teste de personalitate

61
TESTE DE PERSONALITATE, însoţite de exerciţii şi sfaturi pentru corijarea personalităţii (40 de teste, 840 de întrebări) • Personalitatea e un termen larg răspândit al cărui sens este cunoscut limbajului comun. Majoritatea foloseşte cuvântul pentru a se referi la un ansamblu de caracteristici care definesc modul în care o persoană vede şi acţionează în lume - ceva asemănător unor îmbinări a proceselor de gândire şi de comportament. În psihologie, el ar putea fi definit ca trăsăturile emoţionale, cognitive şi comportamentale unice fiecărui individ, învăţate şi dezvoltate prin experienţă şi relativ consistente de-a lungul timpului. • Este puţin probabil să găsim un consens între psihologi cu privire la natura personalităţii. Nu există o perspectivă unică asupra căreia toţi cercetătorii să cadă de acord. Este dificilă găsirea unui acord nu numai în ceea ce priveşte definirea personalităţii, dar mai cu seamă privitor la caracteristicile acesteia. Mai degrabă decât să caute o convergenţă psihologii, aparţinând diverselor şcoli, au avansat definiţii şi teorii ale personalităţii pe care le-au susţinut şi apărat cu o pasiune şi o convingere demne de invidiat. • Dintre nenumăratele teorii nu vă vom supune atenţiei nici pe acelea care au reuşit realmente să se impună în comunitatea ştiinţifică şi anume: psihanalitică, behavioristă, cognitivă, a trăsăturilor şi cea a învăţării sociale, ci vă vom prezenta 40 de teste publicate în 1996 de dr. Greti Senger şi dr. Walter Hoffmann de la Institutul pentru psihologie profundă aplicată din Viena. Testele vă vor crea o imagine de ansamblu asupra propriei personalităţi şi în situaţia în care, rezolvând testele, descoperiţi una sau mai multe lacune personale, găsiţi în continuare şi anumite măsuri practice de ameliorare. Răspunsurile la teste se dau prin cifre de la 1 la 4, iar analiza răspunsurilor şi comentariile vor alcătui o oglindă potrivită pentru fiecare. • Asupra norocului şi a fericirii în viaţă hotărăşte nu numai voinţa, inteligenţa, memoria, credinţa şi educaţia, ci şi personalitatea. • În baza acestui program de teste şi antrenament pentru stabilirea şi îmbunătăţirea coeficientului de personalitate veţi descoperi personalitatea carismatică care se ascunde în dumneavoastră. • Autoanaliza diferenţiată ajută la depistarea propriilor erori şi la eliminarea lor.

Upload: gabriela-stege

Post on 23-Nov-2015

144 views

Category:

Documents


19 download

DESCRIPTION

Psihologie

TRANSCRIPT

  • TESTE DE PERSONALITATE, nsoite de exerciii i sfaturipentru corijarea personalitii(40 de teste, 840 de ntrebri)

    Personalitatea e un termen larg rspndit al crui sens este cunoscut limbajului comun. Majoritatea folosete cuvntul pentru a se referi la un ansamblu de caracteristici care definesc modul n care o persoan vede i acioneaz n lume - ceva asemntor unor mbinri a proceselor de gndire i de comportament. n psihologie, el ar putea fi definit ca trsturile emoionale, cognitive i comportamentale unice fiecrui individ, nvate i dezvoltate prin experien i relativ consistente de-a lungul timpului.

    Este puin probabil s gsim un consens ntre psihologi cu privire la natura personalitii. Nu exist o perspectiv unic asupra creia toi cercettorii s cad de acord. Este dificil gsirea unui acord nu numai n ceea ce privete definirea personalitii, dar mai cu seam privitor la caracteristicile acesteia. Mai degrab dect s caute o convergen psihologii, aparinnd diverselor coli, au avansat definiii i teorii ale personalitii pe care le-au susinut i aprat cu o pasiune i o convingere demne de invidiat.

    Dintre nenumratele teorii nu v vom supune ateniei nici pe acelea care au reuit realmente s se impun n comunitatea tiinific i anume: psihanalitic, behaviorist, cognitiv, a trsturilor i cea a nvrii sociale, ci v vom prezenta 40 de teste publicate n 1996 de dr. Greti Senger i dr. Walter Hoffmann de la Institutul pentru psihologie profund aplicat din Viena. Testele v vor crea o imagine de ansamblu asupra propriei personaliti i n situaia n care, rezolvnd testele, descoperii una sau mai multe lacune personale, gsii n continuare i anumite msuri practice de ameliorare. Rspunsurile la teste se dau prin cifre de la 1 la 4, iar analiza rspunsurilor i comentariile vor alctui o oglind potrivit pentru fiecare.

    Asupra norocului i a fericirii n via hotrte nu numai voina, inteligena, memoria, credina i educaia, ci i personalitatea.

    n baza acestui program de teste i antrenament pentru stabilirea i mbuntirea coeficientului de personalitate vei descoperi personalitatea carismatic care se ascunde n dumneavoastr.

    Autoanaliza difereniat ajut la depistarea propriilor erori i la eliminarea lor.

  • Prin ameliorarea consecvent a influenei pe care o putei avea asupra altora, dobndii siguran de sine, sentimentul propriei valori i un standard ridicat de via.

    Fiecare om, dispunnd de un potenial nativ, de o zestre ereditar de personalitate, preia sub influena lumii nconjurtoare anumite modele de comportament i gndire, care au asupra sa aceeai aciune pe care operaiunea de lefuire i fasonare o are asupra unei pietre preioase, n urma creia ea cpt strlucire i valoare, sau rmne opac, lipsit de importan.

    Aadar, fiecare individ are propria personalitate care l face unic i nerepetabil n felul de a fi, de a gndi i de a simi. Dar aceasta nu nseamn nici pe departe c din melanjul trsturilor de caracter i modalitatea comportamental se va nate i aura, care nseamn acei ceva anume. Unii nu au nevoie s fac nimic pentru a mprtia n jurul lor valuri de cldur din preaplinul focului interior, nduioindu-i interlocutorii i impresionnd prin propria personalitate. Alii sunt posesorii anumitor predispoziii psihice paranormale sau au fcut experimente de iniiere spiritual pentru a mpiedica aciunea forelor oculte.

    Dar uneori personalitatea mai are nevoie i de ans pentru a se manifesta plenar. Dai, aadar, fru liber personalitii care slluiete n dumneavoastr.

    Testele noastre, stimuli ai gndirii, v vor ajuta s depistai toate faetele propriei fiine, n vederea dezvoltrii i desvririi tuturor disponibilitilor. Vei reui s devenii pentru ceilali o persoan fascinant, original n manifestrile cele mai obinuite, i de ce nu, mai fericit.

    CAPITOLUL ISIGURAN I TEAM

    Chestionare:1. Ce nseamn sigurana personal pentru dumneavoastr?2. Crui tip de anxietate aparinei?3. Gndii n mod pozitiv?4. Ce trdeaz modul cum mncai?5. Cum facei fa situaiilor tensionate?6. Se poate comunica bine cu dumneavoastr?7. Se mai ascunde nc n dumneavoastr un copil?8. Cum reacionai la schimbri?9. Suntei o persoan spontan?10. Avei tendina de a fi dependent/?

  • Chestionarul 1: Ce nseamn sigurana personal pentru dumneavoastr?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Nu am ncercat s fac multe lucruri, considerndu-m fr talent; = =

    2. Din dorina de a-mi pune nervii la ncercare, m expun pericolului; = =

    3. Cnd mi-e team de ceva, m confrunt cu acea situaie; = =4. La coal mi era team s vorbesc n faa clasei; = =5. Nu am deloc prezen de spirit; = =6. mi place s m studiez; = =7. mi adaptez comportamentul n funcie de mediu; = =8. ntotdeauna m gndesc dinainte la micarea urmtoare pe care

    trebuie s o fac; = =9. mi face plcere s circul cu vitez; = =10. mi mbogesc permanent bagajul cunotinelor; = =11. M ispitete s merg pn la limita posibilitilor mele.12. mi este indiferent ce gndesc alii despre mine; = =13. Am tendina de a m subordona i a deveni dependent de alii;

    = =14. O legtur/un parteneriat bun/bun i ofer siguran; = =15. Prefer investiiile puin riscante; = =16. M atrag activitile sportive diametral opuse; = =17. Problema drogurilor poate fi mai bine stpnit printr-o

    intervenie mai hotrt a poliiei; = =18. Cine nu este dispus s-i asume un risc previzibil, nu tie ce

    nseamn viaa; = =19. M enervez uor; = =20. M nelinitete faptul cnd nu neleg uneori ceva; = =21. De ce s-mi fac griji pentru ziua de mine cnd trebuie s

    triesc clipa de fa? = =

  • ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte2 = 1 = 6 =3 = 4 = 8 =9 = 5 = 10 =11 = 7 = 14 =12 = 13 = 15 =16 = 17 = 18 =21 = 19 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 2: Crui tip de anxietate aparinei?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cnd ntlnesc un dulu fr botni i les, m cuprinde frica; = =

    2. Sufr de insomnii; = = 3. M nelinitete tot ceea ce nu-mi pot explica; = = 4. Duminicile dup-amiaza m simt adeseori abtut; = =5. n comparaie cu alii, eu am suficient curaj civic; = =6. Nu m nfricoeaz aproape mai nimic; = = 7. Pericolele reale nu m aduc n stare s-mi pierd echilibrul; = =8. Cred c sunt un om nbdios; = = 9. Uneori m cuprinde din senin frica, fr s existe vreun motiv; =

    =10. Nu prea art ceea ce simt; = =11. Cnd m gndesc la moartea mea, m cuprinde groaza; = =12. De cele mai multe ori m simt destins/, echilibrat/; = =

  • 13. Nu-mi place s merg singur/ pe strad; = =14. Cnd m cuprinde teama, ncep s vorbesc tare i repezit; = =15. Nu-mi face plcere s cltoresc cu metroul, liftul etc.; = =16. Cu rufctorii trebuie procedat n mod radical; = = 17. Cnd constat c m nelinitete ceva, merg la originea

    lucrurilor; = =18. mi place s fac haz de frica altora; = = 19. Dup ce m trezesc, m simt ca un nou-nscut/nou-nscut; = = 20. mi place s-i sperii pe alii; = =21. Mi-e fric de nlimi. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 1 = 6 =4 = 3 = 8 =9 = 5 = 10 =11 = 7 = 14 =13 = 12 = 16 =15 = 17 = 18 =21 = 19 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 3: Gndii n mod pozitiv?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. M simt foarte apropiat de ceilali oameni; = =

  • 2. n adncul sufletului sunt convins/ c nu mi se poate ntmpla nimic ru; = =

    3. Majoritatea oamenilor nu merit nici o atenie; = =4. Am ncredere n toi oamenii; = =5. n cele din urm trebuie s te bizui doar pe tine nsui; = =6. Trebuie doar s vrei ceva cu adevrat pentru ca s se poat

    realiza; = =7. Gsesc imediat plcere n lucrul pe care l fac; = =8. Nu am dumani; = =9. ncrederea e bun, controlul e i mai bun; = =10. n relaiile cu ceilali sunt sincer/; = =11. Nu permit nimnui s fie prea apropiat fa de mine; = =12. Nu m gndesc la ziua de mine; = =13. Trebuie s cunosc mai nti bine pe cineva, pentru a-i acorda

    ncredere; = =14. mi dau seama imediat cnd cineva este ru intenionat; = =15. Chiar i atunci cnd oamenii fac ceva ru, nu nseamn c sunt

    ri; = =16. Oricine poate fi cumprat; = =17. Dup ploaie apare ntotdeauna soarele; = =18. Oamenii s-ar nelege bine unii cu alii, chiar i fr legi; = =19. Sunt convins/ c i prietenii m vorbesc de ru; = =20. Fa de strini sunt neprtinitor/neprtinitoare; = =21. Pot suporta critica. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =7 = 4 = 5 =10 = 6 = 9 =14 = 8 = 11 =17 = 12 = 13 =20 = 15 = 16 =21 = 18 = 19 =Total Total Total

  • Chestionarul 4: Ce trdeaz modul cum mncai?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Sufr de insomnii; = = 2. Adeseori sunt abtut/; = = 3. De felul meu sunt o fire schimbtoare; = = 4. De multe ori mnnc din pur lcomie, fr s-mi fie foame

    deloc; = = 5. n privina banilor sunt cam nechibzuit/; = = 6. mi vine greu s m abin de la plcerile vieii; = = 7. Cteodat beau mai mult dect mi face bine; = = 8. Numai cu mare greutate pot s fac otii; = = 9. n restul zilei abia dac mai am timp i pentru mine; = = 10. Adeseori nu am nici un chef i m simt fr vlag; = = 11. Din cnd n cnd m nfurii; = = 12. M entuziasmez uor, dar tot la fel mi piere i cheful; = = 13. M plictisesc adeseori; = = 14. Mereu am o dispoziie interioar proast i m ncearc un

    sentiment de deertciune; = =15. Se ntmpl adeseori s fiu insistent/ i cam exagerat/; = = 16. Am tendina s m autoculpabilizez; = = 17. De multe ori nu tiu cnd s m opresc; = = 18. Cteodat m apuc pandaliile i totul mi se urc la cap; = = 19. Am probleme cu odihna; = = 20. Uneori m cuprinde o foame cumplit, nct nu tiu cum s o

    potolesc; = = 21. Exist zile n care m supr chiar i cele mai inofensive

    lucruri. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

  • Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =4 = 6 = 5 =9 = 8 = 7 =11 = 10 = 12 =15 = 14 = 13 =18 = 16 = 17 =19 = 21 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 5: Cum facei fa situaiilor tensionate?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Vorbesc mai repede i mai tare dect ceilali; = = 2. Cnd sunt ntr-o dispoziie bun, a dori s cumpr tot ceea ce

    vd; = = 3. n situaiile n care ceilali reacioneaz nervos, pe mine m

    cuprinde o oboseal toropitoare; = = 4. Raportez totul la persoana mea; = = 5. Nu m pot decide dect cu mare greutate; = = 6. Uneori sunt att de fericit/, nct mi vine s cnt i s sar n sus

    de bucurie; = = 7. Nu las s se vad ceea ce simt n realitate; = = 8. Uneori sunt agitat/ i repezit/; = = 9. Am tendina s-i ntrerup pe ceilali cnd vorbesc; = = 10. Toi m consider o persoan calm, linitit; = = 11. Pot adormi n orice mprejurare; = = 12. M surprind uneori c-mi bi piciorul; = = 13. Sunt zile n care nu se poate discuta deloc serios cu mine; = =

  • 14. Adeseori m las n voia gndurilor i nici nu-mi dau seama ce se petrece n jurul meu; = =

    15. Uneori mi-e att de bine, nct a putea face din noapte zi; = = 16. M simt penibil cnd ntr-o discuie apar momente prelungite

    de tcere; = = 17. Cnd sunt n form, i distrez pe toi din jur; = = 18. Fr vreun motiv anume, uneori m simt complet epuizat/; =

    =19. Adesea sunt att de vesel/, nct seara stau treaz/ n pat i nu

    pot adormi; = = 20. Dac nu-mi reuete ceva din prima ncercare, m enervez; = = 21. De cele mai multe ori nu-mi cunosc limitele. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 3 = 2 =4 = 5 = 6 =8 = 7 = 13 =9 = 10 = 15 =12 = 11 = 17 =16 = 14 = 19 =20 = 18 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 6: Se poate comunica bine cu dumneavoastr?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

  • 1. n discuiile cu ceilali schimb subiectul ctre problemele care m preocup; = =

    2. Seara cnd suntem mpreun trec clipele pe negndite; = =3. Nu m simt n largul meu cnd mai este o persoan n lift; = =4. Nu m pot abine s nu-mi spun prerea; = =5. Sunt un/o bun/ asculttoare; = =6. mi vine greu s-i contrazic pe ceilali; = =7. De dragul armoniei, cuplul nostru evit conflictele; = =8. Adeseori ncep frazele cu da, dar... = =9. Cu greu m abin s tac; = =10. Cnd m cert am tendina s jignesc; = =11. O controvers cu mine, de cele mai multe ori, se termin cu o

    nelegere rezonabil; = =12. mi este greu s spun ceea ce gndesc cu adevrat; = =13. Felul n care m cert poate fi uneori ofensator; = =14. Pot nelege bine modul de a gndi al altora; = =15. Este jenant pentru mine, cnd cineva plnge n faa mea; = =16. A putea fi un/o bun/ profesor/profesoar; = =17. Evit ca ceilali s fie prea apropiai fa de mine; = =18. n discuiile aprinse folosesc mai frecvent pronumele eu i

    arareori m adresez cu tu; = =19. n discuiile cu ceilali ncerc s fiu foarte exact; = =20. Am uneori sentimentul c trebuie s spun ceva, dar nu tiu ce

    anume; = =21. Chiar i cnd nu am dreptate mi susin punctul de vedere,

    nct i pun pe ceilali n dificultate (i fac s se ndoiasc). = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    3 = 1 = 2 =6 = 4 = 5 =9 = 8 = 7 =12 = 10 = 11 =15 = 13 = 14 =

  • 17 = 18 = 16 =20 = 21 = 19 =Total Total Total

    Chestionarul 7: Se mai ascunde nc n dumneavoastr un copil?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. n situaii dificile mi asum rspunderea; = =2. Am tendina de a-i ridica n slvi pe unii i de a-i discredita pe

    alii; = =3. Cnd se ncearc aplanarea unei situaii eu pot ceda, chiar cnd

    am dreptate; = =4. De cele mai multe ori m comport, precum ateapt ceilali de la

    mine; = =5. Cnd sunt ntr-un grup, preiau cu plcere rolul clovnului; = =6. Sunt reinut/ i stpnit/ atunci cnd fac afirmaii; = =7. Hotrrile care m privesc le iau de unul/una singur/; = =8. M las uor intimidat/; = =9. Dac este vorba de interesele mele pot spune i nu; = =10. Devin repede zburdalnic/, exuberant/; = =11. Adeseori nu am un comportament statornic; = =12. Persoanele autoritare m nfricoeaz; = =13. ntr-o societate atept s fiu abordat/; = =14. Trebuie s doreti ceva cu ardoare pentru a-i ndeplini

    dorina; = =15. Chiar i cnd mprtesc prerea celorlali, i mai contrazic

    uneori; = =16. M orientez n mare msur dup prerea celorlali; = =17. mi place s port culori pestrie; = =18. Nu iau n serios pe cei ce cred n ezoterism; = =19. Sunt n stare s m entuziasmez; = =20. Sunt prevztor/prevztoare; = =21. Copilria este cea mai frumoas perioad. = =

  • ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    5 = 2 = 1 =10 = 4 = 3 =11 = 8 = 6 =14 = 12 = 7 =17 = 13 = 9 =19 = 15 = 18 =21 = 16 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 8: Cum reacionai la schimbri?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cnd iubeti pe cineva, trebuie s te cstoreti cu acea persoan; = =

    2. Din cnd n cnd reformele n dreptul penal sunt necesare; = =3. Cnd apar produse noi pe pia (de exemplu video-recordere

    etc.) m numr printre primii care le cumpr; = =4. Srbtorile familiale le petrec la fel cum procedau i prinii

    mei; = =5. n principiu, m cramponez de ceva doar atta timp ct sunt

    convins/ de utilitatea acelui lucru; = =6. Dac desfor prea mult timp o activitate, ncep s-mi pierd

    interesul fa de ea; = =

  • 7. mi cumpr un nou turism doar atunci cnd pe cel vechi nu-l mai pot repara; = =

    8. Sunt dispus/ s lucrez civa ani n strintate, dac activitatea respectiv mi d satisfacie; = =

    9. n dragoste am nevoie ca ceea ce este nou s fie incitant; = =10. Mare pcat c n zilele noastre tradiia i uzanele joac doar

    un rol secundar; = =11. Nu este nevoie s te cstoreti pentru a avea copii; = =12. Nu-mi pot imagina c voi rmne alturi de un om o via

    ntreag; = =13. Nu m intereseaz arta modern; = =14. ncerc s m adaptez la ritmul vieii; = =15. Niciodat nu-mi petrec concediul n acelai loc; = =16. n locuin prefer mobila masiv; = =17. Am nvat s m despart, chiar i atunci cnd acest lucru m

    face s sufr; = =18. Rmn deschis (sunt receptiv/) fa de noile descoperiri; = =19. Nu sunt de acord cu desfacerea cstoriilor; = =20. Privesc cu optimism viitorul; = =21. mi place s-mi mut mobila n cas. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 9: Suntei o persoan spontan?

  • ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. ntr-un grup de necunoscui, i observ mai nti pe toi, nainte de a intra n vorb; = =

    2. mi planific concediile cu mult timp nainte; = =3. tiu aproape cu precizie ceea ce vreau i ceea ce nu vreau; = =4. Sunt cam neastmprat/; = =5. Nu fac nimic fr s chibzuiesc bine nainte; = =6. Nu mi-e greu s-i fac pe cei din jurul meu s trag o porie de

    rs; = =7. O vizit neateptat nu constituie o problem; = =8. Prefer s mi se spun ce am de fcut; = =9. Pot stabili uor relaii cu ali oameni; = =10. Nu-mi place deloc s improvizez; = =11. Nu-mi vine greu s m confrunt cu situaii noi; = =12. Cu banii mei m pot gospodrii doar cu mare greutate; = =13. n comparaie cu alii am prezen de spirit; = =14. n coal, compunerile nu au fost punctul meu forte; = =15. ndat ce mi-am luat avnt, cu greu mai pot iei din priz; = =16. Sunt atent/ ca relaiile mele s nu devin monotone; = =17. Cnd am de gnd s vorbesc cu o persoan necunoscut, m

    gndesc n fel i chip, pn cnd n cele din urm m prsete curajul; = =

    18. Adeseori sunt nestatornic/; = =19. Mi-e groaz cnd trebuie s aleg ceva; = =20. Cu mare greutate m stpnesc ntr-o discuie; = =21. Fac surprize partenerei/partenerului mele/meu), oferindu-i

    mici daruri. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea ntrebarea ntrebarea

  • Puncte Puncte Puncte2 = 4 = 1 =5 = 6 = 3 =8 = 9 = 7 =10 = 12 = 11 =14 = 15 = 13 =17 = 18 = 16 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 10: Avei tendina de a fi dependent/?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. mi este greu s urmez dispoziiile altora; = =2. n timpul cltoriilor m cuprinde adeseori dorul de cas; = =3. Dac nu tiu ntotdeauna ce face partenera/ partenerul

    mea/meu, aceasta nu m face s-mi pierd cumptul; = =4. Nu am nevoie ca cineva s-mi fac daruri; = =5. Sunt mai curnd fricos/fricoas i nelinitit/; = =6. Rareori m plictisesc; = =7. Nu poi s te bizui cu adevrat pe nimeni; = =8. Privesc cu optimism n viitor; = =9. Adeseori i visez mori pe cei dragi; = =10. Dac este vorba de interesele mele m pot delimita uor; = =11. M ispitete tot ceea ce este nou; = =12. n copilrie am fost tot timpul neglijat/ i ofensat/; = =13. n situaii grele tiu s m ajut i singur/; = =14. Adevrata dragoste se descurc i fr sex; = =15. Cel puternic este formidabil cnd este singur; = =16. Nu cunosc ce nseamn nencrederea; = =17. Nu reuesc s m fac plcut n faa altora; = =18. De foarte mic am fost o fire independent; = =

  • 19. Adeseori tnjesc s mai fiu o dat copil; = =20. n unele vise m aflu la nlimi ameitoare i mi-e team s nu

    m prbuesc; = =21. Prinii mei sunt de acord cu prerile mele. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 3 = 1 =5 = 6 = 4 =9 = 8 = 7 =12 = 10 = 11 =14 = 13 = 15 =17 = 16 = 18 =19 = 21 = 20 =Total Total Total

    CAPITOLUL IIAGRESIVITATE I DEPRESIE

    Chestionare:1. Suntei o persoan dominatoare?2. Suntei o fire vistoare?3. Avei aptitudini de conducere?4. Suferii de tulburri depresive?5. V aflai ntr-o stare de criz?6. V artai vrsta?7. Cum v descurcai cu timpul?8. Crui stil de educaie aparinei?9. V dai uor btut?10. Suntei un/o familist/?

    Chestionarul 1: Suntei o persoan dominatoare?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

  • 1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. n cazul unei dispute n familie m retrag; = =2. Lupt pentru drepturile mele; = =3. Vorbesc pe un ton sczut; = =4. Dac lucrurile nu merg precum vreau eu, m cuprinde furia; =

    =5. mi vine greu s spun nu; = =6. ntr-o discuie m raliez mai bine la prerea celorlali; = =7. Cnd nu am dreptate nu mi este greu s recunosc acest lucru; =

    =8. Chiar i atunci cnd m enervez pe cineva nu mi art

    suprarea; = =9. Cnd cineva uit s-mi restituie o sum de bani mprumutat, i

    atrag politicos atenia; = =10. Cnd cineva m-a jignit, dureaz mult timp pn mi trece; = =11. ntr-o discuie mi spun deschis punctul de vedere; = =12. Cnd casiera dintr-un supermarket calculeaz o sum mic n

    defavoarea mea, ncrcndu-m la plat, m fac c nu observ; = =13. Nu-mi place s ascult ce spun alii; = =14. Dac trebuie, m pot limita la ce am; = =15. n cazul confruntrilor mi sare uor andra; = =16. Vorbesc mai tare dect ceilali; = =17. Dac simt c sunt tratat/ incorect, ncerc s am o discuie

    clarificatoare; = =18. Prerile mele nu le fac cunoscute; = = 19. Triesc conform motto-ului: Cel mai nelept cedeaz; = =20. Exist momente cnd este important s te lupi pentru un

    principiu; = =21. Dac trebuie, mi impun voina chiar i prin for. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea ntrebarea ntrebarea

  • Puncte Puncte Puncte1 = 2 = 4 =3 = 7 = 10 =5 = 9 = 13 =6 = 11 = 15 =8 = 14 = 16 =12 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 2: Suntei o fire vistoare?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Nu duc nimic pn la capt, fiindc nu-mi pot aduna toate puterile; = =

    2. Viaa merit s fie trit cu adevrat; = =3. Schimbarea i distraciile sunt pentru mine foarte importante; =

    =4. A vrea s fiu fericit/ aa cum sunt tinerii ndrgostii; = =5. Hotrrile le iau imediat; = =6. mi place s meditez; = =7. Gndul c am comis o greeal m urmrete toat ziua; = =8. mi folosesc la maximum toate posibilitile de care dispun; = =9. Nu m intereseaz ceea ce spun alii despre mine; = =10. Uneori cred c nu sunt bun/ de nimic; = =11. M intereseaz descoperirile tiinifice; = =12. mi dau uor lacrimile; = =13. M gndesc adeseori la viaa mea; = =14. Activitile dificile m provoac (incit); = =15. ncerc s ptrund fondul problemelor; = =16. Critica nu m afecteaz; = =17. Sunt n orice moment stpn/ pe sentimentele mele; = =

  • 18. mi vine greu s triesc clipa; = =19. Cnd survin situaii neplcute tiu s m confrunt cu ele; = =20. mi place s dezleg cuvinte ncruciate (arade); = =21. M intereseaz doar lucrurile care mi aduc un folos practic. =

    =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 3 = 2 =4 = 5 = 6 =7 = 9 = 8 =10 = 16 = 11 =12 = 17 = 14 =13 = 19 = 15 =18 = 21 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 3: Avei aptitudini de conducere?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cu mare greutate pot fi atent/; = =2. Nu mi este greu s le explic altora punctul meu de vedere; = =3. Dac sunt convins/ de un lucru nu m las influenat/; = =4. n viaa cotidian m las condus/, m subordonez; = =5. M consider n stare s fac compromisuri; = =6. Anumii oameni reuesc s m aduc imediat n situaia de a-mi

    sri capsa; = =

  • 7. n relaiile cu oamenii sunt prea reinut/; = =8. nainte de a m pronuna ascult mai multe preri; = =9. mi vine greu s-mi stpnesc sentimentele; = =10. n situaii grele mi pierd uor nervii; = =11. M pot transpune uor n situaia altora; = =12. mi este greu s fiu sincer/ fa de greelile proprii; = =13. n timpul discuiilor evit contactul vizual; = =14. Cnd este cazul nu mi-e team s-mi asum rspunderea; = =15. Cu persoanele incomode (dificile) nu prea am rbdare; = =16. Mai degrab cedez, dect s m cert cu cineva; = =17. M gndesc dinainte la micrile pe care urmeaz s le fac; = =18. Am tendina s le fac eu pe toate; = =19. Chiar i cnd este vorba de fleacuri m hotrsc cu greutate; =

    =20. Sunt n stare s-mi formulez cu precizie gndurile; = =21. Cnd sunt stresat/, devin zgomotos/zgomotoas. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 3 = 2 =4 = 6 = 5 =7 = 9 = 8 =10 = 12 = 11 =13 = 15 = 14 =16 = 18 = 17 =19 = 21 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 4: Suferii de tulburri depresive?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI

  • 3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Am de gnd s fac multe n via; = =2. Adeseori m judec eu singur/ i am tendina s m subestimez;

    = =3. Adeseori nu am nici un pic de vlag i m simt lipsit/ de

    energie; = =4. Munca pe care o ndeplinesc mi face plcere; = =5. Am un cerc larg de prieteni; = =6. Uneori am atta energie nct mi trec prin cap o mulime de idei

    i nu tiu cu care s ncep; = =7. Sunt capabil/ de sentimente puternice; = =8. Momentan viaa mea este marcat de entuziasm debordant; = =9. Trebuie s depun un mare efort ca s ncep o activitate; = =10. Nu-mi gsesc linitea; = =11. Viitorul m ngrijoreaz fr s am un motiv anume; = =12. Nimic nu-mi face plcere; = =13. Viaa mea amoroas este plin de mpliniri; = =14. Am asupra celorlali o influen mobilizatoare; = =15. Uneori m cuprinde un chef nemaipomenit de a face

    cumprturi sau o foame de lup; = =16. M preocup gndul morii; = =17. M neleg pe mine i i neleg i pe ceilali; = =18. Adeseori nu pot dormi toat noaptea; = =19. mi rezolv obligaiile fr nici o problem, chiar i atunci cnd

    nu am chef deloc; = =20. Cteodat m cuprinde un sentiment de bucurie att de mare,

    nct mi vine s-i strng pe toi n brae; = =21. Adeseori m simt deprimat/. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 1 = 6 =3 = 4 = 8 =

  • 9 = 5 = 10 =11 = 7 = 14 =12 = 13 = 15 =16 = 17 = 18 =21 = 19 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 5: V aflai ntr-o stare de criz?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Trebuie s m gndesc la boal i la moarte; = =2. Nu tiu ce nseamn plictiseala; = =3. n ultimele 12 luni am auzit de o escapad a

    partenerei/partenerului mele/meu; = =4. Consider c uneori viaa este deart; = =5. Am un cerc larg de prieteni; = =6. n acest moment m tem pentru locul meu de munc; = =7. Ar fi fost mai bine s fi trit n trecut; = =8. M intereseaz evenimentele politice i sociale actuale; = =9. O schimbare a situaiei mele actuale ar contribui la

    mbuntirea calitii vieii mele; = =10. Cnd m gndesc la viitor nu tiu cum vor evolua lucrurile; = =11. n relaiile cu sexul opus nu am idei preconcepute; = =12. Datorit grijilor din ultima vreme, aproape c nu-mi mai

    gsesc linitea; = =13. Sufr de insomnii de mult vreme; = =14. Nu mi este greu s m integrez ntr-un nou colectiv; = =15. Acum am senzaia c m-am sturat de toate; = =16. M consolez cu fumatul, alcoolul sau cu dulciurile; = =17. Am trecut cu bine peste momentele critice; = =18. n ultimul an am primit mai multe lovituri grele de la soart; =

    =

  • 19. Adeseori am o stare de anxietate a crei cauz nu mi-o pot explica; = =

    20. M cuprinde o mare dragoste de via; = =21. n ultima vreme, visez ziua cu ochii deschii c las totul n urma

    mea. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 6: V artai vrsta?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. n cercul meu de prieteni sunt cel/cea mai vrstnic/; = =2. Nu pun mare pre pe distraciile zgomotoase; = =3. mi place s m mbrac n culori pmntii; = =4. Gndul la btrnee m ngrozete; = =5. Sunt foarte nestatornic/ n privina sentimentelor mele; = =6. Manifest nelegere fa de trebuinele oamenilor tineri; = =7. Sunt o fire nestpnit i mi ies uor din srite; = =

  • 8. Umorul este sftuitorul meu n toate mprejurrile din via; = =9. Renun la multe lucruri care mi-ar face plcere, fiindc sunt

    prea n vrst pentru ele; = =10. De cele mai multe ori sunt bine dispus/ i echilibrat/; = =11. Viaa nseamn schimbare; = =12. Oamenii tineri trebuie s nvee ce nseamn ascultarea; = =13. Chiar i atunci cnd unii dau din cap, eu m mbrac aa cum

    mi place; = =14. n viaa mea nu mai exist puncte culminante; = =15. mi place s-i vd pe tineri c se maturizeaz; = =16. Mi-am reglementat din timp problemele testamentare; = =17. Sunt de acord cu orice fel de exces; = =18. Viaa mea cotidian nseamn obinuin i plictiseal; = =19. Fac orice pentru a prea mai tnr/; = =20. Fiecare vrst i are avantajele sale; = =21. n relaiile de lung durat dispare atracia sexual. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =4 = 6 = 9 =5 = 8 = 12 =7 = 10 = 14 =13 = 11 = 16 =17 = 15 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 7: Cum v descurcai cu timpul?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE

  • 2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Uneori fac promisiuni pripite, pe care mai apoi cu mare greutate le duc la ndeplinire; = =

    2. nainte de a merge la culcare m gndesc ce am de fcut a doua zi; = =

    3. Uneori nu tiu unde mi-e capul; = =4. M simt rspunztor/rspunztoare pentru tot ceea ce fac; = =5. tiu n orice moment unde se afl toate documentele importante

    ale mele; = =6. mi notez uneori pe bileele numerele de telefon sau termenele

    convenite i pe care dup scurt timp nu le mai gsesc.7. Chiar i atunci cnd sunt foarte ocupat/ cu greu refuz pe

    cineva, fr s nu ncerc un sentiment de culpabilitate; = =8. Pentru planurile mai importante mi fac un grafic de termene; =

    =9. ncep multe lucruri deodat, ca mai apoi s pierd din vedere

    esenialul; = =10. Am tendina s preiau mai multe sarcini dect pot ndeplini; =

    =11. n comparaie cu alii, nu mi-e greu s-mi apr interesele; = =12. Ceea ce nu fac eu nsumi, nu iese cum trebuie; = =13. Adeseori simt c se profit de mine; = =14. Sunt atent/ ca n timpul zilei s-mi rezerv timp liber doar

    pentru mine; = =15. Prea mult linite m tulbur; = =16. M jenez s-i rog pe alii pentru ceva; = =17. mi planific n aa fel termenele nct s nu fiu presat/ de

    timp; = =18. Adeseori am senzaia c sunt stpn/ pe timpul meu; = =19. Cnd se ntmpl cteodat, pe negndite, s am cte o zi

    liber, aproape c nu tiu ce s fac cu timpul; = =20. Cnd m concentrez la cte o chestiune nu sunt disponibil/

    pentru nimeni; = =21. Timpul liber, odihna, destinderea sunt lucruri pe care le tiu

    doar din auzite. = =

  • ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 8: Crui stil de educaie aparinei?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Rar se ntmpl s fiu abtut/; = =2. ncerc s m pun n situaia altor oameni; = =3. n cazul meu vreau ca totul s se realizeze imediat; = =4. De copil am fost luat n serios; = =5. Rul nu trebuie s fie rspltit cu ru; = =6. Nu m mai intereseaz s m instruiesc n continuare; = =7. n slujba pe care o dein sunt bine vzut/ i apreciat/; = =8. Copiii trebuie s spun n familie ceea ce gndesc; = =9. Pn nu m rzbun, nu uit nedreptatea care mi s-a fcut; = =10. Viaa mea sexual este plin de satisfacii; = =11. M consider talentat/, creativ/ i detept/ deteapt; = =12. Funcia pe care o dein nu m satisface; = =13. n familia noastr controversele se rezolv n mod sincer; = =14. Copiii tiu cel mai bine, ceea ce le trebuie cu adevrat; = =

  • 15. Cnd i cnd mi mai scap cte o palm; = =16. Respect hotrrile majoritii; = =17. Am toat nelegerea; = =18. Copiii au nevoie de o mn ferm, altfel nu iese nimic din ei; =

    =19. n cazul unor disensiuni, aleg ntotdeauna calea de mijloc; = =20. Dac este cazul pot s-mi ajustez preteniile; = =21. n cazul copiilor mei, eu am de cele mai multe ori ultimul

    cuvnt. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 9: V dai uor btut?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

  • 1. Succesul depinde mai puin de rezultate i mai mult de noroc; = =

    2. Cnd ntr-un restaurant nu mi place mncarea, o refuz imediat; = =

    3. Calendarul timpului liber l convin cu partenera mea/partenerul meu; = =

    4. Totul se poate dobndi n via dac se dorete acest lucru; = =5. Foarte uor recunosc c o vin mi aparine; = =6. mi vine greu s-mi rog prietenii s-mi fac o favoare; = =7. Cnd ceva eueaz, caut greeala la alii; = =8. Am o prere foarte concret asupra felului n care trebuie s m

    mbrac; = =9. ntr-un supermarket cumpr ntotdeauna mai mult dect mi-am

    propus iniial; = =10. n cazul unor controverse m intereseaz ntotdeauna

    principiul; = =11. Trec drept un ncpnat; = =12. Nu-mi contrazic superiorii nici chiar atunci cnd am dreptate;

    = =13. Dac la alii m deranjeaz un lucru, le spun imediat prerea

    mea; = =14. Sunt de foarte bun-credin; = =15. Nu susin cu orice pre c am dreptate; = =16. Suport cu greu s fiu contrazis/ sau criticat/; = =17. n chestiunile importante decide partenera mea/ partenerul

    meu; = =18. Cnd ceva are importan pentru mine, mi susin punctul de

    vedere; = =19. Sunt dispus/ s m subordonez dac ceva este de la sinea

    lucrurilor; = =20. ntr-o nfrngere se arat adevrata personalitate; = =21. Numai cei slabi cedeaz. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea ntrebarea ntrebarea

  • Puncte Puncte Puncte1 = 3 = 2 =5 = 8 = 4 =6 = 13 = 7 =9 = 15 = 10 =12 = 18 = 11 =14 = 19 = 16 =17 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 10: Suntei un/o familist/?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cnd copil fiind aveam greuti, prinii m ncurajau i m sprijineau; = =

    2. Vreau s obin totul imediat; = =3. Copiii trebuie s asculte; = =4. De felul meu sunt nestatornic/; = =5. n relaiile de lung durat, plcerea sexual crete o dat cu

    ncrederea; = =6. Un copil trebuie s mearg la culcare atunci cnd cred de

    cuviin prinii; = =7. Prinii m-au inut prea mult legat de ei; = =8. mi este uor s-i neleg pe ceilali; = =9. ntr-o relaie percep apropierea ca pe ceva apstor; = =10. A trata copilul cu respect i demnitate este important pentru

    dezvoltarea lui; = =11. Dac atingi copilul cnd i cnd cu cte o palm, el o uit

    repede; = =12. Trebuie s fie ntotdeauna cum m taie pe mine capul; = =13. Cnd prinii i nedreptesc copilul, este bine ca ei s-i cear

    scuze; = =14. ntre prinii mei existau adeseori certuri; = =

  • 15. Am nevoie de libertate; = =16. Sunt iute la mnie; = =17. ntr-un parteneriat toate lucrurile trebuie discutate; = =18. Nu-mi place s-mi petrec timpul liber singur/; = =19. ntotdeauna am simit c prinii mei m luau n serios; = =20. ntr-o csnicie reuit trebuie s existe i copii; = =21. Pentru mine este important ca n via s nu pierd nimic din

    vedere. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 3 = 2 =5 = 6 = 4 =8 = 11 = 7 =10 = 14 = 9 =13 = 16 = 12 =17 = 18 = 15 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    CAPITOLUL IIIEROTISM

    I DISTANAREChestionare:1. Crui tip erotic aparinei?2. Suntei capabil/ de dragoste?3. V atrag escapadele/aventurile?4. Cine se face cu adevrat vinovat n cazul unui eec?5. Suntei o persoan tandr/afectuoas?6. Ct de mult v plcei?7. Cunoatei motivele propriei dumneavoastre gelozii?8. Cum tratai suprrile din dragoste?

  • 9. tii s v bucurai de via?10. Ce importan acordai prieteniilor?

    Chestionarul 1: Crui tip erotic aparinei?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cu partenera/partenerul mea/meu discut deschis despre cerinele mele erotice; = =

    2. Partenera/partenerul mea/meu trebuie mereu s m aprobe; = =3. Doi oameni trebuie s se cunoasc bine nainte de a deveni

    intimi; = =4. Pun capt unei relaii n care nu gsesc mplinire sexual; = =5. mi vine greu s spun nu; = =6. O dragoste adevrat poate s reueasc i fr sex; = =7. Sunt o persoan independent i pot tri bine i singur; = =8. Prin comportamentul meu m orientez precumpnitor dup

    dorinele partenerei/ partenerului mele/ meu; = =9. Un brbat trebuie s curteze mult timp o femeie, nainte ca

    aceasta s-i cedeze; = =10. Nu-mi pot imagina viaa cu un/o singur/singur

    partener/partener; = =11. Cnd partenera mea/partenerul meu este prost dispus/dispus,

    m simt rspunztor/rspunztoare; = =12. Pentru mine sexul este frumos numai ntr-o relaie solid; = =13. De cele mai multe ori ajung la orgasm fr probleme; = =14. M relaxez cu greutate fcnd sex; = =15. n dragoste brbatul trebuie s aib iniiativa i s rite, iar

    femeia s fie seductoarea; = =16. n contactul sexual mi place la fel de mult s am rolul pasiv ct

    cel activ; = =17. ntr-o relaie am tendina s m sacrific; = =18. ntr-o relaie amoroas trebuie respectate obinuinele

    deprinse; = =19. n dragoste este la fel de important s dai i s primeti; = =

  • 20. Adeseori nu tiu ce ateapt partenera mea/ partenerul meu de la mine; = =

    21. ntr-o relaie prea mult sinceritate stric. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 2: Suntei capabil/ de dragoste?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Pentru ngrijirea trupului am zilnic nevoie de cel puin o or; = =

    2. Cnd cineva m atinge, muchii mei se crispeaz; = =3. Cine m iubete trebuie s m accepte aa cum sunt; = =4. Muchii fesieri mi sunt uneori contractai; = =5. Dragostea adevrat nu ine cont de felul cum ari; = =6. Fac orice pentru ca trupul meu s-mi rmn tnr i suplu; = =7. Satisfacia maxim, n cazul meu, se realizeaz prin contactul

    genital; = =

  • 8. Cum m ngra puin, sensibilitatea trupului meu ncepe s scad; = =

    9. Cnd fac dragoste i stau pe spate, mna mi se face pumn; = =10. La urcatul scrilor ncep s gfi; = =11. Pentru a m destinde merg n mod regulat la saun; = =12. Dup un act sexual, de multe ori, nu mi gsesc linitea; = =13. Nu pot suferi fardurile i parfumurile; = =14. Am grij pentru ca trupul s-mi rmn suplu; = =15. mi vine greu s scot sunete atunci cnd fac dragoste; = =16. n pat nu-mi dau deloc silina; = =17. Prin exerciii corespunztoare mi antrenez muchii genitali; =

    =18. M surprind uneori, c fr nici un motiv, mi in respiraia; =

    =19. M bucur mai mult de actul sexual atunci cnd rmn pasiv/;

    = =20. Cnd fac dragoste pot s-mi mic cu uurin bazinul; = =21. n via a putea s m descurc i fr oglind. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =6 = 4 = 5 =8 = 7 = 10 =11 = 9 = 13 =14 = 12 = 16 =17 = 15 = 19 =20 = 18 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 3: V atrag escapadele/aventurile?

  • ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. n fanteziile mele mi place s-mi imaginez c i domin pe ceilali; = =

    2. Fascinaia sexual are de suferit n cazul relaiilor de lung durat; = =

    3. Caut s stabilesc legturi strnse cu alii; = =4. Lipsa noului mi d impresia c nu triesc; = =5. Sunt mai degrab o persoan a obinuinelor; = =6. n dragoste, partenera mea/partenerul meu mi ofer din plin

    satisfacie; = =7. mi este greu s urmresc mult timp o idee; = =8. Nu ntotdeauna iau n serios adevrul; = =9. ntr-o relaie de durat sentimentele mele devin mai profunde; =

    =10. mi schimb uor prerea; = =11. Adeseori partenera mea/partenerul meu nu tie ceea ce fac eu;

    = =12. Sunt foarte credul/; = =13. Capacitatea mea de a m entuziasma este foarte oscilant; = =14. Adeseori m plictisesc; = =15. Depun mult efort pentru a nu se instala monotonia n relaia

    mea; = =16. Nu m dau n lturi s trag cte o duc zdravn; = =17. Adeseori visez la marea iubire; = =18. Partenera/partenerul trebuie s fie cea/cel mai bun/bun

    prieten/prieten; = =19. Gndul la sex n grup m ispitete; = =20. Nu prea risc; = =21. Numai o relaie stabil mi ofer sigurana de care am nevoie

    pentru a m simi bine. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

  • Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 4: Cine se face cu adevrat vinovat n cazul unui eec?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Un cuplu reuit se caracterizeaz prin aceea c fiecare dintre parteneri tie ntotdeauna care sunt trebuinele celuilalt; = =

    2. Nu-mi este greu s-l las pe cellalt s spun ceea ce are de spus; = =

    3. Eu trebuie s am ultimul cuvnt; = =4. Nu prea i spun partenerei/partenerului ceea ce vreau; = =5. Cu greu mi stpnesc gura; = =6. Pot s m transpun afectiv n situaia altor oameni; = =7. Situaiile tensionate din, relaia noastr le rezolv adeseori fcnd

    o glum; = =8. Arareori sunt activ/ n dragoste; = =9. n caz de critic reacionez de cele mai multe ori cu mpotrivire,

    contestnd-o; = =10. M intereseaz ceea ce face partenera mea/ partenerul meu; =

    =

  • 11. Chiar i atunci cnd sunt acas doar cu partenerul meu/partenera mea m aranjez/m pun la punct; = =

    12. M cuprinde uor gelozia; = =13. Partenera mea/partenerul meu trebuie s m iubeasc aa cum

    sunt, fr ca eu s fac ceva pentru aceasta; = =14. M hotrsc cu mare greutate; = =15. Dac m-am ambiionat cumva, pot s fac haz de mine; = =16. Adeseori, fr vreun motiv anume sunt prost dispus/ i

    nervos/nervoas; = =17. mi vine greu s-mi critic deschis partenera/ partenerul; = =18. M nfurii uor; = =19. Cnd sunt prost dispus/ nu vorbesc, ci m manifest prin

    comportament; = =20. Nedreptatea care mi s-a fcut nu o pot uita mult timp; = =21. Am nelegere pentru slbiciunile partenerei mele/ partenerului

    meu. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte3 = 2 = 1 =5 = 6 = 4 =9 = 7 = 8 =12 = 10 = 13 =16 = 11 = 14 =18 = 15 = 17 =20 = 21 = 19 =Total Total Total

    Chestionarul 5: Suntei o persoan tandr/ afectuoas?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI

  • 3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. M nroesc uor; = =2. Nu-mi pot imagina sex fr dragoste; = =3. mi face plcere s-mi dezmierd partenera/ partenerul; = =4. M gdil foarte uor; = =5. mi vine greu s privesc oamenii n ochi; = =6. mi place s dorm singur/; = =7. Cu mare greutate pot s-mi deschid sufletul; = =8. Nu-mi face plcere atingerea corpului; = =9. Pentru mine mngierile sunt la fel de importante ca i sexul; =

    =10. Pot foarte bine s triesc i singur/; = =11. mi place s fiu mngiat/ pe cap; = =12. M-am ndrgostit deja la prima vedere; = =13. Gsesc cu mare greutate o legtur; = =14. Aproape c nimic nu m mic/impresioneaz; = =15. M simt nstrinat de ceilali; = =16. n dragoste mi place s fiu rsfat/ de partenera

    mea/partenerul meu, fr ca eu s reacionez la fel; = =17. M las uor influenat/ de prerea altora; = =18. mi imaginez c a face dragoste cu cineva necunoscut este un

    lucru incitant; = =19. Vorbesc n oapt i neaccentuat; = =20. Aloc foarte puin timp vieii mele amoroase; = =21. Razele de soare i ciripitul psrelelor mi influeneaz

    favorabil starea de spirit. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte2 = 1 = 6 =3 = 4 = 8 =9 = 5 = 10 =

  • 11 = 7 = 14 =12 = 13 = 15 =16 = 17 = 18 =21 = 19 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 6: Ct de mult v plcei?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Pentru ajutorul dat cuiva atept mulumiri; = =2. Nu m consider o persoan prea important; = =3. Cnd intru ntr-un local simt toate privirile ndreptate asupra

    mea; = =4. M consider foarte talentat/; = =5. Pentru mine nu conteaz faptul dac trebuie s vorbesc n public

    (n faa mai multor oameni); = =6. Prerea mea este c sunt superior multor altora; = =7. Cnd este vorba de probleme bneti nu fac nici o excepie cu

    prietenii; = =8. Interesul meu scade fa de oamenii care nu m accept; = =9. Sufr extraordinar de mult de emoiile rampei, respectiv de

    teama examenelor; = =10. n cazul meu mai important este s fiu iubit/ dect s iubesc; =

    =11. M jenez imediat; = =12. Visez uneori c sunt gol/goal puc, sau c sunt sumar

    mbrcat/, fr ca cineva s ia act de acest lucru; = =13. Sunt mulumit/ aa cum sunt; = =14. mi place s vorbesc despre mine; = =15. n relaiile cu ceilali sunt adeseori binevoitor/ binevoitoare; = =16. Ajung uor n ncurctur; = = m fstcesc uor; = =17. mi displace atunci cnd cineva i ascunde calitile; = =18. M intereseaz prea puin soarta altor oameni; = =

  • 19. mi pot pleda bine i singur cauza; = =20. ncerc un sentiment de satisfacie atunci cnd sunt invidiat/; =

    =21. Cnd ceva eueaz am tendina s-mi atribui mie vina. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 1 = 6 =3 = 4 = 8 =9 = 5 = 10 =11 = 7 = 14 =12 = 13 = 15 =16 = 17 = 18 =21 = 19 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 7: Cunoatei motivele propriei dumneavoastre gelozii?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Evit confruntrile chiar i atunci cnd trebuie s renun la ceva; = =

    2. Rivalitatea cu persoanele care fac parte din acelai sex cu mine reprezint o competiie obiectiv; = =

    3. mi vine greu s am ncredere n ali oameni; = =4. M tem c majoritatea oamenilor i pierd repede interesul fa

    de mine; = =

  • 5. Cnd partenera mea/partenerul meu cocheteaz ntr-o societate n care ne aflm, acest lucru m supune la mari ncercri; = =

    6. Triesc potrivit deciziei: Ceea ce ea/el nu tie nu are de ce s o/l supere; = =

    7. mi vine greu s art atrgtor/atrgtoare fa de ceilali; = =8. Cine vrea s ctige trebuie s tie s i piard; = =9. Nu pierd aproape niciodat ocazia de a flirta; = =10. Nu reuesc s-mi scot n eviden adevratele caliti; = =11. n dragoste sunt capabil/ de sentimente puternice; = =12. Cred c am dificulti n a stabili relaii mai solide cu ceilali

    oameni; = =13. Pot fi pus/ uor n ncurctur; = =14. M consider o persoan atractiv, demn de a fi dorit; = =15. Beau cam mult la unele ocazii; = =16. n comparaie cu alii eu gsesc greu satisfacia sexual; = =17. Pentru mine nu este nici o dificultate s vorbesc n faa altor

    oameni; = =18. Suport cu greu linitea; = =19. Fr ca s vreau m urmrete setea de rzbunare; = =20. n chestiunile sexuale nu am idei preconcepute; = =21. Sunt mereu n goana dup schimbare. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

  • Chestionarul 8: Cum tratai suferinele din dragoste?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Dac cineva dorete s plece, n-are dect. Nu trebuie oprit; = =2. Adeseori caut locurile n care am fost fericit/ cu partenera

    mea/partenerul meu; = =3. Cnd observ c un/o altul/alta flirteaz cu partenera

    mea/partenerul meu, ncerc s l/o mpiedic; = =4. M indispune faptul c trebuie s fiu recunosctor/

    recunosctoare fa de cineva; = =5. mi place s m plimb prin cimitire; = =6. Cnd nu-mi merge bine, pot s-mi fac singur/ curaj; = =7. Mi-e greu s accept ceva de la alii; = =8. De la partener/partener am nevoie n primul rnd de siguran

    n via; = =9. Dac este nevoie trec peste mine; = =10. Nu art nimnui cum mi este n realitate; = =11. Adeseori m retrag n sinea mea; = =12. Nu consider autocomptimirea ca fiind o slbiciune; = =13. n principiu, oricare partener poate fi nlocuit; = =14. M gndesc permanent la trecut; = =15. Nu mi este greu s vorbesc cu cellalt despre suferinele mele;

    = =16. Detest dependena; = =17. Nu pot s fiu singur/. Nu suport singurtatea; = =18. Chiar i n caz de nfrngere ncerc s-mi pstrez demnitatea; =

    =19. n definitiv, nimeni nu-mi poate face vreun ru; = =20. Adeseori mi lipsete elanul; = =21. Pot face deosebirea ntre dragoste i dependen; = =22. Dect s rog pe cineva ceva mai bine m las pguba/; = =23. Fora mea const n faptul c tiu s privesc n fa realitatea; =

    =24. Cnd ceva nu iese bine mi asum automat vina. = =

  • ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =22 = 24 = 23 =Total Total Total

    Chestionarul 9: tii s v bucurai de via?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Viaa mea de zi cu zi este rutin; = =2. nainte de a-mi cumpra ceva de care nu am neaprat nevoie,

    m gndesc dac nu este mai bine s-mi economisesc banii; = =3. Vreau s triesc clipa; = =4. Sunt presat/ de timp; = =5. Uneori cheltuiesc mai mult dect mi permit mijloacele; = =6. Cadourile m bucur cel mai mult atunci cnd ele au o valoare

    practic; = =7. Reuniunile din societate au un loc stabil n viaa mea; = =

  • 8. Nu este important pentru mine a-mi srbtori cu fast ziua de natere; = =

    9. M pot mulumi uneori i cu puin; = =10. Port mbrcmintea pn se uzeaz; = =11. Nu fac nimic fr s chibzuiesc lucrurile; = =12. Prefer localurile n care pe banii mei s consum mult; = =13. Pentru ceea ce mi doresc mult, a lua un credit n orice

    moment; = =14. Ies rar n ora; = =15. mbrcmintea frumoas face s-mi creasc sentimentul

    ncrederii n mine; = =16. Pentru o relaie amoroas plin de mpliniri a trece cu vederea

    dezavantajele profesionale; = =17. Aproape nimic nu-mi face plcere; = =18. Ciripitul psrelelor dimineaa face s-mi creasc pofta de

    via; = =19. Cnd i cnd mi permit s iau seara masa la un restaurant

    select; = =20. Pentru o cltorie interesant economisesc pn cnd mi

    permit s o fac; = =21. M pot sacrifica uor; = =22. ndat ce obin ceva, mi dispare interesul pentru acel lucru; =

    =23. n discuiile cu alii adeseori m copleesc propriile gnduri; =

    =24. Un copac n floare mi d pe moment un sentiment nltor. =

    =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 3 = 4 =2 = 7 = 5 =6 = 15 = 9 =

  • 8 = 16 = 12 =10 = 18 = 13 =11 = 19 = 22 =14 = 20 = 23 =17 = 21 = 24 =Total Total Total

    Chestionarul 10: Ce importan acordai prieteniilor?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Adeseori sunt invitat/; = =2. Oamenii care au de-a face cu dumneavoastr nu sunt bine

    vzui; = =3. M descurc bine i fr prieteni; = =4. Am cel puin o/un prieten/prieten cu care pot discuta orice; = =5. Am un cerc numeros de prieteni; = =6. Un prieten/o prieten poate s-i permit multe ca s m supr;

    = =7. Am grij pentru ca prietenii s nu afle prea multe despre mine;

    = =8. Cei mai muli oameni sunt amabili, dar dup aceea brfesc; = =9. Atept de la prieteni s fie alturi de mine i n mprejurri

    dificile; = =10. Exist o mulime de prieteni nesinceri i prea puin cei care

    merit numele de prieten; = =11. Problemele mele le discut n primul rnd cu partenerul de via

    sau cu rudele apropiate; = =12. Ori de cte ori cineva din cercul meu de prieteni are probleme,

    mi fac timp pentru a-l asculta; = =13. Dac te-ai confesat cu ceva altora, va fi mai trziu folosit

    mpotriva ta; = =14. M strduiesc s cultiv i s strng relaiile prieteneti; = =15. M ntlnesc cu prietenii mei mai ales pentru a m distra; = =

  • 16. Nu-mi este deloc greu s m nfiez prietenilor apropiai aa cum sunt n realitate; = =

    17. Chiar i atunci cnd m despart pentru mai mult timp de cercul meu de prieteni, nu duc lipsa nimnui; = =

    18. n puinele cazuri cnd am sperat c am gsit un prieten/o prieten am fost decepionat/decepionat; = =

    19. Dac m gndesc mai bine mi dau seama, c aproape nu tiu ce fac prietenii mei n realitate; = =

    20. Fr prietenii mei, calitatea vieii mele ar avea de suferit; = =21. Un prieten va trebui mai nti s-mi dovedeasc c mi este

    prieten. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte4 = 1 = 2 =6 = 5 = 3 =9 = 7 = 8 =12 = 11 = 10 =14 = 15 = 13 =16 = 17 = 18 =20 = 19 = 21 =Total Total Total

    CAPITOLULINFERIORITATEA VALORIC I CONTIINA DE SINE

    Chestionare:1. Cum reacionai n cazul eecurilor?2. V ruinai uor?3. Suntei o persoan vanitoas?4. V considerai o persoan neneleas?5. Avei simul umorului?6. i inducei n eroare pe cei din jur?

  • 7. Suntei o persoan realist?8. Suntei apreciat/ corect?9. Cum facei fa propriilor slbiciuni? 10. V ofensai uor?

    Chestionarul 1: Cum reacionai n cazul eecurilor?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Teama de a nu comite o greeal mi paralizeaz capacitatea creatoare; = =

    2. ncerc s m compar cu ceilali pentru a-mi da seama cam pe unde m situez; = =

    3. M ndeletnicesc cu acele hobby-uri pe care le tiu bine; = =4. Nu are nici un sens s te mpotriveti sorii; = =5. Insuccesele sunt pentru mine ocazii pentru a m mobiliza mai

    mult i a depune mai multe eforturi; = =6. n sport sau cnd particip la un joc, important pentru mine este

    s fiu cel mai bun/cea mai bun; = =7. Dac nu neleg de prima dat o sarcin care mi se d, ncep s-

    mi pierd capul; = =8. Dup un eec nu fac nici un secret din deziluzia mea; = =9. De cele mai multe ori caut vina la alii; = =10. mi dovedesc ntreaga capacitate n afara unei concurene; = =

    fr a m msura cu alii; = =11. n cazul unei dispute trebuie ca eu s am ultimul cuvnt; = =12. n cazul meu victoriile i nfrngerile menin cumpna dreapt;

    = =13. Cnd cineva m privete n timp ce lucrez, ncep s m crispez;

    = =14. Cnd pierd ntr-o ntrecere dreapt, l/o felicit pe

    nvingtor/nvingtoare; = =15. M aliez cu rivalii/rivalele pe care nu i/le pot bate; = =16. Nu-mi este prea greu s recunosc superioritatea altora; = =

  • 17. n cazul unei nereuite nu nseamn nici pe departe c sunt un ratat/o ratat; = =

    18. Cnd ceva nu-mi reuete, gsesc imediat o explicaie potrivit pentru eecul meu; = =

    19. M simt adeseori inferior/inferioar fr ca s pot gsi un motiv; = =

    20. Sunt contient/ c o victorie este trectoare i c n curnd poate s se transforme n opusul ei; = =

    21. Cnd particip la un joc, nu m opresc dect dup ce am ctigat. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 12 = 11 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 2: V ruinai uor?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Adeseori m simt abandonat/ i singur/; = =2. Prea puin m intereseaz ce spun alii despre mine; = =

  • 3. Nu cunosc ce nseamn plictiseala; = =4. De team s nu fac ceva greit nu ncerc multe lucruri; = =5. ntr-un cerc de prieteni am grij s se creeze atmosfer; = =6. M pun i n situaii, n care nu mi face deloc plcere; = =7. Cnd intru ntr-un local, am adeseori impresia c toate privirile

    se ndreapt spre mine; = =8. Cred c a fi un bun pedagog/dascl; = =9. Puinii oameni pe care i cunosc mi sunt inferiori; = =10. M intereseaz tot ceea ce este nou; = =11. ncerc s nu fiu bttor la ochi nici la bine nici la ru; = =12. De cele mai multe ori sunt destins/ i echilibrat/; = =13. Cu greu suport tcerea; = =14. Dac a putea, a trece cu buretele peste multe; = =15. Cred c sunt luat/ n serios de cei din jur; = =16. Amintirile neplcute le terg imediat din minte; = =17. La cinematograf sau la teatru prefer locurile din margine; = =18. Vorbesc mai tare dect ceilali; = =19. Adeseori viaa mi se pare fr sens i searbd; = =20. Dorm dus/nentors; = =21. Cnd sunt prezentat/ unei persoane importante m comport

    ca i cnd a fi egalul su. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =11 = 10 = 13 =14 = 12 = 16 =17 = 15 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

  • Chestionarul 3: Suntei o persoan vanitoas?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN1. Adeseori m gndesc ce impresie fac asupra celorlali; = =2. n profesia mea m in la curent; = =3. Adeseori m visez gol/goal sau sumar mbrcat/; = =4. Cnd n societate cineva este mbrcat/ ca mine mi stric toat

    seara; = =5. Mi-ar face mare plcere s-l pot blama n public pe starul care

    devine punctul de atracie ntr-o societate; = =6. M preocup s fiu pe placul partenerei mele/ partenerului meu;

    = =7. mi manifest superioritatea fa de cei care, din punct de vedere

    social, mi sunt inferiori; = =8. Cnd la o petrecere trebuie s in un mic toast, mi se taie

    respiraia; = =9. Chiar i atunci cnd aspectul meu conteaz, nu pun mare pre

    pe faptul de a fi n pas cu moda; = =10. Chiar i o critic uoar o consider ca pe o umilin; = =11. Nu trec pe lng nici o oglind fr s m uit n ea; = =12. Cei mai muli oameni sunt prea superficiali pentru a putea

    s-mi aprecieze calitile; = =13. Cnd sunt gata de plecare uit de multe ori s arunc o ultim

    privire n oglind; = =14. ndat ce sunt remarcat/, ncerc s fac o impresie bun; = =15. Pur i simplu nu iau n seam slbiciunile altora; = =16. in cont de fiecare detaliu al mbrcmintei mele; = =17. Dac descopr un cusur la mbrcmintea mea, nu m mai

    gndesc la altceva; = =18. Faptul c mbtrnesc nu m ngrijoreaz prea mult; = =19. Adeseori mi fac griji asupra felului cum art; = =20. Elegana decent impune respect; = =21. Cunosc puin lume care s fie deasupra mea. = =

  • ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul Cntrebarea

    Punctentrebarea

    Punctentrebarea

    Puncte1 = 2 = 3 =4 = 6 = 5 =7 = 9 = 8 =11 = 13 = 10 =14 = 15 = 12 =16 = 18 = 17 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 4: V considerai o persoan neneleas?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cnd sunt criticat/ am tria s-mi recunosc greelile; = =2. Situaiile bune i cele rele in cumpna dreapt n cazul meu; = =3. Cei mai muli oameni nu fac dou parale i nu merit s-i faci

    de lucru cu ei; = =4. Nu-mi este greu s spun celorlali n fa lucrurile neplcute; = =5. n condiii mai bune a fi putut ajunge mult mai departe; = =6. Am nelegere fa de lipsurile i greelile altora; = =7. La nceputul unei relaii mi art ntotdeauna numai prile

    bune; = =8. Sunt ntotdeauna de partea adevrului, chiar i atunci cnd

    acesta mi cauzeaz neplceri; = =9. Pe plan profesional simt c am chemare pentru altceva; = =

  • 10. Departe de mine gndul de a-mi ascunde lipsurile fa de cei din jur; = =

    11. Dac cineva gndete urt despre mine, aceasta nu-mi provoac insomnii; = =

    12. Dac prietena mea/prietenul meu vrea ceva de la mine, s mi-o spun; = =

    13. Indiscutabil, n multe situaii mi spun i eu a fi putut s fac asta; = =

    14. n visele diurne mi nchipui c port discuii contradictorii cu alii, n care eu ies nvingtor/ nvingtoare; = =

    15. Cnd m atept la un avantaj, rmn decepionat/; = =16. Nu fac parte din categoria celora care se nghesuie s ias n

    fa; = =17. Prile mele bune nu le vd dect puini oameni; = =18. M pronun asupra unui subiect, doar atunci cnd sunt absolut

    sigur/; = =19. mi cunosc limitele; = =20. Multe din aa-zisele genii nu merit atenia care li se acord; =

    =21. Ceea ce gndesc eu cu adevrat, nu privete pe nimeni. = = ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra

    punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 2 = 3 =6 = 4 = 5 =8 = 7 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 15 = 14 =16 = 19 = 17 =18 = 21 = 20 =Total Total Total

  • Chestionarul 5: Avei simul umorului?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Sunt mai sensibil/ la critic dect alii; = =2. Sunt o fire nelinitit; = =3. M distrez pe furi de slbiciunile altora; = =4. Pentru mine nu exist nimic mai ru dect a-i bate joc de alii; =

    =5. mi fac uor inim rea; = =6. ncerc s-mi nchipui cum erau copii oamenii care m jignesc i

    care sunt motivele care le-au hotrt biografia; = =7. Multe lucruri pe care unii le gsesc amuzante, pe mine nu m fac

    s rd; = =8. Cnd mi se atrage atenia c m-am ambalat ntr-o discuie, pot s

    fac haz de mine; = =9. n coal fceam parte dintre copiii care i tachinau pe ceilali; =

    =10. Zmbesc pe sub musta de slbiciunile mele; = =11. Am tendina rutcioas sam bucur de necazul altuia; = =12. mi face plcere s m distrez ntr-un cerc de oameni unde se

    spun bancuri; = =13. Chiar i atunci cnd nu mai vreau s fiu suprat/ mi vine greu

    s accept mpcarea dup o jignire; = =14. Situaiile tensionate le trec adeseori fcnd o constatare plin de

    umor; = =15. n relaiile cu ceilali oameni pot fi plin de nelegere i

    toleran fr nici o problem; = =16. M mir faptul c unii nu tiu de glum; = =17. Cnd, datorit stngciei mele, fac pe cte cineva s rd, a

    dori mai bine s intru n pmnt; = =18. Umorul nseamn s nu-i pierzi firea nici n situaii grele; = =19. Uneori cnd rd am impresia c m crispez; = =20. Dac cineva m ofenseaz, recurg la o glum bun pe seama

    acestui incident; = =

  • 21. Arareori iau lucrurile n serios. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 1 = 6 =3 = 4 = 8 =9 = 5 = 10 =11 = 7 = 14 =12 = 13 = 15 =16 = 17 = 18 =21 = 19 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 6: i inducei n eroare pe cei din jur?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Nimic nu m afecteaz cu adevrat; = =2. Nu folosesc niciodat maxime ale marilor gnditori, fr

    s le menionez numele; = =3. Am tendina de a m subestima; = =4. Nu-mi este greu s-i impresionez pe ceilali; = =5. Arareori reuesc s m situez ntr-o lumin favorabil; = =6. Chiar i ceea ce este ieftin poate fi frumos; = =7. Cnd ntr-un cerc trebuie s spun un banc, devin confuz/; = =8. tiu cu exactitate cum trebuie s m comport pentru a face

    impresie; = =

  • 9. Consider c oamenii care se nghesuie s fie n prim plan sunt ridicoli; = =

    10. Sunt pe deplin mulumit/ cu poziia mea social; = =11. Cnd am succes, m bucur s fiu admirat/ de ceilali; = =12. Nu conteaz cum eti, ci conteaz cum te apreciaz ceilali; = =13. Calitile mele sunt neglijate de cei mai muli; = =14. Cnd sunt privit/, ncerc s fac o impresie favorabil; = =15. Consider c persoanele care pun mare accent pe aspectul lor

    sunt superficiale; = =16. Nu gsesc c este nepotrivit s ies n eviden dac ntr-o

    societate mi se ivete acest prilej; = =17. Succesul profesional depinde de cunotinele acumulate i de

    sigurana de sine i mai puin de noroc; = =18. ncerc un sentiment de superioritate atunci cnd cuvintele

    strine pe care le folosesc, nu sunt nelese; = =19. Discut numai despre chestiuni pe care le neleg cu adevrat; =

    =20. Oamenii care se consider c sunt ceva mai buni, ar trebui s

    se ruineze pn n mduva oaselor; = =21. n relaiile cu ceilali pun mare pre pe onestitate. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    3 = 2 = 1 =5 = 6 = 4 =7 = 10 = 8 =9 = 11 = 12 =13 = 17 = 14 =15 = 19 = 16 =20 = 21 = 18 =Total Total Total

  • Chestionarul 7: Suntei o persoan realist?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Chiar i atunci cnd primesc asigurri, nu mi fac niciodat iluzii; = =

    2. mi supralicitez proiectele care se dovedesc mai trziu baloane de spun; = =

    3. Regret c n zilele noastre inteligena multor oameni este clcat n picioare; = =

    4. Sunt un bun povestitor/o bun povestitoare; = =5. Cunosc limitele posibilitilor mele; = =6. Profesiile artistice exercit asupra mea o mare atracie; = =7. mi imaginez cu plcere poveti fantastice; = =8. Adeseori mi se ntmpl s uit nelegerile stabilite; = =9. Chiar i n situaiile aparent fr nici o ieire, eu caut n

    continuare soluii; = =10. Cnd discut cu cineva, gndurile mele sunt aiurea; = =11. Nu pot nelege cum de cred unii n minuni; = =12. A fi putut fi un bun detectiv; = =13. M fascineaz romanele cu crime i cele de groaz; = =14. Am ncredere doar n ceea ce a fost dovedit pe cale tiinific; =

    =15. mi face plcere s dezleg cuvinte ncruciate/ arade; = =16. Nu pot lua n serios persoanele care exagereaz; = =17. Nu respect ntotdeauna punctualitatea; = =18. Chestiunile filosofice constituie pentru mine o atracie

    irezistibil; = =19. Aptitudinile mele matematice sunt limitate; = =20. Nu mi este greu s m transpun afectiv n situaia altora; = =21. M scoate din srite faptul cnd cineva face unele afirmaii

    nefondate. = =

  • ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 4 = 1 =6 = 7 = 3 =8 = 9 = 5 =10 = 12 = 11 =13 = 15 = 14 =17 = 18 = 16 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 8: Suntei apreciat/ corect?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cu greu reuesc s-mi ascund prerile; = =2. Chiar dac vecinul de la mas plescie i acest lucru m irit, nu

    i spun nimic; = =3. La coal artam tot ceea ce tiam; = =4. Atunci cnd un prieten/o prieten mi ncredineaz un secret,

    tiu s-l pstrez pn n groap; = =5. n comparaie cu ali oameni eu sunt un/o credul/; = =6. Cnd este cazul tiu s-mi art prile bune; = =7. n cazul unor rivaliti nu m las impresionat/; = =8. Nu a spune nimnui dac a ctiga la loto; = =9. M deranjeaz oamenii care nu i ascund suferinele; = =10. Cu greu reuesc s-mi stpnesc sentimentele; = =

  • 11. Cnd nu am chef s m duela o ntlnire stabilit, gsesc imediat un pretext corespunztor; = =

    12. mi exprim deschis convingerile mele despre lume; = =13. Nu m prefac atunci cnd ceva m afecteaz; = =14. Cnd simt c pot trece neobservat/ m relaxez i mi place s

    fiu degajat/; = =15. Am cochetat uneori i la desprire am dat un numr de telefon

    greit; = =16. Cu greu reuesc s pstrez secretele doar pentru mine; = =17. Dac m supr pe prietena mea/prietenul meu mi manifest

    imediat nemulumirea; = =18. M integrez lesne ntr-o colectivitate; = =19. Uneori sunt prea amabil/; = =20. Cnd simt c sunt atacat/, devin foarte linitit/; = =21. mi face mare plcere s-i duc pe unii de nas. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    1 = 4 = 2 =3 = 7 = 6 =5 = 9 = 8 =10 = 12 = 11 =13 = 14 = 15 =16 = 17 = 18 =19 = 21 = 20 =Total Total Total

    Chestionarul 9: Cum facei fa propriilor slbiciuni?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE

  • 2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Cnd sunt dezavantajat/ trebuie s-mi iau revana; = =2. Toate defimrile din trecut sunt pentru mine att de actuale, de

    parc s-au petrecut ieri; = =3. Slbiciunile personale mi le recunosc deschis; = =4. Cnd m simt neajutorat/, m cuprinde o mnie teribil; = =5. Trebuie s-mi dovedesc mereu mie nsumi/ nsmi c sunt

    superior/superioar n comparaie cu ceilali; = =6. ntr-un moment critic m consolez cu ideea c de acum lucrurile

    vor merge mai bine; = =7. Dac cineva m nedreptete, i doresc tot ce se poate mai ru

    imagina; = =8. Dac ceva nu-mi reuete, am tendina s-i fac pe alii

    rspunztori pentru acel eec; = =9. Nu-mi vine greu s recunosc c n unele privine alii sunt mai

    buni dect mine; = =10. Nu este nimic grav dac m fac de rs n faa altora; = =11. n visele mele diurne/strile de reverie ies triumftor n relaiile

    cu ceilali; = =12. n via nu pot fi mereu deasupra; = =13. Evit rivalitile; = =14. Nu-mi este greu s execut dispoziiile altora; = =15. Cnd nu pot dobndi ceva, fac urt; = =16. Experiena mea de via m-a nvat s nu am ncredere n ali

    oameni; = =17. Pentru slbiciunile/defectele mele caut pretexte; = =18. Cine vrea s fie ef, trebuie s nvee mai nti s serveasc; = =19. Rar fac cunotin cu oameni noi; = =20. n cercul meu de prieteni majoritatea mi sunt inferiori; = =21. Chiar dac este dureros, accept ca cineva s fie prevenitor fa

    de mine, s fie circumspect/ precaut. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

  • Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 1 = 3 =4 = 5 = 6 =7 = 8 = 9 =10 = 11 = 12 =13 = 15 = 14 =16 = 17 = 18 =19 = 20 = 21 =Total Total Total

    Chestionarul 10: V ofensai uor?

    ATENIE: n dreptul fiecrui enun de mai jos, NOTEAZ o cifr, reprezentnd puncte, dup cum urmeaz:

    1. = NU CORESPUNDE2. = CORESPUNDE UNEORI3. = CORESPUNDE DESEORI4. = CORESPUNDE PE DEPLIN

    1. Chiar i fleacurile pot s m jigneasc profund; = =2. Nu-mi este greu deloc ca, dup ce m-am certat, s fac primul pas

    spre mpcare; = =3. Dup ce am ndurat o jignire, mi este greu s vorbesc imediat

    despre ea; = =4. Umorul vindec multe rni; = =5. Chiar i fr un motiv anume, m comport uneori de parc m-ar

    fi jignit cineva; = =6. Acela/aceea care pentru o nedreptate ce i s-a fcut nu pltete

    cu aceeai moned este considerat un prost/o proast; = =7. Cnd sunt prost dispus/ i m ntreab cineva ce mi s-a

    ntmplat, rspund adeseori nimic; = =8. Deviza mea n via este: Rzbunarea este dulce; = =9. Sunt convins/ c majoritatea jignirilor nu sunt adresate n mod

    intenionat; = =

  • 10. Cine nu este cu mine este mpotriva mea; = =11. i judec pe ceilali, aa cum mi-a dori ca i ei s procedeze la

    rndul lor; = =12. Dup o ceart cu cineva apropiat, pur i simplu zile n ir l/o

    ignor; = =13. mi vine uor s spun ceea ce m deranjeaz, fr ca prin

    aceasta s ofensez pe cineva; = =14. Cine m-a jignit o dat, poate s-i ia rmas bun de la mine pe

    vecie; = =15. Cnd o persoan este josnic/ordinar cu mine, ncerc s-mi

    imaginez cum era copil, dup care mi piere suprarea; = =16. Oamenilor care se poart prostete cu mine le dau replica

    potrivit; = = 17. Cu greu m pot abine atunci cnd alii rd de mine; = =18. ndat ce m-am nfuriat, nimic nu m mai oprete; = =19. Cnd mi amintesc jignirile ndurate odinioar, sentimentul

    umilinei mi apare n profunzimea sa; = =20. Pn nu m rzbun, nu pot uita nedreptatea care mi s-a fcut;

    = =21. mi vine greu s m supr pe termen lung. = =

    ATENIE: n dreptul numrului fiecrei ntrebri noteaz cifra punctului acordat, apoi scrie cele trei sume realizate sub rubricile Total.

    Tipul A Tipul B Tipul C

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    ntrebarea Puncte

    2 = 1 = 6 =4 = 3 = 8 =9 = 5 = 10 =11 = 7 = 14 =13 = 12 = 16 =15 = 17 = 18 =21 = 19 = 20 =Total Total Total

  • Not: Rspunsurile complete, exerciiile i sfaturile pentru corijarea personalitii, adic

    msurile practice de ameliorare, se vor da numai celor care au completat toate chestionarele

    testelor de personalitate.

    ADRESELE DE e-mail:

    [email protected]

    [email protected]

    https://sites.google.com/site/ihapca2002/home/teste-de-personalitate