129469275 terapia cognitiva pentru tratarea timiditatii

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Ia iș

Terapia cognitiv-comportamentală în tratarare

timidită ii la adolescentț

Masterand :

Asofronie Andreea, FMRF, an II

Timiditatea – defini ii, cauze, manifestăriț

1. Definiţie

„Ca i cuvântul ș stres, termenul de timiditate acoperă realită i diferite. El caracteriza oameniiț temători, plini de frică, lipsi i de încredere, de îndrăzneală, discre i în rela iile sociale i s-aț ț ț ș generalizat începând cu secolul XVIII” (Cristophe, 2001, p. 81). Timiditatea caracteriza toate stările în care o persoană se sim ea stânjenintă în prezen a altora. Astăzi nu există o defini ieț ț ț universal acceptată a timidită ii. Totu i, trebuie să păstrăm această denumire pentru un tipț ș particular de anxietate socială care exprimă „un mod de a fi durabil i obi nuit, marcat de oș ș tendin ă pronun ată de a se retrage i de a evita de a lua ini iativa în orice situa ie socială, oț ț ș ț ț stângăcie în interac iunile sociale, în ciuda unei oarecare dorin e de a se confrunta cu anumiteț ț schimbări” (Cristophe, 2011, p. 82).

Shorter Oxford Dictionary oferă următoarea caracterizare a oamenilor timizi : „Se sperie cu u urin ă ; sunt greu de abordat din cauza sfielii, pruden ei sau neîncrederii ; temători în a seș ț ț angaja într-o ac iune ; pruden i, îndărătnici, ovăitori; potrivnici acceptării vreunui principiuț ț ș sau abordării vreunui subiect ; rezerva i din prea multă pruden ă ; precau i când vorbesc ; sfio iț ț ț ș în a se afirma ; extrem de ru ino i” (Doubtfire, 1997, p. 13).ș ș

2. Cauzele timidităţii

Complexele de inferioritate

Complexul de inferioritate este “tendin a de a nega sistematic valoarea propriilor capacită i înț ț

raport cu cele ale altor persoane” (Picardat, 1998, p. 13).

Timidul se judecă în sinea lui, luând ca punct de referin ă persoanele care îl impresionează,ț

deducându- i, în acest mod, inferioritatea. Dacă, de exemplu, vede o persoană care are abilită iș ț

foarte bune de comunicare, se va gândi imediat că el nu va reu i niciodată să se exprime cu atâtaș

u urin ă. Dacă întâlne te o persoană îmbrăcată cu gust sau coafată cu naturale e, va găsi propriaș ț ș ț

inută vestimentară stridentă, iar coafura, prost aranjată sau lipsită de farmec. Va merge pânăț

acolo încât va pune sub semnul întrebării propria capacitate de a- i alege îmbrăcămintea sau de aș

cere corect coaforului tunsoarea care-i vine cel mai bine (Picardat, 1998). Timiditatea îi

afectează, astfel, viaţa socială.

Dar lucrul poate fi mai grav, complexul de inferioritate putând atinge i ș via a sentimentalăț .

Astfel, adesea, o persoană timidă nu îndrăzne te să- i exprime sentimentele fa ă de persoanaș ș ț

iubită, deoarece se simte incapabilă atât să fie plăcută de aceasta, cât i să o facă fericită.ș

Complexul de inferioritate ac ionează la fel i în ț ș via a profesionalăț a individului. Găsirea unui

loc de muncă este o veritabilă cursă cu obstacole pentru timid. Simplul demers de prezentare a

capacită ilor proprii, viitorului patron, este o încercare grea. Presupunem că acest obstacol esteț

trecut i persoana timidă este angajată. Este probabil ca aceasta să rateze ocazia unei promovăriș

deoarece se simte incapabilă să dobândească noi cuno tin e i va considera că ar fi mai potrivitș ț ș

pentru acel post un alt coleg.

La coalăș , copiii i adolescen ii timizi se manifestă prin izolare, evitarea contactului vizual (maiș ț

ales fa ă de profesori), pasivitate, teamă (nu ridică mâna la ore), determinate de complexe deț

inferioritate.

În sfâr it, complexul de inferioritate este adesea datorat unei ș personalită i foarte ț influen abile.ț

“Persoana timidă resimte dificultă i în a- i exprima i a- i sus ine propriile opinii, deoarece areț ș ș ș ț

impresia că ceilal i tiu mai multe lucruri i posedă o mai bogată experien ă de via ăț ș ș ț ț ”

(Picardat, 1998, p. 14).

De i complexul de inferioritate este, într-adevăr, o judecată negativă asupra propriei persoane, elș

ascunde i două mari calită i : umilin a i capacitatea de a-i asculta pe ceilal i.ș ț ț ș ț

Teama de ridicol

Pentru timid, „privirea celuilalt este o încercare teribilă. Comportamentul timidului se schimbă

radical atunci când simte că este privit. Are impresia, deodată că toate slăbiciunile sale sunt

descoperite. El se imaginează singur în mijlocul mul imii de acuzatori care îl examinează cuț

lupa sub toate aspectele” (Picardat, 1998, p. 15).

El î i închipuie că este judecat fie sub aspect fizic (înă ime, fizionomie, vestimenta ie, coafură,ș ț ț

mers stângagi), fie în ceea ce prive te modul de a gândi, de a vorbi, de a se comporta. Prima luiș

temere este de a nu fi judecat negativ (are impresia că pare neinteresant). A doua temere este

frica de a nu fi obiect de batjocură, de ironie (Privi i cât e de neîndemânatic!ț ). În final, ceea ce

îl marchează mai presus de orice pe timid este teama de a nu fi arătat cu degetul : e greu să

supor i o privire, dar a fi ironizat succesiv de un întreg grup de persoane este de-a dreptul oț

tortură.

Toate acest situa ii presupun existen a unei rela ii directe cu o persoană, dar timidul poateț ț ț

suferi la fel de mult de teama de ridicol i în cazul contactelor indirecte. Astfel, de exemplu,ș

telefonul îl sperie deoarece nu tie cum să se exprime. Imagina ia lui lucrează i îi amplificăș ț ș

obsesia că s-ar putea exprima rău, sau că s-ar putea să nu fie în eles sau auzit.ț

Teama de ridicol este deci „teama de judecata negativă a celorlal i” ț (Picardat, 1998, p. 16).

Falsa imagine (idee) despre sine

În general, o imagine proastă asupra propriei persoane poate avea următoarele cauze : un e ec, oș

experien ă insuficientă de via ă, lenea, obi nuin a sau minciuna i proasta evaluare a propriuluiț ț ș ț ș

fizic. Mai jos, vom prezenta mai detaliat aceste cauze ale timidită ii.ț

Falsa imagine despre sine datorată unui e ecșFoarte adesea, toate necazurile unui timid provin dintr-un e ec vechi, care l-a încredin at asupraș ț

incapacită ilor sale dintr-un domeniu particular. Primul e ec îl face să se îndoiască de propriileț ș

capacită i, al doilea îl descurajează, iar tentativele ulterioare, dacă mai există, sunt făcute fărăț

speran a de a reu i, ceea ce, bineîn eles, nu-i permite să reu ească (Picardat, 1998).ț ș ț ș

În general, to i oamenii trebuie să persevereze pentru a reu i i a căpăta încredere în ei în i i.ț ș ș ș ș

Individul care încearcă să schieze i cade mereu în zăpadă se va crede incapabil să schieze. Maiș

rău decât atât, se poate foarte bine ca el să generalizeze impresia i să înglobeze în acela iș ș

ra ionament orice sport de echilibru asemănător (patine, schi nautic).ț

Tot astfel, în urma unui e ec colar sau universitar, timidul poate să se convingă că nu va reu iș ș ș

niciodată în via a profesională, ceea ce este complet fals, întrucât există chiar efi deț ș

întreprinderi, vedete de cinema i mul i al ii care au reu it fără diplomă în foarte multe domenii.ș ț ț ș

Falsa imagine de sine datorată unei experien e insuficiente de via ăț ț

Prea adesea, oamenii uită că via a înseamnă evolu ie i transformare. Diferitele etape prin careț ț ș

trecem de-a lungul vie ii sunt cunoscute de toată lumea (copilărie, tinere e, maturitate,ț ț

bătrâne e). Spre deosebire de acestea, dezvoltarea legată de spirit este aproape necunoscută.ț

A a cum fizicul nostru se transformă treptat, chiar dacă noi nu suntem con tien i de aceasta, totș ș ț

a a se întâmplă i cu spiritul nostru.ș ș

El evoluează, schimbându- i capacită ile. A adar, spiritul este fantastic. „El asimilează mii deș ț ș

informa ii, creind fără încetare noi idei care vin să completeze arsenalul cuno tin elor aflate laț ș ț

dispozi ia unui individ” (Picardat, 1998, p. 17). Dacă spiritul nostru evoluează, atunci toateț

capacită ile noastre vor merge în acela i sens.ț ș

Falsa imagine despre sine datorată lenei, obi nuin ei sau minciuniiș țOmul are o înclina ie naturală de a face cât mai pu in efort posibil, a a încât motive ca lipsa deț ț ș

îndemânare sau incompeten a sunt bine venite, scutindu-l de orice tentativă de a- i dovediț ș

contrariul. Este bine ca o astfel de atitudine să fie evitată, deoarece nimic nu este mai puternic

decât obi nuin a. Astfel, cel care a evitat din lene i obi nuin ă să ac ioneze, uită că nici nu aș ț ș ș ț ț

încercat cu adevărat să ac ioneze. El nu constată decât un lucru : n-a făcut acel lucru niciodată,ț

a adar este incapabil să-l facă (ceea ce, evident, îl satisface într-o oarecare măsură, deoarece nuș

va mai fi nevoie să încerce).

A adar, „Falsa idee despre sine poate fi rezultatul unei atitudini voit lene e” (Picardat, 1998, p.ș ș

18).

Falsa imagine despre sine datorată fixa iei pe un detaliu fizicț

Se întâmplă ca printre cauzele timidită ii să fie un detaliu fizic ce nu corespunde normelor deț

frumuse e actuale, de exemplu, sprâncenele foarte stufoase, chelia, piciorul plat. Aceste miciț

defecte există, nu pot fi negate. Dar nu trebuie să dăm prea mare importan ă acestor defecte. Aț

face o fixa ie pe un detaliu duce la exagerarea importan ei lui i deci la o evalure gre ită aț ț ș ș

propriei persoane.

Oamenii nu sunt judeca i după micile lor imperfec iuni, pe care to i le avem, ci dupăț ț ț

personalitatea lor. Ea este cea care atrage sau nu simpatia. Toată lumea poate ob ine simpatie iț ș

respect prin propriile calită i.ț

Falsa idee despre ceilal iț

Nu suntem singuri pe lume, iar timiditatea se na te din confruntarea cu ceilal i. Am văzut cum neș ț

în elăm în privin a propriei persoane, a capacită ilor noastre, dar ne în elăm adesea i cu privireș ț ț ș ș

la ceilal i.ț

Ace ti ș ceilal iț care ne impresionează atât de mult sunt ca i noi ; sunt supu i acelora i îndoieliș ș ș

asupra propriei persoane i sunt la fel de vulnerabili. i ei se în eală la fel de mult asupra lor iș Ș ș ș

asupra celorlal i. Cu toate acestea, timidul, trecând de la o extremă la alta, le atribuie celorlal iț ț

toate capacită ile pe care i le refuză lui. Încă o dată se minte pe sine însu i, de i tie foarte bineț ș ș ș ș

că nimeni nu este perfect (Picardat, 1998).

Celălalt pare că vorbe te cu dezinvoltură, că abordează persoanele de sex opus fără complexe, căș

are o încredere de nezdruncinat în el i reu ia sa profesională. Totu i, noi nu vedem decât fa ada,ș ș ș ț

fără a ti ce se petrece cu adevărat în sinea lui. To i oamenii sunt fundamental asemănători, fiindș ț

supu i acelora i incertitudini. Singura diferen ă obiectivă este că unii ac ionează (chiar dacăș ș ț ț

pentru a ajunge aici au ezitat îndelung), în timp ce al ii rămân imobili.ț

Timidul nu-i vede pe ceilal i, el nu prive te decât temerile i defectele sale imaginare. Astfel, elț ș ș

nu se simte numai inferior în sinea lui, dar crede că este considerat inferior i de către cei dinș

jurul său. Falsa idee despre ceilal i pe care o are timidul este o supraevaluare a capacită ilorț ț

celorlal i.ț

Această impresie este, însă, i o formă de ș egoism : timidul crede că e judecat, că e considerat

ridicol, ca i cum persoanele din anturajul său nu s-ar gândi decât la el. El raportează totul la sineș

în sens negativ, desigur, uitând că ceilal i se gândesc, înainte de orice, la ei în i i.ț ș ș

Cum se manifestă timiditatea?

La nivel cognitiv

Timidul dezvoltă clişee mintale semnificative (Dumitriu, 1997) :

Complex de inferioritate : Când intru în clasă, toţi se uită la mine ca la ceva neobişnuit.

Anticipaţie negativă : Dacă dau un răspuns gre it, cș eilalţi colegi vor râde de mine ; Nu ştiu

dacă voi suporta să mă despart de ea.

Falsă identificare : De atunci, nu cred să mai fi fost atât de obraznică şi îndrăzneaţă.

Autoagresivitate : Nu suport să-i fie cuiva milă de mine.

Generalizare forţată : Tot ce spunea mama despre mine era adevărat, aşa că am crezut-o şi de

atunci nu m-am mai băgat în grupurile de fete şi băieţi.

Supraevaluare socială : Întotdeauna am dat atenţie părerilor oamenilor şi toate evenimentele,

chiar nesemnificative, mi-au rămas adânc sculptate în memorie.

Supracompensaţie : Când a început şcoala, m-am refugiat în învăţătură.

La nivel fizic

Îmbujorarea

Atunci când se emo ionează, fa a timidului devine brusc stacojie. El resimte acest lucru ca pe oț ț

căldură la nivelul obrajilor, al nasului i al frun ii.ș ț

Tremuratul

Atunci când nu reu e te să se calmeze, mâinile timidului încep să tremure, lucru cu atât maiș ș

vizibil în cazul în care persoana ine în mână o foaie de hârtie sau scrie. Foaia amplificăț

mi carea, iar scrisul frumos se transformă într-o în iruire de curbe nesigure.ș ș

Accelerarea bătăilor inimii

Confruntat cu diferite situa ii, timidul î i simte inima bătând mai repede i câteodatăț ș ș

strângându-se până la durere. Ea pompează sângele i îl pune în circula ie cu toată viteza înș ț

corpul timidului, ca i cum acesta ar face sport. De aceea, o criză de timiditate este adeseaș

înso ită de un brusc acces de oboseală fizică.ț

Respira ia sacadatăț

Într-o criză de timiditate, persoana în cauză nu respiră complet, având impresia că se sufocă

literalmente.

Crisparea stomacului

Involuntar, în timpul unei crize, corpul timidului se încordează, iar stomacul se crispează,

întrucât acesta este un centru nervos foarte important al organismului.

Bâlbâiala

Timidul are tendin a să repete cuvintele sau silabele pe care le pronun ă în anumite situa ii. Nuț ț ț

este o bâlbâială patologică, ci pur i simplu un efect al tensiunii mu chilor i al crispării buzelorș ș ș

i limbii. De altfel, bâlbâiala dispare de la sine îndată ce situa ia care a declan at timiditatea aș ț ș

luat sfâr it.ș

Senza ia de sufocareț

În situa iile stresante, timidul simte nevoie de a- i drege vocea înainte de a vorbi sau în timp ceț ș

vorbe te. Sunetul nu se produce i intervine senza ia de sete. Vocea joacă feste i nu mai poate fiș ș ț ș

controlată.

„Toate aceste tulburări fizice seamănă cu senza iile trăite în timpul unui efort puternic”ț

(Picardat, 1998, p. 28). Însă, îndată ce experien a care a declan at toate manifestările timidită iiț ș ț

s-a consumat, individul se simte epuizat fizic i are nevoie de timp pentru a- i reveni.ș ș

La nivel comportamental

Nu î i găse te cuvinteleș șCând se află într-o situa ie stresantă, ideile timidului se înce o ează în mintea acestuia. Ceea ceț ț ș

îi păruse clar cu câteva minute mai devreme acum îi scapă. Simte că interlocutorul a teaptă i areș ș

impresia că timpul se scurge foarte repede. Îl cuprinde panica, pentru că tăcerea îl cople e te. Nuș ș

suportă această tăcere apăsătoare, deoarece ea pare să sublinieze lipsa de replică. Ar vrea să

spună orice pentru a umple acest gol, i se întreabă ce crede despre aceasta interlocutorul său.ș

Toate acestea într-un sfert de secundă (Picardat, 1998).

Este stângaci

O caracteristică specifică a timidului este stângăcia. El nu tie cum să stea. Toata spontaneitateaș

l-a părăsit deodată. Se balansează de pe un picior pe altul. Dacă trebuie să meargă, este atent la

fiecare pas, mersul devenind astfel nefiresc. Nu tie ce să facă cu mâinile, care, de altfel, începș

să tremure.

Se fere te de privirișTimidului îi este foarte greu să suporte o privire. Ochii lui fixează un punct imaginar în tavan sau

în pământ, ceea ce îi dă un aer lamentabil. Se poate i mai rău : el fixează buzele sau părulș

interlocutorului sau orice aspect oarecare al persoanei sale ( inuta vestimentară, mâinile), ceeaț

ce riscă foarte mult să-l irite pe acesta. El nu numai că va căuta în zadar privirea timidului, dar se

va întreba de exemplu, dacă nu cumva acesta îi critică coafura sau inuta vestimentară.ț

Este paralizat

Se întâmplă ca panica sau pierderea controlului datorate unei crize de timiditate să provoace o

aparentă paralizie. Persoana este incapabilă să se mi te sau să vorbească. Ar dori să- i exprimeș ș

sentimentele, dar nu poate. Ar dori să zâmbească în acela i timp, pentru a destinde atmosfera,ș

pentru a umple tăcerea care se prelunge te i pentru a înlocui cuvintele pe care nu le găse te. Dinș ș ș

nefericire, fa a îi rămâne crispată (Picardat, 1998).ț

Se izolează de ceilalţi. De exemplu, la adolescenţii timizi se observă o retragere din faţa

activităţilor exterioare şi sociale. Ei întrerup sportul sau activităţile muzicale de care părinţii erau

aşa de încântaţi. Nu se mai întâlnesc cu prietenii din copilărie, dar nici nu îşi fac alţii noi. Ei par

să fie victimele hazardului şi nu mai au niciun fel de iniţiativă, „lucru insuportabil pentru

anturajul familial, care are impresia că trag după ei o mare greutate” (Clerget, 2008, p.100).

Această izolare este adesea „un proces de apărare de lumea exterioară, care este percepută ca o

ameninţare. Pericolele externe sunt, de asemenea, reprezentate prin contactul cu ceilalţi şi tot

ceea ce poate fi trăit în mod dureros în relaţiile umane. Sentimentele amoroase, de exemplu, sunt

evitate, fiind o potenţială sursă de angoasă sau de suferinţă” (Clerget, 2008, p. 101).

La nivel emo ionalț

Nu are curaj

În unele situa ii, timidul are impresia că tie un argument decisiv în cursul unei conversa ii laț ș ț

care asistă, dar nu îndrăzne te să- i exprime părerea. El ezită să intre într-o încăpere în care toatăș ș

lumea e a ezată. Ascultă la u ă, prive te cordiorul în care se află cu un sentiment de teamă : seș ș ș

teme să nu fie surprins ca un ho în fa a acestei u i, dar î i dore te, în acela i timp, ca cineva –ț ț ș ș ș ș

sau mai bine, un grup de persoane – să aibă inten ia să intre în această încăpere care îl sperie. Înț

acest mod el ar putea trece neobservat.

Este nefericit

Timidul este adeseori deprimat. Are impresia că nimeni nu îl iube te i se simte inutil. Starea luiș ș

de spirit cunoa te fluctua ii exagerate. Există momente când este mul umit, vede via a în roz, iș ț ț ț ș

deodată, în urma unei remarci nevinovate din partea unei persoane din anturajul său, simte că îi

fuge pământul de sub picioare, ceea ce îl face să- i reconsidere i pu ina stimă pe care o aveaș ș ț

pentru propria persoană. I se pare atunci că este strivit de caracterul său, care nu îi permite

niciodată să se vindece de timiditate. El se subevaluează în raport cu ceilal i, care reprezintă,ț

pentru el, o imagine ideală, la care nu va ajunge niciodată. Concluzia finală este că nu se iube teș

pe sine (Picardat, 1998).

Este agresiv i suspiciosșTimidul este hipersensibil i, deci, suspicios. I se întâmplă foarte frecvent, de exemplu, în cursulș

unei conversa ii, să interpreteze anumite replici drept aluzii la timiditatea sau la persoana sa, înț

general. Are mereu impresia că ar fi atacat, pentru că se simte vulnerabil. Atunci reac ioneazăț

violent, fie printr-o jignire la adresa anturajului său, fie transformându-se într-un zid de tăcere.

Dar, adesea, aceste aluzii nu există decât în imagina ia sa. Persoanele de fa ă nu în eleg acestț ț ț

comportament dintr-o dată agresiv sau tăcut. În consecin ă, „timidul este considerat o persoanăț

dificilă, cu un caracter imprevizibil” (Picardat, 1998, p. 99).

Este egocentric

Timidul – închis în lumea sa – are supărătoare tendin ă de a judeca toate situa iile în raport cu elț ț

însu i. Toată lumea este mai mult sau mai pu in egoistă, dar la o persoană timidă egocentrismulș ț

ia o formă specifică. Timidul judecă tot în raport cu slăbiciunile pe care i le atribuie.ș

Este idealist i exigentșTimidul este adesea o persoană imaginativă i idealistă, calită i pe care le datorează vie ii saleș ț ț

interioare foarte bogate. Idealismul în sine nu este ceva rău, dar el poate deveni un defect atunci

când se dovede te intransigent.ș

Desigur că timidiului i-ar plăcea ca i ceilal i să-i împărtă ească idealurile i să aibă aceea i scalăș ț ș ș ș

de valori ; de aceea este i foarte exigent cu ei. Visează la fel de mult la o dragoste ideală ca i laș ș

prietenia ideală, la rela ii familiale ideale. Se revoltă împotriva a tot ce ceea nu corespunde cuț

a teptările sale, cu ceea ce speră. Din acest punct de vedere, indiferent ce vârstă are, el seș

comportă ca un adolescent pentru că, la fel ca un adolescent i lui îi lipse te maturitatea (sau i-aș ș ș

pierdut maturitatea) în anumite aspecte ale dezvoltării sale psihologice. Acest tip de exigen ă –ț

consecin ă a idealismului – are un efect dezastruos asupra rela iilor cu ceilal i. Un astfel de tipț ț ț

de exigen ă nu î i are locul în rela iile obi nuite dintre indivizi. Ace tia îi vor purta pică fără săț ș ț ș ș

în eleagă motivele reale ale comportamentului său.ț

Este închis în sine

Timiditatea se na te, a a cum am arătat din confruntarea cu ceilal i : fie din teama de judecataș ș ț

celuilalt (teama de ridicol), fie de propria noastră judecată (compara ia cu ceilal i fiindț ț

defavorabilă, rezultă complexul de inferioritate).

Această situa ie îl determină pe timid să- i limiteze contactele cu ceilal i. El „vorbe te pu in,ț ș ț ș ț

evită să- i expună părerile, evită întâlnirile cu persoanele care îl impresionează, se închide înș

sine prin lectură” (Picardat, 1998, p. 20).

Timidul se chirce te în sine însu i ca un melc în cochilia sa. Acolo, el este ferit de compara ia cuș ș ț

ceilal i i de judecata lor. El trăie te într-o lume aparte, nimic altceva decât o formă deț ș ș

singurătate. Pentru a umple golul pe care-l simte, timidul se refugiază în diverse activită i care îiț

hrănesc imagina ia : televizorul, cinematograful, cititul, muzica, evitând, de regulă activită ileț ț

fizice, deoarece acestea îl leagă de realitate. El tocmai aceasta evită – realitatea, deoarece

realitatea este dureroasă. În ea timidul resimte propriile judecă i negative i pe cele aleț ș

celorlal i. Singura lui scăpare este de a trăi în imagina ie, într-o lume pe care i-o construie teț ț ș ș

potrivit dorin elor sale i care îl satisface din toate punctele de vedere.ț ș

Închiderea în sine are anumite manifestări : repetarea gândurilor negative, frica absurdă de

ac iune, îngăduin a fa ă de sine, teama de comunicare, teama de trecut i viitor, proiec ia înț ț ț ș ț

viitor i emotivitatea (Picardat, 1998).ș

Repetarea gândurilor negative

Timidul – întors asupra lui însu i – nu are alt punct de reper fa ă de propria persoană decâtș ț

nereu itele imaginare sau reale pe care le-a suferit înainte de a se închide în sine. El i leș ș

relatează i le repetă mereu. Neavând altă experien ă, el î i refuză orice speran ă de ameliorare.ș ț ș ț

Frica absurdă de ac iuneț

A ac iona (a se exprima, a se întâlni cu persoane noi) este o tortură pentru o persoană timidă.ț

Această teamă este puternică, dar adeseori incon tientă – persoana timidă nu realizează că î iș ș

inventează scuze, respingând până la ultima limită orice ac iune care implică alte persoane.ț

Dacă trebuie să dea un telefon, ea va inventa o scuză ca să nu facă acest lucru. Dacă trebuie să

vorbească în public, va găsi o persoană care să o înlocuiască. Dacă hotără te ceva, va întârzia înș

aplicarea acelei hotărâri. „Toate acestea pentru că ac iunea trimite la realitate, riscând săț

perturbe graficul echilibrului interior” (Picardat, 1998, p. 21).

Îngăduin a fa ă de sineț ț

Persoana timidă î i va găsi mereu bune pretexte i justificări suficiente pentru a- i explicaș ș ș

eschivările i pentru a- i proteja con tiin a, altfel ar trăi continuu cu remu cări i via a sa ar fiș ș ș ț ș ș ț

imposibilă.

Anumi i timizi î i inventează chiar unele capacită i i talente pe care nu le au. Este ceea ceț ș ț ș

numim compensa ie. Aceste însu iri imaginare vin să compenseze decep iile sau e ecurileț ș ț ș

trăite.

Teama de comunicare

A comunica înseamnă „a confrunta idei, a permite altuia să cunoască anumite fragmente ale

lumii din care timidul s-a retras” (Picardat, 1998, p. 21). Prin urmare, înseamnă a-l expune

criticii. Dacă timidul este criticat (sau crede că este criticat), îi este afectată chiar lumea sa

interioară, iar timidul nu are alt loc în care să se refugieze. El poate deveni atunci agresiv pentru

a se apăra, fără vreun motiv aparent pentru anturajul său.

Teama de trecut i viitorșTrecutul nu oferă, adesea, pentru un timid decât e ecuri i ofense. El nu- i aminte te decâtș ș ș ș

experien ele neplăcute. Evenimentele pozitive – dacă au existat – sunt anulate de ideileț

defetiste. Viitorul, astfel, nu e adesea decât o proiec ie a acestor idei sumbre. „Timidul nu vedeț

decât o succesiune de situa ii stânjenitoare” (Picardat, 1998, p. 22). În ciuda unor slabeț

speran e, el este incapabil să- i imagineze o ameliorare a handicapului său.ț ș

Proiec ia în viitorț

Viitorul îndepărtat poate, câteodată, să ofere o formă de speran ă pentru timid, dar el esteț

idealizat în mod exagerat. Timidul „î i imaginează că în viitor totul va merge mai bine i î iș ș ș

concentrează eforturile asupra unor scopuri îndepărtate, a a încât nu trăie te niciodată înș ș

prezent” (Picardat, 1998, p. 22). A te gândi prea mult la viitor este o adevărată formă de

închidere în sine, iar a amâna lucrurile importante este o altă formă a acestei atitudini

nesănătoase (Mâine voi scrie acea scrisoare ; Mâine voi vorbi cu el). S-ar putea ca o explica ieț

să fie aceea că timizii se tem prea tare de prezent.

Emotivitatea

Domina i de îndoieli i întrebări, timizii sunt, în general, foarte impresionabili i foarte sensibili,ț ș ș

chiar nervo i. Aceste trăiri spirituale intense contribuie însă la îmbogă irea lumii lor interioare.ș ț

Stendhal spunea : „Când nu are emo ii, omul nu are nici spirit” (Picardat, 1998, p. 23).ț

Terapia cognitiv comportamentala pentru tratarea anxietatii

Psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru tulburarile anxioase (incluzându-se aici iș

timiditatea) il invata pe client cum sa isi controleze fricile, cum sa se confrunte cu situatiile de

care se teme si cum sa isi gestioneze ingrijorarea.

Dupa cum ii spune si numele, aceasta metode terapeutica actioneaza prin modificarea gandurilor

(partea cognitiva) si a comportamentelor specifice anxietatii. Tratamentul urmareste sa reduca

sensibilitatea emotionala la stres, anxietatea anticipatorie cu privire la rezultate si

comportamentele de evitare legate de anumite situatii.

Terapia cognitiva urmareste dezvoltarea unui mod rational si adaptativ de gandire. Clientii sunt

ajutati sa isi constientizeze gandurile care stau la baza anxietatilor, invata sa identifice ideile

gresite sau perceptiile deformate si sa gaseasca alternative mai logice, mai rationale.

Terapia comportamentala include testarea cognitiilor prin experimente comportamentale,

expunerea gradata la situatiile temute, tehnici de control al respiratiei si al tensiunii musculare.

Un alt aspect specific psihoterapiei cognitiv-comportamentale sunt temele pentru acasa. In

cazul anxietatii, acestea pot include, de exemplu, monitorizarea situatiei anxiogene - ganduri

insotitoare, gasirea de alternative si combaterea gandurilor care stau la baza fricii, strategii de

management al anxietatii, expuneri gradate la situatiile care provoaca frica.

Sedintele de terapie sunt de obicei frecvente, aproximativ 2-3/ saptamana, ritmul acestora fiind

stabilit impreuna cu clientul, in functie de motivatia acestuia, de nivelul acestuia de intelegere,

de rapiditatea cu care asimileaza, disponibilitatea de a pune in practica cele asimilate in cursul

psihoterapieicognitiv-comportamentale.

Tehnici folosite în terapia cognitiv-comportamentală

Tehnicile verbale de restructurare cognitiva se refer laă

identificarea si monitorizarea gandurilor

anxioase, si a situatiilor care le declanseaza și schimbarea acestor gânduri

prin înlocuirea cu cu ganduri rationale, realiste, adaptate situatiei.

Tehnicile de relaxare au ca scop dobândirea și exersarea unor tehnici specifice de relaxare musculara si respiratie, in vederea gestionarii simptomelor fizice ap rute peă parcursul expunerii la situa ia stresant (ame eal , b t ile inimii,ț ă ț ă ă ă tremur turi, sufocare). ă

Tehnicile de expunere presupun expunerea la situa iiț considerate anterior “periculoase”, in vederea scaderii r spunsului deă anxietate și creșterea sentimentului de control.

Jocul de rol are ca scop "s ajute subiectul s se simt confortabil înă ă ă leg tur cu unele comportamente dobândite recent i s le reproducș cuă ă ă ă ușurinșș în situașii sociale corespunzștoare" (Vera, 2011, p. 72). Jocul de rol oblig pacientul s ac ioneze ca i cum s-ar afla în situa ia real i s seă ă ă ăț ș ț ș comporte în aceast situa ie în mod afirmativ. Este o tehnic a afirm rii deă ă ăț sine.

Tehnica experimental . ă În cazul în care apare un gând negativ, subiectul poate fi înv at s verifice, sub forma unui mic experiment, în ce m sură ă ă ăț gândul are o baz real . ă ă

Procedura rezolvarii de probleme cuprinde definirea problemei pacientului, c utarea unor solu ii alternative, decizia de aplicare a uneiă ț solu ii, verificarea în realitate dac solu ia este sau nu adecvat , adaptareaț ă ț ă solu iei i aplicarea solu iei nou-definite.ț ș ț

Antrenamentul asertiv. Asertivitatea se refera la acel comportament prin care subiectul isi sustine punctul de vedere personal, cu curaj si fermitate dar fara agresivitate. Pacientul este înv at cum s spun nu atunci cândă ă ăț trebuie, dar nu are curaj.

Prezentarea cazului

Evaluarea problemei

Analiza funcţională trebuie să-şi propună clarificarea următoarelor elemente (Vera, 2011) :

− care sunt situaţiile anxiogene pentru client

− cum se manifestă aniticiparea anxioasă

− care sunt capacităţile de coping în momentul confruntării cu situaţia stresantă

− identificarea prezenţei sau absenţei componentelor verbale sau gestuale ale comportamentului

afirmat

− definirea obiectivelor terapeutice pornind de la scala de evaluare

Elena, o adolescentă în vârstă de 16 ani se prezintă la consultaţie însoţită de mama ei (la

insistenţele acesteia din urmă). Mama sa declară că este îngrijorată de mai multe luni deoarece

Elena se izolează din ce în ce mai mult, nu are prieteni, evită situaţiile sociale (nu frecventează

niciun loc de petrecere a timpului liber), deşi este inteligentă, are rezultate şcolare slabe.

Elena afirmă că urăşte să interacţioneze cu persoane necunoscute sau noi, că niciodată nu are

nimic de spus, nu-şi găseşte cuvintele într-o conversaţie şi se bâlbâie mereu. Nu poate privi în

ochi niciun profesor, se teme de aceştia, i se pare că colegii o vorbesc de rău şi o evită mereu.

Chiar dacă şi-a învăţat lecţia sau ştie un răspuns, nu are curajul să ridice mâna deoarece se

teme să nu spună ceva care să o facă de râs. Se crede foarte stângace când este în societate, iar

uneori se simte pur şi simplu paralizată. Dacă este abordată de un băiat tremură, roşeşte şi nu

poate scoate niciun cuvânt. Este mereu nefericită şi are o dispoziţie tristă, aspecte confirmate de

mama ei. Ea se teme că nu se va vindeca niciodată şi astfel va rămâne toată viaţa singură şi

nefericită.

Scopul interven iei : ț corectarea percep iei eronate cu privire la sine, la ceilal i i la situa iileț ț ș ț

stresante (producătoare de anxietate)

Obiectivele interven iei : ț identificarea gândurilor false i înlocuirea acestora cu gânduriș

ra ionale i reale ; dezvoltarea abilită ilor de coping pentru a face fa ă cu succes situa iileț ș ț ț ț

stresante ; dezvoltarea abilită ilor socialeț

Instrumentele i metodele folosite : ș interviul directiv, observa iaț

Tehnicile comportamentale folosite : tehnici de relaxare, restructurarea cognitivă, jocul de rol,

întărirea pozitivă.

Fisa initiala a cazului

Modalitatea solicitarii : convorbire telefonica

Solicitant: M. C., 37 ani, educatoare

Data solicitarii: 25.01.2013

Tipul cazului: timiditate

Date despre beneficiar: M.E., 16 ani, elevă

Motivul solicitarii: M.C., în vârstă de 37 ani a apelat la terapeut declarând că este este

îngrijorată de mai multe luni deoarece Elena, fiica ei, se izolează din ce în ce mai mult, nu

are prieteni, evită situaţiile sociale (nu frecventează niciun loc de petrecere a timpului

liber) i,ș deşi este inteligentă, are rezultate şcolare slabe.

Observatii: Se pare că adolescenta suferă de timiditate.

Concluzii: Pacienta va urma un set de edin e de terapie, împreună cu mama ei, care o va ș ț

asista. Scopul terapiei va fi de a corecta percep ia eronată a pacientei cu privire la sine, la ț

ceilal i i la situa iile stresante.ț ș ț

Data: 13.01.2013 Terapeut : A.S.

edin a 1Ș ț

Raport de întrevedere

Numele clientului: M.E. Numarul sesiunii: 1

Data si locul sesiunii: 15.01.2013

Scopul sesiunii: stabilirea relatiei de încredere, evaluarea comportamentelor ce urmeazș a fi modificate, încheierea contractului terapeutic, informa ii privindț timiditatea și modalitșșile de intervenșie prin terapia cognitiv-comportamentalș.

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Mama clientei a telefonat în urmș cu câteva zile, declarând cș este este îngrijorată de mai multe luni deoarece Elena, fiica ei, se izolează din ce în ce mai mult, nu are prieteni, evită situaţiile sociale (nu frecventează niciun loc de petrecere a timpului liber) și, deşi este inteligentă, are rezultate şcolare slabe.

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: realizarea decontractșrii fizice și psihice printr-o strategie compelxș de relaxare.

Evaluarea sesiunii: Elena afirmă că urăşte să interacţioneze cu persoane necunoscute sau noi, că niciodată nu are nimic de spus, nu-şi găseşte cuvintele într-o conversaţie şi se bâlbâie mereu. Nu poate privi în ochi niciun profesor, se teme de aceştia, i se pare că colegii o vorbesc de rău şi o evită mereu. Chiar dacă şi-a învăţat lecţia sau ştie un răspuns, nu are curajul să ridice mâna deoarece se teme să nu spună ceva care să o facă de râs. Se crede foarte stângace când este în societate, iar uneori se simte pur şi simplu paralizată. Dacă este abordată de un băiat tremură, roşeşte şi nu poate scoate niciun cuvânt. Este mereu nefericită şi are o dispoziţie tristă, aspecte confirmate de mama ei. Ea se teme că nu se va vindeca niciodată şi astfel va rămâne toată viaţa singură şi nefericită.

Manifest ri ale timidit ii :ă ăț

Manifestări fizice : Elena evită contactul vizual, priveşte mereu în jos sau pe fereastră. Uneori se înroşeşte uşor.Manifestări comportamentale : Elena nu îşi găseşte cuvintele, exprimarea ei nu este suficient de spontană, nu ştie ce să facă cu mâinile, se balansează de pe un picior pe altul, are perioade scurte de tăcere.Nivelul emoţiilor : Tânăra are o imagine de sine foarte deteriorată şi o teamă exagerată faţă de reacţiile şi părerile celorlalţi despre ea.Ea povesteşte că iese foarte rar cu prietenii (de altfel, nici nu are prea mulţi) şi refuză multe din invitaţiile lor (în locurile unde ştie că vor fi necunoscuţi). Ea afirmă că dacă este abordată de o persoană străină roşeşte imediat, iar atunci când trebuie să dea mâna cu cineva străin începe să tremure foarte tare. Se teme că atunci când ceilalţi îi vor vedea reacţiile, o vor considera o ciudată care nu se poate integra, bună de nimic.Cercetând istoria problemei sale, am identificat faptul că Elena a fost timidă încă din copilărie, dar, de câteva luni, timiditatea a început să se amplifice, pe fondul unei stime de sine scăzute, datorată în principal schimbărilor corporale (se crede prea grasă) şi al unei lipse de încredere în propria persoană. În plus, ea îşi aminteşte cu exactitate o situaţie care i-a accentuat şi mai tare timiditatea. În clasa a VIII a, a fost ascultată la ora de istorie exact atunci când nu îşi învăţase lecţia. A îngânat câteva cuvinte de-abia auzibile şi îşi aduce aminte perfect, spune ea, că a fost de râsul întregii clase.

Evaluarea tehnicilor folosite : Ca tehnicș s-a folosit contractul terapeutic :

1. M-am hotărât să nu mai fiu timidă.

2. Voi urma cele 9 edin e de terapie în mod regulat.ș ț

3. Nu voi lipsi sau întârzia.

4. Îmi voi mobiliza toate forţele pentru a învinge timiditatea.

5. Voi face toate exerciţiile, oricât ar fi de dificile.

6. Nu mă grăbesc, am răbdare cu mine.

7. Nu aştept minuni, ci rezultate pe care le pot obţine singură prin forţele mele.

8. Sunt actorul propriei mele evoluţii.

9. Am încredere în mine şi în forţele mele neexplorate.

Rezumat: La prima intalnire clienta a fost incurajata sa-si expuna problema din punctul ei de vedere. Atât din cele discutate, cât și din manifestșrile pacientei, s-a confirmat cș aceasta este o persoanș timidș. I-a fost explicat ce înseamnș timiditatea și cum o poate ajuta terapia cognitiv - comportamentalș (schimbarea gândurilor false cu privire la propria persoanș și dezvoltarea abilitșșilor de

coping privind situa iile stresante). ț

Semnatura terapeutului : A.S. Data raportului: 15.01.2013

edin a 2Ș ț




Scopul sesiunii: decontractarea fizicș și psihicș prin relaxare

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Clienta va fi învșșatș sș se relaxeze.

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: alcștuirea autoportretului real și imaginar, pentru conștientizarea auto-percepșiei negative

Evaluarea sesiunii: Această şedinţă s-a adresat carapacei musculare printr-o strategie complexă de relaxare. Relaxarea s-a realizat în trei etape, urmărindu-se decontractarea fizică şi psihică prin : caseta de relaxare Screm, training autogen Scultz şi o singură frază : Sunt calmă, liniştită, voi avea succes!

Evaluarea tehnicilor folosite :

Caseta de relaxare conţine o metodă de relaxare special elaborată de italianul M. Screm pentru timiditate, cu muzică şi text adecvate, tradusă din franceză şi refăcută cu vocea psihoterapeutului . După o introducere pe muzică de Bach, urmează o parte de text pe muzică, apoi textul propriu-zis de relaxare, pe un fond realizat de bătăile metronomului. Textul de relaxare este elaborat

după aceleaşi principii (greutate, căldură, vizualizare) ca şi metodele de relaxare Schultz şi Jacobson.După relaxarea Screm, se învaţă relaxarea mai scurtă Schultz, care va fi dată ca exerciţiu pentru acasă. Exerciţiile de relaxare se vor repeta în cabinetul psihoterapeutic şi acasă până când se va obţine relaxarea pe o singură frază, printr-o singură autocomandă adresată psihicului : Sunt calmă, liniştită, voi avea succes!

Rezumat:

Clienta a învșșat sș se relaxeze prin cele trei metode : caseta Screm, training-ul autogen Scultz și fraza Sunt calmă, liniştită, voi avea succes!


edin a 3 Ș ț Raport de întrevedere



Scopul sesiunii: conştientizarea auto-percepţiei negative prin realizarea auto-portretului real și imaginar

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Clienta va trebui sș realizeze în scris auto-portretul real și cel imaginar, ideal.

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: dezvoltarea abilitșșilor sociale

Evaluarea sesiunii: În ceea ce privește autoportretul real, clienta se vede o persoanș ciudatș, neinteresantș, stângace, cu rezultate slabe la învșșșturș, grasș și lipsitș de farmec.

Ea și-ar dori sș fie mai comunicativș, sș-i poatș privi pe ceilalși în ochi, sș nu mai tremure, sș poatș purta o conversașie banalș fșrș sș roșeascș și sș se bâlbâie.

Evaluarea tehnicilor folosite :

Deoarece psihologia timidităţii gravitează în jurul imaginii şi conştiinţei de sine, se cere subiectului alcătuirea autoportretului său imaginar şi real. Subiectul realizează în scris autoportretul real, cu ierarhizarea calităţilor şi defectelor, ca şi autoportretul imaginar, cu trăsăturile psihice şi fizice la care aspiră.Autoportretul real are ca obiectiv conştientizarea auto-percepţiei negative prin disproporţia între calităţile şi defectele autopercepute, atât ca număr, cât şi ca importanţă. Autoportretul imaginar urmăreşte orientarea psihoterapiei către intercepţia pozitivă, care prin feedback va conduce la autopercepţia pozitivă. Descoperind care este imaginea de sine ideală a timidului, prin exerciţiile care urmează în şedinţa a cincea, se va forma imaginea de sine pozitivă.

Rezumat:

Clienta și-a realizat auto-portretul real și imaginar. În urma analizșrii acestora, s-au constatat calit ile pe care clienta i le dore te i în edin eleăț ș ș ș ș ț viitoare se va lucra asupra dezvolt rii acestora.ă


edin a 4Ș ț




Scopul sesiunii: dezvoltarea abilitșșilor sociale

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Se vor realiza exerci ii privindț dezvoltarea abilitșșilor sociale : contactul vizual, zâmbetul, tonul vocii, mersul, mimica și gestica

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: abordarea manifestșrilor fizice - tremuratul

Evaluarea sesiunii: Clientei i s-a spus că evită privirea terapeutului i ș a fost întrebat ă ce

vede uitându-se pe fereastră în timp ce participa la edin ă, dacă este mul umită de noii eiș ț ț

pantofi, iar când aceasta a r spunsă în mod inevitabil că nu sunt noi a fost întrebată de ce îi

prive te cu atâta insisten ă.ș ț

I se va cere clientei, ca exerci iu între edin e, să lucreze asupra contactului vizual împreunăț ș ț

cu anturajul său. Ea va trebui să se antreneze să- i privească prietenii, membrii familiei în ochi,ș

în loc să privească mereu în altă parte.

Clientei i s-a propus apoi și alte exercișii : sș încerce sș priveascș terapeutul

și sș-i zâmbeascș acestuia, sș încerce sș-și controleze tonul vocii, sș meargș

drept și flexibil, sș se așeze în încșpere în fașș sau în centru, nu în locuri

ascunse și sș-și modifice limbajul corpului.

Evaluarea tehnicilor folosite : Tehnicile folosite au fost întșrirea pozitivș, atribuirea de sarcini progresive și restructurarea cognitivș

Rezumat:

Clienta a fost supusș unor exercișii menite sș-i dezvolte abilitșșile sociale. Aceste exerci ii vor trebui s continue i acas , cu familia i prietenii.ț ă ș ă ș


edin a 5Ș ț




Scopul sesiunii: abordarea manifestșrilor fizice - tremuratul

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Elena s-a antrenat împreună cu mama sa toată săptămâna – i-a propus acesteia să joace jocul sus inerii privirii cât mai mult timp posibil.ț Foarte mândră de ea, Elena anun ă că mama sa este cea care a pierdut de cele mai multe ori.ț

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: înv area unorăț comportamente asertive în cazul interac iunilor socialeț

Evaluarea sesiunii: În cadrul acestei edin e am ș ț expus clienta i i-am cerut să se servească cuș un pahar de apă minerală, pe care să o toarne dintr-o cană (în pahar).

Dup multe încerc ri i c utarea de scuze pentru a evita aceast ac iune,ă ă ș ă ă ț pacienta a luat cana și și-a pus apă în pahar, tremurând u or. ș Ea a fost apoi încurajată să ia cana cu o singură mână. După câteva încercări de evitare, pacienta a f cută acest lucru. Ea a reuși să nu verse apa pe masă, dar tot a tremurat.

I-a fost explicat apoi cât de exagerată este percep ia ei. Crede că va tremura atât de tare încâtț va răsturna paharul, când de fapt nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Ca exerci iu pentru acasă, Elenei i s-a recomandat să ridice pahare în prezen a unor persoaneț ț cunoscute – adică a mamei i a celei mai bune prietene.ș

Evaluarea tehnicilor folosite : Tehnica folositș este cea a expunerii gradate.

Rezumat: Clienta a fost expusș unei situașii stresante pentru a face fașș acesteia fșrș a tremura. Clienta s-a descurcat foarte bine.


edin a 6Ș ț




Scopul sesiunii: înv area unorăț comportamente asertive în cazul interac iunilor socialeț

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Clienta a exersat acasș exercișiul de a ridica un pahar cu apș fșrș sș tremure și este foarte mulșumitș de progresele fșcute.

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: alcștuirea unei liste cu persoanele și situașiile intimidante

Evaluarea sesiunii: Am făcut-o atentă pe Elena că uneori întâmpin greută i în a în elege ceeaț ț

ce spune i că o modificare a înăl imii vocii sale i-ar permite să se facă în eleasă mai bine deș ț ț

către cei din jur i de către prietenii ei.ș

Cu ocazia acestei edin e, ea a mărturisit teama ei de a se duce la aniversarea unei mătu i, la careș ț ș

urmau să participe zece rude mai îndepărtate, pe care nu le cuno tea prea bine. Ca de fiecareș

dată, ea a adus în discu ie teama de a nu tremura în public i de a nu fi considerată ț ș o ciudată.

Am încercat să o fac să în eleagă că nu ea va fi în centrul serii, ci mătu a ei, care esteț ș

sărbătorita.

Apoi am sfătuit-o să facă efortul ca pe parcursul serii să se gândească mai pu in la mâinile ei, laț

postura ei i la anxietatea ei i să se concentreze mai mult la ceea ce se petrece în jurul ei, laș ș

lucrurile plăcute : persoanele agreabile din jur, zgomotul sticlelor de ampanie care se deschid,ș

parfumul florilor primite de mătu a. ș

Evaluarea tehnicilor folosite : Tehnicile folosite au fost întșrirea pozitivș și restructurarea cognitivș.

Rezumat: Clienta a fost învșșatș sș își controleze tonul vocii și a fost sfștuitș sș meargș la aniversarea mștușii sale, pentru a-și testa abilitșșile sociale învșșate pânș acum.


edin a 7Ș ț




Scopul sesiunii: alcștuirea unei liste cu persoanele și situașiile intimidante

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Elena s-a dus într-un final la masa aniversară,

i, de i admite că desfă urarea acesteia nu a avut aspectul negativ pe care i l-a imaginat înainteș ș ș ș

de a se duce acolo, ea a eviden iat dificultă i de comunicare cu ceilal i.ț ț ț Ea s-a plâns că nu a

avut nimic de spus, ca de obicei, ci doar a ascultat ce au spus ceilal i. Ea a reu it să nu se maiț ș

concentreze pe senza iile dezagreabile, dar de fiecare dată când dorea să spună ceva pierdeaț

momentul.

Se observă că Elena exercită o cenzură asupra a ceea ce dore te să spună. Ea motivează acestș

fapt prin teama de a nu spune prostii. De asemenea, ea afirmă că nu are nimic interesant de spus

sau, dacă are, pierde mult timp până să găsească cele mai potrivite cuvinte, iar ceilal i au trecutț

deja la un alt subiect de discu ie. Ea recunoa te că dacă nu s-ar mai cenzura, ar spune mai multeț ș

lucruri.

Fiind întrebată care au fost subiectele de conversa ie, ea a răspuns că se vorbeau nimicuriț

(modă, vreme), recunoscând că, de fapt, ar fi putut participa la conversa ie destul de u or.ț ș

Observa ii : Exerci iile au permis clientei să- i idenitifice, pu in câte pu in, dificultă ile deț ț ș ț ț ț

comunicare i lipsa de asertivitate.ș

Restructurarea cognitivă trebuie să ajute pacientul să realizeze că dificultă ile sale provin dinț

inhibi ia sa, dar că are acela i poten ial ca i ceilal i oameni. ț ș ț ș ț

Pacientului i se explică că problema lui nu constă în faptul că nu are nimic de spus, ci în faptul

că se cenzurează prea mult.

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: dezvoltarea abilit ilor sociale în ăț grup.

Evaluarea sesiunii: Elena a alcștuit o listș cu persoanele și situașiile intimidante. Ea se teme cel mai mult de profesori și persoanele noi. Situașiile intimidante men ionate au fost : strângerea de mân , participarea la un interviu, inereaț ă ț unui discurs, mersul la o petrecere.

Rezumat: Elena a povestit cum a fost la aniversare. Ea și-a îmbunștșșit abilitșșile sociale, deși încș manifestș probleme de comunicare. În ședinșa urmștoare vor avea loc jocuri de rol în grup pentru a simula situașiile stresante și a se dezvolta abilitșșile de coping.


edin a 8Ș ț




Scopul sesiunii: dezvoltarea abilitșșilor sociale în grup

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Aceast edin se va desf ura înă ș ță ăș

grup, împreun cu câ iva membri ai familiei pacientei i câ iva prieteniă ț ș ț apropia i.ț

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: evaluarea și auto-evaluarea.

Evaluarea sesiunii: La ședinșș au participat 7 persoane. Subiectei i s-a cerut sș-și imagineze cș intrș într-o încșpere. Ea a trebuit sș batș la ușș, sș intre, sș spunș Bun ziua, ă sș se prezinte și sș strângș mâna fiecșruia din cei prezenși. S-a evaluat for a b t ii la u , ap sarea pa ilor, siguran a vocii, firesculț ă ă șă ă ș ț strângerii de mânș. Fiecare dintre cei prezenși i-a acordat pacientei câte o notș.A doua situa ie a fost participarea la un interviu. Pacienta a trebuit s fie, peț ă rând reporter și intervievat. Interviul a fost înregistrat. Tema a fost însșși timiditatea, fapt ce a permis din nou conștientizarea cauzelor, a mecanismelor și a solușiilor pentru timiditate. Din nou pacienta a primit note.Ultima situa ie a fost inerea unui discurs. Pacienta a trebuit s in unț ț ă ț ă discurs cu tema la alegere în fa a celor prezen i, fiind notat de public.ț ț ăParticiparea la o petrecere a rșmas ca temș pentru acasș.

Evaluarea tehnicilor folosite : Tehnica principal ă folositș în aceastș ședinșș a fost jocul de rol. Aceastș tehnicș are ca scop sș ajute subiectul sș se simtș confortabil în legșturș cu unele comportamente dobândite recent și sș le reproducș cu ușurinșș în situașii sociale corespunzștoare. Jocul de rol obligș pacientul sș acșioneze ca și cum s-ar afla în situașia realș și sș se comporte în aceastș situașie în mod afirmativ. Este o tehnicș a afirmșrii de sine.

Rezumat: Pacienta s-a descurcat bine în situa iile simulate, mai pu in înț ț inerea unui discurs. Notele primite de la ț public au fost bune, media fiind de

9.

Semnatura terapeutului: A.S. Data raportului: 5.02.2013

edin a 9Ș ț




Scopul sesiunii: evaluarea și auto-evaluarea

Probleme legate de client, terapeut, relatie: Pacienta a fost deja la o petrecere, unde și-a testat noile capacitșși. Ea este foarte mulșumitș de mersul lucrurilor.

Scopuri sau planuri pentru actiuni si sesiuni de terapie ulterioare: aceasta este ultima ședinșș.

Evaluarea sesiunii: S-a fșcut o evaluare globalș a evolușiei pacientei. Deși îi

este greu sș se aprecieze, Elena este mulșumitș de progresele fșcute și chiar

mândrș. Terapeutul a constatat urmștoarele îmbunștșșiri :

La nivel fizic : Pacienta nu se mai teme de contactul vizual și nu mai tremurș

atât de mult.

La nivel cognitiv și emoșional : s-a observat o imagine de sine mai bunș, o

teamș mai slabș fașș de pșrerile celorlalși, este mai veselș

La nivel comportamental : Pacienta nu-și mai cenzureazș replicile, are

abilitșși mai bune de comunicare, nu se mai teme atât de mult de

necunoscu i. ț


Evolu ia pacienteiț

Terapia s-a dovedit a fi eficientș în majoritatea aspectelor urmșrite. Nu s-au

aplicat scale de mșsurare a anxietșșii nici la începutul, nici la finalul

întâlnirilor, pentru a nu interfera cu rela ia terapeutic (acestea scale pot daț ă

impresia de impersonalitate).

Elena a revenit pentru o vizitș dupș o perioadș de câșiva ani. Acum ea este o

tânșrș de 22 de ani. A terminat liceul cu succes și acum urmeazș Facultatea

de Litere. Ea s-a schimbat foarte mult. A început sș nu se mai considere

ciudatș și neinteresantș, imaginea de sine fiind considerabil îmbunștșșitș.

Acum are mul i prieteni i nu mai refuz nicio invita ie la o cafea sau la oț ș ă ț

întâlnire socialș, unde este posibil sș întâlneascș persoane noi. Apare uneori

o îndoialș ușoarș în ceea ce privește capacitșșile sale, însș o îndepșrteazș

rapid. Acum reușește sș-și controleze mai bine reacșiile – tremurș mai pușin,

dar tot se înroșește. La facultate a început deja sș-și exprime pșrerea la ore și

este chiar apreciatș. Nu se mai cenzureazș atât de mult și nu îi mai pasș ca

în trecut de ceea ce cred al ii despre ea. Are un prieten cu care se întâlne teț ș

de câ iva ani i cu care inten ioneaz s se c s toreasc .ț ș ț ă ă ă ă ă

Concluzii

Psihoterapia cognitiv-comportamentala il invata pe client sa pescuiasca, nu ii

ofera pestii deja gatiti, adica prezinta avantajul ca il invata sa faca fata

posibilelor viitoare motive de anxietate, avand asadar nu numai rol

terapeutic, ci si profilactic. Dezavantajul este ca acest demers al

psihoterapiei cognitiv-comportamentale necesita participarea activa a

clientului, intrucat nici un psihoterapeut nu poate aplica practic modificarile

cognitiv-comportamentale in locul clientului. Il poate provoca, il poate

invata, il poate motiva, il poate incuraja, il poate intelege si sustine pe

parcursul transformarii terapeutice, dar nu ii poate inlocui gandurile,

sentimentele sau comportamentele. Dar, de fapt, acesta este farmecul

psihoterapiei cognitiv-comportamentale.

Bibliografie :

Cristophe, Andre, Legeron, Patrick, 2001, Cum să ne eliberăm de frica de ceilal i?ț

Tracul, timiditatea, inhibi iile, fobia socială, ț Editura Trei

Clerget, Stephane, 2008, Criza adolescenţei. Căi de a o depăşi cu succes, Editura Trei, Bucureşti

Doubtfire, Dianne, 1997, Timiditatea. Cum să dobândim linişte sufletească şi încredere în noi

înşine, Editura Polimark, Bucureşti

Dumitriu, Elena, 1998, Timiditatea şi terapia ei, Editura Ştiinţă & Tehnică, Bucureşti

Picardat, Jean – Francois, 1998, Ghidul timidului : cum să- i dezvol i personalitatea iț ț ș

să trăie ti în armonie cu ceilal i, ș ț Teora, Bucure tiș

Vera, Luis, 2011, Terapia cognitiv-comportamental la copii şiă

adolescen i, ţ Editura Polirom, Iaşi

anxietatea 1

anxitatea 2

2 tratate

129469275 terapia cognitiva pentru tratarea timiditatii

Documents