exercitiu.standarde acreditare-anexa hg nr 21

15
Exerciţiu Realizaţi pe baza „Standardelor de acreditare şi evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar – anexa H.G. nr. 21/10.01.2007” o autoevaluare a Colegiului Tehnic Decebal, bifând cu X în dreptul fiecărui descriptor îndeplinirea lui (Da), neîndeplinirea lui (Nu) sau faptul că nu ştiţi dacă e îndeplinit sau nu (Nu ştiu) Faceţi suma căsuţelor bifate pe fiecare coloană pentru fiecare dintre Domenii şi în cadrul fiecărui criteriu. Standardul reprezintă descrierea cerinţelor formulate în termeni de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activităţi de educaţie. Standardele de acreditare sunt standarde naţionale, care se aplică învăţământului preuniversitar de stat şi particular, şi se referă la domeniile prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006. Pentru fiecare domeniu sunt definite subdomenii, pentru fiecare subdomeniu sunt formulaţi indicatori, iar la fiecare indicator sunt definiţi descriptori. Descriptorii sunt enunţuri care stabilesc, în mod concret şi observabil, cerinţele minime pe care organizaţia furnizoare de educaţie trebuie să le îndeplinească, pentru fiecare indicator, în vederea acreditării. Domeniul : A. Capacitatea instituţională; criteriul : a) structurile instituţionale, administrative şi manageriale Subdomenii Indicatori de performanţă Descriptori Da Nu Nu sti u 1. Management strategic 1.1. Existenţa, structura şi conţinutul documentelor proiective (proiectul de dezvoltare şi planul de implementare). 1.1.1.Existenţa proiectului de dezvoltare pe termen mediu (3-5 ani) pentru organizaţia furnizoare de educaţie, având cel puţin elementele prevăzute la autorizare. 1.1.2. Îndeplinirea scopurilor şi a obiectivelor stabilite prin proiectul de dezvoltare şi prin planurile de implementare, pentru întreaga perioadă de autorizare provizorie, după caz. 1.1.3. Fundamentarea proiectul de dezvoltare pe analiza contextului socio-economic şi cultural în care va funcţiona organizaţia furnizoare de educaţie. Pentru organizaţiile furnizoare de educaţie care fac parte din învăţământul profesional şi tehnic, proiectul de dezvoltare se fundamentează pe planul local de acţiune pentru învăţământ – PLAI şi pe planul regional de acţiune pentru învăţământ – PRAI. 1

Upload: vasile-busuioc

Post on 15-Nov-2015

213 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

ExerciiuRealizai pe baza Standardelor de acreditare i evaluare periodic a unitilor de nvmnt preuniversitar anexa H.G. nr. 21/10.01.2007 o autoevaluare a Colegiului Tehnic Decebal, bifnd cu X n dreptul fiecrui descriptor ndeplinirea lui (Da), nendeplinirea lui (Nu) sau faptul c nu tii dac e ndeplinit sau nu (Nu tiu)Facei suma csuelor bifate pe fiecare coloan pentru fiecare dintre Domenii i n cadrul fiecrui criteriu.Standardul reprezint descrierea cerinelor formulate n termeni de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activiti de educaie. Standardele de acreditare sunt standarde naionale, care se aplic nvmntului preuniversitar de stat i particular, i se refer la domeniile prevzute de art. 10 din O.U.G. nr. 75/2005, aprobat cu modificri prin Legea nr. 87/2006. Pentru fiecare domeniu sunt definite subdomenii, pentru fiecare subdomeniu sunt formulai indicatori, iar la fiecare indicator sunt definii descriptori. Descriptorii sunt enunuri care stabilesc, n mod concret i observabil, cerinele minime pe care organizaia furnizoare de educaie trebuie s le ndeplineasc, pentru fiecare indicator, n vederea acreditrii. Domeniul : A. Capacitatea instituional; criteriul : a) structurile instituionale, administrative i managerialeSubdomenii Indicatori de performanDescriptori Da NuNu stiu

1. Management strategic1.1. Existena, structura i coninutul documentelor proiective (proiectul de dezvoltare i planul de implementare).1.1.1.Existena proiectului de dezvoltare pe termen mediu (3-5 ani) pentru organizaia furnizoare de educaie, avnd cel puin elementele prevzute la autorizare.

1.1.2. ndeplinirea scopurilor i a obiectivelor stabilite prin proiectul de dezvoltare i prin planurile de implementare, pentru ntreaga perioad de autorizare provizorie, dup caz.

1.1.3. Fundamentarea proiectul de dezvoltare pe analiza contextului socio-economic i cultural n care va funciona organizaia furnizoare de educaie. Pentru organizaiile furnizoare de educaie care fac parte din nvmntul profesional i tehnic, proiectul de dezvoltare se fundamenteaz pe planul local de aciune pentru nvmnt PLAI i pe planul regional de aciune pentru nvmnt PRAI.

1.1.4. Fundamentarea noului proiect de dezvoltare pe rezultatele proiectului anterior (se aplic unitilor colare acreditate i celor pentru care perioada de autorizare a fost mai lung dect durata de via a proiectului de dezvoltare).

1.1.5. Formularea clar a viziunii i a misiunii asumate de organizaia furnizoare de educaie.

1.1.6. Definirea unor scopuri / inte strategice care vor fi realizate n perioada de aplicare a proiectului de dezvoltare.

1.1.7. Motivarea necesitii, fezabilitii i a oportunitii noului proiect de dezvoltare.

1.1.8. Afiarea la loc vizibil a misiunii i a intelor strategice.

1.1.9. Cunoaterea misiunii i a intelor strategice de ctre cadrele didactice, elevi, prini, autoriti locale, comunitatea n general.6.pentru primul an de aplicare;

1.1.10. Concordana viziunii, misiunii i intelor strategice cu tipul organizaiei furnizoare de educaie, cu forma i nivelul de educaie la care aceasta funcioneaz.

1.1.11. Definirea etapelor n realizarea proiectului de dezvoltare i a principalelor categorii de resurse utilizate pentru realizarea proiectului.

1.1.12. Precizarea indicatorilor de realizare i a modalitilor de evaluare a atingerii intelor propuse.

1.1.13. Elaborarea, pe baza proiectului de dezvoltare, a planului operaional / planului de implementare a proiectului, pentru primul an n care acesta se aplic.

1.1.14. Planul de implementare va cuprinde programe sau aciuni. Pentru fiecare program / aciune sunt precizate: obiectivele (definite n termeni de rezultate ateptate), resursele (umane, materiale, financiare, de timp, de informaie, de expertiz etc.) utilizate, termenele de realizare, responsabilitile precum i indicatorii de realizare (reperele observabile ale ndeplinirii obiectivelor propuse).

1.1.15. Prezentarea rezultatelor participrii organizaiei la alte proiecte educaionale dezvoltate la nivelul colii, al comunitii locale, la nivel naional sau internaional.

1.1.16. Prezentarea bugetului estimat necesar pentru realizarea proiectului de dezvoltare i a bugetului detaliat pentru programele / aciunile cuprinse n planul operaional pentru primul an de funcionare. Adecvarea acestuia la dezvoltarea preconizat a unitii de nvmnt.

1.1.17. Existena, n proiectul de dezvoltare i n planul de implementare, a elementelor de dezvoltare a unui nvmnt incluziv (de asigurare a egalitii de anse in educaie i de sprijinire a elevilor din grupuri sociale defavorizate, respectiv a celor cu cerine educaionale speciale).

1.2. Organizarea intern a unitii de nvmnt1.2.1. Existena, cel puin, a regulamentelor interne de funcionare prevzute de legislaia n vigoare.

1.2.2. Existena organigramei organizaiei furnizoare de educaie, cu linii clare de decizie, comunicare i raportare.

1.2.3. Existena fiei postului pentru toate posturile prevzute n organigram. Fia postului va cuprinde, cel puin: numele postului, locul de munc, condiiile de ocupare (pregtire, experien, calificri, competene etc.), locul n structura organizaiei i relaiile cu alte posturi din organigram (subordonare, coordonare sau supervizare), scopul activitii i funcia / funciile ndeplinite, atribuiile specifice cu standardele i descriptorii de nivel asociai, limitele autoritii.

1.3. Existena i funcionarea sistemului de comunicare intern i extern1.3.1. Funcionarea eficient a sistemului de comunicare formal intern cu personalul propriu i cu elevii.

1.3.2. Funcionarea eficient a sistemului de comunicare formal extern cu prinii, angajatorii i cu alte instituii i grupuri semnificative de interes.

1.3.3. Funcionarea eficient a sistemului de comunicare instituional cu alte instituii i organizaii cu rol n conceperea, furnizarea i evaluarea serviciilor educaionale oferite.

1.3.4. Promovarea ofertei educaionale.

2. Management operaional2.1. Funcionarea curent a unitii de nvmnt2.1.1.Funcionarea organismelor de conducere individual i colectiv - n condiiile prevzute de legislaia n vigoare i de reglementrile interne.

2.1.2. Existena i gestionarea eficient a documentelor manageriale prevzute de legislaia n vigoare i reglementrile interne.

2.1.3. Realizarea procedurilor de management al resurselor umane pentru personalul didactic, didactic auxiliar i nedidactic (recrutare, selecie, normare, utilizare, stimulare, disponibilizare etc.) conform legislaiei n vigoare i reglementrilor interne.

2.1.4. Funcionarea curent a organizaiei colare fr perturbri majore.

2.1.5. Exist dovezi privind urmrirea respectrii regulamentelor interne de funcionare i privind corectarea perturbrilor constatate n funcionarea organizaiei, dac este cazul.

2.2. Existena i funcionarea sistemului de gestionare a informaiei; nregistrarea, prelucrarea i utilizarea datelor i informaiilor2.2.1. Funcionalitatea sistemului de gestionare a informaiei i de nregistrare, prelucrare i utilizare a datelor i informaiilor.

2.2.2. Cuprinderea, n sistemul de gestionare a informaiei, a tuturor informaiilor necesare raportrilor prevzute de legislaia n vigoare.

2.2.3. Respectarea condiiilor i procedurilor legale i privind sigurana i confidenialitatea n activitatea de colectare, prelucrare i utilizare a informaiei.

2.3. Asigurarea serviciilor medicale pentru elevi2.3.1. Asigurarea serviciilor medicale pentru elevi, conform legislaiei n vigoare.

2.3.2. Existena procedurilor de asigurare a serviciilor medicale de urgen.

2.4. Asigurarea securitii tuturor celor implicai n activitatea colar, n timpul desfurrii programului2.4.1. Existena unui sistem i a procedurilor de asigurare a securitii tuturor celor implicai n activitatea colar, n timpul desfurrii programului (paz proprie, acorduri / contracte cu firme specializate, cu jandarmeria sau cu poliia)

2.4.2. Respectarea sistemelor i a procedurilor de sntate i securitate a muncii i de PSI prevzute de legislaia n vigoare pentru activitile desfurate n tipul respectiv de organizaie.

2.4.3. Existena unor proceduri specifice, cunoscute i asumate de ctre toi cei implicai n activitatea unitii de nvmnt, privind gestionarea situaiilor de criz.

2.5. Asigurarea serviciilor de orientare i consiliere pentru elevi.2.5.1. Asigurarea serviciilor de orientare i consiliere pentru elevi, conform legislaiei n vigoare de preferin prin cabinete proprii.

Domeniul : A. Capacitatea instituional; criteriul : b) baza material

Subdomenii Indicatori de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Spaii colare1.1. Existena i caracteristicile spaiilor colare 1.1.1. Existena spaiilor colare n care funcioneaz unitatea de nvmnt (proprii i / sau nchiriate, concesionate, n comodat sau deinute sub orice alt form legal).

1.1.2. Adecvarea numrului slilor de clas, al laboratoarelor, al atelierelor/ fermelor colare, al slilor de demonstraie etc. la planul de colarizare prognozat i realizat.

1.1.3. Adecvarea tipului laboratoarelor, al cabinetelor, al atelierelor/ fermelor colare, al slilor de demonstraie etc. la nivelul de colarizare i profilul unitii de nvmnt.

1.1.4. Adecvarea tipului laboratoarelor, al cabinetelor, al atelierelor/ fermelor colare, al slilor de demonstraie etc. la disciplinele/ modulele cuprinse n planul de nvmnt.

1.1.5. Folosirea eficient a spaiilor colare pe baza unei planificri riguroase.

1.1.6. Respectarea, n spaiile colare deinute, a Normelor de igien privind unitile pentru ocrotirea, educarea i instruirea copiilor i tinerilor, conform legislaiei n vigoare (norme generale i specifice)

1.2. Dotarea spaiilor colare1.2.1. Respectarea, n spaiile colare deinute, a normativelor de dotare, conform legislaiei n vigoare

1.2.2 Dotarea spaiilor colare n concordan cu efectivele de elevi din cadrul formaiunilor de studiu.

1.2.3. Demonstrarea preocuprilor conducerii colii pentru mbuntirea dotrii spaiilor colare.

1.3. Accesibilitatea spaiilor colare1.3.1. Accesibilitatea spaiilor colare pentru toi elevii, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale.

1.3.2.Localizarea uoar a spaiilor colare prin semnalizarea lor corespunztoare.

1.4. Utilizarea spaiilor colare1.4.1. Utilizarea spaiilor colare n procesul didactic conform destinaiei lor i planificrii ntocmite la nivelului organizaiei colare.

2. Spaii administrative2.1. Existena, caracteristicile i funcionalitatea spaiilor administrative2.1.1. Existena spaiilor administrative (proprii i / sau nchiriate, concesionate, n comodat sau deinute sub orice alt form legal) n cadrul unitii de nvmnt

2.1.2. Organizarea i dotarea spaiilor administrative corespunztor tipului de activitate

3.Spaii auxiliare

3.1. Existena, caracteristicile i funcionalitatea spaiilor auxiliare 3.1.1. Existena spaiilor auxiliare - sli de mese, dormitoare, vestiare, buctrie, spltorie (proprii i / sau nchiriate, concesionate, n comodat sau deinute sub orice alt form legal), dup caz, corelate cu proiectul de dezvoltare instituional i cu planul de implementare al proiectului.

3.1.2. Corelarea spaiilor auxiliare - sli de mese, dormitoare, vestiare, buctrie, spltorie, cu planul de nvmnt, cu numrul elevilor i cu tipul, nivelul i forma de nvmnt.

3.1.3. Existena spaiilor sanitare i dotarea lor n conformitate cu normativele de igien n vigoare.

3.1.4. Existena unui spaiu propriu destinat bibliotecii colare / centrului de informare i documentare sau a unui acord privind utilizarea bibliotecii unei alte uniti de nvmnt.

3.1.5. Existena unui spaiu destinat cabinetului medical.

3.1.6. Existena unui spaiu destinat cabinetului de orientare i consiliere pentru elevi.

3.1.7. Respectarea, n spaiile auxiliare, a Normelor de igien privind unitile pentru ocrotirea, educarea i instruirea copiilor i tinerilor (norme specifice), conform legislaiei n vigoare.

3.1.8. Respectarea, n spaiile auxiliare, a normativelor de dotare, conform legislaiei n vigoare

3.2. Accesibilitatea spaiilor auxiliare3.2.1. Accesibilitatea spaiilor auxiliare pentru toi elevii, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale.

3.2.2. Localizarea uoar a spaiilor auxiliare prin semnalizarea lor corespunztoare.

3.3. Utilizarea spaiilor auxiliare3.3.1. Utilizarea spaiilor auxiliare conform destinaiei lor i planificrii ntocmite la nivelul organizaiei colare.

3.3.2. Asigurarea, prin programul de funcionare, a accesului tuturor elevilor i personalului colii la bibliotec / centrul de documentare i informare.

3.3.3. Asigurarea, prin programul de funcionare, a accesului tuturor elevilor la serviciile de orientare i consiliere.

4. Materialele i mijloacele de nvmnt, auxiliarele curriculare

4.1. Dotarea cu mijloace de nvmnt i cu auxiliare curriculare4.1.1. Adecvarea mijloacelor de nvmnt i a auxiliarelor curriculare deinute la planul de colarizare prognozat, la nivelului de colarizare, la profilul i la specializrile / calificrile profesionale existente n oferta educaional.

4.1.2. Respectarea, n dotarea cu mijloace de nvmnt i auxiliare curiculare, a normativelor de dotare, conform legislaiei n vigoare.

4.1.3. Realizarea unui progres (cretere cantitativ i / sau diversificare) privind achiziionarea / realizarea unor noi mijloace de nvmnt sau auxiliare curriculare.

4.2. Existena i dezvoltarea fondului bibliotecii colare / centrului de documentare i informare

4.2.1. Concordana fondului bibliotecii colare / centrului de documentare i informare cu normativele prevzute de legislaia n vigoare.

4.2.2. Adecvarea fondului bibliotecii colare / centrului de informare i documentare la numrul de elevi estimat, la nivelul de colarizare, la profilul i la specializrile / calificrile profesionale oferite. Numrul de volume i publicaii per elev este cel puin egal cu numrul mediu de volume i publicaii per elev corespunztor nivelului de educaie.

4.2.3. Existena, n biblioteca colii / n centrul de informare i documentare a cte unui exemplar din fiecare manual alternativ aprobat, pentru fiecare disciplin din planul de nvmnt al primului an de studiu sau suporturi de curs pentru fiecare disciplin / modul din planul de nvmnt al primului an de studiu.

4.2.4. Existena unei evidene clare a utilizrii fondului bibliotecii colare / centrului de informare i documentare numr de utilizri pentru fiecare elev i pentru fiecare item utilizat.

4.2.5. Realizarea unui progres (cretere cantitativ i diversificare) privind achiziionarea / realizarea de noi materiale pentru bibliotec / centrul de documentare i informare.

4.3. Dotarea cu tehnologie informatic i de comunicare

4.3.1. Existena tehnologiei informatice i de comunicare (o reea funcional de minim 6 calculatoare) - cu excepia nivelului precolar.

4.3.2. Existena conectrii la Internet a reelei de calculatoare.

4.3.3. Extinderea utilizrii tehnologiei informatice i de comunicare la alte discipline din curriculum naional i / sau la decizia colii, n afara celor corespunztoare ariei curriculare Tehnologii.

4.3.4. Creterea numeric a disciplinelor care utilizeaz tehnologiile informatice i de comunicare precum i, n interiorul disciplinei, a numrului de ore n care sunt folosite tehnologiile informatice i de comunicare

4.3.5. Asigurarea accesului tuturor elevilor i cadrelor didactice la reeaua de calculatoare, pentru documentare i informare n timpul i n afara orelor de profil din programul colar.

4.3.6. Asigurarea unui numr suficient de calculatoare astfel nct numrul de elevi din unitatea de nvmnt ce revine la un calculator este cel mult egal cu numrul de elevi ce revine la un calculator corespunztor judeului / municipiului Bucureti i nivelului de colarizare.

4.3.7. Utilizarea tehnologiei informatice i de comunicare n activitatea administrativ i / sau de secretariat i / sau a bibliotecii.

4.3.8. Dotarea / mbuntirea / actualizarea / nlocuirea periodic a echipamentelor i programelor informatice utilizate.

4.4. Accesibilitatea echipamentelor, materialelor, mijloacelor de nvmnt i auxiliarelor curriculare4.4.1. Accesul elevilor la mijloacele de nvmnt, auxiliarele curriculare, la bibliotec / centru de documentare i informare, la tehnologia informatic i de comunicare.

4.4.2. Accesul personalului, n interesul unitii colare, la: telefon, fax, copiator, computer cu scanner i imprimant.

5.Documente colare5.1. Procurarea i utilizarea documentelor colare i a actelor de studii

5.1.1. Achiziionarea documentelor colare i a actelor de studii n conformitate cu normativele n vigoare, cu numrul prognozat al elevilor, cu nivelul de colarizare, cu profilul i cu specializrile / calificrile profesionale existente n oferta educaional.

5.1.2. Existena, n bugetul colii, a liniei bugetare destinat achiziiei documentelor colare i a actelor de studii.

5.1.3. Respectarea legislaiei n vigoare privind completarea, utilizarea i gestionarea documentelor colare i a actelor de studii.

5.1.4. Existena unui sistem eficient de accesare a documentelor din arhiva unitii de nvmnt.

5.1.5. Securizarea documentelor colare se realizeaz conform legislaiei n vigoare.

Domeniul : A. Capacitatea instituional; criteriul : c) resurse umane

Subdomenii Indicatori de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Managementul

personalului1.1. Managementul personalului didactic i de conducere

1.1.1. Respectarea, de ctre personalul de conducere angajat, a condiiilor prevzute de Legea nvmntului, precum i de Statutul personalului didactic.

1.1.2. Stabilirea, n statul de funciuni, a necesarului de cadre didactice pentru funcionarea unitii de nvmnt n funcie de planul de colarizare realizat, de nivelul de colarizare, de profilul i de specializrile / calificrile profesionale existente n oferta educaional.

1.1.3. Acoperirea cu personal didactic calificat este de minim 85%.

1.1.4. Acoperirea cu personal didactic titular angajat este de cel puin 50%. Pentru restul personalului, exist contracte de munc pe durat determinat (suplinire i / sau cumul) sau contracte de colaborare.

1.1.5.Transparena procedurilor de management al resurselor umane.

1.1.6. Corelarea activitii de evaluare a cadrelor didactice cu celelalte proceduri de management al resurselor umane.

1.2. Managementul personalului didactic auxiliar i personalului nedidactic

1.2.1. Stabilirea, n statul de funciuni, a necesarului de personal didactic auxiliar i personal nedidactic necesar funcionrii unitii de nvmnt, n funcie de planul de colarizare prognozat, de nivelul de colarizare, de profilul i de specializrile / calificrile profesionale existente n oferta educaional.

1.2.2. Acoperirea cu personal didactic auxiliar i nedidactic calificat este de cel puin 75%.

1.2.3. Asigurarea necesarului de personal didactic auxiliar i de personal nedidactic calificat n conformitate cu prevederile normativelor n vigoare.

1.2.4. Existena criteriilor, metodologiei i instrumentelor de evaluare periodic a personalului didactic auxiliar i nedidactic, conform legislaiei n vigoare i difereniat pe categorii de personal.

1.2.5. Realizarea procedurilor de evaluare a personalului didactic auxiliar i nedidactic n conformitate cu legislaia n vigoare i cu reglementrile interne.

Domeniul : B. Eficacitate educaional ; criteriul : a) coninutul programelor de studiu

Subdomenii Indicatori de performan Descriptori

Da NuNu stiu

1.Oferta educaional1.1. Definirea i promovarea ofertei educaionale 1.1.1. Existena ofertei educaionale, care cuprinde cel puin: nivelurile i formele de nvmnt autorizate i /sau acreditate, dup caz, n care se face colarizare, specializrile / calificrile obinute de absolveni, resursele educaionale (umane i materiale) puse la dispoziie pentru activitile curriculare i extracurriculare, programul colii i facilitile puse la dispoziia elevilor, datele de contact ale unitii de nvmnt.

1.1.2. Promovarea ofertei educaionale ctre toi actualii i potenialii beneficiari folosind mijloace clasice i /sau electronice.

1.1.3. colarizarea exclusiv n nivelurile i formele de nvmnt, specializri /calificri profesionale autorizate / acreditate, dup caz.

1.1.4. Adecvarea ofertei educaionale la diagnoza contextului socio-economic i cultural n care va funciona coala, la proiectul de dezvoltare, la planul operaional pentru primul an de funcionare, la dotarea existent i la personalul prognozat.

1.2. Existena parteneriatelor cu reprezentani ai comunitii 1.2.1. Existena i funcionalitatea unor parteneriate cu reprezentani ai comunitii.

1.2.2. Diseminarea, la nivelul unitii de nvmnt i al comunitii, a rezultatelor parteneriatelor stabilite.

2.Curriculum2.1. Proiectarea curriculumului2.1.1. Utilizarea curriculumului naional sau alternativ aprobat de Ministerul Educaiei i Cercetrii pentru fiecare nivel de colarizare, profil i specializare / calificare profesional din oferta colii.

2.1.2. Existena strategiei de dezvoltare-proiectare a curriculum-ului la decizia colii / curriculum-ului n dezvoltare local pentru fiecare nivel de colarizare, profil i specialitate / calificare profesional din oferta colii.

2.1.3. Stabilirea orarului / programului de studiu al elevilor n conformitate cu cerinele igienice i pedagogice.

2.1.4.Exist planificarea corespunztoare a coninuturilor nvrii pentru toate disciplinele/modulele din curriculum.

2.1.5. Proiectarea unitilor de nvare promoveaz i ncurajeaz centrarea pe elev.

2.2. Realizarea curriculum-ului2.2.1. Respectarea orarului proiectat

2.2.2. Utilizarea auxiliarelor curriculare, echipamentelor i materialelor de studiu

2.2.3. Utilizarea manualelor colare aprobate M.EdC

2.2.4. Corelarea parcurgerii disciplinelor la nivelul ariei curriculare.

2.2.5. Adecvarea strategiilor i a metodologiei didactice la specificul cultural al populaiei colare i la motivaia fiecrui elev.

2.2.6. Utilizarea autoevalurii elevilor, a evalurii formative i a feedback-ului pentru optimizarea procesului de nvare.

2.2.7. Realizarea, conform prevederilor legale n vigoare, a programelor de educaie difereniat (pentru copiii cu cerine educative speciale provenind din grupuri defavorizate social sau predispuse la abandon colar, pentru copii supradotai etc)

2.2.8. Informarea regulat a elevilor i / sau a prinilor acestora privind progresul realizat i rezultatele colare.

2.2.9. Revizuirea periodic a curriculumului la decizia colii / n dezvoltare local pe baza rezultatelor autoevalurii, ale evalurii formative i sumative.

Domeniul : B. Eficacitate educaional ; criteriul : b) rezultatele nvrii

Subdomenii Indicatori de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Performanele colare1.1. Evaluarea rezultatelor colare1.1.1. Planificarea activitilor de evaluare ( iniiale, curente, finale) la nivelul catedrei de specialitate i la nivelul unitii de nvmnt.

1.1.2. Realizarea activitilor de evaluare pe baza standardelor naionale n vigoare.

1.1.3. nregistrarea activitilor de evaluare n conformitate cu legislaia n vigoare.

1.1.4. Aplicarea sistemului de notare prevzut de legislaia n vigoare pentru tipul respectiv de instituie de nvmnt sau, n lipsa acesteia, conform unui sistem propriu.

1.1.5. Existena unor criterii clare i cunoscute de ctre profesori, elevi i prinii acestora privind succesul colar i recompensarea rezultatelor colare deosebite, precum i privind insuccesul colar i consecinele acestuia.

1.1.6. Urmrirea traiectului colar i profesional ulterior cel puin pentru un eantion reprezentativ din rndul fiecrei promoii de absolveni.

1.1.7. Urmrirea evoluiei performanelor colare utiliznd sistemul naional de indicatori privind educaia.

1.1.8. Realizarea raportrilor solicitate de instituiile abilitate prin lege (din cadrul sistemului de nvmnt i din afara acestuia).

1.1.9. Realizarea raportrilor publice fa de principalii purttori de interese de la nivelul colii i al comunitii.

2.Performanele extracolare2.1. Evaluarea rezultatelor la activitile extracurriculare (extra-clas i extra-colare)2.1.1. Planificarea activitilor extracurriculare cu implicarea cadrelor didactice, a elevilor, a prinilor i a altor membri ai comunitii.

2.1.2. Popularizarea activitilor extracurriculare n rndul personalului colii, al elevilor, al prinilor i al altor purttori de interese relevani.

2.1.3. nregistrarea rezultatelor la activitile extracurriculare prezente n oferta colii, inclusiv a impactului acestor activiti asupra grupurilor-int.

Domeniul : B. Eficacitate educaional ; criteriul : c) activitatea de cercetare tiinific sau metodic, dup caz

SubdomeniuIndicatori de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Activitatea tiinific i metodic 1.1. Activitatea tiinific1.1.1. Utilizarea rezultatelor cercetrii tiinifice (realizate la nivel local, naional sau internaional) pentru mbuntirea performanelor colare.

1.1.2. Iniierea sau participarea instituiei de nvmnt (prin cadrele de conducere, cadrele didactice sau alte persoane angajate cu contracte de munc pe durat nedeterminat) la proiecte de cercetare tiinific sau de dezvoltare, realizate la nivel local, regional, naional sau internaional.

1.2. Activitatea metodic a cadrelor didactice1.2.1. Funcionarea colectivelor de catedr, a comisiilor metodice i a celorlalte comisii (a diriginilor, pe arii curriculare etc.) prevzute de legislaia n vigoare.

1.2.2. Participarea cadrelor didactice i a personalului de conducere la activitile metodice de la nivelul localitii i judeului.

1.2.3. Realizarea activitilor metodice n unitatea de nvmnt, cu participarea cadrelor didactice i de conducere din coal i din afara ei.

1.2.4. Existena documentelor privind activitile metodice realizate n unitatea de nvmnt sau la care au participat cadrele didactice.

Domeniul : B. Eficacitate educaional ; criteriul : d) activitatea financiar a organizaiei

SubdomeniuIndicatori de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Activitatea financiar1.1. Constituirea bugetului colii1.1.1. Constituirea bugetului unitii de nvmnt n conformitate cu prevederile legale n vigoare, indicndu-se sursele de finanare.

1.1.2. Adecvarea bugetului prognozat la proiectul de dezvoltare al unitii de nvmnt.

1.1.3. Existena unor demersuri concrete pentru diversificarea i /sau suplimentarea surselor de finanare.

1.1.4. Utilizarea a cel puin 25 % din bugetul realizat al unitii de nvmnt pentru dezvoltarea bazei materiale proprii (spaii, echipamente, materiale, auxiliare pentru uzul direct al elevilor i profesorilor).

1.2. Execuia bugetar1.2.1. Asigurarea activitilor financiar contabile, de control i de audit financiar cu personal propriu sau prin achiziionarea serviciilor de specialitate.

1.2.2. Realizarea execuiei bugetare n conformitate cu reglementrile legale.

1.2.3. Corelarea execuiei bugetare cu proiectul de dezvoltare i cu planul anual de implementare.

1.2.4. Alocarea a cel puin 25 % din bugetul aprobat al unitii de nvmnt pentru dezvoltarea bazei materiale proprii (spaii, echipamente, materiale, auxiliare pentru uzul direct al elevilor i profesorilor), n conformitate cu prevederile legale n vigoare.

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : a) strategii i proceduri pentru asigurarea calitii

SubdomeniiIndicatori de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Autoevaluarea instituional1.1. Existena i aplicarea procedurilor de autoevaluare instituional1.1.1. Realizarea procedurilor i utilizarea instrumentelor de autoevaluare instituional care respect prevederile legale.

1.1.2. Utilizarea rezultatelor autoevalurii pentru optimizarea funcionrii i dezvoltrii instituiei de nvmnt.

1.1.3. Realizarea, n ultimii trei ani, cel puin a unui ciclu de autoevaluare - optimizare.

2.Managementul calitii la nivelul organizaiei2.1. Existena i aplicarea procedurilor interne de asigurare a calitii2.1.1. Funcionarea procedurilor interne de asigurare a calitii (de proiectare, de monitorizare, de evaluare, de revizuire).

2.1.2. Participarea reprezentanilor purttorilor majori de interese din coal i din comunitate (cadre didactice, prini, elevi) la procesul decizional derulat la nivelul unitii de nvmnt.

2.1.3. Existena procedurilor de colectare regulat a feed-back ului din partea elevilor i a altor factori interesai interni i externi.

2.2. Dezvoltarea profesional a personalului2.2.1. Existena strategiei de dezvoltare managerial i de dezvoltare profesional pentru personalului de conducere, respectiv pentru personalul didactic, didactic auxiliar i nedidactic.

2.2.2. Corelarea strategiei de dezvoltare managerial i dezvoltare profesional cu proiectul de dezvoltare, cu planul operaional i cu oferta educaional a instituiei de nvmnt.

2.2.3. Culegerea sistematic a dovezilor privind participarea conducerii colii la programele de dezvoltare managerial i dezvoltarea profesional.

2.2.4. Finalizarea programelor i activitilor de dezvoltare profesional i dezvoltare managerial cu documentele prevzute de legislaia n vigoare (diplome, certificate, adeverine etc.).

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : b) proceduri privind iniierea , monitorizarea i revizuirea periodic a programelor i activitilor desfurate

SubdomeniuIndicator de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Revizuirea periodic a ofertei colii1.1. Revizuirea ofertei educaionale i a proiectului de dezvoltare1.1.1. Aplicarea procedurilor interne (modaliti, termene i responsabiliti) prin care rezultatele evalurii i monitorizrii calitii, ale autoevalurii instituionale i ale evalurii rezultatelor nvrii pot duce la revizuirea ofertei educaionale i la modificarea proiectului de dezvoltare.

1.1.2. Existena unor proceduri interne de identificare a punctelor tari i a celor slabe, a oportunitilor i ameninrilor.

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : c) proceduri obiective i transparente de evaluare a rezultatelor nvrii

SubdomeniuIndicator de performan Descriptori

1.Optimizarea procedurilor de evaluare a nvrii1.1. Existena i aplicarea procedurilor de optimizare a evalurii nvrii1.1.1. Datele privind progresul i dezvoltarea elevilor se culeg i se nregistreaz n mod sistematic.

1.1.2. Existena, dac este cazul, a unor planuri remediale privind progresul i dezvoltarea elevilor.

1.1.3. Realizarea periodic a activitilor de evaluare a satisfaciei elevilor i / sau a prinilor acestora precum i a altor purttori de interese relevani (angajatori, autoriti publice locale etc.) fa de rezultatele colare, extracolare i generale ale activitii instituiei de nvmnt.

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : d) proceduri de evaluare periodic a calitii corpului profesoral

SubdomeniuIndicator de performan Descriptori

1.Evaluarea corpului profesoral1.1. Evaluarea calitii activitii corpului profesoral 1.1.1. Existena unor criterii, metodologii i instrumente clare i transparente de evaluare periodic a personalului didactic.

1.1.2. Stabilirea, dac este cazul, i mpreun cu cadrele didactice implicate, a unor planuri individuale de remediere a punctelor slabe identificate.

1.1.3. Adecvarea criteriilor, metodologiilor i instrumentelor de evaluare a personalului la tipul de unitate de nvmnt i la proiectul de dezvoltare n curs.

1.1.4. Realizarea evalurii periodice a personalului conform legislaiei n vigoare i reglementrilor interne.

1.1.5. Existena progresului n dezvoltarea profesional a corpului profesoral (grade didactice, programe de formare n ar i strintate, programe masterale sau doctorale).

1.1.6. Existena procedurilor de inserie profesional pentru cadrele didactice noi / fr experien recent, dac este cazul.

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : e ) accesibilitatea resurselor adecvate nvrii

SubdomeniuIndicator de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Optimizarea accesului la resursele educaionale1.1. Optimizarea accesului la resursele educaionale

1.1.1. Existena progresului n privina accesului elevilor la resursele educaionale ale colii: auxiliarele curriculare, fondul de carte i alte materiale din bibliotec / centrul de documentare, tehnologia informatic i de comunicare (inclusiv accesul la Internet), servicii de orientare i consiliere etc.

1.1.2. Existena progresului privind facilitarea studiului individual i integrarea elevilor cu cerine educaionale speciale i a persoanelor n situaii de risc educaional.

1.1.3. Existena progresului n privina accesului corpului profesoral la resursele educaionale ale colii: auxiliarele curriculare, fondul de carte i alte materiale din bibliotec / centrul de documentare, tehnologia informatic i de comunicare (inclusiv accesul la Internet) etc.

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : f) baza de date actualizat sistematic, referitoare la asigurarea intern a calitii

SubdomeniuIndicator de performan Descriptori

1.Constituirea i actualizarea bazei de date1.1. Constituirea bazei de date a unitii de nvmnt1.1.1. Existena bazei de date n care sunt incluse toate datele i informaiile necesare funcionrii i dezvoltrii organizaiei precum i raportrii la nivel naional i local.

1.1.2. Cuprinderea, n baza de date, a cmpurilor referitoare la rezultatele autoevalurii, ale monitorizrii i ale evalurii externe.

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : g) transparena informaiilor de interes public cu privire la programele de studii i, dup caz, certificatele, diplomele i calificrile oferite

SubdomeniuIndicator de performan Descriptori Da NuNu stiu

1.Asigurarea accesului la informaie al persoanelor i instituiilor interesate1.1. Asigurarea accesului la oferta educaional a colii

1.1.1. Informarea factorilor interesai interni i externi cu privire la programele de studii i, dup caz, cu privire la certificatele, diplomele i calificrile oferite.

1.1.2. Informarea elevilor i prinilor privind oportunitile de educaie i formare de la nivel local / regional / naional, inclusiv posibilitatea obinerii de burse.

1.1.3. Existena activitilor de relaii publice.

Domeniul : C. Managementul calitii; criteriul : h) funcionalitatea structurilor de asigurare a calitii educaiei, conform legii

SubdomeniuIndicator de performan Descriptori

1.Funcionarea structurilor responsabile cu evaluarea intern a calitii1.1. Constituirea i funcionarea structurilor responsabile cu evaluarea intern a calitii

1.1.1. Funcionarea structurilor responsabile cu evaluarea intern a calitii (programarea activitii, proiecte, rapoarte etc.).

Centralizator

Domeniulcriteriul Da Nu Nu tiu

A. Capacitatea instituionala) structurile instituionale, administrative i manageriale

b) baza material

c) resurse umane

B. Eficacitate educaional a) coninutul programelor de studiu

b) rezultatele nvrii

c) activitatea de cercetare tiinific sau metodic, dup caz

d) activitatea financiar a organizaiei

C. Managementul calitiia) strategii i proceduri pentru asigurarea calitii

b) proceduri privind iniierea , monitorizarea i revizuirea periodic a programelor i activitilor desfurate

c) proceduri obiective i transparente de evaluare a rezultatelor nvrii

d) proceduri de evaluare periodic a calitii corpului profesoral

e ) accesibilitatea resurselor adecvate nvrii

f) baza de date actualizat sistematic, referitoare la asigurarea intern a calitii

g) transparena informaiilor de interes public cu privire la programele de studii i, dup caz, certificatele, diplomele i calificrile oferite

h) funcionalitatea structurilor de asigurare a calitii educaiei, conform legii

Total

PAGE 10