UNIVERSITATEA ORADEAFACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MASTER : CAGA AN 2

Evaluarea pentru lichidare

PROFESOR COORDONATOR : STUDENT:

Conf.univ.dr. Dorina Popa Lucaciu (Panc) Anca Negrut Corina

ORADEA2014

Cuprins

1. Lichidarea societatilor comerciale

2. Cerintele standardelor de evaluare

3. Evaluarea pentru lichidare3.1.          Faza preliminara a evaluarii3.2.          Evaluarea propriu-zisa

3.2.1.     Evaluarea echipamentelor3.2.2.     Evaluarea terenurilor3.2.3.     Evaluarea constructiilor3.2.4.     Evaluarea stocurilor3.2.5.     Evaluarea creantelor3.2.6.     Evaluarea titlurilor de participare3.2.7.     Evaluarea obligatiilor3.2.8.     Evaluarea conturilor de regularizare3.2.9.     Evaluarea activelor necorporale

4. Activul net de lichidare (ANL) 4.1. Valoarea de lichidare sau de vânzare forţată 4.2. Abordarea bazată pe active 4.3. Activul net de lichidare (ANL)

5. Raportul de evaluare pentru lichidare5.1.          Analiza diagnostic a societatii5.2. Evaluarea societatii5.3. Strategia de lichidare propusa

6. Concluzii

7. Bibliografie

2

1. Lichidarea societatilor comerciale

            Lichidarea unei societati comerciale implica realizarea unui ansamblu complex de activitati economico-financiare, administrative sijuridice care au ca obiective:

       finalizarea operatiilor comerciale in care se gaseste angajata societatea la momentul dizolvarii;

       verificarea si recunoasterea totalitatii datoriilor societatii si achitarea creditorilor acesteia;

       incasarea creantelor pe care le are societatea;       transformarea in disponibilitati banesti a bunurilor din patrimoniul social;       rambursarea, daca este cazul, a contributiilor asociatiilor la constituirea

capitalului social;       stabilirea activului net, care va putea fi repartizat, prin partaj, intre asociatii

societatii.            In doctrina dreptului comercial se consacra principiul general al lichidarii si anume procedura lichidarii este instituita, in principal, in interesul asociatiilor, avandu-se in vedere, in acelas timp, si interesele creditorilor si asigurarea drepturilor tertilor.            Legislatia reglementeza drepturile asociatiilor in stabilirea regulilor si conditiilor lichidarii, precum si desfasurarea operatiunilor de realizare efectiva a acesteia.            Legea 64/1995 priveste procedura reorganizarii si lichidarii judiciare a societatilor comerciale, iar legea 31/90 prevede lichidarea administrativa a intreprinderilor in dificultate.            Aceste intreprinderi nu mai pot face fata datoriilor lor comerciale. Solutia adoptata este reducerea datoriilor si plata pasivului sau lichidarea averii debitorului, respectiv totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale ale acestora.            Intreprinderile in dificultate se pot analiza cu ajutorul a doua criterii esentiale: juridic si economic.            Criteriul juridic se refera la faptul daca intreprinderea face sau nu obiectul unei proceduri judiciare si este important pentru ca influenteaza conditiile in care poate fi preluata de un investitor, determina viitorii parteneri de negociere si factorii de decizie privind vanzarea sau preluarea.            Criteriul economic evidentiaza cel putin doua situatii: intreprinderea este structural in dificultate sau este vorba de o dificultate temporara. Daca intreprinderea este structural in dificultate, inseamna ca lucreaza in pierdere si nu mai poate face fata obligatiilor, deci resursele proprii au devenit insuficiente pentru a continua dezvoltarea. In consecinta, activitatea inceteaza, iar patrimoniul este valorificat ca bunuri materiale si drepturi patrimoniale si nu ca elemente care pot sa aduca profit.            Daca dificultatea este temporara (de exemplu neincasarea unor clienti), dar intreprinderea nu se poate redresa singura, atunci ea se lichideaza, ca firma independenta, dar poate functiona in viitor in cadrul unei alte companii.            Partenerii de negociere a unei societati comerciale care se lichideaza pot fi: investitori profesionisti, cumparatori individuali sau grupuri de persoane, alte intreprinderi sau organe judiciare.

3

            Investitorii profesionisti preiau intreprinderea pentru a realiza un castig revanzand intreprinderea dupa redresare sau pentru crearea unui grup mai puternic prin care sa-si mareasca cota de piata. Ei prefera sa nu se implice in management si tind sa cumpere intreprinderi mari.            Cumparatorii individuali sau grupuri de persoane pot fi din interiorul sau exteriorul intreprinderii. Cei din interior pot fi salariati sau manageri, care cumpara cu intentia de a-si salva locurile de munca, de a se realiza profesional si cu speranta de a obtine un profit in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. Ei pot folosi patrimoniul partial sau total drept garantii in vederea obtinerii unor credite sau pentru generarea unei noi afaceri.            Cei din exteriorul intreprinderii pot fi clienti sau furnizori individuali sau intreprinderi.            Intreprinderile cumparatoare pot fi sau nu in legatura cu intreprinderea in dificultate. Ei pot fi de asemenea, concurenti, furnizori sau clienti si urmaresc cumpararea pentru cresterea gradului de integrare, cucerirea pietei, eliminarea unui concurent, apararea surselor de aprovizionare. Ei au in general o vedere realista asupra factorilor externi ai intreprinderii.            In afara vanzatorilor si cumparatorilor pe scena negocierii intreprinderilor in dificultate mai apar si intermediarii.            Intermediarii pot fi consultati (in management, finante, legislatie) si evaluatori care estimeaza valoarea in vederea tranzactiilor.            Pentru ambele categorii este important nivelul de intelegere al motivelor vanzatorilor si cumparatorilor, al obiectivelor acestora, cat si al momentului si a duratei implicarii in tranzactie.            Evaluarea pentru lichidare presupune alegerea de catre evaluator a bazelor de evaluare, a ipotezelor si a metodelor de evaluare, in functie de tipul intreprinderii in dificultate si de modul in care se face lichidarea.            In cazul intreprinderilor in dificultate analiza diagnostic determina in mod esential interesul pentru redresarea si continuare a activitatii sau lichidare prin vanzarea patrimoniului. Din punct de vedere al analizei diagnostic intreprinderile in dificultate pot fi clasificate in redresabile si neredresabile. Cele neredresabile pot fi cu cash flow pozitiv sau negativ. Procedurile de evaluare tin seama de aceasta clasificare.            Intreprinderile redresabile prezinta aspecte pozitive interne si externe relevate de analiza diagnostic. Astfel, aspectele interne se refera la faptul ca intreprinderea:

       este in dezvoltare dar nu face fata finantarii pentru dezvoltare       poseda mijloace fixe performante       utilizeaza personal care opereaza know how performantAspectele pozitive externe se refera la:       potentialul comercial cu unele activitati performante       sinergie cu activitati ale viitorului cumparator care ii permite realizarea de

economii si profit            Intreprinderile neredresabile sunt prezentate in analiza diagnostic cu:       piata in disparitie, saturare, schimbare sau recesiune durabila, concurenti cu conditii

mult mai favorabile       produs de conceptie invechita, neconform cu cerintele actuale, periculos si care trebuie

sa faca fata unei concurente de nivel superior

4

       tehnologie perimata, procedeu costisitor, personal neinstruit, necesitati de cercetare-dezvoltare costisitoare pentru a atinge palierul tehnologic

       managementul este imbatranit, incompetent, divizat       personalul se opune reorganizarii, schimbarilor si reducerii efectivului, are pretentii de

remunerare si avantaje sociale la nivel ridicat fata de concurenta.            Cauzele care genereaza dificultati pot fi interne sau externe. Cele interne se refera la neglijenta (obiceiuri, sanatate, familie), frauda (denumiri, raportari financiare, speculatii), incompetenta (vanzari, cheltuieli, recuperari creante, investitii neadecvate, probleme de reciclare), strategie (crestere necontrolata, diversificare exagerata, nerentabilitate produse). Cauzele externe se refera la piata (pierdere client, furnizor important, conjunctura economica), proces de productie (preturi materii prime, salarii, restrictii juridice-fiscale), concurenta (aparitia de produse noi, politici ale concurentei).            Cu ocazia intocmirii analizei diagnostic, evaluatorul va tine seama de toate aceste aspecte cu impact asupra valorii.

2.   Cerintele standardelor de evaluare

            Inainte de acceptarea unui contract, evaluatorul va determina daca are suficiente cunostinte, experienta si competenta pentru efectuarea lucrarii de evaluare in conformitate cu Standardele de Evaluare. Evaluatorul va trebui sa:

-     prezinte clientului orice deficiente cunoscute care ar avea efect asupra valorii;-     sa inteleaga si sa foloseasca corect acele metode si tehnici recunoscute ca fiind

necesare realizarii unei evaluari credibile;-     identifice proprietatea, scopul si domeniul evaluarii, dimensiunea procesului de

colectare a informatiilor, orice conditii limitative si data efectiva a evaluarii;-     identifice bazele de evaluare considerate si sa acorde atentie si altor tipuri de

valoare aplicate, pentru ca acestea sa nu fie intelese si aplicate cu rol de valoare de piata.

In raportul de evaluare, evaluatorul trebuie:-     sa evalueze complet si inteligibil proprietatea, intr-o maniera care sa nu poata

induce in eroare;-     sa ofere informatii suficiente pentru a permite acelora care citesc raportul sa

inteleaga in intregime informatiile analizele si concluziile lui;-     sa declare ipotezele si conditiile limitative pe care se bazeaza evaluarea;-     sa defineasca valoarea care este estimata si sa declare scopul evaluarii, data

efectiva si data raportului;-     sa explice in intregime bazele de evaluare aplicate, motivele care au stat la baza

aplicarii acestora si concluziile;-     sa includa declaratia evaluatorului in care sa declare nivelul de cunostinte,

obiectivitatea si independenta privind contractul de evaluare.

5

3.               Evaluarea pentru lichidare         

   Starea actuala a intreprinderilor romanesti, caracterizata prin blocajul economic si financiar al unor intreprinderi, prin lipsa unor perspective certe de evolutie, aduce in actualitate cerinta lichidarii si pentru aceasta se impune evaluarea lor.            Evaluarea intreprinderilor neredresabile care se lichideaza este bazata peabordarea patrimoniala potrivit careia valoarea intreprinderii este aceea a patrimoniului sau.            Abordarea se bazeaza pe un inventar al activelor, pe identificarea, cuantificarea si corectarea valorii lor. Se obtine o valoare economica din care se scad costurile de lichidare si impozitele pe plus valoare, obtinandu-se activul net de lichidare. Astfel,                        ANC + DE1 - DE2 - CL - I = ANLunde:            ANC    activ net contabil            DE1     diferente pozitive din reevaluari (corectii)            DE2     diferente negative din reevaluari (corectii)            CL       costuri de lichidare            I           impozit pe plusvalori            ANL    activ net de lichidare            Valoarea de lichidare este 30-50% din ANL (Brillman).            Evaluarea patrimoniului consta in atribuirea unei valori economice fiecarui post de activ si pasiv. Aceasta valoare de utilizare este fundamentata pe o evaluare individuala a fiecarui bun, dar amplasata in ansamblul activelor angajate in exploatare. Daca activele produc in exploatare randamentul asteptat atunci valoarea de piata a activului coincide cu valoarea sa de utilizare. Activele din afara exploatarii sunt estimate la pretul lor de vanzare pe piata ca rezultat al cererii si ofertei.            Metoda patrimoniala este fundamentata de principiul substitutiei dupa care un activ nu valoreaza mai mult decat costul de inlocuire al tuturor partilor sale componente.

Metoda patrimoniala este o metoda statica si inglobeaza, de multe ori, active subutilizate sau neutilizate (care nu produc venit), iar pentru compararea unei valori obtinute prin abordarea patrimoniala cu una obtinuta prin valoarea de randament, activele vor trebui defalcate in active din exploatare si din afara exploatarii.

Abordarea patrimoniala impune existenta si analizarea bilantului contabil, selectarea posturilor supuse corectiilor pentru obtinerea bilantului economic, dar presupune si corectarea valorii unor elemente neinregistrate in bilant (active necorporale, reclamatii, litigii).

Se descompune valoarea firmei pe elemente componente si se convertesc valorile contabile in valori de piata. Corectiile trebuie descrise si intelese corect de catre client, iar valoarea estimata de evaluator este diferita de obicei de valoarea contabila.

Metoda este limitata de faptul ca necesita un numar foarte mare de experti, iar in unele cazuri nu tine seama de capacitatea intreprinderii de a genera profit, cum este cazul valorii de lichidare care, in majoritatea situatiilor, este mai mica decat valoarea de piata. In unele cazuri, valoarea patrimoniala este egala cu valoarea de casare (dezmembrare), iar aceasta valoare poate fi uneori valoare negativa.

6

De aceea, cand isi stabileste baza de evaluare, evaluatorul trebuie sa defineasca si sa adapteze valoarea cautata la cazul specific de evaluare.

In cazul lichidarii intreprinderii, aceasta poate fi inca in functiune sau sa fie oprita la luarea deciziei de lichidare. In primul caz, unele active pot fi evaluate tinand seama devaloarea lor de utilizare, iar in al doilea caz, se cauta valoarea de lichidare a acestora in vederea vanzarii.

Conditiile in care se face vanzarea pentru lichidare sunt:       vanzarea se face intr-o perioada de timp limitata si specificata de vanzator;       conditiile reale ale pietei sunt cele curente;       cumparatorul actioneaza prudent si in cunostinta de cauza;       vanzatorul este obligat sa vanda       cumparatorul este motivat obisnuit;       cumparatorul se considera ca actioneaza in cel mai bun interes al sau;       este permis numai un marketing limitat in timp si efort;       plata se face cash integral;       pretul nu este influentat de aranjamente financiare speciale sau facilitati sau

cineva este interesat de vanzare;       activele se vand bucata cu bucata sau pe grupe.

Problema care se pune evaluatorului este de a evalua pentru lichidare activele societatii. Fiecare activ se diagnosticheaza si se evalueaza separat (bucata cu bucata) sau pe grupe de active. Evaluatorul va realiza evaluarea in doua faze: preliminara si propriu-zisa.

3.1.          Faza preliminara a evaluarii            Faza preliminara a evaluarii cuprinde ansamblul operatiunilor privind:

       definirea sarcinilor si echipei de evaluare;       cunoasterea preliminara;       pregatirea actiunii;       elemente de diagnostic.

            Se recomanda contactarea conducerii intreprinderii, a cenzorilor si auditorilor interni, documentare la Registrul Comertului, administratia financiara, forul tutelar, organe locale de statistica si orice institutii care ar putea oferi informatii despre activitatea intreprinderii.            Pregatirea actiunii se realizeaza de evaluator prin cumularea si analizarea cu atentie a tuturor documentelor si informatiilor puse la dispozitie de intreprindere. Aceste informatii se refera la:

       istoricul intreprinderii, acte de constituire, organizare;       drepturi de proprietate sau de folosinta a terenului, bunurile de patrimoniu al

caror drept de folosinta a fost cedat prin locatie de gestiune, etc., proprietate intelectuala (marci, brevete, etc.);

       informatii individuale comerciale (grupe de produse, evolutia pietei, clienti, furnizori, competitie, cifra de afaceri, cercetare -dezvoltare, tehnologii, forta de munca, etc.);

7

       organizarea gestiunii (bilantul contabil, contul de profit si pierderi, situatia angajamentelor si conventiilor, stocuri creante, etc.).

Toate aceste elemente vor constitui baza analizei diagnostic in raportul de lichidare.

3.2.          Evaluarea propriu-zisa            

Evaluarea pentru lichidare este bazata pe abordarea patrimoniala, iar evaluatorul va trebui sa inventarieze, sa analizeze si sa clasifice fiecare activ, sa stabileasca baza de evaluare si ipotezele in care se face evaluarea.            Activele pot fi lichidate bucata cu bucata, partial pe bucati sau integral.            Unele active pot fi viabile sau nu, in exploatare sau in afara exploatarii, pot fi specializate sau generale, iar evaluatorul trebuie sa le clasifice in functie de aceste criterii si sa aiba in permanenta in vedere piata pentru aceste active. Conditia vanzarii acestor active este ca acestea sa aiba piata.            Atractivitatea pietei pentru aceste active depinde de modul lor de vanzare, de gradul lor de multifunctionalitate, de marimea activului, deprecierea acestuia si in final de existenta pietei locale, nationale si internationale.            Activele se pot vinde direct sau conditionat cu completari. In aceasta ultima situatie, sunt posibile cheltuieli care vor fi deduse din valoarea activului respectiv.            In unele cazuri (in special pentru echipamente specializate) anumite active (echipamente, stocuri) pot fi vandute producatorilor care le distribuie dand garantii. Aceasta procedura se aplica in strainatate curent. In Romania piata “second hand” de acest gen nu este dezvoltata. In tara noastra exista doar facilitati de dezmembrare, demontare-montare, transport si expertiza. Expertiza este necesara pentru activele specializate, iar evaluatorul va trebui sa apeleze in cadrul procesului de evaluare la consultanti specializati atunci cand se considera necesar.            Faptul ca pentru evaluare sunt necesare echipe multidisciplinare, ridica costul evaluarii si constituie una din limitarile abordarii patrimoniale in evaluarea pentru lichidare.            Evaluatorul va trebui sa evalueze si sa stabileasca valoarea de lichidare pentru:

       echipamente       terenuri       cladiri       active necorporale (brevete, marci, etc.)       obligatii (mediu, sociale, etc.)       conturi de regularizare, etc.

            Evaluatorul va estima costurile de lichidare (comisioane de vanzare, costuri de legalizare, conservare active, publicitate, personal, etc.).            Exista situatii in care evaluatorul este pus in fata estimarii valorii activului cand acesta este inca in functiune. In acest caz, evaluatorul va trebui sa estimeze regiileimplicate. El va trebui sa conceptualizeze procesul prin stabilirea perioadei necesare de timp, a costului regiilor cerute in fiecare stadiu de lichidare, a necesarului de personal de operare sau paza, necesitati de instruire.

8

            Evaluatorul va trebui sa inteleaga natura fiecarei cheltuieli (fixa, variabila), sa estimeze eventualele penalitati de inchidere (contracte neexpirate, etc.), sa tina seama de posibila recuperare de cheltuieli de regie prin inchirieri pe perioade scurte.

3.2.1.     Evaluarea echipamentelor

            Dupa clasificarea activelor in operationale si in afara exploatarii, evaluatorul trebuie sa faca legatura dintre aceste active si baza de evaluare.            Daca activele operationale sunt inca in functiune si daca vanzarea se poate face intr-un ansamblu functional, evaluarea se face pe baza valorii pentru utilizarea existenta. Aceasta valoare este obtinuta prin metodele de evaluare a intreprinderilor care utilizeaza atat abordarea ca afacere, cat si ca abordare patrimoniala.            Valoarea obtinuta poate sa fie diferita de valoarea de piata ca de altfel ca si valoarea obtinuta pe baza costului de inlocuire net.            Pentru activele in afara exploatarii evaluarea se poate face pe baza costului de inlocuire net sau a valorii de lichidare.            Principiul care sta la baza evaluarii prin costul de inlocuire net (CIN) este:            - stabilirea valorii de inlocuire            - estimarea deprecieriideterminandu-se astfel valoarea ramasa actualizata.            Valoarea ramasa actualizata se calculeaza cu relatia:                        VRA = Vi (1 - X/100),           unde:            Vi = valoarea de inlocuire            X  = deprecierea procentuala            Valoarea astfel calculata este corectata cu valoarea reziduala a mijlocului fix in cazul in care deprecierea datorata reducerii duratei de functionare prin modernizarea activitatii in viitorul apropiat, impune o durata de viata ramasa foarte mica in raport cu deprecierea functionala si fizica. Valoarea reziduala este data de valoarea de lichidare fortata. In conditiile in care se estimeaza cheltuieli pentru incadrarea in normele de protectie a mediului, acestea vor fi deduse din valoarea ramasa actualizata.            Valoarea de inlocuire (Vi) sau costul brut de inlocuire reprezinta totalitatea cheltuielilor ce ar trebui efectuate la data evaluarii pentru achizitionarea si punerea in functiune a unui mijloc fix cu caracteristici tehnico-economice similare celui analizat.             Modalitati de estimare ale valorii de inlocuire sunt:

       metoda identificarii       metoda asimilarii       metoda corelarii       metoda indiciala

            Metoda identificarii se bazeaza pe identificarea pretului de vanzare a echipamentului la producator si estimarea cheltuielilor de transport, montaj si punere in functiune.            Metoda asimilarii compara mai multe utilaje la care se cunosc preturile de achizitie cu parametrii esentiali foarte asemanatori cu ai echipamentului de evaluat.

9

            Metoda corelarii. Se compara utilaje cu preturi de achizitie cunoscute, asemanatoare constructiv si ca destinatie cu utilajul de evaluat si se interpoleaza valoarea de inlocuire prin proportionalitatea caracteristicilor.            Metoda indiciala actualizeaza valorile de inregistrare contabila in functie de indicii de evolutie ai preturilor.            Estimarea deprecierii mijlocului fix (X) cuprinde urmatoarele elemente:

       deprecierea fizica (uzura) starea fizica, vechimea       deprecierea functionala - uzura morala, adecvarea pentru utilizarea existenta       deprecierea generata de poluare - care tine seama de legislatia in domeniu si de

reducerea duratei de viata sau cheltuielile necesare incadrarii in normele de protectia mediului

       deprecierea strategica - reducerea duratei de functionare prin modernizarea, retehnologizarea activitatii in viitorul apropiat.

                       X = (a x 100) / (a + b)            sau            X = (c - b) / 100 cunde:

a - vechimea utilajului - durata de viata consumata (ani)b - durata ramasa estimata de viata economica utila (ani)c - durata estimata de viata economica utila daca utilajul ar fi nou (ani)X - deducerea procentuala din valoarea de inlocuire

            O evaluare corecta este data de analiza individuala a fiecarui echipament in parte si nu de o abordare globala pe grupe de echipamente. In acest ultim caz, practica evaluarii se bazeaza pe metoda indiciala dar cu un grad de subiectivism ridicat.            La activele din afara exploatarii, estimarea valorii de piata (valoarea de lichidare) tine seama de posibilitatea de valorificare pe piata “second hand” a acestor bunuri. Valoarea de lichidare se obtine dintr-o analiza comparativa utilizata atunci cand se estimeaza posibilitati de absorbtie pe piata secundara pentru utilajele respective, iar deprecierea lor functionala este redusa.            Valoarea de lichidare fortata este mult redusa, iar atractivitatea echipamentului pe piata este mai mare. In final, evaluatorul va elabora un tabel in care se vor regasi echipamentele, cu denumirea lor, numarul de inventar, data punerii in functiune, valoarea de inlocuire, gradul de depreciere, valoarea ramasa actualizata si valoarea de lichidare.            Aceasta ultima valoare se va regasi in bilantul economic in coloana valorilor corectate.            In raportul de evaluare, evaluatorul va oferi explicatii suplimentare privind procedura de evaluare, descrierea obiectivelor de evaluat, expertize specializate, comisioane si taxe de vanzare, cheltuieli de conditionare (make up), demontare, transport, etc.            Metodologia prezentata se refera la mijloacele fixe din grupele 2 - 4 si partial 6 din HGR 964/98.

10

3.2.2.     Evaluarea terenurilor

            Se evalueaza terenurile tinand seama de situatia lor juridica, ele fiind proprietatea societatilor comerciale de evaluat, drept de proprietate transferabil integral la data evaluarii sau existand situatii litigioase.            In faza preliminara se analizeaza inregistrarile contabile si actele de proprietate; se studiaza planurile de amplasament si se verifica situatia scriptica cu cea care serveste la derularea activitatii de pe teren; se separa suprafetele (teren construit, aferent retele, cai transport, etc.) si suprafetele libere in exces care sunt considerate in afara exploatarii;se culeg informatii de piata privind valorile tranzactionate in zona a terenurilor libere similare; se intocmeste fisa obiectivului in care suprafetele terenurilor apar distinct (de exploatare sau libere in exces).            Terenurile in exploatare se evalueaza avand in vedere ca terenurile vor fi imobilizate inca un numar de ani egal cu durata de viata ramasa a obiectivului, astfel ca tipul de valoare este mai mic ca valoarea de piata. In cazul lichidarii, actualizarea valorii se poate face pentru 1-2 ani de functionare, data de durata lichidarii.            Terenurile se evalueaza ca libere si se deduc costurile de dezafectare fie pe baza coeficientilor metodei de bonitare (in lipsa datelor de piata), fie pe baza devizului de dezafectare a terenului.            In cazul existentei datelor de piata, la terenurile in exces, evaluarea se face pe baza metodei comparatiei de piata sau parcelarii. La metoda comparatiei directe, elementele de comparatie sunt: dreptul de proprietate, restrictiile legale, conditiile pietei, localizarea, caracteristicile fizice, utilitatile disponibile, zonarea si cea mai buna utilizare. Marimea suprafetei terenului este un element care tinde sa reduca valoarea.            Evaluatorul trebuie sa aleaga de pe piata tranzactii de proprietati cu localizari apropiate si de data recenta.            Evaluatorul va putea lua in considerare si preturi de oferta pentru evaluarea pretului tranzactiilor de pe piata, dar aceste valori trebuie privite cu circumspectie si corectate procentual pentru a fi realiste la efectuarea comparatiilor.            Metoda parcelarii se aplica in cazul existentei de date de comparatie pentru tipuri de parcele similare.            Evaluatorul incepe sa analizeze o parcelare prin determinarea numarului si dimensiunilor loturilor ce pot fi create din punct de vedere fizic, legal si economic. Se face o analiza comparativa cu loturile deja construite si dupa corectiile necesare, evaluatorul va estima care este pretul de vanzare cel mai probabil, durata de construire probabila si rata de absorbtie a parcelelor de catre piata.            In cazul in care proprietatile se vand rar (in special in mediul rural) evaluatorul va utiliza metoda proportiei si extractiei.            Metoda proportiei (alocarii) se bazeaza pe raportul intre valoarea terenului si valoarea proprietatii imobiliare pentru anumite tipuri de proprietati in anumite localizari. Estimarea este grosiera, deoarece pe loturi de valoare egala pot exista constructii de valori diferite.            Metoda extractiei presupune extragerea valorii terenului din valoarea proprietatii care este determinata prin deducerea contributiei constructiilor care se estimeaza prin costuri si

11

deprecieri. Contributia constructiilor (in special in mediul rural) este redusa si usor identificabila.

3.2.3.     Evaluarea constructiilor 

            In faza preliminara, evaluatorul analizeaza lista de inventar a documentatiilor si planurilor constructiei, a planurilor de situatie. In cazul inexistentei acestora vor trebui efectuate masuratori si intocmita o schita a planurilor de situatii.            Evaluatorul va trebui sa identifice fiecare constructie pe baza numarului de inventar din evidentele contabile. In cazul cand figureaza toate constructiile in inventar, evaluatorul va stabili forma scriptica a listei constructiilor avand in vedere ca vor fi inregistrate si supuse evaluarii toate constructiile aflate pe amplasament care sunt in proprietatea beneficiarului, chiar daca nu sunt evidentiate contabil.            Constructiile vor fi inspectate si descrise urmarindu-se:

       identificarea tuturor elementelor constructive       starea fizica a constructiei (reparatii efectuate)       conditiile exploatarii prezente si viitoare       vecinatati si influentele asupra constructiei

            Evaluarea propriu-zisa va stabili costul de inlocuire, de reconstructie si deprecierea acumulata pe baza carora se obtine valoarea ramasa actualizata, tratand fiecare constructie in mod separat.            Evaluatorul utilizeaza metoda comparatiilor unitare, a costurilor segregate si a devizelor.            Metoda comparatiei unitare calculeaza costul unitar al unei cladiri similare sau corecteaza costul unitar de barem. Costurile se defalca pe categorii generale de constructie si separat pentru finisaje deosebite sau echipamente speciale. Aceasta il ajuta pe evaluator la efectuarea corectiilor ce apar datorita prezentei sau absentei acestor elemente deosebite. Se estimeaza astfel costul de reconstructie sau de inlocuire.            Metoda costurilor segregate utilizeaza costuri unitare pentru diferite componente ale cladirii, exprimate in unitati de masura adecvate. Evaluatorul calculeaza un cost unitar bazat pe cantitatea reala de materiale utilizate in constructie, plus manopera, utilaje si transporturi legate de tehnologia lucrarilor de constructie, pentru fiecare metru patrat de suprafata.            Costurile indirecte se calculeaza separat.            Metoda devizelor reflecta cantitatea de materiale si calitatea manoperei pe toate categoriile de manopera necesara in costuri directe la care se adauga cheltuielile conexe, regia si profitul.            Exista mai multe tipuri de depreciere care formeaza deprecierea acumulata:

       uzura fizica recuperabila       uzura fizica nerecuperabila       neadecvare functionala recuperabila       neadecvare functionala nerecuperabila

            Se cuantifica in ordine deprecierea recuperabila, cea nerecuperabila, apoi deprecierea externa.

12

            Dupa estimarea deprecierii si diminuarea acesteia din valoarea de reconstructie/inlocuire rezulta valoarea ramasa actualizata. Aceasta valoare va fi preluata in bilantul economic in coloana valorii corectate la pozitia constructii.

3.2.4.     Evaluarea stocurilor

            Stocurile se compun din materii prime si materiale, productie in curs de executie, produse finite, piese de schimb si subansamble, obiecte de inventar, etc.            Evaluatorul trebuie sa efectueze o inspectie detaliata a acestora, sa le identifice, sa le cuantifice si sa le estimeze gradul de depreciere. In a doua etapa, evaluatorul va trebui sa le stabileasca valoarea de piata. Diminuarile de valoare sau eventualele valori negative sunt aspecte des intalnite.            Pentru evaluarea materiilor prime trebuie sa se cunoasca compozitia acestora dupa care se va face o sortare a materiilor prime. In unele cazuri, la lichidare, exista posibilitatea rascumpararii acestora chiar de catre furnizorii initiali la preturi mai mici decat cele de piata. Se practica de asemenea, vanzarea materiilor prime si materialelor la licitatie, dar unele cazuri, in special la cele cu grad de specializare ridicat valoarea poate fi foarte mica pana la valoarea de casare (dezmembrare).            Pentru productia in curs de executie, dupa inventariere valoarea de lichidare se poate estima in stadiul in care se afla sau sa se faca completarile necesare. In acest ultim caz, se vor analiza aceste complectari tinandu-se seama de:

       costul si disponibilitatea materialelor de adaugat       costurile directe si indirecte ale manoperei       regiile pentru mentinerea productiei pana la terminarea completarilor       costurile de vanzare

            Produse finite au valori de lichidare scazute avand in vedere ca intreprinderea este in dificultate. Evaluatorul le va trata similar cu productia in curs de executie, iar vanzarea acestora se poate face individual sau in bloc.            In urma evaluarii, valorile actualizate ale stocurilor sau corectiile acestora se vor regasi in Bilantul Economic.

3.2.5.     Evaluarea creantelor

            Creantele nu vor putea fi incasate la valoarea contabila. Evaluatorul va analiza vanzarea globala sau sortarea pe clase si estimarea lor pe baza posibilitatilor de colectare in timp si analizei comparative. In unele cazuri se pune problema posibilitatii de colectare dupa lichidare, ratele de recuperare sunt mici in special la valori mici ale creantelor.            Creantele nerecuperabile se vor estima la valoare zero.            Costul colectarii creantelor este in general 5 - 10% din valoarea lor.            Creantele vor fi evaluate cu deducere din valoarea contabila legata de devalorizarea lor in timp si cu deducerea costului colectarii lor.            Creantele exprimate intr-o alta moneda decat cea nationala vor fi actualizate in functie de evolutia cursului de schimb intre data contractarii si data evaluarii.

13

            Creantele pentru care se apreciaza ca incasarea va fi intarziata mai mult de 1 luna, vor fi corectate in sensul diminuarii valorii contabile in functie de costul imobilizarii fondurilor pe perioada amanarii incasarii (dobanda bancara pe termen scurt).            Creantele mai vechi de 6 luni vor fi clasificate in functie de vechime si discutate fata de valoarea contabila in functie de probabilitatea incasarii (se pot avea in vedere coeficienti de diminuare intre 25 - 100% din valoarea contabila).            Valoarea corectiilor de aplicat se va introduce in bilantul economic.

3.2.6.     Evaluarea titlurilor de participare

            Titlurile de participare sunt cele a caror posesie durabila este considerata utila pentru activitatea intreprinderii si au fost achizitionate in scopul detinerii si nu in scopul revanzarii.            Titlurile de participare sunt cote de participare sau actiuni la societati mixte, actiuni schimbate reciproc, etc.            Modul de evaluare depinde de cota de participatie, puterea de vot, natura titlurilor si probabilitatea de vanzare daca participarea nu mai prezinta interes pentru activitatea intreprinderii.            Evaluatorul se va asigura de existenta materiala a titlurilor. Pentru titlurile detinute de terti (banci, etc.) justificarea rezulta din certificatele de depozite sau din atestari. Informatii se pot obtine din verificarea drepturilor asociatiilor din statute, contracte de societate, contracte de asociere sau din hotararile consiliilor de administratie sau adunarilor generale.            Pentru a aprecia valoarea de circulatie a titlurilor, se iau in consideratie urmatoarele elemente:

-     elemente istorice: baza tranzactiei de origine;-     elemente actuale: activul net si rentabilitatea intreprinderii ce a emis titlul;-     elemente viitoare: perspective ale rentabilitatii, conjunctura economica.

            Titlurile se vor clasifica in doua grupe: majoritare (pentru care se procedeaza la evaluarea unei intreprinderi) sau minoritare (unde se porneste de la valoarea de origine aplicand o corectie ce tine de randament si de posibilitatile de vanzare a acestor participatii)            Valoarea participatiilor se calculeaza tinand seama ca puterea de vot nu este intotdeauna egala cu procentul de participare (actiuni preferentiale, aranjamente speciale, etc.).            Metoda cea mai uzuala pentru determinarea valorii participatiei minoritare se bazeaza pe aplicarea unor coeficienti de diminuare sau sporire a partii de participatie, functie de procentul participatiei si functie de puterea de vot acordata participatiei.            Titlurile de credit (imprumuturi acordate, obligatii cumparate) se iau in considerare in general la valoarea contabila ramasa, corectii aparand doar in cazul in care dobanzile nu se situeaza la nivelul celor practicate pe piata.

3.2.7.     Evaluarea obligatiilor

            In general obligatiile se preiau la valoarea lor de inregistrare in contabilitate, pornind de la premisa ca tertii isi vor onora obligatiile asa cum s-au angajat.

14

            Sunt doua situatii in care pot aparea corectii:       obligatiile care au fost contractate intr-o alta moneda decat cea nationala vor fi

actualizate la cursul de schimb de la data evaluarii       creditele contractate la un nivel al dobanzii diferit de nivelul practicat curent pe

piata, vor fi reconsiderate in functie de diferenta dintre cele doua niveluri.            Un aspect important in cadrul evaluarii este cel al obligatiilor identificate ca nefiind inregistrate in contabilitate. Este vorba despre:

       potentiale litigii de natura fiscala       potentiale cheltuieli legate de reclamatii in domeniul protectie mediului sau

protectiei consumatorilor       eventuale amenzi, penalitati iminente       anumite clauze contractuale privind unele avantaje acordate salariatilor si alte

situatii din aceasta categorie.

3.2.8.     Evaluarea conturilor de regularizare

       cheltuieli efectuate in avans. Aceste cheltuieli vor fi analizate pe fiecare componenta, urmarindu-se separarea cheltuielilor care vor aduce profit (chirii platite in avans, abonamente, facturi pentru consumuri de utilitati si care se vor prelua in bilantul evaluatorului la valoarea contabila, de acele cheltuieli care nu vor aduce profit (chirii platite pentru spatii sau utilaje care nu vor mai fi exploatate, ex.) si care se evalueza la valoarea zero;

       amortizarea inclusa pe costuri si neutilizata pentru refacerea capacitatii utilajelor(nereinvestita) are valoarea zero (este o pierdere de capital rezultata in deprecierea valorii imobilizarilor);

       veniturile inregistrate in avans vor fi supuse incidentei fiscale (impozitul practicat) si vor fi reconsiderate, respectiv o parte va reveni ca si corectie pozitiva la categoria obligatii fata de stat;

       diferentele de conversie valutara vor fi analizate in functie de natura lor (cheltuieli potentiale sau venituri potentiale) si vor fi incluse in bilantul economic astfel:       cheltuielile cu valoarea zero in activ, iar la obligatii se va efectua o corectie

negativa corespunzatoare reducerii aferente a impozitului pe profit       veniturile se vor supune impozitarii, afectand astfel, obligatiile (cu impozitul

aferent) si profitul net cu diferenta            Mentionam ca la tratarea diferentelor de conversie trebuie sa se tina seama de previziunile asupra evolutiei cursurilor de schimb. Astfel, daca se anticipeaza o inversare a evolutiei, aceasta trebuie avuta in vedere la aprcierea marimii reale a diferentelor de conversie.

3.2.9.     Evaluarea activelor necorporale

            In unele cazuri apar aspecte de evaluare a activelor necorporale (brevete, marci, drepturi, licente, etc.) in cazul operatiilor de lichidare a intreprinderilor.

15

            Metodele de evaluare a activelor necorporale pot fi clasificate in trei mari categorii:       metode bazate pe profit (metode care analizeaza avantajul detinerii acestor

active prin prizma efectului favorabil pentru intreprindere - contributie la profit, economia de redeventa, economia de costuri)

       metode bazate pe costul realizarii activelor necorporale (costul crearii, cost de cumparare)

       metode bazate pe piata, respectiv pe tranzactii trecute, incheiate in conditii si pentru active similare.

            Alegerea metodei depinde de circumstante. Evaluatorul poate dezvolta metode specifice pentru anumite cazuri.            In unele cazuri se utilizeaza si metode empirice (multiplicarea beneficiului cu 2 - 3; beneficiul brut se multiplica cu 0,7 - 1,8; procent 3 - 12% din cifra de afaceri realizata pe baza de knw-how, etc.).            Inainte de inceperea evaluarii, evaluatorul va trebui sa identifice activul necorporal prin atribute legale si economice.            Atributele legale se refera la identificarea in timp (existenta, disparitie), existenta/protectie legala, reflectarea tangibila (contract, brevet, etc.)            Atributele economice se refera la modul in care intangibilul participa la cresterea valorii unor active si genereaza profit proprietarului.            Evaluarea activelor necorporale poate cuprinde drepturi (acorduri de distributie, drepturi de colectare dobanzi, francisa, asigurari), relatii (grupuri de forta de munca, furnizori, clienti, distribuitori), proprietate intelectuala (brevete, marca, know-how) care au multifunctionalitate, sau sunt legate de activele lichidate astfel ca sa sporeasca valoarea acestora.            Goodwill-ul (fondul comercial) se evalueza la valoarea zero.            Unele active necorporale inregistrate in bilant pot sa aiba valoarea zero (ex. cheltuieli de cercetare-dezvoltare, programe informatice), altele (brevete, marci) pot sa aiba o anumita valoare.                                                                        In lichidarea unei intreprinderi exista posibilitatea ca anumite grupe de active care se vand sa aiba probleme legate de mediu a caror eliminare sa presupuna obligatii care sa influenteze valoarea.            In final, din valoarea de lichidare vor trebui deduse costurile de lichidare (taxe, servicii profesionale, promovare active, etc.)1

1 http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/EVALUAREA-PENTRU-LICHIDARE22.php disponibil online la data de 07,04,2014

16

4, Activul net de lichidare (ANL)

4,1. Valoarea de lichidare sau de vânzare forţată

Reprezintă suma ce poate fi obţinută în mod rezonabil din vânzarea unei proprietăţi sau afaceri într-un interval de timp prea mic pentru a îndeplini condiţiile din definiţia valorii de piaţă. Pentru lichidarea întreprinderii se foloseşte şi se estimează tipul de valoare, numit valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare forţată, definită astfel: Suma care poate fi încasată în mod rezonabil în urma vânzării unei proprietăţi într-o perioadă de timp prea scurtă pentru a fi conformă cu perioada de timp specificată în definiţia valorii de piaţă. În unele ţări, valoarea de vânzare forţată, în particular, poate implica, de asemenea, un vânzător obligat să vândă şi un cumpărător sau nişte cumpărători care cumpără, fiind conştienţi de dezavantajul vânzătorului.

Când se calculează valoarea de lichidare evaluatorul trebuie sa estimeze şi toate costurile asociate cu lichidarea, respectiv, comisioanele, onorariile, cheltuielile administrative, până la finalizarea completă a lichidării, taxele şi impozitele legale.

Principiul 6 prevede că: Cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile (estimatã ca valoare de utilizare sau de lichidare) cu atât este mai mare valoarea întreprinderii.

Acest principiu se fundamentează pe următoarele elemente: - valoarea la utilizare presupune continuitatea activităţii întreprinderii evaluate. De exemplu, activele tangibile cum ar fi clădirile sau echipamente cu utilizare unicã, au de obicei o "valoare de utilizare” mai mare decât "valoarea de lichidare". Teoretic, atunci când se estimează activul net corectat, cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile, cu atât este mai mare suma necesarã de investit pentru a intra în domeniul în care funcţionează întreprinderea. Rezultã un cost mai mare de intrare în ramura, o probabilitate mai micã de concurenţã şi, de asemenea, o ratã de fructificare cerutã de cumpărător mai micã. Aplicarea acestui raţionament trebuie sã reflecte condiţiile unei situaţii date. - deşi se presupune continuitatea activităţii întreprinderii, toate previziunile pe care le realizează un investitor raţional iau în calcul şi probabilitatea de faliment. La data cumpărării întreprinderii, activul net al firmei va avea o valoare de lichidare. Teoretic, cu cât valoarea de lichidare la data evaluării este mai mare, cu atât riscul cumpărătorului este mai mic şi prin urmare rata de fructificare aşteptatã de cumpărător este mai micã. Valoarea de lichidare sau de vânzare forțată semnifică suma ce poate fi obținută in mod rezonabil din vanzarea unei proprietăți sau afaceri, intr-un interval de timp prea mic pentru a indeplini condițiile din definiția valorii de piață. Pentru lichidarea intreprinderii sefoloseste si se estimează tipul de valoare numit valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare forțată, definită astfel: „Suma care poate fi incasată in mod rezonabil in urma vanzării unei proprietăți intr-o perioadă de timp prea scurtă pentru a fi conformă cu perioada de timp specificată in definiția valorii de piață. In unele țări, valoarea de vânzare forțată, în particular, poate implica, de asemenea, un vânzător obligat să vândă si un cumpărător sau niste cumpărători care cumpără, fiind constienți de dezavantajul vânzătorului.”2

2 IVCS – Standardele Internaționale de Evaluare, Ediția a saptea, pag. 29.

17

Când se calculează valoarea de lichidare, evaluatorul trebuie să estimeze si toate costurile asociate cu lichidarea, respectiv, comisioanele, onorariile, cheltuielile administrative, până la finalizarea completă a lichidării, taxele si impozitele legale.3

Pentru un investitor cu interese speciale se calculează valoarea specială, care este o particularizare a valorii de investiție (subiective).

„Valoarea specială este un termen legat de un element excepțional de valoare, peste valoarea de piață. Valoarea specială poate apărea, de exemplu, ca urmare a asocierii fizice, funcționale sau economice a proprietății cu altă proprietate, de exemplu cu una învecinată. Este un surplus de valoare, care poate fi aplicabil, mai degrabă, unui anumit proprietar, unui potențial cumpărător sau utilizator al proprietății, decât pieței în general.”4

4.2. Abordarea bazată pe active

Abordarea pe bază de active, potrivit Standardului de evaluare SEV 5, elaborat de ANEVAR, presupune estimarea valorii unei firme utilizând metode bazate pe valoarea de piaţă a activelor individuale ale întreprinderii din care se scad datoriile totale ale acesteia. Abordarea bazată pe active este fundamentată pe principiul substituţiei potrivit căruia un activ nu valorează mai mult decât costul de înlocuire al tuturor părţilor sale componente.

Logica abordării este simplă: un cumpărător nu va plăti pentru o proprietate (afacere) mai mult decât l-ar costa să creeze o entitate cu o utilitate echivalentă.

Ajustările aplicate activelor şi datoriilor întreprinderii se bazează pe una din următoarele două premise ale valorii: - continuitatea exploatării, care va implica, în cadrul metodei activului net corectat (ANC), evaluarea tuturor activelor şi datoriilor la valoarea de piaţă sau o altă valoare curentă adecvată; - lichidarea, care va implica, în cadrul metodei activului net de lichidare (ANL), evaluarea tuturor activelor şi datoriilor la valoarea netă de realizare pe piaţă.

În cadrul acestei abordări bilanţul contabil, bazat îndeosebi pe valori ce exprimă costuri este înlocuit cu bilanţul ce reflectă toate activele, corporale şi necorporale şi toate datoriile, la valoarea lor de piaţă sau la o valoare curentă adecvată în cazul metodei activului net corectat (ANC) sau la valoarea netă de realizare pe piaţă în cazul metodei activului net de lichidare (ANL).

Evident, rezultatul metodei încadrate în această abordare nu trebuie să fie singurul rezultat atunci când evaluăm întreprinderi operaţionale şi care vor funcţiona pe o perioadă previzibilă în viitor.

Dacă întreprinderea evaluată deţine proprietăţi şi încasează venituri din aceste proprietăţi, pentru fiecare din aceste active trebuie determinată valoarea lor de piaţă.

Dacă trebuie evaluate acţiunile, fie cotate sau necotate, ale unei întreprinderi deţinătoare, pot fi relevante lichiditatea acţiunilor şi mărimea participaţiei, şi deci se pot obţine valori diferite de cursul acţiunii la bursă.

3 DUMITRU NICA, CICILIA IONESCU, MARINICĂ DOBRIN, MARIANA BALU, EDUARD IONESCU, IULIANA PREDESCU, EVALUAREA ÎNTREPRINDERII, Editura Fundației România de Mâine, 20074 Idem 1

18

În cadrul abordării pe bază de active se disting două metode de bază: activul net corectat şi activul net de lichidare.

4.3. Activul net de lichidare (ANL)

Acesta reprezintă un caz particular de evaluare, pentru societăţile comerciale care îşi încetează activitatea.

Operaţiunea de lichidare poate fi concepută în două situaţii: a) întreprinderea este în dificultate şi în conformitate cu procedura legală îşi încetează activitatea. În acest scop se determină activul net de lichidare (ANL) ca diferenţă dintre valoarea evaluată a tuturor activelor şi datoriile (inclusiv costurile lichidării); b) întreprinderea este în difib) întreprinderea este în dificultate temporară, dar este redresabilă.

Într-o asemenea situaţie, se lichidează ca firmă, dar va continua să funcţioneze, prin fuziune cu altă firmă sau cu alţi proprietari. Potenţiali cumpărători ai unor întreprinderi aflate în dificultate financiară pot fi: - firmele concurente, care dispun de resurse financiare şi doresc să-şi întărească poziţia pe piaţă; - investitori care urmăresc creşterea gradului de integrare pe verticală în vederea obţinerii unor profituri suplimentare; - investitori care cumpără firma respectivă, urmând să-i schimbe profilul de activitate în conformitate cu interesele proprii.

Estimarea valorii de lichidare presupune capacitatea evaluatorului nu doar de a estima corect valoarea activelor şi datoriilor, dar şi de a separa eventualele active viabile din patrimoniul firmei în lichidare. 5

Determinarea valorii de lichidare a unei firme presupune parcurgerea unor etape specifice, ce sunt prezentate în schema următoare:

Schema 4.1. Etapele determinării valorii de lichidare a întreprinderii

5 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV, FACULTATEA D E ŞTIINŢE ECONOMICE, EVALUAREA ÎNTREPRINDERII, Note de curs şi aplicaţii practice ,Braşov, 2008

19

5, Raportul de evaluare pentru lichidare

            Raportul de evaluare va avea forma standardizata, cu sublinierea urmatoarelor aspecte:

5.1.          Analiza diagnostic a societatii

            Se prezinta diagnosticele juridic, industrial, financiar-contabil, resurse umane, etc., cu o sinteza a punctelor forte si slabe.

       Analiza performantelor si perspectivelor unitatii nedivizate;       Scenarii de separare in subunitati care urmeaza a se vinde la licitatie;

20

I. Evaluareaactivităţilor/activelor viabilesau cu utilizare alternativă

II. Evaluarea proprietăţilorimobiliare

III. Evaluarea mijloacelor fixe, stocurilor, creanţelor, etc.

IV. Evaluarea datoriilor. Evaluarea costurilor lichidării

V. Evaluareaactivelor şi pasivelor ecologice.

VI. Stabilirea valorii întreprinderii(ANL)

       Analiza activelor viabile din punct de vedere al pietei, tehnic, etc.;       Aprecieri asupra stocurilor, materialelor valorificabile, utilajelor vandabile prin

licitatie;       Determinarea unui cost al redresarii pentru o functionare profitabila a societatii

ca intreg sau pe active.

5,2 Evaluarea societatii

            Evaluarea se face bun cu bun, pe categorii de mijloace fixe si active pe total, prezentand valorile de lichidare propuse.            Se vor da explicatii asupra metodelor de evaluare utilizate si se vor fundamenta corectiile in evaluarea patrimoniala a activelor.            Se vor prezenta comparativ valorile contabile, cele ramase actualizate si valorile de lichidare.            Se vor evidentia plusurile si lipsurile fata de inventarul pus la dispozitie de societatea comerciala.            Documentatia de prezentare a cladirilor, utilajelor si materialelor valorificabile prin licitatie vor avea, pentru principalele grupe, fise tehnice ale obiectivului care sa cuprinda:

       elemente de identificare (denumire, nr. inventar, termen de punere in functiune, etc.);

       elemente geometrice (nr. deschideri, nr. travei, inaltime, suprafata, etc.) ;       caracteristici tehnice subansamble;

       baza calculului de evaluare;       fotografii (daca este cazul)

            In cazul prezentarii unor scenarii de separare pe active, pentru fiecare activ propus a se lichida se va intocmi o scurta documentatie cu descrierea acestuia, performantele tehnice ale cladirii, instalatiilor si utilajelor aferente si valorile de lichidare propuse pe total si pe categorii de mijloace fixe.           

5.3.          Strategia de lichidare propusa            Se va prezenta strategia de lichidare pe grupe de active in corelatia cu punctele 5.1. si 5.2.            Raportul de evaluare in vederea privatizarii societatii se va face in conformitate cu caietul de sarcini publicat in MO nr. 345/1996.

6. Concluzii

Abordarea pe baza de active presupune stabilirea valorii unei întreprinderi utilizând metode bazate pe valoarea de piaţă a activelor individuale sau o altă valoare adecvată din care se scad datoriile totale ale acesteia.

Activele şi datoriile întreprinderii se impun a fi ajustate diferit în funcţie de cele două premise ale valorii: continuitatea exploatării şi lichidarea.

21

În condiţiile continuităţii exploatării se foloseşte metoda activului net corectat (ANC) , iar în condiţiile încetării activităţii metoda activului net de lichidare (ANL). I. Evaluarea activităţilor/activelor viabile sau cu utilizare alternativă II. Evaluarea proprietăţilor imobiliare III. Evaluarea mijloacelor fixe, stocurilor, creanţelor etc. IV. Evaluarea datoriilor. Evaluarea costurilor lichidării V. Evaluarea activelor şi pasivelor ecologice. VI. Stabilirea valorii întreprinderii (ANL)

Activul net de lichidare, în cazul încetării activităţii, se stabileşte ca diferenţă între valoarea de lichidare a tuturor activelor şi datoriilor totale, inclusiv costurile lichidării.

În cazul în care întreprinderea este în dificultate, dar este realizabilă, putând să funcţioneze ca resurse a preluării de alţi investitori, valoarea firmei se obţine ca diferenţă între valoarea la termen actualizată şi capitalul investit de cumpărător pentru redresarea societăţii comerciale.

22

7. Bibliografie

1, IVCS – Standardele Internaționale de Evaluare, Ediția a saptea, pag. 29.

2, DUMITRU NICA, CICILIA IONESCU, MARINICĂ DOBRIN, MARIANA BALU, EDUARD IONESCU, IULIANA PREDESCU, EVALUAREA ÎNTREPRINDERII, Editura Fundației România de Mâine, 2007

3, UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV, FACULTATEA D E ŞTIINŢE ECONOMICE, EVALUAREA ÎNTREPRINDERII, Note de curs şi aplicaţii practice ,Braşov, 20084, http://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/EVALUAREA-PENTRU-LICHIDARE22.php disponibil online la data de 07,04,2014

23