Abonamentul Pentrn monarchie: Pe an 6 fi., V , an | 1 . \ ;

4 an î fl. 50 cr.

Pentrn gtrainătate: Pe I an 18 frcs., V» ш o frcs., :

4 an X ircs. î o cm.

Fóea apare în fiecare Sâmbătă.

Fóe bisericescă-politică.

Inserţiunl Un şir ga rmond:

odată 7 cr.. a dóua orâ 6 cr.. a treia oră 5 cr., şi de fiecare publica­ţi une timbru de î o cr.

T o t ce privesce fóea să se adreseze la «Re-dacţiunea şi Admini-

straţiunea Unirii» ш

B l a s .

inul V. Blaş 21 Septembre 1895. Numërul 38.

Graţia Monarchului. Uşile temniţelor s'au deschis. . Din zidurile rëcï aù ieşit condam­

naţii procesului pentru Memorand. 0 senină bucurie a întrat în ini­

mile poporului nostru românesc. Sórele libertăţii a reversât radele

nie preste aceia, cari pentru a némuluï ţi centru a patriei iubire au robit.

Şi radele acele balsam au reversât In inimile lor raniţe, şi durerea au lehimbat-o cu acel sentiment suprana­tural, ce ţi-1 dă consciinţa luptei bune, ce au purtat-o.

0 , cât este de dulce libertatea! Omul, creat liber de însu-şi Dumnedeu, \krtate cercă în totă viaţa sa, pe cum eércâ plumâna aer. Omul fără li­bertate e ca ochiul fără lumină, ca

fără aer. Şi totuşi om pe om cercă a-1 lipsi

ie libertate, de acest scump dar al Creatorului, prin care ne deosebim de dobitoce şi ne asemănăm cu isvorul a ori ce libertate, cu Dumnezeu.

Dar ceea ce e delà Dumnedeu, iul nu póté să nimicescă până în

apet. Şi libertatea e un dar, pe care h veci nu-1 poţi nimici. Ea prin lanţuri Цз face drum, şi cu atât rësare mai nludră şi mai încântătore, cu cât mai mari au fost pedecile din calea ei.

Treispredece luni fără de sfârşit ű petrecut condamnaţii noştri între zi­durile temniţelor. Treispredece luni au

ei lipsiţi de aceia, pe cari fără

margini îi iubesc. Treispredece luni au fost ei împedecaţi a se îngriji de aceia, de cari a se îngriji firea le de­manda.

Dar éta, că diua sfîntă a libertăţii a sosit. Libertatea îşi arată încântă-tórea faţă. Óra scăpării sună.

Cel ce din îndurarea lui Dumnedeu, a împëratuluï împeraţilor, portă scep­trul Sfîntului Ştefan, a aflat sosit mo­mentul pentru a reda libertăţii pe aceia, pe cari interese politice din sinul li­bertăţii î-au răpit.

Ne închinăm înaintea Augustului Purtător al acestui sceptru. Lăudăm şi preamărim hotărîrea lui. Când Ma­iestatea Sa se pregătesce a veni la acel Clus, care a fost teatrul de osîndă a iubiţilor noştri luptători, la acel Cluş, care în butul svîrcolirilor şoviniste con­tinuă a fi centrul unei părţi eminamente românesci a terii, actul de graţiare este un semn, care ne spune, că îngrijirea Maiestăţii Sale nu încetă a se estinde şi asupra cetăţenilor sëi români.

Maiestatea Sa scie, că poporul ro­mânesc se îndatineză a-şî reaminti nu numai nefericirile, ci şi binefacerile. Poporul românesc nu-şi va uita, că dacă a avut şi are încă multe dile de jale, a avut înse şi are să mulţămescă Au­gustei Dinastii şi dile de adeverată bucurie.

între aceste dile de adeverată bu­curie va însemna poporul român şi diua, în care graţia Maiestăţii Sale s'a re­versât preste condamnaţii din procesul

Memorandului. Şi când în doinele sale triste va reînvia, spre a le acoperi cu velul uitării şi pentru a se oţeli spre alte lupte şi suferinţe, amintirea sufe­rinţelor din trecut, totodată va găsi şi un accent de veselie, pentru acele mo­mente din viaţa sa naţională, pe cari le póté numi fericite.

Salutăm deci cu omagială vene-raţiune hotărîrea preaînaltă a Maiestăţii Sale. Hotărîrea acésta arată privirea adâncă, ce o are Maiestatea Sa în mersul lucrurilor din ţară.

Maiestatea Sa de sigur va fi vetjut, că deşi în manifestarea esternă a ne­mulţumirii Românilor se pare a fi în­trat o pausă, cu tote aceste amărăciunea inimii cresce cu fiesce care minuta, ce o petrec condamnaţii politici în temniţă.

Şi Maiestatea Sa, pe care Dum­nedeu 1-a pus nu numai preste destinele unui singur popor, a credut, că nu e bine, ca în ţerile Sale un popor să aibă numai dile de serbătore, ér altul numai de durere şi de plâns.

Omagiul nostru îl depunem îna­intea înţelepciunii Maiestăţii Sale.

Credem firm, că poporaţiunea ro­mână va arëta preste tot locul, pe unde numai va avé prilej, că Românul scie, să fie şi recunoscător.

Şi dacă i-s'ar da prilej neţărmurit poporului nostru, suntem convinşi, că Maiestatea Sa ar rëmâné uimit de pu­terea sentimentului de sinceră alipire, ce domineză inima poporului român,

Feuilleton. Raport general

itodeiăţii de lectură „Inocenţiu M. Clain" іЫодіІог din Blaş pe anul şcolar 189415.

(Continuare.) Societatea de lectură „Inocenţiu M. Clain"

Jt totdeuna sub patronatui mitropolitului jmt. de Alba-ïulia şi Făgăraş. Cu mórtea fericitului mitropolit Vaucea ea rèmâne or­bi şi aprópe trei ani de-a rîndul portă ea lina de doliu. înse rugăciunile membrilor 1 unite cu ale întreg clerului şi poporului

n sunt ascultate la Tronul provedinţei itioe, Dumnedeu îi trimite un alt Părinte bun şi obil în persona Excelenţei Sale D r . V i c t o r iihályi d e A p ş a . Şi acum în mijlocul icuriei şi iubilării generale societatea nostră ie a dóua di de Rusalii o şedinţă festivă ' incidentul intionisării noului mitropolit, cu ure ocasie solemnă se pune societatea sub .tronatul mitropolitului. Şedinţa a avut ur-Itorul program : 1. „ C u v î n t d e d e s c h i -ere" de Mihail Hodârnëu, preşedintele so-âetăţiî. 2. „ I m n o c a s i o n a l " de E. Sabo, DL da Ï. Mureşau prof. executat de teologi.

3. „ C a r m e n f e s t u m ? , odă de Generoso, predată de P. Bota. 4. „ C a u s a s t a g n ă r i i In l i t e r a t u r a r o m â n ă " , disertaţiune de Moïse Brumboin. 5. „ O v id i u " , scena V., actul V., (monolog), predat de M. Ilieş. 6 . „ î n p ă m î n t " , cor bărb. de I. Mureşan, executat de teologi. 7. „ O d ă o c a ş i o n a l ă " de E. Sabo. 8. „ D o r d e m a r e " d e ï . Mureşau, solo de M. Jivanca. 9. „ D i a l o g d e S c h i l -l e r (Hoţii)", predat de V. Giurgiu şi V. Varga. 10. v „ E u m ë d u c , c o d r u l r ë ­m â n é " de Ï. Mureşan, executat de teologi. La şedinţa acésta afară de I. P. S. Sa mi­tropolitul au luat parte şi corpul profesoral şi alte persóue distinse din loc. Bunul mitro­polit se îudură preagraţios şi primi patro. natul societăţii, la ce a fost rugat anume în cuvîntul de deschidere.

în bibliotecă încă s'au făcut unele îm­bunătăţ i r i . S'au procurat multe opuri de va­iere apărute de curênd.

Şedinţele societăţii.

în decursul acestui an s'au ţinut 20 şe­dinţe. Anume: 6 ordinare ; 5 extraordinare ; 1 constituantă; 1 generală; 1 festivă; 6 literare.

In şedinţele ordinare s'au pertractat agen­dele societăţii. î a cele extraordinare s'a des-

bătut şi primit noul proiect de statute (în 2, 3, 4, 5, 6 Aprilie a. c ) . în cea constituantă (11 Маш a. c.) s'a ales biroul societăţii pe anul şcolar 1895/6 în persónele dlor preşe­dinte íacob Popa, cleric de anul I I I . , vice-pre-şedinte Nicolau Boca, cleric de anul I I . , secre­tar George Meseşan, cleric de anul I I I . , cassar Mihail Ilifeş, cleric de anul I I . , controlor Victor Varga, cleric de anul I . , archivar Demetriu Racoţan, cleric de anul I I . , bibliotecar Emilia Sabo, cleric de anul I. Alegerea notariului şe­dinţelor se va face dintre viitorii clerici de anul I. De redactor al foii „Furnica" a fost ales Valeria Bugnăr, cleric de anul III.

Tot în acesta şedinţă s'a ales şi comi-siunea scrutătore. Alegerile cu permisia prea ven. superiorităţi s'au efectuit după noul proiect de statute.

în şedinţa generală (22 Maiu a. c.) s'a cetit raportul comisiunii scrutătore; oficialii cei vechi au fost absolvaţl, şi conducerea so­cietăţii s'a predat imului birou.

Şedinţa festivă s'a ţinut în onórea noului mitropolit.

în şedinţele literare s'au cetit operatele incurse la fóea „Furnica", care a apărut în 46 numeri şi cuprinde 112 opera te ; dintre cari au fost prose 53, anume : 6 disertaţiuni,.

Pag. 302 U N I R E A N r . 38

când vede, că sentimentele sale sunt apreţiate şi barem în parte resplătite.

Urăm deci Maiestăţii Sale: Bine aï venit în inima Ardeiului !

Fii binecuvîntat în toţi paşii Tei! Privesce pămîntul ăsta mândru !

Privesce munţii şi rîurile lui ! Privesce poporaţiunea şi nu-Ţi uita, că aici s'au luptat cele mai grele lupte pentru în-tregitatea împărăţiei Tale şi pentru sigu-ritatea Tronului Tëu!

Fă-ne părtaşi dreptăţii, îngrijirii şi bunătăţii Tale, şi Te asigurăm, că şi în viitor aici la noi Vei afla braţe viguróse, cari vor sei apëra ţara şi Tronul Tëu!

Alegerile comunale din Viena. — Seiut «sie, că la ultimile alegeri comunale din Viena după o prepotenţă de mai multe decenii de­prinsă de liberali partida încă tinërà a social-creştinilor a putut să se înfăţişeze întâia oră ca maioritate în casa sfatului. Urmarea a fost alegerea lui Lueger de primar al Vienei. Acesta înse nu a primit alegerea, de óre ce ma-ioritatea partidei sale era aşa de neînsemnată, cât răzimat pe ea el nu ar fi putut, să con­ducă destinele cetăţii. Urmarea a fost disol-varea comitetului comunal şi escrierea de alegeri noue.

în 17 a c. a ales al IlI-lea corp elec­toral în tote cele 19 cercuri ale Vienei. Resultatul alegerii a fost, că liberalii şi aă perdut chiar şi posiţiile din cetatea interioră şi din Leopoldstadt, unde la alegerile ultime îşi păstraseră incă 12 mandate. Erau de câştigat 46 mandate. Aleşi au fost 44 social-creştini şi nici un liberal. Numai îotr 'un cerc (Favoriten) va fi de lipsă, ca social-creştiniî să se supună balotajului cu privire la dóue mandate, înse nici aci faţă cu liberalii, ci faţă cu antisemiţii germani-naţionali.

Participarea la alegeri a fost forte mare. Decurgea o luptă pe morte pe viaţă. S'aă dat pentru candidaţii social-creştini ca la 30,710 de voturi, eră pentru cei liberali ca la 7,348.

Şi pe lângă acest concurs mare de

6 meditaţiuni, 7 novele, 3 convorbiri critice, 5 schiţe, 1 conţie, 1 epistolă, 1 biografie, 5 alocuţiuni, 1 alegere, 1 raport, 13 poesii în ргоза, 3 traduceri. Poesii au fost 59. Cele mal multe lirice. Tot în şedinţele literare s'aă ascultat 20 declamări. (Va urma.)

Sortea femeii la Elinii şi Romanii cel vechi.

(După Döllinger »Heidenthum und Judenthum«.) (Continuare.)

Părerea comună, că mai ales Atena a fost patria pederastiei, şi că ceealaltă Eladă în privinţa acésta nu era aşa de rea, o restornă Plato. El djee expres, că ar fi de lipsă o lege, pentru ca couciviï lui să nu se lase a fi seduşi de alţi Elini şi de cei mai mulţi barbari, când ei vëd şi aud, cum plă­cerea aceea desfrînată la aceştia e cultivată şi prea puternică. г) Numai cât despre celealalte cetăţi eline şi despre stările lor nu avem cunoscinţa mai amenunţită, carea o avem despre Atena din literatura ei cea bo­gată. Afară de aceea în cele mai multe state eline nici nu s'a adus nici o lege In contra pederastiei. ä ) Numai pe timpul stăpâuiel romane, pe când Atena şi Corintul erau sin­gurele cetăţi ale Eladel, cari înfloriau şi eraă

') Legg. p. 840. 2) Xenoph. Rep. Lac. 2, 14.

alegători ordinea totuşi a fost esemplară. Organele, cari aă condus alegerea, deşi eraă preocupate împotriva social-creştinilor şi în favorul liberaiilor, totuşi aă veghiat cu ochi ageri şi cu mână tare, ca nu cumva să se întîmple abusurl. Aă şi descoperit un abus mare. L-aă făcut firmele cele mari liberale asupra celor mici. Poliţia a zădărnicit înse resultatul acestei presiuni şi întregă afacerea a depus-o în manile procuraturii.

învingerea acésta strălucită a social-creştinilor va deprinde sigur o influinţă forte mare şi asupra alegerilor corpului electoral II (inteliginţa) şi I (proprietarii mari şi ca­pitaliştii) aşa, că partida social-creştină spereză aprópe cu siguritate, că ea în noul comitet comunal va dispune de dóue din trei părţi ale tuturor mandatelor.

Acesta va fi resultatul unei lupte conscie şi bine organisate. Din începuturi mici, cât era de risul liberalilor încretiuţî, s'a pornit în Viena mişcarea social creştină în contra stapâniei capitalismului liberal. Paş de paş aă progresat social-creştiniî, dar pasul, care l-aă cucerit odată, după aceea nu l-au mai perdut.

Mult, forte mult am puté să înveţăm şi noi delà aceşti luptători conseil de ţinta şi de mijlócele sale.

Revistă bisericéscà. Roma.

Sfinţia Sa Leo XIII a primit Du­minecă o deputaţiune a Copţilor catolici, cari sub conducerea episcopului Ciril Maciare şi a lui Boghos-Bey au venit, să mulţămescă Pontificelui pentru en­ciclica dată în favorul reíntórcerií aca-tolicilor la unitatea catolică. Papa a notificat deputaţiunii, că va înfiinţa încă dóue episcopate coptice.

Diarului „Hamburger Correspon­d e s " i-se anunţă din Alexandria, că la întrevenirea delegatului Apostolic din Egipt au trecut la catolicism 5000 de Copţi schismatici. Copţii catolici stau sub protectoratul Austriei.

Sacra Penitenţiarie a dat catolicilor

mult cercetate de străini, a avut Atena faima de reşedinţă a pederastiei, l ) pe cum Corin­tul era metropola eterelor. Beoţia şi Elis aveau faima, că îutr'însele pederastia se deprindea fără sfielă ca un lucru, pe care toţi îl aprobau, 2) pe când în Atena desfrîul acesta totuşi se privia de ruşinos, pe cum spune Xenophon. Dar el a putut să înţelegi aci numai pe aceia, cari şe dau altora spre desfrîu în contra firii. Acela, care rîvnia după un tinër, prin acesta nu prea perdea din numele bun. Asta ne-o spune destul de lămurit lite­ratura Atenenă la Aristofane, la Plato şi la oratori. Legile Atenei se mestecau în rapor­tul pederastiei numai în dóue privinţe: ele dictau pedépsa atimieî, a lipsirii de onóre, şi a incapabilităţii pentru oficii publice în contra acelui cive Atenean, care se da altuia pe plată spre pângărire, şi pedepsiau cu amendă de bani pe acela, care pângaria pe un tinër minoren. Spre a scuti pe prunci în contra seducerii o lege mal veche dispunea, ca băr­baţi adulţi să nu între în şcoli, în gimnasii şi în palestre; dar pe timpul lui Socrate seim, că legea acésta nu se băga în samă. Legis-laţiunea lui Solon імегфееа sclavilor pede­rastia ; ea se vede deeî, că era o prerogativă concesă numai celor liberi. 3) Sclavi tineri

') Luc. Am. 51. 8) Xenoph. Sympos. 8, 34. ») Plut. Sol. 1; Aesch. contr. Timarch. Or

Att. III, 296.

italian! îndrumarea, ca cu ocasiunea ser­bării din 20 Septembre să observe o atitudine pasivă. Catolicii nu aă, si facă nimic, ce ar promova ori împedeei festivităţile. Oficialii de stat delà cari s 'ar pretinde contribuire de bani pentru j festivităţi, dacă nu se pot retrage delà;

contribuire fără daună însemnată, pot j contribui, dacă vor declara, că nu aprobi lucrul rëu, pentru care sunt constrtosjj a contribui. Asemenea pot să iea parte oficialii şi la festivităţi, dacă nu se pot I retrage fără daună mare, numai scopul participării să nu fie glorificarea rap­tului din 1870, ci încunjurarea daunei, ce ar suferi-o retrăgendu-se.

Ambasadorii de lângă Quirinal al statelor catolice încă nu vor lua parte activă la festivităţi.

A n g l i a .

Catolicii anglezi au ţinut în septe­mână trecută un congres la Bristol, care a fost forte bine cercetat. între resolu­ţiunile luate mai momeutóse sunt acestea: Ridicarea unei catedrale monumentale in Westminster, înfiinţarea de instituţiunl umanitare cu caracter catolic, şi împe-decarea trecerilor delà biserica catolici la anglicanism prin căsătorii mixte şi In urma indiferentismului multor părinţi cu privire la educarea religiosă a fiilor sä, Cu bucurie constatăm, că catolicii anglezi dau tot mai multe semne de viaţă prin câştigarea cu deosebire a clasei culte pentru biserica catolică.

Revistă politică. Afaceri interne.

Agraţiarea anunţată de ministrul Báuffy a urmat mai curênd, de cum s'ar fi credut. Luni la 2 óre s'a cetit actul de agraţiare atât deţinuţilor din Seghedin Dr. I. Raţ, Dr. V. Lucaciă şi Iul. Co-roian, cât şi celor din Vaţ Gh. Domide, Dr. T. Mihályi, Rubin Patiţa, Dr. D. P. Barcian, D. Comşa, Mihail Veiicï, A,

din contră se siliaă de stăpânii sei la prosti-tuire publică, căci in Atena esistaù eàsi de sclavi prostituţi. *) Aşa Phaedou, îutemeiătoriul şcolii Socratice-Eleice, fiind prinsoner In Atena a trebuit să se dea spre prostituire publică. 2) Tiranul din Siracusa Agatocle inel se фсе, c à în tinereţele sale a fost ua prostitut public. 3)

De esemplul glorificaţilor ucigaşi de tiran Armodiă şi Aristogiton, a căror raport pédé­rastie împrumutat a dat ansă la uciderea lui Ipareh, se folosiau în Atena cu predilecţie spre a da pederastiei o înfăţişare idealisati Aşa ajunseră lucrurile pe timpul lui Aristo-:

fane aşa de departe, cât în butul legii mulfl tineri îşi dau trupul spre pângărire pentru bani, ori ceea ce era mal decenr, pentru da­ruri, pentru un cal, un câne de vînat ori o haină scumpă. *) Chiar şi contracte se închiai despre lucrul acesta. Şi totuşi viţiul acest» imprima victimelor sale sigilul sëù în cbip neşters aşa, cât un proverbiu фсеа, că mal uşor poţi ascunde subsuori cinci elefanţi decât pe un pederast. 6 ) Pe acel miserabili, cari deprindeai prostituirea acesta ca o meserie, statul a pus contribuţie, carea senatul de cinci sute o da In

l ) Aesch. c. Tim. p. 274. J) Diog. Laert. 2, 105. ») Suia. s. v. *) Aristoph. Plut. 153 sq.; Av. 704 sg.; A el

ap. Suid. 5) Lucian, adv. indoct. 23.

ífr. 38 U N I R E A Pag. 303

Socio. Ceialalţi condamnaţi in procesul Hemorandulul împlinindu-şî pedépsa aü fest eliberaţi mal înainte. Actul agra-ji&riî a produs o plăcută impresiune în totă presa din patrie. Bánffy, die foile, prin pro­punerea agraţiăriî s'a dovedit cu mult nai diplomat, de cum îl cunósce lumea. Foile magiare scriu, că agraţiaţiî vor nulţămi Monarchulul în Budapesta, nu tn Viena; tot atunci vor mulţămi şi ^nvernului.

După Bánffy şi ministrul Perczel ie nou pune în prospect reforma admi-listrativă. El a declarat la banchetul dat la 12 a c. în onórea lui la băile lin Igló, că în Aprilie va comunica mu­nicipiilor spre dare de opiniune proiectul de reformă. După acest proiect, — dice ninistrul, — deşi se va introduce admi­nistraţia de stat, totuşi autonomia comi­tatelor va ii mal asigurată de cum e adi.

Austria. Constituirea cabinetului Badeni e

fapt îndeplinit. Contele Badeni e mi-nistru-preşedinte şi de interne. Pe cum snunţă semioficiósele din Viena, mini-liru de Landwehr e contele Welsersheimb, la finanţe cavalerul Bilinski, de comerciu baronul Glanz, până acum şef de secţie to ministeriul de esterne, la instrucţiunea publica br. Gautsch, la justiţie contele Gleispach, la agricultură contele Ledebur. Ministru pentru Polonia şi pentru Bo-emia nu e denumit nimeni, ceea ce e semnificativ. Contele Badeni se bucură la curte de o încredere deosebită. Ca­binetul, nefiind compus cu conlucrarea eşresă a vre unui club parlamentar, va póté lucra independent. O chemare spe­cială a cabinetului actual este renoirea pactului cu Ungaria. Bilinski nu era, sa fie numit ministru de comerciu, dară cunoscând el bine raporturile finanţiale ca Ungaria a trebuit să primescă re­sortul finanţelor.

fesce care an în arîndă, şi arendatorii o kassaű. ') Tinerii puteau decî să purcedă firà sfielă prea mare înaintea judecătoriei In contra acelora, cari nu voiaă să le plătescă preţul tocmit pentru pângărirea lor. 2 ) Când fechine într'o cuvîntare ţinută înaintea jude-(itoriel a numit cu numele pe acel cive, care Ij-a tocmit pe Timarch spre pângărire şi ţinea spre acela-şi scop totdeuna câţiva tineri în asa sa, a adaus, că-1 numesce nu spre a ietrage numelui lui, ci numai pentru ca să ie scie, despre cine vorbesce 8)

între astfel de stări, în cari se întîmplaă lot acele-şi scene, păruiell, procese, sdrunci-liri de averi ca şi la relaţiuni cu etere, se pricepe aceea, că părinţii şi pedagogii nu «mcedeaă tinerilor nici măcar să vorbescă cu И străin fără de martori. 4 ) Nici chiar cu flosofi, ori cât de bucuros se obiclnuiaü aceştia I atrage la sine ómeni tineri şi a începe cu ei relaţii erotice. El în privinţa acesta se bnçaran de un nume aşa de rëu, cât după •apusa lui Plutarch 6 ) mulţi părinţi nu suferiaă ie loc, ca fiii lor să converseze cu filosofi, toi ales Parmenide, Eudox. Xenocrate, Aristo-tele, Polemon, Crantor, Arcesilau se caraete-

<) Aesch. c. Tim. Or. Att. III, 289. «) Ibid. 1. c. p. 301. ») Aesch. 1. c. p. 263. *) Plat. Sympos. p. 173. ') De educ. puer. 15.

Spania. Lupta armatei spaniole cu insur­

genţii de pe insula Cuba decurge de mai multe luni. Se pare, că numërosa ar­mată concentrata în ţinuturile insurgen­ţilor va sufoca revoluţia. Spaniolii de curênd au pus mâna pe un transport de arme adus pentru insurgenţi pe naea americană „Mascatte". Insurgenţii au suferit multe înfrângeri lăsând pe câmpul de bătae numeroşi morţi şi răniţi. Spania crede, că ţinend Cuba sub domnia sa face un mare servit civilisaţiunii şi în deosebi comerciului.

Turcia. Frecările dintre insurgenţii bulgari

şi trupele turcesci din Macedonia se con­tinuă. După scirile cele mai noue de curênd a năvălit erăşi o bandă de Bul­gari în Macedonia. Turcii au respins banda făcend prinsoueri pe un ofiţer şi 6 soldaţi bulgari, cari făceau parte din numërul bandiţilor. Acesta dovedesce, că guvernul bulgar nutresce focul insu-recţiunii macedonene.

Grecii din Macedonia, deşi urësc pe Turci, totuşi privesc cu ochi rëï unel­tirile bulgare. Ei îşi vëd atacate inte­resele de rasă mai mult de cătră cele­alalte naţionalităţi creştine de pe pen­insula balcanică decât de cătră Turci.

Singurul popor pacinic din Mace­donia este cel românesc. Românii în privinţă îerarchică aü fost apesaţi de Greci, şi acum e pericol, să cadă sub ierarchia bulgară. Ei privesc deci în domnia Turcilor pe viitor o garantă a limbii şi naţionalităţii lor. Pe cum cetim în „Vaterland", societatea macedo-ro-mână din Bucuresci a trimis o deputa­ţi une la legatul turcesc de acolo, carea a reprobat uneltirile bulgăresc! din Ma­cedonia şi a dat espresiuue sentimentelor sale de supunere şi credinţă faţă de sul­tanul. Românii spereză, că sultanul le va numi un archiepiscop român supus sinodului din Bucuresci.

riseză ca pederaşti, şi se spun numele acelor tineri, de cari erau ei îndrăgiţi. Cinicii şi căpeteniile sectei stoice după observarea lui Sext ') priviaù pederastia de un lucru indi­ferent, însu-şî Zenon, întemeiătoriul şcolii stoice, a spus-o cu cinismul cel mai necioplit, că e un lucru indiferent, ori comite un bărbat desfrîă cu un prunc, ori începe raport sexual firesc cu o femee. 2 ) 8e spune despre el, că el nici odată nu şi-a făcut de lucru cu femei, ci totdeuna numai cu tineri frumoşi. s ) De scusarea, că dragostea acesta a filosofilor faţă cu prunci şi cu tineri nu a fost sensualitate dură, îşi bate joc Cicero : De ce nu se îndră-gesce óre nimeni de vre un tinër híd ori de vre un bëtrân frumos? Tot Cicero dice, că Epicur a avut dreptate, când a recunoscut caracterul sensual al acestei iubiri. *) în ace laş i înţeles se esprimă Lucian: Nu sufle­tele, pe cum pretind une ori filosofii, ci tru­purile sunt obiectul dragostii lor El declară în sfârşit, că pentru toţi ceialalţi ómeni esistă raportul căsătoriei, eră filosofilor să li-se Ierte pederastia. 6 )

(Va urma.)

') Pyrrh. Hypot. 3, 24. a) Ap. Sext. Emp. adv. Etilic. 190. «) Athen, p. 563. «) Tuse. 4, 33. 5) Amor. 51. T. V. p. 315 ed. Rip.

Turburările macedonene aü făcut, să-stagneze şi resolvarea definitivă a ce-stiunii episcopatului sêrbesc din Mace­donia.

Din Bagdad se anunţă, că Ahmet paşa în căletoria din Kutachia spre Bagdad a fost atacat de o bandă de Ar­meni şi a fost ucis. Acesta va da pro­babil ansă la noue crudeiitaţi din partea Turcilor. „Times" scrie, că Anglia va păşi la mijloc spre a constrînge guvernul turcesc Ia primirea reformelor propuse de puterile europene cu privire la Ar­menia.

Belgiu. Cu tote machinaţiunile francmaso­

nilor micul stat Belgiü ţine la carac­terul sëu creştin. Legea, care reintro­duce spiritul religios în şcolă, a fost votată la timpul sëu de corpurile léghű­tőre. Liberalii asociaţi cu democraţii anarchişti aü înscenat scandale şi de-monstraţiuni publice în contra legii spre a influinţă asupra regelui, ca să denege legii sancţionarea. Scopul nu şi-l-au ajuns. Regele cunósce, că poporul îşi îubesce religiunea, şi chiar pentru aceea în 13 a c. a sancţionat legea, ce des­chide erăşi uşile şcolii pentru religiunea scosă pe timpul guvernelor liberale franc­masonice.

Infalibilitatea. Biserica adeverată s'a numit pe sine

totdeuna apostolică. De aceea şi în sim­bolul de credinţă ф с е т : „intr'una, sfîntă, . . apostolică biserică." Acesta îusamnă, că cre­dem în biserica fundată de Apostoli, carea singură profesézà înveţătura predicată d e Apostoli în totă lumea, pe carea o au primit şi ei delà Fiul lui Dumnedeu. Prin acesta se deosebesce bisecica adeverată de cele false, cari profesézà înveţăturl de ale altor ómeni nepredicate de Apostoli, şi prin ur­mare cari nu-şi au originea în Fiul lui Dum­nedeu.

Apostolii înse n'au dat bisericii fun­date de el o sumă de articull gata de c r e ­dinţă, un numër anumit de dogme preci-sate până In cele mai mici detaîurl, a şa cât chemarea bisericii să fie numai a l e păstra ca pe o proprietate mortă, ce nu se mai póté desvolta. Aşa ceva nici nu s'ar uni cu demnitatea omenescă, fiind că atunct totă activitatea minţii omenesci în lucrurile de credinţă ar fi mărginită la rolul de a fl numai un simplu depositor al credinţei, pe când Dumnezeu a dat omului mintea, ca ea şi în lucrurile de credinţă să desvólte activitate cercând, scrutând, aflând, desvol-tând şi perfecţionând. Pentru aceea ce au dat bisericii Apostolii, au fost numai fapte istorice, principii de credinţă, simburi şi alusiunî dogmatice, cari înse tote erau sus­ceptibile de o evoluţiune succesivă, sau în cari în mod potenţat era cuprins un mate­rial infinit dogmatic, la a cărui cunoscinţă şi desvëlire se poftesce trudă de vécurï, fără să se potă dice vre-odată că este eshauriat definitiv. Ce aù dat bisericii Apostolii, a fost o rădecină dogmatică, din care în mod logic avea să se desvólte îu urmă un arbore dogmatic grandios. La desvoltarea acesta aveau, să lucre toţi seculil până la capetul. lumii, fiesce care înse pe basa celor de ma

Pag. 3 0 4 U N I R E A Nr. 38

înainte străbătend mai adânc şi mărind şi lărgind orizonul dogmatic din ce în ce tot mai tare . Şi aşa putem dice, că biserica, „împărăţia lui Dumnedeu", şi din punct de vedere dogmatic este asemenea grăunţului de muştariu, „carele este mal mic decât tote seminţele, eră dacă cresce, este maî mare decât tóté verdeţele şi se face copaciù".

Sfera dogmatică sau de credinţă se ţine de ordinea supranaturală. Analog stă lu­crul în ordinea naturală. Spiritul omenesc are natura întregă înaintea ochilor sëï, înse nu deschisă cu tote secretele ei, ci cele maî multe ascunse, aşa cât numaî după muncă de vécuri póté străbate la ele. Pentru aceea încă nimeni şi nici un secul nu póté dice, că a străbătut-o întregă, ci orizonul el se lărgesce din ce în ce tot mai tare, sufletului omenesc i-se présenta in continuu fenomene noue, ce trebuesc scrutate şi aduse în legă­tură cu cele cunoscute. Esistat-au şi mai înainte stelele nebulóse în spatul imens. Esistat-au inf uşor iile şi mai înainte în picurii de apă, şi totuşi numaî timpul maî nou a s t răbătut până la ele şi a început a le scruta şi studia, şi cine scie, încă ce secrete stu-pende va mai desvëli mintea omenescă în sinul naturi i?

Pentru aceea este ceva ridicul a sus­ţine, că desvoltarea cunoscinţeî naturii în o direcţiune orî alta ar fi ajuns la punctul suprem, preste care nu se mai póté trece. Şi lumea de astădî şi judecă de eopiî pe aceia, carî în vécurile trecute considerau si­stemul sideric al lui Ptolomeu de resultatul diu urmă şi definitiv în sciinţa astronomiei. De altă parte înse pentru analogia diutre or­dinea naturală şi supranaturală chiar aşa de ridiculî sunt şi aceia, cari susţin, că desvol­tarea dogmatică s'a închiat în biserică defi­nitiv cu cele 7 sinóde icumenice delà în­ceput. Ca să se convingă, cât este de ri-diculă o atare asterţiune, din principiu nu-I îndreptăm la vre-un „lesuit celebru", ci Ia un autor forte nesuspect de „Iesuitism", anume la Döllinger. x )

Din punctul acesta de vedere este o analogie cât se póté mai frumosă şi mal ar­monică între ordinea naturală şi suprana­turală.

Constatarea definitivă inse a resultatelor obţinute prin scrutarea amîndouor ordinilor, saü câştigarea certitudiuii despre adevărul resultatelor se întîmplă în fiesce care ordine în mod divers de celalalt.

In ordinea naturală suntem convinşi despre esistinţa reală a naturii pe basa ob-servaţiuniî îndeplinite cu ajutoriul simţirilor. De aceea şi constatarea resultatelor, cari at ing scrutările naturii, se întîmplă prin esperimentare şi observare. Dacă s'a făcut esperiment cu un fenomen fisic şi a fost ob­servat, atunci mintea nu se mal póté îndoi despre esistinţa lui.

Altcum stă înse lucrul în ordinea su­pranaturală. Cuprinsul dogmatic dat de Fiul Iul Dumnedeu prin Apostolii bisericii a fost primit şi ţinut de adevërat de cătră bise­rică, nu pentru că membrii el prin observare Îndeplinită cu ajutorul simţirilor şî-an câ­ştigat certitudine şi convingere deplină de­spre adevërul intern al acelui cuprins. Cum ar şi puté de pildă cu ajutoriul simţirilor să-şi câştige óre cine certitudine, că în s.

') VedJÍ Döllinger »Christenthum und Kirche in der Zeit der Grundlegung« pag. 163 şi uu.

Cuminecătură nu e substanţa pânil şi a vi­nului, ci substanţa corpului şi a sângelui Domnului nostru Isus Christos? Ci biserica a ţinut de adevărat cuprinsul dogmatic dat de Dumnedeu prin Apostoli pe basa autori­tăţii infalibile a luï Dumnedeu, care l-a dat. Pentru aceea înse credinţa în adevărul ab­solut al acela! cuprins dogmatic este chiar aşa de raţionabilă, ca şi credinţa în un fe­nomen natural cunoscut prin observaţiune. Căci dacă odată sunt convins, că însu-şî Dumnedeu cel atotputernic, preaadevărat şi infalibil a grăit, atuncî cred în adevărul celor descoperite de el, chiar şi dacă prin observaţiune cu ajutorul simţirilor nu-mi pot câştiga cunoscinţă despre adevărul lor. Când grăesce înse Dumnedeu, atuncî astfel dispune lucrurile, cât omul prin observaţiune cu aju­torul simţirilor să-şi potă câştiga certitudine despre aceea, că El a grăit. Domnul nostru Isus Christos mal întâia l-a convins pe Apo­stoli prin minuni şi prin el biserica sa, că El e Dumnedeu. După aceea apoî le-a dat cuprinsul dogmatic, pe care l-au primit pentru autoritatea lui Dumnedeu, deşi era departe de ori ce observaţiune cu ajutoriul simţirilor. Convinşi fiind Apostolii şi biserica, că Domnul nostru Isus Christos este Dumnedeu adevărat, pentru autoritatea lui, care a dis : „Acesta este trupul meu" şi „Acesta este sângele meu", cred şi vor crede totdeuna, că în s. Eucha­ristie, deşi nu o văd ei, totuşi e de faţă sub­stanţa trupului şi a sângelui Fiului lui Dum­nedeu. Nu simţirilor nóstre crede aci bise­rica, ei crede puterii nemărginite a lui Dum­nedeu, care a d's, că aşa este, şi care are şi putere să facă, ca aşa să fie. Praestat fides supplementum sensuum defectui.

Basa certitudinii aşa dară In ordinea naturală este observaţiunea cu ajutoriul sim­ţirilor. Basa certitudinii în ordinea supra­naturală este autoritatea lui Dumnedeu.

îndată ce înse Dumnezeu prin Fiul sëu a dat bisericii sale cuprinsul dogmatic, sufletul omenesc în conformitate cu natura sa a şi început, să se aprofundeze în el cer-cându-1 şi scrutândti-l în continuu spre a-1 cunósce tot mai bine. Multele întrebări dog­matice puse de Apostoli Mântuitoriului nostru Isus Christos şi enarate în cele patru Evangelil oglindeză forte bine aplicarea acésta iresi-stibilă a sufletului omenesc de a străbate tot mai adânc în cuprinsul acesta, ca şi în tote cuprinsurile, ce i-se oferesc în ordinea natu­rală pe terenul fisic, istoric, social şi altele. Până când Mâutuitoriul lumii a petrecut pe pămînt, el însu-şî a fost, care a deskgat tote cestiunile dogmatice, ce s'aă ivit în evolu-ţiunea cuprinsului dogmatic dat de el. Evo-luţiunea acésta înse, sau progresul dogmatic al simburelul, al rădăcinii date de însu-şî Fiul lui Dumnedeu prin Apostoli bisericii, avea să dureze şi după rentórcerea luï la ceriu până la capetul lumii. Scrutarea lo­gică-dia lectică, scrutarea literara, scrutarea pie prin contemplaţiunea cuprinsului dog­matic al bisericii avea să producă în şirul seculiior tot cestiuul nóue dogmatice, cu pri­vire la cari sufletele credincióse poftiau şi vor pofti totdeuna certitudine deplină şi absolută, cumcă din diversele moduri, ce se vor oferi spre deslegarea cestiunii, care mod de deslegare este cel cuprins în simburele şi rădecina dogmatică dată de însu-şî Fiul luï Dumnedeu, şi prin aceea descoperit de însu-şî Dumnedeu, aşa cât nici un dubiu să nu mai fie. S'a vëdut acésta îndată după

înălţarea Mântuitoriului Ia ceriu, căci încă pe timpul Apostolilor s'au născut o mulţime de cestiuul dogmatice, eră după aceea ce­stiunile dogmatice n'aü mal încetat nici câni Ba unele aü cutrierat forte adânc biserica, ca de pildă Arianismul, Nestorianismul si altele, şi nu putem dice, că nu vor mai fi In viitor atarî cestiunl, cari forte adânc să tur­bure biserica.

Dar Mântuitoriul a promis bisericii sale, că ea delà adevër nu se va abate nici când, căci el în mod mistic va fi cu ea tot­deuna arëtându-ï adevërul în mijlocul la ori ce furtune. După ce înse fisice delà înăl­ţarea la ceriu nu mal petrece pe pămtnt, aşa a trebuit să se îngrijescă de un alt mijloc óre careva, prin care sà-i arête adevërul In ori ce cestiune dogmatică, ce s'ar ivi în de­cursul vécurilor până la capetul lumii, saü cu alte cuvinte să se îegrijescă de un organ óre care, prin care bisericii sale El însu-şî în mod mistic să-î enunţe totdeuna adevërul infalibil, de câte ori va cere lipsa.

Se nasce acum întrebarea, care este organul acesta nu el însu-şî infalibil, ci or­ganul, prin care Dumnedeu, care singur e infalibil, enunţă adevërul dogmatic?

După protestanţi organul acesta este spiritul privat al unui fiecăruia. După bi­serica „ortodoxă" este sinodul icumenic, După înveţătura catolică organul acesta este următoriul Sfîntuluî Petru, Pontificele ftomun cu şi fără conciliul icumenic.

(Va urma.) /

Reuniunea de Consum asociare în Blaş. Despre reuniunea acesta şi despre ideea,

ce s'a întrupat într 'însa, am avut deja de alte orş prilej de a scrie lucruri bune, şi sperăm, că reuniunea acésta ne va oferi şi de aci încolo prilej de a scrie tot aşa, ca şi până acum. De astă dată publicăm următoriul „Apel" :

Stimate Domnule! „Asociaţiunea este unul din cei mal

„productivi factori ai civilisaţiunil şi progre­s u l u i omenesc, şi aú totă dreptatea, cei cari „afiirmă, că secolul nostru de aceea araţi „resultare atât de admirabile în tote sferele „activităţii omenesci. căci este secolul aso­c i a ţ i unilor.

„După numërul asociaţiunilor sale de „totă plasa se judecă astădi gradul de culturi „al unui popor.

„S'o spunem de faţă, căci adevërul este „totdeuna mântuitor, că, cercând cu busola „acésta starea actuală a poporului nostru, ea „ne présenta un résultat neplăcut, dar care „trebue să ne fie cei ma! puternic impuls spre „a nu mal perde momentele de supremă im-„portantă, ci de a îmbrăţişa cu tărie ideea „timpului, ideea asociaţiunii, de a incorpora „şi a o versa prin tote formele vieţii nóstre „sociale.

„Numai ăst mod progresul nostru va lua „răpediciunea, cu care ne vom puté asigura „bunăstarea dorită, şi vom puté ajunge în „curend la ţinta propusa, numai aşa vom puté „sta, preste puţin, alăturea cu popórele „înaintate şi luminate de astădi, spre a ne „împărtăşi în emulaţiune nobilă pe câmpul „progresului general.

„Factorii de înaintarea unul popor înse „au între sine acea strînsă legătură, că numai „în lucrare comună şi armonică pot să producă „deplin efect, ér când unul sau altul se afli „în nelucrare, încordarea celoralalţi rëmâne „fără sau numai cu puţin résultat. Progresul „este atunci unilateral, de aceea încet.

„Esaminând starea lucrului ia noi din „acest punct de vedere, aflăm, că în privinţa „culturii spirituale a poporului nostru deşi nu „s'a făcutlncătot, faţă cu numérósele trebuinţe, „s'a făcut totuşi ceva. începutul este bun şj „promite resultate. înse cu respect la intere-

Nr. 38 U N I R E A Pag. 305

.sele materiali ale poporului nostru nu s'a ,făcut Încă absolut nimic, ce ar împăca cât ,de puţin cerinţele timpului.

„Progresul nostru în acesta direcţiune ,esie staţionar, ceea ce în vieţa poporălor „este identic cu regresul .

„Şi totuşi nu se póte nega, că ad/(, maî ,mult ca ori şi când, delà bunăstarea materială ,a unui popor se condiţioueză totă cultura, ,vieţa şi posiţia lui.

„Terenul economiei naţionale nu mai ,póte fi aşadară îndelung ignorat şi negles ,din parte-ne fără de a pecăiui contra celei .dintâiă şi mai sfinte datorinţe a conservării .proprie.

„Considerantele acestea ne-au fost moto­cul principal, când ne-am resolvat a împlini ,una din cele mai simţite trebuinţe în patria .nostră şi a lua iniţiativa înfiinţării unui .institut de credit şi de economii sub numele .Albina". "

I Cu aceste cuvinte s'aă adresat înteme-I iitorii celei dintâiă întruniri românesci de ! natură economică înainte de asta cu 24 ani j cătră publicul românesc cu invitarea de a se ! grupa cu toţi pentru a pune basă emancipării nóstre pe terenul creditului de bani. Şi .Albina" s'a înfiinţat. Şi ug;ădi o pleiadă de institute românesci de bani se grupeză în jurul „Albinei", — vestind emanciparea nostră de sub jugul capitalului străin.

Tot cu aceste cuvinte ne adresăm şi noi citii publicul nostru românesc invitându-1, sä se grupeze în jurul „Reuniunii de Consum asociare în Blaş", pentru ca să punem la rtndul nostru basă la emanciparea pe terenul comercial.

Aceea, ce a fost „Albina" pe terenul ! finanţiar, aceea dorim noi, să fie Reuniunea j de Consum din Blaş pe terenul comercial.

De fructele acestei întreprinderi se va I bucura poporul nostru, şi următorele gene-

raţiuni ne vor binecuvînta, pentru că le-am lucrat calea spre bunăstare materială şi prin asta spre libertate.

Nu mai suntem începători. Adi avem Ja S P A T E L E N Ó S T R E T R E I A N I D O VII>ŢO Î N U U A Ţ T T trei ani ne-am convins despre puterea de vieţă a întreprinderii nóstre. In anul decurs de gestiune am avut o vhuţare de fl. 90.519 55, şi pe iângă câştigul enorm, ce-1 au cumpără­torii in urma reducerii preţului delà tote mărfurile, am fost în posiţie de-a împărţi acţionarilor câte 5 % după banii vărsaţi, va să dică o dividendă între actualele jurstărl economice destul de frumosă.

Dacă în butul succesului acestuia îmbu­curător al întreprinderii nóstre ne luăm voe a invita publicul nostru la subscriere de acţii, o facem numai singur din motivul, findcă reuniunea nostră are să mulţăraăscă cerinţele unui cerc de vreo 40 ehilometri pătraţ i . Aprópe treïdecï de neguţători sunt afiliaţi reuniunii nóstre. Toţi neguţătorii aceştia sunt români mărgineni. Inse eu un capital de fl. 10.000 nu este posibil a mulţămi atâtea lipse.

Invităm deci on nostru public la sub­scripţie. După statute numărul actiilor nu este mărginit. Cu cât vor fi mal multe acţii, cu atât desvoltarea reuniunii va fi mai Imbucurătore.

Valórea nominală a unei acţiuni e 55 fl., din care sumă 5 fl. se trec la fondul de réserva.

Acţiile se pot plăti deodată, — şi asta e mal de dorit, — ori şi în rate lunare, plătind prima dată 15 fl., după aceea la fiesce care primă câte 10 fl. v. a. Pentru scopul acesta alăturăm uisce „Obligaţiuni", In cari domni! subscribenţ! vor binevoi a însemna numërul acţiilor, ce le subscriă, pe cum si suma banilor, ce o vor solvi. Tot pentru uşurinţa domnilor subscribenţ! ală-tnrăm şi mandate postale pentru trimiterea banilor.

Blaş din şedinţa Consiliului admini­strativ al Reuniunii de Consum, asociare în Blaş, ţinută Iu 8 Maia 1895.

Nr. 26—1895.

Curs de îngrijitore. Pe basa rescriptuluï înaltului Ministeriu

de culte şi instrucţiune publica delà 17 íuniü a. c. Nr. 1 0 8 0 6 — ' 1895 la „Asilul de copil gr. cat. român din Blaş" îu 1 Octobre a. c. st. n. se va deschide un curs de îngrijitore de 6 săptămâni pentru pregătirea şi cualifi-carea acelor candidate, cari doresc, să fie aplicate ca îngrijitore (doice, bone) la asilele de vară.

Caudidateie, cari doresc, să fie admise la acest curs, aă să se insinue la subscrisul în scris ori în persona şi aă să dovedescă:

a) Prin estras matricular de botez, că aă etatea între 18 şi 40 ani.

b) Prin atestat de moralitate, că aù o viaţă nepătată ; şi în fine

c) că sciu vorbi şi scrie românesce şi unguresce.

Văduvele şi orfanele de învăţători vor fi preferite.

Blaş in 12 Septembre 1895. I. P. Negruţ

preced, senatului.

N o u t ă ţ i . Din archidiecesă. Dl profesor gimna-

sial Gavril Precup es:e numit al I I - i e a prefectj în „Seminariul Vancean" pentru stu­denţi. Dl Ioan Raţ, absolut de filosotie, este numit profesor provisor la şcola superioră de fetiţe din Blaş îucredinţându-i-se totodată a propune 4 óre la gimnasin şi 4 óre la pre­parandie. — Escelenţa Sa P. S. D. Mitro­polit in 15 a c. a conferit in biserica ca­tedrală sacrele ordurî ale subdiaconatului şi diaeonatului lectorilor Dr. Liciniü P. Pop, profesor de s. Teologie, Gavriil Pop, dispus ca administrator parochial în Măhaciă tractul Arieşului, Valeria Popescu, dispus ca admi­nistrator parochial interimal în tractul Fără-găului, şi Georgia Nicola din diecesa Lugo-şului. Vineri toţi patru aă fost înălţaţi la trăpta sfintei preoţii.

Staţiuni docentale. S'a escris concurs cu terminul 1 О Е Г П Ь Г О . i . —... - otaţiuuea docentală din Băiţa in tractul Fărăgăului cu emolumentele : 300 fl. şi cuartir cu grădină. 2. Pentru staţiunea cantor-doceutală din Pos-muş în tractul Fărăgăului cu emolumentele: 160 fl., 125 litre cucuruz cu grăunţul, din stolă 25 fl., folosinţa unui agru de 1 jug. 1 1 0 6 ° П , cuartir şi grădină.

Monarohul la Cluş este aşteptat pe 22 a c. Pentru primirea Maiestăţii Sale se fac mari pregătiri. Din Blaş spre omagiala în-timpinare a Monarchuiu! căletoresce la Cluş Esceleuţa Sa P. S. D. Mitropolit Dr. Victor Mihályi însoţit de Rssimii dui canonici losif Hossu şi Gavrilă Pop.

Agratiarea martirilor ocupă întregă presa din patrie. Foile magiare scriu lungi corespondenţe despre impresiuuea, ce a pro­dus-o asupra condamnaţilor noştri agratiarea. Ele фс , că ei surprinşi şi emoţionaţi aă e rup t ' în lacrimi şi au făcut scene, car! se şed unor persóne de tot sentimentale. Fa ţă cu scirile neesacte comunicate de presa ma­giara declară însu-şî Dr. Lucaciă cătră un corespondent al lui „Budapesti Hirlap" d> cêndu-i: „Mă cunosci bine (V» an a petrecut şi corespondentul în temniţă cu Dr Lucaciă) şi-ţi poţi închipui, că am cà<}ut plângênd unul pe peptul celuialalt. Suntem bărbaţi şi nu ne-am bocit, când am întrat în tem­niţă, şi cu atât mai puţine motive avem acum de a ne boci. Agratiarea ne-a surprins, că n'am aşteptat-o aşa curênd, dară în surprin­dere nu am făcut sceneie descrise în foi." E ră înaintea unu! corespondent al „Drep­tăţi i" tot părintele Lucaciă a enarat momen­tele agraţiării in chipul următoriu : „Luni după amédî, după ce a sosit telegrama mi­nistrului Erdély, a venit în celula mea di­rectorul Hatzinger şi mi a cetit telegrama. După aceea mï-a d i s : — Domnul meu ! Multe mii de cuvinte cuprinde vocabulariul limbii omenesc!. Intre ele înse nu este cuvînt mai frumos şi mai dulce, decât cuvîntul „liber­

ta te" . E t ă acum Dta eşti redat erăşl li­bertăţii , î ţ i doresc sănătate şi să nu t e mai revăd între aceste ziduri. — La acestea eu am răspunscam următorelele: —Resune tu l , ce cuvintele Dtale aă provocat în sufletul meu, mă cupriude de tot şi mă înecă. Mul-ţămindu-ţî pentru nunţiul, ce mi-1-aí adus, te rog, ca în raportul Dtale, ce-1 vei face despre acest act, să spuî, că eu rog pe înaltul guvern, să aducă mulţămintele mele ferbinţî Maiestăţii Sale preagraţiosulu! nostru împăra t şi Rege apostolic. — Aşa s'a petrecut lu­crul şi cu celalalţl. Tot, ce au scris diarele afară de acestea, este fals şi scornit." — Eliberaţi! delà Seghedin aă sosit Marţ! dimi-neţă la Budapesta, unde î-aă întimidnat cu căldură tinerimea academică română, depu­tatul Pázmándy, care î-a bineventat, şi o cetă de diarişt l Numai cu tinerimea ro­mână şi cu Pázmándy aă stat de vorbă agra -ţiaţiî. Interwiewarea curioşilor d j a r i s t ! au respins-o. Marţi după amédï au sosit în Budapesta şi eliberaţii din Vaţ convenind toţî în Hotel „Hungária". Agraţiaţi! s'au înţeles, să subşternă Monarchului o adresă de mul-ţămită. Şi până la subşterneiea adresei înse s'au presentat Joï după amédjí la mini­strul Bánffy rugându-1, ca să comunice Ma­iestăţii Sale cu ocasasiunea venirii la Cluş cea ma! adâncă mulţămită a eliberaţilor asigu-rându-1 despre fidelitatea lor neclătită. Mi­nistrul I-a primit afabil promiţend a le îm­plini dorinţa. — în momentele ultime pri­mim următorea te legramă: „Budaposta 21 Septembre. Adresa omagială de mulţămită căt ră Maiestatea Sa predată în 21 c ' mini­strului de justiţie. Membri! deputaţiur,i! dr. Lucaciu şi Coroian. Ministrul primi preseu-tarea cu căldură. Textul adresei se publică, după ce o va fi primit Maiestatea. Multe mistificaţiun! în diaristică. Fiţi reservat! ca apreţiarea. Costin."

Delà temniţă. în septămâna acesta şi-au împlinit pedópsa în temniţa CIuşuluî dnil Andreiu Baltes condamnat la două lunï carcer pentru publicarea în „Tribuna" a adreselor de felicitare pentru condamnaţii

Prooese de presă. De odată cu agra­tiarea celor condamnaţi pentru Memorand se insceneză procese nouă de presă. „Tri­buna" va avé dóue procese pentru adresele de felicitare trimise în 7 Maia martirilor din Vaţ şi Seghedin de cătră Români! Sibien! şi de cătră domnişorele române din Sibiu. Aceste adrese s'au publicat în „Tribuna" la 8 şi 9 Maia. „Foii Poporulu!" i-s'a intentat proces pentru comentarul făcut în Nr. 8 une! epistole asupra brutalităţi! gendarmilor scrisă de cătră preotul Popescu din Sucî. Nóua serie de procese a „Dreptăţi!" es te fixată pe 7 Octobre.

La Vaţ. După agratiarea condamnaţilor în procesul Memorandului a rămas ca deţi­nut politic numai dl Dr Valeria Branisce, redactorul „Dreptăţi!*. în 20 a dobîndit com­panion de suferinţă pe Szemnecz Emil r e ­dactorul diarulu! „Magyar Állam", os îndi t la 8 Iun! de carcer pentru un articol scris diu incidentul sancţionării legii referitóre Ist căsătoria civilă.

Faptă umanitară. „Albina" institut de credit şi economii în Sibiu a înfiinţat în ca­sele sale din strada Măcelarilor „massa s tu­denţilor", la care 50 studenţi român! delà şcolile medii din Sibiu vor primi gratui t prând, delà 1/13 Octobre a. c. până la 18 /30 ïuniu 1896.

„Mănăstirea de Argeş." Aflăm, că dniï delà „Telegraful Roman" nu află, că „Ro~ mânia Musicală", revistă musicală, tea t ra lă -literară, ce apare sub direcţiunea dlui Const. M. Cordoneanu la Bucuresrî, dând un mie raport despre concertul dat cu ocasiunea adunării generale a „Associaţiuni!" la Blaşy dice despre composiţia dlui Mureşan: „Suc­cesul a fost complet. Sala înţesată de lume. Toţi au aplaudat cu entusiasm pe vrednicul eompositor, care a făcut atâta onóre Blaşului."

Vtg.

PARTE SCIINTIFICÁ-LITERARÁ. Instituţiunile calvinescl în biserica românescă din Ardélü.

I.

Suprimarea vieţii călugăresc! (Capetu.)

Objecţiunea, ce s'ar puté face cu esistinţa mănăstiri i Bel­gradului pre timpulă principiloru calvlnescf. Cu tote că dieta Ardeiului a păşită aşa cu violenţă Împotriva eălugăriloru românesc!, totuşi s'ar vedé, că chiară şi pre timpulă, cândă biserica româ­nescă era mai tare încătuşată de calvini, aă mai esistată chiaru şi atunci mănăstirea din Belgradu, carea se amintesce în mai multe documente şi calvinesci.

Vomă aminti din dementele aceste numai unele. Şi anume mai întâia autorulă Zaconicului ne spune, că pre la 1680 protopo-puhl Ion din Vinti era „titoru mănăstirii Belgradului". *) Georgiu Şincai la anulă 1680 ne spune, că săborulă mare diu 2 Iuliă 1680 fu adunată „în Belgradu la Mănăstire". 2 ) Asemene în Introducerea canoneloră săborului ţinută sub Mitropolitulă Sava Brancovici la 1675 se dice, că acesta săboră mare fu ţinută „în Belgradu la mănăstire". s ) în urmă chiaru şi decretulu principelui Mihailă Apafi delà 1680, prin care denumesce pre Mi­tropolitulă Iosifă Budai, încă amintesce de mănăstirea Belgradului în condiţiunea a 16-a, în carea se demondă, că pentru Români să se fundeze şcoli, „praecipue in monasterio Alba-Iuliensi." 4)

Nu trebue să uitămă înse, că în tote documentele aceste se amintesce numai mănăstirea din Belgradă, nu inse şi călugării. Mănăstirea ca edificiu a putută rëmâné sub numirea de mănăstire şi după ce nu aă mai fostă de loca călugări în ea. Avemă esemplu chiară în Blaşă, unde edificiulă mănăstirii călugăriloră basiliţi şi-a păs t ra tă numirea de mănăstire până în djua de astădi, deşi edi­ficiulă se folosesce astădi spre alte scopuri. De unde sub mănă­stirea din Beigradă din documentele citate nu se înţelege societatea călugăriloră din ea, ci numai edificiulă, care şi pre timpulă supre­maţiei calvine, câudă nu mai eraă în elu călugări, totuşi şi-a pă­s t ra t numirea de mănăstire.

Şi cumcă în adeveră în ea nu mai erau călugări, se vede şi de acolo, că curatorulu sau titorulă el era unu protopopö, care Innniau afară rla T i a l n r r o / l n « n u m p П Г П Ш П П Ш І І П ІОП Л\П Vinti, Сева ce nu se pote esplica decâtu prin aceea, că nefiindă călugări m mănăstire, edificiulă şi póte şi averea mănăstirii a trebuiţii să fie date In grigea unei persóne de afară.

Pre lângă aceea, dacă în mănăstirea din Belgradu mai erau călugări, atunci din ei mai uşoru se putea forma corporaţiunea jurati loră scaunului mitropolitanii, cari formau consistoriulă mitro­politului pentru căuşele spirituale bisericesc!. P re la 1680 înse juraţi i eraă protopopi cu reşedinţa afară de Belgradă, ca de esemplu protopopii Georgia din Daia şi Oprea din Armeni, e ră din Belgradă era numai protopopul Văsiu.6) Constituirea corporaţiunii juratiloră scaunului diu protopopi fără de nici ună călugării din Belgradu nu s'a putută întîmplă, decâtu din causa, că în mănăstirea din Belgradă nu mal eraă pre atunci călugări.

* * Reînviarea vieţii călugăresci întFe Românii din Ardélü după

încetarea supremaţiei calvine. îndată ce după pactum delà 1687 Ardélulù a ajunsă sub domnia casei austriace de Habsburg, supre­maţia calvină a îucepută a-şl pierde din putere, cu atâta mai YÎrto3ă, că curîndă după aceea se începură tractările cu privire la unirea Româniloră ardeleni cu biserica Romei. Pierdendă supre­maţia calvinescă din putere, a începută prin Ardélü numai decâtu a se ivi şi viaţa călugărescă. Mitropoliţil Teofiiu şi Atauasiu, cari aă funcţionată după ajungerea Ardeiului sub casa habsburgică, au fostă amêndoï călugări, cum se vede din actele sfinţirii şi alegerii loră în România de Mitropolitulă Teodosiu aia Tergoviştei, 6) E ră pre la 1697 se vede, că erau aţâţa călugări românesc! prin ţară, câtă cu ocasiunea s. uuiri, au trebuita să fie şi ei luaţi în consi-deraţiune, de-órece în declaraţiunea săborului mare din 21 Martie 1697 carea cuprinde condiţiunile unirii, în condiţiunea întâia se dice:

„Că pre preoţii şi pre călugării cei de legea grecescă să-l facă

') »Acte şi Fragmente« de T. Cipariu pag. 257. s ) Cronica Româniloru. s ) Petru Maioru «Istoria bisericii Romaniloru« partea inedită în »Acte

şi Fragmente« de T. Cipariu pag. 145. *) VeCjî decretele în »Acte şi Fragmente« de T. Cipariu pag. 66. 6 ) Vedl mal susu pag. 129.

6 ) »Acte şi Fragmente« de T. Cipariu pag. 239 şi 240.

părtaşi aceloraşi privilegiurl şi scutinţe, cari le au nu numai preoţit rom. catolici, ci şi Arianil, Luteranii şi Calvinii." l)

După s. unire întîmplată la 1700 călugării nn numai că poteau trăi liberi şi neconturbaţi prin ţară , ci încă se amestecaă şi ta drepturile preoţiloră, şi Împliuiaă şi funcţiuni preotesei. Se vede lucrulă acesta din canonulă 3 alu sinodului delà 1725 ţinută s\ib episcopulă Pataki, prin care a trebuită să se Iea măsuri în contra eălugăriloru acestora, cari uu-şi cunosceaü chemarea. Canonulu sună astfeliu:

„Pentru nisce călugări, cari se află pre la unele mă< năştiri, de nici să sei, suntu preoţi adeveraţl, şi au slobodenie a slugi sfintele taine bisericesci au ba, şi blagoslovenie de unde se cuvinf luatuau n'au luatu, şi totuşi amblă celuindu omenii, de-şl lasă тиЩ pe popii din satu cei adeveraţl, şi mergu la nisce călugări cd aceia să le slugescă liturgie şi alte sluşbe bisericeşti; de acésta tocmială, încă fu socotéla săborului, aşa cum unii căh' gări fără ispravă ca aceia să lesă din ţară şi să rí aibă a şeM pre la mănăstiri nici cum; eră mirinula, careleşi va cuteza duce jertva la vre unu călugăr a amăgitoriu ca acela lăsându-şî preo-tulu de satu celu vrednicu, omului aceluia, nici la o trebă aiul »9, nu-l slugescă popa mai multu." ')

Călugării merserä înse şi mai departe, şi nu numai că se mestecau în funcţiunile preoţiloră, ci comiteau şi alte lucruri tn detrimentuia religiosité ţii, diu care causa sinodulû delà 1728 îo canonulă alu 11-lea se veclu silită a păşi In contra loră, şi acere ajutoriulu braţului civilă.

Testulu canonului este următoriulă : „Determinatum est de kalugeris universaliter, ut efficacitef

ab omni sacramentorum administratione et ecclesiasticis functionibus verbi gratia contionum lectione et reliquis arceantur, cum in variis imposturi» et populi corruptionibus deprehensi sint per fréquenter, qui si se opponerent huic determinationi, advocato brachio saeculari in-captiventur, et pro démérite suo graviter puniantur. . . 5)

Adevérata reînviare a vieţii călugăresci înse s'a întîmplatu prin fundarea mănăstirii basiliţiloră delà s. Treime din Blaşă, după ce curtea din Viena a şi provëa>tu mănăstirea acésta cu o dotaţiune frumósa.

Шіртягйя Inrft Aa uäpotooio a foetä егсасегса tinerimii şi ajutarea episcopului în guvernarea bisericii, căci in resărită In timpurile mai târejii episcopii în locuia oficialiloră Pravilei înce« puseră a se folosi cu călugări. *)

Desvoltarea vieţii călugăresc! în mănăstirea basiliţiloră din Blaşă înse nu este o continuare a vieţii călugăresci dinainte de s. unire, nice a vieţii destrămate călugăresci, care a începută a se arëta după slăbirea şi mal târdiă încetarea supremaţiei calvinescl. Ci viaţa câlugărescă a basiliţiloră din Blaşă din secululă trecuţii, în forma, în carea a apărută, este o intituţiune cu totula nouă în biserica românescă din Ardelă s trăbătută In tote amënuntele ei de spiritulù apusană de regulă, disciplină şi activitate. Pentru aceea şi suntú neperitóre meritele, car! şi-le-aă câştigată călugării basi­liţi din Blaşă pentru cultura némuluï românescă.

Scopulă scrierii de faţă nu ne permite a ne ocupa maï de-taiatä cu istoria câlagăriloră basiliţi din Blaşu. Amintimu numai atâta, că fuudată fiindă mănăstirea basiliţiloră delà s. Treime din Blaşu sub episcopulu Clain, sub Aron următoriulă acestuia ródele el erau deja aşa îmbelşugate, cât Aron fundă în Blaşu a dóua mă­năstire de călugări basiliţi numită mănăstirea Bunel Vestiri, eră călugării din ea suntă cunoscuţi sub numele de c&lugăraşî. Ba Aronû cercă a restaura şi mănăstirile vechi şi a întroduce în ele viaţa călugărescă din Blaşa. Astfelië cercă a restaura mănăstirea delà Prislopuiû Silvaşulul de pre ţara Haţegului. 6 )

Mai târdiă în urma împregiurăriloru politice şi a spiritului anticălugărescu, ce domuiea la curtea din Viena, mănăstirile dio Blaşd aă începută a decade, până ce în urmă aă perită, lăsândă ea urmă a gloriosului trecută câte ună călugăra saă doi, cari mal pe­treceau în mănăstire sub numirea de călugări. Sinodulă provin­cială delà 1882 s'a ocupata seriosü cu idea restaurării ordului ba-silitană câlugărescă. 6) Până acum înse restaurarea n'a succesù,

') Istoria uisericéscà alul Sam. Clain la »Acte şi Fragmentée de T. Ci, pariu pag. 81. Latinesce totu acolo pag. 82 şi A. Illia »Ortus et progreesus variarum ín Dacia gentium et religionum«. CIuşu 1730 pag. 7 şi uu.

2 ) Petru Maiorfi «Istoria bisericii Romamlorü« pag. 379 şi uu. ») Totu acolo pag. 96. 4 ) Vehring »Kirchenrecht« pag. 625. 5 ) Vedl şematismulu dieceseî Lugoşulul dc pre 1891 pag. 10. ") Titululu III alu sinodului provincială delà 1882.

Nr. 3 8 U N I R E A Pag. 307

Mărgeaua Gialmarel. Novelă de Laicus.

(Continuare.) Vorbele aceste, dar maî vîrtos promi-

tiunea unei remuneraţiunî îl făcu pe marabut fflaî placid. Lui II era uşor, să implinescă dorinţa colonistului, dar nu o voi aşa curênd.

In acest chip spera, să storcă delà Francez o sumă însemnată. Căci deşi si-iistria, îu care trăia, şi hainele-I rupte nu « spuneau, dar se putea observa uşor, că du numai fanatismul îl ţine pe marabut aci. Şi cine ar fi cercat cu de-amënuntul, ar fi dat colo în fundul peşterii o lădiţă mică de fer, în care se aflau multe piese de aur. Иагоссо ori Tanger era locul, unde spera marabuiul, să guste tóte plăcerile paradisului, ;i nu grota acésta. Spre a-şi împlini înse tisul acesta n'avea încă destui bani. Jocerau venise înse aci şi avea să inmulţescă de sigur economi sări le păstrate în lădiţă.

După multă vorbă marabutul spuse, că je va retrage în fundul peşterii spre a cere ifatul profetului. Nimënuia nu-ï era permis, tf-1 urmeze.

Absenţa lui o folosi Jocerau spre a spune lui Sven convorbirea avută cu mara­tonii. După ce-I spuse tot, Sven curênd tacepu a se preumbla gânditor până la locul, iade dispăruse bëtrânul, şi înapoi. Şi ori de câte oi! făcea calea acésta, totdeuna o icea mai lungă, până ce de odată nu se mai întorse înapoi.

Jocerau se aşedase într 'aceea lângă focul, la care Arabul începuse erăşî a-şi tnvlrti frigarea.

: „AudJ," începu Jocerau, „eu am înţeles din convorbirea vostră, că tu urëscï pe Omar.

iE adevërat acés ta?" „Ce-ţî pasă?" replică dârz Arabul. „îţi voia spune, ascultă-me. Etă că

deşi nu ne legă nimica unul de altul, totuşi luntem una în ura faţă eu Omar. Ajută-me, ţi-ţl voiü ajuta !"

Ochii Beduinului începură a schinteia. „Cum voescî, să-mi ajuţi? Mie nu-mi

trebuesce decât sângele duşmanului meu, ér ţie nimic decât fata ta. Noi nu ne putem ajuta, căci dorinţele nóstre sunt opuse una celeialalte."

„Cum? Cretlî tu, că nu te rësbunï atunci, eând rănesc! pe duşmanul în ceea ce are mai scump decât viaţa? Şi tu scii, ce are el mai scump decât viaţa."

„Mal scump decât viaţa? Tu crerll, ti lui H e mal scumpă o femee decât viaţa?" Întrebă Arabul, în vreme ce pe buzele lui te ivi un suris batjocoritor.

„Da, e aşa, cum îţi spun. El a cercat tóte spre a puté lua pe Bianca de soţie. £11-a conces chiar şi aceea, ca ea să potă onora pe Dumnedeul creştinilor în mijlocul Beduinilor."

„Cred, el pentru o femee îşi uită şi de Dumned^ul s eu !"

„Vedji? Chiar pentru acésta eşti ob­ligat, să-mi ajuţi la aflarea copilei mele. 8pune-mî acum, ce ţi-a făcut el ţ i e?"

„Ce ţi-a făcut şi ţ i e ! Mi-a răpit şi sie copila!"

„E! bine, vino, să lucrăm împreună spre a ajunge eră la fetele nóstre."

„O, fata mea e nepreţui tă! Omar îmi «dator cu sângele sëu."

„Tu îl poţi versa ori când. Spu-le-ml înse numai una : unde îl pot afla acum

pe el şi uude pe fata mea? Spune-mi, şi te voiu remunera în de ajuns."

„Nu-mi trebuesc banii tei, dacă aşi sei inse. . . ."

„Ce să scii?" „Dacă aşi sei, că el va simţi aceea-şi

durere, ce am simţit-o eii, când mi-a răpit copila. . . . "

„Durerea aceea o va simţi de sigur, şi aşi puté dite, cà V a simţi o durere şi mai mare. Căci gândesce-te numai, ce ai simţi tu, când ţi-s'ar răpi soţia?

„îl voiu omorî, dacă şi tribul meu va гесипозсе, că dreptatea a fost pe partea mea."

„Omoră-1, dacă gândesci, că asta e voea Iul Allah! Omoră-1, şi apoi vino cu noi preste frontieră, unde legea franceză ne va scuti ! "

„Nu-mi trebue nici un scut. El mi-a desonorat fata mea, şi sângele lui trebue să fie versat. Am eu scut : puşcaş i iataganul!"

„Cum vrei. Aceea e tréba ta. Dară spre a-ţi duce la îndeplinire planul ai lipsă de soţi; de aceia înse nu veî afla în tribul tëu. Aci sunt eu, më ofer, dă-mi mâna!"

Beduinul şovăia, când de odată vocea marabutulu! resună: „Dă-i mâna, Allah o voesce !"

întrevenirea acesta a marabutului sta în strînsă legătură cu disposiţiunea lui Sven. Acestuia ii trăsnise repede în cap ideea de a spiona pe marabut. El se temea, că marabutul nu se retrăsese, decât ca să ma! aducă alţi Arabi, pe cari eventual îi are ascunşi în fundul peşterii. Şi în ideea acesta îl mai întăria şi rëmânerea înapoi a Arabului.

El porni deci, cum putu, pe mâni şi piciére, spre a nu face sgomot, pân ce ajunse la intrarea în peşteră. Jocerau şi Arabul erau aşa de confundaţi în vorbă, cât era sigur, că nu vor băga în samă lipsa lui.

Peştera era preste tot întunecosă. în fund se vedea ceva lumină. Svèn porni spre acea lumină răzimându-se de păreţi! peşterii. De odată vëdu înaintea sa pe marabut îngenun-chiat înaintea unei lădiţe şi numërând mal multe bucăţi de aur. „A, aci e profetul!" djse Sven. Apoi se apropia liniştit de marabut pe la spatele lui şi-î puse mâna pe umër. Acela sări repede în sus ca muşcat de şerpe.

„Nu te teme!" îi dise Sven. „Eu sciu tace !" Şi apoi punêndu-ï în mână cinci na­poleoni continuă franţozesce rar spre a fi priceput de marabut : „Dacă ne stai în ajutor, am să tac." Marabutul pricepu, sau cel puţin argumentul sunător il convinse pe deplin de ceea ce voia să ф с а Sven.

în scurt e! erau afară din peşteră, şi noi seim, ce résultat avu consultarea lui Allah. Arabul ascultă voea lui şi întinse lui Jocerau mâna. După ce mâncară ceva, Jocerau şi Sven se întorseră acasă, avênd Arabul să vină a dóua di la colonia lui Jocerau, de unde să pornescă pe urma lui Omar.

(Va urma.)

Despre duel. (Continuare.)

Aşa dară numai puterea punitivă a su­periorităţii şi dreptul de apërare pot să în-dreptăţescă la ucidere de om.

Să aplicăm acum acestea la duel, şi vom vedé, că acesta e de osîndit. Ne gândim aci la dueluri, pe cum se întîmplă ele de comun, şi nu eschidem nici chiar caşul cel mai delicat, în care delà primirea ori refusarea duelului atîrnă posiţia respectivului, rëmânerea lui

într 'un oficiu onorific ori ieşirea lui diutr 'însul. Căci duelarea din motive de nimica, provo­carea copilărescă la vătemare cu scopul da a provoca apoi pe văiemătoriu la duel, e un joc cu mult mai temerar cu viaţa proprie şi a altuia, decât să nu vadă ori cine firea pë­cat osă a acestui joc, şi de aceea despre acest joe criminal nici nu vom grăi anume.

înse şi în caşuri de acelea, în cari onórea şi simţul de datorinţă par a ajunge în o anu­mită colisiune, şi în caşuri de acelea se lipesce de duel esenţialminte nemoralitatea uciderii de om şi a sinuciderii. Duelul e lupta alor doi statorită în privinţa timpului, locului şi armelor, carea după firea sa şi după intenţia luptătorilor are de scop uciderea ori rănirea unui luptătoriu prin celalalt. Dacă primesc deci un duel, intenţiunea şi fapta mea are d e scop uciderea ori rănirea grea a contrarului meu, eră acestuia îi conced, să cerce a mé ucide ori a më răni. în duel dispun eă despre doue vieţi prin aceea, că le espun direct şi nemijlocit pericolului. Din aceea, că nu se stîng în duel totdeuna vieţile acestea amîn-douë, ori că uu se stînge nici una, nu urmeză, că duelul nu ar cuprinde pëcatul unei ucideri îndoite. Dacă óre cine cu intenţia de a lovi pe altul descarcă asupra lui pistolul ori dă într'însul cu sabia, el înaintea lui Dumne­deü şi a consciinţei îşi contrage vina uciderii, ori îi succede lovitura ori nu. Legea omenescă pedepsesce cu tot dreptul crima mal aspru, dacă sevârşirea ei e perfectă, decât dacă sevârşirea numai s'a încercat. înse înaintea lui Dumnedeü vina e perfectă, chiar şi dacă o împrejurare a întrevenit din întîmplare aşa, cât a împedecat resultatul final al faptei. Dar şi legea omenescă încă găsesce vină chiar şi numai în încercarea de a sevârşi o crimă. De aceea şi legea omenescă ar trebui să pedepséscà ori care duel, chiar şi pe acela, care s'a sfârşit fără de résultat.

Periclitarea u i i e c ia a v i e ^ n p i u j ^ n ţ i a vieţii altui om totdeuna e pecătosă şi con­damnabilă. Eventualul scop de a-şl asigura printr'însa oficiul şi posiţia nu póté să justifice lucrarea acésta în sine condamnabilă. Asta ar fi chiar aşa, ca şi cum omul ar vré de odată să recunoscă şi să urmeze principiul acela, cu care s 'au învinuit de-atâtea ori Îesuiţii pe nedreptul, principiul: „Scopul sfinţesce mijlóeele." Un mijloc, care în sine e condamnabil, nu se face iertat prin scopul seu, fie acesta ori cât de bun şi de îndreptăţi t . Asta ar trebui dór să o pricepă şi recunoscă şi aperătorii duelului. Dară duelul cuprinde de totului tot esenţialminte şi în rîndul cel dintâiu o astfel de periclitare a vieţii proprii şi străine, şi numai după aceea, şi anume de-a rîndul numai pe îneunjur, ajunge due-lantul la un bun, care în sine e de aşa, cât omului să-î fie iertat a se sili după el.

Duelantul proprie sevârşesce încă mai mult, decât că voesce şi lea asupră-şi peri­colul vieţii. Dar de o cam dată să ne oprim numai la atâta. Alta e a voi în chip direct pericolul vieţii, şi ér alta a da pept cu pe­ricolul, a nu-1 băga în samă în caşul, când cause ma! înalte il împing pe om la o lu­crare împreunată cu pericolul vieţii. Când intenţia şi lucrarea mea se îndreptă mal d e aprópe la alt bun, după care më silesc, care înse nu-1 pot dobîndi fără de a-mî primejdui viaţa: atunci nu pericolul este, ce voesc, — faţă cu el më port negativ, îl las fără t e ­mere, ca el să se apropie de mine, dară nu-1 apropia de mine cu propus. înse chiar

Pag. 308 U N I R E A Nr. 38

ş i a concede astfel apropiarea pericolului de viaţa este iertat numai cu respect la un bun momentos şi vrednic de a fi dobîndit, şi acest buu are să fie cu atât mai mare şi mai mo­mentos, cu cât e mai mare periculul, căruia më espun. Dacă bunul, după care më bat, a r fi relativ prea neînsemnat, atunci intim-pinarea pericolului împreunat cu dobîndirea acelui bun ar fi una cu voirea directă a pe­ricolului şi ar fi de osîndit. Cel ce p. es. fără de causă ori numai din mania de a se face vestit întreprinde o partie forte peri-culosă prin munţi, acela lucră forte nemoral. Care înse ar întreprinde suişul acela peri­culos, pentru ca să scape pe alţii din gura morţii, şi intreprin4êndu-l face tot posibilul pentru a-şî păzi viaţa proprie, acela impli-nesce o faptă bună şi nobilă. El voesce scă­parea deaprópelui sëu ; el o voesce acesta şi o întreprinde nu cu pericolul vieţii proprii, ci în mâoia acestui pericol. Dacă ne măr­ginim deci şi numaî la firea perieulosă a duelului, îndată ne bate la ochi o deosebire forte mare în defavorul duelului. Cel ce du-eleză, acela voesce pericolul, şi luându-1 asu-pră-şi voesce póte, să vedescă curajul seu, netemerea sa şi astfel să-şi câştige un re­nume de ouóre ori să-şi redobîndéscà onórea atacată. El voesce deci să sfinţescă ori să facă Iertat prin scop un mijloc, care în sine e condamnabil.

Duelantul merge înse şi mai departe cu nedreptatea. El nu voesce numai peri­colul. Cu privire la contrariul sëù doresce el şi lucră într'acolo, ca pericolul acesta să se şi realiseze; cu privire la sine însuş i adevërat că el după dorinţa sa voesce numai periculul, dar din partea sa împuternicesce pe contrariul seă, ca acesta să provóce nu numai periculul uciderii ori rănirii lui, ci chiar uciderea ori rănirea lui.

T\»r p ó t o o a v t x o b i o c è i o r i a . Es t e iertat a ataca viaţa deaprópelui din dóue motive, ori dacă e vorbă de apërarea proprie, ori dacă e vorbă de un act al dreptăţii punitive; eră viaţa proprie este iertat a o periclita, când e vorbă de un bun relative momentos, care omul póte să-1 dobîndescă ori să-1 pă-zescă numai cu periclitarea vieţii. Motivele acestea par a se réalisa în duel, cel puţin In privinţa aceluia dintre duelanţi, care e vàtëmat şi nismai prin duel póte să-şi câştige satisfacere, ori în privinţa aceluia, care e

silit la duel aşa, că nu-1 póte refusa, fără ca să-şi primejduescă onórea şi numele bun, pe cum şi posiţia sa întregă.

Să cercetăm lucrul niai de aprópe. Să pun' m mai întâiu caşul, că óre cine e vă-tëmat in chipul cel mai grosolan şi delà vă-temătoriu nu póte să primescă satisfacere pe altă cale, fără numai prin aceea, că-1 provocă la duel. Ori privim lucrul ca o pe­depsire, care să lovescă pe vătemătoriă, ori îl privim ca o satisfacere, care o primesce vătămatul : nici unul din aceste dóue chipuri de a privi duelul nu póte să împărtaşescă acestuia îndreptăţire ori să-1 facă iertat. Să considerăm mai întâiu satisfacerea, ce are să o primescă vàtëmatul. Satisfacerea, ce i-se cuvine, este cererea de iertare ori ma­nifestarea de onorare din partea celui ce 1-a vàtëmat, revocarea înfruntării defâimătore, ce póte a făcut-o, respectul intern şi mani­festarea esternă a acestui respect în locul dispreţului şi nerespectării. Ore prin duel realisézà-se o asifel de satisfacere? Ore întîmplă-se aci o revocare a înfruntării arun­cate în faţa ceiuîalalt? Ore întîmplă-se aci o mărturisire a respectului în locui nere­spectării? — Dar apoi în caşul, când vàtë-mătoriul în duel rănesce ori ucide de cel vàtëmat? La uerespectarea de mai înainte acum se mai adauge încă rănire ori ucidere, — frumosă recompensare !

încă şi mai rëu stă lucrul, dacă privim duelul ca pedepsire, carea să o sufere văte-mătoriul. De multe ori se Sntîmplă, că vă-temătoriul ucide în duel pe cel vătemat. Dar nici în caşul contrar nu póte să fie vorbă de pedepsire. Spre a pedepsi aci e competentă numaî puterea superiorului. Când

i după vàtëinare vătematul om privat fiiud I drept recompensa pentru batjocura, ce i-s'a

făcut, face vătemătoriului vre un rëu, acesta c numai resbonare. Rcebunarea acesta e ne­morală, şi de aceea legea evangelică o şi osîndesce forte aspru. Unde am şi ajunge, dacă fiesce care om singuratic s'ar declara de competent, să rësbune vătemarea, ce a suferit-o, ori să o spele în sângele vătemă­toriului? Dacă s'ar concede în general compe-tinţa acesta, am ajunge la cel mal rëu drept al pumnului, şi am fi isprăvit-o cu ori ce si­guranţă.

(Va urma.)

Bibliografie. La tipografia seminarială se află de

vîn4are : Octoiohul cel mie ediţ. III. Blaş 1892,

Preţul nelegat 80 cr. v. a., legat cu călcaii de pânză cu 95 cr. v. a. Legat dimpreună cu Pentecostariul costă 1 fi. 80 cr. v. a.

Triod, crudo fl. 6.50, legat în piele tare şi cu copcii fl. 10.

Orologer, crudo fl. 2.80, legat în Diele fl. 3.80.

Apoetoler, folio, crudo fl. 4.40, legat In piele şi cu margini aurite fl. 6.40.

Liturgieriu, crudo 2 fl. 20 cr., legat tu piele 3 fl. 20 cr.

ЩшЩГ" E u c h o l o g i u "9 | ediţiunea a dóua, reve4ută după originalul grecesc şi îndreptată in mod însemnat. Format 8° mare pe 552 pagine, pe hârtie velină, tipăriri frumos în negru şi roşu. — Preţul nelegat fl. 2.80, eră legat în pele tare fl. 3.80.

introducere în s. Scriptură de Dr. Vie tor^Szmigelski. Partea I. 40 cr., partea a Il-a 60 cr., partea a IlI-a 80 cr., la olalti 1 fl. 50 cr.

C e s t i u n i din

dreptul şi istoria bisericei românesci unite, studia apologetic din incidentul invective-lor „Gazetei Transilvaniei" şi a dlui Nicolaü Densuşan asupra Mitropolitului Vancea şi a bisericei unite. Partea I. 272 pag. 8°. Preţul 70 cr. — Partea a Il-a 400 pag. 8°. Preţul 1 fl. Ambele părţi espedate franco 1 fl. 85 cr.

Ietoria particulară a bisericei unite de Dr. A. Grama broş. 1 fl. 50 cr.

Testamentul şi Literele fundaţionale ale fericitului Archiepiscop si Mitropolit gr. cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş Dr. Ioan Vancea de Buteasa. Blaş 1892. Tipografia

Seminariulul gr. cat. din Blaş. Se află de vlnd^are la Administraţia „Unirii". Preţul: 10 cr., cu port postai 15 cr.

Pregătire la morte, adecă considera-ţiunl asupra maximelor eterne folositóre tuturora pentru meditare şi preoţilor spre a predica, de Alfons Maria de Liguori Doc­tor al Besericeï. îu versiune românescl de Membrii societăţii de lectură Inocentul M. Clain. Blaş 1893. Tipografia Semina­riulul archidiecesan. Opul are 425 p. in 8' mic. Preţul 80 cr. Editura societăţii.

Editor şi redactor rëspundëtor:

Dr. Victor Szmigelski.

( u - j o s ë b i t à stimă cuteză a încunoscinţa pre Veneratulu Cleru greco-catolicu, că precum şi până acum iau asupra-mî gătirea de

iconostase, amvont*. altare şi alte obiecte de ale instruirii interne a bisericeloru, în ce privesce ІПСШШ lie H l $ j de SCulOtOit І6 С О І О Ш respective de шаШОГІШ şi de Ш е Й е Г С CB ÍCÓ118 Saüte. dimpreună cu ЩйШ ШШ OÙIeCte în faţa locului, precum şi ГеИОТаГеа d e iCOnOStaSG cu preţurile cele m a i ieftine.

Cu proiecte colorate servesou cu plăcere. Iconostasele ridicate de mine în bisericele greco-catolice au câştigatu recunóscere deose­

bită, şi tote më îndreptaţescu la sperarea, că Veneratulu Cleru më va împărtăşi ocasionalminte de preţuita-I încredere. Silinţa raea se va îndrepta tot-deuna într'acolo, ca şi de aci înainte să meritu renumele celu bunu, care mi-l'am câştigatu până acum.

Prin tarifulu de zone dispărendu depărtările, prin acesta capacitatea de concurintă mi-s'a măritu. Rugându-më pentru p r e ţ u i t e c o m a n d e suni cu deosebită stimă Oiadea-mare, 10 Ianuariu 1892 C a r o l u M ü l l e r ,

(7) 32—? aui itoru şi fabric, de recuis, biserieesci.

I Tipografia Seminariiiiuî archidiecesan.