egr - pe scurt (cap 1-5)

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)

http://slidepdf.com/reader/full/egr-pe-scurt-cap-1-5 1/13

Capitolul 1 – Ce este riscul ?

Conceptul de risc indică un impact negativ potenţial asupra unui activ (tangibil sau intangibil / real sau financiar), impact ce se poate produce ca urmare a derulării unor procese actuale sau viitoare.

Riscul „reprezintă posibilitatea de apariţie a unui eveniment ce va avea un impact asupraîndep linirii obiectivelor stabilite. El este măsurat în termeni de impact (efect) şi probabilitate

(şansă de apariţie)”. In accepţiune inginerească, definiţia riscului este:

Risc = (probabilitatea unui accident) x (pierderile provocate de accident)

Riscul financiar este definit adesea ca fiind variaţia neaşteptată (volatilitatea) aveniturilor, atât în sens pozitiv cât şi în sens negativ

Din punct de vedere statistic , dar şi în accepţiunea teori ei deciziei , riscul este cel maiadesea asociat cu probabilitatea unui eveniment nedorit de a se produce.

Un domeniu relativ nou în care riscul are o accepţiune distinctă este cel al securităţii informaţionale. În acest cadru, riscul este privit ca fiind o funcţie de trei variabile:

1. probabilitatea existenţei unei ameninţări;2. probabilitatea existenţei unei/unor vulnerabilităţi ale sistemului informaţional; 3. impactul potenţial.

Riscul economic constă în: F luxur i reale de capital convenţional pozitive (venituri, influxuri de capital) care se

dovedesc a fi mai mici decât cele aşteptate ŞI/SAU

Fluxuri reale de capital convenţional negative (cheltuieli, plăţi) care se dovedesc a fi

mai mari decât cele aşteptate (în termeni absoluţi).

Riscul economic este o valoare monetară care poate fi încasată în minus sau/şi plătită

în pl us. La fiecare loc de muncă există însă riscuri întâmplătoare şi riscuri inerente. În timp ceriscurile întâmplătoare apar în mod natural în orice afacere, fără să fie parte integrantă a esenţeiafacerii, riscurile inerente afectează negativ profitul operaţional al afacerii.

O zona de actiune a riscului economic o reprezinta domeniul financiar. Domeniulfinanciar se poate analiza in doua sensuri pe care trebuie sa le tratam distinct.

Prima zona este cea al managementului financiar al unei întreprinderi/afaceri, în cadrulcăruia se estimează riscurile asociate desfăşurării operaţiunilor financiare presupuse deactivitatea întreprinderii.

Cea de-a doua vizează investiţiile pe piaţa financiară (sau pe cea a capitalurilor).

Evaluarea ri scului este considerată ca fiind pasul iniţial dar şi periodic în procesul de gestiune a riscului. Ea constă în determinarea valorii cantitative (necesită ca lculul a două componente a le riscului: magnitudinea pierderilor potenţiale şi probabilitatea ca acestea să apară) şi calitative (elemente ce ţin de caracteristicile, calităţile, descrierea aspectelor ce nu pot

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


fi măsurate) a riscului relativ la o situaţie concretă şi o ameninţare recunoscută ca atare. Gesti unea (managementul ) ri scului este în esenţă o abordare structurată a incertitudinii

caracteristice mediilor dec izionale, care constă în evaluarea riscului, dezvoltarea de strategii de gestiune, şi reducerea riscului utilizând resursele manageriale.

Principalul obiectiv al gestiunii riscului este ace la de a reduce diferitele riscuri asociate

unui domeniu specific la un nivel acceptat de către societate. Riscul nu poate fi în totalitate eliminat. Riscul ce rămâne după ce au fost aplicateacţiunile spec ifice managementului riscului (de reducere a impactului şi a şanselor de apariţie aevenimentelor nedorite) poartă denumirea de ri sc rezidual . De cele mai multe ori, cel mai bunlucru pe care managementului riscului îl poate obţine constă în obţinerea unui ri sc rezidualacceptabil în domeniul specific analizat, în circumstanţele considerate şi la momentul analizat.

Capitolul 2 – Ce este riscul ?

Intreprinderile sunt expuse la riscuri care pot fi clasificate în următoarele tipuri:

1) Riscuri întâmplătoare care includ riscuri date de:- incendii şi a lte distrugeri de proprietate; - furtuni şi alte pericole naturale; - jafuri şi alte infracţ iuni cauzatoare de răniri; - întreruperea activităţii; - boli şi dizabilităţi (incluzând accidente de muncă şi boli profesionale); - pretenţii asupra datoriilor.

2) Riscuri financiare care includ riscuri legate de:- preţ (de exemplu, valoarea activelor, rata dobânzii, rata de schimb, mărfuri); - lichiditate (de exemplu, cash flow, costul de oportunitate);- creditare (de exemplu neplata unui credit);- inflaţie/putere de cumpărare; şi - riscul de bază/hedging.

3) Riscuri operaţionale care provin de la:- operaţiile presupuse de afacere (de exemplu resurse umane, dezvoltarea produsului, ca pacitate, eficienţă, defecţiuni ale produsului, managementul canalului de distribuţie, managementul lanţului ofertei, c iclicitatea afacerii); - tehnologia informaţiei; - raportări şi informaţii privind afacerea (de exemplu bugetarea şi planul afacerii, inf ormaţia contabilă, fondul de pensii, evaluarea investiţiei, impozitarea);- depăşirea posibilităţilor afacerii.

4) Riscurile strategice provocate de:- pierderea reputaţiei (de exemplu eroziunea brandului sau mărcii produsului, fraudă, publicitate nefavorabilă); - competiţie; - dorinţele consumatorilor care nu sunt satisfăcute; - tendinţele demografice şi social-culturale;

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


- inovaţiile tehnologice; - disponibilitatea capitalului; şi - tendinţe politice şi de reglementare.

Or ice afacere poate fi afec tată de oricare dintre aceste tipuri de risc.

Privite dintr-o altă perspectivă, sursele de risc ţin de: 1.

Proprietatea asupra activelor2. Particularităţile activităţilor

3. Comportamentul uman

În cadrul unui proces decizional (la nivelul unei afaceri profitabile, a organizaţiilornonprofit ş i agenţiilor guvernamentale), decidentul trebuie să definească problema şi săstabilească obiectivele, respectiv să identifice toţi factorii adecvaţi, restricţiile şiinterdependenţele. El trebuie să colecteze cât mai multe informaţii relevante în condiţiile unorrestricţii de timp şi cost, să analizeze datele culese să specifice soluţii alternative şi să leevalueze în termeni de profit şi cost şi să aleagă cea mai bună soluţie.

Starile de certitudine, risc si incertitudine constituie mediul decizional.(de aceste staridispune decidentul.

1. Conceptul de certit udi ne

Decidentul are dec i informaţie completă asupra mediului decizional şi a consecinţelorvariantelor decizionale.

Starea de certitudine este întâlnită în procesele decizionale care au la bază optimizări liniare şi neliniare utilizate pentru a găsi alocarea de resurse.

Cele mai multe decizi i str ategice sunt luate în condiţii mai puţin perfecte din punct d evedere al cunoaşterii, adică în condiţii de risc şi incertitudine.

2. Conceptul de risc

Decidentul poseda cunostinte obiective asupra mediului decizional si este capabil sa prevada obiectiv probabilitatea de aparitie a starilor naturii posibile.

3. Conceptul de incerti tudine

Incertitudinea defineşte acea stare în care una sau mai multe alternative decizionale au rezultate dintr-o mulţime dată, rezultate a căror probabilitate de apariţie este necunoscută sau imposibil de apreciat obiectiv.

MATRIECEA DECIZIONALA

Matricea decizională constitue un instrument util în prezentarea şi analiza acestorrezultate, ea ajutând decidentul să conceptualizeze şi să formalizeze procesul decizional în ce priveşte:stabilirea obiect ivelor, select ia plăţilor (consecinţelor), evaluarea şi selecţ ia strategiiloralternative.

Situaţiile care implică un anumit grad de risc pot fi clasificate în pure şi speculative.Riscul pur există atunci când sunt şanse ca decidentul să înregistreze o pierdere în urma

aplicării deciziei, fără să existe şi şansa unui câstig. De exemplu, proprietarul unui automobil se

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


confruntă cu riscul asociat pierderilor provocate de o posibilă coliziune. Dacă aceasta seproduce, proprietarul suportă o pierdere financiară. În absenţa unei coliziuni, proprietarul nu înregistreazănici un câştig.

Ri scul speculati v există atunci când sunt şanse atât de câştig cât şi de pierdere. Spre

exemplu, decizia de extindere a firmei implică atât şanse de pierdere cât şi şanse de câştig. Există două abordări de bază ale măsurării obiective a gradului de risc. Una este a priori,realizată prin deducţie, cealaltă este a posteriori, bazată pe analiza statistică a datelor empirice.

Valoarea aşteptată (Ei ) este criteriul decizional primar utilizat în condiţii de risc. Încomparaţia dintre mai multe variante decizionale, decidentului o va alege pe aceea

căreia îi corespunde o valoare aşteptată maximă.

Măsurarea riscului absolut şi relativ

Pentru a măsura ri scul absolu t al unei variante decizionale avem la dispoziţie doi

indicatori: distanţa şi abaterea standard .Riscul şi utilitatea marginală descrescătoare

Utilitatea marginală reprezintă modificarea care are loc în utilitatea totală a decidentului/firmei atunci când o unitate monetară este câştigată sau pierdută.

Cel mai frecvent întâlnit tip de dec ident economic este cel căruia îi corespunde curba din Figura 2.3.a, adică cel care evită riscul (advers la risc).

Linia dreaptă din Figura 2.3.b are înclinarea constantă, caracterizând o persoanăindiferentă la risc pentru care utilitatea marginală a unei [u.m.] câştigate este egală cucea a unei [u.m.] pierdute.

În cel de al treilea caz utilitatea are creşteri mult mai mari decât ale venitului, reflectândcazul jucătorului care atribuie o utilitate mult mai mare banilor câştigaţi decât celor pierduţi. Cur ba descrie comportamentul decidentului cu preferinţă pentru risc : cu câtcâştigă mai mult, cu atât mai important devine câştigul.

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


Deşi toate cele trei tipuri de decidenţi există, în realitate tipul a este cel care domină categoriamanagerilor. Disproporţia este atât de mare încât, ipoteza utilităţii marginale descrescătoare

reprezintă una din cele două mari probleme controversate ale teoriei economice (cealaltăconstituind-o legea venitului marginal descrescător relativ la factorii de producţie).

Pentru o firmă, prima de risc poate fi privită ca având două componente: riscul afaceriişi riscul financiar .Riscul afaceri i este asociat cu deciziile de investiţie ale unei firme. Riscul f inanciar este distinct faţă de riscul afacerii. În timp ce riscul afacerii este

determinat de deciziile de investiţie ale firmei, riscul financiar este determinat de deciziile financiare ale firmei, îmbrăcând în general două aspecte principale:

(1) riscul posibilei lipse de solvabilitate;(2) variabilitatea în câştigurile disponibile ale deţinătorilor de acţiuni la firma respectivă.

Decidentul poate incorpora casti guri le sau pierderi le asteptate in structu ra costul ui pr in :

Riscul intrafirmă se referă la posibilele pierderi pe care o firmă preferă să le absoarbă

ca pe costuri mai degrabă decât să se asigure împotriva lor din surse de finanţareexterne firmei.

Riscul interfirmă apare atunci când numărul observărilor nu este suficient de mare lao firmă oarecare pentru ca managerul firmei să poată să prevadă pierderile cu o eroareacceptabilă.

ARBORI DECIZIONALI-> Von Neumann-Morgenstern ->Pentru aceasta decidentul trebuie să parcurgă următorii paşi:

1. Să construiască un arbore decizional care descrie toate rezultatele posibile. De fiecare dată când o alegere trebuie făcută, se introduce un nod decizional cu câte o ramură pentru fiecare alternativă. Incertitudinea este inclusă presupunând că “natura face alegerea“ în

nodurile- şansă; 2. Să evalueze funcţia de utilitate pentru a determina utilitatea rezultatului asociată fiecărui nod terminal;3. Să determine utilitatea aşteptată asociată fiecărei opţiuni; 4. Să compare utilităţile aşteptate ale diferitelor opţiuni şi să aleagă acea variantă care are cea mai mare utilitate aşteptată.

Capitolul 3 – Riscul intreprinderii si gestiunea managementului intreprinderii

„Managementul Riscului Întreprinderii este disciplina prin care o organizaţie din orice domeniu industrial evaluează, controlează, exploatează, finanţează şi monitorizează riscurile

provenind din toate sursele în scopul creşterii valor ii pe termen scurt şi termen lung a afacerilor pe care le desfăşoară”.Managementul riscului afacerii : - este o d isciplina, se aplica in toate domeniile

industriale, apare caracterul de proces al managementului riscului, apare clar mentionat scopulurmarit prin acest proces, anume cresterea valorii de piata a afacerii.

Unele dintre conceptele fundamentale ale MRA sunt explicate in modul urmator :1) Riscul este un proces, apărând şi difuzându-se prin întreaga entitate (organizaţie); 2) Efectuat de oameni aflaţi la diferite nivele ierarhice ale unei organizaţii;

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


3) Aplicat la nivel strategic;4) Aplicat în întreaga întreprindere, la fiecare nivel şi unitate şi incluzând un întreg portofoliu de probleme privind riscul;5) Proiectat să identifice evenimentele potenţiale6) Capabil să producă o asigurare rezonabilă pentru managementul entităţii şi conducerea

întreprinderii;7) Constituie un mijloc pentru atingerea unui scop şi nu un scop în sine.

Managementul riscului afacerii (întreprinderii) care stabileşte modalităţile de atingere aobiectivelor, fixează apriori obiective incluse în patru categorii: - strategice: scopuri de înalt nivel privind riscul, corelate cu şi susţinând misiunea managementului afacerii;- operaţionale (tactice): utilizarea eficientă şi efectivă a resurselor în vederea combaterii diferitelor categorii de riscuri;- de raportare: consolidarea raportării şi informării privind riscurile; - de conformitate: punerea de acord cu legile şi reglementările în vigoare.

4 tipuri de management al riscului :

a) Tipul I : Ma nagementul orientat către risc

Managementul orientat către risc este o modalitate rezultată din preocuparea pentru risc a instituţiilor financiare şi de dezvoltarea metodelor de cuantificare a riscului.

Un număr de tehnici specifice au evoluat pentru a măsura riscul de piaţă, riscul decreditare şi r iscurile operaţionale măsurabile Mărimea pierderii pe care s-ar putea să o sufere oafacere în astfel de condiţii se numeşte Value-at-Risc (VaR). Multe dintre modelele actuale dindomeniul managementului orientat către risc se bazează pe determinarea VaR. Ele necesită însădate într-un volum foarte mare, depinzând de natura riscurilor măsurate.

b) Tipul I I : Managementul integrat al ri scul ui

Capitalul economic este un estimator comun al riscurilor coantificabile.

Capitalul Economic constituie canti tatea de capital care ar t rebui utilizată de către compani e pent ru a acoperi toate dator ii le provocate de producerea celui mai prost scenar iu.

Astăzi, Capitalul Economic constituie un mijloc promiţător pentru instituţiile financiare care alocă capital către întreprinderi şi afaceri.

Metoda Capitalului Economic dă naştere unui nou tip ideal de management al riscului, şi anume Managementul Integrat al Riscului. Acesta poate fi definit ca fiind o metodă de management al riscului care aplică principiul Capitalului Economic pentru a măsura, compara, agrega şi controla riscurile întreprinderii (afacerii).

Nu se poate spune totuşi că această modalitate de management al riscului este considerată de toate organizaţiile ca fiind mai bună decât cea anterioară. Astfel, băncile elveţiene nu privesc deloc cu ochi buni o astfel de metodă şi chiar încearcă să o discrediteze.

c) Tipul I I I : Riscul şi managementul valorii de piaţă a firmei

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


Studii recente au arătat că riscul poate fi utilizat ca un instrument pentru măsurarea şi controlul performanţelor unei întreprinderi (afaceri).

Aceste lucruri au condus treptat la constituirea unui alt tip de management al r iscului, şianume a Managementul Riscului şi Valorii, care are trăsături caracteristice distincte faţă decelelaltedouă tipuri prezentate mai sus.

d) Tipul IV: Riscul ca proces

Managementul riscului afacerii poate fi considerat ca un proces care parcurge mai multeEtape.

Stabili rea contextului , primul pas al procesului, presupune stabilirea contextului intern,extern şi a contextului managementului riscului.Aici se includ identificarea punctelor tari aleîntreprinderii, a punctelor slabe, a oportunităţilor şi a capcanelor (analiza SWOT). Determinareacontextului identifică de asemenea diferitele entităţi din mediul înconjurător cu careîntreprinderea stabileşte relaţ ii: acţionari, clienţi, angajaţi, comunitatea umană în carefuncţionează întreprinderea (oraş, regiune, ţară) ca şi polit icile de comunicare cu aceste entităţi.

Identi fi carea r iscurilor , al doilea pas al procesului, include documentarea condiţiilor şi evenimentelor (inclusiv a „evenimentelor extreme”) care constituie capcane materiale pentru întreprindere în efortul său de a-şi atinge obiectivele.

Analiza/cuanti fi carea ri scuril or include calibrarea şi, dacă este posibil, determinarea distribuţiilor de probabilitate ale rezultatelor pentru fiecare tip de r isc.

Riscuril e integrate necesită agregarea distribuţiilor de probabilitate ale riscurilor identificate, reflectarea e fectelor de portofoliu şi de corelaţie şi exprimarea rezultatelor în funcţie de impactul acestora asupra indicatorilor de performanţă cheie ai întreprinderii

Evaluarea/pri ori tizarea ri scuri lor este pasul ce include de terminarea contribuţiei fiecărui tip de risc la profilul agregat al riscului şi stabilirea priorităţilor astfel încât deciziile să poată fi luate cu cea mai mare eficienţă.

Tratarea/Exploatarea ri scuril or , un al şaselea pas, încorporează un număr de strategii

diferite, inclusiv decizia de a nu întreprinde nimic, reducerea, transferul sau exploatareariscurilor.

Monitorizarea şi revizuirea, pasul final, include măsurarea continuă a mediului înconjurător şi a performanţei strategiilor de management al riscului.

Capitolul 4 – Strategii ale gestiunii riscului

Strategiile includ de regulă transferul riscului către o terţă parte, evitarea riscului,reducerea efectelor negative ale producerii riscului, şi acceptarea unora sau a tuturorconsecinţelor unui anumit risc.

Însă, indiferent cărui tip de risc i se adresează, obiectivul principal / general al managementului riscului (MR) este acela de a reduce riscurile specifice unui anumit domeniu laun nivel acceptat de către societate. Ca proces, MR se poate adresa numeroaselor tipuri de

ameninţări generate de către mediu, tehnologie, oameni, organizaţii şi structuri politice,

Într-o activitate ideală de MR, procesul de prioritizare a riscurilor (vezi capitolul 3, MR ca proces, fig. 3.1) presupune ordonarea riscurilor în funcţie de pierderile pe care le pot

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


produce şi de probabilitatea lor de apariţie. Managementul riscului intangibil identifică un nou tip de risc – riscul cu probabilitatea

de apariţie de 100% dar care este ignorat de către organizaţia în cauză din cauza lipsei abilităţii de a-l identifica. De exemplu:- atunci când unei situaţii i se aplică o cunoaştere deficitară, Riscul cunoaşterii se

materializează; - Riscul relaţional apare în situaţia unei colaborări ineficiente; - Riscul de onorare a angajamentelor poate să apară atunci când sunt aplicate procedur i operaţionale ineficiente.

Managementul riscului întâmpină de asemenea dificultăţi atunci când este vorba de alocarea resurselor . Aceasta este binecunoscuta problemă a costului de oportunitate.

MR minimizează cheltuielile în acelaşi timp maximizând grad ul în caresunt diminuate efectele negative ale riscurilor.

Gestiunea riscului este privită ca un proces continuu.

Stabilirea contextului

Această etapă implică: 1. Descrierea contextului extern al organizaţiei începând cu definirea relaţ iei întreprinderii cu mediul său înconjurător; 2. Analiza contextului intern pornind de la înţelegerea obiectivelor generale ale întreprinderii, a strategiilor sale pentru atingerea acestor obiect ive şi a indicatorilor cei mai importanţi de performanţă; 3. Def inirea următoarelor elemente: – scopul social al managementului riscului în domeniul ana lizat; – identitatea şi obiectivele urmărite de către acţionari; – bazele pe care se va fundamenta evaluarea riscurilor, eventuale restricţii existente.4. Identificarea categoriilor de risc specifice şi relevante unui anumit domeniu de interes şi adoptarea unei metrici comune de măsurare a acestora; 5. Planificarea unui grafic al procesului de gestiune;6. Proiectarea unui cadru al activităţii şi a unei agende de lucru pentru MR;7. Dezvoltarea unei analize a riscurilor implicate de procesul de MR.

Identificarea riscurilor potenţiale

Riscurile potenţiale sunt legate de evenimente care, atunci când se produc, cauzează probleme / pierderi / neplăceri.

Analiza sursei. Sursa riscului poate fi internă sau externă sistemului ce constituie ţinta activităţii de gestiune a riscului.

Analiza problemei. Riscurile în acest caz sunt legate de ameninţările identificate. Cele mai uzuale metode de identificare a riscului sunt:

Identificarea riscului bazată pe obiective

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


Identificarea riscului bazată pe scenarii

Identificarea riscului bazată pe taxonomie.

Verificarea riscurilor comune

Metoda analizei grafice a riscului

Evaluarea (dimensionarea) riscurilor

Odată identificate, riscurile trebuie evaluate din punct de vedere al severităţii pierderilor

potenţiele implicate de producere, şi al probabilităţii de apariţie.Cel mai dificil lucru în evaluarea riscului îl reprezintă determinarea şanselor de apariţie

deoarece informaţiile statistice nu sunt disponibile pentru toate tipurile de incidente. Modalitate de cuantificare a riscului este:

Risc = (Rata (şansa) de apariţie) x (Impactul evenimentului)

Strategii de „tratare” a riscurilor potenţiale

Odată riscurile identificate şi eva luate (dimensionate într -o manieră cantitativă), se va trece la reducerea acestor riscuri utilizând resursele tehnologice, umane şi organizaţionale disponibile. Toate strategiile de gestiune a riscului pot fi identificate ca aparţinând uneia sau mai multora dintre categoriile (Dorfman, 1997): Evitarea (eliminarea); Reducerea (aplanarea, controlul); Transferul (achiziţia de asigurări); Acceptarea (reţinerea).

1) Strategia bazată pe Evitarea Riscului Această strategie presupune în principiu refuzul de a e fectua o activitate riscantă.

2) Strategia bazată pe Reducerea RisculuiConţine metode de reducere fie a g ravităţii pierderilor , fie a şansei (probabilităţii) de a

pierde din apariţia evenimentului. Externalizarea este un alt exemplu de strategie orientată către reducerea riscului, atunci

când terţa parte cu care s-a contractat externalizarea poate demonstra că are o capacitate ridicată în gestiunea sau reducerea riscurilor aferente activităţii care a făcut obiectul externalizării.

3) Strategia bazată pe Transferul Riscului

Înseamnă determinarea unei terţe părţi să accepte riscul, în mod uzual prin contract sau prin hedging (vom detalia această tehnică în capitolul 6). Cel mai uzual mod de a transfera riscul

prin contract îl reprezintă asigurarea.

4) Strategia bazată pe Acceptarea Riscului

Această strategie implică acceptarea pierderilor atunci când acestea apar. Metodaauto asigurării intră în această categorie de strategii. Ea presupune acceptarea unui anumit riscdar,în acelaşi timp, şi construirea unui depozit monetar care să fie folosit pentru a acoperi pierderileprovocate de producerea acelui risc.

Toate riscurile care nu sunt evitate, reduse sau transferate, sunt implicit acceptate.

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


Interesant este ca această categorie a riscurilor acceptate include şi riscurile atât de marisauchiar catastrofice care, fie nu pot fi asigurate, fie prima de risc ar fi complet nefezabila. Războiul este cel mai relevant exemplu în acest caz: majoritatea proprietăţilor sau a altor active nu suntasigurate împotriva războiului, şi prin urmare pierderile provocate de un războ i suntreţinute(acceptate, asumate) de către asigurat.

Crearea unui plan de management al riscului

A construi un plan de MR înseamnă a stabili instrumentele de controlul şi prevenire a acestuia. Tehnicile de reducere a riscului trebuie să fie aprobate de către nivelul managerial potrivit.

Planul de MR trebuie să propună instrumente de control pentru gestiunea riscului aplicabile şi eficiente.

De asemenea, un plan bun de MR trebuie să conţină un grafi c pentr u veri fi carea

implementării măsurilor de MR şi, de asemenea, să indicepersoanele responsabi l e cu acesteacţiuni .

Implementarea Planului de MR

Implementarea planului de MR poate conţine fie tehnici aparţinând unei singurecategorii de strategii manageriale, fie aparţinând mai multor categorii, fie chiar mixturi ale acestora.

Definită succint, această etapa recomandă: „Cumpără asigurări pentru riscurile asupra cărora s-a decis că pot fi transferate, Evită

toate riscurile ce pot fi evitate fără a sacrifica obiectivele organizaţiei, Redu la cote acceptabileriscurile ce pot fi diminuate, şi Acceptă pe cele care au mai rămas!”

Evaluarea şi actualizarea Planului de MR

Un plan iniţial de MR nu va fi niciodată perfect. El poate fi doar OPTIMAL în raport cuun anumit context, fază a dezvoltării afacerii, conjunctură economică.

Capitolul 5 – Metode cantitative in MRI

Măsuri ale performanţei generale a corporaţiei

Managementul Riscului Întreprinderii conectează în mod clar managementul ri scului

cu crearea de valoare în cadrul organizaţiei şi exprimă riscul în funcţie de impactul acestuia asupra obiectivelor întreprinderii. Un aspect important al Managementului RisculuiÎntreprinderiiîl constituie deci strânsa l eg ătură dintre măsurile riscului şi măsurareaperformanţei generale

a compani ei .

Măsuri ale riscului

Multe dintre măsurile folos ite în practica Managementului Riscului Afacerii pot fi incluse în una sau două categorii: acele măsuri legate de gradul de solvabilitate al companiei şi

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


acele măsuri legate de volatilitatea performanţelor companiei .

a) Măsuri legate de gradul de solvabilitateAceste măsuri sunt importante pentru determinarea a ceea ce numim consecinţele

riscului asupra activităţii companiei . Valorile determinateinteresează în principal pe cei care

beneficiază de roadele afacerii (clienţi, societăţi de asigurări,concurenţi, agenţii de rating, băncietc.) deoarece compania calculează solvabilitatea abia dupăce o afacere a fost încheiată.

b) Măsuri legate de performanţă

Aceste măsuri sunt legate de zona de mijloc a profilului riscului, adică zona aflată lângă medie şi sunt relevante pentru determinarea volat ilităţ ii în jurul rezultatelor aşteptate.

Modelarea riscului afacerii (întreprinderii)

Modelarea Riscului Afacerii se referă la metodele prin care măsurile riscului sau ale performanţei descrise mai sus pot fi determinate şi folosite. În continuare vom

descrieprincipalele clase de modele utilizate în cadrul procesului de management alrisculuiîntrepr inderii. Trebuie spus faptul că acestea sunt clase generale de modele. Modeleleutilizateîn cadrul unei întreprinderi trebuie adaptate atât nevoilor specifice ale acesteia, cât şi tipurilor 57 particulare de risc cu care ea se confruntă.

Majoritatea companiilor au cel puţin un model financiar s implu corespunzător activităţilor lor, care să descrie modul în care diferite inputuri (de exemplu, factori de risc, condiţiile, strategiile şi tacticile) vor afecta indicatorii de performanţă cheie (KPIs) utilizaţi pentru a conduce organizaţia.

Modelele de risc probabiliste pot fi clasificate îndouă mari categorii generale: A). Modele analitice statistice; şi B). Modele de simulare structurale.

Modelele analitice se caracterizează prin faptul că utilizează relaţ ii analitice întrevariabilelemodelului.

Metodele de simulare (adesea numite metode Monte Carlo) necesită un număr mare de încercări generate de calculator pentru a obţine o rezolvare aproximativă.

Metodele statistice sunt modele care au la bază calităţile statistice observate ale (şi dintre) variabilelor aleatoare calitative şi cantitative.

Metodele structurale sunt modele care sunt bazate pe relaţ ii explicite cauză/efect şi nu pe simple relaţii statistice precum covarianţele.

NOTĂ: Analiza Financiară Dinamică (DFA) este numele unei clase de modele de simulare structurale orientate către riscurile financiare şi cele întâmplătoare, cu ajutorul căreia se proiectează evoluţia financiară a companiei în diferite ipoteze şi situaţii, inclusiv cele lega te deapariţia unui risc major.

Modele de măsurare a riscului

Metode bazate în principal pe analiza datelor istorice;

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


Metode bazate pe o combinaţie de date istorice şi opinii ale experţilor; Metode bazate în principal pe opiniile experţilor.

o Modele bazate în primul rând pe analiza datelor istorice

Aceste modele sunt ce le mai potrivite atunci când există suficiente date istorice pentru a putea aplica metodele stat istice standard în vederea obţinerii unei distribuţii de probabilitate caracteristică apariţiei unui anumit tip de risc. De regulă, sunt necesare date cu frecvenţă mare înregistrate de-a lungul câtorva ani. Modelele din această categorie sunt cel mai des utilizate pentru a modela riscul care a fost tranzacţionat pe pieţe financiare cum ar fi riscul de rată a dobânzii, riscul ratei de schimb, riscul activelor, riscul de creditare etc.

1. Modele empirice extrase din date istorice

2. Determinarea parametrilor din distribuţiile teoretice de probabilitate 3. Modele formate din ecuaţii diferenţiale stohastice (SDEs)4.

Teoria valorii extreme

5.

Regresia

o Metode bazate pe o combinaţie de date istorice şi opinii ale experţilor

Deseori, nu există date suficiente pentru o cuantificare sigură a riscurilor doar pe baza datelor istorice. În astfel de cazuri, este necesar să se dezvolte un model al dinamicii fundamentale care generează astfel de date. Acest lucru necesită apelul la experienţa ş i cunoştinţele experţilor în domeniu pentru a completa datele care lipsesc. Următoarele metode urmăresc modelarea dinamicii unui sistem bazându-se pe o astfel de combinaţie de date şi opinii ale experţilor.

1.

Simularea prin Dinamica de Sistem Dinamica de Sistem este o metodă de modelare robustă care s imulează explicit relaţiile cauză/efect care determină dinamica unui sistem. Metoda utilizează atât date istorice existente cât şi cunoştinţele şi experienţa specialiştilor ş i managerilor pentru a dezvolta un model de simulare stohastic. Modelul foloseşte metoda de simulare Monte Carlo şi dezvoltă distribuţii de probabilitate pentru variabilele care interesează.

2. Logica fuzzyÎn ciuda numelui său, logica fuzzy constituie o metodă bine dezvoltată şi structurată utilizată cu succes în multe domenii ştiinţifice şi tehnice. Ea este o metodă utilizată pentru modelarea sistemelor complexe, în care o mare parte din complexitate vine din reprezentarea

ambiguă şi incertă a variabilelor sistemului. Modelele cantitative tradiţionale tind să interpreteze realitatea în termeni binari.

o Metode bazate pe cunoaşterea experţilor În aceste cazuri, nu putem decât săapelăm la cunoaşterea şi experienţa de care dispun

specialiştii în domeniu.

7/25/2019 EGR - Pe Scurt (Cap 1-5)


Diagrame de influenţă

Diagramele deinfluenţă ilustrează interdependenţele dintre evenimente cunoscute(inputuri), scenarii şiincertitudini (variabile intermediare), ş i un anumit eveniment de interes

(output). Un model aldiagramei de influenţă include noduri de ri sc reprezentând condiţiileincerte ce însoţesc unanumit eveniment sau rezultat. Relaţiile dintre noduri sunt indicate prinsăgeţi de conexiune,numite arce de influenţă.

Tehnica Delphi

Tehnica Delphi poate fi utilizată pentru a explora sau expune ipotezele şi informaţia disponibile care conduc la diferite raţ ionamente, şi pentru a sintet iza raţionamentele documentate cheie dintr-o largă arie de domenii ştiinţifice şi discipline. Ea este extrem de utilă pentru rezolvarea problemelor care pot beneficia din emiterea unor judecăţi subiective obţinute în colectiv.

egr - pe scurt (cap 1-5)

Documents