familia monoparentala
DESCRIPTION
familia monoparentalaTRANSCRIPT
CAPITOLUL I
FAMILIA MONOPARENTALĂ. INTRODUCERE
I.1. Delimitări conceptuale
Conceptul de familie monoparentală surprinde una din direcțiile actuale ale
transformărilor înregistrate în ultimele trei decenii în domeniul familiei:, posibilitatea ca cele
două tipuri de raporturi familiale-conjugal și parental să apară și să funcționeze separat unul
de celălalt., (Vlăsceanu 1998, p 172)
Structurile familiale care sunt atipice se încadrează în una din următoarele patru
categorii: mama cu copil (copii), tata cu copil (copii), cuplu marital fără copii, doi sau mai
mulţi fraţi (surori) care sunt orfani, dar nu sunt instituţionalizaţi (Voinea, pagina 20).
În primele două cazuri este vorba de familii monoparentale ce au luat naştere datorită
decesului unuia dintre părinţi, abandonului familiei, divorțului sau naşterea în afara familiei.
Familii monoparentale, în care unul dintre părinţi nu există, copilul său copiii fiind
crescuţi doar de un singur părinte. Lipsa unui părinte se poate datora decesului acestuia,
divorţului sau alegerii unei persoane de a deveni părinte unic, prin naşterea unui copil
conceput prin fertilizare în vitro sau cu un partener care nu va lua parte la creşterea copilului,
sau prin adopţia unui copil. Cele mai multe familii monoparentale se datorează divorţului
părinţilor sau decesului unui partener. În plus, cele mai multe familii monoparentale sunt cele
formate din mamă şi copil (copii), această stare de fapt având motive naturale, dar şi raţiuni
culturale (tribunalele încă consideră mamele părinţi mai potriviţi pentru copii, deşi nu
întotdeauna este aşa). Dar, în ultima vreme, asistăm la tot mai multe femei care îşi asumă rolul
de mamă singură, prin naşterea unui copil sau prin adopţie. Tocmai pentru că rolul de părinte
singur nu este tocmai confortabil şi uşor de realizat financiar, persoanele care îşi asumă
această postură fac parte din cele cu venituri peste medie şi nivel crescut de educaţie. De
asemenea, acestea vor experimenta mai puţine dificultăţi comparativ cu cele cu venituri mici
şi nivel scăzut de educaţie. Părinţii singuri sunt puşi în situaţia de a educa singuri copilul, dar,
de regulă, ei apelează şi la persoane din familia extinsă (bunici, alte rude, bone etc.). Există
însă o diferenţă între mamele singure şi taţii singuri. Mamele singure tind să nu apeleze la fel
de mult la alte persoane pentru ajutor, ajungând de aceea la suprasolicitare şi tensiuni
interioare care se pot transforma în simptome, atât la ele, cât şi la copii. (Vasile 2007, p 32)
Există mai multe tipuri de familii monoparentale. Clasificarea acestora se face după
diferite criterii.
1
După calitatea şi performanţa interacţiunilor identificăm: familii monoparentale
camuflate (când un părinte nu interacţionează psihologic decât în mică măsură, în ciuda
faptului că este prezent în cadrul familiei); familii monoparentale în care există legături numai
între copii, nu şi între părinţi (cuplu divorţat, dar care are grijă de copii); familii
monoparentale în care un părinte este absent fizic pentru că a părăsit localitatea pentru o
perioadă de timp mai lungă sau este spitalizat, deţinut etc.; familii monoparentale în care unul
din părinţi e decedat; familia monoparentală propriu-zisă rezultată în urma divorţului; familia
monoparentală în care nu există o relaţie legalizată între părinţi (formată din copil şi părintele
necăsătorit). (Ștefan C., 2001 p.10)
Un alt tip aparte de familie monoparentală rezultă din adopția de către un adult a unui
sau mai multor copii. (Voinea, 1996 p.79)
După numărul membrilor unei familii există familii monoparentale binare (doi
membri), terţiare (trei membri) etc.
Familia monoparentală reprezintă deopotrivă o realitate şi o temă deosebit de
importantă pentru societăţile actuale, pentru state şi guverne, precum şi pentru alte organizaţii
şi în mod deosebit pentru membri ai acesteia.
Căsătoria nu mai constituie modalitatea de constituire legală a familiei, ci doar un prim
element dintr-un conglomerat cauzal; căsătoria urmată de divorț, separare sau deces. Familia
monoparentală poate rezulta și din asumarea copiilor în afara căsătoriei.
Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi definită ca un grup
social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre părinți și copilul său copiii săi,
grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune. În abordarea sociologică
familia monoparentală este un grup primar, iar membrii săi întrețin relații directe, informale.,
(Ștefan, 2006, pag43)
Familia monoparentală prezintă particularităţi organizatorice şi funcţionale diferite
faţă de modelul de familie cu ambii părinţi. Pentru fiecare dintre cei doi părinţi apar noi tipuri
de solicitări care determină schimbări în plan comportamental. Relaţionarea cu copiii capătă
înfăţişări diferite, iar efectele asupra procesului de creştere şi maturizare psihologică şi
psihosociala a acestora sunt diferite. Fiind însă tot mai prezintă această formă de familie în
cadrul arhitectonicii sociale, ea trebuie să intre tot mai mult în atenţia cercetătorilor în vederea
conturării unui ansamblu de recomandări destinate a ajuta la creşterea eficienţei prelucrării,
adoptării şi exercitării acestui tip specific de rol parental în cadrul familiei monoparentale,
conduse de un singur părinte. (Mitrofan, 1994 p.50)
2
I.2. Familia între tradițional și modern
Armonia vieții de familie din comunitățile tradiționale a fost perturbată de
numeroasele modificări la nivel macrosocial.
Dacă în comunitățile tradiționale familia era o unitate închisă, toate activitățile
desfășurându-se în cadrul gospodăriei, societatea industrială face ca individul să participe la
viața publică și să deschidă familia către exterior Așadar familia a fost nevoită să se adapteze
modelului industrial, la nivelul structurii și al stilului de viață. A început să se pună foarte
mult accentul pe dezvoltarea personală, pe nevoia de independență și pe libertatea alegerii
partenerului. Nevoia de intimitate, funcția de solidaritate devin tot mai importante.,
(PopescuR., pp30-31)
În ceea ce privește evoluția, dimensiunile, structura şi funcţiile familiei, acestea au fost
influenţate de contextul social-economic astfel: familia s-a redus ca dimensiuni, axându-se în
principal pe cuplul conjugal, funcţia tradiţională de producţie este înlocuită cu consumul,
veniturile provenind din prestarea muncii în afara gospodăriei, funcţia de socializare a copiilor
a fost preluată de servicii specializate, funcţia de asistenţă şi îngrijire a ascendenţilor (părinţi,
bunici) a fost transferată serviciilor sociale, a avut loc o redistribuire a rolurilor familiale
(Tomescu, 2000, 183).
Comunității de tip tradițional îi corespunde, solidaritatea mecanică”, concept ce
desemnează faptul că solidaritatea individuală este absorbită în personalitatea colectivă,
indivizii depinzând în foarte mare măsură de familie și, implicit, de societate. (Ciupercă
C.2000 P.83)
Familia nucleară considerată altă dată ca fiind un model, a suferit pe parcurs
numeroase modificări datorită unor factori precum: creșterea mobilităţii populaţiei (teritoriale,
sociale, ocupaționale), care a determinat o dinamică familială proporționala cu instabilitatea
acestui grup; creșterea eterogenităţii culturale, etnice, religioase etc. A populaţiei, care a
îngreunat coagularea grupurilor de rudenie; modificarea bazei de rezidenţa (în urma
urbanizării), care a dus la dispariţia gospodăriei, proliferarea locuinţei unifamiliale și criza
urbană a locuințelor care întârzie formarea familiilor conjugale și le diminuează dimensiunile;
Atragerea femeilor în activitatea de producție industrială, care a avut drept consecinţă
limitarea numărului de copii și pierderea sau slăbirea unora din funcțiile familiale;
Modificarea concepţiei asupra muncii, conform căreia efortul depus este retribuit prin
salariu, iar perioadele de munca alternează cu cele de odihnă, care a dus Ia artificializarea și
raționalizarea vieţii familiale;
3
Modificarea concepției asupra timpului, prin care ritmurile naturale, cosmice și
biologice sunt substituite cu ritmurile artificiale; efectele acestei schimbări sunt că, odată cu
creșterea perioadei de școlarizare, copilăria și tinereţea sunt prelungite, maternitatea este
întârziată, perioada fertilă este micșorata; pragurile vieții sunt marcate prin bilanțuri
profesionale sau economice, mai curând decât prin evenimente familiale etc, ;
Accentuarea individualismului, prin generalizarea schimbului, care determină
creșterea dificultăţii de integrare într-un grup familial, lipsa coeziunii și loialităţii, negarea
sistemului normativ propriu familiei etc.
Industrialismul, prin toate fenomenele menţionate și prin altele omise, dar de aceeași
natură, a avut ca efect principal impunerea unor forme aberante de familie. Ioan Mihăilescu le
definește ca menaje nefamiliale și grupează în această categorie menajele de o singură
persoană (celibatul definitiv său temporar), uniunile de coabitare, menajele formate din
persoane între care nu se stabilesc relații sexuale, menaje homosexuale. Aceste evoluţii
trădează, evident, degradarea accentuată a solidarităţii de tip familial, a familiei că instituţie.
Paralel cu impunerea paradigmei individualiste În societatea modernă, coeziunea structurilor
familiale se năruie., (Bistriceanu, București 2005, pag 47)
După 1990 în România, structura familiei a suferit modificări, drept pentru care au
apărut noi tipuri familiale. Caracteristica ce este comună tuturor configuraţiilor noi este aceea
că nici una nu îndeplineşte toate funcţiile familiei clasice, având tendinţa de a le maximaliza
pe unele şi de a le minimiza pe altele.
Referindu-se la structura de autoritate Maria Voinea consideră că aceasta, vizează
capacitatea familiei de a elabora norme şi valori necesare funcţionării familiei prin impunere
sau consens”.
Modelul tradițional este larg răspândit în Europa (Occidentală) până spre sfârșitul
secolului al 19-lea, iar referința principală este familia extinsă, lărgită, cel mai adesea stabilită
pe un teritoriu agricol patrimonial (de unde și denumirea de patriarhală) Mulți autori au
considerat că tipul extins al familiei, caracteristic societăților agrare tradiționale, oferă
numeroase avantaje față de alte forme de familie., (Ionescu 2009, pag 28),
Principala distincție între familia tradițională și cea modernă privește primordialitate
obligațiilor și a afecțiunii, (Chipea 2001, p267)
Maria Voinea consideră că tipul extins are următoarele avantaje: capacitate sporită de
a furniza servicii sociale membrilor familiei (îngrijirea copiilor, bolnavilor, vârstnicilor), are
posibilitatea să acumuleze resurse mai mari decât o familie nucleară, are o durabilitate şi o
continuitate mai mare în ciuda dispariţiei unui membru al familiei, poate exercita o influenţă
mai mare asupra comunităţii locale îndeosebi în mediul rural
4
Dezavantajele acestui tip de familie ar fi: existenţa unor dificultăţi în conducerea
familiei, cerinţele materiale ale tinerilor nu sunt pe deplin satisfăcute, existenţa unor surse
sporite de conflicte.
Separarea vieții profesionale de mediul familial a întreținut diviziunea sexuală a
muncii și inegalitatea între membrii familiei, bărbatul deținând în continuare o poziție
privilegiată Femeile încep însă să își construiască autonomia, începând să își depășească
datoriile casnice și să se afirme tot mai mult pe plan economic Schimbarea statutului social al
femeii prin implicarea ei în activități profesionale extrafamiliale determină noi configurații ale
raporturilor dintre cei doi parteneri, în sensul unor redefiniri ale rolurilor acestora. Astfel,
apariția și proliferarea carierei profesionale și a traiectoriei sociale feminine au complicat
relațiile din interiorul familiei. Familia modernă se caracterizează prin flexibilizarea structurii
de autoritate și putere. Totuși în lupta cu rolurile de gen tradiționale, femeile ajung să fie
prinse în conflictul dintre autonomia maritală și dependența economică pe care piața muncii îl
generează și îl întreține într-un cerc vicios., (Vlăsceanu, 2007 p.186)
Totodată literatura sociologică a ultimelor decenii aduce în discuție cu destulă
insistență ideea familiei că o instituție aflată în criză. Unii cercetători evocă procese de
dislocare și distrugere a valorilor tradiționale asociate mariajului și coabitării familiale, alții
dimpotrivă, se declară optimiști în resuscitarea vieții în mediul echilibrant și intimizat al
căminului, ca un reflex așteptat în fața asaltului venind din sfera vieții publice. În fața acestor
dileme, o certitudine pare să se impună în privința dispariției familiei numeroase și a
atomizării existenței sociale în forma unor unități familiale cvasi-autonome. În paralel, multe
dintre tabuurile morale legate de cuplu și familie sunt depășite, începând cu relațiile inter-
generaționale și continuând cu legalizarea formelor monoparentale și monogame ale familiei
contemporane. A vorbi despre o criză a nupțialității și de banalizarea divorțului, de
dezvoltarea uniunilor libere și de fecunditate ilegitimă, nu este doar o modă și o supralicitare a
unor stereotipuri hermeneutice post-moderne, ci reprezintă simptomele unei culturi a
intimității aflate la răscruce. Dintr-o chestiune de interes limitat circumscrisă unor teme
privitoare la constituirea și existența grupurilor mici și mijlocii, problematica familiei a
devenit în majoritatea statelor civilizate o afacere de interes public major. Instituțiile
autorității sunt angajate într-un proces legislativ complicat și în formularea unor politici
sociale explicit adresate familiei, (Teodorescu, 2006. Pp60-61)
5
I.3. Evoluția familiei monoparentale în România
Teama privind erodarea valorilor maritale și confuzia ce pare să caracterizeze cuplurile
actuale au conturat spectrul declinului și al dezorganizării familiale. Majoritatea cercetărilor
psihologiei familiei au constatat conturarea, în ultimele patru decenii, a unei imagini negative
a familiei, în condițiile în care rata divorțurilor a crescut, femeile au intrat în număr record în
câmpul muncii, copiii sunt lăsați tot mai mult timp nesupravegheaţi sau sub îndrumarea unor
persoane - fie ele și specializate - din afara mediului familial, coabitarea non maritală este tot
mai frecventă, iar numărul persoanelor care trăiesc singure a crescut pe ansamblul populației
planetei, etc. Aceste tendințe au devenit tot mai familiale publicului larg grație datelor
statistice și raporturilor speciale publicate sau comentate în mass-media.. (Turliuc, Iași, 2004
p. 55),
România are una dintre cele mai ridicate rate a nupțialității în context european, într-o
tendință ușor ascendentă în ultimii ani, o rată de divorțialitate mai degrabă scăzută și cu o
mare stabilitate în timp, precum și vârste tinere la încheierea căsătoriilor și la nașterea
copiilor. Rata fertilității este una dintre cele mai scăzute din Europa, iar tendințele de
redresare din ultimii ani sunt mai degrabă nesemnificative. Modelul românesc de convieţuire
conservă preferința pentru gospodăriile de tip familial, legal constituite. Cuplurile căsătorite
cu copii sunt preponderente în stilurile de viață familială. Totuși, uniunile consensuale și
familiile monoparentale sunt fenomene în creștere, la un nivel mediu în context european.
În perioada formatoare a familiei, paternul general este unul în care, după terminarea
școlii (în jurul vârstei de 18 ani), majoritatea indivizilor se angajează, la scurt timp (mai puțin
de 2 ani) părăsesc casa părintească, după aproximativ încă doi ani de viață independentă se
căsătoresc și după încă alți doi ani au primul copil. Traseul este puțin diferit ea pentru cei cu
studii superioare, părăsirea familiei având loc mai devreme (odată cu intrarea la facultate),
urmată la scurt timp de angajare, căsătoria având loc mai repede după terminarea școlii (după
aproximativ un an dar la o vârstă mai înaintată.
Deși căsătoria nu este considerată necesară, ea este în continuare forma de viață
valorizată, în cadrul căreia indivizii sunt mai fericiți, celelalte - coabitarea informală și în
special familiile monoparentale - fiind mai puțin tolerate. Modelul condițiilor ca o căsătorie să
fie fericită este unul romantic, în care iubirea rămâne cea mai importantă. Iubirea trebuie
dublată însă de solidaritate între (încredere și sprijin reciproc, respect și înțelegere reciprocă,
fidelitate), și de suport material – în principal condiții bune de locuit și apoi bani. Condiția
homogamiei (aceeași etnie, poziție socială, vârstă, religie, educație, chiar preferințe comune)
este mai degrabă considerată ca neimportantă.
6
Modelul relațiilor intime este de asemenea unul romantic, în care sexualitatea este
legată de iubire și are loc mai ales în interiorul familiei. Relațiile sexuale de tip conservator
(doar în cadrul căsătoriei) sunt susținute de aproximativ 40%din populație, mai mult de femei,
persoane vârstnice, cu educație scăzută, din mediul rural. Relațiile sexuale de tip modern,
romantic, bazate pe iubire sunt susținute tot de aproximativ 40% din populație, categoria fiind
mai eterogenă din punct de vedere sociodemografic: atât femei cât și bărbați, tineri și maturi,
însă cu un nivel de educație mediu sau superior și mai degrabă din mediul urban. Relațiile
sexuale de tip postmodern, liberale, bazate doar pe atracție reciprocă sunt susținute mai
degrabă pe o minoritate aproximativ o cincime dintre subiecți), mai mult de către bărbați
tineri, cu educație superioară. Atitudinile indivizilor față de sexualitate sunt concordante cu
comportamentele lor declarate: mulți (în special femeile) nu au avut relații sexuale înaintea
căsătoriei, iar cele mai multe dintre femei au avut un singur partener sexual.
Cea mai importantă cauză a apariției problemelor în căsnicie este reprezentată de
dificultățile materiale, urmată de neînțelegerile privind sarcinile gospodărești și
comportamentul copiilor. Deși toleranța generală față de divorț este ridicată, situațiile în care
acesta este acceptat sunt mai degrabă extreme. Iubirea este considerată drept cea mai
importantă condiție a unei căsnicii fericite, dar absența ei nu reprezintă cel mai important
motiv pentru ca cei doi să se despartă. Divorțul este acceptat în cazuri grave: violență sau
alcoolism, iar în plan secundar infidelitate.
Românii au o atitudine de sprijin față de dublul rol al femeii - de soție și mamă și de
lucrătoare pe piața forței de muncă. Este bine ca femeia să lucreze, acest fapt asigurându-i
independența și contribuind la bunăstarea familiei fără ca acest lucru să aibă efecte negative
asupra copiilor. Totuși, majoritatea consideră că ceea ce își doresc cu adevărat femeile este să
aibă familie și copii. Familia continuă să rămână așadar o condiție esențială a realizării
personale a femeii. Participarea pe piața muncii, realizarea profesională, sunt tolerate dacă
reprezintă o alegere complementară, și nu o opțiune exclusivă de viață. Femeile continuă să
fie definite în special prin rolul lor legat de familie și copii.
În cadrul structurii de autoritate, forma egalitară, democratică în care nu contează cine
conduce și deciziile sunt luate în comun este preferată de majoritatea indivizilor. Totuși,
modelul este susținut mai puternic de femei, de persoanele mai educate și de cei din mediul
urban., (Raluca Popescu, pp73-75)
Cercetările au arătat faptul că aproape un sfert din familiile americane cu copii erau în
anul 1986 familii monoparentale. În fapt, cifra reprezenta dublul celei din 1960. În Europa
fenomenul era la o pondere mai mică şi anume nu depăşea 15 % din totalul nucleelor
familiale. Deci, anii 1960-1980 a fost perioada de o creştere importanta a acestui fenomen. Pe
7
de o parte acest fenomen este explicat şi prin schimbarea atitudinii societăţii fata de aceste
stiluri de viaţă. Dacă în societatea tradiţională acest fenomen de familie monoparentală era
dezaprobat de membrii colectivităţii, în societatea modernă a devenit un stil de viaţa tolerat.
Unele cercetări demonstrează faptul că este mai bine pentru un copil să trăiască într-o familie
monoparentală decât să trăiască într-o familie care se confrunta cu certuri şi neînţelegeri
permanente. În ciuda faptului că familia monoparentală deşi realizează o serie din funcţiile
familiei nucleare, are o serie de particularităţi. Deoarece în actuala societate funcţia de
socializare este preluată în mare măsură de societate atât în familiile monoparentale cât şi în
familiile complete, copiii proveniţi dintr-o familie monoparentală se integrează firesc în
cadrul societăţii. (Lindsay J., 1989, p. 14).
8
CAPITOLUL II
TIPOLOGIA FAMILIILOR MONOPARENTALE
Cercetările asupra familiei monoparentale au în ţările occidentale o istorie de aproape
30 de ani, în timpul cărora s-au impus câteva puncte de referinţă pentru acest domeniu, prin
lucrările cercetărilor care au studiat această problematică.
Realizarea unei tipologii a familiilor monoparentale este dificilă din cauza multiplelor
aspecte ce trebuie luate în considerare.
Menajele formate dintr-un singur părinte şi copiii acestuia pot apărea în urma
divorţului, abandonului familial, decesului unuia dintre părinţi, a adopţiei realizate de o
persoană singură sau a creşterii copiilor în afara căsătoriei.
II.1. Familii monoparentale cu statut temporar/permanent
R. Hill (1986) reconstruieşte tipologia familiilor monoparentale, având ca punct de
plecare faptul că părintele singur poate sau nu să se (re) căsătorească. Astfel, el distinge opt
tipuri de familii monoparentale, patru cu statut permanent şi patru cu statut temporar, fiecare
tip având caracteristici specifice, precum şi implicaţii şi efecte diferite, mai ales în ceea ce
priveşte creşterea şi influenţarea psiho-comportamentală a copiilor în cadrul familiilor
monoparentale cu statut temporar sunt incluse următoarele tipuri:
· Soţul divorţat şi recăsătorit;
· Soţul văduv şi recăsătorit;
· Soţii separaţi de război şi apoi reuniţi;
· Căsătoria post-sarcină.
De cealaltă parte, familiilor monoparentale cu statut permanent, putem deosebi:
· Soţul divorţat şi necăsătorit;
· Soţul văduv dar necăsătorit
· Separarea permanentă;
· Un părinte necăsătorit cu un copil nelegitim.
II.2. Familia monoparentală versus familia biparentală
9
Un criteriu de constituire al familiei este numarul de persoane, aceasta putând fi o
familie monoparentală binară (doi membri), terţiară (trei membri), etc.
O Tipologie a familiilor (mono şi bi-parentale), pe baza dimensiunilor specifice unei
familii.
· dimensiunea structurală, se referă la numărul şi calitatea familiei în cadrul
structurii relaţiilor de familie (de rudenie);
· dimensiunea interactivă, a organizării familiei se referă la procesele de comunicare
şi contact dintre membri şi variază deopotrivă în interiorul familiei şi în afara ei;
· dimensiunea psihologică, ce include atât particularităţile fiecărui membru, cât şi
sentimentul ataşamentului şi identităţii comune a membrilor familiei.
În abordarea proprie a acestei tipologii, autorii fac următoarele precizări:
· cu toate că se face referire doar la prezenţa sau absenţa implicării unui părinte în
fiecare dimensiune în parte, gradul de implicare al acestuia se află, în realitate pe un
continuum. Acest grad de implicare, extrem de important în realitate, nu este luat în
considerare de această tipologie care, ca orice demers de acest fel, simplifică foarte mult
realitatea;
· se consideră că părintele despre care se vorbeşte poate să fie sau să nu fie prezent
(fizic) în familie
· în ambele tipuri de structuri familiale este posibil să luăm în consideraţie că
părintele în discuţie este sau nu implicat psihologic şi interacţional în familie.
Tabelul. II.1. Tipologia familiilor mono si bi-parentale
Structural
Doi Părinţi Părinte singur
Interacţional Interacţional
Psihologic Prezenta Absenta Psihologic Prezenta Absenta
Prezenţă A B Prezenţă E F
Absenţa C D Absenţa G H
Tipul A: reprezintă familia nucleară. Tradiţională doi părinţi căsătoriţi, locuind
împreună, interacţionând în mod continuu cu familia. Implicaţi psihologic în familie. Acest tip
10
de familie este conservat de societate, fiind considerat o formă ideală (dezirabilă) şi fiind
folosit ca o normă socială în raport cu care sunt judecate şi etichetate drept deviante (de către
oamenii obişnuiţi) toate celelalte familii care nu-i seamănă.
Tipul B: pune în discuţie acel părinte care interacţionează foarte puţin cu ceilalţi
membrii ai familiei, deşi din punct de vedere psihologic este membru al familiei - Acest tip de
familie poate apare dacă unul din părinţi este spitalizat. la închisoare sau are serviciul în altă
localitate, ceea ce-l obligă să fie despărţit de familie pe o perioadă lungă de timp.
Tipul C: interacţiunea unuia dintre părinţi cu familia este aparentă, el de fapt.
Canalizându-şi energia şi atenţia spre altceva (profesie, relaţie extraconjugală, etc.). Această
situaţie desemnează, în realitate. Absenţa din cadrul familiei din punct de vedere psihologic.
Tipul D: considerat de autori, ca fiind foarte rar. Poate fi exemplificat prin situaţia în
care un părinte a suferit acţiuni psihice serioase, ceea ce a impus absenţa, psihologică şi
internaţională, din viaţa de familie. Căsătoria (între soţi este menţinută doar formal (unul din
motive ar putea fi cel economic), unul din parinti renunţând cu totul la îndatoririle şi
drepturile de soţ şi părinte.
O primă observaţie poate fi făcută în legătură cu familiile "normale", social etichetate
astfel, cu ambii părinţi prezenţi, care pot îmbrăca forme diferite în funcţie de tipul de
implicare a părinţilor în viaţa de familie. Putem discuta astfel de o camuflare a familiilor
monoparentale în cadrul legal al familiei nucleare.
Tipul E: reprezintă tipul de familie în care ambii părinţi, deşi separaţi sau divorţaţi,
păstrează legături intense cu copiii şi sunt implicaţi în viaţa acestora, atât psihologic, cât şi
interacţional. Poate fi cazul părinţilor care. După divorţ au obţinui fiecare dreptul de custodie
asupra copiilor.
Tipul F: pune în discuţie cazul părintelui care încetează să interacţioneze cu familia,
dar rămâne ataşat de ea. Din punct de vedere psihologic. Acesta încă îi priveşte pe membrii
familiei ca fiind importanţi pentru el (ea) şi îşi modifică comportamentul în funcţie de modul
în care percepe aşteptările lor. Acest tip de familie poate cuprinde şi familiile în care unul
dintre părinţi a murit dar ceilalţi membrii ai familiei îi păstrează amintirea vie şi o evocă
pentru a se orienta şi în funcţie de ea comportamentul, gândurile, emoţiile. Prezenţa acestui
părinte în familie este psihologică, chiar dacă fizic el nu mai există.
Tipul G: de familie monoparentală este foarte rar şi greu de imaginat referindu-se la un
părinte separat de familie în mod formal, absent psihologic (nu se mai consideră responsabil şi
nu se mai implică în problemele familiale), dar care interacţionează cu membrii familiei şi.
Deşi nu-i mai pasă de ea. I întâlneşte în mod repetat pe ceilalţi membrii ai ei.
11
Tipul H: este tipul clasic de familie monoparentală. Recunoscut ca atare şi de societate
şi de literatura de specialitate. El nu se referă la acea familie in care numai unul dintre părinţi
se ocupă de copii; este implicat atât psihologic, cât şi interacţional în viaţa acestora. Celălalt
părinte a părăsit familia prin divorţ moarte, abandon sau nu a fost niciodată parte a acelei
familii.
Desigur, există în realitate tipuri de familie care să corespundă fiecărui ideal tip
prezentat, numai că unele - precum tipul A - sunt mai mult răspândite decât altele, după cum
putem spune că există şi situaţii care nu pot fi încadrate în nici unul dintre acestea, fiind tipuri
intermediare.
Un tip aparte de familie monoparentală, este cel în care familia rezultă din adopţia de
către un adult a unuia sau mai multor copii. Putem afirma că acest termen acoperă o mare
varietate de situaţi, care se diferenţiază în funcţie de sexul părintelui, situaţia matrimonială
(văduv, divorţat separat celibatar), dar şi de factorii care au generat situaţia monoparentală -
separarea cuplului, decesul unuia dintre soţi. Maternitatea în afara căsătoria, precum şi de
factori subiectivi - situaţia dorita, căutată, deliberat sau voluntar asumată sau impusă, ca
urmare a unei opţiuni libere sau survenite în condei impuse, mai mult sau mai puţin conştient
asumată sau impusă, percepută negativ sau afirmată voluntar. Diferenţele dintre aceste situaţii
sunt notabile.
II.3. Evoluţia percepţiei sociale asupra monoparentalitătii
Societatea tradiţională, prin mecanismele ei dezaproba monoparentalitatea şi încuraja
stigmatizarea celor ce alegeau, voit sau nu acest stil de viaţă.
În societatea modernă, datorită apariţiei şi generalizării familiei nucleare, ruptura de
comunitate a permis schimbarea viziuni şi percepţiei faţă de acest tip de menaj. Familia
clasica nu mai este atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţi optime a copilului, în
anumite condiţii, bineînţeles. Pentru un copil este mai indicată o familie monoparentală decât
una în care există certuri şi probleme. Dacă în trecut familiile cu căsătorii nereuşite trebuiau
să rămână împreună de dragul copiilor. În prezent se apreciază că este mai bine pentru copii
dacă părinţii se despart în loc sân supună unui permanent conflict în familie.
În ceea ce priveşte repercusiunile asupra adulţilor, se consideră că pentru bărbaţi, cele
mai mari sunt costurile psihologice, având în vedere faptul că rolul matern este imposibil de
substituit in timp ce pentru, femei prevalează costurile materiale. Spre deosebire de alte
modele familiale menajele monoparentale se confruntă cu dificultăţi economice şi
socializatoare mai mari.
12
S-au evidenţiat o serie de consecinţe negative şi pentru copii. Astfel, băieţii din
familiile monoparentale prezintă o rată mai mare a comportamentelor deviante. La nivelul
familiei monoparentale, funcţiile nu mai pot fi realizate în mod optim, apărând astfel o serie
de dificultăţi şi deficienţe. Funcţia sexuală şi cea reproductiva sunt minimizate deoarece
separarea soţilor şi dificultatea părintelui rămas cu copii în a-şi găsi un partener care să-i
accepte situaţia împiedică realizarea respectivelor funcţii.
Elementul cel mai vizibil care influenţează viaţa familiilor monoparentale este costul
ridicat al vieţii, implicând eforturi deosebite din partea părintelui rămas cu copii. O situaţie
deosebită la familia monoparentală o prezintă funcţia de socializare. Lipsa unui părinte poate
determina lipsa afectivităţii de care are nevoie copilul, acesta nerealizând actul unei socializări
fireşti şi integrarea în societate. Totuşi in zilele actuale sistemul şcolar înlocuieşte. În mare
măsură, procesul instructiv - educativ al familiei. Mai mult chiar în familiile complete părinţi
nu mai depun de timpul necesar realizării procesului instructiv - educativ, iar o parte dintre ei
nu au conştiinţa necesitaţii acţiunilor educative.
În concluzie, nu se poate afirma cu certitudine că familia monoparentală nu este
indicată pentru evoluţia ulterioară a copilului, din moment ce şi familia clasică se confruntă cu
probleme similare.
Ceea ce se desprinde tot mai clar, dincolo de varietatea şi complexitatea cazurilor de
monoparentalitate. Este că urmând percepţia monoparentalitaţii ca „experienţă traumatizantă”
sau ca o „continuitate logică”, există două modalităţi de a trăi şi de a se raporta la
monoparentalitate: ca marginalitate sau ca model familial alternativ, liber ales, cu specificarea
că a doua variantă începe să se impună tot mai mult în defavoarea celei dintâi.
Este important a sublinia caracterul alternativ al acestui tip de familie, care nu
constituie un tip „deviant” sau „anormal”. Monoparentalitatea devine „normală” în sens
sociologic, în condiţiile în care înregistrează o creştere a frecvenţei şi devine o conduită
comună în societăţile actuale.
CAPITOLUL III
13
DIFICULTATI ALE FAMILIEI MONOPARENTALE
III.1. Mamele adolescente
Problemele întâmpinate de o mamă singură sunt îngreunate şi de un alt fenomen tot
mai des întâlnit în societate, cel al, mamelor copii". Sub vârsta de 15-16 ani, sarcina este mai
dificilă deoarece este complicata şi de imaturitatea psihologică pe care o are gravidă la acea
vârstă. Sănătatea psihică a adolescenţei poate fi prejudiciata de sentimentul de ruşine, de
vinovăţie fata de familia sa, fata de societatea care o culpabilizează pentru viaţa sexuală
nemaritala, care oricum este într-o perioadă dificilă, plină de întrebări şi de căutări fata de ea
însăşi.
Prima dintre modificările cu care se confruntă o mamă singură este schimbarea. Dintr-
un simplu adolescent, copil în unele cazuri, devine peste noapte un părinte. Astfel după ce are
loc această schimbare, putem începe să tratăm individual care sunt cele mai întâlnite probleme
cu care se confruntă o mamă adolescentă:
Consecinţele maternităţii în timpul adolescenţei majoritatea adolescenţilor nu sunt
pregătiţi pentru a deveni părinţi. În ciuda faptului că au capacitatea biologică de a procrea,
dezvoltarea lor emoţională, cognitiva, socială şi fizica desigur nu sunt complete. Deoarece
adolescenta este "o perioadă de criză şi dezechilibru", tinerii nu realizează cine sunt şi ceea ce
pot realiza în viaţă. Asumarea de noi responsabilităţi economice şi sociale precum şi
abandonarea şcolii sunt altele dintre repercusiunile pe care le are o sarcină în viaţa
adolescenta. Adolescenţii care se căsătoresc la această vârstă prezintă o rata mai mare a
divorţialităţii, a suicidului şi o rata tot mai mare a dependenţei fata de serviciile de asigurări
sociale. Sănătatea mamei adolescente este desigur şi ea afectată. Pot apărea stările de anemie,
septicemie, şi alte complicaţii la naştere datorită unei nutriţii slabe şi o îngrijire prenatală
precoce. Mortalitatea la naştere este mai mare printre copiii mamelor adolescente, şi prezintă
o prematuritate la naştere. Copiii adolescentelor prezintă şi alte particularităţi cum ar fi
scorurile semnificativ scăzute la testele de inteligentă; tendinţa mai mare la repetenţie şcolară
şi dificultăţi în procesul de învăţare; la băieţi în special probleme de comportament, cu o
probabilitate mai mare de a deveni părinte în adolescenţă; iar părinţii adolescenţi prezintă un
risc mai mare de a-şi abuza copiii în comparaţie cu părinţii adulţi. (Dumitrescu, A, 1985, p.
170)
Creşterea potenţialităţii abandonării copilului - în ultimii ani la nivelul speculativ,
ideativ şi faptic, este tot mai acreditată ideea ca şansele că mamele să îşi abandoneze copiii
datorită stresului socio-economic în care se afla o mamă singură. Repercursiunile pe care le
14
are abandonul asupra copilului sunt foarte complexe, şi cu o posibilitate redusă de remediere a
stării fizice, psihice şi emoţionale a copilului.
Legalizarea filiaţiei copilului - această sarcină de stabilire a paternităţii copilului pe
plan legal revine tot mamei singure. Acest act este important a fi realizat deoarece el dă o
siguranţă psihică şi emoţională copilului. Dacă tatăl nu doreşte să recunoască copilul de
bunăvoie că el este tatăl copilului, mama poate să-şi exercite dreptul de a-l da pe tatăl
copilului în instanţă ca să recunoască validitatea actului de paternitate precum şi obligaţia
legală din partea tatălui să plătească lunar o pensie alimentară copilului.
Stresul, frustrarea, depresia - mama singură este implicată într-o serie de roluri
domestice, îngrijirea copiilor, timp personal de autoingrijire şi activităţi care revendică
anumită disponibilitate emoţională şi psihică pentru care mama nu mai are resurse. Deci,
mama în loc să aibă sentimentul libertăţii în luarea deciziilor fără interferenţe, părintele singur
poate experimenta tensiune, presiune, confuzie şi frustrare. Părintele frustrat care nu îşi
iubeşte copilul şi îl creşte doar pentru că trebuie şi pentru că are responsabilitatea să o facă,
acest lucru poate crea în viaţa copilului sentimente de confuzie, nelinişte, nesiguranţa,
incertitudine, complexe de inferioritate care pot favoriza apariţia unui potenţial comportament
deviant. (Drutu, 1991, p. 270).
III.2. Dificultăți de ordin social și material
Literatura anglo-saxonă a utilizat termenul one (single) parent-family începând cu
mijlocul anilor 1960. După aproximativ zece ani mai târziu, acest termen avea un
corespondent francez şi anume famile monoparetale. Termenul de familie monoparentală a
ocupat o poziţie tot mai înălţa înaintea celorlalte, impunându-se tot mai repede în faţa altora
cum ar fii: părinţi izolaţi, menaje conduse de femei, menaje monoparentale. (Chipea, F.,
2001, p. 307)
Prin termenul de familie monoparentală se înţelegea acel grup format dintr-un copil
sau copii şi un părinte, grup care era privit ca şi o alternativă la familia clasică.
Monoparentalitatea devenea normală pe măsură ce se înregistra o creştere a frecvenţei şi pe
măsură ce devenea o conduită familiară pentru membrii societăţii. (Stănciulescu, E., 1997,
p.37)
Tot mai frecvente sunt formele familiale monoparentale şi modelele alternative de
viaţă: coabitare, căsătorii de probă, familie monoparentală. Cauzele în apariţia acestui
fenomen sunt multiple, poate cel mai important dintre ele fiind cel al impactului pe care îl are
societatea contemporană asupra familiei.
15
Dificultăţile financiare - sunt printre cel mai greu obstacol pe care îl întâlneşte o mamă
singură şi pe care trebuie să îl depăşească. Caracteristic pentru o mamă singură este faptul că
muncesc mai multe ore pe săptămână ca şi o mamă căsătorită şi, prezintă o proporţie mai
mare în schimbarea locului de muncă şi un gard scăzut de satisfacţie în munca prestată.
Studiile arată că locuinţele mamelor singure sunt mai sărace în comparaţie cu 8,5% dintre
bărbaţi. Acesta este motivul care duce la complexarea femeilor. (Stewart, C., A., Friedman, S.,
Koch, J., 1980, pp. 478-485) (Coleman, J., 1984, pp. 478-485)
Lipsa timpului şi handicapul social în formarea relaţiilor multe dintre mamele singure
se plâng de existenţa unui timp insuficient în exercitarea rolului de părinte, a vieţii personale,
a menajului. Deoarece părintele singur este cu atâtea responsabilităţi, el este adesea încercat
de sentimentul de singurătate, de copleseala şi de povară. Este dificil într-adevăr să fi singurul
părinte deoarece sarcinile trasate pentru doi, cad pe umerii unuia singur. Multe dintre mamele
singure dacă nu beneficiază de un ajutor din partea cuiva vor avea puţin timp pentru prieteni
sau pentru a avea o viaţă socială, stare care conduce la izolarea socială, viaţa ei părând astfel a
fi foarte limitată şi mărginită. (Balswick, J, 1997, p. 265)
Problemele emotionale- copilul devine de cele mai multe ori pentru mama un suport
emoţional. Astfel copilul va fi implicat în nişte structuri interacţionale care vor reclamă un
anumit gard de maturitate în raport cu care copilul nu este pregătit îndeajuns. Părintele trebuie
să îi acorde copilului o comunicare eficientă şi desigur resursele necesare la nivelul
comunicării. Una dintre consecinţele suprasaturaţiei din punct de vedere emoţional al mamei
este că ajunge până la ironizarea verbală a copilului, la bătaia de joc, lucruri care nu apar ca
urmare a faptului că copilul a greşit cu ceva ci doar prin simplul fapt că este acolo lângă ea şi
în momentele de furie el reprezintă pentru ea o sursă de descărcare. Este foarte important ca
părinţii să conştientizeze greşeala pe care o fac şi să le pară rău de acest lucru şi desigur să nu
îl mai repete. (Coleman, J., 1984, p. 468)
Greutăţi în exercitarea rolului de părinte în disciplinarea copilului o mamă singură se
confrunta cu multe paternuri autoritare. Deoarece ea doreşte să nu se simtă lipsa tatălui din
familie, sau mai bine spus a autorităţii pe care acesta o are, mama are tendinţa de a se
comporta mai puţin afectiv şi mult mai sever cu copilul atunci când trebuie să îl sancţioneze.
Lucrul acesta poate avea repercursiuni asupra relaţiei dintre copil şi mama, ceea ce poate duce
la o îndepărtare emoţională a copilului de mama. (Mitrofan I, 1994, p.174)
16
O sarcină neplanificată determina un copil nedorit- copilul simte dacă este dorit sau
nu, iar acest fapt are un rol major în dezvoltarea armonioasă a copilului. Datorită
interconexiunii dintre mamă şi copil pe durata sarcinii, acesta simte dacă mama manifesta
sentimente de respingere fata de el. Aceste sentimente vor fi preluate într-un mod negativ şi
de aceea pot apărea stările de tensiune asupra copilului şi a unor comportamente dificile mai
târziu. Un studiu care a fost realizat în România care face referire la fertilitate şi sănătatea
reproducerii relatează că doar 34% dintre femei au afirmat că cea mai recentă sarcina a lor a
fost planificată, în timp ce 12% au afirmat că sarcina a intervenit într-un moment nepotrivit,
iar 51% precizau ca sarcina a fost nedorită. (Zamfir, E., 1997, p.268)
Cele mai multe familii monoparentale sunt alcătuite din femei cu unul sau mai mulţi
copii aflaţi în întreţinere. Principalele probleme care apar în cazul mamelor singure sunt:
· dificultăţi financiare – copilul devine uneori un suport economic sau sursă de
venit de la serviciile sociale;
· extinderea rolului cu sarcini auxiliare nespecifice rol-sexului – această extindere
de roluri parentale necesită timp şi energie. Ca rezultat, individul este incapabil să obţină
performanţă în îndeplinirea eficientă şi efectivă a anumitor sarcini (suprasolicitarea de rol);
· schimbări în relaţia cu copilul – unele mame divorţate îşi schimbă maniera de
relaţionare cu copilul, ceea ce poate conduce la inversarea rolurile de adult şi copil. În multe
cazuri mama împarte rolul parental cu primul născut şi aşteaptă de la acesta să gândească şi să
acţioneze mai matur decât vârsta să. Treptat şi subtil mama îi atribuie copilului rolul de
partener, de suport emoţional, substitutiv al părintelui absent. Copilul este forţat în cadrul
patern-urilor interacţionale să se maturizeze prematur. Dacă mama atribuie copilului rolul
părintelui absent conflictele părinte-copil ajung până la a imita conflictele maritale ale mamei
cu fostul soţ. Unii cercetători atrag atenţia asupra unor probleme particulare ale relaţiei mamă
– fiică. În mod primar sunt implicate aici sentimente de gelozie şi competiţie, în arii
psihologice cum ar fi întâlnirile şi realizările şcolare, iar copii nu sunt capabili să-şi exprime
sentimentele conflictuale, tensiunile şi resentimentele faţă de plasarea în această poziţie
(Mitrofan, Ciupercă, 1997).
Lipsa partenerului de sex opus- din moment ce partenerul conjugal lipseşte, sarcinile
familiale şi extrafamiliale sporesc foarte mult, consecinţa fiind restrângerea timpului
disponibil pe care să îl aloce relaţionării cu copilul. În cadrul unei familii, mama are o
influenţa mai mult din punct de vedere afectiv în comparaţie cu tatăl care acţionează mai mult
17
asupra identităţii şi a autorităţii copilului, relaţiile acţionând asupra conştiinţei de sine a
copilului. (Schiopu, 1997, p. 268).
Stigma socială chiar dacă pentru venirea pe lume a copilului sunt responsabili ambii
parteneri, femeile în general sunt mai stigmatizate social şi sunt percepute ca fiind mai
responsabile pentru situaţia respectivă în comparaţie cu bărbaţii. Fetele sunt etichetate mult
mai negativ în comparaţie cu băieţii dacă legătura dintre ei nu se finalizează într-o căsătorie.
(Bourhis, 1997, pp. 126-130).
Mamele singure se confrunta de obicei cu situaţii financiare mai dificile. Se constată o
extindere a sarcinilor auxiliare care sunt nespecifice rolului sexului, ceea ce va duce la o
neîndeplinire corespunzătoare a a sarcinilor solicitate de rolul de mama.În multe dintre
cazurile când vorbim despre mame care sunt singure ca urmare a unui divorţ, ele împart
rolurile parentale cu primul născut din familie.
Între familia tradiţională şi cea monoparentală se înregistrează deosebiri fundamentale.
Spre deosebire de familia tradiţională, care îndeplinea funcţii cu un impact pozitiv asupra
societăţii, familia monoparentală, deşi oferă protecţie şi îngrijire membrilor, precum şi un
climat de strânsă afectivitate, este deficitară în ceea ce priveşte mediul securizant şi modul în
care conferă statusul.
Datorită faptului că familia monoparentală este ignorată în ceea ce priveşte politicile
sociale, apar o serie de efecte: majoritatea copiilor instituţionalizaţi provin din familii
monoparentale, dificultăţi de adaptare ale copiilor etc..
În ziua de azi divorţează mai mulţi oameni decât în trecut. Dacă în urmă se considera
că soţii, chiar dacă nu se înţeleg trebuie să rămână împreună de dragul copiilor, în prezent,
percepţia globală a societăţii asupra divorţului s-a schimbat în mod radical. Divorţul nu mai
este privit negativ, ci ca o soluţie la o situaţie critică. La Recensământul din martie 2002
numărul femeilor divorţate cu copii era de 392 668. S-a observat faptul că cu cât numărul
copiilor este mai mic cu atât divorţurile sunt mai frecvente. Separarea afectează existenţa
partenerilor prin resursele economice, statutul rezidenţial, proiectele sau stilul de viaţă,
determinând schimbări importante pe plan spiritual şi afectiv. Motivele divorţului pot fi foarte
diferite în funcţie de vârsta partenerilor, de statusul economic şi socio-profesional, de
resursele lor spirituale etc.. De cele mai multe ori motivele se bazează pe existenţa unor
resentimente, pe conştientizarea faptului că relaţiile maritale au devenit stresante, intolerabile
şi singura modalitate de a le pune capăt este divorţul. În general femeile sunt părinţi singuri şi
asigură custodia copiilor. Există totuşi şi câteva situaţii în care femeile divorţate încredinţează
custodia copiilor.
18
III.3. Nevoile copilului
În primii ani de viață ai copilului răspunsul adecvat al trebuințelor sale este media de
relaţia cu unul sau mai mulți adulți. Pentru psihologi precum John Bowlby, împlinirea
trebuințelor copilului este dependentă de relaționarea optimă cu un adult: mama, eventual tatăl
sau – în situații speciale precum boala, absența dispariția părinților – un înlocuitor. (Șoitu,
2006, p. 208.)
Cea mai cunoscută clasificare a nevoilor umane este cea făcută de Maslow și anume,
potrivit unei ordini de priorități sau urgențe avem următoarea clasificare: nevoi fiziologice,
nevoia de siguranță și securitate, nevoia de apartenenţă și dragoste, nevoia de respect și stimă
de sine și nevoia de autodezvoltare.
În lucrările mai multor autori apar menționate o serie de trebuințe de relaţionare a
copilului precum:
Nevoia de dragoste şi securitate
Nevoia de dragoste este împlinită de relaţii calde și afectuoase ce se formează imediat
după naștere. Prin aceste relații – inițial cu mama și treptat cu un cerc tot mai mare de
persoane, copilul își conturează identitatea și devine conștient de sine. Prin dragostea
părinților copilul este acceptat și valorizat necondiționat, indiferent de sex, aparențe, abilități
sau personalitate. Această dragoste este dăruită fără solicitarea unei compensații, unei
reciprocități. (Șoitu, 2006, p. 208.)
Această nevoie este permanentă în perioada copilăriei, fiind cea mai importantă la
vârsta mică, când copilul îşi construieşte ataşamentul faţă de mama, de tata şi de cei apropiaţi
lui.
Pentru dezvoltarea unei personalităţi sănătoase a copilului este necesar ca, această
primă nevoie să fie satisfăcută (Neamţu, 2003, p. 76.) Foarte importantă pentru dezvoltarea
mintală a copilului este nevoia de legătura intimă de dragoste, afecţiune cu mama sau cu o
mamă substitut, în care copilul să aibă încredere (Bonchis, 2006, p. 34.) Dragostea cu care
copilul este înconjurat de către părinţi, său persoana în care el are încredere îşi va pune
amprenta asupra dezvoltării sale ulterioare. Ataşamentul îi da copilului sentimental de
siguranţa cu ai lui, de securitate, sentiment care are efecte pozitive asupra dezvoltării
ulterioare a copilului.
Nevoia de securitate se împlinește prin stabilirea relațiilor familial, prin atitudini și
comportamente constant și predictibile din partea părinţilor. Securitatea este oferită de un
19
spațiu și figură familial precum și o rutină binecunoscută. Imediat după naștere, ceea ce este
nou, necunoscut, neașteptat poate fi considerat ca înspăimântător sau periculos. (Șoitu, 2006,
p. 209.)
Lipsa acestora pentru început din partea mamei, apoi și cea de la alte persoane care
conturează emoțional copilul, crează o stare de anxietate.
Nevoia de experienţe noi, de stimulare
Își găsește răspunsul în capacitatea de a explora, de a descoperi. Odată apărut interesul
pentru ceea ce este nou, el devine sursa de motivare a altor al altor explorări și – astfel – a
învățării. Jocul și limbajul principalele modalități prin care copilul să-și satisfacă această
nevoie. Folosindu-le copilul descoperă lumea și învață să se adapteze la ea. Demersul este
aplicabil atât pentru lumea obiectivă (exterioară) cât și pentru lumea subiectivă, pentru auto-
descoperirea interioară. (Șoitu, 2006, p. 209.)
Cele mai importante activităţi ale copilului care pot să-i satisfacă acestuia nevoile, sunt
jocul şi limbajul. Cu ajutorul lor, copilul descoperă lumea şi învăţa cum să se adapteze la ea.
Experienţele sunt condiţia dezvoltării mentale, cognitive a copilului. Din aceste experienţe,
copilul îşi dezvoltă lumea lui internă, ce reprezintă de fapt o reflectare al lumii externe la care
se adaugă sentimentul trăit de copil în momentul descoperirii (Neamţu, 2003, p. 63.)
Fiecare dintre noi purtăm această lume internă, care este cu atât mai bogată cu cât în
perioada copilăriei şi chiar şi mai târziu am avut parte de experienţe noi, bazate pe sentimente
de bucurie, acceptare, încurajare. În încercarea copilului de a descoperi lumea, adultul care-l
asista trebuie să manifeste interes, entuziasm şi receptivitate, foarte importante pentru
autodescoperirea interioară.
Nevoia copilului de a fi apreciat şi de a-i fi recunoscute capacităţile
Trecerea de la copilul neajutorat la adultul auto-determinant se realizează și prin
cunoaşterea bucuriei și apoi trăirea nevoi de succes. Se realizează un proces de auto-modelare
pornind de la exemplele pe care copilul le identifică/alege din rândul persoanelor importante
pentru el. Educatorii (profesorii) joacă un rol destul de deosebit de important. Câștigarea și
recunoașterea treptată de către ceilalți a independenței sale. Școala are și de această dată un
rol important. (Șoitu, 2006, p 209.)
În activitatea pe care o desfăşoară un copil, acesta are nevoie să fie încurajat şi
răsplătit de către adult. Acest lucru este necesar şi pentru a putea depăşi dificultăţile şi
conflictele care pot apărea în perioada dezvoltării. În acest sens, adultul trebuie să cunoască
capacităţile copilului. Aşteptările pe care adultul le are faţă de copil, trebuie să conducă
20
copilul la sentimentul de bucurie şi trăire a succesului în urma efortului realizat de către
acesta.
Meritele copilului trebuiesc recunoscute de către adult, acest lucru realizându-se prin
acordarea unei recompense ce este foarte importantă pentru stima de sine a copilului. Prin
satisfacerea acestei nevoi a copilului, respectul adultului fata de copil este solicitat într-o
măsură mai mare decât în cazul celorlalte nevoi. Copilul identifica, alege exemple din rândul
persoanelor importante pentru el, în acest fel realizându-se procesul de auto-modelare.
Nevoia de responsabilităţi.
Prin satisfacerea acestei nevoi se dezvolta la copil autonomia. Copilul are nevoie de
câştigarea şi recunoaşterea treptată de către ceilalţi a independenţei sale. Pe măsură ce copilul
creşte, responsabilităţile cresc. Prin asumarea responsabilităţilor copilul învăţa şi regulile.
Familia, dar şi şcoala au un rol foarte important în dezvoltarea copilului, mai precis în
autonomia acestuia. (Șoitu, 2006, p, 210.)
Nevoi de bază, fiziologice ale copilului.
Aceste nevoi sunt garanţia supravieţuirii şi a dezvoltării copilului. Adulţii nu trebuie să
facă greşeli în satisfacerea nevoilor copilului, deoarece aceste greşeli pot influenţa dezvoltarea
armonioasă a acestuia. Durerile, traumele, trăite în copilărie sunt mai apoi, la originea unor
comportamente, manifestări anti-sociale. Greşeli ale părinţilor că, agresiunea asupra copilului,
dar şi supraprotejarea, conduc la neglijarea nevoilor emoţionale, sociale, intelectuale ale
acestuia.
Dacă o nevoie a copilului este împlinită, atunci se produc efecte pozitive. În caz
contrar apare frustrarea şi o stare emoţională negative.
III.4. Creșterea și educarea copilul fără un părinte
Ioan Mihăilescu consideră că „familia este una dintre principalele instituţii
socializatoare ale societăţii. În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale
şi devine apt să relaţioneze cu ceilalţi membri ai societăţii”
Socializarea copiilor s-a făcut secole de-a rândul prin intermediul unor procese de
învăţare ca: imitaţia diferenţială, întărirea diferenţială, procese ce plecau de la premisa că un
copil devine matur numai când poate imita modelul de rol pe care părintele de acelaşi sex îl
oferea.
Funcţia de socializare are câteva subfuncţii:
21
Integral-formativă ce se referă la mulţimea de întrebări formulate de copii datorită
curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere. În cadrul familiei, copiii se informează despre modul
de utilizare a unor obiecte prin intermediul cărora îşi formează şi îşi dezvoltă o serie de
deprinderi, priceperi şi aptitudini. Influenţele exercitate de părinţi determină în mare măsură
modalităţile de comunicare şi posibilităţile intelectuale şi afective ale copilului.
Psiho-morală, subfuncţie influenţată de modelele de conduită ale părinţilor (preluate
cu ajutorul învăţării şi al imitaţiei de către copii) şi de climatul educativ în cadrul căruia sunt
exercitate influenţele educaţionale;
Social-integrative. Modelele educaţionale parentale pot influenţa felul în care individul
se raportează la normele şi valorile sociale, felul în care acesta se implică în viaţa şi în
activitatea grupului;
Cultural-formativă implică formarea şi cultivarea dorinţei cultural-spirituale, a
atitudinilor şi sentimentelor estetice, a spiritului critic faţă de unele produse artistice etc..
Nici familia tradiţională şi nici cea modernă nu asigură copiilor o socializare
echilibrată acest lucru fiind posibil numai în cazul în care un părinte compensează cu
tradiţionalismul său modernitatea celuilalt, însă în cazul unei familii monoparentale acest
lucru nu este posibil.
Imitaţia diferenţială pleacă de la premisa că, la copii, există tendinţa de a imita
modelele de acelaşi sex într-o măsura mai mare decât pe cele de sex opus pentru că tentaţia de
a imita pe cineva care este similar cu ei este mai puternică.
Există câteva trăsături sociale care sunt considerate dezirabile pentru bărbaţi şi pentru
femei. Psihologul american Sandra M. Bem (1974) a elaborat scara de măsurare a rolurilor de
sex (Bem Sex- Role Inventory):
Tabelul III.1. Scara de masurare a rolurilor de sex dupa S.L. Bem
TRĂSĂTURI SOCIALE
DEZIRABILE PENTRU
BĂRBAŢI
TRĂSĂTURI SOCIALE
DEZIRABILE PENTRU
FEMEI
TRĂSĂTURI
NEUTRE
22
Acţionează ca un lider Afectuoasă Adaptabil
Agresiv Prietenoasă Vanitos
Ambiţios Copilăroasă Credincios
Analitic Miloasă Artificial
Impunător Nu foloseşte un limbaj aspru Binevoitor
Atletic Dornică de a alina
sentimente rănite
Fericit
Competitiv Efeminată Serviabil
Îşi apără convingerile proprii Capabilă de mângâiere Ineficient
Dominant Amabilă Gelos
Puternic Încrezătoare Atrăgător
Are capacităţi de conducere Iubeşte copiii Schimbător
Independent Credincioasă Demn de încredere
Ia uşor decizii Timidă Sincer
Viril Vorbire lipsită de duritate Grav
Se bizuie pe propriile forţe Compătimitoare Caracterizat de tact
Are încredere în sine Delicată Afectat
Personalitate puternică Înţelegătoare Franc
Capabil să se împotrivească Cordială Nepredictibil
Capabil să rişte Maleabilă Nemetodic
Ioan Mihăilescu consideră că socializarea familială are mai multe componente:
normativă (prin care se transmit copilului principalele norme şi reguli sociale); cognitivă (prin
care copilul dobândeşte deprinderi şi cunoştinţe necesare acţiunii ca adult); creativă (prin care
se formează capacităţile de gândire creatoare şi de a da răspunsuri adecvate în situaţii noi);
psihologică (prin care se dezvoltă afectivitatea relaţionării cu părinţii, cu viitorul partener, cu
proprii copii şi cu alte persoane)
23
Şcoala, alături de familie, este o altă instituţie de bază care are un rol fundamental în
procesul de socializare. Scopul acestei instituţii este de a da individului informaţii, deprinderi
şi valori considerate ca fiind importante de către societate. Spre deosebire de familie, şcoala
asigură copilului un cadru social diferit de cel din familie pentru că în şcoală copiii se
obişnuiesc cu sistemele formale de evaluări, cu interacţiunile interpersonale.
Grupurile de vârstă îşi aduc şi ele contribuţia la procesul de socializare. Ele cuprind
persoanele cu acelaşi statut, cu care se leagă relaţii de egalitate şi care asigură modele noi,
norme şi valori.
Socializarea poate fi influenţată şi de mass-media, în special de televiziune, prin
intermediul căreia copilul îşi lărgeşte orizontul de cunoştinţe. În afară de factorii menţionaţi,
socializarea se mai realizează şi prin instituţii religioase, vecini, organizaţii de recreere,
comunităţi etc. Pentru că ele contribuie la formarea unei concepţii despre lume.
Pe parcursul vieţii se produc unele schimbări în conţinutul socializării pentru că ceea
ce învăţăm în copilărie diferă de ceea ce învăţăm după copilărie. Dacă în timpul copilăriei
învăţăm norme generale şi valori după, accentul cade pe comportamentul clar şi observabil.
III.5. Funcţionalitatea familiei monoparentale
În comparaţie cu familia tradiţională, care îndeplinea mai multe funcţii cu impact
pozitiv asupra societăţii, familia monoparentală este considerată, un efect al funcţiei
reproductive”, regăsindu-se în ceea ce priveşte socializarea copiilor, îngrijirii şi protecţiei
membrilor săi, al climatului afectiv, dar fiind deficitară sub aspectul realizării mediului
securizat şi în modul de conferire a statusului; de asemenea, reglementarea comportamentelor
sexuale în afara familiei.
Dacă, sub aspectul îndeplinirii funcţiilor specifice, familia monoparentală îmbină
normalitatea cu carenţele, sub aspectul structural, la o primă evaluare, este calificată drept o
„structură familială atipică". Aceasta prezintă o structură aparte, rezultată dintr-o asimetrie
între membrii ei, în sensul în care apare inevitabil o „proeminenţă ierarhică, determinată de
statutul de susţinător şi ocrotitor al părintelui şi acela de dependent şi, în mare măsură, de
neajutorat, al copilului".
Din punct de vedere calitativ, privind modul de distribuire a rolurilor şi al exercitării
autorităţii, familia monoparentală poate gravita în jurul autorităţii incontestabile a adulterului
sau poate îmbrăca forme democratice, egalitare, cu o anumită autoritate decizională conferită
copilului său copiilor.
24
După numărul generaţiilor, familia monoparentală presupune cel puţin două generaţii
(părinte şi copil sau copii); în cazul în care vorbim de mai multe generaţii, includem şi
bunicii. Rolurile membrilor familiei şi, de aici, realizarea funcţiilor acesteia, sunt condiţionate
inevitabil de structura grupului. Astfel, faţă de modelul tradiţional (familia este privită ca o
asociere naturală, cu caracter privat, alcătuită din bărbat femeie şi copiii lor naturali), familia
monoparentală apare ca o excepţie, o situaţie la limită (prin care unul dintre soţi a murit, este
plecat pentru perioade mai lungi de timp sau, foarte rar, este separat sau divorţat), în care
femeile şi copiii (trebuie specificat că taţii conducători de menaje monoparentale sunt cazuri
rare) riscă să rămână fără suport financiar şi să fie constrânse la a cere sprijin familiei de
origine.
Modelul contractualist, care limitează libertatea indivizilor doar prin obligaţiile
asumate, în care soţii pot decide modul de administrare a relaţiilor personale şi financiare în
timpul căsătoriei şi în eventualitatea unui divorţ plasează familia monoparentală la o altă
extremă: aceea a independenţei, în care părintele singur şi-a propus în mod deliberat să fie
părinte şi se simte compatibil cu situaţia creată. Aceasta nu înseamnă că nu se resimt
dificultăţile inerente situaţiei, ci doar că le poate aborda pozitiv.
În modelul comunitar, care articulează valorile comune, arătând că nici o persoană nu
devine autonomă fără a parcurge mai întâi o perioadă îndelungată de dependenţă, familia
monoparentală va primi un sprijin puternic din partea familiei extinse, a comunităţii,
formându-se, probabil, „un tip de solidaritate analogă oricărei stări de criză resimţită de
vreunul din membrii comunităţii”.
Abordarea bazată pe drepturi, ce articulează relaţiile dintre oameni - fiecare libertate
de acţiune a unui individ impune o constrângere, aceea de a fi respectată de către ceilalţi -
determină, în legătură cu problematica familiei monoparentale, o serie de întrebări, cum ar fi:
discriminarea între familii bi- şi monoparentale, între drepturile părinţilor căsătoriţi şi
necăsătoriţi asupra copiilor, etc. Individul este o entitate distinct individuală, dar şi o
perspectivă puternic implicată în relaţii de dependenţă, îngrijire şi responsabilitate; vieţile
oamenilor sunt acordate modelelor culturale; între viaţa de familie şi ordinea politică şi
economică se stabilesc relaţii - acestea sunt, într-o prezentare sumară, puncte de reper ale
modelului bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale, care tratează familia monoparentală
ca una responsabilă, ce nu reprezintă o ameninţare pentru tradiţionalişti. Moralitatea şi un
mediu optim pentru dezvoltarea, conform cu aşteptările sociale, a copiilor pot constitui
garanţii ale legăturilor între familie şi comunitate.
Abandonând raportarea exclusiv teoretică, putem afirma că, „deşi nu cuprinde unul
dintre părinţi, familia monoparentală nu este exclusă de la a fi numită familie”.
25
„Faptul că grupul părinte - copil (copii)” se consideră pe sine însuşi o familie, are o
identitate comună, include modele clare de schimb şi reciprocitate, îşi dezvoltă reguli de
rezolvare a conflictelor, satisface nevoile membrilor de afiliere şi suport emoţional, toate
acestea devin criterii de bază pentru a decide dacă o familie există sau nu, din punct de vedere
sociologic. Familiile monoparentale acoperă o varietate de situaţii, putând fi la fel de
complexe şi diverse ca şi cele cu ambii părinţi.
III.5.1. Relaţia parentală în familia monoparentală
A trăi într-o familie în care unul din părinţi lipseşte presupune a te confrunta cu
probleme majore, care ţin atât de interacţiunea familiei cu mediul exterior (rude, prieteni,
vecini, colegi de serviciu, instituţiile statului), cât şi de relaţiile intrafamiliale.
Odată cu creşterea responsabilităţilor părintelui singur se observă o slabă implicare a
statului pentru a prelua din surplusul de solicitări. Relaţiile părintelui singur cu rudele şi
prietenii sunt foarte importante. În analiza asupra familiilor monoparentale, M. Preda
sintetizează problemele unui părinte singur, precum şi efectele vieţuirii într-o familie
monoparentală asupra membrilor acesteia.
Indiferent de motivul care determină monoparentalitatea, relaţiile cu rudele şi prietenii
sunt foarte importante pentru adult, el având nevoie de sprijin exterior pentru a-şi rezolva
singur problemele, care, de obicei, sunt rezolvate de două persoane.
Sporirea legăturilor dintre părintele singur şi rudele sale de sânge a fost evidenţiată în
literatura de specialitate de către D. Anspach, P. A. Gongla şi C. Stack, însă au existat şi
cercetări, precum cea a lui R. S. Weiss, care au evidenţiat că părinţii soţului rămas singur (în
special în cazul mamelor singure) îşi critică adesea copilul pentru situaţia în care se află şi nu
se arată înţelegători, uneori refuzând chiar să-i acorde sprijinul lor moral sau material. În
societăţile unde mentalitatea tradiţională este încă prezentă (în special la persoanele
vârstnice), deseori rudele îi cer soţiei să se “supună” şi să accepte abuzurile soţului, mai
degrabă decât să divorţeze.
Referitor la părinţii care nu au fost niciodată căsătoriţi (în majoritate femei), este de
presupus că părinţii şi celelalte rude nu vor privi favorabil situaţia acesteia, care încalcă
flagrant normele sociale general acceptate. Însă, în cazul copilului (copiilor) crescuţi de
părintele singur, blamarea rareori se extinde, astfel că, după o perioadă de “acceptare” rudele
vor oferi ajutor, în general, în numele copiilor.
Relaţiile de prietenie, foarte importante pentru oricine, pot fi afectate de
monoparentalitate. Prietenii pot să nu înţeleagă schimbările care au loc în viaţa persoanelor
26
amintite, să nu le aprobe şi să diminueze sau să întrerupă relaţiile cu acestea. Pe acest fond, se
manifestă două tendinţe: nevoia de suport şi sprijin a părintelui singur creşte substanţial, în
timp ce resursele sale pentru reciprocitate se micşorează. Este posibil ca prin strângerea
cercului de prieteni să apară un anumit grad de “izolare socială" a acestuia.
Relaţiile intrafamiliale se schimbă substanţial, în condiţiile monoparentalităţii, fie că
aceasta survine în urma divorţului, separării sau decesului unui părinte. Odată cu creşterea
responsabilităţilor, se manifestă şi nevoia de a comunica mai intens cu proprii copii. Singurul
adult din familie va trebui să se “împartă" între rolul de tată şi cel de mamă, va trebui să
răspundă şi nevoii de afectivitate, dar să şi disciplineze copiii. Dacă va fi cazul, insuficienţa
resurselor pentru că proprii copii să-şi realizeze aspiraţiile va pricinui mai multă durere unui
părinte singur, pentru că toată responsabilitatea se va răsfrânge asupra sa.
Situaţia economică a familiei monoparentale va impune măsuri deosebite (program de
lucru prelungit), precum şi îndatoriri care, la un moment dat ar putea părea că nu mai iau
sfârşit. În aceste condiţii, ajutat sau nu din exterior, părintele fie va transfera o parte din
responsabilităţi asupra copilului (celui mai mare, în cazul în care există mai mulţi copii), fie
va reduce sau va renunţa pur şi simplu la o parte dintre cele pe care nu le va considera
indispensabile pentru familie.
Implicarea emoţională a părintelui singur în relaţia cu copilul său va fi mai puternică;
el îi va cere şi îi va oferi acestuia afectivitatea de care are nevoie şi pe care nu o va putea găsi
la altcineva. În acelaşi timp, el va fi suprasolicitat de nevoia de suport afectiv a copiilor.
Numărul şi intensitatea nevoilor emoţional afective ale copiilor vor depăşi adesea resursele
disponibile ale părintelui, fie şi numai pe cele de prezenţă fizică.
Dacă în linii mari, efectele vieţuirii într-o familie monoparentală asupra adulţilor, au
fost amintite, copiii suportă efecte în bună măsură diferite de cele amintite anterior, chiar dacă
sunt interconectate.
Astfel, copiii îşi menţin relaţia atât cu părintele divorţat sau separat, dar şi cu rudele
acestuia. Chiar dacă relaţia conjugală nu (mai) există, relaţia parentală poate exista. Mai mult
chiar în cazul mamelor necăsătorite cu copii, bunicii şi celelalte rude trec peste sentimentele
negative, şi oferă ajutor în numele copiilor. În cele mai multe cazuri, copiii se consideră ai
ambilor părinţi şi chiar dacă rolul părintelui care îi creşte capătă mai mare importanţă, rolul
celuilalt părinte nu se diminuează, din punct de vedere psihologic, pentru copil.
Tatăl sau mama absent (ă) din punct de vedere interacţional, este prezent (ă)
psihologic. În plus, prin intermediul telefonului sau al timpului petrecut în week-enduri ori în
vacanţe, comunicarea se menţine. Aceasta este o situaţie fericită pentru ambele părţi, fiindcă,
la noi în ţară, fie justiţia nu găseşte o cale de a permite ambilor părinţi să petreacă suficient
27
timp cu copilul, fie părintele care a “obţinut" tutela preferă să nu mai interacţioneze cu celălalt
părinte, izolând copilul de acesta. Dincolo de acestea, ceea ce are o rezonanţă mai puternică
pentru copil este atmosfera din familia, climatul şi mediul familial. Importantă nu este
structura familiei, ci climatul este unul din factorii importanţi pentru dezvoltarea psihică şi
socializarea copilului. Părintele singur trebuie să se străduiască să menţină o atmosferă
optimistă, sănătoasă, în ciuda frustrării şi a problemelor.
Poate părea surprinzător, dar specialiştii afirmă că reducerea mărimii familiei
“transformă nu numai proporţiile comunicării, ci şi gradul satisfacţiei produse de comunicare”
(P.A. Gongla, E.H. Thompson).
Interacţiunea dintre copil şi părinte se intensifică, gradul de afecţiune creşte, iar
ostilitatea scade. Inegalitatea de status dintre părinte şi copil se diminuează, autoaprecierea
copilului creşte, iar sistemul relaţiilor de familie se deplasează spre un nou echilibru, care
poate fi mult mai favorabil evoluţiei psiho-sociale a copilului.
O altă direcţie de cercetare menţionează impactul pe care îl are sentimentul pierderii
unuia dintre părinţi asupra copilului. Climatul în care are loc separarea îşi pune amprenta
asupra apariţiei la copii a sentimentelor negative de teamă şi vinovăţie, precum şi a
comportamentelor negative de iritabilitate şi agresivitate.
Deşi situaţia economică a familiei monoparentale îl influenţează, întâi de toate, pe
părinte, copilul ia contact cu efectele acesteia, spunem, ulterior. Multe familii îşi dezvoltă, ca
urmare a noii situaţii, anumite strategii de adaptare, una din acestea fiind de a schimba
locuinţa cu una mai mică, într-un cartier mai ieftin, în vederea diminuării cheltuielilor şi a
câştigării unei sume de bani. Ceea ce nu iau în considerare părinţii în această situaţie este că
aceste cartiere sunt deseori “pungi de delincventa”, că şcolile concentrează într-o mai mare
măsură copiii aparţinând unor familii din spaţiul, numit de occidentali “underclass”. W. J.
Wilson foloseşte termenul de uefect de concentrare", pentru a sublinia legătura dintre mediul
de locuire şi apartenenţa unei familii la subclasa celor mai săraci. O familie care trăieşte “într-
un astfel de cartier este influenţată de comportamentul, convingerile şi percepţia socială a
altor familii dezavantajate, disproporţionat concentrate în acel cartier” (W. J. Wilson).
Părinţii şi copiii, împovăraţi de greutăţi, responsabilităţi şi deseori de sărăcie, obligaţi
să-şi împartă sarcini mai numeroase, lipsiţi de intimitate, blamaţi de o societate ghidată de
norme sociale în care ei nu se mai încadrează perfect, tind să se lase “învinşi” de toate,
“înfrângerea” lor având mai multe aspecte negative decât s-ar fi gândit.
III.5.2. Modelul parental și dezvoltarea copiilor
28
Modelul parental reprezintă un ansamblu de cerințe și prescripții asociate rol-statusului
de părinte impus de către societate la un moment dat ca exemplu, că ideal. În mod general
vizează tipul concret de relaționare a a părinților cu copiii într-o familie. Părinții acționează
asupra copiilor în dublu sens, ca părinte și ca soț, oferindu-le un model de conduită conjugală
și un model parental. În funcţie de calitatea lui, modelul parental influențează în mare măsură
procesul de formare a personalității copiilor și, totodată, modul de adaptare în perspectiva
propriului rol conjugal și parental. Viața conjugală caracterizată prin accentuată agresivitate și
conflictualitate poate conduce la conturarea unor atitudini averse față de partenerul de sex
opus și față de familie. (Mitrofan Iolanda și Mitrofan N.1991, pp.224-226)
Se poate spune că orice societate sau familie modelează copilul după chipul și
asemănarea sa. Un rol important îl are identificarea cu modelele umane cele mai apropiate,
modelele parentale, în special la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. Condiția de
identificare parcurge patru căi: prima se realizează pe seama perceperii unor similitudini de
înfățișare cu modelele parentale (părul, ochii), a doua pe seama perceperii unor similitudini de
caracteristici psihice, a treia prin adoptarea de conduite și gesturi ale modelelor, iar ultimă
prin însușirea de conduite, gesturi și atribute pe care le identifică urmând modelul. Ori de câte
ori copilul percepe sau conștientizează similitudini cu modelul, identificarea se intensifică
(Schiopu, 1981, pp.124-126)
Un alt rol important în modelarea armonioasă a personalității copilului îl are climatul
familial în care acesta trăiește. O atmosferă familială veșnic frământată de tensiuni, deformată
de lipsa de afecțiune a membrilor, viciată de defectele caracteriale ale părinților, plină de
certuri și acte violente constituie un mediu traumatizant pentru copil. El va privi societatea,
oamenii cu teamă și suspiciune. Sunt primele forme de neadaptare pe care le manifestă copilul
crescut într-un astfel de climat. O familie conflictualizară în care agresivitatea cunoaște o cotă
ridicată de manifestare, devine un focar de producere și răspândire socială a agresivității.
Brutalitatea fizică este generatoare de agresivitate la copil deoarece prin durerea organică
pune în mișcare o reacție de de apărare. Această apărare poate fi tot de natură fizică-
contralovitura.Cu alte cuvinte, agresiunea părintelui constituie o provocare a agresiunii latente
la copil. (Păunescu, c.1994, pp.92-95)
Pe de altă parte, brutalitatea verbală sau fizică prin umilirea și frustrarea afectivă-
respingerea copilului produce un efect dezastruos în formarea personalității: sentimentul de
devalorizare al eului copilului și cel de inferioritate. Acești copii de cele mai multe ori caută o
compensare în acte de violență. (Păunescu C.1994, pp.92-95)
Cercetările realizate arată că în prima perioadă a vieții pentru a-și satisface nevoile
elementare copilul depinde în întregime de părinți cu care are și primele relații sociale. Privat
29
de aceste relații, el nu-și formează nici o deprindere, nu învață să vorbească, nivelul său
mental rămâne extrem de redus. Relațiile copilului cu mama au o mare importanță. Lipsit de
îngrijirea ei, chiar dacă continuă să fie normal alimentat, copilul pierde din greutate, stagnează
în creștere. Relațiile mamă-copil sunt decisive și de neînlocuit în dezvoltarea normală a
omului. Dragostea maternă este prima formă de afectivitate pe care o percepe copilul, de ea
depinde întreaga influență nedefinită, subtilă pe care mama o are asupra copilului și prin care
ea îl modelează, îl educă. Mama este în prima copilărie obiectivul dragostei pasionate a
copilului. El tinde să se identifice cu ea, de aceea rolul mamei este dificil și de mare
răspundere ea trebuind să se ridice la înălțimea modelului educativ. (Bulai, 2006 pp.18-19).
Cercetările au dovedit de asemenea și rolul important pe care îl are tatăl în echilibrul și
securitatea familiei. Copilul are nevoie să simtă că este obiectul dragostei și al mândriei
ambilor părinți, că trăiește într-un climat familial sănătos, favorabil dezvoltării fizice,
intelectuale și afective (Campbell, R., 2001, pp.49-62). Acest lucru însă nu este posibil în
cadrul unei familii monoparentale datorită absenței unuia dintre părinți care poate afecta într-
un fel sau altul creșterea și dezvoltarea copilului.
CAPITOLUL IV
METODOLOGIA CERCETARII
1.Tema
Am ales sa cercetez aceasta tema întrucât are o importanta socială clară, categorică ,
dat fiind faptul că numărul familiilor monoparentale este în continuă creştere. Familiile cu un
singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura noastră. Poate pentru ca familia formată din
30
doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă idealul cultural. Pana acum, societatea
tradiţionala nu a pregătit nici femeile, nici bărbaţii pentru a fi părinţi unici. Mamele şi taţii
singuri trebuie sa stabilească reţele de sprijin puternice, prietenii şi noi relaţii sociale şi e
nevoie sa lupte pentru îmbunătăţirea imaginii de sine. Mulţi asemenea părinţi învaţă sa
trăiască din venituri scăzute, găsesc modalităţi acceptabile de colaborare cu părintele celalalt
şi îşi redefînesc relaţia cu copiii.
Întrucât tema mea prezintă o mare complexitate m-am gândit sa utilizez studiul de
caz, interviul şi observaţia.
2.Obiectivele cercetării:
· Identificarea caracteristicilor familiilor monoparentale
· Consecinţe asupra copiilor şi părinţilor singuri
· Evidenţierea dificultăţilor cu care se confruntă familiile monoparentale
3. Documetare:
· Bibliografica
· De teren :Discuţii cu persoane care provin din familii monoparentale: părinţi
unici şi copiii acestora
4. Ipotezele cercetării :
Au fost formulate ipoteze privind consecinţele familiei monoparentale asupra
membrilor acesteia şi pe baza lor a fost elaborat un ghid de interviu.
· Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci el preia atribuţiile
părintelui absent.
· Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci posibilitatea de a
înregistra performanţe şcolare scăzute este mai mare.
· Dacă familia este monoparentală atunci relaţia părinte singur – copil este influenţată
negativ
· Dacă un copil face parte dintr-o familie monoparentală atunci probabilitatea de a
repeta eşecul părinţilor este mare.
· Dacă familia este monoparentală atunci consecinţele asupra evoluţiei şi
comportamentului viitor al copiilor vor fi grave
31
· Cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie copilului,
cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor noului sau
statut.
· Cu cat gradul de comunicare din cadrul familiei monoparentale este mai scăzut cu
atât tendinţa spre delicvenţa juvenilă este mai mare.
5.Operaţionalizarea conceptelor:
Familie monoparentală: grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între
unul dintre părinţi (părintele singur) şi copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări
afective, aspiraţii şi valori comune
Indicatori:
· Numărul de membrii
· Statutul socio – economic al familiei
· Ocupaţia părintelui unic
· Profesia părintelui unic
· Menţinerea legaturilor cu părintele care a părăsit familia
Comunicare: Proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o
maniera codificata cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării
Indicatori:
· Tipul relaţiei dintre copil şi părintele unic
· Timpul petrecut împreună de către copil şi părintele unic
· Implicarea părintelui unic în viata sociala a copilului
Delicvenţa juvenilă: delicte săvârşite la un moment dat într-un anumit mediu de către
minori
Indicatori:
· Predispoziţia minorului de a comite acte infracţionale după separarea
părinţilor pentru a atrage atenţia acestora
· Debutul infracţional al copilului
· Infracţiunea săvârşită de către acesta
· Consecinţele acestei infracţiuni asupra relaţiei copil – părinte după
comiterea infracţiunii.( nivelul gradului de comunicare dintre aceştia)
32
Nivel de educaţie : Ansamblul de acţiuni sociale, de transmitere a culturii, de generare
şi conducere a învăţării individuale sau colective.
Indicatori:
· Gradul de şcolarizare al copilului
· Rezultate şcolare ale copilului înainte şi după separarea părinţilor
· Atitudinea colectivului şcolar( colegi de clasa şi profesori) cu
privire la problema cu care se confrunta copilul
6.Universul cercetării:
Este reprezentat de indivizi cu vârste cuprinse între 44 şi 60 de ani care sunt părinţi
unici şi au în îngrijire copii . Aceşti formează familii monoparentale.
7.Prezentarea metodelor şi tehnicilor de cercetare
Pentru a valida ipotezele prezentate anterior am utilizat studiul de caz, interviul şi
observaţia.
Studiul de caz reprezintă un sistem integrat ,abordat holistic , cercetătorul
interesându-se mai mult cum decât de ce, fenomenul studiat, o persoana, o colectivitate, o
instituţie, se prezintă într-un anumit mod. Cazul trebuie sa fie un fenomen contemporan, în
context social , real.( Septimiu Chelcea, 2001, 153). Robert E.Stake (1994 , 236 ) apud
Septimiu Chelcea( 2001, 67) identifica în funcţie de scopul cercetării mai multe studii de caz:
1. Studiul cazului intrinsec în care cercetătorul descrie un fenomen unic în
profunzime, dar scopul sau nu este testarea ipotezelor sau generalizarea.
2. Studiul cazului instrumental care are ca scop clarificarea unei teorii
33
3. Studiul unor cazuri multiple care are ca scop generalizarea caracteristicilor
unui fenomen.
Pentru realizarea studiilor de caz sunt necesare multiple surse de informare (persoane,
grupuri, organizaţii) şi se utilizează metode diferite de cercetare a acelor informaţii(ancheta,
interviu, observaţii, analiza documentara)
Am folosit cel de-al treilea tip de studiu de caz care accentuează ideea generalizării,
a notelor şi mecanismelor comune. Cercetarea mai multor cazuri similare sau contrastante are
scopul identificării unor trăsături comune prezente la familia monoparentală
Informaţiile cuprinse în studiile de caz au fost obţinute în urma discuţiilor purtate cu
părinţii unici şi copiii acestora care au trecut prin experienţa traumatică a separării de partener
respectiv părinte în urma decesului sau divorţului.
Am ales mai multe studii de caz pornind de la ideea ca aşa situaţia va fi mai bine
înţeleasa.
Interviul reprezintă o tehnica de obţinere prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor
verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a
fenomenelor socio – umane. Interviul se bazează pe comunicare verbală şi presupune întrebări
şi răspunsuri.
Elementul fundamental în tehnica interviului îl reprezintă convorbirea iar întrevederea
este o condiţie care facilitează transmiterea informaţiilor unidirecţionale de la persoana
intervievata către operatorul de interviu. Pentru obţinerea informaţiilor am folosit interviul
semistructurat deoarece discuţia cu familiile monoparentale s-a purtat în jurul temei şi
obiectivelor avute în vedere.
Ghidul de interviu asigura respondenţilor o anume libertate în abordarea unor teme.
L-am utilizat pentru a obţine informaţiile de la mai multe persoane cu privire la aceste teme
de interes pentru cercetarea mea.
Întrebările din interviu s-au grupat pe mai multe secţiuni. Astfel:
· Întrebări care privesc situaţia părintelui unic şi care punctează următoarele
aspecte: relaţiile cu familia de origine , starea civila , situaţia economică , ajutorul primit
(material/ moral), atitudinea fată de copil şi de partenerul care a părăsit familia.
· Întrebări care privesc istoricul relaţiilor dintre cei doi foşti soţi şi care vizează
următoarele aspecte: tipul relaţiei , recunoaşterea copilului de către tată , respectarea
angajamentelor luate de către cel care a părăsit familia , motivul despărţirii
34
· Întrebări care se referă la atitudinea fostului partener fata de proprii copii ,
atitudinea familiei partenerului care a părăsit familia faţa de copii , dacă relaţiile cu
respectiva familie sunt sau nu favorabile părintelui unic.
Observaţia:
A permis observarea comportamentelor non – verbale , a expresivităţii emoţionale şi
verbale toate având indicii sugestive asupra trăirilor şi trăsăturilor de personalitate
corespunzătoare indivizilor.
Observaţia se desfăşoară în mediul cotidian de manifestare a individului astfel încât
probabilitatea unei manifestări obişnuite cu un grad mare de semnificaţii este ridicata. Un rol
important al observaţiei este acela ca ea permite surprinderea comportamentelor spontane ale
subiectului.
Eu am considerat observaţia necesară în evaluarea situaţiei familiilor monoparentale .
Indivizii spun foarte multe şi prin comportamentul non – verbal . Gesturile, acţiunile lor ,
expresivitatea emoţională şi verbala , comportamentul membrilor familiei cu părinte unic au
fost evidenţiate cu ajutorul observaţiei
Prin observaţie am urmărit atitudinea copiilor fata de noul lor statut, impactul separării
părinţilor asupra comportamentului actual.
Observaţia participativă are un caracter descriptiv şi adesea un scop explorativ.
Aceasta este metoda pe care am utilizat-o pentru a surprinde şi înregistra comportamentele în
momentul desfăşurării lor.
STUDII DE CAZ
Studiul de caz nr. 1
Iniţiale: E.G
Sex: Masculin
Vârsta: 49 ani
35
Nivelul de şcolarizare: liceul
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: inginer
Statutul marital : văduv
Numărul de copii: 1
E. G. a rămas văduv în anul 1998. Are un băiat în vârsta de 18 ani. La început i-a fost
greu sa se descurce cu treburile casei dar a fost ajutat de rude şi prieteni care l-au susţinut
moral. Situaţia materiala este buna. A suferit foarte mult în urma decesului soţiei şi i-a fost
foarte greu sa-şi centreze atenţia către copil care avea nevoie de toată dragostea posibila. De
aceea a apelat la rude. Ulterior a cunoscut pe cineva şi a hotărât sa trăiască în concubinaj. La
început copilul nu a fost de acord cu aceasta decizie, certurile erau din ce în ce mai dese.
Copilul a manifestat un comportament agresiv, era neascultător dar în cele din urma a trebuit
sa se conformeze situaţiei. Pentru a putea trece mai uşor peste pierderea mamei, rudele au
răsfăţat copilul oferindu-i jucării şi lucruri pe care ceilalţi copii de vârsta lui, care ii erau
prieteni nu-şi permiteau. Cu trecerea timpului, a manifestat un comportament arogant şi
devenea foarte violent când nu putea obţine ceva. Performanţele şcolare au scăzut din ce în ce
mai mult, urmând o perioadă foarte dificilă din acest punct de vedere, în sensul că a trebuit sa
repete 2 ani de şcoala.
În prezent este elev la un liceu particular şi în acelaşi timp lucrează ca ospătar într-un
restaurant. Cu trecerea timpului s-a mai maturizat şi şi-a dat seama de greşelile comise. Şi
acum după atâţi ani , nu s-a refăcut din punct de vedere emoţional şi nu menţionează niciodată
numele mamei.
E.G. traiste în continuare cu concubina şi are de gând sa se căsătoreasca cu aceasta. El
regreta totuşi ca nu a pus copilul pe primul plan şi ca nu i-a oferit o îndrumare părinteasca
adecvata. “Cred ca ar fi trebuit sa-l răsfăţ mai puţin şi sa-i insuflu adevăratele valori care au
importanta în viata unui om. De asemenea ar fi trebuit sa-l învăţ sa pună şcoala pe primul plan
, aşa nu ar fi pierdut doi ani din viata degeaba”
În prezent E.G. considera ca lucrurile s-au mai aşezat în viata sa .Copilul regresase
foarte mult cu şcoala dar acum şi-a revenit, munceşte pentru a-şi plăti studiile şi se pregăteşte
intens pentru a avea o profesie demna care sa-I ofere un trai bun. Este mândru de el.
36
Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza a doua dar si cea de-a treia care
punctează performanţele scăzute şcolare precum si faptul într-o astfel de familie relaţia cu
părintele unic este defectuasă , influenţată negativ.
După cum reiese din acest studiu , părintele nu şi –a centrat atenţia către copil încă de
la început , supraveghindu-l in mod superficial. Rudele şi prietenii apropiaţi au încercat să – l
răsfeţe încă de mic pentru a compensa lipsa mamei. Consider că nu au procedat corect
deoarece copilul a manifestat un comportament agresiv atunci când nu i se făcea pe plac.
Comportamentul tatălui ar trebui să fie mai autoritar , poate aşa copilul nu ar fi regresat cu
şcoala. Cert este că în prezent lucrurile s-au mai îndreptat , copilul s-a mai maturizat şi
constientizează ce este bine şi ce este rău.
Tatăl ar trebui să menţină în continuare un comportament autoritar, fără însă a
exagera, şi de asemenea ar trebui să – i arate înţelegere si să- si rezerve timp pentru a- i
asculta problemele.
Studiul de caz nr. 2
Iniţiale: P.M
Sex: feminin
Vârsta: 48 ani
Nivelul de şcolarizare: liceul
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: vânzătoare
37
Statutul marital :divorţată
Numărul de copii: 1
P.M. este divorţată de 10 ani. A absolvit doar liceul şi s-a căsătorit la vârsta de 19 ani.
La doi ani după căsătorie a avut o fiica. În primii ani ai căsniciei lucrurile au mers bine după
care soţul a început sa lipsească tot mai des pe motivul angajării sale într-un loc mai bun şi
mai bine plătit. Astfel trebuia sa ajungă acasă seara foarte târziu. Situaţia financiară a fost
întotdeauna precară. Cu toate ca îşi găsise un serviciu mai bine plătit, soţul nu aducea mai
mulţi bani în casă iar situaţia economică era din ce în ce mai rea. Salariul ei era mult prea mic
pentru a întreţine familia. Certurile erau din ce în ce mai dese, soţul se enerva de fiecare data
când îi reproşa ca nu aduce bani în casa. Considera ca nu trebuie sa dea socoteala nimănui
asupra ieşirilor sale foarte târzii şi asupra banilor. După multe scandaluri de acest gen şi multe
alte neînţelegeri au hotărât sa se despartă. Au divorţat în 1996 iar copilul a rămas în grija
mamei. La început situaţia a fost foarte grea cel puţin din punct de vedere financiar. “ Banii
abia îmi ajungeau de mâncare, nu puteam face fata şi celorlalte cheltuieli, a trebuit sa îmi mai
iau un serviciu” Fiind foarte ocupata cu ambele servicii nu a mai avut timp de copil în sensul
ca au avut o relaţie mai rece şi chiar foarte distanta. Nu a primit ajutor din partea bunicilor
copilului pentru ca părinţii soţului o considerau vinovata de divorţ iar părinţii ei muriseră.
Tatăl s-a interesat de copil în primele câteva luni după care a dispărut fără sa mai dea nici un
semn. Bănuieşte ca avea pe cineva încă decând ei mai erau împreună şi ca ar fi plecat
împreună cu femeia respectivă.
Copilul s-a închis în sine după plecarea tatălui, nu comunica cu nimeni şi nici prieteni
nu a reuşit sa-şi facă. Performanţele şcolare au fost bune, a terminat o facultate şi acum
lucrează la o bancă. Câştigă foarte bine şi îşi ajută şi mama din salariu. În prezent are 27 de
ani şi este la rândul sau divorţată de 1 an. Nu i-a mers bine în căsnicie , nu s-a înţeles cu
partenerul şi au hotărât sa se despartă pe cale amiabila, fără certuri şi reproşuri. Copii nu are.
P.M este mulţumita de viata care o are dar regreta totuşi ca nu s-a ocupat mai mult de
copil. I-ar fi plăcut sa aibă o relaţie mai calda, sa fie mai apropiate una de alta. Însă este
mandra de fiica ei şi este fericita ca s-a putut angaja într-un loc atât de bun care-i poate oferi
tot ce ea nu a putut sa-i dea când era mica. Îi pare rău însă ca a repetat eşecul sau dar spera ca
într-o buna zi lucrurile se vor îndrepta în viata fiicei şi ca îşi va întemeia o noua familie.
38
Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul 4 care susţine faptul că într-o
familie familie monoparentală probabilitatea de a repeta eşecul părinţilor este mare.
Plecarea celuilalt părinte a avut consecinţe grave asupra copilului , care s-a închis în
sine şi a refuzat să comunice chiar şi cu cei din familie. Mama s-a preocupat foarte mult de
asigurarea traiului material , neglijând copilul care avea nevoie de foarte multă înţelegere şi
dragoste din partea acesteia.
Copilul însă era destul de matur ,s-a preocupat de şcoală şi a obţinut cele mai bune
rezultate. În prezent lucrează la o bancă, având un serviciu foarte bine plătit , graţie faptului că
nu a neglijat şcoala. Însă din păcate a repetat eşecul mamei.
Consider că o pondere importantă a avut-o şi lipsa de comunicare şi totodată
neîncrederea în oameni. Mama ar fi trebuit să îi arate mai multă înţelegere , să îi asculte
problemele , să păstreze o relaţie cât mai caldă încă decând era mic copil.
În final şi- a dat seama de faptul că şi-a neglijat copilul încă de mic dar e dispusă să
îndrepte lucrurile. Speră că într-o bună zi lucrurile se vor aşeza in viaţa copilului său , că îşi
va întemeia o nouă familie şi că va fi ferit.
Studiul de caz nr 3.
Iniţiale: Z.R.
Sex: feminin
Vârsta: 60 ani
Nivelul de şcolarizare: liceul
Mediul de provenienţa: urban
39
Profesia: secretara
Statutul marital :divorţată
Numărul de copii:1
Z.R. s-a căsătorit la vârsta de douăzeci de ani în anul 1966. A fost căsătorită 25 de ani
pana în anul 1991. La început lucrurile au mers bine, situaţia financiara a fost destul de buna.
La patru ani după căsătorie au avut o fiica. La câţiva ani după naşterea copilului , lucrurile s-
au înrăutăţit. Soţul lipsea tot mai mult de acasă fără nici un motiv. Cu trecerea timpului şi-a
dat seama ca în viata partenerului său mai exista o femeie. Într-o zi soţul şi-a părăsi familia şi
a plecat sa locuiască la femeia respectivă.
Acest lucru a avut traume serioase şi asupra sa şi asupra copilului care era destul de
mic şi nu-şi formase personalitatea.
Cu banii s-a descurcat, nu a avut probleme şi a fost ajutată şi de părinţii săi. Soţul deşi
o părăsise îi trimitea bani lunar şi se interesa de copil. Părinţii acestuia de asemenea se
interesau de copil care avea nevoie de toată dragostea posibila. Copilul a învăţat întotdeauna
bine, a avut note mari , şi nu a avut performanţe şcolare scăzute.
Din punct de vedere emoţional lucrurile au stat cu totul altfel. Z.R . şi –a centrat
atenţia spre copil, încercând sa-i ofere o educaţie cat mai buna, dar consideră totuşi ca undeva
a greşit. După divorţ copilul s-a închis în sine , nu mai comunica cu nimeni , trăia într-o lume
a sa. Cu tatăl nu a mai vorbit niciodată de atunci cu toate ca acesta a încercat sa se intereseze
de ea. În prezent are 36 de ani şi nu şi-a întemeiat nici o familie şi nici nu are de gând. Ani la
rândul a fost părtaşă la suferinţa mamei şi are o atitudine defensiva faţă de bărbaţi în general.
Nu are o părere buna despre căsătorie şi considera ca nu este pentru ea.
Este mulţumita cu serviciul pe care îl are, a reuşit sa-şi cumpere un apartament şi este
foarte mulţumita sa trăiască singură. Consideră că mai bine de atât nu se poate şi că nu există
oameni cu adevărat fericiţi. Îşi urăşte tatăl şi nu îl mai respecta deloc.
Z.R. nu s-a mai recăsătorit şi nici nu-şi doreşte acest lucru. Regreta însă ca fiica sa nu
şi-a întemeiat o familie.” A fost un copil foarte bun , m-a susţinut pe deplin dar eu consider ca
nu este împlinit. Mi-as fi dorit sa fie fericita alături de cineva , să aibă copii. Nu ştiu dacă am
greşit sau nu în educaţia pe care i-am dat-o. îi respect decizia şi nu mă bag în viata sa”
40
Acest studiu de caz explică prima ipoteză conform căreia într-o familie
monoparentală copilul va prelua atribuţiile părintelui absent dar şi ipoteza a cincea conform
căreia într-o familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi comportamentului viitor
al copiilor vor fi grave.
După cum se vede, atunci când tatăl şi-a părăsit familia copilul şi-a susţinut mama
foarte mult ajutând – o în absolut orice , fiind chiar părtaşă la sufernţa acesteia. Acest lucru
este , după părerea mea , foarte dificil pentru un copil care era destul de mic şi nu-şi formase
încă personalitatea. În ciuda acestui fapt pot spune că era destul de matur pentru acea vârstă.
Faţă de tată a păstrat totdeauna o atitudne plină de ura , nu a mai vrut să ştie de acesta
chiar si atunci când o căuta şi se interesa de ea.
Consider că mama ar fi trebuit să o protejeze mai mult, să nu o împovăreze cu
treburile casnice, să fi încercat să îi ofere o copilărie fericită atât cât se putea şi să nu o fi
influenţat-o negativ în ceea ce priveşte atitudinea faţă de tată.
În prezent fiica are 36 de ani şi are probleme de comuncare , nu reuşeşte sa-şi facă
prieteni iar întemeierea unei familii nu o interesează. Însă din punct de vedere profesional s-a
realizat si consideră că este suficient pentru a fi mulţumită.
Studiul de caz nr 4.
Iniţiale: P.A
Sex: feminin
Vârsta: 47 ani
Nivelul de şcolarizare: şcoala generala
Mediul de provenienţa: urban
41
Profesia: croitoreasa
Statutul social : divorţată
Numărul de copii: 1
P.A. este divorţată de 6 ani. Recunoaşte ca nu i-a plăcut şcoala şi de abia a absolvit
şcoala generala. S-a căsătorit la vârsta de 18 ani şi după şase ani de căsnicie au avut o fiica.
Situaţia financiara nu a fost foarte buna. Soţul nu prea aducea bani în casa şi “căzuse
în patima băuturii” Certurile erau din ce în ce mai dese “ mulţi ani nu s-au mai înţeles ca la
începutul căsniciei”. P.A a preferat sa îndure scandalurile, certurile şi chiar bătăile pentru
copil. Însă într-o zi nu a mai suportat şi a hotărât sa se despartă.
În acel moment, copilul era în perioadă adolescenţei , spre sfârşitul anilor de liceu. Nu
a acceptat cu uşurinţă ideea divorţului. A întrat în depresie. Şi a descoperit foarte curând că
mâncatul o liniştea. N-a observat la început, dar treptat, şi-a dat seama că mânca aproape tot
timpul şi creştea în greutate destul de rapid. Cu cât creştea în greutate, cu atât mama ei se
plângea mai mult. Erau momente când mama ei o ameninţa că o va trimite la tatăl ei dacă nu
va înceta cu mâncatul. De altfel, fiica l-a şi sunat pe tatăl ei ca să-l întrebe dacă ar putea sta cu
el. El n-a fost de acord, pentru că-şi avea viaţa lui de trăit şi pe lângă asta, dacă ea era cu
adevărat aşa de grasă, cum spunea toată lumea, ar fi mai bine să se gândească cum să
slăbească, în loc să se gândească unde să stea. Fiica continuă însă să mănânce. Cel puţin mai
avea pe cineva de partea ei: pe prietenul său. Ieşise cu el timp de aproape doi ani. Era
mângâiată la gândul că el mai ţinea încă la ea, în ciuda greutăţii ei. Într-o zi acesta i-a cerut sa
se despartă motivând ca e prea grasa şi ca nu o mai place dar ca nu vroia totuşi sa-i rănească
sentimentele, cerându-i sa-l înţeleagă. În acel moment, totul se prăbuşise în jurul fiicei.
P.A. mărturiseşte ca tatăl nu s-a mai interesat de ele , nu le-a mai trimis bani şi ca au
trebuit sa înfrunte singure loviturile crunte ale vieţii. Părinţii ei i-au acordat ajutor material dar
şi moral iar în ceea ce priveşte părinţii soţului, aceştia aveau o atitudine defensiva şi o
considera vinovata de toate problemele.
A înţeles gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa , care îşi dorea tot timpul moartea.
S-a apropiat mai mult de ea, a fost dispusă să discute despre problemele care o copleşeau şi a
decis sa i-a în sfârşit masuri.” Nu puteam sa stau cu mâinile în sân să vad cum îşi distruge
viaţa” A dus-o la un nutriţionist, a urmat un regim alimentar adecvat şi încetul cu încetul şi-a
42
mai revenit. În prezent se pregăteşte pentru admiterea la o facultate şi este fericita ca şi-a pus
ordine în viaţa.
P.A. nu s-a gândit sa se recăsătorească, vrea sa-şi petreacă cât mai mult timp cu fiica
sa , chiar dacă acum s-a maturizat şi nu va mai repeta aceleaşi greşeli. Se bucura ca au o
relaţie calda , de prietenie şi ştie sigur ca va intra la facultate pentru ca a muncit foarte mult.
Prin acest studiu de caz este explicată ipoteza numărul trei conform căreia într-o
familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi comportamentului viitor al copiilor vor
fi grave dar si ipoteza a cincea conform căreia într-o familie monoparentală relaţia părinte
singur – copil este influenţată negativ.
După cum se vede copilul nu a avut o relaţie prea apropiată cu mama sa de la început.
Aceasta din urmă suferind foarte mult din cauza partenerului care părăsise familia şi-a neglijat
în mod constant copilul care din cauza tensiunilor şi certurior constante şi- a găsit alinarea în
mâncare. Treptat a descoperit că mâncatul o liniştea şi nici nu observa cât de mult se îngrăşa.
Toţi cei din jur au început să o respingă iar depresia în care se adâncea era din ce in ce mai
mare şi mai gravă întrucât ajunsese să-şi dorească moartea.
Mama a greşit foarte mult pentru ca nu a pus copilul pe primul plan, nu i-a oferit
întelegere si suport emoţional , şi – a revărsat furia asupra acesteia. Însă totuşi a reacţionat la
timp când şi- a dat seama de gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa. A luat măsurile
necesare , acum au o relaţie caldă şi de prietenie. Încetul cu încetul lucrurile s-au mai
îndreptat si este cu totul adevărat atunci când se spune ca este mai bine să reacţionam mai
târziu decât niciodată.
Studiul de caz nr. 5
Iniţiale: R.G.
Sex: masculin
Vârsta: 50
Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceala
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: inginer
43
Statutul social : căsătorit
Numărul de copii:2
R.G căsătorit. Are 50 de ani şi este căsătorit de 14 de ani. S-a căsătorit cu o femeie mai
tânăra cu 15 ani. Are doi copii care sunt în prezent elevi. Este despărţit de soţie de un an.
Aceasta l-a părăsit pentru un alt bărbat mai tânăr. S-au despărţit în condiţii amiabile, amândoi
au dorit acest lucru , au înţeles în cele din urma că nu se mai iubeau. Copiii au rămas în grija
tatălui. Situaţia financiara este buna, le poate asigura copiilor un trai mai mult decât decent.
Este susţinut moral de rude şi prieteni care-l mai ajuta la treburile casnice. “Aceasta a fost la
început cea mai mare problema , nu mă descurcam deloc. Mi se părea îngrozitor sa gătesc. Nu
as fi reuşit fără ajutor din partea rudelor”
Îşi iubeşte foarte mult copiii, nu îi ţine din scurt, nu este excesiv de autoritar şi nu le
aplică niciodată pedepsele cu bătaia. Copiii îl percep ca fiind cald şi iubitor. Mama îi vizitează
din când în când. Copiii şi-au urât mama şi mai ales pe actualul soţ al acesteia. Mult timp s-
au considerat vinovaţi de cele întâmplate. Tatăl nu i-a încurajat niciodată sa aibă o astfel de
atitudine fata de mama şi i-a făcut sa înţeleagă ca nu este un capăt de lume şi ca viata merge
mai departe. Rudele şi bunicii au avut un rol important. Le-au oferit ajutor moral. Copiii au
nevoie de foarte multa dragoste şi înţelegere. “ Încetul cu încetul încercam sa trecem peste
acest moment dificil. Încerc sa le ofer tot ce-şi doresc , sa le fac toate poftele , pentru a reuşi
sa compensez lipsa mamei. Încerc sa-i fac sa nu-şi urască mama şi sa înţeleagă ca asta este
situaţia şi ca astfel de lucruri se mai întâmpla şi în alte familii”. Pană acum performanţele
şcolare sunt bune şi spera ca acest lucru sa nu se schimbe. Este de părere ca şcoala este foarte
importantă în viata unui om şi crede ca numai obţinând cele mai bune rezultate poţi ajunge
departe. Aşa a făcut şi el şi astfel a reuşit sa se realizeze din punct de vedere profesional.
Copiilor le este greu sa accepte viitorul divorţ al părinţilor dar îşi iubesc foarte mult
tatăl şi îl susţin.
R.G. este foarte mândru de ei, ii considera deştepţi şi chiar maturi pentru vârsta lor , cu
toate ca nu au decât 10 şi 12 ani. Spera sa urmeze un liceu bun şi o facultate bună şi sa le
ofere o îndrumare parentală adecvată. De asemenea a declarat ca va avea grija sa îi înveţe sa
nu repete aceleaşi greşeli ca şi el. Regretă că s-a căsătorit cu o femeie atât de tânăra dar acum
este conştient ca nu se potriveau şi nu îi poartă pică. În curând vor divorţa.
44
Nu ştie dacă se va mai recăsători însă indiferent ce va face în viată, pe primul loc
rămân copiii şi declară ca nu ii va neglija niciodată pentru nimic în lume.
Acest studiu de caz explică ipoteza numărul şase conform căreia într-o famile
monoparentală cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie
copilului, cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor
noului sau statut.
In acest caz părintele unic si – a pus copiii pe primul plan , le-a oferit toată dragostea
posibilă şi i-a făcut să înţeleagă ca nu este un capăt de lume. Cu mult suport din partea
părintelui unic , al bunicilor şi rudelor copiii pot trece mai uşor peste această dramă.
După cum se şi vede, tatăl nu i-a încurajat niciodată să – şi urască mama iar cu timpul
aceştia din urmă vor înţelege situaţia şi vor avea o legătură puternică cu ambii părinţi
.Dacă supravegherea copiilor nu va fi deficitară nu vor exista probleme în ceea ce
priveşte performanţele şcolare sau comportamentele delincvente.
Acest caz prezentat mai sus este unul fericit pentru că astfel de situaţii după cum se
ştie sunt destul de rare.
Studiul de caz nr.6
Iniţiale: L.C.
Sex: feminin
Vârsta: 40 ani
Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceală
Mediul de provenienţa: urban
45
Profesia: farmacista
Statutul marital: căsătorită
Numărul de copii: 1
L.C. este despărţită de soţ de aproximativ 6 luni. Are 1 băiat în îngrijire de 17 ani.
Hotărârea de a se despărţi îi aparţine soţului dat fiind faptul ca are pe cineva. L.C.
mărturiseşte ca nu se mai înţelegea cu soţul certurile şi scandalurile erau zilnice. Motivele
invocate erau banii, ieşirile târzii ale soţului şi faptul ca nu-şi ajuta soţia cu nimic. Într-o soţul
a hotărât sa se mute de acasă. Cert este ca pentru a atrage atenţia copilul a întrat într-un
anturaj dubios şi a fost implicat într-un furt. Consecinţele au fost destul de grave întrucât s-a
ales cu o mustrare penală. Însă nu este foarte afectat de acest lucru. Îşi urăşte în continuare
familia iar relaţia cu mama sa , în grija căreia a rămas este destul de rece.
Copilul a manifestat tot timpul un comportament agresiv , este foarte dezamăgit de
familia sa. “Nu pot să cred. Părinţii mei divorţează. Mama spune că motivul este că tata
lucrează tot timpul şi că nu-i pasă de ea. Dar de mine? Mi se pare că nici unuia dintre ei nu le
pasă de mine. De ce trebuie s-o facă acum? Îmi strică anii de liceu. Ar putea cel puţin să
aştepte până voi pleca de acasă şi voi merge la facultate. Sigur, ştiu că nu sunt fericiţi şi ce
dacă? Cel puţin eu eram fericit. Acum toţi suntem nefericiţi. De altfel, ei se pot muta sau
angaja altundeva, dar eu ce pot face? Să mă mut la o altă şcoală acum, în penultimul an? Să
mă angajez? Hai mai lasă-mă! Sunt cu adevărat enervat pe părinţii mei pentru că sunt aşa de
egoişti şi nu se gândesc la propriul lor copil şi la ce se întâmplă cu el”.
L.C. va încerca sa îndrepte aceasta situaţie, este dispusa sa-i acorde mai mult timp , sa-
i asculte problemele , inclusiv sa i-a legătura cu tatăl sau pentru a lua masurile cuvenite.
Îşi iubeşte copilul foarte mult şi nu vrea ca acesta sa-şi distrugă viata făcând prostii
Cert este ca divorţul este inevitabil, fapt care va îngreuna comunicarea sa cu copilul. Însă ea
recunoaşte ca l-a neglijat şi de aceea el a simţit nevoia sa-şi facă noi prieteni care probabil îl
înţelegeau. L.C. încearcă sa-şi convingă fiul sa iasă din acel anturaj întrucât nu are o influenţa
benefica asupra acestuia.
Este optimista şi considera ca dacă va depune efortul necesar şi îşi va canaliza atenţia
către băiat lucrurile se vor îndrepta.
46
Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul şapte conform căreia într-o
familie monoparentală cu cat gradul de comunicare este mai scăzut cu atât tendinţa spre
delicvenţa juvenilă este mai mare.
În acest studiu de caz copilul se simte neglijat , consideră că nimeni nu îl înţelege şi
este furios pe ambii părinţi. Din această cauza s – a apropiat de anumite persoane care au o
influenţă malefică asupra sa si care l-au împins spre comportamente delincvente.
Consider că unul dintre motivele pentru care a făcut acest lucru a fost dorinţa de
răzbunare pe părinţi si mai ales dorinţa de a atrage atenţia asupra acestora.
Părinţii ar trebui sa cadă de comun acord în ceea ce priveşte educaţia copilului si
fiecare ar trebui sa-şi aducă aportul în mod egal. Ar trebui să fie deschişi , să comunice mai
mult între ei şi sa-i arate copilului că astfel de lucruri se mai întâmplă şi în alte familii şi că
situaţia poate fi depăşită prin acceptarea responsabilităţilor; devotamentul total faţă de familie,
comunicare, respingerea cu tărie a sentimentului de vina potrivit căruia părinţii sunt culpabili
pentru ca nu au putut oferi un cămin model copilului lor, încetarea tendinţei de victimizare ,
atitudine răbdătoare faţa de copil, încurajarea relaţiei dintre părintele care a părăsit familia şi
copil.
INTERVIUL
Interviu
(Interviu cu Elisabeta C.)
Operator: Cirjoi Sorina
Intervievat: Elisabeta C.
Dată: 15 mai 2015
Locul: Domiciliul subiectului
Lungimea interviului: 00.07.14
47
Elisabeta C. în vârstă de 21 de ani provine dintr-o familie monoparentală din mediul
urban. este o familie numeroasă fiind alcătuită din 5 copii, ea fiind a 2-a, şi mama. Tatăl a
decedat când în 1998 când ea avea 9 ani, fratele mai mare 12 ani, iar surorile 7 şi repectiv 5
ani. Sunt de confesiune crestin dupa evanghelie. Trebuie precizat că aparteneta la această
religie a avut o influenţă majoră în depăşirea momentului dificil al decesului (în comunitate
membrii se consideră afi fraţi, contând mereu unul pe celălalt atât din punct de vedere moral
cât şi financiar; unul dintre obiceiurile minorităţii în cauză este acela conform căreia
persoanele care se confruntă cu un deces nu trebuie să-şi exteriorizeze tristeţea şi
deznădejdea, ei trebuie să-şi mobilizeze forţele pentru a depăşi momentul şi pentru a-şi vedea
în continuare de cursul vieţii).
Întrebări/
intervenţii
Răspunsuri Codificări categorizări
1.Câţi ani aveai tu
şi fraţii tăi când a
decedat tatăl tău?
2. Cui i-a revenit
rolul tatălui?
3. Şi şi-a impus
doar mama
autoritatea în
familie?
4. Ai simţit că ţi-
au crescut
responsabilităţile?
..mm..mai întâi întâi să încep cu compoziţia
familiei ..mm..mama, un frate mai mare, eu sunt
a doua, şi două surori mai mici,..mm..tatăl meu a
murit pe-n 1998, deci prin urmare eu aveam 9
ani, fratele meu mai mare 12 şi surorile
mele ..mm.. 7 şi 5 ani
..mm..în principiu cred că mama a luat acest
statut, a fost şi mama şi tată, dar şi fratele meu
mai mare a primit mai multe responsabilităţi
decât i s-ar fi conveni la vârsta respectivă
(frământă mainele)
În mod normal dă ea a fost cea cu autoritatea în
casa (schiţează un zâmbet) , dar ..mm.. cred că şi
noi am fost destul de înţelegători şi a fost mai,
puţin simplu aşa, nu i-am dat prea multe bătăi
de cap (zâmbeşte)
..mm.. cred că la vârsta respectivă nu chiar am
conştientizat ce s-a întâmplat, na eram, era o
vârstă destul de fragedă, nu prea ştiam ce se
întâmplă (schiţează un zâmbet), dar cred că cu
trecerea anilor mi-am dat seama că
,,compoziţia
familiei: mama,
un frate.. şi două
surori ‘’
,,mama.. a fost şi
mama şi tată’’
,,noi am fost
destul de
înţelegători’’
,,responsabilităţile
sunt mai mari’’
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
Modificări
de rol
48
5. Ai simţit
oarecum ca te-ai
maturizat mai
repede?
6. S-au modificat
relaţiile cu mama
ta?
7. Cu fraţii cum
te-ai înţeles?
8. S-au schimbat
după momentul
ăla, după deces?
responsabilităţile sunt mai mari, decât celalti
copii de vârsta mea şi.., în pricipiu am încercat
să fiu mai înţelegătoare cu mama ..mm.. s-o ajut
cu ceea ce puteam şi cu surorile mele, să încerc
să le, să contribui şi eu cumva în educaţia lor,
dar responsabiltati aşa, în general nu cred că au
fost foarte, foarte mari
Asta sigur, sigur, comparative cu prietenele mele
de vârsta mea ..mm.. pot spune că gândeam altfel
şi.. na, cred că în mare parte asta este motivul
pentru care m-am maturizat mai repede
Foarte tare, da. Nu ştiu exact cum a fost la
început, nu-mi aduc aminte că eram prea mică,
dar ştiu că am fost apropiată de părinţii mei, iar
după asta, dup ace a murit tata ..mm.. relaţia cu
mama s-a intensificat şi am, mereu am cosiderat-
o cea mai bună prietenă, deci m-am apropiat
foarte, foarte tare de ea
..mm.. bine, deci na, când eram mai mici o fost
puţin mai dificil eram adolescenţi deja şi, erau
mai multe certuri aşa , mai..divergente, dar
oricum ne iubeam foarte tare şi ne respectăm, şi
ne ajutăm, deci în general relaţiile au fost
frumoase şi acuma chiar şi mai frumoase decât
atunci
Nu pot spune asta pentru că eram prea mici să
constientientizam exact, noi eram toţi şi atât,
nu..nu pot spune că cineva s-a impus mai tare
sau ..mm.. era mai afectat său..toţi eram un..în
aceeaşi situaţie decti toţi ne comportăm diferit
sau la fel..relaţiile, deci totuşi au fost la fel ca
,,m-am maturizat
mai repede’’
,,mereu am
cosiderat-o cea
mai bună
prietenă’’
,,ne iubeam foarte
tare şi ne
respectăm, şi ne
ajutăm’’
,,toţi eram ..în
aceeaşi situaţie’’
Modificări
de rol
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
49
9. Cum aţi deposit
momentul, ce v-a
ajutat?
10. Şi aţi păstrat
legătura şi cu
rudele tatălui?
11. După deces
aţi simţit că
veniturile din
familie s-au
redus?
înainte
..mm..eu la momentul respective nu chiar am
înţeles ce s-a întâmplat pentru că după mult timp
am conştientizat chiar că ..mm.. tata a plecat de
tot şi nu se mai întoarce ..ăă.. când am
conştientizat lucrul ăsta mi-a fost foarte foarte
greu, deci la început nici nu aveam lacrimi să
plâng pentru că nu.. m-i se părea absurd, nu ştiu,
nu înţelegeam, nu înţelegeam exact care eunt
consecinţele, dar după asta pe parcurs cât am
mai crescut mi-aduc aminte că ..ăă..plângeam
foarte foarte des şi…, dar cu timpul, şi mama a
fost mereu încurajat de rudele şi de prieteni, în
special Dumnezeu, El a fost cel care ne-a ajutat
să trecem peste
..aam..în mare parte da, da, deci cam.. cu bunicii
ne vizităm foarte foarte foarte des pentru că ei
stau foarte aproape de noi, mama mea chiar
merge în fiecare zi merge în vizită la ei ..ăă..deci
da , suntem foarte apropiaţi, cu fraţii tatălui meu,
cu unii dintre ei mai puţin, în funcţie şi de
localităţile în care locuiesc ei
Înainte de deces totul era.. mergea foarte foarte
bine, pentru că tata avea firma lui şi evident că
veneau foarte mulţi bani în casă, deci eu nu am
simţit niciodată lipsă niciunui lucru, după
asta ..mm.. am, a fost ok, da s-a simţit cumva o
trecere bună la partea de economie şi aşa, dar a
fost ok, mama mereu a încercat să ţină bani de
unde nu erau şi să-i administreze astfel încât să
nu nelipseasca nimic, deci mereu a încercat să
menţină, să ne menţină pe acea linie de plutire
,,a fost mereu
încurajată de
rudele şi prieteni’’
,,bunicii …stau
foarte aproape de
noi’’
,,mama mereu a
încercat să ţină
bani de unde nu
erau’’
Relaţia cu
grupul de
egali
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
Resurse
financiare
50
12. Şi aţi primit
suport şi din
partea rudelor,
financiar sau..?
13. Şi acum care
sunt sursele de
venit?
14. şi dacă poţi
sami mai
povesteşti ce
schimbări au
intervenit după
momentul
respectiv în viaţa
ta socială, în
relaţia cu prietenii
şi colegii?
Cred că la început da, acuma nu prea pot să-mi
dau seama a trecut foarte mult timp de atunci,
deci nici nu prea ar fi logic să primim, dar.. cred
că atunci da am primit, dar nu ştiu exact, iarăşi,
eram prea mică ca să pot să conştientizez ceva
..aam..păi este salarul lu mama, pensia de
urmaş,..mm..având în vedere că eu şi cu fratele
meu suntem la facultate noi am avut mereu
bursă, surorile mele şi ele au primit bani de liceu
şi alte burse de tot felul, deci na,
..mm..iarăşi nu cred că le-am indetificat prea
bine, dar în mare parte nu cred că s-au schimbat,
adică colegii şi prietenii nu mă priveau cu milă
sau ceva de genu, deci mereu eram primită în
grupul lor ca fiind una de-a lor şi..m.. nu ştiu
dacă au intervenit schimbări, într-un fel eram
mai matură decât ei şi priveam altfel lucrurile,şi
din cauza asta eram privită ca un fel de lider de
al lor
,,salarul
lu mama’’
,,pensia
de urmas’’
,,bani de liceu şi
alte burse’’
,,eram primită în
grupul lor ca fiind
una de-a lor’’
,,eram mai matură
decât ei şi priveam
altfel lucrurile’’
Resurse
financiare
Relaţia cu
grupul de
egali
Modificări
de rol
Interviu
(Interviu cu Alexandra S.)
Operator: Cirjoi Sorina
Intervievat: Alexandra S.
Dată: 15 mai 2015
Locul: Cămin studenţesc
Lungimea interviului: 00.10.42
Alexandra S. în vârstă de 21 de ani provine dintr-o familie monoparentală, creştin-
ortodoxă, din mediul urban. Tatăl ei a decedat când ea avea 13 ani, iar sora ei mai mică 3 ani.
51
Mama ei avea aproximativ 35 de ani când a intervenit decesul soţului. Nu s-a recăsătorit.
Momentan Alexandra este studentă în anul 2 la RISE ( UAIC), în Iaşi, iar sora ei este elevă în
clasa a V-a în localitatea natală.
Întrebări/
intervenţii
Răspunsuri Codificări Categorizări
1.Câţi ani aveai tu
şi fraţii tăi când a
decedat tatăl tău?
2. Şi cui i-a revenit
rolul tatălui?
3. Cine şi-a impus
autoritatea în
familie?
Tatăl meu a murit în 2003…acum 7 ani când
eu aveam 13 ani iar sora mea Ana-Maria avea
doar 3 anişori
Rolul tatălui cred eu că s-a încheiat atunci, în
momentul în care a murit..(respiră greu) pur
şi simplu.. tata nu mai era, iar locul său nu
mai putea fi umplut nici chiar de mama, asta
nu înseamnă însă că mama nu a încercat să ne
ofere dragoste, protecţie, dar asta făcea şi
înainte de.. înainte ca tata să moară….dar sunt
o sumedenie de lucruri pe care eu şi tata le
făceam împreună, pe care nu le-am mai retrăit
cu nimeni, de exemplu, nu ştiu, felul în care
mă numea ,, gaza lui tata’’ sau jocul de şah,
de atunci chiar nu am mai jucat şah.. (oftează)
se spune că la moartea unuia dintre părinţi cel
care ramaine suplineşte locul, dar este
imposibil, tata ramaine tată, iar mama e
mama…
La noi în familie nu cred că a fost nevoie de o
impunere a autorităţii, e adevărat că mama a
preluat frâiele familiei , dar nu le-a preluat
într-o manieră autoritară sau ştiu eu, mai
degrabă a avut grijă să nu ne lipsească nimic,
să nu avem noi griji în principiu
Poate că, mai bine spus, au apărut noi
responsabilităţi. Eu fiind sora mai mare am
,,tata nu mai
era, iar locul
său nu mai
putea fi umplut
nici chiar de
mama’’
,,mama a
preluat frâiele
familiei’’
,,au apărut noi
responsabilitati’
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
Modificări
de rol
52
4. Ai simţit că ţi-au
crescut
responsabilităţile?
5. S-au modificat
relaţiile cu mama
ta?
6. Dar cu sora ta
cum te-ai înţeles?
început să mă ocup mai mult de cea micuţă,
acum când sunt la facultate însă a început însă
să se descurce singură, dar când, intradevar,
când eram acasă în timpul liceului, iar ea era
la grădiniţă apoi în clasa întâi, o mai ajutăm la
teme, îi corectăm lectiilie, atât cât puteam. Iar,
nu ştiu, în ceea ce priveşte adminisrarea
banilor , plata facturilor, am învăţat intradevar
să preţuiesc fiacare bănuţ, iar, un lucru pe
care nabar n-aveam să-l fac înainte, adică să
plătesc facturilere, acum în general eu sun cea
care plăteşte facturile, la gaz, la energie, şi..
nu ştiu, cam asta în mare, responsabilităţi cred
că mai sunt, da…
Nu ştiu dacă s-au modificat, cu mama m-am
înţeles şi mă înţeleg minunat, poate că s-au
modificat în sensul că suntem mult, mult mai
apropiate, îi spun totul, iar ea la rândul ei îmi
împărtăşeşte orice grijă pe care ar
aveauo..mm..iar de exemplu im cere sfaturi
şi.. chiar de multe ori acţionează după cum o
sfătuiesc eu, spune că, lasă ca eu ştiu mai bine
cum e, poate că eu gândesc mai bine decât ea.
Iar mama n-a este singura persoană care
reuşeşte să mă liniştească, avem încredere
deplină una în cealaltă (abia se aptine să nu
plângă)
Cu Ana-Maria, ea fiind mai mică, atât eu cât
şi mama am încercat să-i oferim protecţie, să-i
oferim cât mai multă dragoste, să nu-i
lipsească nimic, ea nu prea conştientiza la 3
ani ca tata n-o să mai fie niciodată, că n-o să-l
mai vadă niciodată, bineînţeles, cu timpul, a
’
,,avem încredere
deplină una în
cealalta’’
,,de multe ori
acţionează după
cum o sfătuiesc
eu’’
,,ea fiind mai
mică, atât eu cât
şi mama am
încercat să-i
oferim
protectie’’
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
Modificări
de rol
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
53
7. Cum aţi depăşit
momentul?
8. Aţi simţit ca
veniturile din
familie s-au redus?
9. Aţi primit
suport din partea
rudelor?
10. Şi aţi păstrat
legătura şi cu
rudele din partea
tatălui?
început să înţeleagă, dar la început a fost greu,
au fost zile când plângea nu ştiam cum s-o
liniştim, şi să îi spunem că tata este sus acolo
în ceruri
..mm..la..la această întrebare cred că nu am
decât un singur răspuns, nu ştiu, cred că, sau
sigur (pe ton accentuat), cu ajutorul lui
Dumnezeu, şi, El ne-a întărit, ne-a dat putere
să trecem peste toate atunci când a fost..atunci
când s-a întâmplat ce s-a întâmplat
Da, în mod automat, salariul tatălui nu mai…
mm.. în mod automat veniturile familiei s-au
redus, însă nu consider că în mod simţitor,
fiindcă.. am reuşit să ne descurcăm şi cu
salariul mamei care din fericire era destul de
bun, destul de mare
Sigur, rudele cred că au fost primele persoane
care ne-au sărit în ajutor atunci când tata a
murit, nu atât suport financiar cât mai mult
suport sufletesc, au fost alături de noi cu
sufletul, au încercat să ne încurajeze, să ne
îmbărbăteze, cel puţin pe mine, îmi spuneau
că… de acum eu trebuie să am grijă de
mama ..ăă.. rudele îmi spuneau că..încercau să
mă încurajeze, ca eu trebuie să fiu tare şi
trebuie să fiu un real sprijin atât pentru mama
cât şi pentru sora mea
..ăă.. tata nu prea, cel puţin tata nu a avut fraţi
sau surori şi rude foarte multe nu avem din
partea lui ..mm. atâta doar nişte unchi şi
mătuşe de-ai lui. Da, păstrăm legătura,
,,veniturile
familiei s-au
redus’’
,,Rudele…au
fost primele
persoane care
ne-au sărit în
ajutor’’
,,eu trebuie să
am grijă de
mama’’
,,ne..
sprijinim pe
rude din partea
mamei’’
Resurse
financiare
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
Modificări
de rol
Relaţia
cu familia
lărgită
maternă
54
11. Dar acum care
sunt principalele
sursele de venit?
12. Ce schimbări
au intervenit în
viaţa ta, în viaţa
socială, în relaţia
cu prietenii şi
colegii?
13. Dar după acest
moment ai simţit
un suport mai
mare?
oarecum, mai mult oricum, mai mult ne..
sprijinim pe rude din partea mamei, mama are
foarte mulţi, fraţi şi surori
Păi, principalele venituri ar fi salarul mamei,
în primul rând, şi apoi.. pensia de urmaş de pe
urma tatălui şi cam atât, a şi alocaţia surorii,
eu sunt la facultate, şi nu am venituri
În mod automat, primul lucru care t-i se
întâmplă când… cineva foarte, foarte drag
moare e că te maturizezi, te maturizezi brusc,
cel puţin eu m-am maturizat peste noapte, nu
ştiu, am început să privesc viaţa altfel, să fiu
mult mai responsabilă…. Am învăţat să
preţuiesc fiecare clipă pe care o trăiesc alături
de persoanele dragi şi… nu ştiu.. Un alt ce
mi-a mai schimbat viaţa a fost faptul că
moartea tatălui m-a apropiat şi foarte mult de
Dumnezeu, de Biserică. Iar, nu ştiu, cred
că ..ăă.. Dumnezeu este singurul care ne poate
ajuta să putem trece peste toate, aşa cu bine,
asta am învăţat. ..ăă..
În ceea ce priveşte relaţiile cu prietenii, cu
colegii, nu au apărut modificări extraordinare,
esite din comun. Prietenii, întotdeauna am
avut parte de sprijinul lor, de suportul lor, mi-
au fost alături, şi…
..mm..da poate că mai mare, poate că mai
mare, fiindcă au văzut şi ei, na, dacă ţineau la
mine, au văzut, cât sufeream, şi-au încercat,
au încercat să fie alături, să mă încurajeze,
încercau cel puţin la, îmi aduc aminte la
şcoală, în gimnaziu ..ăă.. dacă mai vedeau ca
,,salarul
mamei’’
,,pensia
de urmas’’
,,alocaţia ’’
,,m-am
maturizat peste
noapte’’
,,Am..fiu mult
mai
responsabila’’
,,Prietenii..
mi-au fost
alaturi’’
,,ţineau la
mine’’
,,încercau să mă
,să-mi distragă
atentia’
Resurse
financiare
Modificări
de rol
Relaţia cu
grupul de
egali
Relaţia cu
grupul de
egali
55
eu mai cădeam pe gânduri sau aşa.. încercau
să mă ,să-mi distragă atenţia, să nu ştiu, să mă
scoată afară, să mă ia cu vorba, alte dicutii
alte, fel de fel de, încercau să mă facă să mai
uit de, mai trec peste durerea pe care cel puţin
în ultimile zile era destul de intense, destul de
profundă (abia se aptine să nu plângă)
Interviu Davidoaie Giorgiana
Operator : Cirjoi Sorina
Data : 19 mai 2015
Durata :00:04:17
Locul : la domiciliu
D. Giorgiana se naşte la data de 30decembrie 1987, în oraşul Drobeta Turnu Severin.
Urmează şcoala primară şi general la Scoala nr.2 Alice Voinescu, apoi liceul la Colegiul
Naţional “Gheorghe Titeica”. Nu are fraţi, mama este plecată în Italia. Momentan este
studenă în an terminal(3)în Craiova, la Universitatea din Craiova -FEEA.
Întrebare Răspuns Codificare Categorizare
56
Câţi ani aveai când a
decedat tatăl tău?
Cui a revenit rolul
tatălui?
Cine şi-a impus
autoritatea în familie?
Ai simţit că ţi-au crescut
responsabilităţile?
Păi …cred că aveam vreo 7 ani…
eram doar un copil care nu ştia ce
se întâmplă…pe atunci (frământă
mâinile)…na eram copil…şi nu îmi
dădeam seama de situaţia aceea…
Mama a fost şi mamă şi tată în
acelaşi timp, bineînţeles că doar am
simţit lipsa unei persoane de gen
masculin.…adică tatăl(se uită în
gol). Uneori mă uitam la alti copii
cum mergeau de mână cu tatăl…
sau împreună cu părinţii, oricum
eram mai mare cam de vreo 10
ani…şi eu îi ziceam mamei de ce
eu nu am tată? (se întristează). Asta
o întrista foarte tare pe mama….se
simţea parcă vinovată de ceva..şi
încerca să-mi spună ...dar nu
adevărul
Autoritatea îi revenea mamei
întotdeauna. Ea se ocupa de casă,
de gătit, de făcut curăţenie. Ea era
peste tot, ea plăte facturile deci ea
era capul familiei în casă(se uită pe
geam)
Nu prea….mama se ocupa mai de
tot. O ajutam şi eu, normal…doar
că ce era mai greu trebuia să facem
amândouă, (gesticulează) sau ne
ajutau rudele, sau nu ştiu…
alcineva, un bărbat.
eram doar un
copil
Mama a fost şi
mamă şi tată
Ea se ocupa
de casă
mama se ocupa
mai de tot.
Relaţiilor cu
familia lărgită
maternă
Modificări de
rol
57
S-a modificat relaţia cu
mama dvs.? În ce mod?
Cum aţi depăşit
momentul, ce v-a ajutat
şi cît timp v-a luat?
Ai simţit că veniturile din
familie au crescut?
Asta chiar că s-a modificat. Ne-am
apropiat foarte mult, am fost alături
una de alta, bine chiar dacă nu
ştiam eu ce înseamnă ceea ce se
întâmpla (împreunează mâinile). În
nici un caz nu ne-am îndepărtat una
de alta, asta chiar nu….
Cum v-am zis eu nu ştiam mare
lucru, doar că îi simţeam lipsa
oarecum, (se încruntă) doar era un
tată pentru mine, şi a fost persoana
care m-ia dat viaţă. Mama cred că i-
a simţit lipsa mult mai mult, şi că
eu am fost ca o consolare pentru
ea(ţine mâinile la piept)… ca să
depăşească momentul atât de tragic.
Am fost ajutaţi moral, foarte mult
de bunicii mei, de mătuşi şi cam….
de toţi cei apropiaţi, deci am fost
sprijiniţi foarte mult.
Poate că da(se gândeşte )…luam
pensie după moartea lu tata, iar
mama a plecat din ţară, în Italia,
mai trimite şi ea, iar eu am rămas în
grija bunicilor, chiar şi acum până
la varsta pe care o am, 22ani. Mai
luam şi alocaţia, când eram la
şcoală, acum că sunt studentă nu
mai iau, ci doar am gratuitate la
RATP si un bursă..sau ajutor social
şipensia de urmaş… cam atât….
Păi ce mai trimite mama din afară,
ne ajutau
rudele
am fost alături
una de alta
eu am fost ca o
consolare
pentru ea
luam pensie
după moartea
lu tata
am rămas în
grija bunicilor
Relaţiile cu
familia lărgită
maternă/patern
ă
Relaţiile cu
familia lărgită
maternă
Identificare
surselor de
venit
Relaţia cu
familia lărgită-
cu grupul de
egali
58
Care sunt acum
principalele surse de
venit?
Aţi primit suport de
ajutor din partea rudelor?
ce fel?
Ce schimbări au survenit
în relaţia dvs. cu
prietenii, colegii?
îmi mai dă bunica şi pensia de
urmaş pe care o voi primi până voi
termina studiile, adică şi
facultatea…
Da foarte mult, mai ales din parte
bunicilor, moral dar şi financiar
(mimează).
Au fost alături de noi, ne-au
sprijinit cu… vorbe bune
(gesticulează),….ne-au fost alături
şi prietenii şi colegii…deci nu s-au
depărtat…..într-un moment atât de
grav…nicidecum.
Ce mai trimite
mama din
afară,
mai ales din
parte bunicilor
Au fost alături
de noi
ne-au fost
alături şi
prietenii şi
colegii
Surselor de
venit
Relaţiile cu
familia lărgită
–şi cu grupul
de egali
Relaţia cu
grupul de egali
Interviu
(Interviu cu Madalina)
Operator: Cirjoi Sorina
Intervievat: Madalina
Dată: 20 mai 2015
Locul: Domiciliul subiectului
Lungimea interviului: 00.08.39
Subiectul se numeşte Madalina D. Momentan are 22 de ani şi mai are un frate mai mic cu
2 ami. Mama a decedat când era ea în clasa a 10-a şi avea 17 ani. Acum este studentă în anul
59
2 la ASE în Bucureşti. Fratele ei este înscris la seral şi lucrează ca mecanic. Tatăl s-a
recăsătorit la 2 ani după decesul soţiei. Acum locuieşte la ţară iar copii stau singuri în
apartamentul lor.
Întrebări/
Intervenţii
răspunsuri codificări categorizări
1.Cum ai depăşit
momentul?
2. Cam cât timp ţi-a
luat?
3. Relaţia cu
prietenii tăi a fost
afectată în vre-un
fel?
4. După ceea ce s-a
întâmplat cine a
preluat rolurile
mamei?
5. A fost dificil?
Te simţi încărcată?
6. Relaţia cu tatăl
tău s-a modificat
într-un fel sau altul?
7. Dar cu fratele tău
Momentul l-am deposit foarte greu,
poate şi acum mă mai gândesc la ceea
ce a fost, dar pot să zic că acum sunt
mult mai ok că înainte
N-aş putea să spun cu aproximaţie, da
această suferinţă ramaine veşnică în
inima mea, dar ..ăă.. familia şi
prietenii şi cei din jur au făcut ca să
trec peste acest moment mult mai uşor
Nu, nu pentru că eu mereu am fost o
persoană liniştită şi nu m-a afectat asta
Iniţial tata şi apoi eu
Ce anume?
Momentan nu că m-am învăţat, la
început da, m-i s-a părut foarte greu să
am mai multe responsabilităţi deodată,
şi mai ales că totul s-a întâmplat când
eu aveam o vârstă mai fragedă
Da, pot să spun că acest lucru ne-a
apropiat mai mult, a fost mult mai
alături de noi, şi ne-a sprijinit mereu
Da, noi mereu ne-am înţeles bine doar
,,familia..prietenii
şi cei din jur au
făcut.. să trec
peste acest
moment’’
,,Iniţial tata’’
,,apoi eu’’
,,am mai multe
responsabilitati’’
,,ne-a apropiat
mai mult’’
Relaţia cu
familia lărgită
paternă
Modificări de
rol
Relaţia cu
familia lărgită
paternă
Modificări de
60
s-a schimbat relaţia
în vre-un fel sau
altul?
8. Deciziile
importante cine le
ia?
Înţeleg
9. Dar cine te-a
ajutat să depăşeşti
momentul, rudele te-
au ajutat în vreun
fel?
Înţeleg
10. Situaţia
financiară s-a
modificat în veun
fel?
Deci nu ai simţit o
modificare?
11. Te simţi mai
responsabilă, mai
încărcată ?
12. Dă la câţi ani s-a
întâmplat, cât ani
aveai?
13. Tatăl s-a
că acum ne-am apropiat şi mai mult,
eu m fost ca şi o mamă pentru el
Depinde de situaţie, uneori tată, uneori
eu, de context, nu ştiu, de unde
suntem, dar în mare majoritate le luăm
împreună.. adică ţinem legătura şi nu
luăm decizii de unul singur
..mm.. da am primit sprijin din partea
tuturor rudelor, dar practic acest
moment l-am depăşit singură, dandumi
seama de unele lucruri, gândit unele
lucruri din alt punct de vedere, şi
trecând peste această suferinţă. Rudele
şi-au oferit tot sprijinul, în tot acest
timp, dar… cei mai apropiaţi au fost
tată, fratele
Oarecum nu aşi putea spune, nu e cam
tot aceeaşi
Nu
Categoric, am şi mai crescut şi cu cât
creşti devii mai responsabil, şi e şi
normal. Fiind această situaţie am
preluat şi mai multe responsabilităţi
decât era necesar
..mm.. 16-17 ani cam aşa, şi acum am
,,eu m fost ca şi o
mamă pentru el’’
,,Deciziile…
le luăm
impreuna’’
,,Rudele
şi-au oferit tot
sprijinul’’
,,cei mai
apropiaţi au fost
tată, fratele’’
,,nu e cam tot
aceeasi’’
,,cu cât creşti
devii mai
responsabil’’
rol
Relaţia cu
familia lărgită
paternă
Resurse
financiare
Modificări de
rol
61
recăsătorit?
Şi cu a doua soţie
cum te înţelegi?
Cam atât?
14. Cine şi-a impus
autoritatea în
familie?
15. Şi acum deciziile
le luaţi voi?
Tatăl vostru va mai
ajută, financiar,
moral?
16. Acum care este
principal sursa de
venit?
Şi credeţi că este
deajuns?
Dacă ar fi fost mama
acum crezi că
situaţia financiară ar
fi fost altă?
17. Dar relaţia cu
rudele tale s-a
schimbat?
21
Da
Bine… ne respectă reciproc şi….
Cam atât (râde)
La început tată, e normal, el era.. a
rămas singurul părinte şi toată
autoritatea ia rămas lui. Mai apoi când
să recăsătorit oarecum, el şi-a format,
s-a dus la propria lui casă noi stăm,
locuim în altă casă şi autoritatea ne-
am creat-o noi în casa noastră,
bineînţeles că ne consultăm şi cu tata
În casă, în lucrurile minore da, dar în
lucrurile majore categoric ne
consultăm şi cu tata, nu se poate altfel
Da, din toate punctele de vedere
Din salarul tatălui şi în ceea ce ne
priveşte pe mine şip e fratele meu mai
este şi pensia de urmaş, care o primim
de pe urma mamei
Momentan mie deajuns, n-aş putea să
zic că e rău, dar întotdeauna e loc de
mai bine, aşa că
,,ne respectă
reciproc…’’
,,Cam atat’’
,,ne consultăm şi
cu tata’’
,,salarul tatalui’’
,,pensia de
urmas’’
,,Momentan mie
deajuns’’
Relaţia cu
familia lărgită
paternă
Resurse
financiare
62
Le simţi mai
apropiate că înainte?
18. Te simţi
împlinită?
Merci mult
Nu, nu ar fi modificat situaţia
financiară
Nu, este foarte bună, ba chiar îmi sunt
foarte apropiaţi, multe dintre ele văd în
mine şi în fratele meu ceea ce a fost
mama cândva
Ianinte eram un copil, şi nu cred că era
chiar aşa atentă la rude, şi la cei din
jur, eram atentă la copii din faţa
blocului, nu la rude, iar acum da , port
o discuţie cu ele destul de bună, e ok
Pe unele planuri da, pe unele nu, sau
n-aş putea spune că nu, da sunt, sunt
mulţumită în principiu de ce am.
,,chiar îmi sunt
foarte apropiati’’
,,văd în mine şi în
fratele meu ceea
ce a fost mama’’
Relaţia cu
familia lărgită
paternă
Modificări de
rol
Interviu cu Anca F.
Operator : Cirjoi Sorina
Data : 20 mai 2010
Durata :00.07.43
Anca F. In varsta de 23 de ani, este studenta in anul 1 la master(FEEA). Provine din
familie monoparentala crestin-ortodoxa din mediul rural. Mama ei a decedat cand ea avea 17
ani, iar sora ei 13ani. Tatal ei avea 39 de ani cand a intervenit decesul sotiei sale. Nu s-a
recasatorit.
63
Întrebare Răspuns Codificare Categorizare
Câţi ani aveai tu şi
sora ta când a
decedat mama
dvs.
?
Cui a revenit rolul
mamei, în casă?
Cine si-a impus
autoritatea în
familie?
Ai simţit că ti-au
crescut
responsabilităţile
faţă de familie?
Eu aveam 17ani, eram încă minoră, iar sora mea
avea 13 ani, eram amândouă la şcoală, eu la liceu
şi ea la şcoala generală. Eram destul coapte la
minte li înţelegeam situaţia foarte bine, din
punctul ăla de vedere...deci am suferti enorm...
(vorbeşte cu tristeţe)
Pai vă daţi seama că am rămas cu tata, şi el a
preluat toate responsabilităţile casei, el era
şeful...el lua deciziile...el se ocupa mai de tot, în
special de noi două, care aveam mare nevoie de el
să trecem peste acel moment dureros. A fost
cumplit de gru să vedem că mama nostră se stinge
încet, încet...(ochii sunt în lacrimi).
Tata a fost cel care a preluat fraiele familiei, el
era responsabil, doar noi eram încă copii, şi nu
ştiam mare lucru să facem, mai ales să
administrăm tot ce ţine de familie.
Da. Asta a fost un punct de plecare spre
maturizarea mea. Eu eram cu gătitul, cu facutul
curăţeniei, şi cam tot ce făcea mama înainte...doar
locul de muncă nu aveam cum să îl ocup...ea era
de neînlocuit...era ce mai bună mama...(plânge)
pentru noi...nu ştiu cum s+a putut întâmpla
asta ...nouă...Eu...am devenit un fel de femeie în
casă...în locul ei.....
Tata..a
preluat toate
responsabilit
ăţile casei
Tata..
preluat
fraiele
familiei
am devenit
un fel de
femeie în
casă
Relatia
cu familia
largita
paterna
Modificari de rol
Relatia
64
S-a modificat
relaţia cu tatăl
dvs.?
Dar cu sora cum
te-ai înţeles?
Cum aţi depăşit
momentul, ce v-a
ajutat şi cât timp
v-a luat?
Ati pastrat
legatura cu rudele
din partea mamei?
Aţi simţit că
veniturile din
familie s-au
redus?
S-a modificat în sensul că ne-a apropiat foarte
mult, am avut un sprijin mare din partea lui...el
este un suport pentru noi...ne ajută şi el cum
poate...a incercat sa faca tot ca sa nu ne lipseasca
nimic..
Cu sora mea ...dintotdeauna ne+am înţeles bine,
deci am fost mereu apropiate, chiar şi când trăia
mama, doar suntem surori...dar acum suntem şi
mai apropiate, ne sprijinim una pe alta...eu o ajut
pe ea la teme si intreburile casei incearca si ea sa
se implice..
Foarte greu am depăşi momentul, plângeam zi de
zi, şi acasă şi la şcoală...peste tot...nu ne
obişnuisem încă...nici acum nu ne vine să credem
că mama noastră nu mai este....(lasă privirea în
jos). Poate că... rudele au fost alături de noi , ne-
au sprijinit tot timpul.
...cu bunica, doar cu ea, mai are un frate mama
dar e plecat inafara si cand vine in tara...atunci ne
mai vedem, dar asa doar cu bunica..este sprijinul
nostru
Nu prea...oarecum, mama era casnica, deci nu
avea salar, dar parca era mai usor ca ea stia sa
gestioneze banii, stia totimpul sa puna deoparte,
dar acu .... au crescut...luam ajutorul ..adică
pensia de urmaş, alocaţia noastră,..şi salariul lu
ne-a
apropiat
foarte mult
ne sprijinim
una pe alta
nu ne
obişnuisem
încă
rudele au
fost alături
de noi
asa doar cu
bunica.
parca era
mai usor
a trebuit sa
cu familia
largita
paterna
Modificari de rol
Relatia
cu familia
largita
paterna
Resurse financiare
Modificari
65
Care sun acum
principalele surse
de venit?
Aţi primit suport
din partea
rudelor?
Ce schimbări au
intrvenit în viaţa
dvs. după
momentul
respectiv?
Ce schimbări au
survenit în relaţia
dvs.cu
ceilalţi..preietnii,
colegii...
tata dar a trebuit sa invatam sa-i administram.
Mai primeam şi de la bunici căte ceva...
Pensia de urmaş, alocaţia surorii, salariul tatălui...
Rudele ne-au ajutat mult...şi moral şi financiar, se
ocupau şi ele de tot..mai ales cu înmormântarea
mamei, au dat dovadă de tot ce se putea ...Au fost
şi ca părinţi grijulii cu noi, ne sunt şi acu alături,
şi cred că vor vi mereu aşa, şi le mulţumim pentru
asta...
Multe schimbări au existat, lipsa unei mama poate
aduce multe schimbări într+o familie, adică
cursul vieţii nu a mai decurs cum trebuia...Eram
mereu trişti, şi simţeam că ceva ne lipseşte şi făra
de care nu ne putem obişnui. Eu mă ocupam de
casă, ce ţine de bucătărie, şi de cele pe lângă casă.
Relaţia cu ei a fost apropiată, n u s+au distanţat
de noi mai ales în momentele grele prin care am
trecut. Ne+au sprijinit, ne-au consolat şi am pus
toată baza în ei...ce putem spune...prietenii au
rămas prieteni...asta e tot ce mai putem spune...şi
cred că e de ajuns...
invatam sa-i
administram
Pensia de
urmaş
alocaţia
salariu
Rudele ne-au
ajutat mult
simţeam că
ceva ne
lipseşte
mă ocupam
de casă
prietenii au
rămas
prieteni
de rol
Resurse financiare
Relatia
cu familia
largita pater
Modificari de rol
Relatia cu
grupul de
66
egali
67