drept civil. unitatea iii

3. ACTUL JURIDIC CIVIL

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să identifici şi să exemplifici categoriile de acte juridice, raportându-te la criteriile prezentate;

• să explici conţinutul fiecărei condiţii de validitate a actului juridic civil

• să compari modalităţile juridice ale actului juridic;

• să delimitezi nulitatea de alte sancţiuni de drept.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore

3.1. Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile 52

3.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil 59

3.3. Modalităţile actului juridic civil 75

3.4. Nulitatea actului juridic 81

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 88

Teste de autoevaluare 89

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 89

Bibliografie minimal ă 89

Andy Puşcă Actul juridic civil

Drept civil. Partea generală 52

3.1. Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile Prin act juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica, transmite sau stinge un raport juridic civil concret (Beleiu, 2003, p. 118).

Din această definiţie rezultă că actul juridic prezintă următoarele elemente caracteristice:

a) actul juridic este, înainte de toate, o manifestare de voinţă a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice;

b) manifestarea de voinţă este făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice civile concrete.

În literatura de specialitate, practica judecătorească şi chiar în legislaţia civilă termenul de act juridic este folosit în două sensuri (accepţiuni). Într-un prim sens, actul juridic desemnează însăşi manifestarea de voinţă în scopul de a produce efecte juridice, adică însăşi operaţia juridică ce se încheie (negotium). În cel de al doilea sens, actul juridic desemnează înscrisul constatator al operaţiunii juridice (instrumentum) făcute de părţi în vederea procurării unui mijloc de probă într-un eventual litigiu.

Pentru evitarea oricărei confuzii cu privire la cele două accepţiuni este indicat ca termenul de act juridic să fie folosit pentru desemnarea operaţiei juridice (negotium), iar pentru desemnarea înscrisului constatator al acestei operaţii juridice (instrumentum) să fie utilizat termenul de înscris. Există şi cazuri în care în cuprinsul aceleiaşi dispoziţii legale, legiuitorul utilizează termenul de act juridic în ambele sale accepţiuni (Boroi, 2008, p. 186).

Conceptul de act juridic civil este rezultatul unui proces de generalizare a trăsăturilor comune tuturor actelor juridice civile care se întâlnesc în circuitul civil. Datorită regimului juridic diferit pe care îl au diferitele categorii de acte juridice civile, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judecătorească s-a considerat necesar şi util să se facă clasificarea actelor juridice civile. La baza clasificării actelor juridice stau criterii variate cum ar fi, numărul părţilor între care se încheie actul, conţinutul, cauza, modul de executare, efectele actelor etc. Principalele categorii de acte juridice civile sunt:

1) Acte juridice unilaterale, bilaterale şi multilaterale

Această clasificare are la bază criteriul numărului părţilor participante la actul juridic.

Actele juridice unilaterale sunt produsul manifestării de voinţă al unei singure părţi. Actul juridic bilateral reprezintă voinţa concordantă a două părţi, iar cel multilateral este rezultatul acordului de voinţă a trei sau mai multe părţi.

Actele juridice unilaterale fiind rezultatul voinţei unei singure părţi sunt mai rare. Intră în această categorie, testamentul, promisiunea publică de recompensă, acceptarea unei moşteniri, renunţarea la moştenire, confirmarea unui act juridic anulabil etc.

Actele bilaterale se mai numesc convenţii sau contracte, termeni echivalenţi, potrivit art. 942 C. civ. şi folosiţi unul pentru altul în limbajul juridic curent.



Sunt acte bilaterale, spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de împrumut etc. Exemplu tipic de contract multilateral este contractul de societate civilă. Clasificarea actelor juridice în unilaterale şi bilaterale nu trebuie confundată cu clasificarea contractelor în unilaterale şi bilaterale. Astfel, contractul unilateral care este un act juridic bilateral, fiind rodul voinţei a două părţi, dă naştere la obligaţii numai pentru una din părţi, cum este spre exemplu, contractul de donaţie, împrumutul de folosinţă, pe când contractele bilaterale sau sinalagmatice dau naştere la obligaţii pentru ambele părţi, precum ar fi, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb etc. Rezultă, aşadar, că în timp ce toate contractele, inclusiv, cele unilaterale fac parte din categoria actelor juridice bilaterale sau multilaterale, în schimb actele juridice unilaterale nu sunt contracte, ele fiind rezultatul manifestării unilaterale de voinţă (Boroi, 2008, p. 189).

Clasificarea actelor juridice în unilaterale, bilaterale şi multilaterale prezintă importanţă sub aspectul aprecierii valabilităţii lor din punct de vedere al voinţei. Astfel, actele unilaterale sunt valabile prin manifestarea voinţei unei singure părţi, în timp ce pentru valabilitatea actelor bilaterale şi multilaterale trebuie să existe două sau mai multe voinţe juridice.

Regimul juridic al viciilor de consimţământ este diferit, în funcţie de cele două categorii de acte. Într-adevăr, eroarea ca viciu de consimţământ se poate întâlni atât la actele unilaterale, cât şi la cele bilaterale şi multilaterale, pe când dolul şi violenţa se întâlnesc, de regulă, numai la actele bilaterale şi multilaterale.

2) Acte juridice cu titlu gratuit şi acte juridice cu titlu oneros

La baza acestei clasificări stă scopul urmărit de părţi la încheierea actului juridic civil.

Actele cu titlu gratuit sunt actele prin care se procură uneia din părţi un folos patrimonial fără ca aceasta din urmă să fie obligată, la rândul ei, la un echivalent. Sunt acte cu titlu gratuit, testamentul, donaţia, comodatul, mandatul gratuit etc.

La rândul lor, actele cu titlu gratuit se împart în liberalităţi şi acte dezinteresate. Liberalităţile sunt acte cu titlu gratuit prin care o persoană îşi micşorează propriul său patrimoniu fără a primi în schimb un echivalent, cum este de pildă, donaţia. Actele dezinteresate sunt acele acte prin care o persoană face alteia un serviciu fără a micşora propriul său patrimoniu, cum ar fi, spre exemplu, mandatul neremunerat, împrumutul fără dobândă, depozitul gratuit etc.

Actele cu titlu oneros sunt acele acte prin care o persoană procură alteia un folos patrimonial în schimbul unui echivalent, fiecare din părţi urmărind un avantaj economic1. Sunt contracte cu titlu oneros, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de antrepriză, contractul de locaţiune etc.

Împărţirea actelor juridice în gratuite şi oneroase prezintă interes juridic din mai multe puncte de vedere. Astfel, atât sub aspectul capacităţii de a încheia actele cu titlu gratuit, cât şi al exigenţelor de formă ale aceloraşi acte, legea prevede condiţii mult mai severe în raport de actele cu titlu oneros. De

1 În legătură cu definiţia contractului oneros, în art. 945 C. civ. se arată: „Contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj.”



asemenea, pentru actele cu titlu oneros, prin lege sunt stabilite condiţii mult mai severe sub aspectul răspunderii părţilor, iar obligaţiile părţilor sunt mai amănunţit şi mai exigent reglementate, faţă de actele cu titlu gratuit.

3) Acte între vii şi acte pentru cauză de moarte

Criteriul care stă la baza acestei clasificări este momentul în care urmează un act juridic civil să-şi producă efectele,

Actele care se încheie pentru a-şi produce efectele în timpul vieţii celor de la care emană se numesc acte între vii (inter vivos). Ele sunt majoritatea actelor juridice.

Dimpotrivă, actele care se încheie pentru a-şi produce efectele numai după moarte, se numesc acte pentru cauză de moarte (mortis causa). Exemplul tipic de act pentru cauză de moarte este testamentul prin care testatorul dispune de bunurile ce le va lăsa la deces1.

Clasificarea actelor juridice între vii şi pentru cauză de moarte prezintă interes din punct de vedere juridic sub aspectul formei în care se încheie. Astfel, actele pentru cauză de moarte sunt acte solemne, în timp ce actele între vii sunt solemne numai ca excepţie. De asemenea, actele pentru cauză de moarte sunt supuse unor reglementări mai restrictive în ceea ce priveşte capacitatea de a dispune şi uneori, chiar şi cu privire la capacitatea de a primi.

4) Acte constitutive, translative şi declarative

La baza acestei clasificări se află criteriul efectului produs de actul juridic.

Actul constitutiv este acel act juridic civil care dă naştere la un drept subiectiv civil ce n-a existat anterior. Sunt acte juridice civile constitutive, actul de constituire a unui uzufruct, a unei ipoteci etc.

Actele translative sunt actele ce au ca efect strămutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu. Majoritatea actelor juridice civile sunt translative, cum ar fi spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, donaţia, cesiunea de creanţă etc.

Acte declarative sunt cele care au ca efect recunoaşterea, definitivarea ori consolidarea unui drept subiectiv civil preexistent. Ele definitivează drepturi şi obligaţii ale părţilor ce au existat anterior încheierii actului. Fac parte din această categorie partajul (împărţeala), actul confirmativ prin care o persoană renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

Interesul juridic al acestei clasificări constă în aceea că actele constitutive şi translative produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), în timp ce actele declarative produc efecte şi pentru trecut (ex tunc). În conformitate cu prevederile art. 1897 alin.1 C. civ., numai actele translative pot constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani. De asemenea, în principiu, numai actele constitutive şi translative sunt supuse publicităţii imobiliare.

5) Acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie

În funcţie de importanţa lor, actele juridice civile se împart în acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie.

1 Testamentul este numit şi act de ultimă voinţă, fiindcă, până la moarte, poate fi oricând modificat sau revocat.



Actele de conservare sunt actele prin care se urmăreşte preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Intră în această categorie actele prin care se întrerupe prescripţia, înscrierea unei ipoteci, somaţia etc. Prin astfel de acte, în schimbul unor cheltuieli minime se păstrează sau se salvează un drept de o valoare mai mare.

Actele de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Sunt acte de administrare încasarea veniturilor, perceperea fructelor, asigurarea unui bun, reparaţiile de întreţinere a unui bun etc.

Actele de dispoziţie sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri, se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunţă la drepturi. Fac parte din această categorie contractul de vânzare-cumpărare, de schimb, de donaţie, constituirea unui drept de uzufruct, a unei ipoteci, remiterea de datorie etc.

Această clasificare prezintă importanţă în materie de reprezentare şi capacitate. Întinderea puterilor de reprezentare ale părinţilor şi tutorilor depind de categoria de acte luate în considerare. Astfel, actele de conservare pot fi încheiate valabil chiar de persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu. Actele de administrare se încheie în numele şi pe seama celui lipsit de capacitatea de exerciţiu de reprezentantul său legal - părinţi ori tutori - fără a fi nevoie pentru validitatea lor de încuviinţare din partea autorităţii tutelare. Actele de dispoziţie vor putea fi însă încheiate numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare.

Clasificarea prezintă interes şi în ceea ce priveşte întinderea împuternicirilor mandatarului. Mandatul general este valabil numai pentru actele de conservare şi administrare, iar pentru actele de dispoziţie trebuie să existe un mandat special.

6) Acte consensuale, solemne (formale) şi reale

Criteriul de clasificare îl reprezintă modul de încheiere al respectivelor acte.

Actele consensuale sunt acele acte care iau naştere în mod valabil prin simpla manifestare de voinţă a părţilor, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. În dreptul nostru civil funcţionează regula consensualităţii actelor juridice civile, în sensul că ele sunt valabile prin simpla manifestare de voinţă. Majoritatea actelor juridice civile sunt consensuale.

Sunt solemne sau formale actele pentru validitatea cărora legea cere expres încheierea lor într-o anumită formă. Intră în această categorie, testamentul, donaţia, contractul de ipotecă etc.

Actele reale sunt acele acte în care manifestarea de voinţă este însoţită de remiterea (predarea) bunului. Intră în această categorie, contractul de împrumut, de depozit, gajul etc.

Utilitatea distincţiei dintre actele consensuale, solemne şi reale se manifestă în aceea că nerespectarea formei la actele solemne (formale) este sancţionată cu nulitatea absolută, în vreme ce actele consensuale sunt valabile indiferent de forma în care au fost încheiate. Încheierea actelor juridice solemne prin mandatar presupune ca şi procura să fie făcută în formă solemnă, ceea ce nu se



cere în cazul actelor consensuale. De asemenea, regimul probator este diferit pentru toate cele trei categorii de acte.

7) Acte patrimoniale şi acte nepatrimoniale

Clasificarea actelor juridice civile în acte patrimoniale şi acte nepatrimoniale se face în funcţie de conţinutul lor.

Actul juridic patrimonial este actul al cărui conţinut este susceptibil de a fi evaluat în bani. Intră în această categorie actele juridice civile care privesc drepturi reale şi drepturi de creanţă. Actul juridic nepatrimonial este acela al cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani. Ele privesc drepturi nepatrimoniale.

Această clasificare prezintă interes din punct de vedere juridic în materia nulităţii şi a ocrotirii persoanelor incapabile.

Sarcina de lucru 1

Care dintre următoarele acte juridice civile sunt formale: donaţia, contractul de vânzare-cumpărare, revocarea expresă a unui legat, mandatul, renunţarea expresă la moştenire, asigurarea unui bun, somaţia, donaţia, contractul de schimb, testamentul, darul manual, împrumutul?

8) Acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi

După cum au sau nu legătură cu modalităţile actului juridic civil (termen, condiţie, sarcină) distingem acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi.

Actul juridic pur şi simplu este actul care nu este afectat de modalităţi. Intră în această categorie căsătoria, adopţia, recunoaşterea filiaţiei, opţiunea succesorală etc.

Actul afectat de modalităţi este actul care cuprinde o modalitate, adică un termen, o condiţie sau o sarcină în funcţie de care începe sau încetează să-şi producă efectele. Sunt acte juridice civile afectate de modalităţi, contractul de împrumut, contractul de vânzare cu clauză de întreţinere, contractul de asigurare, contractul de donaţie cu sarcină etc.

Importanţa acestei clasificări se manifestă sub aspectul valabilităţii, în sensul că în cazul actelor juridice civile de a căror esenţă este existenţa unei modalităţi, lipsa acesteia atrage după sine ineficienţa actului.

De asemenea, sub aspectul efectelor, la actele pure şi simple efectele se produc imediat, definitiv şi irevocabil, în timp ce la actele afectate de modalităţi, producerea sau încetarea efectelor depinde de un eveniment viitor care este termenul sau condiţia.



9) Acte juridice principale şi acte juridice accesorii

La baza acestei clasificări se află raportul ce există între ele.

Actele juridice principale sunt acele acte care au o existenţă de sine stătătoare independentă de vreo legătură cu alte acte. Majoritatea actelor juridice de drept civil sunt acte principale în sensul că regimul lor juridic nu este dependent de al altor acte juridice.

Actele juridice accesorii sunt acele acte care nu au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor juridică depinzând de soarta unui act juridic principal. Aşa, spre exemplu, contractele prin care se constituie garanţii, cum ar fi fidejusiunea, amanetul, ipoteca sunt acte accesorii în raport cu actul generator al obligaţiei garantate.

Importanţa acestei clasificări se manifestă pe planul examinării validităţii şi eficacităţii acestor acte, soarta juridică a actelor accesorii depinzând întrutotul de soarta juridică a actelor principale (accesorium sequitur principale).

10) Acte cauzale şi acte abstracte

În raport cu cauza sau scopul lor actele juridice civile pot fi împărţite în acte cauzale şi acte abstracte.

Actul cauzal este acela a cărui valabilitate depinde de existenţa cauzei (scopului) care trebuie să existe, să fie reală, licită şi corespunzătoare regulilor de convieţuire socială. Lipsa cauzei ori caracterul ilicit sau imoral al acesteia face ca actul juridic să fie sancţionat cu nulitatea.

Actul abstract este acela pentru a cărui valabilitate nu este necesară examinarea cauzei. Sunt acte abstracte titlurile de valoare, adică înscrisurile în care sunt încorporate drepturi de creanţă, cum ar fi spre exemplu, obligaţiunile bancare, cambiile, conosamentele etc.

Importanţa acestei clasificări constă în aceea că la actele cauzale, cauza fiind un element esenţial pentru valabilitatea lor, lipsa, falsitatea, ilicitatea ori imoralitatea cauzei sunt sancţionate cu nulitatea actelor respective, în timp ce actele abstracte fiind detaşate de cauza lor, absenţa, ilicitatea, imoralitatea cauzei nu au nici o înrâurire asupra valabilităţii lor.

11) Acte strict personale şi acte încheiate prin reprezentant

În funcţie de modul cum pot fi încheiate, actele juridice civile se mai împart în acte strict personale şi acte încheiate prin reprezentare.

Actele juridice strict personale sunt acele acte care nu pot fi încheiate decât personal, nefiind susceptibile a fi încheiate printr-un reprezentant. Astfel de acte sunt testamentul, căsătoria, recunoaşterea filiaţiei etc.

Actele juridice încheiate printr-un reprezentant sunt actele juridice ce se încheie de o altă persoană în calitate de reprezentant.

Importanţa acestei clasificări constă în aceea că actele strict personale constituind excepţia sunt guvernate de norme juridice ce cuprind unele reguli speciale ce sunt de strictă interpretare şi aplicare. De asemenea, în timp ce valabilitatea actului juridic strict personal se apreciază numai în raport de



persoana sau persoanele ce le încheie, la actele încheiate prin reprezentant se apreciază şi prin persoana reprezentantului.

12) Acte numite (tipice) şi acte nenumite (atipice)

După reglementarea şi denumirea lor legală actele juridice civile se clasifică în acte numite (tipice) şi acte nenumite (atipice).

Sunt acte juridice numite sau tipice cele care au o denumire stabilită de legislaţia civilă, precum şi o reglementare proprie. Majoritatea actelor juridice civile sunt numite, cum ar fi spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, mandat, locaţie, depozit etc.

Prin acte juridice nenumite se înţeleg acele acte care nu sunt nominalizate şi nu au o reglementare proprie în legislaţia civilă. Un asemenea act juridic civil este contractul de vânzare cu clauză de întreţinere.

Clasificarea actelor numite şi nenumite prezintă importanţă juridică sub aspectul regulilor aplicabile celor două categorii de acte. Astfel, actelor juridice civile nenumite li se aplică regulile generale ce reglementează actul juridic sau ale celui cu care are mai multă asemănare.

13) Acte cu executare imediată şi acte cu executare succesivă

După modul lor de executare, actele juridice civile se împart în acte cu executare imediată (dintr-o dată) şi acte cu executare succesivă.

Actele cu executare imediată (dintr-odată) sunt acele acte a căror executare se produce o singură dată, printr-o singură prestaţie din partea debitorului. Fac parte din această categorie, darul manual, vânzarea-cumpărarea unui bun, când pe loc se plăteşte preţul şi se predă bunul.

Actele juridice cu executare succesivă sunt acele acte a căror executare se realizează prin multe prestaţii succesive. Intră în această categorie, contractul de rentă viageră, donaţia cu sarcina întreţinerii, vânzarea-cumpărarea în rate etc.

Această clasificare prezintă interes din punct de vedere juridic sub aspectul sancţiunilor ce se aplică în caz de neexecutare. Astfel, în timp ce contractelor sinalagmatice cu executare imediată li se aplică rezoluţiunea pentru neexecutarea culpabilă sau necorespunzătoare, contractelor sinalagmatice cu executare succesivă li se va aplica rezilierea. De asemenea, în cazul actelor juridice cu executare succesivă, pentru fiecare prestaţie curge o prescripţie extinctivă distinctă.

14) Acte subiective şi acte condiţie

În funcţie de rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului actului juridic civil, distingem acte subiective şi acte condiţie.

Actele juridice subiective se caracterizează prin aceea că întreg conţinutul lor este stabilit prin voinţa părţilor care l-au încheiat. Acestea sunt marea majoritate a actelor de drept civil.

Actele juridice condiţie sunt acele acte al căror conţinut este predeterminat de norme imperative, părţile actului juridic exprimându-şi voinţa numai în privinţa naşterii lor. Exemplu de act juridic condiţie este căsătoria.

Andy Puşcă

Drept civil. Partea generală

Această clasificare prezintcondiţiilor de validitate ale celor doucondiţie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor sapreciază în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea valabilităţii actelor subiective al climite mai largi. Pe de altdecât cele stabilite numai la cele expres reglementate de lege.

Identifică şi caracterizeazrăspunderea păpărinteşti.(5-10 rânduri).

3.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil

Prin condiţiile de validitate ale actului juridic trebuie scerinţele sau elementele prevvaliditatea actului juridic civil.

Potrivit Codului civil, juridic sunt1:

1) ”capacitatea de a contracta;2) consimţământul valabil al p3) un obiect determinat;4) o cauză licită.”

Deşi textul de lege se referobligă” , totuşi toate pexprime un consimnumai când obiectul este determinat, ci determinabil, iar în ceea ce privelicită, ci în plus să fie real

În afara condiţiilovaliditatea actului juridic o constituie Pe lângă condiţiile esensau întâmplătoare, a ccum ar fi spre exemplu modalit

1 În conformitate cu prevederile art. 948 C. civ.

Actul juridic civil

clasificare prezintă importanţă din punct de vedere al aprecierii iilor de validitate ale celor două acte. Astfel, conţinutul actelor juridice ie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor s

în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea ii actelor subiective al căror conţinut este stabilit de pă

Pe de altă parte, în timp ce actele juridice condiele stabilite şi reglementate de lege, actele subiective nu se limiteaz

numai la cele expres reglementate de lege.

Sarcina de lucru 2 şi caracterizează cel puţin două cazuri în care poate fi atras

rea părinţilor în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor 10 rânduri).

iile de validitate ale actului juridic civil

iile de validitate ale actului juridic trebuie să se înţele sau elementele prevăzute de lege sau stabilite de p

validitatea actului juridic civil.

Potrivit Codului civil, condiţiile de fond esenţiale pentru validitatea actului

1) ”capacitatea de a contracta; mântul valabil al părţii care se obligă; determinat; ă.”

i textul de lege se referă la „consimţământul valabil al păşi toate părţile actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie s

exprime un consimţământ valabil. De asemenea, actul juridic este valnumai când obiectul este determinat, ci şi atunci când acest obiect este doar determinabil, iar în ceea ce priveşte cauza nu este suficient ca ea s

, ci în plus să fie reală şi corespunzătoare regulilor de morală.

ţiilo r prevăzute de art. 948 C. civ., o condiţie esenvaliditatea actului juridic o constituie forma pentru actele formale sau solemne.

ţiile esenţiale, actul juridic poate cuprinde şi condiţtoare, a căror lipsă nu poate influenţa valabilitatea actului juridic,

cum ar fi spre exemplu modalităţile actului juridic (termenul şi condi

În conformitate cu prevederile art. 948 C. civ.

Actul juridic civil

59

din punct de vedere al aprecierii inutul actelor juridice

ie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor se în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea

inut este stabilit de părţi se face în parte, în timp ce actele juridice condiţie nu pot fi

i reglementate de lege, actele subiective nu se limitează

cazuri în care poate fi atrasă neîndeplinirea îndatoririlor

se înţeleagă toate stabilite de părţi pentru

iale pentru validitatea actului

mântul valabil al părţii care se ile actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie să

De asemenea, actul juridic este valid nu i atunci când acest obiect este doar

te cauza nu este suficient ca ea să fie numai toare regulilor de morală.

ie esenţială pentru pentru actele formale sau solemne.

i condiţii neesenţiale a valabilitatea actului juridic,

şi condiţia).



Condiţiile de validitate ale actului juridic civil se clasifică după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de aspectele la care se referă deosebim condiţii de fond şi condiţii de formă. Condiţiile de fond sunt cele care privesc conţinutul actului juridic, iar cele de formă privesc forma de exteriorizare a voinţei, adică forma pe care o îmbracă acest conţinut. În funcţie de obligativitatea lor condiţiile actului juridic civil se împart în esenţiale şi neesenţiale. Condiţiile esenţiale sunt acele condiţii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu pentru însăşi validitatea actului juridic. Dimpotrivă, condiţiile neesenţiale pot fi sau nu prezente în structura actului juridic civil, fără consecinţe asupra valabilităţii acestuia.

3.2.1. Capacitatea de a încheia actul juridic. Noţiune

Capacitatea de a încheia actul juridic civil este una din condiţiile de fond, esenţială pentru validitatea actului juridic.

Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile, prin încheierea de acte de drept civil. (Beleiu, 2003, p. 128)

Capacitatea de a încheia acte juridice civile se înfăţişează ca o parte a capacităţii de folosinţă a persoanei fizice şi juridice în sensul posibilităţii (aptitudinii) de a avea drepturi şi obligaţii civile, precum şi ca o premisă a capacităţii de exerciţiu, alături de discernământ, de a dobândi drepturi subiective civile şi de a îndeplini obligaţii prin încheierea de acte juridice civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de a încheia acte juridice civile se întemeiază atât pe ideea de a avea drepturi şi obligaţii, cât şi pe ideea de a le dobândi prin încheierea de acte juridice civile.

Sub aspectul reglementării legale, în art. 948 C. civ., enumerându-se condiţiile esenţiale pentru validitatea unui act juridic la pct.1 se prevede expres „capacitatea de a contracta”. În afara acestui text de lege, capacitatea de a încheia acte juridice civile mai este reglementată de art. 949 C. civ., potrivit căruia:

„poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”

şi art. 950 C. civ. care enumeră persoanele incapabile de a contracta şi anume, minorii, interzişii, precum şi:

„ toţi acei cărora legea le-a prohibit oarecare contracte”.

Unele reglementări privind capacitatea de a încheia acte juridice civile au ca obiect diferitele categorii de acte juridice civile. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 807 C. civ., minorul de 16 ani poate dispune prin testament de jumătate din bunurile de care poate dispune, potrivit legii, persoana majoră, iar în art. 865 C. civ. se consacră principiul potrivit căruia:

„orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este oprită de lege”.

De asemenea, în materia contractului de vânzare-cumpărare, potrivit art. 1306 C. civ., „pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege”.



Reglementări legale privind capacitatea de a încheia acte juridice civile sunt cuprinse şi în Decretul nr. 31/1954, Codul familiei şi alte izvoare ale dreptului civil.

Principiul capacităţii şi excepţia de la acest principiu

Regula în această materie, consacrată în doctrină şi stabilită şi de practica judecătorească este că orice persoană are capacitatea de a încheia acte juridice civile, incapacităţile constituind excepţii de la această regulă.

În legătură cu această regulă în art. 6 alin.1 din Decretul nr. 31/1954 se prevede expres că:

„Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege”.

În ceea ce priveşte persoanele juridice regula capacităţii de a încheia acte juridice este subordonată principiului specialităţii capacităţii de folosinţă consacrat prin art. 34 din Decretul nr. 31/1954 potrivit căruia:

„Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”.

Toate actele juridice care nu sunt încheiate în vederea realizării scopului persoanei juridice sunt sancţionate cu nulitatea.

Incapacitatea de a încheia acte juridice (excepţia) trebuie să fie expres prevăzută de lege, iar textele de lege prin care sunt reglementate astfel de excepţii sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Faţă de noţiunea şi reglementările legale privitoare la capacitatea de a încheia acte juridice civile se poate concluziona că această capacitate este o stare de drept în comparaţie cu discernământul care este o stare de fapt care se apreciază de la persoană la persoană în funcţie de aptitudinea şi puterea psiho-intelectivă a acesteia de a aprecia între bine şi rău, licit şi ilicit, moral şi imoral etc.

Sarcina de lucru 3 Completează spaţiile punctate:

Capacitatea de a încheia acte juridice civile este o condiţie de ….. , fiind o parte a …………………. . Regula în materia capacităţii o reprezintă …………, iar excepţia ………………… . De la principiul capacităţii de a încheia acte juridice sunt admise următoarele excepţii: ………………………………….. . Minorul de 17 ani are capacitate ……………….. Incapacitatea de a încheia acte juridice trebuie să fie …………… prevăzuta de lege.



3.2.2. Consimţământul. Noţiune

Consimţământul este o condiţie esenţială, de fond, prevăzută de lege, pentru valabilitatea actului juridic civil. Prin consimţământ se înţelege hotărârea unei persoane de a se obliga juridiceşte şi manifestarea în exterior a acestei hotărâri1.

Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii :

a) Hotărârea de a încheia actul juridic trebuie să fie exteriorizată

Atâta timp cât consimţământul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnificaţie juridică. Formele declaraţiei de voinţă pot fi alese liber de către cei ce încheie actul juridic cu excepţia cazurilor prevăzute de lege când manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o formă specială. Modurile de exteriorizare a consimţământului sunt variate. Vorbele şi înscrisurile sunt cele mai frecvente. Dar, în afară de declaraţia expresă, făcută verbal, în scris sau chiar printr-un gest, spre exemplu chemarea unui taxi, consimţământul se mai poate manifesta şi prin săvârşirea unei acţiuni, cum ar fi spre exemplu, începerea executării unui mandat din care rezultă în mod concludent acceptarea mandatului ori chiar prin adoptarea unei anumite atitudini (staţionarea taxiurilor în anumite locuri ce le sunt rezervate)2.

b) Consimţământul trebuie să provină de la o persoană care are discernământ

Actul juridic civil fiind un act de voinţă, autorii manifestării de voinţă trebuie să aibă puterea de a discerne şi a aprecia consecinţele actelor juridice pe care le încheie.

Persoanele care au deplină capacitate de exerciţiu sunt prezumate că au discernământ. Minorii până la vârsta de 14 ani, alienaţii mintali şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească sunt prezumaţi că nu au discernământul necesar să încheie acte juridice civile, fie datorită vârstei lor fragede, fie datorită stării lor de sănătate mintală.

Între 14 şi 18 ani, minorii au capacitate de exerciţiu restrânsă şi în această perioadă discernământul lor juridic este în curs de formare. Ei au discernământ, însă le lipseşte experienţa vieţii juridice, motiv pentru care actele lor juridice sunt încuviinţate prealabil de ocrotitorii lor legali.

c) Consimţământul trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice

De aici consecinţa că obligaţiile de ordin moral, cele de politeţe sau pur amicale, precum şi cele încheiate sub o condiţie pur potestativă, a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa celui ce se obligă, nu sunt obligaţii

1 În acest sens este folosit termenul de consimţământ de către prevederile art. 948 C. civ., consimţământul fiind în această accepţiune un element fundamental şi necesar al oricărui act juridic civil. Într-un alt sens, mai apropiat de semnificaţia etimologică a cuvântului (cum sentire) prin consimţământul se desemnează acordul de voinţă al părţilor în actele juridice bilaterale şi multilaterale (Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 93). 2 În literatura de specialitate ca şi în practica judecătorească s-a pus problema valorii juridice a tăcerii. În principiu, tăcerea prin ea însăşi nu poate valora consimţământ. Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri în care tăcerea valorează consimţământ. Astfel, potrivit art. 1437 C. civ., dacă după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, locatarul rămâne şi este lăsat în posesia bunului, locaţiunea se consideră reînnoită, reînnoire care se numeşte tacită relocaţiune. Tăcerea mai poate valora consimţământ atunci când părţile atribuie tăcerii semnificaţie juridică de consimţământ sau o astfel de semnificaţie rezultă din obicei.



juridice. În aceste cazuri, declaraţia de voinţă nu are valoare juridică, fiindcă lipseşte intenţia de a se obliga juridiceşte.

d) Consimţământul să nu fie alterat prin vreun viciu de consimţământ

Caracterul conştient şi liber al consimţământului poate fi alterat de anumite împrejurări denumite vicii de consimţământ.1 Viciile care alterează caracterul conştient şi liber al consimţământului sunt: eroarea, dolul violenţa şi leziunea.

Viciile de consimţământ

EROAREA

Eroarea este o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic.

În funcţie de consecinţele pe care le produce eroarea poate distruge voinţa juridică, poate vicia consimţământul sau poate să nu aibă nici o influenţă asupra voinţei, fiind indiferentă din punct de vedere juridic. Rezultă, aşadar, că în funcţie de efectele la care dă naştere, eroarea este de trei feluri: eroare obstacol, denumită şi distructivă de voinţă, eroare - viciu de consimţământ şi eroare indiferentă.

Eroarea obstacol este cea mai gravă formă de eroare, ea împiedică formarea actului juridic. Acest fel de eroare se întâlneşte în cazul în care ea cade asupra naturii actului juridic, adică o parte crede că încheie un act juridic de vânzare-cumpărare, iar cealaltă parte că încheie un act juridic de donaţie, precum şi în cazul în care eroarea cade asupra identităţii obiectului, respectiv, o parte crede că obiectul actului juridic este un apartament, iar cealaltă parte că obiectul actului îl constituie o garsonieră. Eroarea obstacol, împiedicând formarea actului juridic, echivalează cu lipsa consimţământului, ceea ce atrage după sine nulitatea actului juridic civil încheiat sub imperiul acestei erori.

Eroarea - viciu de consimţământ viciază consimţământul în două cazuri şi anume:

- când eroarea cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului, adică asupra acelor calităţi care au fost determinante la încheierea actului juridic şi fără de care - dacă n-ar fi intervenit eroarea - actul nu s-ar fi încheiat (de exemplu, se crede că se cumpără un tablou original al unui pictor renumit şi în realitate este o copie);

- când eroarea cade asupra identităţii sau asupra calităţilor speciale ale persoanei celui cu care s-a încheiat contractul, în acele contracte în care consideraţia persoanei cocontractantului şi a calităţilor sale speciale (aptitudini deosebite, talent, reputaţie etc.) sunt hotărâtoare la încheierea contractului (acte cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajare de specialişti sau artişti etc.).

Prin urmare, ceea ce viciază consimţământul şi antrenează anularea actului juridic este eroarea asupra motivului determinant, dacă acest motiv a fost o calitate substanţială a obiectului sau identitatea ori însuşirile speciale ale persoanei cocontractantului.2 Actele juridice civile încheiate sub imperiul erorii

1 Potrivit dispoziţiilor art. 953 C. civ. „Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”. 2 Într-adevăr, art. 954 C. civ., reglementând cazurile şi consecinţele pe care le produce eroarea prevede că „Eroarea nu produce nulitatea decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei. Eroarea nu produce nulitate când cade asupra



sunt sancţionate cu nulitatea relativă. În toate celelalte cazuri, eroarea este considerată ca indiferentă. Ea nu viciază consimţământul şi ca atare nu are nici o influenţă asupra valabilităţii actului juridic (de exemplu, eroarea asupra calităţilor nesubstanţiale, erori de calcul etc.).

În funcţie de natura realităţii fals reprezentate eroarea poate fi: eroare de fapt, adică o falsă reprezentare a realităţii faptelor şi eroare de drept care constă în falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului unei legi.

Problema admisibilităţii erorii de drept ca viciu de consimţământ este controversată. Unii autori invocând argumentul rezultând din obligaţia cunoaşterii legii întemeiată pe prezumţia de cunoaştere a legii consideră că eroarea de drept nu poate fi invocată ca viciu de consimţământ. Considerăm, alături de majoritatea autorilor, precum şi de practica judecătorească1 că eroarea de drept poate fi invocată ca viciu de consimţământ.2

Pentru ca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil să fie viciu de consimţământ trebuie îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii :

- elementul asupra căruia cade eroarea trebuie să fie hotărâtor, determinant pentru încheierea actului juridic, în sensul că dacă ar fi fost cunoscută realitatea actul nu se încheia;

- celălalt contractant a cunoscut sau trebuia să cunoască că motivul determinant asupra căruia a purtat eroarea a fost hotărâtor pentru încheierea actului juridic.

Conform principiilor probaţiunii judiciare, dovada erorii trebuie să fie făcută de cel ce invocă eroarea ca viciu de consimţământ. Fiind un fapt juridic eroarea poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admis de lege, inclusiv prin martori şi prezumţii. Potrivit dispoziţiilor art. 961 C. civ., actele juridice civile încheiate prin intermediul erorii sunt sancţionate cu nulitatea relativă.

Sarcina de lucru 4

Prezintă un exemplu de eroare asupra substanţei obiectului actului juridic. Analizează dispoziţiile cuprinse în Noul Cod civil referitoare la acest viciu de consimţământ.

persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenţia”. 1 Tribunalul jud. Bihor, dec. civ. nr. 449/1981 în R.R.D. nr. 8/1982, p. 38. 2 Eroarea de drept în măsura în care produce aceleaşi efecte ca şi eroarea de fapt nu poate fi respinsă ca viciu de consimţământ, deoarece cel ce invocă eroarea de drept nu caută să se sustragă de la aplicarea legii civile, ci se mărgineşte să arate că a avut o falsă reprezentare a realităţii cu privire la aceasta, ceea ce are ca urmare anularea actului juridic (Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 95).

Andy Puşcă


DOLUL (viclenia sau eroarea provocat

Dolul este inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace viclene în scopul de a o determina s

Dolul nu viciază consimprovoacă. Ceea ce viciazdol. Victima dolului nu se înaltă persoană prin mijloace viclene.

Dolul ca viciu de consim

- un element subiectiv, intenpersoană în eroare, pentru a o determina s

- un element obiectiv, material care constviclene (acte combinate de înşelăciune), prin intermediul ceroare.1

Din punct de vedere al reglementprevede:

„Consimţământul nu este valabil când este … surprins prin dol

Codul nostru civil consacr

„Dolul este o cauză de nulitate a convenpărţi sunt astfel, încât este evident cDolul nu se presupune”.

Din aceste prevederi legale rezulttrebuie să îndeplineasc

- eroarea provocatîncheierea actului juridicapreciază ca şi la eroare dupexperienţa de viaţăvictima dolului.

- dolul să emane de la celaceastă condiţie este îndeplinitcealaltă parte are cunomijloacele viclene provin de la reprezentantul celeilalte p

Când eroarea provocatconsimţământul, dolul se numeactului. Când eroarea provocatconsimţământului, dolul se numeobţinerea de despăcumpărat prea scump din cauza dolului).

1 Elementul material al dolului poate consta nprin denumirea de dol prin reticenţă şi constăactului. 2 „Maşinaţia dolosivă trebuie să-şi producă efectele în a

Actul juridic civil

(viclenia sau eroarea provocată)

Dolul este inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace viclene în scopul de a o determina să încheie un act juridic.

ă consimţământul direct, ci prin mijlocirea erorii pe care o . Ceea ce viciază consimţământul este, aşadar, eroarea provocat

dol. Victima dolului nu se înşeală, ci este înşelată, fiind indusă în eroare de o prin mijloace viclene.

Dolul ca viciu de consimţământ presupune două elemente:

un element subiectiv, intenţional, constând în intenţia de a induce o în eroare, pentru a o determina să încheie un act juridic;

un element obiectiv, material care constă în întrebuinţarea de mijloace combinate de şiretenie, abilităţi sau maşinaţiuni cu caracter de

ciune), prin intermediul cărora se realizează intenţia de inducere în

Din punct de vedere al reglementării legale, în afara art. 953 C. civ. care

este valabil când este … surprins prin dol”,

Codul nostru civil consacră reglementării dolului art. 960 potrivit că

de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din i sunt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.

Din aceste prevederi legale rezultă că pentru a fi viciu de consimţă îndeplinească, cumulativ, următoarele două condiţii :

eroarea provocată de dol trebuie să fie determinantă, hotărâtoare pentru încheierea actului juridic2; caracterul determinant, hotărâtor al dolului se

şi la eroare după criterii subiective de la caz la caz, în funca de viaţă şi alte împrejurări care îl privesc pe cel ce se pretinde

emane de la celălalt cocontractant; în literatura juridicăţie este îndeplinită şi atunci când provine de la un ter

parte are cunoştinţă de această împrejurare, precum şi atunci când mijloacele viclene provin de la reprezentantul celeilalte părţi.

Când eroarea provocată de dol a fost elementul hotărâtor care a determinat mântul, dolul se numeşte principal şi conduce la nulitatea relativCând eroarea provocată de dol nu a fost elementul hotmântului, dolul se numeşte incidental şi poate conduce numai la

inerea de despăgubiri (de exemplu se poate cere reducere de prerat prea scump din cauza dolului).

Elementul material al dolului poate consta nu numai dintr-o acţiune, ci şi dintr-o omisiune, dolul fiind cunoscut în acest caz i constă în necomunicarea celeilalte părţi a unor împrejurări esenţiale pentru încheier

producă efectele în aşa fel încât, fără existenţa ei, actul nu s-ar fi încheiat”

Actul juridic civil

65

Dolul este inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace

prin mijlocirea erorii pe care o adar, eroarea provocată de

ă în eroare de o

ţia de a induce o încheie un act juridic;

ţarea de mijloace iuni cu caracter de ţia de inducere în

rii legale, în afara art. 953 C. civ. care

rii dolului art. 960 potrivit căruia:

iei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din ar fi contractat.

pentru a fi viciu de consimţământ dolul

, hotărâtoare pentru râtor al dolului se

criterii subiective de la caz la caz, în funcţie de privesc pe cel ce se pretinde

lalt cocontractant; în literatura juridică s-a admis că i atunci când provine de la un terţ dacă

re, precum şi atunci când

râtor care a determinat i conduce la nulitatea relativă a

de dol nu a fost elementul hotărâtor al i poate conduce numai la

gubiri (de exemplu se poate cere reducere de preţ dacă s-a

o omisiune, dolul fiind cunoscut în acest caz ţiale pentru încheierea

ar fi încheiat”



Pentru a putea conduce la nulitatea actului, dolul trebuie dovedit, căci, potrivit art. 960 C. civ. dolul nu se presupune. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.

Deşi dolul nu este decât o eroare provocată, el prezintă totuşi o utilitate proprie căci – spre deosebire de eroarea propriu-zisă – dolul viciază consimţământul şi atunci când poartă asupra altor elemente decât calităţile substanţiale ale obiectului sau identitatea ori însuşirile speciale ale persoanei cocontractantului în acele contracte în care consideraţia persoanei este determinantă. Apoi, dolul este mult mai uşor de dovedit decât eroarea, căci pe când la dol obiectul probei îl constituie elemente de fapt (mijloace viclene exteriorizate) uşor de dovedit, dimpotrivă, la eroare obiectul probei este un element psihologic (falsa reprezentare a realităţii) mai greu de dovedit.

În conformitate cu prevederile art. 961 C. civ., actele juridice încheiate sub imperiul dolului vor fi sancţionate cu nulitatea relativă.

VIOLEN ŢA

Violenţa este ameninţarea unei persoane cu un rău în aşa fel încât îi insuflă acesteia o temere care o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.1

Violenţa sau constrângerea poate fi de două feluri: fizică şi psihică (morală).

Violenţa fizică există atunci când ameninţarea cu un rău priveşte integritatea fizică a persoanei ori a bunurilor sale. Violenţa psihică (morală) se referă la ameninţarea cu un rău a cinstei, a onoarei, a reputaţiei persoanei etc.

Sub aspectul structurii sale violenţa presupune două elemente şi anume:

- ameninţarea cu un rău (element obiectiv) care poate fi de natură fizică (omor, lovituri etc.), de natură patrimonială (distrugerea unor bunuri, sistarea unor plăţi etc.), sau de natură morală (ameninţări de atingere a onoarei, ameninţări de părăsire etc.) şi

- insuflarea unei astfel de temeri (element subiectiv) care să constrângă victima violenţei să încheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Temerea provocată de ameninţare se va aprecia în funcţie de criterii subiective, vârstă, sex, vigoare, experienţa vieţii etc.2.

Ceea ce viciază consimţământul este mai degrabă teama insuflată de violenţă, decât însăşi violenţa care rămâne, faptul exterior ce provoacă temerea. Starea psihologică de teamă în care o persoană se transpune sub influenţa violenţei dă naştere motivului (evitarea răului) care o determină să încheie actul, motiv determinant care n-ar fi existat dacă voinţa sa ar fi fost liberă.

Pentru ca violenţa să vicieze consimţământul şi să poată conduce la anularea actului se cere ca ameninţarea să fie injustă (nelegitimă). Dacă ameninţarea se

1 În legătură cu noţiunea de violenţă ca viciu de consimţământ în art. 956 C. civ. se prevede că „Este violenţă totdeauna când, spre a face o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent. Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor”. 2 În legătură cu aceasta în art. 957 C. civ. se prevede că „Violenţa este cauză de nulitate şi când se exercită asupra soţului sau soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor” . În literatura de specialitate s-a considerat că această enumerare nu este limitativă, textul de lege trebuind să fie interpretat extensiv, fiind asimilate acestor persoane şi cele faţă de care victima violenţei are o afecţiune deosebită.

Andy Puşcă


referă la un rău în a ccare cel care ameninnu poate justifica atacarea actului snulitatea.

De asemenea, pentru a vicia consiminjustă (nelegitimăviolenţei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant al temerii produse de violenviolenţei cum ar fi, vârsta, violenţa etc.

Spre deosebire de dol nu se cere ca violencocontractant. Codul civil precizeazprovine de la o terţăapreciază că violende la persoane, ci exterioare, obiective ce constituie stare de necesitate.

Actele juridice încheiate sub imperiul violenrelativă.

LEZIUNEA

Prin leziune se înţcontractante din cauza disproporexistente în chiar momentul încheierii contractului.

Deşi Codul civil se referreglementat leziunea ca viciu de consim

Elementele leziunii diferei. Astfel, potrivit concepelemente şi anume, disproporunei stări de nevoie în care se aflcealaltă parte.

În concepţia obiectivpaguba ce rezultă din dispropornostru civil şi Decretul nr. 32cel ce invocă leziunea capaguba materială suferit

Faţă de prevederile art. 25 din Decretul nr. 32/1954, în dreptul nostru, leziunea are un domeniu restrâns de aplicaresancţionate cu nulitatea, cât de consimţământ.

1 Dispoziţiile Codului civil privitoare la leziune trebuie raportate la prevederile cuprinse în art. 25 din Decretul nr. 32potrivit cărora „Aplicarea dispoziţiilor referitoare la acvârsta de patrusprezece ani împliniţi, încheie singuri, fcăror valabilitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilActele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de patrusprezece ani sunt anulabile pentru incapacitate, chiar dacă nu este leziune”.

Actul juridic civil

ău în a cărui producere nu se vede nimic ilicit sau la o facare cel care ameninţă era îndreptăţit să o săvârşească, o asemenea ameninnu poate justifica atacarea actului săvârşit sub imperiul amenin

De asemenea, pentru a vicia consimţământul, violenţa nu trebuie s(nelegitimă), ci trebuie să fie determinantă, hotărâtoare pentru victima ei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant al

temerii produse de violenţă se face după criterii subiective privind victima ei cum ar fi, vârsta, gradul de cultură al acesteia, locul unde s

Spre deosebire de dol nu se cere ca violenţa să provină de la celcocontractant. Codul civil precizează că ea este o cauză de nulitate, chiar dacprovine de la o terţă persoană (art. 955 C. civ.). În literatura de specialitate se

violenţa viciază consimţământul nu numai când violende la persoane, ci şi atunci când temerea este insuflată de împrejurexterioare, obiective ce constituie stare de necesitate.

ctele juridice încheiate sub imperiul violenţei vor fi sancţionate

Prin leziune se înţelege paguba materială pe care o suferă una din pcontractante din cauza disproporţiei de valoare dintre cele douexistente în chiar momentul încheierii contractului.

i Codul civil se referă la leziune în mai multe articole, totureglementat leziunea ca viciu de consimţământ.1

leziunii diferă în funcţie de concepţia ce a stat la baza reglementei. Astfel, potrivit concepţiei subiective leziunea implică structural dou

i anume, disproporţia de valoare între contraprestaţii ri de nevoie în care se află una din părţile contractante de care profit

ia obiectivă leziunea se rezumă la un singur element paguba ce rezultă din disproporţia de valoare dintre cele două presta

i Decretul nr. 32/1954 consacră concepţia obiectivă, în sensul c leziunea ca viciu de consimţământ trebuie să dovedească suferită ca urmare a disproporţiei de valoare dintre presta

de prevederile art. 25 din Decretul nr. 32/1954, în dreptul nostru, leziunea domeniu restrâns de aplicare, atât sub aspectul actelor care sunt

ionate cu nulitatea, cât şi cel al persoanelor ce pot invoca leziunea ca viciu

iile Codului civil privitoare la leziune trebuie raportate la prevederile cuprinse în art. 25 din Decretul nr. 32iilor referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având

i, încheie singuri, fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, acte juridice pentru aarea prealabilă a autorităţii tutelare, dacă aceste acte le pricinuiesc vreo v

Actele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de patrusprezece ani sunt anulabile pentru incapacitate,

Actul juridic civil

67

rui producere nu se vede nimic ilicit sau la o faptă pe , o asemenea ameninţare

it sub imperiul ameninţării cu

a nu trebuie să fie numai râtoare pentru victima

ei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant al criterii subiective privind victima al acesteia, locul unde s-a exercitat

ă de la celălalt de nulitate, chiar dacă

În literatura de specialitate se mântul nu numai când violenţa provine

ă de împrejurări

ionate cu nulitatea

ă una din părţile iei de valoare dintre cele două prestaţii,

la leziune în mai multe articole, totuşi n-a

ia ce a stat la baza reglementării ă structural două

ia de valoare între contraprestaţii şi existenţa ile contractante de care profită

la un singur element şi anume la ă prestaţii. Codul

ia obiectivă, în sensul că dovedească numai

iei de valoare dintre prestaţii.

de prevederile art. 25 din Decretul nr. 32/1954, în dreptul nostru, leziunea sub aspectul actelor care sunt

i cel al persoanelor ce pot invoca leziunea ca viciu

iile Codului civil privitoare la leziune trebuie raportate la prevederile cuprinse în art. 25 din Decretul nr. 32/1954 iunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având

ilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare.

Actele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de patrusprezece ani sunt anulabile pentru incapacitate,



Într-adevăr, pot fi anulate pentru leziune numai actele juridice civile ce îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

- sunt acte juridice civile de administrare, cu titlu oneros; - sunt acte juridice comutative şi sunt încheiate de minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă fără încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, acte păgubitoare pentru minor.

Persoanele ce pot invoca leziunea ca viciu de consimţământ sunt minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Sancţiunea actului juridic încheiat sub imperiul leziunii este nulitatea relativă prevăzută de art. 1157 C. civ. potrivit căruia „Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricărei convenţii ”.

Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune se cer întrunite, cumulativ, următoarele condiţii : leziunea să fie consecinţa directă şi nemijlocită a încheierii actului juridic respectiv; leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului şi disproporţia de valoare între prestaţii să fie vădită.

Sarcina de lucru 5 Pornind de la prevederile Codului civil precizează pentru fiecare viciu de consimţământ: condiţiile de existenţă, elementele structurale, dovada şi sancţiunea aferentă.

3.2.3. Cauza actului juridic civil. Noţiune

Cauza este prevăzută în art. 948 C. civ. ca o condiţie esenţială de validitate a actului juridic civil.1 Prin cauză se înţelege scopul concret în vederea căruia se încheie un act juridic.

Privită din punct de vedere juridic, cauza precede efectul actului juridic civil, ea fiind prefigurarea mentală a scopului urmărit ce se realizează înainte şi în vederea încheierii actului juridic civil. Tocmai în vederea realizării acestui scop părţile încheie actul juridic. Cauza este un element specific fiecărei manifestări de voinţă în parte. Aceasta înseamnă că la contracte care sunt rezultatul manifestării de voinţă a două sau mai multe părţi, obligaţia fiecărei părţi are o cauză proprie, fără a exista o cauză comună a contractului. Ea există nu numai la contracte, dar şi la actele de voinţă unilaterală.

Elementele cauzei

Cauza cuprinde două elemente şi anume scopul imediat şi mediat al consimţământului

1 De asemenea, în art. 966 C. civ. se prevede că „obliga ţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect”.



a) Scopul imediat al consimţământului constă în reprezentarea - în contractele bilaterale oneroase - contraprestaţiei celeilalte părţi, în contractele reale remiterea bunului, iar în actele juridice gratuite, intenţia de liberalitate. Acest prim element al cauzei este abstract, obiectiv şi invariabil acelaşi, în aceeaşi categorie de acte juridice.

b) Scopul mediat al consimţământului constituie cel de al doilea element al cauzei, reprezentând mobilul principal ce a determinat încheierea actului juridic. Scopul mediat, este elementul concret, subiectiv şi variabil de la un act juridic la altul.

Aşa, spre exemplu, în contractele de vânzare-cumpărare scopul imediat este pentru toţi cumpărătorii dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat, fără nici o deosebire de la un contract la altul, iar scopul mediat diferă de la contract la contract, în funcţie de destinaţia concretă în vederea căreia, lucrul a fost cumpărat.1

Condiţiile de validitate ale cauzei

În conformitate cu prevederile art. 966 C. civ.:

„Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicitată, nu poate avea nici un efect”.

Din aceste prevederi legale rezultă că pentru a fi valabilă, cauza trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie licită.

Existenţa cauzei este impusă de dispoziţiile art. 966 C. civ., potrivit cărora:

„Obligaţia fără cauză nu poate avea nici un efect”.

În actele juridice civile cauza lipseşte atunci când una din părţi nu are discernământ, fiindcă formarea voinţei juridice cu cele două elemente ale sale - consimţământul şi cauza - presupune existenţa discernământului. În acest caz lipsa cauzei va atrage nulitatea relativă a actului juridic. Cauza este inexistentă şi atunci când lipseşte scopul imediat al actului juridic, respectiv, consideraţia contraprestaţiei celeilalte părţi la contractele cu titlu oneros, lipsa predării bunului în actele juridice reale şi lipsa intenţiei de liberalitate în actele juridice cu titlu gratuit. În astfel de situaţii, actul juridic va fi sancţionat cu nulitatea absolută.

Condiţia cauzei de a fi reală rezultă din prevederile art. 966 C. civ. care prevăd că „obligaţia fondată pe o cauză falsă nu poate avea nici un efect”. Cauza nu este reală atunci când există eroare asupra motivului determinant, adică asupra scopului mediat al cauzei. Falsitatea cauzei atrage după sine nulitatea relativă a actului juridic.

Caracterul licit al cauzei rezultă nu numai din prevederile art.966 C. civ. dar, şi din cele ale art. 968 C. civ., potrivit cărora „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.

1 Această concepţie care include printre elementele cauzei şi scopul mediat, element concret, subiectiv şi variabil, îşi are suportul legal în art. 954 alin. 2 din Codul civil care prevede că eroarea asupra persoanei celui cu care se încheie un contract nu atrage anularea contractului decât atunci „când consideraţia persoanei este cauza principală pentru care s-a făcut convenţia”.



Sancţiunea actelor juridice civile în care cauza are caracter ilicit este nulitatea absolută.

3.2.4. Obiectul actului juridic. Noţiune

În literatura de specialitate, problema noţiunii obiectului actului juridic civil este controversată. În legătură cu aceasta, în principal, au fost formulate trei opinii. Astfel, într-o primă opinie se consideră că obiectul actului juridic constă în crearea, modificarea, transmiterea ori stingerea unui raport juridic. Acestei opinii i se reproşează că face confuzie între obiectul şi efectele generale ale actului juridic.

Într-o altă opinie se consideră că obiectul actului juridic civil constă în interesele reglementate de părţi prin mijlocirea actului juridic, în temeiul şi în limitele legii. Şi acestei opinii i s-a reproşat că leagă în mod artificial obiectul actului juridic civil de noţiunea de interes, noţiune care are valenţe apropiate mai degrabă cauzei decât obiectului juridic civil.

În sfârşit, o a treia opinie consideră că obiectul actului juridic este însuşi obiectul raportului juridic civil născut din acel act juridic. Cu alte cuvinte, obiectul actului juridic îl constituie conduita părţilor, adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute părţile actului juridic. Această opinie este susţinută de marea majoritate a autorilor care s-au referit la obiectul actului juridic.

În sprijinul acestei opinii, cu care suntem şi noi de acord, invocăm dispoziţiile art. 962 C. civ., potrivit cărora „Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă”. La ceea ce se obligă părţile constituie obiectul obligaţiei sau al obligaţiilor care constă dintr-o prestaţie pozitivă (a da, a face) sau negativă (a nu face).

Faţă de cele arătate, considerăm că prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor stabilite prin actul juridic, adică acţiunile sau inacţiunile de care sunt ţinute părţile sau de la care trebuie să se abţină.

Condiţiile de validitate ale obiectului actului juridic civil

Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în art. 948 pct. 3 şi art. 963 - 965 din Codul civil. Aceste condiţii sunt următoarele:

a) Obiectul actului juridic civil trebuie să existe

Această primă condiţie este şi cea mai importantă, deoarece dacă obiectul nu există nu se mai pune problema observării celorlalte condiţii ale sale.

Necesitatea existenţei obiectului se apreciază în momentul încheierii actului juridic. Într-adevăr, făcând aplicaţia acestui principiu în materia actului de vânzare-cumpărare, în art. 1311 C. civ. se prevede că dacă în momentul vânzării bunul vândut era pierit în tot, actul juridic este nul. Dacă bunul a pierit numai în parte cumpărătorul are un drept de opţiune, între a cere desfacerea contractului ori a cere o reducere de preţ. Pot alcătui obiectul actului juridic civil şi bunurile viitoare, cu excepţia succesiunilor nedeschise încă.

Andy Puşcă


b) Obiectul actului juridic civil trebuie s

Această cerinţă de validitate a obiectului actului juridic civil este prevexpres în art. 963 C. civ. potrivit cfi obiectul unui contşi în circuitul civil.

c) Obiectul actului juridic civil trebuie s

Obiectul este determinatşi este determinabil ajutorul cărora el va putea fi determinat în viitor.

Raţiunea acestei condiprestaţiei la care sobiectul actului juridic se referindicarea caracterelor lui particulare. Dacdeterminarea lor se face prin indicarea precisprin stabilirea unor criterii de determinare viitoare a acestora.

d) Obiectul actului juridic civil trebuie s

Această condiţie este determinatse poate obliga la imposibil. Esteşi de neînvins şi nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului sau din cauze relative (subiective).

În cazul obligaţiei de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât din cauza pieirii bunului respectiv, intervenitcazul obligaţiei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza când nu mai este cu putinmomentană neconstituindObligaţia de a da se poate referi posibile şi determinate sau determinabile (art. 965 alin. 1 C. civ.).

e) Obiectul actului juridic civil trebuie smorală

Această condiţie rezultprin convenţii sau dispozipublică şi bunele moravurijuridic civil trebuie sActele juridice încheiate cu nesocotirea acestei condinulitatea absolută.

f) Obiectul actului juridic civil trebuie sobligă

Nimeni nu poate fi obligat prin voinact juridic faptul altuia, ci numai faptul saceastă promisiune se face în calitate de mandatar. Convense obligă să determine pe un ter

1 În legătură cu această cerinţă, după ce în art. 948 pct. 3 C. civ. se prevede ccondiţie esenţială a acestuia este să aibă „un obiect determinat”, în art. 964 C. civ. se dispune cobiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi incert

Actul juridic civil

Obiectul actului juridic civil trebuie să se afle în circuitul civil

ţă de validitate a obiectului actului juridic civil este prevexpres în art. 963 C. civ. potrivit căruia „Numai lucrurile ce sunt în comerfi obiectul unui contract”. Se consideră că un bun care se află în comeri în circuitul civil.

Obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat sau determinabil

determinat când se precizează elementele care îl individualizeazdeterminabil când se prevăd în actul juridic suficiente elemente cu

rora el va putea fi determinat în viitor.1

iunea acestei condiţii este impusă de nevoia asigurării executăiei la care s-au angajat părţile actului juridic, potrivit cu voin

obiectul actului juridic se referă la bunuri certe condiţia este îndeplinitindicarea caracterelor lui particulare. Dacă este vorba de bunuri generice determinarea lor se face prin indicarea precisă a cantităţii, a calităţprin stabilirea unor criterii de determinare viitoare a acestora.

d) Obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil

ţie este determinată de regula de drept potrivit căreia nimeni nu se poate obliga la imposibil. Este vorba aici numai de imposibilitatea absolut

şi nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului sau din cauze relative (subiective).

ţiei de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât irii bunului respectiv, intervenită anterior, încheierii actului, iar în iei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza

când nu mai este cu putinţă să se producă bunurile respective, inexisten neconstituind propriu-zis o imposibilitate absolută de executare.

ia de a da se poate referi şi la bunuri viitoare, cu condiţia ca ele si determinate sau determinabile (art. 965 alin. 1 C. civ.).

Obiectul actului juridic civil trebuie să fie licit şi corespunzător regulilor de

ţie rezultă din art. 5 C. civ., potrivit căruia „Nu se poate deroga ii sau dispoziţii particulare de la legile care intereseaz

i bunele moravuri”. Pe cale de consecinţă, conduita păjuridic civil trebuie să fie conformă atât cu legea cât şi cu regulile de moralActele juridice încheiate cu nesocotirea acestei condiţii sunt sancnulitatea absolută.

Obiectul actului juridic civil trebuie să fie un fapt personal al celui ce se

Nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altuia. Nu se poate deci promite întract juridic faptul altuia, ci numai faptul său personal, afară de cazul când

promisiune se face în calitate de mandatar. Convenţia prin care o parte determine pe un terţ să consimtă la încheierea unui act juridic este

ce în art. 948 pct. 3 C. civ. se prevede că pentru validitatea actului juridic civil o un obiect determinat”, în art. 964 C. civ. se dispune că „Obligaţia trebuie s

in în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi incertă, de este posibilă determinarea sa

Actul juridic civil

71

de validitate a obiectului actului juridic civil este prevăzută Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot

ă în comerţ se află

fie determinat sau determinabil

elementele care îl individualizează d în actul juridic suficiente elemente cu

rii executării exacte a c, potrivit cu voinţa lor. Dacă

ia este îndeplinită prin este vorba de bunuri generice

ităţii, valorii sau

ăreia nimeni nu vorba aici numai de imposibilitatea absolută

i nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului

iei de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât anterior, încheierii actului, iar în

iei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza bunurile respective, inexistenţa lor

ă de executare. i la bunuri viitoare, cu condiţia ca ele să fie

ător regulilor de

Nu se poate deroga ii particulare de la legile care interesează ordinea

conduita părţilor actului i cu regulile de morală. ii sunt sancţionate cu

n fapt personal al celui ce se

a altuia. Nu se poate deci promite într-un ă de cazul când prin care o parte

la încheierea unui act juridic este

pentru validitatea actului juridic civil o ţia trebuie să aibă ca determinarea sa”.



valabilă, deoarece nu se promite faptul terţului, ci faptul propriu de a depune toate diligenţele pentru a convinge pe terţ să încheie actul juridic.

g) Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului

În actele juridice civile constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce se obligă să fie titularul dreptului pentru care s-a obligat. Această condiţie este consecinţa principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate obliga în mod valabil la ceva ce nu are sau să transmită altuia mai multe drepturi decât are el însuşi.

Sarcina de lucru 6 Identifică în prevederile Noului Cod civil definiţia obiectului contractului şi realizează o comparaţie.

3.2.5. Forma actului juridic civil. Principiul consensualismului

În principiu, actele juridice civile nu reclamă necesitatea observării vreunor forme pentru validitatea lor. Voinţa juridică manifestată oricum, prin vorbe, prin înscrisuri, prin semne etc., este suficientă pentru încheierea unui act juridic, iar contractele se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.

Voinţa juridică este deci independentă de forma pe care o îmbracă pentru a se exterioriza. Ea produce efecte juridice, fără a fi nevoie pentru aceasta de a se manifesta în anumite forme. Prin urmare, în principiu, actele juridice sunt consensuale în înţelesul că ele se încheie valabil prin simpla manifestare de voinţă a celor de la care emană. Deşi nu există o consacrare legală expresă a principiului consensualismului existenţa lui este neîndoielnică.1

Noţiune şi clasificare

Prin formă a actului juridic civil se înţelege modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau a stinge un raport juridic civil concret (Beleiu, 2003, p. 149).

Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile, în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării formei se disting trei condiţii de formă şi anume:

a) forma cerută ad validitatem, adică pentru însăşi validitatea actului juridic civil; b) forma cerută ad probationem, adică pentru a se face dovada actului juridic civil;

1 Într-adevăr, pe de o parte, pentru unele acte juridice, cum ar fi spre exemplu contractul de vânzare-cumpărare se consacră acest principiu în art. 1295 alin.1 C. civ., iar pe de altă parte, legea civilă prevede în mod expres excepţiile de la principiul consensualismului, respectiv, cazurile în care actul juridic trebuie să fie încheiat într-o formă anumită.



c) forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil.

a) Forma - cerinţă de validitate a actului juridic civil

Actele juridice pentru validitatea cărora se cer îndeplinite, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite condiţii de formă se numesc acte formale sau solemne. La actele formale sau solemne, forma constituie o condiţie de validitate alături de celelalte condiţii de validitate prevăzute de art. 948 C. civ.

Forma, ca o condiţie de validitate a actelor juridice civile, constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege ori de părţi privind exteriorizarea voinţei cu ocazia încheierii actului juridic. Raţiunea formei ca o condiţie esenţială de validitate a actelor juridice civile este determinată, în primul rând de nevoia asigurării deplinei libertăţi şi certitudinii manifestării consimţământului, în al doilea rând, de a atenţiona părţile cu privire la importanţa deosebită pe care o au actele ce necesită încheierea lor într-o anumită formă şi, în al treilea rând, de a asigura un control din partea statului cu privire la respectarea condiţiilor de validitate a unor acte juridice civile care depăşesc prin conţinutul lor interesele strict personale ale părţilor.

Forma cerută pentru validitatea actului juridic civil se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice ce ţin de esenţa formei şi anume:

- este un element constitutiv al actului juridic, lipsa formei fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actului;

- presupune manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude manifestarea tacită a voinţei părţilor şi este, în principiu, exclusivă, în sensul că, de regulă, actul se încheie în formă autentică, şi nu permite părţilor posibilitatea unei opţiuni, cu excepţia testamentului.

Actele juridice aflate în raport de interdependenţă cu actele formale sau solemne, chiar dacă ele, privite separat, nu trebuie să îndeplinească această condiţie, trebuie totuşi să fie acte formale sau solemne, cum ar fi spre exemplu, mandatul pentru încheierea unui act formal trebuie să îmbrace forma autentică. Tot astfel, actul juridic care determină ineficacitatea unui act formal sau solemn trebuie să fie şi el formal sau solemn.

În dreptul nostru civil sunt acte formale: donaţia testamentul, revocarea expresă a legatelor, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, renunţarea expresă la succesiune, subrogarea în drepturile creditorului consimţite de debitor, ipoteca, înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor situate în intravilanul sau extravilanul localităţilor, contractul de societate comercială. De asemenea, în dreptul familiei sunt acte solemne: căsătoria, recunoaşterea unui copil etc.

b) Forma - condiţie de probaţiune a actului juridic civil

Forma cerută actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de probă constă în cerinţa întocmirii în scris a actului juridic civil, fără ca lipsa acestei forme să afecteze validitatea actului juridic. Forma cerută ca o condiţie de probaţiune a actului juridic, deşi nu are nici o influenţă asupra valabilităţii acestuia, are totuşi caracter obligatoriu, deoarece, în principiu, este inadmisibilă dovedirea actului juridic civil cu un alt mijloc de probă.



Forma ad probationem a fost considerată în literatura de specialitate ca reprezentând, fie o excepţie de la principiul consensualismului, deoarece manifestarea de voinţă trebuie făcută în formă scrisă (Beleiu, 2003, p. 152), fie ca o limitare adusă aceluiaşi principiu în sensul că nedovedirea raportului juridic născut din actul juridic are drept consecinţă însăşi ineficacitatea acestui raport juridic.

Legislaţia noastră civilă şi, în special, Codul civil, cuprinde două categorii de norme juridice privind forma ca o condiţie de probaţiune. Astfel, într-o prevedere cu caracter general cuprinsă în art. 1191 alin. 1 C. civ. se arată că dovada tuturor actelor juridice civile al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată. Cu alte cuvinte, părţile sunt obligate ca actele juridice a căror valoare depăşeşte suma de 250 lei să le încheie în formă scrisă sub sancţiunea inadmisibilităţii probei cu martori şi prezumţii.

În afara acestei norme juridice de aplicaţie generală la toate actele juridice, Codul civil cuprinde şi prevederi ce se referă la anumite categorii de acte juridice, cum ar fi spre exemplu, depozitul voluntar care, potrivit art. 1597 C. civ., trebuie făcut prin înscris; tranzacţia care, în conformitate cu dispoziţiile art.1705 C. civ., trebuie făcută prin act scris; contractul de asigurare, contractul de închiriere a locuinţelor, etc., care trebuie încheiate în formă scrisă.

c) Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil

Această formă se referă la formalităţile prevăzute de lege pentru a face actul juridic civil opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui. Formalităţile prevăzute de lege se referă, în primul rând, la publicitatea actelor juridice civile prin care se constituie sau se transmit drepturi reale care, fiind drepturi absolute sunt opozabile erga omnes.

Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil este obligatorie. Nerespectarea acestei cerinţe de formă nu va fi sancţionată cu nulitatea absolută sau imposibilitatea dovedirii actului juridic civil prin alte mijloace de probă, ci cu inopozabilitatea actului faţă de terţele persoane, adică cu posibilitatea acestor din urmă persoane de a ignora actul juridic ce li se opune de părţile care l-au încheiat. Actul încheiat este valabil şi va produce efecte între părţi, însă el nu este opozabil terţelor persoane faţă de care actul este ineficace. În ţara noastră publicitatea imobiliară se realizează în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare.1

1 Codul civil şi alte acte normative, prevăd, de asemenea şi alte forme de publicitate cum ar fi spre exemplu, publicitatea constituirii gajului prevăzută de art. 1686 C. civ., notificarea cesiunii de creanţă, prevăzută de art. 1393 C. civ., înregistrările şi publicitatea prevăzute de Legea nr. 31/1991 privind societăţile comerciale etc.



Sarcina de lucru 7 Forma actului juridic este guvernată, de regulă, de principiul forţei obligatorii, pricipiul irevocabilităţii sau de principiul consensualismului?

3.3. Modalităţile actului juridic civil 3.3.1. Consideraţii generale

Actele juridice pot fi pure şi simple sau afectate de modalităţi, adică de anumite împrejurări viitoare, numite termen şi condiţie, de care depinde executarea sau existenţa drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din acele acte. Actele juridice pure şi simple, aşa cum deja s-a arătat, sunt acele acte care nu sunt afectate de modalităţi, ale căror efecte se produc de îndată şi, în principiu, cu certitudine.

Prin modalitate a actului juridic civil, se înţelege o împrejurare viitoare stabilită de părţi prin voinţa lor, de lege ori de instanţa judecătorească ce are influenţă asupra efectelor pe care le produce sau trebuie să le producă un asemenea act.

Această împrejurare poate consta dintr-un eveniment sau dintr-o acţiune omenească. Dacă împrejurarea constă din scurgerea timpului, modalitatea se numeşte termen. Când împrejurarea constă dintr-un eveniment viitor sau dintr-o acţiune, modalitatea se numeşte condiţie. În sfârşit, dacă împrejurarea constă dintr-o acţiune umană, modalitatea se numeşte sarcină. Toate aceste împrejurări trebuie să influenţeze sau să afecteze efectele actului juridic civil.

Prin urmare, modalităţile actului juridic civil sunt termenul, condiţia şi sarcina.

Unele acte juridice, cum sunt, în special, actele referitoare la starea civilă a persoanei, nu sunt susceptibile de modalităţi. Astfel, căsătoria, recunoaşterea unui copil, adopţia, nu se pot face cu termen sau condiţie. Sunt şi unele acte patrimoniale care nu pot fi afectate de termen sau condiţie, cum este cazul acceptării sau renunţării la succesiune.

Alte acte, prin însăşi natura lor, sunt dependente de realizarea unor evenimente viitoare în ce priveşte efectele lor. Modalităţile le sunt inerente, constituind situaţia lor juridică normală. Astfel, testamentul nu-şi produce efectele decât la împlinirea unui termen: moartea testatorului. De asemenea, contractele de furnizare, de locaţiune, de antrepriză, de împrumut, sunt totdeauna cu termen.

3.3.2. Termenul

Termenul este o dată calendaristică sau o împrejurare viitoare a cărei realizare este sigură şi la împlinirea căreia începe sau încetează să-şi producă efectele un act juridic.

Andy Puşcă


Termenul poate fi o dateveniment viitor cert, cum ar fi spre exemplu moartea unei persoane, începerea secerişului etc.

În funcţie de criteriul cunoatermenul este cert(o dată calendaristicîmplini, deşi realizarea sa este sigur

În funcţie de efectele pe care le produce termenul este suspensiv

Termenul suspensivdreptului subiectiv civil până la împlinirea termenului exercitarea drepturilor corelative sunt suspendate.

Termenul extinctivexerciţiului dreptului subiectiv civil astfel, fiindcă la împlinirea termenului drepturile

În raport de persoana care beneficiaztermene şi anume:

- termen în favoarea debitoruluiprevederile art. 1042 C. civ.;

- termen în favoarea creditoruluiart. 1616 C. civ;

- termen în favoarea ambelor pde asigurare.

Această clasificare prezintcel în favoarea căruia a fost stipstipulat în favoarea ambelor pambelor părţi.

În funcţie de izvorul lor termenele pot fi stabilesc de părţile actului juridnormativ (termenul de 5 ani, prevcontractelor de închiriere) (termene de graţie).

În privinţa efectelor termenuluinumai executarea drepturilor art. 1022 C. civ. se prevede camână executarea.suspensiv sau extinctiv.

Într-adevăr, termenul suspensivsubiectiv şi executarea obligade natură a produce anumite conseurmătoarele: dacă debitorul executplata este valabilăsuspensiv nu amânăprevăzut altfel în cuprinsul acestor acte; înainte de împlinirea termenului

Actul juridic civil

Termenul poate fi o dată calendaristică, scurgerea unei perioade de timp, un eveniment viitor cert, cum ar fi spre exemplu moartea unei persoane, începerea

ie de criteriul cunoaşterii sale, la data încheierii actului juridic civil, cert (precis) când momentul împlinirii lui este cunoscut dinainte

calendaristică) şi incert (neprecis) când nu se poate şti exact când se va i realizarea sa este sigură (moartea unei persoane).

ie de efectele pe care le produce termenul este suspensiv şi extincti

Termenul suspensiv este acela care amână, până la împlinirea lui exercidreptului subiectiv civil şi executarea obligaţiei. El se numeşte astfel, fiindc

la împlinirea termenului exercitarea drepturilor şi executarea obligant suspendate.

Termenul extinctiv este acela care amână până la împlinirea lui stingerea iului dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative. El se nume

la împlinirea termenului drepturile şi obligaţiile părţ

În raport de persoana care beneficiază de termen se deosebesc trei feluri de i anume:

termen în favoarea debitorului care constituie regula, aşa cum rezultprevederile art. 1042 C. civ.;

termen în favoarea creditorului, cum este spre exemplu termenul stabilit în

termen în favoarea ambelor părţi, cum este termenul stipulat într

clasificare prezintă interes din punct de vedere juridic deoarece numai cel în favoarea căruia a fost stipulat termenul poate să renunţe la el, iar la cel stipulat în favoarea ambelor părţi, renunţarea poate fi făcută numai prin acordul

ie de izvorul lor termenele pot fi voluntare (convenţionale) ce se ărţile actului juridic, termene legale stabilite printr

normativ (termenul de 5 ani, prevăzut de Legea nr. 17/1994 pentru prorogarea contractelor de închiriere) şi termene judiciare stabilite de instanţ

ţie).

a efectelor termenului trebuie să observăm că termenul afecteaznumai executarea drepturilor şi obligaţiilor, nu şi existenţa lor. În acest sens, în art. 1022 C. civ. se prevede că termenul nu suspendă angajamentul, ci numai îi

executarea. Efectele termenului sunt diferite după cum termenul este suspensiv sau extinctiv.

termenul suspensiv are ca efect întârzierea exercită

i executarea obligaţiei, ambele având o existenţă certă a produce anumite consecinţe, dintre care mai importante sunt

toarele: dacă debitorul execută obligaţia înainte de împlinirea termenului plata este valabilă; în actele juridice translative de drepturi reale, termenul suspensiv nu amână transferul acestor drepturi, cu excepţia cazurilor în care s

zut altfel în cuprinsul acestor acte; înainte de împlinirea termenului

Actul juridic civil

76

unei perioade de timp, un eveniment viitor cert, cum ar fi spre exemplu moartea unei persoane, începerea

terii sale, la data încheierii actului juridic civil, rii lui este cunoscut dinainte

ti exact când se va

ie de efectele pe care le produce termenul este suspensiv şi extinctiv.

la împlinirea lui exerciţiul şte astfel, fiindcă

i executarea obligaţiilor

la împlinirea lui stingerea iei corelative. El se numeşte

ărţilor se sting.

de termen se deosebesc trei feluri de

a cum rezultă, din

exemplu termenul stabilit în

, cum este termenul stipulat într-un contract

interes din punct de vedere juridic deoarece numai ţe la el, iar la cel

numai prin acordul

(convenţionale) ce se stabilite printr-un act

zut de Legea nr. 17/1994 pentru prorogarea stabilite de instanţa de judecată

termenul afectează a lor. În acest sens, în

angajamentul, ci numai îi cum termenul este

are ca efect întârzierea exercitării dreptului certă, împrejurare

e, dintre care mai importante sunt ia înainte de împlinirea termenului

; în actele juridice translative de drepturi reale, termenul a cazurilor în care s-a

zut altfel în cuprinsul acestor acte; înainte de împlinirea termenului



creditorul nu poate cere plata şi nici nu poate opune debitorului compensaţia; până la împlinirea termenului suspensiv nu începe să curgă prescripţia extinctivă.

Termenul extinctiv are ca efect stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative, cum este de exemplu, încetarea dreptului de folosire a bunului de către locatar, precum şi a obligaţiilor locatorului.

Sarcina de lucru 8 Defineşte termenul suspensiv. Care sunt efectele termenului suspensiv? Procedează asemănător şi în cazul termenului extinctiv.

3.3.3. Condiţia

Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa, adică naşterea ori desfiinţarea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corespunzătoare.

Spre deosebire de termen care este un eveniment viitor şi sigur ce afectează numai executarea drepturilor şi obligaţiilor, condiţia este un eveniment viitor şi nesigur care afectează însăşi existenţa drepturilor şi obligaţiilor actului juridic civil. Condiţia se clasifică după mai multe criterii.

Astfel, în funcţie de posibilităţile de realizare distingem, condiţii cazuale, mixte şi potestative.

Condiţia este cazuală când realizarea ei depinde de hazard, fiind independentă de voinţa părţilor.1 Condiţia este mixtă când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţile actului juridic şi de voinţa unei alte persoane determinate.2 Condiţia este potestativă când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi sau cum se exprimă art.1006 C. civ.:

„Condiţia potestativă este aceea care face să depindă perfectarea convenţiei de un eveniment pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să-l facă a se întâmpla sau poate să-l împiedice”.

Condiţia potestativă este la rândul ei de două feluri: potestativă simplă şi potestativă pură.

Condiţia potestativă simplă constă dintr-un eveniment a cărei realizare depinde în acelaşi timp de voinţa unei părţi şi de un fapt exterior ori de voinţa unei persoane nedeterminate (îţi vând apartamentul meu dacă mă voi căsători).

1 De exemplu: „îţi voi împrumuta suma solicitată dacă voi câştiga la loto”. 2 De exemplu: „î ţi vând apartamentul meu dacă bunica îmi va dona apartamentul său”.

Andy Puşcă


Condiţia potestativvoinţa uneia din pdebitorului duce la nulitatea actului juridic civil încheiat sub aceastdeoarece ea echivaleazjuridic a debitorului. Condischimb, valabilă.

După efectele pe care le produce, condi

Condiţia suspensivăactului juridic civil. În leg

„Obligaţia, sub condiţie suspensivObligaţia condiţională nu se perfecteaz

Condiţia rezolutorieretroactivă a efectelor actului juridic civil.

Sub aspectul valabilitilicite, morale şi imorale.

În legătură cu aceast

„Condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibitdesfiinţează convenţia ce depinde de dânsa

Condiţia este imposibilîncheierii actului juridic civil este absolut irealizabil. Aceastpoate fi de natură fizicplaneta Venus, ori de naturexerciţiu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

Condiţia este ilicit ăde drept şi este imoral

Efectele condiţieiprincipii şi anume, în primul rând, condijuridic civil, adicăafectează numai executarea actului juridic regulă, produce efecte retroactive, din momentul încheierii actului juridic civil sub condiţie şi nu acela al realiz

În ceea ce priveşte efectele produse de condiface distincţie între perioada anterioar(pendente conditioneconditione).

Înainte de realizarea condisuspendate în existen

- creditorul nu poate cere executarea obligaface o plată valabil- obligaţia nu se poate stinge prin compensanu începe să curgă

1 În legătură cu cel de al doilea principiu, în art. 1015 C. civ. se prevede: angajamentul s-a contractat”.

Actul juridic civil

ia potestativă pură este atunci când realizarea ei depinde exclusiv de a uneia din părţi (dacă voi dori). Condiţia pur potestativă

debitorului duce la nulitatea actului juridic civil încheiat sub aceastdeoarece ea echivalează practic cu lipsa de a se angaja din punct de vejuridic a debitorului. Condiţia pur potestativă din partea creditorului este, în

efectele pe care le produce, condiţia poate fi suspensivă şi rezolutorie.

ia suspensivă este aceea de a cărei realizare depinde naşterea efecactului juridic civil. În legătură cu aceasta art. 1017 C. civ. prevede c

ie suspensivă, este aceea care depinde de un eveniment viitor incert. nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului”.

ia rezolutorie este aceea de a cărei realizare depinde desfiin a efectelor actului juridic civil.

Sub aspectul valabilităţii lor condiţiile pot fi posibile şi imposibile, licite şi imorale.

cu această clasificare în art. 1008 C. civ. se prevede:

sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nulia ce depinde de dânsa”.

imposibilă când evenimentul avut în vedere de părţi la momentuîncheierii actului juridic civil este absolut irealizabil. Această imposibilitate poate fi de natură fizică, cum ar fi asigurarea unei călătorii de ordin turistic pe planeta Venus, ori de natură juridică, dobândirea capacităţii depline de

te de împlinirea vârstei de 18 ani.

ilicit ă când este potrivnică dispoziţiilor imperative ale normelor i este imorală când contravine regulilor de morală.

ţiei, ca modalitate a actului juridic, sunt guvernate de doui anume, în primul rând, condiţia afectează însăşi existen

juridic civil, adică naşterea sau desfiinţarea lui, spre deosebire de termen care numai executarea actului juridic şi, în al doilea rând, condi

efecte retroactive, din momentul încheierii actului juridic civil i nu acela al realizării sau nerealizării condiţiei.1

În ceea ce priveşte efectele produse de condiţia suspensivă şi rezolutorie se ie între perioada anterioară îndeplinirii sau neîndeplinirii condi

pendente conditione) şi perioada ulterioară acestui moment (

Înainte de realizarea condiţiei suspensive drepturile şi obligaţiile psuspendate în existenţa lor şi drept urmare:

creditorul nu poate cere executarea obligaţiei, iar debitorul nu poate valabilă; ţia nu se poate stinge prin compensaţie, iar prescripţ curgă;

cu cel de al doilea principiu, în art. 1015 C. civ. se prevede: „ Condiţia îndeplinită are ca efect din ziua în are

Actul juridic civil

78

ea ei depinde exclusiv de ia pur potestativă din partea

debitorului duce la nulitatea actului juridic civil încheiat sub această condiţie, practic cu lipsa de a se angaja din punct de vedere

din partea creditorului este, în

şi rezolutorie.

şterea efectelor cu aceasta art. 1017 C. civ. prevede că:

, este aceea care depinde de un eveniment viitor incert. ”.

rei realizare depinde desfiinţarea

i imposibile, licite şi

de lege, este nulă şi

ărţi la momentul ă imposibilitate

torii de ordin turistic pe ăţii depline de

iilor imperative ale normelor

, ca modalitate a actului juridic, sunt guvernate de două i existenţa actului

area lui, spre deosebire de termen care i, în al doilea rând, condiţia, de

efecte retroactive, din momentul încheierii actului juridic civil

ă şi rezolutorie se îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei

acestui moment (eveniente

ţiile părţilor sunt

iei, iar debitorul nu poate

ie, iar prescripţia extinctivă

are ca efect din ziua în are



- în actele translative de drepturi reale nu se produce efectul translativ, riscul pieirii fortuite a bunului fiind suportat de debitorul obligaţiei de a da.

Dacă condiţia suspensivă s-a realizat se consideră că actul juridic a fost pur şi simplu de la data încheierii lui şi nu de la cea la care s-a realizat condiţia. Acest efect retroactiv pe care îl poate produce realizarea condiţiei suspensive face ca plata efectuată de debitor să fie valabilă şi să se consolideze transmisiunile de drepturi reale.

De la retroactivitatea efectelor condiţiei suspensive sunt şi următoarele excepţii: prescripţia extinctivă începe să curgă de la împlinirea condiţiei; fructele culese de cel ce a înstrăinat bunul rămân în proprietatea sa; actele de administrare făcute de cel ce a înstrăinat bunul rămân valabile; riscurile sunt în sarcina înstrăinătorului.

Dacă condiţia suspensivă nu s-a îndeplinit, părţile actului juridic sunt considerate a fi în situaţia în care nu ar fi încheiat actul juridic civil şi drept consecinţă ele vor trebui să-şi restituie prestaţiile pe care le-au executat, garanţiile constituite se desfiinţează şi toate drepturile constituite de debitor se consolidează.

Înainte de împlinirea condiţiei rezolutorii, actul juridic este un act pur şi simplu, neafectat de modalităţi şi pe cale de consecinţă: creditorul poate cere debitorului îndeplinirea obligaţiei, debitorul, sub condiţie rezolutorie, suportă riscul pieirii bunului, iar dreptul se transmite, deoarece actul juridic se înfăţişează ca un act pur şi simplu.

Dacă condiţia rezolutorie s-a realizat, principalul efect este că actul juridic se desfiinţează în mod retroactiv, părţile fiind obligate să-şi restituie reciproc prestaţiile efectuate.1 Dacă condiţia rezolutorie nu s-a realizat, actul juridic civil se consolidează în mod retroactiv.

Sarcina de lucru 9 Care sunt efectele condiţiei rezolutorii?

3.3.4. Sarcina

Ca modalitate a actului juridic civil sarcina constă în obligaţia de a da, a face, sau a nu face, obligaţie impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit2. Deşi Codul civil nu cuprinde o reglementare cu caracter general cu privire la sarcină, totuşi în unele din textele sale face referire la sarcină în materia donaţiilor şi cea a legatelor.

1 În legătură cu aceasta, art. 1019 alin. 2 C. civ. prevede: „Condiţia rezolutorie nu suspendă executarea obligaţiei, ci numai obligă pe creditor a restitui ceea ce a primit în caz de îndeplinire a evenimentului prevăzut prin condiţie” . 2 Prin natura ei juridică, sarcina nu poate fi considerată o modalitate a actului juridic.

Andy Puşcă


Spre deosebire de termen sarcina poate afecta numai actele cu titlu gratuit, iar dintre acestea numai liberalităţile. În raport de persoana beneficiarului, deosebim sarcindispunătorului, în favoarea gratificatului

Această clasificare prezintfavoarea dispunătorului se poate institui o sarcindonaţie; sarcina poate influenegalează sau este mai mare decât emolumentul donacaracter oneros, iar sarcina în favoarea unui terstipulaţiei pentru altul, ter

Principalul efect al neexecutcivil. În practica judecdispunătorului, fie sexecutarea în natură

3.3.5 Comparaţie între modalităţ

Comparaţie între termen şi condi

Sub aspectul asemactului juridic, ambele fiind evenimente viitoare. evidenţiem următoarele:

- termenul este un eveniment sigur, cât priveeste nesigură ca realizare; - termenul afecteazînsăşi existenţa acestuia; - termenul produce efecte numai pentruşi retroactive.

Comparaţie între condiţie şi sarcin

Sub aspectul asemădeosebesc din urmă

- în timp ce condiţcât şi cele cu titlu gratuit, sarcina afecteazliberalităţile; - condiţia afecteazănumai eficacitatea actului;- în timp ce condihotărâri judecătoreneîndeplinirea ei.

Actul juridic civil

Spre deosebire de termen şi condiţie care pot afecta orice act juridic civil, ate afecta numai actele cu titlu gratuit, iar dintre acestea numai

În raport de persoana beneficiarului, deosebim sarcinătorului, în favoarea gratificatului şi în favoarea unui terţ.

clasificare prezintă importanţă juridică sub următoarele aspecte: în ătorului se poate institui o sarcină numai printr

ie; sarcina poate influenţa natura actului juridic, în sensul că sau este mai mare decât emolumentul donaţiei, actul dobânde

caracter oneros, iar sarcina în favoarea unui terţ este o formă de manifestare a iei pentru altul, terţul putând cere executarea obligaţiei.

Principalul efect al neexecutării sarcinii îl constituie revocarea actului juridic practica judecătorească s-a admis că neexecutarea sarcinii d

torului, fie să ceară, rezoluţiunea actului juridic, fie sexecutarea în natură a sarcinii.

ie între modalităţile actului juridic

i condiţie

Sub aspectul asemănărilor , atât termenul cât şi condiţia sunt modalitactului juridic, ambele fiind evenimente viitoare. Sub aspectul deosebirilor

ătoarele:

termenul este un eveniment sigur, cât priveşte realizarea lui, pe când condi ca realizare;

termenul afectează executarea actului juridic, în timp ce condiţ

ţa acestuia; termenul produce efecte numai pentru viitor, pe când condiţia produce efecte

şi sarcină

Sub aspectul asemănărilor , ambele sunt modalităţi ale actului juridic. Ele din următoarele puncte de vedere:

în timp ce condiţia poate afecta toate actele juridice, atât cele cu titlu oneros, i cele cu titlu gratuit, sarcina afectează numai actele cu titlu gratuit

ia afectează existenţa efectelor actului juridic, pe când sarcina afecteaznumai eficacitatea actului;

în timp ce condiţia operează de drept, sarcina presupune existenătoreşti care să dispună revocarea actului juridic pentru

Actul juridic civil

80

ie care pot afecta orice act juridic civil, ate afecta numai actele cu titlu gratuit, iar dintre acestea numai

În raport de persoana beneficiarului, deosebim sarcină în favoarea

toarele aspecte: în numai printr-un act de

a natura actului juridic, în sensul că dacă sarcina ul dobândeşte

ă de manifestare a

rii sarcinii îl constituie revocarea actului juridic neexecutarea sarcinii dă dreptul

iunea actului juridic, fie să pretindă

ia sunt modalităţi ale Sub aspectul deosebirilor

te realizarea lui, pe când condiţia

executarea actului juridic, în timp ce condiţia afectează

ţia produce efecte

i ale actului juridic. Ele se

ate actele juridice, atât cele cu titlu oneros, numai actele cu titlu gratuit −

a efectelor actului juridic, pe când sarcina afectează

de drept, sarcina presupune existenţa unei revocarea actului juridic pentru

Andy Puşcă


3.4. Nulitatea actului juridic3.4.1. Noţiunea şi funcţiile nulit ăţ

Legislaţia noastră civilcât şi celelalte acte normative consacractului juridic civil.s-au formulat mai multe definituturor acestor definijuridic civil ce intervine cândactului juridic.

Dintre definiţiile date, resancţiune de drept civil care lipsenormelor juridice civile e178)

Cu alte cuvinte, nulitatea este o sancactului juridic civil care contravin dispoziactului cu ocazia încheierii sale.

Din această definicaracteristice:

- este o sancţ- se aplică numai actelor juridice nu - nulitatea lipse

juridice edictate pentru asigurarea încheierii sale valabile; - intervine atunci când sunt înc

reglementeaz- conformitatea condi

dispoziţiile legale înc

Privită din punct de vedere al finalitfuncţie preventivă ş

Funcţia preventivăconformitate cu legea. Ea exercitsă încheie acte juridice, în sensul cocazia încheierii actului juridic, face ca actul spărţi, ceea ce este de naturactul, ci şi terţilor. În acest fel se asigurordinii de drept.

Funcţia sancţionatorieîn înlăturarea efectelor ce contravin dispozivalabilă a actului juridic civil.

1 Astfel, invocăm, un titlu de exemplu, prevederile art. 5, art. 790 alin. 1, art. 803, art. 822alin. 2, art. 953, art. 961, art. 965-966, art. 1008, art1211, art. 1689, art. 1712, art. 1716, etc. din Codul civil, precum Legea nr. 18/1991, art.11 din Legea nr. 112/1995

Actul juridic civil

Nulitatea actului juridic iile nulit ăţii

noastră civilă nu cuprinde o definiţie a nulităţii, deşi atât Codul civil, i celelalte acte normative consacră prevederi legale cu privire la nulitatea

actului juridic civil.1 Faţă de această stare legislativă în literatura de specialitate au formulat mai multe definiţii ale nulităţii actului juridic civil. Comun

tuturor acestor definiţii este sublinierea că nulitatea este o sancţiune a actului juridic civil ce intervine când se încalcă o dispoziţie legală cu ocazia încheierii

ţiile date, reţinem pe aceea potrivit căreia nulitatea este o iune de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele ce contravin

normelor juridice civile edictate pentru încheierea sa valabilă. (Beleiu, 2003, p.

Cu alte cuvinte, nulitatea este o sancţiune civilă îndreptată împotriva efectelor actului juridic civil care contravin dispoziţiilor legale privind actului cu ocazia încheierii sale.

definiţie rezultă că nulitatea prezintă următoarele

este o sancţiune de drept civil; ă numai actelor juridice nu şi faptelor juridice, în sens restrâns;

nulitatea lipseşte actul juridic de efectele care contravin normelor juridice edictate pentru asigurarea încheierii sale valabile; intervine atunci când sunt încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de validitate ale actului juridic civconformitatea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil cu

ţiile legale încălcate se apreciază la momentul încheierii actului.

din punct de vedere al finalităţii sale, nulitatea are de îndeplinit o ie preventivă şi o funcţie sancţionatorie.

ia preventivă constă în asigurarea încheierii actelor juridice în conformitate cu legea. Ea exercită o influenţă inhibitorie asupra celor ce doresc

încheie acte juridice, în sensul că nerespectarea condiţiilor de validitate, cu ocazia încheierii actului juridic, face ca actul să nu-şi producă efectele dorite de

i, ceea ce este de natură să producă prejudicii nu numai celor ce au încheiat ţilor. În acest fel se asigură respectarea legii civile

ionatorie intervine după încheierea actului juridic civil turarea efectelor ce contravin dispoziţiilor l egale ce au ca scop încheierea

a actului juridic civil.

m, un titlu de exemplu, prevederile art. 5, art. 790 alin. 1, art. 803, art. 822-823, art. 839, art. 886, art. 910 966, art. 1008, art. 1010, art. 1067, art. 1156, art. 1167-1168, art. 1190, art. 1308

1211, art. 1689, art. 1712, art. 1716, etc. din Codul civil, precum şi art. 20 şi 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 46 Legea nr. 18/1991, art.11 din Legea nr. 112/1995 etc.

Actul juridic civil

81

şi atât Codul civil, prevederi legale cu privire la nulitatea

în literatura de specialitate ii actului juridic civil. Comun

nulitatea este o sancţiune a actului cu ocazia încheierii

reia nulitatea este o te actul juridic civil de efectele ce contravin

(Beleiu, 2003, p.

împotriva efectelor iilor legale privind valabilitatea

ătoarele trăsături

i faptelor juridice, în sens restrâns; te actul juridic de efectele care contravin normelor

iile legale care

iile de validitate ale actului juridic civil; iilor de validitate ale actului juridic civil cu

la momentul încheierii actului.

ii sale, nulitatea are de îndeplinit o

în asigurarea încheierii actelor juridice în ie asupra celor ce doresc

iilor de validitate, cu efectele dorite de elor ce au încheiat

respectarea legii civile şi apărarea

încheierea actului juridic civil şi constă egale ce au ca scop încheierea

823, art. 839, art. 886, art. 910 1168, art. 1190, art. 1308-1309, art.

i 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 46 şi 49 din

Andy Puşcă


3.4.2. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

Nulităţile se clasificurmătoarele:

A) În funcţie de natura interesului ocrotit dispoziţia legală încnulitate absolută şi nulitate relativ

B) În raport de întinderea efectelor sale, nulitatea parţială;

C) După modul de consacrare legislativnulitatea virtuală;

D) după felul condijuridic civil nulitatea este de dou

A. Nulitatea absolută şi nulitatea relativ

Nulitatea absolutăîncheierea unui act juridic civil, a unei norme juridice prin care se ocroteinteres general, obş

În reglementările actuale, în special, cele cuprinse în Codul familiei nr. 31/1954, dar nu numai, nulitatea absolutnul, convenţie nulă

Nulitatea relativăîncheierea unui act juridic civil, a unei dispoziinteres particular, individual.

Din punct de vedere terminologic nulitatea relativlege prin expresiile: actul este anulabil, actul poate fi anulat, acnulitate.

Nulitatea absolută intervinevaliditate ale actului juridic civil. Întrurmătoarele:

- încălcarea dispozijuridic civil (lipsa capacitpentru anumite persoane în vederea ocrotirii unui interes obnerespectarea principiului specialitpersoanele juridice); - lipsa consim- când obiectul a lipsit ori este ilicit sau imoral; - când lipseş- când n-a fost respectat- când actul juridic a fost încheiat în frauda legii; - când lipseş- când prin actul juridic încheiat se nesocotesc dispozi

legii civile, ordinea public

1 Trib. Supr., Secţ. civ., dec. nr. 1998/1989 în revista

Reţine cauzele de nulitate

absolută!

Actul juridic civil

ilor actului juridic civil

ile se clasifică după mai multe criterii, dintre care, esenţiale ni se par a fi

ie de natura interesului ocrotit − general sau individual ă încălcată cu ocazia încheierii actului juridic civil distingem, ă şi nulitate relativă;

B) În raport de întinderea efectelor sale, nulitatea este de două feluri:

modul de consacrare legislativă deosebim nulitatea ;

felul condiţiei de validitate nesocotite cu ocazia încheierii actului juridic civil nulitatea este de două feluri: nulitate de fond şi nulitate de form

i nulitatea relativă

Nulitatea absolută este sancţiunea ce intervine în cazul nerespectîncheierea unui act juridic civil, a unei norme juridice prin care se ocroteinteres general, obştesc.

rile actuale, în special, cele cuprinse în Codul familiei /1954, dar nu numai, nulitatea absolută este desemnată prin termenii: act

ie nulă, nul de plin drept sau nulitatea.

Nulitatea relativă este sancţiunea ce intervine în cazul nerespectîncheierea unui act juridic civil, a unei dispoziţii legale care ocroteinteres particular, individual.

Din punct de vedere terminologic nulitatea relativă este desemnatălege prin expresiile: actul este anulabil, actul poate fi anulat, ac

Nulitatea absolută intervine, în principal, în cazul nerespectării condivaliditate ale actului juridic civil. Într-adevăr, sunt cauze de nulitate absolut

lcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a încheia actul juridic civil (lipsa capacităţii de folosinţă, existenţa unor interdicpentru anumite persoane în vederea ocrotirii unui interes obnerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinpersoanele juridice);

lipsa consimţământului datorită unei erori obstacol1; când obiectul a lipsit ori este ilicit sau imoral; când lipseşte cauza sau este ilicită ori imorală;

a fost respectată forma cerută ad validitatem; când actul juridic a fost încheiat în frauda legii; când lipseşte autorizaţia administrativă sau aceasta nu este valabilcând prin actul juridic încheiat se nesocotesc dispoziţiile imperative ale legii civile, ordinea publică şi bunele moravuri.

. civ., dec. nr. 1998/1989 în revista Dreptul nr. 7/1990, p. 66.

Actul juridic civil

82

ţiale ni se par a fi

general sau individual − de către cu ocazia încheierii actului juridic civil distingem,

ă feluri: totală şi

deosebim nulitatea expresă şi

iei de validitate nesocotite cu ocazia încheierii actului i nulitate de formă.

iunea ce intervine în cazul nerespectării, la încheierea unui act juridic civil, a unei norme juridice prin care se ocroteşte un

rile actuale, în special, cele cuprinse în Codul familiei şi Decretul prin termenii: act

iunea ce intervine în cazul nerespectării, la legale care ocroteşte un

este desemnată în textele de lege prin expresiile: actul este anulabil, actul poate fi anulat, acţiunea de

ării condiţiilor de cauze de nulitate absolută

iilor legale privind capacitatea de a încheia actul a unor interdicţii legale

pentru anumite persoane în vederea ocrotirii unui interes obştesc, ii de folosinţă de către

sau aceasta nu este valabilă; iile imperative ale

Andy Puşcă


� Cauzele de nulitate relativ

- când consim- când lipsa consim- nerespectarea dispozi

încheiate de persoane lipsite de capacitatea de exercifără încuviincapacitate de exercili s-a pricinuit o leziune);

- nerespectarea dispozidin Legea nr. 18/1991);

- în toate cazurile în care actul a fost încheiat cu nesocotirea unei interdicţii legale ce urm

În ceea ce priveşte regulilor care guverneaz

a) reguli privind persoanele care pot invoca nulitatea; b) reguli privind presc) reguli referitoare la posibilitatea pconfirmarea actului juridic civi

În funcţie de aceste reguli prin următoarele:

a) Nulitatea absolut

Aceste persoane pot fi pprocurorul şi chiar instanactul juridic pot invoca nulitatea absolutacesta le este opozabil, situaÎn unele cazuri însăşa actului juridic, cum este spre exemplu, art. 31 din Legea nr. 18/1991 care enumeră printre cei ce pot invoca nulitatea absolutîncheiate cu nesoclege, primăria, prefectura, pe procuror, precum

b) Nulitatea absolutcale de excepţie, acimprescriptibilă.

Această regulă este prev167/1958 privitor la prescrip

„Nulitatea unui act poate fi invocat

c) Nulitatea absolutcivil.

Inadmisibilitatea confirmdeterminată de nevoia asigurocrotire a interesului general.

Această regulă este consecinpractic ar fi anihilate dacabsolută.

Reţine cauzele de nulitate relativă!

Actul juridic civil

Cauzele de nulitate relativă sunt următoarele:

când consimţământul este viciat prin eroare, dol, violenţă sau leziune; când lipsa consimţământului se datorează lipsei de discernănerespectarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de exerciîncheiate de persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu, acte încheiate

încuviinţarea autorităţii tutelare, acte încheiate de minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fără încuviinţarea prealabil

a pricinuit o leziune); nerespectarea dispoziţiilor legale privind dreptul de preemţdin Legea nr. 18/1991); în toate cazurile în care actul a fost încheiat cu nesocotirea unei

ţii legale ce urmăreşte ocrotirea unui interes individual.

În ceea ce priveşte regimul juridic al nulităţilor absolute şi relative, adicregulilor care guvernează nulitatea absolută şi pe cea relativă deosebim:

a) reguli privind persoanele care pot invoca nulitatea; b) reguli privind prescrierea dreptului la acţiune; c) reguli referitoare la posibilitatea părţilor de acoperire a nulitconfirmarea actului juridic civil.

ie de aceste reguli regimul juridic al nulităţii absolute se caracterizeaz

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are interes.

Aceste persoane pot fi părţile actului juridic civil, avânzii−cauzăi chiar instanţa de judecată din oficiu. Terţii, care sunt str

actul juridic pot invoca nulitatea absolută a actului juridic civil numai dacacesta le este opozabil, situaţie în care ei pot justifica un interes ocrotit de legeÎn unele cazuri însăşi legea prevede persoanele care pot cere nulitatea absoluta actului juridic, cum este spre exemplu, art. 31 din Legea nr. 18/1991 care

printre cei ce pot invoca nulitatea absolută a actelor de înstrîncheiate cu nesocotirea prevederilor art. 18 alin. 1, art. 20 şi 39 din acee

ria, prefectura, pe procuror, precum şi orice persoană interesat

Nulitatea absolută poate fi invocată, oricând, fie pe cale de accale de excepţie, acţiunea în declararea nulităţii absolute fiind

ă este prevăzută expres de dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, potrivit cărora:

Nulitatea unui act poate fi invocată, oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excep

Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmarea actului juridic

Inadmisibilitatea confirmării actului juridic civil lovit de nulitate absolut de nevoia asigurării finalit ăţii normei încălcate, adic

ocrotire a interesului general.

ă este consecinţa primelor două, pe care le-am enunpractic ar fi anihilate dacă s-ar renunţa valabil la dreptul de a invoca nulitatea

Actul juridic civil

83

ţă sau leziune; lipsei de discernământ;

iilor legale privind capacitatea de exerciţiu (acte ţiu, acte încheiate

ii tutelare, acte încheiate de minorii cu area prealabilă, prin care

iilor legale privind dreptul de preemţiune (art. 49

în toate cazurile în care actul a fost încheiat cu nesocotirea unei te ocrotirea unui interes individual.

i relative, adică al deosebim:

ilor de acoperire a nulităţii prin

se caracterizează

care are interes.

cauză ai părţilor, ii, care sunt străini de

a actului juridic civil numai dacă ie în care ei pot justifica un interes ocrotit de lege.

i legea prevede persoanele care pot cere nulitatea absolută a actului juridic, cum este spre exemplu, art. 31 din Legea nr. 18/1991 care

a actelor de înstrăinare şi 39 din aceeaşi ă interesată.

, oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe ii absolute fiind

iile art. 2 din Decretul nr.

iune, fie pe cale de excepţie”.

prin confirmarea actului juridic

rii actului juridic civil lovit de nulitate absolută este lcate, adică aceea de

am enunţat, care a valabil la dreptul de a invoca nulitatea

Andy Puşcă


Inadmisibilitatea confirmse confundă cu refacerea sa ulterioaractului prevăzute de lege, cum ar fi, de pildadministrative înainte de anulare.

Regimul juridic al

a) Nulitatea relativăfost edictată norma juridic

Va putea, aşadar, invoca nulitatea capacitatea de exercipartea al cărei interes a fost ocrotit prin norma juridicîncheierii actului juridic civil (cel lipsit de discernpreemţiune etc.). interesat dacă are capacitatea necesarlipsiţi de capacitatea de exerci

b) Nulitatea relativprescripţie prevăzute de lege.

În literatura juridicnulitatea relativă este prescriptibilexcepţie. Astfel, unii autortermenele generale de prescripeste imprescriptibilă

Dimpotrivă, marea majoritate a autorilor care sconsideră că nulitatea relativde excepţie, opinie la care ne raliem, în principal, pentru urmargumente invocate: indiferent cnulitatea relativă ocrotprocedural de invocare trebuie sfinalitate prescripţcivile; dispoziţiile imperative privind praprecierea părţilor actului juridic extinctivă ar lăsa săcivil lovit de nulitate relativ

c) Nulitatea relativă

Întrucât prin nulitatea relativpersoana interesatănulitatea relativă. Confirmarea constituie, acare o persoană renun

Confirmarea poate fi expresîndeplinească condi

„Actul de confirmare sau ratificarea unei obliganulitate, nu este valabil, decât atunci, când cuprinde obiectul, cauza când face menţiune de motivul acviciul pe care se întemeia acea acţ

Pentru a fi valabilăinvoca nulitatea; din cuprinsul actului s

Actul juridic civil

Inadmisibilitatea confirmării actului juridic civil lovit de nulitatea absolut cu refacerea sa ulterioară cu respectarea condiţiilor de validitate a ăzute de lege, cum ar fi, de pildă, obţinerea autoriza

administrative înainte de anulare.

Regimul juridic al nulităţii relative este cârmuit de următoarele reguli:

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana în interesul c norma juridică încălcată cu ocazia încheierii actului juridic civil.

adar, invoca nulitatea relativă partea lipsită sau restrânscapacitatea de exerciţiu, partea al cărei consimţământ a fost viciat, precum

rei interes a fost ocrotit prin norma juridică încălcatîncheierii actului juridic civil (cel lipsit de discernământ, titularul dreptului de

Nulitatea relativă va putea fi invocată personal de cel are capacitatea necesară, dar şi de reprezentantul legal al celor

i de capacitatea de exerciţiu.

Nulitatea relativă poate fi invocată numai în cadrul termenelor de ăzute de lege.

În literatura juridică nu există o unitate de vederi cu privire la faptul dacă este prescriptibilă atât pe cale de acţiune, cât ş

ie. Astfel, unii autori consideră că nulitatea relativă se prescrie în termenele generale de prescripţie prevăzute de lege numai pe cale de aceste imprescriptibilă pe cale de excepţie.

, marea majoritate a autorilor care s-au referit la aceast nulitatea relativă se prescrie, atât pe cale de acţiune, cât

ie, opinie la care ne raliem, în principal, pentru urmargumente invocate: indiferent că se invocă pe cale de acţiune sau de excep

ă ocroteşte un interes individual, aşa încât soluţprocedural de invocare trebuie să fie aceiaşi; numai în acest fel îfinalitate prescripţia extinctivă de a asigura certitudine raporturilor juridice

ţiile imperative privind prescripţia extinctivă ar fi lă ţilor actului juridic şi expirarea termenului de prescripăsa să se presupună voinţa tacită de confirmare a actului juridic

civil lovit de nulitate relativă (Boroi, 2008, p. 320).

Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacit

Întrucât prin nulitatea relativă se ocrotesc interese individuale este normal ca persoana interesată să poată renunţa, în mod valabil, la dreptul

ă. Confirmarea constituie, aşadar, un act juridic unilateral prin ă renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

Confirmarea poate fi expresă şi tacită. Confirmarea expresă condiţiil e prevăzute de art. 1190 C. civ. potrivit căruia

Actul de confirmare sau ratificarea unei obligaţii, în contra căreia legea admite acnulitate, nu este valabil, decât atunci, când cuprinde obiectul, cauza şi natura obliga

une de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune”.

Pentru a fi valabilă confirmarea trebuie, aşadar să fie făcută de cel ce poate invoca nulitatea; din cuprinsul actului să se desprindă intenţia de a acoperi

Actul juridic civil

84

lui juridic civil lovit de nulitatea absolută nu iilor de validitate a inerea autorizaţiei

toarele reguli:

numai de persoana în interesul căreia a cu ocazia încheierii actului juridic civil.

sau restrânsă în mânt a fost viciat, precum şi

ălcată cu ocazia mânt, titularul dreptului de

personal de cel i de reprezentantul legal al celor

numai în cadrul termenelor de

o unitate de vederi cu privire la faptul dacă iune, cât şi pe cale de

ă se prescrie în zute de lege numai pe cale de acţiune şi

au referit la această problemă iune, cât şi pe cale

ie, opinie la care ne raliem, în principal, pentru următoarele iune sau de excepţie

a încât soluţia de ordin i; numai în acest fel îşi găseşte

de a asigura certitudine raporturilor juridice ă ar fi lăsate la

i expirarea termenului de prescripţie de confirmare a actului juridic

ă ori tacită.

se ocrotesc interese individuale este normal ca a, în mod valabil, la dreptul de a invoca

adar, un act juridic unilateral prin

. Confirmarea expresă trebuie să ăruia:

reia legea admite acţiunea în i natura obligaţiei, şi

ţia de a repara

ă de cel ce poate ţia de a acoperi

Andy Puşcă


nulitatea şi să provindescoperirea viciului de consimexecutarea actului juridic civil lovit de nulitate relativ

Faţă de cele învederate pot fi de regim juridic între nulitatea absolut

a) nulitatea absolutăoficiu, în timp ce nulitatea relativprevăzut de norma juridicjuridic civil;

b) nulitatea absoluttermenele generale de prescrip

c) nulitatea absolutăce nulitatea relativă

Care sunt principalele diferen

B. Nulitatea totală şi parţială

Nulitatea este totaltoate efectele sale.o parte dintre efectele actului juridic.

Cu alte cuvinte, în cazul privire la anumite clauze, celelalte efecte ale actului juridic ce nu contravin legii se vor menţine.

În dreptul nostru regula este nulitatea par(Beleiu, 2003, p. 379)ca şi neregularităţile privitoare la formcauze de nulitate total

C. Nulitatea expresă şi nulitatea virtual

Nulitatea expresă ca atare, într-un text de lege. Astfel, spre exemplu, în art. 34 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 se prevede în mod expres cjuridică fără respectarea principiului specialitnul” .

Nulitatea virtualăprevăzută de lege, dar care rezultreglementate unele comajoritate a reglement

Actul juridic civil

ă provină după încetarea incapacităţii ori după încetarea sau descoperirea viciului de consimţământ. Confirmarea tacită rezultexecutarea actului juridic civil lovit de nulitate relativă.

de cele învederate pot fi formulate, în mod sintetic, următoarele deosebiriîntre nulitatea absolută şi cea relativă:

a) nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesatăoficiu, în timp ce nulitatea relativă poate fi invocată de persoana al c

zut de norma juridică încălcată a fost nesocotit la încheierea actului

b) nulitatea absolută este imprescriptibilă, pe când cea relativă se prescrie în termenele generale de prescripţie extinctivă;

absolută nu poate fi acoperită în principiu, prin confirmare, în timp ce nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare.

Sarcina de lucru 10 Care sunt principalele diferenţe dintre nulitatea absolută şi nulitatea relativ

totală când desfiinţează în întregime actul juridic lipsindutoate efectele sale. Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiino parte dintre efectele actului juridic.

Cu alte cuvinte, în cazul nulităţii parţiale se vor desfiinţa efectele numai cu privire la anumite clauze, celelalte efecte ale actului juridic ce nu contravin

ţine.

În dreptul nostru regula este nulitatea parţială, iar nulitatea total(Beleiu, 2003, p. 379). Lipsa capacităţii de exerciţiu, viciile de consim

ăţile privitoare la formă, ad validitatem, sunt cele mai frecvente cauze de nulitate totală.

i nulitatea virtual ă

(textuală sau explicită) este acea nulitate care este prevun text de lege. Astfel, spre exemplu, în art. 34 alin.2 din Decretul

nr. 31/1954 se prevede în mod expres că orice act juridic încheiat de o persoanspectarea principiului specialităţii capacităţii de folosin

Nulitatea virtuală (implicită ori tacită) este acea nulitate care nu este expres de lege, dar care rezultă în mod neîndoielnic din modul în care sunt

reglementate unele condiţii de validitate ale actului juridic civil. Marea majoritate a reglementărilor cuprinse de legislaţia civilă fac referire la nulitatea

Actul juridic civil

85

ă încetarea sau Confirmarea tacită rezultă din

ătoarele deosebiri

interesată şi chiar din ana al cărei interes

a fost nesocotit la încheierea actului

ă se prescrie în

în principiu, prin confirmare, în timp

i nulitatea relativă??

în întregime actul juridic lipsindu-l de este acea nulitate care desfiinţează numai

a efectele numai cu privire la anumite clauze, celelalte efecte ale actului juridic ce nu contravin

, iar nulitatea totală excepţia iu, viciile de consimţământ

, sunt cele mai frecvente

) este acea nulitate care este prevăzută, un text de lege. Astfel, spre exemplu, în art. 34 alin.2 din Decretul

orice act juridic încheiat de o persoană ii de folosinţă „este

) este acea nulitate care nu este expres în mod neîndoielnic din modul în care sunt

ii de validitate ale actului juridic civil. Marea fac referire la nulitatea

Andy Puşcă


virtuală. De regulăoprit”, „ nu se poate”,

D. Nulitatea de fond şi nulitatea de form

Nulitatea de fondnevalabilităţii unei condiAceastă categorie de nulitate este prevpriveşte actele juridice civile întemeiate pe o cauz

Nulitatea de formăformei ad validitatemeste prevăzută spre exemplu, în art. 866 C. civ. ce prevede nulitale unor anumite testamente ce nu respectactului juridic.

3.4.3. Delimitarea nulităţii de alte sanc

Nulitatea şi rezoluţiunea

Rezoluţiunea este o sanccontract sinalagmatic, cu executare dintra obligaţiilor de că

Între nulitate şi rezolu

- ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil; - atât rezoluţ- ambele opereaz

Între ele există şi urm

- nulitatea presupune un act juridic civil încheiat cu nerespectarea condivaliditate, pe când rezolu- nulitatea se aplicănumai contractelor sinalagmatice, cu executare dintr- în timp ce cauza de nulitate este concomitentrezoluţiunea provine din neexecutarea culpabil

Nulitatea şi rezilierea

Rezilierea este sancsinalagmatic cu executare succesivculpă a contractului de caceleaşi asemănări deosebire că rezilierea produce efecte numai pentru viit

1 Cu titlu de exemplu, reproducem dispoziţ

succesiune ce nu este deschisă, nici nu se potconsimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune”că nerespectarea lui atrage după sine nulitatea actului jurid

Actul juridic civil

. De regulă, astfel de nulităţi sunt desemnate prin expresiile nu se poate”, „se admite numai dacă” etc.1

i nulitatea de formă

Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori ii unei condiţii de fond a actului juridic civil, altele decât forma.

categorie de nulitate este prevăzută, spre exemplu, în art. 966 C. civ. te actele juridice civile întemeiate pe o cauză falsă sau ilicită

Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectad validitatem cu ocazia încheierii actului juridic civil. Aceast

ă spre exemplu, în art. 866 C. civ. ce prevede nulităţ

ale unor anumite testamente ce nu respectă această condiţie de validitate a

ii de alte sancţiuni de drept civil

iunea este o sancţiune care constă în desfiinţarea retroactivcontract sinalagmatic, cu executare dintr-o dată, pentru neexecutarea din culp

e către una din părţi.

şi rezoluţiune există următoarele asemănări :

ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil; atât rezoluţiunea, cât şi nulitatea produc efecte retroactiv; ambele operează în urma şi în baza unei hotărâri judecătore

ă şi următoarele deosebiri mai importante:

nulitatea presupune un act juridic civil încheiat cu nerespectarea condivaliditate, pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat;

nulitatea se aplică tuturor actelor juridice, în timp ce rezoluţiunea se aplicnumai contractelor sinalagmatice, cu executare dintr-o dată;

în timp ce cauza de nulitate este concomitentă încheierii actului juridic civil, iunea provine din cauze ulterioare încheierii actului ş

neexecutarea culpabilă a contractului de către una din părţi.

Rezilierea este sancţiunea civilă care constă în încetarea efectelor unui contract sinalagmatic cu executare succesivă, pentru viitor, din cauza neexecut

a contractului de către una din părţi. Între nulitate şi reziliere existănări şi deosebiri ca între nulitate şi rezoluţiune cu singura

rezilierea produce efecte numai pentru viitor.

Cu titlu de exemplu, reproducem dispoziţiile art. 965 alin. 2 C. civ. potrivit căruia „ Nu se poate face renun, nici nu se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar dac

rui succesiune este în chestiune”. Din acest text de lege rezultă, deşi nu există o prevedere expres sine nulitatea actului juridic civil.

Actul juridic civil

86

i sunt desemnate prin expresiile „este

este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori ii de fond a actului juridic civil, altele decât forma.

re exemplu, în art. 966 C. civ. şi sau ilicită.

este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării cu ocazia încheierii actului juridic civil. Această nulitate

spre exemplu, în art. 866 C. civ. ce prevede nulităţile de formă ţie de validitate a

area retroactivă a unui , pentru neexecutarea din culpă

ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;

ătoreşti.

nulitatea presupune un act juridic civil încheiat cu nerespectarea condiţiilor de iunea presupune un act juridic valabil încheiat;

ţiunea se aplică

încheierii actului juridic civil, cauze ulterioare încheierii actului şi constă din

în încetarea efectelor unui contract , pentru viitor, din cauza neexecutării din

şi reziliere există ţiune cu singura

Nu se poate face renunţare la o face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar dacă s-ar da

ă o prevedere expresă,

Andy Puşcă


Nulitatea şi revocarea

Revocarea este o sancjuridic civil fie datoritculpă a sarcinii dona

Din punct de vedere al ineficacitate a actului juridic civil.

Între ele există şi urm

- revocarea priveşce a fost încheiat cu nerespectarea unei condi

- în timp ce cauza nulitrevocarea se întemeiaz

- nulitatea se aplicregulă liberalităţ

Nulitatea şi inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sancde publicitate faţă de ter

Principalele deosebiri

- nulitatea presupune un act juridic civil nevalabil, în timp ce opozabilitatea priveşte un act juridic valabil încheiat; - pe când nulitatea se aplicnumai actele juridice pentru care legea impunea - cauzele de nulitate existinopozabilitatea provine din neîndeplinirea unor formalitactului juridic; - prin efectele ei nulitatea priveinopozabilitatea privealtă parte.

Nulitatea şi caducitatea

Caducitatea este o cauzintervenirea unui eveniment viitor îindependent de voin

Astfel, legatul cuprins întrpredecedează testatorului, dacce formează obiectul legatului piere; oferta devine caducacceptarea ei ofertantul moare sau devine incapabil.

Între nulitate şi caducitate existact nevalabil, pe când caducitatea presupune un act valabinulitatea produce efecte retroactive, caducitatea produce efecte numai pentru viitor; în timp de cauzele de nulitate sunt concomitente încheierii actului juridic civil, caducitatea provine din cauze ulterioare încheierii actului juridic, fstrăine de voinţa autorului actului.

Actul juridic civil

Revocarea este o sancţiune civilă care constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil fie datorită ingratitudinii gratificatului, fie datorită neexecut

a sarcinii donaţiei sau legatului.

Din punct de vedere al asemănărilor , ambele sancţiuni constituie cauze de ineficacitate a actului juridic civil.

ă şi următoarele deosebiri:

revocarea priveşte un act valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act ce a fost încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate; în timp ce cauza nulităţii este contemporană încheierii actului juridic, revocarea se întemeiază pe cauze posterioare încheierii actului juridic civil; nulitatea se aplică tuturor actelor juridice, pe când revocarea se aplic

liberalităţilor.

Inopozabilitatea este sancţiunea care se aplică în cazul nesocotirii unor cţă de terţi a actului juridic civil.

deosebiri dintre nulitate şi opozabilitate sunt următoarele:

nulitatea presupune un act juridic civil nevalabil, în timp ce opozabilitatea te un act juridic valabil încheiat;

pe când nulitatea se aplică tuturor actelor juridice, opozabilitatea are ca obiect numai actele juridice pentru care legea impunea publicitatea;

cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic civil, pe când inopozabilitatea provine din neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii

prin efectele ei nulitatea priveşte raporturile dintre părţi în timp ce inopozabilitatea priveşte raporturile dintre părţi, pe de o parte, ş

Caducitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic civil determinatintervenirea unui eveniment viitor încheierii actului, împrejurare ce se produce independent de voinţa autorului actului.

Astfel, legatul cuprins într-un testament valabil devine caduc dac testatorului, dacă legatarul renunţă la succesiune sau dacobiectul legatului piere; oferta devine caducă dacă

acceptarea ei ofertantul moare sau devine incapabil.

şi caducitate există următoarele deosebiri: nulitatea presupune un act nevalabil, pe când caducitatea presupune un act valabil încheiat; dacnulitatea produce efecte retroactive, caducitatea produce efecte numai pentru viitor; în timp de cauzele de nulitate sunt concomitente încheierii actului juridic civil, caducitatea provine din cauze ulterioare încheierii actului juridic, f

ţa autorului actului.

Actul juridic civil

87

turarea efectelor actului ă neexecutării din

iuni constituie cauze de

te un act valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act

încheierii actului juridic, sterioare încheierii actului juridic civil;

tuturor actelor juridice, pe când revocarea se aplică, de

în cazul nesocotirii unor cerinţe

ătoarele:

nulitatea presupune un act juridic civil nevalabil, în timp ce opozabilitatea

tuturor actelor juridice, opozabilitatea are ca obiect

în momentul încheierii actului juridic civil, pe când i ulterioare încheierii

ărţi în timp ce i, pe de o parte, şi terţi, pe de

de ineficacitate a actului juridic civil determinată de ncheierii actului, împrejurare ce se produce

un testament valabil devine caduc dacă legatarul la succesiune sau dacă bunul

ă dacă înainte de

: nulitatea presupune un l încheiat; dacă

nulitatea produce efecte retroactive, caducitatea produce efecte numai pentru viitor; în timp de cauzele de nulitate sunt concomitente încheierii actului juridic civil, caducitatea provine din cauze ulterioare încheierii actului juridic, fiind

Andy Puşcă


Produce efecte pentru viitor: nulitatea relativrezilierea sau revocarea?

Rezumat Prin actul juridic civil se înfăcută cu intenţia de a nacivil concret.” Întrde voinţă în scopul de a produce efecte juridice, adicce se încheie (negotium). În cel de al doilea sens, actul juridic desemneazînscrisul constatator al operavederea procurării unui mijloc de probde validitate ale actului juridic trebuie selementele prevăzute de lege sau stabilite de pjuridic civil. Condicapacitatea de a contracta; consimobiect determinat; o cauzrestrâns, se înţelege modalitatea de exteriorizare a manifestfăcută cu intenţia de a crea, modifconcret. Acest înţderogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile, în funcde consecinţele juridice ale nerespectformă. Prin modalitatea actului juridic civil, se înstabilită de părţi prin voininfluenţă asupra efectelor pe care le produce sau trebuie sasemenea act. Modalitsarcina. Nulitatea este o sancde efectele ce contravin normelor juridice civile edictate pentru încheierea sa valabilă. Nulitatea are de îndeplinit o funcsancţionatorie.

Actul juridic civil

Sarcina de lucru 11 Produce efecte pentru viitor: nulitatea relativă, cea absolută, caducitatea, rezilierea sau revocarea? Argumentează!

Prin actul juridic civil se înţelege, în opinia noastră, „manifestarea de voinţia de a naşte, modifica, transmite sau stinge un raport juridic

civil concret.” Într-un prim sens, actul juridic desemnează însăşi manifestarea în scopul de a produce efecte juridice, adică însăşi opera

ce se încheie (negotium). În cel de al doilea sens, actul juridic desemneazînscrisul constatator al operaţiunii juridice (instrumentum) făcute de p

ării unui mijloc de probă într-un eventual litigiu. Prin condide validitate ale actului juridic trebuie să se înţeleagă toate cerinelementele prevăzute de lege sau stabilite de părţi pentru validitatea actului juridic civil. Condiţiile de fond esenţiale pentru validitatea actului juridic sunt:

de a contracta; consimţământul valabil al părţii care se obligobiect determinat; o cauză licită. Prin forma actului juridic civil, în sens

ţelege modalitatea de exteriorizare a manifestă

cu intenţia de a crea, modifica sau a stinge un raport juridic civil concret. Acest înţeles este cârmuit de principiul consensualismului. Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile, în func

ţele juridice ale nerespectării formei se disting trei condi. Prin modalitatea actului juridic civil, se înţelege o împrejurare viitoare

ă ţi prin voinţa lor, de lege ori de instanţa judecătoreasc asupra efectelor pe care le produce sau trebuie să le produc

asemenea act. Modalităţile actului juridic civil sunt termenul, condiNulitatea este o sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic civil

de efectele ce contravin normelor juridice civile edictate pentru încheierea sa atea are de îndeplinit o funcţie preventivă ş

Actul juridic civil

88

, cea absolută, caducitatea,

, „manifestarea de voinţă te, modifica, transmite sau stinge un raport juridic

ăşi manifestarea operaţia juridică

ce se încheie (negotium). În cel de al doilea sens, actul juridic desemnează ăcute de părţi în

un eventual litigiu. Prin condiţiile toate cerinţele sau

i pentru validitatea actului iale pentru validitatea actului juridic sunt:

ii care se obligă; un . Prin forma actului juridic civil, în sens

elege modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă ica sau a stinge un raport juridic civil

eles este cârmuit de principiul consensualismului. Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile, în funcţie

trei condiţii de elege o împrejurare viitoare

ătorească ce are ă le producă un

ile actului juridic civil sunt termenul, condiţia şi te actul juridic civil

de efectele ce contravin normelor juridice civile edictate pentru încheierea sa ă şi o funcţie

Andy Puşcă


Teste de autoevaluare1) Actul juridic este:

a) manifestarea de voinb) manifestarea de voin

efecte care se produc în temeiul legii;c) împrejurare independent

producerea de efecte juridice. 2) Constituie eroare obstacol:

a) falsa reprezentare cu privire la identitatea b) falsa reprezentare cu privire la calitc) falsa reprezentare a identit

3) Dolul se dovedeş

a) înscrisuri; b) orice mijloc de probc) se presupune, nu trebuie

4) În cazul condiţiei suspensive,

a) creditorul poate cere executarea obligab) prescripţia extinctivc) creditorul nu

5) Expresia legislativrespectiv este lovit de:

a) nulitate relativb) nulitate totalc) nulitate absolut

Răspunsuri la întreb1. a; 2. a; 3. b; 4. c, 5.c

Bibliografie minimalBeleiu, Gheorghe (2003). Subiectele dreptului civil.128-235.

Boroi, Gabriel (2008). revizuită şi adăugită

Lupulescu, D. (2000). 76-182.

Puşcă, Andy (2006). Didactică şi Pedagogic

Actul juridic civil

utoevaluare Actul juridic este:

manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice;manifestarea de voinţă făcută fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc în temeiul legii; împrejurare independentă de voinţa omului de care legea leagproducerea de efecte juridice.

Constituie eroare obstacol: falsa reprezentare cu privire la identitatea obiectului actului juridic;falsa reprezentare cu privire la calităţile substanţiale ale obiectului;falsa reprezentare a identităţii persoanei cu care se încheie actul.

Dolul se dovedeşte prin:

orice mijloc de probă; se presupune, nu trebuie dovedit.

În cazul condiţiei suspensive, pendente conditione: creditorul poate cere executarea obligaţiei;

ţia extinctivă nu începe să curgă; creditorul nu poate cere executarea obligaţiei.

Expresia legislativă: „act juridic nul de plin drept” presupune cărespectiv este lovit de:

nulitate relativă; nulitate totală; nulitate absolută.

spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare b; 4. c, 5.c.

Bibliografie minimal ă Beleiu, Gheorghe (2003). Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ediţia a VIII-a. Bucureşti: Universul Juridic, pp.

Boroi, Gabriel (2008). Drept civil. Partea generală. Persoanele.ăugită, Bucureşti: Hamangiu, pp. 185-320.

Lupulescu, D. (2000). Drept civil. Introducere în dreptul civil. Gala

, Andy (2006). Drept civil român. Introducere în dreptul civil. i Pedagogică, pp. 163-202.

Actul juridic civil

89

ia de a produce efecte juridice; ia de a produce efecte juridice,

a omului de care legea leagă

obiectului actului juridic; iale ale obiectului;

ii persoanei cu care se încheie actul.

presupune că actul juridic

rile din testele de autoevaluare

român. Introducere în dreptul civil. ti: Universul Juridic, pp.

. Persoanele. Ediţia a III-a

Galaţi: s.e., pp.

Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Bucureşti:

drept civil. unitatea iii

Documents