Duminica a patra din post: Vindecarea fiului demonizat – Mc. 9, 17–32

POSTUL DEPLIN SI RUGACIUNEA ADEVARATA

“Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post!”

(Mc.9, 29)

“Iubiti credinciosi,

In pericopa evanghelica pe care am citit-o astazi ati putut auzi cu totii cum un

om a venit la Mantuitorul, rugându-L sa-i vindece copilul demonizat care cădea

deseori la pamant, zbatandu-se si facand spume la gura, caci diavolul care salasluise

in el de multe ori incercase sa-l omoare.

S-a apropiat, asadar, omul acesta de Domnul Hristos cu durere, zicand:

”Doamne, de poti face ceva, ajuta-ne, fiindu-ti mila de noi! Iar Iisus i-a zis: De poti

crede, toate sunt cu putinta celui ce crede!” Iar acela a dat un raspuns cat se poate

de interesant: “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”

Aparent este vorba de o exprimare gresita, sau un raspuns lipsit de logica, dar

cuvintele acestea antinomice ale bietului om, ascund altceva!

Acete cuvinte ascund credinta, pentru ca a zis: ”Cred Doamne”, si mai ascund

smerenia, pentru ca a adaugat: “…ajuta necredintei mele!” Este, daca vreti, o

prezentare a credintei in haina smereniei.

Impresionat de acest raspuns al omului, Mantuitorul Hristos S-a apropiat de

copil si a poruncit diavolului care se salasluise in el: ”Duh surd si mut, Eu iti

poruncesc: iesi din el si sa nu mai intri in el!” Si indata a inceput diavolul sa-l zguduie

cu putere si sa-l tranteasca la pamant, dupa care, iesind, a ramas copilul ca mort,

incat toti credeau ca a murit. Domnul insa, apucandu-l de mana, l-a ridicat sanatos. In

acest timp ucenicii ardeau de nerabdare sa-L intrebe pe Domnul:

”Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim?” Iar El le-a raspuns: ”Acest neam de

demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post!”

Nu era prima data cand ucenicii erau chemati sa savarseasca o vindecare. Mai

facusera minuni pana atunci. Facusera si vindecari de bolnavi, poate ca vindecasera

si demonizati, dar iata ca de data aceasta, pe copilul acesta demonizat nu a putut sa-l

vindece. De ce? Pentru ca acest soi de diavoli cerea o pregatire speciala; demonii

care se salasluiesc in oameni cer din partea noastra o atentie deosebita: cer un post

special si o rugaciune sporita.

Ce este postul, stim cu totii: abtinerea de la mancarurile de carne, lactate, oua

si peste. Dar nu numai la acest fel de post s-a referit Hristos.

Ce este rugaciunea, iarasi stim prea bine! Ne spunem dimineata si seara

rugaciunile inaintea lui Dumnezeu, ingenunchind in fata icoanei, si rugandu-L sa ne

ierte pacatele si sa ne ajute in viata noastra de zi cu zi. Dar nu doar aceasta simpla

rugaciune a fost vizata de Mantuitorul Hristos astazi, cand a reprosat ucenicilor ca nu

tin destul post, si ca nu se roaga indeajuns.

Postul nu este doar de bucate, ci si de pacate, caci caderea primilor oameni

din rai nu a fost numai mancare, ci si neascultarea fata de Dumnezeu. Neinfranarea

si calcarea poruncilor lui Dumnezeu constituie nepostire.

Nu postim atunci cand nu ne infranam de la mancarurile de dulce, dar, mai

ales, atunci cand nu ne infranam de la pacate, petrecand in neascultare fata de

Dumnezeu.

Ce fel de rugaciune a avut in vedere Hristos astazi?

Mantuitorul a vrut sa sublinieze o dimensiune mult mai larga a rugaciunii.

Rugaciunea, așa cum știm este comunicarea si comuniunea omului cu Dumnezeu. Si

nu este vorba numai de scurtul program de dimineata si seara, ci, adevarata

rugaciune este gandul indreptat permanent catre Dumnezeu, convorbirea si

comuniunea neintrerupta cu El, raportandu-ne in fiecare clipa a vietii noastre, pe cat

putem, la Dumnezeu si voia Sa.

Hristos a vrut sa ceara ucenicilor Sai, cu alte cuvinte, ca intreaga lor

petrecere sa fie in legatura cu Dumnezeu; intreaga lor viata sa fie pusa in slujba Lui,

pentru ca altfel nu vor putea scoate raul nici din ceilalti si, cu atat mai putin din ei

insisi.

Iubiti credinciosi,

Fiecare avem de scos mici demoni din noi, pentru ca fiecare gand murdar,

fiecare cuvant urat, fiecare fapta rea, fiecare lucru neingaduit de Dumnezeu constituie

mici demoni care se salasluiesc in noi. Si iata, Mantuitorul ne arata astazi cum putem

scapa de aceste rele pentru totdeauna: prin post si rugaciune. Acestea insa nu

limitate la sensul lor strict, precum am vazut, ci in sensul lor larg si complet. Acestea

sunt mijloacele prin care putem scoate din noi insine proprii demoni care ne

chinuiesc!

Există situații când nu ni se împlinesc cererile din rugaciune. Ce facem atunci?

Ne pierdem pentru totdeauna credinta? Avem noi dreptul sa ne suparam pe

Dumnezeu? Sigur că nu! Trei motive ar putea fi acelea pentru care sa nu ni se

implineasca rugaciunea:

intai, pentru ca nu ne-am rugat cum trebuie,

al doilea, pentru ca nu ne-am rugat când trebuie, si

al treilea, pentru ca nu am cerut in rugaciunea noastra ce trebuie.

Nu ne-am rugat cum trebuie, adica asa cum vrea Dumnezeu, cu post, cu

nadejde, cu smerenie si cu credinta tare că El poate, intr-adevar, sa raspunda cererii

noastre. Nu ne- am rugat când trebuie, înseamnă ca nu a considerat Dumnezeu că

este momentul, deocamdata, sa ne implineasca rugaciunea.

Al treilea, pentru ca nu am cerut in rugaciunea noastra ce trebuie: ”nu stiti ce

cereti!”, I-a certat Mantuitorul pe doi dintre ucenicii Sai la un moment dat, cu

asprime, atunci cand ei I-au cerut un lucru cu adevarat ridicol. Atat au putut ei la

vremea aceea… Iar Hristos i-a certat, zicandu-le: “Nu stiti ce cereti!” (Mt.20, 22).

Nu cerem noi, de multe ori, de la El, lucruri pe care nu le primim, iar dupa o

vreme, gandindu-ne si privind retrospectiv la momentele acelea, suntem nevoiți să

recunoastem că, fie ca ne-ar fi implinit sau nu Dumnezeu cererea, totuna ar fi fost, ori

poate mai rau?!

Dumnezeu a cunoscut, asadar, in intelepciunea Sa, ca nu trebuia sa ne asculte

rugaciunea aceea.

Si as vrea sa va exemplific toate acestea printr-o frumoasa intamplare din viata

unui naufragiat care, spargandu-se corabia cu el, toti tovarasii sai au pierit, iar el, s-a

salvat pe o insula nelocuita. Acolo si-a facut o coliba si, trăia cu speranta si

rugaciunea ca Dumnezeu nu-l va lasa sa moara acolo, ci intr-o zi il va ajuta, și va fi

salvat. Cu putinele chibrituri pe care le avea la el a facut foc si avea mare grija sa

intretina focul să nu se stingă și sa ramana astfel in imposibilitatea de a-si mai pregati

hrana.

S-a intamplat insa intr-o noapte, din cauza vantului, i-a luat foc coliba si i-a ars

tot ceea ce avea. Apoi s-a pornit o ploaie torentiala si se afla in pericolul de a i se

stinge si focul si a pierde, astfel, posibilitatea de a-si mai putea pregăti hrana ori de a

mai putea face lumina pe timp de noapte. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu sa-l ajute si

sa poata pastra, acoperita măcar o scanteie, ca sa aibă a doua zi cu ce să facă iarăși

un foc. S-a rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu i-a ascultat rugaciunea. I s-a stins

focul si a adormit plangand și dezamăgit că Dumnezeu nu i-a ascultat cererea.

A doua zi l-au trezit niste voci. Pe cand ii ardea lui coliba, focul acela mare a

fost vazut de niste corabieri care treceau pe acolo si care au acostat pe insula,

cautand sa vada cine acolo. Si așa a fost salvat.

Este un mic exemplu din care putem intelege de ce Dumnezeu uneori intarzie

ori chiar refuza sa ne asculte rugaciunea. Stie El de ce! Pentru noi, important este sa

continuam sa ne rugam si sa speram, sa continuam sa “batem” la usa Lui…cu

conditia, insa “sa stim ce cerem”. El va veni, daca vom posti si ne vom ruga “cu

adevarat”, si va tămadui în noi micile suferinte, slabiciuni, insuccese etc.; va scoate

micii demoni care ne chinuiesc si ne impiedica sa-I slujim Lui, facand adevarate

minuni si in viata noastra, ca cea cu care Hristos a uimit astazi pana si pe ucenicii

Sai. Amin”.