FERICIREA ÎN ACEASTĂ LUME

O cale pentru descoperirea Budismului şi a Soka Gakkai

INSTITUTUL BUDIST ITALIAN SOKA GAKKAI

Pag. 1/37

“Existǎ fericire şi fericire.Existǎ una trecǎtoare şi relativǎ, pentru cǎ este legatǎ de ceva din afara noastrǎ.Şi mai este alta, indistructibilǎ şi absolutǎ, care se aflǎ înǎuntrul fiecǎruia.Nu într-o altǎ lume departe de realitatea cotidianǎ sau într-o altǎ viaţǎ.Nu rezervatǎ pentru puţini, dar nici uşor de obţinut, fǎrǎ efort.Este cheia de acces într-o nouǎ dimensiune umanǎ.Dǎ un alt sens timpului şi existenţei.Se numeşte Buditate”

Prima datǎ când mi s-a vorbit despre Budism, n-am înţeles mare lucru. Poate vi se v-a întâmpla şi vouǎ. Dar nu trebuie sǎ vǎ faceţi probleme, de fapt este o religie cu douǎ mii cinci sute de ani de istorie, care înfruntǎ istoria vieţii. O temǎ destul de completǎ. Deja viaţa este ceva cu adevǎrat misterios, chiar şi în întâmplǎrile cotidiene. Problemele nu lipsesc niciodatǎ: câteodatǎ ne simţim prizonierii situaţiilor neplǎcute, alte dǎţi încercǎm sǎ fugim de o realitate durǎ şi complicatǎ. În schimb, câteodatǎ, atingem cerul cu un deget şi totul devine imediat uşor şi luminos. Ne simţim puternici: furtunile nu ne sperie; fericirea sau liniştea ne învǎluie pentru puţin timp. Apoi, totusi ne lǎsǎm târâţi sau scufundaţi de suferinţele care apar pe neaşteptate; luptǎm pentru a rǎmâne în joc, pentru a urmǎri o dorinţǎ, un vis. Şi apoi reîncepe. Budismul serveşte pentru a rezolva problemele, pentru a trǎi o existenţǎ plinǎ şi satisfǎcǎtoare; aici şi acum. Şi serveşte chiar şi pentru a se elibera de arsura care încǎtuşeazǎ ca într-o colivie, fiinţa noastrǎ, aceea care adesea ne împiedicǎ sǎ gǎsim un rol, o dimensiune, un sens în aceastǎ viaţǎ. Cineva va obiecta cǎ ar fi de ajuns sǎ te retragi pe un munte în meditaţie, pentru a te simţi în pace, dar viaţǎ realǎ şi cotidianǎ este altceva, de fapt. Budismul pe care îl învǎţǎm de la Nichiren Daishonin ( se pronunţǎ Niciren Daişonin) despre care vom vorbi, se ocupǎ exact de viaţa cotidianǎ. Nu cǎ ar lipsi teme mai spirituale, dimpotrivǎ. Vom înţelege încet încet. De fapt, ce vrem cu toţii? O viaţǎ fericitǎ. Cui nu i-ar place sa poatǎ înfrunta fiecare zi cu dorinţa de a zâmbi? Bucurie, linişte, pace, siguranţǎ: lucruri urmǎrite dintotdeauna, dar care des se pare cǎ ne fug din mânǎ, pierzându-se în meandrele complicaţiilor cotidiene, în micile şi marile drame ale existenţei. Mileniile trec, progresul avanseazǎ, dar problemele fundamentale ale speciei umane par a fi neschimbate, marile probleme sunt mereu aceleaşi: Ce este viaţa? Ce este moartea? Unde se gǎseşte fericirea?Când am auzit pentru prima datǎ vorbindu-se despre Budism, mi-au citit o frazǎ din Daisaku Ikeda, filozof budist şi cǎlǎuzǎ a Soka Gakkai, mişcarea internaţionalǎ care se naşte din învǎţǎturile lui Nichiren Daishonin: << Budismul înfruntǎ misterul vieţii, explicând relaţia între vastitatea cosmosului şi profunzimea spiritului uman. Se ocupǎ deci, de infinitul potenţial al fiinţei umane, furnizând un mijloc pentru al manifesta şi deci de a-l utiliza pentru a depǎşi suferinţele vieţii>>.

Pag. 2/37

Cuvinte fascinante, dar înţelesul lor îmi scapǎ. Viaţa de zi cu zi este deja destul de dificilǎ: probleme economice, de relaţie cu ceilalţi, apariţia unei boli, moartea unei persoane dragi… Dacǎ, dupǎ aceea ne confruntǎm cu chestiuni de tipul: << Ce facem noi în Univers?>>, riscǎm de a ne pierde, de a nu gǎsi rǎspunsuri adecvate. Când vorbim despre misterele vieţii, nu putem înţelege totul şi imediat, şi pentru a pune puţinǎ ordine în infinita şi minunata teorie budistǎ, poate fi nevoie de ani. Dar pot fi de ajuns în schimb, puţine minute pentru a decide verificarea în practicǎ, dacǎ funcţioneazǎ sau nu. E dificil sǎ crezi fǎrǎ sǎ experimentezi. Astfel, puţin datoritǎ insistenţei unei prietene, puţin din curiozitate am mers la acea reuniune introductivǎ.

O ÎNTÂLNIRE INTERESANTĂ

În seara aceea s-a instalat un fel de dezbatere. Dar scepticismul m-a prins aproape imediat. Este normal, nu? << Teoria absolut revoluţionarǎ, care stǎ la baza acestei practici budiste, este cǎ fiecare fiinţǎ umanǎ deţine o stare vitalǎ iluminatǎ, numitǎ Buditate, care tinde spre a ajunge la o fericire adevǎratǎ, profudǎ şi absolutǎ, care merge mai departe decât circumstanţele negative care se pot întâlni de-a lungul vieţii. Aceastǎ stare permite înfrunatarea şi depǎşirea suferinţelor, stimulând şi întǎrind infinitele noastre capacitǎţi, care, câteodatǎ rǎmân latente, şi pe care, destul de des, nu credem nici mǎcar cǎ le avem >>. La acele cuvinte am rǎmas puţin nedumerit… Dupǎ pǎrerea mea spuneau totul şi nimic. În fond, discursuri de acest fel, despre energie, forţǎ, gândire pozitivǎ, se aud deseori. Dar dupǎ puţin timp am înţeles mai bine ce vroiau sǎ-mi transmitǎ.Budismul lui Nichiren Daishonin e un mijloc pentru a realiza dorinţele,visele,rezolvarea problemelor,depǎşirea suferinţelor. Şi pentru a-l experimenta nu este nevoie sǎ fugi de dura realitate cotidianǎ,izolându-te de lume. Nu este necesar sǎ te încredinţezi unei fiinţe superioare. Nu sunt prevǎzute reguli rigide cǎrora sǎ te conformezi sau sǎ renunţi la propria identitate. Nu ţi se sugereazǎ sǎ te imbraci intr-un anumit fel. Nu sunt seminarii cu platǎ pe care sǎ le urmezi. Nu e nevoie sǎ ai o predispozţie specialǎ sau o pregǎtire culturalǎ. În compensaţie funcţioneaza pentru toţi, acţionând pozitiv asupra vieţii noastre, cu ale ei mii de dificultǎţi de înfruntat, o multitudine de mici bucurii care adesea ne fug de sub control.Nu, nu este o formulǎ pur magicǎ; este vorba pur şi simplu despre Budism, aşa cum este explicat de Nichiren Daishonin, cǎlugǎr japonez din secolul XIII. O practicǎ din care, în orice situaţie se poate trage un beneficiu. Când te scufundǎ în disperare, dar chiar şi când te simţi bine; pentru ameliorare nu existǎ limite. Este o practicǎ care funcţioneazǎ pentru toţi pentru cǎ soluţia la fiecare problemǎ este deja pregatitǎ in noi. Unde? În infinitul potenţial al fiinţei umane. Ajunge sǎ ai la dispoziţie mijlocul corect, pentru a se putea manifesta. Acest potenţial nu este nimic altceva decât energia infinitǎ a vieţii care curge înǎuntrul nostru şi în afara noastrǎ; un ocean intern de forţǎ vitalǎ care genereazǎ şi pǎtrunde în toate fenomenele universului şi din care noi suntem parte integrantǎ, celule ale unui organism viu, mult mai complex.Exact aşa cum fiecare fiinţǎ umanǎ poate extrage din sine bucuria, mânia, liniştea, ca rǎspuns la un stimul apropiat , în acelaşi mod se poate ajunge la izvorul intern care este în

Pag. 3/37

mǎsurǎ sǎ genereze spiritul şi corpul sǎu cu o undǎ pozitivǎ şi revitalizantǎ. O undǎ care în consecinţǎ se va revǎrsa în toate aspectele vieţii sale cotidiene.Pentru a deschide aceastǎ poartǎ invizibilǎ din noi este de ajuns sǎ reciţi “Nam-mio-ho-ren-ghe-chio” în fiecare zi. Dar nu este vorba de o incantaţie, de o practicǎ meditativǎ de autoconvingere. Aceastǎ frazǎ închide în ea esenţa Budismului, << Legea Universului >> dezvǎluitǎ de Budda în Sutra del Loto ( învǎţǎtura lotusului) de acum douǎ mii cinci sute de ani.Mi-au venit în minte unele consideraţii si unele întrebǎri: ideea pe care o aveam la început despre Budism era sincer un pic alta. Îl vedeam ca pe o religie care prevede reguli severe de comportament la limita ascetismului; şi care în anumite cazuri conduce la a se izola de societate. Dar aici, lucrarea pǎrea complet diferitǎ. Ceea ce nu-mi displǎcea. Şi acum întrebǎrile:1. Cine este Budda şi ce este Învǎţǎtura Lotusului?2. Ce este Legea Universului?3. Ce înseamnǎ Nam-Mioho-renghe-chio?

PUŢINĂ ISTORIE

Budismul este nǎscut ca sǎ rǎspundǎ exigenţelor tuturor oamenilor: cum sǎ depǎşim suferinţele şi sǎ trǎim o existenţǎ realizatǎ şi satisfǎcǎtoare. În India cu cinci sute de ani î.C., Siddharta, dupǎ ani de cǎutǎri şi meditaţie a intuit în sfârşit cauza problemei: oamenii suferǎ pentru cǎ viziunea lor despre realitate este falsǎ. Ca urmare, însǎşi acţiunile lor îi conduc fǎrǎ sǎ-şi dea seama, spre nefericire. Se aventureazǎ în parcurgerea existenţei, ca cineva care se mişcǎ în întuneric, înarmat doar cu o micǎ lumânare care de-abia lumineazǎ ceea ce o înconjoarǎ. Totul în jur o lume de umbre, incertitudini, frici, paşi greşiţi, suferinţe. Însǎ omul are posibilitatea de a ilumina drumul sǎu. Iatǎ de aceea termenul Budda ( iluminat, în limba sanscritǎ).Siddharta (numit şi Shakyamuni, se citeşte Sachiamuni, adicǎ înţeleptul din Shakya, derivat din numele poporului sǎu) învaţǎ oamenii calea de a-şi lumina propria existenţǎ şi de a trǎi în armonie cu mediul înconjurǎtor în peste patruzeci de ani de predici. Învǎţǎtura Lotusului este una dintre ultimele sale învǎţǎturi. În aceasta dezvǎluie existenţa unei forţe vitale universale care genereazǎ, pǎtrunde şi regleazǎ toate fenomenele vieţii. Fiecare om, spune el, indiferent de rasǎ, sex, culturǎ sau epocǎ în care trǎieşte, are în el aceastǎ condiţie vitalǎ iluminatǎ (denumitǎ Buditate) aşa cum în fiecare sunt prezente şi alte stǎri vitale care se manifestǎ în forme variate ale naturii umane (furia,lǎcomia,bucuria,suferinţa etc.).Buditatea reprezintǎ capacitatea de a dezvolta o energie pozitivǎ nelimitatǎ care, scoasǎ din izvorul nesecat al vieţii universale din care individul face parte integrantǎ, conduce cǎtre o stare de fericire, permiţând depǎşirea suferinţelor umane şi dezvoltând o compasiune fireascǎ pentru alţii.În Japonia secolului XIII : într-o ţarǎ unde de ceva timp înfloreau numeroase curente şi şcoli de gândire Budistǎ , Nichiren Daishonin – tânǎr cǎlugǎr cu o vocaţie specialǎ pentru studiu – viziteazǎ principalele temple pentru a înţelege în profunzime diversele doctrine. Dupǎ cincisprezece ani de cǎutǎri ajunge sǎ stabileascǎ un nou tip de practicǎ bazat pe

Pag. 4/37

învǎţǎturile lui Buda Shakyamuni şi succesivele interpretǎri date de învǎţaţi şi filozofi indieni, chinezi. Nichiren afirmǎ cǎ esenţa acestei doctrine este continuǎ în fraza Nam-myoho-renge-kyo (Myoho-renge-kyo este titlul Învǎţǎturii Lotusului în versiunea chinezǎ din anul 406 î.e.n., recunoscutǎ în general ca cea mai completǎ şi autorizatǎ dintre multele traduceri).Recitarea acestei fraze trezeşte progresiv propria naturǎ iluminatǎ. Aceastǎ trezire elibereazǎ o energie pozitivǎ interioarǎ care permite sǎ vezi realitatea – de asemenea, s-o trǎieşti şi s-o înfrunţi – într-un mod nou. Un schimb de perspectivǎ, care aduce beneficii, efecte concrete în viaţa cotidiana înǎuntrul şi în afara noastrǎ.Fraza care se recitǎ, are puterea de a ajunge la ceva profund şi necunoscut înǎuntrul nostru, de neajuns pentru Eul raţional. Şi psihanaliza vorbeşte despre inconştient, o dimensiune profundǎ şi misterioasǎ înauntrul nostru. O putem defini şi “suflet” fǎrǎ nicio implicare religioasǎ a termenului: un nivel – cum spune psihanalistul Carl G. Jung – unde a vorbi despre extinderea spaţiului şi scurgerea timpului nu are sens. O dimensiune foarte vastǎ ce nu se poate eticheta cu cuvinte şi unde se realizeazǎ lucruri pe care le reţinem ca imposibile. Dar imposibile pentru cine? Pentru mintea noastrǎ raţionalǎ care lucreaza farǎ odihnǎ pentru a clasifica, pentru a defini, a încadra, a pune limite.

LEGEA UNIVERSULUI

Noi suntem Universul si Universul este înǎuntrul nostru. De neînţeles. Dificil de înţeles cu mintea raţionalǎ, imposibil de vǎzut, de priceput, cu privirea. De fapt vedem, sau mai bine, percepem doar o micǎ parte a realitǎţii în care suntem scufundaţi. Pentru a folosi cuvintele astrofizicului Carl Sagan, unul dintre cei mai mari cercetǎtori ştiinţifici ai timpurilor noastre: << Noi trǎim viaţa noastrǎ cotidianǎ fǎrǎ a înţelege aproape nimic despre lume>>.Înainte de toate suntem scufundaţi în Univers. Telescoapele cele mai avansate au descoperit pânǎ acum o suta de miliarde de galaxii. A noastrǎ – Calea Lactee – este una dintre acestea, şi lumina are nevoie de o sutǎ de mii de ani pentru a o strǎbate de la un capǎt la altul, parcurgând în fiecare an inimaginabila distanţǎ de nouǎ mii cinci sute de miliarde de kilometrii. Calea Lactee este compusǎ la rândul sǎu din sute de miliarde de stele, între care Soarele, care are nevoie de douǎ sute douǎzeci şi cinci de milioane de ani ca sa realizeze o orbitǎ completǎ în jurul centrului Galaxiei. Pǎmântul pe care noi trǎim este un punctuleţ care se învârte în jurul sǎu cu milioane de kilometrii pe orǎ, strǎpungând fulgerǎtor spaţiul. Dupǎ Soare, steaua cea mai apropiatǎ de noi este Alfa Centauri, care este la patruzeci de mii opt sute cincizeci de miliarde de kilometrii distanţǎ.Şi iatǎ-ne cu picioarele pe pǎmânt – este cazul s-o spunem – pentru cǎ o forţǎ invizibilǎ, gravitaţia, ne împiedicǎ sǎ zburǎm. Profunzimea de nepǎtruns a inconştientului ne scapǎ; infinita imensitate a spaţiului ne scapǎ. Milioane de gânduri strǎbat ca meteoriţii înauntrul nostru: luminoase, limpezi, uşoare; şi apoi sâcâitoare ca furtunile de nisip, întunecate şi dǎunǎtoare ca norii poluaţi. Amintirile se depoziteazǎ, se sedimenteazǎ, se stratificǎ, întorcându-se multiplicate. Miliarde de celule lucreazǎ neîntrerupt într-o armonie de o complexitate de neimaginat. Doar pentru a face sǎ funcţioneze plamânii ne trebuie trei sute de miliane. Dacǎ s-ar putea înşira toate vasele sanguine ale unui corp uman acestea

Pag. 5/37

s-ar extinde pe nouǎzeci şi şase mii de kilometrii, acoperind de doua ori circumferinţa Pǎmântului. În zona invizibilului emoţiile formeazǎ furtuni, cutremure, inundaţii, rǎsǎrituri radioase. Câteodatǎ suntem un apus de soare moleşit, un cer limpede, o ceaţǎ melancolicǎ. Câteodatǎ înauntrul nostru vine noaptea. Ne simţim imenşi precum o panoramǎ montanǎ sau strâmtoraţi ca o galeri întunecoasǎ. Uşori ca o brizǎ, sau grei ca o stea de neutroni cu ale ei zece milioane de tone pe centimetru cub. O orǎ poate fi eternǎ; un an poate sǎ treacǎ ca un fulger. Teama dilatǎ prezentul, speranţa ne proiecteazǎ în viitor. Ochii noştrii pot vedea trecutul: soarele a apus deja de câteva minute când îl vedem dispǎrut la orizont. Şi timpul este relativ: poate fi perceput în mod divers dar poate sǎ se şi scurgǎ în mod diferit în funcţie de situaţie, cum a explicat Einstein.Miliarde de vieţi se întrepǎtrund înǎuntrul şi în afara noastrǎ traversaţi de energii invizibile. O piatrǎ e fǎcutǎ din atomi. Compoziţia chimicǎ de bazǎ este aceeaşi: noi suntem fǎcuţi din carbon, hidrogen, oxigen… ca o floare, un grǎunte de praf, o planetǎ. Suntem bucǎţele de stele care contemplǎ stelele.Poetul William Blake scria în “ Auguries of Innocence” ( Oda Inocenţei): A vedea lumea lumea într-un grǎunte de nisipŞi cerul într-o floare de câmp, Sǎ ţii infinitul în palma ta,Şi eternitatea într-o orǎ.

Ceea ce numim viaţǎ înglobeazǎ mişcarea infinitǎ din aceastǎ enormǎ extensie a spaţiului şi timpului cu ciclul sǎu ritmic de naştere şi moarte la care toţi suntem sortiţi: oameni, copaci, stele… o mişcare care este transformare, vibraţie continuǎ. Energia, lumina, marea, gândurile, orbitele planetelor: este un ritm vital ce stǎ la baza tuturor, muzicǎ, sunet, armonie.

NAM-MYOHO-RENGE-KYO

Se pronunţǎ <<Nam-mioho-renghe-chio>>. Nichiren Daishonin a susţinut ca adevǎr cǎ aceasta este Legea vieţii, formula esenţialǎ ce conţine ritmul Universului; pulsanta şi misterioasa energie care stǎ la baza tuturor fenomenelor. Esenţa de neînţeles a realitǎţii. Recitând << Nam-myoho-renge-kyo>> ne pune în comunicare, în sintonie, cu toate acestea. Ca un sunet care face sǎ vibreze o coardǎ ascunsǎ înǎuntrul nostru.“Nam” derivǎ din limba sanscritǎ, vechea scriere chinezǎ, restul este chinezǎ clasicǎ. Pentru o traducere mai amǎnunţitǎ ar trebui o carte întreagǎ, pentru cǎ fiecare din cele şapte caractere care compun aceastǎ frazǎ are o semnificaţie filozoficǎ profundǎ. Aici ne este de ajuns sǎ rezumǎm ceea ce în linii mari înseamnǎ: “ A intra în armonie cu Legea Universului prin intermediul sunetului”.În special “Nam” înseamnǎ “a dedica”, “a oferi” propria viaţǎ, “conjugând-o” cu ritmicul şi armoniosul flux de energie vitalǎ universalǎ.

Pag. 6/37

Douǎ dintre semnificaţiile lui “myo” sunt “a deschide” şi “a revitaliza”. Va sǎ zicǎ a deschide viaţǎ noastrǎ, ca o floare care în sfârşit primeşte apa şi lumina pentru a înflori. Deschizând aceastǎ uşǎ ascunsǎ înauntrul nostru, şi atingând infinita energie revitalizantǎ putem influenţa pozitiv, ajutând concret chiar şi pe alţii.“Ho” este ceea ce se transformǎ, fenomenul vizibil; “myo” este forţa invizibilǎ care stǎ la bazǎ şi genereazǎ transformarea.“Myoho” reprezintǎ ciclul de viaţǎ şi moarte, eterna alternare ritmicǎ de la faza vizibilǎ la cea invizibilǎ, cea care se manifestǎ şi cea latentǎ a fiecǎrui fenomen; acea dimensiune, acel funcţionament regulat de o lege misterioasǎ care depǎşeşte înţelegerea noastrǎ. Este punctul de plecare al Budismului: misteriosul ritm al schimbǎrii continue a tuturor lucrurilor, a instabilitǎţii lor. Ciclul unde nimic nu se distruge, dar totul se transformǎ: un gând, o emoţie, noi înşine, undele mǎrii, frunzele unui copac…Nichiren Daishonin scrie: “ A concepe viaţa si moartea ca douǎ realitǎţi separate, înseamnǎ a fi prinşi în iluzia naşterii şi morţii. Este un mod de gândire iluzoriu şi eronat. Când se examineazǎ natura vieţii cu perfecta Iluminare, se descoperǎ cǎ nu existǎ nici un început care sǎ marcheze naşterea şi deci, nici un sfârşit care sǎ marcheze moartea. Aşa înţeleasǎ, viaţa nu transcende oare naşterea şi moartea? Viaţa nu poate fi arsǎ de foc, şi nici luatǎ de ape. Nu poate fi tǎiatǎ de sǎbii, nici strǎpunsǎ de sǎgeţi. Poate sta într-o sǎmânţǎ de muştar fǎrǎ ca aceasta sǎ se dilate sau sǎ se contracte. Chiar dacǎ umple vastitatea spaţiului, acesta nu este prea amplu, iar EA nu este foarte micǎ.“Renge” reprezintǎ simultaneitatea cauzei şi a efectului. Faptul cǎ ceea ce suntem sau ceea ce ni se întâmplǎ ne conduce mereu la o cauzǎ care este înǎuntrul nostru şi cǎ, chiar din aceastǎ cauzǎ putem sǎ schimbǎm în mai bine, din momentul în care dispunem de mijlocul potrivit. Viaţa este în mâinile noastre, asigurǎ Budismul. “Destinul” îl creǎm noi înşine punând în continuu cauze ce mai devreme sau mai târziu se întorc sub formǎ de efecte (ceea ce Budismul numeşte Karma). Aceasta înseamnǎ cǎ soluţia la toate problemele este deja gata înǎuntrul nostru. Aşa cum într-o sǎmânţǎ sunt deja prezente toate caracteristicile unui arbore.“Kyo” reprezintǎ urzeala unui ţesut. Un fir care traversezǎ trama, ţese încrucişǎrile complexe ale fenomenelor vitale în cosmos. Dar “kyo” este în primul rând sunetul, vibraţia, simfonia vieţii universale. Muzicǎ impalpabilǎ care este în mǎsurǎ sǎ genereze energie, senzaţii, emoţii concrete, fericire nelimitatǎ. << Infinite semnificaţii derivǎ dintr-o singurǎ Lege>>, spunea Sidharta. “Myo” este aceastǎ energie; “Ho” sunt fenomene, evenimente vizibile; “Renge” este dinamica de a se influenţa reciproc; “ Kyo” este sunetul, vibraţia care se propagǎ. “Nam” înseamnǎ a intra în consonanţǎ, a vibra la unison. Recitând Nam-myoho-renge-kyo ne sincronizǎm cu toate acestea; readucem armonia în ritmul nostru vital de bazǎ. Şi efectul se manifestǎ concret în faptele concrete ale vieţii cotidiene. Pentru cǎ, chiar şi existenţa noastrǎ face parte din complexa reţea a Universului.

GREU DE CREZUT

Fascinant ? Plictisitor ? Nu, plictisitor nu. Câtǎ perplexitate totuşi, explicaţia era dificilǎ (cerea multǎ atenţie) şi încǎ nu vedeam nici o legǎturǎ clarǎ cu viaţa mea, cu problemele mele personale. La ce serveşte recitarea de Nam-myoho-renge-kyo? Din ce motiv funcţioneazǎ? Ce anume o pune în mişcare? Care sunt efectele concrete? Întrebǎri ce izvorǎsc spontan când unul se gândeşte la viaţa lui de fiecare zi, aparent atât de departe de mecanismele Universului.

Pag. 7/37

Este greu sǎ crezi cǎ recitarea unei fraze “misterioase” poate influenţa existenta, poate ajuta la rezolvarea problemelor, realizarea dorinţelor. Destul de des, totuşi apropierea raţionalǎ te poate pǎcǎli: suntem tentaţi sǎ gândim cǎ “ceva“ nu existǎ (sau nu are un efect concret asupra noastrǎ) doar pentru cǎ nu reuşim sǎ o vedem sau sǎ o întelegem în mod raţional. Şi totuşi viaţa de zi cu zi e plinǎ de exemple care demonstreazǎ contrariul.Un magnet atrage metalul chiar dacǎ noi nu vedem câmpul magnetic ce-l înconjoarǎ şi nu cunoaştem legile magnetismului. Şi cunoaştem poate motivul pentru care o muzicǎ de un anume tip (care nu este altceva decât vibraţie) ne dǎ bucuria în timp ce alta ne întristeazǎ? Cert este cǎ recitarea de Nam-myoho-renge-kyo funcţionezǎ, cǎ se crede sau nu, cǎ se ştie sau nu înţelesul, tocmai pentru cǎ merge dincolo de convingerile mentale. Acţioneazǎ la un nivel mai profund: activeazǎ energii universale, care in general sunt ascunse înlǎuntrul nostru. Omul a rǎmas mereu foarte strâns legat de Pǎmînt chiar şi atunci când nu cunoştea nimic despre existenţa legii gravitaţiei. Newton nu a inventat-o, a intuit o lege universalǎ care oricum exista şi funcţiona independent de inţelegerea sa. “Iluminarea” lui asupra acestui fenomen a servit speciei umane pentru utilizarea acestei legi. Tot aşa, Nichiren Daishonin nu a inventat nimic. A folosit imensa înţelepciune a învǎţǎmintelor budiste pentru a stabili un principiu universal, o practicǎ valabilǎ pentru toţi, fǎrǎ deosebire de epocǎ sau culturǎ. In acest precis moment pǎrul tǎu creşte; milioane de celule din corpul tǎu abia au murit; altele se nasc, în timp ce inima pulseazǎ de zeci de milioane de ori într-o zi. Toate organele lucreazǎ intr-o armonie incredibilǎ, mîncarea se modificǎ şi “renaşte” înǎuntrul nostru sub formǎ de hranǎ; o multitudine de gânduri şi amintiri, imagini si emoţii latente se învârt (ca într-o turbinǎ) într-un oarecare loc înǎuntrul nostru.Toate acestea într-un simplu amalgam de carbon, oxigen, hidrogen, care sunt elementele de bazǎ ale corpului nostru; elemente comune în tot universul: aceleaşi ale unei plante sau ale unui arbore. Un individ care cântǎreşte 70 de kg este compus aproximativ din 44 kg de oxigen, 13 de carbon, 6 de hidrogen, 3 de azot;si apoi câteva infime pǎrţi de potasiu, calciu, fosfor, sulf, fier, pânǎ la 0,007 g de aur. Nu este nici o diferenţǎ intre fierul prezent în sîngele nostru şi acela dintr-o oalǎ de bucǎtǎrie. Si atunci ce anume face diferenţa? La originea acestei minuni, acestui ritm armonios, este forţa vitalǎ universalǎ, Legea vieţii în univers: Nam-myoho-renge-kyo. Cat este raţional în toate acestea? Pânǎ unde poate ajunge inţelegerea, înainte de a se opri în faţa misterului vieţii? Dar noi suntem facuti aşa, adesea spunem:<< întâi trebuie sǎ înţeleg. Nu este posibil ca ceva ce nu înţeleg, sǎ funcţioneze! Deci nu cred >>. Ce spunem unui orb care susţine cǎ nu existǎ culorile, doar pentru cǎ ochii lui nu le vǎd? Dacǎ am fi fost cu adevǎrat coerenţi cu acest comportament (dispoziţie mentalǎ), probabil cǎ ne-am întoarce în epoca de piatrǎ: câţi dintre noi pot spune cǎ au înţeles esenţa funcţionǎrii lucrurilor pe care le folosim în fiecare zi? Despre un medicament ne este suficient sǎ ştim cǎ este cel corect si cǎ va avea un efect benefic. Nu ne întrebǎm de ce funcţioneazǎ, cu atât mai puţin, cum funcţioneazǎ. În fiecare zi rǎsucim cheia de contact si mergem cu maşina necunoscând adevǎratul motiv pentru care roţile se învîrt. Şi cine ştie de ce, apǎsând un întrerupǎtor, apar imagini care vorbesc ca într-o cutie de plastic. Şi totuşi folosim aceste lucruri în fiecare zi, pentru cǎ am verificat cǎ apǎsînd pe întrerupǎtor se aprinde lumina care lumineazǎ o încǎpere şi ne permite sǎ vedem. Foarte simplu am experimentat, fǎrǎ sǎ ne intereseze teoria, fǎrǎ sǎ ne pierdem in meandrele unui tratat de fizicǎ; fǎrǎ sǎ facem bucǎţele radioul pentru a vedea unde se ascunde muzica.Nichiren Daishonin scria in 1255: << dacǎ priveşti înǎuntrul minţii tale în oricare moment, nu poţi percepe nicio culoare nici o formǎ pentru a-i verifica existenţa. Şi totuşi nu poţi nici sǎ spui cǎ nu existǎ deoarece gânduri diferite o traverseazǎ în continu. Viaţa este într-

Pag. 8/37

adevǎr o realitate de neâîţeles care transcende orice limitǎ a realitǎţii, atât cuvintele cât şi conceptele existenţei şi non-existenţei>>. Nam-myoho-renge-kyo închide în ea milenii de cǎutǎri, studii, meditaţii, intuiţii. Şi în acelaşi timp este uşor de “folosit”. Un pic cam cum se întâmplǎ cu tehnologia: cu cât devine mai evoluatǎ, mai sofisticatǎ, cu atât devine mai accesibilǎ. Astǎzi este de ajuns un clic la computer pentru a pune în mişcare mecanisme de o complexitate inimaginabilǎ pentru un profan. Atunci, hai sǎ vedem ce se pune în mişcare când recitǎm aceastǎ frazǎ.

TREI MII DE LUMI

Teoria budistǎ de 3000 de condiţii posibile în ficare moment. O frazǎ care te lasǎ un pic interzis (perplex).

<<Ce inseamnǎ?>>, am întrebat.

“Reţeaua vieţii”, influenţele reciproce, relaţii de cauzǎ–efect, înǎuntrul şi în afara noastrǎ, sunt atât de vaste incât totul este mereu posibil. Pentru o condiţie ce ne apare staticǎ şi nemodificabilǎ (de exemplu o problemǎ care creazǎ suferinţǎ), pot exista în realitate o mulţime de soluţii, gata oricând pentru a se manifesta. Asigurǎtor, nu? Viaţa este fǎcutǎ din momente care se succed, dar mintea are tendinţa de a limita posibilitǎţile latente: nu vede armata de soluţii şi schimbǎri gata oricând pentru momentul succesiv. Când speranţa lipseşte, învinge frica o viziune restrînsǎ a potenţialurilor vieţii, poate bloca totul, inchizându-ne. Dar, aşa cum spune un proverb: <<Frica a bǎtut la uşǎ, Speranţa s-a dus sǎ deschidǎ: nu era nimeni>>. În fond, gândind bine, imediatul prezent conţine efectele din trecut şi cauzele pentru viitor. La nivel fundamental, sau mai bine spus, vital, este o simultaneitate. Aşa cum s-ar spune cǎ un lucru, un fapt, un eveniment, le conţine deja înǎuntrul sǎu pe toate celelalte. Toate posibilitǎţile sunt pregǎtite. Un pic complicat. Un avion aleargǎ pe pista de decolat roţile bine lipite de pǎmînt. O clipǎ dupǎ aceea şi zboarǎ. Diferenţa constǎ într-o clipǎ.este un moment în care schimbarea este gata, încǎ înainte ca ea sǎ se vadǎ: prezentul este deja viitor; zborul este deja gata şi în acelaşi timp se realizeazǎ. Budismul explicǎ, cǎ toate momentele vieţii au acest potenţial: o dorinţǎ conţine înǎuntrul ei şi realizarea, o problemǎ soluţia; o suferinţǎ, bucuria. Prezentul (care nouǎ ni se pare static) este în realitate un roi dinamic de posibilitǎţi viitoare. O viziune revoluţionarǎ ce consimte înfruntarea vieţii cu încredere. Dar nu este o speranţǎ goalǎ, fatalistǎ. Este o credinţǎ profundǎ, ce are ca suport experienţa practicǎ şi raţionalǎ. Este convingerea cǎ totul, mereu, se poate schimba. Acum. Iatǎ sensul poeziei lui William Blake << a vedea lumea într-un grǎunte de nisip…>>. Aceasta este intuiţia iluminatǎ a Budismului: a gǎsi toatǎ viaţa într-un moment şi într-un grǎunte de nisip. Şi toatǎ lumea într-o clipǎ. Şi universul într-o singurǎ viaţǎ.Ca undele mǎrii care sunt generate de un curent profund, puternic şi invizibil, aşa şi toate fenomenele existenţei, cu cât sunt mai diverse între ele, au o substanţa comunǎ, naturalǎ acestora. Ajungând a “recunoaşte” şi a activa acest nivel fundamental (curentul profund), este posibil a influenţa, a schimba ceva (undele la suprafaţǎ). Curentul profund este legea

Pag. 9/37

universului, ritmul vieţii care curge înǎuntrul oricarui individ: Nam-myoho-renge-kyo. Îţi aminteşti semnificaţia ei, explicatǎ mai înainte? <<Ho este ceea ce se transformǎ fenomenul vizibil; myo este forţa invizibilǎ care stǎ la bazǎ şi genereazǎ transformarea…>>.Recitând aceastǎ frazǎ se atinge fluxul forţei vitale universale. Pentru aceasta fiecare individ are deja înǎuntrul sǎu puterea pentru a-şi schimba viaţa. Trei mii de posibilitǎţi în fiecare moment. Acest numǎr nu este întâmplǎtor, rezultǎ dintr-o… multiplicare.

ZECE LUMI

Toţi oamenii, independent de condiţie, culturǎ, ţarǎ, au ceva în comun: stǎrile sufleteşti. În orice parte din lume existǎ furia, bucuria, nerǎbdarea, liniştea… un cuvânt al persoanei iubite ne poate proiecta în extaz sau ne poate scufunda în disperare; o frazǎ spusǎ de şef ne descǎtuşazǎ furia; o fotografie ne impresioneazǎ; o carte ne relaxeazǎ; o aglomeraţie în trafic ne streseazǎ. Cuvinte, sunete, imagini… o infinitate de stimuli provoacǎ o continuǎ succesiune de stǎri de spirit. Acestea la rândul lor, mişcǎ, influenţeazǎ gândurile, acţiunile noastre, raportul cu ceilalţi, cu realitatea externǎ. Energia stǎrilor sufleteşti determinǎ tipul de apropiere cu viaţa, cu problemele cotidiene. Nerǎbdarea face ca totul sǎ devinǎ greu şi dificil: se ”vede totul negru”. Bucuria are puterea de a “uşura”; o preocupare continuǎ poate provoca gastritǎ. Puterea lui Nam-myoho-renge-kyo este de a influenţa şi modifica starea sufleteascǎ interioarǎ, creând astfel un efect concret asupra noastrǎ înşine şi a ceea ce ne înconjoarǎ. Recitarea dǎ o energie pozitivǎ. Gândurile punctul de vedere, senzaţiile se schimbǎ. Greutatea problemelor se schimbǎ pentru cǎ noi ne schimbǎm înǎuntru. Când ceva care pare enorm şi oprimant devine mic şi lejer, este mai uşor de controlat, de depǎşit, de debarasat, de a gǎsi o soluţie, de a merge mai departe.

<<daţi-mi un exemplu concret>>, am cerut

Sǎ admitem cǎ cineva trebuie sǎ ridice o greutate, de exemplu o masǎ. Dacǎ nu reuşeşte va spune cǎ este foarte grea. Va gândi deci, cǎ nu poate sǎ o facǎ. Dar s-ar putea spune şi cǎ în realitate, el nu este destul de puternic. Adevǎrata problemǎ nu este de fapt greutatea mesei, ci forţa celui care nu reuşeşte sǎ o ridice. De câte ori, în faţa obstacolelor vieţii, ne simţim neputincioşi, neadecvaţi, ne gândim cǎ nu existǎ nici o soluţie. Dar este intradevǎr aşa? Sunt întradevǎr obstacole insurmontabile?Budismul lui Nichiren Daishonin nu ţinteşte spre înstrǎinarea persoanelor de la viaţa cotidianǎ, pentru a cǎuta o linişte idealǎ. Din contrǎ, le pune în gradul de a traversa şi de a înfrunta parcursul vieţii în mod divers, dezvoltând un potenţial interior ascuns în toţi oamenii, numit Buditate. Secretul nu este de a cǎuta sǎ nu avem probleme, este de a învǎţa sǎ trǎim bine în mijlocul acestora. O mare agitatǎ va fi un coşmar pentru cine nu ştie sǎ înnoate, dar dimpotrivǎ nu va preocupa deloc pe cel care face surf. Stǎrile sufleteşti pot fi clasificate în zece mari categorii numite cele zece lumi. Hai sǎ le vedem:1. INFERNUL. O condiţie unde ne simţim neliniştiţi, lipsiţi de energie, fǎrǎ speranţǎ. Timpul se scurge lent spaţiul pare cǎ se restrânge în mod oprimant, împiedicîndu-ne sǎ vedem dincolo de noi înşine. Avem impresia cǎ aceastǎ condiţie va dura pentru totdeauna.

Pag. 10/37

2. LǍCOMIA. Când suntem complet dominaţi de dorinţe. Viaţa devine o continuǎ zbatere pentru a obţine ceva şi pentru a reuşi suntem dispuşi sǎ cǎlcǎm peste tot şi toate. Dar odatǎ obţinut satisfacţia este scurtǎ: o nouǎ dorinţǎ apare imediat. Şi urmǎrirea continuǎ, într-un vîrtej nesǎtul. 3. ANIMALITATEA. Instinctul prevaleazǎ asupra raţiunii, asupra conştiinţei, asupra dragostei. Este legea junglei, unde gândul raţional nu are loc în alegere şi în acţiune. Pentru aceasta este numitǎ şi lumea Stupiditaţii. 4. FURIA. Conflictul. A vrea sǎ ai dreptate cu agresivitate pentru a ascunde propriile slǎbicini. A pretinde ca lumea şi ceilalţi sǎ fie cum vrem noi. Se apropie de aroganţǎ, când se umflǎ ca nişte baloane fragile. 5. LINIŞTEA. O condiţie echilibratǎ, unde îşi gǎsesc loc calmul, bunul simţ, autocontrolul. Adesea însǎ, se transformǎ în pasivitate: dorinţa de “a sta liniştiţi”, ca o subtilǎ formǎ de izolare. Un dezinteres pentru lumea exterioarǎ camuflat de înţelepciunea falsǎ.6. EXTAZ. Bucurii, satisfacţie şi uşurintǎ ce derivǎ în general din realizarea unei dorinţe. Dar este o stare efemerǎ, pentru cǎ depinde întotdeauna de ceva din exterior. Şi când motivul extazului dispare, strada spre nelinişte este scurtǎ.

Am întrerupt aceastǎ enumerare teoreticǎ de stǎri sufleteşti pentru cǎ eram gata sǎ mǎ pierd. Unde dorea sǎ ajungǎ? Îmi trebuia un exemplu. I l-am cerut.

Aceste prime şase “lumi” sunt acelea unde în general se trǎieşte în marea parte din cotidian, într-un continuu sus–jos dintr-unul în altul. Exemplu: o persoanǎ se trezeşte dimineaţa. A petrecut o noapte liniştitǎ în patul sǎu comod (Liniştea). Dar imediat îl ajunge gândul rutinei cotidiene, trafic-aglomeraţie-ajuns-târziu-la-muncǎ, ceea ce îl apasǎ (Infernul). Acum însǎ îi este foame: Animalitatea (în acest caz un instinct natural) ajunge în faţǎ şi Infernul “dispare” pentru moment. Sunǎ telefonul: îl invitǎ sǎ petreacǎ week-endul într-un loc fantastic. Extazul mǎturǎ toate celelalte lumi. Odatǎ urcat în maşinǎ, un automobilist îi taie strada şi el nu reuşeste sǎ reţinǎ un gest jignitor (din nou Animalitatea). Cei doi se opresc şi încep cearta (Furia) în oficiu este acel coleg antipatic care face carierǎ. Iatǎ Lacomia: determinarea de a face orice doar ca sǎ depǎşeascǎ colegul.Dinamica acestor zece lumi este aceea de apariţie şi dispariţie ca urmare a unui stimul. Schimbând stimulul, se schimbǎ şi starea de spirit. Dacǎ persoana a avut un coşmar se va trezi în starea de Infern, în schimbul celei de Linişte. Dacǎ îi place serviciul pe care-l are ideea de a merge aici îi va aduce Liniştea în schimbul Infernului. Dacǎ telefonul vine de la o persoanǎ nedoritǎ nu va fi în Extaz, va fi … Ş.a.m.d. Rar se poate fi in mǎsura de a putea controla, sau îndrepta în altǎ direcţie, aceastǎ dinamicǎ: mult mai des suntem aruncaţi dintr-o lume în alta ca mingiile de ping pong. Se pare chiar cǎ ambientul (tot ceea ce ne înconjoarǎ) comploteazǎ pentru a ne trimite ici-colo, bombardându-ne de stimuli la care ne supunem docili. Dar stǎrile de spirit care derivǎ, influenţeazǎ dupǎ aceea gândurile, care la rândul lor se concretizeazǎ în cuvinte şi acţiuni. Şi aşa, foarte des creem farǎ a ne da seama destinul nostru cu aceeaşi libertate, acelaşi spaţiu de mişcare al unei marionete. În particular, lumile de Animalitate (sau ignoranţǎ), Lǎcomie şi Furie sunt numite cele trei veninuri: când sunt în afara controlului, otrǎvind în adevǎratul sens al cuvântului existenţa, încrucişându-se şi alimentându-se una de la cealaltǎ. Cu rezultate dezastruoase. Un cuvânt în prada furiei, o reacţie instinctivǎ “animalicǎ”, pot distruge într-o secundǎ ani de bune acţiuni. Furia împinge oamenii sǎ facǎ rǎzboi; Lacomia conduce la exploatarea farǎ scrupule, a oricǎruia şi a orice, zdrobindu-i pe ceilalţi, cǎlcând peste drepturile omului; ignoranţa conduce la distrugerea mediului înconjurǎtor care pânǎ la urmǎ îi va distruge chiar pe acei ce îl distrug. Indivizii dominaţi de cele trei veninuri se comportǎ la nivel

Pag. 11/37

global, ca o celulǎ canceroasǎ în complexul organism al Pǎmântului: nebuna, oarba, nesǎtula, distruge totul şi pe toţi, inclusiv organismul gazdǎ.

Un tablou interesant. Dar în acest punct am cerut dacǎ mai sunt şi alte lumi. Ne lipseau patru.

7. STUDIUL. Spiritul de cercetare, dorinţa de a învǎţa, de a înţelege. Introspecţia. A fi conştienţi cǎ trebuie sǎ facem ceva cu propriile forţe pentru a schimba o situaţie pentru a progresa.8. ILUMINARE PARŢIALǍ. O luminiţǎ creativǎ care infloreşte pe neaşteptate, poate dupǎ lungi ani de studiu, iluminând o anumitǎ sferǎ a vieţii: un om de ştiinţǎ care face o nouǎ descoperire, un muzician care compune dintr-un foc o capodoperǎ. Dar şi în cotidian existǎ iluminǎri parţiale: o intuiţie neaşteptatǎ, soluţia unei probleme, care, într-o clipǎ, iîţi apare dupǎ lungi şi sterile cǎutǎri.Spre deosebire de primele şase lumi Studiul si Iluminarea parţialǎ nu se manifestǎ pur şi simplu ca urmare a stimulilor externi. Nu sosesc singure trebuie “cǎutate”. Pe de altǎ parte cine traieşte mult în aceste condiţii (lumi) riscǎ sǎ devinǎ arogant, considerându-se superior celorlalţi îndrǎgostindu-se de putere. Când aceste douǎ lumi sunt în serviciul celor trei veninuri rezultatul este diabolic.

<<Aşteptaţi un pic. Ce inseamnǎ “în serviciul celor trei veninuri”?>>. Cazul devenea complicat. Nici mǎcar nu terminaserǎ de explicat cele zece lumi cǎ apǎrea deja un alt scenariu: <<stǎrile de spirit pot deci sǎ se întrepǎtrundǎ, sau şi mai bine, sǎ se influenţeze reciproc?>>.

Da, în sensul cǎ, aceeaşi lume a Studiului poate sǎ depindǎ de propulsia unei energii negative, întunecatǎ sau iluminatǎ. Omul de ştiinţǎ care studiazǎ pentru a înbunatǎţii calitatea vieţii este împins de un motiv diferit de acela care îl conduce pe cel ce studiazǎ pentru construirea armelor care distrug viaţa. Dar este o temǎ la care vom ajunge peste puţin timp, când vom vorbi despre cele o sutǎ de lumi. Îţi aminteşti de conceptul celor “trei mii de lumi într-o singurǎ clipǎ”, explicat mai devreme? Am spus cǎ numǎrul nu era întâmplǎtor, dar cǎ el rezultǎ dintr-o multiplicare. Trebuie însǎ sǎ ajungem la zece, dar în curând lumile se vor … multiplica.9. BODHISATTVA. O compasiune sincerǎ şi dezinteresatǎ pentru ceilalţi. Nu o aridǎ şi pasivǎ milǎ, ci o energie activǎ. “Bodi” înseamnǎ înţelepciune “sattva” indicǎ curajul. Bodhisattva este o persoanǎ de valoare care are curajul de a-şi depǎşi propriile limite. Face loc în propria inimǎ pentru a împǎrtǎşi suferinţele celor ce-i stau în jur. Luptǎ împreunǎ cu ei pentru a le depǎşi. Renuntǎ la ceva al lui (de exemplu un pic din timpul sǎu) pentru a se dedica celorlalţi, fǎrǎ a aştepta ceva în schimb. Este o renunţare care aduce bucurie. Nu este nimic mistic. Dar egoismul este mereu la pândǎ în aceste nouǎ lumi. Chiar şi dragostea mamei se poate transforma într-o afecţiune dǎunǎtoare: sufocând fiul de atenţii cu scopul de a-l ţine legat de sine, de a nu-l lǎsa liber şi independent. În realitate ea se manifestǎ aşa, poate inconştient, doar pentru a amâna suferinţa personalǎ datoratǎ despǎrţirii.Compasiune nu înseamnǎ a spune altora ce trebuie sǎ facǎ, imaginându-ne cǎ ştim ceea ce este bine pentru fiecare. Nu înseamnǎ a se impune, pentru a-i face pe ceilalţi aşa cum noi am vrea sǎ fie. Aceastǎ aparentǎ dedicare cǎtre cei de lângǎ noi ascunde dorinţa de a exercita o putere. Adevarata compasiune este de a ajuta o persoanǎ în suferinţǎ, respectând-o pentru ceea ce este. Doar a zecea lume este purǎ, necontaminabilǎ de energii negative.

Pag. 12/37

10. BUDITATEA. Este forţa vieţii care curge în fiecare fiinţǎ umanǎ, ca un fluviu subteran, ce dǎ fertilitate pǎmântului la suprafaţǎ. Fǎcând sǎ aparǎ aceastǎ stare de spirit înseamna a se umple de fericire, sincronizându-se cu armonia vieţii universale. Este o energie interioarǎ care hraneşte infinitele potenţialitǎţi ale individului: le trezeşte, le dǎ lor viaţǎ, le face sǎ creascǎ. Şi toate fricile care înlǎnţuie existenţa dispar ca şi roua la soare. Aceastǎ bucurie este indistructibilǎ pentru cǎ este absolutǎ şi nu relativǎ: va sǎ zicǎ, nu depinde de factorii externi, care pot lipsi în orice moment. Cu aşa stare interioarǎ sunt problemele cele care devin relative, dificultǎţile şi suferinţele sunt uşor de depǎşit. Buditatea elibereazǎ de fricǎ şi de iluzii care sunt principalele cauze ale suferinţei. Se simt liberi pentru cǎ nu au nimic de pierdut, uşori pentru cǎ sunt plini de forţa vitalǎ şi de speranţǎ; puri pentru cǎ în sfârşit sunt ei inşişi. Fericiţi pentru cǎ realitatea se vede cu alţi ochi.

Aceastǎ ultimǎ frazǎ m-a izbit. A vedea realitatea cu alţi ochi înseamnǎ a trǎi şi a acţiona într-o manierǎ diferitǎ. Când cineva este speriat vede totul în negru; dacǎ este vesel totul devine roz; când este furios vede doar duşmani în jurul lui chiar şi acolo unde nu sunt … Modul în care vedem lucrurile conduce acţiunile noastre. Viziunea eronatǎ, iluzorie: acţiuni greşite, erori, suferinţe. Ca şi cum s-ar mişca în penumbra unei camere necunoscute, împiedicându-se ici şi colo.

<<Acesta este sensul?>>, am întrebat.<<Este mult mai mult>>, mi-au rǎspuns.

Marele compozitor Gustav Mahler încearcǎ sǎ aducǎ în muzicǎ (în a treia mişcare din cea de a doua simfonie) ceea ce numea “mişcarea neântreruptǎ şi haoticǎ a vieţii” : <<Ca figurile dansatorilor într-o salǎ de bal în care se priveşte din întunericul nopţii de afarǎ, la distanţǎ… viaţa poate pǎrea fǎrǎ sens …>>. Figurile sunt prea mici pentru a le putea distinge una câte una. Gesturile par necontrolate, întâmplǎtoare, confuze. Slabele sunete care ajung au pierdut orice semnificaţie.Aşa, influenţaţi de stǎrile de spirit, adesea ne mişcǎm în viaţa de zi cu zi cu aceastǎ viziune îndepǎrtatǎ, confuzǎ, înnoratǎ. Energia pozitivǎ a Buditaţii lumineazǎ scena. Ne conduce – pentru a spune ca şi Mahler – în interiorul sǎlii, desluşind cu claritate, adunând detalii relaţii între lucruri; de a înţelege sensul, dincolo de aparenţe. Este o înţelepciune profundǎ ce ne consimte mişcarea în direcţia corectǎ. O busolǎ spre fericire.Aceasta afirmǎ Budismul: cǎ fiecare fiinţǎ umanǎ, posedǎ toate cele zece lumi inclusiv Buditatea, chiar dacǎ la o privire superficialǎ poate sǎ nu parǎ. Dar cea mai rea canalie fǎrǎ inimǎ, poate simţi dragoste pentru fii sǎi; şi persoana cea mai calmǎ şi liniştitǎ poate la un moment dat sǎ devinǎ furibundǎ. Fiecare din cele zece lumi se activeazǎ ca rǎspuns la un stimul potrivit. Pentru a activa Buditatea este nevoie sǎ se recite Nam-myoho-renge-kyo.

DE CE NAM-MYOHO-RENGE-KYO?

… Şi nu o altǎ frazǎ? Pronunţare şi repetare cuvinte neânţelese mi se pare o formǎ de autoconvingere. Dacǎ este vorba despre o rugǎciune, în definitiv este de ajuns sǎ te rogi.

Pag. 13/37

Chiar şi în alte feluri. Important este a cǎuta înlǎuntrul sǎu… sau chiar forţându-se de a gândi pozitiv. Şi apoi nu-mi place prea mult ideea de a depinde de ceva, cu atât mai mult de o frazǎ. Aceste gânduri mi se învârteau în cap.Am exprimat din nou dubiile mele.

De ce chiar aceastǎ frazǎ? Pentru cǎ Buditatea rǎspunde la un stimul, ca o mamǎ care recunoaşte plânsul fiului sǎu chiar dintre o mie de copii. Ce este ciudat? Chiar şi o maşinǎ de spǎlat are nevoie de a i se apǎsa butonul corect pentru a o face sǎ funcţioneze. Şi nu este o chestiune de convingere mentalǎ. Încearcǎ sǎ te convingi cǎ nu ai sǎ te curentezi dacǎ bagi degetele în prizǎ: electricitatea se scurge chiar dacǎ tu nu vrei sǎ crezi. Legile care-i regleazǎ funcţionalitatea nu depind de mintea ta. Şi funcţioneazǎ chiar dacǎ nu i se cunoaşte semnificaţia.Pentru a activa cu precizie partea profundǎ numitǎ Buditate nu este de ajuns de a se ruga sau a medita întâmplǎtor. Nu este suficient gestul generic de a lua un medicament: este nevoie de cel corect. Un copil abia nǎscut are deja înǎuntrul sǎu potenţialitatea de a putea vorbi, de a putea scrie, de a putea citi. Dar aîceasta se dezvoltǎ doar dacǎ existǎ stimuli corespunzǎtori (pǎrinţii, învǎţǎtorii…). Dacǎ creşte în mijlocul lupilor va învǎţa doar sǎ urle.Cǎutarea spiritualǎ ar trebui sǎ meargǎ, dincolo de eul raţional, care este ca şi vârful unui aisberg din vasta lume interioarǎ: se distinge doar o infimǎ parte. Dar cultura modernǎ favorizeazǎ, acum de ceva timp vârful aisbergului, trecând cu vederea imensa bazǎ din profunzime. Şi, încet încet pe masurǎ ce societatea avanseazǎ, o senzaţie de disconfort pare cǎ se scurge în subteran ca un deranjant zgomot: lipseşte ceva. <<Din pǎcate umanitatea contemporanǎ suferǎ de indolenţǎ a sufletului. Lumea nu este pregǎtitǎ sǎ se angajeze în dimensiunea spiritualǎ a vieţii>>, scrie Daisaku Ikeda. În special, ţǎrile industrializate se pare cǎ au favorizat creşterea economicǎ, tehnologicǎ, ştiinţificǎ şi poate au uitat pe drum” creşterea umanǎ”, dezvoltarea interioarǎ a sufletului, a spiritului, a energiei vitale; a speranţei. Nu este straniu cǎ, fenomene precum stresul, sfârşala, nerǎbdarea, anxietatea, simţul de neadaptare şi depresie sunt în creştere?Natura imensǎ şi profundǎ a vieţii nu are limite. Mintea este cea care le pune cu mecanismele ei, închizându-ne într-o furtunǎ de nisip, unde nu se vede dincolo de vârful nasului. Realitatea, care dupǎ pǎrerea noastrǎ existǎ, este doar vârful aisbergului. James Hillman, psihanalist şi scriitor vorbeşte de “suflet”: <<O forţǎ intrinsecǎ care lucreazǎ neântrerupt în existenţa noastrǎ>>, care merge dincolo de aspectele biologice şi psihice şi ne uneşte cu întregul.

<<Deci?>> , am întrebat, un pic confuz.

Nam-myoho-renge-kyo este ca un limbaj al sufletului. Recitarea lui ne pune în contact cu noi înşine. Ne trezeşte. Oricât de “mistice” ni s-ar pǎrea toate acestea, va sǎ zicǎ de neînţeles, aceastǎ frazǎ este un sunet universal, o vibraţie primordialǎ ce sincronizeazǎ viaţa interioarǎ cu forţa universului. Apropo de stimuli, ar fi de ajuns sǎ ne gândim la câte exemple ne dǎ viaţa cotidianǎ: o simplǎ frazǎ are puterea de a ne proiecta într-o clipǎ în angoasǎ; o imagine ne însenineazǎ, o foaie de hârtie cu ceva scris pe ea poate genera mare bucurie…

<<Da, dar de ce chiar o frazǎ pe care n-o înţeleg?… Chiar dacǎ mi-aţi explicat în linii mari semnificaţia, nu vǎd de ce nu se poate traduce şi recita în limba noastrǎ>>, am obiectat.

Motivul este simplu: nu este nevoie de nicio traducere. Muzica este vibraţie, ritm, mişcare. Totul aici. Şi totuşi sunt melodii care ne întristeazǎ, altele care ne înveselesc, dau energie; fǎrǎ nici o nevoie de a le înţelege, de a şti ce note se folosesc şi de ce. Ceva înǎuntrul

Pag. 14/37

nostru “rǎspunde” acestei chemǎri, îi “traduce” mesajul. Notele muzicale sunt mereu 12, iar ceea ce conduce este ordinea lor. Cele şapte idograme folosite pentru a scrie Nam-myoho-renge-kyo sunt ordinea corectǎ pentru a genera unde în profunda mare interioarǎ, aducând efecte benefice la suprafaţa. Buditatea recunoaşte aceastǎ limbǎ.Admiţând cǎ un golan ne învaţǎ o frazǎ jignitoare în limba chinezǎ, convingându-ne totuşi de un compliment. Dacǎ o adresǎm unui român nu se va întampla nimic. Dar când, surâzând o vom spune unui chinez, el va reacţiona în consecinţǎ.Şi variatele tehnici de meditaţie ce s-au dezvoltat de milenii în orient se bazeazǎ pe acest principiu. Doar de curând s-a descoperit cǎ, creierul poate fi influenţat, independent de înţelegerea semnificaţiei. De fapt şi activitatea cerebralǎ se manifestǎ prin intermediul vibraţiilor, unde de frecvenţǎ diversǎ. Instrumentele ştiinţifice moderne reuşesc sǎ mǎsoare aceste diferenţe de ritm. În particular, aşa zisele unde Alfa sunt emise de creier atunci când acesta se aflǎ într-o stare de relaxare fizicǎ profundǎ şi de linişte emotivǎ: mintea este liniştitǎ dar plinǎ de energie. Rugǎciunea, “muzica” recitǎrii, poate genera armonie interioarǎ, poate modifica ritmul vital, poate elibera o energie care pǎtrunde întreaga fiinţǎ, incluzând şi mintea. Ne poate ridica într-o stare mai înaltǎ, care trece dincolo de condiţionǎri şi din care se vede, se gândeşte, se simte, se acţioneazǎ într-un mod divers. Budismul lui Nichiren Daishonin afirmǎ cǎ Nam-myoho-renge-kyo este sunetul cel mai bun, care se poate folosi.

<<Nu este un pic dogmatic?>>, am gândit cu voce tare.

Nu, atâta timp cât este posibil sǎ-l experimentǎm: sǎ verificǎm în practicǎ aceste explicaţii. Pe de altǎ parte ar fi imposibil sǎ demonstrezi cu cuvinte un concept care transcende cuvintele. Un pic ca şi cum am vrea sǎ explicǎm gustul unui ananas cuiva care nu l-a gustat niciodatǎ. Vor reuşi cuvintele sǎ-l facǎ “sǎ simtǎ” gustul? Pânǎ la urmǎ o tǎiem scurt spunând: <<Trebuie sǎ-l guşti>>. Dacǎ unul vrea sǎ-şi dezvolte muşchii, pentru cǎ de exemplu nu stǎ bine cu condiţia fizicǎ, poate sǎ meargǎ în sala de sport (va sa zica, sǎ foloseascǎ un mijloc pentru a redobândi ceva ce el are deja). Dar nu este nevoie sǎ cunoascǎ secretele anatomiei, legile chimiei, cum funcţioneazǎ celulele, proteinele, aminoacizii, enzimele… pentru a întǎri propriul corp. Este de ajuns sǎ facǎ exerciţiile corecte. La început ne trebuie puţinǎ încredere în instructor. Dupǎ aceea rezultatele vor fi cele ce vor vorbi de la sine. Între timp se poate şi studia, pentru a conştientiza mai bine ceea ce se face. Dar studiul de unul singur, nu va rezolva lipsa condiţiei fizice. Cunoaşterea, înţelegerea fǎrǎ acţiune nu întodeauna ne rezolvǎ problema (ne poate elibera de suferinţǎ). Recitarea de Nam-myoho-renge-kyo este un mijloc pentru a dezvolta o putere care existǎ înǎuntrul fiecaruia din noi. Toţi o pot folosi, independent de condiţiile personale, de gradul de instruire, de culturǎ. Şi nu creazǎ nici o “dependenţǎ”: este deja înǎuntrul nostru şi nimeni nu ne poate priva de aceasta. Ideal este al experimenta în practicǎ şi simultan a aprofunda cunoaşterea viziunii budiste asupra vieţii. Unicul preţ pe care-l vom plǎti va fi… cheltuirea unui pic de timp.

<< Nu sunt puţin prea simple toate acestea?>>

Teoria budistǎ este cu totul altceva decât simplǎ, dar aplicarea ei practicǎ este la îndemâna tuturor. Dacǎ ar fi fost nevoie de un curs de inginerie pentru a putea folosi un calculator, mare parte dintre noi ar fi rǎmas şi acum la numǎrǎtoarea cu bile. Spre norocul nostru este suficient sǎ apǎsǎm butoanele pentru a pune în mişcare procese complicate de care, în mod normal, suntem în necunoştinţǎ. Nu este oare un avantaj? Nam-myoho-

Pag. 15/37

renge-kyo nu este o baghetǎ magicǎ este un “antrenament” progresiv cu ajutorul unei practici constante. Exact ca şi cu sala de sport.Şcepticismul şi dubiile sunt ceva normal. Din contrǎ, o apropiere criticǎ corectǎ este ceea ce ne trebuie. Important este ca aceasta sǎ nu se tarnsforme într-o sterilǎ opoziţie intelectualǎ, o scuzǎ care în realitate ascunde oboseala de a înfrunta ceva nou.

Mǎ simţeam un pic încolţit: << Bine, am spus, admitem cǎ aceastǎ frazǎ este cu adevǎrat un stimulul corect pentru a manifesta tot ceea ce a fost spus. Ţintind spre aceastǎ condiţie “superioarǎ”, nu se riscǎ de a se înstrǎina de realitate? Şi încǎ ceva, a cǎuta aceastǎ Buditate, înseamnǎ extirparea sau reprimarea celorlalte lumi, va sǎ zicǎ pe acelea negative cum ar fi lacomia, furia…? În concluzie trebuie sǎ devenim toţi buni şi puri?>>

Nu este vorba despre cǎutarea unei linişti false, traind cu capul în nori îmbǎtaţi de fericire. Cu totul altceva: Budismul serveşte pentru a înfrunta suferinţele şi pentru a realiza dorinţele. Ceea ce implicǎ acţiuni complete şi nu înstrǎinarea, dezinteresul sau fatalismul pasiv. Şi nu este nimic de suprimat, nici o parte din noi nu este de renegat, nu este nici o nevoie ca noi sǎ devenim “îngeraşi”. Nu existǎ lumi bune sau rele în absolut. Nimic nu vine distrus, pentru cǎ totul se poate transforma. Şi iatǎ cǎ, cele zece lumi se multiplicǎ.

O SUTǍ DE LUMI

Sǎ luǎm ura. La început am descris aspectele ei negative. Dar aceeaşi stare de spirit se poate transforma în ceva pozitiv, când de exemplu serveşte pentru a se rǎzvrǎti împotriva injustiţiei, pentru a pune în valoare propriile drepturi în faţa abuzurilor şi a agresiunilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelate lumi. Lǎcomia poate fi o forţǎ distructivǎ, dar şi o sǎnǎtoasǎ ambiţie pentru realizarea dorinţelor, un “vânt” spre îmbunǎtǎţire.În practicǎ, oricare din cele zece lumi poate avea o faţǎ diversǎ, pentru cǎ nu este separatǎ de celelalte: între ele existând o relaţie de influenţare reciprocǎ. Aşa, de exemplu, lumea Studiului poate fi caracterizatǎ de angoasǎ (Infern), superficialitate (Animalitate sau spus într-un alt mod Stupiditate), Lǎcomie, Urǎ (Furie), Linişte, Extaz, Studiu, ş.a.m.d.Pentru a ne întoarce la conceptul celor trei mii de lumi în fiecare clipǎ, în acest punct posibilitǎţile nu mai sunt zece, ci o sutǎ: toate cele zece stǎri sufleteşti se pot de fapt manifesta în zece “tonalitǎţi” diferite (Studiul avar, Studiul liniştit, Studiul extaziat ş.a.m.d.). În total: o sutǎ.Valoarea acestui concept este cu adevǎrat revoluţionarǎ: totul se poate transforma, totul se poate schimba în mai bine: şi un venin se transformǎ în doctorie. Oricare ar fi starea de moment, capacitatea pentru gǎsirea soluţiei este mereu prezentǎ, chiar dacǎ ochii noştri nu reuşesc sǎ o vadǎ: în angoasa cea mai neagrǎ din Infern, bucuria Buditǎţii este deja gata, “în spate”; aşteaptǎ doar sǎ fie activatǎ. Este o clipǎ: nu este nevoie de parcursuri lungi spre capǎtul unui tunel. Cele o sutǎ de lumi şi relaţia lor reciprocǎ demoleazǎ convingerile care încǎtuşazǎ mintea ca într-o colivie. În definitiv, chiar şi o cavernǎ rǎmasǎ în întuneric pentru un miliard de ani, poate fi luminatǎ într-o clipǎ, de o fǎclie. Diferenţa între întuneric şi luminǎ se aflǎ, în spatele unui clic.

Pag. 16/37

Când Buda se “aprinde” înǎuntrul nostru problemele se rezolvǎ, pentru cǎ înţelepciunea ne ajutǎ sǎ o luam pe strada corectǎ, armonia cu natura ne ajutǎ sǎ fim în locul potrivit la momentul potrivit, forţa vitalǎ uşureazǎ orice greutate, realitatea apare aşa cum este: umbrele care ne sperie se împrǎştie şi un curaj încrezǎtor le ia locul.Obiectivul acestei practici nu este acela de a deveni fiinţe superioare şi perfecte, ci persoane comune fericite. A activa Buditatea, va sa zicǎ atingerea acestei energii pozitive, nu înseamnǎ eliminarea celorlalte nouǎ lumi, ci “iluminarea” lor; a le trǎi într-un mod divers, purificat de veninuri care intoxicǎ. Pentru aceasta, nu este nevoie nici de practici austere, nici de a renega propriile caracteristici, renunţând sau ştergând ceva din sine care este considerat rǎu, negativ, pǎcǎtos. Încǎ o datǎ cuvântul cheie este: transformare. Deci vom continua a fi noi înşine: persoane cu caliatǎţi şi defecte, care se bucurǎ totuşi de o existenţǎ plinǎ de satisfacţii pentru cǎ, oricare ar fi starea de moment, au o bazǎ vitalǎ de bucurie, înţelepciune, speranţǎ, uşurinţǎ: în timp ce suntem furioşi, în mijlocul unei probleme concrete care ne framântǎ, într-un moment stresant de muncǎ… Când cele nouǎ lumi sunt aşezate pe baza celei de a zecea, nu mai este posibilǎ scufundarea. Valoarea vieţii se schimbǎ. Destinul se schimbǎ.

<<Totul pare foarte uşor. În sfârşit, o frumoasǎ poveste …>>. Nu reuşeam sǎ stǎpânesc puţinǎ ironie.

Nu este aşa uşor cum pare; dar cu siguranţǎ este posibil. Important este folosirea mijlocului corespunzǎtor. Dupǎ cum am vǎzut stǎrile sufleteşti sunt instabile, va sǎ zicǎ vin şi pleacǎ în urma stimulilor pe care îi primim. Chiar şi Buditatea poate apǎrea, iar o clipǎ mai târziu sǎ disparǎ. Deci, problema este de a o face sǎ rǎmânǎ cât mai mult posibil stabilǎ. Fiecare persoanǎ are o tendinţǎ vitalǎ specificǎ. O putem defini, firea lui sau chiar caracterul sǎu. Cineva care de fel este vesel, altul este furios, altul este instinctiv (Animalitatea) sau mai reflexiv (Liniştea). Este ca o casǎ, unde se întoarce mereu dupǎ cǎlǎtorii mai mult sau mai puţin lungi fǎcute în alte stǎri sufleteşti. Recitând Nam-myoho-renge-kyo se schimbǎ casa. Încet încet palatul Buditǎţii creşte şi se face mereu mai solid înǎuntrul nostru: o casǎ sigurǎ, care face sǎ devinǎ plǎcute şi pline de valoare cǎlǎtoriile cotidiene, în cele nouǎ lumi. Dar, pentru a face aceasta, este necesarǎ o muncǎ constantǎ, un antrenament zilnic. Iatǎ de ce nu este uşor.

<<Ce vrea sǎ spunǎ asta?>>. Încep sǎ am dubii.

Pentru a dezvolta o capacitate, este necesarǎ practica. Pentru a acumula rezultate este nevoie de muncǎ. Pentru a stabiliza rezultatele şi a avansa este nevoie de a lucra constant. Normal, nu ? Dar, poate puţin obositor: ni-l repetǎ chiar din prima zi de şcoalǎ. Şi totuşi, pentru a învǎţa o limbǎ strǎinǎ nu este de ajuns studierea teoriei: acolo trebuie “sǎ şi practici” cât mai mult posibil. Altfel se pierde. Un campion olimpic nu s-a nǎscut campion: s-a antrenat în fiecare zi. Potenţialul Buditǎţii se dezvoltǎ odatǎ cu recitarea de Nam-myoho-renge-kyo. Deci, pentru a obţine rezultate concrete în viaţa de zi cu zi, aceastǎ practicǎ trebuie sǎ fie fǎcutǎ corect şi în fiecare zi. Pentru cǎ noi vrem sǎ fim fericiţi în aceastǎ lume: aici şi acum.

Pag. 17/37

ALTE DUBII

<< O întrebare puţin provocatoare: de ce ar trebui sǎ am nevoie de acest Budism? Mi se pare cǎ aceastǎ practicǎ este o specie de ancorǎ de salvare pentru cineva care se aflǎ într-o situaţie disperatǎ. La urma urmei, eu nu mǎ simt aşa plin de probleme. Desigur, nici nu-mi lipsesc. Dar … puţin ca toţi ceilalţi, încerc sǎ le înfrunt…>>

Şi cea mai norocoasǎ persoanǎ mai devreme sau mai târziu, trebuie sǎ înfrunte problemele. De exemplu, despǎrţirea de persoanele pe care le iubim: fii care cresc şi pleacǎ, o dragoste terminatǎ, tovaraşul sau tovaraşa de o viaţǎ (soţ sau soţie) care pǎrǎseşte aceastǎ lume înaintea noastrǎ. Şi apoi frǎmântǎrile pentru a realiza un obiectiv, care uneori ne dezamǎgeşte imediat ce l-am atins:<< cine m-a pus sǎ-l fac?>> gândim; şi imediat pornim într-o nouǎ bǎtǎlie. Sau chiar normalele suferinţe ale existenţei cotidiene, cum ar fi problemele economice; dar chiar şi relaţiile sentimentale, prieteniile, singurǎtatea … Şi apoi, cu toţi trebuie sǎ suportǎm ceva sau pe cineva, o persoanǎ, o situaţie; susţinând o greutate pe umeri sau chiar “înghiţind” uneori în tǎcere. Şi cu atât mai mult, astǎzi, pare rǎspânditǎ suferinţa psihologicǎ a dizarmoniei: un disconfort, o percepţie confuzǎ a cotidianului frenetic, unde foarte des ne scapǎ sensul profund a ce facem şi pentru ce muncim. Pânǎ la urmǎ boala şi bǎtrâneţea sunt inevitabile.Şi atunci, a gândi sau a spera de a nu avea probleme este purǎ iluzie. În acest fel întrebarea este: Cum se înfruntǎ? Viaţa este un traseu care, absolut necesar, se înfruntǎ cu o încǎrcǎturǎ moralǎ în spate (responsabilitate). Dar, dacǎ suntem plini de energie, de bucurie, de speranţǎ, ne putem pregǎti de cǎţǎrarea pe un drum de munte, cu ruxacul în spate, bucurându-ne de plimbare, trǎind intens fiecare pas, admirând panorama, vorbind voioşi cu tovarǎşii de cǎlǎtorie. Foarte des, în schimb şchioapǎtǎm cu capul în jos apǎsaţi de greutatea care pas dupǎ pas creşte.Şi apoi, ce ne aşteaptǎ la sfârşitul cǎlǎtoriei? Budismul s-a nǎscut pentru a rezolva problemele fundamentale ale vieţii. Şi poate cea mai importantǎ este chiar aceea a morţii: o suferinţǎ imposibil de evitat. Dar ne vom întoarce curând la acest subiect, dupǎ ce vom vorbi de conceptul de karmǎ.

<< Eh, dincolo de aceste mari teme, cotidianul este fǎcut şi din lucruri mǎrunte, care se pot înfrunta în multe alte feluri, fǎrǎ sǎ fie nevoie sǎ deranjǎm religia, universul…>>

Desigur. Aici nu spunem cǎ dacǎ cineva nu practicǎ Budismul este nefericit.Pe de altǎ parta tendinţa umanǎ este aceea, de a se apuca de anumite lucruri doar când acestea îl preseazǎ. Iar în acest fel se riscǎ de a deveni victime ale circumstanţelor, dupǎ cum bate vântul. Alteori, se cautǎ soluţii comode. Ne este mai uşor sǎ ne adaptǎm unei situaţii decât sǎ o înfruntǎm. Ne obişnuim cu toate, în loc sǎ gǎsim forţa de a ne ridica şi de a reacţiona. Paradoxal, uneori se preferǎ, chiar în mod inconştient, de a rǎmâne într-o situaţie cunoscutǎ, fie chiar suferind, decât sǎ ne aventurǎm în afara ei sǎ cǎutǎm altceva. Mintea lucreazǎ pentru a gǎsi mii de scuze. Tindem sǎ gândim: << acest lucru este imposibil de realizat, n-am sǎ reuşesc niciodatǎ, nu sunt la înǎlţime >>, sau chiar: << Sufǎr pentru cǎ ceilalţi mǎ fac sǎ sufǎr>>. Şi încǎ: << Acest lucru mi se întâmplǎ pentru cǎ sunt nenorocos. Nu pot face nimic >>.Dar un asemenea mecanism ne închide mai mult într-un cerc vicios, în iluzia în care, cauza problemei este în afara noastrǎ. Care este, cum am spune: “cauza pentru fericire este în exterior, cine ştie în ce loc”. Şi aşa obosim pentru a urmǎrii ceva, gândind cǎ odatǎ ce am obţinut acel ceva, va fi totul bine. Aceasta însǎ este cǎutarea unei fericiri relative,

Pag. 18/37

care depinde întotdeauna de circumstanţele din exterior. Ca urmare este absolut instabilǎ şi de neprevǎzut. Pentru a înceta sǎ fim aruncaţi ditr-o parte în alta de mediul înconjurǎtor, pentru a da o bazǎ solidǎ propriei vieţi, pentu a decide o direcţie clarǎ, este nevoie de o muncǎ constantǎ şi un mijloc care sǎ funcţioneze. Teoria celor o sutǎ de lumi chiar asta spune: toate cauzele şi soluţiile la probleme sunt deja înǎuntrul nostru. Este nevoie deci doar sǎ fie cǎutate, sǎ fie scoase la ivealǎ. Ar fi frumos sǎ ne gǎsim pe noi înşine, sǎ rezolvǎm toate problemele, cu unul din acele cursuri cu platǎ, care în puţine lecţii promit fericirea veşnicǎ; sau cu o simplǎ tehnicǎ de relaxare, de efectuat doar când credem cǎ avem nevoie (care adesea este cum am spune: când nu se oboseşte prea mult, când circumstanţele externe nu ne preseazǎ). Sau chiar distrându-se, umplând timpul cu mii de activitaţi. Desigur, poate ajuta. Multe lucruri pot ajuta. Dar nu putem spune cǎ rezolvǎ de la radacinǎ. Dacǎ cineva vrea sǎ învingǎ într-o încercare sportivǎ ar trebui sǎ se antreneze cu seriozitate şi constanţǎ. Altfel, este inutil dupǎ aceea sǎ se plângǎ şi sǎ descarce insatisfacţia gândind cǎ a pierdut din vina altuia. Sunt scuze. Ar fi ca şi cum se sperǎ sǎ se devina bogaţi numǎrând banii vecinului.Pentru a dezvolta o condiţie vitalǎ interioarǎ capabilǎ sǎ ne susţinǎ în timpul “cursei” cu obstacole ale existenţei, ne antrenǎm recitând Nam-myoho-renge-kyo. Dupǎ principiul celor o sutǎ de lumi,activând bogaţia Buditǎţii se realizeazǎ progresiv o adevaratǎ şi proprie revoluţie interioarǎ: “revoluţia umanǎ”. Energia vitalǎ puternicǎ se iradiazǎ progresiv asupra tuturor aspectelor existenţei şi ilumineazǎ cele nouǎ lumi în care se desfaşoarǎ cotidianul, le transformǎ; creazǎ o satisfacţie care vine din lǎuntrul nostru şi este deci independentǎ de realizarea dorinţelor. Şi, chiar din aceastǎ cauzǎ, dorinţele se realizeazǎ mult mai uşor.

<< Dar, adunate, dacǎ aceastǎ practicǎ aduce cu adevǎrat rezultate de acest fel, de ce nu este difuzatǎ peste tot? De ce nu o fac toţi?>>

Foarte simplu: pentru cǎ este forte greu de crezut! În faţa unor anumite fapte mulţi se comportǎ ca unul care vǎzând o coloanǎ de fum ieşind de la o fereastrǎ, se gândeşte: << Pânǎ când nu vǎd focul, va sǎ zicǎ, nu este nici un incendiu>>. Dar între timp, aşteptând ca ceva sǎ-l convingǎ arde casa. Toţi ne-am apropriat de aceastǎ practicǎ plini de dubii: unicul mod de a se convinge cǎ funcţioneazǎ este acela de a “intra”, a atinge cu mâna.Pe de altǎ parte dacǎ raţionalitatea, inteligenţa, cunoaşterea, pe care atâtea progrese le-au adus – ar fi fost suficiente pentru a face bine, pentru a deveni fericiţi, de ce în lume mai sunt încǎ atâtea rǎzboaie, prepotenţǎ, distrugerea mediului înconjurǎtor, foamete, epidemii…? De ce problemele fundamentale sunt întotdeauna aceleaşi? Pentru cǎ fiinţa umanǎ are dintotdeauna înǎuntrul sǎu tendinţa distructivǎ. O parte întunecatǎ ce-l conduce spre suferinţǎ. Furia nu poate fi învinsǎ cu ştiinţa; pentru aceasta sunt încǎ şi acum razboaie. Lǎcomia nu scade în mod proporţional cu creşterea progresului tehnologic; din aceastǎ cauzǎ, natura este mereu mai mult distrusǎ şi exploatatǎ fǎrǎ scrupule. Recitând Nam-myoho-renge-kyo, partea întunecatǎ a firii omeneşti începe progresiv sǎ fie iluminatǎ. Starea vitalǎ are puterea de a modifica relaţia cu noi înşine şi cu mediul înconjurǎtor, activând un “efect domino” care se difuzeazǎ în toate ramurile vieţii. Pentru a explica acest mecanism este nevoie de o altǎ multiplicare.

Pag. 19/37

O MIE DE LUMI

Aspectul unei persoane se schimbǎ dupǎ starea sufleteascǎ pe care aceasta o are. O faţǎ preocupatǎ manifestǎ condiţia interioarǎ de suferinţǎ; când ne simţim veseli şi uşori, faţa se lumineazǎ. Şi partea” invizibilǎ” a individului (gânduri, emoţii, vederea lucrurilor…) şi care urmeazǎ acest principiu: când suntem preocupaţi predominǎ gândurile negre şi grele, emoţiile negative; raportul cu realitatea externǎ este înceţoşat de un tip de pelerinǎ, ca o umezealǎ sufocantǎ. Toate acestea determinǎ tipul de relaţie care se are cu sine însuşi şi cu mediul extern, fie în termeni de acţiuni care se îndeplinesc, fie în rǎspunsurile care se dau la mesajele ce ajung de afarǎ.Dupǎ Budism sunt zece factori care intervin în acest joc de relaţii. Ar fi foarte mult de explicat analizându-se unul câte unul. Aici este sufient sǎ spunem cǎ, cei zece factori explicǎ de ce aceastǎ intersectare de evenimente ale vieţii nu este întâmplǎtoare, ci depinde de precisa relaţie existentǎ între starea sufleteascǎ, noi înşine şi externul. Iatǎ de ce, de exemplu, douǎ persoane în faţa aceleiaşi probleme au reacţii şi rezultate diferite.Baza de plecare este întotdeauna starea sufleteascǎ interioarǎ, de la Infern pânǎ la Buditate. Dar am vazut cǎ, de fapt, sunt o sutǎ de “lumi”, deci o sutǎ de posibilitǎţi de existenţǎ în fiecare moment. Starea vitalǎ este energia ce pune in mişcare mecanismele vieţii. Acestea sunt ca şi piesele unui motor (angrenajul) ale unei maşini care o datǎ pornitǎ (activatǎ) lucreazǎ împreunǎ, interacţionând între ele şi producând un rezultat. Dacǎ totul funcţioneazǎ în armonie roţile se mişcǎ şi maşina poate alerga spre obiectivul sǎu. Altfel ceva se stricǎ şi încep problemele, obstacolele, suferinţele.Cei zece factori sunt piesele care încrucişeazǎ fenomenele existenţei înǎuntrul şi în afara noastrǎ, producând rezultatul final de fericire sau nefericire. Totul depinde de energia care le pune în mişcare. O persoanǎ în lumea de Infern va avea toate piesele (angrenajele) care lucreazǎ spre al conduce la suferinţǎ: aspectul fizic, gândurile, vederea lucrurilor, emoţiile; şi apoi o energie slabǎ, incapabilǎ de a exercita o influenţǎ pozitivǎ asupra mediului, va crea deci condiţiile pentru a perpetua suferinţa sa, acumulând înǎuntrul sǎu puteri negative care, chiar ca raspuns al stimulilor externi vor da ca rezultat noi suferinţe. În lumea de Infern toate piesele (va sǎ zicǎ factorii) lucreazǎ influenţaţi de aceasta. Schimbând starea sufleteascǎ se schimbǎ şi munca celor zece factori. Când mecanimele vieţii sunt alimentate de energia Buditǎţii, rezultatul final este acela de creare a unui destin mai bun, o existenţǎ armonioasǎ şi satisfǎcǎtoare. Fǎrǎ înţelepciunea care derivǎ din energia universului suntem ca nişte persoane inexperte în motoare care, atunci când ceva nu funcţioneazǎ nu ştiu unde sǎ punǎ mâna. Şi dacǎ probeazǎ orbeşte riscǎ sǎ înrǎutǎţeascǎ lucrurile. De multe ori ne comportǎm exact aşa. De exemplu, în general ne gândim cǎ suferinţele noastre depind de cineva sau de o oarecare situaţie care le provoacǎ. Dar acest “cineva” este în realitate doar o cauzǎ externǎ, care a activat o cauzǎ internǎ (suferinţa) deja prezentǎ înǎuntrul nostru. Continuând sǎ ne concentrǎm asupra cauzei externe se vor obţine mereu rezultate (efecte) greşite, ca şi cum am încerca sǎ prindem umbra problemei în schimbul substanţei. Este inutil sǎ ne plângem dacǎ ne scapǎ.Dar aceasta înseamnǎ şi cǎ soluţiile tuturor problemelor sunt deja gata înautru. Este nevoie sǎ le activǎm cu energia lui Nam-myoho-renge-kyo. Teoria celor zece factori explicǎ urmǎtoarele: dincolo de percepţia noastrǎ limitatǎ existǎ mii de soluţii deja pregatite pentru fiecare problemǎ; o mie de lumi în care angrenajele pot sǎ funcţioneze: zece factori pentru fiecare din cele o sutǎ de lumi. Totul în spaţiul unui moment. Exact aşa cum în minusculul spaţiu al unei seminţe existǎ deja un stejar.

Pag. 20/37

<< Aceste teorii sunt încântǎtoare dar încǎ imi scapǎ aspectul concret: cum pot modifica acestea viaţa mea de zi cu zi?>>.

Chiar dacǎ de cele mai multe ori nu ne dǎm seama, existǎ o profundǎ legǎturǎ între noi şi ceea ce ne înconjoarǎ. Chiar şi o parte a fizicii vorbeşte despre o “reţea a vieţii”: un interschimb continuu de influenţe, de energii vizibile şi invizibile; încrucişare de relaţii care, dupǎ Budism pot difuza şi multiplica fericirea sau se pot reânchide şi încǎtuşa într-un nod de suferinţe. Depinde de cum ne mişcǎm în aceastǎ reţea.

REŢEAUA CELOR TREI MEDII (ambiente)

Miile de lumi sunt prezente pretutindeni. Primul mediu este individul însuşi cu caracterul sǎu, modul de a gândi de a reacţiona, de a se propune spre exterior. Visele sale, aspiraţiile, idealurile care-l împing spre viitor.experienţele din trecut: bucurie şi deziluzie înscrise în suflet. Toate acestea determinǎ în ce mod se trǎieşte prezentul: cum se relaţioneazǎ cu sine însuşi şi cu celelalte douǎ medii, ce tip de schimb se face. Al doilea mediu este acela al tuturor fiinţelor în general. Îl traversǎm trecând prin atâtea planuri diverse: familia, persoanele la locul de muncǎ, grupul de prieteni. Dar, la un nivel mai extins chiar şi acelea cu care se împarte aceeaşi identitate, fie idealuri, pasiuni, culturǎ, limbǎ, naţionalitate. Fiecare din aceste “grupuri” posedǎ o mie de lumi. Într-o familie unde predominǎ certurile existǎ Furia; un loc de muncǎ poate fi “infernal” sau entuziasmant. Pânǎ când şi cu câinele sau pisica din casǎ existǎ un schimb reciproc al celor o mie de lumi. Chiar şi o întreagǎ societate este ca o fiinţǎ vie, cu precisa sa stare sufleteascǎ: predominǎ Liniştea când existǎ respect pentru ceilalţi; unde cele trei veninuri de Furie, Lǎcomie şi Idioţenie sunt din belşug, este o adevǎratǎ poluare spiritualǎ care intoxicǎ existenţa.Al treilea mediu este acela al lucrurilor şi fiinţelor nesimţitoare (copacii şi florile). Cine este nǎscut în deşert va avea un caracter şi o predispoziţie diversǎ faţǎ de cel ce este nǎscut şi trǎit într-o pǎdure. Plimbarea printr-o pǎdure ne poate face sǎ ne simţim liberi sau sǎ ne dea nelinişte. Depinde de interschimbul ce se realizeazǎ între mediu şi starea noastrǎ sufleteascǎ de moment. Şi lucrurile sunt farǎ viaţǎ doar în aparenţǎ: în realitate un obiect va avea o stare sufleteascǎ când vom intra în contact cu el. Cerul, vântul, marea, munţii, luna, stelele… sunt lucruri “vii” : ce interacţioneazǎ cu fiinţele vii. Şi apoi culorile, forma lucrurilor, vibraţii invizibile ce strǎpung eterul … O bucatǎ de hârtie poate transmite Extazul, Iluminarea parţialǎ, Furia. Depinde dacǎ este scrisoarea de la persoana iubitǎ, o poezie intensǎ sau o amendǎ.Iatǎ, în sfârşit, cele trei mii de condiţii în fiecare moment: în cele trei medii (pe care Budismul le mai numeşte şi cele trei împǎrǎţii ale existenţei), suntem scufundaţi fiecare cu ale sale o mie de lumi. Toate interacţioneazǎ între ele. În total : trei mii.Psihologia, sociologia, ecologia: viziunea milenarǎ a Budismului este atât de profundǎ, încât astǎzi într-un anume sens, este confirmatǎ de ştiinta modernǎ. Pe o bazǎ de egalitate (cele o mie de lumi comune tuturor) fiecare fiinţǎ umanǎ se diferenţiazǎ de celelalte prin efectul modului personal de a percepe fenomenele societǎţii şi ale mediului (cele trei medii).

Pag. 21/37

Nam-myoho-renge-kyo este Legea vieţii. Viaţa se manifestǎ în trei mii de condiţii. Recitând Nam-myoho-renge-kyo totul se armonizeazǎ : infinitele “angrenaje” ale existenţei încep sǎ lucreze pentru a crea o reţea de conexiuni şi schimburi, unde energia pozitivǎ aleargǎ dintr-o parte în alta şi transportǎ bucurie, linişte, forţǎ, speranţǎ. Cauzele interne, relaţiile, infuenţele reciproce se ilumineazǎ; efectele înfloresc din fluviul de enegie universalǎ transformate, purificate. Lucrurile, faptele, acţiunile, gândurile, emoţiile, iau în mod natural direcţia corectǎ. Conduse de forţa originalǎ pe care o recunosc şi o urmeazǎ. Ca floarea soarelui ce se întoarce dupǎ lumina soarelui.

INSEPARABILITATEA DE TOT ŞI TOATE

Corp şi minte sunt inseparabile, legate între ele. De douǎ mii cinci sute de ani Budismul afirmǎ cǎ aspectele fizice şi spirituale au o origine comunǎ, sunt douǎ manifestari ale aceleiaşi entitǎţi. Este viaţa însǎşi: energia vitalǎ care curge înǎuntru şi alimenteazǎ funcţiile fizice şi spirituale. Însǎşi ştiinţa confirmǎ aceastǎ inseparabilitate. Un stres psihologic poate provoca o boalǎ fizicǎ. O disfuncţie corporalǎ poate avea efecte asupra umorului, asupra gândurilor. De ceva ani se afirmǎ deja o concepţie psihosomaticǎ (care îmbrǎţişazǎ minte şi corp) a medicinei: sistemul nervos şi cel imunitar sunt ca douǎ pǎrţi ale unui întreg care comunicǎ continuu între ele. Concepţia tradiţionalǎ separa sistemul nervos (creierul şi celulele nervoase care compun sediul memoriei, al gândului, al emoţiilor) de sistemul endocrin (glande şi hormoni care regleazǎ organismul şi integreazǎ diferitele funcţii ale corpului) şi de sistemul imunitar (sistemul de apǎrare al corpului, care prin intermediul mǎduvei osoase şi alte celule controleazǎ şi reparǎ tesuturile). Acestei separǎri îi corespund trei distincte discipline:ştiinţe neurologice, endocrinologia şi imunologia. Dar unele studii recente demonstreazǎ cǎ asemenea distincţie în realitate este o alterare conceptualǎ.De exemplu s-a descoperit cǎ anumite molecule (numite generic”peptide”, care cuprind neurotransmiţǎtori, hormoni, endorfine, etc.) funcţioneazǎ ca nişte “mesageri” care leagǎ cele trei sisteme, integrând activitǎţile mentale, emoţionale şi biologice. Peptidele nu sunt produse doar în creier ci şi în celelalte pǎrţi ale corpului: sunt manifestarea biochimicǎ a emoţiilor, care ”transportǎ” pretutindeni acolo unde se aflǎ un receptor pentru a le întâmpina. Acest grup de molecule s-ar pǎrea cǎ este responsabil de “tonalitǎţile” emotive, care la rândul lor se difuzeazǎ şi influenţeazǎ atât corpul cât şi mintea. Cum am spune cǎ toate gândurile, percepţiile şi mecanismele biologice ale corpului sunt modelate de emoţii. De fapt şi proverbele inţelepciunii populare spuneau cǎ: <<râsul face sânge bun>> (proverb italian).Şi atunci ce sunt emoţiile? Ne întoarcem la teoria budistǎ a celor zece lumi: starea vitalǎ profundǎ are o influenţǎ concretǎ asupra corpului şi a minţii. Activând tonalitatea corectǎ totul se modificǎ pozitiv, se armonizeazǎ. Firesc cǎ, aceasta nu înseamnǎ cǎ, practicând Budismul nu mai trebuie sǎ iei medicamente pentru a te vindeca. Este sigur însǎ, cum demonstreazǎ studii recente cǎ o ridicatǎ condiţie de spirit – facutǎ din energie pozitivǎ, bucurie, speranţǎ – poate accelera un proces de însǎnǎtoşire.Amplificând dupǎ aceea conceptul pânǎ la trei mii de lumi, se poate spune cǎ schimbul de tonalitate internǎ genereazǎ o schimbare şi în mediul înconjurǎtor. De fapt individul este

Pag. 22/37

legat de mediul sǎu: este inseparabil, ca şi celula unui organism mai complex. Întorcandu-ne la cele trei medii vǎzute înainte fiinţa umanǎ este o parte a “organismului”: familia, locul de muncǎ, societatea… În toate aceste medii apare un interschimb comparabil cu ceea ce am vǎzut la raportul corp-minte. La un nivel mai extins, şi Terra poate fi consideratǎ un organism complex cu reţeaua ei de echilibre între “lucruri” şi fiinţe vii.Convingerea iluzorie a speciei umane de a fi într-un fel independentǎ separatǎ de tot şi toate (dacǎ nu chiar superioarǎ,”aleasǎ”) este ceea ce a condus specia umanǎ sǎ se comporte adesea ca o arogantǎ celulǎ canceroasǎ care atacǎ şi distruge acelaşi organism în care trǎieşte. Indiferent cǎ aceasta este familia sau planeta întreagǎ. Deci, cum a fost deja afirmat mai înaite, dupǎ Budism totul este legat. Fiecare dintre noi are mediul sǎu precis (pe sine, pe ceilalţi, lucrurile), în care acţioneazǎ cele o mie de lumi. Influenţa reciprocǎ dintre noi şi mediu depinde de starea sufleteascǎ: putem fi striviţi de circumstanţe, ne putem gǎsi într-un continuu conflict, lǎsându-ne conduşi pasiv de situaţii. Sau, sǎ decidem noi direcţia. Activând Legea Universalǎ de Nam-myoho-renge-kyo, fiecare poate exercita o influenţǎ pozitivǎ asupra lui însǎşi şi a ceea ce-l înconjoarǎ. Aceasta este “revoluţia umanǎ” a celor trei mii de lumi.<<Viaţa se aseamǎnǎ cu vibraţia notelor muzicale. Individul este un instrument cu corzi>>, scria Beethoven în jurnalul sǎu. Dacǎ individul nu are intonaţia corectǎ, nu poate rezona cu ceea ce-l înconjoarǎ. Din contrǎ distonanţa sa <<deranjazǎ armonia care se aude într-un cor bine intonat>>.Dacǎ Nam-myoho-renge-kyo este vibraţia vieţii ne putem pune în armonie cu acest cor intonat. Atunci va fi posibil sǎ prindem <<sunetele ce se învârt repede ca vântul, şi ce la fel de des îmi vrǎjesc sufletul>>.Fiecare poate ajunge la “sunetele” universului şi ca un mare compozitor poate crea simfonia sa proprie. O vibraţie vitalǎ invizibilǎ care porneşte din sufletul lumii – acelaşi suflet ca şi al nostru şi se împrǎştie în spaţiu şi timp, inundând lucrurile şi oamenii; transformând realitatea. Ca şi notele puternice ale “Odei bucuriei” din cea dea Noua Simfonie, ce de douǎ secole mişcǎ inimile tuturor celor ce o ascultǎ, în lume.

A fost o pauzǎ. Trebuie sǎ admit cǎ am rǎmas în tǎcere. Totul pǎrea atât de … armonios. Încântǎtor, dar şi un pic dezorientant. Simţeam profunzimea şi totuşi dupǎ îmi dispǎrea. Pe urmǎ mi-a venit un dubiu:<< Totul este foarte interesant, dar nu rǎspunde la: De ce-ul “injustiţiei” vieţii. De ce câte unul este fǎrǎ noroc în timp ce altora le merge totul bine? De ce unul se naşte bolnav? Cum poate schimba destinul sǎu încǎ dinainte de a se naşte?…>>

CAUZǍ, EFECT, DESTIN, KARMA

Putem continua: de ce un lucru determinat mi se întâmplǎ mie şi nu altuia? Ce sunt norocul şi nenorocul? Care este originea anumitor suferinţe care ajung neprevǎzute şi neaşteptate? Simplificând se poate alege între trei rǎspunsuri posibile:1. Totul depinde de voinţa unei fiinţe superioare.2. Totul depinde de caz sau întâmplare.3. Totul depinde de noi înşine.În prima ipotezǎ nu se poate face altceva decât sǎ te supui acestei voinţe supreme, acceptând în orice fel ceea ce ţi se întâmplǎ. Dacǎ în schimb se crede “caz / întâmplare”, putem sǎ sperǎm doar cǎ evenimentele, “cazuale”, vor merge bine, fǎrǎ nici o posibilitate

Pag. 23/37

de a schimba direcţia. Dar foarte des “cazul” nu este altceva decât un concept comod, pentru atunci când nu existǎ explicaţii mai bune.Budismul afirmǎ: <<Dacǎ vrei sǎ cunoşti cauzele create în trecut, priveşte efectele ce se manifestǎ în prezent. Dacǎ vrei sǎ cunoşti efectele ce se vor manifesta în viitor, priveşte cauzele pe care le pui în prezent>>.Karma este un termen antic sanscrit care înseamnǎ “acţiune”. Orice acţiune (cauzǎ) mentalǎ, verbalǎ sau fizicǎ, produce o reacţie (efect). Tot ceea ce gândim, spunem sau facem, va produce un efect, care poate fi imediat, mai mult sau mai puţin îndepǎrtat în timp. Nici o cauzǎ nu dispare în neant, chiar dacǎ aparenţele spun altceva; şi mai mult se adunǎ înǎuntrul nostru, într-o specie de magazie în aşteptarea de a fi activatǎ. Chiar şi o amendǎ ne poate ajunge dupǎ luni de zile, dupǎ ce noi am trecut semaforul pe roşu (convinşi cǎ am fost uitaţi şi cǎ am scapat), când oricum uitasem complet de ea. La un nivel mai înalt, un nor poluat poate dispare în aer şi pentru cǎ nu ne mai deranjazǎ îl uitǎm. În realitate el s-a “depozitat pe undeva”, chiar dacǎ noi nu-l mai vedem. Dar efectele sale distrugatoare mai devreme sau mai târziu se vor simţi, prin intermediul gǎurii de ozon, efectului de serǎ, ploile acide… Şi în orice caz vom fi implicaţi.Fiecare are karma sa personalǎ: o acumulare de cauze şi tendinţe pozitive şi negative, care în cel de al doilea caz vor aduce suferinţǎ sie însuşi şi celorlalţi.Dupǎ principiul - vǎzut mai sus - de unicitate a fiinţei umane cu mediul sǎu, ceea ce ni se întâmplǎ este efectul unei cauze care stǎ înǎuntrul nostru. A cǎuta responsabilitatea şi soluţiile în exterior nu ne va servi la nimic, dacǎ în acelaşi timp nu se modificǎ cauzele interioare. Amintim mecanismul celor zece factori: starea vitalǎ determinǎ tipul de acţiuni, care devin cauze interne. Acestea, prin intermediul relaţiei cu mediul, se activeazǎ transformându-se în efecte concrete. Nu ne poate servi la nimic cǎutarea de a modifica efectul: dacǎ cauza rǎmâne, acelaşi efect mai devreme sau mai târziu se va întoarce.Un exemplu pentru a simplifica. Dacǎ unul este dominat de Furie, va avea tendinţa de a trata lumea rǎu (cauza). Va crea deci în jurul sǎu un mediu de conflict, unde persoanele îi vor rǎspunde în acelaşi fel (efect), sau, în cel mai bun caz vor încerca sǎ-l evite. Acest rezultat nu va face altceva decât sǎ înrǎutǎţeascǎ tendinţa acestuia spre furie: persoana se va înfuria mereu mai mult, gândind cǎ ceilalţi meritǎ sǎ fie trataţi urât, pentru cǎ doar el are dreptate. Şi aşa mai departe într-un cerc vicios mereu mai puternic. Continuând sǎ crezi cǎ vina este toatǎ în afara ta este ca şi cum te-ai încǎpǎţâna sǎ dai cu capul într-o uşǎ închisǎ, pentru cǎ nu-ţi dai seama cǎ ai cheia în buzunar. O suferinţǎ inutilǎ.Cea mai importantǎ implicare a teoriei karmei este cǎ fiecare este rǎspunzǎtor de propriul destin. Faptul cǎ toate cauzele suferinţei sunt înǎuntrul nostru, înseamnǎ cǎ nu poate exista o suferinţǎ mai mare decât puterile noastre. În consecinţǎ –şi spre norocul nostru – fiecare are posibilitatea de a schimba orice problemǎ. Cum? Sǎ facem un pas înapoi.Conceptul de karmǎ este comun în aproape toate filozofiile ieşite în India chiar înainte de Budism (apare pentru prima datǎ în Upanishad, unul din textele fundamentale ale Brahmanismului). Dar valoarea sa practicǎ a fost interpretatǎ în moduri diverse, dupǎ şcolile de gândire. Ideea cǎ suferinţele unui individ rezultau ca drept urmare a unei rele karma, conducea, în anumite cazuri la o viziune pasivǎ a existenţei: totul era deja stabilit şi nu era nimic altceva de fǎcut în afarǎ de a încerca sǎ suporţi liniştit şi calm efectele. Modul cel mai bun era acela de a se îndepǎrta de suferinţe, ajungând totuşi la o progresivǎ înstrǎinare de însǎşi viaţǎ, cu al sǎu clocot de probleme. Obiectivul final era anularea dorinţelor care în fond, se spunea, sunt cauza suferinţelor, pentru a ajunge în sfârşit la aşa zisa “Nirvana”: anularea totalǎ. Alte şcoli de gândire prevedeau o complicatǎ serie de reguli: purificarea de karma rea se fǎcea prin intermediul practicilor austere şi a exerciţiilor de perfecţionare spiritualǎ. Rezultatele ar fi ajuns dupǎ un foarte lung parcurs, fǎcut din numeroase existenţe şi renaşteri. Alţii delegau toate aceste practici preoţilor Budişti, pe

Pag. 24/37

care aceştia îi susţineau cu oferte de hranǎ, îmbrǎcǎminte, bani, asigurându-şi în acest fel fericirea dupǎ moarte.Budismul lui Nichiren Daishonin învaţǎ în schimb, pornind de la Învǎţǎtura Lotusului, cǎ fiecare persoanǎ are înǎuntrul sǎu puterea de a schimba cursul existenţei aici şi acum, independent de bagajul karmic pe care-l duce în spate. Toate acestea fǎrǎ complicate practici austere şi mai mult, fǎrǎ ajutorul vreunui intermediar, preot sau laic.Prin intermediul recitǎrii de Nam-myoho-renge-kyo, tendinţa vitalǎ de bazǎ se schimbǎ. În consecinţǎ gândurile, cuvintele şi acţiunile sunt bazate pe enorma pozitivitate a Legii Univerului. Aşa cum karma negativǎ este creatǎ de acţiunile conduse de veninurile egoismului – Lǎcomia, Furia şi Idioţenia (care fac parte din cele zece lumi) – aşa şi karma pozitivǎ este formatǎ din acţiuni motivate de bunǎtate, compasiune şi înţelepciune. Iatǎ cǎ, prin intermediul revoluţiei umane prezentul poate deveni o înlǎnţuire de cauze pozitive ce vor crea efecte în viitor. În acelaşi timp, cauzele din prezent vor cântǎrii efectele ce sosesc din trecut, permiţând trǎirea lor mai uşoarǎ. Înţelepciunea profundǎ a stǎrii de Buditate, consimte evitarea repetǎrii continue, a erorilor care conduc la întǎrirea tendinţelor negative, cu cercul lor vicios. Aşa zisele “dorinţe pǎmânteşti” (cele materiale, cotidiene, ce derivǎ din nevoi, din sentimente, vise de realizat…) departe de a fi evitate şi timbrate ca “legǎturi impure”, devin motorul transformǎrii: ceea ce împinge fiinţa umanǎ spre mai bine. Concluzionând, punctul de vedere al lui Nichiren Daishonin este cu adevǎrat revoluţionar: 1. Mediul este oglinda ce reflectǎ karma noastra. Este inutil sǎ încerci sǎ schimbi o imagine reflectatǎ dacǎ nu se modificǎ cauzele interioare. Este inutil sǎ te plângi cǎ <<lumea este rea>> sau <<lumea nu mǎ înţelege>>. Din contrǎ, imaginea din oglindǎ este un preţios mesaj pentru a putea înţelege ceea ce nu merge înǎuntrul nostru.2. Mulţumitǎ stǎrii sufleteşti care ”ilumineazǎ” lucrurile, dorinţele pǎmânteşti se transformǎ, devenind un mijloc de folosit şi nu un final ce ne dominǎ. Din venin pentru existenţǎ, poate deveni un medicament eficient. Din acest motiv nu este nevoie sǎ le anulǎm şi sǎ renunţǎm la satisfacţiile vieţii prin austeritate, privindu-le de departe.3. Procesul de uşurare a karmei din trecut şi de creare de karmǎ pozitivǎ pentru viitor, se realizeazǎ în prezent. Toţi o putem realiza începând din acest moment fǎrǎ a renunţa la identitatea noastrǎ. Fericirea se gǎseşte în aceastǎ viaţǎ: cheia pentru a deschide uşa o avem în buzunar.4. Acest proces dezvoltǎ o relaţie armonioasǎ cu mediul. Apare progresiv ceea ce putem numi “noroc” (circumstanţe favorabile, sǎ te afli în locul potrivit la momentul potrivit…), dar care în realitate este o reţea de efecte pozitive ca rǎspuns la acţiunile noastre.

Totul pǎrea foarte frumos dar şi foarte uşor. <<Nu este puţin cam simplu?>>, am spus.

Desigur, dacǎ am spune cǎ cine practicǎ Budismul poate câştiga la loto, pentru cǎ devine norocos, acesta ar fi un discurs absurd. Dar a schimba propriul destin este cu totul altceva. Este nevoie de o practicǎ asiduǎ şi corectǎ: rezultatele depind de munca depusǎ. Legea de cauzǎ – efect este într-un anume sens implacabilǎ: este inutilǎ cǎutarea scurtǎturilor. Cauzele suferinţelor nu se transformǎ doar pentru cǎ unul încearcǎ sǎ nu se gândeascǎ acolo sau se ocupǎ doar când are chef. Printre altele, în faţa propriei karme este imposibil sǎ te prefaci: a putea sǎ te pǎcǎleşti pe tine însuţi este purǎ iluzie. Este nevoie de coerenţǎ. De exemplu, este inutil sǎ ne facem frumoşi în faţa celorlalţi continuând în acelaşi timp sǎ creem cauze negative cu acţiuni conduse de egoism. Ca sǎ o spunem cu un proverb: cine predicǎ bine şi apoi face rǎu, nu va vedea îmbunǎtǎţiri (proverb italian). Pe de o parte creeazǎ şi pe alta distruge. Într-un anume sens, karma este…matematicǎ.

Pag. 25/37

DESTINUL ASCUNS ÎN PROFUNZIME

Existǎ cauze şi tendinţe negative care se pot “vedea” raţionând, reflectând asupra sie însǎşi sau ascultând mesajele ce sosesc din exterior. Este deci posibil a le modifica cu o putere de voinţǎ, încercând schimbarea modului de a gândi şi de a acţiona. În acest caz practica budistǎ este extrem de folositoare pentru clarificarea relaţiei dintre noi şi mediu, furnizând energia vitalǎ necesarǎ pentru susţinerea forţei de autoîmbunǎtǎţire. Dar sunt aspecte ale vieţii care, aparent fug acestei logici: suferinţe ce plouǎ pe neaşteptate, evenimente”nenorocoase” a cǎror origine ne scapǎ, probleme ce se prezintǎ mereu la fel, cu o constanţǎ dezarmantǎ. În acest caz, raţionalul nu are nici o putere: cauza existǎ dar este depozitatǎ atât de profund în “magazia interioarǎ” cǎ şi mintea cea mai strǎlucitoare bâlbâie în întuneric. Budismul vorbeşte de nouǎ niveluri de conştiinţǎ în fiinţa umanǎ, ca stǎri care, pornind de la aspectele fizice coboarǎ încet încet, mereu mai mult în adâncime. Primele corespund celor cinci simţuri (vederea, auzul, mirosul, gustul şi pipǎitul), care ne pun în relaţie cu externul. A şasea conştiinţǎ este acea parte a minţii care, chiar în mod instinctiv, elaboreazǎ percepţiile realitǎţii înconjurǎtoare. A şaptea este reprezentatǎ de eul conştient. Este un nivel mai profund: acela al personalitǎţii individului unde experienţele vin ponderate şi se dezvoltǎ gândurile şi conceptele inerente aspectelor interioare ale vieţii. Cea de-a opta conştiinţǎ reprezintǎ în parte ceea ce psihologia modernǎ numeşte inconştient: o enormǎ magazie, o prǎpastie imensǎ ce merge mult mai departe de posibilitǎţile eul-ui conştient, cu ale sale limitate percepţii de spaţiu şi timp. Toate gândurile, cuvintele, acţiunile se adunǎ aici, formând cauzele karmei care, ca nişte seminţe ascunse, mai devreme sau mai târziu devin mature, ajungând la suprafaţǎ sub formaǎ de efecte pozitive sau negative. Este a opta conştiinţǎ cea care o influenţeaza pe a şaptea şi nu invers. Dar, încǎ şi mai adânc, existǎ a noua conştiinţǎ: fundamentul vieţii, natura de Buda, unde energia pozitivǎ universalǎ curge purǎ şi nealteratǎ.Din pǎcate, în condiţii normale stratul celei de a opta conştiinţe este atât de des şi masiv încât blocheazǎ ieşirea acestui flux luminos, ca un dop ce întunecǎ o luminǎ, sufocǎ un izvor. Recitând Nam-myoho-renge-kyo mǎrim “presiunea” celei de-a noua conştiinţe. Forţa vieţii universale împinge şi perforeazǎ straturile fǎrǎ sǎ mai poatǎ fi opritǎ. Se face stradǎ liberǎ ca o apǎ limpede care erupe dintr-o sursǎ subteranǎ si curatǎ, purificǎ şi lustruieşte totul în calea sa:magazia karmei, eul conştient, mecanismele minţii, simţurile, perceperea realitǎţii. În acel punct chiar şi acţiunile, cuvintele, gândurile conduse de conştiinţa purificatǎ şi regeneratǎ, vor crea o karmǎ pozitivǎ.În acest proces, ceva reziduuri s-ar putea sǎ mai aparǎ din vǎgǎuna celei de a opta conştiinţe. Dar vor fi efecte karmice uşurate, mǎrunţite sau îndulcite de jetul lui Nam-myoho-renge-kyo. Pentru aceasta se vorbeşte despre “uşurarea retribuţiei karmice”. Un deranj de moment, un calcul renal deranjant care este eliminat. Mult mai bine decât sǎ-l laşi înǎuntru sǎ se îngroaşe şi sǎ se calcifieze, pâna când devine dureros şi distrugǎtor. Desigur, nu este posibil a şterge karma din trecut doar cu o simplǎ trecere cu buretele. Dar

Pag. 26/37

revoluţia umanǎ activatǎ de practica budistǎ permite eliberarea într-un mod mult mai rapid şi mai puţin dureros.

<<cu adevarat interesant. Dacǎ ceea ce ni se întâmplǎ depinde de acţiunile fǎcute, cum se explicǎ problemele pe care unul le are încǎ de la naştere? Ce fel de cauze poate sǎ fi pus încǎ din ‘nainte sǎ vinǎ pe lume?>>

VIAŢǍ, MOARTE, VIAŢǍ…

Dupǎ budism, toate fenomenele sunt supuse ciclului continuu de naştere, moarte, renaştere, moarte… Viaţa, în sensul cel mai profund al cuvântului este o continuǎ mişcare unde totul se transformǎ: nimic nu se creazǎ din nimic şi ca urmare nimic nu se distruge în mod definitiv.Aceastǎ entitate vitalǎ nu este constrânsǎ sǎ suporte limitǎrile spaţiului şi timpului. Sunt manifestǎrile sale (va sa zicǎ fenomenele fizice şi psihice) cele ce urmǎresc ciclul de naştere şi moarte: un ritm natural, universal; ca ziua şi noaptea, succesiunea anotimpurilor, înflorirea unui copac şi cǎderea frunzelor. Celulele corpului nostru se nasc şi mor în continuu, şi totuşi suntem tot vii. Emoţiile, gândurile, convingerile de când eram mici au murit probabil de mult dar altele s-au nǎscut. Şi suntem mereu aceeaşi persoanǎ care repetǎ continuu ciclu de naştere şi moarte. Când ceva moare, foarte simplu se transformǎ în ceva divers. Dar pentru aceasta nu înseamnǎ cǎ a încetat sǎ mai existe.Budismul considerǎ universul ca o singurǎ, mare entitate. Dacǎ o comparǎm cu un vast ocean, viaţa fiecǎrui individ poate fi reprezentatǎ ca unda în acel ocean. Când unda se înnalţǎ la suprafaţǎ este naşterea, deci viaţa; când se afundǎ din nou cu apele este moartea. Aşa viaţa şi moartea sunt douǎ aspecte ce se alterneazǎ, douǎ manifestǎri diverse ale aceleiaşi entitǎţi: Legea Universului. Atunci, a muri este puţin ca şi dormitul: multe pǎrţi din noi în timpul somnului, înceteazǎ sǎ funcţioneze sau funcţioneazǎ în mod diferit pentru ca apoi sǎ se reactiveze la deşteptare. Diferenţa faţǎ de ciclul somn – trezie este cǎ atunci când se moare primele şapte conştiinţe (simţurile, mintea, eul conştient) se descompun împreunǎ cu corpul. Din aceastǎ cauzǎ nu ne amintim existenţele trecute. Dar cea de a opta conştiinţǎ (magazia karmei) însoţeşte entitatea vitalǎ – care se uneşte cu marea viaţǎ a universului – pânǎ la renaştere, când se vor recompune noi componente fizice şi spirituale. Aşa, fiecare fiinţǎ umanǎ se naşte într-un loc determinat anume şi într-o condiţie determinatǎ în funcţie de karma pe care a acumulat-o în existenţele precedente. Şi primeştele efectele ce derivǎ din acţiuni fǎcute cine ştie când. În faţa acesteia, nici o sforţare bazatǎ pe cǎutarea raţionalǎ nu va avea nici un rezultat. Pentru aceasta este important sǎ ai un mijloc care sǎ consimtǎ şi sǎ schimbe şi acea karmǎ, care altfel ar fi de neschimbat. Nam-myoho-renge-kyo are aceastǎ putere.Este interesant de notat cum multe filozofii ale Greciei antice (de la Socrate la Platon) au conceput ceva preexistent nouǎ, care într-un anume sens, alege şi determinǎ condiţiile în care venim în aceastǎ lume. O forţǎ care opereazǎ în existenţǎ şi stabileşte anumite reguli chiar înaintea influenţelor ce derivǎ din mediu, parinţi, copilarie.

Pag. 27/37

Este natural sǎ existe diverse concepte filozofice şi religioase, despre natura existenţei şi a morţii. Punctul în comun al tuturor (Budismul inclus) este cǎ nici una nu poate furniza o probǎ directǎ de ceea ce acade dupǎ moarte. Atunci, decât sǎ comparǎm diversele teorii, probabil ar fi mult mai folositor sǎ ne întrebǎm ce tip de influenţǎ exercitǎ asupra vieţii reale a fiinţei umane, care dintre acestea îl face sǎ devinǎ mai mult sau mai puţin paterni, mai fericit sau mai nefericit.Daisaku Ikeda scrie: <<Budismul ne învaţǎ cǎ viaţa este eternǎ, deci ne invitǎ sǎ folosim aceastǎ existenţǎ pentru a “lustrui” entitatea noastrǎ eternǎ. Fericirea eternǎ, explicǎ el, stǎ cu siguranţǎ absolutǎ în munca în acest sens. Odatǎ acceptat cǎ viaţa continuǎ etern dincolo de trecut, prezent şi viitor, realizarea propriei revoluţii umane devine scopul fundamental al existenţei. Când se lustruieşte şi se revoluţioneazǎ propria viaţǎ, atunci a trǎi devine o bucurie, a muri devine o bucurie şi astfel şi celelalte existenţe viitoare vor fi fericite. Ce altceva se poate defini etern?… Faptul este cǎ lumea gǎseşte atât de neplǎcut sǎ reflecte asupra propriei vieţi şi sǎ priveascǎ în faţǎ propriul sfârşit, încât în continuu cautǎ ceva ce poate absorbi tot interesul sǎu. Aşa, fugind de punctul esenţial – acela de a dezvolta la maxim propria existenţǎ – ajunge sǎ moarǎ fǎrǎ sǎ-şi fi pregǎtit vreodatǎ acel moment… Tolstoi a scris: “moartea este mai sigurǎ decât mâine, decât noaptea ce urmeazǎ dupǎ zi, decât iarna ce urmeazǎ dupǎ varǎ”. De ce atunci ne pregǎtim pentru noapte şi pentru iarnǎ, dar pentru moarte nu? Ar trebui sǎ o facem. Dar este un singur mod de a se pregǎti pentru moarte: a trǎi bine”…>>.Şi Ikeda continuǎ: <<A trǎi bine înseamnǎ a dezvolta, a cultiva şi a ridica propria viaţǎ… Fericirea nu existǎ în afara noastrǎ. Trebuie gǎsitǎ în intimitate, în propria stare vitalǎ. Civilizaţia modernǎ te face sǎ-ţi îndrepţi privirea spre exterior; a noastrǎ, se spune este o civilizaţie care a uitat de moarte, lumea încearcǎ s-o exorcizeze, nemaigândindu-se la ea sau încercând sǎ evite orice contact cu ea. Dar ignorând mortea, înseamnǎ oare cǎ îmbogǎţim viaţa? Ştiinţa poate întârzia momentul sfârşitului nostru dar nu-l poate elimina. Moartea este o condiţie a vieţii cǎreia nimeni nu i se poate sustrage. Aşadar, o civilizaţie care a uitat de moarte a uitat de însuşi individ şi nu este cu siguranţǎ capabilǎ sǎ-l conducǎ spre fericire… >>.

În timp ce ascultam aceste cuvinte îmi dǎdeam seama cǎ o parte din mine hoinǎrea. Observam feţele celorlalţi din jurul meu: o duzinǎ de persoane reunite în aceastǎ casǎ la doi paşi de a mea. Pǎreau foarte diferite una de alta: etatea, condiţia socialǎ, nivelul de pregǎtire. Un grup straniu. Şi totuşi toate practicau acest budism. Într-un colţ, un pic separatǎ, am asistat la rugǎciunea lor. Recitarea de Nam-myoho-renge-kyo, ca un cor ritmat. Şi apoi, tot împreunǎ, citirea unui carneţel, citire care pǎrea un cântec ce avea cuvinte neânţelese. Dubii, perplexitǎţi, scepticism se alternau în mine. Dar şi interes, curiozitate. Dupǎ care am început sǎ vorbim. Înaintea tuturor acestor explicaţii, mi-au povestit pentru ce o fǎceau. O fatǎ ce avea puţin mai mult de douǎ zeci de ani, vorbi cu entuziasm în ce fel învǎţǎturile budiste, de care s-a apropiat din simplǎ curizitate, în câteva luni, i-au deschis noi orizonturi: idealuri de pace, de implicare socialǎ şi ambientalǎ de urmat; un motiv pentru a se implica în întrecerile vieţii, privind viitorul cu o încredere pe care înaite nu o cunoştea.Un bǎrbat de vârstǎ medie ironiza pe seama nenorocului ce l-a urmǎrit întotdeauna în afaceri. Pǎrea cǎ lumea era împotriva lui: orice activitate întreprindea, sfârşea în datorii. Practicând budismul, a revoluţionat punctul sǎu de vedere şi în consecinţǎ modul de a privi şi de a acţiona: acum, spunea el, avea un mijloc pentru a schimba cauzele problemei sale, în loc sǎ se afunde în timp ce urmǎreşte efectele. Şi, încet, încet rezultatele au început sǎ se vadǎ. Tonul sǎu era proaspǎt, ca al aceluia ce simte cǎ a mişcat o stâncǎ.O doamnǎ destul destul de în vârstǎ, povestea cum recitatul i-a dat forţa de a înfrunta o boalǎ. Desigur, a facut şi tratament. Dar în loc sǎ se resemneze ca altele de vârsta ei, ea

Pag. 28/37

a luptat şi a învins, iar acum se simţea <<ca o fetiţǎ plinǎ de energie>>. Şi trebuie sǎ spun cǎ se vedea. Chiar şi cǎsǎtoria ei dupǎ ani de declin în obişnuinţǎ, era “renǎscutǎ”.Un om în jur de patruzeci de ani, care practica budismul de cincisprezece ani, spuse cǎ multe aspecte ale vieţii lui erau încǎ ne la locul lor. Dar uitându-se în urmǎ nu putea sǎ facǎ altceva decât sǎ se bucure; îmbunǎtǎţirile erau lente dar constante; ca un copac care creşte zi dupǎ zi, fǎrǎ sǎ ne dǎm seama. O doamnǎ destul de tânarǎ, spuse în schimb, cǎ viaţa ei a fost din totdeauna liniştitǎ: o familie fǎrǎ probleme deosebite, un servici bun, un cerc de prieteni; teoretic nu-i lipsea nimic. Dar avea un sentiment de gol interior care începea sǎ se lǎrgeascǎ; o stare neplǎcutǎ ce nu se putea pipǎi.<< Ca şi cum inima ar fi început sǎ se înǎspreascǎ>>, sunt cuvintele ei. Aşa a încercat, şi astǎzi putea sǎ ne confirme cǎ Nam-myoho-renge-kyo revitalizeazǎ existenţa: << Este ceva mǎreţ ce creşte în tine şi-ţi schimbǎ sensul vieţii, obiectivele propuse, natura sau esenţa dorinţelor, dorinţa de a se implica activ pentru a da celorlalţi în loc de a cere>>.O altǎ persoanǎ a povestit în cinci minute ultimii sǎi ani din viaţǎ: o listǎ de situaţii dificile, conflicte sentimentale niciodatǎ rezolvate, suferinţe din cauza bolii unui fiu, probleme economice în lanţ. Pânǎ la urmǎ a încercat sǎ practice budismul, depǎşind cu dificultate nesiguranţa intelectualǎ şi convingerile religioase. De atunci au urmat o succesiune de evenimente pozitive evidente, care mǎ impresionau uşor, uşor pe mǎsurǎ ce le depǎna, atât pǎreau de imposibile. Acum, zise, era sigurǎ cǎ în viitor nici o problemǎ nu poate fi de nerezolvat. Se pǎrea cǎ fiecare avea câte un rezultat de povestit. Experienţe concrete. Aşa, spuneau, se nǎscuse credinţa lor. Şi mergeau înainte experimentând, confirmând cu rezultate. Mi se pǎreau persoane “adevarate”, naturale. Entuziasmul lor, convingerile lor, dincolo de cuvinte, mǎ atrǎgeau: era o cǎldurǎ, un optimism luminos. O energie. Ceva ce asigura. O senzaţie nouǎ ce mǎ atingea. Şi explicaţiile teoretice, motivaţiile funcţionalitǎţii acestei practici, pǎreau cu totul altceva decât frunze în vânt…Şi dacǎ funcţioneazǎ cu adevarat? Dar nu. Nu mǎ puteam pune aşa hop, ţop sǎ recit fraze mistice. M-am întors sǎ ascult explicaţia teoreticǎ. Dar imediat am întrerupt discursul:<<Da, ceea ce spuneţi este adevǎrat. Dar unicul mod pentru a şti dacǎ este adevǎrat este de a încerca…>>

Desigur. Putem vorbi pentru un an întreg, putem citi zeci de cǎrţi şi tratate filozofice, sǎ comparǎm diversele concepte existenţiale. Dar ai rǎmâne mereu cu dubiul. Important este sǎ verificǎm concret tot ceea ce a fost spus, altfel vor rǎmâne simple teorii. Sǎ încerci nu costǎ nimic, doar un pic de timp de dedicat. Nu sunt şedinţe sau cursuri cu platǎ de urmat. Toţi cei ce o fac sunt deja la dispoziţia ta pentru a-ţi da o mâna de ajutor: Budismul nu se practicǎ numai pentru noi înşine.Fiecare are desigur un aspect al vieţii sale pe care ar vrea sǎ-l schimbe, sǎ-l îmbunǎtǎţeascǎ. O problemǎ de rezolvat, ceva ce te face sǎ suferi, o fricǎ ce te blocheazǎ, ceva insatisfacţii care deranjeazǎ; o dorinţǎ, un vis de realizat, o boalǎ de depǎşit. Aceastǎ practicǎ serveşte pentru a îmbunǎtǎţi propria viaţǎ: nu este un exerciţiu intelectual. Se practicǎ pentru a învinge. Nu conteazǎ câte probleme sau suferinţe avem: viaţa este mereu mai puternicǎ şi în mǎsurǎ sǎ depǎşeascǎ orice obstacol. Modul cel mai bun de a se apropia de Budismul lui Nichiren Daishonin este de al provoca, de al pune la încercare, cu obiective concrete de verificat. Dar, aşa, ca în toate provocǎrile, existǎ reguli de urmat. Dacǎ nu se probeazǎ în mod corect, cel puţin pentru câteva luni (vǎzând cǎ nu vorbim de magie sau miracole), dupǎ aceea va fi inutilǎ acuzaţia cǎ nu a funcţionat.

Pag. 29/37

PRACTICA ÎN PRACTICA

Primul lucru este recitarea de Nam-myoho-renge-kyo, ce vine fǎcutǎ cu ritm dinamic: nici frenetic, nici hibnotic. Vocea ar trebui sǎ fie suficient de sonorǎ, asta în cazul în care nu deranjazǎ pe cineva în jur. Se poate face singuri şi când se ivesc ocazii cu alte persoane în grup. Important este sǎ se recite în fiecare zi, încercând sǎ se dedice un timp costant. Ideal ar fi cel puţin o orǎ pe zi, distribuitǎ în funcţie de propriile exigenţe. De exemplu jumatate de orǎ dimineaţa, jumatate de orǎ seara.În timpul recitǎrii este normal ca mintea sǎ hoinǎreascǎ, urmǎrind cursul gândurilor ce înfloresc în continuu. Ar fi nevoie totuşi sǎ se încerce sǎ nu fim distraşi prea mult, mai bine sǎ fim concentraţi asupra sunetului, asupra ritmului. Decât sǎ ne gândim la obiectivele pe care le avem, (pe care ar trebui sǎ le cunoaştem destul de bine, fǎrǎ sǎ fie nevoie sǎ ni le repetǎm), mult mai bine ar fi de fapt sǎ încercǎm sǎ facem sǎ înfloreascǎ determinarea de a le realiza.Recitarea este o rugǎciune, ce trebuie fǎcutǎ cu o anumitǎ dozǎ de seriozitate şi solemnitate, menţinând o poziţie demnǎ şi dedicându-i un spaţiu exclusiv din ziua noastrǎ. De exemplu, a recita întinşi în pat sau în timp ce se spalǎ vasele nu este bine.

Cuvântul “rugǎciune” ma lovit: << Asta înseamnǎ cǎ vorbim despre o religie. În sfârşit, ce este: o rugaciune, o formǎ de meditaţie, un exerciţiu de autoconvingere?>>

Aceasta este o religie. Unde totuşi nu ne adresǎm unei entitǎţi externe superioare. Nu se cere, nu se implorǎ cineva pentru a ne da ceva. Rugǎciunea este invocare: modul de a gǎsi Legea vieţii înǎuntrul fiecǎruia dintre noi. Acea putere ascunsǎ care ieşind, uşureazǎ şi ilumineazǎ existenţa.Luând cu împrumut cuvintele lui Gandi (care nici mǎcar nu era budist): <<Când mǎ rog eu cer mie însumi, Eului meu Superior, Eului Adevǎrat cu care nu am ajuns încǎ o completǎ identificare… Acea Divinitate ce se aflǎ înǎuntrul fiecǎruia dintre noi şi în fiecare lucru, animat sau neanimat. Semnificaţia rugǎciunii este pentru mine dorinţa de a evoca aceastǎ divinitate din mine, ascunsǎ>>.Iatǎ, dacǎ o “divinitate” existǎ ea se aflǎ deja în fiecare fiinţǎ umanǎ. Motiv pentru care în aceastǎ practicǎ nu este nevoie de un cler care sǎ facǎ pe intermediarul între noi şi o eventualǎ forţǎ externǎ şi superioarǎ. Buditatea interioarǎ are nevoie doar de a fi trezitǎ. Când se recitǎ este nevoie sǎ cǎutǎm sǎ credem profund cǎ Nam-myoho-renge-kyo este viaţa noastrǎ însǎşi. În acest sens “credinţǎ” înseamnǎ a se dedica cu determinare şi speranţǎ; a se încredinţa cu sinceritate propriei naturi iluminate, invocând-o cu forţǎ.Un alt aspect important al practicii este recitarea unui carneţel, unde se aflǎ unele pǎrţi fundamentale din învǎţǎtura Lotusului. Din toate învǎţǎmintele (numite Sutra) împǎrţite de Sidharta pe parcursul celor patru zeci de ani de predicat, este chiar învǎţǎtura Lotusului, cea în care Budha dezvǎluie existenţa unei forţe vii universale care genereazǎ, pǎtrunde şi regleazǎ toate fenomenele vieţii. Este un text care, dezvǎluind comoara ascunsǎ a vieţii, posedǎ cǎldura pentru a încuraja pe cel care este trist, dǎ curajul pentru a zdrobi orice fricǎ.Sidharta (sau Shakyamuni), iluminându-se la acest adevǎr care stǎ la baza vieţii, începu acum cca. XXV de secole propagarea lui, foarte conştient cǎ învǎţǎtura sa va debusola convingerile foarte înrǎdǎcinate în ascultǎtorii sǎi. Aşadar decise de a atinge obiectivul sǎu

Pag. 30/37

final (dezvaluirea Legii universului) cu ajutorul unei serii de învǎţǎturi ce se adaptau uşor, uşor nivelului de înţelegere al discipolilor sǎi.Dar învǎţǎtura Lotusului, predicatǎ de Shakyamuni în ultimii ani de viaţǎ este anunţatǎ de afirmaţia: << Acum voi expune Legea supremǎ>>, ce conţine principii revoluţionare în comparaţie cu precedentele: în aceasta, va fi depǎşitǎ concepţia de Budha, ca simplǎ fiinţǎ istoricǎ de la care sǎ iei exemplu. Budha este acum prezentat ca un principiu universal fǎcut din bucurie, libertate, compasiune, egalitate; o puternicǎ condiţie vitalǎ pozitivǎ prezentǎ pretutindeni şi în particular în viaţa fiecarei fiinţe umane. Se poate afirma cǎ învǎţǎtura Lotusului este prima “Declaraţie universalǎ a drepturilor omului”, pentru cǎ revoluţionând concepţia pe atunci comunǎ, afirmǎ cu forţǎ, fundamentala egalitate între fiinţele umane: fiecare individ are înǎuntrul sǎu acelaşi potenţial, deci poate deveni fericit şi poate contribui la prosperitatea societǎţii. Toate acestea independent de condiţia actualǎ, de sex, de culturǎ sau de epocǎ.Este o învǎţǎturǎ care ne conduce în emoţionanta dimensiune interioarǎ unde se anuleazǎ aparentele diferenţe dintre individ şi forţa universului. O dimensiune greu de descris în cuvinte, pentru cǎ transcende concepţiile spaţiului, timpului, posibil, imposibil, bun, rǎu. Trece peste limitele minţii noastre pentru a coborâ în profunzimea vieţii cosmice unde clipa prezentǎ înglobeazǎ trecutul şi viitorul: în care aici este şi pretutindeni, binele existǎ şi în rǎul cel mai rǎu, ca un venin ce se transformǎ în medicinǎ. Şi aşa, ne trezim la adevǎrul cǎ fiecare este un Budha şi cǎ o schimbare interioarǎ poate transforma orice lucru.A fost Nichiren Daishonin, în japonia anului 1200 cel care afirma cu tǎrie cǎ esenţa Budismului este conţinutǎ în învǎţǎtura Lotusului. În particular în al II-lea şi al XVI-lea capitol şi – cu atât mai mult – în titlu: sinteza supremǎ care înglobeazǎ toate semnificaţiile într-o singurǎ frazǎ. Cum am mai spus deja, Myoho-renge-kyo este titlul învǎţǎturii Lotusului în versiunea sa chinezǎ din 406 î.C. , în general recunscutǎ ca cea mai completǎ şi autorizatǎ dintre toate traducerile. Iatǎ de ce practica Budismului lui Nichiren Daishonin cuprinde recitarea titlului şi a celor douǎ capitole din învǎţǎturǎ. Aceste ultime douǎ sunt ca un poem, un imn adus vieţii ce rǎsplǎteşte, rǎcoreşte şi revitalizeazǎ sufletul nostru, pentru cǎ este cântat în limba universalǎ a lui Budha. Limba pe care buditatea o recunoaşte în toate fiinţele umane.Desigur, este posibil sǎ se studieze semnificaţia din sutra, din care existǎ traduceri şi explicaţii amǎnunţite. Aşa cum pentru toate principiile Budismului este disponibilǎ o mare cantitate de materiale pentru aprofundarea cunoaşterii. Studiul filozofiei budiste, în afarǎ de recitat, este parte integrantǎ a practicii. Nu este vorba cǎ trebuie sǎ devii un important studios, ci foarte simplu sǎ înţelegi mai bine ceea ce se face, rezolvând dubii şi nesiguranţe, cǎutând soluţii la probleme, mulţumitǎ înţelepciunii milenare a acestei religii. O busolǎ pentru a gǎsi direcţia în haosul în care suntem scufundaţi.

<<O orǎ de “Nam-myoho-renge-kyo” plus recitarea acestui carneţel, care printre altele mi se pare greu de recitat, în plus, studiul… Nu este un pic cam grea aceastǎ practicǎ ?>>

Desigur cǎ este: se trateazǎ de dezvoltarea unui potenţial ascuns pentru a schimba propria viaţa. Nu este un obiectiv mic. Dar nimeni nu are puterea de a schimba realitatea ta în locul tǎu. Corpul nostru are nevoie sǎ fie hrǎnit în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi. Acesta este ritmul natural: nu se poate mânca pe crǎpate pentru trei zile dupǎ care sǎ ţii post o lunǎ. Şi starea sufletescǎ funcţioneazǎ aşa: are nevoie de hranǎ în mod constant.Recitarea din sutra ar trebui fǎcutǎ de douǎ ori pe zi, combinatǎ cu aceea de Nam-myoho-renge-kyo. Nu este dificil de învǎţat, în special dacǎ se foloseşte ajutorul persoanelor care deja o fac. Odatǎ prinsǎ îndemânarea, nu trebuie mai mult de cinci minute. În acest punct, o practicǎ corectǎ, ar dura aproximativ o orǎ şi zece minute pe zi. Desigur aceasta este doar o indicaţie: nu existǎ un timp minim cotidian obligatoriu. Zicem cǎ, cu cât apropierea

Pag. 31/37

este mai corectǎ cu atât mai repede este posibil sǎ vedem schimbarea. Pe de altǎ parte, adesea ne lamentǎm cǎ nu avem timp; în schimb, când ceva ne intereseazǎ cu adevǎrat, ne pasioneazǎ sau ne preocupǎ, timpul de dedicat apare ca prin minune.În ceea ce priveşte înţelegerea cuvintelor din sutra, este valabil acelaşi discurs fǎcut pentru Nam-myoho-renge-kyo. Este vorba despre sunete, care activeazǎ energia universului. Este inutil sǎ ne rǎsucim mai mult de atât asupra teoriei: suntem în faţa unui ritm natural. Pe de altǎ parte noi nu respirǎm datoritǎ faptului cǎ am înţeles complexele mecanisme ale plǎmânilor, ale oxigenului adus de celule, etc. respiram şi gata. Un nou nǎscut care suge lapte de la mama nu se întreabǎ pentru care motiv acesta îl face sǎ creascǎ. O “înţelepciune” naturalǎ în el ştie cǎ este lucrul corect. La ce i-ar servi sǎ aştepte pâna în ziua în care a înţeles toate legile biologiei? Dacǎ aceastǎ practicǎ ne pune cu adevǎrat în contact cu Legea care regleazǎ viaţa, funcţioneazǎ chiar dacǎ nu credem. Singura posibilitate de a şterge dubiile, o datǎ pentru totdeauna, este de a verifica funcţionalitatea legii.

<< Şi acel pergament în faţa cǎruia aţi recitat înainte, ce reprezintǎ?>>

Se numeşte Gohonzon. Este un cuvânt japonez care literar înseamnǎ: “Obiect de fundamental respect şi demn de onoare”. Gohonzonul este obiectul de cult în faţa cǎruia se practicǎ.

OGLINDA VIEŢII

Exigenţa de a avea un obiect de cult nu este tipicǎ doar religiilor. Fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin conştient, îşi creazǎ unul care, chiar dacǎ este abstract şi personal, are aceeaşi funcţionalitate ca aceea a obiectului de cult religios: a furniza un punct de referinţǎ cǎruia sǎ-i îndrepţi ambiţiile proprii, speranţele, dorinţele. Pentru unii familia este deasupra oricǎrui lucru. Alţii pun pe primul loc cariera, banii, puterea; sau chiar bunurile materiale, o echipǎ de fotbal, animalele, poate chiar un cântǎreţ… Un obiect de cult este ceva pentru care trǎim, pe care bazǎm fericirea noastrǎ şi care influenţeazǎ fiecare aspect al vieţii noastre. Adesea înţelegem care ar fi acest obiect doar în momentul în care îl pierdem: când partenerul(a) ne lasǎ, banii dispar, cariera se blocheazǎ. În momentul dureros al pierderii şi al separǎrii ne dǎm seama pânǎ la ce punct am bazat viaţa pe ceva extern nouǎ.Gohonzonul nu este ceva extern: nu are de-a face pentru nimic cu idoli sau relicve de adorat. El se poate numi o oglindǎ, care totuşi, în loc sǎ reflecte aspectul fizic, prezintǎ viaţa interioarǎ în lumina celor zece lumi. Este puţin cam ca un tablou, care cu ajutorul semnelor şi culorilor, manifestǎ şi transmite starea sufleteascǎ a pictorului, atingând corespondenta stare sufleteascǎ înǎuntrul nostru. Nichiren Daishonin înscrie Gohonzonul original (din care au fost trase copiile în faţa cǎrora se recitǎ), pentru a realiza dorinţa de a conduce la fericire toate fiinţele umane, chiar şi dupǎ moartea sa. Ca un pictor iluminat, Nichiren revarsǎ în materie condiţia sa vitalǎ, în aşa fel încât, în timp ce recitǎm în faţa acestui obiect, el acţioneazǎ ca o cauzǎ externǎ ce stimuleazǎ şi face sǎ aparǎ Buditatea internǎ. Gohonzonul este un mandala: un obiect simbolic, o imagine dotatǎ de puterea de

Pag. 32/37

a evoca nu ceva extern şi supranatural, ci ceva profund şi interior: Buditatea fiecǎrei fiinţe umane.În faţa unui concept în aparenţǎ atât de departe de viziunea occidentalǎ modernǎ, este semnificativ cum Jung s-a împins sǎ vorbeascǎ despre imaginile mandala: simbolul de Sine, de uniunea şi totalitatea personalitǎţii, ce transcende intelectul, reuneşte şi elibereazǎ energiile. Puternice imagini – simbol, va sǎ zicǎ, comune la toatǎ specia umanǎ din fiecare epoca.Gohonzonul este deci un obiect de cult ce reprezintǎ o condiţie vitalǎ deja existentǎ în toate persoanele.

NOI ŞI CEILALŢI

Pentru ca rugǎciunea sǎ poatǎ manifesta efectele sale benefice trebuie sǎ se transforme în acţiuni. Viaţa se schimbǎ în mod concret atunci când se transformǎ natura propriilor acţiuni (deci cauzele karmei), eliberându-se de constrângerile egoismului. Principiile Budismului trebuie sǎ fie puse în practica vieţii cotidiene. Doar aşa “arma” lui Nam-myoho-renge-kyo se poate demonstra învingǎtoare, propagând efectele sale în reţeaua de relaţii a ambientului nostru. Învǎţǎtura Lotusului şi Nichiren Daishonin ne învaţǎ sǎ trǎim observând luminoşi realitatea din perspectiva unei ridicate stǎri vitale, şi în acelaşi timp muncind activ pentru reformarea realitǎţii. Cine practicǎ Budismul nu o face doar pentru sine însuşi. Ar fi un nonsens. Înţelepciunea derivatǎ din starea vitalǎ trebuie sǎ se transforme în acţiuni de compasiune. Suntem budişti nu doar când ne rugǎm, ci în toate aspectele vieţii cotidiene. Ceea ce rǎmâne înscris în karmǎ este acţiunea altruistǎ şi de compasiune de a ajuta persoanele sǎ devinǎ fericite. Recitând Nam-myoho-renge-kyo se dezvoltǎ aceastǎ putere, care transformǎ fiecare persoanǎ comunǎ într-o mare persoanǎ. Atunci, tot mediul înconjurǎtor va rǎspunde : legea de cauzǎ – efect prin intermediul celor trei mii de condiţii într-o clipǎ de viaţǎ, va face ca acea persoanǎ sǎ devinǎ ca un magnet care atrage noroc şi beneficii. Acesta este exact obiectivul Soka Gakkai.

O ORGANIZAŢIE PENTRU A DEVENI MARI PERSOANE COMUNE

Pag. 33/37

Soka Gakkai este oganizaţia ce a difuzat în lume mesajul lui Nichiren, punându-l la dispoziţia tuturor. Numele sǎu înseamnǎ “Societate pentru crearea valorii”, unde termenul “valoare” nu are de-a face cu conceptele economice. Obiectivul este acela de a valoriza viaţa oricǎrei persoane prin intermediul difuziunii culturii Budiste: crearea unei societǎţi pacifiste bazatǎ pe maximul respect pentru viaţǎ, drepturile umane, diversitate, naturǎ; prin intermediul dialogului, fraternitǎţii, dezvoltarea educaţiei. Soka Gakkai este o reuniune de persoane comune al caror obiectiv este acela de a face în aşa fel încât persoanele sǎ devinǎ puternice înţelepte şi vesele: nu o turmǎ de oi, ci un câmp cu o multitudine de flori diverse, unde fiecare manifestǎ calitǎţile sale specifice.Pentru aproape 700 de ani de la moartea sa, învǎţǎtura lui Nichiren a rǎmas doar între graniţele Japoniei. În particular, doar câţiva laici fǎceau capul la mici şcoli guvernate de monaci, ca aceia numitǎ Nichiren Shoshu. În 1928 Tsunesaburo Makiguchi, directorul unei şcoli elementare şi Josei Toda tânǎr învǎţǎtor – se convertesc Budismului lui Nichiren Daishonin şi dupǎ doi ani fondeazǎ la Tokyo “Societatea educativǎ pentru crearea valorii”. Aşa se naşte primul nucleu organizat de practicanţi laici, embrionul de la Soka Gakkai, care în 1940 numara cca 2000 de membrii. Dar, odatǎ cu izbucnirea celui de-al doilea rǎzboi mondial, guvernul militarist al epocii pune în act o adevǎratǎ şi proprie reprimare a libertǎţilor pornind chiar de la acea religie. Cine nu se apleacǎ cultului imperatorului riscǎ sǎ fie arestat. Monacii de la Nichiren Shoshu acceptǎ compromisul; Toda şi Makiguchi nu, şi sunt aşadar arestaţi. Makiguchi moare în închisoare la 73 de ani, din cauza frigului şi a lipsei de hranǎ. Toda va fi relǎsat în 1945 la sfârşitul conflictului. În Tokyo distrusǎ de bombardamente, reâncepe de la capǎt sǎ se difuzeze idealurile de pace. Trebuie sǎ facǎ totul de unul singur: membrii de la Soka Gakkai între timp sunt împrǎştiaţi, aşa cǎ la prima reuniune din 1946 se prezintǎ doar trei. Dar, cu toate acestea el continuǎ neobosit activitǎţile sale, ajutat puţin mai târziu de tânǎrul Daisaku Ikeda, care în 1947 a început sǎ practice Budismul lui Daishonin. Mişcarea prinde vigoare, i-a amploare şi se extinde foarte rapid. În 1957, în timp ce lumea este în plin rǎzboi rece şi se închesuie în cursa spre înarmare, vocea lui Toda este una dintre primele care reclamǎ public nebunia nuclearǎ: <<Acest absurd şi monstruos instrument de moarte>>. O voce în afara corului: un pacifism concret şi cu bǎtaie lungǎ, în absolutǎ contratendinţǎ în comparaţie cu principiul normelor în vigoare ale epocii, dupǎ care în definitiv armele – cu puterea lor intimidantǎ – servesc la menţinerea pǎcii.La moartea lui Toda în 1958, aproximativ 765.000 de familii japoneze fǎceau parte din Soka Gakkai. În 1960 preia preşedenţia Daisaku Ikeda, care imediat incepe sǎ difuzeze idealurile şi practica lui Daishonin în lume, cǎlǎtorind în continuu pentru a încuraja puţinii membrii împraştiaţi în câteva naţiuni în afara Japoniei. În 1975 fondeazǎ Soka Gakkai internaţionalǎ, care în acel moment numǎra adepţi în 51 de ţǎri din lume, iar din 1981 va intra sǎ facǎ parte din O.N.U. ca oganizaţie nonguvernamentalǎ. Succesiv va fi admisǎ în Federaţia mondialǎ a asociaţiilor nonguvernamentale ale Naţiunilor Unite. Dar aceastǎ mare dezvoltare a oganizaţiei laice reaprinde contrastele cu clerul de la Nikiren Shoshu, care deja din timpul razboiului se demonstrase mai puţin ortodox decât laicii. Paradoxal contrar ultimului scop al lui Daishonin, monacii privesc cu neâncredere aceasta deschidere spre lumea contemporanǎ. Evident îmbuibat de conservatorism, clerul pare surprins de aceastǎ dezvoltare dupǎ şapte secole de gestaţie, şi în loc sǎ-i susţinǎ le pune beţe-n roate. Cautǎ sǎ încurce dinamica modernizare multiculturalǎ de la Soka Gakkai impunând o imobilitate fǎcutǎ din reguli anacroniste, rigide tradiţii nipone, idei şi ritualuri formale private de orice legaturǎ cu cotidianul. Mutarea centrului de greutate, din Japonia spre cele cinci continente, tulburǎ monacii, care se demonstreazǎ incapabili de a lǎrgi orizinturile lor. Şi poate se tem de pierderea privilegiului de a se simţi pǎstrǎtorii

Pag. 34/37

unei anume puteri speciale. Un privilegiu pe care, farǎ nici o bazǎ a învǎţǎturilor lui Nichiren, evident şi l-au autoconferit.Şi aşa, în timp ce laicii conduşi de Ikeda difuzeazǎ Budismul lui Nichiren în lume, în 1991 clerul Japonez, simţindu-se tot mai mult încolţit, joacǎ ultima sa carte: cu un amendament al unei legi cu gust medieval, excomunicǎ membrii de la Soka Gakkai Internaţionalǎ, acuzându-i de “erezie”, atribuindu-şi, de fapt, o putere ”divinǎ” cu totul strǎinǎ doctrinei lui Daishonin. În faţa unui grup de preoţi care se comportǎ în deschis contrast cu obiectivele universale ale Budismului, mulţimea de laici din toata lumea rupe definitiv raporturile cu clerul. Soka Gakkai Internaţioanalǎ (SGI) devine mişcarea religioasǎ de laici, ocupatǎ cu difuzarea idealurilor de pace prin intermediul promoţiei de schimburi culturale şi de dialog între popoare; sensibilizarea spre teme cum ar fi drepturile omului şi respectul pentru mediul înconjurǎtor.Astǎzi SGI demonstreazǎ universalitatea şi actualitatea învǎţǎmintelor lui Nichiren, numǎrând deja peste 12 milioane de membrii cu centre religioase şi varii asociaţii în 191 de ţǎri din lume. Şi este doar mulţumitǎ acestei organizaţii dacǎ noi suntem aici acum sǎ vorbim despre Budism.În România mişcarea face primii paşi începând cu anul 1999. În primǎvara anului 2007 se constituie public Institutul Budist Român Soka Gakkai, recunoscut oficial cu decretul presedinteluiin 18 februarie 2007 . Poate sǎ facǎ parte oricine – fǎrǎ deosebire de sex, de limbǎ, de naţionalitate, de opinie politicǎ – doreşte sǎ îmbrǎţişeze şi sǎ practice principiile religioase, etice şi umanitare ale Budismului lui Nichiren Daishonin. În acord cu principiile cǎlǎuzǎ de la SGI – pace, culturǎ şi educaţie – Institutul Budist este în mod particular activ în societatea românǎ şi europeanǎ. În ultimii ani, doar ca sǎ citǎm unele exemple s-a alǎturat comunitǎţii din Sant’Egidio în strângerea de semnǎturi pentru un memorandum la pedeapsa cu moartea adunând peste 600.000 în doi ani, şi implicându-se în atâtea alte dialoguri umanitare pentru apǎrarea valorii vieţii şi a justiţiei. A organizat o mulţime de conferinţe pentru drepturile omului şi pentru pace cu participarea experţilor naţionali şi internaţionali în toate statele lumii unde este practicat budismul. Plecând din Japonia, Soka Gakkai Internaţionalǎ a organizat o expoziţie de fotografie despre drepturile omului, vizitatǎ cu fiecare ocazie de zeci de milioane de persoane care, mulţumitǎ invitaţiilor fǎcute şcolilor, sunt mai mult de jumǎtate tineri şi tinere. În ţǎrile în care numǎrul de membrii a atins deja cifre majore reuniuni de introducere şi discuţii deschise se organizeazǎ de douǎ ori pe lunǎ şi membrii Institutului Budist care se desfǎşoarǎ în general în case private puse la dispoziţie de însǎşi membrii: mii de mici grupuri unde, ca între prieteni, este posibil sǎ cerem explicaţii, sǎ ascultǎm experienţe directe ale celor ce au verificat funcţionalitatea Budismului lui Nichiren Daishonin, sǎ aprofundǎm aspectele teoretice. Chiar aşa cum facem aici acum.

UN MAESTRU

Ideia de maestru ne aduce aminte o imagine de catedrǎ, bǎnci de şcoalǎ, noţiuni. Dar, deasupra tuturor în tradiţia orientalǎ, maestrul este cel care, în afarǎ de învǎţǎturǎ, îţi indicǎ strada ca un exemplu concret. Daisaku Ikeda este cu siguranţǎ un maestru de viaţǎ şi de Budism. Obiectivul sǎu este de a face ca discipolii sǎi sǎ devinǎ mai buni decât el: puternici, înţelepţi, liberi pentru a putea duce mai departe cu bucurie şi curaj idealurile de pace şi respectul pentru viaţǎ, aşa cum el face fǎrǎ odihnǎ de multe decenii.

Pag. 35/37

Convins cǎ dialogul este cheia pentru a transcende diversitǎţile filozofice, religioase, politice, culturale, Ikeda a construit, în numele SGI o reţea de prietenie şi încredere pe scarǎ mondialǎ. A întâlnit şefi de stat şi înalţi exponenţi culturali pe toatǎ planeta, dincolo de orice impediment politic şi ideologic: de la Nelson Mandela la Fidel Castro, de la Henry Kissinger la Zhou En Lai la Michail Gorbaciov.Autor prolific, profund cunoscǎtor şi mare divulgator al filozofiei budiste, a scris numeroase cǎrţi traduse în multe limbi. A ţinut conferinţe în cele mai prestigioase atenee ale lumii şi în virtutea activitǎţilor sale în numele pǎcii şi al culturii, a primit numeroase recunoştinţe internaţionale (între care premiul pentru pace al Naţiunilor Unite) şi mai multe Honoris Cauza, adǎugânduli-se catedre onorifice ale universitǎţilor din toatǎ lumea. Scrie despre el Johan Galtung, unul dintre principalii militanţi pentru pace şi drepturile omului la nivel internaţional: << Daisaku Ikeda este un lider mondial care, dându-şi seama deplin şi profund de relaţia dintre Budism şi Pace, a fǎcut cu siguranţǎ din Soka Gakkai un element important al mişcǎrii mondiale pentru pace>>.Maestrul Ikeda a trasat strada, a creat bazele pentru a permite dicipolilor, persoane ca noi, sǎ devinǎ mari persoane: fiinţe umane care, luptând pentru depǎşirea limitelor proprii, contribuie la pacea şi prosperitatea planetei.

<<Obiectivul mi se pare foarte frumos, dar şi ambiţios. În faţa haosului, a dezastrelor mediului, poluarea, rǎzboaiele, injustiţiile economice, epidemiile, adesea suntem depǎşiţi de un sens de impotenţǎ. Ce pot face eu pentru a îmbunǎtǎţii lumea? Şi în definitiv ce poate face Budismul? Nu este oare o utopie idealistǎ a voastrǎ ?>>.

LUMEA ÎNTR-O SǍMÂNŢǍ DE GRÂU

Este adevǎrat, situaţia globalǎ nu este prea veselǎ. În ultimele secole omenirea a trǎit trei mari revoluţii: ştiinţificǎ, industrialǎ, tehnologicǎ. Dar toate acestea sunt revoluţii externe: fiinţele umane au acumulat o imensǎ cantitate de cunoştinţe, dar rǎmân cu o imensǎ ignoranţǎ spiritualǎ. Lipseşte înţelepciunea pentru a folosi mai bine aceste cunoştinţe. Un lucru pare cert: procesul tehnico-ştiinţific nu este suficient, de unul singur, sǎ schimbe destinul planetei. Ceea ce ne trebuie acum este o renaştere spiritualǎ o revoluţie a fiinţei umane. Un progres care de aceastǎ datǎ va porni de la schimbarea profundǎ în inimele oamenilor.Într-unul din cele mai importante tratate ale sale (Asigurarea pǎcii în ţarǎ cu ajutorul adoptǎrii adevǎratului Budism, scris în 1260), Nichiren Daishonin afirmǎ cǎ indivizii, întunecaţi <<de iluziile de care sunt legaţi, continuǎ sǎ hrǎneascǎ idei eronate… Întorc spatele la ceea ce este bine şi urmeazǎ ceea ce este rǎu>>. Sunt cele trei veninuri din inima fiinţei umane – spune Daishonin – cauza originalǎ a dezastrelor. Furia, Lacomia şi Idioţenia produc acţiuni distructive, care de la un singur individ se împrǎştie pe scarǎ largǎ. De la oricare din cele trei s-ar începe, rezultatul final este acelaşi: rǎzboaie, distrugeri, dezastre naturale, sǎrǎcie, foamete, epidemie… într-un lanţ care se autoalimenteazǎ, devenind un cerc vicios. Se pare cǎ lucrurile nu s-au îmbunǎtǎţit încǎ din timpul lui Nichiren. Din contrǎ, cum nota în 1973 psihologul şi sociologul Erich Fromm, se pare cǎ distructivitatea umanǎ se dezvoltǎ pe scarǎ largǎ în aceeaşi mǎsurǎ în care se dezvoltǎ

Pag. 36/37

civilizaţia şi cu aceasta rolul puterii în toate formele sale. Şi nu este vorba doar de o distrugere îndreptatǎ spre extern.Daisaku Ikeda scrie: << secolul XX a fost caracterizat de un obscen şi total dispreţ pentru viaţa umanǎ. A sǎrǎcit şi contaminat izvoarele vieţii. Progresele şi imbunǎtǎţirile realizate în aceastǎ perioadǎ au fost practic toate de ordin material şi fizic, în timp ce, nu putem nega cǎ, în ceea ce priveşte dimensiunea interioarǎ, în loc sǎ avansǎm mai rǎu ne-am scufundat. Într-un parcurs ce pare cu sens unic, viaţa spiritualǎ a omenirii s-a restrâns şi atrofiat, prizonierǎ a ceea ce Budismul denumeşte “micul eu”, o condiţie de izolare care se verificǎ când vin tǎiate legǎturile între fiinţele umane şi între acestea şi univers>>.Pentru a transforma lumea, este nevoie de a se porni de la sine însuşi, de a transforma propria condiţie spiritualǎ: recitarea de Nam-myoho-renge-kyo este mijlocul practic şi accesibil tuturor pentru revoluţionarea şi purificarea celor zece lumi. Şi cu acestea, cele trei veninuri şi karma. Pentru a folosi un slogan drag ecologiştilor, dacǎ se doreşte schimbarea lucrurilor, este nevoie sǎ gândim în mod global, dar apoi sǎ acţionǎm la nivel local. Şi atunci, primul loc unde “punem mâinile” este chiar… înǎuntrul nostru.Cu ajutorul acestei practici se dezvoltǎ potenţialul pozitiv ale fiinţei umane: o stare vitalǎ înaltǎ şi o înţelepciune iluminatǎ, care la rândul lor influenţeazǎ modul de a gândi şi în final acţiunile. Devine deci posibilǎ crearea în jurul nostru a unei mişcǎri bazate pe cultura Budismului: pacea, compasiunea, respectul pentru viaţǎ, deci şi pentru naturǎ. Este o revoluţie umanǎ a singurului, care va face simţite efectele sale concrete în sfera de influenţǎ a fiecǎruia: mica noastrǎ lume a familiei, prieteniile, munca, mediul înconjurǎtor în care ne mişcǎm în fiecare zi… La creşterea ritmului exponenţial al celor trei veninuri (cu masca lor de egoism, cinism, suferinţe, iluzii, frenezie a consumului, lipsa de speranţǎ…) va fi posibil sǎ se opunǎ invincibila forţǎ a vieţii universale: o undǎ de Buditate în viaţa cotidianǎ. Utopie idealistǎ? Şi totuşi, şi în cea mai riguroasǎ şi previzibilǎ ştiinţǎ, matematica, pot fi rezultate extraordinare. O anecdotǎ ne-o demonstreazǎ.Se întâmpla în Persia anticǎ atunci cǎnd Marele Vizir, sfǎtuitorul regelui, a inventat un nou joc unde piesele se mişcau pe o tablǎ compusǎ din 64 de pǎtrate: se nǎştea şahul. Regele entuziasmat, întrebǎ pe Marele Vizir ce dorea ca recompensǎ pentru minunata sa invenţie. Acesta i-a rǎspuns cǎ este un om modest şi cǎ se mulţumeşte cu o recompensǎ modestǎ.Ceru’ sǎ-i fie dat un grǎunte de grâu pentru primul pǎtrat al tablei de şah, douǎ pentru al doilea, patru pentru al treilea şi aşa mai departe, dublând numǎrul de fiecare datǎ, pânǎ când se va ajunge la ultimul pǎtrat. Regelui i se pǎru’ o recompensǎ mult prea modestǎ: în definitiv era vorba doar de o cantitate micǎ de grâu. Dar Marele Vizir, refuzând propunerile de palate şi bijuterii îl convinse. Când totuşi s-a început numǎrarea grǎunţelor regele a avut o amarǎ surprizǎ. Numǎrul de grǎunţe, care la început era destul de restrâns – 1,2,4,8,16, 32, 64, 128, 256,512,1024… - ajunşi la al şaizecişipatru-lea pǎtrat numǎrul devenise colosal: ajunsese la impresionanta sumǎ de 18,5 miliarde de miliarde (adicǎ 18.500.000.000.000.000.000) cântǎrind în total 75 de miliarde de tone. Mai mult sau mai puţin recolta din urmǎtorii zece mii de ani de pe toate câmpurile Terei. Aceasta este matematicǎ: se numeşte creştere exponenţialǎ.De la un singur grǎunte de grâu la un munte enorm. De la o singurǎ, infimǎ clipǎ din viaţǎ, trei mii de condiţii posibile. De la o singurǎ frazǎ, energia întregului Univers. De la o singurǎ persoanǎ care învaţǎ sǎ-şi facǎ comoarǎ din arta de a trǎi, derivǎ o lume mai bunǎ. Ikeda scrie: <<Societatea şi chiar Tera se schimbǎ dupǎ starea vitalǎ a poporului care o locuieşte. Puterea de a transforma mediul stǎ în inima fiinţei umane. O mare revoluţie umanǎ în viaţa unei persoane poate schimba destinul întregii umanitǎţi şi al planetei>>.Ce zici, vrei sǎ incerci?

Pag. 37/37