empatia ca trasatura de personalitate bun

Interactiune clinica si psihoterapie

UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA” – SIBIU

MASTER ,,PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE”

EMPATIA CA TRĂSĂTURĂ DE

PERSONALITATE- Interacțiune clinică și psihoterapeutică -

MASTERAND: PĂUNA (PĂUNESCU) ROXANA-BIANCA

AN II

SEMESTRUL : I

MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE

[1]


Empatia ca trăsătură de personalitate

Psihologul român V.Pavelcu, afirmă că ,,există o mare bogaţie de termeni în limba

română care să desemneze traducerea termenului german de Einfuhlung”, introdus de

părintele spiritual al teoriei empatiei Theodor Lipps în 1906.

Termenul de Einfuhlung poate însemna: proiecţie simpatetică a eului, intuiţie

proiectivă, fuziune afectivă, simpatie simbolică, întrepătrunderea afectivă, introiecţie,

simpatie, empatie.

În final a fost acceptat termenul de empatie care a căpătat precizările de rigoare, în vederea

evitării confuziilor cu alte fenomene psihice aflate în proximitate (proiecţie, simpatie,etc).

Definiţii ale empatiei:

1. Empatia este definită în Dicţionarul de Psihologie Larousse ca rezonanţă sau

comunicare cu semenul. Spre exemplu ,,O mamă cunoaşte intuitiv trebuinţele şi

sentimentele sugarului ei, cu care ea este în comunicare.Această misterioasă capacitate

este legată de faptul că iniţial copilul era una cu mama sa. Empatia stă la baza

identificării şi a înţelegerii psihologice a celorlalţi”.

2. Conform Dicţionarului de Psihologie, editura Humanitas, empatia reprezintă intuirea a

ceea ce se petrece în celalalt, fără a uita totuşi că eşti tu însuţi, căci în acest caz ar fi

vorba de identificare. Pentru C. Rogers, empatia constă în sesizarea cu cât mai multă

exactitate cu putinţă a referinţelor interne şi a comportamentelor emoţionale ale unei

alte persoane şi în a le înţelege ca şi cum ai fi altă persoană.

Carl Rogers este cel care a acordat cea mai mare atenție empatiei și a popularizat

conceptul printre psihologii clinicieni, dezvoltând și metoda de terapie nondirectivă.

În psihologia franceză, termenul și conceptul de empatie sunt introduse prin traducerea

lucrărilor lui Rogers.

Dupa o primă inspecție a fenomenului empatic vom putea consemna faptul că orice

persoană tinde să se comporte mai mult sau mai puțin constant , în diverse situații cu care se

confruntă, așadar manifestă față de acestea reacții de o anumită intensitate empatică. Cu alte

cuvinte este greu de presupus că o persoană adaptată la împrejurările de viață va putea evita

un comportament empatic față de parteneri, exceptând formele de neadaptare socială, care

frizează patalogicul.Omul tinde să fie empatic din primele momente de viață, așa cum tinde să

[2]


comunice prin limbaj, iar evoluția sa ulterioară nu va face altceva decât să- i consolideze

această abilitate ca modalitate de a se adapta la anturajul său.

C. Rogers consideră că sunt necesare trei condiţii de înţelegere empatică şi anume:

1. Cu cât terapeutul va fi mai congruent în relaţiile sale, cu atât modificarea personalităţii

clientului va avea şanse să se producă;

2. Cu cât terapeutul manifestă o consideraţie pozitivă necondiţionată faţă de client, cu atât

terapia are şanse mai mari de reuşită; îl apreciază în totalitate, are sentimente pozitive faţă de

client pe care le exteriorizează fără rezerve, nu emite judecăţi de valoare;

3. Dacă terapeutul ,,.ghiceşte" sentimentele şi reacţiile personale încercate de client în fiecare

clipă, dacă ştie să le perceapă „din interior”, aşa cum îi apar clientului şi dacă reuşeşte să îi

comunice această înţelegere, atunci condiţia va fi îndeplinită.

În contextul actual, există numeroase programe de training cu privire la acest fenomen

psihic, fiind considerat drept o condiţie necesară optimizării relaţiilor interpersonale.

Cu alte cuvinte, empatia apare drept un fenomen perfectibil care poate fi supus unor

antrenamente dirijate.

I. Empatia – trăsătură înnăscută sau dobândită?

În mod firesc, ne întrebăm dacă empatia este o trăsătură înnăscută sau dobândită pe

parcursul vieţii.

Argumentele aduse în favoarea ambelor alternative sunt următoarele:

Empatia este urmarea evoluţiei unei porţiuni recent dezvoltate a creierului uman,

respectiv a lobului frontal anterior. După o lobotomie anterior frontală, pacientul

va pierde, în afară de unele competenţe proprii gândirii abstracte, abilitatea de a

empatiza cu alţii (K. Clark, 1980);

Reacţiile fiziologice care se înscriu între manifestările conduitei empatice

pledează în favoarea invocării unei structuri a feomenului empatie;

Unele premise psihologice conduc la ideea recunoaşterii unor predispoziţii

proprii conduitei empatice. Avem în vedere precocitatea empatică a copiilor în

atribuirea şi jucarea de roluri (,,de-a grădiniţa”; ,,de-a doctorul”).

Din punctul de vedere al lui L. Kohlberg empatia copilului nu trebuie nici învăţată,nici

condiţionată, ci este un fenomen primar. Ceea ce se dobândeşte prin socializare şi evoluţie

este organizarea fenomenului empatic.

Empatia nu este înnăscută, ci se constituie şi se dezvoltă în cursulontogenezei. Un

aspect important îl reprezintă dezvoltarea acestei capacităţi (prin programe dirijate de

[3]


antrenament empatic), mai ales la persoanele aflate frecvent în situaţii relaţionale, pentru a

atinge nivelul de „maturizare empatică” (nivelul evoluat al condiţiei primare de a empatiza).

II. Empatia ca trăsătură de personalitate.

După G. Allport (1981), presupunerea existenţei unei trăsături comune de

personalitate,precum şi măsurarea acesteia pe o scală dimensională în raport cu ceilalţi, se

poate realiza atunci când ,, oamenii normali dintr-o arie culturală dată tind în mod necesar să

dezvolte unele moduri de adaptare comparabile în general”.

Din punctul de vedere al lui G.Allport există 3 criterii definitorii pentru evidenţierea unei

trăsături comune de personalitate:

1. frecvenţa cu care o persoană adoptă un anumit stil de adaptare;

2. evantaiul situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune;

3. intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu modelul preferat de comportament.

Realizând o sinteză a cercetărilor care vizează modelele patologice ale empatiei aflate în

relaţie cu unele variabile de personalitate, se constată următoarele aspecte:

- persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenţa unei atitudini optimiste, căldură,

emoţionalitate, altruism, comportament pro-social bine dezvoltat, flexibilitate,

extraversiune.

- persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide, retrase, intolerante, centrate pe sine,

revendicative, nu acordă atenţie sentimentelor celorlalţi.

În privinţa relaţiei empatie-extraversie / empatie-introversie, S.Marcus (1997),

consideră că această problemă rămâne încă deschisă, deoarece ,,dacă este posibilă relaţia

dintre empatie-introversie având la bază o anume transpunere psihologică a unui model

imaginat şi astfel, reusind o anume adaptare socială a unei persoane închise”.

Referindu-se la empatie ca trăsătură de bază a personalității S. Marcus afirmă: “

manifestată ca o conduită participativă, conștientă și inconștientă,aparentă și inaparentă, față

de un model de comportament uman, facilitând un act de cunoaștere, de comunicare

interumană cu valoare predictivă ca și un act de identificare afectivă, empatia devine o

însușire proprie condiției umane”.

În cadrul unei definiţii sintetice şi operaţionale, S. Marcus consideră empatia ca fiind :

„fenomenul psihic de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt, dobândit prin

transpunere psihologică a Eului într-un model obiectiv de comportament uman, permiţând

[4]


înţelegerea modului în care celălalt interpretează lumea”. Scopul empatiei îl constituie

cunoaşterea şi ameliorarea relaţiilor interpersonale, adaptarea socială a personalităţii.

Tipologia rezultată din corelarea unor teste de personalitate ( TAT,Rorschach,

California Ethnocentrism Test) și testul de empatie R. Dymond a relevat la subiecții cu scorul

înalt la empatie prezența unei atitudini optimiste, căldură, emotivitate, puternic interes pentru

alții. Pe de o parte cei cu scoruri slabe apar ca fiind rigizi, introvertiți, centrați pe sine,

singuratici.

Studiu ştiinţific.

Pentru a susţine cele prezentate mai sus, voi lua drept exemplu un studiu realizat pe un

eşantion de adolescenţi spanioli, în care s-a vrut să se demonstreze relaţia dintre empatie şi

cele 5 mari trăsături de personalitate din modelul Big-Five.( SOCIAL BEHAVIOR AND

PERSONALITY, 2004, 32(7), 677-682 ; Society for Personality Research (Inc.)).

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 832 de adolescenţi spanioli, cu vârsta cuprinsă

între 12 şi 17 ani. Au participat 408 băieţi şi 424 de fete. Chestionarele au fost administrate în

sala de clasă în prezenţa unui psiholog. Chestionarele utilizate au fost : IECA, versiunea în

limba spaniola a ,,Empatia –index pentru copiii şi adolescenţi”, respectiv chestionarul ,,Big-

Five”.

Empatia a fost considerată un element central al dispoziţiilor noastre temperamentale

în copilărie şi adolescenţă. Acesta joacă un rol central în dezvoltarea comportamentului

prosocial şi raţionamentului moral. Cu toate acestea, legăturile dintre empatie şi principalii

factori de personalitate nu au fost încă bine descrise.

Acest studiu explorează relaţia dintre empatie şi modelul Big-Five de personalitate. Cum era

de aşteptat empatia corelează cu energia, prietenia, conştiinciozitatea, stabilitaea emoţională şi

deschiderea. Empatia este considerată un control eficient de agresiune în copilărie şi

adolescenţă precum şi un predictor important al comportamentului prosocial, şi dezvoltarea

raţionamentului moral în timpul copilăriei.

Acest rol pozitiv al empatiei în relaţiile interpersonale a fost demonstrată în America

(Bryant, 1985), Columbia (Rey, 2001), şi Spania (Mestre, Semper, si Prias, 2002) prin

administrarea de probe.

Există două motive pentru care se anticipează o corelaţie pozitivă între empatie şi

conştiinciozitate. Scorurile mari pe această trăsătură inhibă comportamentele agresive în

rândul adolescenţilor (Ioan, Caspi, Robins, Moffitt, & Stouthamer-Loeber, 1994), şi

[5]


conştiinciozitatea corelează negativ cu dimensiunea lui Eysenck de neuroticism (Aluja,

Garcia, si Garcia, 2002 ), definit de o lipsă de empatie.

Rezultatele studiului arată că există diferenţe între sexe în ceea ce priveşte relaţia dintre

empatie şi cele 5 mari trăsături de personalitate din modelul Big-Five.

Fetele au obţinut un punctaj mai mare în ceea ce priveşte relaţia dintre empatie,

prietenie (altruism), conştiinciozitate şi deschidere, iar băieţii au obţinut un scor mai ridicat în

ceea ce priveşte stabilitatea emoţională. Nu s-au observat diferenţe între sexe în ceea ce

priveşte energia. Cum era de asteptat cel mai mare scor s-a obţinut între relaţia dintre empatie

şi prietenie (altruism), însă în mod neaşteptat stabilitatea emoţională nu a fost corelată cu

empatia.

În general aceste rezultate reflectă importanţa empatiei în explicarea diferenţelor

autoraportate în trăsătura prieteniei în timpul adolescenţei. (,,Relationship between empathy

and the Big-Five personality traits in a sample of spanish adolescents” Victoria del Barrio

National University of Distance Education, Madrid, Spain ; ANTON ALUJA AND LUIS F.

GARCÍA University of Lleida, Spain).

În cazul dat, empatia reprezintă o trăsătură de personalitate specific umană, dar în același timp

și o însușire proprie unei individualități,de cele mai multe ori nuanțată, devenind expresia

unui stil empatic, a unei maniere constante de manifestare în diferite împrejurări de viață.

[6]


BIBLIOGRAFIE :

1. Odette G. D.( 2004). ,,Empatia în psihoterapie”, Editura Victor, București;

2. Victoria del Barrio; Anton Aluja and Luis F. Garcia (2004),, Relationship between

empathy and the Big-Five personality traits in a sample of spanish adolescents” ,

Social Behavior and Personality, Society for Personality Research (Inc.), 32(7), 677-

682 ;

3. Sillam, N. (1998).,,Dicționar de Psihologie” Larousse, Editura Univers Enciclopedic,

București;

4. Doron, Roland . Parot, Francoise (2006). ,, Dicționar de Psihologie”, Editura

Humanitas, București;

5. Daniel, D. (2006). ,, Psihologie clinică și psihoterapie”, Editura Polirom, Iași;

6. Marcus, S. (1997). Empatie şi personalitate , Editura ATOS, Bucureşti.

[7]

empatia ca trasatura de personalitate bun

Documents