DREPT INTERNATIONAL UMANITAR

1. Care sunt categoriile de conflicte armate?

Conflictul armat este obiectul dreptului international umanitar.

Razboiul între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese

economice și politice.

Conflictele armate se impart in:

conflicte armate internaţionale, care sunt lupta armată între două sau mai multe state şi care

provoacă crize profunde în relaţiile internaţionale

conflicte armate non-internaţionale care se desfăşoară pe teritoriul unui stat, între forţele armate ale

acelui stat şi forţele armate dizidente sau grupuri armate care controlează o parte a teritoriului

statului respectiv

2. Ce reprezinta dreptul international umanitar?

Dreptul internaţional umanitar reprezintă ansamblul normelor juridice menit să asigure protecţia - în

timpul conflictelor armate - a persoanelor afectate de aceste conflicte şi a bunurilor care nu au

legătură cu operaţiunile militare. Dreptul internaţional umanitar are propriile sale izvoare, mecanisme

de aplicare specifice şi o vastă jurisprudenţă. Are două izvoare primare: convenţiile internaţionale

(tratatele) şi dreptul internaţional cutumiar. Dreptul internaţional cutumiar este compus din practica

statelor, pe care acestea o acceptă ca obligatorie în ceea ce le priveşte. Dreptul international umanitar

guvernează raporturile din perioada de conflict armat, adică din momentul instituirii stării de

beligeranţă până la încheierea ostilităţilor şi restabilirea păcii. Scopul dreptului internaţional umanitar

în sens obiectiv nu este de a interzice războiul ci de a-i micşora urmările distructive, de a împuţina

suferinţele ce le cauzează şi de a elimina pierderile şi pagubele inutile, deci de a asigura protecţia

drepturilor omului în caz de conflict armat.

3. Care este principala functie a dreptului international public?

Principala funcţie a dreptului internaţional public este asigurarea păcii şi cooperării internaţionale şi a

apărut odată cu statele şi relaţiile dintre ele.

Obiectul dreptului internaţional public îl constituie reglementarea raporturilor dintre state, precum şi

între acestea şi alte subiecte de drept internaţional (organizaţii interguvernamentale etc.) şi stabilirea

competenţelor, a drepturilor şi obligaţiilor subiectelor dreptului internaţional public în relaţiile

internaţionale.

4. Ce reprezinta dreptul razboiului?

Totalitatea normelor juridice referitoare la conflictele armate formează dreptul războiului.

Prin dreptul războiului, în înţeles subiectiv, înţelegem formalitatea statelor de a-şi reglementa relaţiile

reciproce şi prin violenţă armată, ca mijloc de promovare a intereselor naţionale.

Reprezinta ansamblul normelor juridice care au ca scop diminuarea efectelor conflictelor armate prin

protejarea celor care nu iau parte sau nu mai continuă să ia parte la conflict şi prin reglementarea

mijloacelor şi metodelor de război.

Tind spre protejarea persoanelor care nu participă sau nu mai participă direct la ostilităţi - precum

civili, prizonieri de război, răniţii şi bolnavii - precum şi la restrângerea mijloacelor şi metodelor de

război, incluzând tactici şi armament, în scopul evitării de suferinţe sau distrugeri inutile.

5. Care sunt caracteristicile dreptului international umanitar?

• caracterul dual de drept al violenţei şi, în acelaşi timp, de drept al asistenţei umanitare;

• actualitatea lui, chiar şi după interzicerea recursului la forţă şi perpetuarea sa atâta timp cât

vor exista războaie;

• complexitatea, rezultată din multitudinea reglementărilor, obiectului, destinatarilor,

problemelor de aplicabilitate;

• simplitatea lui bazată pe îmbinarea principiului umanităţii cu cel al necesităţii militare şi care

arată că nu-ţi trebuie studii juridice pentru a şti care sunt crimele de război;

• integralitatea şi în acelaşi timp ambiguitatea lui, în sensul că pare a fistraniu, dacă nu

paradoxal să reglementeze violenţa armată ce pare a fi prin esenţă refractară dreptului, în acelaşi timp

el existând ca un ansamblu de reguli ce trebuie înţelese şi aplicate nu numai în fata tribunalelor ci şi

pe parcursul luptelor

• se naşte prin acordul dintre state, deci este un drept consensual, toate statele fiind în acelaşi

timp şi creatoare şi destinatare, ele trebuind ca atare să-l aplice şi să-l respecte.

6. Care au fost documentele internationale incheiate , din punct de vedere al dreptului

international umanitar, dupa primul razboi mondial?

Primul război mondial (1914-1918) :

■ 1923 - Regulile de la Haga privind războiul aerian

■ 1925 - Protocolul de la Geneva privind armele chimice

■ 1929 - Convenţiile de la Geneva privind :

o protecţia răniţilor în războiul terestru

o protecţia prizonierilor de război

o protecţia persoanelor civile

7. Care au fost documentele internationale incheiate, din punct de vedere al dreptului

international umanitar, dupa cel de-al doilea razboi mondial?

Al doilea război mondial (1939 - 1945)

■ 1949 - Convenţiile de la Geneva privind :

o răniţii şi bolnavii în războiul terestru

o răniţii şi bolnavii în războiul maritim

o prizonierii de război

■ 1954 - Convenţia de la Haga privind bunurile culturale

8. Care sunt izvoarele formale ale dreptului international umanitar?

Doctrina contemporană apreciază pe această bază că izvoarele principale ale regulilor de drept

internaţional sunt tratatele, cutuma şi principiile generale de drept şi echitatea; la acestea, doctrina

mai adaugă, în mod întemeiat, actele adoptate în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special

rezoluţiile Adunării Generale a ONU ca şi unele acte unilaterale ale statelor, susceptibile să producă

anumite efecte juridice în raporturile cu alte state.

Cutuma reprezintă practica generală, constantă, relativ îndelungată şi repetată a statelor urmată cu

convingerea că este conformă unei obligări internaţionale, fiind considerată ca exprimând o regulă de

conduită cu forţă juridică obligatorie.

9. Care este principalul izvor de drept al dreptului international umanitar?

Tratatul este considerat astăzi principalul izvor de drept şi este definit ca actul juridic exprimând

acordul de voinţă intervenit între state ca principale subiecte de drept internaţional sau între acestea şi

alte subiecte de drept internaţional ori între acestea din urmă, în scopul de a crea, modifica sau stinge

drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele.

10. Care sunt principiile fundamentale ale dreptului international umanitar?

Jean Pictet: în dreptul internaţional umanitar există 4 principii fundamentale:

o al dreptului uman (exigenţele militare şi menţinerea ordinii publice sunt întotdeauna

compatibile cu respectul persoanei umane),

o al dreptului conflictelor armate (beligeranţii nu vor cauza adversarului pierderi decât

proporţional cu scopul războiului),

o al dreptului de la Geneva (persoanele în afara luptei vor fi respectate, protejate şi tratate cu

umanitate)

o al dreptului de la Haga (dreptul părţilor la conflict de a-şi allege mijloacele şi metodele de

război nu este nelimitat)

La baza dreptului umanitar stau următoarele principii generale derivate din principiile fundamentale

ale dreptului internaţional public:

a. principiul inviolabilităţii şi securităţii persoanei - în timpul conflictelor armate impune ca

exigenţele militare să fie întotdeauna compatibile cu respectul fiinţei umane, integrităţii sale fizice şi

morale, toate persoanele trebuind să fie tratate fără nici o distincţie fondată pe rasă, sex, naţionalitate,

limbă, clasă socială, avere, opinii politice, filosofice şi religioase sau pe oricare alt criteriu analog;

b. principiul proporţionalităţii - indică părţilor participante la conflict de a nu cauza

adversarilor lor pagube şi pierderi decât în proporţia necesară atingerii scopului acţiunilor militare,

care este de a distruge sau a slăbi potenţialul militar al inamicului; el obligă beligeranţii să nu

folosească forţa peste limitele necesare obţinerii victoriei;

c. principiul discriminării sau al limitării atacurilor la obiectivele militare - prevede că

membrilor forţelor armate, care au dreptul exclusiv de a ataca inamicul şi de a-i rezista, li se interzice

atacarea populaţiei şi bunurilor civile, bunurilor culturale şi altor categorii de persoane şi bunuri

protejate;

d. principiul limitării mijloacelor şi metodelor de luptă - în

conformitate cu care dreptul beligeranţilor de a-şi alege armele şi modalităţile de război nu este

nelimitat, excluzându-se utilizarea armamentelor, tehnicii şi metodelor de luptă excesive ca şi cele

fondate pe trădare şi perfidie;

e. principiul protecţiei victimelor - războiului şi al populaţiei civile contra pericolelor ce

decurg din acţiunile militare impune ca persoanele . aflate în afara luptelor, ca şi cele care nu

participă la ostilităţi, să fie respectate, protejate şi tratate cu umanitate, statele trebuind să asigure

protecţia persoanelor căzute în puterea sa;

f. principiul neutralităţii asistenţei umanitare - arată că activitatea de sprijin şi ajutor

desfăşurată de personalul sanitar şi religios, de organizaţiile naţionale şi internaţionale umanitare, nu

reprezintă o ingerinţă în conflictul armat, motiv pentru care trebuie lăsată să-şi îndeplinească

obiectivele, fiind asigurată şi respectată de toţi beligeranţii.

11. Care este obiectul dreptului international umanitar?

Obiectul dreptului internaţional umanitar este protecţia drepturilor omului în situaţii de conflict

armat.

Obiectul dreptului umanitar îl reprezintă însuşi conflictul armat. Într-o ierarhie a utilizării mijloacelor

violenţei armate, după amploarea şi intensitatea efectelor lor, convenţiile şi literatura de specialitate

disting :

* acte sporadice şi izolate de violenţă

* tulburări şi tensiuni interne

* conflicte armate fără caracter internaţional

* conflicte armate internaţionale

12. Care sunt subiectele dreptului international umanitar?

Câmpul de aplicare "ratione personae" al dreptului internaţional umanitar pune, în primul rând problema

comunităţilor umane ca subiecte ale raporturilor juridice de drept umanitar şi un al doilea rând, problema

indivizilor ca participanţi la raporturi juridice guvernate de dreptul umanitar.

Statele, ca subiecte originare de drept internaţional umanitar, se pot afla in următoarele ipostaze :

o semnatari (părţi) ai convenţiilor internaţionale;

o beligeranţi, co-beligeranţi;

o nebeligeranţi, neutri, din rândul acestora recrutându-se şi Puterile protectoare, dispuse să exercite funcţii

de mediere între beligeranţi în scopul realizării protecţiei victimelor războiului.

Puteri Protectoare - denumire care desemnează un stat neutru sau un alt stat nebeligerant, care a fost

desemnat de o parte la conflict şi care, acceptat fiind de adversar, este de acord să-şi asume funcţii de

reprezentare a intereselor părţii la conflict pe baza dreptului internaţional.

Subiecte derivate sau secundare de drept internaţional umanitar. Acestea sunt:

o organizaţiile internaţionale, în măsura în care statele care le-au creat le-au conferit o anumită capacitate de

a fi titulare de drepturi şi obligaţii internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului în timp de conflict

armat (ONU şi NATO, de exemplu, în măsura în care deţin "jus ad bellum" trebuie să respecte şi "jus in

bello";

o naţiunile care luptă pentru realizarea dreptului de a-şi hotărî singure soarta, din momentul în care mişcarea

de eliberare a reuşit să-şi constituie un guvern şi o armată capabile să exercite funcţii de putere publică

controlând în mod efectiv o parte din teritoriul viitorului stat, (comunităţi parastatale cum ar fi Organizaţia

pentru Eliberarea Palestinei, din anul 1969, când a renunţat la terorism şi a început procesul de transformare

treptată într-un stat);

o beligeranţii de facto din conflictele interne, dacă s-au constituit autorităţi sau guverne de facto locale cu un

caracter de stabilitate şi dispunând de bază teritorială, fără ca recunoaşterea beligeranţei, care antrenează

aplicarea legilor şi obiceiurilor războiului, să însemne şi recunoaşterea personalităţii juridice a mişcărilor

insurgente (cum ar fi UNITA in Angola sau AEK în Kosovo).

1. Categorii fundamentale de persoane :

- combatanţi , mercenari, spioni, cercetaşi, parlamentari;

- populaţia civilă : civili, copii, femei, ziarişti, familii.

2. Persoane sub protecţie specială :

- personalul sanitar şi religios civil şi militar ;

- personalul societăţilor de ajutorare voluntară ;

- personalul organismelor de protecţie civilă ;

- personalul destinat protecţie speciale unor bunuri.

3. Victimele războiului:

- prizonieri de război;

- răniţi, bolnavi, naufragiaţi;

- refugiaţi şi apatrizi;

- dispăruţi şi decedaţi.

13. Enumerati categoriile de victime ale razboiului?

Victimele războiului:

- prizonieri de război;

- răniţi, bolnavi, naufragiaţi;

- refugiaţi şi apatrizi;

- dispăruţi şi decedaţi.

14. Ce este teatrul de razboi?

Teatrul de război cuprinde totalitatea teritoriilor statelor angajate în conflictul armat (spaţiul terestru, aerian

şi maritim al acestora) precum şi marea liberă. Dacă spaţiile terestre sunt bine delimitate prin frontiere în

ceea ce priveşte spaţiul aerian acesta reprezintă coloana aeriană de deasupra teritoriilor terestre şi maritime

naţionale până la înălţimea de 100 - 110 km, de unde începe spaţiul extraatmosferic. Iar, în ceea ce priveşte

spatiile maritime, Manualul de la San Remo apreciază că forţele navale pot întreprinde acţiuni ostile în:

• marea teritorială, apele zonei economice exclusive, platoului continental şi apele arhipelagice ale

statelor beligerante;

• în marea liberă;

• în zona economică exclusivă şi platoul continental al statelor neutre, cu respectarea drepturilor

acestora privind exploatarea resurselor economice ca şi protecţia şi conservarea mediului marin. Se

manifestă şi tendinţa de a include în teatrul de război şi spaţiul extraatmosferic (teritoriu aparţinând întregii

omeniri), un exemplu în acest sens fiind Iniţiativa de Apărare Strategică a SUA.

Teatrul de război poate cuprinde mai multe teatre de acţiuni militare, în ultima conflagraţie mondială

existând numeroase teatre de acţiuni militare situate pe trei continente şi în diferite regiuni oceanice şi

maritime cu zonele lor insulare. În teatrul de acţiuni militare luptele se desfăşoară efectiv, dar statele pot

exclude din ele zonele demilitarizate, zonele sanitare, de securitate şi zonele neutralizate; în schimb,

localităţile neapărate fac parte din teatrul de acţiuni militare dar se bucură de o protecţie specială. Funcţie de

diferitele momente ale conflictului armat, teatrele de acţiuni militare au o întindere mai mică sau mai mare,

indicând caracterul dinamic, în continuă schimbare al acestora, spre deosebire de teatrul de război care

rămâne acelaşi până la sfârşitul ostilităţilor. În cadrul teatrelor de acţiuni militare există zonele de operaţiuni

şi de luptă în care ostilităţile au loc efectiv şi zone în care se fac numai pregătiri pentru declanşarea

ostilităţilor. Această delimitare este importantă deoarece legile şi obiceiurile războiului se aplică în mod

diferit pe câmpul de luptă, în spatele frontului sau în teritoriile ocupate. Dreptul internaţional umanitar are o

aplicabilitate generală pe teatrul de război dar conţine şi norme speciale care vor fi aplicate pe teatrul de

acţiuni militare, în zonele de operaţii şi de luptă, pe front şi în spatele frontului; există, de asemenea norme

specifice aplicabile pe teritoriul naţional, în zonele dominate în fapt de inamic ca şi în teritoriile ocupate.

15. Care este reglementarea juridica cu privire la inmatricularea obiectelor lansate in spatiul cosmic?

Este necesară înmatricularea acestor obiecte pentru raţiuni de securitate şi reglementare a traficului,

soluţionarea problemei daunelor cauzate de acestea unui alt stat sau organizaţii internaţionale, evitarea într-o

oarecare măsură a cursei înarmărilor, informarea celorlalte state în privinţa existenţei unor sateliţi folosiţi

pentru teledetecţie, transmisiuni de televiziune, de date meteorologice, pentru servicii de salvare pe mare ca

şi pentru alte asemenea activităţi comerciale.

În conformitate cu Convenţia din 1975 privind înmatricularea , statul de lansare are obligaţia de a

înregistra într-un registru naţional special orice obiect spaţial lansat în spaţiul extraatmosferic şi obligaţia

de a comunica Secretarului General al ONU informaţiile necesare pentru identificarea acestuia şi în

general a activităţilor pe care le desfăşoară.

16. Ce este starea de razboi?

Starea de război poate fi definită ca fiind situaţia care rezultă pe plan extern şi intern din faptul că două sau

mai multe state recurg la forţa armelor în soluţionarea unui conflict care există între ele. Ea este delimitata în

timp de actele juridice reprezentate prin declaraţia de război şi tratatul de pace. Trecerea de la starea de pace

la starea de beligeranţă presupune marcarea momentului exact când se produce acest lucru, deoarece de

atunci încep să curgă anumite efecte juridice in ceea ce priveşte părţile beligerante şi alte subiecte de drept

internaţional.

17. Ce este declaratia de razboi?

Declaraţia de război este un act juridic internaţional care produce efecte imediate, autoritatea publică

competentă fiind stabilită de dreptul intern, de obicei parlamentul sau guvernul. Condiţia ca declaraţia de

război să fie motivată n-a eliminat din relaţiile internaţionale folosirea abuzivă a forţei, căci statele care erau

pregătite să ducă războiul au găsit pretexte pentru aceasta.

18. Care este statutul juridic al spionilor in teatrele de razboi?

Spionii - sunt persoanele care i-au în mod clandestin parte la acţiunile militare, căutând sub pretexte

înşelătoare, sau în mod deliberat clandestin, să culeagă informaţii de interes militar în zona de operaţii a unui

beligerant, cu intenţia de a le comunica părţii adverse (art.29 din Regulamentul Convenţiei a IV-a de la Haga

din 1907). Spionii prinşi in flagrant sunt posibili de a fi pedepsiţi pentru spionaj, nu fără o judecată

prealabilă; totuşi, dacă a ajuns la armata de care aparţine şi este prins după aceea de către inamic, el trebuie

tratat ca prizonier fără a putea fi tras la răspundere pentru actele anterioare de spionaj. Nu răspund definiţiei

de spioni militari nedeghizaţi care au pătruns în zona de operaţii a armatei inamice în scopul de a culege

informaţii şi nici militarii care-şi îndeplinesc pe faţă misiunea, fiind însărcinaţi să transmită telegrame fie

propriei lor armate fie armatei inamice sau indivizii trimişi să întreţină comunicaţiile între diferitele părţi ale

unei armate sau ale unui teritoriu .

19. Care este statutul juridic al mercenarilor in teatrele de razboi?

În dreptul internaţional umanitar, mercenarul este considerat un combatant ilegal care nu beneficiază de

statutul de prizonier de război în caz de capturare şi poate fi judecat şi condamnat pentru încălcarea legilor

războiului. Protocolul adiţional I din anul 1977 defineşte în art.47 mercenarul ca fiind persoana care este

special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat, ia parte directă la ostilităţi,

participă la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal ce îi este efectiv promis, de o parte la conflict,

o remuneraţie superioară aceleia plătite combatanţilor obişnuiţi, nu este nici resortisant al unui beligerant şi

nici rezident al teritoriului controlat de acesta, nu este membru al forţelor armate ale beligeranţilor, nu a fost

trimis de un alt stat decât cele beligerante în misiune oficială în conflictul respectiv.

Adunarea Generală a ONU a adoptat mai multe rezoluţii care au condus în anul 1989 la elaborarea

Convenţiei internaţionale împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor. Ea defineşte

infracţiunea de mercenariat, obligând statele să nu angajeze mercenari şi să colaboreze la prevenirea

infracţiunii respective, la judecarea şi deţinerea celor condamnaţi. Există şi iniţiative regionale în combaterea

mercenariatului cum ar fi Convenţia asupra mercenariatului în Africa, din anul 1985.

20. Ce este un criminal de razboi?

Criminalul de război este un combatant ilegal în sensul ca reprezintă o persoană (cu sau fără statut normal

de combatant), care a participat la ostilităţi militare fără a respecta una din condiţiile fundamentale de acces

la statutul de combatant legal, şi anume aceea referitoare la respectarea legilor şi obiceiurilor războiului -

este evident că această violare înseamnă scoaterea de sub protecţia legilor internaţionale, judecarea şi

condamnarea autorului încălcărilor respective.

21. Care sunt metodele de razboi limitate sau interzise?

Între metodele de război limitate sau interzise de-a lungul timpului, fie prin reguli cutumiare, fie prin

dispoziţii convenţionale se numără :

■ Perfidia, ca ansamblu al actelor care fac apel, cu intenţia de înşelare, la buna credinţă a unui

adversar pentru a-l face să creadă că are dreptul să primească sau obligaţia să acorde protecţia prevăzută în

regulile dreptului internaţional aplicabil în conflictele armate (e o regulă foarte veche, Hugo Grotius

menţionând-o ca fiind din antichitate), iar sursa ei convenţională find art.23 din Regulamentul de la Haga

din anul 1907, art.53 din Convenţia I-a din anul 1949 , art.45 din Convenţia a II-a din anul 1949 şi art.37-39

şi 85 din Protocolul I din anul 1977; exemplele de perfidie date de Protocolul din anul 1977 (simularea

intenţiei de a negocia sub acoperirea steagului de parlamentar sau simularea predării; simularea unei

incapacităţi datorate rănilor sau bolii; simularea posedării statutului de civil sau de necombatant; simularea

posedării unui statut protejat utilizând semne, embleme sau uniforme ale Naţiunilor Unite, ale statelor neutre

sau altor state nebeligerante ori organizaţii protectoare precum şi ale adversarului), implică şi regula că

stratagemele de război, ca acte care au scopul să inducă în eroare un adversar sau să-l facă să comită

imprudenţe, dar care nu încalcă nici o regulă de drept internaţional aplicabil în conflictele armate, deoarece,

nefăcând apel la buna credinţă a adversarului în ceea ce priveşte protecţia prevăzută de acest drept, nu sunt

perfide, toate aceste specii de acte de şiretenie (viclenie) sunt permise (spre exemplu, folosirea camuflajelor,

a momelilor, a operaţiunilor simulate şi a informaţiilor false);

■ Refuzul de a lua prizonieri (art.23 din Regulamentul Convenţiei a IV- a de la Haga din anul 1907 şi

art.40 din Protocolul adiţional I); ca atare, este interzis de a se ordona să nu existe supravieţuitori, de a

ameninţa cu aceasta adversarul sau de a conduce ostilităţile funcţie de această decizie, chiar dacă astfel de

ordine au fost date, cum a fost cazul celui emis de Hitler la 18 octombrie 1942 conform căruia nimeni nu va

fi cruţat ;

■ Înrolarea forţată a resortimentelor părţii adverse (art.23 din Regulamentul Convenţiei a IV-a de

la Haga din anul 1907, art. 130 din Convenţia a III-a de la Geneva şi art. 147 din Convenţia a IV-a);

■ Distrugerile de bunuri protejate fără necesitate militară prevăzute de art.33 din Convenţia a I-a

de la Geneva, art.49, 53 şi 54 ale Convenţiei a IV-a din anul 1949, art.4 şi 11 din Convenţia de la Haga din

anul 1954, art.2 a1.3 din Convenţia a IX-a de la Haga din anul 1907, art.54 şi 62 din Protocolul adiţional I

ş.a.;

■ Actele sau ameninţările al căror obiect principal este de a răspândi teroarea în populaţia civilă,

(art.51.2 din Protocolul I), indiferent dacă efectul a fost atins sau nu ; ceea ce contează la această metodă de

război este intenţia expresă de a teroriza civilii cu distrugerea totală, dar nu este aplicabilă în cazul atacării

unui obiectiv militar legitim;

■ Atacurile nediscriminate, indiferent de forma lor, terestră, bombardament aerian sau naval ori de

armele folosite (proiectile, bombe, rachete, torpile etc); art.51 paragraful 4 şi 5 din Protocolul I din anul

1977 desemnează sfera atacurilor fără discriminare:

■ Represaliile armate, ca metodă de obligare a adversarului de a respecta legile războiului dar prin

încălcarea acestora; avându-şi originea în antica lege a talionului şi fiind multă vreme admise de dreptul

războiului, astăzi represaliile împotriva persoanelor şi bunurilor aflate sub protecţie sunt interzise în mod

neechivoc prin diferite clauze prohibitive ale convenţiilor internaţionale - art.46 din Convenţia I-a din anul

1949; art.47 din Convenţia a IIa; art.13 din Convenţia a III-a, art.33 a1.3 din Convenţia a IV-a; art.20 (răniţi

şi bolnavi, serviciul sanitar), art.52 al.l (bunuri civile), art.53 (bunuri culturale), art.54 a1.4 (bunuri

indispensabile supravieţuirii populaţiei), art.51 a1.6 (populaţia civilă), art.55 a1.2 (mediul rural), art.56 a1.4

(lucrări şi instalaţii conţinând forte periculoase) din Protocolul I din anul 1977.

22. Care sunt instrumentele care guverneaza conflictele armate maritime?

Conflictul armat maritim se compune din totalitatea acţiunilor militare duse pe mare, putând avea un rol

dominant, important sau secundar în ansamblul războiului.

Instrumentele internaţionale care guvernează conflictele armate maritime sunt :

• cele 8 convenţii de Haga din anul 1907 (a VI-a privind regimul navelor de comerţ inamice la

începutul ostilităţilor; a VII-a privind transformarea navelor de comerţ în bastimente de război; a VIII-a

privind utilizarea minelor submarine automatice de contact; a IX-a privind bombardarea cu forţe navale în

timp de război; a X-a privind adaptarea la războiul maritim a principiilor Convenţiei de la Geneva din anul

1906 referitoare la îmbunătăţirea soartei rantiilor (ieşită din vigoare); a XI-a privind anumite restricţii asupra

exercitării dreptului de captură în războiul maritim; a XII-a privind Curtea Internaţională de Prize Maritime

(neratificată) şi a XIII-a privind drepturile şi obligaţiile puterilor neutre în caz de război maritim);

• Declaraţia de la Londra din anul 1909 privind dreptul războiului maritim (neratificată);

• Manualul de la Oxford din anul 1913 privind legile războiului maritim în raporturile dintre

beligeranţi;

• Procesul-verbal referitor la regulile războiului submarin de la Londra din anul 1936;

• Convenţia a II-a de la Geneva din anul 1949 privind protecţia răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor

din forţele armate pe mare;

• Manualul din San Remo din anul 1994 privind dreptul internaţional aplicabil in conflictele pe

mare.

23. Care sunt drepturile si indatoririle prizonierilor de razboi?

Prin definiţie prizonierul de război, conform art.44 al.l din Protocolul adiţional I este orice combatant care

cade în mâinile Puterii adverse.

Drepturile şi îndatoririle prizonierilor formează noul lor statut juridic cu începere din momentul capturării,

fiind detaliate în Convenţia a III-a de la Geneva din anul 1949. În realizarea acestor drepturi şi îndatoriri

convenţionale, beligeranţii vor putea încheia anumite acorduri speciale asupra oricărei chestiuni care le-ar

părea oportun să fie reglementată în mod special, fără a restrânge drepturile acordate, ci numai cu

beneficierea de măsuri mai favorabile.

24. Care este statutul jurnalistilor in teatrele de razboi?

La sugestia unor Rezoluţii ale Adunării Generale a ONU, Conferinţa diplomatică de la Geneva asupra

reafirmării şi dezvoltării dreptului internaţional umanitar a introdus în Protocolul adiţional I din anul 1977

un articol referitor la măsurile de protecţie a ziariştilor care constituie cadrul juridic general în domeniu, un

adevărat sediu al materiei. Făcând parte din Titlul IV dedicat populaţiei civile, art.79 dispune că ziariştii sunt

asimilaţi civililor în protecţia ce le este acordată atunci când se află în puterea unei părţi la conflict. Protecţia

oferită în această calitate este condiţionată de inexistenţa vreunei acţiuni care să contravină statutului lor

capturării de către adversar. In scopul atestării calităţii de ziarist îndeplinind misiuni profesionale

periculoase în zone de conflict armat, guvernele lor naţionale (sau ale agenţiilor de presă care îi folosesc) le

vor elibera o carte de identitate care asigură acordarea protecţiei.

25. Care sunt sarcinile de protectie civila si umanitare pe timp de razboi?

15 sarcini ale protecţiei civile care sunt definite ca umanitare şi anume:

■ serviciul de alertare,

■ evacuarea,

■ punerea la dispoziţie şi organizarea de adăposturi,

■ aplicarea măsurilor de camuflaj,

■ salvare (servicii sanitare, inclusiv prim -ajutor şi asistenţă religioasă),

■ lupta contra focului,

■ repararea şi semnalizarea zonelor periculoase,

■ decontaminarea şi alte măsuri de protecţie analoge,

■ adăpostirea şi aprovizionarea în caz de urgenţă,

■ ajutor în caz de urgenţă pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele sinistrate,

■ restabilirea de urgenţă a serviciilor de utilitate publică indispensabile,

■ servicii funerare de urgenţă,

■ ajutor în ocrotirea bunurilor esenţiale pentru supravieţuire, activităţi complementare necesare

îndeplinirii oricăreia din sarcinile menţionate , cuprinzând planificarea şi organizarea dar care nu se

limitează la acestea.

26. Care sunt indatoririle statelor neutre?

Îndatoririle statelor neutre

Principala îndatorire a statelor neutre, care se naşte în momentul instituirii stării de beligeranţă, este aceea de

a se abţine de la orice participare directă la ostilităţi alături de vreuna din părţile la conflict. Această obligaţie

revine statului neutru, şi nu resortisanţilor săi.

În virtutea acestei obligaţii statul neutru nu poate să deschidă pe teritoriul său birouri de recrutare pentru

forţele armate aflate în conflict. La deschiderea ostilităţilor, el trebuie să interzică membrilor forţelor sale

armate active să-şi părăsească serviciul pentru a se înrola în armata unui beligerant şi să-şi recheme militarii

care fac serviciul într-o armată a unui stat care a intrat în război. Persoanele particulare resortisante ale unui

stat neutru se pot angaja însă în forţele armate ale unui stat beligerant, fără ca prin aceasta să se violeze

statutul de neutralitate al statului respectiv. Problema participării voluntare în armatele unei părţi la un

conflict se reglementează de regulă, prin legislaţia internă a statelor neutre. Acestea pot interzice înrolarea.

27. Care sunt principiile ce guverneaza neutralitatea maritima?

Neutralitatea în războiul maritim este guvernată de următoarele principii:

* referitor la neutri:

■ libertatea de navigaţie şi comerţ

■ obligaţia de a menţine o strictă egalitate de tratament faţă de toate părţile beligerante

■ abţinerea de a interveni în desfăşurarea războiului

* referitor la beligeranţi:

■ interdicţia de a comite acte de ostilitate în apele şi porturile neutre

■ obligaţia de a respecta reglementările interne ale neutrilor şi prescripţiile dispoziţiilor internaţionale

referitoare la neutralitate.Drepturile şi îndatoririle statelor beligerante.

Acestea au la bază principiile inviolabilităţii apelor statelor neutre şi al respectării reglementărilor interne şi

internaţionale privind protecţia neutralităţii.

28. Ce este armistitiul?

Armistiţiul - ca o situaţie de fapt, se prezintă ca o suspendare temporară şi convenţională a ostilităţilor. El s-

a încetăţenit în practica internaţională pe la mijlocul sec. xViII-lea când, prin acordul comandanţilor militari,

luptele încetau temporar, lăsând să subziste starea de război.

Armistiţiul ca instrument juridic, era menit să guverneze raporturile reciproce dintre beligeranţi de la

încetarea ostilităţilor până la încheierea păcii sau pe perioada pentru care erau încheiate, la început

încheierea acestuia având un caracter cutumiar. Primele reguli au fost enunţate în cadrul Regulamentului de

la Haga din anul 1907, art.36 - 41.

Conform art.36 - „Armistiţiul întrerupe operaţiile de război printr-un acord mutula între părţile beligerante.

Dacă durata nu s-a fixat, părţile beligerante pot relua operaţiile oricând, sub condiţia ca inamicul să fie

avertizat în timpul convenit, conform condiţiilor armistiţiului”. Potrivit art.37 al Regulamentului, armistiţiile

pot fi locale sau generale. Armistiţiile locale se încheie între beligeranţi pentru o parte importantă a forţelor

şi a frontului, afectând războiul general. Armistiţiile generale sunt convenite între beligeranţi pentru

totalitatea forţelor armate şi pentru întreaga zonă de desfăşurare a războiului. Asemenea armistiţii sunt o

etapă premergătoare sfârşitului războiului şi constituie de obicei, o etapă preliminară încheierii tratatelor de

pace.

Armistiţiile se încheie prin convenţii scrise, fiind rezultatul unor negocieri de lungă sau scurtă durată, de

obicei organizate din iniţiativa unor state terţe.

Din punct de vedere juridic armistiţiul este un acord cu caracter militar, încheiat între comandanţii

armatelor, cu consimţământul guvernelor respective, principalul său efect juridic fiind încetarea ostilităţilor,

starea de război, cu toate consecinţele sale, continuând să se menţină până la încheierea păcii.

Fiind acte de natură convenţională, convenţiile de armistiţiu trebuiesc respectate atât de către guvernele

statelor beligerante cât şi de forţele armate ale semnatarilor convenţiei. Violarea de către una din părţi a

clauzelor convenţiei exonerează cealaltă parte de obligaţia de a o respecta, autorizând-o, în anumite cazuri,

să reia ostilităţile fără o avertizare prealabilă. După primul război mondial, controlul executării convenţiilor

de armistiţiu a fost încredinţat unor Comisii permanente internaţionale de armistiţiu, care, în cursul şi după

cel de-al doilea război mondial, s-au numit comisii de control sau comisii internaţionale de supraveghere şi

control.

29. Ce este tratatul de pace?

În concepţia tradiţională a încetării stării de război armistiţiul şi tratatul de pace formau cele două

componente ale unui întreg. După încetarea ostilităţilor, prin armistiţiu şi până la restabilirea păcii prin

tratatul de pace, exista o fază intermediară numită "preliminariile păcii", care avea fie forma unui armistiţiu

general sau a unei capitulări (cu prevederi nu numai militare ci şi politice şi economice), fie pe aceea a unui

tratat de pace provizoriu (care conţinea şi prevederi militare) şi predetermina tratatul de pace definitiv.

In prezent, procedura preliminariilor a ieşit din uz. Tratatul de pace este instrumentul juridic care pune capăt

oficial stării de beligeranţă, marcând momentul de la care efectele juridice ale războiului încetează. Nu toate

conflictele armate s-au încheiat prin tratate de pace, existând şi procedura reluării relaţiilor paşnice normale

după armistiţiu sau după încetarea de facto a ostilităţilor prin acord tacit sau prin act unilateral.

Avem de a face cu adevărate tratate de pace atunci când e vorba de restabilirea păcii în urma unor demersuri

multilaterale care pun capăt războiului.

Tratatul de pace este instrumentul juridic care pune capăt oficial stării de beligeranţă, marcând data exactă

de la care efectele juridice ale războiului încetează. Data semnării acordului de armistiţiu sau a

preliminariilor păcii marchează momentul încetării ostilităţilor, dar, starea de beligeranţă şi consecinţele care

decurg din aceasta continuă să se menţină.

În absenţa unui tratat de pace, statele beligerante prin alte modalităţi, stabilesc data la care ele înţeleg

încetarea stării de beligeranţă. Astfel, Franţa, printr- un aide memoire al guvernului din 21 iunie 1950

declară că „data încetării stării de război cu Germania” este cea a capitulării ei necondiţionate.

Sub raportul materiilor reglementate, conţinutul tratatelor de pace este foarte diferit, ele cuprinzând c regulă

generală un preambul în care sunt enumerate părţile contractante, se consemnează restabilirea păcii şi

reluarea relaţiilor diplomatice, urmat de clauze generale şi clauze speciale.

Clauzele generale şi speciale se referă la frontiere, restabilirea tratatelor suspendate pe timpul desfăşurării

conflictului armat, restituirea bunurilor private rechiziţionate, reparaţia daunelor provocate, garanţii de

executare, clauze militare, etc.

Tratatele de pace din perioada postbelică aduc două inovaţii faţă de tratatele mai vechi - înlocuirea

contribuţiilor şi indemnizaţiilor de război cu reparaţiile şi preluarea temporară a puterii statului învins, ceea

ce în dreptul internaţional se numeşte ocupaţie militară paşnică, până la restabilirea organelor administraţiei

publice locale şi centrale -(vezi cazul Irak - ului).

La începutul sec.XX practica contribuţiei de război a fost abandonată, fiind înlocuită cu reparaţiile de război,

adică cu plata daunelor pe care statul învins le-a produs. Sistemul de reparaţii a fost reanalizat după cel de-l

doilea război mondial, vizând deopotrivă fundamentul juridic al reparaţiilor şi mecanismul lor economic,

astfel, Conferinţa de la Yalta din 11 februarie 1945 a stabilit că dreptul la reparaţii să fie acordat în funcţie

de:

* contribuţia pe care a adus-o fiecare stat la victorie

* pierderile suferite

Mecanismul economic stabilit de Acordurile de la Potsdam din 2 august 1945 are ca principiu de noutate

plata reparaţiilor în natură.

Un alt principiu care a stat la baza sistemului de reparaţii a fost acela conform căruia că - „nu au dreptul la

beneficiu decât statele care au existat ca atare la începutul ostilităţilor”, principiu conform căruia Polonia şi

Cehoslovacia au fost excluse în anul 1919 de la beneficiul reparaţiilor, ele constituindu-se ca state în anul

1918.

Potrivit prevederilor Constituţiei României, autoritatea publică abilitată să decidă asupra suspendării sau

încetării ostilităţilor militare este Parlamentul, în şedinţa comună a celor două camere.

Legea nr.415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare al Ţării

prevede printre atribuţiile acestui organism şi pe aceea ca la solicitarea Preşedintelui României, să analizeze

şi să propună măsuri pentru - suspendarea sau încetarea acţiunilor militare - art.4 lit. „b”, pct.4 şi 5.

Referitor la problema tratatelor de pace, Constituţia prevede că Preşedintele încheie tratate internaţionale, în

numele României, negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil -

art.91, alin.1.

30. Cum se realizeaza difuzarea normelor dreptului international umanitar?

Aplicarea convenţiilor de drept internaţional umanitar se bazează pe un ansamblu complex de măsuri de

executare a dispoziţiilor acestora, în cadrul cărora un rol important revine difuzării acestor instrumente, a

cărei raţiune constă în faptul că nu poate fi asigurată respectarea fără cunoaşterea pertinentă a conţinutului

lor. Dispoziţiile exprese referitoare la difuzare sunt în art.47 din Convenţia I-a, art.48 din Conventia a II-a,

art.127 din cea de-a II-a, art.144 din cea de-a IV-a, art.83 din Protocolul I şi art.19 din Protocolul II. Astfel,

în art.83 din Protocolul adiţional I se prevede că statele părţi se angajează să difuzeze Convenţiile şi

Protocolul în cea mai largă măsură posibilă, în timp de pace ca şi în perioadă de conflict armat, în tale lor şi,

îndeosebi, să introducă studiul lor în programele de instrucţie militară, sa încurajeze cunoaşterea acestora de

către populaţia civilă . Alineatul al doilea al art.83 precizează că autorităţile militare şi civile care în perioada

de conflict armat îşi vor asuma responsabilităţile în aplicarea convenţiilor umanitare vor trebui să posede o

cunoaştere deplină a textelor acestor instrumente. Spre deosebire de această reglementare oarecum detaliată

din Protocolul I, în art. 19 din Protocolul al doilea se dispune că el va fi difuzat cât mai larg posibil.

Obligaţia de difuzare apare şi în art.6 al Convenţiei din anul 1980 asupra interzicerii anumitor arme clasice,

in special pentru asigurarea cunoaşterii acesteia de către forţele armate.

Difuzarea dreptului războiului în toate mediile societăţii româneşti a fost un obiectiv major al învăţământului

universitar civil, al cercetării ştiinţifice universitare precum şi al unor organisme ca Societatea Naţională de

Cruce Roşie; aceasta din urmă, spre exemplu, s-a implicat în popularizarea instrumentelor internaţionale şi

româneşti de drept al războiului prin publicaţiile proprii. Astăzi, de difuzarea dreptului internaţional

umanitar în România se preocupă în special ARDU, iar în cadrul MApN, Biroul juridic şi de Drept

Internaţional Umanitar. De altfel, MApN a încheiat la 31 august 1998 cu CICR un acord de cooperare

privind cunoaşterea normelor de drept internaţional umanitar. În conformitate cu acest acord, personalul

militar şi civil din Armata României va participa la seminarii care vor fi organizate de MApN pentru

comandanţii şi ofiţerii de stat major, profesorii din instituţiile militare de învăţământ, consilieri juridici din

unităţi, ofiţeri din rezerva armatei şi personal de protecţie civilă, cursuri internaţionale şi alte manifestări

având ca temă dreptul internaţional umanitar, realizarea unor publicaţii (broşuri, manuale, postere, etc)

pentru România pe probleme de Drept internaţional umanitar, care sunt convenite cu MApN. Acordul a

început deja să fie pus în aplicare, între realizările sale concrete fiind organizarea în cooperare a unor cursuri

de specializare precum şi editarea "Codului de conduită pentru combatanţi" şi a "Regulilor esenţiale de drept

al războiului - rezumat pentru combatanţi" care-şi vor aduce o contribuţie importantă la difuzarea

convenţiilor umanitare.

La nivel naţional, în unele state, au luat fiinţă Comisii Interdepartamentale de

Drept Umanitar cu misiunea de a studia măsurile necesare pentru aplicarea efectivă la nivel naţional a

Convenţiilor de la Geneva şi Protocoalelor lor adiţionale. Ele desfăşoară o activitate extrem de utilă şi

iniţiază o serie întreagă de activităţi concrete - crearea unei reţele de consilieri în dreptul războiului în forţele

armate, alegerea unui reprezentant în Comisia Internaţională de Stabilire a Faptelor, amendarea unor legi şi

regulamente naţionale în spiritul cerinţelor convenţiilor umanitare, difuzarea dreptului umanitar.

În aceeaşi idee, ca structuri se disting comisii, comitete, grupuri de lucru interministeriale sau

interdepartamentale, unele fiind constituite în cadrul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie care a primit în

acest sens un mandant guvernamental. In cea mai mare parte, aceste organisme s-au constituit printr-o lege

sau hotărâre a puterii executive în subordinea căreia funcţionează. Ministerele tutelare variază de la o ţară la

alta, dar în general, sunt fie Ministerul Apărării, fie al Justiţiei, fie cel al Afacerilor Externe. De obicei,

comisia are doar o autoritate consultativă fără a avea puteri decizionale, ea reunind reprezentanţi

guvernamentali din toate ministerele interesate în aplicarea dreptului umanitar şi anume afacerile externe,

apărarea, justiţia, afacerile interne, sănătatea, securitatea socială, educaţie, cultura, etc.