1

Reforma agrară din 1864 în comuna Stolnici-Izbăşeşti din judeţul Argeş

În Ţara Românească, ca de altfel şi în Moldova, relaţiile agrare s-au desfăşurat, până la reforma iniţiată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, conform cadrului instituit de Regulamentul Organic, amendat de legiuirile agrare din 1851. Regulamentul Organic limita dreptul de folosinţă a pământului de către ţărani, rezervând stăpânilor o treime din moşie ca proprietate deplină. În posesia ţăranilor au rămas deci două treimi din suprafaţa moşiilor, a căror întindere (locuri de arătură, păşune şi fâneaţă) a fost fixată la 8,5 pogoane în Ţara Românească, la care se adăugau 300 de stânjeni pătraţi la munte sau 400 de stânjeni pătraţi la câmpie pentru casă, curte şi grădină1.

În schimbul acestor suprafeţe, ţărănimea era obligată să presteze claca şi să achite dijma. Formal, numărul zilelor de clacă (boierescul) fuseseră fixate la 12 pe an, la care se adăugau o zi de plug şi una de transport de lemne (pentru pălmaşi aceste obligaţii erau transformate în zile de muncă). În realitate, la sud de Carpaţi, introducându-se nartul (norma zilnică), aşa după cum aprecia Ion Ionescu de la Brad, numărul real al zilelor de muncă era de 42, la care se adăuga valoarea în zile de lucru a prestaţiei slujbaşilor volnici daţi de fiecare sat pentru serviciul particular al stăpânului moşiei, ajungându-se astfel la un număr total de 56 de zile.

Legiuirea agrară din 1851, căutând să fundamenteze aşa-zisele drepturi ale stăpânilor asupra întregului pământ al moşiilor, a stabilit că „săteanul ce locuieşte pe moşia altuia nu se poate socoti decât ca un chiriaş pe acea parte de loc ce primeşte şi banii ce plăteşte sau munca ce face pe seama proprietarului nu se poate socoti iarăşi decât o chirie din parte-i pentru acest pământ”. I se confirma fiecărui ţăran dreptul de folosinţă a 3 pogoane de arătură, a câte unui pogon de izlaz pentru fiecare vită, deci 5 pogoane, în locul celor 2,5 prevăzute maximal de Regulamentul Organic şi 3 pogoane de fânaţ pentru cinci vite (scăzându-se în proporţie cu eventuala stăpânire a de către sătean a unui număr mai restrâns de vite). Prin această legiuire se fixa claca la un număr de 22 zile cu nart, menţinea dijma la 1/10, exceptând fânul, din care se percepea 1/5 şi desfiinţa slujbaşii volnici. Zilele în muncă puteau fi transformate în bani, însă numai de către stăpânul moşiei.

În 1857 ţărănimea clăcaşe însuma – potrivit lui Vasile Boerescu – 520.000 familii, deşi în preajma reformei din 1864 erau înregistrate doar 445.019 familii clăcăşeşti.

Situaţia ţărănimii clăcaşe avea să schimbe radical odată cu reforma agrară din 14/26 august 1864, prin eliberare şi împroprietărire. Adoptarea unei legi rurale, corespunzând năzuinţelor ţărănimii, fusese mult întârziată de-a lungul anilor, iar domnitorul Cuza, sprijinit de prim-ministrul Mihail Kogălniceanu, considerau că trebuia să se pună capăt, cu orice preţ, tergiversării opoziţiei conservatoare care reprezenta interesele marilor proprietari funciari2.

Prin reformă agrară ţăranii clăcaşi au fost împroprietăriţi cu pământ, pe marea proprietate funciară deţinută de: stat, biserică, boieri şi au fost eliberaţi de obligativitatea unor prestaţii: clacă, dijmă, podvezi, zilele de meremet, care de lemne şi alte asemenea sarcini feudale.

* * *

În data de 23 februarie 1865 s-a întrunit comisia instituită prin art. 24 din legea rurală care a întocmit lista cu ţăranii clăcaşi din comuna Stolnici Izbăşeşti din plasa Cotmeana, districtul Argeş3, care urmau să fie împroprietăriţi pe moşia boierului Ion Bălăceanu. Lista s-a întocmit „de faţă cu toţi ţăranii clăcaşi”, proprietarul fiind reprezentat de Nicolae Mandilopolo.

1 N. Adăniloaie, Dan Berindei, Reforma agrară din 1864, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1967, p. 73-74.

2 Nicolae Isar , Istoria modernă a românilor 1774/ 1784-1918, Ed. Universitară, Bucureşti, 2006, p. 263.

3 În fondurile şi colecţiile păstrate la Arhivele Naţionale şi la Arhivele Judeţene Argeş nu se regăsesc documente referitoare

la reforma agrară din 1864 în satele, mai apoi comunele: Cochineşti şi Căcărezeni (Fâlfani).

2

Ţăranii cu patru boi şi o vacă, numiţi fruntaşi, primeau câte 11 pogoane, cei cu doi boi şi o vacă, numiţi mijlocaşi primeau şapte pogoane şi 19 prăjini, iar cei care aveau o vacă, numiţi pălmaşi, primeau câte patru pogoane şi 15 prăjini. Timp de 30 de ani, vânzarea sau ipotecarea loturilor de împroprietărire erau interzise prin lege.

La prima categoria s-au împroprietărit 27 de familii pe o suprafaţă de 297 pogoane, la categoria a doua s-au bucurat de împroprietărire 90 de familii de ţărani clăcaşi cărora le-a fost alocată suprafaţa de teren de 701 pogoane şi şase prăjini, iar la categoria a treia, cea a ţăranilor cu o vacă care lucrau „cu braţele”, s-au încadrat 40 de familii cărora le cuveneau 185 pogoane de pământ. De asemenea, pentru casă şi grădină (îngrădire) se alocau circa 78.186 stânjeni pătraţi (60 pogoane, 7 prăjini şi 48 stânjeni), pentru fiecare familie revenind 498 stânjeni. Prin circulara Ministrului de Interne nr. 9378 din 12 septembrie 1864 s-a constatat că existau terenuri pentru biserică, şcoli şi pătulele de rezervă din comună, în conformitate cu articolul 20 din legea rurală.

Prin desfiinţarea sarcinilor feudale prin care ţăranii clăcaşii erau obligaţi să presteze zile de muncă pentru proprietar, legiuitorul a decis că acesta trebuie să fie despăgubit. Ţăranii trebuiau să-i achite proprietarului Ion Bălăceanu suma de 15.505 lei (cei de la categoria I – 133 lei, categoria a II-a – 100 lei şi 24 parale, categoria a III-a – 71 lei şi 20 parale), plătită de-a lungul a 10-15 ani.

Pentru legalitate, lista de împroprietărire a fost semnată de primarul comunei Dobrin Muşat, ţăran clăcaş încadrat la categoria fruntaşilor. Acesta a fost trecut la prima poziţie din listă fiind împroprietărit cu 11 pogoane teren agricol şi 498 de stânjeni pătraţi pentru loc de casă şi grădină (îngrădire). De asemenea, au semnat: reprezentantul proprietarului, Nicolae Mandilopolo, delegatul fiscului, Ar. Băgescu, delegatul comunelor, Popa Dumitache şi scriitorul (notar) Stancu Ionescu4.

Mai jos redăm, în întregime, lista nominală a celor 157 de familii de ţărani din comuna Stolnici Izbăşeşti care au primit pământ prin reforma agrară din 18645:

Nr.

crt.

Numele şi prenumele

locuitorului clăcaş

Categoria I

4 Boi

Numai pentru

clacă şi îngrădire

Pogoane Prăjini Stânjeni

1 Dobrin Muşat 11 498

2 Ştefan Voicu 11 498

3 Ştefan Bârlă 11 498

4 Miu Voicu 11 498

5 Mincă Negreanu 11 498

6 Ivan Badea 11 498

7 Marin Conghilete 11 498

8 Oprea Ion Ciobanu 11 498

9 Alecse Mincu 11 498

10 Stoica Dumitru 11 498

11 Ion Dumitrana 11 498

12 Constantin Gresie 11 498

13 Badea Sandu 11 498

14 Florea Lungu 11 498

15 Licsandru Badea 11 498

16 Badea Nistoroiu 11 498

17 Marin Petcu 11 498

18 Badea al Tudorii 11 498

4 A.N.R., fond Reforma agrară de la 1864, dosar 71/1864-1869, filele 149v-151r; S.J.A.N. Argeş, fond Prefectura

judeţului Argeş, dosar 2/1865, f. 36-38v. 5 Deşi în anul 1860 s-a renunţat oficial la scrierea chirilică, documentele întocmite după această dată de autorităţile

administrative şi ecleziastice sunt scrise încă cu caracterele alfabetului de tranziţie (un amalgam de litere chirilice şi latine).

Această realitate birocratică specifică vremii ne-a împiedicat să descifrăm, pe alocuri, scrisul notarului care a întocmit

actul. De aceea, acolo unde au existat dubii în legătură cu numele persoanelor s-a trecut „?” (n.n.).

3

19 Stan Ceoc 11 498

20 Mihai Gherghin 11 498

21 Istrate Breu 11 498

22 George Haită 11 498

23 Tănase David 11 498

24 Stană Turcu 11 498

25 Radu Mărgelatu 11 498

26 Costea Bungetu 11 498

27 Costache Carapancea 11 498

Categoria II

2 Boi

Numai pentru

clacă şi îngrădire

Pogoane Prăjini Stânjeni

28 Ion al Cârsti 7 19 498

29 Ion al Badi 7 19 498

30 Ioana Răducului 7 19 498

31 Ion Dorobanţu 7 19 498

32 Costache Cârstea 7 19 498

33 Cătina? Văduva 7 19 498

34 Muilă Uţă 7 19 498

35 Neculae Mihail 7 19 498

36 Costandin Mihail 7 19 498

37 Costandin Mandeşi 7 19 498

38 Marin Cojocaru 7 19 498

39 Costandin Roşu 7 19 498

40 Ioniţă Pârăţu 7 19 498

41 Ilie Cojocaru 7 19 498

42 Ilie Voicu 7 19 498

43 Stan Stan Voicu 7 19 498

44 Ion al Neagi 7 19 498

45 Petrache Moraru 7 19 498

46 Avram Moraru 7 19 498

47 Vasile Petcu 7 19 498

48 Petru Opriş 7 19 498

49 Tudosie Ciobanu 7 19 498

50 Ioniţă Moraru 7 19 498

51 Ilie Bunget 7 19 498

52 Burciu Pătraşcu 7 19 498

53 Ion Pătraşcu 7 19 498

54 Dumitru Bunget 7 19 498

55 Dumitru Moraru 7 19 498

56 Costandin Badea 7 19 498

57 Mărgărit Dobrin 7 19 498

58 Dinache Pârăţu 7 19 498

59 Dumitru Petcu 7 19 498

60 Ivan Petcu 7 19 498

61 George Udrea 7 19 498

62 Dumitru Miri 7 19 498

63 Burcică Amza 7 19 498

64 Zaharia Caraşol 7 19 498

65 Mincu Grozea 7 19 498

66 Din Stăncuţu 7 19 498

67 Stoica Tatomir 7 19 498

68 Dinu Grozea 7 19 498

69 Lazăr Voichin 7 19 498

4

70 Stoica Cozma 7 19 498

71 Marin Râmboacă 7 19 498

72 Marin Chebariu 7 19 498

73 Florea Neacşu 7 19 498

74 Voicu Neacşu 7 19 498

75 Niculae Mara 7 19 498

76 Ştefan Nistoroiu 7 19 498

77 Ilie Apostol 7 19 498

78 George Turcu 7 19 498

79 Tănase Turcu 7 19 498

80 Burciu Caraşel 7 19 498

81 Ion Grătieanu 7 19 498

82 Florea Apostol 7 19 498

83 Ion Popa 7 19 498

84 Vintilă Stancu 7 19 498

85 Radu Stancu 7 19 498

86 Şerban Stancu 7 19 498

87 Udrea Tutelcă 7 19 498

88 Matei Bălaşa 7 19 498

89 Andrei Sindile 7 19 498

90 Ion al Popii 7 19 498

91 Stanciu Mărgărit 7 19 498

92 Ion Breazu 7 19 498

93 Ştefan Acea 7 19 498

94 Stan Miu 7 19 498

95 Marin Alecse 7 19 498

96 Badea Cârstea 7 19 498

97 Ion Mălureanu 7 19 498

98 Stan Cârstea 7 19 498

99 Marin Cârstea 7 19 498

100 Pârvu Obloce? 7 19 498

101 Niculae Stancu 7 19 498

102 Ştefan Voicu 7 19 498

103 Voicu Bârlă 7 19 498

104 Mirică Vintilă 7 19 498

105 Ion Catana 7 19 498

106 Sandu Catana 7 19 498

107 Rada Grătianca 7 19 498

108 Ion Dumitru 7 19 498

109 Marin Dumitru 7 19 498

110 Ion Beznea 7 19 498

111 Ion Stanciu 7 19 498

112 Florea Beznea 7 19 498

113 Stan al Călinei 7 19 498

114 Stancu Dumitru 7 19 498

115 Avram Barton 7 19 498

116 Marin Avram 7 19 498

117 Ion Ion Turcu 7 19 498

Categoria III

Braţe

Numai pentru

clacă şi îngrădire

Pogoane Prăjini Stânjeni

118 Costache Ene 4 15 498

119 Stan Şchiopul 4 15 498

120 Ghiţa Rotăreasa 4 15 498

5

121 Florea Mandeşi 4 15 498

122 Neacşu Moraru 4 15 498

123 Ion Mandeşi 4 15 498

124 Ştefan Radu 4 15 498

125 Niţu Ene 4 15 498

126 Nicu Meşină 4 15 498

127 Badea al Preotesei 4 15 498

128 Ion al Dascălului 4 15 498

129 Iancu Morariu 4 15 498

130 Stan Morariu 4 15 498

131 Badea Ivan 4 15 498

132 Dumitru Zaharia 4 15 498

133 Marin Barton 4 15 498

134 George Dinică 4 15 498

135 Marin Cozma 4 15 498

136 Marin Pătraşcu 4 15 498

137 Scarlat Ghica 4 15 498

138 Mina Văduva 4 15 498

139 Tudor Apostol 4 15 498

140 Stan Drăghici 4 15 498

141 Stan George 4 15 498

142 Marin George 4 15 498

143 Alecse George 4 15 498

144 Ioana Brezoaica 4 15 498

145 Miu Cârsti 4 15 498

146 Marin Grigore 4 15 498

147 Alecse Manea 4 15 498

148 Barbu Mincă 4 15 498

149 Dobrin Apostol 4 15 498

150 Casa răp. Barbu Sandu 4 15 498

151 George Dumitru 4 15 498

152 Tănase Nicolae 4 15 498

153 Burciu Stanciu 4 15 498

154 Ion Gmoi (Gunoi?) 4 15 498

155 Radu Mărăcine 4 15 498

156 Liţă Ene 4 15 498

157 Ion Burcică 4 15 498

TOTAL 1.183 pogoane şi 6

prăjini

78.186 stânjeni

* * *

Prin împroprietărire s-a încercat transformarea ţăranilor clăcaşi aserviţi până atunci intereselor marilor proprietari feudali, în mici proprietari de pământ liberi şi independenţi economic, practic în producători agricoli plătitori de taxe la bugetul statului. Din păcate, aplicare legii a avut unele neajunsuri specifice vremii, cele mai importante fiind: lipsa unui consens din partea politicienilor conservatori care urmăreau interesele marilor proprietari funciari, ţăranii trebuiau să plătească fostului proprietar o despăgubire în bani de-a lungul a mai mulţi ani, plăteau dări anuale la bugetul statului, terenurile pe care s-a făcut împroprietărirea erau mai puţin productive din punct de vedere agricol etc.

Totuşi situaţia ţăranilor împroprietăriţi s-a îmbunătăţit pe termen scurt, însă de-a lungul timpului, mulţi ţărani nu au putut să-şi plătească dările către stat, întrucât proprietatea iniţială destul de mică s-a fărâmiţat în cadrul aceleaşi familii devenind insuficientă susţinerii economiei gospodăriilor rurale.

6

Deşi nu a satisfăcut decât parţial nevoia de pământ a ţăranilor, iar în cursul aplicării ei s-au comis abuzuri, prima reformă agrară din istoria modernă a României a avut o incontestabilă însemnătate economică şi socială. În total au fost împroprietăriţi, prin lege, peste 463.000 de familii de ţărani, pe o suprafaţă totală de peste 1.800.000 ha, în medie revenind fiecărei familii împroprietărite o suprafaţă de aproape 4 ha. Ulterior, peste mai bine de un deceniu, în conformitate cu dispoziţiile legii, s-a completat împroprietărirea pentru încă 50.000 de familii, de însurăţei, pe o suprafaţă de 230.000 ha (deci, totalul general al împroprietăririi, cu această aplicare ulterioară, indicând un număr de peste 511.000 familii şi o suprafaţă de peste 2 milioane ha)6.

6 Nicolae Isar, Op.cit., p. 271.

7

Reforma agrară din 1921 Domnia regelui Carol I (1866-1881-1914) a adus ţării o perioadă îndelungată de

stabilitate politică internă, progres economic şi consolidare pe plan internaţional, ingredientele necesare care au dus la consolidarea României moderne, însă în plan social se perpetua încă problema ţăranilor numeroşi şi săraci.

La începutul secolului al XX-lea, majoritatea ţăranilor aveau pământ puţin şi trebuiau să lucreze în condiţii împovărătoare pe moşiile marilor proprietari, casele construite din pământ şi nuiele erau mai numeroase decât cele din materiale mai durabile (lemn, piatră sau cărămidă), mortalitatea infantilă era foarte mare, nivelul de alfabetizare era unul dintre cele mai scăzute din Europa, iar pelagra şi alcoolismul făceau ravagii.

În aceste condiţii de muncă şi trai, în 1907, a izbucnit în România ultima răscoală ţărănească din istoria Europei moderne care a lăsat o pată de sânge pe realizările luminoase ale regelui Carol I, având în vedere modul brutal în care armata română a restabilit ordinea în ţară, prin reprimare în forţă, soldată cu uciderea şi rănirea a câtorva mii de ţărani1.

După răscoala din 1907, prin legea învoielilor agricole, din 23 decembrie 1907 / 5 ianuarie 1908, s-a încercat o îmbunătăţire a situaţiei ţăranilor prin interzicea dijmei la tarla şi ruşfeturile, precizarea preţurile arenzii, cuantumul dijmei, retribuţia muncitorilor şi posibilitatea de a se constitui izlazuri comunale, prin vânzarea de bună voie de către moşieri a unor terenuri din proprietăţile lor. De asemenea, la 21 februarie/5 martie 1908 a fost votată legea pentru crearea Casei Rurale, instituţie fondată de către stat în colaborare cu capitalul privat. Ea avea sarcina de a cumpăra moşiile scoase la vânzare, de a le parcela şi vinde ţăranilor în loturi de câte 5 ha.

Totuşi, problema împroprietării ţăranilor s-a pus în timpul primului război mondial, când în contextul înfrângerilor suferite de armata română din anul 1916 şi retragerea administraţiei ţării în Moldova, regele Ferdinand I, într-un discurs mobilizator ţinut soldaţilor-ţărani le promitea reforma agrară şi votul universal.

După război, pentru înfăptuirea lucrărilor de reformă agrară, s-a creat un cadru legal în acest sens, pe de o parte şi un cadru instituţional complex la nivel local şi naţional, pe de altă parte. Cadrul instituţional local era format din: Consilierate agricole judeţene, Comisii judeţene de expropriere şi Comitete locale de împroprietărire. Comitetul local de împroprietărire se compunea din: preot, învăţător diriginte, patru săteni delegaţi care trebuia să întocmească tabelele de împroprietărire2.

Reforma agrară din 1921 în comuna Stolnici

Exproprierea

În baza decretului-lege nr. 3697 din 15 decembrie 1918, Alexandru Mielcescu,

judecătorul Ocolului rural Lunca Corbului, lucrând în calitate de preşedinte al Comisiei locale de expropriere a întocmit documentaţia pentru exproprierea moşiei Bălăceanca3, proprietatea lui Constantin I. Bălăceanu, cu domiciliul în Bucureşti, strada Puţu de Piatră, nr. 2 bis. Adunarea s-a ţinut la sediul primăriei din comună în prezenţa reprezentantului proprietarului, Dumitru Florescu şi obştea locuitorilor reprezentantă de Marin Badea Nistoroaia.

1 Cifrele reale nu se ştiu nici în prezent deoarece lipsesc sursele documentare solide.

2 Dumitru Şandru, Reforma agrară din 1921 în România, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p. 84

3 Moşia Bălăceanca avea plan ridicat în 1878-1879 de inginerul hotarnic A. Veress, vizat de Tribunalul Argeş în 19 martie

1881.

8

Judecătorul de ocol a consemnat următoarele: „Am constatat că din suprafaţa totală a moşiei în sumă de 4045 ha 8934 m.p. scăzând în primul rând izlazul în suprafaţă de 204 ha chiar după cererea reprezentantului obştei şi 923 ha 2.478 m.p. teren impropriu culturei şi pădure, rămâne în total 2.918 ha, 6.456 m.p. teren arabil, căruia aplicându-se scara de expropriere din tabloul anexat la decretul lege nr. 3.697/1918, urmează a se expropria în folosul obştei o suprafaţă de 2.569 ha”4.

Se declara expropriată din proprietatea Stolnici a lui Constantin I. Bălăceanu, în folosul sătenilor ce compun obştea Stolnici o suprafaţă de 2.569 ha teren arabil5 şi anume: „Declară expropriată porţiunea zisă „Burdea” de partea de Răsărit a hotarului format de Drumul Cimitirului, Drumul Piteştilor şi Drumul Cantonului CFR nr. 103. În caz de necompletare a suprafeţei expropriate se va lua diferenţa din porţiunea de teren cuprinsă între izlazul comunei şi cătunul Isbăşeşti, în lunca Cotmenii. Pe această suprafaţă se găsesc semănături de grâu ca la 770 ha şi arături ca la 200 ha” 6.

O altă comisie7 stabileşte exproprierea în 5 locuri: 25 ha şi 55 ha în lunca râului Cotmeana, 13 ha la Ţigănie pentru înfiinţarea unei pepiniere şi gospodăria obştii, 46 ha la Isbăşeşti şi cea mai mare suprafaţă de peste 2430 ha aflată în partea de răsărit, în Câmpul Burdea8. Proprietarul a fost nemulţumit de hotărârea comisiei de a se expropria mai multe porţiuni de moşie în Lunca Cotmeana, după cum arăta avocatul acestuia Ernest Paximade cu ocazia procesului9: „Prin exproprierea făcută asupra a trei petece de pământ de lângă conacul moşiei se pune proprietarul în imposibilitatea de a se putea folosi de restul moşiei şi se despart atât locuitorii cât şi proprietarul în diferite părţi, astfel că nu se respectă condiţiunile impuse de lege de a se comasa atât partea expropriată cât şi restul rămas proprietarului dându-se loc la diferite inconveniente pentru ambele părţi”. Avocatul G. Pitică din partea obştii locuitorilor din Stolnici cerea menţinerea documentaţiei de expropriere pentru motivele că: „La 2569 ha pământ expropriat se cuvine şi locuitorilor 93 ha în luncă unde pot să-şi facă case cei care nu au. Comisia judeţeană a destinat acele 93 ha ca vatră de sat pentru Stolnici, o bucată pentru Fâlfani, alta pentru Cochineşti, de aceea a expropriat în trei puncte. Că este necesar acele trei trupuri de pământ deoarece este ştiut că un sat nu se poate dezvolta decât pe cursul unei ape”.

Comisia centrală judeţeană, prin decizie definitivă, stabileşte exproprierea în două puncte: în punctul „Isbăşeşti”, 62 ha şi 4500 m.p. şi restul până la completarea suprafeţei totale expropriate de 2569,6456 ha, în partea de răsărit a moşiei, pe câmpul Burdei, având următoarele vecinătăţi: „La miază-noapte cu moşnenii Ioneşti, Bumbueni, Cieşti, Corbeni şi Motorăşti, la miază-zi cu moşia d-lui Ilie Barbu şi Drăguţescu, la răsărit cu moşnenii Ioneşti şi Buzoeşti, iar la apus, în partea de jos, delimitarea locuitorilor din comuna Stolnici, în partea de sus, moşnenii Motorăşti şi la mijloc cu pădurea „Cracul Şirului”. Porţiunea prevăzută la nr. 1 peste CFR şi restul terenului cultivabil al moşiei rămâne neexpropriată, între şoseaua Piteşti şi pădurea de pe moşie mergând în această parte de la nord la sud fără întrerupere până unde se va împlini suprafaţa totală expropriată”10.

În ceea ce priveşte calitatea terenului expropriat se arăta că: „Terenul expropriat din Lunca Cotmeana este de natură argilo-nisipos (argilă dulce) de culoare roşcată, permeabil şi uşor de lucrat. Terenul din câmpul Burdea este de natură argilos, de culoare variată. Cam

4 Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale (în continuare S.J.A.N. Argeş), fond Serviciul (Consilieratul) Agricol

Argeş, dosar 163/1919-1937, f. 4. 5 Este vorba despre suprafaţa totală expropriată care a fost alocată pentru împroprietărirea obştii din comuna Stolnici dar şi

pentru celelalte obşti din comunele învecinate. 6 Ibidem, dosar 163/1919-1937, f. 5.

7 Comisia a III-a judeţeană de expropriere din cadrul Judecătoriei Costeşti era compusă din: preşedinte, D. Negulescu şi

membri: M. Constantinescu, Ilie Barbu, Gh. Pitică, D. Dinescu şi D. Popescu. 8 S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 163/1919-1937, f. 5-6.

9 Comisia Centrală Judeţeană de Expropriere Argeş, procesul-verbal nr. 60, decizia nr. 26 din 2 septembrie 1920. Comisia

era formată din: preşedinte, N.N. Săulescu, consilier al Curţii de Apel din Bucureşti şi Traian Naum, delegat supleant din

partea proprietarilor, V. Moroianu, consilier agricol al judeţului Argeş, delegat al Casei Centrale a Cooperaţiei şi

Împroprietăririi. 10

S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 163/1919-1937, f. 7-9.

9

1/3 din întindere este de culoare cenuşie închisă şi pe alocuri chiar albicios, restul de 2/3 este de culoare neagră, teren propriu pentru cultura grâului, puţin permeabil; pe timp ploios şi secetos se lucrează anevoie”11. Pe moşie era un singur puţ, în Valea Burzei, iar pentru adăparea vitelor se folosea apa din râul Cotmeana şi Valea Vlăşcuţa.

Preţul regional de arendare era de 70 lei ha în Lunca Cotmeana (regiunea I, calitatea II) şi de 55 lei ha în Câmpul Burdea (regiunea I, calitatea III). Arenda obişnuită între săteni era de 40 lei la hectar şi venitul net la hectar, de pe rolul funciar, era tot de 40 lei, iar „preţul de vânzare pe ultimii 5 ani înainte de 1916 de pe actele autentice de la primărie rezultă că a fost de 800 lei ha şi producţia mijlocie la hectar este de 12-14 hl grâu sau porumb”.

Preotul I. Sorescu, delegatul sătenilor, constata că moşia Bălăceanca se întinde pe o distanţă considerabilă de 10 km lungime şi 6 km lăţime12.

Suprafaţă totală a moşiei expropriate şi rămasă definitivă în urma măsurătorilor cadastrale a fost de 2540,86 hectare. Din această moşie s-a atribuit şi comunelor: Buzoeşti, Hârseşti, Ioneşti, Silişteni şi Fâlfani o suprafaţa totală de 1352,74 hectare13, astfel:

- pentru comuna Buzoeşti s-a atribuit din moşia Bălăceanca 426 ha la care se mai adaugă suprafaţa de 199,87 ha expropriate de la Hagi Nicolau (10,20 ha), Mircea Popescu (14 ha), Ilie Barbu (65,85 ha), Eliza Zănescu (16 ha) şi Ana C. Chiru (93,82 ha). Locuitorii îndreptăţiţi la împroprietărire în număr de 232 din care s-au împroprietărit 186 ha cu lotul tip de 4 ha;

- pentru comuna Hârseşti s-a atribuit din moşia Bălăceanca 74 ha, la care se adaugau 435,34 ha expropriate de la Constantin şi Constanţa Drăguţescu (66,34 ha), Aurel şi Maria Hagianof (167,81 ha), Sevastiţa Vasilescu (31 ha) şi Ana C. Chiru (170,19 ha). Din 541 locuitori îndreptăţiţi la împroprietărire s-au împroprietărit un număr de 248 din categoriile 1, 2 şi 3 cu loturi de completare de 4 ha;

- pentru comuna Ioneşti s-a atribuit din moşia Bălăceanca 143,50 ha la care se mai adaugă 247,80 ha expropriate de la Stancu Vişinescu (16 ha), Laura Zamfirescu (213,30 ha) şi delimitarea comunei Ioneşti (18,50 ha). S-au împroprietărit 126 locuitori cu lotul tip de 3,50 ha.

- pentru comuna Silişteni, cea mai depărate de moşia Bălăceanca s-au rezervat 50 ha14.

Împroprietărirea

În tabelul întocmit de Comitetul de ocol Lunca Corbului, cu locuitorii îndreptăţiţi la împroprietărire, au fost trecute 427 persoane din comuna Stolnici care au avut avizul delegatului militar. La început, s-au împroprietărit 242 săteni cu lotul tip de 5 ha, iar 62 săteni cu loturi de completare de până la 3 ha, pe o suprafaţă de 974,50 ha. Pe restul suprafeţei de 181 hectare s-au făcut rezerve pentru diferite instituţii şi pensionarii reangajaţi care urmau să fie împroprietăriţi în baza legii din 1913.

Agronomul regional Dumitru Popescu, a înaintat o adresă către Consilieratul Agricol Argeş în care arăta că 34 de locuitori aflaţi pe listele de împroprietărire sunt dezertori şi nu trebuie să primească pământ deşi delegatul militar nu a consemnat această situaţie: „S-au înscris în tablou o mulţime de dezertori veritabili a căror situaţiune o cunosc precis şi pe care faţă de ordinele recente ar trebui să-i împroprietăresc şi prin aceasta să-mi calc pe conştiinţa mea, pe care orice aş face, nu pot să mi-o mai schimb la etatea de 40 de ani. Timp de 18 ani trecuţi în carierea mea de slujbaş al statului am respectat şi m-am închinat întotdeauna cu cea mai adâncă evlavie legilor, cer pentru prima oară de la lege să mi se respecte conştiinţa pe care mi-a dat-o cei doi ani petrecuţi în război cu mâna pe armă pentru apărarea pământului, legii şi limbii strămoşeşti. În acea vreme de durere şi de glorie nu puteam crede

11

Idem, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, dosar 213/1928-1934, f. 182. 12

Nu putem şti dacă aceste informaţii consemnate de preotul Sorescu sunt corecte, indicând că moşia ar fi avut 60 km2. Din

măsurătorile finale cadastrale a reieşit că moşia avea în total peste 4000 de hectare (teren agricol, pădure, luciu de apă,

drumuri, văi etc.), adică puţin peste 40 km2.

13 S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 156/1922-1923, f. 442.

14 Idem, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, dosar 213/1928-1934, f. 182.

10

că pe acel pământ frământat în sânge va mai fi cândva loc şi pentru dezertorii şi trădătorii de patrie care în loc de a fi mulţumiţi că au scăpat de laţurile spânzurătorilor în care meritau să fie puşi, se îngrămădesc să se facă stăpânii pământului care suferă cu greu apăsarea ticăloasei lor fiinţe”15.

Prin procesul-verbal din 10 iunie 192216, s-a făcut „revizuirea situaţiei locuitorilor săteni” împroprietăriţi în comuna Stolnici astfel încât: „Potrivit instrucţiunilor primite în acest scop de la Casa Centrală a Împroprietăririi, împreună cu dl. delegat militar am verificat situaţia militară a tuturor locuitorilor cuprinşi în vechiul tablou, socotind ca buni pe toţi mobilizaţii din campaniile anilor 1916-1918 şi 1913 care au făcut dovada că au situaţia clarificată şi excluzând pe dezertori şi pe cei nedemni, repartizând atât pe locuitorii trecuţi în vechiul tablou şi care n-au primit încă pământ, cât şi pe cei care au cerut să fie înscrişi în noul tablou, în cele nouă subcategorii şi trecând la sfârşitul tabloului pe toţi mobilizaţii care n-au urmat armata în Moldova ca şi pe prizonierii înapoiaţi în comună în primăvara anului 1917”. Erau înscrişi 282 locuitori, din care 65 noi, înscrişi conformitate cu cererile aflate în dosar17.

Agronomul regional a continuat să susţină că: „Doi sunt dezertori din armata combatantă, iar ceilalţi 32 sunt taxaţi ca dezertori de la CFR, întrucât aceştia au rămas în teritoriul ocupat fără a avea ordine, iar după ocupaţiune au primit ordin de la fostul director al CFR, Teişanu ca să rămână la posturile lor, ordin care poartă o dată posterioară zilei de 24 octombrie, adică după ce armata inamică a ocupat capitala”18. Printr-un ordin19 s-a decis că aceşti „dezertori” să fie excluşi de pe lista de împroprietărire: Ioniţă I. Filipescu din contingentul 1900, „om în plină putere fizică care în timpul retragerii din 1916 s-a înapoiat acasă, din oraşul Buzău, a ocupat funcţia de perceptor fiscal sub nemţi şi a asuprit femeile mobilizaţilor”, în timp ce Ilie Popescu „a stat în anii 1916-1918 ascuns în gara Tutova la cumnatul său F. Mihăilescu, şef de staţie”. Ceilalţi 32 erau excluşi pentru că: „Fiind în serviciul căilor ferate şi făcând parte din inspecţiunile de mişcare şi întreţinere I şi a II-a, Craiova şi Piteşti, în timpul invaziei din 1916 au fost evacuaţi împreună cu întreg personalul. La ocuparea oraşului Bucureşti de către inamic au rămas pe loc. După ocuparea oraşului şi-au procurat ordinul de serviciu semnat de directorul de serviciu Teişanu, scris un exemplar în limba română şi unul în limba germană, în urma aceasta unii au venit acasă, alţii au rămas mai departe în serviciul căilor ferate spre a da concurs inamicului”20. Aceşti „frânari” aflaţi în slujba CFR-ului erau:

1. Anghel Paraschiv 17. Ion I. Mincă

2. Alexe G. Davidescu 18. Marin I. Mincă

3. Ion M. Şerban 19. Tudor N. Conghilete

4. Stroica C. Licsandru 20. Marin I. Căcănică

5. Constantin S. Gresie 21. Nicolae I. Şerban

6. Ion G. Costică 22. Ion I. Şerban

7. Radu G. Costică 23. Ion M. Dobrin

8. Toma I. Gheorghe 24. Ion N. Chira

9. Petre I. Roşiu 25. Duminică S. Bădiţa

10. Ion S. Neacşiu 26. Dumitru M. Baicu

11. Ilie S. Neacşiu 27. Marin A. Badea

12. Stoica L. Voichin 28. Ion Gh. Carapancea

13. Gheorghe L. Voichin 29. Gavrilă C. Gresie

14. Gheorghe M. Dobrin 30. Ilie C. Gresie

15. Vasile Z. Barbu 31. Stan I. Constantin

16. Florea N. Vintilă 32. Tudor I. Scarlat

15

Idem, Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 125/1922-1936, f.n. 16

Procesul-verbal încheiat de Comitetul de ocol de pe lângă Judecătoria rurală Lunca Corbului. 17

S.J.A.N. Argeş, Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 124/1922-1933, f. 1-2. 18

Ibidem, dosar 125/1922-1936, f.n. 19

Ordinul Direcţiei Funciare nr. 18.724 din 1921. 20

S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 125/1922-1936, f.n.

11

Prin cererea adresată Casei Centrale a Cooperaţiei şi Împroprietăririi înregistrată la 11

mai 1921, locuitorul Ion I. Mirică din Stolnici, angajat la CFR făcea cunoscut într-un limbaj preţios şi linguşitor că: „Toţi locuitorii acestei comune aduc vii mulţumiri ridicând braţele şi cu ochii înflăcăraţi, rugând cerul preafierbinte pentru o lungă viaţă şi strălucitoare a onor întregului Parlament de astăzi căci pe ziua de 30 martie am înfipt plugul nostru măreţ tras de boi şi cai pe ogorul nostru paşnic” şi solicita să fie împroprietărit deoarece „eu am familie împovărată de 8 copii neposedând nici un fel de avere şi nici pământ propriu şi ca să fiu eliminat de la acest drept ar fi un mare păcat”. Ferm pe poziţie, agronomul Dumitru Popescu arată că reclamantul Ion I. Mirică din Stolnici făcea parte din categoria „prizonierilor de bunăvoie”. Deşi agronomul s-a împotrivit în mod constant împroprietăririi lucrătorilor CFR, se pare că finalitatea a fost cu totul alta, aşa cum reiese din consemnările acestuia: „Cu ocazia lucrărilor comitetului de ocol, în luna octombrie 1920, înscrierea acestora fusese lăsată în suspensie în prima zi a lucrărilor. În seara acelei zile, mai înainte de a se suspenda lucrările, comitetul ia în cercetare chestia ceferiştilor rămaşi în teritoriul ocupat şi în unanimitate hotărăşte că aceştia să nu fie înscrişi pe tablouri, decât dacă vor prezenta acte că au avut ordine exprese ca să nu se retragă odată cu armata în Moldova, ei să rămână pe loc la serviciu şi la dispoziţia inamicului, lucru care de altfel era exclus căci asemenea ordine nu le-ar fi putut să le dea decât o autoritate trădătoare de patrie. Cu această hotărâre luată s-au despărţit membri comitetului de ocol în seara zilei de 5 octombrie 1920, eu am plecat la regiune, iar toţi ceilalţi au rămas să doarmă în comuna Stolnici la administraţia plasei. A doua zi însă, tot cu alţi membri ai comitetului de ocol, schimbă hotărârea luată în ajun şi astfel în majoritate dispune înscrierea pe tablou a tuturor ceferiştilor rămaşi de bunăvoie în teritoriul ocupat de inamic. Asupra împrejurărilor care a determinat pe membrii comitetului s-au vorbit şi se vorbeşte că cineva din comitet a fost mituit cu o însemnată sumă de bani adunaţi în pripă de către toţi ceferiştii rămaşi acasă. Efectul acestei înscrieri a fost însă că terenul atribuit comunei Stolnici nu mai era suficient decât pentru împroprietărirea categoriei I-a rămânând toate văduvele de război fără pământ”21.

În anul 1930, printr-o cerere trimisă la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, 30 de locuitori din Stolnici, printre care câţiva „dezertori” de la CFR, solicitau urgentarea lucrărilor de împroprietărire şi primirea loturilor de pământ în conformitate cu ordinul ministrului22: „Noi, toţi împroprietăriţii din Stolnici, aşteptăm cu banii strânşi ca să ne sosească deleitul23 şi să ne plătim loturile cu care am fost împroprietăriţi. Suntem oameni săraci, nevoile care ne strâng de gât sunt mari şi ne este teamă să nu cheltuim din bani şi când va veni deleitul să nu avem cu ce plăti, motiv pentru care vă rugăm respectuos să binevoiţi a da dispoziţiuni să se trimită urgent deleitul lucrărilor de împroprietărire din comuna Stolnici”24.

De asemenea, au fost excluşi de la împroprietărire, preotul I. Filipescu deoarece poseda lotul tip de 4 ha şi alţi locuitori pentru că au dat lotul în dijmă fără cauză de forţă majoră sau erau reangajaţi activi etc. În tabelul din iunie 1922, cu locuitorii care au rămas bine împroprietăriţi erau trecute: 188 persoane la categoria I, 2 la categoria a II-a, 43 la categoria a III-a, 36 la categoria a V-a, trei orfani la categoria a VI-a care se vor include în categoria I.

În ceea ce priveşte aşezarea lotaşilor, se arăta într-un proces verbal din martie 1921, că s-a făcut pe grupe de sate, Stolnici şi Isbăşeşti, stabilindu-se ca parcelarea „să înceapă din Cleata (drumul) Puţul (limita loturilor sătenilor comuna Fâlfani) şi urmând la împroprietărire, în ordinea în care locuitorii au casele aşezate în pat, una după alta, aşa ca fiecare să-şi ia lotul ce relativ vine în dreptul casei lui şi mai în apropiere”. În procesul-

21

Ibidem, dosar 125/1922-1936, f.n. 22

Petiţia locuitorilor din Stolnici către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor din 18 iulie 1930 prin care arătau că prin

ordinul ministrului nr. 279.927/1930 adresat Consilieratului Agricol din Argeş s-au aprobat lucrările pentru

împroprietărirea acestora, pe terenul disponibil din moşia Stolnici Bălăceanca. 23

Deleit = împărţeală, parte; de la „delniţă” = ţarină, arătură. 24

A.N.R., fond Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Reforma agrară din 1921, dosar 5/1926-1934, f.1.

12

verbal25 din 26 septembrie 1921 se păstrează informaţii legate de modul în care s-a făcut efectiv distribuirea loturilor către săteni: „Oprindu-se mai întâi lotul şcolii Stolnici cu 3 ha, s-a început cu nr. 1, în parcela nr. 1, de la Valea Pietrei, de lângă cimitir. S-a distribuit până în drumul Costeşti cu lotul în două părţi, de cum am trecut în partea de miază-zi a moşiei oprind mai întâi cele 21 ha pentru cei trei pensionari reangajaţi. S-a lăsat din terenul reangajaţilor până deasupra Văii Burzei 22 hectare plus o parcelă care pleacă din drumul Costeşti până în muchiile Văii Burzei 82 ha, completând suprafaţa de 104 ha terenul ceferiştilor rămaşi în teritoriul ocupat care nu s-a parcelat”26.

* * * În anul 1922, subinspectorul tehnic, general S. Mătăsaru reprezentând Ministerul de

Război, a vizitat lotul demonstrativ în suprafaţă de 50 de ha din Stolnici pe care se dorea construirea unui depozit de muniţii pentru folosinţa Armatei Române din sudul ţării. Reprezentantul ministerului a fost nemulţumit de amplasament şi de suprafaţa alocată armatei. De aceea, a solicitat consilierului agricol să se aloce o altă suprafaţă de teren, în apropierea cantonului 120 al CFR unde se „va face o haltă” în apropierea staţiei Fâlfani. Deşi lucrările de atribuire a loturilor pentru împroprietărire erau definitivate în comuna Fâlfani, totuşi s-au modificat amplasamentele, astfel încât Ministerul de Război a primit definitiv, în 1925, o suprafaţă mai mare, de circa 80 ha cuprinzând un teren comasat de 78,50 ha, un loc de 0,50 ha care „va servi pentru cazarmă şi restul pentru traseul de cale ferată ce se va construi pentru deservirea susnumitului teren”. Terenul era situată la o distanţă de aproximativ 800 m de linia ferată şi staţia Fâlfani. În final, ministerul a renunţat la înfiinţarea depozitului de muniţii al armatei şi a lăsat terenul în folosinţa Casei Autonome a Monopolurilor Regatului României care prin licitaţie publică, „cu termen de urgenţă cu oferte închise” din 1930 a dat terenul în arendă, pe mai mulţi ani, la Cooperativa „Înainte” din Broşteni. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor prin Direcţia Aplicării Reformei Agrare solicita în 1931 să se reintre în posesia terenului, dar la scurt timp, printr-o telegramă urgentă trimisă în teritoriu, se solicita să: „amânaţi luarea în primire a terenului Regiei Monopolului Statului din comuna Stolnici <până> la noi dispoziţiuni”27.

Pentru CFR s-a atribuit câte 3 ha pentru patru cantoane, un teren de 6 ha pentru mărirea liniilor de garaj în staţia Fâlfani şi de-a lungul căii ferate Costeşti – Slatina şi „s-a lăsat un drum de 16 m ce va servi pentru construirea unei şosele judeţene”28.

În 1924, se arăta că lucrările de împroprietărire au fost îngreunate şi tergiversate în defavoarea locuitorilor care trebuiau să-şi ia în primire, într-un final, actele definitive de proprietate: „Situaţia terenului atribuit comunelor de mai sus (Stolnici şi Fâlfani) conform lucrărilor de împroprietărire din 1921 s-a modificat atât ca situaţie în bloc cât şi ca mărime, fiind forţată de crearea noilor rezerve pentru Ministerul de Război şi a Căilor Ferate”. Împroprietărirea locuitorilor din comunele vecine pe moşia Bălăceanca a determinat probleme cu terenul agricol disponibil pentru comunele Stolnici şi Fâlfani aşa cum reiese din adresa Consilieratului Agricol Argeş către Ministerul Agriculturii din iulie 1930. A rămas consemnat că în comunele Buzoeşti şi Ioneşti „s-au satisfăcut complet îndreptăţiţii la împroprietărire până la a şaptea subcategorie inclusiv şi astăzi avem disponibile 49 hectare la Buzoeşti şi 37 hectare la Ioneşti, iar aceste rezerve se află pe moşia Bălăceanca pendinte de comuna Stolnici”. În ceea ce priveşte comunele Stolnici şi Fâlfani s-a consemnat: „Comuna Stolnici nu a fost satisfăcută în mod suficient şi cu terenul ce i s-a repartizat, nu s-au putut împroprietări decât patru subcategorii şi acestea incomplete, iar în comuna Fâlfani nu s-au putut împroprietări nici văduvele de război”29.

25

Procesul-verbal încheiat de Marin Stan, agent agricol din Stolnici, Ioan N. Bârlă, preşedintele Comisiei Interimare, Gh.

Constantinescu, preşedintele obştii şi Tudor I. Miu, mandatar. 26

S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 148/1930-1939, f.n. 27

Ibidem, dosar 29/1922-1931, f. 1. 28

S.J.A.N. Argeş, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, dosar 213/1928-1934, f. 182. 29

Idem, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 148/1930-1939, f.n.

13

* * * Prin ordinul Ministerului Agriculturii nr. 75.277 din 1933, Camera de Agricultură Argeş

a cedat mai multe terenuri din judeţ pe care urma să se facă împroprietărire conform legii agrare, pe loturile zootehnice din comunele: Barza (10 ha), Corbeni (15 ha), Dângeşti (10 ha), Fedeleşoiu (10 ha), Galicea (10 ha), Gliganu (10 ha), Isvorul de Sus (50 ha), Perişani (10 ha), Stolnici (15 ha) şi pe loturile pomicole din comunele Albeşti (5 ha), Ciofrângeni (10 ha) şi Rudeni (8 ha şi 0870 m.p.). În anul 1934, pe „lotul zootehnic” din moşia Bălăceanca de 15 ha s-a realizat împroprietărirea a doua, a locuitorilor rămaşi fără teren30.

În fondul Inspectoratului II Cadastral Piteşti există planul loturilor cedate locuitorilor din comuna Stolnici şi situaţia parcelară care se prezintă astfel: teren calitatea I, 219 parcele cu suprafaţa de 328,50 hectare şi calitatea a II-a, 281 parcele cu suprafaţa de 595 hectare, deci un total de 923,50 hectare. S-a rezervat un lot pentru sport şi tir de 2 ha, pentru şcoala din Stolnici 3 ha şi pentru 4 reangajaţii în Armată, câte un lot de 7 ha fiecare31.

Izlazul comunal

Comuna Stolnici avea izlaz comunal încă din anii 1907-1908, în suprafaţă de 204 ha, cumpărat din moşia Bălăceanca a proprietarului Constantin I. Bălăceanu. Această suprafaţă era divizată în două parcele aflate la o distanţă de 2 km una de cealaltă: trupul „Grătianca” în suprafaţă de 193,98 hectare situat la răsărit de sat întinzându-se până în zona C.F.R. a fost folosit ca păşune; trupul „Lunca Cotmeana” în suprafaţă de 10,02 hectare situat la apus de şoseaua Cieşti – Martalogi care a fost folosit numai pentru cultivarea plantelor furajere.

În procesul verbal din 13 aprilie 1921, judecătorul de Ocol rural Lunca Corbului, Alexandru G. Mielceascu, dispune a se expropria din proprietatea d-lui C.I. Bălăceanu pentru nevoia de păşune a vitelor locuitorilor satului Isbăşeşti din comuna Stolnici o întindere de 26 ha, iar pentru nevoia de păşune a vitelor locuitorilor satului Cochineşti din comuna Fâlfani o întindere de 50 ha. Aceste întinderi de pământ urmau să fie luate în: „punctele Vârtop, Stupina şi Cleata, începând din marginea împroprietăririi mergând de la nord la sud între drumul Piteşti şi pădure, până la completare”32.

Comisia decide în octombrie 1922, exproprierea unei suprafeţe de 149 ha teren cultivabil şi decide să se rezerve proprietarului „cota intangibilă de 200 ha în punctul „Lunca Cotmeana” aproximativ 150 ha, iar restul de 50 ha începând din calea ferată din dreptul cantonului 106 şi din delimitarea locuitorilor de la 1864 spre răsărit până unde se va împlini şi mărginindu-se la miază-noapte cu pădurea proprietarului, iar la miază-zi cu terenul expropriat pe baza decretului lege 3697/1918 de care este despărţit prin şoseaua cimitirului” 33.

Din nou, în octombrie 1922, comisia de ocol ocupându-se de expropriere pentru înfiinţarea de păşune comunală, a stabilit că moşia nu mai poate fi supusă şi la expropriere pentru păşune comunală, căci oricât de mare ar fi nevoia de păşune comunală, moşia nu mai poate fi redusă sub cota de 200 ha cuvenită proprietarului pe baza art. 8 din legea agrară.

Conform legii agrare, în regiunile cu cereri de împroprietărire satisfăcute, cota intangibilă cuvenită proprietarului cu inventar agricol era de 500 ha teren cultivabil, în regiunile în care cererile de împroprietărire sunt mijlocii, cota era de 300 de ha, iar în regiunile cu cereri mari de împroprietărire cota era de 200 ha.

Avocaţii proprietarului au arătat cu ocazia procesului de judecată34 din 1923, că în urma aplicării decretului-lege 3697/1918, proprietarul a rămas cu o suprafaţă de teren cultivabil de 319 ha şi că acesta „are investiţii importante în inventar şi clădiri necesare exploatării agricole”, deoarece îşi cultiva singur moşia. Proprietarul făcea dovada existenţei 30

Idem, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, dosar 213/1928-1934, f. 123-143. 31

Ibidem, dosar 213/1928-1934, f.n. 32

Idem, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 156/1922-1923, f. 228-231. 33

Ibidem, dosar 156/1922-1923, f. 228-231. 34

Comisia Judeţeană de Expropriere Argeş, jurnalul 473, decizia 117 din 8 mai 1923. Preşedinte, Vasile Ştefănescu, prim-

preşedinte la Tribunalul Argeş şi membri: Traian Naum, delegatul proprietarilor, preotul Ioan Sorescu, delegatul sătenilor,

Şt. Mărculescu, şef de cancelarie la Consilieratul Agricol Argeş şi delegatul Casei Centrale.

14

unui inventar agricol cât mai bogat pentru a păstra cât mai mult teren agricol, astfel încât să nu fie expropriat încă o dată conform legii agricole pentru constituirea izlazurilor săteşti.

Inventarul agricol35 deţinut de proprietar se prezenta, după informaţiile din anul 1921, astfel: 5 maşini de semănat în rânduri, 1 secerătoare legătoare, 1 vânturătoare, 1 trior, 2 maşini de saramurat grâu, 12 pluguri complete, 2 pluguri cu câte 2 brazde, 2 maşini pentru curăţat porumb, 10 tăvălugi de fier, 2 trăsuri, 2 căruţe, 21 vaci, 95 purcei, 2 cai, 2 boi, iar ca clădiri necesare exploatării agricole a moşiei: 4 corpuri mari de case, 2 magazii de lemn, în capacitate totală de 50 vagoane, 5 pătule de lemn, în capacitate de 60 vagoane, 2 coteţe mari sistematice pentru crescătorie de porci putând adăposti 100 scroafe, 2 grajduri mari din care unul de lemn pentru 70 vite mari şi altul de zid pentru 20 cai şi 1 remiză pentru trăsuri şi maşini agricole.

Se mai arăta de către avocaţii proprietarului că doar locuitorii din Stolnici au muncit pe moşie şi au avut vitele învoite la păşune, în majoritatea lor şi în mod obişnuit, mai mult de cinci ani înainte de război şi doar aceştia au drept la împroprietărire pe moşia Bălăceanca.

Avocatul sătenilor din Fâlfani afirma că: „Nu poate fi vorba numai de satisfacerea cererilor de împroprietărire ale categoriilor de îndreptăţiţi din comuna Stolnici, fiindcă numai sătenii acestei comune au muncit şi au avut vitele învoite la păşune pe moşie, ci şi sătenii comunei Fâlfani ca şi ai celorlalte comune învecinate, căci nu este admisibil, cum a considerat şi comisiunea de ocol, ca această moşie cu o întindere atât de mare să fi fost muncită numai de sătenii comunei Stolnici, iar dacă susţinerea sătenilor din celelalte comune nu este bazată pe contracte scrise de învoieli agricole, aceasta din cauză că nu toate învoielile se făceau de proprietar prin contracte scrise”36.

În certificatul eliberat de primarul comunei Fâlfani, se arată că începând din anul 1912 şi până la 1919 au fost 273 învoitori capi de familie, iar „după contractele depuse de dl. Bălăceanu şi arendaşii moşiei d-sale la primărie şi semnate de locuitori şi pe care nu le-a mai ridicat începând cu anii 1913 până la 1920 sunt 137, actualmente sunt învoiţi cu locuri şi vite peste 46 săteni fără contact”.

Decizia definitivă a comisiei judeţene din 8 mai 1923 a fost că: „Scoate zisa moşie de sub expropriere, nedepăşind peste cota intangibilă de 500 ha la care proprietarul are dreptul potrivit art. 8 alin c. din legea agrară, fiind vorba de o moşie situată în regiune de şes cu cereri de împroprietărire satisfăcute şi având investiri importante în inventar şi clădiri necesare exploatării agricole”37. Totuşi, din documentele cadastrale reiese că în anul 1931 s-a primit o porţiune de izlaz de 35 ha de către primarul Gh.M. Dumitru asistat de notarul Ilie Popescu şi cuprindea trupul numit „Cârciuma Veche” cu următoarele puncte: „La răsărit cu calea ferată Costeşti-Stolnici, la apus cu pădurea Cracul Şirului şi lotul cimitirului uman şi loturile împroprietăriţilor din Stolnici tabloul al II-lea, la miazănoapte cu pădurea Cracul Şirului şi cu izlazul comunei Cochineşti şi la miazăzi cu izlazul din 1908 al comunei Stolnici”38.

Loturi de casă

Locuitorii din comuna Stolnici au dorit ca porţiunea de izlaz „Lunca Cotmeana” să fie folosit ca vatră de sat aşa cum se afirmă că: „Prin legea de expropriere din 1921, partea despre răsărit de şosea s-a repartizat ca vatră de sat dându-se ca pomoaste de casă la câţiva locuitori puindu-se pe alocurea câte o căsuţă, însă partea despre apus de şosea a rămas tot câmp fiind ocupată de islazul comunal, o bucată de 10 hectare teren aruncată aici fără niciun rost, decât de a ne separa şi de locurile şcoalei Isbăşeşti 3 hectare şi ½ ce se întind pe ambele laturi ale şoselei, date aici fără nicio prevedere, ca câmp de experienţă”.

35

În procesul verbal din 27 octombrie 1922 întocmit de comisia de ocol pentru expropriere Lunca Corbului condusă de

preşedinte judecător Ioan I. Dumitrescu. 36

S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 163/1919-1937, f. 18-21 şi dosar 156/1922-1923, f.

456-464. 37

Ibidem, dosar 163/1919-1937, f. 18-21 şi dosar 156/1922-1923, f. 456-464. 38

Ibidem, dosar 148/1930-1939, f.n.

15

Prefectura intervine printr-o adresă la Ministerul de Interne în care arată că terenul Lunca Cotmeana „îndeplineşte toate condiţiile” pentru vatră de stat şi comuna obţine avantaj dublu şi anume: „Legătura satelor Stolnici şi Isbăşeşti care ar da posibilitatea creării unui singur sat mare şi frumos şi în loc de două trupuri izolate de izlaz, prin comasare, se formează un singur trup” 39.

În 1926, pe planul parcelar cu noua vatră de sat din comuna Stolnici se observă că pe

o suprafaţă de 35 ha s-au creat 178 loturi de casă. Vatra satului s-a mărit din nou în 1934 când s-a parcelat suprafaţa de aproape 12 ha din zona izlazului comunei Stolnici din 1907, pe care s-au făcut 53 locuri de casă. Existau 3 zone delimitate pentru vetrele de puţ sau fântâni.

Deşi autorităţile s-au preocupat de mărirea vetrei satelor din comuna Stolnici, a existat situaţia celor 39 de locuitori împroprietăriţi cu locuri de casă care au renunţat să le primească. Se pare că principala nemulţumire a locuitorilor a rezidat în faptul că preţul pe care trebuiau să-l achite era prea mare faţă de posibilităţile lor, fiind iniţial între 6 şi 7 lei/m.p. şi mai apoi între 3 şi 4 lei/m.p. S-a scăzut preţul de răscumpărare pentru loturile de casă cu scopul de a veni în sprijinul celor mai săraci: „Vă atragem atenţiunea că de reducerea preţului nu beneficiază decât locuitorii cei ce nu au plătit locurile”. Autorităţile locale arătau că locuitorii care şi-au plătit loturile de casă încă de la început ar trebui să li se restituie o parte din banii achitaţi iniţial: „Diferenţa plătită în plus faţă de preţurile pe metru pătrat care s-a stabilit acum (1930), diferenţe pe care propun a li se restitui, întrucât locuitorii ca să poată achita preţul de mai înainte, au trebuit să-şi vândă vitele iar unii să se împrumute pentru care sunt şi astăzi datori şi plătesc dobânzi de cel puţin 18 şi 20% pe an”40.

În 1930 se arată că existau debitori pentru loturile de casă, un număr de 139 locuitori şi se preciza că trebuie să se ţină cont, ca o măsură generală, că pentru locuitorii care şi-au plătit loturile de casă încă de la început: „Statul nu restituie nimic din ceea ce a încasat”.

39

Ibidem, dosar 148/1930-1939, f.n. 40

Ibidem, dosar 28/1926-1945, f.n.

16

A existat şi o altă situaţie de ordin social pe care documentele de arhivă o consemnează. Din documente aflăm că agronomul Grigore Guriţă aflat la conducerea regiunii agricole Teleorman a fost împroprietărit cu un lot de casă pe care, la scurt timp, l-a vândut unei femei sărace cu trei copii din Stolnici numită Petria Păun Profan. Pe acel lot, femeia şi-a ridicat nişte acareturi încă din anul 1927. Între timp, agronomul se mută din judeţul Argeş, fără să-şi achite terenul la stat, astfel încât Casa Centrală prin Direcţia Funciară a anulat debitul fostului agronom şi a rezervat lotul pentru Fundaţia Culturală „Principele Carol”. În final, printr-o adresă, femeia cu cei trei copii a fost nevoită să evacueze acel lot primit de la agronomul Guriţă…41.

Reforma agrară din 1921 în comuna Fâlfani

Exproprierea

Din documentele întocmite de Alexandru Melcescu, delegatul Judecătoriei Ocolului Rural Lunca Corbului şi preşedinte al Comisiei locale de expropriere, aflăm că în data de 30 ianuarie 1919, la primăria din comuna Fâlfani „am găsit adunată obştea locuitorilor Fâlfani” reprezentată de Florea Popescu. S-a constatat că întreaga suprafaţă arabilă a moşiei „Dăscăleasca”, proprietatea lui Mihail Panaitescu, era de 132 ha din care se propunea pentru expropriere circa 7,10 ha, în partea de răsărit a moşiei42. Tot în acelaşi an, Comisa a III-a Judeţeană de Expropriere Costeşti stabilea că „terenul este de natură argilos, de culoare neagră, puţin permeabil, greu de lucrat pe timpuri ploioase şi secetoase”, iar gara cea mai apropiată era cea din Stolnici la 7 km depărtare43.

Proprietarul a contestat lucrările de expropriere realizate la nivel local prin înaintarea unei petiţii la Comisa Judeţeană de Expropriere Argeş44 care prin decizie definitivă a hotărât să se „scoată de sub expropriere moşia Dăscăleasca din comuna Fâlfani, proprietatea numitului apelant, nedepăşind peste cota intangibilă de 150 ha teren cultivabil ce i se cuvine pe baza art. 8 alin. b din legea agrară”45. În 1926, Comitetul Agrar Argeş care avea drept de rectificare minoră, menţine aceeaşi hotărâre.

Într-o situaţie definitivă din februarie 1926, întocmită de serviciul cadastral, se consemnează că moşia avea suprafaţa totală măsurată de 158 ha şi 1371 m.p. din care se expropria conform D.L. 3697/1918 circa 5 ha şi 4306 m.p46.

În 1931, proprietarul revine asupra deciziei de expropriere printr-o notificare către Ministerul Agriculturii prin care dorea să vândă moşia şi solicita statului ca în termen de 30 de zile să stabilească dacă se exercită dreptul de preempţiune asupra moşiei sale compusă din: pământ arabil, pădure, eleşteu şi zăvoi, grădină de zarzavat, arie, magazie, moară şi conac. Conacul era alcătuit din: o casă de locuit cu trei camere, antreu, bucătărie; o casă cu dependinţe cu trei camere; o magazie cu capacitate de 17 vagoane; un pătul nou (5 vagoane); un grajd nou pentru 10-15 cai, cu două camere; un grajd de boi. Preţul cerut şi care trebuia achitat integral la vânzare era de 5 milioane lei. La nivelul ministerului s-a creat o întreagă agitaţie birocratică prin care se dorea achiziţionarea moşiei în favoarea obştii din Fâlfani, însă fără vreo finalitate, deoarece sătenii au refuzat cumpărarea indiferent de condiţiile impuse47.

Având în vedere situaţia existentă în comuna Fâlfani, autorităţile s-au orientat către cea mai apropiată moşie care putea fi expropriată pentru împroprietărirea locuitorilor, moşia

41

Ibidem, dosar 28/1926-1945, f.n. 42

Ibidem, dosar 65/1919-1926, f. 2. 43

Ibidem, dosar 65/1919-1926, f. 4. 44

Comisa Judeţeană de Expropriere Argeş compusă din preşedinte, I. Zenovie, prim-preşedinte la Tribunalul Argeş şi

membrii: Ştefan Mărculescu, şef de cancelarie la Consilieratul Agricol Argeş şi delegatul Casei Centrale a Împroprietăririi,

M. Zamfirescu. Decizia nr. 208 din 1924. 45

S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 65/1919-1926, f. 14. 46

Ibidem, dosar 65/1919-1926, f. 25. 47

A.N.R., fond Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Reforma Agrară din 1921, dosar 157/1931, f. 2-7.

17

Bălăceanca, pe care aceştia au lucrat de-a lungul timpului. Serviciul Agricol Argeş hotăra în anul 1921 exproprierea unei suprafeţe de circa 777,60 ha din această moşie.

Împroprietărirea

E de la sine înţeles că împroprietărirea nu a decurs întru totul perfect având în vedere că în comuna Fâlfani nu exista suficient pământ pentru îndestularea tuturor doritorilor. Circa 25 de veterani de război au înaintat o petiţie către agronomul regional prin care-i arătau că: „Noi care am luptat pe front doi ani de zile apărându-ne cu credinţă pământul strămoşesc, ni sa spus de Majestatea Sa Regele chiar în tranşee că ni se va da pământ de muncă, însă astăzi vedem că acei care au rămas de bunăvoie în teritoriul ocupat de inamic şi purtându-se în serviciul duşmanului ca: primar, consilier comunal, caporal de gardă şi frânari pe la Căile Ferate etc., batjocorindu-ne familiile şi cărând cu trenuri explozibile pentru a ne omorî în Moldova, acum se împroprietăresc înaintea noastră. Sunt trecuţi în tabloul comitetului de ocol înaintea noastră, li s-a oferit lefuri gratuite de cinci ori de cum ar fi avut dreptul. Războiul pentru ei a fost o fericire şi pentru noi o sărăcie” şi aceştia solicitau „excluderea de la împroprietărire a acelora care nu au fost demni a-şi apăra patria mumă la vremuri de nevoie”48.

În opinia separată a agronomul regional, D. Popescu, în procesul-verbal din 1921 a consemnat că: „După cum arată un număr de 25 săteni prin petiţia anexa nr. 1, după cum susţine unanimitatea sătenilor în regulă cu situaţia militară, după cum cunoaştem noi personal, fiind dezertori din războiul 1916-1918, în timpul ocupaţiunii inamice având o purtare favorabilă inamicului şi denunţătoare intereselor ţării şi ale populaţiunii rămasă de nevoie sub ocupaţie, suntem de părere ca înscrierea lor pe tabloul de împroprietărire de către majoritatea Comitetului de Ocol, constituie o eroare faţă de lege şi o nedreptate faţă de sătenii care şi-au făcut datoria în mod complet în timpul campaniei 1916-1918 şi ca atare în interesul mare al naţiunii şi ca un puternic exemplu, atât pentru generaţia de acum, cât şi pentru cea de mâine, susnumiţii nu trebuie împroprietăriţi pe loc şi nici prin colonizare şi deci pentru a se curăţa atmosfera creată împrejurul înscrierii acestora în tabelul de împroprietărire, suntem de părere şi cerem hotărât a se lua dispoziţiuni legale ca aceştia să fie şterşi prin linii mari de pe tabloul de împroprietărire al comunei Fâlfani” 49. Sătenii care erau consideraţi „dezertori” erau acei bărbaţi apţi militar care nu s-au retras în timpul războiului, cu Armata Română pe frontul din Moldova, unii fiind angajaţi la Căile Ferate Române: Florea G. Măndălac, Dumitru Ştefan St. Catrina, Preda Alex. Voicu, Stan P. Ştefan, Ion I. Pitpalac, Gheorghe Ion Florea, Grosu N. Duminecă, Arghir D. Epure, Alexe G. Stan, Stan D.R. Ivaşcu, Constantin M.St. Niţă, Florea Pitpalac, Marin Radu Manea, Gheorghe N. Morlova, Petre Stoica Ion, Grosu R.St. Ion, Ion G. Badea, Enache St. Stancu, Radu V. Dumitru, Ion Vasile Stan.

De pe lista de împroprietărire au fost excluse peste 60 de persoane din diferite motive: fie că sunt dezertori socotiţi de către consăteni, deţin mai mult de 4 hectare de teren agricol, au dat în dijmă lotul agricol, au o slujbă permanentă, nu domiciliază sau nu sunt cunoscuţi în comună (Petre Neagu Olteanu, stabilit de peste 5 ani la Galaţi unde ocupa funcţia de grefier la Tribunal; Vaporu Ion, locuieşte în Bucureşti cu familia de peste 15 ani etc.), sunt în vârstă de peste 60 de ani, fără moştenitori sau au decedat fără urmaşi, excluşi pentru că n-au arătat corect suprafeţele de pământ ce posedă etc. Constantin G. Morlova şi Marin T. Ilie erau excluşi pentru că fiecare reprezintă un „element leneş, nu are vite şi instrumente, nu se ocupă cu plugăria, nici pe cont propriu, nici ca servitor”; Moraru Sebastian era de profesie lăcătuş mecanic şi „nu s-a ocupat cu plugăria, nici el şi nici părinţii săi”, iar Iancu Luţă Marin50, a fost exclus doar pentru motivul că era lăutar…

48

S.J.A.N. Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 27/1921-1931, f.n. 49

Ibidem, dosar 27/1921-1931, f.n. 50

Ibidem, dosar 27/1921-1931, f.n.

18

Agronomul regional a hotărât ca sătenii din Cochineşti, Căcărezeni şi Fâlfani să fie împroprietăriţi de-a valma pe moşia atribuită, fără a se face vreo deosebire între un sat şi altul. De asemenea, acesta nu a fost de acord ca unii săteni din comuna Silişteni să fie împroprietăriţi pe o suprafaţă de 65,50 ha din moşia Bălăceanca, fiindcă se găseau la o distanţă de peste 15 km.

În planul cadastral întocmit de Inspectoratul Cadastral Piteşti s-a consemnat că în comuna Fâlfani erau 244 parcele, cu teren calitatea I, în suprafaţă de 422 ha şi 88 parcele, cu teren calitatea a II-a, în suprafaţă de 162 ha, deci un total de 584 ha. Lotul zootehnic era de 15 ha. Biserica din Cochineşti, biserica şi şcoala din Fâlfani au primit alăturat şi fiecare câte un lot de 4 ha.

În comuna Fâlfani s-au atribuit din moşia lui Bălăceanu 770,50 ha la care se adaugă 7,10 ha din moşia lui Mihail Panaintescu. Din numărul de locuitori îndreptăţiţi de 452, s-au împroprietărit 251 din categoria 1 cu lotul tip de 4 ha51. De asemenea, aflăm că în 1922 au rămas „bine împroprietăriţi” şi au primit titlurile de proprietate 226 locuitori52.

Au existat unele abuzuri ale organelor de împroprietărire faţă de săteni aşa cum reiese din petiţia comună a locuitorilor Elena Ion M. Câcu, Marin N. Ioniţă, Ion C. Vintilă, Florea N. Vintilă şi Ioana I.P. Manea prin care arătau că: „În anul 1924, am fost împroprietăriţi noi 6 locuitori cu loturi diferite în mărime de 2-4 ha din rezerva comunei Stolnici, iar în anul 1930 a venit domnul inginer Ghinescu (Simion) şi ne-a verificat măsurătoarea, mutându-ne pe toţi cu loturile spre stânga, fără să ne anunţe şi pe noi şi în acelaşi timp ni s-au dat şi loturile mai mici de lotul tip arătat mai sus cu câte 30 arii în minus, pentru care motiv nu ştim”53.

Izlazul comunal

Prin legea din 1907/1908, proprietarul moşiei din Fâlfani, Mihail Panaitescu nu a alocat teren pentru înfiinţarea izlazului comunal.

Conform legii agrare, nu se putea expropria moşia pentru a face izlaz comunal deoarece proprietarul avea animale (19 vite mari şi 57 vite mici) şi suprafaţa de păşune care ar fi fost necesară celor 614 vite mari şi 1519 vite mici deţinute de săteni era de 229 ha de păşune, calculată la un hectar pentru 4 vite şi în funcţie de calitatea terenului.

Satele Căcărezeni şi Fâlfani au primit circa 87,35 ha teren agricol din moşia Bălăceanca pentru înfiinţarea izlazului, prin procesul-verbal din 1921 întocmit de Serviciul Agricol Argeş.

Într-o adresă din 1928, se arată că în comuna Fâlfani există un izlaz de 69,50 ha şi în comuna Cochineşti de 47,50 ha54. Comuna Fâlfani trebuia să plătească pentru acesta 222.400 lei, la care se adăugau 15.290 lei cheltuieli de măsurătoare55. Un hectar de teren era rezervat pentru construirea de locuinţe la depozitul din spatele gării Fâlfani.

Prin procesul-verbal din 1931, s-a dat în folosinţă definitivă pentru comuna Fâlfani, reprezentată de primarul Ion M. Păpan şi notarul Ilie Popescu, pentru satele Căcărezeni şi Fâlfani, izlazul format din trupul Vlăşcuţa şi Ciolpani în suprafaţă de 69,50 ha cu următoarele vecinătăţi: la Est cu calea ferată Costeşti-Solnici, la Vest cu pădurea Cracul Şirului şi proprietăţile moşnenilor Căcărezeni, Băleni, Corbeşti şi Fâlfani, la Nord cu hotarul Cieşti şi la Sud cu izlazul comunei Cochineşti. Cu ocazia măsurătorilor cadastrale, hotarele izlazului au fost marcate în teren cu pietre de beton armat şi cu movile de pământ, iar primarul comunei trebuia să vegheze la respectarea hotarelor56.

De asemenea, şcoala din satul Căcărezeni, biserica din Cochineşti şi cea din Popeşti-Corbeşti au primit fiecare şi alăturat câte un lot experimental de 4 ha. Prin procesul verbal din decembrie 1922 s-a dat în primirea preotului N. Fâlfan, preşedintele epitropiei bisericeşti din

51 Ibidem, dosar 156/1922-1923, f. 442. 52

Ibidem, dosar 5/1928, f.n. 53

Idem, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, dosar 213/1928-1934, f. 215. 54

Idem, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, dosar 39/1924, f.n. 55

Ibidem, dosar 32/1926-1931, f.n. 56

Ibidem, dosar 32/1926-1931, f.n.

19

parohia Popeşti-Corbeşti comuna Fâlfani, lotul cu delimitările: la Nord cu lotul Marian Diaconescu, la Sud cu lotul şcolii din satul Căcărezeni, la Est cu drumul de servitute şi la Vest cu linia ferată a CFR57.

Într-o cerere comună a 70 de săteni din Cochineşti, înaintată Consilieratului Agricol în martie 1921, aceştia arătau că: „Deşi atât noi cât şi moşii şi strămoşii noştri în lipsă de teren cultivabil şi viran, deoarece satul acesta Cochineşti ce astăzi aparţine de comuna Fâlfani, acest judeţ, este situat în cea mai restrânsă poziţie de pământ, am fost întotdeauna, întocmai ca clăcaşi învoiţi cu locuri de cultură în dijma ce mai ridicată, cu vitele mari şi mici în izlazuri mici pentru care însă plătind preţuri nemaiauzite şi neînchipuit de mari, pe marile proprietăţi ale d-lui C.I. Bălăceanu Stolnici acest judeţ şi d-na Ana I. Calimachi, Corbu, judeţul Olt, cu toate acestea însă până în prezent n-am putut obţine nicio ofertă de teren cât de minimă din niciuna din aceste proprietăţi pentru formarea de izlaz comunal deşi ambele sunt foarte aproape de acest sat şi vecine cu micile noastre petece de pământ cu care ne limităm, încercuindu-ne de toate părţile. Pentru acestea şi fiindcă nu posedăm niciun petic de izlaz, nedându-ni-se izlaz nici în 1907 (şi) fiindcă astăzi prin lege s-au luat măsuri pentru formarea izlazurilor comunale în toate satele şi comunele din ţară, vă rugăm, domnule consilier a lua toate măsurile posibile pentru formarea unui atare izlaz în satul acesta care e ameninţat a pierde orice urmă de vită după ce s-a sacrificat în munca pe indicatele proprietăţi până la o completă degenerare fizică, sărăcindu-se cu plata unor ierbărituri ce nu s-au putut pretinde în nicio ţară din lume. Iar dacă pe niciuna din aceste moşii nu s-ar putea cu niciun chip obţine un izlaz, vă rugăm, domnule consilier, a face ca dl. C.I. Bălăceanu să vândă acestui sat cele două făşii de pământ ce posedă în mijlocul moşiei noastre, pământ viran, (care a) fost arendat întotdeauna, niciodată muncit de dl. proprietar timp de peste 40 ani, pe care voieşte a-l vinde unor speculanţi din Lunca Corbului care făşii, deşi au o întindere numai de 120 pogoane, insuficiente pentru izlaz, dar mult mai bune în lipsă de un alt izlaz şi se află situate în poziţia cea mai frumoasă şi convenabilă, teren ce se va cumpăra de noi numai pentru formarea de izlaz comunal, cerând aceasta pe toate căile până la însuşi Majestatea Sa Regele Ferdinand I care va şti să pună rezoluţia cuvenită unei cereri cu lacrimi şi dureri sfâşietoare”58.

Concluzii Moşia Bălăceana proprietatea lui Constantin I. Bălăceanu, a fost una din cele mai mari

proprietăţi expropriate în sudul judeţului Argeş cu o suprafaţă de peste 40 km2 din care s-a expropriat teren agricol în suprafaţă de peste 25 km2. Prin exproprierea acestei moşii, marea proprietate funciară de până atunci s-a fărâmiţat în loturi mici de împroprietărire59 date în posesie locuitorilor din comunele: Buzoeşti, Fâlfani, Hârseşti, Ioneşti, Silişteni şi Stolnici.

Cu ocazia primei exproprieri s-au alocat peste 2.500 de hectare pentru împroprietărirea sătenilor îndreptăţiţi. Proprietarul, prin avocaţii acestuia, s-a împotrivit la cea de-a doua expropriere care s-a făcut în baza legii agrare, pentru înfiinţarea sau mărirea suprafeţelor izlazurilor comunale, considerând că deţine suficient inventar agricol necesar cultivării terenului agricol rămas după expropriere.

Locuitorii din comunele Stolnici şi Fâlfani care au lucrat de-a lungul timpului pe moşia Bălăceanca, nu au fost de acord cu împroprietărirea sătenilor din comunele învecinate, dar fără câştig de cauză. De asemenea, veteranii de război, sprijiniţi de agronomul regional Dumitru Popescu, au solicitat în repetate rânduri ca acei consăteni lucrători la CFR (frânari), să nu fie împroprietăriţi fiind consideraţi „dezertori de război”, deoarece în timpul primului război mondial, după retragerea armatei române pe linia frontului din Moldova, aceştia au rămas în funcţie, în teritoriul ocupat de inamic. 57

Ibidem, dosar 30/1922-1923, f.n. 58

Ibidem, dosar 156/1922-1923, f. 81-82. 59

Loturile de împroprietărire cu teren cultivabil, au fost loturi de completare care au variat ca suprafaţă, în general, fiind

între 1 şi 5 hectare. De asemenea, loturile de casă (pomoaste) atribuite în moşia Bălăceanca doar locuitorilor din Stolnici au

fost, în general, sub 5000 m.p.

20

Totuşi, o bună parte din locuitorii din Stolnici şi Fâlfani s-au bucurat de împroprietărire, inclusiv o parte din acei „dezertori” lucrători la CFR. Prin legea agrară, s-a mărit suprafaţa izlazului comunei Stolnici înfiinţat prin legiuirea din 1907-1908, s-au înfiinţat izlazuri în satele Cochineşti şi Fâlfani, s-au creat vetre noi de sat cu loturi parcelate (pomosturi) pentru construirea de case pe care sătenii trebuiau să le plătească, iar şcolile şi bisericile au primit fiecare loturi experimentale.

În ceea ce priveşte împroprietărirea efectivă a locuitorilor, au existat deficienţe birocratice şi interese de moment ale unor persoane din conducerea unor instituţii ale statului. În comuna Fâlfani când lucrările de împroprietărire şi parcelare cadastrală erau aproape finalizate, Ministerul de Război a solicitat alocarea unui teren mai bun şi mai mare pentru construirea unui viitor depozit de muniţii al armatei române din sudul ţării. Autorităţile agricole s-au grăbit să onoreze această cerere de interes naţional, prin alocarea unei suprafeţe de 80 de hectare în apropierea gării Fâlfani, deşi până la urmă depozitul nu s-a construit şi terenul agricol a luat altă destinaţie decât cea pentru împroprietărirea sătenilor…

În Româna s-a înfăptuit cea mai radicală reformă agrară din toată Europa interbelică care a dus la fărâmiţarea marii proprietăţi funciare existente până atunci şi la împroprietărirea multor familii de ţărani care deţineau puţin pământ agricol sau chiar deloc.

Pe termen scurt, situaţia ţăranilor harnici şi întreprinzători s-a schimbat în bine, ţinând totuşi cont că agricultura practicată pe suprafeţe mici de teren cultivate cu cereale, era adesea făcută cu un inventar agricol vechi şi sărăcăcios care solicita multă muncă fizică brută, rezultatul fiind o agricultură ineficientă economic şi de subzistenţă. Pe termen lung, reforma agrară nu a dus la prosperitate agricolă, întrucât numeroase proprietăţi au continuat să fie reîmpărţite prin moştenire, în cadrul familiei ţărăneşti, adesea numeroasă, astfel încât spre sfârşitul perioadei interbelice problema socială a ţărănimii lipsite de pământ a fost repusă în discuţie.

21

Reforma agrară din 1945 În timpul celui de-al doilea război mondial, minorităţile conlocuitoare au fost spuse

constrângerilor legiuirilor rasiste care le îngrădeau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Centrul Naţional de Românizare înfiinţat în acest sens era însărcinat cu administrarea şi vânzarea bunurilor evreieşti expropriate. În comuna Stolnici a fost naţionalizată proprietatea evreului comerciant dr. I. Raichstadt domiciliat în Piteşti, strada Bălaşa, nr. 13. Într-un raport din 1942 întocmit de inginerul agronom Nicolae Vintileanu, şeful Ocolului Agricol Costeşti, se consemnează că s-a expropriat terenul în suprafaţă de 6 ha din Isbăşeşti pe care se afla o casă din lemn acoperită cu tablă, cu trei camere de 60 m.p., din care una era folosită ca prăvălie şi care se prezenta în condiţii inferioare de locuit fiind construită în 1901. De asemenea, exista o magazie de lemn pentru cereale, de 60 m.p., construită în 1890, aflată în stare bună, deşi acoperişul de tablă era vechi. Autorităţile1 au solicitat în 1942 scoaterea la licitaţie a terenului agricol expropriat pentru a fi arendat, bunurile fiind evaluate la suma de 518.000 lei2.

Deşi prin reforma agrară din 1921 s-au creat loturi de casă, prin petiţiile din 1942, locuitorii Gh. I. Dascălu şi Marin R. Penoiu din Stolnici susţineau că „fiind oameni săraci şi copiii noştri nu au locuri de casă”, cereau autorităţilor agricole să aloce un teren care „se găseşte sub stăpânirea primăriei comunei Stolnici, 4 sau 5 prăjini pogoneşti de pământ rămas încă de la exproprierea anului 1864 unor ţigani care astăzi nu se mai ştie de ei”. În altă cerere arătau că: „acest pământ dat unui ţigan ca loc de casă, acest ţigan văzându-se pus la plata pământului şi cum a fost necăsătorit, s-a refugiat în comuna Pelea3 din judeţul Teleorman, unde azi nu se mai ştie de urma lui, fiind cam aproape 100 ani(!)”4. Având în vedere modul ambiguu în care au fost întocmite aceste cereri şi caracterul rasist al legiuirilor din acea perioadă, este posibil ca familia de ţigani să fi fugit în altă localitate sau chiar să fi fost deportată.

Istoricul Dumitru Şandru referindu-se la problema agrară în România postbelică afirmă că: „Problema agrară din România, nesoluţionată durabil prin reforma din 1921, a fost readusă în discuţie publică la scurtă vreme după schimbarea politică de la 23 august 1944. Cei care au susţinut în mod stăruitor rezolvarea ei prin expropriere şi împroprietărire au fost comuniştii”5.

Prin decretul-lege pentru înfăptuirea reformei agrare6 se prevedea exproprierea tuturor domeniilor de peste 50 ha aflate în proprietate particulară şi, spre deosebire de reforma din 1921, toate proprietăţile unui moşier erau considerate un întreg şi nu oferea nici un fel de compensaţii băneşti. Regulamentul de aplicare a legii, promulgat în aprilie 1945, admitea constituirea unor organisme regionale cu funcţie de îndrumare. Aceste atribuţii au intrat în sarcina Camerelor Agricole din fiecare judeţ. Totuşi, în majoritatea rapoartelor trimise de aceste Camere ministerului pe tema reformei agrare, se intitulau Comisii Judeţene de Reformă Agrară, iar denumirea lor oficială a fost de Comisie Judeţeană de Îndrumători pentru Reforma Agrară de pe lângă Prefectura Argeş, evidenţiindu-se astfel caracterul limitat al atribuţiilor ce le erau recunoscute în materie de expropriere şi împroprietărire7.

1 Procesul-verbal din 4 mai 1942, al comisiei formată din inginerul agronom Toma Rădulescu, delegatul Camerei de

Agricultură Argeş, St. Marinescu, pretorul plasei Costeşti şi Gh.M. Dumitru, primarul comunei Stolnici. 2 Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale (în continuare SJAN Argeş), fond Ocolul Agricol Costeşti, dosar

139/1/1942, f.n. 3 Probabil comuna Pielea din judeţul Teleorman care prin decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964, privind schimbarea

denumirii unor localităţi a fost numită Teleormanul. 4 SJAN Argeş, fond Ocolul Agricol Costeşti, dosar 139/1/1942, f.n.

5 Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi (editori), Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România

(1949-1962), Editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 47. 6 Decret-Lege nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, în „Monitorul Oficial”, nr. 68 bis din 23

martie 1945. 7 Dumitru Şandru, Reforma agrară din 1945 în România, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti,

2000, p.

22

Aplicare reformei agrare cădea în sarcina Ministerului Agriculturii şi Domeniilor condus de Romulus Zăroni care în raportul către Regele Mihai I arăta că: „Aplicarea reformei agrare este încredinţată comitetelor de plugari, alese pe comune şi pe plăşi creându-se astfel condiţiile cele mai bune pentru ca dispoziţiunile prezentului decret să nu poată fi nici înlăturate nici falsificate”8.

În aceeaşi zi în care decretul lege pentru reformă agrară a fost publicat în Monitorul Oficial al României, prefectul judeţului Argeş, Th. Simionescu, a trimis o notă telefonică tuturor pretorilor din plasele judeţului cu ordine legate de aplicare legii: „Primarii comunelor rurale sunt obligaţi ca după 10 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial să întrunească în adunare generală pe toţi ţăranii plugari din comuna respectivă, fără pământ sau care au pământ până la 5 hectare teren proprietate, pentru alegerea comitetului local de împroprietărire compus din 7-15 membri. Comisiile de plasă se compun din membri delegaţi de comitetele locale, fiecare comitet local trimiţând câte 2 delegaţi în comitetul de plasă. Preşedintele comisie de plasă pentru reforma agrară va fi delegat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Comitetele locale pe comune fac tabelele bunurilor agricole care urmează a fi trecute asupra statului, tabelele celor îndreptăţiţi la împroprietărire şi la repartizarea de inventar agricol trecut asupra statului, precum şi tabelele comunelor lipsite de păşuni. Se preferă cei de pe front, concentraţii şi cei ce au luptat contra Germaniei hitleriste. Pretorii să fie la înălţimea acestui mare act al guvernului lucrând la popularizarea reformei agrare iar cei care se vor distinge în această acţiune de aplicare a legii vor fi bine notaţi”9.

Lucrările de reformă agrară au început la nivel judeţean prin convocarea la sediul prefecturii a delegaţilor partidelor politice reprezentate în Guvern, a şefilor de autorităţi şi a specialiştilor necesari acestor lucrări şi s-au format 15 comisii care „zilnic se vor deplasa pe teren, cu autobuze ce au fost rechiziţionate în acest sens”10. Având în vedere că ţara era încă în război, prefectul se întreba din ce fonduri vor fi suportate cheltuielile necesare cu lucrările de expropriere, deoarece în bugetul judeţului nu erau fonduri disponibile, iar situaţia impusă de împrejurări necesita plăţi urgente.

Exproprierea

În comuna Stolnici, reforma agrară a fost precedată de fricţiuni între reprezentanţii partidelor şi organizaţiilor din Frontul Naţional Democrat – FND din guvernul dr. Petru Groza şi membrii partidelor istorice PNŢ – Maniu şi PNL – Brătianu. Într-o adresă către Prefectura Argeş, semnată de zeci de persoane din comuna Stolnici, se remarcă Tănase Motreanu, şeful organizaţiei locale a Frontului Plugarilor, Stan R. Avram, şeful PNŢ – Anton Alexandrescu şi comerciantul D. Peligrad, care prezentau o situaţie cel puţin bizară11 şi solicitau să fie menţinut în funcţie primarul Gheorghe M. Dumitru: „Subsemnaţii şefi şi membri ai organizaţiei politice din comuna Stolnici, împreună cu intelectualii, comercianţii, plugarii, meseriaşii şi tot felul de muncitori manuali, întrunindu-ne astăzi 12 martie 1945, în localul primăriei Stolnici, respectuos vă rugăm să binevoiţi a lua în consideraţie dorinţa pe care noi ne-o exprimăm în prezenta cerere. Văzând tulburările provocate în ultimele zile în comuna noastră de unii oameni locatari, interesaţi dar neagreaţi de popor şi mijloacele întrebuinţate de aceştia pentru a atrage pe cetăţeni de partea lor. Văzând cum chiar aceşti oameni au început să se certe între ei şi chiar să se bată, făcând totdeodată şi instigaţiuni printre cetăţeni înşelându-le buna credinţă, spunându-le că le dă pământ şi punându-i să semneze cereri care în realitate aveau scopuri de a căpăta cât mai multe semnături de care să se folosească pentru a fi numit primar al comunei Stolnici. Subsemnaţii cerem respectuos şi vă rugăm insistent ca în comuna noastră să fie menţinut ca primar dl. Gheorghe M. Dumitru, actualul primar care îndeplineşte toate condiţiunile, fiind un bun gospodar al 8 Anexă la Decretul-Lege nr. 187 din 23 martie 1945.

9 SJAN Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 85/1945, f. 4.

10 Ibidem, dosar 85/1945, f. 19.

11 La începutul lui martie 1945, organizaţiile din sfera de influenţă a comuniştilor (FND) deţineau conducerea în 52 din cele

58 de judeţe ale României.

23

comunei şi un om cu multă popularitate în întreaga comună, înţelegem cu toţii să dăm tot concursul întregului guvern şi tuturor autorităţilor în interesul general al ţării”12. Bineînţeles că prefectul a dat curs solicitărilor locuitorilor.

Comitetul de expropriere şi împroprietărire al comunei Stolnici era format din 11 persoane: I. Nistoroaia, F. Baicu, Ion I. Dinică, Buică Ion, Constantin Şerban, Dobre Florea, Nicolae Gheorghe, V.P. Cioc, Ilie Acea ş.a. Cea mai mare moşie din comună era cea a lui Grigore Bălăceanu căsătorit cu Ştefania Bălăceanu, născută Riegler, domiciliaţi în Bucureşti, în strada Orlando, nr. 2 bis13.

Grigore Bălăceanu a solicitat în concordanţă cu Regulamentul de aplicare al legii de reformă agrară, ca exploataţia agricolă deţinută să fie declarată fermă model, astfel încât să-şi păstreze o cotă intangibilă de 150 ha teren agricol şi tot ce depăşeşte această cotă să se exproprieze. Regulamentul preciza că: „Vor fi considerate ferme model acele exploatări agricole care practică o agricultură raţională intensivă care au instalaţiuni sistematice şi inventarul viu şi mort adecvat”14. Conform legislaţiei, Comisia locală Stolnici şi mai apoi Comisia de plasă pentru expropriere Lunca Corbului decideau dacă o proprietate se încadrează ca fermă model. În cazul în care una din comisie sau ambele decideau contrar cererii proprietarul, acesta se putea adresa Comisiei Centrale de Reformă Agrară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor care avea drept de decizie finală asupra declarării ca fermă model.

Comitetul local Stolnici şi Comitetul de plasă Lunca Corbului au dispus a se rezerva proprietarului suprafaţa de 150 ha, moşia sa fiind declarată fermă model. Întreaga proprietate, în afară de pădure, avea o suprafaţă de circa 500 ha aşa cum a constatat comitetul comunal. Proprietatea a fost declarată fermă model de către Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Comisia Centrală şi urma să i se rezerve proprietarului suprafaţa de 150 ha drept cotă legală, urmând a se expropria prisosul acestei cote, exceptându-se pădurea, zăvoaiele supuse regimului silvic şi poienile mai mici de 3 ha. De asemenea, proprietarul a făcut dovadă că pădurea Stolnici formată din trupurile Bălăceanca şi Vlăşcuţa avea amenajament silvic din anul 1937 prin care toate poienile urmau să fie împădurite în decurs de 20 de ani, cu puieţii folosiţi din pepiniera Stolnici a Serviciului Silvic Argeş, teren ce fusese donat de proprietar pentru producerea puieţilor necesari la împădurirea acelor poieni15.

Ştefania Bălăceanu a cerut să i se rezerve din proprietatea soţului o suprafaţă de 10 ha conform art. 5 din legea de reformă agrară16, deoarece avea în judeţul Neamţ o proprietate ca dotă de la părinţii săi la care renunţa în întregime, dorind a-şi opri cota în moşia soţului din comuna Stolnici. Comisia17 a respins cererea motivând că „În situaţia când una din proprietăţile soţilor a fost declarată fermă model, repartizându-i-se 150 ha, celălalt soţ nu mai are dreptul să-şi rezerve pe deasupra cei 10 ha”18.

În satul Vlăşcuţa aveau moşie Eufrosina şi Leon Zohrab19 în suprafaţă totală de 233 ha. Având în vedere că moşia avea o suprafaţă apreciabilă, proprietarul a solicitat în scris20, încadrarea la categoria fermă model deşi Comisia locală Stolnici s-a pronunţat negativ:

12

Ibidem, dosar 10/1945, f. 4. 13

Almanach du high-life, Edite par L’Independance Roumaine, Bucureşti, 1923, p. 179. 14

Art. 13 din Regulamentul de aplicare al legii de reformă agrară nr. 187 din 23 martie 1945. 15

SJAN Argeş, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, Reforma agrară din 1945, dosar 55/1945, f.n. 16

Art. 5 - În cazul când soţia are proprietate separată de a soţului, moştenită sau primită ca zestre înainte sau după căsătorie

şi dovedită cu acte, va rămâne asupra soţiei 10 ha, cu latitudinea din partea soţilor de a-şi rezerva cotele legale din una sau

ambele proprietăţi, după buna lor învoială. 17

Comisia de Îndrumare a Aplicării Reformei Agrare întrunită în localul Prefecturii Argeş în data de 6 iunie 1946 fiind

compusă din judecător Voicu N. Oanţă, preşedinte; C. Chiriac, prefectul judeţului, inginer M. Vasiliu, directorul Camerei

Agricole şi Ioan I. Marin, membru. 18

SJAN Argeş, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, Reforma agrară din 1945, dosar 55/1945, f.n. 19

În Almanach du high-life, Edite par L’Independance Roumaine, Bucureşti, 1924, p. 284, se menţionează: „Zohrab K.

Leon, ingenieur et Mme Zohrab, ingenieur, Paris et Bucarest, rue Nisipari, 15”. În anul reformei agrare, Leon Zohrab din

Bucureşti, primeşte bonul de rechiziţie Nr. 1-662.232 din 25 Aprilie 1945, în valoare 5.000.000 lei, eliberat de Ministerul

Apărării Naţionale, Corpul II Armată, Comisia de rechiziţii auto în „Monitorul Oficial”, partea a II-a, nr. 212 din 18

septembrie 1945, p. 6830. 20

Cererea lui Leon Zohrab către Prefectura Argeş din 13-15 mai 1945.

24

„Subsemnatul Leon Zohrab, în numele meu personal şi în numele soţiei mele Eufrosina Zohrab, proprietar în comuna Stolnici, cătunul Vlăşcuţa, am onoare a vă face cunoscut că conform art. 13 a Regulamentului Legii Agrare, am făcut cerere ca proprietatea noastră din Vlăşcuţa să fie recunoscută ca fermă model. Dl. preşedinte al Comitetului de plasă a opinat favorabil. Cu toate astea, Comisia sătească din Stolnici m-a împiedicat şi mă împiedică să termin arăturile mele, intrând cu forţa în lanul Lunca Mare şi Cupeni, iar Lanul Păiosul l-au transformat în stână de optzece(?) pogoane şi semănăturile mele de toamnă sunt expuse la distrugere. Conform art. 13 a Regulamentului nicio moşie care a făcut cererea de a fi recunoscută ca fermă model nu se împarte până la pronunţarea Comisiei superioare Agrară de pe lângă Ministerul de Agricultură. În acest sens v-am telegrafiat azi”21. La nivelul judeţului Argeş22 în 13 iulie 1945 erau încadrate ca ferme model 12 proprietăţi deţinute de: Ioana Şutzu din Isvorul, Gheorghe Brătianu din Răteşti, Grigore Bălăceanu din Stolnici, Leon şi Eufrosina Zohrab din satul Vlăşcuţa, Nicolae, Fulvia şi Vladimir Penescu din Bârlogu, Adela Mitilineu din Pădureţi, Maria Zaharescu Caraman din Ciupa, Belizarie Ionescu din Şerboeni, Victor şi Şerban Baranga din Ciupa, Nae Seltea din Lăunele, Liana Săvescu din Isvorul şi Niculăiţă Popescu din Corbeni.

În şedinţa de la 24 iulie 1945, Comisa Centrală de Reformă Agrară, luând în discuţie cererile de fermă model din judeţul Argeş a admis pentru a fi cercetate la faţa locului de către membrii delegaţi ai Comisiei Centrale, următoarele cinci proprietăţi: Ioana Şutzu din comuna Isvorul, Gh. Brătianu din comuna Răteşti, Grigore Bălăceanu din Stolnici, Nicolae, Fulvia şi Vladimir Penescu din comuna Bârlogu şi Belizarie Ionescu din comuna Şerboeni. Toate celelalte cereri de fermă model din judeţ au fost respinse şi se cerea ca organele locale însărcinate cu aplicarea reformei agrare „să treacă imediat la exproprierea lor, în conformitate cu legea, regulamentul şi instrucţiunile date”23.

Văduva Constanţa Drăguţescu, arăta că este proprietara prin cumpărare încă din anul 1916, a lotului din moşia Vlăşcuţa în suprafaţă de 55 ha care a fost cultivat în regie cu locuitorii din comuna Hârseşti şi era ipotecat la Creditul Ipotecar Agricol pentru împrumutul de 2.200.000 lei24. Din această proprietatea şi cea a lui Constantin Drăguţescu care deţinea în Vlăşcuţa o suprafaţă identică de 55 ha s-au expropriat iniţial 10 ha. De asemenea, moşia lui Constantin Drăguţescu aflată în comuna Deagurile a fost expropriată în totalitate (83 ha).

Într-un tabel din iulie 1945 situaţia proprietarilor şi moşiilor din Stolnici se prezenta astfel:

Nr.

crt.

Numele

proprietarului

expropriat

Suprafaţa

totală ce

posedă

Suprafaţa

expropriabilă

Suprafaţa

expropriată

Suprafaţa

rămasă

proprietarului

Împroprietăriţi

1. Grigore

Bălăceanu

1136 ha 986 ha 350 ha 150 ha 192

2. Leon Zohrab 233 ha 83 ha 83 ha 150 ha25

120

3. Constantin

Drăguţescu

55 ha 5 ha 5 ha 50 ha -

4. Constanţa

Drăguţescu

55 ha 5 ha 5 ha 50 ha -

Prin procesul-verbal din 23 aprilie 1945, membri comitetelor de expropriere din

comunele Stolnici, Fâlfani şi Hârseşti şi preşedintele Comisiei de plasă Costeşti arătau că

21

SJAN Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 85/1945, f. 144. 22

Adresa înaintată de Prefectura Argeş în 13 iulie 1945 către Comisia Centrală de Reformă Agrară Bucureşti din cadrul

Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. 23

SJAN Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 85/1945, f. 211. 24

Idem, Inspectoratul II Cadastral Piteşti, Reforma agrară din 1945, dosar 61/1945, f.n. 25

Şeful Ocolului Agricol Costeşti, inginer agronom V. Baltă arăta că moşia lui L. Zohrab a fost declarată fermă model de

către Comisia de plasă Lunca Corbului şi a primit aviz negativ din partea Comisie locale Stolnici, însă Comisia Centrală

din minister a solicitat în final exproprierea până la cota intangibilă de 50 ha.

25

mulţi locuitori nu-şi puteau lucra terenurile căci nu mai aveau nici un fel de animal de tracţiune sau de povară: „În privinţa cererilor locuitorilor din Stolnici şi Vlăşcuţa care nu au vite şi care cer să li se pună la dispoziţie tractoarele proprietarilor, comitetele hotărăsc ca să se facă cerere la proprietari ca să li se dea tractoare cu obligaţia de a procura combustibil, eventual tractoare”26. Din alte documente rezultă că încă din 1945, prin aplicarea legii de reformă agrară, s-a trecut în proprietatea statului întregul inventar al moşiei lui Leon Zohrab din Vlăşcuţa. S-a ridicat din inventarul acelei proprietăţi un tractor Lantz şi un tractor Fordson care au fost luate în primire de către inginerul agronom N. Vintileanu în timp ce batoza a rămas pe loc, pentru a fi folosită în comun de proprietar şi ţărani27.

Împroprietărirea

Împroprietărirea s-a realizat în condiţiile în care războiul încă nu se sfârşise, armata sovietică era prezentă pe teritoriul ţării şi soldaţii ruşi comiteau adesea abuzuri şi jafuri, ţara era sărăcită de efortul de război dus pe două fronturi, iar forţele comuniste urmăreau extinderea şi acapararea tuturor pârghiilor de putere din Stat. Menţionăm situaţia locuitorului Dumitru Constantin, pensionar C.F.R. din Stolnici, cu doi copii pe front, din care unul mort şi alţi copii minori acasă care arăta autorităţilor că în ziua de 6 septembrie 1944 a trecut o coloană de armată rusă pe lângă izlaz şi i-au luat „un bou ducându-l cu ei pentru tăiere fără a mi-l plăti” şi solicita „să mi se plătească de comună din colecta ce o strâng pentru armată”. Autorităţile au considerat în acest caz că locuitorul are teren agricol suficient şi nu merită nicio despăgubire pentru animalul pierdut28.

Situaţia de provizorat şi ineficienţă se poate lesne observa din adresa trimisă în vara anului 1945 de Camera de Agricultură Argeş către Prefectura Argeş în care se prezenta situaţia lamentabilă în care se făceau măsurătorile cadastrale: „Cu executarea măsurătoarei şi punerei definitive în posesie a terenurilor expropriate prin efectul legii de reformă agrară, sunt însărcinate organele Ministerului Justiţiei şi anume inginerii cadastrali. Pentru aplicarea urgentă a legii reformei agrare, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, a dat dezlegare tuturor celor care au noţiuni cât de vagi de măsurătoare să execute aceste măsurători, cunoscând că operaţiunea măsurătoarei unei moşii necesită timp îndelungat, cum şi aparatura adecvată. Ocoalele noastre agricole nu sunt înzestrare cu astfel de aparate pentru a face măsurători precise”29.

Printr-o cerere înaintată la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi mai apoi către Biroul de reformă agrară condus de D. Joiţa din cadrul Prefecturii Argeş, din martie – aprilie 1945, un număr de 36 de locuitori din Vlăşcuţa solicitau să se facă exproprieri din moşiile d-nei Constanţa Drăguţescu şi Leon Zohrab, pentru izlaz: „Prin legea agrară şi împroprietărirea de după război (1921, n.n.), s-a atribuit ca izlaz de vite, nouă locuitorilor din satul Vlăşcuţa, comuna Stolnici, - 600 m distanţă de staţia CFR Stolnici, circa 40 pogoane din proprietatea d-nei Constanţa Drăguţescu din satul Vlăşcuţa. Cum în prezent acest teren – distribuit ca izlaz nouă, a dispărut, proprietara an cu an l-a încadrat în proprietatea sa lipsind cu totul vitele noastre de izlazul ce statul a găsit atunci că era de absolută nevoie, nouă sătenilor săraci şi lipsiţi în acest sătuc – unde avem două moşii, moşia d-lui Leon Zohrab în suprafaţă de 250 ha şi moşia d-nei Constanţa Drăguţescu în suprafaţă de 125 ha care ne învoiesc vitele cu greutate şi sume mari. Respectuos, rugăm înalta bunăvoinţă a dv. a ordona prin organele în subordine şi în drept o cercetare la faţa locului şi totodată a se cerceta şi aduce cu această ocazie şi schiţele de plan ale moşiei cu repartiţia făcută atunci, aceasta pe de o parte spre edificarea delegatului ce nădăjduim că veţi binevoi a desemna şi trimite, iar pe de alta cu speranţa că dreptatea noastră va triumfa graţie spiritului de justiţie în drept ce stăpâneşte autoritatea în stat. Totodată, aducem la cunoştinţa dv. că vitele noastre suferă nemâncate şi 26

SJAN Argeş, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, Reforma agrară din 1945, dosar 61/1945, f.n. 27

Idem, fond Ocolul Agricol Costeşti, dosar 176/1/1946, f.n.

28

Idem, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 34/1945, f. 6. 29

Ibidem, dosar 86/1945, f. 172.

26

închise în oboare iar proprietara şi proprietarul cer sume colosale pentru iarbă, nemaiputând de aici înainte a mai creşte vite şi diferite animale necesare existenţei. Prin lipsa izlazului noi ca foşti clăcaşi şi cu aşezări pe această moşie încă din 1864, ne vedem azi izolaţi şi aduşi în cea mai neagră sărăcie. De aceea, apelăm la înalta bunăvoinţă a dv. şi cerem cercetare la faţa locului aici în satul Vlăşcuţa. În cazul că nu se va mai putea reda cele 40 pogoane avute ca izlaz rugăm a se interveni locului în drept pentru a se face expropriere din moşia d-lui Leon Zohrab sau moşia doamnei Constanţa Drăguţescu. În acest sătuc sunt mulţi oameni care n-au o bucăţică de pământ şi de multe ori n-au o bucăţică de pâine sau mămăliguţă spre a potoli foamea copilaşilor lor dragi”30.

Lucrările de împroprietărire nu au fost lipsite de incidente şi abuzuri aşa cum reiese din adresa primăriei comunei Fâlfani către prefectul judeţului din octombrie 1945: „Locuitorii satului Cochineşti pentru lucrările de împroprietărire pe 130 pogoane atribuite lor din moşia Stolnici Bălăceanca au ales ei singuri, fără nicio legătură cu primăria, un comitet compus numai din locuitorii acelui sat. Acest comitet a ales ca preşedinte pe locuitorul Coman F. Marin, dezertor condamnat la muncă silnică pe viaţă prin sentinţa Curţii Marţiale a Corpului I Armată din iunie 1943. Comitetul acesta lucrând independent şi-a arogat dreptul de a exclude de la împroprietărire pe văduvele, invalizii şi mobilizaţii din jumătate a satului, care locuiesc în partea de miază-noapte a satului dând pământ şi trecând pe tablouri numai pe acei care în cealaltă jumătate a satului înspre miază-zi, pe care i-a şi pus în posesia loturilor. Din această cauză, locuitorii din jumătatea satului de miază-noapte sunt foarte revoltaţi şi aşteaptă ca domnia voastră să le faceţi dreptate, dând dispoziţiuni pentru anularea tuturor lucrărilor efectuate şi întocmirea altor lucrări în conformitate cu dispoziţiile legii agrare, pe baza lotului tip stabilit în comună de 4 pogoane, iar nu de 6 şi 7 pogoane cum a stabilit comitetul de la Cochineşti”. Comisia de Reformă Agrară a plasei Costeşti condusă de preşedintele învăţător Florea Dumitrache, raporta prefectului în noiembrie 1945 că acest: „Coman F. Marin nu este preşedinte la Comitetul local de reformă agrară, iar condamnarea lui a fost amnistiată prin decretul-lege din 23 august 1944. A luat parte la luptele din Ardeal şi este membru în comitet” şi a hotărât, în urma cercetărilor întreprinse, ca locuitorii din jumătatea satului Cochineşti să fie şi ei împroprietăriţi31.

Cu terenul expropriat au fost împroprietăriţi mai întâi îndreptăţiţii la împroprietărire din comuna Stolnici de care aparţine moşia, apoi cei din comuna Fâlfani, satul Cochineşti care au muncit în dijmă pe această moşie precum şi sătenii din comuna Hârseşti care au fost şi ei clăcaşi sau dijmaşi pe moşie lui Leon Zohrab32. De asemenea, au fost împroprietăriţi câţiva evacuaţi şi refugiaţi de război din Ardeal (Florian Petre cu domiciliul în Fâlfani cu o familie formată din 8 persoane) şi din Basarabia (Crainiciuc Mihail cu o familie compusă din 6 membri şi Costin Teodor, Costin Alexandru şi Palamariuc Nicolae, fiecare cu o familie compusă din 3 membri, aşezaţi cu toţii în comuna Stolnici)33.

A existat o stare conflictuală tensionată între locuitorii din comunele învecinate care a dus uneori la violenţe aşa cum menţionează adresa primăriei Fâlfani către prefect din 28 mai 1945: „Locuitorii comunelor Ioneşti şi Buzoeşti de 4-5 zile încoace s-au dus în cete de câte 40-50 şi chiar mai mulţi înarmaţi cu ciomege, furci de fier şi chiar cu arme de foc şi introduc vitele în recoltele locuitorilor împroprietăriţi în moşia Bălăceanca distrugând până în prezent circa 200 pogoane semănături. Guarzii câmpeni şi cetele de oameni care s-au dus să le ia vitele la obor au fost bătuţi şi alungaţi”. Prefectul a solicitat telefonic să se formeze patrule de jandarmi care să oprească locuitorii din aceste comune de a mai introduce vitele în recoltele locuitorilor împroprietăriţi34.

Excesele şi ilegalităţile săvârşite cu prilejul executării lucrărilor de expropriere şi împroprietărire s-au dovedit mai greu de soluţionat decât punerea în aplicare a legii aşa cum reiese din telegrama Ministerului Afacerilor Interne condus de Teohari Georgescu din 2

30

Ibidem, dosar 85/1945, f. 76; dosar 86/1945, f. 32. 31

Ibidem, dosar 87/1945, f. 38-39. 32

Idem, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, Reforma agrară din 1945, dosar 55/1945, f.n. 33

Idem, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 86/1945, f. 26. 34

Ibidem, dosar 86/1945, f. 69-70.

27

noiembrie 1945 către Prefectura Argeş prin care solicita respectarea legalităţii în ceea ce priveşte aplicare legii de reformă agrară, deşi până atunci autorităţile au dat dovadă de o mare toleranţă faţă de măsurile abuzive luate de comitetele de plugari: „Ministerul Afacerilor Interne este informat că în unele localităţi sunt încălcate proprietăţile sub 50 ha, viile şi pădurile exceptate de la expropriere. Luaţi imediat cele mai energice măsuri pentru înfrânarea abuzurilor de asemenea natură şi respectarea legii pentru Reforma Agrară. Instigatorii vor fi identificaţi şi sancţionaţi sever la fel cu făptuitorii. Dv. rămâneţi personal răspunzători de orice încercare s-ar face în judeţul dv. pentru tulburarea proprietăţii şi a ordinii publice”35.

Totodată, Comitetele comunei Stolnici, Fâlfani, Vlăşcuţa şi Cochineşti au cerut să se rezerve locuri de casă pentru luptătorii de pe front necăsătoriţi, invalizi, văduve cu copii şi orfani şi au hotărât ca acele porţiuni de teren să fie lăsate pe margine şoselei judeţene Cochineşti – Hârseşti36.

În aceste condiţii, de instabilitate se urmărea distragerea atenţiei populaţiei, prin promovarea unei serbări cu caracter patriotic în sălile şcolii primare din comuna Stolnici-Isbăşeşti, în ziua de 28 decembrie 1945, cu următorul program: „Trăiască Regele!”, executat de tineretul comunist Isbăşeşti, dansuri naţionale realizate de echipa de dansuri din comună şi marşuri ale corul tineretului, director de scenă fiind învăţătorul Popescu37.

Prin legea nr. 357 din 29 decembrie 1947 sancţionată de Regele Mihai I, cu o zi înainte de abdicare, se autoriza Ministerul Agriculturii şi Domeniilor să facă unele schimburi de teren. Dumitru Nicolae dădea statului terenul din comuna Obrăneşti, judeţul Odorhei în suprafaţă de 4 ha şi 0.278 m.p. (7 jug.) de fâneaţă şi primea în schimb un teren arabil, în aceeaşi suprafaţă, în comuna Stolnici din moşia expropriată de la Grigore Bălăceanu. De asemenea, locuitorul Vasile Stoica ceda statului terenul său cumpărat din Deagurile judeţul Argeş şi primea 3 ha în moşia Bălăceanca38.

35

Ibidem, dosar 87/1945, f. 57. 36

Idem, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, Reforma agrară din 1945, dosar 61/1945, f.n. 37

Idem, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar 39/1945, f. 14-15. 38

Legea nr. 357, în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 299 bis, din 29 decembrie 1947, p. 42.

28

* * * Lucrările de aplicare a legii de reformă agrară au luat o altă direcţie odată cu apariţia

decretului nr. 83 din 2 martie 1949, prin care toate averile moşierilor treceau în proprietatea statului: „Exploatările agricole moşiereşti care au făcut obiectul exproprierii, potrivit legii nr. 187 din 1945 şi fermele model, constituite prin efectul aceleiaşi legi, cu întreg inventarul viu, mort şi clădiri, aparţinând sau afectate acestor exploatări, indiferent de locul unde se afla” 39. A fost practic vorba de o confiscare care a început în noaptea de 1-2 martie 1949, înainte de emiterea decretul, ceea ce a dus la abuzuri grave.

Cu această ocazie au trecut în proprietatea statului, bunurile mobile şi imobile ale lui Leon Zohrab: terenurile în suprafaţă de 71,3 ha (36 ha arabil, 3 ha grădini de legume, 3,5 ha păşuni naturale, 1,5 ha fâneţe naturale, 7 ha plantaţie de pomi pe rod, 2,5 păduri în luncă, 3 ha conac şi arie, 14,8 ha neproductiv); construcţiile (casa administraţiei de 89 m.p. cu 6 încăperi, locuinţa personalului de 330 m.p. cu 10 încăperi, grajd pentru animale mari de 359 m.p. cu 4 încăperi, cocină porci, coteţe mari şi mici pentru păsări, saivane oi, magazie cereale, pătul porumb, remize maşini, platforma bălegar, puţ, gheţărie, uzină electrică, povarnă şi closet) şi alte bunuri mobile printre care: 9 maşini agricole, 3 pluguri cu tracţiune animală, 2 semănători pentru porumb, 2 grape lanţate, 2 prăşitoare40. S-au preluat bunurile din proprietatea lui Constantin Drăguţescu cu domiciliul în Bucureşti: un teren arabil în suprafaţă de 50 ha şi câteva maşini agricole: 1 semănătoare, 1 rariţă, 1 secerătoare şi 1 batoză de porumb41. În documentele păstrate la Arhivele Naţionale Argeş nu se găsesc

39

Decretul nr. 83 din martie 1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din legea nr. 187 din 1945, act emis de Ministerul

Agriculturii, în „Buletinul Oficial”, nr. 1 din 2 martie 1949. 40

SJAN Argeş, fond Inspectoratul II Cadastral Piteşti, Reforma agrară din 1945, dosar 71/1948-1949, f.n. 41

Ibidem, dosar 67/1948-1949, f.n.

29

informaţii legate de aplicare decretul 83 din 1949 în comuna Stolnici, prin care s-a confiscat averea mobilă şi imobilă a lui Grigore Bălăceanu precum şi ferma model stabilită prin legea agrară din martie 1945.

Prin legea agrară din 1945, marea proprietate a fost pulverizată şi lumea satului a fost uniformizată, ţelul comuniştilor fiind acela de a pregăti condiţiile viitoarei colectivizări aşa cum susţine istoricul Dumitru Şandru: „Lipsa de trăinicie a exploatării pitice născute prin împroprietărirea din 1945 nu putea produce decât argumente pentru combaterea ideii de proprietate privată şi pentru susţinerea tezei superiorităţii exploatării în comun a pământului”42.

Această direcţie se poate observa lesne din măsurile stabilite şi aplicate prin decretul 83 din 1949, prin care averile moşierilor din comuna Stolnici şi din întreaga ţară au fost trecute în mod abuziv în proprietatea Statului.

42

Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi (editori), Op.cit., p. 50.

30

Lista primarilor1 din Comuna Stolnici-Izbăşeşti (1865-1900)

Anul Numele şi prenumele

primarului

Numele şi

prenumele

primarului

„adjutor” sau

locţiitor

Născuţi Căsătoriţi Decedaţi Observaţii

1865 - - Nu sunt documente de

stare civilă pe anul 1865

1866 Florea Apostol Gheorghe Turcu 26 4 23 „Primarul

nu ştie să

scrie şi s-a

iscălit de

notarul

Stancu

Ionescu”

1867 - - Nu sunt documente de

stare civilă pe anul 1867

1868 Teodor Stolniceanu - 8 - 5

1869 Constandin Panaitescu - 20 4 12

1870 Constandin Panaitescu - 39 10 27

1871 Stan Ciocu - 24 2 19

1872 Ion Necolaevici - 34 5 34

1873 Ion M. Hagienoff - 24 1 25

1874 Ion M. Hagienoff - 28 6 34

1875 Dimitrie Petrovici

Păun Radu Fâlfan

- 61 17 30

1876 Dimitrie Petrovici

Ion M. Hagienoff

Şerban Ivan

Ion Popescu 32 13 33

1877 Ion M. Hagienoff Marin Avram 32 3 29

1878 Marin Avram Dimitrie Constantin 24 6 50

1879 Teodor Stolniceanu Paraschiv Turcu 34 14 16

1880 Teodor Stolniceanu - 30 11 14

1881 Dumitru Constantin - 31 7 16

1882 Şerban Ivan Vintilă Stancu 24 5 30

1883 Marin Alecse Vintilă Stancu

Ilie Lupescu

Florea Tudosie

45 14 15

1884 Ioniţă Popescu

Stan Vochin

- 49 6 25

1885 Dumitru Constantin - 36 14 56

1886 Dumitru Constantin

Gheorghe Davidescu

- 57 9 12

1887 Gheorghe Davidescu - 36 9 26

1888 Gheorghe Davidescu - 67 11 26

1889 Gheorghe Davidescu - 46 10 33

1890 Anton Marinescu - 53 16 37

1 Lista primarilor a fost întocmită pe baza documentele de stare civilă din Colecţia Registrelor de Stare Civilă de la

Arhivele Argeş din Piteşti.

31

Graficul natalitate şi mortalitate (1870-1900)

0

10

20

30

40

50

60

70

80

1870

1871

1872

1873

1874

1875

1876

1877

1878

1879

1880

1881

1882

1883

1884

1885

1886

1887

1888

1889

1890

1891

1892

1893

1894

1895

1896

1897

1898

1899

1900

Născuţi

Decedaţi

Anul Numele şi prenumele

primarului

Numele şi

prenumele

primarului

„adjutor” sau

locţiitor

Născuţi Căsătoriţi Decedaţi Observaţii

1891 Anton Marinescu - 56 12 37

1892 Anton Marinescu - 50 10 44

1893 Ioniţă Popescu - 49 26 42

1894 Ioniţă Popescu - 52 11 44

1895 Ioniţă Popescu - 49 13 37

1896 Ioniţă Popescu - 62 20 31

1897 Tudor Ioniţă - 47 3 33

1898 Tudor Ioniţă - 39 16 25

1899 Tudor Ioniţă

Ioniţă Popescu

- 66 8 65

1900 Ioniţă Popescu - 47 16 31

32

Lista primarilor din Comuna Căcărezeni1 (1866-1907)

Anul Numele şi prenumele primarului Născuţi Căsătoriţi Decedaţi Observaţii

1866 Dumitru Floarea 25 12 26

1867 Nu sunt documente - - -

1868 Păun Păunescu 24 3 38

1869 Burciu Miulescu 22 5 17

1870 Burciu Miulescu 21 2 17

1871 Păun Păunescu 20 5 26

1872 Ilie Popa 25 2 15

1873 Ilie Popa 27 6 7

1874 Dimitrie Petrovici 33 11 32

1875 Nu sunt documente - - -

1876 Dimitrie Petrovici 3 3 2

1877 Păun Păunescu

Dimitrie Petrovici 29 4 24

1878 Dumitru Chiriţoiu

Andrei Dumitru 19 7 23

1879 Andrei Dumitru 20 10 16

1880 Andrei Dumitru

Dumitru Chiriţoiu 29 6 15

1881 Nu sunt documente - - -

1882 Andrei Dumitru

Dragomir Voicu 34 10 22

1883 Dragomir Voicu

Emanoil Popişteanu 55 8 19

În perioada 1884-1893 nu sunt

documente de stare civilă de la

Căcărezeni

- - -

1894 Ene Popescu 39 12 64

În anii 1895 şi 1896 nu sunt

documente de stare civilă de la

Căcărezeni

- - -

1897 Marin Păunescu 75 8 29

1898 Ioan Burciu 35 16 34

1899 Marin Păunescu 61 16 37

1900 Marin Păunescu 66 9 33

1901 Marin Păunescu 44 16 47

1902 Marin Păunescu 56 18 26

1903 Nae Marin(escu) 60 21 42

1904 Nae Marin(escu) 61 14 51

1905 Nae Marin(escu) 56 20 40

1906 Nae Marin(escu) 76 19 36

1907 Marin Păunescu 78 17 41

1 În trecut comuna Căcărezeni şi-a schimbat denumirea în comuna Fâlfani, din cauza rezonanţei numelui. În prezent

(2012), satul Fâlfani din comuna Stolnici.

33

Lista primarilor din Comuna Cochineşti (1866-1907)

Anul Numele şi prenumele primarului Născuţi Căsătoriţi Decedaţi Observaţii

1866 Matei Trâsnitu

Vasile Cochoiu

Stoica D. Vasile

N. Dina

20 11 8

1867 Constandin Preda 18 6 15

1868 Constandin Preda 15 2 10

1869 Constandin Preda 17 6 3

1870 Constandin Preda 9 6 9

1871 Nu sunt documente - - -

1872 Truică Dinu 6 4 4

1873 Mihăilă Popescu 13 1 10

1874 Constandin Preda 7 7 5

1875 Nu sunt documente - - -

1876 Nu sunt documente - - -

1877 I. Popescu

Constandin Preda 13 3 7

1878 Constandin Preda 12 3 18

1879 Constandin Preda

Vasile Ciochinescu 13 7 4

1880 Ion Bălan

Marin Matei 24 4 9

1890 Ştefan Popescu

M. Bădulescu – Notar - - -

În perioada 1881-1896 nu sunt

documente de stare civilă de la

Cochineşti.

1897 Duminică Stănescu 41 8 13

1898 Ghiţă Stan 23 7 19

1899 Ioniţă Popescu 26 25 13

1900 Ioniţă Popescu 34

Nu sunt

căsătorii 19

1901 Ioniţă Popescu 27 4 14

1902 Ioniţă Popescu 29 3 15

1903 Ioniţă Popescu 35 8 15

1904 Ioniţă Popescu 26 12 30

1905 Ioniţă Popescu 35 20 30

1906 Ioniţă Popescu

Matei Velea 25 20 25

1907 Matei Velea 40 10 13

34

Hotărnicia moşiei Vlăşcuţa, proprietate a Sf. Schit Beştelei, metoh al Sf. Mănăstiri

Mihai Vodă din Bucureşti Cu adresa domnului preşedinte al onorabilei judecătorii Argeş, nr. 7538 din anul 1861,

autorizat fiind după cererea cuviosului egumen Policarp al Sfintei Mănăstiri Mihai Vodă a alege prin hotărnicie şi rădicare de plan moşia Vlăşcuţa, cu celelate trupuri din acel district ale Sf. Schit Beştelei, am şi făcut legiuitele vorbiri către toţi vecinii ce înconjoară aceste proprietăţi şi care sunt:

I Moşnenii Măldăreşti, vecini despre miazăzi ai moşiei Vlăşcuţa II. Dl Anton Cocora, vecin tot despre latura de miazăzi a moşiei Vlăşcuţa III Casa răposatului Cornăţeanu vecin la capul despre răsărit al moşiei Vlăşcuţa şi

latura despre miazăzi a Găojanilor de Sus, cu moşia Găojanii de Jos IV Domnul Nicu Roseti, cu moşia sa Bărbăteasca V Domnul căpitan Nicolae Greceanu, vecin despre toată latura despre miazănoapte

cu moşia Mircioaica sau Vlăşcuţa şi devălmaş cu schitu în trupu Găojani VI Domnul Ioan Varipati, vecin la capul despre apus cu moşia sa, Sârbi Măgura Trupul moşiei Vlăşcuţa Despre vecinătatea sa cu moşia Maldăru a moşnenilor Măldăreşti La legiuitele chemări făcute moşnenilor Măldăreşti, s-a arătat la faţa locului preotul

Radu Tudor Matei şi Tudor Ţârcovnicu, care mi-au înfăţişat: 7263 [1755] iunie 13 hotărnicie în original a doi boieri hotarnici, cuprinzătoare că, luaţi

fiind din poruncă domnească de badea Şerban şi alţi moşneni, viind la faţa locului au tras moşia pe trei locuri: întăia trăsură s-au dat până la siliştea despre Cupen din hotarul Hârseştilor în sus până iarăşi în moşia lui Mihai vodă ce se cheamă Grudeşti; s-a găsit 24 funii a câte 15 stânjeni, care fac 360 stânjeni. A doua trăsură s-a dat la mijlocul moşiei până la poala siliştei din hotarul Hârseştilor, până în moşia Grudeştilor; s-a găsit funii 27, care fac 435 stânjeni. A treia trăsură s-a dat despre Sbârglează iar din hotarul Hârseşti până în Grozeşti s-au găsit 29 funii care fac 435 stânjeni şi altele. Şi după scrisorile Măldăreştilor s-au găsit trei părţi ale schitului cu Matei şi o parte a moşnenilor. S-a ales partea moşnenilor pe lângă Hârseşti la apus 90 stânjeni şi a schitului cu Matei logofăt stânjeni 270 şi la a doua trăsură, moşnenilor 118 şi schitului cu Matei logofăt stânjeni 332 şi a pus şi semne după obicei cu bună pace.

1768 august 10 zapisul lui Costandin Ciumescu subscris de mulţi martori prin care vinde lui Neagu Costandin şi Gavrilă partea lui din Hârseşti de moşie, ce se numeşte Maldăru şi altele

1852 nr. 94 hotărârea curţii apelative civile din Bucureşti, secţia I, pronunţată între moşnenii Măldăreşti cu mănăstirea Mihai Vodă, pentru delimitarea moşiei Maldăru de către moşia Vlăşcuţa, întărind lucrarea făcută de Teodor Merianovici cu mulţumirea ambelor părţi, spre a se pune şi semne prin părţile cuprinse, care hotărâre mi-a arătat că s-a adus la îndeplinre încă din anul 57 prin punere de pietre şi muşuroaie.

Apoi împreună cu moşnenii Măldăreşti şi oameni din satul Vlăşcuţa am mers mai întâi de mi-au arătat un semn moşnenii pe plan în capul moşiei despre apus, unde se loveşte cu moşia Sârbi a domnului Ioan Varipati, de aici în distanţă de 60 stânjeni drept la piatra trăsurii întâi, nr 1 pe plan. De la capul despre apus pe plan, nr 2 pe plan, de aici drept spre răsărit prin Tulpina Copoiului pe plan, Nr 3. la muchia dealului Cotmeni drept la piatra din lunca Cotmeni şi siliştea satului pe plan, nr 4 în distanţă de 1640 stânjeni numită la trăsura a doua, de aici drept spre răsărit trecând Cotmeana mai sus la piatra trăsurii a treia de la capul despre răsărit în distanţă de 1748 1/2 stânjeni, pe plan Nr 5. Şi de aici în prelungirea liniei drept la muşuroi în mijlocul văii Sbârglezi pe plan nr 6 în distanţă de 196 stânjeni unde au în această vale pe capul moşiei moşnenilor Măldăreşti; iar moşia Vlăşcuţa se lasă în această

35

vale în jos învecinându-se în scursura văii cu tot cu moşnenii Măldăreşti, până la punctul pe plan no 7 unde se începe învecinarea moşiei Vlăşcuţa cu moşia lui Anton Cocora. Pe care aceste de mai sus semne le-am determinat pe plan ca pe viitor stăpânirea între moşia Vlăşcuţa a schitului Beştelei de moşia moşnenilor Măldăreşti să se urmeze cu linişte şi fără nici o prigonire cu linia dreaptă din trăsură în trăsură.

Despre vecinătatea cu moşia Cocora a domnului Anton Cocora Nu s-a arătat nimenea la faţa locului însă arendaşul moşiei Vlăşcuţa cu mai mulţi

oameni bătrâni mi-au arătat că învecinarea între moşia domnului Anton Cocora se urmează la semnul ce este în mijlocul văii Sbârglezi, unde am făcut muşuroi ( pe plan nr 7), de aici drept spre răsărit la semnul muşuroi ce am făcut în răzorul stăpâniriii în distanţă de 114 stânjeni de aici drept la semnul din răzorul stăpânirii unde am făcut muşuroi (pe plan nr 9) în distanţă de 774 stânjeni, ce cade în dreptul pietrei de din jos de moşia domnului Cocora (pe plan nr 10). Şi de la această piatră până la semnul muşuroi de-a curmezişul moşiei Cocora sunt 105 ½ stânjeni. De la acest semn tot spre răsărit, drept la răzorul din capul moşiei despre răsărit, unde am făcut semn muşuroi pe plan nr 11 în distanţă de 1192 stânjeni, care muşuroi e împotriva movilei lui Mihai Vodă (pe plan nr 12) şi de la movilă până la acest muşuroi sunt 109 ½ stânjeni, unde aici stă moşia lui Anton Cocora, lovindu-se în cap cu moşia Gaojani a răposatului Cornăţeanu, înjugându-se în cap moşia Vlăşcuţa cu moşia Gaojani.

Pe care aceste de mai sus semne le-am determinat pe plan ca învecinarea între moşia Cocora de către moşia Vlăşcuţa să se urmeze cu linişte prin punctele mai sus arătate, puindu-se şi pietre după aprobarea acestei lucrări şi făcându-se linii drepte din piatră în piatră.

Despre învecinarea cu moşia Gaojani a casei răposatului Cornăţeanu Din partea casei Cornăţeanu, deşi nu s-a arătat nimeni la faţa locului, dar martori eu

aveam din partea mănăstirii. Mi-au arătat că stăpânirea între aceste două proprietăţ, Vlăşcuţa şi Găojani, se urmează cu linişte încă de la movila lui Mihai vodă, pe plan nr 12, în linie dreaptă spre semnul muşuroi ce l-am făcut spre miază noapte în colţul capului moşiei Cocora de către colţul capului moşiei Vlăşcuţa în distanţă de 109 ½ stânjeni, pe plan nr 11, şi de aici drept la muşuroiul vechi din colţul capului moşiei Vlăşcuţa a domnului N Greceanu şi latura moşiei Gaojani, pe plan nr 13, în distanţă de 287 ½ stânjeni lăţimea capului moşiei Vlăşcuţa. De la acest muşuroi moşia Gaojani se înjugă cu moşia Vlăşcuţa a domnului N Greceanu drept spre miazănoapte la muşuroiul vechi, pe plan nr 14, în distanţă de 486 stânjeni, unde aici moşia Gaojani face colţul şi apucă spre răsărit prin muşuroiul din drumul Giurgiului (capul moşiei tot Gaojani despre apus în care are mănăstirea o parte şi domnul Greceanu două) pe plan nr 15 drept la muşuroiul pe plan nr 16 la trăsura din mijloc a moşiei Gaojanii de sus a sfintei manastiri şi a domnului Greceanu, în distanţă de 366 stânjeni. De la acest muşuroi la muşuroiul din muchia văii Plescara la trăsura a treia despre răsărit a moşiei Gaojanii de sus, pe plan nr 17 în distanţă de de 574 stânjeni şi de aici tot în direcţia acestei linii drept la muşuroiul din mijlocul văii Plescara pe plan nr 18 în distanţă de 80 de stânjeni în colţul capului moşiei Gaojanii de sus de către colţul capului moşiei Gaojanii de jos şi capul moşiei Bărbăteasca a domnului Niko Roseti cu care de aici se şi începe învecinarea moşiei Gaojani a sfintei manastiri. Pe care aceste de mai sus semne, pietre şi muşuroaie le-am determinat pe plan ca învecinarea dintre moşia Gaojanii de sus şi Gaojanii de jos să se urmeze după cum s-a urmat şi până acum, fără prigonire.

Despre vecinătatea cu moşia Bărbăteasca a domnului Niko Roseti La legiuitele chemări făcute domnului Niko Roseti nu s-a arătat nimeni la faţa locului

însă ni s-a arătat de martorii ce-i avem că stăpânirea între moşia Gaojanii de sus şi Vlăşcuţa

36

a mănăstirii de către moşia Bărbăteasca se urmează cu linişte fără nici o prigonire din muşuroiul ce este în mijlocul văii Plesca, pe plan nr 18, apucă spre miazănoapte pe scursura văii Plescara până la punctul pe plan nr 19 unde stă colţul capului moşiei Gaojanii de sus şi de aici drept spre apus la o piatră pe plan nr 20 ce este pe marginea unui drumuleţ, în distanţă de 547 stânjeni, şi de la această piatră drept la semnul de muşuroi din răzorul stăpânirii de la drumul Giurgiului pe plan nr 22 în distanţă de 222 stânjeni unde aici la acest drum al Giurgiului se învecinează moşia Vlăşcuţa cu Gaojanii de sus şi se învecinează moşia domnului N Roseti în lungime spre apus cu moşia tot Vlăşcuţa sau Mircioaica a domnului căpitan N Greceanu. Trecând peste valea Burdei se duce până dă în scursura văii Sbârglezi unde stă cu capul moşia domnului Roseti lovindu-se şi aici cu trupul moşiei Vlăşcuţa a mănăstirii de la muşuroiul ce este în scursura văii despărţitor de moşia domnului Greceanu pe plan nr 23 pe matca văii Sbârglezi în sus spre miazănoapte până la semnul de muşuroi ce am făcut în vâlcea pe plan nr 24 în care se desparte moşia mănăstirii de moşia domnului Greceanu şi în capul moşiei Bărbăteasca a domnului Roseti. Pe care aceste semne le-am determinat pe plan spre a se păzi stăpânirea între ambele proprietăţi cu linişte ca şi până acum urmând a se pune şi pietre după aprobarea acestei lucrări.

Despre vecinătatea cu moşia Sârbi Măgura a domnului Ioan Varipati S-a arătat la faţa locului domnul IoanVaripati în persoană, care mi-a înfăţişat

următoarele documente: 1781 decembrie 1 carte de hotărnicie a doi boieri hotarnici cuprinzătoare pe cât se

atinge de moşia Vlăşcuţa a schitului Beştelei şi Dumitru Angel, de acolo trece Runcul şi se alătură cu drumul Cochineştilor şi trage de taie capetele poienilor dinspre răsărit de-a curmezişul, trece Drumbăviţa şi taie locul în două, trage spre miazăzi şi trece drumul Hârseştilor de-a curmezişul, apucă ramura văii Cupenului până în dreptul lacului ce vine spre apus în deal şi ia spre apus şi se alătură cu moşia schitului Beştelei, trage la locul unde este capul moşiei mănăstirii, apucă scursura râului spre Cupen

1861 noiembrie 23 Nr 919 sentinţa curţii apelative civile secţia I din Bucureşti, ce decide chiar aşa: văzând că mănăstirea, după chemările ce i-a făcut membrul tribunalului şi a fost următoare a trimite un procurator la faţa locului, văzând că sentinţa apelată a tribunalului Olt nr 30 din anul 1846 este dreaptă şi legală pentru motivele într-însa cuprinse cu desluşire, curtea se uneşte cu menţionata sentinţă hotărăşte a se face întocmai.

După ce am luat în băgare de seamă aceste documente de mai sus împreună cu arendatorul moşiei Vlăşcuţa, ataşat de mai mulţi oameni bătrâni din satul Vlăşcuţa şi cu moşneni Măldăreşti şi Hârseşti, am mers de mi-au arătat semnele cuprinse în hotărnicia cu anul 1781 a domnului Ioan Varipati. M-am dus mai întâi de mi-au arătat drumul Cochineştilor (care drum merge prin capul moşiei schitului Beştelei) pe plan nr 25. De aici spre miazăzi [am mers] de mi-au arătat locul Dumbrăviţei pe plan nr 26 (astăzi sunt arături). De aici m-au dus tot spre miazăzi în linie dreaptă spre un loc pe plan nr 27 spre raza acestor două puncte. Spre miazănoapte de lac cu aproape 170 stânjeni stă colţul capului moşiei Vlăşcuţa a schitului Beştelei, pe plan nr 28 şi se înjugă moşia Sârbi cu moşia Hârseşti a moşnenilor Măldăreşti, care mi-au arătat că drumul Hârseştilor îl trece linia moşiei Sârbi prin capul moşiei lor pe plan nr 29 şi de aici apucă ramura văii Cupenului fără să se învecineze pe această vâlcea cu moşia schitului Beştelei şi cu moşia Hârseşti. Iar semnele arătate de hotarnicul domnului Varipati că ar fi cele menţionate în hotărnicia din 1781 sunt:

Întâi trece drumul Cochineştilor pe plan nr 25, de aici drept la heleşteul ce este în vâlceaua Cupenului, pe plan nr 30 (pe care heleşteu l-am şi văzut şi se numeşte heleşteul lui Licsandru). Iar hotarnicul domnului Varipati i-a dat numirea de lac, pe care trecând un drumuleţ i-a dat numirea de drumul Hârseştilor (iar moşnenii Hârseşti au zis că acest drum se numeşte drumul Vlăşcuţei în care sat şi merge, iar cel al Hârseştilor este cel de la coada ramurii Cupenului în moşia lor, care şi merge la satul Hârseşti) de aici pe ramura vâlcelei Cupenului până dă în moşia Maldăru, pe plan nr 31, şi de aici apucă spre apus drept la locul ce este apropape de drumul adevărat al Hârseştilor, pe plan nr 27. Pe care semn au avut şi

37

acum domnul Varipati să se statornicească subscrisul, având în vedere că numele cuprinse în hotărnicia moşiei Sârbi din anul 1781 nu au vreo asemănare cu cele arătate mai sus se zice curat că ia alăturea cu drumul Cochineştilor şi trece şi taie capetele poienilor ce vin dinspre răsărit de-a curmezişul, trece Dumbrăviţa şi taie lacul în două, trage spre amiazi şi trece drumul, când semnele ce voieşte domnul Varipati a le înfiinţa sunt cu totul în contra, căci în loc să ia alături cu drumul Cochineştilor, pe unde îşi are posesia schitul Beştelei, trece îndată acel drum spre răsărit, drept la heleşteul lui Licsandru din vâlceaua Cupenului dând denumire de lac. În loc să taie capetele poienilor în două, să treacă Dumbrăviţa tăind lacul în două, o ia de la heleşteu pe vâlceaua Cupenului în jos până la moşia Maldăru, pe plan nr 31, şi de aici îndată spre apus trage drept la lac cu o distanţă de aproape 400 stânjeni, care nu mai poate fi dealul vâlcelei ci câmp, nu numai că nu o ia alăturea cu moşia schitului după cum se zice în hotărnicie, dar încă cu această linie îndreptată la lac taie şi capul moşiei moşnenilor Măldăreşti, după cum pe plan se va vedea, voind a face o călcare din moşia Vlăşcuţa a perimetrului de pe plan (nr 30, 31, 2, 1, 28, 25).

Având în vedere că semnele arătate de moşnenii Hărseşti şi martorii aduşi de schitul Beştelei au ceva asemănări cu cele cuprinse în hotărnicia moşiei Sârbi, peste care pe alocuri moşia Sârbi a mai făcut câte o mică călcare în moşia Vlăşcuţa după cum pe plan se va vedea

Considerând că hotarnicul domnului Varipati la facerea hotărniciei moşiei Sârbi n-a citat şi pe moşnenii Măldăreşti cu ce aveau închinaţi cu schitul Beştelei, la care se afla şi documentul, adică hotărnicia din anul 7263 care arăta că întăia trăsură a moşiei Maldăru a făcut până în siliştea despre Cupen din hotarul Hârseştilor în sus până în moşia lui Mihai vodă ce se cheamă Grozeşti au găsit 360 stânjeni din care au dat să ţie şi moşnenii o parte şi mănăstirea cu Matei logofăt 3 părţi şi fiind de faţă la facerea acestei hotărnicii toţi vecinii.

Considerând că mănăstirea Mihai vodă şi-a avut neîntreruptă posesie de la capul moşiei dinspre apus chiar până în drumul Cochineştilor, latura moşiei Sârbi şi prin semnul Dumbrăviţa iar lacul se află în capul moşiei moşnenilor Măldăreşt fără a merge mănăstirea până într-acel lac, pe plan nr 27

Considerând că lacul cel numit de hotarnicul domnului Varipati din vâlceaua Cupenului este heleşteul numit al lui Licsandru, iar nu lac şi cu atât mai mult că în hotărnicia moşiei Sârbi nu menţionează că a trecut drumul Cochineştilor şi a mers la lacul din mijlocul vâlcelei Cupenului care drum al Cochineştilor fiind părăsit se cunoaşte urmele lui ieşite la capul moşiei moşnenilor Măldăreşti trecând pe lângă locul crucilor pârlite pe plan nr 32.

Având în vedere că originalul înfăţişat de domnul Varipati se vede puţin ras şi dres fără să se constate dacă au fost faţă la facerea acestei hotărnicii sfântul schit Beştelei şi moşnenii Măldăreşti notând în dânsa nişte semne ce nu se potriveau cu faţa pământului, fiind după cum vedea pe alte moşii străine.

Pentru arătatele de mai sus motive urmează ca stăpânirea între moşia Sârbi şi Vlăşcuţa să se urmeze prin punctele drumului Cochineştilor (pe plan nr 25), colţul capului despre nord vest al moşiei Vlăşcuţa, de aici spre miazăzi de pe drumul Cochineştilor prin locul crucilor pârlite pe plan nr 32 drept la lacul din capul moşiei moşnenilor Măldăreşti pe plan nr 27 pe raza acestor puncte mai sus spre miazănoapte cu 170 stânjeni de la lac stă colţul capului moşiei Vlăşcuţa despărţitor de moşnenii Măldăreşti, pe plan nr 28, şi latura moşiei Sârbi.

Dar pentru că pricina ce mijloceşte între Sf schit Beştelei şi domnul Varipati se află cu apel la mai înaltă instanţă, rămâne a se urma după rezultatul acelei judecăţi.

Despre vecinătatea cu moşia Mircioaica sau Vlăşcuţa a domnului căpitan N Greceanu La legiuitele chemări ce s-au făut nu s-a arătat nimeni la faţa locului însă arendarul

moşiei Vlăşcuţa sau Grozeşti cu mai mulţi martori oameni bătrâni din satul Vlăşcuţa al sfintei mănăstiri şi Maldăru mi-au arătat că stăpânirea între moşia Vlăşcuţa a domnului căpitan N Greceanu de către moşia tot Vlăşcuţa a schitului Beştelei se urmează prin semnele următoare: din punctul colţului capului înspre apus de la drumul Cochineştilor unde se

38

desparte de moşia Măgura a domnului Ioan Varipati pe plan nr 25 de aici drept spre răsărit trecând vâlceaua Cupenului la “groapa de bani” de la trei pari de lângă un mic lăculeţ pe plan nr 33 în distanţă de 516 stânjeni, de aici tot drept spre răsărit trecând valea Cupenului la muchia dealului Cotmeni la semnul de muşuroi ce este aproape de marginea din sus a vâlcelei Vlăşcuţa pe plan nr 35 în distanţă de 704 stânjeni de la acest muşuroi tot drept spre răsărit la gura vâlcelei de hotar unde am făcut semn muşuroi pe plan nr 36 în distanţă de 250 stânjeni unde aici vâlceaua rămâne în moşia Mircioaica. De la acest semn drept spre răsărit la semnul de movilă ce l-am făcut de marginea pădurii în drum, pe plan nr 38 în distanţă de 449 stânjeni de aici la semnul de muşuroi ce l-am făcut în actuala stăpânire aproape de drumul cel mare pe plan nr 39 în distanţă de 176 stânjeni. De la acest semn trece drumul cel mare spre răsărit la semnul de muşuroi în drum în actuala stăpânire pe plan nr 40 în distanţă de 580 stânjeni în hotar de vâlcea, de aici tot drept înainte spre răsărit la semnul de muşuroi ce l-am făcut în scursura văii Sbârglezi pe plan nr 24 în distanţă de 160 stânjeni, unde aici atât moşia Mircioaica, cât şi moşia Vlăşcuţa se loveşte în cap cu moşia Bărbăteasca a domnului Niko Roseti. De la acest semn moşia Vlăşcuţa a mănăstirii se învecinează cu moşia domnului Niko Roseti spre miazăzi spre scursura văii Sbârglezi până la muşuroiul ce l-am găsit în vale, pe plan nr 28 în distanţăde 132 stânjeni, despărţitor între moşia domnului Greceanu de către moşia lui N Roseti şi moşia Vlăşcuţa a schitului. De la acest muşuroi moşia Vlăşcuţa a schitului se înjugă cu moşia Mircioaica pe scursura văii Sbârglezi spre miazăzi până la la semnul numitelor arii unde în scursura văii am făcut muşuroiul pe plan nr 41 în distanţă de 44 stânjeni în linie dreaptă. De la acest semn apucă drept spre răsărit la semnul de muşuroi ce am făut aproape de coada vâlcelei Ulmului în actuala stăpânire în distanţă de 784 stânjeni, pe plan nr 42. De la acest semn drept spre răsărit la movila veche din capul moşiilor unde se loveşte cu latura moşiei Gaojani a casei Cornăţeanu, pe plan nr 13 în distanţă de 1237 stânjeni, unde stă capul moşiei Vlăşcuţa. Pe care acestea de mai sus semne văzându-le fără nici o prigonire le-am dat pe plan ca după aprobarea acestei lucrări să se pună pietre.

În urma tuturor acestora m-am înapoiat la trupul cel mare al moşiei Vlăşcuţa şi după vechiul obicei i-am făcut trăsurile după cum urmează:

I Trăsură la capul moşiei despre apus. Am pus lanţul măsurat cu stâjeni Şerban vodă, din piatra pe plan nr 2 la hotarul Măldăreştilor şi am tras spre miazănoapte până în raza punctului 25 şi 33 până am găsit 340 stânjeni pe plan nr 46 unde am făcut semn muşuroi

II Trăsură pe lunca văii Cotmeni, din piatra ce este în hotarul Măldăreştilor numită la trăsura din mijloc pe plan nr 4 am tras drept spre miazănoapte până în actuala stăpânire în moşia Mircioaica la muşuroiul ce l-am făcut pe plan nr 35 am găsit 657 stânjeni

III Trăsura dinspre valea Sbârglezi, din piatra ce este în hotarul Maldăru pe plan nr 5, drept spre miazănoapte până în actuala stăpânire cu moşia Mircioaica la muşuroiul ce l-am făcut pe plan nr 40 am găsit 735 stânjeni, 4 palme

IV Trăsură peste valea Sbârglezi din semnul muşuroi pe plan nr 8 la hotarul moşiei Cocora am tras spre miazănoapte la muşuroiul ce l-am făut în scursura văii Sbârglezi la arie, pe plan nr 41 şi am găsit stânjeni 270

V Trăsură din semnul de muşuroi ce am făcut în hotarul moşiei Cocora din dreptul pietrei de jos pe plan nr 9, am mers spre miazănoapte drept până în stăpânirea cu moşia domnului Greceanu la muşuroiul ce am făut pe plan nr 42 am găsit stânjeni 238

VI Trăsură peste capul moşiei despre răsărit. Am pus lanţul din muşuroiul ce am făcut în hotarul moşiei Cocora pe plan nr 11 şi am mers spre miazănoapte până spre movila cu piatră, pe plan nr 13, până în care am găsit 287 stânjeni, 4 palme

Toate aceste trăsuri însumează 2528 stânjeni care împărţindu-se cu suma trăsurilor, şase, rămân masă 421 stânjeni, 2 palme, 7 degete

Perimetrul acestei moşii calculat pe plan e de stânjeni 2918145 pătraţi care fac 2251 ½ pogoane, socotind pogonul de 1296 stânjeni.

20 mai 1864, inginer hotarnic Dumitru Ionescu.

39

Judecatoria Judetului Teleorman (Sigiliu, 1834)

Satul Cacarezeni (Sigiliu, 1864)

40

Satul Cochinesti (Sigiliu, 1864)

Satul Stolnici (Sigiliu, 1864)

41

CUPRINS

Reforma agrară din 1864 în comuna Stolnici-Izbăşeşti din Judeţul Argeş ....................... 1

Reforma agrară din 1921 ....................................................................................................... 7

Reforma agrară din 1921 în comuna Stolnici ...................................................................... 7

Exproprierea.................................................................................................................................... 7

Împroprietărirea ............................................................................................................................. 9

Izlazul comunal ............................................................................................................................. 13

Loturi de casă ................................................................................................................................ 14

Reforma agrară din 1921 în comuna Fâlfani ...................................................................... 16

Exproprierea.................................................................................................................................. 16

Împroprietărirea ........................................................................................................................... 17

Izlazul comunal ............................................................................................................................. 18

Concluzii ............................................................................................................................... 19

Reforma agrară din 1945 ..................................................................................................... 21

Exproprierea.................................................................................................................................. 22

Împroprietărirea ........................................................................................................................... 25

Lista primarilor din Comuna Stolnici-Izbăşeşti (1865-1900) ............................................ 30

Lista primarilor din Comuna Căcărezeni (1866-1907) ....................................................... 32

Lista primarilor din Comuna Cochineşti (1866-1907) ....................................................... 33

Hotărnicia moşiei Vlăşcuţa, proprietate a Sf. Schit Beştelei, metoh al Sf. Mănăstiri

Mihai Vodă din Bucureşti .................................................................................................... 34

BIBLIOGRAFIE

Constantin Bălăceanu-Stolnici, Valentin Motreanu, Marius Motreanu,

Stolnici. Tradiţie, istorie, contemporaneitate, Editura Tiparg, Piteşti, 2012.