Educatie Cognitiva

POTOP LAURENTIU NICOLAEANUL I PASTORALA-GRUPA 8

Educaie cognitiv: factori, valori, strategii Utilizarea cercetarilor asupra cognitiei este un semn de reformare a educatiei, instruirii, pentru ca focalizeaza atentia asupra abordarii, intelegerii, valorificarii mecanismelor mentale implicate in cunoastere, in rezolvarea de probleme/situatii complexe reale.

Cunoasterea, mai ales din perspectiva educatiei pentru stiinta de viitor, trebuie abordata si ca produs al activitatii cognitive, dar si ca proces mental de relationare intre mecanismele acestuia, intre acestea si mediul real inconjurator.

In primul caz, ca produs al activitatii cognitive, accentul cade pe comportament si pe factorii externi, pe receptarea de informatii si pe reactiile la acestea, pe cultura acumulata.

In al doilea caz, ca proces mental de relationare, atentia se concentreaza pe factorii, procesele interne de cunoastere adica reprezentare, intelegere, categorizare, conceptualizare, efectuarea de rationamente, rezolvarea de probleme, luare de decizii, memorare.

Cunoasterea la nivel global, implica ambele abordari, ca etape, insa educatia a avut in vedere pana nu demult pe prima dintre ele, lasand in umbra ceea ce se petrece la nivel intern, mental, pentru a concretiza in comportament, ca produs observabil, masurabil.

La baza constructiei educatiei cognitive se aflat, alaturi de psihologia cognitiva, informatica si neurostiintele cognitive, prin clarificarile aduse de J. Delacour, privind: explicarea bazei stiintifico-materiale a activitatii cognitive, explicarea starilor de motivare, clarificarea organizarii sistemului nervos prin punerea in paralel cu inteligenta artificiala, interpretarea noua a procesarii informatiilor.

Abordarea cognitiva a aparut, dincolo de clarificarea asteptarilor sociale si individuale asupra sensului dezvoltarii personalitatii, si din insatisfactia oferita de teoria behaviorista pentru unele obiective cerute de evolutia acestor asteptari: rezolvarea de probleme/situatii in contexte reale, insusirea strategiilor cognitive, sustinerea rolului individului in cunoastere, implicarea metacognitiei.

Educatia trebuie sa indice atunci solutii de a introduce, pregati copilul pentru a-si construi cunoasterea, a se raporta si utiliza aceasta in contexte reale ale mediului, a atinge "zona proximei dezvoltari" prin asistenta diferentiata, a contura noile roluri ale profesorului in a sustine aceasta constructie cognitiva (facilitare, mediere, indrumare, reglare). O privire generala asupra problematicii educatiei cognitive, conturata in ultimii ani, ne evidentiaza radacinile sale pluri- si interdisciplinare, ramanand ca teoria sa ofere solutii utile pentru practica scolara curriculara.

Psihologia nuanteaza cei doi termeni de baza, desi ambii indica activitati de cunoastere. Insa intelectul reprezinta treapta superioara (gandire, memorie, imaginatie), ce se bazeaza pe cea concreta a cunoasterii (senzatii, perceptii, reprezentari) si prelucreaza informatiile acumulate la nivelul abstract .

Cognitivul devine explicatia superioara, adaugata interpretarii clasicului intelect, pentru intelegerea functionarii lui, a utilizarii noi, necesare individului pentru integrarea in mediul complex. Este, in consecinta, un punct superior al spiralei cunoasterii si realizarii educatiei intelectuale.

Educatia cognitiva dezvolta spirala formativului, explicand si specificand fondul acestuia, conform cercetarilor stiintei cognitiei. In esenta, aici se afla rezolvarea unei probleme de baza: micsorarea decalajului, prin formare activa, intre cresterea exponentiala a informatiilor, ca volum, complexitate, diversittate si capacitatea indivizilor de a le asimila pe criterii prioritar calitative, de a le aborda critic, de a le aplica eficient, dar si de a le dezvolta, prin cercetare, cratie. Dar, educatia cognitiva este o solutie, mai mult decat formativul, care a pregatit-o ca spirit si care este prezent chiar si in actualul curriculum scolar la noi.

I. Nicola considera ca formarea presupune "dezvoltarea biopsihosociala a personalitatii", sub diferitele ei aspecte, pe baza interconditionarii cu informativul. Iar prioritatea lui actuala se explica prin nevoile de adaptare la ritmul dezvoltarii informatiiilor, care trebuie restructurate, reconcepute pedagogic, ca surse de dezvoltare formativa.Dezvoltarea cognitiva a proceselor superioare are la baza colaborarea mediata prin interactiune verbala. Pornind de la aceste concepte, putem formula ca educatia cognitiva este o interventie facilitatoare, intentionata, dinspre mediul de invatare, interventie care duce la dezvoltarea intelectuala si modificabilitatea cognitiva a copilului.

Educatia cognitiva este condusa de educator interesat in imbunatatirea unor aspecte de functionare cognitiva in mod sistematic, pe baza unei metodologii bazate pe psihologia invatariii. Modificabilitatea este o trasatura naturala a organismului: reteaua de legaturi (nervoase) este modificata in mod constant, pe plan intern prin modificarile fiziologice care au loc pe parcursul cresterii, iar pe plan extern, prin experientele de invatare. Aceasta calitate a psihicului uman nu este doar o premisa a dezvoltarii, dar si o rezultanta a influentelor externe asupra individului. Dupa Feuerstein modificabilitatea depinde de calitatea interactiunilor dintre copil si adultii care il inconjoara si il educa, calitate care poate fi caracterizata prin intentionalitate, transcendenta, medierea intelesului, reciprocitate, competent.

Copiii invata multe prin expunerea directa la stimuli. Ei invata multe prin imitare si identificare. Dar invatarea mediata este un mod diferit de invatare decat expunerea directa la stimuli. Functiile cognitive de baza sunt create datorita experientelor invatarii mediate care se manifesta ca si mijloace de adaptare la o lume in permanenta schimbare.

Medierea este o modalitate principala prin care este transmisa cultura de la o generatie la alta. Din lipsa de disponibilitate, de timp, de energie, multi adulti nu reusesc sa transmita valori, sensuri culturale, istorice si traditie copiilor lor. Ei nu le mai explica copiilor ceea ce stiu despre lume, nu le transmit propriile experiente, le spun mai putine povesti, si lasa televizorul sa indeplineasca aceasta misiune; ei nu mai canta destul, nu mai raspund la intrebarile copilului. Rezultatul este ca multi copii sunt lasati sa invete direct din stimulii mediului inconjurator, in lipsa unei medieri din partea adultului. Potrivit lui Feurstein, aceasta lipsa de mediere pune in pericol dezvoltarea cognitiva a multor copii. Astfel ce mai comunca cauza a deficitului de invatare este, dupa parerea lui R. Feurstein, insuficienta experienta de mediere primita de copii din partea adultilor.

Capacitatea copilului de invatare independenta depinde de experienta adecvata pentru invatare mediata.Copiii care au beneficiat de o experienta de invatare mediata si-au dezvoltat toate functiile cognitive cerute pentru producerea autonoma a informatiei. Marea majoritate a copiilor, insa, trebuie invatati cum sa gandeasca si sa analizeze problemele. Din aceasta cauza educatorul trebuie sa devina mediator mai degraba, decat un instructor priceput la predarea unor continuturi si formarea de deprinderi.

Iata cateva criterii de interactiune mediata:

1. Medierea intentionalitatii si reciprocitatii: explicitarea intentiilor si motivelor cuiva, selectarea si modificarea stimulilot pentru a ne asigura ca ei vor fi preluati de cel care trebuie mediat, care se va angaja in experienta de invatare.

2. Medierea transcendentei: a trece dincolo de timpul si locul in care se desfasoara procesul invatarii si a permite inferente ce depasesc ceea ce apare "aici si acum"

3. Medierea sensului: a adauga un sens social si cultural cuvantului, evenimentului, obiectului si a explicita valoarea acestuia.

4. Medierea sentimentului de competenta: a stabili o imagine pozitiva despre sine prin explicitarea conditiilor in care se pot obtine rezultate, prin analiza proceselor care duc la rezultat si prin reactia pozitiva a mediatorului in caz de succes.

5. Medierea reglarii si a controlului comportamentului: constientizarea balantei dintre cerintele si capacitatile disponibile ale copilului, gasirea unei balante intre tenditele de activism si inhibitie.

6. Medierea comportamentului de participare: incurajarea participarii la experientele de invatare si dezvoltarea mijloacelor de comunicare.

7. Medierea individualizarii si a diferentierii psihologice: incurajarea si valorificarea raspunsurilor originale si crative, precum si a tuturor modalitatilor care pun in valoare diferentele individuale.8. Medierea orientarii spre scop, a gasirii scopului si a atingerii scopului: incurajarea fixarii unor obiective, stimularea perseverentei in orientarea spre scopurile fixate, dezvoltarea strategiilor de obtinere a scopurilor.

9. Medierea capacitatii de a face fata provocarilor: incurajarea dorintei de autodepasire, a interesului pentru participarea la sarcini noi si complexe, precum si a deschiderii pentru lucrurile imprevizibile.

Joita, E - Euducatia cognitiva, Iasi, Editura Polirom, 2002Salavastru,Dorina-Psihologia Educatiei,Iasi,Polirom,2004

CursuriPAGE 4