C u p r i n s

CAPITOLUL I – OCROTIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR- PROBLEMĂ VITALĂ A LUMII CONTEMPORANE

1.1. Dreptul – instrument important al protecţiei mediului. 1.2. Dreptul fundamental la un mediu sănătos. Evoluția sa în timp 1.3. Conştiinţa ecologică - conştiinţa de mediu. Căile de realizare a cointeresării în protecţia şi dezvoltarea mediului1.4. Garanțiile juridice naționale de înfăptuire a dreptului la un mediu sănătos 1.5.Rolul dreptului internațional în asigurarea unui mediu sănătos16. Protecția mediului și strategia dezvoltării durabile………………15

CAPITOLUL II - DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ AUTONOMĂ A SISTEMULUI DE DREPT ROMÂNESC

2.1. Obiectul și finalitatea dreptului mediului..............................162.2. Particularitățile normelor juridice de dreptul mediului..........222.3. Raportul juridic de dreptul mediului.....................................2.4. Corelația dreptului mediului cu alte ramuri de drept

CAPITOLUL III –IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI3.1. Izvoarele dreptului naţional al mediului................................27 Constituţia Legea și actelele normative ale autorităților centrale Legea-cadru Actele autorităților administrative locale 3.2.Izvoare internaționale.................................................29 Tratatele și convențiile internaţionale Cutuma Uzanțele internaţionale

Capitolul IV – PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI

4.1.Specificul principiilor de dreptul mediului....................354.2. Abordarea principiilor dreptului mediului în doctrina românească...364.3. Principii ce rezultă din documente internaționale

1

PARTEA A II A

CAPITOLUL IV PROTECȚIA FACTORILOR ABIOTICI 1. Atmosfera: 1. Definirea atmosferei 2. Cauzele și efectele principale ale poluării atmosferei 3. Protecția atmosferei în dreptul intern 4. Reglementări naționale privind protecția stratului de ozon 5. Strategia națională și Planul național de acțiune privind schimbările climatice 6. Răspunderea pentru nerespectarea regimului juridic privind protecția atmosferei 7. Protecția atmosferei pe plan internațional8. Protecția spațiului extraatmosferic 2.Apa: 2. Clasificarea apelor 3. Poluarea apei, în general 4. Regimul juridic al apelor în Romania 5. Măsuri legale privind gospodărirea integrată a zonei costiere 6. Protecția apelor prin reglementări internaționale A. Protecția fluviilor și a lacurilor internaționale B. Protectia mărilor și oceanelor3. Solul și subsolul 1. Considerații generale privind degradarea solului 2. Măsuri legale de protecție și conservare durabilă a solului în țara noastră 3. Dezvoltarea agriculturii in concordanta cu cerintele ecologice si alte prioritati în domeniu ale Uniunii Europene 4. Regimul juridic al produselor de uz fitosanitar 3. Regimul juridic al ingrasamintelor folosite în agricultură și silvicultură3. Protecția subsolului

CAPITOLUL V PROTECȚIA RESURSELOR NATURALE ȘI CONSERVAREA DURABILĂ A BIODIVERSITĂȚII1. Fondul forestier 2. Notiunea de fond forestier și de pădure 3. Clasificarea pădurilor din fondul forestier național 4. Proprietatea asupra fondului forestier 5. Administrarea și gospodărirea pădurilor6. Protecția fondului forestier național 7. Produsele pădurii si folosința lor 8. Protecția vegetației forestiere din afara fondului forestier

2

9. Protecția pășunilor și a fânețelor naturale10. Protecția plantelor cultivate 2. Fauna terestră și acvatică ...................................................................104 1. Protecția animalelor în general.............................................................104 2. Protecția animalelor sălbatice supuse vânatului 3. Protectia animalelor și păsărilor sălbatice din grdinile zoologice și a faunei piscicole din acvarii 4. Reguli comunitare privind comerțul internațional cu specii de flora și faună sălbatica 5. Măsuri de protecție a animalelor domestice 6. Protecția animalelor folosite în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale 7. Protectia fondului piscicol. 8. Reglementari internationale privind protectia si conservarea animalelor 3. Protecția și conservarea ariilor naturale 1. De la notiunea de "rezervație" la cea de "arie naturală protejată"2. Principiile care stau la baza reglementării rețelei naționale de arii naturale protejate 3. Categorii de arii naturale și de zone de protectie a bunurilor din patrimoniul natural 4. Administrarea rețelei de arii naturale protejate de interes național 5. Conservarea habitatelor și a speciilor 6. Conservarea altor bunuri din patrimoniul natural 7. Protecția zonei montane 8. Regimul juridic al Rezervației Biosferei "Delta Dunării" 9. Reglementari privind protecția naturii pe plan internațional

CAPITOLUL VI. PROTECTIA MEDIULUI ÎN HABITATUL URBAN 1. Protectia factorilor naturali de mediu în așezările umane 1. Conceptul de așezare umană din perspectiva ecologiei sociale 2. Obiectivele protecției mediului în asezările umane 3. Rolul planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism în protecția mediului din așezările umane 4. Evaluarea de mediu pentru anumite planuri și programe 6. Atribuții și răspunderi ale autorităților publice centrale și locale cu privire la teritoriul așezărilor umane:rolul serviciilor comunitare de utilități publice în dezvoltarea pe principii ecologice a localitățilorCerințe legale privind menținerea echilibrului ecologic cu ocazia exercitării unor activității industriale 1.Regimul juridic al fabricării, depozitării și utilizării substanțelor și preparatelor periculoase

3

2.Regimul juridic al deșeurilor: deseurile reciclabile; depozitarea în sigurantă a deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat; transportul peste frontieră al deșeurilor și mărfurilor periculoase3. Regimul juridic al stupefiantelor și al celorlalte substante psihotrope4. Regimul juridic al materiilor exploziv3.Utilizarea energiei nucleare, poluarea radioactivă și protecția împotriva radiațiilor1. Particularitățile poluării radioactive 2. Principiile și condițiile desfășurării activității nucleare în Romania 3. Supravegherea stării de sănătate a personalului expus profesional la radiații și a populației; monitorizarea radioactivității mediului 4. Cooperarea internațională în domeniul aplicațiilor pașnice ale energiei nucleare: controlul internațional al armelor nucleare și al celorlalte arme care folosesc diferite forme de energie și substanțe de distrugere în masă; prevenirea și reprimarea actelor de terorism nuclear; protecția mediului în cazul conflictelor armate 5. Protecția mediului în caz de calamități și dezastre

CAPITOLUL VII. STRUCTURI ȘI ORGANISME NAȚIONALE DE MONITORIZARE A RESPECTĂRII OBLIGAȚIILOR DE PROTECȚIE A MEDIULUI 1. Sistemul și competențele privind activitatea de control în domeniul protecției mediului exercitat de către autoritățile publice naționale2.Monitorizarea: organizarea sistemului de monitoring national integrat: circulația și prelucrarea datelor; supravegherea factorilor de mediu3. Rolul organizațiilor neguvernamentale și al acțiunilor de voluntariat în prevenirea faptelor care afectează mediul Autorizarea activităților cu impact asupra mediului1. Evaluarea de mediu2. Procedura de autorizare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului.Conținutul autorozației de mediu3. Acordul de mediu

CAPITOLUL VIII. FORME ALE RASPUNDERII JURIDICE ÎN DREPTUL MEDIULUI 1 .Condițiile și formele răspunderii juridice de dreptul mediului 2. Reglementari cu caracter special în dreptul mediului cu privire la răspunderea juridică: răspunderea pentru prejudicii aduse mediului conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificarile și completările ulterioare 3. Răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului

4

4. Răspunderea civilă delictuală. 5.Răspunderea contravențională în dreptul mediului 6. Răspunderea penală 2. Particularitățile răspunderii statelor conform tratatelor și convențiilor internaționale 1. Elementele răspunderii. 2. Răspunderea subiectivă3. Răspunderea obiectivă4. Răspunderea pentru daune aduse patrimoniului comun al umanității 5. Răspunderea materială pentru crime internaționale 5. Organizatii specializate ale ONU cu atribuții și contribuții în domeniul protecției mediului: organizații regionale și organizații subregionale 6. Aportul instituțiilor comunitare la conservarea și dezvoltarea durabilă a mediului inconjurător

OCROTIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR- PROBLEMĂ VITALĂ A LUMII CONTEMPORANE

1.1. Dreptul – instrument important al protecţiei mediului

Ființa umană a apărut intr-un anumit mediu natural și a evoluat

concomitent u acesta, cele două elemente influențându-se reciproc: natura nu

poate fi concepută separat, ruptă de activitatea umană, iar omul trăiește intr-un

habitat, intr-o biocenoză. Însă cu cât activitatea omului asupra naturii s-a

amplificat și a devenit mai complexă, cu atât problematica raporturilor dintre

societate și natură a cunoscut un grad mai mare de interferență. Din păcate,

folosirea pe scară largă a științei şi tehnologiei in scopul dezvoltării industriale

nu a ținut seama de necesitatea păstrării in permanență a unui echilibru intre

satisfacerea nevoilor umane, in continuă creștere și protecția tuturor factorilor

5

mediului inconjurător. În contextul unei reconsiderări a sistemului de valori al

lumii actuale,care ia în calcul echilibrul relației om-natură, dreptul mediului nu

rămâne doar o stiinta juridică, ea trebuind să-și etaleze și valențe etice, culturale

si de civilizatie modernă, să se pună în slujba sistemului de valori revizuit,în

raport de reperele Civilizatiei Mileniului III.

De altfel, interferența dintre mediul natural și drept este

axiomatică,mediul natural reprezentând el însuși un factor de configurare a

dreptului1 și la rândul lui fiind periodic supus reglementărilor legale, atât în

ansamblul său, cât şi la nivelul componentelor sale individuale. Aceste

reglementări încearcă să prevină sau să limiteze efectele degradării mediului,

cauzate în principal de fenomenele de poluare.

1.2. Dreptul fundamental la un mediu sănătos.Evoluția sa în timp

Se poate spune că,în evoluția sa istorica, dreptul fundamental la un mediu

sănătos, ca drept fundamental din generația a IV a, cunoaste patru mari perioade:

epoca premergatoare aparitiei unor reguli de protectie propriu-zisa a mediului,

-perioada utilitarista, epoca ocrotirii si conservarii naturii si, în sfârsit, perioada

dreptului international al protectiei si conservarii mediului.

A. Epoca premergatoare

Din punct de vedere istoric, înca din Evul Mediu au fost adoptate unele masuri

juridice, inclusiv pe calea cooperarii internationale, referitoare, de exemplu, la

diminuarea efectelor unor poluari, precum fumul, zgomotul, poluarea cursurilor

de apa etc. Este cazul, de exemplu, al Tratatului dintre Franța si Basel din 19

decembrie 1781, Tratatului dintre Statele Unite si indienii Creek din 7 august

1790 ori al celui încheiat între Italia si Austria între 5 si 29 noiembrie 1875

privind protectia pasarilor utile pentru agricultura, care interzicea uciderea

acestor pasari în timpul toamnei si iarna. Ele vizau însa mai ales actiuni

1 Vezi: N.Grădinaru,I. Mihalcea,T.Savu, M.Agheniţei,F.Dorobanţu:Teoria generală a dreptului, Editura Independenţa Economică, 2005, pag.37

6

concrete, ocazionale si urmareau cu precadere obiective economice ori de

sanatate publica.

În secolul al XIX-lea se înregistreaza o serie de tratate internationale

consacrate pescuitului, dar prevederile acestora se refereau, înainte de toate, la

delimitarea zonelor de pescuit si mai rar la protectia pestelui ca resursa

economica ori ecologica. Totodata, în 1893 apare deja si primul element de

jurisprudenta în materie: arbitrajul între SUA si Columbia britanica în afacerea

focilor din Marea Bering, care a stabilit reguli vânatorilor, menite sa evite

disparitia focilor.

B. Perioada –utilitaristă de ocrotire a unor specii

Este considerată între începututul secolului al XX-lea si deceniul al

patrulea al veacului respectiv. Ea reprezintă faza –anteecologică a dr. mediului

Acum apar primele conventii internationale multilaterale referitoare la protectia

unor specii ale faunei salbatice. Timp îndelungat, disparitia diversitatii biologice

a fost tratata cu totala indiferenta de opinia publica si puterile oficiale,

neinteresând decât câtiva naturalisti. La începutul veacului trecut, îngrijorarile

legate de riscurile care apasau asupra faunei africane si a anumitor pasari cautate

pentru penajul lor ori considerate utile pentru agricultura au generat lansarea

primelor semnale de alarma.

Primul tratat international multilateral în materie de mediu este

considerata, din aceasta perspectiva, o conventie din 1900 pentru prezervarea

animalelor salbatice, pasarilor si pestelui din Africa.

Adoptarea documentului a fost impusa si motivata, în preambulul sau, de

dorinta de a pune capat masacrarii diverselor specii de animale utile ori

inofensive pentru om, dar nu descurajeaza distrugerea animalelor considerate

pagubitoare pentru interesele umane, precum leii, leoparzii, crocodilii ori serpii

veninosi. Dar acest tratat nu a fost, din pacate, niciodata ratificat.

7

Au urmat Conventia pentru protectia pasarilor utile agriculturii, semnata

la Paris, la 19 martie 1902, si cele doua tratate privind prezervarea si protectia

focilor pentru blana din 1911. Ele au fost determinate în special de necesitatea

acceptarii de practici comune, pentru a nu epuiza resursele vii din atmosfera si

mare.Ambele documente consacra o conceptie utilitarista, de ocrotire a

factorilor de mediu în raport cu functiile economice ale acestora. Astfel, în cazul

primului document este vorba despre pasari utile, în special insectivore (art. 1),

iar anexa 2 enumara printre pasarile daunatoare majoritatea rapitoarelor diurne,

printre care vulturul si soimul, specii strict protejate astazi.

În timp ce în prima conventie este vorba despre o ocrotire subordonata unui

utilitarism imediat si concret a unor specii si ignorarea rolului altora pentru

mentinerea echilibrului ecologic, cea de-a doua recurge la tehnici de protectie

destul de avansate, precum stabilirea de contingente nationale pentru prelevari si

controlul comertului international cu obiecte provenind din vânatoarea focilor.

Mai este considerat ca moment deosebit în evolutia dreptului mediului

Conferinta mondială pentru mediu-Stockholm 1972.

După o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în

anul 1983 şi-a început activitatea Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare

(WCED), condusă de Gro Bruntland. Doi ani mai târziu (în 1985), este

descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii și, prin Convenția

de la Viena se încearcă găsirea unor soluții pentru reducerea consumului de

substanțe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară planeta. În

1986, la un an după catastrofa de la Cernobâl, apare așa-numitul Raport

Brundtland, al WCED, cu titlul „Viitorul nostru comun” � care dă și cea mai

citată definiție a dezvoltării durabile („sustainable development”): «�� Dezvoltarea

durabilă este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a compromite

posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor».Totodată,

Raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că strategiile

8

trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitete ecologice oferite de

mediul înconjurător și de resursele planetei. În finalul raportului, comisia

susținea necesitatea organizării unei conferințe internaționale asupra dezvoltării

durabile.

În același context trebuie amintită Carta Europeana privind Mediul si

Sanatatea, adoptata de prima Conferinta privind mediul si sanatatea a

Organizatiei Mondiale a Sanatatii la Frankfurt pe Main la 8 decembrie 1989,

De asemenea, în 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamântului”,

la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. În urma

întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de

climă (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică

(conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive. Cu această ocazie, s-a

stabilit un plan de susținere a dezvoltării durabile, denumit Agenda 21.

La 10 ani de la Conferința de la Rio, în 2002, a avut loc, la Johannesburg,

Summitul privind dezvoltarea durabilă, iar trei ani mai târziu a avut loc

Summit-ul mondial al Organizatiei Natiunilor Unite (2005),care a marcat cea de

a 60-a aniversare a Organizatiei. Conferința privind Mediul care a avut loc la

Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului

înconjurător în urma activităților umane, ceea ce pune în pericol însuși viitorul

omenirii. Cu această ocazie a fost folosit pentru prima dattă conceptul necesității

dezvoltării durabile, înscris în documentele oficiale la Summit-ul ONU din

2005. Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor

naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani.

Fiecare dintre noi, conștient sau nu, putem contribui la dezvoltarea

durabilă. De fapt, putem spune că avem o gândire durabilă atunci când aruncăm

deșeurile din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.La nivel industrial,

lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deșeuri

drept combustibil, iar în anumite localități se încearcă implementarea unor

9

sisteme de încălzire casnică pe bază arderii deșeurilor. Companiile sunt primele

care au conștientizat importanța economică (dar și ecologică) a recuperării și

refolosirii deșeurilor.

Lester R. Brown a creat în 1974 „Worldwatch Institute” și este

promotorul unor serii de studii, materializate în rapoartele anuale privind

progresele pe calea structurării unei societăți durabile: Starea lumii” sau „Semne

vitale”.Lester R. Brown atrage atenția, în lucrarea „Planul B 2.0” asupra

conflictului dintre civilizația industrială și mediul ambiant și menționează două

aspecte: tendința de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime

și de hrană, sau consumarea celor regenerabile într-un ritm superior capacității

lor de regenerare și deteriorarea fizică și poluarea factorilor de mediu: apa, aer,

sol. În acest context, el punctează importanța reciclării deșeurilor.„O societate

durabilă este cea care își modelează sistemul economic și social astfel încât

resursele naturale și sistemele de suport ale vieții să fie menținute”

1.3. Conştiinţa ecologică - conştiinţa de mediu. Căile de realizare a

cointeresării în protecţia şi dezvoltarea mediului

În condiţiile crizei ecologice mondiale, cu care se confruntă omenirea, la

fel ca celelalte forme ale conştiinţei sociale, un rol important revine şi conştiinţei

ecologice 2 care trebuie să contribuie la formarea unei culturi ecologice3 a

personalităţii umane. Într-o societate modernă, unde valorile culturii sunt larg

răspândite, difuzate şi însuşite de către demos, vom întâlni şi o conştiinţă

ecologică elevată. Modelele cultural-ecologice sunt, în fapt, normele ecologice 2 Într-un mod sintetic, conştiinţa ecologică poate fi definită ca o formă a conştiinţei sociale, care constă în reflectarea corelaţiei dintre societate şi natură, a acţiunilor omului asupra Naturii şi consecinţele acestor acţiuni, precum şi în fundamentarea căilor şi mijloacelor de protecţie a Naturii, a mediului. Conştiinţa ecologică cuprinde două componente distincte, şi anume: una cu caracter practic şi cealaltă cu caracter ştiinţifico - teoretic. Conştiinţa ecologică cu caracter practic se formează spontan, ca rezultat al activităţii practice a oamenilor. Ea reprezintă forma primară de percepere de către om a locului şi rolului său în raport cu mediul înconjurător. "Conştiinţa ecologică ştiinţifico - teoretică, reprezintă un sistem de idei, concepţii şi teorii cu privire Ia formele de interacţiune dintre societate şi natură, care au fost supuse elaborării creatoare şi sistematizării raţionale.3 Cultura ecologică reprezintă fundamentul conştiinţei ecologice a individului.Cultura ecologică, presupune cunoaşterea profundă a legităţilor dezvoltării naturii şi societăţii, a interdependenţei omului cu mediul înconjurător, conştientizarea necesităţii de a ocroti natura, a prognoza fenomenele ce au loc în natură, a folosi cât mai raţional şi eficient resursele naturale. Între conştiinţa ecologică şi cultura ecologică există o relaţie intimă, indisolubilă, de interdependenţă.

10

capabile, susceptibile de a apăra şi conserva Natura, Mediul înconjurător,

respectiv atitudinea faţă de agresiunile împotriva Naturii, modul de protecţie a

acesteia, de promovare a unor masuri, de prevenire, profilactice si, totodată,

terapeutice, curative atunci când degradarea mediului, respectiv a aerului,

pădurilor, solului, subsolului, deja s-a produs. Formarea şi dezvoltarea culturii

ecologice, se poate realiza cu succes numai într-o societate ecologică, în care

obiectivul sau scopul final este optimizarea şi armonizarea interacţiunilor dintre

Societate, Om şi Natură, cu atât mai mult în condiţiile societăţii contemporane,

când asistăm la dizarmonia dintre societate şi natură. Restabilirea unor relaţii

optime între societate şi natură este o cerinţă primordială, de soluţionarea căreia

depinde nu numai prezentul, ci şi viitorul tării, al naţiunii. Formarea culturii

ecologice se bazează, pe cunoaşterea legilor naturii şi societăţii, pe acţiunea

ştiinţific-fundamentată a omului asupra mediului înconjurător; pe respectarea

dreptului fiecărui om la mediul înconjurător neprimejdios din punct de vedere

ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi crearea unui sistem judicios de

instruire şi educaţie ecologică a populaţiei. Nu vom dobândi mutaţii substanţiale,

cantitative, în domeniul protecţiei mediului atât pe plan naţional, cât şi

internaţional până când societatea nu va investi mult mai mult decât până acum,

atât material, financiar, cât şi moral în educaţia permanentă a membrilor

societăţii, punând un accent major, în cadrul acesteia pe educaţia ecologică

aceasta având, prin excelenţă, un scop formativ de pregătire a individului pentru

a lua hotărâri comportamentale corecte, privind protecţia mediului, pentru a

decide în cunoştinţă de cauză şi din proprie iniţiativă, în multitudinea

problemelor ecologice cu care se poate întâlni zilnic4.

4 Uneori pot apărea conflicte între modelul comportamental ecologic, teoretic, pe de o parte, şi cel real, concret, practicat de oameni. Cel mai elocvent exemplu este obiceiul fumatului, care constituie în faţa unor oameni, un model eronat ca specific al vieţii moderne, dar, pe care mulţi îl imită şi-1 adoptă în comportamentul lor, cu toate eforturile depuse de organizaţiile ecologiste, prin sensibilizarea fumătorilor privind nocivitatea tutunului. Adoptarea, în cursul anului 2002, a unei Ordonanţe de urgentă de către Guvernul României, prin care se interzice fumatul în locurile, spaţiile publice şi introducerea unor măsuri punitive, graduale pentru încălcarea dispoziţiunilor legii, o considerăm o măsură de bun augur, care ne demonstrează necesitatea inexorabilă a îmbinării, în domeniul educaţiei ecologice, a convingerii cu constrângerea, a persuasiunii ecologice cu sancţiuni juridice adecvate, pentru încălcarea normelor ecologice.

11

Şcoala, Biserica5, structurile organizaţiei civile, în general toţi factorii

educaţiei permanente, în colaborare cu organismele aparatului de stat, local şi

central, ar trebui să acţioneze programatic, permanent pentru apărarea mediului

natural curat, apelând la toate mijloacele, pentru păstrarea purităţii mediului

ambiant social şi cultural

Nevoia unei educații ecologice a populației este semnalată mai de multă

vreme. Marele sociolog român Dimitrie Gusti, menţiona, în anul 1938 că,

educaţia civică, am adăuga noi, inclusiv educaţia ecologică începe, încă din anii

copilăriei, în familie, cu îngrijirea mediului natural în care îşi petrec anii

copilăriei, cu protecţia florilor, arborilor, a locului de joaca, cu dragostea pentru

plantele şi fiinţele vii, care alcătuiesc universul în care trăim.

Conştientizarea ecologică a tineretului reprezintă o speranţă a faptului că,

Secolul al XXI-lea are șansa de a deveni un secol ecologic, ceea ce ar determina

lichidarea Crizei ecologice mondiale şi promovarea unei dezvoltări armonioase,

durabile a societăţii umane, pe baza unui echilibru constant al relaţiei dintre Om

şi Natură.

1.4. Rolul dreptului internațional în asigurarea unui mediu sănătos

Problemele ecologice nu fac delimitări după frontierele politice, întrucât

ariile naturale nu se suprapun cu frontierele. De aceea problemele ecologice au

implicații globale, iar apariția lor impune cooperarea internatională.

Ca domeniu de cooperare interstatala si reglementare internationala,

protectia si conservarea mediului au facut obiectul dreptului relativ recent. De

5 Biserica își asumă această misiune civică. Într-nu mesaj adresat budiștilor la 17 mai 2010, cu ocazia festivalului Vesakh presedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Cardinalul francez Jean-Louis Tauran."arăta că Vaticanul vrea "sa incurajeze formarea unei constiinte ecologice” lucrand alaturi, in acest sens, de budisti, și că intentioneaza sa "intensifice eforturile pentru promovarea constientizarii de mediu, in spiritul bunastarii tuturor, si a coexistentei pasnice".Astfel, "putem oferi marturia unui stil de viata respectuos”, continua mesajul, Crestinii, budistii, au un profund respect pentru viata umana. Prin urmare, este esential ca eforturile noastre sa ne poarte catre un sentiment de responsabilitate fata de mediu", a scris Cardinalul, care constata ca "criza de mediu a provocat deja dificultati semnificative, si suferinte in lume".

12

altfel, aceasta realitate a impus afirmarea treptata a unei conceptii mondialiste

asupra ocrotirii mediului.

Escaladarea problemelor ecologice a generat un nou tip de criză a

omenirii –criza ecologică- ce se manifestă în modul cel mai pregnant prin

alterarea continuă a factorilor de mediu concomitent cu diminuarea resurselor

naturale.

Pornind de la realitatea că nu există activităţi economice şi/sau sociale

care să nu aibă efecte asupra mediului, politica din domeniul mediului a devenit

o opţiune esenţială pentru promovarea valorilor naţionale şi general umane, în

contextul global al dezvoltării omenirii.

Prin natura lor, problemele ecologice odata aparute au impus cooperarea

internationala, ca urmare a caracterului transfrontalier al poluarii si a aparitiei

implicatiilor globale. De altfel, aceasta realitate a impus afirmarea treptata a unei

conceptii –mondialiste, în condițiile în care în aceasta ecuatie generala au

intervenit si alti factori, în frunte cu cei economici si psihologici, care au

lentorizat ritmul unor rezolvari efective si complete. Primii au ridicat mai ales

obstacole de ordin cantitativ si limitativ pe termen scurt, dar usor de depasit în

perspectiva medie; cei de natura psihosociala sunt mult mai greu de analizat si

configurat la nivel concret.

Toate aceste documente au activat Comunitatea Internationala, in

ansamblul sau, si fiecare stat în parte demersul de de creare a unui drept al

mediului, cu valente globale, apt sa genereze un nou modus vivendi al omului cu

natura si pentru ca lumea sa devina o lume a pacii, prospera, justa, locuibila,

fertila si curata. Oricum însa, evenimentele ecologice au jucat un rol important

în acest sens. Marile accidente cu impact puternic asupra mediului, dar si la

nivelul opiniei publice, începând cu cel din 1967 (Torrey Canyon) si pâna la cel

de la Baia Mare (2000) ori cel al navei Prestige (2002), au jucat, din aceasta

perspectiva, un rol stimulator.

13

În acest context, în cooperarea judiciară pe plan internaţional în domeniul

mediului apare prima generație de convenții destinate să oprească sau cel puțin

să diminueze practicile generatoare de poluare, să protejeze unele specii

animale sau vegetale și să promoveze o protectie mai buna a mediului în

regiuni geografice determinate.

Cea de-a doua generație de conventii se caracterizează printr-o abordare

universalista si multisectoriala si sunt menite sa reglementeze probleme

ecologice precum schimbarile climatice, diversitatea biologica, protectia

stratului de ozon ori desertificarea. Miza acestor din urmă conventii este aceea

de a gestiona o problema de mediu în ansamblul său, fără fractionari, tinându-se

seama de interdependenta fenomenelor naturale si a actiunilor umane aflate la

originea degradarilor.

Totuși, trebuie remarcat ca tratatele apartinând celor doua generatii nu se

exclud, ci, dimpotriva, ele se completeaza reciproc, impunându-se totusi o

coordonare la nivelul aplicarii efective

2.Preocupari ale diferitelor state ale lumii de a reglementa pe plan intern si international relatia om-natura

Așa cum am arătat anterior, primele reglementari în domeniu au avut un

caracter sectorial și raspundeau unor probleme geografice ori având obiective

precise, de cele mai multe ori de interes local. Mult timp problemele esentiale

ale colectivitatilor umane, inclusiv cele de ordin ecologic, s-au pus si s-au

reglementat la nivel local si mai ales national. Dezvoltarea stiintifico-tehnica si

amplificarea impactului activitatilor socio-umane asupra calitatii mediului, au

determinat un proces de internationalizare a acestor probleme si concentrarea

eforturilor pentru gasirea unor solutii viabile care sa eficientizeze lupta

impotriva fenomenului incalzirii globale.

14

Formarea si afirmarea dreptului international al mediului au loc, în fapt, la

sfârsitul anilor 1960, atunci când criza ecologica mondiala, favorizata de

actiunea conjugata a unei multitudini de factori, a impus cooperarea dintre state

ca mijloc de stopare si atenuare a efectelor sale. Aceasta nu înseamna ca,

anterior acestei epoci, nu au existat o serie de reglementari care sa vizeze direct

sau indirect ocrotirea factorilor de mediu, ci doar că existența lor era plasată în

planul secund al preocupărilor.

3. Protectia mediului si strategia dezvoltarii durabile

Potecția mediului este activitatea umană ce are ca scop concret prevenirea

poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Pămînt.

Sarcina protecţiei mediului aparţine întregii societăţi şi se realizează în

interesul întregii omeniri. Aceasta este privită sub două aspecte şi anume:

- protecţia mediului are ca sarcină generală descoperirea cauzelor şi surselor

poluării, stabilirea modalităţilor de prevenire, reducere şi înlăturare a efectelor

poluării;

- protecţia mediului are ca sarcină concretă, protecţia diferitelor elemente

componente ale mediului natural şi artificial.

Conceptul de dezvoltare durabilă Termenul însuși este foarte tânăr și s-a

impus la Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile

Unite la Rio de Janeiro în vara anului 1992.Conceptul a fost legat inițial de

problemele de mediu și de criza resurselor naturale, în special a celor legate de

energie de acum 30 de ani. Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în vara

lui 1992, după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile

Unite la Rio de Janeiro.El s-a conturat într-un moment în care subiectul

mediului înconjurător se afla în prim-planul dezbaterilor politice. El desemnează

totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror

15

fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste

sisteme socio-economice și elementele capitalului natural.Cea mai cunoscută

definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială

pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru

comun",cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland[1]: "dezvoltarea

durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a

compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile

nevoi".Dezvoltarea durabilă urmarește și încearcă să găsească un cadru teoretic

stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de

tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.Deși

inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată

de intensa exploatare industriala a resurselor și degradarea continuă a mediului

și cauta în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent

conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect

economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea

pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.

Durabilitatea dezvoltării pleacă de la ideea că activitățile umane sunt

dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și

stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității

vieții.Discuțiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la începutul

anilor *70.

DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ AUTONOMĂ A SISTEMULUI DE DREPT ROMÂNESC

2.1 Obiectul și finalitatea dreptului mediului

16

Disciplina de drept al mediului ca ramura autonoma de drept a aparut

relativ tarziu, dar s-a dezvoltat cu celeritate, avand drept scop declarat protectia

factorilor de mediu.

Dreptul mediului reprezinta o ramura a dreptului public de importanta

majora in societatea contemporana; avand un caracter interdisciplinar si

utilizand o serie de principii de drept civil, drept international public, drept

administrativ s.a., dreptul mediului este chemat sa creeze cadrul legal, stiintific

fundamentat, necesar protectiei mediului, in conditiile in care, criza ecologica

planetara tinde sa devina inamicul numarul 1 al speciei umane.

Autonomizarea sa ca ramură de drept se datorează eforturilor conjugate

ale oamenilor de stiinta care, alaturi de juristi, au fost si sunt orientate

consecvent spre cautarea si aplicarea metodelor si mijloacelor de lupta eficace

impotriva efectelor antropice cu impact negativ asupra mediului, in ansamblul

sau. Așadar putem spune că specificitatea sa ca ramurã de drept distinctã în

sistemul nostru de drept este dată de specificul aparte al normelor sale cât și de

specificul relaţiile sociale formate în procesul de prevenire a poluării, în

ameliorarea şi dezvoltarea mediului și în sancţionarea faptelor poluante.

Metoda de reglementare în dreptul mediului reprezintã pozitia sau atitudinea

pe care statul o alege pentru reglementarea relatiilor sociale de mediu. Relatiile

sociale privind protectia si dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme

imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga.

Caracterul autonom a fost contestat de foarte multi autori pornind de la ideea

potrivit careia scopul activitatii de protectie a mediului nu poate fi realizat fara

concursul unor factori de natura tehnica, sociala, economica reglementati de alte

ramuri de drept

S-a sustinut ca dr mediului ar fi de fapt o subramura a dr administrativ sau

a dr funciar

17

În actualul stadiu al evoluției sale, caracterul autonom al ramurii de drept

al mediului este incontestabil.

Pentru definirea dreptului mediului, sunt luate în considerare trei criterii:

criteriul material, criteriul instituțional și criteriul finalității.

În baza criteriului material, dreptul mediului este definit ca fiind

ansamblul normelor juridice care privesc factorii naturali şi pe cei antropici,

care determnină cadrul natural, social şi economic şi care, prin interacţiunea

lor, influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om,

faunăşi floră.

În baza criteriului instituțional dreptul mediului este privit ca ansamblu al

reglementărilor care stabilesc cadrul normativ de acțiune al statului în direcția

înfăptuirii politicii de protecție a mediului.

În baza criteriului finalităţii, dreptul mediului este definit ca fiind

ansamblul normelor juridice care privesc menţinerea echilibrului ecologic şi

ocrotirea sănătăţii umane6.

Dreptul mediului se caracterizează prin următoarele particularităţi: are un

caracter orizontal, acoperind diferite ramuri de drept;reprezintă un drept de

interacţiuni, tinzând să penetreze în toate ramurile de drept pentru a introduce

dimensiunea ecologică.

Cei trei piloni pe care se situează obiectul de reglementare al dreptului

mediului sunt: protecţia mediului; conservarea mediului şi îmbunătăţirea

calităţii mediului.

Protectia mediului presupune stabilirea si respectarea unor cerinte

referitoare la modul de viata al individului, la mentinerea echilibrului ecologic,

precum si la mentinerea si ameliorarea calitatilor factorilor naturali ai

mediului,cel mai important obiectiv al protectiei mediului fiind ocrotirea ființei

umane.

6 Mircea Dutu, Dreptul mediului, Editura , 1996

18

Pornind de la acumulările pozitive în domeniul legislației interme și

internaționale și experienţei concrete a aplicării lor, putem spune că la nivelul

actual al evoluției sale , Dreptul mediului ca disciplină autonomă,urmăreşte:

-cunoaşterea actelor normative de bază privind protecţia juridică a

mediului;

-formarea în rândul studenţilor a unei conştiinţe de mediu, de protecţie a

acestuia; astfel pregătiţi în spiritul şi litera legislaţiei referitoare la diferite

aspecte legate de mediu, absolvenţii ar putea transmite mai departe această

conştiinţă de mediu prin modul în care vor aplica cunoştinţele dobândite în

profesia de jurist, în orice domeniu şi-ar desfăşura activitatea. În felul acesta,

impunând o anumită atitudine bazată pe cunoaşterea şi respectarea legislaţiei de

mediu vor putea influenţa, la rândul lor, conduita şi poziţia celorlalţi cetăţeni

faţă de necesitatea creării şi păstrării unui mediu sănătos, drept constituţional,

prevăzut în art. 35 al Constituţiei României.

- conştientizarea cetăţenilor asupra dreptului la informaţie şi justiţie în

probleme de mediu, ceea ce va uşura în mare măsură şi implementarea tuturor

reglementărilor interne și europene privind mediul. În mare parte, legislaţia

comunitară este deja implementată în reglementările privind mediul. Calitatea

mediului în care trăim depinde în mare măsură de noi, nu doar de existenţa

legislaţiei şi activitatea autorităţilor administraţiei publice.

Obiectivele și direcțiile de acțiune care privesc protecția mediului

constituie politica de protectie a mediului .

În abordările politicii de protecție a mediului se întâlnesc urmatoarele

concepții:

-concepția geocentrică potrivit căreia protectia mediului vazuta ca un

scop in sine, urmarindu-se protejarea pamantului si impiedicarea oricarei

interventii a omului. Omul e considerat doar un element ce trebuie conservat

pentru ca natura să ramână neafectată

19

- concepția biocentrică, în conformitate cu care toate formele de viata

constituie preocuoparea individului, care trebuie sa intervina in viata celorlalte

specii, exclusiv printr-o activitate de protectie

- concepția antropocentrică, în conformitate cu care protectia mediului

presupune exclusiv protectia fiintei umane si a nevoilor acesteia.

O abordare completă a protecției mediului presupune luarea în

considerare în totalitate a elementelor pe care le avansează cele trei concepții.

Prin studierea dreptului mediului se urmărește, pe lângă dobândirea

competențelor universitare conferite de disciplinele înscrise în aria curriculară și

formarea în rândul studenţilor a unei conştiinţe de mediu, de protecţie a

acestuia; astfel pregătiţi în spiritul şi litera legislaţiei referitoare la diferite

aspecte legate de mediu, absolvenţii ar putea transmite mai departe această

conştiinţă de mediu prin modul în care vor aplica cunoştinţele dobândite în

profesia de jurist, în orice domeniu şi-ar desfăşura activitatea. În felul acesta,

impunând o anumită atitudine bazată pe cunoaşterea şi respectarea legislaţiei de

mediu vor putea influenţa, la rândul lor, conduita şi poziţia celorlalţi cetăţeni

faţă de necesitatea creării şi păstrării unui mediu sănătos și în același timp

conştientizarea cetăţenilor asupra dreptului la informaţie şi justiţie în probleme

de mediu, ceea ce va uşura în mare măsură şi implementarea tuturor

reglementărilor comunitare privind mediul7. În mare parte, legislaţia comunitară

este deja implementată în reglementările privind mediul. Dreptul mediului, ca

ramură distinctă a sistemului dreptului românesc, are ca obiect de studiu o

categorie distinctă de relaţii sociale, cele dintre om, societate şi mediul său.

Noţiunea de mediu a fost definită în cadrul multor discipline, dobândind

un sens biologic unul geografic unul ecologic, unul social, unul uman, etc.

7 Accesul la informaţia privind mediul este consacrat în documentele Conferinţei de la Aarhus, în legislaţia europeană, ca și legislaţia naţională. Aspectul va fi prezentat detaliat mai jos.

20

Formularea unei definiții juridice a noţiunii de mediu trebuie să permită

aplicarea practică, eficientă şi funcţională a diferitelor reglementări care au ca

obiectiv protecţia mediului.

În raport de aceste cerințe mediul poate fi definit ca ansamblu de condiţii

şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul,aspectele

caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice

şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune

cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi

spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea

omului.Comportamentul uman față de mediu este reglementat prin principiile și

normele juridice de dreptul mediului.

Așadar, constatăm că obiectul disciplinei Dreptul mediului, ca ramură

distinctă a sistemului dreptului românesc se rezumă la relaţiile sociale, care iau

naştere în legătură cu activităţi privind:

-protecţia mediului, inclusiv cele privind prevenirea consecinţelor

păgubitoare şi limitarea efectelor poluării,dacă aceasta s-a produs, şi

împiedicarea producerii altor pagube;

-cele privind stabilirea corectă a răspunderilor juridice, restabilirea

situaţiei anterioare poluării, stabilirea persoanei care răspunde potrivit

principiului “poluatorul plăteşte”(principiu pe care îl vom detalia mai jos);

-cele privind conservarea şi dezvoltarea resurselor naturii şi a celorlalte

componente ale mediului;

-cele privind îmbunătăţirea condiţiilor de mediu;

-obţinerea avizului, acordului, autorizaţiei de mediu pentru activităţi

economice şi sociale cu impact asupra mediului;

-asigurarea accesului publicului la informaţia privind mediul, inclusiv

asigurarea participării publicului la luarea deciziei în probleme de mediu;

21

-îndeplinirea atribuţiilor de mediu de către autorităţile administraţiei

publice locale şi centrale sau a celor pentru protecţia mediului;

-activitatea unor organisme neguvernamentale privind informarea şi

sensibilizareaopiniei publice cu privire la anumite activităţi care pot aduce

atingere în vreun fel mediului;

-relaţii care privesc structura organizatorică a activităţii de protecţie a

mediului. Spectrul tipurilor de relaţii sociale privind mediul, care rezultă de

aici, se va dezvălui pe parcursul studierii acestei discipline.

Particularitățile normelor juridice de dreptul mediului

În dreptul mediului, normele juridice au un caracter imperativ (prohibitiv)

în majoritate tehnic, urmărind optimizarea acţiunii umane/sociale în raport cu

mediul, pentru obţinerea unui maxim de rezultat tehnico-economic, în condiţiile

dezvoltării calităţilor naturale ale mediului Scopul urmarit prin instituirea

normelor juridice este eficientizarea activitatii umane, obtinerea unor rezultate

performante din punct de vedere tehnico-economic, conservandu-se si

dezvoltandu-se resursele naturale de mediu.

În condițiile în care metoda de reglementare a dreptului mediului este cea

a autoritarismului, cum altfel ar putea fi asigurată imperativitatea normelor dacă

nu prin intermediul consacrării lor prin acte normative?

Prin urmare dacă ne raportăm la obiectivele de protectie a mediului,

constatăm că majoritatea normelor juridice sunt imperative,prohibitive sau

onerative;

Un alt element distinctiv,care face diferența între normele juridice de

drept al mediului fata de alte tipuri de norme juridice este caracterul

preponderent tehnic al acestora

Normele tehnice din sfera dreptului mediul:

22

- stabilesc modalităţi şi termene stricte pentru realizarea unor obiective

explicit definite;

- prescriu atitudini şi conduite bine conturate, capabile să permită o

valorificare raţională, corespunzătoare a mediului.

Normele tehnice pot fi:

a) norme de calitate a mediului ce prezintă următoarele caracteristici:

- stabilesc niveluri maxim admisibile de poluare în mediile receptoare:

aer, apă, sol( de ex.norme de emisie care stabilesc cantitatea sau concentraţiile

de poluanţi care pot fi evacuaţi de o sursă dată).

- impun obligaţii de rezultat(ca de ex: cantitatea sau concentraţia fixe de

poluanţi).

b) norme de procedeu/proces care prevăd un anumit număr de specificaţii

(de exemplu, tipuri de dispozitive de epurare impuse). Acestea stabilesc obligaţii

de mijloace:alegerea unui anumit proces de producţie mai puţin poluant;

c) norme de produs care definesc fie proprietăţi fizice şi chimice pentru

un anumit produs, fie reguli privind condiţiile, ambalajul ori prezentarea

produsului, în special pentru produsele toxice.

Latura tehnică a dreptului mediului permite unificarea şi uniformizarea

reglementărilor din domeniu, prin armonizarea legislaţiilor naţionale şi

adoptarea unor documente internaţionale

Pe baza normelor de dreptul mediului se formează următoarele categorii

de relații:

- cele privind protecţia mediului, inclusiv cele privind prevenirea

consecinţelor păgubitoare şi limitarea efectelor poluării, dacă aceasta s-a produs,

şi împiedicarea producerii altor pagube;

-cele privind stabilirea corectă a răspunderilor juridice, restabilirea

situaţiei anterioare poluării, stabilirea persoanei care răspunde potrivit

principiului “poluatorul plăteşte”;

23

-cele privind conservarea şi dezvoltarea resurselor naturii şi a celorlalte

componente ale mediului;

-cele privind îmbunătăţirea condiţiilor de mediu;

-obţinerea avizului, acordului, autorizaţiei de mediu pentru activităţi

economice şi sociale cu impact asupra mediului;

-asigurarea accesului publicului la informaţia privind mediul, inclusiv

asigurarea participării publicului la luarea deciziei în probleme de mediu;

-îndeplinirea atribuţiilor de mediu de către autorităţile administraţiei

publice locale şi centrale sau a celor pentru protecţia mediului;

-activitatea unor organisme neguvernamentale privind informarea şi

sensibilizarea opiniei publice cu privire la anumite activităţi care pot aduce

atingere în vreun fel mediului;

-relaţii care privesc structura organizatorică a activităţii de protecţie a

mediului.

Sfera de curindere a dreptului mediului se poate stabili în funcţie de trei

criterii cu caracter convenţional:

- criteriul instituţional, bazat pe structurile politice şi admnistrative cu

putere de decizie în domeniu;

- criteriul material, fundamentat pe definiţia dată mediului şi

- criteriul finalităţii, fundamentat pe conţinutul şi scopul normelor

stabilite.

. RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL MEDIULUI

- Raportul juridic de dr al mediului are drept scop conservarea,

dezvoltarea si protectia mediului, fiind reglementat de normele juridice de dr al

24

mediului care sunt aduse la indeplinire prin respectarea de buna voie de

destinatar sau prin exercitarea fortei coercitive a statului

- Obiectul raportului juridic consta in actiunile si inactiunile de care sunt

tinute partile raportului juridic, respectiv conduita acestuia fata de factorii

naturali si artificiali de mediu

- Partile raportului juridic sunt persoanele fizice sau juridice, atat de drept

privat cat si public

- Raportul juridic se caracterizeaza fie prin subordonare sau

supraordonare intre participanti, rareori intalnindu-se raporturi juridice bazate pe

egalitate

- Continutul raportului juridic consta in drepturile si obligatiile corelative

pe care le au participantii in legatura cu conservarea si dezvoltarea factorilor de

mediu naturali si artificiali

. Ca orice raport juridic el cuprinde în structura sa următoarele componente:

subiecte, conținut și obiect.

Subiectul activ este statul, care gestionează în ansamblu problematica ocrotirii

mediului, dar și persoanele fizice şi juridice, publice sau private, în măsura în

care sunt implicate legal în apărarea mediului, precum şi entităţile administrativ-

teritoriale. Statul intervine în mod autoritar si direct în reglementarea juridicã a

raporturilor sociale de mediu datoritã faptului cã protectia si dezvoltarea

mediului reprezintã o problemã de interes national. Subiectul pasiv poate fi orice

persoana fizica sau juridica, publica sau privata. Conținutul raportului de drept

al mediului îl reprezintă drepturile și obligațiile subiectelor(activ și pasiv)

stabilite pe baza normelor de drept al mediului. Cele mai multe au drept scop

principal prevenirea unor eventuale daune sau ameliorarea acestora si numai in

mod exceptional au caracter sanctionator. În acest sens conduita persoanelor

fizice sau jurice presupune respectarea unor obligatii de a face sau a nu face

(ex:obtinerea autorizatiei de mediu inainte de inceperea activitatii sau a

25

autorizatiei integrate de mediu, luarea de masuri preventive precum depozitarea

deseurilor periculoase si a rezidurilor pe platforme special amenajate, etc.). In

caz de incalcare a acestora sunt prevazute contraventii si infractiuni . De

exemplu : desfasurarea unei activitati comerciale supuse autorizarii din punct de

vedere al protectiei mediului fara obtinerea autorizatiei de mediu reprezinta

contraventie; continuarea activitatii comerciale dupa suspendarea autorizatiei de

mediu sau retragerea acesteia reprezinta infractiune; vanarea speciilor rare de

animale sau vanatoarea in afara sezonului reprezinta infractiune respectiv

contraventie; transmiterea intentionata de boli la animale si oameni reprezinta

conform codului penal infractiune.Putem spune că normele de mediu consacra o

justitie de mediu bazata pe echitatea intre oameni, intre specii si intre generatii.

Obiectul raportului juridic constă în acţiunile sau inacţiunile la care

părţile sunt îndrituite, sau mai precis în conduita pe care individul sau indivizii

trebuie să o aibă faţă de componenetele naturale şi antropice ale mediului

LEGĂTURA DREPTULUI MEDIULUI CU ALTE RAMURI DE DREPT

1.Dreptul mediului si dreptul constitutional: intre cele doua ramuri de

drept exista o stransa legatura prin aceea ca dreptul constitutional consacra ca

drepturi si obligatii fundamentale: dreptul la un mediu sanatos dar si obligatia de

conservare, protejare si ameliorare a acestuia. Intre cele doua exista diferente,

dreptul constitutional reglementand si institutiile statului, modul de functionare a

acestora, etc

2.Dreptul mediului si dreptul civil: intre cele doua ramuri de drept

exista o stransa legatura, ultimul reprezentand ramura de baza. Atat dreptul

mediului cat si dreptul civil stabilesc cadrul in care poate fi exercitata

proprietatea. Intre cele doua ramuri de drept exista insa si diferente, precum:

pozitia pe care se afla subiectii care intra in raporturile juridice de drept civil

26

respectiv dreptul mediului, in primul caz acestia se afla pe pozitie de egalitate, in

timp ce in cel de-al doilea caz acestia caz acestia se afla pe pozitii de

subordonare. Continutul raporturilor de drept civil este de regula stabilit de catre

parti, in timp ce continutul raporturilor juridice de drept al mediului este stabilit

prin lege. In cazul raporturilor juridice civile subiectul pasiv este de regula

nedeterminat, in timp ce in cazul raporturilor juridice de dreptul mediului el este

de regula determinat

3.Dreptul mediului si dreptul administrativ: dreptul mediului are cea

mai stransa legatura cu dreptul administrativ Normele de dreptul mediului sunt

norme administrative, iar institutiile care actioneaza in domeniul protectiei

mediului sunt institutii administrative speciale.emise de catre autoritatile de

mediu sunt de regula acte administrative individuale.

4.Dreptul mediului si dreptul penal: intre cele doua ramuri exista o

stransa legatura, care se datoreaza faptului ca in codul penal sunt prevazute o

serie de infractiuni de mediu dar si datorita faptului ca legislatia de mediu

prevede o serie de infractiuni speciale care completeaza dreptul penal

5.Dreptul mediului si dreptul urbanismului: dreptul urbanismului

reprezinta o parte din dreptul mediului si anume acea parte care contine norme

referitoare la: dezvoltarea localitatilor, realizarea constructiilor, construirea

drumurilor, amenajarea parcurilor, etc.

IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI

La fel ca celelalte ramuri de drept din sistemul dreptului român normele

juridice ce intră în sfera dreptului mediului sunt consacrate prin formele clasice

ale izvoarelor dreptului: Constituţia, legi, ordonanţe de guvern, hotărâri de

guvern, ordine şi instrucţiuni ale autorităţilor centrale şi acte normative ale

autorităţilor administraţiei locale.

27

Exista trei feluri de izvoare (interne, comunitare si internationale).

A. In categoria izvoarelor interne intra:

La realizarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos conduce şi

obligaţia fundamentală a statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului

înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic, crearea condiţiilor

necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

Relevant este in acest sens art .135 din Constitutie Statul trebuie să

asigure:…

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea

echilibrului ecologic,

f ) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii

Acest articol reprezinta alaturi de art.8 din Conventia Europeana a Dreptului

Omului temeiul juridic al oricarei actiuni in instanta.

Tot art. 35 consacra si obligatia persoanelor fizice si juridice sa intreprinda

masurile necesare in vederea protectiei si ameliorarii mediului inconjurator.

Art.44 alin.7 din Constitutie prevede obligatia proprietarului unui teren de a

respecta sarcinile de mediu si buna vecinatate, se consacra astfel o servitude

legala de mediu.

Titlul 4 din Constitutie respectiv art. 135 care consacră obligatiile ce incumba

statului în legătură cu mediul: obligatia de a se asigura ca utilizarea resurselor

naturale se utilizeaza in mod rational, obligatia de a lua masurile necesare ca

dreptul la mediu sa poata fi exercitat, obligatia de a proteja si a ameliora mediul

inconjurator, precum si 136 ce indica bunurile care sunt considerate de interes

public (plajele, marea teritoriala, atmosfera,zona economica,etc) regimul juridic

al utilizarii lor.

2.Codurile: (codul civil, codul silvic, codul in materia protectiei

consumatorului,etc.)

28

3.Legi:- legea –cadru de protecție a mediului OUG195/2005 aprobată prin

Legea 265/2006;

- Legi sectoriale in domeniul protectiei apelor,solului, animalelor, deseurilor ,

atmosferei.

4.Ordonante de urgenta ale guvernului

5.Acte ministeriale sau odine ministeriale , hotarari de guvern, acte ale

autoritatilor locale , judetene etc.

B. Izvoarele comunitare -tratele constitutive ale Uniunii Europene, directive,

regulamente, decizii, recomandarii.

C. Izvoarele internationale

Fiind un domeniu relativ nou şi în formare, dreptul şi politica

internaţională în domeniul protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezoluţiilor

şi declaraţiilor unor organizaţii internaţionale, în care sunt înscrise măsuri

colective la nivel global, pe care statele, dat fiind caracterul transfrontalier al

problemelor de mediu, au căutat să le definească şi să le aplice prin intermediul

unui cadru internaţional adecvat. La nivel international exista peste 900 de

conventii, tratate, protocoale, etc.

Acest cadru de acţiune la nivel internaţional s-a format în timp şi se află într-o

evoluţie dinamică, cuprinzând măsuri juridice cu caracter obligatoriu cuprinse

în tratate sau convenţii sau cu caracter neobligatoriu, în forma declaraţiilor,

rezoluţiilor sau seturilor de linii directoare şi orientări politice, măsuri

instituţionale şi mecanisme de finanţare viabile

Interacțiunea normelor de drept intern cu cele cuprinse în doumente

internaționale este evidențiată pregnant de faptul că unele drepturi şi obligaţii

prevăzute în Constituţie au ca premiză generală de realizare, dreptul

fundamental al omului la un mediu sănătos consacrat prin numeroase documente

internaționale semnate de România, dintre care poate fi menționată pe primul

29

plan Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală

a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1948.

După cum se știe, aplicarea dispoziţiilor normative din documentele

internaţionale la care România a devenit parte se face în mod nemijlocit(direct),

in baza art. 20 din Constitutie Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi

libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care

România este parte.2. Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi

legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

În privința izvoarelor internaționale cu specific de drept al mediului

trebuie amintită Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman din 1972 ,

consacrată problemelor globale ale mediului la care au fost dezbătute varietatea

problemelor globale ale mediului şi necesităţile de dezvoltare. În timpul

conferinţei au fost adoptate :

- Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;

- Planul de Acţiune pentru Mediul Uman, cu trei componente:

- programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);

- activităţile pentru managementul mediului;

- măsurile de sprijin.

Pe lângă aceste documente mai sunt de amintit Programul Naţiunilor

Unite pentru Mediu , al cărui Consiliu de Conducere şi Secretariat au fost

înfiinţate în decembrie 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi Fondul

voluntar pentru Mediu, înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile

financiare ale Naţiunuilor Unite.

Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru

internaţional pentru tratarea problemelor mediului.

30

De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la

Stockholm,Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a desfăşurat o serie de

activităţi pentru a-şi manifesta în cadrul sistemului ONU, rolul său de catalizator

şi coordonator îndomeniul mediului.Activităţile programului pot fi clasificate în

două mari grupe:

- orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a

aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor);

- orientate pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon,

schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii,

traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi periculoase, protejarea

mediului în perioadele de conflict armat.

Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au creat

necesitatea iniţierii unor acţiuni suplimentare pentru creşterea conştientizării

publice, care să determine comunitatea internaţională să ia în timp util măsuri

funcţionale, atât pe plan internaţional cât şi naţional. Evaluarea efectelor acestor

“noi” probleme ale mediului a condus la recunoaşterea faptului că s-a realizat un

progres prea redus în integrarea protecţiei mediului în politicile şi activităţile de

dezvoltare, respectiv obiectivul consacrat prin principiul 13 al declaraţiei de la

Stockholm nu a fost realizat.

Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de

integrare s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferinţa de la Stockholm,

respectiv în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru

Mediu şi Dezvoltare, cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland. Această

comisie a elaborat şi publicat în 1987 documentul “Viitorul nostru comun”

(Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza

celor 40 de capitole ale Agendei 21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la

Rio şi care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care îndeplineşte

31

necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor

viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.

Așa cum am arătat, în iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat

Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, la care s-au reunit

115 de conducători ai statelor lumii. Cu această ocazie, pe plan internaţional, a

fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi

protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă şi s-a afirmat importanţa,

în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de

codificare şi promovare a dezvoltării durabile.

În urma conferinţei au rezultat:

- Declaraţia de la Rio, conţinând 27 de principii;

- Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea

durabilă cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole

destinate unor domenii de programe specifice, structurate în termenii:bazei de

acţiune; obiectivelor de realizat; activităţilor care trebuie efectuate;modalităţilor

de implementare.

Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de

protecţie a mediului şi de dezvoltare.

Alături de Agenda 21 şi Declaraţia de la Rio, s-a ajuns la un acord cu

privire la două convenţii obligatorii:Convenţia privind diversitatea biologică şi

Convenţia cadru privind schimbările climatice .

Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie întreagă de reacţii

pozitive,incluzând demararea a numeroase iniţiative pentru implementarea

Agendei 21 la nivel local şi a reorientării politicii de protecţie a mediului. În

acelaşi an, în multe state s-au înfiinţat comisii naţionale pentru dezvoltarea

durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea durabilă.

32

În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a

făcut apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale

dominante existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins.

Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New

York,1997), a evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de echitatea

socială şi sărăcie. Aceste aspecte au fost evidenţiate prin:

-reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea

datoriilor internaţionale;

-eşecul îmbunătăţirii: transferului de tehnologie, construcţiei capacităţilor

pentru participare şi dezvoltare;

-eşecul coordonării instituţionale şi

-incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.

Ca urmare, s-a făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a

acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.

O altă reuniune internațională Summitul Naţiunilor Unite privind

Dezvoltarea Durabilă , care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august –

6 septembrie 2002, a reunit 104 conducători ai statelor lumii şi a avut ca

principlale rezultate: Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă

şi Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea

durabilă.Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind

un element central al agendei internaţioanle şi a dat un nou impuls pentru

aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru

protecţia mediului. S-a aprofundat şi întărit înţelegerea conceptului de

dezvoltare durabilă, în special prin evidenţierea importantelor legături dintre

sărăcie, mediu şi utilizarea resurselor

naturale. Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi

ţinte concrete de acţiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

33

Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea

colectivă pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai

dezvoltării durabile:

- dezvoltarea economică;

- dezvoltarea socială şi

- protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.

Prin Planul de implementare se urmăreşte aplicarea de măsuri concrete la toate

nivelurile şi întărirea cooperării internaţionale, în baza responsabilităţolor

comune dar diferenţiate, exprimate în Principiul 7 al Declaraţiei de la Rio şi

integrarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile. În acest sens, eforturile sunt cu

precădere axate pe:

- eradicarea sărăciei;

- modificarea modelelor de producţie şi consum;

- protejarea sănătăţii şi

- protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru

dezvoltarea economică şi socială.

Un important progres l-a constituit sprijinul pentru înfiinţarea unui fond de

solidaritate mondială pentru eradicarea sărăciei. De asemenea, opiniilor

societăţii civile li s-a dat o importanţă deosebită, ca recunoaştere a rolului

esenţial al societăţii civile în implementarea dezvoltării durabile şi promovarea

de parteneriate.

Toate aceste conferinţe mondiale au influenţat evoluţia dreptului internaţional al

mediului. Există de asemenea numeroase acorduri bilaterale şi multilaterale care

conţin prevederi legate de unul sau mai multe aspecte care vizează protecţiea

mediului, acoperind probleme de natură:subregională; regională şi globală.

Documentele amintite ca izvoare de drept internațional al dreptului

mediului au consacrat o serie de principii fundamentale pentru protecţia

mediului, pe baza cărora au evoluat raporturile dintre state în acest domeniu.

34

Prin repetare şi practică statală, care vizează încorporarea acestor principii în

sistemele legale naţionale, acestea pot deveni obligatorii. Deşi în prezent statele

lumii au abordări diferite faţă de aceste principii, respectiv le consideră a fi

principii de drept internaţional în formare sau le recunosc ca fiind principii de

drept internaţional, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea deciziilor

politice privind protecţia mediului la nivel internaţional dar și pentru deciziile

privind politica internă de drept al mediului.

PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI

Specificul principiilor de drept al mediului

Pe lângă principiile generale de drept ( care sunt incidente în toate ramurile

de drept) vom întâlni și principii specifice numai dreptului mediului.

Principiile dreptului mediului reprezintă idei călăuzitoare ce exprimă

adevăruri faţă de care activitatea legislativă şi desfăşurarea activităţilor de

protecţie şi dezvoltare a mediului trebuie să fie conforme. Ele exprimă esenţa

politicii de mediu a statului şi pot fi deduse fie pe cale de interpretare a

reglementărilor legale, formulate în doctrină, fie pot fi formulate direct în

normele juridice.

Principiile rezultă indirect din “spiritul” actelor normative, prin analizarea

raţiunii, scopului ori finalităţii normelor de drept. Chiar dacă sunt formulate şi

precizate la modul diferit în legislaţia naţională, regională sau internaţională,

prin însăşi existenţa lor, cu caracter pe zi ce trece mai imperativ, prin modul cum

sunt formulate se recunoaşte că problematica mediului face parte din

patrimoniul comun al umanităţii.

Prin studiul formulării principiilor privind protecţia mediului, se poate

urmări şi evoluţia interesului şi nevoilor reale ale societăţii umane în raporturile

sale cu tot ceea ce o înconjoară. Acestea, împreună, dau şi măsura evoluţiei

35

politicii internaţionale, regionale sau naţionale în ceea ce priveşte protecţia

mediului.

Unul dintre primele acte internaţionale care au formulat principii în acest

sens, este “Declaraţia internaţională asupra principiilor vizând protecţia

mediului”, adoptată la Stockholm, cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite

asupra Mediului. La Stockholm au fost formulate 27 de principii, reprezentând

tot atâtea sarcini pentru statele membre ale ONU şi 109 recomandări pentru

luarea de măsuri pentru protecţia mediului.

Principiile dreptului mediului consacrate prin documente internaționale nu

sunt imuabile, ci dobândesc un caracter de acuratețe și rafinament tot mai

pronunțat de la o reuniune la alta, dar în același timp devin din ce în ce mai

imperative.

De aceea, este greu să fie enumerate toate aceste principii care ar ocupa

mult prea mult spaţiu dacă ar fi toate menţionate.

Abordarea principiilor de dreptul mediului în doctina românească

Prof. Mircea Duţu semnalează diferențele care apar în privința consacrării

principiilor la cele trei niveluri de reglementare:național,european și

internațional. Astfel se observă că în legislaţiile naţionale se recurge la

consacrarea expresă a principiilor dreptului mediului în dreptul pozitiv,

atribuindu-li-se statutul de norme de conduită de maximă generalitate şi

universalitate, obligatorii în domeniul respectiv, formulate uneori identic sau

asemănător şi ca principii politico-strategice; în dreptul european, principiile au

un statut intermediar, fiind formulate mai degrabă ca linii directoare atât

pentru politica în domeniu a comunităţii, cât şi pentru statele comunitare; la

nivelul internaţional al dreptului mediului conceptul de principiu are caracterul

cel mai imprecis, fiind utilizat de cele mai multe ori pentru a desemna o

constantă evidentă, concluziile unei analize, norme generale obligatorii.

36

Același autor grupează principiile dreptului mediului în două mari

categorii: -principii fundamentale – consacrate la toate nivelurile dreptului

mediului (naţional, regional, comunitar, internaţional) care pot fi privite ca

fiind osatura ce îi conferă unitate, coperenţă, stabilitate, unicitate, consacrate la

nivelul dreptului mediului, dominând materiile tradiţionale ale acestuia. Printre

acestea sunt enumerate ca făcând parte principiile: prevenirii;precauţiei;

protecţiei mediului; conservării, ameliorării calităţii mediului; “poluatorul

plăteşte” Pe lângă acestea există pricipii specifice europene,ce exprimă

specificul arealului, amintind ca exemplu, în această categorie ,principiile:

corectării cu prioritate la sursă a atingerilor aduse mediului; integrării

considerentelor ecologice în toate politicile comunitare; al subsidiarităţii. La

nivelul dreptului internaţional sunt enumerate ca principii specifice: principiul

cooperării; obligaţia statelor de a soluţiona pe cale paşnică diferendele în

materie de mediu; responsabilităţii comune, dar diferenţiate a statelor;

răspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului; îndatorirea de asistenţă

ecologică.

Autorul consideră că mai există și “principii adiţionale”, iniţial reguli

tehnice de implementare, cum ar fi: aplicarea celei mai bune tehnologii posibile,

aplicarea celei mai bune tehnologii disponibile, care nu antrenează costuri

excesive, cele mai bune practivi de mediu, cea mai bună opţiune practicabilă în

interesul mediului.

Daniela Marinescu are în vedere mai multe criterii de clasificare a

principiilor de dreptul mediului, rezultând astfel şi o enumerare mai amplă a

acestora. Astfel, consideră ca fiind cele mai importante următoarele distincţii

între principii:

-principii interne şi principii internaţionale, cu sublinierea că unele pot fi

atât interne, cât şi internaţionale;

37

-principii de bază şi principii decizionale, cu precizarea că unele pot face

parte din ambele categorii, cum ar fi principiul “poluatorul plăteşte”;

-principii tradiţionale (cum ar fi “poluatorul plăteşte”) şi principii noi,

formulate după anul 1980, consolidate în Declaraţia de la Rio, cum ar fi

principiile: precauţiei, dezvoltării durabile, participării publicului;

-principii afirmate expres în Legea protecţiei mediului şi principii

doctrinare;

-principii de maximă generalitate în dreptul mediului şi principii speciale,

aplicabile unui anumit domeniu al dreptului mediului (de exemplu, principiul

proximităţii, specific regimului juridic al deşeurilor). Autoarea sistematizează

principiile formulate pe plan intern şi pe plan extern și face delimitarea între

principii de bază și pricipii decizionale-pe plan intern, respectiv principii de

bază și principii specifice-pe plan extern, subliniind că principiile specifice unor

activităţi vor fi prezentate atunci când se discută regimul juridic al acestora,

cum ar fi cele privind substanţele toxice, deşeurile, activitatea nucleară etc.

Considerăm această abordare mai potrivită pentru realizarea obiectivului

cunoașterii lor și de aceea aderăm la ea.

1.Principii pe plan intern:

a) Principii de bază:

-principiul potrivit căruia protecţia mediului înconjurător constituie un

obiectiv de interes public major;

-principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata

resursele naturale, în conformitate cu politica sa ecologică;

-principiul prevenirii riscurilor ecologice şi al producerii daunelor;

-principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice

cadrului bio-geografic natural;

-principiul “poluatorul plăteşte”;

38

-principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării prin

utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care produc

poluări semnificative.

b) Principii decizionale:

-principiul precauţiunii în luarea deciziilor,

-principiul interzicerii poluării;

-principiul participării publicului la elaborarea şi aplicarea deciziilor de

mediu.

2. Principii externe:

a)Principii de bază:

-principiul sic utere tuo, respectiv obligaţia statelor de a se asigura că

activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor naţionale să nu cauzeze daune

mediului altor state;

-principiul bunei vecinătăţi;

-principiul informării şi cooperării între state;

-principiul protejării patrimoniului comun al umanităţii;

-principiul prevenirii poluării.

b)Principii specifice cu caracter restrâns:

-principiul nediscriminării – orice persoană afectată sau care ar putea fi

afectată de o pagubă materială are dreptul să ridice, în faţa unui organ

administrativ sau judiciar, problema permisibilităţii unor activităţi cu consecinţe

periculoase pentru mediu;

-principiul interzicerii poluării;

-principiul “poluatorul plăteşte”.

Rezultă că, indiferent de criteriile pe care le-au avut în vedere pentru

realizarea unei clasificări a principiilor de dreptul mediului, toţi autorii

recunosc importanţa existenţei şi respectării principiilor din dreptul mediului.

39

Pornind de la clasificarea principiilor dreptului mediului, aşa cum a fost

realizată în literatura de specialitate, vom prezenta, cu minime comentarii

principiile dreptului mediului prevăzute în OUG nr. 195/2005 privind protecţia

mediului.

Mai întâi trebuie observat că la redactarea legii de bază privind protecţia

mediului, ca şi a altor acte normative în acest domeniu, legiuitorul a avut în

vedere şi scopul politicilor globale de protecţie a mediului. În acest fel, s-a ţinut

cont şi de anumite idei cu caracter de universalitate formulate cu prilejul

diferitelor întâlniri - regionale, internaţionale, mondiale - pe tema protecţiei

mediului, idei care au fost consacrate doctrinar tot ca principii de dreptul

mediului. La stabilirea acestor principii şi elemente strategice, ca şi la

redactarea întregii legi de bază ca şi a celorlalte acte normative privind protecţia

mediului sau care au legătură cu aceasta, legiuitorul român a avut în vedere atât

izvoarele naţionale, comunitare, internaţionale în materie, cât şi şi experienţa

altor state în acest sens.

Iată în cele ce urmează câteva enumerări, respectiv clasificări a principiilor

dreptului mediului:

- principiul consacrării legislative a protecţiei mediului ca obiectiv de

interes public major (desprins în mare măsură din art. 1 al OUG nr. 195/2005:

“Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv

de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care

conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.” (subl.ns. i.M.)

De asemenea, în cuprinsul art. 3 al OUG nr. 195/2005 sunt prevăzute:

“Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, in scopul

asigurarii unei dezvoltari durabile. Sunt consacrate ca principii următoarele

reguli:

precautie in luarea deciziei; După cum am văzut din enumerările

anterioare, acest principiu face parte dintre principiile decizionale. A luat naştere

40

din necesitatea de a preveni efectele negative pentru mediu produse prin diferite

activităţi ale omului şi s-a desprins din principiul prevenirii. Este vorba de

prudenţa cu care trebuie să acţioneze titularul proiectului sau al activităţii la

luarea oricărei decizie privind desfăşurarea unor acivităţi care au impact sau ar

putea avea impact asupra mediului. Acest principiu guvernează toate

demersurile de obţinere a avizelor, acordurilor, autorizaţiilor de mediu, şi

trebuie avut în vedere atât de iniţiator, cât şi de autorităţile administraţiei care au

atribuţii în eliberarea acestor acte tehnico-juridice. Prudenţa în cazul principiului

precauţiei reprezintă o atitudine care constă în a lua măsuri faţă de un risc

necunoscut sau vag cunoscut.

prevenirea, reducerea si controlului integrat al poluarii rin utilizarea

celor mai bune tehnici disponibile pentru activitatile care pot produce poluari

semnificative; Prudenţa în cazul principiului prevenirii reprezintă o atitudine

care constă în a lua măsuri faţă de un fenomen ale cărui consecinţe negative sunt

cunoscute, fiind astfel posibil să se ia măsuri în raport cu riscul cunoscut şi

măsurabil.

Semnificaţia expresiei “cele mai bune tehnici disponibile” o aveam

explicată în Anexa 2. Definiţii la OUG nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea

şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002.7

Aceeaşi definiţie a fost preluată şi redată şi în Anexa la Legea 137/1995

modificată. În prezent, explicaţia “celor mai bune tehnici disponibile” este

precizată în art. 2 pct. 18 din OuG nr. 195/2005. OuG nr. 34/20028 reprezenta

implementarea Directivei 91/61/EC privind prevenirea şi controlul integrat al

poluării. principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor; Are la

bază ideea că activitatea de prevenire a riscurilor OUG nr. 34/2002, Anexa 2:

“Cele mai bune tehnici disponibile – stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi

eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare,

care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea

41

valorilor-limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu

este posibil, pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului

în întregul său; cele mai bune – se înţelege tehnicile cele mai eficiente pentru

atingerea unui nivel general ridicat de protecţie a mediului ân ansamblul său.

În determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie luate în considerare,

în special, elementele enumerate în anexa nr. 4; tehnici – atât tehnologia

utilizată, cât şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută,

exploatată şi scoasă din funcţiune;disp on ibile – acele tehnici care au

înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul

industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în

considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceasta este sau nu utilizată

ori produsă în România, astfel încât titularul activităţii să poată avea acces în

condiţii rezonabile şi în conformitate cu prevederile anexei nr. 4.”

-conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor presupune protecţia

ecosistemelor, conservarea biodiversităţii, precum şi utilizarea şi gospodărirea

durabilă a resurselor naturale ale mediului.

- principiul “poluatorul plăteşte” exprimă ideea că cel ce poluează va

suporta rigorile legii indiferent dacă este culpabil sau nu. Termenul stiintific

"poluare" vine din francezul "polluer". Poluarea este un complex de fenomene

care au schimbat sau tind sa schimbe mediul ambiant in detrimentul echilibrului

ecologic natural; acestea afecteaza atmosfera(cu particule,gaze.etc),apele,de

suprafata ori subterane, marile si oceanele, solul, vegetatia,lumea animala si

colectivitatile umane. Se poate vorbi de mai multe forme de poluare:-poluarea

fizica ce cuprinde: -poluarea radioactive; -poluarea chimica(produsa de diverse

substante eliberate in mediu sub forma gazoasa,lichida sau de particule solide); -

poluarea biologica(cu germeni patogeni,substante orgaanice putrescibile,etc); -

poluarea termica:cresterea peste normal a temperaturii apelor,indeosebi datorita

evacuarii in reteaua hidrografica a apelor de racire de la centralele

42

termoelectrice si atomoelectrice sau a apelor folosite in procesul tehnologic in

diverse ramuri industriale; -poluarea sonora(fonica):cresterea intensitatii si

cantitatii de vibratii sonore din mediul ambiant(activitati industriale,de

transport,lucrari pe diverse santiere)care creeaza discomfort si poate avea chiar

efecte negative asupra sanatatii oamenilor. principalele surse de emisie a

poluantilor sunt industria extractive, energetica, prelucratoare (indeosebi

metalurgia,industria chimica, unele ramuri ale industriei alimentare,a celulozei

si hartiei,de pielarie), transporturile,agricultura moderna,puternic

chimizata,marile complexe zootehnice, aglomerari urbane(ape uzate,reziduuri

menajere,germeni patogeni, etc), experimentele nucleare , accidentele

ecologice. Poluantii (substantele produse si eliberate in mediu ca rezultate ale

activitatii antropice) pot fi artificiali(pesticide) sau naturali(dejectii animale) si

au efecte daunatoare asupra organismelor vii. poluarea aerului a existat,ca

fenomen natural sau ca proces artificial de mica extindere,inca din preistorie,dar

prima consemnare despre cresterea nivelului sau se refera

-principiul cooperării aplicabil în domeniul protecţiei mediului între cei

ce deţin, administrează şi folosesc factorii de mediu pornind de la premisa după

care lupta împotriva poluării, pe plan intern, este eficientă numai dacă între stat,

agenţii economici, organele nestatale şi cetăţeni există o cooperare în acest sens.

Luînd în considerare realitatea că poluarea nu are frontieră, se impune cu

necesitate şi cooperarea internaţională între state dar şi între diferitele organizaţii

şi organisme internaţionale în scopul prevenirii şi înlăturării efectelor poluării.

-principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor ce exprimă ideea că

omul este cel mai important element al mediului, el ocupând o poziţie

centrală în mediul natural, ceea ce impune protecţia vieţii şi sănătăţii sale

prin toate mijloacele.

-principiul “utilizării durabile”semnifică obligaţia generală de a conserva şi

proteja mediul, ca şi patrimoniu comun al umanităţii, în scopul menţinerii sale,

43

cel puţin în starea în care a fost moştenit şi a transmiterii sale, generaţiilor

următoare.

-principiul dezvoltării armonioase a activităţilor economico-sociale şi de

protecţie a mediului exprimă cerinţa integrării activităţii de protecţie a mediului

în complexul activităţilor economico-sociale, a realizării unei armonii între

aceste activităţi, în scopul satisfacerii intereselor globale.

În mod deosebit trebuie menționat principiul privind informarea si

participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la justitie in

probleme de mediu. Acest principiu rezultă din prevederile -constituţionale, ca

şi din alte reglementări care privesc protecţia elementelor de mediu natural şi

artificial de pe poziţia centrală a omului în cadrul acestora.

Principii ce rezultă din documente internaționale

- Principiul cooperării În cadrul obligaţiei generale a statelor de a

coopera, sunt incluse o serie de alte obligaţii cu caracter specific, care vizează

schimbul de informaţii; necesitatea notificării şi consultării cu statele potenţial

afectate;cerinţa coordonării la nivel internaţional a activităţilor de cercetare.

-Schimbul de informaţii reprezintă un aspect fundamental al protecţiei

mediului.Prin componenta programului care vizează evaluarea mediului global

(Earthwatch) Planul de Acţiune al Conferinţei de la Stockholm(1972) a urmărit

instituţionalizarea schimbului de informaţii, pentru a asigura circularea

cunoştinţelor în cadrul comunităţilor ştiinţifice şi pentru a furniza factorilor de

decizie la toate nivelurile cele mai bune cunoştinţe disponibile, în forma utilă şi

la momentul oportun.

În Planul de acțiune al Conferinței de la Stokholm(1972), Recomandări

pentru măsuri la nivel internaţional, Recomandarea 2 prevede:

„1. Se recomandă ca Guvernele să desemneze...domeniile în care şi-au

asumat obligaţii (sau în care sunt pregătite să îşi asume obligaţii) privind un

44

program pe termen lung, pentru ameliorarea mediului la nivel global. a) În

acest sens, ţările sunt invitate să împărtăşească la nivel internaţional, toate

informaţiile importante privind problemele cu care se confruntă şi soluţiile pe

care le concep pentru dezvoltarea acestor domenii”.

-acceptarea de asistenţă internaţională : la lit. c) din Recomandarea 2 a

Conferinței de la Stokholm, se prevede că: „c) Ţările care doresc să lanseze un

program de ameliorare a mediului, trebuie să fie pregătite să coopereze la nivel

internaţional şi să primească îndrumări şi asistenţă de la organismele

internaţionale competente. Suplimentar faţă de contribuţia semnificativă pe care

o aduce la aprofundarea înţelegerii problemelor de mediu, prin cerinţele de

raportare periodică, schimbul de informaţii reprezintă unul dintre cele mai

importante instrumente pentru monitorizarea implementării la nivel naţional, a

obligaţiilor asumate la nivel internaţional, pentru protecţia mediului”.

-Principiile notificării şi consultării cu statele al căror mediu poate fi

afectat s-au cristalizat în numeroase tratate internaţionale, astfel:

a) principiul notificării preliminare impune obligaţia fiecărui stat care

areplanificată o activitate ce poate produce un prejudiciu, de a furniza în timp

util statului potenţial afectat, toate informaţiile necesare, pentru ca acesta să

poată lua măsurile care se impun pentru a preveni pagubele ce pot fi provocate

asupra teritorilului său şi, dacă este necesar, de a demara consultări cu statul în

cauză. Declaraţia de la Rio confirmă principiul notificării ca Principiul 19:

”Statele trebuie să furnizeze din timp statelor potenţial afectate, notificări

preliminare şi relevante, privind activităţile care pot avea un impact

transfrontalier nefavorabil asupra mediului.”..Importanţa notificărilor

preliminare este reflectată prin strânsa sa legătură cu obligaţia de a efectua

evaluări ale impactului asupra mediului în context transfrontalier şi de a obţine

acordul scris.

45

b) principiul notificării în caz de urgenţe reprezintă versiunea notificării

necesare după producerea faptului, comparativ cu notificarea prealabilă. Scopul

acestei notificări este de a permite şi crea statelor afectate cea mai mare

posibilitate de a se pregăti pentru şi a micşora potenţialele pagube. Prevederile

privind notificarea în caz de urgenţe constituie elemente importante ale reacţiilor

internaţionale în special cu privire la accidentele nucleare şi cele industriale care

produc efecte transfrontaliere. Declaraţia de la Rio Principiul 18

prevede:”Statele trebuie să notifice imediat alte state cu privire la orice dezastre

naturale sau alte cazuri de urgenţe, pentru care există probabilitatea de a

produce efecte păgubitoare bruşte, mediului din alte state”.

c) Principiul asistenţei în caz de urgenţe. Deşi nu se poate vorbi încă de o

confirmare a obligaţiei de a furniza asistenţă în caz de urgenţă, decât pentru

statul responsabil pentru crearea respectivei situaţii, importanţa asistenţei

mutuale în cazuri de urgenţe a fost afirmată şi prin Declaraţia de la Rio în

Principul 18: ”Statele trebuie să notifice alte state cu privire la orice dezastre

naturale sau alte cazuri de urgenţe care au probabilitatea de a produce efecte

dăunătoare bruşte asupra mediului din respectivele state. Comunitatea

internaţională trebuie să facă toate eforturile pentru a ajuta statele afectate de

astfel de situaţii”.

d) Principiul consultării solicită statelor să permită părţilor potenţial

afectate să aibă o posibilitate de a analiza şi discuta o activitate planificată în

statul care iniţiază un proiect, activitate care poate provoca o posibilă pagubă în

alt stat sau în alte state. Statul proponent nu este neapărat obligat să se

conformeze intereselor statului afectat, dar trebuie să ia în considerare şi aceste

interese. Obligaţia de a derula consultări este de cele mai multe ori legată de

obligaţia notificării prealabile.

- Coordonarea la nivel internaţional a activităţilor de cercetare,

constituie o regulă cu caracter de principiu inclusă în prevederi speciale din

46

multe tratate pentru protecția mediului, ținând seama de importanţa esenţială a

cunoştinţelor ştiinţifice pentru orientarea şi impulsionarea dreptului mediului şi

a politicii internaţionale în acest domeniu. În acest sens sunt stipulate

angajamente(bilaterale sau multilaterale) privind orientarea şi facilitarea

cercetărilor, a analizelor şi pentru publicarea rezultatelor furnizate de cercetările

ştiinţifice. Acordurile internaţionale pentru cooperarea ştiinţifică şi monitorizare

sunt conţinute în convenţii, cum sunt cele care abordează modificările survenite

în atmosferă (spre exemplu, Convenţia de Viena pentru protecţia stratului de

ozon, Convenţia Cadru privind Schimbările Climatice). Cu toate că multe dintre

prevederile referitoare la cercetarea ştiinţifică sunt foarte generale, unele dintre

ele furnizează direcţii şi detalii specifice pentru cercetare, necesare pentru a

identifica şi a clarifica natura şi extinderea problemelor de mediu.

-Principiul evitării prejudicierii mediului solicită statelor să asigure ca

activităţile desfăşurate în cadrul propriei jurisdicţii sau propriului control să nu

producă pagube mediului din alte state sau mediului comun. Acest principiu a

fost adoptat prin Declaraţia de la Stockholm şi reiterat integral prin Declaraţia de

la Rio (Principiul 2). De asemenea,în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi

cu principiile de drept internaţional, statele au... responsabilitatea să asigure ca

activităţile din propria jurisdicţie sau sub propriulcontrol să nu provoace

pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei

naţionale.

Obligaţia de a împiedica producerea prejudiciilor este de multe ori

prevăzută pentru a solicita statelor să ia toate măsurile practicabile pentru

evitarea pagubelor. În Convenţia de la Espoo1 privind Evaluarea Impactului

asupra mediului în context transfronalier, Art. 2 1. ”Statele trebuie să ia

individual sau în comun, toate măsurile adecvate pentru a împiedica, reduce şi

controla efectele transfrontaliere nefavorabile semnificative ale activităţilor

propuse”.

47

- Principiul nediscriminării între state reprezintă o variaţie mai îngustă a

obligaţiei cu caracter general de a împiedica prejudicierea mediului, care constă

în obligaţia de nu lua măsuri care să deplaseze poluarea de pe teritoriul unui stat

către teritoriul altui stat. Principiul nediscriminării asigură ca poluatorii care

provoacă poluare transfrontalieră să fie supuşi unor prevedri legale obligatorii

cel puţin la fel de severe ca cele aplicabile oricărei poluări echivalente produse

în propria ţară. Aceasta înseamnă că regulamentele şi regulile naţionale din

domeniul protecţiei mediului, cum ar fi cele care stabilesc niveluri admisibile de

poluare, care prevăd răspunderea juridică, accesul la justiţie sau alte prevederi

de fond similare sau regulamente procedurale, trebuie să fie în mod egal

aplicate, indiferent dacă poluarea afectează resursele naţionale sau pe ale altui

stat.

-Principiul prevenirii poluării derivă de asemenea din obligaţia cu

caracter general de evitare a producerii de pagube asupra mediului şi a fost

adoptat prin Declaraţia de la Stockholm, Principiul 6 : Trebuie stopate

evacuările de substanţe toxice sau de alte substanţe şi eliberările de căldură, în

atare cantităţi sau concentraţii, care pot produce depăşirea capacităţii mediului

de a le face inofensive, pentru a asigura că ecosistemele nu vor fi supuse unor

pagube ireversibile severe.

- Principiul precauţiei este unul dintre cele mai generale principii de

protecţie a mediului, care vizează evitarea pagubelor aduse mediului şi

realizarea dezvoltării durabile, prevăzut în Declaraţia de la Rio, Principiul 15

... ”În cazurile în care există pericolul producerii unor pagube severe sau

ireversibile, nu se va utiliza ca argument lipsa certitudinii ştiinţifice integrale,

pentru a amâna aplicarea unor măsuri eficiente sub aspectul costurilor, în

vederea prevenirii producerii degradării mediului”.Abordarea bazată pe

principiul precauţiei stă la baza a numeroase instrumente legale internaţionale şi

este de asemenea aplicată în variate domenii, de la protejarea speciilor

48

ameninţate, la prevenirea poluării. Principiul precauţiei a evoluat ca urmare a

recunoaşterii crescânde a faptului că, de multe ori, certitudinile ştiinţifice apar

prea târziu pentru a mai putea permite luarea unor măsuri funcţioanle pentru a

contracara posibile pagube asupra mediului.

-Principiul responsabilităţii statului este confirmat prin Declaraţia de la

Stockholm, Principiul 21: ” Statele au...responsabilitatea de a asigura că

activităţile aflate în jurisdicţia sau sub controlul lor nu provoacă pagube

mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei

naţionale”.Tot astfel în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu principiile

de drept internaţional, statele au dreptul suveran de a exploata propriile resurse

în baza propriilor politici de protecţie a mediului şi de dezvoltare şi

responsabilitatea să asigure ca activităţile din propria jurisdicţie sau aflate sub

propriul control să nu provoace pagube mediului din alte state sau unor zone

aflate în afara limitelor jurisdicţiei naţionale.

-Principiul compensării prejudiciului Nu există încă un consens

internaţional asupra detaliilor privind momentul şi modalitatea de plată a

compensării, ci doar prevedri cu caracter general, ca de exemplu Declaraţia de la

Rio, Principiul 13: ”Statele trebuie să-şi elaboreze legi naţionale privind

răspunderea şi compensarea victimelor poluării şi a altor pagube aduse

mediului. De asemenea, Statele trebuie să coopereze cu o mai mare

promptitudine şi determinare pentru a elabora legi internaţionale suplimentare

referitoare la răspunderea şi compensarea efectelor nefavorabile produse prin

prejudicii aduse mediului prin activităţi aflate în propria jurisdicţie sau sub

propriul control, în zone aflate în afara jurisdicţiei naţionale”

- Principiul „poluatorul plăteşte” impune obligaţia ca poluatorul să

suporte cheltuielile pentru realizarea măsurilor de prevenire a poluării sau să

plătească pentru pagubele provocate de poluare. Iniţial recomandat de Consiliul

Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în mai 1972,

49

principiul poluatorul plăteşte a cunoscut o creştere a acceptării ca principiu

internaţional pentru protecţia mediului. Principiul a fost explicit adoptat în

Declaraţia de la Rio în textul Principiului 16: ”Autorităţile naţionale trebuie să

facă eforturi pentru a promova internalizarea costurilor pentru protecţia

mediului şi utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare

abordarea conform căreia, în principiu, poluatorul trebuie să suporte costul

poluării, cu preocuparea cuvenită pentru interesul public şi fără a distorsiona

comerţul şi investiţiile internaţionale”.

- Principiul accesului egal la procedurile administrative şi judiciare

Conform acestui principiu persoanelor (fizice şi/sau juridice) afectate dintr-un

stat,trebuie să li se confere acelaşi acces la remediere şi reparare, care este

furnizat părţilor afectate din statele în care sunt localizate activităţile poluatoare.

Principiul se extinde şi asupra problemelor de răspundere juridică şi

compensare. Un exemplu în acest sens îl constituie Convenţia de la Helsinki

privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale, care în art. 9.3.

prevede:”Părţile...trebuie să garanteze persoanelor fizice sau juridice care sunt

sau pot fi afectate în mod nefavorabil de efectele transfrontaliere ale unui

accident produs pe teritoriul uneia dintre Părţi, accesul la procedurile

administrative şi juidiciare, inclusiv a posibilităţilor de a iniţia o acţiune legală

(un proces) şi de a face recurs împotriva unei decizii care le afectează

drepturile, similare cu cele disponibile persoanelor (fizice sau juridice) aflate în

propria jurisdicţie.

- Principiul protejării resurselor naturale şi al zonelor comune Multe

dintre principiile, îndatoririle şi obligaţiile anterior prezentate sunt axate pe

controlul poluării mediului. La fel de importante pentru realizarea dezvoltării

durabile sunt problemele privind utilizarea durabilă a resurselor naturale. În mod

tradiţional, resursele naturale localizate în întregime în interiorul frontierelor

naţionale au fost considerate ca fiind de domeniul legiilor şi priorităţilor de

50

dezvoltare naţionale. În cea ce priveşte resursele împărţite de diferite naţiuni

(râurile, speciile migratoare, etc) s-a simţit nevoia unor regulamente

internaţionale.Similar, problemele privind zonele aflate în afara jurisdicţiilor

naţionale (de exemplu, mările nordului, Antarctica, spaţiul extraterestru),

necesită cooperare internaţională şi au condus la conturarea unor concepte care

nuanțează conceptul clasic al suveranității în ceea ce privește problemele de

mediu, precum conceptul de „moştenire comună a umanităţii” și cel de

”îngrijorări comune ale umanităţii”.

Conceptul de moştenire comună a umanităţii, a fost formulat pentru a

sugera că umanitatea are motive de îngrijorare comune privind anumite resurse

sau activităţi (spre exemplu, emisiile de gaze cu efect de seră), care ar putea fi

altfel considerate ca fiind în întregime de domeniul suveranităţii statului.. Deşi

„moştenirea comună a umanităţii” s-a dovedit a fi un concept util în evoluţia

regimului internaţional de reglementare a resurselor globale, el nu a fost larg

acceptat în cea ce priveşte alte resurse sau activităţi de interes pentru

comunitatea internaţională, întrucât este privit ca fiind în opoziţie cu

suveranitatea perpetuă asupra resurselor naturale. Ca urmare, nu conferă o

justificare imperativă pentru reglementarea unor probleme la nivel intern, cum

ar conservarea biodiversităţii sau emisiile de gaze cu efect de seră. În acelaşi

timp însă, se manifestă un consens în continuă creştere privind

interdependenţele dintre ecosisteme şi activităţile umane desfăşurate pe glob şi

o aprofundare a înţelegerii faptului că întreaga umanitate poate avea un interes,

bazat pe îngrijorările cauzate de problemele mediului, generate de anumite

activităţi sau resurse aflate în întregime în interiorul frontierelor statale.

Tot în încercarea de a justifica o anumită formă de control al utilizării

resurselor de către state a fost consacrat conceptul de ”suveranitatea perpetuă

asupra resurselor naturale”. Se știe că, în relaţiile dintre state, suveranitatea

semnifică independenţă; adică dreptul de a exercita, în cadrul unui teritoriu

51

delimitat şi fără amestecul altor state, funcţiile unui stat, cum sunt exercitarea

jurisdicţiei şi a impunerii legilor asupra persoanelor din interior. Spre deosebire

de conceptul clasic al suveranității, conceptul de suveranitate perpetuă nu este

unul aboslut, ci este supus unei îndatoriri generale de a nu prejudicia interesele

generațiilor viitoare.

Această condiţie a fost exprimată prin Declaraţia de la Stockholm

(Principiul 21) şi reafirmată prin Declaraţia de la Rio, Principiul 3, potrivit

cărora suveranitatea perpetuă este uşor condiţionată, pentru a reflecta obiectivul

de dezvoltare durabilă prin echitatea între generaţii: ”Dreptul la dezvoltare

trebuie îndeplinit astfel încât să respecte în mod echitabil necesităţile de

dezvoltare şi mediu ale generaţiilor prezente şi a celor viitoare”.

În același sens al respectării intereselor generațiilor viitoare, a fost

consacrat conceptul de „interes comun” al umanităţii. Pe măsură ce sporesc

cunoştinţele referitoare la legăturile dintre ecosisitemele planetei, va creşte şi

numărul activităţilor sau resurselor care vor putea fi clasificate ca fiind de

interes comun, furnizând în acest fel baza conceptuală pentru reglementări

internaţionale adecvate.

Principiul protejării resurselor naturale și al zonelor comune vizează și

resurse care nu se află în întregime în jurisdicţia teritorială a unui singur stat, ci

sunt repartizate de ambele părţi ale frontierelor sau migrază de la un teritoriu la

altul,definite prin conceptul de resurse împărţite , consacrat formal în Cap. II,

art 3 din Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor, adoptată printr-

o rezoluţie a Adunării Generale a ONU.Deşi principiul utilizării durabile

înglobează un larg domeniu de responsabilităţi, marea lor majoritate se referă la

cooperare, notificare şi consultare.

La exploatarea resurselor naturale împărţite de două sau mai multe ţări,

fiecare stat trebuie să coopereze, în baza unui sistem de informare şi a unor

52

consultări prealabile, pentru a realiza o utilizare optimă a unor astfel de resurse,

fără a provoca pagube intereselor legitime ale altora.

Practic, toate principiile legate de cooperarea internaţională şi îndatorirea de a

evita producerea de prejudicii se aplică activităţilor statului, legate de resursele

naturale împărţite.

În fine protecția resurselor prin documente internaționale se întemeiază

pe conceptul ”moştenirea comună a umanităţii”. Zonele globale comune sau

zonele universale desemnează acele zone aflate în afara limitelor jurisdicţiilor

naţionale, cum sunt mările nordului, fundul mărilor, Antarctica, spaţiul

extraterestru sau stratul de ozon. În general, pentru resursele aflate în aceste

zone, conceptul de suveranitate perpetuă nu se aplică. Deşi zonele comune sunt

deschise utilizării legitime, paşnice şi raţionale de către toate statele, acestea nu

pot fi atribuite de către nici un stat. Statele trebuie să coopereze pentru

conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor comune universale şi, în cea mai

pură formă, trebuie să împartă bogăţia economică a acelor zone.

PARTEA A II A

CONSERVAREA ȘI PROTECTIA MEDIULUI DE INTERVENȚIA OMULUI

I. PROTECȚIA FACTORILOR ABIOTICI 1. Atmosfera : 1. Notiune Atmosfera reprezintă stratul de aer din jurul Pămîntului, incluzînd şi stratul de

ozon. Art.2 din OUG 195/2005 definește atmosfera: masa de aer care

înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul protector de ozon.

53

Aerul este un element natural important al mediului, indispensabil vieţii şi

sănătăţii oamenilor, faunei, florei și de aceea trebuie protejat prin toate

mijloacele, atît sub aspect cantitativ cît şi calitativ.

Calitatea aerului este esenţială pentru viaţa şi sănătatea umană, precum şi

pentru existenţa ecosistemelor.

2. Formele si efectele principale ale poluarii atmosferei Deteriorarea calității atmosferei are loc datorită creşterii concentraţiei unor

constituenţi naturali ai atmosferei sau datorită unor compuşi străini (elemente

radioactive din cosmos, etc). În general,poluarea atmosferică este generată de 2

categorii de fenomene :

-fenomene naturale – furtuni de nisip, emanaţii de gaze nocive, praf sau alte

substanţe produse de erupţiile vulcanice, etc;

- fenomene artificiale – datorită activităţilor umane.

Cea mai gravă, dar și cea mai des întâlnită formă de poluare artificială este

poluarea prin emisii. Emisia este definită de Legea cadru a mediului(OUG

195/2005) ca fiind: evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau

difuze ale instalaţiei, de substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă

sau sol.poluării prin emisia în atmosferă

Poluarea atmosferei datorită activității umane poate avea loc prin 2 forme

- prin poluarea industrială – cea mai amplă şi mai nocivă formă de

poluare;

-prin poluarea produsă de autovehicule şi aeronave prin gazele de eşapament

şi emisiile motoarelor de aviaţie, zgomote, vibraţii, etc.

Poluanţii din atmosferă se împart în 2 grupe mari, în funcţie de sursa lor:

- poluanţi primari – emişi direct din surse identificate sau identificabile.

- poluanţi secundari.

Principalii poluanţi ai atmosferei sunt poluanţii sulfurici, carbonici, minerali,

compuşii azotului, pulberile sub formă de cenuşa şi fum, praful bacterian,

54

substanţele radioactive, poluanţii sonori, etc. Se estimează că annual ajung în

atmosferă sute şi mii de milioane de tone de astfel de poluanţi.

Smogul ca formă de poluare a aerului – este un amestec de diverşi poluanţi şi

vapori de apă pe care aceştia îi condensează, are un impact negativ asupra

mediului, vieţii şi sănătăţii umane.

Poluarea aerului generează fenomene de subproducţie, subnutriţie, distrugere

progresivă a stratului de ozon, ploi acide ce reprezintă un adevărat flagel pentru

viaţa omului, a plantelor şi a animalelor.

Prin protecţia atmosferei urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi

ameliorarea calităţii acesteia pentru a evita manifestarea unor efecte negative

asupra mediului, sănătăţii umane şi a bunurilor materiale.

3. Protectia atmosferei împotriva poluării prin norme de drept intern

În România, regulile generale pentru protecţia atmosferei sunt stabilite

prin Legea cadru de protecţie a mediului.(OUG 195/2005 actualizată) . Aceasta

definește noţiunile de atmosferă şi emisie:

Politica naţională de protecţie a atmosferei constă în principal din

următoarele:

a) introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea

poluanţilor la sursă;

b) gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanţi

până la realizarea celor mai scăzute niveluri şi care să nu depăşească capacitatea

de a atmosferei;

c) gestionarea resursei de aer în sensul asigurării sănătăţii umane;

d) modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de evaluare şi

gestionare integrată a calităţii aerului.

55

Legea cadru de protecție a mediului precizează obligaţiile autorităţilor

centrale pentru protecţia mediului în ceea ce priveşte promovarea politicilor

regionale şi locale, precum şi direcţiile majore de acţiune care trebuie urmărite

prin politica naţională de protecţie a atmosferei: autoritatea centrală pentru

protecţia mediului promovează politicile regionale şi globale, fundamentând

principiile şi acţiunile specifice, atât la nivel naţional cât şi local, privind

protecţia atmosferei.

Astfel, Art. 59. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului

are urmatoarele atributii si responsabilitati:

a) elaboreaza politica nationala si coordoneaza actiunile la nivel national,

regional si local privind protectia atmosferei, schimbarile climatice, precum si

pentru protectia populatiei fata de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental

ce poate avea efecte negative asupra sanatatii umane, in conformitate cu

politicile europene si internationale specifice;

b) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala in domeniul

protectiei atmosferei si Planul national de actiune in domeniul protectiei

atmosferei;

c) elaboreaza, promoveaza si, dupa caz, actualizeaza Programul national

de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot si pulberi provenite din

instalatii mari de ardere;

d) coordoneaza elaborarea Programului national de reducere progresiva a

emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac;

e) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala privind

schimbarile climatice, Planul national de actiune privind schimbarile climatice;

f) asigura integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de

sera si adaptarea la efectele schimbarilor climatice in strategiile sectoriale;

g) administreaza Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera;

56

h) coordoneaza Sistemul national de estimare a emisiilor de gaze cu efect

de sera;

i) coordoneaza implementarea mecanismelor flexibile prevazute de

Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra

schimbarilor climatice;

j) aproba si promoveaza Planul National de Actiune pentru reducerea

nivelurilor de zgomot;

k) organizeaza activitatea de monitoring privind calitatea aerului la

nivelul intregii tari;

l) stabileste, dupa caz, prin actele de reglementare, valori limita de emisie

mai restrictive si masurile necesare in vederea respectarii plafoanelor nationale

de emisii, respectiv a incarcarilor si nivelelor critice.

Art. 60. - (1) Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze

cu efecte de sera si conditiile de elaborare a planurilor nationale de alocare a

acestor certificate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea

autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 90 de zile de

la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(2) Gestionarea durabila si unitara a fondurilor obtinute in urma

tranzactionarii unitatii de cantitate atribuita, prevazuta de Protocolul de la Kyoto

la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, adoptat la

11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001, se realizeaza prin structuri

special constituite in cadrul Administratiei Fondului pentru Mediu.

Art. 61. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin

autoritatile publice din subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea

prevederilor legale privind protectia atmosferei si gestionarea zgomotului

ambiental, in care scop:

57

a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de

poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea

programului pentru conformare/planului de actiuni; ‚

b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in

scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;

c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis

al zgomotului ambiental.

Art. 62. - Detinatorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se gasesc

perdelele si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt

obligati sa le intretina pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a

atmosferei, protectia fonica si eoliana.

Art. 63. - Autoritatile cu responsabilitati privind securizarea frontierei au

obligatia sa nu permita intrarea/iesirea din tara a surselor mobile poluante care

nu respecta prevederile legale in vigoare.

Art. 64. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in

domeniu:

a) sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand

masuri tehnologice adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;

b) sa doteze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme

de automonitorizare si sa asigure corecta lor functionare;

c) sa asigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit

programului pentru conformare, autoritatilor competente pentru protectia

mediului, datele necesare;

d) sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii

emisiilor si sa nu puna in exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele

maxime admise prevazute in legislatia in vigoare;

e) sa asigure, la cererea autoritatilor competente pentru protectia mediului,

diminuarea, modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare;

58

f) sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a

surselor generatoare de zgomot si vibratii, astfel incat sa nu conduca, prin

functionarea acestora, la depasirea nivelurilor limita a zgomotului ambiental.

Persoanelor juridice le sunt impuse obligaţii clare pentru protecţia

atmosferei precum:

a) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând

măsuri tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;

b) să doteze instalaţiile tehnologice şi sursele de poluare cu sisteme de

măsură, să asigure personal calificat şi corecta funcţionare a acestora şi să

furnizeze la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autorităţilor

pentru protecţia mediului datele necesare;

c) să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii

emisiilor şi să nu pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele

maxime admise;

d) să asigure, la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului,

diminuarea, modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;

e) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a

surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, să verifice eficienţa acestora şi să

pună în exploatare numai pe cele ce nu depăşesc pragul fonic admis.

4.Protecția atmosferei prin norme de drept internațional

Datorită faptului că poluarea nu cunoaşte graniţe politico-administrative, ea

reprezintă un fenomen global, fapt ce impune cu necesitate o cooperare

internaţională pe bază de convenţii.

Pe plan internaţional regulile adoptate în materie se împart în:

- reguli cu vocaţie universală;

- reguli regionale.

59

Primele reglementări internaţionale care au formulat principii referitoare la

protecţia atmosferei împotriva poluării au fost adoptate între 1968-1971.

- Actul final al Convenţiei de la Helsinki din 1975 cuprinde prevederi

referitoare la poluarea aerului, la prevenirea poluării şi eliminarea efectelor ei.

- Convenţia privind poluarea atmosferică la lungă distanţă de la Geneva din

1979 unde se consacră cîteva reguli cu valoare de principii ca:

- protecţia omului şi a mediului împotriva poluării atmosferice;

- reducerea şi prevenirea poluării;

- elaborarea de politici şi strategii pentru combaterea poluanţilor

atmosferici;

- schimburi de informaţii privind politicile naţionale, activitatea ştiinţifică

în domeniu, etc.;

- consultarea dintre statele poluante şi cele poluate;

- aplicarea unui program de supraveghere a transportului de poluanţi de

lungă distanţă pe continentul european.

- Convenţia privind dreptul mării, de la Montego Bay din 1982 => pe baza

unor principii se stabileşte un program naţional şi internaţional pentru reducerea

poluării atmosferice şi transatmosferice.

- Rezoluţia CE din 1986 – a stabilit regulile fundamentale ale protecţiei

atmosferei cum ar fi: - legislaţiile naţionale să prevadă obligaţia reducerii

poluării; - reglementările să se bazeze pe principiul prevenirii.

Capitolul 9 al Agendei 21(Summit-ul de la Rio 1992) este special destinat

planului de acţiune globală pentru protecţia atmosferei.. Acest capitol cuprinde

următoarele patru domenii de programe:

a) Tratarea incertitudinilor: îmbunătăţirea fundamentărilor ştiinţifice necesare

procesului decizional;

60

b) Promovarea dezvoltării durabile: eficienţa producerii şi consumului de

energie;transporturile;dezvoltarea industrială;dezvoltarea resurselor terestre şi

marine şi utilizarea terenurilor.

c) Împiedicarea epuizării ozonului stratosferic;

d) Poluarea atmosferică transfrontalieră.

4. Protectia stratului de ozon

Întrucât stratul de ozon este cel care protejează viața pe Pământ calitatea

sa reprezintă o problemă esențialmente globală. Ozonul este un constituent

natural al atmosferei, fiind prezent la o altitudine între 15 şi 40 Km. Fiind situat

deasupra atmosferei el nu poate fi revendicat de vreun stat în nume propriu. Cu

toate acestea, fiecărui stat îi revin obligații concrete în protecția stratului de

ozon, ca o consecință a apartenenței sale la comunitatea internațională.

Stratul de ozon acţionează ca un filtru care reţine cea mai mare parte din

radiaţia ultravioletă nocivă, reglează temperatura din atmosferă, cu implicaţii

deosebite în protejarea tuturor formelor de viaţă de pe Pămînt.

În anul 1974 s-a demonstrat că anumite substanţe chimice folosite de om

şi utilizate ca agenţi frigorifici şi aerosoli (clorofluorocarburile), sunt

transportate în stratosferă prin circulaţia maselor de aer şi pot avea o acţiune

distrugătoare asupra stratului de ozon. De asemenea, bromura de metil

contribuie la epuizarea stratului de ozon.

Scăderea concentraţiei ozonului cu 1% duce la sporirea intensităţii razelor

ultraviolete asupra solului cu 2%.

În anul l985 oamenii de stiinta au publicat un raport in care se mentiona

ca incepand din anii '70, produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite

indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli sunt o posibila amenintare a

stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se ridica si sunt

61

descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de

ozon - pana la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C.

O cauza majora a disparitiei ozonului conform parerii multor specialisti se

considera rachetele cosmice ; de exemplu o racheta cosmica cu utilizare multipla

(gen Shuttle) elimina pana la 190 tone de clorura de hidrogen, distrugator activ

al statului de ozon. Un aport deosebit in nimicirea ozonului o are si aviatia

supersonica . Gazele avioanelor contin oxizi ai azotului. Din aceasta cauza

folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost partial interzisa in Statele

Unite si nu numai.

Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca si oxizii de azot din

ingrasaminte , pot de asemenea ataca stratul de ozon.

Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de cancer de

piele si a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului si cresterea

cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii vegetatiei Incepand din anii '70

cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica au detectat o pierdere periodica a

stratului de ozon din atmosfera.

Studiile conduse cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici

indica faptul ca procentul total de ozon de deasupra zonei Antarctice este in

declin. Zborurile pe deasupra regiunilor Arctice au descoperit o problema

asemanatoare. In 1988 suprafata gaurii de ozon de asupra Antarctidei avea 10

milioane de km2. Gauri ale stratului de ozon s-au observat si deasupra altor

regiuni. In ultimii ani nivelul de ozon de deasupra emisferei de nord s-a redus cu

circa 10%. Influenta radiatiei UV asupra organismului uman este bine studiata.

Reducerea nivelului de ozon cu un procent duce la aparitia a peste 10 000 cazuri

de cancer al pielii. Subtierea stratului de ozon pune in pericol existenta omenirii

ca atare. In anul l985 oamenii de stiinta au publicat un raport in care se mentiona

ca incepand din anii '70, produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite

indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli sunt o posibila amenintare a

62

stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se ridica si sunt

descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de

ozon - pana la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C. O

cauza majora a disparitiei ozonului conform părerii multor specialisti se

considera rachetele cosmice ; de exemplu o racheta cosmica cu utilizare multipla

(gen Shuttle) elimina pana la 190 tone de clorura de hidrogen, distrugator activ

al statului de ozon. Un aport deosebit in nimicirea ozonului o are si aviatia

supersonica . Gazele avioanelor contin oxizi ai azotului. Din aceasta cauza

folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost partial interzisa in Statele

Unite si nu numai. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca si

oxizii de azot din ingrasaminte , pot de asemenea ataca stratul de ozon.

Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de cancer de

piele si a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului si cresterea

cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii vegetatiei.

Incepand din anii '70 cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica au

detectat o pierdere periodica a stratului de ozon din atmosfera. Studiile conduse

cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici indica faptul ca procentul

total de ozon de deasupra zonei Antarctice este in declin. Zborurile pe deasupra

regiunilor Arctice au descoperit o problema asemanatoare. In 1988 suprafata

gaurii de ozon de asupra Antarctidei avea 10 milioane de km2.

Gauri ale stratului de ozon s-au observat si deasupra altor regiuni. In

ultimii ani nivelul de ozon de deasupra emisferei de nord s-a redus cu circa 10%.

Influenta radiatiei UV asupra organismului uman este bine studiata.

Cel mai semnificativ act de drept internațional este Convenţia-Cadru

pentru protecţia stratului de ozon de la Viena, din 1985, sub auspiciile PNUE,

urmată de Protocolul de la Montreal din 1987, prevedea cooperarea sistematică

şi juridică între state, iar protocolul se referă la substanţele ce epuizează stratul

de ozon şi la limitarea lor.

63

În baza Protocolului de la Montreal a fost format Comitetul de

Coordonare pentru protectia stratului de ozon care a propus masuri drastice,

mergând pana la interzicerea folosirii freonului si a altor agenți care să permită

incetinirea ritmului de progresare a gaurilor de ozon.Punerea în practică a lor nu

au oprit definitiv procesul..

Protocolul de la Montreal cu privire la substanţele care distrug stratul de

ozon a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1989. Este un acord internaţional, din

care România face parte, prin care se reglementează reducerea eşalonată a

utilizării substanţelor care epuizează stratul de ozon.

Prin Legea Nr. 84 din 3 decembrie 1993 Romaniei aderat la Conventia

privind protectia stratului de ozon, adoptata la Viena la 22 martie 1985, si la

Protocolul privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la

Montreal la 16 septembrie 1987, si pentru acceptarea Amendamentului la

Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon,

adoptat la cea de-a doua reuniune a partilor, de la Londra, din 27-29 iunie 1990.

Conform art. 2.1.Fiecare parte va garanta ca, intr-un interval de 12 luni

incepind din prima zi dupa 7 luni de la data intrarii in vigoare a acestui

protocol si in fiecare interval de 12 luni ce va urma, nivelul calculat al

consumului de substante aflate sub control din grupa I din anexa A nu va depasi

nivelul calculat al consumului din anul 1986. La finele acestei perioade fiecare

parte care produce una sau mai multe substante de acest fel va garanta ca

nivelul calculat al productiei de astfel de substante nu va depasi nivelul calculat

al productiei pe anul 1986, exceptind situatia cind un astfel de nivel ar depasi

cu maximum 10% nivelul anului 1986. O astfel de crestere va fi permisa numai

pentru satisfacerea necesitatilor interne de baza ale partilor actionind conform

art. 5 si in scopul rationalizarii industriale dintre parti.

În Anexa Protocolului de la Montreal este arătat potențialul de epuizare al substanțelor ce afectează stratul de ozon

Grupa Substanta Potentialul de epuizare a ozonului

64

*)

Grupa I

CFCl3 (CFC-11) 1.0

CF2Cl2 (CFC-12) 1.0

C2F3Cl3 (CFC-113) 0.8

C2F4Cl2 (CFC-114) 1.0

C2F5Cl (CFC-115) 0.6

Grupa IICF2BrCl (halon-1211) 3.0CF3Br (halon-1301) 10.0

C2F4Br2 (halon-2402) (ce urmeaza a fi determinat)

*) Aceste potentiale de epuizare a ozonului sint estimari bazate pe cunostintele existente si vor fi revazute si revizuite periodic.

În 1992 liderii mondiali şi experţii de mediu din peste 200 de ţări reuniți

la Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro au convenit adoptarea

Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice

(UNFCCC), care stabileşte cadrul general al acţiunilor interguvernamentale de

răspuns la provocarea reprezentată de schimbările climatice.

Cu acest prilej a fost recunoscut faptul că sistemul climatic este o resursă

comună a omenirii a cărui stabilitate poate fi afectată de emisiile antropice de

dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră.

Obiectivul principal al UNFCCC este: “realizarea stabilizării

concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină

perturbarea antropică periculoasă a Strategia naţională a României privind

schimbările climatice - 2005-2007 asupra sistemului climatic. Acest nivel va

trebui realizat într-un interval de timp suficient, care să permită ecosistemelor

să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producţia

alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea economică să se poată

desfaşura într-o manieră durabilă.”

România a ratificat UNFCCC prin Legea nr. 24/1994 manifestâdu-şi în

mod clar preocuparea faţă de schimbările climatice la nivel mondial şi voinţa

politică de a îndeplini angajamentele ce derivă din această convenţie.

65

Cea de-a treia Conferinţă a Părţilor ce s-a desfăşurat în decembrie 1997

la Kyoto, în Japonia, a reprezentat un nou pas înainte în problema găsirii unei

soluții la schimbările climatice globale. Dovezile ştiinţifice apărute după

adoptarea UNFCCC au indicat necesitatea unor măsuri mai stringente de

reducere a GHG(gaze cu efect de seră). S-a cerut Părţilor la Convenţie să-şi

asume angajamente mai puternice decât stabilizarea emisiilor de GHG (conform

UNFCCC) şi să limiteze sau să reducă emisiile de GHG în prima perioadă de

angajament (2008-2012) cu o cotă negociată. România a semnat Protocolul de la

Kyoto în 1999 fiind apoi prima Parte aflată pe Anexa I a UNFCCC care l-a

ratificat în ianuarie 2001 prin Legea nr. 3/2001. Valoarea angajamentului de

reducere a emisiilor de GHG adoptat de România este de 8% faţă de anul de

bază 1989.

Protocolul de la Kyoto, intrat în vigoare la nivel internaţional la data de 16

februarie 2005 prevede posibilitatea utilizării celor trei mecanisme flexibile

cunoscute sub numele de Implementare în Comun (JI)Mecanismul de

Dezvoltare Curată, (CDM) şi Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET).

Acestea au fost proiectate pentru a ajuta Părţile aflate pe Anexa B a Protocolului

să reducă costurile privind îndeplinirea angajamentelor de reducere a emisiilor

de GHG, profitând de oportunităţile de reducere a acestora în alte ţari, sau de

creşterea capacităţii de sechestrare a GHG, care implică costuri mai mici decât

în propria ţară. Acestea oferă, de asemenea, beneficii şi ţărilor gazdă prin

asigurarea finanţării pentru proiectele de reducere a emisiilor de GHG.

Strategia faptul că România va adera la Uniunea Europeană la 1 ianuarie

2007. În acest scop,

5. Obligatiile Romaniei din documentele internationale referitoare la schimbarile climatice. Strategia nationala si Planul national de actiune privind schimbarile climatice

66

În vederea transpunerii angajamentelor Romania a întocmit Strategia

naţională a României privind schimbările climatice (SNSC) și Planul Național

de Acțiune pentru Schimbări Climatice PNASC

Prin această Strategie, România face primii paşi către implementarea unei

acţiuni naţionale, unitare, concertate şi îndreptate atât spre limitarea emisiilor

de gaze cu efect de seră, cât şi asupra efectelor potenţiale ale schimbărilor

climatice, care vor apărea indiferent de activităţile de limitare a emisiilor.

Obiectivele generale ale SNSC se concentrează pe două direcţii:

1. Asigurarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în baza

UNFCCC şi a Protocolului de la Kyoto şi, totodată, a obligaţiilor privind

schimbările climatice asumate prin integrarea în Uniunea Europeană.

Strategia naţională a României privind schimbările climatice - 2005-2007

2. Elaborarea şi implementarea obiectivelor şi activităţilor voluntare ale

României privind adaptarea la impactul schimbărilor climatice, reducerea

intensităţii carbonului în economia României şi utilizarea mecanismelor flexibile

prevăzute de Protocolul de la Kyoto, pentru creşterea competitivităţii economiei

româneşti.

Ca obiective specifice care decurg din SNSC , pot fi amintite:

1 Să îndeplinească angajamentul privind nivelul emisiilor naţionale de GHG din

România prevăzut de Protocolul de la Kyoto. Capitolul 4 prevede faptul că nu

sunt necesare

activităţi suplimentare în România pentru atingerea acestui obiectiv specific.

2 Să limiteze costurile economice, de mediu şi sociale pe termen lung a

efectelor schimbărilor climatice în România (Capitolul 5).

3 Să stabilească un cadru instituţional, juridic şi de politici, care să

permită dezvoltarea şi

implementarea acţiunilor şi măsurilor în domeniul schimbărilor climatice

(Capitolul 6).

67

4 Să implementeze un sistem naţional de estimare a emisiilor şi

sechestrărilor de GHG în conformitate cu cerinţele UNFCCC şi UE (Capitolul

7).

5 Să participe la aplicarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul

de la Kyoto (JI şi IET) având în vedere maximizarea beneficiilor pentru

economia şi mediul din România în conformitate cu reglementările UNFCCC şi

UE, având, totodată, un cadru naţional instituţional, juridic şi de politici stabil şi

transparent (Capitolul 7).

6 Să pregătească poziţia oficială a României privind politicile şi

reglementările viitoare internaţionale în domeniul schimbărilor climatice după

anul 2012 (Capitolul 7).

7 Să transpună şi să implementeze Directivele UE privind stabilirea unei

scheme de comercializare a permiselor de emisii de GHG în cadrul Comunităţii

pentru a permite începerea comercializării permiselor la 1 ianuarie 2007

(Capitolul 8).

8 Să continue să implementeze acţiunile şi măsurile naţionale existente

pentru reducerea intensităţii carbonului în economia României în strânsă

concordanţă cu acquis-ul comunitar al UE (Capitolul 9).

9 Să includă aspecte privind schimbările climatice în educaţie şi cercetare,

şi să mărească gradul de conştientizare şi de participare a publicului în luarea

deciziilor referitoare la schimbări climatice în România (Capitolul 10).

10 Să elaboreze Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice, care va

include acţiuni şi măsuri specifice ce vor fi implementate în baza SNSC, să

monitorizeze progresul implementării acestora şi să actualizeze SNSC şi

PNASC (Capitolul 11).

Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice (PNASC) va dezvolta în

continuare politicile individuale şi măsurile concrete ce vor fi elaborate şi

implementate pe baza SNSC.Guvernul, mediul de afaceri şi industria, ONG-

68

urile, institutele de cercetare, autorităţile locale şi consumatorii individuali,

precum şi toţi cetăţenii vor trebui să participe la aceste activităţi.

Totodată prin strategia întocmită România a realizat armonizarea

politicilor sale cu cele ale UE şi de transpunere şi implementare a acquis-ului

comunitar al UE. Politica generală privind schimbările climatice are o mare

prioritate în UE şi cuprinde un număr mare de măsuri care au ca scop reducerea

emisiilor de GHG.

Programul European privind Schimbările Climatice (ECCP) constă în

politici şi reglementări la nivelul UE, care contribuie, direct sau indirect, la

realizarea angajamentului UE de reducere a emisiilor de GHG cu 8%

comparativ cu anul de bază 1990. Cel de-al „VI-lea Program de de Acţiune

pentru Mediu” al UE stabileşte obiectivele de mediu pentru perioada 2001-2010,

incluzând şi o serie de măsuri specifice privind schimbările climatice, cum ar fi:

- intensificarea aplicării măsurilor de eficienţă energetică;

- integrarea obiectivelor privind schimbările climatice în politicile

sectoriale ale UE în domeniul transporturilor, energiei, industriei, politicii

regionale şi agriculturii; modificarea sistemului de taxe din sectorul

energetic;

- intensificarea cercetării şi imbunătăţirea accesului publicului şi a

sectorului privat la informaţii în domeniu.

Programul solicită, de asemenea, reducerea globală a emisiilor de GHG

până în anul 2020 cu 20-40% faţă de nivelul din anul 1990 şi o limitare a

acestora cu 70% pe termen lung.

O importantă preocupare a Guvernului României prin această strategie este

să îmbunătăţească capacitatea factorilor implicaţi la toate nivelurile şi să asigure

accesul la informaţie şi participarea publicului la luarea deciziilor.

Protecția calității apelor

Aspecte generale69

Apa este un element esenţial care asigură existenţa şi menţinerea vieţii,

precum şi desfăşurarea activităţilor economice şi sociale,fiind folosită în

alimentaţie, agricultură, industrie, servicii, dezvoltarea urbanistică, transport şi

navigaţii. Apa acoperă o bună parte din suprafaţa Terrei => 97% ape sărate –

mări şi oceane – şi doar 3% ape dulci – calote de gheaţă, spaţii subterane, lacuri,

fluvii, rîuri, atmosferă, etc. Datorită importanţei deosebite a apei pentru existenţa

vieţii pe Pămînt, se impune protecţia ei atît sub aspect cantitativ cît şi calitativ.

Una dintre cele mai vechi reglementării internaţionale legate de poluarea apei

este Codul Suediei din 1734. Protecţia calităţii apelor pe plan internaţional

include o vastă şi complexă activitate de cooperare şi colaborare, sub forma

tratatelor, convenţiilor sau organismelor internaţionale.

Primul document internaţional în materie, care impune riguroasa protecţie a

resurselor de apă este Carta Europeană a Apei adoptată de Consiliul Europei în

1968 şi care cuprinde o serie de reguli şi principii care ulterior au primit

consacrare juridică astfel:

- resursele de apă nu sunt inepuizabile;

- calitatea apei trebuie prezervată;

- apa nu are frontiere;

- apa este un patrimoniu comun al naţiunilor;

- poluarea apei este interzisă.

- Problema utilizării apelor în folosul omului este complicată grav de două

cauze:

Lipsa completă, sau insuficienţa lucrărilor care să facă posibilă folosirea în

scopuri sociale şi economice a întregului stoc de apă utilizabil al fluviilor,

râurilor, lacurilor şi apelor subterane; permiţând aducerea apei la locul, în

cantitatea şi la momentul necesar.

Poluarea crescândă a apelor, atât a celor interioare cât şi a celor maritime ş

oceanice.

70

Deşi apele planetei constituie un tot unitar, regimurile juridice de protecţie a

lor variază în funcţie de categoria apelor ocrotite. Ca efect al constatării

diversităţii regimurilor juridice de protecţie, s-a impus necesitatea cooperării

internaţionale în scopul prevenirii şi combaterii poluării apelor, a administrării şi

gospodăririi lor judicioase.

Poluarea apei a fost definită la Conferinţa internaţională privind poluarea

apelor din Europa de la Geneva din 1961, ca fiind “modificarea directă sau

indirectă a compoziţiei sau stării apei, ca urmare a activităţii oamenilor, astfel

încît ea devine neadecvată utilizării”.

În Recomandarea Consiliului OCDE din 1974 se precizează că prin

poluarese înţelege “introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe

sau de energie cu consecinţe prejudiciabile, de natură a pune în pericol sănătatea

umană şi sistemele ecologice”.

Protecția calității apei prin norme de drept intern

În Legea nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a

teritoriului, defineşte poluarea apelor ca fiind “orice alterare fizică, chimică,

biologică sau bacteriologică a apei, peste limita admisibilă stabilită, depăşirea

nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţile

umane, ce o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această

folosire este posibilă înainte de a interveni alterarea”. Schemele de utilizare

raţională a apelor realizate prin dezvoltarea surselor de suprafaţă şi subterane de

alimentare cu apă trebuie să fie simultan susţinute prin măsuri de conservare a

apei şi de diminuare a rispei de apă.

Această problemă trebuie raportată la regimul juridic al apelor.Dreptul de

proprietate asupra apelor este stabilit prin Legea apelor: art.3 (1) Aparţin

domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari

de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi

71

cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza

şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil,

marea teritorială şi fundul apelor maritime.Controlul măsurilor legale

prevăzute pentru protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice se face cu

respectarea prevederilor internaţionale la care România este parte”.

În literatura juridică au fost propuse mai multe criterii de clasificare a apelor:

a) din punct de vedere al administrării lor:ape internaţionale; ape teritoriale

(maritime interioare);ape naţionale (fluvii, râuri, canale, lacuri);

b) din punct de vedere al situării lor: ape de suprafaţă;ape subterane;

c) din punct de vedere al folosinţei:apa ca obiect de consum individual; ape de

folosinţă generală (satisfacerea cerinţelor);apa ca obiect al muncii;apa destinată

agriculturii (pentru irigaţii);apa cu destinaţie specială (navigaţie, producere de

energie electrică) apa ca mijloc de producţie.

Poluarea apei poate fi voluntară sau accidentală. Există 5 categorii de poluanţi

de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologocă şi radioactivă.

Totuşi, când este necesar, prioritatea trebuie acordată măsurilor de prevenire şi

control al inundaţiilor şi măsurilor de control al aluviunilor. Natura

multisectorială a dezvoltării resurselor de apă în contextul dezvoltării

economico-sociale, precum şi multiplele folosinţe ale apei în scopuri de

alimentare cu apă şi salubritate, agricole, industriale, pentru dezvoltarea urbană,

generarea de energie hidroelectrică, piscicultură, transport, recreere,

managementul terenurilor aflate la mică altitudine şi alte activităţi.

În România, Legea protecţiei mediului, crează cadrul necesar pentru elaborarea

reglementărilor specifice pentru protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice.

Legea specifică obiectivele naţionale urmărite prin protecţia apelor de suprafaţă

şi subterane, fără a delimita aceste resurse de componeta lor biotică:

Art. 55. - (1) Protectia apelor de suprafata si subterane si a ecosistemelor

acvatice are ca obiect mentinerea si imbunatatirea calitatii si productivitatii

72

biologice ale acestora, in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului,

sanatatii umane si bunurilor materiale.

(2) Conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii apelor costiere si

maritime urmareste reducerea progresiva a evacuarilor, emisiilor sau pierderilor

de substante prioritare/prioritar periculoase in scopul atingerii obiectivelor de

calitate stipulate in Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii,

semnata la Bucuresti la 21 aprilie 1992, ratificata prin Legea nr. 98/1992.

Art. 56. - (1) Activitatile de gospodarire si protectie a resurselor de apa

si a ecosistemelor acvatice precum si controlul respectarii prevederilor privind

protectia apelor si a ecosistemelor acvatice se realizeaza de catre autoritatile

competente pentru protectia mediului, de gospodarire a apelor si de sanatate.

Art. 58. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:

a) sa execute toate lucrarile de refacere a resurselor naturale, de asigurare

a migrarii faunei acvatice si de ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in

avizul sau autorizatia de gospodarire a apelor, precum si in autorizatia de mediu,

si sa monitorizeze zona de impact;

b) sa se doteze, in cazul detinerii de nave, platforme plutitoare sau de

foraje marine, cu instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii de

epurare a apelor uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii de mal

sau plutitoare;

c) sa amenajeze porturile cu instalatii de colectare, prelucrare, reciclare

sau neutralizare a deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe

navele fluviale si maritime, si sa constituie echipe de interventie in caz de

poluare accidentala a apelor si a zonelor de coasta;

d) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct in

apele naturale si sa nu arunce de pe acestea nici un fel de deseuri;

e) sa nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce

impurificarea apelor de suprafata;

73

f) sa nu deverseze in apele de suprafata, subterane si maritime ape uzate,

fecaloid menajere, substante petroliere, substante prioritare/prioritar periculoase;

g) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in albiile raurilor si in

zonele umede si de coasta deseuri de orice fel si sa nu introduca in ape substante

explozive, tensiune electrica, narcotice, substante prioritare/prioritar periculoase.

Protecția apelor împotriva poluării este asigurată ți prin măsurile instituite prin

HG 930/2005 – aprobarea Normelor speciale privind caracterul si mărimea

zonei de protecţie sanitară si hidrologică.

Protecția internațională a calității apelor

a). Protecţia juridică a apelor continentale.

Adunarea Generală ONU a adoptat în 1980 o Rezoluţie, prin care intervalul

cuprins între 1980-1990 a fost proclamat “Deceniul internaţional pentru apă

potabilă”, încercîndu-se prin aceasta o mobilizare a tuturor statelor lumii pentru

protecţia şi dezvoltarea acestor factori de mediu. Principiile aplicabile protecţiei

şi managementului apelor proclamate de acest document au constituit punctul de

plecare al altor documente adoptate la nivel internaţional în materie, care au

adus contribuţii esenţiale cu privire la protecţia apelor. Dreptul internaţional al

mediului stabileşte drepturi şi obligaţii ale Statelor şi crează baza internaţională

pentru urmărirea protecţiei şi dezvoltării durabile a mediului marin, a celui

costier şi a resurselor sale. În acest sens, se solicită adoptarea unor noi abordări a

managementului şi dezvoltării mediului şi a celui costier, la nivel naţional,

subregional, regional şi global, abordări care să fie integrate prin conţinut,

precaute şi anticipative prin sfera de cuprindere, aşa cum se reflectă în

următoarele domenii de programe:

a) Managementul integrat şi dezvoltarea durabilă a zonelor costiere,

inclusiv a zonelor supuse restricţiilor economice;

b) Protecţia mediului marin;

c) Utilizarea durabilă şi conservarea resurselor marine vii în zonele libere ale

74

mărilor;

d) Utilizarea durabilă şi conservarea resurselor marine vii ale mărilor

aflate sub jurisdicţia naţională;

e) Abordarea incertitudinilor critice pentru managementul mediului marin

şi al schimbărilor climatice;

f) Întărirea cooperării şi coordonării internaţionale şi regionale;

g) Dezvoltarea durabilă a micilor insule.

Comunitatea internaţională a manifestat şi manifestă preocupări importante

pentru resursele marine şi costiere, legate de problemele de poluare a bazei de

resurse, de hrana asigurată de mări, de dezvoltarea sectorului energiei şi al

prospectării resurselor minerale, de transportul pe mare şi de aplicaţiile militare.

Totodată,proceselor care se petrec la nivelul mărilor şi oceanelor şi la interfaţa

acestora cu aerul atmosferic este esenţială pentru estimarea ştiinţifică a

probabilităţii de producere, a momentului şi magnitudinii încălzirii globale.

Preocupările majore privesc posibilul impact generat asupra oceanelor, mărilor

şi a mediului costier, de creşterea demografică şi de activităţile de dezvoltare şi

necesită măsuri practice, pentru mai buna înţelegere, evaluare şi împiedicare a

unei degradări inacceptabile.

Actele juridice internaţionale, consideră că prioncipalele forme de poluare a

apelor sunt reprezentate de:

-poluarea cu substanţe chimice şi hidrocarburi;

-poluarea datorată exploatării navelor;

-poluarea prin substanţe lichide şi solide periculoase transportate de nave;

-poluarea prin ape uzate, prin deşeuri, resturi menajere şi industriale;

-poluarea de origine atmosferică;

-poluarea rezultată din explorarea şi exploatarea solului, a subsolului, a

fundului mărilor şi oceanelor, etc.

75

În cadrul unor conferinţe regionale s-au adoptat o serie de declaraţii, reguli şi

documente cu referire la necesitatea protejării şi gospodăririi raţionale a apelor

din continentul european.

- Regulile de la Helsinki din 1966 este primul text în materie adoptat de

ONU, acest act introduce conceptul de “utilizare echitabilă şi raţională a

unui bazin de drenaj internaţional”.

- Carta Europeană a Apei adoptată în 1968 de CE, cuprinde o serie de

principii.

- Conferinţa de le Stockholm din 1972 unde s-a adoptat Declaraţia

Reuniunii ce cuprinde un Plan de acţiune cu 5 Recomandări privind

cooperarea internaţională în domeniul protecţiei apelor continentale

împotriva poluării.

- Conferinţa ONU asupra apei de la Mar del Plata, din 1977 a avut drept

obiectiv gestionarea raţională a apelor de frontieră.

În cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) de la

Viena din 1989, în Documentul Final al Reuniunii, se face apel la necesitatea

cooperării statelor pentru protecţia apelor transfrontaliere împotriva tuturor

surselor de poluare şi a elaborării de convenţii-cadru în domeniu.

Dintre convenţiile internaţionale încheiate în domeniul apelor amintim:

- Proiectul de Convenţie Europeană asupra protecţiei cursurilor de apă

internaţionale împotriva poluării, de la Strasbourg din 1973;

- Convenţia relativă la protecţia Rinului contra poluării chimice din 1985;

- Convenţia privind protecţia cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor

internaţionale, de la Helsinki din 1992;

- Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şii utilizarea durabilă a

Dunării, de la Sofia din 1994 (România a ratificat în 1995). În baza

statutului Convenţiei, s-a înfiinţat Comisia Internaţională pentru protecţia

Dunării.

76

La acestea se adaugă și Directiva cadrul a apelor din Uniunea

Europeană.Programul de aplicare al Agendei 21 elaborat în 1997 în cadrul

Sesiunii Speciale ONU, consacrată apei, se adresează ţărilor dezvoltate cărora le

propune să recurgă la “punerea în aplicare graduală de politici orientate spre

acoperirea preţului, o alocare echitabilă şi eficicace a apei şi promovarea

conservării apei”.

Capitolul 17 al Agendei 21 este dedicat mediului marin şi a celui costier,

precum şi resurselor vii ale acestora prevede:

AGENDA 21 Cap. 17 Protecţia oceanelor, a tuturor tipurilor de mări,

cuprinzând mările închise şi semiînchise şi a zonelor costiere şi protecţia,

utilizarea raţională şi punerea în valoare a resurselor lor biologice

1. Mediul marin - cuprinzând oceanele, toate mările şi zonele costiere adiacente

constituie un tot unitar, care reprezintă o componentă esenţială a vieţii pe glob -

sistem suport al vieţii şi un capital valoros care crează premizele pentru

dezvoltarea durabilă.

Protectia fluviilor si a lacurilor internationale

Capitolul 18 al Agendei 21 este în integralitate destinat resurselor de apă dulce

ale planetei. Obiectivul general al planului de acţiune în domeniul apelor dulci

este cel de a asigura menţinerea unei alimentări adecvate cu apă de bună calitate

pentru întreaga populaţie a planetei, simultan cu conservarea funcţiilor

hidrologice, biologice şi chimice ale ecosistemelor, prin adaptarea activităţilor

umane la capacităţile limitate ale naturii şi prin combaterea vectorilor purtători

de boli, transmisibile pe calea apelor.

Agenda 21 Cap. 18 Protecţia calităţii şi a cantităţii resurselor de apă dulce

prevede :

1. Resursele de apă dulce constituie un element esenţial al hidrosferei

planetei şi al tuturor ecosistemelor terestre...

....

77

3. Planificarea şi gospodărirea integrată a resurselor de apă dulce este impusă

de condiţiile de raritate extinsă a resurselor de apă, de distrugerea graduală şi

de accentuarea poluării acestora, precum şi de sporirea numărului de activităţi

utilizatoare de apă incompatibile. Integrarea trebuie să acopere toate tipurile

de corpuri de apă dulce interrelaţionate, incluzând atât apele de suprafaţă cât şi

subterane, cu considerarea corespunzătoare a aspectelor cantitative şi

calitative.

Protectia mărilor și oceanelor

Cauzele poluării marine sunt diverse şi pot fi voluntare sau accidentale.

Poluarea mediului marin a devenit o problemă universală, globală, indiferent

dacă poluarea are caracter regional sau mondial. Protejarea mediului marin se

face în mare măsură cu ajutorul unor imstrumente juridice multilaterale,

universale şi regionale, prin care se încearcă coordonarea activităţilor statelor în

cadrul conferinţelor şi organismelor internaţionale ce au loc în astfel de scopuri.

Dintre reglementările internaţionale putem aminti:

- Convenţia ONU privind dreptul mării, din 1982, de la Montego Bay;

- Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării apelor mărilor prin

hidrocarburi, de la Londra, din 1954 – este primul document internaţional

consacrat exclusiv prevenirii poluării mării, a pus bazele adoptării măsurilor de

prevenire a poluării mărilor cu petrol de la nave;

- Convenţia asupra platoului continental, din 1958, de la Geneva unde se

recunoaşte dreptul suveral al statelor riverane de a-şi exporta resursele sale

naturale fără să stînjenească navigaţia;

- Convenţia internaţională asupra intervenţiei în marea liberă în caz de accidente

cu hidrocarburi de la Bruxelles, din 1969;

- Convenţia asupra răspunderii civile pentru prejudiciile datorate poluării cu

hidrocarburi, din 1969-reglementează dreptul victimelor de a fi despăgubite în

78

aceste cazuri, responsabilitatea navei, cauzele exoneratoare de răspundere,

limitele materiale ale răspunderii, etc.;

- Convenţia asupra creării unui fond internaţional de indemnizare pentru

pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi din 1971;

- Declaraţia Adunării Generale a ONU asupra principiilor privind fundul mărilor

şi oceanelor, dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale, din 1971;

- Convenţia referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operaţiuni de

imersare efectuate de nave şi aeronave de la Oslo, din 1972;

- Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, de la

Londra, din 1973 – are ca obiectiv conservarea mediului marin prin eliminarea

completă a poluării internaţionale cu substanţe petroliere.

- Convenţia asupra prevenirii poluării marine de origine telurică, de la Londra,

din 1973;

- Tratatul privind interzicerea instalării unor arme nucleare şi al altor arme de

distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor, încheiat între Moscova,

Londra şi Washington, în 1971.

Protecția calității solului și subsolului

În mod uzual, terenurile sunt privite ca entităţi fizice, caracterizate prin

elemente topografice şi distribuţie spaţială. Dintr-o perspectivă integrată

noţiunea de teren include şi solurile, mineralele, apele, fauna şi flora pe care le

conţine. Aceste componente ale terenurilor sunt organizate în ecosisteme, care

furnizează o varietate de servicii esenţiale pentru menţinerea integrităţii

sistemelor suport ale vieţii şi a capacităţii productive a mediului.

Activităţile umane exploatează resursele furnizate de terenuri.

Consideratii generale privind degradarea solului Solul este partea superficiala a

scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si animalelor. El s-a format

de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata si interdependenta a factorilor

79

climatici si biotici asupra rocilor parentale. Spre deosebire de celelalte resurse

naturale, solul este limitat ca întindere si are caracter de fixitate. O data distrus,

el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce

conditiile formarii lui. Din cele 29 procente ocupate de suprafata terestra a

globului, agricultura foloseste numai 6,4%, dar realizeaza 98% din productia

agroalimentara consumata în prezent de cei 6,3 miliarde locuitori ai planetei

noastre. Numai 2% din hrana se obtine din suprafata ocupata de ape (71%).

Starea de fertilitate a solurilor reprezinta factorul esential pentru

practicarea unei agriculturi durabile si performante si constituie un indicator

decisiv al situatiei economico-sociale si al nivelului de viata a locuitorilor din

mediul rural. Prin urmare, valorificarea terenurilor poate varia în timp în funcţie

de condiţiile de gestionare şi utilizare rațională. În prezent există presiuni din ce

în ce mai mari asupra resurselor terenurilor determinate de creşterea cerinţelor

umane şi sporirea activităţilor economice.

Chimizarea agriculturii a fost o formulă sinonimă cu progresul şi

dezvoltarea, deoarece chimizarea, mecanizarea, irigaţiile, procedeele

agrotehnicii moderne, au contribuit la creşterea substanţială a produselor

agricole. Însă adăugarea unor săruri solubile în sol (prin îngrăşăminte minerale

sau organice necorespunzătoare), are ca urmare atacarea zestrei organice

acumulate a solului şi acidificarea, ca și proliferarea unor specii vegetale din

rândul buruienilor. Acestea la rândul lor au antrenat o sporire a erbicidelor, care,

folosite pe termen lung și execesiv au ca efect o diminuarea progresivă a

nivelului de carbon organic în orizonturile superficiale ale solului, o înrăutăţire a

capacităţii de schimb cationic şi a puterii de reţinere a apei. (L.Dejeu şi colab.,

1998).

De asemenea, pesticidele reprezintă cea mai periculoasă sursă de

impurificare a mediului, prin vastitatea suprafeţelor pe care se folosesc şi

toxicitatea lor (Al.Ionescu, 1991).

80

Utilizarea necorespunzătoare sau exagerată a irigațiilor ameninţă

câştigurile obţinute în sporirea productivităţii şi creează serioase probleme prin

poluarea resurselor şi a mediului, prin apariţia proceselor de salinizare a solului,

la băltirea şi scăderea fertilităţii.

Mecanizarea lucrărilor agricole a determinat apariţia fenomenelor de

tasare , influenţând negativ însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului.

Toate aceste incoveniente determină abandonarea metodelor de practicare

a unei agriculturi convenționale și trecerea la tipul de agricultură ecologică.

Agricultura ecologică se defineşte ca folosirea raţională a tuturor

mijloacelor ştiinţifice moderne, în relaţiile pe care le impunem ecosistemului

artificial prin dirijarea fluxurilor de energie, informaţie şi materie obţinând o

productivitate maximă fără a deranja mediul înconjurător.

Pentru o agricultură ecologică, necesităţile de luat în seamă sunt:

- creşterea randamentelor biologice, în special a fenomenului de

fotosinteză şi utilizarea cu randament crescut a energiei solare;

- menţinerea fertilităţii solului. Acţiunile vizate de agricultura ecologică

au ca scop intensificarea activităţii microbiologice a solului, menţinerea şi

sporirea fertilităţii acestuia. În domeniul folosirii îngrăşămintelor este necesară

schimbarea dominaţiei actuale în favoarea îngrăşămintelor organice şi a

composturilor;

- gestiunea solurilor, a apei, controlul bolilor, dăunătorilor şi buruienilor

trebuie tratate pornind de la principiul ecologic al interrelaţiilor şi al balanţei

energetice din ecosistem. Se impune, deci, aplicarea principiilor protecţiei

integrate şi anume: tratamentele chimice la nevoie împreună cu aplicarea unor

procedee fizice, biotehnice şi biologice;

- aplicarea prin alte metode ale mecanizării şi irigării;

- integrarea agriculturii în agroecosisteme intensive zonele durabile şi

competitive.

81

În România protectia solului se poate realiza prin dezvoltarea unei

agriculturi ecologice, care sa nu afecteze componentele mediului si sa dea, în

acelasi timp, produse de calitate. În acest sen trebuie înlocuita treptat

combaterea chimica a daunatorilor cu cea biologica, trebuie evitata practica

monoculturilor si trebuie luate toate masurile ce se impun pentru ameliorarea

solurilor degradate, fara a omite necesitatea reîmpaduririlor si optimizarii

modului de depozitare a diverselor deseuri si reziduuri industriale.

Exploatarea durabilă a terenurilor se poate realiza numai printr-o

planificare fizică şi gestionare integrată a utilizării terenurilor. Esenţa abordării

integrate constă în coordonarea activităţilor sectoriale de planificare şi

gestionare legate de multiplele aspecte ale utilizării terenurilor şi resurselor

acestora.

Capitolul 10 al Agendei 21 destinat planului de acţiune globală pentru

protecţia şi managementul resurselor terenurilor , întărirea structurilor de luare a

deciziilor, cuprinzând politicile existente, procedurile de planificare şi

management şi metodele care pot sprijini punerea în aplicare a abordării

integrate a resurselor terenurilor…

La nivel național practicarea unei agriculturi ecologice, ca o componentă a

dezvoltării durabile este dificilă, în condițiile în care nu este definitivat regimul

juridic al terenurilor.

Pe plan intern regimul juridic al terenurilor este stabilit prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, care clasifică terenurile în funcţie de destinaţia lor

în cinci categorii astfel:

În funcţie de destinaţie, terenurile sunt:

a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume: terenurile agricole productive -

arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi,

păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea -, cele cu

vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, păşunile

82

împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările

piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice şi de exploatare

agricolă, platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei

agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru

producţia agricolă;

b) terenuri cu destinaţie forestieră, şi anume: terenurile împădurite sau cele care

servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică, terenurile

destinate împăduririlor şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri,

râpe, ravene, torenţi -, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice;

c) terenuri aflate permanent sub ape, şi anume: albiile minore ale cursurilor de

apă, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie, fundul apelor maritime

interioare şi al mării teritoriale;

d) terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt

amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile

agricole şi forestiere;

e) terenuri cu destinaţii speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile

rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi instalaţiile aferente,

construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi

gazelor naturale, de telecomunicaţii, pentru exploatările miniere şi petroliere,

cariere şi halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile,

monumentele naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele

asemenea.

În principiu protecția solului presupune urmatoarele tipuri de activitati:

- activitati de imbunatatiri funciare, care se adreseaza de regula, poluarii

naturale;

- activitati de prevenire si combatere a poluarii solului, ce se adreseaza, in

special, poluarii antropice.

2. Masuri legale de protectie si conservare durabila a solului in tara noastra

83

În Constituția României(art.44 alin (7), în legea cadru privind protecţia

mediului (OUG 195/2005), în legea fondului funciar, precum și în alte acte

normative sunt stabilite obligaţii privind protejarea calității solului şi a

ecosistemelor terestre pentru toate categoriile de deţinători de terenuri.

Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin măsuri

adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, se

realizează printr-o serie de obligatii pentru detinatorii de terenuri cu orice titlu,

protectia juridica fiind considerata mijlocul cel mai eficient de conservare si

ameliorare a calitatii acestora. Ea se materializează în stabilirea unor obligatii

generale pentru detinatorii de terenuri cu orice titlu si pentru autoritatile publice,

de intocmire de studii si proiecte de lucrari de protectie si ameliorare a calitatii

solului, dar si executarea acestora.

Protectia juridica a terenurilor are ca scop atat protectia cantitativa

(folosirea completa si pastrarea destinatiei acestor terenuri, a fertilitatii lor, etc),

cat si protectia lor calitativa (executarea de lucrari de conservare si ameliorare a

solului pe baza de studii si proiecte, prevenirea si inlaturarea degradarii calitatii

fizico-chimice si biologice).

Protectia juridica calitativa si cantitativa a solului este parte componenta a

protectiei juridice a mediului, fiind o problema de interes atat public, cat si

privat, ce se realizeaza mai ales prin stabilirea de obligatii legale pentru orice

detinator de teren, care va executa lucrarile de protectie si ameliorare a solului

fie prin forte proprii, fie cu aportul unitatilor specializate.

Legea privind protectia mediului cuprinde dispozitii care prevad obligatia

pentru toti detinatorii de terenuri de protectie a solului, subsolului si

ecosistemelor terestre prin masuri de gospodarire, conservare si amenajare a

teritoriului complexe si adecvate.

Terenurile degradate si neproductive (cu eroziune, cu exces de umiditate,

pietris, bolovanis, nisipoase, saraturile, terenurile acide, cu deseuri, etc.) care si-

84

au pierdut, total sau partial, capacitatea de productie, sunt supuse unui program

de recuperare si ameliorare.

Solul poate fi protejat si ameliorat prin lucrari de imbunatatiri funciare3,

sub forma de constructii hidrotehnice, lucrari de prevenire si inlaturare a secetei,

inundatiilor, umiditatii excesive, eroziunii, etc., in scopul imbunatatirii cpacitatii

de productie a terenurilor neproductive. Aceste lucrari se executa in corelare cu

lucrarile de gospodarire a apelor, de amenajare a teritoriului, in acord cu

interesele proprietarilor de teren.

Mijloacele juridice de protectie privesc atat terenurile agricole productive,

cat si cele neproductive. Acestea constau in:

- interdictia de a le schimba destinatia agricola, cu exceptia cazurilor si

conditiilor prevazute de lege;

-interdictia de a desfasura activitati poluante, etc.

Protectia solului presupune urmatoarele tipuri de activitati:

- activitati de imbunatatiri funciare, care se adreseaza de regula, poluarii

naturale.Terenurile degradate si neproductive (cu eroziune, cu exces de

umiditate, pietris, bolovanis, nisipoase, saraturile, terenurile acide, cu deseuri,

etc.) care si-au pierdut, total sau partial, capacitatea de productie, sunt supuse

unor programe de recuperare si ameliorare.

- activitati de prevenire si combatere a poluarii solului, ce se adreseaza, in

special, poluarii antropice.

Protectia juridica a terenurilor are ca scop atat protectia cantitativa

(folosirea completa si pastrarea destinatiei acestor terenuri, a fertilitatii lor, etc),

cat si protectia lor calitativa (executarea de lucrari de conservare si ameliorare a

solului pe baza de studii si proiecte, prevenirea si inlaturarea degradarii calitatii

fizico-chimice si biologice).

Protectia juridica calitativa si cantitativa a solului este parte componenta a

protectiei juridice a mediului, fiind o problema de interes atat public, cat si

85

privat, ce se realizeaza mai ales prin stabilirea de obligatii legale pentru orice

detinator de teren, care va executa lucrarile de protectie si ameliorare a solului

fie prin forte proprii, fie cu aportul unitatilor specializate.

În privința protecției solului Legea fondului funciar nr.18/1991 prevede

următoarele reguli:

- Organizarea si amenajarea teritoriului agricol trebuie să se facă pentru

crearea conditiilor unei mai bune folosiri a terenurilor in scopul productiei

agricole si se executa pe baza de studii si proiecte la cererea proprietarilor,

rezolvandu-se urmatoarele probleme:

a) corelarea dezvoltarii agriculturii din zona cu celelalte activitati

economice si sociale, stabilind masuri care sa conduca la cresterea productiei

agricole si la exploatarea in ansamblu a teritoriului;

b) gruparea prin comasare a terenurilor pe proprietari si destinatii in

concordanta cu structurile de proprietate si cu formele de cultivare a pamantului,

rezultate in urma asocierilor, stabilirea perimetrelor fiecarei proprietati,

comasand terenurile dispersate si rectificand hotarele nerational amplasate;

c) elaborarea de studii si proiecte de organizare si amenajare a

exploatatiilor agricole;

d) stabilirea retelei drumurilor agricole ca o completare a retelei de

drumuri de interes general, integrate in organizarea si amenajarea de ansamblu a

teritoriului, in scopul efectuarii transportului productiei si accesului masinilor

agricole necesare procesului de productie.

- Protectia si ameliorarea solului se realizeaza prin lucrari de prevenire si

de combatere a proceselor de degradare si poluare a solului provocate de

fenomene naturale sau cauzate de activitati economice si sociale. Lucrarile

necesare pentru protectia si ameliorarea solului se stabilesc pe baza de studii si

proiecte, intocmite la cerere de organele de cercetare si proiectare de

86

specialitate, iar statul sprijina realizarea lucrarilor de protectie si ameliorare a

solului, suportand partial sau total cheltuielile

- Terenurile care prin degradare si poluare si-au pierdut, total sau partial,

capacitatea de productie pentru culturi agricole sau silvice vor fi constituite in

perimetre de ameliorare, a căror delimitare se face de catre o comisie de

specialisti,documentatiile intocmite fiind avizate de organele judetene agricole si

silvice si de protectia mediului. Detinatorii sunt obligati sa puna la dispozitie

terenurile din perimetrul de ameliorare.

- In interesul lucrarilor de corectare a torentilor si de gospodarire a apelor,

statul poate face schimburi echivalente de terenuri cu proprietarii din perimetru,

cand pe terenul acestora urmeaza a se executa lucrari de amenajare cu caracter

permanent. Schimbul se face numai cu acordul proprietarilor, prin act autentic,

inregistrat in documentele de cadastru funciar.

- Detinatorilor de terenuri degradate, chiar daca nu sunt cuprinse intr-un

perimetru de ameliorare, care, in mod individual sau asociati, vor sa faca din

proprie initiativa inierbari, impaduriri, corectare a reactiei solului sau alte lucrari

de ameliorare pe terenurile lor, statul le va pune la dispozitie gratuit materialul

necesar: samanta de ierburi, puieti, amendamente si asistenta tehnica la

executarea lucrarilor.

- In cazul in care se constata ca anumite suprafete au fost scoase din

productia agricola sau silvica prin degradare sau poluare a solului, datorita faptei

culpabile a unor persoane fizice sau juridice, proprietarii, primaria sau organul

agricol ori silvic pot cere suportarea de catre cel vinovat a cheltuielilor

necesitate de lucrarile de refacere si de ameliorare a solului.

- Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Apelor, Padurilor si

Protectiei Mediului impreuna cu Academia de Stiinte Agricole si Silvice

"Gheorghe Ionescu-Sisesti", vor lua masuri pentru dezvoltarea sistemului

national de supraveghere, evaluare, prognoza si avertizare cu privire la starea

87

calitatii solurilor agricole si silvice, pe baza unui sistem informational, cu

asigurarea de banci de date, la nivelul tarii si al judetului, si vor propune

masurile necesare pentru protectia si ameliorarea terenurilor, in scopul

mentinerii si cresterii capacitatii de productie.

- Folosirea temporara sau definitiva a unor terenuri agricole si silvice in

alte scopuri decat productia agricola si silvica se face numai in conditiile

prevazute de prezenta lege.

- Amplasarea noilor constructii de orice fel se face in intravilanul

localitatilor,prin exceptie, unele constructii, care, prin natura lor, pot genera

efecte poluante factorilor de mediu, precum si adaposturile pentru animale,

putând fi amplasate in extravilan, pe baza de studii ecologice de impact,

prealabile, avizate de organele de specialitate privind protectia mediului

inconjurator. Se excepteaza constructiile care servesc activitatile agricole, cu

destinatie militara, caile ferate, soselele de importanta deosebita, liniile electrice

de inalta tensiune, forarea si echiparea sondelor, lucrarile aferente exploatarii

titeiului si gazului, conductele magistrale de transport gaze sau petrol, lucrarile

de gospodarire a apelor si realizarea de surse de apa.

-Scoaterea definitiva din circuitul agricol si silvic a terenurilor situate in

extravilanul localitatilor se face cu plata, de catre persoanele fizice sau juridice

solicitante, a unor taxe din care se constituie Fondul de ameliorare a fondului

funciar, aflat la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si, respectiv,

a Ministerului apelor, Padurilor si Protectiei Mediului.

- Pentru scoaterea temporara a terenurilor din productia agricola si silvica,

titularul aprobarii este obligat sa depuna o garantie in bani egala cu taxa

prevazuta pentru scoaterea definitiva a terenurilor din circuitul agricol sau silvic,

-Folosirea definitiva sau temporare a terenurilor agricole in alte scopuri

decat productia agricola se aproba dupa cum urmeaza:

88

a) de organele agricole judetene, prin oficiul de cadastru agricol si

organizarea teritoriului agricol judetean sau al municipiului Bucuresti, pentru

terenurile agricole de pana la 1 ha. Aprobarea pentru orice extindere a acestei

suprafete de teren se da de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei;

b) de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, pentru terenurile agricole

in suprafata de pana la 100 ha;

c) de Guvern, pentru terenurile agricole a caror suprafata depaseste 100

ha.

- Art. 99 din Legea nr.18/1991 prevede : Terenurile din albiile

abandonate ale cursurilor de apa, devenite disponibile in urma lucrarilor de

regularizare, vor fi amenajate pentru productia agricola, piscicola sau, dupa caz,

silvica, o data cu lucrarile de baza executate de titularii acestora.

- Titularii obiectivelor de investitii sau de productii amplasate pe

terenuri agricole si forestiere sunt obligati sa ia masuri prealabile executarii

constructiei obiectivelor, de decopertare a stratului de sol fertil de pe

suprafetele amplasamentelor aprobate, pe care sa-l depoziteze si sa-l niveleze

pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau

silvice, in vederea punerii in valoare sau a ameliorarii acestora.

- Cei care detin terenuri pe care nu le mai folosesc in procesul de

productie, cum sunt cele ramase in urma excavarii de materii prime - carbune,

caolin, argila, pietris - de la sondele abandonate si altele asemenea, sunt

obligati sa ia masurile necesare de amenajare si de nivelare, dandu-le o folosinta

agricola, iar daca aceasta nu este posibil, o folosinta piscicola sau silvica, in

termen de 2 ani de la incheierea procesului de productie. Beneficiarilor lucrarilor

respective nu li se va mai aproba scoaterea din productia agricola sau silvica a

altor terenuri, daca nu s-au conformat acestor dispozitii.

- Liniile de telecomunicatii si cele de transport si distribuire a energiei

electrice, conductele de transport pentru alimentare cu apa, canalizare, produse

89

petroliere, gaze, precum si alte instalatii similare, se vor grupa si amplasa de-a

lungul si in imediata apropiere a cailor de comunicatii - sosele, cai ferate -, a

digurilor, canalelor de irigatii si de desecari si a altor limite obligate din

teritoriu, in asa fel incat sa nu se stanjeneasca executarea lucrarilor agricole.

- Ocuparea terenurilor necesare remedierii deranjamentelor in caz de

avarii si executarea unor lucrari de intretinere la aceste obiective se vor face pe

baza acordului prealabil al detinatorilor de terenuri sau, in caz de refuz, cu

aprobarea prefecturii judetului sau a Primariei Municipiului Bucuresti.In toate

cazurile, detinatorii de terenuri au dreptul la despagubire pentru daunele cauzate.

-Controlul respectării acestei obligații revine autorităților statului după

cum urmează:

Art. 66. - (2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, cu

consultarea celorlalte autoritati publice centrale competente, stabileste sistemul

de monitorizare a calitatii mediului geologic in scopul evaluarii starii actuale si a

tendintelor de evolutie a acesteia.

Art. 67. - Controlul respectarii reglementarilor legale privind protectia,

conservarea, amenajarea si folosirea judicioasa a solului, a subsolului si a

ecosistemelor terestre se organizeaza si se exercita de autoritatile competente

pentru protectia mediului, precum si, dupa caz, de alte autoritati ale

administratiei publice competente, potrivit dispozitiilor legale.

Art. 68. - Detinatorii de terenuri, cu orice titlu, precum si orice persoana

fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un teren, fara a avea un titlu

juridic, au urmatoarele obligatii:

a) sa previna, pe baza reglementarilor in domeniu, deteriorarea calitatii

mediului geologic;

b) sa asigure luarea masurilor de salubrizare a terenurilor neocupate

productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de

comunicatii rutiere, feroviare si de navigatie;

90

c) sa respecte orice alte obligatii prevazute de reglementarile legale in

domeniu.

Autorităţile pentru protecţia mediului şi alte autorităţi ale administraţiei

publice cu responsabilităţi în domeniu sunt obligate să controleze respectarea

prevederilor legale referitoare la protecţia şi conservarea, ameliorarea şi

folosirea judicioasă a solurilor, a subsolului şi a ecosistemelor terestre.

Controlul asupra respectării reglementărilor legale privind protecţia şi

conservarea, ameliorarea şi folosirea judicioasă a solurilor, a subsolului şi a

ecosistemelor terestre se organizează şi se exercită de autorităţile pentru

protecţia mediului, precum şi, după caz, de alte autorităţi ale administraţiei

publice competente, potrivit dispoziţiilor legale.

Legea protecţiei mediului stabileşte de asemenea obligaţiile explicite care revin

tuturor categoriilor de deţinători de terenuri.

Astfel, deţinătorii de terenuri cu orice titlu, în scopul asigurării protecţiei

calităţii solurilor, au următoarele obligaţii:

a) să prevină pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii

solurilor;

b) să asigure la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în

funcţiune a obiectivelor de orice fel, ca şi la schimbarea destinaţiei terenurilor,

condiţiile prevăzute în acord şi în autorizaţia de mediu;

c) să nu ardă miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără

acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în

prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Cu privire la exploatarea sau prospectarea resurselor subsolului legea stabileşte

obligaţiile care revin deţinătorilor cu orice titlu.

Art. 71 din Legea cadru prevede că (1) Schimbarea destinatiei

terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile

91

de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor este interzisa,

indiferent de regimul juridic al acestora.

(2) Actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu

nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta.

Protectia subsolului 1. Notiune si temei legal

Subsolul reprezinta spatiul fizic de sub sol, alcatuit din totalitatea

formatiunilor geologice accesibile lucrarilor de cercetare si prospectiuni

geologice.Compozitia chimica a subsolului influenteaza starea de fertilitate a

stratului superior al pamantului, al solului.

Datorita insusirilor sale, a resurselor naturale, a bogatiilor pe care le

cuprinde, cu rol deosebit asupra dezvoltarii generale a societatii, se impune

protejarea subsolului prin toate mijloacele, inclusiv cele juridice, care sunt cele

mai eficiente. Este necesara o protectie a resurselor naturale, o gestiune durabila

a acestor materii prime printr-o exploatare si o explorare eficienta.

Datorita legaturii organice dintre sol si subsol, regimul lor juridic si

protectia lor sunt reglementate de multe ori in acelasi context.

Primul text legal cu privire la exploatarea si protejarea resurselor

subsolului il reprezinta Legea minelor din anul 1894 (modificata si completata

in 1906 si 1913), ce cuprindea dispozitii in legatura cu protectia zacamintelor

miniere. Prin Constitutia din 1923, zacamintele si bogatiile subsolului au fost

declarate proprietatea exclusiva a statului. A urmat apoi Legea minelor din

1924, Legea nr.9/1973 privind protectia mediului, care a stabilit reglementari

stricte privind protectia subsolului, a zacamintelor si a resurselor sale.

Constitutia Romaniei din 2003 dispune in art.136 alin.3 ca toate bogatiile

de interes public ale subsolului sunt obiect exclusiv al proprietatii publice,

stabilind in sarcina statului obligatia de a asigura exploatarea rationala a

92

resurselor naturale in concordanta cu interesul national. Capitolul VI din Legea

nr.18/1991 republicata, cuprinde dispozitii ce reglementeaza regimul juridic al

subsolului si protectia sa juridica.

Prin Legea petrolului nr. 134/1995 s-a instituit regimul juridic al

explorarii si exploatarii petrolului in tara noastra fiind stabilite si reguli de

protectie a solului si subsolului.

Actuala Lege a fondului funciar instituie o obligatie generala pentru toti

detinatorii, indiferent de titlu, de a proteja solul, subsolul si ecosistemele

terestre, iar alte dispozitii stabilesc supunerea la un regim de protectie a

resurselor naturale ale subsolului, instituind obligatii in sarcina celor ce le

prospecteaza sau le exploateaza.

Facand parte din categoria bunurilor domeniului public, subsolul se

bucura de o protectie deosebita, in scopul prevenirii poluarii sale, a diminuarii

resurselor si bogatiilor sale, a protectiei cantitative si calitative utilizandu-se

instrumente juridice bogate si variate.

Dispozitiile constitutionale stabilesc ca subsolul este domeniu public bunurile

sale sunt inalienabile, iar protectia subsolului este o problema de interes public

si privat.

Explorarea si exploatarea subsolului si a resurselor sale naturale trebuie sa

se faca in interesul intregii societati. Subsolul, bogatiile si resursele sale

naturale, fiind supuse degradarii si poluarii, impun necesitatea luarii unor masuri

de protectie juridica corespunzatoare.

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului stabileste:

- reglementarile corespunzatoare protectiei calitatii subsolului;

- procedura de autorizare a lucrarilor de exploatare, prospectare si

extractie de zacaminte ale subsolului;

- reglementari privind refacerea subsolului afectat (natural sau artificial).

Organele de stat au o serie de atributii in legatura cu protectia subsolului, astfel:

93

- sa tina evidenta tuturor resurselor subsolului, a lucrarilor de extractie si

prelucrare;

- sa monitorizeze lucrarile de exploatare si prospectiuni geologice;

- sa stabileasca procedura de autorizare a lucrarilor de exploatare si

explorare a subsolului;

-sa stabileasca reglementari privind protectia subsolului.

Persoanele fizice sau juridice care prospecteaza sau exploateaza bogatiile

subsolului sunt obligate:

- sa solicite si sa obtina acordul/autorizatia de mediu si sa-i respecte

prevederile;

- sa refaca terenurile afectate ca urmare a activitatilor desfasurate,

aducandu-le la parametrii productivi si ecologici naturali;

- sa ia masurile preventive privind poluarea mediului si cauzarea de

prejudicii ecologice cu ocazia efectuarii lucrarilor de exploatare si explorare a

subsolului;

- sa anunte autoritatile competente despre orice situatii accidentale de

natura sa puna in pericol ecosistemul terestru.

Persoanele fizice şi juridice, care prospectează sau exploatează resursele

subsolului au următoarele obligaţii:

a) să solicite şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu, potrivit legii, şi

să respecte prevederile acestora;

b) să refacă terenurile afectate, să asigure încadrarea lor în peisajul zonei

şi să le aducă la parametrii productivi şi ecologici naturali sau la un nou

ecosistemfuncţional, constituind în acest scop fondul de garanţie necesar

conform prevederilor legale, şi să monitorizeze zona;

c) să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau competente potrivit

legii,despre orice situaţii accidentale care pun în pericol ecosistemul terestru şi

să acţioneze pentru refacerea acestuia.

94

PROTECȚIA RESURSELOR NATURALE ȘI CONSERVAREA

DURABILĂ A BIODIVERSITĂȚII

Resurse naturale: totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite

în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili,

regenerabile - apă, aer, sol, floră, faună sălbatică, şi permanente - energie solară,

eoliană, geotermală şi a valurilor.

Biodiversitatea Varietatea de ecosisteme și specii în care se desfășoară viaţa

pe pământ.

Protecția diferitelor elemente ale biodiversității

Protecția fondului forestier

Pădurea – reprezintă cel mai important element de rezistenţă al sistemului

ecologic, avînd o importanţă existenţială în viaţa oricărui popor, ca factor de

geneză, conservare şi dezvoltare a arealelor. Funcţiile multiple (ecologice,

sociale şi economice) ale pădurii presupun instituirea şi existenţa unor mijloace

de protecţie adecvate ale acesteia

2. Notiunea de fond forestier si de padure

Pădurea element al fondului forestier naţional ce reprezintă terenul ocupat cu

vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha constituită dintr-o

asociaţie de arbori a cărei întindere reprezintă 30% din suprafaţa uscatului – în

România reprezintă 27%. Funcţiile pădurii sunt atît economice cît şi sociale şi

ecologice. Pădurea este un ecosistem , în care coexistă specii de plante și

animale. Pădurea este sursă de materie primă importantă, dar şi un factor cu rol

deosebit în conservarea şi protejarea mediului. Pădurea este o adevărată barieră

impotriva aridizării climatului, eaasigură resursele cele mai mari de apă, produce

oxigenul necesar vieţii şi purifică aerul, servind deopotrivă pentru păşunat, 95

vînătoare şi agrement. Pentru ca pădurea să protejeze, ea însăşi are nevoie de

protecţie, funcţiile ei fiind cele ce o impun în grija ocrotitorilor naturii şi în

afecţiunea caldă a omului.

Una din primele măsuri pe care trebuie să o ia omul este acea de a ajuta regenerarea pădurii

Cadrul legislativ, implicit obligațiile privind regenerarea pădurii sunt prevăzute în : Legea 100 din 3 iunie 2010 privind impadurirea terenurilor degradate (MO

376/7 iunie 2010).

HG nr.786 din 30 decembrie 1993 pentru aprobarea Regulamentului privind

stabilirea grupelor de terenuri care intra in perimetrele de ameliorare, precum si

componenta, functionarea si atributiile comisiilor de specialisti constituite

pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare.

Ordinul nr.1648 din 31.10.2000, al ministrului apelor, padurilor si protectiei

mediului, privind aprobarea “Normelor tehnice privind compozitii, scheme si

tehnologii de regenerare a padurilor si impadurire a terenurilor degradate”.

Ordinul nr.1653 din 31.10.2000, al ministrului apelor, padurilor si protectiei

mediului, pentru aprobarea “ Normelor tehnice pentru efectuarea controlului

anual al regenerarilor”.

Ordinul 766 din 6 septembrie 2007 al ministrului agriculturii si dezvoltarii

rurale, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de prevenire,

constatare, evaluare si aprobare a pierderilor provocate de fenomene

meteorologice periculoase si de alti factori vatamatori fondului forestier national

si obiectivelor instalate in acestea. (MO 646/21 septembrie 2007).

Ordonanta nr 11 din 22 ianuarie 2004 privind producerea, comercializarea si

utilizarea materialelor forestiere de reproducere (MO nr.85 din 30 ianuarie

2004), aprobata cu modificari prin Legea 161 din 14 mai 2004 (MO nr.466 din

25 mai 2004).

96

Ordinul nr. 676 din 22 septembrie 2004, al ministrului agriculturii, padurilor

si dezvoltarii rurale, pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a

producatorului de materiale forestiere de reproducere (MO nr.937 din13

octombrie 2004).

Ordinul nr.311 din 14 mai 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si

dezvoltarii rurale, pentru aprobarea modelului filei Listei nationale a

materialului de baza (MO nr.496 din 2 iunie 2004).

Ordinul nr. 312 din 14 mai 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si

dezvoltarii rurale, pentru aprobarea modelului buletinului de analiza a calitatii

semintelor forestiere.

Ordinul nr. 494 din 12 iulie 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si

dezvoltarii rurale, pentru aprobarea modelului de eticheta care insoteste

lotul/lotul divizat de material forestier de reproducere (MO nr.713 din 6 august

2004).

Ordinul nr.768 din 28 octombrie 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si

dezvoltarii rurale, pentruaprobarea modelului filei Catalogului national al

materialelor de baza si, respectiv, a modelului filei de registru al

producatorului/furnizorului (MO nr.6 din 4 ianuarie 2005).

Ordinul nr.499 din 31 iulie 2003, al ministrului agriculturii, padurilor, apelor si

mediului, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru constituirea si

utilizarea fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinatie silvica (MO

nr.634 din 5 sept 2003).

HG nr.611 din 23 iunie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul

in care se realizeaza controlul producatorilor, comerciantilor si utilizatorilor

materialelor forestiere de reproducere.

Ordinul nr.609 din11 iulie 2005, al ministrului agriculturii, padurilor si

dezvoltarii rurale, pentrunaprobarea listei personalului imputernicit cu controlul

97

producerii, comercializarii si utilizarii materialelor forestiere de reproducere si

cu certificarea materialelor forestiere de reproducere

Ordinul nr.1 028 din 30 iunie 2010, al ministrului mediului si padurilor,

privind aprobarea delimitarii si descrierii regiunilor de provenienta pentru

materialele de baza din care se obtin materiale forestiere de reproducere din

categoriile ≪ sursa identificata ≫ si ≪ selectionat ≫ pentru speciile de interes

forestier din Romania (MO nr. 617 din 1 septembrie 2010).

Clasificarea padurilor din fondul forestier national

În România, regimul juridic de administrare, gospodărire şi protecţie a

păduriloreste instituit prin Codul silvic: toate pădurile,indiferent de proprietar

sau deținător, alcătuiesc fondul forestier național.

Fondul forestier naţional este supus regimului silvic. Regimul silvic

constituie un sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind

amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca

finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere.

Elaborarea normelor ce constituie regimul silvic revine autorităţii publice

centrale care raspunde de silvicultură, care exercită şi controlul aplicării acestui

regim.

În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, Codul silvic încadrează

pădurile în două grupe funcţionale:

-grupa I, care cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a

solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere,

păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului, precum şi pădurile declarate

monumente ale naturii şi rezervaţii;

-grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie

în care se urmăreşte să se realizeze, în principal, masa lemnoasă de calitate

98

superioară şi alte produse ale pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor

de mediu.

Pentru fiecare grupă şi subgrupă funcţională, prin amenajamentele silvice

se stabilesc măsuri de gospodarire diferenţiate, în vederea realizării de structuri

care să asigure îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite.

Protectia fondului forestier national Pentru realizarea funcţiilor pădurii este necesar un ansamblu de mijloace de

protecţie care să armonizeze sfera intereselor ecologice, sociale şi economice.

Un rol important în cadrul mijlocelor de protecţie a fondului forestier îl ocupă

categoria instrumentelor juridice. În acest sens, ţara noastră a ratificat mai multe

acte normative internaţionale care stabilesc principii şi orientări de conservare şi

protejare a pădurilor şi de gestionare durabilă a acestora, şi a adoptat pe plan

intern numeroase legi şi alte legi normative.

O latură distinctă a protecţiei juridice a pădurilor o reprezintă ansamblul de

norme juridice speciale privind apărarea acestora.

Reglementări specifice

Legea nr. 46/2008 -Codul silvic,cu modificarile ulterioare (MO-238/27 martie 2008).HG 229/2009-Hotarare privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva siaprobarea Regulamentului de organizare si functionare.OUG nr. 59/2000, privind statul personalului silvicOM 904/2010 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea si autorizarea ocoalelor silvice siatributiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare si functionare, precum si continutulRegistrului national al administratorilor de paduri si al ocoalelor silviceHG nr. 333 din 21 aprilie 2005 pentru reorganizarea directiilor teritoriale de regim silvic si devanatoare in inspectorate teritoriale de regim silvic si de vanatoare (MO nr.354 din 26 aprilie 2005).HG nr. 1206 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea si completarea HG 333/2005, pentrureorganizarea directiilor de regim silvic si de vanatoare in inspectorate de regim silvic si de vanatoare.OM nr. 606/30.09.2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalităţile si perioadele de colectare, scoatere si transport al materialului lemnosOM nr. 583/15.09.2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea si funcţionarea sistemului informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL) si obligaţiile operatorilor economici legate de acesta.OM nr. 1650/31.10.2000 privind aprobarea Normelor tehnice privind alegerea si aplicarea tratamentelor

99

OM nr. 1649/31.10.2000 privind aprobarea Normelor tehnice pentru ingrijirea si conducerea arboretelorOM nr. 1798/19.11.2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediuOM nr. 504/20.07.2006 privind modificarea si completarea normelor tehnice silvice pentru amenajarea pădurilor

Se evidenţiază normele juridice referitoare la paza pădurilor. Aceasta se

asigură şi exercită conform Codului Silvic de către Regia Naţională a Pădurilor.

Paza pădurilor proprietate privată se asigură de către proprietarii acestora cu

sprijinul organelor silvice, a unităţilor de poliţie, jandarmerie, pompieri, prefecţi,

consilii locale şi judeţene, în limita atribuţiilor ce le revin conform legii.

Mijloacele juridice de protecţie a pădurilor se clasifică după:

a). în scopul urmărit prin instituirea lor avem:

-mijloace juridice de protecţie cantitativă a pădurilor;

-mijloace juridice de protecţie calitativă a pădurilor.

b). în funcţie de natura normei juridice avem:

- mijloace juridice de drept constituţional;

- mijloace juridice de drept administrativ;

- mijloace juridice de drept penal;

- mijloace juridice de dreptul muncii.

c). după forma proprietății pădurii căreia îi serveşte avem:

- mijloace juridice cu caracter general;

- mijloace juridice specifice proprietăţii publice;

- mijloace juridice specifice proprietăţii private.

d). în raport cu funcțiile pe care le îndeplinesc pădurile avem:

- mijloace juridice ce servesc protecţiei pădurii cu funcţii speciale de

protecţie;

- mijloace juridice ce servesc protecţiei pădurii cu funcţii mixte;

- mijloace juridice destinate protecţiei pădurii, în general.

e). în funcţie de caracterul mijloacelor ce realizează protecţia juridică:

100

- mijloace juridice cu caracter reparator-represiv;

- mijloace juridice cu caracter preventiv.

f). din analiza scopului concret şi domeniul vizat prin reglementare avem:

- mijloace de protecţie împotriva tăierilor iraţionale;

- mijloace de protecţie împotriva poluării;

- mijloace de protecţie împotrivabolilor şi dăunătorilor;

- mijloace de protecţie a fondului cinegetic şi piscicol.

Mijloacele juridice de protecţie a pădurilor sînt reprezentate de:

a. Mijloace de drept constituţional reprezentate de:

-normele constituţionale din art. 41 şi art. 137 din Constituţie. Aceste norme

constituţionale, în privinţa pădurilor, îşi găsesc consacrare legislativă expresă şi

specială.

-Codul Silvic.

b. Mijloace juridice silvice.

Raporturile juridice, organizatorice, economice şi tehnice privind fondul

forestier naţional, fondul cinegetic, fondul piscicol din apele de munte, precum

şi cele privind vegetaţia forestieră de pe terenurile situate în afara fondului

forestier naţional sunt supuse dispoziţiilor prezentului Cod silvic şi se

completează, după caz, cu celelalte dispoziţii în materie.

Circulatia terenurilor din fondul forestier

Art. 95 din Legea nr.18/1991 - Folosirea definitiva sau folosirea

temporara a terenurilor forestiere in alte scopuri decat silvice se aproba de

organul silvic judetean, pana la 1 ha, de Ministerul Apelor, Padurilor si

Protectiei Mediului, pentru terenurile in suprafata de pana la 100 ha si de

Guvern, pentru cele ce depasesc aceasta suprafata.

Paza pădurilor

101

Natura juridică a obligaţiei de pază, al cărei conţinut este complex, diferă în

funcţie de calitatea subiectului de drept căruia îi revine, precum şi de caracterul

dispoziţiei incidente.

Regimul juridic al pazei pădurilor este prevăzut în următoarele acte normative

H.G. 1076/2009- pentru aprobarea Regulamentului de paza a fondului forestier

H.G. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienta, circulatia

si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a

materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund

L 171/2010- privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice

O.M. 883/2011- pentru aprobarea Listei preturilor de referinta pentru anul 2011,

folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase prevazute la art. 4 alin.

(7) din Hotararea Guvernului nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor

referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la

regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de

prelucrat lemn rotund

O.M. 1346/2011- pentru aprobarea Regulamentului privind forma si modul de

utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum si modul de marcare a

arborilor sau a unor loturi de arbori

O.U.G 85/2006-privind stabilirea modalitatilor de evaluare a pagubelor produse

vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora

O.M. 454/2003- privind aprobarea Normelor tehnice pentru protectia padurilor

si a Indrumarilor privind aplicarea Normelor tehnice pentru protectia padurilor

Legea 295/2004- privind regimul armelor si al munitiilor

Legea 333/2003- privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia

persoanelor

L 307/2006- privind apararea impotriva incendiilor

Mijloace de drept civil.Mijloacele juridice civile pot fi directe şi indirecte, în funcţie de temeiul

juridic ce le dă naştere (un drept real sau un drept de creanţă).102

Acţiunea în revendicare=> acţiune reală aflată la îndemîna proprietarului

unui bun aflat în posesia nelegitimă a altei persoane – este cel mai bun mijloc

civil de apărare a proprietăţii.

Mijloace de drept administrativ - în acestă categorie se încadrează normele

juridice ce sancţionează faptele ilicice ce constituie contravenţii silvice.

Mijloace de drept penal – acestea presupun cea mai severă sancţiune în ce

priveşte răspunderea juridică, datorită gradului mai ridicat de pericol social pe

care îl reprezintă unele fapte, calificate altfel decît infracţiuni

Mijloace juridice prevăzute de Legea cadru a protecţiei mediului (OUG

195/2005)

Acestea sunt instituite pentru toate categoriile de deţinători de păduri, vegetaţie

forestieră şi de pajişti, obligații concrete referitoare la gospodărirea judicioasă a

produselor pădurii

Conform art.69 din Legea cadru ”Detinatorii cu orice titlu ai fondului

forestier, ai vegetatiei forestiere din afara fondului forestier si ai pajistilor,

precum si orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un

astfel de teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:

a) sa mentina suprafata impadurita a fondului forestier, a vegetatiei

forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenisurilor, tufisurilor si

pajistilor existente, fiind interzisa reducerea acestora, cu exceptia cazurilor

prevazute de lege;

b) sa exploateze masa lemnoasa in conditiile legii precum si sa ia masuri

de reimpadurire si, respectiv de completare a regenerarilor naturale;

c) sa gestioneze corespunzator deseurile de exploatare rezultate, in

conditiile prevazute de lege;

d) sa asigure respectarea regulilor silvice de exploatare si transport

tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, in scopul mentinerii

biodiversitatii padurilor si a echilibrului ecologic; 103

e) sa respecte regimul silvic in conformitate cu prevederile legislatiei in

domeniul silviculturii si protectiei mediului;

f) sa asigure aplicarea masurilor specifice de conservare pentru padurile

cu functii speciale de protectie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu

procese de alunecare si eroziune, pe grohotisuri, stancarii, la limita superioara

de altitudine a vegetatiei forestiere, precum si pentru alte asemenea paduri;

g) sa respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetatiei

lemnoase de pe pasunile impadurite care indeplinesc functii de protectie a

solului si a resurselor de apa;

h) sa asigure exploatarea rationala, organizarea si amenajarea

pajistilor, in functie de capacitatea de refacere a acestora;

i) sa exploateze resursele padurii, fondul cinegetic si piscicol, potrivit

prevederilor legale in domeniu;

j) sa exploateze pajistile, in limitele bonitatii, cu numarul si speciile de

animale si in perioada stabilita, in baza studiilor de specialitate si a

prevederilor legale specifice;

k) sa protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol si al pajistilor din

cadrul ariilor naturale protejate, in termenii stabiliti prin planurile de

management si regulamentele specifice;

l) sa sesizeze autoritatile pentru protectia mediului despre accidente sau

activitati care afecteaza ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme

terestre”

Fauna terestră și acvatică

Protecția animalelor în general

Cadrul juridic general de protecție a animalelor se află în Legea Nr. 205/2004

privind protectia animalelor – modificata prin Legea Nr. 9/2008

104

Această lege reglementeaza masurile necesare pentru asigurarea

conditiilor de viata si bunastare ale animalelor cu sau fara detinator. , cu

excepția câinilor fără stăpân pentru care există o lege specială.

Luarea măsurilor revine deținătorilor de animale. Prin detinator de animale se

intelege proprietarul, persoana care detine cu orice titlu valabil, precum si orice

persoana fizica sau juridica in ingrijirea careia se afla animalul.

Detinatorii de animale au obligatia de a asigura aplicarea normelor

sanitare veterinare si de zooigiena privind adapostirea, hranirea, ingrijirea,

reproductia, exploatarea, protectia si bunastarea animalelor și de a avea un

comportament lipsit de brutalitate fata de acestea, de a asigura conditiile

elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona

si/sau izgoni.

În functie de nevoile etologice, specie, rasa, sex, varsta si categorie de

productie, deținătorii de amnimale trebuie să asigure urmatoarele condiții: a) un

adapost corespunzator; b) hrana si apa suficiente; c) posibilitatea de miscare

suficienta;

d) ingrijire si atentie; e) asistenta medicala.

Detinatorilor de animale le este interzis sa aplice tratamente rele, precum:

lovirea, schingiuirea si alte asemenea cruzimi.

Prin rău tratament se intelege comportamentul brutal, abuzul in utilizarea

animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum si neasigurarea

conditiilor de adăpost și hrană

Prin cruzime fata de animale se intelege:

a) omorarea animalelor, cu intentie;

b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;

c) organizarea de lupte intre animale sau cu animale;

d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le

controla agresivitatea;

105

e) folosirea de animale pentru expozitii, spectacole, publicitate, realizare

de filme si in scopuri asemanatoare, daca aceste activitati le provoaca suferinte

fizice si psihice, afectiuni sau raniri;

f) abandonarea si/sau alungarea unui animal a carui existenta depinde de

ingrijirea omului;

g) administrarea de substante destinate stimularii capacitatilor fizice ale

animalelor in timpul competitiilor sportive, sub forma dopajului;

h) maltratarea si schingiuirea animalelor;

i) interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau

altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, sectionarea

corzilor vocale, ablatia ghearelor, coltilotul ciocului si dintilor;

j) provocarea de suferinte fizice si psihice prin orice mijloace;

k) despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani de

viata;

l) capturarea animalelor prin alte metode decat cele prevazute de lege;

m) folosirea armelor cu tranchilizant in alte situatii decat pentru imobilizarea

animalelor.

Abandonul consta in lasarea unui animal aflat in proprietatea si ingrijirea

omului, pe domeniul public, fara hrana, adapost si tratament medical.

Animalele folosite in scopuri experimentale sunt supuse unor reguli de protectie

specifice, fara a li se provoca suferinte inutile.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

reprezinta autoritatea nationala in domeniul protectiei animalelor.

Conditiile de detinere, adapostire si intretinere a animalelor se stabilesc

prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru

Siguranta Alimentelor.

106

Detinatorii de animale pot detine animale salbatice, potrivit legii, numai

daca sunt autorizati de directia veterinara si pentru siguranta alimentelor

judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti.

Conditiile privind detinerea animalelor salbatice se stabilesc prin ordin al

ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, la propunerea Autoritatii

Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.

Detinatorii de animale pot detine animale salbatice pe o perioada

determinata de timp, in vederea ingrijirii si recuperarii fizice, pentru animalele

aflate in impas de supravietuire, cu acordul Autoritatii Nationale Sanitare

Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.

Autoritatea sanitara veterinara poate dispune taierea sau uciderea, dupa

caz, a unui animal bolnav ori ranit, pentru a-l scuti de suferinte fizice si psihice

inutile, in conditii stabilite prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale

Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.

Persoana care contribuie la dresarea unui animal are obligatia de a folosi

mijloace de dresaj care sa nu provoace traume psihice sau fizice, precum si de a

folosi metode care sa nu prejudicieze sanatatea ori bunastarea animalului.

Transportul animalelor trebuie realizat in conditii corespunzatoare, in functie de

specie, stare fiziologica, sex, varsta, categorie de productie, pentru a evita

ranirea ori epuizarea fizica si/sau psihica a acestora.

Conditiile privind transportul animalelor se stabilesc prin ordin al

presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta

Alimentelor.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor,

din considerente privind protectia animalelor sau conservarea speciilor de

animale existente pe teritoriul tarii, poate impune anumite conditii, precum si

limita sau interzice importul, exportul, tranzitul si comertul cu animale, tinand

cont de reglementarile comunitare. Pentru indeplinirea prevederilor prezentei

107

legi, persoanele imputernicite, potrivit atributiilor de serviciu, din cadrul

Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si al

Ministerului Administratiei si Internelor au acces in cladiri, adaposturi si alte

locuri unde sunt tinute animalele, precum si dreptul de a solicita orice informatie

si documente necesare controlului si de a preleva probe pentru cercetari si

analize de laborator.

In situatia in care locul unde sunt tinute animalele se afla la domiciliul sau

resedinta detinatorilor de animale, accesul in acest spatiu se face cu acordul

detinatorului. In lipsa acordului, detinatorul de animale are obligatia de a face

dovada respectarii obligațiilor de hrană și adăpost

Animalele pot fi folosite in scop publicitar, in spectacole, expozitii,

competitii sau alte manifestari similare numai daca:

a) organizatorul asigura conditiile de adăpost și hrană

b) sanatatea si bunastarea animalelor nu sunt puse in pericol.

In cursul competitiilor sau cu alte ocazii este interzis sa se administreze

animalelor substante ori sa fie supuse unor procedee pentru cresterea sau

diminuarea nivelului natural al performantelor.

Comisia de organizare a competitiilor si/sau de arbitraj va cuprinde

obligatoriu si un reprezentant al organizatiilor de protectie a animalelor.

Animalele sunt supuse interventiilor chirurgicale numai in cazurile

motivate, sub anestezie locala sau, dupa caz, generala, in spatii autorizate, cu

exceptia situatiilor in care interventia se impune la fata locului și numai de catre

medici veterinari.

Animalele nu vor fi supuse unor suferinte inutile in cazul sacrificarii sau

uciderii.

Sacrificarea si uciderea animalelor se vor efectua cu respectarea prevederilor

legale specifice in vigoare.

108

Animalele pot fi folosite pentru cercetare stiintifica, diagnosticarea de

boli, producerea unor medicamente sau produse biologice, atunci cand

obiectivul activitatii nu poate fi atins prin alte metode ce nu implica folosirea

animalelor.

Răspunderea deținătorilor

Constituie contraventie urmatoarele fapte: a) nerespectarea dispozitiilor

referitoare la hrană și adăpost;c) supunerea unui animal la rele tratamente; e)

supunerea unui animal la cruzimi.

Constituie infractiuni urmatoarele fapte: a) detinerea si comercializarea de

animale salbatice de catre persoane fizice si juridice neautorizate, cu exceptia

gradinilor zoologice; b) folosirea animalelor pentru cersetorie, in scopul

obtinerii de foloase necuvenite; d) organizarea de lupte intre animale sau cu

animale; e) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le

controla agresivitatea.

In cazul savarsirii de doua ori a contravenției de catre proprietarul

animalelor, pe langa amenda contraventionala se aplica si masura confiscarii

animalelor. In acest caz, toate animalele vor fi cazate in adaposturi care

functioneaza pe langa consiliile locale, in vederea adoptiei sau a valorificarii, in

conditiile legii.

In cazul constatarii unei infractiuni, instanta poate dispune pe seama

proprietarului interdictia de a detine animale pe o perioada de 5 ani.

Protecția animalelor și păsărilor aflate în grădini zoologice

Cadrul legislativ este stabilit prin Legea nr. 191/2002, legea gradinilor

zoologice si acvariilor publice ,publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 271

din 23/04/2002 , modif prin. OUG nr. 12/2007

109

Conform acestei legi, gradinile zoologice reprezinta acele unitati

permanente care detin animale din speciile salbatice, in scopul prezentarii lor

publicului o perioada de minimum 7 zile pe an.

Sunt incluse: gradini zoologice propriu-zise, gradini cu pasari, voliere,

delfinarii, terarii, acvarii.

Fac exceptie: circurile, magazinele de animale de companie si unitatile

care nu expun publicului un numar semnificativ de animale si specii.

Gradinile zoologice se pot infiinta de catre persoane fizice sau juridice, in

baza acordului si a autorizatiei de mediu, precum si a autorizatiei sanitare

veterinare, eliberate de autoritatile teritoriale pentru protectia mediului si de

autoritatile teritoriale sanitare veterinare, conform legislatiei in vigoare.

La nivelul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului se va

deschide Registrul national al gradinilor zoologice si acvariilor publice, care se

va completa prin grija structurii care coordoneaza conservarea biodiversitatii, pe

baza evidentelor existente la institutiile de mediu din teritoriu.

Gradinile zoologice si acvariile se pot afla:

a) in proprietatea publica sau privata a statului;

b) in proprietatea publica sau privata a unitatilor administrativ-teritoriale;

c) in proprietatea privata a persoanelor fizice sau a unor societati comerciale.

Fiecare gradina zoologica trebuie sa aiba autorizatie de functionare, inainte de a

fi deschise pentru public.

Daca gradinii zoologice nu i se elibereaza autorizatie de functionare sau daca nu

sunt indeplinite conditiile pentru eliberarea unei autorizatii, gradina zoologica

respectiva sau o parte a acesteia este inchisa pentru public de catre autoritatile

competente pana la indeplinirea conditiilor de autorizare.

In cazul in care o gradina zoologica sau o parte a acesteia este inchisa,

autoritatile competente se asigura ca animalele in cauza sunt tratate sau

instrainate conform conditiilor legale in vigoare.

110

Administratorii sunt obligati sa puna in aplicare urmatoarele dispozitii de

conservare:

a) participarea la activitati de cercetare care sporesc beneficiile pentru

conservarea speciilor si/sau de formare a cunostintelor de conservare relevante,

precum si/sau la schimburi de informatii referitoare la conservarea speciilor

si/sau, acolo unde este cazul, la inmultirea in captivitate, repopularea ori

reintroducerea speciilor in mediul salbatic natural;

b) promovarea educarii si a sensibilizarii publicului cu privire la conservarea

biodiversitatii, in special prin oferirea de informatii referitoare la speciile expuse

si la habitatele lor naturale;

c) adapostirea animalelor in conditii care sa raspunda cerintelor biologice si de

conservare pentru speciile individuale, intre altele, prin imbunatatiri specifice

speciilor, aduse tarcurilor;

d) mentinerea unui standard ridicat de crestere a animalelor, cu un program

preventiv si curativ dezvoltat pentru ingrijire veterinara si alimentara;

e) prevenirea evadarii animalelor, pentru a se evita posibilele pericole ecologice

pentru speciile indigene, si prevenirea patrunderii din exterior a daunatorilor si

epidemiilor;

f) pastrarea unor informatii actualizate cu privire la colectia gradinii zoologice

respective, adecvate speciilor inregistrate.

In vederea asigurarii criteriilor de conduita internationale acceptate

pentru obtinerea, transportul si manipularea colectiilor de animale vii, astfel cum

sunt ele stipulate si in autorizatia de functionare, administratorii gradinilor

zoologice si ai acvariilor au urmatoarele obligatii:

a) sa ingrijeasca corespunzator animalele din proprietate in interesul existentei

si reproducerii acestora;

b) sa respecte si sa afiseze la loc vizibil pentru angajati si vizitatori

regulamentul propriu de organizare si functionare al institutiei;

111

c) sa marcheze clar custile sau orice mijloace de limitare a libertatii animalelor

din colectii cu urmatoarele date: numele animalului expus (stiintific si autohton,

daca exista), locul de provenienta, arealul speciei, temperatura la care este

obisnuit sa traiasca, cerintele alimentare;

d) sa marcheze clar, la loc vizibil din orice punct de vizitare sau de acces,

amplasamentele de expunere a animalelor considerate periculoase, incluzand si

explicatia asupra naturii pericolului pe care acestea il prezinta.

Răspunderea juridică Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda

de la 20 milioane lei la 100 milioane lei urmatoarele fapte:

a) detinerea sau infiintarea de gradini zoologice ori de acvarii publice, fara

autorizatie;

b) distrugerea sau deteriorarea obiectelor gradinii zoologice ori ale acvariilor,

de natura sa afecteze in sens negativ viata animalelor din colectii;

c) sustragerea de animale vii, pui, embrioni, oua, icre sau de alte produse

biologice destinate reproducerii animalelor in captivitate ori cu rol in

comportamentul reproductiv al acestora;

d) punerea in libertate neautorizata a animalelor, daca fapta nu este de natura sa

provoace un atentat la siguranta sociala sau la integritatea fizica a persoanelor;

e) desfasurarea de activitati economice sau recreative, de orice natura, al caror

rezultat poate afecta ori afecteaza viata normala a animalelor din colectii;

f) exercitarea de acte de cruzime asupra animalelor, vivisectii, sacrificii,

sacrificari neautorizate sau maltratarea animalelor din colectii, inclusiv privarea

de apa, hrana potrivita, repaus.

Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 100 milioane

lei la 200 milioane lei urmatoarele fapte:

a) sustragerea, in scopul vanzarii in strainatate sau al trecerii frontierei de stat,

de animale vii sau de material reproductiv din gradinile zoologice ori din

acvarii;

112

b) vanzarea de animale vii sau de material reproductiv catre institutii ori

persoane neautorizate sa detina o gradina zoologica si care intentioneaza sa

foloseasca aceste animale pentru activitati cu caracter economic. Fac exceptie

animalele considerate domestice in Romania (caini, pisici, capre, oi, vaci, porci,

cai si altele);

c) organizarea de activitati competitive, de tipul luptelor de animale, atat in

incinta, cat si in afara gradinilor zoologice sau a acvariilor. Daca fapta s-a

petrecut in public sau daca a presupus si intentia sau chiar efectuarea de pariuri,

amenda se majoreaza cu 50%.

Refuzul de a instraina animalele, eliberarea sau uciderea animalelor aflate in

grija, de catre gradinile zoologice sau de acvariile neautorizate, constituie

contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 milioane lei la 100

Protecția animalelor folosite în scopuri stiintifice sau în alte scopuri

experimentale

Cadrul juridic național este stabilit prin Ordonanta 37 din 30 ianuarie

2002 pentru protectia animalelor folosite in scopuri stiintifice sau in alte

scopuri experimentale ,publicat in Monitorul Oficial 95 din 2 februarie 2002

Prevederile acestei ordonante se aplica utilizarii animalelor in urmatoarele

tipuri de experimente:

a) obtinerea, fabricarea, testarea calitatii, eficacitatii si a sigurantei

medicamentelor, alimentelor si a altor substante sau produse pentru:

-evitarea, prevenirea, diagnosticarea sau tratarea unor boli, afectiuni ori a altor

anormalitati sau a efectelor acestora asupra omului, animalelor ori plantelor;

-evaluarea, depistarea, reglarea sau modificarea conditiilor fiziologice la om,

animale sau plante;

b) protectia mediului natural in interesul sanatatii si bunastarii umane si

animale.

113

Este interzisa folosirea in scop experimental a animalelor salbatice

cuprinse in anexa nr. II la Conventia privind conservarea vietii salbatice si a

habitatelor naturale din Europa, la care Romania a aderat prin Legea nr.

13/1993, in anexa nr. 1 la Conventia privind comertul international cu specii

salbatice de fauna si flora pe cale de disparitie, la care Romania a aderat prin

Legea nr. 69/1994, in anexele nr. I si II la Conventia privind conservarea

speciilor migratoare de animale salbatice, la care Romania a aderat prin Legea

nr. 13/1998, in reglementările privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice , cu exceptia

cazurilor in care experimentele au ca obiectiv:

a) cercetarea in scopul stabilirii masurilor adecvate pentru conservarea acestor

specii; sau

b) cercetari biomedicale foarte importante, in care speciile respective se

dovedesc a fi singurele care corespund acelor scopuri experimentale.

Termenii folosiți de acest act normativ au următoarele înțelesuri:

a) animal - daca nu exista o alta specificatie, se intelege orice animal viu

neuman, inclusiv formele larvare autonome si/sau capabile de reproducere, dar

excluzand formele fetale sau embrionare;

b) animale de experienta - animale folosite sau destinate a fi folosite in scop

experimental;

c) animale crescute - animale crescute special pentru a fi folosite in scop

experimental in laboratoare atestate sau inregistrate de catre autoritatea in

domeniu;

d) experiment - orice folosire experimentala sau alta folosire stiintifica a unui

animal, susceptibila de a-i cauza acestui animal durere pentru experimente sau in

alte scopuri stiintifice ce pot provoca durere, suferinta fizica, spaima sau

anxietate ori care pot sa cauzeze vatamari grave ale organismului acestuia, sa-i

puna viata in pericol sau sa determine moartea lui; un experiment incepe in

114

momentul in care un animal este pentru prima oara pregatit pentru folosire si se

incheie cand nu se mai poate face nici o observatie cu privire la acel experiment;

eliminarea durerii, suferintei, chinurilor si invaliditatii prin folosirea cu succes a

anesteziei, a analgezicelor sau a altor metode nu plaseaza folosirea unui animal

in afara intelesului acestei definitii. Prezenta ordonanta nu se aplica practicilor

agricole sau veterinare neexperimentale;

f) persoana competenta - orice persoana considerata de autoritatea desemnata

ca fiind calificata pentru a indeplini functiile importante mentionate in prezenta

ordonanta;

g) biobaza/unitate de crestere - orice unitate in care sunt crescute animale in

vederea utilizarii lor in scop experimental. Aceste spatii trebuie sa fie amenajate,

total sau partial inchise ori acoperite;

h) crescatorie - orice unitate in care animalele sunt crescute in vederea

utilizarii lor in scopuri experimentale;

i) unitate furnizoare - orice unitate care furnizeaza animale de experienta, cu

exceptia crescatoriilor;

j) unitate folositoare - orice unitate in care animalele sunt folosite in scop

experimental;

k) anesteziat corespunzator - privarea de sensibilitate prin tehnici de anestezie

(locala sau generala), la fel de eficiente ca cele folosite in practica medicala

veterinara;

l) sacrificare dupa o metoda umana - sacrificarea unui animal in conditii de

minima suferinta fizica si mentala, in functie de specie.

Cand se stabileste realizarea unui experiment alegerea speciilor va face obiectul

unei evaluari atente si, daca este cazul, va fi explicata Agentiei Nationale

Sanitare Veterinare. Cand se selecteaza folosirea unui anumit tip de experiment

se va tine seama si vor fi preferate experimentele care folosesc un numar minim

de animale, cele care implica animale cu sensibilitate neurofiziologica scazuta,

115

care provoaca cea mai slaba durere, suferinta sau invaliditate si care conduc la

rezultate satisfacatoare.

Persoanele care efectueaza experimentele sau care participa la acestea, precum

si persoanele care asigura ingrijirea animalelor de experienta, inclusiv cele ce

asigura supravegherea acestora, vor avea studii si pregatire de specialitate.

Persoanele care efectueaza sau supravegheaza derularea experimentelor

trebuie sa fie specializate intr-un domeniu stiintific relevant din punct de vedere

al experimentului si sa fie capabile sa ingrijeasca animalele de laborator.

Unitatile de folosire vor fi autorizate si inregistrate de catre Ministerul

Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor. Aceste unitati vor dispune de instalatii si

echipamente specifice pentru speciile de animale folosite si pentru realizarea

experimentelor; proiectarea, constructia si modul de functionare trebuie realizate

astfel incat experimentele sa se desfasoare cat mai eficient posibil, in sensul

obtinerii rezultatelor dorite, dar utilizandu-se un numar minim de animale care

sa fie supuse la cat mai putina durere si suferinta.

Crescatoriile si unitatile de furnizare vor inscrie intr-un registru special

numarul si speciile de animale vandute sau furnizate/expediate, data vanzarii sau

furnizarii/expedierii, numele si adresa destinatarului, numarul si speciile de

animale care au murit in aceste unitati.

In unitatile folositoare se vor folosi doar animale provenite din crescatorii sau

unitati furnizoare, cu exceptia situatiei in care se obtine o aprobare generala sau

speciala din partea Agentiei Nationale Sanitare Veterinare.

Unitatile folositoare sunt obligate sa detina o baza de date cu animalele folosite,

pe care sa o prezinte Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor

(Animalele apartinand speciilor ce vor fi folosite in scop experimental, trebuie

sa fie animale de crescatorie.

Unitatile de crestere a animalelor au obligatia de a marca si de a inmatricula

animalele de experienta in registrul-inventar si, dupa caz, in cartile de rasa ale

116

populatiilor care intra in obiectul lor de activitate. Aceasta masura nu se aplica

animalelor mici - soareci, sobolani, cobai, hamsteri.

Unitatile de crestere sunt obligate sa isi asigure serviciile unui medic veterinar

responsabil de starea de bine si de sanatate a animalelor din crescatorie.

Totodata medicul veterinar are in raspundere respectarea cerintelor de zooigiena

si de evitare a stresului din crescatorie si are obligatia de a sesiza Agentia

Nationala Sanitara Veterinara in cazul aparitiei unei boli in efectivul de animale.

Toate experimentele trebuie realizate sub anestezie locala sau generala. Această

regulă nu se aplica in urmatoarele cazuri:

a) anestezia este considerata mai traumatizanta pentru animal decat

experimentul in sine;

b) anestezia este incompatibila cu scopul experimentului. In aceste cazuri

trebuie stabilite masurile legale si administrative corespunzatoare pentru a exista

siguranta ca experimentul nu se realizeaza inutil.

Anestezia trebuie efectuata si in cazul unor leziuni serioase ce pot produce

durere intensa.

Daca anestezia nu este posibila, trebuie folosite analgezice sau alte metode

adecvate pentru a limita pe cat posibil durerea, chinurile, suferinta si vatamarea

animalelor si pentru a se asigura, in orice caz, faptul ca animalul nu este supus

unor suferinte sau dureri majore.

Daca aceasta interventie este compatibila cu scopul experimentului, un animal

anesteziat care sufera dureri considerabile dupa ce efectul anesteziei a trecut

trebuie tratat din timp cu analgezice sau, daca nu este posibil, trebuie sacrificat

imediat printr-o metoda care sa nu produca alte suferinte.

Dupa finalizarea oricarui experiment trebuie sa se decida daca animalul folosit

va fi lasat in viata sau va fi sacrificat, dupa o metoda care sa nu produca alte

suferinte, in cazul in care starea sa de sanatate nu va mai reveni la normal.

117

Deciziile vor fi luate de o persoana competenta, de preferinta un medic

veterinar. In cazul in care dupa finalizarea unui experiment:

a) se decide mentinerea in viata a animalului, acesta va primi ingrijirile

corespunzatoare starii lui de sanatate si va fi tinut sub supraveghere de catre un

medic veterinar sau o alta persoana competenta

b) se decide sacrificarea animalului, aceasta se va face cat mai repede posibil,

dupa o metoda care sa nu produca alte suferinte.

Un animal nu va fi folosit decat o singura data intr-un experiment ce produce

durere si suferinta intense.

Toate experimentele trebuie stabilite astfel incat sa se evite chinuirea animalelor

de experiment, durerile si suferintele nejustificate. Experimentele trebuie facute

numai de catre persoane competente atestate sau sub directa supraveghere a unei

astfel de persoane.

In situatia in care exista o alta metoda stiintifica pentru obtinerea acelorasi

rezultate si care nu implica folosirea de animale, experimentul nu va fi autorizat.

La Agentia Nationala Sanitara Veterinara, in cadrul Directiei de sanatate a

animalelor va functiona un serviciu de protectie a animalelor, iar la nivelul

directiilor sanitare veterinare judetene se va desemna o persoana care va avea ca

atributii de serviciu si protectia animalelor de experienta.

În respectatea acestor reglementări,Agentia Nationala Sanitara Veterinara

are urmatoarele atributii:

a) inregistreaza si autorizeaza toate unitatile crescatoare si utilizatoare de

animale folosite in scopuri stiintifice sau in alte scopuri experimentale din tara;

b) elaboreaza instructiuni de aplicare a prezentei ordonante privind normele de

autorizare si de inregistrare a unitatilor crescatoare si a unitatilor folositoare;

c) stabileste normele de avizare si de autorizare a proiectelor de experimente;

118

d) stabileste normele pentru controlul aplicarii prezentei ordonante si

instructiuni specifice si realizeaza inspectiile privind protectia animalelor de

experienta.

Agentia Nationala Sanitara Veterinara, cu avizul Ministerului Apelor si

Protectiei Mediului, poate aproba punerea in libertate a animalului, daca acest

fapt nu constituie un pericol pentru sanatatea populatiei sau pentru mediu si cu

conditia ca animalului sa i se asigure toate conditiile de ingrijire.

Protecția faunei sălbatice

Animalele sălbatice se pot afla în stare de libertate, în rezervaţii naturale,

în crescătorii de vânat sau în complexe de vânătoare.. Aceste animale, precum şi

condiţiiile de mediu în care trăiesc şi se dezvoltă, constituie fauna de interes

cinegetic Conform art.1 lit. h) Legea nr.103 modif .prin Legea nr.407/2006

faună de interes cinegetic - totalitatea exemplarelor din populaţiile din speciile

de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, existente pe teritoriul

României. Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun

public de interes naţional şi internaţional.Ea întră în fondul cinegetic național.

În art.. 1 lit.j din Legea nr.103 modif .prin Legea nr.407/2006 i) fondul

cinegetic este definit ca fiind ”unitatea de gospodărire cinegetică constituită

din fauna de interes cinegetic şi suprafaţa de teren, indiferent de categoria

acestuia, indiferent de proprietar şi astfel delimitată încât să asigure o

stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se

includ în fondurile cinegetice suprafeţele din intravilan, precum şi zona strict

protejată şi zona tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";

Fond cinegetic naţional - totalitatea fondurilor cinegetice din România.

;Acest fond se împarte, după criteriul teritorial, în fonduri de vânătoare,

care se gospodăresc de unităţile stabilite de lege: de unităţi ale statului, de

asociaţii neguvernamentale, de unităţi ştiinţifice sau didactice.

119

Fondurile de vânătoare sunt unităţi de gosodărire cinegetică (care

alcătuiesc fondul cinegetic), care se constituie pe toate categoriile de teren,

indiferent de proprietar, şi astfel delimitate încât să asigure o cât mai mare

stabilitate vânatului în cuprinsul acestora.

Criteriile de constituire a unui fond de vânătoare sunt următoarele:

a) mărimea suprafeţei fondului de vânătoare;

b) stabilirea faunei sedentare de interes cinegetic;

c) limitele fondului de vânătoare;

d) apartenenţa, de regulă, la acelaşi etaj altitudinal;

e) structura de proprietate asupra terenului. Se urmăreşte, pe cât posibil,

constituirea de fonduri de vânătoare pe terenuri care aparţin aceluiaşi tip de

proprietate;

f) existenţa diversităţii din punct de vedere al folosinţei terenurilor. Se

urmăreşte ca în cadrul unui fond de vânătoare să existe cât mai multe categorii

de folosinţă a terenului;

g) constituirea, în timp, a fondurilor de vânătoare.

Suprafaţa unui fond de vânătoare va fi de cel puţin 5.000 ha la câmpie şi

în Delta Dunării, 7.000 ha la deal şi 10.000 ha la munte.

Suprafaţa minimă necesară pentru un membru vânător este de: a) 150 ha

la câmpie şi în Delta Dunării;b) 250 ha la deal; c) 350 ha la munte.

Fondul de vânătoare se delimitează pe limite naturale, cum ar fi: culmi,

cursuri de apă şi altele asemenea, şi/sau artificiale stabile în timp, cum ar fi:

drumuri, căi ferate, autostrăzi, linii electrice, canale de irigaţii sau navigabile şi

altele asemenea, uşor identificabile.

Fondul cinegetic este administrat şi gestionat în scopul conservării

biodiversităţii faunei sălbatice, menţinerii echilibrului ecologic, exercitării

vânătorii şi satisfacerii altor cerinţe social-economice În sensul legii

120

administrator este autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi

care asigură administrarea faunei de interes cinegetic.

Administratorul atribuie în gestiune fondurile de vânătoare. Atribuirea în

gestiune - acţiunea prin care administratorul dă dreptul şi obligaţia de gestionare

a faunei de interes cinegetic, în condiţiile legii.

Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de

către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi:

a) direct;

b) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile

prevăzute la lit. a).

Atribuirea directă se realizează pentru următoarele categorii de fonduri

cinegetice:

a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice,

inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal

constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au

în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond

cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de

către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani;

b) fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a) se atribuie,

în condiţiile legii, după cum urmează:

1. organizaţiilor vânătoreşti care la data atribuirii gestionează cel puţin 5

fonduri cinegetice li se atribuie, în calitate de gestionari consacraţi, la cerere,

câte 5 fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează şi au rămas

neatribuite. După atribuirea celor 5 fonduri cinegetice, li se mai atribuie direct

încă 50% din numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat şi au rămas

neatribuite;

2. organizaţiilor vânătoreşti, instituţiilor de învăţământ de stat care au ca

discipline de studiu vânatul şi vânătoarea şi instituţiilor de stat care au ca obiect

121

de activitate cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic, care la data atribuirii

gestionează până la 5 fonduri cinegetice, în calitate de gestionari consacraţi, li se

atribuie în gestiune, la cerere, aceleaşi fonduri cinegetice rămase neatribuite

direct;

3. administratorului pădurilor proprietate publică a statului, în calitate de

gestionar consacrat, i se atribuie, la cerere, 200 de fonduri cinegetice dintre cele

pe care le gestionează şi au rămas neatribuite direct şi 50% din restul fondurilor

cinegetice pe care le-a gestionat şi au rămas neatribuite;

c) fondurile cinegetice care nu au fost atribuite în condiţiile prevăzute la lit. a)

şi b), pentru care statul este proprietar al fondului funciar în suprafaţă mai mare

de 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se poate

realiza pentru instituţiile de stat care au ca obiect de activitate cercetarea

ştiinţifică în domeniul cinegetic şi pentru instituţiile de învăţământ de stat care

au ca disciplină de studiu vânatul şi vânătoarea.

Numărul fondurilor cinegetice rezultat prin aplicarea procentelor se rotunjeşte

în plus, dacă este cazul, până la nivel de număr întreg.

Atribuirea dreptului de gestionare se realizează ori de câte ori este cazul, ca

urmare a încetării contractelor anterioare de gestionare a fondurilor cinegetice,

din orice motive.

Potrivit art. 4 din legea nr.103/ 1996, gestionarea fondului de vânătoare se

atribuie de către autoritatea publică centrală, care răspunde de silvicultură,

organizaţiilor vânătoreşti legal constituite din România afiliate la Asociaţia

Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, Regiei Naţionale a

Padurilor, unităţilor de cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic din România,

denumite, în sensul acestei legi, gestionari ai fondurilor de vânătoare.

La încredinţarea gestiunii, administratorul încheie cu gestionarul un

contract de gestionare pentru 10 ani. Gestionarul este obligat să plătească tariful

122

de gestionare anual, în două tranşe egale, prima până la data de 30 noiembrie a

anului în curs şi a doua până la data de 15 mai a anului următor.

Organizaţiile vânătoreşti care încheie contracte de gestionare a faunei cinegetice

în condiţiile prezentei legi au obligaţia ca în termen de maximum 90 de zile de

la încheierea contractelor de gestionare să deţină un număr de vânători, înscrişi

în evidenţele proprii, de cel puţin 50% din numărul maxim de vânători

determinat în funcţie de suprafaţa fondului de vânătoare în cauză şi de suprafaţa

minimă prevăzută.Neîndeplinirea condiţiei determină rezilierea de drept a

contractului de gestionare, fără alte proceduri prealabile.

Obligațiile administratorului și gestionarilor În vederea conservării faunei de

interes cinegetic, administratorul, împreună cu autoritatea publică centrală

care răspunde de protecţia mediului şi cu gestionarul fondului cinegetic,

delimitează în fiecare fond cinegetic una sau mai multe zone de linişte a faunei

cinegetice, în care se iau măsuri suplimentare de protecţie prin planurile de

management cinegetic.

Suprafaţa zonelor de linişte a faunei cinegetice însumează minimum 10% din

suprafaţa totală a fiecărui fond de vânătoare.

Acolo unde există arii naturale protejate încadrate în alte categorii de

management sau coridoare ecologice de migraţie ori habitate naturale de interes

comunitar, zonele de linişte se constituie integral sau parţial, după caz, în

suprafaţa acestora.

Administratorul pădurilor proprietate publică a statului are obligaţia să

asigure, cu titlu gratuit, în fondul forestier proprietate publică a statului, terenuri

libere de vegetaţie forestieră dintre cele existente la data intrării în vigoare a

prezentei legi, destinate, prin amenajamentul silvic, cultivării, depozitării şi

distribuirii hranei complementare a vânatului sau amplasării construcţiilor şi

instalaţiilor vânătoreşti, inclusiv a fazaneriilor existente la data intrării în vigoare

a prezentei legi, în suprafaţă de minimum:

123

a) 1 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de munte;

b) 2 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de deal;

c) 3 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de câmpie.

Gestionarii au obligaţia de a prelua terenurile asigurate pe baza unui

document de predare-preluare, în prezenţa reprezentantului administratorului.

Exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic,

ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice,

precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv. Gestionarii sunt obligaţi să

asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu respectarea principiului

durabilităţii, pe baza studiilor de evaluare şi a planurilor de management

cinegetic întocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate

a contractului de gestionare Gestionarii sunt obligaţi să asigure paza faunei de

interes cinegetic, în condiţiile legii, cu cel puţin un paznic de vânătoare pe fond

În scopul conservării biodiversităţii, regimul juridic al vânării mamiferelor şi

păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege şi de

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale

protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Speciile de mamifere şi păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este

interzisă, se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările

ulterioare.

Evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către

gestionar, sub coordonarea autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia

mediului şi a administratorului.

Pisicile şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele fondurilor de

vânătoare se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu

constituie infracţiune.

124

Pisicile şi câinii care sunt găsiți hoinari se împuşcă de către personalul de

specialitate al gestionarului fondului de vânătoare sau de vânători, cu ocazia

acţiunilor organizate în acest scop, la care participă şi personal de specialitate al

gestionarului sau cu ocazia vânătorilor organizate.

(5) Vânatul recoltat în baza autorizaţiei de vânătoare individuale, se crotaliază

după recoltare, înainte de părăsirea fondului de vânătoare conform normelor

stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare au

obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe

terenurile ce le deţin

Răspunderea pentru pagubele cauzate faunei

Proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu orice titlu, precum şi executanţii

de lucrări de orice natură pe terenurile din fondurile de vânătoare sunt obligaţi să

ia măsurile prevăzute de lege pentru protecţia faunei cinegetice şi a mediului său

de viaţă şi răspund pentru pagubele pe care le produc acestora prin acţiuni ilicite

săvârşite cu intenţie sau din culpă.

Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor

domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic,

cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.

Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de

faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:

a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de

gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă

acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri

cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală

pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

125

Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi

agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru

prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică

centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de

faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea

publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această

destinaţie.

Gestionarul este obligat la repararea prejudiciului produs din culpa sa faunei

cinegetice pe care o gestionează.

(2) Prejudiciul constă în scăderea nivelului calitativ şi/sau numeric al faunei

cinegetice şi se calculează conform valorilor de despăgubiri prevăzute în anexele

nr. 1 şi 2.

Pagubele cauzate faunei de interes cinegetic sau pierderile de orice natură

cauzate acesteia, care se înregistrează prin gestionarea necorespunzătoare a

vânatului, se investighează de către experţi tehnici în vânătoare sau de către

experţi tehnici judiciari în vânătoare, după caz.

Protectia fondului piscicol.

Legea pescuitului nr.192/2001 constituie cadrul legal general pentru adoptarea

măsurilor legislative şi institutionale specifice sectorului pescăresc și asigura

transpunerea legislaţiei comunitare, în principal, pentru:

- conservarea resurselor (cote de pescuit, jurnal de pescuit, măsuri tehnice de

protecţie), controlul şi managementul resurselor (înfiinţarea fişierului navelor,

acordarea licenţelor de pescuit şi introducerea sistemului de monitorizare prin

satelit), organizarea pieţei de peşte, sprijinul infiinţării asociaţiilor de

producători, inspecţia piscicolă, acvacultura, intervenţia statului pentru

126

orientarea şi dezvoltarea sectorului pescăresc, statistica pescuitului şi acordurile

internaţionale.

România este parte la acordurile şi convenţiile multilaterale privind

pescuitul.

România a fost membră a Convenţiei de pescuit pentru Atlanticul de nord-

vest (NAFO)din 1979, dar întrucât şi-a încetat activitatea de pescuit în zona

Atlanticului de nord-vest, s-a retras din NAFO în anul 2001 ar putea relua

activitatea de pescuit oceanic la orice dată, în condiţiile respectării dreptului

comunitar.

Prin aplicarea prevederilor Convenţiei de pescuit la Marea Neagră,

România își menţine dreptul de a pescui şi cotele, în calitatea sa de stat riveran,

a dreptului cutumiar şi a exploatării resurselor pe baza principiului "stabilităţii

relative", în condiţiile respectării acquis-ului comunitar.

Protecția fondului piscicol natural intern.Conform art.46 din lege în

scopul protecţiei fondului piscicol sunt supuse interdicţiei următoarele acţiuni şi

activităţi:

a) mutarea, deteriorarea sau distrugerea semnelor indicatoare de reglementare a

pescuitului, amplasate în zona bazinelor piscicole;

b) recoltarea stufului, papurei, rogozului şi a altor plante acvatice din bazinele

piscicole, fără autorizarea proprietarului sau beneficiarului de folosinţă

piscicolă;

c) circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în Delta Dunării şi în Complexul de lacuri

Razelm-Sinoe în afara traseelor aprobate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei

"Delta Dunării". Se exceptează circulaţia pe căile navigabile şi pe cele de acces

la localităţile care nu au alte căi de comunicaţie, precum şi circulaţia

ambarcaţiunilor autorizate în condiţiile legii;

127

d) circulaţia cu autovehicule şi scoaterea materialului lemnos prin albiile apelor

curgătoare din zona de munte, precum şi circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în

bazinele piscicole din zona de munte fără autorizaţia autorităţii publice centrale

care răspunde de silvicultură;

e) închiderea cu garduri şi prispe pescăreşti sau cu alte unelte de pescuit de orice

fel a gârlelor de legătură, a bălţilor şi terenurilor inundabile, dacă prin aceasta se

împiedică accesul sau se pescuiesc peştii care migrează în timpul viiturilor de

apă sau în perioada de reproducere, precum şi scurgerea liberă a apelor o dată cu

fondul piscicol din ele. Fac excepţie închiderile pescăreşti şi stuficole din Delta

şi Lunca Dunării, în perioadele de viituri, autorizate în condiţiile şi în locurile

stabilite de autoritatea publică centrală de protecţie a mediului şi de

Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";

f) modificarea regimului de scurgere a apei în scopul practicării pescuitului, fără

acordul administratorului;

g) distrugerea sau degradarea din culpă a trecătorilor pentru peşti, a pintenilor, a

cascadelor, topliţelor şi a altor instalaţii şi amenajări cu scop piscicol;

h) înfiinţarea de pepiniere şi crescătorii piscicole fără avizul autorităţii publice

centrale pentru agricultură şi alimentaţie;

i) distrugerea sau degradarea digurilor, barajelor şi canalelor pescăreşti,

taluzurilor şi malurilor înierbate, precum şi distrugerea, degradarea sau

micşorarea zonelor de protecţie a apelor;

j) aşezarea uneltelor de pescuit fixe sau plutitoare în derivă pe mai mult de două

treimi din lăţimea râurilor, gârlelor sau canalelor;

k) reducerea din culpă a debitelor de apă în apele naturale, dacă prin aceasta se

periclitează existenţa fondului piscicol;

l) deschiderea, închiderea sau obturarea canalelor şi manipularea instalaţiilor

hidrotehnice de orice fel în alt mod decât cel stabilit prin normele tehnice;

m) pescuitul în zonele de protecţie specială pentru iernarea peştelui;

128

n) folosirea cu orice titlu de năvoade, voloace, setci, ave, prostovoale, vârşe,

vintire, precum şi alte tipuri de unelte de pescuit comercial de către persoane

fizice sau persoane juridice neautorizate, aruncarea sau depozitarea rumeguşului,

deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi

substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi

amenajărilor piscicole;

o) folosirea armelor de foc pentru capturarea delfinilor şi peştilor;

p) accesul cu animale şi mijloace de transport de orice fel pe diguri şi în

incintele amenajărilor piscicole;

r) pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiţie şi distrugerea icrelor

acestora din zonele de reproducere naturală special marcate.

Popularea sau aclimatizarea de specii ori de hibrizi noi pentru fauna şi flora

acvatică a ţării este permisă numai cu avizul autorităţii publice centrale de

protecţie a mediului.

Protecţia fondului piscicol se mai realizează prin prohibiţia anuală a

pescuitului, prin interdicţia acţiunilor care pot constitui contravenţii şi infracţiuni

la prezenta lege, precum şi prin orice alte măsuri care să asigure exploatarea

durabilă a fondului piscicol şi conservarea biodiversităţii.

Conform art. 13. alin (1) din lege dreptul de pescuit în bazinele piscicole

naturale aparţine statului şi se exercită, exceptând apele de munte şi ale zonei

Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", prin Compania Naţională

de Administrare a Fondului Piscicol, în conformitate cu prevederile prezentei

legi. Atribuirea dreptului de pescuit persoanelor fizice şi juridice se face prin

autorizare de către Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol.

Exercitarea pescuitului se face în baza unui permis nominal eliberat de

persoanele juridice autorizate.

Dreptul de pescuit în scop comercial al fondului piscicol natural din

domeniul public se atribuie de administratorii statului în două moduri:

129

a) prin concesionare, pe bază de licitaţie publică, societăţilor comerciale,

asociaţiilor de pescari şi altor forme de asociere; deţinătorii de active şi cei care

au contracte în derulare au drept de preemţiune la concesionare;

b) prin eliberare de permis de pescuit individual pescarilor profesionişti

în scopul exercitării pescuitului.

Dreptul de pescuit în scop recreativ/sportiv se atribuie de administratorii

statului, prin concesionare, asociaţiilor de pescari sportivi şi altor forme de

asociere.

Dreptul de pescuit în scop ştiinţific se atribuie de administratorii statului

instituţiilor şi organizaţiilor de cercetare.

Anual autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi

silvicultură împreună cu autoritatea publică centrală de protecţie a mediului vor

stabili, prin ordin comun, perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului.

Ordinul se emite pentru toate speciile de peşti şi animale acvatice şi pentru toate

zonele ţării, la începutul lunii aprilie, dar nu mai târziu de 15 aprilie, şi este

valabil până la apariţia ordinului de prohibiţie din anul următor. În scopul

protecţiei fondului piscicol pescuitul speciilor de peşti este interzis în perioadele

şi în zonele definite în aceasta. Prin ordinul de prohibiţie se va specifica durata

de prohibiţie. Autorităţile publice centrale care emit ordinul anual de prohibiţie

pot, în condiţii hidroclimatice deosebite sau pe baza unor studii fundamentate, să

modifice, prin ordin al ministrului, perioadele de prohibiţie şi speciile prohibite

menţinând însă numărul total de zile.

Pentru apele curgătoare care constituie frontieră de stat perioadele de

prohibiţie şi regulile de pescuit se stabilesc în concordanţă cu convenţiile

internaţionale încheiate cu celelalte state riverane. Pentru protecţia fondului

piscicol se interzice folosirea următoarelor unelte şi metode de pescuit:

a) setci fixe, cu excepţia ohanelor, în zona litoralului marin;

130

b) setci şi ave de orice tip, în Complexul Razelm-Sinoe, ghiolurile

Belciuc-Erenciuc şi lacurile litorale;

c) setci monofilment în toate apele;

d) pescuitul electric, cu excepţia celui practicat în scop ştiinţific;

e) oprirea, abaterea, răstocirea unei ape curgătoare sau scurgerea apei în parte

sau în întregime;

f) pescuitul cu materiale explozive, precum şi cu substanţe toxice şi narcotice de

orice fel;

g) pescuitul cu unelte din plasă în râurile şi lacurile naturale din zona de munte;

h) pescuitul cu momeli metalice şi peşti artificiali în râurile populate cu lostriţă;

i) pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaia, japca şi orice alt fel de unelte înţepătoare

sau agăţătoare.

Prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru agricultură, alimentaţie şi

silvicultură şi al autorităţii publice centrale de protecţie a mediului, în apele

aparţinând domeniului public şi privat se pot institui zone de protecţie piscicolă,

ce se delimitează în teren prin semne distincte.

Zonele de protecţie piscicolă pot fi:

a) de protecţie a reproducerii, ce reprezintă locuri predilecte pentru depunerea

icrelor şi dezvoltarea puietului;

b) de protecţie a diversităţii speciilor piscicole reunite într-un ecosistem acvatic;

c) de protecţie pentru iernarea peştelui.

Instituirea zonelor de protecţie se realizează la propunerea administratorilor

statului.

Prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru agricultură, alimentaţie şi

silvicultură şi al autorităţii publice centrale de protecţie a mediului, în zonele de

protecţie piscicolă, pentru o anumită perioadă, pot fi limitate sau interzise:

a) pescuitul anumitor specii de peşti şi al altor organisme acvatice;

131

b) lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa

populaţiilor piscicole, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea şi

recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;

c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;

d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice.

Prin excepţie de la prevederile de la lit. a)-c) nu pot fi limitate sau interzise în

următoarele situaţii:

a) când pescuitul se desfăşoară în scopuri ştiinţifice sau de cercetare;

b) din considerente de prevenire a inundaţiilor.

Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului şi autoritatea publică

centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, împreună cu

administratorii statului, încurajează şi promovează programele de redresare a

populaţiilor unor specii valoroase sau periclitate, prin:

a) identificarea, amenajarea şi protecţia zonelor naturale de reproducere;

b) înfiinţarea de pepiniere pentru producerea puietului de sturioni, păstrăv,

lipan, lostriţă şi alte specii cu valoare economică şi ştiinţifică;

c) organizarea de centre pentru creşterea şi înmulţirea chefalului, cambulei,

anghilei, scoicilor şi racilor;

d) organizarea activităţii de monitoring asupra efectivelor piscicole din apele

aparţinând domeniului public şi stabilirea măsurilor de refacere a populaţiilor

periclitate.

În caz de necesitate administratorii statului au obligaţia să ia măsuri pentru

completarea fondului piscicol prin repopulări.

Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului, împreună cu

autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, va

putea declara regiuni de cruţare anumite părţi din Dunăre, râuri, pâraie, lacuri,

canale, precum şi zone de la ţărmul Mării Negre, ce vor fi constatate ca locuri

favorabile pentru cantonarea, reproducerea şi hrănirea puietului şi adulţilor

132

speciilor de organisme acvatice, cu excepţia perimetrelor care intră în

competenţa Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", conform prevederilor legale.

În apele declarate regiuni de cruţare se interzic, pe toată perioada anului, orice

gen de pescuit, inclusiv cu undiţa, precum şi alte activităţi cum sunt recoltarea

vegetaţiei, extragerea balastului, vânatul, creşterea animalelor, turismul.

Administratorii au obligaţia să marcheze perimetrele regiunilor de cruţare şi să

asigure paza sau controlul respectării prevederilor legale.

Prin lege s-a înfiinţat Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol,

instituţie cu buget autonom în coordonarea MA. Compania va avea ca atribuţii

administrarea fondului piscicol din bazinele naturale aparţinând domeniului

public şi privat al statului, privatizarea fermelor piscicole naturale şi amenajate,

incheierea de contracte de exploatare cu diferiţi beneficiari pentru obţinerea de

licenţe şi autorizaţii de pescuit, punerea în practică a politicii şi strategiei de

dezvoltare a pescuitului elaborată de Ministerul Agriculturii,

Controlul activităţii de pescuit În anul 2001, conform Legii fondului piscicol,

pescuitului şi acvaculturii, s-a înfiinţat Inspecţia piscicolă, instituţie cu

personalitate juridică, în subordinea MA, cu următoarea nstructură: la nivel

central - 4 persoane, la nivel teritorial 82 de persoane, din care pentru activitatea

de inspecţie marină – 30 de persoane, din care: Inspecţia piscicolă la ţărm – 20

persoane, care sunt responsabile pentru controlul a 3 sectoare din 245 Km

lungime de coastă (Sector 1: Sulina – Portiţa, Sector 2: Portiţa – Cap Midia,

Sector 3 : Cap Midia - Vama Veche)

• Inspecţia piscicolă pe mare - 10 persoane aparţinind Gărzii de Coastă, care

vor fi specializaţi să efectueze inspecţia piscicolă în permanenţă;

- Inspecţia activităţii în apele interioare şi acvacultură este formată din 62 de

persoane repartizate în restul de 36 de centre judeţene din subordinea MA

Principalele noi atribuţii : controlul pescuitului la bordul navelor şi în punctele

de debarcare, organizarea bazei de date informaţionale privind monitorizarea

133

activităţii navelor, a capturilor şi a debarcărilor, controlul pescuitului în apele

interioare şi al acvaculturii.

Protecția biodiversității prin reglementari internationale

Regimurile juridice care vizează conservarea resurselor marine, viaţa

sălbatică, protejarea habitatelor, protejarea moştenirii culturale şi naturale,

protecţia zonei antarctice etc. au ca obiectiv protejarea resurselor mediului

global şi indică o acceptare largă la nivel internaţional a utilizării durabile a

resurselor naturale. Definiţiile utilizării durabile sunt variate, dar reflectă

conceptul de echitate între generaţii. Convenţia privind

BiodiversitateaUtilizarea durabilă constă în utilizarea componentelor

diversităţii biologice într-o manieră şi cu o viteză care să nu conducă la declinul

pe teremen lung al resurselor biologice, menţinând în consecinţă potenţialul

acestora de a îndeplini necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi

viitoare.Dependenţa şi interdependenţa dintre om şi natură a fost reflectată în

Carta Mondială pentru Natură care în Preambul Umanitatea este o parte a

naturii iar viaţa depinde de funcţionarea neîntreruptă a sistemelor naturale, care

asigură alimentarea cu energie şi substanţe nutritive. Deşi conceptul utilizării

durabile este mai uşor de înţeles în cazul resurselor regenerabile, el are

implicaţii majore şi pentru resursele neregenerabile: Conferinţa de la

Stockholm, Principiul 5 Resursele neregenerabile ale planetei trebuie

exploatate în aşa fel încât să se evite pericolul epuizării lor viitoare şi să se

asigure că beneficiile acestui tip de exploatare sunt împărţite de întraga

umanitate. În România, regimul juridic general al protecţiei resurselor naturale

şi conservării biodiversităţii este stabilit prin Capitolul III al Legii protecţiei

mediului.

Globalizarea concepţiilor a condus la prefigurarea gestionării speciilor

sălbatice nu numai izolat, ci şi în cadrul ecosistemelor. Una dintre dispoziţiile

134

cele mai perfecţioniste şi semnificative este reprezentat de textul art. 2 alin. 2

din Convenţia de la Canberra (20 mai 1920) privind conservarea florei şi faunei

Antarcticii, care enunţă principiile conservării speciilor sălbatice, avînd ca

habitat Antarctica. Instrumentul juridic ce cuprinde cele mai bune soluţii pentru

problemele pe care le ridică conservarea speciilor sălbatice este Acordul

ASEAN din 9 iulie 1985.

Contigenarea = este una din tehnicile cele mai perfecţioniste de gestionare a

speciilor de floră şi faună constînd în stabilirea predeterminată a numărului de

specimene care pot fi prelevate, ţinîndu-se cont, eventual, de vîrsta şi de sexul

lor, precum şi de repartiţia acestei cantităţi printre speciile care pot fi explorate.

Convenţia pentru protejarea focilor în apele Pacificului septentrional, semnată la

Washington, la 7 iulie 1918, aplică acest sistem.

Convenţia de la Berna din 1979 – interzice culegerea, adunarea, tăierea,

dezrădăcinarea intenţionată a plantelor strict protejate şi prevede interzicerea

distrugerii speciilor din fauna sălbatică strict protejată. O anexă specială

enumeră mijloacele şi metodele de vînătoare şi alte forme de exploatare interzise

separat:

-pentru mamifere = capcană, groapă, exploziv, plase, otrăvuri şi momeli

otravite, gazare, afumare, etc;

-pentru păsări = ramuri înmuiate în clei, păsări vii orbite sau mutilate,

folosite ca momeală, surse luminoase artificiale, oglinzi, etc.

Tratatul semnat la Oslo la 22 noie. 1957 prevede măsuri restrictive privind

vînarea focilor în Atlanticul de Nord-Est, iar Acordul dintre Canada şi Norvegia,

semnat la 15 iulie 1971, prevede restricţii privind vînătoarea de foci şi

conservarea populaţiei acestei specii în Atlanticul de Nord-Est.

O convenţie europeană referitoare la protecţia animalelor în transportul

internaţional a fost adoptată la Paris, la 13 dec. 1968, deşi ea nu se referă la

animalele sălbatice decît în o parte din clauzele sale, un anumit număr de

135

dispoziţii este comun şi animalelor vizate, fie că sunt domestice, fie că sunt

sălbatice.

3. Protecția și conservarea ariilor naturale

De la notiunea de "rezervatie" la cea de "arie naturala protejata"

Aria protejată reprezintă zona delimitată geografic, cu elemente naturale

rare sau în procent ridicat, desemnată sau reglementată şi gospodărită astfel încît

să atingă unele obiective specifice de conservare, ea cuprinde parcuri naţionale,

rezervaţii naturale şi ale biosferei, monumente ale naturii şi altele.

S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele mai naturale zone

de pe glob, în care intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în

care intervenția omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o

importanță peisagistica sși culturală deosebită.

Desemnări internaționale Forul care și-a propus să rezolve această

problemă dificilă a fost Uniunea Internațională de Conservarea Naturii

(IUCN – The World Conservation Union) care prin misiunea sa avea

competența necesară să o facă. IUCN încearcă să influențeze, să încurajeze și să

asiste societățile din toata lumea pentru conservarea integrității și diversității

naturii și pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabilă și

durabilă.

Un sistem pentru definirea și clasificarea ariilor protejate a rezultat ca

urmare a activitatății desfașurată de IUCN în acest domeniu timp de aproape un

sfert de secol.

Acest sistem a fost adoptat de către guverne și explicat prin linii

directoare. În prezent categoriile IUCN sunt răspandite în întreaga lume și sunt

luate drept referință în orice dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui

sistem de definire sși clasificare a ariilor protejate este acela de a contribui la

cresșterea gradului de înțelegere a tuturor celor interesați, a diferitelor categorii

136

de arii protejate. Principiul central pe care se bazează liniile directoare este acela

ca ariile protejate trebuie să fie definite de obiectivele lor de management, nu de

titlul ariei și nu de eficiența managementului în îndeplinirea respectivelor

obiective. Problema eficienței management-ului trebuie desigur luată în

considerare, dar ea nu este vazută ca un criteriu de categorisire.

Constituirea ariilor protejate şi declararea de monumente ale naturii ocupă un

loc important în cadrul modalităţilor, al mijloacelor de protecţie şi conservare a

naturii.

Mărimea ariei protejate trebuie să corespundă teritoriului terestru sau

acvatic necesar pentru realizarea obiectivelor de management. Astfel pentru o

arie de Categoria I, mărimea trebuie să fie aceea care să asigure menținerea

integrității ariei pentru a realiza obiectivele de management de protecție strictă,

fie ca arie de bază sau zonă de cercetare, fie pentru protejarea sălbăticiei. În

schimb, în ariile de Categoria II, granițele trebuie trasate suficient de larg ca să

conțină unul sau mai multe ecosisteme integrale, nesupuse modificărilor ca

urmare a exploatării și locuirii. Pentru scopuri practice, Lista Națiunilor Unite

include numai arii de cel putin 1000 ha sau 100 ha în cazul unor insule protejate

integral, dar acestea sunt, într-o oarecare masură, cifre arbitrare. Autoritățile care

declară ariile protejate au obligația să vadă dacă managementul nu va fi

perturbat de presiunile exercitate din zonele adiacente. Pot fi necesare

aranjamente de management suplimentare și compatibile pentru acele arii, chiar

dacă nu sunt declarate ca parte a ariei protejate afectate.

Zonarea în interiorul ariei protejate   : Deși obiectivele primare de

management vor determina categoria care va fi atribuită ariei protejate, planurile

de management conțin adesea zone de management pentru o varietate de scopuri

care țin cont de condițiile locale. Pentru stabilirea categoriei corespunzatoare,

cel puțin doua treimi și preferabil mai mult din suprafața ariei trebuie să fie

gospodărite pentru scopurile primare, iar managementul zonei ramase nu trebuie

137

să intre în conflict cu acel scop primar. Cazurile în care părți ale unei singure

unități de management sunt clasificate legal ca având diferite obiective de

management sunt discutate la subcapitolul referitor la clasificări multiple.

Responsabilitatea managementului Guvernele au o responsabilitate

fundamentală de la care nu trebuie să abdice pentru existența și buna funcționare

a unui sistem național de arii protejate. Ele trebuie să considere asemenea arii

drept componente importante ale strategiilor naționale de conservare și

dezvoltare durabilă.

Dar responsabilitatea pentru managementul unor arii protejate individuale

poate fi atribuită organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale centrale,

regionale sau locale, sectorului privat sau comunităților locale.

Ca urmare, aceste linii directoare sunt suficient de flexibile pentru autoritatea

managerială în cazul fiecărei categorii. Condiția este ca autoritatea desemnată să

fie capabilă să îndeplinească obiectivele de management. În practică, ariile

protejate din Categoria I - III se află de obicei în responsabilitatea unui organism

guvernamental. Responsabilitatea pentru categoriile IV și V este atribuită adesea

administrațiilor locale, deși acestea lucrează de obicei în cadrul legislației

naționale.

Proprietatea pământului :La fel ca în cazul autorității de management,

condiția cheie este ca tipul de proprietate să fie compatibil cu realizarea

obiectivelor de management ale ariei respective. În multe țări proprietatea

apartinând unui organism public (fie el național sau local), sau unui NGO cu

obiective de conservare, facilitează managementul și ca urmare este de preferat

în condițiile Categoriilor I, II si III în particular. Oricum, aceastaă situație nu

este universal adevarată și - în categoriile rămase - proprietatea particulară este

cea mai comună, adesea reprezentând forma predominanta de proprietate asupra

pamântului. Mai mult decât atât, indiferent de proprietate, experiența arată că

succesul managementului depinde într-o mare măsură de dorința și sprijinul

138

comunităților locale. În asemenea cazuri, autoritatea de management trebuie să

aibă sisteme eficiente consultative și de comunicare și mecanisme eficiente care

pot include stimulente pentru a asigura conformarea cu obiectivele de

management.

Variațiile regionale :Sistemul de categorii se intenționează să opereze în

același mod în toate țările pentru a facilita colectarea și procesare unor date

comparabile și pentru a îmbunătăți comunicarea între țări. Ca urmare, IUCN nu

favorizează standarde diferite care să fie aplicate în diferite parti ale lumii. Dar

condițiile de stabilire și de management pentru ariile protejate variază larg de la

o regiune la alta, și de la țară la țară. De exemplu regiuni ca Europa, cu peisaje

ocupate de așezări umane, gospodarite de mult timp și aflate în proprietate

multiplă, nu sunt, general vorbind, corespunzatoare pentru stabilirea ariilor

protejate de Categoria II, cum sunt alte regiuni. Pe de alta parte, însă, condițiile

în care se află sunt mai adecvate pentru stabilirea ariilor apartinând Categoriilor

IV și V. Marea flexibilitate, inerența acestor linii directoare, trebuie să ajute

aplicarea acestora în funcție de condițiile variate aflate în diferite regiuni și țări.

Clasificari multiple   : Arii protejate de diferite categorii adesea sunt alăturate

și uneori o categorie se gasește în interiorul alteia. Astfel, multe Categorii V

conțin în interior arii de Categoria I și IV; altele se adaugă ariilor de Categoria

II. Unele arii de Categoria II conțin arii de Categoria I a și I b. Acest lucru este

în deplina concordanță cu aplicarea sistemului de clasificare, dacă se dovedește

că ariile respective sunt identificate separat pentru înregistrare și raportare. Deși

beneficiile deținerii unei arii intregi în responsabilitatea unei autorități

manageriale sunt evidente, în unele cazuri, totuși, nu este cea mai bună soluție.

în asemenea cazuri, stabilirea unor relații de cooperare strânsă intre autorități

este esențială.

Ariile care înconjoară ariile protejateAriile protejate nu sunt unități izolate.

Din punct de vedere ecologic, economic, politic și cultural ele sunt legate de

139

ariile care le inconjoară. De aceea, planificarea și managementul ariilor protejate

trebuie să fie încorporate în planificările regionale și suportate de politicile

adoptate pentru zone mai largi. În scopul aplicării sistemului de categorisire,

acolo unde o arie este utilizată pentru a "tampona" sau a înconjura o alta, ambele

categorii trebuie să fie identificate și înregistrate separat.

Categorii Sistemul din 1978 a identificat categorii separate pentru Siturile

Patrimoniului Mondial (natural) și Rezervațiile Biosferei. Acestea nu sunt

categorii de management, ci desemnări internaționale. Practic, aproape toate

zonele apartinând Patrimoniului Mondial sunt desemnate la nivel național și ca

urmare se vor înregistra ca una din cele șase categorii. Același lucru este valabil

și pentru Rezervațiile Biosferei, siturile Ramsar și alte arii desemnate în cadrul

acordurilor regionale. Ca urmare, următorul principiu va continua saă se aplice:

dacă aria este identificată prin acorduri naționale pentru o protecție speciala,

atunci trebuie să fie înregistrată corespunzator în una din categoriile standard.

Statutul său special internațional va fi înregistrat, de exemplu, în Listă

Națiunilor Unite și în toate publicațiile IUCN corespunzatoare.

Legislația națională definește sit-ul și aria naturală protejată

În art.1 pct Legea-cadru privind protecția mediului(OUG 195/2005) :

1.arie/sit - zona definita geografic exact delimitata;

6. arie naturala protejata - zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu

perimetru legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in

care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni

biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta

natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;

În Art. 51. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia

mediului stabileste lista siturilor de interes comunitar si a ariilor de protectie

speciala avifaunistica, pe care o transmite Comisiei Europene la data aderarii,

140

impreuna cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru fiecare sit in

parte.

(2) Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeana se

aproba prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia

mediului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante

de urgenta.

Cadrul juridic național este stabilit prin următoarele acte normative:

OUG nr. 57/2007 actualizată cu Legea 49/2011, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice;OUG nr.195/2005, actualizată cu Legea nr. 265/2006, privind protecția mediului;OUG nr. 196/2006 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare ...OUG 115 din 15 dec 2010.OUG nr.139/2005, actualizată, privind administrarea pădurilor din Romania;OUG nr. 64 din 3 iunie 2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, modificată și completată cu OUG nr. 120/23.12.2010;OUG nr. 15/2010 pentru modificarea art. 13, alin. 2 din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu;Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritorului național, Secțiunea a IIIa, zone protejate;• H.G. nr. 230 din 4 martie 2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora;• H.G. nr. 2151 din decembrie 2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Natural Comana, Parcul Natural Munții Maramureșului, Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Putna-Vrancea, Parcul Național Buila-Vânturarița;• H.G.1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Natural Defileul Jiului;• H.G. nr. 1.217 din 2 decembrie 2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată npentru Parcul Natural Cefa;• H.G. nr. 1.076 din 8 iulie 2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;• H.G. nr. 1.476 din 12 decembrie 2002 pentru aprobarea unor măsuri privindgospodarirea durabilă a pădurilor;• H.G. nr. 1284 din 24 oct. 2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România;

141

• Ordinul nr. 552 din 26 august 2003 privind aprobarea zonării interioare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesităţii de conservare a diversităţii biologice;• Ordinul nr. 1964 din 13 dec. 2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România;• Ordinul nr. 1.948 din 17 noiembrie 2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrarii ariilor naturale protejate care necesita constituirea de structuri de administrare și a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare;• Ordinul nr.19/2010 al Ministrului Mediului și Pădurilor pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;• Ordinul MMP nr.1142/23.07.2010 privind Metodologia de aplicare a tarifelor de către administratorii / custozii ariilor naturale protejate și de stabilire a cuantumului acestora• Ordin nr. 118 din 20.01.2011 orivind aprobarea listei revizuite a siturilor Natura 2000 care necesită structuri proprii de administrare.

Pe plan internaţional avem:

- Conferinţa Generală ONU de la Stockholm 1972 unde s-au adoptat

Recomandările 37 – document internaţional ce reglementează protecţia ariilor şi

monumentelor naturii. Se cere guvernelor să-şi unească şi coordoneze eforturile

pentru ospodărirea zonelor protejate, să încheie acorduri în domenii ca:

schimbul de informaţii, dispoziţii legislative de interes mondial, protecţia

plantelor şi animalelor, reglamentări privind pescuitul, vînătoarea, etc.

- La Conferinţa ONU şi UNESCO pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură de la

Paris din 1972 s-a adoptat Convenţia privind patrimoniul cultural şi natural care

şi-a propus să realizeze o reunificare şi reconciliere între patrimoniul cultural şi

cel natural, considerate componente ale patrimoniului universal, pentru a cărui

ocrotire trebuie să coopereze întreaga comunitate internaţională;

- Convenţia asupra protecţiei naturii în Pacificul de Sud – 1976 recomandă

crearea de zone protejate, parcuri şi rezervaţii naţionale în această zonă a

glogului;

142

- Convenţia Bennelux în domeniul conservării naturii şi al protejării

peisajelor din 1982 propune delimitarea şi acordarea unui statut special zonelor

protejate transfrontaliere şi a zonelor importante pentru speciile migratoare;

- Acordul Internaţional asupra pădurilor tropicale, Geneva, 1983;

- Convenţia asupra conservării naturii şi a resurselor naturale, Kuala Lumpur,

1985 – care prevede 2 categorii de zone protejate, respectiv parcurile naţionale

şi rezervaţiile.

3. Categorii de arii naturale si de zone de protectie a bunurilor din patrimoniul natural. Instituirea regimului juridic

a). Rezervaţiile naturale sunt zone naturale de teren sau de apă, destinate

conservării unor medii de viaţă caracteristice cu elemente sau specii animale sau

vegetale unice, reprezentative. În acest sens sunt instituite rezervaţii naturale

forestiere, botanice, geografice, speologice, ornitologice, zoologice, maritime,

etc. Rezervașiile naturale au un regim de protecţie, strict din partea statului, fiind

interzise activităţile şi accesul omului, cu excepţia scopurilor ştiinţifice. În

România sunt insttituite prin lege următoarele rezervații naturale :Rezervația

Naturală Piatra Bulbuci ;Rezervația Naturală Cheile Ampoiței ;Rezervația

Naturală Poiana cu narcise Tecșești ;Rezervația Naturală Cheile Întregalde ;

Rezervația Naturală Cheile Râmețului ; Rezervația naturală Cheile Oltețului ;

Rezervația naturală Dumbrava Vadului ; Rezervația Naturală Huda lui

Papară ;Rezervația naturală Cheile Mănăstirii ; Rezervația naturală ˝Pietrosu

Mare˝;Rezervația naturală Piatra Rea ; Rezervația mixtă „Peștera și Izbucul

Izvorul Albastru al Izei” ; Rezervația naturală „Peștera de la Izvorul

Tăușoarelor” ; Rezervația naturală Izvorul Bătrâna ; Rezervația mixtă Izvoarele

Mihăiesei ; Rezervația naturală Cheile Turzii - Județul Cluj ; Rezervația naturală

Ostrovul Mare - Islaz, județul Teleorman ; Rezervația naturală Codrii Seculari

Slătioara; Rezervația Lacul Știucii - Județul Cluj ; Rezervația ornitologică 143

"Lacul și Valea Legii" - Județul Cluj ; Rezervația naturală Pădurea Troianu ;

Rezervația naturală Dărmănești - Județul Bacău ; Rezervația Valea lui David -

Județul Iași ; Rezervația Pădurea Pietrosu - Județul Iași ; Rezervatia Grindul-

Lupilor - Judetul Constanta

Rezervațiile forestiere și botanice: Bădeana, Bălteni, Hârboanca, Seaca-

Movileni - Județul Vaslui ; "Movila lui Burcel", Rezervația botanică Poiana cu

narcise din Muntele Saca ;"Coasta Rupturile Tanacu", Rezervația botanică de la

Suatu - Județul Cluj ; Rezervaţia mixtă „Ineu – Lala ; Rezervaţia "Fânațul de la

Glodeni" - Județul Vaslui

Rezervația paleontologică Nisipăria Hulubăț - Județul Vaslui ; Punct fosilifer

Mălușteni - Județul Vaslui

Rezervaţii de păsări şi animale   : Rezervația ornitologică Mlaștinile Satchinez

- Județul Timiș ; Rezervatia Naturală "Valea zimbrilor" - Vama Buzăului,

Județul Brasov ;Rezervația marină 2 Mai - Vama Veche - Județul Constanța

Rezervația speologică Peștera Cobășel 

b). Parcurile naturale sunt supuse controlului statului, avînd limitestabilite ferm.

Accesul publicului este permis însă, vînătoarea şi pescuitul sunt permise numai

în anumite condiţii. Iată parcurile naturale din România: Geoparcul

Dinozaurilor Țara Hațegului ; Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas ;

Parcul Natural Apuseni ;Parcul Natural Balta Mică a Brăilei ;Parcul Natural

Bucegi ;Parcul Natural Comana ; Parcul Natural Grădiștea Muncelului-

Cioclovina ;Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior ; Parcul Natural

Lunca Muresului ;Parcul Natural Munții Maramureșului ;Parcul Natural Porțile

de Fier ;Parcul Natural Putna-Vrancea ;Parcul Natural Vânători-Neamț ;Parcul

Naţional Retezat ;Parcul Național Buila Vânturarița ;Parcul Național Cheile

Nerei Beușnița ;Parcul Național Cozia ;Parcul Național Călimani ;Parcul

Național Defileul Jiului ;Parcul Național Munții Măcinului ;Parcul Național

Munții Rodnei ;Parcul Național Piatra Craiului,Parcul Național Semenic Cheile

144

Carașului,Parcul Național Valea Cernei - Domogled ;Rez. Calcarele din Dealul

Măgura Sit Natura 2000 Magurile Baitei.

Parcul dendrologic Mihăeşti-Muscel, judeţul ArgeşEste situat pe terasele Rîului Tîrgului, la 20 km de oraşul Cîmpulung-Muscel. A fost înfiinţat în

anul 1895 de inginerul Iuliu Moldovan, şeful ocolului silvic din localitate în acea vreme, avînd încă de la început acest profil. Amenajat pe o suprafaţă de 65 ha, într-o pădure de gorun, în care s-au creat luminişuri pentru a se putea executa plantaţii speciale, parcul dispunea, la început, numai de specii indigene, pentru ca, ulterior, să se îmbogăţească şi cu numeroase specii exotice.

Introducerea, cu caracter experimental, a unor specii forestiere exotice a fost determinată de existenţa, în această zonă, a unui climat mai blînd. Totuşi, extremele climatice sînt deosebit de severe.Astfel, minima absolută ajunge pînă la -34°C (în decembrie 1933), ceea ce reprezintă un examen foarte riguros în ce priveşte plasticitatea adaptativă a plantelor provenite din alte regiuni ale globului. Acest test de rezistenţă climatică, pe care plantele exotice îl trec în arboretul de la Mihăeşti, este de mare utilitate pentru cercetătorii din domeniul silviculturii şi al dendrologiei ornamentale.Plante exotice, ca pinul strob(Pinus strobus), bradul de Caucaz(Abies nordmanniana), molidul argintiu (Picea pungens argentea), bradul albastru(Abies concolor),stejarul american(Quercus borealis),arboretele cu lalele(Liriodendron tulipifera)şi multe altele, după ce au trecut examenul climatic de la Mihăeşti aproape 90 de ani, pot fi luate în considerare pentru executarea de plantaţii şi în alte zone cu climat asemănător. Cele mai multe dintre speciile exotice cultivate aici au un aspect viguros, atingînd înălţimi de peste 30 m. Dar parcul impune în egală măsură şi prin speciile de arbori autohtoni, cu dimensiuni impresionante şi valoare ornamentală deosebită. Astfel, se remarcă prin portul şi frumuseţea lor stejarul pedunculat (Quercus robur),frasinul(Fraxinus excelsior),mesteacănul(Betula verrucosa),fagul(Fagus silvatica),nucul(Juglans regia)etc. — dintre foioase —, şi bradul(Abies alba),laricele(Larix europea),tisa(Taxus baccata)şi altele — dintre conifere.Plantaţiile arboricole de la Mihăeşti prezintă un interes teoretic şi aplicativ deosebit. Rezultatele bune obţinute aici îmbogăţesc silvicultura cu date noi privind adaptarea unor specii exotice la climatul din ţara noastră. În acelaşi timp, o serie întreagă de specii exotice, cultivate cu succes o perioadă de timp în acest arboret, pot fi utilizate în diferite alte zone din ţară cu condiţii climatice asemănătoare.În prezent, în Parcul Mihăeşti îşi desfăşoară activitatea un nucleu de cercetare, în preocupările căruia intră, printre altele: extinderea arealului de creştere a unor specii de răşinoase repede crescătoare; aclimatizarea de noi specii exotice cu valoare ornamentală şi economică; refacerea unor zone păduroase defrişate şi degradate; experimentarea unor soiuri de plante fixatoare de nisipuri.Întreaga activitate practică şi de cercetare din Parcul Mihăeşti este coordonată de Institutul de cercetări şi amenajări silvice (I.C.A.S.), a cărui bază experimentală este.

c). Rezervaţiile ştiinţifice cuprind ecosisteme deosebite, specii de plante şi

animale de importanţă ştiinţifică naturală, ce reprezintă subiect de studiu pentru

cercetarea şi cunoaşterea ştiinţifică. Rezervații științifice :

- Rezervația științifică Pietrosu Mare este situată în apropierea localităților

Borșa și Moisei având suprafața de 3300 ha și cuprinde partea nordică a

munților Rodnei. Cele 3300 ha ale rezervației ocupă golul alpin și pădurile de

conifere sau amestec din Masivul Pietrosu Rodnei în care se remarcă vârful

Pietrosu Mare cu o înălțime de 2303 metri. Limitele ariei Pietrosu Rodnei sunt

formate în Nord din formațiunile Culmea Hotarului și Piatra Albă în Est și

145

Nord-Est de Valea Repdea. În Sud delimitarea este făcută de Muntele Gropi și

formațiunea Jneapănu Bătrânii-Râpi iar în Vest de Valea Izvoru Dragoș. ;

-Rezervația științifică Piatra Rea S-a constituit ca arie protejată prin Legea

5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Național -

secțiunea III - în zone protejate, având codul 2589, se afla în cadrul Parcului

Național Munții Rodnei și face parte din categoria a I-a, rezervație științifică.

Scopul administrării rezervației este cel de conservare a habitatelor naturale, a

florei și faunei sălbatice, diversității biologice.

Rezervația se află în localitatea Borșa iar altitudinea medie la care se găsește

este de 1500 m. Aceasta este delimitată de pârâiele Fântâna (în E) și Cimpoiasa

(în V) aici se află una dintre cele mai spectaculoase cascade din Carpati, cascada

Cailor, o cădere de apa de circa 80 m.

Relieful acestei zone de eroziune este alcătuit din calcare cristaline, cu platou

structural cu fenomene endo și exocarstice (ravene, peșteri, doline, lapiezuri).

Aici se poate întâlni o vegetație diversă începând cu cea nemorală și până la

cea subalpină și alpină, cu numeroase specii rare cum sunt:Gușa porumbelului

(Silene nivalis)Păiușul (Festuca porcii)Clopoțelul de munte (Campanula

carpatica, Campanula alpina)Șopârlița (Veronica baumgartenii)Ghintura

(Gentiana lutea)Mierea ursului (Pulmonaria filerszkiana)Floarea de colț

(Leontopodium alpinum) – ocrotită ;Bujor de munte (Rhododendron sp.) –

ocrotit.

Majoritatea zonei forestiere din cadrul rezervației este formată din molid

(Picea abies), întâlnindu-se într-un procent redus și brad (Abies alba), fag (Fagus

silvatica), scorus (Sorbus sp.) paltin (Acer pseudoplatanus), frasin (Fraxinus

excelsior) s.a. ;

- Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări

executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective

turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata

146

apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.

Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite

existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de

cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut acum 15.000 de ani. Pe lângă acesta

au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. La

intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de

bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și obiecte

artizanale specifice zonei. ;

Perimetrul experimental Săbed, jud. Mureş aflat pe teritoriul Ocolului silvic

Tîrgu Mureş, include plantaţiile din rezervaţia ştiinţifică a Institutului de

cercetări şiamenajări silvice (I.C.A.S.) Bucureşti. Zona se caracterizează prin

condiţii pedologice vitrege (soluri erodate, alunecări de teren etc). De aceea,

principala problemă de studiu de aici o constituie capacitatea diferitelor specii

de adaptare la asemenea condiţii de viaţă. Printre cele care au dat bunerezultate

în plantaţiile de la Săbed sînt şi următoarele: pinul negru(Pinus

nigra),salcîmul(Robinia pseudacacia),castanul porcesc(Aesculus

hippocastanum),vişinul turcesc(Padus mahaleb).

Delta Dunării 580.000 ha Tulcea, Constanța

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord formează

granița cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este

traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E.

Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim - Sinoe 5050 km², din care

732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km².

Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării

crește anual cu aprox. 40 m².

147

Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două brațe, Brațul Chilia la nord și

Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi la Ceatal Sfantu Gheorghe, se desparte

în Brațul Sulina și Brațul Sfântul Gheorghe.

Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său de o

lungime de 104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.

Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei, și spre deosebire de Chilia, are un

curs rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor

maritime. Are o lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al

Dunării.

Cursul Brațului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară

pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele

Sacalin considerate un început de deltă secundară.

Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional

parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu, litoralul se afla mult mai

la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și

Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă

Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false.

Delta Dunării este plasată, din punct vedere geologic , într-o regiune mobilă

a scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană).

Platforma Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord

Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu

Brațul Sfântu Gheorghe.

Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o

cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice,

neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă

Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite,

siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani)

sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire

feldspatice, diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin

specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.),

conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.).

148

Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal

din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile

de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N.

pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian

(121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu intercalații de gresii fine

sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.

Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite dintr-o

succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile

roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu

Stylodacna orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus bifarcinatus,

Dreissena polymorpha etc.

Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01

milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de

pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă

și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)[1][2]

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N

– platforma Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord

Dobrogean, respectiv 29˚40’50” long. E – platforma Mării Neagre), reprezintă

din punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de

vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu Gh, 1995)[3][4]

Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993)[5], Delta

Dunării este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie

umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.

Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri

și forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri).

În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006

‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată

de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m

în zona grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973;

Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)[6]

Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice și anume:

Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele

149

fluviului,și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de

vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două

mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.

Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la

ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia

Periprava (pe brațul Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf.

Gheorghe) – Crasnicol – Perișor. Această subregiune a Deltei Dunării este

împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa,

Depresiunea Șontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea Matița-Merhei,

Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul

Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-

Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.

Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la

răsărit de linia Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această

subregiune, ca și în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și

negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub

nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube Delta

Biosphere Reserve, 1996)

Climă : Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile

acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale

câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a

stepelor pontice.

Aceasta suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația generală a

atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un minim de 3,5 Kcal/cmp

înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității

centrilor barici principali se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul

baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici),

zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când

interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).

Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore

în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale

indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie

150

multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în

largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.

Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la Gorgova variază

între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în

noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale

temperaurilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de

pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și

Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și 77 - 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile

sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al

Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor

de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe

litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.

Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre. Asemenea

situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mării lângă țărm au

înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai

intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte

neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de

vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egaăa cu toamnele. La Sulina aceleași medii

multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât

toamnele (83 zile).

Floră   : Vegetația deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație

specifică mlaștinilor (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și

ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind

păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind

periodic inundate, , iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și

plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri pe

câmpurile Letea și Caraorman și sunt alcătuite din stejar brumăriu, stejar

pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm, plante agățătoare.

Faună   : Conține mai mult de 320 de specii de păsări ca și 45 de specii de

pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde

milioane de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa,

Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei

Dunării sunt știuca și somnul.

151

Populația : Populația deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic

nepermițând densități importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2).

Vara, afluxul de turiști triplează populația, care la recensământul din 2002 se

menținea la 14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni

(10%), 299 ucraineni diverși alții (1%)[7]. Delta a fost dintotdeuna un mediu-

refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910,

mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care

provine poate de la Vicina), apoi din (lipovenii). Aceste populații s-au

amestecat, lucru dovedit de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi

pescăresc

Retezat 2.700 ha Hunedoara

Retezatul este cel mai complex și mai grandios masiv montan din toate

sectoarele geografice ale Carpaților românești. Originalitatea sa constă în

existența unor spectaculoase creste alpine care depășesc 2000 de m înălțime și

un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciații (Riss și

Würm), făcându-se remarcată existența unei puternice modelări climatice, sub

formă de trepte (Platforma de eroziune alpină Borăscu, Râul Șes, Gornovița).

Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei se află în partea de vest a

Carpaților Meridionali, cuprinzând o suprafață de 38.138 ha din Masivul

Retezat-Godeanu.

Ca rezervație a biosferei Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935 la

inițiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădiii Botanice din Cluj-

Napoca și Emil Racoviță. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată

de interes național și internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a Biosferei din

anul 1979. Prin constituirea Parcului Național Retezat se urmărește protecția și

conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național,

cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic,

152

floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic și

peisagistic.

În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m și peste 80 de

lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din

țară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică și faunistică, adăpostind

aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante

rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile,

5 specii amfibieni.

În rezervație se întâlnesc plante ocrotite de lege : garofița, floarea-de-colț,

smirdarul, ghințura galbenă, zâmbrul etc.

Dintre animale se bucură de o atenție deosebita capra neagră, ursul, râsul,

cerbul, căpriorii, mistrețul etc., iar ca păsări, cocoșul-de-munte, ciocănitoarea

neagră etc.

Începând din anul 1999, Parcul Național Retezat are administrație proprie;

din luna septembrie 2004 Parcul Național Retezat a devenit membru al fundației

PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru rețeaua

ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a

speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar.

d). Monumentele naturii cuprind specii de plante şi animale rare sau pe cale

de dispariţie, arbori seculari, fenomene geologice unice de interes ştiinţific sau

peisagistic (peşteri, chei, cascade). Ele desemnează un element natural

individualizat, concret şi fac parte din ariile protejateMonument al naturii este o

arie naturală protejată ce corespunde categoriei a III-a IUCN, a cărei valoare

deosebit de însemnată sau unică, este supusă unui regim strict de protecție și

conservare, cu scopul de a asigura păstrarea trăsăturile naturale specifice.

153

Criteriile ce stau la baza declarării unei arii naturale ca monument al

naturii, conform Agenției Europene de Mediu,[1] sunt acelea de identificare a

zonelor cu elemente naturale valoroase și o deosebită semnificație ecologică,

științifică sau peisagistică, reprezentând specii de plante sau animale sălbatice

amenințate cu dispariția, arbori seculari; asociații floristice sau faunistice;

fenomene geologice: chei, cascade, peșteri, stânci, cursuri de apă, depozite

fosilifere, precum și alte elemente cu valoare de patrimoniu natural, prin

unicitatea și valoarea lor.

Argeș  :Calcarul de la Albești Satul Albești geologic 1, 50 ha

Granitul de la Albești [4]Satul Albești geologic 0, 50 ha Lacul Buda

Comuna Nucșoara mixt 0, 40 ha Munții Făgărașulu ; Lacul

Galbena IV Comunele Nucșoara, Rucăr mixt 0, 20 ha Munții

Făgărașului ; Lacul Hârtop I Comunele Nucșoara, Rucăr mixt 0, 30

ha Munții Făgărașulu ; Lacul Hârtop II Comunele Nucșoara,

Rucărmixt 0, 35 ha Munții Făgărașului Lacul Hârtop V Comunele

Nucșoara, Rucăr mixt 1 ha Munții Făgărașulu Lacul Iezer (Păpușa)

Comuna Nucșoara mixt 0, 60 ha Munții Iezer-PăpușaLacul Izvorul-

Mușeteică Comuna Nucșoara mixt 0, 30 ha Munții Făgărașulu ;

Lacul JgheburoasaComunele Nucșoara, Rucăr mixt 2 ha Munții

FăgărașuluiLacul Mănăstirii Comuna Nucșoara mixt 0, 60 ha Munții

Făgărașului Lacul Scărișoara Galbenă Comuna Nucșoara mixt 2 haMunții

Făgărașulu ; Lacul Valea Rea Comunele Nucșoara, Rucăr mixt 0, 50

ha Munții Făgărașului ;Lacul Zârna Comuna Nucșoara mixt 0, 50 ha

Munții Făgărașulu ; Locul fosilifer Suslănești Satul Suslănești

Din necesitatea clasificării ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri

de arii protejate, care se diferențiază în principal funcție de gradul de protecție

(sau gradul permis al intervenției umane) și funcție de scopul ariei protejate.

Starea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice

154

Spatiul biogeografic al Romaniei cuprinde, intr-o proportie relativ egala, cele

trei unitati geografice – de campie, de deal si de munte, cu o diversitate mare de

conditii pedoclimatice si hidrologice ce diferentiaza un numar de circa 52

ecoregiuni cu o varietate de ecosisteme terestre, acvatice specifice zonelor de

coasta si de litoral al Marii Negre, zonelor de stepa, silvostepa, deal, munte,

lacurilor, cursurilor de apa si luncilor acestora, zonelor secetoase sau a celor

umede, inclusiv celor specifice Deltei Dunarii.

Ca o consecinta a pozitiei sale geografice, Romania este o tara cu o diversitate

biologica ridicata, exprimata atat la nivel de ecosisteme, cat si la nivel de

specii.

Cu exceptia marilor zone agricole si a unor ecosisteme terestre si acvatice aflate

sub impactul negativ al unor surse de poluare, in care se inregistreaza modificari

ale structurii si dinamicii diversitatii biologice, restul mediului natural se

pastreaza in parametrii naturali de calitate, oferind conditiile necesare

conservarii diversitatii biologice specifice.

Deoarece sistemele ecologice sunt sisteme functionale cu organizare complexa,

in general, modificarile structurale la nivelul acestora nu sunt sesizabile de la un

an la altul, doar in cazul unor accidente ecologice majore si pe termen scurt,

ulterior, prin eliminarea factorului perturbator mediul natural se poate reface.

Datorita lipsei punerii in practica a sistemului de monitoring integrat care sa

includa si monitorizarea diversitatii biologice, nu exista date concrete pe baza

carora sa se poata face o analiza reala a starii acesteia, cu exceptia unor specii

salbatice care fac obiectul unor programe si proiecte de

cercetare ale structurilor universitare, muzeelor, institutelor de cercetare, precum

si ale unor organizatii neguvernamentale specializate.

Protecția ariilor naturale presupune protecția habitatelor naturale în care

trăiesc fauna și flora

155

Ecosistemele naturale si seminaturale din Romania reprezinta aproximativ

47% din suprafata tarii. Ca urmare a studiilor efectuate prin Programul CORINE

Biotopes au fost identificate si caracterizate un numar de 783 tipuri de habitate

(13 habitate de coasta, 89 de zone umede, 196 de pajisti, 206 de padure, 54 de

mlastina, 90 de stancarii/nisipuri si 135 agricole) in 261 de zone analizate de pe

intreg teritoriul tarii.

Au fost identificate, de asemenea, 44 de zone de importanta avifaunistica, cu o

suprafata totala de 6.557 km2, reprezentand 3% din suprafata tarii.

In vederea stabilirii si implementarii planurilor de management necesare

asigurarii unei stari favorabile de conservare a unor tipuri de habitate naturale cu

importanta deosebita atat la nivel national, cat si comunitar, prin intermediul

programului LIFE (L’Instrument Finnancier pour l’Environnement) al

Comunitatii Europene s-a obtinut suport financiar pentru urmatoarele proiecte:

· Conservarea unei paduri euro-siberiene cu stejar (Quercus robur);

· Conservarea habitatelor in Parcul National Bucegi;

· Actiuni complexe pentru protectia si dezvoltarea patrimoniului natural al

Muntilor Apuseni.

Nivelul ridicat al diversitatii habitatelor reflecta si un nivel ridicat al

diversitatii speciilor de flora si fauna. Pe teritoriul Romaniei au fost

identificate: 3700 specii de plante, din care pana in prezent 23 sunt declarate

monumente ale naturii, 74 sunt extincte, 39 periclitate, 171 vulnerabile si 1253

rare. Speciile caracteristice pasunilor reprezinta aproximativ 37% din totalul

celor existente in Romania. Exista, de asemenea, un numar de 600 specii de alge

si peste 700 specii de plante marine si costiere. Speciile endemice reprezinta 4%.

Astfel, s-au identificat un numar de 57 de taxoni endemici (specii si subspecii) si

171 taxoni subendemici.33792 specii de animale, din care 33085 nevertebrate si

707 vertebrate.

Obligații privind protecția ariilor naturale protejate:

156

Art. 49 din legea- cadru prevede obligațiile ce revin autorității de mediu :

(1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului impreuna cu

autoritatile publice centrale si locale, dupa caz, elaboreaza reglementari tehnice

privind masurile de protectie a ecosistemelor, de conservare si utilizare durabila

a componentelor diversitatii biologice.

(2) Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a

florei si faunei salbatice se supun prevederilor prezentei ordonante de urgenta,

precum si legislatiei specifice in vigoare.

(3) La proiectarea lucrarilor care pot modifica cadrul natural al unei arii

naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra

acesteia, urmata de avansarea solutiilor tehnice de mentinere a zonelor de habitat

natural, de conservare a functiilor ecosistemelor si de protectie a speciilor

salbatice de flora si fauna, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei

si a conditiilor impuse prin acordul de mediu, automonitorizarea, precum si

monitorizarea de catre structurile de administrare, pana la indeplinirea acestora.

(4) Detinatorii cu orice titlu de suprafete terestre si acvatice supuse

refacerii ecologice sau aflate intr-o arie naturala protejata au obligatia de a aplica

si/sau respecta masurile stabilite de autoritatea competenta pentru protectia

mediului.

(3) Siturile de interes comunitar se declara prin ordin al autoritatii publice

centrale pentru protectia mediului, iar dupa recunoasterea statutului lor de catre

Comisia Europeana devin arii speciale de conservare si se declara prin hotarare a

Guvernului.

Activități concrete:In anul 2000, ministerul a finantat realizarea “Cartii

rosii a vertebratelor din Romania”.In anul 1999 s-a obtinut suport financiar prin

programul LIFE (L’Instrument Finnancier pour l’Environnement) al Comunitatii

Europene pentru stabilirea si implementarea planurilor de conservare pentru

doua specii periclitate la nivel national si comunitar: Romanychthys valsanicola

157

(aspretele) - endemit tertiar – (Conservarea speciei Romanichthys valsanicola) si

Vipera ursinii (vipera de stepa) (Conservarea “in situ” a viperei de stepa din

Romania).

Un alt proiect LIFE vizeaza managementul carnivorelor mari din Piatra

Craiului (Consolidarea Parcului National Piatra Craiului). In Romania se afla

in derulare programe privind reintroducerea, in cadrul arealului lor natural, de

specii de vanat care au disparut din fauna cinegetica in decursul timpului, cum ar

fi zimbrul, castorul si marmota alpina, rezultatele fiind notabile.

De asemenea, o componenta a proiectului privind “Managementul

conservarii biodiversitatii” o constituie programul de reintroducere a zimbrului

in zona Vanatori Neamt. In anul 2000, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului,

cu suportul tehnic si financiar al Consiliului Europei, a dezvoltat proiectul

“Reteaua Emerald in Romania”, care vizeaza identificarea si caracterizarea unor

habitate naturale si a unor specii salbatice existente in Romania si care sunt

incluse in Rezolutiile 4/1996 si 6/1998 ale Conventiei de la Berna privind

conservarea habitatelor naturale si a vieti

Preocupări există și spre limitări ale valorificării economice, inclusiv ca

resurse genetice în condițiile în care o mare varietate de specii de flora si fauna

de pe teritoriul Romaniei prezinta importanta economica si sociala deosebita,

avand multiple utilizari in diverse sectoare inclusiv pentru terapii.

In ultimii ani, presiunea asupra acestor resurse a crescut considerabil,

fiind foarte solicitate, in special pe piata externa. Pentru evitarea

supraexploatarii acestor resurse, incepand din anul 1997, a fost reglementat

regimul de desfasurare a activitatilor de recoltare/capturare si achizitie a

plantelor si animalelor din flora si fauna salbatica si a altor bunuri ale

patrimoniului natural, in scopul comercializarii pe piata interna si la export.

Aceste reglementari au fost imbunatatite , luand in considerare si procedurile

instituite la nivelul Uniunii Europene si pe plan international, punandu-se astfel

158

in aplicare si prevederile Conventiei privind comertul international cu specii de

flora si fauna salbatica pe cale de disparitie, ratificata prin Legea 69/1994.

Fondul cinegetic national este arondat in 2231 fonduri de vanatoare,

gestionate in temeiul Legii fondului cinegetic si a protectiei vanatului nr.

103/1996 de catre Regia Nationala a Padurilor, organizatiile vanatoresti si

institutiile de invatamant si cercetare stiintifica cu profil cinegetic din

Romania.Fauna salbatica de interes cinegetic ocupa, la nivelul intregii tari, un

areal foarte diversificat, incepand cu Delta Dunarii si luncile joase ale raurilor

mari si a fluviului Dunarea (pasari de pasaj ca specii de baza de vanat),

continuand cu zonele de campie si coline (mistret, caprior, cerb lopatar, iepure,

fazan), apoi zona montana (cerb comun, urs, cocos de munte), si pana in golul

alpin, dominat de capra neagra. Carnivorele mari, specii strict protejate, ocupa in

principal arealul zonelor montane, fiind reprezentate de lup, ras si pisica

salbatica.

Efectivele de vanat evaluate in ultimii ani sunt relativ constante,

neexistand fluctuatii mari de efective la nici una din speciile principale de vanat.

Aceasta stare a fost realizata, in principal, prin conditiile de mediu favorabile si

prin buna gospodarire a fondurilor de vanatoare, realizata prin masuri ca:

selectia artificiala la speciile de vanat purtatoare de trofee cinegetice, reglarea

corespunzatoare a raportului dintre sexe (cervide), asigurarea hranei

suplimentare in perioada de iarna, reducerea efectivelor de rapitoare pana la un

nivel acceptabil pentru mentinerea echilibrului ecologic, paza fondurilor de

vanatoare si lupta impotriva braconajului.

Romania ocupa unul din locurile de frunte, in lume, in ceea ce priveste

trofeele de vanat recoltate pe fondurile de vanatoare din tara noastra, detinand

altfel recordurile mondiale pentru trofeul de urs (craniu si blana) si capra neagra

(16 trofee din primele 20 sunt recoltate in Romania).

159

Trofee remarcabile au fost recoltate, de-a lungul anilor, in Romania, si la

speciile de cervide (caprior, cerb comun si cerb lopatar), mistret, precum si la

rapitoare (lup, ras, pisica salbatica).

In Romania se afla in derulare programe privind reintroducerea, in cadrul

arealului lor natural, de specii de vanat care au disparut din fauna cinegetica in

decursul timpului, cum ar fi zimbrul, castorul si marmota alpina, rezultatele fiind

notabile

2. Principiile care stau la baza reglementarii retelei nationale de arii naturale protejate

Aceste principii sunt cuprinse în Strategia pentru Mecanismul Român de

Schimb de Informaţii/Clearing House Mechanism - CHM, în cadrul

Convenţiei privind Diversitatea Biologică/Convention for Biological Diversity

– CBD. Acest document cere Părţilor la Convenţie, prin articolul 18 alineatul 3,

să creeze un Mecanism de Schimb de Informaţii la nivel naţional pentru a

promova cooperarea tehnică şi ştiinţifică.

La a IXa Conferinţă a Părţilor (CoP IX) de la Bonn, în 2008, a fost

adoptată Decizia IX/30 care la pct. 2 încurajează Părţile:

(a) Să desemneze cât mai curând posibil un Punct Focal National pentru

Mecanismul de Schimb de Informaţii CHM, care să aibă expertiza adecvată

pentru a coordona şi a pune în aplicare Mecanismul de Schimb de Informaţii,

după cum se solicită la alineatul 7 din Decizia II/3;

(b) Să pregătească o Strategie Naţională CHM - de implementare a

Mecanismului de Schimb de Informaţii, după caz, de preferinţă ca o componentă

a Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiune privind Biodiversitatea/ National

Biodiversity Strategy and Action Plan - NBSAP, pe baza nevoilor identificate;

(c) Să-şi dezvolte mecanismele naţionale de schimb de informaţii, ca mijloc

esenţial de implementare şi evaluare a strategiilor şi a planurilor naţionale de

acţiune privind biodiversitatea;

160

(d) Ori de câte ori este posibil, să dezvolte legături între Mecanismul de Schimb

de Informaţii şi reţelele existente, precum şi să faciliteze schimbul de informaţii

cu bazele de date naţionale relevante, utilizând, dupa caz, standarde Web

recunoscute şi acceptate la nivel internaţional;

(e) Să stabileasca o structură naţională, după caz, desemnată pentru a coordona

dezvoltarea Mecanismului de Schimb de Informaţii, cum ar fi un Comitet

Interinstituţional de Coordonare, cu participarea organizaţiilor relevante

implicate în domeniul biodiversităţii şi a părţilor interesate;

(f) Să mobilizeze şi să aloce resurse pentru consolidarea capacităţii

instituţionale de implementare a Mecanismului naţional de Schimb de Informaţii

şi pentru susţinerea funcţionării sale;

(g) Să definească rolurile şi responsabilităţile în ceea ce priveşte colectarea,

revizuirea şi diseminarea informaţiilor, managementul conţinutului portalului

şi activităţile de conştientizare a comunităţii;

(h) Să identifice sursele relevante de informaţii privind biodiversitatea la nivel

naţional şi să le promoveze prin intermediul portalului Mecanismului naţional

de Schimb de Informaţii şi, dacă acest lucru nu s-a realizat încă, să furnizeze în

primul rând informaţii de bază despre contactele naţionale şi despre

biodiversitatea ţării;

(i) Să încurajeze utilizarea Mecanismului naţional de Schimb de Informaţii ca

instrument de dialog cu societatea civilă, grupurile principale şi părţile

interesate;

(j ) Ori de câte ori se aplică şi este fezabil, să realizeze site-ul Mecanismului

naţional de Schimb de Informaţii şi în limbile naţionale sau locale şi să

disemineze materiale relevante la nivel naţional, inclusiv comunităţilor indigene

şi locale, în formatul şi limbile adecvate.

Prin Strategia elaborată, România răspunde cerinţelor CBD privind:

161

Instituirea unui CHM funcţional cu o viziune clară asupra obiectivelor şi

acţiunilor de realizat în următorii ani

Definirea rolurilor Punctului Focal Naţional pentru CHM

Stabilirea unei structuri naţionale de supervizare operaţională şi a unei reţele de

contacte instituţionale, şi Realizarea si menţinerea unui site CHM România.

Ţinând seama de multitudinea actorilor în domeniul biodiversităţii şi al

CHM-ului ca instrument de schimb/mediere între aceştia, este necesară

realizarea unei strategii şi a unui plan naţional de acţiune pentru gestionarea

eficientă şi cu folos a CHM-ului. )

Strategia este construită în jurul unui obiectiv general. Sunt definite mai multe

ţinte care vor converge spre îndeplinirea obiectivului respectiv.

Sunt propuse activităţi a căror realizare va asigura fezabilitatea ţintelor şi

posibilitatea atingerii lor în limitele de timp ale Strategiei.

Printre avantajele CHM-ului se numără:

furnizearea de date şi informaţii care să vină în sprijinul factorilor de decizie;

falicitarea accesului mai rapid la datele şi informaţiile existente;încurajarea

cooperării tehnice şi ştiinţifice; facilitarea posibilităţii de a identifica sectoarele

de date si informaţii acoperite deficitar;colectarea şi prezentarea de noi

informaţii despre biodiversitate; contribuţia la implementarea mai eficientă a

Convenţiei pentru Diversitate Biologică.

Pe de altă parte, strategia CHM ar trebui sa aibă ca viziune o mai bună

informare a populaţiei României privind biodiversitatea.

Mecanismul de Schimb de Informaţii al României să funcţioneze şi să

contribuie la schimburile de informaţii privind conservarea biodiversităţii.

-Instituirea unui Mecanism de Schimb de Informaţii (CHM) funcţional

pentru România

162

-Nominalizarea unui Punct Focal Naţional pentru CHM Numirea şi mandatarea

unei persoane dintr-un minister sau o instituţie importantă care este implicată în

implementarea Convenţiei în România pentru a fi Punct Focal Naţional CHM.

-Informarea Secretariatului Convenţiei şi a CHM-ului european în

legătură cu această numire. Astfel Punctul Focal Naţional va primi de la ambele

instituţii informaţii relevante despre evoluţiile care privesc CHM.

-Numirea unei a doua persoane de la alt institut partener, pentru a fi Punct

Focal Secundar pentru CHM.

-Acordarea unui mandat celor două persoane, care va stabili cât anume

din activitatea normală lunară a acestora trebuie să fie dedicată funcţionării

CHM-ului.

4. Administrarea retelei de arii naturale protejate de interes national .

Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecţie a bunurilor patrimoniului

natural, se instituie un regim juridic diferenţial pentru categoriile de arii

protejate stabilite la nivel naţional şi internaţional.

Persoanele fizice şi juridice au următoarele atribuţii în ceea ce priveşte

regimul juridic general al ariilor protejate:

- să respecte statutul suprafeţelor limitrofe ariilor protejate, monumentelor

naturii pe care s-au identificat elemente ce necesită a fi ocrotite;

- să gospodărească ecologic şi durabil suprafeţele pe care le deţin în calitate

de proprietari şi care sunt declarate arii protejate sau monumente ale

naturii;

- sa nu culeagă şi să nu comercializeze plante declarate monumente ale

naturii;

- să nu captureze, deţină sau să comercializeze animale declarate

monumente ale naturii;

163

- să nu disloce, deţină sau să comercializeze piese mineralogice, speologice,

paleologice, ce provin din locuri declarate monumente ale naturii;

- să nu introducă în ţară, cu excepţia celor prevăzute de lege, culturi de

microorganisme, plante şi animale vii, fără acordul autorităţii centrale

pentru protecţia mediului.

Toate suprafeţele terestre şi acvatice ce aparţin domeniului public şi care

datorită valorii patrimoniului natural, necesită instituirea regimului de arie

protejată, vor rămîne în proprietatea statului şi vor dobîndi regim de protecţie.

Modul de constituire şi de administrare a ariilor protejate va lua în considerare

interesele comunităţilor locale în scopulpăstrării practicilor şi cunoştinţelor

tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul lor.

Ariile naturale protejate se evidenţiază în planurile naţionale şi în zonele de

amenajare teritorială şi de urbanism.

Potrivit art.18 din Ord. de Urg. nr. 236/2000 – administrarea ariilor protejate

se face prin:

- structuri ale administraţiei special constituite;

- regii autonome;

- companii;

- societăţi naţionale şi comerciale;

- autorităţi ale administraţiei locale;

- servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale;

- instituţii de cercetare, de învăţămînt, ştiinţifice;

- muzee;

- organizaţii non-guvernamentale;

- persoane fizice cu calitatea de custode, pentru ariile ce aparţin domeniului

public şi nu necesită structuri ale administraţiei special constituite.

Legea cadru prevede că menţinerea şi dezvoltarea reţelei naţionale de arii

protejate şi de monumente ale naturii are drept scop, conservarea unor habitate

164

naturale, a biodiversităţii, a structurilor cu valoare ecologică, ştiinţifică şi

peisagistică.

9. Regimul juridic al Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" În scopul opririi proceselor de degradare a Deltei Dunării şi a reconstrucţiei

sale ecologice, au fost luate o serie de măsuri, inclusiv legislative. Astfel, prin

Decretul nr 103/1990 s-a dispus oprirea lucrărilor de aplicare a programului de

amenajare şi exploatare integrală a Deltei, în scopul elaborării de studii ce

cuprind măsuri pentru utilizarea raţională, redresarea şi menţinerea echilibrului

în zonă. Prin Decretul 187/1990 ţara noastră a aderat la Convenţia privind

patrimoniul mondial, cultural şi natural iar Delta Dunării a fost înscrisă în 1991

pe lista patrimoniului mondial, fiind declarată rezervaţie a biosferei. Delta

Dunării a fost înscrisă şi pe lista aferentă Convenţiei asupra zonelor umede de la

Ramsar/1972 prin care I s-a stabilit un regim naţional şi internaţional de

protecţie şi conservare.

Delta Dunării este o regiune de importanţă naţională şi internaţională, dar

care este şi foarte fragilă, fiind supusă poluării sub diferite forme dar şi unei

explotări naţionale cu consecinţe negative. Avînd calitatea recunoscută de

patrimoniu natural mondial şi de zonă umedă de importanţă internaţională, Delta

Dunării trebuie supusă unui regim de protecţie şi dezvoltare durabilă. Legea nr.

82/1993 – priveşte constituirea Rezervaţiei Deltei Dunării şi cuprinde dispoziţii

referitoare la regimul general şi special de protecţie, regimul de administrare şi

regimul sancţionator. Pe lîngă sistemul complex de protecţie şi conservare a

Deltei Dunării, Legea nr. 82/1993 cuprinde şi un ansamblu de sancţiuni juridice

(contravenţionale, civile, penale) menite să contribuie la asigurarea aplicării şi

respectării sale. Regimul juridic general al Deltei Dunării este completat şi de

prevederile documentelor internaţionale în materie (ratificate de ţara noastră), în

scopul menţinerii echilibrului ecologic, a stabilirii unor măsuri de gestionare şi

dezvoltare durabilă a acestei resurse naturale.

165

Atribuțiile gestionării problemelor de mediu în Rezervația Delta Dunării

revin Administraţiei Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – înfiinţată prin HG

nr. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului. Ulterior

Administraţia a fost organizată prin HG nr. 264/1991 ca instituţie publică cu

personalitate juridică, finanţată de la bugetul administraţiei de stat, avînd ca

obiective în activitate:

- redresarea ecologică a Deltei Dunării şi conservarea genofondului

(biodiversităţii) şi ecofondului;

- cunoaşterea capacităţii productive şi dimensionarea exploatării resurselor

din Delta Dunării în limitele ecologice admisibile;

- coordonarea lucrărilor hidrotehnice atît pentru asigurarea unei mai bune

circulaţii a apei pe canale, ghioluri şi lacuri, cît şi pentru împiedicarea

fenomenelor de eroziune a platformei marine;

- cercetarea fenomenelor deltaice;

- stabilirea locurilor de vînătoare şi de pescuit, precum şi a condiţiilor de

desfăşurare a acestor activităţi;

- stabilirea modului de circulaţie şi acces în Delta Dunării al bărcilor,

şalupelor, navelor fluviale şi maritime, persoanelor şi grupurilor de cercetători;

- stabilirea criteriilor de dezvoltare a aşezărilor umane şi a turismului;

- prezentarea de propuneri privind stabilirea de penalităţi pentru sancţionarea

abaterilor de la regulile de desfăşurare a activităţii în Delta Dunării.

Dintre atribuţiile Administraţiei putem aminti: de gestionarea, evaluarea,

stabilirea şi aplicarea măsurilor de conservare şi refacere a ecosistemelor

deltaice, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului, de informare şi

educare ca şi atribuirea de norme şi reglementări pertinente.

III. PROTECTIA MEDIULUI ÎN HABITATUL URBAN

166

Definirea habitatului urban

Omul, ca orice fiinţă vie, nu se află în afara legilor care guvernează viaţa

pe planeta noastră, ci s-a format şi dezvoltat în interacţiune cu mediul natural.

Acesta a influenţat dintotdeauna dezvoltarea societăţii, dar gradul în care a

exercitat această influenţă a fost diferit re la o epocă istorică la alta.

Un grup de oameni pe un spaţiu determinat şi mediul ambiant respectiv

alcătuiesc împreună un ecosistem urban .

Aşezarea umană reprezintă prin manifestarea sa spaţial-funcţională o

entitate complet diferită faţă de ecosistemele naturale ; zonele funcţionale

urbane prezintă modificări ale factorilor de mediu (apă, aer, sol) precum şi

schimbări semnificative ale microclimatului, orientate spre îndeplinirea

destinației lor.

Pe măsura progresului au crescut și pretențiile omului pentru un

nivel de confort mai ridicat ceea ce a condus fie la urbanizarea localităților

rurale, fie la migrația oamenilor către localitățile urbane și la dezvoltarea

orașelor atât pe orizontală cât şi pe verticală.

Așadar, între progresul ştiinţifico-tehnic şi noţiunea de urbanizare este o

relaţie directă: progresul a determinat dezvoltarea oraşelor şi intensificarea

activităţii economico-sociale.

Urbanizarea privită ca un proces continuu, dinamic, este o activitate:

operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de

amenajare a teritoriului; integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale

privind gestionarea teritoriului localităţilor; normativă, prin precizarea

modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaţiilor şi gabaritelor de

clădiri, inclusiv infrastructura, amenajările şi plantaţiile. Din numeroasele

elemente ce alcătuiesc ecosistemul urban, resursele umane sunt influenţate în

mod direct.

167

În istoria umanităţii urbanizarea a avut atât efecte pozitive cât și

negative:pozitive: la început, a fost un factor de dezvoltare, în oraşe apărând

primele manufacturi – germeni ai industrializării, s-a mărit numărul de locuri de

muncă, au crescut veniturile populaţiei, s-a dezvoltat cultura, au apărut primele

universităţi etc.;negative: pe parcursul dezvoltării a avut loc o explozie

demografică, care a dat naştere la fenomene dereglatoare pentru activitatea

normală: şomaj, lipsa locuinţelor şi aglomerarea lor, lipsa hranei.

Cel mai semnificativ efect negativ este poluarea

2 . Protectia factorilor naturali de mediu in asezarile umane

Factorii de poluare urbană sunt cei care se încadrează în factorii general

valabil de poluare a mediului înconjurător şi se referă la:

1. Lipsa unei organizări şi dezvoltări economice pe criterii ecologice,

cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabilă

2. Creşterea demografică explozivă care implică aglomerarea oraşelor,

ex-tinderea suprafeţelor ocupate de oraşe şi creşterea necesităţii de tot felul,

constituie principala presiune exercitată din partea centrelor urbane asupra

mediului.

3. Dezvoltarea tehnicii fără să ţină seama de principiile ecologice.

4. Crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile

(sau greu regenerabile) şi epuizabile.

5. Lipsa unei conştiinţe ecologice cu privire la posibilităţile mediului

înconjurător constituie acel factor de comportament care concură în egală

măsură cu alţi factori,la degradarea mediului.

6. Creşterea necesarului de apă în viitor.

Introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate

de om, de substanţe, de vibraţii, de căldură şi/sau de zgomot în aer, în apă ori în

sol, care pot aduce prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, care pot

dăuna bunurilor materiale ori pot cauza o deteriorare sau o împiedicare a 168

utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.Problema

centrală care apare în acest sens este de a stabili cine este victima daunei:omul

sau mediul său

Parametrii ecologici care caracterizează calitatea mediului au suferit

modificări în compoziţia chimică – atmosferă, sol şi apă – în urma activităţii

menajere şi industriale.

Suprafeţele de teren sustrase agriculturii prin procesul de urbanizare şi

industrializare în raport cu cele existente reprezintă cote importante în ţările

dezvoltate: 28,0% în Belgia, 12,0% în Marea Britanie, 9,2% în Olanda. Şi în

România proporţiile acestui fenomen sunt îngrijorătoare; de exemplu, capitala

Bucureşti are o populaţie de câteva ori mai mică decât a Franţei, Paris, dar

ocupă o suprafaţă mai mare decât aceasta. Nu odată fixarea platformelor

industriale s-a făcut fără o preocupare pentru protejarea terenurilor arabile, ca şi

cum suprafaţa acestora ar fi nesfârşită.

Activităţile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toţi factorii de

mediu, de aceea aceste activităţi trebuie controlate şi dirijate, astfel încât să se

reducă la minim impactul asupra mediului.

Principalul factor al poluării oraşelor este plasarea unor activități

industriale în zona locuibilă.. Între industrie şi urbanism există o

intercondiţionare, industria fiind un factor sine qua non al urbanizării, şi, prin

urmare, acolo unde există industrie există şi poluare.

Industria, ca activitate economică, eliberează în aer, substanţe chimice,

particule şi gaze (dioxid de carbon (CO2), monoxid de carbon (CO), hidrocarburi

nearse, amoniac (NH3)), prafuri industriale; deversează în apă şi în sol reziduuri

industriale nocive atât plantelor cât şi animalelor etc.

Până nu demult, energia folosită în industrie era dată de arderea

cărbunilor, lemnelor şi produselor petroliere, care provoca o importantă poluare

a oraşelor. Industrializarea excesivă care a caracterizat oraşele ultimelor decenii

169

a fost cauza esenţială a creşterii concentraţiei de dioxid de carbon (CO2) în

atmosferă; dacă la începutul revoluţiei industriale – cu baza energetică axată

bazată pe petrol şi cărbuni – procentul de dioxid de carbon în atmosferă nu era

decât de 0,030; astăzi acesta a ajuns la valoarea de 0,033, iar pentru anul 2050 se

prefigurează o valoare de 0,060.Industria cu toate componentele sale (industria

energetică, industria metalurgică, industria chimică (produse cloro-sodice, acid

sulfuric (H2SO4), îngrăşăminte chimice, produse petrochimice), industria

materialelor de construcţii (ciment, var, cărămizi etc.) joacă un rol dublu în

poluarea biosferei:

omul tehnicizat de astăzi consumă o cantitate de oxigen incomparabil

mai mare pentru întreţinerea arderilor în uzine, pentru diverse procese

tehnologice; consumă în continuu resurse naturale (petrol, gaze,

cărbune, fier, lemn) etc;

în acelaşi timp industria emite produse şi subproduse nocive mediului

înconjurător (polietilena, sticla, zgura, cauciucul, materiale radioactive

– materiale greu biodegradabile) care nu pot intra in circuitele naturale

de refacere.

Un alt factor care contribuie la degradarea mediului din interiorul şi din

afara oraşului îl reprezintă agricultura. În sprijinul acestei afirmaţii se aduc

următoarele argumente: folosirea necorespunzătoare a irigaţiilor care pot aduce

apa freatică la suprafaţă şi produce înmlăştiniri; folosirea îngrăşămintelor

chimice, a pesticidelor (de exemplu, din răspândirea extrem de largă a

DDT-ului, detectat până şi în ouăle pinguinilor din Antarctica, s-a tras concluzia

că acesta s-ar putea structura în lanţul alimentar uman, acumulându-se până la

pragul de pericol).

Totodată, agricultura poate afecta calitatea mediului înconjurător prin

zootehnie, necesară pentru satisfacerea nevoii de hrană a populaţiei urbane;

astfel, din marile complexe zootehnice rezultă însemnate concentraţii de dejecţii

170

şi ape uzate. Zootehnia reprezintă o sursă de poluare şi prin cantităţile mari de

sodă calcinată şi detergenţi folosiţi în acţiunea de igienizare.

De asemenea, agricultura, poate fi la rândul ei victima activităţii urbane

prin extinderea teritoriului localităţilor, ocuparea de terenuri de către

construcţiile industriale, de către drumuri etc. În ultimii ani se resimte tot mai

puternic o extindere teritorială a oraşului, extindere care acţionează asupra

zonelor învecinate; se realizează astfel un flux continuu de distrugere a terenului

arabil şi, apoi, a pădurilor datorită defrişărilor efectuate pentru extinderea

culturilor agricole. Astfel, în cele mai multe cazuri, punerea în circuitul agricol a

unor noi suprafeţe arabile se face pe seama defrişării pădurilor, ducând treptat la

dispariţia acestora de pe mari suprafeţe. Continuând, pe plan mondial, cu ritmul

actual de defrişare, de două hectare pe minut, se apreciază că pădurile ar urma să

dispară complet în următorii 80-85 de ani. Defrişările pentru mărirea

suprafeţelor arabile, concomitent cu practicarea unei agriculturi intensive duc la

scăderea apei freatice şi la accentuarea dezechilibrului ecologic pe mari

întinderi.Drept urmare, principalul factor de producţie din

agricultură – solul – cade victimă activităţii urbane, fie ca urmare a degradării

lui printr-o activitate chimizată şi mecanizată care forţează pământul peste

puterea şi capacitatea sa de a furniza alimente pentru o populaţie urbană în

creştere, fie prin introducerea în compoziţia chimică a acestuia a unor substanţe

nocive: îngrăşăminte chimice, reziduuri industriale deversate în apele râurilor,

apele de ploaie care adună substanţele otrăvitoare (uleiuri minerale, benzine,

detergenţi) din oraşe, reziduuri menajere care, în final, ajung în sol.

Un alt domeniu cu impact negativ asupra habitatului uman, ca parte

componentă şi funcţională a oraşului, este cel al transporturilor . Acestea, pe

lângă poluarea solului, apei şi aerului constituie şi un puternic factor de stres

asupra populaţiei urbane prin numărul mare de maşini, poluarea fonică,

transformarea peisajului urban etc. Astfel, traficul rutier reprezintă principala

171

sursă a emisiilor de oxizi de carbon (circa 90%) şi de oxizi de azot (circa 59%),

ocupă o poziţie mai modestă, dar comparabilă cu celelalte surse, în ceea ce

priveşte emisiile de bioxid de carbon, şi are o influenţă mai redusă în privinţa

bioxidului de sulf (SO2) (circa 4%).

Traficul rutier deţine principala pondere în domeniul emisiilor de

hidrocarburi volatile (circa 45%), precum şi la emisiile de plumb, estimate a fi

de peste trei ori mai importante decât cele generate de sectoarele industriale.

Contribuţia la fenomenul de poluare a motoarelor folosite în transporturile

urbane.Pe lângă poluarea aerului de către motoarele cu ardere internă prin:

substanţe toxice, poluanţi atmosferici uşor sesizabili (fum, miros), gaze cu efect

pe termen lung (bioxid de carbon), transporturile afectează mediul înconjurător

într-un mod agresiv, ca o consecinţă a dezvoltării economice din ultimii

patruzeci de ani care a condus la creşterea continuă a transporturilor de persoane

(o sporire de 2,20 ori a numărului de pasageri pe km) şi de bunuri (de 1,75 ori

tone pe km). Asemenea nivele de trafic generează elemente de stres pe care

populaţia le acceptă din ce în ce mai greu. trebuie micşorată viteza maximă de

deplasare (sub 30 km/h), cât şi intensitatea traficului (de exemplu, centrul

oraşului Göteborg nu este supus circulaţiei rutiere).Pe lângă cele enumerate,

transporturile afectează în sens negativ perimetrul oraşelor prin dezvoltarea

infrastructurii şi a reţelei de drumuri şi căi ferate; de exemplu, pierderile de

spaţiu provocate de construcţia autostrăzilor sunt considerabile: o autostradă cu

trei benzi pe sens degradează cca. 8 hectare de teren pe km.

O altă sursă de poluare provenită ca urmare a activităţii urbane şi ce

afectează în mod vizibil natura este cea a deşeurilor menajere şi industriale. În

prezent cantitatea acestor deşeuri a atins nivelul cel mai ridicat datorită atât

creşterii populaţiei şi agenţilor economici, cât şi creşterii şi diversificării

activităţilor urbanistice.Principala problemă în cazul deşeurilor o constituie

modul lor de gospodărire (generare, incinerare, reciclare, refolosire). De altfel,

172

semne privind considerarea dezvoltării deşeurilor au şi apărut sub forma scăderii

ritmului de generare, sporirea nivelului de reciclare şi, respectiv, de incinerare a

deşeurilor. Industrializarea şi dezvoltarea economică au dus nu numai la

creşterea cantităţii de gunoi, dar şi la schimbări în structura lui.Arderea

gunoiului nu este un proces curat; pot polua aerul atmosferic sau pot fi luate de

apa de ploaie şi transportate în pământ, către pânza freatică. Instalaţiile de

incinerare eliberează în atmosferă oxizi de sulf şi de azot, dioxili şi furani

(substanţe extrem de toxice, suspectate a cauza cancer şi defecte genetice),

metale grele (plumb, cadmiu, mercur).managementul deşeurilor menajere şi

industriale presupune dezvoltarea cât mai multor opţiuni: reducerea surselor

(deci evitarea acelor procese care conduc la producerea deşeurilor), reutilizarea

directă a produselor reziduale, reciclarea, incinerarea cu recuperarea energiei

înglobate şi, numai ca ultimă soluţie, gropile de gunoi. Deşi guvernele prevăd

programe şi bugete pentru reciclarea deşeurilor menajere şi industriale, după un

recent studiu realizat în SUA, 18 state din nord-est şi vestul mijlociu al SUA,

vor cheltui de 8-10 ori mai mult pentru instalaţiile de incinerare decât pentru

reciclare în următorii cinci ani.

3.Măsuri legislative pentru protecția mediului în habitatul uman

Politica legislativă românească în domeniul protecției habitatului uman

este direcționată în principal, către implementarea documentelor internaționale

și a dreptului Uniunii Europene.

Sunt vizate cu precădere următoarele domenii:calitatea aerului,

gestionarea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, controlul poluării

industriale şi managementul riscului, substanţe chimice şi organisme modificate

genetic, poluarea sonoră, protecţia civilă şi siguranţa nucleară.

173

Trebuie reamintit faptul că în Capitolul 7 al Agendei 21, se solicită țărilor

lumii să elaboreze strategii pentru dezvoltarea durabilă a aşezărilor umane,

ţinând seama de priorităţile şi condiţiile naţionale. Se propune un plan de

acţiune globală pentru promovare dezvoltării durabile a aşezărilor umane cu

obiectivul general de a realiza îmbunătăţirea, din punct de vedere social,

economic şi ecologic, a calității aşezărilor şi a condiţiilor de viaţă şi de lucru

pentru toţi, în particular pentru populaţia săracă din zonele urbane şi rurale.

Acest document conţine următoarele domenii de programe:

a) Satisfacerea necesităţilor fundamentale de asistenţă medicală, în special în

zonele rurale;

b) Controlul maladiilor transmisibile;

c) Protecţia grupurilor vulnerabile;

d) Satisfacerea cerinţelor de sănătate a populaţiei urbane;

e) Reducerea riscurilor de îmbolnăvire, generate de poluarea mediului şi de

cauze accidentale.

În ceea ce privește transpunerea legislaţiei UE trebuie menționat că

România a eșalonat acest obiectiv în 11 perioade de tranziţie, cu durate între 3

şi 15 ani şi necesare ca urmare a evaluării costurilor ridicate pe care le

presupune, după cum urmează: o perioadă de tranziţie în domeniul calităţii

aerului, 3 referitoare la gestionarea deşeurilor, 4 privind calitatea apei şi 3 în

domeniul poluării industriale şi al managementului riscului

În România, Legea protecţiei mediului în CAPITOLUL XII Protectia asezarilor umane

Art. 59. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are

urmatoarele atributii si responsabilitati:

a) elaboreaza politica nationala si coordoneaza actiunile la nivel national,

regional si local privind protectia atmosferei, schimbarile climatice, precum si

pentru protectia populatiei fata de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental

174

ce poate avea efecte negative asupra sanatatii umane, in conformitate cu

politicile europene si internationale specifice;

b) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala in domeniul

protectiei atmosferei si Planul national de actiune in domeniul protectiei

atmosferei;

c) elaboreaza, promoveaza si, dupa caz, actualizeaza Programul national

de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot si pulberi provenite din

instalatii mari de ardere;

d) coordoneaza elaborarea Programului national de reducere progresiva a

emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac;

e) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala privind

schimbarile climatice, Planul national de actiune privind schimbarile climatice;

f) asigura integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de

sera si adaptarea la efectele schimbarilor climatice in strategiile sectoriale;

g) administreaza Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera;

h) coordoneaza Sistemul national de estimare a emisiilor de gaze cu efect

de sera;

i) coordoneaza implementarea mecanismelor flexibile prevazute de

Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra

schimbarilor climatice;

j) aproba si promoveaza Planul National de Actiune pentru reducerea

nivelurilor de zgomot;

k) organizeaza activitatea de monitoring privind calitatea aerului la

nivelul intregii tari;

l) stabileste, dupa caz, prin actele de reglementare, valori limita de emisie

mai restrictive si masurile necesare in vederea respectarii plafoanelor nationale

de emisii, respectiv a incarcarilor si nivelelor critice.

175

De asemenea art. 61 din Legea-cadru de protecția mediului prevede:

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin autoritatile publice

din subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea prevederilor legale

privind protectia atmosferei si gestionarea zgomotului ambiental, in care scop:

a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de

poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea

programului pentru conformare/planului de actiuni; ‚

b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in

scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;

c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis

al zgomotului ambiental.

Conform Legii 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică Autoritatea

publică centrală pentru sănătate (Ministerul Sănătăţii şi Familiei) are

următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a

populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;

b) supraveghează şi controlează calitatea apei potabile şi de îmbăiere, precum şi

calitatea produselor alimentare;

c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia

mediului, reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul

aplicării acestora;

d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în

managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a populaţiei;

e) colaborează cu celelalte ministere cu reţea sanitară proprie pentru cunoaşterea

exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de igienă a

mediului din domeniul lor de activitate;

176

f) colaborează la nivel central şi local în asigurarea accesului publicului la

informaţia

de sănătate în relaţie cu mediul.

În Anexa 2 a Legii 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică sunt

prevăzute,printre altele, activităţile pentru care Ministerul Sănătăţii (şi Familiei)

este abilitat să elaboreze norme tehnice care vizează protecţia populaţiei faţă de

factorii nocivi din mediul de viaţă şi de muncă, cuprinzănd:

-norme privind protecţia persoanelor împotriva factorilor de poluare a

mediului înconjurător si la locul de muncă (calitatea sanitară a apei potabile,

securitatea sanitară a alimentelor, protecţia persoanelor din colectivităţi);

-norme pentru înregistrarea şi controlul medicamentelor şi al produselor

biologice de uz uman;

- norme de igienă şi antiepidemice pentru activitatea care se desfăşoară în

unităţile sanitare publice şi private;

- norme privind funcţionarea farmaciilor publice şi private, a unităţilor de

producţie şi a depozitelor de distribuire a medicamentelor şi materialelor

sanitare;

- norme privind producţia, păstrarea şi utilizarea substanţelor toxice şi a

stupefiantelor;

-norme privind protecţia persoanelor care lucrează în locuri de muncă cu

radiaţii

ionizante sau care vin în - contact cu substanţe radioactive;

-norme privind activitatea de servicii funerare;

-norme privind modul de îndepărtare şi de neutralizare a reziduurilor

solide, lichide, gazoase, menajere şi industriale, precum şi de orice altă natură;

-norme privind funcţionarea unităţilor care asigură servicii pentru populaţie.

177

Legea nr. 98/1994 modificată şi completată prin: O.G. nr. 108/30 august

1999, aprobată prin Legea nr. 344/31 mai 2002; O.G. nr. 5/15 ianuarie

prevede sancțiuni privind:

Capitolul III. Contravenţii la normele de igienă referitoare la aprovizionarea cu

apă a populaţiei (art. 5-8) Capitolul IV. Contravenţii la normele de igienă

privind colectarea şi îndepărtarea reziduurilor (art. 9-11) Capitolul V.

Contravenţii la normele de igienă privind unităţile de folosinţă publică (art. 12-

14) Capitolul VI. Contravenţii la normele de igienă pentru unităţile

sanitare (art. 15-17) Capitolul VII. Contravenţii la normele privind prevenirea şi

combaterea bolilor transmisibile (art. 18-21) Capitolul VIII. Contravenţii la

normele igienico-sanitare pentru alimente şi la normele de igienă privind

producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea

alimentelor (art. 22-25) Capitolul IX. Contravenţii la normele de igienă privind

protecţia faţă de radiaţiilor nucleare (art. 26-28) Capitolul X. Contravenţii la

normele privind condiţiile şi procesele de muncă (art. 29-31)

Capitolul XI. Contravenţii la normele privind organizarea şi funcţionarea

instituţiilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor (art. 32-

33) Capitolul XII. Contravenţii la normele de igienă privind infestarea cu insecte

vectoare şi cu rozătoare, precum şi la normele privind regimul pesticidelor1 (art.

34-35)

Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de

igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, a căror

nerespectare atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori,

după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite (pct. 3).

Structura acestor norme şi recomandări este următoarea: Capitolul I. Norme de

igienă referitoare la zonele de locuit (art. 1- 20) Capitolul II. Norme de igienă

referitoare la aprovizionarea cu apă a localităţilor (art. 21-26) Capitolul III.

Norme de igienă pentru fântâni publice şi individuale, folosite la aprovizionarea

178

cu apă de băut (art. 27) Capitolul IV. Norme de igienă referitoare la colectarea şi

îndepărtaarea reziduurilor lichide (art. 28-36) Capitolul V. Norme de igienă

referitoare la colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide (art. 37-

47) Capitolul VI. Norme de igienă la unităţile de folosinţă publică (art. 48-83)

Capitolul VII. Norme de igienă privind produsele cosmetice (art. 84-94)

Capitolul VIII. Norme de igienă pentru transporturile de persoane (urban şi

preorăşenesc; aerian;feroviar; naval; rutier interurban (art. 95-140) Capitolul IX.

Norme privind produsele pesticide utilizate în profilaxia sanitar-umană (art. 141-

148) (În prezent, pesticidelor li se spune “produse de uz fitosanitar”. Vezi în

acest sens şi Art. V al OUG nr. 91/2003).Capitolul X. Norme de igienă privind

înhumarea, transportul şi

deshumarea cadavrelor umane (art. 149-154).

Art. 91. - Autoritatea nationala in domeniul sanitar-veterinar si al sigurantei

alimentelor are urmatoarele atributii si raspunderi:

a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru

protectia mediului, reglementari in domeniul organismelor modificate genetic,

pentru asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane,

sanatatii si bunastarii animalelor;

b) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al

trasabilitatii produselor;

c) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in

stabilirea unor proceduri armonizate, eficiente si transparente privind evaluarea

riscului si autorizarea organismelor modificate genetic, precum si a unor criterii

pentru evaluarea potentialelor riscuri care rezulta din utilizarea alimentelor si

hranei modificate genetic, pentru animale;

179

d) informeaza autoritatea publica centrala pentru protectia mediului

asupra rezultatelor controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor

modificate genetic.

Art. 92. - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are

urmatoarele atributii si raspunderi:

a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru

protectia mediului, reglementari in domeniul organismelor modificate genetic,

pentru asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane,

sanatatii si bunastarii animale, protectiei mediului si intereselor consumatorilor;

b) elaboreaza, impreuna cu autoritatile publice centrale pentru protectia

mediului, pentru agricultura, silvicultura si cu autoritatea sanitar veterinara si

pentru siguranta alimentelor, reglementarile referitoare la produsele biocide,

ingrasaminte chimice, produsele de protectie a plantelor, organismele modificate

genetic obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne si asigura controlul

aplicarii acestora in domeniul sau de competenta;

c) controleaza trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic

in toate etapele introducerii lor pe piata;

d) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al

trasabilitatii produselor si comunica autoritatii centrale pentru protectia mediului

rezultatele controlului.

Art. 70. - Pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos, autoritatile

administratiei publice locale, precum si, dupa caz, persoanele fizice si juridice

au urmatoarele obligatii:

a) sa imbunatateasca microclimatul localitatilor, prin amenajarea si

intretinerea izvoarelor si a luciilor de apa din interiorul si din zonele limitrofe

acestora, sa infrumuseteze si sa protejeze peisajul, sa mentina curatenia stradala;

b) sa prevada, la elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea

teritoriului, masuri de mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si

180

antropic al fiecarei zone si localitati, conditii de refacere peisagistica si

ecologica a zonelor deteriorate, masuri de protectie sanitara a captarilor de apa

potabila si lucrari de aparare impotriva inundatiilor;

c) sa respecte prevederile din planurile de urbanism si amenajarea

teritoriului privind amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de

transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri

menajere, stradale si industriale si a altor obiective si activitati, fara a prejudicia

ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreere, starea de sanatate si de

confort a populatiei;

d) sa informeze publicul asupra riscurilor generate de functionarea sau

existenta obiectivelor cu risc pentru sanatatea populatiei si mediu;

e) sa respecte regimul de protectie speciala a localitatilor

balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic si de agrement, a monumentelor

istorice, a ariilor protejate si a monumentelor naturii. Sunt interzise amplasarea

de obiective si desfasurarea unor activitati cu efecte daunatoare in perimetrul si

in zonele de protectie a acestora;

f) sa adopte elemente arhitecturale adecvate, sa optimizeze densitatea de

locuire, concomitent cu mentinerea, intretinerea si dezvoltarea spatiilor verzi, a

parcurilor, a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protectie stradala, a

amenajamentelor peisagistice cu functie ecologica, estetica si recreativa, in

conformitate cu planurile de urbanism si amenajarea teritoriului;

g) sa reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporara sau permanenta,

accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfasurarea unor activitati

generatoare de disconfort pentru populatie in anumite zone ale localitatilor, cu

predominanta in spatiile destinate locuintelor, in zonele destinate tratamentului,

odihnei, recreerii si agrementului;

h) sa nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitari

necontrolate de deseuri de orice fel;

181

i) sa adopte masuri obligatorii, pentru persoanele fizice si juridice, cu

privire la intretinerea si infrumusetarea, dupa caz, a cladirilor, curtilor si

imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre cladiri, a arborilor si

arbustilor decorativi;

j) sa initieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de intretinere si

dezvoltare a canalizarii.

Art. 71. - (1) Schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi

si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor

acestora ori stramutarea lor este interzisa, indiferent de regimul juridic al

acestora.

(2) Actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu nerespectarea

prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta.

Strategii și planuri naționale și locale de amenajare a teritoriului și de

urbanism

Amenajarea teritoriului și urbanismul constituie o probleme de interes

strategic.Acest lucru rezultă din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea

teritoriului si urbanismul - actualizata 29.08.2008 care definește,

scopul,principiile și obiectivele acestei activități:

Art. 7. - Scopul de baza al amenajarii teritoriului il constituie

armonizarea la nivelul intregului teritoriu a politicilor economice, sociale,

ecologice si culturale, stabilite la nivel national si local pentru asigurarea

echilibrului in dezvoltarea diferitelor zone ale tarii, urmarindu-se cresterea

coeziunii si eficientei relatiilor economice si sociale dintre acestea.

182

Art. 8. - Activitatea de amenajare a teritoriului se exercita pe intregul

teritoriu al Romaniei, pe baza principiului ierarhizarii, coeziunii si integrarii

spatiale, la nivel national, regional si judetean.

Art. 9. - Obiectivele principale ale amenajarii teritoriului sunt

urmatoarele:

a) dezvoltarea economica si sociala echilibrata a regiunilor si zonelor, cu

respectarea specificului acestora;

b) imbunatatirea calitatii vietii oamenilor si colectivitatilor umane;

c) gestionarea responsabila a resurselor naturale, cu protectia mediului si

a peisajului cultural;

d) utilizarea rationala a teritoriului;

e) conservarea si dezvoltarea diversitatii culturale.

Conform art. 10. urbanismul are ca principal scop stimularea evolutiei

complexe a localitatilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen

scurt, mediu si lung.

Art. 11. - Activitatea de urbanism cuprinde toate localitatile tarii,

organizate in retea, pe baza ierarhizarii si distributiei echilibrate a acestora in

teritoriu. Aplicarea obiectivelor are in vedere intregul teritoriu administrativ al

oraselor si comunelor sau zone din acestea.

Art. 12. - Urbanismul urmareste stabilirea directiilor dezvoltarii spatiale

a localitatilor urbane si rurale, in acord cu potentialul acestora si cu aspiratiile

locuitorilor.Art. 13. - Principalele obiective ale activitatii de urbanism sunt

urmatoarele:

a) imbunatatirea conditiilor de viata prin eliminarea disfunctionalitatilor,

asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice si locuinte convenabile

pentru toti locuitorii;

b) crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor,

varstnicilor si ale persoanelor cu handicap;

183

c) utilizarea eficienta a terenurilor, in acord cu functiunile urbanistice

adecvate; extinderea controlata a zonelor construite;

d) protejarea si punerea in valoare a patrimoniului cultural construit si

natural;

e) asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat si plantat din toate

localitatile urbane si rurale;

f) protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale.

România are o Strategie de dezvoltare teritoriala a activitati de amenajare a

teritoriului si de urbanism ale cărei direcții sunt prevăzute în Legea nr.350/2001

Art. 14. –

... (2) Strategiile, politicile si programele de dezvoltare durabila in profil

teritorial, prevazute la alin. (1), se fundamenteaza pe Strategia de dezvoltare

teritoriala a Romaniei.

(3) Strategia de dezvoltare teritoriala a Romaniei este documentul

programatic pe termen lung prin care sunt stabilite liniile directoare de

dezvoltare teritoriala a Romaniei si directiile de implementare pentru o perioada

de timp de peste 20 de ani, la scara regionala, interregionala, nationala, cu

integrarea aspectelor relevante la nivel transfrontalier si transnational.

(4) In procesul de implementare, Strategia de dezvoltare teritoriala a

Romaniei se bazeaza pe:

a) sistemul de politici publice teritoriale, in conformitate cu obiectivele

Strategiei de dezvoltare teritoriala a Romaniei si cu evolutiile din domeniu la

nivelul Uniunii Europene;

b) metodologia de prioritizare a proiectelor, astfel incat investitiile

publice care decurg din Strategia de dezvoltare teritoriala a Romaniei sa fie

considerate investitii publice de interes national;

184

c) sistemul national de observare a dinamicii teritoriale, elaborare a

scenariilor de dezvoltare teritoriala, evaluare a impactului teritorial al politicilor

si pe sisteme de fundamentare tehnica a deciziilor in dezvoltarea teritoriala;

d) crearea de parteneriate interinstitutionale, intersectoriale si teritoriale

pentru promovarea si implementarea proiectelor strategice vizand coeziunea

teritoriala.

(5) Metodologia de implementare a Strategiei se aproba prin hotarare a

Guvernului.

Art. 14/1. - In elaborarea Strategiei de dezvoltare teritoriala a Romaniei,

trebuie urmarite principiile strategice privind:

a) racordarea teritoriului national la reteaua europeana si intercontinentala

a polilor de dezvoltare si a coridoarelor de transport;

b) dezvoltarea retelei de localitati si structurarea zonelor functionale

urbane;

c) promovarea solidaritatii urban-rural si dezvoltarea adecvata a

diferitelor categorii de teritorii;

d) consolidarea si dezvoltarea retelei de legaturi interregionale;

e) protejarea, promovarea si valorificarea patrimoniului natural si

cultural.

Art. 15. - Activitatile conexe de amenajare a teritoriului si de urbanism au

ca obiect:

a) cercetarea in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului si

elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor si documentatiilor

de amenajare a teritoriului si de urbanism;

b) constituirea, intretinerea, extinderea si dezvoltarea bazei de date si

documente;

c) elaborarea strategiilor si politicilor in domeniu;

185

d) avizarea si aprobarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si

de urbanism

Documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism

Conform art. 39 din Legea nr.350/2001- (1) In sensul prezentei legi, prin

documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism se intelege planurile de

amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de

urbanism si regulamentele locale de urbanism, avizate si aprobate conform

prezentei legi.

Alin. (2) din aceeași lege prevede că documentatiile de amenajare a

teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentatiile de

urbanism cuprind reglementari operationale.

5. Planurile de amenajare a teritoriului si de urbanism si rolul lor in protectia mediului din asezarile umane Evaluarea de mediu pentru anumite planuri si programe

Documentații de amenajare a teritoriului

Conform art. 40. - documentatiile de amenajare a teritoriului sunt

urmatoarele:

a) Planul de amenajare a teritoriului national;

b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;

c) Planul de amenajare a teritoriului judetean.

Art. 41. - (1) Planul de amenajare a teritoriului national are caracter director si

reprezinta sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu si lung

pentru intregul teritoriu al tarii.

(2) Planul de amenajare a teritoriului national este compus din sectiuni

specializate.

186

(3) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului national si ale sectiunilor

sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le

detaliaza.

(4) Sectiunile Planului de amenajare a teritoriului national sunt: Cai de

comunicatie, Ape, Zone protejate, Reteaua de localitati, Zone de risc natural,

Turismul, Dezvoltarea rurala. Prin lege se pot aproba si alte sectiuni.

Art. 42. - (1) Planul de amenajare a teritoriului judetean are caracter director si

reprezinta expresia spatiala a programului de dezvoltare socioeconomica a

judetului. Planul de amenajare a teritoriului judetean se coreleaza cu Planul de

amenajare a teritoriului national, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu

programele guvernamentale sectoriale, precum si cu alte programe de

dezvoltare.

(2) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judetean devin obligatorii

pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului si de urbanism care le

detaliaza.

(3) Fiecare judet trebuie sa detina Planul de amenajare a teritoriului judetean si

sa il reactualizeze periodic, la 5-10 ani, in functie de politicile si de programele

de dezvoltare ale judetului.

Art. 43. - (1) Planul de amenajare a teritoriului zonal(PAZ) are rol director si se

realizeaza in vederea solutionarii unor probleme specifice ale unor teritorii.

Aceste teritorii pot fi:

a) intercomunale sau interorasenesti, compuse din unitati administrativ-

teritoriale de baza, comune si orase;

b) interjudetene, ingloband parti din judete sau judete intregi;

c) regionale, compuse din mai multe judete.

(2) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, localitatile cu statut de municipiu sau

de oras au obligatia sa detina Planul de amenajare a teritoriului zonal periurban

ca documentatie de fundamentare a intocmirii Planului urbanistic general.

187

Prevederile Planului de amenajare a teritoriului zonal se introduc in Planul de

amenajare a teritoriului judetean.

Documentatii de urbanism

Art. 44. - (1) Documentatiile de urbanism se refera la localitatile urbane si

rurale si reglementeaza utilizarea terenurilor si conditiile de ocupare a acestora

cu constructii.

(2) Documentatiile de urbanism transpun la nivelul localitatilor urbane si rurale

propunerile cuprinse in planurile de amenajare a teritoriului national, zonal si

judetean.

(3) Documentatiile de urbanism au caracter de reglementare specifica si

stabilesc reguli ce se aplica direct asupra localitatilor si partilor din acestea pana

la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare

obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

Art. 45. - Documentatiile de urbanism sunt urmatoarele:

a) Planul urbanistic general si regulamentul local aferent acestuia;

b) Planul urbanistic zonal si regulamentul local aferent acestuia;

c) Planul urbanistic de detaliu.

Art. 46. - (1) Planul urbanistic general are atat caracter director, cat si de

reglementare si reprezinta principalul instrument de planificare operationala,

constituind baza legala pentru realizarea programelor si actiunilor de

dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritoriala are obligatia sa isi

intocmeasca si sa isi aprobe Planul urbanistic general, care se actualizeaza

periodic la cel mult 10 ani.

(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementari pe termen scurt, la nivelul

intregii unitati administrativ-teritoriale de baza, cu privire la:

a) stabilirea si delimitarea teritoriului intravilan in relatie cu teritoriul

administrativ al localitatii;

188

b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;

c) zonificarea functionala in corelatie cu organizarea retelei de circulatie;

d) delimitarea zonelor afectate de servituti publice;

e) modernizarea si dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;

f) stabilirea zonelor protejate si de protectie a monumentelor istorice si a

siturilor arheologice reperate;

f1) zonele care au instituite un regim special de protectie prevazut in legislatia

in vigoare;

g) formele de proprietate si circulatia juridica a terenurilor;

h) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a volumelor construite,

amenajate si plantate;

i) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si la

masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea

terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.

j) zone de risc datorate unor depozitari istorice de deseuri.

(3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu si lung cu

privire la:

a) evolutia in perspectiva a localitatii;

b) directiile de dezvoltare functionala in teritoriu;

c) traseele coridoarelor de circulatie si de echipare prevazute in planurile de

amenajare a teritoriului national, zonal si judetean;

d) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si

la masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea

terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.

e) lista principalelor proiecte de dezvoltare si restructurare;

f) stabilirea si delimitarea zonelor cu interdictie temporara si definitiva de

construire;

189

g) delimitarea zonelor in care se preconizeaza operatiuni urbanistice de

regenerare urbana.

(4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a

localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale

localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.

(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui

reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri

urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste

reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism

aferent Planului urbanistic general.

(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este

instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.

(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,

zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai

mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local

aferent.

(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe

suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara

1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-

teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate

imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile

administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre

oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza

ortofotoplanurilor.

Art. 47. - (1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbana de

reglementare specifica, prin care se coordoneaza dezvoltarea urbanistica

integrata a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de

complexitate sau printr-o dinamica urbana accentuata. Planul urbanistic zonal

190

asigura corelarea programelor de dezvoltare urbana integrata a zonei cu Planul

urbanistic general.

(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementari asupra zonei referitoare la:

a) organizarea retelei stradale;

b) organizarea arhitectural-urbanistica in functie de caracteristicile structurii

urbane;

c) modul de utilizare a terenurilor;

d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;

e) statutul juridic si circulatia terenurilor;

f) protejarea monumentelor istorice si servituti in zonele de protectie ale

acestora.

(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie in cazul:

a) zonelor centrale ale localitatilor;

b) zonelor protejate si de protectie a monumentelor, a complexelor de odihna si

agrement, a parcurilor industriale, a parcelarilor;

c) altor zone stabilite de autoritatile publice locale din localitati, potrivit legii.

(4) Stabilirea zonelor pentru care se intocmesc planuri urbanistice zonale

obligatorii se face de regula in Planul urbanistic general.

(5) Planurile urbanistice zonale pentru zone protejate nu pot fi modificate prin

alte planuri urbanistice zonale care trateaza parti din acestea. Sunt admise numai

modificari care pot fi stabilite prin Planul urbanistic de detaliu si care nu

modifica caracterul general al zonei.

(6) Se interzice promovarea planurilor urbanistice zonale cu scop declarat de

promovare a unui anumit proiect de investitii. Planurile urbanistice zonale

reglementeaza conditiile de amplasare a investitiilor, indiferent de natura lor sau

de beneficiar.

Art. 48. - (1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare

specifica, prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare

191

si servire edilitara a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai multe

parcele adiacente, in corelare cu vecinatatile imediate.

(2) Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementari cu privire la:

a) asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele edilitare;

b) permisivitati si constrangeri urbanistice privind volumele construite si

amenajarile;

c) relatiile functionale si estetice cu vecinatatea;

d) compatibilitatea functiunilor si conformarea constructiilor, amenajarilor si

plantatiilor;

e) regimul juridic si circulatia terenurilor si constructiilor.

(3) Planul urbanistic de detaliu se elaboreaza numai pentru reglementarea

amanuntita a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul

urbanistic zonal sau pentru stabilirea conditiilor de construire.

(4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a

localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale

localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.

(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui

reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri

urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste

reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism

aferent Planului urbanistic general.

(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este

instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.

(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,

zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai

mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local

aferent.

192

(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe

suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara

1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-

teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate

imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile

administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre

oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza

ortofotoplanurilor.

Art. 49. - (1) Regulamentul general de urbanism reprezinta sistemul de norme

tehnice, juridice si economice care sta la baza elaborarii planurilor de urbanism,

precum si a regulamentelor locale de urbanism.

(2) Regulamentul local de urbanism pentru intreaga unitate administrativ-

teritoriala, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia,

aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde si detaliaza prevederile Planului

urbanistic general si ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de

utilizare a terenurilor, precum si de amplasare, dimensionare si realizare a

volumelor construite, amenajarilor si plantatiilor.

(3) Dupa aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal si Planul

urbanistic de detaliu impreuna cu regulamentele locale de urbanism aferente

sunt opozabile in justitie.

(4) Prevederile regulamentelor locale de urbanism se diferentiaza in functie de

incadrarea in unitati teritoriale de referinta, zone si subzone si pot fi aplicate

numai in conditiile cumulative referitoare la situarea, dimensiunile si geometria

parcelelor

Documentatii de urbanism

Art. 44. - (1) Documentatiile de urbanism se refera la localitatile urbane si

rurale si reglementeaza utilizarea terenurilor si conditiile de ocupare a acestora

cu constructii.

193

(2) Documentatiile de urbanism transpun la nivelul localitatilor urbane si rurale

propunerile cuprinse in planurile de amenajare a teritoriului national, zonal si

judetean.

(3) Documentatiile de urbanism au caracter de reglementare specifica si

stabilesc reguli ce se aplica direct asupra localitatilor si partilor din acestea pana

la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare

obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

Art. 45. - Documentatiile de urbanism sunt urmatoarele:

a) Planul urbanistic general si regulamentul local aferent acestuia;

b) Planul urbanistic zonal si regulamentul local aferent acestuia;

c) Planul urbanistic de detaliu.

Art. 46. - (1) Planul urbanistic general are atat caracter director, cat si de

reglementare si reprezinta principalul instrument de planificare operationala,

constituind baza legala pentru realizarea programelor si actiunilor de

dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritoriala are obligatia sa isi

intocmeasca si sa isi aprobe Planul urbanistic general, care se actualizeaza

periodic la cel mult 10 ani.

(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementari pe termen scurt, la nivelul

intregii unitati administrativ-teritoriale de baza, cu privire la:

a) stabilirea si delimitarea teritoriului intravilan in relatie cu teritoriul

administrativ al localitatii;

b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;

c) zonificarea functionala in corelatie cu organizarea retelei de circulatie;

d) delimitarea zonelor afectate de servituti publice;

e) modernizarea si dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;

f) stabilirea zonelor protejate si de protectie a monumentelor istorice si a

siturilor arheologice reperate;

194

f1) zonele care au instituite un regim special de protectie prevazut in legislatia

in vigoare;

g) formele de proprietate si circulatia juridica a terenurilor;

h) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a volumelor construite,

amenajate si plantate;

i) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si la

masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea

terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.

j) zone de risc datorate unor depozitari istorice de deseuri.

(3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu si lung cu

privire la:

a) evolutia in perspectiva a localitatii;

b) directiile de dezvoltare functionala in teritoriu;

c) traseele coridoarelor de circulatie si de echipare prevazute in planurile de

amenajare a teritoriului national, zonal si judetean;

d) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si

la masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea

terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.

e) lista principalelor proiecte de dezvoltare si restructurare;

f) stabilirea si delimitarea zonelor cu interdictie temporara si definitiva de

construire;

g) delimitarea zonelor in care se preconizeaza operatiuni urbanistice de

regenerare urbana.

(4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a

localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale

localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.

(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui

reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri

195

urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste

reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism

aferent Planului urbanistic general.

(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este

instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.

(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,

zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai

mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local

aferent.

(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe

suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara

1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-

teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate

imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile

administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre

oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza

ortofotoplanurilor.

Art. 47. - (1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbana de

reglementare specifica, prin care se coordoneaza dezvoltarea urbanistica

integrata a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de

complexitate sau printr-o dinamica urbana accentuata. Planul urbanistic zonal

asigura corelarea programelor de dezvoltare urbana integrata a zonei cu Planul

urbanistic general.

(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementari asupra zonei referitoare la:

a) organizarea retelei stradale;

b) organizarea arhitectural-urbanistica in functie de caracteristicile structurii

urbane;

c) modul de utilizare a terenurilor;

196

d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;

e) statutul juridic si circulatia terenurilor;

f) protejarea monumentelor istorice si servituti in zonele de protectie ale

acestora.

(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie in cazul:

a) zonelor centrale ale localitatilor;

b) zonelor protejate si de protectie a monumentelor, a complexelor de odihna si

agrement, a parcurilor industriale, a parcelarilor;

c) altor zone stabilite de autoritatile publice locale din localitati, potrivit legii.

(4) Stabilirea zonelor pentru care se intocmesc planuri urbanistice zonale

obligatorii se face de regula in Planul urbanistic general.

(5) Planurile urbanistice zonale pentru zone protejate nu pot fi modificate prin

alte planuri urbanistice zonale care trateaza parti din acestea. Sunt admise numai

modificari care pot fi stabilite prin Planul urbanistic de detaliu si care nu

modifica caracterul general al zonei.

(6) Se interzice promovarea planurilor urbanistice zonale cu scop declarat de

promovare a unui anumit proiect de investitii. Planurile urbanistice zonale

reglementeaza conditiile de amplasare a investitiilor, indiferent de natura lor sau

de beneficiar.

Art. 48. - (1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare

specifica, prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare

si servire edilitara a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai multe

parcele adiacente, in corelare cu vecinatatile imediate.

(2) Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementari cu privire la:

a) asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele edilitare;

b) permisivitati si constrangeri urbanistice privind volumele construite si

amenajarile;

c) relatiile functionale si estetice cu vecinatatea;

197

d) compatibilitatea functiunilor si conformarea constructiilor, amenajarilor si

plantatiilor;

e) regimul juridic si circulatia terenurilor si constructiilor.

(3) Planul urbanistic de detaliu se elaboreaza numai pentru reglementarea

amanuntita a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul

urbanistic zonal sau pentru stabilirea conditiilor de construire.

(4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a

localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale

localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.

(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui

reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri

urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste

reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism

aferent Planului urbanistic general.

(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este

instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.

(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,

zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai

mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local

aferent.

(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe

suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara

1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-

teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate

imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile

administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre

oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza

ortofotoplanurilor.

198

Art. 49. - (1) Regulamentul general de urbanism reprezinta sistemul de norme

tehnice, juridice si economice care sta la baza elaborarii planurilor de urbanism,

precum si a regulamentelor locale de urbanism.

(2) Regulamentul local de urbanism pentru intreaga unitate administrativ-

teritoriala, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia,

aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde si detaliaza prevederile Planului

urbanistic general si ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de

utilizare a terenurilor, precum si de amplasare, dimensionare si realizare a

volumelor construite, amenajarilor si plantatiilor.

(3) Dupa aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal si Planul

urbanistic de detaliu impreuna cu regulamentele locale de urbanism aferente

sunt opozabile in justitie.

(4) Prevederile regulamentelor locale de urbanism se diferentiaza in functie de

incadrarea in unitati teritoriale de referinta, zone si subzone si pot fi aplicate

numai in conditiile cumulative referitoare la situarea, dimensiunile si geometria

parcelelor

Atribuții instituționale în elaborarea strategiilor și a documentațiilor de

amenajare a teritoriului și urbanism

Art. 18. - Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor este

autoritatea administratiei publice centrale pentru planificare teritoriala,

amenajarea teritoriului si urbanism, avand in aceasta calitate urmatoarele

atributii:

a) elaborarea, sub coordonarea primului-ministru, a Strategiei de

dezvoltare teritoriala a Romaniei si a politicilor publice in conformitate cu

obiectivele acesteia;

b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului national;

199

c) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului regional, care

fundamenteaza planurile de dezvoltare regionala;

d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;

e) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de

amenajare a teritoriului si de urbanism;

f) colaborarea cu ministerele, precum si cu celelalte organe ale

administratiei publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al

amenajarii teritoriului si al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;

g) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regionala, cu consiliile

judetene si consiliile locale, precum si urmarirea modului in care se aplica

programele guvernamentale, Strategia de dezvoltare teritoriala si liniile

directoare ale acesteia, planurile de amenajarea teritoriului si urbanism, la nivel

regional, judetean si local.

h) avizarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism,

potrivit competentelor stabilite prin prezenta lege.

Art. 21. - Consiliul judetean coordoneaza activitatea de amenajare a

teritoriului si de urbanism la nivel judetean, conform legii.

Art. 22. - (1) Consiliul judetean stabileste orientarile generale privind

amenajarea teritoriului si organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor, pe

baza planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism. In acest scop

coordoneaza activitatea consiliilor locale si le acorda asistenta tehnica de

specialitate.

(2) Consiliul judetean asigura preluarea prevederilor cuprinse in planurile

de amenajare a teritoriului national, regional si zonal in cadrul documentatiilor

de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru teritoriile administrative ale

localitatilor din judet, asigura elaborarea Planului de amenajare a teritoriului

judetean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes

judetean si le aproba conform prevederilor legii.

200

(3) In activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism consiliile

judetene sunt sprijinite de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si

Locuintei, precum si de alte ministere si organe ale administratiei publice

centrale.

Art. 23. - Consiliul judetean poate solicita consiliilor locale sa elaboreze

sau sa actualizeze o documentatie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, in

vederea asigurarii aplicarii unor prevederi cuprinse in programele de dezvoltare

a judetului; solicitarea se transmite consiliului local, insotita de expunerea

motivelor care au stat la baza hotararii consiliului judetean si de termenul fixat

pentru elaborarea sau modificarea documentatiei.

Art. 24. - (1) In indeplinirea atributiilor sale in domeniul amenajarii

teritoriului si al urbanismului consiliul judetean utilizeaza informatii de sinteza

la nivelul judetului din toate domeniile de activitate economico-sociala.

(2) Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale sunt

obligate sa furnizeze cu titlu gratuit autoritatilor publice judetene si locale

informatii din domeniile lor de activitate pentru teritoriul judetului respectiv, iar

consiliile locale sunt obligate sa furnizeze informatii referitoare la dezvoltarea

economico-sociala si urbanistica a localitatilor.

Art. 25. - (1) Consiliul local coordoneaza si raspunde de intreaga

activitate de urbanism desfasurata pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale

si asigura respectarea prevederilor cuprinse in documentatiile de amenajare a

teritoriului si de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare

urbanistica a localitatilor componente ale comunei sau orasului.

Art. 26. - Consiliul local coopereaza in procesul de intocmire a

programului de dezvoltare urbanistica a localitatilor si cu institutii, agenti

economici, organisme si organizatii neguvernamentale de interes national,

judetean sau local.

201

Art. 27. - (1) In indeplinirea atributiilor sale in domeniul amenajarii

teritoriului si al urbanismului consiliul local utilizeaza informatii din toate

domeniile de activitate economico-sociala.

(2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte

organe centrale, agentii economici, organismele si organizatiile

neguvernamentale care isi desfasoara activitatea la nivel local au obligatia sa

furnizeze cu titlu gratuit informatiile necesare in vederea desfasurarii activitatii

de amenajare a teritoriului si de urbanism la nivel local.

Art. 36. - (1) In cadrul aparatului propriu al consiliului judetean,

municipal sau orasenesc si in cel al Consiliului General al Municipiului

Bucuresti se organizeaza si functioneaza, potrivit legii, structuri specializate in

domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului, conduse de arhitectul-sef al

judetului, al municipiului sau al orasului, respectiv de arhitectul-sef al

municipiului Bucuresti.

(2) Functia de arhitect-sef va fi ocupata, in conditiile legii, de un

functionar public avand de regula formatia de arhitect sau urbanist licentiat al

invatamantului superior de lunga durata.

(3) In comune atributiile arhitectului-sef vor fi indeplinite de catre un

functionar public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atributii

in domeniu si pregatit in acest sens.

Art. 37. - (1) In scopul imbunatatirii calitatii deciziei referitoare la

dezvoltarea spatiala durabila, in coordonarea presedintilor consiliilor judetene

si a primarilor de municipii si orase, respectiv a primarului general al

municipiului Bucuresti, se constituie Comisia tehnica de amenajare a

teritoriului si urbanism, ca organ consultativ cu atributii de avizare, expertizare

tehnica si consultanta.

(2) Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si urbanism este formata

din specialisti din domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului,

202

secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de specialitate din subordinea

arhitectului-sef.

(3) Componenta nominala a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului

si urbanism si regulamentul de functionare se aproba de consiliul judetean,

consiliul local municipal, orasenesc, respectiv de Consiliul General al

Municipiului Bucuresti, la propunerea presedintelui consiliului judetean, a

primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, pe baza

recomandarilor asociatiilor profesionale din domeniul amenajarii teritoriului,

urbanismului, constructiilor, institutiilor de invatamant superior si ale

arhitectului-sef.

Avizarea şi autorizarea construcţiilor

Avizele de urbanism . Conform art,37 (4) Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si de

urbanism avizeaza din punct de vedere tehnic documentatiile de amenajare a

teritoriului si de urbanism, precum si studiile de fundamentare sau cercetarile

prealabile.

(5) Avizele date de Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si de

urbanism se supun deliberarii si aprobarii consiliului judetean, consiliului local,

respectiv Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz

Certificatul de urbanism Conform art. 28 din Legea nr.350/2001

aplicarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate se

asigura prin eliberarea certificatului de urbanism.

Art. 29. - (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter

obligatoriu prin care autoritatea administratiei publice judetene sau locale face

cunoscute regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor si conditiile necesare

in vederea realizarii unor investitii, tranzactii imobiliare ori a altor operatiuni

imobiliare, potrivit legii. 203

Art.29 alin. (2) prevede că Certificatul de urbanism este obligatoriu

pentru adjudecarea prin licitatie a lucrarilor de proiectare si de executie a

lucrarilor publice, precum si pentru intocmirea documentatiilor cadastrale de

comasare, respectiv de dezmembrare a bunurilor imobile in cel putin 3 parcele.

In cazul vanzarii sau cumpararii de imobile, certificatul de urbanism cuprinde

informatii privind consecintele urbanistice ale operatiunii juridice, solicitarea

certificatului de urbanism fiind in acest caz facultativa.

(3) Certificatul de urbanism se elibereaza la cererea oricarui solicitant,

persoana fizica sau juridica, care poate fi interesat in cunoasterea datelor si a

reglementarilor carora ii este supus respectivul bun imobil.

(4) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de executare a lucrarilor

de construire, amenajare sau plantare.

(5) In certificatul de urbanism se va mentiona in mod obligatoriu scopul

eliberarii acestuia.

(6) Certificatul de urbanism pentru destinatii speciale se elibereaza in

temeiul si cu respectarea documentatiilor aferente obiectivelor cu caracter

militar, elaborate si aprobate de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de

Interne, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe,

Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza, dupa caz,

pe baza avizului Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei.

Conform art. 6. - (1) din Legea nr.50/1991 actualizată Certificatul de

urbanism este actul de informare prin care autoritatile prevazute la art. 4, in

conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente

acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, dupa caz, avizate si

aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul

juridic, economic si tehnic al terenurilor si constructiilor existente la data

solicitarii si stabilesc cerintele urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite in

204

functie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzand avizele si

acordurile legale, necesare in vederea autorizarii.

(2) Certificatul de urbanism se emite de autoritatile prevazute la art. 4,

abilitate sa autorizeze lucrarile de constructii, si se elibereaza solicitantului in

termen de cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, mentionandu-se in

mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.

(3) Certificatul de urbanism se semneaza de catre presedintele consiliului

judetean sau de primar, dupa caz, de secretar si de arhitectul-sef sau de catre

persoana cu responsabilitate in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului

din aparatul propriu al autoritatii administratiei publice emitente,

responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atributiilor

stabilite conform legii.

(4) In vederea eliberarii certificatului de urbanism solicitantul - orice

persoana fizica sau juridica interesata - se va adresa autoritatilor prevazute la art.

4 cu o cerere care va cuprinde atat elementele de identificare a imobilului pentru

care se solicita certificatul de urbanism, cat si elementele care definesc scopul

solicitarii.

(5) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de a executa lucrari de

constructii.

(6) Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, si in vederea

concesionarii de terenuri, a adjudecarii prin licitatie a proiectarii lucrarilor

publice in faza "Studiu de fezabilitate" si pentru cereri in justitie si operatiuni

notariale privind circulatia imobiliara atunci cand operatiunile respective au ca

obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate in scopul realizarii de lucrari

de constructii, precum si constituirea unei servituti de trecere cu privire la un

imobil. Operatiunile juridice mentionate se efectueaza numai in baza

certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu

nulitatea actului.

205

Conform art. 30 din Legea 350/2001 - Pentru aceeasi parcela se pot

elibera mai multe certificate de urbanism, dar continutul acestora, bazat pe

documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism, si celelalte

reglementari in domeniu trebuie sa fie aceleasi pentru toti solicitantii. In acest

scop nu este necesara solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, in

vederea emiterii certificatului de urbanism.

Art. 31. - Certificatul de urbanism cuprinde urmatoarele elemente

privind:

a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului

si servitutile de utilitate publica care greveaza asupra acestuia; situarea

imobilului - teren si/sau constructiile aferente - in intravilan sau in extravilan;

prevederi ale documentatiilor de urbanism care instituie un regim special asupra

imobilului - zone protejate, interdictii definitive sau temporare de construire -,

daca acesta este inscris in Lista cuprinzand monumentele istorice din Romania si

asupra caruia, in cazul vanzarii, este necesara exercitarea dreptului de

preemptiune a statului potrivit legii, precum si altele prevazute de lege.

Informatiile privind dreptul de proprietate si dezmembramintele acestuia vor fi

preluate din cartea funciara, conform extrasului de carte funciara pentru

informare.

b) regimul economic al imobilului - folosinta actuala, destinatii admise

sau neadmise, stabilite in baza prevederilor urbanistice aplicabile in zona,

reglementari fiscale specifice localitatii sau zonei;

c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului,

coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime si maxime ale

parcelelor, echiparea cu utilitati, edificabil admis pe parcela, circulatii si accese

pietonale si auto, parcaje necesare, alinierea terenului si a constructiilor fata de

strazile adiacente terenului, inaltimea minima si maxima admisa.

206

Art. 31/1. - (1) Dreptul de construire se acorda potrivit prevederilor

legale, cu respectarea documentatiilor de urbanism si regulamentelor locale de

urbanism aferente, aprobate potrivit prezentei legi.

(4) La emiterea autorizatiei de construire de catre autoritatea publica

competenta, pe langa prevederile documentatiilor de urbanism si ale

regulamentelor locale de urbanism aferente acestora, vor fi avute in vedere

urmatoarele aspecte:

a) existenta unui risc privind securitatea, sanatatea oamenilor sau

neindeplinirea conditiilor de salubritate minima;

b) prezenta unor vestigii arheologice. Autoritatile abilitate elibereaza

Certificatul de descarcare de sarcina arheologica sau instituie restrictii prin

avizul eliberat, in termen de 3 luni de la inaintarea de catre beneficiar/finantator

a Raportului de cercetare arheologica, elaborat in urma finalizarii cercetarilor;

c) existenta riscului de incalcare a normelor de protectie a mediului;

d) existenta riscului de a afecta negativ patrimoniul construit, patrimoniul

natural sau peisaje valoroase - recunoscute si protejate potrivit legii;

e) existenta riscurilor naturale de inundatii sau alunecari de teren;

f) evidentierea unor riscuri naturale si/sau antropice care nu au fost luate

in considerare cu prilejul elaborarii documentatiilor de urbanism aprobate

anterior pentru teritoriul respectiv.

Art. 31/2. - In baza prevederilor Planului urbanistic general, autorizatiile

de construire se emit direct pentru zonele pentru care exista reglementari privind

regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor, cuprinse in Regulamentul local

de urbanism - R.L.U., aferent acestuia.

Art. 31/3. - Zonele asupra carora s-a instituit un anumit regim de protectie

sau interdictie, care nu pot fi suficient reglementate prin Planul urbanistic

general, se vor evidentia/delimita in cadrul acestuia in vederea detalierii prin

planuri urbanistice zonale.

207

Art. 32. - (1) In cazul in care prin cererea pentru emiterea certificatului de

urbanism se solicita o modificare de la prevederile documentatiilor de urbanism

aprobate pentru zona respectiva sau daca conditiile specifice ale

amplasamentului ori natura obiectivelor de investitii o impun, autoritatea publica

locala are dreptul ca, dupa caz, prin certificatul de urbanism:

a) sa respinga cererea in mod justificat;

b) sa solicite elaborarea unui plan urbanistic zonal numai in baza unui

aviz prealabil de oportunitate intocmit de catre structura specializata condusa de

arhitectul-sef si aprobat de catre consiliul local, prin care se stabilesc:

1. teritoriul care urmeaza sa fie reglementat prin Planul urbanistic zonal;

2. categoria/categoriile functionala/functionale a/ale dezvoltarii si

eventualele servituti;

3. reglementari obligatorii sau dotari de interes public necesare;

c) sa solicite elaborarea unui plan urbanistic de detaliu.

(2) Dupa aprobarea Planului urbanistic zonal sau, dupa caz, a Planului

urbanistic de detaliu, se poate intocmi documentatia tehnica in vederea obtinerii

autorizatiei de construire.

(3) Noua documentatie de urbanism, cuprinzand interventia solicitata,

poate fi aprobata numai dupa o perioada de cel putin 12 luni de la data aprobarii

documentatiei de urbanism initiale.

(4) In situatia prevazuta la alin. (1) lit. b) si c), se pot aduce urmatoarele

modificari reglementarilor din Planul urbanistic general:

a) prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementari noi cu privire la:

regimul de construire, functiunea zonei, inaltimea maxima admisa, coeficientul

de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT),

retragerea cladirilor fata de aliniament si distantele fata de limitele laterale si

posterioare ale parcelei;

208

b) prin Planul urbanistic de detaliu se stabilesc reglementari noi numai cu

privire la distantele fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei.

Art. 33. - (1) Certificatul de urbanism se emite de aceleasi autoritati ale

administratiei publice locale care, potrivit competentelor stabilite de legislatia

in vigoare, emit autorizatiile de construire.

(2) Certificatul de urbanism se elibereaza solicitantului in cel mult 30 de

zile de la data inregistrarii cererii acestuia.

(3) Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileste de

catre emitent conform legii, in raport cu importanta zonei si a investitiei.

Art. 34. - Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate

sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse in documentatiile de urbanism

aprobate atrage raspunderea disciplinara, administrativa, contraventionala, civila

sau penala, dupa caz, potrivit legii.

Conform art. 7 din Legea nr.50/1991 actualizată, (3) Certificatul de

urbanism se semneaza de catre presedintele consiliului judetean sau de primar,

dupa caz, de secretar si de arhitectul-sef sau de catre persoana cu

responsabilitate in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului din aparatul

propriu al autoritatii administratiei publice emitente, responsabilitatea emiterii

acestuia revenind semnatarilor, potrivit atributiilor stabilite conform legii.

(4) In vederea eliberarii certificatului de urbanism solicitantul - orice

persoana fizica sau juridica interesata - se va adresa autoritatilor prevazute la art.

4 cu o cerere care va cuprinde atat elementele de identificare a imobilului pentru

care se solicita certificatul de urbanism, cat si elementele care definesc scopul

solicitarii.

(5) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de a executa lucrari de

constructii.

(6) Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, si in vederea

concesionarii de terenuri, a adjudecarii prin licitatie a proiectarii lucrarilor

209

publice in faza "Studiu de fezabilitate" si pentru cereri in justitie si operatiuni

notariale privind circulatia imobiliara atunci cand operatiunile respective au ca

obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate in scopul realizarii de lucrari

de constructii, precum si constituirea unei servituti de trecere cu privire la un

imobil. Operatiunile juridice mentionate se efectueaza numai in baza

certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu

nulitatea actului.

Emiterea certificatului de urbanism dă dreptul la obținerea atutorizației de

construire sau desființare de lucrări.

Autorzaţia de construireConform art.2alin.1 din Legea nr.50/1991 ( textul actualizat al legii include

modificarile aduse de :O.U.G. nr. 122/2004 ; Legea nr. 119/2005 ; Legea nr. 52/2006 ; Legea nr. 376/2006 ;

Legea nr. 117/2007 ; Legea nr. 101/2008 publicata in MOF nr. 371 din 15/05/2008 ; O.U.G. nr. 214/2008

publicata in MOF nr. 847 din 16/12/2008; O.U.G. nr. 228/2008) publicata in MOF nr. 3 din 05/01/2009 (1)

autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei publice

locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege,

referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor.

Autorizatia de construire sau desființare se emite in temeiul si cu

respectarea prevederilor documentatiilor de urbanism, avizate si aprobate

potrivit legii, la solicitarea detinatorului titlului de proprietate asupra unui

imobil - teren si/sau constructii - ori a altui act care confera dreptul de construire

sau de desfiintare, in conditiile prezentei legi..

(2) Constructiile civile, industriale, inclusiv cele pentru sustinerea

instalatiilor si utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot

realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire, emisa in conditiile

prezentei legi, si a reglementarilor privind proiectarea si executarea

constructiilor.

(3) Autorizatiile de construire pentru retele magistrale, cai de

comunicatie, amenajari pentru imbunatatiri funciare, retele de telecomunicatii

210

ori alte lucrari de infrastructura, care se executa in extravilanul localitatilor, se

emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate si aprobate

potrivit legii.

(4) Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizatii de

construire si fara documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism

aprobate, pentru:

a) lucrari de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare si de

conservare a cladirilor de orice fel, cu conditia mentinerii aceleiasi functiuni, a

suprafetei construite la sol si a volumetriei acestora;

b) lucrari de reparare privind cai de comunicatie, dotari tehnico-edilitare

si altele asemenea, fara modificarea traseului si, dupa caz, a functionalitatii

acestora;

c) lucrari de reparare privind imprejurimi, mobilier urban, amenajari de

spatii verzi, parcuri si gradini publice, piete pietonale si celelalte lucrari de

amenajare a spatiilor publice;

d) lucrari de cercetare si de prospectare a terenurilor - foraje si excavari -,

necesare in vederea efectuarii studiilor geotehnice, exploatarilor de cariere,

balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum si altor exploatari;

e) organizarea de tabere de corturi.

Art. 3. - Autorizatia de construire se elibereaza pentru:

a) lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere,

schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a

instalatiilor aferente acestora, cu exceptia celor prevazute la art. 11;

b) lucrari de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare,

protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrari, indiferent de

valoarea lor, care urmeaza sa fie efectuate la constructii reprezentand

monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protectie, stabilite potrivit

legii;

211

c) lucrari de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare,

modernizare si reabilitare privind cai de comunicatie, inclusiv lucrari de arta,

retele si dotari tehnico-edilitare, lucrari hidrotehnice, amenajari de albii, lucrari

de imbunatatiri funciare, lucrari de instalatii de infrastructura, noi capacitati de

producere, transport, distributie a energiei electrice si/sau termice, precum si de

reabilitare si retehnologizare a celor existente;

d) imprejmuiri si mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri, piete

si alte lucrari de amenajare a spatiilor publice;

e) lucrari de foraje si excavari necesare in vederea efectuarii studiilor

geotehnice, prospectiunilor geologice, exploatarilor de cariere, balastiere, sonde

de gaze si petrol, precum si alte exploatari de suprafata sau subterane;

f) lucrari, amenajari si constructii cu caracter provizoriu necesare in

vederea organizarii executiei lucrarilor de baza, daca nu au fost autorizate o data

cu acestea;

g) organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote;

h) lucrari de constructii cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine,

spatii de expunere situate pe caile si spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj,

firme si reclame, precum si anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole

situate in extravilan;

i) cimitire - noi si extinderi.

Art. 11. - (1) Se pot executa fara autorizatie de construire urmatoarele

lucrari care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale

constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora:

a) reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand

nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate;

b) reparatii si inlocuiri de tamplarie interioara si exterioara, daca se

pastreaza forma, dimensiunile golurilor si tamplariei, inclusiv in situatia in care

212

se schimba materialele din care sunt realizate respectivele lucrari, cu exceptia

cladirilor declarate monumente istorice, in conditiile legii;

c) reparatii si inlocuiri de sobe de incalzit;

d) zugraveli si vopsitorii interioare;

e) zugraveli si vopsitorii exterioare, daca nu se modifica elementele de

fatada si culorile cladirilor;

f) reparatii la instalatiile interioare, la bransamentele si racordurile

exterioare, de orice fel, aferente constructiilor, in limitele proprietatii, montarea

sistemelor locale de incalzire si de preparare a apei calde menajere cu cazane

omologate, precum si montarea aparatelor individuale de climatizare si/sau de

contorizare a consumurilor de utilitati;

g) reparatii si inlocuiri la pardoseli;

h) reparatii si inlocuiri la finisaje interioare si exterioare - tencuieli,

placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin si la scari de acces, fara

modificarea calitatii si a aspectului elementelor constructive;

i) lucrari de intretinere la caile de comunicatie si la instalatiile aferente;

j) lucrari de investigare, cercetare, expertizare, conservare si restaurare a

componentelor artistice ale constructiilor prevazute la art. 3 lit. b), cu avizul

Ministerului Culturii si Cultelor si al autoritatii administratiei publice judetene

sau locale, dupa caz;

k) lucrari de foraje si sondaje geotehnice pentru constructii de importanta

normala sau redusa, situate in afara zonelor de protectie instituite pentru

zacaminte acvifere;

l) lucrari de constructii funerare subterane si supraterane, cu avizul

administratiei cimitirului.

(2) Se pot executa fara autorizatie de construire si lucrari pentru

amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau inchise, destinate difuzarii si

comercializarii presei, cartilor si florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fara

213

fundatii si platforme, precum si fara racorduri si/sau bransamente la utilitati

urbane, cu exceptia energiei electrice.

(3) Daca lucrarile prevazute la alin. (1), cu exceptia celor prevazute la lit.

e) si j), se executa la constructiile mentionate la art. 3 lit. b), este obligatorie

emiterea autorizatiei de construire.

Art. 4. - Autorizatiile de construire se emit de presedintii consiliilor

judetene, de primarul general al municipiului Bucuresti, de primarii

municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, ai oraselor si comunelor pentru

executarea lucrarilor definite la art. 3, dupa cum urmeaza:

a) de presedintii consiliilor judetene, cu avizul primarilor, pentru lucrarile

care se executa:

1. pe terenuri care depasesc limita unei unitati administrativ-teritoriale;

2. in extravilanul comunelor, cu exceptia celor de la lit. f) pct. 3;

b) de primarii municipiilor, pentru lucrarile care se executa in teritoriul

administrativ al acestora, cu exceptia celor prevazute la lit. a) pct. 1;

c) de primarul general al municipiului Bucuresti, cu avizul primarilor

sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrarile care se executa:

1. pe terenuri care depasesc limita administrativ-teritoriala a unui sector si

cele din extravilan;

2. la constructii reprezentand monumente istorice, clasate sau in procedura

de clasare potrivit legii;

3. lucrari de modernizari, reabilitari, extinderi de retele edilitare

municipale, de transport urban subteran sau de suprafata, de transport si de

distributie, pentru: apa/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicatii inclusiv

fibra optica, precum si lucrari de modernizari si/sau reabilitari pentru strazile

care sunt in administrarea Primariei Municipiului Bucuresti;

214

d) de primarii sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrarile care se

executa in teritoriul administrativ al sectoarelor, cu exceptia celor prevazute la

lit. c), inclusiv bransamente si racorduri aferente retelelor edilitare;

e) de primarii oraselor, pentru lucrarile care se executa:

1. in teritoriul administrativ al acestora, cu exceptia celor prevazute la lit.

a) pct. 1;

2. la constructiile reprezentand monumente istorice clasate sau aflate in

procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, in conditiile

art. 10 lit. a) si ale art. 45 alin. (4) si cu avizul arhitectului-sef al judetului;

f) de primarii comunelor, pentru lucrarile care se executa:

1. in intravilanul localitatilor componente, in vederea realizarii de

locuinte individuale si a anexelor gospodaresti ale acestora, precum si, cu avizul

structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judetene, potrivit art. 45 alin.

(3), in vederea executarii lucrarilor la celelalte categorii de constructii;

2. la constructiile reprezentand monumente istorice clasate sau aflate in

procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, in conditiile

art. 10 lit. a) si ale art. 45 alin. (3) si cu avizul arhitectului-sef al judetului;

3. in extravilanul comunelor pentru constructii reprezentand anexe

gospodaresti, pana la 100 m2;

4. in extravilanul comunelor pentru constructiile reprezentand anexe

gospodaresti ale exploatatiilor agricole, a caror suprafata construita desfasurata

este de maximum 5.000 m2.

(2) Pentru lucrarile care se realizeaza pe amplasamente ce depasesc

limitele judetelor, respectiv ale municipiului Bucuresti, in vederea armonizarii

conditiilor de autorizare pentru intreaga investitie, Ministerul Dezvoltarii,

Lucrarilor Publice si Locuintelor va emite un aviz coordonator in baza caruia

presedintii consiliilor judetene implicate, respectiv primarul general al

215

municipiului Bucuresti vor emite autorizatii de construire pentru lucrarile

amplasate in unitatile administrativ-teritoriale din aria lor de competenta.

(3) Autorizatiile de construire prevazute la alin. (2) produc efecte la data

intrarii in vigoare a ultimei autorizatii de construire emise in conditiile prezentei

legi.

Art. 5. - (1) In vederea simplificarii procedurii de autorizare, emitentul

autorizatiei are obligatia sa organizeze structuri de specialitate, in vederea

emiterii acordului unic, respectiv a obtinerii, in numele solicitantului, a avizelor

legale necesare autorizarii, pentru:

a) racordarea la retelele de utilitati, in conditiile impuse de caracteristicile

si de amplasamentul retelelor de transport energetic sau tehnologic din zona de

amplasament;

b) racordarea la reteaua cailor de comunicatii;

c) prevenirea si stingerea incendiilor, apararea civila, protectia mediului si

a sanatatii populatiei.

(2) Pentru asigurarea functionarii structurilor de specialitate, consiliile

judetene si locale pot stabili taxe pe tipuri de lucrari, in raport cu numarul de

avize necesare, in conditiile legii.

(3) In vederea organizarii structurii de specialitate pentru emiterea

acordului unic, prevazuta la alin. (1), regiile si societatile comerciale publice ori

private care administreaza si/sau exploateaza utilitati urbane au obligatia

desemnarii unui reprezentant cu drepturi depline.

Termenul de emitere Art. 7. - (1) Autorizatia de construire se emite in cel

mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, pe baza documentatiei depuse la

autoritatile prevazute la art. 4, care va cuprinde:

a) certificatul de urbanism;

b) dovada titlului asupra terenului si/sau constructiilor;

c) proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii;

216

d) avizele si acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de

urbanism;

e) dovada privind achitarea taxelor legale.

(11) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), pentru constructiile

reprezentand anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole termenul de

emitere a autorizatiei de construire este de 15 zile de la data inregistrarii cererii.

(2) Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii este extras din

proiectul tehnic si se elaboreaza in conformitate cu continutul-cadru prevazut in

anexa nr. 1, in concordanta cu cerintele certificatului de urbanism, cu continutul

avizelor si al acordurilor cerute prin acesta, si se intocmeste, se semneaza si se

verifica, potrivit legii.

(3) In situatia depunerii unei documentatii tehnice incomplete, aceasta se

restituie solicitantului in termen de 5 zile de la data inregistrarii, cu mentionarea

in scris a elementelor necesare in vederea completarii acesteia.

(4) Executarea lucrarilor de constructii se poate face numai pe baza

proiectului tehnic si a detaliilor de executie.

(5) Autoritatea emitenta a autorizatiei de construire stabileste o perioada

de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval in care solicitantul

este obligat sa inceapa lucrarile. In aceasta situatie, valabilitatea autorizatiei se

extinde pe toata durata de executie a lucrarilor prevazute prin autorizatie, in

conformitate cu proiectul tehnic.

(6) Neinceperea lucrarilor ori nefinalizarea acestora in termenele stabilite

conduce la pierderea valabilitatii autorizatiei, fiind necesara emiterea unei noi

autorizatii de construire. In situatia in care caracteristicile nu se schimba fata de

autorizatia initiala, se va putea emite o noua autorizatie de construire, fara a fi

necesar un nou certificat de urbanism.

(7) Prin exceptie de la prevederile alin. (6), in cazul justificat in care

lucrarile de constructii nu pot fi incepute ori nu pot fi executate integral la

217

termenul stabilit, investitorul poate solicita autoritatii emitente prelungirea

valabilitatii autorizatiei cu cel putin 15 zile inaintea expirarii acesteia.

Prelungirea valabilitatii autorizatiei se poate acorda o singura data si pentru o

perioada nu mai mare de 12 luni.

(8) Investitorul are obligatia sa instiinteze autoritatea emitenta a

autorizatiei de construire, precum si inspectoratul teritorial in constructii asupra

datei la care vor incepe lucrarile autorizate. In caz contrar, daca constatarea

faptei de incepere a lucrarilor fara instiintare s-a facut in termenul de valabilitate

a autorizatiei, data inceperii lucrarilor se considera ca fiind ziua urmatoare datei

de emitere a autorizatiei.

Art. 12. - (1) Autorizatiile de construire sau de desfiintare, emise cu

incalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de catre instantele de contencios

administrativ, potrivit legii. Anularea autorizatiilor de construire sau de

desfiintare poate fi ceruta, in conditiile legii, si de catre prefect, inclusiv la

sesizarea expresa a organelor de control ale Inspectoratului de Stat in

Constructii.

(2) O data cu introducerea actiunii se pot solicita instantei judecatoresti

suspendarea autorizatiei de construire sau desfiintare si oprirea executarii

lucrarilor, pana la solutionarea pe fond a cauzei.

Obligatiile autorităților Art.27 (1) Presedintii consiliilor judetene, primarii si

organele de control din cadrul autoritatilor administratiei publice locale si

judetene au obligatia sa urmareasca respectarea disciplinei in domeniul

autorizarii executarii lucrarilor in constructii in cadrul unitatilor lor

administrativ-teritoriale si, in functie de incalcarea prevederilor legale, sa aplice

sanctiuni sau sa se adreseze instantelor judecatoresti si organelor de urmarire

penala, dupa caz.

(2) Arhitectul-sef al judetului si personalul imputernicit al compartimentului de

specialitate din subordinea acestuia urmaresc respectarea disciplinei in domeniul

218

autorizarii executarii lucrarilor de constructii pe teritoriul administrativ al

judetului, precum si respectarea disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului

legata de procesul de autorizare a constructiilor.

Decizia mentinerii sau a desfiintarii constructiilor realizate fara

autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de

catre autoritatea administratiei publice competente, pe baza planurilor

urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in conditiile legii,

sau, dupa caz, de instanta. Pentru lucrari ce se executa la cladirile prevazute la

art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si Cultelor.

Masura desfiintarii constructiilor se aplica si in situatia in care, la

expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de

constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesara.

Controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si autorizarea executarii

lucrarilor de constructii se exercita de Inspectoratul de Stat in Constructii, pe

intregul teritoriu al tarii, si de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun

masurile si sanctiunile prevazute de prezenta lege.

Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale pot dispune

oprirea executarii lucrarilor de construire sau de desfiintare, dupa caz, atunci

cand constata ca acestea se realizeaza cu incalcarea dispozitiilor legale, a

cerintelor privind asigurarea calitatii in constructii, fara proiect tehnic ori pe

baza unor autorizatii nelegal emise.

Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale

incunostinteaza autoritatea administratiei publice pe teritoriul careia s-a efectuat

controlul asupra constatarilor si masurilor dispuse. In aceasta situatie organele

de control ale consiliilor judetene sau locale, dupa caz, au obligatia sa

urmareasca modul de conformare privind cele dispuse de Inspectoratul de Stat in

Constructii.

219

2. Cerințe legale privind menținerea echilibrului ecologic cu ocazia exercitării unor activității agricole și industriale

Politica integrată a produselor (PIP)

PIP are la bază Cartea verde a unei politici integrate a produselor (februarie

2001) şi există ca strategie începând din iunie 2003, odată cu adoptarea de către

Comisie a comunicării aferente. PIP urmăreşte să minimizeze degradarea pe

care unele produse o cauzează mediului pe durata ciclului lor de viaţă şi propune

o abordare voluntară în vederea „produselor verzi”22, precum şi o strânsă

cooperare cu părţile interesate. Principiile de bază ale acestei strategii sunt:

1) gândirea în perspectiva ciclului de viaţă al produselor;

2) implicarea pieţei, prin crearea de stimulente în vederea încurajării cererii şi

ofertei de “produse verzi”;

3) implicarea părţilor interesate;

4) actualizarea şi dezvoltarea continuă;

5) crearea de instrumente variate.

În ceea ce priveşte implementarea sa, au fost identificate două direcţii de

acţiune:

-stabilirea de „condiţii cadru” – adică promovarea acelor tipuri de măsuri

şi instrumente aplicabile mai multor produse diferite;

-crearea unei „abordări specifice produsului” – adică identificarea

produselor cele mai dăunătoare la adresa mediului şi dezvoltarea de proiecte

pilot pentru demonstrarea practică a beneficiilor aplicării PIP.

În momentul de faţă, această strategie se află încă în faza promovării

obiectivelor şi a elaborării modalităţii de transpunere în practică a principiilor

sale Un aspect inovator al PAM 6 este adoptarea unei „politici integrate a

produselor (PIP)”12,având ca scop reducerea degradării mediului de către

220

diverse produse pe parcursul ciclului lor de viaţă şi conducând astfel la

dezvoltarea unei pieţe a produselor ecologice.

Regimul juridic al organismelor modificate genetic

 În această privinţă România a transpus legislaţia internaţională şi

europeană      respectiv Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 12 martie 2001 privind introducerea deliberatã în mediu a

organismelor modificate genetic, care abrogã Directiva Consiliului 90/220/CEE,

publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 106 din 17 aprilie 2001,

p. 1, cu amendamentele ulterioare, prin:

a) Regulamentul (CE) nr. 1.829/2003 al Parlamentului European şi al

Consiliului din 22 septembrie 2003 privind alimentele şi hrana pentru animale,

modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 268

din 18 octombrie 2003;

  b) Regulamentul (CE) nr. 1.830/2003 al Parlamentului European şi al

Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea şi etichetarea

organismelor modificate genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru

animale, obţinute din organisme modificate genetic, care modificã Directiva

2001/18/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 268 din 18

octombrie 2003;

221

   c) Decizia 2002/623/CE a Comisiei Europene din 24 iulie 2002 de stabilire a unor

recomandãri în completarea anexei nr. 2 la Directiva Parlamentului European şi a

Consiliului 2001/18/CE privind introducerea deliberatã în mediu a organismelor

modificate genetic şi de abrogare a Directivei Consiliului 90/220/CEE, publicatã

în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 200 din 30 iulie 2002

 Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizãrii depline a legislaţiei

naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul organismelor modificate

genetic,  prin intrarea în vigoare a Directivei 2001/18/CE privind introducerea

deliberatã în mediu a organismelor modificate genetic, care asigurã un cadru

legislativ unitar în acest domeniu, impun armonizarea legislaţiei

naţionale cu noile prevederi comunitare, astfel ca activitãţile cu organisme

modificate genetic sã se desfãşoare cu respectarea principiului precauţiei,

pentru asigurarea protecţiei sãnãtãţii umane şi a mediului. Guvernul a adoptat

Ordonanța de Urgență nr,43/2007, modificată prin LEGEA nr. 247 din 30

iunie 2009

  Activitãţile reglementate prin ordonanţã de urgenţã sunt:

- introducerea deliberatã în mediu a organismelor modificate genetic, în

alte scopuri decât introducerea pe piaţã;

- introducerea pe piaţã a organismelor modificate genetic, ca atare sau

componente ale unor produse;  

- mişcarea transfrontierã a organismelor modificate genetic, în legãturã

cu activitãţile de introducere deliberată în mediu și introducere pe piată.

Definiția unor termeni utilizați în acest domeniu

- Definiţii şi termeni

- utilizarea în condiţii de izolare - orice operaţiune prin care organismele

sunt modificate genetic sau prin care organismele modificate genetic sunt

cultivate, stocate, transportate, distruse, eliminate sau utilizate în condiţii

controlate, şi pentru care se iau mãsuri specifice de izolare, pentru a se

222

 Home 

limita contactul acestor organisme cu populaţia şi cu mediul, astfel încât

sã se asigure un nivel ridicat de siguranţã;

-   - notificare - transmiterea, de cãtre notificator, cãtre autoritatea

competentã, a informaţiilor necesare în temeiul prezentului act normativ;

      - notificator - persoana care transmite notificarea;

- - produs - un preparat care constã din sau care conţine un organism

modificat genetic sau o combinaţie de organisme modificate genetic şi

care este introdus pe piaţã;

- - biosecuritate - totalitatea mãsurilor luate pentru a reduce sau elimina

riscurile potenţiale ce pot apãrea ca o consecinţã a utilizãrii organismelor

modificate genetic, care ar putea avea efecte adverse asupra sãnãtãţii

umane şi asupra conservãrii şi utilizãrii durabile a diversitãţii biologice;

        - evaluarea riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului -procesul

menit sã evalueze riscurile directe sau indirecte, imediate ori întârziate, pe

care introducerea deliberatã în mediu sau introducerea pe piaţã a

organismelor modificate genetic le poate avea asupra sãnãtãţii umane şi a

mediului şi care se realizeazã în conformitate cu anexa nr. 2;

- - biotehnologie - definitã conform art. 2 pct. 16 din Ordonanţa de urgenţã

a Guvernului nr. 195/2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin

Legea nr. 265/2006; 16. biotehnologie - aplicatie tehnologica in care se

utilizeaza sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele

acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu

folosinta specifica;

- - biotehnologie modernã - definitã conform art. 2 pct. 17 din Ordonanţa

de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005, aprobatã cu modificãri şi

completãri prin Legea nr. 265/2006; 17. biotehnologie moderna -

aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic si a

tehnicilor de fuziune celulara, altele decat cele specifice selectiei si

223

ameliorarii traditionale, care inlatura barierele fiziologice naturale de

reproducere sau de recombinare genetica;

- - managementul riscului - aplicarea mãsurilor adecvate de biosecuritate

pentru a minimiza riscurile identificate şi pentru a reduce efectele lor, în

scopul atingerii efectelor anticipate;

- - autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului - Ministerul

Mediului şi Dezvoltãrii Durabile;

- - autoritate competentã - autoritate responsabilã pentru aplicarea

prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, conform art. 11 alin. (3);

- - autoritãţi implicate - autoritãţi responsabile pentru conformarea la

prezenta ordonanţã de urgenţã, conform art. 11 alin. (1) lit. e);

    - Comisia pentru Securitate Biologicã - organism ştiinţific cu rol

consultativ în procesul de luare a deciziilor de cãtre autoritatea

competentã, conform art. 11 alin. (7);

- - . organul de control - în înţelesul prezentului act normativ, este Garda

Naţionalã de Mediu;

-   - BCH - Biosafety Clearing-House, mecanismul internaţional de schimb

de informaţii în domeniul biosecuritãţii, stabilit prin Protocolul de la

Cartagena privind biosecuritatea;

- - codul unic de identificare - o înşiruire de cifre şi/sau litere, care permite

identificarea unui organism modificat genetic pe baza evenimentului de

transformare autorizat din care acesta rezultã, şi care asigurã accesul la

informaţiile specifice referitoare la acesta. Codul se atribuie conform

Regulamentului Comisiei (CE) nr. 65/2004 din 14 ianuarie 2004 de stabilire a unui

sistem de elaborare şi alocare a unor identificatori unici pentru

organismele modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al

Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L 10 din 16 ianuarie 2004;

224

- locaţie - locul unde are loc introducerea deliberatã în mediu a

organismelor modificate genetic;

-   - operator - orice persoanã juridicã autorizatã care desfãşoarã activitãţi ce

implicã organisme modificate genetic.

- organism - orice entitate biologicã capabilã de reproducere sau de transfer

de material genetic;

- - probã de control, probã-martor - conform art. 2 pct. 11 din

Regulamentul (CE) nr. 1.829/2003 al Parlamentului European şi al

Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare şi

furajele, modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. L 268 din 18 octombrie 2003. Se prelevã pentru certificarea

tipului de modificare geneticã; - probã de control, probã-martor -

conform art. 2 pct. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1.829/2003 al

Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind

produsele alimentare şi furajele, modificate genetic, publicat în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene nr. L 268 din 18 octombrie 2003. Se prelevã

pentru certificarea tipului de modificare geneticã;

- microorganism - conform art. 2 pct. 43 din Ordonanţa de urgenţã a

Guvernului nr. 195/2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea

nr. 265/2006; - orice entitate microbiologica, celulara sau necelulara,

capabila de replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv

virusurile, viroizii si celulele vegetale si animale in culturi;

- modificare geneticã/transformare geneticã - modificarea informaţiei

genetice ereditare naturale a unui organism, prin utilizarea tehnicilor de

modificare geneticã;

-organism modificat genetic - orice organism viu, cu excepţia fiinţelor

umane, al cãrui material genetic a fost modificat într-un mod diferit de cel

225

natural, altfel decât prin încrucişare şi/sau recombinare naturalã. În sensul

acestei definiţii:

a) modificarea geneticã se produce prin utilizarea cel puţin a tehnicilor

specificate în anexa nr. 1A partea 1;

 b) tehnicile menţionate în anexa nr. 1A partea 2 nu sunt considerate ca

determinând o modificare geneticã;

- introducere deliberatã în mediu - orice introducere intenţionatã în mediu

a unui organism modificat genetic sau a unei combinaţii de organisme

modificate genetic, pentru care nu se iau mãsuri specifice de izolare pentru a se

limita contactul lor cu populaţia şi cu mediul şi pentru a asigura un nivel ridicat

de siguranţã a acestora;

  -introducere pe piaţã - punerea la dispoziţie a organismelor modificate

genetic, contra cost sau gratuit, unor persoane autorizate pentru activitãţi cu

organisme modificate genetic, reprezentând introducere deliberatã în mediu care

se supune cerinţelor prevãzute la cap. III. În sensul prezentei ordonanţe de

urgenţã, nu este consideratã introducere pe piaţă

a) punerea la dispoziţie a microorganismelor modificate genetic, inclusiv

a colecţiilor de culturi, pentru activitãţile reglementate prin Directiva Consiliului

90/219/CEE privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor

modificate genetic, amendatã prin Directiva 98/81/CE;

 b) punerea la dispoziţie a organismelor modificate genetic, altele decât

microorganismele menţionate la lit. a), pentru a fi utilizate exclusiv pentru

activitãţi în care sunt luate mãsuri de izolare stricte, adecvate pentru a limita

contactul cu acestea şi a asigura un nivel ridicat de siguranţã pentru populaţie, în

general, şi pentru mediu, mãsurile trebuind sã se bazeze pe aceleaşi principii

privind izolarea, conform Directivei 98/81/CE, care amendeazã Directiva

90/219/CEE;

    c) punerea la dispoziţie a organismelor modificate genetic pentru a fi utilizate

226

exclusiv pentru introducerile deliberate în mediu, care se supun cerinţelor

prevãzute de această lege.

- mişcarea transfrontierã înseamnă deplasarea intenţionatã a organismelor

modificate genetic, respectiv introducerea pe teritoriul naţional, exportul

în afara Comunitãţii Europene şi tranzitul frontierã-frontierã;

Prevederile legislației naționale se completeazã cu:

    a) prevederile adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000 Protocolului de la

Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologicã

(semnatã la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro),, ratificat prin Legea nr.

59/2003;

    b) prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr.

1.946/2003 din 15 iulie 2003 privind mişcarea transfrontierã a organismelor

modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 287

din 5 noiembrie 2003 şi denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.946/2003;

    c) dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind

protecţia mediului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr.

265/2006;

    d) prevederile legislaţiei referitoare la produsele de protecţie a plantelor;

    e) prevederile legislaţiei privind înregistrarea soiurilor şi hibrizilor de

plante modificate genetic, coexistenţa culturilor de plante superioare

modificate genetic cu cele ecologice şi convenţionale, autorizarea

cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

Ordonanţã de urgenţã nu se aplicã:

 a) organismelor obţinute prin tehnicile de modificare geneticã prevãzute în

anexa nr. 1B;

  b) activitãţii de transport al organismelor modificate genetic pe calea feratã, pe

drumurile publice, pe cãile de navigaţie interioare, pe mare sau prin aer, cu

excepţia prevederilor privind evaluarea riscului şi planul de urgenţã;

227

 c) mãsurilor care se iau în cazul unui eventual accident în timpul unei activitãţi

cu organisme modificate genetic, în condiţii de izolare;

 d) operaţiunilor de comerţ şi mişcãrii transfrontierã a organismelor modificate

genetic, care sunt reglementate prin alte acte normative;

 e) autorizãrii introducerii pe piaţã a alimentelor şi/sau hranei pentru animale,

care constau din sau conţin şi/sau sunt produse din organisme modificate genetic

definite conform prezentei ordonanţe de urgenţã;

  f) autorizãrii introducerii pe piaţã şi mişcãrii transfrontiere a medicamentelor

de uz uman şi veterinar, conţinând organisme modificate genetic sau constând

din organisme modificate genetic ori o combinaţie de organisme modificate

genetic, care sunt reglementate prin legislaţia specificã;

g) utilizãrii organismelor modificate genetic şi a produselor modificate genetic,

din momentul în care nu mai au capacitate de replicare sau de transfer de

material genetic.

Activitãţile se supun prevederilor legislaţiei privind alimentele şi hrana

pentru animale, modificate genetic, iar autoritatea competentã pentru acest

domeniu este autoritatea publicã centralã pentru siguranţa alimentarã.

Autorizarea introducerii pe piaţã a acestor organisme modificate genetic ca atare

sau componente ale unor produse se face dupã ce au fost autorizate pentru

introducerea lor în mediu.

În conformitate cu principiul precauţiei, pentru evitarea efectelor adverse

asupra sãnãtãţii umane şi asupra mediului, este interzisã :

-introducerea deliberatã în mediu a unui organism modificat genetic în

scop de cercetare-dezvoltare sau în orice alte scopuri decât introducerea pe

piaţã,

- fãrã respectarea condiţiilor impuse prin autorizaţia prevãzutã la alin. (1).

228

- parte componentã a unui produs, fãrã autorizaţie emisã de autoritatea

competentã, în conformitate cu prevederile cap. III, sau fãrã autorizaţie

emisã de un alt stat membru.

- folosirea unui produs care nu respectã condiţiile din autorizaţie

- (dacã etichetarea şi ambalarea nu respectã condiţiile din autorizaţia

- introducerea pe piaţã dacã nu se face cu respectarea prevederilor cap. III.

- efectuarea oricãrei mişcãri transfrontierã de organisme modificate genetic,

ca atare sau parte componentã a unui produs, dacã nu se face cu

respectarea condiţiilor impuse prin prezenta ordonanţã de urgenţã

Orice persoanã care transmite o notificare trebuie sã procedeze în prealabil

la efectuarea unei evaluãri a riscurilor asupra sãnãtãţii umane şi a mediului, cu

respectarea prevederilor naționale şi a legislaţiei comunitare specifice, care

include o descriere a metodelor utilizate şi referiri la metode standardizate sau

recunoscute internaţional, precum şi referiri bibliografice.

Evaluarea riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului se realizeazã de

cãtre organisme ştiinţifice independente sau experţi independenţi, autorizaţi sau

atestaţi conform legislaţiei.

Persoana prevãzutã la alin. (1) este responsabilã pentru exactitatea

informaţiilor incluse în notificare şi în toate documentele transmise autoritãţilor

naţionale şi comunitare în procedura de autorizare.

Comisia pentru securitate biologicã examineazã din punct de vedere

ştiinţific studiul privind evaluarea riscului pentru sãnãtatea umanã şi mediu şi

emite un aviz ştiinţific pentru introducerea deliberatã în mediu a organismului

modificat genetic supus procedurii de autorizare..

Autoritatea competentã informeazã şi consultã publicul, primeşte informaţiile

de la Comisia pentru securitate biologicã şi autoritãţile implicate şi asigurã

transmiterea informaţiilor şi/sau a deciziilor luate în aplicarea prezentei

229

ordonanţe de urgenţã, dupã caz, cãtre autoritãţile implicate, cãtre Comisia pentru

securitate biologicã, cãtre public şi cãtre notificator.

 Deciziile finale ale autoritãţii competente, se emit dupã consultarea

autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.

 Autoritatea competentã şi organul de control publicã pe adresa proprie de

internet, cel mai târziu la sfârşitul primului trimestru al fiecãrui an, un raport

asupra activitãţilor din anul anterior. Acest raport trebuie avizat în prealabil

de autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului.

Orice operator care utilizeazã organisme modificate genetic sau

desfãşoarã activitãţi de introducere deliberatã în mediu şi/sau de introducere

pe piaţã, import, export, tranzit, depozitare, manipulare, transport ale unui

astfel de organism modificat genetic sau ale unei combinaţii de organisme

modificate genetic, ca atare sau componentã/e a/ale unui produs, trebuie sã

ia mãsuri pentru ca activitãţile desfãşurate sã nu producã efecte adverse

asupra sãnãtãţii umane, animale şi mediului. Operatorul este obligat sã

nominalizeze un responsabil privind problemele de biosecuritate sau sã

asigure colaborarea cu un consultant extern, cu pregãtire profesionalã în

domeniul biosecuritãţii, legislaţia în vigoare privind protecţia mediului şi

legislaţia privind securitatea muncii.

 Organismele modificate genetic conţinând gene de rezistenţã la antibiotice,

folosite în tratamentul afecţiunilor umane sau veterinare, care pot avea

efecte adverse asupra sãnãtãţii umane şi asupra mediului,, nu pot fi

introduse pe piaţã, dacã este dovedit cã acestea au fost inserate prin

modificare geneticã.

Crearea cadrului naţional de biosecuritate se realizeazã prin participarea

şi colaborarea dintre:

    a) autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului;

    b) Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului;

230

 c) Comisia pentru securitate biologicã;

 d) Garda Naţionalã de Mediu;

    e) autoritãţi implicate, respectiv autoritatea publicã centralã pentru

agriculturã, autoritatea centralã sanitarã veterinarã şi pentru siguranţa

alimentelor, autoritatea publicã centralã pentru sãnãtate, autoritatea publicã

centralã pentru protecţia consumatorilor şi autoritatea publicã centralã pentru

educaţie, cercetare şi tineret.

 Autoritatea competentã este Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului,

care are urmãtoarele responsabilitãţi:

 a) asigurã conformarea la orice prevederi în domeniu, sens în care:

    1. colaboreazã cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului şi

organul de control

 2. primeşte, gestioneazã şi evalueazã conţinutul tehnic al notificãrii;

    3. consultã, în procesul decizional, autoritãţile implicate şi Comisia pentru

securitate biologicã;

4. menţine legãtura cu notificatorul;

  5. consultã şi informeazã publicul în procesul decizional, cu respectarea

legislaţiei în vigoare privind accesul publicului la informaţii şi privind

confidenţialitatea;

    6. emite autorizaţiile/acordurile conform prezentei ordonanţe de urgenţã, le

revizuieşte, le suspendã sau le retrage;

7. informeazã autoritãţile, publicul despre revizuirea, suspendarea sau retragerea

autorizaţiilor/acordurilor, precum şi despre eventuale accidente;

 8. elaboreazã proceduri, ghiduri în colaborare cu autoritãţile implicate şi

instituţiile cu responsabilitãţi în domeniu;

    9. colaboreazã cu autoritãţile naţionale şi comunitare în procesul de autorizare

a organismelor modificate genetic pentru utilizare directã ca aliment sau hranã

pentru animale ori ca medicamente şi produse de uz uman sau veterinar, dupã

231

caz, dacã necesitã o evaluare a riscului asupra mediului;

10. colaboreazã cu notificatorul, cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia

mediului, cu Comisia pentru securitate biologicã şi cu autoritãţile prevãzute la

alin. (4) şi (6), în cazuri de urgenţã, pentru minimizarea riscului asupra mediului

şi sãnãtãţii umane;

  b) asigurã secretariatul Comisiei pentru securitate biologicã;

    c) asigurã funcţionarea unui laborator naţional pentru detecţia şi identificarea

organismelor modificate genetic;

    d) asigurã, împreunã cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului,

colaborarea cu laboratoarele din reţeaua laboratoarelor de referinţã pentru

organisme modificate genetic din Uniunea Europeanã;

    e) realizeazã şi gestioneazã Registrul naţional privind informaţia despre

modificãrile genetice din organismele modificate genetic, prevãzut la art. 48

alin. (4), şi Registrul privind locaţiile pentru introducerea deliberatã în mediu,

 f) realizeazã şi gestioneazã baza de date pentru funcţionarea BCH la nivel

naţional;

    g) realizeazã şi gestioneazã Registrul electronic privind notificãrile primite şi

respinse, acordurile emise, autorizaţiile emise ca şi al autorizaţiilor revizuite,

suspendate şi reînnoite;

 h) realizeazã şi gestioneazã Registrul pentru evidenţa electronicã a informaţiei

privind importul, exportul şi tranzitul organismelor modificate genetic

    i) soluţioneazã solicitãrile transmise de autoritatea publicã centralã pentru

protecţia mediului, în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, pentru

asigurarea cadrului naţional de biosecuritate şi colaborarea cu organismele

comunitare şi Comisia Europeanã;

 j) asigurã schimbul de informaţii cu Comisia Europeanã, cu alte organisme

comunitare şi cu statele membre, cu consultarea autoritãţii publice centrale

pentru protecţia mediului.

232

 Comisia pentru securitate biologicã- structură și atribuții:

Comisia pentru securitate biologicã se compune din 12 membri titulari şi

4 membri supleanţi, specializaţi în domeniile reglementate prin prezenta

ordonanţã de urgenţã, care deţin titluri academice şi/sau universitare şi sunt

personalitãţi ştiinţifice consacrate. Membrii Comisiei pentru securitate biologicã

provin din urmãtoarele instituţii:

   - 3. membri titulari şi un membru supleant, din Academia Românã şi/sau din

instituţiile aflate în subordinea acesteia;

-3. membri titulari şi un membru supleant, din Academia de Ştiinţe Agricole

şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi/sau din instituţiile aflate în

subordinea/coordonarea acesteia;

- 3. membri titulari şi un membru supleant, din Academia de Ştiinţe Medicale

şi/sau din instituţiile aflate în subordinea/ coordonarea acesteia;

 -3. membri titulari şi un membru supleant, din universitãţi şi institute de

cercetare-dezvoltare cu profil biologic, agricol, medical, protecţia mediului şi

alte domenii conexe;

Atribuţiile Comisiei şi modul de organizare şi funcţionare ale acesteia sunt

următoarele:

 1. evalueazã notificãrile din punct de vedere ştiinţific, sub aspectul evaluãrii

riscurilor asupra sãnãtãţii umane şi a mediului, al managementului riscului, al

mãsurilor de intervenţie în caz de urgenţã, al planului de monitorizare şi al

metodelor de detecţie şi identificare a organismelor modificate genetic;

    2. emite un aviz ştiinţific. Avizele şi procesele-verbale ale întrunirilor nu

sunt confidenţiale şi se transmit autoritãţii competente, pe suport de hârtie şi

în format electronic, în limbile românã şi englezã;

    3. emite alte avize ştiinţifice, la solicitarea autoritãţii competente sau a

autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului;

233

 4. colaboreazã cu autoritatea competentã, cu autoritatea publicã centralã

pentru protecţia mediului şi cu organul de control pentru stabilirea mãsurilor

necesare în situaţia unor riscuri majore sau pentru aplicarea clauzei de

salvgardare;

    5. solicitã informaţii notificatorului, autoritãţilor implicate, organismelor

comunitare şi informeazã autoritatea competentã despre aceasta;

    6. colaboreazã cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului în

elaborarea de politici şi strategii de biosecuritate şi în elaborarea de acte

normative;

    7. colaboreazã cu autoritatea competentã în elaborarea de ghiduri, în aplicarea

prezentei ordonanţe;

    8. colaboreazã cu organisme similare din alte state membre, cu experţi

naţionali sau internaţionali în exercitarea atribuţiilor conform prezentului act

normativ.

Condițiile de notificare nu se aplicã în cazul medicamentelor şi

produselor de uz uman, care constau din sau conţin organisme modificate

genetic ori o combinaţie de asemenea organisme, definite conform art. 2 alin.

(1), dacã introducerea lor deliberatã în mediu, în alte scopuri decât acela de

introducere pe piaţã, este autorizatã cu îndeplinirea urmãtoarelor cerinţe:

 a) evaluarea specificã a riscului pentru sãnãtatea umanã şi pentru mediu, în

conformitate cu anexa nr. 2 şi pe baza tipului de informaţii prevãzute în

anexa nr. 3, fãrã a se aduce atingere cerinţelor suplimentare prevãzute de

legislaţia comunitarã în domeniu;

 b) obţinerea de la autoritatea competentã, anterior introducerii, a unei

autorizaţii privind introducerea deliberatã în mediu;

c) elaborarea unui plan de monitorizare în conformitate cu pãrţile relevante ale

anexei nr. 3, în vederea identificãrii efectelor pe care unul sau mai multe

organisme modificate genetic le are/au asupra sãnãtãţii umane sau asupra

234

mediului;

    d) cerinţele legate de abordarea unor noi informaţii, informarea publicului,

informaţia privind rezultatele introducerilor de organisme modificate genetic şi

schimbul de informaţii, cel puţin echivalente cu cele prevãzute în prezenta

ordonanţã de urgenţã şi în mãsurile luate în conformitate cu aceasta.

I. Procedura standard de autorizare

A.Notificarea

   Orice operator, înainte de introducerea deliberatã în mediu a unui

organism modificat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme în

România, trebuie sã transmitã o notificare autoritãţii competente în vederea

obţinerii autorizaţiei

Notificarea trebuie sã conţinã:

a) cererea de autorizare, care precizeazã tipul de organisme modificate

genetic şi activitatea propusã;

 b) dovada achitãrii tarifului pentru evaluarea dosarului de notificare;

 c) dosarul tehnic conţinând informaţiile specificate în anexa nr. 3, necesare

pentru realizarea evaluãrii riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului, ca

urmare a introducerii deliberate în mediu a unui organism modificat genetic

sau a unei combinaţii de asemenea organisme, respectiv:

 1. informaţii de ordin general;

2. informaţii privind organismele modificate genetic;

3. locaţia/locaţiile unde are/au loc introducerea/introducerile deliberatã/

deliberate în mediu;

3^1. numai datele prezentate de cãtre notificator la art. 13 alin. (2) pct. 3 cu

privire la locaţia/locaţiile introducerii deliberate în mediu pot fi fãcute publice, şi

anume locaţia/locaţiile cu referire la unitatea administrativ-teritorialã. Celelalte

date prezentate de cãtre notificator sunt considerate confidenţiale şi pot fi puse la

235

dispoziţia celorlalte autoritãţi şi a publicului numai la solicitarea scrisã şi

motivatã a acestora;

4. informaţii privind condiţiile de introducere şi mediul potenţial receptor,

specifice fiecãrei locaţii

5. informaţii privind interacţiunile dintre organismele modificate genetic şi

mediu;

 6. un plan de monitorizare, pentru a identifica efectele pe care le pot avea

organismele modificate genetic asupra sãnãtãţii umane şi asupra mediului;

7. informaţii privind controlul intern, monitorizarea, metodele de remediere,

gestionarea deşeurilor, planurile de intervenţie în caz de urgenţã şi, dupã caz,

rapoartele notificatorului;

    8. o anexã conţinând eventuale date confidenţiale

 9. informaţii rezultate din experienţa obţinutã din introduceri ale aceluiaşi

organism modificat genetic sau aceleiaşi combinaţii de asemenea organisme,

a cãrui/cãrei notificare este în curs sau pentru care notificarea a fost transmisã

sau este transmisã, în interiorul, fie în exteriorul Comunitãţii Europene.

    d) rezumatul notificãrii, întocmit conform reglementãrilor naţionale şi

comunitare;

    e) evaluarea riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului

    f) declaraţia pe propria rãspundere, completatã şi semnatã de notificator,

prin care îşi asumã întreaga responsabilitate pentru orice prejudiciu

 g) informaţia pentru public,

(3) Notificatorul poate sã facã trimitere la date sau rezultate din notificãrile

transmise anterior de cãtre alţi notificatori sau sã prezinte orice alte

informaţii suplimentare pe care le considerã relevante, cu condiţia sã

comunice sursa acestora şi ca respectivele informaţii, date şi rezultate, sã nu

fie confidenţiale sau sã existe acordul scris al notificatorilor în cauzã.

    Notificãrile privind introducerea deliberatã în mediu a organismelor

236

modificate genetic, reprezentând plantele superioare modificate genetic, în

alte scopuri decât introducerea pe piaţã, se transmit pentru consultare şi aviz

de cãtre autoritatea competentã numai Comisiei pentru securitate biologicã şi

autoritãţii publice centrale pentru agriculturã.

Notificatorul este obligat sã asigure probe-martor din organismul modificat

genetic, precum şi metoda de detecţie cãtre reprezentantul legal al organului

de control şi/sau al autoritãţii competente, în vederea efectuãrii de analize

În cazul în care nu se acceptã notificarea, autoritatea competentã

comunicã notificatorului motivele, în scris, iar acesta este obligat ca în

termen de cel mult 10 zile sã completeze informaţia lipsã din dosarul de

notificare.

B. Avizul Comisiei pentru securitate biologicã şi al autoritãţilor implicate

Dupã primirea informaţiilor suplimentare solicitate de la notificator,

autoritatea competentã le transmite Comisiei pentru securitate biologicã

şi/sau autoritãţilor implicate.

 (3) Comisia pentru securitate biologicã este informatã despre observaţiile

formulate de autoritatea competentã sau de cãtre celelalte state membre,

precum şi despre observaţiile publicului

(5) Autoritãţile implicate transmit avizul lor autoritãţii competente în termen de

15 zile de la data primirii avizului Comisiei pentru securitate biologicã Comisia

pentru securitate biologicã transmite avizul fundamentat ştiinţific la autoritatea

competentã

C. Consultarea publicului

(1) În termen de 5 zile de la data începerii procedurii de autorizare autoritatea

competentã publicã pe adresa de internet rezumatul notificãrii, publicul

transmite observaţiile sale cãtre autoritatea competentã, pe durata consultãrii

prevãzute la alin. (2), prin e-mail sau prin poştã

237

(5) În termen de 10 zile de la încheierea consultãrii publicului, autoritatea

competentã elaboreazã o sintezã a observaţiilor acestuia, pe care o transmite

autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, autoritãţilor implicate şi

Comisiei pentru securitate biologicã.

Autoritatea competentã stabileşte şi aplicã, dupã consultarea autoritãţii publice

centrale pentru protecţia mediului, mãsurile privind asigurarea participãrii

publicului la luarea deciziei, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

D.       Decizia autorității competente

În termen de cel mult 90 de zile de la data începerii procedurii, stabilitã

conform art. 15 alin. (4), referitor la autorizarea introducerii deliberate în

mediu, în alte scopuri decât introducerea pe piaţã, autoritatea competentã ia

o decizie pe baza avizului fundamentat ştiinţific al Comisiei pentru securitate

biologicã, a avizelor autoritãţilor implicate, a sintezei consultãrii publicului,

precum şi pe baza consultãrii statelor membre

 (  (3) Decizia prevãzutã la alin. (1) poate fi:

  a) favorabilã. Autoritatea competentã elibereazã autorizaţia, care stabileşte

condiţiile introducerii deliberate în mediu, la care notificatorul trebuie sã se

conformeze; sau

    b) nefavorabilã. Autoritatea competentã respinge cererea de autorizare,

dacã introducerea propusã nu îndeplineşte condiţiile impuse prin prezenta

ordonanţã de urgenţã.

(5) Autoritatea competentã informeazã notificatorul, prin scrisoare

recomandatã, referitor la decizia luatã, iar transmiterea autorizaţiei se face

dupã prezentarea de cãtre notificator a dovezii privind achitarea tarifului

prevãzut la alin. (4).

(6) Autoritatea competentã publicã autorizaţia pe adresa sa de internet şi

transmite câte o copie autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului,

Comisiei pentru securitate biologicã, organului de control şi fiecãrei autoritãţi

238

implicate în procesul decizional, în termen de 7 zile de la data achitãrii tarifului

de cãtre notificator.

    (7) Notificatorul poate sã procedeze la introducerea deliberatã în mediu

numai dupã ce a primit autorizaţia din partea autoritãţii competente, cu

condiţia respectãrii acesteia.

(8) Autorizaţia privind introducerea deliberatã în mediu este emisã în limba

românã şi limba englezã. Autorizaţia conţine obligatoriu urmãtoarele

a) informaţii generale privind:

 1. emitentul;

 2. notificatorul, respectiv numele, sediul, adresa, numãrul de înregistrare la

registrul comerţului, codul unic de identificare, datele persoanei de contact;

    b) caracterizarea organismului/organismelor modificat/ modificate genetic;

    c) prezentarea modificãrii genetice;

d) date privind metodele de detecţie şi identificare;

 e) condiţiile în care are loc introducerea, cu menţionarea cerinţelor privind

protecţia sãnãtãţii umane şi a mediului;

 f) scopul introducerii;

    g) locaţiile aprobate, cu indicarea exactã a suprafeţelor pentru testare;

 h) cerinţele privind etichetarea, dacã este cazul;

 i) cerinţele privind monitorizarea şi raportarea rezultatelor;

 j) obligaţiile notificatorului;

k) obligaţiile operatorilor terţi

 l) durata de valabilitate a autorizaţiei.

 (9) Autorizaţia privind introducerea deliberatã în mediu nu poate fi transferatã

altor persoane.

II.Proceduri simplificate

organismele modificate genetic care corespund criteriilor stabilite în anexa nr.

5 şi pentru care s-a acumulat o experienţã suficientã cu ocazia introducerii lor

239

în anumite tipuri de ecosisteme, autoritatea competentã, cu aprobarea

autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, poate prezenta Comisiei

Europene o propunere motivatã privind aplicarea unor proceduri simplificate ,

pe baza unui aviz favorabil din partea Comisiei pentru securitate biologicã şi a

autoritãţilor implicate, dupã caz. Propunerea trebuie sã facã obiectul unei decizii

a Comisiei Europene, care stabileşte cantitatea minimã de informaţii tehnice

conform anexei nr. 3, necesarã pentru evaluarea oricãror riscuri previzibile în

urma introducerii în mediu

     Autoritatea competentã aşteaptã decizia Comisiei Europene, prevãzutã la

alin. (1), timp de 90 de zile de la data transmiterii propunerii, la care se adaugã

perioada de timp în care Comisia Europeanã primeşte observaţiile autoritãţilor

competente ale celorlalte state membre, comentariile publicului şi avizul

comitetelor ştiinţifice comunitare.

Atunci când autoritatea competentã primeşte o propunere din partea Comisiei

Europene, privind aplicarea unor proceduri simplificate, aceasta consultã

Comisia pentru securitate biologicã şi autoritãţile implicate şi transmite

eventuale observaţii la Comisia Europeanã, în termen de 60 de zile. Aceastã

propunere face obiectul unei decizii a Comisiei Europene, care stabileşte

cantitatea minimã de informaţii tehnice conform anexei nr. 3, necesarã pentru

evaluarea oricãror riscuri previzibile în urma introducerii în mediu.

        Decizia Comisiei Europene stabileşte cã introducerea deliberatã a unui

organism modificat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme, în

aceeaşi locaţie sau în locaţii diferite

IGestionarea unor modificãri ale condiţiilor de autorizare şi a unor informaţii

noi

În eventualitatea producerii unei/unor modificãri, intenţionate sau nu, a/ale

condiţiilor de autorizare privind o introducere deliberatã în mediu a unui

organism modificat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme, care

240

ar putea avea consecinţe în ceea ce priveşte riscurile pentru sãnãtatea umanã şi

mediu, , notificatorul este obligat ca de îndatã:

    a) sã ia mãsurile necesare pentru protejarea sãnãtãţii umane şi a mediului;

    b) sã informeze fãrã întârziere autoritatea competentã, înainte de orice

modificare sau de îndatã ce ia la cunoştinţã despre orice schimbare sau dacã sunt

disponibile informaţii noi;

 c) sã revizuiascã în mod corespunzãtor mãsurile specificate în notificare.

    Atunci când autoritatea competentã intrã în posesia unor informaţii noi,

susceptibile de a avea consecinţe privind riscurile pentru sãnãtatea umanã şi

mediu, în special în situaţiile prezentate la alin. (1), solicitã avizul Comisiei

pentru securitate biologicã şi al autoritãţilor implicate, publicã aceste

informaţii noi pe adresa de internet şi le transmite organului de control şi

autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, împreunã cu evaluarea

realizatã de Comisia pentru securitate biologicã

Autoritatea competentã informeazã organul de control, care efectueazã

activitãţi de inspecţie şi control pentru a asigura respectarea deciziilor luate

N otificatorul transmite autoritãţii competente un raport cuprinzând rezultatul

introducerii/introducerilor la Comisia pentru securitate biologicã şi la fiecare

dintre autoritãţile implicate cel mai târziu la data de 15 decembrie a fiecãrui an

în cursul cãruia are loc o introducere deliberatã în mediu a unui organism

modificat genetic, ca atare sau componente ale unor produse. Pentru autoritatea

competentã raportul se transmite atât în limba românã, cât şi în limba englezã.

Autoritatea competentã poate suspenda sau retrage autorizaţia privind

introducerea deliberatã în mediu când condiţiile impuse prin autorizaţie nu sunt

sau nu mai sunt îndeplinite şi nu a putut fi gãsitã nicio soluţie alternativã la

suspendarea/retragerea autorizaţiei de cãtre autoritatea competentã. Dacã este

cazul, se cere, în prealabil, avizul Comisiei pentru securitate

biologică.Suspendarea/retragerea autorizaţiei se face dupã o notificare

241

prealabilã, prin care se poate acorda un termen pentru îndeplinirea obligaţiilor;

pe perioada suspendãrii desfãşurarea activitãţilor este interzisã.

Schimbul de informaţii între autoritatea competentã şi Comisia Europeanã

privind conţinutul notificãrilor este asigurat de Autoritatea competentã, în

termen de 30 de zile de la primire, odată cu rezumatul în limba englezã al

fiecãrei notificãri

Anual, autoritatea competentã transmite Comisiei Europene, în scopul

informãrii autoritãţilor competente din celelalte state membre, lista deciziilor

finale luate pe baza cererilor de autorizare conform registrului prevãzut la art.

11 alin. (3) lit. g), incluzând, dacã este cazul, motivele respingerii notificãrilor,

precum şi rezultatele introducerilor.

Anual, autoritatea competentã transmite Comisiei Europene, cu avizul

autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, o listã a organismelor

modificate genetic care au fost introduse deliberat în mediu, pentru care s-au

aplicat procedurile simplificate, conform prezentei ordonanţe de urgenţã,

precum şi o listã a notificãrilor respinse conform aceleiaşi secţiuni, pentru a fi

transmise autoritãţilor competente ale celorlalte state membre.

 Procedura nu se aplicã niciunui organism modificat genetic, ca atare sau

componentã a unui medicament ori produs medicamentos de uz uman sau

veterinar. Acestea se supun procedurii de autorizare conform Regulamentului

(CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie

2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi

supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei

Agenţii Europene pentru Medicamente, denumit în continuare Regulamentul nr.

(CE) 726/2004.

Ea se poate aplica numai medicamentelor şi produselor modificate genetic

sau constând dintr-un organism modificat genetic pentru care a fost emisã,

de autoritatea competentã privind introducerea deliberatã în mediu, o

242

autorizaţie privind introducerea deliberatã în mediu pentru scopuri de

cercetare-dezvoltare, în conformitate cu prevederile cap. II..

 Implementarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea - Mişcarea

transfrontierã a organismelor modificate genetic

Importul organismelor modificate genetic are un regim diferit după cum se face

în vederea cultivării sau în vederea transformării

a)în vederea cultivãrii: Importul, pentru prima datã, pentru cultivare

comercialã, al unui produs care conţine sau constã într-un organism modificat

genetic ori o combinaţie de asemenea organisme, reprezintã introducere pe piaţã

şi poate avea loc numai dacã:

-importatorul a primit, în prealabil, o autorizaţie emisã de cãtre autoritatea

competentã, în conformitate cu cap. III, dacã România este statul în care acest

produs se introduce pentru prima datã pe piaţã; sau

- a fost emisã o autorizaţie pentru organismul modificat genetic sau produsul

modificat genetic, în cauzã, de cãtre autoritatea competentã a unui alt stat

membru, în conformitate cu prevederile cap. III, şi sunt respectate cu stricteţe

condiţiile impuse, inclusiv cele referitoare la mediul şi/sau zonele geografice

precizate în respectiva autorizaţie.

Evenimentul de transformare al organismului modificat genetic importat

trebuie sã se regãseascã în lista produselor modificate genetic aprobate pentru

introducere pe piaţa comunitarã pentru cultivare, conform Registrului comunitar

al organismelor modificate genetic, publicat pe pagina oficialã de internet a

Comisiei Europene.

Importul unui produs conţinând sau constând în organisme modificate

genetic ori o combinaţie de asemenea organisme este permis numai persoanelor

juridice autorizate, în condiţiile legislaţiei în vigoare.Importatorul din România

al unui produs conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o

combinaţie de asemenea organisme este obligat sã notifice comisariatului

243

judeţean al Gãrzii Naţionale de Mediu în a cãrui jurisdicţie se aflã sediul sãu, cu

cel puţin 7 zile înainte de data presupusã a efectuãrii importului, cantitatea, tipul

acestora şi locul de intrare pe teritoriul României.Introducerea în ţarã a unui

produs conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie

de asemenea organisme, definit conform prezentei ordonanţe de urgenţã, este

permisã numai prin punctele de trecere a frontierei de stat unde sunt organizate

posturi de inspecţie la frontierã stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul

mãrfurilor supuse controalelor fito-sanitare, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa

alimentelor.

Persoanele responsabile pentru importul unui organism modificat genetic sau al

unui produs conţinând ori constând în asemenea organisme sau o combinaţie de

asemenea organisme, trebuie să ia toate mãsurile pentru ca activitãţile sã se

desfãşoare fãrã efecte adverse asupra sãnãtãţii umane şi a mediului. Se va

asigura ca aceste organisme, metaboliţii lor şi deşeurile formate sã nu constituie

un pericol pentru mediu şi sãnãtatea umanã.

Importul, pentru prima datã, al unui produs conţinând sau constând în

organisme modificate genetic ori o combinaţie de asemenea organisme, definit

conform prezentei ordonanţe de urgenţã, şi care urmeazã sã fie folosit direct ca

aliment sau hranã pentru animale sau pentru prelucrare reprezintã introducere pe

piaţã şi poate avea loc numai dacã:

a) importatorul a primit, în prealabil, o autorizaţie emisã de autoritatea

competentã pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.829/2003, dacã România este

locul unde s-a introdus notificarea pentru prima datã. În sensul prezentului

articol, autoritatea competentã este Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi

pentru Siguranţa Alimentelor;

 b) a fost emisã o autorizaţie pentru organismul modificat genetic sau produsul

modificat genetic, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.829/2003 sau în aplicarea

Directivei (CE) 18/2001, de cãtre autoritatea competentã a unui alt stat membru, iar

244

evenimentul de transformare al organismului în cauzã se regãseşte în lista

produselor modificate genetic aprobate pentru introducere pe piaţa comunitarã

pentru utilizare ca aliment şi hranã pentru animale, din Registrul comunitar al

alimentelor şi furajelor modificate genetic, publicat pe pagina oficialã de

internet a Comisiei Europene.

  Importurile de organisme modificate genetic în vederea introducerii deliberate

în mediu în scop de cercetare-dezvoltare şi în orice alte scopuri decât

introducerea pe piaţã se fac cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în

vigoare privind etichetarea şi trasabilitatea şi cu respectarea regimului stabilit

    Produsele conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori

o combinaţie de asemenea organisme se manipuleazã, eticheteazã şi ambaleazã

cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare.Pe tot parcursul transportului

unui produs conţinând ori constând în organisme modificate genetic sau o

combinaţie de asemenea organisme, de la exportator la importator, acesta trebuie

sã fie însoţit de un document care se completeazã prin grija exportatorului, se

prezintã, obligatoriu, autoritãţii vamale de cãtre operatorul implicat sau

reprezentantul sãu legal şi se transmite destinatarului mãrfii care face obiectul

mişcãrii transfrontierã. De asemenea, se transmite, în copie, autoritãţii

competente, cu cel puţin 7 zile înainte de data efectuãrii mişcãrii transfrontierã.

Exportul şi tranzitul organismelor modificate genetic ori o combinaţie de

asemenea organisme este permis numai pentru organisme modificate genetic

autorizate şi se realizeazã cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr.

1.946/2003.

Operatorul care intenţioneazã sã exporte în afara Comunitãţii un produs

conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie de

asemenea organisme este obligat sã notifice comisariatului judeţean al Gãrzii

Naţionale de Mediu în a cãrui jurisdicţie se aflã sediul sãu, cu cel puţin 7 zile

înainte de data propusã pentru efectuarea exportului, tipul de organism modificat

245

genetic, cantitatea şi punctul de trecere a frontierei de stat pentru ieşirea de pe

teritoriul României, precum şi copia autentificatã, în limba românã şi englezã, a

acordului emis de autoritatea competentã a pãrţii importatoare.

     Exportul şi tranzitul organismelor modificate genetic sunt permise numai prin

punctele de trecere a frontierei de stat unde sunt organizate posturi de inspecţie

la frontierã stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul mãrfurilor supuse

controalelor fito-sanitare, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

    Persoanele responsabile pentru exportul şi/sau tranzitul unui produs conţinând

sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie de asemenea

organisme asigurã respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã,

luând toate mãsurile pentru ca activitãţile sã se desfãşoare fãrã efecte adverse

asupra sãnãtãţii umane şi a mediului.

Exportatorul asigurã cã pe tot parcursul transportului unui produs

conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie de

asemenea organisme, pânã la importator, produsul este însoţit de un document al

cãrui conţinut este stabilit prin ordinul prevãzut la art. 63, cu respectarea

prevederilor art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.946/2003.

 Operatorul care solicitã tranzitul organismelor modificate genetic are

obligaţia sã foloseascã mijloace de transport asigurate împotriva oricãrei

rãspândiri accidentale în mediu a acestora sau a produselor modificate genetic,

precum şi sã se asigure împotriva pierderii mijlocului de transport pe parcursul

urmat de acesta, astfel încât sã previnã orice efect advers potenţial asupra

mediului şi a sãnãtãţii umane.

În activitatea de control al mãrfurilor care fac obiectul importului, exportului

şi al tranzitului şi care conţin sau constau într-un organism modificat genetic ori

o combinaţie de asemenea organisme, autoritatea vamalã colaboreazã cu Garda

Naţionalã de Mediu şi cu autoritãţile şi instituţiile implicate, conform

competenţei acestora.

246

Autoritatea competentã asigurã, sub forma unui registru, o evidenţã în format

electronic a informaţiei privind importurile, exporturile şi tranzitul

organismelor modificate genetic, în colaborare cu Autoritatea Naţionalã a

Vãmilor.Operatorii economici importatori, exportatori şi care tranziteazã

teritoriul naţional al României cu produse conţinând sau constând în

organisme modificate genetic ori o combinaţie de asemenea organisme sunt

obligaţi sã prezinte autoritãţilor de control, la solicitarea acestora, documente

care demonstreazã natura produselor utilizate, sub aspectul modificãrii

genetice, sã punã la dispoziţie probe martor şi/sau sã permitã prelevarea de

probe de control.

 La solicitarea autoritãţilor care au atribuţii în domeniul organismelor

modificate genetic, reglementate prin prezentul act normativ, autoritatea

vamalã transmite date statistice referitoare la importul/exportul/tranzitul

mãrfurilor modificate şi nemodificate genetic, având aceeaşi încadrare

tarifarã.

    Rãspunderea pentru prejudicii aduse sãnãtãţii umane şi mediului

 (1) Orice persoanã care produce organisme modificate genetic sau

desfãşoarã activitãţi de introducere deliberatã în mediu şi/sau de introducere

pe piaţã sau de import, export, tranzit sau depozitare, manipulare sau

transport al acestora sau a unei combinaţii de asemenea organisme, ca atare

sau componentã/e a/ale unui produs este rãspunzãtoare, conform legislaţiei în

vigoare, pentru orice prejudiciu adus persoanelor, proprietãţii, mediului şi

sãnãtãţii umane, ca urmare a acestor activitãţi.

  Rãspunderea pentru un prejudiciu adus mediului şi remedierea unui

eventual prejudiciu adus prin activitãţile cu organisme modificate genetic se

realizeazã conform legislaţiei în vigoare, naţionale, comunitare şi

internaţionale.

    Autoritatea competentã realizeazã şi gestioneazã, în baza prezentei

247

ordonanţe de urgenţã, un sistem informatic, care asigurã baza de date

conform cerinţelor prezentului act normativ, inclusiv pentru comunicarea cu

Comisia Europeanã şi statele membre în procesul de autorizare şi de

raportare privind organismele modificate genetic, precum şi pentru

comunicarea cu celelalte autoritãţi, funcţionarea Comisiei pentru securitate

biologicã, informarea şi consultarea publicului.

1.Regimul juridic al deșeurilor

Prin Legea nr. 6/1991 România a aderat la Convenţia de la Basel privind

controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării

acestora iar ulterior a adoptat Legea nr. 265/2002 pentru acceptarea

amendamentelor la Convenţia de la Basel.

În sensul Convenţiei de la Basel, deşeurile “reprezintă subtanţele sau

obiectele care sunt eliminate, urmează a a fi eliminate sau este necesar să fie

eliminate în conformitate cu legislaţia naţională”. Convenţia prevede categoriile

de deşeuri considerate periculoase şi care urmează a fi supuse controlului în

cazul transportului peste frontieră:

cele de natură chimică provenite din spitale, centre medicale, producţia

farmaceutică;deşeuri petroliere; uleiuri minerale; deşeuri de natură explozivă.

Părţile la Convenţie consideră că traficul ilicit de deşeuri periculoase sau alte

reziduuri este infracţiune.

Legislația națională.

Conform Legii protecţiei mediului, gestionarea deşeurilor trebuie efectuată cu

respectarea condiţiilor de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului şi să fie

conformă şi cu legislaţia specifică în vigoare.

Legislația specifică: În prezent este în vigoare Legea 211/2011 privind

regimul deseurilor,publicata in Monitorul Oficial nr. 837 din 25 noiembrie 2011

248

Legea prevede că gestionarea deseurilor trebuie sa se realizeze fara a pune

in pericol sanatatea umana si fara a dauna mediului, in special:

a) fara a genera riscuri pentru aer, apa, sol, fauna sau flora;

b) fara a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;

c) fara a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.

Legea face o ierarhie a deșeurilor (art.4) în functie de ordinea prioritatilor in

cadrul legislatiei si al politicii in materie de prevenire a generarii si de gestionare

a deseurilor, dupa cum urmeaza:

a) prevenirea;

b) pregatirea pentru reutilizare;

c) reciclarea;

d) alte operatiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetica;

e) eliminarea.

Aplicarea ierarhiei deseurilor are ca scop incurajarea actiunii in materie de

prevenire a generarii si gestionarii eficiente si eficace a deseurilor, astfel incat sa

se reduca efectele negative ale acestora asupra mediului.

Subproduse. Este considerat subprodus, si nu deseu, o substanta sau un obiect

care rezulta in urma unui proces de productie al carui obiectiv principal nu este

producerea acestuia si care indeplineste, cumulativ, urmatoarele conditii:

a) utilizarea ulterioara a substantei sau a obiectului este certa;

b) substanta sau obiectul poate fi utilizat direct, fara a fi supus unei alte

prelucrari suplimentare celei prevazute de practica industriala obisnuita;

c) substanta sau obiectul este produs ca parte integranta a unui proces de

productie;

d) utilizarea ulterioara este legala, in sensul ca substanta sau obiectul

indeplineste toate cerintele relevante referitoare la produs, la protectia mediului

si protectia sanatatii pentru utilizarea specifica si nu va produce efecte globale

nocive asupra mediului sau a sanatatii populatiei..

249

Incetarea statutului de deseu are loc cazul in care anumite categorii de deseuri

au trecut printr-o operatiune prevazuta in anexa nr. 3 si daca indeplinesc

criteriile specifice stabilite de Comisia Europeana. Deseurile care inceteaza sa

mai fie considerate deseuri, inceteaza sa mai fie considerate deseuri in scopul

atingerii obiectivelor de valorificare si reciclare prevazute de Hotararea

Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de

ambalaje, cu modificarile si completarile ulterioare, Hotararea Guvernului nr.

2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor si a vehiculelor scoase din uz, cu

modificarile si completarile ulterioare, Hotararea Guvernului nr. 1.037/2010

privind deseurile de echipamente electrice si electronice, Hotararea Guvernului

nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de

baterii si acumulatori, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de

alte acte normative.

In lipsa criteriilor stabilite la nivel comunitar, autoritatea publica centrala

pentru protectia mediului poate decide, prin ordin al ministrului, pentru fiecare

caz, daca un anumit deseu a incetat sa fie considerat ca atare, pe baza unor studii

de evaluare a impactului social/economic si asupra mediului, realizate de aceasta

sau de orice alta autoritate/institutie de la nivel national ori european, cu

respectarea urmatoarelor conditii:

a) substanta sau obiectul este utilizat in mod curent pentru indeplinirea unor

scopuri specifice;

b) exista o piata sau cerere pentru substanta ori obiectul in cauza;

c) substanta sau obiectul indeplineste cerintele tehnice pentru indeplinirea

scopurilor specifice si respecta legislatia si normele aplicabile produselor;

d) utilizarea substantei sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra

mediului sau sanatatii populatiei.

Lista deseurilor aprobata de catre Comisia Europeana se preia in legislatia

nationala prin hotarare a Guvernului.

250

Lista deseurilor este obligatorie pentru a determina daca un deseu trebuie

considerat deseu periculos.Includerea unui obiect sau a unei substante pe lista nu

inseamna ca respectivul obiect ori respectiva substanta se considera ca fiind

deseu in orice imprejurare.

O substanta sau un obiect este considerat deseu numai in cazul in care

corespunde definitiei prevazute la pct. 9 din anexa nr. 1.

Se exclud din domeniul de aplicare al acestei legi urmatoarele:

a) efluentii gazosi emisi in atmosfera si dioxidul de carbon captat si transportat

in scopul stocarii geologice si stocat geologic potrivit prevederilor Directivei

2009/31/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2009

privind stocarea geologica a dioxidului de carbon si de modificare a Directivei

85/337/CEE a Consiliului, precum si a directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE,

2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE si a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006

ale Parlamentului European si ale Consiliului sau exclusi din domeniul de

aplicare a respectivei directive potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din aceasta;

b) solurile (in situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate si cladiri legate

permanent de sol;

c) solurile necontaminate si alte materiale geologice naturale excavate in timpul

activitatilor de constructie, in cazul in care este cert ca respectivul material va fi

utilizat pentru constructii in starea sa naturala si pe locul de unde a fost excavat;

d) deseurile radioactive;

e) explozibilii declasati;

f) materiile fecale, paiele si alte resturi vegetale nepericuloase provenite din

agricultura sau silvicultura si care sunt folosite in agricultura ori silvicultura sau

pentru producerea de energie din biomasa prin procese ori metode care nu

dauneaza mediului si nu pun in pericol sanatatea populatiei.

De asemenea se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi, in

masura in care sunt reglementate prin alte acte normative, urmatoarele:

251

a) apele uzate;

b) subprodusele de origine animala, inclusiv produse transformate care intra sub

incidenta Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 al Parlamentului European si al

Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind

subprodusele de origine animala care nu sunt destinate consumului uman, cu

exceptia produselor care urmeaza sa fie incinerate, depozitate sau utilizate intr-o

instalatie de producere a biogazului ori a compostului;

c) carcasele de la animalele care au decedat in orice alt mod decat prin

sacrificare, inclusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicarea unei

epizootii si care sunt eliminate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.

1.774/2002;

d) deseurile rezultate in urma activitatilor de prospectare, extractie, tratare si

stocare a resurselor minerale, precum si a exploatarii carierelor care intra sub

incidenta Hotararii Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deseurilor din

industriile extractive.

Tot astfel se exclud sedimentele depuse in apele de suprafata in scopul

gestionarii apelor si a cailor navigabile sau al prevenirii inundatiilor, al atenuarii

efectelor inundatiilor si secetei ori asanarii terenurilor in cazul in care se face

dovada ca respectivele sedimente sunt nepericuloase.

Producatorii si detinatorii de deseuri persoane juridice sunt obligati sa

incadreze fiecare tip de deseu generat din propria activitate in lista deseurilor

În acest sens sunt obligati sa efectueze si sa detina o caracterizare a

deseurilor periculoase generate din propria activitate si a deseurilor care pot fi

considerate periculoase din cauza originii sau compozitiei, in scopul

determinarii posibilitatilor de amestecare, a metodelor de tratare si eliminare a

acestora.

In cazul unui tip de deseu care se incadreaza potrivit listei deseurilor sub

doua coduri diferite in functie de posibila prezenta a unor caracteristici

252

periculoase - codurile marcate cu asterisc, incadrarea ca deseu nepericulos se

realizeaza de catre producatorii si detinatorii de astfel de deseuri numai in baza

unei analize a originii, testelor, buletinelor de analiza si a altor documente

relevante.

Toate unitatile sau intreprinderile care desfasoara activitati de tratare a

deseurilor sunt obligate sa obtina o autorizatie/autorizatie integrata de mediu

emisa de catre autoritatile competente pentru protectia mediului.

Producatorii si detinatorii de deseuri autoritati publice de aparare, ordine

publica si siguranta nationala sunt obligati sa incadreze in codurile prevazute in

anexa nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii

deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile

periculoase, cu completarile ulterioare, fiecare tip de deseu generat de propria

activitate, pe baza reglementarilor specifice pentru gestionarea deseurilor.

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului notifica Comisiei

Europene, cu celeritate, deseurile considerate ca fiind periculoase si care nu

figureaza pe lista deseurilor si le consemneaza in raportul furnizand Comisiei

Europene toate informatiile relevante.

Reclasificarea deseurilor periculoase ca deseuri nepericuloase nu se poate

realiza prin diluarea sau amestecarea acestora in scopul de a diminua

concentratiile initiale de substante periculoase pana la un nivel mai mic decat

nivelul prevazut pentru ca un deseu sa fie definit ca fiind periculos.

Raspunderea extinsa a producatorului.In vederea prevenirii, reutilizarii,

reciclarii si a altor tipuri de valorificare a deseurilor, autoritatea publica centrala

pentru protectia mediului promoveaza sau, dupa caz, propune masuri cu caracter

legislativ ori nelegislativ prin care producatorul produsului, persoana fizica

autorizata sau persoana juridica ce, cu titlu profesional, proiecteaza, produce,

prelucreaza, trateaza, vinde ori importa produse este supus unui regim de

raspundere extinsa a producatorului, ce presupune:

253

a) incurajarea adoptarii, inca din faza de proiectare a produselor, a unor

solutii care sa reduca impactul asupra mediului si generarea de deseuri in

procesul de fabricatie si pe perioada de utilizare a produselor si care sa asigure

respectarea legii atunci cand acestea devin deseuri;

b) incurajarea productiei si comercializarii de produse cu utilizari

multiple, durabile din punct de vedere tehnic si care, dupa ce devin deseuri, pot

fi valorificate in mod corespunzator si a caror eliminare este compatibila cu

principiile de protectie a mediului;

c) acceptarea produselor returnate si a deseurilor rezultate dupa ce

produsele nu mai sunt folosite si asigurarea gestionarii ulterioare a acestora fara

a crea prejudicii asupra mediului sau sanatatii populatiei, precum si asumarea

raspunderii financiare;

d) punerea la dispozitia publicului a informatiilor disponibile cu privire la

caracterul reutilizabil si reciclabil al produselor. 3) In vederea aplicarii

raspunderii extinse a producatorului se iau in considerare fezabilitatea tehnica si

viabilitatea economica, efectele globale asupra mediului si sanatatii populatiei,

precum si impactul social, cu respectarea necesitatii de a asigura buna

functionare a pietei interne.

Raspunderea extinsa a producatorilor se aplica fara a aduce atingere

responsabilitatilor prevazute în legislatiei specifice privind fluxurile de deseuri

si a celei privind produsele.

Valorificarea deseurilor este o obligație impusă de lege. Pentru asigurarea

unui grad inalt de valorificare, producatorii de deseuri si detinatorii de deseuri

sunt obligati sa colecteze separat cel putin urmatoarele categorii de deseuri:

hartie, metal, plastic si sticla.

Operatorii economici care asigura colectarea si transportul deseurilor

prevazute la alin. (1) au obligatia de a asigura colectarea separata a deseurilor si

de a nu amesteca aceste deseuri.

254

Unitatile si intreprinderile care valorifica deseurile au urmatoarele

obligatii:

a) sa detina spatii special amenajate pentru stocarea deseurilor in conditii

care sa garanteze reducerea riscului pentru sanatatea umana si deteriorarii

calitatii mediului;

b) sa evite formarea de stocuri de deseuri care urmeaza sa fie valorificate,

precum si de produse rezultate in urma valorificarii care ar putea genera

fenomene de poluare a mediului sau care sa prezinte riscuri asupra sanatatii

populatiei;

c) sa adopte cele mai bune tehnici disponibile in domeniul valorificarii

deseurilor, in momentul achizitiei.

. Reutilizarea si reciclarea. Autoritatile administratiei publice centrale cu

atributii in domeniul protectiei mediului adopta sau, dupa caz, propun masuri

adecvate pentru promovarea reutilizarii produselor si activitatilor de pregatire a

acestora pentru reutilizare, promovând reciclarea de inalta calitate prin aplicarea

colectarii separate a deseurilor, in masura in care este fezabila din punct de

vedere tehnic, economic si de mediu si se conformeaza cu standardele de calitate

in sectorul de reciclare respectiv, prin acte normative care se supun aprobarii

Guvernului.

Aceasta se realizează in special prin:

a) stimularea realizarii unor retele pentru repararea si reutilizarea

produselor;

b) utilizarea instrumentelor economice;

c) introducerea unor criterii referitoare la achizitiile publice;

d) stabilirea de obiective cantitative sau alte masuri .

Autoritatile administratiei publice locale au obligatia ca incepand cu anul

2012 sa asigure colectarea separata pentru cel putin urmatoarele tipuri de

deseuri: hartie, metal, plastic si sticla.

255

Producatorii de deseuri si autoritatile administratiei publice locale au

urmatoarele indatoriri:

a) sa atinga, pana in anul 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare si

reciclare de minimum 50% din masa totala a cantitatilor de deseuri, cum ar fi

hartie, metal, plastic si sticla provenind din deseurile menajere si, dupa caz,

provenind din alte surse, in masura in care aceste fluxuri de deseuri sunt similare

deseurilor care provin din deseurile menajere;

b) sa atinga, pana in anul 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare,

reciclare si alte operatiuni de valorificare materiala, inclusiv operatiuni de

umplere rambleiere care utilizeaza deseuri pentru a inlocui alte materiale, de

minimum 70% din masa cantitatilor de deseuri nepericuloase provenite din

activitati de constructie si demolari, cu exceptia materialelor geologice naturale

definite la categoria 17 05 04 din Hotararea Guvernului nr. 856/2002, cu

completarile ulterioare.

Eliminarea.Producatorii de deseuri si detinatorii de deseuri au obligatia sa

supuna deseurile care nu au fost valorificate unei operatiuni de eliminare in

conditii de siguranta, care indeplineste cerintele art. 20. Operatorii economici

autorizati din punctul de vedere al protectiei mediului pentru activitatea de

eliminare a deseurilor au urmatoarele obligatii:

a) sa asigure eliminarea in totalitate a deseurilor care le sunt incredintate;

b) sa foloseasca cele mai bune tehnici disponibile si care nu implica

costuri excesive pentru eliminarea deseurilor;

c) sa amplaseze si sa amenajeze instalatia de eliminare a deseurilor intr-un

spatiu si in conditii stabilite de autoritatile teritoriale pentru protectia mediului

competente;

d) sa introduca in instalatia de eliminare numai deseurile mentionate in

autorizatia emisa de autoritatile competente si sa respecte tehnologia de

eliminare aprobata de acestea.

256

Abandonarea deseurilor este interzisa. (4) Eliminarea deseurilor in afara spatiilor

autorizate in acest scop este interzisa

Costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor, în conformitate cu

principiul ``poluatorul plateste``, se suporta de catre producatorul de deseuri sau,

dupa caz, de detinatorul actual ori anterior al deseurilor.

La propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, prin

actul normativ care reglementeaza categoria de deseuri se stabilesc cazurile in

care costurile gestionarii deseurilor urmeaza sa fie suportate in intregime sau

partial de catre producatorul produsului din care deriva deseul respectiv si

eventuala participare a distribuitorilor unui asemenea produs la aceste costuri .

In cazul deseurilor abandonate si in cazul in care producatorul/detinatorul

de deseuri este necunoscut, cheltuielile legate de curatarea si refacerea

mediului, precum si cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare,

eliminare sunt suportate de catre autoritatea administratiei publice locale.

Dupa identificarea producatorului/detinatorului de deseuri, acesta este

obligat sa suporte atat cheltuielile efectuate de autoritatea administratiei publice

locale, cat si pe cele legate de actiunile intreprinse pentru identificare .

Responsabilitatea pentru gestionarea deseurilor.

Producatorul de deseuri sau, dupa caz, orice detinator de deseuri are

obligatia de a efectua operatiunile de tratare sau de a transfera aceste operatiuni

unui operator economic autorizat care desfasoara activitati de tratare a deseurilor

sau unui operator public ori privat de colectare a deseurilor

Operatorii economici autorizati din punct de vedere al protectiei mediului

pentru efectuarea operatiunilor de colectare si transport au obligatia sa

transporte deseurile numai la instalatii autorizate pentru efectuarea operatiunilor

de tratare.

Detinatorii/Producatorii de deseuri persoane juridice, comerciantii,

precum si operatorii economici au obligatia sa desemneze o persoana din randul

257

angajatilor proprii care sa urmareasca si sa asigure indeplinirea obligatiilor

prevazute de prezenta lege sau sa delege aceasta obligatie unei terte persoane.

Producatorul sau detinatorul care transfera deseuri catre una dintre persoanele

fizice ori juridice in vederea efectuarii unor operatiuni de tratare preliminara

operatiunilor de valorificare sau de eliminare completa nu este scutit de

responsabilitatea pentru realizarea operatiunilor de valorificare ori de eliminare

completa.

La controlul si supravegherea transporturilor deseurilor peste frontiera

Romaniei se iau in considerare perioadele de tranzitie prevazute in Tratatul de

aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, precum si cele prevazute prin

Hotararea Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor masuri pentru

aplicarea Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.

1.013/2006 privind transferul de deseuri, cu modificarile si completarile

ulterioare.

. Principiile autonomiei si proximitatii: crearea unei retele integrate adecvate de

unitati de eliminare a deseurilor si de instalatii de valorificare a deseurilor

municipale mixte colectate din gospodariile populatiei, inclusiv in cazul in care

aceasta colectare vizeaza si astfel de deseuri provenite de la alti producatori,

tinand seama de cele mai bune tehnici disponibile, care nu implica costuri

excesive, cu respectarea cerintelor prevazute in Tratatul de aderare a Romaniei

la Uniunea Europeana. Reteaua este conceputa astfel incat sa permita Uniunii

Europene sa asigure prin mijloace proprii eliminarea deseurilor, precum si

valorificarea deseurilor si pentru a permite Romaniei sa actioneze individual in

acest scop, tinand cont de conditiile geografice sau de necesitatea de instalatii

specializate pentru anumite tipuri de deseuri.

Reteaua trebuie sa permita eliminarea si valorificarea deseurilor in cele

mai apropiate instalatii adecvate, prin cele mai potrivite metode si tehnici,

pentru a asigura un inalt nivel de protectie pentru mediu si pentru sanatatea

258

publica.Agentiile pentru protectia mediului si autoritatile publice locale iau in

considerare la elaborarea documentelor strategice locale si la aprobarea

investitiilor in domeniul gestiunii deseurilor principiul autonomiei si

proximitatii, fara a aduce atingere planului national de gestionare a deseurilor si

strategiei nationale de gestionare a deseurilor.

Controlul deseurilor periculoase

Producatorii/Detinatorii de deseuri periculoase, precum si operatorii economici

autorizati sunt obligati sa le colecteze, sa transporte si sa stocheze separat

diferitele categorii de deseuri periculoase, in functie de proprietatile fizico-

chimice, de compatibilitati si de natura substantelor de stingere care pot fi

utilizate pentru fiecare categorie de deseuri in caz de incendiu, astfel incat sa se

poata asigura un grad ridicat de protectie a mediului si a sanatatii populatiei

incluzand asigurarea trasabilitatii de la locul de generare la destinatia finala.

Producatorii si detinatorii de deseuri periculoase, inclusiv comerciantii si

brokerii care pot intra fizic in posesia deseurilor au obligatia sa nu amestece

diferitele categorii de deseuri periculoase cu alte categorii de deseuri

periculoase sau cu alte deseuri, substante ori materiale.Amestecarea include

diluarea substantelor periculoase.Prin exceptie, autoritatile publice teritoriale

pentru protectia mediului pot autoriza amestecarea daca:

a) operatiunea de amestecare este efectuata de un operator economic

autorizat

b) sunt respectate conditiile legale iar efectele nocive ale gestionarii deseurilor

asupra sanatatii populatiei si asupra mediului nu sunt agravate;

c) operatiunea de amestecare se realizeaza in conformitate cu cele mai bune

tehnici disponibile;

d) caracterizarea deseurilor permite acest proces.

259

In situatiile in care deseurile periculoase sunt deja amestecate cu alte

deseuri, substante sau materiale, separarea trebuie sa fie efectuata numai daca

este fezabila din punct de vedere tehnic si economic si daca este necesara

Controlul privind generarea, colectarea, operatiunile de transport, stocarea

temporara si tratarea in cazul deseurilor periculoase se efectueaza de catre

institutiile abilitate prin lege si are in vedere, in mod deosebit, originea,

destinatia, precum si masurile luate de producatorul de deseuri pentru ambalarea

si etichetarea unor astfel de deseuri.

Transportul deseurilor periculoase pe teritoriul Romaniei este reglementat prin

hotarare a Guvernului. Transferul deseurilor periculoase pe teritoriul national

trebuie sa fie insotit de documentul de identificare prevazut in anexa IB la

Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006.

Etichetarea deseurilor periculoase Producatorii de deseuri sunt obligati sa se

asigure ca pe durata efectuarii operatiunilor de colectare, transport si stocare a

deseurilor periculoase acestea sunt ambalate si etichetate potrivit prevederilor

Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European si al Consiliului

din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor

si a amestecurilor, de modificare si de abrogare a directivelor 67/548/CEE si

1999/45/CE, precum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, ale

Hotararii Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea si

etichetarea substantelor periculoase si ale Hotararii Guvernului nr. 937/2010

privind clasificarea, ambalarea si etichetarea la introducerea pe piata a

preparatelor periculoase.

Deseurile periculoase rezultate din gospodarii

Regulile nu se aplica deseurilor municipale amestecate, provenite din

gospodariile populatiei,pana cand acestea nu sunt acceptate pentru colectare,

eliminare sau valorificare de catre o unitate ori intreprindere care a obtinut o

autorizatie

260

Uleiurile uzate Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate se reglementeaza

prin hotarare a Guvernului. Pentru a acorda prioritate regenerarii uleiurilor uzate

se respecta prevederile art. 11 sau 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 in

cazul transferului de uleiuri uzate dinspre Romania catre instalatii de incinerare

sau coincinerare aflate pe teritoriul altor state membre ori tari terte.

Biodeseurile Autoritatile administratiei publice locale,au urmatoarele

responsabilitati:

a) sa colecteze separat biodeseurile, in vederea compostarii si fermentarii

acestora;

b) sa trateze biodeseurile intr-un mod care asigura un inalt nivel de protectie a

mediului;

c) sa foloseasca materiale sigure pentru mediu, produse din biodeseuri;

d) sa incurajeze compostarea individuala in gospodarii.

Deseurile biodegradabile provenite din parcuri si gradini trebuie sa fie

colectate separat si transportate la statiile de compostare sau pe platforme

individuale de compostare.In cazul in care biodeseurile colectate separat contin

substante periculoase, se interzice tratarea acestora in statii de compostare.

Planurile de gestionare a deseurilor Pentru indeplinirea obiectivelor prezentei

legi se elaboreaza planuri de gestionare a deseurilor la nivel national, regional,

judetean, inclusiv al municipiului Bucuresti.

Planul national de gestionare a deseurilor, denumit in continuare PNGD,

se elaboreaza de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului si

acopera intregul teritoriu geografic al Romaniei. Planul se aproba prin hotarare

a Guvernului si se notifica Comisiei Europene.

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, adopta, pana la

data de 12 decembrie 2013, programe de prevenire a generarii deseurilor la nivel

national.Programele de prevenire a generarii deseurilor pot sa faca parte din

261

planurile de gestionare a deseurilor, din alte programe de politici de mediu sau

sa fie elaborate ca programe distincte.

Persoana juridica ce exercita o activitate de natura comerciala sau

industriala, avand in vedere rezultatele unui audit de deseuri, este obligata sa

intocmeasca si sa implementeze, incepand cu anul 2012, un program de

prevenire si reducere a cantitatilor de deseuri generate din activitatea proprie

sau, dupa caz, de la orice produs fabricat, inclusiv masuri care respecta un

anumit design al produselor, si sa adopte masuri de reducere a periculozitatii

deseurilor.

Participarea publicului Autoritatile publice teritoriale pentru protectia

mediului care elaboreaza si promoveaza planurile de gestionare a deseurilor si

programele de prevenire a generarii deseurilor afiseaza pe site-ul propriu

planurile si programele, astfel incat partile interesate, autoritatile relevante,

precum si publicul sa aiba:

a) posibilitatea de a participa la elaborarea lor;

b) acces la acestea, odata elaborate.

Evidența deșeurilor. Producatorii de deseuri, detinatorii de deseuri,

comerciantii si brokerii, asa cum sunt definiti in anexa nr. 1, precum si operatorii

economici care desfasoara activitati de tratare a deseurilor sunt obligati sa

asigure evidenta gestiunii deseurilor pentru fiecare tip de deseu, in conformitate

cu modelul prevazut in anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 856/2002, cu

completarile ulterioare, si sa o transmita anual agentiei judetene pentru protectia

mediului

2. Regimul juridic al îngrășemintelor chimice și al produselor de

protecție a plantelor

Legea cadru de protecție a mediului O.U. nr. 195 din 22-12-2005 - CAPITOLUL

V: Regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor

Art. 34

262

Ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor sunt supuse unui

regim special de reglementare stabilit prin legislatie specifica in domeniul

chimicalelor. producerea de îngrăşăminte chimice şi produse de uz fitosanitar

numai prin utilizarea de tehnologii şi biotehnologii autorizate; Livrarea acestor

produse cu normele tehnice de utilizare autorizate.

Art. 35

Regimul special de reglementare a ingrasamintelor chimice si a produselor de

protectie a plantelor se aplica activitatilor privind fabricarea, plasarea pe piata,

utilizarea, precum si importul si exportul acestora.

Art. 36

Autoritatile publice centrale competente conform legislatiei specifice din

domeniul chimicalelor, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru

protectia mediului, au urmatoarele obligatii:

a) sa reglementeze regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie

a plantelor;

b) sa organizeze, la nivel teritorial, reteaua de laboratoare pentru controlul

calitatii ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor;

c) sa verifice, prin reteaua de laboratoare, concentratiile reziduurilor de produse

de protectie a plantelor in sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale si

animale.

Art. 37

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, impreuna cu autoritatile

publice centrale pentru agricultura, silvicultura, sanatate si cele din domeniul

transporturilor sau serviciile descentralizate ale acestora, dupa caz,

supravegheaza si controleaza aplicarea reglementarilor privind ingrasamintele

chimice si produsele de protectie a plantelor, astfel incat sa se evite poluarea

mediului de catre acestea.

Art. 38

263

(1) Persoanele juridice care produc, stocheaza, comercializeaza si/sau utilizeaza

ingrasaminte chimice si produse de protectie a plantelor, au urmatoarele

obligatii:

a) sa produca, stocheze, comercializeze si sa utilizeze produse de protectia

plantelor numai cu respectarea prevederilor legale in vigoare;

b) sa nu foloseasca ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor

in zonele sau pe suprafetele unde sunt instituite masuri speciale de protectie;

c) sa administreze produse de protectie a plantelor cu mijloace aviatice, numai

cu avizul autoritatilor competente pentru protectia mediului, autoritatilor

competente in domeniul sanitar si al comisiilor judetene de baza melifera si

stuparit pastoral, potrivit reglementarilor in vigoare, dupa o prealabila instiintare

prin massmedia;

d) sa aplice, in perioada infloririi plantelor a caror polenizare se face prin

insecte, numai acele tratamente cu produse de protectie a plantelor care sunt

selective fata de insectele polenizatoare;

e) sa livreze, sa manipuleze, sa transporte si sa comercializeze ingrasamintele

chimice si produsele de protectie a plantelor ambalate cu inscriptii de

identificare, avertizare, prescriptii de siguranta si folosire, in conditii in care sa

nu provoace contaminarea mijloacelor de transport si/sau a mediului, dupa caz;

f) sa stocheze temporar ingrasamintele chimice si produsele de protectie a

plantelor numai ambalate si in locuri protejate, bine aerisite.

(2) Persoanele juridice interesate in fabricarea si/sau plasarea pe piata a

produselor de protectia plantelor si ingrasamintelor chimice au obligatia sa

solicite si sa obtina, in cazul in care legislatia specifica prevede aceasta, avizul

de mediu pentru produse de protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea

ingrasamintelor chimice, in vederea producerii, comercializarii si utilizarii

acestora in agricultura si silvicultura.

264

În ceea ce privește regimul juridic al substanțelor de protecție a plantelor,

acesta este stabilit prin Ordonanţa nr.4 /1995 privind fabricarea,

comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea

bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, aprobată cu

modificări prin Legea 85/1995 și modificată prin OG nr.41/2007

O.G. nr.41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor,

precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul

fitosanitar înlocuieşte, în cuprinsul ordonanţei, sintagmele "de uz fitosanitar" şi

"fitosanitare" cu sintagma "de protecţie a plantelor", sintagma "din grupele I şi

a II-a de toxicitate" cu sintagma "clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T)",

sintagma "din grupele a III-a şi a IV-a de toxicitate" cu sintagma "clasificate ca

nocive (Xn), iritante (Xi) sau fără clasificare de periculozitate", sintagma

"inspectoratul judeţean pentru protecţia plantelor şi carantină fitosanitară" cu

"unitatea fitosanitar.

Conform acestui act normativ, Capitolul I - Comercializarea produselor de

protectie a plantelor(art. 1 alin. (1) Comercializarea pe teritoriul Romaniei a

produselor de protectie a plantelor, fabricate in tara sau provenite din import, se

poate face numai de catre persoanele inregistrate pe baza unui certificat de

inregistrare eliberat de catre unitatea fitosanitara in a carei raza teritoriala isi

desfasoara activitatea de comercializare a produselor de protectie a plantelor,

conform modelului din anexa nr. 1, denumit in continuare certificat de

inregistrare.

(2) Perioada pentru care se emite certificatul de inregistrare este de maximum 5

ani, cu viza anuala. Nesolicitarea vizei anuale, in termen de o luna de la

expirarea acesteia, atrage nulitatea certificatului de inregistrare si interzicerea

comercializarii produselor de protectie a plantelor. Nulitatea se constata si din

oficiu.

265

Art. 2 (1) prevede că Produsele de protectie a plantelor pot fi

comercializate in spatii special amenajate, denumite in continuare unitati

fitofarmaceutice (fitofarmacii, depozite fitofarmaceutice). Conditiile de

organizare si functionare a unitatilor fitofarmaceutice sunt prevazute in anexa nr.

2. (2) Este interzisa comercializarea in unitatile fitofarmaceutice a produselor de

protectie a plantelor care nu sunt omologate pentru a fi utilizate in Romania.

O.G. nr.41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor,

precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul

fitosanitar

- modifică art.15, art.31, art.32 alin.(3), art.33 ; introduce alin.(4) la

art.32 ; abrogă art.16, art.17, art.38 alin.(1) lit. e), h) şi i); înlocuieşte, în

cuprinsul ordonanţei, sintagmele "de uz fitosanitar" şi "fitosanitare" cu sintagma

"de protecţie a plantelor", sintagma "din grupele I şi a II-a de toxicitate" cu

sintagma "clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T)", sintagma "din grupele a

III-a şi a IV-a de toxicitate" cu sintagma "clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi)

sau fără clasificare de periculozitate", sintagma "inspectoratul judeţean pentru

protecţia plantelor şi carantină fitosanitară" cu "unitatea fitosanitară"

Certificatul de inregistrare potrivit prevederilor art. 1poate fi obținut:

A. operatorii economici, persoane juridice care indeplinesc cumulativ

urmatoarele conditii:

a) prin obiectul de activitate precizat in statutul de functionare, au profil

specializat in domeniul fabricarii si sau/comercializarii produselor de protectie a

plantelor;

b) dispun de personal incadrat, cu pregatire in domeniul agricol/biologic sau

silvic de nivel superior si mediu, atestat prin certificat de atestare profesionala,

eliberat nominal, in urma examinarii de catre unitatea fitosanitara in a carei raza

teritoriala isi desfasoara activitatea comerciala.

266

c) indeplinesc conditiile de organizare si functionare pentru unitatile

fitofarmaceutice, prevazute in anexa nr. 2;

B. persoanele fizice sau asociatiile familiale care indeplinesc cumulativ

urmatoarele conditii:

a) sunt autorizate pentru activitatea pe care o desfasoara potrivit prevederilor

Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor

familiale care desfasoara activitati economice in mod independent, cu

modificarile si completarile ulterioare;

b) au pregatire in domeniul agricol/biologic sau silvic, de nivel superior si

mediu, si sunt atestate prin certificat de atestare profesionala pentru activitati de

comercializare a produselor de protectie a plantelor, eliberat nominal, in urma

examinarii de catre unitatea fitosanitara in a carei raza teritoriala isi desfasoara

activitatea comerciala, conform modelului din anexa nr. 3;

c) indeplinesc conditiile de organizare si functionare pentru unitatile

fitofarmaceutice, prevazute in anexa nr. 2.

(2) Persoanele fizice sau asociatiile familiale pot sa se inregistreze numai pentru

comertul cu amanuntul cu produse de protectie a plantelor clasificate ca nocive

(Xn), iritante (Xi) sau a celor fara clasificare de periculozitate.

Art. 15, în forma modificată prin OG nr.41/2007 prevede că Produsele de

protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) au regimul

produselor reglementate cu strictete, in care scop:

a) pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea si utilizarea lor vor

fi inregistrate/autorizate numai persoanele juridice care dispun de personal

calificat, confirmat prin certificatul de atestare profesionala, cu pregatire in

domeniul agricol/biologic sau silvic, de nivel superior si mediu, precum si de

mijloacele necesare depozitarii, manipularii si utilizarii in siguranta a acestor

produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor, a animalelor si

de poluare a mediului inconjurator, precum si pentru protejarea albinelor;

267

b) fabricantii, importatorii, comerciantii, distribuitorii si utilizatorii autorizati sa

desfasoare activitati cu produse de protectie a plantelor clasificate ca foarte

toxice (T+) si toxice (T) se vor inregistra, in mod obligatoriu, la serviciile de

specialitate ale inspectoratelor judetene de politie in a caror raza teritoriala

acestia urmeaza sa-si desfasoare activitatea;

c) sunt interzise comercializarea, distribuirea si utilizarea produselor de

protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) de catre

persoane fizice, precum si de catre persoane juridice neinregistrate/neautorizate;

d) utilizatorii autorizati pentru folosirea produselor de protectie a plantelor

clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) se vor inregistra la unitatile

fitosanitare, inspectoratele judetene pentru protectia muncii, agentiile judetene

pentru protectia mediului si la inspectoratele judetene de politie in a caror raza

teritoriala acestia urmeaza sa-si desfasoare activitatea;

e) la distribuirea produselor de protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice

(T+) si toxice (T), fabricantii, importatorii si distribuitorii inregistrati au

obligatia sa ceara cumparatorului certificatul de inregistrare (pentru comercianti

si distribuitori), iar utilizatorului autorizatia de utilizare, sa le verifice

valabilitatea si sa le inregistreze intr-un registru special de evidenta a distribuirii

acestor produse, potrivit autorizatiilor eliberate. Registrele de evidenta se

sigileaza si paginile se numeroteaza de catre unitatile fitosanitare.

Produsele omologate pentru utilizare în România sunt cuprinse în Codexul

produselor de uz fitosanitar, care se elaborează, se actualizează periodic şi se

publică în Monitorul Oficial al României.Codexul reprezintă o aplicaţie software

gratuită care permite consultarea catalogului produselor de uz fitosanitar

omologate pentru a fi utilizate în Romania.Versiunea actuală conţine informaţii

complete despre produsele de uz fitosanitar pana la 01.07.2011.

Tipuri de produse: Acaricide; Defolianţi şi desicanţi;

Erbicide;Feromoni ;Fungicide; Insecticide ; Insectofungicide; Nematocide,

268

dezinfectanţi ai solului; Produse diverse şi auxiliare ;Regulatori de creştere;

Rodenticide, moluscocide, repelenţi

Aplicaţia oferă detalii complete pentru fiecare produs de uz fitosanitar: firma

producătoare ; denumirea produsului; starea de omologare; tipurile de culturi

pentru care poate fi utilizat produsul ;compoziţia chimică ;tipul de formulare;

categoria produsului; grupa de toxicitate ;clasa produsului; data şi numărul

cererii de omologare ; data şi numărul certificatului de omologare ;data de

expirare a certificatului de omologare

Ordonanţa prevede condiţiile în care CIO eliberează pentru fiecare produs

omologat un certificat de omologare, care cuprinde:denumirea comercială a

produsului;fabricantul;substanţa activă; conţinutul în substanţă activă şi

rincipalele caracteristici ale acesteia;spectrul de acţiune;domeniile de utilizare şi

dozele de utilizare;grupa de toxicitate şi orice alte dispoziţii care să determine o

conduită responsabilă din partea fabricanţilor, a comercianţilor şi a utilizatorilor.

Certificatul de omologare se emite pentru o de maximum 5 ani, după care

titularul este obligat să solicite prelungirea valabilităţii acestuia.

Legea protecţiei mediului desemnează şi autorităţile abilitate cu supravegherea

şi controlul modului de aplicare a reglementărilor privind îngrăşămintele

chimice şi produsele de uz fitosanitar (Art. 28) şi stabileşte un număr de obligaţii

care revin persoanelor juridice şi fizice care produc, comercializează şi/sau

utilizează aceste produse.

Regimul juridic al fabricării, depozitării și utilizării substantelor si preparatelor periculoase

Legea cadru(OUG 195-2005) mediului defineşte în art.1:

66. substanta - element chimic si compusi ai acestuia, in intelesul

reglementarilor legale in vigoare, cu exceptia substantelor radioactive si a

organismelor modificate genetic;

269

67. substanta periculoasa - orice substanta clasificata ca periculoasa de

legislatia specifica in vigoare din domeniul chimicalelor;

68. substante prioritare - substante care reprezinta un risc semnificativ de

poluare asupra mediului acvatic si prin intermediul acestuia asupra omului si

folosintelor de apa, conform legislatiei specifice din domeniul apelor;

69. substante prioritar periculoase - substantele sau grupurile de substante

care sunt toxice, persistente si care tind sa bioacumuleze si alte substante sau

grupe de substante care creeaza un nivel similar de risc, conform legislatiei

specifice din domeniul apelor;

OUG 195-2005 in art.24: Activităţile privind fabricarea, introducerea pe piaţă,

utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern, eliminarea,

manipularea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi

preparatelor chimice periculoase sunt supuse unui regim special de gestionare.

Art. 25. - (1) Transportul international si tranzitul substantelor si

preparatelor periculoase se realizeaza conform acordurilor si conventiilor

privind transportul international al marfurilor periculoase, la care Romania este

parte.

(2) Importul si exportul substantelor si preparatelor periculoase

restrictionate sau interzise la utilizare de catre anumite state sau de catre

Romania se realizeaza in conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor

internationale la care Romania este parte.

Art. 26. - Autoritatea publica centrala si autoritatile publice teritoriale

pentru protectia mediului, precum si alte autoritati publice abilitate prin lege,

dupa caz, controleaza respectarea reglementarilor privind regimul substantelor si

preparatelor periculoase.

Art. 27. - Pentru controlul importului, exportului si tranzitului

substantelor si preparatelor periculoase in vama, autoritatea vamala convoaca

270

autoritatile competente in domeniul substantelor si preparatelor periculoase, in

conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Art. 28. - Persoanele fizice si juridice care gestioneaza substante si

preparate periculoase au urmatoarele obligatii:

a) sa respecte prevederile art. 24 privind substantele si preparatele

periculoase;

b) sa tina evidenta stricta - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare -

a substantelor si preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor si ambalajelor

acestora, care intra in sfera lor de activitate, si sa furnizeze informatiile si datele

cerute de autoritatile competente conform legislatiei specifice in vigoare;

c) sa elimine, in conditii de siguranta pentru sanatatea populatiei si pentru

mediu, substantele si preparatele periculoase care au devenit deseuri si sunt

reglementate in conformitate cu legislatia specifica.

d) sa identifice si sa previna riscurile pe care substantele si preparatele

periculoase le pot reprezenta pentru sanatatea populatiei si sa anunte iminenta

unor descarcari neprevazute sau accidente autoritatilor pentru protectia mediului

si de aparare civila.

Activităţile mai sus menţionate sunt permise numai pe baza acordului şi/sau a

autorizaţiei de mediu, precedate de raportul de securitate raport de securitate -

documentatie elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, necesara pentru obiective in care sunt

prezente substante periculoase conform prevederilor legislatiei privind controlul activitatilor, care prezinta pericole de

accidente majore in care sunt implicate substante periculoase; solicitanţii acestor acte fiind obligaţi să

prezinte fişa tehnică de securitate, precum şi alte informaţii solicitate de

autoritatea publică pentru protecţia mediului. Procedura specifică pentru

obţinerea acordului şi/sau a autorizaţiei de mediu pentru activităţile prevăzute

aceste activităţi se instituie prin ordin al conducătorului autorităţii publice

centrale pentru protecţia mediului.

Alte prevederi importante sunt cele legate de activităţile care vizează:transportul

internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;

271

importul şi exportul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase

restricţionate sau interzise la utilizare de anumite state sau de România, activităţi

care trebuie efectuate în conformitate cu prevederile acordurilor şi

convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Legea protecţiei mediului instituie obligaţii explicite pentru autorităţi, persoane

fizice şi juridice:

4.Utilizarea energiei nucleare, poluarea radioactivă și protecția împotriva radiațiilor.

Activitățile nucleare conțin un potențial pericol de poluare. Poluarea

radioactivă afectează toate componentele mediului înconjurător.

Poluarea radioactivă a atmosferei este constituită din două componente:

poluarea atmosferică primară, produsă imediat la locul exploziei;

poluarea secundară, constituită din depunerile radioactive.

Poluarea radioactivă a apei rezultă ca urmare a:

- deşeurilor (solide sau lichide) ale industriei nucleare, care trebuie

depozitate (evacuarea directă în reţeaua hidrografică reprezintă un risc

cert);

- depunerilor de produse radioactive radioactivităţii naturale a apelor.

Poluarea radioactivă a solului se constată în vecinătatea imediată a unităţilor

miniere şi în locurile de depozitare a minereului radioactiv. În legătură cu

poluarea radioactivă a solului o problemă majoră, actuală şi de perspectivă, o

constituie găsirea celei mai bune soluţii pentru depozitarea deşeurilor

radioactive, cu un risc de contaminare cât mai mic sau nul.

Legea protecţiei mediului instiutie în acest domeniu prevederi cu caracter

general,urmând ca activităţile din domeniul nuclear să se supună şi prevederilor

legislaţiei specifice în materie.

Legea protecţiei mediului prevede că orice activitate nucleară trebuie autorizată

defineşte termenul de autorizaţie pentru activitatea nucleară:Act tehnico-272

juridic prin care autoritatea competentă de reglementare în domeniul nuclear

autorizează pe titularul activităţii să amplaseze, să proiecteze, să achiziţioneze,

să fabrice, să producă, să construiască, să transporte, să importe, să exporte, să

pună în funcţiune, să posede, să folosească, să opereze, să transfere, să

dezafecteze şi să dispună de orice sursă de radiaţii ionizante, instalaţii nucleare

sau amenajări pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi specifică condiţiile

care trebuie îndeplinite pentru eliberarea acordului şi autorizaţiei de mediu

pentru practicile sau activităţile din domeniul nuclear: Centralele atomoelectrice

si alti reactori nucleari inceteaza sa mai fie considerate astfel de instalatii atunci

cand toti combustibilii nucleari si alte elemente contaminate radioactiv au fost

inlaturate definitiv de pe locul de montaj al instalatiei.

Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate în domeniul nuclear se

eliberează înainte de eliberarea autorizaţiei de către autoritatea competentă de

autorizare, reglementare şi control în domeniul nuclear, conform legislaţiei în

voigoare; autorizaţia de mediu se eliberează după eliberarea autorizaţiei de către

autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul

nuclear.Pentru instalaţiile cu risc nuclear major - centrale nuclearoelectrice,

reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite

finale de combustibil nuclear ars – acordul şi autorizaţia de mediu se emit de

către Guvern.

În România, Legea 111/1996 reglementează regimul de desfăşurare în

siguranţă a activităţilor nucleare Art.1: Obiectul prezentei legi este desfăşurarea

în siguranţă a activităţilor nucleare în scopuri exclusiv paşnice, astfel încât să se

îndeplinească condiţiile de securitate nucleară, de protecţie a personalului expus

profesional, a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii, cu riscuri minime

prevăzute de reglementări şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din acordurile

şi convenţiile la care România este parte.

Art. 2 desemnează ca autoritate naţioanlă competentă în domeniul nuclear

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), aflată în

273

subordinea Guvernului. CNCAN exercită atribuţii de: reglementare; autorizare

şi control în domeniul nuclear.

Legea 111/1996 cuprinde trei anexe: Anexa 1, care constă în lista materialelor,

dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea

armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive;Anexa 2, în care sunt

definiţi termenii utilizaţi de lege; Anexa 3, în care sunt desemnate organele cu

atribuţii de control al activităţilor nucleare.

Legea protecţiei mediului precizează de asemenea atribuţiile autorităţii centrale

pentru protecţia mediului: în cap.II Regimul activităţilor nucleare art. 33

Controlul activităţilor nucleare se face de autoritatea centrală pentru protecţia

mediului şi de alte autorităţi competente potrivit legii.

Autoritatea centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:

a) organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întregul teritoriu al

ţării;

b) supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în

domeniul activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind

protecţia mediului;

c) colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor.

precum şi un număr de obligaţii ale persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară

activităţi în domeniul nuclear .

Accelerarea consumului energetic la nivel mondial cât şi conştientizarea faptului

că resursele de combustibili clasici (petrol, gaze naturale, cărbune) sunt limitate,

au determinat ca energia nucleară să devină speranţa omenirii în suplimentarea

rezervelor energetice.

Pe plan internaţional au fost adoptate o serie de convenţii şi protocoale internaţionale, care

vizează domeniul nuclear. Printre reglementările existente în acest domeniu se

numără:

-Convenţia de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare274

(21.05.1963). România a aderat la Convenţie prin Legea 106/19928.

-Conventia de la Viena în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică

(26.09.1986). România a aderat la Convenţie prin Legea nr. 223/19909.

- Convenţia de la Viena privind notificarea rapidă în caz de accident nuclear

(26.09.1996). România a aderat la Convenţie prin Decretul nr. 223/1990.

- Convenţia de la Viena privind compensaţiile suplimentare privind daunele

nucleare (12.09.1997). România a aderat la Convenţie prin Legea nr. 5/199910

-Convenţia de la Viena privind securitatea nucleară (17.06.1994). România a

aderat la Convenţie prin Legea nr. 4371995

EVALUAREA DE MEDIU

Scopul evaluării de mediu este acela de a integra obiectivele şi cerinţele

de protecţie a mediului în etapele de pregătire şi adoptare a anumitor planuri şi

programe de dezvoltare, care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Procedura de evaluare este prevăzută în Ordinul Nr. 135 din 10 februarie 2010

privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra

mediului pentru proiecte publice si private PUBLICAT IN: MONITORUL

OFICIAL NR. 274 din 27 aprilie 2010

Ea presupune o evaluare a impactului asupra mediului şi o evaluare

adecvată . Evaluarea impactului asupra mediului integrează, după caz, şi

cerinţele specifice evaluării adecvate. Metodologia face parte integrantă din

procedura de emitere a aprobării de dezvoltare a oricărui proiect public şi privat.

Metodologia este prevăzută în Ordinul comun nr.135-2010 Art. 1. - (1)

Obiectul acestei metodologii îl constituie stabilirea etapelor necesare parcurgerii

procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele publice şi

private.

275

(2) Metodologia integrează, după caz, şi cerinţele specifice evaluării adecvate a

efectelor potenţiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes

comunitar.

Sunt supuse numai procedurii de evaluare adecvată proiectele care intră sub

incidenţa prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

57/2007.

Art. 28 prevede: (1) Sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor

naturale protejate sau din vecinătatea acestora care pot să genereze un impact

negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale pentru care

au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice.

(2) Planurile şi/sau proiectele publice ori private pentru care trebuie stabilită

necesitatea efectuării evaluării de mediu/evaluării impactului asupra mediului

sunt cele care sunt realizate în cadrul unei arii naturale protejate, indirect legate

de aceasta sau necesare pentru managementul ariei naturale protejate, şi care, fie

individual, fie împreună cu alte planuri/proiecte, pot avea efecte negative

semnificative asupra ariei naturale protejate, avându-se în vedere obiectivele de

conservare.

(3) Acordul de mediu sau avizul de mediu pentru proiectele şi/sau planurile

prevăzute la alin. (2) se emit numai dacă proiectul/planul nu afectează în mod

negativ integritatea ariei naturale protejate respective.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care evaluarea de

mediu/evaluarea impactului asupra mediului relevă efecte negative

semnificative asupra ariei naturale protejate şi, în lipsa unor soluţii alternative,

proiectul/planul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes

public major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic, autoritatea

competentă pentru protecţia mediului emite avizul de mediu/acordul de mediu

numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja

276

coerenţa reţelei naţionale de arii naturale protejate sau cea globală a reţelei

„Natura 2000“, în cazul siturilor de interes comunitar.

(5) În situaţia în care siturile incluse în reţeaua „Natura 2000“, identificate

conform legislaţiei în vigoare, adăpostesc un tip de habitat natural prioritar

şi/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele

privind:

a) sănătatea sau siguranţa publică;

b) anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu;

c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut

punctul de vedere al Comisiei Europene.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia

Europeană asupra măsurilor compensatorii adoptate pentru a proteja coerenţa

globală a reţelei „Natura 2000“.

Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activităţi în ariile

naturale protejate şi, după caz, în vecinătatea acestora se realizează numai cu

avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate.

(3) Prevederile prezentului capitol sunt aplicate de către personalul cu

responsabilităţi în domeniul protecţiei naturii din cadrul autorităţilor publice

pentru protecţia mediului.

Etapele se aplică proiectelor, după parcurgerea evaluării iniţiale a

proiectului, astfel cum este prevăzută la art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului

nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private

asupra mediului.

Procedura de evaluare a impactului

(5) Etapele necesare parcurgerii procedurii de evaluare a impactului asupra

mediului integrează, după caz, şi cerinţele specifice evaluării adecvate a

efectelor potenţiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes

277

comunitar, în vederea obţinerii aprobării de dezvoltare pentru orice proiect

public şi privat.

(6) Procedura se derulează cu respectarea prevederilor ghidurilor metodologice

aplicabile evaluării impactului asupra mediului şi, după caz, ale ghidului

metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau

proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, denumit în

continuare ghid metodologic privind evaluarea adecvată.

Art. 2. - (1) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului, precum şi cea

de evaluare adecvată sunt conduse de autorităţile competente pentru protecţia

mediului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă

a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu

competenţe stabilite prin prezenta metodologie.

(2) Evaluarea impactului asupra mediului şi evaluarea adecvată stabilesc cadrul

unei abordări integrate prin informarea şi consultarea tuturor autorităţilor cu

responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi participarea acestora în cadrul

unei comisii de analiză tehnică (CAT) organizate la nivelul judeţului unde se

află amplasamentul proiectului sau, după caz, la nivel central pentru proiectele

aflate în competenţa autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

(3) Comisia de analiză tehnică include obligatoriu reprezentanţi ai

administraţiei publice locale şi/sau centrale, inclusiv din cadrul

compartimentelor care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi

urbanism, al autorităţii de sănătate publică, Administraţiei Naţionale „Apele

Române", inspectoratului teritorial pentru situaţii de urgenţă, comisariatelor

teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu şi, după caz, reprezentanţi ai

structurilor responsabile pentru: inspectoratele teritoriale silvice, direcţiile

pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti,

furnizarea de utilităţi şi servicii publice, administrarea parcurilor şi grădinilor

278

publice, a siturilor arheologice şi monumentelor istorice, managementul ariilor

naturale protejate, inclusiv reprezentanţi ai consiliilor ştiinţifice organizate la

nivelul ariilor naturale protejate, ai agenţiilor pentru dezvoltare regională etc.

(4) Pentru proiectele aflate în competenţa Agenţiei Naţionale pentru Protecţia

Mediului, a agenţiilor regionale pentru protecţia mediului sau a Administraţiei

Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", comisia de analiză tehnică include

obligatoriu şi reprezentanţi ai acestor autorităţi.

Definiţiile unor termeni specifici utilizaţi în prezenta metodologie sunt cele

prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu

modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările

ulterioare, precum şi în legislaţia naţională specifică.

Pentru realizarea etapei de evaluare iniţială, titularul proiectului depune o

notificare privind intenţia de realizare a proiectului, însoţită de certificatul de

urbanism emis în condiţiile legii privind autorizarea executării lucrărilor de

construcţii, planurile anexă la acesta

In termen de 10 zile de la primirea notificării, pe baza documentelor prevăzute

la art. 8 şi a verificării amplasamentului, dacă este cazul, agenţia judeţeană

pentru protecţia mediului informează titularul, în scris, cu privire la:

a) clasarea notificării pentru proiectele care nu intră sub incidenţa art. 28 din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale

protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu

modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi

transmiterea unui punct de vedere al autorităţii competente cu precizarea „Nu se

supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi procedurii de

evaluare adecvată", conform modelului din anexa nr. 2;

b) respingerea justificată a solicitării acordului pentru proiectele amplasate în

zone cu restricţii de construire stabilite prin legislaţia din domeniul protecţiei

mediului, cu precizarea neconformităţilor constatate şi/sau a actelor normative

279

incidente ale căror prevederi nu sunt respectate, conform modelului din anexa

nr. 3;

c) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare a impactului

asupra mediului, inclusiv a procedurii de evaluare adecvată, prin depunerea

memoriului de prezentare, pentru proiectele aferente activităţilor care intră sub

incidenţa prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului

nr. 445/2009, conform modelului din anexa nr. 4;

d) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare a impactului

asupra mediului prin depunerea memoriului de prezentare, pentru proiectele

aferente activităţilor care intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului

nr. 445/2009 şi nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, conform

modelului din anexa nr. 4;

e) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare adecvată,

conform modelului din anexa nr. 4, pentru proiectele care intră sub incidenţa

prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu

modificările şi completările ulterioare;

(2) Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului informează titularul, în scris, cu

privire la autoritatea competentă pentru derularea procedurii de evaluare a

impactului asupra mediului şi a procedurii de evaluare adecvată, după caz.

(3) Memoriul de prezentare se întocmeşte conform conţinutului-cadru prevăzut

în anexa nr. 5. Pentru proiectele care intră sub incidenţa prevederilor art. 28 din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările

ulterioare, memoriul de prezentare va conţine informaţiile prevăzute în ghidul

metodologic privind evaluarea adecvată, precum şi coordonatele geografice ale

amplasamentului proiectului, care vor fi prezentate sub formă de vector în

280

format digital cu referinţă geografică, în sistem de proiecţie naţională Stereo

1970.

(4) Pentru proiectele care intră sub incidenţa legislaţiei privind controlul

activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate

substanţe periculoase, memoriul va fi însoţit de notificarea specifică acestei

legislaţii.

(5) Verificarea amplasamentului se finalizează cu întocmirea unui proces-verbal,

întocmit conform modelului din anexa nr. 6.

Art. 10. -In termen de 5 zile de la depunerea memoriului de prezentare, pe

suport hârtie şi în format electronic, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului

transmit autorităţii competente cu parcurgerea procedurii, stabilită conform

prevederilor art. 6, întreaga documentaţie.

Art. 14. - (1) In termen de 10 zile de la comunicarea deciziei etapei de încadrare

a proiectului, autoritatea competentă pentru protecţia mediului derulează etapa

de definire a domeniului evaluării după cum urmează:

a) analizează, după caz, documentele depuse de titular;

b) completează lista de control conform ghidurilor metodologice aplicabile

evaluării impactului asupra mediului;

c) transmite membrilor comisiei de analiză tehnică, după caz, documentele

depuse de titular, în format electronic;

d) convoacă titularul şi membrii comisiei de analiză tehnică şi prezintă acestora

listele de control, pentru cele două proceduri, după caz;

e) redactează şi transmite titularului îndrumarul privind problemele de mediu

care trebuie analizate în raportul privind impactul asupra mediului şi în studiul

de evaluare adecvată, după caz, ţinând cont de propunerile justificate ale

publicului interesat în ceea ce priveşte conţinutul raportului privind impactul

asupra mediului;

f) pune îndrumarul la dispoziţia publicului prin afişare pe pagina de internet.

281

(2) Transmiterea de către autoritatea publică pentru protecţia mediului a

îndrumarului nu exclude posibilitatea solicitării ulterioare de informaţii

suplimentare.

Art. 15. - (1) Conţinutul îndrumarului trebuie să reflecte aspectele relevante

pentru protecţia mediului, identificate în raport cu anexa nr. 4 la Hotărârea

Guvernului nr. 445/2009 şi cu ghidurile metodologice aplicabile evaluării

impactului asupra mediului, întrebările adresate de membrii comisiei de analiză

tehnică, precum şi cerinţele ce decurg din actele normative comunitare

aplicabile.

(2) Pentru proiectele aferente activităţilor care intră sub incidenţa legislaţiei

privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, îndrumarul stabileşte şi

necesitatea aplicării cerinţelor specifice autorizării integrate de mediu, inclusiv

cele referitoare la nivelurile de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile

aplicabile, sau, după caz, parametrii ori măsurile tehnice echivalente.

(3) Pentru proiectele de activităţi care implică substanţe periculoase şi pentru

care este stabilită necesitatea elaborării şi prezentării raportului de securitate,

în conformitate cu prevederile legale privind controlul activităţilor care

prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe

periculoase, îndrumarul conţine şi această solicitare.

(4) Pentru proiectele pentru care s-a decis efectuarea evaluării adecvate,

îndrumarul conţine necesitatea prezentării studiului de evaluare adecvată

întocmit conform ghidului metodologic privind evaluarea adecvată şi a

măsurilor de reducere a impactului asupra ariei naturale protejate de interes

comunitar, precum şi alte aspecte relevante stabilite de către autoritatea

competentă pentru protecţia mediului.

Raportul privind impactul asupra mediului respectă conţinutul-cadru prevăzut

în ghidurile metodologice aplicabile evaluării impactului asupra mediului şi

282

dezvoltă concluziile studiului de evaluare adecvată completat după aplicarea

prevederilor cap. III „Evaluare adecvată".

Studiul de evaluare adecvată respectă conţinutul-cadru prevăzut de ghidul

metodologic privind evaluarea adecvată.

Raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată şi

raportul de securitate sunt realizate de către persoane fizice sau juridice care au

acest drept conform legii

Bilanţ de mediu

Conform art.12 alin (3) din OUG 195/2005 Pentru obtinerea autorizatiei

de mediu, activitatile existente, care nu sunt conforme cu normele si

reglementarile de mediu in vigoare, sunt supuse bilantului de mediu, la decizia

autoritatii competente pentru protectia mediului(sublinirea ne aparține. I.M)

În art.2 pct.14 din OUG 195/2005 bilantul de mediu este definit ca fiind

” lucrarea elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit

legii, in scopul obtinerii autorizatiei de mediu, care contine elementele analizei

tehnice prin care se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor

negative cumulate, anterioare, prezente si anticipate ale activitatii, in vederea

cuantificarii impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; in cazul in care

se identifica un impact semnificativ, bilantul se completeaza cu un studiu de

evaluare a riscului”.

Procedura de realizare a bilanţului de mediu se stabileşte prin ordin al

conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. ORDIN nr.

184 din 21 septembrie 1997

Conform art. 2 din acest Ordin ”În sensul prezentului ordin, termenii si

expresiile folosite au urmatorul inteles:

- Amplasament - loc, activitate sau obiectiv supuse prevederilor legii

mediului.

283

- Autoritate de mediu competenta - autoritatea centrala sau locala de

protectie a mediului care functioneaza in concordanta cu legislatia in

vigoare ce reglementeaza protectia mediului.

- Bilant de mediu nivel 0 - fisa de verificare continand elemente

caracteristice activitatii si care permite autoritatii de mediu competente sa

identifice si sa stabileasca necesitatea efectuarii unui bilant de mediu nivel

I sau nivel II sau a unei evaluari a riscului, inainte de autorizarea de mediu

sau de privatizarea societatii comerciale.

- Bilant de mediu nivel I - studiu de mediu constand din culegere de date si

documentare (fara prelevare de probe si fara analize de laborator privind

factorii de mediu), care include toate elementele analizei tehnice a

aspectelor de mediu pentru luarea unei decizii privind dimensionarea

impactului de mediu potential sau efectiv de pe un amplasament.

- Bilant de mediu nivel II - investigatii asupra unui amplasament, efectuate

in cadrul unui bilant de mediu, pentru a cuantifica dimensiunea poluarii

prin prelevari de probe si analize fizice, chimice sau biologice ale

factorilor de mediu.

- Executant de bilant de mediu - unitate specializata, persoana fizica sau

juridica, atestata conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 137/1995 si

altor prevederi legale, emise in baza acesteia.

- Evaluare a riscului - analiza probabilitatii si gravitatii principalelor

componente ale unui impact de mediu.

- Impact de mediu - modificarea negativa considerabila a caracteristicilor

fizice, chimice sau structurale ale componentelor mediului natural;

diminuarea diversitatii biologice; modificarea negativa considerabila a

productivitatii ecosistemelor naturale si antropizate; deteriorarea

echilibrului ecologic, reducerea considerabila a calitatii vietii sau

deteriorarea structurilor antropizate, cauzata in principal de poluarea

284

apelor, a aerului si a solului; supraexploatarea resurselor naturale,

gestionarea, folosirea sau planificarea teritoriala necorespunzatoare a

acestora. Un astfel de impact poate sa apara in prezent sau sa aiba o

probabilitate ridicata de manifestare in viitor, inacceptabila de autoritatile

de mediu competente.

- Impact potential de mediu - impactul generat de un amplasament, daca

exista probabilitatea ca un bilant de mediu nivel I sa arate ca

amplasamentul prezinta un impact de mediu.

- Obiective de mediu minim acceptate - set de obiective stabilite de

autoritatea de mediu competenta, in baza unui bilant de mediu realizat in

procesul de privatizare anterior formularii ofertei de vanzare; acestea

cuprind obiectivele calitative si cantitative minime de mediu si durata

maxima admisibila pentru conformare cu cerintele de mediu, precum si cu

orice alte cerinte ce pot fi identificate de autoritatea de mediu competenta.

- Poluare - concentratii de poluanti in mediu ce depasesc valorile naturale.

Poluare potential semnificativa - concentratii de poluanti in mediu ce

depasesc pragurile de alerta prevazute in reglementarile privind evaluarea

poluarii mediului. Aceste valori definesc pragul poluarii la care autoritatile

competente considera ca un amplasament poate avea un impact asupra mediului

si stabilesc necesitatea unor studii suplimentare.

-Poluare semnificativa - concentratii de poluanti in mediu ce depasesc

pragurile de interventie prevazute in reglementarile privind evaluarea poluarii

mediului.

- Program pentru conformare - plan de masuri propus de titularul activitatii,

cuprinzand etape care trebuie parcurse in intervale de timp precizate prin

prevederile autorizatiei de mediu de catre autoritatea competenta, in scopul

respectarii reglementarilor privind protectia mediului.

285

- Tip de bilant de mediu - varianta de bilant de mediu, reprezentata de unul

dintre nivelurile 0, I sau II, definite in prezentul ordin.

- Titular (al amplasamentului/activitatii) - persoana fizica sau juridica care

propune, detine si/sau gospodareste o activitate economica sau sociala.

Bilanturile de mediu nivel I sau II si evaluarile de risc, inclusiv cand sunt

executate ca parti din evaluarea impactului asupra mediului, vor fi executate

doar de unitati specializate, persoane fizice si juridice, atestate

Analizele de probe prelevate pentru executarea bilanturilor de mediu vor

fi efectuate numai de laboratoare specializate, care utilizeaza aparatura adecvata

si metodologii in conformitate cu normele si reglementarile in vigoare.

Raspunderea pentru concluziile si informatiile prezentate intr-un bilant de

mediu sau de evaluare a riscului va fi asumata dupa cum urmeaza:

a) raspunderea pentru acuratetea si corectitudinea unui bilant de mediu

(nivel 0, I sau II) sau a unei evaluari a riscului revine autorului;

b) titularul raspunde pentru exactitatea datelor pe care le furnizeaza

pentru executarea bilantului de mediu sau a evaluarii riscului;

c) raspunderea pentru precizia rezultatelor privind concentratiile de

poluanti in probele de mediu analizate revine partii care preleveaza probele si

laboratorului care efectueaza analizele.

La stabilirea domeniului bilanturilor de mediu, ce urmeaza a fi efectuate,

se vor avea in vedere urmatoarele:

a) cele trei tipuri de bilanturi de mediu (nivel 0, I si II) nu se exclud

reciproc si pot fi efectuate consecutiv sau concomitent, conform prevederilor

prezentului ordin;

b) cand prevederile Legii mediului impun solicitarea unui bilant de

mediu, iar autoritatea de mediu competenta considera putin probabila existenta

unui impact de mediu al amplasamentului, se va solicita efectuarea unui bilant

de mediu nivel 0;

286

c) daca un bilant de mediu nivel 0 confirma ca nu exista nici un impact

de mediu de la amplasament, nu se va solicita efectuarea unui alt nivel (nivel I

sau II) de bilant de mediu sau a unei evaluari a riscului pe acest amplasament;

d) daca bilantul de mediu nivel 0 releva existenta unui impact potential de

mediu pe amplasament, autoritatea de mediu competenta trebuie sa solicite

continuarea evaluarii prin efectuarea cel putin a bilantului de mediu nivel I;

e) daca autoritatea de mediu competenta considera ca un bilant de mediu

nivel I prezinta informatii insuficiente pentru a cuantifica impactul de mediu sau

daca la analiza unei solicitari de autorizare se considera ca un amplasament are

un impact potential de mediu, autoritatea de mediu competenta trebuie sa

solicite efectuarea bilantului de mediu nivel II. In situatiile cand aceasta decizie

a fost luata inainte de executarea nivelului I al bilantului de mediu, trebuie

executate atat bilantul de mediu nivel I, cat si bilantul de mediu nivel II;

f) la constatarea poluarii provenite de la un amplasament si caracterizata

prin depasirea unuia sau mai multor praguri de interventie prevazute in

reglementarile privind evaluarea poluarii mediului, autoritatea de mediu

competenta trebuie sa solicite executarea unei evaluari a riscului. Evaluarea

riscului se bazeaza pe gradul de poluare masurat pe amplasament si va cuantifica

semnificatia acestuia relativa la impactul asupra mediului;

Odata cu cererea de autorizare, titularul unui amplasament poate inainta

autoritatii de mediu competente orice nivel de bilant de mediu, daca considera

necesar. In urma analizei documentelor prezentate, autoritatea de mediu

competenta poate stabili necesitatea unui nivel aditional de bilant de mediu, in

conformitate cu prevederile prezentului ordin.

- Bilantul de mediu nivel 0 reprezinta cerinta minima pentru situatiile in

care prin lege este prevazuta necesitatea prezentarii unui bilant de mediu;

acesta va fi inaintat autoritatii de mediu competente.

287

Procesul de analizare a bilantului de mediu nivel 0 implica urmatoarele

aspecte:

a)autoritatea de mediu competenta va executa o analiza preliminara a bilantului

de mediu nivel 0 si se va asigura ca s-au completat corespunzator toate punctele.

Cand nu este satisfacuta aceasta conditie, bilantul de mediu nivel 0 va fi respins,

iar respingerea, insotita de motivatia acesteia, va fi comunicata in scris

titularului;

b)daca un bilant de mediu nivel 0 este acceptat la analiza preliminara,

autoritatea de mediu competenta va analiza daca materialul furnizat include

suficiente informatii pentru a confirma absenta impactului de mediu de pe

amplasament.

Daca bilantul de mediu nivel 0 este satisfacator si autoritatea de mediu

competenta nu considera necesara continuarea evaluarii impactului cu un bilant

de mediu nivel I sau II sau cu o evaluare a riscului, se va considera satisfacuta

cerinta pentru un bilant de mediu.

c)daca bilantul de mediu nivel 0 arata ca un amplasament are un impact

potential de mediu, autoritatea de mediu competenta trebuie sa solicite

titularului prezentarea unui bilant de mediu nivel I sau nivel I si II, in vederea

continuarii evaluarii.

-Bilantul de mediu nivel I trebuie solicitat de autoritatea de mediu

competenta, daca un amplasament are un impact potential. Daca bilantul de

mediu nivel I este satisfacator si autoritatea de mediu competenta nu considera

necesar un bilant de mediu nivel II sau o evaluare a riscului, se va considera

satisfacuta cerinta pentru un bilant de mediu.

- Bilantul de mediu nivel II se angajează in oricare dintre urmatoarele

situatii:

a)daca un bilant de mediu nivel I releva o poluare potential semnificativa

a unui amplasament;

288

b)bilantul de mediu nivel II se poate executa in acelasi timp cu bilantul de

mediu nivel I, daca autoritatea de mediu competenta stabileste de la inceput ca

un amplasament prezinta o poluare potential semnificativa.

Realizarea bilantului de mediu nivel II se face prin:

a)prelevarea si analizarea probelor necesare in bilanturile de mediu nivel II,

referitoare la procedurile de prelevare de probe pentru diferiti factori de mediu si

la laboratoarele de specialitate pentru analiza probelor;

Prezentarea si analizarea bilanturilor de mediu nivel II se realizeaza de catre

autoritatea de mediu competenta, care va face evaluarea tehnica pentru a se

asigura ca lucrarea efectuata este conforma prevederile referitoare la prelevarea

si analizarea probelor. Cand nu este satisfacuta aceasta conditie, bilantul de

mediu nivel II va fi respins, iar respingerea, insotita de motivatia acesteia, va fi

comunicata in scris titularului;

c)daca bilantul de mediu nivel II releva o poluare semnificativa, autoritatea de

mediu competenta trebuie sa solicite executarea unei evaluari a riscului.

Angajarea evaluarii riscului se face in urmatoarele conditii:

a)evaluarea riscului va fi solicitata de catre autoritatea de mediu competenta

atunci cand s-a dovedit ca exista o poluare semnificativa pe un amplasament;

b)cand este necesara o evaluare a riscului, autoritatea de mediu competenta va

informa in scris titularul asupra acestei necesitati si va stabili domeniul specific

si detaliile evaluarii riscului. Autoritatea de mediu competenta va informa in

scris titularul atunci cand se considera necesara efectuarea evaluarii riscului.

Realizarea evaluarii riscului trebuie sa satisfaca urmatoarele conditii:

a)evaluarea riscului va implica cuantificarea riscului de impact de mediu aparut

ca urmare a poluarii identificate pe un amplasament;

b)autoritatea de mediu competenta poate solicita prelevari de probe si analize

suplimentare ale factorilor de mediu in timpul unei evaluari a riscului; acestea

pot sa se refere la amplasamentul supus bilantului de mediu, dar se pot extinde si

289

la alte zone, daca acestea ar putea fi supuse impactului de mediu al acestui

amplasament;

Daca autoritatea de mediu competenta considera evaluarea riscului ca

fiind satisfacatoare si identificand adecvat riscurile datorate impactului de mediu

al amplasamentului, se va considera satisfacuta cerinta pentru bilantul de mediu.

Cand rezultatele evaluarii riscului arata ca un amplasament, a carui

poluare este semnificativa, exercita un impact de mediu negativ si acesta este

considerat inacceptabil de catre autoritatea de mediu competenta, se va solicita

remedierea. Aceasta remediere trebuie sa fie in conformitate cu instructiunile

emise de autoritatea centrala de mediu.

Conform art.2 pct 8 din OUG 195/2005 auditul de mediu este un

instrument managerial de evaluare sistematica, documentata, periodica si

obiectiva a performantei organizatiei, a sistemului de management si a

proceselor destinate protectiei mediului, cu scopul:

a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact

asupra mediului;

b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea

obiectivelor si tintelor de mediu ale organizatiei;

Raportul privind impactul asupra mediului

Ordinului ministrului mediului nr. 1026/2009 privind conditiile de elaborare

a rapoartelor de mediu, rapoartelor privind impactul asupra mediului,

bilanturilor de mediu, rapoartelor de amplasament, rapoartelor de securitate si

studiilor de evaluare adecvata, entitățile care elaborează astfel de studii trebuie

să fie înscrise în Registrul National al Elaboratorilor de Studii pentru Protectia

Mediului .

Etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra mediului

In termen de 5 zile de la primirea de către autoritatea competentă pentru

protecţia mediului a raportului privind impactul asupra mediului, care integrează

290

măsurile de reducere/soluţia alternativă/măsurile compensatorii acceptate, după

caz, rezultate din studiul de evaluare adecvată şi, atunci când e cazul, a

raportului de securitate, pe suport hârtie şi în format electronic, precum şi a

dovezii achitării tarifului corespunzător etapei de analiză, autoritatea competentă

pentru protecţia mediului derulează următoarele activităţi:

a) stabileşte, de comun acord cu titularul proiectului, oportunităţile de

participare a publicului la luarea deciziei legate de proiect, indicând cel puţin

data şi locul dezbaterii publice;

b) întocmeşte şi transmite titularului anunţul public privind dezbaterea publică,

întocmit conform modelului din anexa nr. 12;

c) pune la dispoziţia publicului şi a membrilor comisiei de analiză tehnică, spre

consultare, la sediul său şi prin afişare pe pagina de internet raportul privind

impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată şi, după caz, raportul de

securitate.

(2) Anunţul privind oportunităţile de participare a publicului interesat în luarea

deciziei privind proiectul respectiv afişat la sediile acestora cu cel puţin 20 de

zile înainte de data prevăzută pentru şedinţa de dezbatere publică.

(3) Titularul este obligat ca, în termen de 3 zile de la primirea anunţului prevăzut

la alin. (1) lit. b), să publice în presa naţională sau locală şi să afişeze la sediul

său/pe pagina proprie de internet/la sediul autorităţii publice locale şi/sau pe

panoul de informare la amplasament anunţul comunicat de autoritatea

competentă pentru protecţia mediului, cu cel puţin 20 de zile înainte de data

prevăzută pentru şedinţa de dezbatere publică.

Art. 18. - (1) Publicul interesat poate transmite autorităţii competente pentru

protecţia mediului comentarii/opinii/ observaţii la raportul privind impactul

asupra mediului şi, după caz, la raportul de securitate, până la data la care are loc

dezbaterea publică.

291

(2) La înaintarea comentariilor/opiniilor/observaţiilor la raportul privind

impactul asupra mediului şi, după caz, la raportul de securitate, membrii

publicului interesat sunt obligaţi să îşi declare numele, prenumele şi adresa, pe

care autoritatea competentă pentru protecţia mediului le consemnează într-un

formular conform celui prezentat în anexa nr. 14.

Art. 19. - Titularul proiectului organizează dezbaterea publică sub îndrumarea

autorităţii competente pentru protecţia mediului, suportând costurile acesteia.

Art. 20. - (1) Şedinţa de dezbatere publică are loc în prezenţa reprezentanţilor

autorităţii competente pentru protecţia mediului, în modul cel mai convenabil

pentru public.

(2) Şedinţa de dezbatere publică este moderată de către autoritatea competentă

pentru protecţia mediului.

(3) Dacă în interval de 60 de minute de la ora anunţată pentru începerea şedinţei

nu se prezintă niciun reprezentant al publicului interesat, acest fapt se

consemnează într-un proces-verbal, iar şedinţa de dezbatere publică se declară

închisă.

Art. 21. - (1) In timpul şedinţei de dezbatere publică, titularul proiectului

prezintă raportul privind impactul asupra mediului şi raportul de securitate, după

caz, şi răspunde comentariilor/opiniilor/observaţiilor publicului interesat

participant.

(2) Comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat participant, prezentate

în cadrul şedinţei de dezbatere publică, se consemnează într-un

proces-verbal/minută de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului

şi ulterior se înscriu în acelaşi formular în care au fost consemnate şi propunerile

primite înainte de data şedinţei de dezbatere publică.

Art. 22. -In termen de 20 de zile de la şedinţa de dezbatere publică, autoritatea

competentă pentru protecţia mediului desfăşoară următoarele activităţi:

a) analizează comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat;

292

b) transmite titularului proiectului formularul prevăzut în anexa nr. 15 şi îi

solicită completarea acestuia cu soluţii de rezolvare a problemelor semnalate;

formularul astfel completat se constituie anexă la raportul privind impactul

asupra mediului;

c) completează lista de control a etapei de analiză a calităţii raportului, luând în

considerare prevederile ghidurilor metodologice aplicabile evaluării impactului

asupra mediului.

Art. 23. - (1 )In termen de 10 zile de la primirea de la titularul proiectului, pe

suport hârtie şi în format electronic, a răspunsurilor la

comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat, formulate conform

modelului din anexa nr. 15, autoritatea competentă pentru protecţia mediului

desfăşoară următoarele activităţi:

a) transmite membrilor comisiei de analiză tehnică formularul din anexa nr. 15

completat;

b) convoacă şi prezintă comisiei de analiză tehnică lista de control aferentă

etapei de analiză, analizând împreună cu membrii acesteia formularul menţionat

la lit. a);

c) definitivează lista de control aferentă etapei de analiză a raportului privind

impactul asupra mediului;

d) consemnează opiniile comisiei de analiză tehnică privind calitatea raportului

privind impactul asupra mediului şi asupra răspunsurilor la problemele

formulate de publicul interesat, inclusiv alegerea alternativei pentru realizarea

proiectului, şi stabileşte necesitatea unor eventuale completări/modificări ale

raportului privind impactul asupra mediului şi/sau ale raportului de securitate,

după caz, sau respingerea acestora;

e)comunică, în scris, titularului proiectului necesitatea completării/modificării

raportului privind impactul asupra mediului şi/sau a raportului de securitate,

după caz, sau respingerea motivată a acestuia/acestora;

293

f) decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării acestuia, ţinând

cont şi de punctul de vedere al Comisiei Europene, după caz.

(2) In termen de 15 zile de la luarea deciziei competentă pentru protecţia

mediului comunică titularului decizia luată şi publică pe pagina de internet

anunţul privind emiterea acordului de mediu/decizia de respingere a solicitării

acordului de mediu

(3) In termen de 3 zile de la primirea anunţului prevăzut la alin. (2) lit. a),

titularul proiectului informează publicul asupra emiterii acordului de

mediu/deciziei de respingere a solicitării acordului de mediu prin publicare în

presa naţională sau locală, prin afişare la sediul propriu şi pe pagina proprie de

internet, precum şi la sediul autorităţii/autorităţilor administraţiei publice locale

pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.

(4) Observaţiile publicului interesat se primesc în termen de 5 zile de la

publicarea în presă a anunţului menţionat la alin. (3).

In toate situaţiile în care observaţiile primite din partea publicului

interesat justifică aprofundarea evaluării şi solicitarea de noi informaţii sau

investigaţii suplimentare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului

decide reluarea procedurii de la etapa solicitării acestor informaţii, cu plata

tarifelor aferente etapelor corespunzătoare reevaluării.

Dacă decizia privind realizarea proiectului nu s-a concluzionat în timpul şedinţei

comisiei de analiză tehnică întrunită în acest scop, autorităţile participante la

şedinţa respectivă transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia

mediului punctul de vedere privind etapa de analiză a calităţii raportului privind

impactul asupra mediului în termen de 5 zile de la data şedinţei de analiză.

Neprimirea în termenul specificat la alin. (6) a punctului de vedere al

autorităţilor publice implicate în comisia de analiză tehnică echivalează cu lipsa

unor obiecţii legate de realizarea proiectului.

294

(8) In cazul în care concluziile autorităţilor implicate în comisia de analiză

tehnică privind posibilitatea desfăşurării proiectului sunt discordante, autoritatea

competentă pentru protecţia mediului, înainte de emiterea deciziei finale, invită

părţile interesate la o şedinţă de reconsiderare a opiniei lor.

-In urma aplicării prevederilor de mai susnautoritatea competentă pentru

protecţia mediului pune la dispoziţia publicului, prin publicare pe pagina de

internet, spre informare pentru o perioadă de 15 zile, raportul privind impactul

asupra mediului modificat, precum şi, după caz, raportul de securitate.

In termen de 5 zile de la expirarea termenului competentă pentru protecţia

mediului emite acordul de mediu sau înştiinţează titularul proiectului despre

respingerea solicitării acordului de mediu.

La emiterea acordului de mediu autoritatea competentă pentru protecţia

mediului ia în considerare, rezultatele analizei raportului privind impactul asupra

mediului şi a raportului de securitate, după caz, precum şi recomandările

membrilor comisiei de analiză tehnică şi comentariile/opiniile/observaţiile

justificate ale publicului interesat.

Acordul de mediu trebuie să răspundă la următoarele cerințe minimale :

a) cerinţe specifice în scopul asigurării protecţiei elementelor de mediu pe

perioada realizării proiectului, inclusiv a organizării de şantier, precum şi pe

perioada desfăşurării activităţii, demolării/dezafectării, după caz, incluzând toate

condiţiile necesar a fi îndeplinite de titularul proiectului;

b) concluziile analizei raportului de securitate, după caz;

c) principalele motive şi considerente pe baza cărora a fost emis, inclusiv

informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de implicare a publicului şi a

modului în care observaţiile publicului interesat au fost luate în considerare;

d) descrierea principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi, dacă este posibil,

compensarea efectelor adverse majore asupra mediului în timpul realizării

295

proiectului, inclusiv a organizării de şantier, a desfăşurării activităţii,

demolării/dezafectării, cerinţele legislaţiei comunitare specifice, după caz.

(3) Acordul de mediu pentru instalaţiile care intră sub incidenţa legislaţiei

privind prevenirea şi controlul integrat al poluării se emite luându-se în

considerare, pe lângă cerinţele prevăzute la alin. (2), următoarele:

a) nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile,

pentru poluanţii care pot fi emişi în cantităţi semnificative, sau, după caz,

parametrii sau măsuri tehnice echivalente;

b) prevederi pentru limitarea efectelor poluării la lungă distanţă sau

transfrontieră, după caz.

(4) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a luat decizia că pot avea

impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes

comunitar include, după caz, pe lângă cerinţele prevăzute la alin. (2),

următoarele:

a) măsurile de reducere sau eliminare a impactului asupra ariei naturale

protejate de interes comunitar, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a

acestora;

b) măsurile compensatorii aprobate/acceptate de autoritatea competentă pentru

protecţia mediului, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;

c) considerentele privind sănătatea sau siguranţa publică ori consecinţele

benefice de importanţă majoră pentru mediu, care justifică necesitatea realizării

proiectului propus, pentru ariile naturale protejate de interes comunitar ce

adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie sălbatică prioritară

de interes comunitar;

d) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut

punctul de vedere al Comisiei Europene, care justifică necesitatea realizării

proiectului propus.

296

Art. 27. - Pentru proiectele prevăzute la art. 5 alin. (2) care afectează în mod

negativ integritatea ariei naturale protejate de interes comunitar şi în lipsa unor

soluţii alternative, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are

obligaţia:

a) de a informa Comisia Europeană despre măsurile compensatorii luate pentru

a proteja coerenţa globală a reţelei Natura 2000, pentru ariile de protecţie

specială avifaunistică şi siturile de importanţă comunitară, când proiectul trebuie

realizat din considerente imperative de interes public major referitoare la

sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu. In acest caz,

actul de reglementare se poate elibera înainte de informarea Comisiei Europene;

b) de a solicita punctul de vedere al Comisiei Europene atât asupra măsurilor

compensatorii propuse, cât şi asupra motivelor imperative de interes public

major, altele decât cele referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau

beneficii pentru mediu, când proiectul afectează o specie sau un tip de habitat

prioritar. In acest caz, actul de reglementare va fi eliberat după primirea

răspunsului Comisiei Europene.

Art. 28. - Decizia de respingere a solicitării acordului de mediu, al cărei

conţinut-cadru este prevăzut în anexa nr. 3, cuprinde:

a) principalele motive şi considerente pe care se bazează decizia, inclusiv

informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de participare a publicului

interesat;

b) informaţii privind procedura de contestare administrativă şi contencios

administrativ

Cadrul actual este Ordinul Comun MMP/MAI/MADDR/MDRT nr.

135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului

asupra mediului pentru proiecte publice şi private

stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi

programe

297

ANEXA nr. 1 la HG 1076/2004 prevede criteriile pentru determinarea efectelor

semnificative potenţiale asupra mediului:

1.Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:a)gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor;b)gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele;c)relevanţa planului sau programului în/pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile;d)problemele de mediu relevante pentru plan sau program;e)relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu (de exemplu, planurile şi programele legate de gospodărirea deşeurilor sau de gospodărirea apelor).2.Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:a)probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor;b)natura cumulativă a efectelor;c)natura transfrontieră a efectelor;d)riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor);e)mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate);f)valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:(i)caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural;(ii)depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului;(iii)folosirea terenului în mod intensiv;g)efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional.

Informaţiile care trebuie furnizate, conform art. 19 alin. (4), sunt următoarele:1.expunerea conţinutului şi a obiectivelor principale ale planului sau programului, precum şi a relaţiei cu alte planuri şi programe relevante;2.aspectele relevante ale stării actuale a mediului şi ale evoluţiei sale probabile în situaţia neimplementării planului sau programului propus;3.caracteristicile de mediu ale zonei posibil a fi afectată semnificativ;4.orice problemă de mediu existentă, care este relevantă pentru plan sau program, inclusiv, înparticular, cele legate de orice zonă care prezintă o importanţă specială pentru mediu, cum ar fi

298

ariile de protecţie specială avifaunistică sau ariile speciale de conservare reglementate conformOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57-2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatic;5.obiectivele de protecţie a mediului, stabilite la nivel naţional, comunitar sau internaţional, caresunt relevante pentru plan sau program şi modul în care s-a ţinut cont de aceste obiective şi deorice alte consideraţii de mediu în timpul pregătirii planului sau programului;6.potenţialele efecte1) semnificative asupra mediului, inclusiv asupra aspectelor ca: biodiversitatea, populaţia, sănătatea umană, fauna, flora, solul, apa, aerul, factorii climatici,valorile materiale, patrimoniul cultural, inclusiv cel arhitectonic şi arheologic, peisajul şi asupra relaţiilor dintre aceşti factori;7.posibilele efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sănătăţii, în context transfrontiera;8.măsurile propuse pentru a preveni, reduce şi compensa cât de complet posibil orice efect advers asupra mediului al implementării planului sau programului;9.expunerea motivelor care au condus la selectarea variantelor alese şi o descriere a modului în care s-a efectuat evaluarea, inclusiv orice dificultăţi (cum sunt deficienţele tehnice sau lipsa de know-how) întâmpinate în prelucrarea informaţiilor cerute;10.descrierea măsurilor avute în vedere pentru monitorizarea efectelor semnificative ale implementării planului sau programului, în concordanţă cu art. 27;11.un rezumat fără caracter tehnic al informaţiei furnizate

2. Acordul de mediu = actul tehnico-juridic ce se emite în primă fază de

proiectare a obiectivelor de investiţii, potrivit prevederilor legale privind

protecţia factorilor de mediu, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz,

măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării

unui proiect. Procedura de emitere a acordului de mediu se desfasoara in

conformitate cu prevederile Ordinului M.M.P. nr. 135/2010 privind aprobarea

Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte

publice şi private

299

Acordul de mediu se solicita pentru proiecte de investitii noi sau la

modificarea celor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, aferente

activitatilor si/sau instalatiilor cu impact asupra mediului.

Toate solicitarile de acorduri de mediu ( Notificările privind intenţia de realizare

a proiectului), certificatul de urbanism emis de autoritatea competentă, plan de

situaţie şi plan de încadrare în zonă, plan de amplasament şi delimitare a

corpului de proprietate vizat OCPI cu coordonatele amplasamentului în sistem

de proiecţie Stereo 1970, dovada de plată a tarifului de evaluare iniţială a

investiţiei, se depun la autoritatea publica pentru protectia mediului pe raza

careia se afla amplasamentul ales al proiectului.

Cadrul normativ :

- OUG 195/2005 privind Protecţia Mediului, cu modificările şi completările

ulterioare.

- HG nr. 445 / 2009 privind evaluare a impactului impactul anumitor

proiecte publice si private asupra mediului.

- Ordinului M.M.P nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de

aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private

El se realizează în scopul stabilirii condiţiilor şi a măsurilor pentru protecţia

mediului care trebuie respectate pentru realizarea proiectului care prevede:

I. Descrierea proiectului, lucrările prevăzute de proiect, inclusiv instalaţiile şi

echipamentele

II. Motivele şi considerentele care au stat la baza emiterii acordului, printre

altele şi în legătură cu calitatea şi concluziile/recomandările raportului privind

impactul asupra mediului şi ale participării publicului(de exemplu:

- proiectul se regăseşte în planul/programul/strategia........adoptat(ă) de către

o autoritate publică şi a fost supus unei proceduri de evaluare de mediu conform

Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a

evaluării de mediu pentru planuri şi programe, care transpune Directiva

300

Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea

efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului 2001/42/CE;

- motivele/criteriile pe baza cărora s-a ales alternativa, inclusiv tehnologică

şi de amplasament;

- încadrarea în BAT, BREF, după caz;

- respectarea cerinţelor comunitare transpuse în legislaţia naţională;

- cum răspunde/respectă obiectivele de protecţia mediului din zonă pe aer,

apă, sol etc;

- compatibilitatea cu obiectivele de protecţie a siturilor Natura 2000, după

caz;

- luarea în considerare a impactului direct, indirect şi cumulat cu al celorlalte

activităţi existente în zonă etc).

III. Măsuri pentru prevenirea, reducerea şi, unde este posibil, compensarea

efectelor negative semnificative asupra mediului:

a) măsuri în timpul realizării proiectului (se vor preciza pentru: apă, aer, sol,

subsol, biodiversitate/arii naturale, zgomot, vibraţii, radiaţii, deşeuri, risc pentru

sănătate, peisaj, patrimoniu cultural şi istoric, resurse naturale etc.) şi efectul

implementării acestora;

b) măsuri în timpul exploatării şi efectul implementării acestora;

c) măsuri pentru închidere/demolare/dezafectare şi reabilitarea terenului în

vederea utilizării ulterioare, precum şi efectul implementării acestora.

De asemenea, pentru proiectele pentru care s-a luat decizia că pot avea

impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes

comunitar, se precizează măsuri corespunzătoare cel puţin uneia dintre

următoarele situaţii (în funcţie de stadiul în care s-a finalizat evaluarea

adecvată):

301

- măsurile de reducere sau eliminare a impactului asupra ariei naturale

protejate de interes comunitar, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a

acestora;

-soluţia alternativă care rezultă din evaluarea adecvată pentru care se emite

acordul de mediu şi măsurile de reducere sau eliminare a impactului, aferente

acesteia;

- măsurile compensatorii aprobate/acceptate de autoritatea competentă pentru

protecţia mediului, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;

- considerentele privind sănătatea sau siguranţa publică ori consecinţele

benefice de importanţă majoră pentru mediu, care justifică necesitatea realizării

proiectului propus, pentru ariile naturale protejate de interes comunitar ce

adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie sălbatică prioritară

de interes comunitar;

- alte motivele imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut

punctul de vedere al Comisiei Europene, care justifică necesitatea realizării

proiectului.

IV. Condiţii care trebuie respectate

1. In timpul realizării proiectului:

a) condiţii de ordin tehnic cerute prin prevederile actelor normative specifice

(româneşti sau comunitare), după caz (de exemplu, cerinţele tehnice legale de

construire a unui depozit de deşeuri);

b) condiţii de ordin tehnic care reies din raportul privind impactul asupra

mediului care integrează concluziile evaluării adecvate, după caz (de exemplu,

grosimea geomembranei de impermeabilizare, nefragmentarea habitatului etc);

c) condiţiile necesare a fi îndeplinite în timpul organizării de şantier (de

exemplu, interzicerea amplasării organizării de şantier în vecinătatea ariilor

naturale protejate etc).

302

d) planul de monitorizare a mediului, cu indicarea componentelor de mediu

care urmează a fi monitorizate, a periodicităţii, a parametrilor şi a

amplasamentului ales pentru monitorizarea fiecărui factor

2. In timpul exploatării:

a) condiţiile necesare a fi îndeplinite în funcţie de prevederile actelor

normative specifice;

b) condiţii care reies din raportul privind impactul asupra mediului, respectiv

din cerinţele legislaţiei comunitare specifice, după caz;

c) pentru instalaţiile care intră sub incidenţa legislaţiei privind prevenirea şi

controlul integrat al poluării:

-nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile,

pentru poluanţii care pot fi emişi în cantităţi semnificative, sau, după caz,

parametrii ori măsuri tehnice echivalente;

-prevederi pentru limitarea efectelor poluării la lungă distanţă sau

transfrontieră, după caz;

d) respectarea normelor impuse prin legislaţia specifică din domeniul calităţii

aerului, managementul apei, managementul deşeurilor, zgomot, protecţia naturii;

e) planul de monitorizare a mediului, cu indicarea componentelor de mediu

care urmează a fi monitorizate, a periodicităţii, a parametrilor şi a

amplasamentului ales pentru monitorizarea fiecărui factor.

3. In timpul închiderii, dezafectării, refacerii mediului şi postînchidere:

a) condiţiile necesare a fi îndeplinite la închidere/dezafectare/demolare;

b) condiţii pentru refacerea stării iniţiale/reabilitare în vederea utilizării

ulterioare a terenului;

c) planul de monitorizare a mediului, cu indicarea componentelor de mediu

care urmează a fi monitorizate, a periodicităţii, a parametrilor şi a

amplasamentului ales pentru monitorizarea fiecărui factor.

303

V. Informaţii cu privire la procesul de participare a publicului în procedura

derulată:

- când şi cum a fost informat publicul, pe etape ale procedurii derulate;

- când şi cum a participat publicul interesat la procesul decizional privind

proiectul;

- cum au fost luate în considerare propunerile/observaţiile justificate ale

publicului interesat;

- dacă s-au solicitat completări/revizuiri ale raportului privind impactul

asupra mediului şi dacă acestea au fost puse la dispoziţia publicului interesat.

In cazul în care proiectul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în

scris autoritatea publică pentru protecţia mediului emitentă asupra acestor

modificări.

Acord de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a

proiectului.

Prezentul acord poate fi contestat în conformitate cu prevederile Hotărârii

Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările şi completările ulterioare.

Avizul de mediu pentru planuri şi programe

Aprobarea, la orice nivel ierarhic, a planurilor şi programelor aferente

domeniilor mai sus menţionate este condiţionată de obţinerea avizului de mediu.

Legea protecţiei mediului defineşte acest termen: Act tehnico-juridic eliberat în

scris de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă

integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus

adoptării. Autorităţile abilitate prin lege cu competanţa de emitere a avizului de

mediu pentru planuri şi programe sunt:autoritatea publică centrală pentru

protecţia mediului şiautorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului.

304

Acest aviz pentru planuri şi programe se emite numai ulterior efectuării

evaluării de mediu şi în baza analizării raportului de mediu întocmit. Raportul

de mediu trebuie să conţină şi rezultatul evaluării de mediu.

AVIZpentru ....................................................................................... ,promovat de ............................................................................. ,în scopul adoptării/aprobării ....................................................... ,cu următoarele condiţii: ............................................................. (se înscriu măsurile de reducere sau de compensare a efectelor semnificative asupra mediului, propuse în programul de monitorizare de către titular, inclusiv măsurile suplimentare de monitorizare, după caz, precum şi măsurile de reducere sau de compensare a efectelor semnificative transfrontiera, după caz)Emiterea avizului de mediu s-a făcut avându-se în vedere............................................. (se înscriu următoarele: modul în care consideraţiile de mediu au fost integrate în plan sau în program, cum s-au soluţionat problemele de mediu în raportul de mediu, cum s-au luat în considerare opiniile exprimate de public şi de alte autorităţi, precum şi, dacă este cazul, rezultatele consultărilor transfrontiera, motivarea alegerii uneia dintre alternativele de plan/program prezentate)Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate aplanului/programului ........................................... , dacă nu intervin modificări ale acestuia.Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Procedura de emitere a autorizatiei de mediu

Este prevăzută in Ordinul nr.1298 din 28.04.2011Semnificatia unor termeni specifici utilizati in prezenta procedura este cea prevazuta in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare O.U.G. nr. 195/2005, si în

Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000.

Autorizația de mediu reprezintă actul tehnico-juridic prin care sunt

stabilite condiţiile şi parametrii de funcţionare pentru activităţile existente şi

pentru cele mai noi, pe baza acordului de mediu.

Conform art. 12. Din OUG 195/2005 (1) Desfasurarea activitatilor

existente precum si inceperea activitatilor noi cu posibil impact semnificativ 305

asupra mediului se realizeaza numai in baza autorizatiei/autorizatiei integrate de

mediu.

(2) Procedura de emitere a autorizatiei de mediu si lista activitatilor

supuse acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii

publice centrale pentru protectia mediului.

La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul

ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 876/2004 pentru aprobarea

Procedurii de autorizare a activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului,

publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 31 din 11 ianuarie 2005,

si Ordinul ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 742/2004 pentru

aprobarea Instructiunilor privind autorizarea, inventarierea si inregistrarea

gradinilor zoologice si acvariilor publice, publicat in Monitorul Oficial al

Romaniei, Partea I, nr. 115 si 115 bis din 4 februarie 2005.

Procedura   :

- Autoritatea competenta pentru derularea procedurii de emitere a autorizatiei

de mediu (ACPM) este, dupa caz, autoritatea publica centrala pentru protectia

mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) sau autoritatea

publica teritoriala pentru protectia mediului (ATPM).

ATPM este, dupa caz, agentia regionala pentru protectia mediului, agentia

judeteana pentru protectia mediului sau Administratia Rezervatiei Biosferei

"Delta Dunarii

- Solicitarea si obtinerea autorizatiei de mediu sunt obligatorii atat pentru

desfasurarea activitatilor existente, cat si pentru inceperea activitatilor noi.

- Pentru activitatile desfasurate pe teritoriul unui judet, cu exceptia celor

desfasurate in perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", ACPM este

agentia judeteana pentru protectia mediului.

306

- Pentru activitatile desfasurate total sau partial in perimetrul Rezervatiei

Biosferei "Delta Dunarii", ACPM este Administratia Rezervatiei Biosferei

"Delta Dunarii".

Emiterea autorizatiei de mediu pentru activitati desfasurate in vecinatatea

Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" se realizeaza numai cu avizul

Administratiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii, potrivit art. 28 alin. (7) din

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale

protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice.

(4)Pentru activitatile desfasurate pe teritoriul a doua sau mai multe judete

din aceeasi regiune, ACPM este agentia regionala pentru protectia mediului.

(5)Pentru activitatile desfasurate pe teritoriul a doua sau mai multe regiuni,

ACPM este ANPM.

(6)Pentru activitatile pentru care autorizatia de mediu se emite prin hotarare

a Guvernului, ACPM este autoritatea publica centrala pentru protectia mediului.

La solicitarea unei autorizatii de mediu sau, dupa caz, cu minimum 45 de zile

inainte de expirarea unei autorizatii de mediu existente, titularul activitatii este

obligat sa depuna la ACPM un dosar cuprinzand urmatoarea documentatie:

a)cererea pentru eliberarea autorizatiei de mediu;

b)fisa de prezentare si declaratie, potrivit anexei nr. 2;

c)dovada ca a facut publica solicitarea prin cel putin una dintre metodele de

informare prevazute in anexa nr. 3;

d)planul de situatie si planul de incadrare in zona a obiectivului;

e)procesul-verbal de constatare a respectarii tuturor conditiilor impuse prin

acordul de mediu intocmit potrivit Ordinului ministrului apelor si protectiei

mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului

asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, cu modificarile si

completarile ulterioare, sau, dupa caz, nota privind stadiul de realizare a

programului pentru conformare existent;

307

f)formularul de inregistrare prevazut in tabelul nr. 1 din anexa nr. 5, insotit

de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activitatii gradinilor

zoologice, acvariilor publice si centrelor de reabilitare si/sau ingrijire.

ACPM verifica amplasamentul, analizeaza documentele prezentate la alin.

(1), stabileste daca sunt necesare informatii, acte sau documente suplimentare si

le solicita in scris titularului activitatii. Pentru activitatile gradinilor zoologice,

acvariilor publice si centrelor de reabilitare si/sau ingrijire, ACPM completeaza,

la verificarea in teren, formularul de verificare a criteriilor necesare autorizarii

din tabelul nr. 2 si raportul din tabelul nr. 3, prevazute in anexa nr. 5.

Pentru activitati noi pentru care a fost emis acordul de mediu, ACPM, dupa

derularea etapelor prevazute la alin. (2) si (3), face publica decizia de emitere a

autorizatiei de mediu, precum si programul de consultare a documentelor care au

stat la baza acesteia, prin afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de

internet.

Pentru activitatile de eliminare a deseurilor documentatia prezentata contine

in plus cerintele specifice prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.

78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari prin Legea nr.

426/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, in Hotararea Guvernului nr.

128/2002 privind incinerarea deseurilor, cu modificarile si completarile

ulterioare, si in Hotararea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea

deseurilor, cu completarile ulterioare.

(2)Pentru activitatile gradinilor zoologice, acvariilor publice si centrelor de

reabilitare si/sau ingrijire, documentatia prezentata contine in plus cerintele

specifice prevazute in anexa nr. 5.

Termenul de eliberare a autorizatiei de mediu este de maximum 90 de zile

lucratoare de la data depunerii documentatiei complete.

Pentru activitatile existente, in termen de 20 de zile lucratoare de la data

depunerii solicitarii, ACPM intocmeste indrumarul cu problemele rezultate din

308

analiza initiala a documentatiei, lista autorizatiilor/avizelor necesare emise de

alte autoritati, precum si necesitatea efectuarii bilantului de mediu.

Dupa executarea bilantului de mediu, titularul activitatii prezinta la ACPM

un raport cu concluziile bilantului de mediu si cu recomandari pentru elementele

programului pentru conformare.

Raportul cu concluziile bilantului de mediu este supus dezbaterii publice in

conformitate cu procedura de dezbatere publica prevazuta in anexa nr. 3.

Dupa realizarea dezbaterii publice si analizarea rezultatelor acesteia, ACPM

impreuna cu titularul activitatii si cu colectivul de analiza tehnica analizeaza

raportul cu concluziile bilantului de mediu, concluziile dezbaterii publice si

stabileste daca emite autorizatia de mediu, cu sau fara un program pentru

conformare.

Titularul activitatii inainteaza la ACPM un proiect de program pentru

conformare, in termen de 10 zile de la luarea deciziei de emitere a autorizatiei

de mediu in sedinta colectivului de analiza tehnica, cu termene realizabile, cu

responsabilitati si cu identificarea surselor de finantare necesare realizarii

masurilor programului pentru conformare.

La elaborarea programului pentru conformare se iau in considerare

urmatoarele:

a)concluziile bilantului de mediu;

b)constatarile si sarcinile stabilite de autoritatile de control care raspund de

protectia factorilor de mediu, precum si de alte organe de specialitate ale

administratiei publice centrale;

c)datele detinute de titularul activitatii si de autoritatile administratiei

publice locale privind emisia si imisia poluantilor in mediu;

d)studiile, ofertele, diversele materiale de documentare etc;

e)sugestiile si propunerile primite de la populatie si de la asociatiile

neguvernamentale cu ocazia dezbaterii publice.

309

(3)ACPM analizeaza proiectul programului pentru conformare, il accepta

sau dispune completarea ori refacerea acestuia, cu eventuale propuneri ale

autoritatilor consultate.

(4)ACPM stabileste cu titularul activitatii programul pentru conformare, pe

baza concluziilor si recomandarilor bilantului de mediu.

(5)Programul pentru conformare este necesar pentru orice activitate care are

impact asupra mediului prin functionarea curenta sau anterioara. Cuantificarea

impactului efectiv al unei activitati de pe un amplasament se realizeaza prin

bilantul de mediu, raportand starea mediului si masurile necesare de remediere

la standardele si reglementarile in vigoare.

(6)Programul stabileste masurile de conformare, etapele, termenele si

responsabilitatile necesare realizarii acestora si poate avea doua sectiuni:

a)masurile pentru reducerea efectelor prezente si viitoare ale activitatilor

asupra mediului;

b)masurile de remediere a efectelor activitatilor anterioare asupra mediului.

(7)ACPM accepta introducerea in autorizatia de mediu a programului pentru

conformare, numai daca, la solicitarea reglementarii, titularul activitatii:

a)dovedeste ca modificarile necesare pentru conformarea imediata nu sunt

fezabile tehnic si/sau economic;

b)dovedeste ca in perioada de conformare nu se produc daune semnificative

asupra mediului si sanatatii publice;

c)se angajeaza sa asigure fondurile necesare realizarii programului pentru

conformare la termenele propuse ale acesteia.

(8)La stabilirea termenelor din programul pentru conformare, ACPM ia in

considerare angajamentele titularului activitatii, din care sa rezulte ca instituirea

modificarilor cerute nu depaseste posibilitatile financiare ale acestuia.

(9)Durata programului pentru conformare are in vedere perioada minima

necesara realizarii masurilor stabilite in functie de disponibilitatile financiare si

310

tehnice ale titularului proiectului sau al activitatii. Un program pentru

conformare nu poate depasi perioada de valabilitate a autorizatiei de mediu, cu

exceptia masurilor de remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activitati

anterioare.

(10)Titularul activitatii prezinta la ACPM, dupa acceptarea programului

pentru conformare, urmatoarele documente:

a)programul pentru conformare in redactare finala;

b)fisa de prezentare si declaratie completata cu instructiuni de intretinere si

de exploatare a instalatiilor de depoluare.

Art. 13

(1)ACPM face publica decizia de emitere a autorizatiei de mediu, precum si

programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin

afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de internet.

(2)Decizia poate fi contestata in termen de 30 de zile lucratoare de la data

afisarii. La expirarea acestui termen, ACPM elibereaza autorizatia de mediu.

(3)Modelul si continutul minim al autorizatiei de mediu sunt prezentate in

anexa nr. 4.

Art. 14

(1)Revizuirea autorizatiei de mediu se realizeaza ori de cate ori exista o

schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiterii ei. Titularul activitatii

informeaza in scris ACPM despre acest lucru, iar ACPM emite o autorizatie de

mediu revizuita, incluzand acele date care s-au modificat, sau decide reluarea

procedurii de emitere a unei noi autorizatii de mediu.

(2)Revizuirea decisa potrivit alin. (1) se realizeaza prin emiterea unei

autorizatii de mediu care pastreaza numarul si data autorizatiei de mediu supuse

revizuirii, urmata de sintagma "revizuita la data de .............. ."

311

(3)Autorizatia revizuita este valabila pana la expirarea duratei de valabilitate

a autorizatiei de mediu initiale, supuse revizuirii.

Art. 15

Autorizatia de mediu nu se emite:

a)daca nicio varianta a programului pentru conformare nu asigura incadrarea

in conditiile care permit autorizarea, raportate la standardele si reglementarile in

vigoare;

b)daca titularul activitatii nu respecta obligatiile ce ii revin prin prezenta

procedura;

c)in situatia in care nu au fost respectate conditiile impuse in procedura de

evaluare a impactului asupra mediului;

d)in situatia in care nu au fost realizate integral masurile prevazute in

programul pentru conformare, anexa la autorizatia de mediu emisa anterior.

Art. 16

(1)La schimbarea titularului activitatii, continutul programului pentru

conformare se reface, specificandu-se sursa de finantare si responsabilitatea,

daca este necesar.

(2)Modificarea termenelor in programele pentru conformare este permisa

numai daca acestea se reduc ca timp de realizare a masurilor.

Autorizarea unor activitati specifice

Procedura specifica de autorizare a gradinilor zoologice, a acvariilor

publice si a centrelor de reabilitare si/sau ingrijire, denumite in continuare

unitati permanente, se realizeaza in conformitate cu prevederile anexei nr. 5. la

prezenta procedura.

Art. 18

312

(1)Activitatile de productie, import, export, plasare pe piata, utilizare,

recuperare, reciclare, regenerare si distrugere a unor substante care epuizeaza

stratul de ozon se supun prevederilor Protocolului de la Montreal privind

substantele care epuizeaza stratul de ozon, la care Romania a aderat, cu

amendamentele ulterioare acceptate de Romania. De la data aderarii Romaniei la

Uniunea Europeana, pentru activitatile mentionate anterior se aplica prevederile

Regulamentului nr. 2.037/2000 al Parlamentului European si al Consiliului

Uniunii Europene privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, cu

modificarile si completarile ulterioare.

(2)Pentru activitatile de plasare pe piata, utilizare, recuperare, reciclare a

anumitor gaze fluorurate cu efect de sera se aplica prevederile Regulamentului

nr. 842/2006 al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene

privind anumite gaze fluorurate cu efect de sera.

Art. 19

(1)Proprietarii si/sau detinatorii legali ai parchetelor aprobate anual pentru

exploatare au obligatia de a solicita si a obtine autorizatia de mediu pentru

activitatea de exploatare forestiera.

(2)Depunerea solicitarii pentru emiterea si obtinerea autorizatiei de mediu se

realizeaza inainte de organizarea si desfasurarea licitatiei sau negocierea directa

a masei lemnoase.

(3)Autorizatia de mediu contine toate obligatiile privind protectia mediului

pe durata executarii lucrarilor aferente exploatarii si dupa exploatare.

(4)Detinatorul autorizatiei de mediu are obligatia de a notifica autoritatea

publica teritoriala pentru protectia mediului, in termen de 15 zile de la

incheierea contractului sau a negocierii directe privind parchetele de exploatare,

despre toate amplasamentele licitate/negociate, cu precizarea operatorilor

economici care efectueaza lucrarile de taiere a masei lemnoase si a acelora care

au castigat licitatia, cu indicarea perioadei de exploatare forestiera.

313

Art. 20

Procedura de autorizare privind activitatile nucleare se desfasoara in

conformitate cu reglementarile emise de Comisia Nationala pentru Controlul

Activitatilor Nucleare

In situatia in care titularul autorizatiei isi schimba denumirea si/sau forma

juridica de organizare, autorizatia de mediu se transfera pentru noul titular sau

pentru noua denumire a societatii, daca se face dovada ca activitatile se

desfasoara in aceleasi conditii pentru care aceasta a fost emisa.

Anexa nr. 1 cuprinde 280 de activităţi pentru care se impune emiterea

autorizaţiei de mediu.

Anexa nr. 2 cuprinde prezentarea activităţii propriu-zise

Anexa nr.3 prevede procedura dezbaterii publice: înainte de a se trece la desfasurarea propriu-zisa a actiunii de dezbatere publica, autoritatea competenta pentru protectia mediului, impreuna cu solicitantul actului de reglementare, va stabili un calendar al acestei actiuni, care va cuprinde, in principal, urmatoarele etape: intocmirea anuntului, publicitatea anuntului, colectarea si analiza contestatiilor si propunerilor, verificarea suplimentara la obiectiv, daca se impune, consultarea si a altor autoritati, daca este cazul, propuneri, luarea deciziei, publicitatea deciziei si comunicarea, in mod oficial, a acesteia titularului proiectului sau al activitatii. Daca intervin probleme ce impun modificarea justificata a calendarului actiunii, autoritatea competenta pentru protectia mediului se va consulta cu solicitantul actului de reglementare pentru a se pune de acord cu schimbarile survenite.In luarea deciziei nu se vor lua in considerare contestatii sau propuneri anonime ori care se bazeaza pe interese straine de fondul dezbaterii.Toate documentele legate de dezbaterea publica a unei activitati vor forma obiectul unui dosar special, care sa poata fi oricand consultat atunci cand apar contestatii asupra deciziei luate de autoritatea competenta pentru protectia mediului.Actiunea de mediatizare este in coordonarea autoritatii competente de mediu si constituie obligatia titularului de activitate din punctul de vedere al organizarii si al costurilor aferente.

ANEXA Nr. 4: CONTINUTUL-CADRU AL AUTORIZATIEI DE MEDIU

314

AUTORIZATIE DE MEDIU

Nr. ........ din ..............

Ca urmare a cererii adresate de ..............., cu sediul in judetul ..............., municipiul, orasul, comuna, satul ................., sectorul ....., str. .............. nr. ..... etc. ..........., inregistrata la numarul........... din................, in urma analizarii documentelor transmise si a verificarii, in baza Hotararii Guvernului nr. 368/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se emite:

AUTORIZATIA DE MEDIU

pentru ................. din municipiul, orasul, comuna, satul ............, sectorul ......., str. ............... nr. ........., care prevede desfasurarea urmatoarelor activitati (conform cod CAEN) ..................

Documentatia contine: (fisa de prezentare si declaratie, bilant de mediu etc.) .........................., elaborata de: ........................,

si urmatoarele acte de reglementare emise de alte autoritati: ........................................................

Prezenta autorizatie se emite cu urmatoarele conditii impuse: .......................................................

Prezenta autorizatie este valabila ........ ani, de la ................., data eliberarii, pana la ....................

Nerespectarea prevederilor autorizatiei atrage suspendarea si/sau anularea acesteia, dupa caz.

I.Activitatea autorizata:

1.Dotari (instalatii, utilaje, mijloace de transport utilizate in activitate) ............................................

2.Materiile prime, auxiliare, combustibilii si ambalajele folosite - mod de ambalare, de depozitare, cantitati: .............

3.Utilitati - apa, canalizare, energie (surse, cantitati, volume): ....................................................

4.Descrierea principalelor faze ale procesului tehnologic sau ale activitatii:..................................

5.Produsele si subprodusele obtinute - cantitati, destinatie: .......................................................

6.Datele referitoare la centrala termica proprie - dotare, combustibili utilizati (compozitie, cantitati), productie: .......................

7.Alte date specifice activitatii: (coduri CAEN care se desfasoara pe amplasament, dar nu intra pe procedura de autorizare) .......................

8.Programul de functionare - ore/zi, zile/saptamana, zile/an ........................

II.Instalatiile, masurile si conditiile de protectie a mediului

1.Statiile si instalatiile pentru retinerea, evacuarea si dispersia poluantilor in mediu, din dotare (pe factori de mediu): ...........................

2.Alte amenajari speciale, dotari si masuri pentru protectia mediului: ................................

3.Concentratiile si debitele masice de poluanti, nivelul de zgomot, de radiatii, admise la evacuarea in mediu, depasiri permise si in ce conditii: ................

III.Monitorizarea mediului

1.Indicatorii fizico-chimici, bacteriologici si biologici emisi, emisii de poluanti, frecventa, modul de valorificare a rezultatelor: ........................

2.Datele ce vor fi raportate autoritatii teritoriale pentru protectia mediului si periodicitatea: .........................

IV.Modul de gospodarire a deseurilor si a ambalajelor

1.Deseurile produse (tipuri, compozitie, cantitati): .....................................................................

2.Deseurile colectate (tipuri, compozitie, cantitati, frecventa): ....................................................

3.Deseurile stocate temporar (tipuri, compozitie, cantitati, mod de stocare): ..............................

4.Deseurile valorificate (tipuri, compozitie, cantitati, destinatie): .................................................

315

5.Modul de transport al deseurilor si masurile pentru protectia mediului: ....................................

6.Mod de eliminare (depozitare definitiva, incinerare): ..............................................................

7.Monitorizarea gestiunii deseurilor: .........................................................................................

8.Ambalajele folosite si rezultate - tipuri si cantitati: ..................................................................

9.Modul de gospodarire a ambalajelor (valorificate): ................................................................

V.Modul de gospodarire a substantelor si preparatelor periculoase

1.Substantele si preparatele periculoase produse sau folosite ori comercializate/transportate (categorii, cantitati): ..............................

2.Modul de gospodarire:

- ambalare:

- transport:

- depozitare:

- folosire/comercializare:

3.Modul de gospodarire a ambalajelor folosite sau rezultate de la substantele si preparatele periculoase: ...............................

4.Instalatiile, amenajarile, dotarile si masurile pentru protectia factorilor de mediu si pentru interventie in caz de accident: .............................

5.Monitorizarea gospodaririi substantelor si preparatelor periculoase: ............................................

VI.Programul de conformare - masuri pentru reducerea efectelor prezente si viitoare ale activitatilor

1.Domeniul [protectia solului si apelor subterane; descarcarea apelor uzate; emisii atmosferice; gestiunea deseurilor; altele (zgomot, prezenta azbestului etc.)]: denumirea masurii, performanta/obiective de remediere (pe fiecare masura), termen de finalizare (pe fiecare masura): ...........................

2.Sursa de finantare (pe fiecare masura), evidente, rapoarte: ..................................

Director executiv,

........................

Sef serviciu autorizare si controlul conformarii,

Program pentru conformare

Plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie parcurse în intervale precizate prin

prevederile autorizaţiei de mediu de către titularul activităţii, sub controlul

autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării

reglementărilor privind protecţia mediului.

Cele mai bune tehnici disponibile

Reprezintă stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient inregistrat in

dezvoltarea unei activitati si a modurilor de exploatare, care demonstreaza

316

posibilitatea practica de a constitui referinta pentru stabilirea valorilor-limita de

emisie in scopul prevenirii poluarii, iar in cazul in care acest fapt nu este posibil,

pentru a reduce in ansamblu emisiile si impactul asupra mediului in intregul sau:

a) tehnicile se refera deopotriva la tehnologia utilizata si modul in care

instalatia este proiectata, construita, intretinuta, exploatata, precum si la

scoaterea din functiune a acesteia si remedierea amplasamentului, potrivit

legislatiei in vigoare;

b) disponibile se refera la acele cerinte care au inregistrat un stadiu de

dezvoltare ce permite aplicarea lor in sectorul industrial respectiv, in conditii

economice si tehnice viabile, luandu-se in considerare costurile si beneficiile,

indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel national,

cu conditia ca aceste tehnici sa fie accesibile operatorului;

c) cele mai bune - se refera la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea in

ansamblu a unui nivel ridicat de protectie a mediului in intregul sau;

Autorizatie emisii de gaze cu efect de sera

Se emite pentru instalatii industriale din a caror functionare rezulta emisii

de dioxid de carbon si sunt incluse in Anexa 1 a OM 1897/2007;

.

DREPTURILE PUBLICULUI DE A FI INFORMAT ȘI DE A PARTICIPA

LA LUAREA DECIZIILOR DE MEDIU

Accesul la informație

Convenția de la Aarhaus din 1998

1. Fiecare parte va asigura ca autoritatile publice, in conditiile urmatoarelor

puncte ale acestui articol, ca raspuns la o cerere de informatie pe probleme de 317

mediu, sa puna aceasta informatie la dispozitie publicului, respectand

prevederile legislatiei nationale, inclusiv in cazul in care sunt cerute copii de pe

documentatia continand sau cuprinzand informatia respectiva, avand in vedere

subpunctul b) al prezentului articol:

a) fara a fi necesara declararea interesului;

b) sub forma ceruta, in afara situatiilor in care: (i) este mai rezonabil pentru

autoritatea publica sa ofere informatia ceruta sub alta forma, caz in care trebuie

aratate motivele pentru care poate fi facuta disponibila in acea forma; sau

(ii) informatia este deja disponibila publicului sub alta forma.

2. Informatia de mediu asupra careia se face referire la pct. 1 al acestui articol va

fi facuta disponibila in cel mai scurt timp si cel mai tarziu la o luna dupa ce

cererea a fost inaintata, in afara cazului in care volumul si complexitatea

informatiei justifica prelungirea acestei perioade pana la doua luni de la data

solicitarii.

3. O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca:

a) autoritatea publica careia ii este adresata solicitarea nu detine informatia

respectiva;

b) cererea este vizibil nerezonabila sau este formulata intr-o maniera prea

generala; ori

c) cererea se refera la documente in curs de elaborare sau priveste sistemul de

comunicatii interne al autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de exceptie

este prevazuta de legea nationala sau de practica obisnuita, luandu-se in

considerare interesul public in cazul unei asemenea dezvaluiri.

4. O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca dezvaluirea acesteia

ar afecta in mod negativ:

a) confidentialitatea procedurilor autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de

confidentialitate este prevazuta de legislatia nationala;

b) relatiile internationale, siguranta nationala sau securitatea publica;

318

c) cursul justitiei, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecata dreapta sau

dreptul unei autoritati publice de a conduce o ancheta de natura penala sau

disciplinara;

d) confidentialitatea informatiilor comerciale si industriale, in cazul in care

aceasta este prevazuta de lege pentru a proteja un interes economic legitim. In

acest context informatia privind emisiile care sunt semnificative pentru protectia

mediului va fi facuta publica;

e) drepturile de proprietate intelectuala;

f) confidentialitatea unor date personale si/sau a unor dosare apartinand unei

persoane fizice, atunci cand aceasta persoana nu a consimtit la publicarea

informatiilor, in cazul in care o astfel de confidentialitate este prevazuta de

legislatia nationala;

g) interesele unei terte parti care a oferit informatia ceruta fara ca acea parte sa

fie pusa sub/sau sa existe posibilitatea punerii sale sub o obligatie legala de a

face astfel, in situatia in care aceasta parte nu a consimtit la publicarea

materialului; sau

h) mediul la care se refera informatia, cum ar fi locurile de cuibarit al speciilor

rare. Motivele de refuz mentionate anterior trebuie interpretate in mod restrictiv,

luandu-se in considerare satisfacerea interesului publicului prin divulgarea

informatiilor si posibilitatea ca informatia solicitata sa fie legata de emisiile in

mediu.

5. In cazul in care o autoritate publica nu detine informatia ceruta, acea

autoritate publica trebuie, cat mai rapid posibil, sa informeze solicitantul cu

privire la autoritatea publica la care crede ca este posibil sa se gaseasca

informatia respectiva sau sa transfere cererea acelei autoritati, informand in

acelasi timp solicitantul.

6. Autoritatile publice care intentioneaza sa instituie un asemenea sistem de

tarifare pentru furnizarea informatiei trebuie sa puna la dispozitie solicitantilor o

319

lista cuprinzand preturile care pot fi percepute, indicand circumstantele in care

acestea pot fi percepute sau exceptate si cazurile in care furnizarea unor

informatii este conditionata de o plata in avans.

Colectarea si diseminarea informatiei de mediu

1. Fiecare parte va asigura ca:

a) autoritatile publice detin informatii de mediu la zi, relevante pentru functiile

lor;

b) sunt stabilite sisteme obligatorii pentru asigurarea unui flux adecvat al

informatiei catre autoritatile publice despre activitatile propuse si existente, care

pot afecta in mod semnificativ mediul;

c) in cazul oricarei amenintari iminente a sanatatii umane sau a mediului,

cauzata de activitatile umane sau datorata unor cauze naturale, toate informatiile

care ar da posibilitatea publicului sa ia masuri de prevenire sau sa amelioreze

efectele negative provocate de acea amenintare si care sunt detinute de o

autoritate publica sunt diseminate imediat si fara nici o intarziere membrilor

publicului, care pot fi afectati.

2. Fiecare parte va asigura, in cadrul legislatiei nationale, ca modalitatea in care

autoritatile publice fac disponibila informatia de mediu sa fie transparenta, iar

informatia de mediu sa fie efectiv accesibila, printre altele, prin:

a) furnizarea unei informatii suficiente publicului despre tipul si scopul

informatiei de mediu detinute de autoritatile publice, termenii de baza si

conditiile in care o asemenea informatie este disponibila si accesibila si procesul

prin care ea poate fi obtinuta;

b) stabilirea si mentinerea unor aranjamente practice, cum ar fi:

(i) liste accesibile publicului, registre sau dosare;

(ii) solicitarea oficialitatilor sa sustina publicul in asigurarea accesului la

informatie in conformitate cu prezenta conventie;

(iii) identificarea punctelor de contact; si

320

c) accesul gratuit la informatiile de mediu continute in liste, registre sau dosare,

in conformitate cu subpunctul b) (i).

3. Fiecare parte va asigura ca informatia de mediu sa devina disponibila in mod

progresiv prin intermediul unor baze electronice de date care sunt usor

accesibile publicului

4. Fiecare parte va publica si va disemina, la intervale care nu vor depasi 3 sau 4

ani, un raport national privind starea mediului, inclusiv informatii privind

calitatea mediului si presiunea asupra mediului.

5. Fiecare parte va lua masuri, in cadrul legal national, in scopul diseminarii,

printre altele, a:

a) legislatiei si documentelor despre politici, cum ar fi documente legate de

strategii, politici, programe si planuri de actiune legate de mediu si rapoarte

intermediare asupra implementarii lor, pregatite la diferite niveluri ale

guvernului;

b) tratatelor internationale, conventiilor si intelegerilor privind problemele de

mediu;

c) altor documente internationale semnificative privind problemele de mediu,

daca sunt adecvate.

6. Fiecare parte va incuraja agentii economici ale caror activitati au un impact

semnificativ asupra mediului sa informeze in mod regulat publicul despre

impactul activitatilor si produselor lor asupra mediului, acolo unde este posibil

in cadrul unor actiuni voluntare de ecoetichetare, prin realizarea de scheme de

audit de mediu, bilanturi de mediu sau prin alte mijloace.

7. Fiecare parte:

c) va asigura intr-o forma adecvata informatii privind performantele functiilor

publice sau serviciile publice ale guvernului, la toate nivelurile, legate de mediu.

321

8. Fiecare parte va dezvolta mecanisme prin care sa se asigure ca o cantitate

suficienta de informatii despre produse este facuta disponibila, astfel incat sa dea

posibilitatea consumatorilor sa faca alegeri care au la baza informatii de mediu.

9. Fiecare parte va stabili in mod progresiv, tinand seama de procedurile

internationale atunci cand este cazul, un sistem national coerent pentru inventare

sau registre de poluare, sub forma unei baze de date structurate, computerizate si

accesibile publicului, realizata prin intermediul unor formulare standardizate.

Un asemenea sistem poate sa includa intrari, emisii si transferuri in mediul

inconjurator ale unor serii specifice de substante si produse, incluzand apa,

energia si utilizarea resurselor, care provin dintr-o serie de activitati specifice,

din/spre locurile de tratare sau de depozitare.

10. Nici o prevedere a acestui articol nu poate prejudicia dreptul partilor de a

refuza divulgarea unor anumite informatii de mediu in concordanta cu

prevederile art. 4 pct. 3 si 4.

II. Participarea publicului la deciziile de mediu

ARTICOLUL 6

Participarea publicului la deciziile privind activitatile specifice

2. Publicul interesat va fi informat, prin anunt public ori in mod individual, cand

este cazul, despre demararea unei proceduri de luare a deciziei de mediu si intr-o

maniera adecvata, in timp util si efectiv,printre altele, despre:

a) activitatea propusa si despre o solicitare asupra careia se va lua o decizie;

b) natura deciziei posibile sau despre proiectul de decizie;

c) autoritatea publica responsabila de luarea deciziei;

d) procedura initiata, incluzand modul si momentul in care o asemenea

informatie poate fi furnizata:

(i) inceputul procedurii;

322

(ii) oportunitatile de participare a publicului;

(iii) data si beneficiul oricarei audieri publice initiate;

(iv) o indicatie privind autoritatea publica de la care pot fi obtinute informatii

relevante si la care a fost depozitata informatia relevanta pentru examinare de

catre public;

(v) o indicatie asupra autoritatii publice relevante sau asupra oricarui organism

oficial caruia ii pot fi adresate comentarii sau intrebari si asupra perioadei in

care sunt primite aceste comentarii ori intrebari; si

(vi) o indicatie asupra tipului de informatie de mediu relevanta, disponibila

pentru actiunea propusa;

e) faptul ca activitatea face obiectul unei proceduri nationale sau transfrontiera

de evaluare a impactului asupra mediului.

3. Procedurile de participare publica vor include limite de timp rezonabile pentru

diferitele faze, care sa permita timp suficient pentru informarea publicului, in

concordanta cu prevederile pct. 2, si timp suficient pentru ca acesta sa se

pregateasca si sa participe efectiv in timpul procesului de luare a deciziei de

mediu.

4. Fiecare parte va asigura participarea publicului la inceputul procedurii, atunci

cand toate optiunile sunt deschise si poate avea loc o participare efectiva a

publicului.

5. Fiecare parte, cand este cazul, trebuie sa incurajeze posibilii solicitatori sa

identifice publicul interesat, sa angajeze discutii si sa furnizeze informatii

referitoare la obiectivele initiativei lor inaintea depunerii cererii pentru

autorizarea unei activitati.

6. Fiecare parte va cere autoritatilor publice competente sa asigure accesul

publicului interesat, in vederea examinarii, la cerere, daca legislatia nationala

prevede astfel, gratuit si intr-un timp foarte scurt, la totalitatea informatiilor

relevante pentru procesul decizional, care sunt disponibile in timpul procedurilor

323

de participare publica, in conformitate cu prevederile acestui capitol, fara a

prejudicia drepturile partilor de a refuza divulgarea anumitor informatii in

concordanta cu prevederile art. 4 pct. 3 si 4. Informatiile semnificative vor

include, cel putin, fara a prejudicia prevederile art. 4:

a) o descriere a locului si a caracteristicilor fizice si tehnice ale activitatii

propuse, inclusiv o estimare a reziduurilor si emisiilor probabile;

b) o descriere a efectelor semnificative ale activitatii de mediu propuse;

c) o descriere a masurilor initiate, pentru a preveni si/sau pentru a reduce

efectele, inclusiv emisiile;

d) o prezentare sumara, dar nu tehnica, a celor mentionate mai sus;

e) o schita a principalelor alternative studiate de solicitant; si

f) in conformitate cu legislatia nationala, principalele rapoarte si recomandari

publicate, destinate autoritatii publice, in momentul in care publicul interesat

trebuie sa fie informat, avand in vedere prevederile pct. 2.

7. Procedurile pentru participarea publica vor permite publicului sa inainteze, in

scris sau, cand este cazul, la o audiere publica ori un sondaj cu solicitantul, orice

comentarii, informatii, analize sau opinii considerate relevante pentru activitatea

propusa.

8. Fiecare parte va asigura ca in decizia luata sa se tina seama de rezultatul

participarii publicului.

9. Fiecare parte va asigura ca, in momentul in care decizia a fost luata de

autoritatea publica, publicul sa fie informat prompt despre aceasta, in

concordanta cu procedurile normale. Fiecare parte va asigura accesul publicului

la textul deciziei, la motivele si consideratiile care au stat la baza acesteia.

10. Fiecare parte va asigura ca, in momentul in care o autoritate publica

reconsidera sau actualizeaza conditiile de functionare pentru o activitate care

face obiectul pct. 1, prevederile pct. 2-9 sunt aplicate fara rezerve, unde este

cazul.

324

11. Fiecare parte, in cadrul legislatiei sale nationale, va aplica, cat mai mult

posibil si unde este adecvat, prevederile acestui articol la deciziile privind

autorizarea evacuarii deliberate in mediu a organismelor modificate genetic.

ARTICOLUL 7

Participarea publicului in timpul pregatirii planurilor, programelor si

politicilor legate de mediu

Fiecare parte va lua masuri practice adecvate si/sau va promova prevederi pentru

ca publicul sa participe in timpul pregatirii planurilor si programelor legate de

mediu, intr-un cadru transparent si cinstit, dupa ce i-a fost furnizata informatia

necesara. In acest cadru se vor aplica prevederile pct. 3, 4 si 8 ale art. 6. Publicul

care poate participa va fi identificat de autoritatea publica relevanta, tinandu-se

seama de obiectivele acestei conventii. In aceeasi masura fiecare parte se va

stradui sa asigure oportunitatile necesare in vederea participarii publicului in

timpul pregatirii politicilor legate de mediu.

ARTICOLUL 8

Participarea publicului in timpul pregatirii regulamentelor de aplicare, a

normativelor si instrumentelor legale obligatorii, general aplicabile

Fiecare parte se va stradui sa promoveze o participare efectiva a publicului intr-o

etapa adecvata, atata timp cat optiunile sunt inca deschise, in perioada pregatirii

regulamentelor de aplicare si a altor reglementari legale obligatorii, general

aplicabile, care pot avea un efect semnificativ asupra mediului. La acest nivel

trebuie facuti urmatorii pasi:

a) trebuie fixata o perioada suficienta pentru realizarea unei participari publice

efective;

b) proiectele reglementarilor legale trebuie sa fie publicate sau facute disponibile

prin alte metode;

c) trebuie sa ii fie oferita publicului posibilitatea de a face comentarii,

direct sau prin intermediul unor organisme consultative reprezentative.

325

Rezultatul participarii publicului trebuie sa fie luat in considerare cat mai mult

posibil

În ceea ce privește participarea publicului la deciziile privind

amenajarea teritoriului conform art. 57. - (1) Participarea publicului la

activitatile de amenajare a teritoriului si de urbanism consta in implicarea

acestuia in toate etapele procesului decizional referitor la activitatile de

amenajare a teritoriului si urbanism.

Participarea publicului asigura dreptul acestuia la informare, consultare si

acces la justitie, referitor la activitatile de amenajare a teritoriului si de

urbanism, potrivit legii, pe tot parcursul elaborarii strategiilor si documentatiilor

de urbanism si amenajare a teritoriului, in corelare cu procedurile specifice ce

decurg din legislatia de mediu.

Informarea publicului este activitatea prin care autoritatile administratiei

publice fac publice:

a) obiectivele dezvoltarii economico-sociale privind amenajarea

teritoriului si dezvoltarea urbanistica a localitatilor;

b) continutul strategiilor de dezvoltare teritoriala si a documentatiilor de

urbanism care urmeaza a fi supuse aprobarii, precum si al documentatiilor

aprobate, potrivit legii;

c) rezultatele consultarii publicului;

d) deciziile adoptate;

e) modul de implementare a deciziilor.

II. Pe plan Intern

Programul „România curată”Acest program a fost lansat în aprilie 2002

de Guvernul României şi subliniază eforturile depuse pentru ameliorarea

situaţiei mediului şi integrarea în plan naţional a principiilor politicii comunitare

de mediu. Important de menţionat este că programul „România curată”

reprezintă o strategie şi o iniţiativă naţională, care îşi propune nu numai

326

asigurarea protecţiei mediului şi conservarea resurselor naturale, ci şi „creşterea

nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei privind realizarea acestor

obiective”. Ca atare, obiectivele sale sunt:asigurarea protecţiei şi conservării

mediului natural şi a mediului construit în concordanţă cu cerinţele dezvoltării

durabile; asigurarea unui management integrat al deşeurilor;creşterea nivelului

de educaţie şi conştientizare a populaţiei în spiritul protecţie mediului.

1. Hotărârea Guvernului nr. 1115/2002 consacră ideea că Autoritatile

administratiei publice centrale si locale au responsabilitatea organizarii,

desfasurarii si finantarii procesului de participare a publicului in cadrul

activitatilor de amenajare a teritoriului si de urbanism.

Din perspectiva atribuţiilor şi rolului autorităţilor publice pentru protecţia

mediului, în Ordinul MAPM nr. 1182/2002, în capitolul 2 sunt prevăzute

mecanismele de acces la informaţia privind mediul corespunzătoare

următoarelor sisteme (art. 3):

a)un sistem prin care autorităţile publice pentru protecţia mediului

colectează informaţia privind mediul şi o difuzează publicului din oficiu,

asigurând fluxul activ (s.n.) al informaţiei privind mediul, reglementat în

Capitolul 3, secţiunile 1-7;

b) un sistem care permite publicului solicitarea şi obţinerea informaţiei

privind mediul de la autorităţile publice pentru protecţia mediului,

asigurândfluxul pasiv (s.n.) al acesteia, reglementat în Capitolul 4, secţiunile 1

2. Sigur că procedura, participanţii, drepturile şi obligaţiile corelative ale

celor interesaţi la evaluarea impactului asupra mediului şi pentru emiterea

acordului de mediu ca şi în alte situaţii în care este necesară informarea

publicului sunt mult mai complexe şi în detaliu prezentate în legislaţie. Ordinul

860/2002, Capitolul 3, art. 43: “Dacă în interval de 90 de minute de la ora

anunţată pentru începerea şedinţei nu se prezintă nici un reprezentant al

publicului, se poate afirma că nu există public interesat de proiectul

327

respectiv(s.n.), afirmaţie consemnată în procesul-verbal semnat de preşedinte şi

de secretar”. Intenţia noastră a fost doar de a semnala existenţa legislaţiei

referitoare la informarea publicului cu privire la aspectele de mediu, ale căror

categorii sunt menţionate expres în art. 2 din H.G. nr. 1115/2002;

Clasificarea şi codificarea acestor informaţii pe domenii, subdomenii şi

tipuri se fac conform anexei A din Ordinul nr. 1182/2002 pentru aprobarea

Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de

autorităţile publice pentru protecţia mediului, detalierea lor fiind făcută în art. 7:

a) informaţii privind starea mediului (A)(I-IV); b) informaţia despre factori,

măsuri sau activităţi care afectează sau pot afecta mediul, analize şi prognoze

folosite la luarea deciziei de mediu (B) (I-VIII); c) informaţia privind starea

sănătăţii şi a siguranţei populaţiei, condiţiile de viaţă, zonele culturale şi

construcţiile, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea

elementelor de mediu şi/sau de factorii, activităţile ori măsurilecuprinse la lit. a)

şi b) (C) (I-II). “Autorităţile publice pun la dispoziţie informaţiile privind mediul

pe care le deţin, din oficiu sau la cererea solicitantului, fără justificarea scopului

în care au fost cerute.” (sublinierea ns. M.I) (Cap.2, art. 3, alin. (3) din H.G. nr.

1115/2002). După cum rezultă din cele de mai sus, ca şi dintr-o analiză mai

profundă a legislaţiei româneşti, se poate observa o foarte amplă şi detaliată

reglementare juridică a accesului liber la informaţia privind mediul, sub anumite

aspecte poate de invidiat chiar de către statele comunitare. Desprindem trei

situaţii în care publicul poate obţine informaţie de mediu

-în situaţia în care autorităţile administrative menţionate de lege au

obligaţia fie de a difuza această informaţie din oficiu, fie să asigure accesul la

informaţie la cererea celor interesaţi;

-în situaţia în care se iniţiază o investiţie şi este nevoie şi de părerea

publicului interesat prin participarea acestuia la dezbateriea publică şi

contribuind, prin părerile exprimate, la luarea deciziei;

328

-în situaţia adresării justiţiei în probleme de mediu, când informaţia de

mediu trebuie pusă la dispoziţia instanţei de judecată.Refuzul unei solicitări

privind informaţia de mediu se va face în scris, în condiţiile art. 4, pct.7 din

Convenţia de la Aarhus şi va cuprinde motivele acestuia.

Politici europene de mediu care operează în România

La nivelul Politicilor de Mediu Europene există conturată o strategie în

baza căreia deja au fost identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltării

durabile, prin influenţa lor asupra evoluţiei mediului în spaţiul urban:transportul

urban, gestionarea urbană durabilă, domeniul construcţiilor şi

urbanismul/arhitectura urbană,

Programul LIFE Cele două componente ale programului LIFE: LIFE –

Mediu şi LIFE Natura, sunt funcţionale în România din 1999 şi finanţează

proiecte ce tratează probleme specifice, locale de îmbunătăţire, protecţie sau

conservare a calităţii mediului (LIFE Mediu) şi a biodiversităţii (LIFE Natura).

Proiectele din cadrul componentei „Natura” vizează protecţia diferitelor

ecosisteme şi specii de plante şi animale.

Componenta LIFE – Mediu finanţează – în proporţie de 30%-50% din

cheltuielile eligibile -acţiuni ce au drept scop implementarea politicii şi

legislaţiei comunitare referitoare la protecţia mediului. Obiectivul specific al

acestei componente este de a contribui la dezvoltarea de metode şi tehnici

inovatoare de protecţie amediului, prin cofinanţarea proiectelor demonstrative

cu rezultate a căror diseminare are importanţă deosebită în promovarea

aspectelor inovatoare

Au fost desfăşurate proiecte inovatoare privind: sistemul de avertizarea în

cadrul fenomenelor periculoase, dezvoltarea unor sisteme operative pentru

studiul, monitorizarea şi prognozarea impactului poluării, sensibilizarea

329

populaţiei în precolectarea selectivă a deşeurilor menajere, etc. Acest tip de

proiecte vine în sprijinul măsurilor de infrastructură ale programului ISPA şi duc

la realizarea obiectivelor naţionale de mediu.

LIFE - Mediu are definite cinci domenii eligibile pentru finanţare:

1) dezvoltarea şi planificarea utilizării terenurilor;

2) managementul apelor;

3) reducerea impactului activităţilor economice asupra mediului;

4) gestionarea deşeurilor;

5) reducerea impactului produselor asupra mediului printr-o abordare integrată a

procesului de producţie.

G. Strategia europeană de mediu şi sănătate (SCALE)Această strategie

este cea mai recentă acţiune în domeniu şi are în vedere relaţia complexă şi

direct cauzală existentă între poluarea, schimbarea caracteristicilor mediului şi

sănătatea umană. SCALE este rezultatul preocupării constante a Comisiei

Europene în această directie şi a fost iniţiată în iunie 2003, fiind elaborată prin

colaborarea DG Mediu cu DG Cercetare şi DG Sănătate. Elementul de noutate

al acestei strategii este centrarea pe sănătatea copiilor - care reprezintă cel mai

vulnerabil grup social şi cel mai afectat de efectele poluării mediului - spre

deosebire de restul legislaţiei de mediu, care este bazată pe norme şi standarde

pentru adulţi. Dezvoltarea acestei strategii are la bază 5 elemente cheie: 1. va fi

fundamentată ştiinţific şi va analiza interacţiunile complexe dintre diverşi

poluanţi şi organismul uman; 2. va fi centrată pe copii şi va iniţia acţiuni pilot

asupra poluanţilor cu relevanţă specifică pentru copii (precum dioxinele şi

metalele grele) şi asupra substanţelor cu acţiune endocrină;

3. îşi propune să crească gradul de informare şi responsabilizare a părţilor

interesate şi al publicului; 4. legislaţia UE va completa legile naţionale şi va fi

revizuită pentru a reflecta situaţia şi nevoile speciale ale copiilor;

330

5. va evalua constant acţiunile întreprinse în acest scop. Pentru dezvoltarea

acestei strategii, Comisia are în vedere o serie de întîlniri cu părţile interesate, în

vederea stabilirii unor grupuri de lucru şi grupuri consultative, precum şi în

scopul determinării rolului acestora din urmă în cadrul implemetării SCALE.

Programe postaderare Programul ISPA este un instrument structural de

pre-aderare, creat în 1999 şi funcţional din 2000, premergător Fondului de

Coeziune şi concentrându-se pe finanţarea proiectelor de infrastructură în

domeniile mediului şi transportului.

Pentru proiectele de mediu, ISPA are două direcţii de acţiune (din cele trei

existente): (

1) familiarizarea cu politicile şi procedurile UE,

(2) alinierea la standardele de mediu comunitare. În România,

infrastructura de mediu constituie o prioritate a politicii naţionale în domeniu, în

special în ceea ce priveşte infrastructura apelor şi gestionarea deşeurilor (precum

şi poluarea aerului). Astfel, priorităţile naţionale de mediu ale programului ISPA

sunt:alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate; gestionarea

deşeurilor urbane - în special prin depozitarea pe rampe ecologice, sisteme de

colectare selectivă şi prin reciclarea deşeurilor; îmbunătăţirea calităţii aerului,

prin folosirea de tehnologii ecologice de încălzire a locuinţelor urbane.

Proiectele finanţate prin acest program nu trebuie numai să răspundă acestor

priorităţi, dar şi să aibă capacitate de cofinanţare de cel puţin 20%, să atragă

fondurile locale şi să demonstreze contribuţia la îmbunătăţirea calităţii factorilor

de mediu în România.

Directiva de evaluare a impactului proiectelor publice şi private asupra

mediului (85/337/EEC)26, adoptată în 1985 şi amendată în 1997, al cărei raport

de evaluare (realizat o dată la 5 ani) a fost publicat recent. Conform acestui

raport, SM au eşuat în implementarea acestei directive

331

Documente internaționale

Agenda 21 „Agenda 21” a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), adoptată

în 1992 a generat o Strategie globală pentru diminuarea efectelor impactului

uman asupra mediului şi pentru implementarea principiilor dezvoltării durabile

la nivel local şi semnată de 178 de state, între care şi România. „Agenda 21” se

axează pe participarea comunităţilor locale şi oferă o modalitate de integrare a

problemelor sociale, economice, culturale şi de protecţie a mediului, accentuând

în acelaşi timp rolul educaţiei în dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de

mediu şi în utilizarea responsabilă a resurselor naturale. În România, această

strategie locală a fost implementată în 9 oraşe pilot (Ploieşti, Galaţi, Târgu

Mureş, Baia Mare, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Giurgiu, Oradea şi Miercurea Ciuc), la

nivelul cărora s-au înfiinţat: (a) secretariate permanente în cadrul primăriilor şi

(b) grupuri de lucru pe domeniile economic, social şi protecţia mediului.

Strategia a fost extinsă la 40 de localităţi în 2002, în urma desfăşurării

Forumului Naţional “Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale, calea către

integrare în Uniunea Europeană”.

GEF (Facilitatea Globală pentru Mediu) Caracterul internaţional al

politicii naţionale de mediu este reflectat şi de aderarea României la Facilitatea

Globală pentru Mediu , în 1994. Această facilitate este de fapt un instrument

adoptat în 1991 (şi restructurat în 1992, în urma Summit-ului de la Rio) pentru a

susţine financiar protecţia mediului la nivel global, prin constituirea unui fond

special şi alocarea acestuia pentru proiecte globale ce au în vedere păstrarea

biodiversităţii, schimbările climatice, poluanţii organici persistenţi, combaterea

deşertificării, protejarea apelor internaţionale şi a stratului de ozon. Proiectele

GEF sunt implementate prin intermediul PNUD (Programul Naţiunilor Unite

pentru Dezvoltare), PNUM (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) şi Banca

Mondială, sunt derulate de organizaţii publice sau private şi trebuie să

332

îndeplinească două criterii: (1) să reflecte priorităţile naţionale sau regionale şi

să aibă sprijinul ţării/ţărilor implicate, şi (2) să contribuie la ameliorarea situaţiei

mediului pe plan global. România a implementat până în prezent 20 de proiecte

GEF, 8 proiecte de ţară şi proiecte regionale, majoritatea referitoare la protecţia

apelor Mării Negre şi ale Dunării.

6. Atributii si raspunderi ale autoritatilor publice centrale si locale cu privire la teritoriul asezarilor umane:rolul serviciilor comunitare de utilitati publice in dezvoltarea pe principii ecologice a localitatilor

Principalele instituţii ale dreptului mediului din România sunt:

a). Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – înfiinţată prin HG nr.

1625/2003 – este o instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată de la

bugetul de stat, are calitatea de organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodării Apelor.

Dintre atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului putem enunţa:

-autorizează activităţile cu impact asupra mediului;

-constată neconformităţile cu actele de autorizare;

-asigură suportul tehnic pentru elaborarea strategiilor şi politicilor în

domeniul protecţiei mediului;

-coordonează realizarea planurilor de acţiune sectoriale şi a planului de

acţiune pentru protecţia mediului;

-monitorizarea stadiului îndeplinirii angajamentelor în domeniul protecţiei

mediului, asumate de procesul de aderare la UE.

b). Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – înfiinţată prin

HG nr. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului.

Ulterior Administraţia a fost organizată prin HG nr. 264/1991 ca instituţie

publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul administraţiei de stat,

avînd ca obiective în activitate:

333

- redresarea ecologică a Deltei Dunării şi conservarea genofondului

(biodiversităţii) şi ecofondului;

- cunoaşterea capacităţii productive şi dimensionarea exploatării resurselor

din Delta Dunării în limitele ecologice admisibile;

- coordonarea lucrărilor hidrotehnice atît pentru asigurarea unei mai bune

circulaţii a apei pe canale, ghioluri şi lacuri, cît şi pentru împiedicarea

fenomenelor de eroziune a platformei marine;

- cercetarea fenomenelor deltaice;

- stabilirea locurilor de vînătoare şi de pescuit, precum şi a condiţiilor de

desfăşurare a acestor activităţi;

- stabilirea modului de circulaţie şi acces în Delta Dunării al bărcilor,

şalupelor, navelor fluviale şi maritime, persoanelor şi grupurilor de cercetători;

- stabilirea criteriilor de dezvoltare a aşezărilor umane şi a turismului;

- prezentarea de propuneri privind stabilirea de penalităţi pentru sancţionarea

abaterilor de la regulile de desfăşurare a activităţii în Delta Dunării.

Dintre atribuţiile Administraţiei putem aminti: de gestionarea, evaluarea,

stabilirea şi aplicarea măsurilor de conservare şi refacere a ecosistemelor

deltaice, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului, de informare şi

educare ca şi atribuirea de norme şi reglementări pertinente.

c). Garda de Mediu – înfiinţată prin HG nr. 1167/2001. Prin HG nr.

308/2005 a primit titulatura de Garda Naţională de Mediu şi a trecut direct în

subordinea ministrului mediului şi gospodăririi apelor. Este un organ de control

cu statut specific, personalul gărzii are calitatea de funcţionar public, este

încadrat pe funcţia de comisar, poartă uniformă şi însemne distincte şi este dotat

cu armament de serviciu.

Dintre atribuţiile Garzii putem enunţa: controlul operativ inopinat al

instalaţiilor cu impact major asupra mediului, participarea la intervenţiile pentru

eliminarea şi diminuarea efectelor poluării asupra factorilor de mediu, precum şi

334

la prevenirea poluărilor accidentale, controlează şi constată încălcările legislaţiei

în materie, colaborează cu unităţile de poliţie şi/sau jandarmerie la contatarea

faptelor care constituie infracţiuni, în vederea sesizării organelor de cercetare

penală.

d). Administraţia Fondului pentru Mediu. – înfiinţată prin Legea nr.

73/2000, este o instituţioe de utilitate publică cu personalite juridică, sub

autoritatea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, ce are ca obiect de a

RASPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI

Aspecte generale

În accepţiunea modernă a dreptului mediului se recunoaşte fiecărui

individ un ndrept subiectiv la mediu, care permite o protecţie funcţională a

componenteloracestuia.

Ca urmare, orice poluare constă într-o violare a acestui drept şi constituie o

culpă. În acest sens este importantă noţiunea de daună ecologică în sens restrâns,

respectiv prejudiciul cauzat mediului independent de leziunea directă a unui

interes uman. A doua categorie importantă o constituie pagubele suferite atât de

mediu cât şi de om.

Noţiunea de răspundere juridică în sens largeste proprie tutror ramurilor de

drept şi exprimă instituţionalizarea unui regim juridic prin care se urmăreşte ca

provocatorul unui prejudiciu adus unei părţi vătămate să fie sancţionat şi

obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.

În dreptul mediului, instituirea răspunderii juridice presupune definirea

noţiunii de prejudiciu (sau daună sau pagubă) adus mediului. Definiţia acceptată

în sens larg pentru dauna ecologică este: „acea vătămare care aduce atingere

ansamblului elementelor unui sistem şi care datorită caracterului său indirect şi

difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie”3. Daună ecologică este

335

considerată acea vătămare care aduce atingere tuturor factorilor de mediu, sub o

formă sau alta, cu efecte ireversibile şi cu consecinţe greu de stabilit.

Problema centrală care apare în acest sens este de a stabili cine este victima

daunei:omul saumediul său. În funcţie de răspunsul dat, se conturează

concepţia asupra naturii daunei ecologice. Aceasta presupune stabilirea

prealabilă a statutului juridic al elementelor naturale sau antropice care

constituie mediul, pentru a stabili dacă sunt bunuri protejate din punct de vedere

juridic.

Efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau

mediului provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare, accidente ecologice sau

fenomene naturale periculoase.Legea protecţiei mediului este o lege cadru şi ea

este suţinută printr-o serie de alte legi şi acte normative specifice.

1.- Condițiile și formele răspunderii juridice de dreptul mediului

Scopul instituirii răspunderii juridice în dreptul mediului este de a

instituţionaliza un regim juridic, prin care provocatorul unei pagube asupra

mediului sau “poluatorul” să fie sancţionat şi obligat să plătească pentru

remedierea pagubei pe care a produs-o.

Necesitatea introducerii unui regim specific de răspundere juridică în

dreptul mediului este determinată de cauze concrete. Reglementările din

domeniul mediului sunt constituite de ansamblul de norme şi proceduri care au

ca scop legiferarea protecţiei mediului. Eşecul conformării cu normele şi

procedurile în vigoare poate conduce doar la sancţiuni de ordin administrativ sau

juridic.

În schimb, răspunderea juridică în dreptul mediului introduce suplimentar

faţă de reglemetările în vigoare în domeniu şi obligativitatea ca potenţialul

336

poluator să plătească pentru remedierea (până la o stare satisfăcătoare) sau

compensarea pagubei provocate mediului.

Introducerea regimului de răspundere juridică în domeniul mediului

prezintă o serie de dificultăţi, legate în special de faptul că nu toate formele de

pagube pot fi remediate prin aplicarea răspunderii juridice în dreptul mediului.

Suplimentar trebuie îndeplinite următoarele condiţii:să existe unul sau mai mulţi

poluatori identificabili;paguba să fie concretă şi cuantificabilă;să se poată stabili

o legătură de cauzalitate între pagubă şi poluatorul/poluatori identificaţi.

Exemple: a) de aplicare eficace, când paguba este provocată de accidente

industriale;o poluare graduală, cauzată de introducerea în mediu a unor

substanţe sau deşeuri periculoase provenite din surse identificabile; b) în care

aplicarea este dificilă, de tipul unei poluări extinse şi difuze, caz în care este

imposbilă stabilirea unei legături între efectele negative generate asupra

mediului şi anumiţi agenţi poluatori individuali: modificările climatice

provocate de CO2 şi alte emisii;declinul zonelor împădurite, cauzat de ploile

acide;poluarea aerului provocată de trafic.

În lipsa unei reglementări speciale, se face apel la principiile clasice ale

răspunderii civile (pentru situaţiile în care se produc prejudicii ca urmare a

nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la conservarea, dezvoltarea şi

protecţia mediului), după cum urmează:

-norme referitoare la raporturile de vecinătate (esenţa normelor priveşte

concilierea intereselor agentului poluator cu cele ale victimei poluării,

stabilindu-se atât limitele admisibile ale poluării, cât şi obligaţia ca daunele să

fie suportate de cel ce poluează);

- norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie.

Cine este răspunzător ? (subiectele răspunderii). Prin definiţie, mediul natural nu

este subiectul victimă care să reclame reparaţia, ci o valoare fundamentală care

este ocrotită prin lege, pe plan intern şi internaţional.

337

În cadrul dreptului intern, subiectul poate fi: statul; o unitate administrativ

teritorială sau o persoană fizică sau juridică, publică sau privată căreia i s-a

produs un prejudiciu printr-o faptă ilicită, ca urmare a nerespectării normelor de

protecţia mediului.În cadrul dreptului internaţional subiectul îndreptăţit de

reparaţie este în principiu titularul mediului, respectiv statul.

Categoriile de răspunderi aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor legal

referitoare la protecţia mediului înconjurător sunt:răspunderea diciplinară;

răspunderea materială;răspundereia civilă;răspunderea contravenţională;

răspunderea penală.

Comunitatea Europeană urmăreşte instituirea unui regim coerent şi eficace de

răspundere juridică în dreptul mediului, fundamentat pe următoarele

elemente:nu se aplică retroactiv;delimitarea sferei de cuprindere, prin:

- stabilirea pagubelor care urmează a fi acoperite;

- stabilirea activităţilor care urmează a fi acoperite;

stabilirea tipului răspunderii juridice, a apărării şi constituirea dovezilor;

stabilirea celui răspunzător; stabilirea unor criterii pentru diferite tipuri de

pagube;asigurarea unei decontaminări şi remedieri eficace a mediului; accesul la

justiţie;legătura cu convenţiile internaţionale; securitatea financiară.

Raspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului

În cadrul răspunderii de dreptul mediului se sancţionează: o conduită

reprobabilă, antisocială, a subiectelor de drept (persoane fizice saujuridice) care

prin faptele lor ilicite (comisive sau omisive) produc pagube:

- factorilor de mediu sau

- mediului în ansamblul său.

338

În România Constituţia crează cadrul juridic general pentru ocrotirea

victimelor acţiunilor care produc prejudicii mediului: Titlul IV Economia şi

finanţele publice Art. 135 (Economia) ”Statul trebuie să asigure:

….e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea

echilibrului ecologic”.

Termenul de “refacere a mediului înconjurător” utilizat în textul

constituţional se poate interpreta în sensul:contribuţiei statului la remedierea

sectoarelor degradate ecologic; intervenţiei instituţiilor civile în soluţionarea

delictelor civile prin care s-au cauzat prejudicii mediului înconjurător.

De asemenea, Titlul I Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

”Art.44 Dreptul de proprietate privată:

…(5). Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi

subsolul oricărei

proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele

aduse solului, plantaţiilor sau constucţiilor, precum şi pentru alte daune

imputabile autorităţii.

(6). Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia

mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte

sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.

În acest text se consacră obligaţia specifică pentru protecţia mediului impusă

proprietarilor.Pe baza acestui text,va putea fi acționată în justiție și orice

autoritate publică pentru daune aduse mediului înconjurător (sau

componentelor acestuia) în situaţi expres specificate în text, adică prin folosirea

subsolului oricărei proprietăţi imobiliare pentru lucrări de interes general.

În dreptul mediului prejudiciul cuprinde: pagubele suferite de mediul natural

prin poluare; pagubele suportate de om sau de bunuri.Constând în orice atingere

adusă factorilor de mediu sau componentelor unor sisteme ecologice, prejudiciul

339

urmează să fie evalut pecuniar, respectiv să fie estimate cheltuielile necesare

pentru refacerea echilibrului natural lezat.

În legătură cu raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, trebuie să

se ţină seama de împrejurarea că orice faptă se desfăşoară într-o infinită serie de

relaţii cu alte fapte ori cu o serie de factori exteriori. Raportul de cauzalitate

dintre fapta ilicită şi prejudiciu este de cele mai multe ori greu de stabilit (de

exemplu: în poluarea atmosferică, au relevanţă condiţiile meteorologice), un rol

important revenind condiţiilor care însoţesc acţiunea cauzelor, influenţând-o în

sens favorabil sau defavorabil, accelerând sau încetinind producerea efectelor.

Elementul subiectiv al răspunderii civile este culpa. Caracterul ilicit şi cel

culpabil al faptei cauzatoare de prejudicii sunt condiţii distincte fără de care nu

există răspundere. Pentru ca fapta ilicită să devină culpabilă trebuie să se fi

produs un anumit ecou pe plan psihologic (în aspectul intelectiv şi mai ales

volitiv), adică să capete un contur subiectiv.

Răspunderea subiectivă pentru pagubele produse mediului se aplică rar,

reclamantul (victima) trebuind să dovedească că i s-a cauzat un prejudiciu real,

direct şi personal, precum şi culpa autorului faptei, cuantumul prejudiciului şi

raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Proba culpei este greu de făcut în

cazul prejudiciilor cauzate prin poluare (datorită naturii diverse a poluanţilor).

Răspunderea obiectivă este fundamentată pe ideea de risc în sensul că activitatea

care crează pentru altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru

prejudiciul pe care îl poate cauza.

Răspunderea disciplinară şi cea materială sunt guvernate de legislaţia muncii,

având la bază culpa salariatului care a săvârşit o abatere de la regulile instituite

în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi în legătură cu atribuţiile de

serviciu ce-i revin.

340

Raspunderea civila delictuală. Particularitățile ei în dreptul mediului În general, răspunderea civilă intervine atunci cînd prin fapta ilicită săvîrşită

se cauzează un prejudiciu patrimonial, ce trebuie reparat. Problema răspunderii

reparatorii pentru daune ecologice produse se soluţionează conform principiului

“poluatorul plăteşte”. Răspunderea este obiectivă, indiferent de culpă şi solitară,

în cazul pluralităţii autorilor.

Pentru angajarea răspunderii civile trebuie să fie întrunite în mod cumulativ

următoarele condiţii:

-să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit;

-să existe un prejudiciu;

- să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

- să existe culpa autorului faptei ilicite;

- la momentul săvârşirii faptei, autorul să fi avut capacitatea delictuală.

Aceste condiţii sunt necesare în oricare din cazurile de: răspundere pentru fapta

proprie;răspundere pentru fapta altuia; prejudicii cauzate de lucruri sau animale.

În dreptul mediului faptele generatoare de răspundere includ: conduite ilicite

prin care se produc pagube mediului – fapte care atrag răspunderea subiectivă

(pe temeiul culpei);activităţi curente, normale, licite, dar care pot constitui

uneori cauze ale vătămărilor produse mediului - fapte care atrag răspunderea

obiectivă (pe temeiul riscului), în afara oricărei culpe.

Ca exemple care atrag răspundere civilă obiectivă în dreptul mediului pot

fi amintite :comiterea de către deţinătorii de terenuri, în exercitarea dreptului lor,

a unor acte de folosinţă intensivă care depăşesc posibilitatea naturală şi

potenţială a solului;realizarea unor tratamente îndelungate cu pesticide şi alte

substanţe chimice; aplicarea neraţională a irigaţiilor.

În cazul acestei forme de răspundere sunt incidente cauzele care duc la

înlăturarea caracterului ilicit al faptei respectiv:starea de legitimă apărare;starea

341

de necesitate, (aplicabilă pentru mediu);îndeplinirea unei îndatoriri de

serviciu;consimţământul victimei;exercitarea unui drept.

Fiind o răspundere condiționată de rezultat, răspunderea de dreptul

mediului intervine în cazul unei daune ecologice.

Prejudiciile ecologice pot fi cauzate factorilor naturali sau artificiali şi în

funcţie de gravitatea lor se grupează în deteriorări ale mediului şi dezastre

ecologice. Pentru a interveni răspunderea civilă în dreptul mediului, prejudiciul

trebuie să îndeplinească ca condiţii: - să fie patrimoniale; - să fie cert; - să fie

determinat ca întindere, ca valoare. Deoarece evaluarea exactă a prejudiciului nu

este posibilă întotdeauna, se prevede prin Legea mediului, obligaţia poluatorului

de a repara prejudiciul cautat şi de a reface cadrul natural deteriorat, încercînd o

restabilire a condiţiiloer anterioare producerii prejudiciului.

6. Raspunderea contraventionala în dreptul mediului

Răspunderea contravenţională are un rol economic, fiind un mijloc de

prevenire a poluării. Contravenţia reprezintă o încălcare a legii săvârşită cu

vinovăţie şi este bazată pe culpă nefiind o răspundere obiectivă.

Fapta ilicită se constituie când subiectul (agentul uman) a avut în mod obiectiv

libertatea de a alege o conduită (acţiune socială) negativă în raport cu ordinea de

drept (normele dreptului mediului) şi poate consta dintr-o acţiune sau inacţiune

legată de o anumită atitudine psihică a autorului faptei faţă de consecinţele sale

negative.Legea protecţiei mediului instituie mai multe categorii de contravenţii

pentru:protecţia atmosferei;protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice;protecţia

solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre; protecţia mediului, precum şi din

cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, de către ofiţerii de poliţie şi de

personalul Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de

activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege.

342

Contravenția ecologică fapta săvîrşită cu vinovăţie, de un pericol social mai

redus decît infracţiunea prin care se aduce atingere factorilor de mediu.

Contravenţia ecologică de mediu cuprinde: - obiectul; - subiectul; - fapta ilicită

(constă în a face ceva ce nu este permis, a acţiona într-un mod prohibit de

normele juridice imperative din legislaţia mediului); - vinovăţia (contravenientul

poate acţiona ilicit cu intenţie sau din culpă).

Principalele etape ale stabilirii răspunderii contravenţionale sunt: -

constatarea contravenţiilor ecologice; - aplicarea sancţiunilor contravenţionale

(pe baza procesului-verbal de constatare a contravenţiei); - împotriva procesului-

verbal de constatare şi aplicare a sancţiunii se poate face plîngere în termen de

30 de zile de la data comunicării actului, care se depune la organul din care face

parte agentul constatator, urmînd a se înainta judecătoriei pe a cărei rază

teritorială s-a săvîrşit contravenţia; plîngerea suspendă executarea iar hotărîtrea

judecătorească este definitivă şi executorie.

Putem aminti:

- neasigurarea de către autorităţile administrative publice locale a informaţiei

agenţilor economici, a populaţiei şi a turiştilor cu privire la existenţa în zonă de

arii protejate şi monumente ale naturii;

- neluarea măsurilor de interdicţi a accesului în zonele protejate a vehiculelor,

de către administratorii acestora;

- culegerea, deţinerea, comercializarea de plante şi animale declarate

monumente ale naturii;

- desfăşurarea în zonele protejate, de activităţi fără acord sau autorizaţie de

mediu.

Sancţiunea ce se aplică pentru astfel de fapte este amenda contravenţională,

al cărui cuantum se actualizează prin hotărîri de guvern. Ea este sancţiunea cea

mai frecvent utilizată pentru încălcarea normelor de drept al mediului prin fapte

contravenţionale. Reprezintă suma de bani pe care contravenientul trebuie să o

343

plătească (voluntar sau ilicit), cuantumul ei fiind stabilit în funcţie de gradul de

pericol social al faptei, de împrejurările săvîrşirii faptei şi urmările ei, precum şi

de persoana contravenientului.

Ca sancţiuni contravenţionale complementare avem:

- confiscarea sau sechestrarea unor bunuri ce au legătură cu fapta

contravenţională şi care trec în proprietatea statului, fără plată, urmînd a fi

valorificate, conservate sau distruse, după caz;

- anularea sau suspendarea autorizaţiei obţinută pe baza unor date sau

informaţii false;

- refuzul de acordare de aprobări sau licenţe de import pe timp de 2-10 ani

pentru produse, substanţe sau deşeuri toxice dacă nu se conformează

dispoziţiilor cerute în acest sens;

- retragerea avizului pentru operaţiuni de comerţ exterior pentru o perioadă

cuprinsă între 2 şi 10 ani, pentru cei ce nu respectă regimul impus pentru

diferite substanţe, produse destinate operaţiunilor de comerţ exterior;

- suspendarea sau încetarea unor activităţi pe diferite perioade.

După natura lor, sancţiunile contravenţionale se execută sub formă de

amendă contravenţională sau sancţiune de suspendare, retragere sau anulare a

autorizaţiei de funcţionare.

Răspunderea penală

Răspunderea penală – alături de celelalte forme ale răspunderii juridice

specifice dreptului mediului este un mijloc represiv important pentru protecţia şi

dezvoltarea mediului. Răspunderea penală pentru încălcarea legislaţiei mediului,

se înscrie în cadrul răspunderilor infracţionale.

Infracțiunea ecologică este fapta socialmente periculoasă, săvîrşită cu

vinovăţie, ce reprezintă o ameninţare a intereselor societăţii în domeniul

protecţiiei mediului, a vieţii şi sănătăţii oamenilor. Infracţiunea ecologică este

acea faptă periculoasă ce constă în poluarea mediului (natural sau artificial),

344

perturbarea activităţii de prevenire, reducere sau înlăturare a poluarii, de natură a

pune în pericol sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor sau să proucă mari

pagube economiei naţionale. Infracţiunea ecologică este un element constitutiv

al raportului de răspundere penală în dreptul mediului. Raportul dreptului

mediului cuprnde:

- subiectele ce pot fi active (persoane fizice sau persoane juridice);

- conţinuul obiectul.

Diferenţa principală între infracţiunile ecologice şi contravenţiile ecologice

constă în periculozitatea socială a încălcărilor normelor ecologice.Pentru

angajarea răspunderii penale în dreptul mediului, infracţiunea ecologică trebuie

să aibă un pericol social ridicat şi să reprezinte o serioasă ameninţare a

intereselor globale ale oamenilor, plantelor şi animalelor, a bunurilor materiale.

Răspunderea penală se aplică ca ultimă măsură şi are ca sarcină protejarea

relaţiilor sociale de mediu prin reprimarea infracţiunilor ecologioce.

Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului se

înscrie în principiile răspunderii infracţionale, adică :1) fapta trebuie să aibă un

pericol social ridicat; 2)fapta trebuie să reprezinte o serioasă ameninţare a

intereselor societăţii:

- în domeniul ocrotirii mediului;

- în domeniul folosirii resurselor naturale;

- să ameninţe viaţa sau sănătatea oamenilor.

În funcţie de pedepsele aplicabile infracţiunile ecologice pot fi:

- infracţiuni de pericol calificat;

- infracţiuni de rezultat şi de pericol.

După obiectul supus ocrotirii, infracţiunile sunt grupate în:

a). Infracţiuni prin care se aduc atingeri activităţilor economice şi sociale cu

impact asupra mediului, care la rîndul lor se grupează în:

-infracţiuni cu privire la procedura de autorizare;

345

-infracţiuni la regimul substanţelor şi deşeurilor toxice şi periculoase;

-infracţiuni la regimul îngrăsămintelor chimice şi pesticidelor;

-infracţiuni la regimul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizate.

b). Infracţiuni prin care se aduce atingere protecţiei resurselor naturale şi

conservării biodiversităţii care, la rîndul lor cuprind infracţiuni privind protecţia

apelor şi ecosistemelor acvatice.

Exemple de încriminări:Codul penal Capitolul II Infracţiuni contra sănătaţii

publice , art. 311:Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă,

cu închisoarea ...; art. 312 Producerea, deţinerea sau orice operaţie privind

circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de

prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori experimentarea

produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepseşte cu

închisoarea ...; Codul penal Capitolul IV Infracţiuni privitoare la regimul

stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege. Nerespectarea regimului

materialelor explozive sau radioactive: Fabricarea, prelucrarea, deţinerea,

transportul, folosirea sau orice operaţie privind circulaţia materiilor explozive

sau radioactive fără drept, se pedepseşte cu închisoarea

Legea-cadru privind protecțIa mediului art. 86:”Constatarea şi cercetarea

infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform

competenţei legale. Descoperirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege,

de către personalul împuternicit din cadrul autorităţilor competente pentru

protecţia mediului, a săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 85

se aduce de îndată la cunoştinţă organului de urmărire penală competent,

potrivit legii de procedură penală”.

Particularitățile răspunderii statelor conform tratatelor și convențiilor internaționale

Obligaţia cu caracter general a statelor de a proteja factorii de mediu, se

346

regăseşte în Declaraţia de la Stockholm, Principiul 21:”Statele au îndatorirea de

a asigura ca activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul

lor, să nu cauzeze daune mediului în alte state sau în regiuni ce nu ţin de nici o

jurisdicţie naţională”.

Încălcarea de către un stat a acestei obligaţii implică răspunderea lor.

Comisia de Drept Internaţional a clasificat faptele ilicite în funcţie de obiectul

obligaţiei internaţionale încălcate în: ă crime şi delicte internaţionale.

În raport cu caracterul delictului internaţional comis şi cu urmările sale juridice

răspunderea statelor poate fi angajată sub trei forme: politică morală, materială

Răspunderea materială pentru delicte internaţionale şi activităţi ilicite se

delimitează în funcţie de subiectele de drept care au cauzat efecte transnaţionale:

-statul, ca subiect de drept internaţional, pentru daune grave provocate de

surse cu un grad înalt de periculozitate sau daune prin care se încalcă obligaţii

asumate de stat;

- subiecte de drept civil, pentru daune provocate de surse identificate la

nivelul unor întreprinderi economice

Elementele raspunderii. Particularitati

Delictul internaţional de poluare constă în comiterea unei fapte ilicite,

respectiv în încălcarea de către un stat a unei obligaţii internaţionale asumate,

prin care s-a angajat să nu comită o poluare a mediului sau a diferitelor

componente ale mediului.

Fapta este ilicită dacă în momentul producerii sale, obligaţia

internaţională încălcată este în vigoare. Statele şi organizaţiile internaţionale

interguvernamentale pot fi chemate să răspundă pentru delictul internaţional de

poluare a mediului ori de câte ori încalcă norma de drept internaţional.

347

Condiţii obligatorii care trebuie îndeplinite simultan pentru ca acţiunea

sau inacţiunea prin care un stat violează normele dreptului internaţional să ducă

la angajarea răspunderii sunt:

- săvârşirea actului ilicit cu intenţie sau din neglijenţă sau imprudenţă;

- actul ilicit să fie imputabil statului sau organelor sale;

- prin actul ilicit să se fi produs un prejudiciu material sau moral statului

lezat;

- între prejudiciul cauzat şi acţiunea ilicită să existe un raport de cauzalitate.

8888888888888888888888888888888

Bibliografie generală1. MirceaDUŢU, Dreptul mediului. Tratat, vol. I-II, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

348

2. Mircea DU ŢU, Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată, vol. I-II, Editura Economică, Bucureşti, 2003. 3. ErnestLUPAN, Dreptul mediului. Partea generală. Tratat elementar,vol. I; Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996. 4. ErnestLUPAN, Mircea-ŞtefanMINEA, AmaliaMARGA, Dreptul mediului. Partea specială. Tratat elementar,vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996; atenţie la modificările legislaţiei. 5. ErnestLUPAN, Dreptul mediului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” – Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998. 6. ErnestLUPAN, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001. 7. DanielaMARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003. 8. ŞtefanŢARCĂ, Dreptul mediului, Curs universitar, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2005. 9. ErnestLUPAN, Dicţionar de protecţia mediului, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 1997. 10. Ciprian-RaulROMIŢAN, Dicţionar de Dreptul Mediului, Editura „All Beck”, Bucureşti, 2004. 11. GheorgheDURAC, LauraBOURIAUD, Dreptul mediului. Răspunderea juridică pentru daune ecologice, Doctrină şi legislaţie, Editura „Junimea”, Iaşi, 2004. 12. Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura „ALL EDUCATIONAL”, Bucureşti,2002. 13. Richard B.PRIMACK, MariaPĂTROESCU, Laurenţiu ROZYLOWICZ, Cristian IOJĂ, Conservarea diversităţii biologice, Editura „Tehnică”, Colecţia EcoTerra, Bucureşti, 2002. 14. Constantin PÂRVU, Ecologie generală, Editura „Tehnică”, Colecţia EcoTerra, Bucureşti, 2001. 15. Lester R.BROWN, Eco-Economie. Crearea unei economii pentru planeta noastră, Editura „Tehnică”, Colecţia Probleme globale ale omenirii, Bucureşti, 2001. 16. MarcianBLEAHU, Priveşte înapoi cu mânie... Priveşte înainte cu spaimă. Valenţele ecologiei politice, Editura „Economică”, Bucureşti, 2001. 17. MariaTOTH, Mediul înconjurător în educaţie: educaţie ecologică, educaţie pentru mediu sau educaţie privind mediul?, Editura „Studium”, Cluj-Napoca, 2002. 18. A.ARDELEAN, C.M IOR, Management ecologic, Editura „Servo-Sat”, Arad, 2000. 19. AnaC U LIC, Ruxandra-MălinaPETR ESC U,Man a g e me n tu l şi legislaţia deşeurilor, Editura „EFES”, Cluj-Napoca, 2006. 20. GheorgheMUSTAŢĂ, Decalog ecologic, Editura „Clusium”, Cluj-Napoca, 2005. 21. Viorica SIMON, Radiaţiile nucleare şi mediul înconjurător, Editura „Casa cărţii de ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2004. 22. Ioan GRIGORESCU, Paradisul murdar, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1974. 23. *** S.O.S.! natura în pericol, Editura „Politică”, Bucureşti, 1989. 24. Theodor MREJERU, Bogdan MREJERU,Autonomia administrativă şi ecologia, Doctrină. Jurisprudenţă, Editura „All Beck”, Colecţia Praxis, Bucureşti, 2004

349

Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 din 22/12/2005 privind protectia mediului Versiune actualizata la data de 03/12/2008 Varianta actualizata include modificarile aduse de: - Rectificarea publicata in M.Of. 88 din 31/01/2006 - Legea nr. 265/2006 - O.U.G. nr. 57/2007 - O.U.G. nr. 114/2007 publicata in MOF nr. 713 din 22/10/2007 - O.U.G. nr. 164/2008 publicata in MOF nr. 808 din 03/12/2008.

Avand in vedere necesitatea indeplinirii angajamentelor asumate de tara noastra in procesul de integrare europeana, este imperios necesara adoptarea, in regim de urgenta, a prezentului act normativ, in baza caruia sa poata fi adoptata legislatia subsecventa in domeniul protectiei mediului si Tinand cont de necesitatea crearii cadrului unitar prin care se statueaza principiile care guverneaza intreaga activitate de protectie a mediului si care traseaza directiile de reglementare a activitatilor economice in vederea atingerii obiectivelor dezvoltarii durabile, elemente care vizeaza interesul public si care constituie situatii de urgenta extraordinare. In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta: CAPITOLUL I Principii si dispozitii generale

Art. 1. - (1) Obiectul prezentei ordonante de urgenta il constituie un ansamblu de reglementari juridice privind protectia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila.

(2) Mediul reprezinta ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.

Art. 2. - In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarea semnificatie:

1. accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevazute deversari/emisii de substante sau preparate periculoase/poluante, sub forma lichida, solida, gazoasa ori sub forma de vapori sau de energie, rezultate din desfasurarea unor activitati antropice necontrolate/bruste, prin care se deterioreaza ori se distrug ecosistemele naturale si antropice;

2. acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizatie de mediu, autorizatie integrata de mediu, autorizatie privind emisiile de gaze cu efect de sera, autorizatie privind activitati cu organisme modificate genetic;

3. acord de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si, dupa caz, masurile pentru protectia mediului, care trebuie respectate in cazul realizarii unui proiect;

4. acord de import pentru organisme modificate genetic - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, care da dreptul titularului sa realizeze activitatea de import de organisme/microorganisme modificate genetic si stabileste conditiile in care aceasta se poate desfasura, conform legislatiei in vigoare;

5. arie/sit - zona definita geografic exact delimitata; 6. arie naturala protejata - zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit

si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;

7. Abrogat; 8. audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematica, documentata, periodica

si obiectiva a performantei organizatiei, a sistemului de management si a proceselor destinate protectiei mediului, cu scopul:

350

a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului; b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor si tintelor de

mediu ale organizatiei; 9. autorizatie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia

mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare ai unei activitati existente sau ai unei activitati noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea in functiune;

10. autorizatie integrata de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, care acorda dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii, care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor privind prevenirea si controlul integrat al poluarii; autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii ori parti ale acesteia, situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator;

11. autorizatie privind activitati cu organisme modificate genetic - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, conform dispozitiilor legale in vigoare, care reglementeaza conditiile de introducere deliberata in mediu si/sau pe piata a organismelor modificate genetic si pentru utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic;

12. autoritate competenta pentru protectia mediului - autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului sau agentiile pentru protectia mediului, respectiv agentiile regionale pentru protectia mediului si agentiile judetene pentru protectia mediului, Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, precum si Garda Nationala de Mediu si structurile subordonate acesteia;

13. avize de mediu emise de autoritatea competenta pentru protectia mediului: a) aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia

mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protectia mediului in planul sau programul supus adoptarii;

b) avizul de mediu pentru produse de protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea ingrasamintelor chimice - act administrativ emis de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, necesar in procedura de omologare a produselor de protectie a plantelor si, respectiv, de autorizare a ingrasamintelor chimice;

c) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, care contine concluziile evaluarii adecvate si prin care se stabilesc conditiile de realizare a planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, incluse sau care urmeaza sa fie incluse in reteaua ecologica Natura 2000;

14. bilant de mediu - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, in scopul obtinerii autorizatiei de mediu, care contine elementele analizei tehnice prin care se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente si anticipate ale activitatii, in vederea cuantificarii impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; in cazul in care se identifica un impact semnificativ, bilantul se completeaza cu un studiu de evaluare a riscului;

15. biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale si complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifica, interspecifica si diversitatea ecosistemelor;

16. biotehnologie - aplicatie tehnologica in care se utilizeaza sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu folosinta specifica;

17. biotehnologie moderna - aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic si a tehnicilor de fuziune celulara, altele decat cele specifice selectiei si ameliorarii traditionale, care inlatura barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetica;

18. cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient inregistrat in dezvoltarea unei activitati si a modurilor de exploatare, care demonstreaza posibilitatea

351

practica de a constitui referinta pentru stabilirea valorilor-limita de emisie in scopul prevenirii poluarii, iar in cazul in care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce in ansamblu emisiile si impactul asupra mediului in intregul sau:

a) tehnicile se refera deopotriva la tehnologia utilizata si modul in care instalatia este proiectata, construita, intretinuta, exploatata, precum si la scoaterea din functiune a acesteia si remedierea amplasamentului, potrivit legislatiei in vigoare;

b) disponibile se refera la acele cerinte care au inregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor in sectorul industrial respectiv, in conditii economice si tehnice viabile, luandu-se in considerare costurile si beneficiile, indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel national, cu conditia ca aceste tehnici sa fie accesibile operatorului;

c) cele mai bune - se refera la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea in ansamblu a unui nivel ridicat de protectie a mediului in intregul sau;

18-1. certificat de emisii de gaze cu efect de sera - titlul care confera dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon echivalent intr-o perioada definita;

19. deseu - orice substanta, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislatia specifica privind regimul deseurilor, pe care detinatorul il arunca, are intentia sau are obligatia de a-l arunca;

20. deseu reciclabil - deseu care poate constitui materie prima intr-un proces de productie pentru obtinerea produsului initial sau pentru alte scopuri;

21. deseuri periculoase - deseurile incadrate generic, conform legislatiei specifice privind regimul deseurilor, in aceste tipuri sau categorii de deseuri si care au cel putin un constituent sau o proprietate care face ca acestea sa fie periculoase;

22. deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale si antropice ale mediului, reducerea diversitatii sau productivitatii biologice a ecosistemelor naturale si antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calitatii vietii, cauzate, in principal, de poluarea apei, atmosferei si solului, supraexploatarea resurselor, gospodarirea si valorificarea lor deficitara, ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului;

23. dezvoltare durabila - dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati;

24. echilibru ecologic - ansamblul starilor si interrelatiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigura mentinerea structurii, functionarea si dinamica ideala a acestuia;

25. ecosistem - complex dinamic de comunitati de plante, animale si microorganisme si mediul abiotic, care interactioneaza intr-o unitate functionala;

26. ecoturism - forma de turism in care principalul obiectiv este observarea si constientizarea valorii naturii si a traditiilor locale si care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa contribuie la conservarea si protectia naturii; b) sa utilizeze resursele umane locale; c) sa aiba caracter educativ, respect pentru natura - constientizarea turistilor si a

comunitatilor locale; d) sa aiba impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural si socio-cultural; 27. efluent - orice forma de deversare in mediu, emisie punctuala sau difuza, inclusiv prin

scurgere, jeturi, injectie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare; 28. emisie - evacuarea directa ori indirecta, din surse punctuale sau difuze, de substante,

vibratii, radiatii electromagnetice si ionizante, caldura ori de zgomot in aer, apa sau sol; 29. eticheta ecologica - un simbol grafic si/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj,

intr-o brosura sau alt document informativ, care insoteste produsul si care ofera informatii despre cel putin unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului;

30. evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului si a autoritatilor publice interesate de efectele implementarii planurilor si programelor, luarea in

352

considerare a raportului de mediu si a rezultatelor acestor consultari in procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate;

30-1. evaluare adecvata - procesul menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, in functie de obiectivele de conservare si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale oricarui plan ori proiect, care nu are o legatura directa cu sau nu este necesar pentru managementul unei arii naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta in mod semnificativ aria, in mod individual ori in combinatie cu alte planuri sau proiecte;

31. evaluarea impactului asupra mediului - proces menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, in functie de fiecare caz si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si a mediului;

32. evaluarea riscului - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, prin care se realizeaza analiza probabilitatii si gravitatii principalelor componente ale impactului asupra mediului si se stabileste necesitatea masurilor de prevenire, interventie si/sau remediere;

33. exemplar - orice planta sau animal in stare vie sau moarta, sau orice parte sau derivat din acestea, precum si orice alte produse care contin parti sau derivate din acestea, asa cum sunt specificate in documentele ce le insotesc, pe ambalaje, pe marci sau etichete sau in orice alte situatii;

34. experti - persoane fizice, recunoscute si/sau atestate pe plan national si/sau international de catre autoritatile competente in domeniu;

35. habitat natural - arie terestra, acvatica sau subterana, in stare naturala sau seminaturala, ce se diferentiaza prin caracteristici geografice, abiotice si biotice;

36. Abrogat; 37. Abrogat; 38. - informatia privind mediul - orice informatie scrisa, vizuala, audio, electronica sau sub

orice forma materiala despre: a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul si atmosfera, apa, solul, suprafata terestra,

peisajul si ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine si costiere, diversitatea biologica si componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum si interactiunea dintre aceste elemente;

b) factorii , cum sunt substantele, energia, zgomotul, radiatiile sau deseurile, inclusiv deseurile radioactive, emisiile, deversarile si alte evacuari in mediu, ce afecteaza sau pot afecta elementele de mediu prevazute la lit. a);

c) masurile , inclusiv masurile administrative, cum sunt politicile, legislatia, planurile, programele, conventiile incheiate intre autoritatile publice si persoanele fizice si/sau juridice privind obiectivele de mediu, activitatile care afecteaza sau pot afecta elementele si factorii prevazuti la lit. a) si, respectiv, b), precum si masurile sau activitatile destinate sa protejeze elementele prevazute la lit. a);

d) rapoartele referitoare la implementarea legislatiei privind protectia mediului; e) analizele cost- beneficiu sau alte analize si prognoze economice folosite in cadrul masurilor

si activitatilor prevazute la lit. c); f) starea sanatatii si sigurantei umane, inclusiv contaminarea, ori de cate ori este relevanta, a

lantului trofic, conditiile de viata umana, siturile arheologice, monumentele istorice si orice constructii, in masura in care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu prevazute la lit. a), sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, masurile si activitatile prevazute la lit. b) si, respectiv, c).

39. infrastructura pentru informatii spatiale - metadate, seturi de date spatiale si servicii de date spatiale; servicii si tehnologii de retea; acorduri privind folosirea in comun, accesul si utilizarea;

353

procedurile, procesele si mecanismele de monitorizare si coordonare stabilite, operate sau puse la dispozitie in conformitate cu prevederile legale;

40. instalatie - orice unitate tehnica stationara sau mobila precum si orice alta activitate direct legata, sub aspect tehnic, cu activitatile unitatilor stationare/mobile aflate pe acelasi amplasament, care poate produce emisii si efecte asupra mediului;

41. Abrogat; 42. mediu geologic - ansamblul structurilor geologice de la suprafata pamantului in

adancime: sol, ape subterane, formatiuni geologice; 43. microorganism - orice entitate microbiologica, celulara sau necelulara, capabila de

replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii si celulele vegetale si animale in culturi;

44. monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea si interventia in vederea evaluarii sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, in scopul cunoasterii starii de calitate si a semnificatiei ecologice a acestora, a evolutiei si implicatiilor sociale ale schimbarilor produse, urmate de masurile care se impun;

45. monument al naturii - specii de plante si animale rare sau periclitate, arbori izolati, formatiuni si structuri geologice de interes stiintific sau peisagistic;

46. organism modificat genetic - orice organism, cu exceptia fiintelor umane, in care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin imperechere si/sau recombinare naturala;

46-1. autorizatie privind emisiile de gaze cu efect de sera - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, prin care se stabilesc obligatiile privind monitorizarea si raportarea emisiilor de gaze cu efect de sera; de asemenea, se stabileste obligatia de a returna anual in Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera un numar de certificate de emisii de gaze cu efect de sera egal cu cantitatea de emisii de gaze cu efect de sera, monitorizate si verificate pentru anul anterior;

47. plafon national de emisie - cantitatea maxima dintr-o substanta care poate fi emisa la nivel national, in decursul unui an calendaristic;

48. planuri si programe - planurile si programele, inclusiv cele cofinantate de Comunitatea Europeana, ca si orice modificari ale acestora, care se elaboreaza si/sau se adopta de catre o autoritate la nivel national, regional sau local ori care sunt pregatite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedura legislativa, de catre Parlament sau Guvern si sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative;

49. plan de actiuni - plan de masuri cuprinzand etapele care trebuie parcurse in intervale de timp precizate prin prevederile autorizatiei integrate de mediu de catre titularul activitatii sub controlul autoritatii competente pentru protectia mediului in scopul respectarii prevederilor legale referitoare la prevenirea si controlul integrat al poluarii; planul de actiune face parte integranta din autorizatia integranta de mediu;

50. poluant - orice substanta, preparat sub forma solida, lichida, gazoasa sau sub forma de vapori ori de energie, radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii care, introdusa in mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale;

51. poluare - introducerea directa sau indirecta a unui poluant care poate aduce prejudicii sanatatii umane si/sau calitatii mediului, dauna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o impiedicare a utilizarii mediului in scop recreativ sau in alte scopuri legitime;

52. prejudiciu - efectul cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanti, activitati daunatoare ori dezastre;

53. proiect - executia lucrarilor de constructii sau alte instalatii ori amenajari, alte interventii asupra cadrului natural si peisajului, inclusiv cele care implica extragerea resurselor minerale;

354

54. program pentru conformare - plan de masuri necesare pentru indeplinirea cerintelor privind protectia mediului, la termenele stabilite de autoritatea competenta pentru protectia mediului; programul pentru conformare face parte integranta din autorizatia de mediu;

55. program operational sectorial - document aprobat de Comisia Europeana pentru implementarea acelor prioritati sectoriale din Planul National de dezvoltare care sunt aprobate spre finantare prin cadrul de sprijin comunitar;

56. public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice si, in concordanta cu legislatia ori cu practica nationala, asociatiile, organizatiile sau grupurile acestora;

57. raport de mediu - parte a documentatiei planurilor sau programelor, care identifica, descrie si evalueaza efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicarii acestora si alternativele sale rationale, luand in considerare obiectivele si aria geografica aferenta, conform legislatiei in vigoare;

58. raport de amplasament - documentatie elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, in scopul obtinerii autorizatiei integrate de mediu si care evidentiaza starea amplasamentului, situatia poluarii existente inainte de punerea in functiune a instalatiei si ofera un punct de referinta si comparatie la incetarea activitatii;

59. raport de securitate - documentatie elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, necesara pentru obiective in care sunt prezente substante periculoase conform prevederilor legislatiei privind controlul activitatilor, care prezinta pericole de accidente majore in care sunt implicate substante periculoase;

60. resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in activitatea umana: resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili, regenerabile - apa, aer, sol, flora, fauna salbatica, inclusiv cele inepuizabile - energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor;

61. sistem de management de mediu - componenta a sistemului de management general, care include structura organizatorica, activitatile de planificare, responsabilitatile, practicile, procedurile, procesele si resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea si mentinerea politicii de mediu;

62. Abrogat; 63. Abrogat; 64. Abrogat; 65. Abrogat; 66. substanta - element chimic si compusi ai acestuia, in intelesul reglementarilor legale in

vigoare, cu exceptia substantelor radioactive si a organismelor modificate genetic; 67. substanta periculoasa - orice substanta clasificata ca periculoasa de legislatia specifica in

vigoare din domeniul chimicalelor; 68. substante prioritare - substante care reprezinta un risc semnificativ de poluare asupra

mediului acvatic si prin intermediul acestuia asupra omului si folosintelor de apa, conform legislatiei specifice din domeniul apelor;

69. substante prioritar periculoase - substantele sau grupurile de substante care sunt toxice, persistente si care tind sa bioacumuleze si alte substante sau grupe de substante care creeaza un nivel similar de risc, conform legislatiei specifice din domeniul apelor;

70. sursa de radiatii ionizante - entitate fizica, naturala, realizata sau utilizata ca element al unei activitati care poate genera expuneri la radiatii, prin emitere de radiatii ionizante sau eliberare de substante radioactive;

71. trasabilitate - posibilitatea identificarii si urmaririi organismelor modificate genetic si a produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor activitatilor care implica astfel de organisme si produse;

72. utilizare in conditii de izolare - orice operatiune prin care microorganismele sunt modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate, folosite, transportate, distruse si/sau anihilate in

355

conditii controlate, in spatii/medii inchise. Pentru toate aceste operatiuni se iau masuri specifice de izolare, pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii si cu mediul;

73. Abrogat; 74. zona umeda - intindere de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale,

permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra sau sarata, inclusiv intinderea de apa marina a carei adancime la reflux nu depaseste 6 m.

Art. 3. - Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei ordonante de urgenta sunt:

a) principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale; b) principiul precautiei in luarea deciziei; c) principiul actiunii preventived) principiul retinerii poluantilor la sursa; e) principiul "poluatorul plateste"; f) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic

natural; g) utilizarea durabila a resurselor naturale; h) informarea si participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la justitie in

probleme de mediu; i) dezvoltarea colaborarii internationale pentru protectia mediului. Art. 4. - Modalitatile de implementare a principiilor si a elementelor strategice sunt:

a) prevenirea si controlul integrat al poluarii prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitatile cu impact semnificativ asupra mediului; b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerintelor politicii de mediu; c) corelarea planificarii de amenajare a teritoriului si urbanism cu cea de mediu; d) efectuarea evaluarii de mediu inaintea aprobarii planurilor si programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului; e) evaluarea impactului asupra mediului in faza initiala a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului; f) introducerea si utilizarea parghiilor si instrumentelor economice stimulative sau coercitive; g) rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, in functie de amploarea acestora; h) promovarea de acte normative armonizate cu reglementarile europene si internationale in domeniu; i) stabilirea si urmarirea realizarii programelor pentru conformare; j) crearea sistemului national de monitorizare integrata a calitatii mediului; k) recunoasterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice; l) mentinerea si ameliorarea calitatii mediului; m) reabilitarea zonelor afectate de poluare; n) incurajarea implementarii sistemelor de management si audit de mediu; o) promovarea cercetarii fundamentale si aplicative in domeniul protectiei mediului; p) educarea si constientizarea publicului, precum si participarea acestuia in procesul de elaborare si aplicare a deciziilor privind mediul; q) dezvoltarea retelei nationale de arii protejate pentru mentinerea starii favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de flora si fauna salbatica ca parte integranta a retelei ecologice europene - Natura 2000; r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilitatii si etichetarii organismelor modificate genetic; s) inlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor.

Art. 5. - Statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, garantand in acest scop: a) accesul la informatia privind mediul, cu respectarea conditiilor de confidentialitate prevazute de legislatia in vigoare;

356

b) dreptul de asociere in organizatii pentru protectia mediului; c) dreptul de a fi consultat in procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii si legislatiei de mediu, emiterea actelor de reglementare in domeniu, elaborarea planurilor si programelor; d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizatiilor pentru protectia mediului, autoritatilor administrative si/sau judecatoresti, dupa caz, in probleme de mediu, indiferent daca s-a produs sau nu un prejudiciu; e) dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit.

Art. 6. - (1) Protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice.

(2) Autoritatile administratiei publice centrale si locale prevad in bugetele proprii fonduri pentru indeplinirea obligatiilor rezultate din implementarea legislatiei comunitare din domeniul mediului si pentru programe de protectie a mediului si colaboreaza cu autoritatile publice centrale si teritoriale pentru protectia mediului in vederea realizarii acestora.

Art. 7. - (1) Coordonarea, reglementarea si implementarea in domeniul protectiei mediului revin autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, agentiilor regionale si judetene pentru protectia mediului, Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

(2) In perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" autoritatea publica teritoriala pentru protectia mediului este reprezentata de Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii".

(3) Controlul respectarii masurilor de protectia mediului se realizeaza de: a) comisari si persoane imputernicite din cadrul Garzii Nationale de Mediu, Administratiei

Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii; b) autoritatile administratiei publice locale, prin personalul imputernicit; c) Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, Ministerul Apararii Nationale si

Ministerul Administratiei si Internelor, prin personalul imputernicit, in domeniile lor de activitate, conform atributiilor stabilite prin lege.

CAPITOLUL II Procedura de reglementare Art. 8. - (1) Autoritatile competente pentru protectia mediului, cu exceptia Garzii Nationale

de Mediu si a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare si emit, dupa caz, acte de reglementare, in conditiile legii.

(2) In derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activitati care pot avea efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autoritatile competente pentru protectia mediului au obligatia sa respecte prevederile conventiilor internationale la care Romania este parte.

Art. 9. - (1) Solicitarea si obtinerea avizului de mediu pentru planuri si programe sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

(2) Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor si cerintelor de protectie a mediului in pregatirea si adoptarea planurilor si programelor.

(3) Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu si conditiile de emitere a avizului de mediu pentru planuri si programe, inclusiv pentru cele cu efecte transfrontiera, sunt stabilite prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

(4) Aprobarea planurilor si programelor, la orice nivel ierarhic, este conditionata de existenta avizului de mediu pentru respectivul plan sau program.

Art. 10. - (1) In cazul in care titularii de activitati pentru care este necesara reglementarea din punctul de vedere al protectiei mediului prin emiterea autorizatiei de mediu, respectiv a autorizatiei integrate de mediu urmeaza sa deruleze sau sa fie supusi unei proceduri de vanzare a pachetului majoritar de actiuni, vanzare de active, fuziune, divizare, concesionare ori in alte situatii care implica

357

schimbarea titularului activitatii, precum si in caz de dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activitatii, conform legii, dispozitiile art. 15 alin. (2) lit. a) se aplica in mod corespunzator.

(1-1) Autoritatea competenta pentru protectia mediului informeaza titularii prevazuti la alin. (1) cu privire la obligatiile de mediu care trebuie asumate de partile implicate, pe baza evaluarilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente. In situatia in care titularii prevazuti la alin. (1) nu detin acte de reglementare, obligatiile de mediu sunt identificate pe baza bilantului de mediu.

(2) In termen de 60 de zile de la data semnarii/emiterii documentului care atesta incheierea uneia dintre procedurile mentionate la alin. (1), partile implicate transmit in scris autoritatii competente pentru protectia mediului obligatiile asumate privind protectia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.

(3) Clauzele privind obligatiile de mediu cuprinse in actele intocmite in cadrul procedurilor prevazute la alin. (1) au caracter public.

(4) Indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritara in cazul procedurilor de: dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activitatii.

(5) Abrogat. Art. 11. - (1) Solicitarea si obtinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte

publice ori private sau pentru modificarea ori extinderea activitatilor existente, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.

(2) Pentru obtinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea impact semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse, la decizia autoritatii competente pentru protectia mediului, evaluarii impactului asupra mediului.

(3) Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu impact transfrontiera si lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. (4) Abrogat.

Art. 12. - (1) Desfasurarea activitatilor existente precum si inceperea activitatilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizeaza numai in baza autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu.

(2) Procedura de emitere a autorizatiei de mediu si lista activitatilor supuse acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

(3) Pentru obtinerea autorizatiei de mediu, activitatile existente, care nu sunt conforme cu normele si reglementarile de mediu in vigoare, sunt supuse bilantului de mediu, la decizia autoritatii competente pentru protectia mediului.

(4) Procedura de realizare a bilantului de mediu este stabilita prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

(5) Autoritatea competenta pentru protectia mediului stabileste cu titularul activitatii programul pentru conformare, pe baza concluziilor si recomandarilor bilantului de mediu.

(6) Este obligatorie indeplinirea masurilor cuprinse in programul pentru conformare la termenele stabilite.

(7) Activitatile desfasurate de structurile componente ale sistemului de aparare, ordine publica si securitate nationala sunt exceptate de la obtinerea autorizatiei de mediu.

Art. 13. - (1) Masurile privind prevenirea si controlul integrat al poluarii si lista activitatilor supuse procedurii de emitere a autorizatiei integrate de mediu sunt stabilite prin lege.

(2) Procedura de emitere a autorizatiei integrate de mediu si normele metodologice de aplicare a acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Art. 14. - (1) Abrogat. (2) Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activitatile care fac obiectul

procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului.

358

(3) Functionarea fara autorizatie integrata de mediu este interzisa pentru activitatile supuse legislatiei privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.

(4) Titularul activitatii are obligatia de a informa autoritatile publice teritoriale competente pentru protectia mediului cu privire la rezultatele automonitorizarii emisiilor de poluanti reglementati, precum si cu privire la accidente sau pericole de accidente.

Art. 15. - (1) Autoritatea competenta pentru protectia mediului emite sau revizuieste, dupa caz, actele de reglementare.

(2) Titularii planurilor/programelor/proiectelor/activitatilor au obligatia: a) de a notifica autoritatea competenta pentru protectia mediului daca intervin elemente

noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum si asupra oricaror modificari ale conditiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, inainte de realizarea modificarii;

b) de a respecta termenele stabilite de autoritatea competenta pentru protectia mediului in derularea procedurilor de emitere a actelor de reglementare.

(3) Nerespectarea termenelor prevazute la alin. (2) lit. b) conduce la respingerea solicitarii. Art. 16. - (1) Avizul de mediu si acordul de mediu isi pastreaza valabilitatea pe toata perioada

punerii in aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului. (2) Autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu sunt valabile 10 ani. (3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), autorizatiile de mediu emise cu program pentru

conformare sunt valabile pe toata perioada derularii programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadenta de realizare a ultimei masuri din programul respectiv.

(4) In cazul in care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifica conditiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competenta decide, dupa caz, pe baza notificarii titularului, prevazuta la art. 15 alin. (2) lit. a), mentinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informand titularul cu privire la aceasta decizie.

(5) Pana la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta, in sensul prevazut la alin. (4), este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, planului ori programului care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii.

Art. 17. - (1) In situatia in care se decide revizuirea actelor de reglementare, autoritatea competenta poate solicita refacerea raportului privind impactul asupra mediului sau a bilantului de mediu, dupa caz.

(2) Autorizatia integrata de mediu se revizuieste in conditiile prevazute de legislatia specifica privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.

(3) Acordul de mediu, autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu se suspenda de catre autoritatea emitenta, pentru nerespectarea prevederilor acestora, dupa o notificare prealabila prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru indeplinirea obligatiilor. Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendarii, desfasurarea proiectului sau a activitatii este interzisa.

(4) In cazul in care nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competenta pentru protectia mediului dispune, dupa expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu, dupa caz.

(5) Dispozitiile de suspendare si, implicit, de incetare a desfasurarii proiectului sau activitatii sunt executorii de drept.

Art. 18. - Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se solutioneaza de instantele de contencios administrativ competente.

Art. 19. - Acordul de mediu sau decizia de respingere a solicitarii, autorizatia/autorizatia integrata de mediu pentru proiectele/activitatile miniere care utilizeaza substante periculoase in procesul de prelucrare si concentrare, pentru capacitati de productie mai mari de 5 milioane tone/an sau daca suprafata pe care se desfasoara activitatea este mai mare de 1.000 ha se emit prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

359

Art. 20. - (1) Autoritatea competenta pentru protectia mediului, impreuna cu celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si locale, dupa caz, asigura informarea, participarea publicului la deciziile privind activitati specifice si accesul la justitie, in conformitate cu prevederile Conventiei privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000. (2) Informarea publicului in cadrul procedurilor de reglementare pentru planuri, programe proiecte si activitati se realizeaza conform legislatiei specifice in vigoare. (3) Consultarea publicului este obligatorie in cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare, potrivit legislatiei in vigoare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilita prin acte normative specifice. (4) Modalitatile de realizare a participarii publicului la elaborarea unor planuri si programe specifice in legatura cu mediul se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. (5) Accesul la justitie al publicului se realizeaza potrivit reglementarilor legale in vigoare. (6) Organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului au drept la actiune in justitie in probleme de mediu, avand calitate procesuala activa in litigiile care au ca obiect protectia mediului.

Art. 21. - (1) Raportul de mediu, raportul privind impactul asupra mediului, bilantul de mediu, raportul de amplasament, raportul de securitate, studiul de evaluare adecvata se realizeaza de catre persoane fizice si juridice care au acest drept, potrivit legii. (2) Conditiile de elaborare a raportului de mediu, raportului privind impactul asupra mediului, bilantului de mediu, raportului de amplasament, raportului de securitate, studiului de evaluare adecvata se stabilesc prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. (3) Cheltuielile privind elaborarea lucrarilor prevazute la alin. (1) revin titularului planului, programului, proiectului sau activitatii. (4) Raspunderea pentru corectitudinea informatiilor puse la dispozitia autoritatilor competente pentru protectia mediului si a publicului revine titularului planului, programului, proiectului sau al activitatii, iar raspunderea pentru corectitudinea lucrarilor prevazute la alin. (1) revine autorului acestora.

Art. 22. - (1) Autoritatile publice pentru protectia mediului incaseaza sumele provenite din taxele pentru emiterea actelor de reglementare.

(2) Taxele prevazute la alin. (1) se fac venit la Fondul pentru mediu, iar cuantumul acestora se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Art. 23. - (1) Autoritatile competente pentru protectia mediului incaseaza, de asemenea, sume provenite din tarife pentru lucrarile si serviciile prestate la solicitarea persoanelor fizice si juridice, in cadrul activitatilor pe care le desfasoara in limitele competentelor lor legale.

(2) Nomenclatorul lucrarilor si serviciilor prestate, precum si cuantumul tarifelor se stabilesc prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(3) Autoritatile publice pentru protectia mediului constituie un fond de stimulare a personalului prin utilizarea unui procent de 25%, obtinut din incasarea tarifelor prevazute la alin. (1), iar diferenta de 75% se varsa la bugetul de stat.

(4) Metodologia de utilizare a fondului de stimulare este stabilita prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

(5) Disponibilitatile inregistrate si neutilizate la finele anului se reporteaza in anul urmator si se utilizeaza cu aceleasi destinatii prevazute la alineatul (3).

360

(6) Autoritatile competente pentru protectia mediului au dreptul sa primeasca si sa utilizeze fonduri provenite din sponsorizari si donatii de la persoane fizice si juridice, romane sau straine, in conditiile legii.

CAPITOLUL III Regimul substantelor si preparatelor periculoase

Art. 24. - Activitatile privind fabricarea, introducerea pe piata, utilizarea, depozitarea temporara sau definitiva, transportul intern, manipularea, eliminarea, precum si introducerea si scoaterea din tara a substantelor si preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de reglementare si gestionare.

Art. 25. - (1) Transportul international si tranzitul substantelor si preparatelor periculoase se realizeaza conform acordurilor si conventiilor privind transportul international al marfurilor periculoase, la care Romania este parte.

(2) Importul si exportul substantelor si preparatelor periculoase restrictionate sau interzise la utilizare de catre anumite state sau de catre Romania se realizeaza in conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

Art. 26. - Autoritatea publica centrala si autoritatile publice teritoriale pentru protectia mediului, precum si alte autoritati publice abilitate prin lege, dupa caz, controleaza respectarea reglementarilor privind regimul substantelor si preparatelor periculoase.

Art. 27. - Pentru controlul importului, exportului si tranzitului substantelor si preparatelor periculoase in vama, autoritatea vamala convoaca autoritatile competente in domeniul substantelor si preparatelor periculoase, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Art. 28. - Persoanele fizice si juridice care gestioneaza substante si preparate periculoase au urmatoarele obligatii:

a) sa respecte prevederile art. 24 privind substantele si preparatele periculoase; b) sa tina evidenta stricta - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare - a substantelor si

preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor si ambalajelor acestora, care intra in sfera lor de activitate, si sa furnizeze informatiile si datele cerute de autoritatile competente conform legislatiei specifice in vigoare;

c) sa elimine, in conditii de siguranta pentru sanatatea populatiei si pentru mediu, substantele si preparatele periculoase care au devenit deseuri si sunt reglementate in conformitate cu legislatia specifica.

d) sa identifice si sa previna riscurile pe care substantele si preparatele periculoase le pot reprezenta pentru sanatatea populatiei si sa anunte iminenta unor descarcari neprevazute sau accidente autoritatilor pentru protectia mediului si de aparare civila.

CAPITOLUL IV Regimul deseurilor

Art. 29. - Gestionarea deseurilor se efectueaza in conditii de protectie a sanatatii populatiei si a mediului si se supune prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si legislatiei specifice in vigoare.

Art. 30. - Controlul gestionarii deseurilor revine autoritatilor publice competente pentru protectia mediului si celorlaltor autoritati cu competente stabilite de legislatia in vigoare.

Art. 31. - Autoritatile administratiei publice locale, precum si persoanele fizice si juridice care desfasoara activitati de gestionare a deseurilor au atributii si obligatii in conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta si a celor specifice din domeniul gestionarii deseurilor.

Art. 32. - (1) Introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor de orice natura, in scopul eliminarii acestora, este interzisa.

361

(2) Introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor, in scopul recuperarii, se realizeaza in baza reglementarilor specifice in domeniu, cu aprobarea Guvernului, in conformitate cu prevederile Tratatului privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005.

(3) Valorificarea deseurilor se realizeaza numai in instalatii, prin procese sau activitati autorizate de autoritatile publice competente.

(4) Tranzitul si exportul de deseuri de orice natura se realizeaza in conformitate cu acordurile si conventiile la care Romania este parte si cu legislatia nationala specifica in domeniu.

Art. 33. - (1) Transportul intern al deseurilor periculoase se realizeaza in conformitate cu prevederile legale specifice.

(2) Transportul international si tranzitul deseurilor periculoase se realizeaza in conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

CAPITOLUL V Regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor

Art. 34. - Ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor sunt supuse unui regim special de reglementare stabilit prin legislatie specifica in domeniul chimicalelor.

Art. 35. - Regimul special de reglementare a ingrasamintelor chimice si a produselor de protectie a plantelor se aplica activitatilor privind fabricarea, plasarea pe piata, utilizarea, precum si importul si exportul acestora.

Art. 36. - Autoritatile publice centrale competente conform legislatiei specifice din domeniul chimicalelor, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, au urmatoarele obligatii:

a) sa reglementeze regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor;b) sa organizeze, la nivel teritorial, reteaua de laboratoare pentru controlul calitatii

ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor; c) sa verifice, prin reteaua de laboratoare, concentratiile reziduurilor de produse de protectie

a plantelor in sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale si animale. Art. 37. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, impreuna cu autoritatile

publice centrale pentru agricultura, silvicultura, sanatate si cele din domeniul transporturilor sau serviciile descentralizate ale acestora, dupa caz, supravegheaza si controleaza aplicarea reglementarilor privind ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor, astfel incat sa se evite poluarea mediului de catre acestea.

Art. 38. - (1) Persoanele juridice care produc, stocheaza, comercializeaza si/sau utilizeaza ingrasaminte chimice si produse de protectie a plantelor, au urmatoarele obligatii:

a) sa produca, stocheze, comercializeze si sa utilizeze produse de protectia plantelor numai cu respectarea prevederilor legale in vigoare;

b) sa nu foloseasca ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor in zonele sau pe suprafetele unde sunt instituite masuri speciale de protectie;

c) sa administreze produse de protectie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul autoritatilor competente pentru protectia mediului, autoritatilor competente in domeniul sanitar si al comisiilor judetene de baza melifera si stuparit pastoral, potrivit reglementarilor in vigoare, dupa o prealabila instiintare prin mass-media;

d) sa aplice, in perioada infloririi plantelor a caror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protectie a plantelor care sunt selective fata de insectele polenizatoare;

e) sa livreze, sa manipuleze, sa transporte si sa comercializeze ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor ambalate cu inscriptii de identificare, avertizare, prescriptii de siguranta si folosire, in conditii in care sa nu provoace contaminarea mijloacelor de transport si/sau a mediului, dupa caz;

362

f) sa stocheze temporar ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor numai ambalate si in locuri protejate, bine aerisite.

(2) Persoanele juridice interesate in fabricarea si/sau plasarea pe piata a produselor de protectia plantelor si ingrasamintelor chimice au obligatia sa solicite si sa obtina, in cazul in care legislatia specifica prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea ingrasamintelor chimice, in vederea producerii, comercializarii si utilizarii acestora in agricultura si silvicultura.

(3) Obligatiile prevazute la alin. (1) lit. b)-f) revin si persoanelor fizice, in conditiile legii.

CAPITOLUL VI Regimul organismelor modificate genetic, obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne

Art. 39. - (1) Activitatile care implica organisme modificate genetic obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare si administrare, conform dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, a legislatiei specifice si conventiilor si acordurilor internationale la care Romania este parte.

(2) Activitatile prevazute la alin. (1) includ: a) utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic; b) introducerea deliberata in mediu si pe piata a organismelor modificate genetic vii; c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic. (3) Activitatile prevazute la alin. (2) se desfasoara numai in conditiile asigurarii protectiei

mediului, precum si a sanatatii oamenilor si animalelor, in baza actelor de reglementare, emise de autoritatea competenta.

Art. 40. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului emite autorizatiile si acordurile de import privind activitatile cu organisme modificate genetic prevazute la art. 39, alin. (2) lit. c).

(2) In procesul decizional privind activitatile de la art. 39, alin. (2), lit. b) si c), autoritatea publica centrala pentru protectia mediului solicita avizele autoritatilor publice centrale pentru agricultura, sanatate, siguranta alimentelor, protectia consumatorului, precum si ale altor institutii implicate, conform legislatiei specifice, consulta Comisia pentru Securitate Biologica si asigura informarea si participarea publicului.

(3) In procesul decizional privind activitatile prevazute la art. 39, alin. (2) lit. a), autoritatea publica centrala pentru protectia mediului aplica procedura stabilita prin legislatia specifica privind microorganismele modificate genetic.

Art. 41. - (1) Autorizatiile privind introducerea deliberata in mediu si pe piata a organismelor modificate genetic vii si privind utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic se emit numai persoanelor juridice, conform prevederilor legislatiei specifice.

(2) Importul pe teritoriul Romaniei si exportul unui organism modificat genetic se realizeaza numai de catre persoane juridice, conform prevederilor legislatiei specifice in vigoare.

(3) Transportul international al organismelor modificate genetic se realizeaza conform legislatiei nationale, acordurilor si conventiilor privind transportul international de marfuri/marfuri periculoase, dupa caz, la care Romania este parte.

Art. 42. - Autoritatea vamala permite importul/exportul organismelor modificate genetic si colaboreaza cu autoritatile publice centrale pentru protectia mediului, agricultura, siguranta alimentelor, sanatate si alte autoritati implicate, in conformitate cu legislatia specifica.

Art. 43. - Titularii acordurilor de import pentru organisme modificate genetic si ai autorizatiilor privind activitatile cu organisme modificate genetic au obligatia sa se conformeze cerintelor legale privind asigurarea trasabilitatii, etichetarii, monitorizarii si sa raporteze autoritatii

363

publice centrale pentru protectia mediului si altor autoritati, dupa caz, rezultatele activitatii, conform legislatiei specifice in vigoare.

Art. 44. - Persoanele juridice care desfasoara activitati care implica organisme modificate genetic au urmatoarele obligatii:

a) sa solicite si sa obtina acordul de import pentru organisme modificate genetic si/sau autorizatiile privind activitatile cu organisme modificate genetic, dupa caz;

b) sa respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic si/sau ale autorizatiilor privind activitatile cu organisme modificate genetic, dupa caz;

c) sa opreasca activitatea sau sa schimbe conditiile de desfasurare, la solicitarea autoritatii competente, daca apar informatii noi, privind riscurile asupra mediului si sanatatii umane si animale;

d) sa raspunda, potrivit prezentei ordonante de urgenta si a legislatiei specifice in vigoare, pentru prejudiciile rezultate din aceste activitati;

e) sa acopere costurile masurilor necesare pentru prevenirea si/sau reducerea consecintelor efectelor adverse ale acestor activitati;

f) sa aplice masurile de eliminare a deseurilor rezultate din activitatile care implica organisme/microorganisme modificate genetic, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

CAPITOLUL VII Regimul activitatilor nucleare

Art. 45. - Activitatile in domeniul nuclear se desfasoara in conformitate cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta si a reglementarilor nationale si internationale specifice la care Romania este parte.

Art. 46. - (1) Acordul de mediu pentru o practica sau o activitate din domeniul nuclear se elibereaza inainte de emiterea autorizatiei de catre autoritatea competenta de autorizare, reglementare si control in domeniul nuclear, conform legislatiei in vigoare.

(2) Autorizatia de mediu se emite dupa eliberarea autorizatiei de catre autoritatea competenta de autorizare, reglementare si control in domeniul nuclear.

(3) Pentru instalatiile cu risc nuclear major - centrale nuclearoelectrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear si depozite finale de combustibil nuclear ars - acordul de mediu sau autorizatia de mediu se emit prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii centrale pentru protectia mediului.

Art. 47. - (1) Controlul activitatilor nucleare se realizeaza de autoritatea competenta in domeniul activitatilor nucleare.

(2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele atributii: a) organizeaza monitorizarea radioactivitatii mediului pe intregul teritoriu al tarii; b) supravegheaza, controleaza si dispune luarea masurilor ce se impun in domeniul

activitatilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind protectia mediului; c) colaboreaza cu organele competente in apararea impotriva dezastrelor, protectia sanatatii

populatiei si a mediului. Art. 48. - Persoanele fizice si juridice autorizate, care desfasoara activitati in domeniul

nuclear, au urmatoarele obligatii: a) sa evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potential, sa solicite si sa obtina

autorizatia de mediu; b) sa aplice procedurile si sa prevada echipamentele pentru activitatile noi, care sa permita

realizarea nivelului rational cel mai scazut al dozelor de radioactivitate si al riscurilor asupra populatiei si mediului, si sa solicite si sa obtina acordul de mediu sau autorizatia de mediu, dupa caz;

c) sa aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminarii radioactive a mediului, care sa asigure respectarea conditiilor de eliminare a substantelor radioactive prevazute in autorizatie si mentinerea dozelor de radioactivitate in limitele admise;

364

d) sa mentina in stare de functionare capacitatea de monitorizare a mediului local, pentru a depista orice contaminare radioactiva semnificativa care ar rezulta dintr-o eliminare accidentala de substante radioactive;

e) sa raporteze prompt autoritatii competente orice crestere semnificativa a contaminarii mediului si daca aceasta se datoreaza sau nu activitatii desfasurate;

f) sa verifice continuu corectitudinea presupunerilor facute prin evaluarile probabilistice privind consecintele radiologice ale eliberarilor radioactive;

g) sa asigure depozitarea deseurilor radioactive, in conditii de siguranta pentru sanatatea populatiei si a mediului.

CAPITOLUL VIII Conservarea biodiversitatii si arii naturale protejate

Art. 49. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului impreuna cu autoritatile publice centrale si locale, dupa caz, elaboreaza reglementari tehnice privind masurile de protectie a ecosistemelor, de conservare si utilizare durabila a componentelor diversitatii biologice.

(2) Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice se supun prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si legislatiei specifice in vigoare.

(3) La proiectarea lucrarilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmata de avansarea solutiilor tehnice de mentinere a zonelor de habitat natural, de conservare a functiilor ecosistemelor si de protectie a speciilor salbatice de flora si fauna, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei si a conditiilor impuse prin acordul de mediu, automonitorizarea, precum si monitorizarea de catre structurile de administrare, pana la indeplinirea acestora.

(4) Detinatorii cu orice titlu de suprafete terestre si acvatice supuse refacerii ecologice sau aflate intr-o arie naturala protejata au obligatia de a aplica si/sau respecta masurile stabilite de autoritatea competenta pentru protectia mediului.

Art. 50. - Abrogat. Art. 51. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului stabileste lista siturilor de

interes comunitar si a ariilor de protectie speciala avifaunistica, pe care o transmite Comisiei Europene la data aderarii, impreuna cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru fiecare sit in parte.

(2) Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeana se aproba prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(3) Siturile de interes comunitar se declara prin ordin al autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, iar dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana devin arii speciale de conservare si se declara prin hotarare a Guvernului.

(4) Abrogat. (4-1) Abrogat. (5) Abrogat. (6) Abrogat. Art. 52. - (1) Respectarea prevederilor din planurile de management si regulamentele ariilor

naturale protejate, aprobate conform legislatiei specifice, este obligatorie. (2) Pe suprafata ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care

utilizeaza carburanti fosili in scopul practicarii de sporturi, cu exceptia drumurilor permise accesului public.

(3) Pe suprafata ariilor naturale protejate, pe langa interdictiile prevazute in planurile de management si regulamente, este interzisa exploatarea oricaror resurse minerale neregenerabile din

365

parcurile nationale, rezervatiile naturale, rezervatiile stiintifice, monumentele naturii si din zonele de protectie stricta, zonele de protectie integrala si zonele de management durabil ale parcurilor naturale.

(4) In ariile naturale protejate sunt interzise: orice activitati de obtinere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic.

(5) Orice plan ori proiect care nu are o legatura directa cu sau nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta in mod semnificativ aria, in mod individual ori in combinatie cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluari adecvate a efectelor potentiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, tinandu-se cont de obiectivele de conservare a acesteia, potrivit legislatiei specifice in domeniu.

(6) Procedura de evaluare adecvata se finalizeaza cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de respingere a proiectului ori planului, dupa caz.

Art. 53. - (1) Activitatile de recoltare, capturare si/sau achizitie si/sau comercializare, pe teritoriul national ori la export, a florilor de mina, a fosilelor de plante si fosilelor de animale vertebrate si nevertebrate, precum si a speciilor de plante si animale din flora si fauna salbatica sau a unor parti ori produse ale acestora, in stare vie, proaspata ori semiprelucrata, se pot organiza si desfasura de catre persoane fizice sau juridice autorizate, in conditiile legii.

(2) Procedurile de autorizare prevazute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

(3) Cerintele privind asigurarea bunastarii animalelor din fauna salbatica aflate in captivitate se stabilesc prin legislatie specifica, conform standardelor internationale.

Art. 54. - (1) Abrogat. (2) Abrogat. (3) Distanta minima fata de ariile naturale protejate, in care activitatea de cultivare si/sau de

testare a plantelor superioare modificate genetic este interzisa, se stabileste prin ordin comun al conducatorilor autoritatii publice centrale pentru protectia mediului si gospodaririi apelor si autoritatii publice centrale pentru agricultura, paduri si dezvoltare rurala.

CAPITOLUL IX Protectia apelor si a ecosistemelor acvatice

Art. 55. - (1) Protectia apelor de suprafata si subterane si a ecosistemelor acvatice are ca obiect mentinerea si imbunatatirea calitatii si productivitatii biologice ale acestora, in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale.

(2) Conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii apelor costiere si maritime urmareste reducerea progresiva a evacuarilor, emisiilor sau pierderilor de substante prioritare/prioritar periculoase in scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate in Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii, semnata la Bucuresti la 21 aprilie 1992, ratificata prin Legea nr. 98/1992.

Art. 56. - (1) Activitatile de gospodarire si protectie a resurselor de apa si a ecosistemelor acvatice se supun prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si legislatiei specifice in vigoare.

(2) Reglementarea activitatilor din punct de vedere al gospodaririi apelor si controlul respectarii prevederilor privind protectia apelor si a ecosistemelor acvatice se realizeaza de catre autoritatile competente pentru protectia mediului, de gospodarire a apelor si de sanatate.

Art. 57. - Abrogat. Art. 58. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii: a) sa execute toate lucrarile de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrarii faunei

acvatice si de ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in avizul sau autorizatia de gospodarire a apelor, precum si in autorizatia de mediu, si sa monitorizeze zona de impact;

366

b) sa se doteze, in cazul detinerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii de epurare a apelor uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii de mal sau plutitoare;

c) sa amenajeze porturile cu instalatii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe navele fluviale si maritime, si sa constituie echipe de interventie in caz de poluare accidentala a apelor si a zonelor de coasta;

d) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele naturale si sa nu arunce de pe acestea nici un fel de deseuri;

e) sa nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor de suprafata;

f) sa nu deverseze in apele de suprafata, subterane si maritime ape uzate, fecaloid menajere, substante petroliere, substante prioritare/prioritar periculoase;

g) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in albiile raurilor si in zonele umede si de coasta deseuri de orice fel si sa nu introduca in ape substante explozive, tensiune electrica, narcotice, substante prioritare/prioritar periculoase.

CAPITOLUL XProtectia atmosferei, schimbarile climatice, gestionarea zgomotului ambiental

Art. 59. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele atributii si responsabilitati:

a) elaboreaza politica nationala si coordoneaza actiunile la nivel national, regional si local privind protectia atmosferei, schimbarile climatice, precum si pentru protectia populatiei fata de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra sanatatii umane, in conformitate cu politicile europene si internationale specifice;

b) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala in domeniul protectiei atmosferei si Planul national de actiune in domeniul protectiei atmosferei;

c) elaboreaza, promoveaza si, dupa caz, actualizeaza Programul national de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot si pulberi provenite din instalatii mari de ardere;

d) coordoneaza elaborarea Programului national de reducere progresiva a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac;

e) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala privind schimbarile climatice, Planul national de actiune privind schimbarile climatice;

f) asigura integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera si adaptarea la efectele schimbarilor climatice in strategiile sectoriale;

g) administreaza Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera; h) coordoneaza Sistemul national de estimare a emisiilor de gaze cu efect de sera; i) coordoneaza implementarea mecanismelor flexibile prevazute de Protocolul de la Kyoto la

Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice; j) aproba si promoveaza Planul National de Actiune pentru reducerea nivelurilor de zgomot; k) organizeaza activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul intregii tari; l) stabileste, dupa caz, prin actele de reglementare, valori limita de emisie mai restrictive si

masurile necesare in vederea respectarii plafoanelor nationale de emisii, respectiv a incarcarilor si nivelelor critice.

Art. 60. - (1) Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efecte de sera si conditiile de elaborare a planurilor nationale de alocare a acestor certificate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(2) Gestionarea durabila si unitara a fondurilor obtinute in urma tranzactionarii unitatii de cantitate atribuita, prevazuta de Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra

367

schimbarilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001, se realizeaza prin structuri special constituite in cadrul Administratiei Fondului pentru Mediu.

Art. 61. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin autoritatile publice din subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea prevederilor legale privind protectia atmosferei si gestionarea zgomotului ambiental, in care scop:

a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea programului pentru conformare/planului de actiuni; ‚

b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;

c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis al zgomotului ambiental.

Art. 62. - Detinatorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se gasesc perdelele si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt obligati sa le intretina pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana.

Art. 63. - Autoritatile cu responsabilitati privind securizarea frontierei au obligatia sa nu permita intrarea/iesirea din tara a surselor mobile poluante care nu respecta prevederile legale in vigoare.

Art. 64. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in domeniu: a) sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand masuri tehnologice

adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici; b) sa doteze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de

automonitorizare si sa asigure corecta lor functionare; c) sa asigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru

conformare, autoritatilor competente pentru protectia mediului, datele necesare; d) sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor si sa nu puna in

exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele maxime admise prevazute in legislatia in vigoare; e) sa asigure, la cererea autoritatilor competente pentru protectia mediului, diminuarea,

modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare; f) sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor

generatoare de zgomot si vibratii, astfel incat sa nu conduca, prin functionarea acestora, la depasirea nivelurilor limita a zgomotului ambiental.

CAPITOLUL XI Protectia solului, subsolului si a ecosistemelor terestre

Art. 65. - Protectia solului, a subsolului si a ecosistemelor terestre, prin masuri adecvate de gospodarire, conservare, organizare si amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toti detinatorii, cu orice titlu.

Art. 66. - (1) Reglementarile privind modalitatile de investigare si evaluare a poluarii solului si subsolului, remedierea in zonele in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate si cele referitoare la protectia calitatii solului, subsolului si a ecosistemelor terestre se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

(2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, cu consultarea celorlalte autoritati publice centrale competente, stabileste sistemul de monitorizare a calitatii mediului geologic in scopul evaluarii starii actuale si a tendintelor de evolutie a acesteia.

Art. 67. - Controlul respectarii reglementarilor legale privind protectia, conservarea, amenajarea si folosirea judicioasa a solului, a subsolului si a ecosistemelor terestre se organizeaza si

368

se exercita de autoritatile competente pentru protectia mediului, precum si, dupa caz, de alte autoritati ale administratiei publice competente, potrivit dispozitiilor legale.

Art. 68. - Detinatorii de terenuri, cu orice titlu, precum si orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:

a) sa previna, pe baza reglementarilor in domeniu, deteriorarea calitatii mediului geologic; b) sa asigure luarea masurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau

functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatii rutiere, feroviare si de navigatie;c) sa respecte orice alte obligatii prevazute de reglementarile legale in domeniu. Art. 69. - Detinatorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetatiei forestiere din afara

fondului forestier si ai pajistilor, precum si orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un astfel de teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:

a) sa mentina suprafata impadurita a fondului forestier, a vegetatiei forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenisurilor, tufisurilor si pajistilor existente, fiind interzisa reducerea acestora, cu exceptia cazurilor prevazute de lege;

b) sa exploateze masa lemnoasa in conditiile legii precum si sa ia masuri de reimpadurire si, respectiv de completare a regenerarilor naturale;

c) sa gestioneze corespunzator deseurile de exploatare rezultate, in conditiile prevazute de lege;

d) sa asigure respectarea regulilor silvice de exploatare si transport tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, in scopul mentinerii biodiversitatii padurilor si a echilibrului ecologic;

e) sa respecte regimul silvic in conformitate cu prevederile legislatiei in domeniul silviculturii si protectiei mediului;

f) sa asigure aplicarea masurilor specifice de conservare pentru padurile cu functii speciale de protectie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare si eroziune, pe grohotisuri, stancarii, la limita superioara de altitudine a vegetatiei forestiere, precum si pentru alte asemenea paduri;

g) sa respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetatiei lemnoase de pe pasunile impadurite care indeplinesc functii de protectie a solului si a resurselor de apa;

h) sa asigure exploatarea rationala, organizarea si amenajarea pajistilor, in functie de capacitatea de refacere a acestora;

i) sa exploateze resursele padurii, fondul cinegetic si piscicol, potrivit prevederilor legale in domeniu;

j) sa exploateze pajistile, in limitele bonitatii, cu numarul si speciile de animale si in perioada stabilita, in baza studiilor de specialitate si a prevederilor legale specifice;

k) sa protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol si al pajistilor din cadrul ariilor naturale protejate, in termenii stabiliti prin planurile de management si regulamentele specifice;

l) sa sesizeze autoritatile pentru protectia mediului despre accidente sau activitati care afecteaza ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre.

CAPITOLUL XII Protectia asezarilor umane

Art. 70. - Pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos, autoritatile administratiei publice locale, precum si, dupa caz, persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:

a) sa imbunatateasca microclimatul localitatilor, prin amenajarea si intretinerea izvoarelor si a luciilor de apa din interiorul si din zonele limitrofe acestora, sa infrumuseteze si sa protejeze peisajul, sa mentina curatenia stradala;

b) sa prevada, la elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, masuri de mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic al fiecarei zone si localitati, conditii

369

de refacere peisagistica si ecologica a zonelor deteriorate, masuri de protectie sanitara a captarilor de apa potabila si lucrari de aparare impotriva inundatiilor;

c) sa respecte prevederile din planurile de urbanism si amenajarea teritoriului privind amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri menajere, stradale si industriale si a altor obiective si activitati, fara a prejudicia ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreere, starea de sanatate si de confort a populatiei;

d) sa informeze publicul asupra riscurilor generate de functionarea sau existenta obiectivelor cu risc pentru sanatatea populatiei si mediu;

e) sa respecte regimul de protectie speciala a localitatilor balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic si de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate si a monumentelor naturii. Sunt interzise amplasarea de obiective si desfasurarea unor activitati cu efecte daunatoare in perimetrul si in zonele de protectie a acestora;

f) sa adopte elemente arhitecturale adecvate, sa optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu mentinerea, intretinerea si dezvoltarea spatiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protectie stradala, a amenajamentelor peisagistice cu functie ecologica, estetica si recreativa, in conformitate cu planurile de urbanism si amenajarea teritoriului;

g) sa reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporara sau permanenta, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfasurarea unor activitati generatoare de disconfort pentru populatie in anumite zone ale localitatilor, cu predominanta in spatiile destinate locuintelor, in zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii si agrementului;

h) sa nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel;

i) sa adopte masuri obligatorii, pentru persoanele fizice si juridice, cu privire la intretinerea si infrumusetarea, dupa caz, a cladirilor, curtilor si imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre cladiri, a arborilor si arbustilor decorativi;

j) sa initieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de intretinere si dezvoltare a canalizarii.Art. 71. - (1) Schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca

atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor este interzisa, indiferent de regimul juridic al acestora.

(2) Actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta.

Art. 72. - La elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului se respecta prevederile prezentei ordonante de urgenta si a reglementarilor speciale si se prevad, in mod obligatoriu, masuri de mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic al fiecarei zone si localitati, conditii de refacere peisagistica si ecologica a zonelor deteriorate si masuri de dezvoltare a spatiilor verzi, de protectie sanitara a captarilor de apa potabila si lucrari de aparare impotriva inundatiilor.

Art. 73. - Planurile de urbanism si amenajarea teritoriului se supun procedurii de evaluare de mediu, in vederea obtinerii avizului de mediu pentru planuri si programe, conform legislatiei in vigoare.

CAPITOLUL XIII Comitetul regional pentru protectia mediului

Art. 74. - (1) La nivelul fiecarei agentii regionale pentru protectia mediului se organizeaza un Comitet regional pentru protectia mediului, denumit in continuare Comitet regional.

(2) Componenta Comitetului regional este urmatoarea: a) un reprezentant al autoritatii publice centrale pentru protectia mediului; b) un reprezentant al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului;

370

b1) un reprezentant al Agentiei Nationale pentru Ariile Naturale Protejate si Conservarea Biodiversitatii;

c) un reprezentant al agentiei regionale pentru protectia mediului; d) un reprezentant al agentiilor judetene pentru protectia mediului din regiunea respectiva,

desemnat de catre Agentia Nationala pentru Protectia Mediului; e) un reprezentant al Comisariatului regional din regiunea respectiva al Garzii Nationale de

Mediu; f) un reprezentant desemnat de autoritatea publica centrala in domeniul finantelor publice,

din cadrul unui judet din regiunea respectiva; g) un reprezentant al autoritatii publice in domeniul sanatatii, din regiunea respectiva; h) un reprezentant al autoritatii publice centrale din domeniul agriculturii, padurilor si

dezvoltarii rurale, din regiunea respectiva; i) un prefect din regiunea respectiva, nominalizat de autoritatea publica centrala in domeniul

administratiei publice; j) un presedinte de consiliu judetean, nominalizat de presedintii consiliilor judetene din

regiunea respectiva; k) un reprezentant al Directiei Apelor din regiunea respectiva; l) un reprezentant al operatorilor din regiunea respectiva, desemnat de agentia regionala

pentru protectia mediului; m) un reprezentant al autoritatii publice centrale in domeniul transporturilor, constructiilor

si turismului; n) un reprezentant ales de organizatiile neguvernamentale cu sediul in regiunea respectiva;o) un primar de municipiu resedinta de judet, nominalizat de primarii celorlalte municipii

resedinta de judet din regiunea respectiva. (3) Reprezentantii autoritatilor publice sunt desemnati de conducatorii autoritatilor

respective. (4) Reprezentantii administratiei publice locale care fac parte din Comitetul regional

functioneaza in cadrul acestuia numai pe durata exercitarii mandatului functiei pe care o reprezinta.(5) Comitetul regional colaboreaza cu agentia regionala pentru protectia mediului la

aplicarea, la nivel regional, a strategiei si politicii nationale de protectie a mediului, in care scop are urmatoarele atributii:

a) avizeaza planul regional de actiune pentru protectia mediului si planurile regionale sectoriale specifice si analizeaza stadiul realizarii acestora;

b) avizeaza lista de proiecte prioritare care urmeaza sa fie finantate din fonduri comunitare si/sau alte fonduri identificate la nivel regional si urmareste aplicarea lor;

c) evalueaza stadiul indeplinirii angajamentelor asumate in negocierea capitolului de mediu la nivelul regiunii respective si recomanda actiunile prioritare pentru conformare;

d) stabileste programe de educare si de constientizare a publicului privind protectia mediului.(6) Secretariatul Comitetului regional este asigurat de catre agentia regionala pentru

protectia mediului. (7) Comitetul regional are acces la informatiile privind mediul detinute de sau pentru orice

autoritate publica, la informatiile privind mediul detinute de institutii publice si de operatorii economici, potrivit legii.

(8) Regulamentul de organizare si functionare a comitetelor regionale pentru protectia mediului se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 120 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

CAPITOLUL XIV Atributii si raspunderi

371

Secţiunea 1 Atributii si raspunderi ale autoritatilor pentru protectia mediului Art. 75. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele atributii si raspunderi:

a) reactualizeaza strategia protectiei mediului, cu respectarea principiilor si elementelor strategice prevazute in prezenta ordonanta de urgenta;

b) elaboreaza recomandarile si actioneaza pentru integrarea politicilor de mediu in strategiile si politicile sectoriale;

c) coordoneaza activitatea de instruire in domeniul protectiei mediului; d) coreleaza planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si urbanism si stabileste

masuri de reconstructie ecologica; e) creeaza sistemul de informare propriu si stabileste conditiile si termenii care permit

accesul liber la informatiile privind mediul si participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul; f) stabileste infrastructura pentru informatia spatiala care serveste scopurilor politicilor de

mediu si politicilor sau activitatilor care pot avea un impact asupra mediului; g) initiaza proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementari si proceduri specifice; h) avizeaza normele si reglementarile referitoare la activitati cu impact asupra mediului,

elaborate de alte autoritati si controleaza aplicarea acestora; i) organizeaza sistemul national de monitorizare integrata a calitatii mediului, coordoneaza

activitatea acestuia si asigura informarea autoritatii centrale pentru sanatate privind rezultatele monitorizarii contaminarii radioactive a mediului;

j) creeaza cadrul institutional-administrativ pentru identificarea si promovarea programelor de cercetare, pentru formarea si instruirea unui personal calificat pentru supraveghere, analiza, evaluare si control al mediului;

k) implementeaza politicile, strategiile si reglementarile de protectia mediului prin Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si agentiile regionale si judetene pentru protectia mediului;

l) numeste comisii de experti pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite activitati care implica organisme modificate genetic;

m) asigura, contra cost, consultarea organismelor stiintifice si a expertilor interni si externi, dupa caz;

n) elaboreaza si implementeaza programe si elaboreaza materiale educative privind protectia mediului;

o) urmareste, in sfera sa de competenta, respectarea obligatiilor asumate prin conventiile internationale la care Romania este parte;

p) urmareste si analizeaza aplicarea prezentei ordonante de urgenta, intocmeste, prin intermediul Agentiei Nationale de Protectia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;

q) colaboreaza cu organizatii si autoritati similare din alte tari si reprezinta Guvernul in relatiile internationale in domeniul protectiei mediului;

r) aplica sanctiuni, prin Garda Nationala de Mediu, pentru nerespectarea legislatiei de mediu si pentru neconformarea la conditiile impuse prin actele de reglementare, titularilor activitatilor;

s) colaboreaza cu autoritatile publice si alte persoane juridice, in scopul diminuarii efectelor negative ale activitatilor economice asupra mediului si incurajeaza introducerea tehnicilor si tehnologiilor adecvate pentru mediu;

t) pune la dispozitie publicului date privind starea mediului, programele si politica de protectie a mediului;

ț) se consulta cel putin o data pe an cu reprezentantii organizatiilor neguvernamentale si cu alti reprezentanti ai societatii civile pentru stabilirea strategiei protectiei mediului;

u) identifica, in colaborare cu Ministerul Finantelor Publice, noi instrumente financiare care favorizeaza protectia si imbunatatirea calitatii elementelor de mediu;

372

v) realizeaza activitatea de inspectie si control in domeniul protectiei mediului prin Garda Nationala de Mediu;

w) colaboreaza cu autoritatile publice de protectie civila pentru elaborarea planurilor operative si pentru executarea in comun a interventiilor in caz de poluari sau accidente ecologice;

x) elaboreaza Programul Operational Sectorial Mediu avand responsabilitatea managementului, implementarii si gestionarii asistentei financiare alocate acestui program;

y) propune, in situatii speciale constatate pe baza datelor obtinute din supravegherea mediului, declararea prin hotarare a Guvernului de zone de risc inalt de poluare in anumite regiuni ale tarii si elaboreaza, impreuna cu alte autoritati publice centrale si locale, programe speciale pentru inlaturarea riscului survenit in aceste zone, care se aproba prin hotarare a Guvernului. Dupa eliminarea factorilor de risc inalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea evolutiei starii mediului, zona respectiva este declarata reintrata in normalitate;

z) autorizarea laboratoarelor pentru controlul calitatii mediului. Art. 76. - (1) Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, institutie publica cu personalitate

juridica, finantata integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru implementarea politicilor si legislatiei in domeniul protectiei mediului, in subordinea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

(2) Structura organizatorica, numarul de personal, atributiile si competentele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului sunt stabilite prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Art. 77. - Autoritatile competente pentru protectia mediului sunt institutii publice cu personalitate juridica, finantate integral de la bugetul de stat.

Art. 78. - Pentru exercitarea atributiilor sale, autoritatea competenta pentru protectia mediului solicita informatiile necesare altor autoritati publice centrale, autoritatilor administratiei publice locale, persoanelor fizice si juridice.

Art. 79. - (1) In exercitarea atributiilor ce le revin, comisarii regionali, comisarii sefi si comisarii Garzii Nationale de Mediu, precum si persoane imputernicite din cadrul acesteia, au acces, in conditiile legii, oricand si in orice incinta unde se desfasoara o activitate generatoare de impact asupra mediului.

(2) Mijloacele de transport si interventie auto si navale din dotarea autoritatilor competente pentru protectia mediului sunt prevazute cu girofar de culoare albastra si avertizare acustica.

(3) Persoana fizica sau juridica prejudiciata ca urmare a exercitarii atributiilor de verificare, inspectie si control poate depune plangere organelor competente in termen de 15 zile de la constatarea prejudiciului.

(4) In obiectivele, incintele si zonele cu regim special din domeniul internelor, justitiei si sigurantei nationale, personalul prevazut la alin. (1) are acces numai in prezenta personalului specializat al acestora, dupa caz.

(5) In obiectivele, incintele si zonele apartinand structurilor componente ale sistemului de aparare, ordine publica si securitate nationala controlul se realizeaza de catre personalul specializat din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Telecomunicatii Speciale.

Secţiunea a 2-a Atributii si raspunderi ale altor autoritati centrale si locale

Art. 80. - Autoritatile administratiei publice centrale au urmatoarele obligatii: a) sa elaboreze politica si strategiile aplicabile in domeniul propriu de activitate, in

conformitate cu principiile prezentei ordonante de urgenta; b) sa asigure integrarea politicilor de mediu in politicile specifice;

373

c) sa elaboreze planuri si programe sectoriale, cu respectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta;

d) sa asigure pregatirea si transmiterea catre autoritatile competente pentru protectia mediului a informatiilor si documentatiilor necesare obtinerii avizului de mediu pentru planurile si programele pentru care este necesara evaluarea de mediu;

e) sa asigure, in structura lor organizatorica, structuri cu atributii in domeniul protectiei mediului, incadrate cu personal de specialitate;

f) sa dezvolte, cu sprijinul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, programe de restructurare, in acord cu strategia pentru protectia mediului si politica de mediu si sa asiste unitatile aflate in coordonarea, in subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea in aplicare a acestor programe;

g) sa elaboreze normele si reglementarile specifice domeniului de activitate in conformitate cu cerintele legislatiei de protectia mediului si sa le inainteze pentru avizare autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Art. 81. - Autoritatile publice cu responsabilitati in domeniile dezvoltarii si prognozei au urmatoarele atributii si responsabilitati:

a) elaboreaza politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltarii durabile, cu luarea in considerare a posibilelor efecte asupra mediului;

b) integreaza in politica proprie masuri si actiuni de refacere a zonelor afectate si masuri de prevenire a dezastrelor;

c) elaboreaza Planurile de dezvoltare regionala si celelalte planuri si programe, conform legislatiei in vigoare;

d) coopereaza cu autoritatile competente pentru protectia mediului la elaborarea si aplicarea strategiilor, a planurilor si programelor din domeniile lor specifice de activitate;

e) colaboreaza cu autoritatile competente la identificarea si implementarea proiectelor prioritare finantate din surse externe.

Art. 82. - Autoritatea publica centrala pentru sanatate are urmatoarele atributii si raspunderi:a) organizeaza si coordoneaza activitatea de monitorizare a starii de sanatate a populatiei in

relatie cu factorii de risc din mediu; b) asigura supravegherea si controlul calitatii apei potabile si de imbaiere, precum si calitatea

produselor alimentare; c) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului,

reglementari privind calitatea si igiena mediului si asigura controlul aplicarii acestora; d) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in managementul

calitatii mediului in relatie cu starea de sanatate a populatiei; e) colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului in autorizarea activitatilor

prevazute la art. 24 si 39 si la emiterea acordului de import pentru aceste activitati; f) exercita controlul de specialitate in domeniul activitatilor prevazute de art. 24-28, si art. 39

pentru a preveni orice efect advers asupra starii de sanatate a populatiei, a lucratorilor si a mediului si transmite autoritatilor competente rezultatele controalelor si masurile adoptate;

g) colaboreaza cu celelalte autoritati publice centrale cu retea sanitara proprie, pentru cunoasterea exacta a starii de sanatate a populatiei si pentru respectarea normelor de igiena a mediului din domeniul lor de activitate;

h) colaboreaza, la nivel central si local, in asigurarea accesului publicului la informatia de sanatate in relatie cu mediul.

Art. 83. - Ministerul Apararii Nationale are urmatoarele atributii: a) elaboreaza norme si instructiuni specifice pentru domeniile sale de activitate, in

concordanta cu legislatia privind protectia mediului; b) supravegheaza respectarea de catre personalul Ministerului Apararii Nationale a normelor

de protectia mediului pentru activitatile din zonele militare;

374

c) controleaza actiunile si aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul Ministerului Apararii Nationale a legislatiei de protectia mediului in domeniul militar;

d) asigura realizarea evaluarii impactului asupra mediului, a raportului de amplasament si, dupa caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, numai pentru proiectele si activitatile din zonele militare;

e) asigura informarea autoritatilor competente pentru protectia mediului cu privire la rezultatele automonitorizarii emisiilor de poluanti si a calitatii mediului in zona de impact, precum si cu privire la orice poluare accidentala datorata activitatii desfasurate.

Art. 84. - Autoritatile publice centrale in domeniul securitatii nationale au urmatoarele atributii si raspunderi:

a) realizeaza activitatea de protectie a mediului prin structuri proprii care desfasoara actiuni de control, indrumare si coordonare, in scopul pastrarii si mentinerii echilibrului ecologic in domeniile sale de activitate;

b) elaboreaza norme si instructiuni specifice, in concordanta cu respectarea principiilor prezentei ordonante de urgenta, in domeniile sale de activitate;

c) supravegheaza respectarea de catre personalul aflat in subordine a normelor de protectie a mediului, pentru activitatile proprii;

d) controleaza si aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul propriu a legislatiei de protectie a mediului in domeniul sau de activitate;

e) asigura evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor si activitatilor proprii prin structuri specializate, certificate de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului.

Art. 85. - Autoritatea publica centrala pentru educatie si cercetare asigura: a) adaptarea planurilor si programelor de invatamant la toate nivelurile, in scopul insusirii

notiunilor si principiilor de protectie a mediului, pentru constientizarea, instruirea si educatia in acest domeniu;

b) promovarea tematicilor de studii si programe de cercetare care raspund prioritatilor stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

c) elaborarea programelor educationale in scopul formarii unui comportament responsabil fata de mediu;

d) elaborarea programelor si studiilor specifice de cercetare stiintifica privind controlul produselor si procedeelor biotehnologice si de prevenire, reducere/eliminare a riscurilor implicate de obtinerea si utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne;

e) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in autorizarea activitatilor prevazute la art. 39, din domeniul sau de activitate;

f) exercita controlul de specialitate pentru activitatile prevazute de art. 39, din domeniul sau de activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra starii de sanatate a populatiei, a lucratorilor si a mediului si transmite autoritatilor competente rezultatele controalelor si masurile adoptate.

Art. 86. - Autoritatea publica centrala in domeniile economiei si comertului are urmatoarele atributii:

a) elaboreaza politica si strategiile aplicabile in domeniul propriu de activitate in conformitate cu legislatia privind protectia mediului;

b) elaboreaza si aplica la nivel national strategia de exploatare a resurselor minerale, in concordanta cu prevederile prezentei ordonante de urgenta;

c) elaboreaza politica in domeniul reciclarii si valorificarii deseurilor industriale; d) dezvolta si promoveaza legislatia privind protectia mediului din domeniile specifice de

competenta; e) colaboreaza cu alte autoritati publice centrale la elaborarea mecanismelor financiare

pentru stimularea utilizarii tehnologiilor curate; f) colaboreaza la elaborarea si promovarea normelor care asigura implementarea cerintelor

privind prevenirea si controlul integrat al poluarii pentru anumite categorii de activitati industriale;

375

g) incurajeaza introducerea sistemelor de management de mediu si a etichetei ecologice; h) promoveaza norme si asigura implementarea acestora in domeniul substantelor si

preparatelor periculoase; i) exercita controlul de specialitate in domeniul activitatilor prevazute de art. 24-28. Art. 87. - Autoritatea publica centrala in domeniul agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale

are urmatoarele atributii si raspunderi: a) asigura protectia si conservarea solurilor si mentinerea patrimoniului funciar; b) initiaza proiecte de acte normative privind volumul de masa lemnoasa ce se recolteaza

anual din fondul forestier national, pe baza avizului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, conform legislatiei in vigoare;

c) asigura autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic; d) aproba locatiile si suprafetele pe care urmeaza sa fie cultivate plante superioare

modificate genetic, in vederea autorizarii de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

e) colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului in autorizarea si controlul activitatilor prevazute la art. 39;

f) asigura, prin registrul national, evidenta suprafetelor cultivate si a cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

g) aplica principiul coexistentei culturilor de plante superioare modificate genetic cu celelalte tipuri de culturi agricole;

h) asigura informarea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului asupra rezultatelor controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor modificate genetic.

Art. 88. - Autoritatea publica centrala in domeniul transporturilor, constructiilor si turismului are urmatoarele atributii si raspunderi:

a) dezvolta planuri si programe care materializeaza politica nationala de amenajare a teritoriului si localitatilor, cu respectarea principiilor prezentei ordonante de urgenta si a legislatiei specifice privind evaluarea de mediu a planurilor si programelor;

b) elaboreaza si aplica programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a transporturilor multimodale si a transportului combinat, cu respectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta;

c) asigura controlul gazelor de esapament; d) elaboreaza si dezvolta planuri de actiune si programe privind imbunatatirea calitatii si

protectiei mediului, inclusiv in domeniul zgomotului si vibratiilor pentru toate modurile de transport si infrastructurile acestora;

e) urmareste protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin masuri impuse unitatilor care desfasoara activitati in domeniul turismului si incurajeaza aplicarea principiilor ecoturismului.

Art. 89. - Autoritatea publica centrala in domeniul administratiei si internelor are urmatoarele atributii si raspunderi:

a) elaboreaza strategiile in domeniile gospodaririi comunale si al producerii si distributiei energiei termice in conformitate cu legislatia privind protectia mediului;

b) elaboreaza norme si instructiuni specifice, in concordanta cu respectarea principiilor prezentei ordonante de urgenta, pentru domeniile sale de activitate;

c) supravegheaza respectarea de catre personalul aflat in subordine a normelor de protectie a mediului pentru activitatile proprii;

d) aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul din domeniul internelor a legislatiei de protectie a mediului;

e) sprijina autoritatile competente pentru protectia mediului in exercitarea controlului transporturilor de substante si materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

376

f) participa, potrivit competentelor, la actiunile de prevenire, protectie si interventie in caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta.

Art. 90. - Autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele atributii si raspunderi: a) aplica prevederile din planurile de urbanism si amenajarea teritoriului, cu respectarea

principiilor prezentei ordonante de urgenta; b) urmaresc respectarea legislatiei de protectia mediului de catre operatorii economici care

presteaza servicii publice de gospodarie comunala; c) adopta programe si proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localitatilor, cu respectarea

prevederilor prezentei ordonante de urgenta; d) sa aiba personal specializat pentru protectia mediului si sa colaboreze in acest scop cu

autoritatile pentru protectia mediului; e) promoveaza o atitudine corespunzatoare a comunitatilor locale in legatura cu importanta

protectiei mediului; f) asigura, prin serviciile publice si operatorii economici responsabili, luarea masurilor de

salubrizare a localitatilor, de intretinere si gospodarire a spatiilor verzi, a pietelor si a parcurilor publice;

g) conserva si protejeaza spatiile verzi urbane si/sau rurale, astfel incat sa se asigure suprafata optima stabilita de reglementarile in vigoare. In localitatile in care nu exista posibilitatea asigurarii acesteia, conservarea spatiilor verzi existente este prioritara;

h) supravegheaza operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminarii accidentale de poluanti sau depozitarii necontrolate de deseuri si dezvoltarea sistemelor de colectare a deseurilor refolosibile;

i) Abrogat. Art. 91. - Autoritatea nationala in domeniul sanitar-veterinar si al sigurantei alimentelor are

urmatoarele atributii si raspunderi: a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului,

reglementari in domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane, sanatatii si bunastarii animalelor;

b) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al trasabilitatii produselor; c) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in stabilirea unor

proceduri armonizate, eficiente si transparente privind evaluarea riscului si autorizarea organismelor modificate genetic, precum si a unor criterii pentru evaluarea potentialelor riscuri care rezulta din utilizarea alimentelor si hranei modificate genetic, pentru animale;

d) informeaza autoritatea publica centrala pentru protectia mediului asupra rezultatelor controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor modificate genetic.

Art. 92. - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are urmatoarele atributii si raspunderi:

a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, reglementari in domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane, sanatatii si bunastarii animale, protectiei mediului si intereselor consumatorilor;

b) elaboreaza, impreuna cu autoritatile publice centrale pentru protectia mediului, pentru agricultura, silvicultura si cu autoritatea sanitar veterinara si pentru siguranta alimentelor, reglementarile referitoare la produsele biocide, ingrasaminte chimice, produsele de protectie a plantelor, organismele modificate genetic obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne si asigura controlul aplicarii acestora in domeniul sau de competenta;

c) controleaza trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic in toate etapele introducerii lor pe piata;

d) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al trasabilitatii produselor si comunica autoritatii centrale pentru protectia mediului rezultatele controlului.

377

Art. 93. - Politia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta si Garda financiara sunt obligate sa acorde sprijin, la cerere, reprezentantilor autoritatilor competente pentru protectia mediului in exercitarea atributiilor lor.

Secţiunea a 3-a Obligatiile persoanelor fizice si juridice

Art. 94. - (1) Protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice, in care scop:

a) solicita si obtin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta si a legislatiei subsecvente;

b) respecta conditiile din actele de reglementare obtinute; c) nu pun in exploatare instalatii ale caror emisii depasesc valorile limita stabilite prin actele

de reglementare; d) persoanele juridice care desfasoara activitati cu impact semnificativ asupra mediului

organizeaza structuri proprii specializate pentru protectia mediului; e) asista persoanele imputernicite cu activitati de verificare, inspectie si control, punandu-le

la dispozitie evidenta masuratorilor proprii si toate celelalte documente relevante si le faciliteaza controlul activitatilor ai caror titulari sunt, precum si prelevarea de probe;

f) asigura accesul persoanelor imputernicite pentru verificare, inspectie si control la instalatiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele si instalatiile de depoluare a mediului, precum si in spatiile sau in zonele aferente acestora;

g) realizeaza, in totalitate si la termen, masurile impuse prin actele de constatare incheiate de persoanele imputernicite cu activitati de verificare, inspectie si control;

h) se supun dispozitiei scrise de incetare a activitatii; i) suporta costul pentru repararea prejudiciului si inlatura urmarile produse de acesta,

restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plateste"; j) asigura sisteme proprii de supraveghere a instalatiilor si proceselor tehnologice si pentru

automonitorizarea emisiilor poluante; k) asigura evidenta rezultatelor si raporteaza autoritatii competente pentru protectia

mediului rezultatele automonitorizarii emisiilor poluante, conform prevederilor actelor de reglementare;

l) informeaza autoritatile competente, in caz de eliminari accidentale de poluanti in mediu sau de accident major;

m) depoziteaza deseurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate in acest sens; n) nu ard miristile, stuful, tufarisurile sau vegetatia ierboasa fara acceptul autoritatii

competente pentru protectia mediului si fara informarea in prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta;

o) aplica masurile de conservare stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului pe suprafetele terestre si acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale pe care le gestioneaza precum si pentru refacerea ecologica a acestora;

p) nu folosesc momeli periculoase in activitatile de pescuit si vanatoare, cu exceptia cazurilor special autorizate:

q) asigura conditii optime de viata, in conformitate cu prevederile legale, animalelor salbatice tinute in captivitate legal, sub diferite forme;

r) asigura luarea masurilor de salubrizare a terenurilor detinute cu orice titlu, neocupate productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatie rutiere, feroviare si de navigatie;

s) sa se legitimeze la solicitarea expresa a personalului de inspectie si control prevazut in prezenta ordonanta de urgenta.

378

(2) Persoanele fizice sau juridice care prospecteaza, exploreaza ori exploateaza resursele solului si subsolului au urmatoarele obligatii:

a) sa efectueze remedierea zonelor in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate;

b) sa anunte autoritatile pentru protectia mediului sau, dupa caz, celelalte autoritati competente, potrivit legii, despre orice situatii accidentale care pun in pericol mediul si sa actioneze pentru refacerea acestuia.

(3) Persoanele fizice si juridice care cultiva plante superioare modificate genetic au urmatoarele obligatii:

a) sa solicite si sa obtina autorizatia din partea autoritatii publice competente pentru agricultura;

b) Abrogat. (4) Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in vederea respectarii regimului ariilor

naturale protejate: a) sa respecte prevederile planurilor de management si ale regulamentelor ariilor naturale

protejate; b) sa nu desfasoare activitati care contravin planurilor de management sau regulamentelor

ariilor naturale protejate, precum si prevederilor prezentei ordonante de urgenta; c) Abrogat; d) sa permita accesul in aria naturala protejata a administratorilor sau custozilor precum si a

imputernicitilor acestora pe terenurile detinute cu orice titlu. Art. 95. - (1) Raspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv,

independent de culpa. In cazul pluralitatii autorilor, raspunderea este solidara. (2) In mod exceptional, raspunderea poate fi si subiectiva pentru prejudiciile cauzate

speciilor protejate si habitatelor naturale, conform reglementarilor specifice. (3) Prevenirea si repararea prejudiciului adus mediului se realizeaza conform prevederilor

prezentei ordonante de urgenta si a reglementarilor specifice.

CAPITOLUL XV Sanctiuni

Art. 96. - (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON), pentru persoane fizice, si de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane juridice, incalcarea urmatoarelor prevederi legale:

1. obligatiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare si de a raporta autoritatii publice teritoriale de protectie a mediului rezultatele automonitorizarii si/sau alte date solicitate, precum si accidentele si incidentele care pot conduce la pericole de accidente;

1-1. obligatia autoritatilor publice locale de a nu schimba destinatia terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, de a nu reduce suprafetele acestora ori obligatia de a nu le stramuta;

2. obligatiile persoanelor juridice de a tine evidenta stricta a substantelor si preparatelor periculoase si de a furniza informatiile si datele cerute de autoritatea competenta pentru protectia mediului;

3. obligatiile persoanelor juridice de a identifica si preveni riscurile pe care substantele si preparatele periculoase le pot prezenta asupra sanatatii populatiei si mediului si de a anunta iminenta producerii unor descarcari neprevazute sau accidentale autoritatii competente pentru protectia mediului si de aparare civila;

4. obligatia persoanelor fizice si juridice autorizate de a aplica, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminarii radioactive a mediului, care sa asigure respectarea

379

conditiilor de eliminare a substantelor radioactive prevazute in autorizatie si mentinerea dozelor radioactive in limitele admise;

5. obligatiile persoanelor fizice si juridice autorizate de a mentine in stare de functionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a depista orice contaminare radioactiva semnificativa care ar rezulta dintr-o eliminare accidentala de substante radioactive;

6. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a intretine perdelele forestiere si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana;

7. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a preveni, pe baza reglementarilor in domeniu, deteriorarea calitatii mediului geologic;

8. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a asigura la amplasarea, proiectarea, construirea si punerea in functiune a obiectivelor de orice fel, cat si la schimbarea destinatiei terenurilor, conditiile prevazute in acordul si in autorizatia/autorizatia integrata de mediu;

9. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a nu arde miristile, stuful, tufarisurile sau vegetatia ierboasa, fara acceptul autoritatii competente pentru protectia mediului si fara informarea in prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta;

10. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a lua masuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatie rutiere, feroviare si de navigatie;

11. obligatiile detinatorilor cu orice titlu ai suprafetelor de teren de a proteja flora si fauna salbatica existente pe acestea, in sensul mentinerii echilibrului ecologic si conservarii biodiversitatii, precum si exploatarii durabile a resurselor in baza prevederilor legale in vigoare, pentru a nu crea prejudicii mediului inconjurator si sanatatii umane;

12. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale, precum si ale persoanelor fizice si juridice, dupa caz, de a adopta si/sau aplica masuri obligatorii cu privire la intretinerea si infrumusetarea cladirilor, a curtilor si imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre cladiri, a arborilor si arbustilor decorativi, in conformitate cu planurile de urbanism;

13. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale, precum si ale persoanelor juridice, dupa caz, sa prevada la elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, masuri de mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic al fiecarei zone si localitati, conditii de refacere peisagistica si ecologica a zonelor deteriorate si masuri de dezvoltare a spatiilor verzi, de protectie sanitara a captarilor de apa potabila si lucrari de aparare impotriva inundatiilor;

14. obligatia autoritatilor administratiei publice locale, precum si a persoanelor fizice si juridice, dupa caz, de a nu schimba destinatia terenurilor amenajate ca spatii verzi prevazute in planurile urbanistice;

15. obligatia autoritatilor administratiei publice locale, precum si a persoanelor fizice si juridice, dupa caz, de a nu degrada mediul prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel;

16. obligatia desfasurarii pe suprafata ariilor naturale protejate numai a acelor activitati conforme prevederilor planurilor de management si regulamentelor ariilor naturale protejate;

17. Abrogat; 18. Abrogat; 19. Abrogat; 20. Abrogat; 21. obligatia de a nu intra pe suprafata ariilor naturale protejate si a nu practica sporturi in

afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili;

22. obligatia de a respecta prevederile planurilor de management si ale regulamentelor ariilor naturale protejate aprobate conform prevederilor legale;

380

23. obligatia de a se legitima la solicitarea expresa a personalului de inspectie si control prevazut in prezenta ordonanta de urgenta;

24. Abrogat; 25. obligatia de a permite accesul in aria protejata a administratorilor sau custozilor precum

si a imputernicitilor acestora pe terenurile detinute cu orice titlu; 26. obligatia persoanelor fizice de a nu deversa in apele de suprafata sau subterane ape

uzate, fecaloid menajere; 27. Abrogat; 28. obligatia persoanelor fizice si juridice de a marca individual specimenele apartinand

speciilor de flora si fauna salbatica pentru care exista astfel de prevederi in regulamentele Comisiei Europene privind conservarea speciilor de fauna si flora salbatica prin reglementarea comertului cu acestea sau in legislatia nationala specifica, conform metodelor aprobate ori recomandate de Conferinta Partilor a Conventiei privind comertul international cu specii salbatice de fauna si flora pe cale de disparitie, si, in particular, marcarea prin etichetare a caviarului atat pentru comertul intern, cat si pentru cel international.

(2) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, si de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, incalcarea urmatoarelor prevederi legale:

1. obligatia persoanelor fizice si juridice de solicitare si obtinere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum si a acordului de import/export si a autorizatiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, in termenele stabilite de autoritate;

2. Abrogat; . obligatiile autoritatilor administratiei publice locale privind imbunatatirea microclimatului

urban, prin amenajarea si intretinerea izvoarelor si a luciilor de apa din interiorul localitatilor si din zonele limitrofe acestora, de a infrumuseta si proteja peisajul, de a mentine curatenia localitatilor;

4. obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a informa publicul privind riscurile generate de functionarea sau existenta obiectivelor cu risc pentru mediu si sanatatea populatiei;

5. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale privind adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densitatii de locuire, concomitent cu mentinerea, intretinerea si dezvoltarea spatiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protectie stradala, a amenajamentelor peisagistice cu functie ecologica, estetica si recreativa;

6. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a reglementa accesul anumitor tipuri de autovehicule sau a desfasurarii unor activitati generatoare de disconfort pentru populatie in anumite zone ale localitatilor, cu predominanta in spatiile destinate locuintelor, zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii si agrementului, inclusiv prin interzicerea temporara sau permanenta;

7. obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a supraveghea aplicarea prevederilor din planurile de urbanism si amenajarea teritoriului, in acord cu planificarea de mediu;

8. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a supraveghea operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminarii accidentale de poluanti sau depozitarii necontrolate de deseuri si de a dezvolta sisteme de colectare a deseurilor refolosibile;

9. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a avea personal specializat pentru protectia mediului si de a colabora in acest scop cu autoritatile pentru protectia mediului;

10. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a asigura, prin serviciile publice si operatorii economici responsabili, salubrizarea stradala, a spatiilor verzi, pietelor si parcurilor publice, si intretinerea acestora;

11. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a respecta prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri menajere, stradale

381

si industriale, si a altor obiective, fara a prejudicia ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreere, starea de sanatate si de confort a populatiei;

12. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a amenaja, intretine si dezvolta retele de canalizare;

13. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a furniza si/sau utiliza informatii corecte pentru elaborarea evaluarilor de mediu, evaluarilor impactului asupra mediului, a bilanturilor de mediu si a rapoartelor de amplasament;

14. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a asigura masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii, de a verifica eficienta acestora si de a pune in exploatare numai pe cele care nu depasesc pragul fonic admis;

15. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a livra, manipula, transporta si de comercializa ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor ambalate cu inscriptii de identificare, avertizare, prescriptii de siguranta si folosire, in conditii in care sa nu provoace contaminarea mijloacelor de transport si a mediului;

16. obligatiile persoanelor juridice de a stoca temporar ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor numai ambalate si in locuri unde s-au prevazut toate masurile de securitate;

17. Abrogat; 18. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a nu folosi ingrasamintele chimice si produsele

de protectie a plantelor in zonele sau pe suprafetele unde sunt instituite masuri speciale de protectie;

19. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a administra produse de protectie a plantelor cu mijloace aviatice numai cu avizul autoritatilor competente pentru protectia mediului, autoritatilor competente din domeniu sanitar si al comisiilor judetene de baza melifera si stuparit pastoral, potrivit reglementarilor in vigoare, dupa o prealabila instiintare prin mass-media;

20. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a aplica, in perioada infloririi plantelor a caror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protectie a plantelor care sunt selective fata de insectele polenizatoare;

21. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a nu folosi momeli periculoase in activitatile de pescuit si vanatoare, cu exceptia cazurilor special autorizate;

22. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a efectua evaluarea adecvata la realizarea planurilor sau proiectelor care pot avea impact semnificativ asupra unei arii naturale protejate de interes comunitar.

23. obligatiile persoanelor fizice si juridice care gestioneaza suprafetele terestre si acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologica, de a aplica masurile de conservare stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

24. obligatia persoanelor fizice si juridice de a asigura conditii optime de viata animalelor salbatice tinute in captivitate legal, sub diferite forme;

25. obligatia persoanelor fizice si juridice de a nu exercita actiuni care sa duca la distrugerea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice de pe cuprinsul tarii;

26. desfasurarea de activitati de recoltare, capturare si/sau de achizitie si comercializare pe piata interna a plantelor si animalelor din flora si fauna salbatica, terestra si acvatica, sau a unor parti ori produse ale acestora, in stare vie, proaspata ori semiprelucrata, de persoane fizice sau juridice neautorizate de autoritatile publice teritoriale pentru protectia mediului;

27. obligatiile persoanelor fizice si juridice, care prospecteaza, exploreaza sau exploateaza resursele naturale, de a remedia zonele in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate;

28. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a executa in termen toate lucrarile de asigurare a migrarii faunei acvatice si de ameliorare a calitatii apei prevazute in actele de reglementare;

29. obligatia persoanelor juridice de a aplica masurile de eliminare a deseurilor rezultate din activitatile care implica organisme modificate genetic;

382

30. obligatia persoanelor fizice si juridice de a asigura dotarea, in cazul detinerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii de epurare a apelor uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii de mal sau plutitoare;

31. obligatiile persoanelor juridice de a amenaja porturile cu instalatii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe navele fluviale si maritime, si de a constitui echipe de interventie in caz de poluare accidentala a apelor si a zonelor de coasta;

32. obligatia persoanelor fizice si juridice de a nu produce poluarea apelor de suprafata prin spalarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale;

33. obligatia persoanelor juridice de a nu deversa in apele de suprafata sau subterane ape uzate, fecaloid menajere;

34. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a nu arunca si de a nu depozita pe maluri, in albiile raurilor, apele de suprafata si in zonele umede deseuri de orice fel;

35. obligatia persoanelor fizice si juridice de a nu introduce in apele de suprafata si in zonele umede substante explozive, tensiune electrica, narcotice sau alte substante periculoase.

(3) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, si de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, incalcarea urmatoarelor prevederi legale:

1. obligatia persoanelor fizice de a functiona cu respectarea prevederilor autorizatiei de mediu si a persoanelor juridice de a functiona cu respectarea prevederilor autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu pentru activitatile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protectiei mediului;

11. obligatia titularului de a notifica autoritatea competenta pentru protectia mediului cand intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare sau cu privire la orice modificare a conditiilor care au stat la baza emiterii acestora, inainte de realizarea modificarii;

12. obligatia titularului de a nu desfasura activitati sau de a nu realiza proiecte, planuri ori programe care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii prevazute la art. 15 alin. (2) lit. a) pana la adoptarea unei decizii potrivit prevederilor art. 16 alin. (4);

2. obligatia titularilor activitatilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protectiei mediului de a respecta termenele impuse de autoritatea competenta de protectia mediului in derularea acestor proceduri;

3. Abrogat; 4. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a diminua, modifica sau inceta activitatile

generatoare de poluare la cererea motivata a autoritatilor pentru protectia mediului; 5. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a asista persoanele imputernicite cu activitati

de verificare, inspectie si control, punandu-le la dispozitie evidenta masuratorilor proprii si toate celelalte documente relevante;

6. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a prezenta autoritatilor competente pentru protectia mediului un document certificat pentru conformitate cu originalul, care cuprinde obligatiile asumate privind protectia mediului, in termen de 60 de zile de la data semnarii sau emiterii documentului care atesta incheierea uneia dintre procedurile prevazute la art. 10 alin. (2);

7. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a facilita verificarea, inspectia si controlul activitatilor ai caror titulari sunt si prelevarea de probe;

8. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a asigura accesul persoanelor imputernicite la instalatiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele si instalatiile de depoluare a mediului, precum si in spatiile sau in zonele potential generatoare de impact asupra mediului;

9. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a realiza in totalitate si la termen masurile impuse, in conformitate cu actele de reglementare si prevederile legale, de persoanele imputernicite cu verificarea, inspectia si controlul in domeniul protectiei mediului;

383

10. obligatiile persoanelor juridice de a acoperi costurile masurilor necesare pentru prevenirea si/sau reducerea consecintelor efectelor adverse ale activitatilor cu organisme modificate genetic;

11. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a produce ingrasaminte chimice si produse de protectie a plantelor numai prin tehnologii si biotehnologii autorizate, potrivit prevederilor legale;

12. introducerea pe teritoriul tarii, cu exceptia cazurilor prevazute de legislatia in vigoare, de culturi de microorganisme, plante si animale vii din flora si fauna salbatica, fara acordul eliberat de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului cu consultarea Academiei Romane si, dupa caz, a autoritatii centrale pentru sanatate;

12-1. exportul exemplarelor apartinand speciilor non-CITES de flora si fauna salbatica sau deplasarea acestora in vederea comercializarii in una dintre tarile din Uniunea Europeana, cu exceptia cazurilor prevazute de legislatia in vigoare, fara acordul pentru export, respectiv fara certificatul de origine eliberate de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

13. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a imbunatati performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor si de a nu pune in exploatare instalatiile ale caror emisii depasesc limitele stabilite prin actele de reglementare;

14. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a suporta costul pentru repararea unui prejudiciu si de a inlatura urmarile produse de acesta, restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plateste";

15. obligatia persoanelor fizice si juridice sa nu deverseze in apele de suprafata sau subterane ape uzate, substante petroliere sau periculoase, ape care contin substante periculoase.

(4) Amenzile aplicate in temeiul unei legi, ordonante de urgenta, ordonante sau hotarari ale Guvernului din domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor se fac 100% venit la bugetul de stat, din care o cota de 25%, aferenta fondului de stimulare a personalului, se vireaza de catre unitatile Trezoreriei Statului in contul autoritatii din care face parte agentul constatator, pe baza situatiilor financiare lunare intocmite si prezentate de catre autoritatile competente pentru protectia mediului, in termen de cinci zile lucratoare de la primirea acestora, si este evidentiata intr-un cont distinct care se gestioneaza in regim extrabugetar.

Art. 97. - (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 96 se realizeaza de:

a) comisari si persoane imputernicite din cadrul Garzii Nationale de Mediu si Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;

b) autoritatile administratiei publice locale si personalul imputernicit al acestora; c) Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, Ministerul Apararii Nationale si

Ministerul Administratiei si Internelor prin personalul imputernicit, in domeniile lor de activitate, conform atributiilor stabilite prin lege.

(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 96 se realizeaza si de personalul structurilor de administrare si custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate administrate.

(3) Dispozitiile art. 96 referitoare la contraventii se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute in actul normativ, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.

(5) Actele de constatare a contraventiilor intocmite de agentii constatatori din cadrul autoritatilor prevazute la alin. (1) sunt acte procedurale, potrivit reglementarilor legale, cu toate efectele prevazute de legislatia in vigoare.

384

Art. 98. - (1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda penala de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON) urmatoarele fapte, daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:

1. arderea miristilor, stufului, tufarisurilor si vegetatiei ierboase din ariile protejate si de pe terenurile supuse refacerii ecologice;

2. poluarea accidentala datorita nesupravegherii executarii lucrarilor noi, functionarii instalatiilor, echipamentelor tehnologice si de tratare si neutralizare, mentionate in prevederile acordului de mediu si/sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu.

(2) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penala de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) urmatoarele fapte, daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:

1. poluarea prin evacuarea, cu stiinta, in apa, in atmosfera sau pe sol a unor deseuri sau substante periculoase;

2. nerespectarea restrictiilor sau interdictiilor stabilite pentru protectia apei si a atmosferei, prevazute de actele normative in vigoare;

3. folosirea de momeli periculoase si de mijloace electrice pentru omorarea animalelor salbatice si a pestilor, in scopul consumului sau al comercializarii;

4. producerea de zgomote peste limitele admise, daca prin aceasta se pune in pericol grav sanatatea umana;

5. nerespectarea restrictiilor si a interdictiilor la vanat si pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege si in zonele cu regim de protectie integrala, potrivit reglementarilor specifice;

6. continuarea activitatii dupa suspendarea acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu;

7. nesupravegherea si neasigurarea depozitelor de deseuri si substante periculoase, precum si nerespectarea obligatiei de depozitare a ingrasamintelor chimice si produselor de protectie a plantelor numai ambalate si in locuri protejate;

8. prezentarea, in lucrarile privind evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilantului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii si informatii false;

9. producerea si/sau importul in scopul introducerii pe piata si utilizarea unor substante si preparate periculoase, fara respectarea prevederilor actelor normative in vigoare si introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor de orice natura in scopul eliminarii acestora;

10. importul si exportul unor substante si preparate periculoase interzise sau restrictionate; 11. transportul si tranzitul de substante si preparate periculoase, cu incalcarea prevederilor

legale in vigoare; 12. omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major; 13. producerea, livrarea si utilizarea ingrasamintelor chimice si a produselor de protectie a

plantelor neautorizate; 14. desfasurarea de catre persoanele juridice de activitati cu organisme modificate genetic

sau produse ale acestora, fara a solicita si obtine acordul de import/export si/sau autorizatiile prevazute de reglementarile specifice;

15. Abrogat. (3) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 5 ani, urmatoarele fapte,

daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala: 1. nerespectarea interdictiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protectie

a plantelor sau ingrasaminte chimice; 2. provocarea, datorita nesupravegherii surselor de radiatii ionizante, a contaminarii mediului

si/sau a expunerii populatiei la radiatii ionizante, omisiunea de a raporta prompt cresterea peste limitele admise a contaminarii mediului, aplicarea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de interventie in caz de accident nuclear;

385

3. descarcarea apelor uzate si a deseurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele naturale sau provocarea, cu stiinta, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substante sau deseuri periculoase.

(4) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani, urmatoarele fapte: 1. continuarea activitatii dupa dispunerea incetarii acesteia; 2. neluarea masurilor de eliminare totala a substantelor si preparatelor periculoase care au

devenit deseuri; 3. refuzul interventiei in cazul poluarii accidentale a apelor si a zonelor de coasta; 4. refuzul controlului, la introducerea si scoaterea din tara a substantelor si preparatelor

periculoase precum si introducerea in tara a culturilor de microorganisme, plante si animale vii din flora si fauna salbatica, fara acordul eliberat de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;

5. aplicarea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de interventie in caz de accident nuclear;

6. provocarea, cu stiinta, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substante sau deseuri periculoase.

(5) In situatia in care infractiunile pedepsite conform alin. (3) si (4) au pus in pericol sanatatea sau integritatea corporala a unui numar mare de persoane, au avut vreuna dintre urmarile prevazute in art. 182 din Codul penal ori au cauzat o paguba materiala importanta, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, iar in cazul in care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei nationale, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

(6) Tentativa se pedepseste.Art. 99. - (1) Constatarea si cercetarea infractiunilor se fac din oficiu de catre organele de

urmarire penala, conform competentelor legale. (2) Descoperirea si stabilirea, in exercitarea atributiilor prevazute de lege, de catre comisarii

Garzii Nationale de Mediu, Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, jandarmi si personalul imputernicit din cadrul Ministerului Apararii Nationale, a savarsirii oricareia dintre infractiunile prevazute la art. 98, se aduce de indata la cunostinta organului de urmarire penala competent potrivit legii de procedura penala.

CAPITOLUL XVI Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 100. - In sensul prezentei ordonante de urgenta autoritatea publica centrala pentru protectia mediului este Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.

Art. 101. - In scopul aplicarii eficiente a masurilor de protectie a mediului domeniile si dispozitiile generale din prezenta ordonanta de urgenta se vor reglementa prin acte normative speciale.

Art. 102. - (1) In termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, titularii de activitati aflati in derularea procedurii de reglementare au obligatia sa depuna la autoritatea competenta pentru protectia mediului documentatia completa, conform legislatiei in vigoare la data solicitarii actului de reglementare.

(2) Pana la adoptarea noilor proceduri de reglementare din punctul de vedere al protectiei mediului, emiterea actelor de reglementare se realizeaza conform actelor normative existente la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta.

Art. 103. - Abrogat. Art. 104. - Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la 30 zile de la publicarea in

Monitorul Oficial al Romaniei, cu exceptia urmatoarelor prevederi:

386

a) art. 14 alin. (3) care intra in vigoare la 1 ianuarie 2007 pentru activitatile puse in functiune dupa 30 octombrie 1999;

b) art. 14 alin. (3) care intra in vigoare la 30 octombrie 2007 pentru activitatile puse in functiune inainte de 30 octombrie 1999;

c) art. 21 alin. (1) lit. d) si e) si art. 54 care intra in vigoare la 1 ianuarie 2007. Art. 105. - La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga: a) Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, republicata in Monitorul Oficial al

Romaniei, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare; b) orice alte dispozitii contrare.

Conventia de la Aarhus, din 25 iunie 1998, privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu (depozitarul Convenției este Secretarul General ONU).ANEXA Nr. ILISTA cuprinzand activitatile mentionate la art. 6 pct. 1 ( activitati propuse pentru procedura de autorizare)1. Sectorul energetic:rafinarii de uleiuri minerale si benzina; instalatii de gazeificare si lichefiere; centrale termice si alte instalatii cu combustie, cu un aport de caldura de 50 MW sau mai mult; cuptoare de cocs; centrale nucleare si alte reactoare nucleare, inclusiv demontarea sau dezafectarea acestor centrale sau reactoare 1/ (cu exceptia statiilor de cercetare pentru producerea si conversia materialelor fisionabile si fertile, a caror putere maxima nu depaseste 1 MW de incercare termica permanenta); instalatii pentru reprelucrarea combustibilului nuclear, radioactiv; instalatii proiectate pentru: (i) producerea sau imbogatirea combustibilului nuclear; (ii) prelucrarea combustibilului nuclear radioactiv sau a deseurilor cu radioactivitate ridicata; (iii) depozitarea finala a deseurilor radioactive; instalatii exclusiv pentru depozitarea finala a deseurilor radioactive; instalatii exclusiv pentru depozitarea (planificata pentru mai mult de 10 ani) combustibililor nucleari radioactivi sau a deseurilor radioactive intr-un alt loc decat cel de productie.2. Obtinerea si prelucrarea metalelor:instalatii de prajire sau de prajire prin aglomerare a minereurilor de metale (inclusiv minereurisulfidice); instalatii pentru producerea fontei brute sau a otelului (fuziune primara sau secundara), inclusiv turnare continua cu o capacitate de peste 2,5 t/ora; instalatii pentru prelucrarea metalelor feroase:(i) instalatii de laminare la cald, cu o capacitate de peste 20 t otel brut/ora;(ii) forjerii cu ciocane a caror energie depaseste 50 kJ pe ciocan, iar puterea calorica folosita depaseste 20 MW;(iii) aplicarea de acoperiri metalice topite de protectie, cu un aport mai mare de 2 t otel brut/ora; - topitorii de metale feroase, cu o capacitate de productie de peste 20 t/zi;instalatii pentru:(i) obtinerea de metale brute neferoase din minereuri, concentrate sau materii prime secundare, prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;(ii) topire, inclusiv pentru realizarea de aliaje ale metalelor neferoase, de produse recuperate (rafinare, turnare etc.), cu o capacitate de topire de peste 4 t/zi la plumb si cadmiu sau 20 t/zi la alte metale; instalatii pentru tratarea suprafetei metalelor si a materialelor plastice prin procese electrolitice sau chimice, volumul bailor de tratare depasind 30 mf.3. Industria de minerale:

387

instalatii pentru producerea clincherului de ciment in cuptoare rotative cu o capacitate de productie de peste 500 t/zi sau a varului in cuptoare rotative cu o capacitate de productie de peste 50 t/zi ori in alte cuptoare cu o capacitate de productie de peste 50 t/zi;instalatii de producere a azbestului si de fabricare a produselor pe baza de azbest;instalatii de fabricare a sticlei, inclusiv a fibrei de sticla, cu o capacitate de topire de peste 20 t/zi; instalatii pentru topirea substantelor minerale si producerea fibrelor minerale, cu o capacitate de topire de peste 20 t/zi;instalatii pentru fabricarea produselor ceramice prin aprindere, in special a tiglei pentru acoperis, caramizilor refractare, tiglei, gresiei ceramice sau a portelanului, cu o capacitate de productie de peste 75 t/zi si/sau cu o capacitate a cuptorului de peste 4 mf si cu o densitate de depunere/cuptor de peste 300 kg/mf.4. Industria chimica:productia, intelegand prin aceasta acele categorii de activitati cuprinse in acest paragraf, la scara industriala, prin prelucrarea chimica a urmatoarelor substante sau grupe de substante:a) instalatii chimice pentru producerea substantelor chimice organice de baza, cum ar fi:(i) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice);(ii) hidrocarburi cu continut de oxigen, ca de exemplu: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri,acetati, eteri, peroxizi, rasini epoxidice;(iii) hidrocarburi sulfuroase;(iv) hidrocarburi azotoase, precum: amine, amide, compusi nitrici, nitroderivati sau nitrati, nitrili, cianati,izocianati;(v) hidrocarburi cu continut de fosfor;(vi) hidrocarburi halogenate;(vii) compusi organometalici;(viii) materiale plastice de baza (polimeri, fibre sintetice si fibre pe baza de celuloza);(ix) cauciucuri sintetice;(x) vopsele si pigmenti;(xi) agenti activi de suprafata si surfactanti;b) instalatii chimice pentru obtinerea substantelor chimice anorganice de baza, cum ar fi:(i) gaze: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de carbon, compusi cu sulf, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, fosgen;(ii) acizi: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid sulfuric oleum, acizi sulfurosi;(iii) baze: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;(iv) saruri: clorura de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, perborat si nitrat de argint;(v) metaloizi, oxizi metalici sau alti compusi anorganici, cum ar fi carbura de calciu, carbura de siliciu;c) instalatii chimice pentru producerea de ingrasaminte pe baza de fosfor, azot sau potasiu (ingrasaminte simple sau compuse);d) instalatii chimice pentru obtinerea produselor curative pe baza de plante si a biocidelor;e) instalatii care utilizeaza un proces chimic sau biologic pentru obtinerea produselor farmaceutice de baza;f) instalatii chimice pentru producerea explozivilor;

388

g) instalatii chimice in care se foloseste tratarea chimica sau biologica pentru obtinerea aditivilor alimentari cu proteine, a fermentilor sau a altor substante proteice.5. Gospodarirea deseurilor:instalatii pentru incinerarea, recuperarea, tratarea chimica sau depozitarea controlata a deseurilor; instalatii pentru incinerarea deseurilor orasenesti, cu o capacitate de peste 3 t/ora; instalatii pentru depozitarea deseurilor nepericuloase, cu o capacitate de peste 50 t/zi;depozite controlate, care primesc mai mult de 10 t/zi, sau cu o capacitate totala de peste 25.000 t, cu exceptia haldelor pentru deseuri inerte.6. Statii de epurare a apelor uzate, pentru o populatie de peste 150.000 de locuitori7. Instalatii industriale pentru:a) obtinerea de celuloza din lemn sau din alte materiale fibroase similare;b) obtinerea de hartie si carton, cu o capacitate de productie de peste 20 t/zi.8.a) construirea de linii de cale ferata pe distante mari si de aeroporturi cu o lungime medie de rulare de 2.100 m sau chiar mai mult;b) construirea de autostrazi si drumuri pentru circulatie rapida;c) construirea unui drum nou cu 4 sau mai multe benzi ori reamenajarea si/sau largirea unui drum existent cu doua benzi ori cu o banda pentru a asigura 4 sau mai multe benzi acolo unde un astfel de drum nou sau sectiunea reamenajata si/sau largita de drum ar putea avea o lungime continua de 10 sau mai multi kilometri;9.a) apele interioare si porturile pentru transportul pe apele interioare care permit trecerea unor vase de peste 1.350 t;b) porturile comerciale, danele pentru incarcari si descarcari ce sunt legate de uscat si porturi exterioare (exclusiv danele pentru feribot), care pot primi vase de peste 1.350 t.10. Scheme de extractie a apei subterane sau reincarcare artificiala a apei subterane,unde volumul anual de apa extrasa sau reincarcata este echivalent cu sau depaseste 10 milioane mf.11.a) lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazinele riverane, in cazul in care acest transfer are ca scop prevenirea deficitului de apa si in care cantitatea de apa transferata depaseste 100 milioane mf/an;b) in toate celelalte cazuri, lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazine riverane in care debitul mediu multianual al bazinului de extractie depaseste 2.000 milioane mf/an si unde cantitatea de apa transferata depaseste 5% din acest debit. In ambele cazuri sunt excluse transferurile de apa potabila prin conducte.12. Extractia petrolului si a gazelor naturale in scopuri comerciale,acolo unde cantitatea extrasa depaseste 500 t/zi in cazul petrolului si 500.000 mf/zi in cazul gazelor.13. Baraje sau alte instalatii proiectate pentru retinerea sau acumularea permanenta a apei, acolo unde cantitatea noua sau suplimentarea de apa retinuta ori acumulata depaseste 10 milioane mf.14. Conducte pentru transportul gazelor, titeiului sau al substantelor chimice, cu un diametru mai mare de 800 mm si cu o lungime mai mare de 40 km

389

15. Instalatii pentru cresterea intensiva a pasarilor si porcilor, cu mai mult de:a) 40.000 locuri pentru pasari;b) 2.000 locuri pentru cresterea porcilor (peste 30 kg); sauc) 750 locuri pentru scroafe.16. Cariere si exploatari miniere in cariera, acolo unde suprafata amplasamentului depaseste 25 ha, sau extractia turbei, acolo unde suprafata amplasamentului depaseste 150 ha17. Construirea liniilor electrice suspendate avand o tensiune de 220 kV sau mai mult si o lungime mai mare de 15 km18. Instalatii pentru depozitarea produselor petroliere, petrochimice sau chimice, cu o capacitate de 200.000 t sau mai mult19. Alte activitati:instalatii pentru pretratarea (operatiuni cum ar fi: spalare, albire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor ori a textilelor, acolo unde capacitatea de tratare depaseste 10 t/zi;instalatii pentru tabacirea pieilor brute si crude, acolo unde capacitatea de tratare depaseste 12 t de produse finisate/zi:a) abatoare cu o capacitate de producere a carcaselor mai mare de 50 t/zi;b) tratarea si prelucrarea axata pe obtinerea produselor alimentare din:(i) materii prime animaliere (altele decat laptele), cu o capacitate de productie a produselor finite mai mare de 75 t/zi;(ii) materii prime vegetale, cu o capacitate de productie a produselor finite mai mare de 300 t/zi (valoarea medie trimestriala);c) tratarea si prelucrarea laptelui, cantitatea de lapte primita fiind mai mare de 200 t/zi (valoarea medie trimestriala);instalatii pentru depozitarea si reciclarea carcaselor de animale si a deseurilor animaliere, cu o capacitate mai mare de 10 t/zi;instalatii pentru tratarea suprafetelor substantelor, obiectelor sau produselor cu solventi organici, in special pentru prelucrare, tiparire, captusire, degresare, impermeabilizare, calibrare, vopsire, curatare sau impregnare, cu o capacitate de consum mai mare de 150 kg/ora sau mai mult de 200 t/an; instalatii pentru producerea de carbon (carbune care arde greu) sau de electrografit prin incinerare sau grafitizare20. Orice activitate care nu este specificata in paragrafele 1-19, la care participarea publicului este asigurata printr-o procedura de evaluare a impactului asupra mediului, in conformitate cu legislatia nationala21. Prevederile art. 6 pct. 1a) nu se aplica nici unui proiect de mai sus, initiat in mod exclusiv sau in principal pentru cercetarea, dezvoltarea sau testarea unor metode ori produse noi pentru o perioada mai mica de 2 ani, daca ele ar putea determina unele efecte negative semnificative asupra mediului si sanatatii.22. Orice modificare sau extindere a activitatilor, acolo unde o astfel de modificare sau extindere satisface criteriile/limitele stabilite prin prezenta anexa, se va supune prevederilor art. 6 pct. 1a). Orice alta modificare sau extindere a activitatilor se va supune prevederilor art. 6 pct. 1b).NOTE:1. Centralele atomoelectrice si alti reactori nucleari inceteaza sa mai fie considerate astfel de instalatii atunci cand toti combustibilii nucleari si alte elemente contaminate radioactiv au fost inlaturate definitiv de pe locul de montaj al instalatiei.2. In scopul acestei conventii, aeroport inseamna un aeroport care respecta definitia prevazuta in Conventia de la Chicago din 1994, care a infiintat Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (anexa nr. 14).

390

3. In sensul acestei conventii, drum cu circulatie rapida inseamna un drum care respecta definitia prevazuta in Acordul european asupra principalelor artere de trafic international din 15 noiembrie 1975.

.................................................................................................................................................

391