1

Evoluţia tehnicii şi tehnologiilor de la prima la

a patra revoluţie industrială şi impactul lor social

Academician Dorel BANABIC

Discurs de recepţie în Academia Română

26 Septembrie 2018

Este un privilegiu şi o bucurie pentru mine de a expune astăzi în faţa dumneavoastră

Discursul de recepţie în Academia Română. Nu a fost uşor să găsesc tema discursului, având

de optat între a prezenta o temă de specialitate, din domeniul preocupărilor mele, şi anume

modelarea comportării anizotrope şi deformabilitatea materialelor metalice, sau o temă de larg

interes, care să încerce să capteze atenţia unui auditoriu foarte eterogen din punctul de vedere

al preocupărilor. Aşa cum se deduce din titlul discursului, am optat pentru a doua variantă.

Acest discurs s-ar fi putut intitula „Laudă inginerului român” pentru a urma tradiţia a patru

academicieni: doi transilvăneni, unul scriitor, iar celălalt filosof şi doi munteni, unul critic

literar, iar celălalt inginer agronom. Aceştia au adus laude, în discursurile lor de recepţie la

Academia Română, unul ţăranului român, al doilea satului românesc, al treilea criticului român,

iar ultimul slujitorilor pământului românesc. Mă refer aici la cele patru discursuri celebre:

„Laudă ţăranului român” al lui Liviu Rebreanu, „Elogiul satului românesc” al lui Lucian Blaga,

„Laudă criticului român” al lui Eugen Simion şi, respectiv, „Pledoarie pentru sol. Elogiul

slujitorilor pământului românesc” al lui Cristian Hera. După peste 80 de ani de la discursurile

lui Rebreanu şi Blaga vremurile s-au schimbat, România s-a transformat, lumea a devenit tot

mai tehnicizată. Ca urmare, pentru a fi în pas cu vremurile, astăzi voi aduce un elogiu

inginerului român.

Introducere

Putem afirma că istoria tehnicii a început printr-un sacrificiu. Să mă explic: aşa cum spune

legenda, Prometeu a furat Focul zeilor din Olimp şi l-a dat oamenilor pentru a se încălzi, a

lumina, dar şi pentru a-şi făuri unelte, adică pentru a deveni meşteşugari. Acesta este momentul

de început al tehnicii. Se consideră că semnul distinctiv al omului, care-l deosebeşte de primate,

este capacitatea acestuia de a-şi construi unelte cu care să-şi construiască alte unelte. Focul a

fost unealta cu care Omul a început să-şi făurească alte unelte. Pentru acest act eroic, de cel mai

înalt umanism, acela de a sfida Zeii şi de a dărui oamenilor Focul, Prometeu a fost înlănţuit pe

stâncă şi sacrificat. Ca urmare, putem spune că prin sacrificiul lui Prometeu omenirea a început

2

un drum lung, acela al dezvoltării tehnicii, care, pentru ca legenda să fie rotundă, ar trebui să

ducă omenirea înapoi în Olimp, să-l aducă pe Om la condiţia de Zeu. Adică, să-l facă Nemuritor

şi Fericit. Acesta este scopul tehnicii! Măreţ şi ambiţios scop, trebuie să recunoaştem!

Yuval Harare, în excelenta sa carte Homo Deus, tradusă anul acesta şi în limba română [Har

2018], prezintă trei căi pentru atingerea acestui scop: bio-ingineria, ingineria cyborg (adică

contopirea corpului organic cu extensii non-organice) şi ingineria fiinţelor non-organice. Căile

menţionate implică ingineria în realizarea visului omenirii!

Coborând din Olimp cu picioarele pe Pământ, voi începe prezentarea cu definirea şi

etimologia termenilor despre care voi discuta astăzi: tehnică şi tehnologie. În limba română,

cei doi termeni au înţelesuri diferite, în timp ce în limba engleză există un singur termen care

defineşte ambele noţiuni şi anume technology. Termenul „tehnică” apare în literatură în jurul

anului 1600 şi are etimologia în „techne” din greaca veche. Termenul de tehnologie apare prima

dată în literatură în limba latină (technologia) în anul 1620 în Encyclopedia lui Johann Heinrich

Alsted, iar termenul în engleză technology în anul 1661, în ediţia a doua a unui dicţionar al lui

Thomas Blount intitulat Glossographia [Blo 1661]. În anul 1829 Jacob Bigelow a publicat la

Boston celebra sa carte Elements of Technology [Big 1829], aceasta fiind prima carte în limba

engleză care a tratat sistematic şi riguros tehnologiile cunoscute la acel moment. Influenţa

acestei cărţi asupra mediului academic şi industrial din Statele Unite a fost aşa de mare încât s-

a decis ca noua şcoală de inginerie de la Boston, înfiinţată în anul 1861, să se numească

Massachusetts Institute of Technology (MIT). Termenul de „technologie” a fost format prin

îngemănarea a doi termeni din greaca veche: techne – artă, meşteşug şi logos – ştiinţă. În limba

română, termenul de tehnologie a fost introdus în prima parte a veacului al XIX-lea de către

absolvenţii universităţilor tehnice din Franţa, Germania, Austria, reîntorşi în ţară, precum:

Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr, Petrache Poenaru, Alexe Marin, şi alţii [Ban 2018a]. Prima

menţionare a termenului tehnologie în titlul unei cărţi româneşti se găseşte în traducerea în

limba română a cărţii lui Guillery H., Technologie din anul 1856 [Gui 1856]. În accepţiunea

actuală, conform Lexiconului Tehnic Român [Lex 1965], noţiunea de tehnologie reprezintă

ştiința metodelor şi a mijloacelor de prelucrare a materialelor în scopul realizării unui produs.

Ingineria reprezintă activitatea de aplicare a cunoștinţelor științelor matematice, fizice, chimice

etc. dobândite prin studiu, experiență și practică pentru dezvoltarea de modalități de utilizare în

mod economic a materialelor și forțelor naturii în beneficiul omenirii. Cei care realizează

această activitate se numesc ingineri. Ca urmare putem spune că inginerii sunt acea comunitate

profesională care creează soluții pentru creşterea bunăstării omenirii și a nevoilor societății.

Etimologia termenului de inginer este din limba latină, ingenium, ceea ce înseamnă spirit

3

inventiv, creativ, îndemânatic [Ver 1984]. Profesia de inginer este foarte veche, apărând odată

cu începuturile civilizaţiei. Primele informaţii despre existenţa unor specialişti cu experienţă şi

dedicaţi activităţilor specific ingineriei apar în câteva texte care prezintă rezultate ale măsurării

zidurile Babilonului şi o reprezentare a canalelor Eufratului, datând din mileniul al treilea

înainte de Hristos [Kai 2006]. Nu ne putem închipui marile construcţii din Antichitate (oraşele

Mesopotamiei, piramidele din Egipt, farul din Alexandria, apeductele, drumurile şi podurile

romane, Colosseumul din Roma, Marele Zid Chinezesc, Acropole din Atena etc.) fără existenţa

unui corp de specialişti în proiectarea şi construcţia acestora. Numele unora dintre ei au rămas

până astăzi (Imhotep – constructorul celei mai vechi piramide, Phidias –constructorul

Acropole-ului, Sostratus – constructorul farului din Alexandria, Apolodor din Damasc –

constructorul podului peste Dunăre etc.), dar mulţi alţii au fost uitaţi în negura vremurilor. Unii

dintre ei au fost divinizaţi (cazul lui Imhotep, constructorul de piramide), în timp ce altora li s-

a interzis scrierea numelor lor pe operele create (cazul lui Sostratus) sau au fost surghiuniţi sau

ucişi pentru a nu crea alte opere similare sau mai îndrăzneţe. Se poate considera că profesia de

inginer are o vechime de peste şase milenii. Termenul de inginer apare în câteva texte mult mai

târziu, în secolul al doisprezecelea după Hristos, desemnând specialistul în proiectarea,

realizarea şi utilizarea maşinilor de război, în special ale celor de asediu [Ver 1984]. Cel mai

reprezentativ nume care corespunde acestei descrieri a inginerului din Evul Mediu este

Leonardo da Vinci.

Evoluţia tehnicii şi a tehnologiilor de la prima la a patra revoluţie industrială

În continuare vă voi prezenta această evoluţie din două puncte de vedere: primul, prin

prisma dezvoltării tehnologiilor şi al doilea prin prisma adaptării acestora la cerinţele

consumatorului.

Tehnologiile au evoluat disruptiv de la apariţia lor până în prezent, putând fi definite patru

mari revoluţii industriale (denumite în literatură Industry 1.0 până la Industry 4.0) (Figura 1).

Revoluţiile industriale reprezintă transformarea radicală a structurii unei economii prin:

schimbarea tipului de energie folosită, utilizarea unor noi sisteme de maşini şi de forme de

organizare a producţiei.

Prima revoluţie industrială a început la mijlocul secolului XVIII în Anglia. Cauzele

producerii şi localizării ei în Anglia în această perioadă sunt politice şi economice, dar şi

tehnice. Din punctul de vedere al tehnicii, necesitatea crescândă de produse textile, de sticlărie

şi de fier a condus la îmbunătăţirea tehnologiilor de prelucrare ale acestora. Mă voi referi aici

numai la cauzele datorate fabricaţiei fierului. Consumul tot mai mare de produse de fier a făcut

4

să crească necesarul de cărbune utilizat în procesul de fabricaţie a fontei şi oţelului. Acest lucru

a necesitat adâncirea puţurilor având ca rezultat apariţia tot mai frecventă a inundării galeriilor,

ceea ce a condus la utilizarea pompelor de extras apa din minele de cărbune. Soluţia găsită de

Newcomen, în anul 1712, a fost aceea a utilizării pompelor acţionate cu un motor cu abur. Watt

îmbunătăţeşte motorul lui Newcomen şi în anul în anul 1782 realizează un nou tip de motor cu

abur cu dublu efect. De la acesta până la utilizarea, în anul 1802, de către Trevithick a motorului

cu abur pentru construcţia unei locomotive, nu a fost decât un pas. Al doilea pas a fost făcut de

către George Stephenson care a modernizat şi îmbunătăţit locomotivele lui Trevithick, realizând

(în anul 1825) locomotiva Locomotion care a tractat vagoanele trenului de pe prima linie de

cale ferată Stockton-Darlington. Ulterior, revoluţia industrială s-a extins în Belgia, Franţa,

Germania, Statele Unite ale Americii, iar, începând cu prima parte a secolului XIX, în toată

Europa. Prima revoluţie industrială este caracterizată de introducerea echipamentelor mecanice

de producţie acţionate de forţa apei sau a aburului. Astfel s-a trecut de la producţia manuală la

producţia mecanizată realizată cu ajutorul maşinilor, muncitorului revenindu-i rolul de

supraveghetor şi organizator al producţiei. Rolul primordial al agriculturii în viaţa economică

şi socială a fost preluat de industrie. Dacă în perioada preindustrială producţia era artizanală şi

intuitivă, ulterior aceasta devine de tip industrial şi raţională.

Figura 1. Evoluţia tehnicii de la prima la a patra revoluţie industrială

5

Prima revoluţia industrială s-a manifestat pe teritoriul României mult mai târziu, după

mai mult de o jumătate de secol, faţă de ţările occidentale. Primele industrii care au utilizat

beneficiile maşinismului au fost cele alimentară (morărit şi fabricarea zahărului), textilă, a

hârtiei, lemnului, materialelor de construcţii, metalurgiei şi mineritului. Prima maşină cu abur

a fost adusă pe teritoriul României în anul 1831 la Gârbou, judeţul Cluj, şi a fost utilizată în

industria morăritului. În anul 1846, se montează o astfel de maşină (importată din Franţa) la

moara din Păcurari, Iaşi. Câţiva ani mai târziu, în anul 1853, se construieşte la Bucureşti moara

Assan, care utiliza pentru acţionare un motor cu abur, adus de la Viena. Prima maşină cu abur

a fost utilizată în industria minieră la mina din Zlatna în anul 1838. Începuturile erau timide, în

Moldova şi Ţara Românească existând doar 171 de maşini cu abur (în 1863) şi 39 de fabrici (în

1866) [Ber 2003]. Abia în a doua jumătate a secolului XIX, odată cu reformele iniţiate de

Alexandru Ioan Cuza, cu obţinerea independenţei de stat şi cu legea pentru încurajarea

industriei naţionale din anul 1887 (intitulată „Măsuri generale pentru a veni în ajutorul

industriei naţionale”), au început să se manifeste pe deplin semnele revoluţiei industriale,

printr-o creştere şi extindere semnificativă a industriei şi prin introducerea maşinilor ca forţă

motrice în producţie [Pai 1904] [Zan 1970]. Către sfârşitul secolului XIX a început şi în

România construcţia de maşini, producţia fiind orientată spre fabricarea de utilaje agricole, de

echipamente pentru industriile feroviară, navală şi petrolieră şi de echipamente militare [Ban

2018b].

A doua revoluţie industrială a debutat la sfârşitul secolului XIX. Începând cu prima parte

a secolului XIX, descoperirile şi invenţiile din domeniul electricitătii şi maşinilor electrice au

avut o dinamică fulminantă. Acest lucru a făcut ca, spre sfârşitul acestui secol, motorul electric

să fie utilizat în industrie. Pe de altă parte, necesitatea tot mai mare de produse a făcut ca

fabricile să crească continuu, ceea ce solicita modalităţi de organizare a producţiei diferite de

cele ale fabricilor/atelierelor de la începutul secolului. Specific acestei revoluţii este utilizarea

acţionării electrice a echipamentelor de producţie şi realizarea unei producţii de masă bazată pe

divizarea şi specializarea activităţilor în procesul muncii prin utilizarea liniilor de producţie.

Prima linie de producţie a fost utilizată în anul 1870 la abatorul din Cincinnati, SUA. Dar cea

mai cunoscută şi cu impactul cel mai mare l-a avut introducerea de către Ford, în anul 1913, a

liniei de montaj pentru modelul de automobil Ford T. Dacă în anul 1912 producţia de

automobile Ford T era de 40.000 de bucăţi, în anul 1914, după introducerea liniei de montaj,

aceasta a crescut la peste 260.000. O altă caracteristică a acestei revoluţii a fost dezvoltarea

motorului cu ardere internă care a revoluţionat transporturile şi a deschis era utilizării petrolului

6

ca principală sursă de energie. Acest fapt a constituit un atu important pentru economia

românească, datorită resurselor bogate de ţiţei ale ţării.

Primul Război Mondial a întârziat extinderea celei de-a doua revoluţii industriale dinspre

SUA înspre Europa. Abia după anul 1920 se observă primele semne ale acestei revoluţii în

România. Noul context geo-politic a favorizat dezvoltarea capitalului românesc, în special în

domeniile transportului şi petrolier. Relevante în acest sens sunt întreprinderile constructoare

de locomotive ale lui Malaxa, cele constructoare de avioane, respectiv cele de construcţii de

utilajul petrolier. Industrializarea României a fost continuată după cel de-al Doilea Război

Mondial, într-un nou context politic, încercându-se o reducere a decalajului dintre România şi

ţările avansate tehnologic [Ban 2018b].

Dezvoltările tehnologice realizate după cel de-al Doilea Război Mondial atât în domeniul

maşinilor-unelte şi automatizării proceselor de fabricaţie, cât, mai ales, în domeniul micro-

electronicii şi calculatoarelor, au condus la cea de-a treia revoluţie industrială. Se consideră că

începutul acesteia a fost în anul 1969, când s-a realizat şi utilizat primul Controler Programabil

Logic (PLC), Modicon 084, fapt ce a revoluţionat sistemele de automatizare industriale. Acesta

este un dispozitiv programabil utilizat pentru comanda mașinilor și proceselor industriale.

Caracteristica de bază a celei de-a treia revoluţii industriale este utilizarea sistemelor electronice

şi tehnologiei informaţiei, precum şi a roboţilor în automatizarea producţiei. Din punct de

vedere energetic, începe sa crească semnificativ utilizarea energiei nucleare.

România, aflată la începutul anilor 1970 într-un plin proces de industrializare şi de

deschidere spre ţările din vestul Europei, s-a integrat rapid în acest proces de robotizare şi de

utilizare a calculatoarelor în procesele industriale. A fost demarat un program naţional de

construcţie de maşini unelte cu comandă numerică, de construcţii de roboţi şi de calculatoare,

precum şi unul de construcţii de centrale electrice nucleare. Acest lucru a făcut ca România să

fie una din cele mai avansate ţări din Europa de Est în aceste domenii şi un exportator principal

al acestor produse de vârf din punct de vedere tehnologic. Din păcate, după anul 1989, datorită

schimbărilor interne, cât şi contextului internaţional, România nu a fructificat avansul avut în

acest domeniu, devenind dintr-un exportator de tehnologie specific celei de-a treia revoluţii

industriale un importator al acesteia.

Începând cu deceniile 8 şi 9 ale secolului XX, s-au făcut progrese semnificative în

domeniul calculatoarelor, senzoricii şi telecomunicaţiilor. Aceste realizări, împreună cu apariţia

şi generalizarea în masă a internetului, au condus la cea de-a patra revoluţie industrială

(Industry 4.0). Aceasta este caracterizată de utilizarea sistemelor cyber-fizice în procesele de

producţie şi în conectivitatea acestora. Conceptul de Industrie 4.0 a fost introdus de cancelarul

7

Germaniei Angela Merkel în anul 2011, cu ocazia deschiderii Târgului de la Hanovra [Sch

2016]. Tehnologiile avansate specifice celei de-a patra revoluţii industriale sunt: internetul

obiectelor (Internet of Things-IoT), prelucrarea datelor şi, mai nou, manufacturarea produselor

în „cloud” (cloud manufacturing), prelucrarea prin adăugare de material (Additive

Manufacturing), realitatea augmentată, Big Data, roboţii autonomi, simularea proceselor,

integrarea sistemelor pe verticală si orizontală [Sch 2018]. Prin aplicarea acestor noi tehnologii,

momentul în care aplicaţia de pe telefonul mobil va sesiza, prin intermediul senzorilor, o

problemă de sănătate şi va transmite informaţia doctorului (virtual), care va prescrie reţeta şi o

va transfera farmaciei, care va „imprima” a medicamentele şi le va livra pacientului prin

intermediul unei drone, nu este departe. Toate tehnologiile menţionate în procesul descris mai

sus sunt realizate sau în curs de realizare [Ski 2018a].

Conceptele celei de-a Patra Revoluţii Industriale sunt incluse deja în programele

strategice de dezvoltare ale tuturor ţărilor dezvoltate din Europa, America şi Asia. România

trebuie sa fie parte activă la acest salt calitativ al industriei mondiale, având câteva puncte tari

pe care trebuie să le valorifice. Menţionez aici doar câteva dintre ele: existenţa forței de muncă

înalt calificate în domeniul IT; existența unui sector IT foarte performant, cu competențe în

domeniile esențiale pentru Industry 4.0: inteligența artificială, securitatea datelor, Big Data,

rețele de comunicații etc.; existența unor nuclee de cercetare în tehnologii specifice pentru

Industry 4.0 (Additive Manufacturing) sau în domeniul simulării avansate a proceselor de

fabricație (multiscale modeling, stochastic modeling); implicarea unor colective universitare în

proiecte europene din domeniul Industry 4.0; existența unei diaspore româneşti foarte active în

acest domeniu; existența unei infrastructuri de internet foarte performantă; existenţa unei

industrii de furnizori pentru industria auto dezvoltată şi cu o dinamică accentuată, acest sector

fiind unul din cele mai importante pentru Industry 4.0; existența unor companii care oferă

expertiză în acest domeniu, precum Digital Twin, NTT Data, Evosoft, Fortech etc.; existența

unei excelente colaborări cu industria germană, promotoarea conceptului Industry 4.0.

Care va fi următorul pas? Când şi în ce va consta următoarea revoluţie? Din punctul meu

de vedere, următoarea revoluţie industrială se va realiza în momentul în care maşinile (uneltele)

se vor reproduce (multiplica) ele însele: îşi vor gândi, proiecta şi realiza singure mijloacele (sau

instrumentele) de care au nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor date de subiectul uman. Cât de

departe este acest moment? Greu de spus. Prefigurări în acest sens sunt deja realizate: există

deja programe de calculator care „scriu” la rândul lor programe. Ţinând seama de faptul că

viteza implementării unei noi invenţii în viaţa cotidiană este din ce în ce mai mare, momentul

apariţiei următoarei revoluţii poate fi estimat la câteva zeci de ani.

8

Dacă privim istoria tehnologiilor din punctul de vedere al adaptării acestora la cerinţele

consumatorului, o putem periodiza în următoarele patru etape, care se suprapun, în general,

peste cele patru revoluţii industriale (Figura 2). Perioada dinaintea primei revoluţii industriale

(cea a producţiei artizanale) este caracterizată prin aceea că fiecare produs era proiectat şi

realizat pentru un anumit client (încălţămintea, hainele, harnaşamentele pentru cai etc.).

Revoluţia industrială din secolele XVIII şi XIX a condus la o creştere a productivităţii şi a

volumului de producţie pe variante de produs, ceea ce a făcut ca, la începutul secolului XX, să

se treacă la o altă paradigmă, aceea a producţiei de masă (introdusă de Ford în fabricaţia

modelului de automobil Ford T). În această etapă este fabricat un număr limitat de produse,

acestea fiind realizate într-un număr foarte mare (de masă), presupunându-se că vor fi suficienţi

cumpărători pentru ele. Anul 1955 se consideră a fi caracteristic pentru producţia de masă, fiind

anul cu volumul cel mai mare de producţie pentru o anumită variantă de produs. Începând cu

acest an, de cotitură, varietatea produselor creşte, iar numărul de produse pe o variantă începe

să scadă. Anul 1969 este anul trecerii într-o nouă etapă, aceea a personalizării de masă (mass

customization), în care clientul selectează produsul dorit, dintr-o listă de opţiuni, înaintea

realizării acestuia (exemplu clasic este cel al alegerii configuraţiei autoturismului de către client

pe baza unei liste de variante şi apoi lansarea acestuia în producţie). Cea de-a patra etapă

tehnologică este aceea a producţiei personalizate, care începe în prima decadă a secolului XXI.

În această perioadă, opţiunile produsului sunt alese de către client, cumpărate de la producător

şi apoi realizate cu sisteme avansate de prelucrare. Din cele de mai sus rezultă că tehnologiile

Figura 2. Evoluţia ciclică a tehnologiilor de la prima la a patra revoluţie industrială

9

au parcurs o dezvoltare ciclică, de la producţia artizanală personalizată (orientată pe individ),

la producţia de masă (orientată pe produs), apoi la cea personalizată de masă (orientată pe

grupuri de consumatori) şi revenind la producţia personalizată (orientată pe consumatorul

individual). Din acest punct de vedere, următoarea revoluţie industrială va apărea în momentul

în care fiecare consumator îşi va produce singur bunurile de care are nevoie, într-un timp

rezonabil, utilizând tehnologii de tipul Additive Manufacturing şi programele necesare pentru

aceasta, descărcate din internet (Cloud). În felul acesta, ciclul prezentat în Figura 2 se închide

complet, revenindu-se la tipul de producţie din comuna primitivă, în care fiecare individ îşi

producea singur bunurile necesare.

Tendinţe în domeniul tehnologiilor

În continuare vă voi prezenta câteva tendinţe puse în evidenţă pe plan mondial în ultimii

ani în domeniul tehnologiilor. Mă voi referi doar la trei domenii: vehiculele autonome; roboţii

avansaţi; tehnologiile de prelucrare prin adăugare de material (Additive Manufacturing).

Dacă acum câţiva ani domeniul vehiculelor autonome era încă un domeniu de avangardă

în cercetare (Google a anunţat realizarea primului automobil autonom în anul 2010), acestea au

devenit realitate sub ochii noştri. Autovehicule autonome circulă deja pe soşelele publice, în

regim de testare, atât în Statele Unite, cât şi în Germania. Prin dezvoltarea şi creşterea robusteţii

sistemelor de comunicare între entităţi fizice M2M (Machine-to-Machine), aplicaţiile în

domeniul industrial al vehiculelor autonome au devenit tot mai prezente, având un rol important

în logistica din halele de prelucrare, de montaj, din depozitele de piese etc. Trecerea la un nou

nivel de comunicare între subiectul uman şi entitatea fizică de tip H2M (Human-to-Machine,

Om-Maşină) sau mai recent B2V (Brain-to-Vehicle, Creier-Maşină) a făcut posibilă deja

realizarea unui vis al omulului, care până acum câţiva ani era încă de domeniul literaturii

ştiinţifico-fantastice: conducerea prin puterea gândului a automobilului! Firma Nissan a

prezentat anul acesta noul concept de automobil, IMx, condus prin comenzile date direct de

creier sistemului de conducere al autovehiculului. Un motiv de mândrie pentru noi, ca români,

este faptul că directorul care coordonează proiectul menţionat este un tânăr român, cu un nume

neaoş românesc: Gheorghe. Aplicaţiile medicale ale acestui mod de comunicare Creier-Maşină,

prin realizarea unor membre bionice, au un impact deosebit de mare pentru inserţia socială a

handicapaţilor cu paralizii sau amputări ale membrelor.

Roboţii avansaţi, dotaţi cu sisteme de inteligenţă artificială şi senzori performanţi, sunt

capabili să comunice între ei, dar şi cu operatorul uman sau cu alte echipamente din procesul

de producţie, în realizarea unor sarcini complexe, să se adapteze unor situaţii neprevăzute, să

10

înţeleagă mediul în care acţionează. Numele unor roboţi humanoizi, precum ASIMO construit

de Honda, Sophia construit de Hanson Robotics sau Robina construit de Toyota, ne sunt

familiare [Ros 2016]. Aceştia au capacitatea să dialogheze cu omul, să-i înteleagă gesturile şi

emoţiile. Roboţii folosiţi în industrie sunt capabili să efectueze acţiuni rapide, complexe şi

precise, precum ar fi acelea de montaj ale unor componente de automobil în zone greu accesibile

pentru operatorul uman. Sau, mai mult, să coopereze între ei în scopul realizării unor sarcini

noi, neprogramate [For 2016]. S-a dezvoltat astfel un nou domeniu al roboticii, denumit

Cobotică. Firma BMW din München testează deja astfel de celule de fabricaţie robotizate,

utilizate în tehnologia de sudură a structurilor automobilelor. Este posibilă colaborarea între

roboţii celulei în sensul posibilităţii auto-reconfigurării secvenţelor de lucru, asfel încât acestea

să se adapteze automat la o nouă configuraţie a structurii automobilului, nefiind necesară

reprogramarea fiecărui robot în parte.

Dintre tehnologiile avansate, dezvoltate în ultimii ani, aceea a tehnologiilor de prelucrare

prin adăugare de material (Additive Manufacturing) este cea care răspunde cel mai bine

cerinţelor celei de-a patra revoluţii industriale. Tehnologiile Aditive Manufacturing reprezintă

o serie de tehnologii caracterizate prin aceea că utilizează un model 3D virtual al piesei, pe care

îl transformă într-un model fizic prin procese de adăugare de material. Au apărut pe plan

mondial la mijlocul anilor ’80, sub denumirea de tehnologii de Rapid Prototyping şi s-au

dezvoltat extrem de rapid în ultimele trei decade, aducând un plus de valoare şi o

complementaritate la tehnologiile clasice. Acestea au revoluţionat domeniul tehnologiilor de

fabricaţie şi au condus la introducerea, la începutul anilor 2010, a unei noi paradigme în acest

domeniu, şi anume Cloud Manufacturing (prin analogie cu Cloud Computing). Tehnologiile

Additive Manufacturing au aplicaţii în industria de automobile, aerospațială, medicală, de

bijuterii, încălțăminte, arhitectură, construcții etc. Una din aplicaţiile recente ale tehnologiilor

de prelucrare prin adăugare de material este cea a fabricării unui automobil în cadrul expoziţiei

International Manufacturing Technology Show (IMTS-2014) din Detroit, MI, USA.

Lucrătorilor firmei Local Motors din Phoenix, Texas, le-au luat 44 de ore pentru a imprima 3D

componentele automobilului, o zi pentru prelucrări mecanice de finisare şi două zile pentru

ansamblarea altor componente precum motorul, cutia de viteze, componentele electronice,

cablajele, scaunele şi roţile [Pyp 2014].

Impactul social al tehnologiilor

Prima revoluţie industrială a făcut ca, începând cu anul 1825, în Anglia valoarea

producţiei industriale să o depăşească pe cea a agriculturii. În acelaşi timp se produce o

11

schimbare radicală în ceea ce priveşte structura cheltuielilor populaţiei din Anglia: dacă la

începutul secolului XIX cheltuielile cu alimentaţia reprezentau 90% din totalul cheltuielilor de

consum, la mijlocul secolului acestea reprezentau doar două treimi. În aceeaşi perioadă,

cheltuielile cu îmbrăcămintea s-au dublat. Structura cheltuielilor populaţiei s-a modificat în

favoarea bunurilor pentru confort. Pentru a avea o imagine a impactului social al primei

revoluţii industriale, este relevantă diagrama din Figura 3. Aici este prezentat impactul primei

revoluţii industriale asupra Indicelui de dezvoltare socială a umanităţii şi implicit asupra

numărului de locuitori ai planetei.

De-a lungul istoriei, o parte dintre profesii au dispărut sau s-au transformat în altele.

Tendinţa se va accentua în perioada următoare pe măsura creşterii vitezei de implementare a

invenţiilor şi a noilor tehnologii în viaţa cotidiană. Acest lucru nu trebuie să ne sperie. Trebuie

doar să prezicem, cât mai devreme şi cât mai realist, aceste modificări şi să ne pregătim pentru

a le face faţă prin pregătirea forţei de muncă în şcoală, dar şi prin recalificarea ei. Oricum,

profesiile care cer creativitate, abilităţi cognitive, vor constitui pentru mult timp de aici înainte

un apanaj al omului. Principalele tehnologii care vor produce mutaţii în structura locurilor de

muncă vor fi roboţii şi inteligența artificială. Principalele locuri de muncă în care se vor regăsi

noile tehnologii sunt cele în care se efectuează muncă fizică solicitantă sau repetitivă, respectiv

Figura 3. Impactul primei revoluţii industriale asupra indexului dezvoltării sociale [Bry 2016]

12

de colectare/procesare de date. Din prima categorie fac parte meserii din domeniul

construcţiilor de maşini, metalurgiei, minier, cazare şi servicii alimentare, agricultură,

manipularea şi distribuirea produselor, transport, îngrijirea şi reabilitarea bolnavilor etc. Din a

doua categorie fac parte meserii din domeniul secretariatului şi arhivării, contabilităţii, cel

bancar şi al asigurărilor, traducerii, editării de texte etc. În acest sens, este sugestivă imaginea

din Figura 4, în care este prezentată evoluţia numărului de locuri de muncă în câteva profesii în

perioada 1986-2016 în Franţa, conform Institutului Sapiens [Sap 2018]. Este de remarcat în

această figură creşterea numărului de conducători de autovehicule, considerată până acum vreo

10 ani profesia cea mai dificil de automatizat şi de înlocuit cu un robot. Acum conducerea

autonomă a devenit realitate, iar în scurt timp evoluţia acestei profesii va fi similară cu a celor

prezentate anterior. Deja ea a intrat în viaţa cotidiană şi ne-am obişnuit cu bancomatele,

maşinile de vândut bilete din gări sau staţiile de autobuz, automatele de vândut băuturi sau

ţigări, dispozitivele automate de check-in sau control al paşapoartelor din aeroporturi etc. Mai

mult, am început să ne obişnuim cu conversaţiile cu „roboţii” care răspund la solicitarea noastră

de a obţine informaţii din domeniul bancar, al telefoniei mobile, al serviciilor de transport etc.

Toate aceste „maşini” au preluat activitatea unor persoane, realizând-o, de multe ori, în condiţii

şi la parametri mai performanţi decât factorul uman. Sisteme de inteligenţă artificială, precum

Watson, dezvoltat de IBM, sau DeepMind, dezvoltat de Google, sunt capabile să învingă

campioni ai unor concursuri de cultură generală sau de jocuri de strategie (şah sau Go), sau să

preia sarcinile medicului în diagnosticarea bolilor [Ski 2018b]. Mai mult, sunt capabile să

Figura 4. Evoluţia numărului de locuri de muncă în câteva profesii în perioada 1986-2016 în

Franţa [Sap 2018]

13

înţeleagă nu numai limbajul uman, ci şi starea emoţională şi caracterul interlocutorului şi să

formuleze răspunsurile adecvate. Implicaţiile acestor sisteme vor fi observabile în următoarele

câteva zeci de ani în toate domeniile de activitate: filologie (traduceri automate, analiza textelor,

scrierea de texte etc.), istorie (analiza, corelarea şi sinteza informaţiilor din arhive, analiza

artefactelor), artă (analiza prin imagistică a tablourilor, arta digitală, compunere de muzică),

psihologie/psihiatrie (diagnosticarea şi tratarea unor fobii sau boli psihice prin tehnici de

realitate virtuală) etc. Voi prezenta trei exemple: unul din domeniul artelor şi două din domeniul

literaturii. Atât domeniul muzical, cât şi cel al literaturii sunt domenii cu un grad de creativitate

foarte ridicat. Programul EMI (Experiments în Muzical Intelligence), iar mai recent Annie,

create de David Cope de la Universitatea din California, compun muzică clasică, şi nu numai,

de o asemenea perfecţiune încât nici publicul avizat nu poate sesiza diferenţa unei compoziţii

create de computer faţă de o corală de Bach sau o simfonie de Beethoven. Al doilea exemplu

se referă la previziunile privind evoluţia programelor de Inteligenţă Artificială în domeniul

compunerii de lucrări literare: se estimează că până în anul 2024 vor fi funcţionale programele

de traducere automată a textelor; până în anul 2026 vor fi utilizabile programele de scriere de

eseuri cu scop didactic, utilizabile de elevi şi studenţi; după anul 2050 programele de Inteligenţă

Artificială vor fi capabile să scrie romane [Wef 2018]. Recent, un roman compus de un program

de Inteligenţă Artificială a fost aproape de a câştiga un premiu literar în Japonia [Dig 2018]. Al

treilea exemplu este din domeniul dispozitivele electronice de citit cărţi. Firma Amazon

urmează să doteze dispozitivul său Kindle cu senzori biometrici şi de recunoaştere facială,

precum şi cu un program de Inteligenţa Artificială, ceea ce va permite evaluarea impactului

fiecărei fraze sau pasaj al cărţii asupra cititorului şi evaluarea gradului de satisfacţie al acestuia.

Urmare a acestui lucru, sistemul de Inteligenţă Artificială îţi va propune cărţi care ştie că-ţi

produc satisfacţie sau interes. Impactul tehnologiilor asupra ştiinţelor exacte (matematică,

astronomie, fizică, chimie, biologie) va fi direct, prin dezvoltarea unor echipamente de calcul

sau experimentale tot mai complexe şi mai performante. Dar cel mai spectaculos şi cel mai la

îndemână domeniu, pentru că ne afectează pe toţi din punctul de vedere al calităţii vieţii, este

cel al medicinii. S-au dezvoltat noi domenii ale ingineriei, cum ar fi ingineria medicală, care

pregăteşte ingineri pentru proiectarea, fabricarea şi întreţinerea echipamentelor medicale.

Aceştia au proiectat şi realizat echipamente tot mai performante, bazate pe noi principii fizice,

cele mai relevante fiind cele din domeniul imagisticii şi roboticii chirurgicale.

Noile echipamente de imagistică au schimbat complet modul de investigare a corpului

uman în ultimele decenii, îmbunătăţindu-se semnificativ rata şi momentul detectării unor maladii

grave. Implanturile stomatologice, utilizate în mod curent astăzi, ar fi imposibil de realizat fără

14

asistenţa imagisticii.

La fel de

spectaculoase sunt şi

aplicaţiile roboţilor

în chirurgie, care au

parcurs fazele de la

concept la cercetare,

realizare şi utilizare

curentă, într-un ritm

de câteva decenii. În

anul 1984 a fost

realizată prima

intervenţie

chirurgicală de către

un robot. Astăzi roboţii de tip da Vinci sunt deja utilizaţi curent în multiple tipuri de operaţii (de-

a lungul timpului, începând cu anul 2000, fiind fabricaţi în peste 5000 de exemplare). Cercetătorii

din ingineria materialelor au dezvoltat materiale noi biocampatibile, fapt ce a făcut posibilă

realizarea de implanturi osoase, de ţesuturi (recent au fost realizate ţesuturi de piele artificială)

sau chiar de organe artificiale. În Figura 5 sunt prezentate câteva tipuri de ţesuturi care sunt

realizate din materiale artificiale, prin tehnici de bio-imprimare 3D: piele; cartilaje, traheea, valve

aortice, vase de sânge [See 2014].

Realizările fascinante ale tehnicii moderne şi implicaţiile sociale ale acestora a făcut ca mari

gânditori să-şi orienteze atenţia asupra acestui fenomen, fiind dezvoltată o nouă direcţie de

cercetare în filosofie: filosofia tehnicii. Filosofi şi sociologi celebri precum Ortega Y Gasset,

Martin Heidegger, Jacques Ellul, Hannah Arendt s-au aplecat asupra aspectelor antropologice,

etice, taxonometrice ale tehnicii, precum şi asupra proceselor de inovare şi evoluţie a

tehnologiilor. Un rol important l-a avut analiza impactului social al dezvoltării noilor tehnologii

şi a mutaţiilor pe care le produce aceasta în mentalul colectiv. Voi aminti aici doar trei din studiile

celebre care au abordat acest subiect: Die Frage nach der Technik (Întrebarea privitoare la

tehnică) al lui Heidegger, publicat în anul 1954 [Hei 1954]; The human condition a lui Arendt,

publicat în anul 1958 [Are 1958] şi The Technological Society a lui Ellul, publicat în traducere

englezească în anul 1964 [Ell 1964]. Ulterior, în special în ultimii 20 de ani, numărul publicaţiilor

în acest domeniu a crescut semnificativ. Relevante sunt în acest sens sunt: Thinking about

technology, a lui Pitt, apărută în anul 2000. [Pit 2000] şi Philosophy of Technology and

Figura 5. Exemple de organe umane obţinute prin bio-imprimare [Ope

2018]

15

Engineering Sciences, un voluminos tratat editat de Meijers şi publicat în anul 2009, reprezentând

volumul al 9-lea al celebrului Handbook of Philosophy of Science [Mei 2009].

Lansarea la târgul auto de la Paris din 5 octombrie 1955 a modelului de automobil

avangardist DS 19 de către firma Citroën l-a fascinat pe gânditorul francez Roland Barthes într-

atât încât i-a dedicat acestuia un eseu intitulat „La nouvelle Citroën”, inclus în volumul de eseuri

Mytologies. Este unul din cele mai frumoase eseuri dedicate unei realizări a tehnicii moderne.

Sugestivă, în acest sens, este fraza de început: „După părerea mea, astăzi, automobilul este

echivalentul destul de exact al marilor catedrale gotice: adică o mare creaţie a epocii,

concepută cu pasiune de nişte artişti necunoscuţi, consumată ca imagine de un întreg popor,

care, prin ea, îşi apropie un obiect cu desăvârşire magic.”

Schimbările produse de dezvoltarea tehnologiilor digitale au făcut ca psihologii,

sociologii şi educatorii să caute să explice prin ce se diferenţiază noile generaţii de cele educate

şi formate înaintea apariţiei acestor tehnologii. Asfel, Mark Prensky a introdus în anul 2001, în

faimosul său articol Digital Natives, Digital Immigrants [Pre 2001], termenul de „Digital

nativ”. Acesta a definit nativii digitali ca fiind tinerii născuţi în ultimii 20-30 de ani şi care au

crescut odată cu calculatoarele, telefoanele mobile şi internetul (şi înconjuraţi de acestea). Pe

cei care s-au născut înaintea acestei perioade, dar care au adaptat aceste noi tehnologii (au

emigrat în această lume digitală) Pensky i-a numit „Digital immigrants” (imigranţi digitali).

Ulterior [Pre 2009], acesta a introdus un nou concept „Digital wisdom” (Înţelepciune digitală)

care reprezintă acea capacitate a unei persoane de a utiliza noile tehnologii în scopul

îmbunătăţirii performanţelor sale cognitive, nu numai de a le înţelege. La fel cum electricitatea

ne-a schimbat viaţa acum 100 de ani, tot aşa se va întâmpla peste câţiva ani cu Inteligenţa

Artificială. O mare parte dintre deciziile din viaţa cotidiană şi din cea profesională va fi luată

de sisteme care înglobează Inteligenţa Artificială. Este bine, este rău? Viitorul ne va da

răspunsul la această întrebare.

Cealaltă faţă a dezvoltării tehnologiilor o reprezintă efectele lor negative. Voi menţiona

câteva dintre ele: o dependenţă a omului de tehnologie (de telefonul mobil, de calculator, de

programele de Inteligenţă Artificială etc.), ceea ce duce la pierderea abilităţilor sociale;

utilizarea în scop distructiv a acestora (spre exemplu a tehnologiilor militare de către terorişti);

utilizarea tehnologiilor avansate pentru manipularea opiniei publice (spre exemplu, campania

de manipulare anti-vaccinare sau campaniile de manipulare din India, care au dus la linşaj etc.);

impactul asupra mediului (încălzirea planetară, creşterea conţinutului de CO2, deşeurile

tehnologice – radioactive sau poluante); o bulversare pe piaţa forţei de muncă etc. [Leo 2016].

Oricum, dezvoltarea tehnologiilor are două feţe: una angelică şi cealaltă malefică. Una care să

16

ne ducă spre condiţia de Zei şi cealaltă care să ne ducă spre Iad. Omul va trebui să aleagă calea

pe care o va urma. Din acest punct de vedere, trebuie să fim optimişti că va alege calea corectă.

Inginerii în Academia Română

Este o tradiţie ca în cadrul discursului de recepţie al unui nou membru titular să fie alocat

un spaţiu dedicat elogiului unui predecesor al său din Academia Română. Prin prezentarea, în

continuare, a istoriei Secţiei de Ştiinţe Tehnice voi aduce un elogiu celor 150 de ingineri aleşi

de-a lungul timpului în Academia Română.

Primul inginer a fost ales în Academia Română în anul 1870. Acesta a fost Petrache

Poenaru, personalitate complexă, spirit enciclopedic, remarcabil inginer, inventator şi

matematician. La scurt timp, în anul 1871, i-a urmat un inginer agronom, şi anume Ion Ionescu

de la Brad. În primii ani, inginerii au activat în Secţia Ştiinţifică, alături de matematicieni,

fizicieni, chimişti, medici, biologi, geologi. Odată cu creşterea rolului ştiinţelor exacte pe plan

mondial, şi implicit în România, Secţia Ştiinţifică dobândeşte o însemnătate din ce în ce mai

mare şi o consolidare continuă, inclusiv prin alegerea în rândul ei a unor ingineri eminenţi, în

special constructori şi agronomi. Astfel, în anul 1892 a fost ales membru al Academiei Anghel

Saligny, unul din cei mai mari ingineri pe care i-a avut România, iar în anul 1901, Gheorghe

Lahovary. Până în anul 1948, ponderea inginerilor în Academie a fost redusă, numărul total al

acestora fiind 18, reprezentând un procent de sub 4% din numărul total al membrilor Academiei.

Câteva nume de referinţă ale unor ingineri care au fost primiţi în Academie pâna în anul 1948

au fost: Nicolae Vasilescu-Karpen –electrotehnician şi fizician (1923), Gheorghe Ionescu-

Şişeşti – agronom, (1925), Elie Radu-constructor (1926), Dionisie Ghermani-inginer mecanic,

(1945), Traian Vuia-inventator (1946). Evoluţia societăţii româneşti impunea o nouă structură

a Academiei Române, adaptată la realităţile vremii. Prima propunere de formare a unei secţii

de Ştiinţe Tehnice în cadrul Academiei Române a fost facută de Dimitrie Gusti în anul 1941,

propunere amânată din cauza războiului. Abia în anul 1948, odată cu reorganizarea Academiei

Române de către noul regim politic instaurat în România, se înfiinţează o secţie de Ştiinţe

Tehnice şi Agricole (Figura 6). Noua structură a Academiei, transformată de regimul comunist

în Academia Republicii Populare Române, cuprindea şase secţii împărţite la rândul lor în 25 se

subsecţii. După anul 1948, ponderea inginerilor a crescut semnificativ, autorităţile comuniste

punând accent pe științele exacte și aplicate în detrimentul ştiinţelor sociale. Astfel, în anul

1948 au fost primiţi un număr de 8 membri corespondenţi, iar 3 membri au fost titularizaţi.

Aceasta primire masivă a inginerilor în Academie a avut scopul de a se forma o secţie de Ştiinţe

Tehnice de sine stătătoare, lucru care s-a întâmplat în anul 1955. Un an de graţie pentru Secţia

17

de Ştiinţe Tehnice a fost anul 1963, când au fost primiţi 15 membri corespondenţi, iar 7 membri

au fost titularizaţi. Noii membri acopereau domenii de specialitate recent apărute (automatica,

electronica etc.) sau cu tradiţie în România (mecanica, aviaţia etc.). Secţia de Ştiinţe Tehnice

cuprindea astfel personalităţile de prim rang ale ingineriei româneşti, precum: Elie Carafoli,

Ştefan Bălan, Remus Răduleţ, Radu Voinea, Gheorghe Buzdugan, Ioan Anton, Aurel Beleş,

Gheorghe Cartianu, George Bărănescu, Ştefan Nădăşan, Corneliu Penescu, Nicolae Tipei şi

alţii. Într-o încercare de recuperare a inginerilor din diaspora în anul 1965, respectiv 1970, sunt

aleşi membri titulari doi inventatori celebri pe plan mondial, George Constantinescu şi Henri

Coandă. Astfel, prin alegerea celor doi inventatori, alături de Traian Vuia (ales membru de

onoare în anul 1946) şi Aurel Vlaicu (ales membru post mortem în anul 1948), Academia

Română recuperează gloriile aripilor româneşti. Un al doilea val de primiri în Secţia de Ştiinţe

Tehnice se realizează abia după revoluţia din 1989, când, în doi ani succesivi (1990 şi 1991),

au fost primiţi 13 noi membri şi au fost titularizaţi un număr de 8 membri. În momentul de faţă,

secţia cuprinde 4 membri titulari, 7 membri corespondenţi şi 5 membri de onoare (doi din ţară

şi trei din străinătate). De-a lungul celor aproape 150 de ani de existenţă a Academiei, un număr

de 150 ingineri au păşit pragul acesteia, provenind din domenii diferite: 104 sunt ingineri

mecanici, electrotehnicieni, constructori, electronişti, de calculatoare etc.; 29 sunt ingineri

agronomi; 13 sunt ingineri chimişti; 5 ingineri geologi şi geofizicieni. Cu toate că ponderea lor

numerică în numărul total al membrilor Academiei de-a lungul timpului a fost de numai 13%,

inginerii au avut un rol important în devenirea instituţiei de la Societatea Literară Română din

1866 la Academia Română de astăzi. Pentru a ilustra acest lucru mă voi referi la Preşedinţii

Academiei Române. Din cei 45 de preşedinţi ai Academiei, aleşi de-a lungul existenţei sale, un

număr de 8 au fost ingineri (15,5%), începând cu Anghel Saligny, continuând cu Cristofor

Simionescu, Ioan

Anton, Radu Voinea,

Mihai Drăgănescu,

Virgiliu Niculae

Constantinescu, Ionel

Valentin Vlad şi

Cristian Hera. Este de

remarcat faptul că din

ultimii 11 preşedinţi 7

au fost ingineri, ceea ce

reflectă tendinţele

Figura 6. Evoluţia secţiilor Academiei Române

18

actuale din societatea românească. Ponderea inginerilor în Academia Română este astăzi de

17%. Este mult, este puţin? Reflectă acest procent evoluţia societăţii româneşti şi tendinţele

globale de „tehnicizare” şi „computerizare”? Este corelat acest procent cu acela al ponderii

inginerilor în societate şi cu contribuţia acestora la dezvoltarea societăţii? Vorbind strict

cantitativ, din anul 1871 şi până în prezent au fost formaţi în România peste 900.000 de ingineri,

aceştia constituind cea mai numeroasă comunitate profesională cu pregătire superioară [Ban

2018c]. Evident că răspunsurile la întrebările de mai sus sunt diferite, în funcţie de zona din

care vin.

Dar, de oriunde ar veni, această parte a inteligenţiei creatoare româneşti, cu atâtea

performanţe admirabile, pe care se străduiesc în zilele noastre să le consolideze şi să le

sporească, merită elogiul nostru, al tuturor. În ce mă priveşte, sunt mândru că aparţin acestei

comunităţi şi că mă pot asocia sufleteşte şi prin tot ceea ce fac eforturilor exemplare ale

inginerilor puse generos în serviciul naţiunii române.

Bibliografie

[Als 1630] Alsted J.H., Encyclopedia, Herborn, 1630.

[Are 1957] Arendt H., The human condition, University of Chicago Press, Chicago, 1958.

[Axe 2008] Axenciuc V., Formarea sistemului industrial modern în România, 1859-1914.

Demarajul industrializării, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2008.

[Ban 2018a] Banabic D., Istoria Tehnicii şi Industriei Româneşti. Istoria electrotehnicii,

energeticii, transporturilor şi învăţământului tehnic, Editura Academiei

Româneşti, 2018.

[Ban 2018b] Banabic D., Istoria Tehnicii şi Industriei Româneşti. Istoria mecanicii, tehnicilor

de prelucrare şi a construcţiilor, Editura Academiei Româneşti, 2018.

[Ban 2018c] [Ban 2018] Banabic D., Axinciuc V., Evoluţia numărului de absolvenţi de

învățământ tehnic din România în perioada 1871-2016, În: Educaţia şi cercetarea

în România, Editura Casa de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2018.

[Bar 1957] Barthes R., La nouvelle Citroën, In: Mythologies, Éditions du Seuil, Paris, 1957

(tradusă de Editura Institutul European, Iaşi, 1997).

[Ber 2003] Evoluţia societăţii şi economiei în statele româneşti (1848-1877), În: Istoria

românilor (Vol. VII, Tom I), (Coordonator Berindei D.), Editura Enciclopedică,

Bucuerşti, 2003, p. 595-631.

[Big 1829] Bigelow J., Elements of Technology, Boston Press, Boston, 1829.

19

[Blo 1661] Blount T., Glossographia, London, 1661.

[Bry 2016] Brynjolfsson E., McAffe A., The second machine age, Norton, New York, 2016.

[Dig 2018] https://www.digitaltrends.com/cool-tech/japanese-ai-writes-novel-passes-first-

round-nationanl-literary-prize/

[Ell 1964] Ellul J., The Technological Society, Vintage Books, New York, 1964.

[For 2016] Ford M., The Rise of the Robots, Oneworld, London, 2016.

[Gui 1856] Guillery H., Technologie (traducere din limba franceză de Alexe Marin),

Tipografia Colegiului Sfântul Sava, Bucureşti, 1856.

[Har 2018] Harare Y.N., Homo Deus. Scurtă Istorie a Viitorului, Editura Polirom, Iaşi, 2018.

[Hei 1954] Heidegger M., Die Frage nach der Technik, In: Vorträge und Aufsätze, Neske,

Pfullingen, p.5-36. 1954.

[Kai 2006] Kaiser W., König W., Geschicte des Ingineurs, Hanser, München, 2006.

[Leo 2016] Leonhard G., Technology vs. Humanity, Fast Future Publishing Ltd., 2016.

[Lex 1965] Lexiconul Tehnic Român, (Vol. 17), (Ed. Răduleţ R.), Editura Tehnică,

Bucureşti, 1965.

[Mei 2009] Meijers A., (Ed.), Philosophy of Technology and Engineering Sciences,

Elsevier, Amsterdam, 2009.

[Ope 2018] http://www.openbiomedical.org/

[Pai 1906] Păianu N.I., Industria Mare. 1866-1906, A. Baer, Bucureşti, 1906.

[Pit 2000] Pitt J. C., Thinking about technology: foundations of the philosophy of

technology, Seven Bridges Press, New York, 2000.

[Pre 2001] Prensky M., Digital Natives, Digital Immigrants (Part 1), In: On the Horizon,

Vol 9, 2001, p.1-6.

[Pre 2009] Prensky M., H. Sapiens Digital: From Digital Immigrants and Digital Natives to

Digital Wisdom, 2009.

[Pyp 2014] Pyper J., World's first three-dimensional printed car made in Chicago, Scientific

American, 12 Sept 2014.

[Ros 2016] Ross A., The Industries of the Future, Simon and Schuster, London, 2016.

[Rue 2015] Ruessmann M., et al, Industry 4.0: The Future of Productivity and Growth in

Manufacturing Industries, The Boston Consulting Group, 2015.

[Sch 2016] Schwab K., The Fourth Industrial Revolution, WEF, Geneve, 2016.

[Sch 2018] Schwab K., Shaping the Fourth Industrial Revolution, WEF, Geneve, 2018.

[Sap 2018] https://www.institutsapiens.fr/top-5-des-metiers-en-voie-de-disparition/

[See 2014] Seedhouse E., Beyound Human, Springer, Heidelberg, 2014.

20

[Ski 2018a] Skilton M., Hovsepian F., The 4th Industrial Revolution, Palgrave, London, 2018

[Ski 2018b] Skinner C., Digital Human, Wiley, Hoboken, NJ, USA, 2018

[Sta 2015] https://www.statista.com/chart/3559/the-countries-with-the-most-engineering-

graduates/

[Ver 1984] Verin H., Le mot: ingénieur, Culture Technique, 12(1984), p.18-27.

[Wef 2018] https://www.weforum.org/agenda/2018/03/timeline-of-creative-ai/

[Zan 1970] Zane Gh., Industria din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea:

despre stadiile premergătoare industriei mecanizate, Editura Academiei RSR.,

Bucureşti, 1970.