Finanțe Publice, Răspunsuri la întrebări

1. Evoluția istorică a finanțelor. Conținutul economic și funcțiile finanțelor publice.

Apariţia şi evoluţia finanţelor sunt strâns legate de apariţia şi consolidarea statului. Finanţele publice constituie o componentă importantă a vieţii social-economice a fiecărei ţări, iar impactul lor asupra economiei naţionale are conotaţii atât în dimensiunile şi distribuirile Produsului Intern Brut (P.I.B.), cât şi în modul concret de realizare a acestui proces. Existenţa finanţelor publice este indisolubil legată de existenţa statului, care are de îndeplinit funcţii şi sarcini importante în ce priveşte organizarea şi conducerea activităţii economico-sociale naţionale, apărarea independenţei şi suveranităţii ţării. În secolele al XIII lea şi al XIV lea s-au folosit expresiile finantio, financias şi financia pecuniria, cu sensul de plată în bani. În secolul al XV-lea, în Franţa, se foloseau expresiile hommes de finances şi financiers pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui, finance pentru suma de bani, venit al statului, financies pentru denumirea întregului patrimoniu al statului. În Germania, în secolele al XV lea – al XVII lea, se utilizau termenii finanz, care desemna plată în bani şi finanzer, care desemna pe cămătar. Treptat, cuvântul finanţe şi-a extins semnificaţia, incluzând: bugetul statului, creditul, operaţiunile bancare, cele bursiere, relaţiile cambiale etc., adică resursele, relaţiile şi operaţiunile băneşti. În ţara noastră, noţiunea de fisc s-a folosit încă din secolul al XIX-lea, cu sensul de organ financiar responsabil cu încasarea impozitele, taxele, amenzile etc.

Finanţele publice au apărut şi există pentru realizarea unor obiective concrete, care nu pot fi realizate pe altă cale sau cu alte mijloace. Finanţele publice îşi îndeplinesc destinaţia socială prin funcţiile care le exercită:

1. funcţia de repartiţie;2. funcţia de control.

Funcţia de repartiţie se compune din două faze, strâns legate între ele: constituirea fondurilor (veniturilor) publice şi repartizarea (distribuirea) acestora (efectuarea cheltuielilor).Constituirea fondurilor de resurse financiare publice se referă la formarea fondurilor publice de resurse băneşti, care se pot alimenta pe mai multe căi: impozite, taxe, contribuţii pentru asigurările sociale de stat, amenzi, penalităţi, vărsăminte din profitul regiilor autonome, vărsăminte din veniturile instituţiilor publice, chirii din concesiuni şi închirieri ale unor bunuri aparţinând statului, venituri din valorificarea bunurilor aparţinând statului etc. Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor. Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să se facă după anumite criterii, pe baza anumitor tehnici în dependenţă de importanţa obiectivelor ce trebuiesc finanţate, deoarece cererea de resurse financiare este, de regulă, mai mare ca oferta.

Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind:învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria comunală şi locuinţe, apărarea naţională,

menţinerea ordinii publice, datoria publică. Această repartiţie se face pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Repartiţia sau distribuţia fondurilor se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind: plata salariilor, procurării de materiale, plata serviciilor, acordarea subvenţiilor, transferuri către persoanele fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare), investiţii capitale ect.

Redistribuirea mijloacelor prin funcţia de repartiţie are consecinţe cu caracter economic şi social. Prin repartiţie se redistribuie o parte din venitul naţional sectorului neproductiv zonelor geografice defavorizate, persoanelor socialmente vulnerabile ect. Funcţia de repartiţie a finanţelor contribuie la înlăturarea inegalităţii existente între diferite categorii de cetăţeni.

Funcţia de control a finanţelor publice se intercondiţionează cu funcţia de repartiţie, prin două componente specifice activităţii de control. În prima fază, se face controlul asigurării, formării, mobilizării şi distribuirii resurselor financiare publice, iar apoi se efectuează controlul modului de gestionare şi folosire efectivă a resurselor financiare distribuite fiecărui ordonator de credite deschise de la bugetul statului sau altui beneficiar al fondurilor de natură publică. Controlul financiar se efectuează în fazele repartiţiei, producţiei, schimbului şi consumului.

În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare publice, nivelul acestora, repartizarea între beneficiari ect.

În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public, se manifestă asupra întreprinderilor publice. Aici se are în vedere urmărirea tuturor fazelor procesului de producţie, eficienţa utilizării mijloacelor de producţie.

În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu care mărfurile trec de la producător la consumator ect.

În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice cu capital de stat prin prisma eficienţei şi rentabilităţii. Aici se include şi consumul final al instituţiilor publice de învăţămînt, sănătate, cultură, administraţie ect. Deoarece relaţiile financiare sînt relaţii băneşti, controlul financiar este, deasemeni, un control nemijlocit de bani.

Controlul financiar public se exercită de organele specializate: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, Trezoreriei, Serviciul Fiscal de Stat, Curtea de Conturi, Direcţiile de finanţe ale administraţiilor publice locale, Parlament, Guvern organe specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de stat, etc.

2. Mecanismul financiar al țării: concept şi elementele componente.Mecanismul financiar reprezintă un ansamblu de metode şi instrumente de natură financiară reglementate

de dreptul financiar şi aplicate în practică de organe cu funcţii în domeniul finanţelor pentru influenţarea proceselor social economice.

Mecanismul economico-financiar reprezintă un sistem complex şi dinamic de conducere, organizare şi utilizare eficientă a resurselor materiale, de muncă şi băneşti ale întregii societăţi.

Elementele structurale ale mecanismului financiar sunt: sistemul fondurilor financiare; pârghiile economico-financiare; metodele administrative de gestiune financiară; organele şi instituţiile cu funcţii în domeniul finanţelor; dreptul financiar.

Sistemul fondurilor financiare reprezintă componenta de bază a oricărui mecanism financiar considerat la nivelul unei ţări; semnifică totalitatea de fonduri băneşti financiare ce se constituie la scara economiei naţionale şi între care se manifestă legături de intercondiţionare directe şi indirecte.

1. Fondurile băneşti sunt clasificate după următoarele criterii:

2. În funcţie de tipul de proprietate:3. Fonduri financiare publice4. Fonduri financiare private5. În funcţie de nivelul la care se

administrează:6. Fonduri centralizate7. Fonduri descentralizate8. După rolul pe care îl îndeplinesc în

procesul reproducţiei:9. Fonduri de consum social

10. Fonduri de investiţii11. După scopul urmărit prin constituirea şi

utilizarea fondurilor:12. Fonduri destinate să satisfacă nevoi de

consum curent13. Fonduri destinate finanţării investiţiilor14. În funcţie de dreptul de dispoziţie asupra

fondurilor:15. Fonduri financiare la dispoziţia statului16. Fonduri financiare la dispoziţia agenţilor

economici privaţi.

Sistemul financiar public al R. Moldova este alcătuit din următoarele componente:o Bugetele de stat şi bugetele locale;o Asigurările sociale;o Creditul public;o Piaţa de valori;o Fonduri private.Pârghiile economico – financiare reprezintă instrumentele de natură economică sau financiară, cu ajutorul

cărora statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al membrilor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit sau stimulând evoluţia în direcţiile dorite.

Exemple de pârghii economico – financiare:1. Preţ2. Tarif3. Cost4. Profit5. Rentabilitate6. Curs valutar7. Curs al hârtiilor de

valoare8. Dobânda

9. Rată a scontului10. Curs de revenire11. Amenzi12. Penalităţi13. Impozite14. Taxe15. Împrumuturi16. Subsidii17. Subvenţii

18. Investiţii19. Transferuri20. Burse21. Pensii22. Indemnizaţii23. Emisiune monetară24. Sisteme de retribuţie25. Sisteme de uzură26. Sisteme de fonduri.

Pârghiile economico – financiare îndeplinesc următoarele funcţii: Mijloc de dimensionare a necesarului de resurse financiare care urmează a fi constituite şi folosite

în economia naţională; Mijloc de semnalizare, control şi reglare; Mijloc de stimulare şi sancţionare a agenţilor economici şi persoane fizice. Metodele administrative de gestiune financiară includ: Previziune financiară; Procesul bugetar; Controlul financiar; Evidenţa contabilă şi bugetară; Elaborarea actelor normative şi instructive; Organizarea dirijării.

Previziunea financiară reprezintă activitatea de elaborare a planurilor prin determinarea volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor de mobilizare a lor, stabilirea indicatorilor financiari, proporţiilor şi mărimilor fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi obiectivelor de utilizare.Metodele de previziune financiară sunt:1. Metoda de balanţă – întocmirea planului financiar sub forma de bilanţ în care sunt reflectate

veniturile şi cheltuielile. (Buget)2. Metoda bazată pe normative – reprezintă determinarea cheltuielilor rezultând din caracteristicile

acţiunii sau instituţiei respective, normelor şi normativelor de cheltuieli. (deviz de cheltuieli)Instrumentele de previziune financiară sunt:§ Proiecte tehnice;§ Norme de stoc;§ Norme de uzură;§ Norme de asigurare;§ Norme de cheltuieli;§ Normative de eficienţă;Controlul financiar reprezintă activitatea de verificare a respectării şi aplicării corecte a normelor juridice

ce reglementează activităţile financiare. Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar. Controlul se efectuează în baza prevederilor constituţionale şi potrivit metodelor contabile moderne. Curtea de Conturi îşi exercită atribuţiile independent, în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova şi alte legi.

Clasificarea controlului financiar:În dependenţă de subiectele care îl exercită:- controlul de stat;- controlul intergospodăresc;- controlul independent (audit).După forma controlului:- controlul prevenitiv (anticipat, preoperativ);- controlul curent (operativ);

- controlul postoperativ (postum, posterior).După metodele de efectuare:- controlul (verificare) documentar parţial;- inspectare (examinare);- analiză (cercetare);- revizie: totală, parţială, tematică, complexă.

3.Conceptul de politică financiara: tipuri de politica financiară, elemente componente, particularitățile politicii financiare în Republica Moldova.

Politica financiară este o componentă a politicii generale, care reprezintă o formă de organizare şi conducere a unei colectivităţi umane pentru satisfacerea intereselor sale. Politica financiară - exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor, instituţiilor privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale în vederea realizării scopurilor macroeconomice şi obţinerea echilibrului general adecvat în economie.

Obiectivele de bază ale politicii financiare constau:1. În stabilirea, dezvoltarea şi creşterea economică.2. Reducerea şomajului.3. Reducerea inflaţiei.4. Creşterea nivelului de trai al populaţiei.Politicile financiare includ două componente principale:1. Politica bugetar-fiscală.2. Politica monetar-creditară.I. Politica bugetar-fiscală reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice prin

venituri şi cheltuieli publice, în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice şi obţinerea echilibrului general.

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:1. Impozitul2. Taxa, care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile prestate

acestora de către instituţiile publice3. Transferul,-plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute cetăţenilor4. Achiziţii guvernamentalePolitica bugetară - reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice.Ea stabileşte:1. mărimea, destinaţia, structura optimală a cheltuielilor,2. obiectivele ce trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli,3. căile şi metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieşind din faptul ca eforturile să fie

minime.II. Politica monetar-creditară – reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice prin

oferta de bani în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice.Instrumentele politicii monetar-creditare:1. Operaţiuni pe piaţa deschisă cu hîrtiilor de valoare (vînzarea cumpărarea de către Banca

Naţională a Moldovei (BNM) a hîrtiilor de valoare emise de Guvernul ţării ce urmăreşte scopul de mărire sau reducere a cantităţii de bani în circulaţie).

2. Modificarea ratei dobânzii (micşorarea sau mărirea ratei dobânzii contribuie la mărirea sau micşorarea resurselor creditare a băncilor comerciale).

3. Modificarea cotei rezervelor obligatorii (schimbarea cotei depozitelor obligatorii a băncilor comerciale care se păstrează în numerar la Banca Naţională a Moldovei).

4. Intervenţia pe piaţa valutară(stabilizarea cursului valutar prin vînzarea sau cumpărarea monedei de către Banca Naţională a Moldovei).

-Politica financiară a statului diferă în funcţie de interesele păturilor sociale pe care le exprimă partidele de la putere:

1. de potenţialul a fiecărei ţări,2. de orânduirea socială,3. de metoda de conducere.Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză economică deja de un deceniu, statul se

confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedică atingerea obiectivelor politicii generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente caracterizează toate componentele activităţii publice private. Identificarea, antrenarea şi fluidizarea resurselor financiare, reclamă politici şi acţiuni neordinare. Republica Moldova are nevoie de un aflux masiv de resurse financiare. Investiţiile străine directe nu vor întârzia dacă va exista o consecvenţă politică în favorizarea acestor plasamente. Sunt absolut necesare măsuri energice în perfecţionarea sistemului legislativ privind investiţiile, extinderea exportului(prin sporirea competitivităţii produselor autohtone), disciplinarea regimului fiscal, negocierea unor credite preferenţiale cu destinaţie specială, asistenţa externă prin intermediul unor instituţii financiare specializate etc.

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi acţiuni:Obiective:1. Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile;2. Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară;3. Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB;4. Promovarea echităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politicii financiare;5. Asigurarea stabilităţii fiscaleAcţiuni:1. Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor;2. Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor de muncă3. Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programele eşalonate pentru fiecare

perioadă;4. Limitarea cotei externe în volumul anual al PIB;5. Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

4. Sistemul cheltuielilor publice: conţinutul economic, factorii ce influențează volumul acestora.

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească ce se manifestă între stat pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resursele mobilizate pe diferite căi pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului:

1. Servicii publice generale;2. Acţiuni social-culturale;3. Întreţinerea armatei;4. Acţiuni economice.Cheltuielile publice cuprind

Cheltuieli bugetare acoperite din resurse financiare publice constituite în:- bugetul administraţiilor centrale de stat;- bugetul asigurărilor sociale;- bugetele locale. Cheltuieli extrabugetare acoperite din resurse financiare publice constituite în afara bugetului de stat. Cheltuieli acoperite din fonduri cu destinaţia specială (fondul pentru asigurări sociale). Cheltuieli ale întreprinderilor, instituţiilor financiar-bancare cu capital de stat. Cheltuielile cu caracter public ale organizaţiilor internaţionale, finanţate din resursele mobilizate de la membrii acestora, respectiv de la statele membre ale acestor organizaţii.

Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public prin intermediul instituţiilor publice (aparat de stat, instituţii social-culturale, armată, întreprinderi autonome), care se acoperă fie de la bugetul statului (central sau local), fie din bugetele proprii, pe seama veniturilor obţinute.

5. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice. Clasificarea cheltuielilor publice în Republica Moldova.

Structura cheltuielilor publice după anumite obiective economice, sociale, militare, politice se face în baza diferitor criterii:

• Clasificaţia administrativă are la bază criteriul instituţional prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-teritoriale;

• Clasificaţia economică foloseşte două criterii de grupare: unul conform căruia cheltuielile se împart în cheltuieli de capital (cu caracter de investiţii) şi cheltuieli curente ( de funcţionare), iar altul care împarte cheltuielile, în cheltuieli ale serviciilor publice şi cheltuieli de transfer.

Cheltuielile de capital sau de investiţii sunt destinate sferei de producţie materială sau sferei nemateriale (şcoli, spitale, aşezăminte de cultură).

Cheltuielile curente asigură funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor publice. Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative cuprind remunerarea serviciilor,

a prestaţiilor, a furniturilor aduse la administraţia statului necesare pentru funcţionarea instituţiilor publice sau pentru echipamente de investiţii.

Cheltuielile de transfer pot avea caracter economic (subvenţii, stimularea exportului) sau social (burse, pensii, alte ajutoare).

• Clasificaţia funcţională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru servicii publice generale: apărare, educaţie, sănătate, locuinţe şi servicii comunale, servicii economice.

În Republica Moldova începând cu anul 1997 se foloseşte Noua Clasificaţie Bugetară, conform căreia clasificaţia cheltuielilor bugetare se face după criteriile:

• Funcţional;• Organizaţional;• Economic.

6. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice. Tendinţe în evoluţia cheltuielilor publice.

Nivelul şi dinamica cheltuielilor publice, în fiecare ţară poate fi determinat în baza anumitor indicatori, ca:

1. Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut (PIB). Acest indicator permite analiza volumului cheltuielilor publice în raport cu nivelul de dezvoltare economică şi socială a fiecărui stat şi-n fiecare etapă.

2. Cheltuielile publice medii pe locuitor ce sunt nişte mărimi variabile.Variaţiile nivelului relativ al cheltuielilor publice exprimat în cei doi indicatori e explicată de

influenţa diferitor condiţii economice, sociale şi politice, organizatorice, administrative sau de altă natură a fiecărei ţări, de obiectivele politice interne sau externe promovate de Guvern.

Stabilirea ponderii (greutăţi specifice) a fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora se poate face utilizând relaţia:

gscpi = cpi

cpt∗100 %,

în care:gscpi – reprezintă greutatea specifică (gs) a categoriei de cheltuieli publice i (cp) în totalul

cheltuielilor publice;cpi – cheltuielile publice ale categoriei i;cpt – cheltuieli publice totale;i – 1...n categorii de cheltuieli.Determinarea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor publice are

importanţă, deoarece: 1) se pot vedea orientările resurselor financiare ale statului spre anumite obiective; 2) se poate de urmărit în dinamică modificarea opţiunilor bugetare sau extrabugetare ale statului;

3) pe seama structurii cheltuielilor se pot efectua comparaţii între statele cu niveluri diferite de dezvoltare;

4) structura cheltuielilor publice pe diferite categorii se delimitează în cadrul criteriilor de clasificare folosite în fiecare stat;

5) analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul grupărilor funcţionale într-un număr însemnat de state dezvoltate şi în curs de dezvoltare, ne dă posibilitatea să vedem deosebirile de orientare social-economice între state.

Astfel , în ţările dezvoltate: 1.cheltuielile publice pentru asigurări şi asistenţă socială, locuinţe şi servicii colective reprezintă

între 24 - 43% din total, situându-se pe primul loc; 2.cheltuielile cu sănătatea reprezintă între 9 - 19 %; 3. cele cu învăţământul între 8 - 14%; 4. cheltuielile cu acţiuni economice între 9 şi 13%. Se constată, că din totalul cheltuielilor publice,

50-70% sunt destinate scopurilor sociale (asigurări şi asistenţă socială , sănătate, învăţământ, locuinţe), iar cele cu caracter economic deţin ponderi mult mai mici.

În ţările în curs de dezvoltare, primul loc, în ceea ce priveşte ponderea în totalul cheltuielilor publice, este deţinut de cele cu caracter economic (între 30 şi 40%), urmate de cheltuielile în învăţământ cu serviciile publice generale, iar pe ultimul loc se situează cheltuielile în domeniul sănătăţii, asigurărilor şi asistenţei sociale, locuinţe, cultură etc.

Dinamica cheltuielilor publice poate fi analizată pe baza următorilor indicatori:- creşterea nominală;- creşterea relativă.1. Creşterea nominală rezultă din compararea cheltuielilor publice exprimate în preţuri curente.

Dacă cheltuielile publice sunt exprimate în preţuri comparabile ele se numesc reale. Aici se i-a ca bază calcularea indicilor preţului.

Δ Cp 1/0 = Cp1 – Cp0

Cp0 – anul de bazăCp1 – anul curent2. Creşterea relativă – (raportăm anul 1/0)

Cp1 – Cp0

Δ Cp 1/0 = -------------------- x 100%Cp0

Cpn1

Cpr1 = ------------- Ip1/0

P1

Ip1/0 = ------- unde, P0

P1 – nivelul preţurilor în perioada curentă;P0 – nivelul preţurilor în perioada de bază.Cr – cheltuielile realeCn – cheltuielile nominaleSporul cheltuielilor publice (creşterea absolută)

Δ Cp n 1/0

Δ Cp 1/0 = -------------------- x 100%Cpn

0

Elasticitatea cheltuielilor publice, care arată reacţia cheltuielilor publice la creşterea PIB: Δ Cpn

1/0 Δ PIBEcp1/0 = ------------- / -------------

Cpn0 PIB

La caracterizarea cheltuielilor publice, un interes deosebit prezintă cunoaşterea tendinţelor şi dinamicii lor, pe ansamblu şi pe categorii în diferite etape ale evoluţiei societăţii umane, în elemente specifice pe grupuri de ţări şi de la o ţară la alta.

Dinamica cheltuielilor publice a fost determinată de procese inflaţioniste. Aşa în SUA cheltuielile publice înregistrează pe parcursul sec. XX o creştere de circa 200 ori în preţuri curente, dar aproximativ de 50 de ori în preţuri constante.

În anii anteriori ponderea cheltuielilor publice în PIB a depăşit 40% pe ansamblu ţărilor industrializate şi chiar 50% în unele ţări europene dezvoltate, şi 20-30% în ţările în curs de dezvoltare.

În Republica Moldova în anul 2000 ponderea cheltuielilor publice în PIB a constituit 26,6%, în anul 1999 au constituit 28,36%, criza economică contribuie la micşorarea cheltuielilor bugetare ca valoare reală, cu cât ţara e mai săracă cu atât partea cheltuielilor este mai mică.

Factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice în mod general pot fi delimitaţi în următoarele categorii:

1. Factorii demografici, se referă la creşterea populaţiei şi modificarea structurii acesteia pe vârste şi pe categorii socio-profesioniste. În legătură cu aceasta cresc cheltuielile publice pentru plata salariilor funcţionarilor publici, pentru locurile de muncă în sectorul public.

2. Factorii economici, referitori la dezvoltarea economiei şi modernizarea acesteia pe baza cercetării ştiinţifice. Din bugetul de stat se asigură finanţarea unor acţiuni economice costisitoare, proiecte economice legate de risc.

3. Factorii sociali. Creşterea venitului mediu pe locuitor în societate impune statul să depună eforturi financiare ca să aloce resurse pentru armonizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv şi pentru asistenţa socială.

4. Urbanizarea. Acest proces necesită resurse financiare suplimentar pentru crearea şi dezvoltarea centrelor urbane cât şi pentru finanţarea unor utilităţi publice caracteristice mediului respectiv.

5. Factorii militari. Pregătirea sau purtarea de războaie conduc la creşterea cheltuielilor publice.

6. Factorii de ordin istoric. Se manifestă prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli, suportarea poverii celor făcute în anii anteriori prin împrumuturi publice.

7. Factorii politici. Se referă la creşterea considerabilă a sarcinilor statului contemporan prin trecerea de la statul “jandarm” la statul “providenţă”, la transformarea concepţiei politice cu privire la funcţiile statului, pentru care se recurge la creşterea cheltuielilor publice.

Creşterea continuă a cheltuielilor publice ridică trei feluri de probleme: Probleme de ordin politic. Probleme de ordin financiar. Probleme de ordin ştiinţific.

Probleme de ordin politic. Astfel, creşterea cheltuielilor publice exercită presiuni asupra necesităţii unor state pentru a efectua anumite cheltuieli de interes comun pe care fiecare stat în parte nu le-ar putea suporta. De exemplu, gruparea unor state în Comunitatea Economică Europeană; gruparea unor state în curs de dezvoltare pentru a efectua cheltuieli de cercetare sau alte servicii.

Problemele de ordin financiar se referă la corelaţiile dintre tendinţele de creştere a cheltuielilor publice şi cele ale creşterii avuţiei naţionale şi a PIB.

Punctul optim al acestui raport este definit, pe de o parte, de limita maximă a impozitelor în PIB care nu poate fi atinsă, şi, pe de altă parte, de avantajele sociale ale creşterii cheltuielilor publice.

Primul aspect se referă la proporţia în care PIB poate fi redistrubuit prin cheltuielile publice.Cel de-al doilea vizează proporţia cheltuielilor publice în PIB care trebuie determinată din

punctul de vedere al utilităţii acestora (bunuri şi servicii publice).Punctul optim este atins atunci, când avantajul social al creşterii cheltuielilor publice este

depăşit prin inconvenientul social al prelevărilor publice.Acest punct optim poate varia în funcţie de conjunctura economică. Astfel, perioada de

prosperitate poate să fie folosită pentru reducerea cheltuielilor publice în vederea realizării de economii

sau pentru rambursarea datoriei publice. În perioada de recesiune (depresiune), creşterea nivelului cheltuielilor publice poate să fie folosită pentru stimularea economică.

Problemele ştiinţifice privesc cunoaşterea volumului cheltuielilor publice şi se referă la instituţiile finanţelor publice, modul de abordare a cercetării domeniului şi de apreciere a rezultatelor de aplicare a soluţiilor descoperite în cercetarea ştiinţifică financiară.

7. Conținutul, structura și sursele de finanțare a cheltuielilor publice pentru acțiuni social-culturale.

Politica socială a statului presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare publice cu scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi calităţii vieţii fiecărui cetăţean.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social – culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit cu plată redusă sau sub formă de alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi indemnizaţii. De prestările social – culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale.

Factorii ce influenţează volumul cheltuielilor publice pentru acţiuni social culturale:1. factorul demografic2. creşterea costului serviciilor sociale.Cheltuielile publice pentru acţiuni social - culturale se referă la:1. sport2. învăţământ3. cultura şi arta 4. sănătateSursele de finanţare a acestor cheltuieli sunt diferite: (publice sau private, interne sau externe): - fonduri bugetare,- fonduri financiare cu destinaţia specială, - fonduri proprii ale întreprinderilor publice,- veniturile realizate de instituţii social – culturale,- veniturile populaţiei,- fondurile organizaţiilor fără scop lucrativ,- ajutorul financiar extern.În componenţa cheltuielilor bugetului consolidat al Republica Moldova cheltuielile destinate

acţiunilor social culturale constituie aproape o doime din totalul cheltuielilor.Ponderea acestor cheltuieli în PIB s-a modificat esenţial cu o reducere. Acest fapt ne îngrijorează

mult deoarece aceste cheltuieli contribuie la ridicarea calităţii factorului uman.

8. Cheltuieli publice privind finanțarea învățământului.Există tendinţă de creştere a cheltuielilor pentru învăţământ. Factorii ce contribuie la această

creştere sunt.- Demografici –creşterea populaţiei;- Economici–dezvoltarea economică, modernizează procesului de producţie, necesită forţa

de muncă din ce în ce mai calificată. De aceea cheltuielile pentru pregătirea unui specialist cresc şi respectiv cheltuielile totale pentru învăţământ se majorează.

- Sociali şi politici – ce se referă la politica şcolară, la principiile avute în vedere de Guverne în stabilirea acesteia, la nivelul învăţământului obligatoriu, la resurse, facilităţile şi ajutoarele îndreptate către instituţiile de învăţământ.

Sursele de finanţare a învăţământului sunt:1. din bugetul statului,

2. din sursele populaţiei,3. din sursele întreprinderilor, 4. donaţii sau alte forme de ajutoare pe care le pot primi instituţiile de învăţământ de la

diferiţi beneficiari,5. ajutorul extern în deosebi pentru ţările în curs de dezvoltare.Cheltuielile publice pentru învăţământ sunt cheltuieli pentru întreţinerea instituţiilor şcolare, a

sistemului de învăţământ superior, pentru reciclarea cadrelor şi pentru crearea de noi obiective în acest domeniu.

Deosebim următoarele tipuri de învăţământ:- preşcolar- primar- secundar- superior- postuniversitarCheltuielile bugetare pentru învăţământ sunt repartizate de către ministerul care organizează şi

conduce învăţământul, Ministerul educaţiei al Republicii Moldova.În majoritatea statelor lumii din bugetul de stat se finanţează cu prioritate învăţământul primar şi

cel secundar. Cheltuielile publice pentru învăţământ se divizează în dependenţă de conţinutul economic:

1. cheltuielile de investiţii(construcţii, utilaje)2. cheltuielile curente(salarii, transport, burse)Cheltuielile pentru învăţământ se dimensionează în funcţie de contingentele şcolare, de costul

unitar pe forme de învăţământ conform anumitor norme care, fundamentează salariile, bursele, contribuţiile ect.

Se mai aplică şi metode de planificare a cheltuielilor publice în baza rezultatelor obţinute. Indicatorii care determină aceste rezultate sunt:

- numărul de repetenţi- diplome la diferite competiţii.Cheltuielile pentru învăţământ sunt cele care deţin cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor

social culturale. Obiectivul strategic al învăţământului superior este integrarea în spaţiul european a educaţiei academice şi participarea activă la construcţia acestuia. În vederea realizării acestui deziderat, au fost realizate toate prevederile şi cerinţele pentru aderarea Republicii Moldova la procesul de la Bologna.

9. Cheltuieli publice pentru cultură, artă, sport și acțiuni pentru tineret.Cheltuielile pentru cultură şi artă sunt cheltuieli pentru întreţinerea instituţiilor de cultură şi artă,

a unor formaţiuni artistice şi pentru finanţarea unor obiective de artă (teatre, muzee, cinematografe).Surse de finanţare a cheltuielilor pentru cultură şi artă:- surse bugetare;- acordarea subvenţiilor de stat;- donaţii;- surse proprii ale instituţiilor date;- firme, contribuţii ale populaţiei.O parte din resursele financiare publice sunt îndreptate spre finanţarea serviciilor culturale,

artistice, inclusiv pentru întreţinerea unor instituţii specializate. Resursele financiare destinate culturii şi artei, alături de cele pentru învăţământ contribuie la creşterea calităţii factorului uman: crearea şi

îmbogăţirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor şi moravurilor estetice, ridicarea gradului de educaţie şi civilizaţie. Ponderea cheltuielilor social-culturale în totalul cheltuielilor bugetare nu este deosebit de mare (circa 2-8%), dar importanţa lor este incontestabilă.

Instituţiile cultural-artistice către care sunt îndreptate aceste resurse sunt: bibliotecile, muzeele, teatrele, casele de cultură, presa, editurile, casele de filme etc. Activitatea desfăşurată de aceste instituţii se poate concretiza în anumite bunuri materiale (ce au valoare spirituală) cum sunt: cărţile, filmele, discurile, picturile, sculpturile sau se prezintă sub forma unor servicii cultural-artistice printre care: concertele spectacolele de teatru, operă. În totalul cheltuielilor publice, cheltuielile pentru cultură şi artă sunt preponderent de tip curent (de personal, materiale). Cheltuielile de capital (cumpărări de opere artistice pentru muzee, construcţii) au o pondere mai redusă.

Eficienţa economică de utilizare a acestor fonduri e dificil de calculat, deoarece acestea au caracter nematerial şi se produc într-un timp nedeterminat.

10. Cheltuieli publice privind securitatea socială. Forme de asigurare și protecție socială în Republica Moldova.

Securitatea socială constituie o componentă inportantă a politicii sociale a unui stat prin care se urmăreşte susţinerea unor categorii sociale prin acordarea de pensii, alocaţii, indemnizaţii, ajutoare, compensaţii. În conformitate cu practicile internaţionale sistemul securităţii sociale a unui stat include :

1. asigurările sociale ;2. asistenţa socială ;3. asigurările medicale ;4. alte cheltuieli privind securitatea socială. Asigurările sociale constituie relaţii social economice, prin intermediul cărora, în procesul

repartiţiei PIB se formează, se repartizează şi se utilizează fonduri băneşti necesare ocrotirii cetăţenilor în caz de incapacitate temporară sau permanentă de muncă.

Conform “Legii privind sistemul public de asigurări sociale” asigurările sociale reprezintă un sistem de protecţie socială a persoanelor asigurate prin acordarea de pensii, indemnizaţii, ajutoare pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi refacerea capacităţii de muncă şi constituie o componentă a sistemului de securitate socială a cetăţenilor.

Asigurările sociale de stat au la bază următoarele principii:1) principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public de asigurări sociale

(contribuabili şi beneficiari ) un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege ;

2) principiul obligativităţii. Persoanele fizice şi cele juridice sunt obligate să participe la formarea fondurilor asigurărilor sociale prin plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ cu îndeplinirea acestor obligaţii;

3) principiul repartiţiei, potrivit acestui principiu fondurile de asigurări sociale se distribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de asigurări sociale, conform legii;

4) principiul autonomiei, conform căruia sistemul public de asigurări sociale se administrează de sine stătător, pe baza legii;

5) principiul personalităţii. Potrivit acestui principiu pensile, indemnizaţiile, şi alte drepturi de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total nici parţial, fiind un drept personal.

Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se realizează prin sistemul public de asigurări sociale, care este gestionat de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale sistemului public de asigurări sociale sunt reflectate în bugetul asigurărilor sociale de stat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este un plan financiar anual, care reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti ale sistemului de asigurări sociale.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat includ: cotizaţiile de asigurări sociale obligatorii, amenzi şi penalităţi, donaţii interne şi externe, venituri din activitatea comercială şi editorială, dobânzi, alocaţii speciale din BL.

Veniturile acumulate în fondul BASS se repartizează pe următoarele fonduri de cheltuieli:1. fondul de pensii şi indemnizaţii;2. fondul de protecţie a familiilor cu mulţi copii;3. fondul de asigurare împotriva accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;4. fondul de şomaj;5. fondul de asigurare socială a salariaţilor; 6. fondul de rezervă - are menirea de a asigura stabilitate în cazul unor deficienţe în sistemul

de pensii. Conform legislaţiei în vigoare în RM există următoarele forme de asigurare a populaţiei:1. Din fondul de pensii şi indemnizaţii se asigură: - pensia pentru limita de vârstă — se acordă persoanelor care au atins vîrsta de pensionare şi au

realizat o vechime minimă de muncă;- pensia de invaliditate — se stabileşte persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă total

sau parţial în rezultatul traumelor sau a îmbolnăvirilor obţinute în timpul muncii. Pensiile se stabilesc în funcţie de gradul de invaliditate;

- pensia de urmaş — se plăteşte persoanelor care şi-au pierdut întreţinătorul în urma unei traume de serviciu sau în urma îmbolnăvirilor generale;

- pensia pentru vechime în muncă — se acordă unor categorii de lucrători care sunt ocupaţi la lucrări, efectul cărora contribuie la pierderea capacităţii profesionale de muncă până la atingerea vârstei de pensionare (lucrătorii din aviaţie, militarii).

Din acest fond se mai plătesc: pensii deputaţilor, pensii funcţionarilor publici, pensii militarilor în termen, alocaţii sociale, alocaţii lunare de stat invalizilor de război, participanţilor la al II Război Mondial şi familiilor lor, compensaţii nominative pentru unele categorii de populaţie.

Asistenţă socială - componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale (boală, accidente, disabilitate, îmbătrînire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.).

În RM asistenţa socială se întemeiază pe baza următoarele principii: • Recunoaşterea independenţei şi autonomiei personalităţii, respectarea demnităţii

umane;• Universalitatea dreptului la asistenţă socială, garantarea accesibilităţii acesteia;• Responsabilitatea personală a beneficiarului de asistenţă socială ;• Solidaritatea socială;• Parteneriatul social ca mijloc de realizare şi evaluare a măsurilor de asistenţă

socială;• Flexibilitatea măsurilor de asistenţă socială, aducerea lor în concordanţă cu necesităţile

reale ale persoanei sau ale familiei în dificultate.De asistenţă socială beneficiază persoanele şi familiile care, din cauza unor factori de natură

economică, fizică, psihologică sau socială, nu au posibilitate să îşi asigure un nivel decent de viaţă, şi anume:

a) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc;

b) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor;

c) familiile fără venituri sau cu venituri mici;d) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi

supraveghere sau sînt incapabile să facă faţă nevoilor sociomedicale;e) copiii cu disabilităţi pînă la vîrsta de 18 ani;f) familiile cu mulţi copii;g) familiile monoparentale cu copii, persoanele vîrstnice, persoanele su disabilităţih) alte categorii de persoane şi familii aflate în dificultate.

În Republica Moldova asistenţa socială se acordă sub formă de:a) prestaţii în bani (alocaţii, compensaţii, indemnizaţii, ajutoare etc.) sau prestaţii în natură;b) servicii sociale. În categoria serviciilor sociale se includ serviciile acordate în instituţiile

specializate (centrele sociale de zi sau de noapte, azilurile pentru bătrîni, centrele de reabilitare, protezare şi recuperare), plasarea în instituţiile de asistenţă socială, serviciile acordate de către secţiile de deservire socială la domiciliu, examinarea la domiciliu de către consiliile de expertiză medicală a vitalităţii.

c) gratuităţi sau reduceri la procurarea unor bunuri sau la plata unor servicii curente ce ţin de locuinţă ;

d) scutiri sau reduceri de impozite. Acţiunile de asistenţă socială se finanţează din următoarele surse : bugetul de stat,

bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, fondul republican şi fondurile locale de susţinere socială a populaţiei, donaţii, sponsorizări, precum şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială.

Asigurările şi asistenţa socială stimulează reproducţia socială, contribuie la progresul economiei naţionale, la dezvoltarea acţiunilor social-culturale şi la menţinerea şi creşterea capacităţii de muncă a populaţiei.

11. Cheltuieli publice privind ocrotirea sănătății.Cheltuielile pentru sănătate sunt pentru întreţinerea instituţiilor de sănătate, precum şi pentru

prevenirea îmbolnăvirilor şi educaţia medicală şi sanitară. În ţările dezvoltate până la 20% din cheltuielile publice se folosesc în aceste scopuri. Factorii ce influenţează evoluţia cheltuielilor în ocrotirea sănătăţii:

- demografici – creşterea numărului populaţiei;- modificarea populaţiei pe categorii de vârstă (creşterea populaţiei de vârstă înaintată,

creşterea ponderii copiilor) şi pe grupe socio-profesionale, structura socio-profesională evidenţiază frecvenţa mult mai mare a unor factori de risc pentru anumite domenii de activitate, inclusiv cei ce reprezintă boli şi accidente profesionale;

- creşterea aglomeraţiilor de tip urban (risc mai mare ce priveşte boli transmisibile);- creşterea costului serviciilor de ocrotire a sănătăţii;- factori de risc care ţin de dezvoltarea societăţii (boli, accidente ce însoţesc evoluţia

societăţii).Eficienţa cheltuielilor pentru sănătate poate fi prezentată de:• eficienţa socială – reflectă efectele acţiunilor de ocrotire a sănătăţii la nivelul întregii

societăţi şi indicatorii ei:- natalitate, mortalitate, speranţa de viaţă.

• eficienţa economică – reducerea perioadei de incapacitate de muncă datorită îmbolnăvirilor şi accidentelor, creşterea duratei medii de viaţă şi a vieţii active, creşterea capacităţii de muncă.

Problemele cheie cu care se confruntă sistemul sănătăţii sunt următoarele: Acoperirea insuficientă a populaţiei cu sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală (AOAM); Incidenţa înaltă a bolilor cronice nontransmisibile, creşterea incidenţei maladiilor mintale şi insuficienţa măsurilor de prevenire a acestora; Situaţia nefavorabilă cu privire la maladiile infecţioase şi parazitare, incidenţa înaltă prin HIV, ITS, TB ş.a.; Acces inechitabil la servicii de calitate în asistenţa medicală primară, secundară şi terţiară; Eficienţă scăzută a prestatorilor de asistenţă medicală spitalicească şi dublarea serviciilor la nivel secundar şi terţiar; Condiţii deplorabile a infrastructurii instituţiilor medicale şi echipament medical depăşit; Mecanismele de plată a prestatorilor de servicii medicale nu au la bază performanţa realizată de către aceştia; Exodul specialiştilor şi distribuirea neuniformă a cadrelor medicale.

Sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală are un caracter obligatoriu şi va oferi tuturor cetăţenilor posibilităţi egale la obţinerea unui volum definit de servicii medicale, acordate fără plată, prevăzute în Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, aprobat anual de Guvern. În el sînt incluse servicii medicale considerate importante pentru societate şi necesare pentru menţinerea şi refacerea sănătăţii. În cadrul acestui Program, persoanele asigurate vor beneficia de următoarele tipuri de asistenţă medicală:a) Asistenţă medicală urgentă la etapa prespitalicească acordată de serviciile raionale, municipale şi zonele de asistenţă medicală urgentă;b) Asistenţă medicală primară acordată de medicii de familie;c) Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu, acordată de medicul specialist de profil din secţiile consultative ale instituţiilor medicale spitaliceşti şi ale asociaţiilor medicale teritoriale;d) Asistenţă medicală spitalicească acordată în instituţiile medicale spitaliceşti;e) Servicii aferente asistenţei medicale, investigaţii costisitoare de laborator şi diagnostic;f) Eliberarea medicamentelor compensate 100% pentru tratamentul ambulatoriu al copiilor sub 5 ani, preparatelor ce conţin fier şi acid folic pentru femeile gravide şi a medicamentelor antihipertensive compensate. Asistenţa medicală urgentă la etapa prespitalicească se acordă persoanelor asigurate în toate cazurile care ameninţă viaţa, în cazuri de pericol ce poate conduce la urmări şi complicaţii grave pentru pacientul respectiv şi în caz de pericol pentru sănătatea publică, provocate de maladiile acute, acutizarea maladiilor cronice, accidente, traume şi intoxicaţii, complicaţii din perioada gravidităţii şi la naştere, care necesită intervenţie medicală urgentă. Asistenţă medicală primară se referă la supravegherea sănătăţii şi volumul asistenţei medicale acordate persoanelor asigurate înregistrate la medicul de familie. Asistenţă medicală spitalicească li se va presta persoanelor asigurate în conformitate cu standardele medicale, aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.

Asistenţa medicală spitalicească se va acorda în cazurile cînd în urma examinării pacientului se constată o stare ce pune în pericol echilibrul normal al funcţiilor vitale ale organismului; cînd diagnosticul nu poate fi stabilit în condiţii de ambulatoriu sau pacientul necesită tratament sub supraveghere permanentă din partea lucrătorilor medicali. Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu se acordă persoanelor asigurate de către medicul specialist de profil, în scopul stabilirii diagnosticului şi/sau tacticii de tratament, în conformitate cu standardele aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.Serviciile aferente asistenţei medicale, investigaţiile costisitoare de laborator şi diagnostic se vor acorda persoanelor asigurate în instituţiile medico-sanitare publice republicane şi municipale în conformitate cu lista de aşteptare întocmită de consiliile medicale consultative din Centrele medicilor de familie raionale şi municipale şi în baza limitelor stabilite de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Eliberarea medicamentelor compensate 100% pentru tratamentul ambulatoriu al copiilor sub 5 ani, a preparatelor ce conţin fier şi acid folic pentru femeile gravide şi a medicamentelor antihipertensive compensate se face conform Regulamentului Cu privire la asigurarea cu medicamente de bază a copiilor sub 5 ani, a gravidelor cu anemii şi a bolnavilor cu hipertensiune arterială în condiţii de ambulatoriu (inclusiv în staţionarele de zi) în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, modelele cărora au fost aprobate prin Hotărîrile Guvernului Republicii Moldova nr.1636 din 18.12.2002.

Conform Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998, Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 şi Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2006 nr.339-XVI din 16 decembrie 2005, fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală în sumă de 1527,7 milioane lei vor fi constituite din surse de venit, prezentate în (Tabelul nr.1). Veniturile încasate la contul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină se repartizează în fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în baza normativelor stabilite pentru fiecare fond în Regulamentul cu privire la modul de constituire şi administrare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 594 din 14 mai 2002. Astfel, în fondul de bază se acumulează mijloace financiare în proporţie de 94%, iar în celelalte fonduri se vor acumula mijloace financiare în proporţie de cîte 2%. În scopul realizării asigurării obligatorii de asistenţă medicală, CNAM are dreptul să constituie, din contul mijloacelor obţinute din primele de asigurare, următoarele fonduri de asigurare:a) fondul pentru achitarea serviciilor medicale;b) fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;c) fondul măsurilor de profilaxie;d) cheltuieli de administrare.

În fondul pentru achitarea serviciilor medicale se acumulează mijloacele financiare în proporţie de 94% din cuantumul primelor de asigurare virate pe contul CNAM pe parcursul unui an. Aceste mijloace se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care include:1- asistenţă medicală primară;2- asistenţă de urgenţă;3- asistenţă medicală spitalicească;

4- alte servicii aferente asistenţei medicale.

În fondul de rezervă se acumulează sumele în proporţie de 2% din cuantumul primelor de asigurare virate pe contul Companiei pe parcursul unui an şi din diferenţa dintre venituri şi cheltuielile efective ale fondului de bază rămasă la finele anului de gestiune, cu excepţia datoriilor creditoare, formate în urma acordării serviciilor medicale. Mijloacele financiare acumulate în fondul de rezervă se utilizează pentru:• acoperirea cheltuielilor suplimentare, legate de îmbolnăviri şi afecţiuni urgente a căror rată anuală depăşeşte media luată în baza calculării Programului unic pentru anul respectiv;• compensarea diferenţei între cheltuielile efective legate de achitarea serviciilor medicale curente şi contribuţiile acumulate (veniturile aşteptate) în fondul de bază;• Echilibrarea şi compensarea diferenţei dintre cheltuielile efective ale mijloacelor financiare acumulate în fondurile de bază ale agenţiilor teritoriale şi media pe ţară în situaţii temeinic motivate; Cuantumul mijloacelor financiare acumulate în fondul de rezervă nu poate depăşi cota de 25% din volumul cheltuielilor anuale ale fondului de bază, calculate din media ultimilor trei ani.

În fondul măsurilor de profilaxie se acumulează suma provenită din defalcările în proporţie de 2% din cuantumul tuturor primelor de asigurare. Mijloacele financiare acumulate în acest fond se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor legate preponderent de:• Realizarea măsurilor de reducere a riscului de îmbolnăvire;• Efectuarea examinărilor profilactice în scopul depistării precoce a îmbolnăvirilor;• Finanţarea manifestărilor de promovare a modului sănătos de viaţă;• Alte activităţi de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire, acceptate pentru finanţare de către Consiliul de administrare al CNAM, de comun acord cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.

Mijloacele financiare destinate acoperirii cheltuielilor administrative nu pot depăşi plafonul de 2% din cuantumul tuturor primelor de asigurare virate pe contul Companiei pe parcursul unui an. Acest fond se utilizează pentru:- Salarizarea personalului angajat al CNAM şi al agenţiilor teritoriale (ramurale);- Acoperirea cheltuielilor de deplasare;- Întreţinerea sistemului informaţional şi a infrastructurii organizatorice;- Efectuarea controlului calităţii serviciilor medicale şi a expertizelor respective;- Cheltuieli operaţionale;- Procurarea mijloacelor fixe şi a utilajului necesar;- Cheltuieli de gospodărie şi birotică;- Instruirea şi perfecţionarea cadrelor;- Alte activităţi ce ţin de administrarea Companiei. Mijloacele financiare obţinute în urma aplicării acţiunilor de regres sau a penalizărilor, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, se repartizează în fondurile administrate de Companie după cum urmează: 60% - în fondul de bază; 20% - în fondul de rezervă; 20% - în fondul măsurilor de profilaxie.

Nu se admite dezafectarea mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală în alte scopuri decît destinaţia lor proprie.

12. Cheltuieli publice pentru obiective și acțiuni economice.

În cadrul acestei categorii sunt incluse cheltuielile care se referă la finanţarea obiectivelor şi activităţilor cu caracter economic din întreprinderile sectorului public şi la subvenţionarea unor întreprinderi cu proprietate privată sau mixtă.Din punct de vedere al conţinutului economic aceste cheltuieli au caracter complex, unele reprezintă cheltuielile curente de desfăşurare a activităţii economice, iar altele constituie cheltuieli de capital.În cadrul clasificării ONU, cheltuielile pentru obiective economice ţin de ramurile:- industrie extractivă, energie, combustibil, industrie prelucrătoare, construcţii;- agricultură, silvicultură, pescuit, vânătoare;- transporturi şi comunicaţii;- alte servicii.Cheltuielile pentru obiective şi acţiuni economice constituie o pondere mai mică în cadrul cheltuielilor publice în ţările dezvoltate (circa 10%) şi o pondere mai mare în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta se datorează tendinţelor ţărilor în curs de dezvoltare de a reduce decalajele mari care le separă de ţările industrializate.Pentru anumite programe economice de interes naţional, cum ar fi retehnologizarea întreprinderilor, cheltuielile pot fi finanţate din fonduri speciale. Acestea pot avea forma fondurilor extrabugetare.

Pe lângă finanţarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic privesc şi acordarea de avantaje pentru dezvoltarea şi consolidarea unor ramuri, ce prezintă interes economic şi social naţional (agricultura, silvicultura, cercetare ştiinţifică, protecţia mediului înconjurător etc.). pentru asemenea scopuri, se finanţează prin alocaţii bugetare activitatea unor instituţii, direcţii agricole, silvice, rezervaţii, sisteme de irigare, care funcţionează pe principiul instituţiilor publice. În concluzie se poate de spus, că anumite subramuri economice, unele întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, pot primi sprijin temporar din partea statului prin subvenţii, diferenţe de preţ, prime de export, facilităţi fiscale ori anumite avantaje pe linia creditului bancar. Eficienţa cheltuielilor privind acţiunile economice ce se determină pe baza metodelor de analiză, cost-avantaj şi cost-eficacitate. Aici trebuie de verificat:1. definirea clară a obiectivelor ce trebuie atinse;2. identificarea resurselor posibile şi a mijloacelor tehnice ce vor fi folosite şi a celor alternative;3. determinarea costurilor şi avantajelor pe care le prezintă fiecare din aceste alternative;4. compararea costurilor şi avantajelor.În calcularea eficienţei cheltuielilor se utilizează indicatorii previzionali, acei indicatori de orientare anticipată a activităţilor economici şi indicatorii reali pe care i-am obţinut. Elaborarea modelelor de analiză trebuie să ţină cont de fazele prin care trece fiecare obiectiv şi anume: - faza de studiu;- faza realizării propriu – zise;- exploatarea.Eficienţa cheltuielilor pentru obiective şi acţiuni economice se stabileşte ca raport dintre indicatorii de efort sau ca rezultatul primit la avantajul economic(costul de producţie).

13. Cheltuieli publice privind serviciile de stat cu destinație generală, menținerea ordinii publice, apărarea și securitatea națională.Cheltuielile publice generale sunt asigurate de instituţiile publice şi anume:· Organe ale puterii şi administraţiei de stat, care include: preşedenţia ţării, organele puterii legislative, organele judecătoreşti şi organele puterii executive;· Organe de ordine publică (poliţia, securitatea, serviciile pompierilor, apărare civilă).Organele de stat sunt stabilite prin constituţie şi legi speciale. Funcţiile acestor organe sunt:- adoptarea şi urmărirea respectării constituţiei;- adoptarea legilor;- înfăptuirea sarcinilor guvernelor;- conducerea armatei;- acreditarea ambasadelor;- coordonarea relaţiile politice externe;- coordonarea relaţiilor financiare, comerciale şi culturale interne şi externe;- formularea şi îndeplinirea politicii statului;- asigurarea înfăptuirii legilor şi altor acte normative;- depistarea infracţiunilor;- soluţionarea litigiilor;- desfăşurarea activităţii de gospodărie comunală;- menţinerea ordinii publice.Nivelul cheltuielilor publice generale depinde de structura aparatului de stat, numărul persoanelor ce alcătuiesc aceste aparate de stat, gradul de înzestrare tehnică a instituţiilor publice, de raportul dintre deferite grupe sociale, de probleme economice şi politice.Structura cheltuielilor publice generale este redată de ponderea lor în totalul cheltuielilor publice. În ţările dezvoltate cheltuielile publice privind serviciile generale sunt mai mici de 10% din totalul cheltuielilor publice. În ţările în curs de dezvoltare ponderea acestor cheltuieli alcătuiesc peste 10%. Din punct de vedere economic cheltuielile privind serviciile publice generale reprezintă un consum public de PIB.Cheltuielile privind serviciile generale după clasificarea economică includ:- cheltuieli curente, ce alcătuiesc 85% din totalul cheltuielilor;- cheltuieli de capital.Evoluţia cheltuielilor publice generale în timp cuprinde creşterea acestor cheltuieli din următoarele cauze:Ø creşterea absolută a populaţiei;Ø creşterea gradului de urbanizare;Ø schimbarea comportamentului populaţiei.Mărimea cheltuielilor publice privind serviciile publice generale depinde de structura aparatului de stat, de numărul persoanelor ce alcătuiesc acest aparat, de gradul de înzestrare tehnică a instituţiilor publice, de raporturile existente între diferite categorii sau grupuri sociale, de problemele politice economice şi sociale. Aceste cheltuieli deţin ponderi reduse în totalul cheltuielilor publice sau în PIB în majoritatea ţărilor. Cheltuielile publice privind serviciile de stat cu destinaţie generală, menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională în Republica Moldova au variat între 233 şi 661 milioane lei. Doar această categorie de cheltuieli au o tendinţă stabilă de creştere mai ales ca valoarea nominală. Chiar şi în expresie reală, aceste cheltuieli au depăşit în fiece an nivelul atins în anul 1995, dacă ne referim la perioada luată ca bază de analiză. Ponderea cheltuielilor privind serviciile de stat cu destinaţie generală constituie de la 9% la 15% din totalul cheltuielilor bugetului

consolidat, şi această pondere e în permanentă creştere. Cheltuielile respective au o pondere însemnată şi în PIB, variind de la 4% la 6%.Totuşi în cazul acestei grupe de cheltuieli s-ar putea de redus într-o măsură oarecare nivelul lor, dat fiind faptul că acestea sunt cheltuielile neproductive.Cheltuielile militare se fac pentru întreţinerea armatelor, desfăşurarea acţiunilor militare, pentru acţiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul militar, efectuarea evenimentelor în scop militar, întreţinerea armatei, lichidarea consecinţelor conflictelor, pentru dotarea cu armament şi tehnică de lucru.Cheltuielile privind apărarea, pentru dominarea economică a altor popoare, menţinerea influenţei politice formează cheltuielile-militare, care au un caracter neproductiv. Ele se suportă din resurse financiare publice, sunt finanţate din bugetul de stat, sau din blocurile şi alianţele militare internaţionale.Cheltuielile militare se împart:- cheltuieli militare directe, care includ procurarea de armament şi tehnică, întreţinerea armatei, flotei maritime şi aeriene;- cheltuieli militare indirecte, care includ lichidarea urmărilor războaielor, plăţile aferente datoriilor militare, plăţile pensiilor, pentru invalizii de război, orfani şi văduve;- cheltuieli pentru finanţarea cercetărilor ştiinţifice şi pentru perfecţionarea tehnicii.Dinamica cheltuielilor militareÎn perioada războiului aceste cheltuieli sunt mai mari, însă în ultimii 30 ani nivelul cheltuielilor militare a crescut din cauza creşterii preţurilor precum şi din motive politice. Ponderea cheltuielilor militare în PIB în ţările dezvoltate şi în ţările în curs de dezvoltare alcătuieşte de la 1,6% - 6,1%. Ponderea lor în cheltuielile publice totale în ţările dezvoltate – de la 3%-16%, iar în ţările în curs de dezvoltare de la 10-18%.

Caracteristica cheltuielilor militare.În unele ţări producţia militară alcătuieşte de la 45% - 80% din totalul producţiei anumitor ramuri (SUA, Franţa, Marea Britanie) în produsele electronice, nave, mijloace de telecomunicaţii. Numărul persoanelor ocupate în sectorul militar este enorm, aproximativ 4% din forţa de muncă ocupată. Este substanţial şi numărul persoanelor ocupate şi în dezvoltarea cercetărilor destinate scopurilor militare. În SUA în aeronautică sunt ocupaţi din populaţie 65%, în construcţie 85% din cei ocupaţi în cadrul cercetărilor ştiinţifice.Consecinţele economice şi sociale ale cheltuielilor militare.1. amplifică risipa de materiale şi limitează posibilităţile de reproducţie lărgită;2. cresc cheltuielile militare ce duc la scăderea ritmurilor creşterii economice;deturnarea forţei de muncă care ar putea fi folosită în alte domenii.

14. Sistemul resurselor financiare publice: conţinutul economic al resurselor financiare publice, clasificarea acestora.Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni. Din ele fac parte resurse materiale, umane, informaţionale şi financiare.Un rol deosebit de important au resursele financiare.Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură.

Volumul resurselor financiare ale societăţii depinde, în principiu, de doi factori:1. de mărimea produsului intern brut (PIB);2. de posibilitatea procurării unor resurse financiare externe (împrumuturi, ajutoare, donaţii etc.).

Distingem următoarele resurse financiare ale societăţii sau naţiunii:• resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice;• resursele întreprinderilor publice şi private;• resursele organismelor fără scop lucrativ;• resursele populaţiei.

Cea mai puternică influenţă asupra nivelului resurselor financiare ale societăţii o au factorii:1. volumul şi structura producţiei;2. nivelul preţurilor;3. raportul dintre formarea brută de capital şi consum. Resursele financiare publice includ:• resurse financiare ale administraţiei de stat centrale;• resursele administraţiei de stat locale;• resursele întreprinderii publice;• resursele asigurărilor sociale de stat Fiecărui component îi corespunde o anumită structură:1. Resursele administraţiei de stat centrale cuprind:a) impozite şi taxele;b) veniturile nefiscale;c) împrumuturile;d) alte resurse cu caracter obligatoriu.2. Resursele administraţiei de stat locale includ:a) defalcările din veniturile regularizate centrale;b) impozitele şi taxele locale;c) veniturile nefiscale cu caracter local;d) transferurile primite de la administraţia de stat;e) împrumuturile;f) alte resurse.3. Resursele întreprinderilor publice:a) resurse proprii;b) resurse primite de la buget;c) resurse procurate pe piaţa capitalului de împrumut.

4. Resursele asigurărilor sociale de stat provin din cotizaţiile pentru asigurările sociale şi din alocaţiile de la bugetul de stat.Nivelul resurselor financiare publice depind în primul rând de mărimea cheltuielilor publice, precum şi de condiţiile conjuncturale.Resursele financiare pot fi clasificate după mai multe criterii:

I. Din punct de vedere al conţinutului economic, principalele categorii de resurse financiare publice sunt:

1. Prelevările cu caracter obligatoriu. Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie veniturile cu caracter fiscal. Această parte de venituri a resurselor financiare are caracter limitat şi după volum de cele mai multe ori este insuficientă.

2. Resursele de trezorerie care constau din împrumuturi pe termen scurt (până la un an) contracte de stat prin emisiunea unor bonuri de tezaur. Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, deoarece retragerea din circulaţie a bonurilor de tezaur echivalează cu restituirea sumelor împrumutate de stat de la tezaurul public pe termen scurt.

3. Resursele provenite din împrumuturi reprezintă datoria publică pe termen mediu (de 2-5 ani) şi lung (peste 5ani). În prezent împrumuturile publice au devenit un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare.

4. Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire este posibilă, dar în acelaşi timp are efecte negative. Pe de o parte, apar efecte inflaţioniste ce duc la sporirea resurselor financiare: cresc încasările din impozite pe venit, precum şi din impozite indirecte, în special cele din valoarea adăugată (T.V.A.). Pe de altă parte, inflaţia determină diminuarea relativă a obligaţiunilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce priveşte datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii la împrumuturile de stat este mai mică decât nivelul creşterii anuale a preţurilor exprimate în procente.

15. Structura resurselor financiare publice, tendinţe în evoluţia resurselor financiare publice în Republica Moldova.Structura resurselor financiare publice diferă de la o ţară la alta, iar în evoluţia istorică a acestora s-au înregistrat numeroase modificări. În continuare vom prezenta această structură pe baza următoarelor criterii: a) din punct de vedere al conţinutului economic; b) din punct de vedere al structurii organizatorice a statelor; c) prin prisma bugetului general consolidat; d) în funcţie de ritmicitatea încasarilor la buget; e) în funcţie de provenienţă. Structura resurselor financiare privită prin prisma bugetului general (central) consolidat, include: 1. resursele financiare ale bugetului de stat, din care fac parte: a) veniturile curente (impozite, taxe, contribuţii, venituri nefiscale), care:• deţin ponderea cea mai mare în formarea bugetului public; • se încasează pe baza unor prevederi legale care au o valabilitate mare în timp; • în funcţie de natura lor, acestea se împart în venituri fiscale şi venituri nefiscale. b) venituri din capital, care: • deţin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare; • au o provenienţă obiectivă, rezultată din valorificarea prin vânzare a unei părţi din avuţia naţională aflată în patrimoniul public; • se concretizează în: • veniturile obţinute prin valorificarea unor bunuri ale statului (cum ar fi cele obţinute din vânzarea locuinţelor); • veniturile obţinute din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice (echipamente de birotică, mobilier, materiale de construcţie rezultate din demolări, mijloace de transport etc.); • veniturile obţinute din valorificarea unei părţi a stocurilor aflate în rezerva de stat şi de mobilizare. 2. resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat, care provin din contribuţiile pentru asigurările sociale şi din alte surse care alimentează asigurările sociale de stat. 3. resursele financiare cu destinaţie specială, care constau, în general, din contribuţiile care alimentează fondurile speciale constituite la nivel central. 4. resursele financiare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale cum sunt: • impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter local; • cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; • transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat; • alte venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.

În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice se grupează în: 1. resurse ordinare (curente): • sunt cele considerate normale, fireşti pentru constituirea bugetului public; • se încasează la buget cu o anumită regularitate, în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar; În această categorie se includ: • veniturile fiscale; • contribuţiile pentru asigurările sociale de stat; • contribuţiile care alimentează fondurile speciale; • veniturile nefiscale. 2. resurse extraordinare (întâmplătoare sau incidentale): • sunt cele la care statul recurge în situaţii excepţionale, respectiv când resursele curente nu acoperă cheltuielile publice; În această categorie se includ: • împrumuturile de stat interne şi externe; • transferurile, ajutoarele şi donaţiile primite din străinătate; • unele rezultate din lichidarea participaţiilor de capital în străinătate; • sumele rezultate din valorificarea peste graniţă a bunurilor statului; • emisiunea monetară fără acoperire în economia reală. În funcţie de provenienţa lor, resursele financiare publice se grupează în: 1) resurse de provenienţă internă, reprezentate de:- venituri de la unităţile economice cu capital de stat, privat, mixt şi cooperatist; - venituri de la instituţiile publice şi private; - venituri de la populaţie (menaje), - care se încasează la bugetele corespunzătoare sub formă de impozite, taxe, contribuţii, venituri nefiscale, împrumuturi publice interne. 2) resurse de provenienţă externă, care apar, în principal, sub formă de: • împrumuturi de stat contractate la instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, BERD ş.a.); • împrumuturi de stat contractate la guvernele altor ţări; • împrumuturi de stat contractate la bănci cu sediul în alte ţări; • împrumuturi de stat contractate de la deţinători străini, particulari de capitaluri băneşti; • dobânzi percepute pentru creditele externe acordate, precum şi ratele scadente la aceste credite, care se încasează la buget în anul curent; • ajutoare financiare şi donaţii primite din străinătate. Un criteriu de grupare a resurselor publice îl constituie structura organizatorică a statelor pe baza căruia distingem: 1. în statele de tip unitar: • resurse publice ale bugetului central; • resurse publice ale bugetelor locale; • resurse mobilizate pe linia asigurărilor sociale, reprezentate în bugetul central consolidat. 2. în statele de tip federal: • resurse publice ale bugetului federal; • resurse publice ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federaţiei; • resurse publice ale bugetelor locale.

consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat şi a celui public. În teoria financiară este explicată noţiunea de restricţie sau constrângere bugetară, care derivă din caracterul limitat al resurselor. La un nivel dat al resurselor se pune problema alocării acestora pentru producţia celor două sectoare. În toate ţările se manifestă o cerere sporită de resurse financiare generată de creşterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluţiei produsului intern brut. Însă satisfacerea cererii de resurse financiare publice este influenţată de un ansamblu de factori, cum sunt: • factori economici, care imprimă o anumită evoluţie produsului intern brut, ceea ce poate determina creşterea veniturilor impozabile; • factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de educaţie, sănătate, protecţie şi asigurări sociale etc.; • factori demografici, care pot influenţa, în anumite condiţii, atât numărul populaţiei active, cât şi creşterea numărului contribuabililor; • factori monetari (masa monetară, creditul, dobânda), care îşi transmit influenţa prin preţ, respectiv creşterea preţurilor accentuează fenomenele inflaţioniste, care la rândul lor generează sporirea resurselor din impozite şi taxe; • factori politici şi militari, care prin măsurile de politică economică, socială şi financiară pe care le implică, pot avea ca efect creşterea producţiei şi a veniturilor, a contribuţiilor pentru asigurările sociale, a fiscalităţii, presiuni asupra bugetului general consolidat, influenţând, în acelaşi timp, nivelul resurselor financiare publice; • factori de natură financiară, care sintetizează influenţa factorilor prezentaţi anterior, prin dimensiunea cheltuielilor publice. Resursele financiare publice provenite prin repartizarea PIB sunt cele mai importante şi se realizează în mod curent (obişnuit), dar, uneori, ele nu acoperă integral nevoile de finanţat, ceea ce determină apelul la alt tip de resurse, numite extraordinare, utilizabile în mod excepţional.

16. Conținutul și caracteristica impozitelor directe.În decursul timpului, impozitele directe au evoluat o dată cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activităţi, pe venituri sau pe averi. Fiind individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere. Deşi s-au practicat şi în orânduirile precapitaliste, o diversificare şi extindere mai mari au cunoscut abia în capitalism. În primele decenii ale secolului al XX-lea, impozitele aşezate pe obiecte, materiale şi genuri de activităţi (adică impozitele de tip real) au fost înlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de tip personal. Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorită creşterii continue a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât s-a recurs şi la impunerea indirectă. Impozitele directe se stabilesc niminal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de venit sau averea acestora, pe baza cotelor de impunere prevăzute de lege. Aceste impozite se încasează direct de la contribuabili la anumite termene, sunt mai echitabile şi deci mai de preferat decît impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii deferitelor mărfuri şi servicii, de regulă, nu ştiu cu anticipaţie cînd şi mai ales cît vor plăti statului, sub forma taxelor de consumaţie şi a altor impozite indirecte. Pentru aceste impozite este caracteristic faptul că subiectul şi suportatorul impozitului este una şi aceeaş persoană, cu toate că aceste elemente uneori nu

coincid. În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor, impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi impozite personale.

17. Conținutul și caracteristica impozitelor indirecte.Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi normativ asupra contribuabililor.Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria celor impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situaţia personală a acestora. Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale asupra valorii mărfurilor vândute şi a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de impozite nu asigură o repartiţie echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de mărimea veniturilor obţinute de consumatori, cota de aplicare a impozitelor este unică. Însă raportat la întregul venit de care dispune cumpărătorul, impozitul indirect capătă un caracter regresiv. Astfel, cu cît o persoană beneficiază de venituri mai mici, cu atât suportă mai greu sarcina fiscală a impozitelor indirecte. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a consumatorilor, prin urmare, şi nivelul de trai al populaţiei. Din categoria impozitelor indirecte fac parte: taxele de consumaţie, monopolurile fiscale, taxele vamale, alte taxe prevăzute de lege.

18. Sistem bugetar: concept şi tipuri. Principii bugetare.sistemul bugetar al Republicii Moldovei (denumit şi buget public naţional) include:1. Bugetul de stat;2. Bugetele unităţilor administrativ- teritoriale;3. Bugetul asigurărilor sociale de stat;4. Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.Bugetul de stat este definit ca totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare pentru implimentarea obiectivelor şi strategiilor Guvernului. Veniturile bugetului de stat includ:• Venituri curente. Din acestea fac parte veniturile fiscale (impozitele directe-impozite pe venit, impozite pe proprietate; impozitele indirecte-taxa pe valoare adaugată, taxele rutiere speciale, accizele) şi încasări nefiscale provenite din activitatea de antreprenoriat şi proprietate, taxele şi plăţile administrative, încasările neidentificate;• Venituri din operaţiuni de capital şi din transferuri de capital (venituri din privatizarea întreprinderilor de stat şi a fondurilor fixe, încasări din vînzarea patrimoniului de stat, a terenurilor şi a activelor nemateriale);• GranturiBugetele unităţilor administrativ-teritoriale includ bugetele satelor, oraşelor, raioanelor, bugetele unităţilor teritorial-autohtone cu statut juridic special, bugetele municipiilor Chişinău şi Bălţi. Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale includ: • venituri proprii, care se formează din impozitele şi taxele locale prevăzute de fiecare teritoriu în parte;• încasări de mijloace speciale obţinute din executarea lucrărilor, prestarea serviciilor şi alte activităţi desfăşurate contra plată de instituţiile publice finanţate de la buget;• defalcări de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale stabilite;• transferuri de la bugetul de stat la bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale autohtone cu statut juridic special, bugetul municipal Bălţi şi bugetul municipal Chişinău şi transferurile de la acestea la bugetele locale;• defalcări de impozitul pe bunuri imobiliare, conform normativelor procentuale.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este definit ca totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor sistemului naţional de asigurări sociale.În teoria şi practica finanţelor publice sunt recunoscute şi aplicate urmatoarele principii bugetare: anualitatea, unitatea, universalitatea, echilibrarea bugetului de stat, specializarea şi publicitatea bugetului de stat. Conform principiului anualităţii bugetul de stat se elaborează pentru o perioadă de timp limitat, la douăsprezece luni consecutive, pentru care se elaborează, se adoptă, se execută şi se raportează bugetului statului. Principiul unităţii afirmă că bugetul trebuie să conţină toate veniturile şi cheltuielile statului. Principiu universalităţii afirmă că toate cheltuielile şi toate veniturile figurează în buget în scopul reflectării integrale a operaţiunilor. Conform Principiului specializării, autoritatea de a efectua cheltuielile nu este globală, ci detaliată pe categorii de credite, ceea ce presupune că acestea să fie repartizate în categorii omogene şi ca guvernul să respecte această repartiţie în execuţia bugetară. Acest principiu este însoţit şi de unele excepţii:a) transferul de credite care nu modifică natura cheltuielii, ci determină serviciul care va trebui realizat;b) viramente de credite care conduc la modificarea naturii cheltuielii, care vortrebui supuse unei autorizări superioare;c) credite globale destinate a face faţă cheltuielilor imprevizibile, accidentale sau eventuale, precum şi unor cheltuieli a căror repartiţie nu poate fi determinată în momentul în care sunt votate, credite ce vor fi repartizate în cursul anului în funcţie de nevoile concrete. Cerinţa principală a Principiului echilibrului bugetar o constituie acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile ordinare ale bugetului statului. Potrivit Principiului publicităţii, bugetul de stat trebuie adus la conştiinţa opiniei publice. Cu toate că, de fapt, legea cu privire la bugetul de stat şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar aprobate de Parlament sunt date publicităţii, redactarea acestora într-un limbaj de strictă specializare, volumul mare de anexe şi indicatori etc. fac nerealizabil acest principiu pentru mulţi cetăţeni.

19. Procesul bugetar: concept, trăsături caracteristice, fazele procesului bugetar.Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblu de activităţi şi operaţiuni, integrate coerent şi convergent orientate, derulate stadial ăi cuprinzînd: 1. elaborarea proiectului de buget;2. adoptarea proiectului de buget;3. execuţia bugetului;4. încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;5. controlul bugetar.Procesul bugetar prezintă anumite trăsături:a. este un proces de decizie care constă în alocarea resurselor necesare finanţării obiectivelor vizate, avînd utilitate publică;b. este predominant politic, întrucît deciziile privind alocarea resurselor bugetare mobilizate nu sunt determinate de forţele pieţii, ci de cetăţeni. În consecinţă, decizia finală, concretizată în legea bugetară anuală, este adoptată prin mecanismul reprezentării şi al votului;c. are un caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin participarea unui numar mare de subiecţi, de natură diferită, fiecare cu interesele, nevoile şi posibilităţile sale(instituţii publice, administraţii publice, organizaţii publice şi sindicale);d. are un caracter ciclic, realizindu-se succesiv şi după un calendar riguros, potrivit cerinţelor principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare;

e. este strict reglementat, deoarece în derularea sa se impune respectarea legislaţiei în domeniu şi a normelor metodologice elaborate în acest scop de către Ministerul Finanţelor. Procesul bugetar în Republica Moldova este reglementat prin legea 847-XIII din 24.05.1996, care defineşte în articolul 3, procesul bugetar ca ”procesul care începe cu elaborarea bugetului şi se termină cu aprobarea dării de seamă despre executarea lui pentru anul bugetar respectiv. Anul bugetar pe teritoriul Republicii Moldova începe la 1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie al fiecărui an”.Principalii participanţi la procesul bugetar sunt:1) Ministerul Finanţelor – elaborează pentru Guvern proiectul bugetului de stat în baza proiectelor bugetelor locale. El are sarcina de a comunica executorilor principali limitele de cheltuieli stabilite în baza politicii financiare a Guvernului, în vederea definitivării proiectelor de buget. Sarcina principală a Ministerului Finanţelor este ca pe baza proiectelor de buget să întocmească proiectul bugetului de stat pe care să-l depună la Guvern.2) Guvernul,dupa ce îşi însuşeşte proiectul bugetului de stat elaborat de Ministerul Finanţelor, îl supune spre aprobare Parlamentului, însoţit de un raport privind situaţia economico-financiară a ţării şi proiecţia acesteia pentru anul viitor.3) Parlamentul – aprobă bugetul de stat pe ansamblu, pe capitole, pe articole şi pe executorii principali de buget. Legislatorul încearcă de mai multe ori să majoreze cheltuielile publice. Motivaţia constă în faptul că parlamentarii sunt conştienţi că alegerile viitoare vor depinde de abilitatea de care dau dovadă pentru furnizarea de servicii publice, de realizarea unor programe şi cercetarea numărului de locuri de muncă în circumscripţiile pe care le reprezintă.4) Cetăţenii, care în procesul bugetar pot să voteze prin referendum limitarea veniturilor fiscale, să respingă anumite forme de fiscalitate sau să ceară echilibrul bugetar. Ei pot să-şi exprime opiniile cu ocazia alegerilor.Elaborarea principalelor decizii bugetare se realizează la nivelul Guvernului, al organismului său specializat – Ministerul Finanţelor, adoptarea proiectului de buget de către Parlament, constituind un compromis în favoarea Executivului.Pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanţelor poate solicita orice informaţie adiţională ce este asigurată în mod obligatoriu de către autoritaţile publice. Ministerul Finanţelor, în baza propunerilor de buget ale autorităţilor publice, elaborează proiectul bugetului de stat bazat pe: a) Scopurile bugetului de stat;b) Sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor;c) Propunerile de cheltuieli detaliate ale autorităţilor publice;d) Propunerile de venituri ale autorităţilor administraţiei publice locale;e) Propunerile privind finanţarea deficitului bugetar;f) Propunerile privind utilizarea excedentului bugetar.Ministerul Finanţelor elaborează proiectul legii bugetare anuale, care cuprinde anexele, şi îl prezintă Guvernului împreună cu nota explicativă. În termenul stabilit de Guvern, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor. Pină la 1 octombrie a fiecărui an Guvernul prezintă Parlamentului:a) Proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor şi nota explicativă;b) Lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii bugetare anuale.Adiţional , se prezintă estimările de venituri şi cheltuieli ale bugetului consolidat. Procedura examinării şi adoptării bugetului de stat în Republica Moldova diferă de alte ţări, deoarece, din punct de vedere organizatoric, Parlamentul este unicameral, spre deosebire de parlamentele bicamerale. Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Comisia Economie, Buget si Finanţe,

care prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Concomitent, proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea de Conturi, care prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Examinarea proiectului legii bugetare anuale se efectueaza în 3 lecturi:I. Examinarea în prima lectura – Parlamentul audiază raportul Guvernului şi coraportul Comisiei Economie, Buget si Finanţe asupra proiectului legii bugetare anuale şi examinează:• Direcţiile principale ale politicii bugetare-fiscale;• Concepţiile de bază ale proiectului.II. Examinarea în a doua lectură – Parlamentul, la prezentarea Comisiei Economie, Buget si Finanţe, examinează:• Veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;• Cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;• Deficitul sau excedentul bugetar.III. Examinarea în a treia lectura – Parlamentul, la prezentarea Comisiei Economie, Buget si Finanţe:• Examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;• Stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;• Examinează alte detalieri din legea bugetara anuală.Pînă la 5 decembrie a fiecărui an, Parlamentul adoptă legea bugetară anuală, care va fi promulgată de Preşedintele statului, apoi va fi publicată şi va intra în vigoare la 1 ianuarie al următorului an.Dacă legea bugetară anuală nu este adoptată şi publicatş pînă la 31 decembrie, finanţarea cheltuielilor pentru anul curent se efectuează lunar în mărime de a douăsprezecea parte din suma cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar precedent. Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat îi revine Guvernului. În termen de 45 zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor va aproba repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat conform Clasificaţiei bugetare. Executarea de casă a bugetului de stat se efectuează de Ministerul Finanţelor prin Trezoreria de Stat. Dacă în procesul executării bugetului de stat sporeşte nivelul deficitului, Ministerul Finanţelor poate bloca cheltuieli în cuantumul suficient pentru menţinerea nivelului deficitului aprobat prin legea bugetara anuală. Se interzice acoperirea cheltuielilor bugetare prin recurgerea la emisiunea bănească directă sau prin finanţarea directă de către bănci.La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate conturile deschise în decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportul anual. Toate veniturile neîncasate pînă la data respectivă se încasează în contul bugetului pe anul viitor.O etapă principală a procesului bugetar este controlul asupra executării bugetului de stat. Necesitatea acestuia derivă atît din considerente de ordin politic, cît şi din cele de ordin financiar. Controlul bugetar este efectuat de Curtea de Conturi.În funcţie de momentul efectuării sale, controlul bugetar poate fi clasificat:• Control preventiv – cel mai eficient, deoarece prin intermediul său se poate opri derularea operaţiunilor ilegale sau a celor apreciate a fi inoportune şi ineficiente.• Control concomitent – are o eficienţă limitată, dar nu trebuie subestimat, deoarece prin determinarea legalităţii se preîntîmpină iniţierea unor acţiuni similare în viitor.• Control post-operativ – nu mai poate repara ceea ce s-a realizat, dar prin identificarea abaterilor de la lege şi stabilirea persoanelor vinovate se pot institui măsuri de recuperări ale prejudiciilor aduse statului.

20. Datoria publică. Clasificarea datoriei publice. Indicatorii care exprimă gradul de îndatorare a țării.

Statul utilizînd posibilităţile sale pentru atragerea resurselor financiare suplimentare acumulează datorii atît faţă de creditorii externi cît şi interni, ceea ce duce la creşterea datoriei de stat.Datoria de stat – este suma datoriei pentru obligaţiunile emise şi nestinse şi suma datoriilor financiare ale statului faţă de creditorii străini la o anumită dată.Datoria de stat poate fi internă şi externă.Datoria internă a statului presupune obligaţiile Guvernului faţă de persoanele fizice şi juridice. E necesar de a face diferenţă între datoria de stat şi datoria totală a satului. Ultima include nu numai datoria Guvernului dar şi a organelor de conducere ce intră în componenţa statului.Obligaţiile de datorie pot fi sub forma creditelor primite de Guvern, a împrumuturilor de stat sau altor obligaţiuni datorate de guvern.Datoria de stat internă consta din datoriile anilor precedenţi şi a datoriei ce apare din nou.Datoria de stat externă se clasifică după următoarele caracteristici:- după tipuri de credite;- după formele de acordare;- în dependenţă de scopul utilizării;- după condiţiile de acordare;- după termenele de rambursare a datoriei;- după condiţiile de rambursare.În raport cu perioada pentru care se contractează împrumutul, datoria publică se structurează astfel:Datorie flotantă, care include doar împrumuturile pe termen scurt, pe perioade de până la un an, în scopul acoperirii golurilor de casă generate de neconcordanţa, în timp, a veniturilor cu cheltuielile bugetare.Datorie consolidată, care include împrumuturi contractate pe scadenţe mijlocii, lungi şi fără termen, precum şi a celor rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp medii şi lungi.Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprimă cu ajutorul datoriei flotante şi a datoriei consolidate, în vederea aprecierii efortului financiar pe care statul este nevoit să-l facă, în mod curent, pentru rambursarea datoriei scadente şi pentru plata dobânzilor aferente, în cursul unui an. Astfel, cu cât ponderea datoriei publice flotante în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia curentă de resurse financiare menite să acopere serviciul datoriei publice este mai presantă şi invers. La caracterizarea esenţei datoriei de stat se utilizează aşa noţiuni ca datorie capitală şi curentă.Datoria capitală sau cea de bază – este totalitatea tuturor obligaţiilor emise dar neachitate, inclusiv şi procentele de pe ele, care trebuie achitate pentru ele.Sub noţiunea de datorie curentă se înţelege suma cheltuielilor perioadei curente îndreptate spre rambursarea parţială a datoriei de stat, termenul de scadenţă a căreia nu a sosit.Datoria de stat este caracteristica rezultatelor tuturor operaţiunilor de creditare de stat. Mărimea absolută, tempoul de creştere, dinamica creditului de stat sunt indicatori ai nivelului de dezvoltare economică a statului, eficienţa funcţionării structurilor statului.O importanţă deosebită aceşti indicatori prezintă pentru ţările în curs de dezvoltare şi pentru cele care sunt în tranziţie la economia de piaţă. Într-o oarecare măsură mărimea datorie de stat reflectă nivelul efectivităţii de gestiune a sectorului financiar al economiei. Asupra mărimii absolute a datoriei de stat influenţează operaţiunile legate de împrumutarea noilor surse de mijloace băneşti, achitarea procentelor pentru împrumuturile precedente,graficul de rambursare a împrumuturilor anului financiar curent..Principalii indicatori de măsurare a nivelului ponderii datoriei de stat externe sunt:

1) mărimea datoriei externe pentru 1 locuitor în indici comparabili;2) mărimea datoriei externe în procente faţă de P.I.B.;3) mărimea datorie externe care se achită în procente faţă de partea de cheltuieli a bugetului anului curent;4) termenul pentru care este acordat împrumutul extern.La determinarea limitelor datoriei de stat, incluse în proiectul bugetului de stat, Ministerul Finanţelor ţine cont de factori legaţi de datoria de stat:- necesitatea finanţării deficitului bugetar;- necesitatea de refinanţare a datoriei de stat interne;- prognoza următorilor indicatori macroeconomici:a) raportul datorie de stat şi P.I.B.;b) raportul cheltuielilor de deservire a datorie de stat şi P.I.B.;c) împrumuturile, primite în sistemul bancar, inclusiv în BNM sub garanţia hîrtiilor de valoare de stat;d) împrumuturile interne pe termen scurt;În cazul determinării limitelor garanţiilor de stat Ministerul Finanţelor ţine cont de toţi factorii legaţi de acestea prevăzute de legislaţie.Datoria publică poate fi o povară, deoarece pe termen lung acoperirea acesteia ar pute solicita cote de impozitare mai ridicate. Dacă aceste cote de impozitare au efecte negative asupra muncii prestate de indivizi, atunci producţia reală va fi redusă.Datorai publică se stabileşte şi se gestionează în mod distinct pe cele două forme ale ei:- datoria publică internă;- datoria publică externă.În cazul datorie externe se stabileşte aparte serviciul datoriei externe care include toate plăţile exigibile ce provin din datoria publică şi privată externă, garantată de către stat.Consecinţa cea mai serioasă a unei datorii publice de proporţii este înlocuirea capitalului din patrimoniul privat al naţiunii. Această consecinţă determină reducerea creşterii economice şi diminuarea viitoare a nivelului de viaţă.