fericirea

1
Dacă crezi că pentru fericire ai nevoie de cineva, greșești. Pentru fericire ai nevoie de tine. Iar de cineva ai nevoie ca să împarți fericirea. Fericirea ta nu se află lângă cineva, în inima cuiva și nici nu e dependentă de gesturile altui om. Dacă crezi diferit, te rog să nu citești aceste rânduri. Să fii fericit în felul tău. Ai tot dreptul din lume. Celorlalți le zic să nu caute fericirea mai departe decât pot ei vedea și trăi cu inima. Să nu caute stări de împlinire în alți oameni, cât de dragi nu ar fi ei. Să nu caute fericirea în fericirea altuia. S-ar putea să rămână dezamăgiți la primul adio. Iar dezamăgirea nu se pune bine cu dozele de fericire. Atunci când vei reuși să fii fericit fără a depinde de nimeni, vei înțelege cât de simplu e să-ți găsești împlinirea iar pe lângă asta să faci și pe altcineva să simtă la fel. Să împarți, să oferi. Să iubești. Pentru fericire ai nevoie de tine. Îți trebuie liniște, un suflet bun și gânduri chibzuite. Alți oameni îți vor completa starea de bine, vor aduce în viața ta emoții, lângă ei vei trăi momente frumoase și cu ei vei împărți tot ce ai mai mult. Vei reuși asta anume fiind deja un om fericit, fiind împlinit cu tine. Cei care caută pe cineva care să-i facă fericiți vor găsi doar dorințele, așteptările și momentele altuia. Ceea ce trăiești împreună e starea de bine care vine din fericirea ta împărțită cu fericirea lui și fericirea lui împărțită cu fericirea ta. Dacă știi să găsești liniștea în momente de nebunie, dacă fără a avea pe cineva te vei bucura de viață, de cei dragi, de un răsărit de soare și de miile de momente pe care ți le oferă timpul, vei putea trăi dincolo de griji, dincolo de dependența de alți oameni, dincolo de aparențe. Așa vei găsi mult mai repede pe omul care va împărți cu tine fără să o ceară și va oferi din fericirea lui fără să vrea de la tine nimic. Asta e doza maximă de fericire, asta e motivul unei încrederi frumoase, asta e sursa reală de dragoste. Când ești fericit și vrei să împarți ce ai cu omul iubit. Restul e de umplutură. Restul e o fericire camuflată sub cerințe, reproșuri și plăceri. Restul e nimic.

Upload: cioaca12

Post on 13-Jul-2016

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

fericrea

TRANSCRIPT

Page 1: Fericirea

Dacă crezi că pentru fericire ai nevoie de cineva, greșești. Pentru fericire ai nevoie de tine. Iar de cineva ai nevoie ca să împarți fericirea. 

Fericirea ta nu se află lângă cineva, în inima cuiva și nici nu e dependentă de gesturile altui om. Dacă crezi diferit, te rog să nu citești aceste rânduri. Să fii fericit în felul tău. Ai tot dreptul din lume. Celorlalți le zic să nu caute fericirea mai departe decât pot ei vedea și trăi cu inima. Să nu caute stări de împlinire în alți oameni, cât de dragi nu ar fi ei. Să nu caute fericirea în fericirea altuia. S-ar putea să rămână dezamăgiți la primul adio. Iar dezamăgirea nu se pune bine cu dozele de fericire. Atunci când vei reuși să fii fericit fără a depinde de nimeni, vei înțelege cât de simplu e să-ți găsești împlinirea iar pe lângă asta să faci și pe altcineva să simtă la fel. Să împarți, să oferi. Să iubești.Pentru fericire ai nevoie de tine. Îți trebuie liniște, un suflet bun și gânduri chibzuite. Alți oameni îți vor completa starea de bine, vor aduce în viața ta emoții, lângă ei vei trăi momente frumoase și cu ei vei împărți tot ce ai mai mult. Vei reuși asta anume fiind deja un om fericit, fiind împlinit cu tine. Cei care caută pe cineva care să-i facă fericiți vor găsi doar dorințele, așteptările și momentele altuia. Ceea ce trăiești împreună e starea de bine care vine din fericirea ta împărțită cu fericirea lui și fericirea lui împărțită cu fericirea ta. Dacă știi să găsești liniștea în momente de nebunie, dacă fără a avea pe cineva te vei bucura de viață, de cei dragi, de un răsărit de soare și de miile de momente pe care ți le oferă timpul, vei putea trăi dincolo de griji, dincolo de dependența de alți oameni, dincolo de aparențe. Așa vei găsi mult mai repede pe omul care va împărți cu tine fără să o ceară și va oferi din fericirea lui fără să vrea de la tine nimic. Asta e doza maximă de fericire, asta e motivul unei încrederi frumoase, asta e sursa reală de dragoste. Când ești fericit și vrei să împarți ce ai cu omul iubit. Restul e de umplutură. Restul e o fericire camuflată sub cerințe, reproșuri și plăceri. Restul e nimic.