Capitolul I - Esenţa abordării prin comparaţie în evaluarea întreprinderii

1.Logica abordării prin comparaţie

2. Metodele utilizate în abordarea prin comparaţie

11.Logica abordării prin comparaţie

Particularitatea abordării prin comparaţie constă în dubla orientare a valorii estimate, pe de

o parte, spre preţurile întreprinderilor analogice tranzacţionate, pe altă parte, spre rezultatele

financiare căpătate de facto.

Uneori se cunosc preţurile la care s-au încheiat o serie de tranzacţii de vânzare-cumpărare

de întreprinderi, precum şi alte informaţii legate de condiţiile specifice, în care acestea s-au

efectuat. Dacă există un număr semnificativ de tranzacţii încheiate pentru firme comparabile cu

acea evaluată, preţurile respective pot constitui un reper de valoare extrem de util pentru

fundamentarea unei valori cât mai realiste a întreprinderii evaluate. De multe ori, însă, preţurile

la care se încheie tranzacţia, au un caracter confidenţial, ceea ce face problematică utilizarea

acestor metode. De cele mai multe ori metoda este aplicată prin referirea la firmele cotate la

bursa de valori, pentru care sunt cunoscute majoritatea informaţiilor necesare aplicării metodei.

Pentru aplicarea metodelor de evaluare bazate pe comparaţie este necesară existenţa unei

pieţe relativ active în ceea ce priveşte tranzacţiile cu întreprinderi. În măsura în care aceasta

există, trebuie identificate acele elemente reprezentative care se pot constitui ca elemente de

fundamentare a valorii. Valoarea rezultată pe baza acestor metode va fi practic obţinută prin

aplicarea unor coeficienţi de corecţie la o medie a preţurilor rezultate din aceste tranzacţii.

Astfel, în cadrul abordării prin comparaţie se va atrage o atenţie deosebită:

Domeniului de aplicare a abordării, particularităţilor de aplicare a metodelor şi procedeelor;

Criteriilor de selectare a întreprinderilor analogice;

Caracteristicii multiplicatorilor de bază şi specificului aplicării lor în practica evaluării;

Etapelor de bază a formării valorii finale;

Selectării mărimii multiplicatorilor, ponderării rezultatelor intermediare şi includerii

corecţiilor.

Avantajul abordării prin comparaţie constă în orientarea evaluatorului spre preţurile

efective de vânzare-cumpărare a întreprinderilor analogice. Preţul în acest caz este determinat de

piaţă, evaluatorul limitându-se doar la includerea corecţiilor de ajustare a obiectului analog cu

cel evaluat, pe când celelalte abordări presupun aprecierea valorii întreprinderii în baza

calculelor.

Un alt avantaj al abordării prin comparaţie constă în reflectarea efectivă a cererii şi ofertei

pentru respectivul obiect investiţional, deoarece preţul unei tranzacţii efectuate la maxim ia în

consideraţie conjunctura pieţei.

Concomitent vom evidenţia şi neajunsurile abordării în cauză, care limitează utilizarea ei în

practică. În primul rând, rezultatele financiare căpătate în trecut servesc drept bază de calcul.

Prin urmare, abordarea ignoră perspectiva de dezvoltare a afacerii în viitor.

În al doilea rând, abordarea prin comparaţie poate fi aplicată doar în condiţiile accesului la

informaţia financiară diversă nu numai pentru întreprinderea evaluată, ci şi pentru toate

întreprinderile analogice selectate de evaluator. Căpătarea informaţiei suplimentare cu privire la

activitatea întreprinderilor analogice este un proces foarte complicat, uneori imposibil.

În al treilea rând, evaluatorul trebuie să considere ajustări destul de complexe, corecţii

intermediare şi finale argumentate. Acest lucru este condiţionat de faptul, că în practică nu există

două întreprinderi identice, evaluatorul fiind nevoit să evidenţieze diferenţele şi să le minimizeze

în procesul determinării valorii finale.

În funcţie de scopul, destinaţia, obiectul şi condiţiile evaluării, abordarea prin comparaţie

presupune aplicarea diferitor metode, care pot fi la rândul lor grupate în:

Metode bursiere

Metoda comparaţiei directe

Metoda coeficienţilor ramurali

22. Metodele utilizate în abordarea prin comparaţie

Metodele bursiere se axează pe preţurile formate pe piaţa liberă de capital. Metodele

bursiere sunt aplicabile mai ales pe segmentul de piaţă pentru întreprinderi, care este delimitat ca

fiind piaţa de plasamente. Este o piaţă pentru părţile de întreprinderi (acţiuni), care nu au putere

de gestiune şi de intervenţie în deciziile întreprinderii. Logica de bază pentru aceste metode este

următoarea: analistul nu are acces la datele folosite în cadrul metodelor anterior prezentate.

Pentru el imediat accesibil şi evident este cursul acţiunilor societăţilor cotate. Acest curs este

preţul dat de piaţă pentru valoarea unei fracţiuni unitare din capitalul întreprinderii.

Avantajele acestor metode de evaluare sunt:

estimarea valorii întreprinderii în funcţie de reperul (preţul) oferit de piaţă;

estimarea rapidă şi simplă a valorii în situaţia imposibilităţii accesului la datele

întreprinderii;

cursul acţiunii este un vector rezultat, sintetic, al mai multor valori - valoarea a ceea ce

întreprinderea deţine, a ceea ce ea produce şi cum produce, al posibilităţilor şi riscurilor sale

viitoare;

cursul este un preţ efectiv al unor tranzacţii deja realizate pentru acţiunile întreprinderii şi

deci valoarea întreprinderii este calculată prin utilizarea unei unităţi de valoare efective şi nu

estimate;

cursul este un preţ zilnic, care reflectă estimările pieţei privind impactul acţiunii factorilor

din interiorul şi din exteriorul întreprinderii asupra valorii acesteia.

Cu toate că avantajele sunt evidente, metodele respective nu pot fi aplicate fără anumite

rezerve, printre care specialiştii enumeră:

valoarea întreprinderii este stabilită pe baza logicii de plasament şi nu a celei de achiziţie;

valoarea întreprinderii este suma valorilor părţilor, care este diferită de valoarea întregului

datorită efectelor de sinergie (optica unui investitor minoritar);

cursul reflectă variaţia altor factori fără legătură directă cu întreprinderea: factori politici,

psihologici, operaţiuni cu titluri derivate etc., dar care acţionează asupra perspectivelor acesteia;

cursul suportă influenţa pieţei însăşi, respectiv a gradului acesteia de organizare,

reglementare, control, transparenţă;

un număr relativ mic de întreprinderi au un preţ stabilit pe piaţă pentru acţiunile lor -

societăţile cotate; marea majoritate a întreprinderilor nu au acces la cotaţie ori au o lichiditate

mică a titlurilor lor;

metodele bursiere nu dau un răspuns viabil pentru întreprinderile individuale sau pentru cele

de tip S.R.L., pentru care părţile de capital nu sunt cotate şi fac obiectul transferului greoi al

capitalului, ori pentru întreprinderile în dificultate sau în pierdere.

Metoda comparaţiei directe sau metoda comparaţiei cu tranzacţii anterioare cu subiectul

evaluării. Această metodă în principiu oferă cea mai bună informaţie pentru aprecierea valorii

întreprinderii la data evaluării. Însă capacităţile ei nu trebuie supraestimate, în special în cazul

existenţei unor termeni, condiţii de finanţare sau economice specifice în timpul tranzacţiei

anterioare. În multe situaţii aplicarea preţului tranzacţiei anterioare în calculul valorii actuale nu

este justificată mai ales când data tranzacţiei anterioare diferă considerabil de data evaluării, iar

pe parcurs întreprinderea a suportat modificări, reorganizări condiţionate de investiţii

considerabile pentru dezvoltarea afacerii.

Metoda coeficienţilor ramurali se bazează pe utilizarea unor raporturi recomandate dintre

preţ şi un anumit parametru financiar. Coeficienţii ramurali sunt determinaţi de către instituţii

specializate de cercetare în urma studierii coraportului dintre indicatori de producere - financiari

şi preţul tranzacţiei. Concluziile sunt urmare a analizei statistice de lungă durată. În rezultatul

generalizării au fost elaborate formule simple pentru determinarea valorii întreprinderii. Spre

exemplu, preţul unei benzinării variază în limitele 1,2 - 2,0 a venitului din vânzări lunare. Preţul

întreprinderilor de comerţ cu amănuntul se formează astfel: 0,75 – 1,5 din venitul net anual

majorat cu valoarea utilajelor şi stocurilor existente la întreprindere.

Metoda coeficienţilor ramurali nu poate fi aplicată pe pieţele în dezvoltare din mai multe

motive:

- este necesară o perioadă îndelungată pentru examinarea tranzacţiilor efective,

- este necesară informaţia veridică cu privire la preţ şi indicatorii financiari şi de producere,

- determinarea corelaţiilor respective în condiţii economice incerte, înalt riscante, este

extrem de complicată.