Cap. 1 SURSE PROPRII ŞI SURSE STRĂINE ÎN FINANŢAREA AFACERII

1.1 IDENTIFICAREA TIPURILOR DE SURSE DE FINANŢARE

Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării activităţii întreprinderii.

Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării activităţii întreprinderii.

Finanţarea prezintă importnaţă deosebită pentru supravieţuirea şi dezvoltarea unei afaceri.

Sursele de finanţare sunt adaptate la nevoile organizaţiei sau agentului economic şi se regăsesc în cadrul structurilor patrimoniale de pasiv sub denumirea de capitaluri.

Finanţarea poate fi realizată din:1. Surse proprii2. Surse străine, externe (din afara întreprinderii)

Tipuri de surse sau mijloace de finanţare ale unei afaceri

1. Surse proprii: Sursele proprii constituie cea mai sigură sursă de finanţare şi determină

autonomie financiară.- autofinanţare- aport la capital- amortizare

Grupa din planul de conturi: grupele 10 – 12 Avantaje:- menţin independenţa şi autonomia financiară a întreprinderii- nu se creează obligaţii suplimentare (dobânzi, garanţii)- asigură păstrarea capacităţii întreprinderii de a contracta credite- constituie un mijloc sigur de acoperire a necesităţilor financiare

2. Surse străine:Sursele străine presupune recurgerea la îndatorare a agentului economic.

- provizioane şi ajustări pentru deprecierea activelor- datorii faţă de terţi (pasive stabile sau surse atrse temporar în

circuitul economic al întreprinderii)- împrumuturi pe termen scurt, mediu sau lung

Grupa din planul de conturi: grupele 40 – 44, 46, 39, 49, 28, 15

- finanţare nerambursabilă (subvenţii guvernamentale, programe de finanţare nerambursabilă publice sau private)

Grupa din planul de conturi: Contul 519, grupa 16, grupa 13

1

Avantaje:- timp scurt de acces la resursele financiare necesare- este accesibil în orice moment- poate fi obţinut un volum variabil de resurse financiare, funcţie de necesităţi- posibilitate de negociere a condiţiilor de rambursare- pot fi finanţate activităţi fără să se consume resurse proprii sau să se contracteze

credite- este păstrată independenţa şi autonomia financiară

Aportul la capital al asociaţilor sau acţionarilor se realizează prin cumpărarea de acţiuni sau părţi sociale.

Autofinanţarea se realizează prin reinvestirea unei părţi din profitul net.Datoriile faţă de terţi (pasivele stabile) reprezintă atragerea în circuitul

economic al agentului economic a unor disponibilităţi ce aparţin altor persoane fizice şi juridice pentru finanţarea activităţii economice. Îmbracă mai multe forme:

- creditul comercial acordat de furnizorii şi clienţii firmei- sume corespunzătoare: - părţilor din profit repartizate şi nedistribuite

- impozitelor - rezervelor pentru plăţi viitoare

- acumularea de pasive de la începutul lunii până în ziua în care se fac plăţi aferente salariilor

- ajustări privind deprecierea activelorPasivele stabile nu sunt purtătoare de dobândă, dar sunt nesigure ca volum

şi structură.Capitalurile împrumutate reprezintă sume împrumutate de agentul economic

de pe piaţa de capital în anumite condiţii (scadenţă certă, dobândă fixă, valoare de rambursat cunoscută) şi îmbracă mai multe forme:

- credit obţinut de la instituţiile financiare- împrumut obligatar (din emisiune de obligaţiuni)- leasing

2

FINANŢAREA AFACERII

Fonduri propriiÎmprumut

Credite bancare

Emitere de acţiuni

Emitere de obligaţiuni

Credite comerciale

1.2 SELECTAREA SURSELOR PRORII DE FINANŢARE ALE AGENTULUI ECONOMIC ŞI CARACTERISTICILE ACESTORA

I. CAPITALURILE PROPRIIII. AUTOFINANŢAREAIII. APORTUL LA CAPITALUL PROPRIU

I. CAPITALURILE PROPRIICapitalurile proprii reprezintă sursele proprii de finanţare ale agenţilor

economici formate prin aporturile acţionarilor sau asociaţilor, dar şi prin autofinanţare, respectiv din alte surse proprii, cum ar fi profitul obţinut.

Capitalul propriu se defineşte ca fiind dreptul de proprietate pe care îl au asociaţii asupra capitalului investit într-o întreprindere la data încheierii bilanţului, potrivit formulei:

ACTIV – DATORII = CAPITAL

Structura capitalurilor proprii1. Capital individual sau social2. Prime de capital3. Rezerve din reevaluare4. Rezerve5. Rezultat reportat6. Rezultatul exerciţiului

1. Capital individual sau social- are caracter avansabil- se constituie la înfiinţarea societăţii comerciale, fiind condiţia existenţială a

existenţei şi funcţionării acesteia- este o sursă pusă la dispoziţia agentului economic de către proprietari la

înfiinţare- poate fi majorat sau diminuat pe parcursul existenţei societăţii- reprezintă valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise de

acţionari sau asociaţiCapitalul social se împarte în:a. Capital subscris vărsat: parte din capital subscris care a fost fizic pus la

dispoziţia societăţiib. Capital subscris nevărsat: capital promis sau datorat de asociaţi în momentul

constituirii societăţii

2. Prime de capitalPrimele de capital:

Valoarea noilor aporturi şi valoarea nominală a acţiunilor – părţile sociale Preţul de emisie şi valoarea nominală a acţiunilor – părţile sociale

3

Valoarea obligaţiunilor convertibile şi valoarea nominală a acţiunilor – părţile sociale

Valoarea contabilă a acţiunilor sau părţilor sociale şi valoarea nominală a acţiunilor – părţile sociale

Primele de capital sunt determinate de operaţiile de creştere a capitalului prin:- noi aporturi- noi emisiuni de acţiuni- fuziunea societăţii cu alte societăţi- conversia obligaţiunilor în acţiuni

3. Rezerve din reevaluareRezervele din reevaluare reprezintă plusuri create în urma reevaluării activelor

imobilizate. Pot fi micşorate dacă în urma unor reevaluări ulterioare valoarea activelor scade.

Rezervele din reevaluare sunt menţinute cât timp bunurile la care se referă nu au fost amortizate sau vândute.

Rezervele rezultate din reevaluare pot fi încorporate în rezerve sau în capitalul social.

Plus valoarea rezultată în urma reevaluării elementelor amortizabile se va transfera, eşalonat sau la termenul final al amortizării, asupra rezervelor

Plus valoarea rezultată ca valoare a reevaluării elementelor care nu fac obiectul amortizării se va transfera asupra capitalului.

4. RezerveRezervele se constituie din profit sau din rezerve din reevaluare şi prime de

capital, din alte resurse capitalizate de întreprindere până la o decizie contrară.Rezervele pot fi:- legale: constituite din profitul brut pentru protejarea capitalului- statutare: constituite din profitul net sau alte surse şi utilizatepotrivit statutului- surplus din rezerve din reevaluare: preia soldul final creditor al contului

rezerve din reevaluare, atunci când imobilizarea pentru care s-a constituit iese din patrimoniu

- alte rezerve: constituite din profitul net sau alte surse şi utilizate potrivit hotărârilor adunărilor generale a asociaţilor

5. Rezultat reportatRezultatul reportat reprezintă partea de rezultat a cărui efectuare financiară a

fost amânată de Adunarea Generală a Asociaţilor sau Acţionarilor.Rezultatul reportat poate fi un rezultat reportat pozitiv (profit nerepartizat)

sau negativ (pierdere neacoperită). Profitul figurează ca sursă proprie de finanţare până în momentul distribuirii sale pe destinaţii stabile prin lege sau prin statutul întreprinderii societate. Pierderea diminuează sursele proprii de finanţare până la acoperirea sa din rezultatul exerciţiului următor sau din rezerve destinate în acest sens.

4

6. Rezultatul exerciţiuluiRezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile

corespunzătoare exerciţiului financiar.Rezultatul exerciţiului este sub formă de profit sau pierdere. La sfârşitul

exerciţiului financiar pierderea este acoperită sau reportată, iar profitul este repartizat sau reportat.

II. AUTOFINANŢAREAAutofinanţarea constituie elementul în baza căruia finanţarea străină este

solicitată şi atrasă de către agentul economic, deoarece:- furnizează indicaţii cu privire la performanţele întreprinderii- creează capacitatea de rambursare a datoriilor- dă o măsură riscului pe care furnizorii de fonduri şi-l asumă- asigură pe investitorii financiari asupra posibilităţilor de valorificare şi

rambursare a fondurilor pe care le vor investiAutofinanţarea corespunde unui surplus monetar degajat de întreprindere în

urma activităţii desfăşurate.Autofinanţarea reprezintă ceea ce rămâne întreprinderii după ce au fost

remuneraţi : personalul, statul, creditorii şi acţionarii.Autofinanţarea se poate determina prin două metode:1. Metoda excedentului brut de exploatare2. Metoda rezultatului net contabil

1. Metoda excedentului brut de exploatare

Etapa Indicator de plecare Indicator de depus Rezultat1 Vânzări de mărfuri Costul de achiziţie al mărfurilor Marja comercială2 - Vânzări de produse, lucrări şi servicii

- Produse anexe- Producţia stocată

- Producţia de imobilizări

Producţia exerciţiului

3 - Marja comercială- Producţia exerciţiului

- Cheltuieli cu materii şi materiale- Cheltuieli cu lucrările şi serviciile

primite de la terţi

Valoarea adăugată

4 - Valoarea adăugată- Subvenţii de exploatare

- Impozite, taxe, vărsăminte asigurate

- Cheltuieli cu personalul şi asigurările sociale

Excedent brut din exploatare

5 - Excedent brut din exploatare- Alte venituri din exploatare

- Venituri financiare- Venituri extraordinare

- Alte cheltuieli de exploatare- Cheltuieli financiare

- Cheltuieli extraordinare

Cash-flow brut

6 - Cash-flow brut Impozit pe profit Cash-flow net (marja brută de autofinanţare)

7 - Cash-flow net Dividende Autofinanţare

5

2. Metoda rezultatului net contabil

Etapa Indicator de plecare Indicator de depus Rezultat1 - Rezultat net contabil

Provizioane, ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare şi

financiară

- Rezultatul din cesiunea elementelor de activ

- Reluări de provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea

de exploatare şi financiară- Subvenţii de exploatae

Capacitatea de autofinanţare

III. APORTUL LA CAPITALUL PROPRIUCapitalul unei societăţi poate fi modificat prin voinţa comună a asociaţilor.

Socieatea are nevoie de un capital mai mare, atunci când doreşte consolidarea situaţiei financiare, sau doreşte o întărire a credibilităţii sale faţă de terţi sau salariaţii proprii.

Capitalul social sau individual poate fi majorat pe parcursul existenţei agentului economic prin:

- noi aporturi în numerar şi în natură- operaţiuni interne: încorporarea rezervelor, a primelor legate de capital, a

rezervelor din reevaluare, a rezultatului reportat sau rezultatului curent- conversia datoriilor în acţiuniMotivele majorării capitalului social pot fi următoarele:- Societatea este prosperă din punct de vedere financiar- Societatea se află într-un impas financiarÎm ambele situaţii se doreşte atragerea de lichidităţi, dar fără a apela la credite

bancare, atrăgând astfel noi asociaţi.

1. Majorarea capitalului social prin noi aporturi în numerar şi în natură2. Majorarea capitalului social prin operaţiuni interne3. Majorarea capitalului social prin conversia datoriilor

1. Majorarea capitalului social prin noi aporturi în numerar şi în naturăPrin această metodă de majorare a capitalului, societatea urmăreşte să obţină

anumite bunuri corporale sau disponibilităţi băneşti necesare desfăşurării sau extinderii activităţii sale. Recurgând la majorare, societatea este scutită de un efort financiar imediat sau care depăşeşte posibilităţile sale financiare.

Scopul creşterii capitalului social prin noi aporturi este:- atragerea de noi resurse în vederea finanţării operaţiilor de investiţii- consolidarea situaţiei financiareCreşterea capitalului se realizează prin:- emisiune de acţiuni noi prin aport în numerar şi aport în natură, la aceeaşi

valoare nominală cu a vechilor acţiuni, dar la un preţ de emisiune cuprins între valoarea nominală şi valoarea matematică contabilă

- prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existenteEmisiunea noilor acţiuni la un preţ mai mic decât valoarea matematică contabilă

determină o depreciere a vechior acţiuni. Din acest motiv, vechii acţionari trebuie

6

protejaţi prin distribuirea unor drepturi de subscriere (DS) – titluri de valoare care intră în paritate cu vechile acţiuni. Fiecare potenţial cumpărător trebuie să indemnizeze cu valoarea dreptului de subscriere, un număr de acţiuni vechi egal cu raportul de paritate pentru a obţine o acţiune nouă.

DREPTUL DE SUBSCRIERE (DS) =VALOAREA CONTABILĂ VECHE – VALOAREA CONTABILĂ NOUĂ

RAPORTUL DE PARITATE = ACŢIUNI NOI / ACŢIUNI VECHI

Teoretic un drept de subscriere este egal cu pierderea de valoare înregistrată de o acţiune veche.

În realitate, drepturile de subscriere sunt titluri negociabile, unele cotate la bursă şi, ca urmare, valoarea lor este mai mare sau mai mică decât pierderea înregistrată de acţiuni.

2. Majorarea capitalului social prin operaţiuni interneCreşterea capitalului social prin operaţiuni interne se realizează prin

încorporarea în capitalul social a celorlalte structuri ale capitalurilor proprii:- Rezerve (cu excepţia celor legale)- Prime legate de capital- Rezultat reportat- Profir şi pierdere- Rezerve din reevaluareScopul acestei modalităţi de creştere este stabilizarea resurselor deja existente în

cadrul întreprinderii.Forma în care se realizează creşterea de capital este:a. Emisiunea de acţiuni noi şi distribuirea lor în mod gratuit vechilor

acţionari proporţional cu numărul acţiunilor deţinuteb. Mărirea valorii nominale a acţiunilor existenteDacă este majorat capitalul social prin operaţiuni interne, această operaţie implică

emisiunea şi distribuirea în mod gratuit de acţiuni sau mărirea valorii nominale a acţiunilor vechi. Astfel, are loc o depreciere a vechilor acţiuni şi, pentru protejarea vechilor acţionari, se distribuie titluri de valoare negociabile, drepturi de atribuire (DA).

Mecanismul de calcul şi funcţionare al drepturilor de atribuire este similar cu cel al drepturilor de subscriere.

Valoarea pentru un drept de atribuire este o valoare teoretică, deoarece este cotat alături de alte titluri pe piaţa finaciară. Fiind vândut sau cumpărat, are o valoare bursieră.

3. Majorarea capitalului social prin conversia datoriilorCreşterea capitalului prin conversia datoriilor implică transferul la

capitalurile proprii a unei sume care figura anterior în conturile de datorii, fără a modifica mărimea globală a surselor de finanţare. Totodată obligatarii trebuie să-şi dorească să devină acţionari, iar acţiunile emise trebuie să aibă o valoare apropiată de

7

cea a obligaţiunilor. Diferenţa dintre valoarea nominală totală a obligaţiunilor şi cea a acţiunilor noi emise se va înregistra în contabilitate la prima de emisiune.

Scopul acestei operaţii este diminuarea datoriilor fără a se apela la trezorerie, reconstituirea capacităţii de îndatorare şi a capacităţii de finanţare.

Forma în care se realizează creşterea de capital este emisiunea de acţiuni noi şi distribuirea lor în mod gratuit deţinătorilor de obligaţiuni convertibile. Diferenţa dintre valoarea obligaţiunilor şi cea a acţiunilor se înregistrează la prime de capital.

1.3 EVALUAREA CAPITALULUI SOCIAL

Evaluarea capitalului social presupune evaluarea curentă a titlurilor prin care acesta se identifică: părţi sociale sau acţiuni.

Acţiunea reprezintă un titlu de valoare negociabil, ce conferă posesorului său calitatea de proprietar asupra unei părţi din societate, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate (dreptul de a obţine dividende sau obligaţia de a participa la luarea deciziilor în activitatea societăţii).

Acţiunea este o fracţiune de capital ce conferă deţinătorului titlu de proprietar.În funcţie de tipul societăţii comerciale, se stabileşte limita minimă legală a

capitalului social.Pentru societăţile cu răspundere limitată (SRL), capitalul social este împărţit

în părţi sociale egale ca valaore. Valoarea minimă a capitalului social este de 200 lei, iar valoarea minimă a unei părţi sociale este de 10 lei.

Pentru societăţile pe acţiuni (SA), capitalul social este compus din acţiuni egale ca valoare. Valoarea minimă a capitalului social este de 90.000 lei, dar nu mai puţin de 25.000 euro, iar valoarea minimă a unei acţiuni este de 1 leu / titlu.

Valoarea nominală reprezintă valoarea înscrisă pe acţiune.

VALOAREA NOMINALĂ = CAPITAL SOCIAL / NUMĂR DE ACŢIUNI

CAPITAL SOCIAL = NUMĂR ACŢIUNI / PĂRŢI SOCIALE x VALOAREA NOMINALĂ

La constituirea societăţilor, părţilor sociale şi acţiunilor li se atribuie valoarea nominală care este specificată şi în actul constitutiv.

Valoarea de emisiune reprezintă valoarea de piaţă la care se vând acţiunile emise de către întreprindere.

Valoarea de piaţă este preţul pe care investitorul este depus să-l plătească pentru o acţiune pe piaţa liberă. Valoarea de piaţă este stabilită prin negociere la bursa de valori, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă, raport numit cotaţie.

Valoarea patrimonială (de activ net) exprimă valoarea ce ar trebui să revină asociaţilor, dacă aceştia ar partaja elementele de activ existente în societate, după plata datoriilor. Valorile patrimoniale sunt: valoarea matematică contabilă şi valoarea de lichidare a titlurilor.

VALOAREA MATEMATICĂ CONTABILĂ = CAPITALURI PROPRII / NUMĂR DE ACŢIUNI

8

Valoarea matematică contabilă reprezintă valoarea de protecţie a acţionarilor vechi faţă de noi acţionari şi se calculează raportând capitalurile proprii la numărul de acţiuni.

Valoarea matematică contabilă se compară cu:- Valoarea nominală a titlurilor, rezultând gradul de capitalizare a rezultatelor

pe parcusrul activităţii întreprinderii- Valoarea de piaţă a titlurilor, rezultând aprecierea de către investitori a

performanţelor înregistrate de întreprindere.

1.4 AMORTIZAREA

Antrenarea imobilizărilor corporale în procesele economice desfăşurate în cadrul întreprinderilor duce la deprecierea acestora:

- Ireversibilă (amortizare)- Reversibilă (ajustări privind depreciere)Amortizarea exprimă reducerea de valoare privind activele imobilizate ca

rezultat al folosirii sau nefolosirii acestora.Amortizarea se constituie pe seama cheltuielilor, care se măresc în mod

corespunzător.Din punct de vedere financiar, amortizarea este o sursă de autofinanţare a

capitalului imobilizat care se constituie, chiar şi în cazul în care întreprinderea nu realizează profit, prin prelevarea asupra rezultatului. Amortizarea este deci o componentă esenţială a capacităţii de autofinanţare (CAF).

În România sunt permise următoarele metode de calcul a amortizării: liniară, accelerată, degresată, proporţională cu volumul activităţii desfăşurate.

9

10

Capital

Prime de capital

Rezerve din reevaluare

Rezerve

Rezultatul exerciţiului

Rezultatul reportat

Amortizare

Surse proprii de finanţare ale agentului

economic

1.5 SELECTAREA SURSELOR STRĂINE DE FINANŢARE

Sursele străine de finanţare sunt datorii pe termen scurt (mai puţin de un an), mediu (durata de finanţare este de până la 5 ani) şi lung (mai mare de 5 ani) ce îmbracă forma resurselor furnizate de terţe persoane în raport cu subiectul de drept.

Sursele străine pot fi grupate în:1. Datorii faţă de terţi (pasive stabile sau surse atrse temporar în circuitul

economic al agentului economic)2. Provizioane şi ajustări privind deprecierea activelor3. Surse împrumutate pe termen scurt4. Surse împrumutate pe termen mediu sau lung

1. Datorii faţă de terţi (pasivele stabile) Rezultă din relaţiile contractuale ale societăţii cu terţii sau cu statul Sunt surse gratuite atrase temporar pentru finanţarea activităţii de

exploatare Provin din decalajul favorabil de plăţi mai mare decât decalajul

nefavorabil de încasări Sunt luate în calcul la valoarea cea mai mică din perioada de timp

analizată În mărime efectivă, acestea se evaluează la nivelul soldurilor datoriilor

din exploatare din bilanţ, care se regăsesc în planul de conturi la clasa 4 (conturile de datorii pe termen scurt)

Ca mărimi previzionate se estimează după două metode1. Metoda analitică – pentru determinarea pasivelor stabile 12. Metoda sintetică – pentru determinarea pasivelor stabile 2

Mărimea totală a pasivelor stabile previzionate se determină prin însumarea pasivelor stabile 1 cu pasivele stabile 2

Metoda analiticăMetoda analitică se foloseşte pentru estimarea surselor atrase din datorii cu

termene fixe de plată şi cu solduri credcătoare până în momentul plăţii acestora (salarii, TVA, impozit pe profit, energie etc.), denumite pasive stabile 1.

Etapele parcurse pentru determinarea acestor pasive sunt:1. Alegerea trimestrului de activitate minimă şi determinarea cheltuielilor

aferente activităţii desfăşurate, potrivit formulei:

2. Determinarea datoriei zilnice

3. Determinarea soldului la începutul unei luni din trimestrul ales

11

Cheltuieli totale estimate pe an (volum producţie trimestru / volum producţie totală)

Cheltuieli total trimestru / număr zile

Datoria zilnică x nr. Zile din luna precedentă calculate până la plata care se va efectua în luna curentă

4. Calculul soldurilor din fiecare zi a lunii luate în calcul

5. Însumarea soldurilor în fiecare zi

6. Alegerea soldului zilnic total cel mai mic din luna luată în calcul

Metoda sinteticăMetoda sintetică se foloseşte pentru previzionarea surselor atrase din celelalte

deca;aje de plăţi ale întreprinderii, care nu au termene fixe de plată şi care au sold variabil pe parcursul unei luni, denumite pasive stabile 2.

Dimensionarea pasivelor stabile se realizează în funcţie de:- nivelul zilnic al datoriei = nivelul trimestrial total al acestor datorii / 90- durata medie a decalajului de plăţi

2. Surse de finanţare împrumutateÎn completarea surselor proprii şi atrase, întreprinderea apelează la sursele

împrumutate. În funcţie de perioada de timp şi de natura utilizărilor pentru care s-a identificat nevoia de surse străine, acestea pot fi împrumutate pe termen scurt sau lung.

a. Surse împrumutate pe termen scurtPentru acoperirea nevoilor tempotate de surse de finanţare întreprinderea

apelează la credite bancare de trezorerie sau de scont.Determinarea creditelor de trezorerie se face conform planului de trezorerie

întocmit la începutul fiecărui trimestru.Deficitul de trezorerie reprezinta nivelul noilor credite pe care agentul economic

le va solicita în trimestru respectiv.Excedentul de trezorerie reprezintă volumul creditelor ce urmează a se

rambursa în trimestru următor.Nivelul creditelor de trezorerie pentru un trimestru se determină astfel:

Credit de trezorerie =Sold iniţial al trimestrului + deficit de trezorerie – excedent de trezorerie

(soldul final al trimestrului precedent)

Creditul de trzorerie este purtător de dobândă, care se calculează:

12

Sold iniţial + datoria zilnică x nr. zile calculate până la plata care se va efectua în luna curentă

Însumarea soldurilor zilnice ale tuturor datoriilor

Pasive stabile 2 = (aprovizionări trimestriale totale / 90) x durata medie a decalajelor

Dobânda simplă = credit x procent dobândă x perioadă de creditare

Perioada de rambursare a creditului este mai mică de un an, fapt care implică identificarea perioadei pentru care se calculează dobândă (perioada de creditare).

b. Surse împrumutate pe termen lungCele mai mari solicitări de fonduri din afara agentului economic sunt generate de

activităţile de investiţii. Pentru acoperirea nevoilor de resurse pe termen lung, firmlele se adresează:

- Sistemului bancar, în vederea obţinerii creditelor pe termne mediu şi lung- Pieţei de capital, prin vânzarea de obligaţiuniSursele împrumutate pe termen lung se regăsesc în conţinutul capitalurilor

permanente ale întreprinderii şi sunt apelate în limita capacităţii de îndatorare a societăţii comerciale.

Credite bancare pe termne mediu şi lungCreditele bancare pe termen lung se contractează de la bănci, pe o perioadă

mai mare de un an şi sunt purtătoare de dobânzi.Dobânda este numită preţul creditului.Dobânda se calculează aplicând procentul de dobândă în contract la capitalul

împrumutat şi se numeşte dobândă simplă.Pentru rambursarea creditului, prin contractul de creditare este stabilită acordarea

unei perioade de graţie în favoarea debitorului (pentru un număr de ani acesta nu va rambursa credite şi nu va vărsa dobânzi). În această situaţie se calculează dobânda compusă, determinată prin adăugarea dobânzii neplătite la capitalul împrumutat, generând ea îsăşi dobânda.

Partea din creditul primit care trebuie rambursat potrivit graficului de rambursare prevăzut în contract, poartă denumirea de rată. Suma care trebuie achitată băncii, compusă din rată şi dobândă, poartă denumirea de anuitate.

Dobândă simplă = credit x procent dobândă x perioada de creditare

Dobândă compusă = capital final (Cf) – capital împrumutat final (C)

Cf = C (1+ + D%)n = perioada pentru care se calculează dobânda compusă

13

Perioada de crediatre = nr. Luni acordate credit / 12

Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuniÎmprumuturile din emisiuni de obligaţiuni, sunt denumite şi împrumuturi

obligatare.Obligaţiunile sunt titluri de valoare negociabile, titluri de credit, pe baza

cărora întreprinderea împrumută sume pe piaţa de capital; dovedesc calitatea deţinătorului de creditor al societăţii şi îi dau dreptul de a încasa o dobândă fixă.

Emitentul obligaţiunilor se obligă să răscumpere la scadenţă obligaţiunile. Dobânda se calculează în funcţie de rata anuală a dobânzii şi de valoarea nominală, indiferent de preţul de emisune sau de răscumpărare.

PROVIZIOANELE

Provizioanele reprezintă datorii cu exigibilitate incertă din punct de vedere al termenului de plată sau al sumei aferente.

Constituirea lor pe cheltuiala societăţii este determinată de aplicarea principiului prudenţei şi determină o diminuare a rezultatului exerciţiului.

Au rolul de a acoperi cheltuieli şi riscuri al căror obiect este determinat, dar a căror mărime sau dată de producere nu sunt cunoscute cu excatitate.

Dacă se produce riscul pentru care a fost constituit, provizionul va fi utilizat. Dacă riscul nu se produce, provizionul este anulat. În oricare dintre situaţii, provizionul se va regăsi în rezultatul exerciţiului.

Valoarea recunoşcută în bilanţ a unui provizion, este estimată pe baza raţionamentului managerului, prin producerea rezultatelor posibile cu probabilitatea de realizare a fiecăruia.

14