finanțarea mobilității studenților în cadrul ue · pdf filecuvinte – cheie:...
TRANSCRIPT
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
115
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
Dumitrașcu Raul
Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, anul III Academia de Studii Economice din București
Coordonatorul lucrării
Prof.univ.dr. Moșteanu Tatiana
Rezumat. Evolutia statelor europene are nevoi si efecte in educatie, o privire asupra
sistemelor europene de invatamant superior, abordarile sectorului privat, a guvernelor
europene fata de educatia tertiara si migratia oamenilor catre tari cu diferite programe de
studiu reprezinta semne care prefateaza un mecanism complex cu potential in cadrul Uniunii
Europene: sistemul de invatamant superior. Diferitele propuneri europene de finantare a
educatiei migrantilor, ajuta la conturarea unui trend european si statuarea unei solutii
europene ce ar putea fi adresata intregii Uniuni. Scopul acestei lucrari este de a pune
reflectorul pe o tema de actualitate in randul multor centre universitare.
Cuvinte – cheie: sistem de invatamant; migratie; principii de finantare; Uniunea Europeana;
sector privat.
Clasificare JEL: F22; H29; I22.
Clasificare REL: 4B.
1.Introducere
Evoluţia construcţiei Europene pe lângă uniunea politică, juridică, economică şi
militară va trebui realizată prin dezvoltarea unei identităţi comune, în rândul popoarelor
participante la acestă Uniune. Eşecul adoptării unei Constituţii a Uniunii Europene, eşecul
multiculturalismului, rasismul, actualele critici aduse proiectului european îşi au şi rădăcina în
inactivitatea autorităţilor Uniunii de a încuraja inter-relaţionări între cetăţenii statelor membre,
precum nici dezvoltarea unei identităţi europene comune.
Un mod concret de a dezvolta identităţi, familii europene, visul european este
reprezentat de încurajarea unei mobilităţi a cetăţenilor europeni, iar aici vreau să fac referire la
segmentul cel mai dinamic al populaţiei europene, tinerii.
Diversitatea statelor europene oferă nenumărate motive de a lucra, vizita şi studia în
locaţii diferite. Statele membre, autorităţile europene trebuie să valorifice fiecare atuu pe care
popoarele îl au în scopul de a realiza o coeziune umană şi o apropiere reală între europeni.
Înainte de a aborda tema centrală a lucrării de faţă, vreau să menţionez anumite
subiecte des întâlnite în rândul pragmaticilor europeni: statele europene trebuie să devină un
stat puternic, mare datorită globalizării şi din cauza evoluţiei geopolitice, mai ales prin
dezvoltarea statelor din Asia si America Latină.
Nu cred că statele europene trebuie să se unească din cauza globalizării, prin urmare să
realizeze un transfer de valori regionale între ele, ca urmare a unui trend actual, din care să
rezulte un mix cultural. Precum, nu cred nici în motivul competiţiei cu ceilalţi poli geopolitici,
Dumitrașcu Raul
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
116
USA, Rusia, statele asiatice, statele sud americane, Australia. Aceste cauze dacă vor sta la
baza Uniunii vor dispărea, odată cu ele şi Uniunea.
Sunt teorii acceptabile şi reale, însă vreau să cred că uniunea statelor europene se va
realiza din dorinţa acestora de a fi împreună, dintr-un crez comun, bazat pe valori şi principii
adânci în rândul societăţilor UE.
Creativitatea, inovaţia, evoluţia sunt cuvinte asociate, în general, educaţiei. Dinamica
tinerilor şi creativitatea educaţiei sunt atribute valoroase ce merită dezvoltate, mai ales în
scopul întăririi Europei.
SUA, Japonia şi China, Coreea de Sud (în ultimii ani) sunt state care au investit masiv
in educaţie, au apreciat câştigul real pe care economiile lor îl pot avea de pe urma rezultatelor
acestui motor al societăţii. Aici aş aminti de migrarea masivă a „creierelor” din Europa către
America de Nord, pentru a exemplifica interesul faţă de creativitate şi inovare, dar mai ales
pentru potenţialul uman.
Statele Unite au cea mai puternică economie şi cel mai puternic sistem de învăţământ,
aceste lucruri nu sunt întâmplătoare, în fiecare an importante sume de bani publici şi bani
privaţi sunt direcţionaţi catre universităţile şi centrele de cercetare americane.
Agenda Europa 2020 prevede ca 3% din PIB-ul UE să fie investit în cercetare şi
dezvoltare, precum „creşterea calităţii şi a atractivităţii internaţionale a sistemului european de
învăţământ superior, prin promovarea mobilităţii studenţilor şi a tinerilor profesionişti”1,
aceste obiective au implicaţii economice, dar mai ales sociale şi culturale.
Uniunea Europeană a creat diferite instrumente prin care cetăţenii ei să interacţioneze,
fie linii de finanţare, fie programe specifice: Erasmus, Leonardo etc. Această abordare, alături
de necesitatea unei Europe a cunoaşterii, au condus la Procesul Bologna2, un proiect început
în graniţele Uniunii dar care s-a răspândit din 1999 până azi în 47 de state. La de-a opta ediție
a Conferinței Ministeriale a Procesului Bologna, împreună cu cea de-a treia ediție a Bologna
Policy Forum, care au avut loc în Bucureşti (2012), au fost 500 de participanţi din aproape 80
de state, precum şi prezenţi miniştrii responsabili cu învăţământul superior din 47 de state,
membre ale Procesului Bologna3.
Brandul „Bologna” în educaţie, nu neapărat în cercetare, este cel mai puternic proiect
european care atrage state de pe toate continentele şi reprezintă un model de urmat. Europa
poate folosi ideile sale într-o dezvoltare inteligentă, în era globalizării.
Subliniez aceste fapte pentru a combate o atitudine prezentă în rândul chiar al
universitarilor, potrivit căreia Sistemul European de Învăţământ Superior („Procesul
Bologna”) ar merge într-o direcţie greşită tocmai datorită unui proiect comun al statelor
europene.
Prin urmare, lucrarea de faţă nu are scopul de a analiza oportunitatea sau eficienţa
finanţării studenţilor mobili, ci doar posibilităţile de a realiza acest lucru.
În paginile următoare voi încerca să descriu cum sunt finanţate Sistemele Europene de
Învăţământ Superior, apoi voi prezenta migraţia studenţilor şi cateva evoluţii din ultimele
decenii, spre a ajunge la cateva soluţii care să contureze un sistem european sau instrumente
de finanţare a studenţilor comunitari mobili.
2. Instituțiile de învățământ: particularități și surse de finanțare
Finanțarea reprezintă un cumul de instrumente prin care pot fi atinse anumite scopuri
sau chiar politici publice, în cazul statului. Când ne referim la finanțarea din fonduri publice a
unui sistem de educație aceasta presupune anumite condiții de eficiență, accesibilitate
1 http://ec.europa.eu/romania/news/strategie_economica_europa_ro.htm , strategia Europa 2020 2 http://www.bologna.ro/a/upfolders/bologna99.pdf , Declaraţia Bologna, 1999 3 http://bologna-bucharest2012.ehea.info/Raport%20al%20Conferintei%20Ministeriale%20si%20Bologna%20Policy%20Forum.pdf
Raportul Conferintei Ministeriale a Procesului Bologna, Bucuresti, 2012
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
117
(caracteristici ale bunurilor publice), un sistem de stimuli (oferirea de fonduri pentru cercetare,
premierea unor performeri) si mai ales, realizarea unui rezultat maximal cu un numar de
resurse limitate. Fie că e cazul unui sistem privat sau public, finanțarea nu reprezintă un
rezultat în sine, ci stabilește o conduită, o viziune, un standard ce trebuie atins de către
entitatea ce va fi finanțată.
Nimeni nu dă bani pentru un lucru și apoi nu se interesează de realizări.
Atât în România, cât și în cazul celorlalte spații de învățământ superior, finanțarea
instituțiilor de învățământ superior presupune o dilemă atât pentru finanțator, cât și pentru
beneficiar:
Câtă autonomie și monitorizare este necesară instituțiilor de învățământ superior
pentru atingerea unor așteptări firești, și aici reprezintă interesul tuturor (stakeholders +
finanțator) față de modul și direcția în care IÎS alege să utilizeze resursele de care dispune.
Care este raportul de responsabilități între stat și universitate? fapt ce ține de
guvernanța universitară.
Prin urmare, este clar că finanțarea nu este o realizare în sine, ci reprezintă un cumul
de instrumente prin care guvernul poate să atingă anumite obiective. Pe lângă acordarea
banilor, statul mai are la îndemână și alte modalități prin care poate să influențeze sistemul
educațional, acestea sunt4:
Cadrul legislativ (reglementări, legi);
Finanțarea (taxe, grant-uri);
Producția publică (furnizarea unui bun public de către guvern);
Comunicarea (informații, puterea de influență).
Acordarea de resurse bănăști reprezintă un instrument important atât pentru stat
(consilii de specialitate, ministere), cât și pentru management-ul universitar (rectori, decani,
directori de departamente). Pe de altă parte, reglementarea în cadrul învățământului superior
standardizează calitatea diplomelor de învățământ, acreditarea programelor de studii, numărul
de studenți ce pot fi admiși în cadrul universităților de stat, libertatea universităților de a
încasa taxe și din ce alte activități acestea pot atrage alte resurse.
Reglementarea conduce și către celălalt principiu: dereglementarea. Mai exact, statul
nu are cum să controleze, supervizeze, de exemplu activitatea tuturor actorilor sistemului
educațional, de aceea sunt multe persoane care cer o scădere a intervenției statului, o relaxare
a reglementării.
Complexitatea epocii actuale impune ca societatea, economia să se bazeze pe deciziile
rezultate din piața liberă. Iar principiul ”guvernare mai puțină, guvernanță mai multă” este
susțin de câteva cauze. De aceea încurajarea competiției în rândul universităților este
binevenită, iar reglementarea sistemului de învățământ superior trebuie realizată doar dacă e
necesară.
2.1.Guvernarea universitară
La nivelul Europei nivelul de autonomie individuală pentru instituțiile furnizoare de
învățământ superior diferă foarte mult. Autonomia conține elemente financiare,
organizaționale, de personal și autonomia academică care trebuiesc privire sperat.
În unul din studiile realizate de Asociația Europeană a Universităților (EUA -
Estermann & Nokkola, 2009) este aratată diversitateea în cadrul condițiilor, reglementărilor și
implementarea procesului de guvernanță a universităților europene, din care vom aminti
câteva concluzii legate de autonomia financiară:
4 Jongbloed, B. (2004). Regulation and competition in higher education. In: Teixeira, Jongbloed, Dill & Amaral (Eds.), Markets in Higher
Education. Rhetoric or Reality?
Dumitrașcu Raul
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
118
- limita până la care universitățile pot păstra din finanțarea guvernamentală;
- dreptul universităților de a stabili taxe de studii;
- dreptul universităților de a împrumuta bani pe piața de capital;
- dreptul universităților de a învesti în produse financiare;
- dreptul universităților de a emite acțiuni și obligațiuni;
- dreptul universităților de a deține pământul și clădirile pe care le folosesc.
- tipul de finanțare publică acordată universităților de către principala autoritate
finanțatoare.
Finanțarea publică poate fi acordată fie pe anumite categorii de cheltuieli cum ar fi:
predarea, costuri operaționale, activitatea de cercetare, asupra cărora universitatea are
libertatea de a decide cum să distribuie banii, în funcție de nevoile interne, de activitățile
specifice depuse ș.a., sau cazul în care universitatea primește banii cu o destinație precisă
după un planning prealabil de costuri, activități, iar aceasta are o libertate limitată asupra
deciziei de a distribui banii.
Atragerea de resurse financiare din economia privată sau prin taxe de studiu,
reprezintă tot o caracteristică a autonomiei universitare. Universitățile pot să decidă obtținerea
de bani prin prestarea unor diferite servicii de specialitate, din creșterea gradului de eficiență a
activităților instituției sau prin utilizarea patrimoniului propriu, prin alegerea unor strategii în
funcție de resursele disponibile, de exemplu în modificarea raportului dintre predare și
cercetare. Libertatea de a decide asupra acestui raport este influențată de finanțarea venită de
la bugetul de stat care se adresează unor scopuri precise, prin urmare limitează autonomia și
capacitatea instituției de învățământ în a-și urma propriile strategii.
Potrivit Eurydice (2008) abordările privind finanțarea învățământului superior în
Europa se concentrează în jurul a cătorva subiecte:
- creșterea finanțării bugetare cu privire la învățământul superior;
- autonomia universităților în a decide gospodării resursele financiare;
- realizarea unei legături directe între rezultate și finanțarea publică alocată;
- diversificarea surselor de finanțare alături de încurajarea parteneriatelor cu mediul privat,
instituții de cercetare, autorități regionale.
Tabel 1 Limitele autonomiei universitare
Tip de finanțare
Finanțare pe obiective BG, CY, GR, LV, LT, RS, TR
Finanțare pe ciclu de învățământ AT, BE, HR, CZ, DK, EE, FI , FR, HU, IS, IE, IT,
LU, MT, NL, NO, PL , PT, RO, SK, SI, ES, SE,
CH, UK
Libertatea de a păstra potențialul surplus din finanțarea publică
Universitățile pot păstra surplus de finanțare publică AT, BE, BG, HR, CZ, DK, EE, FI , FR, GR, HU,
IS, IE, IT, LU, MT, NL, NO, PL , SK, SI, ES, SE,
CH, UK
Universitățile nu pot păstra surplus de finanțare
publică
CY, LV, LT, PT, RO, RS, TR
Libertatea de a stabili taxele de studiu
Fără taxe de studiu AT, CZ, DK, FI, IS,
MT, NO, SK, SE, CY *, GR *,
Scotland*, SI*
Guvernul decide taxele de studiu BE fr, BG, FR, IE, NL, SI, Spain, CH, TR
Universitățile stabilesc taxele de studiu până în limita
stabilită de autorități
IT, PT, UK: England*
Universitățile stabilesc taxele de studiu Croatia, ES, GR, HU, LV, LU,
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
119
PO, RO, SE, UK
Taxe stabilite în baza unei cooperări dintre
universitate și autoritățile publice
CY, BE nl, LT
Universitățile pot împrumuta bani AT, BE nl, BE fr, HR, CY, CZ, DK, EE, FR, IE,
IT, LV, LU, NL, NO, PL , RO, RS, SK, ES, SE,
UK
Universitățile nu pot împrumuta bani BG, FI , DE, GR, HU, IS, LT, MT, PT, SI, CH, TR
Libertatea de a atrage resurse financiare din piețele de capital
Universitățile nu pot atrage bani de pe piețele de
capital
BE nl, BG, CY, FI , FR, DE, IE, LT, MT, NL, NO,
PL , PT, RO,
RS, SI, SE, CH, TR
Universitățile pot atrage bani de pe piețele de capital
(în anumite limite)
AT, BE fr, CZ, DK, EE, HU, IT, LV, LU, ES, UK
Dreptul de propietate asupra clădirilor universităților
Universitatea BE fr, HR, CY, CZ, EE, GR, IE, IT, LV, MT, NL,
NO, PL , PT, RO, SI, ES, UK
Autoritățile publice BE nl, BG, DK, HU, LT, LU, RS, TR
Companii publice de real estate AT, FI , DE, SE
Variațiuni FR, IS, SK, CH
Libertatea universităților de a vinde proprietățile imobiliare deținute în propriul patrimoniu
Universitățile pot vinde liber proprietățile aflate în
patrimoniul propriu
BE fr, CZ, EE, IT, NL, ES, CH, UK
Vânzarea de proprietăți imobiliare este condiționată de
acordul autorităților publice
HR, CY, IS, IE, LV, MT, NO, PL , PT, RO, SK, SI
Universitățile nu pot vinde pe cont propriu
proprietățile imobiliare
GR
*situația pentru studenții de licență
Sursa: Estermann & Nokkola (2009).
Figura 1 Surse de venituri și căi de finanțare pentru universități
Sursa: EUA, 2010
Dumitrașcu Raul
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
120
2.2.Cine și cât finanțează sistemul universitar?
Proporția sumelor investite în învățământul superior raportată la PIB reprezintă
interesul unei națiuni către un sector al societății ce poate determina creștere economică,
îmbunătății productivitatea, reduce inegalitatea socială. Proporția totală de resurse financiare
destinate educației în cadrul unei țări este dată de suma opțiunilor exprimate de guvern,
studenți și famiile lor, companii precum și de populația școlară angrenată în sistemul
educațional. (OECD, 2009)
Figura 2 Proporția în PIB a cheltuielilor publice destinate învățământului superior,
2006
Sursa: EUROSTAT - 2006
Imaginea de mai sus ilustrează procentele cheltuielilor publice pentru învățământul
superior raportate la PIB ale statelor europene, precum în USA și Japonia. În medie, țările
UE27 (de astăzi) alocă în cheltuielile bugetare 1,13% din PIB pentru învățământul superior.
Situația de mai sus nu include cheltuielile private cu privire la învățământul superior,
iar dacă le-am lua în calcul diferența dintre membrii UE și Japonia, USA ar fi una
considerabilă.
Figura 3 Cheltuielile anuale pe instituții publice de învățământ per student EUR,
la nivel terțiar (universitar + doctorat)
Sursa: EUROSTAT - 2006
În figura 3, este prezentată în EUR nivelul cheltuielilor publice și private per student
pentru instituțiile publice de învățământ superior. Cheltuielile per student reprezintă o
modalitate de măsurare a costului unitar al învățământului. În medie, țările UE cheltuie 8 388
EUR/student în anul de referință, desigur cu variații destul de mari, de la țară la țară; fapt care
poate observat și din o relație directă între țările înstărite și cheltuielile per student.
Studiile OECD susțin că țările ce au redirecționat mai mult de 2% din PIB către
sistemul universitar (USA, Canada, Korea) au crescut finanțarea din mediul privat. Japonia și
Australia au de asemenea un nivel ridicat al finanțării private. Potrivit publicațiilor OECD,
2009, Canada, Korea, USA au canalizat între 2,5%-2,9% din PIB către sistemul terțiar. Korea,
USA și Chile au printre cele mai mari proporții din PIB ale cheltuielilor destinate sistemului
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
121
universitar (1,4%-1,7% din PIB). US cheltuiele de 3 ori mai mult pe educația terțiară decât
Italia și Slovacia. Iar 19 țări UE ca medie 15% din finanțarea acestei educații este susținută de
resurse private, statele cu cea mai ridicată pondere sunt UK, Portugalia, Italia ( 33%, 31%,
30%)
Tabel 2 Proporția veniturilor pentru un eșantion de universități
Sursa: Bruegel, (Aghion et al., 2008)
Un studiu realizat de think tank-ul Bruegel în rândul a 66 universități europene
prezente în top 500 Shanghai din 2006 cu privire la sursele de venituri ale acestora.
2.3.Clasificarea mecanismului de finanțare
Guvernele sprijină nemijlocit universitățile pentru că învățământul superior oferă atât
beneficii sociale, cât și economice. Desigur finanțarea universităților nu este realizată doar în
scopuri economice, de altfel nici nu a fost determinată vreo legătură între acest tip de
cheltuială bugetară și prosperitatea economică.
Iar pentru clasificarea finanțării vom utiliza două întrebări (Jongbloed & Koelman,
2000):
(1) ce este finanțat de către stat?
(2) cum este finanțat?
Prima situație se adresează principiilor pe care statul le are când alocă finanțare pentru
instituțiile de învățământ superior: sunt fondurile legate de rezultatele educaționale5, rezultate
actuale sau de rezultate proiectate inițial ”indicatori de volum” (output sau input)? A doua
situație face referire la nivelul de orientare al pieței în determinarea finanțării. Cine determină
cursul alocărilor guvernamentale în sistemul universitar, cine conduce sistemul? Pentru a ne
apropia de răspunsuri, ne ajutăm de altele: este finanțat numărul de studenți sau se finanțează
programele de studiu, cercetare planificate, reglementate de autoritățile centrale, sau direcțiile
finanțării sunt date de studenți, firme private, fundații, institute de cercetare? Concurează
universitățile pentru fonduri (studențil programe de cercetare)? Au dreptul de a stabili de a
stabili singure taxele de studiu? Își pot selecta studenții?
Un răspuns se află în dimensionarea gradului de centralizare a sistemlui, când statul
determină finanțarea, fie că decide numărul de studenți pentru diferite programe de studiu sau
când decizia individuală a beneficiarilor sistemului este mai predominantă.
Tipuri de finanțare:
A. Finanțarea planificată
Autoritățile bugetare primesc cereri bazate pe planuri de activități, propuneri de bugete
pentru a aloca bani universităților. Această metodă poartă denumirea de ”finanțare negociată”.
Alocările în acest sistem se fac în baza alocărilor anterioare pentru anumiți indicatori.
5 Proiectul noii metodologii ARACIS din 2011 are numeroase referiri la indicatori de performanță
Dumitrașcu Raul
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
122
Indicatori bugetari distincți sunt negociați de către reprezentanții universităților și
reprezentanții autorităților (minister, consilii de finanțare). Modificarea anuală a fiecărui
indicator este tratată separat, iar discuțiile pornesc de la proiectarea costurilor și investițiilor.
În asemenea situații indicatorii bugetați de regulă se referă la salariile personalului, necesarul
de materiale, întreținerea clădirilor, investițiile. Finanțarea este bazată pe anumiți indicatori
care indică direcții separate de cheltuieli din cadrul bugetului universității. Acești indicatori de
direcție sunt determinați prin utilizarea unor itemi precum cost unitar sau capacitate (numărul
de studenți), numărul de profesori cu un anumit grad științific etc.
B. Finanțarea bazată pe performanță, pe rezultate
O formulă este folosită pentru a acorda fonduri universităților care au rezultate bune în
legătură cu studenții care trec examenele. În funcție de numărul de credite (ponderate cu
numărul cursurilor absolvite) obținute de studenții acestora și o anumită categorie din buget
merge către instituțiile de învățământ. Acest de finanțare este utilizată în Danemarca, unde
alocațiile pentru predare sunt legate de numărul studenților care promovează examenele
(sistemul taximetru), iar în Suedia este utilizat un mix al numărului studenților înscriși și
creditele acestora care determină sumele care vin de la guvern în conturile universităților. În
Olanda, este folosită o formulă alcătuită din numărul studenților boboci și numărul diplomelor
de master acordate pentru a determina alocațiile ce revin fiecărei universități (Jongbloed &
Vossensteyn, 2002). Un alt exemplu este cel al UK, unde cercetarea este finanțată pentru a
determina calitatea cercetării.
C. Finanțarea bazată pe obiective
Acest tip de finanțare este determinat de piață, instituțiile de învățământ sunt invitate
să își prezinte anumite intenții, tendințe pentru a pregăti un anumit tip de absolvenți sau pentru
a realiza anumite activități de cercetare. Sunt alese instituțiile de catre autoritatea de finanțare
care au cel ce mai competitiv preț. În acest mod, universitățile sunt încurajate să concureze cu
alte instituții pentru a oferi educația, pregătirea și cercetarea necesară la nivel național.
Un exemplu este cel al fondurilor de cercetare oferite de consilii de cercetare. În acest
caz, un contract este semnat între agenția finanțatoare și universitate, alături de un acord
ulterior pentru a pregăti anumiți absolvenți pentru nevoi specifice ale pietei muncii, a realiza
anumite rezultate prin cercetare pentru a îmbunătății capacitatea inovativă a țării. În
desfășurarea contractului, agenția finanțatoare se va asigura în obținerea serviciilor pe care le
vrea la un preț rezonabil. Ambele părți vor menționa că vor urmări anumite criterii. Doar daca
sunt îndeplinite criteriile universitatea va primi finanțarea. Acestea pot să urmărească tipuri și
calificări ale studenților admiși în programul instituției de învățământ, limita maximă a taxei
de studiu dacă este este percepută vreuna, și angajamentul asumat de către instituția de
învățământ față de studenții pe care îi are în procesul de instruire și instruire.
D. Finanțarea după cerere
Acest tip de finanțare folosește voucher-ele. Studenții primesc vouchers, care pot fi
tranzacționate pentru servicii educaționale (consum educațional), la o instituție de învățământ
superior prin libera alegere. Pentru universități voucher-ele reprezintă o valoare certă, acestea
pot fi încasate de Ministerul Educației. Fiecarui student îi este oferit un număr limitat de
vouchers reprezentând o anumită valoare care poate fi folosită într-un mod flexibil (pentru o
anumită perioadă de timp și programe de studiu oferite de universități acreditate). În acest
mod, beneficiarul educației este cel care determină sistemul – sistem determinat de cerere.
Studentul decide la ce instituție să se înscrie și ce prrogram să urmeze. Universitățile vor
trebui să tină cont de calitatea predării și furnizarea de cursuri, deoarece programele
neatractive nu vor primi suficienți bani.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
123
Sistemul de voucher poate fi combinat cu un sistem diferențiat de taxe. Instituția de
învățământ superior îi va percepe un anumit procent din costurile cursurilor. Taxele de studiu
pot fi reglementate de către guvern. Perceperea de taxe îi va determina pe studenți să fie mai
atenți cu privire la calitatea serviciilor pe care le primesc din partea universitățiilor.
Astfel, un mix între vouchers și taxe de studiu poate crea un sistem care să răspundă
cererilor individuale ale studenților.
3.Mobilitatea studenților
Mobilitatea studenților este considerată, în zilele noastre, parte integrată a culturii
europene, penru a sprijini pacea, prosperitatea și angajabilitatea în dezvoltarea unei singure
piețe de muncă pentru abosolvenți sau pentru mână de lucru înalt calificată. Mulți consideră
studenții mobili ambasadori ai culturii propriei țări, prin mobilitatea lor aceștia oferă o
imagine pozitivă a poporului de origine în exterior, precum și o bună imagine a țării vizitate
când revine acasă.
Mobilitatea internațională a studentului are legătură cu educația terțiară. Ca definiție
putem folosi pentru studenții mobili următoarele cuvinte:”studenții care au traversat o graniță
naționlă pentru a studia sau urma alte activități legate de studiu, pentru o parte sau mai puțin
de un syllabus sau pentru o anumită perioadă de timp, în țara în care s-au mutat.” (Kelo and
al. – 2006)
Care sunt țările gazdă cu cel mai mare număr de studenți străini?
Potrivit datelor OECD, numărul studenților internaționali a crescut puternic în ultimii
ani. În mai bine de 30 de ani numărul acestora s-a multiplicat de 4 ori, și a ajuns la
aproximativ 3,3 milioane de persoane în 2008.
Figura 4 Cota de piață a țărilor gazdă în mobilitatea internațională a studenților
Sursa: OECD, 2010
Dumitrașcu Raul
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
124
Din acest grafic se observă că aproape 40% din populația studenților mobili se
îndreaptă către țările anglo-saxone și că mai mult de 30% se îndreaptă spre țările UE. Aproape
¾ din totalul studenților mobili sunt concentrate în șaptesprezece țări, acestea sunt din rândul
celor cu cel mai mare PIB/locuitor.
Legat de această observație trebuie mentționată observația potrivit căreia sunt două tipuri
de mobilități: pe verticală, care se referă la fluxul de studenți care vin din țările aflate în curs
de dezvoltare și se duc în cele dezvoltate , și mobilitatea pe orizontală, mai exact cazul în care
studenții se mută între țări cu același nivel de dezvoltare. (Rivza and Teichler -2007)
Tabel 3 Studenții și studenții străini în Europa – 32 de tări în 1998/99, 2002/03 și
2006/2007
Sursa: UOE – studii de diplomă și master – ISCED 5/6
În anul 2006/2007, puțin peste 1,5 milioane de studenți străini au fost înscriși în țările
Europa 32. Această cifră reprezintă mai mult din jumătatea (50.9%) tuturor studenților din
lumea care studiazaă în afara granițelor țării de origine. Menționăm că în regiunea acestor 32
țări europene este o mică parte a lumii, cu mai puțin de 10% din populația globului. Faptul că
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
125
jumătate din populația mondială a studenților străini se află în regiunea Europa 32 este un
semn clar al popularității de care se bucură sistemul european de învățământ superior.
Anumite economii emergente (precum India sau China) erau în 1998/99 principalele
țări de ”expeditoare” au început în 2006/2007 să atragă studenți străni și tot odată să devină
tări gazdă.
Potrivit tabelului de mai sus țările din tabel au înregistrat o creștere a numărului de
studenți străini față de anul 1998/99 cu 827 000, la 1 507 000 în anul 2006/07, un procent de
82,3%.
Totalul studenților (nativi și străini) în Europa 32 a crescut pe perioada amintită cu
28,2%.
Iar proporția studenților străini în numărul total de studenți a crscut de la 4,5% la
6.9%. Proporția a crescut în aproape toate țările Europa 32, cu diferite viteze, excepție fiind
Turcia, România, unde defapt aceasta a scăzut.
Statele cu cei mai mulți studenți străini sunt UK, Germania, Franța. UK este a doua
destinație din lume a studenților străini după US, și găzduia aproape 460 000 de persoane în
anul 2006/07, mai mult de 30% din totalul studenților străini ai regiunii Europa 32. Germania
și Franța sunt următoarele cu 260 000 (17,1%) și 250 000 (16,4%). Aceste 3 țări însumnează
aproape 2/3 din populația studenților străini din cadrul Europa 32.
Figura 5 Regiuni de origine ale studenților străini în zona Europa 32 (%)
Sursa: Bernd Wächter and Irina Ferencz, București 2011
Majoritatea studenților străini din Europa 32 au originea în afara regiunii analizate.
874 000 de studenți au naționalități în afara Europa 32, pe când 575 000 de studenți sunt
migranți ai țărilor Europa 32, și 129 000 provind din alte țări europene aflate în afara regiunii
analizate.
Cel mai mare grup de etnic din rândul studenților străini sunt chinezi. În 2006/07,
numărul chinezilor înscriși la studii în Europa 32 numără 123 000 (din care 104 000 în UK,
Germania și Franța). Germanii sunt al doilea grup ca mărime (75 000), apoi francezii (53 000),
italienii (41 000), polonezii (39 000), turcii (38 000) și grecii (36 000).
În termeni absoluți, chinezii sunt grupul cu cea mai mai mare creștere între anii
2002/03 și 2006/07, de aproape 42 000. O creștere relativă însemnată este cea a grupului
indienilor, 131,6% (de menționat că 3 din 4 indieni din cadrul Europa 32 studiază în UK). Cea
mai mare comunitate de studenți străini în o singură țară era cea chineză în UK (aproximativ
58 000). Mai departe, importante comunități de indieni și irlandezi erau prezente în acest
Regat (30 000 și 27 000), chinezi (27 000) și studenți turci (aproape 25 000) în Germania.
În Republica Cehă, un singur grup etnic, Slovacii, reprezintă 2/3 din totalul studenților
străini. În Grecia, 54% sunt ciprioti, în Estonia aproape 50% (probabil rezidenți) sunt ruși, în
Romania, 49% sunt modoveni. ”Actorii global” din rândul celor 32 de state, precum UK,
Germania, Franța au o concentrație mai scăzută de naționalități decât întreaga regiune Europa
32.
Dumitrașcu Raul
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
126
4.Concluzii
Abordări de finanțare a mobilității studenților
Vom presupune că sistemul de educație este finanțat în îmtrgime de catre contribuitorii
locali și vom denumi acest fapt ”principiul țării gazdă”. Apoi vom aborda un principiu
alternativ: studiile sunt finanțate de către țara în care studenții au obținut diploma de studii
anterioară programului urmat; în această situație studiile sunt plătite de către țara din care
studentul vine și vom considera acest fapt „principiul țării de origine”.
Mai departe vom aborda un alt sistem cu două părți garantat de guvernul țării de
origine. În cazul primei părți a voucher-ului este destinată să acopere costurile de studiu fie în
țara de origine sau în străinătate oferite de către o instituție a cărei calitate a serviciilor este
recunoscută de către cel care emite voucher-ul. A doua parte a voucher-ului își propune să
ofere un ”salariu studențesc” care ar putea fi un stiment în atragerea studenților către sistemul
terțiar în general, cu venituri extra pentru studenți ce aparțin unor grupuri țintă, sau al unor
domenii specifice de studiu.
Principiul țării gazdă
Avem în vedere două țări care doresc să maximizeze bunăstarea socială a populației
locale, iar acest lucru depinde de numărul absolvenți cu studii superioare care lucrează în țara
locală și reprezintă un factor de generare a PIB-ului. Cetățenii care studiază în străinătate sau
străinii care au studiat în țara gazdă și se stabilesc, după finalizarea studiilor, în cadrul acesteia
ar putea fi considerați mai eficienți, productivi decât nativii care au absolvit sistemul local de
învățământ superior. De aceea țările trebuie să decidă nivelul de deschidere internațională a
muncitorilor proprii, măsurat prin numărul de credite (sau ECTS) pe care ei intenționează să-l
ofere studenților străini care vin să studieze în universitățile locale. Nu le este percepută nici o
taxă de studiu studenților străini, educația acestora este suportată de contribuabilii locali. De
asemenea nu este nici o diferență de cost între formarea unui student local și cel internațional,
sau între state.
Există externalități în acest caz, deoarece o țară este interesată de numărul studenților
care lucrează în cadrul economiei naționale și acesta reprezintă obiectivul principal, dar mai
sunt absolvenți străini care se intorc în țara de origine și contribuie prin capitalul lor uman la
creșterea PIB-ului acelei țări.
Avem două concluzii simple, unele state acordă prea puține credite studenților străini,
pe când guvernele ar putea să se concentreze pe un sistem de maximizare a bunăstării sociale
pentru cetățenii săi. Pe de altă parte, numărul de credite oferite studenților străini scade cu cât
crește probabilitatea ca acestea să revină, dupa absolvire, în țara de origine.
Principiul țării de origine
În același condiții educația studenților străini este suportată de catre țara de origine.
Așadar țara de origine trebuie să finanțeze educația studenților proprii și fiecare guvern
trebuie să decidă câți studenți va trimite în străinătate.
Acest sistem poate fi considerat ca fiind mai eficient ținând cont ca astfel
probabilitatea de întoarcere este mai mare. Acest sistem ar genera cel mai mare număr de
studenți formați în străinătate față de investiția facută, în comparație cu oricare alt sistem. Pe
baza eficienței, țările trebuie să decidă câți studenți nativi vor merge la studii în străinătate și
au o probabilitate ridicată de revenire, în comparație cu sistemul în care se presupune că
studenții străini vor rămâne după finalizarea studiilor, deoarece primul sistem un procent mai
ridicat decât cel de-al doilea.
Principiul țării de origine poate fi considerat mai eficient decât principiul țării gazdă,
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
127
însă nici un model nu elimină riscul ca o țară să aibe contribuabili cu educația finanțată de
cetățenii altui stat.
Aplicarea acestui sistem presupune multe condiționalități, desigur există posibilitatea
unor tratate bilaterale între state sau chiar o directivă europeană poate fi adoptată astfel încât
statele de origine să acopere costurile de trăi ale studenților nativi și ca aceștia să studieze în
cadrul unor instituții de învățământ agreate de acesta, situație în care este recunoscută și
calitatea studiilor. Aceste condiții s-ar aplica tuturor statelor, însă o întrebare naturală se
ridică: de ce un stat ar plăti pentru educația universitară în cadrul altuia?
Este puțin probabil să o facă, însă pot fi propuse alte soluții pentru finațarea
mobilității studenților.
Sistemul voucher-ilor
Primul voucher ar presupune acoperirea costurilor studiilor.
Mai exact, guvernele pot să ofere viitorilor studenți vouchers pe care le pot folosi la
plata costului curent al studiilor, cost pe care îl percep instituțiile de învățământ și ar
corespunde unui an de studiu sau unui număr de 60 ECTS, fie că studiile sunt urmate în
străinătate sau în sistemul național, în cadrul unor instituții a căror calitate este recunoscută de
cel care emite voucher-ul.
Pentru studenții care studiază în sistemul național, nimic nu se schimbă, pentru
studenții care aleg să studieze în străinătate, guvernul dein țara de origine va oferi voucher-ele
universităților străine.
Acest sistem ar presupune ca toate instituțiile ce ar aparține unui sistem comun de
învățământ să accepte doar studenți ce pot oferi astfel de vouchers, însă ar fi de presupus că
vor accepta și studenți fără vouchers, pentru o taxă de studiu mai mare.
Al doilea voucher ar presupune acoperirea cheltuielilor de trai, precum și oferirea de
stimulente studenților după anumite obiective.
Pe lângă acoperirea costurilor de studiu, un alt aspect al sistemului îl presupune și
acoperirea cheltuielilor de trai pe durata anilor de studiu, oferirea unui salariu de student.
Acest stimulent pe de o parte ar atrage studenți în domenii necesare societății dar mai
puțin atractive, fie din cauza slabei remunerări, unei reputații scăzute și ar veni în sprijinul
grupurilor de persoane defavorizate cu nevoi speciale sau mai puțin integrate social. Această
măsură poate fi considerată și ca un instrument de politică socială, alături de stimularea
educației.
Împrumuturile
Mai devreme am expus modalități prin care studiile superioare sunt finanțate din bani
publici, și ulterior costurile acesteia sunt recuperate din contribuții, acum propun atenției
posibilitatea ca educația să fie finanțată printr-un sistem de împrumuturi, unde împrumutătorul
să fie statul de origine sau statul gazdă (cazul UK).
Desigur creditorul poate fi și o instituție privată, însă acest tip de împrumut este prea
riscant pentru mediul privat (cazul US), pentru că studenții nu pot oferi garanții suficiente și
nici rambursarea acestuia nu poate fi previzionată ușor.
De aceea, dacă aceste credite sunt acordate de mediul privat, este necesară garantarea
lor de către stat (de origine sau gazdă) sau chiar de organisme internaționale.
Rambursarea creditului ar trebui realizată în funcție de specializarea urmată, de cariera
aleasă după finalizarea studiilor, nivelul de venit al debitorului și o serie de factori sociali,
Dumitrașcu Raul
Finanțarea mobilității studenților în cadrul UE
128
profesionali, economici și cu o perioadă de grație mai mare și flexibilă față de creditele clasice.
De aceea acestea ar putea deveni grant-uri dacă studentul urmează o carieră cu un aport social
proeminent, iar împrumutul să fie rambursat de către guvernul garant.
Dacă în sistemul vourcher-ilor avem în vedere acoperirea atât costurilor de studiu, cele
de trai, precum și oferirea unui venit lunar studentului, în cazul împrumuturilor această
abordare ar genera costuri tot mai mari pentru student când vine vorba de rambursarea
creditului.
Portabilitatea grant-urilor şi împrumuturilor
Ţările europene pot încuraja mobilităţile studenţilor prin portabilitatea sprijinului
financiar acrodat tinerilor care aleg să studieze în afara graniţelor.
În Europa studenţii primesc diferite forme de sprijin financiar din partea statului, unele
privesc direct condiţia socială a studentului prin reduceri de transport, reduceri pentru
mancare, ajutor de locuinţă sau o indemnizaţie socială, grant-uri, împrumuturi de studii, alte
măsuri indirecte ţin de facilităţi fiscale de care studentul beneficiază sau oricine din familia sa.
Sprijinul financiar este condiţionat de regulă, de naţionalitate sau şederea în ţară,
vârstă, performanţele studiului, venitul familiei etc.
Portabilitatea sprijinului financiar se adresează situaţiei în care un tânăr doreşte să
studieze în alt stat, decat cel de origine (sau în care îşi are reşedinţa), şi dacă statul îi acordă
facilităţile financiare independent de ţara în care cetăţeanul dobândeşte calitatea de student.
Ce facilităţi, ce formalităţi trebuiesc îndeplinite de student ca să primească sprijin din
partea autorităţilor pentru condiţia sa sau limitele pentru care şi în care cineva poate primi un
ajutor din partea statului, sunt aspecte care creionează abordarea guvernelor europene cu
privire la acest aspect.
Miniştrii europeni ai educaţiei au recunoscut importanţa portabilităţii în creşterea
mobilităţii studenţilor, motiv pentru care au decis in 2007, prin Comunicatul de la Londra să
creeze o reţea de experţi naţionali care să coopereze în a gasi soluţii problemelor acestui set de
instrumente.
Pentru o bună exemplificare, menţionez cazul pozitiv al Finlandei care acordă sprijin
financiar celor care se încadrează în criteriile şi limitele stabilite de autorităţi, inclusiv
persoanelor (cetăţeni UE sau ai Comunităţii Economice Europene, sau ai Confederaţiei
Elveţiene) care au locuit minim doi ani din ultimii cinci ani înainte de a urma studiile
universitare.
În 2009 Comisia Europeană a realizat un Studiu de Fezabilitate cu privire la
potentialul unei Facilităţi de Împrumut pentru Studenţi la nivel European (Feasibility Study to
examine the potential need for a Student Lending Facility at European Level)6. La acest studiu
au participat experţi în educaţie, care au propus o schemă de împrumut pentru studenţi la nivel
european care să promoveze mobilitatea la nivelul programelor de masterat de unul sau doi
ani. Acest program de împrumut pentru studenţi ar trebui coordonat de o agenţie europeană,
iar costurile acestui program rămân a fi stabilite de Comisia Europeana, precum şi cine va
plăti restul din creditele neîncasate în întregime.
Mulţumiri:
Doamnei profesor Tatiana Moşteanu pentru îndrumare şi răbdare!
6 Raportul NETWORK OF EXPERTS ON STUDENT SUPPORT IN EUROPE (NESSIE) , 2009 - 2011
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
129
Bibliografie :
Barr Nicholas - 'Funding Higher Education: Policies for Access and Quality', House of Commons, Education and
Skills Committee, Post-16 Student Support, Sixth Report of Session 2001-2002, HC445, (TSO, 2002)
Ferencz Irina and Bernd Waechter – ”Trends in international mobility”, Bucharest (Octomber 2011), Bologna
Process Researchers Conference
Gerard Marcel – ”Who is to pay for mobile student?”, Bucharest (Octomber 2011), Bologna Process Researchers
Conference
Jongbloed Ben - ”Modern - Funding Higher Education: A View across Europe”, 2010, University of Twente
http://www.utwente.nl/en/search_browse/
http://www.oecd.org/edu/eag2012.htm
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/education/data/database
http://www.bruegel.org/publications/publication-detail/publication/1-higher-aspirations-an-agenda-for-
reforming-european-universities/#.UWd7HqIybUl
http://archive.ehea.info/search
http://www.bologna.ro