Dumnezeu, intre filosofie si religie

Ce este Dumnezeu, si cui se adresaza oamenii cand se roaga? De-a lungul vietii suntem invatati mai multe variante despre Dumnezeu: mai intai in copilarie credem ca Dumnezeu este un batran cu barba alba care se intereseaza frecvent de ceea ce fac oamenii si cum respecta ei invatatura lui. Crestinii cred insa cu totul altceva, pentru ei Dumnezeu nu este o fiinta care poate fi localizata spatial si temporal. Dumnezeu nu apartine acestei lumi, fiind o fiinta transcedentala . In concluzie crestinii cred ca Dumnezeu apartine unei alte lumi, cea superioara.

Dar atunci cum putem ajunge la Dumnezeu? Filosofii antici greci credeau ca in lumea superioara putem ajunge doar prin ratiune si nu prin simturi. De ce nu prin simturi? Pentru ca simturile ne ajuta sa intelegem doar lumea aceasta. Primele conceptii au aparut in antichitatea greaca, unde mai multi filosofi au incercat sa explice lumea noastra. Fara sa vrea au ajuns la conceptia potrivit careia Dumnezeu este necesar. Unul din cei mai importanti este Platon, dupa care, dupa lumea noastra, pe care el o numea lumea pesterii exista si o alta lume, lumea ideilor, sau lumea superioara. Lumea pesterii poate fi cunoscuta prin intermediul simturilor, in timp ce lumea ideilor poate fi cunoscuta doar prin intermediul ratiunii. Platon aseamana aceasta lume, a noastra, cu lumea simturilor, care isi ia realitatea din lumea superioara, lumea ideilor unde predominant este soarele, identificat mai tarziu, de Plotin cu Dumnezeu insusi.

Despre existenta lui Dumnezeu Argumentele rationale pentru existenta lui Dumnezeu sunt de mai multe

tipuri. In primul rand, argumentul ontologic, care se bazeaza pe analiza conceptului de fiinta suprema, necesara. Daca se considera ca este necesar sa existe o fiinta suprema, pornindu-se de la acest lucru, atunci argumentul este cosmologic. Al treilea argument este cel fizico-teologic, in care Dumnezeu are toate atributele, dar noi oamenii, putem sa intuim doar unele. Acesta din urma va fi detaliat mai jos, la subpunctul “atributele lui Dumnezeu”.

Cel care combate toate aceste atribute este Kant, care considera ca aceste argumente gresesc pentru ca ideea de Dumnezeu nu este accesibila cunoasterii pe cale rationala. Detronarea argumentului ontologic este simpla : daca inlocuim sintagma “ lucrul acela exista” cu ceva mai simplu si mai la obiect, si anume “ Dumnezeu exista”, rezulta o concluzie simpla: existenta nu revine neaparat ideii de Dumnezeu, pentru ca existenta nu este o insusire derivata din ideea de Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel cosmologic, care spune ca daca celelalte lucruri exista, atunci exista si o fiinta suprema. Daca eliminam primul pas al demonstratiei, atunci acest argument nu este decat un argument ontologic ascuns. In fine ultimul argument este cel fizico-teologic (denumire data de Immanuel Kant). Acesta identifica mai multe momente ale acestei teorii: “1. In lume se gasesc pretutindeni semnele evidente ale unei oranduiri dupa un scop determinat, executata cu mare intelepciune si intr-un tot de varietate indescriptibila , atat in ceea ce priveste continutul, cat si marimea nelimitata a intinderii. 2. Acesta oranduire finalista este complet straina lucrurilor si apartine numai contingent acestora, adica natura diferitelor lucruri n-ar fi putut sa se

adapteze la sine, prin atatea mijloace concordante la scopuri determinate, daca aceste mijloace n-ar fi alese si intocmite anume, pentru aceasta de cate un principiu rational […]. 3. Exista deci o cauza sublima si inteleapta care trebiue sa fie cauza lumii[…] ca inteligenta, attionand prin libertate. …

(Immanuel Kant- Critica ratiunii pure, pag 495)

Ultimul argument este de natura istorica si are la baza faptul ca la toate popoarele, din toate timpurile se remarca o puternica credinta in fiintele superioare. Este greu de dat un raspuns de ce oamenii au nevoie de o credinta intr-o fiinta superioara. Poate este ceva din natura umana de a cauta o protectie superioara, pe care sa se bazeze in momentele dificile. Cert este ca toate civilizatiile, de-a lungul istoriei au avut nevoie de zei, asa cum avem si noi in present nevoie de Dumenzeu.

Thoma de Aquino ridica privitor la existenta lui Dumnezeu trei probleme. In primul rand se pare ca existenta lui Dumnezeu nu este demonstrabila pentru ca desi demonstratia ne face sa stim, credinta este ceva profound si nu tine de aparente, deci existenta lui Dumnezeu nu este demonstrabila. Thoma de Aquino spune ” …spun ca Dumnezeu exista si alte lucruri de acest fel care pot fi cunoscute prin ratiunea naturala despre Dumnezeu cum spune Pavel (Epistola catre Romani I, 19)nu sunt articole de credinta ci doar preambuluri la articole. Caci credinta presupune cunoasterea naturala, precum gratia in natura si perfectiunea perfectibila. Nimic nu interzice ca ceva care este prin natura sa demonstrabil si cogniscibil, sa fie primit de la atcineva drept credibil, care nu intelege demonstratia”. Daca totusi s-ar demonstra ca El exista acest lucru nu s-ar putea face decat prin efectele lui. Dar acest lucru nu este posibil deoarece El este infinit iar efectul este finit. Din acest fapt rezulta ca aparent nu exista nici o modalitate de a demonstra existenta lui Dumnezeu. Raspunsul lui Thoma de Aquino la aceasta intrebare este “… spun ca prin efecte, care nu sunt de proportiile cauzei, nu se poate avea o perfecta cunoastere despre cauza: dar totusi din orice efect este clar ca ni se poate demonstra faptul existentei cauzei, cum ni s-a spus mai sus. Deci din efectele lui Dumnezeu se poate demonstra ca Dumnezeu exista, chiar daca prin aceste imperfecte nu putem obtine o cunoastere cu privire la esenta sa”. Dar dincolo de toate aceste dovezi, exista Dumnezeu? La o prima vedere am fi poate tentati sa spunem ca nu exista deoarece existenta sa este dincolo de orice demonstratie. Thoma de Aquino este unul din primii filosofi care raspund la aceasta intrebare. Astfel el ne propune cinci cai sau metode, la sfarsitul carora descoperim ca Dumnezeu exista. Prima cale este cea mai simpla pentru ca inca de la prima vedere se poate observa ca in lume ceva se misca si acest lucru se poate observa cel mai bine prin intermediul simturilor. Dar atunci se ridica problema ce este acel ceva care imprima aceasta miscare? “… daca insa cel de care e miscat se misca si el, este necesar sa fie miscat la randul lui de altul si acela de altul. Or in felul acesta nu se poate proceda la nesfarsit, deoarece astfel nu ar exista un prim motor (primum movens)… este deci necesar sa se ajunga la un prim motor, care nu e miscat de nimeni, si toti inteleg ca acesta este Dumnezeu”

(Thoma de Aquino-Summa theologiae pag61)

A doua cale este oarecum identic[ cu prima, deoarece vedem ca in lume cauzele se inlantuiesc unele de altele dar nu putem deduce cauza de inceput tocmai pentru ca este imposibil ca o cauza sa fie propria sa cauza. Un singur lucru este posibil ca sa existe o prima cauza eficienta si aceasta sa fie Dumnezeu. A treia cale este cea a posibilului si necesarului. Este insa imposibil ca cele ce sunt acum asa sa fie totdeauna asa deoarece atunci ar insemna ca nu exista nimic in lucruri. Deci trebuie sa spunem ca exista acel ceva care este necesar prin sine dar in acelasi timp sa fie necesar si altora, si acel ceva este o fiinta pe care o numim Dumnezeu. A patra cale este cea a gradelor care le gasim in lucruri. Exista astfel ceva care este foarte adevarat, bun nobil si aceea este fiinta maxima. In consecinta trebuie sa fie ceva care este cauza tuturor lucrurilor pe care il numim Dumnezeu. Cea de-a cincea cale este despre guvernarea lucrurilor si se observa inca de la inceput ca trebuie sa fie ceva care sa guverneze lucrurile si sa le conduca spre scop. Prin toate acestea Thoma de Aquino incearca sa demonstreaze ceea ce biserica catalogheaza ca de nedemonstrat: (“crede si nu cerceta”) si anume ca Dumnezeu exista.

Dupa demonstratia ca Dumnezeu exista se pune intrebarea daca noi oamenii, care se presupune ca suntem o inteligenta creata, il putem cunoaste pe Dumnezeu sau mai bine zis daca Dumnezeu doreste sa se arate creaturilor sale. Pentru a raspunde acestei intrebari vom apela din nou la opera lui Thoma de Aquino, care spune ca omul il poate cunoaste pe Dumnezeu pentru ca El nu este strain de existenta ci este mai presus de ea, deci el nu poate fi cuprins cu mintea dar poate fi cunoscut intr-un alt chip. Pe masura ce reflectam mai bine la aceasta situatie vom fi tentati sa-l asemanam pe Dumnezeu cu infinitul. Acest lucru este adevarat intr-o oarecare masura si atunci de aici rezulta ca daca Dumnezeu este infinitul este absolut evident. Infinitul este evident daca ne referim la asocierea infinitului cu o parte nelimitata de materie. Ori dumnezeirea este prin definitie infinita din mai multe puncte de vedere, deci o inteligenta creata poate intui existenta lui Dumnezeu. Mai mult chiar in Biblie exista cateva referiri la posibilitatea omului de al vedea pe Dumnezeu. Astfel Iov spune” In carnea mea il voi vedea pe Dumnezeu… Urechea mea te-a auzit, acum ochiul meu te vede”. Aici insa citatul nu se refera la posibilitatea de al vedea pe Dumnezeu fizic prin intermediul simturilor ci numai printr-un alt mod. Cum? “este cu neputinta sa-l vezi pe Dumnezeu, fie prin intermediul simtului vazului, fie printr-un alt simt, fie printr-o facultate a partii senzitive… sau a imaginatiei ci numai cu inteligenta.

(Thoma de Aquino, Summa theologiae pag184) Atributele DomnuluiPrimul si cel mai important atribut al lui Dumnezeu este acela de unicitate

si infinitate, exemplificat in filosofie cel mai bine de Baruch Spinoza: “… prin Dumneze inteleg existenta absoluta, infinita, adica substanta

alcatuita dintr-o infinitate de atribute, fiecare dintre ele exprimand o esenta eterna si infinita…

Dumnezeu sau substanta alcatuita din atributele infinite, fiecare exprimand o esenta infinita si eterna, exista cu necesitate …

In afara de Dumnezeu nu poate sa existe, si nici sa fie cunoscuta sau conceputa o alta substanta.

Demonstratie: Intrucat Dumnezeu este fiinta absoluta infinita, din ale carei atribute care exprima esenta substantei nu poate fi negat nici unul, ci exista in mod necesar … daca ar exista vreo substanta in afara de Dumnezeu ea ar trebui sa fie explicata prin vreun atribut al lui Dumnezeu; astfel ar exista doua substante cu acelasi atribut- ceea ce … este absurd; prin urmare nu poate sa existe nici o substanta in afara lui Dumnezeu si deci, de asemenea nici nu poate fi conceputa. Caci, daca ea ar putea sa fie conceputa, ar trebui cu necesitate sa fie conceputa coexistenta; dar aceasta este absurd. Deci in afara lui Dumnezeu nu poate sa existe, nici sa fie conceputa vreo substanta.

Corolarul I De aici rezulta foarte clar ca Dumnezeu este unic, adica in natura nu exista decat o singura sustanta, iar aceasta este absolut infinita…

Corolarul II Mai rezulta ca intindere si cugetare sunt atribute ale lui Dumnezeu, sau … modificari ale atributelor lui

( Baruch Spinoza,- Etica pag 16) Dintotdeauna Dumnezeu a avut parte de numeroase atribute, atat din

partea bisericii cat si a filosofiei. Un alt atribut al lui Dumnezeu este acela de a fi perfect. Dar este Dumnezeu intradevar perfect? Raspunsul pare a fi unul simplu. Daca ne luam dupa ceea ce spune logica noi nu putem demonstra ca Dumnezeu este perfect, din contra stim ca Dumnezeu nu este facut, deci el nu este perfect caci numai ceea ce este facut este perfect. Deci la prima vedere El pare sa fie o fiinta foarte imperfecta, pentru ca fiinta Sa receptioneaza toate adaosurile. Dar aceste afirmatii nu se bazeaza pe Biblie, care prin Matei spune “Sa fiti perfecti precum si tatal vostru cel ceresc este”. Aceste afirmatii par adevarate, dar nu sunt, pentru ca in primul rand Dumnezeu este primul principiu nematerial, este cauza tuturor lucrurilor, iar cauza este intotdeauna perfecta. De asemenea in Dumnezeu se afla perfectiunile tuturor lucrurilor, desi El poate fi numit un lucru simplu .Spunem ca in Dumnezeu se afla perfectiunea tuturor lucrurilor, tocmai pentru ca il numim perfectiunea universala; deoarece nu ii lipseste nici o noblete. O alta calitate a lui Dumnezeu, pe care o intalnim si in conceptia crestina este aceea de bunatate. Aceasta afirmatie este adevarata, tocmai pentru ca ceea ce este bun este si dezirabil sau perfect. Aceasta din urma calitate a lui Dumnezeu, perfectiunea, am demonstrat-o in randurile de mai sus si de unele dintre acele argumente ne vom folosi si in randurile urmatoare. La perfectiune am spus ca Dumnezeu fiind prima cauza este totodata si perfect. Dar a fi prima cauza a unui lucru poate avea si un al doilea effect, acela de a fi bun si dezirabil. O alta calitate a lui Dumnezeu este aceea de a fi binele suprem, aceasta calitate nemaitrebuind demonstrata, pentru ca ea are acelasi punct central de pornire ca si in teoriile de mai sus. In natura toate lucrurile au un efect, asa cum toate s-au nascut ca efect la ceva. Singura fiinta care nu s-a nascut ca efect la ceva este Dumnezeu. Acesta nu are o cauza, dar are efecte. Pentru ca toate aceste efecte care exista in natura provin din Dumnezeu. Toate aceste lucruri exprima un scop sigur, puterea lui Dumnezeu. Aceasta putere izvoraste din esenta Sa, ca fiinta suprema si este de necontestat. Prin aceasta putere Dumnezeu a creat toate lucrurile si este deci cauza a acestora.

Acestea sunt unele din cele mai importante atribute ale lui Dumnezeu, vazute din perspectiva filosofica.

Este Dumnezeu fiinta perfecta?Un prim argument prin care putem dovedi ca Dumnezeu este cu adevarat

mai presus de noi este faptul ca toate calitatile noastre, cum ar fi abilitatea noastra de a gandi, trebuie sa vina de la ceva mai presus, dar a carui existenta nu o putem intui prin puterea imaginatiei. La inceput am fi tentati sa credem ca asemeni ideilor noastre, despre unele lucruri din imediata apropiere a noastra, si ideea unei fiinte perfecte mai desavarsite decat a noastra vine din neant. Ori acest lucru nu este adevarat, pentru ca insasi mintea noastra accepta, din acest fapt rezulta ca aceasta idee a fost pusa in noi de ceva mai presus noua, pe care insa mintea noastra limitata nu poate patrunde. Aceasta fiinta perfecta are in ea toate perfectiunile, pentru ca daca nu ar exista o fiinta superioara ar insemna ca noi sa avem toate calitatile, toate insusirile si astfel am fi devenit noi unici, infiniti sau eterni. Dar acest lucru nu este posibil pentru ca Dumnezeu a lasat in noi indoiala ca suntem o fiinta perfecta si in acelasi timp a lasat in noi acele lucruri prin care daca el le-ar fi avut nu ar mai fi fost o fiinta perfecta.”pentru a cunoaste natura lui Dumnezeu, atat cat natura mea in stare sa cunoasca, nu aveam decat sa examinez, dintre toate lucrurile a caror idee o gaseam in mine, daca era sau nu o perfectiune de a le poseda, si eram sigur ca nici unul dintre cele care dovedeau vreo imperfectiune nu erau in el, pe cand toate celelalte erau. Tot astfel vedeam ca indoiala, nestatornicia, tristetea si alte lucruri asemanatoare nu puteau sa-I apartina, de vreme ce eu insumi as fi foarte multumit sa scap de ele.

(Rene Descartes- Discurs asupra metodei pag 40)Toate aceste argumente apartin filosofului francez Descartes care da un

raspuns si la intrebarea de ce nu accepta oamenii pur si simplu ca Dumnezeu exista si ca el este o fiinta perfecta, mai presus de noi. Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom apela la un citat din “Discurs asupra metodei”:”Dar ceea ce face pe multi sa creada ca este greu sa-l cunosti pe Dumnezeu sau chiar sa stii ce este sufletul e faptul ca ei nu ridica niciodata mintea lor dincolo de lucrurile sensibile si ca sunt atat de obisnuiti sa nu privasca lucrurile decat prin prisma imaginatiei (ceea ce se poate face numai cu lucrurile materiale), incat tot ce nu se poate inchipui le pare de neinteles. Lucrul este atat de evident, incat chiar filosofii au facut regula in scoli ca sa nu fie nimic in minte care sa nu fi fost intai in simturi, si care este sigur ca ideile de Dumnezeu si de suflet nu au fost niciodata.

Imi pare rau ca cei ce vor sa inteleaga aceste idei cu ajutorul imginatiei fac tot ca aceia care spre a auzi sunetele sau a simti mirosurile ar vrea sa se serveasca de ochii lor; deoarece simtul vazului nu ne asigura mai putin de adevarul acestor obiecte decat simtul mirosului si auzului si nici imaginatia, nici simturile noastre n-ar putea sa ne dea siguranta nici lucru, daca judecata noastra n-ar interveni.”

( Rene Descartes- Discurs asupra metodei pag 42) Mai sus am demonstrat ca Dumnezeu exista, dar se pune intrebarea cum

a aparut Dumnezeu, a fost creat de cineva sau el exista de la sine? Raspunsul la aceasta intrebare nu este unul usor, la fel ca si la celelalte intrebari despre natura sau insusirile lui Dumnezeu. La prima vedere am fi tentati sa spunem ca

Dumnezeu, la fel ca si celelalte lucruri trebuie sa fie create de cineva sau ceva. La acest lucru Baruch Spinoza spune ca Dumnezeu exista din proprie necesitate nefiind creat de nimeni. Daca Dumnezeu nu ar exista, atunci ar trebui gasita cauza in virtutea careia El nu poate exista. Aceasta cauza nu exista si rezulta de aici ca Dumnezeu exista din propria necesitate. Pentru a demonstra inca o data acest lucru el spune ca in natura nu pot exista doua substante cu aceleasi atribute, ori asa cum vom demonstra mai jos atributele lui Dumnezeu sunt infinite. Daca insa Dumnezeu ar fi fost creat atunci inseamna ca el nu mai este unic, ceea ce inseamna ca exista ceva mai puternic si anterior lui Dumnezeu. Acest fapt, dupa care Dumnezeu fost creat, este contrazis de insusi unul din atributele Lui: infinitatea . Acest lucru este posibil, deoarece o fiinta infinita este indivizibila. Daca ar fi divizibila ea si-ar pierde aceasta calitate, dar mai presus de aceasta stim ca infinitul este indivizibil. Pana acum am demonstrat ca Dumnezeu nu a fost creat de nimeni si de nimic. Dar atunci se pune intrebarea,de unde au aparut celelalte lucruri? Ei bine acestea au aparut tocmai din aceasta necesitate a lui Dumnezeu. Ele au fost create de Dumnezeu, si nu incalca principiul indiviziunii, tocmai pentru ca ele au fost create de o fiinta mai presus de ele care este infinita si unica, si anume Dumnezeu.

Un alt aspect al acestei probleme este faptul ca daca Dumnezeu este mai presus de noi si influenteaza toate lucrurile si fenomenele atunci omul nu ar mai fi liber. Acest lucru poate fi extins si la faptul ca toate relele din aceasta lume sunt create sau trimise de Dumnezeu pentru ai pedepsi pe oameni. La acest fapt oamenii sau gandit inca din cele mai vechi timpuri, iar ca solutii nu au gasit decat faptul ca zeii trebuie sa fie imbunati. Pentru acest lucru multe civilizatii au recurs la jertfe animale sau chiar umane. Jertfele au atins apogeul in America de Sud,unde s-au creat imperii ale sangelui, si toate aceste lucruri au fost favorizate de faptul ca Dumnezeu fiind atotputernic influenteaza vietile oamenilor. Toate aceste lucruri nu sunt adevarate, pentru ca Dumnezeu a creat intradevar lumea si oamenii dar le-a lasat acestora un anumit grad de libertate. In privinta omului insasi se pune o cu totul alta problema: mai este el liber sau ce trebuie sa faca pentru a deveni liber? Raspunsul este foarte simplu. Intradevar omul a fost creat de Dumnezeu dar acesta i-a lasat libertatea de a alege. In ceea ce priveste existenta lui Dumnezeu omul pentru a deveni liber trebuie sa interiorizeze aceasta prezenta si sa o accepte.

Un alt aspect al cunoasterii lui Dumnezeu il reprezinta providenta divina. Mai sus am aratat ca omul are propriul sau drum in viata. Acest lucru este adevarat dar mai este adevarat si faptul ca Dumnezeu cunoaste dinainte drumul fiecaruia in viata. Acest lucru este posibil deoarece sta in puterea lui Dumnezeu fiind o parte a fiintei sale. O alta dovada ca predestinarea exista o reprezintaa faptul ca orice lucru are un scop. Dar exista si un alt fel de scop care nu poate fi atins prin mijloace proprii, iar tocmai de aici devine clar ca avem nevoie de predestinare. Prin aceasta Dumnezeu ne indruma spre un scpop final. Insa nu toti oamenii ajung la Dumnezeu, si deci Dumnezeu nu acorda gratia sa tuturor. Am spune ca Dumnezeu isi iubeste toate creaturile sale, lucru adevarat, dar la fel ca in toate lucrurile si in acest caz exista ceva care nu se supune regulii. Deci Dumnezeu respinge predestinarea unor oameni, in sensul ca-i accepta in

imparatia Sa. De astfel si numarul celor predestinati este foarte sigur, caci lui Dumnezeu toate ii sunt cunoscute la fel cum ii sunt cunoscute picaturile de ploaie sau altele. Acest numar insa nu este aleatoriu ci se alege un numar necesar pentru scopul sau final. Acest numar se stabileste inca de la inceput printr-un fel de predefinitie. Acest numar noi nu il vom cunoaste niciodata lasandu-l pe Dumnezeu sa-i cunoasca si sa hotarasca soarta noastra, asa cum poate ne-a harazit-o de la inceput.

( Thoma de Aquino- Summa Theologiae, pag. 377)Biserica crestina si in special cea ortodoxa respinge aceasta posibilitate,

considerand-o pura speculatie. O respinge, pentru ca Dumnezeu in religia crestina este conceput ca iubitor de oameni. Daca ar fi adevarata ea l-ar defini pe Dumnezeu ca fiind un conducator lipsit de dreptate si mila. In plus prin aceasta afirmatie este anulata libertatea omului, pentru ca atunci orice ar face omul nu ar avea importanta, fiindca totul ar fi dinainte hotarat. Dar cel mai grav este ca anuleaza credinta crestina in judecata de apoi, si mai ales in necesitatea acestei judecati a lui Dumnezeu.

In credinta crestina judecata de apoi este necesara, tocmai pentru ca atunci Dumnezeu ii va alege pe cei credinciosi, care se vor bucura de imparatia raiului, de cei rai, care vor fi trimisi in iad. Judecata de apoi este sinonima cu sfarsitul lumii cunoscute, sfarsitul lumii oamenilor.

Toate aceste dovezi nu sunt insa suficiente, pentru a demonstra ca Dumnezeu exista cu adevarat. Unii oameni nu pot fi convinsi, tocmai pentru ca a demonstra cu adevarat ca Dumnezeu exista este imposibil. Oricat am vrea sa stim daca Dumnezeu exista sau nu, nu este posibil, pentru ca asa cum spunea Thoma de Aquino “ demonstratia nu tine de credinta”, tocmai pentru ca ceea ce este an credinta nu poate fi demonstrat. Toate aceste argumente expuse mai sus nu sunt decat incercari, despre care nu vom stii niciodata daca sunt adevarate. Tocmai de aceea si alte conceptii despre Dumnezeu trebuie macar amintite. Astfel Nietzsche spunea “Dumnezeu a murit”. Aceasta idee poate fi adevarata, sau poate fi rodul mintii unei persoane chinuite de boala, caruia Dumnezeu nu i-a facut dovada existentei Sale. Adevarul este ca Dumnezeu nu ne-a dat niciodata dovada concreta a existentei sale. Noi trebuie sa credem ca El este undeva acolo sus si vegheaza asupra vietilor noastre, si intr-o zi ne va dovedi ca exista.

In concluzie, noi trebuie sa credem ca Dumnezeu exista si ca El este o fiinta superioara, mai presus de noi si de intelegerea noastra. Dumnezeu are toate atributele unei fiinte transcedentale, dar el este un iubitor de oameni, care vegheaza la soarta creaturilor sale, fara a le influenta deciziile, chiar daca El stie dinainte ce cale vom alege.

BIBLIOGRAFIE

1. Descartes, Rene- Discurs asupra metodei, Bucuresti, editura Mondero, 1999.2. de Aquino, Thoma- Summa Theologiae-Despre Dumnezeu, Bucuresti, editura Stintifica, 1997.4. Kant, Immanuel- Critica ratiunii pure, Bucuresti, editura Stintifica, 1969.3. Paul, Adrian- Manual de filosofie pentru clasa a XII-a, Bucuresti, editura Didactica si Pedagogica, 1994.4. Spinoza, Baruch- Etica, Prahova, editura Antet, 1999.5. Stan, Nicolae- Manual de filosofie pentru clasa a XII-a, Bucuresti, editura Economica Preuniversitara, 2002.