eseu reforma Învățământului românesc pe dimensiunea evaluare

Daciu Andrei, PPS, anul II, grupa 1Teoria și metodologia evaluării

- eseu: cea mai mare problemă a reformei educaționale românești, pe dimensiunea evaluare

Una dintre marile probleme a reformei educaționale românești, pe dimensiunea evaluare o

reprezintă variabilitatea intra şi interindividuală a aprecierii rezultatelor şcolare, evidenţierea

factorilor perturbatori şi a erorilor comise în actul evaluării.

Landsheere preciza că în problema evaluării toţi se încred în onestitatea lor, dar aceasta, deşi

constituie o condiţie necesară, nu este şi suficientă.

H. Piéron scrie că pentru a prezice nota unui candidat la un examen este mai util să-l cunoşti

pe examinator decât pe candidat.

Monteil, recunoscând că practica examenelor a sădit în rândurile elevilor teamă, îndoială se

întreabă: „Cine n-a implorat vreodată cerul, în secret, să trimită un examinator bun”?

Printre cele mai frecvente situaţii ce generează variabilitatea aprecierilor sunt cele referitoare

la acţiunea profesorului examinator:

1. „efectul halo” constând în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub influenţa

impresiei generale bune despre aceştia. În jurul elevului cu reputaţie bună apare acest

fenomen psihologic de „halo” datorită căruia îi sunt trecute cu vederea unele greşeli.

2. „efectul de contrast”/„de ordine” constă în accentuarea diferenţelor dintre

performanţele unor elevi. De ex., un răspuns oral sau o lucrare sunt supraapreciate dacă

cele dinainte au fost mai slabe şi invers; munca elevului poate primi o notă mediocră dacă

urmează imediat după un candidat cu răspunsuri foarte bune.

3. „efectul de anticipaţie” sau „Pygmalion” exprimă faptul că aprecierea rezultatelor

unor elevi este puternic influenţată de părerea nefavorabilă pe care educatorul şi-a format-

o despre inteligenţa, capacităţile acestora.

4. ecuaţia personală a examinatorului exprimă faptul că unii profesori sunt mai

generoşi, utilizând notele mari, alţii sunt mai exigenţi. Unii folosesc nota pentru

încurajarea elevilor, motivarea lor pentru învăţare, alţii pentru a-i constrânge de a

depune eforturi suplimentare. De asemenea, unii apreciază originalitatea, imaginaţia,

creativitatea, alţii dimpotrivă- reproducerea, rutina, recunoaşterea exactă.

5. eroarea logică exprimă acţiunea de substituire a obiectivelor relevante şi a

parametrilor importanţi ai evaluării prin obiective secundare ca: forma şi acurateţea

paginii, sistematica expunerii, gradul de conştiinciozitate şi perseverenţa elevului.


Alte erori sunt generate de specificul disciplinei de învăţământ la care se realizează

evaluarea, prin implicarea factorilor de personalitate ( profesori, elevi, studenţi), sau din cauza

oboselii fizice şi psihice, stării afectiv-emoţionale, altor factori accidentali. De exemplu, dacă

elevul amână învățarea materiei la o disciplina până în ultima zi de dinaintea examenului, îi

va fi foarte greu să acumuleze toate informațiile necesare pentru obținerea unei note

considerabile. O altă situație e reprezentată de anumite întâmplări care s-au petrecut fie în

viața elevului, fie în cea a examinatorului; o despărțire, un eșec, dispariția unei persoane

apropiate pot duce la tulburări, dar mai ales la despresie, influențând așadar capacitatea de

a judeca sau a evalua.

Cu toate că aceste erori apar frecvent în cadrul învățământului din România, ele pot fi

contracarate într-o oarecare măsură, prin:

• creşterea ponderii evaluării formative;

• corelarea evaluării formative cu cea sumativă;

• asigurarea anonimatului probelor scrise;

• introducerea unor bareme de notare;

• utilizarea probelor standardizate şi testelor docimologice;

• prelucrarea statistico-matamatică a rezultatelor, reprezentarea grafică şi interpretarea

lor adecvată, decelarea cauzelor;

• dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare, prezentarea criteriilor şi a grilelor de

corectare;

• verificarea ritmică a elevilor şi informarea operativă asupra lacunelor sau progreselor

înregistrate, dar mai ales prin implementarea unei metodologii de evaluare, adaptată

complexității procesului de învățământ.

Pentru ca evaluarea să se realizeze într-o manieră satisfăcătoare atât pentru educat, cât și

pentru educator, trebuie parcurse anumite etape, precum:

• Precizarea obiectivelor, realizarea unei concordanţe între acestea şi elementele

esenţiale de conţinut;

• Documentarea ştiinţifică, psihopedagogică ;

• Selecţionarea problemelor reprezentative pentru întreaga materie asupra căreia se

efectuează verificarea;

• Specificarea tipului de test, probă evaluativă, după utilitatea vizată (orientată către un

conţinut, diagnostic, capacitate);

• Elaborarea primei variante a testului/probei (formularea itemilor);


• Pretestarea formei iniţiale pe un eşantion reprezentativ ;

• Elaborarea şi definitivare testului;

• Aplicarea practică a probei / testului pe o populaţie şcolară determinată;

• Prelucrarea statistico-matematică a datelor obţinute;

• Interpretarea şi valorizarea datelor în vederea adoptării deciziei de ameliorare a

demersului didactic.

După parcurgerea etapelor precizate anterior, elevii trebuie să aibă capacitatea de a se

autoevalua, mai ales prin implicarea lor în aprecierea propriilor eforturi depuse, aceasta

aducând rezultate benefice pe mai multe planuri, deoarece:

• -elevul exercită rolul de subiect al acţiunii pedagogice, de participant la propria sa

formare;

• cadrele didactice dobândesc confirmarea aprecierilor lor în opinia elevilor, cu privire

la rezultatele constatate;

• stimulează motivaţia intrinsecă faţă de învăţătură şi atitudinea responsabilă faţă de

propria activitate;

• îi ajută pe elevi să aprecieze rezultatele obţinute şi să înţeleagă eforturile necesare

pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Perfecționarea metodologiei de evaluare trebuie să se facă prin:

• Înlocuirea evaluării subiective nerelevante cu cea calitativă care comută accentul pe

evaluarea capacităţilor, competenţelor dobândite de elev;

• Înlocuirea probelor de evaluare „clasice” cu teste de evaluare ce asigură un grad sporit

de obiectivitate privind cunoştinţele, priceperile, capacităţile intelectuale ale elevilor;

• Modernizarea metodelor de evaluare atât prin creşterea calităţilor tehnice (validitate,

fidelitate, obiectivitate) cât şi prin îmbogăţirea/diversificarea registrului lor;

• Modificarea raportului dintre evaluare sumativă care inventariază, selectează,

ierarhizează şi evaluarea formativă ce valorifică la maximum potenţialul intelectual al

elevilor;

• Realizarea unei concordanţe între procedurile de evaluare şi obiectivele, conţinuturile

specificate în curriculum;

• Formarea şi dezvoltarea competenţei docimologice a cadrelor didactice în vederea

elaborării unor probe de evaluare cu validitate şi fidelitate crescută;

• Dezvoltarea metodologiilor de evaluare specifice examenelor de admitere şi de

certificare în învăţământ;


• Stabilirea unui echilibru între probele orale şi scrise şi integrarea sistematică a

evaluării iniţiale, formative şi sumative în procesul de învăţământ;

• Promovarea metodelor alternative ce realizează o „evaluare autentică” (portofoliul,

proiectul, investigaţia);

• Optimizarea climatului psihosocial în care se realizează evaluarea ;

• Eliminarea factorilor perturbatori şi limitarea distorsiunilor în notare.

Evaluarea calităţii educaţiei se face pe baza ”valorii adăugate”, adică în funcţie de ceea ce

şcoala, educaţia adaugă la „zestrea” de cunoaştere, deprinderi, atitudini, competenţe generale

existente deja la nivelul indivizilor, grupurilor şi comunităţilor. Şcolile sunt foarte diferite în ceea

ce priveşte premisele şi resursele puse în joc şi la eforturi egale se pot obţine rezultate foarte

diferite.

Ca urmare, calitatea se poate obţine şi în şcoli care acţionează în condiţii grele iar efortul

depus şi rezultatele obţinute trebuie recunoscute şi recompensate.

Bibliografie

Neacşu, I. (1990). Instruire şi învăţare eficientă. Bucureşti : Editura Militară

Neacşu, I. (1998). Instruire şi învăţare. Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică

Sălăvăstru, D.(2004). Psihologia educației, ed. Polirom, Iași

eseu reforma Învățământului românesc pe dimensiunea evaluare

Documents