flora indicatoare_up i rachiteaua

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE BIOMEDICINĂ ŞI ECOLOGIE - SPECIALIZAREA SILVICULTURĂ ŞI GRĂDINI PUBLICE

PRACTICĂ BOTANICĂ FORESTIERĂ

FLORA INDICATOARE DIN CADRUL O.S TISMANA, UP I RĂCHIȚEAUA

Student: Cotan ConstantinAnul I, Semestrul II

-2015-

1


1. Situația teritorial administrativă a UP I Răchițeaua

Pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură,

producţie, etc., constituite în U.P. I Răchiţeaua, din cadrul O.S. Tismana, D.S. Gorj,

sunt fond forestier naţional, proprietate publică a statului. Acestea sunt aşezate în raza

comunei Peştişani şi oraşului Tismana din judeţul Gorj.

Geografic, pădurile U.P. I Răchiţeaua, sunt situate în ţinuturile Carpaţilor

Meridionali, districtul munţilor cu înălţimi mijlocii, de pe versantul sudic a Munţilor

Vâlcan, dreapta tehnică a râului Bistriţa, în partea de vest a acestora.

Din punct de vedere fitoclimatic, pădurile U.P. I Răchiţeaua sunt situate în

următoarele etaje de vegetaţie:

- "Montan de amestecuri" (FM2) - 96 %;

- "Deluros de gorunete, făgete şi goruneto-făgete" (FD3) - 4%.

Repartizarea fondului forestier pe unităţi teritorial - administrative se prezintă astfel:

Tabelul 1.1.1. Comuna

/Oraş

Judeţul

Parcele componenteSuprafaţ

a- ha -

Peştişani Gorj 1, 178-182 128,24Tismana Gorj 65-177, 186D-193D 3107,58

Total - - 3235,82

2. Caracterizarea ecologică a plantelor – forme ecologice

Răspândirea plantelor pe o anumită suprafaţă de teren este condiţionată de

factorii mediului abiotic şi în consecinţă, prezenţa unor anumite plante, pe un anumit

teritoriu, reflectă caracterul factorilor ecologici din acel teritoriu.

Formele ecologice sunt deci expresia adaptării speciilor la anumiţi factori

ecologici şi reflectă caracteristicile ecologice ale habitatelor pe care le populează.

Fiecare specie de plante manifestă anumite cerinţe faţă de apă, căldură,

lumină, substanţele minerale din sol şi poate trăi într-un interval cu limite de

variabilitate determinată a factorilor menţionaţi.

Există plante adaptate să trăiască la o variabilitate mare a factorilor ecologici

şi acestea sunt slab indicatoare; alte plante manifestă toleranţe restrânse sau chiar

foarte restrânse faţă de un anumit factor ecologic şi aceste specii sunt bune

indicatoare.

2


Pentru aprecierea comportării ecologice a speciilor faţă de factorii mediului

abiotic au fost alcătuite grupe de plante în funcţie de comportarea faţă de un anumit

factor ecologic.

3. Principii generale pentru stabilirea valorii indicatoare a speciilor în tipul de floră

Plantele care conviețuiesc în pătura erbacee (stratul ierbos-subarbustiv) a unei

păduri alcătuiesc o comunitate de plante. Aceasta este o unitate de vegetație concretă,

care oglindește acțiunea întregului complex al factorilor ecologici în stațiunea

respectivă, structura sa floristică fiind expresia coexistenței speciilor componente într-

un anumit regim ecologic, în care valorile factorilor decisivi sunt cuprinse în

domeniul comun al exigențelor fiecărei din aceste specii.

Tipul de pătură erbacee este o unitate de vegetație abstractă, ce reunește

comunități de plante asemănătoare din punct de vedere floristic si ecologic. În

subpunctul următor (4) sunt prezentate principalele tipuri de pătură erbacee (tipuri de

floră indicatoare) din cuprinul UP I Răchițeaua.

Tipurile de pătură erbacee din UP I Răchițeaua sunt prezentate pe formații si

grupe de formații forestiere. Sunt reunite în grupe acele formații în care pătura

erbacee se poate încadra în aceleași tipuri, având practic aceași valoare indicatoare.

Grupele astfel constituite corespund fie unei zonalități climatice, fie relațiilor

constatate între alcătuirea florei erbacee și compoziția arboretului.

Denumirea tipurilor s-a făcut după numele uneia sau a 2-3 specii

caracteristice, mai ales din acelea care pot fi dominante sau abundente în tipul

respectiv.

Compoziția floristică nu este prezentată în întregime, ci numai prin speciile cu

valoare indicatoare pentru formația respectivă, indiferent de abundența lor,

deosebindu-se specii caracteristice ale tipului și specii însoțitoare, acestea din urmă

putând fi frecvente sau facultative.

Caracteristice sunt acele specii cu frecvență maximă în tipul respectiv,

determinând astfel alcătuirea floristică specifică tipului; ele sunt adeseori si dominante

sau abundente. Unele specii pot fi caracteristice pentru mai multe tipuri de pătură

erbacee, însă în alte combinații specifice si cu alte însoțitoare.

Însoțitoarele frecvente participă cu o frecvență de 20-50% față de numărul

total al ridicărilor geobotanice, iar cele facultative, cu o frecvență mai mică de 20%.

3


În afară de acestea, la numeroase tipuri sunt prezentate specii indicatoare diferențiale.

Ele pot apărea facultativ în cadrul tipului, prezența lor indicând modificări locale în ce

priveste anumite caractere edafice sau microclimatice, adeseori ele marcând situații de

tranziție către alte tipuri.

Potențialul productiv al stațiunilor se exprimă prin clasa de producție (I-V) a

arboretelor cu tipul respectiv de pătură erbacee.

4. Tipurile de floră din cuprinsul UP I Răchițeaua

În unitatea de producție I Răchițeaua sunt întâlnite două tipuri principale de

floră, tipul OXALIS-DENTARIA și tipul ASPERULA (GALIUM) – DENTARIA.

Formația

Tip floraSpecii

CaracteristiceDen.

PopularăInsotitoare frecvente

Den. Populară

Molidisuri Oxalis-Dentaria Athyrium filix-femina Spinarea lupului Actaea spicata orbalţ

Dryopteris filix-mas Feriga Asperula odorata Vinariţă

Dentaria glandulosa Breabăn Campanula abietina Clopoţei

Oxalis acetosella Măcrişul iepurelui Euphorbia amygdaloides Laptele cucului

Pulmonaria rubra Mierea ursului Geranium robertianum Năprasnică

Hieracium transsilvanicum Vulturică

Lamium galeobdolon Sugel galben

Mercurialis perennis Brei

Millium effusum Meişor

Mycelis muralis Susai de pădure

Paris quadrifolia Dalac

Ranunculus carpaticus Gălbinele de munte

Rubus hirtus Mur

Salvia glutinosa Salvie, Cinsteţ

Saxifraga cuneifolia Ochii şoricelului

Stellaria nemorum Steluţă

Symphytum cordatum Tătăneasă

Formația Tip floraSpecii

CaracteristiceDen.

PopularăInsotitoare frecvente

Den. Populară

Păduri de amestec de

fag cu răsinoase şi făgete

pure montane

Asperula Dentaria Asperula odorata Vinariţă Actaea spicata orbalţ

Athyrium filixfemina Spinarea lupului Anemone nemorosa Păştiţă

Dentaria bulbifera Colţişor Euphorbiaamygdaloides Laptele cucului

Dentaria glandulosa Breabăn Isopyrum thalictroides Găinuşi

Dryopteris filix-mas Feriga Lamium galeobdolon Sugel galben

Geranium robertianum Năprasnică Mercurialis perennis Brei

Oxalis acetosella Măcrişul iepurelui Mycelis muralis Susai de pădure

Pulmonaria rubra Mierea ursului Rubus hirtus Mur

Symphytum cordatum Brustur negru

4


TIP I: OXALIS – DENTARIA

Tipul se caracterizează prin prezența speciilor euri-mezotrofe, mezotrofe și

eutrofe, în parte indicatoare de mull. Apare în amestecuri de molid, brad și fag.

Acoperire, dominante: În general gradul de acoperire este ridicat. Adeseori

domină Oxalis acetosella sau speciile sunt distribuite în pâlcuri, fără dominante

categorice.

Răspândire: În tot cuprinsul UP I Răchițeaua.

Indicații staționale: Versanți cu înclinări variabile, pe toate expozițiile.

Arborete de regulă cu consistență plină sau aproape plină (pe soluri scheletice și la

altitudini mari).

Indicatoare diferențiale:

a) Ferigile Athyrium filix-femina, Dryopteris filix-mas (uneori si alte specii de

ferigi), abundente și chiar dominante, indică o crestere apreciabilă a umidității

atmosferice (versanți nordici, chei), determinând un facies cu caracter mezohigrofit.

De menționat că în condiții de umiditate si mai ridicată în sol, aceste ferigi devin mai

pretențioase la lumină, participând la alcătuirea buruienisurilor higrofile din lungul

pâraielor.

b) Ranunculus carpaticus și Symphytum cordatum indică o mare cantitate de

humus, adesea coluvionat.

c) Cresterea umidității solului prin ape mobile de infiltrație laterală, în condiții

de umbră si semiumbră, este indicată progresiv, după nivelul de umiditate, mai întâi

de Senecio fuchsii si Salvia glutinosa, apoi de Stellaria nemorum, Chrysosplenium

alternifolium si Crepis paludosa, iar în punctele acumulare de humus hidromorf, de

Impatiens noli-tangere.

d) Umiditatea stagnantă în sol, care determină fenomene de gleizare este

indicată mai întâi de Carex remota, apoi în grade mai accentuate, de Equisetum

palustris și Myosotis scorpioides.

e) Mercurialis perennis, în pâlcuri dese și în condiții de umbră si semiumbră,

indică o acumulare de humus coluvionat.

f) Soldanella hungarica și Homogyne alpina indică o accentuare a acidității

solului.

5


g) Calamagrostis arundinacea apare adesea abundentă sau dominantă pe

versanți mai puternic înclinați, pe soluri scheletice sau stâncării, în arborete cu

consistență redusă sau rariști de limită.

Regenerarea naturală se face în general în condiții bune.

Clasa de producție a arboretelor: I-II; pe soluri superficial, iar la altitudini

mari, către limita III.

TIPUL II: ASPERULA (GALIUM) – DENTARIA

Acoperire, dominante: Gradul de acoperire variabil, după consistența

arboretului, grosimea litierei, etc.

Uneori flora este prezentă numai primăvara, înainte de înfrunzirea completă a

fagului, si reprezentată aproape numai prin geofite vernale ca Isopyrum thalictroides,

Dentaria bulbifera, Dentaria glandulosa, Anemone nemorosa. Frecvent dominante pot

fi Oxalis acetostella, Galium odoratum, Dentaria glandulosa, si nu rareori

codominante câte 2 din aceste specii. Localizat mai pot fi dominante sau abundente:

Allium ursinum, Carex remota, Geranium robertianum, Lamium galeobdolon,

Impatiens noli-tangere, Pulmonaria rubra, s. a.

Răspândire: În tot cuprinsul UP I Răchițeaua în toate arboretele de fag.

Indicații staționale: Versanți usor până la moderat înclinați, locuri asezate, depresiuni

largi, pe coaste mai puternic înclinate numai în condiții de spor de umiditate în sol și

pe roci bazice. Eutricambosoluri și Districambosoluri tipice, cu troficitate mijlocie

până la foarte ridicată, mijlociu până la foarte profunde, fără schelet până la divers

scheletice, în orizontul superior bine structurate glomerular, afânate și cu conținut

moderat până la foarte ridicat de humus de tip mull sau mull moder. În faciesurile

tipice ale unității de producție, caracterizate prin abundență ridicată a speciilor

caracteristice, solurile sunt reavene până la reavăn-jilave (uneori jilave). Substrate

diferite dar mai ales din roci bazice.

Regenerarea naturală se face în condiții bune. Poate fi însă stânjenită local

de Allium ursinum sau Mercurialis perennis, atunci când acestea formează covoare

dese.

Clasa de producție a arboretelor: la brad I-II; la fag II-IV (în funcție de volumul

fiziologic util al solului).

6


PLANȘA I: TIP DE FLORĂ OXALIS – DENTARIA

Athyrium filix-femina (Spinarea Lupului) Dryopteris filix-mas (Ferigă)

Dentaria glandulosa (Breabăn) Oxalis acetosella (Măcrișul iepurelui)

Pulmonaria rubra (Mierea ursului) Campanula abietina (Clopoței)

7


PLANȘA II: TIP DE FLORĂ ASPERULA (GALIUM) – DENTARIA

Asperula odorata (Vinariță) Anemone nemorosa (Păștiță)

Symphytum cordatum (Tătăneasă)

Dentaria glandulosa (Breabăn) Dentaria bulbifera (Colțișor)

8

flora indicatoare_up i rachiteaua

Documents