1

DREPTUL AFACERILOR (Sinteza)

OBIECTIVE

Disciplina Dreptul Afacerilor isi propune sa introduca studentii facultatilor cu profil economic in problematica complexa a aspectelor juridice privind schimburile de marfuri, cooperariea economica si tehnico-stiintifica, domeniu deosebit de actual si care necesita o abordare atenta a principiilor, conceptelor si aspectelor legale. Spre deosebire de studentii facultatilor de drept, beneficiarii unui bagaj suficient de cunostinte juridice care le permite sa patrunda mai usor in materie, studentii facultatilor de Marketing si Afaceri Economice Internationale si cei de Finante si Banci au cunostinte mai reduse de ordin juridic, fapt pentru care ne-am straduit sa facem cat mai accesibila, din acest punct de vedere disciplina cautand, de fiecare data sa utilizam numai acele notiuni si concepte care sunt cu adevarat la indemana lor. Prezenta sinteza enunta si evidentiaza conceptele cu care operam, institutiile juridice care evidentiaza particularitatea acestei discipline, tratand intraga problematica, asa cum am mai afirmat, deosebit de complexa, in mod succint, insa in deplina concordanta cu programa analitica.

ASPECTE INTRODUCTIVE

Problematica Dreptului Afacerilor

Actualmente, pe plan international, are loc un amplu proces de regandire a vechilor principii, concepte, categorii politice, economice si financiare.

De asemenea, se incearca repozitionarea relatiilor comerciale pe noile fundamente impuse de revolutiile care au avut loc in Europa centrala si de est in ultimul deceniu al secolului trecut, precum si dupa incetarea razboiului rece.

In acest context, principiile fundamentale, alaturi de normele promovate de catre Conventia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International, cum ar fi: libertatea comertului, concurenta loiala, egalitatea partilor, libertatea conventiilor, buna credinta, au devenit coordonatele dezvoltarii actuale a comertului mondial.

Importanta tranformarilor, mai mult decat substantiale, in comertul mondial este reliefata si de urmatoarele considerente:

- raporturile juridice de comert international sunt reglementate atat de norme juridice comerciale cu caracter intern, cat si de norme de drept cuprinse in acordurile si tratatele internationale;

- exista un permanent razboi(sui generis), nascut din multitudinea si diversitatea reglementarilor cu caracter comercial care se suprapun sau se contrazic uneori;

2

- asistam la numeroase eforturi, desfasurate pe plan mondial, pentru elaborarea unor reguli uniforme ori a unor legi cadru, menite sa conduca la promovarea unor reguli unitare aplicabile raporturilor juridice de comert international.

Avand in vedere complexitatea si importanta deosebita a Dreptului Afacerilor in lumea contemporana, prin cursul de fata ne propunem sa dam un raspuns urmatoarelor probleme:

-familiarizarea studentilor cu principiile, notiunile si conceptele cu care opereaza Dreptul Afacerilor

-evidentierea principalelor tendinte si orientari manifestate in codificarea multitudinii si diversitatii de reglementari intalnite in fluxurile comerciale

-reliefarea evolutiilor inregistrate in ultimii ani, in tara noastra, in alinierea legislatiei noastre comerciale la legislatia europeana si indeosebi la Dreptul comunitar si, nu in ultimul rand, al dispozitiilor normative din conventiile internationale la care Romania este parte.

I. NOTIUNEA AFACERILOR. PARTICULARITATI.

1) Notiunea Dreptului Afacerilor Putem defini Dreptul Afacerilor, in sens larg, ca fiind totalitatea activitatilor economice,

bancare, financiare, etc., prin care se realizeaza, la nivel mondial, schimburile economice, cooperarea economica si tehnico-stiintifica.

Stricto sensu, Dreptul Afacerilor este definit prin insasi gama de operatiuni de import/export, derulate de persoane fizice si/sau juridice dintr-un stat cu parteneri cu aceeasi vocatie dintr-un alt stat, avand ca obiect marfurile, capitalurile si serviciile.

Din aceasta definitie reiese, cu claritate, ca Dreptul Afacerilor insumeaza acele norme juridice care reglementeaza relatiile comerciale ce depasesc cadrul intern sau international al unui stat si au aderente internationale, cu doua sau mai multe sisteme de drept nationale.

2) Obiectul Afacerilor Este constituit de catre raporturile juridice patrimoniale, care au un caracter volitional si

patrimonial, precum si de de comercialitate si internationalitate. 3)Caracteristicile fundamentale ale obiectului Dreptului Afacerilor se deslusesc, cu

limpezime, din definirea obiectului acestuia, si anume: a) caracterul volitional, care rezida din faptul ca participantii la activitatea de comert

intern si international isi stabilesc, potrivit vointei lor proprii, drepturi si obligatii corelative in domeniul schimburilor, al cooperarii tehnico-stiintifice si economice.

b) caracterul patrimonial este conferit de acele raporturi patrimoniale, evaluabile in bani, care iau nastere intre cei care iau parte la vehicularea marfurilor, valorilor si cunostintelor pe plan mondial si care urmaresc obtinerea unui profit.

c) caracterul comercial este relevat de recurgerea la anumite criterii, in raport de definirea sa, in dreptul intern. Cel mai important criteriu se desprinde din prevederile art. 3 alin. 2 din Codul Comercial Roman, care arata ca actele civile se disting de actele comerciale prin cauza acestora din urma, ce consta in interpunerea in procesul de circulatie a marfurilor si serviciilor cu intentia de a realiza beneficii;

d) caracterul international implica in aceasta privinta, obligatoriu, existenta unuia sau a mai multor elemente de extraneitate.

3

4) Metoda de reglementare Prin metoda sa de reglementare a raporturilor juridice comerciale, Dreptul Afacerilor

recurge la norme de drept privat. De retinut un aspect foarte important: in raporturile juridice comerciale, subiectele se afla pe pozitie de egalitate juridica, unele fata de altele. Chiar si statul, in cadrul acelorasi raporturi, se manifesta ca subiect de drept privat de jure gestionis, cu alte cuvinte pozitia sa juridica este egala cu a celeilalte parti, indiferent daca aceasta este o persoana fizica sau juridica, ce apartine unui alt stat.

5) Asemanari si deosebiri intre Dreptul Afacerilor si alte discipline A. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL COMERCIAL

a) ASEMANARI: a.1.) Ambele reglementeaza raporturi juridice cu caracter patrimonial si comercial, iar subiectii acestor raporturi (fie ei persoane fizice ori persoane juridice) au, in mod obligatoriu, calitatea de comerciant ; a.2.) Raporturile juridice reglementate de ambele ramuri de drept sunt guvernate de Codul comercial, de celelalte legi comerciale si de subsidiarele acestora ; a.3.) Dreptul Afacerilor si-a insusit unele caractere, norme de reglementare si dispozitii normative de la dreptul comercial, devenind un drept special in raport de dreptul comercial, care ramane dreptul comun

b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI: b.1.) In mod obligatoriu, raportul juridic de Dreptul Afacerilor contine un element de

extraneitate, care ii imprima un caracter specific de internationalitate, pe cand raportul juridic comercial intern nu prezinta aceasta caracteristica.

b.2.) Din cauza acestui caracter specific, adica al elementului de extraneitate, raportul juridic de Dreptul Afacerilor este susceptibil sa cada sub incidenta a doua sau mai multe sisteme de drept (cel putin doua), aspect asupra caruia vom reveni. B. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL CIVIL

a) ASEMANARI: a.1.) Corelatia care exista intre Dreptul Afacerilor si dreptul civil rezulta chiar din primul articol al Codului comercial roman, care stipuleaza ca in contract se aplica legea de fata si, mai departe, legiuitorul precizeaza ca unde ea nu dispune se aplica Codul civil. a.2.) Atat in raporturile de Dreptul Afacerilor, cat si in raporturile de Drept civil, partile sunt, totdeauna, pe pozitie de egalitate, ceea ce atesta existenta unei metode de reglementare comune.; a.3.) In sfarsit, evidentiem ca, atat in Dreptul Afacerilor, cat si in Dreptul civil, raporturile juridice sunt raporturi de drept privat, iar contractul este principalul izvor de obligatii pentru ambele discipline.

b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI: b.1.) Subiectele de Dreptul Afacerilor au o capacitate speciala de a efectua operatiuni de comert exterior, in timp ce subiectele Dreptului civil(persoanele fizice si persoanele juridice) nu au o asemenea calitate ;b.2.) Raporturile de Dreptul Afacerilor au, in principiu, caracter patrimonial, in timp ce raporturile de Drept civil se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.; b.3.) Raporturile de Dreptul Afacerilor au caractere specifice de comercialitate si internationalitate, spre deosebire de cele civile care nu prezinta aceste caractere.

Dreptul Afacerilor mai are stranse legaturi cu dreptul procesual civil, cu dreptul international privat, cu dreptul international public.

4

II. PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI AFACERILOR a. Principiul libertatii comertului. Acest principiu este consacrat in Constitutia Romaniei, prin art.134 alin.2, care statueaza

obligatia asigurarii libertatii comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de decizie.

In cadrul acestui principiu distingem urmatoarele subprincipii (ori linii de actiune calauzitoare) si anume: - libertatea de a revinde pentru a obtine un profit - consensul ca politica monopolista aduce atingere principiului libertatii comertului; - controlul exercitat asupra subiectelor de Drept al Afacerilor prin mijloace financiar-bancare de catre stat.

b. Principiul concurentei loiale Dupa cum se cunoaste, concurenta, in orice domeniu al activitatii umane, are un rol

benefic, cu atat mai mult in schimburile de marfuri si servicii, constituind, in aceasta privinta, un factor real de progres economic.

Si in ceea ce priveste acest principiu, deosebim, in cadrul sau, mai multi factori de determinare si anume: b.1. Concurenta presupune, in primul rand, o competitie de piata intre subiecte de drept cu activitati comerciale asemanatoare, care se intrec nestingherite pe piata libera; b.2. Domeniul concurentei comerciale internationale amplifica rolul concurentei de pe piata interna, ridicand-o, pe aceasta din urma, la nivel continental, regional sau mondial, dupa cum se manifesta. Acest principiu se regaseste in actele normative cu aplicare interna si cu vocatie internationala, el fiind, de altfel, o forma de manifestare a principiului libertatii comertului, acesta din urma reprezentand, pe de alta, parte, fundamentul economic al exercitarii concurentei loiale in comertul international.

Dintre actele normative care asigura pe plan national desfasurarea raporturilor juridice comerciale in conditii de concurenta loiala, evidentiem Legea nr.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, care sanctioneaza persoanele fizice si juridice ce efectueaza acte si fapte de comert cu incalcarea principiilor libertatii comertului si a concurentei loiale.

Functiile concurentei loiale Avand in vedere ca, din totdeauna, concurenta loiala este unul dintre principiile

fundamentale ale Dreptului Afacerilor, expresie a liberalismului economic, ea are functii importante in evolutia relatiilor comerciale internationale, dintre care exemplificam: - garantarea desfasurarii economiei de piata; - facilitarea liberei circulatii a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si persoanelor; - stimularea initiativei in cadrul schimburilor comerciale internationale.

Acest principiu fundamental orienteaza reglementarile nationale si internationale in vederea asigurarii:

accesului liber pe piata; libertatii cererii si a ofertei; libertatii economice, in general; prevenirii si reprimarii actelor anticoncurentiale recuperarii prejudiciilor nascute din abuzul de libertate in schimburile comerciale internationale.

Concurenta neloiala poate fi definita in mod succint ca fiind recurgerea, de catre comercianti, la fapte si acte care contravin uzantelor oneste in activitatea de comert international.

Concurenta neloiala este caracterizata, de regula, prin: - utilizarea unor mijloace si metode reprobabile in activitatea comerciala; - comiterea unor acte blamabile, prejudiciabile, in atragerea clientelei.

5

Conventia anticoncurentiala poate fi definita ca o manifestare a principiului libertatii comertului, precum si a caracterului volitional al raportului juridic de Dreptul Afacerilor, prin care partile pot prevede in contractul de comert international o clauza cu caracter anticoncurential, in scopul apararii intereselor reciproce. Aceasta conventie obliga partile sa nu efectueze acte si fapte de comert international care pot aduce atingere premiselor raportului juridic stabilit intre ele.

c. Egalitatea juridica a partilor - Este un alt principiu fundamental al Dreptului Afacerilor, care priveste direct raportul de comert international, potrivit caruia fiecare parte contractanta are dreptul sa actioneze conform vointei sale, in ceea ce priveste desfasurarea tuturor operatiunilor de comert international, pe care le doreste realizate, in scopul obtinerii unui profit, pentru sine. d. Principiul libertatii conventiilor

Potrivit acestui principiu, partile raporturilor juridice de comert international isi pot alege, in mod liber partenerii si sa trateze cu acestia clauzele contractuale, astfel incat sa se concretizeze interesul lor.

De asemenea, subiectele raportului juridic pot sa stabileasca, prin acelasi act de vointa, natura juridica, obiectul si continutul contractului de comert international, sa hotarasca asupra modului de rezolutiune sau de reziliere a acestuia, dar fara a incalca dispozitiile imperative in materie.

e. Contractele de comert international au putere de lege intre partile contractante Potrivit acestui principiu, libertatea contractuala le permite partilor sa stabileasca, de

comun acord, cu respectarea dispozitiilor legale, natura si conditiile contractului, pe care apoi sunt obligate sa le respecte intocmai, cu consecintele de rigoare ce decurg din respectarea ori nesocotirea clauzelor stipulate.

f. Principiul bunei-credinte actioneaza, in primul rand, in domeniul incheierii si derularii contractelor de comert international si are o importanta covarsitoare. Acest principiu pretinde ca orice conventie trebuie sa fie efectuata de catre parti cu bona fides, iar partile contractante sa nu recurga la uzante necinstite, dand dovada de concurenta neloiala. In raporturile comerciale interne si internationale, buna-credinta se prezuma. In cazul in care se constata, din partea unui contractant, reaua-credinta, el va suporta rigorile legii, foarte aspre in acest sens.

III. IZVOARELE SI CODIFICAREA DREPTULUI AFACERILOR

a. Izvoarele interne In aceast categorie sunt incluse, in primul rand, dispozitiile constitutionale. Astfel, in

art. 10 din Constitutie se stipuleaza ca Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu celelalte state ale lumii, relatii bazate pe principiile si normele generale admise in dreptul international.

Un act juridic important este Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat. In cuprinsul ei se intalnesc norme referitoare la determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat, precum si norme de procedura incidente in litigii privind aceleasi raporturi (civile, comerciale, de procedura civila si alte raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate).

De stricta actualitate sunt Legea nr.637/2002 privind normele pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat in materia insolventei si Legea nr.187/2003 privind competenta de solutionare a litigiilor nascute dintr-un raport de drept international privat

6

in materie civila si comerciala, precum si normele privind recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti pronuntate in statele Uniunii Europene.

De asemenea, trebuie mentionata Legea nr.161 din 19.04.2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, care reglementeaza, intre altele, si o noua institutie juridica pentru Romania, si anume Grupul de Interes Economic, precum si conditiile in care Grupurile Europene de Interes Economic sunt recunoscute si pot functiona pe plan national.

Cele mai importante izvoare interne, cu adevarat predominante, sunt legile comerciale, din randul carora se reliefeaza Codul comercial roman din 1887, cu modificarile ulterioare, dar si alte acte normative comerciale, toate fiind importante izvoare interne de Drept al Afacerilor.

Normele de drept financiar cuprinse in legi speciale sunt si izvor intern al Dreptului Afacerilor. Acestea trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru a fi aplicabile in materie: - legea in care este cuprinsa norma aplicabila sa nu fi fost aleasa de subiecti o lex contractus; - un subiect sa fie cetatean al tarii careia apartine legea respectiva; - aplicarea legii nationale se fie acceptata de subiectii raportului juridic.

Sa mai adaugam printre izvoarele la care facem referire legea civila, obiceiul juridic si practica judecatoreasca, cu sublinierea expresa ca cea din urma are o importanta sporita in sistemele de common-law, in raport cu sitemele de civil-law.

b. Izvoare internationale Apreciate in doctrina ca fiind elementul substantial al Dreptului Afacerilor, izvoarele

internationale au o importanta covarsitoare, in calitatea lor de creatoare de norme cu caracter normativ.

Conventiile internationale, al caror continut este format din drepturile si obligatiile participantilor la raporturile juridice de comert international, pot fi bilaterale sau multilaterale.

Dintre conventiile bilaterale evidentiem: Tratatul comercial, indiferent de denumirea sa (conventie, protocol, acord, compromis,

nota diplomatica etc), document de drept international public, este o manifestare de vointa a doua sau mai multe state prin care ele inteleg sa reglementeze, intr-un anumit mod, o sfera de relatii internationale bine delimitata, constituind, in acest sens, noi norme de drept international sau modificand ori abrogand pe cele existente, la un anumit moment dat.

Cutuma, in masura in care reglementeaza in domeniul afacerilor, ea constituind o cristalizare a unei practici indelungate si cu caracter de repetabilitate, devine izvor de Drept al Afacerilor, daca este recunoscuta legal.

2. Codificarea Dreptului Este o activitate salutara si continua, desfasurata pe plan mondial, menita sa concentreze

si sa monitorizeze actele normative din toate statele si cutumele operationale in materia comertului international in vederea uniformizarii si modernizarii mijloacelor utilizate la incheierea si desfasurarea tranzactiilor comerciale.

Aceast important activitate practica s-a realizat, la nivel mondial, prin: - Reglementarile uniforme elaborate de Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul

Comertului International (UNCITRAL); - Reglementari uniforme emise de catre Comisia Economica pentru Europa a ONU

(CEE ONU);

7

- Reglementari uniforme ale UEE privind incheierea de conventii pentru realizarea de norme in domeniul dreptului comertului international;

- Reglementarile uniforme ale Camerei de Comert International de la Paris (CCIP). Sub aceast egida, in 1953 au aparut Regulile INCOTERMS, de unificare si standardizare a uzantelor comerciale internationale, in materie de vanzare comerciala internationala (ultima sa republicare a avut loc in anul 2000).

Practica judecatoreasca si arbitrala nu constituie izvor de drept, intrucat legiuitorul roman nu admite acest lucru. Totusi, jurisprudenta are o importanta deosebita in interpretarea si adaptarea normelor juridice, indeosebi in ipoteza in care acestea nu au fost constituite pentru a reglementa, in mod direct raporturile juridice de dreptul comertului international.

IV. RAPORTUL JURIDIC DE COMERT INTERNATIONAL

Raportul juridic de dreptul comertului international este definit, de regula, de intreaga

doctrina, ca fiind o relatie cu caracter patrimonial, care ia nastere in schimburile comerciale internationale, reglementata de norme juridice si in cadrul carora, partile, aflate pe pozitie de egalitate juridica, au drepturi si obligatii corelative, a caror aducere la indeplinire poate fi obtinuta, prin forta coercitiva a statului.

A. Premisele raportului juridic de comert international Premisele se desprind, cu usurinta, din chiar definitia pe care am dat-o raportului juridic

de comert international. Aceste premise sunt cele pe care le vom evidentia in cele ce urmeaza, in mod distinct:

A) SUBIECTELE DE DREPT Subiectele raportului juridic de comert international pot fi individuale, ca persoane fizice

sau colective, ca grupari organizate (persoane juridice). In cazul Dreptului comertului international, subiectele participante la raporturile comerciale internationale sunt acele persoane care au comertul ca profesiune obisnuita, societatile comerciale, precum si alte forme organizatorice cu personalitate juridica pe care le vom prezenta pe larg intr-o sectiune viitoare.

b) NORMA JURIDICA DE COMERT INTERNATIONAL Cunoscand ca norma juridica este o regula de conduita, instituita ori sanctionata de catre

stat si a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a puterii publice, prin extrapolare, se poate conchide ca normele juridice de comert international reglementeaza conduita posibila ori datorata a subiectelor de drept participante la raporturile comerciale internationale

Caracteristicile raportului juridic de comert international Avand in vedere specificitatea raportului juridic de comert international, se impune sa

reliefam si caracteristicile acestuia. Unele dintre acestea prezinta un caracter comun celorlalte ramuri ale dreptului, iar altele

sunt specifice si apartin, pe deplin, Dreptului comertului international. a) CARACTERUL VOLITIONAL Aducerea la indeplinire a raporturilor juridice de comert international se realizeaza, de

regula, prin contractele comerciale care au un caracter de internationalitate si titlurile de valoare. Si intr-un caz si in celalalt, ambele subiecte de drept isi manifesta, in mod nemijlocit,

vointa juridica, astfel incat este evident ca raportul juridic de comert international are un caracter volitional.

De asemenea, prin aceeasi vointa juridica concordanta, subiectii de drept determina ei insisi actiunile pe care le intreprind ori le pretind de la cealalta parte pe durata existentei raportului juridic. Continutul raportului aflat in discutie, in situatia de fata, la fel ca orice alt

8

raport juridic poate fi modificat, completat, reziliat sau rezolutionat numai prin acelasi acord de vointa al participantilor care au calitatea de comercianti.

Avand in vedere principiul libertatii comertului, in primul rand este mai mult decat evident ca subiectii unui raport juridic de comert international au chiar posibilitatea de a alege, dupa vointa, asupra jus loci, adica a legii care va guverna fondul si efectele unui anumit control de comert international.

Aceeasi lexitate volitionala se afla la latitudinea participantilor la un asemenea raport juridic si, in ceea ce priveste jurisdictia care va fi competenta sa solutioneze un eventual conflict survenit intre parti, evidentiind, daca mai este nevoie, acelasi caracter volitional al raportului juridic de comert international.

b) CARACTERUL PATRIMONIAL La fel ca si in raportul juridic comercial, subiectii raportului juridic de comert

international au intentia normala, declarata si legala de a obtine un anumit profit. Este, de la sine inteles, ca obtinerea acestui profit, nu este la indemana oricarui

comerciant, indeosebi in conditiile unei economii de piata reale, care impune o competitie acerba intre concureti, ceea ce nu stirbeste cu nimic evidentierea faptului ca raportul juridic de comert international are o dimensiune, in mod categoric, valorica, care urmareste, in mod indubitabil, dobandirea unor avantaje economice.

c) ELEMENTUL DE EXTRANEITATE Cea mai importanta caracteristica a raportului juridic de comert international, care ii

confera specificitatea sa aparte, este prezenta elementului de extraneitate, alaturi de celelate trasaturi ale sale. In acest context, un contract comercial dobandeste, de indata, caracter de internationalitate, ceea ce ii confera un loc si un rol aparte, printre alte contracte comerciale, tocmai pentru ca sediul, domiciliul sau fondul de comert reprezinta acel element sine qua non al raportului juridic de comert international.

In lumea contemporana, atat de complexa si de grabita, stabilirea regimului juridic sub care se naste, se modifica si se stinge un astfel de raport sau stabilirea cu certitudine a jurisdictiei careia i se va supune un eventual conflict ivit intre comercianti, capata o importanta covarsitoare datorita consecintelor juridice care pot surveni la un moment dat.

c) RAPORTURILE COMERCIALE INTERNATIONALE Raporturile comerciale internationale sunt constituite din actele si faptele de comert international, carora norma juridica le atribuie o anumita semnificatie, cu consecintele juridice de rigoare. Cu alte cuvinte, putem vorbi de acele imprejurari in raport cu care norma juridica determina nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic de comert international concret.

B. Partile raportului juridic de comert international Sunt parti sau subiecte al raportului juridic de comert international toti comerciantii,

persoane fizice si juridice care participa, in mod activ la schimburi comerciale, pentru a obtine un anumit profit.

Acestia pot fi clasificati, in functie de ordinea juridica careia ii apartin, in doua categorii: Categoria subiectelor de drept care apartin ordinii juridice nationale,

participante la raporturile juridice de comert international Categoria subiectelor de drept care apartin ordinii juridice internationale,

participante la raporturile juridice de comert international Din prima categorie, cea a subiectelor de drept national, fac parte: comerciantul-persoana

fizica, societatile comerciale si grupurile de interes economic. 1. Comerciantul persoana fizica Potrivit dispozitiilor art. 7 din Codul comercial roman, este comerciant acela care

savarseste fapte de comert, avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale.

9

Dupa cum se poate observa legiuitorul roman a inteles sa faca, in mod expres, distinctie intre comerciantul individual-comerciantul persoana fizica si societatea comerciala.

Din cuprinsul normei juridice amintite, rezulta ca, pentru a dobandi statutul de comerciant, persoana fizica trebuie sa faca acte de comert, iar aceste fapte de comert sa fi savarsite cu titlu profesional. De asemenea, cumulativ acestor conditii impuse de chiar textul legii comerciale, persoana fizica trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, sa desfasoare actele de comert in nume propriu, independent si pe riscul sau si, nu in ultimul rand, sa nu existe o stare de incompatibilitate, de decadere sau de interdictie cu privire la persoana comerciantului.

Statutul juridic al comerciantului este alcatuit din drepturile si obligatiile acestuia, dupa cum urmeaza:

Dintre drepturile cele mai importante, recunoscute si consacrate in legislatiile nationale enuntam pe urmatoarele:

dreptul persoanei de a-si alege singura si de a exercita profesiunea de comerciant; dreptul comerciantului de a-si alege denumirea firmei sub care isi va desfasura activitatea

comerciala; aceasta firma trebuie inscrisa in Registrul Comertului; dreptul la firma este un drept patrimonial, conferit comerciantului ca un drept de folosinta exclusiva care precizeaza cum este comerciantul si ce fel de comert desfasoara el.

dreptul comerciantului la libera circulatie; libera circulatie a marfurilor, serviciilor si capitalurilor; dreptul comerciantului de a fi informat cu privire la orice schimbare legislativa, in

domeniul comertului. Dintre principalele obligatii enuntam:

inscrierea comerciantului in Registrul Comertului; tinerea de evidente privind afacerile; transparenta comerciantului in ceea ce priveste bilantul, falimentul si lichidarea afacerii

comerciale. Statutul juridic al comerciantului strain Comerciantii, persoane fizice straine, au dreptul de a indeplini acte si fapte de comert

international, cu respectarea dispozitiilor legale cuprinse in legea nationala a statului respectiv. Caracteristic statutului juridic al comerciantului strain este elementul de extraneitate, care in acest caz este domiciliul comerciantului, fiind irelevanta cetatenia in determinarea capacitatii comerciantului.

In cazul Romaniei, comerciantii care sunt persoane fizice straine, se bucura de aceleasi drepturi ca si cetatenii romani.

2. Societatile comerciale Regimul juridic al constituirii, modificarii, dizolvarii ori lichidarii societatilor comerciale

este supus dreptului comun, guvernat de actele normative interne. In conformitate cu dispozitiile legale, toate societatile comerciale care isi au sediul in Romania sunt persoane juridice romane.

Societatile comerciale romane, cu sau fara participare straina la capitalul social, pot face acte de comert international, cu conditia ca aceste acte sa fie prevazute in actul constitutiv al acestora ca obiect de activitate si sa fie permise de legea romana. Potrivit legii-cadru nr.31/1990 si a Codului comercial roman, societatile comerciale cu participare straina pot dobandi oricare din formele legale de existenta prevazute de legea romana, inclusiv asociatiile in participatiune, societati in nume colectiv, in comandita simpla, pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata.

10

In conformitate cu prevederile Legii nr.35/1991 privind regimul investitiilor straine, republicata, persoanele fizice si persoanele juridice cu domiciliul ori, dupa caz cu sediul in strainatate pot efectuat investitii in Romania, in una din modalitatile prevazute in cuprinsul acestei legi. Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.35/1991 republicata, sunt considerate ca investitii straine, printre altele si:

a) constituirea de societati comerciale, filiale sau sucursale, cu capital integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau persoane juridice romane, potrivit prevederilor Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale;

b) participarea la majorarea capitalului social al unei societati existente sau dobandirea de parti sociale ori actiuni la asemenea societati, precum si de obligatiuni sau alte efecte de comert;

3. Grupurile de Interes Economic Prin Grup de Interes Economic se desemneaza forma de asociere intre doua sau mai

multe persoane fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii sau dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor activitatii respective.

Legea nr.161/2003 reglementeaza in Cartea I - Titlul V din cuprinsul sau modurile de constituire, functionare, administrare, modificare si incetare a grupurilor de interes economic asemanator celor prevazute de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

Caracterele juridice ale grupurilor de interes economice sunt similare cu cele ale societatilor comerciale, in special a celor de prsoane. Astfel, grupurile de interes economic sunt persoane juridice romane cu scop patrimonial, iar membrii sai raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile sociale ale grupului, cu exceptia cazului in care in contractele incheiate cu tertii co-contractanti s-a prevazut contrariul.

Grupurile de interes economic prezinta si unele carctere specifice si anume: a) pot avea calitatea de comerciant sau necomerciant b) se pot constitui cu sau fara capital social c) numarul membrilor nu poate fi mai mare de 20 si nu poate avea mai mult de 500 de

angajati d) activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea membrilor sai (are caracter

accesoriu) 4. Grupurile Europene de Interes Economic. In afara de reglementarea Grupurilor de Interes Economic, Legea nr.161/2003 stabileste

si conditiile in care Grupurile Europene de Interes Economic (GEIE) sunt recunoscute si isi pot desfasura activitatea in Romania.

4. Reglementari specifice in dreptul european comunitar.

Perspectivele aderarii la Uniunea Europeana presupune adoptarea si a altor norme de drept comunitar in legislatia nationala. Referitor la subiectele de drept, participante la raporturile de drept comercial intern si international, Romania va trebui sa transpuna integral in legislatia nationala cele 11 directive, aplicate in spatiul economic european din 1994.

Aceste directive privesc domenii importante, cum ar fi constituirea, obligatiile sociale, aporturile, modificarile de capital, fuziunile si divizarile, structura organelor de conducere, etc.

Din categoria subiectelor de drept care apartin ordinii juridice internationale, participante la raporturile juridice de comert international fac parte statele si organizatiile internationale de state cu caracter interguvernamental.

11

1. Statele sunt subiecte originare de drept, care participa la raporturile juridice international in doua ipostaze:

a) Ca titulare ale suveranitatii (de jure imperii), imprejurare in care legifereaza statutul juridic al celorlalte subiecte de drept; raporturile juridice la care statele participa ca titulare de suveranitate sunt raporturi de drept international public.

b) Ca persoane juridice (de jure gestionis), titulare de drepturi si obligatii; raporturile juridice la care statele participa ca persoane juridice sunt raporturi de dreptul comertului international.

2. Organizatiile interguvernamentale sunt create prin acordul de vointa al statelor interesate, acord concretizat intr-o conventie internationala multilaterala la care participa mai multe state ca titulare de suveranitate.

Aceste organizatii sunt subiecte derivate de drept, care participa atat la raporturi juridice de drept international public, cat si la raporturi juridice de drept international privat, potrivit scopului si finalitatii lor, prevazute expres in conventia internationala de constituire.

Alaturi de aceste doua categorii de subiecte ale raportului juridic de comert international, amintim societatile transnationale care, prin modul lor de constituire, exced regimului juridic national al statelor, tendinta la nivel european fiind reglementarea acestora prin norme juridice uniforme.

C. Continutul raportului juridic de comert international Continutul raportului juridic de comert international este format din totalitatea drepturilor

si obligatiilor corelative pe care le au, respectiv le incumba subiectelor raportului juridic de comert international.

Asa cum am aratat raportul juridic de comert international se caracterizeaza, printre altele, prin pozitia de egalitate pe care se situeaza participantii in cadrul operatiunilor de comert international, astfel incat fiecare dintre subiectele raportului juridic va avea, in acelasi timp, atat calitatea de creditor(subiect activ), cat si calitatea de debitor(subiect pasiv) al obligatiei sau prestatiei care formeaza obiectul raportului juridic.

D. Obiectul raportului juridic de comert international Obiectul raportului juridic de comert international este prestatia la care este obligat debitorul(subiectul pasiv) fata de creditor(subiectul activ), in vederea satisfacerii intereselor sale legitime. Prin prestatie intelegem conduita sau comportamentul la care debitorul obligatiei de comert international trebuie sa o manifeste in cadrul unui raport juridic de comert international concret. Aceasta conduita se concretizeaza intr-o actiune, de a da sau de a face, are intotdeauna natura juridica patrimoniala si se considera executata numai in momentul in care creditorul va obtine rezultatul urmarit prin operatiunile de comert international.

V. ACTELE SI FAPTELE DE COMERT INTERNATIONAL 1. Notiune si caracterizare Sunt considerate acte si fapte de comert international actele si faptele care contin

elemente de extraneitate si prin care se realizeaza o interpunere in vehicularea bunurilor, cunostintelor tehnico-stiintiifice si serviciilor, in scopul realizarii unui beneficiu, in mod direct ori indirect.

In vederea formularii unei definitii a faptelor de comert s-au formulat, de-a lungul timpului, cateva teorii in vederea caracterizarii acestei notiuni.

12

a) Teoria speculatiei, potrivit careia actul de comert este unul eminamente speculativ, realizat in scopul obtinerii de beneficii, pe baza ideei de cumparare a marfurilor la un anumit pret si revanzare la unul mai mare, accentuandu-se caracterul esential al actului in sine si anume realizarea de profit;

b) Teoria circulatiei, conform careia actul de comert este considerat ca fiind unul de circulatie, mai precis de interpunere in circulatia marfurilor intre producator si consumatorul final.

c) Teoria intreprinderii, care considera ca actul de comert este cel indeplinit printr-o intreprindere, privind o activitate metodic organizata, care presupune o repetitie profesionala a actelor, conform unei organizari sistematice si bazate pe anumite mijloace materiale.

d) Teoria mixta, care considera ca adoptarea unui unic criteriu in vederea determinarii comercialitatii actelor juridice este greu de luat in seama si prefera imbinarea mai multor criterii dintre cele deja evidentiate.

Prin prisma celor 4 teorii prezente putem defini faptele sau actele de comert ca fiind acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

2. Clasificarea actelor si faptelor de comert international Ca si actele si faptele de comert intern, actele si faptele de comert international se impart

in: obiective, subiective si mixte. Aceasta categorisire se face in functie de scopul urmarit, obiectul si forma actului incheiat, precum si calitatea persoanei care il aduce la indeplinire.

a) Acte si fapte de comert international obiective. Sunt considerate a fi acte si fapte de comert international obiective acelea al caror caracter comercial se desprinde din chiar forma, natura sau obiectul lor, ele fiind, cu alte cuvinte, astfel considerate de lege, asa cum, de exemplu, sunt faptele de comert enumerate de Codul comercial roman.

b) Acte si fapte de comert international subiective. In aceasta categorie sunt incluse acte si fapte de comert international al caror caracter comercial le este conferit de calitatea de comerciant a celui care le savarseste, daca nu sunt de natura civila ori daca nu rezulta contrariul din insusi actul respectiv. Chiar daca, in anumite cazuri, actele si faptele savarsite de un comerciant (persoana fizica sau juridica) sunt de natura civila, ele dobandesc caracterul comercial tocmai pentru ca sunt efectuate de un comerciant (exemplu, inchirierea unui spatiu, unde se vor desface marfuri inchirierea este un act civil, dar care dobandeste caracter de comercialitate, prin savarsirea sa de catre un comerciant).

c) Actele si fapte de comert international mixte. Sunt incluse in aceasta categorie actele si faptele mixte de comert intern si international, care prezinta caracter comercial numai pentru una dintre parti, pentru cealalta parte pastrand caracterul civil.

3. Actele si faptele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala Asa cum s-a aratat anterior, alaturi de actele si faptele de comert international propriu-

zise, intalnim si pe cele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale, care pot fi intalnite sub forma contractuala ori sub forma constituirii de societati comerciale cu capital comun.

a) Acte si fapte de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale sub forma contractuala. Sunt astfel categorisite, deoarece se concretizeaza prin contracte de comert international incheiate intre parteneri din state diferite.

Multiplicarea si diversificarea schimburilor economice si tehnico-stiintifice in actuala conjunctura economica mondiala au condus la crearea unor contracte-cadru, care apoi dau nastere, la randul lor, unor contracte-sectoriale, toate avand drept specific promovarea cooperarii economice si tehnico-stiintifice.

13

b) Acte si fapte de cooperare economic si tehnico-stiintifica internationale sub forma constituirii de societatii comerciale cu capital comun.

Actele si faptele de cooperare de aceasta factura le intalnim la crearea de societati comerciale cu capital autohton si strain. In acest fel, in baza unui contract de societate si, mai recent, numai in temeiul actului constitutiv al unei asemenea societati comerciale, ia nastere o persoana juridica ce devine subiect de drept al comertului international, cu implicatiile si rolul ce i-au fost conferite de vointa partilor. Aceste acte si fapte de cooperare se materializeaza in acorduri bilaterale de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale, in toate domeniile si sectoarele de activitate.

VI. SOCIETATILE COMERCIALE

Aspecte terminologice Societatea este un mecanism social, economic si juridic prin care partile (actionarii,

asociatii) acced la un anumit profit pentru obtinerea caruia au pus in comun patrimoniul si au efectuat diligente.

Societatile comerciale sunt o veche achizitie sociala, nascute din nevoia conlucrarii dintre persoane fizice cu aceleasi preocupari ori din necesitatea reunirii de capitaluri in scopul constituirii capitalului. Societatea comerciala (trade company) mai este definita ca o forma esentiala a economiei de piata, bazata pe proprietatea privata premisa care are drept socop protejarea interesului personal uman, mobilul fundamental al cooperarii economice si a progresului social.

Trasaturile juridice ale contractului de societate Indiferent daca societatile sunt infiintate prin contract de societate, statut ori act constitutiv,

contractul de societate are urmatoarele trasaturi juridice: - are un caracter solemn fiind necesara incheierea sa in forma autentica in sens contrar,

contractul este lovit de nulitate - are un caracter multilateral intrucat in conceptia legala are caracter sinalagmatic ceea ce

impune participarea acel putin doi asociati iar pentru societatile pe actiuni un numar de cel putin 5 actionari exceptie facand societatea cu raspundere limitata care se poate constitui prin manifestarea vointei unei singure persoane

- caracterul oneros este dat de faptul ca fiecare asociat sau actionar doreste sa obtina un profit

- caracterul comutativ rezulta din faptul ca partile contractante cunosc de la inceput intinderea prestatiile la care se obliga

- caracterul comercial este cel care distinge un contract de societate comerciala de un contract care sta la baza unei societati civile intrucat acesta presupune o interpunere in vehicularea unor marfuri, capitaluri, servicii, etc. pentru obtinerea unui profit.

14

Formele societatilor comerciale In conformitate cu dispozitiile art. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale,

republicata cu modificarile si completarile ulterioare, societatile comerciale sunt de 5 feluri si anume:

1. Societatea in nume colectiv este o societate comerciala de persoane care ia nastere

prin vointa reciproca a partenerilor care aduc un raport patrimonial si participa in mod personal la functionarea societatii. Ei raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile societatii, ei obligandu-se in nume colectiv, dar au si o raspundere subsidiara, bucurandu-se de beneficiul de discutie. Din principiul raspunderii solidare si nelimitate a sociatilor, decurg urmatoarele aspecte:

- firma sociala este formata din numele tuturor asociatilor sau din firmele lor comerciale ori numai a unora dintre ei, situatie in care se mentioneaza ca exista si alti actionari decat cei trecuti pe firma sociala

- asociatii raspund numai pentru obligatiile asumate si sub firma sociala si sub semnatura administratorilor autorizati ai societatii

2. Societatea in comandita simpla Este o societate comerciala de persoane in care obligatiile sociale sunt garantate atat prin

capitalul social cat si prin responsabilitatea solidara si nelimitata a unuia sau mai multor asociati numiti comanditati ceelalti asociati numiti comanditari avand o raspundere limitata la aportul adus ori sa-l predea societatii. Aceasta societate isi desfasoara activitatea sub o firma in care pot figura doar numele comanditatilor. Acordul unui comanditar ca numele sau sa fie trecut pe aceasta firma duce la pierderea beneficiului sau de a raspunde limitat.

3. Societatea pe actiuni Este acea societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar

actionariatul raspunde numai in limitele aportului sau. 4. Societatea in comandita pe actiuni Este o societate comerciala de capitaluri formata din asociati comanditati care

administreaza societatea si care contribuie la activitatea acesteia numai prin munca lor si din asociati comanditari care participa in principal cu capital, primind actiuni in schimbul aportului adus la patrimoniul societatii.

Creditorii societatii sunt garantati cu patrimoniul si in subsidiar cu responsabilitatea solidara si nelimitata a comanditatilor in timp ce actionarii au numai responsabilitatea limitata la valoarea actiunilor lor.

5. Societatea cu raspundere limitata Este societatea in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar asociatii

raspund pana la limita aportului lor. b)Criterii de clasificare a societatilor comerciale

15

In raport de intinderea raspunderii asociatilor vom intalni: - societati cu raspundere nelimitata - societati cu raspundere limitata In raport de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae al societatii vom intalni - societati de persoane (societati in nume colectiv, societati in comandita simpla) - societati de capitaluri (societati pe actiuni) - societate cu raspundere limitata (societate cu unic asociat) In raport de nationalitatea, cetatenia participantilor la formarea patrimoniului, vom intalni: - societati cu capital integral romanesc - societati cu capital integral strain - societati cu capital mixt In raport de participarea sau nu a statului la formarea capitalului social vom intalni: - societati cu capital integral de stat - societati cu capital privat In raport de titlurile de valoare vom intalni: - societati comerciale care emit titluri de valoare - societati comerciale care nu pot emite titluri de valoare In raport de modul de reglementare vom intalni: - societati comerciale al caror regim juridic este stabilit de Legea nr. 31/1990 privind

societatile comerciale, modificata si republicata - societati comerciale reglementate de legi speciale - societati bancare al carui statut juridic este reglementat de Legea nr. 58/1998 privind

activitatea bancara - societatile de microfinantare reglementate de Legea nr. 240 din 2005 privind societatile

de microfinantare - societatile agrisole al caror statut este stabilit prin Legea nr. 36/1991 privind societatile

agricole si alte forme de asociere in agricultura - societatile de asigurari reglementate de Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare

si supraveghere a asigurarilor - societati de intermediere si investitii al caror statut juridic este reglementat de Legea nr.

297/2004 privind piata de capital Functionarea societatilor comerciale Din momentul dobandirii personalitatii juridice, vointa membrilor societatii devine insasi

vointa acestei entitati juridice in cadrul careia vom distinge patru categorii de organe si anume: - Un organ deliberativ care coordoneaza intreaga politica economica (Adunarea Generala a

Asociatilor si Adunarea Generala Extraordinara a Asociatilor) - Organ administrativ si de conducere care transpune in practica hotararile organului

deliberativ - Organul executiv cel care aduce la indeplinire activitatile necesare indeplinirii scopului

societatii si obtine profiturile - Organul de control al activitatii in randul carora intalnim cenzorii si auditorii financiari

care au rolul de a inform Adunarea Generala, statul si creditorii asupra activitatii desfasurate de societate

16

Incetarea calitatii de comerciant

In conformitate cu dispozitiile legale dovada calitatii de comerciant se face in mod

diferentiat dupa cum acesta este persoana fizica sau persoana juridica. In situatia persoanei fizice dovada calitatii de comerciant se face prin mijloace de proba

din care sa reiasa efectuarea de acte de comert cu caracter profesional asa cum pretinde art. 7 din Codul comercial.

De asemenea dovada calitatii de comerciant se mai face prin urmatoarele prezumtii care trebuie coroborate cu alte mijloace de proba:

- autorizatia administrativa de exercitare a comertului; - dovada inmatricularii la Registrul comertului; - prezentarea titulaturii de comerciant intalnita in corespondenta acestuia. In cazul unei persoane juridice, lucrurile sunt mai simple, dovada calitatii de comerciant

efectuandu-se dupa cum urmeaza: - o copie certificata de pe inregistrarea societatii in Registrul comertului - o copie certificata de pe inregeistrarea in registrul comertului in cazul regiilor autonome si

organizatiilor cooperatiste Incetarea calitatii de comerciant se realizeaza in mod diferit pentru persoanele fizice si

persoanele juridice. In mod obligatoriu, in ceea ce priveste incetarea calitatii de comerciant a persoanei fizice

impune renuntarea acesteia la efectuarea de fapte de comert insa aceasta renuntare trebuie sa fie efectiva si nu temporara sens in care cel in cauuza trebuie sa procedeze si la radierea inmatricularii sale din Registrul comertului ori depunerea autorizatiei administrative.

Nu ne aflam inaintea unei pierderi a calitatii de comerciant a persoanei juridice daca aceasta isi inceteaza activitatea. Pierderea calitatii de comerciant poate avea loc numai pe calea dizolvarii societatii si prin lichidare.

a) Dizolvarea societatii comerciale Potrivit dispozitiilor din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale incetarea

calitatii de comerciant are loc prin dizolvare atunci cand: - a expirat termenul stabilit prin actul constitutiv pentru durata societatii; - imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii ori indeplinirea acestuia; - a fost declarata nulitatea societatii; - adunarea generala a hotarat incetarea; - exista o hotararea judecatoreasca, obtinuta la cererea oricarui asociat, prin care se constata

impiedicarea desfasurarii activitatii societatii din cauza neintelegerilor grave dintre asociati; - declararea falimentului societatii; - prin alte cauze prevazute in mod legal sau care se regasesc in cuprinsul actului constitutiv

al societatii. Ne vedem obligati sa precizam, dat fiind multitudinea de forme juridice a societatilor

comerciale ca fiecare dintre acestea se dizolva in mod specific asa cum prevad art. 227-237 din Legea 31/1990.

b) Fuziunea si divizarea societatilor comerciale Putem defini fuziunea ca fiind un proces de absorbire a unei societati comerciale de catre

o alta societate, de aceeasi factura.

17

Fuziunea se mai poate realiza si prin contopirea a doua sau mai multe societati comerciale pentru a da nastere unei noi societati. Procesul de fuziune (Merger) a doua soicetati comerciale priveste crearea, in acest fel, a unei noi societati comerciale, de obicei, pe actiuni. (Fuziunea dintre doua societati care au domenii de activitate diferite este denumita prin sintagma fuziune de tip conglomerat-conglomerate merger).

In situatia in care se produce o fuziune prin absorbtie societatea care a absorbit societatea dizolvata capata toate drepturile acesteia si isi asuma obligatiile acesteia.

Cand fuziunea are loc prin contopire drepturile si obligatiile avute de societatea care isi inceteaza activitatea prin aceasta modalitate trec, firesc, asupra societatii nou infiintate.

Numim divizare impartirea patrimoniului unei societati comerciale, care isi incheie existenta, intre doua ori mai multe societati care se nasc de aceasta maniera sau care sunt deja existente.

Atat operatiunea de fuziune cat si cea de divizare trebuie sa fie hotarate de adunarea generala a fiecarei societati in conditiile prevazute pentru aducerea de modificari actelor constitutive ale societatilor respective.

Din momentul efectuarii fuziunii ori a divizarii se produce si dizolvarea (fara lichidare) a societatii care isi inceteaza activitatea. In mod concomitent se procedeaza la transmiterea universala a patrimoniului sau catre noua societate ori cea existenta deja, in starea in care se gaseste la momentul fuziunii ori a divizarii.

Transmiterea universala a patrimoniului se face in schimbul atribuirii de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale nou infiintate ori deja existente sau a unei sume de bani care nu poate depasi 10% din valoarea nominala a partilor sociale ori a actiunilor care au fost atribuite.

Mentionam ca potrivit dispozitiilor legale, fuziunea ori divizarea au loc la urmatoarele date:

- in situatia in care a fost constituita una sau mai multe societati la data la care noua ori noile societati au fost inmatriculate in Registrul comertului;

- in celelalte cazuri la data inscrierii in Registrul Comertului a mentiunilor privind majorarea capitalului de catre societatea absorbanta.

c) Lichidarea societatilor comerciale ca mod de incetare a calitatii de comerciant O societate comerciala poate inceta calitatea de comerciant si prin operatiunea de

lichidare urmata de repartizarea patrimoniului sau. Chiar daca in actul constitutiv al societatii respective este prevazuta modalitatea

efectuarii lichidarii dispozitiile legale in materie impun anumite reguli de urmat si anume: - pana la preluarea functiei de catre cei numiti in calitate de lichidatori administratorii

societatii comerciale in cauza isi continua modelul cu care au fost investiti insa ei nu mai pot intreprunde noi operatiuni, in caz contrar ei raspund in mod personal si solidar pentru efectuarea acestora (aceasta interdictie se plaica din ziua expirarii termenului fixat pentru durata societatii ori de la data la care dizolvarea a fost hotarata de adunarea generala ori a fost declarata prin hotarare judecatoreasca.

Daca societatea comerciala a fost dizolvata inainte de expirarea termenului stabilit pentru durata sa dizolvarea ei are efect fata de terti numai dupa un interval de 30 de zile de la publicarea acestui fapt in Monitorul Oficial.

Lichidarea unei societati comerciale trebuie incheiate in 3 ani de la data dizolvarii insa tribunalul comercial poate prelungi acest termen pentru motive temeinice, cu inca 2 ani.

18

De asemenea, la trecerea a 15 zile de la terminarea lichidarii, lichidatorii insarcinati cu aceasta activitate va cere radierea societatii din registrul comertului sub mentiunea unei amenzi judiciare in cuantum de 200 lei pentru fiecare zi de intarziere.

Si o ultima precizare: lichidarea unei societati comerciale nu libereaza in mod automat, pe asociati sau actionari de deschiderea falimentului in conformitate cu procedura instituita de Legea nr. 85/2006.

VI I. FALIMENTUL INTERNATIONAL

Competenta internationala

Legea aplicabila in materie de faliment

Regula aplicarii legii statului de deschidere

1. Competenta internationala

Conventia de la Bruxelles, din 23 noiembrie 1995 privind procedurile de insolventa,

inspirata din Conventia Consiliului Europei, a consacrat existenta unei :

- proceduri principale pentru care este competent tribunalul locului unde debitorul are centrul

intereselor principale si a unei

- proceduri locale pentru care este competent tribunalul locului unde debitorul detine un

stabiliment.

Regulamentul realizeaza un compromis intre universalitatea procedurii (o singura procedura

pentru un singur patrimoniu) si teritorialitatea procedurii (atate reguli procedurale distincte cate

sedii sunt), care pare mult mai realist decat sistemul unitar propus de Proiectul de Conventie

Europeana din 1992.

Regulamentul are in vedere legatura naturala intre competenta jurisdictionala si cea

legislativa, adoptand doua norme conflictuale determinante :

- competenta pentru deschiderea procedurii de faliment apartine

instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor

interese ale debitorului, iar

19

- legea aplicabila este legea statului membru in care s-a deschis

procedura.

Regulile de competenta stabilite prin acest Regulament se limiteaza la competenta

internationala, desemnand statele membre ale caror jurisdictii pot deschide o procedura de

faliment. Competenta teritoriala in cadrul acelui stat membru trebuie sa fie determinata de legea

nationala a statului respectiv. Cu toate ca Conventia de la Bruxelles nu a intrat in vigoare,

solutiile sale in materie de insolventa au fost retinute si preluate de Regulamentul 1346/2000

al Uniunii Europene, intrat in vigoare la 31 mai 2000,in aparenta, dreptul comunitar pare

sa se fi indreptat catre teza teritorialitatii.

Regulamentul nu contine nici o regula cu privire la solutionarea conflictelor pozitive de

competenta. Rezolvarea conflictelor pozitive de competenta privind deschiderea procedurii

principale trebuie sa se bazeze pe principiul increderii reciproce, principiu care conduce la o

regula a primei instante invesite (first in time rule).

Decizia jurisdictiei care deschide prima procedura in temeiul criteriului centrului principalelor

interese ale debitorului va trebui sa fie recunoscuta in toate celelalte state membre, fara ca aceste

state sa o poata supune unui control. Aceasta intrucat Regulamentul prevede recunoasterea

imediata a deciziilor privind deschiderea, desfasurarea si inchiderea unei proceduri de faliment si

a celor in directa legatura cu aceasta procedura, fara vreo alta procedura sau formalitate (art.16).

Este o aplicare unitara asupra falimentului.

Aceste reguli nu elimina insa orice conflict virtual de jurisdictie: doua jurisdictii deferite

se pot totusi considera deopotriva competente sa deschida o procedura principala cu efecte

universale. Este suficient ca una dintre ele sa retina criteriul sediului social statuar, iar cealalta pe

cel al sediului real. In aceasta privinta, Regulamntul comunitar nu prevede nici un raspuns.

Singura dispozitie existenta este cea prevazuta de art. 3 pct.3 : atunci cand o procedura este

deschisa conform art.3 pct.1 (procedura principala), orice alta procedura deschisa conform

art.3 pct.2 este o procedura secundara. Dar aceasta regula nu este aplicabila decat daca

jurisdictia ulterior sesizata accepta sa nu deschida decat o procedura de lichidare si cu caracter

teritorial.

20

2. Legea aplicabila falimentului

In Dreptul comertului international, competenta legislativa este adeseori influentata de cea

judiciara. Si in materie de faliment, competenta jurisdictionala determina competenta legislativa.

Determinarea legii falimentului depinde de solutia pe care o adopta in conflictul de competenta

jurisdictionala, deoarece instanta competenta, sesizata, va aplica propria lege de drept

international privat care ii va arata legea aplivabila fondului lex causae.

Legea falimentului este legea forului (lex fori), ea avand vocatie generala pentru

solutionarea problemelor juridice ale unui faliment. Este solutia pe care o consacra in

unanimitate normele uniforme in materie de faliment :

- art. 19 al Conventiei Europene privind anumite aspecte

internationale ale falimentului incheiate la Istanbul in 1990 intre

statele membre ale Consiliului Europei,

- art. 4 din Conventia de la Bruxelles din 23 noiembrie 1995 privind

procedurile de insolventa incheiate in cadrul Uniunii Europene,

- art. 4 din Regulamentul nr. 1346 din 29 mai 2000 al Consiliului

European privind procedurile de faliment.

Potrivit art. 4 din acest Regulament, principiul este acela ca, in absenta unei dispozitii

contrare, se va aplica legea statului membru in care s-a deschis procedura (lex fori concursus),

atat procedurii principale cat si procedurilor locale, atat in privinta deschiderii procedurii cat si in

privinta desfasurarii si inchiderii procedurii falimentului. Este o norma conflictuala uniforma

destinata sa inlocuiasca, in aceasta materie, normele nationale de drept international privat.

Astfel spus, interdependenta dintre competenta judiciara si cea legislativa este deplina,

solutia conflictului de legi fiind data de cea a conflictului de jurisdictie.

1. Regula aplicarii legii statului de deschidere

21

Art. 4 din Regulament prevede domeniul legii falimentului, printr-o enumerere cu

caracter exemplificativ a aspectelor ce vor fi supuse legii statului de deschidere. Potrivit acestui

text, legea falimentului va prevedea conditiile in care procedura trebuie deschisa, desfasurata si

inchisa, in special :

a) debitorii care fac obiectul procedurii, in raport cu calitatea acestora ;

b) bunurile care alcatuiesc averea debitorului si regimul juridic al bunurilor dobandite de

debitor ulterior deschiderii procedurii ;

c) atributiile debitorului si ale sindicului ;

d) conditiile in care se poate face compensarea obligatiilor ;

e) efectele producerii in ceea ce priveste contractele la care debitorul este parte, aflate in

curs de desfasurare ;

f) efecetele producerii asupra actiunilor individuale, cu exceptia proceselor aflate in curs de

solutionare ;

g) creantele ce urmeaza sa fie inregistrate la pasivul debitorului si regimul juridic al

creantelor nascute dupa deschiderea procedurii ;

h) regulile vizand inregistrarea, verificarea si admiterea creantelor ;

i) regulile care stabilesc distributia sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, rangul

creantelor si drepturile creditorilor care au fost partial dezinteresati dupa deschiderea procedurii

prin compensatiune sau ca urmare a valorificarii unui drept real ;

j) conditiile si efectele inchiderii procedurii, in special in cazul unui concordat sau plan

de reorganizare ;

k) drepturile creditorilor ulterior inchiderii procedurii ;

l) sarcina achitarii taxelor si a cheltuielilor de judecata ;

m) regulile referitoare la constatarea nulitatii, anularea sau constatarea inopozabilitatii

actelor juridice care prejudiciaza drepturile creditorilor din adunarea creditorilor.

22

VIII. TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNATIONALE

1. Notiune. In Dreptul Afacerilor, contractul este definit ca fiind un acord de vointa prin care doua sau mai multe subiecte de drept, convin sa dea, sa faca ori sa nu faca un anumit lucru. Prin contractul de comert international se intelege acordul de vointa care a avut loc intre doua sau mai multe subiecte de drept participante la comertul international, avand domiciliul ori sediul in state diferite, avand ca finalitate nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice de comert international. Intrucat actualmente ponderea contractelor de comert international este mai insemnata ne referim in continuare la acestea. 2. Trasaturile caracteristice ale contractelor de comert international

comercialitatea: un contract poate fi comercial ori civil, dupa cum constituie sau nu un act de comert, dar poate fi comercial, doar pentru o parte si civil pentru cealalta parte;

internationalitatea: este o alta caracteristica a contractului de comert international, care decurge din faptul ca un asemenea contract contine elemente de extraneitate (nationalitatea, sediul sau

2.1. Categorii de contracte de comert international in raport de criteriile dreptului comun (dreptului civil)

a. In raport cu modul lor de formare contractele de comert international sunt, de regula, consensuale, ele exprimand vointa manifestata de catre subiectii raportului juridic de comert international. In principiu, aceste contracte se incheie in forma scrisa.

b. De regula, ne aflam inaintea unor contracte cu titlu oneros, deoarece au ca finalitate declarata obtinerea pentru parti a unui profit.

c. Contractele de comert international sunt sinalagmatice dupa scopul lor, avand in vedere faptul ca dau nastere la drepturi si obligatii corelative pentru parti.

d. Contractul de comert international are caracter comutativ pentru ca atat existenta, cat si intinderea prestatiilor la care se obliga partile sunt certe si determinate (ori determinabile), din chiar momentul incheierii actului juridic respectiv.

e. Contractele de comert international sunt acte si fapte de comert deoarece ele tind la obtinerea unui profit, pentru ambele parti.

2.2. Criterii nespecifice de categorisire a contractelor de comert international

a. In functie de efectele pe care le vor genera contractele de comert international (ca de altfel toate tipurile de contracte), se impart in: constitutive, translative si declarative de drepturi.

a.1. Contractele de comert international cu caracter constitutiv sunt cele ce privesc, de obicei, crearea unor drepturi subiective, pe seama celor doua parti, ori a unui tert. De regula, acestea sunt drepturi de creanta si vor fi intalnite in contractele de mandat, de depozit, comision, transport, consultanta.

a.2. Sunt contracte de comert international translative de drepturi cele care transmit unele drepturi reale, de la un titular de drepturi la altul.

a.3. Contractele declarative de drepturi sunt mult mai rar intalnite in comertul international, iar prin ele se constata si se confirma pentru parti unele drepturi.

23

b. Dupa modul lor de executare contractele de comert international se impart in contracte cu executare imediata, succesiva sau continua.

b.1. Contractele de comert international cu executare imediata sunt cele care au ca obiect indeplinirea, de indata, a uneia sau mai multor prestatii.

b.2. Contractele de comert international cu executare succesiva sunt cel mai adesea intalnite in practica de comert international.

b.3. Contractele comerciale internationale cu executare continua cuprind obligatii care pot fi indeplinite de catre debitor in mod neintrerupt.

c. In raport de corelatia in care se afla, contractele de comert international se impart in contracte principale si contracte accesorii.

c.1. Sunt denumite contracte principale acele acorduri de vointa ale partilor care sunt de sine statatoare, iar existenta lor nu depinde de clauzele altui contract.

c.2. Contractele accesorii sunt cele care nu au o existenta de sine statatoare, valoarea lor juridica este conditionata de existenta unui contract principal.

d. Dupa natura obligatiilor care intra in continutul lor contractele internationale se divid in contracte care genereaza obligatia de a da, de a face sau de a nu face.

d.1. Contractele care genereaza obligatia de a da (dare) sunt cele translative de drepturi reale, carora lise adauga contractele care implica o contraprestatie pecuniara, indiferent de natura acesteia: pret, comision, chirie, navlu, prima de asigurare, etc.

d.2. Contractele care genereaza obligatia de a face (facere) sunt intalnite in sfera executarii de lucrari si in aceasta privinta este clasic contractul de antrepriza, precum si cele de prestari-servicii, cum sunt cele de consulting, comision, mandat, etc.

d.3. Contractele care genereaza obligatia de a nu face (non facere) sunt mai rar intalnite in comertul international, iar exemplul cel mai elocvent este obligatia concreta de a se abtine de la anumite actiuni, pe care si-o asuma una dintre partile contractante ori chiar ambele.

e. Dupa natura obligatiilor carora le da nastere contractele de comert international, acestea se pot clasifica in contracte care genereaza obligatii de rezultat si contracte care genereaza obligatii de mijloace.

e.1. Participantii la raporturile de comert international isi asuma obligatii de rezulta, intrucat prin finalitatea urmarita acestea sunt de esenta comertului, in general vorbind.

e.2. Contractele de comert international pot da nastere si la obligatii de mijloace (de diligenta).

2.3. Criterii specifice de categorisire a contractelor de comert international

a. In functie de participantii la raporturile juridice de comert international vom intalni:

a.1. Contracte obisnuite, atunci cand contractele se incheie intre participanti care apartin ordinii juridice nationale din state diferite, iar partenerii contractuali se recunosc dupa calitatea si natura juridica asemanatoare: comercianti-persoane fizice, societati comerciale, persoane juridice cu vocatie comerciala.

24

a.2. Contracte mixte (semiinternationale), incheiate intre subiecte de drept care apartin ordinii juridice internationale din state diferite. Specificitatea acestor contracte (numite in dreptul comercial englez state contracts) este conferita de faptul ca una dintre parti este un stat, care in raporturile comerciale actioneaza potrivit principiului de jure gestionis, iar cealalta parte este o persoana fizica ori o persoana juridica ce apartine de ordinea juridica nationala a altui stat.

b. In raport de obiectul lor, contractele de comert international se clasifica in cinci categorii:

b.1. Contracte translative de drepturi, care au ca obiect transmiterea drepturilor reale ori a celor de creanta intre parti.

b.2. Contracte de prestari de servicii, care au ca obiect o prestare de servicii la care una dintre parti se obliga in favoarea celelilalte parti.

b.3. Contracte de executare de lucrari, al caror obiect este realizarea de lucrari de constructii sau a unor lucrari de montaj.

b.4. Contracte de cooperare economica internationala si tehnico-stiintifica, prin intermediul carora au loc derularea raporturilor juridice privind productia si comercializarea de bunuri, executarea de lucrari, transferul de tehnologie avansata, etc.

b.5. Contracte de aport valutar, care au ca obiect sporirea rezervelor valutare ale participantilor la operatiunile de comert international. Aceste contracte se concretizeaza prin cumpararea si reexportarea de produse, efectuarea de operatiuni speculative cu devize si altele asemenea.

c. In raport cu complexitatea lor, contractele de comert international se clasifica in:

c.1. Contracte comerciale internationale unitare, care au la baza un singur acord de vointa intre parti. Din aceasta categorie enumeram contractul de vanzare comerciala, comisionul comercial international, mandatul comercial international, depozitul international.

c.2. Contracte comerciale internationale mixte, in cadrul carora acordul de vointa al partilor contractante genereaza drepturi si obligatii caracteristice pentru cel putin doua contracte unitare (de tip monolit).

c.3. Contracte comerciale internationale complexe care desemneaza o pluralitate de contracte comerciale internationale distincte, interdependente, care impreuna constituie un ansamblu contractual creat prin vointa juridica a partilor, care are drept scop o anumita finalitate, de asemenea agreata de parti.

d. In functie de durata pentru care se incheie, contractele comerciale internationale se vor clasifica dupa cum urmeaza:

d.1. Contracte de scurta durata, incheiate pentru operatiuni ocazionale si a caror durata nu depaseste 1 an.

d.2. Contracte cu durata medie, incheiate pe o perioada de timp de pana la 5 ani, acestea fiind regula in sfera comertului international.

d.3. Contracte de lunga durata, incheiate de parti pe o perioada de timp care excede duratei de 5 ani.

25

IX. FORMAREA CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL

Incheierea contractului de comert international se face, de regula, in doua etape: I. Etapa precontractuala II. Etapa incheierii propriu-zise a contractului de comert international

I. ETAPA PRECONTRACTUALA este reprezentata de anumite demersuri pe care

partile interesate le efectueaza in scopul informarii pietei internationale cu privire la intentiile lor sau in scopul de a se informa asupra tendintelor si oportunitatilor de pe piata internationala.

Rolul acestor demersuri este acela de a prospecta si investiga piata, iar in urma obtinerii de date concrete cei interesati sa isi exercite optiunea referitor la operatiunea de comert international pe care doreste sa o efectueze. Prin exploatarea informatiilor culese, subiectii de dreptul comertului international pot renunta la efectuarea unei operatii comerciale fara potential profitabil sau se pot transforma in initiatorii dialogului contractual.

Dialogul contractual este supus regulilor si strategiilor de negociere. Negocierea unui contract de comert international are ca scop stabilirea unui sistem de reguli, de drepturi si de obligatii corelative care vor guverna viitorul contract.

Pe durata negocierilor contractului, partile pot opta pentru schimbul de scrisori de intentie sau pentru incheierea unor acorduri de negociere.

Documentele internationale nu dau o reglementare juridica acestor instrumente si tehnici de negociere. In practica comerciala internationala sunt insa intalnite si produc efecte juridice, corespunzator sistemului de drept in care opereaza.

Astfel, scrisoarea de intentie a fost admisa ca tehnica de negociere si natura sa juridica poate fi determinata din clasificarea pe care a dat-o doctrina.

Domeniul caracteristic al scrisorii de intentie este acela de a trasa etapele negocierii. In afara acestei clasificari, care este predominanta, mai sunt intalnite inca trei categorii de scrisori de intentie, si anume: scrisori de intentie care nu produs efecte juridice si care nu contin nici un angajament al partilor scrisori de intentie care contin angajamente ferme cu privire la anumite aspecte ale demersurilor precontractuale; scrisori de intentie care exprima categorii juridice traditionale, cum sunt oferta de a contracta sau acceptarea ofertei.

In ceea ce priveste acordul de negociere, acesta este admis in sistemele de inspiratie romano-germanica, iar in sistemele de common-law este considerat nul, din cauza incertitudinii care exista cu privire la termenii contractului care urmeaza a fi negociat.

In dreptul roman, partile au posibilitatea sa incheie un acord de negociere, definit in practica arbitrala ca fiind chiar un contract, prin care partile se obliga sa faca o oferta care sa permita continuarea negocierilor, in scopul incheierii unui contract al carui obiect nu a fost decat partial determinat si intr-un mod insuficient pentru ca acel contract sa fie considerat ca fiind format.

Negocierea, indiferent de forma pe care o imbraca, implica respectarea unor reguli, cum sunt:

a. informarea corecta si completa a eventualului partener asupra elementelor de evaluare al viitorului contract

26

b. colaborarea partilor pentru ca negocierea sa nu depaseasca, in timp, o durata strict necesara informarii si clarificarii cadrului contractual

c. pastrarea confidentialitatii asupra informatiilor primite, daca aceste informatii nu au un caracter public evident

d. evitarea repunerii in discutie a clauzelor contractuale asupra carora s-a cazut deja de acord

e. anuntarea imediata a celeilalte parti a hotararii de a intrerupe negocierile, temporar sau definitiv

f. evitarea negocierilor paralele, afara numai daca partea interesata si-a declarat expres intentia ori si-a rezervat dreptul de a intra in contact si de a negocia si cu alti potentiali parteneri .

respectarea termenelor prevazute de parti pentru incheierea diferitelor faze ale negocierii II. ETAPA INCHEIERII PROPRIU-ZISE A CONTRACTULUI Contractul se considera a fi incheiat in momentul in care s-a realizat acordul de vointa

dintre partile contractante, in conditiile legii aplicabile contractului. In dreptul roman se considera ca momentul incheierii contractului este cel in care

acceptarea ofertei a ajuns la ofertant si acesta a luat cunostinta de continutul acesteia. In dreptul uniform, care are la baza Conventia de la Haga, din 1964, se apreciaza ca un

contract este format atunci cand acceptarea este receptionata la adresa persoanei ofertantului. Legea aplicabila contractului de comert international Determinarea legii aplicabile contractului de comert international se face, de regula prin

acordul partilor. In dreptul comertului international se admite ca partile sa desemneze legea care va guverna formarea, efectele, executarea si stingerea obligatiilor contractuale reciproce. Vointa partilor preintampina un eventual conflict de legi, datorat caracterului de internationalitate al contractului. Partile au posibilitatea de a schimba legea aplicabila contractului oricand, pe toata durata executarii contractului, cu conditia de a nu aduce atingere validitatii formei contractului sau drepturilor dobandite de terti.

Actul normativ care reglementeaza posibilitatea alegerii legii aplicabile contractului care este Legea nr.105/1992 privind raporturile de drept international privat da posibilitatea partilor sa aleaga potrivit vointei lor comune legea aplicabila contractului, in integralitatea sa ori numai unei anumite parti a contractului. Exista astfel posibilitatea legala de a supune un singur contract mai multor sisteme de drept.

In situatia in care partile nu convin asupra leii aplicabile contractului, aceasta va fi stabilita de catre organul de jurisdictie, potrivit normelor generale. Astfel, in prezent legea aplicabila contractului este data de legea statului in care debitorul obligatiei contractuale sau al prestatiei caracteristice isi are, la dat incheierii contractului, domiciliul, resedinta, sediul social ori fondul de comert. Norma aplicabila, stabilita tot de Legea nr.105/1992, reprezinta o concretizare a principiului potrivit caruia daca partile nu au ales legea aplicabila contractului, va fi luata in considerare legea statului cu care contractul are cele mai stranse legaturi. In afara de aceasta posibilitate de determinare a legii aplicabile contractului de comert international, in subsidiar, Legea nr.105/1992 retine pentru anumite categorii de contracte cum sunt contractul de schimb sau contractul international de vanzare-cumparare - si alte solutii de supunere a contractului unui anumit sistem de drept. Asupra acestui aspect vom reveni atunci cand vom trata pe larg aceste contracte.

Clauzele contractului comercial international

27

Pe langa identificarea partilor nume sau denumire, domiciliu sau sediu - , a obiectului si cauzei contractului, precum si prevederea duratei lui, partile vor conveni asupra termenelor si locului de executare a obligatiilor, asupra modului de garantare a obligatiilor, a platii, etc.

Un contract comercial international va cuprinde obligatoriu si in functie de obiectul sau clauze legate de calitatea si cantitatea marfurilor, precum si clauze referitoare la rspunderea contractual.

De asemenea, se vor prevedea si clauze asiguratorii, ca mijloc de aparare contra fluctuatiilor preturilor.

Clauze contractuale tipice: de continuitate si mentinere a raporturilor comerciale traditionale intre parteneri; de forta majora; de exclusivitate; de confidentialitate; privind modalitatile de plata; privind raspunderea partilor; de solutionare a litigiilor.

Aceste clauze poarta denumiri specifice, pe care le vom aminti, succint, in cele ce urmeaza : A. CLAUZA COMPROMISORIE aceasta clauza reprezinta acordul partilor, exprimat in

cuprinsul contractului sau intr-un inscris separat, de a supune litigiile ce s-ar putea naste in legatura cu contractul pe care l-au incheiat arbitrajului institutional sau ocazional (ad-hoc), renuntand la dreptul de a se adresa pentru aceasta organelor jurisdictionale ale statelor.

B. CLAUZA DE MENTINERE A VALORII, CLAUZA DE CONSOLIDARE VALUTARA si CLAUZA MULTIVALUTARA aceste clauze reprezinta prevederi contractuale menite sa repartizeze riscul monetar intre partile contractante si sa previna cresterea pretului marfurilor sau serviciilor prin deprecierea unitatii monetare de plata.

C. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE aceasta clauza permite uneia dintre partile contractante sa se prevaleze fata de cocontractantul sau de oferta mai favorabila avansata de catre un tert concurent, pentru o operatiune similara.

D. CLAUZA CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT prin aceasta clauza, promitentul se obliga fata de cocontractantul sau sa ii acorde conditiile cele mai avantajoase pe care le-ar consimti, pe parcursul executarii contractului, in favoarea unui tert cu care ar incheia o operatiune comerciala similara.

E. CLAUZA DE HARDSHIP in temeiul acestei clauze, oricare dintre parti este indreptatita sa solicite adaptarea contractului incheiat, daca s-au modificat circumstantele in considerarea carora partile s-au angajat initial, iar aceasta modificare a determinat agravarea considerabila a prestatiei uneia din ele.

F. CLAUZA PENALA prin aceasta clauza, partile pot sa prevada in cuprinsul contractului ca debitorul sa plateasca, cu titlu de despagubire, o suma de bani ori sa indeplineasca o alta prestatie, daca nu executa sau executa necorespunzator ori cu intarziere obligatia asumata.

G. CLAUZE LIMITATIVE DE RASPUNDERE aceste clauze pot fi incluse in contract, dar cu conditia mentinerii pozitiei de egalitate a partilor. Prin aceste clauze debitorul poate fi degrevat, dar numai partial de raspunderea pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate.

H. CLAUZA DE FORTA MAJORA prin aceasta clauza cocontractantii pot conveni ca partea care a fost impiedicata de o imprejurare de forta majora, externa, imprevizibila si invincibila sa isi execute partea sa de obligatie sa fie exonerata de raspunderea contractuala.

I. CLAUZE DE INTERPRETARE aceste clauze sunt incluse, de regula, in preambulul contractelor si sunt contin referiri la obiectivele contractelor, competentele partilor, interesul economic si social al contractului, natura juridica a demersurilor precontractuale, definirea unor termeni cheie si la stabilirea criteriilor de determinare a vointei reale a partilor.

28

J. PACTUL DE PREFERINTA prin pactul de preferinta, una dintre parti (promitent) se angajeaza fata de cealalta parte (beneficiar) sa-i propuna in viitor sa incheie o anumita operatiune comerciala al carei continut nu a fost inca determinat, inainte de a contracta cu un tert. In domeniul industrial, pactul de preferinta este intalnit sub denumirea de clauza primului refuz prin care una dintre parti se obliga sa transmita cu prioritate ofertele sale viitoare cocontractantului sau si numai in cazul in care acesta refuza ofertele sa contracteze cu tertii.

K. CLAUZA DE CONFIDENTIALITATE - aceasta clauza este prevazuta de parti pentru asigurarea protectiei unor informatii transmise in special in contractele de engineering, asistenta tehnica, vanzare, publicitate.

L. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE este inclusa in special in contractele de agent, de concesiune exclusiva si de franchising. Prin aceasta clauza una dintre partile contractante are beneficiul exclusivitatii reprezentarii celeilalte parti sau desfacerii produselor acestuia pentru o anumita perioada, intr-un anumit sector de activitate si pe un anumit teritoriu.

M. CLAUZA DE NECONCURENTA aceasta clauza defineste obligatia contractuala pe care una dintre parti si-o asuma de a nu indeplini o activitate profesionala determinata, in detrimentul celeilalte parti.

Interpretarea si executarea contractelor de comert international

1. Interpretarea contractelor de comert international In procesul derulrii obligatiilor asumate prin contracte, in general vorbind, si a celor cu

caracter international, in particular vorbind, pot surveni interpretri contradictorii ale acelorasi clauze, date de ctre prtile contractante.

Literatura juridic se preocup indeaproape, in mod conceptional, cu privire la scopurile si finalittile interpretrii contractelor comerciale internationale, cu specificarea faptului c nu toate activittile de comert exterior au loc prin intermediul unui contract.

Activitatea complex a contractelor, la care facem referint, are la baz necesitatea stabilirii sensului exact si complet al acestui instrument juridic.

Prin aceast operatiune se va ajunge la eliminarea oricrei confuzii ori ambiguitti, pentru ca oricare cauz stipulat in contract s fie remarcat in mod clar, indubitabil.

Cu toate c interpretarea contractelor este preferabil s aib loc in baza bunei-credinte a partenerilor, inc din faza precontencioas, totusi ea se poate manifesta si in faza contencioas, prin deciziile pronuntate de instantele judectoresti sau arbitrare.

2. Definitia activittii de interpretare a contractelor de comert international Interpretarea contractelor de comert international este operatiunea juridic de clarificare

logico-rational si sistematic de determinare a intelesului exact si complet al clauzelor contractuale.

3. Principiile care trebuie sa guverneze interpretarea contractelor de comert international a) Buna-credinta, principiul fundamental al dreptului comertului international, trebuie s se regseasc si s se aplice cu deplintate in aceast important si laborioas activitate, astfel incat executarea contractului s se efectueze dup reala voint a prtilor. b) Loialitatea solicit, in mod principial, ca interpretarea s denote respectul cuvenit celeilalte prti contractante, prin strduinta decelrii sensurilor reale ale clauzelor stipulate si pe care partenerii le-au conceput. Asa cum de s-a si statuat in doctrina juridic de specialitate cu referire la acest principiu, nu este vorba despre loialitatea care trebuie s guverneze, conform regulilor, uzantelor si cutumelor raporturilor comerciale internationale, ci indeosebi aceea care trebuie s existe.

29

c) Colaborarea intre parti este principiul care presupune ca fiecare parte contractant s depun diligentele necesare la determinarea continutului contractului, punand la dispozitie, dac acest lucru este necesar, toate datele pe care le are pentru a se ajunge la clarificrile dorite de prti. Acest principiu trebuie s actioneze in mod prioritar in sfera rspunderii contractuale, astfel incat s duc la limitarea pierderilor si a castigului nerealizat de ctre partea care a ridicat problema nerespectrii clauzelor contractuale. Dac colaborarea intre prti nu vizeaz finalizarea multumitoare a prevederilor contractuale, partea care se consider nedrepttit poate solicita o reducere a daunelor-interese, in raport cu mrimea daunelor care nu s-ar fi produs in situatia in care partenerul su ar fi luat, in spiritul colaborrii contractuale, msurile necesare.

4. Regulile de interpretare contractuala in comertul international a) Clauzele contractuale se interpreteaz dup intentia comun a prtilor care au incheiat contractul, ci nu dup sensul literal al termenilor utilizati, asa cum pretinde art. 977 din Codul civil roman. b) In situatia in care o clauz este interpretabil din cauz redactrii sale ori dintr-un alt considerent, se aplic regula de drept potrivit creia aceasta va produce efecte, ci nu in sensul