dreptul ungar

2
Dreptul ungar Codul civil austriac s-a aplicat o vreme si dincolo de teritoriul Austriei de astazi. În anul 1852 A.B.G.B.-ul a fost extins pe teritoriul Ungariei, moment la care juristii maghiari au considerat aceasta masura ca ilegala si au reusit sa determine organizarea unei conferințe cunoscute sub denumirea de Judexkurial Konferenz care a stabilit revenirea la vechiul sistem, cu corectivul reprezentat de pastrarea în vigoare a câtorva legi imperiale. De altfel, Ungaria a fost singurul stat european care, la sfârsitul celui d al doilea razboi mondial, nu avea înca o legislație civila scrisa. Dreptul privat maghiar era de origine consuetudinara. Normele cutumiare formasera, în Evul Mediu, obiectul, cunoscutei consolidari sub numele de Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti Regni Hungariae, consolidare care si-a gasit aplicare timp de mai multe secole, în toate provinciile asupra carora s-a extins, într-o perioada sau alta, regatul maghiar. Acest Tripartitum era o culegere vasta de dispoziții care nu cuprindea,cum s-ar putea crede, numai principii de drept civil, ci si norme din cele mai diverse alte ramuri ale dreptului, cum ar fi penalul sau administrativul. Întinderea sa considerabila îl facea greu de consultat în practica si de aceea greu de aplicat. Iata de ce în fața instanțelor nu se aplica, în mod uzual, Tripartitum, ci un rezumat al acestuia, purtând denumirea de Planum tabularum. În aceste condiții, un rol deosebit în configurarea sistemului de drept l-a avut jurisprudenta. Conferința judecatorilor supremi, a emis în decursul timpului o serie de reguli desprinde din practica instanțelor judecatoresti, care au capatat puterea unor adevarate legi. Literatura de specialitate din țara vecina menționeaza eforturile facute în secolul al XIX-lea, în vederea realizarii unei codificari civile. Astfel, în anul 1848, printr-o lege purtând numarul XV, a fost abolit regimul matrimonial feudal si s-a dispus elaborarea unui cod civil care însa n-a fost niciodata înfaptuit. Elaborarea Codului civil ungar a început în 1953, proiectul fiind amplu dezbatut în forurile stiințifice si universitare, precum si în instanțele judiciare. Intrarea în vigoare a avut loc însa de-abia în 1960. Codul debuteaza cu o parte de dispoziții preliminare, foarte redusa de altfel, menționând numai scopul legii si precizând modul în care are loc exercitarea drepturilor si a obligațiilor si interzicându-se abuzul de drept. Legiuitorul maghiar a renunțat, asadar, la sistemul parții generale. Considerentele care au condus la aceasta, înfațisate pe larg în expunerea de motive a codului, nu reprezinta decât reluarea unor argumente de ordin logic care, la vremea lor, au fost formulate si împotriva parții generale din B.G.B. Cea de a doua parte este consacrata materiei persoanelor, cea de a treia reglementarii proprietații, cea de a patra dreptului obligațiilor iar cea de a cincea si ultima carte priveste dreptul succesoral. Legiuitorul ungar a avut o deosebita grija sa evite definițiile. Caracterul practic al reglementarii s-a vadit de altfel si în aversiunea pe care a inspirat-o ideea de a se începe codul cu o parte generala esențialmente dogmatica. Autorii au urmarit sa lase înțelegerea anumitor noțiuni pe seama opiniei publice, iar a altora, îndeosebi a celor cu un caracter de tehnicitate mai ridicat, pe cea a stiinței juridice. Codificarea ungara din 1959 reprezinta o realizare legislativa interesanta, care a stiut sa rețina din dreptul tradițional o serie de instituții, cu caracter pronunțat tehnic.Însemnatele transformari produse în Ungaria în anii ce au trecut de la intrarea în vigoare a Codului civil au impus o reforma a codului. Printr-o lege din octombrie 1977 s-au adus o serie de modificari si completari vechiului cod, urmate de o republicare, de natura sa prezinte un adevarat cod civil reînnoit. Una din intervențiile cele mai

Upload: irina-copiimulti

Post on 17-Nov-2015

2 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Codul civil austriac s-a aplicat o vreme si dincolo de teritoriul Austriei de astazi. În anul 1852 A.B.G.B.-ul a fost extins pe teritoriul Ungariei, moment la care juristii maghiari au considerat aceasta masura ca ilegala si au reusit sa determine organizarea unei conferințe cunoscute sub denumirea de Judexkurial Konferenz care a stabilit revenirea la vechiul sistem, cu corectivul reprezentat de pastrarea în vigoare a câtorva legi imperiale. De altfel, Ungaria a fost singurul stat european care, la sfârsitul celui d al doilea razboi mondial, nu avea înca o legislație civila scrisa. Dreptul privat maghiar era de origine consuetudinara. Normele cutumiare formasera, în Evul Mediu, obiectul, cunoscutei consolidari sub numele de Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti Regni Hungariae, consolidare care si-a gasit aplicare timp de mai multe secole, în toate provinciile asupra carora s-a extins, într-o perioada sau alta, regatul maghiar. Acest Tripartitum era o culegere vasta de dispoziții care nu cuprindea,cum s-ar putea crede, numai principii de drept civil, ci si norme din cele mai diverse alte ramuri ale dreptului, cum ar fi penalul sau administrativul. Întinderea sa considerabila îl facea greu de consultat în practica si de aceea greu de aplicat. Iata de ce în fața instanțelor nu se aplica, în mod uzual, Tripartitum, ci un rezumat al acestuia, purtând denumirea de Planum tabularum.

TRANSCRIPT

Dreptul ungarCodul civil austriac s-a aplicat o vreme si dincolo de teritoriul Austriei de astazi. n anul 1852 A.B.G.B.-ul a fost extins pe teritoriul Ungariei, moment la care juristii maghiari au considerat aceasta masura ca ilegala si au reusit sa determine organizarea unei conferine cunoscute sub denumirea de Judexkurial Konferenz care a stabilit revenirea la vechiul sistem, cu corectivul reprezentat de pastrarea n vigoare a ctorva legi imperiale. De altfel, Ungaria a fost singurul stat european care, la sfrsitul celui d al doilea razboi mondial, nu avea nca o legislaie civila scrisa. Dreptul privat maghiar era de origine consuetudinara. Normele cutumiare formasera, n Evul Mediu, obiectul, cunoscutei consolidari sub numele de Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti Regni Hungariae, consolidare care si-a gasit aplicare timp de mai multe secole, n toate provinciile asupra carora s-a extins, ntr-o perioada sau alta, regatul maghiar. Acest Tripartitum era o culegere vasta de dispoziii care nu cuprindea,cum s-ar putea crede, numai principii de drept civil, ci si norme din cele mai diverse alte ramuri ale dreptului, cum ar fi penalul sau administrativul. ntinderea sa considerabila l facea greu de consultat n practica si de aceea greu de aplicat. Iata de ce n faa instanelor nu se aplica, n mod uzual, Tripartitum, ci un rezumat al acestuia, purtnd denumirea de Planum tabularum.n aceste condiii, un rol deosebit n configurarea sistemului de drept l-a avut jurisprudenta. Conferina judecatorilor supremi, a emis n decursul timpului o serie de reguli desprinde din practica instanelor judecatoresti, care au capatat puterea unor adevarate legi. Literatura de specialitate din ara vecina menioneaza eforturile facute n secolul al XIX-lea, n vederea realizarii unei codificari civile. Astfel, n anul 1848, printr-o lege purtnd numarul XV, a fost abolit regimul matrimonial feudal si s-a dispus elaborarea unui cod civil care nsa n-a fost niciodata nfaptuit. Elaborarea Codului civil ungar a nceput n 1953, proiectul fiind amplu dezbatut n forurile stiinifice si universitare, precum si n instanele judiciare.Intrarea n vigoare a avut loc nsa de-abia n 1960. Codul debuteaza cu o parte de dispoziii preliminare, foarte redusa de altfel, menionnd numai scopul legii si preciznd modul n care are loc exercitarea drepturilor si a obligaiilor si interzicndu-se abuzul de drept. Legiuitorul maghiar a renunat, asadar, la sistemul parii generale. Considerentele care au condus la aceasta, nfaisate pe larg n expunerea de motive a codului, nu reprezinta dect reluarea unor argumente de ordin logic care, la vremea lor, au fost formulate si mpotriva parii generale din B.G.B. Cea de a doua parte este consacrata materiei persoanelor, cea de a treia reglementarii proprietaii, cea de a patra dreptului obligaiilor iar cea de a cincea si ultima carte priveste dreptul succesoral. Legiuitorul ungar a avut o deosebita grija sa evite definiiile. Caracterul practic al reglementarii s-a vadit de altfel si n aversiunea pe care a inspirat-o ideea de a se ncepe codul cu o parte generala esenialmente dogmatica. Autorii au urmarit sa lase nelegerea anumitor noiuni pe seama opiniei publice, iar a altora, ndeosebi a celor cu un caracter de tehnicitate mai ridicat, pe cea a stiinei juridice. Codificarea ungara din 1959 reprezinta o realizare legislativa interesanta, care a stiut sa reina din dreptul tradiional o serie de instituii, cu caracter pronunat tehnic.nsemnatele transformari produse n Ungaria n anii ce au trecut de la intrarea n vigoare a Codului civil au impus o reforma a codului. Printr-o lege din octombrie 1977 s-au adus o serie de modificari si completari vechiului cod, urmate de o republicare, de natura sa prezinte un adevarat cod civil rennoit. Una din interveniile cele mai importante ale legiuitorului priveste protecia acordata persoanelor pentru drepturile lor civile. Dintre aspectele legate de viaa moderna, care si gasesc reflectare n cod, semnalam textele potrivit carora orice abuz n legatura cu fotografierea sau imprimarea vocii unei persoane reprezinta o vatamare a drepturilor personale, textul cernd consimamntul persoanei n cauza pentru publicarea fotografiei sau pentru nregistrarea vocii n scopul difuzarii, cu excepia acelor nregistrari facute n spectacole publice. Alte nsemnate capitole n care au fost introduse modificari numeroase sunt cele privind drepturile de creaie intelectuala, proprietatea comuna a soilor etc. Modificarile aduse Codului civil n anul 1977 nu au fost eseniale, nsa au fost numeroase, mprejurare care facea ca decretul amintit sa joace un rol deosebit n configurarea dreptului civil ungar. Legea maghiara cunostea divorul prin consimamnt mutual, potrivit acestuia casatoria se poate desface n temeiul declaraiei de voina concordanta a soilor, neinfluenata din afara si bazata pe o decizie definitiva luata de acestia, cu condiia ca acordul soilor sa fie aprobat de tribunal. n ceea ce priveste desfacerea casatoriei, divorul prin consimamntul mutual, nu se putea pronuna dect daca soii cadeau de acord asupra ncredinarii si ntreinerii copiilor, asupra contactelor cu acestia, a ntreinerii soului aflat n nevoie si a folosirii locuinei comune. Odata cu revenirea arii la democraie, apoi cu aderarea sa la Consiliul Europei si la Uniunea Europeana, ntreaga legislaie a suferit modificari masive, n sensul revenirii la instituiile juridice contemporane adaptate standardelor internaionale actuale.