Lucrare de verificare .

La: Economia ramurii

A elaborat :Alexandru Savin

Mijloacele circulante:constituie totalitatea mijloacelor băneşti, avansate pentru crearea fondurilor de producţie şi a fondurilor circulante, ce asigură rotaţia neîntreruptă a mijloacelor băneşti.  Mijloacele circulante asigură permanenţa producţiei şi realizarea produselor întreprinderii.

Tema 1 :Mijloacele circulante

Componenţa mijloacelor circulante

Prin сomponenţa mijloacelor circulante se înţelege totalitatea elementelor, ce formează mijloacele circulante.

Divizarea mijloacelor circulante în fonduri circulante de producţie şi fonduri de circulaţie este determinată de specificul utilizării şi distribuţiei lor în sfera de producţie şi realizare.

Fondurile circulante de producţie sunt unul din elementele procesului, partea principală a preţului de cost al producţiei. Acestea sunt obiectele muncii (materia primă, principalele materiale şi semifabricate,materialele auxiliare, combustibilul, tara, piesele de schimb etc.);.Fondurile de circulaţie  sunt mijloacele întreprinderii depuse în rezervele de producţie  finită,mărfurile expediate dar neplătite, precum şi mijloacele în proces de calcul şi mijloacele băneşti din casă şi de la conturi.

Mărimea mijloacelor circulante ocupate în producţie, depinde în temei de durata ciclului respectiv de producere a articolelor, de nivelul tehnic de dezvoltare, perfecţiunea tehnologiei şi organizarea muncii.

Suma mijloacelor de circulaţie depinde mult de condiţiile de realizare a producţiei şi de nivelul organizării sistemului de aprovizionare şi desfacere a produselor.

Componenţa şi structura mijloacelor circulante După sursele de formare mijloacele circulante se împart în proprii şi de

împrumut. Mijloacele circulante proprii – sunt mijloacele care se află permanent la

dispoziţia întreprinderii şi se formează din contul resurselor proprii (profitului etc.). În procesul mişcării lor mijloacelor circulante proprii pot fi înlocuite cu

mijloace care sunt în esenţă, o parte din mijloacele proprii avansate pentru retribuţia muncii, dar care temporar sunt libere (în legătură cu plata de o singură dată a salariului). Aceste mijloace se numesc echivalente cu cele proprii, sau pasive stabile.

Mijloacele circulante de împrumut sunt creditele bancare, datoriile creditoare

(creditele comerciale) şi alte pasive.

Concluzie

Pentru funcţionarea normală a fiecărei întreprinderi sunt necesare mijloace circulante, ce reprezintă mijloacele băneşti pe care le foloseşte întreprinderea

pentru procurarea fondurilor de circulaţie.

Utilizarea raţională şi economicoasă a fondurilor circulante este sarcina primordială a întreprinderilor, deoarece cheltuielile materiale constituie ¾ din preţul de cost al producţiei industriale. Reducerea consumului de materiale la unitatea de produs (consumul de resurse materiale în expresie naturală şi valorică) se poate atinge pe diverse căi, printre care principala este implementarea tehnicii şi tehnologiilor noi, perfecţionarea sistemului de organizare a producţiei şi muncii.

Tema 2. Eficienta economica /Indicatorii.

Eficienţa economică este relaţia dintre efectele obţinute (rezultate)şi eforturile (cheltuielile)depuse într-o activitate economică într-o anumită perioadă de timp.

Eficienţa economică se poate exprima:

sub forma randamentului combinării şi utilizării factorilor de producţie care oglindesc efectele economice obţinute la o unitate de efort depus Ec=Vr, unde Ec=eficienţa economică şi Vr = veniturile realizate.

sub forma consumului specific de factori de producţie pentru obţinerea efectelor scontate în care arată consumul de factori ce revine pe unitate de efect economic util Ec = Cfp, unde Ec = eficienţa economică şi Cfp=factorii de producţie consumaţi .

Eficienţa în domeniul serviciilor îmbracă aspecte deosebite şi are două tipuri de efecte:

Efecte economice: se concretizează în rezultate economice, care sunt uşor de cuantificat(profitul, cifra de afaceri, cheltuielile etc.)

Efecte sociale: privesc în primul rând beneficiarul şi sunt mai greu de cuantificat( de exemplu efectul procesului de instruire dintr-o unitate de învăţământ asupra viitoarei activităţi a unui tânăr)

În domeniul serviciilor cresterea E. se realizează prin două modalităţi practice şi urmăreşte:

Maximizarea veniturilor prin: - creşterea cifrei de afaceri - creşterea încasărilor - diversificarea serviciilor - specializarea serviciilor - mărirea adaosului comercial etc. Raţionalizarea cheltuielilor prin: - creşterea productivităţii - calificarea personalului - extinderea progresului tehnic - organizarea mai bună a muncii - îmbunătăţirea modului de cointeresare

INDICATORII EFICIENŢEI Rentabilitatea Factorii de productie Mijloace fixe Nivelul costurilor Investitiile

Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit exprimă eficienţa cu care sunt utilizaţi şi combinaţi factorii de producţie se măsoară cu indicatori exprimaţi în mărime absolută şi relativă

Eficienţa utilizării potenţialului uman al întreprinderii: exprimă nivelul producţiei pe un salariat.

Eficienţa utilizării mijloacelor fixe - cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe - profitul la 1000 lei mijloace fixeNivelul costurilor se exprimă în: - indicatori absoluţi - suma totală a cheltuielilor - indicatori relativi–cheltuieli la 100 de leiEficienţa investiţiilor: - investiţia – dezvoltarea capitalului tehnic al

întreprinderii - rata de rentabilitate minimă

În evaluarea eficienței economice a investițiilor se utilizează sistemul de indicatori de eficiență economică după cum urmează:

a) Indicatori cu caracter general; b) Indicatori de baza; c) Indicatori economici specifici.

a) Indicatori cu caracter general; Prima grupă de indicatori contribuie la formarea unei imagini globale asupra

condițiilor concrete de eficiență economică în care se va realiza și va funcționa obiectivul de investiții. Aceștia sunt:

Capacitatea de producție – exprimă producția maximă ce poate fi obținută într-o perioada de timp, în condiții normale de funcționare a capitalului fix, de utilizare a resurselor umane și materiale și a unui anumit coeficient de schimburi;

Numărul de salariați – Acest indicator trebuie cunoscut din faza de proiectare, el stabilindu-se în corelație cu producția, productivitatea muncii și coeficientul de schimburi. Totodată, indicatorul amintit trebuie cunoscut în structura, pe categorii de personal;

Costul de producție – trebuie cunoscut atât la nivelul întregii producții realizate, cât și la nivelul fiecărui sortiment de producție în parte, ca și pe unitatea de produs;

Profitul – efectul net urmărit de oricare întreprinzător. Prin intermediul profitului, întreprinzătorul asigură premisele necesare pentru creșterea capitalului fix. De asemenea, firmele au posibilitatea să calculeze unul dintre cei mai importanți indicatori, rata profitului (calculată ca raport între profit și cifra de afaceri), care arată ce capacitate are aceasta de a produce profit;

Productivitatea muncii – care arată producția ce poate fi realizată pe un lucrător sau pe ora. .

În economia de piață, cel mai important indicator de eficiență economică este rentabilitatea, profitabilitatea, dată de rata rentabilității. Există mai multe formule de calcul: r = (P / C) x 100,

b) Indicatori de baza;

Aceștia sunt proprii analizei eficienței economice a investițiilor și constituie cea mai importantă grupă de indicatori pentru adoptarea unei decizii de investiții.

Volumul capitalului investit (It) – Acest indicator economic reflectă efortul economic total pentru realizarea unui anumit obiectiv de investiții. În efortul investițional total al unui întreprinzător intră valoarea investiției directe, reflectată prin devizul general, investițiile colaterale, cheltuieli referitoare la dotarea inițială cu mijloace circulante precum și cheltuieli suplimentare efectuate de întreprinzător. În ceea ce privește materializarea propriu-zisă a investițiilor, aceasta se concretizează în capitalul fix activ, cât și în capitalul fix pasiv.

Durata de realizare a lucrărilor de investiții Durata de funcționare a investiției Termenul de recuperare a investiției - Este un alt indicator sintetic

de eficiență economică a investițiilor care exprimă corelația dintre efortul de capital investit, pe de o parte, și efectul obținut sub forma profitului anual, pe de alta parte. De exemplu, pentru o investiție noua vom avea raportul dintre valoarea investiției și profitul mediu anual.

c) Indicatori economici specifici. Randamentul economic al investițiilor – Ca

și formula de calcul avem: randamentul economic = (profit total/investiție) – 1

Valoarea actualizată netă– reprezintă, din ce în ce mai mult, un criteriu esențial în departajarea proiectelor de investiții. Astfel, dacă prin procedee de actualizare se aduc în prezent toate cheltuielile, veniturile, profitul viitor și se compară între ele, aceasta înseamnă practic aplicarea regulii VAN.

Tema 3. Costurile Calitati Noncalitatea (sau “calitatea nesatisfăcătoare”, “neconformitatea”) este diferenţa globală

dintre calitatea dorită şi calitatea obţinută efectiv. Această diferenţă poate fi evaluată mai mult sau mai puţin complet în termeni economici.

Costurile calităţii sunt suma costurilor suportate pentru a asigura o calitate satisfăcătoare şi pentru a da încredere în calitate, şi a pierderilor suferite atunci când nu se obţine o calitate satisfăcătoare. Anumite pierderi de acest fel sunt greu de cuantificat, dar pot fi de mare importanţă, aşa cum este, de exemplu, pierderea clientelei.

Costurile referitoare la calitate pot fi defalcate astfel: Costuri interne referitoare la noncalitate: cheltuieli suportate în cazul în care faptul că

produsul nu satisface cerinţele de calitate se constată înainte ca acesta să părăsească întreprinderea;

Costuri externe referitoare la noncalitate: cheltuieli suportate în cazul în care faptul că produsul nu satisface cerinţele de calitate se constată după ce a părăsit întreprinderea;

Costuri de detectare şi control: cheltuieli suportate pentru verificarea conformităţii produsului cu cerinţele de calitate, adică pentru finanţarea investigării noncalităţii;

Costuri de prevenire: cheltuieli efectuate pentru a reduce riscurile privind noncalitatea. Aceste costuri includ şi costurile pentru implementarea şi menţinerea unui sistem al calităţii şi pentru activităţile de asigurare a calităţii.

Principii ale calculului costurilor calităţii

Costurile de realizare a calităţii reprezintă cheltuielile angajate de o întreprindere în scopul obţinerii şi asigurării nivelului cerut de calitate şi cuprind costurile de prevenire şi costurile de evaluare, dar costurile calităţii cuprind şi costurile noncalităţii - costul defectelor şi al consecinţelor acestora.

În cadrul analizei costurilor calităţii, se face refere, cu deosebire, la următoarele trei categorii:

Costurile neconformităţilorAcestea sunt cheltuieli datorate defectelor, cu alte cuvinte cheltuieli făcute pentru

că nu se realizează o muncă conformă cu ceea ce a fost prevăzut. Se disting costurile interne ale neconformităţilor (rebuturi, retuşuri şi alte cheltuieli inutile) şi costuri externe ale neconformităţilor care se descoperă datorită reacţiei clienţilor întreprinderii (despăgubirea clienţilor, penalităţi de întârziere, contracte pierdute).

Costurile de neconformitate includ, la rândul lor, trei clase de costuri.

Prima clasa cuprinde costurile esecurilor interne. Aceste costuri apar la organizatiile producatoare din esecurile atingerii calitatii specificate, ele fiind costurile de corectare a produselor sau serviciilor care nu întrunesc prevederile cuprinse în standardele de calitate. Aceste costuri apar când deficientele/defectele de calitate sunt descoperite în interiorul organizatiei, anterior livrarii produselor catre client (exemplul tipic fiind cel al costurilor de reprelucrare, de reparare etc.)

A doua clasa a costurilor de neconformitate o reprezinta costurile esecurilor externe. Acestea sunt costurile ce se înregistreaza în afara organizatiei si sunt datorate esecurilor în atingerea calitatii specificate, când corectarea produselor sau a serviciilor are loc dupa livrarea acestora catre client. Descoperirea defectelor de catre client antreneaza aparitia unor costuri ale reclamatiilor si de regula, pierderea încrederii în produs si în organizatie, pierderearea clientilor si reduceri ale profitului.

O mare parte a costurilor esecurilor interne si externe ale calitatii sunt invizibile, unele sunt imposibil de înregistrat, iar altele sunt înregistrate, dar incorect.

A treia clasa de costuri din aceasta categorie este acea a costurilor unor excese fata de cerintele reale si apar ca urmare a unor excese înregistrate la nivelul cerintelor de calitate ale produsului/serviciului peste asteptarile clientilor.

Costurile de detectare (evaluare) Costurile de detectare reprezintă cheltuielile efectuate de

întreprindere pentru aprecierea nivelului de calitate atins de produsele realizate, pentru identificarea neconformităţilor şi cuprind costurile controalelor, a testelor şi încercărilor efectuate.

Costurile de prevenire Aceste costuri corespund activităţilor al căror scop este de a

împiedica apariţia defectelor: conducerea generală a calităţii şi adoptarea sistemului calităţii conform standardelor internaţionale din seris ISO 9000, programele de instruire în domeniul calităţii, evaluarea capacităţilor unui furnizor, întreţinerea preventivă, proiectarea produselor în conformitate cu cerinţele pieţii, efectuarea de audituri interne, studii de marketing etc.

Rolul analizei costurilor calităţii

Analiza economică şi calculul costurilor de calitate permite identificarea neconformităţilor celor mai costisitoare, care provoacă o creştere a costurilor sau o deteriorare a cifrei de afaceri. Astfel, calculul şi analiza costurilor calităţii este un instrument important la dispoziţia organizaţiei în cadrul managementului calităţii.

În felul acesta, în măsura în care sistemul de asigurare a calităţii şi în general managementul calităţii devine obiect al expertizei, modul de abordare al costului calităţii se supune şi el expertizării.

Va multumesc pentru atentie.