Universitatea Libera Internationala din Moldova

Facultatea Biomedicina si Ecologie

Referat

La disciplina:Ecoparazitologia

Tema: Mecanismele si procesele parazitare antigazda

Efectuat :Botnarenco Dumitru

Studentul,Gr-M27

Chisinau 2012

Cuprins:1. Agresivitateci parazitara2. Evaluarea agresivitatii parazitare

3. Antigenele parazitare4. Mecanisme prin care parazitii se eschiveaza reactiilor de aparare a gazdelor

Mecanisme Si procese parazitare antigazda1.Agresivitateci parazitaraPatogenitatea parazifilor constituie rezultanta patrunderii, deplasarii si jezvoltarii ontogenetice a paraziplor, a efectelor multiple, provocate de procesele nziologice metabolice, care influenteaza morbigen sanatatea gazdelor. Parazitii r.iervin pe cai diferite §i cu produse daunatoare extrem de variate, declan§and procese rsaiogeneja caror intensitate §i durata sunt dependente de ciclul evolutiv, migratie, tipul de nutritie, reproducere s.a. Nivelul disfunctiilor si gravitatea modificarilor asupra organismelor gazda depind, pe de o parte, de numarul, densitatea si capacitatea reproductive, iar pe de alta, de complexitatea actiunilor mecanica, iritativa, spoliatoare etc. In declansarea proceselor patogene parazitii actioneaza prin mecanisme diferite, insa unele au consecinte mai grave, altele moderate, observandu-se la fiecare specie o oarecare dominanta a agresivitatii. La unii efectul spoliator este mai grav, la altii cel toxic sau inflamator, fiind vizibile si diferenfieri ale modului de actiune, intre diferitele stadii evolutive ale aceluia si parazit.

Actiunea mecanica este frecvent constatata si cu efecte grave la parazitii de dimensiuni mari, la cei migratori, ale caror itinerarii vizeaza bariere si parenchimuri, ca si la cei cu aglomerari prin aport exogen si endogen. Efectul mecanic se refera la interventii ocluzive la nivelul ductelor (intestin, canale biliare), compresive, prin dezvoltarea exagerata §i distrugerea tesuturilor limitrofe, traumatizari, prin rupturi vasculare, secfionarea mucoaselor, pielii s.a.In cazul helmintilor intestinali de dimensiuni mari, la om si animale Tn infestatii puternice cu Ascaris spp, Taenia spp, se formeaza ghemuri, subocluzii sau ocluzii, cu consecinte semiotice grave. S-a constatat [6] ca in cadrul formele grave de ascarioza, care detin 5-10% din cazuistica, 1-2% au caracter chirurgical (ocluzii, perforatii, hemoragii, patrunderea ascarizilor prin suturi). In fascioloza acuta la rumegatoare, predominant la ovine, contaminarea cu numero§i metacercari provoaca traumatisme ale parenchimului hepatic cu leziuni hemoragice. Migrafia fasciolelor tinere dinspre capsula Glisson, prin tesutul hepatic, spre canalele biliare se soldeaza cu galerii ce contin reziduuri catabolice ale fasciolelor. Efectul mecanic compresiv este foarte putemic in cazul hidatidozei la om si animalele rumegatoare. Cand chistul hidatic hepatic (Echinococcus granulosus larvae) are peste 4-5 cm, se produc deja rupturi ale cailor biliare, cu metaplaziere si atrofia tesuturilor limitrofe. Cazuri limita sunt citate la om (un chist in marime de 50 cm si cu 16 1 lichid hidatic) si la bovine adulte (chist hepatic de marimea unui cap de copil, ficatul avand o greutate de 50-60 kg), cu pseudohipertrofie de peste trei ori marimea normala [17],

Actiunea mecanica la Haemosporidia se manifests prin ruperea eritrocitelor urmata de anemie grava. Plasmodium spp, dupa ce patrunde in hematie, se mmulteste prin schizogonie si apoi peste 48-72 ore distruge eritrocitul, iar merozoitii eliberati (6-28) invadeaza altele. Fenomen similar se produce si in cazul invaziei bovinelor cu Babesia spp, cu deosebirea ca numarul merozoitilor este de 2-4 [9],O categorie interesanta o reprezinta parazitii hematofagi: capusele Ixodidae sectioneaza pielea cu ajutorul chelicerelor, iar Ancylostoma spp perforeaza mucoasa intestinala cu dintii, iar plagile formate raman sangerand mult timp dupa desprinderea parazitilor.Actiunea spoliatoare. Procesele vitale ale parazitilor se realizeaza pe seama substantelor plastice si energetice, a vitaminelor si sarurilor minerale; sustrase fie din alimentele, fie din rezervele sau tesuturile si lichidele gazdei. Fenomenul de sustragere a principiilor nutritive (din chim, sange, limfa, tesuturi, umori, secretii) de catre paraziti se numes te spoliere a gazdei. Principiile nutritive sustrase sunt extrem de variate si depind de numarul, dimensiunile si rata de cre§tere a parazitilor. Cantitati importante de chim intestinal sustrag cestodele adulte (Taenia solium si T. saginata, la om; Moniezia spp etc.), care ating dimensiunile maxime in 35-60 zile p.i. Acestea utilizeaza cantitati considerabile de proteine si glucide, provitamina A, vitaminele C, B,, B2, saruri minerale, in special Ca. Diphyllobothrium latum, pe langa toate acestea, priveaza gazdele §i de vitamina B]2. Parazitii hematofagi ingera sange provocand anemii uneori destul de grave. O capusa (Ixodidae) sustrage gazdei 0,4-0,5 ml sange, ceea ce denota ca intr-o infestatie puternica cu circa 100 exemplare, spolierea este de 40-50 ml [16], Ancylostoma spp produce anemie; rata de pierdere in 24 ore, per exemplar, este de 0,1 ml. Spolierea serica, in special in vitamine §i saruri minerale, a organismelor tinere (copii, miei, vitei, purcei, pui), are consecinta imediata cu tulburari distrofice, carentiale, hipotrepsie, perosis, uneori cu efecte ireversibile [22],

Actiunea iritativ-inflamatoare se datoreste mobilitatii parazitilor, mi§carii continue a organitelor locomotorii, de dimensiuni foarte mici, dar intr-un numar mare. Acest efect ll produc m special flagelatele la nivelul mucoaselor. Numarul de Giardia intestinalis in intestin la om ajunge uneori la un milion de exemplare pe cm2 de mucoasa, producand inflamatii cronice, cu obstructia sfincterului Oddi si sindrom de malabsorbtie [7, 8, 9], Acelea si procese inflamatoare sunt semnalate in giardioza la animale, in trichomonoza intestinala la purcei [19] sau in metrovaginite trichomonotice la femeie (Trichomonas vaginalis) §i la vaca (Trichomonas foetus). '

Reactii inflamatorii pot avea cauza interventia productiilor cuticulare: spini, peri, striatiuni ale viermilor si artropodelor. F. hepatica localizata in canalele biliare ale gazdelor, prin miscari repetate, produce inflamatii cronice, procese citopatogenetice, proliferative, mult mai accentuate decat in cazul infestatiei cu Dicrocoelium lanceatum, dar a carui cuticula este neteda, lipsita de spini. Larvele de Oestrus ovis, avand spini cuticulari si mandibule, provoaca iritatii cronice mucoaselor nazala §i sinusala, cu inflamatii catarale, hemoragice $i hipertrofice la ovine si caprine. Parazitii migratori, traversand diverse organe, provoaca procese traumatice §i inflamatorii, cu granuloame parazitare in care se sechestreaza larvele. Asa sunt formatiunile granulomatoase in encefal, ficat, pulmon, musculatura, produse de larvele de Toxocara canis la om si animale, sau cele musculare determinate de larvele de Trichinella spiralis. Procese inflamatorii au loc §i in acarioze cutanate la om si animale de ferma, datorita iritatiilor cronice cu spinii si perisorii cuticulari, microsectionarii straturilor epidermice cu rostrumul pentru a se hrani, iritatii cauzate de exotoxine §i endotoxine, al caror efect patogen se traduce prin dermatite exsudative, hipertrofice §i paracheratoza [5].Actiunea toxica se datorejte eliminarii unor substante toxice nocive de catre formele parazitare. Totalitatea produsilor elaborati (excretii, secretii, cataboliti) si eliminati in timpul vietii parazitilor formeaza exotoxinele. Substantele elaborate prin liza sau macerarea parazitilor morti in rezultatul degradarii constituie endotoxinele. Toxinele eliminate pe diverse cai sunt absorbite §i actioneaza nociv asupra gazdei, fie local in organele biotop, fie sistemic asupra intregului organism sau a unor tesuturi mai vulnerabile. Uneori absorbtia §i difuzarea toxinelor este -surata de histamina (parazitara), care spore§te permeabilitatea endoteliului ’ ascular. Gradul de toxicitate difera in cadrul unei specii, in functie de stadiul evolutiv si de starea fiziologica. Exotoxinele parazitilor hematofagi contin substante inticoagulante si hemolizante. Capu§ele §i insectele hematofage au in secretiile salivare componente care neutralizeaza proprietatile trombinelor, fibrinogenului, sarurilor de Ca si vitaminei K, astfel ca nu se formeaza coaguli la nivelul plagilor. Efectele fiziopatologice locale si sistemice ale salivei capuselor se datoresc mai multor componente toxice, printre care: histamina, hialuronidaza, fosfolipaza si alte enzime proteolitice. Toxinele unor specii de capuse au 51 ' actiune paralizanta (Ixodes holocyclus, Dermacentor andersoni, Haemaphisalis punctata), dar mecanismele biochimice sunt diferite. Astfel, D. andersoni provoaca polineuropatie motorie, iar I. holocyclus determina paralizie, fara modificari alterative ale nervilor periferici. Tul- burarile nervoase la ovine cu paralizie sunt asociate de cresterea creatinkinazei (CK) cu 73,5%, alanilaminotransferazei (ALAT) cu 21,3%, aspartataminotransferazei (ASAT) cu 37%, fosfatazei alcaline (PA) §i a

colinesterazei plasmatice. Efectele toxice determinate de capu§ele femele sunt cele mai grave [3, 15].

Dintre toxinele parazitare, cu efecte locale si generale este bine cunoscut ascaronul (din lichidul celomic). La nivel local are efect inflamator si provoaca sindromul de maldigestie si malabsorbtie; asupra sistemului nervos - contractii musculare, crize epileptiforme; asupra organelor cu functie hematopoietica - anemie, poikilocitoza, anizocitoza; circulatiei sanguine - hipotensiune si bradicardie; asupra tesuturilor insulinotrope induce hipoglicemie [7], Gama toxinelor elaborate de Diphyllobotrium latum determina prin componente lipidice, anemie, iar prin cele protidice - sindrom de slabire, pana la ca§exie.Efectele toxice ale protozoarelor sunt de asemenea foarte complexe §i specifice. Dezvoltarea giardiilor si eliminarea metabolitilor determina efect citopatic local, de tip proliferativ si degenerativ [210]. Este obtinuta o exo-endotoxina. Chagastoxina obtinuta din Trypanosoma cruzi, care determina boala Chagas la om, care are actiune necrotica asupra celulelor parenchimatoase §i reticulo-endoteliale. In eimerioza hepatica a iepurelui formele evolutive schizogonice de Eimeria stiedae indue fenomene toxice hepatice, exprimate prin megalocitoza, incluziuni citoplasmatice granulare §i metaplazierea epiteliului canalelor biliare. Se pot oferi si alte exemplificari, insa toate converg spre concluzia efectului cito- si histopatogen al toxinelor parazitare. Endoparazitii, mai ales cei sistemici, aflandu-se m corelatie mai stransa cu gazda, influenteaza in mai mare masura starea generala a organismului parazitat.Actiunea inoculatoare. Un rol important in inocularea germenilor patogeni il au ectoparazitii (hematofagi) si endoparazitii (semimigratori si migratori). La ambele categorii, contaminarea favorizeaza antrenarea de microorganisme de la nivelul pielii, a carei microbiocenoza este foarte variata si bogata §i respectiv al tubului digestiv, caz in care enterocenoza este foarte bogata in populatii bacteriene cu patogenitate conditionata. Ectoparazitii hematofagi si endoparazitii cu contaminare transcutanata au posibilitatea de a inocula germeni de pe cuticula sau odata cu regurgitarea salivei. In cazul transmiterii transcutanate inocularea se face mecanic sau ciclic.Transmiterea ciclica a protozoarelor se realizeaza datorita faptului ca ciclul evolutiv al parazitului inoculabil este conditionat de dezvoltarea, in unele stadii, in corpul parazitului transmitator (vector biologic), ultimul avand rol de G.I. sau G.D., in care finalizeaza formarea elementelor infestante. In corpul femelelor tantarilor Anopheles spp (Culicidae), speciile din genul Plasmodium se dezvolta in fazele porogonice. In intestin are loc fecundarea macro- cu microgametii, cu formarea zokinetului, care strabate peretele stomacului §i devine sporochist. Prin diviziune multipla se formeaza sporozoitii, care patrund in hemolimfa si apoi in glandele sailivare. In timpul hranirii tantarilor se petrece inocularea sporozoitilor. Astfel se rroduce contaminarea si in cazul hemosporidiozelor la

animale (babesioze, teilerioze), isa aici transmiterea sporozoitilor se face prin intermediul capu§elor Ixodidae (G.D.). Transmisibilitatea ciclica este posibila si in cazul unor helminti, prin intermediul nsectelor hematofage: microfilariile de Onchocerca volvulus se dezvolta, devenind r.restante, in corpul simulidelor (G.I.), care apoi le inoculeaza in timpul hranirii. Microfilariile de Onchocerca cervicalis, care paraziteaza la cabaline, au G.I. -intarii (Culicidae), care le asigura transmiterea prin inteparea pielii gazdei.

Prin dezvoltarea sporozoitilor si apoi a merozoitilor si gametocitilor in enterocite. distrugerea acestora si implicit ruperea barierei epiteliale, se creeaza porti ie patrundere si dezvoltare a mai multor bacterii (Clostridium perfringens, Escherichia coli, Streptococcus spp) miceti si flagelate, realizandu-se entitati ~iorbide asociate. In histomonoza pasarilor, Histomonas meleagridis favorizeaza de isemenea infectiile intestinale cu E. coli si Cl. perfringens [4].Transmiterea mecanica este mai usor realizabila, nu implica dezvoltarea .gentilor patogeni in corpul parazitilor transmifatori. Esentiala in acest mod de :ontaminare este supraviefuirea germenilor in corpul vectorilor. Speciile de Ixodes rot inocula la om si animale virusul „encefalitei de capuse”. De asemenea, Paduchele porcului Haematopinus suis este vectorul care transmite virusul variolei si agentul etiologic al eperitrozoonozei (Eperythrozoon suis). Pediculus humanus paduchele omului) este agentul vector al tifosului exantematic, al febrei de trainee Rickettsia prowazeki) si febrei recurente (Borellia recurentis).Endoparazitii, in special cei cu contaminare pe cale digestiva, sau cei care au rbrmele preimaginale migratoare, vehiculeaza si disperseaza in organism o gama ariata de agenti patogeni. Astfel, Fasciola hepatica in stadiul de metacercar - dupa :echistare - traversand intestinul, antreneaza pe cuticula si inoculeaza diferiti agenti ratogejii (Clostridium novyi, Salmonella spp, Escherichia coli, Staphilococcus spp etc.), provocand inflamatia intestinului (enterita), peritoneului (peritonita), capsulei jlisson (perihepatica), tesutului hepatic (hepatita necrozanta) ?i ductelor biliare angiocolita). Acest fapt are o deosebita importanta medicala, motiv pentru care -eusita chimioterapiei antiparazitare vizeaza scheme complexe de tratament mtibacteriene + antiparazitare) asociate cu terapia de susfinere (imunomodulatoare, :omplexe polivitamunice). Larvele de Metastrongylus spp, traversand intestinul rorcului spre pulmon, pot inocula: virusul gripal si virusul influentei porcine (care supravietuieste in corpul larvelor peste 2 ani); virusul pestos si virusul maladiei Teschen. Este cunoscut rolul larvelor de Oestrus ovis, care paraziteaza in cavitatile nazala §i sinusala la ovine, in transmiterea Lysteria monocitogenes. Aceasta bacterie rste izolata din macerat de larve. Baza|i pe acest fapt, Vartic §i colab. (1967) au 'ealizat cu succes tratamente in masa la ovine contra estrozei, obtinand ca efecte ^ccundare reducerea §i limitarea listeriozei. S-a ajuns astfel

de la supozitia teoretica a -clului inoculator al larvelor, la o acfiune terapeutica si profilactica deosebita [19],Importanta si rolul unor protozoare si helminti in cadrul parazitocenozelor r.restinale sunt incomplet cunoscute. Giardioza poate sa agraveze evolutia hepatitei epidemice, a dizenteriei microbiene, a unor viroze si criptosporidiozei la om [18], In eimerioze la puii de gaina si la tineretul mamifer, patrunderea si dezvoltarea sporozoitilor, merozoitilor si gametocitilor in enterocite provoaca distrugerea acestora §i implicit ruperea barierei epiteliale. Astfel se creeaza porti de patrundere si dezvoltare a microflorei patogene (bacterii, micete, flagelate) cu efecte patogenetice cumulative de ordin infectios si parazitar. Enterotoxiemia in masa, la mieii cu moniezioza, se datoreaza actiunii inoculatoare a Moniezia spp. Prin intermediul ventuzelor de pe scolex, parazitul se fixeaza de mucoasa intestinala, o lezioneaza, provocand procese necrotice la nivelul carora se dezvolta flora anaeroba (Welchiaperfringens). Instituirea unor masuri terapeutice, antihelmintice, la turmele de ovine expuse infecfiei, s-a soldat cu reducerea pana la zero a acestei anaerobioze [18], Actiunea bacterifera in ascarioza umana (Ascaris lumbricoides) este remarcata ca urmare a microleziunilor provocate mucoasei intestinale, care formeaza cai de intrare a unor germeni bacterieni [15], Noi am constatat la catei cu toxocaroza (Toxocara canis) izbucnirea mai frecventa §i mai grava a gastroenteritei virotice. Larvele de Oesophagostomum spp, localizandu-se in mucoasa si submucoasa intestinala la rumegatoare si suine, au un efect grav inoculator, antrenand microflora, cum sunt Salmonella spp, Escherichia coli, Staphilococcus spp, ce determina enterite si abcese ale peretelui intestinal.

Suita enunturilor cuprinde §i alti paraziti cu localizari la nivelul altor tesuturi §i organe. Astfel, la ovine s-a diagnosticat o meningoencefalita diplococica, dar care, de fapt, are loc consecutiv portajului realizat din intestin de embrionii hexacanfi de Multiceps multiceps, care produc cenuroza, localizandu-se in encefal. Specii din genul Thelazia, care se dezvolta la nivelul mucoasei conjunctivale la bovine, uneori inoculeaza ricketsii, complicandu-se §i agravand evolufia cherato-conjunctivitei §i iridociclitei.Pentru interpretarea mai judicioasa a fenomenelor patogene, se impune o cunoa§tere complexa §i mai profunda a interrelafiilor dintre populatii virale, microbiene, parazitare din cadrul diverselor parazitocenoze.

2.Evaluarea agresivitatii parazitare

Patrunderea, fixarea si dezvoltarea parazitilor in organismul gazda constituie procesul de invazie. Evaluarea agresivitatii parazitare se face prin metode cantitative si calitative. Drept indici cantitativi sunt intensivitatea invaziei si indicele abundentei, iar indicii calitativi se exprima prin extensivitatea invaziei sau indicele frecventei.Intensivitatea invaziei (I.I.) reprezinta indicele ce releva numarul indivizilor unei specii parazite, la o gazda infestata mtr-un anumit interval de timp. I.I. poate fi maxima, minima si medie, exprimata in exemplare. I.I. maxima - numarul este foarte mare; 1.1. minim - numarul parazitilor este foarte mic, iar in cazul I.I. medie numarul de paraziti depistati la o gazda infestata din lotul cercetat este mediu.Indicele abundentei (LA.) reprezinta valoarea medie cantitativa a parazitilor depistati in populatia gazdei [21]. In calculul I.I. se iau numai animalele infestate, iar pentru I.A. se iau toate animalele investigate. Intre acesti doi indiciexista deosebiri: a) pentru indicele abundentei, numarul total al parazitilor, indiferent la cate gazde a fost pus in evidenta, se imparte in mod egal la numarul de animale, reprezentand intregul efectiv cercetat, in timp ce pentru indicele intensivitatii, raportarea numarului total de paraziti se face numai la numarul de gazde parazitate. Valoarea celor doi indici va fi egala numai in cazul in care toate animalele din efectivul 111 cauza sunt parazitate. In toate celelalte cazuri nivelul valorii indicelui abundentei este mai mic decat cel al II. E necesar de mentionat ca indicele II caracterizeaza gradul de infestare numai al unei parti din populatia gazdei. Acesta este util, insa nu poate fi aplicat la studierea legitatilor fundamentale ale ecologiei populationale a parazitilor, deoarece exclude artificial intreaga informatie necesara studiului particularitatilor infestarii gazdei de catre paraziti.Cuantumul parazitar antigazda inregistreaza in egala masura populatiile preimaginale, schizogonice, ca si cele imaginale, gametogonice si sporogonice. Densitatea sau numarul parazitilor intr-un anumit organ sau in organism se constituie ca o components a agresivitatii. Exista unele diferente etologice in lumea parazitara, in corelatie directa cu capacitatea agresiva a unui parazit. Intensivitatea depinde, printre alti factori, de aportul exogen (imigratie) si de rata de natalitate raportata la capacitatea reproductiva. Sub acest aspect exista diferente dependente de categoria sistematica.La protozoare, se constata ca indicele de crestere (natalitate) nu este direct influentat de rata de contaminare a gazdelor, deoarece parazitii se inmultesc in fazele endogene, producand o suprapopulare a gazdei. Ciliatele, flagelatele si sporozoarele, odata patrunse in organismul gazda, se multiplica pe cai diferite: diviziune binara Trypanosoma, Leishmania, Giardia, Trichomonas), inmugurire (Trichomonas vaginalis), schizogonie §i sporogonie (Coccidia, Plasmodium, Theileria), endodiogenie (Toxoplasma) formand noi generatii, care invadeaza organele afectate sau genereaza stari de parazitemie. Rata de reproductie este

scurta, de cateva ore 17-24) sau zile (4-6). La Sporozoa au loc altemante succesive de generatii schizogonice, gametogonice si sporogonice.La viermi, in general, nu se produce aglomerarea endogena, exceptand unele forme larvare la Trematoda (redii, cercari) si la Cestoda (Coenurus, Echinococcus). La Fasciola hepatica in corpul G.I. (Galba truncatula), prin partenogeneza, dintr-un miracidiu se formeaza sute sau zeci de mii de cercari. Intr-un chist hidatic de E. granulosus (susa Echinococcus hominis) create numarul hidatidelor „fiice”, in succesiune si ale protoscolecsilor in lichidul hidatic. Se produce, deci, o crestere numerica endogena. La helminti, insa, nivelul intensivitatii este dependent de aportul exogen (imigrare) cu forme infestante, de rata de contaminare etc. Astfel, -'umarul ascarizilor la un copil depinde de cantitatea de oua infestante ingerate intr- jn anumit timp. Nivelul numarului populatiei se coreleaza de raportul dintre "nigrarea (ingerarea), longevitatea adultilor si emigrarea (expulzarea) sau distrugerea lor. Fenomenul se desfa§oara asemanator la multi viermi. Excep^ii se -talnesc si la acestia. In cazul hidatidozei, dintr-o singura oncosfera ingerata de zazda (om, animal), prin spargerea hidatidei primare si metastazarea protoscolecsilor se pot forma zeci de hidatide secundare. La artropode (Acariformes), intensivitatea rarazitara poate fi rezultatul atat al imigratiei, cat §i al dezvoltarii endogene. In siadiul larvar la parazitii temporari, cresterea densitatii se coreleaza cu aportul exogen, m timp ce la parazitii permanenti, cum sunt sarcoptii, se realizeaza atat prin imigratie la gazda, cat si prin reproducere, care este crescuta, datorita ciclului scurt (18-25 zile) si prolificitatii ridicate a femelelor.

Extensivitatea invaziei (E.I.) sau indicele frecventei [21] reprezinta o expresie procentuala a numarului gazdelor infestate raportat la numarul total al probelor examinate. Nivelul acestei infestatii are mare importanta atat in ceea ce prive§te cuantumul de poluare a ecosistemelor de catre speciile gazda, cat si asupra riscului de contaminare. Extensivitatea unei infestatii se coreleaza de factori exogeni si endogeni, dar Tin mod esential de sistemul de supraveghere si combatere.Determinarea indicelor invaziei se face prin urmatoarele procedee:Pe gazdele vii, prin examenul sangelui (Haemosporidia, Trypanosoma s.a.), numarandu-se pe campulmicroscopic sau pe Tntreaga lama parazitiiaflati in preparat si raportandu-1 la numarul elementelor figurate ale sangelui.

Prin examenul excrementelor (coprologic): macroscopic pentru parazitii vazuti cu ochiul liber (viermi, larve de insecte) sau microscopic pentru oochistii (Coccidia), oua si larve de Trematoda, Cestoda, Nematoda, Acanthocephala.

Pe animale moarte, prin autopsie totala sau partiala pe organe. Se recurge la examenul macroscopic pentru parazitii vazuti cu ochiul liber si la 'examenul microscopic (sange, continutul intestinal, produsele altor organe, musculatura sau altele).Indicele extensivitatii unor infestatii, la populatiile gazda, se exprima procentual la efectivul de specii analizat.

3.Antigenele parazitareIn suita factorilor de stabilitate functionala a biosistemelor parazitare, antigenele parazitare se Tncadreaza ca mijloace de declan§are a raspunsului imun al gazdei.Antigenele (Ag) reprezinta substante chimice heteroloage, cu structuri proteice, polizaharidice, nucleinice, lipidice s.a. sau combinatii ale acestora si au capacitatea de a induce raspuns imun mediat celular sau umoral. Masele antigenice parazitare pot actiona ca activatori policlonali, inducand proliferarea a limfocitelor p, cu sinteza imunoglobulinelor nespecifice, dar si a anticorpilor circulanti specifici. Antigenele parazitare reprezinta substante non-self fata de organismul invadat, caracterizate de imunogenitate (capacitatea de a induce anticorpogeneza) si antigenitate (capacitatea de a reactiona cu anticorpi [13, 14, 15, 12], Exista Tnsa si antigene incomplete numite haptene care, spre deosebire de antigenele complete, nu au propria capacitate imunogena, dar poseda activitate antigenica. Haptenele pot fi imunogene numai conjugate cu alte substante auxiliare.Raspunsul sistemului imun al gazdelor este controlat genetic prin CMH (complexul major de histocompatibilitate), de genele de clasa I si II care permit recunoajjterea componentelor self sau non-self si deci reactivitatea imuna fata de antigenele straine. Celulele prezentatoare (macrofagele) inglobeaza si lizeaza intracitoplasmatic antigenul, dupa care este expus fragmentar la suprafata mem- branei ca determinanti antigenici izolati si recognoscibili de catre populatiilelimfocitare. Mecanismele imune in continuare se desfasoara similar antigenelor straine indiferent de natura acestora [6].Ciclul biologic foarte complex al parazitilor, cu treceri succesive prin diverse stadii cu structuri morfologice si functionalitate diferite, cu localizarea unei singure specii la 1-3 gazde diferite, uneori chiar cu localizari variabile in functie de stadii, a favorizat complexitatea maxima a gamei de antigene parazitare. si in cazul acestor antigene parazitare, molecula Ag este formata dintr-o grupare purtatoare (un suport coloidal proteic macromolecular) nespecifica si una sau mai multe grupari aeterminante sau epitopi, cu specificitate imunologica [12],Prin analize imunoelectroforetice si imunoenzimatice s-au determinat circa 20-60 entitati antigenice la o singura specie parazitara [10]. La Plasmodium 'alciparum s-au identificat aproximativ 20 de antigene, iar la Babesia canis cca 15 antigene. §ansele de identificare le consideram deschise, corelate de noi

tehnici rosibile cu mai mare fineje, cum sunt utilizarea anticorpilor monoclonali sau anticorpilor policlonali monospecifici. 'Cu toata diversitatea antigenelor parazitare, acestea pot fi clasificate pe :riterii diferite ca: structura, provenienta, origine §.a. Referitor la origine, antigenele runt de doua tipuri: somatice si metabolice.Antigenele somatice provin din structura tisulara, intracitoplasmatica, liberate dupa moartea §i dezintegrarea parazitilor. Antigene exista la paraziti '.diferent de natura lor filogenetica, protozoare sau artropode, dar nu poseda antigenitate puternica si sunt rareori imunogene. Ele sunt mai adesea implicate in in- .acerea fenomenelor de hipersensibilitate. La unele specii insa au proprietatea de a ictermina procese imunogene similare antigenelor metabolice. Un astfel de model s- x stabilit la nematodul Trichinella spiralis. In cele mai multe situatii, antigenele omatice parazitare nu indue fenomenele imune specifice, ci dau obi§nuit reactii .:mune sau incruci§ate.Din punct de vedere chimic, aceste antigene sunt constituite din proteine, xlizaharide, glicoproteine, lipoproteine, sau se cupleaza unor structuri diverse cu -: de haptene. La T. spiralis s-au identificat antigene compuse din heteroproteine iiociate cu polioside, ultimele componente sporind efectul imunogen.Antigenele metabolice (functionale) sunt formate din produ§i de secretii si : secretii, rezultati in timpul vietii prin intermediul proceselor metabolice. Ele abunda - nelminti si artropode hematofage in secretiile salivare cu rol anticoagulant si r-Tiolizant, in lichidele eliberate in fazele de eclozare si naparlire larvara, in cele de histare a sporochisturilor. Structura chimica a acestui grup este foarte apropiata erselor enzime proteolitice §i lipolitice. Componentele secretorii lipo- si , teolitice provenite de la Ascaris lumbricoides si Toxocara canis au un efect ritmic imunogen asupra gazdelor, fiind neutralizate de imunoserurile acestora. icterul imun al acestor anticorpi este strict specific. Lichidele provenite in timpul -histarii larvelor infestante (L3) ale unor helminti sau al naparlirii larvelor in - -tile IV si V, care se produc in contact intim cu tesuturile gazdelor, indue procese ~ :nogene. si aceste lichide au o compozitie specifica de natura proteo- si lipolitica. . . carii de Schistosoma spp si larvele (L3) de Strongyloides spp, in timpul sI ' jnderii- transcutanat in organismul omului si animalelor, produc secretii _~anatoare hialuronidazei, care actioneaza ca antigene cu reactivitate specifica.

4.Mecanisme prin care parazitii se eschiveaza reactiilor de aparare a gazdelorParazitii, infestand gazdele, indue un conflict echilibrat, reu§ind sa evolueze in comun timp indelungat. Realizarea acestui mod de convietuire, consolidat filogenetic, se datoreste si diferitelor mecanisme prin care parazitii se feresc de reactiile de aparare ale gazdelor. In aceste mecanisme sunt implicate cateva fenomene caracteristice legate de structura §i functiile antigenice parazitare.Variabilitatea (modulatia) structurala a antigenelor in timp si spatiu (habitat) este remarcabila la unele grupuri sistematice. Astfel, in desfasurarea procesului morbid pot aparea noi variante ale fiecarei forme evolutive, eschivandu- se de la actiunea anticorpilor. Unele specii parazite (Trypanosoma spp, Plasmodium spp, Leishmania spp, Babesia spp) pot prezenta mai multe tipuri de antigene (cca 100). Formele parazitare in organismul gazdei, dupa anumite intervale, cand sporeste nivelul anticorpilor specifici, isi modifica invelisul antigenic de suprafata. Aceasta proprietate permite multiplicarea si supravetuirea populatiilor noi aparute, care nu pot fi distruse de vechiul arsenal al anticorpilor. Procesul este repetabil sub controlul genetic de nenumarate ori.

Retragerea parazitilor in habitate favorabile in corpul gazdelor este un fenomen observat la protozoare §i helminti. La unele protozoare, localizarea intracelulara (Toxoplasma gondii in macrofage si celule parenchimatoase, Plasmodium spp in hepatocite §i hematii, Leishmania spp in mononucleare) ii ocroteste de actiunea factorilor imunitari mediati umoral. La unii helminti se observa adesea fenomenul de incapsulare, iar prin intermediul straturilor formate se izoleaza, protejandu-se de mijloacele imune defensive. Asa se realizeaza dezvoltarea §i viabilitatea multienala a chistului hidatic in diferite organe la om §i animale. Larvele de T. spiralis se izoleaza in musculatura striata a gazdelor sub forma chistica, rezistand astfel timp indelungat. Sub aceasta forma sunt mai putin atacabile §i de medicatiile specifice, comparativ cu larvele libere. In cazul altor paraziti apararea se produce prin mecanisme biochimice, blocand activitatea lizozimului, a radicalilor de oxigen s.a.Elaborarea de antigene solubile circulante in sange si umori favorizeaza supravietuirea prin mecanisme variate. Fenomenul se observa la protozoare, helminti si artropode, realizat prin stimularea limfocitelor T supresoare, neutralizarea anticorpilor sau prin alte mijloace specifice $i nespecifice. Antigene solubile s-au izolat la Babesia spp, Eimeria spp §i la unii helminti.Imitatie antigenica (mimetism antigenic) se observa la unele trematode. Schistosoma spp, atat in stadiul de furcocercar, cat si in forma adulta, are capacitatea de a forma antigene de suprafata comune cu ale gazdei si mascandu-se astfel ca self sustrage mijloacele de aparare ale gazdei.Toleranta imunologica a gazdelor fata de unii paraziti. Acest fenomen reprezinta o stare de rezistenta a organismelor fata de diver§i antigeni heterologi, in absenta anticorpilor specifici, indusa de un contact anterior cu

antigenul respectiv, fie in perioada embrionara, fie postnatala, sau ulterior in stari de deficit functional al :.stemului imunocompetent. Antigenul inductor al starii de toleranta se numeste tolerogen. Fenomenul este expresia unei inhibitii specifice a capacitatii imunogene rata de unele antigene, consecutiv unui contact anterior cand acestea, desi non-self, au fost receptate si recunoscute de catre celulele imunocompetente drept antigene ielf. Aceasta stare imunotoleranta poate fi partiala sau completa si are o anumita ; jrabilitate in timp. Producerea fenomenului este conditional de mai multi factori, rrintre care: natura si doza de antigen administrate; calea §i metodele de idministrare ale antigenului; specia, starea fiziologica §i imunologica a organismului receptor [1].

Referitor la natura antigenului, pentru proteine formele agregate sunt munogene §i fractiunjle solubile sunt tolerogene. De asemenea, haptenele si xlipeptidele sintetice, administrate intravenos in doze mari, la cobai, indue r.ieranta imunologica de doza inalta. Antigenele sub forma particulars, cum sunt reiulele eucariote, bacteriile, virusurile, sunt tolerogene in doze mici. Atat in grupa mtigenelor solubile, cat §i a celor particulare se gasesc numeroase antigene de patura parazitara. Calea de administrare a antigenelor conditioneaza instalarea irierantei.Toleranta imunologica este dovedita in unele parazitoze. In cazul imioplasmozei cu contaminare transplacentara, in perioada de maturizare a ..componentelor sistemului imun, trofozoitii de Toxoplasma gondii sunt prezenti la felul diverselor tesuturi si organe ale nou-nascutului §i acceptati ca elemente self - :este organisme, daca vor ajunge in decursul vietii sa fie contaminate cu rxoplasme, nu vor contracta boala, desi nu dispun de anticorpi specifici. Pentru o ixcretinere cat mai indelungata sau chiar pentru intreaga viata, este necesar ca :r;anismul sa intre repetat in contact cu doze mici de tolerogen, meat sa intretina -cmoria elementelor imunocompetente.In babesioza la ecvine s-a constatat ca imbolnavirea iepelor, produsa de Isesia equi, in perioada gestatiei, permite contactul fatului cu acesti paraziti, iar aceea manjii pana la maturizare nu contracta boala, dispunand de o rezistenta data de inducerea starii de toleranta. Astfel de stari sunt posibile si in infestatii cu :e_minti:. la catelele gestante infestate cu Toxocara canis sau la vaci gestante, m/estate cu Neoascaris vitulorum.In timpul vietii organismelor se constata stari de toleranta in infestatii cu nta paraziti care, prin localizare §i numarul indivizilor unei populatii, se sustrag :;:erei de interventie a sistemului imunocompetent. Situatii se intalnesc frecvent la 'si ovine si caprine in infestatii cu speciile din genurile Cooperia si Nematodirus care is caiizandu-se pe suprafata mucoasei intestinului subtire, intra in contact slab cu sistemul imunodefensiv. Acest fapt se reflecta prin lipsa sau slaba activitate jorpoformaloare a organismelor gazda.

Uneori imediat dupa contaminare are loc patrunderea parazitilor intracelular. Linii paraziti (Plasmodium spp, Leishmania spp), fenomenul se realizeaza pasiv jrn camuflarea intracelulara. La altii, apararea se datore§te unor procese active t i.cnimice: Toxoplasma gondii determina intracitoplasmatic o inhibare enzimatica i-2.:zomala.Toleranta imunogena dobandita in unele parazitoze are o faza activa, dupa -sri se atenueaza §i poate sa dispara. O conditie esentiala pentru mentinerea ei o constituie contactul la intervale rare cu tolerogenul respectiv, in cantitati mici. Pierderea tolerantei fata de anumiti tolerogeni, indiferent de natura acestora, se poate produce prin diferite mijloace artificiale. Recontactul organismului cu un tolerogen, cu structura modificata, duce la pierderea tolerantei. Prin administrarea la organisme cu toleranta fata de un anurait antigen a unor substante proteice cu structura apropiata, se amendeaza starea imunotoleranta. Se §tie ca exista numeroase specii de paraziti Tnrudite prin structura lor antigenica. Toxoplasma gondii are componente antigenice apropiate sau comune cu cele de Hammondia hammondi si Besnoitia spp, care probabil ar putea sa se reflecte si in acest proces.

Cu certitudine, starea imunotoleranta a organismelor fata de diversele antigene parazitare implica mecanisme complexe, poate mai complicate decat in cazul tolerogenelor de natura virala sau bacteriana, dar care nu sunt totusi atat de bine cunoscute. Imunodepresia este un fenomen indus de infestarea mai multor paraziti, dar sunt inca incomplet cunoscute mecanismele de actiune. Dereglarea mecanismelor de aparare a gazdelor se datoreaza interventiei active a unor factori elaborati de paraziti in diverse stadii evolutive, care blocheaza fie sistemul general de aparare, fie elementele de aparare mediate celular sau umoral.Toxinele si antigenele parazitare indue depresia actionand asupra macrofagelor si limfocitelor T; stimuland limfocitele T supresoare, acestea vor inhiba producerea de anticorpi, reactiile de hipersensibilitate intarziata §i formarea complexelor de anticorpi cu antigene. Dereglarile vizeaza hipofunctionalitatea factorilor generali de aparare (complementul, lizozimul) diminuati eantitativ [1, ,,].Cateva exemplificari sunt edificatoare asupra ipotezei cauzalitatii multiple. La gazdele infestate cu Fasciola hepatica si Trypanosoma gambiense s-au depistat factori citotoxici antilimfocitari; la caine cu babesioza si la bovine cu theilerioza s- au observat deficiente in prezentarea antigenelor de catre macrofage si o depresie a limfocitelor T. In trichineloza la om, avalan§a de antigene larvare de Trichinella spiralis in sistemul circulant sanguin, in valuri repetate, provoaca o paralizie a elementelor imunocompetente. Procesele fiziopatologice grave, cu

blocarea limfocitelor Th la nivelul receptorilor specifici pentru determinant antigenici sau prin stimularea limfocitelor Ts (specifice antigenelor), determina paralizia sistemului imunocompetent. Stari similare pot aparea §i in dirofilarioza canina, cand antigenele microfilariene abundente apar in sangele bolnavilor. In aceste situatii imune apar e§ecuri in cazul practicarii imunoprofilaxiei contra altor maladii, gazdele ramanand descoperite imunologic. Acest fapt este esential in supravegherea epidemiologica a populatiilor umane sau de animale.

Bibliografie

[1]. Bradley R.E., Reid W.M., 1966. Exper. Parasitol., 36, 5, 845-848

[2] Cosoroaba I., 1994. Acarologie veterinara. Edit. Ceres, Bucuresti.

[3]. Depelchin A., 1986. Ann. Med. Vet., 1300, 4, 305.

[ 4] Nitzulescu V, Gherman I., 1986. Parazitologie clinica. Edit. Medicala, Bucurejti.

[5], Nitzulescu V., Gherman I., Feldeoreanu T., 1964. Parazitologie clinica. Edit.

Medicala, Bucurejti.

[6], Olinescu A., 1988. Elemente de imunologie comparata. Edit. Ceres, Bucuresti

[7], Olinescu A., 1995. Imunologie. Edit. Didactical Pedagogics, Bucuresti.

[8]Gheorghescu B., Rebedea D., Boicescu Lidia, 1982. Sindromul de malabsorbtie. Edit. Academiei Romane, Bucuresti.

[9] Gherman I., 1993. Compendiu de parazitologie clinica. Edit. All, Bucurejti.

[10]- Dulceanu N., Terinte Cristina, 1994. Parazitologie veterinara. Vol. I, II, III, Edit. Moldova, Ia§i.

[11] Lapage G., 1968. Veterinary Parasitology, ed. Il-a, Olivier and Edinburg, London.

[12] Mattes H.B., Bousch A., Brobigk U.M., Hiepe Th., 1993. 14-th Conf. WAAPV,

[13], Gheorghiu I., Iftimovici R., Barnaure Gh., Constantinescu C., Rusu V., Luntz F., Burducea O., 1966. Infectia si imunitatea la animale. Edit. Agro-Silvica, Bucure§ti.

[14]. Moreau V., 1986. Le Point Veterinaire, 18, 100,467-473.

[15], Rapuntean G., 2008. Imunologie. Edit. AcademicPres, Cluj-Napoca.

[16] Schniewing A., Gothe R., 1982. Berl. Munch. Tierarz. Wschr., 95, 307.

[17], Suteu E. Rotaru O., Cozma V., 1986. Buletin Institutul AgronomicCluj-Napoca,

[18] Suteu E., Vartic N., Cozma V., 1996. Diagnosticul si tratamentul parazitozelor

[19] Suteu 1., Cozma V., 2007. Parazitologie clinica veterinara. Vol. 1, 2, Edit. Risosprint,

[20] Tzipori S., Angus K.W., Gray E.W., Camppell J., Francis A., 1981. Amer. J. Vet. Res., 8, 1400-1404.[21] Zahner H., Gorcov Ch., Soulsby E.J.Z., Schutzer H.R., Geyer E., Reiner G., 1987. Z. Versuchistierkd., 29, 243-256.[22] Zgardan E., 2002. Aspecte privind epizootologia §i profilaxia anoplocefalidozelor la ovine in Republica Moldova. Rev. Rom. Parazitologie, XII, 1, Bucuresti.

[23] Zahner H., Gorcov Ch., Soulsby E.J.Z., Schutzer H.R., Geyer E., Reiner G., 1987. Z. Versuchistierkd., 29, 243-256.

[24] Wilson R., Pasvol G., Weatherall D.J., 1977. Invasion and growth of Plasmodium falciparum in different types of human erythrocyte. Bull. Wld. Hlth. Org., 55, 177- 183