CHIMIE GENERALĂ ŞI FARMACEUTICĂTEHNOLOGIA MEDICAMENTELOR

ELABORAREA METODEI HPLC PENTRU STUDIU FITOCHIMIC AL SPECIEI HYPERICUM PERFORATUM L.

Igor Casian, Ana Casian, Vladimir ValicaCentrul Ştiinţific în domeniul Medicamentului al USMF “Nicolae Testemiţanu”

SummaryElaboration of the HPLC method for the phytochemical

study of Hypericum perforatum L. speciesThe HPLC method with multiwavelength UV-VIS detection has been developed for the

quantification of pharmacologically active substances in herb of St. John’s Wort (Hypericum perforatum L.) and in extractive products.

The procedure for preparation of raw material samples has been optimized, having in mind instability of some active substances in solutions.

It was confirmed, that the greatest part of active substances can be found in flowers, smaller amount - in leaves, but stems are practically deprived them.

RezumatS-a elaborat metoda HPLC cu detecţia în UV-VIS cu mai multe lungimi de undă pentru

dozarea substanţelor farmacologic active în herba de sunătoare (Hypericum perforatum L.) şi în produsele lor extractive.

Procedura de preparare a probelor de produs vegetal a fost optimizată, ţinând cont de instabilitatea unor substanţe active în soluţii.

S-a confirmat, că cantitatea majoră a substanţelor active se află în flori, mai puţine – în frunze, iar tulpinile practic sunt lipsite de ele.

Actualitatea temeiSunătoarea (Hypericum perforatum L., familia Hypericaceae ) este o plantă ce prezintă în

continuare interes pentru studiu din punct de vedere atât farmacologic, cât şi fitochimic. Preparatele din sunătoare manifestă un spectru larg de acţiune farmacologică, inclusiv antidepresivă, adaptogenă, hepatoprotectoare, antimicrobiană, antiinflamatoare ş. a [2, 3, 4]. De asemenea componenţa chimică a plantei este destul de complexă, incluzând substanţe din diferite grupe, în primul rând, compuşi fenolici [3, 5]. Necătând la faptul, că sunătoarea se consideră o plantă suficient studiată, până în prezent nu există o părere unică despre componentul sau grupa de componenţi, care sunt responsabili pentru acţiunile farmacologice. Din aceasta cauză nu există o abordare unică faţă de standardizarea produselor farmaceutice obţinute din herba de sunătoare. În orice caz, în studiile fitochimice existente şi farmacognostice se preferă maximum o descriere cât mai detaliată a compoziţiei chimice şi minimum – determinarea substanţelor potenţial active şi celor caracteristice pentru specia studiată.

Un aport considerabil în soluţionarea acestei sarcinii pot servi metodele analitice universale şi, în primul rând, cromatografice. Alte metode, inclusiv şi cele farmacopeice, destinate dozării unor grupe chimice aparte, şi aplicate în studiile de rutină complexe a plantei sunt incomode şi ineficiente, cerând un volum enorm de operaţiuni la etapele de preparare a probelor şi de analiză propriu-zisă [1].

Obiectivele lucrării

327

Scopul prezentei lucrării a constat în elaborarea metodei HPLC pentru dozarea mai multor substanţe din diferite grupe chimice într-o singură probă.

Materiale şi metodeÎn lucru s-a utilizat cromatograful de lichide din seria Jasco LC-2000, alcătuit din două

pompe, amestecător dinamic de presiune înaltă, injector manual, termostat de coloane şi detector UV-VIS cu şir de diode (DAD). Separarea cromatografică s-a studiat pe coloane analitice cu faza inversă. Componenţii tamponului au fost de gradul de puritate “chimic pur”, iar acetonitrilul – “pentru HPLC”. Substanţele de referinţă au fost procurate de la “Fluka” şi “Sigma-Aldrich”.

Rezultate şi discuţiiAlegerea condiţiilor de separare a analizilor a fost dictată, mai întâi de comportarea

cromatografică a derivaţilor de antracen condensaţi (hipericină şi pseudohipericină). Având molecule cu structura plată şi dimensiuni majorate, aceşti compuşi demonstrează efecte de excluzie pe sorbenţii cu mărimea porilor 60-80 Å, care sunt utilizaţi pe larg. Pe de altă parte, posedând câte 6 hidroxili fenolici într-o moleculă, aceşti compuşi fiind analizaţi pe coloane cu faza C-8 sau C-18 formează picuri cromatografice cu forma alterată, posibil din cauza aportului majorat de interacţiuni nespecifice. Rezultate mai satisfăcătoare am obţinut analizând probele pe coloana cu sorbent Kromasil 100 C-4. Îmbunătăţirea ulterioară a formei picurilor s-a atins cu utilizarea concentraţiilor înalte ale electrolitului puternic în faza mobilă.

O altă dificultate este legată de diapazonul destul de larg a polarităţii substanţelor determinate, fapt ce nu permite efectuarea analizei în regim isocratic sau în gradient scurt, iar aplicarea gradientelor line măreşte considerabil timpul analizei. Ca soluţie de compromis am

0 5 10 15 200

15

30

45

60

75

90

CA

CN, %

; A

, mA

U

t, min

gradientprogramat

gradientreal

592 nm

280 nm

1

234

56789

1011

12

13

14

15

16

17

18

19

Fig. 1. Cromatograma extractului din herbă de sunătoare şi forma gradientului programat la întrarea în coloană şi real (calculat) la ieşirea din coloană. Componenţi identificaţi: 1 – acizi oxicinamici; 2 – acid clorogenic; 3 – catehină; 5 – epicatehină; 4, 6-9 – proantocianidine oligomerice; 10 – rutozidă; 11 – hiperozidă; 12 – isocvercitrină; 13 – glicozid flavonolic; 14 – cvercetină; 15 – biapigenină; 16 – pseudohipericină; 17 – hipericină; 18 – hiperforină; 19 – adhiperforină.

328

propus aplicarea gradientului cu mai multe trepte, în care sectoarele de gradient lin sau eluarea isocratică alternează cu sectoare de gradient abrupt, cum este redat în fig. 1.

Prezenţa componenţilor chimici din diverse grupe cere şi efectuarea detecţiei la diferite lungimi de undă pentru a asigura selectivitatea şi sensibilitatea necesară. Pe fig. 2 sunt prezentate spectrele UV-VIS a unor substanţe din grupele principale, caracteristice pentru specia H. perforatum L. Spectrele sunt extrase din cromatogramele, înregistrate cu DAD. Lungimea de undă 280 nm este preferabilă pentru detecţia proantocianidinelor şi hiperforinei. Restul componenţilor interesaţi, de asemenea, posedă absorbanţă suficientă în aceasta regiune a spectrului, dar în acest caz selectivitatea determinării lor va fi scăzută, în special pentru hipericină. Astfel, se recomandă de efectuat detecţia hipericinei şi pseudohipericinei la lungimea de undă 592 nm, care este specifică pentru grupa dată. Derivaţii acidului cafeic se detectează la 328 nm, biapigenina – la 340 nm, iar glicozide flavonolice – la 360 nm. În cazul lipsei detectorului cu mai multe lungimi de undă, se poate efectua detecţia aplicând detectorul cu scanare la cel puţin 2 lungimi de undă (280 şi 592 nm), programând schimbarea lor în timpul înregistrării cromatogramelor.

Ca rezultat al studiului efectuat, propunem următoarele condiţii de separare cromatografică a componenţilor principali ai extractelor din herba de sunătoare: Coloana Kromasil 100 C-4, 5 m, 100 x 4,6 mm. Faza mobilă, pompată cu viteza volumetrică 1,5 ml/min, se formează în amestecătorul dinamic de presiune înaltă din doi componenţi: A – acetonitril; B – soluţie KH2PO4 0,1 M + H3PO4 0,02 M. Programul gradientului: 5-32% A în B, 0-8 min; 32-73% A în B, 8-10 min; 73% A în B, 10-13 min; 73-87% A în B, 13-15 min; 87% A în B, 15-18 min. Apoi coloana se echilibrează timp de 5 min cu faza iniţială (5% A în B) înainte de a injecta proba următoare. Timpul total al unui ciclu cromatografic este 23 min. Soluţia de etalonare Nr 1 conţine 20 mg/l hipericină şi câte 40 mg/l acid clorogenic, (-) epicatehină, hiperozidă şi apigenină în amestec acetonitril – apă (1:1). Soluţia de etalonare Nr 2 conţine 80 mg/l hiperforină în faza mobilă cu concentraţia acetonitrilului 50%. La concentraţii mai joase a

240 280 320 360 400 440 240 300 360 420 480 540 600 240 280 320 360 400

240 280 320 360 240 280 320 360 400 440 240 280 320 360 400 440

, nm

360

Hiperozida

, nm

592

Hipericin

, nm

274

Hiperforin

, nm

282

Epicatehin

, nm

328Acidclorogenic

, nm

332

Biapigenina

Fig. 2. Spectrele în UV-Vis ale substanţelor principale din specia H. perforatum L.

329

acetonitrilului este posibilă precipitarea hiperforinei, sau sorbţia hipericinei pe suprafaţa vaselor. Din lipsa substanţei de referinţă biapigenină, în soluţia de etalonare s-a folosit apigenina, care are spectru UV asemănător, dar eluează cu 0,2 min înaintea biapigeninei. În aceste condiţii cromatografice picurile glicozidelor flavonolice sunt separate incomplet, ceea ce nu prezintă o problemă pentru standardizarea produselor după suma glicozidelor în recalcul la hiperozidă sau rutozidă.

În cazul, când este necesară determinarea doar a unor grupe chimice aparte, se poate micşora considerabil timpul analizei, cu eluarea în regim isocratic la concentraţia acetonitrilului în faza mobilă 18% pentru glicozide flavonolice, 72% pentru hipericină şi pseudohipericină, sau 85% pentru hiperforină şi adhiperforină. Cromatogramele corespunzătoare sunt prezentate în fig. 3.

O altă sarcină importantă este optimizarea tehnicii de preparare a probelor de materie vegetală înaintea separării cromatografice. Există doi factori care pot influenţa rezultatele analizei: instabilitatea hiperforinei şi a derivaţilor de antracen în soluţiile hidroalcoolice şi legarea strânsă a hipericinei cu matricea vegetală.

0 1 2 3 4 5 6

0

20

40

60

80

0 1 2 3 4

0

4

8

12

0 1 2 3 4 5

0

30

60

90

120

150A

, mA

U

t, min

1

2 3

a

t, min

1

2

b

t, min

1

2

c

Fig. 3. Cromatoframele extractului din herbă de sunătoare în regim isocratic: a – 18% acetonitril în tampon fosfat: 1 – rutozidă, 2 – hiperozidă, 3 – isocvercitrină; b - 72% acetonitril în tampon fosfat: 1 – pseudohipericină, 2 – hipericină; c - 85% acetonitril în tampon fosfat: 1 – hiperforină, 2 – adhiperforină.

330

Instabilitatea hiperforinei este condiţionată de oxidarea ei uşoară cu oxigenul din aer, care se intensifică în mediu bazic, de aceea se recomandă acidularea extragentului. Pe de altă parte, în mediu acid scade stabilitatea hipericinei şi, în special, a pseudohipericinei. Ca variantă de compromis, s-a ajuns la utilizarea soluţiei de acid citric 0,2% în alcool etilic 80% în calitate de extragent. Acidul citric posedă proprietăţi antioxidande şi de tampon; pH-ul extractelor obţinute se află în limitele 4,2-4,3. Concentraţia înaltă a etanolului micşorează solubilitatea oxigenului în extragent şi uşurează extragerea componenţilor lipofili, cum ar fi hiperforina. Încălzirea extragentului până la 60°C intensifică procesul de extracţie şi, de asemenea, micşorează solubilitatea oxigenului. Aceşti factori influenţează favorabil stabilitatea compuşilor activi. La temperaturi mai ridicate de 60°C creşte pierderea extragentului din cauza evaporării.

Din curbele cinetice (fig. 4) se vede, că timpul optim pentru o singură extracţie este în jur de 40-45 min. Majorarea timpului de extracţie duce la micşorarea concentraţiei hiperforinei. Dependenţa randamentului hipericinei şi hiperforinei de numărul de extracţii este prezentată în tabelul 1. Cu evidenţă variantele optime şi timpul total necesar sunt 3 extracţii câte 30 min sau 2 extracţii câte 45 min. Ultima variantă necesită mai puţine operaţiuni.

Tabelul 1Randamentul compuşilor principali la extracţia repetată a 0,5 g herbă de sunătoare cu porţiuni

a câte 50 ml extragent la temperatura 60°C

Nr. de extracţie

Randamentul cumulativ, %

Hipericina Hiperforina Glicozide flavonolice

t=30 min t=45 min t=30 min t=45 min t=30 min t=45 min

1 76,0 88,7 88,0 91,0 87,3 90,4

2 91,8 96,9 96,7 98,7 96,1 98,2

3 97,0 98,0 98,8 99,6 98,6 99,5

Pe baza datelor, expuse mai sus, se propune următoarea tehnica de preparare a probelor de herba de sunătoare pentru analiza cromatografică: Circa 0,5 g (masa exactă) materie primă mărunţită, care trece prin sita cu diametru orificiilor 1 mm, se introduce în balon cu capacitatea 100 ml, se adaugă 50 ml soluţie acid citric 0,2% în alcool etilic 80%, se încălzeşte pe baie de apă la temperatura 60 2°C timp de 45 min, amestecând periodic. Conţinutul balonului se filtrează prin tampon de vată în balon cotat cu capacitatea 100 ml. Tamponul cu materia primă se reîntoarce în primul balon şi extracţia se repetă încă o dată în aceleaşi condiţii. Extractul sumar se răceşte până la temperatura 20°C şi se completează până la volumul de 100 ml cu extragent pur. Alicota se centrifughează 5 min la 3000-4000 g. Câte 10 l probă şi soluţiei standard se

0 20 40 60 800.0

0.2

0.4

0.6

0.8

1.0

Uni

tati

rela

tive

t, min

Hipericina + pseudohipericina Hiperforina + adhiperforina Glicozide flavonolice

Fig. 4. Curbele cinetice ale extracţiei unor componenţi principali la prepararea probelor de materie primă.

331

injectează în sistemul cromatografic. Toate operaţiunile de preparare a probelor trebuie efectuate în încăperi întunecate pentru a preveni descompunerea hiperforinei sub influenţa luminii.

Produsele extractive din herba de sunătoare pentru analiza cromatografică pot fi preparate în modul următor: Tincturile şi extractele lichide se diluează de 20-100 ori (în dependenţa de concentraţiile substanţelor analizate) cu soluţie acid citric 0,1-0,2% în alcool etilic 70-80%, sau cu fază mobilă cu concentraţia acetonitrilului 40-50%. Extractele uscate şi formele farmaceutice solide se prepară prin dizolvarea probei de pulbere în unul din aceşti solvenţi utilizând baia cu ultrasunet. Masa probei şi diluarea necesară se calculă, reieşind din diapazonul optim al concentraţiilor rezultante ale principalelor substanţe active: 10-50 mg/l pentru hipericină şi 40-200 mg/l pentru hiperforină.

Cu ajutorul metodei elaborate am studiat repartizarea substanţelor potenţial active în diferite părţi ale plantei înflorite H. perforatum L.: flori, frunze şi tulpini. Din rezultate (tabelul 2) se vede, că cantitatea majoră a acestor substanţe se află în flori, mai puţine – în frunze, iar tulpinile practic nu conţin componenţi activi. Rezultatele obţinute denotă raţionalitatea colectării părţii de sus a plantei înflorite, precum şi necesitatea limitării conţinutului de tulpini în materia primă.

332

Tabelul 2Conţinutul compuşilor principali în diferite organe ale herbei de sunătoare

Organul plantei

Conţinutul, mg/g

Hipericina+ pseudohipericina1

Hiperforina+ adhiperforina2 Glicozide flavonolice3

Flori 4,63 48,0 30,8

Frunze 1,82 4,23 31,4

Tulpini 0,08 0,88 5,1

Nota: 1 în recalcul la hipericină; 2 în recalcul la hiperforină; 3 în recalcul la hiperozidă.

ConcluziiS-a elaborat metoda HPLC UV-Vis care s-a dovedit a fi rapidă şi eficientă pentru dozarea

diferitor grupe de substanţe farmacologic active în herba de sunătoare şi a produselor extractive. Metoda permite dozarea hipericinei, pseudohipericinei, hiperforinei, biapigeninei, glicozidelor flavonolici, acizilor oxicinamici, catehinilor şi proantocianidinelor oligomerice într-o singură probă.

Optimizarea procedurii de preparare a probelor de materie primă, asigură stabilitatea substanţelor active în timpul analizei.

S-a confirmat repartizarea neuniformă a substanţelor active între diferite organe ale plantei şi necesitatea limitării conţinutului de tulpini în materia primă.

Metoda elaborată poate fi utilă pentru standardizarea materiei prime herba de sunătoare, precum şi ale preparatelor farmaceutice, ce conţin produse extractive din specia dată.

Bibliografie1. European Pharmacopoeia 6.0, vol. 2, 2008, p. 2958-2959.2. Ichim Daniela Luminiţa, Nicuţa Daniela, Căpraru Gabriela. HYPERICUM PERFORATUM

L. in modern phytotherapy. Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Secţiunea Genetică şi Biologie Moleculară, tom VIII, 2007, p. 253-257.

3. WHO Monographs on selected medicinal plants. Hyperici Herba. Vol. 2, 2004, p. 149-171.4. Карамышева Е.И., Лобанова Е.Г., Горьков В.А. Антидепрессивная активность

препаратов зверобоя: Аналитический обзор. Фарматека, № 6 (42), 2000.5. Правдивцева О.Е., Куркин В.А. Исследования по обоснованию новых подходов к

стандартизации сырья и препаратов зверобоя продырявленного. Химия растительнного сырья. 2008, №1, стр. 81-86.

333

APLICAREA METODELOR FIZICO-CHIMICE ÎN STUDIUL CHIMICO-FARMACEUTIC AL COMPRIMATELOR DE SOMNOL

Tamara Cotelea1, Serghei Ermolaev1, Efim Arama2, Oleg Bolotin3, Iurii Tihon1

1Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N.Testemişanu”2 Catedra Biofizică, informatică şi Fiziologia omului „N.Testemişanu”

3Institutul de Chimie al AŞ RM

SummaryPhisico-chemical methods applied in chemico –

pharmaceutical study of Somnol tabletsThe chromatography method on a thin layer was worked out to identify the zopiclone ( an

active principle of Somnol tablets) by utilizing four systems of solvents, the spectroscopy IR, thermic effects have been registered applying the thermogravimetrical method, the spectrophotometrical method of dosing in powders and tablets of 7,5mg as well as the HPLC method to identify in powder. Due to the fact that, these utilized methods are specific and reproductive , they are recommended for the study of zopiclone in biological fluids.

RezumatA fost elaborată metoda cromatografiei pe strat subţire de identificare a zopiclonei

(principul activ din comprimate de Somnol) utilizând 4 sisteme de solvenţi,metoda spectroscopiei IR, au fost înregistrate efectele termice aplicând metoda termogravimetrică, metoda spectrofotometrică de dozare în pulbere şi comprimate 7,5 mg, precum şi metoda HPLC de identificare în pulbere. Dat fiind faptul, că metodele folosite sunt specifice şi reproductive ele se recomandă pentru studierea zopiclonei în lichidele biologice.

Actualitatea temeiZopiclona se utilizează pe larg în medicină ca somnifer, anxiolitic, anticonvulsiv,

migrelaxant. Zopiclona posedă acţiune nemijlocită asupra regiunilor de legătură a receptorilor α1, α2, α3 şi α5 a acidului gama aminobutiric (AGAB). La fel contribue la creşterea permeabilităţii clorului în celulă şi provoacă hiperpolarizarea membranelor şi totodată frânarea puternică a neuronilor. Spre deosebire de benzdiazepine nu acţionează la durata somnului pentru restabilirea funcţiei psihice, memoriei, dar prelungeşte faza latentă a somnului importantă, pentru restabilirea fizică a organismului.

În prezent comprimatele de Somnol cu conţinut de zopiclonă se administrează în tratamentul insomniei de situaţie şi cronică la maturi inclusând dificultăţi la adormire şi trezire preventivă. În procesul terapiei cu zopiclonă se micşorează perioada adormirii şi creşte durata somnului şi eficacitatea.

Obiectivele lucrăriiEfectuarea studiului în vederea determinării metodelor fizico-chimice de analiză, de

identificare şi dozare a acestei substanţe, care ar putea fi aplicate şi după extragerea din lichidele biologice.

Materiale şi metode de cercetareÎn cadrul cercetărilor s-a folosit zopiclon substanţa pură (cu grad de puritate „pur pentru

analiza” şi „chimic pur”), comprimate somnol 7,5 mg AO Gridex (Letonia). În calitate de reagenţi s-au folosit cloroform, acid clorhidric, alcool etilic, acetonitril, alcool metilic, hidroxid de sodiu.

Pentru determinarea identităţii am aplicat metoda cromatografiei pe strat subţire (CSS), folosind plăci cromatografice cu conţinut de silicagel G, în cadrul cărui s-au utilizat 4 sisteme de solvenţi: cloroform – dioxan – acetonă – soluţie amoniac 25 % (47,5 : 45 : 5 : 2,5); toluen – acetonă – etanol - soluţie amoniac 25 % (45 : 45 : 7,5 : 2,5); cloroform – metanol (90 : 10);

334

cloroform – acetonă (80 : 20), pentru care s-a determinat valoarea Rf egală cu 0,80; 0,49; 0,55; 0,60. respectiv.

Spoturile de zopiclonă pe placa cromatografică fluoriscează în razele UV în culoare verzue; cu reactivul Nessler – culoare galbenă, cu Dragendorff şi acid sulfuric – roşu-cafeniu. Pentru aceasta 0,0016 g substanţă pură (m.e.) se trece într-un balon cotat cu volumul de 25 ml, se dizolvă în acid clorhidric 0,1 M şi se aduce la cotă cu acelaşi solvent (sol.A). 1 ml sol. A se trece într-un balon cotat cu volumul 50 ml şi se aduce la cotă cu acelaşi solvent (sol. B). 2µl soluţie B se aplică pe linia de start a plăcii, placa se introduce în camera de cromatografiere, se cromatografiază ascendent în sistemul de solvenţi corespunzător. Când frontul de solvenţi va parcurge 2/3 din lungimea totală a plăcii cromatografice ultima se scoate din vas, se usucă la aer şi se pulverizează cu reactivele respective. Sensibilitatea reactivilor ne dă posibilitate să aplicăm această metodă pentru cercetarea zopiclonei în extrasul organic din lichidul biologic.

În aspectul analizei, structurii moleculare a substanţelor medicamentoase, identificarea şi controlul purităţii lor este metoda spectrofotometriei de absorbţie în UV.Astfel pentru identificarea şi aprecierea zopiclonei s-au înregistrat spectrele de absorbţie în intervalul lungimilor de undă 220-350 nm în cuvă cu drumul optic 10 mm.

În extractul cloroformic se compară spectrele de absorbţie a soluţiei de analizat şi soluţiei standard. Spectrele au fost citite la spectrofotometru Perkin Elmer Lambda 400 în Soluţia standard are maxim de absorbţie la lungimea de undă 308,93 nm. Soluţia de cercetat – la 308,79 nm.

Pentru acesta 0,015 g (m.ex.) zopiclonă se trece în balon cotat, cu volumul 100 ml se dizolvă în solventul respectiv (acid clorhidric, cloroform, metanol, hidroxid de sodiu 0,1 M) se agită până la dizolvarea completă pe baia cu ultrasunet şi se aduce la cotă cu solventul corespunzător – soluţia A. 10 ml sol.A se plasează în alt balon cotat cu capacitatea de 100 ml şi se aduce la cotă cu solventul corespunzător (soluţia B). Se citeşte absorbanţa soluţiei de analizat la spectrofotometru Perkin Elmer Lambda 400 în cuvă cu drumul optic 10 mm, în intervalul lungimii de undă 220-350 nm .

Spectrele de absorbţie a soluţiei zopiclon (15 µg/ml) în aceşti solvenţi are următoarele maxime de absorbţie: în acid clorhidric 0,1 M la lungimea de undă 303 nm, în cloroform – 305,5 nm, în metanol 304,0 nm, în hidroxid de sodiu 0,1 M – 237 şi 277,5 nm (fig.1,2,3,4).

Preventiv s-a cercetat dependenţa absorbanţei de concentraţia zopiclonei. Pentru aceasta 0,01 g zopiclonă pulbere (masa exactă) se plasează într-un balon cotat cu capacitatea de 50 ml se dizolvă în cloroform şi se completează până la cotă (soluţia A) 10 ml soluţie A se plasează în alt balon cotat cu capacitatea de 50 ml şi se aduce cu cloroform până la cotă (soluşia B 0,004 %). Din soluţia B se pregătesc o serie de soluţiei cu concentraţiile corespunzătoare 1,5,10,15,20,25,30 µg/ml. Se citeşte absorbanţa acestor soluţii la lungimea de undă 305 nm în cuva cu drumul optic de 10 mm. În calitate de soluţie de referinţă se utilizează cloroformul. În baza acestor date s-a construit graficul absorbanţei în funcţie de concentraţia zopiclonei în soluţie de cloroform Din curba de etalonare a zopiclonei reiese că legea Bouguer-Lambert-Beer se respectă în intervalul de concentraţie 0,1-30 µg/ml. În această fază s-a elaborat tehnica de lucru pentru dozarea spectrofotometrică în pulbere şi comprimate. Eroarea relativă ±1,48 %.

200,0 250 300 350 400 450 500,0

0,00

0,1

0,2

0,3

0,4

0,51

nm

A

303,93

244,10

215,85

207,80

Fig.1Spectrul de absorbţie al zopiclonei Fig.2 Spectrul de absorbţie al zopiclonei în acid clorhidric 0,1M în cloroform

335

198,0 250 300 350 400 450 500,00,00

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,70

nm

A

304,15

245,12

218,14

212,15

201,85

215,0 250 300 350 400 450 500,0

0,00

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7

0,80

nm

A

277,57

258,07

237,14

217,82

Fig.3 Spectrulde absobţie al zopiclonei Fig,4 Spectrul de absorbţie al zopiclonei în în metanol hidroxid de sodiu 0,1M

A fost efectuată identificarea zopliconei prin metoda spectroscopiei IR în regiunea 400 – 4000cm. Spectrul IR al zopliconei a fost descifrat în baza datelor din literatură. Spectrele principale s-au evidenţiat la următoarele lungimi de undă: 1372, 1225-1075, 1463, 1600-1500, 1150-1180, 810, 720 şi 701cm – 1.

În cadrul cercetărilor pentru o investigaţie mai profundă a fost aplicată metoda termogravimetrică de analiză, metoda cercetărilor proceselor chimice şi fizico – chimice bazată pe înregistrarea efectelor termice însoţite de transformările compuşilor în condiţiile de programare a temperaturii. Analiza termică este un instrument superior în determinarea componenţei chimice a obiectelor de analizat, dar şi studierea proceselor chimice, fizice şi fizico-chimice în vederea stabilirii unor particularităţi ale substanţelor medicamentoase cu repercusiuni directe asupra efectelor lor biologice. Pentru cercetarea comportării termice a zopiclonei am folosit derivatograful QD-102 (F. Paulik, V. Erdei) firma MOM (Ungaria ). S-au înregistrat curbele de temperatură (T), analiza termică diferinţială (ATD), termogravimetrică (TG) şi termogravimetrică diferinţială.(TGD)

Condiţiile de lucru: masa probei – 20 mg. viteza temperaturii 10oC/min, sensibilitatea ATD – 1/5, TGD – 1/10. S-au utilizat locaşe pentru probe din platină. În calitate de etalon s-au utilizat oxidul de aluminiu.Rezultatele derivatogramei obţinute relevă faptul, că zopiclona este o substanţă relativ stabilă termic. Pe curba ATD sunt înregistrate 2 efecte exotermice: termoefectul 1 în intervalul de temperatură 105 – 150oC cu maximul la 145oC şi termoefectul 2 în intervalul 235 – 285oC, cu maxim la 165OC este condiţionat de perderea în masă a substanţei, (curba TG), descompunerea, trecerea în alte forme polimorfice.

Conform structurii chimice zoplicona este un compus ionic. Asemănările de structură şi proprietăţile chimice ale zopiclonei cu alcaloizii ne decid să aplicăm metoda cromatografiei lichide de performanţă înaltă (HPLC) folosind coloana. Zorbax eclipse XDB – C 18, mărimea particulelor 150 mm x 4,6 mm, rata curentului 1,5 ml/min, to 30oC. Concentraţia soluţiei de analizat 12µg/ml timpul de retenţie 2,97 min., faza mobilă soluţia A (5g laurilsulfat sodic, 1g dihidrofosfat sodic apă până la 1l. Se aduce la pH 3,4 cu acid fosforic 10%. Amestecul se filtrează cu ajutorul aparatului Millipore XF 5423050) şi acetonitril în raport 52:48. cromatograma zopliconei în concentraţie 12µg/ml se reprezintă în figura 5.

În continuare am efectuat identificarea zopiclonei în mediul organic (cloroform) aplicând metoda HPLC (fig.6). În calitate de eluent se foloseşte amestec de acetonitril şi soluţie A care constă din laurilsulfat sodic şi dihidrofosfat sodic la pH 3,4 în raport 52:48. Determinarea zopiclonei se efectuiază cu ajutorul detectorului UV la lungimea de undă 303nm.Timpul de retenţie 2,58 min.

Metoda propusă este exactă şi rapidă în vederea identificării zopliconei după izolarea din lichidele biologice.

336

Fig.5 HPLC. Cromatograma zopiclonei

Fig. 6.HPLC. Cromatograma zopiclonei în cloroform.

Concluzii Pentru identificarea zopiclonei s-au propus metoda cromatografiei pe strat subţire pe

plăci cu silicagel în 4 sisteme de solvenţi, spectrofotometria în UV cu determinarea maximului de absorbţie în acid clorhidric 0,1 M metanol, hodroxid de sodiu 0,1M cloroform, metoda HPLC aplicând coloana Zorbax Eclipse XDB C-18.

Dozarea zopliconei în comprimate somnol a fost efectuată prin metoda spectrofotometrică UV. Greşala relativă a rezultatelor cercetărilor constituie 1,48%.

Bibliografie 1. Bellomy L.J. The infrared spectra of complex molecules – London, 1959 – 95 and New

York, 1996 – 590p.2. Bodoga B. Maria Virginia coman. Cromatografia pe strat subţire – Bucureşti: Ed. Tehnică,

1995 – 160p.3. Dorian P., Sellers Em., Kaplan H.Hamilton C. Evalation of zoplicone physical dependence

liability in normal voleyiteers. Pharmacology 27. 1983; Suppl 2: 228 – 34p.4. Holbrook AM., Crowther R., Lotter A., Cheng C., Meta – analysis of bentodiazepine use in

the treatment of insomnia CMAJ. 2002.5. Holmgren., H. Druid S. Hollander J., Ahlner., Fatal and non-fatal consehtrations of newer

antidepressants and hypnotics, post – mortem femoral bload. Proccedings of 38 TIAFT Meeting, Helsinki, 13 – 17 August 200; - 62p.

6. Skerritt Jh., Johnston G. Enancement of GABA binding by benzodiazepines and related anxiolitics. European journal of pharmacologi 1983 May. 89 (3–4):193 – 8p.

7. Toniton Y. Sleep disorders and hypnotic agents : medical, social and economical impact. Ann Pharm Fr. Jyly 2007; 65 (4):230 – 8p.

337

ANALIZA CHIMICO-TOXICOLOGICĂ A ZOPICLONEITamara Cotelea1, Serghei Ermolaev1, Leonid Lîsîi2 Efim Arama3

1Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N.Testemişanu”2Catedra Biochimie şi Biochimie clinică USMF „N.Testemişanu”

3Catedra Biofizică, informatică şi Fiziologia omului

SummaryChemico-toxicological analysis of zopiclone

The optimum isolation and extraction conditions of zopiclonea from biological fluids. We used physico – chemical methods to identify zopiclone : chromatography on a thin layer by utilizing four systems of solvents, spectrophotometrical method in UV, HPLC…The methods processed by us for zopiclone in biological tests “in vitro” are specific and reproductive, and they are recommended for the study of zopiclone in biological fluids.

RezumatAu fost determinate condiţiile optime de izolare şi extragere a zopiclonei din lichidele

biologice Am aplicat metodele fizico-chimice de identificare a zopiclonei: cromatografia pe strat subţire utilizând patru sisteme de solvenţi, metoda spectrofotometrică în UV, HPLC. Metodele prelucrate de noi pentru zopiclonă în probele biologice „in vitro” sunt specifice şi reproductive şi ele se recomandă pentru studierea zopiclonei în lichidele biologice.

Actualitatea temeiZopiclona – reprezentant din noua clasă a compuşilor chimici ciclopirolane. Spre

deosebire de benzodiazepine se leagă numai cu receptorii centrali şi nu posedă afinitate cu receptorii periferici. Proprietăţile farmacologice ale zopiclonei includ acţiunea sedativă, anxiolitică, anticonvulsivă şi relaxivă.

În prezent zopiclona se administrează în tratamentul insomniei cronice pentru maturi. Cercetările clinice au arătat că zopiclona îmbunătăţeşte indicii obiectivi şi subiectivi ai somnului: micşorează perioada adormirii, măreşte longevitatea somnului micşorează frecvenţa de trezire, îmbunătăţeşte dinamica trezirii, calitatea somnului.

Metabolismul zopiclonei se petrece în ficat cu ajutorul citocromului P-450(3A şi 2C). Metaboliţii principali sunt derivaţii N-oxid (activ) şi N-dismetil metabolit cu acţiunea anxiolitică şi cu proprietăţile de inhibare a receptorilor nicotin-acetilcolinici, care protegază dependenţa psihică şi fizică. Perioada de înjumătăţire este de 4 ore. Prin urină se elimină 80% , prin intestine -16% . Biotransformarea zopiclonei este redată în figura 1.

N – desmetil – zopiclon N – oxid – zopiclon

Fig. 1 .Biotransformarea zopiclonei Zopiclon N-oxid posedă efect slab tranchilizant şi sedativ.Alţi metaboliţi ai zopiclonei sunt lipsiţi de activitate. Cercetările ţărilor baltice marchează cazuri cu intoxicaţii grave cu sfîrşitul letal în urma supradozării. Administrarea zopiclonei concomitent cu alcoolul etilic duce la euforie.

338

Narcomanii primesc preparatul pentru a sinergiza acţiunea narcoticelor. Simptomele de intoxicaţii includ disfuncţia sustemului nervos central şi sistemului respirator, hiperkaliemia, hiperglicemia.Doza letală se consideră 1,4-3,9 mg/l.

Cercetările clinice din Bristol, Marea Britanie au arătat, că pacienţii cu disfuncţii ale ficatului riscă intoxicaţii acute cu zopiclon.După administrarea unei doze la bolnavii cu ciroză, concentraţia zopiclonei în sânge este cu mult mai mare comparativ cu pacienţii sănătoşi. La pacienţii cu ciroză clearensul zopiclonei se micşorează cu 40% în corespundere cu micşorarea procesului de dismetilare Acesta se lămureşte prin faptul că metabolismul şi eliminarea zopiclonei din organism este cu mult mai încetinit şi în cele din urmă are loc cumularea preparatului în organism. Totodată folosind preparate inhibitori ai citocromului ficatului se micşorează clearensul zopiclonei, mărind concentraţia preparatului în sânge. În baza acestor date ne-am pus ca scop preculcrarea metodelor disponibile, specifice pentru determinarea zopiclonei în materialul biologic. Analiza chimico-toxicologică se bazează pe analiza chimico-farmaceutică a preparatului de determinare a calităţii.

Obiectivele lucrăriiDe a efectua studiul determinării condiţiilor de izolare şi separare a zopiclonei din

lichidele biologice precum şi aplicarea metodelor fizico-chimice de identificare şi dozare.

Materiale şi metode de cercetareÎn cadrul cercetărilor s-a folosit zopiclon substanţa pură, comprimate somnol 7,5 mg.A fost folosită plasma sanguină şi urină ca lichide biologice. Au fost aplicate metode

chimice şi fizico-chimice de analiză. Rezultatele au fost prelucrate după criteriul student. Ca reagenţi s-au utilizat în investigaţiile experimentale cloroformul, acidul sulfuric, alcool etilic 95 %, acidul clorhidric, hidroxidul de sodiu, care au fost cu grad de puritate „pur pentru analiza” şi „chimic pur”.

Izolarea şi extragerea zopiclonei din materialul biologicOdată cu creşterea numărului de intoxicaţii în acelaş timp al intoxicaţiilor cu zopiclon

este necesară prelucrarea noilor metode de determinare a preparatelor în materialul biologic.În literatură sunt descrise metode multiple de izolare, extragere şi identificare a

preparatelor din materialul biologic. Aceste principii de lucru au fost aplicate pentru determinarea zopiclonei din lichidele biologice.

Am prelucrat metoda de determinare a zopiclonei în plasma sanguină după extragere cu cloroform şi determinarea zopiclonei direct în plasmă.

În scopul izolării zopiclonei din lichidele biologice au fost folosite amestecuri modele din plasma sanguină. Pentru aceasta la 10 ml plasmă sanguină am adăugat 1 ml soluţie zopiclonă (1000 µg), am agitat bine lăsând pe 1 oră.

Metoda de izolare a zopicloneiLa 10 ml plasmă sanguină cu conţinut de zopiclonă am adăugând 5 ml soluţie acid

sulfuric 10 % după 2 ore am adăugat 5 ml acid tricloracetic 30 %, lăsându-l încă 1 oră. Apoi acest amestec se centrifugează timp de 10 minute (500 rot/min), sub controlul pH-ului (pH=2,0) şi de 3 ori se extrage cu eter dietilic câte 5 ml. Soluţia apoasă se alcalinizează cu soluţie hidroxid de sodiu la pH 11,0 şi de 3 ori se extrage cu cloroform câte 10 ml. Extractele cloroformice se unesc şi se filtrează prin filtru cu 1 g de sulfat de sodiu în colbă cu volumul de 25 ml, unde se adaugă cloroform până la cotă.

În vederea identificării zopiclonei în extrasul cloroformic am aplicat cromatografia pe strat subţire folosind plăci cromatografice cu conţinut de silicagel G. Am utilizat 4 sisteme de solvenţi: cloroform – dioxan – acetonă – soluţie amoniac 25 % (47,5 : 45 : 5 : 2,5); toluen – acetonă – etanol - soluţie amoniac 25 % (45 : 45 : 7,5 : 2,5); cloroform – metanol (90 : 10); cloroform – acetonă (80 : 20), pentru care s-a determinat valoarea Rf egală cu 0,80; 0,49; 0,55; 0,60. Ca relevant s-a utilizat reactivul Dragendorff.Sensibilitatea reacţiei este de 10-15 µg/ml.

339

Spectrofotometria de absorbţie în UV este o metodă de identificare şi apreciere a substanţelor medicamentoase bazată pe compararea cu spectrele substanţelor de referinţă sub aspectul analizei structurale. Astfel pentru identificarea zopiclonei în extractul cloroformic se compară spectrele de absorbţie a soluţiei de analizat şi soluţiei standard. Spectrele au fost citite la spectrofotometru Perkin Elmer Lambda 400 în regiunea 220-350 nm în cuvă cu grosimea stratului 10 nm. Soluţia standard are maxim de absorbţie la lungimea de undă 308,93 nm. Soluţia de cercetat – la 308,79 nm. Spectrul de absorbţie a soluţiei de analizat este redat în figura1.

Fig.1 Spectrul de absorbţie al zopiclonei în extrasul cloroformic

Identificarea zopiclonei după extragere din plasmă sanguină aplicând metoda cromatografiei lichide de performanţă înaltă

Identificarea zopiclonei în extractul cloroformic prin metoda Cromatografiei de performanţă înaltă a fost efectuată la aparatul Agilent Tehnologies 1200, coloana Zorbax eclipse XDB-C 18, mărimea particulelor 150 nm x 4,6 cm. Rata curentului fazei mobile 1,5 ml/min, temperatura 300 C.

În calitate de eluent am folosit amestec acetonitril şi soluţia A, constituită din amestec de lauril sulfat şi dihidrofosfat de sodiu la pH 3,4 în raport 52 : 48. Determinarea zopiclonei se efectuează cu ajutorul detectorului UV la lungimea de undă 303 nm.

Timpul de retenţie a soluţiei de analizat corespunde cu timpul de reţinere a soluţiei standard respectiv 2,6 min şi 2,58 min. ( fig.2.).

Fig. 2. HPLC. Cromatograma zopiclonei după extracţie din plasma sanguină

Identificarea zopiclonei nemijlocit în plasma sanguină aplicând metoda cromatografiei lichide de performanţă înaltă s-a efectuat în coloanei Zorbax eclipse XDB-C 18, mărimea particulelor 150 nm x 4,6 cm ml/min la temperatura 300 C. În calitate de eluent s-a

340

folosit amestec acetonitril şi soluţia A (amestec laurilsulfat sodic şi dihidrofosfat sodic la pH 3,4 în raport 52: 48. S-a determinat cu ajutorul detectorului în UV la lungimea de undă 303 nm.

Soluţia de zopiclonă (800 ng/ml) se adaugă la plasma sanguină (1 : 1) şi 2 ml acetonitril. Amestecul obţinut se centrifugează 10 min şi se filtrează. 20 µl soluţie filtrată se injectează în precoloana cromatografului şi se determină timpul de retenţie(fig.3).

Soluţia standard (1 ml sol.zopiclonă şi 3 ml acetonitril) se injectează la fel, obţinând picul) cu timpul de retenţie respectiv .

Fig. 3. HPLC. Cromatograma zopiclonei în plasma sanguină

ConcluziiIzolarea zopiclonei din materialul biologic se efectuează la pH 2,0-2,5, precipitând

proteinele cu soluţie apoasă acid tricloracetic 10 %, extragerea impurităţilor cu eter dietilic la pH 2,0 şi la pH 11,0 extragerea zopiclonei cu cloroform.

În scopul identificării preparatului în extrasul cloroformic se propune CSS, metoda spectrofotometriei UV, HPLC.

Bibliografie 1. Br. J. The excretion of zoplicone info breast milk Clin. Pharmac. 1990; 30, 267–27p.2. Roschke J., Mann K., Aldenhoff Jb. Benkert O., Funcţional properties of the brain during

sleep under subchronic zoplicone administration in main. European neuropsychopharmacology: the journal of the European college of Neuropsychopharmacology. 2003 Aug.; 4(1): 21 – 30p.

3. Boniface P. J. And Russel S. G. Two cases of fatal zopiclone overdose. J. Analit. Toxicol. 1996; 20, 131 – 133p.

4. Caille G., Soush P. Spenard J., Iacasse I., Vezina M. Pharmacokinetic and trimipramine when administered simultaneosly to volunteers. Biopharmaceutics and dryg disposition 200 oct; 5(2): 117 – 25p.

5. Van Der Kleijn E. Effects of zopiclone and temazepam on sleep, behaviour and mood during the day. European journal of clinical pharmacology 1996 dec; 36(3): 247 – 51p.

341

STUDIUL INFLUENŢEI RADIAŢIILOR EMISE DE TELEFONUL MOBIL ASUPRA PROPRIETĂŢILOR COLIGATIVE ALE SOLUŢIILOR

Mihail Anton (Conducător ştinţific – conf. univ., dr. în ştiinţe chimice Vasile Sîrbu)

Catedra Chimie Generală USMF "Nicolae Testemiţanu"

SummaryThe Study of the influence of emitted cell phone radiation

upon the colligative properties of solutionsNowadays, the cell phone has become a mandatory attribute of everyday life. Although

widely used, the actions this device can influence on the humans and the processes that happen inside it, are yet least studied. The human organism is a system organized so fine, that even the smallest external influences can essentially disorder its functionality. In this context, we proposed ourselves to study the influence of emitted cell phone's radiation on the colligative properties of the solutions, given that most biochemical processes of the human organism happen in the aqueous medium and the progress, speed and results of these processes depend on the colligative properties.

RezumatActualmente, telefonul mobil a devenit un atribut obligatoriu al vietii cotidiene. Şi, deşi

utilizat pe larg, sunt deocamdată puţin studiate acţiunile pe care le poate determina aparatul dat asupra omului şi proceselor ce se petrec în interiorul acestuia. Organismul uman este un sistem într-atît de fin organizat, încît cele mai mici influenţe din exterior îi pot deregla esenţial funcţionalitatea. În acest context, ne-am propus a studia cum influenţează radiaţiile emise de telefonul mobil asupra proprietăţilor coligative ale soluţiilor, dat fiind faptul că majoritatea proceselor biochimice din organism se petrec în mediul apos.

Actualitatea temeiLa 26 de ani dupa lansarea primei reţele de telefonie mobilă, numărul abonaţilor acestor

servicii a ajuns la 3,3 miliarde la nivel mondial, echivalentul a 50% din populaţia Globului [5]. În Republica Moldova, numărul persoanelor ce deţin şi utilizează activ telefonul mobil se ridică la 2-2,5 milioane de persoane [2].

Ce este telefonul mobil? Telefonul mobil prezintă un captator-transmiţător de radiaţii electromagnetice, cu funcţia de a menţine legătura cu staţiunea de bază. Ca şi orice sursă de radiaţii electromagnetice, el crează împrejurul său un cîmp electromagnetic care, după cum a fost demonstrat, are şi acţiune biologică. [3]

Reieşind din particularităţile de funcţionare şi utilizare, telefonul mobil se află permanent conectat în nemijlocita apropiere a corpului uman, ceea ce favorizează o eventuală influenţă asupra organismului uman de către acest aparat. În acest context, sunt posibile devieri a unei game largi de reacţii biochimice, inclusiv la capitolul farmacocinetică.

La moment, sunt întreprinse în lumea întreagă o serie de studii care au drept scop elucidarea riscurilor ce survin la utilizarea telefoanelor mobile. Există suspiciuni privind faptul că acest aparat ar putea genera starea de toxicemie generală a organismului, surditate uni- şi bilaterală, diferite tipuri de cancer, malformaţii la nou-născuţi etc. [3]

Obiectivul lucrăriiNe-am propus a studia cum influenţează radiaţiile emise de telefonul mobil asupra

proprietăţilor coligative ale soluţiilor, dat fiind faptul că majoritatea proceselor biochimice din organism se petrec în mediul apos, iar de proprietăţile coligative depind mecanismul de petrecere, viteza şi rezultatele acestor procese.

Studiul nostru diferă de celelalte din domeniul dat prin faptul că studiază procesele ce au loc la nivel molecular, care se petrec şi în afara organismului, este uşor de realizat şi este rapid.

342

Materiale şi metodeDrept criteriu de studiu a fost luată constanta de ionizare a acidului acetic, care poate să

se modifice sub acţiunea diferitor factori exteriori. Constanta de ionizare a fost determinată prin metoda conductometrică, utilizînd puntea reohordică R-38 pentru măsurarea rezistenţei soluţiei de acid acetic cu concentraţia molara c(CH3COOH) = 0,1 mol/l [4]. S-a procedat în felul următor:

S-a determinat constanta celulei electrolitice cu ajutorul soluţiei standard de clorură de potasiu cu c(KCl) = 0,1 mol/l pregătită pe apă bidistilată, cu conductibilitatea electrică specifică cunoscută [4]. Constanta celulei electrolitice se calculează folosind expresia:

D = H (KCl) R(KCl) ,

unde R(KCl) – rezistenţa medie aritmetică a soluţiei standard de clorură de potasiu, Ω; H (KCl) – conductibilitatea electrică specifică a soluţiilor standard de clorură de potasiu, S/m.

S-a măsurat rezistenţa soluţiei de cercetat a acidului acetic în condiţiile absenţei radiaţiilor electromagnetice ale telefonului mobil (telefonul mobil deconectat), a prezenţei telefonului mobil în stare de aşteptare şi în stare de funcţionare activă (în timpul convorbirilor). Drept sursă de radiaţii electromagnetice a servit telefonul mobil de marca Siemens, modelul C75, produs în anul 2004. Rezistenţa soluţiei s-a calculat după formula:

Rx = Rm ,

unde Rm – valorile de pe braţul de comparare; - valorile de pe scara conductometrului.

Pe baza valorilor rezistenţei soluţiei şi a constantei celulei electrolitice am calculat valoarea conductibilităţii electrice specifice după expresia:

H sol = Cunoscînd valoarea conductibilităţii specifice a soluţiei de acid acetic, am calculat

valorile conductibilităţii electrice echivalente (λc), iar folosind valorile conductibilităţii electrice ionice la diluţia infinită [4], am calculat conductibilitatea electrică echivalentă la diluţia infinită (λo):

λc = ; λo = λH+o + λCH3COO-o ;

unde 1000 - coeficientul de trecere de la concentraţia molară a echivalentului, exprimată în mol/l la mol/m3; Xsol - conductibilitatea electrică specifică a soluţiei de acid acetic.

Cunoscînd valorile conductibilităţii electrice echivalente şi valorile conductibilităţii electrice echivalente limită, am calculat constanta de ionizare a acidului acetic în diferite condiţii:

K =

RezultateLa efectuarea calculelor s-au luat în consideraţie următoarele date din îndrumar:

λCH3COO-o = 40,9 ; λH+o = 349,8 ; T = 298oK

Rezultatele obţinute au fost incluse în Tab.1.Tab.1

343

Timp , s

Rm ,Ω

R2/R1 Rsol ,Ω

H sol ,S/m

K(CH3COOH),mol/l

Telefon mobil

deconectat

30

10

1,79 17,9 0,23 3,68 10-4

90 1,78 17,8 0,23150 1,78 17,8 0,23

Telefon mobil în stare de

aşteptare

30 1,83 18,3 0,22 3,35 10-4

90 1,84 18,4 0,22150 1,84 18,4 0,22

În timpul

convorbirilor

30 2,05 20,5 0,2 2,76 10-4

90 2,06 20,6 0,2150 2,05 20,5 0,2

Opinii şi discuţiiDupă cum reiese din rezultatele obţinute, radiaţiile electromaagnetice emise de telefonul

mobil acţionează întro masură oarecare asupra principalelor proprietăţi coligative ale soluţiilor, deci şi asupra celulei şi organismului în ansamblu. E de menţionat faptul că multiple procese fiziologice depind de proprietăţile soluţiilor care iau parte la aceste procese (cum ar fi transportul oxidului de carbon (IV) prin sînge, filtrarea glomerulară etc.) [1], de aceea nu putem neglija perturbările pe care le poate provoaca telefonul mobil în derularea acestora.

În prezenţa telefonului mobil conectat în stare de aşteptare se atestă o modificare de circa 9% a constantei de ionizare a acidului acetic, ceea ce demonstrează o influenţă nu chiar atît de mare. Însă atunci cînd telefonul mobil funcţionează la maximum (în timpul convorbirilor) – se atestă o deviere a constantei de ionizare de circa 27% de la valoarea iniţială, ceea ce presupune deja o influenţă simţitoare asupra proceselor unde această constantă ar juca un rol esenţial (spre exemplu în procesele de transport transcelular [1]). Timpul expunerii la radiaţiile electromagnitice nu a influenţat rezultatele (la variaţii de timp de la 30 la 150 secunde rezultatele intră în acelaşi diapazon al limitei de eroare), deci, putem afirma că timpul expunerii nu este un factor de risc. Însă, am dori să atenţionăm că experienţele au fost efectuate în afara organismului, unde nu se atestă fenomenele de acumulare a factorului nociv. De aceea presupunem că în cadrul organismului timpul de expunere ar influenţa şi el puternic proprietăţile soluţiilor biologice.

Generalizînd, am putea conchide că radiaţiile electromagnetice emise de telefoanele mobile nu au dus la schimbări radicale în sistema de analizat, însă modificările induse sunt suficiente pentru a putea clasa aceste aparate printre factorii de risc ai sănătăţii.

ConcluziiEfectuînd analiza şi sinteza rezultatelor obţinute, putem concluziona următoarele:

1. Radiaţiile electromagnetice emise de telefonul mobil acţionează asupra proprietăţilor coligative ale soluţiilor;

2. Acţiunea lor nu este într-atît de puternică încît să fim nevoiţi să evităm aceste radiaţii, însă destul de semnificativă pentru a o lua în consideraţie;

3. O influenţă decisivă o are tipul de activitate al telefonului mobil (în special frecvenţa undelor electromagnetice) şi nu durata acestei activităţi;

4. Sunt necesare studii privind acţiunea radiaţiilor electromagnetice emise de telefoanele mobile asupra sistemelor biologice;

Bibliografie[1] Babski B., Zubcov A., Fiziologia omului, Chişinău „Lumina”, 1991[2] „Declaraţia privind Internetul şi telefonia mobilă”, Agenţia Naţională pentru Reglementare în

Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI); [3] National Vulnerability Database http://www.securitylab.ru/news/302121.php[4] Sîrbu V., Material didactic la chimia fizică. Electrochimia, Chişinău 1992

344

[5] „Wall-Street”, articol din 3 decembrie 2007, http://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/35806/Numarul-abonatilor-la-telefonia-mobila-a-ajuns-la-3-3-mld-la-nivel-mondial.html;

STUDIUL INTOXICAŢIILOR CU CLOZAPINĂTamara Cotelea1, Ciorici Mihai1, Grigore Slonovschi2 Leonid Lîsîi3

1Catedra de Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N. Testemiţanu”2Secţia Toxico-Narcologică a Centrului de Medicină Legală

3Catedra Biochimie şi biochimie clinică USMF „N. Testemiţanu”

Summary The study of intoxication with clozapine

Clozapine is a neuroleptic- antipsyhotic atipical derivative of dibenzodiazepine which offered the patiens with schizophrenia the chance to a better life resistent to classic neuroleptics but its treatment made also victims from the momentof its introduction in the treatment due both to its side effets and interactions with other medicines. Clozapine has a strong neuroleptic action with a sedation effect which occurs immediately after its administration which determined an abuse of its taking as a drug to induce a narcotic intoxication state. Due to the close therapeutical concentration (0,2-0,8 µg/ml) and of the toxic one (0,8-1,3 µg/ml) in blood plasma, numerous cases of intoxication were described with this drug.

Rezumat Clozapina este un neuroleptic- antipsihotic atipic, derivat de dibenzodiazepină şi a oferit

şansa la o viaţă mai bună pacienţilor schizofrenici rezistenţi la neurolepticele clasice, dar tratamentul cu clozapină a făcut şi victime din momentul introducerii în tratament atît datorită efectelor adverse cît şi interacţiunilor cu alte substanţe medicamentoase. Clozapina posedă o activitate neuroleptică puternică cu efect de sedare ce survine la scurt timp după administrare ceea ce a determinat abuzul utilizării ei în calitate de substanţă pentru inducerea stării de ebrietate narcotică. Datorită apropierii concentraţiei terapeutice (0,2 - 0,8 µg/ml) şi a celei toxice (0,8 – 1,3 µg/ml) în plasma sanguină, sunt descrise numeroase cazuri de intoxicaţie cu această substanţă medicamentoasă.

Actualitatea temeiClozapina a oferit şansa la o viaţă normală bolnavilor de schizofrenie dar pe parcursul

timpului tratamentul cu clozapină a făcut şi victime în rezultatul intoxicaţiilor sau datorită efectelor toxice şi a reacţiilor adverse. În acest context studiile mecanismului acţiunii şi a metabolismului clozapinei prezintă interes pentru determinarea mecanismelor care stau la baza acţiunii toxice şi apariţia reacţiilor adverse.

Rezultate Preparatul manifestă acţiune slabă de blocare a receptorilor pentru dopamină D1, D2, D3, D5

şi manifestă acţiune puternică de blocare a receptorilor D4. În afară de aceasta posedă proprietăţi puternice α-adrenolitice, anticolinergice (asupra receptorilor muscarinici), antihistaminice şi antiserotoninergice (blochează receptorii 5-HT2).

Efectul terapeutic şi respectiv toxic sunt dependente de structura stereoelectronică a substanţei medicamentoase, concentraţia plasmatica, de forţa interacţiunii medicament – receptor.

345

Tabelul 1 Afinitatea faţă de receptori pentru diferite neuroleptice

Clozapina practic nu produce reacţii extrapiramidale, cum ar fi distonia acută. Efectele secundare de tip Parkinson sunt rare. Tratamentul cu clozapină produce creşteri mici sau nu creşte de loc nivelul prolactininei, evitându-se astfel efecte secundare ca: ginecomastie, amenoree, galactoree sau impotenţă [4,7]. Clozapina posedă o cinetică lineară în concentraţii terapeutice. Aceasta înseamnă că rata absorbţiei şi eliminării sunt proporţionale cu concentraţia substanţei medicamentoase. Biodisponibilitatea absolută a clozapinei este în mare măsură variabilă. Dupa administrare orală, de la 27 la 60 % din doza clozapinei ajunge în circulaţia sistemică nemodificată. Picul concentraţiei (Cmax) este atins între 0,4-4,2 ore, eliminarea este bifazică cu o perioadă de înjumătăţire (T1/2) terminală medie de 12 -14 ore. La obţinerea regimului de stabilitate volumul mediu de distribuţie (Vd) constituie de la 2-5 l/kg, iar clearance-ul (Cl) este de la 13 la 57 l/h. După administrarea dozei date de 75 mg într-o singură priză pe zi timpul de înjumătăţire terminală medie constituie 7,9 ore. La obţinerea regimului de stabilitate după administrarea dozei date de 75 mg/zi, în decurs de 7 zile, acest indice creşte până la 14,2 ore. În perioada regimului de stabilitate obţinut la creşterea dozei de la 37,5 mg până la 75 mg şi 150 mg (administrat în 2 prize pe zi) s-a constatat o creştere doză-dependentă a ariei de sub curbă “concentratie-timp”(AUC); creşterea concentraţiei plasmatice atât minimale, cât şi maximale. Clozapina este aproape complet metabolizată înainte de excreţie. S-a constatat că doar unul dintre metaboliţii principali – metabolitul des-metil, este activ. Acţiunile farmacologice ale acestui metabolit sunt asemănătoare cu cele ale clozapinei, dar sunt mult mai slabe şi de scurtă durată. În urină şi masele fecale se detectează doar urme slabe de substanţă medicamentoasă nemodificată. Circa 50% din doza administrată este excretată în urină, iar 30% în fecale. Clozapina în mare parte este biotransformată prin N-demetilare şi N-oxidare a ciclului piperazinic obţinându-se N-desmetilclozapina şi clozapina-N-oxid. Clozapina este slab transportată de P-gp membranare , acest fapt este justificat de efectele minime a cîtorva Pg-p inhibitori, precum şi de Km in vitro egală cu 58 µM pentru activitatea P-gp ATP-azei pentru clozapină. O serie de studii in vitro demonstrează că în metabolismul clozapinei CYP1A2 este principala enzimă ce catalizează formarea N-desmetil-clozapinei, iar CYP3A4 catalizează formarea clozapinei N-oxid.

Fig. 1 Căile de metabolizare a clozapinei

Clozapina D4 = α1 > 5 HT2 > D2 = D1

Haloperidol D2 > D1 = D4 > α1 > 5 HT2

Clorpromazina α1 = 5 HT2 > D2 > D1

346

Farmacocinetica clozapinei este variabilă în dependenţă de organism. Conform unor studii Tmax pentru N-desmetilclozapină este între 1,5-40 ore şi acest metabolit este eliminat paralel cu clozapina. Clearance-ul la bărbaţi este mai mare decât la femei, fiind corectat în dependenţă de masa corporală şi doză acesta este cu 40% mai mare. La copii şi adulţi (vîrsta între 9-16 ani) în monoterapie cu clozapină clearanc-ul este similar cu cel al adulţilor la efectuarea corecţiei în dependenţă de masa corporală şi doză. Concentraţia plasmatică s-a dovedit a fi de 2 ori mare la făt decât cea din plasma maternă sau lichidul amniotic, iar în laptele matern aproximativ de 3-4 ori mai mare. Afecţiunile ficatului duc la creşterea concentraţiei plasmatice a clozapinei. Conform unui studiu, metastazele hepatice au fost asociate cu o creştere de 10 ori a concentraţiei clozapinei. Din cauza posibilităţii interacţiunilor cu alte medicamente clozapina nu se administrează împreună cu medicamentele ce posedă un potenţial de deprimare a funcţiei măduvei osoase. Clozapina poate potenţa efectele centrale ele alcoolului, inhibitorilor de MAO şi ale deprimantelor SNC cum ar fi narcoticele, antihistaminicele, benzodiazepinele. Este necesară o precizie deosebită la administrarea clozapinei la pacienţii care sunt (sau au fost recent ) trataţi cu benzodiazepine sau orice alte medicamente psihotrope deoarece acestea pot prezenta un risc de colps circulator, care, în rare cazuri poate, poate fi profund şi poate duce la stop cardiac şi/sau respirator. E necesar de luat măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente de medicamente cu efecte anticolinergice, hipotensive sau deprimante respiratorii. Deoarece clozapina se fixează în proporţie mare de proteinele plasmatice, administrarea clozapinei unui pacient care primeşte un alt medicament care deasemenea se fixează în proporţie mare de proteine (Ex. Warfarina), poate provoca o creştere a concentraţiilor plasmatice ale acestui medicament, având ca rezultat potenţial efecte adverse. Similar , efecte adverse pot rezulta din dislocarea clozapinei fixate pe proteine de către alte medimente care se fixează în proporţie mare pe proteine [1,3]. Deoarece metabolismul clozapinei este mediat în mare parte de citocromul CYP 1A2 şi posibil mai puţin de CYP 2D6, administrarea de alte medicamente care posedă afinitate faţă de una sau ambele izoenzime, poate determina creşterea concentraţiei plasmatice atât a clozapinei cât şi a medicamentului dat. Administrarea concomitentă a clozapinei cu antidepresivele triciclice, fenotiazina şi remediile antiaritmice clasa IC, caracterizează afinitatea faţă de cit P-450 2D6, nu a determinat interacţiuni clinic relevante, dar teoretic este posibil creşterea concentraţiei plasmatice a acestor preparate, ce presupune micşorarea dozei administrate.Administrarea concomitentă a cimetidinei, poate creşte nivelurile plasmatice ale clozapinei, iar la adminisrarea concomitentă a fluvoxaminei , concentraţia plasmatică a clozapinei poate creşte de 10 ori, iar alţi inhibitori ai recaptării serotoninei aşa ca paroxetina, sertralina, fluoxetina sau citalopramul de 2 ori [3,5]. Medicamentele care induc sistemul enzimatic citocrom P-450 poate reduce nivelurile plasmatice ale clozapinei. Suspendarea carbamazepinei, administrată concomitent conduce la creşterea concentraţiei plasmatice a clozapinei, iar asocierea cu fenitoina conduce la scăderea concentraţiei plasmatice. De asemenea prin studii clinice s-a determinat că utilizarea concomitentă a eritromicinei în tratamentul cu clozapină poate creşte concentraţia plasmatică a clozapinei care să conducă la creşterea toxicităţii. Eritromicina este un inhibitor relativ specific al CYP3A4. Pe de altă parte itraconazolul poate duce la creşterea şi mai semnificativă a concentraţiei plasmatice a clozapinei. Influienţa cafeinei asupra concentraţiei plasmatice a clozapinei şi N-desmetilclozapinei în care s-a determinat o creştere a concentraţiei clozapinei şi o scădere a concentraţiei N-desmetilclozapinei ceea ce se explică prin reducerea activităţii de către cafeină a CYP1A2. Alte exemple de substanţe medicamentoase care servesc ca substrate pentru izoenzimele CYP1A3 şi CYP3A4 şi care pot influienţa metabolizarea clozapinei cât şi a concentraţiei plasmatice sânt aduse în tabelul 2. În rezultatul evaluării supradozării acute accidentale sau intenţionate cu clozapină, incidenţa mortalităţii a constituit 12%. Majoritatea deceselor au fost determinate de insuficienţa cardiacă sau pneumonia prin aspiraţie în cazul tratamentului cu clozapină cu doze mai mari de 2000 mg.

347

Sunt descrise cazuri când pacienţii şi-au revenit după administrarea mai mult de 10000 mg preparat. Totuşi pentru adulţi, care nu au administrat clozapină în antecedente, utilizarea dozei de 400 mg poate cauza dezvoltarea comei sau poate duce la efect fatal. La copii administrarea dozei de 50-200 mg clozapină provoacă sedare marcată, sau dezvoltarea stării comatoase fără deces [6,7,8,9]. Datorită capacităţii de sedare marcate ce posedă o activitate neuroleptică puternică cu efect de sedare ce survine la scurt timp după administrare ceea ce a determinat abuzul utilizării ei în calitate de substanţă narcotică. Cu toate acestea, datorită apropierii concentraţiei terapeutice (0,2 - 0,8µg/ml) şi a celei toxice (0,8 – 1,3 µg/ml) în plasma sanguină, în literatură sunt descrise numeroase cazuri de intoxicaţie cu această substanţă .

Tabelul 2Substrate pentru izoenzimele CYP1A2 şi CYP3A4 a citocromului P450

Prin cercetările pe animalele de laborator s-au determinat DL50 pentru soareci: la administrare p/o este de 199 mg/kg, iar la administrare i/v 61 mg/kg. Pentru şobolani acest indice este 260 mg/kg la administrare p/o şi de 58 mg/kg la administrare i/v.

Concluzii Luând în consideraţie particularitaţile acţiunii farmacologice, a dependenţei parametrilor

farmacocinetici de organism, metabolizarea substanţei şi interacţiunile posibile ale diferitor substanţe medicamentoase cu clozapina este necesar studiul complex al diferitor factori atât pentru stabilirea tratamentului adecvat cât şi în studiul reacţiilor adverse şi evitarea acestora, al intoxicaţiilor ca rezultat al tratamentului sau celor accidentale.

Bibliografie 1. Albers L.J., Hahn R.K., Reist K. Handbook of psyhiatric drugs.- Laguna Hills.- California.-

2004.- 72 p.2. Atkinson A.J., Abernethy D.R., Daniels Ch.E. Principles of clinical pharmacology.- Second

edition3. Burton M., Shaw L., Shentag J., Evans W. Applied pharmacokinetics and

pharmacodynamics.- Fourth edition.- Lppincott Williams & Wilkins.- 2005.- 867 p.4. Cristea Aurelia Nicoleta, Tratat de farmacologie.- Ed- Medicală.- Ediţia I.- Bucureşti 2006.- 1332 p.

Izoenzima Substrate pentru izoenzimele citocromului P450

CYP1A2

Acetaminofen Haloperidol Amitriptilina Metadona Cofeina Teofilina Clomipramina Tioridazina Clozapina R-Warfarina

CYP3A4

Acetaminofen Diazepam Midazolam Alprazolam Diltiazem Nifedipina Amiodarona Estradiol Omeprazol Amitriptilina Eritromicina Quetiapina Carbamazepina Etosuximida Testosteron Claritromicina Felodipina Verapamil Ciclosporina Imipramina Clomipramina Lidocaina Clonazepam Loratadina Clozapina Lovastatina

348

5. Kari Raaska Pharmacokinetic interactions of clozapine in hospitalized patiens // Academic dissertation.- Helsinki.-2003

6. Meltzer H., Okayli G. Reducting of suicidality during treatement of neuroleptic resistant schizophrenia: impact ou risk-benefit assessment // American journal of psychiatry.- 1995.- p. 152-192

7. Машковский М.Д. Лекарственные средства.- Новая волна.- Москва.- 2002.- Том I.- с. 718. Катцунг Б.Г. Базисная и клиническая фармакологиа.- Том I.- 596 с.9. Харкевич Д.А. Фармакологиа.- ГЭОТАР-Медиа.- Москва.- 736 с.

STEREOIZOMERIA ŞI ACŢIUNEA FARMACOLOGICĂ A PREPARATELOR MEDICAMENTOASE

Constantin Cheptănaru1, Mihai Ciorici2, Tamara Cotelea2

1Catedra Chimie generală USMF „N. Testemiţanu”2Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N. Testemiţanu”

Summary Stereoizomery and pharmaceutical action of medicinal substances

Due to the fact that the human body consists of many chiral compounds as: enzymes, receptors, ionic canals, the effect of many enanthiomers, various pharmacokinetic and pharmacodynamic features can take place which were demonstrated in various clinical studies. Only one of the molecular stereoisomers of the preparation can interact with the protein’s receptor, while the other one can have a smaller activity due to the nonformation of complete chemical links with the receptor, in this case we speak about stereoselectivity. When we use a preparation as racemat , that means we use a mixture so we will obtain another effect that the expected one. Contemporary methods permit to obtain medicinal substances of a pure form (of one enanthiomer only) and the selection of the best pharmacological action and side effects with minimum toxicity at the same time. The expression of pharmacodynamic and pharmacoinetic properties of different isomers leads to the improvement of the existing medicinal substances.

Rezumat Deoarece organismul uman este constituit dintr-o mulţime de compuşi chiralici cum ar fi:

enzime, receptori, canale ionice efectul diferitor enantiomeri poate avea diferite proprietăţi farmacocinetice şi farmacodinamice demonstrate în diferite studii clinice. Doar unul din stereoizomerii moleculei preparatului poate interactiona cu receptorul proteinei, în timp ce alt izomer poate avea o activitate mai mică din cauza neformării legăturilor chimice complete cu receptorul, în acest caz se vorbeşte despre stereoselectivitate. Dacă vom folosi un preparat în forma de racemat, înseamnă că folosim un amestec, deci vom obţine un alt efect decât cel aşteptat. Metodele moderne permit de a obţine sub formă pură (a unui singur enantiomer) substanţele medicamentoase, şi alegerea celei cu cea mai bună acţiune farmacologică, şi totodată cu reacţii adverse şi toxicitate minimă. Exprimarea proprietăţilor farmacodinamice, farmacocinetice a diferitor izomeri duce la perfecţionarea substanţelor medicamentoase deja existente.

Actualitatea temei La momentul actual se cunosc aproximativ 20 mln de compusi chimici precum şi o mulţime

de izomeri ai lor. Food and Drug Administration din Statele Unite ale Americii a stabilit în 1992 că numai enantiomerii activi terapeutic să fie comercializaţi şi că fiecare enantiomer al substanţei medicamentoase chirale să fie testat farmacologic separat. Pentru comercializarea de substanţe chirale ca racemaţi este necesară o cerere riguros justificată.

349

Obiectivele lucrăriiÎn legătură cu tendinţa companiilor farmaceutice de a crea medicamente noi dar şi prin

valorificarea celor deja existente considerăm necesară atragerea atenţiei asupra importanţei cunoaşterii structurii moleculelor şi a activităţii farmacologice a diferitor enantiomeri ai substanţelor medicamentoase.

Materiale şi metode de studiuIzomeri sunt compuşi chimici care au aceeaşi formulă chimica dar se deosebesc după

poziţionarea spaţială ale atomilor. Deosebim două grupe principale de izomeri: izomeri constitutionali si stereoizomeri. Partea de mister a compozitiei lor chimice este activitatea lor biologică adică capacitatea de a participa în reacţiile biochimice din organism, şi influienţa lor asupra funcţiilor fiziologice. O grupă importantă a compuşilor biologic activi este reprezentată de substanţele medicamentoase şi medicamente. Stereochimia se ocupă cu aranjarea în spaţiu a atomilor componenţi ai unei molecule şi cu studiul proprietăţilor fizice şi chimice care decurg din această aranjare în spaţiu. Stereochimia este deci o parte integrantă a teoriei structurii chimice; stereoizomeri sunt substanţele care au aceeaşi compoziţie moleculară şi ordine de legare între atomi dar o diferită dispunere spaţială a atomilor; astfel, simpla cunoaştere a modului de legare a atomilor între ei fără cunoaşterea amplasării spaţiale a atomilor în moleculă este astăzi de neconceput.

Fig.1 Interacţiunea enantiomerilor cu receptorii

În natură moleculele se găsesc fie sub forma unui singur enantiomer, ca cele de proteine, hidraţi de carbon şi ADN, fie sub forma a doi enatiomeri, ca mentolul, limonenul, carvona, etc. Interacţia cu organismul uman a enantiomerilor este diferită. Nu este surprinzător faptul că cei doi enantiomeri ai unui medicament au efecte foarte diferite asupra organismului. Majoritatea moleculelor naturale chirale folosite ca medicamente se găsesc în natură sub forma unui singur enantiomer. Moleculele de sinteză, chirale, folosite ca medicamente se comercializează ca amestecuri racemice.

În aspect farmacocinetic stereoizomerii compuşilor chimici se pot deosebi după: absorbţie, distribuţie, excreţie, metabolizare, iar in aspect farmacodinamic aceştea pot manifesta acţiune farmacologică diferită, acţiune antagonistă, pot să nu manifeste acţiune farmacologică sau pot fi toxici. Ca exemple pentru demonstrarea stereoselectivităţii receptorilor este folosit unul din cei mai sensibili receptori ai organismului uman şi anume—receptorii simţului olfactiv: Exemplu 1: R-limonenul este prezent în fructele de portocal şi oferă mirosul caracteristic de portocale, pe când L-limonenul posedă miros de lamâie şi oferă mirosul specific acestor fructe. Un alt exemplu de

350

stereoselectivitate a enantiomerilor poate fi observat în gustul a doi compuşi: R-carvona posedă gust a uleiului de mentă, pe când S-carvona posedă gust de coriandru.

Fig.2 Deosebiri între substanţe enantiomere

Un alt exemplu este : losartan (inhibitor al angiotensinei II), doar R-enantiomerul posedă acţiune farmacologică. În cazul citalopramului (acţiune antidepresantă): S-citalopram inhibă transportorul serotononei şi este de 40 de ori mai activ decât R-citalopram. Deosebirile în timpul absorbţiei se observă în cazul metotrexatului: D-metrotexat şi L-metotrexat se absorb în cantităţi mici din intestin dar L-metrotexatul este transportat activ prin pereţii intestinului pe când D-metrotexat nu este transportat. In acest fel L-metrotexat este absorbit mai bine decât D-metrotexat. În cazul adrenalinei: R-(-)-adrenalina posedă o absorbţie mai mare ca S-(+)-adrenalina şi totodată este de 11-20 de ori mai activă. În timpul distribuţiei în organism fomarea complexului D-propanololului cu albumina plasmatică are loc mai intens decât în cazul L-propanololului. S-warfarina se leagă cu albuminele mai intens dar legătura cu proteinele este mai stabilă în cazul R-warfarinei. Aceasta condiţionează diferite viteze de distribuţie şi clearance pentru diferiţi enantiomeri. Ca exemplu de substanţe ce posedă activitate farmacologică poate servi warfarina. Formele farmaceutice ale warfarinei constau din prezenta a S- şi R- enantiomerilor în raport 50/50, dar S- forma este de 4 ori mai activă decât R-Warfarina, şi totodată posedă o toleranţă mai bună. Alt exemplu poate servi ibuprofenul. Forma S- a ibuprofenului posedă proprietăţi analgezice şi antiinflamatoare mai mari ca R-izomerul. Dar în organismul uman R-izomerul este modificat în S- forma.

351

Fig.3 Metabolizarea (R)-ibuprofenului

Acţiune antagonistă a stereoizomerilor posedă labetololul. S,R-labetolol manifestă proprietăţi de blocant puternic al receptorilor α-adrenergici, pe când R,R-labetolol blochează receptorii β- adrenergici, iar S,S- şi R,S- izomerii sunt inactivi, iar forma R,R-labetolol posedă acţiune hepatotoxică. Un alt exemplu este propanololul: forma S-propanolol are acţiune antihipertensivă pe când R-propanolol posedă acţiune contraceptivă. Alte substanţe pot manifesta acţiuni grave cum este în cazul etambutolului: S,S-etambutol posedă acţiune tuberculostatică iar R,R-etambutol provoacă orbirea. Metabolizarea streoizomerilor cu participarea diverselor izoenzime ale citocromului P 450 se întâlneşte în cazul warfarinei: S-warfarina în organismul uman este metabolizată de către izoenzima CYP2C9, iar R-warfarina de catre CYP 1A2, CYP3A4. Argumente ale necesităţii cunoaşterii profunde a acţiunii substanţelor medicamentoase mai ales a celor „noi” (originale) este cazul talidomidei care era utilizată în anii 60 ca hipnotic (impotriva insomniei). Prescrisă multor femei gravide, talidomida a provocat nou-născuţilor focomelii (malformatii ale membrelor, mâinile şi picioarele fiind legate direct de trunchi). Astfel S-talidomida are acţiune teratogene pe când R-talidomida posedă proprietăţi hipnotice şi sedative.

Fig.4 Copii cu focomelii ale membrelor

Prin nomenclatura medicamentelor se poate de înţeles care sunt medicamentele existente sub forma unui singur enantiomer: dexametazon, dexamfetamin, dextrometorfan (substanţe dextrogire) sau levamisol, levonorgestrel, levodopa s.a. Producţia de medicamente enantio-pure a crescut continuu ajungând la vânzări de peste 100 mlrd de dolari SUA în cursul anului 2000. Multe medicamente se mai comercializează ca amestecuri racemice şi în continuare.

Concluzii Exprimarea proprietăţilor farmacodinamice, farmacocinetice a diferitor izomeri duce la

perfecţionarea substanţelor medicamentoase deja existente. Pe piaţa europeană a medicamentelor numai 15% dintre substanţele active sunt prezente sub forma de un singur enatiomer, restul (85%) reprezintă amestec de izomeri. Totodată metodele moderne permit de a obţine sub formă

352

pură (a unui singur enantiomer) substanţele medicamentoase, şi alegerea celei cu cea mai buna acţiune farmacologică, şi totodată cu reacţii adverse şi toxicitate minimă.

Bibliografie 1. Andrew J. Hutt Stereochemistry and biological activity.-Departementof Pharmacy.- King’s

College.- London.-20032. Andrew J. Hutt, Valentava J. The chiral swich: the development of single enantiomer

drugsfrom racemates.- Departament of Pharmacy.- King’s College.-London, Departament of Chemical Theory of Drugs.- Faculty of Pharmacy.- Comenius University.-Bratislava.-2003

3. Chandra Sahajwalla Regulatory conciderations in drug development of stereoisomers.-Food and Drug Administration.- Rockville.-Marylan.-USA.-2004

4. Chimie.- Revista trimestrială pentru elevi.- Nr.2, martie.- Bucureşti.-20035. Jonathan McConathy, Michael J. Owens Stereochemistry in drug action.- Department of

Psychiatry and Behavior Science.- Emory University School of Medicine.- Atlanta.-20036. PhilipW. Salbutamolenantiomers: early clinical evidance in humans.- Division of

Respiratory Medicine.-London.-20087. В.В. Алексеев Оптическая изомериа и фармацевтическая активность лекарственных

препаратов.- Химия.- Соровский образовательный журнал.-№ 1.-1998

DETERMINAREA SPECTROFOTOMETRICĂ A COEFICIENTULUI DE DISTRIBUŢIE AL NITRATULUI DE PROPICONAZOL ÎN SISTEMUL BINAR

OCTANOL – APĂ LA VALORI DIFERITE ALE pH-ului FAZEI APOASEGhenadie Nistreanu1 , Petru Grosu2

1. Catedra Tehnologia medicamentelor,2. Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică

AbstractThe spectrophotometric determination of distribution coefficient

of propiconazole nitrate in the binary system octanol-water at different pH values of aqueous phase

In this paper is proposed and tested an UV spectrophotometric method for determination of constant distribution of propiconazole nitrate between an aqueous buffer phase with different pH value and a lipid phase(octanol). In the case of propiconazole nitrate incorporation in simple or multiple pharmaceutical emulsioned systems is needed to know the octanol/water partition coefficient of this substance because their liberation from this system is a result of the partitioning phenomena between aqueous and lipid phase. This method can be applied also for other active substances incorporated in various immiscible binary systems.

RezumatIn această lucrare se propune şi se testează o metodă spectrofotometrică în UV în vederea

determinării coeficientului de partiţie a nitratului de propiconazol între o fază apoasă tamponată la valori diferite de pH şi o fază lipidică (octanol). Cunoaşterea coeficientului de partiţie al nitratului de propiconazol în sistemul binar menţionat este necesară în cazul încorporării acestuia în sisteme farmaceutice emulsionate (simple sau multiple) pentru că cedarea sa se realizează în urma fenomenelor de partiţie între faza apoasă şi cea lipidică. Metoda prezentată în lucrare se poate aplica şi pentru alte substanţe active încorporate în diverse sisteme binare nemiscibile.

Actualitatea temeiDin punct de vedere chimic, nitratul de propiconazol este (4-propil-2-(1H-1,2,4-triazol-1-

metil)-2-(2,4-diclorfenil)-1,3-dioxolan nitrat). Se prezintă ca o pulbere cristalină albă sau alb cu nuanţă gălbuie fără miros; este uşor solubil în dimetilsulfoxid, uşor solubil în acid nitric diluat,

353

solubil în alcool etilic, foarte puţin solubil în apă şi cloroform, practic insolubil în hexan, ciclohexan şi tetraclorură de carbon [2]. Cunoaşterea coeficientului de distribuţie al nitratului de propiconazol în sistemul lipid/apă este importantă în cazul prezicerii transportului prin membrane biologice la nivelul tractului gastro-intestinal[1,3,4,5].

Scopul lucrării a fost de a determina coeficientul de distribuţie octanol/apă a nitratului de propiconazol la valori diferite ale pH-ului fazei apoase.

Materiale şi metodePrepararea soluţiei saturateSe cântăresc 1,5 g nitrat de propiconazol şi se aduc într-un balon conic în care se adaugă

apoi 200 ml octanol. Dispersia are loc la temperatura camerei, agitând continuu timp de 6 ore. Amestecul se filtrează, iar soluţia transparentă obţinută se păstrează într-un recipient închis, ferit de lumină.

Prepararea amestecurilor binareSe prepară 4 amestecuri binare, în baloane cotate cu capacitatea de 50 ml, prevăzute cu

dop. În fiecare recipient se introduc 5 ml soluţie saturată de nitrat de propiconazol în octanol şi următoarele volume de fază apoasă: 5,0 ml, 10,0 ml, 15,0 ml, şi 20,0 ml. Recipientele se închid, se agită timp de 48 de ore. După încetarea agitării şi separarea fazelor, se prelevează probele de fază organică şi după diluţiile corespunzătoare se măsoară absorbanţa la lungimea de undă de 263 nm, la spectrofotometrul Agelent, utilizând cuve de cuarţ cu grosimea de 1 cm, iar în calitatea de soluţie de compensare se utilizează octanolul(Ph.Eur.).

Rezultate şi discuţiiDupă separarea fazelor şi prelevarea probelor din faza organică spectrofotometric se

determină concentraţiile de nitrat de propiconazol în faza organică.Concentraţiile de echilibru ale nitratului de propiconazol în aceste probe sunt

[c]oct(1), [c]oct(2), [c]oct(3), ….[c]oct(i), …. [c]oct(N)

iar în fazele apoase corespunzătoare[c]ap(1), [c]ap(2), [c]ap(3), ….[c]ap(i), …. [c]ap(N)

Masa (m) de propiconazol, introdusă în baloane (aceeaşi masă, având în vedere faptul că s-a introdus acelaşi volum de soluţie stoc în fiecare balon), se poate exprima după cum urmează:

mtot= m oct(i) + m ap(i)

m=[c]oct(i) ∙ Voct(i) ∙Mpropic + [c]ap(i) ∙ Vap(i) ∙Mpropic (1)în relaţia (1) volumul fazei organice Voct este acelaşi pentru toate amestecurile seriei.Coeficientul de distribuţie se poate exprima, în funcţie de concentraţiile stabilite în cele

două faze din balonul nr. "i", după cum urmează:

D =

[c]oct(i)

[c]ap(i)

Dacă se exprimă concentraţia de echilibru [c]oct(i) din relaţia (2) şi se substituie în relaţia (1), rezultă:

mtot= m oct(i) + m ap(i)

(3)

– masa totală a nitratului de propiconazol din amestecul binar;– concetraţia nitratului de propiconazol din amestecul binar;

– volumul fazei apoase luat petru praparea amestecului binary;– volumul fazei organice luat petru praparea amestecului binary;

– coeficientul de partiţie;– masa molară a nitratului de propiconazol;

354

(2)

Relaţia (3) este echivalentă cu relaţia (4), care are forma ecuaţiei unei drepte dacă se reprezintă grafic valoarea reciprocă a absorbanţelor în funcţie de volumele fazei apoase pentru toate cele n soluţii ale seriei.

(4)

prezentarea grafică a datelor menţionate se determină panta (a) şi ordonata la origine (b) a dreptei (5).

(5)

unde;

;

Raportul dintre mărimile b şi a este proporţional cu constanta de distribuţie D.

(6)

Cunoscând mărimile a, b şi Voct(i), relaţia (6) permite calcularea constantei de distribuţie D [2,4,6].

Rezultate şi discuţiiÎn tabelul 1 sunt prezentate valorile cantităţilor de nitrat de propiconazol nitrat determinate

în faza uleioasă, pentru 5 valori de pH ale fazei apoase împreună cu valorile lor reciproce şi cu mărimile calculate conform celor prezentate mai sus.

Tabelul 1Rezultatele obţinute pentru 5 serii de determinări efectuate

la 5 valori diferite ale pH-ului ale fazei apoasepH=3,5 pH=5 pH=6 pH=7 pH=8

0 0,506 0,506 0,506 0,506 1,975 1,975 1,975 1,975 1,975 1,9755 0,500 0,500 0,500 0,500 1,999 1,999 1,999 1,999 1,999 1,999

10 0,492 0,492 0,492 0,492 2,033 2,033 2,033 2,033 2,033 2,03315 0,485 0,485 0,485 0,485 2,064 2,064 2,064 2,064 2,064 2,06420 0,487 0,487 0,487 0,487 2,054 2,054 2,054 2,054 2,054 2,054

a 14,62 14,35 14,74 15,26 14,91b 76,92D 26,3 26,8 26,1 25,2 25,8

Figura 1 redă reprezentările grafice ale datelor în forma liniarizată la pH=5.

355

40

50

60

70

80

90

100

0 5 10 15 20 25

figura 1reprezentarea grafică a variaţiei valorilor cantităţilor determinate de

propiconazol nitrat în funcţie de volumul fazei apoase (pH= 5.0)

Dependenţa valorilor D de pH-ul fazei apoase este redată în figura 2.

Modul de lucru propus, aplicabil şi în cazul altor sisteme ternare de tipul celui prezentat, posedă câteva avantaje, după cum urmează:

- chiar dacă în fazele apoase, având pH-uri diferite, nitratul de propiconazol poate exista în diferite forme ionizate, forme pentru care absorbtivităţile molare au valori diferite, aplicabilitatea metodei nu este afectată, având în vedere faptul că măsurătorile se execută numai în faza organică, în care nitratul de propiconazol este în aceeaşi formă moleculară, indiferent de pH-ul fazei apoase.

- nu este necesară cunoaşterea explicită a valorii absorbtivităţii molare e a nitratului de propiconazol în faza organică.

- nu este necesară cunoaşterea explicită a concentraţiei nitratului de propiconazol în soluţia stoc. Prin urmare, nu este necesară cunoaşterea explicită a solubilităţii nitratului de propiconazol în cele două faze. Singura restricţie la prepararea soluţiei stoc este aceea de a se limita la concentraţii suficient de mici pentru a asigura un comportament cvasi-ideal al sistemului. Reuşita liniarizării datelor conform relaţiei (4) constituie confirmarea respectării acestei restricţii.

356

- la început substanţa de interes se dizolvă în faza organică; în consecinţă se poate utiliza aceeaşi soluţie stoc în cazul în care se execută determinări la pH-uri diferite ale fazei apoase sau la temperaturi diferite, deoarece nu este hotărâtoare concentraţia soluţiei stoc.

- posibilitatea alegerii convenabile a volumului fazei organice (Vu) şi a volumelor de fază apoasă (VAi), oferă acestei metode flexibilitatea necesară pentru acoperirea unei game extinse de valori ale coeficientului de partiţie D.

- în unele sisteme faza organică poate dizolva, într-o oarecare măsură, apa din faza apoasă. Efectul acestui fenomen se poate compensa prin saturarea în prealabil a fazei organice cu apă la temperatura de lucru şi prin utilizarea fazei organice saturată cu apă drept referinţă la măsurarea absorbantelor.

ConcluziiReprezentând grafic valoarea reciprocă a absorbantei în funcţie de volumele fazei apoase în

formă liniarizată, atestă relaţia liniară preconizată între aceste date precum şi comportamentul cvasiideal al sistemului octanol – nitrat de propiconazol - apă.

Din analiza valorilor coeficientului de partiţie al nitratului de propiconazol în sistemul binar octanol - apă, obţinute pentru cele 5 valori de pH diferite ale fazei apoase, se poate concluziona că echilibrul de distribuţie al substanţei medicamentoase nu poate fi deplasat spre faza apoasă sau spre cea lipidică prin modificarea pH-ului fazei polare.

Metoda de lucru propusă poate fi aplicată şi în cazul altor sisteme de tipul celui prezentat datorită avantajelor pe care le posedă şi care au fost menţionate anterior.

Bibliografie1. Beetge E., du Plessis J., Miiller D.G., Goosen C, Rensburg F.J. - The influence of the

physicochemical characteristics and pharmacokinetic properties of selected NSAID's on their transdermal absorption, InternationalJour nai of Pharmaceutics, 2000, 193, 261-264.

2. Dănilă Gh. - Chimie farmaceutică, vol.l, Ed. AII, Bucureşti, 1996.3. Dross Karl P., Mannhold Raimund, Rekker Roelof F. - Drug lipophilicity in QSAR practice:

II. Aspects of RM - Determinations; critics of RM - corrections; interrelations with partition coefficients, Quant. Struct.-Act. Reiat, 1992, 11, 36 - 44.

4. Goosen C., du Plessis J., Miiller D.G., Janse van Rensburg L.F. -Correlation between physicochemical characteristics, pharmacokinetic properties and transdermal absorption of NSAID's, International Journal of Pharmaceutics, 1998, 163, 203 - 209.

5. Grassi M., Coceani N., Magarotto L. - Modelling partitioning of sparingly soluble drugs in a two-phase liquid system, International Journal of Pharmaceutics, 2002, 239, 157 - 169.

STUDIUL METODELOR DE DEZAGREGARE A COMPRIMATELOR ORODISPERSABILE CU SPIRONOLACTONĂ

Allaa M. Fathi BaroudCatedra Tehnologia medicamentelor

SummaryStudy of the disintegration methods of orally

disintegrating spironolactone tablets An alternative disintegration method for orally orodispersable tablets has been proposed. This test is the nearest to in vivo conditions. The respective apparatus was proposed for this investigation.

357

Rezumat A fost elaborată o metodă alternativă de evaluare a timpului de dezagregare a comprimatelor orodispersabile. Acest test este cel mai apropiat de condiţiile in vivo. S-a propus dispozitivul respectiv pentru efectuarea acestei cercetări. Actualitatea temei În ultimii ani tot mai multe substanţe medicamentoase din diferite clase farmaco-terapeutice sunt elaborate în comprimate orodispersabile, datorită avantajelor faţă de comprimatele obişnuite: dezagregare rapidă în cavitatea bucală cu eliberarea imediată a substanţei medicamentoase; lipsa efectului primului pasaj hepatic; nu este necesitate de apă; administrarea în caz de disfagii etc. În piaţa farmaceutică actualmente sunt autorizate circa 150 de produse, din care: 40% sunt preparate utilizate în tratamentul maladiilor sistemului nervos central (depresii, migrene, insomnii, boala Alzheimer etc.); 34 % – în tratamentul dereglărilor traectului gastro-intestinal; circa 10% – în oncologie şi 7% – în trartamentul diabetului zaharat [4, 9, 10,11]. Formularea comprimatelor orodispersabile prevede o dezagregare rapidă pentru cedarea imediată a substanţei medicamentoase în cavitatea bucală. Timpul de dezagregare trebuie să fie în limitele de la 15 sec până la 3 minute, care în mare măsură depinde şi de metoda folosită la determinare. Atât în USP cât şi Eur. Ph. nu sunt descrise meode de determinare a timpului de dezagregare pentru comprimatele orodispersabile [1, 2, 3, 8]. . Metoda USP 29 “disintegration test <701>” descrisă pentru comprimatele orale nu prevede o corelare exactă cu datele in vivo, deoarece pentru dezagregare se folosesc 900 mL apă şi în aparate energic oscilante, condiţii care nu sunt apropiate de cele din cavitatea bucală (cantitatea de salivă circa 5 mL). În legătură cu aceasta sunt propuse diferite metode de evaluare a dezagregării comprimatelor orodispersabile [5,6,7]. Este foarte important, ca metodele pentru evaluarea dezagregrării acestor comprimate să posede atribute specifice: condiţiile de testare să simuleze condiţiile din cavitatea bucală, caracteristice pentru suprafaţa umedă a limbii şi volumului de salivă; o bună reproductibilitate pentru diferiţi operatori; o corelare rezonabilă in vitro/in vivo; evaluare rapidă cu disozitive simple [12,13 ]. Obiectivul acestui studiu a fost de a elaboră o metodă simplă in vitro de evaluare a timpului de dezagregare a comprimatelor orodispersabile în comparaţie cu unele existente.

Material şi metode Materiale

Substanţa activă: spironolactonă (Ph.Eur.). Substanţele auxiliare folosite în studiu: sorbitol (C Sorbidex P®, Cerestar); crospovidonă (PVP K30, Ph. Eur.); lactoză fină (Pharmatose® 110M, BASF); siliciu dioxid coloidal (Aerosil 200, Degussa AG); stearat de magneziu (Magnesium stearate, Barlocher GmbH).

Metode Comprimatele au fost obţinute prin metoda de presare directă la presa hidraulică, la trei valori ale forţei de comprimare: 80, 120, şi 160 N, diametrul comprimatelor fiind de 6 mm, iar masa unui comprimat de 100 mg. Rezistenţa mecanică a comprimatelor la rupere a fost determinată la dispozitivul hardnes tester TBH 28 ERWEKA Co. LTD. Friabilitatea comprimatelor a fost evaluată la dispozitivul cu palete model AK-8. Timpul de dezagregare a comprimatelor a fost evaluat la dispozitivul tablet disintegration tester ELECTROLAB ED 2 SAPO cu folosirea discurilor de ghidare (metoda Ph. Eur., 2004), metoda cu paletă USP 29 (aparatul Erweka DT 6), testarea in vivo la voluntari (comprimate placebo) şi metoda propusă de autor (descrisă mai jos).

358

Rezultate şi discuţiiReieşind din cele expuse, au fost formulate 3 loturi de comprimate, folosind crospovidona,

lactoza, sorbitolul (excipienţi de bază). Pentru îmbunătăţirea calităţii amestecului de comprimat s-a apelat şi la alte substanţe auxiliare, precum siliciul dioxid coloidal (1%), în vederea sporirii proprietăţilor de legătură a particulelor şi stearatul de magneziu ca lubrifiant (1%). Conţinutul spironolactonei – 25 mg.

Formulele comprimatelor cercetate sunt prezentate în tabelul 1. Tabelul 1

Formulele comprimatelor orodispersabile cu spironolactonă

Denumirea componentelor

Sa Sb Sc Placebo

Spironolactonă 25,0 25,0 25,0 -Crospovidonă 25,0 30,0 35,0 35,0Lactoză fină 10,0 10,0 15,0 30,0Siliciu dioxid coloidal 1,0 1,0 1,0 1,0Stearat de magneziu 1,0 1,0 1,0 1,0Sorbitol q.s. până la .... mg

100,0 100,0 100,0 100,0

Descrierea dispozitivului de determinare a timpuluii de dezagregare. Dispozitivul (fig.1) a fost asmblat folosind aparatul B de măsurare a timpului de înmuiere a supozitoarelor lipofile Erweka. În tubul din sticlă închis la capătul inferior cu un dop (2) se introdic comprimatul (5) şi 5 ml apă distilată, încălzită la 37 ± 0,50 C. Deasupra comprimatului se aplică tija (3) trecută prin tubul de ghidaj (4). Tubul 2 se introduce în baia de apă termostatată la 37 ± 0,50 C a aparatului de evaluare a testului de dizolvare Erweka DT 6. Tija se cuplează cu mecanismul de rotaţie (1) a aparatului Erweka DT 6 cu o viteză de 100 turaţii pe minut. Se măsoară timpul între acest moment şi momentul în care comprimatul este dezagregat în particule care trec prin partea îngustată a tubului.

Fig. 1. Dispozitivul de determinare a timpului de dezagregare a comprimatelor orodispersabile: 1 – mecanism de cuplare la rotor; 2 – tub de dezagregare; 3 – tijă din oţel inoxidabil ; 4 – tub de ghidaj din sticlă; 5 – comprimat; 6 – particule dezagregate.

359

2

3

4

6

1

5

Comprimatele obţinute la valoarea presiunii de 80 N nu au fost luate în lucru deoarece sunt fragile.

Rezultatele din tabel demonstrează că, odată cu creşterea concentraţiei crospovidonei se micşorează timpul necesar pentru dezagregarea comprimatelor, evaluat cu toate metodele de investigare. Astfel, la concentraţia de 35 % (formula Sc), timpul este cel mai mic şi constituie 2,03± 0,19 min, timp evaluat cu metoda propusă. De asemenea, cel mai mic timp se observă şi la metoda in vivo, care constituie 1,88 ±0,15 min. Testul de evaluare a timpului de dezagregare propus este cel mai apropiat de condiţiile in vivo (p<0,05). Rezistenţa mecanică la rupere a comprimatelor este sufucientă, iar friabilitatea comprimatelor cercetate nu depăşeşte limita de 1%, admisă de farmacopei.

Rezultatele investigaţiilor sunt prezentate în tabelul 2.Tabelul 2

Evaluarea timpului de dezagregare şi a rezistenţei mecanice a comprimatelor orodispersabile

Parametrii investigaţi

Presiunea de comprimare, 120 N Presiunea de comprimare, 160 NTimpul de dezagregare, min

Metoda de testare

USP 29 Ph. Eur. Testul propus

in vivo* USP 29 Ph. Eur. Testul propus

in vivo*

Formula Sa 4,11±0,12

3,46± 0,13

2,32±0,19

2,13±0,16

4,41±0,18

3,60±0,19

2,55±0,16

2,43±0,19

Formula Sb 3,50±0,09

3,03±0,09

2,10±0,24

2,05±0,11

3,70±0,22

3,33±0,17

2,31±0,10

2,26±0,24

Formula Sc 3,11±0,23

2,45±0,21

2,03±0,19

1,88±0,15

3,38±0,15

2,61±0,17

2,21±0,17

1,980,12±

p<0,05 p<0,05Rezistenţa mecanică

la rupere, PaFriabilitatea, % Rezistenţa mecanică

la rupere, PaFriabilitatea, %

Formula Sa 4,79±0,17 0,54 5,19±0,19 0,52Formula Sb 4,73±0,14 0,84 6,32±0,10 0,52Formula Sc 4,32±0,17 0,46 6,10±0,13 0,57

Notă: * – au fost testate comprimatele placebo la 6 voluntari Concluzie

Metoda de evaluare a timpului de dezagregare a comprimatelor orodispersabile elaborată şi dispozitivul respectiv poate fi propus pentru cercetări, deoarece este cel mai apropiat de condiţiile in vivo.

Bibliografie 1. " Disintegration ‹701›," in USP 29 (US Pharmacopieal Convention, Rockville, MD) p.

2670-2672. 2. "Orally Disintegrating Tablet and Film Technologies: Technologies, Market Analysis, &

Business Opportunities," in Market Study Reports, 4th ed (Technology Catalysts International Corp. Falls Church, VA) 2006, p. 5-6.

3. Abdelbary G. et al., "Determination of the In Vitro Disintegration Profile of Rapidly Disintegrating Tablets and Correlation With Oral Disintegration," Int. J. Pharm. 2005, Vol. 292, Nr.1–2, p. 29–41.

4. CDER Data Standards Manual, Dosage Forms, C-DRG-00201, version 008 (April, 1992).

5. Dor J.M. et al., "A New In Vitro Method to Measure the Disintegration Time of a Fast-Disintegration Tablet," Proc. Intl. Rel. Bioact. Mater. 1999, Vol. 26, p. 939–940.

6. Draft Guidance for Industry Orally Disintegrating Tablets (FDA, Rockville, MD), www.fda.gov/cder/guidance/index.htm , April 2007.

360

7. el-Arini S. and Clas S., "Evaluation of Disintegration Testing of Different Fast Dissolving Tablets Using the Texture Analyzer," Pharm Dev Technol. 2002, Vol. 7, p. 361–371.

8. Fang F. et al., "Desktop Disintegration Test for Orally Disintegrating Tablets (ODTs): A Rapid and Simple Method for Observing the Disintegration Behavior for the Regulatory Review Scientist in the Evaluation of Drug Applications," presented at the 12th Annual FDA Science Forum, April 1, 2006.

9. Gohel M. et al, "Formulation Design and Optimization of Mouth Dissolve Tablets of Nimesulide Using Vacuum Drying Technique," AAPS Pharm. SciTech. 5 (3), 1-6 (2004).

10. Habib W. et al., "Fast-Dissolve Drug Delivery Systems," Critical Reviews in Therapeutic Drug Carriers Systems, 2000, Vol. 17, Nr. 1, p. 61–72.

11. Li B. and J Robinson., "Chapter 2: Preclinical Assessment of Oral Mucosal Drug Delivery Systems," in Drugs and Pharmaceutical Sciences, Vol. 145: Drug Delivery to the Oral Cavity , Molecules to Market (Taylor & Francis, Oxford, UK, 2005), p.145 – 147

12. Park J. and Wu S., "Should Orally Disintegrating Tablets (ODTs) Have A Weight Limit?," poster presentation, AAPS Annual Meeting and Exposition, San Diego, CA, Nov. 2007, p. 19–23.

13. Segado Ferran J. et al., "Orally Disintegrating Tablets and Process for Obtaining Them," WO 103629 (2003).

STUDIUL DISPONIBILITĂŢII FARMACEUTICE A SPIRONOLACTONEI DIN COMPRIMATE

Liliana Dogotari, Angela Iapără Catedra Tehnologia medicamentelor

Summary The study of pharmaceutical bioavailability of spironolactone in tablets

The pharmaceutical bioavailability study of spironolactone from tablets was effected by different manufacturers. The tablets underwent the dissolution test. The best release had spironolactone from Verospirone (94,19 %), by Gedeon Richter, Hungary. The tablets by OZONE, Romania and Obolenskoe, Russia are identically.

Rezumat A fost petrecut studiul disponibilităţii farmaceutice a spironolactonei din comprimate de

diferiţi producători precum şi demonstrarea barierii între similaritate şi non-similaritate a preparatelor medicamentoase cercetate. Comprimatele 25mg au fost supuse testului de dizolvare. Cel mai bine a fost cedată spironolactona din Verospiron (94,19 %), produsă de firma Gedeon Richter, Ungaria. Comprimatele produse de către Uzinele farmaceutice Ozone, România şi Obolenskoe, Rusia sunt similare.

Actualitatea temei Numeroase date din literatură atestă importanţa utilizării preparatelor diuretice în unele

maladii cardiovasculare, ce acestea constituie una din cauzele principale a decesului în lume. Tendinţa de creştere a afecţiunilor cardiovasculare a devenit evidentă si la noi în ţară.

De aceea terapia cu diuretice prezintă numeroase particularităţi solicitând o deosebită atenţie atât la alegerea dozelor şi duratei tratamentului, cât şi selectarea unui preparat cu eficienţă maximă. Cunoaşterea vitezei de dizolvare a substanţei medicamentoase din forma farmaceutică este сel mai important factor de prevedere a biodisponibilităţii şi unul dintre cele mai importante determinări pentru evaluarea calităţii formelor farmaceutice. Viteza de dizolvare creşte odată cu

361

creşterea constantei de viteză a dizolvării (Kdiz), cu creşterea suprafeţei de contact şi solubilităţii substanţei.

O disponibilitate mare a substanţei medicamentoase se asigură atunci când procesul de comprimare devine reversibil în momentul în care comprimatul vine în contact cu lichidele gastro-intestinale.

Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală, după administrarea medicamentului, poate fi o etapă limitantă a absorbţiei în circulaţia generală. Deaceea dizolvarea este importantă pentru disponibilitatea medicamentelor. Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. Cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică.

Obiectivele lucrării Studiul vitezei de dizolvare a spironolactonei din trei sortimente de comprimate-

Spironolactona (Ozone, România), Veroşpiron (Ghedeon Rihter, Ungaria) şi Verospilacton (Obolenscoe, Rusia) după 45 şi 60 min scurse din momentul începerii testului de dizolvare conform FR-X;

Calcularea procentului dizolvat în funcţie de timp în grafic numeric (cartezian) pentru toate sortimentele cercetate în ambele medii de dizolvare;

Determinarea în grafic semilogaritmic a procentului care mai rămîne să se dizolve; Calcularea constantei vitezei de dizolvare pentru fiecare sortiment; Compararea valorilor obţinute pentru toate sortimentele cercetate; Demonstrarea barierii între similaritate şi non-similaritate a preparatelor

medicamentoase.

Material şi metode de cercetare Aparatul de determinare a vitezei de dizolvare (Erweka), oficializat de FR

X. Trei sortimente de comprimate de spironolactonă de diferiţi producători. Soluţie de clorură de hidrogen 0,01 mol/l (mediul de dizolvare), lauril sulfat de sodiu. Spectrofotometru UV-VIS.În vasul cilindric al aparatului de dizolvare se introduc 1000 ml mediu de dizolvare. Se

încălzeşte la temperatura de C. Se introduc în coşul rotitor: un comprimat 25 mg spironolacton, care apoi se amplasează în mediul de dizolvare care conţine 1000 ml HCl 0,1 M şi 1 g laurilsulfat de sodiu. Se reglează agitarea la 100 rpm. Se iau produse a cite 5 ml după 5,10,15,20,25,30,45 şi 60 minute, cu o pipetă şi se filtrează prin hîrtie filtru, înlăturînd primele porţiuni de filtrate. Pentru o dozare: 1.5 ml filtrate din probă se introduc în balon cotat de 100 ml şi se complectează la cotă cu soluţie de clorură de hidrogen 0.01mol/l. Se citeşte absorbanţa soluţiei la spectrofotometru în UV la lungimea de undă 257 nm în cuva cu grosimea stratului de 10 mm, folosind în calitate de soluţie de referinţă soluţia de clorură de hidrogen 0.01 mol/l. Conţinutul de spironolacton (X %), care a fost cedat în mediul de dizolvare, se calculă după formula, unde:

Ax – absorbanţa soluţiei de cercetat;Ast – absorbanţa soluţiei standartd (0,2364);mst – masa probei standard de spironolactonă (0,025 g);mx – masa spironolactonei în comprimat (0,025g);Vst1 – volumul soluţiei standard luat pentru analiză (0,5 ml);Vst2 – volumul soluţiei în care a fost dizolvată proba standard (50 ml);

362

Vst3 – volumul diluţiei soluţiei standard (50 ml);V1 – volumul mediului de dizolvare (1000 ml);V2 – volumul filtratului luat pentru analiză (1,5 ml);V3 – volumul balonului cotat în care a fost diluată proba de analizat (100 ml).

Rezultate obţinute1. Se alcătuiesc curbe ale procentului dizolvat în funcţie de timp în grafic cartezian pentru cele trei sortimente de comprimate.

Figura 1

2. Conţinutul procentual de spironolactonă cedat în mediul de dizolvare din comprimate peste 45 minute şi peste 60 minute

Figura 2

3. Se calculează constanta vitezei de dizolvare (Kd) după următoarea formulă:

K diz (Spironolacton 25 mg) = 0,035 min -¹ K diz (Verospiron 25 mg) = 0,064 min -¹ Kdiz (Verospilacton 25 mg) = 0,035min -¹

Determinarea similarităţii şi non-similarităţii între comprimatele cu spironolactonă se petrece prin determinarea factorulul f2 şi distanţa dintre curbe δ (graficul cantităţii de substanţă dizolvate în dependenţă de timp). Un factor f2 > 50 justifică decizia de similaritate.

363

;

Exemplu pe comprimatele preparate de Obolenskoe, Rusia şi Ozone, România:

Figura 3

Figura 4

364

Figura 5

Concluzii1.În baza rezultatelor obţinute experimental putem afirma că disponibilitatea farmaceutică a comprimatelor cu spironolactonă produsă de trei producători scade în următoarea ordine :

Verospiron 25mg (Gedeon Richter) – 94,19%; Spironolactonă 25mg (Ozone, Romania) – 93,06%; Verospilacton (Obolenskoe, Rusia) 25mg - 90,08%.

2.Comprimatele produse de către uzinele farmaceutice Ozone, România şi Obolenskoe, Rusia sunt similare, deoarece factorul de similaritate constituie 89,5, mai mare ca 50.

Bibliografie1. Aurelia Nicoleta Cristea – Farmacologie Generală, Editura Didactică şi Pedagocică.- Bucureşti.-

2004.2. Constantin Mircioiu, Dalia Miron, Flavian Radulescu, Cristina Ghiciuc si al., - Elemente de

biofarmacie şi farmacoconetică. – Editura Universitară Carol Davilă. – Bucureşti.- 2008.- Vol.2.- P.34-37.

3. Farmacopeea Română.- Ediţia a X-a.- Editura Medicală. – Bucureşti. - 1998.4. Matcovschi C., Procopişin V., Parii B.– Ghid Farmacoterapeutic.- Chişinău.- 2006.5. Mihai Alecu, Silvia Alecu – Reacţii alergice la medicamente.- Editura Medicală.- Bucureşti.- 2002.6. Leucuţa S.E – Biofarmacie şi Farmacocinetică.- Editura Dacia.- Cluj – Napoca.- 2002.7. Valentin Stroescu – Farmacologie.- Ediţia a VIII.- Editura BIC ALL.- Bucureşti.- 2005.

STUDIUL ECHIVALENŢEI FARMACEUTICE A COMPRIMATELOR CU NORFLOXACINĂ ŞI FAMOTIDINĂ

Livia Uncu, Liviu Movilă, Olga Suvorchina, Artiom Osipov, Svetlana SîrtmaciLaboratorul Analiză, Standardizare şi Controlul medicamentului, CŞDM

SummaryStudy of pharmaceutical equivalence of tablets with norfloxacin and famotidin

The profiles of dissolution test were recorded for the assessment of pharmaceutical equivalence of Norfloxacin and Phamotidin in comprimattes yelding by diffrent producings.Estimation of value of analogue and differentiation coefficients by aid of Weibul’s mathematical model put in evidence a very close Norfloxacin and Phamotidin bioavailability being reported with reference substances.

365

RezumatAu fost determinate profilurile de dizolvare pentru evaluarea echivalenţei farmaceutice a

comprimatelor cu norfloxacină şi famotidină, obţinute de la diferiţi producători. Evaluarea coeficienţilor de analogie şi diferenţiere, calculaţi cu ajutorul modelulu matematic Weibul demonstrează o biodisponibilitate foarte apropiată a acestor preparate în raport cu medicamentele de referinţă.

IntroducereProblema echivalenţei farmaceutice preparatelor medicamentoase are o mare importanţă

clinică, farmaceutică şi economică, deoarece una şi aceeaşi substanţă medicamentoasă se produce de multiple (uneori zeci) de firme cu utilizarea diverselor substanţe suplimentare în diverse cantităţi şi conform diverselor tehnologii. Aceeaşi problemă uneori apare şi la compararea diverselor serii de substanţe medicamentoase al unui şi aceluiaşi producător, în special a celor, cu absorbţie complicată, greu solubile şi cu acţiune puternică [1].

Preparatul-generic este un preparat medicamentos, pentru care deja a expirat termenul protecţiei de brevet şi care nu mai este proprietatea exclusivă a companiei farmaceutice, care l-a elaborat sau a deţinut prima licenţă pentru comercializare [2]. Preparatul-generic conţine aceeaşi substanţă medicamentoasă activă (substanţe active), ca şi preparatul original (brevetat), însă se deosebeşte de acesta prin substanţele suplimentare (ingrediente neactive), materiale de umplutură, conservanţi, coloranţi etc.. În afară de aceasta, diferenţele se observă şi în cadrul procesului tehnologic şi a condiţiilor de producere a preparatelor generice.

Pentru evaluarea echivalenţei farmaceutice in vitro a formelor farmaceutice perorale (comprimate, capsule), se recomandă determinarea profilurilor de dizolvare ale acestora. Profilurile de dizolvare se determinează pentru preparatele medicamentoase, obţinute de la diferiţi producători. Cu acest scop se petrece determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase, care se eliberează din forma farmaceutica peste un anumit interval de timp. Determinarea conţinutului principiilor active s-a efectuat prin metoda spectrofotometrică în UV-VIS, descrisă în documentele de normare a calităţii pentru aceste preparate. Pe baza rezultatelor obţinute se construieşte dependenţa grafica dintre procentul de eliberare a substanţei active de timpul de dizolvare [4].

Materiale şi metodePentru analiza spectrală au fost utilizate spectrofotometre UV-VIS Agilent - 8453 în

intervalul de undă 350 – 450 nm. Determinarea indicelui de dizolvare se efectuează conform Ph.Eur., utilizînd aparatul cu palete. Mediul de dizolvare – tampon acetat pH 4,0±0,05, volumul mediului de dizolvare – 750 ml, viteza de rotaţie a paletelor – 100 rot/min, temperatura - 37⁰C±0,50С.

RezultateA fost petrecută evaluarea comparativă a profilurilor de dizolvare a comprimatelor cu

Famotidină şi Norfloxacină de la diferiţi producători (tabelul 1). Tabelul 1

Obiecte pentru cercetarea profilurilor de dizovare

Preparatul cercetat Preparatul de referinţăDenumirea produsului

Producător Denumirea produsului

Producător

Norfloxacin-RNP 400mg, comprimate filmate

IM«RNP Pharmaceuticals» SRL, Republica Moldova

Nolicin 400mg, comprimate

«KRKA», Slovenia

Famotidin-RNP 20mg, comprimate

IM«RNP Pharmaceuticals» SRL, Republica Moldova

Quamatel 20mg, comprimate

«Gedeon Richter», Ungaria

366

Rezultatele determinărilor concentraţiilor peste anumite intervale de timp în procesul evaluării testului de dizolvare a comprimatelor sunt indicate în tabelul 2.

Tabelul 2Valorile concentraţiilor principiilor activi în procesul evaluării

testului de dizolvare a comprimatelor

Timpul, min

Conţinutul de substanţă activă, care s-a eliberat în mediul de dizolvare, %

Norfloxacin-RNP 400mg

Nolicin 400mg,KRKA Famotidin-RNP

20mgQuamatel 20mg, Gedeon Richter

0 0 0 0 0

5 86,70 84,45 85,23 95,0510 90,23 84,89 87,96 96,2015 90,22 85,58 90,36 96,8120 90,31 86,49 92,56 98,3230 90,45 87,05 94,46 99,5445 90,67 87,51 96,49 100,22

În baza rezultatelor obţinute a fost construit graficul dependenţei concentraţiei de de timpul de dizolvare (figura 1).

Fig. 1. Profilurile de dizolvare ale comprimatelor studiate

Atît pentru norfloxacină, cît şi pentru famotidină profilurile de dizolvare sunt apropiate, ceia ce denotă o cinetică de dizolvare aproape identică cu preparatele de referinţă.

Suprapunerea profilurilor obţinute în testul de dizolvare a fost estimată cu ajutorul coeficienţilor de diferenţiere şi a celui de analogie după modelul matematic Weibul.

Coeficient de diferenţiere (f1) reflecta procentul erorii dintre doua curbe prin toate punctele timpului de dizolvare si se calculează prin formula:

(1)unde n – numărul momentelor de timp, Rj и Tj – conţinutul (in procente) a substanţei

dizolvate din substanţa 1 si 2 în fiecare moment j.Coeficientul de diferenţiere are valoare nulă, daca profilurile substanţei de analizat repeta si

se suprapune cu profilul substanţei standard. Pe măsura creşterii spaţiului dintre cele doua profiluri, coeficientul de diferenţiere creste.

367

Coeficientul de analogie (f2) – aceasta valoare exprima suma logaritmica a pătratelor erorilor. care este calculat prin diferenţa dintre proba de cercetare Tj de cea standard Rj in toate momentele de timp. Coeficientul de analogie se calculează după formula:

(2) unde n – numărul momentelor timp, Rj и Tj – conţinutul de substanţa dizolvata din prima

si a doua substanţa medicamentoasa in momentul de timp j. Valoarea coeficientului de analogie poate fi calculată in intervalul de la 0 pana la 100.

Pe măsura ne suprapunerii profilurilor si a devierii curbelor coeficientul de analogie se apropie de 0.

Profilurile de dizolvare sunt considerate identice, daca valoarea f1 se găseşte in limita diapazonului de la 0 la 15 si valoarea f2 se găseşte în limitele intervalului de la 50 la 100 [3,4].

Valorile numerice ale acestor coeficienţi, calculaţi prin metoda modelului matematic Weibul sunt oglindite în tabelul 4.

Таbelul 4Valorile coeficienţilor de diferenţiere si analogie

Denumirea preparatuluiCoeficientul de diferenţiere, f1

Coeficientul de analogie,

f2

Corespunderea

profilurilor

Norfloxacină 400mg 4,19 69,75 +Famotidină 20mg 7,25 58,08 +

Cercetarea profilurilor de dizolvare şi evaluarea coeficienţilor de analogie şi diferenţiere ne demonstrează echivalenţa farmaceutică a comprimatelor Norfloxacin RNP 400 mg cu comprimatele Nolicin produse de KRKA (Slovenia).

Şi pentru comprimatele Famotidină RNP 20 mg şi Qvamatel (Ghedeon Rihter) valorile coeficienţilor de analogie şi de diferenţiere se încadrează în limitele admisibile, astfel aceste forme farmaceutice manifestă o disponibilitate farmaceutică apropiată.

Concluzii 1. Cercetarea profilurilor de dizolvare a comprimatele Famotidină RNP 20 mg în raport cu

Qvamatel (Ghedeon Rihter) şi a comprimatelor Norfloxacină RNP 400 mg în raport cu Nolicin (KRKA) demonstrează o cinetică de dizolvate apropiată pentru aceste forme farmaceutice.

2. Studiul echivalenţei farmaceutice a comprimatelor cu Norfloxacină şi Famotidină cu ajutorul testului de „Dizolvare” şi evaluarea coeficienţilor de analogie şi diferenţiere demonstrează o disponibilitate foarte apropiată a acestor preparate în raport cu medicamentele de referinţă.

Bibliografie1. Investigation of bioavailability and bioequivalence — The rules governing medicinal products

in the European Community (1992). Vol. III, p. 149-168. 2. Multisource (generic) pharmaceutical products: guidelines on registration requuirements to

establish interchangeability. WHO Technical Report Series, - 1996. - № 863. - Р. 114–154.

3. Арзамасцев А.П., Садчикова Н.П., Лутцева Т.Ю. Количественная оценка результатов испытаний «Растворение». Фармация. 2003. С. 7-10.

368

4. Багирова В.Л., Киселева Г.С, Тенцова А.И. Методические указания по разработке теста «растворение» на индивидуальные препараты // Фарматека. - 1997. - № 1. - С. 39 - 40.

EVALUAREA UNOR PARAMETRI FIZICI ŞI FIZICO-CHIMICI PENTRU LICHIDUL SINOVIAL ÎN PROCESUL DE TRATAMENT AL OSTEOARTROZELOR CU

PREPARATE CORTICOSTEROIDIENE1Livia Uncu, 2Valeriu Uncu, 1Tatiana Bostan

1Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică 2IMSPCNŞPMU

AbstractEvaluation of some physic and physical-chemical parameters of synovial liquid in

process of treatement of osteoarthrosis with corticosteroid medicationsOf all the indices that determine the physical and chemical changes of the pathological

synovial liquid for study were selected: viscosity, because it ensures adequate joint mobility, decreases the friction force and provides a matching function, refractive index, pH and the study of tribometric force of friction following treatment of osteoarthrosis with corticosteroid drugs. These parameters present a significant dependence versus pathologic process resulting in joints.

RezumatDin totalitatea indicilor ce determină modificări fizice şi chimice ale lichidului sinovial

patologic pentru studiu au fost selectaţi: viscozitatea, pentru că ea asigură mobilitatea adecvată a articulaţiei, micşorează forţa de frecare şi asigură o congruenţă funcţională; indicele de refracţie, pH-ul, precum şi studiul tribometric al forţei de frecare în urma tratamentului osteoartrozelor cu preparate corticosteridiene. Aceşti parametri prezintă o dependenţă importantă faţă de procesul patologic, care decurge în articulaţie.

IntroducereO cauză importantă a incapacităţii temporare de muncă, care precedă deteriorarea calităţii

vieţii, precum şi variate complicaţii este osteoartroza. Terapia medicamentoasă a artrozelor şi osteoartrozelor cu preparate corticosteroidiene constituie una din variaţiile de tratament ale acestei maladii [1,2].

Din punct de vedere biochimic, modificări mai importante prezintă licidul sinovial, care îşi poate schimba parametrii fizici şi funcţionali în raport cu gravitatea şi durata maladiei, prezenţa sau lipsa procesului inflamator. Lichidul sinovial sau sinovia este un lichid (gel) interstiţial elastic şi vâscos specializat, care ocupă cavitatea articulară a diartrozelor şi care îndeplineşte o funcţie dublă: nutriţia cartilajului şi lubrificarea articulaţiei [9].

În procesul utilizării în practica curativă a corticosteroizilor pentru tratamentul osteoartrozelor asociate cu proces inflamator sau fără s-a observat o diversitate a acţiunii preparatelor medicamentoase, ceia ce prezintă un impact direct asupra duratei şi eficacităţii tratamentului [5,6].

Din acest motiv ne-am propus drept scop studiul comparativ pentru trei preparate din grupul corticosteroizilor în procesul tratamentului: Flosteron, Kenalog şi Dexametazonă. Ţinând cont de faptul, că proprietăţile fizico-chimice ale preparatelor variază în legătură cu diversitatea structurii, cauzând modificări de intensitate diferită a parametrilor lichidelor biologice, au fost evaluaţi unii parametri biofizici ai lichidului sinovial în procesul de tratament cu acesta preparate [7,8].

Materiale şi metode

369

Pentru realizarea studiului farmaceutic şi clinic au fost utilizate următoarele preparate: Flosteron- suspensie injectabilă 7 mg/ml (compania KRKA, Slovenia), Kenalog- suspensie injectabilă 40 mg/ml (compania KRKA, Slovenia), Dexametazon- soluţie injectabilă 4 mg/ml (compania KRKA, Slovenia). Kenalog şi Dexametazon au fost selectate în calitate de preparate de referinţă. Pentru evaluarea indicilor fizici şi chimici în cercetare au fost incluse 27 artrocenteze (puncţii) a câte 5 ml ale lichidului sinovial de la 25 pacienţi cu osteoartroze, artrite şi sinovite de diferite grade de evoluţie şi localizări articulare. Pentru determinarea viscozităţii lichidului sinovial a fost utilizat viscozimetrul capilar tip VK – 4. Indicele de refracţie a lichidului sinovial în procesul tratamentului cu Flosteron a fost determinat la refractometrul IPF-454-B2M, utilizând apa purificată în calitate de soluţie etalon. Pentru deteminarea pH-ului a fost utilizat pH – metrul Consort C861. Determinarea forţei de frecare în urma tratamentului osteoartrozelor cu preparate corticosteridiene a fost efectuată prin metoda tribometrică, utilizând tribometrul cu pendul cu o singură pereche de frecare.

RezultateDeterminarea viscozităţii lichidului sinovial în osteoartrozeScopul prezentei cercetării a fost evaluarea şi cercetarea legităţilor de abatere a vîscozităţii

lichidului sinovial de la normă în cazul diferitelor procese patologice.Analiza rezultatelor studiului vîscozităţii relative a artrocentezelor prezintă variaţii

semnificative ale acestui indice în cazul diferitelor procese patologice în osteoartroză.Astfel în cazul în care afecţiunea este însoţită de proces inflamator (artrite, sinovite) se

urmăreşte o micşorare a valorii vîscozităţii (η) : Tabelul 1

Valorile vîscozităţii lichidului sinovial în funcţie de prezenţa sau absenţa procesului inflamator pănă la tratament

Valoarea vâscozităţii, mm2/s Prezenţa procesului inflamatorη<7,4 Cu artrite, sinovite

7,0 <η < 26,3 Fără proces inflamator pronunţatη =26,3±3,13 În normă

Pacienţii au fost supuşi tratamentului cu preparate corticosteroide. S-a efectuat injectarea intraarticulară la pacienţii cu osteoartroze asociate cu proces inflamator (bursite, epicondilite, gonartrite, etc.) şi periarticular la pacienţii cu osteoartroze fără proces inflamator. În afară de medicamentul corticosteroid, la pacienţii fără sinovită, în aceeaşi seringă s-a introdus soluţie de lidocaină de 2% - 2 ml şi soluţie de cianocobalamină 500 mcg/ 1ml (0,05%)-2 ml pentru blocada periarticulară. Rezultatele determinărilor sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2Valorile vîscozităţii lichidului sinovial până şi după blocade

  η (mm2/sec) până la blocadă η (mm2/sec) după blocadăProces inflamator Prep. medicamentos prezent lipsă prezent lipsă

Kenalogsuspensie inj. 40

mg/ml 12,58 15,91 15,17 20,72Flosteron

Susp. inj. 7 mg/ml 12,58 15,54 22,94 26,27Dexametazonasol. inj. 4 mg/ml 12,58 15,91 14,80 19,24

Din tabel se observă o variaţie a valorii vîscozităţii lichidului sinovial în cazul osteoartrozei şi artritei. Dinamica variaţiilor depistate este asociată cu particularităţile structurale ale acidului

370

hialurinic din componeţa lichidului sinovial. Totodată, se observă o ameliorare a vîscozităţii după blocadă cu preparatele nominalizate mai sus, însă revenire la normă se manifestă doar la utilizarea Flosteronului.

Ţinând cont de faptul că Flosteronul a ameliorat vâscozitatea lichidului sinovial cel mai semnificativ în comparaţie cu celelate preparate, a fost efectuată cerecetarea indicelui de refracţie şi a pH-ului acestuia numai în urma tratamentului cu acest preparat.

Indicele de refracţie este un parametru fizico-chimic, care scade odată cu apariţia procesului patologic, deaceia poate fi evaluat cu scopul caracterizării lichidului sinovial până şi după tratament. Rezultatele determinărilor sunt redate în figura 1.

Se cunoaşte, că valoarea indicelui de refracţie a lichidului sinovial în articulaţii sănătoase constitie 1,3450, în această ordine de idei rezultatele obţinute demonstrează apropierea valorii indicelui de refracţie după blocada cu Flosteron către normă.

Fig. 1 Modificarea indicelui de refracţie a lichidului sinovial până şi după blocadă cu Flosteron

În urma proceselor degenerative şi reparative în cartilagiul articular, asociate cu fomarea marginală de osteofite şi cu un proces inflamator, se modifică şi pH-ul lichidului sinovial, acesta fiind un parametru, ce poate fi evaluat cu scopul caracterizării eficacităţii unui tratament medicamentos. Au fost cercetate legităţile de modificare a valorilor pH-ului lichidului sinovial în cazul diferitelor procese patologice faţă de normă.

Până la blocadă cu Flosteron, pH-ul lichidului sinovial a constituit 4,8, iar după blocadă a crescut până la 5,8 (figura 2).

Fig.2 Modificarea pH-ului lichidului sinovial până şi după blocadă cu Flosteron

Se cunoaşte, că valoarea pH-ului lichidului sinovial în articulaţii sănătoase constitie 7,29-7,45, astfel rezultatele obţinute demonstrează o tendinţă de apropiere a valorii pH-ului după blocada cu Flosteron spre normă.

371

1,3391

1,3418

1,345

1,336

1,337

1,338

1,339

1,341,341

1,342

1,343

1,344

1,345

până lablocadă cuFlosteron

după blocarecu Flosteron

în normă

Indice de refracţie

Studiul tribometric al forţei de frecare în urma tratamentului osteoartrozelor cu preparate corticosteridiene

La funcţionarea normală a articulaţiei forţa de frecare corespunde forţei de greutate aplicate articulaţiei. Respectiv, aceeaşi forţă de greutate acţionează şi în cadrul unui proces patologic articular, doar că forţa de frecare se modifică, suprafaţa articulară fiind lubrifiată insuficient de lichidul sinovial. Anume evaluarea forţei de frecare în articulaţie în urma tratamentului cu diferite remedii denotă ameliorarea stării fiziologice a lichidului sinovial.

Tribometria cuprinde metode de măsurare a forţei sau a coeficientului de frecare, valorile limită de frecare externă şi a valorilor de uzură a suprafeţelor de frecare. Măsurările tribometrice se împart în două categorii: de laborator, în care are loc evaluarea forţelor de frecare şi de rezistenţă la uzură a materialelor, în anumite condiţii, şi naturale, care evaluează forţa de frecare în condiţii naturale [3,4].

Principiul de lucru – aprecierea coeficientului de frecare după parametrii oscilaţiilor pendulului (metoda de măsurare a decrementului logaritmic de stingere a oscilaţiilor). Perechea de frecare constă dintr-o bază plată cu o gropiţă, confecţionată din plastic aprobat pentru utilizare în traumatologie şi ortopedie (pentru proteze); pendulul este confecţionat din oţel marca H9 sau H8 cu raza de 2 mm. În zona de frecare s-a aplicat o forţă de greutate, echivalentă cu cea fiziologică asupra articulaţiei genunchiului omului în mişcare. Masa pendului este de 2,0 kg; viteza de alunecare - 1 m/sec [10]. Rezultatele determinărilor sunt prezentate în tabelul 3 şi figura 3.

Tabelul 3Valorile forţei de frecare şi a coeficientului de frecare pentru cele

trei preparate luate în studiuPreparatul Forţa de frecare

F (N)Coeficientul de frecare µ

Dexametazon 1,65 0,085Kenalog 2,91 0,150Flosteron 1,03 0,058

Preparatul Flosteron, în cadrul acestui studiu, a demonstrat comparativ cea mai mică forţă de frecare şi respectiv, cel mai mic coeficient de frecare

Fig. 3 Modificarea coeficientului de frecare(µ) în timp

Studiul tribologic a demonstrat dependenţa directă a coeficientului iniţial de frecare de componenţa chimică (structura principiilor active) şi proprietăţile fizico-chimice ale preparatelor utilizate. Un coeficient de frecare destul de înalt îl posedă Dexametazona şi Kenalogul, deoarece se produce stratificarea rapidă a suspensiilor acestor preparate în lichidul sinovial; are loc formarea în timp a unui precipitat cristalin pe suprafaţa de frecare şi deplasarea fazei lichide din

372

gropiţa nodului de frecare. Ca rezultat stratul de pe perechea de frecare constă preponderent din fază cristalină de Dexametazon şi Kenalog, care se comportă ca un abraziv.

Cel mai mic coeficient de frecare iniţial este constatat la Flosteron, care scade în timp odată cu prelucrarea perechii de frecare cu lichid sinovial. Aceasta poate fi explicat prin faptul, că componentele Flosteronului se prezintă sub formă de suspensie de particule de dimensiuni mult mai mici, viteza de precipitare a cărora este cu mult mai mică şi, ca rezultat, proprietatea de lubrifiere este mai mare. Totodată s-a determinat, că efectul lubrifiant este în dependenţă de polaritatea moleculei de substanţă medicamentoasă: cu cât compusul este mai polar, cu atât forţa de frecare este mai mică.

Concluzii1. În rezultatul studiului unor indici fizici şi fizico-chimici ai lichidului sinovial în procesul

tratamentului cu preparate corticosteroidiene s-a demonstrat influenţa particularităţilor structurale ale Flosteronului asupra eficacităţii tratamentului, demonstrată prin evaluarea vîscozităţii, indicelui de refracţie şi a pH-ului înainte şi după tratament, afirmându-se o tendinţă marcată de revenire spre normă a acestor parametri.

2. Studiul tribometric al forţei de frecare în urma tratamentului osteoartrozelor cu preparatul Flosteron a demonstrat comparativ cea mai mică forţă de frecare şi respectiv, cel mai mic coeficient de frecare, ceia ce condiţionează ameliorarea semnificativă a proprietăţii de lubrifiere în articulaţie.

Bibliografie1. Balch H.W., Gibson J. M. Repeated corticosteroid injections into knee joints//

Rheumatol. Rehabil. – 1999, pp. 348-390. 2. Centeno L.M, Moore M.E. Preferred intraarticular corticosteroids and associated

practice: a survey of members of the American College of Rheumatology.// Arthritis Care & Research. - 1994.- 7(3), pp.151-155.

3. Challen J.M, Oxley P.L.B. An explanation of the different regimes of friction and wear using asperity deformation models.// Wear. – 1975. - 53, pp. 229-243.

4. Creţu S., Mecanica contactului. // Editura "Gh. Asachi", Iaşi, 2002.5. David J. Samson. Treatment of Primary and Secondary Osteoarthritis of the Knee.//

AHRQ publication. - Sept. 2007. - No. 07-E012.6. Gosal H.S, Jackson A.M., Bickerstaff D.R. Intra-articular steroids after arthroplasty for

osteoarthritis of the knee. //Journal of Bone and Joint Surgery, 2000. - 82-B(5): pp.775-776;

7. Journal of Molecular Structure: THEOCHEM. // December 2002. - Volume 619, Number 1, 9, pp. 195-205.

8. Noerdlinger, M.A., Fadale P.D. The role of injectable corticosteroids in orthopedics. Orthopedics.// 2001. - 24: pp. 400–405. [PubMed];

9. Матвеева Е. – Биохимические изменения в синовиальной жидкости при развитии дегенеративно- дистрофических процессов в коленном суставе. //Тюмень, 2007.

10. Чернякова Ю.М., Пинчук Л.С. Трибологический и электретно-термический анализ лекарственных препаратов для локатьной терапии суставов.// Журнал технической физики, том 75, вып. 5, Минск, 2005, с. 119-122.

373

IDENTIFICAREA BENZITURONULUI PRIN METODE OPTICE SPECTRALEIurie Tihon, Livia Uncu, Vladimir Valica, Liudmila Chirciu

Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică

SummaryOptical spectral methods of identification of benzituron

The new chemical component from izotioureic derivative group is researched. The elaborated methods for identification will be included in normative analytical documents of quality of this substance.

RezumatEste cercetat un nou compus chimic din grupul derivaţilor izotioureici. Metodele de

identificare elaborate vor fi incluse în documentele analitice de normare a calităţii pentru această substanţă.

IntroducereÎn ultimii ani, s-au descoperit substanţe medicamentoase cu structură izotiureică nu

numai cu acţiune hipertenisivă (profetur, difetur, metiferon) dar şi cu acţiune antihipertensivă.Benzioturonul, ce posedă acţiune farmacologică vasodilatatoare, antihipertensivă

pronunţată şi de lungă durată, datorită influenţei directe asupra musculaturii netede a peretelui vascular.

Materiale şi metodePentru analiza spectrală au fost utilizate spectrofotometre UV-VIS “Perkin Elmer”

Lambda-40 şi Agilent Technologies 9500. Spectrele IR au fost determinate la spectrofotometrul “FT/IR-4100 TypeA”.

RezultatePentru identificarea Benzituronului au fost determinate spectrele UV a soluţiilor apoase

în regiunea 190-320nm. Benzioturonul compuşi ce aparţin grupului de compusi cu structura izotioureica. Din punct de vedere a structurii chimice substanţa se prezinta ca sare de anion anorganic de clorura(benzioturon) si partea organică de benzoilizotiureic.

Tabelul 1 Caracteristicile spectrale ale unor cromofori

Substanţa Sisteme cromofore

Tranzacţia electronica

Lungimea de unda de

absorptie

SNH2+

NH2 Cl

-NH2

-SHC6H5-

AminaTiolFenil

n→σ*n→σ*

195-200220198, 255

Electronii atomului de sulf sunt mai puţin legaţi de nucleele lor proprii decît în cazul electronilor de azot, deaceea tranzacţiile electronice (n→π*) pe segmentul tiolic are loc în intervalul 220±2nm. Acestă valoare de absorbţie este bine pronunţat pentru Benzioturon pe aceasta valoare a lungimei de undă se observă un punct de inflexiune care modifică curbura traiectoriei spectrului de absorbţie. Acest punct de inflexiune este putin observabil datorita moleculei de acid clorhidric care interfereaza si reactioneaza steric cu strucrura izotiureică.

În molecula de Benzioturon este prezentă structura aromatica fenilică care peλ deplin va influenţa manifestarea benzilor de absorbţie din domeniul 200nm. Valoarea 200 nm nu poate fi considerata drept analitica din considerente că acest domeniu este favorabil si pentru molecula de apă.

374

Benzenul este formată din trei sisteme cu electroni care condiţionează apariţia efectului inductiv negativ şi deplasarea legăturilor duble aceasta calitativ fiind demonstrată prin apariţia în diapazonul de lungime de undă lungă a transferului de benzi 1A1g→1B2u şi 1A1g→1B1u şi 1A1g→1E1u . Electronii π sunt mobili sunt implicaţi în tranziţii π→ π* care au loc în regiunea 180-200 nm. Tranziţia elecronică n→ π * ce derivă din electronii neinplicaţi în legături chimice este prezentă in ambii compuşi datorită trecerii unui electron dintr-un dublet ”n” al atomilor de N (prezent în sistemul aminic) şi S(prezent în sistemul tiolic) pe un nivel π * de antilegatură. Intensitatea abosorbţiei este influenţată de conjugarea electronilor π a grupelor grupelor auxocrome cu electronii de legătură σ (C-S-; C=N) şi antilegătură σ* Spectrele soluţiilor analizate au fost înregistrate în diapazonul 190-300 nm.

Figura 1. Spectrul UV de absorbţie al soluţiei apoase Benzituron 20 μg/ml

Alegerea solvenţilor pentru pregătirea probei joacă un rol important în stabilirea texturei spectrului de absorbţie care însumează o totalitate de benzi ce se abpsorb de către lumină la diferite lungimi de undă. Pentru excluderea apariţiei unor benzi inproprii analitului este necesară; utilizarea solventilor de o inaltă puritate; alegerea unui solvent mai puţin polar pentru a preveni interacţiunile intramoleculare. Ne-am propus ca să vedem efectul solvenţilor organici asupra poziţiei, intensitatea şi forma benzilor de absorbţie în spectrele soluţiilor de Benzituron de aceeaşi concentraţie 20 µg ml-1 În acest caz cel mai favorabil ar fi alcoolul etilic (95g/v) şi apa care sunt accesibil costisitoare.

Spectrele IR pentru Benzituron au fost determinate la spectrofotometrul “FT/IR-4100TypeA” (Germania) în regiunea 400-4000 cm-1 sub formă comprimat . Pentru aceasta 10 mg Benzituron se amestecă 1 g bromura de sodiu. Spectrul IR al Benzituronului este redat în figura 2. Pentru caracteristica benzilor de absorbţie a fost aleasă regiunea 1700-400 cm-1, adică aşa numita zona “amprentelor degetale”. Aici caracterul spectrului se schimbă chiar şi la devieri neînsemnate în structură. Benzituronul are o caracteristică spectrală individuală.

În regiunea 1400-1450 cm-1 apare o absorbţie puternică (1420.32-1454.06 cm-1), cauzată de devieri de valenţă –NH2

+ şi in regiunea 3300-3000 cm-1 sunt devieri deformate a grupei - NH - . In segmentul 1640-1690 cm-1 se văd clar devieri deformate a grupelor C = N mai bine pronuntate cu banda 1639.2 cm-1. Prezenţa benzii de absorbţie la 568.89 cm-1 este legată de devierile de valenţă ale grupei C-S. Benzile de intensitate medie de la 2200-2300 cm-1, se datorează vibraţiilor de deformare a grupei –CH2

375

221nm

A

λ nm

Figura 2 Spectrul IR de absorbţie al Benzituronului

Poziţia frecvenţelor caracteristice în spectrul IR al Benzituronului este redată în tabelul 2Sistemul aromatic este indicat pe spectru prin aparitia benzilor de absorbtie la 1550.49 si

1639.2 cm-1. Banda 704.85 cm-1 confirma sistemul benzenic monosubstituit. Rezultatele spectrelor IR ale Benzituronului demonstrează structura acestei substanţe, precum şi utilizarea spectroscopiei IR pentru identificare.

Tabelul 2 Frecvenţele caracteristice a Benzituronului în spectrul IR

Substanţamaxime, cauzate de grupele, cm-1

Ciclu benzenic NH2+ ; NH - CH2

-CH2

C-S,C=N

Benzituron 1500-1600, 7001400-1450,3300-3000

1000-1100; 2200-2300

550-580;1640-1690

Concluzii1. A fost cercetat spectrul UV de absorbţie a Benzituronului, s-a arătat specificul lui şi

posibilitatea folosirii pentru identificare.2. A fost cercetat spectrul IR de absorbţie a Benzituronului, evidenţiind benzi de absorbţie,

care deosebesc Benzituronul de alte substanţe şi permit folosirea lor pentru demonstrarea structurii şi identificarea substanţei.

Bibliografie1. Liviu Roman, Marius Bojiţă, Robert Săndulescu, Validarea metodelor de analiză şi

control, Editura medicală, 1998,283p.2. Uncu L., Valica V., Cheptanaru Z. Analiza spectrală a difeturului şi profeturului //

Realizările farmacologiei naţionale în perioada anilor 1971-2001. - Chişinău.- 2001.- P. 208-210.

3. Douglas A.Skoog, F.James Holler, Timothy A.Nieman Principles of Instrumental Analysis, Saunders Golden Sunburst Series

376

IDENTIFICAREA BENZITURONULUI PRIN REZONAŢĂ MAGNETICĂ NUCLEARĂ PROTONICĂ (1H) ŞI CARBONICĂ (13C)

Iurie TihonCatedra Chimie farmaceutică şi toxicologică

SummaryIdentification of benzituron by 1H and 13 C nuclear magnetic resonance

In order to identify and confirm the sterical structure of Benzituron 1H and 13 C NMR were used.

RezumatMetode de Rezonanţă Magnetică nucleară cu tehnica 1H protonică şi 13 C carbonică a

fost utilizată pentru a elucida şi confirma structura sterică a Benzituronului.

Metode şi materiale Spectroscopia de Rezonanţă Magnetică Nucleară RMN se bazează pe măsurarea

absorbţiei radiaţiei electromagnetice. RMN- Rezonanţa magnetică nucleară este o metodă analitică instrumentală de înaltă performanţă care permite identificarea structurii compuşilor organici de orice complexitate. Presupunerea şi confirmarea scheletul molecular se realizează cu ajutorul spectrelor RMN care întrunesc semnalele de rezonantă ce rezultă din interacţiunea spinului nuclear a atomului analizat într-un câmp magnetic cu o radiaţie electromagnetică cu lungime de undă mare (unde hertziene) şi energie mică. Ambianţa chimica determinată de totalitatea nucleelor grupele funcţionale influenţează absorbţia radiaţiei electromagnetice şi corelează cu intensitatea deplasării chimice, respectiv cu structura chimică a compusului analizat. Această ambianţă chimică perturbă uşor valoarea câmpului magnetic exterior cu care vine în contact. Electronii de legătură dintre atomi produc un câmp magnetic care se opune câmpului magnetic exterior, fenomen succedat de o ecranare magnetică dintre nuclee finisată cu blindaj. Efectul de blindaj se manifestă prin variaţii locale ale intensităţii câmpului magnetic, ceea ce are drept consecinţă decalarea frecvenţilor de rezonanţă în raport cu procesele similare care se petrec în vid. Intensitatea şi forma benzilor de rezonanţă din spectrogramele este influenţată de: natura solvetului deuterizat, sandardul intern, temperatura , intensitatea câmpului magnetic.

Spectrele RMN a Benzioturonului au fost înregistrate la spectrometru de Rezonanţă Magnetică Nucleară cu Transformare Fourer (RMNFT) La formularea concentraţiei soluţiei de Benzioturon s-a luat în consideraţie masa moleculară a substanţei. Deoarece masele lor moleculare nu diferă în ordinul de sute de unităţi de masă, ci doar numai în câteva zeci de unităţi va fi de ajuns ca masa ambelor substanţe pentru obţinerea 1H spectru cu TF să fie 10 mg, iar pentru 13C specrul cu TF să fie 50 mg.

Tehnica de lucruBenzioturonul a fost recristalizat în acetonă pentru a purifica substanţele şi exclude prezenţa

substantelor înrudite chimic. Substanţa medicamentoasă au fost uscate timp de 2 ore la o temperatură de 105OC. Probele de substanţe au fost dizolvate în apă deuterizată şi filtrate printr-un filtru Millipore 0.2 µm sub vid. Soluţiile obţinute sunt transferate în tubul de sticlă (produs de Wilmad) de lungime 15 cm cu diametrul 5 mm; stratul soluţiei de analizat este de 2-3 cm. Tubul trebuie să fie curat şi lipsit de impurităţi paramagnetice altfel, acestea vor influenţa frecvenţele de rezonanţă, vor genera benzi de rezonanţă suplimetare care pot interfera cu benzile principale ale substanţei şi implicit poziţiile semnalelor în spectrele RMN. În calitate de standard intern se adaugă TMS(tetrametilsilanul) care este introdus in tubul cu soluţia de analizat. Tubul cu soluţia de analizat este ataşat intre polii magnetului, fiind menţinut in poziţia verticală cu ajutorul tubului de intrare.

377

RezultateSpectrul de rezonanţă magnetică nucleară -1H-protonic ce conţine semnale de intensitate

mare demonstrează prezenţa abundentă a atomilor de hidrogen în molecula Benzituronului.Pe spectru se observă patru semnale de rezonanţă cu raportul a intervalelor de integrare (1:4:3:2) ceea ce arată prezenţa a 4 tipuri de atomi de hidrogen la diferite grupe funcţionale. Semnalul la 4.06 p.p.m.( δ) care se prezintă în formă de diplet aparţine grupei metilenice(-CH2-). Zona de rezonanţă 4.56 p.p.m corespunde grupei aminice (NH2) şi iminice (NH), se prezintă ca un semnal comun datorită suprapunerilor bezilor de rezonanţă (2+1=3). Semnalele atomilor de hidrogen din 7.20; 7.21; 7.22; 7.24 p.p.m. incluse în multiplet sunt atribuite atomilor de hidrogen din sistemul benzenic.

Fig.2 Spectrul de rezonanţă magnetică nucleară1H-protonicăa Benzituronului

Fig3. Spectrul de rezonanţă magnetică nucleară 13C carbonic Benzituronului

170 160 150 140 130 120 110 100 90 80 70 60 50 40 30 200

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

55

60

65

70

75

80

85

90

95

100

105

110

115

120

30.30127.82

128.86129.53

135.73155.83

378

Spectru 13C carbonic a Benzituronului prezintă 6 semnale de rezonanţă de diferită intensitate. Benzile 2 şi 3 sunt îngroşate ceea ce denotă suprapunerea semnalelor de rezonanţă datorită existenţei simetriei în molecula Benzituronului. Semnalul analitic din zona joasă de frecvenţă a spectrului 30.03p.p.m. corespunde atomului de carbon din grupa metilenică(-CH2-). Totalitatea semnalelor (în număr de 4 ) din regiunea 128.86; 129.53 şi 128.86; 129.53 p.p.m. aparţin atomilor simetrici de carbon(2,3,5,6) din entitatea benzenică. Primul atom de carbon care este nesaturat şi cuaternar este deplasat spre zona de frecvenţa mai înaltă a spectrului 135.73p.p.m. Atomul de carbon nr 3 din benzen este identificat prin semnalul 127.82 p.p.m. Atomul de carbon incorporat în grupa funcţională carbaminică îşi va avea valoarea deplasării chimice în zona de frecvenţă cea mai mare. Toate aceste semnale confirmă prezenţa a 8 atomi de carbon în structura Benzituronului.

Concluzii1. A fost cercetat spectrul 1H protonic şi 13C carbonic a Benzituronului, s-a arătat specificul

lui şi posibilitatea folosirii pentru identificare.2. A fost cercetat spectrul 1H protonic şi 13C carbonic a Benzituronului, evidenţiind benzi

de absorbţie, care deosebesc Benzituronul de alte substanţe şi permit folosirea lor pentru demonstrarea şi confirmarea structurii sterice.

Fig. Confirmarea structurii sterice a Benzituronului prin rezonanţă magnetică nucleară 1H-protonicăa şi 13C carbonică.

Bibliografie 1. Bojiţă Marius, R. L. (2003). Analiza şi Controlul Medicamentelor. Cluj Napoca:

Intelcredo Deva.2. Curea, C. B. (1983). Controlul Medicamentelor. Bucureşti : Editura Didactică şi

Pedagogică.3. Dudley H. Williams, F. I. (1995). Spectroscopic Methods in Organic Chemistry. London:

McGraw-Hill Publishing Company.4. Gzeresi Arpad, K. H. (1996). Analiza spectrală în infraroşie a substanţelor

medicamentoase. Târgu Mureş: Universitatea de medicină şi famacie Târgu Mureş.5. Livia Uncu, Vladimir Valica (2002). Analiza şi Standardizarea Difeturului şi

Profeturului şi a formelor lor farmaceutice; Chisinau: Teză de doctor în ştiinţe famaceutice.

6. Robinson W. James, E. M. (2007). Undergraduate Instrumental Analysis . New York : Marcel Dekker.

7. Skoog A.Douglas, H. F. (1998). Principles of Instrumental Analysis. Philadelphia: Saunders College and Harcourt Brace College.

379

STUDIUL STABILITĂŢII COMPRIMATELOR CU NORFLOXACINĂ, FAMOTIDINĂ, NIMESULID ŞI BISEPTOCID

Liviu Movilă, Livia Uncu, Oxana Vîslouh, Vladimir Valica, Iurie TihonLaboratorul Analiză, Standardizare şi Controlul medicamentului, CŞDM

SummaryStudy of stability of tablets with Norfloxacin,

Famotidin, Nimesulid and BiseptocidThe factor of humidity and temperature influencing the stability of medications

Norfloxacin, Phamotidin, Nimesulid and Biseptocid were researched. The modifications of the mean mass of tablettes in the function of the storage time, as well as the depression of concentration of active substances in the conditions of the high temperature were studied. The results of this research were used as for the determination of valability term and for the optimal conditions of storage for medications taken in research.

RezumatEste cercetată stabilitatea preparatelor Norfloxacină, Famotidină, Nimesulid şi

Biseptocid la acţiunea umidităţii şi temperaturii. S-a studiat modificarea valorilor masei medii a comprimatelor în funcţie de timpul de depozitare, precum şi scăderea concentraţiei principiilor activi din comprimate la temperaturi ridicate. Cercetările efectuate au stat la baza determinării termenilor de valabilitate şi a condiţiilor optime de depozitare pentru medicamentele luate în studiu.

IntroducereOrice producător care doreşte să fabrice şi să introducă pe piaţa un medicament are

responsabilitatea de a furniza autorităţii de reglementare date, care să ateste ca produsul respectiv este conform cu declaraţiile menţionate pe etichetă şi ca este stabil în toate sensurile pînă la sfîrşitul perioadei de valabilitate. Acest lucru poate fi dovedit prin studiile de testare a stabilităţii, efectuate în cursul dezvoltării produsului si reglementate în prezent de ghidurile ICH (Conferinta Internationala pentru Armonizare a Cerintelor Tehnice in vederea inregistarii Produselor Farmaceutice pentru Uz Uman). Studiile de stabilitate sunt destinate obţinerii de informaţii asupra stabilităţii unui produs farmaceutic, cu scopul de a defini perioada de valabilitate atunci cînd produsul este condiţionat intr-un anumit ambalaj (ambalajul comercial) si menţinut în anumite condiţii de păstrare [6].

Calitatea unui medicament poate fi definită ca fiind suma factorilor care contribuie la siguranţa, eficacitatea şi acceptabilitatea produsului.

Menţinerea stabilităţii substanţelor medicamentoase se realizează prin păstrarea lor în condiţii bine stabilite, iar statornicia medicamentelor în timp se determină în funcţie de factorii care pot duce la degradarea lor.

Astfel, fiind definită ca insuşirea medicamentelor de a-şi păstra proprietăţile fizico-chimice şi activitatea farmacologică în cursul timpului de depozitare determinat conform cerinţelor DTN, stabilitatea unui medicament reprezintă, alături de eficacitate, puritate şi inocuitate, un factor important în asigurarea calităţii acestuia. Practic, un medicament este considerat stabil dacă, păstrat în condiţii corespunzătoare, îşi menţine caracteristicile de calitate conferite la preparare în limitele prevăzute de normele oficiale, pentru o perioadă de timp determinată, denumită perioadă de valabilitate.

Factori care provoacă instabilitatea medicamentelor pot fi clasificaţi după provenienţă şi impactul lor asupra calităţii medicamentului:

- factori externi: A) factori ce ţin de condiţiile de depozitare – temperatură, umiditate, lumină, presiune, bioxidul de carbon şi oxigenul din aer, microorganismele; B) alt grup de factori externi, dar care ţin de forma farmaceutică finală adică ambalajul (sticlă, hîrtie, blistere, masă plastică). - Factori interni: A) Atribuiţi substanţei medicamentoase –

380

(1)

(2)

(3)

(4)

structura, proprietăţile fizico-chimice, conţinutul de impurităţi şi caracterul lor; B) atribuiţi formei farmaceutice – tipul formei farmaceutice, solvenţii, excipienţii, procesul tehnologic, aparatajul şi utilajul.

Norfloxacina, Famotidina, Nimesulidul şi Biseptocidul fac parte din diferite grupe chimice şi farmacoterapeutice, posedă proprietăţi fizico-chimice specifice, care condiţionează diverse interacţiuni cu factorii de mediu. Excipienţii care intră în componenţa comprimatelor sunt şi ei diferiţi, la fel şi procedeele tehnologice utilizate la preparare sunt specifice. Toate acestea ne-au determinat să stabilim gradul de influenţă a celor mai importanţi factori externi, ce iniţiază un proces de degradare: temperatura şi umiditatea.

Materiale şi metodePentru analiza spectrală au fost utilizate spectrofotometre UV-VIS Agilent - 8453 în

intervalul de undă 350 – 450 nm. La identificarea prin metode chimice au fost utilizaţi reagenţi şi solvenţi în corespundere cu cerinţele Farmacopeei Europene.

RezultateÎnaintea păstrării experimentale s-a petrecut analiza calităţii preparatelor cercetate

conform cerinţelor MFT corespunzătoare. Pentru analiza preparatelor cercetate a fost folosită metodă spectrofotometrică în UV. Această metodă permite determinarea exactă a conţinutului cantitativ de substanţă activă, este o metodă sensibilă, care ne oferă posibilitatea detectării schimbărilor minore pe parcursul depozitării. Totodată este şi o metodă reproductivă.

Pentru identificarea principiilor activi din comprimate au fost înregistrate spectrele de absorbţie în UV, iar valorile absorbanţei în maximele de absorbţie au servit la dozarea acestor preparate prin metoda spectrofotometrică. Soluţiile analizate de comprimate au fost preparate după cum este indicat în compartimentul „Dozare” ale Monografiilor Farmacopeice. S-au înregistrat spectrele de absorbţie în UV a preparatelor în intervalul lungimilor de undă 240 – 380 nm pentru Norfloxacină, 220 – 320 nm pentru Famotidină, 350 – 450 nm pentru Nimesulid şi în intervalul 210 – 360 nm pentru Biseptocid. Spectrele obţinute sunt arătate în figura 1.

Fig.1. Spectrele de absorbţie în UV ale comprimatelor cu Norfloxacină (1), Famotidină (2), Nimesulid (3) şi Biseptocid (4).

Maximele de absorbţie obţinute sunt utilizate în calitate de lungimi de undă analitice la dozarea spectrofotometrică a preparatelor.

381

Umiditatea scăzută, urmată de mărirea temperaturii, scade conţinutul apei din substanţa medicamentoasă şi excipienţi, ceia ce duce la micşorarea masei medii în cazul cînd medicamentul se prezintă sub formă de comrimate.

Ţinând cont de faptul, că masa medie a comprimatului este un indice obligatoriu de calitate pentru această formă farmaceutică, ne-am propus evaluarea acestuia în timp şi în raport cu temperatura de depozitare. În figura 2 sunt oglindite modificările maselor medii a comprimatelor cercetate în procesul depozitării la temperaturi ridicate (40 şi 600C).

Fig. 2. Modificările maselor medii ale comprimatelor cercetate în procesul depozitării la temperaturi ridicate (40 şi 600C)

Conform datelor obţinute, observăm micşorarea masei medii a comprimatelor pe parcursul perioadei de depozitare. În acelaşi timp, la depozitarea la temperatura 60ºC masa medie scade mai repede, fapt lămurit prin pierderea sporită a apei la o temperatură mai ridicată.

În procesul cercetărilor s-a obsevat modificarea valorilor masei medii nu doar la temperaturi ridicate, ci şi la depozitarea în condiţii obişnuite la 200C în timp real. Am evaluat modificarea maselor medii pe întreaga perioadă de depotitare la trei temperaturi (20, 40, 600C) pentru a câte trei serii de preparat. După cum se vede din diagrame (figura 3), pierderea în greutate este cauzată de influenţa umidităţii asupra stabilităţii comprimatelor luate în studiu, iar modificările valorilor masei medii demonstrează elocvent acest fenomen. Este foarte important, ca valorile indicelui uniformităţii masei să nu depăşească limitele prevăzute în DAN. Devierea masei individuale a unui comprimat în raport cu masa medie a comprimatelor nu trebuie să depăşească -5% cu excepţia a două comprimate, pentru care se admit devieri pînă la -10%.

382

Fig.3. Modificările maselor medii ale comprimatelor cercetate pe întreaga perioadă de depozitare

S-a determinat uniformitatea masei pentru 3 serii de fiecare preparat analizat pe întreaga perioada de depozitare. Analizînd rezultatele, observăm, că devierile masei individuale a comprimatului faţă de masa medie nu depăşeşte limitele prevăzute de MFT.

Este cunoscut faptul, că în condiţii de creştere a temperaturii, are loc o marire a vitezei reacţiilor de degradare a medicamentelor, ceia ce duce la micşorarea concentraţiei şi scăderea eficienţei farmacologice. Astfel, este absolut necesar stabilirea unui regim strict de temperatură pentru depozitarea substanţei medicamentoase.

Ne-am propus evaluarea modificării conţinutului principiilor active în comprimate la acţiunea temperaturii cu scopul selectării condiţiilor optime de păstrare şi determinării termenului de valabilitate. Preparatele au fost cercetate în procesul depozitării a câte trei serii la temperaturi de 40ºС şi 60ºС. Peste intervale de timp, echivalente cu 6 luni de păstrare în condiţii obişnuite, s-a efectuat dozarea principiului activ din comprimate prin metoda spectrofotometrică conform tehnicilor de lucru, descrise în documentaţia de normare a calităţii. Rezultatele determinărilor sunt redate în figura 4.

Din figură se observă o scădere a concentraţiilor de principii active la depozitare prin metoda izotermică la temperaturi ridicate pentru toate comprimatele cercetate. Dinamica degradării este diferită, fiind influenîată de viteya diferită a reacţiilor de degradare, de natura şi proprietăţile substanţelor medicamentoase.

Astfel, aceste rezultate stau la baza calculării termenului de valabilitate pentru produsele cercetate prin metoda „degradării accelerate”. Totodată pot fi stabilite condiţiile optime ale temperaturii de păstrare pentru formele farmaceutice luate în studiu – sub 250C.

383

Fig.4. Modificările conţinutului principiilor activi în comprimatele cercetate pe întreaga perioadă de depozitare

384

Concluzii 3. Modificarea masei medii a comprimatelor cu norfloxacină, famotidină, biseptocid li

nimesulid în condiţii de umiditate scăzută se observă la diferite valori de temperatură; acest indice scade pronunţat în procesul depozitării la 600C.

4. Evaluarea indicelui uniformităţii masei denotă, că valorile abaterilor de la masa medie nu depăşesc limitele prevăzute de DAN.

5. În condiţii de temperatură ridicată conţinutul principiului activ în comprimate scade în rezultatul măririi vitezei reacţiilor de degradare.

6. Studiul cineticii reacţiilor de degradare pentru Norfloxacină, Famotidină, Nimesulid şi Biseptocid în comprimate a permis determinarea termenului de valabilitate a acestor produse prin metoda „Degradării accelerate” şi stabilirea condiţiilor optime ale temperaturii de păstrare pentru aceste forme farmaceutice.

Bibliografie1. Farmacopeea română, ed. X. Editura Medicală, Bucureşti, 1993.2. Farmacopea Europeană, ed. 3RD, 20013. MFT MD-08/0868-02.074. MFT MD-08/075303.065. MFT MD-08/0907-08.076. Carstensen T. Jeans//Stabilitatea medicamentelor. – Medison. – Wisconsin, 2001.

385