cateheză pentru copii 1 duminica a 4-a din postbisericasfintiiromani.com/educatie/9_1.pdfcateheză...

Cateheză pentru copii Duminica a 4-a din Post

(a Sfântului Ioan Scărarul)

1. Pe cine a vrut să vadă Iisus? De ce? 2. Tatăl nu era sigur că Iisus l-ar putea vindeca pe băiat. Iisus i-a spus: ”dacă crezi, toate lucrurile sunt cu putinţă”. Iisus dorea ca omul să creadă în El, dorea ca omul să creadă că poate să-l vindece pe băiat. A crezut în Iisus? 3. Ucenicii l-au întrebat pe Iisus de ce n-au putut să-l vindece ei pe băiat. Care au fost cele două lucruri despre care Iisus a spus că aveau ei nevoie pentru a-l vindeca?

1 Nivel:Preşcolari

3 aprilie 2011 4-6 ani

Gândindu-ne la Cuvintele lui Dumnezeu ... Marcu 9: 17-32

E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A

Î n vremea aceea un om l-a adus pe fiul său la Iisus. Copilul era bolnav pentru că avea

un duh rău în el care îl punea să facă lucruri ciudate. Uneori se arunca singur la pământ, altă dată scrâşnea din dinţi şi înţepenea. Tatăl dorea ca fiul său să se vindece şi i-a rugat pe ucenicii lui Iisus să-l ajute pe băiat, dar n-au putut. Iisus a cerut să-l aducă la El, iar copilul chiar în faţa Lui s-a aruncat la pământ şi s-a ghemuit. Tatăl a spus: ”E bolnav de mult timp; şi când era mic se arunca în foc sau în apă. Dacă poţi face ceva, te rog, ajută-ne!” Iisus a spus: “Dacă crezi că Eu îl pot vindeca, vei vedea că toate lucrurile sunt cu putinţă”. Tatăl, cu ochii în lacrimi a răspuns: “Cred, Doamne! Ajută-mă să cred şi când e greu să cred!” Atunci Iisus i-a cerut duhului rău să iasă afară, iar băiatul a rămas înţepenit, aşa încât oamenii credeau că e mort. Iisus l-a luat de mână şi l-a ajutat să se ridice. El le-a spus ucenicilor că n-au putut să-l vindece pentru că era nevoie de mai multă rugăciune şi post.

Iisus vindecă un copil foarte bolnav

PAGINA 2

Î n vremea aceea un om a venit şi a căzut în genunchi în faţa Domnului nostru Iisus Hristos. El a spus: “Învăţătorule, l-am adus pe fiul meu la tine să se vindece. El are un

duh rău care îl face să cadă şi să se rănească. I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l vindece, dar n-au putut.” Iisus a spus: “Aduceţi-l la Mine”. Când l-au adus pe băiat şi duhul rău L-a văzut pe Iisus, l-a făcut să se arunce la pământ. Iisus l-a întrebat pe tatăl băiatului de cât timp se întâmplă aşa. El a răspuns: “De când era mic! Uneori duhul îl aruncă în foc sau în apă, ca să-l rănească. Dacă poţi face ceva, te rog, ajută-ne!” Iisus a zis: “Dacă crezi, orice este cu putinţă!” Chiar atunci tatăl a început să plângă şi a spus: “Cred Doamne, ajută necredinţei mele!” Iisus i-a cerut duhului rău să iasă din băiat şi niciodată să nu se mai întoarcă. Duhul a plecat, iar băiatul a rămas înţepenit. Toţi cei din jur au crezut că e mort, dar Iisus l-a luat de mână şi l-a ajutat să se ridice. Se vindecase!

Foaia catehetică PAGINA 2 Cateheză pentru copii

2 Nivel:Primar/Juniori


1. De ce l-a adus tatăl pe fiul său la Iisus? 2. Ce i-a făcut duhul cel rău băiatului când l-a văzut pe Iisus? 3. Ce îi făcea duhul cel rău băiatului când era mic? 4. Ce i-a spus Iisus tatălui că ar trebui să facă pentru ca băiatul să poată fi vindecat? A făcut el? 5. Ce s-a întâmplat? Iisus l-a vindecat pe băiat? 6. Noi toţi avem nevoie de ajutor de la Dumnezeu.Uneori avem necazuri, iar când le avem, aminteşte-ţi de tatăl din această Evanghelie şi roagă-te cu el: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Gândindu-ne la Cuvintele lui Dumnezeu…Marcu 9: 17-32


(a Sfântului Ioan Scărarul) E D I T A T Ă D E P R O T O P O P I A T U L O R T O D O X R O M Â N I R L A N D A

Iisus vindecă un copil foarte bolnav

PAGINA 3 Foaia catehetică PAGINA 3 Cateheză pentru copii

3 Nivel:Primar/Seniori




Î n vremea aceea, i-a răspuns Lui (Iisus) unul din mulţime: “Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi

scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut”. Iar El, răspunzând lor, a zis: ”O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine”. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: “Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?” Iar el a răspuns: “Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi”. Iar Iisus i-a zis: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: ”Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele !” Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: “Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el!” Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere,

duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: “Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?” El le-a zis: “Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.” Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

Gândindu-ne la Cuvintele lui Dumnezeu . . . Marcu 9: 17-32 1. În această Evanghelie, un tată îl aduce pe fiul său la Iisus. Care era problema copilului? 2. Ce i s-a întâmplat băiatului când a fost adus la Iisus? S-a mai întâmplat şi altă dată? 3. Cui i-a spus Iisus să creadă pentru ca băiatul să poată fi vindecat? A crezut el? 4. De ce mulţimea a crezut că era mort după ce Iisus l-a vindecat? 5. Cum a spus Iisus că acest neam de demoni poate fi scos afară, ucenicilor Săi? 6. Care lucruri în viaţa voastră sunt greu de crezut că Dumnezeu le poate vindeca sau că are grijă de ele? Spune-i Lui despre ele în rugăciune şi cu tatăl din această Evanghelie roagă-te: “Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”

Numai cu rugăciune şi cu post

PAGINA 4

Î n vremea aceea, i-a răspuns Lui (Iisus) unul din mulţime:

“Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut”. Iar El, răspunzând lor, a zis: ”O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine”. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.Şi l-a întrebat pe tatăl lui: “Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?” Iar el a răspuns: “Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi”. Iar Iisus i-a zis: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: ”Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele !” Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: “Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el!” Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare.Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: “Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?” El le-a zis: “Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.” Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.


4 Nivel:Secundar/Juniori


Reflecţii… Marcu 9: 17-32

1. Ce aţi învăţat despre Fiul Omului când aţi citit Evanghelia de la Matei 25:31-46 ( Înfricoşetoarea Judecată )? 2. Ce face Fiul Omului în acord cu acea Evanghelie? Ce ne sugerează aceasta despre Fiul Omului? 3. Separă Iisus ceva în Evanghelia de astăzi? Dacă da, ce separa El şi de ce o face? Dacă nu explică de ce crezi aşa. 4. Ce spune Iisus că se va întâmpla cu Fiul Omului în această Evanghelie? 5. Aceste două lucruri diferite spuse despre Fiul Omului prezintă imagini contradictorii ale Lui sau nu? De ce? 6. Cum poate fi Fiul Omului Împărat al tuturor şi pe de altă parte Cel care este ucis de mâna omului?




PAGINA 5

Î n vremea aceea, i-a răspuns Lui (Iisus) unul din mulţime:

“Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepe-neşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut”. Iar El, răspunzând lor, a zis: ”O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine”. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.Şi l-a întrebat pe tatăl lui: “Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?” Iar el a răspuns: “Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi”. Iar Iisus i-a zis: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: ”Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele !” Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: “Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el!” Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare.Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: “Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?” El le-a zis: “Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.” Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.


Protopopiatul Ortodox Român Dublin Christ Church, Leeson Park, D 6, mobil: +353876148140

Comitetul de redacţie: Dr. Tatiana Tăbircă, Sabina Tăbircă, Maria Plămadă, Pr. Călin Florea

e-mail: [email protected], [email protected], [email protected]

5 Nivel:Secundar/Seniori

3 aprilie 2011

17-19 ani



Reflecţii… Marcu 9: 17-32

1. Ce aţi învăţat despre Fiul Omului când aţi citit Evan-ghelia de la Matei 25: 31-46 ( Înfricoşetoarea Judecată )? 2. Ce face Fiul Omului în acord cu acea Evanghelie? Când face El aceasta? 3. Ce aflăm depsre Fiul Omului din această Evanghelie? 4. De ce este semnificativ faptul că cel care are puterea de a separa oamenii unul faţă de altul este acelaşi cu cel care va fi batjocorit şi omorât de ei? 5. Evanghelia Înfricoşetoarei Judecăţi vorbeşte despre Fiul Omului venind în slava Sa. Ce înseamnă că el vine în slava Sa dacă a fost batjoco-rit şi omorât? 6. Cum ştim toate aceste lucruri? Crezi că moartea Sa pe cruce a fost venirea Sa în slavă? De ce?


PAGINA 6


Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul)

Planşă de colorat 3 aprilie 2011

PAGINA 7

Vechiul Testament: Facerea 22: 1-18 După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: “Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: “Iată-mă!” Şi Dumnezeu i-a zis: “Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!” Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu. Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela. Atunci a zis Avraam slugilor sale: “Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi”. Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună. Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: “Tata!” Iar acesta a răspuns: “Ce este, fiul meu?” Zis-a Isaac: “Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?” Avraam însă a răspuns: “Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!” Şi s-au dus mai departe amândoi împreună. Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins Avraam mana şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: “Avraame, Avraame!” Raspuns-a acesta: “Iată-mă!” Iar îngerul a zis: “Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău”. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său. Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică, Dumnezeu poarta de grijă şi de aceea se zice astăzi: “În munte Domnul Se arata”. Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis: “Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine, De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie că stelele cerului şi că nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu”.


8 aprilie 2011, ziua a 33-din Postul Mare

PAGINA 8

Pe 8 aprilie citim în Facere 22:1-18 despre porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Avraam: să îl ia pe singurul său fiu, Isaac, şi “să-l aducă acolo ardere de tot pe un munte, pe care i-l va arăta El ! ” Ştim cum s-a petrecut povestea şi ce s-a întâmplat şi că, în final, Isaac nu a fost sacrificat. Acest eveniment i-a înfuriat pe unii oameni şi i-a făcut să se întrebe cum este posibil ca Dumnezeu care are grijă de noi să îi dea această poruncă lui Avraam care i-a îndeplinit dorinţa. Furia lor i-ar face pe unii să creadă că, credinţa în Dumnezeu este o nebunie. Câţiva au spus că Avraam ar fi trebuit să refuze să îndeplinească porunca Domnului. Ce a făcut Avraam însuşi, a fost că a refuzat să se înfurie. Când Isaac, cu inocenţă l-a întrebat unde este mielul pentru sacrificiu, Avraam a răspuns pe cel mai calm ton posibil, nefiind nici furios, nici agitat. El a spus simplu: “Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!” Avraam era credincios, crezând în Dumnezeu chiar şi în aceste momente extreme. Există o altă poveste minunată, a altei persoane care l-a urmat pe Hristos şi a refuzat să se înfurie: Sfântul Tihon din Zdonsk. Colegul său, Ivan Yefinov a scris multe lucruri despre sfânt. Printre ele se găseşte şi o descriere a modului în care s-a purtat el un nobil arogant. Episcopul Tihon a aflat că acest nobil, membru al eparhiei sale, şi-a bătut iobagii şi s-a dus la el să îi spună să fie mai blând, şi să-i amintească că fiecare persoană, incluzându-i şi pe cei mai săraci şi simpli, sunt copiii lui Dumnezeu. Acestui nobil nu-i plăcea să i se spună ce să facă, chiar dacă cine îi spunea era chiar episcopul. Era obişnuit să facă numai ce vrea, aşa că a devenit atât de furios pe episcop pentru că a îndrăznit să îi sugereze să îşi schimbe comportamentul încât l-a plesnit pe Tihon peste faţă. Pentru mulţi oameni, a primi o aşa umilinţă ar fi fost o cauză de furie. Ne-am fi aşteptat ca Episcopul Tihon să-i amintească nobilului că e creştin şi să acţioneze ca atare. Dar episcopul nu a făcut nimic. Pe drumul de la casa nobilului la casa sa, episcopul s-a decis să se întoarcă. Dar decât să-i

reproşeze nobilului sau să-i spună că a greşit, el a căzut la picioarele omului şi l-a implorat să-l ierte pentru că l-a ispitit să păcătuiască. Nobilul a fost mişcat de această atitudine de umilinţă, încetând să fie mânios şi căzând în genunchi l-a implorat pe Episcopul Tihon să-l ierte, iar.din aceea zi, iobagii săi nu au mai avut de suferit din cauza abuzurilor. În aceeaşi zi citim din Pilde 16:32: “Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai de preţ decât cuceritorul unei cetăţi.”

( text tradus şi adaptat după dce.oca.org/page/bulletins/)


Să fii furios sau să fii credincios

PAGINA 9

“Pot scrierile unui pustnic şi monah care a trăit acum 1500 de ani să ne spună ceva nouă, celor de azi?” Monahul la care ne referim este Sfântul Ioan Scărarul, pe care îl sărbătorim în a 4-a duminică a Postului Mare. Sfântul Ioan a locuit într-o mănăstire situată pe muntele Sinai, în secolul al VI-lea, fiind cunoscut pentru evlavia şi înţelepciunea sa. Îndemnat mereu să scrie cugetările sale despre creşterea spirituală, într-un final a făcut-o în cartea sa intitulată “Scara”. Sfântul Ioan a ales să împartă cartea în treizeci de capitole, fiecare reprezentând o treaptă a unei scări, fiindu-ne un ghid în practicarea virtuţilor creştine. O virtute conduce spre o alta, ca şi treptele unei scări, toate conducând spre o mai strânsă legătură cu Dumnezeu. Cartea a fost scrisă pentru monahi, ucenicii lui Ioan, dar ea se adresează tuturor celor care trăiesc în lume. Aceştia ar putea protesta, pentru că modul de viaţă pe care îl descrie Sfântul este imposibil pentru ei spunând “avem familie şi obligaţii sociale, cum putem duce o viaţă solitară?” Dar el le răspunde: “Fă tot binele pe care îl poţi face, nu vorbi de rău, nu fura, nu minţi, nu fi arogant, nu urî, nu lipsi de la slujbele Bisericii, fii milostiv cu cei necăjiţi, nu jigni, nu distruge fericirea altuia şi fi mulţumit cu ceea ce familia ta îţi poate oferi. Dacă te vei comporta aşa, nu vei fi departe de Împărăţia Cerurilor.” Câteva secole înainte de Sfântul Ioan Scărarul, alt Ioan - marele Gură de Aur – a afirmat de asemenea, dar cu forţa lui tipică, că fiecare creştin, monah sau laic trebuie să se străduiască să trăiască o viaţă îndumnezeită. În particular şi-a îndreptat cuvintele către cei care cresc copii: “Nu spune: ‘citirea Bibliei este pentru monahi, doar nu îl fac pe copilul meu monah?’ Nu! Nu trebuie să se facă monah. Fă din el un creştin! De ce ţi-e teamă de ceva din care are numai de câştigat? Este de folos pentru oricine să cunoască învăţăturile Scripturii, şi cu atât mai mult pentru copii. Chiar şi la vârsta lor sunt expuşi la tot felul de nebunii şi exemple rele pe care distracţiile din lume le dau. Copiii noştri au nevoie de remedii pentru toate aceste lucruri!” ( traducere din Omilia 21 - Comentarii la Epistola către Efeseni, 6:1-4 a Sfântului Ioan Gură de Aur, din cartea “Căsătoria şi viaţa de familie”, Catherine P. Roth and David Anderson, SVS Press, 1986) Astfel, în acord cu aceşti mari bărbaţi ai Bisericii creştine care au trăit în vremuri diferite, nu contează unde trăim, în lume sau în mănăstire, urcuşul nostru pe scara unui destin glorios este acelaşi.

( text tradus şi adaptat după dce.oca.org/page/bulletins/)


Urcând scara împreună

PAGINA 10

The Old Testament: Genesis 22: 1-18 After these things God tested Abraham, and said to him, "Abraham!" And he said, "Here am I." He said, "Take your son, your only son Isaac, whom you love, and go to the land of Moriah, and offer him there as a burnt offering upon one of the mountains of which I shall tell you." So Abraham rose early in the morning, saddled his ass, and took two of his young men with him, and his son Isaac; and he cut the wood for the burnt offering, and arose and went to the place of which God had told him. On the third day Abraham lifted up his eyes and saw the place afar off. Then Abraham said to his young men, "Stay here with the ass; I and the lad will go yonder and worship, and come again to you." And Abraham took the wood of the burnt offering, and laid it on Isaac his son; and he took in his hand the fire and the knife. So they went both of them together. And Isaac said to his father Abraham, "My father! "And he said, "Here am I, my son." He said, "Behold, the fire and the wood; but where is the lamb for a burnt offering?" Abraham said, "God will provide himself the lamb for a burnt offering, my son." So they went both of them together. When they came to the place of which God had told him, Abraham built an altar there, and laid the wood in order, and bound Isaac his son, and laid him on the altar, upon the wood. Then Abraham put forth his hand, and took the knife to slay his son. But the an-gel of the LORD called to him from heaven, and said, "Abraham, Abraham!" And he said, "Here am I." He said, "Do not lay your hand on the lad or do anything to him; for now I know that you fear God, seeing you have not withheld your son, your only son, from me." And Abraham lifted up his eyes and looked, and behold, behind him was a ram, caught in a thicket by his horns; and Abraham went and took the ram, and offered it up as a burnt offering instead of his son. So Abraham called the name of that place The LORD will provide; as it is said to this day, "On the mount of the LORD it shall be provided." And the angel of the LORD called to Abraham a second time from heaven, and said, "By myself I have sworn, says the LORD, because you have done this, and have not withheld your son, your only son, I will indeed bless you, and I will multiply your descendants as the stars of heaven and as the sand which is on the seashore. And your descendants shall possess the gate of their enemies, and by your descendants shall all the nations of the earth bless them-selves, because you have obeyed my voice."


8th of April 2011, The 33rd Day of Great Lent

PAGINA 11

On April 8th we read Genesis 22: 1-18, the story of God's command to Abraham to take his only son Isaac and to "offer him as a burnt offering upon one of the mountains of which I shall tell you." We know how the story turns out, and that in the end Isaac was not sacrificed. But this event angers some people. They ask how it is possible to say that God cares for us if He would make this terrible demand of a person like Abraham, who did His will and followed His commands. Their anger prompts them to believe that having faith in God is foolish. Some of them say that Abraham also should have been angry, and should have refused to do as God commanded. Yet what Abraham himself refuses is to be angry. When Isaac innocently asks him where the lamb is for the sacrifice, Abraham answers with what seems to be a calm statement, neither angry nor agitated. He simply says, "God will provide himself the lamb for a burnt offering, my son." Abraham is faithful, trusting God even in this extreme moment. There is a wonderful story of another follower of God who refused to be angry: Saint Tikhon of Zadonsk. His cellmate, Ivan Yefimov, wrote many reminiscences of the saint. Among them is a description of Tikhon's treatment by an arrogant nobleman. It was reported to Bishop Tikhon that this nobleman, a member of his diocese, was beat-ing his serfs. The bishop went to the man to ask him to be kinder, and to remember that every person, including the poorest and simplest, is a child of God. The nobleman was not at all ready to have anyone tell him what to do, even his bishop. He was a hot-tempered person, very much used to having his own way. He became in-censed at the bishop for daring to suggest he change his behavior. His anger built to such a point that he slapped Tikhon across the face. For many people, receiving such humiliating treatment would have been a cause for an-ger. At the very least, we might expect that Bishop Tikhon urged the nobleman to remem-ber that he was a Christian, and to act like one. But the bishop did neither. On his way home from the nobleman's house, the bishop decided to return. But rather

than reproach the nobleman or tell him he'd been wrong, he threw himself at the man's feet and begged forgiveness for hav-ing led him into temptation to sin. The nobleman was so stuck by this humility and refusal to be angry that he fell to his knees and begged Bishop Tikhon to forgive him. From that day, his serfs did not suffer abuse. On this same day we read from Proverbs 16:32: "He who is slow to anger is better than the mighty, and he who rules his spirit [is better] than he who takes a city."

(dce.oca.org/page/bulletins/)


To Be Angry or To Be Faithful

PAGINA 12

"Can the writing of a hermit and monk who lived 1500 years ago say something to us today?" The monk he referred to was Saint John Climacus, whom we celebrate on this fourth Sunday of Great Lent. Saint John lived in a monastery on Mount Sinai in the sixth century, and was known for his piety and wisdom. Having long been urged to write his thoughts on spiritual growth, he finally did so in this book. "Climacus" means "of the ladder," and Saint John chose to divide the book into thirty chapters, each of which is a step on the ladder, guiding us in practicing a particular Christian virtue. One virtue leads to an-other, again like the steps of a ladder, taking us closer to communion with God. The book was written for John's fellow monks, but as part of the first step of the ladder, he addresses those who live in the world and might protest that the life he describes is impossible for them because "we have wives and are beset with social cares, and how can we lead the solitary life?" He replies: "Do all the good you can; do not speak evil of anyone; do not steal from anyone; do not lie to anyone; do not be arrogant towards anyone; do not hate anyone; do not be absent from the divine services; be compassionate to the needy; do not offend anyone; do not wreck another man's domestic happiness, and be content with what your wife can give you. If you behave in this way, your will not be far from the Kingdome of Heaven." Centuries before Saint John Climacus wrote, another John—the great Chrysostom—also asserted, but with his typical forcefulness, that every Christian, monastic or lay, must strive to live a godly life. He particularly applied his words to those raising children: "Don't say, 'Bible reading is for monks; am I turning my child into a monk?' No! It isn't necessary for him to be a monk. Make him into a Christian! Why are you afraid of something so good? It is necessary for everyone to know Scriptural teachings, and this is especially true for children. Even at their age they are exposed to all sorts of folly and bad examples from popular entertainments. Our children need remedies for all these things!" (From Homily 21 on Ephesians 6: 1-4 in St. John Chrysostom on Marriage and Family Life, trans. Catherine P. Roth and David Anderson, SVS Press, 1986.) So, according to these great men of the Christian Church, from very different eras, it doesn't matter whether we live in the world or in the monastery. Our climb on the ladder and our glorious destiny are the same.

(dce.oca.org/page/bulletins/)


Climbing the Ladder Together

cateheză pentru copii 1 duminica a 4-a din postbisericasfintiiromani.com/educatie/9_1.pdfcateheză...

Documents