Anna de Noailles

(1876 – 1933)

Pentru activitatea ei literară,

exclusiv în limba franceză de altfel,

Anna Elisabeta Brâncoveanu, contesă de

Noailles a fost aleasă membră a

Academiei Regale a limbii şi literaturii

franceze din Belgia şi a fost distinsă de

Academia Franceză cu Marele Premiu

pentru literatură. A fost prima femeie

care a primit Cravata de comandor al

Legiunii de onoare.

Elena Văcărescu

(1866 – 1947)

Între două ţări şi două culturi,

Elena Văcărescu a trăit şi a scris cu aceeaşi

naturaleţe, astfel încât se poate spune că

România şi Franţa au format pentru ea o

singură patrie.

Volumul „Le rhapsode de la Dâmboviţa” a

fost premiat de Academia Franceză.

A fost prima femeie invitată

să conferenţieze în cadrul unei adunări

solemne la „Societatea de istorie

diplomatică”.

Martha Bibescu

(1889 – 1973)

Multe dintre cărţile ei au apărut la Paris.

În 1908 la Hachette i s-a publicat volumul

„Les huits paradis” pentru care a primit un

premiu al Academiei Franceze.

Martha Bibescu, doamna literelor

franco-române a fost membră a

Academiei Române (din 1925) şi a

Academiei regale de limbă şi literatură

franceză din Belgia.

Panait Istrati

(1884 – 1935)

O bună parte din creaţia sa a apărut

între 1924 şi 1931 la Editions Rieder,

în colecţia „Prosateurs Français

contemporains”, iar altele la alte

edituri din Franţa.

A avut un destin singular, fiind

aplaudat şi blamat cu egal exces,

aparţinând în acelaşi timp literaturii

române şi literaturii franceze.

Tristan Tzara

(1896 – 1963)

Deşi a publicat mai mult în Franţa,

Samuel Rosenstock, cunoscut sub

pseudonimul Tristan Tzara nu poate

lipsi nici din istoriile literaturii

române, îndeosebi cele consacrate

avangardei. Poetul dadaist Tristan

Tzara este cunoscut mai bine

cercetătorilor francezi decât celor

români, deşi şi-a publicat primele

poeme în România.

Benjamin Fundoianu

(1898 – 1944)

Între cele două culturi

română-franceze şi-a consumat

traiectul existenţial şi intelectual

B. Fundoianu, cunoscut în Franţa

sub numele de Benjamin Fondane.

Aproape în întregime opera sa a fost

publicată în Franţa.

În cultura română este cunoscut ca

poet prin volumul „Privelişti”.

Iulia Hasdeu

(1869 – 1888)

A urmat la Paris

Colegiul Sévigné, a luat

bavalaureatul în litere la Sorbona

şi a urmat cursurile la

Ecole des Hautes Etudes.

Scria mai ales în franceză şi

adoptase pseudonimul

Camille Armand.

Pompiliu Eliade

(1869 – 1914)

Afinităţile sale pentru cultura franceză

prezidează cele trei volume de

„Causeries Littéraires” publicate în

1903 la Bucureşti. Scrierea sa

„De l’influence française sur l’esprit

public en Roumanie au dix-neuvième

siècle” (Paris, 1905-1914) acordă

rolului spiritului francez un loc

privilegiat în transformările de

mentalitate şi în general sociale şi

culturale ce au produs

România modernă.

Basil Munteanu

(1897 – 1972)

Aparţine deopotrivă

culturii române şi celei franceze.

A fost elevul lui Charles Drouhet, Paul

Hazard, F. Baldensperger;

membru şi apoi director al Şcolii Româneşti

de la Fontenay-aux-Roses, secretar general

la „Revue de Littérature Comparée” şi şi-a

încheiat existenţa la Paris,

după o frumoasă carieră

ştiinţifică şi didactică.

Alexandru Ciorănescu

(1911 – 1999)

Printre oamenii de carte români care au

găsit în Franţa o a doua patrie se numără

şi Alexandru Ciorănescu, doctor în litere

la Sorbona, cu teza „L’Arioste en

France”, membru al Şcolii româneşti din

Franţa, lector universitar la Lyon, distins

cu Palmes académiques în 1960 şi

Ordre National du Mérite în 1980.

Mircea Eliade

(1907 – 1986)

Prozator, eseist, filosof, istoric al religiilor şi

profesor, disputat între ştiinţă şi literatură,

Mircea Eliade a publicat în Franţa o mare parte

din scrierile sale, în franceză şi română.

Distins cu titluri academice şi universitare în

Franţa şi alte ţări, premiat în repetate rânduri,

onorat cu Cordonul Legiunii de Onoare a

Franţei, sărbătorit pretutindeni, el a fost

recuperat după o eclipsă

şi de cultura

care l-a produs, cea română.

Eugen Ionescu

(1909 – 1994)

Între românii intraţi în universalitate,

aparţinând culturii franceze şi celei române

deopotrivă, Eugen Ionescu (Ionesco)

a fost dintre cei „mari”.

Membru al Academiei Franceze

şi Cavaler al Legiunii de Onoare,

Eugen Ionescu a fost o celebritate,

literatura şi personalitatea sa fiind

comentate de autori români şi străini,

iar numele său este prezent în mari

enciclopedii străine.

Emil Cioran

(1911 – 1995)

Stabilit în Franţa din 1937,

a adoptat limba franceză pentru a-şi scrie

opera, considerând,

după cum spunea într-un interviu,

că ea îi conferă rigoare.

În 1995, Editura Gallimard a publicat un

volum de peste 1800 de pagini care

cuprindea întreaga operă a scriitorului.

Petru Dumitriu

(1924 – 2002)

Stabilit din 1960 în Occident, după ce făcuse

carieră în România, Petru Dumitriu este unul

din scriitorii români cunoscuţi şi pentru

literatura în limba franceză. Cartea lui cea

mai comentată, publicată în limba română în

1949, „Bijuterii de familie”, a apărut şi la

editura pariziană Seuil, în 1960.

A urmat un număr considerabil de cărţi în

limba franceză,

mai numeroase decât acelea

care îi creaseră reputaţia

de scriitor

înainte de a fi părăsit

România.

George Bengescu

(1848 – 1921)

Este cunoscut în lumea literară francofonă ca

un specialist în Voltaire. Din perspectiva

culturii române George Bengescu a realizat

prima bibliografie franco-română a lucrărilor

imprimate sau editate în Franţa pe parcursul

secolului al XIX-lea. Din anul 1894 a făcut

parte din Consiliul de administraţie al

Societăţii de istorie literară a Franţei,

ca apoi, în 1898 să devină

vicepreşedinte şi laureat al

Academiei Franceze.

Ion Heliade Rădulescu

(1802 – 1872)

Exilat în Franţa după revoluţia de la 1848,

Ion Heliade Rădulescu a publicat la Paris,

în 1850, „Souvenirs et impressions d’un

proscrit”, şi în 1851 „Mémoires sur

l’Histoire de la régénération roumaine ou

sur les éveniments de 1848 accomplis en

Valchie”. A făcut traduceri din limba

franceză, din scrierile lui Boileau,

Voltaire, Marmontel

şi Lamartine.

Alexandru Odobescu

(1835 – 1895)

Scriitor, istoric al artelor şi arheolog,

Alexandru Odobescu a fost elevul

profesorului francez Alfred Dumesnil,

ginerele lui Jules Michelet,

părintele spiritual al generaţiei paşoptiste.

Distins erudit,

o vreme diplomat la Paris,

coresponda în limba franceză

cu prietenii şi familia.

Ovid Densuşianu

(1873 – 1938)

După ce şi-a făcut studiile, s-a îndreptat spre

Paris unde, între 1893 şi 1895

a fost elevul lui

Antoine Meillet şi al lui J. Brunot

şi unde a dobândit o diplomă la

Ecole de Hautes Etudes.

Tot la Paris a publicat

volumul de versuri „Limanuri albe”

şi mai multe studii

în limba franceză.

Eugen Lovinescu

(1881 – 1943)

În 1909, şi-a luat doctoratul

în Franţa cu o teză al cărei titlu era

”Jean Jacques Weiss

et son oeuvre littéraire”,

lucrare publicată

în acelaşi an cu o prefaţă a lui

Emile Faguet.

Vladimir Streinu

(1902 – 1970)

Critic şi istoric literar,

dar şi profesor de franceză,

Vladimir Streinu,

a făcut studii de specializare

în domeniul literelor

la Paris şi Nancy

şi a tradus din

Balzac, Gide, Proust ş.a.

Mateiu I. Caragiale

(1885 – 1936)

Capodopera sa, romanul

„Craii de Curtea Veche”,

publicat în 1929, cuprinde pagini

memorabile în care se află

concentrată o francofilie estetizantă,

o nostalgie a secolului al XVIII-lea

francez, unică în literatura română,

dar exemplară.

Vasile Alecsandri

(1821 – 1890)

Educat în spiritul vremii, descoperind Parisul

în adolescenţă, obişnuit cu limba lui Voltaire

ca şi cu limba sa propie, Vasile Alecsandri

şi-a scris cea mai mare parte a corespondenţei

în limba franceză. În 1863 a tipărit la Paris,

sub pseudonimul V. Mircesco,

o „Grammaire de la langue roumaine”,

cu o prefaţă semnată de A. Ubicini

şi a compus în limba franceză

şi o comedie, „Les Bonnets

de la comtesse”.

„Literatura

română,

atât de bogată în glorie,

încât dă din ea chiar şi

Franţei,

înfloreşte

în cele două limbi.”

Contele de Saint-Aulaire

Trei mari scriitori la Paris:

Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Mircea Eliade.

Fotografie de Louis Monier, publicată de revista „LIRE”