ECOTURISM SI TURISM RURAL

Curs

CAPITOLUL 1. DEZVOLTAREA DURABILĂ:

CONCEPT MODERN SAU NECESAR ?

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi cunoaşte:

ce înseamnă «dezvoltarea durabilă» şi când a apărut acest concept; când au avut loc cele trei conferinţe ONU ce au avut principal subiect mediul; ce înseamnă «mediul înconjurător»; care este «Strategia protecţiei mediului în România».

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice Dezvoltarea durabilă = dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele generaţiilor viitoare Mediu = ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele materiale în acţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale.

De la Adam Smith şi până în zilele noastre, teoria economică analizează direct sau indirect “dezvoltarea”. Visul oricărui capitalist a fost şi este dezvoltarea afacerilor sale, cucerirea unor noi pieţe, globalizarea. O dată cu creşterea complexităţii conexiunilor din economia mondială s-a simţit şi nevoia redefinirii de către specialişti a acestui concept. Paradoxul ştiinţei economice este că teoriile sale sunt create după analiza fenomenelor, spre deosebire de alte ştiinţe în care teoria precede practica (de exemplu Edison a inventat becul după multe experimente şi calcule în laborator, în timp ce piaţa a fost analizată mult după apariţia ei). Aşa s-a întâmplat şi cu conceptele dezvoltării durabile sau viabile. După douăzeci de ani de expansiune economică fără precedent, abia în anii ’70 apar primele preocupări de redefinire a conceptului de dezvoltare.

1.1. Redefinirea conceptului de dezvoltare

Începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma – “Limitele creşterii” – şi când a avut loc prima Conferinţă a ONU asupra problemelor de mediu la Stockholm, au fost identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare, în noua viziune a interdependenţelor dintre problemele mediului înconjurător, bunăstării generale şi procesului creşterii economice1. una din aceste interpretări a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniază necesitarea căutării unor strategii concrete de dezvoltare capabile să ducă la folosirea raţională şi sănătoasă din punct de vedere ecologic a unui sistem dat , pentru satisfacerea nevoilor fundamentale ale populaţiei locale2.

1 Popescu, C-tin; Ciucur, D.; Popescu, I. – Tranziţia la economia umană, Ed. Economică, Bucureşti, 1996. 2 Timbergen, Jan – Restructurarea ordinii internaţionale. Raport către Clubul de la Roma, Ed. Politică, Bucureşti, 1978

Din cele peste 60 de interpretăriale conceptului de dezvoltare, specialiştii s-au oprit la cel ce pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanităţii: DEZVOLTARE DURABILÃ. Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (CMED), cunoscut şi sub denumirea de “Raportul Brundtland” după numele iniţiatoarei acestui raport ce poartă titlul “Viitorul nostru comun”, apărut în 1987, defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind acea dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicial interesele generaţiilor viitoare. Dezvoltarea durabilă înseamnă în plan material menţinerea posibilităţilor şi condiţiilor de viaţă pentru generaţiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puţin la nivelul celor existente pentru generaţia actuală, precum şi redresarea factorilor de mediu afectaţi de poluare. În plan spiritual, dezvoltarea durabilă înseamnă mult mai mult; inseamnă conservarea moştenirii faptelor de cultură, realizate de cei din trecut şi de cei de azi şi dezvoltarea capacităţii de creaţie în viitor, a elitei celor care ne urmează3. Conform definiţiei date de CMED, dezvoltarea durabilă implică faptul că volumul total al capitalului, format din capital fizic (maşini, drumuri, hoteluri ş.a.), capitalul uman (sănătatea oamenilor, cunoştinţele şi calificarea lor) şi capitalul natural (pădurile, aerul, apa şi solul fertile), rămâne constant sau creşte în timp4. După ce denunţă eroarea de a concepe mediul şi dezvoltarea ca două obiective distincte şi adverse, documentul CMED promovează pentru politicile şi proiectele de dezvoltare o abordare integrală potrivit căreia, dacă acestea sunt raţionale din punct de vedere ecologic, trebuie să determine o dezvoltare durabilă atât în ţările în dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate. În această viziune rolul prioritar revine măsurilor preventive şi anticipative fără a neglija însă măsurile corrective imediate5. Raportul recomandă, de asemenea, realizarea de reuniuni regionale şi mondiale pentru a promova integrarea mediului şi a dezvoltării economice. Pe linia unor asemenea evoluţii generale, la 22 decembrie 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 44/228, prin care s-a convocat o reuniune mondială pe tema dezvoltării şi mediului. Conferinţa Natiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, a reunit, între 3 şi 14 iunie 1992 la Rio de Janeiro, 145 de preşedinţi, prim-miniştri sau vicepreşedinţi, fiind socotită drept cea mai amplă reuniune la nivel înalt din secolul XX. Cele mai importante documente adoptate la această conferinţă sunt: Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării supranumită “Carta Terrei”, Planul de acţiune intitulat “Agenda 21”, Convenţia cadru privind schimbările climatice, Declaraţia privind pădurile şi Declaraţia privind deşertificarea. Singura instituţie creată de către Summit-ul de la Rio din 1992 este Comisia Dezvoltării Durabile (CDD), constituirea sa fiind prevăzută în capitolul 38 al Agendei 21: “Aranjamente instituţionale internaţionale “, iar funcţionarea sa înscriindu-se, conform Adunării Generale a ONU, în cadrul Consiliului Economic şi Social. Strategia de realizare a unei dezvoltări durabile are ca problemă centrală existenţa colectivităţii umane atât în plan temporal, cât şi spaţial, precum şi realizarea unui sistem coerent care să suporte costurile generate de dezvoltarea economico-socială, de prevenire a poluării şi de înlăturare a efectelor negative ale acesteia. Cerinţele minime pentru realizarea unei dezvoltări durabile sunt6:

• Redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie mai echilibrată a resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei;

• Eliminarea sărăciei – ce se poate realiza prin satisfacerea nevoilor esenţiale pentru asigurarea unui loc de muncă; pentru hrană, apă, energie şi sănătate;

• Reducerea creşterii demografice necontrolate; • Conservarea resurselor naturale, întreţinerea diversităţii ecosistemelor, supravegherea

impactului dezvoltării economice asupra mediului; • Reorientarea tehnologiei şi punerea sub control a resurselor acesteia; • Unificarea pe plan mondial a deciziilor privind mediul şi economia.

3 * * * Strategia protecţiei mediului, MAPPM, Ed. R.A.M.O., Bucureşti, 1996. 4 Ibidem 5 Duţu, M. – Dreptul internaţional şi comunitar al mediului, Ed. Economică, Bucureşti, 1995. 6 Cămăşoiu, Camelia (coordonator) – Economia şi sfidarea naturii, Ed. Economică, Bucureşti, 1994.

Dar pentru realizarea acestor cerinţe minime sunt necesare strategii care să pornească de la necesitatea protecţiei mediului, protecţie ce trebuie să stea la baza dezvoltării viitoare a societăţii omeneşti.

1.2. De ce protecţia mediului?

Pentru că în perioada actuală protecţia mediului este problema majoră a umanităţii. Dezvoltarea industrială şi agricolă, comercială şi turistică, continuă şi intensivă, care a avut loc, în secolul XX şi mai ales după cel de-al doilea război mondial, a determinat apariţia unei poluări şi chiar degradări ireversibile a factorilor de mediu. Mediul înconjurător, într-o accepţiune mai largă, cuprinde un ansamblu de factori naturali ce acţionează asupra tuturor organismelor vii, cât şi sociologici (culturali) ce acţionează asupra omului şi activităţilor sale. Preocuparea pentru creşterea economică prin orice mijloace şi cu orice preţ, ce a avut loc în secolul trecut, a dus la neglijarea efectelor acestei creşteri asupra mediului înconjurător, ceea ce, paradoxal, a avut ca rezultat o degradare a factorilor naturali (apă, aer, sol, ş.a) şi implicit o deterioare a condiţiilor de viaţă pe Terra. În România, una din primele definiţii “oficiale” pentru mediul înconjurător este dată în anul 1973 prin Legea nr.9 (Legea Mediului), lege ce este votată în ţara noastră doar la un an de la Conferinţa ONU asupra mediului ce a avut loc la Stockholm. În această lege, mediul este definit ca “totalitatea factorilor naturali (apă, aer, sol, subsol, pădure, orice altă vegetaţie terestră şi acvatică, rezervaţii şi monumente ale naturii) şi ai celor creaţi prin activităţi umane (aşezări omeneşti) în strânsă interacţiune, influenţând echilibrul ecologic şi determinând condiţiile de viaţă pentru om, de dezvoltare a societăţii”7. După douăzeci de ani şi după cea de-a doua Conferinţă a ONU asupra problemelor mediului înconjurător (Rio de Janeire, 1992), apare o altă lege a mediului (Legea protecţiei mediului nr.137/1995) ce oferă o imagine mai complexă şi mai completă a noţiunii de mediu, acesta fiind privit ca “ ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: apa, aerul, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele materiale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusive valorile materiale şi spirituale”8. În accepţiunea sa riguroasă, mediul înconjurător înglobează ansamblul factorilor ecologici în cadrul cărora activitatea umană a provocat modificări profunde şi de cele mai multe ori irevocabile. Spre deosebire de acest mediu antropizat, ideea de natură conţinută în conceptul de mediu sugerează existenţa unor arii ecologice în cadrul cărora activitatea umană nu a perturbat circuitele informaţionale şi energetice ale ecosistemelor originale. Dobândind posibilitatea de a transforma mediul natural, omul nu şi-a pus mult timp problema de a proceda raţional, în condiţii normale de echilibru şi dezvoltare a vieţii, el sesizând destul de târziu că este în acelaşi timp creaţia şi creatorul care îi asigură existenţa biologică şi intelectuală. Protecţia mediului este o problemă a tuturor. Pentru a rezolva această problemă este nevoie, ca la nivelul fiecărei ţări, să fie adoptată o strategie generală de protecţie a mediului. În 1995 s-a elaborat de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului “Strategia protecţiei mediului în România”, care, în etapa actuală, înseamnă a defini în linii generale principiile, direcţiile, obiectivele şi criteriile de identificare a acţiunilor care să conducă la o dezvoltare durabilă atât economică cât şi socială a ţării, în condiţiile tranziţiei spre economia de piaţă şi pregătirii aderării României la Uniunea Europeană. Strategia a reclamat elaborarea Programului naţional de actiuni pentru protecţia mediului în Europa Centrală şi de Est – aprobat la Conferinţa Ministerială de la Lucerna, Elveţia, 28-30 aprilie 1993 – ale căui principii generale au fost însuşite şi de ţara noastră. Programul cuprinde obiective şi sarcini concrete, cuantificabile în timp, spaţiu şi în costuri. Principiile generale ale strategiei protecţiei mediului sunt9:

7 Lupoi, E. – Dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993. 8 * * * - Legislaţia privind mediul inconjurător, Ed. R.A.M.O., Bucureşti, 1996. 9 * * * Strategia protecţiei mediului, MAPPM, Ed. R.A.M.O., Bucureşti, 1996

• Conservarea şi îmbunătăţitrea condiţiilor de sănătate a oamenilor, prin corectarea impactului negativ produs de anumite activităţi poluante, cât şi prin măsuri de prevenire a poluării prin introducerea şi utilizarea unor tehnologii “curate” în toate activităţile;

• Dezvoltarea durabilă, deoarece exploatarea intensivă a resurselor conduce la epuizarea acestora. Degradarea mediului înseamnă reducerea potenţialului exiasent de regenerare a naturii, înrăutăţirea calităţii şi diminuarea posibilităţii de refacere a factorilor de mediu: aerul, apa, solul, flora şi fauna;

• Evitarea poluării prin măsuri preventive, prin aplicarea unor tehnologii nepoluante; • Conservarea biodiversităţii, ceea ce înseamnă eliminarea poluanţilor, menţinerea

ecosistemelor, a capaciţăţii lor de funcţionare, a stabilitătii şi a rezistenţei lor la dereglări, a productivităţii şi adaptabilităţii lor;

• Conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice; • “ Cine poluează plăteşte “ – principiu ce stă la baza strategiei de mediu în multe ţări; • stimularea acticvităţii de redresare a mediului.

Plecând de la aceste principii şi de la condiţiile specifice din România, criteriile ce stau la baza stabilirii priorităţilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse pentru ocrotirea mediului sunt:

• menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vietii, ceea ce corespunde primului principiu anunţat al strategiei de ocrotire a mediului;

• menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii, ceea ce corespunde principiului dezvoltării durabile;

• apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor prin constructii specifice (ex.:îndiguiri pentru inundaţii sau irigaţii pentru secete) şi măsuri de siguranţă adoptate pe baza unor cercetări de specialitate;

• raport maxim beneficiu/cost. Raportul beneficiu/cost permite ierarhizarea acţiunilor, în aşa fel încât cele cu efect maxim să fie aplicate primele. Unele beneficii sunt atât de importante, încât nu pot fi cuantificate, cum sunt îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor sau menţinerea biodiversităţii în ecosisteme. În general, cheltuielile globale pentru protecţia mediului, apreciate din experienţa altor state sunt de 1,0-1,5% din PIB;

• racordarea la prevederile convenţiilor internaţionale şi la programele internaţionale privind protecţia mediului;

• pregătirea aderării României la Uniunea Europeană10. Având la bază principiile enunţate, cât şi criteriile de selecţie a acţiunilor prioritare pentru

protejarea mediului în România, programul propriu de acţiune (realizat în conformitate cu recomandările “Programului de acţiune pentru protecţia mediului în europa Centrală şi de Est”, Lucerna, 1993) cuprinde obiective ale politicii privind protecţia mediului, obiective care trebuie caracterizate de fiecare minister şi fiecare agent economic prin acţiuni aprecifice.

Între dezvoltarea economică şi socială, starea mediului înconjurător şi sănătatea oamenilor există o legătură strânsă, ele intercondiţionându-se reciproc, mediul şi sănătatea constituind condiţii necesare oricărui proces de dezvoltare, proces ce poate influenţa la rândul lui, pozitiv sau negativ, starea mediului şi sănătatea oamenilor11. În condiţiile civilizaţiei contemporane, în care se înregistrează un progress real în toate domeniile vieţii economice şi sociale, activitatea economică presupune nu numai preocuparea de a spori volumul şi calitatea bunurilor materiale şi a serviciilor, în condiţii de eficientă economică ridicată, ci şi o preocupare permanentă în ceea ce priveşte protecţia mediului ambiant, care constiuie, de fapt, condiţia de bază a creşterii economice. Un standard de viaţă ridicat, în condiţiile unui mediu natural degradat devine un non-sens, mai ales dacă se ţine seama de evoluţia în perspectivă a fenomenelor naturale şi biologice şi de influenţa negativă a acestora asupra creşterii economice12. Dezvoltarea civilizaţiei industriale de la mijlocul secolului al XIX-lea a produs modificări profunde şi accelerate mediului înconjurător datorită solicitării din ce în ce mai mari a resurselor naturale, a extinderii suprafeţelor cultivate şi a schimbării sistemelor de cultură, a despăduririlor 10 Ibidem 11 Georgescu, G. – Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, Bucureşti, 1995. 12 Iancu, A. – Creşterea economică şi mediul înconjurător, Ed. Politică, Bucureşti, 1979.

massive pentru obţinerea de masă lemnoasă şi de terenuri noi pentru agricultură, a intensificării utilizării păşunilor, a dezvoltării exploatării subsolului, precum şi a altor activităţi cu impact asupra mediului. În acelaşi timp, civilizaţia industrială a făcut posibilă o creştere demografica rapidă, a însemnat o puternică dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat aglomerări urbane pe arii tot mai extinse, situându-l pe om în condiţii de viaţă noi. Creşterile spectaculoase de producţie au permis o mai bună satisfacere a trebuintelor, a nevoilor, iar surplusurile rezultate au stimulat la rândul lor dezvoltarea tehnicii, tehnologiei şi productivităţii, permiţând finanţarea de noi activităţi. Astfel îşi face apariţia “ un nou ecosistem artificial care nu se supune decât propriei sale logici, se dezvoltă alături de primul şi îşi impune progresiv legea sa”13. Evoluţia teoriei economice şi constituirea acesteia în modele agresive în ceea ce priveşte viaţa şi regulile stabilite de aceasta, elimină din calcul factorul natural ce nu poate fi condiţionat de preţ. Ştiinţa economică se consacră exclusiv analizei reproducţiei: munca şi capitalul. Raritatea capitalului este un obstacol pentru dezvoltare, el este deci, obiectul unui avertisment destinat reînnoirii sale. Teoria economică neoclasică nu va devia de la această schemă, iar ştiinţa economică, gândită în sferele celei mai injuste “ ajunge la definirea combinaţiilor şi căilor optimale care pot fi perfect valabile din punct de vedere al producţiei, schimbului şi consumului, dar nu se referă decât la o parte a motivaţiilor umane şi nu are nimic de-a face cu mecanismele care reglează funcţionarea mediului natural”14. Ritmurile de creştere a populaţiei, a urbanizării, a preluării resurselor din mediul înconjurător se accelerează, iar natura are propriile sale ritmuri, care nu coincid cu cele ale activităţii umane. În timp ce societatea umană face planificări pe termen scurt şi cere o amortizare rapidă a investiţiilor, reproducerea organismelor vii, capacitatea mediului de a răspunde solicitărilor tot mai mari se înscriu într-un termen foarte lung. Consecinţele negative au devenit aşa de mari incât întreaga refacere a mediului natural este astâzi periclitată. Pragul critic a fost azi trecut şi degradările se repercutează la toate nivelurile, compromiţând continuarea activitătilor umane. Astfel, apare obligativitatea de a accepta că sfera economică este o parte dintr-un tot – biosfera – şi că activităţile de producţie şi consum ale omului influenţează echilibrul planetar şi sunt ameninţate, la rândul lor, când acest echilibru se rupe. Ameninţările globale asupra mediului amintesc faptul că bunăstarea socială nu se reduce doar la acumularea de bunuri şi servicii. Trebuie să se realizeze o revoluţie pentru a găsi mijloacele de a înţelege sistemul complex al relaţiilor dintre om şi natură în cadrul ecosistemului natural.

Utilizarea pe scară largă a ştiinţei şi tehnologiei în scopul dezvoltării industriale s-a făcut cu ignorarea necesităţii păstrării în permanenţă a echilibrului intre satisfacerea nevoilor şi protecţia tuturor componentelor mediului înconjurător. Deteriorarea mediului de către om înseamnă nu numai distrugerea echilibrului ecologic, ci şi apariţia unei reacţii inverse de către mediul modificat asupra oamenilor. Noile condiţii de mediu sunt mai puţin favorabile pentru viaţa omului, pentru desfăşurarea activităţilor sale economice, sociale şi culturale. Societatea umană a marcat o alterare a mediului de viaţă şi de muncă caracterizat prin poluarea atmosferei cu gaze şi pulberi, printr-o intensă poluare sonoră, prin prezenţa rezidurilor şi deşeurilor în cantităţi tot mai mari, pentru a căror înlăturare se cer importante eforturi, printr-un peisaj care de multe ori provoacă insatisfacţii estetice. La toate acestea se adaugă şi iraţionala expansiune urbană, presiunea demografică, precum şi ulte erori politice ce au accentuat deteriorarea mediului natural. La ora actuală, la nivel mondial, există o criză accentuată între mediul creat de om şi cel natural, criză concretizată în degradarea continuă a mediului natural, singura alternativă în depăşirea acesteia fiind realizarea unei societăţi umane viabile, durabile, bazată pe compatibilizarea mediului creat de om cu cel natural, precum şi adoptarea de reglementări care să răspundă cerintelor asigurării echilibrului ecologic în condiţiile societătii omeneşti, atât din punct de vedere economic, cât şi cultural sau politic15. Mediul înconjurător a fost privit, până nu demult, doar ca o simplă sursă pentru alimentarea peconomice specifice societăţii omeneşti şi ca o arie liberă pentru deversarea tuturor deşeurilor şi rezidurilor activităţii umane, neţinându-se seama că ecosfera este supusă unor necontenite

13 Conu, D.B. – Tribuna Economică nr.2/1998. 14 Ibidem. 15 Marinescu, Daniela – Dreptul mediului înconjurător, Editura Şansa, Bucureşti, 1996.

transformări în cadrul unor cicluri naturaleîn care fiecare element îşi are rolul său în mentinrea echilibrului dynamic al întregului sistem. Poluarea mediului devine una din problemele majore cu care se confruntă omenirea, fiind un fenomen deosebit de complex, cu implicaţii majore, atât pe plan internaţional cât şi la nivelul regiunilor şi naţiunilor, dependent de stadiul de dezvoltare economică şi socială al fiecărui stat în parte. Această dependenţă este urmarea faptului că mediul nu este afectat doar de efectele dezvoltării excessive, proprii ţărilor cu nivel economic ridicat, ci, în egală măsură şi de efectele subdezvoltării din ţările în dezvoltare, lipsa resurselor financiare făcând ca interesele economice să primeze în faţa eforturile făcute pentru protecţia mediului, care devin astfel inutile pentru producători prin suplimentarea cheltuielilor de productie şi scăderea rentabilităţii produselor16 sau serviciilor.

1.3 Dezvoltarea durabilă şi Summit-ul de la Johannesburg, 2002 Anul 2002 a marcat desfăşurarea celei de a III-a Conferinţe ONU asupra problemelor de mediu. Dacă între prima (Stockholm) şi a doua (Rio de Janeiro) au trecut douăzeci de ani, acutizarea problemelor de mediu, cât şi conştientizarea lor la început de mileniu a dus la reducerea la jumătate a timpului între conferinţe.

România a fost şi de această dată reprezentată la cel mai înalt nivel, singura problemă rămânând aplicarea directivelor acestei conferinţe la nivel concret economic. Summit-ul mondial pentru dezvoltarea durabilă organizat de ONU la Johannesburg, în Africa de Sud în perioada 26 august – 4 septembrie 2002 reprezintă prima mare Conferinţă a ONU la început de secol XXI. Pregătirea Summit-ului dezvoltării durabile a început din anul 2001 la nivel naţional, regional şi internaţional, subiectele principale ale întrunirii fiind, pe de o parte, legate de evaluarea progreselor înregistrate de guverne, sectorul privat şi societatea civilă în perioada ce a trecut de la Summit-ul Terrei din 1992 de la Rio de Janeiro, iar pe de altă parte, de a determina noi soluţii pentru o dezvoltare economică şi socială mai durabilă şi mai echitabilă. ONU a organizat, fără îndoială, cea mai mare conferinţă mondială ce a dezbătut problemele majore cu care se confruntă toate statele lumii, cum sunt sărăcia, mondializarea, degradarea mediului, sănătatea, accesul la diferite pieţe, etc. dezvoltarea durabilă vizează un bun echilibru între obiectivele sociale, economice şi ecologice. În domeniul social obiectivul principal este eliminarea sărăciei prin reducerea ponderii persoanelor care trăiesc (supravieţuiesc!) cu mai putin de un dolar pe zi; în domeniul economic, obiectivul principal este schimbarea modelelor de producţie şi consum non-durabile; iar în domeniul ecologic gestionarea durabilă a resurselor naturale. În aceste trei domenii (economic, social, ecologic), turismul îşi poate adduce o contribuţie esenţială, în numeroase ţări, fiind o soluţie de dezvoltare mult mai durabilă decât activităţi cum sunt agricultura intensivă, exploatările miniere sau alte activităţi din sectorul primar şi secundar, mai ales în condiţiile respectării Codului Mondial de Etică al Turismului adoptat de Adunarea Generală a OMT la Santiago, Chile, în prima zi a lui octombrie 1999 şi aprobat de Adunarea Generală a ONU la sesiunea sa din noiembrie 2001. Anul 2002 a fost un an special pentru dezvoltarea durabilă a turismului, nu numai pentru că în acest an a avut loc Summit-ul mondial al dezvoltării durabile, dar şi pentru că ONU a declarat acest an “Anul internaţional al ecoturismului”, iar principala manifestare ce a marcat acest eveniment a fost Summit-ul mondial al ecoturismului organizat de către OMT în perioada 19-22 mai la Québec, în Canada17.

16 Bran, Florina – Efectele relaţiei om-natură în pragul anului 2000, Ed. A.S.E., Bucureşti, 1997. 17 * * * Contributions de l’Organisation mondiale du tourisme au Sommet mondial pour le développement durable, Johannesburg OMT, 2002.

De reţinut la final

Dezvoltarea durabilă este, în prezent, unul din cele mai dezbătute concepte, atât la nivel internaţional (conferinţe ONU, întruniri UE) cât şi naţional sau regional. Multe firme cu renume încearcă să introducă în managementul lor ideea de dezvoltare durabilă, sustenabilă.

Începând cu anii ’70 (1972, Conferinţa ONU asupra problemelor mediului, Stockholm), protecţia mediului a început să devină o necesitate deoarece, din cauza dezvoltării economice (industriale) intensive, multe din elementele componente ale mediului înconjurător au început să se deterioreze.

Anii ’90 (1992, Conferinţa ONU asupra problemelor mediului, Rio de Janeiro) au fost marcaţi de introducerea şi aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă, de echilibrare a dezvoltării economice cu dezvoltarea socială şi protecţia mediului.

La începutul mileniului III (2002, Conferinţa ONU pentru dezvoltare durabilă, Yohannesburg) se face bilanţul aplicării conceptului de dezvoltare durabilă şi se trasează noi direcţii în domeniul protecţiei mediului, eradicării sărăciei şi dezvoltării unor sectoare economice «curate».

Întrebări de autoevaluare

1. Definiţi conceptul : dezvoltare durabilă. 2. Definiţi mediul înconjurător. 3. Care sunt cele trei conferinţe ONU ce s-au ocupat de problemele mediului înconjurător? Când

şi unde au avut loc? 4. Care sunt principiile generale ale Strategiei protecţiei mediului în România?

CAPITOLUL 2. TURISMUL DURABIL

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi cunoaşte:

ce însemnă «turism durabil»; care este impactul turismului asupra mediului; câteva forme şi exemple de turism durabil.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare. Impactul turismului asupra mediului = presupune analiza relaţiei turist - rezervă turistică - produs turistic. Dezvoltarea durabilă aşa cum a dovedit, sperăm, capitolul anterior, nu este doar o modă, ci o necessitate impusă , pe de o parte, de nivelul înalt de dezvoltare la care au ajuns unele state, iar pe de altă parte, de rămânerea în urmă a economiei multor altor state. De la apariţia sa, în 1987, conceptual dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile vieţii economice şi sociale: de la agricultură durabilă până la transport durabil şi turism durabil.

Prin activitatea conjugată dintre UICN – Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii, WWF – Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE – Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale, încă din 1991, s-a definit conceptual de turism durabil: ” dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare”19. Din această definiţie rezultă că orice formă de turism trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, plecând de la ecoturism, turism verde şi turism rural, până la turismul de afaceri sau cel automobilistic.

2.1. Turismul şi mediul

Un număr tot mai mare dintre cei implicaţi, sub o formă sau alta, în activităţile de turism sunt conştienţi de efectele provocate de dezvotarea turistică, de impactul acestor activităţi asupra populaţiei şi ambiantului. În ultimii ani, deceniile nouă şi zece ale secolului XX, s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic şi evită suprasolicitarea resurselor, poluarea şi orice alte impacte negative asupra mediului.

Noţiunea de impact presupune analiza relaţiei turist - resursa turistică - produs turistic, care se desfăşoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la asigurarea pachetului de servicii şi acţiuni turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv. Impactul asupra unei zonei turistice este dat de: • cadrul natural şi varietatea potenţialului turistic; 19 Istrate, I.; Bran, Florica; Roşu, Anca Gabriela – Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 258.

• existenţa unei infrastructuri generale, care asigura circulaţia, accesul şi informarea; • prezenţa unor structuri turistice de cazare, alimentaţie publică, agrement.

Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

Impactul politic Este determinat de poziţia în politica turistică a guvernului privitoare la industria ospitalităţii,

care pentru cazul României considerăm că ar trebui să aibă următoarele direcţii: • turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu sprijinul statului; • folosirea în mod optim a resursele naturale, culturale, ale teritoriului naţional, cu asigurarea protecţiei acestora; • ridicarea calităţii amenajărilor turistice şi a serviciilor turistice şi prin îmbunătăţirea politicii de resurse umane; • modernizarea infrastructurii generale şi extinderea ei în folosul dezvoltării turismului; • rolul şi dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.

În cele ce urmează vom face o analiză a tipurilor de impact. Existenţa şi evoluţia omului, a societăţii în ansamblul său sunt determinate de calitatea mediului. În acest sens mediul, definit prin totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţile umane aflaţi în strânsă interacţiune, influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă, de muncă şi perspectivele dezvoltării societăţii

Desfăşurarea eficientă a activităţilor turistice presupune existenţa unui mediu înconjurător adecvat, având calităţi superioare atât în privinţa condiţiilor naturale, cât şi a celor create de om. Printre motivaţiile turistice un loc tot mai însemnat revine nevoii de destindere, de recreere, de odihna activă într-un mediu agreabil, cu o natură nealterată: aer curat, apă, soare, zăpadă, linişte, peisaje reconfortante. Altfel spus, mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a desfăşurării activităţilor turistice.

Amenajarea şi valorificarea prin turism a naturii şi a valorilor culturale, fără discernământ şi la întâmplare, pot produce în timp şi spaţiu efecte defavorabile asupra tuturor componentelor de mediu. Impactul social

Se manifestă prin influenţa pe care o are turismul asupra modului de viaţă tradiţional al

locuitorilor unei zone, asupra lărgirii orizontului lor spiritual şi profesional. În condiţiile în care modul de viaţă socio-economic are tot mai acute tendinţe de generalizare şi uniformizare, păstrarea unor elemente cu specific tradiţional, vor ocupa un loc important în viitorul aşezărilor incluse în activităţi turistice.

Acestea reprezintă căile de păstrare a unei identităţi socio-culturale, de dobândire a unei personalităţi distincte în cadrul turistic local, naţional şi chiar mondial. Această valorificarea prin turism a patrimoniului natural şi cultural al unei zonei turistice prezintă ,în plan social, atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ.

Impactul pozitiv se exemplifica prin: • creşterea şansei sociale şi profesionale prin realizarea de noi locuri de munca, în servicii turistice şi infrastructură generala; • crearea de noi locuri de muncă sezoniere, cu precădere pentru tineri (elevi, studenţi, etc.) şi femei; • asigurarea şi dezvoltarea progresului social, de creştere a curăţeniei şi igienei publice, a confortului general în localităţile turistice; • scăderea diferenţelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al veniturilor realizate; • dezvoltarea sentimentelor de înţelegere şi toleranţă deoarece schimburile interculturale între turişti şi populaţia gazdă facilitează dispariţia barierelor lingvistice, sociale, rasiale, religioase, culturale.

Impactul negativ se poate materializa prin: • perturbarea şi distrugerea treptată a modului de viaţă tradiţional, în cadrul structurilor sociale; • acceptarea de către populaţia locală a unor influenţe negative în plan social.

Pentru populaţia din zonele rurale bunăoară, dezvoltarea în timp şi spaţiu a activităţilor turistice poate conduce la renunţarea la modul de viaţă şi la ocupaţiile tradiţionale (pastorale, silvicultură, artizanat şi mică industrie, etc.) în favoarea unor activităţi şi servicii turistice care aduc venituri mai rapide şi mai importante.

Impactul economic Materializat prin dezvoltarea locală şi regională a localităţilor mai puţin favorizate sub

aspectul resurselor economice, impactul economic total se concretizează în volumul determinat de cheltuielile turistice. Din acest punct de vedere măsurarea impactului economic poate ţine seama de trei elemente: • impactul direct care evidenţiază efectele primei runde de circuit monetar provenit de la turist; • impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de recircularea unităţii monetare iniţiale a turistului; • impactul indus (stimulat) comensurează efectele derivate cauzate de angajaţii unei firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.

În această situaţie impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect plus impactul indus al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului (K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct:

directimpactulindusimpactulindirectimpactuldirectimpactulK

____ ++

=

Rezultă că orice cheltuială iniţială a unui turist trece prin numeroase runde; asemănător cu

impactul provocat de o piatră aruncată într-o oglindă liniştită de apă, suma iniţială a cheltuielilor

Aceasta reprezintă o situaţie strălucită din Caraibe ce pune în valoare implicarea comunităţii locale. Hotelul este situat în cea mai săracă parte din Antigua, în apropierea a două plaje frumoase. Din cauza iniţiativelor proprietarilor şi a managerilor hotelului, ce au asigurat comunitatea locală de beneficiile turismului, nu este nevoie de chei la camerele turiştilor. Clienţii hotelului Curtin Bluff sunt liberi şi în siguranţă într-un mediu ce este în plus şi prietenos din cauza comunităţii sale locale. Conform spuselor managerului Rob Sherman “noi avem grijă de sat şi ei au grijă de noi”. Hotelul are un grad de ocupare de 85% anual şi este unul din cele mai de succes din Caraibe. Curtin Bluff finanţează studiile în străinătate a 5 copii băştinaşi din fondurile alocate satului (la un cost de 100.000$). În fiecare an, trimite 15 dintre angajaţii în funcţii superioare peste hotare pentru cursuri de perfecţionare. Angajaţii sunt bine plătiţi şi, în mod excepţional, beneficiază de un fond de pensionare. Schimbarea conducerii se face rar (mulţi sunt acolo de 30 de ani) şi 75% din afaceri se repetă. Curtin Bluff încurajează şi comunitatea locală să preia activităţi pentru salvarea şi înfrumuseţarea mediului. Tinerii sunt încurajaţi şi răsplătiţi pentru fiecare copac pe care îl plantează. Hotelul foloseşte fonduri pentru a le oferi tinerilor din sat şansa de a se antrena pentru tenis de câmp - mulţi au devenit antrenori la hotel şi astfel comunitatea furnizează principalele “talente” ale insulei în acest domeniu. Acest exemplu din Caraibe aduce o altă lumină în înţelegerea dezvoltării de durată. Aici nu este vorba doar de responsabilitatea guvernului sau a noilor turişti, de parcuri naţionale sau de parcuri de animale. Este vorba şi despre populaţia locală şi legăturile dintre aceasta şi sectorul privat.

turistului reverberând, răspândind cercuri concentrice tot mai largi, dar şi din ce în ce mai puţin sesizabile, în economia unui areal turistic.

Privind din acest unghi, se pune problema dezvoltării unui sector turistic durabil. Conceptul de turism durabil este de dată mai recentă, fiind determinat de procesul de creştere a populaţiei, de dorinţa de ridicare a nivelului trai ca şi de cunoaşterea capacităţii de suport a mediului.

Dezvoltarea durabilă se bazează pe următoarele principii esenţiale: • stabilirea limitelor ecologice, a standardelor şi normelor de consum, cu reducerea consumurilor nejustificate; • redistribuirea activităţii economice şi realocarea resurselor, satisfacerea nevoilor esenţiale ale vieţii, şi în acelaşi timp creştere economică; • menţinerea unui optim de populaţie, creşterea demografica fiind în concordanţă cu potenţialul ecosistemelor exploatabile; • conservarea resurselor de bază şi păstrarea arealelor naturale care susţin patrimoniul genetic al florei şi faunei; • acces legal la resurse, creşterea efortului tehnologic şi folosirea raţională a acestora; • stabilirea unei rate minime de exploatare şi de consumare a resurselor aşa zise “inepuizabile”; • controlul comunitar, rolul comunităţii locale asupra luării deciziilor de - dezvoltare locală; • asigurarea unui management al tuturor resurselor care să pună accent pe calitate.

Pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităţilor turistice presupune următoarele: • creşterea viabilităţii unor localităţi cu resurse naturale reduse; • utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice corespunzătoare; • creşterea veniturilor băneşti ale locuitorilor în condiţiile reducerii păşunatului şi a exploatărilor silvice; • creşterea puterii economice a localităţilor, prin obţinere de noi venituri din noi taxe şi impozite locale; • încurajarea activităţilor tradiţionale, mai ales a acelora cu caracter artizanal şi de mică industrie tradiţională ; • dezvoltarea unui comerţ specific bazat pe produsele economice locale şi meşteşugăreşti; • veniturile obţinute din turism şi comerţul specific acestui cadru, pot contribui la susţinerea acţiunilor de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologica a peisajelor valoroase; • aportul de profit şi devize - ca urmare a activităţilor de primire, găzduire, transport şi alimentaţie publică – vor reprezenta o contribuţie importantă în planul dezvoltării locale.

Dar dezvoltarea economică are şi repercusiuni negative, mai ales când se depăşesc anumite limite, urmarea fiind afectarea mediului ambiant. Prezenţa reliefului variat, cu suprafeţe împădurite sau vegetaţie apreciabilă reprezintă modalitatea cea mai simplă de reducere şi răspândire a factorilor poluanţi. Important este ca exploatarea resurselor naturale (lemn, piatră, cărbune, petrol, sare, etc.) dintr-o zonă să se facă raţional, pentru a păstra şi permanentiza un potenţial natural atractiv şi valoros, ca şi pentru: reducerea efectelor de poluare naturală şi antropică, prevenirea fenomenelor de deşertificare ori de degradare a apelor, solului şi vegetaţiei, menţinerea unui climat plăcut şi stabil, în scopul menţinerii şi păstrării atractivităţii peisajului.

Pădurea are şi ea un rol deosebit în bilanţul căldurii, în acumularea, curăţarea, reglarea distribuţiei resurselor de apă, reducerea acţiunii vânturilor puternice, în formarea solurilor şi permanentizarea unor nişe ecologice de floră şi faună. Impactul negativ al activităţilor economice este exprimat de: • presiunea asupra exploatării resurselor; • distrugerea treptată a mediului înconjurător; • utilizarea tehnologiilor neperformante care conduc la produse slabe calitativ, la consum mare de materii prime şi energie, precum şi la creşterea poluării prin produse secundare.

Impactul cultural

Este dominat de relaţia dintre turişti şi populaţia locală, care nu este întotdeauna benefică în plan local. Aspectele pozitive sunt date de: • dezvoltarea şi revigorarea tradiţiilor culturale şi religioase; • diversificarea formelor de artizanat; • favorizarea creşterii interesului populaţiei locale pentru păstrarea şi conservarea obiectivelor de interes turistic, naturale şi culturale, care astfel pot fi valorificate; • iniţierea unor noi acţiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul satisfacerii sentimentului de sacralitate creştină, de respect faţă de valorile morale. Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariţia lor se face simţită după un interval relativ mai lung de timp: • apariţia de schimbări a mentalităţilor, a valorilor morale sub influenţa turiştilor, păstrarea unor obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiştilor, apariţia kisch-ului; • adaptarea şi copierea de către rezidenţi a unor atitudini şi comportamente noi, atribuite turiştilor; • apariţia unor potenţiale conflicte şi antagonisme, atunci când turismul devine fenomen de masă, suprasaturat, şi conduce la dispariţia sentimentului de mândrie faţă de propria cultură; • creşterea costului vieţii, dezvoltare ultrarapidă a modelului societăţii de consum, distrugerea treptată a spontaneităţii sociale, pe plan local. Impactul turistic

Turismul este o industrie care permite încasări în moneda naţională precum şi în valută, şi care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale creând noi locuri de munca. El diferă de alte industrii prin aceea că clientul se deplasează în ţara sau zona turistică dorită, pentru un anume produs turistic.

Derularea activităţilor turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor de amenajare şi exploatare poate conduce la degradarea mediului şi a resurselor turistice. Aceste aspecte sunt influenţate de două mari grupe de factori20:

factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice(industria, agricultura, transporturile şi alte domenii de activitate);

factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism şi agrement. Chiar dacă activităţile turistice nu agresează mediul, precum unităţile industriale, nu se poate

ascunde faptul că şi turismul are influenţe negative asupra mediului ambiant. Impactul pozitiv este reprezentat de: • creşterea numărului de unităţi de cazare, îndeosebi în aşezările urbane şi rurale defavorizate; • sporirea numărului de unităţi de alimentaţie publică, prin sprijinirea iniţiativelor locale pentru valorificarea bucătăriei tradiţionale şi utilizarea produselor locale specifice (vinuri, brânzeturi, produse de carne, legume şi fructe, etc.); • crearea condiţiilor de agrement-divertisment adecvat şi diversificat, care de asemenea poate pune în valoare resursele locale (cai, caleşti, sănii, bărci, instalaţii tradiţionale de agrement, tarafuri, orchestre şi fanfare, etc.); • dezvoltarea unui comerţ specific cu produse de artizanat, albume, pliante, hărţi, ghiduri, diapozitive, CD-uri, etc.; • modernizarea principalelor căi de comunicaţie şi de acces spre punctele de interes turistic; • activităţile turistice pot interveni în asigurarea unor servicii care să se integreze ambiental şi situate la preţuri rezonabile; • oferă şansa creşterii pregătirii profesionale, prin specializarea personalului din turism, îndeosebi a ghizilor, cu ridicat nivel cultural, buni cunoscători de limbi străine;

20 Istrate I., Bran Florina, Roşu Anca Gabriela – Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p.244.

• crearea condiţiilor ca, prin multitudinea formelor de turism, acestea să se poată practica pe tot parcursul anului, cu evitarea aglomeraţiei din sezonul turistic; • creşterea veniturilor locale şi generale, prin încurajarea de noi investiţii în turism.

Impactul negativ este determinat în primul rând de acţiunea distructivă a turiştilor asupra resurselor turistice. Acţiunile distructive – în multe cazuri inconştiente, datorată în special lipsei de educaţie turistică şi ecologică - pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică şi în condiţiile în care dotările şi amenajările turistice nu corespund cerinţelor de protecţie a mediului.

Ele sunt provocate de: - circulaţia turistică necontrolată mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri asupra solului, vegetaţiei, perturbării faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declanşarea de incendii, împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând până la dispariţia unor specii. Circulaţia turistică necontrolată, în grupuri mari, are influenţe negative şi asupra obiectivelor culturale; - lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele şi traseele de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulări de deşeuri, gunoaie, etc.; - distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea şi circulaţia în locuri interzise, cu abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin producerea de: gaze de eşapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensă circulaţie turistică, aglomerarea parcărilor conduce la alterarea aerului în zonele turistice; - exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valenţe turistice (ape minerale, nămoluri, gaze de mofetă, plaje, apa lacurilor sărate ş.a.). Se impune limitarea exploatării acestor resurse în raport cu valoarea rezervelor omologate, cu asigurarea unei exploatări raţionale. Un rol important îl are respectarea perimetrelor hidrogeologice şi a normelor sanitare de protecţie a hidrozăcămintelor cu valoare balneară; - structurile turistice de primire, alimentaţie publică nu prezintă dotări de folosire a energiei alternative, a reciclării şi epurării apelor utilizate, a depozitării şi compostării gunoaielor. În condiţiile dezvoltării activităţilor turistice într-un ritm rapid, fenomenul de impact negativ poate fi exprimat şi prin:

- tendinţa de extindere a structurilor şi serviciilor turistice, în loc de utilizare complexă a dotărilor existente;

- creşterea gradului de urbanizare a localităţilor; - afluxul extins de turişti conduce la suprasaturarea infrastructurilor turistice existente şi diversificarea formelor de poluare.

În acest context, în special în zonele turistice care au statut de rezervaţii şi parcuri naţionale, se pune problema dezvoltării unui turism controlat şi dirijat (ecoturism).

Activităţile turistice într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanţă cu capacitatea de încărcare ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente. Amenajarea şi valorificarea turistică adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace trebuie să devină punctul forte pentru păstrarea integrităţii ecologice a unor astfel de resurse. Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un mod care să asigure satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată şi durabilă a aşezărilor turistice aferente. Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, totuşi în timp ele conduc treptat şi la poluarea mediului înconjurător.

Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influenţa directă a creşterii populaţiei şi a creşterii mediului urban, cu dispariţia terenurilor naturale şi a pădurilor, şi nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al doilea rând, circulaţia turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează mai multe forme de poluare (a aerului, sonoră, tasarea solului, ş.a.). Evaluarea impactului turismului asupra cadrului natural se traduce prin

prezentarea principalelor efecte nedorite care se pot produce şi care influenţează echilibrul ecologic, al ecosistemelor componente.

De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea efectului multiplicator al activităţilor turistice - de industrie şi agricultură, care practicate în/sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului înconjurător.

Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerinţelor de protecţie a mediului, acordarea unui sprijin real unor astfel de activităţi, realizarea unor colaborări multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism21.

21 Subcapitol preluat din Nistoreanu, P. – Ecoturism şi turism rural, Ed. A.S.E., Bucureşti, 1999.

2.2. Forme ale turismului durabil

Dezvoltarea turistică durabilă nu este doar un concept dezbătut, completat sau reformulat în cadrul conferinţelor purtate pe aceasta temă. Necesitatea protejării bogăţiilor naturale, sociale şi culturale care constituie patrimoniul comun al umanităţii şi a satisfacerii nevoilor turiştilor şi populaţiei locale a generat apariţia în practică a unor forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale turismului cum ar fi : ecoturism, turism

Ce se întâmplă cu marea la Praia do Forte?Studiu de caz

În urmă cu 15 ani, 1500 de oameni, ce locuiau în orăşelul de pe coasta Braziliei numit Praia do Forte, nu aveau electricitate, iar accesul spre interiorul continentului se realiza cu ajutorul unui mic drum de lemn. Între timp, la o depărtare de 6000 de mile de-a lungul coastei braziliene, câştiga teren din ce în ce mai mult dezvoltarea litoralului. Datorită instalării electricităţii, construirii unui pod şi a unei autostrăzi, sosirea turismului în Praia do Forte a fost de neevitat. Din fericire, legislaţia şi regulile au ajutat la ghidarea dezvoltării ca să nu se distrugă mediul înconjurător. Praia do Forte ilustrează o dezvoltare de succes şi protejare a unei coaste de litoral ecologice în sânul comunităţii locale. În 1996, Praia do Forte a câştigat Premiul pentru Turism cu protejarea Mediului oferit de SENAC, o organizaţie non-profit de educaţie din Brazilia, deoarece a folosit ecoturismul ca o unealtă în conservarea ecologică a zonei. Adăpostit între palmieri, în partea de nord a plajei braziliene, se află hotelul staţiunii Praia do Forte. Două aspecte fac deosebit acest hotel: în primul rând este un suporter al conservării naturii reflectat în ajutorul oferit la înfiinţarea Departamentului de Mediu ai căror angajaţi sunt biologi; în al doilea rând, participă la un proiect de protejare a cinci specii de broaşte ţestoase marine.

Din 1979 nu a mai existat nici un efort de proteja populaţiile de broaşte ţestoase a căror număr s-a micşorat datorită vânatului broaştelor ţestoase femele care îşi depuneau ouăle, datorită consumului de ouă de broaşte ţestoase, precum şi a folosirii iraţionale a plajei şi degradării mediului înconjurător.

Institutul Federal Brazilian pentru Mediu a început o cercetare în 1983 şi a construit o staţie în zonă. În zilele noaste, staţia este birou central, conducând eforturile a 200 de angajaţi din 22 de staţii răspândite de-a lungul coastei braziliene, majoritatea lucrătorilor fiind pescari localnici.

Campanile de educare au fost organizate pentru comunităţile locale ca să promoveze grija şi suportul pentru protejarea mediului. Lucrând ca păzitor de broaşte, fiecare pescar localizează şi monitorizează cuiburile de-a lungul unei zone de 3 mile de plajă. Unele ouă sunt transferate în incubatoarele staţiilor locale, însă ouăle găsite de-a lungul celor 13 mile de plajă din Praia do Forte nu se transferă. Protejată şi monitorizată, această plajă deţine cea mai mare concentrare de cuiburi.

La sediul central, turiştii şi localnicii pot observa broaştele testoase foarte colorate conform celor 4 stadii diferite de viaţă. Această experientă creşte dorinţa de a acorda ajutor conservării habitatului acestor animale. Proiectul de protejare a cuiburilor ajută la îndeplinirea scopului unui alt proiect de cercetare ce se ocupă cu eliberarea miilor de pui de broşte testoase în mare.turiştii generează fonduri pentru aceste proicte prin cumpărarea de produse inscripţionate cu numele programului (TAMAR) ca de exemplu tricouri, pixuri, brelocuri realizate de populaţia locală.

Azi, protejarea frumuseţii şi diversităţii zoneis-a aliat cu dezvoltarea turismului o potentială reţea de durată. Populaţia locală este capabilă să-şi menţină conservate tradiţiile şi obiceiurile: localnicii încă pescuiesc, copiii încă vânează ouă de broaşte ţestoase, însă acum le aduc la laboratoarele staţiilor locale.

Micile afaceri se bazează pe dolarii turiştilor. Aceştia sunt plimbaţi într-un mediu nepoluat. Eliberat de predatori umani şi nepoluat, mediul ajuta la supravieţuirea broaştelor testoase marine. La rândul lor, acestea generează ajutor pentru protejarea zonei atâta timp cât rămân frumoase ceea ce constituie principala atracţie turistică a regiunii.

rural sau turism cultural. Aceste forme sunt expresia dorinţei ca turismul să reprezinte nu numai în prezent un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare şi o soluţie practică de păstrare nealterată a mediului.

Din definiţia dată însă la începutul acestui capitol turismului durabil rezultă că toate formele de turism (nu numai cele enunţate anterior) ar trebui să respecte principiile dezvoltării durabile şi deci, implicit, principiile turismului durabil:

♦ activitatea turistică trebuie iniţiată cu mijloace proprii ale comunităţii locale, iar aceasta trebuie să-şi menţînă controlul asupra dezvoltării turistice;

♦ turismul trebuie să ofere rezidenţilor locuri de muncă care să ducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţilor locale şi trebuie realizat un echilibru între activităţile economice deja existente în zonă şi activitatea turistică;

♦ trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: naţional, regional şi local, bazat pe standarde internaţionale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activităţi turistice, cât şi limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;

♦ trebuie realizate programe educaţionale şi training pentru îmbunătăţirea managementului în domeniul protecţiei resurselor naturale şi culturale22.

Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice, conciliază interese şi obiective antagoniste, favorizează parteneriatul şi cooperarea între decidenţi, operatori şi consumatori şi promovează interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular, imediat.

Formele de acum "clasice" ale turismului durabil, cu care acesta este încă confundat sunt prezentate pe larg în capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie reţinut însă este faptul că, plecând de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor formelor de turism trebuie să conţînă ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul ştiinţific, turismul cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.

Deşi industria turistică acordă mai mare importanţă problemelor legate de mediu şi tot mai multă atenţie turismului durabil, diferenţele dintre bunele intenţii exprimate de oameni atunci când sunt supuşi cercetărilor şi ceea ce ei vor face efectiv în vacanţe, nu ar trebui subestimate. Nu există nici un dubiu că turismul, dacă este bine planificat şi condus, poate ajuta la generarea veniturilor pentru populaţia locală şi poate accelera dezvoltarea regiunii. A devenit o sursă majoră pentru multe arii şi numeroase ţări din lume. Patrimoniul mondial, cultural şi natural de exemplu atrage acum vizitatori din toată lumea şi poate deveni motorul dezvoltării locale. Dar mai multă atenţie trebuie acordată impactului fizic şi cultural al turismului de masă inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifestă supraaglomerarea. Un exemplu în acest sens îl reprezintă studiul de caz prezentat mai jos.

22 Jamieson, W; Noble,A – A manual for sustainable tourism destination management, CUC – UEM, Project, AIT, 2000, preluat din www.gdrc.org/ucm/eco-tour/whatis-sustour.html.

Program de turism cu impact scăzut în comunitatea Q’eqchi’es din Alta Verapaz, Guatemala

Încă din 1990, Proiectul Eco-Quetzal (PEQ) a contribuit la protejarea habitatului pădurilor umede Quetzal din Munţii Alta Verapaz, una din cele mai sărace zone din Guatemala. Sărăcia, lipsa alternativelor de venit şi creşterea populaţiei au dus la transformarea pădurilor în culturi de porumb. PEQ acoperă o zonă de 200 km2 cu 80 de proprietari. Pădurea este locuită de maimuţe, salamandre, orhidee şi o varietate de plante medicinale. Cele 37 de sate ce înconjoară pădurea sunt foarte sărace, au o mare nevoie de servicii medicale şi se confruntă cu o înaltă rată de natalitate. La o altitudine de 2500 de metri, zona nu este electrificată, nu are apă potabilă, comunicarea sau accesul vehiculelor sunt aproape imposibile. Ca şi alte grupuri de oameni din Guatemala, locuitorii au fost mutaţi din zonele joase cu pământ mai fertil în zonele înalte ale munţilor. Fiind în mod tradiţional fermieri, familiile se bazau pe recoltele sezoniere de porumb, fasole sau malanga. Datorită creşterii ratei natalităţii, acest sistem cultural nu mai este valabil şi pune o problemă spinoasă pădurii, principala resursă a munţilor. Luând în considerare acuta nevoie pentru surse suplimentare de venit, dar şi marea cerere pentru destinaţii turistice speciale şi interesante, PEQ a decis implementarea unui program numit “Aventuri în pădurea cu nori”. Este primul program din Verapaz ce a fost dezvoltat în familiile locale. Acestea au participat la cursuri ce au vizat gătitul, igiena, întâlniri cu ghizii ce vor conduce turiştii în pădurea tropicală.

S-a constituit un Comitet implicat în luarea deciziilor pentru program, incluzând tipurile de servicii şi preţurile aferente. Publicitatea a fost făcută prin intermediul tour-operatorilor, agenţiilor de turism, şcolilor spaniole şi al restaurantelor (fluturaşi, calendare, postere). Astfel, numărul vizitatorilor a crescut de la an la an, iar profilul acestora este schimbător (de la turistul de 25 de ani interesat de cultura Maya şi natură la turistul de 32 de ani, profesionist interesat de Panorama Quetzal). Această schimbare indică faptul că programul a câştigat o audienţă din ce în ce mai mare şi o imagine ce atrage mai mulţi turişti în materie de servicii.

Privirea pădurii este cea mai reuşită în sezonul umed, între februarie şi iunie. În timpul celorlalte luni, se organizează cursuri de prelucrare a obiectelor autohtone (artizanat) de către femeile din comunitate.

Din cauza faptului că din 80 de familii numai 20 au putut primi turişti fiindcă aveau în proprietate pădure virgină, au apărut conflicte între familii, diverse gelozii şi opinii nu prea bune despre turişti. S-a hotărât crearea unui fond constituit din contribuţia fiecărui turist (20 Quetzales) ce va fi dat în folosul comunităţii (pentru construirea de şcoli ş.a.). Problemele dintre localnici şi vizitatori în ceea ce priveşte aspectele culturale şi sociale sunt rezolvate cu ajutorul teatrului popular. În mici piese de teatru jucate de persoane PEQ sau voluntar, sunt abordate diverse teme despre mâncare, idei de igienă, sănătate şi confort. Teatrul motivează familiile să îşi exprime opiniile şi ajută PEQ să înţeleagă dinamica socială a comunităţii.

PEQ a început să investească în turismul cu impact scăzut în 1997. Familiile din două comunităţi au primit turişti în casele lor, unde aceştia au trăit experienţa vieţii zilnice a populaţiei Maya. PEQ lucrează cu comunitatea Q’eqchi’es în satele lor pentru a promova folosirea de durată a resurselor naturale prin identificarea unor surse alternative de venit ca de exemplu agricultura de durată şi arta meşteşugărescă, precum şi creşterea grijii pentru valoarea pădurii prin educaţia privind mediul înconjurător şi programe de cercetare şi monitorizare. Pe viitor, familiile au decis să nu mai taie pădurea ce o deţin pentru a câştiga beneficii de la vizitatorii străini. În 1999, numărul familiilor participante a crescut, iar, în prezent, PEQ încearcă să se extindă şi în alte comunităţi. Un produs al programului pentru turişti este crearea unui circuit prin întreaga regiune. Prin promovarea întregii regiuni se speră să se atragă mai mulţi turişti în zona împădurită.

Relaţia dintre industria turismului şi patrimoniul mondial este de aceea delicată pentru că

turismul este totodată un argument puternic pentru stabilirea bunurilor patrimoniului mondial. Dacă lumea nu mai poate suporta consecinţele sociale şi ecologice ale numărului de vizitatori aduşi în zone ce intră în patrimoniul mondial, atunci mult mai multă atenţie va trebui acordată aducerii patrimoniului mondial, cultural şi natural la oameni.

O primă alternativă sugerată de UNESCO (pentru turismul de masă) este dezvoltarea parcurilor tematice. Acestea se bucură deja de succes, notabil fiind cel al Corporaţiei Walt Disney. Deşi datele despre provenienţa şi profilul vizitatorilor parcurilor Disney sunt considerate aproape secrete comerciale, se pare că aceste parcuri au ţinut milioane de oameni departe de alte destinaţii unde probabil ar fi provocat mult mai multe pagube. Expansiunea acestor centre de la originalul Disneyland din Los Angeles, California (1955) în Florida şi alte colţuri ale SUA (1971), la Tokyo (1983) şi recent la Paris (1992) garantează deturnarea unor fluxuri turistice.

În ciuda criticilor aduse parcurilor tematice pentru caracterul lor total artificial, nu există nici un dubiu că ele furnizează un tip de turism pe care milioane de oameni îl practică. Aceste parcuri sunt foarte atent proiectate şi datorită izolării lor de comunităţile din împrejurimi, asemenea parcuri contribuie foarte puţin la contaminarea culturală a populaţiei locale care adesea se plânge că singurul dezavantaj îl reprezintă slujbele slab plătite din sectorul terţiar.

A doua alternativă la turismul de masă sugerată de specialiştii UNESCO nu este chiar complet diferită de prima şi se bazează pe continua dezvoltare a tehnologiei computerelor care va face posibilă “vizitarea virtuală” a zonelor cuprinse în patrimoniul mondial. Aceasta înseamnă că tehnicile remarcabile folosite până acum doar de piloţii militari şi astronauţi vor deveni accesibile pentru milioane de căutători de aventuri. Ei vor putea să “zboare” în jurul lumii prin simpla vizitare a site-ului “Reality Park”, purtarea unui coif şi a unor mănuşi cu sofisticate fibre optice, stimulatori audio şi olfactivi. Sistemele realităţii virtuale fac astăzi din filmele tridimensionale un mare hit în parcurile tematice.

Viitorul dezvoltării durabile depinde de restructurarea economiei globale şi necesită schimbări majore în comportamentul uman, în sistemul de valori şi stilul de viaţă. “Nu mai putem pretinde că turismul este unul dintre cele mai bune moduri de a realiza dezvoltarea durabilă locală, când el este mai degrabă antidotul dulce-amar al dezvoltării durabile de oriunde”.23 Patrimoniul mondial, cultural şi natural trebuie folosit cât mai bine pentru a sensibiliza oamenii în ceea ce priveşte importanţa construirii de legături între natură şi cultură, între culturi diferite.

De reţinut la final

Conceptul dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile vieţii economice şi sociale, inclusiv în domeniul turismului. Orice formă de turism trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile: de la ecoturism, turism rural, turism cultural până la turism de afaceri şi congrese sau turismul automobilistic.

Impactul activităţilor turistice asupra unei zone este dat de cadrul natural şi varietatea potenţialului turistic, de existenţa unei infrastructuri generale, de prezenţa unor structuri turistice de cazare, de alimentaţie, agrement. Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact (politic, social, economic, cultural, ş.a.), care pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în ecoturism, turismul rural, turismul cultural, ş. a., aceste forme fiind expresia dorinţei ca turismul să reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare economică şi o soluţie practică de păstrare nealterată a mediului.

23 Bernd von Droste – “Tourism, World Heritage and sustainable development”, în cadrul 2nd Pan-European Colocvy on Tourism Environment, Bucureşti, 1992.

Întrebări de autoevaluare

1. Definiţi turismul durabil. 2. Care sunt tipurile de impact ale activităţii turistice asupra mediului? 3. Enumeraţi efectele negative ale turismului asupra mediului. 4. Enumeraţi efectele pozitive ale activităţii turistice asupra mediului.

Comunitatea din Pădurea Maya (Belize) ce se bazează pe ecoturism Studiu de caz

Asociaţia de Ecoturism din Toledo (TEA) are propria sa filosofie. TEA a fost fondată în 1990 de un grup din districtele Toledo, Garifunas şi Creoles. Rezidenţii doreau să implice în turism satele lor şi să găsească o cale de a creşte veniturile lor prin acest tip de activitate. Ei au contactat un om de afaceri din Punta Gorda care era implicat în turism cu propira sa casă. De la această întâlnire a venit ideea constituirii unui sistem de case de oaspeţi în satele localnicilor, programul numindu-se “case de oaspeţi ţărăneşti şi eco-poteci”. Acesta s-a dezvoltat şi a dat rezidenţilor oportunitatea de a participa la planificarea, managementul, beneficiile şi controlul ecoturismului în satele lor. Odată cu dezvoltarea turismului în zonă, o prioritate importantă a asociaţiei cinstituite a fost de a controla turismul în comunităţi pentru a nu avea efecte negative asupra vieţii şi culturii satului.

Astfel, filosofia TEA este ca fiecare comunitate să aibă o capacitate de primire a unui număr de turişti pe care îl poate susţine. Pentru a nu fi suprapopulate, a trebuit dezvoltat un sistem în care fiecare sat să muncească prin rotaţie aşa încât turiştii ce vizitează zona să fie împărţiţi între sate. Când turiştii sosesc la Oficiul TEA din Punta Gorda, fiecărui sat îi vine rândul la primirea turiştilor. Odată ce un sat a primit un grup, îşi aşteaptă rândul până când toate celelalte sate au primit vizitatori. În acest fel veniturile din turism sunt împărţite şi aşa se întâmplă şi cu impactul.

În fiecare oraş, diferite familii participă la programul caselor pentru oaspeţi, preparând mâncarea pentru aceştia, aşteptându-I, servind ca ghizi şi în unele cazuri fiind povestitori, dansatori sau muzicieni. O dată ce o familie şi-a îndeplinit serviciul la bucătărie, ea reia acelaşi serviciu numai după ce toate celelalte familii l-au îndeplinit.

Un alt scop este ca această rotaţie să minimizeze conflictele între comunităţi şi între rezidenţi, astfel încât să nu se întâmple ca o familie să monopolizeze casa de oaspeţi. În acest fel, fiecare familie nu munceşte în plus, nu este supraexpusă la activitatea turistică şi nu îşi sacrifică pentru turism celelalte activităţi.

Casele de oaspeţi sunt construite din lemn local, iar turiştii consumă mâncăruri tradiţionale şi au oportunitatea să participe la activităţile satului. O potenţială consecinţă negativă rezultată din experientele oferite turiştilor ce vizitează comunitatea este că orice manifestare culturală incluzând dansuri, poveşti, muzică, meşteşuguri are un preţ. Această valoare monetară se adaugă astfel tradiţiilor culturale care pot să-şi piardă din semnificaţia spirituală şi culturală, ele putând uşor deveni simple produse ce se pot vinde.

În concluzie, cel mai important aspect al programului iniţiat de TEA este că încearcă să distribuie cât mai corect şi uniform veniturile provenite din turism. TEA crede că turismul poate să suplimenteze veniturile populaţiei, dar această activitate trebuie să fie complementară activitătilor tradiţionale ce se desfăşoară în sate. În acest context turismul reprezintă o diversificare a activităţilor comunităţii în loc de a înlocui o activitate cu o alta.

CAPITOLUL 3. ECOLOGIA ÎN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

înţelege de ce lanţuri hoteliere, lanţuri de restaurante, companii de evaluare de

profil etc. vin în întâmpinarea operatorilor industriei cu studii, analize, standarde de operare ecologică şi de calitate, cât şi cu recomandări care să ofere - în baza datelor şi experienţelor culese la nivel global, regional sau naţional - soluţii de operare “prietenoasă” a unităţilor hoteliere, restaurantelor şi altor structuri de primire sau pregătire şi servire a meselor, în context ecologic şi profitabil;

şti pentru ce politica de protecţie a mediului urmată de un hotel trebuie urmărită în permanenţă alături de realizarea indicatorilor de încasări sau gradul de ocupare;

conştientiza cum politicile de protecţie ecologică pot aduce hotelierilor, restauratorilor şi celorlalţi actori ai industriei ospitalităţii, avantaje multiple;

avea soluţia asigurării existenţei pe termen lung a industriei turistice în concordanţă cu rolul pe care îl joacă în protejarea mediului pentru generaţiile viitoare;

afla că operarea ecologică trebuie introdusă printr-un program de îmbunătăţire continuă a unităţii;

cunoaşte în ce constă importanţa designului şi localizării unităţilor hoteliere. Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

La nivel global, grija faţă de mediul ambiant este în continuă creştere, atât la nivelul organismelor guvernamentale naţionale, asociaţiilor civice - neguvernamentale de protecţie a mediului, a organismelor internaţionale, căt şi în rândul operatorilor industriei turismului şi călătoriilor.

Organismele internaţionale guvernamentale ce acţionează în sfera industriei turismului şi a călătoriilor, cât şi informaţiile oferite de coloşii industriei ospitalităţii la nivel global (lanţuri hoteliere, lanţuri de restaurante, companii de evaluare de profil etc.) vin în întâmpinarea operatorilor industriei cu studii, analize, standarde de operare ecologică şi de calitate, cât şi cu recomandări care să ofere, în baza datelor şi experienţelor culese la nivel global, regional sau naţional, soluţii de operare “prietenoasă” a unităţilor hoteliere, restaurantelor şi altor structuri de primire sau pregătire şi servire a meselor, în context ecologic şi profitabil.

Lanţurile hoteliere şi de restaurante, deşi au propriile politici de operare şi de protecţie a mediului ambiant, şi în ciuda concurenţei între ele din punct de vedere ecologic, toate îşi reunesc eforturile în ceea ce priveşte protecţia mediului. În rândurile lor se află în derulare programe de protecţie a mediului turistic-hotelier. Această stare de veghe din cadrul fiecărei unităţi turistice face parte din alertarea hotelierilor şi restauratorilor faţă de cererea din ce în ce mai mare a consumatorilor de servicii turistice pentru oferte ecologice, “curate”. Mediul reprezintă în prezent, din ce în ce mai mult, o condiţie a succesului în afaceri.

3.1. Politica de protecţie a mediului în industria ospitalităţii Fiecare unitate hotelieră trebuie să-şi creeze propriile politici de protecţie pro- activă a mediului ambiant, indiferent dacă face parte dintr-o companie puternică sau este o afacere de familie. Politicile corporative respectiv cele ale lanţurilor hoteliere, naţionale sau internaţionale, nu pot să nu ţină seama de zona de localizare a unităţii hoteliere, de climatul, condiţiile specifice de operare, constrângerile legale din punct de vedere al politicilor de mediu din ţara respectivă. Dacă aceste politici oficiale lipsesc, operatorii acestor corporaţii au datoria morală de a le introduce. Oricum, fiecare unitate hotelieră are identitatea ei, particularităţile ei şi, de aceea, este necesar să se folosească creator şi să se aplice concret informaţiile despre mediul ambiant . Experienţele pozitive de succes, trebuie să ţină seama – în procesul aplicării lor în practica curentă – de legislaţia naţională şi de constrângerile la care sunt supuşi în momentul dat, pentru a funcţiona în parametri de performanţă, păstrând nealterat mediul ambiant şi calitatea serviciilor oferite. Politica fiecărei unităţi trebuie să se bazeze şi pe cererea reală a consumatorilor de servicii turistice, pe implicarea clienţilor în punerea în practică a acestor concepte – ca parte activă şi conştientă – alături de personalul unităţii. Trebuie deci să se educe în permanenţă personalul şi chiar clienţii. Politica de protecţie a mediului urmată de un hotel trebuie urmărită în permanenţă alături de realizarea indicatorilor de încasări sau gradul de ocupare. Rezultatele se pot observa numai dacă se menţin standardele de operare, cu reducerea consumurilor nejustificate de: apă, energie sau combustibili, cu evacuarea resturilor menajere la canal. Rezultatele se mai pot observa şi prin măsurare: raportarea consumurilor la alte perioade din trecut dar şi la reacţia clienţilor faţă de atitudinea “prietenoasă” cu mediul. În cadrul politicii de protecţie a mediului înconjurător este necesară realizarea unui plan de punere în practică. Astfel, prima fază este cea a evaluării, în care se stabileşte în ce stadiu se găsesc unitatea şi localitatea. În a doua fază, cea a provocării, este necesară atragerea tinerilor lucrători, a celor care au rolul de control din partea agenţiei de protecţie a mediului, a autorităţii publice locale, anunţarea presei locale şi chiar centrale, implicarea filialelor locale, a asociaţiilor profesionale din branşă. Următoarea etapă, acţiunea, necesită un plan simplu, cu obiective clare, care trebuie făcut cunoscut întregului colectiv. Factorul cheie este implicarea managerilor. Ei trebuie să croiască planul de abordare a acestor politici, pot preîntâmpina reclamaţiile prin decizii manageriale corecte şi la timp, cei care pot să închidă risipa de resurse. Este necesară stabilirea responsabililor de acţiuni, implicarea departamentului tehnic în urmărirea consumurilor, metodelor şi căilor de reducere fără afectarea proceselor tehnologice normale şi calitatea serviciilor. Totodată trebuie alocaţi şi cheltuiţi bani pentru înlocuirea acelor utilaje care, pe lângă consumuri neeconomice, pot pune în pericol şi viaţa clienţilor. Ultima etapă este analiza rezultatelor obţinute. Urmărirea rezultatelor trebuie făcută periodic. Sunt necesare corectarea erorilor sau depăşirilor de consum, premierea celor care sunt merituoşi în punerea în practică a planului, lansarea planului pentru următoarea perioadă etc. Politicile de protecţie ecologică trebuie să aducă hotelierilor avantaje multiple. Pe de o parte o creştere a volumului de afaceri, iar pe de altă parte reduceri însemnate în costurile de operare, adică un profit mai mare. Aceasta se traduce prin:

1. un consum mai mic şi, în consecinţă, costuri mai mici (multe măsuri de protecţia mediului sunt menite să reducă consumul de energie, apă, materiale consumabile etc. servind, de asemenea, la reducerea costurilor de operare );

2. loialitatea clienţilor şi o mai bună imagine publică (oaspeţii hotelului sunt din ce în ce mai interesaţi de protecţia mediului înconjurător; dacă se poate dovedi preocuparea pentru protecţia mediului cât şi pentru confortul lor, se câştigă respectul şi loialitatea clienţilor; ei vor face publicitate hotelului );

3. atragerea şi păstrarea unui personal devotat (dacă personalul observă preocuparea pentru protecţia mediului, va avea sentimentul că este angajat de o companie mai înţelegătoare; aceasta va duce la creşterea motivaţiei, a loialităţii şi eficienţei personalului, ceea ce determină o fluctuaţie mai mică a personalului);

4. avantaje pe termen lung (lucrându-se cu alţi colegi din industrie şi demonstrându-se o practică bună se va contribui la asigurarea protecţiei mediului înconjurător).

Realizările sunt obţinute printr-o planificare riguroasă, cu obiective clare şi o urmărire atentă a îndeplinirii acţiunilor, dar mai ales, datorită unei decizii de demarare a acţiunilor necesare protecţiei mediului. Multe din rezultatele pozitive sunt obţinute prin măsuri simple, fără a implica costuri deosebite. Altele sunt o combinaţie de măsuri simple şi costuri relativ reduse, dar şi măsuri de investiţii – cu costuri relativ mari, însă rambursate înainte de termenul prevăzut prin economiile realizate prin:

• consumuri reduse de energie, combustibili, apă şi taxe de gospodărie comunală reduse (pentru deversări de efluenţi / ape menajere tratate;

• colectare deşeuri compactate şi reduse ca volum, vânzarea deşeurilor reciclabile – hârtie, cartoane, sticle, doze de aluminiu, lemn de la europaleţi şi ambalaje etc.).

Oricare din aceste demersuri sau combinaţii de măsuri simple cu investiţii relativ costisitoare aduc beneficii companiilor sau unităţilor operative. În toată lumea, hotelurile şi restaurantele, indiferent de localizarea lor, gradul de confort sau specific, natura clienţilor etc. consumă cantităţi importante de resurse, pentru a satisface cererea consumatorilor şi pentru a menţine standardele de operare. Resursele consumate în industria ospitalităţii sunt variate24:

materialele de construcţii utilizate pentru realizarea acestor obiective – noi sau renovate;

resursele energetice (energie electrică primită prin reţeaua naţională sau produsă pe loc, în zonele şi localităţile izolate; combustibilii fosili – de obicei gaz metan şi combustibilii lichizi); resurse utilizate pentru încălzirea unităţilor, prepararea apei calde menajere, funcţionarea tuturor instalaţiilor, echipamentelor, iluminat, comunicaţii etc.;

apă: care poate fi potabilă sau nu; echipamente şi instalaţii înglobate în construcţiile propriu-zise, pentru a conferi

destinaţia de furnizor de servicii: hoteliere, de alimentaţie, catering etc.; materiale şi dotări necesare operării curente: mobilier, lenjerie, veselă, tacâmuri,

detergenţi, materiale de curăţenie, materiale publicitare etc.; alimente, băuturi, ingrediente, produse semiconservate etc.

Cantităţile de resurse consumate depind de o serie de factori, între care amintim câţiva: localizarea unităţii respective, oraş, staţiune turistică, de-a lungul unor căi de transport

rutier, naval sau feroviar; accesibilitatea la resurse (furnizarea de apă din apropiere sau prin aducţiuni lungi şi

costisitoare; reţea de transport energie sau energie electrică creată de generatoare cu combustibili lichizi sau gaz metan);

dotările tehnologice ale unităţii (echipamente cu consumuri reduse, reciclare apă pentru alte utilizări, staţii de tratare a apei potabile, iluminat prin becuri şi lămpi economicoase);

nivelul de “conştiinţă ecologică” al lucrătorilor respectivelor unităţi şi programelor de economisire aplicate;

nivelul de preţuri sau tarife ale resurselor consumate, care pot, deseori, să inhibe consumul neeconomicos şi să oblige la măsuri de economisire, fără a dăuna însă calităţii serviciilor.

Raporturile cu terţii : furnizori ai industriei, constructori, proiectanţi şi arhitecţi, firme de întreţinere curentă etc. trebuie să fie orientate spre achiziţii ecologice, nu numai din punct de vedere al industriei hoteliere, dar mai ales din punctul de vedere al clienţilor.

24 FIHR – Protejarea mediului ambiant în hoteluri şi restaurante, editat de PHARE şi Ministerul Turismului

3.2. Planificarea şi implementarea acţiunilor ecologice În vederea asigurării existenţei pe termen lung a industriei turistice şi pentru dezvoltarea mediului înconjurător trebuie recunoscut rolul pe care fiecare companie îl joacă în protejarea mediului pentru generaţiile viitoare. Fiecare hotel trebuie să adere la charta “ ecologică” a hotelurilor, angajându-se să întreprindă următoarele acţiuni :

☼ să înfăptuiască practici de protejare a mediului pe toată durata sa de exploatare;

☼ să respecte toată legislaţia privind protecţia mediului; ☼ să reducă la minimum utilizarea energiei, apei şi materiilor prime; ☼ să reducă la minimum deşeurile şi să reducă, să refolosească şi să recicleze

resursele consumate de companie ori de câte ori este posibil; ☼ să reducă poluarea la minimum şi, acolo unde este posibil, să trateze apele

menajere deversate; ☼ să invite clienţii, furnizorii şi angrosiştii să participe la eforturile pentru

protejarea mediului; ☼ să se acţioneze, în cazul în care se poate, împreună cu ceilalţi din industria

turistică, cu agenţiile publice şi comunitatea locală, pentru a atinge mai multe obiective privind protecţia mediului;

☼ să se asigure instruirea personalului precum şi resursele necesare atingerii obiectivelor;

☼ să-i informeze deschis pe cei interesaţi despre politica şi practicile ecologice; ☼ să monitorizeze şi înregistreze impactul acţiunilor asupra mediului, în mod

regulat şi să compare performanţa cu politica, obiectivele şi ţelurile. În vederea planificării acţiunilor ecologice trebuie parcurse mai multe etape. Este necesară o pregătire pentru a arăta cum se poate începe un program fezabil de protecţie a mediului înconjurător, identificându-se acele domenii în care sunt cele mai necesare şi mai de folos măsuri. Pentru aceasta trebuie întocmite liste pentru verificarea ecologică a acţiunilor din departamentele cheie şi trebuie prezentate idei pe care managerii şi personalul să le poată folosi imediat.

Operarea ecologică trebuie introdusă printr-un program de îmbunătăţire continuă a unităţii, se vor explica astfel măsurile ce trebuie luate pentru a introduce conceptul de management ecologic. Vor fi incluse secţiuni despre motivaţie, planificarea acţiunilor, îndeplinirea lor, analiza progresului înregistrat. De aceea este necesar să se concentreze eforturile asupra unui număr de şase domenii majore ale protecţiei mediului înconjurător asupra cărora se poate acţiona, şi anume : energia, deşeurile solide, apa, ape menajere şi emisii de gaze, angrosişti şi furnizori, probleme ale companiei. Este necesară o analiză detaliată a acestor domenii, în funcţie de prioritatea aleasă, pregătirea unui plan de acţiune precum şi monitorizarea progresului înregistrat. În cazul necesităţii unor informaţii suplimentare sau asistenţă tehnică trebuie solicitate lămuriri sau ajutor suplimentar de la asociaţiile existente. Pregătirea acţiunilor ecologice ale unui hotel, presupun controlul ecologic care trebuie să ajute în luarea deciziilor în ceea ce priveşte măsurile cele mai importante de care ar beneficia unitatea. Trebuie realizată astfel o privire de ansamblu asupra problemelor de mediu ce afectează compania precum şi asupra performanţelor de care ea dispune. Toate hotelurile, oricât de mici, sunt o povară pentru mediul înconjurător. Dat fiind faptul că ele:

consumă materii prime, apă, energie pentru a furniza servicii turiştilor; folosesc substanţe nocive (cum ar fi CFC-clorofluorcarbon - folosit pentru frigidere, sau

înălbitori pe bază de clor ); generează deşeuri şi produc ape menajere şi emisii de gaze care poluează; multe din produsele ce se cumpără au un impact asupra mediului, asociate cu modul lor de

fabricaţie, utilizare şi eliminarea lor. Există multe măsuri pe care le pot lua hotelurile. Problema este să se ştie de unde să se înceapă – cum se definesc cele mai potrivite domenii pentru acţiunile ce vor aduce foloase reale

mediului şi beneficii companiei. Acestea variază de la un hotel la altul, din cauza diferenţelor în caracteristicile operaţionale şi clientelă, în punctul de plecare (unele hoteluri au deja măsuri privind protecţia), în legislaţia dintr-o ţară sau alta, în priorităţile locale şi regionale privind mediul înconjurător. (vezi anexe)

Lista acţiunilor practice ce trebuie luate este necesar să cuprindă aspectele utilizării apei, al achiziţiilor, deşeurilor, calităţii aerului, poluării fonice, comunicării etc. Sunt prezentate în continuare cele şase domenii principale în care se poate acţiona în privinţa protecţiei mediului înconjurător. Sunt discutate principalele probleme cu care se confruntă hotelurile şi se dau îndrumări în legătură cu analizarea practicilor curente, pregătirea planului de acţiune, stabilirea obiectivelor şi monitorizarea progresului.

Energia Hotelurile utilizează cantităţi foarte mari de energie sub forma căldurii şi energiei electrice.

Principalele utilizări ale energiei sunt: - Încălzire, ventilaţie şi condiţionarea aerului; - Spălătoria şi curăţătoria chimică; - Iluminat; - Dotării suplimentare cum ar fi piscine; - Producţia culinară şi refrigerarea; - Combustibili pentru vehicule. Această energie vine în primul rând de la combustibili fosili (cărbune, gaze şi petrol), fie prin

ardere directă sau folosiţi pentru a genera electricitatea, care este primită prin sistemul naţional. Arderea combustibilului fosil este principala cauză pentru încălzirea Pământului, ploile acide şi alte probleme legate de poluarea aerului. Reducând utilizarea energiei, hotelul poate genera avantaje reale privind mediul înconjurător. Se pot, de asemenea, reduce substanţial costurile de exploatare curente.

Studiile au arătat că majoritatea hotelurilor folosesc energia în mod ineficient şi că ele pot obţine economii reale prin practici de housekeeping mai economicoase de utilizare a energiei şi prin investiţii în măsuri eficiente de reducere a costurilor energetice.

Deşeurile Omenirea, datorită supradezvoltării (demografice, supraoferta societăţii de consum şi lacunele

educaţionale etc.), este asaltată de deşeuri de tot felul: solide, lichide, gaze evacuate, dar şi de deşeuri de tip “nou”, cele radioactive, rezultate din procesele nucleare civile şi militare. Miliarde de tone de deşeuri de tot felul sunt generate anual, iar problema depozitării, deversării, evacuării sau punerii la “adăpost” pentru cele cu un coeficient mare de risc pentru populaţie şi mediu este deja o problemă de supravieţuire.

Industria ospitalităţii generează cantităţi mari de deşeuri, atât prin utilizarea resurselor cât şi prin cele rezultate din resturile aduse de clienţi şi personal şi aruncate apoi la lada de gunoi a unităţilor.

Majoritatea deşeurilor generate sunt deşeuri solide, formate din deşeurile normale rezultate din operarea zilnică, deşeurile provenite din materiale de construcţii utilizate pentru modernizări, reparaţii, zugrăveli-vopsitorii, din despachetările de produse utilizate în procesele tehnologice din bucătării, baruri, spălătorii, sectorul tehnic şi de întreţinere şi din procesele zilnice de curăţenie a spaţiilor de producţie, a celor comune şi camerelor clienţilor, cât şi din spaţiile unde activează personalul.

Succesul reciclării deşeurilor care se pretează acestui proces depinde de felul cum sunt colectate aceste deşeuri de personalul de serviciu. Acesta însă trebuie instruit, urmărit şi motivat.

Colectarea deşeurilor solide şi sortarea lor din faza colectării uşurează munca celor care fac depozitarea deşeurilor, mai mult sau mai puţin nocive, mai mult sau mai puţin voluminoase dar mai costisitoare în colectarea lor.

Deşi, din faza colectării, se pot alege deşeurile reciclabile: cartoane, hârtie, sticle şi geamuri sparte, lemn etc., acestea pot şi trebuie să fie depozitate în containere speciale, pentru a fi livrate companiilor care colectează deşeuri.

Restul deşeurilor solide pot fi departajate în: • Deşeuri organice, cele rezultate din procesele tehnologice din bucătării şi laboratoare, carmangerii

etc. şi cele din oficiile bucătăriilor, cu resturi alimentare; • Deşeuri nereciclabile, adică mai bine spus adevăratul gunoi.

Aceste deşeuri pot fi colectate şi utilizate ca hrană pentru animalele din gospodăria anexă, vândute unor crescătorii de animale sau păsări sau, pur şi simplu utilizate ca îngrăşământ natural.

Gunoiul propriu-zis trebuie să fie colectat în pungi din plastic şi aruncat în containere speciale, de preferat europubele din plastic dur dar necasant, cu rotile şi cu capace care nu permit exalarea mirosurilor neplăcute.

Deşeurile constituie o problemă ecologică la nivel mondial. Impactul deşeurilor asupra mediului înconjurător este puternic, în primul rând pentru că necesită energie şi materiale pentru a produce ceea ce vor deveni deşeuri şi, în al doilea rând, pentru că creează probleme privind poluarea, atunci când sunt aruncate în gropile de gunoi, când sunt incinerate sau pur şi simplu aruncate ilegal. Dacă de exemplu în localitate deşeurile ar fi aruncate (în mare), acest lucru dăunează imaginii zonei şi face să se piardă clienţi. În multe ţări, producătorii de deşeuri au o îndatorire legală de a se asigura că deşeurile sunt depozitate în siguranţă. Încălcarea acestei îndatoriri poate duce la amenzi şi costuri de curăţenie foarte mari.

De aceea hotelurile trebuie să reducă la minimum materialele folosite, să recicleze şi să refolosească materialele uzate, acolo unde se poate şi să depoziteze deşeurile reziduale în siguranţă. Experienţa arată că există întotdeauna posibilităţi de a îmbunătăţi situaţia şi că nu este greu să faci economii substanţiale cu ajutorul unor măsuri practice bune.

Apa Apa este una dintre resursele cele mai utilizate de industria ospitalităţii pentru : camerele

clienţilor – spălat, grupuri sanitare, curăţenie; în restaurante – gătit, spălat alimente, zarzavaturi, veselă etc.; agent circulant de răcire în instalaţiile de condiţionare a aerului; piscine; udat spaţii verzi şi terenuri de sport etc.

Pentru a fi de calitate, apa captată din diversele surse trebuie testată, controlată şi avizată pentru consum. Cu cât în amonte se află mai puţini utilizatori “neprietenoşi” cu mediul – fabrici, combinate, aglomerări urbane, exploatări de cărbune etc. – ce deversează apele uzate în aceste surse de apă, cu atât mai mult apa trebuie să treacă prin diverse faze de tratare, cu costuri foarte mari.

La consumator – hoteluri şi restaurante – este recomandat ca apa, indiferent din ce sursă provine, să fie tratată corespunzător pentru a se apropia de puritatea apei de izvor.

În inima oraşului Tokyo, pe terasele hotelului New-Otani, trandafirii înfloresc de 4 ori pe an graţie îngrăşământului fabricat din deşeurile restaurantelor acestui complex hotelier de lux. Acest complex cu 1600 de camere s-a lansat într-o politică globală de reciclare: pe lângă transformarea celor 5 tone zilnice de rebuturi alimentare în îngrăşăminte, apa folosită la bucătărie serveşte spălării maşinilor şi până şi coaja portocalelor se transformă în aromă. Totul a început în 1991 cu instalarea unei unităţi de reciclare a apei şi a unei centrale de cogenerare care produce între 30%-50% din nevoile de energie ale hotelului. Mai mult decât o logică economică această politică este un concept ecologic pe care New Otani îl promovează printre clienţii săi japonezi (55%) şi străini. Grija pentru mediu ca şi consumul produselor bio a devenit în Japonia un fenomen la modă în jurul căruia New Otani încearcă să-şi construiască imaginea. Un alt hotel al aceluiaşi lanţ, situat la periferia oraşului Tokyo, urmează aceeaşi politică şi, în plus, testează producţia de alimente din pui hrăniţi cu deşeuri culinare. Pionier în acest concept, lanţul hotelier vrea să cedeze “savoir-faire”-ul şi celorlalte hoteluri, spitalelor şi structurilor publice ce vor fi obligate să-şi reducă producţia de deşeuri cu cel puţin 20% începând cu anul 2005.

Consumurile de apă din hoteluri presupun utilizarea unor filtre precum şi utilizarea unor detergenţi biodegradabili folosiţi în spălătoriile de veselă sau de lenjerie astfel încât să se mărească durata de viaţă a instalaţiilor de circuit interior al apei, al echipamentelor şi instalaţiilor iar apele deversate ca efluenţi vor fi mai curate şi mai puţin nocive.

Devine astfel necesară punerea în practică a unor măsuri de reducere a costurilor de operare şi de economisire a apei precum şi implicarea personalului şi solicitarea clienţilor de a fi parte activă în punerea în practică a măsurilor luate.

Apa este o resursă rară în multe părţi ale globului, iar utilizările în sfera serviciilor legate de turism pot afecta dramatic furnizarea acestei către alte nevoi locale, cum ar fi agricultura. Economisirea şi păstrarea calităţii apei proaspete sunt elemente foarte importante în aceste unităţi.

Hotelurile acordă deseori prea puţină atenţie acestei probleme . Cu toate că apa costă destul, economisirea ei poate avea şi rezultate financiare pozitive la fel ca şi cele ecologice.

Efluenţi şi emisii de gaze Această secţiune se referă la degajarea (pe sol, în apă sau în aer) a lichidelor sau substanţelor

gazoase care por afecta sănătatea oamenilor sau mediul în general. Unităţile hoteliere elimină şi cantităţi mari de deşeuri lichide, provenite din procesele

tehnologice din spaţiile de producţie culinară, din grupurile sanitare comune şi de la băile din camere, din spălătorii-curăţătorii.

Principalele surse de astfel de emisii sunt: • Eliminarea apelor uzate netratate, în surse de apă proaspătă sau în mare; • Emisiile de gaze de la cazanele încălzite cu combustibili fosili; • Eliminarea chimicalelor periculoase în sistemul de canalizare; • Emisiile de gaze de la vehicole; • CFC de la instalaţiile de refrigerare şi condiţionare a aerului; • Scurgerile de combustibili sau chimicale periculoase pe pământ sau în apă; • Mirosurile din bucătării sau spălătorii; • Zgomotul nocturn din discoteci sau de la vehicole. În multe părţi ale globului, eliminarea substanţelor poluante este controlată strict de lege.

Neîndeplinirea acestor norme poate conduce la amenzi sau chiar pierderea reputaţiei. Chiar şi când nu există forţa legii, trebuie micşorate emisiile şi eliminate sub control lichidele şi gazele.

Deprecierea calităţii aerului este extrem de dăunătoare circulaţiei turistice. Marile oraşe sunt practic sufocate, prin emisiile nocive de substanţe reziduale în atmosferă, aerul este deseori irespirabil. Pentru cei care conduc şi prestează activităţi de clasă superioară există posibilitatea implementării unui set de concepte “curtoazia alegerii – acomodarea clienţilor fumători şi nefumători în industria ospitalităţii”, concepte care oferă soluţii complexe, atât pentru operarea “prietenoasă” , ecologică, cât şi din punct de vedere al sistemelor de ventilaţie sau de condiţionare a aerului. Zgomotul este şi el un factor de risc. Industria ospitalităţii nu este nici ea ferită de acest aspect al dezvoltării societăţii de consum, ba dimpotrivă, este şi generatoare de surse de poluare fonică. Zgomotul este un risc nu numai pentru clienţi dar şi pentru lucrătorii din aceste unităţi.

Angrosiştii şi furnizorii Achiziţiile trebuie făcute după reguli foarte stricte, privite din mai multe unghiuri:

• Cel al impactului ecologic pentru clienţii şi lucrătorii unităţilor hoteliere; • Cel al minimalizării deşeurilor; • Cel al randamentului şi raportului optim preţ/calitate şi “prietenos” cu mediul, atât în

stadiul de utilizare cât şi la aruncarea ca deşeuri a resturilor sau ambalajelor în care au fost livrate;

• Posibilitatea ca o mare parte din produsele achiziţionate să poată fi reciclate după utilizarea primară sau utilizate de mai multe ori;

• Eficienţa energetică; • Consumuri reduse de detergenţi, apă, energie etc.; • Impactul ecologic pe care îl au anumite substanţe, detergenţii care nu sunt biodegradabili

faţă de apele în care sunt deversate emisiile reziduale nefiltrate şi netratate . Produsele pe care hotelul le achiziţionează au un impact de mediu asociat producerii,

distribuţiei, utilizării şi aruncării. Acelaşi impact de mediu asociat îl au şi activităţile desfăşurate de angrosiştii cu care se lucrează. Sunt multe îmbunătăţiri care pot fi aduse produselor şi serviciilor, pentru a le face profitabile ca afacere şi benefice pentru mediu.

O politică înţeleaptă de achiziţii poate aduce performanţă în protecţia mediului fără a sacrifica alte criterii de performanţă sau care să includă costuri suplimentare. Schimbarea stilului de achiziţionare în unele segmente care sunt foarte vizibile de clienţi (cosmetice şi lenjerie) poate aduce şi beneficii substanţiale

Probleme ale companiei / hotelului Sunt necesare în orice companie măsuri de comunicare atât cu clienţii cât şi cu personalul

unităţii. Pe de o parte, prin instruirea periodică şi temeinică a personalului de servire, tehnic şi a celui cu atribuţii de control - coordonare, asupra sarcinilor de serviciu cu încărcătură ecologică şi de cooperare cu ceilalţi parteneri şi cu clienţii. Pe de altă parte, prin comunicarea către clienţi a tuturor măsurilor cu impact de mediu care să-i facă să aprecieze eforturile şi să devină parte activă în implementarea şi derularea programelor ecologice promovate.

Iniţiativele de îmbunătăţire a mediului trebuie să aibă rezultate care să aducă şi beneficii pe termen scurt şi pe termen lung. Rezultatele pozitive pot apare ca fiind derivate din:

• Fidelitatea clienţilor şi noi oportunităţi de afaceri • Continuarea relaţiilor cu tour-operatorii • Reputaţia în cadrul comunităţii • Reţinerea şi motivarea personalului

Analiza progresului înregistrat presupune o monitorizare periodică, atât de des cât permite subiectul monitorizării. Trebuie să fie îndeajuns de frecventă, pentru a permite să fie întreprinse acţiuni corective necesare, dacă există abateri majore de la performanţele propuse. Este necesară o verificare pentru a se asigura că planul făcut este viabil şi şi-a atins obiectivele.

Premiul “Green Hotel of the Year 2002” a fost acordat acordat hotelului Tinamo Resorts din Bahamas. Acest hotel este conceput să fie sensibil pe cât posibil la necesităţile mediului înconjurător. Curăţarea peisajului este făcută manual pentru a nu deranja vegetaţia naturală. Nu au fost construite drumuri pentru a evita degradarea mediului, unicul acces către hotel se face cu barca dotată cu un motor ce foloseşte eficient combustibilul. Apa reziduală de la duşuri şi spălătorie este în mod natural filtrată folosindu-se nisip şi plante, după care aceasta se reîntoarce în circuit. Atât hotelul cât şi restaurantul său folosesc energia solară. Criteriile care au stat la baza acordării premiului au fost:

- conservarea resurselor, cântărită după cât de bine s-a aplicat conceptul de

reducere, refolosire şi reciclare în operaţiunile zilnice ale hotelului;

- grija pentru mediul înconjurător – elaborarea unor programe de training pentru

conservarea mediului destinate angajaţilor, precum şi depunerea unor eforturi

de către hotel pentru a comunica politica de protecţie a mediului clienţilor turişti;

- abilitatea proprietarilor de a crea programe pentru protejarea mediului destinate

educării populaţiei locale;

- infrastructura – examinarea arhitecturii construcţiei şi se studierea planurilor pe

termen scurt şi lung ale hotelului cu impact pozitiv asupra structurilor mediului.

Integrarea managementului ecologic

Integrarea eficace a managementului ecologic într-o companie / hotel presupune parcurgerea a patru etape cheie:

1. Motivaţia – etapa în care se începe integrarea iniţiativei în companie, numind un “susţinător” care să o coordoneze şi să comunice personalului obiectivele.

2. Planificarea – în cadrul căreia se analizează domeniile prioritare, pentru identificarea măsurilor ce trebuie luate şi se pregăteşte un plan de acţiune şi un grafic de realizare a obiectivelor.

3. Acţiunea propriu-zisă – în cadrul căreia se obţine angajamentul personalului faţă de planul de acţiune, se stabilesc responsabilităţile şi se implementează planul.

4. Analizarea progresului înregistrat – în cadrul căreia se analizează progresul înregistrat, în comparaţie cu obiectivele stabilite şi se face o analiză anuală a progresului făcut, pentru a se evalua succesele şi insuccesele şi se stabilesc priorităţile pentru anul următor.(vezi fig.1)

Aceste măsuri formează un ciclu anual al managementului ecologic. Acest ciclu se va parcurge în fiecare an, începând cu etapa analizei, pentru a învăţa din succesele şi insuccesele anului precedent.

Fiura nr.1 - Analiza progresului înregistrat prin integrarea managementului ecologic

Motivaţia

De la început este nevoie de o persoană care să coordoneze şi implementeze programul. Ea trebuie să aibe cunoştinţe solide cu privire la operarea unui hotel, să se bucure de respectul personalului, să fie devotat proiectului şi să se bucure de spijinul managerilor. Această persoană va fi cea care asigură obţinerea rezultatelor bune.

O condiţie importantă o reprezintă motivarea personalului. Întotdeauna trebuie comunicate obiectivele, pentru a obţine sprijinul şi idei. Întotdeauna managerul trebuie să acţioneze primul arătând personalului cum se iau măsuri ecologice. Aceasta va determina angajamentul lor faţă de iniţiativă. Susţinătorul va cere sprijin pentru culegerea de informaţii şi de idei de la colegii care au răspunderi specifice unor posturi.

Participarea la acţiunile externe (iniţiative locale şi naţionale, abonarea la reviste despre mediul înconjurător, participarea la evenimente) determină înţelegerea mult mai bună a problemelor precum şi a modului în care ceilalţi îl abordează. Aceasta conduce şi la sporirea reputaţiei în industrie. Planificarea acţiunilor Acest proces presupune parcurgerea a trei etape de bază: • Revizuirea domeniilor prioritare (O condiţie necesară este presupusă de analiza acţiunilor

prioritare pentru a evalua performanţa curentă. Această evaluare este deosebit de importantă şi va stabili etalonul faţă de care se va măsura progresul. Identificarea opţiunilor de îmbunătăţire presupune identificarea a ceea ce s-a realizat deja, pentru a se face o idee unde anume trebuie aduse îmbunătăţiri, fără a sacrifica alta criterii operaţionale);

• Pregătirea planului. Ea conţine patru etape importante : luarea deciziei privind prima dintre măsurile ce trebuie luate; definirea etapelor implementării fiecărei măsuri; numirea responsabililor; stabilirea datei de realizare a obiectivelor. Planul de măsuri trebuie să stabilească priorităţile cu privire la măsurile ce trebuie să respecte legislaţia, practici manageriale bune, investiţii care să devină profitabile în scurt timp, din punct de vedere operaţional şi ecologic. Elaborarea planului necesită testarea performanţelor şi implicaţiile costurilor.

• Stabilirea obiectivelor. Scopul este de a crea etaloane clare faţă de care se va face raportarea.

Realizarea propriu-zisă

Îndeplinirea cu succes depinde de patru factori: • Pregătirea planurilor de acţiune personale. Atingerea acestui obiectiv este transpunerea planului

general de acţiune în planuri pentru personal, detaliindu-se acţiunile generale şi specifice aşteptate de la ei;

• Acordarea de sprijin. Atunci când hotelurile abordează pentru prima dată probleme de mediu se fac foarte multe erori. Trebuie acordat sprijin personalului în privinţa planurilor personale. Se pot organiza sesiuni de instruire la locul de muncă pentru personal, pe probleme privind energia şi deşeurile sau furnizare de informaţii tehnice.

• Publicarea rezultatelor. Trebuie monitorizate şi afişate toate rezultatele. Se vor acorda recompense celor cu rezultate bune.

• Managerul trebuie să acţioneze primul. Pentru obţinerea rezultatelor, personalului trebuie să i se reamintească permanent obiectivele stabilite. O bună practică ecologică trebuie să devină parte a culturii managementului şi companiei, aşa cum este grija pentru client.

Analiza progresului înregistrat Această activitate implică un rol permanent din partea susţinătorului, el presupunând două

sarcini: • Monitorizarea progresului. Pentru a verifica dacă planul funcţionează şi îşi atinge obiectivele

este nevoie de procedee de monitorizare bune. Ea trebuie făcută frecvent pentru a permite acţiuni corective

• Analiza anuală. Odată pe an trebuie analizat progresul înregistrat. Această analiză ia forma unui raport la care se ataşează formularele pe baza obiectivelor stabilite şi monitorizate. Această analiză o poate face susţinătorul sau un consultant independent în cazul în care nu se dispune de resurse sau experienţă. Analiza trebuie să cuprindă o reluare a verificării ecologice pentru a evalua ce progres s-a înregistrat şi pentru a se stabili o nouă ordine de priorităţi; un rezumat al realizărilor faţă de obiectivele propuse; discuţii cu personalul implicat, pentru a identifica dificultăţile ce au apărut şi realizările, cât şi recomandările pentru viitor.

Această analiză este deosebit de importantă. Ea evidenţiază sectoarele problemă şi identifică cea mai potrivită abordare a managementului ecologic.

3.3. Importanţa designului şi localizării unităţilor hoteliere Unităţile hoteliere şi restaurantele sunt construite în diverse zone şi amplasamente în centrul sau la periferia localităţilor turistice sau în oraşe; pe trasee turistice; în staţiuni turistice sau pe malul apelor etc. Aceste construcţii sunt clădiri proiectate, realizate şi finisate cu funcţiuni hoteliere bine definite pentru a fi încadrate ca atare, sau clădiri care au avut alte funcţiuni dar care, prin reabilitări şi respectarea unor fluxuri indispensabile, pot fi încadrate ca hoteluri, restaurante etc. Pentru a funcţiona corespunzător hotelurile şi restaurantele au nevoie de amenajări specifice bazate pe standarde de construcţie, dotare, echipare şi operare, dar şi de fluxuri separate pentru clienţi şi pentru personal, marfă, evacuare deşeuri menajere etc. Având în vedere specificul fiecăruia, aceste unităţi au însă toate nevoie de apă, energie, cuplare la sisteme comunale de deversare efluenţi sau direct în surse de apă, cât şi de evacuarea periodică a deşeurilor solide şi lichide, din care unele sunt periculoase pentru mediul ambiant şi necesită condiţii speciale de depozitare şi evacuare. Aceste unităţi elimină totodată şi emisii poluante (gazele de la cazanele de preparare a apei calde necesară pentru clienţi şi procesele de producţie; aerul viciat din încăperi, evacuat prin sisteme naturale de ventilaţie sau prin instalaţii complexe de condiţionare a aerului), care pot avea un impact asupra mediului ambiant şi profitabilităţii afacerii . Hotelurile şi restaurantele, indiferent cât de bine sunt proiectate şi construite sau finisate, reprezintă, prin resursele consumate şi evacuările naturale sau accidentale, o ameninţare pentru echilibrul ecologic. Abordarea responsabilă a proiectării iniţiale sau a celei necesare modernizărilor şi reparaţiilor capitale din punct de vedere al impactului asupra mediului trebuie să fie o preocupare de bază nu numai a proiectanţilor şi constructorilor ci şi a hotelierilor şi restauratorilor. Nu trebuie să se ezite să se solicite proiectanţilor şi antreprenorilor să includă acele echipamente şi tehnologii performante care să elimine riscul şi să protejeze mediul ambiant, şi care aduc în egală măsură şi profit, prin economiile realizate din exploatarea curentă cu costuri reduse de energie, apă, combustibili etc., cât şi prin imaginea de marcă a unităţii în comunitatea de afaceri. Localizarea este importantă pentru a stabilii nivelul de înălţime, tipul de activităţi suplimentare care se doreşte a fi pus la dispoziţia clienţilor, gradul şi nivelul de confort şi dotări, inclusiv dotări suplimentare pentru cele localizate în zone aglomerate sau izolate, utilităţi speciale sau chiar unicat, dar toate integrate într-un cadru natural cât mai “prietenos”. Aspectul cel mai important în proiectarea şi designul noilor unităţi şi în proiectele de reabilitare a celor existente, este respectarea strictă a normelor de urbanism prin: • păstrarea unor proporţii juste între clădire şi spaţiul “vital” înconjurător, de preferinţă pădure,

crâng, mixaj de arbori, arbuşti şi spaţiu verde; • orientarea corectă a spaţiilor de locuit şi a celor pentru utilităţi conexe; • păstrarea şi amplificarea zonei verzi, inclusiv prin plantări masive de arbori, arbuşti şi spaţii verzi

în jurul edificiului şi chiar pe acoperişuri, balcoane şi logii; • respectarea normelor de operare ecologică (utilităţi pentru aducţiuni de apă, deversările

periculoase la canal fără a afecta pânza freatică sau fauna şi flora din aval) eliminarea sau diminuarea surselor de poluare fonică (centrală de condiţionare a aerului, transformatoare şi trafo, restaurante, baruri zgomotoase în incintă etc.).

Este de dorit ca, prin toate proiectările viitoare pentru reabilitarea unităţilor hoteliere şi restaurantelor existente şi a noilor construcţii cu destinaţie hotel sau restaurant, acolo unde spaţiul permite, să se exploateze la maximum zona “vitală” prin plantări chiar şi pe acoperişuri sau balcoane pentru a amplifica aspectul plăcut şi a câştiga pentru natură în “dauna” clădirii, dar cu ambientarea peisagistică făcută de horticultori peisagişti profesionişti. Este necesar ca prin toate proiectările să se păstreze specificitatea clădirilor reabilitate, iar celor noi să li se confere elemente de atractivitate din punct de vedere al “culorii locale”, al utilizării

unor materiale de construcţie, dotării, finisaje şi echipări care să întrunească cerinţele siguranţei şi întreţinerii uşoare în exploatarea curentă, protecţiei clienţilor, personalului şi mediului ambiant.

De reţinut la final

Grija faţă de mediul ambiant este în continuă creştere, atât la nivelul organismelor

guvernamentale naţionale, asociaţiilor civice - neguvernamentale de protecţie a mediului, a organismele internaţionale , cât şi în rândul operatorilor industriei turismului şi călătoriilor.

Politicile corporative, respectiv cele ale lanţurilor hoteliere - naţionale sau internaţionale, nu pot să nu ţină seama de zona de localizare a unităţii hoteliere, de climatul, condiţiile specifice de operare, precum şi de constrângerile legale - din punct de vedere al politicilor de mediu - din ţara respectivă.

În cadrul politicii de protecţie a mediului înconjurător este necesară realizarea unui plan de punere în practică.

Proiectanţii şi antreprenorii trebuie să includă - în cadrul echipamentelor din industria ospitalităţii - acele echipamente şi tehnologii performante care să elimine riscul şi să protejeze mediul ambiant, şi care aduc în egală măsură şi profit, prin economiile realizate din exploatarea curentă cu costuri reduse de energie, apă, combustibili etc., cât şi prin imaginea de marcă a unităţii în comunitatea de afaceri.

Lista acţiunilor practice ce trebuie luate este necesar să cuprindă aspectele utilizării apei, al achiziţiilor, deşeurilor, calităţii aerului, poluării fonice, comunicării ş.a.

Hotelurile şi restaurantele, indiferent cât de bine sunt proiectate şi construite sau finisate, reprezintă, prin resursele consumate şi evacuările naturale sau accidentale, o ameninţare pentru echilibrul ecologic.

Întrebări de autoevaluare

5. Care sunt fazele planului de punere în practică a politicii de protecţie a mediului în industria ospitalităţii?

6. Prin ce se traduc avantajele politicii de protecţie ecologică practicată de către o unitate hotelieră?

7. Care sunt resursele consumate în cadrul industriei ospitalităţii? 8. Ce acţiuni trebuiesc incluse în “charta ecologică a unui hotel”? 9. Pentru ce motive sunt considerate unităţile hoteliere o povară pentru mediul înconjurător?

10. În ce se materializează efluenţi şi emisii de gaze proveniţi/provenite din unităţile hoteliere?

11. Care sunt cele şase domenii principale în care se poate acţiona în privinţa protecţiei mediului înconjurător?

12. Puteţi enumera deşeurile reciclabile? 13. Pe care dintre utilizările energiei le consideraţi a fi principale? 14. Cum trebuie să fie apa pentru a primi titulatura “de calitate”? 15. Ce presupune integrarea eficace a managementului ecologic într-o companie / hotel? 16. Pe ce sunt bazate amenajările specifice hotelurilor şi restaurantelor?

Hotelul Majestic – un exemplu de activitate responsabilă Studiu de caz

Hotelul Majestic este situat în plin centru al capitalei, înconjurat de alte clădiri şi

artere de circulaţie, astfel că spaţiile verzi nu există. El poate fi caracterizat doar în raport cu arhitectura înconjurătoare. Clădirea a fost dată în funcţiune în jurul anului 1920, făcând parte din ansamblul arhitectural al Teatrului Odeon. În perioada 1994-1995 noul proprietar, SC Bayndir Majestic Construction and Management SA, a refăcut practic complet clădirea, consolidându-i structura. Au fost refăcute şi finisajele exterioare şi interioare, păstrând însă arhitectonica iniţială în stil neoclasic, specifică vechiului centru istoric al Capitalei.

Adăugând faptul că se înalţă pe numai cinci nivele, putem spune că Hotelul Majestic se încadrează armonios în cadrul arhitectonic şi respectă normele de urbanism, fără a constitui o sursă de disconfort pentru aşezările umane învecinate.

APA Odată cu reparaţia generală şi printr-o investiţie masivă de capital, H. Majestic a

rezolvat problemele de debit şi de calitate a apei (presiune, duritate, frecvenţă de distribuţie) prin săparea unui puţ propriu de mare adâncime – 160 m de unde se alimentează cu apă de puritate deosebită. Hotelul plăteşte municipalităţii numai apa deversată la canalizarea centrală, apa potabilă fiind GRATIS ! Apa este aspirată cu o pompă germană de mare randament, trecută prin toate filtrele enumerate mai sus şi distribuită în tot hotelul. Costul investiţiei – cca 16.000 USD – a fost amortizat în mai puţin de 6 luni de exploatare. Hotelul utilizează apa din reţeaua municipală numai când face revizii/curăţiri la puţul de absorbţie şi la pompă. Hotelul are montaţi robineţi cu manetă, rezervoare de vas WC cu debit controlat, iar duşurile sunt dotate cu site de dispersie a jetului, care economisesc apa, fără a scade presiunea normală de utilizare. Totodată, personalul de întreţinere verifică periodic şi remediază operativ posibilele defecţiuni la instalaţiile sanitare.

DEŞEURILE Hotelul Majestic nu are un program special de administrare a deşeurilor, iar problema

lor este rezolvată doar parţial după cum urmează: Deşeurile nereciclabile sunt colectate în şase pubele aflate într-o cameră frigorifică la

parterul unităţii, evitându-se astfel emanarea unor mirosuri neplăcute. Cantitatea rezultată de cca 0,6 t/zi este compactată cu o instalaţie specială de compactare, volumul lor reducându-se la jumătate.

Deşeurile organice sunt macerate cu o instalaţie specială şi evacuate în canalizarea publică, împreună cu deşeurile lichide, după o decantare prealabilă într-un decantor situat la subsolul unităţii.

Un aspect pozitiv este acela că se folosesc detergenţi ecologici, iar în bucătărie, aceştia sunt dozaţi cu aparate speciale.

În schimb, nu s-a luat nici o măsură pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor solide reciclabile, care se amestecă cu deşeurile nereciclabile (excepţie fac ambalajele din sticlă, care sunt returnate la furnizori în proporţie de 50%).

AERUL Hotelul Majestic este localizat din nefericire într-un oraş extrem de poluat şi totuşi el oferă clienţilor un aer de cea mai bună calitate, prin următoarele mijloace: ferestre şi uşi bine izolate, care împiedică pătrunderea aerului poluat din exterior;

geamuri tip Termopan, care permit menţinerea unei temperaturi potrivite atât vara cât şi iarna, cu un cost mai mic de condiţionare;

instalaţie centralizată de aer condiţionat, achiziţionată în 1996, cu ocazia renovării. Instalaţia constă în centrala de condiţionare cu 4 maşini de compresare de producţie germană de ultimă generaţie. Agentul frigorific folosit în circuit închis este freon R22, cu pierderi sub 0,25 pe an.

ZGOMOTUL Venind din vacarmul străzii bucureştene şi trecând pragul Hotelului Majestic, pătrunzi

parcă într-o altă lume, plină de armonie şi bun gust, în care liniştea deplină lasă locul, din când în când, unor refrenuri clasice de pian, fermecătoare. Adăugând la aceasta finisajele interioare în manieră neoclasică, prima impresie este aceea de întoarcere în timp. Revenind la o atitudine mai pragmatică, această atmosferă deosebită este realizată prin cîteva mijloace:

tâmplăria este de cea mai bună calitate, iar geamurile sunt tip Thermopan, amortizând zgomotul străzii;

plafoanele false sunt fonoabsorbante; se difuzează numai muzică clasică, printr-o staţie de amplificare reglată la nivelul ”soft”, sau interpretată la pianina din dotarea hotelului, amplasată în salonul restaurantului. după instalarea centralei de condiţionare a aerului, hotelul a fost amânat de la obţinerea avizului de mediu pentru următorul amănunt: la pornirea motoarelor de la turnurile de răcire ale centralei, zgomotul produs prin vibraţia betonului de la structura blocului adiacent hotelului genera peste 90 decibeli, cu toate că motoarele sunt din ultima generatie, silenţioase. S-au montat arcuri şi pufere de amortizare, s-a instalat un panou absorbant/reflectorizant de zgomot şi s-a redus zgomotul sub cel al unui frigider normal.

ACHIZIŢII Hotelul Majestic nu are o activitate de achiziţii cu orientare ecologică specială.

Principalul obiectiv de care se ţine cont este aprovizionarea cu materiale şi produse de cea mai bună calitate, la un preţ acceptabil.

Totuşi, atunci când acest obiectiv este îndeplinit, se ia în considerare şi criteriul ecologic. Hotelul Majestic se află printre puţinele hoteluri din România care a avut iniţiativa de achiziţionare a unor instalaţii ce au îmbunătăţit mult performanţa de mediu a hotelului, sporind în acelaşi timp calitatea serviciului oferit unei clientele deosebit de exigente. Situaţia se prezintă astfel:

se evită ori de câte ori este posibil produsele dăunătoare mediului înconjurător. se cumpără numai cantităţile de produse alimentare necesare pentru a doua zi, sau

pentru o scurtă perioadă de timp, clar stabilită. se folosesc pentru servire numai boluri din ceramică, deci refolosibile, care pe lângă un

serviciu de calitate superioară evită formarea unei cantităţi în plus de deşeuri. pentru imprimantele din birouri se cumpără numai tonere reîncărcabile, iar foile de fax şi

altele se folosesc pe ambele părţi. la bucătării şi spălătorii se utilizează detergenţi biodegradabili şi aparate speciale de

dozare, care elimină risipa. s-au realizat două investiţii importante pentru achiziţionarea unei instalaţii de macerat

resturi alimentare şi a unui echipament de compactare a deşeurilor solide, volumul acestora reducându-se la jumătate.

Anexă Unele măsuri ecologice pentru hoteluri

În domeniul energiei, se vor identifica performanţele răspunzâdu-se la întrebările:

Decuplează personalul din funcţiune aparatele electrice şi luminile, atunci când nu sunt folosite? Este întreruptă alimentarea cu energie a părţilor din clădire care sunt nefolosite? Au fost reglate termostatele, reostatele, regulatoarele pentru a asigura un minimum de utilizare a

energiei pentru nivelul de confort cerut? Este consumul de energie al hotelului monitorizat în mod regulat? Este consumul de energie în scădere de la an la an? Au fost stabilite obiective privind reducerea consumului de energie? A fost comparat consumul de energie cu cotele de nivel ale energiei? S-a verificat dacă se aplică cel mai ieftin tarif /combustibil pentru fiecare utilizare? Au toate echipamentele şi instalaţiile energetice mai puţin de zece ani? Au fost instalate corpuri de iluminat economicoase, acolo unde este cazul? S-a făcut vreun audit energetic în ultimii trei ani?

Lista de verificare ecologică în ceea ce priveşte deşeurile solide trebuie să conţină întrebări cu privire la următoarele aspecte:

Se cunoaşte situaţia registrului cu deşeuri periculoase? Ştiţi ce se întâmplă cu deşeurile provenite de la hotel? Sunt monitorizate tipurile şi cantităţile de deşeuri generate de hotel? Sunt identificate posibilităţile de a reduce deşeurile şi se iau măsuri în consecinţă? Există sisteme pentru reducerea la minimum a deşeurilor şi pentru refolosirea şi reciclarea lor

atunci când este posibil? Se reciclează sau refoloseşte majoritatea sticlelor, hârtiei folosite, dozelor şi cutiilor de conserve,

bateriilor? Sunt deşeurile organice macerate? Foloseşte hotelul articole de toaletă şi recipienţi refolosibili pentru articolele de toaletă? Sunt toate deşeurile solide depuse în siguranţă, într-un loc desemnat oficial? În privinţa apei se vor analiza următoarele aspecte:

S-a întreprins vreo acţiune specifică pentru economisirea apei în ultimele 12 luni? Este consumul apei monitorizat? Este instalaţia de apă verificată pentru depistarea scurgerilor sau a defecţiunilor? Este încurajat personalul să economisească apa? Sunt turiştii încurajaţi să economisească apa? Are hotelul piscină, grădină udată periodic, spălătorie? Sunt prosoapele şi lenjeria din camere schimbate doar la cerere? Au fost montate dispersoare de jet la duşurile din băi? Au fost montate limitatoare de debit la ţevile de apă?

Apele menajere şi emisiile de gaze presupun verificarea ecologică a următoarei liste:

Ştiţi cum sunt tratate apele menajere şi deşeurile lichide? Cunoaşteţi toată legislaţia privind deşeurile lichide şi emisiile de gaze provenind de la hoteluri? Au fost obţinute licenţele de deversare necesare? Au fost cercetate şi implementate opţiunile de reducere a utilizării CFC? Au existat, în ultimul an, reclamaţii la adresa hotelului, referitor la zgomot, mirosuri şi poluare? Există asbest incorporat în clădirea hotelului? Au toate vehiculele hotelului convertizoare catalitice? Este calitatea aerului şi a apei din localitate considerată bună? Există un registru cu substanţe periculoase folosite în hotel? Există un contor automat pentru a reduce la minimum consumul de produse?

Lista de verificare ecologică a angrosiştilor şi furnizorilor cuprinde întrebările:

Este achiţionarea de produse ecologice, ori de câte ori este posibil, o politică curentă a hotelului? Cumpăraţi produse reciclate sau reciclabile ori de câte ori este posibil? Evitaţi (când există alternative): produse fabricate din lemn tropical de esenţă tare, produse pe

bază de CFC (frigidere, sisteme de condiţionare a aerului, aerosoli), înălbitori pe bază de clor sau lenjerie înălbită, produse super împachetate, benzină cu plumb, stingătoare de incendiu cu halon?

Achiziţionează hotelul, în special, produse proaspete şi nu congelate sau sper-împachetate? Luaţi în consideraţie aspectele ecologice atunci când vă hotărâţi să apelaţi la un angrosist? Aţi evaluat vreodată performanţa produselor ecologice?

Lista de verificare ecologică a problemelor companiei sau hotelului trebuie să cuprindă următoarele întrebări:

Ameninţă problemele legate de mediu viitorul industriei turistice locale? Există o asociere cu o companie de transporturi turistice sau cu un tur operator care acţionează

pentru protecţia mediului înconjurător şi care ar putea să se aştepte ca firma analizată să-i urmeze exemplul?

Sunt clienţii hotelului preocupaţi de probleme ecologice? Este personalul hotelului sau firmei preocupat de probleme ecologice? Ar putea o bună reputaţie ecologică să îmbunătăţească imaginea hotelului în cadrul comunităţii? Este luată în calcul extinderea hotelului sau construirea unuia nou? Competitorii direcţi ai firmei au declanşat proiecte ecologice? Au existat reclamaţii în legătură cu practici ecologice proaste în hotel? Ar profita compania sau hotelul de pe urma unei distincţii ecologice? A fost hotelul amendat sau avertizat de agenţia de control a mediului, pentru încălcarea legislaţiei

După “Pachetul de măsuri ecologice pentru hoteluri” realizat de IH&RA, International Hotels Environment Initiative, UNEP, FHR, ediţia în limba română, EC-Phare Programme

CAPITOLUL 4. ECOTURISMUL – PRINCIPALA FORMĂ DE MANIFESTARE A TURISMULUI DURABIL

Obiective

După ce veţi studia acest capitol veţi putea:

să definiţi ecoturismul. să explicaţi legătura dintre ecoturism şi turism durabil. sa enumerati conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o afacere ecoturistica să enumeraţi principiile ecoturismului. să caracterizaţi ecoturismul ca sub-segment de piaţă al turismului în arii naturale. să conturaţi profilul de piaţă al turistului în arii naturale. să identificaţi rolul fundamental al unei organizaţii de ecoturism. spune care sunt domeniile de interes ale unei organizaţii ecoturistice. cunoaşte principalele organizaţii care au ca domeniu de activitate ecoturismul. afla informaţii despre Summitul Mondial al Ecoturismului (unde şi când a avut loc, ce s-a

discutat). şti ce reprezintă Declaraţia de la Québec şi ce conţine.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Activităţi ecoturistice – activităţile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul de a antrena turiştii şi care sunt coordonate de un ghid (interpret).

Camparea – călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul (car-camping).

Ecoturismul – „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine bunăstarea populaţiei locale.” (Societatea Internaţională de Ecoturism )

Greenwashing – folosirea abuzivă a particulei „eco” sau „verde”, fără a respecta cerinţele conservării mediului şi responsabilităţii socio-culturale.

Servicii ecoturistice – servicii de transport, cazare, alimentaţie, ghizi, care au un impact minim asupra mediului biologic şi cultural local şi promovează o mai bună înţelegere a acestuia.

Stakeholders – Persoane sau organizatii implicate şi influenţate de o anumită decizie: investitori, acţionari, tour-operatori, manageri de parcuri naţionale, comunităţi locale etc.

Turismul în arii naturale – „turismul care pune accent pe cunoaşterea zonelor naturale şi care asigură utilizarea durabilă a resurselor naturale.”(Programul Naţional de Acreditare Ecoturistică din Australia)

Turismul de aventură – călătoria în locuri noi şi palpitante (de obicei în mijlocul naturii) cu intenţia de a căuta aventura. Adesea el include activităţi ca: alpinism, scufundări sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc.

Turismul în medii sălbatice – călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor natural.

4.1. Ecoturismul între teorie şi practică Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conştienţi de complexitatea, fragilitatea şi valoarea inestimabilă a planetei noastre. În acelaşi timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conştiinţe. Datorită evoluţiei transporturilor şi tehnologiei informaţiei, tot mai

multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale. Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenţa unui management corespunzător poate prezenta o ameninţare pentru integritatea ecosistemelor şi a comunităţilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunităţile locale şi cultura indigenă pot fi influenţate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viaţă modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică şi condiţiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică. Partea bună este că aceeaşi ascensiune a turismului creează numeroase oportunităţi atât pentru conservare cât şi pentru bunăstarea comunităţilor locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naţionale şi a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obţinute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunităţile cu puţine activităţi generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educaţie şi conştiinţă al turiştilor, transformându-i în susţinători entuziaşti ai conservării mediului natural şi cultural.

Ecoturismul îşi trage rădăcinile din mişcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursă importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie. Cercetările întreprinse în Kenya în anii 70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost interzisă în anul 1977. La începutul anilor 80, pădurile tropicale şi recifele de corali au devenit subiectul unor nenumărate studii ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi reporterilor în zone sălbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în ţări ca Ecuador şi Costa Rica, şi o adevărată industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice.

La începutul anilor 80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber. Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante a favorizat acest fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea avea iniţiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei locale beneficii importante. Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica, Kenya şi Nepal sunt printre primii care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi pionieri ai ecoturismului., deşi nu au avut la îndemână un set de principii, aşa cum le cunoaştem în prezent.

Ecoturismul poate fi privit aşadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept cu principii, studiat de cercetători şi organizaţii non-guvernamentale încă de la sfârşitul anilor ’80 şi ca un segment de piaţă în plină evoluţie, fiind o formă a turismului în arii naturale

4.1.1. Conceptul de ecoturism

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate,

responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu în ultimul rând „verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici şi numeroase confuzii între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism. Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom încerca în continuare să aducem lumină şi în cazul celorlalţi termeni menţionaţi.

Termenul de „turism responsabil” atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a activităţilor turistice nu sunt responsabile: populaţia locală este exploatată, resursele naturale şi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil şi sugerează faptul că toţi cei implicaţi într-o activitate turistică, turişti sau prestatori, trebuie să adopte

o atitudine responsabilă faţă de destinaţia turistică. O variantă asemănătoare este „ turismul conştient”, care încurajează o înţelegere mai profundă a naturii, oamenilor şi locurilor. Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ”. Problema în acest caz este că termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul tradiţional. Turiştii nu îşi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura, religia, educaţia, aventura, etc. Intenţia şi în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic. Termenul „turism verde” este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil.

Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor.”

Definirea ecoturismului Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care vor

trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporează întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii, ascensiuni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include şi activităţi culturale. Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obţinerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi organizarea activităţilor turistice.

Una dintre primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ecoturismul este o forma de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.” Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai succintă: „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine bunăstarea populaţiei locale.” În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiţie astfel: „Ecoturismul este călătoria responsabilă faţă de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (şi a oricăror atracţii culturale trecute şi prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut şi asigură o implicare socio-economică activă şi aducătoare de beneficii pentru populaţia locală.” Lista definiţiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizaţie sau autor a încercat să impună o variantă proprie. Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor ecoturismului reflectă o formă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază. Putem reprezenta aceste criterii într-un mod sugestiv prin patru cercuri parţial suprapuse, aşa cum se observă în figura nr. 2.

Dacă un proiect sau produs turistic îndeplineşte toate aceste criterii, atunci ne aflăm cu siguranţă în faţa unui produs ecoturistic autentic, însă acest lucru se întâmplă destul de rar în practică. Multitudinea definiţiilor şi lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretări din partea celor implicaţi. Chiar dacă ei sunt de acord asupra criteriilor de bază, ponderea acestora în produsul turistic este diferită. Spre exemplu, proiectele întreprinse de unele grupuri de conservare pot avea strategii de protejare a mediului foarte eficiente, dar tind să înlăture participarea locală, neglijează acţiunile de marketing şi dau dovadă de o slabă cunoaştere a industriei turistice. Pe de altă parte, mari firme de turism oferă vacanţe în natură care sunt foarte profitabile, dar fără a întreprinde acţiuni de conservare şi fără a implica populaţia locală în organizarea produsului turistic. Desigur, nu putem spune că serviciile turistice care nu includ toate cele patru componente au întotdeauna o calitate scăzută, spunem doar că nu reprezintă o activitate ecoturistică.

Figura nr. 2. Criteriile de bază ale ecoturismului

Ca o concluzie şi, totodată, reprezentând punctul de vedere al autorilor, vom spune că “ecoturismul este o formă de turism desfăşurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care presupune măsuri de conservare şi asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populaţia locală”.

Principiile ecoturismului Ecoturismul este o componentă a domeniului turismului durabil. În figura nr. 3 se poate

observa locul ecoturismului în procesul evoluţiei spre forme de turism durabil. Figura demonstrează, de asemenea, faptul că ecoturismul este o versiune durabilă a turismului în arii naturale, incluzând în acelaşi timp şi elemente ale turismului rural şi cultural.

Ecoturismul este prin definiţie o formă de turism care respectă principiile dezvoltării durabile. Totuşi, este important să menţionăm faptul că toate formele de turism şi toate activităţile turistice ar trebui să tindă spre o dezvoltare durabilă. Începând cu planificarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice şi terminând cu activitatea de marketing, toate operaţiunile turistice trebuie să aibă în vedere criterii durabile din punct de vedere economic, social, cultural şi de mediu.

Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină, multe organizaţii l-au promovat fără a-i cunoaşte principiile de bază. Eforturi pentru stabilirea unor principii şi criterii de acreditare recunoscute pe plan internaţional au fost iniţiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor, experienţelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune în care se practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare şi criterii de certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan internaţional.

Societatea Internaţională de Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 până în prezent într-un set de principii redate mai jos, care au fost acceptate şi preluate de tot mai multe organizaţii, guverne, firme private, universităţi şi comunităţi locale.

Se desfăşoară în spaţii naturale şi culturale

Încurajează implicarea comunităţii

locale

Susţine bunăstarea localnicilor

Implică măsuri de conservare

Figura nr. 3. Ecoturismul ca formă a turismului durabil Sursa: Adaptat după Megan Epler Wood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, UNEP, 2002 Participanţii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului , desfăşurat la Quebec în mai 2002, au recunoscut faptul că ecoturismul respectă principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social şi de mediu, formulând în plus câteva principii specifice25:

• Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural. • Ecoturismul include comunităţile locale în activităţile de planificare, dezvoltare şi operare şi

contribuie la bunăstarea lor. • Ecoturismul implică explicaţii complete şi interesante pentru vizitatori, privind resursele

naturale şi culturale. • Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi grupurilor organizate de

mici dimensiuni.

Pentru a ajuta operatorii din ecoturism să obţină performanţe maxime respectând principiile enunţate, sunt necesare linii directoare specifice. Ele oferă soluţii practice pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, o arie largă de recomandări pe care un turist responsabil, un om de afaceri sau un proprietar de teren le vor putea aplica pentru a selecta un sejur turistic, pentru a construi o cabană sau pentru a organiza un program ecoturistic26. Societatea Internaţională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări: „Ecotourism Guidelines for Tour Operators”, care au fost acceptate de către reprezentanţi ai industriei turistice, ONG-uri şi specialişti din întreaga lume.

25 www.ecotourism2002.org 26 The Ecotourism Society, Ecotourism Guidelines for Nature Tour Operators, 1993

Turism

ul durabil

EC

OT

UR

ISM

Tur

ism

ul în

con

cepţ

ia c

lasi

că Turism de afaceri

Turism de litoral

Turism rural

Turism în arii naturale

Turism cultural

Turism balnear

Următorul pas şi cel mai dificil în atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem de acreditare. Acreditarea în industria ecoturistică presupune colectarea de la firme a datelor privind performanţa socială şi de mediu şi apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din specificul operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse şi foarte dispersaţi în spaţiu. Mulţi dintre ei sunt situaţi în ţări sau regiuni slab dezvoltate, unde serviciile de monitorizare şi chiar sistemele de comunicaţii sunt ineficiente sau lipsesc. Eforturile de acreditare au fost iniţiate de Australia, care a lansat în anul 1994 un program de cercetare, iar în 1996 un program de acreditare cu specific ecoturistic la nivel federal, singurul de acest fel din lume.

Principiile ecoturismului

• Minimizarea impactului negativ asupra naturii şi culturii, impact ce ar putea distruge destinaţia turistică.

• Educarea turistului cu privire la importanţa conservării. • Sublinierea importanţei unor operatori responsabili, care să

coopereze cu populaţia şi cu autorităţile locale, în vederea satisfacerii nevoilor comunităţii.

• Furnizarea de fonduri pentru conservare şi pentru managementul ariilor naturale protejate.

• Accentuarea necesităţii unei zonări turistice regionale şi a planificării fluxurilor de turişti pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinaţii ecoturistice.

• Necesitatea utilizării studiilor sociale şi de mediu, precum şi a unor programe de monitorizare pe termen lung, pentru evaluarea şi minimizarea impactului.

• Lupta pentru maximizarea beneficiilor economice ale ţării gazdă, ale comunităţilor şi firmelor locale şi mai ales ale locuitorilor din zona ariilor naturale şi protejate.

• Asigurarea unei dezvoltări a turismului care nu depăşeşte o anumită limită a schimbării din punct de vedere social şi al mediului, limită determinată de cercetători în colaborare cu rezidenţii.

• Utilizarea unei infrastructuri dezvoltate în armonie cu mediul natural şi cultural, minimizând utilizarea combustibililor fosili şi conservând vegetaţia şi fauna locală.

Sursa: Megan Epler Wood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, 2002

4.1.2. Ecoturismul ca segment de piaţă Ecoturismul este o industrie mică, dar care se extinde rapid, în cadrul unei nişe guvernate de forţele şi de legile pieţei. El a fost promovat iniţial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, iar lipsa politicilor sociale şi de mediu din unele ţări, firme şi destinaţii a condus la o confuzie generală în privinţa sensului ecoturismului ca segment de piaţă. Astfel s-a simţit nevoia unor linii directoare specifice şi a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltării durabile, iar discuţiile referitoare la aceste probleme sunt în plină desfăşurare.

Figura nr. 4 prezintă locul ecoturismului în cadrul pieţei turismului. El apare ca o subpiaţă a turismului în arii naturale şi în acelaşi timp având legături puternice cu turismul cultural şi rural.

Acreditarea ecoturistică în Australia – Studiu de caz

Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură (NEAP) este o iniţiativă a asociaţiei Ecoturism Australia (EA) şi a Reţelei Australiene a Operatorilor din Turism (ATON), răspunzând nevoii de a identifica operatorii de turism în natură şi ecoturism autentici. Programul oferă asigurarea că un produs turistic acreditat se bazează pe cele mai bune practici de management al mediului şi reprezintă o garanţie a calităţii. Eligibilitatea pentru acreditare se bazează pe următoarele opt principii:

1. Accent pe natură: Pune accent pe contactul direct cu natura, în moduri care să ducă la o mai bună înţelegere şi apreciere.

2. Interpretare: Integrează oportunităţi de înţelegere a naturii în fiecare experienţă.

3. Durabilitatea de mediu: Aplică cele mai bune practici pentru un turism durabil din punct de vedere ecologic.

4. Contribuţia la conservare: Contribuie în mod pozitiv la conservarea permanentă a zonelor naturale.

5. Implicarea comunităţilor locale: Contribuie în mod constant la bunăstarea comunităţilor locale.

6. Componenta culturală: Protejează, explică şi implică diferitele culturi locale.

7. Satisfacţia consumatorilor: îndeplineşte în mod consecvent aşteptările consumatorilor.

8. Marketing responsabil: Acţiunile de marketing sunt precise şi conduc la aşteptări realiste. Fiecare dintre aceste principii se reflectă în criterii de evaluare specifice,

care stabilesc trei niveluri de acreditare: turism în natură, ecoturism şi ecoturism avansat.

NEAP se bazează pe principiul îmbunătăţirii continue. O secţiune integrală a programului o reprezintă reevaluarea şi îmbunătăţirea criteriilor la fiecare trei ani. Următoarea reevaluare este programată pentru anul 2003. Sursa: www.ecotourism.org.au/neap.cfm

Figura nr. 4. Ecoturismul ca segment de piaţă

Sursa: Adaptat după Megan Epler Wood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, 2002 şi Eagles P., International Ecotourism Management, 1997 În viziunea lui P. Eagles, turismul în arii naturale este acea formă a turismului în care activităţile desfăşurate sunt dependente de caracteristicile cadrului natural. El are la bază două componente fundamentale: un nivel calitativ ridicat al mediului înconjurător şi oferirea unor servicii specifice. Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură din Australia a inclus în definiţia turismului în natură şi componenta durabilă. Putem anticipa că pe măsură ce criteriile de certificare turistică vor fi acceptate şi implementate la nivel global, această definiţie va fi şi singura acceptată: ”Turismul care pune accent pe cunoaşterea zonelor naturale şi care asigură utilizarea durabilă a resurselor naturale.”27

Întrucât tot mai mulţi turişti şi-au manifestat dorinţa de a-şi petrece timpul liber în mijlocul naturii, segmentul de piaţă a devenit suficient de vast pentru a permite fragmentarea sa în patru nişe distincte: ecoturism, turism de aventură, turism în medii sălbatice şi camparea28, diferenţiate în funcţie de motivaţia principală a călătoriei. Fiecare dintre aceste segmente are un echipament specializat, necesităţi informaţionale distincte, impact diferit asupra mediului.

Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii ecologice) este călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura. Turiştii care practică această formă de turism nu urmează un program fix, preferând spontaneitatea şi incertitudinea. Turismul de aventură include adesea activităţi cum ar fi: alpinism, scufundări sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc., necesitând rezistenţă şi abilităţi fizice. Deşi acest tip de turism se desfăşoară de obicei în mijlocul naturii, el implică puţin sau deloc protejarea şi conservarea mediului.

Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor natural. Aceste călătorii implică utilizarea unor mijloace de locomoţie nepoluante ca mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tracţiune, pe jos. Acest tip de călătorie trezeşte interesul pentru frumuseţile naturii, dar contribuie puţin la conservarea echilibrului fragil al naturii.

Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul (car-camping)29. Motivaţia principală este relaxarea în mijlocul naturii, dar utilizarea automobilului indică o lipsă a preocupării pentru protejarea mediului.

Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul pus pe conservare, educare, responsabilitate şi implicarea activă a comunităţii locale. Un turist în arii naturale poate merge să

27 www.ecotourism.org.au/neap.cfm 28 Eagles, P., International Ecotourism Management, www.ahs.uwaterloo.ca, 1997 29 Idem 4

Piaţa turistică

Turism cultural

Turism rural

Turism în arii naturale

Turism de litoral

Turism de afaceri

Turism balnear

Ecoturism Turism de aventură

Turism în medii sălbatice

Campare

observe comportamentul păsărilor, însă un ecoturist va merge să privească păsările însoţit de un ghid local şi va sta în cabana unui localnic, contribuind astfel la prosperitatea economiei locale.

Fiecare dintre aceste produse turistice specializate a atins niveluri diferite de maturitate în

cadrul ciclului de viaţă al produsului. Eagles (1995) afirma că ecoturismul şi turismul de aventură se găsesc în prima fază a ciclului, cu un număr mic de consumatori, dar cu o creştere rapidă. Turismul în zone sălbatice a atins pragul de maturitate, aceasta din cauza nivelului redus de exploatare pe care îl cere, iar camparea înregistrează un număr mare de participanţi, dar popularitatea sa este în declin30. Acest model (prezentat în figura nr.5) se manifestă pe piaţa nord americană şi cu siguranţă nu este valabil în orice colţ al lumii. De aceea, se impune un studiu mai larg asupra conceptului de specializare a pieţei turistice şi asupra celui de ciclu de viaţă al produselor turistice, mai ales în zonele cu potenţial ridicat pentru dezvoltarea turismului în natură.

Figura nr. 5. Ciclul de viaţă al produsului ecoturistic comparativ cu celelalte produse specializate ale turismului în natură

Sursa: Eagles, P., International Ecotourism Management, www.ahs.uwaterloo.ca, 1997

Dimensiunile pieţei ecoturistice Întrucât se defineşte prin obiectivele sale de conservare a naturii şi sprijinire a populaţiei

locale, ecoturismul este greu de cuantificat. De aceea, până acum nu s-au realizat studii riguroase pentru a determina câţi turişti în arii naturale sunt într-adevăr motivaţi de principiile ecoturismului. Ecoturismul este studiat în ansamblu, ca turism în natură, ducând la estimări false asupra dimensiunilor pieţei. Cercetările privind turismul în arii naturale arată că 50% din numărul total de turişti îşi doresc să viziteze o zonă naturală în timpul vacanţei, ceea ce ar putea include şi un scurt popas într-un parc naţional. Este un segment larg, dar foarte diferit de cel motivat de dorinţa de a învăţa despre viaţa sălbatică şi cultură cu un ghid local, de a sprijini dezvoltarea locală durabilă.

O estimare nu foarte precisă arată că sosirile internaţionale de ecoturişti au atins 7% din piaţa turistică (Lindberg, 1997), sau aproximativ 45 milioane persoane în 1998, aşteptându-se o creştere de până la 70 milioane în 201031. Cele mai apreciate destinaţii ecoturistice au înregistrat în ultimul deceniu creşteri impresionante ale numărului de vizitatori în arii protejate şi în alte zone naturale. Deşi simpla vizitare a unui parc naţional sau arie protejată nu reprezintă ecoturism, ci turism în natură, evoluţia numărului de vizitatori din aceste zone este un indicator şi pentru tendinţele din ecoturism. Cercetările întreprinse la începutul anilor ’90 au înregistrat o creştere masivă a turismului în parcuri naţionale pe principalele pieţe ecoturistice, indicând o schimbare a preferinţelor turiştilor, de la destinaţiile europene tradiţionale, la o gamă mai largă de destinaţii în arii naturale, majoritatea în ţări cu economie slab dezvoltată. Spre exemplu, numărul vizitatorilor străini în parcurile naţionale din 30 Idem 4 31 Wood, Megan Epler, Ecotourism: Principles, Practices and Polices for Sustainability, p.20

Consum

Turism în medii sălbatice

Turism de aventură Ecoturism Campare (auto) Timp

Costa Rica a crescut de la 65.000 în 1982 la 273.000 în 1991 – o creştere anuală de 30%. În tabelul următor sunt prezentate alte ţări care au înregistrat rate mari de creştere a numărului de turişti în arii naturale în perioada 1990 – 1999.

Tabelul nr. 1. Ratele de creştere a numărului de vizitatori în arii naturale

Număr de vizitatori Ţara 1990 1999 Creştere

totală Creştere

medie anuală Africa de Sud 1.029.000 6.026.000 486% 19,3% Costa Rica 435.000 1.027.000 136% 9.0% Indonezia 2.178.000 4.700.000 116% 8.0% Belize* 88.000 157.000 78% 6.0% Ecuador 362.000 509.000 41% 3.5% Botswana* 543.000 740.000 36% 3.1%

*Datele sunt disponibile numai până în anul 1998 Sursa: WTO, Tourism Highlights 2000, 2000.

Deşi Europa este o piaţă turistică importantă, statisticile europene nu oferă informaţii clare privind turismul în arii naturale. Cercetările arată că europenii caută mai mult turismul rural din Europa decât turismul în arii naturale, pentru că mediul înconjurător este puternic antropizat, existând puţine zone sălbatice comparativ cu celelalte continente. Nord europenii sunt cei care manifestă un interes deosebit pentru turismul cu înalte standarde ecologice. Un studiu australian (Blamey 1998) referitor la sursele cererii pentru turismul în arii naturale a demonstrat că un procent important (71%) din turiştii interesaţi de natură provin din Europa (Elveţia, Germania, Suedia, Norvegia, Finlanda), depăşind orice altă piaţă emiţătoare, inclusiv Statele Unite şi Canada.32 Cu ocazia desemnării anului 2002 ca An Internaţional al Ecoturismului, Organizaţia Mondială a Turismului a iniţiat studii de piaţă în unele ţări europene, iar rezultatele vor fi în curând la dispoziţia celor interesaţi. Viitoarele cercetări de piaţă trebuie să facă diferenţa dintre turismul în natură şi ecoturism. Acesta din urmă necesită instrumente de cercetare mai sofisticate, care să examineze nu doar activităţile la care consumatorii participă ci şi stilul lor de viaţă, disponibilitatea de a plăti pentru produse turistice durabile.

Profilul ecoturistului Cunoaşterea unui profil al ecoturistului va fi extrem de utilă organizatorilor de programe

turistice pentru acest segment de piaţă. Până în prezent, un studiu amplu realizat pe piaţa turistică nord americană33 ne oferă o caracterizare a turistului în arii naturale, prezentată mai jos.

32 Megan Epler Wood, Ecotourism: Principles, Practices and Polices for Sustainability, UNEP, 2002 33 http://srmwww.gov.bc.ca

Profilul de piaţă al turistului în arii naturale Caracteristici sociodemografice:

• Vârsta – 35-54 ani, variind în funcţie de activităţile desfăşurate şi de alţi factori cum ar fi costul călătoriei.

• Sexul – 50% femei şi 50% bărbaţi, dar s-au constatat diferenţe clare în funcţie de activităţile desfăşurate.

• Ecoturiştii* tind să aibă un nivel al venitului mai ridicat decăt cel al turiştilor în general.

• Educaţia – nivel ridicat de educaţie, 82% fiind absolvenţi de studii superioare • Afiliere – mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor organizaţii bazate pe

natură. • Publicaţii – ecoturiştii sunt interesaţi de publicaţiile orientate spre natură şi activităţi

în aer liber Caracteristici ale călătoriei:

• Durata călătoriei – variază în funcţie de destinaţie, activităţi desfăşurate, dar durata preferată de 50% dintre turiştii experimentaţi (care au fost în cel puţin o călătorie „ecoturistică”) este de 8-14 zile

• Cheltuieli – Ecoturiştii tind să cheltuiască mai mult decât turistul mediu, plătind sume considerabile pe echipamente, cotizaţii, reviste, donaţii. 26% dintre ei au declarat că ar fi dispuşi să cheltuiască 1000 – 1500 USD pentru o călătorie în care să beneficieze de servicii de calitate.

• Componenţa grupului – o majoritate de 60% dintre turiştii experimentaţi au declarat că preferă să călătorească în cuplu, 15% cu familia, iar 13% preferă să călătorească singuri.

• Surse de informare – Ecoturiştii acordă mare încredere recomandărilor celorlalţi (prieteni, familie), dar şi diferite forme de materiale scrise reprezintă surse importante de informaţii. De asemenea, experienţa proprie din călătorii anterioare joacă un rol decisiv în alegerea destinaţiei. Internetul devine tot mai utilizat pentru planificarea vacanţelor ecoturistice, dar mulţi ecoturişti sunt suficient de experimentaţi pentru a-şi organiza singuri călătoria.

Motivaţii şi preferinţe: • Motivaţiile călătoriei – Natura (flora, fauna, relieful) este principala motivaţie a

ecoturiştilor. Ei nu vor numai să o vadă, ci şi să o experimenteze şi să înveţe despre ea. Ei sunt interesaţi şi de istorie, de alte culturi, le place să participe la diverse activităţi în aer liber şi apreciază oportunitatea de a întâlni oameni noi.

• Activităţi preferate – Ecoturiştii participă la o gamă foarte largă de activităţi, de la observarea şi înţelegerea naturii (vizitarea parcurilor naţionale, observarea vieţii sălbatice), la activităţi orientate mai mult sau mai puţin spre aventură şi activităţi cu specific cultural - istoric. Ei sunt în căutarea noului, a unor experienţe care să le îmbogăţească viaţa

• Modalităţi de cazare – Ecoturiştii preferă facilităţi de cazare cu confort mediu sau chiar de bază, cum sunt cortul, cabana, motelul, pensiunea sau hanul.

* ecoturismul a fost definit în acest studiu ca fiind călătoria orientată spre natură, aventură, cultură. Studiul a avut în vedere atât turismul intern cât şi cel internaţional .

Sursa: HLA and ARA Consulting, Ecotourism – Nature/Adventure/Culture: Alberta and British Columbia Market Demand Assessment, 1994

O caracterizare extrem de plastică a ecoturistului, a preferinţelor sale de vacanţă comparativ cu turistul obişnuit este realizată chiar de un ecoturist veritabil şi prezentată mai jos:

Un rol important în educarea ecoturiştilor îl reprezintă elaborarea unor coduri de comportament, cum ar Un rol important în educarea ecoturiştilor îl reprezintă elaborarea unor coduri de

comportament, cum ar fi cel elaborat de autoritatea de turism din provincia canadiană Québec. Acest cod arată turiştilor ce trebuie şi ce nu trebuie să facă pentru practicarea corectă a ecoturismului. El este mai mult decât un cod etic general care se întâlneşte frecvent în parcurile din Statele Unite. Pe lângă limitarea impactului negativ al omului în arealul natural, codul de conduită promovează şi protejarea patrimoniului cultural şi natural. Inspirat după documentul numit ÉcoRoute al Uniunii pentru Conservarea Naturii din Québec, el se adresează tuturor celor care practică ecoturismul şi vizitează zone naturale.

“Vă voi împărtăşi opinia mea în ceea ce priveşte diferenţa dintre ecoturism şi turism din punctul de vedere al călătorului: Ecoturistul vrea să experimenteze ceva sălbatic...ceva neatins...ceva natural şi nealterat. Ecoturiştii vor să vadă vulcanii erupând sau cum trăiesc broaştele ţestoase sau pădurea tropicală atunci când plouă – nu vor un autobuz care să-i lase la locul atracţiei şi să-i ia o oră mai târziu. Ei ar merge mai degrabă pe jos o oră şi jumătate, ar călări un cal sau ar vâsli într-o canoe pentru a ajunge la destinaţie. Cu precizarea că nu am vizitat niciodată acest loc minunat, voi folosi o vacanţă în Hawaii ca exemplu pentru a ilustra diferenţa: Vacanţa unui turist tipic în Hawaii este o săptămână la un mare hotel, o excursie de o zi cu autocarul sau cu o maşină închiriată pentru a consuma un film foto la un vulcan sau la o fermă de ananas, întoarcerea seara la hotel, unde grăsani bronzaţi purtând nişte pantaloni scurţi de prost gust sorb băuturi alcoolice la barul de noapte, în timp ce privesc dansul hula al frumoaselor femei polineziene. Un ecoturist în Hawaii va evita marile hoteluri şi va prefera să-şi instaleze cortul la poalele unui vulcan sau va sta la o cabană mică şi liniştită cu capacitatea de 15 locuri, unde „stăpâna casei” serveşte masa ca în familie, fie va merge trei zile pe insulele din apropiere pentru a observa păsările. Cu siguranţă el va fi echipat cu binoclu şi hărţi şi va fi încântat mai degrabă de potecile înguste şi noroioase, decât de drumurile asfaltate. Ecoturiştii preferă ghizi care trăiesc în satele din zonă şi care ştiu să vorbească puţin engleza cu un accent fermecător. Ei trebuie să ştie numele a cel puţin 4387 specii de păsări şi plante (şi bine înţeles să ştie să le identifice), să prezinte vizitatorilor gustări, fructe şi legume locale, plante pe care indigenii le folosesc în scop medicinal sau de recreere, să ştie o mulţime de lucruri despre istoria locală şi despre fenomenele naturii (ce plante mănâncă diferite animale, cum afectează sezonul ploios comportamentul animalelor şi cum se reflectă acesta în miturile şi legendele locale). De asemenea, ecoturiştii vor să audă uneori cum indiferenţa oamenilor ameninţă mediul local, astfel încât să poată clătina din cap şi să spună cu un ton grav: tţ tţ, oare când vor învăţa oamenii cum să se comporte?” (Alice, un ecoturist care se confesează) Sursa: http://csf.colorado.edu/bioregional/jul98/0020.htm

Cod de comportament al ecoturistului

Pregătirea voiajului - alegerea unui agent de turism sau a unei organizaţii care se preocupă de

minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului. - alegerea unui promotor sau a unei agenţii de turism care oferă o şedinţă de

pregătire despre modul cum trebuie să se comporte la locul de destinaţie sau să folosească echipamentele în vederea protejării mediului înconjurător.

- informarea în legătură cu habitatul natural şi cu valorile culturale ale zonei. - adaptarea comportamentului propriu şi a codului de conduită la valorile zonei

vizitate.

Respectarea următoarelor reguli - interdicţia accesului în zone nepermise publicului - respectarea marcajelor - informarea tour-operatorilor, autorităţilor şi vizitatorilor asupra încălcării oricărei

reguli care poate afecta habitatul natural şi cultural

Respectarea florei, faunei şi a habitatului lor - deplasarea cu calm, fără a se perturba mediul natural - păstrarea unei distanţe considerabile faţă de animale pentru a nu le deranja - evitarea hrănirii animalelor - neintervenirea în habitatul natural - evitarea zonelor în care se găseşte un număr mare de animale - interzicerea ruperii plantelor sau mutării animalelor - evitarea cumpărării de plante sau animale care sunt pe cale de dispariţie sau se

găsesc în număr mic într-un anume areal

Reducerea propriului impact asupra mediului - adoptarea unui comportament care vizează reducerea tuturor tipurilor de poluare

(chimică, biologică, vizuală, olfactivă şi sonoră) - favorizarea deplasărilor în grupuri mici - conştientizarea impactului acţiunilor proprii asupra mediului - menţinerea echipamentului motorizat în stare bună - utilizarea unui echipament nepoluant sau slab poluant - alegerea unor produse durabile, biodegradabile şi reutilizabile - depozitarea reziduurilor în zone strict amenajate pentru acest scop - favorizarea transportului cu mijloace care nu au sau au un impact minim asupra

mediului

Respectarea comunităţilor locale - aprecierea unicităţii populaţiei din zona vizitată - respectarea cutumelor, tradiţiilor locale şi diferenţelor culturale - deschiderea spre învăţare - susţinerea economiei locale prin achiziţionarea de produse şi servicii - respectarea intimităţii oamenilor şi a proprietăţii private - adaptarea la cultura locală - adoptarea unui comportament respectuos faţă de ceilalţi vizitatori

Sursa: Tourisme Québec, www.bonjourquébec.com

Tendinţele pieţei ecoturistice Organizaţia Mondială a Turismului consideră că ecoturismul, alături de turism cultural şi

turism de aventură vor avea cea mai spectaculoasă evoluţie în secolul 21. Una dintre cele mai importante tendinţe care influenţează cererea pentru ecoturism este fenomenul de îmbătrânire a populaţiei în ţările dezvoltate, mai ales în acele ţări unde este centrată cererea pieţei ecoturistice internaţionale: America de Nord, Europa de Nord şi mai puţin Japonia. International Expeditions, una dintre cele mai mari companii ecoturistice din America de Nord previzionează că până în anul 2010 numărul clienţilor ecoturişti va spori considerabil, ca urmare a îmbătrânirii populaţiei americane34 . Altă tendinţă care alimentează creşterea ecoturismului este preferinţa călătorilor de a alege vacanţe cu tentă educativă, care să le îmbogăţească existenţa (Mass, 1995). Dorinţa de a învăţa şi de a trăi experienţa naturii este influenţată de cel puţin trei factori majori: schimbarea atitudinii faţă de mediu, care se bazează pe recunoaşterea interdependenţei dintre specii şi ecosisteme; dezvoltarea educaţiei de mediu în clasele primare şi gimnaziale; dezvoltarea mijloacelor mass-media pe teme de mediu35. Tendinţa de depersonalizare a locului de muncă şi mediul de viaţă ultra-tehnologizat contribuie de asemenea la o creştere a cererii pentru vacanţe ecoturistice. Evoluţia ascendentă a ecoturismului este influenţată şi de dorinţa tot mai mare a societăţii urbane, „dependentă de birouri” de a fi mai activă. Într-un raport din 1997 privind turismul de aventură, Asociaţia Industriei Călătoriilor din America (TIA) a constatat că aproximativ jumătate din populaţia Statelor Unite a participat în ultimii cinci ani la diverse forme de „călătorie activă”, incluse în sfera ecoturismului sau turismului de aventură. Această tendinţă este determinată de dorinţa oamenilor de a-şi depăşi limitele, de a-şi menţine condiţia fizică, dar şi de nevoia de petrece un timp de calitate cu prietenii sau în familie. Aceste tendinţe indică nu numai o creştere a cererii pentru ecoturism, dar şi o transformare a acestuia, dintr-o nişă de piaţă, într-un segment principal. Dacă iniţial ecoturismul se adresa turiştilor experimentaţi, cu niveluri de venit şi educaţie ridicate, clientela sa se extinde acum, pentru a include o gamă largă de venituri, studii şi experienţe de călătorie.36 Pe măsură ce oamenii vor învăţa să cunoască şi să iubească planeta noastră, conservarea resurselor ei naturale va deveni o preocupare sinceră a unui procent tot mai mare din populaţia lumii. Ecoturismul poate şi va avea o contribuţie inestimabilă la educarea turiştilor interni şi internaţionali pe de o parte şi a populaţiei locale gazdă pe de altă parte. Şansa unui schimb autentic de valori între vizitatori şi gazde, redescoperirea importanţei tradiţiilor pentru valoarea materială şi spirituală a unei destinaţii nu pot fi ignorate. Dacă o experienţă ecoturistică poate ajunge cu adevărat la minţile şi inimile oaspeţilor şi gazdelor, convingându-i că efortul lor de conservare a mediului este important, şansele realizării unei dezvoltări durabile în mileniul trei sunt puţin mai mari.

4.1.3. Ecoturismul ca oportunitate de afaceri Ecoturismul a apărut iniţial ca o oportunitate de afaceri, creată de interesul tot mai mare pentru soarta planetei. La prima vedere, cele două preocupări sunt incompatibile şi totuşi, o afacere ecoturistică poate avea succes pe termen lung dacă este o afacere responsabilă, care respectă legile pieţei şi ale dezvoltării durabile deopotrivă.

Ecoturismul este puternic dependent de angajamentul întreprinzătorilor în aplicarea unui set unic de standarde de operare, standarde care au evoluat permanent în ultimii zece ani. Faptul că nu există un organism de reglementare la nivel internaţional şi că standardele în domeniul ecoturismului sunt destul de dificil de evaluat, a permis operatorilor şi guvernelor să promoveze ecoturismul în mod necontrolat. Numeroase afaceri şi organizaţii au încercat să profite de popularitatea termenului de „ecoturism”, folosindu-l pentru a-şi promova produsele, dar fără a respecta cele mai simple principii

34 Williams Lake Forest District Tourism Opportunities Study, după Hein, 2000, http://srmwww.gov.bc.ca 35 Williams Lake Forest District Tourism Opportunities Study, după Eagles and Higgins, 1998, http://srmwww.gov.bc.ca 36 Idem

sau în unele cazuri, aceste principii au fost greşit înţelese. Această problemă, cunoscută sub denumirea de „greenwashing” a creat prejudicii ecoturismului, pentru că a adus dezamăgirea şi neîncrederea în rândul iubitorilor acestei forme de turism. Conferinţele internaţionale, seminariile şi publicaţiile apărute în ultimii ani au avut un rol important în educarea ecoturistică a operatorilor şi guvernelor, însă înţelegerea greşită a termenului rămâne încă o problemă. În urma dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Summit-ului Mondial al Ecoturismului (Ouébec, 2002), participanţii au formulat o serie de recomandări adresate guvernelor, sectorului privat, organizaţiilor non-guvernamentale, institutelor de cercetare, agenţiilor de dezvoltare şi comunităţilor locale. Prezentăm în continuare cele mai importante recomandări care vizează sectorul privat37 (agenţii de turism şi touroperatori, proprietari ai unităţilor de cazare şi alimentaţie, ai echipamentelor de agrement şi ai terenurilor de interes ecoturistic etc.):

afacerile ecoturistice trebuie să fie profitabile pentru toţi stakeholderii implicaţi deopotrivă: proprietari, investitori, manageri şi angajaţi, comunităţi locale şi organizaţii de conservare din ariile naturale în care acestea se desfăşoară;

conceperea, dezvoltarea şi conducerea afacerilor trebuie să ducă la minimizarea efectelor negative, să contribuie pozitiv la conservarea ecosistemelor fragile şi a mediului în general, să aducă beneficii directe comunităţilor locale;

întreprinzătorii trebuie să se asigure că designul, planificarea, dezvoltarea şi operarea facilităţilor ecoturistice încorporează principiile durabilităţii cum ar fi integrarea armonioasă în peisaj, conservarea apei, energiei, materialelor neregenerabile şi accesul tuturor categoriilor de populaţie fără discriminare;

să coopereze cu organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale implicate în protejarea ariilor naturale şi conservarea biodiversităţii, asigurându-se că operaţiunile ecoturistice se desfăşoară în concordanţă cu planurile de management şi cu reglementările din zona respectivă, astfel încât să minimizeze orice efect negativ şi să acţioneze pentru creşterea calităţii produsului ecoturistic şi a contribuţiei financiare la conservarea resurselor naturale;

să utilizeze în desfăşurarea afacerii mai mult materiale şi produse locale, precum şi resurse umane şi logistice locale, pentru a menţine autenticitatea produsului ecoturistic şi pentru a creşte proporţia din beneficii care rămâne în comunitate. Pentru a realiza acest lucru, operatorii privaţi trebuie să investească în instruirea forţei de muncă locale.

să colaboreze activ cu reprezentanţii comunităţii locale, pentru a se asigura că elementele de cultură tradiţională sunt descrise şi valorificate cu respect, că personalul şi turiştii sunt corect informaţi cu privire la tradiţiile, obiceiurile şi istoria locale;

să promoveze în rândul clienţilor un comportament etic faţă de destinaţia ecoturistică vizitată, de exemplu prin educaţie de mediu sau încurajând contribuţii voluntare, pentru a sprijini iniţiativele comunitare şi de conservare;

să-şi diversifice oferta prin dezvoltarea unei game largi de activităţi turistice la o destinaţie dată şi prin extinderea operaţiunilor în alte destinaţii, pentru a evita supraaglomerarea, care ar ameninţa durabilitatea pe termen lung a activităţii. În acest scop, operatorii privaţi trebuie să respecte şi să contribuie la implementarea unor sisteme de management a impactului vizitatorilor în destinaţiile ecoturistice;

să asigure o distribuire echitabilă a veniturilor din ecoturism între turoperatori, furnizorii locali de servicii, comunităţile locale prin instrumente corespunzătoare şi alianţe strategice;

să formuleze politici de dezvoltare durabilă pe care să le implementeze în toate sectoarele afacerii.

Date fiind aceste recomandări, este clar că dezvoltarea unei afaceri ecoturistice necesită, încă din faza de concepere şi până la operarea propriu-zisă, satisfacerea unei combinaţii de factori ce reflectă importanţa mediului natural şi a comunităţii locale. Un alt aspect esenţial pentru succesul pe termen lung al unei iniţiative ecoturistice îl reprezintă timpul. Ecoturismul reprezintă de cele mai multe ori o sursă de venit alternativă pentru populaţia locală, o activitate nouă, diferită de cele cu care

37 Ouébec Declaration on Ecotourism, www.ecotourism2002.org

era obişnuită. Pentru ca această idee să fie înţeleasă şi acceptată de toate sectoarele societăţii locale, este nevoie de timp şi răbdare din partea tuturor părţilor implicate.

4.2. Experienţa internaţională în planul organizării ecoturismului

Deşi fenomenul turistic în sine a cunoscut consacrarea mondială de câteva decenii bune,

ecoturismul face primii paşi pe calea afirmării ca model fundamental al unei dezvoltări controlate,

“Laguna de la Lagarto Lodge”- O poveste de successStudiu de caz

“ Am sosit în Costa Rica în 1974 ca director executiv la o bancă internaţională şi niciodată, nici în cele mai caudate vise, nu m-am gândit că voi rămâne permanent aici şi voi fi proprietarul unui hotel în junglă în partea de nord, în cea mai nedezvoltată regiune a ţării.

Iată cum a început totul…din trecut, de când familia mea deţinea o fermă în estul Germaniei, unde am crescut şi de unde, datorită celui de-al doilea război mondial a trebuit să plec ramânând cu visul de a deţinea o bucată mare de pământ pe care să o numesc după bunul meu plac. Acest vis s-a materializat în 1981, când am avut prilejul să cumpăr 110 hectare de pădure tropicală în partea nordică a Costa Ricăi, într-o zonă numită Boca Tapada, aproape de Nicaragua, la 12 Km sud de râul San Juan şi 2 Km de râul San Carlos.

Iniţial nu am ştiut ce destinaţie să-i dau acestui pământ unde vara se putea ajunje doar cu un automobil cu tractiune intregrală, iar în sezonul umed călare. M-am gândit să-l transform într-un pământ agricol, să tai pădurea şi să plantez diverse: ananas, piper, arbuşti de cacao ş.a. la vremea aceea cuvântul “ecologie “ nu prea fusese auzit în Costa Rica şi nici nu prea existau restricţii împotriva despăduririi.

La o petrecere, în timp ce discutam cu un prieten despre destinaţia terenului deţinut, acesta mi-a mărturisit că făcea parte dintr-o mişcare ecologistă aşa încât m-a sfătuit să nu despăduresc zona, ci să construiesc câteva căi de acces şi o casă. În 1989, am decis să construiesc o casă, a cărei terasă să aibă vedere la o lagună din apropiere. În acel timp nu exista electricitate şi deranjându-mă zgomotul unui generator, am instalat panouri solare. După 2 ani de comentarii favorabile din partea cunoscutilor ce m-au vizitat, am decis să măresc casa şi să încep o afacere. Am fost foarte norocos că o mare agentie de turism germană a inclus vila mea în programul lor de Vizitare a Costa Ricăi, trimiţându-mi în fiecare săptămână câte un grup de 25 de turişti ce stăteau 2 nopti, încasările astfel obtinute acoperindu-mi cheltuielile de întreţinere. Începutul a fost greu, mai ales datorită accesului greoi în zonă, însă turiştii nu au fost deranjaţi, dimpotrivă au adorat împrejurimile tropicale şi liniştea neîntreruptă. În următorii 2 ani am îmbunătăţit accesul în zonă şi m-am împrietenit cu localnicii din Boca Tapada. Am mai cumpărat 180 de hectare de pământ, am înfiinţat o herghelie de cai şi am plantat 22 de hectare cu palmieri.

Între timp vila s-a transformat într-un hotel ce este vizitat de peste 1000 de turişti anual, mulţi dintre ei provenind din Europa, dar şi din Japonia şi Australia. Impactul economic a făcut ca această regiune să se dezvolte şi oamenii să înţeleagă ce inseamnă de fapt ecologia şi ecoturismul. Hotelul a devenit primul angajator dintr-o regiune ce nu oferă locuri de muncă. Hotelul a ajutat la crearea unor locuri de muncă şi în mod indirect: a ajutat un localnic să-şi cumpere două bărci cu care turiştii se plimbă pe râurile învecinate, ulterior acesta plătindu-şi datoria, iar la confluenta celor două râuri s-a dezvoltat un mic restaurant. Bucătarul Adolfo, un refugiat din Nicaragua a fost îndrăgit de un turist german ce l-a invitat în Germania pentru a duce bucătăria costaricană şi pe vechiul continent. Ghidului local Oscar i s-a plătit un sejur în SUA, de unde s-a întors un bun vorbitor de limba engleză, dar şi un excelent ghid pentru admirarea păsărilor(birdwatching). Cu ajutorul unui club din SUA, am sponsorizat 5 şcoli din zonele cu copii săraci şi am adus 4 dentişti pentru a face o campanie oferind servicii stomatologice gratuite.

Într-un final am convins Compania de Electricitate să conecteze satul şi hotelul la reţeaua de electricitate. Au fost îmbunătăţite drumurile. În prezent, localnicii mă consultă pentru tot felul de proiecte ce au ca scop crearea unor noi locuri de muncă. Acum sunt mândri că Boca Tapada este trecută pe toate hărţile din ghidurile turistice internationale şi ca apar chiar şi în programele TV internaţionale.

Suntem mândri că am dovedit că turismul poate contribui la dezvoltarea unei zone sărace şi izolate şi am arătat că menţinerea şi protejarea pădurii tropicale pentru generaţiile viitoare este mai profitabilă decât distrugerea acesteia cu toată fauna şi flora sa exuberantă”.

echilibrate, durabile. Ecoturismul este o formă a turismului conştient şi responsabil faţă de natură, de comunitate şi valorile ei, faţă de înşişi turiştii.

În ciuda timpului relativ scurt (aproximativ 10 ani) de când s-a conturat la nivel mondial, ecoturismul cunoaşte de la an la an noi dimensiuni, implicând un număr din ce în ce mai mare de persoane. Într-o lume în care globalizarea este o realitate de necontestat, ecoturismul devine un mijloc de eliminare teoretică a frontierelor tradiţionale ale statelor∗ şi de cunoaştere a cât mai multor zone remarcabile prin cadrul natural şi prin cultură.

4.2.1. Organisme implicate în susţinerea activităţilor ecoturistice

Pe măsura extinderii ecoturismului, s-a simţit nevoia organizării unor structuri bine definite,

care să poată permite o cât mai bună penetrare a acestuia în rândul comunităţilor. În consecinţă, au luat naştere o serie de organisme care se ocupă strict de această problematică. Pe lângă acestea, în cadrul unor organizaţii deja consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând ecoturismul.

Aceste structuri, indiferent de natura lor, joacă un rol major în procesul definirii ecoturismului ca o modalitate reală pentru conservarea şi dezvoltarea comunităţilor în spiritul durabilităţii.

Rolul fundamental al unei organizaţii de ecoturism este de a contribui la minimizarea efectelor negative ale ecoturismului şi la maximizarea celor pozitive.38 Principalele considerente din care ia naştere un organism axat pe probleme de ecoturism sunt: administrarea resurselor (naturale şi culturale); colectarea şi diseminarea informaţiilor despre ecoturism; conferirea unei puteri pe piaţă sporite prin asocierea micilor tour operatori; existenţa unor interese de tip economic într-o anumită comunitate. Interesul organizaţiilor implicate în domeniul ecoturismului se poate îndrepta în una sau mai multe din următoarele direcţii:

- cercetare; - reglementare; - standardizare (definirea unor coduri de practici, acordarea de atestate, elaborarea de

ghiduri); - dezvoltarea economică a domeniului (prin obţinerea unor rezultate pozitive de către

firmele de profil); - consultanţă; - educarea consumatorilor şi a prestatorilor; - formularea şi implementarea unor politici; - atragerea de fonduri pentru comunităţile locale şi pentru conservarea biodiversităţii; - dezvoltarea unor instrumente şi strategii manageriale.

La nivel mondial există o serie de organisme care sunt specializate în problematica

ecoturismului, dar şi altele care, deşi nu sunt exclusive, ating totuşi prin preocupările lor şi acest domeniu. Fiecare dintre ele acţionează, după posibilităţi, pe o arie mai mare sau mai mică. De reţinut este faptul că ele există, şi chiar dacă sunt într-o fază de debut, pot constitui premisele creerii unor organizaţii puternice, care să implice cât mai mulţi stakeholderi∗ din sfera relativ nouă a ecoturismului.

Cea mai importantă organizaţie este Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES). Aceasta a luat fiinţă în 1990, urmărind, încă din prima zi, „ să asiste cât mai multe asociaţii profesionale care se străduiesc să facă din ecoturism un mijloc util în activitatea de conservare şi dezvoltare durabilă” (Megan Wepler Wood – preşedinte şi fondator). TIES numără în prezent circa 1600 de membri din 110 ţări (fie persoane fizice, fie asociaţii, organizaţii etc.) având înscrise următoarele obiective pe termen lung: desfăşurarea unor programe educaţionale şi traininguri, ∗ De exemplu crearea unor parcuri naţionale pe teritoriul a două state 38 Halpenny, E., Ecotourism – Related Organisations în Weaver, D. (ed.), The Encyclopedia of Ecotourism CABI, Wallingford, 2000 ∗ Toţi cei implicaţi şi influenţaţi de o anumită decizie: investitori, acţionari, tour-operatori, manageri de parcuri naţionale, comunităţi locale etc.

furnizarea de informaţii tuturor celor interesaţi, elaborarea unor coduri în domeniu, crearea unei reţele internaţionale instituţionale şi profesionale, cercetarea şi dezvoltarea unor modele economice.

Obiectivele TIES sunt ambiţioase, dar concretizarea lor nu este imposibilă, ţinând cont de faptul că sunt reunite o serie de personalităţi în domeniu şi că posibilităţile de extindere sunt practic nelimitate.

O serie de state şi-au creat propriile societăţi de ecoturism. Dintre acestea amintim pe cea din Australia şi din Japonia care desfăşoară activităţi susţinute vizeazând aspecte multiple ale ecoturismului.

Ecoturism Australia (EA) a fost fondată în 1991, ca o asociaţie non-profit, incluzând societăţi care administrează spaţii de cazare, tour operatori, agenţii de turism, manageri ai ariilor protejate, studenţi şi profesori, consultanţi, asociaţii regionale şi locale, toate având punct comun preocuparea pentru dezvoltarea şi promovarea industriei ecoturismului. Este remarcabil faptul că, în viziunea statului Australian, ecoturismul însuşi poate fi văzut ca o ramură economică distinctă. Obiectivul general al EA este „de a fi lideri în asistarea activităţilor de ecoturism pentru a deveni durabile, viabile economic şi responsabile din punct de vedere social şi cultural”. Pe lângă aspectele care ţin de desfăşurarea generală a turismului de tipul eco în sfera durabilităţii (obiectiv prioritar pentru orice organizaţie de acest tip), Ecoturism Australia şi-a concentrat activitatea şi pe elaborarea unor programe de acreditare. Este vorba despre NEAP – Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură şi Programul de Atestare Ecoguide. NEAP este, de departe, centrul preocupărilor asociaţiei. Aplicat iniţial doar în Australia, programul vizează identificarea şi etichetarea adevăratului turism de tipul eco şi în natură. Actualmente el este exportat în întreaga lume sub denumirea de Standardul Internaţional pentru Ecoturism. Scopul acestui program este de a certifica produse care se bazează pe principiile ecoturismului, fiind o garanţie pentru o prestaţie corespunzătoare şi din punctul de vedere al durabilităţii. NEAP acreditează produse şi nu companii, circumscrise unuia din următoarele trei domenii: cazare, circuite, obiective turistice. Programul Ecoguide are un domeniu de activitate mai restrâns, el atestând anumite capacităţi ale ghizilor care deservesc programe din sfera ecoturismului sau turismului în natură. Este o completare a NEAP dar cu centrarea pe persoane fizice. O altă organizaţie care se remarcă la nivel de stat este Societatea de Ecoturism din Japonia (JES), înfiinţată în 1998. Ideile exprimate de membri săi sunt o combinaţie între practic şi durabil, ecoturismul fiind văzut ca o activitate care necesită o viziune mai largă a practicanţilor şi o înţelegere mai profundă. Pornind de la alegerea logo-ului ca fiind caracterul chinezesc Kanji pentru „pădure”∗, JES dezvoltă o adevărată filozofie despre importanţa acestui sector vegetal la nivelul planetei. În opinia societăţii, ecoturismul nu poate exista două prin simpla întâlnire dintre cererea şi oferta turistică. Este nevoie de cel puţin cinci elemente pentru realizarea unui produs ecoturistic, elemente care trebuie să coexiste în baza unui respect reciproc: comunitatea locală, guvernul, cercetătorii, turiştii şi industria turistică. Succesul sau eşecul ecoturismului depinde de oamenii implicaţi, pentru că numai ei pot decide modul în care valorifică atracţiile locale, înţelegând şi importanţa conservării lor pentru generaţiile viitoare. Societatea de Ecoturism din Japonia admite că au existat şi o serie de eşecuri în rândul ofertanţilor niponi, eşecuri legate de implementarea ecoturismului. De aceea, asociaţia se consideră încă în faza de început, având nevoie de o cooperare la nivel mondial. În acest sens, ecoturismul apare ca un mijloc din ce în ce mai relevant de cunoaştere a cât mai multor culturi şi de însuşire a experienţelor diverselor organizaţii. Aceste experienţe sunt cunoscute atât de promotorii ecoturismului şi, pe măsura adaptării lor la situaţiile locale, şi de către publicul larg. Încercarea de clasificare şi justificare a localizării organizaţiilor ecoturistice la nivel mondial s-ar solda cu un eşec pe de o parte deoarece ecoturismul este încă într-o fază incipientă ca organizare, iar pe de altă parte deoarece acestea sunt răspândite în întreaga lume, neuniform, chiar pe teritoriile ∗ de menţionat că 70% din teritoriul Japoniei este acoperit de păduri

unor state mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic. Ca exemplu în acest sens amintim Societatea de Ecoturism din Kenya (ESOK) şi Societatea de Ecoturism din Pakistan (ESP). ESOK a fost fondată în scopul definirii cât mai concrete a politicilor şi standardelor turistice încercând să reunească operatorii din industria turistică, comunităţile gazdă şi pe cei care se ocupă de conservarea diferitelor obiective. În sens propriu, ţelul ESOK este de a promova Kenya ca destinaţie turistică prin punerea în valoare a turismului durabil, a ecoturismului, prin valorificarea conştientă şi controlată a atracţiilor pe care se bazează turismul, precum şi prin implicarea comunităţilor şi a celor care au obligaţia conservării patrimoniului. Asia este reprezentată cu succes la nivel de organizaţii ce promovează ecoturismul şi de către societatea de profil din statul Pakistan. Membră a TIES, ESP are 400 de membri cu drepturi depline, 1200 de membri cu anumite drepturi şi 6 membri principali. Ea se concentrează pe activităţi de promovare a ecoturismului în special în zonele montane mai sărace. Turismul este văzut ca o posibilitate reală de creştere a veniturilor şi de relansare economică. De asemenea are în vedere distribuirea de materiale de specialitate pentru cei interesaţi şi oferă consultanţă la cerere. Ca organism abilitat ESP oferă pachete de servicii în Pakistan pentru familii, cercetători, studenţi sau elevi în scopul înţelegerii de către aceştia a importanţei culturii, patrimoniului şi vieţii oamenilor din zonele montane în special. Invitaţia lansată întregii lumi de către ESP se rezumă în propoziţia „Veniţi şi alăturaţi-vă nouă pentru a ajuta natura care este viitorul nostru”. Faptul că ecoturismul poate fi promovat şi de către organizaţii care nu implică neapărat întregul teritoriu al unui stat este dovedit de societăţi cum ar fi Societatea de Ecoturism din Saskatchewan (ESS, din Canada) sau Asociaţia de Ecoturism din Virginia (VETA, din S.U.A.). Remarcabil este interesul şi conştientizarea de către grupuri restrânse de oameni a importanţei fenomenului turistic sub forma sa eco şi încercarea de a extinde aceste acţiuni pe o arie cât mai mare. ESS promovează şi susţine atât dezvoltarea industriei ecoturistice din zona Saskatchewan cât şi protejarea şi perpetuarea ecosistemelor naturale şi culturale. Organizaţia aspiră spre: respectarea reală a naturii şi a valorilor reale; întâmpinarea dorinţelor clienţilor dar niciodată pe seama distrugerii mediului înconjurător; atingerea celor mai înalte standarde de etică, onestitate şi integritate; sensibilizarea faţă de diferitele culturi locale şi respectul pentru acestea; generarea unor experienţe personale care determină o conştientizare a importanţei mediului natural; alocarea unei părţi din fondurile obţinute din activitatea ecoturistică pentru prezervarea resurselor; respectarea comunităţilor locale; colaborarea, crearea unui spirit de echipă şi a respectului între partenerii implicaţi în activităţi ecoturistice; libertatea de acţiune a membrilor concordantă cu standardele şi valorile societăţii. Dintre iniţiativele demne de luat în considerare ale ESS, amintim Programul de Acreditare Horizons care certifică obiective şi afaceri centrate pe respectarea principiilor ecoturismului. Dintre avantajele programului pentru ofertanţii de produse turistice remarcăm: acordarea de asistenţă în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru certificare; suport pentru diversificarea unei afaceri existente sau atracţii spre domeniul ecoturismului; idei de promovare şi dezvoltare a unei afaceri în sfera ecoturismului; oportunitatea promovării unei adevărate afaceri ecoturistice; promovarea pe site-ul societăţii. Ca organism regional, Asociaţia de Ecoturism din Virginia (VETA) are trei obiective fundamentale: protejarea resurselor naturale din regiune; dezvoltarea, şi promovarea unei adevărate industrii ecoturistice în statul Virginia; promovarea unor experienţe sigure, de calitate pentru ecoturişti. Apariţia şi dezvoltarea în ultimii ani a Internetului a permis apariţia unui nou model de colectare şi distribuire a informaţiilor din orice domeniu. Astfel, iubitori ai naturii din Europa s-au reunit şi au creat un site cuprinzător numit Eco-Tour, sub girul Comisiei Europene. Site-ul este extrem de util pentru cei interesaţi de lumea ecoturismului: produse oferite, tipuri de obiective, materiale scrise. Acestea se regăsesc în mai multe limbi şi sunt accesibile pentru toată lumea. Eco-Tour se defineşte ca un centru al informaţiilor pentru toţi utilizatorii de Internet care doresc să-şi planifice o vacanţă respectând cerinţele de conservare şi protejare a mediului înconjurător. Site-ul

reuneşte informaţii despre ofertanţii de locuri de cazare (hoteluri şi alte forme), regiuni şi staţiuni turistice, produse turistice şi numeroase modele întâlnite în diferite ţări. În cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este văzut ca un factor economic important în special în zonele rurale şi de aceea, interacţionând cu agricultura, poate contribui cu succes la dezvoltarea comunităţilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat să ofere micilor întreprinzători din acest domeniu o posibilitate reală de promovare la nivel mondial şi pe de altă parte să arate consumatorilor interesaţi diferite variante pentru petrecerea unor vacanţe de tip eco. Tot o consecinţă a existenţei Internetului este şi apariţia de dată mai recentă (mai 2000) a site-ului societăţii greceşti Ecoclub. Acesta se vrea a funcţiona ca o casă de “clearing” pentru ecoturism. Scopul este promovarea ecoturismului în întreaga lume, prin punerea în legătură a celor două părţi: consumatorii şi ofertanţii de produse ecoturistice. De remarcat este faptul că site-ul oferă posibilitatea lansării unor întrebări şi aflării unor răspunsuri pertinente din parte specialiştilor în domeniu. Moto-ul clubului este „În Natura Unitas” înţelegând prin aceasta necesitatea unei unităţi „în, cu şi pentru natură”.

Merită să mai amintim reţeaua europeană Ecotrans, care, deşi nu are preocupări exclusive de ecoturism, reuneşte organizaţii neguvernamentale şi consultanţi din 12 state europene (Germania, Austria, Portugalia, Grecia, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Olanda, Franţa, Italia, Spania, Elveţia). Aceştia urmăresc să promoveze o bună practică a turismului durabil. Numele de Ecotrans include două principii de bază: pe de o parte legătura dintre ecologie şi economie şi pe de altă parte transferul liber de know-how în domeniu.

Alte organizaţii sunt: Ecobrasil, Asociatión Ecuatoriana de Ecoturismo, The Fiji Ecotourism Association, The Swedish Ecotourism Society, Asociaţia de Ecoturism din Estonia, Ecological Tourism în Europe. Preocupări în aria ecoturismului sunt înregistrate şi la nivelul Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO), cea mai puternică organizaţie din turism. Aceasta numără peste 130 de membri şi a participat la 511 misiuni şi 126 proiecte pe tot globul. De cea mai mare susţinere au beneficiat continentele Africa şi Asia39. Dacă se va urmări aceeaşi structură continentală a interesului OMT şi în sfera ecoturismului acest lucru va fi un factor pozitiv deoarece continentele menţionate au un imens potenţial în acest domeniu. Pe de altă parte ar constitui un mijloc palpabil de ridicare a nivelului de trai în special în zonele extrem de sărace. Implicaţii în activitatea ecoturistică la nivel mondial se mai înregistrează din partea Naţiunilor Unite prin Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP). Pe lângă aceste organisme există în cadrul politicilor guvernamentale ale statelor anumite strategii care vizează domeniul ecoturismului. Multe dintre direcţii au avut o strânsă legătură cu Anul Internaţional al Ecoturismului. Preocupări pentru ecoturism se înregistrează şi la nivelul învăţământului. Astfel, în cadrul Universităţii Griffith din Australia funcţionează Centrul Internaţional de Cercetări în Ecoturism. În România merită amintită şi iniţiativa unui profesor din Suceava care a pus bazele Grupului Ecologist Ecotouring.

4.2.2 Anul 2002 – Anul Internaţional al Ecoturismului

Declararea de către Naţiunile Unite a anului 2002 drept Anul Internaţional al Ecoturismului certifică pe de o parte amploarea fenomenului ecoturistic căpătată în ultimii ani, iar pe de altă parte accentuează preocupările înregistrate la nivel mondial pentru înţelegerea şi adoptarea de către toate statele a unei poziţii pro ecoturism.

Şi dacă în urmă cu câteva decenii turismul a fost văzut ca o activitate propulsatoare şi generatoare de venituri pentru numeroase state (amintim micile ţări insulare care practic trăiesc din turism), în mileniul trei oamenii trebuie să-şi îndrepte privirile spre ecoturism, văzut ca sursă sigură de control asupra multor aspecte ale vieţii. Ne referim în primul rând la mediul înconjurător, apoi la

39 Bran Florina, Simon Tamara, Puiu Nistoreanu, Ecoturism, Ed. Economică, Bucureşti 2000, pag.43

ansamblul atracţiilor turistice, la comunităţile locale, la veniturile pe care le generează, la efectul multiplicator. Abordarea şi aplicarea corectă a ecoturismului nu înseamnă altceva decât o planificare riguroasă şi raţională în vederea obţinerii unor beneficii şi asigurării existenţei fluxurilor turistice timp de mai multe generaţii.

Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai 2002 cu sprijinul Oficiului de Turism local şi al Comisiei Canadiene de Turism, sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO) şi a Programului Naţiunilor Unire pentru Mediul Înconjurător (UNEP). În intervalul 19-22 mai 2002, aici s-au reunit peste 1000 de participanţi din 132 de state din sectorul public, privat sau neguvernamental. Summitul a reprezentat încununarea cu succes a celor 18 întâlniri preparatorii desfăşurate în anii 2001 şi 2002, care au implicat peste 3000 de participanţi reprezentând guvernele naţionale sau locale, incluzând administratori de turism, mediu sau oameni de afaceri din domeniul ecoturismului şi parteneri ai acestora, precum şi organizaţii neguvernamentale, instituţii de învăţământ, consultanţi, organizaţii interguvernamentale şi reprezentanţi ai comunităţilor locale40.

Obiectivele principale ale summitului au fost41: - sublinierea rolului ecoturismului în cadrul dezvoltării durabile; - schimbul de informaţii referitoare la modalităţi de planificare durabilă, dezvoltare, management şi marketing ecoturistic;

- înţelegerea cât mai profundă a impactului social, economic şi asupra mediului al ecoturismului; - stabilirea unor mecanisme şi scheme pentru a monitoriza şi controla impactul ecoturismului; - prezentarea experienţelor membrilor comunităţilor locale legate de proiecte şi afaceri de

ecoturism; - convingerea guvernelor, a sectorului privat şi a organizaţiilor neguvernamentale pentru

utilizarea ecoturismului ca metodă în procesul dezvoltării durabile şi în conservarea resurselor naturale şi culturale;

- găsirea de modalităţi de încurajare a unui comportament cât mai responsabil al tuturor celor care acţionează în domeniul ecoturismului, incluzând organismele publice oficiale, sectorul privat şi angajaţii acestora precum şi turiştii înşişi;

- definirea noilor domenii de colaborare internaţională în scopul contribuirii la dezvoltarea durabilă şi la răspândirea managementului ecoturistic în toată lumea;

Aceste obiective au fost atinse prin intermediul prezentărilor susţinute, care au fost început cu

rapoartele de la Conferinţele Regionale desfăşurate înaitea summitului şi au continuat, structurat pe patru mari teme: tema A: Planificarea ecoturistică şi dezvoltarea producţiei: provocarea durabilităţii; tema B: Monitorizarea şi standardizarea în ecoturism: evaluarea progresului prin intermediul durabilităţii; tema C: Marketingul şi promovarea ecoturismului: atingerea unui consum durabil; tema D: Costuri şi beneficii în ecoturism: o distribuţie durabilă între toţi stakeholderii.

Informaţiile furnizate au încercat să atingă cât mai multe probleme care sunt circumscrise sferei ecoturismului. Laitmotivul acestor prezentări a fost de departe interferenţa dintre ecoturism şi dezvoltarea durabilă. Altfel spus, ecoturismul nu poate fi privit şi explicat altfel decât prin prisma dezvoltării durabile. Mai mult decât atât, trebuie expandată însăşi ideea de turism la durabilitate. Altfel se riscă o epuizare a resurselor, o degradare a mediului şi a comunităţilor locale concomitent cu valorile culturale aferente acestora.

Declaraţia de la Québec reprezintă documentul final care ţine seama de informaţiile furnizate

în timpul procesului preparatoriu dar şi de discuţiile din cadrul summitului. Ea este rezultantă a dialogului susţinut între toţi factorii implicaţi şi nu se constituie într-un documnet de negociere. Scopul principal este de a fixa o agendă preliminară şi o serie de recomandări pentru dezvoltarea activităţilor ecoturistice în contextul dezvoltării durabile. Participanţii au cerut în mod expres Naţiunilor Unite ca această declaraţie precum şi alte rezultate obţinute în urma summitului să fie

40 Declaraţia de la Québec 41 Conform broşurii de prezentare a summitului

diseminate cu prilejul Summitului Mondial privind Dezvlotarea Durabilă de la Johannesburg (26 August- 4 Septembrie 2002).

Principalele concluzii legate de documentul de la Québec sunt: - ecoturismul îmbracă principiile turismului durabil, dar se distinge de acesta prin aspecte legate

de comunitatea locală, interpretarea pentru vizitatori a unei anumite destinaţii, numărul de vizitatori; - turismul are un impact complex asupra mediului înconjurător, generând atât costuri dar şi

beneficii; - interesul turiştilor pentru călătoriile în areale naturale (terestre sau acvatice) a crescut în ultimul

timp; - ecoturismul contribuie la creşterea veniturilor din turism, dar şi a efectelor sociale pozitive; - la nivel mondial, există un număr mare de areale naturale cărora le corespunde o diversitate

culturală specifică, rezultată în special prin perpetuarea în timp a tradiţiilor şi obiceiurilor; - fondurile alocate în lume pentru conservarea şi managementul biodiversităţii sunt insuficiente; - multe din zonele propice ecoturismului sunt locuite de oameni săraci, care nu au o stare de

sănătate corespunzătoare şi o educaţie adecvată; adesea ei nu beneficiază de mijloacele de comunicare şi infrastructura necesară;

- în condiţiile unui management corect aplicat, formele diferite de turism, şi în special ecoturismul, pot constitui o reală oportunitate economică pentru populaţia locală şi cultura lor, dar şi pentru o prezervare a resurselor naturale în folosul generaţiilor viitoare;

- practicarea unui turism necontrolat în zonele naturale şi rurale deteriorează mediul, ameninţă flora şi fauna, poluează zonele marine şi de coastă, afectează calitatea apei; de asemenea, desconsideră comunităţile locale şi erodează tradiţiile culturale;

- dezvoltarea ecoturismului trebuie să ţină cont de teren şi de proprietarii acestuia; comunităţile locale au dreptul să protejeze arealele dorite în măsura în care ele sunt considerate locuri tradiţionale sau chiar sacre;

- planificarea joacă un rol major în dezvoltarea activităţii şi trebuie armonizată cu interesele comunităţii locale (implicarea conştientă a membrilor acesteia);

- întreprinderile mici şi mijlocii sunt parteneri cheie în sfera ecoturismului; adesea ei operează într-un climat care nu oferă suport financiar şi de marketing pentru ecoturism;

- pentru supravieţuirea firmelor de mici dimensiuni este necesară realizarea unor cercetări de piaţă, utilizarea unor instrumente de creditare adecvate turismului, adoptarea unor soluţii tehnice speciale;

- discriminarea de orice tip dintre oameni trebuie eliminată, iar consumatorii şi ofertanţii de produse ecoturistice trebuie priviţi cu respect;

- turiştii au o anumită responsabilitate faţă de destinaţia vizitată şi faţă de mediul înconjurător prin însăşi alegerea făcută, comportament şi activităţi desfăşurate în spaţiul respectiv şi de aceea este important să fie informaţi asupra calităţii şi sensibilităţii destinaţiilor.

În final sunt formulate o serie de recomandări către următoarele categorii: a) guverne şi autorităţi locale şi naţionale; b) sectorul privat; c) organizaţii neguvernamentale, asociaţii comunitare, instituţii academice şi de cercetare; d) organizaţii interguvernamentale şi instituţii financiare, agenţii de dezvoltare; e) comunităţi locale.

Conturarea unei politici ecoturistice pentru Amazonul brazilian -

Studiu de caz

Brazilia, denumită frecvent „gigantul adormit” este cea mai mare ţară din America Latină, având peste 8 milioane de kmp. Jumătate din suprafaţa sa este acoperită de păduri umede (în special cele din zona Amazonului şi Atlanticului). Dispune de peste 8000 de km de coastă tropicală cu mii şi mii de insule şi plaje neexploatate. În ciuda acestor atracţii naturale extraordinare la mijlocul anilor 90 Brazilia înregistra sub 2 milioane de vizitatori străini anual realizând un venit de 1,8 miliarde dolari. Balanţa turistică a devenit tot mai deficitară pe măsură ce locuitorii statului au început să facă deplasări în străinătate şi să cheltuie peste 5 miliarde de dolari anual. Atunci, la nivel naţional s-a pus problema relansării interesului pentru industria turistică (atât prin atragerea de valută de la turiştii străini cât şi prin crearea de noi locuri de muncă). Boomul generat la nivel mondial de ecoturism a deschis drumuri şi în Brazilia. Conceptul nu a fost însă îmbrăţişat corespunzător iar guvernul a format o divizie specială care să se asigure că iniţiativa ecoturistică nu subminează credibilitatea naţiunii. Liniile directoare pentru o politică naţională în domeniul ecoturismului au fost fundamentate prin efortul comun al Ministerului Mediului şi Ministerului Industriei, Comerţului şi Turismului. Procesul a implicat o participare masivă din partea ONG-urilor, tour operatorilor, managerilor de parcuri naţionale, departamentului de Protejare a Pădurilor şi Vieţii Sălbatice. De asemenea s-a avut în vedere o analiză atentă a experienţei altor state. Aceste direcţii au constituit un punct de plecare pentru dezvoltarea politicilor regionale pe tot cuprinsul ţării, politici adaptate fiecărui ecosistem. În acest punct Oficiul Naţional de Turism (EMBRATUR) a luat o decizie înţeleaptă: a plasat responsabilitatea gestionării Politicii Ecoturistice, Ministerului Mediului. Presiunea internaţională pentru o dezvoltare durabilă în zona Amazonului a făcut din ecoturism o modalitate de realizare a acestui obiectiv. Stabilirea unui prim set de politici regionale ecoturistice a devenit impetuos necesară.. Peste 15 organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, la nivel local, regional şi naţional au fost impicate în implementarea politicii ecoturistice în regiunea Amazonului. Cheia succesului a constituit-o dăruirea tuturor celor implicaţi în această activitate. Câteva programe au fost implementate ca rezultat al acestui efort: Puncte Strategice de Planificare în fiecare din cele nouă state scăldate de Amazon (în vederea delimitării arealelor ecoturistice); Planificare şi training în arealele indigene (în rezervaţiile indiene), cu publicarea unui ghid de practicare a ecoturismului în acea zonă, ghid scris şi redactat strict de populaţia locală; Program de evaluare a resurselor, în scopul adoptării ecoturismului ca o alternativă la creşterea veniturilor pescarilor, culegătorilor de alune şi de cauciuc natural. Jumătate din fondurile au fost alocate pentru dezvoltarea infrastructurii generale, pregătirea forţei de muncă, monitorizarea programului şi controlul calităţii. Cealaltă jumătate a fost direcţionată spre finanţarea întreprinderilor private şi îmbunătăţirea facilităţilor existente pentru a se potrivi noii politicii de ecoturism. Finanţarea micilor afaceri comunitare se înscrie tot în această categorie de fonduri. Sursa: www.ecotourism.org/textfiles/brazil.txt

De reţinut la final:

Ecoturismul s-a dezvoltat rapid în ultimele decenii. Deşi are potenţialul de a influenţa pozitiv mediul natural şi social în care se desfăşoară, el poate fi la fel de dăunător ca şi turismul de masă, dacă nu este organizat corespunzător.

Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor ecoturismului reflectă o formă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază: se desfăşoară în spaţii naturale şi culturale , implică măsuri de conservare, încurajează implicarea comunităţii locale şi susţine bunăstarea localnicilor.

Ecoturismul poate fi privit şi ca o oportunitate de afaceri. O afacere ecoturistică poate avea succes pe termen lung dacă este o afacere responsabilă, care respectă legile pieţei şi ale dezvoltării durabile deopotrivă.

Ecoturismul este o versiune durabilă a turismului în arii naturale, incluzând în acelaşi timp şi elemente ale turismului rural şi cultural. Pe lângă principiile turismului durabil la care subscrie, ecoturismul are şi principii specifice: contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural; include comunităţile locale în activităţile de planificare, dezvoltare şi operare şi contribuie la bunăstarea lor; implică explicaţii complete şi interesante pentru vizitatori, privind resursele naturale şi culturale; este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi grupurilor organizate de mici dimensiuni.

Ecoturismul este o nişă de piaţă în cadrul turismului în arii naturale, care a înregistrat o creştere impresionantă în ultimele decenii. El tinde să devină un segment de piaţă independent, sub influenţa unor factori precum: fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, preferinţa călătorilor de a alege vacanţe cu tentă educativă, care să le îmbogăţească existenţa, dorinţa lor de evadare în mijlocul naturii, de a fi activi şi de a petrece un timp de calitate cu prietenii sau familia etc..

Organizaţiile locale, regionale, naţionale şi internaţionale, indiferent de forma de organizare, au un rol determinant în promovarea şi răspândirea ecoturismului în întreaga lume.

Deşi este un domeniu relativ nou, ecoturismul are deja câteva organizaţii importante prin contribuţia adusă la nivel mondial, cum ar fi: Societatea Internaţională deEcoturism (TIES), Ecoturism Australia (EA), Societatea de Ecoturism din Japonia (JES).

Anul 2002, în calitate de An Internaţional al Ecoturismului, a generat o serie de activităţi la nivel mondial, dintre care cele mai importante au fost conferiţele regionale şi Summitul Mondial al Ecoturismului. În cadrul acestuia s-a relevat faptul că ecoturismul constituie o modalitate clară pentru implementarea reală a dezvoltării durabile. Lucrările s-au finalizat cu Delaraţia de la Québec, document ce sintetizează rolul şi impactul ecoturismului asupra mediului înconjurător, comunităţilor locale, activităţii economico-sociale în genral şi formulează o serie de recomandări pentru părţile implicate.

Întrebări de autoevaluare

1. Definiţi ecoturismul, folosind cele patru criterii de bază. 2. Care sunt principiile ecoturismului ? 3. Explicaţi legătura dintre ecoturism, turism în arii naturale şi turism durabil 4. Prezentaţi ciclul de viaţă al produsului ecoturistic comparativ cu celelalte produse

specializate ale turismului în natură. 5. Care sunt trăsăturile principale ale turistului în arii naturale? 6. Care sunt principalii factori ce determină evoluţia ascendentă a pieţei ecoturistice ? 7. Care sunt direcţiile spre care îşi poate îndrepta activitatea o organizaţie de ecoturism? 8. Care sunt principalele organizaţii care acţionează în sfera ecoturismului? 9. Care sunt obiectivele principale ale Summitului Mondial de Ecoturism din 2002? 10. Ce presupune Declaraţia de la Québec şi către cine sunt formulate recomandările?

Anexă Calendarul evenimentelor ecologice

Ziua Evenimentul Aniversat 02 Februarie Ziua Mondială a Zonelor Umede, Conveţia Ramsar 15 Martie - 15 Aprilie Luna Pădurii 22 Martie Ziua Mondială a Apei 23 Martie Ziua Mondială a Meteorologiei 01 Aprilie Ziua Păsărilor 17 Aprilie Ziua Mondială a Sănătăţii 22 Aprilie Ziua Pămîntului 24 Aprilie Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator 10 Mai Ziua Păsărilor şi Arborilor 15 Mai Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă 24 Mai Ziua Europeană a Păsărilor 05 Iunie Ziua Mediului 08 Iunie Ziua Mondială a Oceanelor 17 Iunie Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării 21 Iunie Ziua Soarelui 11 Iulie Ziua Mondială a Populaţiei 09 August Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor 16 Septembrie Ziua Internatională a Stratului de Ozon 18 Septembrie Ziua Mondială a Geologilor 23 Septembrie Ziua Mondială a Curăţeniei 25 Septembrie Ziua Internaţională a Mediului Marin 26 Septembrie Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi 01 Octombrie Ziua Mondială a Habitatului 04 Octombrie Ziua Mondială a Animalelor 08 Octombrie Ziua Mondială pentru Reducerea Dezastrelor Naturale 16 Octombrie Ziua Internaţională a Alimentaţiei 17 Octombrie Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei 31 Octombrie Ziua Internaţională a Mării Negre 08 Noiembrie Ziua Internaţională a Zonelor Urbane 10 Decembrie Ziua Mondială Drepturilor Omului 14 Decembrie Ziua Internaţională de Protest Împotriva Reactoarelor Nucleare 29 Decembrie Ziua Internaţională a Biodiversităţii

CAPITOLUL 5. ARIILE NATURALE PROTEJATE – CONCEPTE ŞI CLASIFICĂRI

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

cunoaşte istoricul elaborării diferitelor sisteme de clasificare a ariilor naturale protejate; afla preocupările cele mai recente din domeniul clasificării ariilor naturale protejate; afla care sunt categoriile de clasificare a ariilor naturale protejate potrivit IUCN; cunoaşte care sunt obiectivele de management, criteriile de clasificare şi responsabilităţile

organizatorice pentru fiecare din categoriile de clasificare; putea spune care sunt principiile care stau la baza elaborării sistemului de clasificare; afla care sunt principalele desemnări internaţionale în legătură cu ariile naturale

protejate; avea posibilitatea să aflaţi care este regimul ariilor naturale protejate în România. identifica principalele ramuri economice care por prezenta o ameninţare pentru ariile

protejate.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice42

a) mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice, biologice şi biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea intrinsecă de păstrător al vieţii şi generator de resurse necesare acesteia;

b) patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare;

c) bun al patrimoniului natural - componentă a patrimoniului natural care necesită un regim special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare;

d) arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită;

e) sit de conservare - sinonim cu arie naturală protejată; f) arie specială de conservare - sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes

comunitar şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar, altele decât păsările sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare;

g) arie de protecţie specială avifaunistică - sit protejat pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare;

42 Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

h) conservare în situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie;

i) conservare ex situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în afara mediului lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie;

j) coridor ecologic - zonă naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice;

k) zonă de protecţie - zonă înconjurătoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinată să prevină impactul activităţilor antropice asupra acelui bun;

l) reţeaua naţională de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale protejate; m) reţeaua ecologică a ariilor protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu

coridoarele ecologice; n) reţeaua ecologică EMERALD - reţeaua europeană de arii de interes conservativ special,

creată în baza convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979;

o) reţeaua ecologică NATURA 2000 - reţeaua ecologică de arii naturale protejate constând în arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice;

p) administrarea ariilor naturale protejate - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru asigurarea regimului special de protecţie şi conservare instituit conform dispoziţiilor legale;

q) habitat natural - zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;

r) habitate naturale de interes comunitar - acele habitate care: (i) sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural; (ii) au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul că au o suprafaţă restrânsă; sau (iii) reprezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre următoarele regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică;

s) habitat natural prioritar - tip de habitat natural ameninţat, pentru a cărui conservare există o responsabilitate deosebită;

t) stare de conservare favorabilă a unui habitat - se consideră atunci când: (i) arealul său natural şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creştere; (ii) are structura şi funcţiile specifice necesare pentru menţinerea sa pe termen lung; şi (iii) speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă;

u) habitatul unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului biologic;

v) stare de conservare favorabilă a unei specii - starea în care: (i) specia se menţine şi este susceptibilă să se menţină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural; (ii) aria sa de repartiţie naturală nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în viitor; (iii) există un habitat destul de întins pentru ca populaţiile speciei să se menţină pe termen lung;

w) specie ameninţată - specie periclitată, vulnerabilă sau rară; x) specie prioritară - specie periclitată şi/sau endemică pentru a cărei conservare sunt necesare

măsuri urgente; y) specie de interes comunitar - specie care pe teritoriul Uniunii Europene este periclitată,

vulnerabilă, rară sau endemică.

5.1. Scurt istoric privind protecţia ariilor naturale

De-a lungul timpului, problemele de conservare a naturii au fost rezolvate într-o manieră generală şi globală în cadrul fiecărei ţări, regiuni, zone sau localităţi în parte. Deşi întreaga natură ar trebui conservată, există şi unele zone în care trăiesc specii unice sau rare de floră şi faună, cu valoare deosebită, şi care trebuie să beneficieze de o atenţie suplimentară. Aceste zone sunt denumite zone

protejate43 însă, potrivit reglementărilor Consiliului Europei, nu pot dobândi acest titlu decât în măsura în care, în interiorul lor, sunt realizate efectiv lucrări de protejare a naturii. Problemele conservării mediului sunt reglementate prin Convenţia pentru protejarea patrimoniului natural şi cultural, încheiată în anul 1978 la Paris, iar organismul cu prerogative în acest sens este reprezentat de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat de-a lungul timpului îndeosebi de elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate urmărind44:

• conştientizarea guvernelor asupra importanţei ariilor protejate; • încurajarea guvernelor să dezvolte sisteme de arii protejate ale căror obiective de management

să fie în conformitate cu condiţiile naţionale şi locale; • reducerea confuziei generate de adoptarea a numeroşi termeni diferiţi pentru a descrie tipuri

diferite de arii protejate; • asigurarea unor standarde internaţionale pentru a sprijini contabilizarea şi compararea globală

şi regională între ţări; • asigurarea unui cadru pentru colectarea, procesarea şi diseminarea datelor privitoare la ariile

protejate; • îmbunătăţirea comunicării şi înţelegerii între toţi cei implicaţi înacţiunile de conservare. În 1978, IUCN a publicat raportul CNPPA (Comisia asupra Parcurilor Nationale şi Ariilor

Protejate intitulat "Categorii, Obiective şi Criterii pentru Ariile Protejate", ce propunea următoarele 10 categorii: I. Rezervaţie Ştiinţifică şi Rezervaţie Naturală Strictă II. Parc Naţional III. Monument Natural IV. Rezervaţie de Conservare a Naturii şi Rezervaţie Naturală Gospodărită V. Peisaj Protejat VI. Rezervaţie de Resurse VII. Arie Naturală Biotică şi Rezervaţie Antropologică VIII. Arie Gestionată pentru Utilizări Multiple şi Arie cu Resurse Gospodărite IX. Rezervaţie a Biosferei X. Sit al Patrimoniului Mondial Natural

Acest sistem de clasificare a fost utilizat pe scară largă şi preluat de multe legislaţii naţionale. În timp, s-a demonstrat necesitatea ca sistemul să fie revizuit şi actualizat, anumite criterii fiind inflexibile la condiţiile variate întâlnite pe glob. Ca urmare, în 1984, CNPPA, prin Comitetul său Coordonator, a publicat un Raport ale cărui concluzii se refereau la menţinerea primelor cinci categorii ale sistemului vechi pentru a forma baza sistemului actualizat şi la eliminarea celorlate categorii. Raportul a fost supus unei revizuiri mai ample la cel de al IV-lea Congres Mondial al Parcurilor Naţionale şi Ariilor Protejate desfăşurat în Caracas, Venezuela, în februarie 1992, ocazie cu care s-au trasat şi unele linii directoare care:

- aderă la principiile elaborate în 1978 şi reafirmate în raportul Grupului de Lucru din 1990; - actualizează liniile directoare din 1978 pentru a reflecta experienţa câştigată de-a lungul

anilor în aplicarea sistemului de clasificare; - reţin primele cinci categorii, simplificând terminologia şi prezentarea; - adaugă o nouă categorie; - recunosc că sistemul trebuie să fie suficient de flexibil pentru a se adapta complexităţii lumii

reale; - ilustrează fiecare dintre cele şase categorii cu un număr de studii de caz pentru a arăta cum

sunt aplicate categoriile; - pun la dispoziţie un instrument de management şi nu o prescripţie restrictivă .

43 Gh. Ionaşcu, Amenajarea teritoriului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002, p 63. 44 www.pronatura.ro

5.2. Definiţii, principii, clasificări şi concepte fundamentale

Potrivit IUCN, o arie protejată reprezintă o suprafaţă terestră şi marină dedicată în special protecţiei şi menţinerii diversităţii biologice şi a resurselor naturale şi culturale asociate şi gospodărite legal sau prin alte mijloace eficiente. Începând din 1992, a fost adoptat un nou sistem de clasificare a ariilor protejate având la bază o serie de obiective de management care dau conţinutul acestei clasificări şi care se referă la: cercetare ştiinţifică, protecţia sălbăticiei, protecţia diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice, menţinerea serviciilor, protecţia unor trăsături naturale şi culturale specifice, turism şi recreere, educaţie, utilizare durabilă a resurselor ecosistemelor naturale, menţinerea caracteristicilor culturale şi tradiţionale. Relaţia dintre obiectivele de management şi tipologia ariilor protejate este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 2. Ariile protejate şi obiectivele de management Denumirea Obiectivul de management I. a) rezervaţie naturală strictă b) arie sălbatică protecţie strictă II. parc naţional conservarea ecosistemelor şi

recreere III. monument natural conservarea trăsăturilor naturale IV. arie de gestionare a habitatelor şi speciilor conservare prin management activ V. peisaj terestru şi marin protejat conservare şi recreere VI. arie protejată cu resurse gestionate utilizarea durabilă a resurselor

Sursa: www.pronatura.ro Aşadar, principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificării IUCN, sunt: I.a. Rezervaţie Naturală Strictă (arie protejată gestionată în principal pentru cercetare ştiinţifică) este acea zonă terestră şi/sau acvatică ce prezintă ecosisteme, trăsături geologice sau fiziologice şi/sau specii deosebite sau reprezentative, disponibilă primar pentru cercetare ştiinţifică şi/sau monitorizare. a) Obiective de management:

- păstrarea habitatelor, ecosistemelor şi speciilor într-o stare cât mai nealterată posibil; - menţinerea resurselor genetice în stare dinamică şi evolutivă; - menţinerea proceselor ecologice; - ocrotirea trăsăturilor structurale de peisaj sau expunerea rocilor; - păstrarea exemplarelor de mediu natural pentru studiile ştiinţfice, monitoringul mediului şi

educaţie; - minimizarea deteriorărilor prin planificarea atentă a cercetării şi a altor activităţi permise; - limitarea accesului publicului.

b) Criterii de selectare: - zona trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor şi pentru a

îndeplini obiectivele de management; - zona trebuie să fie exclusă de la intervenţiile umane directe; - conservarea biodiversităţii zonei trebuie să fie posibilă prin protecţie şi să nu necesite un

management substanţial activ sau manipularea habitatului (ca la Categoria 4). c) Responsabilităţi organizatorice:

- proprietatea şi controlul trebuie să fie realizate la nivel naţional sau la alt nivel guvernamental, printr-o agenţie calificată profesional sau prin fundaţii private, universităţi sau instituţii care prezintă funcţii de cercetare sau conservare sau de către proprietari care lucrează în cooperare cu oricare dintre organizaţiile guvernamentale sau instituţiile private menţionate anterior;

- activităţile de pază şi control adecvate protecţiei pe termen lung trebuie să fie asigurate înainte de desemnarea ariei. Acordurile internaţionale asupra ariei în cauză, care reprezintă subiectul unei dispute asupra suveranităţii naţionale pot reprezenta excepţii.

I.b. Arie Naturală Sălbatică (arie protejată gestionată în principal pentru protecţia sălbăticiei) reprezintă o suprafaţă mare terestră şi/sau acvatică nemodificată sau slab afectată, care reţine caracterul şi influenţa naturală, fără o habitare permanantă sau semnificativă, şi care este protejată şi gestionată pentru păstrarea condiţiilor naturale. a) Obiective de management

- asigurarea că generaţiile viitoare vor avea posibilitatea să înţeleagă şi să se bucure de zone care nu au fost afectate de către acţiunile umane de-a lungul unei mari perioade de timp;

- menţinerea pe termen lung a atributelor şi calităţilor naturale esenţiale; - asigurarea accesului publicului într-o modalitate care să satisfacă cel mai bine atât starea

fizică şi spirituală a vizitatorilor, cât şi menţinerea calităţilor de sălbăticie ale ariei pentru generaţiile prezente şi viitoare;

- permiterea comunităţilor umane indigene să trăiască în densităţi mici şi în echilibru cu resursele disponibile pentru menţinerea modului lor de viaţă.

b) Criterii de selectare - zona trebuie să prezinte calităţi naturale deosebite, să fie supusă primar legităţilor naturale,

fără intervenţii umane şi să fie în stare să continue să prezinte aceste atribute dacă este gestionată corespunzător;

- zona trebuie să conţină valori semnificative ecologice, geologice, fizico-geografice sau alte trăsături de valoare ştiinţifică, educaţională, estetică sau istorică;

- zona trebuie să ofere posibilităţi deosebite pentru solitudine, vizitatorii să se bucure odată ajunşi aici prin mijloace simple, nezgomotoase, nepoluante şi neintrusive (ex. nemotorizate);

- zona trebuie să aibă o mărime suficientă pentru a face practic posibilă protecţia şi utilizarea. c) Responsabilităţi organizatorice - sunt aceleaşi ca şi în cazul Rezervaţiei Naturale Stricte. II. Parc Naţional (arie protejată gestionată în principal pentru protecţia ecosistemelor şi recreere) reprezintă o arie naturală terestră şi/sau acvatică, desemnată pentru (a) protecţia integrităţii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generaţiile prezente şi viitoare, (b) excluderea exploatării sau locuirii care contravine scopului desemnării şi (c) punerea la dispoziţie a unei baze care să asigure posibilităţi spirituale, ştiinţifice, educaţionale, recreaţionale şi de vizitare, toate trebuind să fie compatibile cu principiile de protecţie a mediului şi cu diversitatea culturală. a) Obiective de management

- protecţia ariilor naturale de semnificaţie naţională şi internaţională pentru scopuri spirituale, ştiinţifice, educaţionale, recreative şi turistice;

- perpetuarea, într-o stare cât de naturală posibilă, a unor eşantioane reprezentative de regiuni fizico-geografice, comunităţi biotice, resurse genetice şi specii;

- asigurarea stabilităţii şi diversităţii ecologice; - gestionarea utilizării de către vizitatori pentru scopuri inspirative, educaţionale, culturale şi

recreative la un nivel care va menţine aria într-o stare naturală ; - eliminarea şi apoi prevenirea exploatării sau locuirii care contravine scopurilor desemnării; - menţinerea respectului pentru atributele ecologice, geomorfologice, sacre sau estetice care

garantează desemnarea; - luarea în considerare a necesităţilor populaţiei indigene, inclusiv utilizarea resurselor necesare

supravieţuirii, astfel încât să nu exercite efecte adverse asupra celorlalte obiective de management.

b) Criterii de selectare - aria trebuie să conţină eşantioane reprezentative de regiuni naturale, trăsături naturale sau

estetice, unde speciile de plante şi animale, habitatele şi siturile geomorfologice au o semnificaţie specială spirituală, ştiinţifică, educaţională, recreaţională şi turistică;

- aria trebuie să aibă o suprafaţă suficient de mare pentru a conţine unul sau mai multe ecosisteme intacte nealterate semnificativ de către exploatarea sau habitarea umană curentă.

c) Responsabilităţi organizatorice - proprietatea şi managementul trebuie să aparţină celei mai înalte autorităţi competente a

statului, în jursidicţia căruia se află; - parcurile naţionale pot să se afle în proprietatea şi managementul altor nivele guvernamentale,

consilii locale, fundaţii sau alte organisme stabilite legal care au ca scop conservarea pe termen lung a ariei.

III. Monument Natural (arie protejată gestionată în principal pentru conservarea trăsăturilor naturale specifice) reprezintă zona care conţine una sau mai multe trăsături naturale şi culturale specifice, care este de o valoare deosebită sau unică datorită rarităţii proprii, calităţii reprezentative sau estetice sau semnificaţiei culturale. a) Obiective de management

- protecţia sau păstrarea perpetuă a trăsăturilor remarcabile specifice datorită semnificaţiei lor naturale, calităţii de unicat sau de reprezentativitate sau semnificaţiei culturale;

- asigurarea, într-o măsură conformă cu obiectivul anterior, a posibilităţilor de cercetare, educaţie, interpretare şi apreciere publică ;

- eliminarea şi apoi prevenirea exploatării sau ocupării împotriva scopului pentru care a fost desemnată;

- aducerea de beneficii oricărei populaţii rezidente, conforme cu celelalte obiective de management.

b) Criterii de selectare - aria trebuie să conţină una sau mai multe trăsături de semnificaţie deosebită (trăsături

naturale corespunzătoare incluzând cascade spectaculoase, peşteri, cratere, depuneri fosile, dune de nisip şi trăsături marine, împreună cu fauna şi flora unică sau reprezentativă; trăsături culturale asociate incluzând aşezăminte speologice, fortăreţe, situri arheologice sau situri naturale care au o semnificaţie de patrimoniu pentru populaţia indigenă);

- aria trebuie să aibă o suprafaţă suficient de mare pentru a proteja integritatea acestor caracteristici şi a zonelor din imediata vecinătate.

c) Responsabilităţi organizatorice - proprietatea şi managementul trebuie să aparţină guvernului naţional sau, cu măsuri

corespunzătoare de pază şi control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizaţii non-profit, corporaţii sau, în mod excepţional, unui organ privat, dacă se dovedeşte că protecţia pe termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurată înainte de desemnare.

IV. Arie de Gestionare a Habitatelor / Speciilor (arie protejată gestionată în principal pentru conservare prin intervenţii de management) reprezintă acea suprafaţă terestră şi/sau acvatică ce face obiectul unei intervenţii active în scopul managementului, pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau îndeplinirea necesităţilor unor anumite specii.

a) Obiective de management:

- păstrarea şi menţinerea condiţiilor de habitat necesare pentru protecţia unor specii semnificative, grupuri de specii, comunităţi biotice sau trăsături fizice ale mediului acolo unde acestea necesită o manipulare specifică din partea omului pentru un management optim;

- facilitarea cercetării ştiinţifice şi monitorizării ca activităţi primare asociate cu managementul durabil al resurselor naturale;

- dezvoltarea unor arii limitate pentru educaţia publicului şi aprecierea caracteristicilor habitatului în cauză şi pentru managementul vieţii sălbatice;

- eliminarea şi apoi prevenirea exploatării şi ocupării împotriva scopului pentru care a fost desemnată;

- aducerea de beneficii oricărei populaţii rezidente conforme cu celelalte obiective de management.

b) Criterii de selectare:

- aria trebuie să joace un rol important în protecţia naturii şi supravieţuirea speciilor, (încorporând arii de reproducere, zone umede, recife de corali, estuare, pajişti, păduri sau zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice);

- aria trebuie să fie aceea în care protecţia habitatului este esenţială pentru flora importantă la nivel naţional şi local sau pentru fauna rezidentă sau migratoare;

- conservarea acestor habitate şi specii trebuie să depindă de intervenţia activă din partea autorităţii de management, dacă este necesară manipularea habitatului;

- mărimea ariei trebuie să depindă de cerinţele de habitat ale speciei care trebuie să fie protejată şi poate varia de la relativ mică la arii foarte vaste.

c) Responsabilităţi organizatorice:

- proprietatea şi managementul trebuie să aparţină guvernului naţional sau, cu măsuri corespunzătoare de pază şi control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizaţii non-profit, corporaţii sau în mod excepţional unui organ privat.

V. Peisaj Terestru / Marin Protejat (arie protejată gestionată în principal pentru conservarea peisajelor terestre şi marine şi recreere) reprezintă o arie terestră, cu zonă costieră şi marină, după caz, unde interacţiunea oamenilor cu natura de-a lungul timpului a generat o suprafaţă cu trăsături distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice şi/sau culturale şi adesea cu o diversitate biologică mare. Ocrotirea integrităţii unei asemenea interacţiuni tradiţionale este vitală pentru protecţia, menţinerea şi evoluţia ariei.

a) Obiective de management:

- menţinerea interacţiunii armonioase între natură şi cultură prin protecţia peisajelor terestre şi/sau marine şi continuarea utilizării tradiţionale a pământului, prin crearea de practici şi manifestări culturale şi sociale;

- susţinerea modurilor de viaţă şi a activităţilor economice care se află în armonie cu natura şi păstrarea calităţilor sociale şi culturale ale comunităţilor în cauză;

- menţinerea diversităţii peisajului şi a habitatului, a speciilor şi ecosistemelor asociate;

- eliminarea, acolo unde este cazul, şi apoi prevenirea utilizării pământului şi a activităţilor care sunt necorespunzatoare ca scară şi/sau caracter;

- asigurarea oportunităţilor pentru publicul vizitator printr-o proiectare a recreerii şi turismului corespunzătoare ca tip şi scară calităţilor esenţiale ale ariei;

- încurajarea activităţilor ştiinţifice şi educaţionale care vor contribui la bunăstarea pe lungă durată a populaţiei rezidente şi la dezvoltarea sprijinului publicului pentru protecţia unor asemenea arii;

- obţinerea de beneficii şi contribuţia la bunăstarea comunităţii locale prin asigurarea produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de pădure, pescuitul) şi serviciilor (cum ar fi venitul derivat din formele de turism durabil).

a) Criterii de selectare:

- aria trebuie să prezinte un peisaj terestru şi/sau marin costier şi insular de o calitate impresionantă cu diverse habitate asociate, floră şi faună, împreună cu manifestări ale unor calităţi unice sau tradiţionale de utilizare a pămâ ntului şi organizări sociale, evidenţiate în aşezările umane şi tradiţii locale, moduri de viaţă şi credinţe;

- aria trebuie să prezinte oportunităţi de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere şi turism în cadrul normal al modalităţilor de viaţă şi activităţilor economice.

b) Responsabilităţi organizatorice:

- aria poate să se afle în proprietatea unei autorităţi publice, dar este mai probail să conţină un mozaic de proprietăţi publice şi private care să opereze tehnici variate de management;

- aceste tehnici de management trebuie să fie supuse unui anumit grad de planificare sau control şi susţinute, după caz, prin fonduri publice şi alte tipuri de stimulente, pentru a asigura menţinerea pe termen lung a calităţii peisajului terestru şi/sau marin şi a tradiţiilor locale relevante.

VI. Arie Protejată cu Resurse Gestionate (arie protejată gestionată în principal pentru utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale) reprezintă o suprafaţă care conţine predominant sisteme naturale nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung a protecţiei şi menţinerii diversităţii biologice, asigurând în acelaşi timp în mod durabil bunuri şi servicii pentru satisfacerea nevoilor comunităţilor.

a) Obiective de management:

- protecţia şi menţinerea pe termen lung a diversităţii biologice şi a altor valori naturale ale ariei;

- promovarea practicilor de management pentru o producţie durabilă;

- protecţia bazei de resurse naturale împotriva înstrăinării acesteia prin utilizarea pământului în detrimentul diversităţii biologice a ariei;

- contribuţia la dezvoltarea regională şi naţională. b) Criterii de selectare:

- aria trebuie să fie cel puţin două treimi în stare naturală, deşi poate de asemenea să conţină suprafeţe limitate cu ecosisteme modificate;

- aria trebuie să aibă o suprafaţă destul de mare pentru a absorbi utilizările durabile ale resurselor fără ca aceasta să fie în detrimentul valorilor naturale pe termen lung.

c) Responsabilităţi organizatorice: - responsabilitatea de management trebuie să aparţină organismelor publice cu scopuri clare de

conservare iar acţiunile să fie realizate în parteneriat cu populaţia locală; managementul poate să fie asigurat pe baza tradiţiilor locale, dar cu suportul agenţiilor guvernamentale sau non-guvernamentale;

- proprietatea poate fi naţională sau să aparţină unui alt nivel guvernamental, comunităţii, sau unor persoane fizice sau unei combinaţii a acestora.

În elaborarea categoriilor prezentate mai sus, s-au luat în considerare o serie de principii, dintre care cele mai importante au la bază urmă toarele aspecte: a) baza clasificării este reprezentată de obiectivul primar de management - acesta reprezintă cel mai important principiu. Într-o primă fază, categoriile trebuie să fie atribuite pe baza obiectivului primar de management; ca urmare, în procesul de includere a unei arii protejate într-o anumită categorie, legislaţia naţională (sau metode eficiente similare, cum ar fi acorduri de principiu sau obiectivele declarate ale unei organizaţii non-guvernamentale) trebuie să fie examinată pentru a identifica obiectivul primar pentru care aria trebuie să fie gospodarită. b) atribuirea unei anumite categorii nu reprezintă un criteriu de eficienţă a managementului. În interpretarea sistemului din 1978, unii au avut tendinţa să confunde eficienţa managementului cu obiectivele de management. De exemplu, unele arii declarate legal cu obiective corespunzătoare Categoriei “Parc Naţional” au fost mai târziu incluse în Categoria “Peisaje Protejate” deoarece nu au fost protejate eficient împotriva intervenţiei omului. Aceasta reprezintă o confuzie dintre două raţionamente diferite: ceea ce se intenţionează a fi o arie protejată şi cum aceasta este administrată. În prezent, se lucrează la dezvoltarea unui sistem separat de monitorizare şi înregistrare a eficienţei managementului care va fi înregistrat la nivel internaţional.

c) sistemul de clasificare este internaţional; acesta a fost elaborat pentru a pune la dispoziţie o bază de comparaţie internaţională. Mai mult decât atât, se intenţionează a fi utilizat în toate ţările. Ca urmare, criteriile de selectare sunt în mod inevitabil generale şi trebuie să fie interpretate cu flexibilitate la nivele naţionale şi regionale. De asemenea, din natura internaţională a sistemului şi din necesitatea aplicării consecvente a categoriilor, rezultă că responsabilitatea finală pentru determinarea categoriilor trebuie să revină la nivel internaţional - UICN, având drept consultant Centrul Mondial pentru Monitorizarea Conservării (WCMC).

d) denumirile naţionale pentru ariile protejate pot varia; în mod normal, categoriile UICN ar fi prioritare, iar sistemele naţionale ar trebui să urmeze terminologia standard. Practic însă, sistemele naţionale utilizează o serie întreagă de denumiri. De exemplu, noţiunea de “parcuri naţionale” este înţeleasă în mod diferit, multe “parcuri naţionale” declarate la nivel naţional nerespectând strict criteriile stabilite de Categoria II în sistemul din 1978. În Marea Britanie, de exemplu, "parcurile naţionale" includ aşezări umane şi o utilizare extensivă a resurselor şi ar putea fi atribuite corespunzător Categoriei V. În America de Sud, un studiu UICN elaborat recent a descoperit că 84% din parcurile naţionale prezintă populaţii umane rezidente semnificative; unele dintre acestea ar putea să fie incluse mai bine în altă categorie. Întrucât o foarte mare confuzie a fost cauzată de către aceasta în trecut, criteriile de selectare identifică toate categoriile pe baza obiectivelor primare de management, dar şi pe baza denumirilor specifice. Desigur că, la nivel naţional, vor continua să fie utilizate numeroase denumiri. Datorită acestui fapt, este inevitabil ca aceeaşi denumire să desemneze aspecte total diferite în ţări diferite, după cum denumiri diferite pot fi utilizate pentru descrierea aceleiaşi categorii de arie protejată. Acesta reprezintă cel mai important motiv pentru care se accentuează necesitatea unui sistem internaţional de clasificare identificat pe baza obiectivelor de management, şi nu a unui sistem care să depindă de diverse denumiri.

e) este introdusă o nouă categorie de management; Recomandarea adoptată la Congresul de la Caracas a invitat UICN să ia în considerare mai în detaliu punctele de vedere ale anumitor experţi potrivit cărora o nouă categorie este necesară pentru a acoperi predominant arii naturale care sunt "gospodărite pentru protecţia diversităţii biologice într-o asemenea modalitate încât să asigure un flux durabil de bunuri şi servicii comunităţii." Considerarea acestei cereri a condus la includerea în aceste linii directoare a unei categorii în care principalul scop de management este utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale. Punctul cheie este acela că aria trebuie să fie gospodarită astfel încât să fie asigurată protecţia şi menţinerea diversităţii biologice pe termen lung. În particular, trebuie să fie îndeplinite patru cerinţe:

- aria să se încadreze în definiţia unei arii protejate;

- cel puţin două treimi din arie să fie şi să continue să fie în stare naturală;

- plantaţiile mari să nu fie incluse;

- trebuie să fie stabilită o autoritate de management;

f) toate categoriile sunt importante în mod egal; Numărul atribuit unei categorii nu reflectă importanţa sa: toate categoriile sunt necesare pentru conservare şi dezvoltare durabilă. Ca urmare, UICN încurajează ţările să-şi dezvolte un sistem de arii protejate care să îndeplinească obiectivele patrimoniului lor natural şi cultural şi apoi să aplice una sau toate categoriile corespunzătoare. Deoarece fiecare categorie acoperă o anumită "nişă " în termeni de management, toate ţările trebuie să considere întreaga varietate de categorii de arii protejate, conform necesităţilor. g) toate categoriile implică o gradare a intervenţiei umane. De-a lungul timpului, cercetările au arătat că modificările umane din trecut asupra ecosistemelor au fost de fapt mai mari decât s-a crezut iniţial şi că în nici o parte a globului nu pot fi eliminate efectele poluării la distanţă şi a modificărilor climatice induse de om. În acest sens, nici o zonă de pe planetă nu poate fi considerată cu adevărat "naturală". Ca urmare, termenul este utilizat potrivit definiţiei din Raportul intitulat "Caring for the Earth - A Strategy for Sustainable Living", publicat de UICN Τn 1991, reprezentând o actualizare a

"Strategiei Mondiale de Conservare",UICN, 1980. Astfel, "naturale" sunt considerate ecosistemele în care, de la revoluţia industrială (170), impactul uman nu a fost mai mare decât al oricărei specii native şi nu a afectat structura ecosistemelor. În raport cu această definiţie, categoriile I, II şi III sunt legate în special de protecţia unor arii naturale în care intervenţia umană directă şi modificarea mediului au fost limitate pentru ca în categoriile IV, V şi VI, intervenţia să fie semnificativ mai mare. Întrut Categoria VI a fost adaugată sistemului mai târziu, nu se încadrează în totalitate în modelul general, dar, din punct de vedere conceptual, se află între Categoria III şi IV. Totodată, au fost clarificate o serie de concepte, fără de care întregul sistem de clasificare UICN precum şi aplicarea categoriilor nu ar avea semnificaţie. Printre acestea, se numără: a) mărimea ariei protejate; b) zonarea în interiorul ariei protejate; c) responsabilitatea de management; d) proprietatea asupra terenului; e) clasificările multiple; f) zonele care înconjoară ariile protejate; g) desemnările internaţionale. a) Mărimea ariei protejate trebuie să corespundă teritoriului terestru sau acvatic necesar pentru realizarea obiectivelor de management. Astfel, pentru o arie de Categoria I, mărimea trebuie să fie aceea care să asigure menţinerea integrităţii ariei pentru a realiza obiectivele de management de protecţie strictă, fie ca arie de bază sau zonă de cercetare, fie pentru protejarea sălbăticiei. În schimb, în ariile de Categoria II, graniţele trebuie trasate suficient de larg astfel încât să conţină unul sau mai multe ecosisteme integrale, nesupuse modificărilor ca urmare a exploatării şi locuirii. Pentru scopuri practice, Lista Naţiunilor Unite include numai arii de cel puţin 1000 ha sau 100 ha în cazul unor insule protejate integral, dar acestea sunt, într-o oarecare masură, cifre arbitrare. Autorităţile care declară ariile protejate au obligaţia de a verifica dacă managementul nu va fi perturbat de presiunile exercitate din zonele adiacente. Pot fi necesare aranjamente de management suplimentare şi compatibile pentru acele arii, chiar dacă nu sunt declarate ca parte a ariei protejate afectate. b) Zonarea în interiorul ariei protejate. Pentru stabilirea categoriei corespunzătoare, cel puţin două treimi şi preferabil mai mult din suprafaţa ariei trebuie să fie gospodarite pentru scopurile primare, iar managementul zonei rămase nu trebuie să intre în conflict cu scopul primar. c) Responsabilitatea de management. Guvernele au o responsabilitate fundamentală faţă de existenţ a şi buna funcţionare a sistemelor naţionale de arii protejate. Ele trebuie să considere asemenea arii drept componente importante ale strategiilor naţionale de conservare şi dezvoltare durabilă. Pe de altă parte, responsabilitatea pentru managementul unor arii protejate individuale este atribuită atât organizaţiilor guvernamentale cât şi celor non-guvernamentale centrale, regionale sau locale, sectorului privat sau comunităţilor locale. În practică, ariile protejate din Categoria I-III se află de obicei în responsabilitatea unui organism guvernamental, iar responsabilitatea pentru categoriile IV şi V este atribuită adesea administraţiilor locale. d) Proprietatea terenului. La fel ca în cazul autorităţii de management, condiţia de bază este ca tipul de proprietate să fie compatibil cu realizarea obiectivelor de management ale ariei respective. În multe ţări, proprietatea aparţinând unui organism public (fie el naţional sau local), sau unui ONG cu obiective de conservare, facilitează managementul şi ca urmare este de preferat în condiţiile Categoriilor I, II şi III. Adesea, proprietatea particulară reprezinta forma predominantă de proprietate asupra pământului. Mai mult decât atât, indiferent de proprietate, experienţa arată că succesul managementului depinde într-o mare măsură de sprijinul comunităţilor locale. În asemenea cazuri, autoritatea de management trebuie să aibă sisteme eficiente consultative şi de comunicare precum şi mecanisme care pot include stimulente pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor de management. e) Clasificările multiple. În cadrul sistemului de clasificare, arii protejate de diferite categorii sunt adesea alăturate şi uneori, o categorie se află în interiorul alteia. Astfel, multe Categorii V conţin în interior arii de Categoria I şi IV; altele se adaugă ariilor de Categoria II. Unele arii de Categoria II conţin arii de Categoria I.a. şi I.b. Acest lucru este în deplină concordanţă cu aplicarea sistemului de clasificare, dacă se dovedeşte că ariile respective sunt identificate separat pentru înregistrare şi raportare. f) Zonele care înconjoară ariile protejate. Din punct de vedere ecologic, economic, politic şi cultural, ariile protejate se află în strânsă legătură cu împrejurimile. De aceea, planificarea şi managementul ariilor protejate trebuie să fie încorporate în planurile regionale de dezvoltare şi în concordanţă cu politicile adoptate pentru zone mai largi. În scopul aplicării sistemului de clasificare,

acolo unde o arie este utilizată pentru a "tampona" sau a înconjura o alta, ambele categorii trebuie să fie identificate şi înregistrate separat. g) Desemnările internaţionale. Sistemul din 1978 a identificat categorii separate pentru Siturile Patrimoniului Mondial (natural) şi Rezervaţiile Biosferei. Acestea nu sunt categorii de management, ci desemnări internaţionale. Practic, aproape toate zonele aparţinând Patrimoniului Mondial sunt desemnate la nivel naţional şi ca urmare se vor înregistra ca una din cele şase categorii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Rezervaţiile Biosferei, siturile Ramsar şi alte arii desemnate în cadrul acordurilor regionale. Ca urmare, se va aplica următorul principiu: dacă aria este identificată prin acorduri naţionale pentru o protecţie specială, atunci trebuie să fie înregistrată corespunzător în una din categoriile standard. Statutul său special internaţional va fi înregistrat, de exemplu, în Lista Naţiunilor Unite şi în toate publicaţiile UICN corespunzătoare. Vor fi prezentate în continuare câteva dintre desemnările internaţionale utilizate pe scară largă: a) Rezervaţiile Biosferei (BR) sunt arii protejate care îmbină conservarea, reprezentând ecosistemele majore ale globului şi dezvoltarea durabilă, servind ca model de dezvoltare pentru medii particulare. Ele formează o reţea mondială pentru cercetarea şi monitorizarea ecologică şi reprezintă zone pentru conştientizare, educaţie şi instruire în domeniul mediului. În mod obişnuit, sunt arii cu o zonare particulară şi cu diferite intensităţi ale managementului şi anume: - - -- zonă strict protejată - pentru protecţia strictă a ecosistemelor naturale, care poate fi desemnată la nivel naţional drept categoria I, II, III sau IV IUCN; - zonă tampon - pentru a atenua efectele asupra zonei strict protejate, care poate fi desemnată la nivel naţional drept categoria IV, V sau VI; - zonă de tranziţie - pentru dezvoltarea activităţilor economice într-un mod durabil. O Rezervaţie a Biosferei poate include mai multe zone strict protejate şi aşezări umane. a.1.) Procedura de desemnare. Ariile protejate declarate la nivel naţional ca aparţinând uneia din categoriile UICN, care respectă criteriile de eligibilitate pentru a fi înscrise pe lista Rezervaţiilor Biosferei sunt înaintate Comitetului Naţional MAB ((Man and Biosphere) al ţării respective, care le va analiza şi trimite Secretariatului Programului UNESCO - MAB (Paris) pentru aprobarea lor. În particular, fiecare Rezervaţie a Biosferei trebuie să îndeplinească trei funcţii complementare: - de conservare a biodiversităţii, accentuând conservarea unui eşantion reprezentativ al unor ecosisteme majore; - de dezvoltare, cu un accent asupra populaţiei umane în cadrul biosferei; -logistică, realizând combinarea între cercetarea, educaţia, instruirea şi monitorizarea în domeniul conservării. Rezervaţiile Biosferei conţin adesea o serie de obiective de management diferite, fiecare putând corespunde unei categorii de management UICN. Astfel, Rezervaţiile Biosferei sunt considerate arii care conţin una sau mai multe categorii UICN de arii protejate şi nu se constituie într-o categorie separată. a.2.) Organisme responsabile - la nivel internaţional - Programul UNESCO - MAB (Man and Biosphere). - la nivel naţional - Comitetul Naţional MAB. a.3.) Situaţia la nivel mondial: UNESCO a aprobat, până în prezent, un număr de 311 Rezervaţii ale Biosferei, dintre care 127 se află Τn Europa. a.4.) Situaţia în România: până în prezent, au fost declarate trei Rezervaţii ale Biosferei, şi anume: - Delta Dunării - declarată la 1 septembrie 1990 prin Decretul 983; - Parcul Naţional Retezat - declarat la 10 ianuarie 1980; - Pietrosul Rodnei - declarat la 10 ianuarie 1980 b) Sit al Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural (WHNS) reprezintă o arie de o valoare universală deosebită, cu un rol important în conservarea diversităţii biologice a planetei, a cărei protecţie trebuie să fie în atenţia şi responsabilitatea comunităţii internaţionale. b.1.) Procedura de desemnare. Siturile sunt nominalizate de către guvernele naţionale şi înaintate spre aprobare Comitetului Patrimoniului Mondial. După acceptare, zonele vor fi înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial ca Situri ale Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural. b.2.) Organisme responsabile - la nivel internaţional - Comitetul Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, iar Convenţia Patrimoniului Mondial a fost adoptată de UNESCO în 1972 şi a intrat în vigoare în 1976. - la nivel naţional - Comisia Naţională UNESCO, Secretariatul Naţional al Convenţiei Patrimoniului Mondial.

b.3.) Situaţia la nivel mondial: Lista Patrimoniului Mondial include un număr de 411 situri, dintre care, în Europa, au fost declarate numai 15 situri ale patrimoniului mondial natural şi 120 situri culturale. b.4.) Situaţia în România: a fost ratificată Convenţia asupra Protecţiei Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural prin Legea nr. 178ş 1990, 50% din suprafaţa Deltei Dunării fiind inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial Natural din decembrie 1991. c) Zona Ramsar (R) reprezintă o zonă umedă de importanţ ă internaţională în special ca habitat al păsărilor de apă. O zonă umedă poate fi inclusă pe Lista Ramsar dacă îndeplineşte unul din criteriile de mai jos:

• criterii de evaluare a zonelor umede reprezentative sau unice. O zonă umedă poate fi considerată importantă la nivel internaţional dacă reprezintă un exemplu bun pentru un anumit tip de zonă umedă caracteristic regiunii respective;

• criterii generale pentru utilizarea plantelor sau animalelor. O zonă umedă poate fi considerată importanta dacă: -suportă populaţii apreciabile de specii sau subspecii de plante şi animale rare, vulnerabile sau periclitate sau un număr apreciabil de indivizi ai categoriilor de specii mai sus menţionate; -este de o valoare specială pentru menţinerea diversităţii genetice şi a sistemelor ecologice a unei regiuni; -este de o valoare specială ca habitat al plantelor şi animalelor aflate într-un stadiu critic al ciclurilor lor biologice;

• criterii specifice pentru utilizarea păsărilor de apă pentru identificarea zonelor umede importante. O zonă umedă poate fi considerată importantă la nivel internaţional dacă: - suportă în mod regulat mai mult de 20000 păsări de apă; - suportă în mod regulat un număr substanţial de indivizi aparţinând unor grupuri particulare de păsări de apă, indicatori ai productivităţii sau diversităţii; - suportă în mod regulat 1% din indivizii unei populaţii aparţinând unei specii sau subspecii de păsări de apă.

c.1.) Procedura de desemnare. Zonele sunt nominalizate de Parţile Contractante (statele care au ratificat Convenţia) şi înaintate spre aprobare către Secretariatul Ramsar. c.2.) Organisme responsabile - la nivel internaţional - Secretariatul Independent al Convenţiei Ramsar, administrat de UICN şi IWRB (International Wetlands Research Bureau) reprezentând structura permanentă pentru suportul administrativ, ştiinţific şi tehnic. - la nivel naţional - Secretariatul Naţional Ramsar. Convenţia asupra Zonelor Umede de Importanţă Internaţională, în special ca Habitat pentru Păsările de Apă, cunoscută sub numele de Convenţia Ramsar, adoptată la Ramsar (Iran) în anul 1971 şi intrată în vigoare la sfârşitul anului 1975, este un tratat interguvernamental care asigură cadrul pentru cooperarea internaţională în domeniul conservării zonelor umede. Părţile Contractante ale Convenţiei Ramsar sunt obligate să:

- desemneze cel puţin o zonă umedă pentru a fi inclusă pe Lista Zonelor Umede de Importanţă Internaţională (Lista Ramsar);

- promoveze “utilizarea durabilă” a tuturor zonelor umede de pe teritoriul lor; - promoveze cooperarea internaţională în domeniul zonelor umede; - informeze Secretariatul Convenţiei asupra oricăror schimbări survenite în caracterul ecologic

al oricărui sit aflat pe listă. c.3.) Situaţia la nivel mondial: în prezent, există 654 zone Ramsar, din care, în Europa se află 394. c.4.) Situaţia în România: România a ratificat Convenţia Ramsar prin Legea 5/1991, Delta Dunării fiind singura arie protejată din România desemnată ca zonă Ramsar. d) Arie de Importanţă Avifaunistică (AIA) reprezintă o suprafaţă de valoare deosebită pentru protecţia şi conservarea păsărilor, începând de la nivel mondial şi mergând până la nivel naţional sau regional al unei ţări. Criteriile pe baza cărora se constituie aceste zone sunt legate de îndeplinirea anumitor condiţii şi de găzduirea unor specii rare sau periclitate. Ariile trebuie să fie suficient de întinse pentru a permite populaţiilor locale de păsări să se autosusţină din punct de vedere biologic, iar păsărilor migratoare să le fie asigurate condiţiile de existenţă pe durata prezenţei lor în regiunea respectivă. Este preferabil ca ariile să se suprapună (cel putin parţial) peste zone deja protejate şi dacă este posibil să se delimiteze de zonele înconjurătoare din punct de vedere al condiţiilor de mediu.

d.1.) Procedura de desemnare. Ariile sunt identificate şi descrise de catre SOR (Societatea Ornitologică Română) după o metodologie standard, formularul fiind trimis Programului IBA al BirdLife International. d.2.) Organisme responsabile - la nivel internaţional - BirdLife International. Programul IBA pentru identificarea şi protecţia habitatelor unor anumite specii de păsări a fost iniţiat în anul 1984 de către Consiliul Internaţional pentru Protecţia Păsărilor (ICBP), devenit în anul 1994 BirdLife International şi a vizat într-o primă etapă identificarea şi descrierea din punct de vedere avifaunistic a ariilor de importanţă europeană. - la nivel naţional - Societatea Ornitologică Română (SOR). d.3.) Situaţia la nivel mondial: în Europa au fost identificate până în prezent, 2479 de arii de importanţă avifaunistică, conform publicaţiei ICBP, 1989 - Arii de Importanţă Avifaunistică din Europa. d.4.) Situaţia în România: au fost identificate 59 Arii de Importanţă Avifaunistică de către SOR. e) Arie de Protecţie Specială (SPA) reprezintă zone desemnate pentru a asigura un statut favorabil de conservare pentru cele 175 specii şi subspecii de păsări vulnerabile, precum şi pentru speciile migratoare, în special pentru cele caracteristice zonelor umede. e.1.) Procedura de desemnare. Statele membre ale UE elaborează listele naţionale de situri candidate ca arii de protecţie specială care vor face parte din reţeaua SPA. Listele vor fi înaintate Comisiei Europene şi adoptate de către aceasta. e.2.) Organisme responsabile - la nivel internaţional: Uniunea Europeană, Directiva asupra Conservării Păsărilor (79/409/EEC) intrată în vigoare în 1981. Directiva asupra Conservării Păsărilor şi Directiva asupra Conservării Habitatelor Naturale şi a Faunei şi Florei Sălbatice asigură un cadru pentru desfăşurarea politicilor în domeniul conservării naturii de către Statele membre UE şi reprezintă cele mai semnificative angajamente internaţionale luate de aceste state în direcţia conservării naturii. Aceste două Directive stabilesc nivelul minim de standarde pentru conservarea biodiversităţii adoptate de către Statele membre şi care reprezintă o parte esenţială a celui de-al V-lea Program de Acţiune în domeniul Mediului. e.3.) Situaţia în Uniunea Europeană: 1109 de situri din ţările UE au fost clasificate ca Arii de Protecţie Specială. e.4.) Situaţia în România: procesul nu a demarat, deşi celelalte ţări estice şi central europene, care nu sunt încă State Membre ale UE, au început deja de câţiva ani identificarea acestor arii. f) Arie Specială de Conservare (SAC)S reprezintă o zonă desemnată în principal pentru protecţia a peste 200 tipuri de habitate şi a siturilor pentru 193 de specii de animale şi 300 specii de plante listate în Anexele Directivelor UE. f.1.) Procedura de desemnare. Statele membre ale UE elaborează listele naţionale de situri candidate ca arii de protecţie specială care vor face parte din reţeaua SPA. Listele vor fi înaintate Comisiei Europene şi adoptate de către aceasta. f.2.) Organisme responsabile - la nivel internaţional - Uniunea Europeană, Directiva asupra Conservării Habitatelor Naturale şi a Faunei şi Florei Sălbatice (92/43/EEC), cunoscută ca Directiva Habitatelor care a fost adoptată în anul 1992. Scopul principal al acesteia este de a menţine şi reface habitatele naturale şi speciile de interes european într-o stare de conservare favorabilă, prin desemnarea Ariilor Speciale de Conservare. f.3.) Situaţia la nivel mondial: nu există încă o listă oficială. f.4.) Situaţia în România: procesul nu a demarat, deşi celelalte ţări estice şi central europene, care nu sunt încă state membre ale UE, au început deja de câţiva ani identificarea acestor arii. AC - Arie Speciala de Conservare SAC –Arie Speciala de Conservare SAC - Arie Speciala de

5.3. Clasificarea ariilor protejate în România În România, regimul ariilor protejate este reglementat de Legea nr. 462 din 18/07/2001 care aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. În conformitate cu prevederile art. 5 alin.

(1) şi (2) din Ordonanţa mai sus menţionată, scopul şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun reţeaua naţionalăde arii protejate sunt următoarele: a) Rezervaţii ştiinţifice Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şiş sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate. Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În perimetrul lor se pot desfăşura numai activităţi ştiinţifice, cu acordul forului ştiinţific competent. Rezervaţiile ştiinţifice corespund categoriei I UICN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) - "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri ştiinţifice". b) Parcuri naţionale Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabileşte prin regulamente şi planuri proprii de protecţie şi conservare aprobate de autorităţile naţionale ştiinţifice şi administrative abilitate, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracţiuni de ecosisteme terestre şi acvatice cât mai puţin influenţate prin activităţi umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naţionale pot fi delimitate şi puse sub un regim strict de protecţie ca rezervaţii ştiinţifice. Parcurile naţionale se întind în general pe suprafeţe mari de teren. În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN - "Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere". c) Monumente ale naturii Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecţie, pentru asigurarea integrităţii lor se vor stabili zone de protecţie obligatorie, indiferent de destinaţia şi de deţinătorul terenului. Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN - "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice". d) Rezervaţii naturale Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrităţii elementelor protejate. Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării

anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lângă activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice, educaţionale, organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise utilizarea terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste rezervaţii corespund categoriei IV UICN, şi anume “Arie de gestionare a habitatelor şi speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire”. e) Parcuri naturale Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea utilizărilor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. De asemenea, sunt oferite publicului posibilităţi de recreere şi turism şi sunt încurajate activităţile ştiinţifice şi educaţionale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere". f) Rezervaţii ale biosferei Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şiş sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţionalăa teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţăeste bazatăpe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Mărimea rezervaţiilor biosferei este determinată de cerinţele de protecţie şi conservare eficientăa mediului natural şi a diversităţii biologice specifice. Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om-Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO. Pentru asigurarea protecţiei şi conservării unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerinţelor de consum ale populaţiilor locale şi în limitele potenţialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, dupăcum urmează: 1. zone strict protejate, având regimul de protecţie şi conservare al rezervaţiilor ştiinţifice; 2. zone tampon, cu rol de protecţie a zonelor strict protejate şi în care sunt admise activităţi limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizaţiile date de administraţia rezervaţiei; 3. zone de reconstrucţie ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat; 4. zone valorificabile economic prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor. Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural. g) Zone umede de importanţă nternaţională Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează,

în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice. h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural. Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO. i) Arii speciale de conservare Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor. Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ţinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte în ariile respective care afectează aria, orice activitate în aceste zone făcându-se cu consultarea publicului. Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană. j) Arii de protecţie specialăavifaunistică Sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protecţie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană. Aceste reglementări au fost elaborate în temeiul prevederilor art.114 alin.(4) din Constituţia României şi ale art.89 lit.p din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, al cărei obiect îl constituie reglementarea protecţiei mediului ca obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii şi care urmăreşte:

- adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare; - obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în faza iniţială a

proiectelor, programelor sau activităţilor; - corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism; - introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive; - rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea

acestora; - elaborarea de norme şi standarde şi armonizarea acestora cu reglementările internaţionale; - promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului; - instruirea şi educarea populaţiei, precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale la

elaborarea şi aplicarea deciziilor. O altă reglementare de interes deosebit o constituie Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea a III-a, Zone Protejate, nr. 5/2000 care a fost elaborată

pe baza unui studiu multidisciplinar, iniţiat începând din 1993 şi realizat de către institutul URBANPROIECT având drept scop garantarea conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă şi care se referă la:

- asigurarea diversităţii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice pe teritoriul României;

- menţinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi a speciilor din flora şi fauna sălbatică;

- identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesită un regim special de ocrotire, pentru conservarea şi utilizarea durabilă a acestora;

- constituirea, organizarea şi extinderea reţelei naţionale de arii naturale protejate, precum şi reglementarea regimului acesteia;

- instituirea regimului de administrare a ariilor naturale protejate şi de protecţie pentru alte arii naturale şi bunuri ale patrimoniului natural;

- adoptarea unor măsuri pentru ocrotirea şi conservarea speciilor de animale şi plante sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice şi/sau rare, precum şi pentru protecţia formaţiunilor geomorfologice şi peisagistice de interes ecologic, ştiinţific, estetic, cultural-istoric şi de altă natură, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic şi a altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale protejate şi/sau în afara acestora;

- stabilirea responsabilităţilor şi atribuţiilor pentru punerea în aplicare a reglementarilor respective.

5.4. Ameninţări asupra ariilor protejate

Activităţile economice un impact deosebit asupra mediului, lucru asupra căruia nu vom insista, acest lucru fiind binecunoscut. Deseori, zonele protejate şi activitatea economico-socială îşi pot “disputa” aceleaşi teritorii, inclusiv după declararea unei zone drept areal protejat. Specialiştii apreciază că principalele domenii care ameninţă în mod serios ariile protejate sunt agricultura, silvicultura, transporturile, unele ramuri industriale şi turismul.

Agricultura înseamnă atât o folosire a terenului prin ea însăşi, cât şi exercitarea unei influenţe puternice asupra activităţilor rurale. Agricultura este prezentă foarte des în areale incluse în categoria a V-a de peisaje protejate şi este o activitate importantă în multe rezervaţii naturale din categoria a IV-a45. Ca activitate principală pe terenurile învecinate ariilor protejate, are o influenţă profundă asupra tuturor categoriilor. Mai mult decât orice alt sector, agricultura demonstrează că ariile protejate trebuie înfiinţate şi administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului şi nu separat.

Unele terenuri agricole pot avea o valoare intrinsecă de conservare, căci flora, fauna şi peisajul depind adesea de continuarea agriculturii de intensitate mică, deseori tradiţionale. Abandonarea acestui fel de agricultura poate aduce mari pagube naturii şi peisajului, dar în acelaşi timp nu toate formele tradiţionale de agricultură sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natură şi peisaje. Pentru creşterea productivităţii, au fost distruse numeroase habitate rare, în special prin drenarea zonelor umede şi irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele şi animalele sălbatice. Folosirea intensivă a fertilizatoarelor, pesticidelor şi ierbicidelor a dus la poluarea şi distrugerea ariilor naturale învecinate.

Cu toate că aceste probleme au fost de mulţi ani conştientizate şi în ciuda unui oarecare progres în sensul protejării mediului prin stoparea măsurilor de creştere a productivităţii în agricultură, politicile agricole ale ţărilor dezvoltate ignoră adeseori pericolul distrugerii unor habitate valoroase, a peisajului şi a naturii în general. Sunt necesare schimbări fumdamentale în aceste politici agricole, care să aducă mari beneficii conservării şi ariilor protejate, deci societăţii în ansamblul său46. 45 Vezi în acest sens clarificările conceptuale de la începutul capitolului. 46 www.pronatura.ro

Silvicultura este o altă activitate economică ce poate ameninţa ariile protejate. Aproape toate pădurile din lume au fost modificate prin intervenţia umană în cursul a sute sau chiar mii de ani, ceea ce a produs perturbări ale biodiversităţii. De aceea, astăzi se urmăreşte conservarea pădurilor virgine, prin crearea de arii protejate; în ceea ce priveşte celelalte păduri, afectate de intervenţia umană, conservarea se referă mai ales la administrarea durabilă, care presupune47:

- stabilirea unei păduri permanente garantate legal; - pregătirea în ecologie silvică şi în management; - standarde pentru tăieri anuale permise, cicluri de tăiere, tehnici de recoltare şi infrastructură, metode de salvare a mediului; - controlul tuturor aspectelor recoltării şi tratamentului pădurii pentru protecţia mediului; - politicile economice şi financiare care nu cer mai mult de la păduri decât poate fi susţinut; - politici de folosinţă multiplă, pentru a asigura că societatea primeşte întregul beneficiu (cherestea, locuri de muncă, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate pădurile; - politicile ecologice care protejează serviciile ecologice, diversitatea biologică şi baza de resurse pentru toţi cei care folosesc pădurile; - standardele pentru compoziţia speciilor care favorizează pomii nativi; - monitorizarea efectivă a tuturor celor de mai sus. Aceste abordări ar trebui să conducă la mărirea valorii întregii păduri pentru mediul

înconjurător. În ariile protejate din categoriile I-III nu ar trebui să existe nici o operaţiune silvică.

Exploatarea cherestelei ar trebui permisă doar în categoria a IV-a, dacă aceasta slujeşte obiectivelor de conservare. Pădurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel încât să se menţină sau să se măreasca valoarea lor de conservare.

Transportul, în special cel rutier, are un impact crescând asupra ariilor protejate: prin

poluarea aerului, congestie, zgomot şi intruziune vizuală şi prin însăşi construirea drumurilor. Infiinţarea unei reţele de arii protejate de-a lungul Europei, de exemplu, este împiedicată şi de faptul că Europa este fragmentată de o retea foarte densă de drumuri. De asemenea, canalizarea râurilor poate pune în pericol ţinuturile umede riverane, iar transportul pe mare al unor produse periculoase (petroliere, de exemplu), prin accidentele survenite destul de des în ultimii ani, afectează într-o măsură deosebit de gravă zonele de coastă.

Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate în planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultăţile de reconciliere a marilor programe de construire a drumurilor cu cerinţele ariilor protejate sunt în mod special acute acolo unde arii protejate mari se întind în zonele situate între aglomerările majore de populaţie.

Şi totuşi, există alternative, care să minimizeze sau să excludă impactul transporturilor asupra ariilor protejate. Unele arii protejate au indicatoare pentru încurajarea (sau constrângerea) vizitatorilor de a-şi lăsa maşinile la marginea ariei şi să folosească mijloace alternative de transport cum ar fi bicicletele, vehiculele acţionate electric sau bărcile – sau să meargă pe jos. În alte zone, autorităţile încurajează locuitorii oraşelor să facă întreaga călătorie cu mijloacele de transport în comun, pentru a se reduce traficul rutier şi implicit poluarea.

Dar, mai mult decât atât, sunt necesare măsuri la nivel naţional care să conducă politica în domeniul transporturilor către durabilitate. Acestea sunt necesare atât din motive ecologice, cât şi pentru conservarea şi protejarea ariilor naturale.

În sectorul industrial există patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate: - industria energetică; - industria manufacturieră; - industria extractivă; - industria meşteşugărească.

47 Idem.

Industria energetică poate afecta ariile protejate în fiecare etapă a procesului tehnologic de producere a energiei electrice: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a curentului electric şi transmiterea curentului electric către consumatori. Mai mult decât atât, poluarea marină cu petrol ameninţă multe habitate costale şi marine; centralele hidroenergetice, barajele şi rezervoarele au adus pagube unei părţi importante a parcurilor naţionale, iar liniile electrice “desfigurează” multe peisaje protejate.

Industria manufacturieră poate afecta şi ea ariile protejate din apropiere, în principal prin efectele poluării şi generării de trafic greu.

Industria extractivă pune probleme speciale. Multe arii protejate se suprapun cu locuri potenţiale de aprovizionare cu roci - materiale de construcţie. Depozitele de nisip şi pietriş sunt deseori descoperite în zonele umede, iar depozitele alternative scoase din mare cauzează probleme ecologice. Exploatarea acestor resurse este destul de des în conflict direct cu scopurile unei arii protejate.

Dacă toate aceste sectoare produc dificultăţi ariilor protejate, pot exista şi beneficii. Fostele zone miniere adânci şi fostele cariere oferă şansa refacerii unei păduri. Carierele abandonate pot fi folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot să nu compenseze ceea ce s-a pierdut, dar pot demonsta că există oportunităţi de conservare a resurselor naturale, în condiţiile urmăririi unor politici durabile.

Industria meşteşugărescă, desfăşurată la scara mică, are de regulă un impact pozitiv asupra ariilor protejate. Venitul pe care îl generează – din prepararea mâncării pe plan local, sau din confecţionarea de produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau lâna - ajută la susţinerea unei populaţii rurale; pe lângă abilităţile lor tradiţionale de administrare a terenurilor, aceşti localnici pot ajuta la menţinerea unui peisaj protejat. Mai mult, aceste industrii artizanale beneficiază deseori de sprijinul autorităţilor locale sau naţionale şi ajută la susţinerea formelor adecvate de turism.

Turismul, ca activitate economică, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii.

Presiunile din partea turismului cresc rapid. Ariile naturale protejate devin tot mai mult destinaţii turistice pentru vacanţe de lungă durată, pentru excursii sau pentru practicarea sporturilor. Unele dintre acestea înregistrează un număr foarte mare de vizitatori, ceea ce afectează resursele naturale, iar altele, din cauza unui management necorespunzător, permit pătrunderea turiştilor în cele mai îndepărtate şi izolate zone, astfel încât circulaţia turistică scapă de sub control. În plus, construirea echipamentelor turistice în unele arii protejate intră în conflict cu obiectivele de conservare a peisajelor naturale, care sunt astfel afectate. Trebuie reţinut însă că, în anumite tipuri de arii protejate, turismul nu poate fi admis.

Şi totuşi, turismul poate aduce beneficii importante atât ariilor protejate, cât şi comunităţilor locale, dacă este corect planificat şi administrat, după principiile durabilităţii48. Turismul va fi binevenit în sau lângă ariile protejate dacă respectă caracterul special al ariei şi în măsura în care se promovează forme de turism care nu afectează mediul (sau forme de “ecoturism”) – cum ar fi: turismul bazat pe studierea naturii, turismul cultural şi educaţional, turismul organizat în grupuri mici, liniştite – şi dacă pagubele şi poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta de asemenea la o înviorare a comunităţilor locale din punct de vedere economic, precum şi a culturilor tradiţionale.

De aceea, într-o arie naturală protejată activităţile turistice trebuie să fie în concordanţă cu capacitatea de încărcare ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente. Amenajarea şi valorificarea adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace trebuie să devină punctul forte al integrităţii ecologice a unor astfel de resurse.

În acest context, Colorado State University a realizat un studiu pe un eşantion de 750 arii protejate cu privire la necesitatea unui management al vizitatorilor ariilor protejate. Astfel, apariţia unor probleme neprevăzute în trecut a sugerat accentuarea importanţei susţinerii ariilor protejate prin metode manageriale care pot fi efectiv folosite, astfel încât să existe o armonie între utilizarea resurselor, mediu, vizitatori şi localnici.

Astăzi, se recunoaşte că, pentru a fi eficient, managementul ariilor protejate nu trebuie să se bazeze doar pe cunoaşterea ecosistemelor naturale, ci acestea au nevoie şi de un management capabil 48 A se vedea, în acest sens, principiile turismului durabil, menţionate în capitolul al II-lea.

să maximizeze satisfacţia vizitatorilor, în condiţiile minimizării impactului negativ asupra resurselor naturale, culturale şi asupra localnicilor.

De reţinut la final

De-a lungul timpului, problemele de conservare a naturii au fost rezolvate într-o manieră generală şi globală în cadrul fiecărei ţări, regiuni, zone sau localităţi în parte. Deşi întreaga natură ar trebui conservată, există şi unele zone în care există specii unice sau rare de floră sau faună, cu valoare deosebită, şi care trebuie să beneficieze de o atenţie suplimentară. Aceste zone sunt denumite zone protejate.

Problemele conservării mediului sunt reglementate prin Convenţia pentru protejarea patrimoniului natural şi cultural, încheiată în anul 1978 la Paris iar organismul cu prerogative în acest sens este reprezentat de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat de-a lungul timpului îndeosebi de elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate.

Începând din 1992, a fost adoptat sistemul actual de clasificare a ariilor protejate având la bază o serie de obiective de management care dau conţinutul acestei clasificări şi care se referă la: cercetare ştiinţifică, protecţia sălbăticiei, protecţia diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice, menţinerea serviciilor, protecţia unor trăsături naturale şi culturale specifice, turism şi recreere, educaţie, utilizare durabilă a resurselor sistemelor naturale, menţinerea caracteristicilor culturale şi tradiţionale.

Principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificării UICN, sunt: rezervaţie naturală strictă, sălbatică, parc naţional, monument natural, arie de gestionare a habitatelor/speciilor, peisaj terestru/marin protejat, arie protejată cu resurse gestionate.

În elaborarea categoriilor prezentate mai sus, s-au luat în considerare o serie de principii, dintre care, cele mai importante au la bază următoarele aspecte: baza clasificării este reprezentată de obiectivul primar de management, atribuirea unei anumite categorii nu reprezintă un criteriu de eficienţă a managementului, sistemul de clasificare este internaţional, denumirile naţionale pentru ariile protejate pot varia, este introdusă o nouă categorie de management, toate categoriile sunt importante în mod egal, toate categoriile implică o gradare a intervenţiei umane.

Dintre desemnările internaţionale utilizate pe scară largă, putem menţiona: Rezervaţiile Biosferei (BR), Sit al Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural (WHNS), Zonă Ramsar (R), Arie de Importanţă Avifaunistică (AIA), Arie de Protecţie Specială (SPA), Arie Specială de Conservare (SAC).

În România, regimul ariilor protejate este reglementat de Legea nr. 462 din 18/07/2001 care aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, Secţiunea a III-a, Zone Protejate, nr. 5/2000, Legea protecţiei mediului nr. 137/1995.

În ţara noastră, categoriile ce compun reţeaua naţională de arii protejate sunt următoarele: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale, rezervaţii ale biosferei, zone umede de importanţă internaţională, situri naturale ale patrimoniului natural universal, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică.

Turismul poate aduce beneficii importante atât ariilor protejate, cât şi comunităţilor locale, dacă este corect planificat şi administrat, după principiile durabilităţii. Turismul va fi binevenit în sau lângă ariile protejate dacă respectă caracterul special al ariei şi în măsura în care se promovează forme de turism care nu afectează mediul (sau forme de “ecoturism”) – cum ar fi: turismul bazat pe studierea naturii, turismul cultural şi educaţional, turismul organizat în grupuri mici, liniştite – şi dacă pagubele şi poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta de asemenea la o înviorare a comunităţilor locale din punct de vedere economic, precum şi a culturilor tradiţionale.

Întrebări de autoevaluare

1. Care este, potrivit UICN, definiţia ariei naturale protejate? 2. Care sunt obiectivele de management ce dau conţinut sistemului de clasificare a ariilor naturale

protejate, iniţiat în 1992? 3. Care sunt principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificării UICN? 4. Enumeraţi principiile care stau la baza elaborării sistemului de clasificare a ariilor naturale

protejate. 5. Prezentaţi principalele desemnări internaţionale utilizate pe scară largă. 6. Cum este reglementat regimul ariilor naturale protejate în România? 7. Care sunt categoriile ce compun reţeaua naţională de arii protejate? 8. Cum credeţi că este apreciată importanţa ariilor protejate în România? 9. De ce este necesară instituirea unor arii protejate? Vine acest lucru în conflict cu dezvoltarea

economică? 10. Enumeraţi zece arii naturale protejate cunoscute din România.

CAPITOLUL 6. GESTIUNEA ARIILOR NATURALE PROTEJATE

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi cunoaşte:

la ce se referă managementul unei arii protejate; cele mai uzuale structuri de management ale ariilor protejate; intrumentele de gestiune a unei arii protejate; care sunt posibilităţile de dirijare a fluxurilor turistice în cadrul unei arii protejate, pentru

a se putea respecta obiectivele de management; cum se pot realiza informarea şi educarea vizitatorilor în interiorul unei arii protejate; care sunt mijloacele de comunicare într-un parc naţional; din ce se compun veniturile unui parc naţional şi cum sunt gestionate acestea.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

• Planul de management - un instrument de gestionare a unei arii naturale protejate care

include ca elemente: a) inventarierea resurselor, b) evaluarea pieţei potenţiale, c) serviciile oferite, d) analiza impactului asupra mediului.

• Structurile turistice manageriale – modele de organizare a managementului unei arii protejate; pot fi: agenţiile guverbamentale, organizaţiile non-profit, agenţii economici privaţi.

• Tehnici de gestiune – modalităţi concrete de administrare a activităţilor în interiorul unei arii protejate, astfel încât să se respecte obiectivele de conservare, de recreere şi educaţionale.

În ultima perioadă, fenomenul turistic a cunoscut o impresionantă evoluţie datorată, în cea mai mare parte, deschiderii unor noi pieţe de turism şi găzduire şi extinderii călătoriilor spre locuri de neimaginat cu câteva decenii în urmă: Antarctica, pădurile tropicale ale Amazonului, Marele Zid Chinezesc, insulele Scoţiei, etc. Din cele 178 de ţări reprezentate în Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru mai mult de jumătate dintre ele, turismul reprezintă unul din sectoarele economice cele mai importante49, Franţa deţinând poziţia conducătoare urmată de SUA, Spania, Italia, Austria, Marea Britanie, Germania, Canada şi Elveţia. În ţările cu un sector turistic dezvoltat, preocupările pentru promovarea unor forme de turism durabil şi orientat către ariile naturale s-au mărit considerabil în ultimele decenii ; astfel, ecoturismul, desfăşurat mai ales în ariile naturale protejate, a căpătat tot mai mulţi adepţi, iar experienţa ecoturistică începe să se contureze.

49 Ph.Kotler, D.Haider, I.Rein, Marketingul locurilor, Editura Teora, Bucuresti, 2001, pag. 206.

Acest capitol va prezenta câteva aspecte din managementul turismului în ariile protejate, relevând principalele instrumente şi tehnici de dirijare a activităţii de turism, precum şi unele probleme legate de economia acestor zone.

6.1. Instrumente şi tehnici de gestiune a ariilor protejate

Pe piaţa internaţională au avut loc, în ultima perioadă, o serie de transformări în structura obiceiurilor de călătorie dar şi a duratei de rămânere la locul de destinaţie, proces ce a determinat amplificarea concurenţei, acest fenomen manifestându-se, de cele mai multe ori decisiv pentru viitorul zonelor turistice, eforturile investiţionale devenind o preocupare majoră în pătrunderea pe piaţă a unor noi atracţii turistice sau în modernizarea celor existente. În acest context, necesitatea elaborării unei strategii privind gestiunea ariilor naturale protejate se impune tot mai mult, tocmai pentru a se realize obiectivul principal – conservarea şi protejarea resurselor naturale. În consecinţă, trebuie să existe un plan de management, care să releve activitatea de planificare a turismului în ariile protejate, susţinut de anumite tehnici de gestiune şi de un marketing adecvat.

6.1.1. Planul de management şi structurile turistice manageriale

Printre elementele ce vor alcătui planul de management al unei arii naturale protejate se numără: a) inventarierea resurselor, b) evaluarea pieţei potenţiale, c) serviciile oferite, d) analiza impactului asupra mediului, - un rol important în acest sens revenind colectivităţilor locale precum şi parteneriatelor dintre organismele publice şi cele private. a) În ceea ce priveşte inventarierea resurselor, aceasta va cuprinde:

• resurse naturale: suprafeţe naturale protejate, relief, climă, reţea hidrografică, faună, floră, soluri, regimul vânturilor şi precipitaţiilor, etc;

• resurse culturale: monumente arheologice, bucătărie tradiţională, obiceiuri şi tradiţii, artă modernă, cultură, istorie, etc;

• infrastructura generală şi turistică (spaţii de cazare, alimentaţie, centre de vizitare, panouri publicitare, puncte de belvedere);

• modalităţi de acces (transport, locuri de parcare, porţi principale de intrare în parc); b) Stabilirea pieţei potenţiale şi, pe această bază, a segmentului “ţintă”, va avea la bază

informaţiile statistice din domeniul turismului referitoare la numărul vizitatorilor, distribuţia în timp şi spaţiu a fluxurilor de turişti, profilul socio-demografic al vizitatorilor, preferinţele acestora, etc. Totodată, se recomandă organizarea unor anchete/cercetări de piaţă care să ofere informaţii privind durata sejurului, zonele de provenienţă, mijloacele de transport utilizate, tipologia unităţilor de cazare preferate, activităţile desfăşurate, locurile cele mai vizitate, cheltuielile efectuate, etc. c) De-a lungul timpului, exigenţele turiştilor în materie de confort au evoluat, calitatea serviciilor fiind la fel de importantă ca şi atractivitatea zonei. În general, sunt preferate unităţile de cazare având confort mediu, produsele tradiţionale specifice, atmosfera şi decoraţiunile originale. d) La început, acţiunile referitoare la ariile protejate erau în direcţia conservării şi protejării habitatelor naturale unice pe cale de distrugere. În timp, eforturile s-au îndreptat şi către promovarea acestora ca zone de recreere minimizând, în acelaşi timp, efectele negative ale turismului asupra mediului natural care privesc:

• eroziunea solului: activităţile turistice contribuie, în cele mai multe situaţii, la deteriorarea potecilor prin adâncirea acestora şi a locurilor de campare prin bătătorire. De aceea, este important ca zonele destinate vizitatorilor să fie controlate în mod eficient prin lucrări regulate de întreţinere şi refacere.

• distrugerea covorului de vegetaţie prin bătătorire, reducându-se astfel posibilitatea înmulţirii prin seminţe. În acelaşi timp, are loc şi distrugerea arborilor prin tăierea crengilor sau inscripţionarea pe scoarţa acestora.

• perturbarea vieţii sălbatice de către vizitatori, autovehicule, braconaj, ceea ce duce la amplificarea factorilor de stres cu consecinţe asupra comportamentului păsărilor şi animalelor.

• poluarea apelor de suprafaţă şi modificarea creşterii plantelor acvatice, apariţia şi dezvoltarea unor germeni patogeni care alterează flora şi fauna acvatică. Totodată, dezvoltarea activităţilor turistice poate avea un impact negativ şi în plan social, prin apariţia unor conflicte între comunitatea locală şi vizitatori, pe de o parte, cu consecinţe atât asupra calităţii vieţii rezidenţilor cât şi asupra nivelului de satisfacţie al turiştilor, dar şi între vizitatori pe de altă parte, îndeosebi între cei al căror principal scop de călătorie este recreerea şi cei sosiţi pentru alte motive. Nu în ultimul rând, zgomotul, aglomeraţia, poluarea aerului, vandalismul constituie elemente care pot afecta atât populaţia rezidentă cât şi turiştii. Toate aceste informaţii vor contribui, de asemenea, la stabilirea capacităţii de primire a zonei respective şi la evaluarea impactului activităţilor turistice asupra mediului, nu înainte de a fi precizate zonele ce sunt sau urmează să fie introduse în circuitul turistic. De exemplu, în Polonia, în cele mai multe dintre parcurile naţionale, specialiştii au identificat 5 zone principale: o zonă de protejare şi observare accesibilă exclusiv cercetătorilor ştiinţifici, o zonă de conservare activă şi una izolată în care sunt permise doar acţiuni de protejare a ecosistemului, o zonă de renaturalizare unde sunt reintroduse diverse specii de plante şi animale şi o zonă multifuncţională, în care pot fi desfăşurate activităţi turistice. Pornind de la aceste considerente, se poate spune că s-a trecut de la un management al zonei la unul al vizitatorilor, deoarece popularitatea zonelor protejate ca destinaţii turistice a crescut foarte mult, ducând astfel la apariţia unor probleme noi. Astăzi, în timp ce unele zone protejate aflate în dezvoltare încă îşi “pregătesc” un segment de vizitatori cărora să le pese de aceste zone, altele se confruntă cu o suprasolicitare din partea vizitatorilor, cu degradarea habitatelor şi cu conflicte cu populaţia locală privind folosinţa resurselor naturale din zonă. În prezent, este recunoscut faptul că, pentru a fi eficiente, deciziile manageriale nu trebuie să se bazeze doar pe cunoaşterea ecosistemului natural, ci să se refere şi la alegerea infrastructurii adecvate, astfel încât să se maximizeze satisfacţia vizitatorilor, paralel cu minimizarea efectelor negative asupra resurselor naturale şi culturale, ca şi asupra populaţiei locale. În ceea ce priveşte structurile manageriale, în prezent sunt experimentate mai multe modele, dintre care trei merită a fi menţionate: agenţia parastatală (sau guvernamentală), organizaţia non-profit şi societatea comercială privată. Agenţia guvernamentală este un organism al statului, cu politică proprie, cu responsabilitate finaciară şi autocontrol. Este condusă de obicei de un Consiliu Director numit de către guvern, care supervizează politica generală. Acest model este dezvoltat cu precădere în Canada, Kenia, Tanzania şi Africa de Sud. În alte ţări, administrarea parcurilor revine unor organizaţii non-profit, care pot inclusive să furnizeze cea mai mare parte a serviciilor turistice. Acestea prezintă avantajul că pot să mobilizeze un număr mare de voluntari şi să solicite donaţii. Prezenţa societăţilor comerciale în ariile protejate este un lucru foarte des întâlnit, ele fiind în general prestatoarele unor servicii turistice, în schimb administrarea ariilor protejate este mai rar în responsabilitatea lor. Există însă ţări unde acest lucru este posibil, cum ar fi, de exemplu, Lesotho, unde dezvoltarea şi administrarea parcurilor revine în exclusivitate unor asemenea companii private. Viitorul va arăta probabil şi alte modele de gestiune a ariilor protejate, progresul în acest domeniu fiind foarte rapid. Administrarea acestor zone tinde tot mai mult spre un management din ce în ce mai sofisticat, direcţionat atât spre protecţia şi conservarea resurselor, cât şi spre dezvoltarea unor sisteme financiare care să permită o mai bună eficienţă a gestionării.

6.1.2. Tehnici de gestiune Având în vedere rezultatele desprinse din planul de management, se poate continua cu elaborarea tehnicilor de gestiune în funcţie de resursele financiare existente, tipul ariei naturale protejate, particularităţile cererii turistice, în concordanţă cu politica naţională de dezvoltare a turismului. În general, intervenţiile sunt fie legate de diversificarea ofertei în cadrul ariei naturale protejate având drept scop creşterea numărului de vizitatori, fie, dimpotrivă, de restricţionare a cererii pentru reducerea impactului negativ asupra mediului natural. De cele mai multe ori, sunt utilizate metode de raţionalizare a fluxurilor de vizitatori.

A. O primă cale de raţionalizare se referă la limitarea numărului de turişti atunci când cererea este mai mare decât oferta, astfel:

• eliberarea unui număr limitat de permise pentru vizitare şi campare; • efectuarea de rezervări prealabile; • limitarea mărimii grupurilor; • aplicarea de amenzi pentru vizitatorii care nu respectă traseul stabilit; • limitarea duratei sejurului la nivelul întregii perioade sau doar pentru anumite zone fragile.

B. O a doua cale se referă la dispersia turiştilor în timp şi spaţiu, pentru evitarea aglomeraţiei şi reducerea impactului. Dispersia se poate realize prin:

• mărirea distanţelor dintre grupuri, în cadrul aceluiaşi sit; • utilizarea concomitentă şi controlată a mai multor areale din cadrul parcului, prin grupuri de

mici dimensiuni; • “programarea” vizitatorilor în timp, cu sau fără schimbarea distribuţiei spaţiale.

Toate acestea se pot realiza prin fixarea itinerariilor, controlul accesului printr-o bună evidenţă la intrare, educarea turiştilor şi impunerea însoţirii grupurilor de către ghizi autorizaţi. Pe de altă parte, aceste măsuri trebuie utilizate cu prudenţă, deoarece se pot opune obiectivului de creştere a nivelului de satisfacţie al turiştilor. C. O altă modalitate de raţionalizare a fluxurilor de vizitatori o constituie limitarea sezonieră, unele ecosistemele fiind fragile în anumite perioade ale anului, de exemplu atunci când animalele sălbatice sunt vulnerabile sau când solul e saturat de apă; de aceea, activitatea de recreere trebuie limitată în astfel de perioade. D. Nu în ultimul rând, o deosebită importanţă prezintă zonarea funcţională prin separarea diferitelor moduri de utilizare (ex: zone pentru campare, parcare, plimbări cu bicicleta, picnic, etc.). Cu toate acestea, una dintre cele mai utilizate tehnici de gestiune a ariilor naturale protejate rămâne informarea şi educarea vizitatorilor. Aceasta poate avea loc atât în momentul alegerii vacanţei cât şi la locul de destinaţie. Mesajele trebuie să fie clare, într-un limbaj accesibil difuzate prin dicuţiile cu personalul, pliantele de vizitare, panourile de la intrarea în parc, etc. Procesul de informare cuprinde, totodată, şi serviciile puse la dispoziţia vizitatorilor prin: - localizarea strategică a serviciilor pentru vizitatori (parcări pentru maşini, spaţii de acostare pentru bărci, servicii de informare turistică, centre pentru vizitatori, locuri de campare şi cazare, spaţii pentru alimentaţie, etc); - semnalizarea pe stâlpi a rutelor preferabile cu maşina, a traseelor, a parcărilor pentru maşini; - semnalizarea traseelor pentru plimbări, ciclism, echitaţie, etc; - controlul strict al direcţionării traseelor; - încurajarea utilizării transportului public; În anumite ţări, managerii parcurilor au închis accesul pe şosea, în scopul limitării numărului de vizitatori sosiţi cu automobilul personal, încurajând utilizarea bicicletelor şi colaborând cu cei care se ocupă de echitaţie pentru promovarea practicării acestui sport. O altă tehnică de gestiune utilizată pe scară largă reprezintă introducerea taxelor de acces, simbolice, în unele cazuri, mai mici primăvara şi toamna, pentru încurajarea practicării turismului în extrasezon. Scopul principal este acela de a conştientiza vizitatorii în legătură cu valoarea parcului şi, pe această cale, generarea unui comportament şi interes pozitiv. Tot în această direcţie se înscrie şi sistemul de încurajare a contribuţiilor voluntare băneşti ale vizitatorilor şi .ndreptarea sumelor de bani spre anumite nevoi locale specifice, îndeosebi către acţiuni de conservare şi protejare a zonelor vizitate. Aceasta poate avea loc prin solicitarea unor donaţii, convingerea vizitatorilor să sponsorizeze parcul sau un anumit proiect, adăugarea la nota de plată a pachetului de vacanţă a unui supliment destinat conservării, pentru care vizitatorul poate să opteze sau nu, taxarea voluntară pentru un anumit eveniment sau pentru accesul într-o anumită arie, etc.

6.1.3. Acţiuni de marketing Nu în ultimul rând, accesibilitatea obţinerii informaţiilor, existenţa unor centre de promovare a produselor turistice şi a atracţiilor zonei constituie un factor de succes în afirmarea ariilor naturale protejate ca importante şi atractive destinaţii turistice. În acest context, mesajele

transmise vor influenţa pozitiv atitudinile şi deciziile vizitatorilor prin promovarea zonelor în care este permisă practicarea turismului şi protejarea ariilor fragile. Transmiterea mesajelor prin mass-media reprezintă un element esenţial pentru comunicarea pe scară largă a obiectivelor stabilite, grupurile ţintă fiind alcătuite din populaţia locală, turoperatorii locali, operatorii regionali şi naţionali, investitorii, presa, grupurile voluntare şi ONG-urile. În aceste condiţii, o deosebită importanţă va prezenta elaborarea unei strategii turistice comune, parte integrantă a unui plan regional de marketing, în care produsele turistice regionale să fie prezentate sub forma unei mărci comune. Pachetele informaţionale trebuie să răspundă astfel unor întrebări de tipul “ce e de văzut”, “ce anume preferă vizitatorii”, “norme de comportament în interiorul parcului”, “locurile cele mai vizitate”, etc. Referitor la utilizarea unor tehnici de comunicare, acestea se pot constitui din: a) reviste, broşuri şi ghiduri turistice care să conţină informaţii educative, informaţii asupra evenimentelor şi activităţilor, informaţii pentru siguranţa vizitatorilor, acestea putând fi regăsite şi pe cărţile poştale, postere, insigne; b) hărţi care să furnizeze informaţii asupra localizării punctelor de atracţie; c) evenimente programate (expoziţii, expuneri audio-vizuale, programe în locurile de campare sau ghiduri turistice); d) seminarii şi conferinţe pentru experţii în conservarea naturii; e) puncte de informare în interiorul parcului, în magazinele din apropiere, gări, restaurante, etc; f) panouri grafice aflate pe trasee şi în punctele de belvedere şi acestea reprezintă doar câteva dintre metodele utilizate în procesul de management al ariilor naturale protejate. Toate acestea însă nu s-ar putea realiza decât prin implicarea tuturor celor interesaţi: agenţii de turism locale şi regionale, autoritatea parcului, colectivităţile locale, populaţia învecinată, administraţia locală (primării), comunitatea internaţională şi autorităţile publice, în direcţia coordonării eforturilor în ceea ce priveşte marketingul destinaţiilor şi crearea unei imagini ce poate fi cu uşurinţă identificată de către vizitatori. În cadrul acestor demersuri, pot fi antrenate toate grupurile interesate de activitatea din interiorul parcului (ex: cercetarea ştiinţifică). Un rol important în acest sens îl vor avea organismele consultative (comitete şiinţifice), şcolile, universităţile, muzeele, organizaţiile de cercetare. Totodată, acţiunile de promovare nu pot fi eficiente decât cu participarea unui personal specializat, bine instruit, care să cunoască preferinţele vizitatorilor. În acest sens, ghizii interpreţi deţin un rol deosebit de important prin informaţiile pe care le difuzează în cadrul circuitelor şi demonstraţiilor, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor vizitatorilor.

6.2. Economia ariilor protejate

Componenta economică are un rol deosebit de important în luarea deciziilor şi, cu toate acestea, i se acordă o importanţă redusă în ariile protejate la nivel mondial. De obicei, în aceste areale, accentul este pus pe partea ecologică, ceea ce este considerat de multe persoane ca fiind suficient în trasarea acţiunilor legate de politica publică. Totuşi, turismul în ariile protejate devine din ce în ce mai mult un factor care stă la baza dezvoltării durabile, tocmai datorită contribuţiei pe care o are la dezvoltarea economică, naţională şi locală şi prin impulsul pe care îl dă conservării naturii şi biodiversităţii.

Majoritatea parcurilor naţionale încasează taxe reduse de intrare sau de desfăşurare a unor activităţi. Aceste taxe, de obicei, acoperă doar o mică parte din costul protejării resurselor şi a furnizării facilităţilor de care depinde vizitarea acestor zone. Această politică a preţurilor s-a dezvoltat într-o perioadă în care protecţia resurselor era considerată ca fiind obiectivul cel mai important, un obiectiv public de care să beneficieze întreaga societate. Dacă de un bun public beneficiază toată lumea, atunci este firesc ca acesta să fie plătit din taxele asupra societăţii.

Program ecoturistic în comunitatea El Castaño Chiapas – Mexic

Studiu de caz Scopul proiectului ecoturistic din El Castaño este să îmbunătăţească condiţiile de

viaţă ale populaţiei locale şi să conserve resursele naturale. El Castoño este localizat în interiorul Rezervaţiei Biosferei “La Encrucijada” de pe coasta Pacificului Mexican.

Lipsa educaţiei în domeniile planificării, administrării şi dezvoltării au fost principalele obstacole ale proiectului. De aceea membrii comunităţii au cerut ajutor Rezervaţiei. S-au antrenat 2 promotori care să lucreze în zona protejată: aceştia au constituit un plan de organizare a activităţii de turism în El Castaño. Această activitate a inclus: în primul rând, o rapidă evaluare a comunităţii cu scopul de a-i înţelege caracteristicile, formele de organizare şi nivelul său de participare şi în al doilea rând, 2 centre ale comunităţii care să participe la dezvoltarea produselor şi serviciilor. Aceste centre au generat în comunitate un mare interes pentru ecoturism.

Până acum, au fost înfiinţate 2 restaurante şi elaborate 3 produse turistice pentru ecoturişti. Motivaţia comunităţii de a participa la acest program a fost să-şi îmbunătăţească calitatea vieţii. Comunitatea posedă numeroase atracţii naturale deosebite cum sunt cele peste 100 de specii de păsări acvatice şi variatele specii sălbatice ca de exemplu crocodilii. Toate acestea pot atrage cu uşurinţa atenţia turiştilor.

Lecţia învăţată: Este necesar să se aibă o viziune integratoare a ecoturismului şi managementului în zonele protejate. Ecoturismul în rezervaţii este constituit din două componente:

1. personalul rezervaţiei este insărcinat cu cercetarea şi monitorizarea, precum şi cu informarea publică a comunităţii despre conservarea şi dezvoltarea susţinută a ecoturismului. Cercetarea şi conservarea păsărilor, crocodililor, broaştelor ţestoase şi a altor specii determină creşterea numărului turiştilor atraşi în zonă.

2. programul ecoturistic trebuie să aibă o strategie de lungă durată. Este important să existe o reţea de dezvoltare a mediului economic şi social. Cei antrenaţi în dezvoltarea afacerii şi a managementului tehnicilor de turism oferă căi de măsurare a profitabilităţii acestei activităţi.

În plus, este necesar ca membrii comunităţii să fie antrenaţi în activitatea de

marketing şi servicii turistice. Scopul final este de a facilita construirea unei infrastructuri locale ce va dezvolta un ecoturism viabil din punct de vedere economic, social şi al mediului. Pentru a educa populaţia locală sunt necesare metode plăcute şi atractive de transmitere a cunoştinţelor, ca de exemplu aventuri de căutare a comorilor, precum şi asigurarea participării diferitelor segmente ale populaţiei (tineri, bătrâni).

De exemplu, un studiu făcut asupra rezervaţiilor biosferei din întreaga lume a scos la iveală faptul că doar 32 din 78 respondenţi încasează taxe de intrare vizitatorilor; nivelul taxelor varia între 5$ şi 110$/persoană/zi, majoritatea înregistrând valori apropiate de minim. Autorii studiului au concluzionat însă că rezervaţiile biosferei mai bine finanţate au şanse mai mari să fie mai bine administrate şi deci să atragă mai mulţi vizitatori50.

Parcurile naţionale furnizează cea mai mare parte a experienţei turistice legate de natură, dar în acelaşi timp se bucură numai de o mică parte din beneficiile economice. Taxele reduse de intrare şi utilizare sunt rezultatul a numeroşi factori, între care şi colectarea centralizată, la bugetul statului, a taxelor colectate, ceea ce face ca parcurile să nu poată beneficia direct şi efectiv de propriile încasări. În acest fel, adeseori satisfacţia vizitatorilor şi calitatea serviciilor au avut de suferit, la fel ca şi acţiunile propriu-zise de conservare a resurselor naturale.

Venitul din turism este mult sub nivelul bugetului necesar ariilor protejate, constituind doar un mic procent din resursele băneşti utilizate în management. Un studiu realizat în Canada în 1998 a evidenţiat că, în parcurile naţionale din această ţară, taxele de intrare furnizează doar 17% din buget, iar în SUA 18%. PN Saskatchewan este liderul în Canada, reuşind să acopere prin taxe 52% din cheltuieli, în timp ce parcurile din zona British Columbia, având o structură administrativă diferită, au recuperat doar 1%51. De cealaltă parte a Globului, în India, Indonezia, Zimbabwe şi altele, s-a constatat că nu există o relaţie directă între bugetele parcurilor şi încasările din turism, tocmai datorită colectării taxelor la bugetul statului.

Pe de altă parte, în Africa, parcurile trebuie să-şi câştige cea mai mare parte a bugetelor sale operaţionale din turism. Aceasta a condus la apariţia unor inovaţii în politica de preţuri. De exemplu, Africa de Sud are o industrie turistică în continuă creştere, bazată în primul rând pe turismul în parcurile naţionale, care au înregistrat în 1997 circa 80% din numărul turiştilor străini care au vizitat ţara52. Aici, parcurile au dreptul de a hotărî singure cum să-şi mărească veniturile din turism, precum şi asupra numărului personalului angajat şi serviciilor oferite. Astfel, parcurile naţionale din Africa de Sud pot reţine 80% din încasările proprii, încasări provenite din taxe de intrare, operarea unor unităţi de cazare, alimentaţie, magazine de suveniruri, din organizarea unor tururi etc. Veniturile sunt suficiente pentru a se acoperi cheltuielile de administrare şi întreţinere a parcurilor.

Taxele diferenţiate devin din ce în ce mai raspândite. Străinii plătesc de obicei mai mult decât populaţia autohtonă. De asemenea, în perioadele cu cerere ridicată taxele sunt mai mari. Tarifele sunt asociate cu nivelul serviciului; o calitate superioară este, evident, mai scumpă.

O altă sursă de venituri pare să devină, cel puţin în SUA şi Canada, licenţierea proprietăţii intelectuale. Numele şi imaginile unor parcuri naţionale din aceste ţări sunt dintre cele mai cunoscute şi mai puternice din lume; astfel, corporaţii private plătesc adesea sume mari de bani pentru a folosi aceste nume şi imagini. Un exemplu edificator ar fi reclamele unor tipuri de autovehicule, realizate concomitant cu reclama parcului, pentru a sugera calităţile speciale ale maşinii pentru activităţile de recreere în mijlocul naturii (este vorba despre aşa-numitul marketing reciproc).

În consecinţă, cele mai importante surse de venit ale ariilor protejate sunt: taxele de intrare în parc, taxele pentru serviciile de recreere, pentru evenimente şi servicii speciale, cazarea, închirierea de echipamente, parcarea, vânzarea de alimente (magazine, restaurante) şi de alte mărfuri (echipamente, haine, suveniruri etc.), licenţierea proprietăţii intelectuale, marketingul reciproc.

Multe guverne văd turismul bazat pe resurse naturale ca un instrument important în dezvoltarea economică şi totuşi, din păcate, majoritatea nu a investit suficient în pregătirea personalului sau în infrastructura specifică. Un sondaj global realizat de către World Conservation Monitoring Centre arăta că în 1993 investiţiile făcute în ariile protejate au fost în medie de 776 $/km², variind de la 57 $/km² în America de Sud până la 11,552 $/km² în Asia de Est (exclusiv China). De asemenea, ţările dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate în medie 1687 $/km², cu mult mai mult decât ţările în dezvoltare, care cheltuiesc 161 $/km², cu toate că, din punctul de vedere al valorii biodiversităţii, comparaţia este inversă.

50 Eagles, P. – International Trends în Park Tourism and Ecotourism, University of Watweloo, Ontario, Canada, 1999, pag.16. 51 Idem, pag. 23. 52 Eagles, P., op. cit., pag. 20.

În ceea ce priveşte mărimea personalului care administrează ariile protejate, diferenţa este mult mai mică, de la 27,3 persoane/1000km² în ţările dezvoltate, la 22,6 persoane/1000km² în ţările mai puţin dezvoltate, dar diferenţa se face între investiţiile care se fac în echipamentul necesar staffului şi care asigură eficienţa activităţilor de protecţie. Este important de amintit şi faptul că nivelul circulaţiei turistice şi impactul economic al ariilor protejate nu sunt măsurate sistematic, iar statisticile sunt incomplete. Astfel, importanţa ariilor protejate este subestimată din lipsă de informaţii adecvate.

* * *

În cadrul ariilor naturale protejate, administraţia publică şi sectorul privat îşi păstrează roluri tradiţionale în ceea ce priveşte programele de investiţii, în sensul că administraţia locală va asigura planificarea acţiunilor, managementul terenurilor, realizarea infrastructurii şi finanţarea unor activităţi, iar sectorul privat va contracta lucrările de infrastructură, utilităţi publice, etc. Există însă şi opinii potrivit cărora parteneriatul public-privat reprezintă un concept “vag şi periculos”53, în sensul menţinerii unei situaţii în care nu există nici o responsabilitate (de exemplu, cazul distrugerii pădurilor din Amazonia ca urmare a parteneriatului dintre guvern şi întreprinzătorii particulari). Se impune deci găsirea unor modalităţi de a îmbina instrumentele economice cu reglementările juridice, într-un cuvânt adoptarea unei politici de ecoeficacitate54. În ultima vreme, structura administraţiilor naţionale, regionale şi locale a cunoscut un profund proces de evoluţie în paralel cu adâncirea relaţiilor dintre sectorul public, privat şi asociativ. Constrângerile bugetare au redus volumul creditelor disponibile pentru investiţii în zonele naturale protejate. În acelaşi timp, descentralizarea administrativă a determinat preluarea responsabilităţilor din ce în ce mai sporite de către organismele locale, fără ca acestea din urmă să dispună de resursele necesare. Acest lucru, la care se adaugă şi presiunea fiscală, a determinat participarea colectivităţilor locale la programele de dezvoltare, serviciile prestate în mod exclusiv de către un singur organism public diminuându-se considerabil.

Un exemplu în acest sens este oferit de serviciile de învăţământ, transport, comunicaţii, distribuţia energiei, aprovizionarea cu apă, colectarea deşeurilor. Cu toate acestea, presiunea exercitată asupra cheltuielilor bugetare nu se diminuează având în vedere necesitatea soluţionării unor probleme legate de discriminările sociale, creşterea economică a zonelor defavorizate, îmbunătăţirea calităţii mediului. Acestea fac obiectul unor programe şi proiecte elaborate la diferite niveluri decizionale, cu implicarea tuturor celor interesaţi într-o mai bună gestiune a ariilor naturale protejate.

53 C. Cămăşoiu, Economia şi sfidarea naturii, Editura Economică, Bucureşti, 1994, pag. 42. 54 Idem, pag. 43.

De reţinut la final

În contextul diversificării obiceiurilor de călătorie şi creşterii interesului pentru destinaţiile naturale, necesitatea elaborării unei strategii privind gestiunea ariilor naturale protejate se impune tot mai mult, tocmai pentru a se realize obiectivul principal – conservarea şi protejarea resurselor naturale. Pentru aceasta, trebuie să existe un plan de management, care să releve activitatea de planificare a turismului în ariile protejate, susţinut de anumite tehnici de gestiune şi de un marketing adecvat.

Turism în zona de Conservare şi Management Rio Bravo

Studiu de caz

Turismul în zona de Conservare şi Management Rio Bravo (RBCMA) – Belize - este destinat ecoturiştilor adevăraţi şi iubitorolor de natură.

Ecoturism, turism de aventură, turism educaţional sunt cuvinte la modă pe piaţa turistică internatională. De fapt, ecoturismul este forma cu cea mai rapidă creştere din turism şi totuşi nu are o definiţie standard. Programul pentru Belize defineşte ecotursimul ca un turism cu impact scăzut, bazat pe aprecierea mediului, unde un efort conştient este făcut pentru a reinvesti o proporţie adecvată din venituri în conservarea resurselor pe care se bazează. El reprezintă un turism support pentru mediu. O extensie naturală a acestei definiţii este faptul că asigură fluxuri de beneficii populatiei locale. Început în 1988 Programul pentru Belize este unul privat al unei organizaţii non-profit de conservare a mediului al cărei principal scop este dezvoltarea ecoturismului şi pratejarea resurselor naturale din Belize.Principala responsabilitate este managementul zonei RBCMA ce cuprinde 240.000 ari de pădure în regiunea de nord-vest a Belizelor. Turismul a fost identificat ca o sursă potenţială foarte importantă pentru a aduce venituri programului, dar şi pentru a proteja şi conserva resursele naturale. Turismul acoperă toate domeniile prevăzute de program: educatia pentru mediu, grija pentru comunitate, promovarea arheologiei şi istoriei locale. Educaţia pentru mediu este concepută pentru a promova înţelegerea mediului de către publicul general şi de a permite colaborarea şi bunele relaţii cu comunităţile locale ce înconjoară zona protejată (localnicii vor participa la activităţile economice prevăzute în program). Sutelor de şcoli din Belize le-au fost expuse aspecte teoretice cât şi demonstraţii practice ale muncii de conservare. Acest program a început în 1991 cu lansarea unui program turistic studentesc pentru studenţii din SUA şi Belize. În zilel noastre, mai mult de 70 de grupuri au participat la un program de 2 săptămâni ce include o săptămână la Milpa Field Station pentru a studia ecologia pădurii şi o săptămână pe litoral pentru a studia ecologia mării. Vizitatorii studenţi au fost expuşi la o combinaţie unică de probleme ecologice şi manageriale ale pădurii tropicale ce au cuprins exercitii de teren, lecturi, vizitări ale siturilor arheologice, tururi ghidate cu interpretări asupra siturilor Maya şi cu vizitarea satelor din regiune. În mai 1996, Milpa a atras atenţia lumii întregi pentru un mormânt regal ce era acoperit şi ce conţinea un schelet de bărbat împodobit cu un colier cu nestemate. Vizitatorii zonei pot auzi, de asemenea, diverse întâmplări de la arheologi, botanişti sau ecologişti despre flora şi fauna din zonă. În paralel cu creşterea numărului de vizitatori, programul s-a ocupat şi de amenajarea unor facilităti pentru găzuirea acestora: simple şi încântătoare, spaţioasele cabane oferă o alternativă conventionalelor hoteluri. Design-ul camerelor a fost conceput de un expert în construcţii sensibil la protejarea mediului. Stilul este rustic, dar confortabil. Costrucţia este din lemn local, iar sursa de energie este un sistem solar. Calitatea acestei exceptionale experienţe de protejare a pădurii este dată de educatorii bine pregătiţi ai programului pentru Belize. Într-adevăr ideea că vizitatorii zonei RBCMA vor pleca cu o adâncă înţelegere a problemelor reale de conservare a pădurilor tropicale şi nu numai apartine acestui program sub atenta supraveghere a oamenilor implicaţi.

Printre elementele ce vor alcătui planul de management al unei arii naturale protejate se numără: a) inventarierea resurselor, b) evaluarea pieţei potenţiale, c) serviciile oferite, d) analiza impactului asupra mediului, - un rol important în acest sens revenind colectivităţilor locale precum şi parteneriatelor dintre organismele publice şi cele private.

Tehnicile de gestiune se elaborează în funcţie de resursele financiare existente, tipul ariei naturale protejate, particularităţile cererii turistice, în concordanţă cu politica naţională de dezvoltare a turismului. În general, intervenţiile sunt fie legate de diversificarea ofertei în cadrul ariei naturale protejate având drept scop creşterea numărului de vizitatori, fie, dimpotrivă, de restricţionare a cererii pentru reducerea impactului negativ asupra mediului natural.

Principalele tehnici de gestiune se referă la raţionalizarea fluxurilor de vizitatori (prin limitarea numărului de vizitatori, prin dispersia lor în timp şi spaţiu, prin limitarea sezonieră, prin zonarea funcţională a ariei protejate etc.), la informarea şi educarea turiştilor şi la introducerea taxelor de acces.

Existenţa unor centre de promovare a produselor turistice şi a atracţiilor zonei constituie un factor de succes în afirmarea ariilor naturale protejate ca importante şi atractive destinaţii turistice. În acest context, mesajele transmise vor influenţa pozitiv atitudinile şi deciziile vizitatorilor prin promovarea zonelor în care este permisă practicarea turismului şi protejarea ariilor fragile.

Cele mai importante surse de venit ale ariilor protejate sunt: taxele de intrare în parc, taxele pentru serviciile de recreere, pentru evenimente şi servicii speciale, cazarea, închirierea de echipamente, parcarea, vânzarea de alimente (magazine, restaurante) şi de alte mărfuri (echipamente, haine, suveniruri etc.), licenţierea proprietăţii intelectuale, marketingul reciproc.

Întrebări de autoevaluare

1. Ce instrumente de management se folosesc în administrarea unei arii protejate? 2. Care este conţinutul unui plan de management? 3. Care sunt efectele turismului asupra gestionării unei arii protejate? 4. La ce se referă managementul vizitatorilor unui parc naţional? 5. Prin ce tipuri de structuri organizatorice poate fi administrată o arie protejată? 6. Cum se realizează limitarea numărului de vizitatori? 7. Prin ce mijloace se realizează informarea şi educarea vizitatorilor unei arii protejate? Ce tehnici

de comunicare se folosesc? 8. Care sunt principalele strategii în ceea ce priveşte stabilirea taxelor de intrare într-un parc

naţional? 9. Care sunt sursele de venituri ale unei arii protejate? 10. Care sunt tipurile de cheltuieli ocazionate de gestionarea ariilor protejate?

CAPITOLUL 7. ECOTURISMUL ÎN ARIILE PROTEJATE - EXPERIENŢA INTERNAŢIONALĂ ŞI A ROMÂNIEI

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi cunoaşte:

la ce se referă valorificarea turistică a ariilor protejate, care sunt avantajele şi pericolele

unei asemenea exploatări; aspecte privind situaţia ariilor protejate pe plan mondial şi repartizarea acestora pe Glob; care sunt activităţile recreaţionale ce se pot desfăşura într-o zonă protejată, astfel încât

impactul negativ să fie minim; particularităţile pieţei ecoturismului în ariile protejate (oferte, cerere, organizatori); experienţa României în domeniul protecţiei mediului dezvoltării turismului în arii

protejate. Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Parcurile naţionale şi alte arii protejate ale lumii au fost întotdeauna destinaţiile preferate

pentru acei turişti care caută contactul cu natura. Odată cu înfiinţarea Parcului Naţional Yellowstone în 1872, aceste tipuri de arii protejate au fost, prin definiţie, deschise publicului vizitator. Conform U.S. National Public Service Act (1916), care a avut o contribuţie fundamentală în modelarea cadrului conceptual pentru înfiinţarea ariilor protejate, parcurile naţionale nu sunt doar pentru “conservarea peisajului şi a obiectivelor naturale, culturale şi a vieţii sălbatice”, ci şi pentru “a întreţine satisfacţia vizitatorilor în asemenea mod şi prin asemenea metode care să le lase intacte pentru generaţiile viitoare”. De-a lungul anilor şi alte categorii de arii protejate au fost adăugate, aproape toate, chiar şi cele cu multiple întrebuinţări, permiţând anumite forme de vizitare.

Astfel, de circa 130 de ani, se poate vorbi despre turismul în parcuri naţionale şi alte arii protejate, ca o formă de turism cu tot mai mulţi adepţi, cu o experienţă din ce în ce mai profundă şi cu un interes crescând din partea autorităţilor. Toate acestea vor fi analizate în continuare, încercând o descriere a ceea ce s-a înregistrat până în prezent în plan internaţional şi în ţara noastră.

7.1. Turismul în arii protejate în lume Spaţiile naturale protejate, prin valenţele lor estetice, recreative, educaţionale, ştiinţifice, se

constituie ca obiective turistice deosebit de atrctive, unele cu caracter de unicat pe plan internaţional. Valorificarea lor turistică îmbracă forme diferite, complexe. Ea trebuie să ţină cont de

structura ariei protejate, de obiectivele de management, de varietatea resurselor etc. Sistematizarea acestor areale variază de la o ţară la alta, aşa cum diferă şi echipamentele turistice de la un parc la altul.

Dotările turistice cuprind în general echipamente de cazare diverse (terenuri de campare, corturi, cabane, refugii, vile, hoteluri, tabere de tineret, sate de vacanţă etc.), unităţi de alimentaţie, instalaţii sportive, trasee de plimbare, de călărie, poteci, centre de informare, muzee sau săli de expoziţii ş.a. Toate trebuie să fie concepute astfel încât să nu se depaşească nivelul suportabilităţii ecologice, să fie satisfăcute nevoile turiştilor, să se asigure realizarea obiectivelor de management.

Se consideră că activităţile recreaţionale ce pot fi dezvoltate în interiorul ariilor protejate sunt: - studierea naturii, florei şi faunei; - fotografierea, pictura peisajelor; - drumeţii montane; - alpinism; - speologie; - practicarea scufundărilor; - plimbări pe jos sau, iarna, cu schiurile; - ciclism şi canotaj; - vizite la obiective culturale, istorice şi etnografice; - cunoaşterea şi învăţarea unor meşteşuguri tradiţionale; - vizitarea ecomuzeelor din incinta zonelor protejate; - vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare, ştiinţifice despre zonele

protejate în cadrul centrelor de primire a turiştilor.55 Fiecare arie protejată destinată recreerii îşi stabileşte propriile reguli de comportament pentru

vizitatori. De exemplu, numeroase parcuri naţionale interzic pătrunderea autoturismelor, deplasarea făcându-se numai cu mijloace de transport ecologice (electrice, biciclete, aeroplane, deltaplane, bărci cu vâsle, trăsuri etc.) aflate în proprietatea administraţiei parcului. De asemenea, regulile se pot referi la depozitarea deşeurilor, la impunerea unor trasee, la mărimea grupurilor, la nivelul zgomotelor, la hrănirea animalelor, culegerea de “amintiri naturale” etc.

Experienţa turismului în ariile protejate este deja vastă, începând cu anul 1872, când a fost creat primul parc naţional din lume şi anume Yellowstone, în SUA, creat ca “loc de destindere în folosul şi spre bucuria poporului”.

Câteva evaluări cantitative

Baza de date a ariilor protejate realizată de catre World Conservation Monitoring Centre conţine 30.361 de înregistrări de arii protejate recunoscute de către UICN, 13.915 de înregistrări ale unor arii care nu sunt recunoscute de către UICN şi alte 16.288 de arii protejate care au un statut incert. Baza de date se actualizează periodic, la aproximativ fiecare trei ani, pentru a asigura realizarea unei noi ediţii a Listei cu Arii Protejate a Naţiunilor Unite.

Prin integrarea datelor specifice acestui număr impresionant de arii protejate a rezultat următoarea situaţie, care, în limita erorilor acceptate, defineşte într-o anumită măsură situaţia ariilor protejate la nivel global.

Tabelul nr. 3. Arii protejate în lume, după categoriile UICN

Categorii UICN Număr Pondere (%)

Total suprafaţă

(kmp)

Pondere (%)

Suprafaţă medie (kmp)

Pondere în total

suprafaţă terestră (%)

1a. Rezervaţie naturală 4.395 14 982.487 7 224 0,66 1.b.Sălbăticie 806 3 940.344 7 1.167 0,63 2. Parc naţional 3.386 11 4.000.825 30 1.182 2,67 3. Monument natural 2.122 7 193.022 1 91 0,13 4. Arie de gestionare a habitatelor

11.171 37 2.460.283 19 220 1,64

5.Peisaj terestru/marin protejat

5.584 18 1.067.118 8 191 0,71

6. Arie protejată cu resurse gestionate

2.897 10 3.601.447 27 1.243 2,4

TOTAL 30.361 100 13.245.528 100 436 8,84

55 Istrate I., Florina Bran, Anca Gabriela Roşu, Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura Economică Bucureşti, 1996, pag. 228.

Reţeaua mondială a ariilor protejate cuprinde 30.361 de arii protejate care se întind pe o

suprafaţă de 13.245.528 km², reprezentând 8,84% din suprafaţa terestră a globului. Aceasta reţea a ariilor protejate pare a fi foarte întinsă, dintr-o perspectivă globală, însă are foarte multe goluri la nivel naţional.

Ariile protejate sunt considerate adesea insule naturale într-un ocean al dezvoltării, astfel că, cu cât acestea au o suprafaţă mai mare, cu atât ele sunt mai protejate de presiunile exterioare. Situaţia actuală relevă faptul că 17.892 (59%) arii protejate au o suprafaţă mai mică de 1.000 ha, care totalizează o suprafaţă de 28.713 km², însemnând doar 0,2% din suprafaţa totală a ariilor protejate. În schimb, doar 1.673 (6%) arii protejate depăşesc 1.000 km², dar ele totalizează 11.56 mil. km² , adică 87% din suprafaţa totală a ariilor protejate.

Ariile protejate sunt distribuite pe marile zone geografice conform tabelului nr. 4.

Tabelul nr.4. Distribuţia ariilor protejate pe regiuni ale Globului

Arii protejate Regiune Număr Suprafaţă (km²) Suprafaţă medie (km²)

Antarctica 99 3.788 38 Europa 9.325 603.601 65

Zona Pacificului 152 13.113 86 Zona Caraibelor 579 108.637 188 Australia/Noua

Zeelandă 5.882 1.109.024 189

America Centrală 384 86.049 224

Asia de Sud 719 212.924 296 Asia de Sud-Est 1.524 518.864 340 America de Nord 6.711 4,083.806 609

Asia de Est 1.078 883.681 820 Eurasia de Nord 648 657.935 1.015 America de Sud 1,437 1.838.826 1.280

Africa (de Est/Sud) 927 1.318.615 1.422

Africa (de Nord/ mijloc Est) 542 1.037.576 1.914

Africa (Vest/Centrală) 343 755.836 2.204

Sursa: www.pronatura.ro Pe baza setului de date existente şi admiţând erorile generate de lipsa unor informaţii de mare

importanţă (cum ar fi informaţiile despre suprafaţa a 75% din totalul de 30.350 de arii protejate cunoscute), se pot trage următoarele concluzii:

- reţeaua globală a ariilor protejate ocupă o suprafaţă relativ mare care continuă să crească. Numai în câteva regiuni (Africa de Est/Sud, America de Nord, Caraibe şi Pacific) există unele semnale privind declinul ratei de creştere a suprafeţei ariilor protejate; - numărul ariilor protejate marine este foarte limitat în comparaţie cu numărul ariilor protejate terestre; - există o preponderenţă a ariilor protejate cu suprafaţă mică faţă de cele cu suprafaţă mare,

ceea ce pune în pericol integritatea acestora; - o lipsă a aplicării tuturor categoriilor UICN în unele regiuni, limitând astfel beneficiile date de fiecare tip de arie protejată în parte; - neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biomurilor în cadrul reţelei globale a ariilor protejate; - există încă o majoritate a ţărilor care au mai puţin de 10% din teritoriul lor declarat ca arii protejate şi 20% din ţări cu mai puţin de 1% din teritoriu - arii protejate. Monitorizarea creşterii reţelei globale a ariilor protejate, distribuţia lor şi obiectivele de

management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reală în care se găseşte o anumită arie protejată şi mai ales cât este de eficient managementul ariei protejate.

Piaţa ecoturismului în ariile protejate Specialiştii îşi pun în prezent întrebarea dacă există cu adevărat o piaţă pentru formele variate

de turism bazat pe natură. Cel mai mare studiu de piaţă realizat în acest scop a fost cel din 1995, în Canada, în zonele British Columbia şi Alberta. Pentru acest studiu, ecoturismul a fost definit foarte pe larg, cuprinzând “experienţele legate de natură, aventură şi cele culturale desfăşurate în provincie”. Studiul a evidenţiat în Canada şi SUA o existenţa unei pieţe ecoturistice foarte largi; în oraşele Seattle, San Francisco, Los Angeles, Dallas, Chicago, Toronto şi Winnipeg a fost identificată o piaţă potenţială de 13,2 milioane de ecoturişti. Aceasta s-a dovedit însă ulterior mult mai mare decât se anticipase.

De asemenea, studiul a arătat că cel mai important factor în determinarea calităţii produsului turistic este cadrul natural. Turiştii au arătat o dorinţă crescândă de a desfăşura activităţi în zone bine administrate din punct de vedere ecologic. Sunt preferate unităţi de cazare nu deosebit de luxoase, punându-se accentul pe activităţile în aer liber şi nu pe cazare. Calitatea călătoriei este dată şi de prezenţa ghizilor şi a unor programe de interpretare calitative. Călătoriile preferate sunt cele de lungă durată, de şapte zile şi chiar mai mult. Parcurile şi activităţile desfăşurate în parcurile naţionale s-au dovedit a fi elemente foarte importante ale experienţei ecoturistice.

Tendinţele mai recente din turismul internaţional arată o piaţă a ecoturismului în creştere, mai ales în America de Nord, Europa şi Asia. Pornind de la dimensiunile pieţei potenţiale, problema cheie devine furnizarea de produse ecoturistice care să răspundă nevoilor pieţei şi care, în acelaşi timp, să aibă un impact economic şi asupra mediului pozitiv.

Experienţa internaţională ne oferă numeroase exemple de acţiuni ale operatorilor din industria turistică, menite să răspundă cerinţelor ecoturiştilor potenţiali. Sunt cunoscute, în acest sens, lăudabilele iniţiative materializate în modelul Blue Flag (Steagul Albastru) şi Green Flag İnternaţional (GFİ) – Steagul Verde. Obiectivele acestora sunt în principal de a lucra în asociere cu organizaţiile din industria turismului în scopul aducerii de îmbunătăţiri mediului înconjurător. Sunt verificate din punct de vedere ecologic produsele turistice oferite, organizatorii şi gazdele vacanţelor ecologice.

Analiza ia în calcul criterii ale turismului durabil, din rândul cărora enumerăm : - atenţia acordată peisajului, vieţii sălbatice şi moştenirii culturale ; - eficienţa ; - depozitarea şi reciclarea deşeurilor ; - interacţiunea cu comunităţile locale prin prisma bunurilor şi serviciilor ; - clădiri de arhitectură din care să reiasă ideea de conservare a mediului56.

În replica celor două mişcări ce îşi au originile în America şi Asia, în Europa s-a alăturat iniţiativei GFİ – Asociaţia Touroperatorilor Independenţi (AITO). AITO susţine legătura dintre mediu şi economie, membrii asociaţiei realizând că a sosit momentul protejării resurselor pe care se bazează afacerile lor. Neconservarea destinaţiilor turistice conduce la ruinarea lor şi în mod implicit la dispariţia turiştilor.

Touroperatorii au sesizat creşterea interesului pentru ecoturism şi au încercat să promoveze produse turistice „eco” precum:

ecotour (ecocălătorie); ecotravel (excursie ecologică); ecovacation (ecovacanţă);

56 Nistoreanu, P., Ecoturismul şi turismul rural, Editura ASE, Bucureşti, 1999, pag. 22.

ecoadventures (aventuri ecologice); ecocruise (ecocroaziere); ecosafari; ecoexpedition (expediţii ecologice); chiar ecoturism57.

Deşi aceste iniţiative nu au fost realizate în directă legătură cu ariile protejate, totuşi ale sunt o bună experienţă pentru conturarea unor produse ecoturistice în aceste areale. La ora actuală, piaţa turistică oferă însă tot mai multe produse ecoturistice în destinaţii constituite din parcuri naţionale sau zone umede, foarte căutate fiind cele din Asia de Sud-Est şi Pacific, unde exotismul cadrului natural şi cultural începe să devină tot mai exploatat.

Statistici legate de ecoturiştii ariilor protejate Desigur, statistici oficiale privind dimensiunile fenomenului ecoturistic nu există. Chiar dacă

au fost realizate numeroase studii, în diverse părţi ale Globului, acestea nu oferă decât informaţii parţiale.

Ariile naturale protejate pot beneficia de unele informaţii statistice, făcute prin propriile mijloace de comensurare a numărului de vizitatori. Parcurile naţionale au adesea puncte de intrare prin care se face monitorizarea nivelului vizitatorilor, dar dacă numărul acestor puncte de intrare este mai mare, acest lucru se îngreunează. În plus, multe parcuri nu au un personal suficient de mare pentru a face faţă controlului circulaţiei turistice. Pe de altă parte, procedurile de colectare a informaţiilor diferă adesea de la un parc la altul, ceea ce complică procedeul de centralizare a datelor 57 Ibidem.

Touristik Union International (TUI)

Studiu de caz

Deşi industria tour-operatoare poate fi criticată pentru un interes scăzut în ceea ce priveşte mediul, o excepţie notabilă în acest sens o reprezintă pe piaţa turismului de masă tour-operatorul german TUI. În termeni de volum al vânzărilor, TUI este una din cele mai mari companii din Europa ce vinde vacanţe la aproximativ 5 milioane de clienţi anual. Interesul pentru mediu al TUI reprezintă un mix al preocupărilor în privinţa diminuării impactului turismului de masă şi al sensului pragmatic pentru afaceri în scopul răspunderii cererilor pieţei turistice germane unde calitatea mediului destinaţiilor este cunoscută ca având o influenţă critică asupra nivelului de satisfacţie al turiştilor. De aceea TUI a investit în protecţia şi conservarea mediului pentru a-şi proteja astfel succesul său financiar în viitor. În anii ’90 TUI era prima companie din domeniul turismului care avea un manager de mediu ca membru al bordului de conducere, iar în prezent, a constituit un departament de mediu care să se ocupe de problemele specifice. În afara grijei pentru auditul operaţiunilor TUI, departamentul se consultă şi are legături cu: guvernele ţărilor gazdă, organizaţiile publice naţionale şi internaţionale cu responsabilităţi în turism şi protejarea mediului, autorităţi regionale şi locale, partenerii lor de afaceri incluzând hoteluri, linii aeriene, companii de închiriere a maşinilor şi, foarte important, cu clienţii lor pentru a-i informa în legătură cu practicile corespunzătoare în protejarea mediului. Avantajul grupului TUI, în termeni de politică de protejare a mediului, este că, datorită mărimii lui ( 9 tour-operatori, 5 companii hoteliere cu 130 de hoteluri şi 700 de agenţii de turism ), are o imensă influenţă. Abordarea TUI este inovativă în industria turismului deoarece încorporează protejarea mediului ca funcţie fundamentală de management în organizarea companiilor sale.

statistice chiar şi la nivelul unei ţări. De exemplu, unele parcuri numără toate intrările, inclusiv ale vehiculelor care sunt doar în trecere; altele îi numără doar pe cei care îşi petrec în interiorul parcului cel puţin o noapte, neluîndu-i în calcul pe vizitatorii de o zi; iar altele îi numără doar pe cei care plătesc taxa de intrare, ori numărul real al vizitatorilor poate fi mai mare.

Se impune aşadar o standardizare a procedurilor de colectare şi de transmitere a statisticilor turistice, aşa cum s-a realizat, într-o bună măsură, standardizarea conceptelor şi definiţiilor. În anul 1999, Comisia Mondială a Zonelor Protejate (World Commission on Protected Areas) a editat pentru prima dată un ghid care să ajute la măsurarea gradului de exploatare a parcurilor şi a altor zone protejate, oferind un anumit sistem de măsurare, îndrumări privind tehnicile de măsurare şi exemple de cum pot fi folosite datele statistice în administrarea parcurilor.

În continuare prezentăm câteva date statistice interesante58, din unele ţări în care importanţa acordată zonelor protejate şi ecoturismului este ridicată.

• În SUA, în anul 1998, turiştii interni sau străini au întreprins 287 milioane vizite în 378 zone de recreere administrate de către U.S. National Park Service, comparativ cu 275 milioane vizite în 1997. Aceste călătorii au generat un impact economic direct şi indirect evaluat la 14,2 miliarde $ şi la 300.000 de locuri de muncă. Menţionăm că SUA deţin cele mai bine organizate parcuri naţionale din lume, atât pentru recreere, cât şi în scopuri ştiinţifice. Cele mai cunoscute şi mai vizitate sunt Yellowstone (cu 3-4 milioane vizitatori anual), Grand Canion (2 milioane vizitatori anual), Great Smoky Mountains, Yosemite, Sequoia, Death Valley, Everglades şi altele.

• În Nepal, zona Annapurna este cea mai populară destinaţie de drumeţie în Munţii Himalaia; începând cu 1989, numărul celor sosiţi aici pentru drumeţii şi escalade a crescut cu o rată anuală de 18%. Astfel, în 1997, s-au înregistrat 50.708 turişti, din care 12.000 au vizitat sanctuarele din Annapurna.

• În statul Belize, în anul 1999, din cei 172.292 turişti străini sosiţi în ţară, 49,4% au vizitat aşezările Maya, iar 12,8% parcurile şi rezervaţiile. Principalele motivaţii ale călătoriei în această ţară sunt contemplarea peisajului, relaxarea într-un cadru natural şi studierea faunei. Barierele de corali au fost vizitate de către 87% dintre vizitatoti.

• În Kenya, ritmurile de creştere anuală a circulaţiei turistice, în ultimele două decenii, sunt foarte ridicate (4-5%), iar peste 80% din turiştii străini sunt interesaţi de viaţa animalelor sălbatice. Astfel, elefanţii şi antilopele pot fi admirate în Parcul Naţional Tsavo, leii şi girafele în Parcul Naţional Nairobi, peste 400 specii de păsări în Parcul Naţional Nakuru sau crocodilii în Parcul Naţional Lacul Rudolf.

• În Australia, există aproximativ 600 de firme ce operează în domeniul ecoturismului. Se estimează că afacerile în acest domeniu ar aduce un profit anual de 250 milioane$ şi că angajează un număr de circa 6500 persoane, respectiv echivalentul a 4500 angajaţi full-time. S-a înregistrat o creştere importantă a numărului de vizitatori străini în parcurile naţionale, cu ritmuri anuale de 8-9%, în perioada 1993-1997. De asemenea, unele estimări au arătat că peste 45% din turiştii australieni cu vârste de peste 15 ani au vizitat parcurile naţionale. Se spune că 30% dintre locuitorii Australiei sunt ecoturişti. Mai trebuie menţiont că Australia deţine 205 parcuri şi rezervaţii, multe din ele unicat în lume.

• Peru este o destinaţie căutată de cei care vor să admire păsările în habitatul lor natural („birdwatching”), iar aceştia reprezintă circa 10,3% din turiştii sosiţi în Peru. În plus, 47% dintre turişti vizitează parcurile naţionale sau alte arii protejate; dintre aceştia, 44% combină vizitarea ariilor naturale cu vizitarea atracţiilor culturale şi doar 3% vin exclusiv pentru ariile naturale. Fluxul de vizitatori în cele 52 de zone naturale protejate de către stat („Areas naturales protejidas por el Estado”) a crescut cu 250% între 1990-1999, ajungând la circa 650.000 persoane în 1999. Parcul Naţional Manu este unul din cele mai mari (peste 1,5 mil. ha) şi mai frumoase din lume.

• Cinci milioane de vizitatori au venit în Brazilia în 1999, de cinci ori mai mulţi decât cu 8 ani în urmă. Brazilia are peste 150 de arii protejate, între care 40 sunt parcuri naţioanle. În anul 1998, în parcurile naţionale s-a înregistrat un număr de 3,5 milioane vizitatori, iar numărul

58 * * * Ecotourism Statistical Fact Sheet, The International Society, 2001, Internet.

acestora creşte în continuare. S-a estimat pentru anul 1998 un număr de 600.000 de ecoturişti brazilieni şi 200.000 de ecoturişti străini.

• În Africa de Sud, perioada 1986-1998 a cunoscut un extraordinar avânt al circulaţiei turistice, mai ales în ariile protejate: numărul vizitatorilor în aceste areale a crescut de la 450.000 în 1986, la aproape 6 milioane în 1998. Cele mai cunoscut parc naţional sunt Krüger, Mountain Zebra, Addo Elephant.

• În Marea Britanie, cercetări realizate pentru autoritatea naţională de turism ABTA au indicat faptul că 85% dintre turiştii britanici consideră important ca mediul să nu fie deteriorat, 71% consideră că localnicii unei destinaţii turistice trebuie să beneficieze de avantajele pe care turismul le aduce zonei şi 77% doresc să intre în contact cu cultura locală şi bucătăria tradiţională, considerându-le deosebit de importante. 52% afirmă că ar fi interesaţi să afle mai multe despre problemele locale ale mediului social şi natural. Convinşi fiind că ecoturismul este turismul viitorului şi că ariile naturale vor fi în continuare

în atenţia promotorilor activităţii turistice şi a administraţiilor naţionale şi internaţionale, putem spune că experienţa turistică în ariile protejate se îmbogăţeşte continuu, oamenii învăţând din greşeli şi întărind acumulările pozitive.

7.2. Turismul în ariile protejate din România România are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datorează în parte condiţiilor

fizico-geografice care includ munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi unul din cele mai vaste sisteme de deltă ale Europei (Delta Dunării). De asemenea, datorită poziţiei geografice a României, flora şi fauna prezintă influenţe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud şi componente continental europene dinspre nord-vest. În sfârşit, relativa stabilitate a populaţiei în ultimii 60 de ani, lipsa mecanizării în sectorul forestier şi dezvoltarea economică lentă au determinat o exploatare mai redusă a resurselor decât în majoritatea altor zone din Europa. Rezultatul general constă în diversitatea florei şi faunei, inclusiv în existenţa unor populaţii de lupi, urşi, capre negre şi râşi, care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa, precum şi în existenta unor extinse habitate forestiere şi alpine nealterate, asociate lanţului muntos al Carpaţilor.

Valoarea capitalului natural al României a impus de-a lungul timpului luarea unor măsuri de protecţie a naturii. In prezent, Reţeaua Naţională de Arii Protejate include un număr de 579 arii protejate (între care 13 parcuri naţionale) ce reprezintă 5,18% din teritoriul României (1.234.710 ha). Trei dintre acestea sunt recunoscute internaţional ca Rezervaţii ale Biosferei în cadrul Programului UNESCO - MAB, şi anume: Retezat, Pietrosul Rodnei şi Delta Dunării. Ultima este de asemenea înscrisă pe lista Patrimoniului Natural Mondial şi pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanţă internaţională.

Tabelul nr. 5. Situaţia ariilor protejate în România

Suprafaţa României 23.839.100 ha Suprafaţa ariilor naturale protejate 1.234. 608 ha Ponderea ariilor protejate în total suprafaţă 5,18%

Din care: Delta Dunării ocupă din suprafaţa ţării 2,43%

Sursa: MAPM, 2001 Parcurile naţionale, naturale şi rezervaţiile biosferei deţin în ţara noastră o suprafaţă de

1.132.176 ha şi sunt distribuite în teritoriu conform tabelului nr. 6.

Tabelul nr. 6. Distribuţia parcurilor naţionale, naturale şi a rezervaţiilor biosferei în România

Parcuri naţionale şi naturale,

Rezervaţii ale Biosferei Suprafaţa

(ha) Judeţ

Balta Mică a Brăilei 17.529 Brăila Bucegi 32.663 Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Prahova Călimani 24.041 Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş,

Suceava Ceahlău 8.396 Neamţ Cheile Bicazului - Hăşmaş 6.575 Harghita, Neamţ Cheile Nerei - Beuşniţa 37.100 Caraş-Severin Cozia 17.100 Vâlcea Delta Dunării 580.000 Tulcea, Constanţa Domogled – Valea Cernei 60.100 Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj Grădiştea Muncelului - Cioclovina 10.000 Hunedoara Munţii Apuseni 75.784 Alba, Bihor, Cluj Munţii Măcinului 11.321 Tulcea Piatra Craiului 14.800 Argeş, Braşov Porţile de Fier 115.655,8 Caraş-Severin, Mehedinţi Retezat 38.047 Hunedoara Rodna 46.399 Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Suceava Semenic – Cheile Caraşului 36.664 Caraş-Severin TOTAL 1.132.174,8

Sursa: MAPM, 2001

Din păcate, această Reţea Naţională a Ariilor Protejate este doar o "reţea pe hârtie" şi nu una pentru care să existe planuri de mangement şi care să fie administrată eficient. Singurele zone cu administraţie proprie constituită la ora actuală sunt Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Piatra Craiului.

De asemenea trebuie recunoscut faptul că majoritatea ariilor protejate din România s-au autoconservat în condiţiile în care intervenţiile umane asupra acestora a fost în regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine, există nenumărate exemple în care arii protejate au fost pur şi simplu distruse, cu toate că încă mai figurează ca existente.

Totodată, se poate observa că în ultimul timp tot mai multe organizaţii non-guvernamentale şi-au adus într-o oarecare măsură contribuţia în protejarea unor arii protejate, chiar dacă nivelul profesional al acestora nu este întotdeauna la nivelul aşteptărilor specialiştilor. Dar este la fel de adevărat că în România nu există persoane specializate în domeniu, ci numai în domenii colaterale, fapt pentru care există mari conflicte de idei între silvicultori, biologi, ecologi ş.a.

Există însă unele programe de finanţare internaţională venite în sprijinul consolidării ariilor naturale protejate din ţara noastră. După proiectul destinat Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, derulat între 1994 şi 2000, s-a demarat un proiect denumit “Managementul conservării biodiversităţii” (1999-2004), care şi-a propus, printre altele, înfiinţarea şi consolidarea structurilor administrative pentru Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Piatra Craiului, suportul financiar fiind asigurat în cea mai mare parte de Banca Mondială şi Guvernul României. De asemenea, în anul 2000, prin începerea derulării proiectelor LIFE, au fost demarate acţiunile pentru stabilirea planurilor de management şi a structurilor administrative pentru Balta Mică a Brăilei şi pentru rezervaţia naturală “Mlaştina de la Satchinez”.

In lipsa structurilor administrative proprii, asupra celorlalte arii protejate se exercită de la an la an o creştere accelerată a presiunii antropice, materializată în special prin:

• extinderea intravilanului în zonele din imediata apropiere sau chiar în interiorul ariilor protejate, cu scopul dezvoltării şi realizării ulterioare a unor construcţii sau chiar staţiuni turistice;

• supraexploatarea resurselor naturale, prin păşunat neadecvat şi intensiv, defrişări ilegale, braconaj, turism necontrolat etc.;

• administrarea defectuoasă a facilităţilor turistice deja existente în interiorul acestor arii naturale, generând mai ales cantităţi impresionante de deşeuri;

• nerespectarea regimului de protecţie, ca urmare a lipsei demarcării în teren a limitelor şi a zonelor tampon ale ariilor naturale protejate.

Alte acţiuni demarate care merită menţionate se referă la Acordul privind realizarea rezervaţiei transfrontaliere “Delta Dunării şi zona inferioară a râului Prut”, încheiat de către ţara noastră cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi la crearea “Coridorului verde al Dunării” alături de Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova, în fapt o reţea ecologică de nivel regional în Lunca Dunării.

Deci în prezent, pentru ariile protejate din România, se oferă o nouă şansă pentru a rezolva atât de complexele probleme legate de ariile protejate cum ar fi: - o evaluare corectă a capitalului natural al ţării; - constituirea unei reţele de arii protejate care să acopere întreaga varietate a ecosistemelor din ţară; - administrarea eficientă a ariilor protejate pe baza unor planuri de management şi prin intermediul unor administraţii ale ariilor protejate.

Turismul în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării Potenţialul turistic natural şi antropic al Deltei Dunării îi conferă un caracter de unicat în

Europa şi chiar în lume, atât sub aspect ecologic, cât şi al modului de habitat în mediul deltaic, printr-o deosebită varietate şi originalitate peisagistică, morfohidrologică şi faunistică. Sub aspect turistic, este una din cele mai reprezentative şi mai valoroase zone din ţară.

Aceste particularităţi ale deltei au generat declararea sa ca Rezervaţie a Biosferei, fapt ce a impus unele resticţii în practicarea turismului. Astfel, este necesară promovarea doar a acelor forme de turism care să respecte condiţiile de protejare şi conservare a mediului. Corelate cu motivaţiile principale de vizitare a deltei, aceste forme de turism sunt:

turismul de cunoaştere (itinerant) – deţine ponderea principală în circulaţia turistică din deltă, vizitatorii căutând să cunoască într-un timp cât mai scurt frumuseţile deltei, locurile şi oamenii din zonă, istoria şi obiceiurile lor; sunt organizate excursii scurte sau circuite de 2-3 zile, pe itinerarii bine stabilite; cu unele restricţii, poate fi practicat pe tot cuprinsul deltei;

turismul de odihnă şi recreere – este promovat în localităţile deltei şi pe litoralul deltaic al Mării Negre, fiind preferat mai ales de turiştii români, datorită condiţiilor naturale pe care le oferă zona; principalele puncte de sejur sunt satele Caraorman, Crişan, Maliuc, Mila 23, Jurilovca, Murighiol, Sulina, Sf. Gheorghe, Portiţa;

turismul rural şi forma sa particulară, agroturismul – constituie principala cale de dezvoltare economico-socială a localităţilor deltaice; cei mai mulţi turişti sunt interesaţi de obiceiurile localnicilor, multe diferite faţă de restul ţării, de satele tipic pescăreşti, cu case acoperite de stuf, de lotcile folosite ca principal mijloc de locomoţie, de preparatele pescăreşti fără asemănare; în turismul rural sunt promovate localităţile Crişan, Sf. Gheorghe, Mahmudia, Murighiol, Caraorman, Pardina, Letea, etc.;

turismul ştiinţific – se organizează având la bază cadrul natural original şi deosebit de valoros, în special în rezervaţiile naturale, floristice, peisagistice; această formă de turism, practicabilă în grup sau individual, este puţin poluantă şi se adresează unui segment restrâns – specialişti, cercetători; accesul acestora este permis în zonele tampon şi restricţionat în zonele strict protejate;

turismul balnear – se realizează prin valorificarea însuşirilor curative ale nămolurilor sapropelice de la Murighiol, indicate pentru tratarea reumatismului cronic;

turismul pentru practicarea sporturilor – pescuit sportiv, vânătoare sportivă, sporturi nautice – este o formă de turism interesantă care se practică în punctele şi zonele special amenajate de pe braţele Dunării, în lacuri şi canale, stabilite de Administraţia R.B.D.D.; aceste puncte trebuie dotate cu platforme pentru pescuit, puncte de închiriere de echipament şi unelte de pescuit, bărci cu rame, cu pânze sau cu motor; sporturile nautice se pot practica în zonele

Maliuc, Crişan şi Uzlina, iar cantonamentele sportivilor canotori se realizează cu precădere la Maliuc, Caraorman, Crişan, Sulina, Sf. Gheorghe, Portiţa;

alte forme de turism – fotosafari, birdwatching, scufundări – sunt din ce în ce mai solicitate, dar dotările corespunzătoare şi organizarea nu sunt încă la nivelul pe care îl aşteaptă turiştii.

Prin natura sa, întreg teritoriul deltei îndeplineşte o importantă funcţie turistică. In mod

practic însă, în prezent, o activitate turistică mai intensă se desfaşoară doar în unele zone. Aceste zone turistice din R.B.D.D. sunt59:

• zona turistică Chilia – Pardina, în care se pot desfăşura turismul de odihnă şi recreere, pescuitul sportiv, vânătoarea sportivă, etc.

• zona turistică Letea – C.A.Rosetti, cuprinzând grinduri şi păduri, favorabilă odihnei şi recrării, pescuitului, vânătorii, turismului ştiinţific şi de cunoaştere, agroturismului, fotosafari-ului;

• zona turistică Tulcea – Mila 23, zonă caracterizată de o intensă circulaţie turistică, pentru odihnă şi recreere, pescuit, agrement nautic, fotosafari, vânătoare sportivă;

• zona turistică Matiţa – Bogdaproste, constituită din areale de valoare estetică şi ştiinţifică deosebită, destinată odihnei şi recreării, pescuitului şi vânătorii sportive, turismului ştiinţific pentru ornitologi şi naturalişti;

• zona turistică Grindul Lupilor – Grindul Chituc, zonă turistică în dezvoltare, situată la sud de Complexul Razim – Sinoe, cu turism de odihnă şi recreere, pescuit, plajă şi înot, fotosafari, agrement nautic, cură heliomarină;

• zona turistică Dranov – Razim, la nord de complexul lacustru Razim, favorabilă dezvoltării curei heliomarine, agrementului nautic, odihnei şi recreării;

• zona turistică litoralul marin Sulina – Sf. Gheorghe, unde studiile de specialitate confirmă existenţa unor condiţii prielnice pentru cura heliomarină, dar pot fi dezvoltate şi agrementul nautic, odihna şi recreerea, pescuitul, vânătoarea sportivă, fotosafari;

• zona turistică Puiu – Roşu, cu peisaje pitoreşti, un bogat fond piscicol şi un variat fond ornitologic, care permit promovarea zonei mai ales pentru pescuit şi vânătoare sportivă, fotosafari, dar şi agrement nautic, plajă şi înot;

• zona turistică Gorgova – Uzlina, cu lacuri şi stufărişuri, canale şi gârle, peisaje pitoreşti; se pot promova odihna şi recreerea, agroturismul, pescuitul sportiv. Dezvoltarea şi promovarea acestor zone turistice în deltă şi a formelor de turism amintite

trebuie să ţină seama în primul rând de necesitatea protecţiei echilibrului natural dar şi socio-cultural, iar ecoturismul şi principiile sale sunt cele care ar trebui avute în vedere. Obiectivul principal al R.B.D.D. fiind acela de a proteja şi conserva ecosistemele deltaice şi mai ales de a păstra unele zone strict protejate pentru conservarea nealterată a naturii, apare necesară elaborarea unei strategii de dezvoltare a ecoturismului, ca formă optimă de reducere a impactului turismului deltaic asupra resurselor naturale şi asupra vieţii economico-sociale a comunităţilor locale. In aceste condiţii, o componentă a ecoturismului ce răspunde şi nevoilor de dezvoltare economico-socială este turismul rural.

Turismul în parcul Naţional Retezat Masivul Retezat, una din cele mai valoroase zone montane din ţara nostră, localizat în partea

vestică a ţării, pe teritoriul judeţului Hunedoara, a fost recunoscut ca Parc Naţional încă din anul 1935, fiind astfel primul parc naţional legal constituit din România.

Parcul are o suprafaţă de 38.047 ha şi este delimitat în trei zone: rezervaţia ştiinţifică Gemenele (cca. 1600 ha), o zonă centrală – parcul propriu-zis şi o zonă tampon. Valoarea universală a parcului a fost recunoscută prin programul Omul şi Biosfera (MAB) al UNESCO în 1979, prin includerea sa în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei.

Relieful predominant glaciar – adăpostind peste 80 de lacuri glaciare, printre care cel mai adânc (Zănoaga, 29m) şi cel mai întins (Bucura, 8.86 ha) – atrage an de an numeroşi turişti, în special

59 Glăvan V. (coord.), Studiu privind promovarea ecoturismului în Delta Dunării, I.C.T., Bucureşti, 1997

în sezonul de vară. Cea mai mare pădure naturală de amestec din Europa se află la altitudini joase în aria strict protejată. Această zonă, ce ocupă ceva mai mult de jumătate din suprafaţa parcului, este acoperită de păduri (molid, fag, brad, mesteacăn, zâmbru), în rest regăsindu-se jnepeniş, păşuni alpine, creste stîncoase, piscuri şi povârnişuri acoperite cu grohotişuri şi lespezi de piatră. Altitudinea variază între 765m la Gura Zlata şi 2509m în vârful Peleaga, alte 19 vârfuri având peste 2000m. Flora este deosebit de bogată, cuprinzând multe specii rare (garofiţa, flămânzica, darie, anghelină, pelin, floare de colţ, sângele voinicului), la fel ca şi fauna (capră neagră, cerb, căprior, mistreţ, urs, râs, pisică sălbatică, lup, vulpe, jder, bursuc, vidră, marmotă, acvilă, cocoş de munte etc.).

Motivul pentru care a fost creat Parcul Naţional Retezat în 1935, după opinia prof. Alexandru Borza, a fost că “regiunea superioară a Retezatului trebuie transformată într-un grandios Parc Naţional, o rezervaţiune ştiinţifică importantă, prin adăpostirea şi apărarea de orice stricăciune a vegetaţiei şi a lumii sale animale”.

Conform Legii nr. 462/18.07.2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, PN Retezat are ca scop “protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice”.

Parcul are o administraţie proprie (APNR), înfiinţată în 1999, având ca rol principal gospodărirea parcului pentru conservarea biodiversităţii. APNR este o subunitate a Direc”iei Silvice Hunedoara din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor.

In ultimii ani, PN Retezat s-a confruntat cu mai multe dificultăţi ce sunt pe cale să pună în pericol echilibrul ecologic al parcului, în lipsa unor măsuri drastice. Cele mai mari ameninţări sunt aduse de păşunatul excesiv, turismul necontrolat şi poluarea pe care acesta o generează (îndeosebi cu deşeuri).

Păşunatul reprezintă principalul factor care aduce daune majore biodiversităţii, prin efectele sale negative, precum:

• degradarea terenului prin tasarea solului cu copitele animalelor; • degradarea vegetaţiei şi distrugerea masivă a florei, diferenţa putându-se lesne observa prin

comparaţie cu rezervaţia ştiinţifică Gemenele; • poluarea cu dejecţii a apelor potabile, ce poate duce la îmbolnăvirea turiştilor; • degradarea ireversibilă a solului şi vegetaţiei în zona stânelor; • mari cantităţi de jneapăn sunt folosite pentru împrejmuirea turmelor de animale, realizarea

adăposturilor ciobăneşti şi pentru pregătirea hranei etc. Există totuşi un nivel de suportabilitate a pajiştilor alpine pentru păşunat, dar acesta ar trebui

respectat. Ideea de parc presupune un nivel mai redus sau chiar interzicere cu desăvârşire a păşunatului. Cu toate aceste, în PN Retezat, păşunatul s-a intensificat an de an, parcul neavând nici o pârghie legală prin care să acţioneze pentru stoparea acestui fenomen.

Turismul necivilizat şi necontrolat constituie o altă mare problemă a PN Retezat. Zona centrală este vizitată anual de aproximativ 10.000 de turişti. Efectele negative sunt:

• acumularea de deşeuri (conserve de metal, plastic, sticlă etc.), iar efortul de curăţare este considerabil;

• camparea în alte locuri decât cele permise, aceasta ducând la imposibilitatea supravegherii turiştilor cu privire la tăierea jnepenişului pentru foc, distrugerea stratului vegetal prin campare, împrăştierea deşeurilor în întregul masiv. Noul Regulament de organizare şi funcţionare a parcului, realizat în 2001, reglementează o

serie de activităţi referitoare la managementul parcului, cercetarea ştiinţifică, păşunat, construcţii, silvicultură, pescuit, serviciul de Salvamont, finanţare şi sancţiuni. Referitor la turism, regulamentul prevede următoarele:

- accesul în parc se va face numai pe la Cabanele Gura Zlata, Baleia, Pietrele, Rotunda, Râuşor, precum şi pe la Stâna de Râu, permiţând o mai bună monitorizare a fluxului turistic;

- pe întreaga excursie în parc, turiştii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe potecile marcate; - camparea este permisă doar în zonele special amenajate de pe lângă cabane, dar este interzisă

cu desăvârşire săparea şanţurilor în jurul locurilor de amplasare a corturilor;

- aprinderea focului este permisă doar în vetrele de foc special amenajate în zonele de campare, cu lemne de foc asigurate de administratorii acestor locuri de campare;

- în apele curgătoare este interzisă utilizarea detergenţilor pentru spălarea diferitelor obiecte de uz casnic, precum şi scăldatul;

- utilizarea diferitelor ambarcaţiuni în lacurile alpine, pentru pescuit şi agrement, se amendează; - pentru accesul câinilor în parc este necesară plata taxei de intrare, pe lângă ţinerea permanent

în lesă; - vizitarea rezervaţiei ştiinţifice Gemenele este posibilă doar cu avizul Academiei Române,

printr-un permis special.

De reţinut la final

Valorificarea turistică a ariilor protejate îmbracă forme diferite, complexe. Ea trebuie să ţină

cont de structura ariei protejate, de obiectivele de management, de varietatea resurselor etc. Sistematizarea acestor areale variază de la o ţară la alta, aşa cum diferă şi echipamentele turistice de la un parc la altul.

Se consideră că activităţile recreaţionale ce pot fi dezvoltate în interiorul ariilor protejate sunt: studierea naturii, florei şi faunei; fotografierea, pictura peisajelor; drumeţii montane; alpinism; speologie; practicarea scufundărilor; plimbări pe jos sau, iarna, cu schiurile; ciclism şi canotaj; vizite la obiective culturale, istorice şi etnografice; cunoaşterea şi învăţarea unor meşteşuguri tradiţionale; vizitarea ecomuzeelor din incinta zonelor protejate; vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare, ştiinţifice despre zonele protejate în cadrul centrelor de primire a turiştilor.

Fiecare arie protejată destinată recreerii îşi stabileşte propriile reguli de comportament pentru vizitatori.

Tendinţele mai recente din turismul internaţional arată o piaţă a ecoturismului în creştere, mai ales în America de Nord, Europa şi Asia. Pornind de la dimensiunile pieţei potenţiale, problema cheie devine furnizarea de produse ecoturistice care să răspundă nevoilor pieţei şi care, în acelaşi timp, să aibă un impact economic şi asupra mediului pozitiv.

In România, ariile naturale protejate deţin doar 5% din suprafaţa ţării; dintre toate ariile protejate, numai trei au administraţii proprii funcţionale, iar turismul se poate spune că este organizat corespunzător doar în R.B. Delta Dunării şi în PN Retezat.

Întrebări de autoevaluare

1. Care sunt activităţile recreaţionale permise într-o arie protejată? 2. In ce ţară, crearea parcurilor naţionale are cea mai veche experienţă? Unde sunt cele mai întinse

parcuri naţionale? 3. Ce restricţii credeţi că ar trebui impuse turismului în Delta Dunării? Dar în Retezat? 4. Care sunt particularităţile pieţei ecoturismului în ariile protejate? 5. Ce forme ale ecoturismului pot fi promovate în Delta Dunării? Dar în Retezat? 6. Care sunt efectele negative ale turismului în ariile protejate din România?

Anexă Împletirea conservării cu ecoturismul în Dominica –

model de planificare turistică durabilă

Turismul creşte ca importanţă peste tot în lume, dar mai ales în Caraibe. Deşi Dominica s-a implicat relativ recent în afacerea primirii turiştilor, în ultimii ani a obţinut creşteri mai mari decât multe dintre ţările din Caraibe.

Turismul poate fi împărţit în mai multe categorii, fiecare fiind pe placul diferitelor grupuri de oameni. În mod tradiţional, Caraibe a furnizat servicii mai ales pentru turismul în masă, vacanţele cu cost scăzut implicând un număr relativ mare de vizitatori cu accent pe zona plajelor şi a vieţii de noapte. Recent, totuşi, a avut loc o creştere a vacanţelor interesate în mod special de natură, în particular a ceea ce numim ecoturism. Ecoturismul mai poate fi definit ca “bucuria neconsumării naturii şi care susţine bunăstarea populaţiei locale”. Exemplele includ excursiile, observarea păsărilor, privirea balenelor, scufundări în mare. Toate aceste activităţi sunt în creştere reflectând tendinţa globală spre “întinerirea “ generală a turismului.

Dominica a fost binecuvântată să deţină lucruri de preţ ce au determinat noua creştere a numărului vizitatorilor. Asemenea bogăţii naturale se găsesc în cantităţi mici în celelalte ţări ale Caraibelor. Aşadar, Dominica se află într-o bună poziţie competitivă pentru a exploata această creştere. Totuşi, diferitele tipuri de turism sunt adesea în conflict unul cu celălalt, dacă ele se dezvoltă concomitent. Ecoturiştii doresc, în general, să facă excursii singuri sau în grupuri mici şi să exploreze zone sălbatice fără să întâlnească mulţi oameni în calea lor sau să fie deranjaţi de zgomotul elicopterelor. Dacă Dominica decide să exploateze segmentul natural al pieţei turistice, va trebui să minimizeze potenţialul acestui tip de conflict. Deja presa turistică mondială alertează cititorii (şi deci şi potenţialii vizitatori) cu astfel de subiecte.

Proiectul Uniunii Europene Acesta este contextul în care Uniunea Europeană a decis să finanţeze un proiect

despre ecoturism în Dominica. Proiectul a fost preluat de Ecosysistems Ltd. în colaborare strânsă cu dr. P. Evans de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, cu Ministerul Turismului şi cel al Agriculturii din Dominica şi Corporaţia Dezvoltării Naţionale. El cuprinde următoarele obiective:

1. identificarea şi catalogarea a 20 dintre cele mai importante zone biologice din Dominica;

2. dezvoltarea unor planuri de management de bază pentru cele 20 de zone subliniind operaţiile dezvoltării potenţiale a ecoturismului pentru fiecare;

3. elaborarea unei treceri în revistă detaliate a pieţei atât a vizitatorilor permanenţi cât şi acelor în croazieră pentru a aprecia interesele orientate spre natură în relaţie cu celelalte activităţi;

4. investigarea celor mai bune căi de promovare a turismului pentru creşterea venitului în cazul serviciilor parcurilor naţionale şi a implicării comunităţilor locale;

5. publicarea a 7 cărţi-ghid despre variate aspecte referitoare la resursele naturale din Dominica şi o hartă turistică sub supravegherea Ministerului Turismului.

Nevoile vizitatorilor

Cercetările de piaţă au arătat implicarea a 1200 de vizitatori în Dominica, împărţiţi aproape egal în vizitatori permanenţi şi în croazieră. Acest studiu a fost completat cu un chestionar trecut în revistă de 100 de touroperatori specializaţi în ecoturism, situaţi în Europa şi America de Nord. Considerate împreună, s-a ajuns la concluzia necesităţii dezvoltării ecoturismului în Dominica.

Cele trei organisme implicate au accentuat lipsa informaţiilor disponibile despre bogăţiile naturale din Dominica, atât în ţară cât şi peste hotare. Există o cerere pentru mai multe informaţii generale despre resursele vieţii sălbatice ale ţării ca şi mai multe detalii despre distanţele (drumurile) dintre atracţiile naturale oferite (incluzând aspecte despre cum sunt situate şi unde se pot găsi). Descoperind Dominica, cei mai mulţi vizitatori supravegheaţi au fost impresionaţi de regiune, în mod special de peisaje şi viaţa sălbatică. Dezvoltarea minimă a facilităţilor în locurile naturale a fost ceva preferat atât de turiştii stabili cât şi de cei aflaţi în croazieră. O ultimă particularitate a fost interesul de a avea opriri suplimentare pentru a admira peisajul. Ei ar dori, de asemenea, mai multe oportunităţi în cazul vizitării parcurilor, privirii balenelor sau scufundării în mare. Vizitatorii permanenţi ar dori încă o zi pentru excursii în natură şi o mai largă varietate de atracţii mai ales în ceea ce priveşte viaţa sălbatică.

Cererea pentru informaţii ar trebui satisfăcută prin tipărirea hărţii turistice şi acelor 7 cărţi specializate (incluzând un ghid despre geologia insulei, climat, habitat, viaţa sălbatică) care va fi finanţată de către Uniunea Europeană. Aceste materiale trebuie pregătite de Ministerul Turismului şi se aşteaptă să se obţină un venit de 560.000 Euro.

20 de peisaje noi Pentru a satisface mai bine dorinţele ecoturiştilor proiectul a identificat 20 de locuri ce

vor beneficia de atenţia amplasamentelor noi. Acestea au fost alese în aşa fel încât să se cuprindă cele mai importante habitaturi (terestru şi marin) şi atracţii ale vieţii sălbatice şi să acopere o largă întindere geografică astel încât comunităţile insulei să poată beneficia de pe urma vizitatorilor .

Unele locuri sunt recomandate în special pentru turiştii în croazieră. Obiectivul este de a reduce presiunea asupra zonelor existente şi de a satisface cererea identificată în studiu. Este recomandat ca 12 din amplasamente să aibă doar o minimă dezvoltare (cu alte cuvinte, mai multe informaţii, vedere bună, plimbări pe cărări adecvate); 6 locuri vor fi înzestrate cu facilităţi extra, ca de exemplu parc de maşini, toalete publice, trotuare, străzi îmbunătăţite. În două locuri se sugerează să existe centre de vizitare unde flora şi fauna locală să fie expuse împreună cu un oficiu al parcurilor şi un paznic.

Recomandarea ca majoritatea locurilor să primească o minimă dezvoltare este destinată să asigure că sarcina conducerii se păstrează între anumite limite, dar reflectă şi dorinţele celor mai mulţi vizitatori. Ecoturiştii preferă ca zonele naturale să fie lăsate pe cât de mult netransformate cu minime structuri realizate de om.

Costul total estimat al dezvoltării propuse este de 2,15 milioane Euro. Există, de asemenea, o recomandare potrivit căreia ar trebui să existe mai multe faze de investiţie a programului. Acest lucru este necesar atât din motive financiare cât şi de conducere. În acelaşi timp, progresul ecoturismului ar putea fi monitorizat în următorii 5 ani şi astfel planurile ar putea fi modificate, dacă este necesar, în lumina experienţei dobândite. Recomandarea se referă la dezvoltarea, în fază iniţială, a 10 zone (4 minimal, 5 moderat şi una la scală largă de dezvoltare, implicând construirea unui oficiu al parcului şi al unui centru de informare a vizitatorilor ). Costul total al acestora este estimat la 1,53 milioane Euro.

Abordare economică Dacă ecoturismul va fi încurajat în Dominica, atunci acest lucru presupune, în mod

inevitabil, existenţa a mai multor resurse de conducere decât există în mod curent. În prezent, Dominica utilizează la un nivel scăzut potenţialul rezultat din venitul obţinut direct de la vizitatori. Studiile de piaţă sugerează că ar fi rezonabil să se introducă o taxă de intrare de 10 $ pe zi (pentru vizitatori în croazieră şi ceilalţi excursionişti) şi o taxă generală de 25 $ pentru vizitatorii permanenţi, permiţându-se accesul nelimitat în zonele naturale pe timpul şederii lor. Pentru accesul în zonele marine s-a propus să se introducă o taxă de 2 $ pentru fiecare scufundare în mare sau pentru fiecare şedinţă de privire a balenelor. Rata

scufundărilor este de 8 scufundări pe perioada de şedere în Dominica, aceasta conducând la o taxă marină generală de 16 $ pe perioada concediului.

Pe baza taxelor propuse, venitul estimat pentru zonele terestre ar fi de 3,6 milioane Euro: 70% provenind de la vizitatori permanenţi şi 30% de la vizitatori în croazieră.

Vizitatorii au nevoie să fie asiguraţi că taxele strânse se duc direct la cei ce se ocupă de zonele naturale decât la trezoreria generală. Pentru anumite locuri cu facilităţi extra, ca de exemplu centrele de informare şi zonele unde numărul vizitatorilor trebuie controlat pentru a minimiza deranjarea vieţii sălbatice, este recomandată impunerea unei taxe speciale de zonă.

Consideraţii asupra mediului Este necesar, în mod clar, să se limiteze impactul asupra mediului a unui număr

mare de vizitatori. Diferite zone au anumite capacităţi de vizitare depinzând de natura faunei şi a florei lor. Este evident că zona unde cresc două specii native de papagali este mai vulnerabilă la zgomotul uman decât o simplă potecă cu puncte de observare a peisajului. Cât timp vizitatorii în croazieră doresc mai mult să se plimbe în grupuri numeroase este recomandat ca ei să fie direcţionaţi către zone cu vederi largi.

Din cele 20 de zone considerate, 4 au fost identificate ca fiind în mod particular corespunzătoare pentru vizitatori în croazieră. Acestea includ vederi spectaculare, oportunităţi pentru a observa fauna locală şi posibilităţi de înot în piscinele amenajate în rocă. Un număr de pasageri în croazieră şi-au exprimat entiziasmul pentru observarea balenelor şi scufundării în mare. Cu aranjamente speciale în spaţiu, aceste activităţi ar putea fi încurajate pe viitor. Chestionarele au fost folosite pentru a estima numărul vizitatorilor anuali în 4 regiuni cheie din Dominica (Emerald Pool, Trafalgar Falls, Cabrits şi Syndicate Parrot Reserve). Sondajul arată 84000 de turişti la Emerald Pool pâna la 15000 la Syndicate Parrot Reserve. Maximul atins într-o zi a fost de 1150 de turişti la Emerald Pool şi 120 la Syndicate Parrot Reserve. Aceste niveluri au impus în mod inevitabil presiuni asupra mediului în anumite regiuni şi care pot reduce bucuria vizitatorilor. A estima capacitatea de primire a unei regiuni anume înseamnă a concepe o judecată arbitrară, dar informată, bazată pe comportamentul vizitatorilor şi extinsă până la studiul formelor de viaţă sălbatică ce pot fi deranjate de prezenţa omului. Odată realizată, numărul vizitatorilor trebuie monitorizat. Deteriorarea mediului trebuie de asemenea măsurată în multiple variante- de exemplu examinând cât s-au erodat cărările şi determinând câte forme particulare ale vieţii sălbatice scad ca număr sau chiar dispar.

Dacă la un anumit număr de turişti apar semne ale deteriorării atunci capacitatea de primire estimată a regiunii în chestiune trebuie să fie redusă. Procesul monitorizării presupune studii continue pentru a stabili capacitatea de primire în fiecare zonă. Există două mecanisme principale pentru a regla numărul vizitatorilor actuali în regiunile particulare. Unul este să existe anumite regiuni cu acces rezervat, astfel se face o reglare naturală a numărului de turişti. Alta este introducerea unei taxe cu ajutorul unui sistem de intrare sau dacă există mai multe puncte de acces, cu ajutorul unor paznici care să controleze regulat documentele turiştilor.

Implicarea comunităţii locale Cercetarea de piaţă menţionată mai devreme a pus în evidenţă natura vacanţelor

dorite de turiştii ce vor să viziteze Dominica. Mulţi din cei chestionaţi au dorit să locuiască în căsuţe de vacanţă. În ordinea preferinţelor, următoarele opţiuni au fost: hotelurile mici, cabanele montane şi casele private. Hotelurile de 5 stele s-au aflat la finalul listei.

Este esenţial ca populaţia locală să fie implicată în conducerea regiunilor şi să beneficieze direct din management. Când vorbim de management în cooperare a zonelor naturale, trebuie să luăm în considerare:

6. o agenţie responsabilă cu parcurile naţionale şi regiunile naturale ca să pregătească ghizi locali, să monitorizeze impactul vizitatorilor, să contribuie la păzirea regiunilor şi să furnizeze pregătirea calităţilor manageriale şi antreprenoriale;

7. consilii locale (săteşti) pentru a administra un fond de conducere, a coordona ghizii locali aprobaţi, a organiza echipele de paznici şi evenimentele culturale locale precum şi alte distracţii;

8. proprietari de pământ locali ca să dezvolte turismul în ferme; 9. întreprinderi private ca să furnizeze cazare la scară mică, baruri şi restaurante,

taxiuri, autobuze, produse locale şi ambarcaţiuni uşor de manevrat. Majoritatea oamenilor va accepta că va fi o greşeală să devină prea strâns legaţi de

turism din cauza locurilor de muncă ce ar putea fi create sau a veniturilor, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu agricultura. Într-adevăr, ar fi prudent ca să se stabilească o capacitate maximă de primire a vizitatorilor pe insulă (mai ales pentru turismul în masă determinat de vasele de croazieră) peste care mediul şi comunitatea ar începe să sufere modificări în sens negativ. Taxele pot ajuta la reglarea numărului de turişti. O parte a veniturilor obţinute de la turişti ar trebui pusă deoparte nu doar pentru managementul regiunilor naturale ci şi pentru improvizarea, în diferite căi, a experienţelor în natură (de exemplu un centru de interpretare, materiale audio-vizuale la dispoziţia turiştilor etc.).

Promovând o dezvoltare măsurată a industriei ecoturistice, Dominica are şansa de a evita greşelile pe care multe ţări din lume deja le-au comis.

CAPITOLUL 8. CĂLĂTORIA ÎN ZONELE RURALE

Obiective

După parcurgerea acestui capitol veţi:

avea răspunsul la întrebarea: “de ce turismul în spaţiul rural, este tot mai apreciat şi solicitat de oamenii din marile aglomerări urbane?”;

afla istoria călătoriilor în zonele rurale; face cunoştinţă cu liderii turismului rural european; putea compara principalele aspecte ale turismului rural din ţările europene; constata pentru ce este considerat turismul rural: producător de valori şi activitate complementară celor tradiţionale / agricole, instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, manieră de cooperare şi schimbare de mentalitate.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Turismul rural s-a impus încet dar consecvent - în special pe pieţele turistice din ţările dezvoltate economic, ţări puternic industrializate şi cu un grad de urbanizare ridicat – mai cu seamă în a doua jumătate a secolului XX. Turismul în spaţiul rural a fost, şi continuă să fie, din ce în ce mai apreciat, iar mai apoi tot mai mult solicitat de oamenii ce trăiesc şi muncesc în condiţii din ce în ce mai stresante în cadrul marilor aglomerări urbane, dar nu numai. Fiind etichetat drept un produs ce eradichează stresul, turismul rural reprezintă totuşi în primul rând o posibilitate de reîntoarcere la natură, la tot ceea ce este pur, nealterat şi curat; o reîntoarcere spre origini, oricând plăcută şi reconfortantă.

Practicanţii acestui turism pot fi întâlniţi în zonele cele mai diverse ale globului în: aproape întreaga Europă (Comunitatea Europeană a acordat şi acordă o atenţie deosebită proiectelor şi programelor pentru turism în spaţiul rural),60 cele două Americi - Latină şi de Nord, Australia, Asia şi chiar Africa, remarcându-se astfel de fluxuri turistice şi preocupări de practicare a serviciilor turistice - în egală măsură, în zone rurale dintre cele mai diverse.

8.1. Scurtă incursiune în timp Putem afirma, fără a greşi, că apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Leagănul călătoriilor în regiunile rurale l-a constituit Europa. Este cunoscută astfel participarea în număr mare a elenilor la: vizitarea locurilor sfinte - Dadona (Zeus) şi Delfi (Apollo) - frecventarea băilor curative sau jocurile festive periodic organizate.

60 Grolleau Henri - “ Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la C.E.E “, D. G. T. (Tourisme), 1987, pag.16

Comment:

În perioada romană majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau militare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp cu evoluţia societăţii omeneşti se diversifică şi structura călătorilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau în număr însemnat comercianţii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini, oameni de ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi. În mod normal locuitorii zonelor rurale au asigurat “casă şi masă” celor cei vizitau, astfel s-a format, perpetuat şi conservat o formă de “tratament” devenită tradiţională şi etichetată mai târziu ca ospitalitate. Cu timpul regiunile rurale au fost martorele formării unor rute:

către zonele de tratament (termele romane ori staţiunile balneoclimaterice), comerciale (vestitele până în zilele noastre drumuri ale sării, vinului, chihlimbarului, mătăsii,

etc.), spre locurile sfinte (Ierusalim, Santiago de Compostela, Mont Saint Michel, ş.a.). Unii dintre aceşti călători au decis să transmită experienţele lor. Putem prezenta în sprijin

scrierile călugărului francez Aimeri Picaud, care realizează la 1130 un îndrumar pentru pelerinii doritori să ajungă la Santiago de Compostella, sau pe poetul japonez Basho care în 1690 a scris un poem intitulat “Drum îngust spre Nordul îndepărtat”. Europa este cea care înregistrează primele forme conştientizate de turism rural în secolele XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi mediul spaţiului rural. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau (1712-1778) povesteşte în lucrarea sa “Confesiuni” despre o călătorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. În secolul următor, al XIX- lea, odată cu afirmarea marilor peisagişti, arhitectura rurală ocupă un loc din ce în ce mai important în desen şi pictură. Se impun din nou pictorii şi artiştii francezi şi italieni cărora li se adaugă mai apoi cei din Anglia61. În România, care - aşa cum afirma Geo Bogza în reportajul “Sate şi oraşe”- la început a fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă din totdeauna. Mai mult, “viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent literar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori români. În ceea ce priveşte manifestările care pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice rurale din ţara noastră - neluând în seamă faptul că orice orăşean, care se respecta şi îşi putea permite, avea o casă “la ţară”- amintim:

obiceiurile de Sânziene când, conform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova;

pelerinajele către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire şi mai ales obiceiul retragerii către

sat în timpul verilor călduroase (“locuinţa mea de vară e la ţară”62), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice au evoluat şi echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor - ”poştele” încă mai revin şi astăzi în povestirile sătenilor, ca şi denumirile unor localităţi legate de această activitate - exemplu Poşta Câlnău), la cele care asigurau în norme profesioniste “casă şi masă” (vestitele hanuri existente în toate cele trei ţări române63) şi mai apoi cele destinate altor nevoi materiale.

Dintre cei ce au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural putem enumera personalităţi ale culturii româneşti precum: scriitorii: Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu - Delavrancea, , Calistrat Hogaş, Octavian Goga, Alexandru Vlahuţă, George Topârceanu, Mihail Sadoveanu; pictorii: Nicolae Grigorescu,

61 Grolleau Henri -”Patrimoine rural & tourisme dans la C.E.E.”, D.G.T., Service du Tourisme, TER, 1988, pag.22 62 a se revedea Topârceanu George -”Scrieri”, vol. I şi II, Editura Minerva, Bucureşti, 1983 63 a se consulta: Botez C., Pricop A. -”Tradiţii ale ospitalităţii româneşti”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1989

Ştefan Luchian; istoricii: Nestor Urechia, Nicolae Iorga; compozitorul: Ciprian Porumbescu, George Enescu; actorii: Ştefan Ciubotăraşu, Ştefan Iordache şi mulţi alţii.

Toţi cei citaţi au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viaţă nou ce a contribuit la

realizarea unei mentalităţi care în timp a generat călătoria, circulaţia turistică, mai apoi turismul - în general şi turismul rural în particular. Cele prezentate ne determină să afirmăm că turismul rural s-a derulat în ţara noastră până în a doua jumătate a secolului al XX - lea doar în mod empiric şi spontan. În ceea ce priveşte restul Europei trebuie să remarcăm că dezvoltarea turismului rural se află în strânsă legătură cu masiva urbanizare produsă înainte, dar mai ales după cel de-al doilea război mondial. Era perioada în care dezvoltarea industriei, dar şi mecanizarea din agricultură, au determinat migrarea populaţiei din zonele rurale către centrele urbane aflate într-o dinamică evoluţie. Atunci când îşi puteau permite “vacanţe” o bună parte a “strămutaţilor” se întorcea “la ţară” pentru a vizita zonele pe care le părăsiseră. Vizitatorii erau cazaţi - în marea majoritate a cazurilor – de către rude sau prieteni, iar petrecerea timpului liber se limita la ajutorul în gospodărie ori la “actualizarea informaţiilor”.

8.2. Turismul rural în a doua parte a secolului XX După anii ‘60, omenirea a început să fie tot mai preocupată de ţinta (destinaţia) vacanţelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activităţi economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendinţe de petrecere - tot mai frecventă - a vacanţelor în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare în mediul/spaţiul rural. Ce-şi propuneau aceşti călători, drumeţi, excursionişti, într-un cuvânt turişti?

Un răspuns sintetic presupune o concentrare a obiectivelor şi următoarea enumerare: - să-şi satisfacă curiozitatea şi dorinţa petrecerii vacanţelor în cu totul alte condiţii de viaţă şi

civilizaţie decât cele obişnuite; - să-şi materializeze interesul pentru noi destinaţii; - să fragmenteze vacanţa în 3-4 minivacanţe (4-5 zile: mare, munte, staţiune localitate balneară,

sat turistic tradiţional); - sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus (deci mai ieftin); - turism cultural şi de cunoaştere (în special tinerii şi turiştii de vârsta a treia); - alegerea ca destinaţii de vacanţă a ţărilor învecinate.

În mod firesc s-au conturat următoarele avantaje: - valorificarea bogatului potenţial rural; - economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică şi

agrement; - reducerea la minim a personalului de servire; - decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate; - îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele utilizate ca baza materială a turismului; - stabilizarea populaţiei rurale prin ocuparea în sfera serviciilor turistice; - surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală; - înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a unor meşteşuguri tradiţionale64.

Cercetările întreprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au scos în evidenţă că cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local65.

Dacă până în anul 1970 turismul rural începuse să fie sinonim cu “turismul ieftin”, apreciat de către unii drept o alternativă a turismului estival la malul mărilor şi oceanelor, începând cu acest moment este remarcată o influenţare a activităţii de schimbările produse în atitudinea şi cererile

64 Glăvan, V. şi colaboratorii - în studiul: ”Diversificarea ofertei turistice a României prin introducerea în circuitele turistice internaţionale a unor sate turistice”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1980 65 Glăvan, V., Marchidan, G. - în studiul: ”Experienţa naţională şi internaţională în valorificarea patrimoniului rural”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1993

consumatorilor. Totodată este remarcată o diminuare a “turismului de masă” în concordanţă cu dezvoltarea celui individual.

8.3. Liderii turismului rural european Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie) existente - camere de oaspeţi, pensiuni, ferme, hanuri, campinguri, etc. - pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietatea privată a locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de prestatori) ai activităţilor turistice complementar unor alte activităţi de bază.66

Reţeaua turismului rural contemporan prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Comunităţii Europene. Aceasta datorită :

condiţiilor de organizare create; a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente; sprijinului primit din partea statelor (credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% - Franţa,

Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică desfăşurată, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare, ş.a.), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE;

experienţei câştigate şi dorinţei de perfecţionare manifestate permanent. Nu în ultimul rând un argument convingător al dinamicităţii activităţilor turistice rurale

europene la constituit dirijarea către “vacanţa la ţară” a peste 25% din populaţia ţărilor europene, în perioada deceniilor 8 şi 9 a secolului trecut.67

Un rol important în dezvoltarea turismului rural european la jucat înfiinţarea în anul 1990,

20 septembrie, la Tomar (Portugalia) a EUROGÎTES (Federation Europeenne pour l’Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village), care iniţial a avut 13 membri(organizaţii naţionale şi regionale din 9 ţări europene), iar în prezent are 22 membri(din 12 ţări europene), dintre care trei sunt din România.68

Pentru a avea o imagine de ansamblu încercăm o sumară prezentare a principalilor actori din

cadrul acestei pieţe. 8.3.1. Austria În această ţară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, contribuind la

dezvoltarea de noi preocupări - devenite în timp profesii - care au condus la creşterea economică a aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea ţărănească (case ţărăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului se remarcă poziţia de fanion a regiunii Tirolului. Vechimea acestor preocupări - în 1989 s-au sărbătorit 100 de ani - au condus la realizarea tradiţiei; aproape un sfert dintre fermele austriece primesc oaspeţi de peste un secol, asigurând prin această activitate un trai îmbelşugat la aproximativ 10% dintre fermierii austrieci.

Totul a pornit de la poziţia geografică a Tirolului, aflat la intersecţia rutelor nord-sud şi est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat. Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveţiei şi devine zona de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două războaie mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. În anii ‘50 au fost reatinse condiţiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci şi foarte puternică. Creşterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a întregii regiuni, creşterea populaţiei, creşterea bugetului de timp liber, dezvoltarea transporturilor şi a infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicaţie, a sporturilor de iarnă şi nu în ultimul rând a urbanizării.

66 *** - “Tourisme en espace rural: chiffres, clienteles, activite”, ENITA, Clermont - Ferrand, 1993, pag.18 67 Stoian Maria - în vol.2 din Manual de formare managerială în turism, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.361 68 Stoian Maria –op.cit., pag.380-381

Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului iniţiat de Ministerul Agriculturii şi al Comerţului, sugestiv intitulat “Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) şi o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la omologarea şi funcţionarea a 25 comune turistice, în care o familie

din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare fermă - 6 paturi. La sfârşitul secolului XX în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriau spaţii de cazare.69 Astăzi statisticile primilor ani ai mileniului III, plasează Austria pe locul secund al deţinătorilor de ferme cu funcţie turistică: 19.000 ferme existente în exploatare70.

Corelarea eforturilor şi necesitatea desfăşurării unei activităţi calitative - în condiţiile creşterii concurenţei -, au contribuit la înfiinţarea Organizaţiilor Turistice Săteşti (OST), şi a Centrelor de Administraţie a Organizaţiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeţelor. În întâmpinarea acestor iniţiative au venit:

“Sindicatele de iniţiativa sătească”, “Oficiul de turism al landului”, “Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.

Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: Camera de Comerţ Exterior, instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televiziune, afişe în locuri publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri şi expoziţii.

Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rural austriac vom constata că el se caracterizează prin: imensul efort investiţional pentru echipare, preponderenţa unităţilor de mici dimensiuni şi caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătăţit continuu (salon, bar, salon T.V., sală de jocuri, saună, piscină etc.).

Ţinând cont de necesitatea existenţei unor dotări pentru practicarea sportului în orice anotimp, vacanţele tiroleze sunt de neconceput în momentul de faţă fără: centre de echitaţie, terenuri de tenis, piscine acoperite, sală de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, pârtii de schi, tunuri de zăpadă artificială (lacuri colectoare), maşini de bătut zăpada. Iar pentru ca totul să funcţioneze perfect, cu o precizie maximă, există mici societăţi de exploatare şi întreţinere-reparaţie a dotărilor şi instalaţiilor existente.

8.3.2. Franţa Este considerată drept leagăn a turismului în spaţiul rural, datorită vechii tradiţii, cât şi cotelor

maxime de diversificare, organizare şi promovare pe care le realizează. Cea mai mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin Federaţia Naţională “Gîtes de France”(fondată în 1955, când regrupa 146 gîtes-uri), ce include peste 38.000 de proprietari, peste 55.000 de echipamente de cazare, 600 de angajaţi, 95 de departamente regionale. Editează şi difuzează în fiecare an peste 2 milioane de ghiduri (11 ghiduri naţionale, 95 departamentale, un jurnal al proprietarilor şi un ghid al creatorilor). Peste 30 de milioane de zile/turist, dintre care 23 % realizate de către clienţi din afara ţării. O capacitate totală de cazare de peste 330.000 locuri / paturi.71

Funcţie de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau preocupării, în spaţiul rural francez vom întâlni asocieri precum:

“Gîtes de France”, “Logis et Auberges de France”, “Bienvenu a la ferme”,

69 *** - “Tirol, Hertz der Alpen”, Tirol Werbung, Innsbruck, 1991 70 Foriş Tiberiu şi colab.– idem sursa citată, pag.383 71 *** - 55 000 portes ouvertes sur vos vacances, Gîtes de France, Paris, 1998

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment: 19 *** - “ TIROL , HERTZ DER ALPEN “ , TIROL WERBUNG , INNSBRUCK , 1991

Comment:

Comment:

Comment: 1

Comment:

Comment:

Comment: 1

Comment:

Comment: 1

Comment:

Comment:

“Stations vertes de vacances”, “Relais et Chateaux”, “Relais du Silence”, “Camping et Caravaning” etc.

În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spaţiul rural, ia naştere “Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4.000 de sate turistice, 150.000 de paturi, dispersate în 80 de departamente. Potrivit celor mai recente statistici Franţa deţine prima poziţie ca număr de echipamente de cazare în mediul rural – 65.303 pensiuni.72

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziţie importantă amintim: Haute-Savoie, Herault, Saone şi Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin - pe de o parte - precum şi regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace. Turismul rural - am fi putut spune simplu şi fără a fi comis o greşeală, turismul francez în general, - atrage, pe lângă rezidenţii francezi, mulţi turişti din afara graniţelor. Dar oare “Ce-i face pe toţi aceşti vizitatori să aleagă ca destinaţie Franţa?”. Poate:

tartinele cu unt muiate în ceaşca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau al brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;

vinurile albe, roşii, roze sau negre; şampania; french-cancanul; brânzeturile, felul lor de a fi: indisciplinaţi, seducători, un pic şovini, dar mai ales gazde atente, gata la orice pentru a-şi satisface vizitatorii73.

În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”74, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate aceste întreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3-5%)75. Toate acestea şi încă câteva lucruri pe care nu le poţi descoperi decât la faţa locului au contribuit la noua înfăţişare a turismului francez în spaţiul rural şi la clasarea sa în topul preferinţelor turiştilor de pretutindeni.

8.3.3. Germania “Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie - apreciată şi bine

cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): “un oaspete aduce mai mult profit decât orice altă activitate desfăşurată în cursul unui an întreg”.

Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare “de la Marea Nordului până în Alpi”, ce şi-a propus realizarea a 2.000 de locuinţe de vacanţă cu circa 10.000 de camere (cu unu şi două paturi). Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea de turism rural sunt: Schwartzwald şi Messen.

Cele de mai sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor “mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german76 asupra vieţii de familie şi în special legat de rolul şi poziţia femeii în societate (“kinder, kuche und kirche”)77 - care au condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare ascendentă a turismului rural.

În momentul de faţă turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural german. Poziţionând geografic, vom întâlni dotări începând din Rhenania de Nord, Westfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg. Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile fraţilor Grimm.

72 Foriş Tiberiu şi colab.– Manual de formare managerială în turism, vol.2(Stoian Maria), Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.383 73 *** - ”L’Europe a vivre”, EUROGÎTES, Strasbourg, 1994 74 Mole John - “Business Guide Europeen”, MAXIMA, Paris, 1992, pag.79 75 *** - ”Satul turistic în câteva ţări europene”, studiu al MT-I.E.C.I.T., Bucureşti, 1980 76 Male John - ”Business Guide Europeen”, Maxima, Paris, 1992, pag.38 77 copil, bucătărie şi biserică (t.a.)

Chiar dacă aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera este mai sobră, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veţi aduce la cunoştinţă că nu îndrăgiţi lichiorul lor de ou crud. Veţi avea surpriza să constataţi că imediat ce le-aţi spus-o, ei v-au şi înţeles. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor franceză şi engleză de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune tradiţia. Ambianţa rurală este agrementată cu multe iniţiative de petrecere a clipelor de vacanţă şi situează la loc de frunte animaţia turistică.

Celor care vor alege una din cele peste 3.000 de oferte ale “Ferien auf dem Lande” (Ghidul ospitalităţii rurale în Germania - t.a.), le sunt propuse, în afara serviciilor de găzduire - cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă :

• itinerarii ciclo-turistice, călare, cu căruţa sau caleaşca; • vizite în ateliere ale artizanilor; • sejururi pentru naturalişti (vânătoare fotografică); • peripluri per pedes (plimbări, drumeţii, pelerinaje, peripluri “mergând pe jos”)78.

Statisticile din ultimii ani indică un grad de ocupare: 31 săptămâni/an.

8.4. Aspecte ale turismului rural din celelalte ţări europene Practicarea turismului rural s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului XX.

În aproape tot continentul european, un week-end sau o vacanţă la ţară au intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pure ecologic. Din rândul celorlalte ţări europene practicante ale turismului rural vă prezentăm în continuare:

a) Belgia - ţara lui Tintin, a berii, a lui “Mauneken Pis” şi a altor câteva binecunoscute repere,

din 1973 - când se constituie prima asociaţie, devine renumită şi în turismul rural. Belgia federală (compusă din: Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale şi 145 camere “de oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniu artistic şi tradiţii populare. Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate prin “Les Gîtes de Wallonie” fiind situate mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp a muzeelor - a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă confortabile.

Acest veritabil mic paradis este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare, pragmatici, eficienţi şi deosebit de amabili. Toate cele de mai sus sunt, credem, suficiente pentru a demonstra şi proba buna lor reputaţie de gazde deosebit de ospitaliere.

b) Danemarca - este locul unde produsul turistic rural poartă un nume atractiv: “vacanţe

active”. Prin intermediul organizaţiei “Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispoziţia doritorilor 22 de aşezăminte cu circa 3000 de paturi. Serviciile turistice sunt oferite în demipensiune sau pensiune completă; cazarea este oferită în locuinţe la fermă, apartamente independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri între 40-50% pentru copiii sub 12 ani, iar în extrasezon se practică preţuri speciale.

c) Finlanda - ţara “făcută” parcă în întregime din apă, aer şi arbori. Cele mai bine de 188.000

de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natură şi aer pur, proaspăt dar mai răcoros. Ţară în acelaşi timp a fiordurilor şi a lui Moş Crăciun, Finlanda posedă un popor calm, modest, pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugam lungile nopţi albe din perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn. Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane sau “castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 5000 de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi79. Turiştii pot locui singuri în ferme sau gospodării ţărăneşti. De asemenea, în vacanţa lor pot participa la viaţa

78 *** - ”Ospitalita rurale, agriturismo, vacanze verdi; Agriturismo in Europa”, AGRITURIST, Roma, 1995 79 *** - “Finland fact card”, Ajatus Publishing, Helsinki, 1993

Comment:

Comment:

aşezărilor rurale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel mai adesea echitaţia şi schiul. Sunt acordate reduceri de 50 % copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi.

d) Irlanda - are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradiţional formula “bed & breakfast” (cazare şi mic dejun - t.a.), dar la cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane. Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există posibilităţi pentru drumeţii sau escaladă, iar în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe dintre ferme au amenajate locuri de joacă pentru copii şi pot asigura la cerere serviciul de “baby sitter”. În general copiilor li se acorda 25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente independente sau în rezidenţe rurale rezervate în edificii antice. Zonele renumite în turismul rural irlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală între Galway şi Dublin. Regiunile care se constituie în zone tradiţionale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Country, Inishowen, Unabhan şi Carlow Country.

e) Italia - turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare “vacanţele verzi” şi are ca

principală componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per l’Agriturismo, l’Ambiente e il Territorio s-a constituit la Roma în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale - editat periodic - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei. În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat de AGRITURIST se regăsesc informaţii diverse despre aproximativ 1500 de echipamente (ferme, locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case tradiţionale, castele şi fortificaţii).

Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţiilor culturale şi a peisajelor, turismul rural italian atrage prin:

• tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; • renumitele vinuri; • dansurile şi cântecele folclorului sau muzicii culte; • arhitectura diverselor monumente istorice; • poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte. Renumite sunt regiunile Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria,

Toscana, Lazio, Abruzzo, Umbria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto Adige80. Interesant de remarcat - şi reţinut este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar şi unii dintre cei mai mari emiţători din cadrul mişcării turistice rurale europene.

f) Portugalia - 800 km de coastă ( ţărm - tărâm de vis), 12 insule, o pasiune ancestrală pentru

ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa - patrie a unui popor de cuceritori şi descoperitori (Vasco da Gama şi Magellan au fost portughezi), şi nu în ultimul rând locul unde se “fabrică” vinul de Porto şi se cântă fado-ul.

Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori ai unor rezidenţe de interes particular, arhitectonic sau istoric. “Turismo no Espaco Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVIII, case rustice sau ferme în plină activitate81.

Sectorul turismului rural este coordonat de Ministerul Comerţului şi Turismului, care acordă şi autorizaţiile pentru exercitarea acestei activităţi. În acelaşi timp se acordă un ajutor material deosebit celor care doresc să practice turismul rural. Se acordă credite pe perioade lungi şi nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu condiţia de a desfăşura această activitate timp de

80 *** - ”Guida dell’ Agriturismo”, XVII edizione, Edizioni Sepe, AGRITURIST, Roma, 1995 81 *** - ”Agriturismo in Europa”, AGRITURIST, Roma, 1995

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone promoţionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele şi Madeira82.

Turismul rural reuneşte peste 100 de echipamente cu peste 1500 de paturi, la: ferme (quinta), conace (casa), castele (castelo), mori (moinho), vile (vila). Există de asemenea numeroase campinguri în toată ţara, care oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura. Pentru tineri se înşiră în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri83.

“Vacanţele la ţară” în Portugalia oferă în mod deosebit animaţie, posibilitatea practicării sportului (înot, tenis, echitaţie, pescuit, vânătoare, golf) sau a participării la viaţa fermei - vacanţe active. Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională (franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană).

Deviza lor: “Un turist = un prieten. Zâmbeşte!” g) Alte ţări - în ultimele decenii ale secolului XX, turismul rural s-a impus şi în zone din ce

în ce mai noi. Astfel, el se manifestă viguros în: • Spania (Granada, Almeria, Malaga, Cadiz, Huelva, Sevilla, Cordoba şi Jaen); • Elveţia (Leman, Jura, Neuchatel, Berna, Ticino, ş.a.84); • Luxemburg (Porte des Ardennes, Mullerthal, Moselle, ş.a.); • Anglia (Kent, Norfolk, Suffolk, Warwickshire, Ţara Galilor). De asemenea, activităţile de turism rural sunt în plină afirmare în: Grecia, Islanda şi Suedia;

încearcând a se impune şi în ţările Europei Estice din rândul cărora s-au remarcat: Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia85, fosta Iugoslavie şi România.

De reţinut la final

Turismul rural reprezintă în primul rând o posibilitate de reîntoarcere la natură, la tot ceea ce este pur, nealterat şi curat; o reîntoarcere spre origini, oricând plăcută şi reconfortantă.

Apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Leagănul călătoriilor în regiunile rurale este considerat a fi continentul european.

Cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local.

Un rol important în dezvoltarea turismului rural european la jucat înfiinţarea în anul 1990, 20 septembrie, la Tomar (Portugalia) a EUROGÎTES - Federation Europeenne pour l’Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village (iniţial a avut 13 membri, iar în prezent are 22 membri).

Turismul rural trebuie privit drept producător de valori, activitate complementară celor tradiţionale şi agricole – mai ales pentru femeile şi tinerii din mediul rural; în acelaşi timp el este un instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, modalitate de uşurare a cooperării şi realizării de schimburi de experienţă cu activităţi europene asemănătoare.

82 *** - ”Portugal, lorsque l’Atlantique rencontre l’Europe”, I.C.E.P., Direction de l’information touristique, Lisboa, 1995 83 *** - ”Turismo no espaco rural”, Privetur, Porto, 1995 84 *** - ”Switzerland, Swiss farm holidays”, Reka şi “Ferien auf dem Bauerhof”, Bern, 1995 85 *** - ”Slovakia, katalog zariadeni”, Vidieckeho Turizmu a Agroturizmu ‘95, SZVT a AT, Bratislava, 1995

Întrebări de autoevaluare

1. Cine este EUROGÎTES? 2. Care este rolul EUROGÎTES - ului? 3. Ce înţelegem prin echipamente de primire “tradiţionale”? 4. După ce criterii sunt coniderate “moderne” echipamentele turistice rurale? 5. Care sunt liderii turismului rural european? 6. Ce v-ar determina să alegeţi pentru vacanţa o destinaţie franceză? Dar în cazul uneia austriece? 7. Cum credeţi că a fost impulsionată – în a doua jumătate a secolului XX – mişcarea turistică rurală

din ţările vest europene? 8. Aţi alege o vacanţă în zona rurală italiană? Pentru ce motiv?

CAPITOLUL 9. COMPLEXITATEA FENOMENULUI TURISTIC RURAL

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

cunoaşte câteva dintre definirile termenului de turism rural; fi la curent cu preocupările turistului european în materie de turism rural; putea prezenta principalele tipuri de produse turistice rurale utilizate în Europa; şti care sunt formele de turism rural practicate în Europa; clarifica locul şi importanţa fermelor specializate în cadrul ofertei turistice rurale; afla care este tendinţa generală de clasificare a spaţiilor de primire în turismul rural

european şi mondial; găsi soluţia problemei turismului rural, privind prioritatea dintre producţie şi

comercializare. Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

An de an, statisticile demonstrează că turismul în spaţiul rural a făcut tot mai mulţi adepţi. Numeroase raţiuni sunt invocate pentru a explica această evoluţie: influenţa ideilor ecologiste, dorinţa de a se sustrage structurilor turistice clasice, căutarea unui cât mai bun raport calitate/preţ. Fără a avea pretenţia unei definiţii precise, putem aprecia ca turismul rural cuprinde toate activităţile turistice desfăşurate în lumea satului (mediul rural) dincolo de zonele atinse de staţiunile litorale sau montane. În unul din rapoartele Eurogîtes (anul 1996) se preciza că din cei 88 % europeni ce voiajează, 25 % îşi petrec vacanţa la ţară.86 Constatăm aşadar că există un important flux turistic mondial care se direcţionează tot mai precis către zonele rurale. În plus, destinaţiile mai puţin cunoscute sau neobişnuite - percepute ca destinaţii exotice - devin tot mai atractive pentru turiştii cu experienţă din ţările dezvoltate. Continentul european reprezintă regiunea turistică cu cea mai puternică integrare, atât a ofertei cât şi a cererii. Circulaţia turistică în Europa este dominată de 5 mari ţări emiţătoare: Germania, Anglia, Franţa, Olanda şi Italia. Noii poli emiţători de fluxuri turistice sunt Spania, Japonia87, Coreea şi China.

9.1. Definirea turismului rural

În ansamblul său turismul rural include o gamă largă de modalităţi de cazare, evenimente, festivităţi, sporturi, alte distracţii şi activităţi de petrecere plăcută a timpului liber, toate desfăşurate într-un mediu tipic rural. O definire cât mai exactă a termenului de turism rural, unanim acceptată şi

86 *** - “Tourisme en espace rural: chiffres, clienteles, activites”, CNRTER - ENITA, Clermont-Ferrand, 1993 87 *** - idem sursa citată

unitar utilizată se confruntă cu diferite probleme specifice uneia sau alteia dintre zonele receptoare de turişti, respectiv prestatoare de servicii turistice.

Un prim enunţ - aceptat de marea majoritate a actorilor lumii turismului rural – afirmă că:

“Turismul rural este un concept ce include toate activităţile turistice care se desfăşoară în mediul rural”.

Devine necesar a clarifica în acest moment ce se înţelege prin “mediul/spaţiu rural”. Într-o

bună parte a Europei (Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda) acest termen indică zonele care se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. În Italia termenul indică acele zone care nu sunt nici urbane, nici de coastă şi drept urmare include regiunile montane. În Irlanda şi Anglia termenul analizat este practic sinonim cu noţiunea de “regiune de la ţară”, această diferenţindu-se total de cea urbană. Spania, Portugalia şi Grecia au tendinţa de a asimila termenul de mediu rural cu zonele unde se realizează producţia agricolă. Constatăm că - cel puţin pe continentul european - termenul de “mediul rural” are înţelesuri diferite. Acest lucru dă naştere unor dificultăţi de analize comparative interstatale, cât şi unei limitări în aprecierea de ansamblu asupra activităţilor desfăşurate în acest sector.

Există voci care pe lângă considerentele de natură geografică apreciază că inadecvarea la realitate a definiţiei “turismului rural” este determinată şi de alte motive.

Spre exemplu este cunoscut că produsul turistic reprezintă în esenţă măsura activităţii turistice privită ca activitate economică într-o anume dimensiune, volum, structură sau calitate; prin destinaţiile sale produsul turistic putându-se constitui într-un mesaj adresat consumatorilor (turiştilor) potenţiali, care prin opţiunea lor - concretizată în prezenţa la momentul prestării serviciilor componente, dau naştere fluxurilor turistice respectiv consumului turistic.

Însă există specialişti ce consideră că o excursie cu un atelaj tras de animale sau un picnic ori altă activitate derulată pe timpul unei zile într-un colţ îndepărtat de provincie, nu ar putea fi considerate “turism rural”.

Analizând aspectele prezentate Bernard Lane88 îşi pune următoarele întrebări: “Are oare

turismul rural calităţi specifice intrinseci sau e vorba doar de o simplă activitate turistică ce se desfăşoară într-o aşezare rurală?” dacă da, atunci “Care sunt acele trăsături pe care trebuie să le aibă turismul rural astfel încât să merite întradevăr calificativul de<rural>? ”.

Potrivit formelor de manifestare şi practicii mondiale aceste trăsături ale turismului rural

ar putea fi: - apropierea de natură; - absenţa mulţimii (de semeni); - linişte; - un mediu ambiant “nemecanizat”; - contacte personale (în opoziţie cu iraţionalismul şi anonimatul urbanului); - senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei istorii, vie şi trainică; - posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape locuri şi oamenii acelor locuri; - contactul nemijlocit cu autorităţile locale, cu preocupările şi activitatea specifică zonei; - cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local; - posibilitatea prelevării de imagini legate de identitatea indivizilor comunităţii; - şansa integrării în comunitate pe perioada sejurului.

Drept urmare o altă posibilă definire a activităţilor de turism desfăşurate în spaţiul rural ar trebui să ia în calcul tocmai aceste aspecte - ce-i drept importante pentru transformarea în realitate a “visului de vacanţă”. Aceasta cu atât mai mult cu cât între aşteptare (ca dorinţă) şi realitate există de obicei o uşoară abatere(+/-).

88 director al “University of Brristol Rural Tourism Development Project” şi autorul lucrării “What is rural tourism”(1994)

Un al doilea enunţ, mai ermetic, defineşte: “Turismul rural ca o formă concentrată pe

destinaţii în spaţiul rural, dispunând de o structură funcţională de cazare şi de alte servicii eterogene”.

Formularea aparţine unui grup de cadre didactice din Academia de Studii Economice

Bucureşti89, care în încercarea de a realiza o definiţie într-o exprimare mini-max90 au consultat surse din literatura de specialitate engleză, franceză, germană şi spaniolă, pe care mai apoi le-au armonizat.

Un al treilea enunţ, ce eludează aspectul geografic de astă dată, afirmă că: “Turismul rural este

un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia locală,şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman”.

Această definiţie pare a fi mai cuprinzătoare, singura sa scăpare constă în omiterea implicării în activităţi de turism rural a unor organizaţii sau persoane din afara comunităţii locale (touroperatori, investitori, etc.).

În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului şi a multor organizaţii europene de turism rural, turismul rural este “o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice”.

Această definiţie, deşi nu le explicitează, are la bază o serie de trăsături specifice ce

caracterizează activităţile de turism rural. Dintre acestea enumerăm: localizarea în zonele rurale (existenţa în localităţi rurale); construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe caracteristicile lumii rurale (spaţiu deschis, contact cu natura, tradiţie, organizare şi practici tradiţionale); ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor şi amenajărilor – de obicei la scară mică – conservându-se infrastructura rurală) ; caracterul tradiţional (creştere domoală şi organică în legătură cu familiile locale – avându-se în vedere păstrarea funcţionalităţii rurale şi conservarea modului de viaţă rural); diversitatea formelor de prezentare, funcţie de: mediile rurale şi economice; istoric şi aşezare (păstrându-se identitatea culturală specifică). Una dintre cerinţele practicării durabile a turismului rural constă în aceste condiţii în

prezervarea elementelor esenţiale ale ruralului. În aceste condiţii definirea turismului rural ia în calcul şi o serie de elemente precum dimensiunile:

- psihologică (bazată pe trebuinţa umană de a se bucura de odihnă şi recreere); - socială (generată de contactul cu lumea rurală); - geografică (legată de configuraţia reliefului, ce favorizează ori limitează dezvoltarea

activităţilor de turism); - urbanistică (modul de organizare spaţială, mărimea aşezărilor, nivelul dotărilor şi cel al

infrastructurii).91 Trebuie să admitem că între o zonă rurală şi alta sunt diferenţe, mai mult funcţie de mediul

natural, de dezvoltarea socio-economică existentă constatăm variaţii de la o regiune la alta, iar mult mai vizibil de la o ţară la alta, respectiv de la un continent la altul. Totuşi adevăratele zone rurale sunt caracterizate, în general, de: densităţi reduse ale populaţiei, număr variabil de gospodării (de obicei răsfirate - cu distanţe mari între ele), importante suprafeţe agricole ori foriestere. Această diversitate de resurse, diferit asortimentată, a condus la forme de exprimare diferită a activităţilor de turism rural şi respectiv a produselor turistice oferite pieţei. Astfel o parte dintre activităţile de turism rural sunt 89 Stănciulescu Gabriela (coord.) – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.180 90 minimum de cuvinte, maximum de informaţie 91 Stoian Maria – “Managementul pensiunilor” în Manual de formare managerială în turism, vol.2, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.349-350

regăsit sub titulatura de: agroturism, turism verde sau ecoturism (se face referire la activităţile ecoturistice care sunt derulate în mediul/spaţiu rural).

Dacă despre ecoturism s-au clarificat termenii în capitolele precedente, este necesar să explicităm acum termenii de agroturism şi turism verde.

Agroturismul, este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile având destinaţii, rol, funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea-în cadrul gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi altele complementare acestora.92 Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfăşurată în gospodăria/ferma proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.

Este bine să precizăm, că în două dintre ţările europene cu vechi stagi de activitate pe tărâmul turismului rural – este vorba de Franţa şi Anglia – se încearcă a se realiza o distincţie între “agroturism” şi “turismul la fermă”93 pentru a evidenţia simplu şi din capul locului utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Închirierea gosodărilor drept case de oaspeţi, case de sănătate, cabane de vânătoare, etc. este considerat a nu fi agroturism, datorită pierderii unei părţi din încărcătura/funcţia agricolă, ele ne fiind ocupate de ţăranii reali/activi. Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor amfitrionii/gazdele pun la dispoziţia turiştilor spaţiu locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat ori construit special pentru astfel de activităţi.

În ciuda acestor consideraţii este evident că ambele forme fac parte din sfera turismului rural. Practicarea adiacentă de către ţărani a turismului conduce la realizarea unei dezvoltări superioare a zonelor săteşti, atât prin aportul adus de încasările din cazare cât mai ales prin valorificarea unor altor produse agricole locale, prin includerea lor în consumul turistic. Este bine de precizat că o parte dintre veniturile realizate în activităţile de agroturism sunt utilizate pentru investiţii şi modernizare, în acest fel activitatea turistică contribuind nemijlocit la dezvoltarea şi susţinerea gospodăriei ţărăneşti şi a zonei înşişi.

Termenul de turism verde, a început a fi utilizat pe teritoriul CE. Necesitatea introducerii acestui termen a constat iniţial în dorinţa de a desemna, într-o formă unanim acceptată, activităţile ce se aflau în afara zonelor dedicate: sporturilor de iarnă (turismul alb), vacanţelor la mare (turismul albastru), turismului urban (turismul luminilor). Culoarea verde a fost aleasă tocmai pentru că se afla în sincronie cu zona rurală. Turismul verde era definit drept o activitate turistică practicată în zonele de provincie, dar şi în zonele slab populate, în zonele de coastă mai puţin implicate în activităţi de turism, ca şi în unele zone montane ce nu aveau o destinaţie specială privind practicarea sporturilor de iarnă.

În momentul de faţă se apreciază că turism verde este cantonat în comunităţile rurale care se găsesc în spaţiul sau în apropierea unor parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii ale biosferei, rezervaţii naturale.94 Apreciindu-se că activitatea turistică este de preferat creşterii animalelor, exploatărilor miniere sau a rocilor de construcţie, silviculturii, ori cultivării plantelor agricole, activităţi ce pot aduce prejudicii importante spaţiilor naturale cu valoare deosebită, ce trebuiesc prezervate şi conservate.

Se impune o ultimă precizare: turiştii doresc a se integra în mediul ambiant, natural şi

uman, prin implicarea directă în activităţile din zonele rezidente. Iubitorii turismului verde sunt cei care apreciază în mod deosebit produsele ecoturistice.

9.2. Sintetică prezentare a turistului european “Turismul verde”95 a sedus în special europenii, în mod deosebit locuitorii marilor aglomerări urbane, dar nu numai. Pentru aceasta tot mai mulţi dintre “actorii” lumii turismului 92 Stănciulescu Gabriela (coord.) –op.cit. pag.14 93 “camping a la ferme”(fr.) respectiv “farm tourism”(engl.) 94 Stoian Maria –op.cit., pag.352 95 Stănciulescu Gabriela şi colab. – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.181

încearcă o dezvoltare cât mai orchestrată a echipamentelor şi zonelor turistice cu mediul natural şi socio-cultural al ariilor de recepţie. Atât prestatorii cât şi turiştii încearcă o armonizare a interesului pentru o vacanţă excelentă cu dorinţa de a îmbunătăţi impactul acesteia – din punct de vedere social, cultural şi al protejării, respectiv atenuării efectului de degradare – asupra mediului înconjurător.

Aceste preocupări fac ca din ce în ce mai mulţi turişti - an de an mai numeroşi – să descopere vraja, romantismul, libertatea şi facilitatea practicării turismului în spaţiul rural. În general aceşti turişti doresc condiţii de cazare şi viaţă tipic rurale, un grad de confort decent, preparate culinare tradiţionale şi specifice regiunii în care se află, aşteptând o diversificare în timp a ofertei. Fără a absolutiza, vom remarca faptul că în mare parte europenii sunt mai ales adepţii vacanţelor sedentare; aceasta s-ar putea traduce prin dorinţa de a găsi la destinaţia vacanţelor un răspuns al aspiraţiilor. Astfel, pentru un turist sedentar, produsul turistic este constituit din ansamblul de elemente care-i permit să petreacă o “vacanţă bună”. Spre exemplu:

• dacă se află la mare, produsul turistic va fi constituit din însăşi marea, dar şi din toate celelalte activităţi presupuse de aceasta: plajă, animaţie, comercianţi, spaţii de cazare, restaurante, informaţii turistice, servicii diverse (poştă, bancă, farmacie, doctor ş.a.);

• dacă se află la munte, produsul turistic va fi constituit din însăşi muntele, dar şi din toate celelalte activităţi presupuse de aceasta: domeniul schiabil, instalaţiile de transport pe cablu, agrementul “apres-ski”96 ori estival şi animaţia, comercianţi, spaţii de cazare, restaurante, informaţii turistice, servicii diverse (poştă, bancă, farmacie, doctor, salvamont, etc.);

• dacă se va afla la ţară, el aşteaptă să găsească aici un ansamblu de prestaţii sau de posibilităţi comparabile cu acelea pe care le-a visat dar mai puţin pretenţioase decât cele din staţiunile de pe litoral ori montane.

O parte dintre prestatorii de servicii turistice consideră – în mod eronat – că de

o deosebită importanţă sunt pentru turist doar serviciile de bază (cazarea şi masa). Eroarea constă în faptul că orice vacanţă presupune: călătoria, serviciile de cazare şi serviciile de alimentaţie publică; dar acestea există şi la domiciliul turistului vacanţa trebuie însoţită, în afara condiţiilor de existenţă, de servicii suplimentare şi de ceea ce se numeşte “ofertă specială sau personalizată”.

9.3. Tipuri de produse turistice rurale utilizate de turistul european După maniera în care ele sunt constituite distingem următoarele tipuri de produse turistice prioritar solicitate de către turistul european:

a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi plecând de la elementele constitutive ale vacanţei în care el se înscrie. Este cazul - spre exemplu - al campingurilor de la ţărmul mării: începând cu cazarea sa, activităţile practicate pe plajă, plimbările în localitate sau excursiile programate în împrejurimi;

b) produsele turistice dinainte aranjate de către mediul de primire. Este cazul fermelor care propun găzduire asortată cu posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei sau activităţilor “de la fermă”, precizându-se ansamblul posibilităţilor oferite turistului în împrejurimi;

c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism pentru clientela sa, pornind de la elemente răspândite sau disparate. Este cazul sejururilor organizate;

d) produsele turistice “totul inclus”, răspândite sub numele de “produse forfetare”. Alcătuite astfel încât încearcă acordarea unui produs complet clientului care să-i satisfacă

aşteptările şi care încearcă echilibrarea componentelor în cadrul unui just raport preţ/calitate. Constatăm astfel că europenii sunt atraşi de bogăţiile naturale şi sunt sensibili la “un cost al vieţii mai puţin ridicat”.

96 Ţigu Gabriela – Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag.267-268

9.3.1. Formele de cazare (găzduire) propuse Cazarea în spaţiul rural este, în majoritatea cazurilor, satisfăcută de mici unităţi în gestiune hotelieră. Una din asociaţiile turismului rural din Franţa - numim aici “Gîtes de France”- propunea clienţilor săi în anul 1994, 50000 de adrese, la ţară, munte şi mare, iar în 1999: alte 5000 noi adrese peste cele deja existente.97 Spaţiile de cazare – tradiţionale sau moderne (păstrând însă elemente ale arhitecturii specifice ruralului şi în mare parte zonei în care sunt amplasate) prezentau clasificare de la 1 la 5 spice şi erau de următoarele tipuri:

• Gîte rural: amenajări respectând stilul local, fiind o casă sau o locuinţă independentă situată la ţară, mare sau munte. Se poate rămâne un week-end, una sau mai multe săptămâni, în toate sezoanele. La sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată.

• Chambre et table d’hotes (camere de hotel sau “bed & breakfast” -BB-): este o altă modalitate de a descoperi miile de feţe ale Franţei. Turiştii sunt primiţi “ca prieteni” la particulari care deschid casele lor pentru una sau mai multe nopţi, cu ocazia unei deplasări sau a unui sejur. Reprezintă o modalitate de a redescoperi convieţuirea în spaţiul rural, traiul bun şi bucătăriile regionale.

• Gîte d’enfants et Gîte pour adolescents (cuiburi /culcuşuri pentru copii): în timpul vacanţelor şcolare, copii sunt primiţi de familii agreate de “Gîtes de France” şi supravegheaţi de o persoană competentă. Ei împart împreună cu alţi copii (maxim 11) viaţa la ţară şi profită de odihnă în aer curat.

• Camping et l’aire naturelle (camping la fermă): situat în general în apropierea unei ferme, terenul unde poate fi instalat/ă cortul sau rulota este amenajat pentru a primi între 6 şi 25 de instalaţii, dispune de instalaţii sanitare complete; turiştii petrec aici un sejur profitând de linişte şi natură.

• Gîte d’etape şi Gîte de sejour: este destinat primirii de călători (pedeştri, călare, ciclişti etc.) care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua itinerarul propus; este situat în imediata apropiere a traseelor de călătorie, permiţând găzduirea de familii sau de grupuri, pentru sejururi sau week-end-uri în mijlocul naturii.

• Gîte de group - adăposturi rurale de mare capacitate, sunt prevăzute pentru a primi familii sau grupuri (în jur de 20 persoane) cu ocazia sejurului sau a unui week-end.

• Chalets-loisirs (popasuri pe îndelete / popasuri de recreere - odihnă), situate într-un spaţiu natural (“în inima naturii”) în grupuri de 3 până la 25, prezintă amenajări pentru maxim 6 persoane. Sunt propuse aici activităţi diverse : pescuit, ciclism, tir cu arcul etc.98

După cum s-a observat în exemplul prezentat se poate discuta deja de o “hotelărie rurală” fără a folosi vorbe mari. Situate majoritatea în comune cu mai puţin de 5000 de locuitori, ele beneficiază de un standard de 1 sau 2 stele şi sunt răspândite în întreaga Europă:

Franţa - “Logis et ocuberages de France”, dispune de aproape 80 000 camere; Irlanda - “Village luns Hotels”, peste 200 camere. În deceniul opt al secolului nostru au fost realizate în mediul rural dotări de lux, aspect ce nu

trebuie neglijat. Dintre acestea amintim dotările “Paradores “în Spania, “Relais et Chateaux” în Franţa, “Health Farms” în Anglia.

9.3.2. Alte forme de turism rural european

După cum s-a putut constata - din cele prezentate, oferta turistică este foarte variată şi se adresează unor segmente de piaţă diverse. Pe de altă parte se poate vorbi, în paralel cu activitatea turistică rurală, de o preocupare generală pentru activităţi de salvare a patrimoniului arhitectural rural materializată nu numai în Italia (Toscana), Luxemburg (Grand Duche) ci şi în Franţa ori Portugalia.

Formele de agroturism practicate în ţări cum ar fi Belgia, Danemarca, Portugalia, Italia, Franţa şi chiar Germania prezintă în general aceleaşi forme de cazare. Astfel o inventariere realizată la nivelul CEE în anul 1987, prezenta 15000 de dotări pentru cazare în locuinţe ale agricultorilor în Franţa, iar la nivelul întregii Comunităţi peste 30000 de aşezăminte.

97 * * * - Nouveaux gîtes ruraux 1999, Edite par Gîtes de France Services, Liguge, Poitiers, 1998 98 *** - “Gîtes de France, Campagne, Mer, Montagne”, Maison des Gîtes de France, Paris, 1999

În ceea ce priveşte camerele de hotel, numai în Germania acestea se găseau în număr de peste 75000, cifre importante deţinând: Anglia, Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Grecia, Spania şi Belgia.

Mai puţin reprezentate sunt formele de camping la fermă. În timp ce în Olanda, Franţa şi Germania este conturată precis aceasta formă de cazare în gospodăriile agricultorilor, în Irlanda nu există, iar în celelalte ţări este puţin prezentă. Totuşi fermele specializate sunt tot mai prezente în cadrul ofertei turistice rurale. În Germania, Franţa, Italia, Olanda numeroase ferme propun forme de găzduire specializate. Întâlnim astfel:

• ferme specializate în primirea handicapaţilor; • ferme specializate în primirea copiilor; • ferme specializate în primirea grupurilor; • ferme specializate în primirea claselor speciale de ştiinţe naturale(botanică,

zoologie, biologie, ş.a); • ferme pentru pescari; • ferme hipice (ecvestre).

În prezentarea făcută am enumerat doar formele deja consacrate ale turismului rural european. Apreciind că din punct de vedere a consacrării şi a continuităţii activităţii practicate ne aflăm în faţa unui sector deosebit de dinamic şi receptiv credem că viitorul ne rezervă surprize deosebit de plăcute, dintre care o parte se vor regăsi chiar în “curtea noastră”.

9.3.3. Scurte constatări asupra turismului rural european În ultima vreme se remarcă o tendinţă tot mai accentuată de armonizare şi centralizare a domeniului în analiză.

La nivel naţional şi european au apărut şi se nasc încă (cazul ţărilor din centrul şi Estul Europei) asociaţii şi federaţii diverse ale oamenilor implicaţi în turismul rural. Obiectivul urmărit se pare a fi nu o uniformizare ci dorinţa de a realiza şi consfinţi criteriile unei standardizări.

Din cele prezentate s-a conturat tendinţa generală de clasificare a spaţiilor de primire în:99 a) hoteluri rurale; b) campinguri rurale; c) dotări mobilate rurale; d) camere de hotel rurale; e) primire la fermă.

Această tendinţă de specializare prezintă avantajul de a realiza publicaţii (pliante, cataloage, CD – uri, pagini web, etc.) care să armonizeze criteriile de clasificare – funcţie de trebuinţele turiştilor - şi să orienteze, pe baza tipologiei comune, clientela spre destinaţiile rurale. Pentru că aşa cum glăsuieşte un proverb francez “important nu este să cunoşti tot ceea ce există, ci mai curând să ştii tot ce există”. În fond ceea ce se doreşte este realizarea unei cât mai eficiente comunicări între prestatorii şi beneficiarii serviciilor turistice din mediul rural. 9.4. Să fie rezervat turismul rural doar regiunilor cu un bogat patrimoniu? Răspunsul acestei întrebări - aparent - este nu, şi aceasta pentru că numeroase regiuni în special din Franţa şi Germania, fără resurse speciale sau deosebite au dezvoltat şi practicat cu succes acest gen de turism. Dar trebuie reţinut - din aceeaşi experienţă - că acolo unde nu există resurse extraordinare se regăsesc - pentru a echilibra, forma şi dinamiza activitatea - dorinţa colectivă

99 Henri Grolleau - “ Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la C.E.E “, Direction Generale des transports (Tourisme) , TER , 1987.

generală antrenată de un lider, imaginaţia, un proiect clar şi participanţi care doresc să muncească împreună pentru realizarea unui astfel de produs. Ancheta realizată de AIMVER (Association d’Ingeneurs pour la Mise en Valeur de l’Espace Rural) efectuată în anul 1988 în Franţa a scos în evidenţă, în ciuda situaţiilor foarte diferite, existenţa a minimum 5 constante care condiţionează dezvoltarea turistică, care au fost formulate sub forma a 5 reguli universale de dezvoltare:

a) aplicarea unei strategii de întreprinzător, care presupune de la început constituirea unei echipe de aleşi locali şi funcţionari, trecând peste bariere politice şi administrative;

b) organizarea şi formarea metodică şi tehnică în materie de turism a specialiştilor şi lucrătorilor prin: studii universitare, Camera de Comerţ, asociaţii de profil. Efectuarea frecventă de călătorii, schimburi de experienţă pentru sensibilizarea elevilor asupra aşteptărilor clienţilor;

c) căutarea şi obţinerea de ajutoare materiale, financiare şi dispuse pentru această acţiune, depunerea tuturor garanţiilor care corespund definiţiei “ţărilor de primire turistică”, mai ales în ceea ce conţine coerenţa programului global: dezvoltarea capacităţilor de primire hoteliere cu dotările de comerţ, servicii, de locuit pentru personalul deservant, de transporturi locale;

d) construirea unei agenţii în jurul unui lider (conducător) cu experienţă care să se poată impune şi să impună demersuri de marketing care să se reverse asupra produselor turistice în acord cu aşteptările clientelei vizate;

e) în sfârşit, este necesar să se acorde timp şi încredere responsabililor acestei dezvoltări (acţiuni), la adăpostul fluctuaţiilor politice locale, căci abia la capătul a 10-15 ani se poate aprecia succesul acţiunii întreprinse100. Ţinând cont de cele prezentate mai sus şi particularizând la condiţiile şi posibilităţile dezvoltării

acestei activităţi în ţara noastră, putem afirma că este necesară o acţiune concertată şi de lungă durată a tuturor: întreprinzătorilor, a Ministerului Turismului, Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural, a băncilor şi nu în ultimul rând a partidelor politice şi statului, pentru realizarea cadrului legal adecvat. Toate acţiunile propuse trebuie să ocrotească şi să sprijine relansarea acestei activităţi. Încercări timide au fost realizate, dar considerăm că este nevoie de mai mult şi în acest sens vom încerca în continuare să schiţăm câteva din cerinţele unei baze temeinice pentru turismul rural românesc.

9.4.1. Ceea ce se cumpără este doar produsul turistic cel mai bun Problema turismului rural nu este cea a producţiei, realizării sale, ci mai ales cea a

comercializării. Aceasta întrucât atunci când dorim să vindem un produs turistic trebuie să răspundem dorinţei clientelei pe care o vizăm.

Din acest punct de vedere ofertanţii serviciilor turistice din mediul rural trebuie să ţină cont de mişcările pieţii – conturate prin examinarea ofertei şi cererii din cadrul acesteia – cel puţin cu aceeaşi consideraţie pe care o acordă “timpului probabil”(stării vremii/buletinului meteorologic) atunci când îşi programează activităţile agricole, de care depind reuşita ori insuccesul activităţii unui întreg an de muncă. Aceasta cu atât mai mult cu cât visele de vacanţă, se “ţes” ori “construiesc” – tot la fel – tot pe durata unui întreg an de activitate.

Să ne apropiem de marketing în activitatea de turism rural

Marketingul se interesează - după cum este bine cunoscut - de punctul de vedere al consumatorului. Este normal şi deci este un demers logic pentru că ei, consumatorii, sunt cei care decid, punctul lor de vedere trebuie să câştige. Numai că în ziua de astăzi nimeni nu vrea să piardă. Ce este de făcut atunci? Soluţia ne-ar putea-o oferi noua filozofie democratică a afacerilor moderne: să gândim “câştig-câştig”. Dar problema astfel pusă devine dificilă de rezolvat, căci aşteptările sunt foarte variate. În plus un produs este complex, iar sarcina

100 *** - “Tourisme en espace rural”, Centre National de Ressources du Tourisme en Espace Rural, ENITA, Clermond-Ferrand, 1993.

simbolică este mare şi grea căci avem în vedere şi gradul diferit de percepţie care poate varia de la un consumator la altul.

Un alt element care trebuie avut în vedere - şi este bine să nu fie neglijat nici-un moment - este factorul timp, antrenat de asemenea evolutiv în percepţia produsului.

Studiul de piaţă Vom numi piaţă un ansamblu de date, cifre, asupra importanţei, structurii şi evoluţiei vânzărilor

unui produs. În sens larg, vom numi piaţă ansamblul public apt de a exercita o influenţă asupra vânzării unui produs101.

Încercăm să studiem piaţa ţinând cont de: motivaţie, gust, dorinţele clienţilor potenţiali ş.a. Examinarea piaţei nu va fi realizată doar în ideea rentabilizării unei simple dotări de primire sau a uneia de alimentaţie ori agrement aflată în mediu rural. Pentru oricare dintre acestea sau pentru organizarea unei zone, este necesar să ne informăm temeinic şi să privim conexiunile ce se realizează pe piaţa pe care ne dorim să intrăm. După ce am obţinut ceea ce este necesar, trebuie să evaluăm cu grijă datele problemei:

∗ mediul (tehnologic şi instituţional); ∗ producătorii şi concurenţa; ∗ cine recomandă produsul turistic? ∗ cine distribuie produsul turistic? ∗ mediul (cultural, demografic, economic şi social) al cumpărătorilor şi

consumatorilor; ∗ şi nu în ultimul rând volumul consumului.

Evaluarea pot face ca: activitatea noastră să fie de succes şi profitabilă (cea corectă) sau pot să ne facă să irosim: energie, timp, resurse (materiale şi umane), speranţe şi vise (cea incorectă).

Alegerea clienţilor ţintă În determinarea componenţei clientelei noastre, viitorilor vânzători, distribuitori şi consumatori ai

produsului turistic rural trebuie (sau este bine) să le punem următoarele întrebări: ◊ Care sunt clienţii “ţintă” pe care-i vizăm? ◊ Prin ce mijloace îi vom tenta şi îi vom determina să cumpere şi să consume produsul pe

care noi îl propunem? Caracteristicile produsului, precum şi preţul său, canalele de distribuţie, mediile, conţinutul

comunicaţiei nu sunt aceleaşi dacă noi vizăm: ∗ copiii (în calitate de consumator) şi mamele (în calitate de cumpărătoare); ∗ adolescenţii; ∗ adulţii; ∗ persoanele de vârsta a treia. Va trebui să creem produse specifice, oferte bine conturate pentru fiecare categorie de

consumatori, respectiv cumpărători / turişti. Construcţia ofertei După definirea clientelei este necesar să adaptăm produsul (cazarea într-un cadru rural

personalizat, diverse activităţi de turism săecializat sau intinerant, animaţie şi agrement, etc.) la cerere.

Este important în acest sens să verificăm pe lângă un anumit număr de operatori dacă produsul este bine primit de clientela vizată. Acest lucru poate fi realizat supunând produsul

101 *** - “Mercator”, Editions Dalloz, 1990.

verificării - testării prin reţeaua care dorim să-l distribuie sau prin realizarea unor acţiuni de relaţii publice.

Observaţiile realizate cu această ocazie vor fi de folos fazelor următoare de concepţie, realizare,

propunere, negociere şi comercializare. Preţul produsului Preţul unui produs nu trebuie să constituie ultima problemă a unui program de marketing fie el şi

în cadrul unei activităţi incipiente de turism rural. Preţul este o dată de bază care ne permite să poziţionăm din pornire produsul într-un segment determinat şi contra unei anumite concurente. Preţul depinde - sau mai bine zis este în strânsă legătură - cu o serie întreagă de factori, dintre care amintim numai: costurile de fabricaţie, caracteristicile produsului însuşi, caracteristicile de marcă, variaţiile cererii şi dimensiunile concurenţei, caracteristicile întreprinderii în sine.

Alegerea distribuţiei Fie că funcţiile distribuţiei sunt preluate de intermediari sau sunt asigurate de prestatori, ele

rămân la origine de aceeaşi natură şi sunt identice. Alegerea se va face după ce am analizat funcţionarea diferitelor sisteme de distribuţie (contracte, tehnici, oameni din finanţe, specialişti în legislaţie), caracteristicile consumatorilor şi natura pieţei vizate ca şi caracteristicile produsului. Sunt posibile de a fi utilizate, în cadrul acestei acţiuni, numeroase combinaţii de circuite de distribuţie.

9.4.2. Activităţi de turism rural care au “vântul din pupa” Cu toată fuga de lumea civilizată, cu toată dorinţa de izolare şi de reîntoarcere la natură, omul

modern doreşte în “vacanţele sale verzi” din mijlocul spaţiului rural o serie de activităţi la care visează, gândeşte - sau pe care chiar le practică în marile aglomerări urbane (ce-i drept rar sau întâmplător, din cauza lipsei de “timp liber” – poate?!?) - atunci când are răgazul ca gându-i să hoinărească...hoinărescă.

9.4.2.1. Golful Întreaga lume a fost cuprinsă în anii ‘80 de un entuziasm neţărmurit legat de practicarea acestui

sport. Numai în Franţa terenurile pentru practicarea acestei discipline au crescut de la 140 (în anul 1980) la peste 200 (în 1988) pentru a ajunge la 425 (în 1992). Numărul practicanţilor legitimaţi a crescut - în această ţară - de la 40000 la peste 190000. Şi nu lipsit de importanţă este faptul că sportul este unul verde, un sport al spaţiului rural şi în plus din ce în ce mai mediatizat şi mai apreciat. Trebuie ţinut cont totuşi că deşi contribuie la dezvoltarea turismului rural, golful suferă de câtva timp de o proastă reputaţie: probleme funciare, consum excesiv de apă, utilizarea intensivă a îngrăşămintelor, echipamentele sportive care sunt adesea acuzate a fi pretextul unor operaţiuni imobiliare. Tocmai din acest punct de vedere considerăm că această activitate ar putea da un plus de atractivitate “vacanţelor la ţară”, dacă ar intra în atenţia întreprinzătorilor români dornici de a-şi desfăşura activitatea în turismul rural (până în prezent în România există doar terenurile din Bucureşti şi Breaza).

9.4.2.2. Echitaţia turistică În general calul are o imagine bună în public. Dintre sporturile care atrag în mod deosebit şi care

sunt deosebit de apreciate echitaţia se află la loc de frunte urmând îndeaproape tenisul, fotbalul, nataţia sau baschetul. Organizarea şi distribuirea acestui produs ridică probleme, dar trebuie remarcat în acelaşi timp că el este tot mai solicitat. Ca urmare în Franţa, ţară cu tradiţii deosebite în cadrul turismului rural specializat, un grup de lucru - iniţiat de TER (Turism în Spaţiu Rural) şi grupând

profesionişti ai turismului - au avut ca sarcină, în pregătirea sezonului 1993/1994, promovarea şi comercializarea acestui produs102.

9.4.2.3. Călătoriile pedestre (drumeţiile)

Drumeţiile se bucură de tot mai multă solicitare atât în rândul tineretului cât şi a celorlalte categorii de vârstă. Principalele motivaţii sunt: dorinţa de a admira peisaje deosebite - continuată în puţine rânduri cu pasiuni precum: film, fotografia, pictura, poezia sau literatura - fuga de poluarea sonoră şi a mediului vital, dorinţa de mişcare, recreere, libertate şi independenţă.

În momentul actual piaţa acestui produs este confruntată cu următoarele tendinţe: - o relativă stagnare a clientelei pentru marile drumeţii pedestre; - un progres al clientelei “plimbăreţilor de ziuă” sau de o jumătate de zi, clientela obişnuită care

nu caută exploatarea sportivă; - căutarea, tot mai accentuată, în special de către organizatori specializaţi, de drumeţii “fără

sac” şi de locuri de cazare confortabile103. Dezvoltarea acestui produs se realizează din ce în ce mai frecvent prin intermediul structurilor specializate ale operatorilor sau touroperatorilor. A se vedea exemplul unor astfel de firme din: Franţa, Anglia sau Germania.

9.4.2.4. Drumeţiile pe bicicletă Sunt tot mai gustate în Germania, Italia şi Franţa. În plus pe piaţa acestor ţări au apărut în ultimul deceniu al secolului XX diverse tipuri de biciclete de drumeţie, care însumează aproximativ 50% din vânzările anuale de biciclete. În concordanţă cu manifestările acestei noi pasiuni, încă din 1986 în Franţa - Le Parc du pilat - a fost amenajat un parc pentru cei peste 200 000 de adepţi ai acestei noi forme de drumeţie.

Federaţia Parcurilor Naturale din Franţa - realizând importanţa acestei activităţi

turistice şi economice de anvergură - a pus în mişcare imaginaţia şi dinamismul specialiştilor săi, reuniţi cu specialiştii din domeniul turismului. Au rezultat astfel proiecte de dezvoltare pentru astfel de activităţi. În prezent se realizează scurte sejururi, în cadrul cărora se pot închiria biciclete (parcurile dispun de 150 - 500 biciclete) pentru itinerarile propuse, marcate, semnalizate, balizate. Sunt organizate cu regularitate probe sportive promoţionale, în cadrul club-house-urilor special amenajate104.

Mai nou această formulă de vacanţă este practicată şi în ţara noastră, promotorul acestora fiind Asociaţia de Turism Montan Prahova (1996). Prin intermediul acesteia iubitorii acestui gen de vacanţă pot închiria echipament velo la Cornu, Azuga şi Valea Teleajenului. Posibil să mai existe şi alte preocupări de acest gen pe care noi nu le cunoaştem. În mod evident însă preocupări de acest gen au existat în turismul românesc – internaţional cei drept; acest tip de produs turistic fiind agreat în mod special de turiştii englezi, francezi, germani – şi suntem convinşi că, şi orchestrat cu tendinţa de utilizare a unor mijloace de transport ecologic, acestă modalitate de petrecere a vacanţelor itinerante va face “istorie” şi în turismul rural românesc.

9.4.2.5. Drumeţii fluviale Mult apreciata şi îndeosebi practicată în Franţa (care dispune de o reţea de 8500 km căi navigabile

- cea mai importantă din Europa), această nouă formă de turism presupune o infrastructură foarte variată:

102 *** -”Tourisme, Marketing et Communication”, CNRTER, ENITA, Clermont - Ferrand, 1992. 103 Idem. 104 *** - Initiatives rurales, no. 10, avril 1991.

• porturi de plăcere, • ecluze, • halte (opriri) nautice, • lucrări de artă, • baze de închiriat ambarcaţiuni navale diverse.

În cadrul unui studiu publicat în Cahiers d’espaces no. 26/1992 - “ Le Tourisme Fluvial” - se arată că deşi posibilităţile de cuantificare a pieţei rămân dificile, sursele statistice indică în cazul de faţă rezultate strălucitoare. Astfel dintr-o cifră de 8,7 milioane de clienţi - în anul 1992 - 65% erau străini. Aceasta dovedeşte interesul major manifestat pentru această formulă inedită de turism, dorită şi solicitată cu mai multă ardoare de cei din afara ţării. Atracţia deosebită este justificată şi de un raport bun preţ/calitate (preţurile sunt competitive) ca

şi de diversificarea prestaţiilor propuse (sejur fluvial, croazieră - dejun, croazieră - week-end, seminarii fluviale etc.).

O însemnată importanţă au jucat eforturile promoţionale şi cele de comercializare, ca şi dezvoltarea concertată a infrastructurii nautice. Interferenţa fluviu-uscat este importantă şi, drept urmare, în montajul produsului trebuie ţinut cont de motivaţiile călătorilor. Deosebit de gustate în acest sens sunt: trecerea prin ecluze, efectuarea de provizii în târgurile de pe căile de apă, plimbările pedestre sau cu bicicleta pentru a vizita micile localităţi sau a admira priveliştea ori diversele monumente.

În ceea ce ne priveşte, în România acest turism este practicat doar în anumita porţiuni ale Dunării şi mai cu seamă în Delta Dunării. Oricum semnalele sunt timide deşi perspective există.

Revenind la Franţa, s-a constatat că turiştii provin din ţările vecine: Germania, Elveţia, Anglia. Majoritatea se deplasează cu maşina (80%), iar durata sejurului lor variază de la 2 - 4 zile (25%), la o săptămână (50%), ajungând chiar şi până la două săptămâni (25%).105

9.4.2.6. Pescuitul Pentru o mare parte a celor care iubesc natura, pescuitul în apă dulce rămâne o posibilitate de a

petrece clipele de răgaz din timpul vacanţelor sau la sfârşit de săptămână fie în apropierea domiciliului sau chiar mai departe.

Mergând mai departe pe exemplul turismului francez trebuie să arătăm că se consideră insuficient dezvoltată aceasta formă de turism în Franţa. Cea mai cunoscută este cea numită “Relais Saint Pierre”.

Pentru extinderea acestei forme de turism rural au fost create politici colective de dezvoltare (la nivel departamental, local şi regional). Au fost incluse în cadrul acestor acţiuni: federaţiile şi asociaţiile pescarilor, administraţia, prestatorii din hotelărie şi bazele de cazare.

La începutul anilor ’90, ai secolului XX, două din marile federaţii ale prestatorilor au editat o broşură “Gîtes et Lagis de Peche” iar în 1992, Ministerul Turismului din Franţa a editat “Destination Peche” în 57 000 de exemplare dintre care 5000 în limba engleză.106

Gîtes de France are un catalog naţional anual destinat pescuitului care se numeşte

“Gîtes et logis de peche”, ce reuneşte oferta sa de cazare din zonele în care poate fi practicat cu succes pescuitul.

În ceea ce priveşte mişcările pieţei, trebuie remarcat interesul turiştilor pentru acest produs, ca

şi atracţia în acest domeniu pentru ţări ca: Danemarca şi Olanda.107 Activităţi cu succes, aproape garantat, s-ar putea realiza şi în ţara noastră printr-o colaborare a asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi cu asociaţiile turistice de Rezervaţia Biologică Delta

105 *** - “La Gazette Officiele du Tourisme”, Tourisme Fluvial, no. 1162 / 03.05.1993. 106 *** - “La peche en France: Enquete Nationale”, Conseil Superieur de la Peche, Paris, 1992, no. 6841. 107 *** - “Peche en riviere, peche en mer”, CRT Normandie Evreux, 1992, no. 6652.

Dunării, cu cele aflate în zone cu luciuri de ape (lacuri şi iazuri) sau în apropierea cursurilor de apă curgătoare.

9.5. Aşteptând turiştii este bine să nu uităm

Localităţile gazde, micile regiuni turistice ce se organizează pentru a crea şi dezvolta o economie locală de turism trebuie să facă eforturi susţinute pentru ameliorarea calităţii, promovarea unei imagini deosebite, ameliorarea comercializării.

O anchetă realizată în Franţa (1992), prin intermediul a 5400 de chestionare, a scos la iveală următoarele:

• 3/4 din cei ce apreciază turismul rural sunt practicanţi în familie; • cei mai plimbăreţi sunt englezii, olandezii, germanii şi belgienii; • într-un clasament al activităţilor preferate în vacanţele rurale prima poziţie este

deţinută de vizitarea localităţilor şi monumentelor (23%), drumeţiile pedestre (16%), băile şi apoi sejururile;

• iubitorii de vacanţe rurale reclamă cu hotărâre măsuri pentru: mai multe informaţii asupra regiunii vizitate, o mai bună semnalizare a locurilor de popas şi a obiectivelor de interes turistic, iar în cazul vacanţelor de peste patru zile mai multă preocupare pentru animaţie.

Într-o enumerare la întâmplare a sugestiilor de îmbunătăţire s-au regăsit următoarele: • primirea, • animaţia locală, • activităţile culturale, • echipamentele sportive puse la dispoziţie, • informaţii turistice diverse, • circuitele de descoperire, semnalizarea, • serviciile de alimentaţie publică, • comerţul local, • curăţenia.

În ceea ce priveşte destinaţia viitoare a vacanţelor rurale, pentru anul 1992 - 43%, iar pentru 2010 - 68% îşi doreau vacanţe în străinătate.108 Erau căutate destinaţii noi, exotice sau pitoreşti, care să aducă prospeţime şi să înlăture monotonia.

Nu trebuie uitat însă faptul că, în general, în vacanţe citadinul doreşte să facă

altceva decât ceea ce trăieşte zi de zi. El/ea (orăşanul / orăşanca) îşi doreşte noi cunoştinţe, experimente, dezvoltarea unor noi aptitudini, deprinderea de noi abilităţi şi chiar acumularea de noi informaţii.

În aceste condiţii considerăm că produsul turistic rural românesc poate intra în circuitul

turistic mondial. Această acţiune trebuie însă pregătită în mod serios, într-un program naţional, care să stabilească sarcini şi politici de realizare a celor dorite. Este şi aceasta o posibilă explicaţie a atenţiei cu care este privită societatea civilă, viaţa asociativă şi importanţa acordată organizaţiilor neguvernamentale în ţările europene vestice. Am făcut aceste afirmaţii deoarece majoritatea hotărârilor importante privind domeniile profesionale, în rândul cărora turismul rural îşi are un loc bine determinat, se iau în urma consultări sau la propunerea acestor organisme. 108 *** -”Tourisme en espace rural”, Dossier de synthese no. 8, ENITA, Clermont - Ferrand, 1993.

De reţinut la final

Tot mai mulţi dintre “actorii” lumii turismului încearcă o dezvoltare cât mai orchestrată a echipamentelor şi zonelor turistice cu mediul natural şi socio-cultural al ariilor de recepţie.

În mod evident astăzi există un important flux turistic mondial care se direcţionează tot mai precis către zonele rurale.

Ofertanţii serviciilor turistice din mediul rural trebuie să ţină cont de mişcările pieţii – conturate prin examinarea ofertei şi cererii din cadrul acesteia.

Localităţile gazde, micile regiuni turistice ce se organizează pentru a crea şi dezvolta o economie locală de turism trebuie să facă eforturi susţinute pentru ameliorarea calităţii, promovarea unei imagini deosebite, ameliorarea comercializării.

În vacanţe citadinul doreşte să facă altceva decât ceea ce trăieşte zi de zi în localitatea sa zgomotoasă, poluată şi aglomerată.

Dintre multiplele “griji” pe care le are un “amfitrion” al turismului nu trebuie să lipsească cele legate de: primire, animaţie, activităţile culturale, echipamentele sportive puse la dispoziţie, informaţii turistice diverse, marcare, semnalizarea, serviciile de alimentaţie publică, comerţul local, curăţenie.

Întrebări de autoevaluare

1. Puteţi enumera tipuri de produse turistice prioritar solicitate de către turistul european? 2. Care sunt – potrivit lui AIMVER – cele 5 reguli universale de dezvoltare a turismului rural? 3. Ce forme de turism rural cunoaşteţi? 4. Propun fermele forme de găzduire specializate? Care sunt acestea? 5. Cunoaşteţi câteva activităţi de turism rural care sunt foarte solicitate în momentul actual? 6. Cum aţi organiza vacanţa unui grup de studenţi americani într-un sat românesc?

CAPITOLUL 10. CONSIDERAŢII GENERALE ASPRA TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

şti că activităţile din sfera turismului pot relansa economic satele; putea să apreciaţi în ce constă valoarea satului românesc produs turistic; clarifica în ce consta alegerea unui produs turistic rural; realiza cum este perceput produsul turistic rural românesc; descifra care este ineditul satului românesc produs turistic; înţelege cum poate deveni piaţa mondială, receptor al ofertei româneşti.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Intrat în obişnuinţa vacanţelor multora dintre turiştii lumii, turismul rural nu mai este o noutate. Pentru marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două Americi, Noii Zeelande, Australiei, vacanţele la ţară sunt preferate din ce în ce mai mult, atât de utilizatori (turişti) cât şi de prestatori (amfitrioni/proprietari ori angajaţi ai acestora). Activitatea s-a dovedit a fi rentabilă - mai ales ca urmare a schimbării preferinţelor şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual - în dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial”.

Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul agricol, schimbările provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin lărgirea pieţei libere comunitare109, au o contrapondere în turismul rural. Activităţile din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitorare a locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în mijlocul lor valul risipitorilor şi pretenţioşilor oaspeţi – este receptată favorabil.

10.1. Satul românesc - produs turistic Satul românesc - în general, şi cel cu vocaţie turistică - în special, reprezintă un produs

turistic inedit în egală măsură pentru piaţa naţională cât şi pentru cea mondială. Pe de altă parte satul turistic românesc poate contribui la descoperirea ţării noastre - ca posibilă destinaţie turistică, creând interesul faţă de România ca loc ce oferă o largă gamă de experienţe, de vacanţe de calitate şi chiar oportunităţi de afaceri. Afirmaţia se bazează pe:

gama largă de resurse naturale şi culturale, facilităţile şi experienţele turistice diverse, bunul raport preţ / calitate, trăsăturile de specificitate şi unicitate ale ţării noastre:

oamenii (grupuri şi religii diferite), istoria (clădiri, evenimente, legende), cultura (scrisă, arta, costumele, muzica, dansul, teatrul, meşteşugurile, bucătăria, deprinderile speciale), geografia şi topografia (zonele de plajă pe coasta Mării Negre, animalele sălbatice din Delta Dunării, zonele de munte etc.),

109 lărgirea numărului de membri ai Uniunii Europene şi liberalizarea circulaţiei bunurilor şi produselor (n.a)

existente în cadrul satului românesc, în cadrul patrimoniului nostru natural (îndeosebi în cel afectiv şi în cel comun110). În acelaşi timp satul românesc reuneşte:

importante locuri pitoreşti, montane, riverane; inestimabile moşteniri religioase şi culturale; ape minerale şi termale; floră şi faună inedită; vechi tradiţii, apreciate şi respectate pe plan internaţional: artă şi meşteşuguri (teatru,

muzică, poezie, dans, pictură, sculptură); gamă variată şi de bună calitate de atracţii şi facilităţi.

Montarea, armonizarea, concertarea şi asimilarea unora dintre valorile perene ale satului în cadrul unor aranjamente turistice conduce la fabricarea unor produse turistice rurale româneşti de o certă valoare şi cu un caracter inedit inconfundabil.

Dorind o clasificare conceptuală vom prezenta pentru început accepţiunea clasică a noţiunii de produs. Aceasta ar reuni atribuţii şi caracteristici tangibile, fizice şi chimice, reunite într-o formă identificabilă. Viziunea modernă de marketing prezintă produsul din perspectiva aşteptărilor pe care consumatorul / utilizatorul le are şi cărora produsul le poate răspunde în grade diferite, rezultând de aici importanţa raportării produsului la universul consumatorului şi nu la cel al producătorului.

Prin prisma celor prezentate constatăm că lumea produselor turistice, reunită în piaţa turistică, este mult mai vastă şi cu un grad de diversitate dificil de precizat. Astfel, vom constata că ceea ce numim generic produsul turistic rural sau satul turistic - produs turistic, reprezintă o reducere forţată şi abstractă la unitate. Apreciem, dată fiind marea diversitate a posibilelor componente ale unui produs turistic în general şi a produselor turismului rural în particular, că reducerea de la parte la întreg nu poate fi utilizată decât pentru uşurarea expunerii. În sprijinul afirmaţiilor noastre aducem prezentarea satului românesc drept potenţială destinaţie turistică.

Adâncind analiza vom constata cu uşurinţă că destinaţia turistică - satul, ferma, pensiunea, sau camera din casa ţărănească - nu este singurul produs turistic, sau singura componentă a acestuia, cunoscut fiind faptul că, de regulă, o destinaţie cuprinde mai multe tipuri de produse turistice diferite. Urmare directă satul românesc, inclus în circuitul turistic, poate fi - în acelaşi timp - componentă a mai multor tipuri de produse turistice. El poate fi, astfel: • destinaţia vacanţelor la ţară; • gazda unui seminar de 7 zile pentru 60 de participanţi; • popas de o noapte pentru un circuit la mănăstirile din Moldova, Oltenia de sub munte; • atelierul deprinderii unor meşteşuguri populare sau al realizării unor noi performanţe (ceramică,

olărit, cioplit lemn, împletit nuiele, fibre diverse etc.); • scena iniţierii în arta dansului sau a cântecului popular.

După cum se observă cu uşurinţă satul turistic posedă - şi poate oferi - diverse produse turistice care folosesc simultan, sau alternativ, aceeaşi bază tehnico - materială şi aceleaşi atracţii turistice (folclor, peisaje, plajă, munte, resurse balneologice, monumente istorice, parcuri dendrologice etc.).

10.1.1. Componentele produsului turistic rural românesc Produsul turistic rural românesc, asemenea produselor turistice rurale existente pe piaţa turistică mondială, cuprinde :

componente de bază (numim aici cazarea, alimentaţia publică şi transportul); componente auxiliare (balneoterapie, agrement, activităţi sportive etc.).

Unanim trebuie să recunoaştem că serviciile de bază satisfac nevoi cotidiene care cu mici excepţii - ţinând de specificul zonal, naţional, tradiţional - nu justifică întrutotul nevoia de deplasare sau părăsire a reşedinţei de către turist.

Ceea ce atrage şi determină în mare parte alegerea unei destinaţii turistice sau a alteia sunt: • factorii naturali: aşezarea geografică, relieful, peisajul, vegetaţia, fauna şi clima; • factorii generali ai existenţei şi activităţii umane trecute şi prezente: limba, mentalitatea,

ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, ştiinţa), politica, economia;

110 a se consulta: Negri C.C – Bazele economiei mediului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag.32

• elementul uman - atitudinea populaţiei locale faţă de turişti, a prestatorilor, administraţiei şi reprezentanţilor pazei şi ordinii publice etc.;

• infrastructura generală: transporturi şi comunicaţii, structura şi imaginea aşezărilor, aprovizionarea cu apă şi energie, canalizarea, telecomunicaţiile etc.;

• echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentaţie, activităţile sportive, distracţiile, informaţiile etc.,

toate acestea fiind componente ale ofertei turistice generale.111 Ţinând cont de cele prezentate anterior considerăm că produsele turistice rurale româneşti ce vor fi propuse pieţei naţionale şi o dată în plus celei mondiale este necesar a fi selectate şi montate cu deosebită atenţie pentru a transmite şi reverbera imaginea reală a dimensiunii universului satului românesc cu tot ce are el valoros şi peren.

Fabricarea produselor turistice rurale româneşti va trebui să se facă cu deosebită responsabilitate, produsele destinate pieţei mondiale fiind testate la debut pe piaţa internă, iar mai apoi vor fi analizate exigent de către cunoscători ai pieţei externe.

În realizarea şi montarea produselor turistice rurale româneşti nu trebuie omisă nici măcar o clipă importanţa motivaţiei în alegerea unei anumite destinaţii.

10.1.2. Motivaţia alegerii unui produs turistic

În ultimii ani tot mai mulţi specialişti din lumea turismului în special, dar şi din lumea comerţului (fie el intern sau internaţional) acordă o tot mai mare atenţie motivaţiilor de cumpărare ale consumatorilor. Motivaţiile consumatorilor de bunuri sau servicii sunt în bună parte subiective, depinzând de imaginea pe care aceştia şi-au creat-o despre produs prin publicitate, utilizări anterioare sau descrieri ale unor utilizatori. Din ce în ce mai mult loc ocupă în preocupările de lansare, promovare şi comercializare a produselor – în general şi a celor turistice în mod particular – studierea şi cunoaşterea comportamentului consumatorului/consumatorilor.

În aceste condiţii apreciem ca vitală pentru specialiştii din marketingul turismului din ţara noastră, dar în special pentru cei ai turismului rural românesc – cunoaşterea:

imaginii pe care şi-au format-o turiştii externi asupra produsului turistic românesc în general, motivaţiilor de cumpărare ale diverselor grupe de turişti ce compun pieţele naţionale ale altor ţări pe care se doreşte lansarea produsului turistic rural românesc, a importanţei economice a grupurilor sus numite. Cunoscându-se aşteptările potenţialei clientele se vor putea crea produse care să corespundă

cerinţelor, nevoilor, dorinţelor grupurilor de turişti vizaţi. Din acest punct de vedere, apreciind că piramida lui Maslow este relevantă în ierarhizarea trebuinţelor.

Figura nr. 6. Factorii de influenţă în alegerea unui produs turistic

111 Minciu Rodica – Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, pag.147-151

Lumea perceptuală

Motivaţii Ţeluri

Experienţeprecedente

Mediul social şi cultural

Comportament

Mediul psihic

Caracteristici psihologice

Nevoi

Se constată, în mod evident, existenţa a doua tipuri fundamentale de motivaţie :

a) motivaţia homeostatică (activităţile de adaptare, de echilibrare a organismului uman cu mediul - trebuinţele primare);

b) motivaţia de dezvoltare, autorealizare şi autodepăşire (trebuinţe dobândite, ultimele două nivele maslowiene) - rezultate din ierarhia de mai jos:

necesităţi fiziologice (lumină, sex, hrană, apa etc.); necesităţi de siguranţă (libertate, securitate, organizare etc.); necesităţi afective (dragoste, în relaţii, etc.); necesităţi de consideraţie (forţă, realizare, prestigiu etc.); necesităţi de autoactualizare (atingerea potenţialului maxim); necesităţi ale libertăţii de expresie şi lipsei de constrângere (condiţii sociale ce permit libertatea cuvântului, justiţie, onestitate etc.); necesitatea de a şti şi a înţelege (de sistematizare a cunoştinţelor, curiozitate, învăţare, filozofie, explorare etc.).

Cunoscându-se faptul că trebuinţele fiziologice nu sunt determinante, decât în mică parte şi doar pentru segmente reduse de piaţă, în realizarea şi promovarea produselor turistice rurale româneşti; în primă fază vor fi puse în valoare componentele nivelului general de trebuinţe, ale potenţialilor turişti. Mai apoi, cunoscut fiind justul raport preţ / calitate, cât şi originalitatea produsului turistic rural românesc, mesajele promoţionale se vor îndrepta spre calităţile imateriale (nevoia de cunoaştere, de iniţiativă, trebuinţe estetice, de creaţie) - destinate să satisfacă trebuinţele secundare, mult mai personalizate, ale clienţilor ţintă.

Din acest punct de vedere turismul rural românesc poate fi considerat: • adevărată terapie anti-stress, • un loc de întâlnire cu natura sălbatică (Delta Dunării, zona montană), • poarta de intrare în lumea tradiţiilor şi datinilor populare, • reîntoarcerea la origini, • cu adresabilitate directă şi în mod precis segmentelor de turişti din marile aglomerări urbane, din

ţările puternic industrializate, care prin multitudinea şi densitatea preocupărilor duc o viaţă stresantă şi din ce în ce mai lipsită de elemente de reverie sau posibilitatea de a ieşi în mijlocul naturii.

Cunoscute fiind aceste aspecte se poate spera la elaborarea unei oferte cât mai apropiate de aşteptările clientelei vizate.

10.1.3. Disonanţa cognitivă a satului românesc - produs turistic

Analizând cu atenţie produsul turistic rural românesc vom observa că el poate răspunde pe doua căi trebuinţelor turiştilor:

a) conţine soluţii la diversele probleme ale consumatorilor (nevoia de relaxare, izolare de viaţa zgomotoasă, afecţiune, documentare, satisfacere a unor hobby-uri etc.);

b) rezolvă anumite stări de disonanţă cognitivă, completând informaţia (din presă, TV, radio, şcoală etc.) şi eliminând tensiunile dintre cunoştinţele anterioare aparent contradictorii.

Disonanţa cognitivă a satului românesc este pusă în evidenţă atunci când cei care au primit

informaţii diverse despre universul rural românesc prin intermediul: mass-mediei ,cinematografului ,meş teri lor populari (art iş t i ş i meş teşugari) , interpre ţ i lor dansului ş i cântecului popular românesc,Internetului sau altor că i de informare modernă , ajung să fie consumatori ai unor produse turistice rurale şi constată că tot ceea ce nu-şi puteau explica sau imagina, există, este real.

Cu atât mai mult acei turişti care provin din ţări puternic industrializate sau din state care au

păstrat doar parţial neschimbate condiţiile de viaţă din mediul rural, vor avea senzaţia că pentru o vreme (perioada sejurului) au pătruns într-o altă dimensiune temporală.

Vizita în: ateliere meşteşugăreşti, spaţii de producţie ale unor produse alimentare, ferme

agricole, ş.a. oferă posibilitatea de a asista la procesul de realizare al unor obiecte de artizanat, preparate alimentare (brânzeturi, mezeluri, rachiuri, vinuri, produse de panificaţie şi patiserie) sau nealimentare, care mai apoi sunt suprapuse imaginii produsului iniţial, în multe cazuri deja cunoscut, conferind reacţii de satisfacţie şi încredere în propria capacitate de orientare.

Tinerii şi mai ales copiii, vor avea posibilitatea să pună în paralel cunoştinţele acumulate, sau

primite în şcoală ori prin intermediul altor programe educaţionale, cu realitatea din: fermele rurale (animale domestice, efectuarea unor lucrări agricole, confecţionarea unor

bunuri tradiţionale), lumea pădurii, din zonele colinare sau deltei, micile localităţi montane unde timpul şi spaţiul au cu totul alte dimensiuni.

Toate acestea odată cunoscute vor permite o mai bună înţelegere între locuitorii satelor şi cei ai oraşelor, o apropiere a lor, ce va conduce către toleranţa atât de necesară întregii noastre existenţe.

10.2. Produsul turistic rural românesc analizat prin prisma motivaţiilor în alegerea unei destinaţii

Vom supune atenţiei dumneavoastră oferta turismului rural românesc aşa cum reiese din cataloagelor Eurogîtes 1996-2002, încercând în acelaşi timp o analiză a acesteia prin prisma celor 20 de motivaţii ale alegerii unei destinaţii enunţate de reputatul specialist Jost Krippendort.

10.2.1. Produsul turistic rural românesc prin prisma catalogului EUROGÎTES, “L’Europe a vivre” Catalogul se doreşte o carte de vizită a Eurogîtes şi a ofertei sale turistice. După ce încearcă

într-un limbaj mini-max să furnizeze câteva informaţii din rândul cărora merită reţinute: • conceptul de turism rural: “turismul rural include toate activităţile turistice desfăşurate la

ţară în afara zonelor atinse de turismul luminii (oraşele), turismul albastru (zonele litorale), turismul alb (staţiunile de munte)”;

• cifrele: piaţa UE peste 370 milioane de persoane; 75% din cifra de afaceri a turismului rural provine de la UE; 68% dintre europeni îşi petrec vacantele în propriile lor ţări; 20% în alte ţări ale UE; 25% dintre europeni îşi petrec vacanţele la ţară;

57% dintre beneficiarii de vacanţe la ţară se orientează asupra a ceea ce cunosc (nu recurg la documentaţie turistică).

Catalogul Eurogîtes “L’Europe a vivre” face, de obicei, o miniprezentare în trei limbi

(franceză, engleză şi germană) a ţărilor europene membre a Federaţiei de Turism Rural şi detaliază - cu ajutorul pictogramelor - oferta primară a ţărilor care doresc să-şi ilustreze prezenţa în paginile acestei publicaţii.

România este prezentată ca o ţară a poveştilor, cu oameni plini de umor, cu peisaje deosebit de

pitoreşti. Sunt prezente gazde din principalele zone turistice rurale româneşti: Apuseni, Bucovina, Dobrogea, Maramureş, Moldova, şi Transilvania.

Concluzia: piaţa UE este o piaţă foarte dinamică, iar posibilităţile de petrecere a unei

vacanţe în spaţiul rural sunt foarte puţin cunoscute, în marea majoritate a ţărilor europene.

10.2.2. Principalele motivaţii pentru care alegem o destinaţie sau alta Vom analiza oferta de principiu a turismului rural românesc prin prisma motivaţiilor în alegerea unei destinaţii. Într-o enumerare, fără pretenţii de a stabili o ierarhie precisă, făcută de cunoscutul specialist Jost Krippendorf, apar enunţate 20 de motivaţii, pe care le vom prezenta în continuare:

1. atracţia peisajului; 2. calitatea mesei; 3. atmosfera generală (populaţie indigenă, renumele regiunii, curăţenia etc.); 4. curiozităţile regiunii; 5. calitatea climatului în legătură cu sănătatea; 6. odihnă şi destindere; 7. itinerar (dus şi întors); 8. condiţiile de cazare; 9. preţ avantajos; 10. probleme de limbă; 11. contacte de simpatie cu populaţia indigenă; 12. atracţii culturale; 13. starea drumurilor; 14. distracţii de zi sau de noapte; 15. sosire şi recepţie; 16. folclor local; 17. posibilităţi de practicare a activităţii sportive; 18. pregătirea călătoriei şi formalităţi; 19. posibilităţi de cumpărături; 20. alte pasiuni sau distracţii.

Am alăturat acestor motivaţii o metodă de scalare ce s-a impus în cercetarea de marketing, scala lui Stapel112 şi am investigat între anii 1995 - 2000 specialişti din cadrul Gîtes de France, EUROGÎTES, COFRAT şi EUROTER asupra cotei acordate fiecărei motivaţii faţă de turismul rural românesc.

La investigaţie au participat un număr de 168 de subiecţi care au apreciat pe scala cu 10 nivele a lui Stapel, impresiile pe care le-au dobândit în urma vizitelor făcute în zonele rurale româneşti. 10.2.3. Produsul turistic rural românesc privit prin prisma utilizatorilor săi În dorinţa de a vedea care este imaginea produsului turistic rural românesc am rugat cei 168 de subiecţi să acorde note prin prisma celor 20 de motivaţii mai sus prezentate; răspunsurile au fost prelucrate şi analizate. Analiza întreprinsă a scos în evidenţă nivelul la care se află acesta şi a condus la următoarea ierarhie: • 5 – 4 : curiozităţile regiunii; contacte de simpatie cu populaţia şi folclorul local; • 4 : calitatea mesei; calitatea climatului şi atracţiile culturale; • 4 – 3 : atracţia peisajului, atmosfera generală, preţul avantajos şi posibilităţi de cumpărare; • 3 : odihna şi destinderea, itinerarul, cazarea, pregătirea călătoriei şi formalităţi; • 2 : probleme de limbă, distracţii de zi şi de noapte, sosirea - recepţia şi alte pasiuni sau

distracţii; • -1 : posibilităţi de practicare a activităţilor sportive; • -2/ -3: starea drumurilor. În urma studierii ierarhiei a rezultat o concentrare a motivaţiilor între nivelele 5 şi 2 (118 dintre motivaţii). Douăsprezece dintre motivaţii s-au aflat pe primele două poziţii; acestea sunt caracteristici ale patrimoniului, elementului uman, doar una a unui serviciu de bază (masa, ca urmare a originalităţii gastronomiei româneşti). 112 Stapel Jan - “About 35 years of market research in the Netherlands”, in “Markonderzock Kwartaalschrift”, nr.2/1969

Dacă subiectivitatea fiecărui intervievat a jucat un rol mai mare sau mai mic în apreciere, trebuie să recunoaştem că problemele actuale ale activităţii turistice în mediu rural s-au individualizat sub două aspecte.

Un prim aspect îl reprezintă lipsa de profesionalism şi numărul mic al celor specializaţi în conducerea şi organizarea activităţilor turistice în mediu rural – reliefate prin nominalizările acelor motivaţii apreciate la nivelul doi:

o problemele de limbă, o distracţiile de zi şi de noapte, o modul de realizare a sosirii şi primirii, o diverse alte modalităţi de petrecere a timpului liber - alte pasiuni şi distracţii. Al doilea aspect rezidă din nivelul scăzut al infrastructurii, generale şi particulare, a

turismului rural românesc. Semnele de alarmă vin de la nivelele negative (-1) şi mai ales (-2/-3). Apreciem totuşi

posibil de ameliorat aceste aspecte printr-o mobilizare conjugată a administraţiei - atât de la nivel central cât dar mai ales a celei locale - şi a "actorilor" interesaţi din turismul rural.

Pentru a ne forma o imagine mai elocventă putem realiza un grafic al opiniilor eşantionului. Reprezentare grafică va scoate în evidentă o grupare a motivaţiilor pe 7 nivele ierarhice între: 5/2 şi -2/ -3. Apoi o puternică concentrare - 98 motivaţii - între nivelurile 3 şi 2, urmate de puternice discordanţe ale motivaţiilor 13 (starea drumurilor) şi 17 (posibilităţi de practicare a activităţilor sportive). 10.2.4. Corolar al analizei întreprinse

Adâncind cercetarea de marketing întreprinsă constatăm că produsul turistic rural românesc există, el este bine conturat şi apreciat, are o puternică personalitate. Pentru o mai bună apreciere a produsului turistic rural românesc este necesară acordarea unei atenţii suplimentare: serviciilor de cazare, programelor turistice promovate, agrementului şi animaţiei, dotărilor sportive, dar mai ales factorului uman. Legat de calitatea şi specializarea factorului uman este necesară atragerea în mişcarea turistică rurală a dascălilor (învăţători şi profesori), a profesorilor de educaţie fizică şi antrenorilor (respectiv a bazelor sportive şcolare şi săteşti), a instructorilor căminelor culturale, a custozilor muzeelor şi colecţiilor săteşti. Nu în ultimul rând un rol important îl pot juca în activităţile turistice, sub multiple forme, slujitorii bisericilor şi mănăstirilor aflate în zonele rurale. Locuitorii satelor şi aşezărilor rurale cu vocaţie turistică împreună cu administraţiile locale trebuie să realizeze demersurile necesare pentru repararea, modernizarea şi întreţinerea căilor de acces. Se impune:

• o inventariere a stării căilor de acces şi, funcţie de starea acestora şi nivelul echipamentelor turistice se pot crea produse turistice rurale pentru autoturisme de teren 4 x 4 şi chiar circuite tematice pentru aceiaşi automobilişti. Activitatea presupune, în acelaşi timp, semnalizarea localităţilor incluse în circuitul turistic rural, a fermelor şi pensiunilor turistice, precum şi realizarea - împreună cu specialişti din cadrul Institutul de Cercetare pentru Turism, Prodomus, Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană, ş.a. a unor hărţi ale zonelor de interes turistic;

• crearea unui interes major în rândul deţinătorilor de ferme şi pensiuni turistice, în egală măsură în rândul tinerilor din mediul rural pentru învăţarea limbilor străine (engleza, franceza, germana etc.);

• preocupare în rândul practicanţilor turismului rural românesc - în calitate de prestatori - şi a asociaţiilor acestora pentru: animaţie, timpul liber al oaspeţilor (mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă), distracţii, hobby-uri şi pasiuni (săli de proiecţii diapozitive, video, cinema, spectacol, muzee, demonstraţii meşteşugăreşti etc.);

• realizarea de centre de informaţii turistice, birouri de dispecerizare şi rezervare. Colaborare posibilă cu ACR, serviciile de informare turistică din aeroporturi, gări, vamă, frontieră etc., în vederea oferirii de detalii, pliante, hărţi pentru potenţialii turişti individuali

şi realizarea unor servicii de ”întâmpinare” (sosire - recepţie) care să confere turistului siguranţă, încredere, înlăturând confuzia şi amatorismul.

Concluzionând asupra analizei realizate, putem aprecia că realizând reglaje calitative, conştientizând şi practicând în condiţii de exigentă sporită, de la un sezon la altul, produsul turistic rural românesc se va putea impune pieţei europene în primă fază, pieţei nipone şi nu în ultimul rând pieţei americane. Cert este că acest produs este cristalizat şi evoluţia sa viitoare depinde de implicarea specialiştilor, a profesioniştilor proprii şi a tur-operatorilor, dar mai ales de factorul uman implicat în aceste activităţi.

10.3. Ineditul satului turistic românesc rezultat al contrapunerii interculturale Privind turismul ca pe o formă de contrapunere interculturală113 vom constata că personalul din ţara gazdă este preocupat, în procent ridicat, de transmiterea de informaţii culturale despre propria patrie. Totuşi ceea ce se preia de la un grup la altul sunt: articolele de vestimentaţie, obiecte de artă populară deosebite şi specifice ţării, muzică, cuvinte.

Constatăm că în general schimburile se realizează la nivel de simboluri. În rândul simbolurilor turismului românesc s-ar putea include: muzica şi portul popular, meşteşugurile, produsele gastronomice, dansurile, instrumentele populare, articole de artizanat şi multe altele. Prin combinarea acestor simboluri şi valorificarea lor prin activitatea turistică, satul românesc va fi supus unor efecte economico-sociale favorabile şi nefavorabile. Cele favorabile sunt urmarea activităţilor economice desfăşurate, iar cele nefavorabile sunt cu prioritate cele ambientale care pot fi dezastruoase.

Vom aminti aici doar o parte dintre acestea : a. - efecte favorabile:

dezvoltarea unor activităţi din sfera micii producţii şi a serviciilor ; apariţia unor noi locuri de muncă ; fixarea tinerilor în sate şi concomitent întinerirea satelor ; introducerea unor utilităţi(alimentarea cu apă, canalizare, sisteme de epurare, telefonie etc.) ş.a.;

b. - efecte nefavorabile: degradarea peisajului; poluarea sub toate formele ei; modificări ale: obiceiurilor de consum, ş.a.

Ca orice activitate economică, turismul reprezintă o combinaţie a elementelor negative şi pozitive care trebuie estimate şi dirijate în sensul dorit.

Cunoaşterea şi conştientizarea posibilelor efecte nefavorabile va conduce la justa dimensionare a activităţii şi fenomenului turistic astfel încât mutaţiile, de orice natură, să poată fi pozitive şi favorabile. Fiind locul de întâlnire şi redirijare al multor contrapuneri interculturale fundamentale, turismul îndepărtează izolarea realizând condiţiile necesare ca oamenii să conştientizeze existenţa şi a altor semeni culturi diferite.

Conştientizarea ineditului, a deosebirilor şi a punctelor comune, pot sluji pentru realizarea de produse turistice cum ar fi: învăţarea limbii române, iniţierea în muzica instrumentală şi vocală, deprinderea de meşteşuguri (olărit, sculptură în lemn, ţesut, pictură pe sticlă etc.), învăţarea de dansuri populare româneşti, introducere în gastronomia românească etc.

Toate acestea ar personaliza oferta turistică rurală românească şi reprezintă doar o parte a atracţiilor care rămân a fi introduse în circuitul turistic şi deci valorificate economic. Chiar dacă în mare parte cei ce practică în momentul de faţă turismul rural nu privesc această activitate ca pe o afacere în sine ci doar ca pe o activitate complementară - prioritare rămânând, aşa cum este şi normal de altfel, activităţile agricole - din contactul cu turiştii străini gazdele vor resimţi nevoia învăţării limbilor turiştilor.

113 Hofstede Geert - “Cultures and organisations”, Software of the mind, Mc Graw - Hill Book Company Europe, London, 1991

Interesul primar îl reprezintă nevoia de comunicare 114, iar mai apoi trebuinţa reclamei propriilor afaceri115. Se vor realiza astfel inevitabile relaţii personale între oameni foarte deosebiţi şi pe căi foarte variate. Aceste relaţii personale vor contribui la cunoaşterea realităţilor şi înţelegerea mentalităţilor între oaspeţi şi gazde, scoţând în evidenţă ineditul satului românesc.

Manifestarea ineditului constă în: • executarea manuală a majorităţii activităţilor casnice şi gospodăreşti (lucrări agricole şi

agrozootehnice), • modul de preparare a produselor gastronomice, • activităţile manufacturiere din segmentul meşteşugăresc, • datinile şi tradiţiile populare, • instalaţii tehnice populare, • instalaţii arhaice industriale (mocăniţă, batoză, piuă, ateliere şi cuptoare de olari, ş.a.), • varietatea peisajului, • monumente ale naturii, • servicii religioase monahale • şi încă multe altele.

Toate acestea prin diferenţierea lor de la o cultură la alta, de la o piaţă la alta, vor contribui la personalizarea produsului turistic rural românesc. Aceste ciocniri interculturale vor da culoarea ofertei româneşti, vor realiza şi demonstra nota accesibilităţii precum şi dimensiunea exoterică a ruralului românesc.

10.4. Ineditul satului românesc - rezultat al diferenţelor între: rural şi urban; respectiv între comunitatea rurală românească şi cea rurală europeană

Turismul reprezintă, dintr-o anume optică, una din modalităţile de rememorare a trecutului. Turistul revine după un număr de ani, în căutarea nostalgică a unor amintiri, în dorinţa de regăsire a unor anumite servicii sau imagini, pentru a realiza evoluţia unei anumite zone sau pentru a se reîntâlni cu istoria.

Dintr-un alt punct de vedere turistul alege o destinaţie pentru a înlătura monotonia, pentru a schimba mediul şi a realiza dimensiunea unor contraste între diferite medii socio-economice.

10.4.1. Caracteristicile societăţilor rurale şi urbane, vor pune în valoare latura inedită a satului turistic românesc

Societatea rurală românească este bine conservată şi păstrătoare a unui bogat etnofolclor, în

plus ea este de neconfundat cu cea urbană. Produsele turistice rurale sunt căutate şi considerate inedite pentru că ele evidenţiază deosebiri de organizare a societăţii, activităţilor economice şi, nu în ultimul rând, de raportare la spaţiu, timp, mediu. Adâncind analiza noastră vom constata că în timp ce societatea rurală este caracterizată de acţiuni comunitare, cea urbană este cu precădere asociativă. În ceea ce priveşte procesul de muncă, satul prezintă o mică diviziune a muncii, în timp ce la oraş vom întâlni o diviziune accentuată.

Legat de componenţa locuitorilor celor două medii vom constata în lumea satului că predomină continuitatea – generaţii după generaţii – a localnicilor, în timp ce la oraş vom regăsi un amestec al membrilor comunităţii proveniţi din locuri diverse, ale ţării ori chiar lumii. Raportând locuitorii celor două sfere la un mediu natural, vom constata o mare preocupare pentru integrarea în mediul natural la săteni şi o separare de mediul natural în cazul orăşenilor.

10.4.2. Contraste între turismul rural şi cel urban (clasic)

114 Stanton Nicki - “Comunicarea”, Editura Societatea Ştiinţifică & Tehnică, Bucureşti, 1995 115 Moldoveanu, M., Miron, D. - “Psihologia reclamei”, Editura Libra, Bucureşti, 1995

Realizând o comparare a celor două forme de turism vom constata următoarele mari diferenţieri:

• în timp ce turismul rural se desfăşoară într-un spaţiu deschis, turismul urban / clasic se confruntă cu o acută lipsă a spaţiului;

• aşezările rurale în care se practică turismul rural au sub 10 000 de locuitori, în timp ce aşezările urbane implicate în activitatea turistică au peste 10 000 locuitori;

• dacă mediul rural este slab populat, cel urban prezintă o imensă populare; • locul de desfăşurare a activităţilor turistice în mediul rural este în mare parte în aer liber,

pe când în mediul urban multe activităţi se desfăşoară în spaţii închise; • infrastructura în turismul rural este puţin dezvoltată, în turismul clasic fiind bine

conturată; • în lumea satului afacerile sunt familiale şi se dezvoltă pe plan local, în mediu urban

afacerile se realizează la scară naţională sau internaţională; • activitatea turistică rurală este considerată a fi complementară activităţilor agricole

(locurile de muncă sunt în mare majoritate part-time) / activitatea turistică citadină este de sine stătătoare (locurile de muncă sunt full-time);

• distanţa între locul de muncă şi locuinţă este mică în mediul rural şi însemnată în cel urban;

• turismul rural este influenţat de sezonalitate şi de lucrările agricole / turismul clasic urban este mai puţin afectat de sezonalitate;

• numărul celor ce frecventează zonele rurale (oaspeţii) este mic în mediul rural / oaspeţii în zonele urbane sunt în număr însemnat;

• relaţiile ce se stabilesc între gazdă şi turist sunt personale în turismul rural - doar formale în turismul clasic;

• managementul activităţilor turistice rurale este amator, iar în turismul clasic avem de a face cu un management profesional;

• echipamentele şi clădirile din spaţiul rural sunt în general vechi, pe când în mediul urban numeroase clădiri sunt noi.

Prin simpla interpunere realizată reuşim să constatăm că în timp ce turismul clasic are tendinţe de industrializare, automatizare şi schematizare - atrăgând o dată cu aceste caracteristici lipsa de personalizare a serviciilor, diminuând căldura ospitalităţii şi menţinând încordarea şi stresul citadin - turismul rural , prin mediul / spaţiul în care se desfăşoară şi prin structura personalului utilizat , oferă o atmosferă relaxantă, linişte, inedit, lipsa şabloanelor şi căldura umană a gazdelor. Încercând a sintetiza, putem spune că mediul influenţează culoarea şi atmosfera locală. 10.4.3. Activităţile de vacanţă specifice celor două medii Pot fi comune sau total diferite. În perioada unui sejur sau a unei vacante, turistului i se propun diverse activităţi care să-i ocupe timpul liber. Din rândul acestora unele se pot desfăşura indiferent de spaţiul unde se află turistul (urban sau rural), exemplificăm prin: plimbări, înot, vacanţe “pe plajă”, ascensiuni montane, ski etc.

Alte activităţi turistice sunt influenţate de mediul natural şi infrastructură. Drept urmare, turismului clasic îi sunt specifice:

• vacanţele educaţionale şi cele culturale; • tururile de oraş; • sporturile ce pretind infrastructură sau un mediu semi-natural (bowlingul, golful, etc.); • conferinţele şi simpozioanele / competiţii sportive sau artistice cu largă participare; • navigaţia sau yachtingul.

Turismul în mediul rural permite: • studierea naturii de aproape (observarea plantelor şi a animalelor / păsărilor, fotografiatul,

filmatul); • vânătoarea, călăritul, pescuitul; • cunoaşterea valorilor ancestrale;

• participarea la festivaluri, tradiţii, obiceiuri (datini) rurale; • practicarea unor sporturi ce solicită mediul natural: orientarea turistică şi sportivă,

automobilism şi motociclism în teren variat etc.; • organizarea de convenţii / simpozioane / conferinţe / seminarii la scară mică sau medie; • vizite în atelierele meşterilor populari; • participarea la diverse activităţi şi munci casnice sau agricole / învăţarea de meşteşuguri; • participarea la prepararea şi degustarea de produse gastronomice specifice zonei, băuturi şi

sucuri de fructe, conserve de legume şi fructe etc. Considerăm că ceea ce reprezintă turismul rural în formă pură, şi numim aici:

• produsele turistice localizate în spaţiul rural; • activităţi sprijinite pe mici ateliere sau întreprinderi specifice ruralului; • caracterul tradiţional, dezvoltat lent şi organic; • amprenta complexă a mediului, economiei şi istoriei locale, completată cu etnofolclorul

specific zonei şi varietatea gastronomiei populare; • liniştea şi calmul civilizaţiei rurale;

compun nota de inedit care particularizează produsele turistice din spaţiul rural de cele din mediul urban sau industria turistică clasică. Privind din alt unghi lumea spaţiului rural vom constata că puritatea sa este datorată distanţelor mari faţă de piaţa oraşului, fermelor mari şi mijlocii ce nu au nevoie de diversificare, fermelor mici care menţin căldura caselor ţărăneşti, peisajelor, activităţilor ca şi valorilor culturale deosebit de atractive.

10.5. Piaţa mondială, receptor al ofertei româneşti În condiţiile actuale în care societăţile superindustrializate şi supersofisticate pierd contactul cu natura şi originile societăţii umane, tot mai mulţi locuitori ai marilor aglomerări umane doresc petrecerea unei vacanţe în mijlocul naturii. Dorinţa de a te relaxa în mijlocul naturii, într-un cadru nepoluat, de a redescoperi modul în care se fabrică produse alimentare de mult intrate în obişnuinţa de consum a omului, redescoperirea valorilor ancestrale sunt tot mai pregnante pentru omul modern.

Turişti din ţări precum Germania, Franţa, Olanda, Suedia, Danemarca, Finlanda, Canada, Japonia, SUA sau alte medii supraevoluate tânjesc pentru produse turistice derulate în condiţii speciale, în zone geografice diferite de cele de provenienţă, în mijlocul unor culturi inedite.

În plus, conform statisticilor OMT dimensiunea vacanţelor (concediilor) oscilează la nivelul ţărilor europene între :

15 zile (Europa Occidentală) 5 - 8 săptămâni (Franţa), SUA şi Japonia aproximativ o lună.

Putem aprecia că durata vacanţelor, însoţită de tendinţa de fracţionare şi de repartizare de-a lungul întregului an, se află în strânsă interdependentă cu structura demografică a consumatorilor. Pe de altă parte constatăm că schimbările în structura demografică şi evoluţia socială a ţărilor industrializate reprezintă un factor determinant al măririi cererii turistice.

Adâncind analiza variabilelor exogene prin intermediul demografiei, specialiştii116 cred că la orizontul secolului XXI europenii

în vârstă de 35 - 40 de ani vor fi în număr de aproximativ 144 de milioane (cu 16% mai mult decât în 1985);

cei în vârstă de 65 de ani şi peste vor fi în număr de aproximativ 75 de milioane(cu 14 milioane mai numeroşi faţă de 1985).

De reţinut este că:

116 Vellas, F. - “Turismul, tendinţe şi previziuni”, Editura Walforth, Bucureşti, 1994

grupa de vârstă 35 - 45 ani , ce beneficiază de veniturile disponibile cele mai ridicate, va fi cea care va creşte cel mai rapid, conducând în acest fel la o expansiune a activităţilor turistice;

grupa de peste 65 de ani, ce beneficiază de bugete din ce în ce mai mari materiale şi de timp, este considerată un atu pentru prelungirea sezonului turistic în afara perioadelor de vacanţă.

Acestor elemente optimiste le-am putea alătura concluziilor cercetărilor de piaţă iniţiate de Ministerul Turismului, în cadrul Programului PHARE. Astfel din raportul final117 reiese că118:

• pentru cazare, 53,4% din subiecţi au folosit hoteluri, iar 37,4% case particulare; • calitatea informaţiei despre România este în general bună, numai o treime considerând-o

săracă sau foarte săracă; • pentru toţi cei interesaţi, indiferent de ţara de rezidentă, principalele surse de informaţie

sunt prietenii, rudele sau asociaţiile de afaceri. În concordanţă cu subiectul dizertaţiei noastre considerăm a fi utile următoarele aspecte:

A. POZITIVE • există fluxuri de turişti posibile de a fi atrase; • turiştii sosiţi în România apreciază cazarea în alte spaţii decât cele hoteliere; • imaginea turistică a ţării este bună. B. NEGATIVE • nu există o preocupare notabilă de reverberare a imaginii produsului turistic românesc în

general pe piaţa mondială şi cu atât mai puţin a celui din spaţiul rural; • sunt insuficiente materialele promoţionale ce se distribuie pe piaţa externă; • nu există un logo consacrat.

Soluţia lansării satului românesc ca produs turistic o constituie un demers de marketing care să situeze în centrul său produsul pe de o parte şi omul (turistul) pe de altă parte. Toate acestea trebuie să se sprijine pe interesele prestatorilor de servicii turistice din lumea satului românesc, care au posibilitatea în cadrul unei afaceri 100 % private să pună în valoare dotările realizate, produsele şi preparatele locale la niveluri de preţ superioare şi la o eficienţă crescută.

De reţinut la final

Vacanţele la ţară - preferate din ce în ce mai mult - s-au dovedit a fi rentabile, mai ales ca urmare a schimbării opţiunilor turiştilor către turismul individual, în dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial”.

Turismul rural reprezintă “o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice.

Motivaţiile consumatorilor de bunuri sau servicii sunt în bună parte subiective, opţiunile depinzând de imaginea pe care aceştia şi-au creat-o despre produs prin publicitate, utilizările anterioare sau descrierile unor utilizatori.

Pentru o mai bună apreciere a produsului turistic rural românesc este necesară acordarea unei atenţii suplimentare: serviciilor de cazare, programelor turistice promovate, agrementului şi animaţiei, dotărilor sportive, dar mai ales factorului uman.

117 Plop, L. - “Turismul, factor de promovare internaţională a României”, în “Turismul secolului XXI”, M. T., Institutul de Cercetare pentru Turism, Bucureşti, 1996 118 * * * - Tourism exit survey, IRSOP, Bucureşti, 1995 (perioada decembrie 1994 - septembrie 1995, eşantion probabilistic de 3170 vizitatori străini)

Produsele turistice rurale sunt căutate şi considerate inedite pentru că ele evidenţiază deosebiri de organizare a societăţii, activităţilor economice şi, nu în ultimul rând, de raportare la spaţiu, timp, mediu.

Puritatea lumii rurale este datorată distanţelor mari faţă de aglomeraţia oraşului, puterii economice a fermelor mari şi mijlocii ce nu au nevoie de diversificare, bunăstării fermelor mici; toate acestea menţin căldura caselor ţărăneşti, peisajelor, activităţilor ca şi valorilor culturale deosebit de atractive - în special pentru orăşeni.

Întrebări de autoevaluare

1.Ce se înţelege prin “mediul/spaţiu rural”? 2. În ce constă relaţia turismului rural cu agroturismul? 3. La ce se referă conceptul de disonanţă cognitivă, legat de activităţile turistice rurale? 4. Contrapunere interculturală este în favoarea dezvoltării activităţilor de turism rural sau nu? 5. Există o diferenţiere a societăţilor rurale şi urbane? În ce constă aceasta? 6. Analizând informaţiile demografice ce viitor prevedeţi activităţilor de turism rural? Pe ce se

bazează previziunea dumneavoastră?

CAPITOLUL 11. TURISMUL RURAL ROMÂNESC

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

fi de acord că zonele rurale din ţăra noastre prezintă o mare varietate de valori cultural

istorice, un cadru natural armonios îmbinat, precum şi un fond peisagistic variat, pitoresc, ce pot fi valorificate cu succes prin turism;

cunoaşte principalii “actori” ai turismului rural românesc; avea o imagine de ansamblu a potenţialului turistic din ruralul; fi familiarizaţi cu echipamentele şi structurile turistice ale turismului rural; afla care sunt priorităţile actuale ale turismului rural în ţara noastră; şti ce este de făcut pentru alinierea la cerinţele pieţei naţionale şi internaţionale.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Teritoriul ţării noastre prezintă o mare varietate de valori cultural istorice - artă populară,

etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea se constitue într-un valoros potenţial turistic şi în certe valenţe ale turismului rural românesc. Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief, încă din vremea traco-dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltare a turismului rural.

11.1. Contextul istoric al turismului rural românesc Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă - începând cu anii ‘20-’30 ai secolului XX, cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale.119

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupurile de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. A fost un început promiţător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovare turistică internaţională identifică şi selectează localităţile rurale reprezentative, pentru satele româneşti, ce urmau a fi lansate în turism. De comun acord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului numărul 744/1973 se

declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite “sate turistice”, următoarele 14 localităţi rurale: Lereşti şi Rucăr (Argeş), Poiana Sărată (Bacău), Fundata şi Şirmea (Braşov), Bogdan Vodă

119 Glăvan Vasile -”The Rural Tourism”, Romanian Tourism Magazine, nr. 4/1995, M.T., I.C.T., Bucureşti, 1995

(Maramureş), Tismana (Gorj), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldoviţei (Suceava), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe, Murighiol şi Crişan (Tulcea), Vaideeni (Vâlcea).

În anul următor, prin decretul 225/1974 se interzice cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Totuşi dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naţional de Turism “Carpaţi” Bucureşti şi contractate pe piaţa externă, se realizează o breşă pentru satele: Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan120.

Scurta perioadă de “oficializare” a turismului rural nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea turiştilor români se făcea în mod neorganizat şi fără a se ţine o evidenţă (Crişan, Fundata, Rucăr), iar unele localităţi nu au înregistrat nici o activitate turistică (Tismana, Bogdan Vodă, Vaideeni).

Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în anul 1989. Începând cu anul 1990, interesul pentru turism rural renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care îşi propun afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Din rândul acestora le amintim pe cele mai reprezentative:

Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (1990), care îşi propunea sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului;

Agenţia Română pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internaţional de turism;121

Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România – ANTREC (1994), membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES); până în prezent s-a dovedit a fi dinamică, performantă şi viabilă realizând în mare parte scopurile propuse la fondare.

Urmare a dinamismului activităţii desfăşurate de către ANTREC, săptămânalul economico-financiar “Capital” a acordat asociaţiei premiul “Oskar – Capital” pentru anul 1995, recunoscând şi confirmând prin aceasta “iniţiativa cu cel mai mare impact social” a anului.

Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), reunea la sfârşitul

anului 1995 peste 2000 de membri, în 15 filiale. Activitatea turistică s-a desfăşurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiuni sau gospodării ţărăneşti), care au atras 18 500 de turişti - din care 3500 de turişti străini - cu un sejur mediu de 4 zile/turist.

Anul următor (1996) a marcat o creştere a dimensiunilor la 25 filiale şi ridicarea nivelului

calitativ al echipamentelor, serviciilor şi a întregii activităţi. A fost preocupată de ridicarea nivelului pregătirii profesionale a prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de: seminarii, colocvii şi cursuri de tehnică turistică şi marketing turistic, în mod centralizat sau zonal în regiunile cu circulaţie turistică însemnată (Braşov, Maramureş, Bucovina, etc.). Tot în anul 1996 a început derularea primului Program Phare pentru turism rural din ţara noastră. În cel de-al treilea an de existenţă (1997) al ANTREC numărul membrilor săi a ajuns la aproape 3 000 iar cel al filialelor la 28. Asociaţia a reuşit editarea primului CD-rom, a primului catalog al pensiunilor şi fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promoţionale (târguri şi expoziţii, reuniuni şi congrese) a fost preocupată de realizarea unui climat de descentralizare a acţiunilor sale. Anul 1998 a concretizat imaginea ANTREC-ului în: cei peste 2.500 membri, organizaţi în 30 de filiale judeţene; mai mult de 1.000 de pensiuni turistice şi agroturistice – omologate şi clasificate; aproximativ 150.000 turişti români şi străini, cu un sejur mediu de 4zile. În rândul preocupărilor generale ale asociaţiei se înscriu şi: editarea anuală a catalogului naţional al pensiunilor turistice şi agroturistice, finalizarea sistemului naţional informatizat de rezervare şi racordarea sa la sisteme similare din ţările membre EUROGÎTES, prezenţa în pagini de Internet. O problemă vitală ce se doreşte realizată în cel mai scurt

120 prin intermediul unei ordonanţe a fostei puteri politice (Cancelaria CC a PCR) 121 Istrate, I., Bran Florina - ”Agroturismul în România”, Tribuna Economică, nr. 32/1995, pag. 26

timp este cea a implementării unui sistem viabil de asigurări pentru turiştii ce practică turismul rural, pentru pensiunile şi fermele turistice, pentru gazde şi pentru gospodăriile acestora.

Activitatea susţinută din primii ani ai mileniului III au condus ANTREC-ul la o structură

formată din 30 de filiale judeţene, în care activează peste 2 500 membri, ce-şi desfăşoară activitatea în peste 1 000 echipamente turistice, clasificate şi omologate.122 Din punct de vedere al dispersiei teritoriale se poate vorbi de o anume concentrare regională a zonelor in care se regăsesec pensiuni ANTREC, ele fiind prezente în aproximativ 780 de sate.123

Legat de strategia dezvoltării turismului rural în ţara noastră ANTREC şi Ministerul

Turismului au optat pentru creşterea calităţii prestaţiilor. Pentru soluţionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural în România a fost constituită, prin Ordinul Ministrului Turismului 59/iulie 1995, Comisia tehnică pentru dezvoltarea turismului rural. Din această comisie făceau parte specialişti de la ministerele şi instituţiile care-şi pot aduce o contribuţie în acest domeniu: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul Naţional de Formare Managerială în Turism, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Educaţiei Naţionale.124

Preocupări, din ce în ce mai concrete, pentru sprijinirea acestui domeniu nou de activitate economică au manifestat: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (fost al Învăţământului, precum şi al Educaţiei Naţionale) şi însuşi Guvernul României.

Urmare firească a interesului general a fost: Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism

rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre (Ordonanţa Guvernului nr. 62/24 august 1994),

Ordinul Ministrului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele şi criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice.

Pe lângă cele prezentate până acum, considerăm că nu lipsită de importanţă este existenţa, în momentul de faţă, a unui număr important de firme ce desfăşoară activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar câteva: “Branimex” şi “Ovidiu Tour” Bran (Braşov), “Daraguş” Balvanyos (Covasna), “Trans Tour” Praid (Harghita), “Bio San Art” (Suceava), “Montana Service” Vidra (Vrancea).

11.2. Valorilor satului românesc şi ale potenţialului său turistic

O analiză realistă a ofertei turistice româneşti, va conduce către concluzia că în ţara noastră patrimoniul turistic rural este insuficient valorificat, iar produsul turistic rural este în curs de cristalizare. Pe de altă parte, în momentul de faţă produsul turistic rural îmbracă forma unor gospodării sau a unor aşezări care oferă prestaţii turistice primare, dăruind în acelaşi timp cu generozitate bogăţia valorilor satului românesc. Continînd analiza asupra valorificării vom ajunge la satele cu vocaţie turistică, numite impropriu sate turistice.

11.2.1. Aprecieri referitoare la localităţile rurale cu vocaţie turistică Cu toate că specialiştii s-au pronunţat corect în ceea ce priveşte enumerarea atuurilor unor

astfel de “aşezări rurale pitoreşti bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric, care în afara funcţiilor politico-administrative, sociale, economice şi culturale proprii îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului şi funcţia de primire şi 122 Pompei Cocean, Gheorghe Vlăsceanu, Bebe Negoescu - “Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2002, pag.220 123 * * * - Catalogul naţional al pensiunilor turistice şi agroturistice ANTREC 2002 124 Teianu Viorel -”O şansă pentru satul românesc”, Revista română de turism, nr.4/1995, pag.4, MT-I.C.T., Bucureşti, 1995

găzduire a turiştilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedefinită”125, nu putem fi de acord decât cu ideea practicării turismului în spaţiul rural, în zonele rurale, în sate şi în nici un caz cu ideea transformării localităţilor rurale în “sate turistice” cu iz de muzeu şi atmosferă artificială.

Încercând realizarea unei analize comparate prin prisma experienţei turismului european, considerăm că sfera activităţilor turistice prestate în mediul rural românesc trebuie lărgită de la simpla oferire de cazare la:

• etalarea produselor gastronomice populare; • agrement şi animaţie specific zonelor săteşti; • transport cu mijloace tradiţionale; • pelerinaje către lăcaşuri de cult consacrate; • vizitarea atelierelor meşteşugăreşti, etc.

Toate cele prezentate pot şi este necesar să constituie componentele produsului turistic rural românesc, cunoscut fiind faptul că produsul turistic în general reprezintă “un amalgam de elemente tangibile şi intangibile, concentrate într-o activitate specifică şi cu o destinaţie specifică”.126

În condiţiile în care considerăm oferta turistică ca un total al produselor turistice existente la un moment dat, e necesar a completa analiza de mai sus cu afirmaţia profesorului elveţian Krippendorf, ce consideră oferta “un mănunchi de elemente materiale şi imateriale oferite consumului şi care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului adică să-l satisfacă“.127 Continuarea este oferită de cunoscutului specialist elveţian Hunzicker care preciza că “oferta turistică este o combinaţie de elemente materiale şi servicii”128, unde rolul principal este jucat de servicii, fără a fi neglijate nici aspectele legate de prestator sau infrastructură.

Revenind la ţara noastră considerăm că soluţia actualului moment de impas economic - respectiv a perioadei de tranziţie, o poate reprezenta agricultura în strânsă legătură cu sectorul terţiar (serviciile). Aşadar activitatea tradiţională a zonelor rurale împletită cu cea complementară - într-o formă cu multiple implicaţii socio-economice, turismul rural (respectiv componenta sa sectorială agroturismul) pot conduce la o renaştere a satelor româneşti. Ţinând cont de generosul patrimoniu turistic existent cu precădere în spaţiul rural şi de minima sa utilizare - în momentul actual - apreciem că produsul turistic rural este insuficient valorificat. Pentru o mai temeinică analiză, vom face o trecere în revistă a patrimoniului turistic din spaţiul rural românesc. În interiorul Europei - fie că este amintită în zona Europei Centrale, fie că este numită ca făcând parte din grupul ţărilor estice - România a rămas o ţară mai puţin eminamente agrară, dar sigur rurală (mai mult de 50% din teritoriu şi populaţie aflându-se în afara urbanului)129. Ţară în care civilizaţia rurală, cu tot ce ţine de aceasta - pozitiv şi negativ - s-a conservat uimitor.

Cadrul natural şi modul de “viaţă la ţară” sunt cel mai aproape de imaginea tradiţională care a putut fi conservată în Europa Occidentală.130 În plus, comunităţile umane, deşi aparent scoase din filele cărţilor de istorie, sunt vii. Mai mult satul, indiferent de spaţiul geografic în care se situează, constituie expresia legăturii omului cu natura, reprezentând un cadru de aşezare umană plurifuncţională.131

Aceste aspecte sunt relevate şi din vizitarea celui mai mare muzeu în aer liber din Europa, Muzeul Satului din Bucureşti, ori de ecomuzeele din: Dumbrava Sibiului, Râmnicu Vâlcea şi Baia Mare. Aceleşi simţăminte le avem atunci când privim exponatele prezente în muzee unice din Câmpulung Moldovenesc (lemnului) şi Sighetul Marmaţiei (măşti şi artă populară). Şi acestea sunt doar câteva exemple legate de perpetuarea tradiţiilor rurale în ţara noastră.

Vom aborda în continuare patrimoniul turismului rural românesc din unghiul de vedere al grupării de specialişti - geografi şi economişti, cercetători ori analişti ai fenomenului turistic - ce includ în noţiunea de patrimoniu: potenţialul turistic (natural şi antropic), baza tehnico-materială

125 Istrate, I., Bran Florina - ”Agroturismul în România”, Tribuna Economică, nr. 32/10. 08. 1995, pag. 26 126 Medlik, H. -”The product formulation in tourism”, AIEST, Tourisme et marketing, nr. 13/1995 127 Krippendorf,J. -”Marketing et tourisme”, Etudes de tourisme, Editions Herbert Langet Cie S.A., Berna, 1971 128 Hunzicker,W. -”Betribswirtschaftsiehre des Fremdenverkehre”, Vol. I, Berna, 1959 129 *** - ”România Turism ‘96”, Pagini Naţionale, Bucureşti, 1996 (54,3 % rural/1992) 130 *** - ”Operaţiunea Satele Româneşti – reţea turistică”, Au pays des villages roumains, Bruxelles, 1995 131 Nicolae Braşoveanu - ”Economia agriculturii montane”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995

turistică (dotările turistice şi structurile de primire), serviciile turistice şi infrastructura tehnica generală.

11.2.2. Potenţialul turismului rural românesc

Parafrazând o afirmaţie a marelui pictor Ştefan Luchian, făcută în vara anului 1909 într-o epistolă - ”frumos e un biet cuvânt searbăd care nu spune nimic din splendoarea peisajului“ românesc, cunoaşterea spaţiului rural românesc demarează ca un experiment, continuă cu o permanentă cercetare şi se va sfârşi printr-o pasiune constantă, întreţinută de dorinţa permanentă a “redescoperirii” ori a revederii. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor, a gândurilor, a sentimentelor ce se nasc sub imperiul emoţiilor132 trăite în străbaterea plaiurilor carpato-dunărene. Această ofertă primară potenţială, alcătuită din componente naturale de peisaj, reprezintă potenţiale resurse turistice şi joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului în general133 şi a celui rural în mod special.

Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt: • valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri determinanta în alegerea

destinaţiei (munte, deal , câmpie , litoral sau deltă); • valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei; • cadrul de derulare al unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă, masive

muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă etc.); • valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau zoologice,

rezervaţii ştiinţifice sau monumente ale naturii etc. Toate aceste elemente se află într-o strânsă interdependentă, formând “natura mamă” şi

cadrul de viaţă pentru tot ce “mişcă-n ţară” şi pe planeta albastră. Particularităţile lor vor ieşi în evidenţă pe parcursul abordărilor prin prisma cunoscătorului şi analistului prezent în fiecare dintre noi - în momentele evaluărilor bazate pe documentare şi logică.

11.2.2.1. Prezentare generală a resurselor turistice naturale

România este situată în Europa, la jumătatea distantei dintre Ecuator şi Polul Nord

(45° latitudine nordică) şi aproximativ la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţii Ural (25° longitudine estică). Aşezat la răspântia dintre părţile estică, vestică şi meridională a Europei, teritoriul ţării noastre este format în proporţii egale din munţi (31%), dealuri şi podişuri (36%), câmpii şi lunci (33%), respectând şi din acest punct de vedere regulile echilibrului şi armoniei.

Clima temperat-continentală, reţeaua radiară de râuri ce izvorăsc din lanţul carpatic, apele minerale şi termale cu proprietăţi curative, păşunile şi fâneţele, pădurile de răşinoase sau foioase, lacurile şi iazurile, Dunărea şi Delta sa, luncile şi câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire, peisaje cu puternică personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoţesc.

Spaţiul rural românesc este numit carpato-danubiano-pontic deoarece este carpatic prin relief,

dunărean prin reţeaua lui hidrografică şi pontic prin deschiderea la Marea Neagră, implicit la Oceanul Planetar. Indiscutabil, această “personalitate geografică” trebuie să fie dublată în timp şi de vocaţia turistică.

Lanţul munţilor Carpaţi prezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogăţii, vegetaţie, faună, soluri etc. El are poziţie centrală şi formă de cetate sau inel, din preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt peisajele: defilee impresionante, dantelării de basm în formele carstice din regiunile calcaroase, circuri şi văi glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor. La adăpostul acestora, apar vechile vetre de locuire - ţările: Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Vrancei,

132 Sebastian Bonifaciu -”România, ghid turistic”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983 133 Neacşu Nicolae – Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 1999, pag.51-75

Almaşului etc. Pe firul râurilor carpatice, în văile acestora se înşiră de asemenea aşezări pitoreşti, din rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale.

Porţiunea vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările postvulcanice au contribuit la apariţia localităţilor balneare în preajma mofetelor, apelor hipotermale sau izvoarelor bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apariţia unor depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări; numim aici Depresiunea Maramureşului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului.

Carpaţii Orientali sunt marcaţi îndeosebi de mulţimea trecătorilor naturale: Bratocea, Buzău, Oituz, Ghimeş, Bicaz, Rotunda, Prislop, Gutâi, care au făcut posibilă circulaţia de o parte şi de alta a lanţului carpatic încă din vremuri îndepărtate. Porţiunea cea mai spectaculoasă şi impunătoare a Carpaţilor Româneşti o constituie, fără urmă de dubiu, Carpaţii Meridionali - între Culoarul Timiş-Cerna (la vest) şi Valea Prahovei (la est). Supranumiţi şi Alpii Româneşti, ei ating în câteva vârfuri peste 2500 de metri: Omu (2505 m) în Masivul Bucegi, Moldoveanu (2544 m) şi Negoiu (2535m) în Munţii Făgăraş, Parâng (2518 m), Peleaga (2529 m) în Munţii Retezat etc. În Carpaţii Meridionali au sălăşuit şi au fost protejate o serie de alte “ţări” dintre care cele mai vestite sunt cele ale Oltului, Loviştei şi Haţegului - situată în inima vechii Dacii. Jiul şi Oltul au ferestruit, în aceasta catenă văi transversale, la fel ca şi Prahova împreună cu Dâmboviţa. Aici - între masivii muntoşi ai Bucegilor şi Pietrei Craiului - între Transilvania şi Muntenia, legate de Culoarul Rucăr-Bran se află leagănul turismului românesc şi începuturile turismului rural din ţara noastră.

Între Olt şi Jiu, întâlnim culmile Parângului, Şureanului şi Cindrelului cu creste pitoreşti, căldări şi văi glaciare, culmi netede împestriţate de lacuri şi acoperite de pajişti. Retezatul - cu întreaga lume de basm înglobată în parcul naţional şi rezervaţia ştiinţifică cu acelaşi nume - Godeanu şi Ţarcul atrag în afara caprelor negre şi numeroşi turişti. Spre sud, dincolo de Depresiunea Petroşani, ne întâmpină culmile Munţilor Vâlcan, Mehedinţi şi Cerna, unde avem ocazia să admirăm adevărate bijuterii săpate în calcar - peşteri, poduri, doline. A treia latură a Cetăţii Carpaţilor ce se întinde între Defileul Dunării şi Valea Someşului, este numită de geografi Carpaţii Occidentali. Caracterizată de platforme netede, doar în zona centrală vom întâlni vârfuri de peste 1 800 de metri ( Curcubătu, Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare). Prăbuşirile tectonice au creat aici un aspect insular şi largi culoare; în acelaşi timp o mare variaţie a peisajului şi reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunata, cheile, abrupturile, dolinele şi peşterile (Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor, Peştera Scărişoara, Peştera Meziad etc.) sunt doar câteva dintre atracţiile turistice ale zonei. Iar pentru că frumuseţea fără puritate nu este nimic, lanţul are în componenta sa străvechii şi bogaţii Munţi Apuseni, plaiuri desprinse din paginile cărţilor de poveşti134. Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este porţiunea aflată în interiorul arcului carpatic, cu relief ce variază între 700 - 800 de metri si respectiv 350 - 500 de metri. În estul Depresiunii Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri înalte, care închid mici depresiuni ce seamănă cu Subcarpaţii aflaţi în exteriorul arcului carpatic. Subcarpaţii sunt dispuşi în exteriorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul de apărare al “cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni - Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii Getici - ei sunt o asociere de culmi înalte (1000 - 1200 m) şi dealuri joase (400 - 800 m), ce închid depresiuni mai mult sau mai puţin întinse, brăzdate de ape, bine populate şi cultivate cu cereale sau livezi; tot în această zonă viţa de vie este la ea acasă şi a făcut renumite localităţi ca: Odobeşti, Panciu, Pietroasele, Ştefăneşti, Valea Călugărească etc.

În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia “aurului negru”, cărbunilor, sării şi a izvoarelor de ape minerale. Populaţia se ocupă cu pomicultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor şi, mai nou, cu turismul rural. Podişurile din afara lanţului carpatic. În estul României şi al dealurilor subcarpatice coboară domol de la nord spre sud Podişul Moldovei, ce se învecinează în sud-est cu Podişul Dobrogei, iar în sud-vest are o altă rudă mai distanţată în persoana Podişului Getic.

Pe cuprinsul acestor locuri o anume agricultură - pomi şi viticultură - se află la mare cinste; drept urmare de renume sunt viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi sau cele de la Niculiţel, Murfatlar şi Ostrov, cum nu mai puţin vestite sunt cele din preajma Piteştiului, Dragăşaniului sau Strehaiei. 134 Posea Gr. şi colectiv -”Enciclopedia geografică a României” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982

Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine populate, iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţie în generaţie, ca şi legendele şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atracţii - alături de vinuri, rachiuri ori preparate gastronomice tradiţionale - ca şi chemări, cărora cel care a avut şansa de a le cunoaşte, ca şi neofitul, nu le poate rezista. Litoralul Mării Negre reprezintă un loc nepereche şi cu o puternică personalitate. Între Chilia şi Capul Midia prezintă plaje şi grinduri întinse, iar întreaga zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o faleză înaltă de 15 - 20 m ce adăposteşte plaje cu nisip fin.135 Platforma litorală ce se apleacă lin lângă “riviera” românească are până departe în larg adâncimi reduse, fiind la origine o veche câmpie invadată de apele mării în ultima perioadă a Cuaternarului. Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre, o câmpie în formare prin aluvionare. Porţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanente. O atracţie deosebită pentru turism o constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat sanctuar pe care 280 de specii de păsări şi l-au ales ca lăcaş136, cum aprecia şi celebrul savant francez Jacques Ives Cousteau.

Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi pădurile îndeosebi de esenţe moi. Pentru a conserva şi păstra aceasta lume uimitoare, teritoriul prezentat constituie în momentul de faţă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării137. Câmpiile se întind în sudul şi vestul ţării noastre. Cea mai mare - Câmpia Română – se află la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu - Severin până la Galaţi. Ea asigură aproximativ 40% din producţia agricolă a României. Partea sa estică se numeşte Bărăgan şi prezintă - prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de Brăila), Lacul Amara (lângă Slobozia), Movila Miresii, Balta Albă - interes nu numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice).

Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importantă; ea îşi are limitele fixate de Valea Someşului şi cea a Timişului. Clima. Urmare a plasării în centrul Eurasiei pe de o parte şi a reliefului său pe de altă parte, România are un climat temperat aflat sub influenţa maselor de aer umed dinspre Atlantic, a maselor de aer uscat, continental, provenind din răsăritul continentului, cât şi de aer mediteranean ce vine dinspre sud. Rezultă deci un climat continental - moderat cu nuanţări locale influenţate de formele de relief şi succesiunea anotimpurilor. Toate acestea sporesc culoarea şi atracţiile peisajului, diversificând în acelaşi timp factorii naturali de cură şi tratament, sporturile practicate, activităţile localnicilor şi, nu în ultimul rând, regimul alimentar. Hidrografia ţării noastre se află sub influenţa climatului, fiind, cu excepţia câtorva mici râuri din Dobrogea, colectată de Dunăre. Caracteristica ei este determinată de configuraţia concentrică a reliefului ţării şi de repartiţia diferenţiată a cantităţilor de precipitaţii, de la zona înaltă spre cea joasă. Cu excepţia râurilor din Moldova - care sunt aproape paralele cu lanţul muntos - restul râurilor au o distribuţie radiară.

Dunărea străbate ţara noastră pe o lungime de 1075 de kilometri, fiind navigabilă pe întreg parcursul şi colectând, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate râurile româneşti. Apele colectate sunt vărsate prin cele trei braţe în Marea Neagră, care întregeşte astfel hidrografia patriei şi permite legătura cu toate ţările riverane Oceanului Planetar. Având o salinitate de 17 – 21 % şi o temperatură medie de 25 - 27° C vara, sectorul românesc al Mării Negre are un potenţial balneologic cu excepţionale calităţi.

Izvoarele şi lacurile. Izvoarele minerale, aflate în număr de peste 2000, multe fiind termale, sunt cunoscute şi apreciate de peste 2000 de ani (Herculane sau Geoagiu-Băi). Cele mai multe izvoare se află de-a lungul Carpaţilor şi Subcarpaţilor, iar valoarea terapeutică a apelor a condus la apariţia a peste 160 de staţiuni. Lacurile din ţara noastră deţin 1,1% din suprafaţa României, cele mai mari fiind lagunele Razim şi Sinoie. Numeric lacurile sunt peste 3400 - dintre care 2300 sunt naturale; marea majoritate

135 Tufescu V., Giurcăneanu C., Mierlă I. - ”Geografia R. S. România”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982 136 *** - L’expedition de l’equipe Cousteau sur le Danube, “Dialogue franco - roumain”, Revue officielle de l’Ambasade de Roumanie en France, 1993, pag. 34 137 *** - Monitorul Oficial al României, H.G. 983 / 1990 şi H.G. 264 / 1991

se găsesc în zonele de câmpie şi prezintă atât importantă piscicolă cât şi de agrement. Deosebite sunt lacurile de munte formate în circurile glaciare aflate în masivele muntoase Rodna, Făgăraş, Parâng, Retezat, ca şi lacurile unicat: Lacul Roşu - lac de baraj natural şi Lacul Sfânta Ana - adăpostit în craterul unui vulcan. Celor prezentate anterior li se adaugă lacurile artificiale realizate pentru valorificarea potenţialului energetic: Izvoru Muntelui, Vidra, Vidraru, Fântânele, Văliug etc. Vegetaţia şi fauna, împreună, formează potenţialul biogeografic. În forma ei actuală, vegetaţia ţării noastre este relativ recentă şi prezintă trăsăturile caracteristice ale Europei Centrale.

Astfel, vom observa diferenţieri generate de altitudine ca şi de etajele climatice ce însumează peste 4 000 de specii. Dintre acestea predominante sunt pădurile, de stejar în mare parte în zonele de câmpie, de fag - în Subcarpaţi şi pe munţii mai scunzi, coniferele - molidul, bradul, pinul etc. - la limita superioară a altitudinilor. Urmare a interferenţelor, în zonele de tranziţie a reliefului, rezultă prezenţe juxtapuse ale diferitelor specii care generează toamna o bogată paletă coloristică care permanentizează peisajul românesc. În urma marilor defrişări efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul României pădurile mai ocupă aproximativ 26% din suprafaţa totală. Suprafeţele despădurite au fost afectate culturilor agricole, livezilor şi podgoriilor. La mare altitudine - pe munţii înalţi, întâlnim vegetaţie alpină şi subalpină formată din pajişti cu tufărişuri de ienupăr şi jneapăn, afin etc. Alte forme de vegetaţie caracteristice suportului de relief găsim în sud - estul României, Câmpia Bărăganului şi Podişul Dobrogei de Sud, unde s-a dezvoltat vegetaţia de silvostepă şi stepă. De-a lungul cursurilor de apă, în lunci şi în special în Delta Dunării găsim forme de vegetaţie specifice regiunilor cu umiditate abundentă (stuf, papură, rogoz, salcie si plop etc.).138 Din punct de vedere turistic, trebuie să consemnăm existenţa în diferite locuri din ţara noastră a unor plante rare - endemice sau relicte - ori tipuri specifice altor zone ale planetei. Zonele de vegetaţie oferă hrană şi adăpost unei variate faune, dispusă pe etaje de vegetaţie şi zone. Fauna cuprinde peste 3 600 de specii provenite din cele trei mari provincii europene: animalele mari - Europa Centrală, rozătoarele şi păsările rare - Europa Răsăriteană, vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, scorpionul, dihorul - Europa de Sud. Fauna cinegetică - reprezentată prin ursul cafeniu, capra neagră, căpriorul, râsul, cerbul carpatin, mistreţul, iepurele etc. - prezintă o importantă deosebită. Nu trebuie să uităm a aminti aici păsările: cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creţ şi pelicanul comun, călifarul alb, rata sălbatică şi altele. Din rândul numeroaselor specii de peşte ce populează Dunărea şi râurile, la loc de frunte se află: păstrăvul, lostriţa, lipanul - în apele de munte; crapul, cleanul, mreana - în apele de şes; şalăul, ştiuca, bibanul - în Dunăre; morunul, nisetrul, scrumbiile - la gurile Dunării şi în mare. Factori naturali de cură. O schiţare a principalilor factori de cură scoate în relief: apele minerale (în rândul cărora multe sunt termale), lacurile terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, factorii climatici, aeroionizarea, plantele medicinale. Aceşti factori sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a ţării, unii necesită instalaţii sau amenajări pentru utilizare, alţii impun recoltarea sau captarea, dar absolut toţi cer păstrarea, conservarea, şi protejarea pentru o cât mai îndelungată utilizare. Revenind la izvoarele minerale dispuse în spaţiul rural, majoritatea nu sunt captate şi protejate corespunzător. Aceste resurse sunt cantonate mare parte în catena vulcanică Oaş - Călimani - Harghita, zona dealurilor subcarpatice şi de podiş, şi nu în ultimul rând în câmpie. Apele sunt: oligominerale, alcaline (bicarbonatate), alcalino-feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactive, termale etc. Sursele minerale sunt cel puţin similare cu sursele de peste hotare şi pot fi utilizate în terapia profilactică, curativă şi recuperatorie. Plantele medicinale au revenit în forţă ca factori naturali de cură, fiind utilizate atât în prepararea unor medicamente pe cale naturală cât şi în fitoterapie. În tradiţia românească s-au păstrat numeroase reţete ale unor preparate utilizate ca leacuri sau elixiruri, ceaiuri sau băi de plante.139 Pe de altă parte, multe din plantele medicinale sunt utilizate în produsele culinare pentru aromele, gustul sau calităţile de condimentare pe care le posedă.140

138 A se consulta: Şandru I., Cucu V. - ”România, prezentare geografică”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1994 139 Opriş Mihaela -”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, Editura Albatros, Bucureşti, 1990 140 Maria Treben - “Gesunde Ernahrung mit Krautern”, Verlag Ennsthaler, Steyr, 1995

Mai puţin puşi în valoare în ţara noastră sunt factorii climatici ce pot fi utilizaţi în menţinerea, ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a organismului uman prin: aeroterapie, helioterapie sau cure de teren - prin ceea ce generic este numită climatoterapie. Maladiile ce pot fi tratate sunt: anemiile, nevrozele astenice, afecţiunile respiratorii, stresul, surmenajul fizic şi intelectual. Identificarea, punerea în valoare şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a acestor factori naturali vor contribui la dezvoltarea şi promovarea turismului balnear în spaţiul rural românesc. 11.2.2.2. Potenţialul antropic al aşezărilor rurale româneşti

Potenţialul antropic al unei zone, regiuni, ţări este identic cu oferta turistică potenţială a respectivului spaţiu geografic. Încercând o subdiviziune a potenţialului antropic vom constata că el se compune în principal din fondul cultural-istoric al zonei şi din obiectivele economice care prezintă interes turistic.

Analizând spaţiul rural românesc, vom constata că acesta este păstrătorul si conservatorul unui inestimabil tezaur de monumente istorice, de arhitectură sau de artă, vestigii istorice, ca şi a unui veritabil patrimoniu etnofolcloric de o valoare şi o puritate neasemuită.

Considerăm necesar a nominaliza - în prezentarea acestei oferte potenţiale secundare, ce formează şi perpetuează imaginea spaţiului rural românesc - cele mai reprezentative componente cultural-istorice. Vestigii arheologice legate de geneza poporului român şi continuitatea sa în spaţiul carpato-danubiano-pontic: cetăţi dacice (Costeşti, Blidaru, Grădiştea Muncelului), cetăţi greceşti (Histria, Enisala, Callatis, Tomis), castre romane (Haţeg, Sarmizegetusa), cetăţi medievale (Târgu Neamţ, Poenari, Suceava, Târgovişte, Sighişoara, Alba Iulia, Oradea, Timişoara etc.). Monumente istorice de arhitectură şi de artă: bisericile pictate din Nordul Moldovei (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor etc.), Moldova de Mijloc (Neamţ, Agapia, Secu, Sihăstria), bisericile de lemn maramureşene (Ieud, Rozavlea, Bogdan Vodă), cetăţile ţărăneşti şi bisericile fortificate din Transilvania (Hărman, Cisnădie, Daia, Prejmar), monumentele stilului brâncovenesc (Mogoşoaia, Hurezi, Polovragi), cetăţile medievale (Făgăraş, Bran, Hărman, Sighişoara, Rupea etc.). Muzee, colecţii, case memoriale: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Artă Populară “Mina Minovici”, Muzeul Satului Bucureşti, Muzeul Tehnicii Populare Dumbrava Sibiului, Complexul Muzeal Goleşti, Muzeul Etnografic în aer liber Bujoreni (Vâlcea), Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Dealul Florilor (Maramureş - Negreşti-Oaş) etc. Enumerarea a prezentat doar câteva dintre muzeele cele mai bine conturate, majoritatea incluse în rândul obiectivelor turistice de interes internaţional. În afara acestora, în zonele rurale practicante ale turismului rural au apărut în ultimii ani mici muzee de interes local, regional sau naţional. Mărturii ale culturii şi civilizaţiei populare (elemente de etnografie şi folclor), din rândul cărora amintim: tehnica populară si arhitectura tradiţională, creaţia artistică populară (port popular, folclor: muzical, literar si coregrafic, meşteşuguri, ceramică, artizanat); manifestări populare tradiţionale (târguri, festivaluri, iarmaroace, concursuri). Aceste elemente le vom regăsi în principalele zone etnografice ale ţării: Moldova, Oaş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia de Sub Munte, Bihor, Banat etc. 11.2.2.3. Satele turistice Satele turistice sunt acele vetre ale comunităţilor rurale care prin specificul şi nota lor particulară (aşezare, resurse naturale, monumente arhitectonice sau istorice, tradiţie etno-folclorică) împletite cu deosebita calitate de bune gazde, se pot constitui în produs turistic rural, fiind pregătite în acelaşi timp să satisfacă o largă paletă de motivaţii ale turismului intern şi internaţional. Zonele de interes turistic rural pot fi clasificate divers. Vom încerca în cele ce urmează să prezentăm câteva posibilităţi de ordonare şi sistematizare a principaleleor sate turistice din ţara noastră:

A) Din punct de vedere geografic141: (I) Carpaţii Orientali:

Dorna - Bârgău (Şaru Dornei, Neagra Şarului, Valea Vinului, Coşna, Arieş); Depresiunea Bilbor - Ciuc, Rocu - Jigodiu - Sântimbu; Culoarul Trotuş (Poiana Sărată); Depresiunea Braşov (Bixad, Şugaş, Malnaş, Turia, Bodoc, Zizin, Vâlcele, Târlungeni

); Valea Bistriţei ( Broşteni, Borca, Ceahlău); Depresiunea Baraolt (Biborţeni, Ozunca, Herculian); Munţii Harghita (Homorod, Băile Chirui); Ţara Maramureşului.

Atracţiile turistice ale acestei zone sunt:cheile, defileele, peşterile,

cascadele, relieful abrupt, apele minerale, rezervaţiile naturale; arhitectura populară, monumentele istorice, ceramica şi ţesăturile populare.

(II) Carpaţii Meridionali:

Culoarul Rucăr-Bran, Făgăraşii, Valea Oltului, Parângul, Depresiunile Petroşani şi Haţeg, Retezatul, Mehedinţi-Cernei, Cindrel-Şureanu.

Atracţiile turistice: castrele romane, vestigii, cetăţi, fortificaţii şi construcţii

religioase, cetăţi dacice; peisaj natural de excepţie; resursele de ape minerale şi termale; varietatea portului popular.

(III) Munţii Banatului: ce atrag prin arhitectura tradiţională (case din bârne de lemn), port, vestigii arheologice, flora şi fauna cu elemente sudice.

(IV) Munţii Apuseni:

Ţinuturile Moţilor, Zarandului, Beiuşului. Atracţiile turistice: case tradiţionale cu caracter arhaic (construcţii din bârne,

acoperişul ţuguiat); elemente etno-folclorice specifice, port popular, ţesături şi broderii; cadrul natural; vestigii istorice.

(V) Litoralul Mării Negre şi Delta Dunării:

Vama Veche, 2 Mai, Limanu, Schitu, Costineşti, Istria, Jurilovca, Enisala, Murighiol, Mahmudia, Maliuc, Mila 23, Crişan.

Atracţii: • calităţile terapeutice; • peisajul original; • tezaurul arheologic.

B) Din punct de vedere al caracterizării predominante a potenţialului turistic142putem

constata existenţa unor sate: a - climaterice şi peisagistice ( Fundata,Bran, Şirnea, ş.a); b - etnografice-folclorice ( Bogdan Vodă, Vaideeni, Lereşti, Sibiel, etc.); c - de creaţie artistică şi artizanală ( Tismana, Marginea,Vama, Marga, ş.a); d - pescăreşti şi de interes vânătoresc ( cu precădere cele din zona montană sau deltă); e – viti-pomicole ( Recaş, Vânători-Neamţ, Rădăşeni, Voineşti, etc.);

141Aurelia Sârbu, Ovidiu Buga - “Satul românesc”, Revista “Probleme Economice”, nr.17,18,19/1993, CIDE 142 Erdei G., Istrate I. -”Potenţialul turistic al României”, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996, pag.139-140

C) Din punct de vedere al tipului de turism practicat, acestea pot fi destinaţii ale turismului: - de sejur, odihnă şi tratament; - de cunoaştere - cultural, etnografic - folcloric, muzeistic; - montan; - sportiv; - itinerant .

Produsul sau produsele turistice create în mediul rural se adresează atât turismului organizat cât şi celui autonom (pe cont propriu), intern şi internaţional; ele pot fi diversificate şi personalizate, astfel încât să corespundă exigentelor turiştilor dornici de revenirea la izvoarele civilizaţiei româneşti. 11.2.2.4. Obiective economice - atracţii turistice

Nu în puţine cazuri, în derularea unui program turistic unele dintre atracţii reprezintă materializări ale activităţii economice din zona respectivă (baraje şi acumulări de apă, hidrocentrale, canale navigabile, poduri, instalaţii tehnice ale afacerilor mici sau mijlocii). Este normal să fie aşa întrucât turiştii sunt dornici de a avea confirmarea orizontului cultural sau informaţional pe care-l posedă şi în perioadele lor de vacanţă; mai mult în cadrul produselor turistice culturale aceste atracţii fac chiar obiectul călătoriei.

Ţara noastră are şi astfel de resurse turistice. Vom aminti aici: barajul de la Porţile de Fier, podurile de peste Dunăre (Feteşti - Cernavodă, Giurgiu - Ruse, Giurgeni - Vadu Oii, ruinele podului lui Apolodor de la Drobeta Turnu Severin); lucrările hidroenergetice de pe Bistriţa, Lotru, Argeş, Olt, Someş, Prut, Siret, Buzău; drumurile transmontane (roman - Novaci-Sebeş, Transfăgărăşanul).

Fără discuţie există şi alte obiective economico-sociale: ateliere de ceramică; cuptoare de var, cărămidă, ceramică; instalaţii - făbricuţe - pentru prelucrarea lemnului, pietrei, marmorii; ferme agricole; centre de artizanat; sisteme de irigaţii;

care pot contribui la realizarea unei forme de turism specializate, ar îngloba aceste resurse.

11.2.3. Echipamente şi structuri de primire în turismului rural românesc Există în momentul de faţă în România circa 13 mii de localităţi rurale143 care conturează prin

structura lor - adunată, răsfirată sau risipită - dimensiunea spaţiului rural românesc. Aceste aşezăminte umane rurale din punct de vedere administrativ şi economic sunt numite: comune, sate, cătune şi crânguri144.

În cadrul acestor aşezări echipamentele de primire sunt la o primă clasificare echipamente tradiţionale şi echipamente moderne. Adâncind prezentarea structurilor de primire vom constata că ele pot asigura găzduirea şi servirea mesei, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente. Spaţiile ce asigură prestaţiile turistice sunt special amenajate.

Structurile de primire din mediul rural pot fi: - pensiuni turistice, cu până la 10 camere, totalizând 30 locuri, clasificare 1- 4 margarete; - pensiuni agroturistice, clasificare 1-3 margarete, funcţionează în cadrul gospodăriilor

ţărăneşti şi asigură o parte a alimentaţiei turiştilor cu produse alimentare proaspete din surse proprii şi locale.145

Pe lângă ANTREC în România a fost realizată şi o altă reţea de turism rural - cazare la locuitori

OVR.

143 *** - “Atlasul geografic al României”, Academia Română, 1978 144 Braşoveanu Nicolae - ”Economia agriculturii montane”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995 145 * * * - Ordinul Preşedintelui ANT nr. 61/1999, MOR, Partea I, nr.242 bis/1999

OVR - Operation Villages Roumaines/Operaţiunea Satele Româneşti include 14 sate şi

posibilităţi de extindere în alte 6 localităţi rurale, dispuse în Transilvania, Maramureş şi Nordul Moldovei. Reţeaua a organizat camere de închiriat în locuinţe familiale, circa 15 - 20 de gospodării în fiecare localitate componentă.

În afara cadrului organizat cu tendinţe de profesionalizare s-a practicat şi se practică găzduirea la

localnici (locuitori) spontan / neorganizat. Pentru a reglementa acest gen de activităţi recent în cadrul direcţiilor agricole judeţene a început un proces de înfiinţare a birourilor pentru agroturism sau turism rural. Rolul acestor birouri este de a sprijini şi îndruma aceste iniţiative, de a prezenta cadrul legal şi a găsi mijloace materiale (resurse) care să permită dezvoltarea turismului rural în judeţele respective.

11.2.4. Infrastructura generală sau turistică Adăugăm celor prezentate anterior că turismul rural românesc beneficiază în momentul de faţă de reţeaua naţionala de şosele şi drumuri modernizate, sperând în cel mai scurt timp la dezvoltarea şi extinderea reţelelor de autostrăzi – ce vor permite legătura între centrele emiţătoare de turişti şi zonele receptoare ale spaţiului turistic rural.

Accesul în zonele rurale poate fi realizat şi prin intermediul căii ferate, care prin cele 11 linii transcarpatice asigură într-un sistem concentric - în interiorul şi exteriorul arcului carpatic - legături între toate zonele ţării.

Pentru acei care sunt mereu în criză de timp, transportul între zone mai îndepărtate poate fi asigurat şi pe calea aerului prin intermediul:

• companilor aeriene existente (spre exemplificare numim câteva: LAR, TAROM, JARO, GRIVCO, ROMAVIA),

• celor 4 aeroporturi internaţionale (Otopeni, Băneasa, Mihail Kogălniceanu şi Timişoara), • celorlalte 10 aeroporturi deschise traficului intern.

Comunicaţiile sunt un alt pilon important pentru dezvoltarea turismului în spaţiul rural. Realizarea noilor sisteme de comunicaţie: telefonice – prin extinderea telefoniei mobile şi a radiocomunicaţiei - în plină afirmare, vor permite o cât mai rapidă implementare a centralei de rezervări pentru turismul rural şi exploatarea sa în condiţii de ridicată eficienţă.

Toate acestea vor contribui la afirmarea produsului turistic rural românesc şi la crearea condiţiilor pentru lansarea sa pe piaţa externă.

11.3. Priorităţi ale turismului rural românesc

Ţara noastră are mari posibilităţi de dezvoltare a turismului în spaţiul rural, iar practicarea acestuia este necesară în etapa actuală. Veniturile realizate din aceasta activitate - urmare a cointeresării sătenilor pentru practicarea turismului146 prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale sau antrenarea turiştilor la activităţi agricole ori casnice147- pot contribui substanţial la ridicarea nivelului de trai şi civilizaţie, la fixarea tineretului în localităţile rurale148. Configuraţia geografică a ţării noastre oferă condiţii ideale atât pentru turismul propriu-zis, în perioada actuală, cât şi pentru practicarea sporturilor de iarnă, constituind o reală rezervă ca potenţial valorificat încă la scară redusă, cu atât mai importantă cu cât reprezintă o posibilă sursă de venituri valutare, care, bine influenţată şi gospodărită, poate fi pusă în valoare în termen relativ scurt şi cu investiţii minime149.

146 H. de Farcy, Ph. de Gunzburg -”Tourisme et milieu rural”, Flammarion, Paris, 1967, pag.46-52 147 Rey Radu - ”Civilizaţia Montană; Hrană-Energie-Ecologie”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985 148 *** -”Implicarea tineretului în deciziile comunităţii”, TER &RTC, Bucureşti, 1995 149 Rey Radu -”Viitor în Carpaţi”, Scrisul Românesc, Craiova, 1979

Considerăm deci că turismul românesc, în general, trebuie să-şi evalueze mult mai riguros şansele de relansare şi, în acelaşi timp, să redevină una din ramurile prioritare ale economiei româneşti. Prin aceasta s-ar realiza o serie de efecte pozitive remarcabile, dintre care amintim: crearea de noi locuri de muncă, transferul geografic de resurse, amenajarea şi sistematizarea teritoriului, echilibrarea balanţei de plăţi, integrarea mai rapidă, prin turism, a ţării noastre în structurile Uniunii Europene.

La baza optimismului - realist în mare măsură, privind lansarea rapidă a turismului rural românesc, stă analiza complexă a multiplelor avantaje ale României în comparaţie cu alte ţări vecine, unele concurente, iar altele chiar mai dezvoltate din punct de vedere turistic150. Luând în calcul şi faptul că industria turismului are un impact mai mare decât orice altă industrie, considerăm că este necesar a realiza o analiză succintă pentru o bună determinare a priorităţilor dezvoltării turismului rural în ţara noastră. Datele statistice consemnau din acest punct de vedere existenţa, la jumătatea anului 2001:

780 pensiuni • 437 turistice • 343 agroturistice

8 506 locuri • 5 946 în pensiunile turistice, • 2560 în pensiunile agroturistice.151

Numărul celor care practic activităţi de turism rural este totuşi mai mare, o bună parte dintre echipamente nefiind omologate, clasificate sau desfăşurând activitate în mod nelegal.

11.4. Măsuri concrete pentru alinierea la cerinţele pieţei În România, confruntată în ultimii ani cu profundele mutaţii impuse de procesul de tranziţie la economia de piaţă, turismul s-a dovedit sectorul cel mai sensibil la stimulii economico-sociali, fenomen resimţit atât în domeniul cererii cât şi în cel al ofertei de produse turistice româneşti. Turismul rural românesc s-a aflat şi se află în rezonanţă cu întreaga mişcare turistică românească, însă prin plusurile sale încearcă să-şi domine lipsurile şi să convingă. Pentru turist, calitatea produsului este deosebit de importantă. Ţinând cont de aceasta este cunoscut că introducerea în circuitul turistic a unor structuri / echipamente ce oferă – prin personalul său - servicii de proastă calitate poate compromite, pe termen lung, un produs sau o destinaţie. Din literatura de specialitate şi din practică rezultă că odată compromis un produs turistic, refacerea acestuia necesită eforturi şi cheltuieli deosebite pe durata a mai mulţi ani.

În concluzie, un turism rural de calitate presupune servicii şi prestaţii de calitate. Se subînţelege că echipamentele turismului rural trebuie să dispună de o dotare sanitară modernă; de condiţii de confort atât pentru găzduire (primire), cât şi pentru alimentaţia publică; de căi de acces şi comunicaţie civilizate. Considerăm că nu în ultimul rând, trebuie acordată o deosebită importanţă promovării produsului turistic rural care necesită: publicarea unor buletine informative; înfiinţarea unui ziar (revistă) de profil; editarea anuală a unui catalog la standardele europene; elaborarea unor programe de media; realizarea unui oficiu de informare şi difuzare.

În altă ordine de idei, se impune: formarea - în cadrul asociaţiilor profesionale - unui corp de experţi capabili a acorda

asistenţă tehnică; organizarea unor cursuri de marketing, amenajare şi compartimentare a spaţiilor de primire,

pregătire şi servire a mesei (catering şi reguli de servire a mesei), clasificare, omologare, standarde de calitate;

desfăşurarea unor acţiuni de instruire în igienă şi ecologie; realizarea unui sistem informaţional competitiv (evidenţă operativă, sistem de rezervări); iniţierea în comportamentul şi relaţiile cu turiştii (comunicare).

150 Dixon Kathy -”Turismul românesc, vedere de ansamblu asupra României”, studiu nepublicat, Centrul de consultanţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iunie 1994 151 Lupu Nicolae – “Hotelul – economie şi management”, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002, pag.114

Atragerea şi selecţionarea experţilor - din rândul specialiştilor în domeniul turismului, învăţământului superior şi mediu (economic, agricol, etc.), administraţiei şi a altor domenii - revine organizaţiilor neguvernamentale (asociaţii, federaţii etc.) interesate de dezvoltarea turismului rural, care vor trebui să solicite:

sprijin intern: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Tineretului ş.a.

sprijin extern: Comunitatea Europeană, organisme specializate: EUROTER152, EUROGITES, TER153, AFRAT154, COFRAT155, ş.a.

pentru ca într-un interval scurt de timp, cunoscând experienţa în domeniu şi cerinţele pieţei să se poată implementa corect spiritul practicării - în dublă ipostază: prestator şi beneficiar - a turismului rural în România.

Considerăm că alături de omologarea şi brevetarea instalaţiilor şi echipamentelor din turismul rural românesc, un rol important în dezvoltarea sa îl va juca elaborarea unei politici clare şi de perspectivă. În cadrul acestei politici de dezvoltare pe termen lung este necesar a nu fi omise următoarele aspecte:

• stabilirea unor obiective precise şi judicios eşalonate în timp, cu implicarea mai activă a Ministerelor Agriculturii şi Alimentaţiei, Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale;

• ameliorarea infrastructurii generale de care depinde revitalizarea întregii economii rurale (drumuri, reţea de apă, canalizare, telecomunicaţii, energie electrică);

• amenajarea unor ferme, pensiuni, gospodării turistice model / pilot, ca dotare şi organizare a activităţii, dar cu respectarea arhitecturii şi tradiţiilor locale, evitându-se kitchul, tipizarea sau transferul construcţiilor urbane în mediul rural;

• identificarea, inventarierea şi valorificarea resurselor turistice şi limitrofe; dezvoltarea şi modernizarea celor introduse în circuitul turistic cu accent special pe divertisment, animaţie, agrement şi practicarea sportului;

• realizarea sistemului de rezervări naţional (ori includerea echipamentelor în unul dintre sistemele de rezervări viabile), în prima fază şi racordarea la sistemul internaţional de rezervări al turismului mondial - prioritar cel rural. Organizarea dispeceratelor de cazare şi a birourilor de informare - ghidare; amplasarea în satele turistice şi pe drumurile ce fac legătura cu acestea (europene, naţionale şi locale) a panourilor - harta cu poziţionarea reperelor TRR (turismului rural românesc): dispecerat cazare, punct informare, obiective turistice, gazde, unităţi de alimentaţie publică tradiţionale, ferme, pensiuni etc. Montarea indicatoarelor pentru marcaj, a plăcilor cu sigla federaţiei sau asociaţiei din care fac parte şi a nivelului de clasificare a echipamentului;

• întocmirea unei evidenţe a principalelor evenimente din viaţa satului (culturale, religioase, tradiţii, târguri, iarmaroace etc.), a comemorărilor, a artizanilor şi rapsozilor locali, în vederea prezentării unor programe turistice autentice şi de certă valoare (personalizate zonei).

Luând în considerare tendinţele înregistrate în evoluţia turismului în general, şi a turismului rural în particular, pe plan mondial - pe de o parte, cât şi evoluţia societăţii româneşti - cu precădere stadiul reformei economiei în turism - pe de altă parte, se pot desprinde câteva observaţii:

- turismul rural a demarat în România în bune condiţiuni, cu rezultate ce pot fi considerate meritorii (de exemplu: omologarea, clasificarea, brevetarea echipamentelor; atestarea gazdelor; tendinţe pentru organizarea la nivel naţional şi racordarea la turismul internaţional);

- disfuncţionalităţile, deficienţele şi lacunele turismului naţional s-au răsfrânt şi asupra turismului rural (de exemplu: imperfecţiunile legislative; lipsa structurilor instituţionale

152 EUROTER - Asociaţia Europeană a Turismului Rural 153 TER – Turism în spaţiu rural (Tourisme en Espace Rural)-asociţia franceză ce înglobează toate formele de găzduire din mediul sătesc 154 AFRAT - Asociaţia pentru Formarea Sătenilor în activităţi de turism, Autrans, Franţa. 155 COFRAT- Centru de pregătire a locuitorilor de la ţară pentru activităţile de turism, sediul la Angers, în Ţara Loarei, Franţa

care să faciliteze desfăşurarea procesului de reformă; pregătirea psihică şi informaţională a personalului; slaba receptivitate a sectoarelor conexe).

În perspectivă se impune o strategie diferenţiată, identificând capacităţi şi structuri de primire: tradiţionale (integral sau cu confort modern în ceea ce priveşte bucătăria, sistemul de încălzire, canalizare, instalaţii sanitare, ş.a.) şi moderne (construite în ultimii ani, cu toate facilităţile vieţii moderne: telefon, TV, baie, grup sanitar, încălzire etc.) pentru turismul internaţional, naţional şi local.

Realizarea modernizării structurilor tradiţionale sau construirea de noi echipamente va impune acceptarea ideii identificării unor investitori, români sau străini, care dispun de resursele necesare întreţinerii şi modernizării echipamentelor şi care pot, în acelaşi timp, să asigure o creştere a gradului de utilizare a capacităţilor turistice (cazare, alimentaţie publică, agrement etc.).

Legat direct cu previzionarea justă a circulaţiei turistice şi dimensionarea corectă a investiţiilor

(amenajărilor şi echipamentelor), este necesar să se realizeze pregătirea populaţiei pentru consumul turistic, redescoperindu-se nevoia de a petrece vacanţele şi concediile în mijlocul naturii, în mediul rural, în atmosfera patriarhală a satului.

Conştientizarea dreptului la repaos, a bucuriei reîntoarcerii la natură, a importanţei petrecerii timpului liber apelând la serviciile turistice trebuie să fie urmarea unor acţiuni concertate, vizând educaţia civică, turistică, ecologică şi culturală a populaţiei.

Procesul de conştientizare va trebui să schimbe idei şi concepţii, să învingă

prejudecăţi, să educe şi să formeze un curent de opinie capabil să considere turismul rural ca un producător de valori, activitate complementară celor tradiţionale şi agricole în primul rând pentru femeile şi tinerii din mediul rural, instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, modalitate de uşurare a cooperării şi realizării de schimburi de experienţă cu alte structuri europene asemănătoare.

Trecerea timpului şi practica vor contribui la verificarea teoriilor avansate prin experimente

pe care ni le dorim încununate de succes. În obţinerea transformărilor dorite, un rol important îl vor juca obiectivele stabilite (precise şi judicios eşalonate în timp), ca şi dirijarea resurselor financiare interne şi de la diferite organisme internaţionale către zonele şi comunităţile rurale interesate, cu un valoros potenţial turistic şi uman.

De reţinut la final

Comparată cu experienţei turismului european, sfera activităţilor turistice prestate în mediul rural românesc trebuie lărgită.

Încercând o subdiviziune a potenţialului antropic vom constata că el se compune în principal din fondul cultural-istoric al zonei şi din obiectivele economice care prezintă interes turistic.

Satele turistice sunt acele vetre ale comunităţilor rurale care prin specificul şi nota lor particulară - împletite cu deosebita calitate de bune gazde - se pot constitui în produs turistic rural.

În vederea includerii unei zone în turismul internaţional se impune o strategie diferenţiată, identificând capacităţi şi structuri de primire: tradiţionale (integral sau cu confort modern în ceea ce priveşte bucătăria, sistemul de încălzire, canalizare, instalaţii sanitare, ş.a.) şi moderne (construite în ultimii ani, cu toate facilităţile vieţii moderne: telefon, TV, baie, grup sanitar, încălzire etc.).

Formarea prestatorilor - din mediul rura - pentru turism, va trebui să schimbe idei şi concepţii, să învingă prejudecăţi, să educe şi să formeze un curent de opinie favorabil practicării acestei îndeletniciri.

Turismul rural trebuie considerat: producător de valori, activitate complementară celor tradiţionale şi agricole,instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, modalitate de uşurare a cooperării şi realizării de schimburi de experienţă cu alte structuri naţionale sau europene asemănătoare.

Întrebări de autoevaluare

1. Care sunt principalii actori ai vieţii asociative din turismul rural românesc? 2. Cum poate fi diversificată actuala ofertă turistică rurală românească? 3. Ce se înţelege prin oferta primară potenţială a turismului rural românesc? 4. În ce constă valoarea potenţialului antropic a ruralui din ţara noastră? 5. Credeţi că satele turistice pot fi clasificate? După ce criterii? 6. Când consideraţi că un echipament turistic este tradiţional? 7. Cum pot fi ordonate priorităţile turismului rural din ţara noastră? 8. Care ar fi - în opinia dumneavoastră - cerinţele alinierii, produselor turismului rural românesc, la

cerinţele pieţei internaţionale ?

CAPITOLUL 14 . POSIBILE TRANSFORMĂRI PRODUSE DE INTRODUCEREA ACTIVITĂŢILOR TURISTICE ÎN

MEDIUL RURAL ROMÂNESC

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

fi clarificat de ce dezvoltarea activităţilor turistice rurale contribuie la lărgirea sferei circuitului

de valorilor la care satul participă; şti cum activităţile din sfera turismului rural atrag în dezvoltare şi alte sectoare, conexe sau

adiacente, prin efectul lor multiplicator. conştientiza faptul că dezvoltarea turismului rural şi a celui naţional implicit, va contribui la

creşterea aportului acestei activităţi la balanţa de plăţi a României; clarifica de ce motivaţia joacă un rol important în susţinerea unor activităţi, acţiuni şi atitudini,

inclusiv în domeniul turistic; descoperi care este importanţa legăturii dintre motivaţiei şi aspiraţiei; intra în legătură cu informaţii despre efectele generate de introducerea satului românesc în

circulaţia turistică naţională şi internaţională. Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Dezvoltarea activităţilor turistice în satul românesc contemporan va contribui indiscutabil la lărgirea sferei circuitului de valorilor la care acesta participă. Produsele turistice ale ruralului din ţara noastră, însoţite de circulaţia turistică aferentă, se vor integra “comerţului invizibil”, aducându-şi în acest mod contribuţia la formarea produsului intern brut.

14.1. Consideraţii generale

Este cunoscut că în cadrul prestaţiilor turistice din sfera turismului internaţional - dat fiind că

activitatea de producţie şi consum este “fixată” pe teritoriul ţării exportatoare - fluxurile turistice internaţionale grupează circulaţia persoanelor în calitatea lor de consumatori şi nu circulaţia serviciilor în calitate de valori. Astfel, serviciul / produsul turistic este “fixat” de potenţialul turistic pe teritoriul ţării ofertante, respectiv România – în situaţia noastră, unde are loc consumul. Acesta va genera venituri în valută egale cu valoarea prestaţiilor turistice vândute. Volumul valoric al circulaţiei fiind înregistrat, atât pentru ţările importatoare cât şi pentru cele exportatoare în balanţa de plăţi, în cadrul balanţei turistice.

Generatorul încasărilor, veniturilor şi profiturilor noastre este însă turistul, fără de care nimic nu are valoare. Tocmai de aceea totul trebuie gândit prin prisma consumatorului, a celui care deţine în buzunarele sale banii care se transformă în: cheltuieli, încasări, venituri, profituri, efecte

economice şi - nu în ultimă instanţă - efecte sociale, numai în condiţiile în care oferta noastră se află în limita de interes şi toleranţă dorita şi acceptată de către potenţialii turişti. În mod firesc studiile de eficienţă vor urmări să contureze:

• gradul de mulţumire al turistului faţă de echipamentele puse la dispoziţie; • căile concrete de creştere a satisfacţiei cu investiţii cât mai reduse şi într-un termen cât

mai scurt; • cadrul organizatoric ce poate genera o sporire a eficienţei, atât prin corelarea elementelor

de funcţionalitate cu structura şi aria de provenienţă a turiştilor, cât şi prin reducerea cheltuielilor odată cu creşterea încasărilor respectiv, a profitului.

Pe de altă parte, urmare a activităţilor de turism rural desfăşurate, rezultă aspecte sociale care sunt în sincronie cu antrenarea întregii comunităţi rurale locale în cadrul circuitul economic naţional şi internaţional.

Pentru ca rezultatele acestor activităţi să fie pozitive, iar fluxurile turistice să aibă o dimensiune corespunzătoare, un rol deosebit revine şcolii şi bisericii, reprezentanţilor acestora (învăţători, profesori, preoţi, călugări şi măicuţe) care ar trebui să-şi aducă contribuţia la educarea locuitorilor în spiritul tradiţiilor româneşti, al ospitalităţii, cinstei, corectitudinii, decenţei; care să conducă la realizarea / întronarea unui climat favorabil primirii de oaspeţi (tradiţionala şi mult lăudata ospitalitate), amabilitate însoţită de căldură, familiaritate, naturaleţe şi normalitate.

Această atmosferă binevoitoare, continuată de comunicare - un rol însemnat jucându-l aici cunoaşterea de expresii uzuale şi informaţii în limbi străine de circulaţie internaţională (pe cât posibil a limbii de origine a turiştilor) - va face posibilă transpunerea în viaţă a sloganului actual al turismului românesc: “Come as a tourist, leave as a friend” (Veniţi ca turist, plecaţi ca prieten). În momentul actual, caracterizat tehnic de momentul lansării pe piaţa externă a produsului turistic rural românesc şi economic de tranziţia la economia de piaţă, sunt necesare măsuri de asigurare a unor echipamente, infrastructurii aferente, dotări şi amenajări raţionale, cu efecte scontate în domeniul eficienţei economice.

Este evident că dificultatea de realizare a unor investiţii şi mai ales necesitatea recuperării cheltuielilor efectuate împreună cu un profit motivant, pentru continuarea activităţii, presupun gospodărirea judicioasă a resurselor materiale, umane şi financiare, în cadrul fiecărei organizaţii, asociaţii, întreprinderi şi comunităţi. La această acţiune sunt chemate să contribuie agenţii economici, administraţia locală, organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile profesionale, Ministerul Turismului şi nu în ultimul rând instituţiile de cercetare ştiinţifică şi şcolare (învăţământul de toate gradele şi cel superior în mod special).

Activităţile economice din turismul rural pot avea multiple sarcini pe linia dezvoltării durabile a satului românesc şi pe cea a creşterii economico-sociale pe acest teritoriu.156 Aceasta va conduce la sporirea aportului acestei importante ramuri a industriei naţionale157 la produsul intern brut, la echilibrarea balanţei comerciale şi de plăţi. Paralel cu îmbunătăţirea imaginii României în lume, se va realiza:

• fixarea tinerilor la sate; • reducerea numărului de şomeri; • implicarea femeilor în viaţa socială-economică a aşezărilor rurale; • ridicare a nivelului de trai; • emanciparea femeii de la sat; • întărirea economică a familiilor din mediul rural.

Surprinderea eficienţei economice a activităţilor de turism este imposibil de realizat fără ajutorul unor indicatori, datorită complexităţii acestei activităţii. În practică se utilizează un sistem de indicatori ai circulaţiei turistice.

156 - 45% din populaţia şi 89% din suprafaţa României - monografie prezentată de delegaţia României la ONU, Comisia Economică pentru Europa - “Rolul localităţilor rurale în dezvoltarea durabilă în contextul amenajării teritoriului”, Urbanproiect, 1996. 157 *** - “Turismul în economia naţională”, Editura pentru turism, Bucureşti, 1991.

Principalii indicatori iau în calcul: • sosirile internaţionale (la frontieră, pe regiuni, pe mijloace de transport, după scopul

vizitei, etc.); • numărul de turişti şi de înnoptări; • durata medie a sejurului; • călătorii în străinătate; • capacitatea de cazare utilizată etc.

Un alt aspect pe care-l considerăm a fi remarcat este acela că în cazul activităţilor prestatoare de servicii determinarea eficienţei economice îmbracă o serie de particularităţi. Din rândul acestora evidenţiem două aspecte:

primul este reprezentat de intercondiţionarea eficienţei economice cu eficienţa socială (exemplu concludent: tratamentul balnear sau activităţile cu caracter social-cultural).

În aceste situaţii rezultatele activităţii îmbracă simultan un dublu aspect: • eficienţa economică materializată în veniturile nete ale firmelor / organizaţiilor, • eficienţa socială (nivelul de satisfacţie al turiştilor, nivelul servirii, gradul de confort

etc.). al doilea, deosebit de important la implantarea activităţii de turism în mediul rural, este

legat de obţinerea unor efecte indirecte prin impulsionarea celorlalte ramuri si sectoare ale economiei (transporturile şi telecomunicaţiile, agricultura, mica industrie etc.).

Acest aspect în mod firesc poartă denumirea de efect multiplicator şi este configurat în figura nr. 7.

Efectul multiplicator al activităţilor turistice are: o acţiune directă - în cadrul sectorului turistic contribuind la creşterea:

• vânzărilor, • a cifrei de afaceri, • a producţiei

prin activitatea desfăşurată de prestatorii de servicii turistice şi complementare;

una indirectă - asupra domeniilor care îşi aduc contribuţia la: dotarea echipamentelor şi instalaţiilor cu destinaţie turistică sau conexă, producerea unor bunuri de larg consum utilizate în şi după timpul vacanţelor, imortalizarea amintirilor, conservarea momentelor plăcute prin suveniruri, realizarea unor gesturi de curtoazie şi amabilitate, etc.

În afara aspectelor prezentate efectul multiplicator acţionează şi asupra: - creşterii dimensiunilor vânzărilor respectiv încasărilor, - a numărului celor angajaţi şi remuneraţi din activităţi turistice sau conexe.

Funcţie de: - locul / zona în care se practică turismul, - de programele turistice oferite şi de dimensiunea echipamentelor, - de starea vremii sau existenţa unor activităţi turistice continue ori periodice,

cei implicaţi (prestatorii) sunt atraşi, în activităţile lucrative prezentate: sezonier sau permanent.

Figura nr. 7. Efectul multiplicator al activităţilor de turism Este lesne de înţeles că desfăşurarea activităţilor turistice într-o anume zonă atrage o serie de

implicaţii, care nu sunt numai de natură economică ori statistică, ci ridică şi probleme legate de: • buna utilizare a resurselor locale, a celor gospodăreşti, • administrarea şi amenajărea dotărilor necesare, • menţinerea unei imagini favorabile, la propriu şi la figurat, a localităţii şi a persoanelor

implicate în turism mai mult sau mai puţin. În cele din urmă - sub o formă sau alta - toată lumea câştigă sau pierde, funcţie de dăruirea şi

abnegaţia cu care se înscrie în competiţie. Luând în calcul noua filozofie a dezvoltării considerăm că cel mai bine este “să gândim câştig – câştig” .

Vă propun, doar din considerente didactice, să reexaminaţi cu atenţie figura de mai sus, prin intermediul căreia am încercat o schematizare a multiplelor legături întâlnite în activităţile turistice generatoare de efecte multiplicatoare. Dacă veţi alege aleatoriu un exemplu de activitate turistică pe care să-l plasaţi într-o zonă cunoscută, puţin dezvoltată, veţi constata cu uşurinţă că turismul poate relansa economic aproape orice areal care întruneşte minim una dintre următoarele cerinţe:

- dispune de un patrimoniu turistic minim; - este populat cu oameni harnici, receptivi, cu imaginaţie, cinstiţi şi îndatoritori; - este în apropierea arterelor de circulaţie; - se doreşte ieşirea din impas.

Efectul multiplicator

Direct

Cifra de afaceri Creşterea vânzărilor Creşterea producţiei

Cazare Hrana Magazine Touroperatori Transport specific

Indirect

Agricultura Industrie

alimentara Artizanat

Industrie chimica Celuloza şi hârtie

Săpunuri şi cosmetice

Construcţii Mobila Lemn

Construcţii de maşini Mijloace de transport

Industria uşoara

Telecomunicaţii Ind. poligrafica

Arta

Creşterea angajaţilor

Vânzări / încasări Indirecte Directe

În turism

În sezon Permanent

În ramuri conexe

În sezon Permanent

Bineînţeles că întrunirea cumulativ a mai multor cerinţe sporeşte şansele de reuşită, iar cel mai valoros capital este reprezentat de resursele umane.

Din cele prezentate am încercat a evidenţia că eficienţa economică a activităţilor de turism constă în determinarea încasărilor obţinute pentru sumele investite şi obţinerea de profit, în oricare dintre laturile acestora (cazarea, alimentaţie publică, transport, agrement etc.). Iar pe de altă parte am dorit a evidenţia încă odată că activităţile din sfera turismului atrag în dezvoltare şi alte sectoare, conexe sau adiacente, prin efectul lor multiplicator.

14.2. Evaluarea efectelor economico-sociale Lansarea satului turistic românesc pe piaţa mondială va fi asociată măsurilor de largă deschidere a ţării noastre faţă de lumea exterioară, concertându-se eforturilor de asigurare a unei oferte de produse turistice competitive, inedite, cu o profundă notă de personalitate.

Acţiunile propuse a fi realizate, pentru a fi suportul lansării pe piaţa mondială a turismului rural din ţara noastră, vor contribui efectiv la sporirea numărului de turişti străini ce vor vizita România. În acelaşi timp vom constata o modificare importantă în structura turiştilor străini, în sensul creşterii ponderii celor care vor călători în mod organizat.

Acest aspect va fi susţinut de existenţa reţelei de rezervări a turismului rural românesc racordată prin Internet la cea a EUROGÎTES, de prezenţa celor trei reţele turistice rurale ANTREC, OVR, FRDM, ca şi de colaborările cu ACR şi alte asociaţii automobilistice europene.

Un număr însemnat de turişti vor continua să călătorească pe cont propriu (necontractual), iar acest gen de turism va fi sprijinit prin materialele publicitare puse la dispoziţie, hărţi rutiere, punctele de informare turistică săteşti, agenţiile de turism rural şi întreg sistemul de semnalizare rutier.

14.2.1. Efecte directe

În următorii ani, numărul turiştilor străini va spori considerabil, apreciindu-se la nivelul anului 2010 un număr aproximativ de 400 000 turişti, un sejur mediu de 6 zile şi un număr de zile-turist variind între 2 - 4 milioane. Urmare a intensificării circulaţiei turistice internaţionale în ruralul românesc, a diversificării ofertei şi extinderii cantitative, calitative şi geografice a echipamentelor turistice din satul românesc. Considerăm că încasările valutare din această activitate vor avea o dimensiune cuprinsă între 50 şi 100 milioane EURO. Realizarea unor venituri constante din prestarea de servicii turistice presupune:

• o imagine favorabilă a satului românesc, respectiv a României, în Europa şi în lume; • preocupare pentru manageriat şi profesionalism în prestarea serviciilor turistice; • promovarea activă a ofertei româneşti prin intermediul birourilor de turism externe,

EUROGÎTES, ASTA, asociaţiilor automobiliştilor europeni, centrelor şi firmelor de rent-a-car europene, alte organisme sau asociaţii, pe întreaga piaţă externă;

• realizarea condiţiilor pentru lansarea şi dezvoltarea turismului de festivaluri, congrese şi reuniuni în mediul rural, pe teme ale ruralului;

• promovarea turismului de vânătoare şi pescuit; • accent deosebit – în toate demersurile întreprinse – pe naturaleţe, normalitate şi ecologie.

În condiţiile îmbunătăţirii infrastructurii (căi de acces, telecomunicaţii, semnalizare/balizare) şi a creşterii gradului de confort al echipamentelor turistice, se poate estima că în primul deceniu al mileniului trei (2000 - 2010) să existe o circulaţie turistică de aproximativ 1 milion turişti străini anual, cu o dimensiune a sejurului mediu variind între 4 - 7 zile, un număr de 4 - 6 milioane zile-turist.

Dacă celor de mai sus le sunt asociate o diversificare a: - atracţiilor, - a serviciilor suplimentare - a agrementului şi divertismentului însoţită de: - servicii de balneologie,

- tratamente naturale, - bioenergie şi acupunctură, - chiar atracţii esoterice,

apreciem realizarea unui volum de încasări anuale cuprins între 120/200 milioane Euro. 14.2.2. Efecte indirecte

Cele estimate de precedentul subcapitol vor contribui la creşterea fluxurilor turistice faţă de situaţia actuală, România reuşind a se replasa acolo unde resursele sale turistice valoroase o situează, în rândul ţărilor europene ce vor atrage un însemnat număr de vizitatori străini. Întreaga circulaţie turistică a României ar reuşi, în opinia noastră, să se situeze în primul deceniu al secolului ce urmează la peste 15 milioane de turişti străini. Urmarea firească, încasările valutare din turism vor ajunge la peste 1 milion EURO. Dezvoltarea turismului rural, şi a celui naţional implicit, va contribui la creşterea aportului acestei activităţi la balanţa de plăţi a României, încasările din turismul internaţional putând depăşi media mondială care în acest moment se situează la 5% din încasările realizate prin exportul de mărfuri. În acelaşi timp dezvoltarea turismului în mediul rural va conduce la o dezvoltare economică a acestor regiuni datorată efectului multiplicator al acestei activităţi. Se vor resimţi influenţe pozitive asupra agriculturii, transporturilor, construcţiilor, industriilor de prelucrare şi alimentare, serviciilor din cele mai diverse domenii.

Pentru a putea diversifica oferta turistică pe de o parte şi a intensifica comerţul cu suveniruri, apreciem că o dezvoltare importantă o vor înregistra meşteşugurile şi artizanatul. În calitate de componente ale produsului turistic rural se vor realiza eforturi pentru punerea în valoare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare, precum şi pentru diversificarea gamei activităţilor cu caracter cultural-educativ.

Dezvoltarea activităţilor de turism în mediul rural vor contribui: la fixarea tinerilor în

vetrele satelor, la motivarea în special a populaţiei feminine pentru a participa la activităţi de turism, crearea de noi locuri de muncă atât direct - în sfera producerii şi distribuţiei de servicii turistice - cât şi indirect, prin efectul multiplicator asupra ramurilor conexe.

Luând în calcul numărul persoanelor ocupate în activitatea turistică la 1000 km2 sau la mia

de locuitori, prin noile dimensiuni ale turismului rural considerăm că numărul celor implicaţi va creşte de 2 - 4 ori până la sfârşitul acestui mileniu. În mod inevitabil efectele utile ale activităţii de turism au un caracter multidimensional158. Astfel, eficienţa economică a turismului este asociată cu eficienţa socială ce rezidă din asigurarea condiţiilor pentru refacerea capacităţilor de muncă, petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, creşterea nivelului de cultură generală şi pregătire profesională, diversificarea serviciilor, realizarea unor motivaţii psihice, intelectuale sau spirituale.

Putem considera aşadar că eficienţa socială reprezintă aportul bazei materiale turistice în antrenarea unui număr cât mai ridicat de indivizi la practicarea turismului, în vederea asigurării celor mai bune condiţii de recuperare a capacităţii de muncă sau la antrenarea - în special a tinerilor - în odihna educativă şi activă, cu multiple efecte educaţionale.

În acelaşi timp, prin bunele relaţii instituite în timpul “actelor de turism”, prin schimburile de orice natură realizate în cadrul turismului internaţional, acestei activităţi i se descoperă valenţe pacifiste, diplomatice şi chiar adânc democratice ce vor contribui la realizarea de strânse legături şi la diminuarea distanţelor de orice natură, iar în timp la desfiinţarea graniţelor şi realizarea cel puţin a Europei unite.

Concluzionând putem afirma că turismul contribuie la recreere, refacere şi reconfortare, îmbogăţind cunoştinţele şi înflorind personalitatea umană, realizând în acelaşi timp un climat de pace şi înţelegere între popoare. 158 Cristureanu C. - “Economia şi politica turismului internaţional”, Editura Abeona, Bucureşti, 1992, pag.227-230

14.3. Efecte relaţionale determinate de practicarea turismului în mediul rural

Introducerea activităţilor turistice în mediul rural românesc va conduce la efecte deosebite privind: legăturile ce se vor realiza între gazde şi turişti; schimbarea raporturilor privind modul de apreciere a valorii şi nivelului de trai dintre cei doi participanţi la actul de turism ; găsirea unor modalităţi noi de rezolvare a situaţiilor inedite ; comunicarea şi schimburile de idei; apariţia unor relaţii ce se stabilesc între prestator (gazdă/amfitrion) şi beneficiar (turist/oaspete); ş.a. 14.3.1. Comunicarea şi importanţa sa Cele mai importante efecte relaţionale care vor marca personalitatea satului sau zonei turistice vor fi cele realizate prin intermediul comunicării multidisciplinare. Date fiind efectele sesizabile ca şi mutaţiile pe care comunicarea le produce, este de remarcat necesitatea dirijării spre anumite pieţe a lansării produsului turistic rural românesc.

Comunicarea de orice natură este întreţinută sau sprijinită de comunicarea verbală şi nonverbală.

Apreciem în consecinţă dirijarea în primă fază a lansării spre pieţele maghiară, germană,

francofonă şi anglofonă, date fiind relaţiile existente, cunoştinţele de limbă, interesele de natură etnică, studierea uneia din limbile viitorilor turişti în învăţământul de toate gradele.

Pentru aceasta considerăm utile realizarea de cursuri de limbi străine cu gazdele şi personalul

punctelor de informare şi rezervare turistică. Este necesar a se realiza cu acest prilej că o bună comunicare verbală şi nonverbală reverberează

apoi: • o circulaţie a imaginilor (marcă, produs, ţară, ospitalitate, peisaj etc.); • transmiterea rapidă a modei sub influenţa “snob-efectului”; • mondializarea gusturilor; • segmente de clientelă transnaţionale: adolescenţi - tineri - oameni de afaceri; • produse şi mărci recunoscute la nivel planetar; • mesaje universale.

Turismul şi comunicarea conduc, după cum a fost realizat de toţi cei care s-au aplicat asupra temei, la internaţionalizarea pieţelor şi a concurenţei, iar în variantă operativă la găsirea de soluţii privind distribuţia la nivel mondial a produselor turistice.

Pentru a conta pe piaţa mondială sunt necesare: • reţea de transmitere de date; • transporturi internaţionale rapide (şi infrastructura necesară acestora); • echipamente de telecomunicaţie; • internaţionalizarea serviciilor; • standarde mondiale de calitate159.

Toate cele prezentate mai sus trebuie însoţite de o bună legătură între furnizori-beneficiari în cadrul pieţei mondiale, servicii de calitate ale organizatorilor de vacanţe şi voiaje, facilităţi bancare şi de plată. 14.3.2. Motivarea amfitrionilor Serviciile reunite în cadrul pieţei mondiale, cu condiţiile bazei tehnico-materiale şi infrastructura sunt puse în valoare de gazde. Am putea lansa aici ideea reîntoarcerii şi a promovării apelativului de amfitrion160. Avansăm această titulatură sau apelativ dat fiind faptul că persoanele implicate în activitatea turistică prin echipamente ce le aparţin(şi în care în bună parte locuiesc ei

159 Jean Brilman - “Gagner la competition mondiale”, Les Editions d’Organisation, Paris, 1991. 160 Stăpânul unei case în raport cu oaspeţii săi.

însăşi) sunt mai mult decât nişte simple gazde(cuvânt care în plus nici nu provine din izvoarele limbii române).

Mai mult se impune realizarea unor competiţii şi clasificări chiar şi a amfitrionilor, funcţie de calităţile acestora, de comunicare, trezirea interesului, orizont de cunoştinţe, prestaţii de servicii etc. Comportamentul acestor amfitrioni va fi determinat în mare parte de interesul economic şi de motivaţia pentru desfăşurarea unor activităţi de turism rural.

Motivaţia a fost definită ca “totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt

înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”.161

Factor stimulator, motivaţia joacă un rol important în susţinerea unor activităţi, acţiuni şi

atitudini. Ea contribuie la realizarea şi întreţinerea unui comportament de mobilizare a individului sau colectivităţii în atingerea scopului propus.

În derularea oricărei activităţi de prestare servicii motivaţia îndeplineşte următoarele funcţii: • stimulează amfitrionul, comportamentul acestuia în realizarea unor activităţi economice,

influenţând reacţiile şi manifestările de conduită; • direcţionează acţiunile şi manifestările de conduită, determinând amfitrionul să aibă relaţii

preferenţiale pentru anumiţi stimuli exteriori şi de respingere pentru alţii; • contribuie la creşterea performantei prin potenţarea manifestărilor de conduită, prin

contribuţia suplimentară a unor factori externi şi interni. Credem, odată în plus, că este necesar ca mai ales în domeniul turistic oamenii implicaţi şi

motivaţi pentru a fi cei mai buni, atât pentru ei dar mai ales pentru oaspeţi lor. 14.3.3. Comensurarea aspiraţiei

Studiul motivaţiei acordă o atenţie deosebită aspiraţiei, care reprezintă dorinţa de a realiza într-o perioadă dată un scop, un ideal. Comensurarea aspiraţiei se poate realiza prin utilizarea următorilor indicatori:

• nivelul aspiraţiei; • tensiunea de aspiraţie; • gradul de tensiune al aspiraţiei.

Nivelul de aspiraţie este definit prin performanţa pe care individul / colectivitatea doreşte să o realizeze într-o activitate anumită şi într-un timp determinat.

Nivelul de aspiraţie stabilit (la momentul t1 ) este notat cu a. Treptat, în urma documentării şi a informaţiilor suplimentare se pregăteşte şi formulează

decizia, urmând perioada de împlinire a aspiraţiei, ajungându-se la rezultatul final (la timpul t2) şi notat cu b.

Reprezentarea grafică se obţine prin intermediul unui sistem rectangular (fig. 8) în care se notează pe abscisă cele două momente t1 si t2 ce corespund pe ordonată nivelului de aspiraţie a şi rezultatului final b.

În exemplul nostru putem presupune că aceste două niveluri reprezintă volumul încasărilor valutare din activitatea de turism rural:

a = 100 milioane EURO (aspiraţie) şi b = 70 milioane EURO (rezultat final).

161 Iancu A. - “Tratat de economie”, vol. I, “Ştiinţa economică şi interferenţele ei”, Editura Economică, Bucureşti, 1993.

10

204060

80100

1

t1

t2

Figura nr. 8. Volumul încasărilor valutare din activitatea de turism rural

(milioane EURO)

Din exemplul dat rezultă că nivelul final este mai mic decât nivelul aspiraţiei. Pentru a ajunge la rezultatele proiectate (nivelul aspiraţiei) în cadrul actorilor participanţi la realizarea şi comercializarea produsului turistic rural românesc, se ajunge la anumite stări tensionale care sunt cu atât mai ridicate cu cât diferenţele dintre performanţele proiectate (aspirate) şi cele efectiv realizate sunt mai mari. Pe baza datelor sugerate se pot calcula următorii indicatori:

a) Nivelul de tensiune al aspiraţiei (NT) ce rezultă din diferenţa dintre nivelul aspiraţiei şi cel al rezultatului final:

NT = a - b unde : a - nivelul aspiraţiei stabilit la timpul t1 b - nivelul rezultatului final stabilit la timpul t2

Conform exemplului de mai sus NT = 30 milioane EURO.

b) Gradul de tensiune al aspiraţiei (GT) rezultă din raportul celor doi indicatori:

GT = a / b În exemplul nostru GT = 1,43, reprezentând rezultatul raportului dintre 100 milioane EURO şi 70 milioane EURO.

Concluziile analizei întreprinse sunt: cu cât actorii implicaţi în activitatea de turism rural sunt mai ambiţioşi (cu aspiraţii mai înalte), cu atât sunt expuşi la tensiuni mai înalte în realizarea obiectivelor la care aspiră. Motivaţia este drept urmare factorul generator al comportamentului, asigurând caracterul dinamic al acestuia. Organizarea procesului de lansare a produsului rural românesc pe piaţa mondială, managementul de calitate a activităţii (care va lua în calcul interesul şi motivaţia actanţilor / participanţilor) va conduce la diminuarea stărilor de tensiune – de orice natură – şi la realizarea obiectivului propus.

14.4. Efecte culturale generate de lansarea satului în activităţi de turism Circulaţia turistică va avea influentă şi asupra preocupărilor culturale ale locuitorilor satului, cât şi a vizitatorilor. Cunoscut fiind faptul că – pe timpul vacanţei sau în perioadele de timp liber - oamenii obţin satisfacţii nu numai din bunurile şi serviciile pe care le consumă, ci şi din timpul liber de care dispun162.

162 Predoleanu Radu - “Realitatea conturilor naţionale”, Tribuna Economică nr. 8 / 20.02.1997.

În cadrul acestor schimburi generate de actul turistic, sătenii trebuie să ofere, iar

orăşenii trebuie să găsească confortul psihic necesar unei vacanţe în lumea satului. Drept urmare timpul liber va căpăta dimensiuni diferite, funcţie de schimburile culturale realizate. Muzeele satului, legendele şi povestirile - mai mult sau mai puţin cunoscute - tradiţiile şi obiceiurile populare, folclorul, portul popular şi sărbătorile satului reprezintă tot atâtea posibilităţi de agrementare a programului turistic. În aceste condiţii considerăm că vor fi realizate efecte pozitive prin conservarea valorilor satului şi colectivităţii rurale, prin transmiterea şi perpetuarea tezaurului folcloric, prin reluarea tradiţiei caselor memoriale şi muzeelor, prin punerea în valoare a monumentelor istorice, a vestigiilor arheologice şi a celorlalte valori spirituale existente în satul românesc. 14.4.1.Efecte meritorii

Apreciem că lansarea satului românesc pe piaţa mondială, ca produs turistic, va impune ca necesare următoarele măsuri:

• realizarea unor monografii ale satelor turistice şi a altor materiale de propagandă turistică (hărţi, pliante, suveniruri etc.);

• revitalizarea calendarelor manifestărilor culturale, laice şi bisericeşti; • revigorarea ansamblurilor, formaţiilor şi tarafurilor / fanfarelor săteşti perpetuare a

dansului şi cântecului popular românesc; • repunerea în lumină a meşteşugurilor satului, organizarea de expoziţii, iniţieri în

meşteşuguri, expoziţii cu vânzare, includerea atelierelor în hărţi, pliante, programe turistice;

• realizarea de şezători şi spectacole în cadrul căminelor culturale sau unităţilor de alimentaţie publică;

• reluarea festivalurilor şi concursurilor artistice populare; • realizarea de schimburi culturale între diferitele zone folclorice din ţară şi străinătate.

Toate cele prezentate vor fi puncte de interes ale programului turistic oferit, iar pe de altă parte vor reprezenta venituri şi nu în ultimă instanţă perpetuarea tezaurului etnofolcloric românesc. Învăţarea de limbi străine şi traducerea unora din materialele sugestionate în limbile turiştilor găzduiţi va constitui pe de o parte un câştig personal, includerea mai uşoară în sistemul de valori universal şi apoi promovarea imaginii localităţii/zonei şi a României în lume. Un rol deosebit va reveni în cadrul acestor activităţi intelectualilor satului: învăţătorilor, profesorilor, dascălilor şi preoţilor.

Promovarea valorilor culturale, realizarea unui cadru propice de prezentare, constituirea unui climat de linişte, pace şi siguranţă sunt tot atâtea argumente pro în alegerea drept destinaţie a satului românesc în detrimentul altor zone deja afirmate.

Prin educaţie oamenii trebuie sfătuiţi să cunoască şi să diferenţieze binele de rău, câştigul de moment cu cel de durată, regulile jocului, simţul măsurii de lăcomie, ospitalitatea de ostilitate.

Exemplele trebuie popularizate, iar neconcordanţele amendate cu fermitate dar şi

preocupare spre îndreptarea lor prin explicitarea cauzelor ce le-au generat.

14.4.2. Posibile desincronizări

Din dorinţa de a oferi oaspeţilor condiţii cât mai bune, de a fi în pas cu moda, între valorile perene ale satului românesc pot apare manifestări artistice de tip kitsch care vor îndepărta autenticul, promovând non-valoarea. Lupta împotriva acestor manifestări, ca şi împotriva introducerii de elemente de decor, obiecte de artizanat nespecifice zonei şi ţării noastre (flori artificiale, bibelouri nereprezentative, carpete pictate sau ţesute cu teme clasice arabe sau turceşti etc.) se va realiza prin intermediul luării de opinie, prezentării şi promovării autenticului, prin indicarea avantajelor păstrării personalităţii şi tradiţiei locale.

Folclorul, muzica şi creaţia populară contemporană pot, de asemenea, să fie alterate de non-valori, de expresii argotice sau influenţe ale lipsei de cultură şi educaţie. Este rolul asociaţiilor locale şi ale “actorilor” mişcării turistice rurale din cadrul fiecărei zone de a lupta împotriva acestor tendinţe, pentru păstrarea autenticului şi valorilor specifice localităşilor în care îşi desfăşoară activitatea. Un alt aspect care ar putea avea influenţe negative asupra sistemului de valori culturale este reprezentat de influenţele culturale ale oaspeţilor preluate în sens neselectiv şi fără discernământ. Ţinând cont că ceea ce se afirmă şi perpetuează, prin selecţia timpului, este valoare, considerăm că ceea ce este durabil va învinge, iar posibilele desincronizări au fost semnalate doar pentru a menţine trează selecţia.

De reţinut la final

Generatorul încasărilor, veniturilor şi profiturilor este turistul, fără de care nimic nu are valoare.

Dificultatea de realizare a unor investiţii, dar mai ales necesitatea recuperării cheltuielilor efectuate împreună cu un profit motivant - pentru continuarea activităţii, presupun gospodărirea judicioasă a resurselor materiale, umane şi financiare, în cadrul fiecărei organizaţii, asociaţii, întreprinderi şi comunităţi.

Lansarea satului turistic românesc pe piaţa mondială va fi asociată măsurilor de largă deschidere a ţării noastre faţă de lumea exterioară, concertându-se eforturilor de asigurare a unei oferte de produse turistice competitive, inedite, cu o profundă notă de personalitate.

Eficienţa economică a turismului este asociată cu eficienţa socială, ce rezidă din asigurarea condiţiilor pentru refacerea capacităţilor de muncă, petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, creşterea nivelului de cultură generală şi pregătire profesională, diversificarea serviciilor, realizarea unor motivaţii psihice, intelectuale sau spirituale.

Prin schimburile de orice natură realizate în cadrul turismului internaţional, acestei activităţi i se descoperă valenţe pacifiste, diplomatice şi chiar adânc democratice ce vor contribui la realizarea de strânse legături şi la diminuarea distanţelor de orice natură.

Influenţele culturale ale oaspeţilor, preluate în sens neselectiv şi fără discernământ, ar putea avea rol negativ asupra sistemului de valori culturale.

Întrebări de autoevaluare

1. Care sunt principalii indicatori ai eficienţei economice a activităţilor de turism? 2. Puteţi enumera câteva efecte economico-sociale directe ale activităţilor de turism rural? 3. Ce importanţă are comunicarea în practicarea actelor de turism? 4. De ce este necesară existenţa motivaţiei în ceea ce se întreprinde în turismul rural? 5. Cum apreciaţi utilitatea conştientizării aspiraţiei? 6. Pentru ce este util a măsura aspiraţia amfitrionilor? 7. Ce ştiţi despre efectele meritorii ale practicării turismului în spaţiul rural? 8. În ce sens pot fi semnalizate desincronizările culturale din lumea satului, generate de practicarea

activităţilor turistice?

CAPITOLUL 13. POLITICI ŞI MODELE DE VALORIFICARE

TURISTICĂ A MEDIUL RURAL

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

avea o imagine generală asupra modalităţilor de organizare a activităţii turistice desfăşurate în mediul rural;

cunoaşte câteva dintre politicile de stimulare a activităţilor turistice în mediul rural; afla care ar putea fi politicile ce se cer a fi promovate în sectorul lucrativ al turismului rural românesc;

şti ce politici trebuiesc promovate în domeniul formării profesionale şi a pregătirii manageriale;

reuşi să specificaţi care sunt posibile politici în domeniul cercetării, promovării şi consultanţei;

descoperi câteva posibilităţi de valorificare a spaţiului rural românesc prin intermediul turismului;

constata că şi în turismul rural cheia succesului, în orice activitate rămân oamenii; cunoaşte un model de pseudo-holding turistic în cadrul unei comunităţi rurale.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Turismul rural este o activitate economică bine conturată în Europa Occidentală; ea are o continuitate - în actuala formă de exprimare - de peste 6 decenii, s-a dezvoltat continuu iar prin evoluţia sa a contribuit la bunăstarea comunităţilor rurale care au practicat-o. Şi asta pentru că este bine ştiut că o zonă sau o ţară este bogată prin locuitorii sau cetăţenii săi care la rândul lor sunt bogaţi.

13.1. Politici privind activitatea turistică rurală

În ţara noastră avantajele şi binefacerile acestei activităţi au fost testate în mai multe rânduri, dar un interes real pentru astfel de preocupări a apărut abia după 1990. Ca o urmare firească au apărut o serie de organisme neguvernamentale specializate (FRDM, ARA, ANTREC, OVR, ş.a.), iar concomitent o serie de exponente ale administraţiei centrale (Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ş.a), institute de cercetări (Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul de Geografie, Institutul de Economie Agrară, Centrul de Informare şi Documentare Economică Bucureşti ş.a.) au fost şi sunt receptive la preocupările dezvoltării rurale şi implicit evoluţiei turismului rural. Aceeaşi efervescenţă a cuprins instituţii de învăţământ liceal, post-liceal, universitar din reţeaua de stat şi particulară, fundaţii şi asociaţii preocupate de comunitatea rurală şi de viitorul său. În mod unanim specialiştii, practicanţii, susţinătorii şi beneficiarii acestei forme de turism, consideră turismul rural drept turismul viitorului.

Aceasta întrucât el: - este competitiv - fiind mai ieftin decât cel clasic, - favorizează contactele sat-oraş, - înlesneşte schimbul de valori şi de produse.

Produsul turistic rural este contemplativ, oferă posibilitatea petrecerii vacanţei în locuri cât mai liniştite şi nepoluate, oferind acum în secolul următor celui al “vitezei”163 o cu totul altă dimensiune timpului şi “vacanţelor petrecute la ţară”. Din punct de vedere socio-economic, turismul rural:

• oferă noi motivaţii locuitorilor lumii satului şi inedite posibilităţi de valorificare a produselor satului;

• antrenează populaţia, mai puţin ocupată, în sfera serviciilor; • contribue la fixarea populaţiei tinere în zonele rurale.

13.1.1. Politici guvernamentale în sprijinul dezvoltării turismului rural

Primele implicaţii guvernamentale în cadrul acestui domeniu au fost în anul 1973 când prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 744 erau declarate “sate turistice” 12 localităţi rurale, ulterior numărul acestora crescând la 14. Ordinul sus menţionat aprobă cadrul de organizare, funcţionare şi îndrumare a activităţii. Urmează apoi interzicerea cazării turiştilor străini în locuinţe particulare (1974) şi acordarea unei dispense speciale satelor: Lereşti, Sibiel, Crişan şi Murighiol. Deşi în aceste condiţii nu s-a putut aplica şi experimenta cadrul organizatoric şi funcţional - din practică rezultând multe inconveniente în ceea ce privea amenajarea şi omologarea gospodăriilor, exploatarea turistică propriu-zisă, aprovizionarea, coordonarea, tariful etc.- totuşi acest moment poate fi considerat startul preocupărilor administraţiei centrale pentru dezvoltarea activităţilor turistice în mediul rural românesc. După 1990, pentru turismul rural a fost elaborată Ordonanţa Guvernamentală nr. 62/24.08.1994 şi mai apoi Legea 145/31.12.1994 care acordau o serie de facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural în zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre164. Necomentând caracterul restrictiv al ariei geografice în care după părerea legiuitorului se putea practica turismul rural, actul normativ conferea scutire de la plata impozitului pe venit - pe o perioadă de 10 ani - proprietarilor pensiunilor şi fermelor agroturistice.

O extindere a facilităţilor acordate pentru dezvoltarea turismului rural s-a realiza prin Ordonanţa numărul 63/1997165, care introducea noţiunile de fermă agroturistică şi pensiune turistică, încercând dimensionarea lor şi lăsând a se întrevedea Ordinul Ministrului Turismului nr. 20/04.04.1995 ce cuprinde normele şi criteriile minime pentru clasificarea pe stele a pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice166. Revizuite şi transformate în 1999 şi puse în concordanţă cu realităţile mediului rural, prin individualizarea nivelurilor de clasificare sub forma florilor – respectiv margaretelor. Din acest moment urmau stabilirea de responsabilităţi şi competente pentru organismele guvernamentale (prefecturi, departamente, ministere) şi neguvernamentale (asociaţii turistice, sindicate, administraţiile publice locale, asociaţii de tineret) implicate în activitatea de turism rural. Considerăm că prin politica adoptată în domeniul turismului rural la nivel guvernamental s-a confirmat poziţia acestei activităţi în relansarea economică - alături de agricultură şi servicii - a comunităţii rurale şi a economiei româneşti însăşi. Privind în perspectivă apreciem că este necesar ca intervenţia statului să fie orientată cu precădere spre identificarea priorităţilor majore şi printr-o participare directă, controlată a organismului guvernamental la decizie. Analiza atentă a politicii guvernamentale de până acum a scos în evidentă două dimensiuni:

a) tipologică - alegerea unei forme de turism cu rol deosebit şi prioritar în contextul general al procesului de tranziţie la economia de piaţă, pentru dezvoltarea zonelor rurale;

b) zonală - prin delimitarea zonelor de maxim interes pentru turismul naţional, dar preponderent pentru cel internaţional.

Primii paşi pot fi estimaţi ca pozitivi, dar ei trebuie să fie urmaţi de alţii privind: acordarea de credite, încurajarea investiţiilor în sfera serviciilor adiacente activităţii turistice în mediul rural, sprijinirea dezvoltărilor şi modernizărilor de infrastructură, ş.a.m.d. Astfel de măsuri, precum şi

163 denumire a secolului XX (n.a) 164 *** - ”M.O.R”, Partea I, NR. 245 / 30.08.1994 şi “M.O.R.”, PARTEA I, NR. 374 / 31.12.1994. 165 *** - “M.O.R”, Partea I, NR. 226/ 30.08.1997. 166 *** - “M.O.R”, Partea I, NR. 101 / 25.05.1995.

coordonarea lor la nivel naţional, s-au dovedit eficiente şi operante, în contextul restructurării economice în ţări ca: Franţa, Austria, Elveţia, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie (Scoţia) etc.167 13.1.2. Politici de stimulare a activităţilor turistice în mediul rural Dezvoltarea turismului rural într-o serie de ţări vest-europene relevă ca importantă stimularea localnicilor sau a unor mici agenţi economici în orientarea resurselor de capital - proprii şi atrase - în vederea realizării de:

• capacităţi turistice mici şi mijlocii, în zonele şi localităţile cu potenţial neutilizat sau insuficient utilizat;

• amenajării şi modernizării echipamentelor din zonele de litoral, montane sau balneoclimaterice;

• reechipării sau modernizării dotărilor existente ale unităţilor comerciale sau de alimentaţie publică, a celor de agrement turistic sau a altor obiective care produc venituri din circulaţia turistică.

Trebuie remarcat, că până la momentul prezent, resursele de capital proprii au fost suportul majorităţii echipamentelor, instalaţiilor, şi dotărilor existente în turismul rural românesc actual.

Vis-a-vis de exemplele europene - şi vă supunem atenţiei doar modelul portughez168- se impun de asemenea în ţara noastră acordarea unor facilităţi de ordin financiar-bancar. Acestea ar putea fi sub forma unor credite preferenţiale pentru: dotări şi amenajări în satele turistice, gospodăriile şi fermele ţărăneşti, realizarea caselor de vacanţă în zone de interes turistic insuficient valorificate, construirea de noi echipamente turistice în mediul rural de dimensiuni mici şi mijlocii (ferme şi pensiuni turistice), precum şi pentru amenajări specifice a obiectivelor cultural-istorice în scopul declarat de utilizare pentru turism.

Alături de echipamentele turistice, un rol determinant în dezvoltarea turismului în spaţiul rural îl joacă infrastructura generală (căile de acces, canalizarea, alimentarea cu apă, energie electrică, telecomunicaţiile etc.). În acest sens este necesar a se acorda subvenţii de la bugetul statului cu prioritate zonelor care au probat că prezintă interes şi atracţie turistică.

Este necesar ca administraţiile publice locale să se constituie în promotori ai gestionării profitabile a patrimoniului turistic, iniţiind programe locale în sprijinul turismului rural, păstrând personalitatea construcţiilor şi a localităţilor în procesul de sistematizare şi amenajare a teritoriului. Mai mult în localităţile cu un valoros potenţial turistic este necesară specializarea unui angajat sau consilier comunal pe probleme ale turismului rural, ale protecţiei mediului şi conservării ambiantului. Pe de altă parte se impune constituirea - din bugetul local - a unui fond special destinat promovării formelor de turism, contribuind astfel la valorificarea eficientă a potenţialului turistic al zonelor rurale. 13.1.3. Politici ce se cer a fi promovate în sectorul lucrativ Existenţa unui cadru legislativ care să asigure libera concurenţă - între agenţii economici implicaţi şi protecţia socială a beneficiarilor serviciilor turistice - va condiţiona reuşita concretizării unei imagini noi a turismului românesc în general şi a turismului rural românesc în particular, atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă. Considerăm necesare modificări, completări sau promulgări ale unor reglementări legislative în următoarele domenii:

a) conservarea şi promovarea pe scară largă a patrimoniului cultural-istoric naţional; realizarea legislaţiei privind restaurarea monumentelor; facilităţi financiare, fiscale şi de credit pentru investiţiile din acest domeniu;

167 *** - ”Tourisme en espace rural”, Centre National de Ressaurces du Tourisme en Espace Rural, ENITA, Clermont-Ferrand, 1993. 168 Membrii asociaţiei potugheze de turism la locuitori (PRIVETUR) obţineau credite la construirea de noi locuinţe sau modernizarea celor vechi, cu condiţia realizarii de spaţii pentru practicarea turismului rural şi obligaţia prestarii de servicii turistice timp de 10 ani (1995 - n.a.).

b) protejarea mediului înconjurător; scutirea de taxe vamale a importurilor de echipamente destinate depoluării şi promulgarea Legii privind Protecţia Mediului şi a Legii Urbanismului şi Amenajării Teritoriului;

c) organizarea turismului, crearea cadrului instituţional care să menţină relansarea acestui domeniu de activitate; realizarea modalităţilor organizatorice pentru cooperarea pe orizontală a agenţilor economici - din domenii de activitate care se completează în prestarea unui serviciu turistic sau contribuie la realizarea acestora;

d) organizarea şi alinierea sistemelor informaţionale la cerinţele EUROTER, EUROGÎTES şi Organizaţiei Mondiale a Turismului, cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale.

Sunt doar câteva dintre problemele care prin rezolvarea şi statuarea lor pot conduce la dezvoltarea mai accentuată a turismului în general şi a celui rural în subsidiar. Pentru o accelerare acestor activităţi un rol deosebit revine asociaţiilor profesionale, asociaţiilor locale, consorţiilor, grupurilor de iniţiativă, liderilor de opinie întregii societăţi civile. 13.1.4. Politicile în domeniul formării profesionale şi manageriale

Este bine ştiut că succesul oricărei întreprinderi, cu oameni pentru oameni, stă în calitatea

oamenilor. Apreciem în acest sens că pentru pregătirea şi lansarea produsului turistic rural românesc este necesar a fi instruit atât producătorul/prestatorul cât şi beneficiarul/turistul. Sugerăm în acest domeniu cooperarea într-un sistem coerent de competenţe şi responsabilităţi a tuturor instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale implicate în gestionarea resurselor umane ale societăţii.

Într-un astfel de cadru se impun politici şi mecanisme de operaţionalizare de modul următor: a) realizarea unei cooperări în vederea relansării educaţiei şi instruirii turistice, în sensul

realizării unei opinii publice naţionale favorabile turismului rural; b) formarea de clase şi categorii socio-profesionale specializate în activităţi turistice,

realizându-se reţeaua instituţională care să răspundă acestor cerinţe la toate nivelele de instruire: preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal, postliceal, universitar şi postuniversitar;

b) cooperarea cu structurile guvernamentale a asociaţiilor profesionale de profil în vederea elaborării unor programe comune privind reorientarea profesională a personalului care se disponibilizează în alte ramuri ale economiei naţionale;

c) realizarea reconversiei profesionale în zonele cu potenţial turistic, prin mijloace financiare ale administraţiei publice locale;

d) cooperarea cu organisme internaţionale pentru acordarea de asistenţă tehnică de specialitate în domeniul formării profesionale şi pregătirii manageriale.

În afara instituţiilor statului care prin statutul lor de funcţionare au sarcini în acest domeniu un rol deosebit de important revine asociaţiilor naţionale şi zonale, organizaţiilor profesionale şi nu în ultimă instanţă:

• învăţământului particular de toate gradele, • învăţământului continuu • învăţământului deschis la distanţă.

Numai prin constituirea unui eşalon de specialişti poate fi realizată formarea cadrelor, stimulată concurenţa şi promovarea unor modalităţi moderne de management a activităţilor turistice din mediul rural. Această activitate, de durată şi cu un consum important de timp şi resurse, este singura care poate garanta transformarea şi evoluţia viitoare a vetrei satului în gazdă primitoare pentru turiştii care vor aduce în buzunarele lor valori care vor putea fii contabilizate - după consumul produselor turistice - la venituri şi mai apoi o parte la coloana mult îndrăgită a profitului.

13.1.5. Politici în domeniul cercetării, promovării şi consultanţei

Studiile şi cercetările realizate până în momentul de faţă - deşi efectuate de profesionişti - au

realizat doar clasificări sau constatări asupra stadiului turismului rural în ţara noastră. Analizând stadiul actual al turismului românesc în general, al economiei naţionale şi al evoluţiei societăţii

româneşti, credem de cuviinţă că cercetarea trebuie să fie susţinută de factorul economic pentru a trece la o fază mai concretă ce va sprijini dezvoltarea economică a zonelor şi comunităţilor rurale româneşti. Este absolut necesar a se realiza analize şi studii pentru valorificarea potenţialului turistic natural şi antropic la nivel zonal şi pe localităţi. Susţinerea cercetării trebuie realizată prin constituirea unui fond de cercetare - proiectare la nivelul administraţiei naţionale de turism - cu participarea agenţilor economici printr-o taxă procentuală asupra veniturilor totale realizate în activităţi turistice - şi prin gestionarea bugetului special pentru cercetare - proiectare de către administraţia naţională de turism. Cercetarea este chemată a realiza:

a) studii de fezabilitate şi prognoze pe termen mediu şi lung; b) studii de prognoză şi evaluare asupra tendinţelor ce se manifestă pe plan internaţional

(direcţionarea fluxurilor, interesul marilor emiţători de fluxuri etc.); c) studii de fundamentare a politicii de dezvoltare regională a turismului (stabilirea de

priorităţi în dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico - materiale, a infrastructurii generale etc.);

d) fundamentarea unor propuneri în vederea alocării unor surse din bugetul special pentru finanţarea de lucrări care să pună în valoare patrimoniul cultural istoric al ţării noastre;

e) găsirea modalităţilor de finanţarea a unor proiecte/programe destinate realizării şi popularizării unei imagini reale, corecte şi precise a patrimoniului naţional (valorile turistice, culturale şi istorice, calendar al principalelor evenimente cultural - istorice - religioase - turistice româneşti etc.).

Rezultatele cercetărilor întreprinse vor fi făcute cunoscute tuturor celor interesaţi, care la rândul lor pot propune teme sau subiecte de cercetare colectivelor abilitate.

13.1.6. Politici pentru obţinerea succesului în munca cu oamenii

Chiar dacă nu suntem originali reafirmăm importanţa persoanelor implicate într-o activitate productivă, indiferent de domeniul de activitate. Insistăm pentru că în activitatea de servicii şi în mod special în cea de turism, omul dă măsura şi creează valoarea, prin modul în care acţionează, există, apare/dispare, se face simţit sau trebuie să fie “simţit”,…, şi suntem convinşi că înşiruirea ar putea continua funcţie de situaţie, pretenţii, şi nu în ultimul rând funcţie de cunoştinţe şi inspiraţie.

Se naşte întrebarea: dacă lucrurile sunt aşa simple de ce nu suntem mulţumiţi întotdeauna, atunci când ne aflăm în calitate de clienţi într-un loc de cazare, o unitate de alimentaţie publică sau alt spaţiu aparţinând sferei turistice?

Răspunsul este relativ simplu: pentru că se pierde din vedere importanţa calităţii, a realizării unei prestaţii în mod corespunzător-de la început, a mândriei de a munci nu pentru că eşti plătit să o faci, ci pentru îţi place să arăţi de ce eşti în stare.

Pe de altă parte asistăm la prestaţii de proastă calitate pentru că sunt încă destui cei care cred că “merge şi aşa”, pentru că – în momentul de faţă - se mai acceptă şi produse sub limita calităţii sau care par a fi “destul de bune”.

Ce este de făcut în aceste împrejurări?

Trebuie să ne pregătim pentru un drum greu şi lung, presărat cu obstacole şi dezamăgiri, care are ca staţie terminus obţinerea unei calităţi superiore. În acest sens ne vom preocupa în mod deosebit de următoarele activităţi:

a) Servirea clienţilor / turiştilor – aici în primul rând este indicat a se schimba atitudinea faţă de aceştia. Participanţii la prestaţiile de servicii trebuie să fie dispuşi să zâmbească, să salute, să-şi ofere serviciile către oaspeţi cu naturaleţe şi bunăvoinţă.

b) Satisfacerea clientului / turistului - nu trebuie să ne bazăm numai pe prezenţa noastră pe piaţă şi pe prestarea serviciului aşa cum îl apreciem noi. Vom solicita părerea turiştilor noştri despre serviciile prestate, le vom analiza opiniile, sugestiile şi le vom solicita idei pentru îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor.

c) Inovaţia / invenţia / imaginaţia - prestaţiile de astăzi, apreciate la un nivel bun, mâine pot fi depăşite. Trebuie să fim preocupaţi de perspectivă şi să căutăm în permanenţă noi pieţe şi noi produse turistice care să pună în valoare pitorescul zonei sau să ducă la o eficientă utilizare a resurselor.

d) Productivitatea – echipamentele (casele / pensiunile / fermele turistice) pot fi modernizate şi consolidate, păstrând însă elementele tradiţionale; vor fi perfecţionate persoanele implicate în activităţile de organizare şi conducere prin cursuri de pregătire şi perfecţionare. Personalul deservent va fi specializat în domenii noi(spre exemplu în executarea reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile din dotare, trasarea şi marcarea/remarcarea traseelor turistice, acordarea primului ajutor în caz de accidente sau pericol, acţiuni de pază şi stingerea incendiilor, etc.).

e) Conducerea activităţilor turistice – managerii activităţilor de la toate nivelurile(gospodărie / pensiune / fermă / restaurant rustic sau tradiţional / dispecerat / filială / departament / etc.) reprezintă sufletul oricărei acţiuni. Ei trebuiesc pregătiţi astfel încât să poată conduce şi executa orice prestare din domeniul său de activitate, să sprijine şi să îndrume, să încurajeze, să remedieze eventualele neconcordanţe.

f) Utilizarea resurselor – cei implicaţi în activităţile turistice vor fi învăţaţi ceea ce trebuie să ştie, pe de altă parte vor fi sprijiniţi să pună în valoare tot ceea ce au mai bun, eficienţa activităţilor şi acţiunilor va fi analizată în scopul măririi ei, pentru convertirea resurselor fizice, financiare şi umane în realizarea obiectivelor.

g) Programarea / planificarea acţiunilor şi activităţilor – actorii / persoanele implicate, vor întocmi planuri având grijă să atragă în mod sistematic, la realizarea acestora, pe cei care pot contribui la realizarea acestora. Planurile vor fi comunicate şi explicate celor care trebuie să le pună în aplicare. Periodic se vor evalua rezultatele obţinute. Puteţi solicita sprijinul unui consilier / specialist consacrat în domeniu.

h) Răspunderea civică / socială – problemele comunităţii vor fi privite cu deosebit interes atât cele privind viaţa de zi cu zi, cât şi cele privind educaţia, tradiţiile, mediul, păstrarea curăţeniei, colectarea şi reciclarea deşeurilor, starea infrastructurilor, alimentarea cu : apă, energie, gaz, etc., comunicaţiile, ş.a.m.d.

i) Rezultatul net – va fi în concordanţă cu contribuţia fiecărui participant la activităţi. Drumul către un rezultat cât mai bun porneşte din zonele şi de la produsele turistice

cu cel mai mare potenţial de îmbunătăţire, de acolo unde se doreşte aceasta şi este posibil a fi realizată. Transformarea turiştilor în oaspeţi şi a receptorilor (gazdelor) în amfitrioni nu este un proces simplu, dar nici de nerealizat. Trebuie însă multă răbdare şi faţă de tineri, dar mai ales faţă de cei maturi (adulţii); procesul evolutiv ar fi indicat să nu separe raţiunile economice de cele umane. Pentru asigurarea succesului acestor acţiuni este indicat a se folosi “teoria oglinzii”(a analiza toate activităţile ca şi atunci când am privi în oglindă, punându-ne în locul celuilalt). În ceea ce priveşte modernizările şi ridicarea confortului, aceste operaţiuni este bine să fie realizate în cele mai bune condiţii posibile.

Există două elemente care nu trebuie să fie alterate sub nici o formă: mediul şi personalitatea regiunii introduse în circuitul turistic. Activităţile de turism - prin fluxurile pe care le generează, sunt o nouă formă de “colonizare”, turismul îmbogăţind atât pe vizitatori (mai ales spiritual şi îmbunătăţind capacitatea de muncă) cât şi pe gazde (mai ales material şi experimental) – prin schimburile de toate felurile, prilejuite de aceste contacte; la sfârşit fiecare apreciind ce are mai bun celălalt.

Putem afirma că în acest demers de valorificare a satului prin turism se va încerca o conciliere a confortului şi progresului cu tradiţia şi autenticitatea. Aceasta întrucât turistul doreşte să vadă gospodării şi instalaţii tehnice de mică industrie ţărănească “vii”(în stare de funcţionare), el vrea lapte proaspăt şi brânză obţinută după reţeta zonei în care se găseşte, aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea de la păscut a cirezii satului şi este curios să afle cum este o zi la stână. Însă acceptă cu greu inexistenţa unui minim grad de confort şi nu va tolera lipsa curăţeniei sau încălcarea normelor de igienă.

Depăşirea anumitor situaţii de neâmplinire poate fi făcută solicitând celor nemulţumiţi să vă recomande lucrurile / situaţiile / serviciile care trebuie să fie îmbunătăţite / ameliorate. Sugestiile şi ideile bune vor fi păstrate pentru a fi utilizate în viitor. Este indicat ca pentru succesul acestei acţiuni

să ne concentrăm asupra unei singure probleme, care este cel mai uşor de rezolvat şi după depăşirea situaţiei dificile să reluăm operaţiunea cu altă sugestie până la depăşirea momentului critic sau a situaţiei de criză.

În cadrul comunităţilor implicate în activităţile de turism rural sau în cadrul asociaţiilor, ca şi în cadrul pensiunilor sau fermelor vor fi puşi în evidenţă oamenii cei mai buni dintr-un domeniu de activitate, cele mai bune rezultate obţinute, cel mai bun colectiv ei putând fi nominalizaţi: “omul lunii…”, “echipa / formaţia anului…”, etc. Aceste recompense vor stimula competiţia şi vor conduce la performanţă prin emulaţia declanşată pentru prestarea unor servicii turistice de calitate. Motivarea, perseverenţa şi promovarea rezultatelor pozitive va conduce la conturarea unei imagini favorabile pentru zonă, prestatori şi serviciile oferite. Urmarea este realizarea de noi investiţii, de noi locuri de muncă, redescoperirea valorilor satului şi dobândirea de noi sensuri existenţei celor care îşi desfăşoară activitatea în aceste zone.

Toate acestea sunt realizate de unii oameni (amfitrionii) pentru alţi oameni (oaspeţii / turiştii), şi unii şi alţii dorindu-şi succesul vacanţei, privit cei drept din unghiuri diferite. Suntem siguri însă că ambele părţi îşi doresc numai de efecte benefice pentru “cooperarea şi cohabitarea” lor.

13.2. Scenariu al valorificării spaţiului rural prin turism Conform specialiştilor, “scenariul este un ansamblu format de descrierea unei situaţii

viitoare şi a modului coerent în care evoluează evenimentele pentru a trece de la starea actuală la cea prognozată”169.

În realizarea scenariului nostru considerăm necesare - conform teoriei scenariilor – prezenţa: actorilor (1), evenimentelor (2), probabilităţilor (3), strategiei (4).

• Scenariul nostru va fi posibil, realizabil şi de dorit, constituindu-se în sfera scenariilor de referinţă. Astfel vom fixa viitorul dorit şi vom reveni normativ spre prezent, identificând măsurile ce trebuie luate pentru ca lucrurile să evolueze aşa cum dorim. 13.2.1. Actorii turismului din spaţiul rural În practicarea turismului rural un loc deosebit de important îl joacă în perioada actuală actorii.

Aceştia, în viziunea noastră, sunt: • deţinătorii de echipamente: gazdele sau proprietarii camerelor de închiriat, fermelor şi

pensiunilor; proprietarii unităţilor de alimentaţie publică; deţinătorii de mijloace de transport, instalaţii tehnice populare diverse etc.;

• valorificatorii: asociaţiile deţinătorilor, organizatorii de manifestări cultural - artistice, organizatorii produselor turistice etc.;

• animatorii: învăţători/profesori, elevi/studenţi, ghizi, preoţi, alte personalităţi locale etc.; • consumatorii: turiştii. Actorilor le revin sarcini importante:

• realizarea condiţiilor de: brevetare, omologare şi licenţiere a specialiştilor şi echipamentelor;

• constituirea la nivel zonal a unor asociaţii sau unităţi lucrative (agent economic) care să coordoneze derularea acţiunilor turistice;

• realizarea: inventarierii echipamentelor şi a obiectivelor turistice, a evenimentelor cultural - artistice, religioase, de orice altă natură cu relevantă în activitatea turistică a zonei;

• pregătirea: personalului pentru punctul de informare, a ghizilor şi animatorilor; • realizarea de: puncte de informare turistică, hărţi, trasee, marcaje etc. • conectarea la o reţea naţională şi internaţională de informare şi rezervare.

169 a se consulta : Băloiu Liviu -”Managementul inovaţiei”, Editura Eficient, Bucureşti, 1995

13.2.2. Utilizarea evenimentelor lumii rurale în turism

Evenimentele (starile ori situaţiile care se poate produce sau nu) pot fi obişnuite (zilnice) şi deosebite. Din rândul celor obişnuite enumerăm:

• participarea la ritualul vieţii satului (muncile din ferme sau lucrări agricole); • participarea la viaţa spirituală a satului (slujbe religioase, spectacole, şezători,

nunţi, botezuri etc.); • participarea la sărbătorile de orice natură a comunităţilor rurale.

În rândul evenimentelor deosebite s-ar putea încadra: • marcarea zilelor de naştere (ale gazdelor, turiştilor, celor implicaţi în activitatea

turistică); • târguri, iarmaroace, festivaluri, procesiuni religioase; • mari sărbători laice sau religioase; • fenomene astronomice etc.

În activitatea turistică evenimentele joacă un rol însemnat datorită generării şi fixării de: amintiri, momente, locuri, imagini, personalităţi. Prin acestea se memorează şi se activează în momente favorabile imaginea produsului turistic, a prestatorului şi a zonei geografice, constituindu-se într-un reper important în acţiunile promoţionale voluntare.

Mulţi specialişti acreditează ideea creării de evenimente - atunci când nu există evenimente

consacrate – care marchează amintirea sejurului, creează tradiţii, înlătură monotonia, apropie prestatorul de turist şi fac mai lejeră comunicarea.

13.2.3. Rolul şi importanţa probabilităţilor în cadrul unui scenariu

Probabilităţile, în accepţiunea noastră se constituie în variante ale: producerii unui anumit eveniment sau a altuia, adoptării unei soluţii sau a alteia, rezolvării unei situaţii etc. Sunt necesare a fi studiate şi luate în calcul, pentru a putea oferi satisfacţii depline turiştilor sosiţi în spaţiul rural.

Tot în cadrul utilizării probabilităţilor se situează prognozarea privind valorificarea spaţiilor de cazare (prin rezervări, ocazional, turismul de grup / individual, tineri / vârsta a treia etc.), realizarea panelurilor de meniuri, construirea programelor de agrement, ş.a.

Cunoaşterea şi anticiparea probabilităţii de a se produce un anume eveniment, atingerea unor anume parametrii de exploatare a spaţiilor de cazare sau alimentaţie, pot conduce la succese ori insuccese, la activităţi profitabile sau pierderi. Un rol important în analizarea şi utilizarea probabilităţilor îl joacă experienţa şi cercetarea statistică a evenimentelor trecute.

13.2.4. Locul strategiei în cadrul unui scenariu

Oricare ar fi scenariul pe care ni-l propunem a-l realiza – în turismul rural românesc - vom avea de fundamentat o strategie generală la nivel de comunitate (zonă, asociaţie, familie, unitate etc.) care va trebui să se integreze totalului din care facem parte (regiune, ţară, comunitate internaţională etc.).

Strategia, reprezentând ansamblul de decizii pe care fiecare actor le ia în funcţie de situaţiile concrete posibile ce au ca scop realizarea obiectivelor sale, va reuni în cazul nostru mai multe componente.

În cazul concret al strategiei turismului rural românesc, vom avea de-a face cu

aspecte ale: cererii şi perfecţionării produsului turistic rural românesc; strategiei preţului (scăzut, înalt, just raport preţ / calitate, sezon, extrasezon etc.); strategiei diferenţierii sortimentale (detaşarea produselor turistice româneşti de cele din

interiorul EUROGÎTES şi EUROTER, prin menţinerea caracteristicilor ce-le personalizează

– pe de o parte; punerea în valoare a specificităţii fiecărei zone, pentru diversificarea ofertei rurale româneşti);

strategiei stabilităţii sortimentale şi nu în ultimul rând alternativelor strategiei de dezvoltare, adaptivă şi concentrată.

13.2.5. Concretizare a unui posibil scenariu al turismului românesc

Continuare a celor prezentate până acum, gândim că o modalitate de organizare şi practicare a

turismului rural în ţara noastră ar fi posibilă cu parcurgerea următoarelor etape: 1) Realizarea condiţiilor practicării turismului rural într-un sat, într-o comună, zonă,

judeţ; obţinerea licenţelor şi brevetelor de turism, constituirea unei asociaţii sau a unei societăţi comerciale.

2) Concretizarea produsului turistic rural (inventariere, omologarea şi clasificarea unui număr minim de spaţii/echipamente de cazare; identificarea posibilităţilor de servire a mesei; constituirea, punerea în valoare, amenajarea unor echipamente/instalaţii de agrement tradiţionale; semnalizarea şi balizarea traseelor şi echipamentelor etc.); stabilirea tarifelor.

3) Conceperea ofertei şi distribuirea ei către potenţialii clienţi; în cadrul asocierilor la nivel naţional, includerea în oferta generală, realizarea unei centrale de rezervări, conectarea acesteia la un sistem internaţional.

4) Instruirea şi pregătirea în permanenţă a gazdelor, deservenţilor (ospătari, ghizi, informatori etc.), animatorilor şi a celor ce desfăşoară activităţi conexe cu cea de turism în spiritul de a fi bune gazde şi de a avea un comportament favorabil practicării turismului.

5) Efectuarea de marcaje, indicatoare, hărţi, pliante, alte materiale utile orientării turiştilor în zona/localitatea implicată în activitatea de turism rural.

6) Diversificarea serviciilor turistice şi ridicarea calităţii acestora; instituirea unui set de servicii minim obligatoriu şi de un anumit nivel calitativ ca un criteriu de clasificare a unităţilor turistice.

7) Modernizarea dotărilor şi a spaţiilor adiacente activităţilor turistice (parcări, staţii de benzină, autoservice, magazine etc.).

8) Realizarea de programe turistice competitive atât pentru piaţa internă, cât şi pentru cea internaţională (alpinism, speologie, navigaţie pe cursuri de apă repezi, vânătoare, pescuit etc.).

9) Instituirea unor criterii ştiinţifice de recrutare, selecţionare, formare şi perfecţionare a tuturor lucrătorilor din turismul rural; cursuri speciale pentru monitori şi animatori - formare şi perfecţionare continuă.

Transpunerea în realitate a scenariului prezentat este posibilă, însă practica va oferi acestuia un caracter procesual determinat de condiţiile concrete şi specifice fiecărei zone. Căile şi măsurile propuse sunt minimale şi necesare implementării turismului în comunităţile rurale deţinătoare ale unui patrimoniu valoros turistic. Ceea ce va diferenţia rezultatele va consta în: calitatea şi puritatea produselor turistice realizate şi oferite, respectarea promisiunilor făcute, cinste, corectitudine, amabilitate şi încercarea de a soluţiona orice problemă operativ şi cu maximum de bunăvoinţă.

13.3. Model de pseudo-holding turistic pentru o comunitate rurală

Practica turistică a consemnat că turistul nu se deplasează într-o zonă sau alta pentru servicii de bază, ci pentru desfăşurarea unei activităţi plăcute, regeneratorii - în plan psihologic, pentru satisfacerea unor hobby-uri sau a unor trebuinţe culturale. Luând în calcul aceste aspecte, apare evident că serviciile importante pentru turist sunt acelea corelate cu imaginea “visului de vacanţă” pentru care a efectuat deplasarea. Urmarea firească ar fi că în cadrul organizării activităţii turismului rural, activităţile:

recreative (dans, excursii, vizionări, spectacole etc.),

sportive (călărie, sporturi nautice, pescuit, vânătoare cu glonţ sau foto, schi, săniuş etc.), culturale (muzee, pinacoteci, concerte, spectacole de teatru popular, excursii la meşteri şi

meşteşugari populari etc.); să nu fie considerate şi calificate drept servicii complementare, de fapt, dat fiind faptul că în viziunea turiştilor - care au străbătut sute sau mii de kilometri până la destinaţia vacanţei lor - acestea pot fi mult mai importante decât cazarea şi alimentaţia publică.

Un alt aspect important îl reprezintă - în cadrul turismului de grup - standardizarea serviciilor de bază. Pentru a realiza o imagine unitară a produsului turistic rural din cadrul fermelor, pensiunilor şi gospodăriilor, ce oferă camere de închiriat în regim BB (bed & breakfast - cazare şi mic dejun) aflate în aceeaşi zonă sugerăm următorul model de organizare.

13.3.1. Modelul de organizare a unui “holding turistic” rural

La sediul asociaţiei de turism rural locale vor fi organizate: un centru de informare, o agenţie de turism touroperatoare, un dispecerat de cazare. Toate având sarcini operative şi putându-şi desfăşura activitatea în aceeaşi clădire sau încăpere, funcţie şi de dimensiunea fluxurilor turistice deservite.

În comunitatea rurală vor fi create în scopul satisfacerii nevoilor locuitorilor şi pentru activitatea de turism: brutărie şi atelier de patiserie; fabrică de prelucrare a laptelui (lapte, brânză, unt, smântână); laborator de carmangerie; atelier de croitorie şi spălătorie - curăţătorie lenjerie; magazin desfacere produse artizanale şi suveniruri (poate coabita împreună cu centrul de informare turistică); atelier foto (comercializare filme foto şi casete video, developare filme, studio costume populare pentru imortalizarea vizitei), ş.a. Se va amenaja - împreună cu cadrele didactice, elevii şi studenţii din localitate, alte persoane talentate sau care doresc implicarea - un centru cultural (cămin cultural) unde se vor regăsi:

• sala de spectacole, • muzeul local, • sediul ansamblurilor folclorice (teatru şi tradiţii populare), • sediul diverselor formaţii muzicale (taraf, fanfară, cor - de la caz la caz). Sub formă grafică potenţialul pseudo-holding turistic rural are următoarea înfăţişare:

Aşa cum se remarcă activităţile pot fi organizate în concordanţă cu nevoile şi sunt gândite de aşa natură încât să nu ducă la intersecţia fluxurilor activităţilor cotidiene. Informaţiile sosesc de la dispecerat, centrul de informare sau dispeceratul asociaţiei de turism şi sunt direcţionate către cele cinci coloane verticale:

• ale prestatorilor serviciilor de bază, • ale furnizorilor de produse alimentare pseudo sau real standardizate în concordanţă cu

tradiţia sau mărcile înregistrate, • prestatorii de servicii pentru amfitrioni, • prestatorii de servicii comerciale generale sau suveniruri, • prestatorii de servicii cu caracter cultural şi de ocupare a timpului liber.

Aici se iau deciziile operative şi se porneşte la construcţia produsului turistic propriu-zis. Datele problemei sunt, în general, aceleaşi dar există variaţii de la o regiune la alta, de la o

formă de organizare la alta şi nu în ultimul rând de la un sezon turistic la altul. Cu siguranţă practica, experienţa acumulată prin formele de învăţământ (cele cu sau fără frecvenţă, dar mai ales cel desfăşurat la distanţă şi permanent) şi schimburile de experienţă – însoţite, atât cât este posibil, cu stagii de formare – vor rezolva fericit abaterile de la regulă.

13.3.2. Preocupări legate de imaginea produsului turistic rural

Pentru a crea o imagine de marcă şi a standardiza calitatea serviciilor, considerăm - în cadrul

scenariului propus - că s-ar putea proceda în felul următor: a. - În momentul realizării rezervării pentru servicii turistice, gazda va primi la domiciliu său

lenjeria curată necesară (cu aceiaşi ocazie ridicându-se pentru spălare, eventual recondiţionare, lenjeria utilizată de precedenţii clienţi). În ceea ce priveşte serviciile de alimentaţie - cazul în care nu avem de a face cu o fermă sau o pensiune agroturistică - se va prelua şi comanda pentru preparatele necesare a fi servite la micul dejun (pâine, lapte, unt, miere, gem, ouă, preparate din carne, etc.) sau cele necesare preparării dejunului ori cinei (pentru atunci când se adaugă demipensiunea sau pensiunea completă la pachetul de prestaţii oferite).

b. - În fiecare dimineaţă, în baza comenzilor şi a situaţiei dispeceratului, un mijloc de transport va distribui comenzile fiecărei ferme, pensiuni, gospodării care are oaspeţi.

c. - Centralizat vor fi propuse programe facultative de: drumeţii, excursii tematice, picnicuri, degustări de produse agro-alimentare şi alcoolice tradiţionale ori locale, vizionare de spectacole, expoziţii, întreceri sportive, etc.

d. - Formaţiile artistice se vor produce de regulă seara - în cadrul unor programe în restaurantele sau unităţile ce pot, prin calitatea serviciilor şi capacitatea lor, să atragă şi să concentreze turiştii - ele vor fi alcătuite / produse de localnici ce vor purta obligatoriu costume populare tradiţionale româneşti specifice zonei;

e. - În cazul în care în zonă avem artizani, se va conveni asupra unei zile când pot fi realizate vizite la ateliere. Atunci când meşteşugul prezintă interes se pot crea produse turistice de sine stătătoare - tabere pentru deprinderea meşteşugurilor populare, învăţarea dansurilor populare, a cântatului la diverse instrumente muzicale populare, etc.;

f. - În decontarea cheltuielilor ocazionate de un astfel de produs turistic, fabricat de pseudo-holdingul sătesc, agenţiile de turism fac încasarea tuturor prestaţiilor de la turişti, la sediile lor sau printr-un reprezentant prezent la fiecare manifestaţie, realizează contracte cu toţi prestatorii (brutărie, fabrică de produse lactate, spălătorie, croitorie, ansamblu folcloric şi ceilalţi) şi efectuează reglarea conturilor (încasări - regularizări - plăţi);

g. - Fiecare comunitate - colectivitate rurală va trebui să se străduiască de a pune în valoare valenţele ce pot personaliza produsul turistic rural din zona respectivă astfel încât în fiecare localitate să existe o aşa-zisă Ofertă Specială Unică (OSU).

Multitudinea OSU - urilor va contribui la diversificarea produselor turistice rurale româneşti oferite şi la realizarea unei oferte generale într-o largă paletă de culori la nivel zonal, provincial şi mai ales naţional. Prin aceste câteva propuneri se poate considera că este încheiată astfel prima fază de evoluţie a produsului turistic rural clasic/standard şi urmează o a doua etapă cea a turismului itinerant.

Realizarea unui astfel de scenariu personalizat – care să valorifice specificul zonei – va conduce la identificarea cu uşurinţă, a zonei noastre, din rândul ofertelor celorlalţi prestatori din turismul rural naţional sau internaţional.

De reţinut la final

Turismul rural s-a dezvoltat continuu iar prin evoluţia sa a contribuit la bunăstarea comunităţilor

rurale care l-au practicat. Alături de echipamentele turistice, un rol determinant în dezvoltarea turismului în spaţiul rural îl

joacă infrastructura generală (căile de acces, canalizarea, alimentarea cu apă, energie electrică, telecomunicaţiile etc.).

Este util ca administraţiile publice locale să se constituie în promotori ai gestionării profitabile a patrimoniului turistic.

Constituirea unui eşalon de specialişti în formare poate realiza instruirea cadrelor, stimula concurenţa şi promovarea unor modalităţi moderne de management a activităţilor turistice din mediul rural.

Este absolut necesar a se realiza analize şi studii pentru valorificarea potenţialului turistic natural şi antropic la nivel zonal şi pe localităţi.

Practica turistică a consemnat că turistul nu se deplasează într-o zonă sau alta pentru servicii de bază, ci pentru desfăşurarea unei activităţi plăcute, regeneratorii - în plan psihologic, pentru satisfacerea unor hobby-uri sau a unor trebuinţe culturale.

Întrebări de autoevaluare

1. Care este anul ce poate fi considerat începutul epocii moderne a turismului rural românesc? 2. Puteţi preciza care este rolul politicilor de stimulare a activităţilor turistice în mediul rural? 3. Ce implică politicile în domeniul formării profesionale şi manageriale? 4. Care credeţi că este rolul cercetării în dezvoltarea activităţilor de turism rural din ţara noastră? 5. Cum trebuie acţionat pentru creşterea calitativă a activităţilor de turism rural? 6. În ce constă un scenariu? 7. Aţi putea realiza un “holding” pentru o zonă rurală cunoscută? Care ar fi principalele cerinţe ale

unei bune “funcţionări”? 8. Care sunt în general preocupările legate de imaginea produsului turistic rural?

CAPITOLUL 14. DIAGNOZA SATULUI ROMÂNESC ÎN VEDEREA PROIECTĂRII PRODUSELOR TURISTICE

RURALE

Obiective

După ce veţi studia acest capitol veţi:

conştientiza că soluţia depăşirii momentului de criză actual, din economia românească, o poate reprezenta alianţa agriculturii cu serviciile, din rândul acestora detaşându-se - în mod special, turismul;

putea reconfirma că atât indivizii cât şi formele de organizare cărora le aderă – organizaţii productive sau nu - sunt implicaţi într-un mediu de marketing;

realiza că un proiect este neapărat o activitate cu scop şi finalitate; fi de acord că marketingul este procesul managerial responsabil cu identificarea,

anticiparea şi satisfacerea profitabilă a necesităţilor clienţilor; şti de ce nu este suficient să oferi un produs turistic, fără să oferi motivul cumpărării şi mai

ales să faci cunoscută oferta pe pieţele potenţiale. cunoaşte ce înseamnă şi cum poate fi proiectat un produs turistic rural; putea realiza un excelent produs turistic rural itinerant; afla de ce produsele turistice din ruralul românesc - în concordanţă cu potenţialul turistic

natural şi antropic - poate îmbrăca forme variate şi într-o gamă foarte largă de concretizări.

Clarificări conceptuale şi terminologice Informaţiile şi datele prezentate anterior ne îndreptăţesc să considerăm că problema care se pune în momentul de faţă este cea a organizării, conştientizării şi sistematizării activităţii turistice în spaţiul rural. Realizând o diagnoză a economiei româneşti a momentului actual, sfârşit de secol douăzeci - graniţa mileniului trei, vom constata că problemele noastre sunt similare cu cele ale ţărilor europene ce dispun de condiţii asemănătoare. Ceea ce ne deosebeşte de ceilalţi este modul în care căutăm, propunem şi mai ales găsim soluţii ieşirii din această perioada de tranziţie şi revenire la economia de piaţă.

12.1. Pentru ce se impune valorificarea spaţiului rural românesc prin intermediul turismului?

Pentru o parte a analiştilor societăţii româneşti soluţia depăşirii momentului de criză actual o reprezintă agricultura şi serviciile, iar din rândul acestora în mod special turismul. În aceste condiţii cei care îşi propun obţinerea de rezultate economice din activitatea de turism rural au toate atuurile în propriile lor mâini.

Totuşi pentru obţinerea unor rezultate, pe măsura aşteptărilor, este bine a se proceda în mod planificat, ştiinţific, profesionist; de aici reiese necesitatea:

• realizării unui scenariu; • adoptarea unei strategii; • conturarea unei politici de produs turistic şi de preţ; • găsirea de pieţe şi penetrarea acestora; • promovarea şi organizarea la nivel local şi naţional;

• interconectarea la sistemul european şi mondial. Stabilirea unor obiective minime şi a unui set minimal de măsuri - aplicate punctual într-o zonă

(sau în mai multe zone) care desfăşoară deja activităţi turistice rurale - va conduce la producerea de satisfacţii consumatorilor şi creşterea nivelului de trai al practicanţilor / prestatorilor. Căci este cunoscut, din experienţa unor ţări precum: Austria, Franţa, Elveţia, Portugalia, Germania etc., turismul rural contribuie la:

• redresarea economiei din zonele rurale, • dezvoltarea iniţiativelor locale, • promovarea turismului “verde”, • respectarea rigorilor ecologice. În afara celor prezentate anterior trebuie să precizăm că activităţile turistice – cu mici excepţii –

se desfăşoară în perioadele de “extrasezon” agricol, oferind prestatorilor: • Venituri suplimentare rezultate din activitatea de turism; • Valorificarea produselor din gospodăria proprie la locul producţiei; • Punerea în valoare a resurselor zonei; • Alungarea plictiselii şi monotoniei; • Utilizarea excedentului de spaţiu, produse şi forţă de muncă.

Cele prezentate arată încă odată, dacă mai era nevoie, că prin activitatea de turism desfăşurată în mediul rural – în calitate de prestatori de servicii turistice – se pun în valoare perioadele de timp mai puţin ocupate, atrăgându-se în activitatea productivă categorii mai puţin valide pentru muncile agricole şi utilizându-se superior întreaga energie a comunităţilor locale.

12.2. Analiza internă şi externă a satului românesc – produs turistic Am realizat până în acest moment o imagine de ansamblu, ce s-a dorit efectuată la nivel macro, chiar dacă în anumite momente a cunoscut întrepătrunderi cu universul micro al spaţiului rural românesc. Pentru a conferi unitate întreprinderii noastre viitoare vom analiza, contura şi experimenta situaţiile, strategiile şi modelele prin intermediul ANTREC-ului, organizaţie neguvernamentală specializată în turismul rural, ecologic şi cultural - unul dintre actorii implicaţi şi preocupaţi în realizarea unui produs turistic rural cu personalitate şi culoare locală.

Putem considera începând, din momentul de faţă, că ne aflăm în condiţiile unei activităţi tip “management de proiect” care ne va impune - pentru a ne înşela cât mai puţin - să gândim şi să experimentăm cât mai mult. Deci după cum reiese din înţelepciunea populară “să măsurăm de mai multe ori şi să tăiem o singură dată” sau în termenii economiei de piaţă să lucrăm eficient şi profitabil. 12.2.1. Analiză a mediului de marketing din turismul rural românesc

Organizaţiile de orice natură operează într-un climat intern şi în altul extern, care au

influenţe diverse asupra rezultatelor activităţii ce o desfăşoară. Cunoscând că atât indivizii cât şi formele de organizare cărora le aderă - dintr-un motiv sau altul - sunt implicaţi într-o formă a mediului de marketing, vom încerca pentru început o clarificare de concept.

Din multitudinea de definiţii date marketingului vom prezenta pe cea a organismului educaţional în domeniul marketingului din Marea Britanie - “Chartered Institute of Marketing”, potrivit căruia:

“Marketingul este procesul managerial responsabil cu identificarea, anticiparea şi

satisfacerea profitabilă a necesităţilor clienţilor”. Parafrazându-l pe marele romancier venit din lumea satului românesc Marin Preda, dacă

marketingul nu este orientat către cumpărător, atunci această activitate nu reprezintă nimic.

Investigarea mediului intern şi extern impune realizarea a două genuri de analiză: analiza SWOT şi analiza factorilor mediului extern. În cele ce urmează vom prezenta detailat modul în care pot fi utilizate cele două metode. a. Analiza SWOT presupune luarea în calcul a următoarelor elemente:

• Strengths (Puncte tari); • Weaknesses (Puncte slabe); • Opportunities (Oportunităţi); • Threats (Ameninţări).

În cazul nostru concret vom prezenta fiecare dintre aspectele enunţate, dorind a pune în evidenţă elementele relevante pentru analiza mediului de marketing al turismului rural românesc.

Punctele tari sunt determinate de factorii interni. Nu sunt greu de identificat, deoarece turismul rural românesc poate oferi o mare varietate de produse şi servicii. Situată în centrul Europei - distanţele până la extremităţile estică şi vestică, respectiv nordică şi sudică fiind practic egale - România include un patrimoniu turistic natural şi antropic deosebit de valoros, în care un rol important îl joacă relieful deosebit de pitoresc şi variat, obiectivele turistice şi activităţile recreatorii (drumeţii, pescuit, vânătoare, peşteri, schi şi multe altele). Alte oportunităţi includ stilul de viată tradiţional şi existenţa satelor vechi unde turistul poate experimenta o “călătorie în timp”.

Nu lipsite de importanţă sunt următoarele elemente: • existenţa unor rute internaţionale - atât prin autostrăzi cât şi pe calea ferată; • prezenţa a 16 aeroporturi, dintre care 5 internaţionale; • interesul şi preocuparea comunităţilor rurale şi a unor ONG-uri specializate; • accesul la produse şi influenţe occidentale; • tarife accesibile (cazare, masă, transport); • transporturi acceptabile; • fructe şi legume proaspete de sezon; • vinuri excelente.

Punctele slabe sunt determinate tot de factorii interni. Ele rezultă din neajunsurile organizatorice şi se materializează în:

• informaţii turistice puţine atât în ţară cât şi în străinătate; • lipsa legăturilor aeriene directe cu o serie de ţări interesate de produsul turistic rural

românesc; • transporturi inconvenabile sau chiar puţin dezvoltate în zonele montane; • numărul redus al agenţiilor de rent-a-car şi diversitatea redusă a produsului de închiriat; • materiale promoţionale puţine şi de proastă calitate; • puţine unităţi de alimentaţie publică şi o varietate limitată de mâncăruri specifice

bucătăriei româneşti; • servicii hoteliere de calitate şi standard îndoielnic; • injust raport preţ / calitate; • greutatea găsirii unor ghizi specializaţi (interpreţi, montani, deltă, vânătoare, turism

itinerant etc.); • lipsa “serviciilor pentru client”; • lipsa de experienţă; • lipsa curăţeniei în locurile publice, comparativ cu standardele vestice; • lipsa apei calde şi uneori chiar şi a apei reci; • lipsa facilităţilor de nivel înalt; • lipsa înţelegerii nivelului aşteptărilor străinilor; • posibilităţi limitate de folosire a cărţilor de credit şi a cecurilor de călătorie.

Oportunităţile sunt determinate de evoluţia factorilor externi, organizaţiei care influenţează favorabil prin cadrul general pozitiv. Din rândul celor evidente enumerăm: • imaginea romantică, puritatea şi arhaicul satului românesc; • creşterea numărului străinilor ce călătoresc în România pentru afaceri; • creşterea numărului străinilor care locuiesc şi muncesc în România;

• creşterea posibilităţilor de acces la produsele occidentale; • existenţa ambasadelor străine şi a comunităţilor de străini; • intensul schimb cultural ce conduce la o mai bună înţelegere între culturi şi înlătură

dezinformarea; • conectarea la reţeaua EUROGITES şi posibilitatea de conlucrare cu alte organisme din

turismul rural european; • includerea României în European Rail Pass şi East European Rail Pass ce asigură

facilităţi de tarif pentru cei ce călătoresc pe calea ferată; • prezenţa web-urilor de turism rural românesc în cadrul reţelei INTERNET; • stabilizarea monedei naţionale.

Ameninţările sunt determinate de factorii externi ce se pot constitui într-o frână în condiţiile unui cadru general defavorabil. Din rândul acestora amintim: • imaginea nu tocmai favorabilă în exterior (preţuri la nivel occidental fără o calitate

adecvată, pericol, hoţi, logistică, informaţii, serviciile pentru consumatori); • degradarea mediului, lipsa unor măsuri ecologice, poluarea (calitatea aerului şi a apei); • neînţelegerea conceptului “preţ pentru valoare”; • posibilităţi limitate de cazare; • insuficiente informaţii necesare pentru călătorii; • infrastructura săracă (drumuri, comunicaţii, transporturi, etc.) sau prost întreţinută; • instabilitatea monedei naţionale; • serviciile medicale şi de urgenţă; • costurile ridicate sau lipsa posibilităţilor de închiriere a unui mijloc de transport; • benzina la standarde europene în cantităţi limitate şi slaba calitate a serviciilor din

staţiile de alimentare; • imposibilitatea străinilor de a schimba moneda naţională în valută forte; • costul relativ ridicat al vizelor pentru România.

Analiza ce am realizat-o jalonează principalele repere ale funcţionării interne a turismului rural românesc - numim aici punctele tari (strengths) şi punctele slabe (weaknesses) – care pot fi proiectate prin prisma celor “7P”:

• produsul, • preţul, • poziţia în lanţul de distribuţie, • promovarea, • personalul, • premisele fizice, • profitul,

în mod particular pentru fiecare zonă ce îşi propune a se înscrie pe traiectoria evoluţiei social-economice şi prin practicarea activităţilor turistice.

b. Analiza factorilor mediului extern. Cadrul extern a fost conturat prin intermediul noţiunilor de oportunităţi (opportunities) şi ameninţări (threats) a căror examinare ne va permite depistarea influenţei acestora asupra evoluţiei şi devenirii turismului rural românesc. Oportunităţile şi ameninţările produsului turistic rural românesc este bine a fi studiate şi prin intermediul factorilor STEP (sociologici, tehnologici, economici şi politici) ca şi prin viziunea factorilor mediului concurenţial (piaţă, putere de negociere, concurenţă, costuri). Aceste studii interdisciplinare pot scoate la iveală noi valenţe ale produsului turistic – pe de o parte – şi vor semnala – pe de altă parte – aspecte care fac ca produsul turistic rural românesc să nu fie receptat conform aşteptărilor.

12.2.2. Turismul rural românesc, o nişă de piaţă România este o ţară minunată, ce poate oferi vizitatorilor o mare varietate de produse turistice, dar care are de învins în viitorul apropiat o serie de obstacole. În cadrul analizei SWOT am

depistat o serie de puncte unde este necesar a acţiona în vederea îmbunătăţirii cadrului general sau a produselor în sine pentru realizarea dezideratului final, satisfacerea necesităţilor clienţilor.

În prezent, durerosul adevăr este că pentru vizitatorii străini România nu prezintă un interes major. Turistul străin plăteşte pentru majoritatea serviciilor turistice o sumă comparabilă cu preţurile vestice, primind în schimb un produs de o calitate mai scăzută (comparativ cu standardele europene).

Logic se naşte interogaţia: de ce ar veni un vizitator străin în România, pentru acelaşi preţ cu care ar putea vizita Franţa, Germania, sau Italia, primind în schimb un produs de o calitate superioară? Ne propunem o succintă argumentare.

Studiind produsul turistic al mediului rural românesc, concertat cu factorii determinanţi ai deciziei de cumpărare în condiţiile pieţei turistice şi coroborând cu punctele tari respectiv slabe constatăm că - minimalizând slăbiciunile şi maximalizând punctele forte - se creează o nişă de piaţă profitabilă. Aceasta include: munţii, râurile, plajele, luciile de apă şi posibilităţile de pescuit, peşterile, pârtile de schi, monumentele istorice, vinotecile, mănăstirile, castele şi spaţiu rural românesc însuşi; bine înţeles că acest spectru de posibilităţi trebuie îngustat. Scopul este identificarea caracteristicilor care fac ca România să fie diferită de celelalte destinaţii.

Ce are ţara noastră de oferit şi nu intră în competiţie directă cu alte destinaţii turistice? Cât de puternice sunt aceste pieţe potenţiale?

Dacă vom încerca o diagnosticare sumară a motivaţiei în alegerea destinaţiei de vacanţă vom

constata că un turist alege: Franţa pentru plajă sau pentru a vizita Parisul; Austria pentru schi; Germania pentru drumeţii; Grecia pentru istorie; Spania pentru insule.

Ţara noastră oferă o mare varietate turistică, însă turistul nu poate să o parcurgă în întregime -

ca în cazul Belgiei, Olandei, Luxemburgului sau micului stat Monaco - într-o vacanţă. În mod logic descoperim existenţa unei salbe de produse turistice, din rândul cărora trebuie puse în valoare acele produse turistice unice care nu pot fi văzute, admirate şi oferite de alte ţări.

Nişa de piaţă poate fi realizată din multitudinea de alternative, de una din următoarele variante:

• produsul în sine - satul românesc, festivaluri româneşti tradiţionale, sărbătorile la români (Paşte, Crăciun), târguri şi iarmaroace (Muntele Găina - târgul de fete, târgurile de ceramică, etc.), mâncarea românească - gastronomia populară, vinurile şi rachiurile, mănăstirile pictate, mitul lui Dracula, cetăţile ţărăneşti, Delta Dunării etc.

• preţul - conceptul de preţ pentru valoare (existenţa unui just raport preţ / calitate) trebuie bine înţeles: este necesar să oferim o valoare excepţională;

• accesul convenabil - localizarea este un avantaj în orice afacere, iar în turism este unul major.

Odată cu descoperirea nişei munca nu s-a încheiat; urmează găsirea pieţelor, a segmentelor de piaţă interesate şi motivarea lor. Nu este suficient să oferi un produs turistic, trebuie să oferi motivul cumpărării şi mai ales să faci cunoscută oferta ta pe pieţele potenţiale.

Cunoscând aceste aspecte şi orchestrându-le cu informaţiile din capitolele precedente – în care am prezentat piaţa externă – vom constata de ce aceasta este cea mai vizată pentru desfacerea / comercializarea produsului turistic rural românesc. Piaţa la care facem referinţă, în mod special, este piaţa europeană, evaluată prin prisma concurenţei şi a obiceiurilor de consum generate. Interesul reciproc este dat tocmai de asemănările şi deosebirile existente între ruralul românesc şi ruralul european în general.

12.3. Proiectarea produsului turistic rural Produsul turistic rural românesc este un produs “tânăr” şi realizat, în mare parte, prin mimare

sau mai corect prin urmarea exemplului altor prestatori. Dat fiind nevoia de a se realiza prestaţii de calitate, repetabile şi perfectibile este necesar a se organiza şi conduce această activitate, în spiritul realizării unei profesionalizări a prestatorilor, precum şi a produselor în sine.

12.3.1. Turismul rural românesc - subiect al managementului de proiect Managementul de proiect poate fi calificat ca fiind un proces de planificare şi administrare a sarcinilor şi resurselor, în vederea atingerii unor obiective şi de comunicare a progresului ori rezultatelor înregistrate. În această lumină un proiect este neapărat o activitate cu scop şi finalitate; cu alte cuvinte, are un început şi un sfârşit, este planificat şi controlat, iar la sfârşit conduce la concluzii clare. În altă ordine de idei, proiectul fiind supus unui proces de validare şi verificare a fezabilităţii, va crea schimbare în domeniul respectiv. Particularizând, putem spune că satul românesc, pentru a putea deveni produs turistic trebuie să îndeplinească următoarele exigenţe:

- să-şi clarifice obiectivele, să-şi pună în valoare atuurile şi să remedieze deficienţele pentru a deveni o reală atracţie;

- să-şi dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă a resurselor de orice natură;

- să comunice intern(toate persoanele interesate şi implicate în devenirea satului) şi extern (cu mediul, dar mai ales cu oaspeţii - turiştii sosiţi);

- să planifice, monitorizeze şi controleze - prin intermediul comitetelor de iniţiativă, filiale ale ONG-urilor - resursele umane, materiale şi băneşti necesare pentru ducerea la bun sfârşit a proiectului;

- să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni diferiţi, profesii felurite, organizaţii diferite dar cu un scop bine precizat şi unic;

- să menţină în atenţie permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a reduce zonele de risc şi a lucra eficient la detalii;

- să aprecieze ce trebuie sau nu făcut, înainte de execuţie şi să implementeze un standard de calitate adecvat;

- să micşoreze costurile prin maximizarea eficienţei lucrului şi a alocării resurselor.

Am numit prin “satul românesc” colectivitatea rurală dintr-o zonă românească cu un patrimoniu turistic, favorabilă realizării şi implementării conceptului de neoruralism - introdus de regretatul profesor universitar Teaci Dumitru - şi prin prisma activităţii de turism rural.

În concluzie, acestei colectivităţi îi revin sarcini privind: • definirea corectă şi clară a obiectivelor; • administrarea schimbării - din localitate rurală patrimonială în localitate turistică; • alegerea metodelor de devenire; • înlăturarea incertitudinilor şi riscurilor; • realizarea echipelor multidisciplinare care să realizeze schimbarea şi implementarea

proiectului. În cadrul comunităţii un rol important îl joacă: reprezentanţii administraţiei judeţene şi

locale, reprezentanţii ONG -urilor, profesorii, doctorii şi veterinarii, preoţii, învăţătorii şi ceilalţi specialişti ai lumii satului. Pentru constituirea practică a proiectului de transformare a satului în produs turistic sugerăm succesiunea paşilor la modul următor:

Definirea clienţilor / turiştilor şi stabilirea modului de satisfacere a solicitărilor acestora (nevoile şi dorinţele lor).

Realizarea unei liste de sarcini ce revin fiecărei activităţi pentru: • serviciile de bază - cazare şi alimentaţie publică; • servicii complementare - transport, agrement, comerţ, informaţii etc.; • dispecerizarea; • marcare şi balizare; • pază şi ordine etc.

Estimarea resurselor necesare şi calculul bugetelor minime necesare îmbunătăţirii: • dotărilor, • modernizărilor,

• alimentării cu energie, apă, combustibil; • canalizare; • incinerarea deşeurilor etc.

Verificarea fezabilităţii. Luarea în consideraţie a riscurilor. Managementul activ al proiectului.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor astfel de proiecte sugerăm urmărirea concordanţei dintre sarcini, resurse şi timp prin intermediul unei diagrame GANTT. Aceasta va reprezenta modul de realizare a sarcinilor în funcţie de data de începere şi durata acestora. Precum şi imaginea grafică a modului de suprapunere şi corelare a diferitelor activităţi. În continuare exemplificăm o diagramă Gantt (posibilă /probabilă) a unui proiect de implementare şi lansare a produselor turistice rurale.

Proiectul în studiu are o întindere de 12 luni şi îşi propune lansarea unui nou produs pe piaţă (spre exemplu: învăţarea unor meşteşuguri tradiţionale – pictura pe sticlă, cioplit în lemn, împletit şi vopsit, etc.).

Forma sa grafică ar putea fi următoarea:

NR SARCINA OCT NOV DEC IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEPT 1. CERCETAREA

PIEŢEI

2. ANALIZA FEZABILITĂŢII

3. PROIECTAREA PRODUSULUI

4. TESTAREA PRODUSULUI

5. STAGIU PRELIMINAR DE LANSARE

6 PRIMIREA FEED-BACKULUI

7. REVIZUIREA

8. STAGIUL FINAL DE LANSARE

9. ANALIZAREA

10. CONCLUZII

În atenţia echipei care-şi propune realizarea acestui proiect stau următoarele mari sarcini: • cercetarea pieţei pe care urmează să fie lansat produsul turistic; • analiza fezabilităţii proiectului; • proiectarea produsului turistic; • testarea produsului turistic în condiţii de consum pilot; • stagiu preliminar lansării (pregătirea campaniei promoţionale, pregătirea şi informarea

potenţialilor consumatori, remedierea unor posibile desincronizări observate în faza pilot, etc.);

• primirea răspunsului / efectului retroactiv; • revizuirea urmare a feed-backului; • stagiul final de lansare; • analizarea modului de desfăşurare a produsului turistic; • concluziile asupra lansării. Rezultatul proiectului trebuie să fie realizarea produsului turistic la nivelul

aşteptărilor/aspiraţiilor potenţialilor turişti, precum şi a condiţiilor de practicare a turismului în

comunităţile rurale implicate în proiect (gazdele). Membrii comunităţii devin astfel producători sau prestatori, iar rezultatul activităţilor vor fi produse sau servicii turistice.

12.3.2. Ce va urma realizării proiectului de lansare a produsului turistic?

Ceea ce proiectul realizează în cadrul comunităţii rurale este o nouă porţiune de piaţă care va permite extinderea procesului vânzării (valorificării) – cumpărării (achiziţionării) produselor turistice. Remarcăm cu această ocazie că în cadrul oricărui ciclu de trecere de la producător la consumator a unui produs, importanta majoră revine acestei materializări.

Dar ce este în final ceea ce numim generic produs? În ceea ce ne priveşte – dintre multiplele definiri ale noţiunii de produs - apreciem deosebit de

sugestivă definiţia dată de Philip Kotler:

“un produs este ceea ce poate fi oferit pe o piaţă pentru a fi privit, cumpărat, utilizat sau consumat, astfel încât să poată satisface o dorinţă sau o necesitate. Aceasta se referă la obiectele fizice, servicii, organizaţii, idei”.170

Aşadar putem oferi atât produse şi servicii, cât şi noţiuni abstracte (puncte de vedere, idei,

experienţa acumulată etc.). Produsul turistic pe care ne propunem să-l realizăm şi să-l comercializăm poate face obiectul unor investigaţii, pe trei nivele, prin care vom urmări identificarea unor aspecte esenţiale care au relevantă în ochii turiştilor şi cărora ofertantul / producătorul trebuie să le acorde maximum de atenţie.

Specialiştii consideră că analiza pe cele trei niveluri a oricărui produs pune în evidenţă existenta următoarelor aspecte esenţiale ce caracterizează respectivul produs:

• esenţa produsului reprezintă necesitatea căreia îi corespunde produsul / serviciul turistic oferit, necesitate care conduce la decizia de cumpărare. Turistul sosit în mediul rural caută satisfacerea unei necesităţi (linişte, culoare locală, odihnă, recreere etc.), a unei dorinţe (trăirea unei vacanţe liniştite, satisfacerea nevoii de firesc şi natural, practicarea unor hobby-uri) sau găsirea unei soluţii pentru problemele sale (inspiraţie, meditaţie, relaxare etc.).

• produsul sau serviciul ca atare înfăţişează caracteristicile proprii produsului (servicii de bază - cazare şi masă; sejur de scurtă sau lungă durată; odihnă, tratament, itinerant etc.). Elementul major îl reprezintă imaginea produsului în ochii turistului. Imaginea produsului turistic rural este formată din informaţiile pe care le are turistul despre produs ca şi de experienţa interactivă legată de consumarea vacanţelor sale în mediul rural;

• produsul sau serviciul completat include tot ceea ce se oferă turiştilor pe lângă produsul de bază. Surprize, agape, materiale promoţionale (brelocuri, hărţi, pliante, cataloage), muzee, servicii suplimentare (închirieri sănii, căruţe, cai etc. cu sau fără plată), premii, reduceri, cu alte cuvinte tot ceea ce este oferit suplimentar, sporind valoarea produsului turistic.

Prezentarea sub diverse forme şi din diverse unghiuri a produsului turistic românesc scoate în evidenţă existenţa atât a unei concurenţe interne (între produsele turistice rurale din diverse zone ale ţării noastre), cât şi a uneia externe (faţă de produsele rurale europene).

Dacă am amintit la un moment dat de nevoia existenţei unei OSU (Oferte Speciale Unice), este cazul să insistăm în acest moment şi să arătăm necesitatea unei OUV (Oferte Unice de Vânzare). Despre ce este vorba?

OUV desemnează particularităţile şi avantajele pe care le prezintă produsul nostru faţă de cel al concurenţei. Pentru a putea atrage şi mai ales pentru a putea vinde cu succes, serviciile noastre turistice trebuie să fie cunoscute de către potenţialii clienţi.

Comunicarea calităţilor va implica răspunsul la întrebări de genul: • oferim prestaţii turistice de mai bună calitate? • preţurile noastre reflectă un just raport al calităţii?

170 a se consulta Ph. Kotler şi colaboratorii - “Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1998.

• răspundem cu receptivitate necesităţilor turiştilor? • unitatea / echipamentul nostru este mai bine plasat în raport cu concurenţa? Dacă răspunsul la aceste întrebări satisface aşteptările noastre(atât prin prisma prestatorului cât şi

prin cea a utilizatorului) atunci rămâne doar să declanşăm o posibilă întrecere cu cei mai buni în domeniu. Iar atunci când turiştii dumneavoastră vă vor spune că sunteţi cei mai buni aduceţi-vă aminte că cel mai greu este să păstrezi performanţa atinsă. De aceea trebuie să fim conştienţi de continuitatea competiţiei şi de faptul că un lucru început bine trebuie să fie îmbunătăţit continu. 12.3.3. Proiectarea produselor turismului rural itinerant

Turismul itinerant în lumea satului va fi ca şi în cazul turismului industrial: organizat şi spontan. Apreciem apoi că în cadrul celui organizat acesta va îmbrăca forma:

- clasică: deplasarea de la un loc de interes la altul, cu mijloace clasice de transport (aerian, tren, vapor, şalupă, automobil, autocar),

- specifică: itinerarul va fi realizat cu cai, măgari, căruţe, sănii, tractoare special amenajate, trenuleţ cu ecartament îngust (mocăniţa), biciclete, bărci pescăreşti etc. Practicanţii spontani ai turismului rural vor putea utiliza funcţie de şansă şi disponibilitate

oricare dintre mijloacele de transport nominalizate. Credem că pentru turismul itinerant un rol important îl va juca existenta unei organizaţii sau a

unui cadru organizatoric specializat, care să faciliteze realizarea rezervărilor, confirmarea acestora şi asigurarea prestării serviciilor în conformitate cu comanda receptată.

Printr-o Centrală de Rezervări a Turismul Rural din România s-ar putea asigura: concentrarea ofertei rurale la nivel naţional, preluare şi validarea / invalidarea cererilor, alinierea tarifelor de prestaţie în concordanţă cu nivelul de clasificare a echipamentelor, comercializarea produselor turistice, realizarea decontărilor între participanţii la procesul de prestare a serviciilor turistice, dirijarea fluxurilor turistice către destinaţii care să corespundă dorinţelor şi idealurilor

turiştilor. Următorul pas în dezvoltarea turismului itinerant în mediu rural îl poate juca realizarea unor

produse turistice cu temă ce vor fi propuse turiştilor. Sugerăm orientativ - denumirile şi conţinutul probabil - câteva teme:

Nestemate ale dansului şi cântecului românesc (moldovenesc, oltenesc, bănăţean, dobrogean etc.), cu participare la serbări, şezători, concursuri şi festivaluri folclorice;

Acasă la meşterii populari (olari, cojocari, cioplitori în lemn etc. sau doljeni, maramureşeni, vrânceni, gorjeni etc.);

Pe urmele haiducilor (împletit cu repere haiduceşti, hanuri, spectacole de teatru popular, puncte muzeistice etc.);

Drumul peştelui - în zone piscicole - cu servicii de bază şi partide de pescuit; Drumul vinului - vizite în podgorii şi degustări; Drumul sării – cu sederea în localităţi cu tradiţie în exploatarea sării, vizite în saline; Festivaluri ale gastronomiei populare (sarmalelor, plăcintelor, zaibărului şi mujdeiului, ţuicii, brânzeturilor, etc.);

La vânătoare/pescuit în ... (bălţile…, munţi…, zona intracolinară, şi colinară, iazuri, Delta Dunării, etc.);

Pe urmele lui Dracula (vizitarea vestigiilor ce fac trimitere la Vlad Ţepeş şi înnoptare în mediul rural, seara focuri de tabără şi cântece, povestiri în jurul focului, ş.a.);

Acasă la: Mihai Eminescu, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Panait Istrati sau alte personalităţi simboluri universale;

Drumul vrăjitoarelor - program esoteric în mediul rural cuprinzând peripluri la ghicitoare, descântătoare sau vrăjitoare.

Programele turistice vor avea nume expresive, vor prezenta punctele de atracţie şi aspecte inedite sau specifice din zonele parcurse, ce se vor constitui în trăsături majore ale unei personalităţi, zone, activităţi sau curiozităţi. Considerăm la fel de atractive circuitele sau traseele ce vor cuprinde:

• parcuri şi rezervaţii naturale, • drumeţii în zone montane, • escalade, • trasee speologice, • călătorii cu caiacul, canoe, barca şi de ce nu cu plute.

Toate sunt produse turistice care se bucură de o cerere din ce în ce mai mare în lumea ecoturistică.

Un alt produs turistic itinerant în mediul rural şi mai ales în zona colinară, submontană şi montană ar putea fi cel pentru autovehicule de teren (4 x 4) sau motociclete pe drumuri forestiere, cu macadam sau puţin amenajate. Această categorie ar putea include şi produsele cicloturistice. Apreciem că turismul itinerant are deosebite implicaţii atât pentru prestatori cât şi pentru turişti.

În ceea ce ne priveşte importante sunt implicaţiile relevante pentru activitatea turistică. Astfel: A. prestatorul va trebui să fie conştient de asigurarea :

unui just raport al calităţii faţă de nivel clasificare / nivel preţ; unei note de specific şi personalitate fiecărui produs turistic ce-i aparţine; unei prestaţii de calitate ce va fi comparată cu a celorlalţi prestatori incluşi în itinerar.

B. consumatorul - clientul - turistul se va bucura de posibilitatea: cunoaşterii unor zone diferite, oameni diverşi, obiceiuri şi tradiţii diverse; comparării ospitalităţii din diverse zone; primirii cu receptivitate a sugestiilor sale.

Pentru susţinerea şi încurajarea turismului itinerant organizatorii şi prestatorii vor ţine cont de necesitatea realizării unor materiale, ce se vor constitui în suport şi mijloc de promovare, orientativ de genul: calendar al manifestărilor din lumea satului, ghiduri, hărţi, monografii, pliante, cataloage. Materialele informative vor fi realizate în limba engleză, franceză, germană şi chiar japoneză; vor cuprinde obligatoriu date despre: căi de acces şi mijloace de transport, locuri istorice, puncte de informare, ghizi turistici, dispecerate - centre de rezervări, restaurante cu specific etc.

Conceperea şi derularea programelor turistice itinerante (organizate, semiorganizate sau

neorganizate) vor trebui să ţină cont de interesul cultural, ştiinţific, tehnic al călătoriei şi nu în ultimul rând de necesitatea de a călători în scopul cunoaşterii de locuri şi oameni noi.

În acest scop produsele turistice create vor încerca să aibă fie un caracter specializat pentru un

anumit segment de turişti, fie vor avea un caracter general care va trezi interesul pentru produsele specializate, care în concordanţă cu potenţialul turistic natural şi antropic românesc poate îmbrăca forme variate de turism într-o gamă foarte largă de concretizări.

De reţinut la final

Turismul rural pune în valoare perioadele de timp mai puţin ocupate, atrăgând în activitatea productivă categorii mai puţin valide pentru muncile agricole şi utilizând superior întreaga energie a comunităţilor locale.

Activităţile turistice din mediul rural – cu mici excepţii – se desfăşoară în perioadele de “extrasezon” agricol.

Programele turistice trebuie să aibe nume expresive, prezentând puncte de atracţie şi aspecte inedite sau specifice din zonele parcurse, care se vor constitui în trăsături majore ale unei personalităţi, zone, activităţi sau curiozităţi.

Organizaţiile, de orice natură, operează într-un mediu cu două componente – una internă şi alta externă, care au influenţe diverse asupra rezultatelor activităţii ce o desfăşoară.

Analiza turismului rural românesc trebuie să fie realizată şi prin prisma celor “7P” - produsul, preţul, poziţia în lanţul de distribuţie, promovarea, personalul, premisele fizice, profitul, în mod particular pentru fiecare zonă ce îşi propune a se înscrie pe traiectoria practicării activităţilor turistice.

Managementul de proiect poate fi calificat ca fiind un proces de planificare şi administrare a sarcinilor şi resurselor, în vederea atingerii unor obiective şi de comunicare a progresului ori rezultatelor înregistrate.

Prezentarea sub diverse forme şi unghiuri a produsului turistic românesc scoate în evidenţă existenţa atât a unei concurenţe interne cât şi a uneia externe.

În cadrul comunităţilor rurale un rol important îl joacă: reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, profesorii, doctorii şi veterinarii, preoţii, învăţătorii şi ceilalţi specialişti ai lumii satului.

Produsele turistice create în lumea satului românesc vor încerca să aibă fie un caracter specializat pentru un anumit segment de turişti, fie vor avea un caracter general care va trezi interesul prin produse specializate.

Întrebări de autoevaluare

1. Ce trebuie făcut pentru valorificarea profesionistă a spaţiului rural? 2. Cum schimbă activităţile turistice rurale zona de implementare? 3. Care sunt beneficiile practicării turismului rural? 4. Puteţi enumera punctele tari ale turismului rural românesc? Dar pe cele slabe? 5. Cine conturează influenţa mediului extern într-o analiză? 6. În ce mod poate fi utilizată poziţia de nişă a turismului rural românesc? 7. De ce consideraţi că turismul rural din ţara noastră poate fi subiect al managementului de

proiect? 8. Cum aţi organiza un produs turistic itinerant pentru un grup de studenţi vest europeni?

B I B L I O G R A F I E

1. Alexandru, D.,

Neguţ, S., Istrate, I.

Geografia turismului, Editura Academiei, Bucureşti, 1997

2. Angelescu, C., Jula, D.

Timpul liber – condiţionări şi implicaţii economice, Editura Economică, Bucureşti, 1997

3. Anghel, L. D. Marketing, Editura ASE, Bucureşti, 2000 4. Anghel, L.D.,

Petrescu, E.-C. Business to business marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2001

5. Balaure, V. & colab.

Tehnici promoţionale, Editura Uranus, Bucureşti, 1999

6. Becker, S. G. Comportamentul uman – o abordare economică, Editura ALL, Bucureşti, 1998

7. Birkenbihl, F. V. Antrenamentul comunicării, Editura Gemma Pres, Bucureşti, 1998

8. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P.

Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2000

9. Bran, P. Economica valorii, Editura Economică, Bucureşti, 1995

10. Bremond, J., Geledan, A.

Dicţionar economic şi social, Editura Expert, Bucureşti, 1995

11. Brilman, J. Gagner la competition mondial, Les Editions d’Organisation, Paris, 1991

12. Brown, R. L. Eco-economie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001 13. Cooper, C.,

Fletcher, J., Gilbert, D., Wanhill, S.

Tourism, Principles and Practice, Longman, Harlow,1998

14. Cosmescu, I. Turismul – Fenomen complex contemporan, Editura Economică, Bucureşti, 1998

15. Cosmescu, I., Ilie, L.

Economia serviciilor, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 1999

16. Covey, R. S. Eficienţa în 7 trepte, Editura ALL, Bucureşti, 1995 17. Cuilenburg, V. J. J.,

Scholten, O., Moomen, G. W.

Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

18. Daft, R. T. Organization theory and desing, MN: West, St. Paul, 1989

19. Dalotă, M., Donath, L.

Managementul firmei prin planul de afaceri, Editura Sedona, Timişoara, 1997

20. Davis, K. Human Behaviour at Work, Mc Graw, Hill Book Company, New York, 1972

21. Didier, M. Economia: regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

22. Dinu, V. Protecţia drepturilor şi intereselor consumatorilor, Editura Alpha, Buzău, 2001

23. Dobrescu, M. E., Franc, V. I.

Afacerile, mică enciclopedie, Editura Expert, Bucureşti, 1997

24. Dobrotă, N. Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997

25. Emilian, R.(coord.) Iniţiere în managementul serviciilor, Editura Expert, Bucureşti, 2001

26. Florescu, C.(coord) Marketing, Editată de Marketer (Grup Academic demarketing şi management), Bucureşti, 1992

27. Fraisse, H. Manuel de l’ingenieur d’affaires, Editions Dunod, Paris, 1990

28. Glass, N. Management: Les 10 defis, Editions d’Organisation, Paris, 1998

29. Godin, S., Conley, C.

Business Rules of Thumb, Warner Books, 1987

30. Grigorescu, A. (coord.)

Managementul proiectelor de mediu, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2000

31. Harrington, H. J., Harrington, J. S.

Management total, Editura Teora, Bucureşti, 2000

32. Hirschey, M., Pappas, L. J.

Fundamentals of Managerial Economics, The Dryden Press, 1992

33. Hughes, R. J. Hospitality, Management skill builders, Educational Institute of the American Hotel & Motel Association,East Lansing, 1994

34. Ioncică, M. Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 200035. Ionescu, Gh. I.,

Cazan, E., Negruşa, A. L.

Management organizaţional, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2001

36. Isachen, A. J., Hamilton, B. C., Gylfason, Th.

Să înţelegem Economia de piaţă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1992

37. Istrate, I., Bran, F., Roşu, A. G.

Economia turismului şi mediului înconjurător, Editura Economică, Bucureşti, 1996

38. Johns, G. Comportament organizaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1998

39. Jones, G. Primii paşi în afaceri, Editura Teora 1999, Bucureşti

40. Lanquar, R. Le tourisme international, Presses Universitaires de France, Paris, 1989

41. Le Bihan, C. Marile probleme ale eticii, Editura Institutul European, Iaşi, 1999

42. Le Bon, G. Psihologia mulţimilor, Editura Anima, Bucureşti,199043. Lehnissch, J. P. Creation d’entreprise, Les Editions d’Organisation,

Paris, 1990 44. Lucey, T. Administrarea afacerilor, Editura tehnică, Bucureşti,

2001 45. Lupu, N. Hotelul – economie şi management, Editura ALL

Beck, Bucureşti, 2002 46. Manolache, M.,

Moraru, I. Managementul micilor afaceri, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

47. Minciu, R. Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000

48. Minciu, R., Zadig, R.

Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie publicăşi turism, Lito ASE, Bucureşti, 1984

49. Moldoveanu, G. Managementul operaţional al producţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1996

50. Moldoveanu, M., Miron, D.

Psihologia reclamei, Editura Libra, Bucureşti

51. Neacşu, N. Calitate şi eficienţă în perioada de tranziţie, Editura Garamond, Bucureşti, 1999

52. Neacşu, N. Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 2000

53. Nicolescu, R. Serviciile în turism – alimentaţia publică, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988

54. Nistoreanu, P. Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

55. Nistoreanu, P., Managementul în turism, Editura ASE, Bucureşti, 2002

56. Niţă, I., Niţă, C-tin

Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000

57. Popescu, C. O. Comunicarea în marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2001

58. Rees, W. D. Arta managementului, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1996 59. Rotaru, G.,

Moraru, C. HACCP – Analiza Riscurilor Punctele Critice deControl, Editura Academica, Galaţi, 1997

60. Russu, C. Managementul Întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Expert, Bucureşti, 1996

61. Sadgrove, K. Ghidul ecologic al managerilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998

62. Sadgrove, K. Managementul calităţii totale în acţiune, Editura Rentrop & Straton, Bucureşti, 1999

63. Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975

64. Snak, O. Turismul în economia naţională, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981

65. Snak, O., Baron, P., Neacşu, N.

Economia Turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001

66. Stanton, N. Comunicarea, Societatea “Ştiinţă & Tehnică” SA,Bucureşti, 1995

67. Stănciulescu, G. Tehnica operaţiunilor de turism, Editura ALL Educational, Bucureşti, 1998

68. Stănciulescu, G. Managementul agenţiei de turism, Editura ASE, Bucureşti, 2002

69. Stănciulescu, G. (coord.)

Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000

70. Tigu, G. Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001 71. Vasile, D. Tehnici de negociere şi comunicare, Editura Expert,

Bucureşti, 2000 72. Vellas, Fr. Turismul – tendinţe şi previziuni, Editura Walforth,

Bucureşti, 1994 73. Vellas, Fr.,

Becherel, L. International Tourism. An Economic Perspectiv, Mac Millan Press Ltd., London, 1995

74. * * * Tourism Market Trends: Europe – 2000, World Tourism Organization, Madrid, 2000

75. * * * Colecţia Revistei Tribuna Economică, 2000–2002

76. * * * Colecţia Revistei de Comerţ, 2000–2002

77. * * * DEX, ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 1996 78. www.ecotourisme2002.org 79. www.expedia.com 80. www.travelocity.com 81. www.travelweb.com 82. www.uneptie.org/pc/tourism 83. www.vizion.com 84. www.world-tourism.org 85. www.yahoo.co.uk/business and economy/campanies/travel 86. www.bonjourquebec.com

CAPITOLUL 8. CĂLĂTORIA ÎN ZONELE RURALE

Obiective

După parcurgerea acestui capitol veţi:

avea răspunsul la întrebarea: “de ce turismul în spaţiul rural, este tot mai apreciat şi solicitat de oamenii din marile aglomerări urbane?”;

afla istoria călătoriilor în zonele rurale; face cunoştinţă cu liderii turismului rural european; putea compara principalele aspecte ale turismului rural din ţările europene; constata pentru ce este considerat turismul rural: producător de valori şi activitate complementară celor tradiţionale / agricole, instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, manieră de cooperare şi schimbare de mentalitate.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Turismul rural s-a impus încet dar consecvent - în special pe pieţele turistice din ţările dezvoltate economic, ţări puternic industrializate şi cu un grad de urbanizare ridicat – mai cu seamă în a doua jumătate a secolului XX. Turismul în spaţiul rural a fost, şi continuă să fie, din ce în ce mai apreciat, iar mai apoi tot mai mult solicitat de oamenii ce trăiesc şi muncesc în condiţii din ce în ce mai stresante în cadrul marilor aglomerări urbane, dar nu numai. Fiind etichetat drept un produs ce eradichează stresul, turismul rural reprezintă totuşi în primul rând o posibilitate de reîntoarcere la natură, la tot ceea ce este pur, nealterat şi curat; o reîntoarcere spre origini, oricând plăcută şi reconfortantă.

Practicanţii acestui turism pot fi întâlniţi în zonele cele mai diverse ale globului în: aproape întreaga Europă (Comunitatea Europeană a acordat şi acordă o atenţie deosebită proiectelor şi programelor pentru turism în spaţiul rural),60 cele două Americi - Latină şi de Nord, Australia, Asia şi chiar Africa, remarcându-se astfel de fluxuri turistice şi preocupări de practicare a serviciilor turistice - în egală măsură, în zone rurale dintre cele mai diverse.

8.1. Scurtă incursiune în timp Putem afirma, fără a greşi, că apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Leagănul călătoriilor în regiunile rurale l-a constituit Europa. Este cunoscută astfel participarea în număr mare a elenilor la: vizitarea locurilor sfinte - Dadona (Zeus) şi Delfi (Apollo) - frecventarea băilor curative sau jocurile festive periodic organizate.

60 Grolleau Henri - “ Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la C.E.E “, D. G. T. (Tourisme), 1987, pag.16

Comment:

În perioada romană majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau militare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp cu evoluţia societăţii omeneşti se diversifică şi structura călătorilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau în număr însemnat comercianţii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini, oameni de ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi. În mod normal locuitorii zonelor rurale au asigurat “casă şi masă” celor cei vizitau, astfel s-a format, perpetuat şi conservat o formă de “tratament” devenită tradiţională şi etichetată mai târziu ca ospitalitate. Cu timpul regiunile rurale au fost martorele formării unor rute:

către zonele de tratament (termele romane ori staţiunile balneoclimaterice), comerciale (vestitele până în zilele noastre drumuri ale sării, vinului, chihlimbarului, mătăsii,

etc.), spre locurile sfinte (Ierusalim, Santiago de Compostela, Mont Saint Michel, ş.a.). Unii dintre aceşti călători au decis să transmită experienţele lor. Putem prezenta în sprijin

scrierile călugărului francez Aimeri Picaud, care realizează la 1130 un îndrumar pentru pelerinii doritori să ajungă la Santiago de Compostella, sau pe poetul japonez Basho care în 1690 a scris un poem intitulat “Drum îngust spre Nordul îndepărtat”. Europa este cea care înregistrează primele forme conştientizate de turism rural în secolele XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi mediul spaţiului rural. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau (1712-1778) povesteşte în lucrarea sa “Confesiuni” despre o călătorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. În secolul următor, al XIX- lea, odată cu afirmarea marilor peisagişti, arhitectura rurală ocupă un loc din ce în ce mai important în desen şi pictură. Se impun din nou pictorii şi artiştii francezi şi italieni cărora li se adaugă mai apoi cei din Anglia61. În România, care - aşa cum afirma Geo Bogza în reportajul “Sate şi oraşe”- la început a fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă din totdeauna. Mai mult, “viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent literar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori români. În ceea ce priveşte manifestările care pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice rurale din ţara noastră - neluând în seamă faptul că orice orăşean, care se respecta şi îşi putea permite, avea o casă “la ţară”- amintim:

obiceiurile de Sânziene când, conform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova;

pelerinajele către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire şi mai ales obiceiul retragerii către

sat în timpul verilor călduroase (“locuinţa mea de vară e la ţară”62), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice au evoluat şi echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor - ”poştele” încă mai revin şi astăzi în povestirile sătenilor, ca şi denumirile unor localităţi legate de această activitate - exemplu Poşta Câlnău), la cele care asigurau în norme profesioniste “casă şi masă” (vestitele hanuri existente în toate cele trei ţări române63) şi mai apoi cele destinate altor nevoi materiale.

Dintre cei ce au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural putem enumera personalităţi ale culturii româneşti precum: scriitorii: Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu - Delavrancea, , Calistrat Hogaş, Octavian Goga, Alexandru Vlahuţă, George Topârceanu, Mihail Sadoveanu; pictorii: Nicolae Grigorescu,

61 Grolleau Henri -”Patrimoine rural & tourisme dans la C.E.E.”, D.G.T., Service du Tourisme, TER, 1988, pag.22 62 a se revedea Topârceanu George -”Scrieri”, vol. I şi II, Editura Minerva, Bucureşti, 1983 63 a se consulta: Botez C., Pricop A. -”Tradiţii ale ospitalităţii româneşti”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1989

Ştefan Luchian; istoricii: Nestor Urechia, Nicolae Iorga; compozitorul: Ciprian Porumbescu, George Enescu; actorii: Ştefan Ciubotăraşu, Ştefan Iordache şi mulţi alţii.

Toţi cei citaţi au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viaţă nou ce a contribuit la

realizarea unei mentalităţi care în timp a generat călătoria, circulaţia turistică, mai apoi turismul - în general şi turismul rural în particular. Cele prezentate ne determină să afirmăm că turismul rural s-a derulat în ţara noastră până în a doua jumătate a secolului al XX - lea doar în mod empiric şi spontan. În ceea ce priveşte restul Europei trebuie să remarcăm că dezvoltarea turismului rural se află în strânsă legătură cu masiva urbanizare produsă înainte, dar mai ales după cel de-al doilea război mondial. Era perioada în care dezvoltarea industriei, dar şi mecanizarea din agricultură, au determinat migrarea populaţiei din zonele rurale către centrele urbane aflate într-o dinamică evoluţie. Atunci când îşi puteau permite “vacanţe” o bună parte a “strămutaţilor” se întorcea “la ţară” pentru a vizita zonele pe care le părăsiseră. Vizitatorii erau cazaţi - în marea majoritate a cazurilor – de către rude sau prieteni, iar petrecerea timpului liber se limita la ajutorul în gospodărie ori la “actualizarea informaţiilor”.

8.2. Turismul rural în a doua parte a secolului XX După anii ‘60, omenirea a început să fie tot mai preocupată de ţinta (destinaţia) vacanţelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activităţi economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendinţe de petrecere - tot mai frecventă - a vacanţelor în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare în mediul/spaţiul rural. Ce-şi propuneau aceşti călători, drumeţi, excursionişti, într-un cuvânt turişti?

Un răspuns sintetic presupune o concentrare a obiectivelor şi următoarea enumerare: - să-şi satisfacă curiozitatea şi dorinţa petrecerii vacanţelor în cu totul alte condiţii de viaţă şi

civilizaţie decât cele obişnuite; - să-şi materializeze interesul pentru noi destinaţii; - să fragmenteze vacanţa în 3-4 minivacanţe (4-5 zile: mare, munte, staţiune localitate balneară,

sat turistic tradiţional); - sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus (deci mai ieftin); - turism cultural şi de cunoaştere (în special tinerii şi turiştii de vârsta a treia); - alegerea ca destinaţii de vacanţă a ţărilor învecinate.

În mod firesc s-au conturat următoarele avantaje: - valorificarea bogatului potenţial rural; - economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică şi

agrement; - reducerea la minim a personalului de servire; - decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate; - îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele utilizate ca baza materială a turismului; - stabilizarea populaţiei rurale prin ocuparea în sfera serviciilor turistice; - surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală; - înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a unor meşteşuguri tradiţionale64.

Cercetările întreprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au scos în evidenţă că cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local65.

Dacă până în anul 1970 turismul rural începuse să fie sinonim cu “turismul ieftin”, apreciat de către unii drept o alternativă a turismului estival la malul mărilor şi oceanelor, începând cu acest moment este remarcată o influenţare a activităţii de schimbările produse în atitudinea şi cererile

64 Glăvan, V. şi colaboratorii - în studiul: ”Diversificarea ofertei turistice a României prin introducerea în circuitele turistice internaţionale a unor sate turistice”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1980 65 Glăvan, V., Marchidan, G. - în studiul: ”Experienţa naţională şi internaţională în valorificarea patrimoniului rural”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1993

consumatorilor. Totodată este remarcată o diminuare a “turismului de masă” în concordanţă cu dezvoltarea celui individual.

8.3. Liderii turismului rural european Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie) existente - camere de oaspeţi, pensiuni, ferme, hanuri, campinguri, etc. - pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietatea privată a locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de prestatori) ai activităţilor turistice complementar unor alte activităţi de bază.66

Reţeaua turismului rural contemporan prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Comunităţii Europene. Aceasta datorită :

condiţiilor de organizare create; a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente; sprijinului primit din partea statelor (credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% - Franţa,

Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică desfăşurată, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare, ş.a.), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE;

experienţei câştigate şi dorinţei de perfecţionare manifestate permanent. Nu în ultimul rând un argument convingător al dinamicităţii activităţilor turistice rurale

europene la constituit dirijarea către “vacanţa la ţară” a peste 25% din populaţia ţărilor europene, în perioada deceniilor 8 şi 9 a secolului trecut.67

Un rol important în dezvoltarea turismului rural european la jucat înfiinţarea în anul 1990,

20 septembrie, la Tomar (Portugalia) a EUROGÎTES (Federation Europeenne pour l’Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village), care iniţial a avut 13 membri(organizaţii naţionale şi regionale din 9 ţări europene), iar în prezent are 22 membri(din 12 ţări europene), dintre care trei sunt din România.68

Pentru a avea o imagine de ansamblu încercăm o sumară prezentare a principalilor actori din

cadrul acestei pieţe. 8.3.1. Austria În această ţară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, contribuind la

dezvoltarea de noi preocupări - devenite în timp profesii - care au condus la creşterea economică a aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea ţărănească (case ţărăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului se remarcă poziţia de fanion a regiunii Tirolului. Vechimea acestor preocupări - în 1989 s-au sărbătorit 100 de ani - au condus la realizarea tradiţiei; aproape un sfert dintre fermele austriece primesc oaspeţi de peste un secol, asigurând prin această activitate un trai îmbelşugat la aproximativ 10% dintre fermierii austrieci.

Totul a pornit de la poziţia geografică a Tirolului, aflat la intersecţia rutelor nord-sud şi est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat. Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveţiei şi devine zona de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două războaie mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. În anii ‘50 au fost reatinse condiţiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci şi foarte puternică. Creşterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a întregii regiuni, creşterea populaţiei, creşterea bugetului de timp liber, dezvoltarea transporturilor şi a infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicaţie, a sporturilor de iarnă şi nu în ultimul rând a urbanizării.

66 *** - “Tourisme en espace rural: chiffres, clienteles, activite”, ENITA, Clermont - Ferrand, 1993, pag.18 67 Stoian Maria - în vol.2 din Manual de formare managerială în turism, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.361 68 Stoian Maria –op.cit., pag.380-381

Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului iniţiat de Ministerul Agriculturii şi al Comerţului, sugestiv intitulat “Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) şi o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la omologarea şi funcţionarea a 25 comune turistice, în care o familie

din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare fermă - 6 paturi. La sfârşitul secolului XX în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriau spaţii de cazare.69 Astăzi statisticile primilor ani ai mileniului III, plasează Austria pe locul secund al deţinătorilor de ferme cu funcţie turistică: 19.000 ferme existente în exploatare70.

Corelarea eforturilor şi necesitatea desfăşurării unei activităţi calitative - în condiţiile creşterii concurenţei -, au contribuit la înfiinţarea Organizaţiilor Turistice Săteşti (OST), şi a Centrelor de Administraţie a Organizaţiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeţelor. În întâmpinarea acestor iniţiative au venit:

“Sindicatele de iniţiativa sătească”, “Oficiul de turism al landului”, “Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.

Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: Camera de Comerţ Exterior, instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televiziune, afişe în locuri publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri şi expoziţii.

Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rural austriac vom constata că el se caracterizează prin: imensul efort investiţional pentru echipare, preponderenţa unităţilor de mici dimensiuni şi caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătăţit continuu (salon, bar, salon T.V., sală de jocuri, saună, piscină etc.).

Ţinând cont de necesitatea existenţei unor dotări pentru practicarea sportului în orice anotimp, vacanţele tiroleze sunt de neconceput în momentul de faţă fără: centre de echitaţie, terenuri de tenis, piscine acoperite, sală de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, pârtii de schi, tunuri de zăpadă artificială (lacuri colectoare), maşini de bătut zăpada. Iar pentru ca totul să funcţioneze perfect, cu o precizie maximă, există mici societăţi de exploatare şi întreţinere-reparaţie a dotărilor şi instalaţiilor existente.

8.3.2. Franţa Este considerată drept leagăn a turismului în spaţiul rural, datorită vechii tradiţii, cât şi cotelor

maxime de diversificare, organizare şi promovare pe care le realizează. Cea mai mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin Federaţia Naţională “Gîtes de France”(fondată în 1955, când regrupa 146 gîtes-uri), ce include peste 38.000 de proprietari, peste 55.000 de echipamente de cazare, 600 de angajaţi, 95 de departamente regionale. Editează şi difuzează în fiecare an peste 2 milioane de ghiduri (11 ghiduri naţionale, 95 departamentale, un jurnal al proprietarilor şi un ghid al creatorilor). Peste 30 de milioane de zile/turist, dintre care 23 % realizate de către clienţi din afara ţării. O capacitate totală de cazare de peste 330.000 locuri / paturi.71

Funcţie de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau preocupării, în spaţiul rural francez vom întâlni asocieri precum:

“Gîtes de France”, “Logis et Auberges de France”, “Bienvenu a la ferme”,

69 *** - “Tirol, Hertz der Alpen”, Tirol Werbung, Innsbruck, 1991 70 Foriş Tiberiu şi colab.– idem sursa citată, pag.383 71 *** - 55 000 portes ouvertes sur vos vacances, Gîtes de France, Paris, 1998

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment: 19 *** - “ TIROL , HERTZ DER ALPEN “ , TIROL WERBUNG , INNSBRUCK , 1991

Comment:

Comment:

Comment: 1

Comment:

Comment:

Comment: 1

Comment:

Comment: 1

Comment:

Comment:

“Stations vertes de vacances”, “Relais et Chateaux”, “Relais du Silence”, “Camping et Caravaning” etc.

În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spaţiul rural, ia naştere “Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4.000 de sate turistice, 150.000 de paturi, dispersate în 80 de departamente. Potrivit celor mai recente statistici Franţa deţine prima poziţie ca număr de echipamente de cazare în mediul rural – 65.303 pensiuni.72

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziţie importantă amintim: Haute-Savoie, Herault, Saone şi Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin - pe de o parte - precum şi regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace. Turismul rural - am fi putut spune simplu şi fără a fi comis o greşeală, turismul francez în general, - atrage, pe lângă rezidenţii francezi, mulţi turişti din afara graniţelor. Dar oare “Ce-i face pe toţi aceşti vizitatori să aleagă ca destinaţie Franţa?”. Poate:

tartinele cu unt muiate în ceaşca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau al brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;

vinurile albe, roşii, roze sau negre; şampania; french-cancanul; brânzeturile, felul lor de a fi: indisciplinaţi, seducători, un pic şovini, dar mai ales gazde atente, gata la orice pentru a-şi satisface vizitatorii73.

În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”74, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate aceste întreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3-5%)75. Toate acestea şi încă câteva lucruri pe care nu le poţi descoperi decât la faţa locului au contribuit la noua înfăţişare a turismului francez în spaţiul rural şi la clasarea sa în topul preferinţelor turiştilor de pretutindeni.

8.3.3. Germania “Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie - apreciată şi bine

cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): “un oaspete aduce mai mult profit decât orice altă activitate desfăşurată în cursul unui an întreg”.

Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare “de la Marea Nordului până în Alpi”, ce şi-a propus realizarea a 2.000 de locuinţe de vacanţă cu circa 10.000 de camere (cu unu şi două paturi). Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea de turism rural sunt: Schwartzwald şi Messen.

Cele de mai sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor “mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german76 asupra vieţii de familie şi în special legat de rolul şi poziţia femeii în societate (“kinder, kuche und kirche”)77 - care au condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare ascendentă a turismului rural.

În momentul de faţă turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural german. Poziţionând geografic, vom întâlni dotări începând din Rhenania de Nord, Westfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg. Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile fraţilor Grimm.

72 Foriş Tiberiu şi colab.– Manual de formare managerială în turism, vol.2(Stoian Maria), Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.383 73 *** - ”L’Europe a vivre”, EUROGÎTES, Strasbourg, 1994 74 Mole John - “Business Guide Europeen”, MAXIMA, Paris, 1992, pag.79 75 *** - ”Satul turistic în câteva ţări europene”, studiu al MT-I.E.C.I.T., Bucureşti, 1980 76 Male John - ”Business Guide Europeen”, Maxima, Paris, 1992, pag.38 77 copil, bucătărie şi biserică (t.a.)

Chiar dacă aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera este mai sobră, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veţi aduce la cunoştinţă că nu îndrăgiţi lichiorul lor de ou crud. Veţi avea surpriza să constataţi că imediat ce le-aţi spus-o, ei v-au şi înţeles. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor franceză şi engleză de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune tradiţia. Ambianţa rurală este agrementată cu multe iniţiative de petrecere a clipelor de vacanţă şi situează la loc de frunte animaţia turistică.

Celor care vor alege una din cele peste 3.000 de oferte ale “Ferien auf dem Lande” (Ghidul ospitalităţii rurale în Germania - t.a.), le sunt propuse, în afara serviciilor de găzduire - cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă :

• itinerarii ciclo-turistice, călare, cu căruţa sau caleaşca; • vizite în ateliere ale artizanilor; • sejururi pentru naturalişti (vânătoare fotografică); • peripluri per pedes (plimbări, drumeţii, pelerinaje, peripluri “mergând pe jos”)78.

Statisticile din ultimii ani indică un grad de ocupare: 31 săptămâni/an.

8.4. Aspecte ale turismului rural din celelalte ţări europene Practicarea turismului rural s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului XX.

În aproape tot continentul european, un week-end sau o vacanţă la ţară au intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pure ecologic. Din rândul celorlalte ţări europene practicante ale turismului rural vă prezentăm în continuare:

a) Belgia - ţara lui Tintin, a berii, a lui “Mauneken Pis” şi a altor câteva binecunoscute repere,

din 1973 - când se constituie prima asociaţie, devine renumită şi în turismul rural. Belgia federală (compusă din: Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale şi 145 camere “de oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniu artistic şi tradiţii populare. Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate prin “Les Gîtes de Wallonie” fiind situate mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp a muzeelor - a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă confortabile.

Acest veritabil mic paradis este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare, pragmatici, eficienţi şi deosebit de amabili. Toate cele de mai sus sunt, credem, suficiente pentru a demonstra şi proba buna lor reputaţie de gazde deosebit de ospitaliere.

b) Danemarca - este locul unde produsul turistic rural poartă un nume atractiv: “vacanţe

active”. Prin intermediul organizaţiei “Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispoziţia doritorilor 22 de aşezăminte cu circa 3000 de paturi. Serviciile turistice sunt oferite în demipensiune sau pensiune completă; cazarea este oferită în locuinţe la fermă, apartamente independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri între 40-50% pentru copiii sub 12 ani, iar în extrasezon se practică preţuri speciale.

c) Finlanda - ţara “făcută” parcă în întregime din apă, aer şi arbori. Cele mai bine de 188.000

de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natură şi aer pur, proaspăt dar mai răcoros. Ţară în acelaşi timp a fiordurilor şi a lui Moş Crăciun, Finlanda posedă un popor calm, modest, pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugam lungile nopţi albe din perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn. Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane sau “castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 5000 de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi79. Turiştii pot locui singuri în ferme sau gospodării ţărăneşti. De asemenea, în vacanţa lor pot participa la viaţa

78 *** - ”Ospitalita rurale, agriturismo, vacanze verdi; Agriturismo in Europa”, AGRITURIST, Roma, 1995 79 *** - “Finland fact card”, Ajatus Publishing, Helsinki, 1993

Comment:

Comment:

aşezărilor rurale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel mai adesea echitaţia şi schiul. Sunt acordate reduceri de 50 % copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi.

d) Irlanda - are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradiţional formula “bed & breakfast” (cazare şi mic dejun - t.a.), dar la cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane. Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există posibilităţi pentru drumeţii sau escaladă, iar în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe dintre ferme au amenajate locuri de joacă pentru copii şi pot asigura la cerere serviciul de “baby sitter”. În general copiilor li se acorda 25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente independente sau în rezidenţe rurale rezervate în edificii antice. Zonele renumite în turismul rural irlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală între Galway şi Dublin. Regiunile care se constituie în zone tradiţionale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Country, Inishowen, Unabhan şi Carlow Country.

e) Italia - turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare “vacanţele verzi” şi are ca

principală componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per l’Agriturismo, l’Ambiente e il Territorio s-a constituit la Roma în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale - editat periodic - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei. În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat de AGRITURIST se regăsesc informaţii diverse despre aproximativ 1500 de echipamente (ferme, locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case tradiţionale, castele şi fortificaţii).

Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţiilor culturale şi a peisajelor, turismul rural italian atrage prin:

• tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; • renumitele vinuri; • dansurile şi cântecele folclorului sau muzicii culte; • arhitectura diverselor monumente istorice; • poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte. Renumite sunt regiunile Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria,

Toscana, Lazio, Abruzzo, Umbria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto Adige80. Interesant de remarcat - şi reţinut este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar şi unii dintre cei mai mari emiţători din cadrul mişcării turistice rurale europene.

f) Portugalia - 800 km de coastă ( ţărm - tărâm de vis), 12 insule, o pasiune ancestrală pentru

ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa - patrie a unui popor de cuceritori şi descoperitori (Vasco da Gama şi Magellan au fost portughezi), şi nu în ultimul rând locul unde se “fabrică” vinul de Porto şi se cântă fado-ul.

Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori ai unor rezidenţe de interes particular, arhitectonic sau istoric. “Turismo no Espaco Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVIII, case rustice sau ferme în plină activitate81.

Sectorul turismului rural este coordonat de Ministerul Comerţului şi Turismului, care acordă şi autorizaţiile pentru exercitarea acestei activităţi. În acelaşi timp se acordă un ajutor material deosebit celor care doresc să practice turismul rural. Se acordă credite pe perioade lungi şi nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu condiţia de a desfăşura această activitate timp de

80 *** - ”Guida dell’ Agriturismo”, XVII edizione, Edizioni Sepe, AGRITURIST, Roma, 1995 81 *** - ”Agriturismo in Europa”, AGRITURIST, Roma, 1995

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

Comment:

minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone promoţionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele şi Madeira82.

Turismul rural reuneşte peste 100 de echipamente cu peste 1500 de paturi, la: ferme (quinta), conace (casa), castele (castelo), mori (moinho), vile (vila). Există de asemenea numeroase campinguri în toată ţara, care oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura. Pentru tineri se înşiră în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri83.

“Vacanţele la ţară” în Portugalia oferă în mod deosebit animaţie, posibilitatea practicării sportului (înot, tenis, echitaţie, pescuit, vânătoare, golf) sau a participării la viaţa fermei - vacanţe active. Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională (franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană).

Deviza lor: “Un turist = un prieten. Zâmbeşte!” g) Alte ţări - în ultimele decenii ale secolului XX, turismul rural s-a impus şi în zone din ce

în ce mai noi. Astfel, el se manifestă viguros în: • Spania (Granada, Almeria, Malaga, Cadiz, Huelva, Sevilla, Cordoba şi Jaen); • Elveţia (Leman, Jura, Neuchatel, Berna, Ticino, ş.a.84); • Luxemburg (Porte des Ardennes, Mullerthal, Moselle, ş.a.); • Anglia (Kent, Norfolk, Suffolk, Warwickshire, Ţara Galilor). De asemenea, activităţile de turism rural sunt în plină afirmare în: Grecia, Islanda şi Suedia;

încearcând a se impune şi în ţările Europei Estice din rândul cărora s-au remarcat: Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia85, fosta Iugoslavie şi România.

De reţinut la final

Turismul rural reprezintă în primul rând o posibilitate de reîntoarcere la natură, la tot ceea ce este pur, nealterat şi curat; o reîntoarcere spre origini, oricând plăcută şi reconfortantă.

Apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Leagănul călătoriilor în regiunile rurale este considerat a fi continentul european.

Cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local.

Un rol important în dezvoltarea turismului rural european la jucat înfiinţarea în anul 1990, 20 septembrie, la Tomar (Portugalia) a EUROGÎTES - Federation Europeenne pour l’Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village (iniţial a avut 13 membri, iar în prezent are 22 membri).

Turismul rural trebuie privit drept producător de valori, activitate complementară celor tradiţionale şi agricole – mai ales pentru femeile şi tinerii din mediul rural; în acelaşi timp el este un instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, modalitate de uşurare a cooperării şi realizării de schimburi de experienţă cu activităţi europene asemănătoare.

82 *** - ”Portugal, lorsque l’Atlantique rencontre l’Europe”, I.C.E.P., Direction de l’information touristique, Lisboa, 1995 83 *** - ”Turismo no espaco rural”, Privetur, Porto, 1995 84 *** - ”Switzerland, Swiss farm holidays”, Reka şi “Ferien auf dem Bauerhof”, Bern, 1995 85 *** - ”Slovakia, katalog zariadeni”, Vidieckeho Turizmu a Agroturizmu ‘95, SZVT a AT, Bratislava, 1995

Întrebări de autoevaluare

1. Cine este EUROGÎTES? 2. Care este rolul EUROGÎTES - ului? 3. Ce înţelegem prin echipamente de primire “tradiţionale”? 4. După ce criterii sunt coniderate “moderne” echipamentele turistice rurale? 5. Care sunt liderii turismului rural european? 6. Ce v-ar determina să alegeţi pentru vacanţa o destinaţie franceză? Dar în cazul uneia austriece? 7. Cum credeţi că a fost impulsionată – în a doua jumătate a secolului XX – mişcarea turistică rurală

din ţările vest europene? 8. Aţi alege o vacanţă în zona rurală italiană? Pentru ce motiv?

CAPITOLUL 9. COMPLEXITATEA FENOMENULUI TURISTIC RURAL

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

cunoaşte câteva dintre definirile termenului de turism rural; fi la curent cu preocupările turistului european în materie de turism rural; putea prezenta principalele tipuri de produse turistice rurale utilizate în Europa; şti care sunt formele de turism rural practicate în Europa; clarifica locul şi importanţa fermelor specializate în cadrul ofertei turistice rurale; afla care este tendinţa generală de clasificare a spaţiilor de primire în turismul rural

european şi mondial; găsi soluţia problemei turismului rural, privind prioritatea dintre producţie şi

comercializare. Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

An de an, statisticile demonstrează că turismul în spaţiul rural a făcut tot mai mulţi adepţi. Numeroase raţiuni sunt invocate pentru a explica această evoluţie: influenţa ideilor ecologiste, dorinţa de a se sustrage structurilor turistice clasice, căutarea unui cât mai bun raport calitate/preţ. Fără a avea pretenţia unei definiţii precise, putem aprecia ca turismul rural cuprinde toate activităţile turistice desfăşurate în lumea satului (mediul rural) dincolo de zonele atinse de staţiunile litorale sau montane. În unul din rapoartele Eurogîtes (anul 1996) se preciza că din cei 88 % europeni ce voiajează, 25 % îşi petrec vacanţa la ţară.86 Constatăm aşadar că există un important flux turistic mondial care se direcţionează tot mai precis către zonele rurale. În plus, destinaţiile mai puţin cunoscute sau neobişnuite - percepute ca destinaţii exotice - devin tot mai atractive pentru turiştii cu experienţă din ţările dezvoltate. Continentul european reprezintă regiunea turistică cu cea mai puternică integrare, atât a ofertei cât şi a cererii. Circulaţia turistică în Europa este dominată de 5 mari ţări emiţătoare: Germania, Anglia, Franţa, Olanda şi Italia. Noii poli emiţători de fluxuri turistice sunt Spania, Japonia87, Coreea şi China.

9.1. Definirea turismului rural

În ansamblul său turismul rural include o gamă largă de modalităţi de cazare, evenimente, festivităţi, sporturi, alte distracţii şi activităţi de petrecere plăcută a timpului liber, toate desfăşurate într-un mediu tipic rural. O definire cât mai exactă a termenului de turism rural, unanim acceptată şi

86 *** - “Tourisme en espace rural: chiffres, clienteles, activites”, CNRTER - ENITA, Clermont-Ferrand, 1993 87 *** - idem sursa citată

unitar utilizată se confruntă cu diferite probleme specifice uneia sau alteia dintre zonele receptoare de turişti, respectiv prestatoare de servicii turistice.

Un prim enunţ - aceptat de marea majoritate a actorilor lumii turismului rural – afirmă că:

“Turismul rural este un concept ce include toate activităţile turistice care se desfăşoară în mediul rural”.

Devine necesar a clarifica în acest moment ce se înţelege prin “mediul/spaţiu rural”. Într-o

bună parte a Europei (Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda) acest termen indică zonele care se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. În Italia termenul indică acele zone care nu sunt nici urbane, nici de coastă şi drept urmare include regiunile montane. În Irlanda şi Anglia termenul analizat este practic sinonim cu noţiunea de “regiune de la ţară”, această diferenţindu-se total de cea urbană. Spania, Portugalia şi Grecia au tendinţa de a asimila termenul de mediu rural cu zonele unde se realizează producţia agricolă. Constatăm că - cel puţin pe continentul european - termenul de “mediul rural” are înţelesuri diferite. Acest lucru dă naştere unor dificultăţi de analize comparative interstatale, cât şi unei limitări în aprecierea de ansamblu asupra activităţilor desfăşurate în acest sector.

Există voci care pe lângă considerentele de natură geografică apreciază că inadecvarea la realitate a definiţiei “turismului rural” este determinată şi de alte motive.

Spre exemplu este cunoscut că produsul turistic reprezintă în esenţă măsura activităţii turistice privită ca activitate economică într-o anume dimensiune, volum, structură sau calitate; prin destinaţiile sale produsul turistic putându-se constitui într-un mesaj adresat consumatorilor (turiştilor) potenţiali, care prin opţiunea lor - concretizată în prezenţa la momentul prestării serviciilor componente, dau naştere fluxurilor turistice respectiv consumului turistic.

Însă există specialişti ce consideră că o excursie cu un atelaj tras de animale sau un picnic ori altă activitate derulată pe timpul unei zile într-un colţ îndepărtat de provincie, nu ar putea fi considerate “turism rural”.

Analizând aspectele prezentate Bernard Lane88 îşi pune următoarele întrebări: “Are oare

turismul rural calităţi specifice intrinseci sau e vorba doar de o simplă activitate turistică ce se desfăşoară într-o aşezare rurală?” dacă da, atunci “Care sunt acele trăsături pe care trebuie să le aibă turismul rural astfel încât să merite întradevăr calificativul de<rural>? ”.

Potrivit formelor de manifestare şi practicii mondiale aceste trăsături ale turismului rural

ar putea fi: - apropierea de natură; - absenţa mulţimii (de semeni); - linişte; - un mediu ambiant “nemecanizat”; - contacte personale (în opoziţie cu iraţionalismul şi anonimatul urbanului); - senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei istorii, vie şi trainică; - posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape locuri şi oamenii acelor locuri; - contactul nemijlocit cu autorităţile locale, cu preocupările şi activitatea specifică zonei; - cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local; - posibilitatea prelevării de imagini legate de identitatea indivizilor comunităţii; - şansa integrării în comunitate pe perioada sejurului.

Drept urmare o altă posibilă definire a activităţilor de turism desfăşurate în spaţiul rural ar trebui să ia în calcul tocmai aceste aspecte - ce-i drept importante pentru transformarea în realitate a “visului de vacanţă”. Aceasta cu atât mai mult cu cât între aşteptare (ca dorinţă) şi realitate există de obicei o uşoară abatere(+/-).

88 director al “University of Brristol Rural Tourism Development Project” şi autorul lucrării “What is rural tourism”(1994)

Un al doilea enunţ, mai ermetic, defineşte: “Turismul rural ca o formă concentrată pe

destinaţii în spaţiul rural, dispunând de o structură funcţională de cazare şi de alte servicii eterogene”.

Formularea aparţine unui grup de cadre didactice din Academia de Studii Economice

Bucureşti89, care în încercarea de a realiza o definiţie într-o exprimare mini-max90 au consultat surse din literatura de specialitate engleză, franceză, germană şi spaniolă, pe care mai apoi le-au armonizat.

Un al treilea enunţ, ce eludează aspectul geografic de astă dată, afirmă că: “Turismul rural este

un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia locală,şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman”.

Această definiţie pare a fi mai cuprinzătoare, singura sa scăpare constă în omiterea implicării în activităţi de turism rural a unor organizaţii sau persoane din afara comunităţii locale (touroperatori, investitori, etc.).

În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului şi a multor organizaţii europene de turism rural, turismul rural este “o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice”.

Această definiţie, deşi nu le explicitează, are la bază o serie de trăsături specifice ce

caracterizează activităţile de turism rural. Dintre acestea enumerăm: localizarea în zonele rurale (existenţa în localităţi rurale); construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe caracteristicile lumii rurale (spaţiu deschis, contact cu natura, tradiţie, organizare şi practici tradiţionale); ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor şi amenajărilor – de obicei la scară mică – conservându-se infrastructura rurală) ; caracterul tradiţional (creştere domoală şi organică în legătură cu familiile locale – avându-se în vedere păstrarea funcţionalităţii rurale şi conservarea modului de viaţă rural); diversitatea formelor de prezentare, funcţie de: mediile rurale şi economice; istoric şi aşezare (păstrându-se identitatea culturală specifică). Una dintre cerinţele practicării durabile a turismului rural constă în aceste condiţii în

prezervarea elementelor esenţiale ale ruralului. În aceste condiţii definirea turismului rural ia în calcul şi o serie de elemente precum dimensiunile:

- psihologică (bazată pe trebuinţa umană de a se bucura de odihnă şi recreere); - socială (generată de contactul cu lumea rurală); - geografică (legată de configuraţia reliefului, ce favorizează ori limitează dezvoltarea

activităţilor de turism); - urbanistică (modul de organizare spaţială, mărimea aşezărilor, nivelul dotărilor şi cel al

infrastructurii).91 Trebuie să admitem că între o zonă rurală şi alta sunt diferenţe, mai mult funcţie de mediul

natural, de dezvoltarea socio-economică existentă constatăm variaţii de la o regiune la alta, iar mult mai vizibil de la o ţară la alta, respectiv de la un continent la altul. Totuşi adevăratele zone rurale sunt caracterizate, în general, de: densităţi reduse ale populaţiei, număr variabil de gospodării (de obicei răsfirate - cu distanţe mari între ele), importante suprafeţe agricole ori foriestere. Această diversitate de resurse, diferit asortimentată, a condus la forme de exprimare diferită a activităţilor de turism rural şi respectiv a produselor turistice oferite pieţei. Astfel o parte dintre activităţile de turism rural sunt 89 Stănciulescu Gabriela (coord.) – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.180 90 minimum de cuvinte, maximum de informaţie 91 Stoian Maria – “Managementul pensiunilor” în Manual de formare managerială în turism, vol.2, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.349-350

regăsit sub titulatura de: agroturism, turism verde sau ecoturism (se face referire la activităţile ecoturistice care sunt derulate în mediul/spaţiu rural).

Dacă despre ecoturism s-au clarificat termenii în capitolele precedente, este necesar să explicităm acum termenii de agroturism şi turism verde.

Agroturismul, este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile având destinaţii, rol, funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea-în cadrul gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi altele complementare acestora.92 Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfăşurată în gospodăria/ferma proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.

Este bine să precizăm, că în două dintre ţările europene cu vechi stagi de activitate pe tărâmul turismului rural – este vorba de Franţa şi Anglia – se încearcă a se realiza o distincţie între “agroturism” şi “turismul la fermă”93 pentru a evidenţia simplu şi din capul locului utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Închirierea gosodărilor drept case de oaspeţi, case de sănătate, cabane de vânătoare, etc. este considerat a nu fi agroturism, datorită pierderii unei părţi din încărcătura/funcţia agricolă, ele ne fiind ocupate de ţăranii reali/activi. Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor amfitrionii/gazdele pun la dispoziţia turiştilor spaţiu locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat ori construit special pentru astfel de activităţi.

În ciuda acestor consideraţii este evident că ambele forme fac parte din sfera turismului rural. Practicarea adiacentă de către ţărani a turismului conduce la realizarea unei dezvoltări superioare a zonelor săteşti, atât prin aportul adus de încasările din cazare cât mai ales prin valorificarea unor altor produse agricole locale, prin includerea lor în consumul turistic. Este bine de precizat că o parte dintre veniturile realizate în activităţile de agroturism sunt utilizate pentru investiţii şi modernizare, în acest fel activitatea turistică contribuind nemijlocit la dezvoltarea şi susţinerea gospodăriei ţărăneşti şi a zonei înşişi.

Termenul de turism verde, a început a fi utilizat pe teritoriul CE. Necesitatea introducerii acestui termen a constat iniţial în dorinţa de a desemna, într-o formă unanim acceptată, activităţile ce se aflau în afara zonelor dedicate: sporturilor de iarnă (turismul alb), vacanţelor la mare (turismul albastru), turismului urban (turismul luminilor). Culoarea verde a fost aleasă tocmai pentru că se afla în sincronie cu zona rurală. Turismul verde era definit drept o activitate turistică practicată în zonele de provincie, dar şi în zonele slab populate, în zonele de coastă mai puţin implicate în activităţi de turism, ca şi în unele zone montane ce nu aveau o destinaţie specială privind practicarea sporturilor de iarnă.

În momentul de faţă se apreciază că turism verde este cantonat în comunităţile rurale care se găsesc în spaţiul sau în apropierea unor parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii ale biosferei, rezervaţii naturale.94 Apreciindu-se că activitatea turistică este de preferat creşterii animalelor, exploatărilor miniere sau a rocilor de construcţie, silviculturii, ori cultivării plantelor agricole, activităţi ce pot aduce prejudicii importante spaţiilor naturale cu valoare deosebită, ce trebuiesc prezervate şi conservate.

Se impune o ultimă precizare: turiştii doresc a se integra în mediul ambiant, natural şi

uman, prin implicarea directă în activităţile din zonele rezidente. Iubitorii turismului verde sunt cei care apreciază în mod deosebit produsele ecoturistice.

9.2. Sintetică prezentare a turistului european “Turismul verde”95 a sedus în special europenii, în mod deosebit locuitorii marilor aglomerări urbane, dar nu numai. Pentru aceasta tot mai mulţi dintre “actorii” lumii turismului 92 Stănciulescu Gabriela (coord.) –op.cit. pag.14 93 “camping a la ferme”(fr.) respectiv “farm tourism”(engl.) 94 Stoian Maria –op.cit., pag.352 95 Stănciulescu Gabriela şi colab. – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.181

încearcă o dezvoltare cât mai orchestrată a echipamentelor şi zonelor turistice cu mediul natural şi socio-cultural al ariilor de recepţie. Atât prestatorii cât şi turiştii încearcă o armonizare a interesului pentru o vacanţă excelentă cu dorinţa de a îmbunătăţi impactul acesteia – din punct de vedere social, cultural şi al protejării, respectiv atenuării efectului de degradare – asupra mediului înconjurător.

Aceste preocupări fac ca din ce în ce mai mulţi turişti - an de an mai numeroşi – să descopere vraja, romantismul, libertatea şi facilitatea practicării turismului în spaţiul rural. În general aceşti turişti doresc condiţii de cazare şi viaţă tipic rurale, un grad de confort decent, preparate culinare tradiţionale şi specifice regiunii în care se află, aşteptând o diversificare în timp a ofertei. Fără a absolutiza, vom remarca faptul că în mare parte europenii sunt mai ales adepţii vacanţelor sedentare; aceasta s-ar putea traduce prin dorinţa de a găsi la destinaţia vacanţelor un răspuns al aspiraţiilor. Astfel, pentru un turist sedentar, produsul turistic este constituit din ansamblul de elemente care-i permit să petreacă o “vacanţă bună”. Spre exemplu:

• dacă se află la mare, produsul turistic va fi constituit din însăşi marea, dar şi din toate celelalte activităţi presupuse de aceasta: plajă, animaţie, comercianţi, spaţii de cazare, restaurante, informaţii turistice, servicii diverse (poştă, bancă, farmacie, doctor ş.a.);

• dacă se află la munte, produsul turistic va fi constituit din însăşi muntele, dar şi din toate celelalte activităţi presupuse de aceasta: domeniul schiabil, instalaţiile de transport pe cablu, agrementul “apres-ski”96 ori estival şi animaţia, comercianţi, spaţii de cazare, restaurante, informaţii turistice, servicii diverse (poştă, bancă, farmacie, doctor, salvamont, etc.);

• dacă se va afla la ţară, el aşteaptă să găsească aici un ansamblu de prestaţii sau de posibilităţi comparabile cu acelea pe care le-a visat dar mai puţin pretenţioase decât cele din staţiunile de pe litoral ori montane.

O parte dintre prestatorii de servicii turistice consideră – în mod eronat – că de

o deosebită importanţă sunt pentru turist doar serviciile de bază (cazarea şi masa). Eroarea constă în faptul că orice vacanţă presupune: călătoria, serviciile de cazare şi serviciile de alimentaţie publică; dar acestea există şi la domiciliul turistului vacanţa trebuie însoţită, în afara condiţiilor de existenţă, de servicii suplimentare şi de ceea ce se numeşte “ofertă specială sau personalizată”.

9.3. Tipuri de produse turistice rurale utilizate de turistul european După maniera în care ele sunt constituite distingem următoarele tipuri de produse turistice prioritar solicitate de către turistul european:

a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi plecând de la elementele constitutive ale vacanţei în care el se înscrie. Este cazul - spre exemplu - al campingurilor de la ţărmul mării: începând cu cazarea sa, activităţile practicate pe plajă, plimbările în localitate sau excursiile programate în împrejurimi;

b) produsele turistice dinainte aranjate de către mediul de primire. Este cazul fermelor care propun găzduire asortată cu posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei sau activităţilor “de la fermă”, precizându-se ansamblul posibilităţilor oferite turistului în împrejurimi;

c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism pentru clientela sa, pornind de la elemente răspândite sau disparate. Este cazul sejururilor organizate;

d) produsele turistice “totul inclus”, răspândite sub numele de “produse forfetare”. Alcătuite astfel încât încearcă acordarea unui produs complet clientului care să-i satisfacă

aşteptările şi care încearcă echilibrarea componentelor în cadrul unui just raport preţ/calitate. Constatăm astfel că europenii sunt atraşi de bogăţiile naturale şi sunt sensibili la “un cost al vieţii mai puţin ridicat”.

96 Ţigu Gabriela – Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag.267-268

9.3.1. Formele de cazare (găzduire) propuse Cazarea în spaţiul rural este, în majoritatea cazurilor, satisfăcută de mici unităţi în gestiune hotelieră. Una din asociaţiile turismului rural din Franţa - numim aici “Gîtes de France”- propunea clienţilor săi în anul 1994, 50000 de adrese, la ţară, munte şi mare, iar în 1999: alte 5000 noi adrese peste cele deja existente.97 Spaţiile de cazare – tradiţionale sau moderne (păstrând însă elemente ale arhitecturii specifice ruralului şi în mare parte zonei în care sunt amplasate) prezentau clasificare de la 1 la 5 spice şi erau de următoarele tipuri:

• Gîte rural: amenajări respectând stilul local, fiind o casă sau o locuinţă independentă situată la ţară, mare sau munte. Se poate rămâne un week-end, una sau mai multe săptămâni, în toate sezoanele. La sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată.

• Chambre et table d’hotes (camere de hotel sau “bed & breakfast” -BB-): este o altă modalitate de a descoperi miile de feţe ale Franţei. Turiştii sunt primiţi “ca prieteni” la particulari care deschid casele lor pentru una sau mai multe nopţi, cu ocazia unei deplasări sau a unui sejur. Reprezintă o modalitate de a redescoperi convieţuirea în spaţiul rural, traiul bun şi bucătăriile regionale.

• Gîte d’enfants et Gîte pour adolescents (cuiburi /culcuşuri pentru copii): în timpul vacanţelor şcolare, copii sunt primiţi de familii agreate de “Gîtes de France” şi supravegheaţi de o persoană competentă. Ei împart împreună cu alţi copii (maxim 11) viaţa la ţară şi profită de odihnă în aer curat.

• Camping et l’aire naturelle (camping la fermă): situat în general în apropierea unei ferme, terenul unde poate fi instalat/ă cortul sau rulota este amenajat pentru a primi între 6 şi 25 de instalaţii, dispune de instalaţii sanitare complete; turiştii petrec aici un sejur profitând de linişte şi natură.

• Gîte d’etape şi Gîte de sejour: este destinat primirii de călători (pedeştri, călare, ciclişti etc.) care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua itinerarul propus; este situat în imediata apropiere a traseelor de călătorie, permiţând găzduirea de familii sau de grupuri, pentru sejururi sau week-end-uri în mijlocul naturii.

• Gîte de group - adăposturi rurale de mare capacitate, sunt prevăzute pentru a primi familii sau grupuri (în jur de 20 persoane) cu ocazia sejurului sau a unui week-end.

• Chalets-loisirs (popasuri pe îndelete / popasuri de recreere - odihnă), situate într-un spaţiu natural (“în inima naturii”) în grupuri de 3 până la 25, prezintă amenajări pentru maxim 6 persoane. Sunt propuse aici activităţi diverse : pescuit, ciclism, tir cu arcul etc.98

După cum s-a observat în exemplul prezentat se poate discuta deja de o “hotelărie rurală” fără a folosi vorbe mari. Situate majoritatea în comune cu mai puţin de 5000 de locuitori, ele beneficiază de un standard de 1 sau 2 stele şi sunt răspândite în întreaga Europă:

Franţa - “Logis et ocuberages de France”, dispune de aproape 80 000 camere; Irlanda - “Village luns Hotels”, peste 200 camere. În deceniul opt al secolului nostru au fost realizate în mediul rural dotări de lux, aspect ce nu

trebuie neglijat. Dintre acestea amintim dotările “Paradores “în Spania, “Relais et Chateaux” în Franţa, “Health Farms” în Anglia.

9.3.2. Alte forme de turism rural european

După cum s-a putut constata - din cele prezentate, oferta turistică este foarte variată şi se adresează unor segmente de piaţă diverse. Pe de altă parte se poate vorbi, în paralel cu activitatea turistică rurală, de o preocupare generală pentru activităţi de salvare a patrimoniului arhitectural rural materializată nu numai în Italia (Toscana), Luxemburg (Grand Duche) ci şi în Franţa ori Portugalia.

Formele de agroturism practicate în ţări cum ar fi Belgia, Danemarca, Portugalia, Italia, Franţa şi chiar Germania prezintă în general aceleaşi forme de cazare. Astfel o inventariere realizată la nivelul CEE în anul 1987, prezenta 15000 de dotări pentru cazare în locuinţe ale agricultorilor în Franţa, iar la nivelul întregii Comunităţi peste 30000 de aşezăminte.

97 * * * - Nouveaux gîtes ruraux 1999, Edite par Gîtes de France Services, Liguge, Poitiers, 1998 98 *** - “Gîtes de France, Campagne, Mer, Montagne”, Maison des Gîtes de France, Paris, 1999

În ceea ce priveşte camerele de hotel, numai în Germania acestea se găseau în număr de peste 75000, cifre importante deţinând: Anglia, Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Grecia, Spania şi Belgia.

Mai puţin reprezentate sunt formele de camping la fermă. În timp ce în Olanda, Franţa şi Germania este conturată precis aceasta formă de cazare în gospodăriile agricultorilor, în Irlanda nu există, iar în celelalte ţări este puţin prezentă. Totuşi fermele specializate sunt tot mai prezente în cadrul ofertei turistice rurale. În Germania, Franţa, Italia, Olanda numeroase ferme propun forme de găzduire specializate. Întâlnim astfel:

• ferme specializate în primirea handicapaţilor; • ferme specializate în primirea copiilor; • ferme specializate în primirea grupurilor; • ferme specializate în primirea claselor speciale de ştiinţe naturale(botanică,

zoologie, biologie, ş.a); • ferme pentru pescari; • ferme hipice (ecvestre).

În prezentarea făcută am enumerat doar formele deja consacrate ale turismului rural european. Apreciind că din punct de vedere a consacrării şi a continuităţii activităţii practicate ne aflăm în faţa unui sector deosebit de dinamic şi receptiv credem că viitorul ne rezervă surprize deosebit de plăcute, dintre care o parte se vor regăsi chiar în “curtea noastră”.

9.3.3. Scurte constatări asupra turismului rural european În ultima vreme se remarcă o tendinţă tot mai accentuată de armonizare şi centralizare a domeniului în analiză.

La nivel naţional şi european au apărut şi se nasc încă (cazul ţărilor din centrul şi Estul Europei) asociaţii şi federaţii diverse ale oamenilor implicaţi în turismul rural. Obiectivul urmărit se pare a fi nu o uniformizare ci dorinţa de a realiza şi consfinţi criteriile unei standardizări.

Din cele prezentate s-a conturat tendinţa generală de clasificare a spaţiilor de primire în:99 a) hoteluri rurale; b) campinguri rurale; c) dotări mobilate rurale; d) camere de hotel rurale; e) primire la fermă.

Această tendinţă de specializare prezintă avantajul de a realiza publicaţii (pliante, cataloage, CD – uri, pagini web, etc.) care să armonizeze criteriile de clasificare – funcţie de trebuinţele turiştilor - şi să orienteze, pe baza tipologiei comune, clientela spre destinaţiile rurale. Pentru că aşa cum glăsuieşte un proverb francez “important nu este să cunoşti tot ceea ce există, ci mai curând să ştii tot ce există”. În fond ceea ce se doreşte este realizarea unei cât mai eficiente comunicări între prestatorii şi beneficiarii serviciilor turistice din mediul rural. 9.4. Să fie rezervat turismul rural doar regiunilor cu un bogat patrimoniu? Răspunsul acestei întrebări - aparent - este nu, şi aceasta pentru că numeroase regiuni în special din Franţa şi Germania, fără resurse speciale sau deosebite au dezvoltat şi practicat cu succes acest gen de turism. Dar trebuie reţinut - din aceeaşi experienţă - că acolo unde nu există resurse extraordinare se regăsesc - pentru a echilibra, forma şi dinamiza activitatea - dorinţa colectivă

99 Henri Grolleau - “ Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la C.E.E “, Direction Generale des transports (Tourisme) , TER , 1987.

generală antrenată de un lider, imaginaţia, un proiect clar şi participanţi care doresc să muncească împreună pentru realizarea unui astfel de produs. Ancheta realizată de AIMVER (Association d’Ingeneurs pour la Mise en Valeur de l’Espace Rural) efectuată în anul 1988 în Franţa a scos în evidenţă, în ciuda situaţiilor foarte diferite, existenţa a minimum 5 constante care condiţionează dezvoltarea turistică, care au fost formulate sub forma a 5 reguli universale de dezvoltare:

a) aplicarea unei strategii de întreprinzător, care presupune de la început constituirea unei echipe de aleşi locali şi funcţionari, trecând peste bariere politice şi administrative;

b) organizarea şi formarea metodică şi tehnică în materie de turism a specialiştilor şi lucrătorilor prin: studii universitare, Camera de Comerţ, asociaţii de profil. Efectuarea frecventă de călătorii, schimburi de experienţă pentru sensibilizarea elevilor asupra aşteptărilor clienţilor;

c) căutarea şi obţinerea de ajutoare materiale, financiare şi dispuse pentru această acţiune, depunerea tuturor garanţiilor care corespund definiţiei “ţărilor de primire turistică”, mai ales în ceea ce conţine coerenţa programului global: dezvoltarea capacităţilor de primire hoteliere cu dotările de comerţ, servicii, de locuit pentru personalul deservant, de transporturi locale;

d) construirea unei agenţii în jurul unui lider (conducător) cu experienţă care să se poată impune şi să impună demersuri de marketing care să se reverse asupra produselor turistice în acord cu aşteptările clientelei vizate;

e) în sfârşit, este necesar să se acorde timp şi încredere responsabililor acestei dezvoltări (acţiuni), la adăpostul fluctuaţiilor politice locale, căci abia la capătul a 10-15 ani se poate aprecia succesul acţiunii întreprinse100. Ţinând cont de cele prezentate mai sus şi particularizând la condiţiile şi posibilităţile dezvoltării

acestei activităţi în ţara noastră, putem afirma că este necesară o acţiune concertată şi de lungă durată a tuturor: întreprinzătorilor, a Ministerului Turismului, Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural, a băncilor şi nu în ultimul rând a partidelor politice şi statului, pentru realizarea cadrului legal adecvat. Toate acţiunile propuse trebuie să ocrotească şi să sprijine relansarea acestei activităţi. Încercări timide au fost realizate, dar considerăm că este nevoie de mai mult şi în acest sens vom încerca în continuare să schiţăm câteva din cerinţele unei baze temeinice pentru turismul rural românesc.

9.4.1. Ceea ce se cumpără este doar produsul turistic cel mai bun Problema turismului rural nu este cea a producţiei, realizării sale, ci mai ales cea a

comercializării. Aceasta întrucât atunci când dorim să vindem un produs turistic trebuie să răspundem dorinţei clientelei pe care o vizăm.

Din acest punct de vedere ofertanţii serviciilor turistice din mediul rural trebuie să ţină cont de mişcările pieţii – conturate prin examinarea ofertei şi cererii din cadrul acesteia – cel puţin cu aceeaşi consideraţie pe care o acordă “timpului probabil”(stării vremii/buletinului meteorologic) atunci când îşi programează activităţile agricole, de care depind reuşita ori insuccesul activităţii unui întreg an de muncă. Aceasta cu atât mai mult cu cât visele de vacanţă, se “ţes” ori “construiesc” – tot la fel – tot pe durata unui întreg an de activitate.

Să ne apropiem de marketing în activitatea de turism rural

Marketingul se interesează - după cum este bine cunoscut - de punctul de vedere al consumatorului. Este normal şi deci este un demers logic pentru că ei, consumatorii, sunt cei care decid, punctul lor de vedere trebuie să câştige. Numai că în ziua de astăzi nimeni nu vrea să piardă. Ce este de făcut atunci? Soluţia ne-ar putea-o oferi noua filozofie democratică a afacerilor moderne: să gândim “câştig-câştig”. Dar problema astfel pusă devine dificilă de rezolvat, căci aşteptările sunt foarte variate. În plus un produs este complex, iar sarcina

100 *** - “Tourisme en espace rural”, Centre National de Ressources du Tourisme en Espace Rural, ENITA, Clermond-Ferrand, 1993.

simbolică este mare şi grea căci avem în vedere şi gradul diferit de percepţie care poate varia de la un consumator la altul.

Un alt element care trebuie avut în vedere - şi este bine să nu fie neglijat nici-un moment - este factorul timp, antrenat de asemenea evolutiv în percepţia produsului.

Studiul de piaţă Vom numi piaţă un ansamblu de date, cifre, asupra importanţei, structurii şi evoluţiei vânzărilor

unui produs. În sens larg, vom numi piaţă ansamblul public apt de a exercita o influenţă asupra vânzării unui produs101.

Încercăm să studiem piaţa ţinând cont de: motivaţie, gust, dorinţele clienţilor potenţiali ş.a. Examinarea piaţei nu va fi realizată doar în ideea rentabilizării unei simple dotări de primire sau a uneia de alimentaţie ori agrement aflată în mediu rural. Pentru oricare dintre acestea sau pentru organizarea unei zone, este necesar să ne informăm temeinic şi să privim conexiunile ce se realizează pe piaţa pe care ne dorim să intrăm. După ce am obţinut ceea ce este necesar, trebuie să evaluăm cu grijă datele problemei:

∗ mediul (tehnologic şi instituţional); ∗ producătorii şi concurenţa; ∗ cine recomandă produsul turistic? ∗ cine distribuie produsul turistic? ∗ mediul (cultural, demografic, economic şi social) al cumpărătorilor şi

consumatorilor; ∗ şi nu în ultimul rând volumul consumului.

Evaluarea pot face ca: activitatea noastră să fie de succes şi profitabilă (cea corectă) sau pot să ne facă să irosim: energie, timp, resurse (materiale şi umane), speranţe şi vise (cea incorectă).

Alegerea clienţilor ţintă În determinarea componenţei clientelei noastre, viitorilor vânzători, distribuitori şi consumatori ai

produsului turistic rural trebuie (sau este bine) să le punem următoarele întrebări: ◊ Care sunt clienţii “ţintă” pe care-i vizăm? ◊ Prin ce mijloace îi vom tenta şi îi vom determina să cumpere şi să consume produsul pe

care noi îl propunem? Caracteristicile produsului, precum şi preţul său, canalele de distribuţie, mediile, conţinutul

comunicaţiei nu sunt aceleaşi dacă noi vizăm: ∗ copiii (în calitate de consumator) şi mamele (în calitate de cumpărătoare); ∗ adolescenţii; ∗ adulţii; ∗ persoanele de vârsta a treia. Va trebui să creem produse specifice, oferte bine conturate pentru fiecare categorie de

consumatori, respectiv cumpărători / turişti. Construcţia ofertei După definirea clientelei este necesar să adaptăm produsul (cazarea într-un cadru rural

personalizat, diverse activităţi de turism săecializat sau intinerant, animaţie şi agrement, etc.) la cerere.

Este important în acest sens să verificăm pe lângă un anumit număr de operatori dacă produsul este bine primit de clientela vizată. Acest lucru poate fi realizat supunând produsul

101 *** - “Mercator”, Editions Dalloz, 1990.

verificării - testării prin reţeaua care dorim să-l distribuie sau prin realizarea unor acţiuni de relaţii publice.

Observaţiile realizate cu această ocazie vor fi de folos fazelor următoare de concepţie, realizare,

propunere, negociere şi comercializare. Preţul produsului Preţul unui produs nu trebuie să constituie ultima problemă a unui program de marketing fie el şi

în cadrul unei activităţi incipiente de turism rural. Preţul este o dată de bază care ne permite să poziţionăm din pornire produsul într-un segment determinat şi contra unei anumite concurente. Preţul depinde - sau mai bine zis este în strânsă legătură - cu o serie întreagă de factori, dintre care amintim numai: costurile de fabricaţie, caracteristicile produsului însuşi, caracteristicile de marcă, variaţiile cererii şi dimensiunile concurenţei, caracteristicile întreprinderii în sine.

Alegerea distribuţiei Fie că funcţiile distribuţiei sunt preluate de intermediari sau sunt asigurate de prestatori, ele

rămân la origine de aceeaşi natură şi sunt identice. Alegerea se va face după ce am analizat funcţionarea diferitelor sisteme de distribuţie (contracte, tehnici, oameni din finanţe, specialişti în legislaţie), caracteristicile consumatorilor şi natura pieţei vizate ca şi caracteristicile produsului. Sunt posibile de a fi utilizate, în cadrul acestei acţiuni, numeroase combinaţii de circuite de distribuţie.

9.4.2. Activităţi de turism rural care au “vântul din pupa” Cu toată fuga de lumea civilizată, cu toată dorinţa de izolare şi de reîntoarcere la natură, omul

modern doreşte în “vacanţele sale verzi” din mijlocul spaţiului rural o serie de activităţi la care visează, gândeşte - sau pe care chiar le practică în marile aglomerări urbane (ce-i drept rar sau întâmplător, din cauza lipsei de “timp liber” – poate?!?) - atunci când are răgazul ca gându-i să hoinărească...hoinărescă.

9.4.2.1. Golful Întreaga lume a fost cuprinsă în anii ‘80 de un entuziasm neţărmurit legat de practicarea acestui

sport. Numai în Franţa terenurile pentru practicarea acestei discipline au crescut de la 140 (în anul 1980) la peste 200 (în 1988) pentru a ajunge la 425 (în 1992). Numărul practicanţilor legitimaţi a crescut - în această ţară - de la 40000 la peste 190000. Şi nu lipsit de importanţă este faptul că sportul este unul verde, un sport al spaţiului rural şi în plus din ce în ce mai mediatizat şi mai apreciat. Trebuie ţinut cont totuşi că deşi contribuie la dezvoltarea turismului rural, golful suferă de câtva timp de o proastă reputaţie: probleme funciare, consum excesiv de apă, utilizarea intensivă a îngrăşămintelor, echipamentele sportive care sunt adesea acuzate a fi pretextul unor operaţiuni imobiliare. Tocmai din acest punct de vedere considerăm că această activitate ar putea da un plus de atractivitate “vacanţelor la ţară”, dacă ar intra în atenţia întreprinzătorilor români dornici de a-şi desfăşura activitatea în turismul rural (până în prezent în România există doar terenurile din Bucureşti şi Breaza).

9.4.2.2. Echitaţia turistică În general calul are o imagine bună în public. Dintre sporturile care atrag în mod deosebit şi care

sunt deosebit de apreciate echitaţia se află la loc de frunte urmând îndeaproape tenisul, fotbalul, nataţia sau baschetul. Organizarea şi distribuirea acestui produs ridică probleme, dar trebuie remarcat în acelaşi timp că el este tot mai solicitat. Ca urmare în Franţa, ţară cu tradiţii deosebite în cadrul turismului rural specializat, un grup de lucru - iniţiat de TER (Turism în Spaţiu Rural) şi grupând

profesionişti ai turismului - au avut ca sarcină, în pregătirea sezonului 1993/1994, promovarea şi comercializarea acestui produs102.

9.4.2.3. Călătoriile pedestre (drumeţiile)

Drumeţiile se bucură de tot mai multă solicitare atât în rândul tineretului cât şi a celorlalte categorii de vârstă. Principalele motivaţii sunt: dorinţa de a admira peisaje deosebite - continuată în puţine rânduri cu pasiuni precum: film, fotografia, pictura, poezia sau literatura - fuga de poluarea sonoră şi a mediului vital, dorinţa de mişcare, recreere, libertate şi independenţă.

În momentul actual piaţa acestui produs este confruntată cu următoarele tendinţe: - o relativă stagnare a clientelei pentru marile drumeţii pedestre; - un progres al clientelei “plimbăreţilor de ziuă” sau de o jumătate de zi, clientela obişnuită care

nu caută exploatarea sportivă; - căutarea, tot mai accentuată, în special de către organizatori specializaţi, de drumeţii “fără

sac” şi de locuri de cazare confortabile103. Dezvoltarea acestui produs se realizează din ce în ce mai frecvent prin intermediul structurilor specializate ale operatorilor sau touroperatorilor. A se vedea exemplul unor astfel de firme din: Franţa, Anglia sau Germania.

9.4.2.4. Drumeţiile pe bicicletă Sunt tot mai gustate în Germania, Italia şi Franţa. În plus pe piaţa acestor ţări au apărut în ultimul deceniu al secolului XX diverse tipuri de biciclete de drumeţie, care însumează aproximativ 50% din vânzările anuale de biciclete. În concordanţă cu manifestările acestei noi pasiuni, încă din 1986 în Franţa - Le Parc du pilat - a fost amenajat un parc pentru cei peste 200 000 de adepţi ai acestei noi forme de drumeţie.

Federaţia Parcurilor Naturale din Franţa - realizând importanţa acestei activităţi

turistice şi economice de anvergură - a pus în mişcare imaginaţia şi dinamismul specialiştilor săi, reuniţi cu specialiştii din domeniul turismului. Au rezultat astfel proiecte de dezvoltare pentru astfel de activităţi. În prezent se realizează scurte sejururi, în cadrul cărora se pot închiria biciclete (parcurile dispun de 150 - 500 biciclete) pentru itinerarile propuse, marcate, semnalizate, balizate. Sunt organizate cu regularitate probe sportive promoţionale, în cadrul club-house-urilor special amenajate104.

Mai nou această formulă de vacanţă este practicată şi în ţara noastră, promotorul acestora fiind Asociaţia de Turism Montan Prahova (1996). Prin intermediul acesteia iubitorii acestui gen de vacanţă pot închiria echipament velo la Cornu, Azuga şi Valea Teleajenului. Posibil să mai existe şi alte preocupări de acest gen pe care noi nu le cunoaştem. În mod evident însă preocupări de acest gen au existat în turismul românesc – internaţional cei drept; acest tip de produs turistic fiind agreat în mod special de turiştii englezi, francezi, germani – şi suntem convinşi că, şi orchestrat cu tendinţa de utilizare a unor mijloace de transport ecologic, acestă modalitate de petrecere a vacanţelor itinerante va face “istorie” şi în turismul rural românesc.

9.4.2.5. Drumeţii fluviale Mult apreciata şi îndeosebi practicată în Franţa (care dispune de o reţea de 8500 km căi navigabile

- cea mai importantă din Europa), această nouă formă de turism presupune o infrastructură foarte variată:

102 *** -”Tourisme, Marketing et Communication”, CNRTER, ENITA, Clermont - Ferrand, 1992. 103 Idem. 104 *** - Initiatives rurales, no. 10, avril 1991.

• porturi de plăcere, • ecluze, • halte (opriri) nautice, • lucrări de artă, • baze de închiriat ambarcaţiuni navale diverse.

În cadrul unui studiu publicat în Cahiers d’espaces no. 26/1992 - “ Le Tourisme Fluvial” - se arată că deşi posibilităţile de cuantificare a pieţei rămân dificile, sursele statistice indică în cazul de faţă rezultate strălucitoare. Astfel dintr-o cifră de 8,7 milioane de clienţi - în anul 1992 - 65% erau străini. Aceasta dovedeşte interesul major manifestat pentru această formulă inedită de turism, dorită şi solicitată cu mai multă ardoare de cei din afara ţării. Atracţia deosebită este justificată şi de un raport bun preţ/calitate (preţurile sunt competitive) ca

şi de diversificarea prestaţiilor propuse (sejur fluvial, croazieră - dejun, croazieră - week-end, seminarii fluviale etc.).

O însemnată importanţă au jucat eforturile promoţionale şi cele de comercializare, ca şi dezvoltarea concertată a infrastructurii nautice. Interferenţa fluviu-uscat este importantă şi, drept urmare, în montajul produsului trebuie ţinut cont de motivaţiile călătorilor. Deosebit de gustate în acest sens sunt: trecerea prin ecluze, efectuarea de provizii în târgurile de pe căile de apă, plimbările pedestre sau cu bicicleta pentru a vizita micile localităţi sau a admira priveliştea ori diversele monumente.

În ceea ce ne priveşte, în România acest turism este practicat doar în anumita porţiuni ale Dunării şi mai cu seamă în Delta Dunării. Oricum semnalele sunt timide deşi perspective există.

Revenind la Franţa, s-a constatat că turiştii provin din ţările vecine: Germania, Elveţia, Anglia. Majoritatea se deplasează cu maşina (80%), iar durata sejurului lor variază de la 2 - 4 zile (25%), la o săptămână (50%), ajungând chiar şi până la două săptămâni (25%).105

9.4.2.6. Pescuitul Pentru o mare parte a celor care iubesc natura, pescuitul în apă dulce rămâne o posibilitate de a

petrece clipele de răgaz din timpul vacanţelor sau la sfârşit de săptămână fie în apropierea domiciliului sau chiar mai departe.

Mergând mai departe pe exemplul turismului francez trebuie să arătăm că se consideră insuficient dezvoltată aceasta formă de turism în Franţa. Cea mai cunoscută este cea numită “Relais Saint Pierre”.

Pentru extinderea acestei forme de turism rural au fost create politici colective de dezvoltare (la nivel departamental, local şi regional). Au fost incluse în cadrul acestor acţiuni: federaţiile şi asociaţiile pescarilor, administraţia, prestatorii din hotelărie şi bazele de cazare.

La începutul anilor ’90, ai secolului XX, două din marile federaţii ale prestatorilor au editat o broşură “Gîtes et Lagis de Peche” iar în 1992, Ministerul Turismului din Franţa a editat “Destination Peche” în 57 000 de exemplare dintre care 5000 în limba engleză.106

Gîtes de France are un catalog naţional anual destinat pescuitului care se numeşte

“Gîtes et logis de peche”, ce reuneşte oferta sa de cazare din zonele în care poate fi practicat cu succes pescuitul.

În ceea ce priveşte mişcările pieţei, trebuie remarcat interesul turiştilor pentru acest produs, ca

şi atracţia în acest domeniu pentru ţări ca: Danemarca şi Olanda.107 Activităţi cu succes, aproape garantat, s-ar putea realiza şi în ţara noastră printr-o colaborare a asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi cu asociaţiile turistice de Rezervaţia Biologică Delta

105 *** - “La Gazette Officiele du Tourisme”, Tourisme Fluvial, no. 1162 / 03.05.1993. 106 *** - “La peche en France: Enquete Nationale”, Conseil Superieur de la Peche, Paris, 1992, no. 6841. 107 *** - “Peche en riviere, peche en mer”, CRT Normandie Evreux, 1992, no. 6652.

Dunării, cu cele aflate în zone cu luciuri de ape (lacuri şi iazuri) sau în apropierea cursurilor de apă curgătoare.

9.5. Aşteptând turiştii este bine să nu uităm

Localităţile gazde, micile regiuni turistice ce se organizează pentru a crea şi dezvolta o economie locală de turism trebuie să facă eforturi susţinute pentru ameliorarea calităţii, promovarea unei imagini deosebite, ameliorarea comercializării.

O anchetă realizată în Franţa (1992), prin intermediul a 5400 de chestionare, a scos la iveală următoarele:

• 3/4 din cei ce apreciază turismul rural sunt practicanţi în familie; • cei mai plimbăreţi sunt englezii, olandezii, germanii şi belgienii; • într-un clasament al activităţilor preferate în vacanţele rurale prima poziţie este

deţinută de vizitarea localităţilor şi monumentelor (23%), drumeţiile pedestre (16%), băile şi apoi sejururile;

• iubitorii de vacanţe rurale reclamă cu hotărâre măsuri pentru: mai multe informaţii asupra regiunii vizitate, o mai bună semnalizare a locurilor de popas şi a obiectivelor de interes turistic, iar în cazul vacanţelor de peste patru zile mai multă preocupare pentru animaţie.

Într-o enumerare la întâmplare a sugestiilor de îmbunătăţire s-au regăsit următoarele: • primirea, • animaţia locală, • activităţile culturale, • echipamentele sportive puse la dispoziţie, • informaţii turistice diverse, • circuitele de descoperire, semnalizarea, • serviciile de alimentaţie publică, • comerţul local, • curăţenia.

În ceea ce priveşte destinaţia viitoare a vacanţelor rurale, pentru anul 1992 - 43%, iar pentru 2010 - 68% îşi doreau vacanţe în străinătate.108 Erau căutate destinaţii noi, exotice sau pitoreşti, care să aducă prospeţime şi să înlăture monotonia.

Nu trebuie uitat însă faptul că, în general, în vacanţe citadinul doreşte să facă

altceva decât ceea ce trăieşte zi de zi. El/ea (orăşanul / orăşanca) îşi doreşte noi cunoştinţe, experimente, dezvoltarea unor noi aptitudini, deprinderea de noi abilităţi şi chiar acumularea de noi informaţii.

În aceste condiţii considerăm că produsul turistic rural românesc poate intra în circuitul

turistic mondial. Această acţiune trebuie însă pregătită în mod serios, într-un program naţional, care să stabilească sarcini şi politici de realizare a celor dorite. Este şi aceasta o posibilă explicaţie a atenţiei cu care este privită societatea civilă, viaţa asociativă şi importanţa acordată organizaţiilor neguvernamentale în ţările europene vestice. Am făcut aceste afirmaţii deoarece majoritatea hotărârilor importante privind domeniile profesionale, în rândul cărora turismul rural îşi are un loc bine determinat, se iau în urma consultări sau la propunerea acestor organisme. 108 *** -”Tourisme en espace rural”, Dossier de synthese no. 8, ENITA, Clermont - Ferrand, 1993.

De reţinut la final

Tot mai mulţi dintre “actorii” lumii turismului încearcă o dezvoltare cât mai orchestrată a echipamentelor şi zonelor turistice cu mediul natural şi socio-cultural al ariilor de recepţie.

În mod evident astăzi există un important flux turistic mondial care se direcţionează tot mai precis către zonele rurale.

Ofertanţii serviciilor turistice din mediul rural trebuie să ţină cont de mişcările pieţii – conturate prin examinarea ofertei şi cererii din cadrul acesteia.

Localităţile gazde, micile regiuni turistice ce se organizează pentru a crea şi dezvolta o economie locală de turism trebuie să facă eforturi susţinute pentru ameliorarea calităţii, promovarea unei imagini deosebite, ameliorarea comercializării.

În vacanţe citadinul doreşte să facă altceva decât ceea ce trăieşte zi de zi în localitatea sa zgomotoasă, poluată şi aglomerată.

Dintre multiplele “griji” pe care le are un “amfitrion” al turismului nu trebuie să lipsească cele legate de: primire, animaţie, activităţile culturale, echipamentele sportive puse la dispoziţie, informaţii turistice diverse, marcare, semnalizarea, serviciile de alimentaţie publică, comerţul local, curăţenie.

Întrebări de autoevaluare

1. Puteţi enumera tipuri de produse turistice prioritar solicitate de către turistul european? 2. Care sunt – potrivit lui AIMVER – cele 5 reguli universale de dezvoltare a turismului rural? 3. Ce forme de turism rural cunoaşteţi? 4. Propun fermele forme de găzduire specializate? Care sunt acestea? 5. Cunoaşteţi câteva activităţi de turism rural care sunt foarte solicitate în momentul actual? 6. Cum aţi organiza vacanţa unui grup de studenţi americani într-un sat românesc?

CAPITOLUL 10. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

şti că activităţile din sfera turismului pot relansa economic satele; putea să apreciaţi în ce constă valoarea satului românesc produs turistic; clarifica în ce consta alegerea unui produs turistic rural; realiza cum este perceput produsul turistic rural românesc; descifra care este ineditul satului românesc produs turistic; înţelege cum poate deveni piaţa mondială, receptor al ofertei româneşti.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Intrat în obişnuinţa vacanţelor multora dintre turiştii lumii, turismul rural nu mai este o noutate. Pentru marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două Americi, Noii Zeelande, Australiei, vacanţele la ţară sunt preferate din ce în ce mai mult, atât de utilizatori (turişti) cât şi de prestatori (amfitrioni/proprietari ori angajaţi ai acestora). Activitatea s-a dovedit a fi rentabilă - mai ales ca urmare a schimbării preferinţelor şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual - în dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial”.

Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul agricol, schimbările provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin lărgirea pieţei libere comunitare1, au o contrapondere în turismul rural. Activităţile din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitorare a locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în mijlocul lor valul risipitorilor şi pretenţioşilor oaspeţi – este receptată favorabil.

10.1. Satul românesc - produs turistic Satul românesc - în general, şi cel cu vocaţie turistică - în special, reprezintă un produs

turistic inedit în egală măsură pentru piaţa naţională cât şi pentru cea mondială. Pe de altă parte satul turistic românesc poate contribui la descoperirea ţării noastre - ca posibilă destinaţie turistică, creând interesul faţă de România ca loc ce oferă o largă gamă de experienţe, de vacanţe de calitate şi chiar oportunităţi de afaceri. Afirmaţia se bazează pe:

gama largă de resurse naturale şi culturale, facilităţile şi experienţele turistice diverse, bunul raport preţ / calitate, trăsăturile de specificitate şi unicitate ale ţării noastre:

oamenii (grupuri şi religii diferite), istoria (clădiri, evenimente, legende),

1 lărgirea numărului de membri ai Uniunii Europene şi liberalizarea circulaţiei bunurilor şi produselor (n.a)

cultura (scrisă, arta, costumele, muzica, dansul, teatrul, meşteşugurile, bucătăria, deprinderile speciale), geografia şi topografia (zonele de plajă pe coasta Mării Negre, animalele sălbatice din Delta Dunării, zonele de munte etc.),

existente în cadrul satului românesc, în cadrul patrimoniului nostru natural (îndeosebi în cel afectiv şi în cel comun2). În acelaşi timp satul românesc reuneşte:

importante locuri pitoreşti, montane, riverane; inestimabile moşteniri religioase şi culturale; ape minerale şi termale; floră şi faună inedită; vechi tradiţii, apreciate şi respectate pe plan internaţional: artă şi meşteşuguri

(teatru, muzică, poezie, dans, pictură, sculptură); gamă variată şi de bună calitate de atracţii şi facilităţi.

Montarea, armonizarea, concertarea şi asimilarea unora dintre valorile perene ale satului în cadrul unor aranjamente turistice conduce la fabricarea unor produse turistice rurale româneşti de o certă valoare şi cu un caracter inedit inconfundabil.

Dorind o clasificare conceptuală vom prezenta pentru început accepţiunea clasică a noţiunii de produs. Aceasta ar reuni atribuţii şi caracteristici tangibile, fizice şi chimice, reunite într-o formă identificabilă. Viziunea modernă de marketing prezintă produsul din perspectiva aşteptărilor pe care consumatorul / utilizatorul le are şi cărora produsul le poate răspunde în grade diferite, rezultând de aici importanţa raportării produsului la universul consumatorului şi nu la cel al producătorului.

Prin prisma celor prezentate constatăm că lumea produselor turistice, reunită în piaţa turistică, este mult mai vastă şi cu un grad de diversitate dificil de precizat. Astfel, vom constata că ceea ce numim generic produsul turistic rural sau satul turistic - produs turistic, reprezintă o reducere forţată şi abstractă la unitate. Apreciem, dată fiind marea diversitate a posibilelor componente ale unui produs turistic în general şi a produselor turismului rural în particular, că reducerea de la parte la întreg nu poate fi utilizată decât pentru uşurarea expunerii. În sprijinul afirmaţiilor noastre aducem prezentarea satului românesc drept potenţială destinaţie turistică.

Adâncind analiza vom constata cu uşurinţă că destinaţia turistică - satul, ferma, pensiunea, sau camera din casa ţărănească - nu este singurul produs turistic, sau singura componentă a acestuia, cunoscut fiind faptul că, de regulă, o destinaţie cuprinde mai multe tipuri de produse turistice diferite. Urmare directă satul românesc, inclus în circuitul turistic, poate fi - în acelaşi timp - componentă a mai multor tipuri de produse turistice. El poate fi, astfel: • destinaţia vacanţelor la ţară; • gazda unui seminar de 7 zile pentru 60 de participanţi; • popas de o noapte pentru un circuit la mănăstirile din Moldova, Oltenia de sub munte; • atelierul deprinderii unor meşteşuguri populare sau al realizării unor noi performanţe

(ceramică, olărit, cioplit lemn, împletit nuiele, fibre diverse etc.); • scena iniţierii în arta dansului sau a cântecului popular.

După cum se observă cu uşurinţă satul turistic posedă - şi poate oferi - diverse produse turistice care folosesc simultan, sau alternativ, aceeaşi bază tehnico - materială şi aceleaşi atracţii turistice (folclor, peisaje, plajă, munte, resurse balneologice, monumente istorice, parcuri dendrologice etc.).

10.1.1. Componentele produsului turistic rural românesc Produsul turistic rural românesc, asemenea produselor turistice rurale existente pe piaţa turistică mondială, cuprinde :

2 a se consulta: Negri C.C – Bazele economiei mediului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag.32

componente de bază (numim aici cazarea, alimentaţia publică şi transportul); componente auxiliare (balneoterapie, agrement, activităţi sportive etc.).

Unanim trebuie să recunoaştem că serviciile de bază satisfac nevoi cotidiene care cu mici excepţii - ţinând de specificul zonal, naţional, tradiţional - nu justifică întrutotul nevoia de deplasare sau părăsire a reşedinţei de către turist.

Ceea ce atrage şi determină în mare parte alegerea unei destinaţii turistice sau a alteia sunt:

• factorii naturali: aşezarea geografică, relieful, peisajul, vegetaţia, fauna şi clima; • factorii generali ai existenţei şi activităţii umane trecute şi prezente: limba,

mentalitatea, ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, ştiinţa), politica, economia;

• elementul uman - atitudinea populaţiei locale faţă de turişti, a prestatorilor, administraţiei şi reprezentanţilor pazei şi ordinii publice etc.;

• infrastructura generală: transporturi şi comunicaţii, structura şi imaginea aşezărilor, aprovizionarea cu apă şi energie, canalizarea, telecomunicaţiile etc.;

• echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentaţie, activităţile sportive, distracţiile, informaţiile etc.,

toate acestea fiind componente ale ofertei turistice generale.3 Ţinând cont de cele prezentate anterior considerăm că produsele turistice rurale româneşti ce vor fi propuse pieţei naţionale şi o dată în plus celei mondiale este necesar a fi selectate şi montate cu deosebită atenţie pentru a transmite şi reverbera imaginea reală a dimensiunii universului satului românesc cu tot ce are el valoros şi peren.

Fabricarea produselor turistice rurale româneşti va trebui să se facă cu deosebită responsabilitate, produsele destinate pieţei mondiale fiind testate la debut pe piaţa internă, iar mai apoi vor fi analizate exigent de către cunoscători ai pieţei externe.

În realizarea şi montarea produselor turistice rurale româneşti nu trebuie omisă nici măcar o clipă importanţa motivaţiei în alegerea unei anumite destinaţii.

10.1.2. Motivaţia alegerii unui produs turistic

În ultimii ani tot mai mulţi specialişti din lumea turismului în special, dar şi din lumea comerţului (fie el intern sau internaţional) acordă o tot mai mare atenţie motivaţiilor de cumpărare ale consumatorilor. Motivaţiile consumatorilor de bunuri sau servicii sunt în bună parte subiective, depinzând de imaginea pe care aceştia şi-au creat-o despre produs prin publicitate, utilizări anterioare sau descrieri ale unor utilizatori. Din ce în ce mai mult loc ocupă în preocupările de lansare, promovare şi comercializare a produselor – în general şi a celor turistice în mod particular – studierea şi cunoaşterea comportamentului consumatorului/consumatorilor.

În aceste condiţii apreciem ca vitală pentru specialiştii din marketingul turismului din ţara noastră, dar în special pentru cei ai turismului rural românesc – cunoaşterea:

imaginii pe care şi-au format-o turiştii externi asupra produsului turistic românesc în general, motivaţiilor de cumpărare ale diverselor grupe de turişti ce compun pieţele naţionale ale altor ţări pe care se doreşte lansarea produsului turistic rural românesc, a importanţei economice a grupurilor sus numite. Cunoscându-se aşteptările potenţialei clientele se vor putea crea produse care să

corespundă cerinţelor, nevoilor, dorinţelor grupurilor de turişti vizaţi. Din acest punct de vedere, apreciind că piramida lui Maslow este relevantă în ierarhizarea trebuinţelor.

3 Minciu Rodica – Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, pag.147-151

Figura nr. 6. Factorii de influenţă în alegerea unui produs turistic Se constată, în mod evident, existenţa a doua tipuri fundamentale de motivaţie :

a) motivaţia homeostatică (activităţile de adaptare, de echilibrare a organismului uman cu mediul - trebuinţele primare);

b) motivaţia de dezvoltare, autorealizare şi autodepăşire (trebuinţe dobândite, ultimele două nivele maslowiene) - rezultate din ierarhia de mai jos:

necesităţi fiziologice (lumină, sex, hrană, apa etc.); necesităţi de siguranţă (libertate, securitate, organizare etc.); necesităţi afective (dragoste, în relaţii, etc.); necesităţi de consideraţie (forţă, realizare, prestigiu etc.); necesităţi de autoactualizare (atingerea potenţialului maxim); necesităţi ale libertăţii de expresie şi lipsei de constrângere (condiţii sociale ce permit libertatea cuvântului, justiţie, onestitate etc.); necesitatea de a şti şi a înţelege (de sistematizare a cunoştinţelor, curiozitate, învăţare, filozofie, explorare etc.).

Cunoscându-se faptul că trebuinţele fiziologice nu sunt determinante, decât în mică parte şi doar pentru segmente reduse de piaţă, în realizarea şi promovarea produselor turistice rurale româneşti; în primă fază vor fi puse în valoare componentele nivelului general de trebuinţe, ale potenţialilor turişti. Mai apoi, cunoscut fiind justul raport preţ / calitate, cât şi originalitatea produsului turistic rural românesc, mesajele promoţionale se vor îndrepta spre calităţile imateriale (nevoia de cunoaştere, de iniţiativă, trebuinţe estetice, de creaţie) - destinate să satisfacă trebuinţele secundare, mult mai personalizate, ale clienţilor ţintă.

Din acest punct de vedere turismul rural românesc poate fi considerat: • adevărată terapie anti-stress, • un loc de întâlnire cu natura sălbatică (Delta Dunării, zona montană), • poarta de intrare în lumea tradiţiilor şi datinilor populare, • reîntoarcerea la origini, • cu adresabilitate directă şi în mod precis segmentelor de turişti din marile aglomerări urbane,

din ţările puternic industrializate, care prin multitudinea şi densitatea preocupărilor duc o viaţă stresantă şi din ce în ce mai lipsită de elemente de reverie sau posibilitatea de a ieşi în mijlocul naturii.

Lumea perceptuală

Motivaţii Ţeluri

Experienţe precedente

Mediul social şi cultural

Comportament

Mediul psihic

Caracteristici psihologice

Nevoi

Cunoscute fiind aceste aspecte se poate spera la elaborarea unei oferte cât mai apropiate de aşteptările clientelei vizate.

10.1.3. Disonanţa cognitivă a satului românesc - produs turistic

Analizând cu atenţie produsul turistic rural românesc vom observa că el poate răspunde pe doua căi trebuinţelor turiştilor:

a) conţine soluţii la diversele probleme ale consumatorilor (nevoia de relaxare, izolare de viaţa zgomotoasă, afecţiune, documentare, satisfacere a unor hobby-uri etc.);

b) rezolvă anumite stări de disonanţă cognitivă, completând informaţia (din presă, TV, radio, şcoală etc.) şi eliminând tensiunile dintre cunoştinţele anterioare aparent contradictorii.

Disonanţa cognitivă a satului românesc este pusă în evidenţă atunci când cei care au

primit informaţii diverse despre universul rural românesc prin intermediul: mass-mediei , cinematografului, meş terilor populari (artiş t i ş i meş teşugari) , interpre ţ i lor dansului ş i cântecului popular românesc, Internetului sau altor că i de informare modernă , ajung să fie consumatori ai unor produse turistice rurale şi constată că tot ceea ce nu-şi puteau explica sau imagina, există, este real.

Cu atât mai mult acei turişti care provin din ţări puternic industrializate sau din state care

au păstrat doar parţial neschimbate condiţiile de viaţă din mediul rural, vor avea senzaţia că pentru o vreme (perioada sejurului) au pătruns într-o altă dimensiune temporală.

Vizita în: ateliere meşteşugăreşti, spaţii de producţie ale unor produse alimentare, ferme

agricole, ş.a. oferă posibilitatea de a asista la procesul de realizare al unor obiecte de artizanat, preparate alimentare (brânzeturi, mezeluri, rachiuri, vinuri, produse de panificaţie şi patiserie) sau nealimentare, care mai apoi sunt suprapuse imaginii produsului iniţial, în multe cazuri deja cunoscut, conferind reacţii de satisfacţie şi încredere în propria capacitate de orientare.

Tinerii şi mai ales copiii, vor avea posibilitatea să pună în paralel cunoştinţele acumulate,

sau primite în şcoală ori prin intermediul altor programe educaţionale, cu realitatea din: fermele rurale (animale domestice, efectuarea unor lucrări agricole, confecţionarea

unor bunuri tradiţionale), lumea pădurii, din zonele colinare sau deltei, micile localităţi montane unde timpul şi spaţiul au cu totul alte dimensiuni.

Toate acestea odată cunoscute vor permite o mai bună înţelegere între locuitorii satelor şi cei ai oraşelor, o apropiere a lor, ce va conduce către toleranţa atât de necesară întregii noastre existenţe.

10.2. Produsul turistic rural românesc analizat prin prisma motivaţiilor în alegerea unei destinaţii

Vom supune atenţiei dumneavoastră oferta turismului rural românesc aşa cum reiese din cataloagelor Eurogîtes 1996-2002, încercând în acelaşi timp o analiză a acesteia prin prisma celor 20 de motivaţii ale alegerii unei destinaţii enunţate de reputatul specialist Jost Krippendort.

10.2.1. Produsul turistic rural românesc prin prisma catalogului EUROGÎTES, “L’Europe a vivre” Catalogul se doreşte o carte de vizită a Eurogîtes şi a ofertei sale turistice. După ce

încearcă într-un limbaj mini-max să furnizeze câteva informaţii din rândul cărora merită reţinute: • conceptul de turism rural: “turismul rural include toate activităţile turistice

desfăşurate la ţară în afara zonelor atinse de turismul luminii (oraşele), turismul albastru (zonele litorale), turismul alb (staţiunile de munte)”;

• cifrele: piaţa UE peste 370 milioane de persoane; 75% din cifra de afaceri a turismului rural provine de la UE; 68% dintre europeni îşi petrec vacantele în propriile lor ţări; 20% în alte ţări ale UE; 25% dintre europeni îşi petrec vacanţele la ţară;

57% dintre beneficiarii de vacanţe la ţară se orientează asupra a ceea ce cunosc (nu recurg la documentaţie turistică).

Catalogul Eurogîtes “L’Europe a vivre” face, de obicei, o miniprezentare în trei limbi

(franceză, engleză şi germană) a ţărilor europene membre a Federaţiei de Turism Rural şi detaliază - cu ajutorul pictogramelor - oferta primară a ţărilor care doresc să-şi ilustreze prezenţa în paginile acestei publicaţii.

România este prezentată ca o ţară a poveştilor, cu oameni plini de umor, cu peisaje deosebit

de pitoreşti. Sunt prezente gazde din principalele zone turistice rurale româneşti: Apuseni, Bucovina, Dobrogea, Maramureş, Moldova, şi Transilvania.

Concluzia: piaţa UE este o piaţă foarte dinamică, iar posibilităţile de petrecere a

unei vacanţe în spaţiul rural sunt foarte puţin cunoscute, în marea majoritate a ţărilor europene.

10.2.2. Principalele motivaţii pentru care alegem o destinaţie sau alta Vom analiza oferta de principiu a turismului rural românesc prin prisma motivaţiilor în alegerea unei destinaţii. Într-o enumerare, fără pretenţii de a stabili o ierarhie precisă, făcută de cunoscutul specialist Jost Krippendorf, apar enunţate 20 de motivaţii, pe care le vom prezenta în continuare:

1. atracţia peisajului; 2. calitatea mesei; 3. atmosfera generală (populaţie indigenă, renumele regiunii, curăţenia etc.); 4. curiozităţile regiunii; 5. calitatea climatului în legătură cu sănătatea; 6. odihnă şi destindere; 7. itinerar (dus şi întors); 8. condiţiile de cazare; 9. preţ avantajos; 10. probleme de limbă; 11. contacte de simpatie cu populaţia indigenă; 12. atracţii culturale; 13. starea drumurilor;

14. distracţii de zi sau de noapte; 15. sosire şi recepţie; 16. folclor local; 17. posibilităţi de practicare a activităţii sportive; 18. pregătirea călătoriei şi formalităţi; 19. posibilităţi de cumpărături; 20. alte pasiuni sau distracţii.

Am alăturat acestor motivaţii o metodă de scalare ce s-a impus în cercetarea de marketing, scala lui Stapel4 şi am investigat între anii 1995 - 2000 specialişti din cadrul Gîtes de France, EUROGÎTES, COFRAT şi EUROTER asupra cotei acordate fiecărei motivaţii faţă de turismul rural românesc.

La investigaţie au participat un număr de 168 de subiecţi care au apreciat pe scala cu 10 nivele a lui Stapel, impresiile pe care le-au dobândit în urma vizitelor făcute în zonele rurale româneşti. 10.2.3. Produsul turistic rural românesc privit prin prisma utilizatorilor săi În dorinţa de a vedea care este imaginea produsului turistic rural românesc am rugat cei 168 de subiecţi să acorde note prin prisma celor 20 de motivaţii mai sus prezentate; răspunsurile au fost prelucrate şi analizate. Analiza întreprinsă a scos în evidenţă nivelul la care se află acesta şi a condus la următoarea ierarhie: • 5 – 4 : curiozităţile regiunii; contacte de simpatie cu populaţia şi folclorul local; • 4 : calitatea mesei; calitatea climatului şi atracţiile culturale; • 4 – 3 : atracţia peisajului, atmosfera generală, preţul avantajos şi posibilităţi de cumpărare; • 3 : odihna şi destinderea, itinerarul, cazarea, pregătirea călătoriei şi formalităţi; • 2 : probleme de limbă, distracţii de zi şi de noapte, sosirea - recepţia şi alte pasiuni sau

distracţii; • -1 : posibilităţi de practicare a activităţilor sportive; • -2/ -3: starea drumurilor. În urma studierii ierarhiei a rezultat o concentrare a motivaţiilor între nivelele 5 şi 2 (118 dintre motivaţii). Douăsprezece dintre motivaţii s-au aflat pe primele două poziţii; acestea sunt caracteristici ale patrimoniului, elementului uman, doar una a unui serviciu de bază (masa, ca urmare a originalităţii gastronomiei româneşti).

Dacă subiectivitatea fiecărui intervievat a jucat un rol mai mare sau mai mic în apreciere, trebuie să recunoaştem că problemele actuale ale activităţii turistice în mediu rural s-au individualizat sub două aspecte.

Un prim aspect îl reprezintă lipsa de profesionalism şi numărul mic al celor specializaţi în conducerea şi organizarea activităţilor turistice în mediu rural – reliefate prin nominalizările acelor motivaţii apreciate la nivelul doi:

o problemele de limbă, o distracţiile de zi şi de noapte, o modul de realizare a sosirii şi primirii, o diverse alte modalităţi de petrecere a timpului liber - alte pasiuni şi distracţii. Al doilea aspect rezidă din nivelul scăzut al infrastructurii, generale şi particulare, a

turismului rural românesc. Semnele de alarmă vin de la nivelele negative (-1) şi mai ales (-2/-3). Apreciem totuşi

posibil de ameliorat aceste aspecte printr-o mobilizare conjugată a administraţiei - atât de la nivel central cât dar mai ales a celei locale - şi a "actorilor" interesaţi din turismul rural. 4 Stapel Jan - “About 35 years of market research in the Netherlands”, in “Markonderzock Kwartaalschrift”, nr.2/1969

Pentru a ne forma o imagine mai elocventă putem realiza un grafic al opiniilor eşantionului. Reprezentare grafică va scoate în evidentă o grupare a motivaţiilor pe 7 nivele ierarhice între: 5/2 şi -2/ -3. Apoi o puternică concentrare - 98 motivaţii - între nivelurile 3 şi 2, urmate de puternice discordanţe ale motivaţiilor 13 (starea drumurilor) şi 17 (posibilităţi de practicare a activităţilor sportive). 10.2.4. Corolar al analizei întreprinse

Adâncind cercetarea de marketing întreprinsă constatăm că produsul turistic rural românesc există, el este bine conturat şi apreciat, are o puternică personalitate. Pentru o mai bună apreciere a produsului turistic rural românesc este necesară acordarea unei atenţii suplimentare: serviciilor de cazare, programelor turistice promovate, agrementului şi animaţiei, dotărilor sportive, dar mai ales factorului uman. Legat de calitatea şi specializarea factorului uman este necesară atragerea în mişcarea turistică rurală a dascălilor (învăţători şi profesori), a profesorilor de educaţie fizică şi antrenorilor (respectiv a bazelor sportive şcolare şi săteşti), a instructorilor căminelor culturale, a custozilor muzeelor şi colecţiilor săteşti. Nu în ultimul rând un rol important îl pot juca în activităţile turistice, sub multiple forme, slujitorii bisericilor şi mănăstirilor aflate în zonele rurale. Locuitorii satelor şi aşezărilor rurale cu vocaţie turistică împreună cu administraţiile locale trebuie să realizeze demersurile necesare pentru repararea, modernizarea şi întreţinerea căilor de acces. Se impune:

• o inventariere a stării căilor de acces şi, funcţie de starea acestora şi nivelul echipamentelor turistice se pot crea produse turistice rurale pentru autoturisme de teren 4 x 4 şi chiar circuite tematice pentru aceiaşi automobilişti. Activitatea presupune, în acelaşi timp, semnalizarea localităţilor incluse în circuitul turistic rural, a fermelor şi pensiunilor turistice, precum şi realizarea - împreună cu specialişti din cadrul Institutul de Cercetare pentru Turism, Prodomus, Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană, ş.a. a unor hărţi ale zonelor de interes turistic;

• crearea unui interes major în rândul deţinătorilor de ferme şi pensiuni turistice, în egală măsură în rândul tinerilor din mediul rural pentru învăţarea limbilor străine (engleza, franceza, germana etc.);

• preocupare în rândul practicanţilor turismului rural românesc - în calitate de prestatori - şi a asociaţiilor acestora pentru: animaţie, timpul liber al oaspeţilor (mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă), distracţii, hobby-uri şi pasiuni (săli de proiecţii diapozitive, video, cinema, spectacol, muzee, demonstraţii meşteşugăreşti etc.);

• realizarea de centre de informaţii turistice, birouri de dispecerizare şi rezervare. Colaborare posibilă cu ACR, serviciile de informare turistică din aeroporturi, gări, vamă, frontieră etc., în vederea oferirii de detalii, pliante, hărţi pentru potenţialii turişti individuali şi realizarea unor servicii de ”întâmpinare” (sosire - recepţie) care să confere turistului siguranţă, încredere, înlăturând confuzia şi amatorismul.

Concluzionând asupra analizei realizate, putem aprecia că realizând reglaje calitative, conştientizând şi practicând în condiţii de exigentă sporită, de la un sezon la altul, produsul turistic rural românesc se va putea impune pieţei europene în primă fază, pieţei nipone şi nu în ultimul rând pieţei americane. Cert este că acest produs este cristalizat şi evoluţia sa viitoare depinde de implicarea specialiştilor, a profesioniştilor proprii şi a tur-operatorilor, dar mai ales de factorul uman implicat în aceste activităţi.

10.3. Ineditul satului turistic românesc rezultat al contrapunerii interculturale Privind turismul ca pe o formă de contrapunere interculturală5 vom constata că personalul din ţara gazdă este preocupat, în procent ridicat, de transmiterea de informaţii culturale despre propria patrie. Totuşi ceea ce se preia de la un grup la altul sunt: articolele de vestimentaţie, obiecte de artă populară deosebite şi specifice ţării, muzică, cuvinte.

Constatăm că în general schimburile se realizează la nivel de simboluri. În rândul simbolurilor turismului românesc s-ar putea include: muzica şi portul popular, meşteşugurile, produsele gastronomice, dansurile, instrumentele populare, articole de artizanat şi multe altele. Prin combinarea acestor simboluri şi valorificarea lor prin activitatea turistică, satul românesc va fi supus unor efecte economico-sociale favorabile şi nefavorabile. Cele favorabile sunt urmarea activităţilor economice desfăşurate, iar cele nefavorabile sunt cu prioritate cele ambientale care pot fi dezastruoase.

Vom aminti aici doar o parte dintre acestea : a. - efecte favorabile:

dezvoltarea unor activităţi din sfera micii producţii şi a serviciilor ; apariţia unor noi locuri de muncă ; fixarea tinerilor în sate şi concomitent întinerirea satelor ; introducerea unor utilităţi(alimentarea cu apă, canalizare, sisteme de epurare, telefonie etc.) ş.a.;

b. - efecte nefavorabile: degradarea peisajului; poluarea sub toate formele ei; modificări ale: obiceiurilor de consum, ş.a.

Ca orice activitate economică, turismul reprezintă o combinaţie a elementelor negative şi pozitive care trebuie estimate şi dirijate în sensul dorit.

Cunoaşterea şi conştientizarea posibilelor efecte nefavorabile va conduce la justa dimensionare a activităţii şi fenomenului turistic astfel încât mutaţiile, de orice natură, să poată fi pozitive şi favorabile. Fiind locul de întâlnire şi redirijare al multor contrapuneri interculturale fundamentale, turismul îndepărtează izolarea realizând condiţiile necesare ca oamenii să conştientizeze existenţa şi a altor semeni culturi diferite.

Conştientizarea ineditului, a deosebirilor şi a punctelor comune, pot sluji pentru realizarea de produse turistice cum ar fi: învăţarea limbii române, iniţierea în muzica instrumentală şi vocală, deprinderea de meşteşuguri (olărit, sculptură în lemn, ţesut, pictură pe sticlă etc.), învăţarea de dansuri populare româneşti, introducere în gastronomia românească etc.

Toate acestea ar personaliza oferta turistică rurală românească şi reprezintă doar o parte a atracţiilor care rămân a fi introduse în circuitul turistic şi deci valorificate economic. Chiar dacă în mare parte cei ce practică în momentul de faţă turismul rural nu privesc această activitate ca pe o afacere în sine ci doar ca pe o activitate complementară - prioritare rămânând, aşa cum este şi normal de altfel, activităţile agricole - din contactul cu turiştii străini gazdele vor resimţi nevoia învăţării limbilor turiştilor.

Interesul primar îl reprezintă nevoia de comunicare 6, iar mai apoi trebuinţa reclamei propriilor afaceri7. Se vor realiza astfel inevitabile relaţii personale între oameni foarte deosebiţi şi pe căi foarte variate. Aceste relaţii personale vor contribui la cunoaşterea realităţilor şi înţelegerea mentalităţilor între oaspeţi şi gazde, scoţând în evidenţă ineditul satului românesc.

Manifestarea ineditului constă în:

5 Hofstede Geert - “Cultures and organisations”, Software of the mind, Mc Graw - Hill Book Company Europe, London, 1991 6 Stanton Nicki - “Comunicarea”, Editura Societatea Ştiinţifică & Tehnică, Bucureşti, 1995 7 Moldoveanu, M., Miron, D. - “Psihologia reclamei”, Editura Libra, Bucureşti, 1995

• executarea manuală a majorităţii activităţilor casnice şi gospodăreşti (lucrări agricole şi agrozootehnice),

• modul de preparare a produselor gastronomice, • activităţile manufacturiere din segmentul meşteşugăresc, • datinile şi tradiţiile populare, • instalaţii tehnice populare, • instalaţii arhaice industriale (mocăniţă, batoză, piuă, ateliere şi cuptoare de olari,

ş.a.), • varietatea peisajului, • monumente ale naturii, • servicii religioase monahale • şi încă multe altele.

Toate acestea prin diferenţierea lor de la o cultură la alta, de la o piaţă la alta, vor contribui la personalizarea produsului turistic rural românesc. Aceste ciocniri interculturale vor da culoarea ofertei româneşti, vor realiza şi demonstra nota accesibilităţii precum şi dimensiunea exoterică a ruralului românesc.

10.4. Ineditul satului românesc - rezultat al diferenţelor între: rural şi urban; respectiv între comunitatea rurală românească şi cea rurală europeană

Turismul reprezintă, dintr-o anume optică, una din modalităţile de rememorare a trecutului. Turistul revine după un număr de ani, în căutarea nostalgică a unor amintiri, în dorinţa de regăsire a unor anumite servicii sau imagini, pentru a realiza evoluţia unei anumite zone sau pentru a se reîntâlni cu istoria.

Dintr-un alt punct de vedere turistul alege o destinaţie pentru a înlătura monotonia, pentru a schimba mediul şi a realiza dimensiunea unor contraste între diferite medii socio-economice.

10.4.1. Caracteristicile societăţilor rurale şi urbane, vor pune în valoare latura inedită a satului turistic românesc

Societatea rurală românească este bine conservată şi păstrătoare a unui bogat etnofolclor,

în plus ea este de neconfundat cu cea urbană. Produsele turistice rurale sunt căutate şi considerate inedite pentru că ele evidenţiază deosebiri de organizare a societăţii, activităţilor economice şi, nu în ultimul rând, de raportare la spaţiu, timp, mediu. Adâncind analiza noastră vom constata că în timp ce societatea rurală este caracterizată de acţiuni comunitare, cea urbană este cu precădere asociativă. În ceea ce priveşte procesul de muncă, satul prezintă o mică diviziune a muncii, în timp ce la oraş vom întâlni o diviziune accentuată.

Legat de componenţa locuitorilor celor două medii vom constata în lumea satului că predomină continuitatea – generaţii după generaţii – a localnicilor, în timp ce la oraş vom regăsi un amestec al membrilor comunităţii proveniţi din locuri diverse, ale ţării ori chiar lumii. Raportând locuitorii celor două sfere la un mediu natural, vom constata o mare preocupare pentru integrarea în mediul natural la săteni şi o separare de mediul natural în cazul orăşenilor.

10.4.2. Contraste între turismul rural şi cel urban (clasic) Realizând o comparare a celor două forme de turism vom constata următoarele mari diferenţieri:

• în timp ce turismul rural se desfăşoară într-un spaţiu deschis, turismul urban / clasic se confruntă cu o acută lipsă a spaţiului;

• aşezările rurale în care se practică turismul rural au sub 10 000 de locuitori, în timp ce aşezările urbane implicate în activitatea turistică au peste 10 000 locuitori;

• dacă mediul rural este slab populat, cel urban prezintă o imensă populare; • locul de desfăşurare a activităţilor turistice în mediul rural este în mare parte în aer

liber, pe când în mediul urban multe activităţi se desfăşoară în spaţii închise; • infrastructura în turismul rural este puţin dezvoltată, în turismul clasic fiind bine

conturată; • în lumea satului afacerile sunt familiale şi se dezvoltă pe plan local, în mediu urban

afacerile se realizează la scară naţională sau internaţională; • activitatea turistică rurală este considerată a fi complementară activităţilor agricole

(locurile de muncă sunt în mare majoritate part-time) / activitatea turistică citadină este de sine stătătoare (locurile de muncă sunt full-time);

• distanţa între locul de muncă şi locuinţă este mică în mediul rural şi însemnată în cel urban;

• turismul rural este influenţat de sezonalitate şi de lucrările agricole / turismul clasic urban este mai puţin afectat de sezonalitate;

• numărul celor ce frecventează zonele rurale (oaspeţii) este mic în mediul rural / oaspeţii în zonele urbane sunt în număr însemnat;

• relaţiile ce se stabilesc între gazdă şi turist sunt personale în turismul rural - doar formale în turismul clasic;

• managementul activităţilor turistice rurale este amator, iar în turismul clasic avem de a face cu un management profesional;

• echipamentele şi clădirile din spaţiul rural sunt în general vechi, pe când în mediul urban numeroase clădiri sunt noi.

Prin simpla interpunere realizată reuşim să constatăm că în timp ce turismul clasic are tendinţe de industrializare, automatizare şi schematizare - atrăgând o dată cu aceste caracteristici lipsa de personalizare a serviciilor, diminuând căldura ospitalităţii şi menţinând încordarea şi stresul citadin - turismul rural , prin mediul / spaţiul în care se desfăşoară şi prin structura personalului utilizat , oferă o atmosferă relaxantă, linişte, inedit, lipsa şabloanelor şi căldura umană a gazdelor. Încercând a sintetiza, putem spune că mediul influenţează culoarea şi atmosfera locală. 10.4.3. Activităţile de vacanţă specifice celor două medii Pot fi comune sau total diferite. În perioada unui sejur sau a unei vacante, turistului i se propun diverse activităţi care să-i ocupe timpul liber. Din rândul acestora unele se pot desfăşura indiferent de spaţiul unde se află turistul (urban sau rural), exemplificăm prin: plimbări, înot, vacanţe “pe plajă”, ascensiuni montane, ski etc.

Alte activităţi turistice sunt influenţate de mediul natural şi infrastructură. Drept urmare, turismului clasic îi sunt specifice:

• vacanţele educaţionale şi cele culturale; • tururile de oraş; • sporturile ce pretind infrastructură sau un mediu semi-natural (bowlingul, golful, etc.); • conferinţele şi simpozioanele / competiţii sportive sau artistice cu largă participare;

• navigaţia sau yachtingul. Turismul în mediul rural permite:

• studierea naturii de aproape (observarea plantelor şi a animalelor / păsărilor, fotografiatul, filmatul);

• vânătoarea, călăritul, pescuitul; • cunoaşterea valorilor ancestrale; • participarea la festivaluri, tradiţii, obiceiuri (datini) rurale; • practicarea unor sporturi ce solicită mediul natural: orientarea turistică şi sportivă,

automobilism şi motociclism în teren variat etc.; • organizarea de convenţii / simpozioane / conferinţe / seminarii la scară mică sau

medie; • vizite în atelierele meşterilor populari; • participarea la diverse activităţi şi munci casnice sau agricole / învăţarea de

meşteşuguri; • participarea la prepararea şi degustarea de produse gastronomice specifice zonei,

băuturi şi sucuri de fructe, conserve de legume şi fructe etc. Considerăm că ceea ce reprezintă turismul rural în formă pură, şi numim aici:

• produsele turistice localizate în spaţiul rural; • activităţi sprijinite pe mici ateliere sau întreprinderi specifice ruralului; • caracterul tradiţional, dezvoltat lent şi organic; • amprenta complexă a mediului, economiei şi istoriei locale, completată cu

etnofolclorul specific zonei şi varietatea gastronomiei populare; • liniştea şi calmul civilizaţiei rurale;

compun nota de inedit care particularizează produsele turistice din spaţiul rural de cele din mediul urban sau industria turistică clasică. Privind din alt unghi lumea spaţiului rural vom constata că puritatea sa este datorată distanţelor mari faţă de piaţa oraşului, fermelor mari şi mijlocii ce nu au nevoie de diversificare, fermelor mici care menţin căldura caselor ţărăneşti, peisajelor, activităţilor ca şi valorilor culturale deosebit de atractive.

10.5. Piaţa mondială, receptor al ofertei româneşti În condiţiile actuale în care societăţile superindustrializate şi supersofisticate pierd contactul cu natura şi originile societăţii umane, tot mai mulţi locuitori ai marilor aglomerări umane doresc petrecerea unei vacanţe în mijlocul naturii. Dorinţa de a te relaxa în mijlocul naturii, într-un cadru nepoluat, de a redescoperi modul în care se fabrică produse alimentare de mult intrate în obişnuinţa de consum a omului, redescoperirea valorilor ancestrale sunt tot mai pregnante pentru omul modern.

Turişti din ţări precum Germania, Franţa, Olanda, Suedia, Danemarca, Finlanda, Canada, Japonia, SUA sau alte medii supraevoluate tânjesc pentru produse turistice derulate în condiţii speciale, în zone geografice diferite de cele de provenienţă, în mijlocul unor culturi inedite.

În plus, conform statisticilor OMT dimensiunea vacanţelor (concediilor) oscilează la nivelul ţărilor europene între :

15 zile (Europa Occidentală) 5 - 8 săptămâni (Franţa), SUA şi Japonia aproximativ o lună.

Putem aprecia că durata vacanţelor, însoţită de tendinţa de fracţionare şi de repartizare de-a lungul întregului an, se află în strânsă interdependentă cu structura demografică a consumatorilor. Pe de altă parte constatăm că schimbările în structura demografică şi evoluţia socială a ţărilor industrializate reprezintă un factor determinant al măririi cererii turistice.

Adâncind analiza variabilelor exogene prin intermediul demografiei, specialiştii8 cred că la orizontul secolului XXI europenii

în vârstă de 35 - 40 de ani vor fi în număr de aproximativ 144 de milioane (cu 16% mai mult decât în 1985);

cei în vârstă de 65 de ani şi peste vor fi în număr de aproximativ 75 de milioane(cu 14 milioane mai numeroşi faţă de 1985).

De reţinut este că: grupa de vârstă 35 - 45 ani , ce beneficiază de veniturile disponibile cele mai

ridicate, va fi cea care va creşte cel mai rapid, conducând în acest fel la o expansiune a activităţilor turistice;

grupa de peste 65 de ani, ce beneficiază de bugete din ce în ce mai mari materiale şi de timp, este considerată un atu pentru prelungirea sezonului turistic în afara perioadelor de vacanţă.

Acestor elemente optimiste le-am putea alătura concluziilor cercetărilor de piaţă iniţiate de Ministerul Turismului, în cadrul Programului PHARE. Astfel din raportul final9 reiese că10:

• pentru cazare, 53,4% din subiecţi au folosit hoteluri, iar 37,4% case particulare; • calitatea informaţiei despre România este în general bună, numai o treime

considerând-o săracă sau foarte săracă; • pentru toţi cei interesaţi, indiferent de ţara de rezidentă, principalele surse de

informaţie sunt prietenii, rudele sau asociaţiile de afaceri. În concordanţă cu subiectul dizertaţiei noastre considerăm a fi utile următoarele aspecte:

A. POZITIVE • există fluxuri de turişti posibile de a fi atrase; • turiştii sosiţi în România apreciază cazarea în alte spaţii decât cele hoteliere; • imaginea turistică a ţării este bună. B. NEGATIVE • nu există o preocupare notabilă de reverberare a imaginii produsului turistic

românesc în general pe piaţa mondială şi cu atât mai puţin a celui din spaţiul rural; • sunt insuficiente materialele promoţionale ce se distribuie pe piaţa externă; • nu există un logo consacrat.

Soluţia lansării satului românesc ca produs turistic o constituie un demers de marketing care să situeze în centrul său produsul pe de o parte şi omul (turistul) pe de altă parte. Toate acestea trebuie să se sprijine pe interesele prestatorilor de servicii turistice din lumea satului românesc, care au posibilitatea în cadrul unei afaceri 100 % private să pună în valoare dotările realizate, produsele şi preparatele locale la niveluri de preţ superioare şi la o eficienţă crescută.

8 Vellas, F. - “Turismul, tendinţe şi previziuni”, Editura Walforth, Bucureşti, 1994 9 Plop, L. - “Turismul, factor de promovare internaţională a României”, în “Turismul secolului XXI”, M. T., Institutul de Cercetare pentru Turism, Bucureşti, 1996 10 * * * - Tourism exit survey, IRSOP, Bucureşti, 1995 (perioada decembrie 1994 - septembrie 1995, eşantion probabilistic de 3170 vizitatori străini)

De reţinut la final

Vacanţele la ţară - preferate din ce în ce mai mult - s-au dovedit a fi rentabile, mai ales ca urmare a schimbării opţiunilor turiştilor către turismul individual, în dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial”.

Turismul rural reprezintă “o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice.

Motivaţiile consumatorilor de bunuri sau servicii sunt în bună parte subiective, opţiunile depinzând de imaginea pe care aceştia şi-au creat-o despre produs prin publicitate, utilizările anterioare sau descrierile unor utilizatori.

Pentru o mai bună apreciere a produsului turistic rural românesc este necesară acordarea unei atenţii suplimentare: serviciilor de cazare, programelor turistice promovate, agrementului şi animaţiei, dotărilor sportive, dar mai ales factorului uman.

Produsele turistice rurale sunt căutate şi considerate inedite pentru că ele evidenţiază deosebiri de organizare a societăţii, activităţilor economice şi, nu în ultimul rând, de raportare la spaţiu, timp, mediu.

Puritatea lumii rurale este datorată distanţelor mari faţă de aglomeraţia oraşului, puterii economice a fermelor mari şi mijlocii ce nu au nevoie de diversificare, bunăstării fermelor mici; toate acestea menţin căldura caselor ţărăneşti, peisajelor, activităţilor ca şi valorilor culturale deosebit de atractive - în special pentru orăşeni.

Întrebări de autoevaluare

1.Ce se înţelege prin “mediul/spaţiu rural”? 2. În ce constă relaţia turismului rural cu agroturismul? 3. La ce se referă conceptul de disonanţă cognitivă, legat de activităţile turistice rurale? 4. Contrapunere interculturală este în favoarea dezvoltării activităţilor de turism rural sau nu? Există o diferenţiere a societăţilor rurale şi urbane? În ce constă aceasta? Analizând informaţiile demografice ce viitor prevedeţi activităţilor de turism rural? Pe ce se

bazează previziunea dumneavoastră?

CAPITOLUL 11. TURISMUL RURAL ROMÂNESC

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

fi de acord că zonele rurale din ţăra noastre prezintă o mare varietate de valori cultural

istorice, un cadru natural armonios îmbinat, precum şi un fond peisagistic variat, pitoresc, ce pot fi valorificate cu succes prin turism;

cunoaşte principalii “actori” ai turismului rural românesc; avea o imagine de ansamblu a potenţialului turistic din ruralul; fi familiarizaţi cu echipamentele şi structurile turistice ale turismului rural; afla care sunt priorităţile actuale ale turismului rural în ţara noastră; şti ce este de făcut pentru alinierea la cerinţele pieţei naţionale şi internaţionale.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Teritoriul ţării noastre prezintă o mare varietate de valori cultural istorice - artă populară,

etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea se constitue într-un valoros potenţial turistic şi în certe valenţe ale turismului rural românesc. Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief, încă din vremea traco-dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltare a turismului rural.

11.1. Contextul istoric al turismului rural românesc Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă - începând cu anii ‘20-’30 ai secolului XX, cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale.119

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupurile de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. A fost un început promiţător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovare turistică internaţională identifică şi selectează localităţile rurale reprezentative, pentru satele româneşti, ce urmau a fi lansate în turism. De comun acord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului numărul 744/1973 se

declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite “sate turistice”, următoarele 14 localităţi rurale: Lereşti şi Rucăr (Argeş), Poiana Sărată (Bacău), Fundata şi Şirmea (Braşov), Bogdan Vodă

119 Glăvan Vasile -”The Rural Tourism”, Romanian Tourism Magazine, nr. 4/1995, M.T., I.C.T., Bucureşti, 1995

(Maramureş), Tismana (Gorj), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldoviţei (Suceava), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe, Murighiol şi Crişan (Tulcea), Vaideeni (Vâlcea).

În anul următor, prin decretul 225/1974 se interzice cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Totuşi dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naţional de Turism “Carpaţi” Bucureşti şi contractate pe piaţa externă, se realizează o breşă pentru satele: Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan120.

Scurta perioadă de “oficializare” a turismului rural nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea turiştilor români se făcea în mod neorganizat şi fără a se ţine o evidenţă (Crişan, Fundata, Rucăr), iar unele localităţi nu au înregistrat nici o activitate turistică (Tismana, Bogdan Vodă, Vaideeni).

Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în anul 1989. Începând cu anul 1990, interesul pentru turism rural renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care îşi propun afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Din rândul acestora le amintim pe cele mai reprezentative:

Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (1990), care îşi propunea sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului;

Agenţia Română pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internaţional de turism;121

Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România – ANTREC (1994), membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES); până în prezent s-a dovedit a fi dinamică, performantă şi viabilă realizând în mare parte scopurile propuse la fondare.

Urmare a dinamismului activităţii desfăşurate de către ANTREC, săptămânalul economico-financiar “Capital” a acordat asociaţiei premiul “Oskar – Capital” pentru anul 1995, recunoscând şi confirmând prin aceasta “iniţiativa cu cel mai mare impact social” a anului.

Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), reunea la sfârşitul

anului 1995 peste 2000 de membri, în 15 filiale. Activitatea turistică s-a desfăşurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiuni sau gospodării ţărăneşti), care au atras 18 500 de turişti - din care 3500 de turişti străini - cu un sejur mediu de 4 zile/turist.

Anul următor (1996) a marcat o creştere a dimensiunilor la 25 filiale şi ridicarea nivelului

calitativ al echipamentelor, serviciilor şi a întregii activităţi. A fost preocupată de ridicarea nivelului pregătirii profesionale a prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de: seminarii, colocvii şi cursuri de tehnică turistică şi marketing turistic, în mod centralizat sau zonal în regiunile cu circulaţie turistică însemnată (Braşov, Maramureş, Bucovina, etc.). Tot în anul 1996 a început derularea primului Program Phare pentru turism rural din ţara noastră. În cel de-al treilea an de existenţă (1997) al ANTREC numărul membrilor săi a ajuns la aproape 3 000 iar cel al filialelor la 28. Asociaţia a reuşit editarea primului CD-rom, a primului catalog al pensiunilor şi fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promoţionale (târguri şi expoziţii, reuniuni şi congrese) a fost preocupată de realizarea unui climat de descentralizare a acţiunilor sale. Anul 1998 a concretizat imaginea ANTREC-ului în: cei peste 2.500 membri, organizaţi în 30 de filiale judeţene; mai mult de 1.000 de pensiuni turistice şi agroturistice – omologate şi clasificate; aproximativ 150.000 turişti români şi străini, cu un sejur mediu de 4zile. În rândul preocupărilor generale ale asociaţiei se înscriu şi: editarea anuală a catalogului naţional al pensiunilor turistice şi agroturistice, finalizarea sistemului naţional informatizat de rezervare şi racordarea sa la sisteme similare din ţările membre EUROGÎTES, prezenţa în pagini de Internet. O problemă vitală ce se doreşte realizată în cel mai scurt

120 prin intermediul unei ordonanţe a fostei puteri politice (Cancelaria CC a PCR) 121 Istrate, I., Bran Florina - ”Agroturismul în România”, Tribuna Economică, nr. 32/1995, pag. 26

timp este cea a implementării unui sistem viabil de asigurări pentru turiştii ce practică turismul rural, pentru pensiunile şi fermele turistice, pentru gazde şi pentru gospodăriile acestora.

Activitatea susţinută din primii ani ai mileniului III au condus ANTREC-ul la o structură

formată din 30 de filiale judeţene, în care activează peste 2 500 membri, ce-şi desfăşoară activitatea în peste 1 000 echipamente turistice, clasificate şi omologate.122 Din punct de vedere al dispersiei teritoriale se poate vorbi de o anume concentrare regională a zonelor in care se regăsesec pensiuni ANTREC, ele fiind prezente în aproximativ 780 de sate.123

Legat de strategia dezvoltării turismului rural în ţara noastră ANTREC şi Ministerul

Turismului au optat pentru creşterea calităţii prestaţiilor. Pentru soluţionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural în România a fost constituită, prin Ordinul Ministrului Turismului 59/iulie 1995, Comisia tehnică pentru dezvoltarea turismului rural. Din această comisie făceau parte specialişti de la ministerele şi instituţiile care-şi pot aduce o contribuţie în acest domeniu: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul Naţional de Formare Managerială în Turism, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Educaţiei Naţionale.124

Preocupări, din ce în ce mai concrete, pentru sprijinirea acestui domeniu nou de activitate economică au manifestat: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (fost al Învăţământului, precum şi al Educaţiei Naţionale) şi însuşi Guvernul României.

Urmare firească a interesului general a fost: Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism

rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre (Ordonanţa Guvernului nr. 62/24 august 1994),

Ordinul Ministrului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele şi criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice.

Pe lângă cele prezentate până acum, considerăm că nu lipsită de importanţă este existenţa, în momentul de faţă, a unui număr important de firme ce desfăşoară activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar câteva: “Branimex” şi “Ovidiu Tour” Bran (Braşov), “Daraguş” Balvanyos (Covasna), “Trans Tour” Praid (Harghita), “Bio San Art” (Suceava), “Montana Service” Vidra (Vrancea).

11.2. Valorilor satului românesc şi ale potenţialului său turistic

O analiză realistă a ofertei turistice româneşti, va conduce către concluzia că în ţara noastră patrimoniul turistic rural este insuficient valorificat, iar produsul turistic rural este în curs de cristalizare. Pe de altă parte, în momentul de faţă produsul turistic rural îmbracă forma unor gospodării sau a unor aşezări care oferă prestaţii turistice primare, dăruind în acelaşi timp cu generozitate bogăţia valorilor satului românesc. Continînd analiza asupra valorificării vom ajunge la satele cu vocaţie turistică, numite impropriu sate turistice.

11.2.1. Aprecieri referitoare la localităţile rurale cu vocaţie turistică Cu toate că specialiştii s-au pronunţat corect în ceea ce priveşte enumerarea atuurilor unor

astfel de “aşezări rurale pitoreşti bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric, care în afara funcţiilor politico-administrative, sociale, economice şi culturale proprii îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului şi funcţia de primire şi 122 Pompei Cocean, Gheorghe Vlăsceanu, Bebe Negoescu - “Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2002, pag.220 123 * * * - Catalogul naţional al pensiunilor turistice şi agroturistice ANTREC 2002 124 Teianu Viorel -”O şansă pentru satul românesc”, Revista română de turism, nr.4/1995, pag.4, MT-I.C.T., Bucureşti, 1995

găzduire a turiştilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedefinită”125, nu putem fi de acord decât cu ideea practicării turismului în spaţiul rural, în zonele rurale, în sate şi în nici un caz cu ideea transformării localităţilor rurale în “sate turistice” cu iz de muzeu şi atmosferă artificială.

Încercând realizarea unei analize comparate prin prisma experienţei turismului european, considerăm că sfera activităţilor turistice prestate în mediul rural românesc trebuie lărgită de la simpla oferire de cazare la:

• etalarea produselor gastronomice populare; • agrement şi animaţie specific zonelor săteşti; • transport cu mijloace tradiţionale; • pelerinaje către lăcaşuri de cult consacrate; • vizitarea atelierelor meşteşugăreşti, etc.

Toate cele prezentate pot şi este necesar să constituie componentele produsului turistic rural românesc, cunoscut fiind faptul că produsul turistic în general reprezintă “un amalgam de elemente tangibile şi intangibile, concentrate într-o activitate specifică şi cu o destinaţie specifică”.126

În condiţiile în care considerăm oferta turistică ca un total al produselor turistice existente la un moment dat, e necesar a completa analiza de mai sus cu afirmaţia profesorului elveţian Krippendorf, ce consideră oferta “un mănunchi de elemente materiale şi imateriale oferite consumului şi care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului adică să-l satisfacă“.127 Continuarea este oferită de cunoscutului specialist elveţian Hunzicker care preciza că “oferta turistică este o combinaţie de elemente materiale şi servicii”128, unde rolul principal este jucat de servicii, fără a fi neglijate nici aspectele legate de prestator sau infrastructură.

Revenind la ţara noastră considerăm că soluţia actualului moment de impas economic - respectiv a perioadei de tranziţie, o poate reprezenta agricultura în strânsă legătură cu sectorul terţiar (serviciile). Aşadar activitatea tradiţională a zonelor rurale împletită cu cea complementară - într-o formă cu multiple implicaţii socio-economice, turismul rural (respectiv componenta sa sectorială agroturismul) pot conduce la o renaştere a satelor româneşti. Ţinând cont de generosul patrimoniu turistic existent cu precădere în spaţiul rural şi de minima sa utilizare - în momentul actual - apreciem că produsul turistic rural este insuficient valorificat. Pentru o mai temeinică analiză, vom face o trecere în revistă a patrimoniului turistic din spaţiul rural românesc. În interiorul Europei - fie că este amintită în zona Europei Centrale, fie că este numită ca făcând parte din grupul ţărilor estice - România a rămas o ţară mai puţin eminamente agrară, dar sigur rurală (mai mult de 50% din teritoriu şi populaţie aflându-se în afara urbanului)129. Ţară în care civilizaţia rurală, cu tot ce ţine de aceasta - pozitiv şi negativ - s-a conservat uimitor.

Cadrul natural şi modul de “viaţă la ţară” sunt cel mai aproape de imaginea tradiţională care a putut fi conservată în Europa Occidentală.130 În plus, comunităţile umane, deşi aparent scoase din filele cărţilor de istorie, sunt vii. Mai mult satul, indiferent de spaţiul geografic în care se situează, constituie expresia legăturii omului cu natura, reprezentând un cadru de aşezare umană plurifuncţională.131

Aceste aspecte sunt relevate şi din vizitarea celui mai mare muzeu în aer liber din Europa, Muzeul Satului din Bucureşti, ori de ecomuzeele din: Dumbrava Sibiului, Râmnicu Vâlcea şi Baia Mare. Aceleşi simţăminte le avem atunci când privim exponatele prezente în muzee unice din Câmpulung Moldovenesc (lemnului) şi Sighetul Marmaţiei (măşti şi artă populară). Şi acestea sunt doar câteva exemple legate de perpetuarea tradiţiilor rurale în ţara noastră.

Vom aborda în continuare patrimoniul turismului rural românesc din unghiul de vedere al grupării de specialişti - geografi şi economişti, cercetători ori analişti ai fenomenului turistic - ce includ în noţiunea de patrimoniu: potenţialul turistic (natural şi antropic), baza tehnico-materială

125 Istrate, I., Bran Florina - ”Agroturismul în România”, Tribuna Economică, nr. 32/10. 08. 1995, pag. 26 126 Medlik, H. -”The product formulation in tourism”, AIEST, Tourisme et marketing, nr. 13/1995 127 Krippendorf,J. -”Marketing et tourisme”, Etudes de tourisme, Editions Herbert Langet Cie S.A., Berna, 1971 128 Hunzicker,W. -”Betribswirtschaftsiehre des Fremdenverkehre”, Vol. I, Berna, 1959 129 *** - ”România Turism ‘96”, Pagini Naţionale, Bucureşti, 1996 (54,3 % rural/1992) 130 *** - ”Operaţiunea Satele Româneşti – reţea turistică”, Au pays des villages roumains, Bruxelles, 1995 131 Nicolae Braşoveanu - ”Economia agriculturii montane”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995

turistică (dotările turistice şi structurile de primire), serviciile turistice şi infrastructura tehnica generală.

11.2.2. Potenţialul turismului rural românesc

Parafrazând o afirmaţie a marelui pictor Ştefan Luchian, făcută în vara anului 1909 într-o epistolă - ”frumos e un biet cuvânt searbăd care nu spune nimic din splendoarea peisajului“ românesc, cunoaşterea spaţiului rural românesc demarează ca un experiment, continuă cu o permanentă cercetare şi se va sfârşi printr-o pasiune constantă, întreţinută de dorinţa permanentă a “redescoperirii” ori a revederii. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor, a gândurilor, a sentimentelor ce se nasc sub imperiul emoţiilor132 trăite în străbaterea plaiurilor carpato-dunărene. Această ofertă primară potenţială, alcătuită din componente naturale de peisaj, reprezintă potenţiale resurse turistice şi joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului în general133 şi a celui rural în mod special.

Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt: • valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri determinanta în alegerea

destinaţiei (munte, deal , câmpie , litoral sau deltă); • valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei; • cadrul de derulare al unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă, masive

muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă etc.); • valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau zoologice,

rezervaţii ştiinţifice sau monumente ale naturii etc. Toate aceste elemente se află într-o strânsă interdependentă, formând “natura mamă” şi

cadrul de viaţă pentru tot ce “mişcă-n ţară” şi pe planeta albastră. Particularităţile lor vor ieşi în evidenţă pe parcursul abordărilor prin prisma cunoscătorului şi analistului prezent în fiecare dintre noi - în momentele evaluărilor bazate pe documentare şi logică.

11.2.2.1. Prezentare generală a resurselor turistice naturale

România este situată în Europa, la jumătatea distantei dintre Ecuator şi Polul Nord

(45° latitudine nordică) şi aproximativ la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţii Ural (25° longitudine estică). Aşezat la răspântia dintre părţile estică, vestică şi meridională a Europei, teritoriul ţării noastre este format în proporţii egale din munţi (31%), dealuri şi podişuri (36%), câmpii şi lunci (33%), respectând şi din acest punct de vedere regulile echilibrului şi armoniei.

Clima temperat-continentală, reţeaua radiară de râuri ce izvorăsc din lanţul carpatic, apele minerale şi termale cu proprietăţi curative, păşunile şi fâneţele, pădurile de răşinoase sau foioase, lacurile şi iazurile, Dunărea şi Delta sa, luncile şi câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire, peisaje cu puternică personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoţesc.

Spaţiul rural românesc este numit carpato-danubiano-pontic deoarece este carpatic prin relief,

dunărean prin reţeaua lui hidrografică şi pontic prin deschiderea la Marea Neagră, implicit la Oceanul Planetar. Indiscutabil, această “personalitate geografică” trebuie să fie dublată în timp şi de vocaţia turistică.

Lanţul munţilor Carpaţi prezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogăţii, vegetaţie, faună, soluri etc. El are poziţie centrală şi formă de cetate sau inel, din preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt peisajele: defilee impresionante, dantelării de basm în formele carstice din regiunile calcaroase, circuri şi văi glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor. La adăpostul acestora, apar vechile vetre de locuire - ţările: Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Vrancei,

132 Sebastian Bonifaciu -”România, ghid turistic”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983 133 Neacşu Nicolae – Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 1999, pag.51-75

Almaşului etc. Pe firul râurilor carpatice, în văile acestora se înşiră de asemenea aşezări pitoreşti, din rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale.

Porţiunea vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările postvulcanice au contribuit la apariţia localităţilor balneare în preajma mofetelor, apelor hipotermale sau izvoarelor bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apariţia unor depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări; numim aici Depresiunea Maramureşului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului.

Carpaţii Orientali sunt marcaţi îndeosebi de mulţimea trecătorilor naturale: Bratocea, Buzău, Oituz, Ghimeş, Bicaz, Rotunda, Prislop, Gutâi, care au făcut posibilă circulaţia de o parte şi de alta a lanţului carpatic încă din vremuri îndepărtate. Porţiunea cea mai spectaculoasă şi impunătoare a Carpaţilor Româneşti o constituie, fără urmă de dubiu, Carpaţii Meridionali - între Culoarul Timiş-Cerna (la vest) şi Valea Prahovei (la est). Supranumiţi şi Alpii Româneşti, ei ating în câteva vârfuri peste 2500 de metri: Omu (2505 m) în Masivul Bucegi, Moldoveanu (2544 m) şi Negoiu (2535m) în Munţii Făgăraş, Parâng (2518 m), Peleaga (2529 m) în Munţii Retezat etc. În Carpaţii Meridionali au sălăşuit şi au fost protejate o serie de alte “ţări” dintre care cele mai vestite sunt cele ale Oltului, Loviştei şi Haţegului - situată în inima vechii Dacii. Jiul şi Oltul au ferestruit, în aceasta catenă văi transversale, la fel ca şi Prahova împreună cu Dâmboviţa. Aici - între masivii muntoşi ai Bucegilor şi Pietrei Craiului - între Transilvania şi Muntenia, legate de Culoarul Rucăr-Bran se află leagănul turismului românesc şi începuturile turismului rural din ţara noastră.

Între Olt şi Jiu, întâlnim culmile Parângului, Şureanului şi Cindrelului cu creste pitoreşti, căldări şi văi glaciare, culmi netede împestriţate de lacuri şi acoperite de pajişti. Retezatul - cu întreaga lume de basm înglobată în parcul naţional şi rezervaţia ştiinţifică cu acelaşi nume - Godeanu şi Ţarcul atrag în afara caprelor negre şi numeroşi turişti. Spre sud, dincolo de Depresiunea Petroşani, ne întâmpină culmile Munţilor Vâlcan, Mehedinţi şi Cerna, unde avem ocazia să admirăm adevărate bijuterii săpate în calcar - peşteri, poduri, doline. A treia latură a Cetăţii Carpaţilor ce se întinde între Defileul Dunării şi Valea Someşului, este numită de geografi Carpaţii Occidentali. Caracterizată de platforme netede, doar în zona centrală vom întâlni vârfuri de peste 1 800 de metri ( Curcubătu, Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare). Prăbuşirile tectonice au creat aici un aspect insular şi largi culoare; în acelaşi timp o mare variaţie a peisajului şi reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunata, cheile, abrupturile, dolinele şi peşterile (Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor, Peştera Scărişoara, Peştera Meziad etc.) sunt doar câteva dintre atracţiile turistice ale zonei. Iar pentru că frumuseţea fără puritate nu este nimic, lanţul are în componenta sa străvechii şi bogaţii Munţi Apuseni, plaiuri desprinse din paginile cărţilor de poveşti134. Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este porţiunea aflată în interiorul arcului carpatic, cu relief ce variază între 700 - 800 de metri si respectiv 350 - 500 de metri. În estul Depresiunii Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri înalte, care închid mici depresiuni ce seamănă cu Subcarpaţii aflaţi în exteriorul arcului carpatic. Subcarpaţii sunt dispuşi în exteriorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul de apărare al “cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni - Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii Getici - ei sunt o asociere de culmi înalte (1000 - 1200 m) şi dealuri joase (400 - 800 m), ce închid depresiuni mai mult sau mai puţin întinse, brăzdate de ape, bine populate şi cultivate cu cereale sau livezi; tot în această zonă viţa de vie este la ea acasă şi a făcut renumite localităţi ca: Odobeşti, Panciu, Pietroasele, Ştefăneşti, Valea Călugărească etc.

În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia “aurului negru”, cărbunilor, sării şi a izvoarelor de ape minerale. Populaţia se ocupă cu pomicultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor şi, mai nou, cu turismul rural. Podişurile din afara lanţului carpatic. În estul României şi al dealurilor subcarpatice coboară domol de la nord spre sud Podişul Moldovei, ce se învecinează în sud-est cu Podişul Dobrogei, iar în sud-vest are o altă rudă mai distanţată în persoana Podişului Getic.

Pe cuprinsul acestor locuri o anume agricultură - pomi şi viticultură - se află la mare cinste; drept urmare de renume sunt viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi sau cele de la Niculiţel, Murfatlar şi Ostrov, cum nu mai puţin vestite sunt cele din preajma Piteştiului, Dragăşaniului sau Strehaiei. 134 Posea Gr. şi colectiv -”Enciclopedia geografică a României” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982

Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine populate, iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţie în generaţie, ca şi legendele şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atracţii - alături de vinuri, rachiuri ori preparate gastronomice tradiţionale - ca şi chemări, cărora cel care a avut şansa de a le cunoaşte, ca şi neofitul, nu le poate rezista. Litoralul Mării Negre reprezintă un loc nepereche şi cu o puternică personalitate. Între Chilia şi Capul Midia prezintă plaje şi grinduri întinse, iar întreaga zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o faleză înaltă de 15 - 20 m ce adăposteşte plaje cu nisip fin.135 Platforma litorală ce se apleacă lin lângă “riviera” românească are până departe în larg adâncimi reduse, fiind la origine o veche câmpie invadată de apele mării în ultima perioadă a Cuaternarului. Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre, o câmpie în formare prin aluvionare. Porţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanente. O atracţie deosebită pentru turism o constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat sanctuar pe care 280 de specii de păsări şi l-au ales ca lăcaş136, cum aprecia şi celebrul savant francez Jacques Ives Cousteau.

Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi pădurile îndeosebi de esenţe moi. Pentru a conserva şi păstra aceasta lume uimitoare, teritoriul prezentat constituie în momentul de faţă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării137. Câmpiile se întind în sudul şi vestul ţării noastre. Cea mai mare - Câmpia Română – se află la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu - Severin până la Galaţi. Ea asigură aproximativ 40% din producţia agricolă a României. Partea sa estică se numeşte Bărăgan şi prezintă - prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de Brăila), Lacul Amara (lângă Slobozia), Movila Miresii, Balta Albă - interes nu numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice).

Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importantă; ea îşi are limitele fixate de Valea Someşului şi cea a Timişului. Clima. Urmare a plasării în centrul Eurasiei pe de o parte şi a reliefului său pe de altă parte, România are un climat temperat aflat sub influenţa maselor de aer umed dinspre Atlantic, a maselor de aer uscat, continental, provenind din răsăritul continentului, cât şi de aer mediteranean ce vine dinspre sud. Rezultă deci un climat continental - moderat cu nuanţări locale influenţate de formele de relief şi succesiunea anotimpurilor. Toate acestea sporesc culoarea şi atracţiile peisajului, diversificând în acelaşi timp factorii naturali de cură şi tratament, sporturile practicate, activităţile localnicilor şi, nu în ultimul rând, regimul alimentar. Hidrografia ţării noastre se află sub influenţa climatului, fiind, cu excepţia câtorva mici râuri din Dobrogea, colectată de Dunăre. Caracteristica ei este determinată de configuraţia concentrică a reliefului ţării şi de repartiţia diferenţiată a cantităţilor de precipitaţii, de la zona înaltă spre cea joasă. Cu excepţia râurilor din Moldova - care sunt aproape paralele cu lanţul muntos - restul râurilor au o distribuţie radiară.

Dunărea străbate ţara noastră pe o lungime de 1075 de kilometri, fiind navigabilă pe întreg parcursul şi colectând, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate râurile româneşti. Apele colectate sunt vărsate prin cele trei braţe în Marea Neagră, care întregeşte astfel hidrografia patriei şi permite legătura cu toate ţările riverane Oceanului Planetar. Având o salinitate de 17 – 21 % şi o temperatură medie de 25 - 27° C vara, sectorul românesc al Mării Negre are un potenţial balneologic cu excepţionale calităţi.

Izvoarele şi lacurile. Izvoarele minerale, aflate în număr de peste 2000, multe fiind termale, sunt cunoscute şi apreciate de peste 2000 de ani (Herculane sau Geoagiu-Băi). Cele mai multe izvoare se află de-a lungul Carpaţilor şi Subcarpaţilor, iar valoarea terapeutică a apelor a condus la apariţia a peste 160 de staţiuni. Lacurile din ţara noastră deţin 1,1% din suprafaţa României, cele mai mari fiind lagunele Razim şi Sinoie. Numeric lacurile sunt peste 3400 - dintre care 2300 sunt naturale; marea majoritate

135 Tufescu V., Giurcăneanu C., Mierlă I. - ”Geografia R. S. România”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982 136 *** - L’expedition de l’equipe Cousteau sur le Danube, “Dialogue franco - roumain”, Revue officielle de l’Ambasade de Roumanie en France, 1993, pag. 34 137 *** - Monitorul Oficial al României, H.G. 983 / 1990 şi H.G. 264 / 1991

se găsesc în zonele de câmpie şi prezintă atât importantă piscicolă cât şi de agrement. Deosebite sunt lacurile de munte formate în circurile glaciare aflate în masivele muntoase Rodna, Făgăraş, Parâng, Retezat, ca şi lacurile unicat: Lacul Roşu - lac de baraj natural şi Lacul Sfânta Ana - adăpostit în craterul unui vulcan. Celor prezentate anterior li se adaugă lacurile artificiale realizate pentru valorificarea potenţialului energetic: Izvoru Muntelui, Vidra, Vidraru, Fântânele, Văliug etc. Vegetaţia şi fauna, împreună, formează potenţialul biogeografic. În forma ei actuală, vegetaţia ţării noastre este relativ recentă şi prezintă trăsăturile caracteristice ale Europei Centrale.

Astfel, vom observa diferenţieri generate de altitudine ca şi de etajele climatice ce însumează peste 4 000 de specii. Dintre acestea predominante sunt pădurile, de stejar în mare parte în zonele de câmpie, de fag - în Subcarpaţi şi pe munţii mai scunzi, coniferele - molidul, bradul, pinul etc. - la limita superioară a altitudinilor. Urmare a interferenţelor, în zonele de tranziţie a reliefului, rezultă prezenţe juxtapuse ale diferitelor specii care generează toamna o bogată paletă coloristică care permanentizează peisajul românesc. În urma marilor defrişări efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul României pădurile mai ocupă aproximativ 26% din suprafaţa totală. Suprafeţele despădurite au fost afectate culturilor agricole, livezilor şi podgoriilor. La mare altitudine - pe munţii înalţi, întâlnim vegetaţie alpină şi subalpină formată din pajişti cu tufărişuri de ienupăr şi jneapăn, afin etc. Alte forme de vegetaţie caracteristice suportului de relief găsim în sud - estul României, Câmpia Bărăganului şi Podişul Dobrogei de Sud, unde s-a dezvoltat vegetaţia de silvostepă şi stepă. De-a lungul cursurilor de apă, în lunci şi în special în Delta Dunării găsim forme de vegetaţie specifice regiunilor cu umiditate abundentă (stuf, papură, rogoz, salcie si plop etc.).138 Din punct de vedere turistic, trebuie să consemnăm existenţa în diferite locuri din ţara noastră a unor plante rare - endemice sau relicte - ori tipuri specifice altor zone ale planetei. Zonele de vegetaţie oferă hrană şi adăpost unei variate faune, dispusă pe etaje de vegetaţie şi zone. Fauna cuprinde peste 3 600 de specii provenite din cele trei mari provincii europene: animalele mari - Europa Centrală, rozătoarele şi păsările rare - Europa Răsăriteană, vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, scorpionul, dihorul - Europa de Sud. Fauna cinegetică - reprezentată prin ursul cafeniu, capra neagră, căpriorul, râsul, cerbul carpatin, mistreţul, iepurele etc. - prezintă o importantă deosebită. Nu trebuie să uităm a aminti aici păsările: cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creţ şi pelicanul comun, călifarul alb, rata sălbatică şi altele. Din rândul numeroaselor specii de peşte ce populează Dunărea şi râurile, la loc de frunte se află: păstrăvul, lostriţa, lipanul - în apele de munte; crapul, cleanul, mreana - în apele de şes; şalăul, ştiuca, bibanul - în Dunăre; morunul, nisetrul, scrumbiile - la gurile Dunării şi în mare. Factori naturali de cură. O schiţare a principalilor factori de cură scoate în relief: apele minerale (în rândul cărora multe sunt termale), lacurile terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, factorii climatici, aeroionizarea, plantele medicinale. Aceşti factori sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a ţării, unii necesită instalaţii sau amenajări pentru utilizare, alţii impun recoltarea sau captarea, dar absolut toţi cer păstrarea, conservarea, şi protejarea pentru o cât mai îndelungată utilizare. Revenind la izvoarele minerale dispuse în spaţiul rural, majoritatea nu sunt captate şi protejate corespunzător. Aceste resurse sunt cantonate mare parte în catena vulcanică Oaş - Călimani - Harghita, zona dealurilor subcarpatice şi de podiş, şi nu în ultimul rând în câmpie. Apele sunt: oligominerale, alcaline (bicarbonatate), alcalino-feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactive, termale etc. Sursele minerale sunt cel puţin similare cu sursele de peste hotare şi pot fi utilizate în terapia profilactică, curativă şi recuperatorie. Plantele medicinale au revenit în forţă ca factori naturali de cură, fiind utilizate atât în prepararea unor medicamente pe cale naturală cât şi în fitoterapie. În tradiţia românească s-au păstrat numeroase reţete ale unor preparate utilizate ca leacuri sau elixiruri, ceaiuri sau băi de plante.139 Pe de altă parte, multe din plantele medicinale sunt utilizate în produsele culinare pentru aromele, gustul sau calităţile de condimentare pe care le posedă.140

138 A se consulta: Şandru I., Cucu V. - ”România, prezentare geografică”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1994 139 Opriş Mihaela -”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, Editura Albatros, Bucureşti, 1990 140 Maria Treben - “Gesunde Ernahrung mit Krautern”, Verlag Ennsthaler, Steyr, 1995

Mai puţin puşi în valoare în ţara noastră sunt factorii climatici ce pot fi utilizaţi în menţinerea, ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a organismului uman prin: aeroterapie, helioterapie sau cure de teren - prin ceea ce generic este numită climatoterapie. Maladiile ce pot fi tratate sunt: anemiile, nevrozele astenice, afecţiunile respiratorii, stresul, surmenajul fizic şi intelectual. Identificarea, punerea în valoare şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a acestor factori naturali vor contribui la dezvoltarea şi promovarea turismului balnear în spaţiul rural românesc. 11.2.2.2. Potenţialul antropic al aşezărilor rurale româneşti

Potenţialul antropic al unei zone, regiuni, ţări este identic cu oferta turistică potenţială a respectivului spaţiu geografic. Încercând o subdiviziune a potenţialului antropic vom constata că el se compune în principal din fondul cultural-istoric al zonei şi din obiectivele economice care prezintă interes turistic.

Analizând spaţiul rural românesc, vom constata că acesta este păstrătorul si conservatorul unui inestimabil tezaur de monumente istorice, de arhitectură sau de artă, vestigii istorice, ca şi a unui veritabil patrimoniu etnofolcloric de o valoare şi o puritate neasemuită.

Considerăm necesar a nominaliza - în prezentarea acestei oferte potenţiale secundare, ce formează şi perpetuează imaginea spaţiului rural românesc - cele mai reprezentative componente cultural-istorice. Vestigii arheologice legate de geneza poporului român şi continuitatea sa în spaţiul carpato-danubiano-pontic: cetăţi dacice (Costeşti, Blidaru, Grădiştea Muncelului), cetăţi greceşti (Histria, Enisala, Callatis, Tomis), castre romane (Haţeg, Sarmizegetusa), cetăţi medievale (Târgu Neamţ, Poenari, Suceava, Târgovişte, Sighişoara, Alba Iulia, Oradea, Timişoara etc.). Monumente istorice de arhitectură şi de artă: bisericile pictate din Nordul Moldovei (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor etc.), Moldova de Mijloc (Neamţ, Agapia, Secu, Sihăstria), bisericile de lemn maramureşene (Ieud, Rozavlea, Bogdan Vodă), cetăţile ţărăneşti şi bisericile fortificate din Transilvania (Hărman, Cisnădie, Daia, Prejmar), monumentele stilului brâncovenesc (Mogoşoaia, Hurezi, Polovragi), cetăţile medievale (Făgăraş, Bran, Hărman, Sighişoara, Rupea etc.). Muzee, colecţii, case memoriale: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Artă Populară “Mina Minovici”, Muzeul Satului Bucureşti, Muzeul Tehnicii Populare Dumbrava Sibiului, Complexul Muzeal Goleşti, Muzeul Etnografic în aer liber Bujoreni (Vâlcea), Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Dealul Florilor (Maramureş - Negreşti-Oaş) etc. Enumerarea a prezentat doar câteva dintre muzeele cele mai bine conturate, majoritatea incluse în rândul obiectivelor turistice de interes internaţional. În afara acestora, în zonele rurale practicante ale turismului rural au apărut în ultimii ani mici muzee de interes local, regional sau naţional. Mărturii ale culturii şi civilizaţiei populare (elemente de etnografie şi folclor), din rândul cărora amintim: tehnica populară si arhitectura tradiţională, creaţia artistică populară (port popular, folclor: muzical, literar si coregrafic, meşteşuguri, ceramică, artizanat); manifestări populare tradiţionale (târguri, festivaluri, iarmaroace, concursuri). Aceste elemente le vom regăsi în principalele zone etnografice ale ţării: Moldova, Oaş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia de Sub Munte, Bihor, Banat etc. 11.2.2.3. Satele turistice Satele turistice sunt acele vetre ale comunităţilor rurale care prin specificul şi nota lor particulară (aşezare, resurse naturale, monumente arhitectonice sau istorice, tradiţie etno-folclorică) împletite cu deosebita calitate de bune gazde, se pot constitui în produs turistic rural, fiind pregătite în acelaşi timp să satisfacă o largă paletă de motivaţii ale turismului intern şi internaţional. Zonele de interes turistic rural pot fi clasificate divers. Vom încerca în cele ce urmează să prezentăm câteva posibilităţi de ordonare şi sistematizare a principaleleor sate turistice din ţara noastră:

A) Din punct de vedere geografic141: (I) Carpaţii Orientali:

Dorna - Bârgău (Şaru Dornei, Neagra Şarului, Valea Vinului, Coşna, Arieş); Depresiunea Bilbor - Ciuc, Rocu - Jigodiu - Sântimbu; Culoarul Trotuş (Poiana Sărată); Depresiunea Braşov (Bixad, Şugaş, Malnaş, Turia, Bodoc, Zizin, Vâlcele, Târlungeni

); Valea Bistriţei ( Broşteni, Borca, Ceahlău); Depresiunea Baraolt (Biborţeni, Ozunca, Herculian); Munţii Harghita (Homorod, Băile Chirui); Ţara Maramureşului.

Atracţiile turistice ale acestei zone sunt:cheile, defileele, peşterile,

cascadele, relieful abrupt, apele minerale, rezervaţiile naturale; arhitectura populară, monumentele istorice, ceramica şi ţesăturile populare.

(II) Carpaţii Meridionali:

Culoarul Rucăr-Bran, Făgăraşii, Valea Oltului, Parângul, Depresiunile Petroşani şi Haţeg, Retezatul, Mehedinţi-Cernei, Cindrel-Şureanu.

Atracţiile turistice: castrele romane, vestigii, cetăţi, fortificaţii şi construcţii

religioase, cetăţi dacice; peisaj natural de excepţie; resursele de ape minerale şi termale; varietatea portului popular.

(III) Munţii Banatului: ce atrag prin arhitectura tradiţională (case din bârne de lemn), port, vestigii arheologice, flora şi fauna cu elemente sudice.

(IV) Munţii Apuseni:

Ţinuturile Moţilor, Zarandului, Beiuşului. Atracţiile turistice: case tradiţionale cu caracter arhaic (construcţii din bârne,

acoperişul ţuguiat); elemente etno-folclorice specifice, port popular, ţesături şi broderii; cadrul natural; vestigii istorice.

(V) Litoralul Mării Negre şi Delta Dunării:

Vama Veche, 2 Mai, Limanu, Schitu, Costineşti, Istria, Jurilovca, Enisala, Murighiol, Mahmudia, Maliuc, Mila 23, Crişan.

Atracţii: • calităţile terapeutice; • peisajul original; • tezaurul arheologic.

B) Din punct de vedere al caracterizării predominante a potenţialului turistic142putem

constata existenţa unor sate: a - climaterice şi peisagistice ( Fundata,Bran, Şirnea, ş.a); b - etnografice-folclorice ( Bogdan Vodă, Vaideeni, Lereşti, Sibiel, etc.); c - de creaţie artistică şi artizanală ( Tismana, Marginea,Vama, Marga, ş.a); d - pescăreşti şi de interes vânătoresc ( cu precădere cele din zona montană sau deltă); e – viti-pomicole ( Recaş, Vânători-Neamţ, Rădăşeni, Voineşti, etc.);

141Aurelia Sârbu, Ovidiu Buga - “Satul românesc”, Revista “Probleme Economice”, nr.17,18,19/1993, CIDE 142 Erdei G., Istrate I. -”Potenţialul turistic al României”, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996, pag.139-140

C) Din punct de vedere al tipului de turism practicat, acestea pot fi destinaţii ale turismului: - de sejur, odihnă şi tratament; - de cunoaştere - cultural, etnografic - folcloric, muzeistic; - montan; - sportiv; - itinerant .

Produsul sau produsele turistice create în mediul rural se adresează atât turismului organizat cât şi celui autonom (pe cont propriu), intern şi internaţional; ele pot fi diversificate şi personalizate, astfel încât să corespundă exigentelor turiştilor dornici de revenirea la izvoarele civilizaţiei româneşti. 11.2.2.4. Obiective economice - atracţii turistice

Nu în puţine cazuri, în derularea unui program turistic unele dintre atracţii reprezintă materializări ale activităţii economice din zona respectivă (baraje şi acumulări de apă, hidrocentrale, canale navigabile, poduri, instalaţii tehnice ale afacerilor mici sau mijlocii). Este normal să fie aşa întrucât turiştii sunt dornici de a avea confirmarea orizontului cultural sau informaţional pe care-l posedă şi în perioadele lor de vacanţă; mai mult în cadrul produselor turistice culturale aceste atracţii fac chiar obiectul călătoriei.

Ţara noastră are şi astfel de resurse turistice. Vom aminti aici: barajul de la Porţile de Fier, podurile de peste Dunăre (Feteşti - Cernavodă, Giurgiu - Ruse, Giurgeni - Vadu Oii, ruinele podului lui Apolodor de la Drobeta Turnu Severin); lucrările hidroenergetice de pe Bistriţa, Lotru, Argeş, Olt, Someş, Prut, Siret, Buzău; drumurile transmontane (roman - Novaci-Sebeş, Transfăgărăşanul).

Fără discuţie există şi alte obiective economico-sociale: ateliere de ceramică; cuptoare de var, cărămidă, ceramică; instalaţii - făbricuţe - pentru prelucrarea lemnului, pietrei, marmorii; ferme agricole; centre de artizanat; sisteme de irigaţii;

care pot contribui la realizarea unei forme de turism specializate, ar îngloba aceste resurse.

11.2.3. Echipamente şi structuri de primire în turismului rural românesc Există în momentul de faţă în România circa 13 mii de localităţi rurale143 care conturează prin

structura lor - adunată, răsfirată sau risipită - dimensiunea spaţiului rural românesc. Aceste aşezăminte umane rurale din punct de vedere administrativ şi economic sunt numite: comune, sate, cătune şi crânguri144.

În cadrul acestor aşezări echipamentele de primire sunt la o primă clasificare echipamente tradiţionale şi echipamente moderne. Adâncind prezentarea structurilor de primire vom constata că ele pot asigura găzduirea şi servirea mesei, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente. Spaţiile ce asigură prestaţiile turistice sunt special amenajate.

Structurile de primire din mediul rural pot fi: - pensiuni turistice, cu până la 10 camere, totalizând 30 locuri, clasificare 1- 4 margarete; - pensiuni agroturistice, clasificare 1-3 margarete, funcţionează în cadrul gospodăriilor

ţărăneşti şi asigură o parte a alimentaţiei turiştilor cu produse alimentare proaspete din surse proprii şi locale.145

Pe lângă ANTREC în România a fost realizată şi o altă reţea de turism rural - cazare la locuitori

OVR.

143 *** - “Atlasul geografic al României”, Academia Română, 1978 144 Braşoveanu Nicolae - ”Economia agriculturii montane”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995 145 * * * - Ordinul Preşedintelui ANT nr. 61/1999, MOR, Partea I, nr.242 bis/1999

OVR - Operation Villages Roumaines/Operaţiunea Satele Româneşti include 14 sate şi

posibilităţi de extindere în alte 6 localităţi rurale, dispuse în Transilvania, Maramureş şi Nordul Moldovei. Reţeaua a organizat camere de închiriat în locuinţe familiale, circa 15 - 20 de gospodării în fiecare localitate componentă.

În afara cadrului organizat cu tendinţe de profesionalizare s-a practicat şi se practică găzduirea la

localnici (locuitori) spontan / neorganizat. Pentru a reglementa acest gen de activităţi recent în cadrul direcţiilor agricole judeţene a început un proces de înfiinţare a birourilor pentru agroturism sau turism rural. Rolul acestor birouri este de a sprijini şi îndruma aceste iniţiative, de a prezenta cadrul legal şi a găsi mijloace materiale (resurse) care să permită dezvoltarea turismului rural în judeţele respective.

11.2.4. Infrastructura generală sau turistică Adăugăm celor prezentate anterior că turismul rural românesc beneficiază în momentul de faţă de reţeaua naţionala de şosele şi drumuri modernizate, sperând în cel mai scurt timp la dezvoltarea şi extinderea reţelelor de autostrăzi – ce vor permite legătura între centrele emiţătoare de turişti şi zonele receptoare ale spaţiului turistic rural.

Accesul în zonele rurale poate fi realizat şi prin intermediul căii ferate, care prin cele 11 linii transcarpatice asigură într-un sistem concentric - în interiorul şi exteriorul arcului carpatic - legături între toate zonele ţării.

Pentru acei care sunt mereu în criză de timp, transportul între zone mai îndepărtate poate fi asigurat şi pe calea aerului prin intermediul:

• companilor aeriene existente (spre exemplificare numim câteva: LAR, TAROM, JARO, GRIVCO, ROMAVIA),

• celor 4 aeroporturi internaţionale (Otopeni, Băneasa, Mihail Kogălniceanu şi Timişoara), • celorlalte 10 aeroporturi deschise traficului intern.

Comunicaţiile sunt un alt pilon important pentru dezvoltarea turismului în spaţiul rural. Realizarea noilor sisteme de comunicaţie: telefonice – prin extinderea telefoniei mobile şi a radiocomunicaţiei - în plină afirmare, vor permite o cât mai rapidă implementare a centralei de rezervări pentru turismul rural şi exploatarea sa în condiţii de ridicată eficienţă.

Toate acestea vor contribui la afirmarea produsului turistic rural românesc şi la crearea condiţiilor pentru lansarea sa pe piaţa externă.

11.3. Priorităţi ale turismului rural românesc

Ţara noastră are mari posibilităţi de dezvoltare a turismului în spaţiul rural, iar practicarea acestuia este necesară în etapa actuală. Veniturile realizate din aceasta activitate - urmare a cointeresării sătenilor pentru practicarea turismului146 prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale sau antrenarea turiştilor la activităţi agricole ori casnice147- pot contribui substanţial la ridicarea nivelului de trai şi civilizaţie, la fixarea tineretului în localităţile rurale148. Configuraţia geografică a ţării noastre oferă condiţii ideale atât pentru turismul propriu-zis, în perioada actuală, cât şi pentru practicarea sporturilor de iarnă, constituind o reală rezervă ca potenţial valorificat încă la scară redusă, cu atât mai importantă cu cât reprezintă o posibilă sursă de venituri valutare, care, bine influenţată şi gospodărită, poate fi pusă în valoare în termen relativ scurt şi cu investiţii minime149.

146 H. de Farcy, Ph. de Gunzburg -”Tourisme et milieu rural”, Flammarion, Paris, 1967, pag.46-52 147 Rey Radu - ”Civilizaţia Montană; Hrană-Energie-Ecologie”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985 148 *** -”Implicarea tineretului în deciziile comunităţii”, TER &RTC, Bucureşti, 1995 149 Rey Radu -”Viitor în Carpaţi”, Scrisul Românesc, Craiova, 1979

Considerăm deci că turismul românesc, în general, trebuie să-şi evalueze mult mai riguros şansele de relansare şi, în acelaşi timp, să redevină una din ramurile prioritare ale economiei româneşti. Prin aceasta s-ar realiza o serie de efecte pozitive remarcabile, dintre care amintim: crearea de noi locuri de muncă, transferul geografic de resurse, amenajarea şi sistematizarea teritoriului, echilibrarea balanţei de plăţi, integrarea mai rapidă, prin turism, a ţării noastre în structurile Uniunii Europene.

La baza optimismului - realist în mare măsură, privind lansarea rapidă a turismului rural românesc, stă analiza complexă a multiplelor avantaje ale României în comparaţie cu alte ţări vecine, unele concurente, iar altele chiar mai dezvoltate din punct de vedere turistic150. Luând în calcul şi faptul că industria turismului are un impact mai mare decât orice altă industrie, considerăm că este necesar a realiza o analiză succintă pentru o bună determinare a priorităţilor dezvoltării turismului rural în ţara noastră. Datele statistice consemnau din acest punct de vedere existenţa, la jumătatea anului 2001:

780 pensiuni • 437 turistice • 343 agroturistice

8 506 locuri • 5 946 în pensiunile turistice, • 2560 în pensiunile agroturistice.151

Numărul celor care practic activităţi de turism rural este totuşi mai mare, o bună parte dintre echipamente nefiind omologate, clasificate sau desfăşurând activitate în mod nelegal.

11.4. Măsuri concrete pentru alinierea la cerinţele pieţei În România, confruntată în ultimii ani cu profundele mutaţii impuse de procesul de tranziţie la economia de piaţă, turismul s-a dovedit sectorul cel mai sensibil la stimulii economico-sociali, fenomen resimţit atât în domeniul cererii cât şi în cel al ofertei de produse turistice româneşti. Turismul rural românesc s-a aflat şi se află în rezonanţă cu întreaga mişcare turistică românească, însă prin plusurile sale încearcă să-şi domine lipsurile şi să convingă. Pentru turist, calitatea produsului este deosebit de importantă. Ţinând cont de aceasta este cunoscut că introducerea în circuitul turistic a unor structuri / echipamente ce oferă – prin personalul său - servicii de proastă calitate poate compromite, pe termen lung, un produs sau o destinaţie. Din literatura de specialitate şi din practică rezultă că odată compromis un produs turistic, refacerea acestuia necesită eforturi şi cheltuieli deosebite pe durata a mai mulţi ani.

În concluzie, un turism rural de calitate presupune servicii şi prestaţii de calitate. Se subînţelege că echipamentele turismului rural trebuie să dispună de o dotare sanitară modernă; de condiţii de confort atât pentru găzduire (primire), cât şi pentru alimentaţia publică; de căi de acces şi comunicaţie civilizate. Considerăm că nu în ultimul rând, trebuie acordată o deosebită importanţă promovării produsului turistic rural care necesită: publicarea unor buletine informative; înfiinţarea unui ziar (revistă) de profil; editarea anuală a unui catalog la standardele europene; elaborarea unor programe de media; realizarea unui oficiu de informare şi difuzare.

În altă ordine de idei, se impune: formarea - în cadrul asociaţiilor profesionale - unui corp de experţi capabili a acorda

asistenţă tehnică; organizarea unor cursuri de marketing, amenajare şi compartimentare a spaţiilor de primire,

pregătire şi servire a mesei (catering şi reguli de servire a mesei), clasificare, omologare, standarde de calitate;

desfăşurarea unor acţiuni de instruire în igienă şi ecologie; realizarea unui sistem informaţional competitiv (evidenţă operativă, sistem de rezervări); iniţierea în comportamentul şi relaţiile cu turiştii (comunicare).

150 Dixon Kathy -”Turismul românesc, vedere de ansamblu asupra României”, studiu nepublicat, Centrul de consultanţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iunie 1994 151 Lupu Nicolae – “Hotelul – economie şi management”, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002, pag.114

Atragerea şi selecţionarea experţilor - din rândul specialiştilor în domeniul turismului, învăţământului superior şi mediu (economic, agricol, etc.), administraţiei şi a altor domenii - revine organizaţiilor neguvernamentale (asociaţii, federaţii etc.) interesate de dezvoltarea turismului rural, care vor trebui să solicite:

sprijin intern: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Tineretului ş.a.

sprijin extern: Comunitatea Europeană, organisme specializate: EUROTER152, EUROGITES, TER153, AFRAT154, COFRAT155, ş.a.

pentru ca într-un interval scurt de timp, cunoscând experienţa în domeniu şi cerinţele pieţei să se poată implementa corect spiritul practicării - în dublă ipostază: prestator şi beneficiar - a turismului rural în România.

Considerăm că alături de omologarea şi brevetarea instalaţiilor şi echipamentelor din turismul rural românesc, un rol important în dezvoltarea sa îl va juca elaborarea unei politici clare şi de perspectivă. În cadrul acestei politici de dezvoltare pe termen lung este necesar a nu fi omise următoarele aspecte:

• stabilirea unor obiective precise şi judicios eşalonate în timp, cu implicarea mai activă a Ministerelor Agriculturii şi Alimentaţiei, Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale;

• ameliorarea infrastructurii generale de care depinde revitalizarea întregii economii rurale (drumuri, reţea de apă, canalizare, telecomunicaţii, energie electrică);

• amenajarea unor ferme, pensiuni, gospodării turistice model / pilot, ca dotare şi organizare a activităţii, dar cu respectarea arhitecturii şi tradiţiilor locale, evitându-se kitchul, tipizarea sau transferul construcţiilor urbane în mediul rural;

• identificarea, inventarierea şi valorificarea resurselor turistice şi limitrofe; dezvoltarea şi modernizarea celor introduse în circuitul turistic cu accent special pe divertisment, animaţie, agrement şi practicarea sportului;

• realizarea sistemului de rezervări naţional (ori includerea echipamentelor în unul dintre sistemele de rezervări viabile), în prima fază şi racordarea la sistemul internaţional de rezervări al turismului mondial - prioritar cel rural. Organizarea dispeceratelor de cazare şi a birourilor de informare - ghidare; amplasarea în satele turistice şi pe drumurile ce fac legătura cu acestea (europene, naţionale şi locale) a panourilor - harta cu poziţionarea reperelor TRR (turismului rural românesc): dispecerat cazare, punct informare, obiective turistice, gazde, unităţi de alimentaţie publică tradiţionale, ferme, pensiuni etc. Montarea indicatoarelor pentru marcaj, a plăcilor cu sigla federaţiei sau asociaţiei din care fac parte şi a nivelului de clasificare a echipamentului;

• întocmirea unei evidenţe a principalelor evenimente din viaţa satului (culturale, religioase, tradiţii, târguri, iarmaroace etc.), a comemorărilor, a artizanilor şi rapsozilor locali, în vederea prezentării unor programe turistice autentice şi de certă valoare (personalizate zonei).

Luând în considerare tendinţele înregistrate în evoluţia turismului în general, şi a turismului rural în particular, pe plan mondial - pe de o parte, cât şi evoluţia societăţii româneşti - cu precădere stadiul reformei economiei în turism - pe de altă parte, se pot desprinde câteva observaţii:

- turismul rural a demarat în România în bune condiţiuni, cu rezultate ce pot fi considerate meritorii (de exemplu: omologarea, clasificarea, brevetarea echipamentelor; atestarea gazdelor; tendinţe pentru organizarea la nivel naţional şi racordarea la turismul internaţional);

- disfuncţionalităţile, deficienţele şi lacunele turismului naţional s-au răsfrânt şi asupra turismului rural (de exemplu: imperfecţiunile legislative; lipsa structurilor instituţionale

152 EUROTER - Asociaţia Europeană a Turismului Rural 153 TER – Turism în spaţiu rural (Tourisme en Espace Rural)-asociţia franceză ce înglobează toate formele de găzduire din mediul sătesc 154 AFRAT - Asociaţia pentru Formarea Sătenilor în activităţi de turism, Autrans, Franţa. 155 COFRAT- Centru de pregătire a locuitorilor de la ţară pentru activităţile de turism, sediul la Angers, în Ţara Loarei, Franţa

care să faciliteze desfăşurarea procesului de reformă; pregătirea psihică şi informaţională a personalului; slaba receptivitate a sectoarelor conexe).

În perspectivă se impune o strategie diferenţiată, identificând capacităţi şi structuri de primire: tradiţionale (integral sau cu confort modern în ceea ce priveşte bucătăria, sistemul de încălzire, canalizare, instalaţii sanitare, ş.a.) şi moderne (construite în ultimii ani, cu toate facilităţile vieţii moderne: telefon, TV, baie, grup sanitar, încălzire etc.) pentru turismul internaţional, naţional şi local.

Realizarea modernizării structurilor tradiţionale sau construirea de noi echipamente va impune acceptarea ideii identificării unor investitori, români sau străini, care dispun de resursele necesare întreţinerii şi modernizării echipamentelor şi care pot, în acelaşi timp, să asigure o creştere a gradului de utilizare a capacităţilor turistice (cazare, alimentaţie publică, agrement etc.).

Legat direct cu previzionarea justă a circulaţiei turistice şi dimensionarea corectă a investiţiilor

(amenajărilor şi echipamentelor), este necesar să se realizeze pregătirea populaţiei pentru consumul turistic, redescoperindu-se nevoia de a petrece vacanţele şi concediile în mijlocul naturii, în mediul rural, în atmosfera patriarhală a satului.

Conştientizarea dreptului la repaos, a bucuriei reîntoarcerii la natură, a importanţei petrecerii timpului liber apelând la serviciile turistice trebuie să fie urmarea unor acţiuni concertate, vizând educaţia civică, turistică, ecologică şi culturală a populaţiei.

Procesul de conştientizare va trebui să schimbe idei şi concepţii, să învingă

prejudecăţi, să educe şi să formeze un curent de opinie capabil să considere turismul rural ca un producător de valori, activitate complementară celor tradiţionale şi agricole în primul rând pentru femeile şi tinerii din mediul rural, instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, modalitate de uşurare a cooperării şi realizării de schimburi de experienţă cu alte structuri europene asemănătoare.

Trecerea timpului şi practica vor contribui la verificarea teoriilor avansate prin experimente

pe care ni le dorim încununate de succes. În obţinerea transformărilor dorite, un rol important îl vor juca obiectivele stabilite (precise şi judicios eşalonate în timp), ca şi dirijarea resurselor financiare interne şi de la diferite organisme internaţionale către zonele şi comunităţile rurale interesate, cu un valoros potenţial turistic şi uman.

De reţinut la final

Comparată cu experienţei turismului european, sfera activităţilor turistice prestate în mediul rural românesc trebuie lărgită.

Încercând o subdiviziune a potenţialului antropic vom constata că el se compune în principal din fondul cultural-istoric al zonei şi din obiectivele economice care prezintă interes turistic.

Satele turistice sunt acele vetre ale comunităţilor rurale care prin specificul şi nota lor particulară - împletite cu deosebita calitate de bune gazde - se pot constitui în produs turistic rural.

În vederea includerii unei zone în turismul internaţional se impune o strategie diferenţiată, identificând capacităţi şi structuri de primire: tradiţionale (integral sau cu confort modern în ceea ce priveşte bucătăria, sistemul de încălzire, canalizare, instalaţii sanitare, ş.a.) şi moderne (construite în ultimii ani, cu toate facilităţile vieţii moderne: telefon, TV, baie, grup sanitar, încălzire etc.).

Formarea prestatorilor - din mediul rura - pentru turism, va trebui să schimbe idei şi concepţii, să învingă prejudecăţi, să educe şi să formeze un curent de opinie favorabil practicării acestei îndeletniciri.

Turismul rural trebuie considerat: producător de valori, activitate complementară celor tradiţionale şi agricole,instrument de educaţie, civilizaţie şi modelare a conştiinţelor, modalitate de uşurare a cooperării şi realizării de schimburi de experienţă cu alte structuri naţionale sau europene asemănătoare.

Întrebări de autoevaluare

1. Care sunt principalii actori ai vieţii asociative din turismul rural românesc? 2. Cum poate fi diversificată actuala ofertă turistică rurală românească? 3. Ce se înţelege prin oferta primară potenţială a turismului rural românesc? 4. În ce constă valoarea potenţialului antropic a ruralui din ţara noastră? 5. Credeţi că satele turistice pot fi clasificate? După ce criterii? 6. Când consideraţi că un echipament turistic este tradiţional? 7. Cum pot fi ordonate priorităţile turismului rural din ţara noastră? 8. Care ar fi - în opinia dumneavoastră - cerinţele alinierii, produselor turismului rural românesc, la

cerinţele pieţei internaţionale ?

CAPITOLUL 12. DIAGNOZA SATULUI ROMÂNESC ÎN VEDEREA PROIECTĂRII PRODUSELOR TURISTICE

RURALE

Obiective

După ce veţi studia acest capitol veţi:

conştientiza că soluţia depăşirii momentului de criză actual, din economia românească, o poate reprezenta alianţa agriculturii cu serviciile, din rândul acestora detaşându-se - în mod special, turismul;

putea reconfirma că atât indivizii cât şi formele de organizare cărora le aderă – organizaţii productive sau nu - sunt implicaţi într-un mediu de marketing;

realiza că un proiect este neapărat o activitate cu scop şi finalitate; fi de acord că marketingul este procesul managerial responsabil cu identificarea,

anticiparea şi satisfacerea profitabilă a necesităţilor clienţilor; şti de ce nu este suficient să oferi un produs turistic, fără să oferi motivul cumpărării şi mai

ales să faci cunoscută oferta pe pieţele potenţiale. cunoaşte ce înseamnă şi cum poate fi proiectat un produs turistic rural; putea realiza un excelent produs turistic rural itinerant; afla de ce produsele turistice din ruralul românesc - în concordanţă cu potenţialul turistic

natural şi antropic - poate îmbrăca forme variate şi într-o gamă foarte largă de concretizări.

Clarificări conceptuale şi terminologice Informaţiile şi datele prezentate anterior ne îndreptăţesc să considerăm că problema care se pune în momentul de faţă este cea a organizării, conştientizării şi sistematizării activităţii turistice în spaţiul rural. Realizând o diagnoză a economiei româneşti a momentului actual, sfârşit de secol douăzeci - graniţa mileniului trei, vom constata că problemele noastre sunt similare cu cele ale ţărilor europene ce dispun de condiţii asemănătoare. Ceea ce ne deosebeşte de ceilalţi este modul în care căutăm, propunem şi mai ales găsim soluţii ieşirii din această perioada de tranziţie şi revenire la economia de piaţă.

12.1. Pentru ce se impune valorificarea spaţiului rural românesc prin intermediul turismului?

Pentru o parte a analiştilor societăţii româneşti soluţia depăşirii momentului de criză actual o reprezintă agricultura şi serviciile, iar din rândul acestora în mod special turismul. În aceste condiţii cei care îşi propun obţinerea de rezultate economice din activitatea de turism rural au toate atuurile în propriile lor mâini.

Totuşi pentru obţinerea unor rezultate, pe măsura aşteptărilor, este bine a se proceda în mod planificat, ştiinţific, profesionist; de aici reiese necesitatea:

• realizării unui scenariu; • adoptarea unei strategii; • conturarea unei politici de produs turistic şi de preţ; • găsirea de pieţe şi penetrarea acestora; • promovarea şi organizarea la nivel local şi naţional;

• interconectarea la sistemul european şi mondial. Stabilirea unor obiective minime şi a unui set minimal de măsuri - aplicate punctual într-o zonă

(sau în mai multe zone) care desfăşoară deja activităţi turistice rurale - va conduce la producerea de satisfacţii consumatorilor şi creşterea nivelului de trai al practicanţilor / prestatorilor. Căci este cunoscut, din experienţa unor ţări precum: Austria, Franţa, Elveţia, Portugalia, Germania etc., turismul rural contribuie la:

• redresarea economiei din zonele rurale, • dezvoltarea iniţiativelor locale, • promovarea turismului “verde”, • respectarea rigorilor ecologice. În afara celor prezentate anterior trebuie să precizăm că activităţile turistice – cu mici excepţii –

se desfăşoară în perioadele de “extrasezon” agricol, oferind prestatorilor: • Venituri suplimentare rezultate din activitatea de turism; • Valorificarea produselor din gospodăria proprie la locul producţiei; • Punerea în valoare a resurselor zonei; • Alungarea plictiselii şi monotoniei; • Utilizarea excedentului de spaţiu, produse şi forţă de muncă.

Cele prezentate arată încă odată, dacă mai era nevoie, că prin activitatea de turism desfăşurată în mediul rural – în calitate de prestatori de servicii turistice – se pun în valoare perioadele de timp mai puţin ocupate, atrăgându-se în activitatea productivă categorii mai puţin valide pentru muncile agricole şi utilizându-se superior întreaga energie a comunităţilor locale.

12.2. Analiza internă şi externă a satului românesc – produs turistic Am realizat până în acest moment o imagine de ansamblu, ce s-a dorit efectuată la nivel macro, chiar dacă în anumite momente a cunoscut întrepătrunderi cu universul micro al spaţiului rural românesc. Pentru a conferi unitate întreprinderii noastre viitoare vom analiza, contura şi experimenta situaţiile, strategiile şi modelele prin intermediul ANTREC-ului, organizaţie neguvernamentală specializată în turismul rural, ecologic şi cultural - unul dintre actorii implicaţi şi preocupaţi în realizarea unui produs turistic rural cu personalitate şi culoare locală.

Putem considera începând, din momentul de faţă, că ne aflăm în condiţiile unei activităţi tip “management de proiect” care ne va impune - pentru a ne înşela cât mai puţin - să gândim şi să experimentăm cât mai mult. Deci după cum reiese din înţelepciunea populară “să măsurăm de mai multe ori şi să tăiem o singură dată” sau în termenii economiei de piaţă să lucrăm eficient şi profitabil. 12.2.1. Analiză a mediului de marketing din turismul rural românesc

Organizaţiile de orice natură operează într-un climat intern şi în altul extern, care au

influenţe diverse asupra rezultatelor activităţii ce o desfăşoară. Cunoscând că atât indivizii cât şi formele de organizare cărora le aderă - dintr-un motiv sau altul - sunt implicaţi într-o formă a mediului de marketing, vom încerca pentru început o clarificare de concept.

Din multitudinea de definiţii date marketingului vom prezenta pe cea a organismului educaţional în domeniul marketingului din Marea Britanie - “Chartered Institute of Marketing”, potrivit căruia:

“Marketingul este procesul managerial responsabil cu identificarea, anticiparea şi

satisfacerea profitabilă a necesităţilor clienţilor”. Parafrazându-l pe marele romancier venit din lumea satului românesc Marin Preda, dacă

marketingul nu este orientat către cumpărător, atunci această activitate nu reprezintă nimic.

Investigarea mediului intern şi extern impune realizarea a două genuri de analiză: analiza SWOT şi analiza factorilor mediului extern. În cele ce urmează vom prezenta detailat modul în care pot fi utilizate cele două metode. a. Analiza SWOT presupune luarea în calcul a următoarelor elemente:

• Strengths (Puncte tari); • Weaknesses (Puncte slabe); • Opportunities (Oportunităţi); • Threats (Ameninţări).

În cazul nostru concret vom prezenta fiecare dintre aspectele enunţate, dorind a pune în evidenţă elementele relevante pentru analiza mediului de marketing al turismului rural românesc.

Punctele tari sunt determinate de factorii interni. Nu sunt greu de identificat, deoarece turismul rural românesc poate oferi o mare varietate de produse şi servicii. Situată în centrul Europei - distanţele până la extremităţile estică şi vestică, respectiv nordică şi sudică fiind practic egale - România include un patrimoniu turistic natural şi antropic deosebit de valoros, în care un rol important îl joacă relieful deosebit de pitoresc şi variat, obiectivele turistice şi activităţile recreatorii (drumeţii, pescuit, vânătoare, peşteri, schi şi multe altele). Alte oportunităţi includ stilul de viată tradiţional şi existenţa satelor vechi unde turistul poate experimenta o “călătorie în timp”.

Nu lipsite de importanţă sunt următoarele elemente: • existenţa unor rute internaţionale - atât prin autostrăzi cât şi pe calea ferată; • prezenţa a 16 aeroporturi, dintre care 5 internaţionale; • interesul şi preocuparea comunităţilor rurale şi a unor ONG-uri specializate; • accesul la produse şi influenţe occidentale; • tarife accesibile (cazare, masă, transport); • transporturi acceptabile; • fructe şi legume proaspete de sezon; • vinuri excelente.

Punctele slabe sunt determinate tot de factorii interni. Ele rezultă din neajunsurile organizatorice şi se materializează în:

• informaţii turistice puţine atât în ţară cât şi în străinătate; • lipsa legăturilor aeriene directe cu o serie de ţări interesate de produsul turistic rural

românesc; • transporturi inconvenabile sau chiar puţin dezvoltate în zonele montane; • numărul redus al agenţiilor de rent-a-car şi diversitatea redusă a produsului de închiriat; • materiale promoţionale puţine şi de proastă calitate; • puţine unităţi de alimentaţie publică şi o varietate limitată de mâncăruri specifice

bucătăriei româneşti; • servicii hoteliere de calitate şi standard îndoielnic; • injust raport preţ / calitate; • greutatea găsirii unor ghizi specializaţi (interpreţi, montani, deltă, vânătoare, turism

itinerant etc.); • lipsa “serviciilor pentru client”; • lipsa de experienţă; • lipsa curăţeniei în locurile publice, comparativ cu standardele vestice; • lipsa apei calde şi uneori chiar şi a apei reci; • lipsa facilităţilor de nivel înalt; • lipsa înţelegerii nivelului aşteptărilor străinilor; • posibilităţi limitate de folosire a cărţilor de credit şi a cecurilor de călătorie.

Oportunităţile sunt determinate de evoluţia factorilor externi, organizaţiei care influenţează favorabil prin cadrul general pozitiv. Din rândul celor evidente enumerăm: • imaginea romantică, puritatea şi arhaicul satului românesc; • creşterea numărului străinilor ce călătoresc în România pentru afaceri; • creşterea numărului străinilor care locuiesc şi muncesc în România;

• creşterea posibilităţilor de acces la produsele occidentale; • existenţa ambasadelor străine şi a comunităţilor de străini; • intensul schimb cultural ce conduce la o mai bună înţelegere între culturi şi înlătură

dezinformarea; • conectarea la reţeaua EUROGITES şi posibilitatea de conlucrare cu alte organisme din

turismul rural european; • includerea României în European Rail Pass şi East European Rail Pass ce asigură

facilităţi de tarif pentru cei ce călătoresc pe calea ferată; • prezenţa web-urilor de turism rural românesc în cadrul reţelei INTERNET; • stabilizarea monedei naţionale.

Ameninţările sunt determinate de factorii externi ce se pot constitui într-o frână în condiţiile unui cadru general defavorabil. Din rândul acestora amintim: • imaginea nu tocmai favorabilă în exterior (preţuri la nivel occidental fără o calitate

adecvată, pericol, hoţi, logistică, informaţii, serviciile pentru consumatori); • degradarea mediului, lipsa unor măsuri ecologice, poluarea (calitatea aerului şi a apei); • neînţelegerea conceptului “preţ pentru valoare”; • posibilităţi limitate de cazare; • insuficiente informaţii necesare pentru călătorii; • infrastructura săracă (drumuri, comunicaţii, transporturi, etc.) sau prost întreţinută; • instabilitatea monedei naţionale; • serviciile medicale şi de urgenţă; • costurile ridicate sau lipsa posibilităţilor de închiriere a unui mijloc de transport; • benzina la standarde europene în cantităţi limitate şi slaba calitate a serviciilor din

staţiile de alimentare; • imposibilitatea străinilor de a schimba moneda naţională în valută forte; • costul relativ ridicat al vizelor pentru România.

Analiza ce am realizat-o jalonează principalele repere ale funcţionării interne a turismului rural românesc - numim aici punctele tari (strengths) şi punctele slabe (weaknesses) – care pot fi proiectate prin prisma celor “7P”:

• produsul, • preţul, • poziţia în lanţul de distribuţie, • promovarea, • personalul, • premisele fizice, • profitul,

în mod particular pentru fiecare zonă ce îşi propune a se înscrie pe traiectoria evoluţiei social-economice şi prin practicarea activităţilor turistice.

b. Analiza factorilor mediului extern. Cadrul extern a fost conturat prin intermediul noţiunilor de oportunităţi (opportunities) şi ameninţări (threats) a căror examinare ne va permite depistarea influenţei acestora asupra evoluţiei şi devenirii turismului rural românesc. Oportunităţile şi ameninţările produsului turistic rural românesc este bine a fi studiate şi prin intermediul factorilor STEP (sociologici, tehnologici, economici şi politici) ca şi prin viziunea factorilor mediului concurenţial (piaţă, putere de negociere, concurenţă, costuri). Aceste studii interdisciplinare pot scoate la iveală noi valenţe ale produsului turistic – pe de o parte – şi vor semnala – pe de altă parte – aspecte care fac ca produsul turistic rural românesc să nu fie receptat conform aşteptărilor.

12.2.2. Turismul rural românesc, o nişă de piaţă România este o ţară minunată, ce poate oferi vizitatorilor o mare varietate de produse turistice, dar care are de învins în viitorul apropiat o serie de obstacole. În cadrul analizei SWOT am

depistat o serie de puncte unde este necesar a acţiona în vederea îmbunătăţirii cadrului general sau a produselor în sine pentru realizarea dezideratului final, satisfacerea necesităţilor clienţilor.

În prezent, durerosul adevăr este că pentru vizitatorii străini România nu prezintă un interes major. Turistul străin plăteşte pentru majoritatea serviciilor turistice o sumă comparabilă cu preţurile vestice, primind în schimb un produs de o calitate mai scăzută (comparativ cu standardele europene).

Logic se naşte interogaţia: de ce ar veni un vizitator străin în România, pentru acelaşi preţ cu care ar putea vizita Franţa, Germania, sau Italia, primind în schimb un produs de o calitate superioară? Ne propunem o succintă argumentare.

Studiind produsul turistic al mediului rural românesc, concertat cu factorii determinanţi ai deciziei de cumpărare în condiţiile pieţei turistice şi coroborând cu punctele tari respectiv slabe constatăm că - minimalizând slăbiciunile şi maximalizând punctele forte - se creează o nişă de piaţă profitabilă. Aceasta include: munţii, râurile, plajele, luciile de apă şi posibilităţile de pescuit, peşterile, pârtile de schi, monumentele istorice, vinotecile, mănăstirile, castele şi spaţiu rural românesc însuşi; bine înţeles că acest spectru de posibilităţi trebuie îngustat. Scopul este identificarea caracteristicilor care fac ca România să fie diferită de celelalte destinaţii.

Ce are ţara noastră de oferit şi nu intră în competiţie directă cu alte destinaţii turistice? Cât de puternice sunt aceste pieţe potenţiale?

Dacă vom încerca o diagnosticare sumară a motivaţiei în alegerea destinaţiei de vacanţă vom

constata că un turist alege: Franţa pentru plajă sau pentru a vizita Parisul; Austria pentru schi; Germania pentru drumeţii; Grecia pentru istorie; Spania pentru insule.

Ţara noastră oferă o mare varietate turistică, însă turistul nu poate să o parcurgă în întregime -

ca în cazul Belgiei, Olandei, Luxemburgului sau micului stat Monaco - într-o vacanţă. În mod logic descoperim existenţa unei salbe de produse turistice, din rândul cărora trebuie puse în valoare acele produse turistice unice care nu pot fi văzute, admirate şi oferite de alte ţări.

Nişa de piaţă poate fi realizată din multitudinea de alternative, de una din următoarele variante:

• produsul în sine - satul românesc, festivaluri româneşti tradiţionale, sărbătorile la români (Paşte, Crăciun), târguri şi iarmaroace (Muntele Găina - târgul de fete, târgurile de ceramică, etc.), mâncarea românească - gastronomia populară, vinurile şi rachiurile, mănăstirile pictate, mitul lui Dracula, cetăţile ţărăneşti, Delta Dunării etc.

• preţul - conceptul de preţ pentru valoare (existenţa unui just raport preţ / calitate) trebuie bine înţeles: este necesar să oferim o valoare excepţională;

• accesul convenabil - localizarea este un avantaj în orice afacere, iar în turism este unul major.

Odată cu descoperirea nişei munca nu s-a încheiat; urmează găsirea pieţelor, a segmentelor de piaţă interesate şi motivarea lor. Nu este suficient să oferi un produs turistic, trebuie să oferi motivul cumpărării şi mai ales să faci cunoscută oferta ta pe pieţele potenţiale.

Cunoscând aceste aspecte şi orchestrându-le cu informaţiile din capitolele precedente – în care am prezentat piaţa externă – vom constata de ce aceasta este cea mai vizată pentru desfacerea / comercializarea produsului turistic rural românesc. Piaţa la care facem referinţă, în mod special, este piaţa europeană, evaluată prin prisma concurenţei şi a obiceiurilor de consum generate. Interesul reciproc este dat tocmai de asemănările şi deosebirile existente între ruralul românesc şi ruralul european în general.

12.3. Proiectarea produsului turistic rural Produsul turistic rural românesc este un produs “tânăr” şi realizat, în mare parte, prin mimare

sau mai corect prin urmarea exemplului altor prestatori. Dat fiind nevoia de a se realiza prestaţii de calitate, repetabile şi perfectibile este necesar a se organiza şi conduce această activitate, în spiritul realizării unei profesionalizări a prestatorilor, precum şi a produselor în sine.

12.3.1. Turismul rural românesc - subiect al managementului de proiect Managementul de proiect poate fi calificat ca fiind un proces de planificare şi administrare a sarcinilor şi resurselor, în vederea atingerii unor obiective şi de comunicare a progresului ori rezultatelor înregistrate. În această lumină un proiect este neapărat o activitate cu scop şi finalitate; cu alte cuvinte, are un început şi un sfârşit, este planificat şi controlat, iar la sfârşit conduce la concluzii clare. În altă ordine de idei, proiectul fiind supus unui proces de validare şi verificare a fezabilităţii, va crea schimbare în domeniul respectiv. Particularizând, putem spune că satul românesc, pentru a putea deveni produs turistic trebuie să îndeplinească următoarele exigenţe:

- să-şi clarifice obiectivele, să-şi pună în valoare atuurile şi să remedieze deficienţele pentru a deveni o reală atracţie;

- să-şi dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă a resurselor de orice natură;

- să comunice intern(toate persoanele interesate şi implicate în devenirea satului) şi extern (cu mediul, dar mai ales cu oaspeţii - turiştii sosiţi);

- să planifice, monitorizeze şi controleze - prin intermediul comitetelor de iniţiativă, filiale ale ONG-urilor - resursele umane, materiale şi băneşti necesare pentru ducerea la bun sfârşit a proiectului;

- să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni diferiţi, profesii felurite, organizaţii diferite dar cu un scop bine precizat şi unic;

- să menţină în atenţie permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a reduce zonele de risc şi a lucra eficient la detalii;

- să aprecieze ce trebuie sau nu făcut, înainte de execuţie şi să implementeze un standard de calitate adecvat;

- să micşoreze costurile prin maximizarea eficienţei lucrului şi a alocării resurselor.

Am numit prin “satul românesc” colectivitatea rurală dintr-o zonă românească cu un patrimoniu turistic, favorabilă realizării şi implementării conceptului de neoruralism - introdus de regretatul profesor universitar Teaci Dumitru - şi prin prisma activităţii de turism rural.

În concluzie, acestei colectivităţi îi revin sarcini privind: • definirea corectă şi clară a obiectivelor; • administrarea schimbării - din localitate rurală patrimonială în localitate turistică; • alegerea metodelor de devenire; • înlăturarea incertitudinilor şi riscurilor; • realizarea echipelor multidisciplinare care să realizeze schimbarea şi implementarea

proiectului. În cadrul comunităţii un rol important îl joacă: reprezentanţii administraţiei judeţene şi

locale, reprezentanţii ONG -urilor, profesorii, doctorii şi veterinarii, preoţii, învăţătorii şi ceilalţi specialişti ai lumii satului. Pentru constituirea practică a proiectului de transformare a satului în produs turistic sugerăm succesiunea paşilor la modul următor:

Definirea clienţilor / turiştilor şi stabilirea modului de satisfacere a solicitărilor acestora (nevoile şi dorinţele lor).

Realizarea unei liste de sarcini ce revin fiecărei activităţi pentru: • serviciile de bază - cazare şi alimentaţie publică; • servicii complementare - transport, agrement, comerţ, informaţii etc.; • dispecerizarea; • marcare şi balizare; • pază şi ordine etc.

Estimarea resurselor necesare şi calculul bugetelor minime necesare îmbunătăţirii: • dotărilor, • modernizărilor,

• alimentării cu energie, apă, combustibil; • canalizare; • incinerarea deşeurilor etc.

Verificarea fezabilităţii. Luarea în consideraţie a riscurilor. Managementul activ al proiectului.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor astfel de proiecte sugerăm urmărirea concordanţei dintre sarcini, resurse şi timp prin intermediul unei diagrame GANTT. Aceasta va reprezenta modul de realizare a sarcinilor în funcţie de data de începere şi durata acestora. Precum şi imaginea grafică a modului de suprapunere şi corelare a diferitelor activităţi. În continuare exemplificăm o diagramă Gantt (posibilă /probabilă) a unui proiect de implementare şi lansare a produselor turistice rurale.

Proiectul în studiu are o întindere de 12 luni şi îşi propune lansarea unui nou produs pe piaţă (spre exemplu: învăţarea unor meşteşuguri tradiţionale – pictura pe sticlă, cioplit în lemn, împletit şi vopsit, etc.).

Forma sa grafică ar putea fi următoarea:

NR SARCINA OCT NOV DEC IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEPT 1. CERCETAREA

PIEŢEI

2. ANALIZA FEZABILITĂŢII

3. PROIECTAREA PRODUSULUI

4. TESTAREA PRODUSULUI

5. STAGIU PRELIMINAR DE LANSARE

6 PRIMIREA FEED-BACKULUI

7. REVIZUIREA

8. STAGIUL FINAL DE LANSARE

9. ANALIZAREA

10. CONCLUZII

În atenţia echipei care-şi propune realizarea acestui proiect stau următoarele mari sarcini: • cercetarea pieţei pe care urmează să fie lansat produsul turistic; • analiza fezabilităţii proiectului; • proiectarea produsului turistic; • testarea produsului turistic în condiţii de consum pilot; • stagiu preliminar lansării (pregătirea campaniei promoţionale, pregătirea şi informarea

potenţialilor consumatori, remedierea unor posibile desincronizări observate în faza pilot, etc.);

• primirea răspunsului / efectului retroactiv; • revizuirea urmare a feed-backului; • stagiul final de lansare; • analizarea modului de desfăşurare a produsului turistic; • concluziile asupra lansării. Rezultatul proiectului trebuie să fie realizarea produsului turistic la nivelul

aşteptărilor/aspiraţiilor potenţialilor turişti, precum şi a condiţiilor de practicare a turismului în

comunităţile rurale implicate în proiect (gazdele). Membrii comunităţii devin astfel producători sau prestatori, iar rezultatul activităţilor vor fi produse sau servicii turistice.

12.3.2. Ce va urma realizării proiectului de lansare a produsului turistic?

Ceea ce proiectul realizează în cadrul comunităţii rurale este o nouă porţiune de piaţă care va permite extinderea procesului vânzării (valorificării) – cumpărării (achiziţionării) produselor turistice. Remarcăm cu această ocazie că în cadrul oricărui ciclu de trecere de la producător la consumator a unui produs, importanta majoră revine acestei materializări.

Dar ce este în final ceea ce numim generic produs? În ceea ce ne priveşte – dintre multiplele definiri ale noţiunii de produs - apreciem deosebit de

sugestivă definiţia dată de Philip Kotler:

“un produs este ceea ce poate fi oferit pe o piaţă pentru a fi privit, cumpărat, utilizat sau consumat, astfel încât să poată satisface o dorinţă sau o necesitate. Aceasta se referă la obiectele fizice, servicii, organizaţii, idei”.170

Aşadar putem oferi atât produse şi servicii, cât şi noţiuni abstracte (puncte de vedere, idei,

experienţa acumulată etc.). Produsul turistic pe care ne propunem să-l realizăm şi să-l comercializăm poate face obiectul unor investigaţii, pe trei nivele, prin care vom urmări identificarea unor aspecte esenţiale care au relevantă în ochii turiştilor şi cărora ofertantul / producătorul trebuie să le acorde maximum de atenţie.

Specialiştii consideră că analiza pe cele trei niveluri a oricărui produs pune în evidenţă existenta următoarelor aspecte esenţiale ce caracterizează respectivul produs:

• esenţa produsului reprezintă necesitatea căreia îi corespunde produsul / serviciul turistic oferit, necesitate care conduce la decizia de cumpărare. Turistul sosit în mediul rural caută satisfacerea unei necesităţi (linişte, culoare locală, odihnă, recreere etc.), a unei dorinţe (trăirea unei vacanţe liniştite, satisfacerea nevoii de firesc şi natural, practicarea unor hobby-uri) sau găsirea unei soluţii pentru problemele sale (inspiraţie, meditaţie, relaxare etc.).

• produsul sau serviciul ca atare înfăţişează caracteristicile proprii produsului (servicii de bază - cazare şi masă; sejur de scurtă sau lungă durată; odihnă, tratament, itinerant etc.). Elementul major îl reprezintă imaginea produsului în ochii turistului. Imaginea produsului turistic rural este formată din informaţiile pe care le are turistul despre produs ca şi de experienţa interactivă legată de consumarea vacanţelor sale în mediul rural;

• produsul sau serviciul completat include tot ceea ce se oferă turiştilor pe lângă produsul de bază. Surprize, agape, materiale promoţionale (brelocuri, hărţi, pliante, cataloage), muzee, servicii suplimentare (închirieri sănii, căruţe, cai etc. cu sau fără plată), premii, reduceri, cu alte cuvinte tot ceea ce este oferit suplimentar, sporind valoarea produsului turistic.

Prezentarea sub diverse forme şi din diverse unghiuri a produsului turistic românesc scoate în evidenţă existenţa atât a unei concurenţe interne (între produsele turistice rurale din diverse zone ale ţării noastre), cât şi a uneia externe (faţă de produsele rurale europene).

Dacă am amintit la un moment dat de nevoia existenţei unei OSU (Oferte Speciale Unice), este cazul să insistăm în acest moment şi să arătăm necesitatea unei OUV (Oferte Unice de Vânzare). Despre ce este vorba?

OUV desemnează particularităţile şi avantajele pe care le prezintă produsul nostru faţă de cel al concurenţei. Pentru a putea atrage şi mai ales pentru a putea vinde cu succes, serviciile noastre turistice trebuie să fie cunoscute de către potenţialii clienţi.

Comunicarea calităţilor va implica răspunsul la întrebări de genul: • oferim prestaţii turistice de mai bună calitate? • preţurile noastre reflectă un just raport al calităţii?

170 a se consulta Ph. Kotler şi colaboratorii - “Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1998.

• răspundem cu receptivitate necesităţilor turiştilor? • unitatea / echipamentul nostru este mai bine plasat în raport cu concurenţa? Dacă răspunsul la aceste întrebări satisface aşteptările noastre(atât prin prisma prestatorului cât şi

prin cea a utilizatorului) atunci rămâne doar să declanşăm o posibilă întrecere cu cei mai buni în domeniu. Iar atunci când turiştii dumneavoastră vă vor spune că sunteţi cei mai buni aduceţi-vă aminte că cel mai greu este să păstrezi performanţa atinsă. De aceea trebuie să fim conştienţi de continuitatea competiţiei şi de faptul că un lucru început bine trebuie să fie îmbunătăţit continu. 12.3.3. Proiectarea produselor turismului rural itinerant

Turismul itinerant în lumea satului va fi ca şi în cazul turismului industrial: organizat şi spontan. Apreciem apoi că în cadrul celui organizat acesta va îmbrăca forma:

- clasică: deplasarea de la un loc de interes la altul, cu mijloace clasice de transport (aerian, tren, vapor, şalupă, automobil, autocar),

- specifică: itinerarul va fi realizat cu cai, măgari, căruţe, sănii, tractoare special amenajate, trenuleţ cu ecartament îngust (mocăniţa), biciclete, bărci pescăreşti etc. Practicanţii spontani ai turismului rural vor putea utiliza funcţie de şansă şi disponibilitate

oricare dintre mijloacele de transport nominalizate. Credem că pentru turismul itinerant un rol important îl va juca existenta unei organizaţii sau a

unui cadru organizatoric specializat, care să faciliteze realizarea rezervărilor, confirmarea acestora şi asigurarea prestării serviciilor în conformitate cu comanda receptată.

Printr-o Centrală de Rezervări a Turismul Rural din România s-ar putea asigura: concentrarea ofertei rurale la nivel naţional, preluare şi validarea / invalidarea cererilor, alinierea tarifelor de prestaţie în concordanţă cu nivelul de clasificare a echipamentelor, comercializarea produselor turistice, realizarea decontărilor între participanţii la procesul de prestare a serviciilor turistice, dirijarea fluxurilor turistice către destinaţii care să corespundă dorinţelor şi idealurilor

turiştilor. Următorul pas în dezvoltarea turismului itinerant în mediu rural îl poate juca realizarea unor

produse turistice cu temă ce vor fi propuse turiştilor. Sugerăm orientativ - denumirile şi conţinutul probabil - câteva teme:

Nestemate ale dansului şi cântecului românesc (moldovenesc, oltenesc, bănăţean, dobrogean etc.), cu participare la serbări, şezători, concursuri şi festivaluri folclorice;

Acasă la meşterii populari (olari, cojocari, cioplitori în lemn etc. sau doljeni, maramureşeni, vrânceni, gorjeni etc.);

Pe urmele haiducilor (împletit cu repere haiduceşti, hanuri, spectacole de teatru popular, puncte muzeistice etc.);

Drumul peştelui - în zone piscicole - cu servicii de bază şi partide de pescuit; Drumul vinului - vizite în podgorii şi degustări; Drumul sării – cu sederea în localităţi cu tradiţie în exploatarea sării, vizite în saline; Festivaluri ale gastronomiei populare (sarmalelor, plăcintelor, zaibărului şi mujdeiului, ţuicii, brânzeturilor, etc.);

La vânătoare/pescuit în ... (bălţile…, munţi…, zona intracolinară, şi colinară, iazuri, Delta Dunării, etc.);

Pe urmele lui Dracula (vizitarea vestigiilor ce fac trimitere la Vlad Ţepeş şi înnoptare în mediul rural, seara focuri de tabără şi cântece, povestiri în jurul focului, ş.a.);

Acasă la: Mihai Eminescu, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Panait Istrati sau alte personalităţi simboluri universale;

Drumul vrăjitoarelor - program esoteric în mediul rural cuprinzând peripluri la ghicitoare, descântătoare sau vrăjitoare.

Programele turistice vor avea nume expresive, vor prezenta punctele de atracţie şi aspecte inedite sau specifice din zonele parcurse, ce se vor constitui în trăsături majore ale unei personalităţi, zone, activităţi sau curiozităţi. Considerăm la fel de atractive circuitele sau traseele ce vor cuprinde:

• parcuri şi rezervaţii naturale, • drumeţii în zone montane, • escalade, • trasee speologice, • călătorii cu caiacul, canoe, barca şi de ce nu cu plute.

Toate sunt produse turistice care se bucură de o cerere din ce în ce mai mare în lumea ecoturistică.

Un alt produs turistic itinerant în mediul rural şi mai ales în zona colinară, submontană şi montană ar putea fi cel pentru autovehicule de teren (4 x 4) sau motociclete pe drumuri forestiere, cu macadam sau puţin amenajate. Această categorie ar putea include şi produsele cicloturistice. Apreciem că turismul itinerant are deosebite implicaţii atât pentru prestatori cât şi pentru turişti.

În ceea ce ne priveşte importante sunt implicaţiile relevante pentru activitatea turistică. Astfel: A. prestatorul va trebui să fie conştient de asigurarea :

unui just raport al calităţii faţă de nivel clasificare / nivel preţ; unei note de specific şi personalitate fiecărui produs turistic ce-i aparţine; unei prestaţii de calitate ce va fi comparată cu a celorlalţi prestatori incluşi în itinerar.

B. consumatorul - clientul - turistul se va bucura de posibilitatea: cunoaşterii unor zone diferite, oameni diverşi, obiceiuri şi tradiţii diverse; comparării ospitalităţii din diverse zone; primirii cu receptivitate a sugestiilor sale.

Pentru susţinerea şi încurajarea turismului itinerant organizatorii şi prestatorii vor ţine cont de necesitatea realizării unor materiale, ce se vor constitui în suport şi mijloc de promovare, orientativ de genul: calendar al manifestărilor din lumea satului, ghiduri, hărţi, monografii, pliante, cataloage. Materialele informative vor fi realizate în limba engleză, franceză, germană şi chiar japoneză; vor cuprinde obligatoriu date despre: căi de acces şi mijloace de transport, locuri istorice, puncte de informare, ghizi turistici, dispecerate - centre de rezervări, restaurante cu specific etc.

Conceperea şi derularea programelor turistice itinerante (organizate, semiorganizate sau

neorganizate) vor trebui să ţină cont de interesul cultural, ştiinţific, tehnic al călătoriei şi nu în ultimul rând de necesitatea de a călători în scopul cunoaşterii de locuri şi oameni noi.

În acest scop produsele turistice create vor încerca să aibă fie un caracter specializat pentru un

anumit segment de turişti, fie vor avea un caracter general care va trezi interesul pentru produsele specializate, care în concordanţă cu potenţialul turistic natural şi antropic românesc poate îmbrăca forme variate de turism într-o gamă foarte largă de concretizări.

De reţinut la final

Turismul rural pune în valoare perioadele de timp mai puţin ocupate, atrăgând în activitatea productivă categorii mai puţin valide pentru muncile agricole şi utilizând superior întreaga energie a comunităţilor locale.

Activităţile turistice din mediul rural – cu mici excepţii – se desfăşoară în perioadele de “extrasezon” agricol.

Programele turistice trebuie să aibe nume expresive, prezentând puncte de atracţie şi aspecte inedite sau specifice din zonele parcurse, care se vor constitui în trăsături majore ale unei personalităţi, zone, activităţi sau curiozităţi.

Organizaţiile, de orice natură, operează într-un mediu cu două componente – una internă şi alta externă, care au influenţe diverse asupra rezultatelor activităţii ce o desfăşoară.

Analiza turismului rural românesc trebuie să fie realizată şi prin prisma celor “7P” - produsul, preţul, poziţia în lanţul de distribuţie, promovarea, personalul, premisele fizice, profitul, în mod particular pentru fiecare zonă ce îşi propune a se înscrie pe traiectoria practicării activităţilor turistice.

Managementul de proiect poate fi calificat ca fiind un proces de planificare şi administrare a sarcinilor şi resurselor, în vederea atingerii unor obiective şi de comunicare a progresului ori rezultatelor înregistrate.

Prezentarea sub diverse forme şi unghiuri a produsului turistic românesc scoate în evidenţă existenţa atât a unei concurenţe interne cât şi a uneia externe.

În cadrul comunităţilor rurale un rol important îl joacă: reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, profesorii, doctorii şi veterinarii, preoţii, învăţătorii şi ceilalţi specialişti ai lumii satului.

Produsele turistice create în lumea satului românesc vor încerca să aibă fie un caracter specializat pentru un anumit segment de turişti, fie vor avea un caracter general care va trezi interesul prin produse specializate.

Întrebări de autoevaluare

1. Ce trebuie făcut pentru valorificarea profesionistă a spaţiului rural? 2. Cum schimbă activităţile turistice rurale zona de implementare? 3. Care sunt beneficiile practicării turismului rural? 4. Puteţi enumera punctele tari ale turismului rural românesc? Dar pe cele slabe? 5. Cine conturează influenţa mediului extern într-o analiză? 6. În ce mod poate fi utilizată poziţia de nişă a turismului rural românesc? 7. De ce consideraţi că turismul rural din ţara noastră poate fi subiect al managementului de

proiect? 8. Cum aţi organiza un produs turistic itinerant pentru un grup de studenţi vest europeni?

CAPITOLUL 13. POLITICI ŞI MODELE DE VALORIFICARE

TURISTICĂ A MEDIUL RURAL

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

avea o imagine generală asupra modalităţilor de organizare a activităţii turistice desfăşurate în mediul rural;

cunoaşte câteva dintre politicile de stimulare a activităţilor turistice în mediul rural; afla care ar putea fi politicile ce se cer a fi promovate în sectorul lucrativ al turismului rural românesc;

şti ce politici trebuiesc promovate în domeniul formării profesionale şi a pregătirii manageriale;

reuşi să specificaţi care sunt posibile politici în domeniul cercetării, promovării şi consultanţei;

descoperi câteva posibilităţi de valorificare a spaţiului rural românesc prin intermediul turismului;

constata că şi în turismul rural cheia succesului, în orice activitate rămân oamenii; cunoaşte un model de pseudo-holding turistic în cadrul unei comunităţi rurale.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Turismul rural este o activitate economică bine conturată în Europa Occidentală; ea are o continuitate - în actuala formă de exprimare - de peste 6 decenii, s-a dezvoltat continuu iar prin evoluţia sa a contribuit la bunăstarea comunităţilor rurale care au practicat-o. Şi asta pentru că este bine ştiut că o zonă sau o ţară este bogată prin locuitorii sau cetăţenii săi care la rândul lor sunt bogaţi.

13.1. Politici privind activitatea turistică rurală

În ţara noastră avantajele şi binefacerile acestei activităţi au fost testate în mai multe rânduri, dar un interes real pentru astfel de preocupări a apărut abia după 1990. Ca o urmare firească au apărut o serie de organisme neguvernamentale specializate (FRDM, ARA, ANTREC, OVR, ş.a.), iar concomitent o serie de exponente ale administraţiei centrale (Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ş.a), institute de cercetări (Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul de Geografie, Institutul de Economie Agrară, Centrul de Informare şi Documentare Economică Bucureşti ş.a.) au fost şi sunt receptive la preocupările dezvoltării rurale şi implicit evoluţiei turismului rural. Aceeaşi efervescenţă a cuprins instituţii de învăţământ liceal, post-liceal, universitar din reţeaua de stat şi particulară, fundaţii şi asociaţii preocupate de comunitatea rurală şi de viitorul său. În mod unanim specialiştii, practicanţii, susţinătorii şi beneficiarii acestei forme de turism, consideră turismul rural drept turismul viitorului.

Aceasta întrucât el: - este competitiv - fiind mai ieftin decât cel clasic, - favorizează contactele sat-oraş, - înlesneşte schimbul de valori şi de produse.

Produsul turistic rural este contemplativ, oferă posibilitatea petrecerii vacanţei în locuri cât mai liniştite şi nepoluate, oferind acum în secolul următor celui al “vitezei”163 o cu totul altă dimensiune timpului şi “vacanţelor petrecute la ţară”. Din punct de vedere socio-economic, turismul rural:

• oferă noi motivaţii locuitorilor lumii satului şi inedite posibilităţi de valorificare a produselor satului;

• antrenează populaţia, mai puţin ocupată, în sfera serviciilor; • contribue la fixarea populaţiei tinere în zonele rurale.

13.1.1. Politici guvernamentale în sprijinul dezvoltării turismului rural

Primele implicaţii guvernamentale în cadrul acestui domeniu au fost în anul 1973 când prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 744 erau declarate “sate turistice” 12 localităţi rurale, ulterior numărul acestora crescând la 14. Ordinul sus menţionat aprobă cadrul de organizare, funcţionare şi îndrumare a activităţii. Urmează apoi interzicerea cazării turiştilor străini în locuinţe particulare (1974) şi acordarea unei dispense speciale satelor: Lereşti, Sibiel, Crişan şi Murighiol. Deşi în aceste condiţii nu s-a putut aplica şi experimenta cadrul organizatoric şi funcţional - din practică rezultând multe inconveniente în ceea ce privea amenajarea şi omologarea gospodăriilor, exploatarea turistică propriu-zisă, aprovizionarea, coordonarea, tariful etc.- totuşi acest moment poate fi considerat startul preocupărilor administraţiei centrale pentru dezvoltarea activităţilor turistice în mediul rural românesc. După 1990, pentru turismul rural a fost elaborată Ordonanţa Guvernamentală nr. 62/24.08.1994 şi mai apoi Legea 145/31.12.1994 care acordau o serie de facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural în zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre164. Necomentând caracterul restrictiv al ariei geografice în care după părerea legiuitorului se putea practica turismul rural, actul normativ conferea scutire de la plata impozitului pe venit - pe o perioadă de 10 ani - proprietarilor pensiunilor şi fermelor agroturistice.

O extindere a facilităţilor acordate pentru dezvoltarea turismului rural s-a realiza prin Ordonanţa numărul 63/1997165, care introducea noţiunile de fermă agroturistică şi pensiune turistică, încercând dimensionarea lor şi lăsând a se întrevedea Ordinul Ministrului Turismului nr. 20/04.04.1995 ce cuprinde normele şi criteriile minime pentru clasificarea pe stele a pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice166. Revizuite şi transformate în 1999 şi puse în concordanţă cu realităţile mediului rural, prin individualizarea nivelurilor de clasificare sub forma florilor – respectiv margaretelor. Din acest moment urmau stabilirea de responsabilităţi şi competente pentru organismele guvernamentale (prefecturi, departamente, ministere) şi neguvernamentale (asociaţii turistice, sindicate, administraţiile publice locale, asociaţii de tineret) implicate în activitatea de turism rural. Considerăm că prin politica adoptată în domeniul turismului rural la nivel guvernamental s-a confirmat poziţia acestei activităţi în relansarea economică - alături de agricultură şi servicii - a comunităţii rurale şi a economiei româneşti însăşi. Privind în perspectivă apreciem că este necesar ca intervenţia statului să fie orientată cu precădere spre identificarea priorităţilor majore şi printr-o participare directă, controlată a organismului guvernamental la decizie. Analiza atentă a politicii guvernamentale de până acum a scos în evidentă două dimensiuni:

a) tipologică - alegerea unei forme de turism cu rol deosebit şi prioritar în contextul general al procesului de tranziţie la economia de piaţă, pentru dezvoltarea zonelor rurale;

b) zonală - prin delimitarea zonelor de maxim interes pentru turismul naţional, dar preponderent pentru cel internaţional.

Primii paşi pot fi estimaţi ca pozitivi, dar ei trebuie să fie urmaţi de alţii privind: acordarea de credite, încurajarea investiţiilor în sfera serviciilor adiacente activităţii turistice în mediul rural, sprijinirea dezvoltărilor şi modernizărilor de infrastructură, ş.a.m.d. Astfel de măsuri, precum şi

163 denumire a secolului XX (n.a) 164 *** - ”M.O.R”, Partea I, NR. 245 / 30.08.1994 şi “M.O.R.”, PARTEA I, NR. 374 / 31.12.1994. 165 *** - “M.O.R”, Partea I, NR. 226/ 30.08.1997. 166 *** - “M.O.R”, Partea I, NR. 101 / 25.05.1995.

coordonarea lor la nivel naţional, s-au dovedit eficiente şi operante, în contextul restructurării economice în ţări ca: Franţa, Austria, Elveţia, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie (Scoţia) etc.167 13.1.2. Politici de stimulare a activităţilor turistice în mediul rural Dezvoltarea turismului rural într-o serie de ţări vest-europene relevă ca importantă stimularea localnicilor sau a unor mici agenţi economici în orientarea resurselor de capital - proprii şi atrase - în vederea realizării de:

• capacităţi turistice mici şi mijlocii, în zonele şi localităţile cu potenţial neutilizat sau insuficient utilizat;

• amenajării şi modernizării echipamentelor din zonele de litoral, montane sau balneoclimaterice;

• reechipării sau modernizării dotărilor existente ale unităţilor comerciale sau de alimentaţie publică, a celor de agrement turistic sau a altor obiective care produc venituri din circulaţia turistică.

Trebuie remarcat, că până la momentul prezent, resursele de capital proprii au fost suportul majorităţii echipamentelor, instalaţiilor, şi dotărilor existente în turismul rural românesc actual.

Vis-a-vis de exemplele europene - şi vă supunem atenţiei doar modelul portughez168- se impun de asemenea în ţara noastră acordarea unor facilităţi de ordin financiar-bancar. Acestea ar putea fi sub forma unor credite preferenţiale pentru: dotări şi amenajări în satele turistice, gospodăriile şi fermele ţărăneşti, realizarea caselor de vacanţă în zone de interes turistic insuficient valorificate, construirea de noi echipamente turistice în mediul rural de dimensiuni mici şi mijlocii (ferme şi pensiuni turistice), precum şi pentru amenajări specifice a obiectivelor cultural-istorice în scopul declarat de utilizare pentru turism.

Alături de echipamentele turistice, un rol determinant în dezvoltarea turismului în spaţiul rural îl joacă infrastructura generală (căile de acces, canalizarea, alimentarea cu apă, energie electrică, telecomunicaţiile etc.). În acest sens este necesar a se acorda subvenţii de la bugetul statului cu prioritate zonelor care au probat că prezintă interes şi atracţie turistică.

Este necesar ca administraţiile publice locale să se constituie în promotori ai gestionării profitabile a patrimoniului turistic, iniţiind programe locale în sprijinul turismului rural, păstrând personalitatea construcţiilor şi a localităţilor în procesul de sistematizare şi amenajare a teritoriului. Mai mult în localităţile cu un valoros potenţial turistic este necesară specializarea unui angajat sau consilier comunal pe probleme ale turismului rural, ale protecţiei mediului şi conservării ambiantului. Pe de altă parte se impune constituirea - din bugetul local - a unui fond special destinat promovării formelor de turism, contribuind astfel la valorificarea eficientă a potenţialului turistic al zonelor rurale. 13.1.3. Politici ce se cer a fi promovate în sectorul lucrativ Existenţa unui cadru legislativ care să asigure libera concurenţă - între agenţii economici implicaţi şi protecţia socială a beneficiarilor serviciilor turistice - va condiţiona reuşita concretizării unei imagini noi a turismului românesc în general şi a turismului rural românesc în particular, atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă. Considerăm necesare modificări, completări sau promulgări ale unor reglementări legislative în următoarele domenii:

a) conservarea şi promovarea pe scară largă a patrimoniului cultural-istoric naţional; realizarea legislaţiei privind restaurarea monumentelor; facilităţi financiare, fiscale şi de credit pentru investiţiile din acest domeniu;

167 *** - ”Tourisme en espace rural”, Centre National de Ressaurces du Tourisme en Espace Rural, ENITA, Clermont-Ferrand, 1993. 168 Membrii asociaţiei potugheze de turism la locuitori (PRIVETUR) obţineau credite la construirea de noi locuinţe sau modernizarea celor vechi, cu condiţia realizarii de spaţii pentru practicarea turismului rural şi obligaţia prestarii de servicii turistice timp de 10 ani (1995 - n.a.).

b) protejarea mediului înconjurător; scutirea de taxe vamale a importurilor de echipamente destinate depoluării şi promulgarea Legii privind Protecţia Mediului şi a Legii Urbanismului şi Amenajării Teritoriului;

c) organizarea turismului, crearea cadrului instituţional care să menţină relansarea acestui domeniu de activitate; realizarea modalităţilor organizatorice pentru cooperarea pe orizontală a agenţilor economici - din domenii de activitate care se completează în prestarea unui serviciu turistic sau contribuie la realizarea acestora;

d) organizarea şi alinierea sistemelor informaţionale la cerinţele EUROTER, EUROGÎTES şi Organizaţiei Mondiale a Turismului, cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale.

Sunt doar câteva dintre problemele care prin rezolvarea şi statuarea lor pot conduce la dezvoltarea mai accentuată a turismului în general şi a celui rural în subsidiar. Pentru o accelerare acestor activităţi un rol deosebit revine asociaţiilor profesionale, asociaţiilor locale, consorţiilor, grupurilor de iniţiativă, liderilor de opinie întregii societăţi civile. 13.1.4. Politicile în domeniul formării profesionale şi manageriale

Este bine ştiut că succesul oricărei întreprinderi, cu oameni pentru oameni, stă în calitatea

oamenilor. Apreciem în acest sens că pentru pregătirea şi lansarea produsului turistic rural românesc este necesar a fi instruit atât producătorul/prestatorul cât şi beneficiarul/turistul. Sugerăm în acest domeniu cooperarea într-un sistem coerent de competenţe şi responsabilităţi a tuturor instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale implicate în gestionarea resurselor umane ale societăţii.

Într-un astfel de cadru se impun politici şi mecanisme de operaţionalizare de modul următor: a) realizarea unei cooperări în vederea relansării educaţiei şi instruirii turistice, în sensul

realizării unei opinii publice naţionale favorabile turismului rural; b) formarea de clase şi categorii socio-profesionale specializate în activităţi turistice,

realizându-se reţeaua instituţională care să răspundă acestor cerinţe la toate nivelele de instruire: preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal, postliceal, universitar şi postuniversitar;

b) cooperarea cu structurile guvernamentale a asociaţiilor profesionale de profil în vederea elaborării unor programe comune privind reorientarea profesională a personalului care se disponibilizează în alte ramuri ale economiei naţionale;

c) realizarea reconversiei profesionale în zonele cu potenţial turistic, prin mijloace financiare ale administraţiei publice locale;

d) cooperarea cu organisme internaţionale pentru acordarea de asistenţă tehnică de specialitate în domeniul formării profesionale şi pregătirii manageriale.

În afara instituţiilor statului care prin statutul lor de funcţionare au sarcini în acest domeniu un rol deosebit de important revine asociaţiilor naţionale şi zonale, organizaţiilor profesionale şi nu în ultimă instanţă:

• învăţământului particular de toate gradele, • învăţământului continuu • învăţământului deschis la distanţă.

Numai prin constituirea unui eşalon de specialişti poate fi realizată formarea cadrelor, stimulată concurenţa şi promovarea unor modalităţi moderne de management a activităţilor turistice din mediul rural. Această activitate, de durată şi cu un consum important de timp şi resurse, este singura care poate garanta transformarea şi evoluţia viitoare a vetrei satului în gazdă primitoare pentru turiştii care vor aduce în buzunarele lor valori care vor putea fii contabilizate - după consumul produselor turistice - la venituri şi mai apoi o parte la coloana mult îndrăgită a profitului.

13.1.5. Politici în domeniul cercetării, promovării şi consultanţei

Studiile şi cercetările realizate până în momentul de faţă - deşi efectuate de profesionişti - au

realizat doar clasificări sau constatări asupra stadiului turismului rural în ţara noastră. Analizând stadiul actual al turismului românesc în general, al economiei naţionale şi al evoluţiei societăţii

româneşti, credem de cuviinţă că cercetarea trebuie să fie susţinută de factorul economic pentru a trece la o fază mai concretă ce va sprijini dezvoltarea economică a zonelor şi comunităţilor rurale româneşti. Este absolut necesar a se realiza analize şi studii pentru valorificarea potenţialului turistic natural şi antropic la nivel zonal şi pe localităţi. Susţinerea cercetării trebuie realizată prin constituirea unui fond de cercetare - proiectare la nivelul administraţiei naţionale de turism - cu participarea agenţilor economici printr-o taxă procentuală asupra veniturilor totale realizate în activităţi turistice - şi prin gestionarea bugetului special pentru cercetare - proiectare de către administraţia naţională de turism. Cercetarea este chemată a realiza:

a) studii de fezabilitate şi prognoze pe termen mediu şi lung; b) studii de prognoză şi evaluare asupra tendinţelor ce se manifestă pe plan internaţional

(direcţionarea fluxurilor, interesul marilor emiţători de fluxuri etc.); c) studii de fundamentare a politicii de dezvoltare regională a turismului (stabilirea de

priorităţi în dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico - materiale, a infrastructurii generale etc.);

d) fundamentarea unor propuneri în vederea alocării unor surse din bugetul special pentru finanţarea de lucrări care să pună în valoare patrimoniul cultural istoric al ţării noastre;

e) găsirea modalităţilor de finanţarea a unor proiecte/programe destinate realizării şi popularizării unei imagini reale, corecte şi precise a patrimoniului naţional (valorile turistice, culturale şi istorice, calendar al principalelor evenimente cultural - istorice - religioase - turistice româneşti etc.).

Rezultatele cercetărilor întreprinse vor fi făcute cunoscute tuturor celor interesaţi, care la rândul lor pot propune teme sau subiecte de cercetare colectivelor abilitate.

13.1.6. Politici pentru obţinerea succesului în munca cu oamenii

Chiar dacă nu suntem originali reafirmăm importanţa persoanelor implicate într-o activitate productivă, indiferent de domeniul de activitate. Insistăm pentru că în activitatea de servicii şi în mod special în cea de turism, omul dă măsura şi creează valoarea, prin modul în care acţionează, există, apare/dispare, se face simţit sau trebuie să fie “simţit”,…, şi suntem convinşi că înşiruirea ar putea continua funcţie de situaţie, pretenţii, şi nu în ultimul rând funcţie de cunoştinţe şi inspiraţie.

Se naşte întrebarea: dacă lucrurile sunt aşa simple de ce nu suntem mulţumiţi întotdeauna, atunci când ne aflăm în calitate de clienţi într-un loc de cazare, o unitate de alimentaţie publică sau alt spaţiu aparţinând sferei turistice?

Răspunsul este relativ simplu: pentru că se pierde din vedere importanţa calităţii, a realizării unei prestaţii în mod corespunzător-de la început, a mândriei de a munci nu pentru că eşti plătit să o faci, ci pentru îţi place să arăţi de ce eşti în stare.

Pe de altă parte asistăm la prestaţii de proastă calitate pentru că sunt încă destui cei care cred că “merge şi aşa”, pentru că – în momentul de faţă - se mai acceptă şi produse sub limita calităţii sau care par a fi “destul de bune”.

Ce este de făcut în aceste împrejurări?

Trebuie să ne pregătim pentru un drum greu şi lung, presărat cu obstacole şi dezamăgiri, care are ca staţie terminus obţinerea unei calităţi superiore. În acest sens ne vom preocupa în mod deosebit de următoarele activităţi:

a) Servirea clienţilor / turiştilor – aici în primul rând este indicat a se schimba atitudinea faţă de aceştia. Participanţii la prestaţiile de servicii trebuie să fie dispuşi să zâmbească, să salute, să-şi ofere serviciile către oaspeţi cu naturaleţe şi bunăvoinţă.

b) Satisfacerea clientului / turistului - nu trebuie să ne bazăm numai pe prezenţa noastră pe piaţă şi pe prestarea serviciului aşa cum îl apreciem noi. Vom solicita părerea turiştilor noştri despre serviciile prestate, le vom analiza opiniile, sugestiile şi le vom solicita idei pentru îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor.

c) Inovaţia / invenţia / imaginaţia - prestaţiile de astăzi, apreciate la un nivel bun, mâine pot fi depăşite. Trebuie să fim preocupaţi de perspectivă şi să căutăm în permanenţă noi pieţe şi noi produse turistice care să pună în valoare pitorescul zonei sau să ducă la o eficientă utilizare a resurselor.

d) Productivitatea – echipamentele (casele / pensiunile / fermele turistice) pot fi modernizate şi consolidate, păstrând însă elementele tradiţionale; vor fi perfecţionate persoanele implicate în activităţile de organizare şi conducere prin cursuri de pregătire şi perfecţionare. Personalul deservent va fi specializat în domenii noi(spre exemplu în executarea reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile din dotare, trasarea şi marcarea/remarcarea traseelor turistice, acordarea primului ajutor în caz de accidente sau pericol, acţiuni de pază şi stingerea incendiilor, etc.).

e) Conducerea activităţilor turistice – managerii activităţilor de la toate nivelurile(gospodărie / pensiune / fermă / restaurant rustic sau tradiţional / dispecerat / filială / departament / etc.) reprezintă sufletul oricărei acţiuni. Ei trebuiesc pregătiţi astfel încât să poată conduce şi executa orice prestare din domeniul său de activitate, să sprijine şi să îndrume, să încurajeze, să remedieze eventualele neconcordanţe.

f) Utilizarea resurselor – cei implicaţi în activităţile turistice vor fi învăţaţi ceea ce trebuie să ştie, pe de altă parte vor fi sprijiniţi să pună în valoare tot ceea ce au mai bun, eficienţa activităţilor şi acţiunilor va fi analizată în scopul măririi ei, pentru convertirea resurselor fizice, financiare şi umane în realizarea obiectivelor.

g) Programarea / planificarea acţiunilor şi activităţilor – actorii / persoanele implicate, vor întocmi planuri având grijă să atragă în mod sistematic, la realizarea acestora, pe cei care pot contribui la realizarea acestora. Planurile vor fi comunicate şi explicate celor care trebuie să le pună în aplicare. Periodic se vor evalua rezultatele obţinute. Puteţi solicita sprijinul unui consilier / specialist consacrat în domeniu.

h) Răspunderea civică / socială – problemele comunităţii vor fi privite cu deosebit interes atât cele privind viaţa de zi cu zi, cât şi cele privind educaţia, tradiţiile, mediul, păstrarea curăţeniei, colectarea şi reciclarea deşeurilor, starea infrastructurilor, alimentarea cu : apă, energie, gaz, etc., comunicaţiile, ş.a.m.d.

i) Rezultatul net – va fi în concordanţă cu contribuţia fiecărui participant la activităţi. Drumul către un rezultat cât mai bun porneşte din zonele şi de la produsele turistice

cu cel mai mare potenţial de îmbunătăţire, de acolo unde se doreşte aceasta şi este posibil a fi realizată. Transformarea turiştilor în oaspeţi şi a receptorilor (gazdelor) în amfitrioni nu este un proces simplu, dar nici de nerealizat. Trebuie însă multă răbdare şi faţă de tineri, dar mai ales faţă de cei maturi (adulţii); procesul evolutiv ar fi indicat să nu separe raţiunile economice de cele umane. Pentru asigurarea succesului acestor acţiuni este indicat a se folosi “teoria oglinzii”(a analiza toate activităţile ca şi atunci când am privi în oglindă, punându-ne în locul celuilalt). În ceea ce priveşte modernizările şi ridicarea confortului, aceste operaţiuni este bine să fie realizate în cele mai bune condiţii posibile.

Există două elemente care nu trebuie să fie alterate sub nici o formă: mediul şi personalitatea regiunii introduse în circuitul turistic. Activităţile de turism - prin fluxurile pe care le generează, sunt o nouă formă de “colonizare”, turismul îmbogăţind atât pe vizitatori (mai ales spiritual şi îmbunătăţind capacitatea de muncă) cât şi pe gazde (mai ales material şi experimental) – prin schimburile de toate felurile, prilejuite de aceste contacte; la sfârşit fiecare apreciind ce are mai bun celălalt.

Putem afirma că în acest demers de valorificare a satului prin turism se va încerca o conciliere a confortului şi progresului cu tradiţia şi autenticitatea. Aceasta întrucât turistul doreşte să vadă gospodării şi instalaţii tehnice de mică industrie ţărănească “vii”(în stare de funcţionare), el vrea lapte proaspăt şi brânză obţinută după reţeta zonei în care se găseşte, aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea de la păscut a cirezii satului şi este curios să afle cum este o zi la stână. Însă acceptă cu greu inexistenţa unui minim grad de confort şi nu va tolera lipsa curăţeniei sau încălcarea normelor de igienă.

Depăşirea anumitor situaţii de neâmplinire poate fi făcută solicitând celor nemulţumiţi să vă recomande lucrurile / situaţiile / serviciile care trebuie să fie îmbunătăţite / ameliorate. Sugestiile şi ideile bune vor fi păstrate pentru a fi utilizate în viitor. Este indicat ca pentru succesul acestei acţiuni

să ne concentrăm asupra unei singure probleme, care este cel mai uşor de rezolvat şi după depăşirea situaţiei dificile să reluăm operaţiunea cu altă sugestie până la depăşirea momentului critic sau a situaţiei de criză.

În cadrul comunităţilor implicate în activităţile de turism rural sau în cadrul asociaţiilor, ca şi în cadrul pensiunilor sau fermelor vor fi puşi în evidenţă oamenii cei mai buni dintr-un domeniu de activitate, cele mai bune rezultate obţinute, cel mai bun colectiv ei putând fi nominalizaţi: “omul lunii…”, “echipa / formaţia anului…”, etc. Aceste recompense vor stimula competiţia şi vor conduce la performanţă prin emulaţia declanşată pentru prestarea unor servicii turistice de calitate. Motivarea, perseverenţa şi promovarea rezultatelor pozitive va conduce la conturarea unei imagini favorabile pentru zonă, prestatori şi serviciile oferite. Urmarea este realizarea de noi investiţii, de noi locuri de muncă, redescoperirea valorilor satului şi dobândirea de noi sensuri existenţei celor care îşi desfăşoară activitatea în aceste zone.

Toate acestea sunt realizate de unii oameni (amfitrionii) pentru alţi oameni (oaspeţii / turiştii), şi unii şi alţii dorindu-şi succesul vacanţei, privit cei drept din unghiuri diferite. Suntem siguri însă că ambele părţi îşi doresc numai de efecte benefice pentru “cooperarea şi cohabitarea” lor.

13.2. Scenariu al valorificării spaţiului rural prin turism Conform specialiştilor, “scenariul este un ansamblu format de descrierea unei situaţii

viitoare şi a modului coerent în care evoluează evenimentele pentru a trece de la starea actuală la cea prognozată”169.

În realizarea scenariului nostru considerăm necesare - conform teoriei scenariilor – prezenţa: actorilor (1), evenimentelor (2), probabilităţilor (3), strategiei (4).

• Scenariul nostru va fi posibil, realizabil şi de dorit, constituindu-se în sfera scenariilor de referinţă. Astfel vom fixa viitorul dorit şi vom reveni normativ spre prezent, identificând măsurile ce trebuie luate pentru ca lucrurile să evolueze aşa cum dorim. 13.2.1. Actorii turismului din spaţiul rural În practicarea turismului rural un loc deosebit de important îl joacă în perioada actuală actorii.

Aceştia, în viziunea noastră, sunt: • deţinătorii de echipamente: gazdele sau proprietarii camerelor de închiriat, fermelor şi

pensiunilor; proprietarii unităţilor de alimentaţie publică; deţinătorii de mijloace de transport, instalaţii tehnice populare diverse etc.;

• valorificatorii: asociaţiile deţinătorilor, organizatorii de manifestări cultural - artistice, organizatorii produselor turistice etc.;

• animatorii: învăţători/profesori, elevi/studenţi, ghizi, preoţi, alte personalităţi locale etc.; • consumatorii: turiştii. Actorilor le revin sarcini importante:

• realizarea condiţiilor de: brevetare, omologare şi licenţiere a specialiştilor şi echipamentelor;

• constituirea la nivel zonal a unor asociaţii sau unităţi lucrative (agent economic) care să coordoneze derularea acţiunilor turistice;

• realizarea: inventarierii echipamentelor şi a obiectivelor turistice, a evenimentelor cultural - artistice, religioase, de orice altă natură cu relevantă în activitatea turistică a zonei;

• pregătirea: personalului pentru punctul de informare, a ghizilor şi animatorilor; • realizarea de: puncte de informare turistică, hărţi, trasee, marcaje etc. • conectarea la o reţea naţională şi internaţională de informare şi rezervare.

169 a se consulta : Băloiu Liviu -”Managementul inovaţiei”, Editura Eficient, Bucureşti, 1995

13.2.2. Utilizarea evenimentelor lumii rurale în turism

Evenimentele (starile ori situaţiile care se poate produce sau nu) pot fi obişnuite (zilnice) şi deosebite. Din rândul celor obişnuite enumerăm:

• participarea la ritualul vieţii satului (muncile din ferme sau lucrări agricole); • participarea la viaţa spirituală a satului (slujbe religioase, spectacole, şezători,

nunţi, botezuri etc.); • participarea la sărbătorile de orice natură a comunităţilor rurale.

În rândul evenimentelor deosebite s-ar putea încadra: • marcarea zilelor de naştere (ale gazdelor, turiştilor, celor implicaţi în activitatea

turistică); • târguri, iarmaroace, festivaluri, procesiuni religioase; • mari sărbători laice sau religioase; • fenomene astronomice etc.

În activitatea turistică evenimentele joacă un rol însemnat datorită generării şi fixării de: amintiri, momente, locuri, imagini, personalităţi. Prin acestea se memorează şi se activează în momente favorabile imaginea produsului turistic, a prestatorului şi a zonei geografice, constituindu-se într-un reper important în acţiunile promoţionale voluntare.

Mulţi specialişti acreditează ideea creării de evenimente - atunci când nu există evenimente

consacrate – care marchează amintirea sejurului, creează tradiţii, înlătură monotonia, apropie prestatorul de turist şi fac mai lejeră comunicarea.

13.2.3. Rolul şi importanţa probabilităţilor în cadrul unui scenariu

Probabilităţile, în accepţiunea noastră se constituie în variante ale: producerii unui anumit eveniment sau a altuia, adoptării unei soluţii sau a alteia, rezolvării unei situaţii etc. Sunt necesare a fi studiate şi luate în calcul, pentru a putea oferi satisfacţii depline turiştilor sosiţi în spaţiul rural.

Tot în cadrul utilizării probabilităţilor se situează prognozarea privind valorificarea spaţiilor de cazare (prin rezervări, ocazional, turismul de grup / individual, tineri / vârsta a treia etc.), realizarea panelurilor de meniuri, construirea programelor de agrement, ş.a.

Cunoaşterea şi anticiparea probabilităţii de a se produce un anume eveniment, atingerea unor anume parametrii de exploatare a spaţiilor de cazare sau alimentaţie, pot conduce la succese ori insuccese, la activităţi profitabile sau pierderi. Un rol important în analizarea şi utilizarea probabilităţilor îl joacă experienţa şi cercetarea statistică a evenimentelor trecute.

13.2.4. Locul strategiei în cadrul unui scenariu

Oricare ar fi scenariul pe care ni-l propunem a-l realiza – în turismul rural românesc - vom avea de fundamentat o strategie generală la nivel de comunitate (zonă, asociaţie, familie, unitate etc.) care va trebui să se integreze totalului din care facem parte (regiune, ţară, comunitate internaţională etc.).

Strategia, reprezentând ansamblul de decizii pe care fiecare actor le ia în funcţie de situaţiile concrete posibile ce au ca scop realizarea obiectivelor sale, va reuni în cazul nostru mai multe componente.

În cazul concret al strategiei turismului rural românesc, vom avea de-a face cu

aspecte ale: cererii şi perfecţionării produsului turistic rural românesc; strategiei preţului (scăzut, înalt, just raport preţ / calitate, sezon, extrasezon etc.); strategiei diferenţierii sortimentale (detaşarea produselor turistice româneşti de cele din

interiorul EUROGÎTES şi EUROTER, prin menţinerea caracteristicilor ce-le personalizează

– pe de o parte; punerea în valoare a specificităţii fiecărei zone, pentru diversificarea ofertei rurale româneşti);

strategiei stabilităţii sortimentale şi nu în ultimul rând alternativelor strategiei de dezvoltare, adaptivă şi concentrată.

13.2.5. Concretizare a unui posibil scenariu al turismului românesc

Continuare a celor prezentate până acum, gândim că o modalitate de organizare şi practicare a

turismului rural în ţara noastră ar fi posibilă cu parcurgerea următoarelor etape: 1) Realizarea condiţiilor practicării turismului rural într-un sat, într-o comună, zonă,

judeţ; obţinerea licenţelor şi brevetelor de turism, constituirea unei asociaţii sau a unei societăţi comerciale.

2) Concretizarea produsului turistic rural (inventariere, omologarea şi clasificarea unui număr minim de spaţii/echipamente de cazare; identificarea posibilităţilor de servire a mesei; constituirea, punerea în valoare, amenajarea unor echipamente/instalaţii de agrement tradiţionale; semnalizarea şi balizarea traseelor şi echipamentelor etc.); stabilirea tarifelor.

3) Conceperea ofertei şi distribuirea ei către potenţialii clienţi; în cadrul asocierilor la nivel naţional, includerea în oferta generală, realizarea unei centrale de rezervări, conectarea acesteia la un sistem internaţional.

4) Instruirea şi pregătirea în permanenţă a gazdelor, deservenţilor (ospătari, ghizi, informatori etc.), animatorilor şi a celor ce desfăşoară activităţi conexe cu cea de turism în spiritul de a fi bune gazde şi de a avea un comportament favorabil practicării turismului.

5) Efectuarea de marcaje, indicatoare, hărţi, pliante, alte materiale utile orientării turiştilor în zona/localitatea implicată în activitatea de turism rural.

6) Diversificarea serviciilor turistice şi ridicarea calităţii acestora; instituirea unui set de servicii minim obligatoriu şi de un anumit nivel calitativ ca un criteriu de clasificare a unităţilor turistice.

7) Modernizarea dotărilor şi a spaţiilor adiacente activităţilor turistice (parcări, staţii de benzină, autoservice, magazine etc.).

8) Realizarea de programe turistice competitive atât pentru piaţa internă, cât şi pentru cea internaţională (alpinism, speologie, navigaţie pe cursuri de apă repezi, vânătoare, pescuit etc.).

9) Instituirea unor criterii ştiinţifice de recrutare, selecţionare, formare şi perfecţionare a tuturor lucrătorilor din turismul rural; cursuri speciale pentru monitori şi animatori - formare şi perfecţionare continuă.

Transpunerea în realitate a scenariului prezentat este posibilă, însă practica va oferi acestuia un caracter procesual determinat de condiţiile concrete şi specifice fiecărei zone. Căile şi măsurile propuse sunt minimale şi necesare implementării turismului în comunităţile rurale deţinătoare ale unui patrimoniu valoros turistic. Ceea ce va diferenţia rezultatele va consta în: calitatea şi puritatea produselor turistice realizate şi oferite, respectarea promisiunilor făcute, cinste, corectitudine, amabilitate şi încercarea de a soluţiona orice problemă operativ şi cu maximum de bunăvoinţă.

13.3. Model de pseudo-holding turistic pentru o comunitate rurală

Practica turistică a consemnat că turistul nu se deplasează într-o zonă sau alta pentru servicii de bază, ci pentru desfăşurarea unei activităţi plăcute, regeneratorii - în plan psihologic, pentru satisfacerea unor hobby-uri sau a unor trebuinţe culturale. Luând în calcul aceste aspecte, apare evident că serviciile importante pentru turist sunt acelea corelate cu imaginea “visului de vacanţă” pentru care a efectuat deplasarea. Urmarea firească ar fi că în cadrul organizării activităţii turismului rural, activităţile:

recreative (dans, excursii, vizionări, spectacole etc.),

sportive (călărie, sporturi nautice, pescuit, vânătoare cu glonţ sau foto, schi, săniuş etc.), culturale (muzee, pinacoteci, concerte, spectacole de teatru popular, excursii la meşteri şi

meşteşugari populari etc.); să nu fie considerate şi calificate drept servicii complementare, de fapt, dat fiind faptul că în viziunea turiştilor - care au străbătut sute sau mii de kilometri până la destinaţia vacanţei lor - acestea pot fi mult mai importante decât cazarea şi alimentaţia publică.

Un alt aspect important îl reprezintă - în cadrul turismului de grup - standardizarea serviciilor de bază. Pentru a realiza o imagine unitară a produsului turistic rural din cadrul fermelor, pensiunilor şi gospodăriilor, ce oferă camere de închiriat în regim BB (bed & breakfast - cazare şi mic dejun) aflate în aceeaşi zonă sugerăm următorul model de organizare.

13.3.1. Modelul de organizare a unui “holding turistic” rural

La sediul asociaţiei de turism rural locale vor fi organizate: un centru de informare, o agenţie de turism touroperatoare, un dispecerat de cazare. Toate având sarcini operative şi putându-şi desfăşura activitatea în aceeaşi clădire sau încăpere, funcţie şi de dimensiunea fluxurilor turistice deservite.

În comunitatea rurală vor fi create în scopul satisfacerii nevoilor locuitorilor şi pentru activitatea de turism: brutărie şi atelier de patiserie; fabrică de prelucrare a laptelui (lapte, brânză, unt, smântână); laborator de carmangerie; atelier de croitorie şi spălătorie - curăţătorie lenjerie; magazin desfacere produse artizanale şi suveniruri (poate coabita împreună cu centrul de informare turistică); atelier foto (comercializare filme foto şi casete video, developare filme, studio costume populare pentru imortalizarea vizitei), ş.a. Se va amenaja - împreună cu cadrele didactice, elevii şi studenţii din localitate, alte persoane talentate sau care doresc implicarea - un centru cultural (cămin cultural) unde se vor regăsi:

• sala de spectacole, • muzeul local, • sediul ansamblurilor folclorice (teatru şi tradiţii populare), • sediul diverselor formaţii muzicale (taraf, fanfară, cor - de la caz la caz). Sub formă grafică potenţialul pseudo-holding turistic rural are următoarea înfăţişare:

Aşa cum se remarcă activităţile pot fi organizate în concordanţă cu nevoile şi sunt gândite de aşa natură încât să nu ducă la intersecţia fluxurilor activităţilor cotidiene. Informaţiile sosesc de la dispecerat, centrul de informare sau dispeceratul asociaţiei de turism şi sunt direcţionate către cele cinci coloane verticale:

• ale prestatorilor serviciilor de bază, • ale furnizorilor de produse alimentare pseudo sau real standardizate în concordanţă cu

tradiţia sau mărcile înregistrate, • prestatorii de servicii pentru amfitrioni, • prestatorii de servicii comerciale generale sau suveniruri, • prestatorii de servicii cu caracter cultural şi de ocupare a timpului liber.

Aici se iau deciziile operative şi se porneşte la construcţia produsului turistic propriu-zis. Datele problemei sunt, în general, aceleaşi dar există variaţii de la o regiune la alta, de la o

formă de organizare la alta şi nu în ultimul rând de la un sezon turistic la altul. Cu siguranţă practica, experienţa acumulată prin formele de învăţământ (cele cu sau fără frecvenţă, dar mai ales cel desfăşurat la distanţă şi permanent) şi schimburile de experienţă – însoţite, atât cât este posibil, cu stagii de formare – vor rezolva fericit abaterile de la regulă.

13.3.2. Preocupări legate de imaginea produsului turistic rural

Pentru a crea o imagine de marcă şi a standardiza calitatea serviciilor, considerăm - în cadrul

scenariului propus - că s-ar putea proceda în felul următor: a. - În momentul realizării rezervării pentru servicii turistice, gazda va primi la domiciliu său

lenjeria curată necesară (cu aceiaşi ocazie ridicându-se pentru spălare, eventual recondiţionare, lenjeria utilizată de precedenţii clienţi). În ceea ce priveşte serviciile de alimentaţie - cazul în care nu avem de a face cu o fermă sau o pensiune agroturistică - se va prelua şi comanda pentru preparatele necesare a fi servite la micul dejun (pâine, lapte, unt, miere, gem, ouă, preparate din carne, etc.) sau cele necesare preparării dejunului ori cinei (pentru atunci când se adaugă demipensiunea sau pensiunea completă la pachetul de prestaţii oferite).

b. - În fiecare dimineaţă, în baza comenzilor şi a situaţiei dispeceratului, un mijloc de transport va distribui comenzile fiecărei ferme, pensiuni, gospodării care are oaspeţi.

c. - Centralizat vor fi propuse programe facultative de: drumeţii, excursii tematice, picnicuri, degustări de produse agro-alimentare şi alcoolice tradiţionale ori locale, vizionare de spectacole, expoziţii, întreceri sportive, etc.

d. - Formaţiile artistice se vor produce de regulă seara - în cadrul unor programe în restaurantele sau unităţile ce pot, prin calitatea serviciilor şi capacitatea lor, să atragă şi să concentreze turiştii - ele vor fi alcătuite / produse de localnici ce vor purta obligatoriu costume populare tradiţionale româneşti specifice zonei;

e. - În cazul în care în zonă avem artizani, se va conveni asupra unei zile când pot fi realizate vizite la ateliere. Atunci când meşteşugul prezintă interes se pot crea produse turistice de sine stătătoare - tabere pentru deprinderea meşteşugurilor populare, învăţarea dansurilor populare, a cântatului la diverse instrumente muzicale populare, etc.;

f. - În decontarea cheltuielilor ocazionate de un astfel de produs turistic, fabricat de pseudo-holdingul sătesc, agenţiile de turism fac încasarea tuturor prestaţiilor de la turişti, la sediile lor sau printr-un reprezentant prezent la fiecare manifestaţie, realizează contracte cu toţi prestatorii (brutărie, fabrică de produse lactate, spălătorie, croitorie, ansamblu folcloric şi ceilalţi) şi efectuează reglarea conturilor (încasări - regularizări - plăţi);

g. - Fiecare comunitate - colectivitate rurală va trebui să se străduiască de a pune în valoare valenţele ce pot personaliza produsul turistic rural din zona respectivă astfel încât în fiecare localitate să existe o aşa-zisă Ofertă Specială Unică (OSU).

Multitudinea OSU - urilor va contribui la diversificarea produselor turistice rurale româneşti oferite şi la realizarea unei oferte generale într-o largă paletă de culori la nivel zonal, provincial şi mai ales naţional. Prin aceste câteva propuneri se poate considera că este încheiată astfel prima fază de evoluţie a produsului turistic rural clasic/standard şi urmează o a doua etapă cea a turismului itinerant.

Realizarea unui astfel de scenariu personalizat – care să valorifice specificul zonei – va conduce la identificarea cu uşurinţă, a zonei noastre, din rândul ofertelor celorlalţi prestatori din turismul rural naţional sau internaţional.

De reţinut la final

Turismul rural s-a dezvoltat continuu iar prin evoluţia sa a contribuit la bunăstarea comunităţilor

rurale care l-au practicat. Alături de echipamentele turistice, un rol determinant în dezvoltarea turismului în spaţiul rural îl

joacă infrastructura generală (căile de acces, canalizarea, alimentarea cu apă, energie electrică, telecomunicaţiile etc.).

Este util ca administraţiile publice locale să se constituie în promotori ai gestionării profitabile a patrimoniului turistic.

Constituirea unui eşalon de specialişti în formare poate realiza instruirea cadrelor, stimula concurenţa şi promovarea unor modalităţi moderne de management a activităţilor turistice din mediul rural.

Este absolut necesar a se realiza analize şi studii pentru valorificarea potenţialului turistic natural şi antropic la nivel zonal şi pe localităţi.

Practica turistică a consemnat că turistul nu se deplasează într-o zonă sau alta pentru servicii de bază, ci pentru desfăşurarea unei activităţi plăcute, regeneratorii - în plan psihologic, pentru satisfacerea unor hobby-uri sau a unor trebuinţe culturale.

Întrebări de autoevaluare

1. Care este anul ce poate fi considerat începutul epocii moderne a turismului rural românesc? 2. Puteţi preciza care este rolul politicilor de stimulare a activităţilor turistice în mediul rural? 3. Ce implică politicile în domeniul formării profesionale şi manageriale? 4. Care credeţi că este rolul cercetării în dezvoltarea activităţilor de turism rural din ţara noastră? 5. Cum trebuie acţionat pentru creşterea calitativă a activităţilor de turism rural? 6. În ce constă un scenariu? 7. Aţi putea realiza un “holding” pentru o zonă rurală cunoscută? Care ar fi principalele cerinţe ale

unei bune “funcţionări”? 8. Care sunt în general preocupările legate de imaginea produsului turistic rural?

CAPITOLUL 14 . POSIBILE TRANSFORMĂRI PRODUSE DE INTRODUCEREA ACTIVITĂŢILOR TURISTICE ÎN

MEDIUL RURAL ROMÂNESC

Obiective După ce veţi studia acest capitol veţi:

fi clarificat de ce dezvoltarea activităţilor turistice rurale contribuie la lărgirea sferei circuitului

de valorilor la care satul participă; şti cum activităţile din sfera turismului rural atrag în dezvoltare şi alte sectoare, conexe sau

adiacente, prin efectul lor multiplicator. conştientiza faptul că dezvoltarea turismului rural şi a celui naţional implicit, va contribui la

creşterea aportului acestei activităţi la balanţa de plăţi a României; clarifica de ce motivaţia joacă un rol important în susţinerea unor activităţi, acţiuni şi atitudini,

inclusiv în domeniul turistic; descoperi care este importanţa legăturii dintre motivaţiei şi aspiraţiei; intra în legătură cu informaţii despre efectele generate de introducerea satului românesc în

circulaţia turistică naţională şi internaţională. Câteva clarificări conceptuale şi terminologice

Dezvoltarea activităţilor turistice în satul românesc contemporan va contribui indiscutabil la lărgirea sferei circuitului de valorilor la care acesta participă. Produsele turistice ale ruralului din ţara noastră, însoţite de circulaţia turistică aferentă, se vor integra “comerţului invizibil”, aducându-şi în acest mod contribuţia la formarea produsului intern brut.

14.1. Consideraţii generale

Este cunoscut că în cadrul prestaţiilor turistice din sfera turismului internaţional - dat fiind că

activitatea de producţie şi consum este “fixată” pe teritoriul ţării exportatoare - fluxurile turistice internaţionale grupează circulaţia persoanelor în calitatea lor de consumatori şi nu circulaţia serviciilor în calitate de valori. Astfel, serviciul / produsul turistic este “fixat” de potenţialul turistic pe teritoriul ţării ofertante, respectiv România – în situaţia noastră, unde are loc consumul. Acesta va genera venituri în valută egale cu valoarea prestaţiilor turistice vândute. Volumul valoric al circulaţiei fiind înregistrat, atât pentru ţările importatoare cât şi pentru cele exportatoare în balanţa de plăţi, în cadrul balanţei turistice.

Generatorul încasărilor, veniturilor şi profiturilor noastre este însă turistul, fără de care nimic nu are valoare. Tocmai de aceea totul trebuie gândit prin prisma consumatorului, a celui care deţine în buzunarele sale banii care se transformă în: cheltuieli, încasări, venituri, profituri, efecte

economice şi - nu în ultimă instanţă - efecte sociale, numai în condiţiile în care oferta noastră se află în limita de interes şi toleranţă dorita şi acceptată de către potenţialii turişti. În mod firesc studiile de eficienţă vor urmări să contureze:

• gradul de mulţumire al turistului faţă de echipamentele puse la dispoziţie; • căile concrete de creştere a satisfacţiei cu investiţii cât mai reduse şi într-un termen cât

mai scurt; • cadrul organizatoric ce poate genera o sporire a eficienţei, atât prin corelarea elementelor

de funcţionalitate cu structura şi aria de provenienţă a turiştilor, cât şi prin reducerea cheltuielilor odată cu creşterea încasărilor respectiv, a profitului.

Pe de altă parte, urmare a activităţilor de turism rural desfăşurate, rezultă aspecte sociale care sunt în sincronie cu antrenarea întregii comunităţi rurale locale în cadrul circuitul economic naţional şi internaţional.

Pentru ca rezultatele acestor activităţi să fie pozitive, iar fluxurile turistice să aibă o dimensiune corespunzătoare, un rol deosebit revine şcolii şi bisericii, reprezentanţilor acestora (învăţători, profesori, preoţi, călugări şi măicuţe) care ar trebui să-şi aducă contribuţia la educarea locuitorilor în spiritul tradiţiilor româneşti, al ospitalităţii, cinstei, corectitudinii, decenţei; care să conducă la realizarea / întronarea unui climat favorabil primirii de oaspeţi (tradiţionala şi mult lăudata ospitalitate), amabilitate însoţită de căldură, familiaritate, naturaleţe şi normalitate.

Această atmosferă binevoitoare, continuată de comunicare - un rol însemnat jucându-l aici cunoaşterea de expresii uzuale şi informaţii în limbi străine de circulaţie internaţională (pe cât posibil a limbii de origine a turiştilor) - va face posibilă transpunerea în viaţă a sloganului actual al turismului românesc: “Come as a tourist, leave as a friend” (Veniţi ca turist, plecaţi ca prieten). În momentul actual, caracterizat tehnic de momentul lansării pe piaţa externă a produsului turistic rural românesc şi economic de tranziţia la economia de piaţă, sunt necesare măsuri de asigurare a unor echipamente, infrastructurii aferente, dotări şi amenajări raţionale, cu efecte scontate în domeniul eficienţei economice.

Este evident că dificultatea de realizare a unor investiţii şi mai ales necesitatea recuperării cheltuielilor efectuate împreună cu un profit motivant, pentru continuarea activităţii, presupun gospodărirea judicioasă a resurselor materiale, umane şi financiare, în cadrul fiecărei organizaţii, asociaţii, întreprinderi şi comunităţi. La această acţiune sunt chemate să contribuie agenţii economici, administraţia locală, organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile profesionale, Ministerul Turismului şi nu în ultimul rând instituţiile de cercetare ştiinţifică şi şcolare (învăţământul de toate gradele şi cel superior în mod special).

Activităţile economice din turismul rural pot avea multiple sarcini pe linia dezvoltării durabile a satului românesc şi pe cea a creşterii economico-sociale pe acest teritoriu.156 Aceasta va conduce la sporirea aportului acestei importante ramuri a industriei naţionale157 la produsul intern brut, la echilibrarea balanţei comerciale şi de plăţi. Paralel cu îmbunătăţirea imaginii României în lume, se va realiza:

• fixarea tinerilor la sate; • reducerea numărului de şomeri; • implicarea femeilor în viaţa socială-economică a aşezărilor rurale; • ridicare a nivelului de trai; • emanciparea femeii de la sat; • întărirea economică a familiilor din mediul rural.

Surprinderea eficienţei economice a activităţilor de turism este imposibil de realizat fără ajutorul unor indicatori, datorită complexităţii acestei activităţii. În practică se utilizează un sistem de indicatori ai circulaţiei turistice.

156 - 45% din populaţia şi 89% din suprafaţa României - monografie prezentată de delegaţia României la ONU, Comisia Economică pentru Europa - “Rolul localităţilor rurale în dezvoltarea durabilă în contextul amenajării teritoriului”, Urbanproiect, 1996. 157 *** - “Turismul în economia naţională”, Editura pentru turism, Bucureşti, 1991.

Principalii indicatori iau în calcul: • sosirile internaţionale (la frontieră, pe regiuni, pe mijloace de transport, după scopul

vizitei, etc.); • numărul de turişti şi de înnoptări; • durata medie a sejurului; • călătorii în străinătate; • capacitatea de cazare utilizată etc.

Un alt aspect pe care-l considerăm a fi remarcat este acela că în cazul activităţilor prestatoare de servicii determinarea eficienţei economice îmbracă o serie de particularităţi. Din rândul acestora evidenţiem două aspecte:

primul este reprezentat de intercondiţionarea eficienţei economice cu eficienţa socială (exemplu concludent: tratamentul balnear sau activităţile cu caracter social-cultural).

În aceste situaţii rezultatele activităţii îmbracă simultan un dublu aspect: • eficienţa economică materializată în veniturile nete ale firmelor / organizaţiilor, • eficienţa socială (nivelul de satisfacţie al turiştilor, nivelul servirii, gradul de confort

etc.). al doilea, deosebit de important la implantarea activităţii de turism în mediul rural, este

legat de obţinerea unor efecte indirecte prin impulsionarea celorlalte ramuri si sectoare ale economiei (transporturile şi telecomunicaţiile, agricultura, mica industrie etc.).

Acest aspect în mod firesc poartă denumirea de efect multiplicator şi este configurat în figura nr. 7.

Efectul multiplicator al activităţilor turistice are: o acţiune directă - în cadrul sectorului turistic contribuind la creşterea:

• vânzărilor, • a cifrei de afaceri, • a producţiei

prin activitatea desfăşurată de prestatorii de servicii turistice şi complementare;

una indirectă - asupra domeniilor care îşi aduc contribuţia la: dotarea echipamentelor şi instalaţiilor cu destinaţie turistică sau conexă, producerea unor bunuri de larg consum utilizate în şi după timpul vacanţelor, imortalizarea amintirilor, conservarea momentelor plăcute prin suveniruri, realizarea unor gesturi de curtoazie şi amabilitate, etc.

În afara aspectelor prezentate efectul multiplicator acţionează şi asupra: - creşterii dimensiunilor vânzărilor respectiv încasărilor, - a numărului celor angajaţi şi remuneraţi din activităţi turistice sau conexe.

Funcţie de: - locul / zona în care se practică turismul, - de programele turistice oferite şi de dimensiunea echipamentelor, - de starea vremii sau existenţa unor activităţi turistice continue ori periodice,

cei implicaţi (prestatorii) sunt atraşi, în activităţile lucrative prezentate: sezonier sau permanent.

Figura nr. 7. Efectul multiplicator al activităţilor de turism Este lesne de înţeles că desfăşurarea activităţilor turistice într-o anume zonă atrage o serie de

implicaţii, care nu sunt numai de natură economică ori statistică, ci ridică şi probleme legate de: • buna utilizare a resurselor locale, a celor gospodăreşti, • administrarea şi amenajărea dotărilor necesare, • menţinerea unei imagini favorabile, la propriu şi la figurat, a localităţii şi a persoanelor

implicate în turism mai mult sau mai puţin. În cele din urmă - sub o formă sau alta - toată lumea câştigă sau pierde, funcţie de dăruirea şi

abnegaţia cu care se înscrie în competiţie. Luând în calcul noua filozofie a dezvoltării considerăm că cel mai bine este “să gândim câştig – câştig” .

Vă propun, doar din considerente didactice, să reexaminaţi cu atenţie figura de mai sus, prin intermediul căreia am încercat o schematizare a multiplelor legături întâlnite în activităţile turistice generatoare de efecte multiplicatoare. Dacă veţi alege aleatoriu un exemplu de activitate turistică pe care să-l plasaţi într-o zonă cunoscută, puţin dezvoltată, veţi constata cu uşurinţă că turismul poate relansa economic aproape orice areal care întruneşte minim una dintre următoarele cerinţe:

- dispune de un patrimoniu turistic minim; - este populat cu oameni harnici, receptivi, cu imaginaţie, cinstiţi şi îndatoritori; - este în apropierea arterelor de circulaţie; - se doreşte ieşirea din impas.

Efectul multiplicator

Direct

Cifra de afaceri Creşterea vânzărilor Creşterea producţiei

Cazare Hrana Magazine Touroperatori Transport specific

Indirect

Agricultura Industrie

alimentara Artizanat

Industrie chimica Celuloza şi hârtie

Săpunuri şi cosmetice

Construcţii Mobila Lemn

Construcţii de maşini Mijloace de transport

Industria uşoara

Telecomunicaţii Ind. poligrafica

Arta

Creşterea angajaţilor

Vânzări / încasări Indirecte Directe

În turism

În sezon Permanent

În ramuri conexe

În sezon Permanent

Bineînţeles că întrunirea cumulativ a mai multor cerinţe sporeşte şansele de reuşită, iar cel mai valoros capital este reprezentat de resursele umane.

Din cele prezentate am încercat a evidenţia că eficienţa economică a activităţilor de turism constă în determinarea încasărilor obţinute pentru sumele investite şi obţinerea de profit, în oricare dintre laturile acestora (cazarea, alimentaţie publică, transport, agrement etc.). Iar pe de altă parte am dorit a evidenţia încă odată că activităţile din sfera turismului atrag în dezvoltare şi alte sectoare, conexe sau adiacente, prin efectul lor multiplicator.

14.2. Evaluarea efectelor economico-sociale Lansarea satului turistic românesc pe piaţa mondială va fi asociată măsurilor de largă deschidere a ţării noastre faţă de lumea exterioară, concertându-se eforturilor de asigurare a unei oferte de produse turistice competitive, inedite, cu o profundă notă de personalitate.

Acţiunile propuse a fi realizate, pentru a fi suportul lansării pe piaţa mondială a turismului rural din ţara noastră, vor contribui efectiv la sporirea numărului de turişti străini ce vor vizita România. În acelaşi timp vom constata o modificare importantă în structura turiştilor străini, în sensul creşterii ponderii celor care vor călători în mod organizat.

Acest aspect va fi susţinut de existenţa reţelei de rezervări a turismului rural românesc racordată prin Internet la cea a EUROGÎTES, de prezenţa celor trei reţele turistice rurale ANTREC, OVR, FRDM, ca şi de colaborările cu ACR şi alte asociaţii automobilistice europene.

Un număr însemnat de turişti vor continua să călătorească pe cont propriu (necontractual), iar acest gen de turism va fi sprijinit prin materialele publicitare puse la dispoziţie, hărţi rutiere, punctele de informare turistică săteşti, agenţiile de turism rural şi întreg sistemul de semnalizare rutier.

14.2.1. Efecte directe

În următorii ani, numărul turiştilor străini va spori considerabil, apreciindu-se la nivelul anului 2010 un număr aproximativ de 400 000 turişti, un sejur mediu de 6 zile şi un număr de zile-turist variind între 2 - 4 milioane. Urmare a intensificării circulaţiei turistice internaţionale în ruralul românesc, a diversificării ofertei şi extinderii cantitative, calitative şi geografice a echipamentelor turistice din satul românesc. Considerăm că încasările valutare din această activitate vor avea o dimensiune cuprinsă între 50 şi 100 milioane EURO. Realizarea unor venituri constante din prestarea de servicii turistice presupune:

• o imagine favorabilă a satului românesc, respectiv a României, în Europa şi în lume; • preocupare pentru manageriat şi profesionalism în prestarea serviciilor turistice; • promovarea activă a ofertei româneşti prin intermediul birourilor de turism externe,

EUROGÎTES, ASTA, asociaţiilor automobiliştilor europeni, centrelor şi firmelor de rent-a-car europene, alte organisme sau asociaţii, pe întreaga piaţă externă;

• realizarea condiţiilor pentru lansarea şi dezvoltarea turismului de festivaluri, congrese şi reuniuni în mediul rural, pe teme ale ruralului;

• promovarea turismului de vânătoare şi pescuit; • accent deosebit – în toate demersurile întreprinse – pe naturaleţe, normalitate şi ecologie.

În condiţiile îmbunătăţirii infrastructurii (căi de acces, telecomunicaţii, semnalizare/balizare) şi a creşterii gradului de confort al echipamentelor turistice, se poate estima că în primul deceniu al mileniului trei (2000 - 2010) să existe o circulaţie turistică de aproximativ 1 milion turişti străini anual, cu o dimensiune a sejurului mediu variind între 4 - 7 zile, un număr de 4 - 6 milioane zile-turist.

Dacă celor de mai sus le sunt asociate o diversificare a: - atracţiilor, - a serviciilor suplimentare - a agrementului şi divertismentului însoţită de: - servicii de balneologie,

- tratamente naturale, - bioenergie şi acupunctură, - chiar atracţii esoterice,

apreciem realizarea unui volum de încasări anuale cuprins între 120/200 milioane Euro. 14.2.2. Efecte indirecte

Cele estimate de precedentul subcapitol vor contribui la creşterea fluxurilor turistice faţă de situaţia actuală, România reuşind a se replasa acolo unde resursele sale turistice valoroase o situează, în rândul ţărilor europene ce vor atrage un însemnat număr de vizitatori străini. Întreaga circulaţie turistică a României ar reuşi, în opinia noastră, să se situeze în primul deceniu al secolului ce urmează la peste 15 milioane de turişti străini. Urmarea firească, încasările valutare din turism vor ajunge la peste 1 milion EURO. Dezvoltarea turismului rural, şi a celui naţional implicit, va contribui la creşterea aportului acestei activităţi la balanţa de plăţi a României, încasările din turismul internaţional putând depăşi media mondială care în acest moment se situează la 5% din încasările realizate prin exportul de mărfuri. În acelaşi timp dezvoltarea turismului în mediul rural va conduce la o dezvoltare economică a acestor regiuni datorată efectului multiplicator al acestei activităţi. Se vor resimţi influenţe pozitive asupra agriculturii, transporturilor, construcţiilor, industriilor de prelucrare şi alimentare, serviciilor din cele mai diverse domenii.

Pentru a putea diversifica oferta turistică pe de o parte şi a intensifica comerţul cu suveniruri, apreciem că o dezvoltare importantă o vor înregistra meşteşugurile şi artizanatul. În calitate de componente ale produsului turistic rural se vor realiza eforturi pentru punerea în valoare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare, precum şi pentru diversificarea gamei activităţilor cu caracter cultural-educativ.

Dezvoltarea activităţilor de turism în mediul rural vor contribui: la fixarea tinerilor în

vetrele satelor, la motivarea în special a populaţiei feminine pentru a participa la activităţi de turism, crearea de noi locuri de muncă atât direct - în sfera producerii şi distribuţiei de servicii turistice - cât şi indirect, prin efectul multiplicator asupra ramurilor conexe.

Luând în calcul numărul persoanelor ocupate în activitatea turistică la 1000 km2 sau la mia

de locuitori, prin noile dimensiuni ale turismului rural considerăm că numărul celor implicaţi va creşte de 2 - 4 ori până la sfârşitul acestui mileniu. În mod inevitabil efectele utile ale activităţii de turism au un caracter multidimensional158. Astfel, eficienţa economică a turismului este asociată cu eficienţa socială ce rezidă din asigurarea condiţiilor pentru refacerea capacităţilor de muncă, petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, creşterea nivelului de cultură generală şi pregătire profesională, diversificarea serviciilor, realizarea unor motivaţii psihice, intelectuale sau spirituale.

Putem considera aşadar că eficienţa socială reprezintă aportul bazei materiale turistice în antrenarea unui număr cât mai ridicat de indivizi la practicarea turismului, în vederea asigurării celor mai bune condiţii de recuperare a capacităţii de muncă sau la antrenarea - în special a tinerilor - în odihna educativă şi activă, cu multiple efecte educaţionale.

În acelaşi timp, prin bunele relaţii instituite în timpul “actelor de turism”, prin schimburile de orice natură realizate în cadrul turismului internaţional, acestei activităţi i se descoperă valenţe pacifiste, diplomatice şi chiar adânc democratice ce vor contribui la realizarea de strânse legături şi la diminuarea distanţelor de orice natură, iar în timp la desfiinţarea graniţelor şi realizarea cel puţin a Europei unite.

Concluzionând putem afirma că turismul contribuie la recreere, refacere şi reconfortare, îmbogăţind cunoştinţele şi înflorind personalitatea umană, realizând în acelaşi timp un climat de pace şi înţelegere între popoare. 158 Cristureanu C. - “Economia şi politica turismului internaţional”, Editura Abeona, Bucureşti, 1992, pag.227-230

14.3. Efecte relaţionale determinate de practicarea turismului în mediul rural

Introducerea activităţilor turistice în mediul rural românesc va conduce la efecte deosebite privind: legăturile ce se vor realiza între gazde şi turişti; schimbarea raporturilor privind modul de apreciere a valorii şi nivelului de trai dintre cei doi participanţi la actul de turism ; găsirea unor modalităţi noi de rezolvare a situaţiilor inedite ; comunicarea şi schimburile de idei; apariţia unor relaţii ce se stabilesc între prestator (gazdă/amfitrion) şi beneficiar (turist/oaspete); ş.a. 14.3.1. Comunicarea şi importanţa sa Cele mai importante efecte relaţionale care vor marca personalitatea satului sau zonei turistice vor fi cele realizate prin intermediul comunicării multidisciplinare. Date fiind efectele sesizabile ca şi mutaţiile pe care comunicarea le produce, este de remarcat necesitatea dirijării spre anumite pieţe a lansării produsului turistic rural românesc.

Comunicarea de orice natură este întreţinută sau sprijinită de comunicarea verbală şi nonverbală.

Apreciem în consecinţă dirijarea în primă fază a lansării spre pieţele maghiară, germană,

francofonă şi anglofonă, date fiind relaţiile existente, cunoştinţele de limbă, interesele de natură etnică, studierea uneia din limbile viitorilor turişti în învăţământul de toate gradele.

Pentru aceasta considerăm utile realizarea de cursuri de limbi străine cu gazdele şi personalul

punctelor de informare şi rezervare turistică. Este necesar a se realiza cu acest prilej că o bună comunicare verbală şi nonverbală reverberează

apoi: • o circulaţie a imaginilor (marcă, produs, ţară, ospitalitate, peisaj etc.); • transmiterea rapidă a modei sub influenţa “snob-efectului”; • mondializarea gusturilor; • segmente de clientelă transnaţionale: adolescenţi - tineri - oameni de afaceri; • produse şi mărci recunoscute la nivel planetar; • mesaje universale.

Turismul şi comunicarea conduc, după cum a fost realizat de toţi cei care s-au aplicat asupra temei, la internaţionalizarea pieţelor şi a concurenţei, iar în variantă operativă la găsirea de soluţii privind distribuţia la nivel mondial a produselor turistice.

Pentru a conta pe piaţa mondială sunt necesare: • reţea de transmitere de date; • transporturi internaţionale rapide (şi infrastructura necesară acestora); • echipamente de telecomunicaţie; • internaţionalizarea serviciilor; • standarde mondiale de calitate159.

Toate cele prezentate mai sus trebuie însoţite de o bună legătură între furnizori-beneficiari în cadrul pieţei mondiale, servicii de calitate ale organizatorilor de vacanţe şi voiaje, facilităţi bancare şi de plată. 14.3.2. Motivarea amfitrionilor Serviciile reunite în cadrul pieţei mondiale, cu condiţiile bazei tehnico-materiale şi infrastructura sunt puse în valoare de gazde. Am putea lansa aici ideea reîntoarcerii şi a promovării apelativului de amfitrion160. Avansăm această titulatură sau apelativ dat fiind faptul că persoanele implicate în activitatea turistică prin echipamente ce le aparţin(şi în care în bună parte locuiesc ei

159 Jean Brilman - “Gagner la competition mondiale”, Les Editions d’Organisation, Paris, 1991. 160 Stăpânul unei case în raport cu oaspeţii săi.

însăşi) sunt mai mult decât nişte simple gazde(cuvânt care în plus nici nu provine din izvoarele limbii române).

Mai mult se impune realizarea unor competiţii şi clasificări chiar şi a amfitrionilor, funcţie de calităţile acestora, de comunicare, trezirea interesului, orizont de cunoştinţe, prestaţii de servicii etc. Comportamentul acestor amfitrioni va fi determinat în mare parte de interesul economic şi de motivaţia pentru desfăşurarea unor activităţi de turism rural.

Motivaţia a fost definită ca “totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt

înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”.161

Factor stimulator, motivaţia joacă un rol important în susţinerea unor activităţi, acţiuni şi

atitudini. Ea contribuie la realizarea şi întreţinerea unui comportament de mobilizare a individului sau colectivităţii în atingerea scopului propus.

În derularea oricărei activităţi de prestare servicii motivaţia îndeplineşte următoarele funcţii: • stimulează amfitrionul, comportamentul acestuia în realizarea unor activităţi economice,

influenţând reacţiile şi manifestările de conduită; • direcţionează acţiunile şi manifestările de conduită, determinând amfitrionul să aibă relaţii

preferenţiale pentru anumiţi stimuli exteriori şi de respingere pentru alţii; • contribuie la creşterea performantei prin potenţarea manifestărilor de conduită, prin

contribuţia suplimentară a unor factori externi şi interni. Credem, odată în plus, că este necesar ca mai ales în domeniul turistic oamenii implicaţi şi

motivaţi pentru a fi cei mai buni, atât pentru ei dar mai ales pentru oaspeţi lor. 14.3.3. Comensurarea aspiraţiei

Studiul motivaţiei acordă o atenţie deosebită aspiraţiei, care reprezintă dorinţa de a realiza într-o perioadă dată un scop, un ideal. Comensurarea aspiraţiei se poate realiza prin utilizarea următorilor indicatori:

• nivelul aspiraţiei; • tensiunea de aspiraţie; • gradul de tensiune al aspiraţiei.

Nivelul de aspiraţie este definit prin performanţa pe care individul / colectivitatea doreşte să o realizeze într-o activitate anumită şi într-un timp determinat.

Nivelul de aspiraţie stabilit (la momentul t1 ) este notat cu a. Treptat, în urma documentării şi a informaţiilor suplimentare se pregăteşte şi formulează

decizia, urmând perioada de împlinire a aspiraţiei, ajungându-se la rezultatul final (la timpul t2) şi notat cu b.

Reprezentarea grafică se obţine prin intermediul unui sistem rectangular (fig. 8) în care se notează pe abscisă cele două momente t1 si t2 ce corespund pe ordonată nivelului de aspiraţie a şi rezultatului final b.

În exemplul nostru putem presupune că aceste două niveluri reprezintă volumul încasărilor valutare din activitatea de turism rural:

a = 100 milioane EURO (aspiraţie) şi b = 70 milioane EURO (rezultat final).

161 Iancu A. - “Tratat de economie”, vol. I, “Ştiinţa economică şi interferenţele ei”, Editura Economică, Bucureşti, 1993.

10

204060

80100

1

t1

t2

Figura nr. 8. Volumul încasărilor valutare din activitatea de turism rural

(milioane EURO)

Din exemplul dat rezultă că nivelul final este mai mic decât nivelul aspiraţiei. Pentru a ajunge la rezultatele proiectate (nivelul aspiraţiei) în cadrul actorilor participanţi la realizarea şi comercializarea produsului turistic rural românesc, se ajunge la anumite stări tensionale care sunt cu atât mai ridicate cu cât diferenţele dintre performanţele proiectate (aspirate) şi cele efectiv realizate sunt mai mari. Pe baza datelor sugerate se pot calcula următorii indicatori:

a) Nivelul de tensiune al aspiraţiei (NT) ce rezultă din diferenţa dintre nivelul aspiraţiei şi cel al rezultatului final:

NT = a - b unde : a - nivelul aspiraţiei stabilit la timpul t1 b - nivelul rezultatului final stabilit la timpul t2

Conform exemplului de mai sus NT = 30 milioane EURO.

b) Gradul de tensiune al aspiraţiei (GT) rezultă din raportul celor doi indicatori:

GT = a / b În exemplul nostru GT = 1,43, reprezentând rezultatul raportului dintre 100 milioane EURO şi 70 milioane EURO.

Concluziile analizei întreprinse sunt: cu cât actorii implicaţi în activitatea de turism rural sunt mai ambiţioşi (cu aspiraţii mai înalte), cu atât sunt expuşi la tensiuni mai înalte în realizarea obiectivelor la care aspiră. Motivaţia este drept urmare factorul generator al comportamentului, asigurând caracterul dinamic al acestuia. Organizarea procesului de lansare a produsului rural românesc pe piaţa mondială, managementul de calitate a activităţii (care va lua în calcul interesul şi motivaţia actanţilor / participanţilor) va conduce la diminuarea stărilor de tensiune – de orice natură – şi la realizarea obiectivului propus.

14.4. Efecte culturale generate de lansarea satului în activităţi de turism Circulaţia turistică va avea influentă şi asupra preocupărilor culturale ale locuitorilor satului, cât şi a vizitatorilor. Cunoscut fiind faptul că – pe timpul vacanţei sau în perioadele de timp liber - oamenii obţin satisfacţii nu numai din bunurile şi serviciile pe care le consumă, ci şi din timpul liber de care dispun162.

162 Predoleanu Radu - “Realitatea conturilor naţionale”, Tribuna Economică nr. 8 / 20.02.1997.

În cadrul acestor schimburi generate de actul turistic, sătenii trebuie să ofere, iar

orăşenii trebuie să găsească confortul psihic necesar unei vacanţe în lumea satului. Drept urmare timpul liber va căpăta dimensiuni diferite, funcţie de schimburile culturale realizate. Muzeele satului, legendele şi povestirile - mai mult sau mai puţin cunoscute - tradiţiile şi obiceiurile populare, folclorul, portul popular şi sărbătorile satului reprezintă tot atâtea posibilităţi de agrementare a programului turistic. În aceste condiţii considerăm că vor fi realizate efecte pozitive prin conservarea valorilor satului şi colectivităţii rurale, prin transmiterea şi perpetuarea tezaurului folcloric, prin reluarea tradiţiei caselor memoriale şi muzeelor, prin punerea în valoare a monumentelor istorice, a vestigiilor arheologice şi a celorlalte valori spirituale existente în satul românesc. 14.4.1.Efecte meritorii

Apreciem că lansarea satului românesc pe piaţa mondială, ca produs turistic, va impune ca necesare următoarele măsuri:

• realizarea unor monografii ale satelor turistice şi a altor materiale de propagandă turistică (hărţi, pliante, suveniruri etc.);

• revitalizarea calendarelor manifestărilor culturale, laice şi bisericeşti; • revigorarea ansamblurilor, formaţiilor şi tarafurilor / fanfarelor săteşti perpetuare a

dansului şi cântecului popular românesc; • repunerea în lumină a meşteşugurilor satului, organizarea de expoziţii, iniţieri în

meşteşuguri, expoziţii cu vânzare, includerea atelierelor în hărţi, pliante, programe turistice;

• realizarea de şezători şi spectacole în cadrul căminelor culturale sau unităţilor de alimentaţie publică;

• reluarea festivalurilor şi concursurilor artistice populare; • realizarea de schimburi culturale între diferitele zone folclorice din ţară şi străinătate.

Toate cele prezentate vor fi puncte de interes ale programului turistic oferit, iar pe de altă parte vor reprezenta venituri şi nu în ultimă instanţă perpetuarea tezaurului etnofolcloric românesc. Învăţarea de limbi străine şi traducerea unora din materialele sugestionate în limbile turiştilor găzduiţi va constitui pe de o parte un câştig personal, includerea mai uşoară în sistemul de valori universal şi apoi promovarea imaginii localităţii/zonei şi a României în lume. Un rol deosebit va reveni în cadrul acestor activităţi intelectualilor satului: învăţătorilor, profesorilor, dascălilor şi preoţilor.

Promovarea valorilor culturale, realizarea unui cadru propice de prezentare, constituirea unui climat de linişte, pace şi siguranţă sunt tot atâtea argumente pro în alegerea drept destinaţie a satului românesc în detrimentul altor zone deja afirmate.

Prin educaţie oamenii trebuie sfătuiţi să cunoască şi să diferenţieze binele de rău, câştigul de moment cu cel de durată, regulile jocului, simţul măsurii de lăcomie, ospitalitatea de ostilitate.

Exemplele trebuie popularizate, iar neconcordanţele amendate cu fermitate dar şi

preocupare spre îndreptarea lor prin explicitarea cauzelor ce le-au generat.

14.4.2. Posibile desincronizări

Din dorinţa de a oferi oaspeţilor condiţii cât mai bune, de a fi în pas cu moda, între valorile perene ale satului românesc pot apare manifestări artistice de tip kitsch care vor îndepărta autenticul, promovând non-valoarea. Lupta împotriva acestor manifestări, ca şi împotriva introducerii de elemente de decor, obiecte de artizanat nespecifice zonei şi ţării noastre (flori artificiale, bibelouri nereprezentative, carpete pictate sau ţesute cu teme clasice arabe sau turceşti etc.) se va realiza prin intermediul luării de opinie, prezentării şi promovării autenticului, prin indicarea avantajelor păstrării personalităţii şi tradiţiei locale.

Folclorul, muzica şi creaţia populară contemporană pot, de asemenea, să fie alterate de non-valori, de expresii argotice sau influenţe ale lipsei de cultură şi educaţie. Este rolul asociaţiilor locale şi ale “actorilor” mişcării turistice rurale din cadrul fiecărei zone de a lupta împotriva acestor tendinţe, pentru păstrarea autenticului şi valorilor specifice localităşilor în care îşi desfăşoară activitatea. Un alt aspect care ar putea avea influenţe negative asupra sistemului de valori culturale este reprezentat de influenţele culturale ale oaspeţilor preluate în sens neselectiv şi fără discernământ. Ţinând cont că ceea ce se afirmă şi perpetuează, prin selecţia timpului, este valoare, considerăm că ceea ce este durabil va învinge, iar posibilele desincronizări au fost semnalate doar pentru a menţine trează selecţia.

De reţinut la final

Generatorul încasărilor, veniturilor şi profiturilor este turistul, fără de care nimic nu are valoare.

Dificultatea de realizare a unor investiţii, dar mai ales necesitatea recuperării cheltuielilor efectuate împreună cu un profit motivant - pentru continuarea activităţii, presupun gospodărirea judicioasă a resurselor materiale, umane şi financiare, în cadrul fiecărei organizaţii, asociaţii, întreprinderi şi comunităţi.

Lansarea satului turistic românesc pe piaţa mondială va fi asociată măsurilor de largă deschidere a ţării noastre faţă de lumea exterioară, concertându-se eforturilor de asigurare a unei oferte de produse turistice competitive, inedite, cu o profundă notă de personalitate.

Eficienţa economică a turismului este asociată cu eficienţa socială, ce rezidă din asigurarea condiţiilor pentru refacerea capacităţilor de muncă, petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, creşterea nivelului de cultură generală şi pregătire profesională, diversificarea serviciilor, realizarea unor motivaţii psihice, intelectuale sau spirituale.

Prin schimburile de orice natură realizate în cadrul turismului internaţional, acestei activităţi i se descoperă valenţe pacifiste, diplomatice şi chiar adânc democratice ce vor contribui la realizarea de strânse legături şi la diminuarea distanţelor de orice natură.

Influenţele culturale ale oaspeţilor, preluate în sens neselectiv şi fără discernământ, ar putea avea rol negativ asupra sistemului de valori culturale.

Întrebări de autoevaluare

1. Care sunt principalii indicatori ai eficienţei economice a activităţilor de turism? 2. Puteţi enumera câteva efecte economico-sociale directe ale activităţilor de turism rural? 3. Ce importanţă are comunicarea în practicarea actelor de turism? 4. De ce este necesară existenţa motivaţiei în ceea ce se întreprinde în turismul rural? 5. Cum apreciaţi utilitatea conştientizării aspiraţiei? 6. Pentru ce este util a măsura aspiraţia amfitrionilor? 7. Ce ştiţi despre efectele meritorii ale practicării turismului în spaţiul rural? 8. În ce sens pot fi semnalizate desincronizările culturale din lumea satului, generate de practicarea

activităţilor turistice?

B I B L I O G R A F I E

1. Alexandru, D.,

Neguţ, S., Istrate, I.

Geografia turismului, Editura Academiei, Bucureşti, 1997

2. Angelescu, C., Jula, D.

Timpul liber – condiţionări şi implicaţii economice, Editura Economică, Bucureşti, 1997

3. Anghel, L. D. Marketing, Editura ASE, Bucureşti, 2000 4. Anghel, L.D.,

Petrescu, E.-C. Business to business marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2001

5. Balaure, V. & colab.

Tehnici promoţionale, Editura Uranus, Bucureşti, 1999

6. Becker, S. G. Comportamentul uman – o abordare economică, Editura ALL, Bucureşti, 1998

7. Birkenbihl, F. V. Antrenamentul comunicării, Editura Gemma Pres, Bucureşti, 1998

8. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P.

Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2000

9. Bran, P. Economica valorii, Editura Economică, Bucureşti, 1995

10. Bremond, J., Geledan, A.

Dicţionar economic şi social, Editura Expert, Bucureşti, 1995

11. Brilman, J. Gagner la competition mondial, Les Editions d’Organisation, Paris, 1991

12. Brown, R. L. Eco-economie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001 13. Cooper, C.,

Fletcher, J., Gilbert, D., Wanhill, S.

Tourism, Principles and Practice, Longman, Harlow,1998

14. Cosmescu, I. Turismul – Fenomen complex contemporan, Editura Economică, Bucureşti, 1998

15. Cosmescu, I., Ilie, L.

Economia serviciilor, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 1999

16. Covey, R. S. Eficienţa în 7 trepte, Editura ALL, Bucureşti, 1995 17. Cuilenburg, V. J. J.,

Scholten, O., Moomen, G. W.

Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

18. Daft, R. T. Organization theory and desing, MN: West, St. Paul, 1989

19. Dalotă, M., Donath, L.

Managementul firmei prin planul de afaceri, Editura Sedona, Timişoara, 1997

20. Davis, K. Human Behaviour at Work, Mc Graw, Hill Book Company, New York, 1972

21. Didier, M. Economia: regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

22. Dinu, V. Protecţia drepturilor şi intereselor consumatorilor, Editura Alpha, Buzău, 2001

23. Dobrescu, M. E., Franc, V. I.

Afacerile, mică enciclopedie, Editura Expert, Bucureşti, 1997

24. Dobrotă, N. Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997

25. Emilian, R.(coord.) Iniţiere în managementul serviciilor, Editura Expert, Bucureşti, 2001

26. Florescu, C.(coord) Marketing, Editată de Marketer (Grup Academic demarketing şi management), Bucureşti, 1992

27. Fraisse, H. Manuel de l’ingenieur d’affaires, Editions Dunod, Paris, 1990

28. Glass, N. Management: Les 10 defis, Editions d’Organisation, Paris, 1998

29. Godin, S., Conley, C.

Business Rules of Thumb, Warner Books, 1987

30. Grigorescu, A. (coord.)

Managementul proiectelor de mediu, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2000

31. Harrington, H. J., Harrington, J. S.

Management total, Editura Teora, Bucureşti, 2000

32. Hirschey, M., Pappas, L. J.

Fundamentals of Managerial Economics, The Dryden Press, 1992

33. Hughes, R. J. Hospitality, Management skill builders, Educational Institute of the American Hotel & Motel Association,East Lansing, 1994

34. Ioncică, M. Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 200035. Ionescu, Gh. I.,

Cazan, E., Negruşa, A. L.

Management organizaţional, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2001

36. Isachen, A. J., Hamilton, B. C., Gylfason, Th.

Să înţelegem Economia de piaţă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1992

37. Istrate, I., Bran, F., Roşu, A. G.

Economia turismului şi mediului înconjurător, Editura Economică, Bucureşti, 1996

38. Johns, G. Comportament organizaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1998

39. Jones, G. Primii paşi în afaceri, Editura Teora 1999, Bucureşti

40. Lanquar, R. Le tourisme international, Presses Universitaires de France, Paris, 1989

41. Le Bihan, C. Marile probleme ale eticii, Editura Institutul European, Iaşi, 1999

42. Le Bon, G. Psihologia mulţimilor, Editura Anima, Bucureşti,199043. Lehnissch, J. P. Creation d’entreprise, Les Editions d’Organisation,

Paris, 1990 44. Lucey, T. Administrarea afacerilor, Editura tehnică, Bucureşti,

2001 45. Lupu, N. Hotelul – economie şi management, Editura ALL

Beck, Bucureşti, 2002 46. Manolache, M.,

Moraru, I. Managementul micilor afaceri, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

47. Minciu, R. Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000

48. Minciu, R., Zadig, R.

Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie publicăşi turism, Lito ASE, Bucureşti, 1984

49. Moldoveanu, G. Managementul operaţional al producţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1996

50. Moldoveanu, M., Miron, D.

Psihologia reclamei, Editura Libra, Bucureşti

51. Neacşu, N. Calitate şi eficienţă în perioada de tranziţie, Editura Garamond, Bucureşti, 1999

52. Neacşu, N. Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 2000

53. Nicolescu, R. Serviciile în turism – alimentaţia publică, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988

54. Nistoreanu, P. Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

55. Nistoreanu, P., Managementul în turism, Editura ASE, Bucureşti, 2002

56. Niţă, I., Niţă, C-tin

Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000

57. Popescu, C. O. Comunicarea în marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2001

58. Rees, W. D. Arta managementului, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1996 59. Rotaru, G.,

Moraru, C. HACCP – Analiza Riscurilor Punctele Critice deControl, Editura Academica, Galaţi, 1997

60. Russu, C. Managementul Întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Expert, Bucureşti, 1996

61. Sadgrove, K. Ghidul ecologic al managerilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998

62. Sadgrove, K. Managementul calităţii totale în acţiune, Editura Rentrop & Straton, Bucureşti, 1999

63. Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975

64. Snak, O. Turismul în economia naţională, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981

65. Snak, O., Baron, P., Neacşu, N.

Economia Turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001

66. Stanton, N. Comunicarea, Societatea “Ştiinţă & Tehnică” SA,Bucureşti, 1995

67. Stănciulescu, G. Tehnica operaţiunilor de turism, Editura ALL Educational, Bucureşti, 1998

68. Stănciulescu, G. Managementul agenţiei de turism, Editura ASE, Bucureşti, 2002

69. Stănciulescu, G. (coord.)

Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000

70. Tigu, G. Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001 71. Vasile, D. Tehnici de negociere şi comunicare, Editura Expert,

Bucureşti, 2000 72. Vellas, Fr. Turismul – tendinţe şi previziuni, Editura Walforth,

Bucureşti, 1994 73. Vellas, Fr.,

Becherel, L. International Tourism. An Economic Perspectiv, Mac Millan Press Ltd., London, 1995

74. * * * Tourism Market Trends: Europe – 2000, World Tourism Organization, Madrid, 2000

75. * * * Colecţia Revistei Tribuna Economică, 2000–2002

76. * * * Colecţia Revistei de Comerţ, 2000–2002

77. * * * DEX, ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 1996 78. www.ecotourisme2002.org 79. www.expedia.com 80. www.travelocity.com 81. www.travelweb.com 82. www.uneptie.org/pc/tourism 83. www.vizion.com 84. www.world-tourism.org 85. www.yahoo.co.uk/business and economy/campanies/travel 86. www.bonjourquebec.com