul European adoptă în unanimitate, la iniţiativa Parlamentului European şi cu aprobarea

acestuia, o decizie de stabilire a componenţei Parlamentului European, cu respectarea principiilor

menţionate la primul paragraf.

Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi secret, pentru un

mandat de cinci ani.

Parlamentul European îşi alege preşedintele şi biroul dintre membrii săi.‖

_________________________

99.www. europa.eu.int/

100. Idem.

52

2.5. Aplicarea normelor de drept internaţional umanitar în activitatea organelor de

ordine publică

Până în secolul al XVIII-lea inclusiv, normele dreptului internaţional în vigoare şi competenţele

forţelor de ordine în aceeaşi perioadă sunt o dovadă a faptului că, forţele de ordine nu au fost

implicate instituţional în operaţiuni de război nici în interiorul şi, cu atât mai mult în afara graniţelor

ţării până la mijlocul secolului al XIX-lea. Chiar dacă au intervenit în anumite operaţiuni sau faze

ale războiului, cum ar fi evacuarea populaţiei civile din zonele de luptă, nu au făcut-o în baza unei

norme de drept internaţional umanitar ci a unor reglementări interne.

Obligaţia de a interveni la evacuarea populaţiei civile din obiectivele militare şi din zonele

periculoase de conflict se naşte abia în 1977, în baza art. 58 din Protocolul Adiţional I care

dispune : părţile la conflict se vor strădui să îndepărteze din vecinătatea obiectivelor militare

populaţia civilă şi bunurile cu caracter civil . 101

În urma cercetărilor efectuate între anii 1900-1999 pe Terra au avut loc 893 de conflicte armate, la

care au luat parte 151 de state. Până la începutul secolului al XX-lea, războaiele au avut un caracter

limitat, sub raportul ariei geografice şi se desfăşurau în două medii- pe pământ şi pe mare. Apariţia

avionului pe teatrele de operaţiuni a propus o revoluţie în tehnica războiului, desfiinţând

tradiţionalul linie de demarcaţie între front şi spatele frontului. Rachetele cu rază lungă de acţiune,

precum şi sateliţii militari şi tehnicile laser au extins războiul la cel de al treilea mediu- la mediul

extraterestru. Mijloacele de distrugere în masă în special armele nucleare şi termonucleare au creat

potenţiale ameninţări pentru existenţa vieţii pe Terra. 102

Totodată terorismul transnaţional creează pericole potenţiale echivalente cu ale armelor nucleare.

Odată ratificate, convențiile de drept umanitar trebuie aplicate cu bună-credință de către statele

contractante, iar valoarea lor universală ar trebui să asigure universalitatea respectării lor. De aceea

receptând legile și obiceiurile războiului în legislația militară națională, statele ar trebui să-i

determine pe combatanți și necombatanți să înțeleagă că încălcarea acestora constituie o infracțiune

ce va fi pedepsită. Pe de altă parte, respectarea Dreptului la Haga103

și de la Geneva este cerută

________________

101.Nicolae Lupulescu, Drept umanitar, Editura C.H. Beck,București, 2009, p.198

102.Idem, p.140

103.Dreptul internațional umanitar al conflictelor armate se divide în două ramuri de bază: a) dreptul conflictelor armate

(dreptul războiului propriu-zis) se mai numește și Dreptul de la Haga datorită faptului că, principalele reguli sunt

cuprinse în Convenția adoptată la Conferința de pace de la Haga din 18.0ct.1907, b) dreptul internațional umanitar

( dreptul umanitar propriu-zis) denumit și Dreptul de la Geneva datorită adoptării principalelor izvoare ale acestuia în

capitala Elveției respectiv cele patru convenții din 1949 și cele două protocoale adiționale din 1977.

53

de regulile unei minime conduite corecte și morale a actorilor raporturilor internaționale, orice stat

civilizat împărtășind și promovând doar valorile compatibile cu dreptul umanitar.

La nivel național, în unele state au luat ființă Comisii Interdepartamentale de Drept umanitar,

cu misiunea de a studia măsurile necesare pentru aplicarea efectivă la nivel național a Convențiilor

de la Geneva și Protocoalelor lor Adiționale. Ele desfășoară o activitate extrem de utilă și inițiază o

serie întreagă de activități concrete: crearea unei rețele de consilieri în dreptul războiului în forțele

armate, alegerea unui reprezentant în Comisia Internațională de Stabilire a Faptelor, amendarea

unor legi și regulamente naționale în spiritul cerințelor convențiilor umanitare, difuzarea dreptului

umanitar. 104

Implementarea normelor Dreptului umanitar implică însușirea și integrarea obligațiilor

prevăzute de convențiile internaționale, ce sunt impuse statelor, care au devenit părți la ele încă din

timp de pace, pe perioada desfășurării conflictului armat și la încheierea ostilităților militare.Încă

din timp de pace, dreptul internațional obligă statele să conceapă atât măsuri politico-strategice de

prevenire a eventualelor conflicte armate ( ius contra bellum) 105

, cât și măsuri de strategie militară

privind asigurarea cunoașterii și respectării legilor și obiceiurilor războiului.

În ceea ce privește România, pe plan intern au fost întreprinse acțiuni menite să reflecte

preocupările statului român pentru promovarea, difuzarea normelor relevante de drept internațional

umanitar. Astfel în baza Hotărârii de Guvern nr. 420 din 29 martie 2006 a fost înființată Comisia

Națională de Drept Internațional Umanitar. 106

La 15 mai 2007 a avut loc lansarea oficială a Comisiei Naționale de Drept Internațional

Umanitar, iar în strânsă cooperare cu Centru de Drept Internațional Umanitar107

din Ploiești au fost

elaborate documente și au fost organizate evenimente care au avut ca efect o creștere a vizibilității

în plan extern a acțiunilor întreprinse de România în domeniul dreptului internațional umanitar.

În România Centrul de Drept Internațional Umanitar este o microstructură specializată în

asigurarea instruirii Forțelor Armate Române în domeniul dreptul internațional umanitar prin

generarea și difuzarea de informații specifice, integrarea prevederilor tratatelor internaționale în

actele normative interne și prin editarea și difuzarea de lucrări cu tematică specifică. 108

_________________________________

104. www. defense.ro/smg/cdiu.php.

105.Conference of the Rome Statute concluded in Kampale, Uganda on June 11, 2010.

106. Asociația Română de Drept Umanitar, Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Dreptul internațional umanitar al conflictelor

armate. Documente. Editura Sanșa SRL, București, 1992.p.63.

107.CDIU- a fost înființat la 6 decembrie 1993 prin aprobarea ministrului apărării naționale pe raportul nr.DC 1466 din

22.10.1993.

108. Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Tratat de Drept Internațional Umanitar, Asociația Română de Drept Internațional

Umanitar, București, 2000, p.324.

54

CAPITOLUL III.

FORME DE MANIFESTARE A ÎNCĂLCĂRII ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA

NAȚIONALĂ

3.1. ORDINEA PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ- PREOCUPĂRI ALE UNIUNII

EUROPENE

Într-o lume globalizată în evoluţie constantă, Europa secolului al XXI-lea trebuie să facă faţă

unor noi provocări, respectiv, mondializarea economiei, evoluţia demografică, schimbările

climatice, aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii.

Statele Membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără

frontiere. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor, este necesar un efort

colectiv la nivel european. 109

Europa trebuie să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu

numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 State Membre, ci şi la

transformările rapide prin care trece lumea de astăzi.

Dinamica acestor transformări este impusă pe de o parte, de fenomenul globalizării,

care afectează întreaga planetă, toate statele, indiferent de nivelul de dezvoltare economică

şi de regimul social-politic, şi, pe de altă parte, este vorba de tranziţia statelor, în care au

funcţionat o bună perioadă de timp economii centralizate şi regimuri politice totalitare, spre

un tip nou de economie şi societate. Ambele fenomene vizează deopotrivă performanţele

economico-sociale, dependente hotărâtor de o gestiune corespunzătoare. Atât globalizarea,

cât şi tranziţia fostelor state socialiste din Europa, dar şi a celorlalte state, se derulează în

paralel cu un amplu proces de integrare, ilustrat smnificativ de Uniunea Europeană. Evoluţia

României nu poate fi decât racordată evoluţiei comunităţii internaţionale şi mondiale. 110

Acest proces de extindere este generator de riscuri ţinând cont de situaţiile particulare ale

statelor aderate şi în curs de aderare ( eterogenitatea economică şi politică) şi de provocările

instituţionale, economice, politice şi juridice ale momentului.)

_______________________

109. Cornel Darmasco –Dincă, opera cit. p.83

110.Alexandru Dumitru, Corvin Nedelcu, Valentin Petre,Sistemul de securitate al Uniunii Europene,Editura

Moroșan,București, 2009, p.47.

55

3.1.1. Prioritatea dreptului comunitar faţă de legislaţiile naţionale

După cum se ştie, Uniunea Europeană ( UE) ia decizii în trei domenii politice distincte, de

asemenea cunoscute în limbajul comunitar drept trei „ piloni „ ai Uniunii Europene.

Primul pilon: domeniul comunitare care cuprinde majoritatea politicilor comune, în care

deciziile se ia prin „ Metoda comunitară‖ ( adică, metoda uzuală de luare a deciziilor în UE

în care Comisia face propunere Consiliului şi Parlamentului, pe care o discută, propun

amendări şi o adoptă în final ca legislaţie a UE. În Proces se consultă adesea şi alte instanţe

cum ar fi Comisia Economică şi Socială a Regiunilor, cu participarea Comisiei, a

Parlamentului şi a Consiliului). În primul pilon, totuşi, Comisia beneficiază de un drept de

iniţiativă exclusiv în materie legislativă. 111

Al doilea pilon: politica externă şi securitate comună, în care deciziile revin exclusiv

Consiliului.

Al treilea pilon: poliţia şi cooperarea judiciară în materie penală, în care deciziile revin

fundamental Consiliului. Domeniul propriu al celui de-al treilea stâlp este circumscris în acest mod

în cadrul Titlului VI din Tratatul Uniunii Europene, în care nivelul de integrare europeană este mai

mic decât în Dreptul comunitar( Statele membre de asemenea dispun de un drept de iniţiativă

comun cu Comisia, Consiliul ia decizii prin unanimitate, Parlamentul European deţine o funcţie pur

consultativă şi Tribunalul de Justiţie exercită un control limitat).

Statele membre care au decis liber să se integreze ca şi colectiv în cadrul unui proiect comun

european, sunt conştiente de existenţa problemelor comune care reclamă soluţii de asemenea

comune, cel puţin în cadrul teritoriului comunitar european ( de ex. criminalitatea legată de

imigraţia clandestină, corupţia internaţională sau noile forme de delicvenţă cibernetică) . Pe de altă

parte, nu ar avea sens să afirmăm intrarea în vigoare a unei serii de principii comune în toată

uniunea Europeană ( principii în care, în mod sigur, s-a bazat crearea sa) dacă în acelaşi timp nu se

dotează cu protecţia necesară şi cu apărarea principiilor menţionate în fiecare dintre State membre

din cadrul Comunităţii.

Astfel se explică motivul pentru care dispoziţiile juridice ale Uniunii Europene şi în

general instituţiile comunitare influenţează în mod din ce în ce mai mare dreptul propriu al statelor

membre, şi motivul pentru care această influenţă poate avea efecte atât depenalizatoare cât şi

penalizatoare în domeniul legislaţiilor naţionale.

______________

111. Ion Suceavă, Coman Florian,Criminalitatea și organizațiile internaționale, Editura Romcartexim,

București, 2007, pag.29

56

3.1.2. Activitatea de relaţii internaţionale a României în domeniul ordinii şi siguranţei publice

Evoluţiile înregistrate pe plan intern sau internaţional, datorită preocupării de a se menţine

abordarea dinamică, proactivă, în promovarea şi apărarea intereselor şi a imaginii României

în exterior necesită eforturi conjugate, depuse pe multiple planuri. Astfel au pornit de la realitatea

că obţinerea credibilităţii şi mai ales menţinerea acesteia pe plan extern reclamă acţiuni concrete,

eficiente şi permanent coordonate, în cadrul unor mecanisme flexibile, adaptate la standardele

europene, de natură să confere fiabilitate şi predictibilitate relaţiilor întreţinute cu partenerii din

străinătate şi să asigure plusul de consistenţă scontat.

Realizate pe cinci mari direcţii de muncă: integrare europeană şi parteneriat euroatlantic,

relaţii internaţionale, reprezentare externă şi misiuni internaţionale, programe de asistenţă şi

activităţi de reprezentare şi protocol, activităţile desfăşurate au fost caracterizate de un volum şi o

frecvenţă ridicată ale operaţiunilor efectuate, cu un nivel ridicat de complexitate şi implicând

coordonarea cu numeroşi participanţi, atât din structurile MAI, cât şi din alte instituţii

guvernamentale naţionale şi străine. 112

3.2. Aspecte privind domeniile de interes care pot afecta ordinea și siguranța publică

3.2.1. Contextul terorismului în Uniunea Europeană

Terorismul 113

– internaţional reprezintă una dintre cele mai dezbătute probleme din ultimele

decenii dar şi dintre cele mai diferite domenii- sociologi, politologi, economişti au căutat să

identifice esenţa fenomenului terorist studiindu-l cauzele, formele de manifestare şi definind

trăsăturile care îl individualizează.

_________________ 112. Conferinţa Internaţională 22-23 mai 2008, Justiţie şi Integrare Comunitară, Ed. Univ. Braşov, 2008, p.72.

113. Jean Callaghan, Frenz Kernic, Securitatea internațională și forțele armate, Editura Tritonic, București, 2005, p.39

57

3.2.2 Forme de terorism care acţionează în Europa

Prima tentativă de a defini și reglementa terorismul aparține legiuitorilor romani, care, în anul 103

î.Hr., în Lex Apelia au incriminat Crimen Majestatis, respectiv orice acțiune internă sau externă

îndreptată împotriva integrității statului. 114

Rapoartele şi statisticile despre terorism în general, cât şi cele privitoare la Europa în special, fac

diferenţierea între terorismul internaţional şi terorismul naţional.

Dacă cel din urmă, respectiv cel naţional poate fi combătut de instituţiile unui stat atunci când

acestea sunt suficient de puternice, cel internaţional nu poate fi combătut decât prin cooperare între

state. 115

3.2.3. Aspecte generale şi noi influenţe contemporane

Un număr mare de organizaţii teroriste au o prezenţă activă, o participare intensă în cadrul

Uniunii Europene, Unele dintre aceste organizaţii au drept ţintă state membre ale UE, sau chiar state

terţe care însă reprezintă interes ridicat pentru statele membre ale UE.

Însumate, 498 de atacuri teroriste au fost comise în 2006. Mare parte dintre acestea au avut

drept urmări pagube materiale reduse şi nu au avut ca scop asasinate şi crime. Atacul terorist din

Germania, eşuat, demonstrează că teroriştii islamişti au drept ţintă masa populaţiei, şi cât mai multe

victime.

Cercetările demarate referitoare la terorismul islamist reprezintă o prioritate pentru statele

membre UE, aşa cum se poate observa şi din numărul mare de arestări făcute. Este de menţionat

faptul că o cincime dintre arestările făcute au avut ca subiecţi femei, în timp ce aproape toate

arestările făcute asupra unor suspecţi din afara UE au avut ca subiecţi bărbaţi. Totodată,un aspect

foarte important este faptul că, numărul mic de arestări făcute pentru propaganda terorismului indică

lipsa unei baze legale care să permită asemenea arestări precum şi dificultăţile cu care se confruntă

investigatorii în acest sens. 116

Totodată numărul mare de achitări arătate mai sus, reflectă anumite probleme legale ale

statelor membre care au de-a face cu cauze ce au ca obiect acte de terorism, întrucât aşa cum am mai

arătat una dintre marile probleme ar fi lipsa capacităţii, atât în ceea ce priveşte pe procurorii cât şi a

organelor de cercetare penală, de a evalua ţi de a pune cap la cap cantităţi mari de informaţii,

documente şi evidenţe electronice.

________________

114. Ion Suceavă, Interpol la inceput de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.578

115. Hedesiu Emil, Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate, Editura UNAP, București, 2009,p.36

116.Federazione Anarchia Informale

58

Pentru aceste motive consider că este foarte important ca în anul 2010 cât şi în cele

următoare, să avem un organism unic care să aibă ca scop nu numai combaterea terorismului dar şi

prevenirea acestui fenomen în UE. Cu ajutorul acestui mecanism bine pus la punct Europol ar

putea acorda un mai mare ajutor şi sprijin statelor membre în lupta lor împotriva terorismului.

3.2.4 Prevenirea şi combaterea terorismului prin înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (

EUROPOL) , în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană -(Convenţia

Europol)

Având în vedere problemele stringente care decurg din existenţa actelor de terorism,

traficul ilegal de droguri, precum şi din alte forme grave de criminalitate internaţională; statele

membre s-au convenit asupra faptului că este este necesar să se înregistreze progrese în

solidaritatea şi cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, în special prin îmbunătăţirea

cooperării poliţieneşti dintre statele membre, totodată ajungând la concluzia că , astfel de progrese

ar permite o mai bună apărare a ordinii publice şi a securităţii au înfiinţat Oficiului European de

Poliţie (Europol), prin Tratatul privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992; 117

3.2.4.1. Înfiinţarea Oficiului Europol 118

- 2 şi sarcinile acestei instituţii

Înfiinţarea Oficiului EUROPOL, atribuţiile şi obiectivele acesteia sunt prevăzute în Convenţie119

sub Titlul I art. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6.

3.2.5. Aderarea României la EUROPOL

Intrarea în vigoare a Convenţiei EUROPOL, la data de 01.08.2007, odată cu

adoptarea, respectiv publicarea în Buletinul Oficial al UE, a Deciziei adoptate de către

Consiliul Uniunii Europene privind aderarea României şi Bulgariei la EUROPOL.

Conform art. 3 alin. (3) din Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României

şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, care face parte integrantă din

Tratatul de aderare, ratificat prin Legea nr. 157/2005, denumit în continuare Act de aderare,

România a aderat, oficial, la data de 01.08.2007, la convenţiile şi protocoalele enumerate în anexa I,

şi, ca urmare, România a luat măsurile necesare pentru asigurarea implementării convenţiilor şi

protocoalelor la care este parte, în acest caz Convenţia privind constituirea Oficiului European de

Poliţie şi a Protocoalelor la aceasta. 120

_______________

117.Europol Official Site, Fact sheet on Europol.

118. Tratatul privind Uniunea Europeană, publicat în J.O C 321 E din 29 decembrie 2006

119. Convenția EUROPOL a fost ratificată de toate statele membre și a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998.

120. Idem.

59

3.2.6. Aspecte ale cooperării în domeniul formelor grave de ciminalitate

Prin Acţiunea comună din 21 decembrie 1998 121

- adoptată de Consiliul Uniunii Europene

privind incriminarea participării la o organizaţie criminală în statele membre ale Uniunii Europene,

au fost stabilite noi reguli cu caracter obligatoriu pentru statele membre, având în vedere gravitatea

şi aploarea pe care a luat-o anumite forme de criminalitate organizată. S-au stabilit, totodată, măsuri

privind consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii Europene, în special cu privire la

următoarele genuri de infracţiuni:

-traficul de stupefiante

- traficul de persoane

- terorismul

- traficul cu opere de artă

- spălarea banilor

- criminalitatea economică gravă

- extorcarea precum şi alte acte de violenţă împotriva vieţii, a integrităţii fizice sau a libertăţii

persoanei sau care creează un pericol colectiv pentru persoane. S-a stabilit şi obligaţia statelor

membre de a trage la răspundere penală orice persoană care desfăşoară activităţi de complicitate

sau favorizare a făptuitorului, dar şi persoanele juridice, dacă au fost folosite pentru săvârşirea

infracţiunilor menţionate în Acţiunea comună.

____________________

121. Acţiune comună 98/733/JAI a Consiliului UNIUNII EUROPENE

60

3.2.7. Trafic de persoane

Participarea Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane la prima Conferință

Globală pe tema traficului de ființe umane organizate de INTERPOL. 122

Urmare a invitaţiei adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor de către INTERPOL, şeful

ANITP, domnul subcomisar de poliţie Romulus Nicolae Ungureanu a participat la prima Conferinţă

Globală pe tema traficului de fiinţe umane ce s-a desfăşurat în Damasc, Siria în perioada 7-9 iunie

2010.

Conferinţa a reunit peste 120 de participanţi din peste 50 de state, din cadrul agenţiilor de aplicare a

legii, organizaţiilor neguvernamentale, organizaţiilor internaţionale şi experţi în acest domeniu.

Lucrările au fost deschise de Primul Ministru al Siriei Dl. Mohamed Naji Outri, DL, Ministru de

interne general maior Saeed Samoor şi preşedintele INTERPOL Dl. Khoo Boon Hui.

Pe perioada desfăşurării Conferinţei, România a avut mai multe intervenţii, după cum urmează:

-precizări cu privire la Convenţiile internaţionale şi Tratatul de la New York care conţin prevederi

clare pe linia cooperării internaţionale în acest domeniu şi anumite recomandări;

-necesitatea ca în lupta antitrafic să se ia în considerare şi anumite măsuri specifice de abordare a

„cererii‖ de servicii furnizate de victimele traficului de fiinţe umane (demand side);

-precizări tehnice pe linia traficului de organe şi a traficului de persoane în scopul prelevării de

organe, în sensul prevederilor internaţionale;

-posibilitatea de a încărca pe site-ul www.un.gift.hub123

Strategia naţională împotriva

traficului de persoane pentru perioada 2006-2010 aprobată prin Hotărârea nr.1654 din 22 noiembrie

2006 și Planul național de acțiune pentru implementarea acesteia îndeplinesc un rol deosebit în

dezvoltarea unui sistem eficient de acțiune împotriva traficului de persoane.

_______________________________

122. http://anitp.mai.gov.ro/legislație/legislație.php

123.www.un.gift.hub

61

3.2.8. Trafic de stupefiante

Tratamentul juridic aplicabil acestor produse și substanțe constituie un capitol însemnat în

teoria drogului, îndeosebi pentru faptul că prin Convenția din 1961, numită unică124

, au fost

codificate noțiunile de bază ale sistemului de control internațional, care au devenit, ulterior, reguli

generale în materie, preluate chiar și de convenția următoare, cea din 1971, privind substanțele

psihotrope. 125

Nu se poate vorbi însă de o uniformizare în ceea ce privește legislația privind drogurile în

țările Uniunii Europene.

Strategia U.E. pe droguri ( 2005-2012) 126

În data de 17/18 iunie 2004, Consiliul European a invitat Consiliul ca până în decembrie 2004, să

consimtă la o Nouă Strategie Europeană pe Droguri pentru perioada 2005 - 2012 .

Cadrul general şi priorităţile stabilite prin noua Strategie vor servi ca bază pentru următoarele două

Planuri Europene de Acţiune pe Droguri, fiecare pe o perioadă de patru ani.

Această nouă Strategie pe Droguri este bazată în primul rând pe principiile fundamentale ale

legislaţiei Uniunii Europene şi sprijină în toate privinţele valorile fondatoare ale Uniunii: respectul

pentru demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, solidaritatea, statul de drept şi

respectarea drepturilor omului. Strategia are ca scop protejarea şi îmbunătăţirea nivelului de

bunăstare al societăţii şi al individului, protejarea sănătăţii publice, asigurarea unui nivel ridicat de

securitate pentru cetăţeni şi abordarea de o manieră echilibrată şi integrată a problemei drogurilor.

_____________________________

.

124.Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971.

125.www. drugtext.org/library

126.Strategia Uniunii Europene pe droguri 2005-2012, http://ana.gov.ro/str_ue0.htm

62

3.2.9.Alte forme de infracţionalitate gravă care pot intra în sfera de competenţă a Oficiului

Europol

Pe lângă cele prevăzute deja în art. 2 alin. (2), în conformitate cu obiectivele Oficiului Europol

prevăzute la art. 2 alin. (1)din Convenţie următoarele infracţiuni intră în sfera competenţei Europol:

Infracţiuni împotriva vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii personale:

– omuciderea, vătămarea gravă a integrităţii corporale

- comerţul ilicit cu organe şi ţesuturi umane

– răpirea, privarea ilegală de libertate şi luarea de ostatici

– rasismul şi xenofobia

Infracţiuni împotriva patrimoniului sau a bunurilor de proprietate publică, inclusiv frauda:

– jaful organizat

- traficul ilegal cu bunuri de patrimoniu, inclusiv antichităţi şi opere de artă

– înşelăciunea şi frauda

– activităţi mafiote (“racketeering”) şi extorcarea

– falsificarea şi piratarea produselor

– falsul şi uzul de fals legat de documente administrative

– falsificarea banilor şi a altor mijloace de plată

– criminalitatea informatică

– corupţia

Comerţul ilicit şi acţiuni dăunătoare pentru mediu:

– traficul ilegal cu arme, muniţii şi materiale explozibile

– traficul ilegal cu specii rare de animale

– traficul ilegal cu specii şi varietăţi rare de plante

– infracţiunile împotriva mediului

– traficul ilegal cu substanţe hormonale şi alţi factori de creştere

De asemenea, în conformitate cu art. 2 alin. (2), dispoziţia ca Europol să abordeze una dintre

formele de infracţionalitate enumerate anterior implică şi competenţa Oficiului de a se ocupa de

activităţi de spălare de bani şi infracţiunile conexe acestora.

63

CAPITOLUL IV

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND MĂSURILE LUATE DE STATE

PENTRU MENȚINEREA ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

Începutul mileniului al treilea a adus în prim planul atenției analiștilor politici și experților în

domeniu, o societate umană plină de transformări și într-o continuă căutare de soluții pentru asigurarea

unui climat de pace și stabilitate pe întreg mapamondul, capabil să menține pe traiectorie procesul de

edificare a noii arhitecturi de securitate, concepută ca o necesitate de prim ordin a societății globale. O

radiografiere profundă și atentă a societății actuale a mediului global de securitate, scoate în evidenţă nu

numai amplele cântăriri pentru identificarea celor mai potrivite căi de realizare a unei păci și securități

durabile, care să își pună amprenta asupra tuturor statelor și naţiunilor lumii, dar și o profundă derută,

manifestată în special în rândul micilor actori ai ecuației de putere, deocamdată neintegrați și nealiniaţi.

64

4.1.Fizionomia mediului de securitate în epoca globalizării și impactul său asupra dinamicii

structurilor de ordine publică

4.1.1. Aspecte generale referitoare la evoluția mediului de securitate

Prezentarea succintă a unor aspecte referitoare la evoluțiile probabile ale mediului de securitate

la nivel global și regional, așa cum este cea de față, nu poate surprinde întreaga cornplexitate a

proceselor care au loc, acest demers necesitând atât o atenție deosebită și permanentă, cât și o

analiză pluridisciplinară.

Situația politico-militară actuală are drept caracteristică principală un amplu proces de realizare a

noii arhitecturi de securitate, în condițiile în care raporturile dintre state și grupurile de state

sunt stabilite plecând de la alte baze și pe alte criterii decât cele ce erau proprii Războiului

Rece.

Abordarea problematicii securității militare europene, indiferent de nivelurile la care aceasta

are loc se constituie ca un domeniu în care interesul comun este în măsură să determine

statele și grupurile de state să adopte soluții rapide și veridice, dar mai ales convergente.

Facând față unor pericole comune, statele au motive îndreptățite pentru a se alia. „Beneficiarul

principal al alianțelor este în primul rând și în mod evident o securitate sporită. Beneficiile

securității în cazul unei apărări comune în cadrul unei alianțe includ o posibilitate mai redusă

de a fi atacat (efectul de descurajare), o capacitate mai mare de ripostă în cazul unei agresiuni

(apărare), cât și prevenirea posibilității unora dintre aliați de a încheia alianțe cu adversarul

(efectul de excludere)" 127.

Într-o analiză atentă a ceea ce se întâmplă în prezent în Europa, nu putem să nu scoatem în

evidență dorința statelor de asigurare a securității pe continent, integrarea în structurile europene și

euro-atlantice fiind două procese majore derulate cu repeziciune și emblematice în acest sens.

___________________

127. Alexandru Dumitru, Corvin Nedelcu, Valentin Petre, Sistemul de securitate al Uniunii Europene, Editura

Moroșan, 2009, p.119

65

4.1.2. Caracteristicile mediului de securitate

Organizarea umană în general a evoluat de la societatea bazată pe energie la cea

informațională, epoca modernă a mileniului trei, care dobândește, datorită componenței sale

caracteristice care este informația, atât capacități cât și vulnerabilități noi.

În acest fel, societatea modernă, apreciată deseori ca societatea informațională, este de neconceput

fără informații, fără circulația acestora, ceea ce oferă putere, poate o putere mai mare ca cea

asigurată cu bani. Aceste evoluții au provocat ceea ce în literatura de specialitate se numește

revoluția informațională, fenomen ce a pus la dispoziția omului facilități deosebite, care au

multiplicat forța și au diminuat importanța timpului și spațiului în ecuația de putere.

Mediul de securitate va fi identificat și definit de reuniunea și intersecția acestor poli de putere, find

condiționat complex, puternic fragmentat și greu de gestionat și echilibrat. Starea de haos este perioada

cea mai propice pentru disiparea și proliferarea confruntării, pentru războiul asimetric și disproporționat.

Începutul mileniului al treilea găsește omenirea într-un amplu și complex proces de transformare a

societății sub toate aspectele, anticipând schimbări de proporții în afirmarea și consacrarea noilor

actori de putere pe scena mondială în care problemele economice, sociale, politice și nu în ultimul

rând cele de securitate tind să devină probleme globale iar rezolvarea acestora trebuie să angreneze toate

statele lumii într-o concepție unanim acceptată și recunoscută.

4.1.3. Mediul european de securitate

Mediul european de securitate este actualmente dominat de fenomenul integrarii aproape

a tuturor statelor continentului în Uniunea Europeană, fenomen care, pe cât este de complex, are

implicații majore asupra modului de organizare şi conducere la nivelul continentului şi al

statelor naționale. Dacă această integrare va reuşi, ea poate servi drept model al construirii

societății globale.

4.1.4. Uniunea Europeană și mediul internaţional de securitate

Nivelul global al mediului de securitate releva mai multe tendințe ce au influență în

planul securității.

Globalizarea constituie cea mai previzibilă evoluție a mediului de securitate internațional.

În procesul de elaborare a unei strategii solide de securitate, Europa caută să găsească răspunsuri la

întrebări și soluții la multiple probleme legate pe de-o parte de dorința de unificare a statelor

continentului iar pe de altă parte de amploarea riscurilor, amenințărilor și a pericolelor care au drept

țintă Europa, mai ales în contextul globalizării.

4.1.4.1. Obiectivele strategice și direcţiile securităţii europene

66

Strategia de securitate europeană se axează pe patru domenii majore:

- promovarea dezvoltarii durabile ș i a coeziunii economice și sociale;

- dezvoltarea bogăției culturale europene;

- păstrarea drepturilor și libertăț ilor;

- afirmarea identității europene în lume.

4.2.

ANALIZA ELEMENTELOR DE DREPT COMPARAT PRIVIND MĂSURILE LUATE DE

STATE PENTRU MENȚINEREA ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

4.2.1. Aspecte de drept comparat specifice statelor membre ale Uniunii Europene

În capitolul II am făcut o analiză privind domeniile de interes care pot afecta ordinea și

siguranța publică, astfel urmează ca în prezentul capitol să fac referire la câteva aspecte de drept

comparat privind reglementările legislative din câteva state.

Reglementările legislative referitoare la traficul de persoane diferă de la o țară la alta.

Astfel, multe țări au ratificat Protocolul ONU privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea

traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția ONU împotriva

criminalității transnaționale organizate, promulgând legi speciale anti-trafic în conformitate cu acesta,

în timp ce alte țări sunt în procesul de elaborare și implementare a unor astfel de măsuri. Unele țări

aplică legile și construiesc mecanisme specifice de coordonare pentru a rezolva problema, altele

sunt înca în faza preliminară.

4.2.2. Legislatia statelor noncomunitare

67

CAPITOLUL V

MANAGEMENTUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE DE ORDINE

PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

5.1.STRUCTURI EUROPENE ŞI INTERNAŢIONALE DE COOPERARE

POLIŢIENEASCĂ

5.1.1. Oficiul European de Poliţie - Europol

5.1.1.1.Misiune şi istoric

Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii, în cadrul Uniunii Europene şi care

operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi

eficacitatea şi cooperarea autorităţilor competente din statele membre, în ceea ce priveşte prevenirea

şi combaterea formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism. Europol-ul are

misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii

împotriva crimei organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor

criminale.

Înfiinţarea organizaţiei Europol a fost convenită prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea

Europeană, din 7 februarie 1992. Având sediul la Haga, în Olanda, Europol a început să-şi

desfăşoare activitatea pe 3 ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri Europol (EDU),

acţiunile sale fiind limitate la lupta împotriva drogurilor. Treptat, s-au adăugat şi alte domenii

importante de criminalitate. 128

_______________________

128. Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.

68

5.1.1.2.Managementul şi controlul Europolului

Europol-ul răspunde în faţa Consiliului Miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne. Consiliul

răspunde de îndrumarea şi controlul Europol-ului. El numeşte Directorul şi Directorii adjuncţi şi

aprobă bugetul. Din Consiliul de Miniştri fac parte reprezentanţi ai tuturor statelor membre, iar

cerinţa ca deciziile să se ia în unanimitate ajută la asigurarea unui control democratic asupra

Europol-ului. Consiliul de Administraţie al Europol-ului include câte un reprezentant din fiecare

stat membru şi are sarcina principală de a supraveghea activităţile organizaţiei. Organismul Comun

de Supraveghere, din care fac parte doi experţi în protecţia datelor din fiecare stat membru,

monitorizează conţinutul şi modul de utilizare a tuturor datelor personale deţinute de Europol. 129

5.1.1.3.Rolul Europol

Europol-ul sprijină activităţile de aplicare a legii desfăşurate de statele membre, îndreptate în

special împotriva:

traficului ilegal de droguri;

reţelelor ilegale de imigraţie;

terorismului;

falsificării banilor (falsificarea monedei euro) şi a altor mijloace de plată;

traficului cu fiinţe umane inclusiv pornografia infantilă;

traficului ilegal cu vehicule;

spălării banilor.

5.1.1.4.Sistemul computerizat al Europol-ului (TECS) 130

În Convenţia Europol se stipulează că Europol-ul va înfiinţa şi păstra un sistem computerizat,

pentru a permite introducerea, accesul şi analizarea datelor. Convenţia prevede un cadru strict

pentru a garanta protejarea drepturilor persoanelor şi a datelor, precum şi controlul, supravegherea

şi siguranţa acestora din urmă. Sistemul computerizat al Europol-ului (TECS) va avea trei

componente principale:

- un sistem informaţional;

- un sistem de analiză;

- un sistem de index.

_____________________

129. www.europa.eu.int/

130. Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.569

69

5.1.2.Cooperarea Schengen

La 14 iunie 1985, Republica Federala Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat

Acordul Schengen (Schengen fiind o localitate din Luxemburg) cu privire la abolirea treptata a

controlului vamal comun acestor țări care doreau să stabilească o zonă fără restricţii privind

circulaţia persoanelor şi a mărfurilor, în care controalele la frontieră dintre ţările participante să fie

eliminate şi să existe o cooperare mai strânsă în vederea combaterii criminalităţii transnaţionale.

Ulterior, cooperarea Schengen a fost incorporată în cooperarea UE şi include în prezent toate statele

membre ale Uniunii Europene, mai puţin Irlanda şi Marea Britanie.

5.1.3. Frontex – Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la

Frontierele Externe ale Statelor Membre

FRONTEX 131

, Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la

Graniţele Externe ale Statelor Membre, va coordona toate activităţile forţelor naţionale de

frontieră la graniţele externe ale Uniunii Europene lărgite.

Agenţia a fost înfiinţată pe baza unui regulament şi după multe discuţii, în octombrie 2004, iar

ca sediu a fost ales oraşul Varşovia, în aprilie 2005..

__________________

131. European Agency for the Management of Operational Cooperation at the External Borders of the Member States.

70

5.1.4.Colegiul European de Poliţie – CEPOL

Colegiul European de Poliţie (CEPOL) este o Academie pentru pregătirea ofiţerilor de poliţie

superiori şi de rang mediu din Uniunea Europeană. Misiunea sa este de a ajuta forţele de poliţie

naţionale în lupta lor împotriva criminalităţii, în special împotriva criminalităţii trans-frontaliere.

Începând cu anul 2001, Colegiul European de Poliţie (CEPOL), care uneşte instituţiile naţionale de

pregătire poliţienească ale Statelor Membre, a oferit cursuri ofiţerilor superiori din cadrul Statelor

Membre cu scopul de a creşte cunoştinţele acestora în domeniul sistemelor naţionale de poliţie,

referitor la instrumentele şi mecanismele de cooperare ale UE, cât şi referitor la o largă categorie de

subiecte specifice, cum ar fi combaterea terorismului, migraţia ilegală şi controlul frontierelor sau

traficul cu fiinţe umane.

5.1.5.Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. – INTERPOL)

Rolul Interpolului

INTERPOL - organizaţie internaţională, interguvernamentală care, conform Statutului, asigură şi

dezvoltă asistenţa reciprocă între autorităţile de poliţie ale ţărilor membre, in prevenirea şi

reprimarea criminalităţii de drept comun în cadrul legilor existente în fiecare ţară şi în spiritul

Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Interpol este un intermediar în colaborarea practică a poliţiei criminale a diferitor ţări şi

activează ca un centru mondial unic de elaborare a unei strategii şi tactici poliţieneşti comune de

combatere a criminalităţii internaţionale.

În activitatea sa, Interpol respectă principiile de neamestec în afacerile interne ale statelor

membre, în problemele cu caracter politic, militar, religios sau rasial.

Interpolul132

reuneşte în prezent 181 state-membre şi o echipă de poliţişti din toată lumea

lucrează la sediul lui. Structura Interpolului a evoluat pe parcursul anilor. Rolul lui constă în

asigurarea şi dezvoltarea cooperării poliţieneşti internaţionale, activitatea sa având drept scop

apărarea şi respectarea drepturilor omului, încurajarea creării serviciilor menite să contribuie la

prevenirea şi reprimarea infracţiunilor.

_________________

132.Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.398

71

5.2. STRUCTURI DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ LA NIVEL INTERN

5.2.1.Organizarea şi competenţele Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională

Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională este direcţia generală în subordinea

M.I.R.A., care asigură legăturile operative dintre autorităţile competente române şi ataşaţii de

afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai M.I.R.A. acreditaţi în alte state sau la organizaţii/organisme

internaţionale, dintre ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură străini acreditaţi la Bucureşti şi

autorităţile române competente, precum şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ

aferent cooperării internaţionale derulată de structurile specializate ale M.I.R.A. prin celelalte

canale de cooperare poliţieneşti: Interpol, Europol, SIRENE, Centrul SECI.

5.3. INTERFERENŢA COOPERĂRII INTERNAŢIONALE POLIŢIENEŞTI CU CEA

NAŢIONALĂ

5.3.1.Cooperarea cu Europol prin intermediul Unităţii Naţionale Europol

Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene şi care

operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi

cooperarea autorităţilor competente din statele membre în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea

formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism. Europol-ul are misiunea de a-şi

aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii împotriva crimei

organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor criminale.

Dat fiind faptul că activităţile din sfera crimei organizate nu se opresc la graniţele naţionale,

Europol şi-a îmbunătăţit modalităţile de cooperare privind aplicarea legii internaţionale prin

negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii internaţionale,

după cum urmează: Bulgaria, Columbia, Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, inclusiv

Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi

Dependenţei de Droguri, Islanda, Interpol, Norvegia, Elveţia, Turcia, Statele Unite ale Americii,

72

Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Organizaţia Mondială a Vămilor, România şi

Rusia. 133

Se impune asigurarea convergenței acțiunilor tuturor instituțiilor naționale cu atribuții în

domeniul securității prin armonizarea reglementărilor interne cu cele comunitare, perfecționarea

mecanismelor de cooperare interinstituțională și adaptarea activității la standardele de performanță .

Este important, totodată dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor cu serviciile omologe din

statele membre precum și asigurarea necesităților pe linia resurselor umane și continuarea

procesului de pregătire și perfecționarea profesională.

__________________

133.www.europa.eu/

73

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA ÎN MATERIA

PERFECȚIONĂRII REGLEMENTĂRILOR JURIDICE ȘI A STRUCTURILOR

ORGANIZATORICE DE ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

În mod evident, rămân multe de făcut pentru a ne îmbogăți cunoștințele privind ordinea publică

și siguranța națională și modul în care să ne folosim de ele pentru a crea reguli sociale, norme

principii, instituții și organizații care să atenueze temporar-dacă nu să rezolve- dilemele securității

adânc înrădăcinate în condiția umană, ce se multiplică și se complică din cauza apariției unei

societăți mondiale pentru prima dată în evoluția unei specii înarmate și tot pentru prima dată având

cunoștințele și mijloacele necesare pentru a se autodistruge.

Așa cum au arătat numeroase autori în lucrări de specialitate, dintre care amintim pe figura

luminoasă a unuia dintre cei mai străluciți conducători pe care Poliția Română i-a avut: dr. Eugen

Bianu, cel care printre altele ne-a lăsat moștenire și cele zece porunci ale polițistului român, în

prefața lucrării : ― acolo unde nu este ordine și pace, să oprește evoluția civilizației, să stânjenește

progresul social și național ― sau așa cum au afirmat și reputați autori din zilele noastre precum prof.

univ. dr. Ion Suceavă, Gheorghe Popa și alții, concluzionăm și noi că, pentru societatea

românească, asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică reprezintă o

prioritate, întrucât doar într-un asemenea cadru viața își poate urma un curs firesc, iar toate

activitățile sociale și economice se pot desfășura în condiții de siguranță.

În consecință, necesitatea armonizării și compatibilizării sistemului românesc de ordine publică

cu cele din statele Uniunii Europene a generat căutări permanente pentru realizarea unui cadru

juridic și acțional eficient, care să răspundă transformărilor și obiectivelor preconizate în plan

structural și funcțional, prin asigurarea resurselor umane și financiare necesare materializării

acestora.

Fără a avea pretenția epuizării tuturor aspectelor propuse spre analiză, pe baza materialului

bibliografic studiat și a propriilor aprecieri, am încercat să realizăm în cadrul primului capitol o

delimitare a celor mai importante etape ale evoluției conceptului cooperării politienești

internaționale respectiv în cooperarea polițienească în cadrul Uniunii Europene prezentând în

74

paralel și concepția privind funcționarea organizațiilor și organismelor de ordine publică și

siguranța națională.

Unul dintre obiectivele comunitare majore, astfel cum se exprimă la articolele 29 și 30 ale

Tratatului privind Uniunea Europeană, este asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a cetățenilor

într-un spațiu de libertate, securitate și justiție, prin dezvoltarea de acțiuni comune în domeniul

ordinii publice și siguranța națională în cadrul statelor membre.În acest context apare ca esențială

cooperarea polițienească.

Cu toate că, la nivelul de detaliu se pot constata progrese, Uniunea Europeană nu a ajuns, în

general, la o abordare comună în acest domeniu și astfel cooperarea polițienească în cadrul Uniunii

Europene a fost criticată întrucât actual nu asigură protecția perfectă a drepturilor fundamentale

neexistând garanții comune privind protecția principiilor constituționale.

Lipsa unei culturi organizaționale comune, a încrederii reciproce între autoritățile polițienești și

a disponibilității de a face schimb de informații în cadrul Uniunii Europene, respectiv multitudinea

de structuri în domeniul cooperării polițienești generează necesitatea asigurării complementarității

și coordonării de către un organism nou creat la nivelul Consiliului în vederea evitării riscului

suprapunerii de competențe.

În cuprinsul capitolului II am abordat problematica concepției Uniunii Europene privind

funcționarea organizațiilor și organismelor de ordine publică și siguranța națională.

Analizând aceste aspecte, conchidem că, dezvoltarea parteneriatelor trebuie axate pe patru

dimensiuni:

- extinderea și dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniul afacerilor interne cu Uniunea

Europeană, cu NATO și cu alte organizații internaționale specializate

- creșterea cooperării bilaterale, în special cu statele vecine pentru sprijinirea misiunilor

operative

- cooperarea inter- instituțională în aplicarea legii

- colaborarea cu mediul privat în dezvoltarea politicii de prevenire și pentru transferul de

cunoștințe de specialitate în domenii foarte specializate ( sisteme informaționale geografice,

tehnologia informației etc.)

În cadrul capitolului III am prezentat pe scurt forme de manifestare a încălcării ordinii

publice și siguranța națională, analizând și activitatea de relații internațională a României în

domeniul ordinii publice și siguranța națională.

Astfel considerăm necesară:

- continuarea dezvoltării componenței de cooperare la Marea Neagră, în special în privința

combaterii criminalității organizate

75

- susținerea activă a unei politici strategice a Uniunii Europene pentru frontierele externe

estice, în conformitate cu principiul solidarității

- continuarea participării la misiuni internaționale organizate sub egida ONU, UE sau altor

organisme internaționale

- îmbunătățirea cadrului legislativ pentru susținerea și dezvoltarea echipelor mixte ( de tip

task-force) pe baza experienței acumulate și bunelor practici dezvoltate la nivel european.

- perfecționarea mecanismelor, normelor și procedurilor, ca și dezvoltarea structurilor, forțelor

și mijloacelor specifice acestui domeniu, vizând cu prioritate :

1. prevenirea, rezolvarea stărilor de criză și gestiunea consecințelor

crizelor provocate de acțiuni teroriste

2. limitarea efectelor, înlăturarea consecințelor și restabilirea

activității normale în caz de atac cu arme de distrugere în masă

sau de accidente implicând substanțe radioactive, chimice sau

biologice

3. prevenirea și înlăturarea efectelor inundațiilor și a altor

consecințe provocate de schimbările climatice majore

4. prevenirea, înlăturarea efectelor și restabilirea funcționării

sistemelor economico-sociale în caz de cutremur major

5. restabilirea activității normale în caz de întrerupere a fluxurilor

vitale-energetice, alimentare, medicale, de comunicații etc,

6. înlăturarea urmărilor accidentelor industriale

7. prevenirea și contracararea efectelor pandemiilor.

Capitolul IV a fost consacrat analizei elementelor de drept comparat privind măsurile luate de

state pentru menținerea ordinii publice și siguranța națională.

În cuprinsul capitolului V am prezentat unele aspecte privind managementul cooperării

internaționale în materie de ordine publică și siguranța națională. Considerăm că, dezvoltarea unor

instituții responsabile, capabile să gestioneze într-o manieră unitară și coerentă, politicile și

prioritățile europene în materie, în acord cu propriile exigențe, dar și cu așteptările pertenerilor

europeni, este indispensabilă. Totodată se impune utilizarea tehnologiei informației prin

eficientizarea și debirocratizarea sistemului informațional din structurile administrative ( resurse

umane, logistică, financiar) respectiv descentralizarea mecanismelor decizionale și asigurarea unui

management consultativ ce are la bază comunicarea internă și cunoașterea problemelor personalului

pentru creșterea capacității și calității serviciilor oferite cetățenilor .

76

În acest sens, considerăm că ar fi util implementarea unui sistem de management al calității în

instituțiile din domeniul siguranței și ordinii publice respectiv reevaluarea sistemului de formare și

pregătire profesională a personalului și reașezarea acestuia pe principiul asimilării de competențe

profesionale( aptitudini, cunoștințe și atitudini) ce alcătuiesc standardele ocupaționale.

În condițiile noului mediu de securitate, imperativul evoluției democratice și profesionale a

acestora are nevoie de o nouă abordare-sistemică, profundă și cuprinzătoare, în condițiile în care

toate aceste instituții trebuie să acționeze într-un regim de coordonare profesionistă și eficientă. Ca

urmare, reforma sectorului de securitate impune transformarea profundă a instituțiilor, creșterea

calității actului de conducere, o mai bună cordonare națională a acestora și asigurarea integrării lor

funcționale în sistemele de securitate din care România este parte.

Eforturile vor viza consolidarea și profesionalizarea controlului civil asupra forțelor care au

responsabilități în domeniul securității naționale și se vor focaliza asupra structurilor, normelor,

relațiilor, misiunilor, instruirii și resurselor sistemului, cu strictă respectare a principiilor

democrației, eficienței, transparenței și non-partizanatului politic. Totodată acțiunile vor fi

focalizate asupra transformării în următoarele domenii: politică externă, apărare, activitatea de

informații, contrainformații și securitate.

Aceste neajunsuri m-au determinat la elaborarea unui Proiect de Convenție privind cooperarea în

spațiul european a organelor de ordine publică și siguranța națională în cadrul prezentului

capitol ( cap.VI), având drept scop:

a) unificarea legislației europene în domeniu și implementarea acesteia în

legislațiile internaționale

b) crearea unui organism la nivelul Consiliului european cu filiale în toate cele 27

de state membre care să coordoneze activitatea în domeniu

c) prezentarea anuală a unui raport din partea acestui organism către Consiliul și

Parlamentul European

d) crearea unui fond european special privind problema ordinii publice și siguranța

națională

77

Proiect de Convenție privind cooperarea în spațiul european a organelor de ordine

publică și siguranța națională

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta Convenție, state membre ale Uniunii

Europene,

ÎN TEMEIUL Actului Consiliului

FIIND CONȘTIENTE de problemele stringente care decurg din existența actelor de terorism,

traficul ilegal de droguri, precum și din alte forme grave de criminalitate internațională;

ÎNTRUCÂT este imperios necesar să se înregistreze progrese semnificative în solidaritatea și

cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, în special privind cooperarea organelor de

ordine publică și siguranța națională în spațiul european;

ÎNTRUCÂT astfel de progrese ar permite o mai bună apărare a ordinii publice și a securității;

ÎNTRUCÂT după înființarea Oficiului European de Poliție ( EUROPOL) prin Tratatul privind

Uniunea Europeană din 7 februarie 1992 s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul

cooperării

FIIND CONȘTIENTE de obiectivul comun de îmbunătățire și perfecționare a cooperării

polițienești în combaterea terorismului, a traficului ilegal de droguri și a altor forme grave de

criminalitate internațională printr-un schimb constant, confidențial și intensiv de informații între

EUROPOL și unitățile naționale ale statelor membre;

PE BAZA ÎNȚELEGERII, ca formele de cooperare prevăzute în prezenta Convenție să nu

afecteze celelalte forme de cooperarea bilaterală sau multilaterală deja stabilite prin alte documente

DIN CONVINGEREA că în domeniul cooperării organelor de ordine publică și siguranța

națională trebuie acordată o atenție sporită apărării drepturilor fundamentale ale persoanelor și în

special protecției datelor personale ale acestora

ÎNTRUCÂT în urma activității Oficiului Europol desfășurate în acest domeniu s-au înregistrat

realizări importante iar activitățile efectuate în domeniul cooperării organelor de ordine publică și

siguranța națională nu aduc atingere prerogativelor Comunităților Europene, întrucât Europol și

Comunitățile Europene au un interes reciproc, în cadrul Uniunii Europene, să stabilească tipurile de

cooperare care să permită fiecăreia dintre ele să-și îndeplinească sarcinile într-un mod cât mai

eficient posibil,

CONVIN URMĂTOARELE

Articolul 1

Unificarea legislației europene în domeniu și implementarea acesteia în legislațiile internaționale

Articolul 2

78

Crearea unui organism la nivelul Consiliului European cu filiale în toate cele 27 state membre care

să coordoneze activitatea în domeniu

Articolul 3

Prezentarea anuală a unui raport din partea acestui organism către Consiliul și Parlamentul

European.

Articolul 4

Crearea unui fond european exclusiv pe problema ordinii publice și siguranța națională.

Prezenta Convenție intră în vigoare odată cu ratificarea a cel puțin 2/3 din totalul celor 27 de

state membre.

Managementul întrebuinţării organelor de ordine publică și siguranța națională constituie o

preocupare constantă de unire a eforturilor în scopul lichidării conflictelor la nivelul statelor

europene, indiferent de tipul acestora, o abordare complexă a situațiilor care le generează, cu accent

deosebit pe modalitățile concrete de soluționare a crizei.

Astfel considerăm ar fi utilă ca, la nivelul statelor europene să existe ofițeri de legătură în

următoarele domenii:

- traficul de persoane

- traficul și consumul de stupefiante și substanțe psihotrope

- traficul de armament

- traficul de obiecte de patrimoniu

- criminalitatea ecologică, având în vedere faptul că, actual există un singur ofițer de

legătură, ceea ce poate constitui un impediment de ordin operațional în calea combaterii

terorismului și a criminalității organizate în Uniunea Europeană.

În vederea combaterii eficientă a terorismului și a criminalității organizate în Uniunea Europeană,

cooperarea operațională dintre autoritățile polițienești, autoritățile vamale, poliția de frontieră și alte

autorități specializate competente din statele membre trebuie să fie extinsă.

Astfel se impune propunerea de modernizare a structurilor care au responsabilități în

domeniul securității naționale și cooperarea acestora cu societatea civilă.

Securitatea cetățenilor este legat intrinsec de modul în care legislația permite serviciilor să acționeze

eficient pentru prevenirea și contracararea riscurilor și amenințărilor actuale.

O ultimă remarcă desprinsă din concluziile de mai sus vizează necesitatea influențării nivelului

strategic de către cel operațional, sens în care, considerăm că, deși determinarea și condiționarea

cooperării la nivel național de cea impusă la nivel european este necesară și utilă, în special, trebuie

valorificate soluțiile identificate de sistemul organelor polițienești naționale și de alte organe

79

preocupate de asigurarea ordinii publice și securității de stat, sub aspect legal, instituțional și

operațional .

Procesul de elaborare și adaptare a cadrului legislativ și dispozițional în acest scop, a vizat

delimitarea mai clară a competențelor și atribuțiilor instituțiilor implicate, precum și alinierea la

standardele din spațiul european, fiind adoptate acte normative absolut necesare. Această nouă

abordare a impus reformarea forțelor din structura Poliției Române, în vederea apropierii poliției de

comunitate, reducerea timpului de răspuns la evenimentele semnalate, eficientizării activității de

menținere a ordinii publice prin creșterea numărului de polițiști în dispozitivele de siguranță

publică, a nivelului de pregătire a acestora, precum și prin realizarea unui management flexibil,

descentralizării actului decizional de la nivel central la nivelul polițiilor municipale și orășenești.

Este nevoie de creșterea puterii intelectuale și operaționale a organelor de ordine publică și

siguranța națională pentru a putea răspunde provocărilor unei lumi profund schimbate din punct de

vedere al securității, al dinamicii geopolitice, al contextului strategic și economic.

Legea nr.1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe

actualizată și modificată prin O.U.G. nr. 154/2001 și 98/2004 nu oferă un cadru legislativ

corespunzător pentru măsurile de adaptare la practica serviciilor de informații din comunitatea

europeană și euroatlantică. Unele atribuții ale serviciului au fost preluate fie din Legea nr.

51/1991 privind siguranța națională a României fie din alte acte normative.

Legea 51/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 8 iulie 1991, chiar înainte de

prima Constituție a României după 1989.

În asemenea condiții rezultă fără echivoc că, majoritatea normelor în vigoare din acest act normativ

au căzut în desuetitudine, fiind depășite în prezent, după ce România a devenit membră NATO și

U.E., iar Constituția a fost deja modificată în anul 2003.

Așa cum statuează și Viziunea Strategică 2007-2010 a SRI ( aprobată în iunie 2007 de

CSAT),sporirea și diversificarea beneficiarilor legali, care solicită produse intelligence consistente

și variate, fundamentează nevoia de transformare, adaptare și modernizare a tuturor participanților

cu atribuții în domeniul siguranței naționale având în vedere faptul că, eficiența procesului

decizional național și, mai nou, comunitar și aliat, depinde preponderent de identificarea anticipată,

analizarea și înțelegerea provocărilor și oportunităților strategice.

Apartenența UE și NATO implică asumarea unor noi responsabilități și adaptarea conceptuală și

funcțională a instituțiilor din sectorul de securitate, prin prisma conectării României la dinamica

acestor două organizații, în care securitatea este indivizibilă, iar garantarea ei se face în comun.

Majoritatea instituțiilor cu atribuții în securitate națională și-au modificat deja cadrul normativ.

Pachetul aflat în dezbaterea Parlamentului conține legi care structurează organizarea SRI, SIE, a

contrainformațiilor și Statutul ofițerului de informații.

80

Proiectul de Lege privind Statutul ofițerilor de informații, adoptat de Senat, în prezent în dezbatere

la Comisiile permanente ale Camerei Deputaților, urmează să reglementeze cariera profesională,

drepturile și obligațiile ofițerilor de informații, arătând că, se impune demilitarizarea datorită

faptului că, lucrul într-un registru militar îngrădește activitatea ofițerului de informații.

Demilitarizarea reprezenta un pas profesional înainte pentru un serviciu de informații, acela de a

crea acel corp al ofițerului de informații care are o activitate specifică, diferită de cea militară,

conferit de obligațiile profesionale specifice, precum și de riscurile la care se expun în procesul

îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

Totodată noile legi vor asigura ajustări suplimentare pentru îmbunătățirea cooperării organelor de

stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale cu societatea civilă, extrem de importantă în

prezent, totodată se impune conjugarea forțelor în cadrul mecanismelor de cooperare internațională.

În baza concluziilor mai sus prezentate am permis formularea unor propuneri de lege ferenda

astfel:

a)Ordonanță de urgență

pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea și

funcționarea Serviciului de Informații Externe

Art. I. – Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații

Externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. , cu modificările și

completările ulterioare, se modifică și completează după cum urmează:

1. După alineatul 1 al articolului 11 se introduce un nou alineat, alin.2, cu următorul

cuprins:

Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării precum și în temeiul acordurilor

bilaterale Serviciul de Informații Externe poate coopera în vederea procurării unor date

sau documente necesare îndeplinirii atribuțiilor sale cu organisme similare din spațiul

european sau internațional.

2. Articolul 16 se va modifica și va avea următorul cuprins:

Cadrele Serviciului de Informații Externe care sunt învestite cu exercițiul autorității

publice au toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici cu

INTELLIGENCE – statut special reglementat de Statutul ofițerilor de informații.

Deși Proiectul de Lege privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații

Externe aduce numeroase îmbunătățiri în acest domeniu până la intrarea ei în vigoare

considerăm imperios necesar introducerea acestor modificări .

Contracararea actualelor amenințări complexe presupune adoptarea unei maniere integrate de

răspuns, implicând elemente politice, sociale, diplomatice, informaționale, militare și de altă natură,

care necesită:

81

- intensificarea relaționării cu beneficiarii informațiilor de securitate națională

- amplificarea cooperării între structurile specializate din domeniul securității naționale

- deschiderea unor canale de comunicare și cooperarea între analiștii de securitate și

specialiști din mediul academic sau centre de cercetare

- crearea unui mediu organizațional de stimulare a analizei și asigurare a unei pregătiri în

analiza de INTELLIGENCE.

În esență, fără o flexibilizare legislativă , organizațională, metodologică și tehnologică, agențiile de

securitate vor fi în situația de a nu putea să monitorizeze și să reacționeze prompt la amenințarea

reprezentată de transferul extremismului din lumea virtuală.( International Conference on

Intelligence and Security Informatics, 2008.)

Începând cu 1 iulie 2008 a intrat în vigoare noua schemă de organizare a Serviciului Român de

Informații, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în data de 25 martie 2008.

Noua structură a SRI reprezintă un reper important destinat debirocratizării și eficientizării

activității de intelligence.

Reorganizarea aduce ca principale elemente de noutate trei aspecte fundamentale:

- creșterea capacității operaționale printr-un management modern al activității de

informații

- dinamica activității SRI și adaptarea la noile riscuri de securitate

- o nouă orientare și deschidere spre dezvoltarea cooperării cu societatea civilă.

În acest sens se impune crearea unei Direcții Programe de Comunicare cu responsabilități pe

dezvoltarea comunicării active cu media și promovarea culturii de securitate, dezvoltarea cooperării

cu mediul universitar în derularea în comun a unor proiecte de cercetare academică în zona

securității naționale și îmbunătățirea în cooperare cu mediul academic a programelor proprii de

formare profesională în domeniul informațiilor și intelligence.

În data de 12.11.2010 va avea loc cea de-a XVI –a Sesiune de Comunicări Științifice cu

participare internațională având ca tematica : INTELLIGENCE PENTRU SECOLUL XXI:

ANALIZĂ ȘI DECIZIE STRATEGICĂ ÎNTR-UN MEDIU DE SECURITATE COMPLEX cu

următoarele secțiuni:

Secțiunea 1: Modelarea comunităților de intelligence într-o lume în continuă schimbare

Secțiunea 2: Limitele cunoașterii și capacitatea de anticipare și acțiune strategică

Secțiunea 3: OSINT: tendințe și implicații

Secțiunea 4: Etica, responsabilizare și comunicare în cultura intelligence .

OSINT constituie o componentă vitală a arhitecturii procesului de intelligence( alături de cele 6

laturi: SIGINT- signals intelligence

82

MASINT- measurement and signature intelligence

IMINT – imagery intelligence

HUMINT- human intelligence, counter intelligence și technical intelligence.

Informațiile obținute din surse deschise reprezintă fundamentul cooperării dintre civili și militari și

cadrul împărtășirii bilaterale de informații clasificate provenind de la serviciile secrete.

În concepția contemporană, analiza informațiilor are rolul de a proteja decizia de pericolul

paralizant al suprainformării. Astfel succesele obținute prin exploatarea la adevărata lor valoare și

trăsăturile specifice au determinat creșterea interesului față de OSINT, în special în rândul

instituțiilor abilitate cu apărarea, ordinea publică și securitatea în plan național, regional și

internațional.

În mod asemănător proiectul de lege nr. 276 din 04.05.2010 pentru modificarea și completarea

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării

polițienești internaționale acordă o atenție sporită intensificării eforturilor pentru satisfacerea

cerințelor privind înzestrarea forțelor care participă la misiuni internaționale. Totodată are ca scop

dezvoltarea relațiilor de colaborare cu structuri similare din străinătate, în baza acordurilor și

tratatelor încheiate de Guvernul României cu alte state și în cadrul organismelor și instituțiilor cu

caracter regional și subregional.

Colaborarea pe plan extern în domeniul ordinii publice și siguranța națională va urmări

perfecționarea propriilor structuri organizatorice, a metodelor și mijloacelor de muncă, pregătirea

superioară a personalului și realizarea sprijinului reciproc în lupta împotriva criminalității pe spațiul

european și internațional.

83

BIBLIOGRAFIE

I.ACTE NORMATIVE

A. Instrumente juridice internaționale- conform Anexa 1

B. Acte juridice interne

1.Constituţia României.

2.Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, în „Monitorul Oficial‖, nr. 163

din 7 august 1991.

3.Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, în

„Monitorul Oficial‖, nr. 33 din 3 martie 1992.

4.Hotărârea Parlamentului României nr. 30 din 23 iunie 1993 privind organizarea şi

funcţionarea Comisiei Comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru

exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în „Monitorul Oficial‖, nr. 133

din 23 iunie 1993.

5.Legea nr. 45/1994 privind apărarea naţională a României.

6.Legea nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii

Speciale, în „Monitorul Oficial‖, nr.169 din 30 iulie 1996.

7.Legea 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, în

„Monitorul Oficial‖, nr. 7 din 12 ianuarie 1998, republicată.

8.Legea 366/2002 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.

154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii 1/1998 privind organizarea şi

funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.

9.Legea 191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de

Protecţie şi Pază, în „Monitorul Oficial‖, nr. 402 din 22 octombrie 1998.

10.Hotărârea Parlamentului României nr. 44 din 28 octombrie 1998 privind constituirea,

organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului de

Informaţii externe, în „Monitorul Oficial‖, nr. 417 din 5 noiembrie 1998.

11.Hotărârea nr. 318 din 20 aprilie 2000 pentru aprobarea Strategiei militare a României,

în „Monitorul Oficial‖, nr. 191 din 4 mai 2000.

12.Hotărârea nr. 14 din 13 ianuarie 2000 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei

interdepartamentale pentru integrarea României în NATO, în „Monitorul Oficial‖, nr. 17

din 18 ianuarie 2000.

84

13.Hotărârea Guvernului României nr. 318/200 pentru aprobarea Strategiei militare a

României, în „Monitorul Oficial‖, nr. 191 din 4 mai 2000.

14.Hotărârea Guvernului României nr. 864 din 28 septembrie 2000 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Securitate, în „Monitorul Oficial‖,

nr. 495 din 10 octombrie 2000.

15.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Romîniei nr. 14 din 26 ianuarie 2001, privind

organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, în „Monitorul Oficial‖, nr.

65 din 7 februarie 2001.

16.Regulament din 20 decembrie 2000 privind aplicarea dispoziţiilor Legii 143/2000

privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în „Monitorul Oficial‖, nr.

46 din 29 ianuarie 2001.

17.Hotărârea Guvernului României nr. 328 din 22 martie 2001 privind înfiinţarea

Comisiei Naţionale pentru integrarea României în NATO, în „Monitorul Oficial‖, nr.

151 din 28 martie 2001.

18.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 141 din 25 octombrie 2001 pentru

sancţionarea unor acte de terorism, în „Monitorul Oficial‖, nr. 691 din 31 octombrie

2001.

19.Hotărârea Guvernului României nr. 1065 din 2001 privind aprobarea Programului

naţional de prevenire a corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei, în

„Monitorul Oficial‖, nr. 728 din 11 noiembrie 2001.

20.Rezoluţia Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 1373 din 2001

privind combaterea terorismului internaţional, în „Monitorul Oficial‖, nr. 769 din 3

decembrie 2001.

21.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 153 din 21 noiembrie 2001 pentru

aplicarea Rezoluţiei nr. 1373/2001 a Consiliului de Securitate al ONU privind

combaterea terorismului internaţional, în „Monitorul Oficial‖, nr. 769 din 3 decembrie

2001.

22.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 159 din 27 noiembrie 2001 pentru

prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar bancar în scopul finanţării de acte

de terorism, în „Monitorul Oficial‖, nr. 802 din 14 decembrie 2001.

23.Hotărârea Parlamentului României nr. 36 din 18 decembrie 2001 privind adoptarea

Strategie de securitate naţională a României, în „Monitorul Oficial‖, nr. 822 din 20

decembrie 2001.

24.Hotăreârea CSAT nr. 36 din 5 aprilie 2002 privind Strategia naţională de prevenire şi

combatere a terorismului.

85

25.Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în

„Monitorul Oficial‖, nr. 248 din 12 aprilie 2002.

26.Hotărârea nr. 353 din 15 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia

informaţiilor clasificate ale organizaiţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România, în

„Monitorul Oficial‖, nr. 315 din 13 mai 2002.

27.Hotărârea nr. 354 din 15 aprilie 2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Agenţiei de Acreditare de Securitate, Agenţiei de Securitate pentru Informatică şi

Agenţiei pentru Distribuirea Materialului Criptografic, în „Monitorul Oficial‖, nr. 315

din 13 mai 2002.

28.Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în

„Monitorul Oficial‖, nr. 303 din 9 mai 2002.

29.Norme metodologice din 17 mai 2002 de aplicarea a Legii nr. 123/2001 privind

regimul străinilor din România, în „Monitorul Oficial‖, nr. 276 din 29 mai 2002.

30.Legea nr. 3000 din 17 mai 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la

fabricarea ilicită a drogurilor, în „Monitorul Oficial‖, nr. 409 din 13 iunie 2002.

31.Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, în „Monitorul Oficial‖, nr. 440 din 24

iunie 2002.

32.Hotărârea nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de

protecţie a informaţiilor clasificate în România, în „Monitorul Oficial‖, nr. 485 din 5

iulie 2002.

33.Legea nr. 472 din 9 iulie 2002 privind aprobarea Ordinanţelor de Urgenţă a

Guvernului României nr. 141 din 2001 pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a

unor fapte de încălcare a ordinii publice, în „Monitorul Oficial‖, nr. 524 din 18 iulie

2002.

34.Legea 415 din 10 iulie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem

de Apărare a Ţării, în „Monitorul Oficial‖, nr. 494 din 10 octombrie 2002.

35.Hotărârea Guvernului României nr. 845 din 31 iulie 2002, privind organizarea şi

funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

36.Hotărârea nr. 1508 din 18 decembrie 2002 privind constituirea Comitetului Executiv

pentru Integrare Europeană, în „Monitorul Oficial‖, nr. 4 din 8 ianuarie 2003.

86

II.TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII. ARTICOLE

1. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept polițienesc,

Editura Sitech, Craiova, 2008

2. Alexandru Dumitru, Corvin Nedelcu, Valentin Petre, Sistemul de securitate al Uniunii

Europene, Editura Moroșan, București, 2009

3. Andre Hutington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerii ordinii mondiale, Editura Antet,

Oradea, 1998.

4. Anghel Andreescu, Terorismul, analiză psihologică, Editura Timpers, Buc. 1999

5. Anghel Andreescu, Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Ed. MAI,

București, 2003

6. Apostol Gh., Andreescu A., Suceavă I., Cloșcă I, Drept umanitar, Editura Șansa SRL,

București, 1992.

7. Bălăceanu I., Revoluția tehnologică contemporană și impactul ei asupra potențialului de

război, Ed.A.I.S.M. București, 1998.

8. Bianca Selejan-Guțan, Spațiul european al drepturilor omului, Reforme. Practici.Provocări.

Editura C.H. Beck, București, 2008.

9. Brebu Vasile, Introducere în drept polițienesc român unificat, Editura Romfel, București,

1992.

10. Bușe Dorel, Managementul crizelor și conflictelor regionale, Editura Fundației,2004.

11. Buzan Barry, Popoarele, statele și teama, Editura Cartier, Chișinău, 2000.

12. Cearpin T., Toma Gh., Homotescu G., De la securitatea individuală la securitatea colectivă,

Editura Bioterra, București 2003.

13. Christian Gavalda, Gilbert Parleani, Droit des affaires de L Union Europeene, troisieme

edition, Ed. Litec, Paris , 1999

14. Chiriac Mircea-Dănuț, Politici și strategii de securitate la începutul secolului XXI, Editura

UNAp, București, 2009.

15. Coman Florian, Drept comunitar european, Editura Universul Juridic, București, 2003.

16. Coman Florian, Bughea Raluca Contanu, Drept comunitar european, Ediția a VI-a revăzută

și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2008.

17. Florian Coman, Nicolae Purdă, Protecția juridică a drepturilor omului, Editura Era,

București, 1999.

18. Coman Florian, Contabilitate financiară și fiscalitate, editura Economică, București, 2009.

19. Cornel Darmasco-Dincă, Construcția securității naționale a României prin angajarea forțelor

de ordine publică, structurilor armatei și a celor de informații în gestionarea crizelor din

mediul de securitate intern și internațional, Editura Universitaria Craiova, 2008.

20. Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1999

21. Costică Voicu, Stefania-Georgeta Ungureanu, Adriana Camelia Voicu, - Investigarea

criminalităţii financiar-bancare- Ed. Polipress, Bucureşti, 2003

22. Costică Voicu, Florian Coman, Stefania- Georgeta Ungureanu, Drept internațional penal,

Editura Pro Universitaria, București, 2007.

23. Costică Voicu, Ștefan Eugen Prună, Managementul organizațional al poliției,Editura

Mediauno, București, 2007

24. Corciu Eugen, Băloi Aurel Mihail, Instituții de cooperare polițienească-Noțiuni introductive,

Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006.

25. C. Certo şi J. Peter, Strategic Management: Concepts and Applications, Chicago,

Austin press, 1995

26. Crăciun Claudiu, Stat, violență și suveranitate, Editura Tritonic, București, 2007.

27. Dan Vătăman, Organizații europene și euroatlantice, Editura Lumina Lex, București, 2008.

28. Dan Vătăman, România și relațiile internaționale, Editura Pro Universitaria, București,2009.

29. Dan Vătăman, Ion David, România și Uniunea Europeană,Editura Pro Universitaria,

București, 2008.

30. De Doelder, K. Tiedemann, La criminalite du comportement collectif, Kluwer, 1996

87

31. Dufour, Jean-Louis, Crizele internaționale, Editura Corint, București, 2002.

32. Dumitru Zamfir, Respectarea drepturilor omului în activitatea serviciilor de informații,

Editura RAO International Publishing Company, București, 2007.

33. Edward A. Kolodziej, Securitatea și relațiile internaționale, Editura Polirom, Iași, 2007

34. Emilia Mihai, Ajutoare de stat și politici publice europene, editura C.H. Beck,

București,2008.

35. Eugen Bianu, Ordinea obștească, Îndreptar profesional în știința polițienească, Lucrare

tipărită sub egida Asociației Române de Drept Umanitar sub îngrijirea prof. Univ. dr., Ion

Suceavă, Editura Coresi S.A., București, 2008.

36. Ernie Regher, Introduction in Armed Conflicts, report 2001, Project Ploughshares,

Waterloo, Ontario, 2002.

37. Francois Rene de Chateaubriand ( 1768-1848) Memorii de dincolo de mormânt. Anii

tinereții, Editura Trei , 2006

38. Gabriel –Florin Moisescu, Anghel Andreescu, Maricel Antipa, Terorismul –amenințare

majoră asupra democrației sec.XXI, Editura UNAp, București, 2004

39. Gabriel Oprea, Radu Timofte, Constantin Onișor, România- integrare și securitate, Editura

Balcanii și Europa, București, 2005.

40. Gary, Johns, Comportamentul organizaţional, Ed. Economică, Bucureşti, 2001

41. Gerard Desmaretz, Totul despre spionaj, Editura Polirom, Iași, 2002.

42. Gh. Pele, Ioan Hurdubaie, „INTERPOL şi criminalitatea internaţională‖ Editura

Secmi, 1983;

43. Gheorghe Popa, Cornel Ciocoiu, Concepția de asigurare a ordinii publice în România,

Editura UNAp, Carol I, București, 2006.

44. Gheorghe Toma, Anghel Andreescu, Conflictele sfîrșitului de mileniu, Editura Timpolis,

București, 2000.

45. Gheorghe Toma, Anghel Andreescu, Strategia apărării totale, Editura Amprit, București,

1999

46. Gheorghe Toma, Corneliu Baltă, Secretul managementului. Abilitatea conducerii, Editura

Ceres, București, 2001.

47. Ghica Luciana-Alexandra, Zulean Marian, Politica de securitate națională, Concepte,

instituții, procese, Editura Polirom,Iași, 2007.

48. Hurdubaie I, Cooperarea polițienească europeană, Editura MAI, București, 2003.

49. Iamandi Luca, Mara Ion, Statutul juridic al profesiei de polițist, Editura Pro Universitaria

București, 2008.

50. Ioan Dascălu şi colaboratorii, -Poliţiile naţionale şi unificarea Europeană, Ed. Grafoanaytis,

Ploieşti, 2007

51. Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea , -Drept instituţional comunitar european, ed. a V-a , Ed.

Actami, Bucureşti, 2000.

52. Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Tratat de drepturile omului, Ediția a II-a, Lucrare distinsă de

Academia Romînă cu premiul NICOLAE TITULESCU, Editura V.I.S. Print, București,

2003

53. Ioan Hurdubaie, Cooperarea judiciară europeană, Editura Ministerului

Administraţiei şi Internelor 2003

54. Ion Suceavă, Florian Coman, Criminalitatea şi Organizaţiile Internaţionale,

Editura Romcartexim 1997

55. Ion Suceava, INTERPOL- La început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007

56. Ion Suceavă, Un om pentru istoria poliției, Dr. Eugen Bianu, Editura Coresi S.A. București,

2009

88

57. Ion Suceavă, Vulcanul Kosovo a erupt.- Revista Română de Drept Umanitar, nr.2 (60)2008.

58. Ion Sultănescu, Vasile Galiceanu, Legislație specifică poliției de ordine publică, editura All

Beck, București, 2001

59. Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Regionale, București, 2005.

60. Ivan S, Ioniță Tudor- Drept polițienesc, Editura Romfel, București, 1993.

61. Jean Callaghan, Frenz Kernic, Securitatea internațională și forțele armate, Editura Tritonic,

București, 2005.

62. Jerry E. Smith, Haarp- Arma supremă a conspirației, Editura Daksa, București, 2010

63. Koontz, H., Weihrich, H., Management, ediţia a 9 – a, McGraw-Hill Brook

Company, 1988.

64. Liviu Aron Deac, Ion Irimia, Curs de doctrine politico-militare, Editura AISM, București,

2001.

65. Onișor Constantin, Teoria strategiei militare, Editura AISM, București, 1999.

66. Maxwell, John, Descoperă liderul din tine, Ed. Amaltea, Bucureşti, 2001

67. Mânzala Traian, Rolul dreptului internațional în realizarea cooperării statelor în lupta contra

criminalității economice, Teza de doctorat, Academia de Științe a Moldovei, Chișinău, 2007.

68. Miclea Damian, Combaterea Crimei organizate –istoric, evoluţie, caracteristici,

69. vol. 1, Ed. MAI, 2004

70. Miclea Damian, Hăţişurile crimei organizate, Ed. Pigmalion, Ploieşti, 2001

71. Mureșan Doina, Dragoș Maria, Bușe Dorel, Securitate și insecuritate în Balcanii de Vest-

conflictul interetnic din noua Federație Iugoslavă ( 1995-2005), Editura Centrului Tehnic

Editorial al Armatei, București, 2008.

72. Mureșan Liviu, Pop Adrian, Bonciu Florin, Politica europeană de securitate și apărare-

element de influențare a acțiunilor României în domeniul politicii de securitate și apărare,

Editura Institutului European din România, București, 2004.

73. Nicolae Lupulescu, Drept umanitar, Editura C. H. Beck, București, 2009

74. Neagu, Nicolae, Managementul schimbării în Ministerul de Interne, Ed. MI, 2002

75. Petre Duțu, Mihai-Ștefan Dinu, Politica europeană de securitate și apărare-Cadrul de

manifestare și dezvoltare a intereselor de securitate națională, Editura Universității

Naționale de Apărare „Carol I‖, București, 2007.

76. Petrescu Stan, Mediul de securitate global și euroatlantic, Editura Militară, București, 2005.

77. Predescu Ovidiu, Mihuț Elena-Ana, Iancu Nicolaie, Criminalitatea transfrontalieră la granița

dintre prezent și viitor- Centru Euroregional de Prevenire și Combatere a Criminalității

transfrontaliere, Fundația Agora, Oradea, 2009.

78. Ștefan M, și colab. Securitatea mediului și mediul de securitate. Editura Printech, București,

2008.

79. Stoica M-Gh, Cătuţi C., Cooperarea poliţienească internaţională în România, Ed.

Regina din Arcadia, 2006

80. Strategia Uniunii Europene privind lupta împotriva drogurilor pentru perioada

2007-2012;

81. Tofller, A., Şocul viitorului, Ed. Antet, Bucureşti, 1998

82. Tudor Cearpin, Nicolae Ion , Managementul resurselor umane în domeniul ordinii publice,

Editura Universitas, București, 2000.

83. Vasile Pușcaș, Relații internaționale/ transnaționale. Editura Sincron, Cluj, 2005.

84. Vasile Troneci, Ioan Hurdubaie – „România în Interpol‖, Editura Ministerului de

89

Interne, 1994, Bucureşti

85. Viviana Onaca, Ioana Burduf, Wolfgang Schuster, Noi instrumente comunitare în domeniul

cooperării judiciare, Editura Euro Standard, București, 2010

86. Vlăsceanu, Mihaela, Organizaţii şi Comportament organizaţional, Ed. Polirom,

Iasi, 2004

87. Voicu, C., Teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, București, 2006

88. Voicu, C., Prună Şt., Managementul poliţiei, Ed. MAI, 2006

89. Voicu, C., Prună Şt., Managementul organizațional al poliţiei, Ed. Mediauno,

2007,București

90. Voicu Costică- Acţiunile terorist- diversioniste şi implicaţiile acestora asupra securităţii

naţionale a României, Ed. M.I, 1996.

91. Voicu Costică, Sandu Florin şi colectiv-Managementul organizaţiilor în domeniul ordinii

publice , vol.I-II, M.I. 2001

92. Zbigniew Brzezinski, The Geostrategie Triad- Living with China, europe and Russia, The

Center for Strategic and International Studies Press, The CSIS Press, Washington, DC,

2001.

93. Zlate, Mielu, Leadership şi conducere, 2003, Ed. Teora, Bucureşti,

94. Zlate, Mielu, Tratat de psihologie managerială, vol.1, 2004, ed. Teora, Bucureşti

95. Zoltan Horvath, Handbook on the European Union, HVG-ORAC Publishing House,

Budapest, 2005.

ANEXA I

L I S T A

cuprinzând acordurile interministeriale încheiate de minister cu parteneri externi, inclusiv

colaborările ministerului în cadrul unor acorduri interguvernamentale, cu precizarea actului

normativ prin care acestea au fost aprobate

ANEXA II

Comunicări, decizii, directive și regulamente comunitare

Link-uri utile

UE online - http://www.europa.eu/

Portalul "Your Europe" - http://europa.eu.int/youreurope/

Centrul de Informare al Comisiei Europene în România - http://www.infoeuropa.ro/

Departamentul pentru Afaceri Europene - http://www.dae.gov.ro/

Misiunea României pe lângă UE - http://www.roumisue.org/

Centrul Român de Informare de la Bruxelles - http://www.roinfocentre.be

http://www.europa.eu/

http://europa.eu.int/youreurope/

http://www.infoeuropa.ro/

http://www.dae.gov.ro/

http://ue.mae.ro/

http://www.roinfocentre.be/

90

Euro Info Center RO 828 - http://www.euroinfo.ccivl.ro/

Institutul European din România - http://www.ier.ro/

Preşedinţia în exerciţiu a UE - http://www.eu2010.es/

EUpolitix - http://www.eupolitix.com/

EUexpans - http://www.euexpans.com/

EurActiv - http://www.euractiv.com/

Centrul Virtual de Cunoştinţe despre Europa - http://www.cvce.lu/

Centru de Studii Strategice de Apărare și securitate- http://www.cssas.unap.ro

Global Policy Forum- http://www.globalpolicy.org

Ministerul Afacerilor Externe-http://www.mae.ro

Uniunea Europeană- http://www.europa.eu.int

Politica Europeană de Vecinătate-http://ec.europa.eu/world/enp/welcome_en.htm

http://www.euroinfo.ccivl.ro/

http://www.ier.ro/

http://www.eu2010.es/

http://www.eupolitix.com/

http://www.euexpans.com/

http://www.euractiv.com/

http://www.cvce.lu/

http://www.cssas.unap.ro/

http://www.globalpolicy.org/

http://www.europa.eu.int/

gal eva conceptia uniunii europene privind organizarea si function area op

Documents