Eseu: “Toate teoriile sunt trecatoare numai sufletul omului ramane a fi vesnic”

Multi criitori isi redau pe hirtie sau prin alte lucruri sufletul. Ei creeaza o arta divina si cea mai minunata taina a sufletului. El creeaza personaje asemanatoare lui precum Dumnezeu a creat primii oameni asemanatori lui, el creeaza si peronaje care ne inconjoara mii de oameni.

Nu frumosul, o nascocire omeneasca , ne intereseaza intr-o opera dar misterul viietii, minunatele taine ale sufletului. Pentru clipe aceste personaje dintr-o opera au suflet, atit timp cit mai rasfoim acele foi in care ne ascunde timpul. Scriitorul prin operele sale doreste sa descopere eternitatea vietii, dar gaseste eternitatea sufletului. Precum nasterea iubirii si viata dupa moarte, alcatuiesc enigma din cele mai legate de viata omeneasca, tot atit de mult ne preocupa sufletul autorului ce taine ne reda in operele sale.

Unic insa e numai sufletul. Nicaieri nu gasesti un suflet asemanator.

Viata se schimba permanent de la nastere spre moarte numai sufletul ramane liber si mereu tinar. Literatura traieste datoria sufletului omenesc numai prin el si pentru el noi insusi supravietuim. Noi tot timpul in opera cautam o bucatica de suflet, a unui personaj sau chiar a autorului care se aseamana cit de putin cu al nostru.

Nici moartea nu poate nimici sufletul, si nici prin moarte sufletul nu dispare, noi tot timpul il gasim in lucrarile sale fie acel rind din poezie, dar el totusi contine o bucata de suflet. Uneori operele poietilor se pierd dar ramin urmasi care ne povestesc despre sufletul lor, ramine obiecte care le-au inconjurat, si ele ne redau toata atmosfera acelui suflet, toate lucrurile unui om, sunt si ele o bucatica din suflet.

Nu omul conduce sufletul, insasi sufletul conduce omul, sufletul e acel graunte care incolteste in noi atunci cind ne nastem, si se dezvolta odata cu noi, dar nu dispare ca noi, ramine, veacuri intregi colindind mai departe, amintinduni de noi, noile generatii.