drept

Abrevieri

alin. =alineat(ul)art. =articol(ul)B.C. =Revista „Buletinul Casaţiei”B.C.A. =Revista „Buletinul Curţilor de Apel”C.A. =Curtea de ApelC.civ. =Codul civilC.D. =Culegere de deciziiC.proc.civ. =Codul de procedură civilăC.pen. =Codul penalC.proc.pen. =Codul de procedură penalăC.S.J =Curtea Supremă de Justiţiedec.pen. =decizie penalăDreptul =Revista „Dreptul”Ed. =EdituraI.C.C.J. =Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieÎUP =soluţie dispusă de procuror de încetare a urmăririi penalelit. =literaM.Of. =Monitorul Oficial al RomânieiNCC =Noul Cod Civil (Legea nr. 287/2009)nr. =număr(ul)NUP =soluţie dispusă de procuror de neîncetare a urmăririi penale O.U.G. =Ordonanţă de urgenţă a Guvernuluip. =paginapct. =punc(ul)P.R. =Revista „Pandectele Române”RIL =recurs în interesul legiiR.D.P. =Revista de Drept PenalR.R.D. =Revista română de drepts. =secţias.pen. =secţia penalăsent.pen. =sentinţa penalăs.n. =sublinierea noastrăSUP =soluţie dispusă de procuror de scoatere de sub urmărire penalăS.U. =Secţiile Unite ale I.C.C.J.ş.a. =şi altele/alţiiTrib. =TribunalulT.M.B. =Tribunalul municipiului BucureştiT.S. =Tribunalul Supremurm. =următoarelevol. =volum(ul)

1. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢIIFişa nr. 1OMORULI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂUciderea cu intenţie a unei persoane în viaţă (art. 174 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. viaţa persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă;b. viaţa privită din punctul de vedere al justiţiei penale:i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului ombilical;ii. se încheie: în momentul morţii cerebrale.2. Materialcorpul persoanei în viaţă.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;b. nu este esenţial pentru reţinerea existenţei infracţiunii de omor ca victima descoperită moartă să fi fost identificată, ori să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul (dacă există probe certe că o anumită persoană a dispărut şi că omorul s-a produs);c. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea omorului deosebit de grav;d. sinuciderea nu este incriminată ca omor, fiind necesar ca victima infracţiunii să fie o altă persoană decât cea care suprimă viaţa; constituie însă o infracţiune autonomă determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 179 C.pen.)C. Latura obiectivă1. Element materialuciderea unei persoane în viaţă printr-o:a. acţiune violentă;b. infracţiune ilicită când există o obligaţie ilegală sau contravenţională de a acţiona.2. Urmarea imediatămoartea victimei.3. Legătura de cauzalitatetrebuie să existe şi să fie dovedită legătura dintre acţiunea sau inacţiunea subiectului activ şi moartea victimei.D. Latura subiectivănumai intenţia directă sau indirectă.E. Forme1. Acte pregătitoareposibile, dar neincriminate.2. Tentativăa. imperfectă: este posibilă şi incriminată;b. perfectă, relativ improprie: este posibilă şi incriminată;

c. cauze de nepedepsire: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.3. Consumareîn momentul producerii morţii.

F. OBSERVAŢII1. eutanasia constituie omor, consimţământul victimei de a-i fi suprimată viaţa nefiind susceptibil de aconduce la înlăturarea caracterului penal al faptei.2. se va reţine existenţa omorului şi în caz de error in personam sau de aberatio ictus.

II. PARTEA PRACTICĂ În ipoteza în care obiectul material al infracţiunii de profanare de morminte prevăzută de

art. 319 C.pen. este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului, urmăreşte ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reţine în concurs real infracţiunea de omor şi infracţiunea de profanare de morminte (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. nr. 35/2008).

Fapta participantului la săvârşirea infracţiunii de omor, de a folosi împotriva victimei un spray paralizant, urmată de lovirea repetată a acesteia de către cel de al doilea participant cu un corp dur asupra zonei capului, cauzându-i leziuni care au dus la deces, constituie coautor la omor, iar nu complicitate. Soluţia se impune ţinând seama că făptuitorii au acţionat împreună, conjugat, amândoi intrând în casa victimei înarmaţi, unul cu un spray paralizant, iar cel de al doilea cu o bară matalică, ambele folosite la suprimarea vieţii persoanei (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1262/1997).

Simpla prezenţă a unei persoane, aflată împreună cu autorul omorului la locul săvârşirii infracţiunii, nu constitue complicitate, atâta vreme cât nu a existat înţelegere între ea şi autor de a înlesni sau ajuta la comiterea faptei şi, totodată, nu a cunoscut şi nici prevăzut că acesta va săvârşi un omor (T.S., s. pen., dec. nr. 94/1987).

Latura obiectivă a infracţiunii de omor trebuie realizată nu numai sub aspectul acţiunii de lovire a victimei, dar şi sub acela al omisiunii, cu intenţie, de a încerca să o salvaze, deşi ştia că a proiectat-o în bazin şi că starea în care se afla îi diminua mult posibilitatea de a se salva (T.S., s. pen., dec. nr. 1851/1979).

Lovirea unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle, cu urmarea unor plăgi care, după suturare, au necesitat 8-9 zile de îngrijire medicale şi care, potrivit actelor medico-legale, nu au pus în primejdie viaţa victimei constiuie tentativă la infracţiunaea de omor, iar nu infracţiunea de lovire sau alte violenţe, deoarece într-o atare situaţie numai datorită întâmplrii rezultatul letal sau periculos pentru viaţă nu s-a produs. Faţă de natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată şi intensitatea loviturii care a produs cele două plăgi nu se poate susţine că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea poducerii decesului victimei, rezultat pe care cel puţin l-a acceptat, şi care a fost evitat numai datorită întâmplării (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3570/2005).

Îngrădirea unui teren cu un cablu electric neizolat, pus sub tensiunea de 220 V, urmată de atingerea cablului de către o persoană cu consecinţa electrocutării acestuia şi producerii unor grave leziuni, vindecate în urma intervenţiei medicale, constituie tentativă la infracţiunea de omor cu intenţie indirectă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1946/1996).

Infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţia de ucidere, iar nu cu intenţia generală de a vătăma, expresia „uciderii unei persoane”, utilizată în art. 174 C.pen., cuprinzând implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Dacă

inculpatul, în scopul de a împiedica prinderea, imobilizarea şi conducerea sa înaintea autorităţii în condiţiile art. 465 alin. (3) C.proc.pen., a lovit cu un cuţit de mai multe ori în direcţia părţii vătămate, reuşind să îi aplice o lovitură în zona inimii şi două lovituri în zona anatomică superioară stângă, fapta constutuie tentativă la infracţiunea de omor, întrucât îndreptarea conştientă a acţiunii violente spre o zonă vitală a corpului şi folosirea cuţitului, obiect apt de a produce moartea, relevă intenţia de ucidere (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 4526/2010).

Fişa nr. 2OMORUL CALIFICATI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂEste calificat omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: a. cu premeditare; b. din interes material; c. asupra soţului sau unei rude apropiate; d. profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra; e. prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor opersoane; f. în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei; g. pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse; h. pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni; i. în public (art. 175 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA.Obiect1. Juridica. viaţa persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă;b. viaţa privată din punct de vedere al justiţiei penale:i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului ombilical;ii. se încheie: în momentul morţii cerebrale.2.Material corpul persoanei în viaţă.B.Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă; presoana juridică nu poate fi subiect pasiv;b. nu este esenţial pentru reţinerea existenţei infracţiunii de omor ca victima descoperită moartă să fi fost identificată, ori să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul (dacă există probe certe că o anumită persoană a dispărut şi că omorul s-a produs);c. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage omorul deosebit de grav;d. sinuciderea nu este incriminată ca omor, fiind necesar ca victima infracţiunii să fie o altă persoană decât cea care suprimă viaţa; constituie însă o infracţiune autonomă determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 179 C.pen.).C. Latura obiectivă1. Element material uciderea (acţiune sau inacţiune) unei persoane în viaţă în următoarele circumstanţe:a. cu premeditare

trebuie îndeplinite următorele condiţii:i. luarea rezoluţiei infracţionale cu un interval de timp înaintea activităţii infracţionale în care infractorul să fi reflectat în legătură cu comiterea faptei;

ii. rezoluţia infracţională să se obiectiveze, în principiu, în diferite acte de pregătire. nu este incompatibilă cu reţinerea stării de provocare ori a comiterii omorului din interes

material.b. din interes material

activitatea infracţională să se fi desfăşurat în scopul obţinerii de făptuitor a unui folos de natură patrimonială ulterior faptei şi pe cale aparent legală;

interesul material reprezintă mobilul special al săvârşirii infracţiunii de omor calificat.c. asupra soţului sau a unei rude apropiate (art. 149 C.pen.)

se reţine şi în cazul uciderii copilului nou născut de mama sa, dacă nu există o stare de tulburare provocată de naştere;

în cazul soţilor aflaţi în divorţ, se va reţine forma mai gravă a omorului atâta timp cât fapta a fost comisă înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ, sau înainte de emiterea certificatului de divorţ de către ofiţerul de stare civilă sau de notarul public (în cazul divorţului prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială);

la individualizarea pedepsei nu se va mai reţine circumstanţa agravantă a săvârşirii infracţiunii „prin violenţe asupra membrilor familiei”, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C.pen.

d. profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra trebuie să existe în concret la momentul săvârşirii faptei o stare de neputinţă a victimei de

a se apăra, cunoscută de făptuitor, dar neprovocată de acesta; făptuitorul profită de starea de neputinţă şi comite fapta (de exemplu, în situaţia în care victima din cauza vârstei şi a stării de sănătate era imobilizată la pat, sau dacă aceasta se afla în stare de beţie voluntară completă);

se reţine în cazul uciderii copilului nou născut de mamă, dacă nu există o stare de tulburare provocată de naştere.

e. prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane trebuie să existe numai o singură victimă a infracţiunii de omor, astfel se va reţine omor

deosebit de grav prevăzut la art. 176 lit. b) C.pen.f. în legătură cu îndeplinirea îndatorirlor de serviciu sau publice ale victimei

omorul este săvârşit în timpul în care victima se afla la serviciu sau după terminarea serviciului, în ambele situaţii însă în legătură cu exercitarea în limitele legale a atribuţiilor de serviciu sau publice ale victimei;

victima nu trebuie să fie un poliţist, jandarm, magistrat sau militar deoarece în acest caz se va reţine omorul deosebit de grav [art. 176 lit. f) C.pen.];

poate fi reţinut în concurs ideal cu purtarea abuzivă.g. pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare ori de la executarea unei pedepse

urmărire = urmărire penală sau încercarea de prindere a infractorului în cazul infracţiunii flagrante;

arestare = arestarea preventivă sau arestarea în baza unui mandat european de arestare, dispusă în mod legal;

executarea unei pedepse = executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă în regim de detenţie ori a pedepsei amenzii dipuse în baza unei hotărâri definitive.

h. pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni ipoteza 1: omor (infracţiunea mijloc)

orice infracţiune scop, cu excepţia tâlhăriei sau pirateriei (comisă sau care urmează a fi comisă);

ipoteza 2: comiterea unei infracţiuni indiferent de forma de participare penală (cu excepţia tâlhăriei, pirateriei ori a unui alt omor) – săvârşirea omorului pentru a ascunde comiterea infracţiunii.

i. în public omorul este comis în vreuna din ipotezele prevăzute de art. 152 lit. a)- d) C.pen. (de

exemplu, în curtea unei şcoli, pe o stradă ori parc, într-un oraş, pe o uliţă a unui sat etc.)

2. Urmarea imediată moartea victimei.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura dintre acţiunea sau inacţiunea subiectului activ şi moartea victimei.D.Latura subiectivă1. numai intenţia directă sau indirectă.2. interesul material [art. 175 lit. b) C.pen.] reprezintă mobilul special al săvârşirii infracţiunii de omor.3. omorul comis prin mijoace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane [art 175 lit. e) C.pen.] presupune fie numai intenţia directă atât cu privire la moartea persoanei, cât şi cu privire la pericolul care vizează viaţa altor persoane, fie intenţia directă cu privire la moartea unei persoane şi intenţia indirectă în legătură cu pericolulu care vizează viaţa altor persoane;4. scopul prevăzut de art. 175 lit.g) C.pen. (pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare ori de la executare unei pedepse) trebuie să fie urmărit, iar nu atins afectiv.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neicriminate.2. Tentativăa. imperfectă: este posibilă şi incriminată; b. perfectă, relativ improprie: este posibilă şi incriminată;c. cauze de nepedepsire: depistarea şi împiedicare producerii rezultatului.3. Consumare în momentul producerii morţii.

F. OBSERVAŢII1. constituie circumstanţe personale care se metamorfozează în circumstanţe reale în măsura în care au fost cunoscute de participanţii care au acţionat în acelaşi scop ca şi autorul cele prevăzute la lit. a), b), c), f), g), h) ale art. 175 C.pen.2. constituie circumstanţe reale care se răsfrâng asupra tuturor participanţilor care le-au cunoscut cele prevăzute la lit. d), e), i) ale art. 175 C.pen.3. se va reţine caracterul calificat al omorului comis în circumstanţele prevăzute la lit. a), b) ale art. 175 C.pen. şi în caz de aberatio itus sau error in personam.4. eutanasia realizată în vreuna dintre împrejurările de mai sus constituie omor calificat, consimţământul victimei de a-i fi suprimată viaţa nefiind susceptibil de a conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei. II. PARTEA PRACTICĂ

Persoana care a imobilizat victima infracţiunii de omor caificat săvârşită în public prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit, anihilându-i orice posibilitate de apărare şi ripostă,

are calitatea de coautor la săvâşirea infracţiunii de omor calificat prvăzută în art.174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen., acţiunea de imobilizare a victimei având caracter determinant, esenţial în acţiunea conjugată de ucidere a victimei (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 300/2012).

Pentru a se reţine premeditarea, este necesar să se constate că făptuitorul a luat hotărârea de a săvârşi infracţiunea cu suficient timp înainte pentru a avea posibilitatea să reflecteze asupra împrejurărilor, locului şi momentului de săvârşire a faptei şi de a persista în această hotărâre. Totodată, mai este necesat ca în acest interval de timp să fi întreprins acţiuni specifice de pregătire în acest scop, cum ar fi: pândirea victimei, procurarea de mijloace sau strângerea de informaţii etc. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 5155/2001).

În cazul omorului săvârşit „din interes material”, autorul acţionează cu convingerea că, săvâşind omorul, interesele sale materiale vor fi satisfăcute pe cale aparent legală ori că banii îi vor reveni de drept. În cazul în care omorul ar fi săvârşit în vederea însuşirii prin mijloace violente a unor valori, bani sau lucruri, devin aplicabile prevderile art. 176 lit. d) C.pen. (T.S., s. pen., dec. nr. 1321/1977).

În codiţiile în care sfera persoanelor ce pot fi subiect pasiv calificat al infracţiunii prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. c) C.pen. o cuprinde şi pe aceea, mai restrânsă, a persoanelor la care se referă circumstanţa agravantă legală reglementată prin art. 75 alin. (1) lit. b) teza II-a C.pen., această circumstanţă nu mai poate fi reţinută în cazul infracţiunii de omor calificat prevăzute de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C.pen., pentru că s-ar ajunge la o dublă agravare a răspunderii penale pentru aceeaşi cauză, ceea ce este inadmisibil (I.C.C.J., SU., RIL, dec. nr. 4/2005)

Condiţia impusă de lege – acţiunea de ucidere să fie determinetă de starea de tulburare pricinuită de naştere – presupune un dublu proces cauzat: naşterea să fi fost cea care a pricinuit starea de tulburare, iar această stare să fi condus la săvârşirea acţiunii de ucidere. Ca atare, oricât de gravă ar fi starea de tulburare a mamei care şi-a ucis copilul, chiar dacă aceasta suferea de anumite tulburări psihice anterior naşterii şi care nu erau de natură să conducă la o lipsă de discernământ, dacă starea psihică nu a fost prilejuită de naştere, fapta va constitui omor calificat (C.A. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 584/2006).

Starea de neputinţă, fizică sau psihică, a victimei de a reacţiona, apărându-se în faţa atacului, trebuie să fie exterioară activităţii autorului, adică să nu se datoreze faptelor acestuia. Comiterea de către autor a unor acte de natură a pune victima în imposibilitatea de a se apăra are semnificaţia săvârşirii unor acte de pegătire sau de executare a omorului, care sunt absorbite în infracţiunea consumată (T.S., s. pen., dec. nr. 1500/1982).

Pentru încadrarea faptei în preveerile art. 175 lit. h) C.pen., este necesar a se stabili că infracţiunea a fost săvârşită în mod efectiv pentru ascunderea altei infracţiuni. Nu există o astfel de situaţie în cazul în care faptele inculpatullui întrunesc elementele laturii subiective şi obiective a infracţiuni de omor, alături de alte infracţiuni concomitente urmărind aceeaşi finalitate (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1681/1990).

Când moartea victimei nu a fost urmarea violului, ci a fost provocată pentru ascunderea acestei infracţiuni, nu se poate reţine că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza a II-a C.pen. Aceasta întrucât sugrumarea victimei nu s-a produs în cadrul acţiunii de constrângere a victimei la raport sexual, ci ulterior pe baza unei noi rezoluţii, survenită pe fondul panicii create de strigătele victimei. În asemenea situaţie, există concurs real între infracţiunea de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1) C.pen. şi cea de omor calificat prevăzută deart. 174 C.pen. raportat la art. 175 lit. h) C.pen. (C.S.J, s. pen., dec. nr. 4569/2002).

Există tenativă la infracţiunea de omor calificat şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, dacă faptele în materialitatea lor demonstreză că inculpatul a acţionat, în public, cu intenţia manifestă de a ucide. Multitudinea loviturilor aplicate, intensitatea acestora şi zonele vizate, respectiv capul părţii vătămate, demonstrează în mod convingător, că intenţia inculpatului a fost aceea de a suprima viaţa părţii vătămate, şi nu doar de a-i vătăma integritatea corporală (C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 451/20039.

Dacă în cazul omorului făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, în cazul loviturilor cauzatoare de moarte, acesta acţionează cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind însă totodată în culpă cu privire la proucerea morţii victimei (C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 355/2005).

Fişa nr. 3I. OMORUL DEOSEBIT DE GRAVI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂEste deosebit de grav omorul săvârşit: a. prin cruzime; b. asupra a două sau mai multor persoane; c. de către o persoană care a mai săvârşit un omor; d. pentru a săvârşi sau pentru a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii; e. asupra unei femei gravide; f. asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori aupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora; g. de către un judecător sau procuror, poliţist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora (art. 176 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. obiect1. Juridica. viaţa persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă;b. viaţa privită din punctul de vedere al justiţiei penale:i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului ombilical;ii. se încheie: în momentul morţii cerebrare.2. Material corpul persoanei în viaţăB.Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv a. persoana fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de omor deosebit de grav;b. nu este esenţial pentru reţinerea existenţei infracţiunii de omor ca victima descoperită moartă să fi fost identificată, sau ca să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul (dacă există probe certe că o anumită persoană a dispărut şi că omorul s-a produs).C. Latura obiectivă1. Element material uciderea (acţiune sau inacţiune) unei persoane în viaţă în următoarele circumstanţe:

a. prin cruzimi (utilizarea unor mijloace prin care se cauzează victimei intense suferinţe fizice sau psihice, prelungite în timp, determinând oroare şi revoltă în psihicul celor care iau cunoştinţă de faptă).b. asupra a două sau mai multor persoane- activitatea infracţională trebuie să fie îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane şi să aibă ca rezultat decesul a cel puţin două dintre acestea, în aceeaşi împrejurare ori cu aceeaşi ocazie.c. de către o persoană care a mai săvârşit un omor

făptuitorul trebuie să mai fi săvârşit anterior (indiferent de forma participaţiei penale) un omor (simplu, calificat, sau deosebit de grav);

uciderea de făptuitor a cel puţin două persoane trebuie să aibă loc în împrejurări diferite;

pentru prima faptă de omor nu trebuie să existe o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

d. pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii omorul (infracţiunea mijloc) trebuie să fie comis în vederea săvârşirii (înlesnirii

săvârşirii) unei tâlhării sau piraterii (infracţiunea scop) sau pentru a ascunde participarea penală la o astfel de infracţiune.

e. asupra unei femei gravide¹ infractorul trebuie să cunoască existenţa stării de graviditate a victimei, indiferent de

vârsta sarcinii; nu se va reţine această variantă agravată în caz de aberratio ictus sau error in personam.

f. asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora

este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut calitatea specială a victimei, iar aceasta să nu îşi fi exercitat funcţia abuziv;

absoarbe ultrajul.g. de către un judecător sau procuror, poliţist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de seviciu sau publice ale acestora

absoarbe purtarea abuzivă în formă agravată sau cercetarea abuzivă.2. Urmarea imediată moartea victimei.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura dintre acţiunea sau inacţiunea subiectului activ şi moartea victimei.D. Latura subiectivă numai intenţia directă sau indirectă.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativăa. imperfectă: este posibilă şi incriminată;b. perfectă, relativ improprie: este posibilă şi incriminată;c. cauze de nepedepsire: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.3. Consumarea. în momentul producerii morţii.

F. OBSERVAŢII

1. dacă activitatea infracţională prin care se urmăreşte suprimarea vieţii a două sau mai multe persoane nu are ca efect moartea niciuneia dintre victime se va reţine săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor deosebit de grav.2. dacă activitatea infracţională prin care se urmăreşte suprimarea vieţii a două persoane are ca rezultat moartea unei singure victime, se va reţine o singură infracţiune consumată de omor, prevăzută în art. 174 C.pen., respectiv de omor calificat, prevăzută în art. 175 C.pen., ori de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 176 alin. (1), cu excepţia lit. b) C.pen. în concurs cu tentativa la una dintre aceste infracţiuni.3. în cazul în care după comiterea unei infracţiuni de omor, acelaşi făptuitor mai comite în alte împrejurări o astfel de infracţiune prima faptă va fi încadrată juridic ca omor sau omor calificat, iar următoarea ca omor deosebit de grav.4. constituie circumstanţe personale care se metamorfozează în circumstanţe reale în măsura în care au fost cunoscute de participanţii care au acţionat în acelaşi scop ca şi autorul cele prevăzute de lit. b), c), d), f), g) ale art. 176 C.pen.5. constituie circumstanţe reale care se răsfrâng asupra tuturor participanţilor care le-au cunoscut cele prevăzute la lit. a), e) ale art. 176 C.pen.

II. PARTEA PRACTICĂ Prin cruzimi se înţelege nu numai provocarea de suferinţe fizice victimei – suferinţe care,

de altfel, de cele mai multe ori ar fi imposibil de stabilit –, ci şi aspectul de ferocitate, ieşit din comun, cu care infractorul săvârşeşte omorul, trezind în conştiinţa celor ce iau cunoştinţă de această faptă, un sentiment de oroare (T.S., dec. nr. 9/1970).

În cazul în care, în urma unei agresiuni săvârşite cu intenţia de a ucide două persoane, una dintre victime moare iar viaţa celeilalte este salvată, există concurs între infracţiunea consumată de omor şi tentativa la infracţiunea de omor. Fapta constituie infracţiune unică de omor deosebit de grav săvârşită asupra a două sau mai multor persoane numai dacă toate victimele decedează, şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav asupra a două sau mai multor persoane numai dacă infracţiunea a rămas în fază de tentativă în raport cu toate victimele (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3507/2002).

Fapta inculpatului care în loc public a lovit cu cuţitul de mai multe ori în zone vitale pe cele două părţi vătămate, loviturile aplicate punându-le viaţa în primejdie întruneşte elementele constitutive ale tentativei la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C.pen. (T.B., s. pen., dec. nr. 137/2007).

Dispoziţiile art. 176 lit. c) C.pen. (...) sunt aplicabile şi în cazul în care prima faptă constituie o tentativă de omor, şi nu o infracţiune de omor consumată (T.S., s. pen., dec. nr. 17/1979).

În mod corect s-a reţinut infracţiunea de omor deosebit de grav comisă de o persoană care a mai săvârşit un omor, împrejurarea că a fost reabilitat şi că nu este recidivist neavând relavanţă în cauză. Existenţa agravantei este determinată de împrejurarea săvârşirii anterior a unei infracţiuni de omor, ca fapt material, neavând relevanţă că a fost amnistiată ori s-a dispus reabilitarea (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1363/2010).

Împrejurarea care atribuie faptei de omor caracter deosebit de grav este scopul urmărit de făptuitor, constând în săvârşirea unei tâlhării, legiuitorul cerând pentru existenţa infracţiunii ca acest scop să fie numai urmărit de făptuitor, iar nu şi efectiv realizat. Dacă scopul urmărit de făptuitor a fost realizat efectiv, faptele se încadrează atât în infracţiunea

de omor deosebit de grav, cât şi în cea de tâlhărie, aflate în concurs real (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1250/2006).

Fapta inculpatului care, intrând în locuinţa victimei cu consimţământul acesteia şi profitând de un moment în care victima nu era de faţă, i-a sustras o sumă de bani şi, fiind surprinsă de victimă, a agrsat-o în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde savârşirea infracţiunii de tâlhărie a ucis-o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. d) C.pen. referitor la omorul săvârşit pentru a ascunde comiterea unei tâlhării şi elementele constitutuve ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2¹) lit. c) C.pen., aflate în concurs real. Uciderea victimei în aceste condiţii nu întruneşte şi elemntele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. b) C.pen. referitor la omorul săvârşit din interes material, întrucât uciderea victimei a avut loc ca urmare a unei rezoluţii infracţionale spontane, în scopul de a ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nefiind determinată de un interes material. În acest caz, inculpatul a săvârşit omor fără a avea reprezentarea foloaselor materiale pe care le-ar dobândi în urma morţii victimei, fără a avea convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că lucrurile victimei îi vor reveni de drept şi, în consecinţă, prevederile art. 175 alin. (1) lit. b) C.pen. nu sunt incidente (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2080/2007).

În situaţia în care instigatorul determină pe autor să săvârşească o tâlhătie, prevăzând, dar neacceptând, că victima va deceda în urma actelor de violenţă, deoarece a socotit fără temei că el nu se va produce, iar autorul tâlhăriei ucide victima cu intenţie, fapta constituie instigare la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C.pen., iar fapta autorului infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C.pen. (T.S., s. pen., dec .nr. 23/1987).

Fişa nr. 4PRUNCUCIDEREAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Ucidera copilului nou-născut imediat după naştere, de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere (art. 177 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. viaţa copilului nou-născut şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă;b. viaţa privită din punctul de vedere al justiţiei penale:i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului ombilical;ii. se încheie: în momentul morţii cerebrale.2. Material corpul copilului nou-născut.B. Subiect1. Activa. nemijlocit unic: mama naturală sau purtătoare, care se află la momentul săvârşirii infracţiunii într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.b. nu este posibil coautorul.

c. instigatorul sau complicele (anterior/concomitent) vor răspunde pentru instigare, respectiv complicitate la omor calificat prevăzut de art. 175 lit. a), c) sau d) C.pen.2. Pasiv copilul nou-născut în viaţă la momentul comiterii activităţii infracţionale.C. Latura obiectivă1. Element material

uciderea (acţiunea sau inacţiunea) nou-născutului, săvârşită imediat după naştere (după tăierea cordonului ombilical, ori în primele două-trei zile după naştere); dacă fapta nu este săvârşită imediat după naştere, mama va răspunde pentru infracţiunea de omor calificat;

nu prezintă importanţă data la care se produce decesul.2. Urmarea imediată moartea copilului nou-născut.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura dintre acţiunea sau inacţiunea mamei şi moartea nou-născutului.D. Latura subiectivă intenţia (spontană) directă sau indirectă. Subiectul activ nemijlocit trebuie să se afle într-o stare de tulburare pricinuită de naştere (psihozele postpartum, psihoza de lactaţie, diverse stări delirante), care nu îi aboleşte discernământul.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neicriminate.2.Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare în momentul produceri morţii;F. OBSERVAŢII1. când încercarea mamei de a suprima viaţa nou-născutului nu a reuşit, mama va răspunde penal, în funcţie de urmările faptei, pentru o infracţiune contra integrităţii corporale sau sănătăţii noului născut; instigatorul sau complicele la tentativa de pruncucidere va răspunde totuşi pentru tentativă de omor.

II. PARTEA PRACTICĂ Fapta inculpatului de a fi ajutat la uciderea unui nou-născut, dând ajutor mamei,

constituie complicitate la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 lit. d) C.pen. Împrejurarea că activitatea desfăşurată de mama copilului a fost încadrată în art. 177 C.pen. nu poate avea relevanţă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei inculpatului, deoarece calitatea de mamă aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere – element al infracţiunii de pruncucidere – constituie o circumstanţă personală care, potrivit art. 28 alin. (1) C.pen., nu se răsfrânge asupra celorlalţi participanţi (T.S., s. pen., dec. nr. 153/1977).

Ceea ce determină încadrarea uciderii copilului nou-născut, de către mama sa, imediat după naştere, în prevederile art. 177 C.pen. – nu ale art. 174, art. 175 lit. c) C.pen. – nu este existenţa unei tulburări determinate de împrejurări adiacente procesului fiziologic al naşterii, ci a unei stări psiho-fizice anormale în timpul naşterii. Stările conflictuale premergătoare şi extrinseci naşterii – ca, de exemplu, temerea de reacţia soţului, a socrilor şi părinţilor sau oprobiul celor din jur – ce au putut fi de natură a influienţa psihicul inculpatei, nu constituie decât mobiluri ale săvârşirii faptei, care nu au nici o semnificaţie juridică în înţelesul de tulburare pricinuită de naştere, astfel cum se prevede în art. 177 C.pen. (T. S., s. pen., dec. nr. 111/1979).

Dacă se dovedeşte că mama, care şi-a ucis copilul nou-născut imediat după naştere, nu a acţionat cu o intenţie spontană determinată de o stare de tulburare pricinuită de naştere, ci

a pus în executare o hotărâre luată anterior acestui moment, fapta săvârşită urmează a fi încadrată ca infracţiune de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) şi d) C.pen., şi nu ca infracţiune de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C.pen. (T.S., s. pen., dec. nr. 2067/1977).

Fişa nr. 5UCIDEREA DIN CULPĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂUciderea din culpă a unei persoane [art. 178 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. viaţa persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă;b. viaţa privită din punct de vedere al justiţiei penale:i. începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului ombilical;ii. se încheie: în momentul morţii cerebrale.2. Material corpul persoanei în viaţă.B. Subiectiv1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv persoana fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv.C. Latura obiectivă1. Element material uciderea (acţiune sau inacţiune) unei persoane în viaţă.2. Urmarea imediată moartea victimei.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura dintre acţiunea sau inacţiunea subiectului activ şi moartea victimei.D. Latura obiectivă culpa simplă sau cu prevedere.E. Variante agravate1. uciderea din culpă săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi [art. 178 alin. (2) C.pen.].-fapta trebuie să fie săvârşită în timpul exercitării profesiei, meseriei sau activităţii, cu nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia şi să fie urmarea nerespectării dispoziţiilor legale.2. uciderea din culpă săvârşită de către un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau care se află în stare de ebrietate, [art. 178 alin. (3) C.pen.]3. uciderea din culpă săvârşită de o persoană în exerciţiul profesiei sau a meseriei (cu excepţia conducătorului de vehicul cu tracţiune mecanică) şi care se afla în stare de ebrietate [art. 178 alin. (4) C.pen.]4. uciderea a două sau mai multe persoane [art. 178 alin. (5) C.pen.]-poate privi atât forma de bază a infracţiunii, cât şi celelalte forme agravate.F. Forme1. Acte pregătitoare nu sunt posibile.

2. Tentativă nu este posibilă.3. Consumare în momentul producerii morţii.

G. OBSERVAŢII1. instigarea sau complicitatea la săvârşirea uciderii din culpă va atrage reţinerea participaţiei improprii; instigatorul/complicele va fi tras la răspundere penală pentru instigare, respectiv complicitate la infracţiunea de omor.2. nu se va putea reţine uciderea din culpă dacă moartea victimei este urmarea culpei sale exclusive.3. faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi de ucidere din culpă cu această ocazie a unei persoane constituie o singură infracţiune, complexă, de ucidere din culpă [art. 178 alin. (3) teza I C.pen.] în care este absorbită infracţiunea prevăzută la art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; uciderea unei persoane în aceleaşi împrejurări, comisă de către un conducător auto având o îmbibaţie alcoolică sub limita legală, dar care se află în stare de ebrietate constatată clinic sau prin alt mijloc de probă, constituie infracţiunea unică de ucidere din culpă [art. 178 alin. (3) teza II-a C.pen.]; uciderea unei persoane în aceleaşi împrejurări, comisă de către un conducător auto având o îmbibare alcoolică sub limita legală, dar căruia nu i s-a stabilit prin alt mijloc de probă starea de ebrietate, constituie infracţiunea unică de ucidere din culpă [art. 178 alin. (2) C.pen.].II. PARTEA PRACTICĂ

În situaţia când inculpatul, acţionând cu intenţia de a produce suferinţe fizice unei persoane, din neprevedere sau uşurinţă cauzează moartea acesteia, fapta sa constituie infracţiunea de vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C.pen., iar nu aceea de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 din acelaşi cod. În acest din urmă caz, întreaga poziţie subiectivă a inculpatului se caracterizează prin culpă, iar nu prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea agresivă şi prin culpă în raport cu rezultatul produs, decesul victimei, trăsătură caracteristică infracţiunii prevăzute în art. 183 C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2097/1991).

Vinovăţia conducătorului de autovehicul în cazul unui accident mortal de circulaţie poate fi reţinută numai în cazul în care a încălcat o regulă privind circulaţia pe drumurile publice şi dacă între ecestă încălcare şi moartea victimei se stabileşte existenţa raportului de cauzalitate. Dacă accidentul se datorează culpei victimei, constatarea unei îmbibaţii alcoolice în sângele conducătorului de autovehicul este irelevantă sub aspectul vinovăţiei pentru infracţiunea de ucidere din culpă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 251/2000).

Sunt inaplicabile dispoziţiile art. 47 C.pen., privind cazul fortuit, în cazul în care inculpatul nu a avut un comportament preventiv, în sensul de a evita orice momente emoţionale în timpul aflării la volan. Pierderea controlului asupra direcţiei de deplasae a autoturismului nu constituie o împrejurare neprevăzută, ci este consecinţa neadaptării vitezei de circulaţie la condiţiile de trafic, respectiv într-o curbă cu grad sporit de dificultate (C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 1079/2002).

Fişa nr. 6DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERIII. PARTEA TEORETICĂ

1. DEFINIŢIA LEGALĂ Fapta de a determina sau de înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc [ art. 179 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic viaţa persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă.2. Material corpul persoanei în viaţă.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv părsoana fizică în viaţă.C. Latura obiectivă1. Element material a. determinarea sinuciderii = acţiunea de convingere a unei persoane că trebuie să se sinucidă care are ca efect luarea decizii de a comite actul suicidal;b. înlesnirea sinuciderii = acţiunea prin care se oferă ajutor sinucigaşului pentru a pune în executare decizia de sinucidere;c. indiferent de varianta alternativă a elemntului material suprimarea vieţii este realizată numai de sinucigaş.2. Urmarea imediată sinuciderea sau încercarea de sinucidre.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura dintre acţiunea subiectului activ şi sinuciderea sau înercarea de sinucidere a victimei.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei.E. Varianta agravată este determinată de calitatea specială a subiectului pasiv: minor (indiferent de vârsta acestuia) sau o persoană aflată în stare de iresponsabilitate.F. Forme1. Acte pregătitore posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare în momentul în care arte loc sinuciderea sau încercare de sinucidere.

G. OBSERVAŢII1. determinerea unei persoane prin constrângere să se sinucidă constituie infracţiunea de omor.2. când sinuciderea se produce ca urmare a lipsirii de libertate a victimei sau a unui viol se va reţine numai forma agrvată a acestor infracţiuni, în care este absorbită determinarea sinuciderii.3. comiterea ambelor variante alternative ale elementului material al infracţiunii nu conduce la reţinerea unui concurs de infracţiuni, urmând a se reţine săvârşirea unei singure infracţiuini de determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

II. PARTEA PRACTICĂ Modalităţile de determinare a sinuciderii sunt diferite, mergând de la îndemnuri sau

amăgire şi ajungând la acte de tortură, la supunerea la chinuri şi bătăi care pot duce o persoană la disperare, culminând cu sinuciderea sau cu încercarea de sinucidere (T.S., s. pen., dec. nr. 1047/1977).

Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 179 C.pen., în modalitatea determinării la sinucidere, este necesar ca autorul să îşi dea seama că fapta sa va avea ca urmare

sinuciderea unei persoane şi să urmărească sau să accepte producerea acestui rezultat (T.S., s. pen., dec. nr. 1065/1983).

2. INFRACŢIUNI CONTRA INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII

Fişa nr. 7I. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂLovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice [art. 180 alin.(1) C.pen.].2. STRUCTURA SANCŢIUNIIA. Obiect1. Juridic integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Material corpul persoanei în viaţă.B.Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. lovirea sau exercitarea oricărei violenţe [fizce sau psihice (şoc emoţional)] cauzatoare de suferinţe fizce;b. se poate comite fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune.2. Urmarea imediată

suferinţa fizică produsă prin lovire sau alte violenţe; rezulta fie direct, fie indirect din acţiunea sau inacţiunea făptuitorului.

3. Legătura de cauzalitatea. dacă fapta se comite prin lovire legătura de cauzalitate rezultă din materialiatatea faptei, suferinţa fizică fiind prezumată.b. când fapta se comite prin alte violenţe trebuie să existe şi să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele de violenţă şi suferinţa fizică produsă.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei.E. Variante agravate1. lovirea sau alte violenţe prin care se produc suferinţe fizice unui membru de familie [art. 180 alin. (1¹) C.pen.].2. lovirile sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de la 1 la 20 de zile, inclusiv [art.180 alin. (2) C.pen.];3. lovirea sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice unui membru de familie, pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de la 1 la 20 de zile, inclusiv [art. 180 alin. (2¹) C.pen.].

sub aspectul laturii subiective ultimele două variante agravate se comit cu intenţie (directă sau indirectă), ori cu praeterintenţie (de exemplu, în ipoteza în care după exercitarea actelor de violenţă numărul de îngrijiri medicale sporeşte odată cu trecerea

timpului fără vreo altă intervenţie din partea făptuitorului, pâna la limita de 20 de zile de îngrijiri medicale).

F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care sunt exercitate loviturile sau violenţele producătoare de suferinţe fizice.b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. numărul zilelor de îngrijire medicale reprezintă un criteriu medico-legal de evaluare a gravităţii vătămării sănătăţii sau integrităţii corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracţională, utilizat pentru stabilirea încadrării juridice a infracţiunii.2. nu poate fi pus semnul egalităţii între numărul de zile de îngrijire medicale şi numărul zilelor de spitalizare sau de concediu medical.3. dacă făptuitorul loveşte în mod repetat în aceeaşi împrejurare presoana vătămată se va reţine existenţa unei singure infracţiuni de lovire sau alte violenţe.4. nu este întotdeauna necesar pentru existenţa infracţiunii de lovire sau alte violenţe să existe un contact fizic între agresor şi victimă, fapta putând fi comisă prin orice fel de violenţe prin care se produce o suferinţă fizică [de exemplu, printr-o violenţă psihică (sperietură puternică), prin pulverizarea unui spray paralizant sau lacrimogen în locul în care se află victima etc.)5. infracţiunea de loviri sau alte violenţe absoarbe infracţiunea de ameninţare dacă imediat după ce făptuitorul ameninţă victima cu exercitarea de violenţe, o loveşte, fiind însă absorbit în infracţiunea de omor, vătămare corporală, vătămare corporală gravă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie, ultraj în formă agravată, purtare abuzivă în formă agravată.H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 180 alin. (3) teza I C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor;3. în cazul în care victima este un membru de familie acţiunea penală poate fi exercitată şi din oficiu, însă împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală [art. 180 alin. (3) teza a II- a şi alin. (4) C.pen.].II. PARTEA PRACTICĂ

Faptul că victima a avut nevoie de un tratament local sub forma unor comprese la deget timp de trei zile nu înseamnă îngrijiri medicale în sensul art. 180 alin. (2), aşa încât fapta de lovire se încadrează în art. 180 alin. (1) C.pen. (T.S., s. pen., dec. nr. 454/1973).

Ţinând cont de circumstanţele comiterii faptei – inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii vătămate în zona capului şi aceea cu o amplitudine redusă fiind provocate vătămări corporale pentru a căror îngrijire au fost nevoie de 14-16 zile de îngrijire medicale – precum şi de existenţa unor neclarităţi în probele administrate în cauză instanţa poate dispune schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor, în infracţinea de loviri sau alte violenţe (C.A. Braşov, s. pen., dec. nr. 385/2005).

Fişa nr. 8VĂTĂMAREA CORPORALĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile [art. 181 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Material corpul persoanei în viaţă.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. lovirile sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de la 21 la 60 de zile, inclusiv;b. se poate comite fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune.2. Urmarea imediată

producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare îngrijiri medicale de cel puţin 21 de zile, dar nu mai mult de 60 de zile;

rezultă fie direct, fie indirect din acţiunea sau inacţiunea făptuitorului.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele de violenţă şi leziunile traumatice produse.D. Latura subiectivă intenţia (directă sau indirectă) ori praeteritenţia. Nu prezintă importanţă, scopul sau mobilul comiterii faptei.E. Varianta agravată lovirile sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice unui membru de familie pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de la 21 la 60 de zile, inclusiv [art. 181 alin. (1¹) C.pen.].F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. fapta consumată: în momentul în care sunt exercitate lovirile sau violenţele producătoare de leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de la 21 la 60 de zile, inclusiv;b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un criteriu medico-legal de evaluare a gravităţii vătămării sănătăţii sau integrităţii corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracţională, utilizat pentru stabilirea încadrării juridice a infracţiunii.

2. nu poate fi pus semnul egalităţii între numărul de zile de îngrijiri medicale şi numărul zilelor de spitalizare sau de concediu medical.3. dacă făptuitorul loveşte în mod repetat în aceeaşi împrejurare persoana vătămată se va reţine existenţe unei singere infracţiuni de vătămare corporală.4. nu este întotdeauna necesar pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală să existe un contact fizic între agresor şi victimă, fapta putând fi comisă prin orice fel de violenţe prin care se produce o leziune traumatică pentru a cărei vindecare sunt necesare între 21 şi 60 de zile de îngrijiri medicale.5. infracţiunea de vătămare corporală absoarbe infracţiunea de ameninţare dacă imediat după ce făptuitorul ameninţă victima cu exercitarea de violenţă, o loveşte, fiind însă absorbită în infracţiunea de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie, ultraj în formă agravată, purtarea abuzivă în formă agravată.H. condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pesoanei vătămate [art. 181 alin. (2) teza I C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor;3. în cazul în care victima este un membru de familie acţiunea penală poate fi exercitată şi din oficiu, însă împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală [art. 180 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) C.pen.].II. PARTEA PRACTICĂ

Aplicarea unor lovituri repetate cu o coadă de topor în direcţia capului unei persoane, care, pentru a se feri, ridică braţele, suferind o fractură a braţului ce necesită 55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu infracţiunea de vătămare corporală. În raport cu obiectul vulnerant, apt pentru a ucide în modul cum a fost folosit, asupra capului victimei, cu intensitate deosebită, concluzia este aceea a instanţei de apel care a schimbat încadrarea juridică greşită dată de prima instanţă, din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută la art. 181, în tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art.174 C.pen., în sensul că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, iar nu cu aceea de a cauza victimei numai leziuni corporale. În speţă, rezultatul nu s-a produs datorită gestului de apărare făcut de victimă, după ce inculpatul a epuizat acţiunea specifică infracţiunii de omor (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1901/1996).

Fişa nr. 9VĂTĂMAREA CORPORALĂ GRAVĂI. PARTEA TEORETICĂ 1. DEFINIŢIA LEGALĂFapte prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngriji medicale mai mult de 60 de zile [art. 182 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic integritatea fizcă sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Material corpul persoanei în viaţă.B. Subiect

1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv a. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. lovirile sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale mai mari de 60 de zile;b. se poate comite fie printr-o acţiune fie printr-o inacţiune.2.Urmarea imediată

producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare îngrijiri medicale de cel puţin 61 de zile;

rezultă fie direct, fie indirect din acţiunea sau inacţiunea făptuitorului.3. Legătura de cauzalitate tebuie să existe şi să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele de violenţă şi leziunile traumatice produse.D. Latura subiectivăintenţia indirectă ori praeterintenţia (la varinta de bază sau la prima variantă agravată). Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei.E. Variante agravate1. lovirile sau alte violenţe prin care se produc următoarele repercursiuni (indiferent de numărul de zile de îngrijire medicală) [art. 182 alin. (2) C.pen.]:a. pierderea unui simţ = lipsirea totală şi permanentă a persoanei vătămate de unul dintre cele cinci simţuri (auzul, văzul, pipăitul, gustul, mirosul);b. pierderea unui organ = pierderea organului se produce în urma acţiunii violente a agresorului, sau ca urmare a intervenţiei medicale ce a succedat acţiunii violente;c. încetarea funcţionării unui organ =organul există, dar nu mai funcţionează;d. o infirmitate permanentă fizică ori psihică =handicap fizic sau psihic permanent;e. sluţirea = prejudiciu estetic posttraumatc cu caracter de permanenţă, ireversibil natural,vizibil sau nu;f. avortul¹;g. punerea în primejdie a vieţii persoanei.2. lovirile sau alte violenţe săvârşite în scopul producerii de leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de cel puţin 61 de zile sau în scopul producerii uneia dintre următoarele consecinţe (pierdrea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării unui organ, infirmitate fizică sau psihică permanentă, sluţirea, avortul) [art. 182 alin. (3) C.pen.]; această formă agravată se comite din punct de vedere subiectiv numai cu intenţie directă.F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativăa. posibilă, dar neincriminată când fapta se comite cu intenţie indirectă.b. posibilă şi incriminată când fapta se comite cu intenţie directă [art. 182 alin. (3) C.pen.].3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care sunt exercitate lovirile sau violenţele producătore de leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare cel puţin 61 de zile de îngrijiri medicale

sau care au ca urmare pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate prmanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, punerea în primejdie a vieţii persoanei;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. numărul zilelor de îngrijire medicale reprezintă un criteriu medico-legal de evaluare a gravităţii vătămării sănătăţii sau intergrităţii corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracţională, utilizat pentru stabilirea încadrării juridice a infracţiunii.2. nu poate fi pus semnul egalităţii între numărul de zile de îngrijiri medicale şi numărul zilelor de spitalizare sau de concedi medical.3. când în urma lovirilor ori a violenţelor pierderea simţului este numai temporară, se va putea reţine vătămare corporală gravă în situaţia în care leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare cel puţin 61 de zile de îngrijiri medicale.4. infracţiunea de vătămare corporală gravă absoarbe infracţiunea de ameninţare dacă imediat după ce făptuitorul ameninţă victima cu exercitarea de violenţă, se loveşte, fiind însă absorbită în infracţiunea de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie sau ultraj în forma agravată.5. în cazul în care persoana vătămată este un membru de familie legiuitorul nu a prevăzut o variantă agravată a infracţiunii de vătămare corporală gravă, situaţie în care se va putea reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C.pen.

II. PARTEA PRACTICĂ Lovirea unei persoane, cu consecinţa producerii unei fracturi a braţului, cu durată de

îngrijiri medicale până la 90 de zile, constituie infracţinea de vătămare corporală gravă, chiar dacă leziunea s-a produs în locul în care victima mai suferise o fractură, iar în lipsa acsteia, durata de vindecare ar fi fost mai mică de 60 de zile (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2561/1995).

Ca urmare, ori de câte ori vătămarea corporală, săvârşită cu intenţie, a avut ca efect pierderea unuia sau a mai multor dinţi ori numai lezarea acestora, este necesar să se stabilească, pe bază de probe convingătoare, dacă prin vătămarea respectivă s-a cauzat o modificare a fizionomiei victimei sau o diminuare a funcţiilor ei fiziologice comparabile, ca importanţă, cu celelalte consecinţe avute în vedere prin art. 182 alin. (2) C.pen. În mod firesc, pentru aceasta trebuie să se ţină seama de criterii de ordin anatomic şi fiziologic proprii naturii umane, cum ar fi poziţia dintelui pierdut, fiind de notorietate că lipsa unui incisiv frontal şi chiar a unui canin, mai ales din cei fixaţi în alveolele dentare ale maxilarului superior modifică esenţial fizionomia celui lezat, dându-i aspect respingător, sau poate avea efecte negative ireversibile asupra funcţiei fiziologice a masticaţiei. Tot astfel, pentru a se determina cât mai exact prejudiciul estetic adus fizionomiei persoanei vătămate prin pierderea dinţilor, mai pot fi avute în vedere şi unele criterii specifice, cum ar fi vârsta, sexul sau profesia acesteia. Evident, la stabilirea împrejurării dacă pierderea dinţilor a avut ca efect sluţirea personei vătămate trebuie să se aibă în vedere, cu prioritate, gravitatea concretă a rezultatului imediat produs prin actul de violenţă, iar nu situaţia atenuată prin înlocuirea dinţilor smulşi sau rupţi ori prin protezare. O atare interpretare se impune nu numai pentru că recurgerea la procedee artificiale nu poate asigura redarea totalităţii însuşirilor anatomice şi fiziologice ale dintelui natural, ci şi

datorită lipsirii celui lezat, cel puţin pentru o anumită perioadă, de înfăţişarea sa firească. Se impune deci concluzia că acţiunea violentă având ca urmare smulgerea, ruperea sau lezarea unor dinţi trebuie încadrată în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C.pen. ori de câte ori această vătămare, prin natura urmărilor sale, poate fi considerată că a avut drept consecinţă pierderea întregului organ ce asigură masticaţia, încetarea funcţionării acestuia, o infirmitate prmanentă sau modificare atât de severă a fizionoiei, încât să constituie o sluţire. Dar, marea divesitate a consecinţelor ce pot fi produse asupra fizionomiei victimei sau asupra funcţiei masticaţiei, determinate nu mumai de modul în care agresorul acţionează, ci şi de particularităţile anatomice şi fiziologice ale fiecărui individ, fac dificilă, dacă nu chiar imposibilă, generalizarea efectelor în raport cu numărul şi poziţia dinţilor lezaţi. De aceea, neputându-se ajunge la o concluzie cu valabilitate de generalizare asupra consecinţelor deteriorării dentiţiei prin vătămarea produsă, este evident că nici urmările la care se referă prevederile art. 182 alin. (2) C.pen. nu pot fi stabilite decât de la caz la caz, în raport de specificul fiecărei cauze, ceea ce nu se poate realiza decât de instanţa învestită cu judecarea fiecărui proces concret (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. nr. 2/2002).

Fişa nr. 10LOVITURILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATORE DE MOARTEI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂSăvârşirea, cu praeterintenţie, a oricăreia din faptele ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală ori vătămare corporală gravă (art. 180-182 C.pen.), ce a avut ca urmare moartea victimei (art. 183 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Material corpul persoanei în viaţă.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/jutidică) cu capacitate penală.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. lovirea, vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă a integrităţi corporale sau sănătăţii unei persoane;b. se poate comite fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune prin care se produce decesul persoanei.2. Urmarea imediată moartea victimei.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele de violenţă şi moartea victimei.D. Latura subiectivă praeterintenţia. Nu prezintă importanţă în scopul sau mobilul comiterii faptei,

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile,dar neincriminate.2. Tentativă nu este posibilă.3. Consumare în momentul morţii victimei.

F. OBSERVAŢII1. aplicarea legii penale mai favorabile, a legii de graţiere, începerea cursului prescripţiei răspunderii penale se raportează la data actului de executare, iar nu la data consumării infracţiunii prin producerea morţii victimei.2. infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune progresivă.

II. PARTEA PRACTICĂ Pentru existenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu este necesar,

sub raport obiectiv, ca activitatea făptuitorului să fi provocat singură moarte victimei, ci este suficient a se constata că între această activitate şi decesul victimei există raport de cauzalitate (T.S., s. pen., dec. nr. 209/1977).

Există infracţiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, şi nu cea de omor, atunci când inculpatul a produs victimei numeroase leziuni care – deşi au avut drept rezultat moartea – nu prezentau gravitate şi, de astfel, nici mijloacele folosite nu erau apte să producă moartea, care s-a datorat unor maladii grave preexistente (T.S., s. pen., dec. nr. 4/1980).

Spre deosebirea de ucidere din culpă, în cazul căreia culpa priveşte atât lovirea victimei, cât şi rezultatul letal produs, în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 183 C.pen. făptuitorul acţionează cu praeterintenţie, ceea ce însemnă că numai rezultatul letal al faptei sale, mai grav decât cel urmărit sau acceptat, se produce din culpă (C.A. Bucureşti, s. a-II-a pen., dec. nr. 105/2000).

Fişa nr. 11VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂLegea prevede două variante tip ale infracţiunii:1. fapta care s-a pricinuit unei persoane, din culpă, o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii pentru a cărei vindecare au fost necesare îngrijiri medicale de la 11 la 60 de zile,inclusiv [art. 184 alin. (1) C.pen.];2. fapta prin care s-a pricinuit unei persoane, din culpă, o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel puţin 61 de zile sau care a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierdrea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei [art. 184 alin. (2) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Materiale corpul persoanei în viaţă.B. Subiect

1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv a. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. lovirile sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de la 11 la 60 de zile, inclusiv [art. 184 alin. (1) C.pen.],b. lovirile sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de cel puţin 61 de zile sau vreuna din următoarele consecinţe: pirderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei [art. 184 alin. (2) C.pen.],c. se poate comite fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune.

2. Urmarea imediată producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare îngrijiri

medicale de cel puţin 11 zile, dar nu mai mult de 60 de zile [art. 184 alin. (1) C.pen.] producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare îngrijiri

medicale de cel puţin 61 de zile, sau vreuna din următorele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetara fucţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei [art. 184 alin. (2) C. pen.];

rezultă fie direct, fie indirect din acţiunea sau inacţiunea făptuitorului.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele de violenţă şi urmările produse.D. Latura subiectivă culpa simplă sau cu prevedere.E. Variantele agravate1. vătămarea corporală din culpă [art. 184 alin. (1) sau (2) C.pen.] săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi [art. 184 alin. (3) şi (4) C.pen.]

este necesar ca fapta să fie săvârşită în exercitarea profesiei, meseriei sau activităţii, cu nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia.

2. vătămarea corporală din culpă săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi, de către o persoană care se află în stare de ebrietate [art. 184 alin. (4¹) C.pen.]

starea de ebrietate poate fi dovedită prin orice mijloc de probă şi nu este condiţionată de existenţa unui prag minim al alcoolemiei, putând exista şi în ipoteza în care îmbibaţia alcoolică este sub 0,80 g/l alcool pur în sânge.

F. Forme1. Acte pregătitoare nu sunt posibile.2. Tentativă nu este posibilă.3. Consumare în momentul producerii vătămării corporale.

G. OBSERVAŢII

1. numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un criteriu medico-lagal de evaluare a gravităţii vătămării sănătăţii sau integrităţii corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracţională, utilizat pentru stabilirea încadrării juridice a infracţiunii.2. nu poate fi pus semnul egalităţii între numărul de zile de îngrijiri medicale şi numărul zilelor de spitalizare sau de concediu medical.3. instigarea sau complicitatea la săvbârşirea vătămării corporale din culpă va atrage reţinerea participaţiei improprii; instigatorul, complicele va fi tras la răspundere penală pentru instigare, respectiv pentru complicitate la loviri sau alte violenţe, vătămare corporală sau vătămare corporală gravă, după caz.4. nu se va putea reţine vătămarea corporală din culpă dacă leziunile traumatice sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii a victimei este datorată culpei sale exclusive.5. dacă prin actele de violenţă comise din culpă au fost produse suferinţe fizice, ori leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesre de cel mult 10 zile de îngrijiri medicale, fapta nu este prevăzută de legea penală.6. în cazul în care la momentul vătămării corporale din culpă conducătorul autovehiculului sau tramvaiului se afla concomitent atât în stare de ebrietate, cât şi cu o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se va reţine concurs real între infracţiunea prevăzută la art. 184 alin. (4¹) C.pen. şi cea prevăzută la art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.7. în situaţia în care la momentul vătămării corporale din culpă conducătorul autovehicului sau tramvaiului se afla în stare de ebrietate, fără însă a avea o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta sa constituie infracţiunea unică de vătămare corporală din culpă la art. 184 alin. (4¹) C.pen.8. în ipoteza în care la momentul vătămării corporale din culpă conducătorul autovehiculului sau tramvaiului nu se află în stare de ebrietate, dar avea o îmbinaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se va reţine comiterea în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 184 alin. (3) C.pen. şi art. 87 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002 sau a infracţiunilor prevăzute de art. 184 alin. (4) C.pen. şi art. 87 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002.H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru varianta tip prevăzută de art. 184 alin. (1) C.pen. şi pentru agravanta acesteia prevăzută de art. 184 alin. (3) C.pen.; răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor [art. 184 alin. (5) C.pen.];2. acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu pentru varianta tip prevăzută de art. 184 alin. (2) C.pen. şi pentru agravanta acesteia prevăzută de art. 184 alin. (4) C.pen.; răspunderea penală poate fi înlăturată prin împăcarea părţilor [art. 184 alin. (6) C.pen.].II. PARTEA PRACTICĂ

Cauzarea unor vătămări grave părţii vătămate prin extirparea splinei, ca urmare a unui accident de circulaţie datorat culpei conducătorului unui autovehicul, întruneşte elementele infracţiunii prevăzute în art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen., deoarece fapta a avut ca urmare pierderea unui organ, ceea ce constituie, conform art. 182 alin. (1) C.pen., o vătămare corporal gravă, indiferent de importanţa infracţională a acestui organ şi de faptul că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2691/2000).

3. AVORTUL

Fişa nr. 12PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUII. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂLegea prevede două variante tip ale infracţiunii:1. întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în una dintre următoarele împrejurări: a. în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop; b. de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate; c. dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni [art. 185 alin. (1) C.pen.]; 2. întreruperea cursului sacinii, săvârşită fără consimţământul femeii însărcinate [art. 185 alin. (2) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect 1. Juridic viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanei însărcinate şi relaţiile sociale în legătură cu întreruperea cursului sarcinii cu respectarea integrităţii corporale, a sănătăţii şi vieţii femeii însărcinate, precum şi cele referitoare la dezvoltarea normală intrauterină a copilului conceput, dar nenăscut.2. Material corpul femeii însărcinate, precum şi copilul conceput, dar nenăscut(embrion sau fetus).B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;b. femeia însărcinată care îşi provoacă avortul nu este subiect activ al infracţiunii,2. Pasiv atât femeia însărcinată, cât şi copilul conceput, dar nenăscut.C.Latura obiectivă1. Element materiala. provocarea ilegală a întreruperii cursului sarcinii (acţiune), cu consimţământul femeii însărcinate, în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop, ori de câte ori persoana care nu are calitatea de medic ginecolog, sau dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni;b. întreruperea cursului sarcinii, săvârşită fără consimţământul valabil exprimat al femeii însărcinate.2. Urmarea imediată întrerupeea cursului sarcinii.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura de cauzalitate între acţiunea infracţională şi urmarea produsă.D. Latura subiectivă inteţia directă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei.E. Variante agravate1. întreruperea cursului sarcinii realizată în condiţiile variantelor tip, dacă prin aceasta s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală gravă (art. 182 C.pen.);2. întreruperea cursului sarcinii realizată în condiţiile variantelor tip dacă prin aceasta s-a cauzat moartea femeii însărcinate.

sub aspectul laturii subiective variantele agravate se comit praeterintenţie.F. Forme1. Acte premergătoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată (cu exceptţia varintelor agravate praeterintenţionate unde tentativă nu este posibilă).3. Consumare în momentul în care se produce urmarea prevăzută de lege.

G. OBSERVAŢII1. întreruperea cursului sarcinii se poate realiza prin orice mijloace (mecanice, chimice etc.).2. dacă provocarea ilegală a avortului care are ca urmare moartea victimei se produce cu intenţie directă sau indirectă se va reţine concursul cu omorul calificat prevăzut de art. 175 alin. (1) lit. h) C.pen.H. Cauze de nepedepsire legea [art. 185 alin. (6) C.pen.] prevede trei cauze de nepedepsire a provocării nelegale a avortului când este săvârşită de un medic iar:1. întreruperea cursului carcinii era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel;2. vârsta sarciniii a depăşit 14 săptămâni şi întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale;3. întreruperea cursului sarcinii s-a realizat fără consimţământul femeii însărcinate, iar aceasta se afla în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, dar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale.I. PREZENTAREA COMPARATIVĂOmorul deosebit de grav săvârşit asupra femeii gravide [art. 176 alin. (1) lit. g) C.pen.]Vătămarea corporală gravă care a avut ca urmare avortul [art.182 alin. (2) şi (3) C.pen.]Provocarea ilegală a avortului urmată de moartea femeii însărcinate [art. 185 alin. (3) teza a II-a]Elemente comune:1. categorie: infracţiuni contra persoanei;2. obiectul material: corpul femeii însărcinate;3. subiectul activ (autor, coautor, complice, instigator): orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală;4. subiectul pasiv: femeia însărcinată;5. latura obiectivă (legătura de cauzalitate): trebuie să existe şi să fie dovedită;6. prescripţie: răspunderea penală a participanţilor la comiterea oricărei dintre aceste infracţiuni este imprescriptibilă.Deosebiri1. Obiect juridic: viaţa persoanei însărcinate şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă2. Latura obiectivă.a. Elementul material:acţiunea sau inacţiunea prin care se provoacă moartea persoanei însărcinate.b. Urmarea imediată: moartea femeii însărcinate.3. Latura subiectivă: intenţia directă sau indirectă.4. Forme. Tentativa este posibilă şi este incriminată.Pedepsa: detenţiunea pe viaţă sau închisoarea.1. Obiectul juridic: integritatea fizică sau sănătatea persoanei însărcinate şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Latura obiectivăa. Elementul material: lovirile sau alte violenţe exercitate asupra femeii însărcinate care nu sunt apte să producă moartea victimei, dar care produc avortul.b. Urmarea imediată: vătămarea corporală a femeii însărcinate şi pierderea produsului de concepţie.3. Latura subiectivă: intenţia indirectă sau praeterintenţia, cu excepţia formei agravate prevăzută de art. 182 alin. (3) când infracţiunea se comite numai cu intenţie directă.

4. Forme. Tentativa nu este posibilă în cazul în care fapta este comisă cu praeterintenţie, şi este posibilă, dar neincriminată în cazul în care fapta este comisă cu intenţie indirectă. Pedeapsa: închisoarea.1. Obiect juridic: viaţa persoanei însărcinate şi relaţiile sociale în legătură cu întreruperea cursului sarcinii (cu respectarea vieţii femeii însărcinate).2. Latura obiectivăa. Elementul material: provocarea ilegală a întreruperii cursului sarcinii (acţiune), cu consimţământul femeii însărcinate, în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop, ori de către o pesoană care nu are calitatea de medic ginecolog sau dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni, respectiv întreruperea cursului sarcinii, sâvârşită fără consimţământul valabil exprimat al femei însărcinate, dacă aceste manopere au produs moartea femeii însărcinate.b. Urmarea imediată: moartea femeii însărcinate.3. Latura subiectivă: praeterintenţia.4. Forme. Tentativa nu este posibilă.Pedeapsa: închisoarea.

4. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI

Fişa nr. 13LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGALI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂLipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal [art. 189 alin. (1) C.pen.]2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic libertatea fizică a persoanei precum şi relaţiile sociale referitoare la protejarea libertăţii persoanei.2. Material a. nu are, la varianta tip;b. corpul persoanei lipsite de libertate, la variantele agravante.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;b. la varianta tip participaţia penală este posibilă în forma instigării sau a complicităţii anterioare;c. coautorul şi complicitatea concomitentă constituie o variantă agravată a infracţiunii.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. lipsirea efectivă de libertate a unei persoane;b. restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane;c. se poate comite fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune.

Cerinţa esenţială: lipsirea de libertate să fie ilegală.

2. Urmarea imediată lipsirea de libertatea de mişcare a persoanei vătămate.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele efectuate şi urmarea imediată produsă.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei.E. Variante agravate 1. comitera faptei prin simulare de calităţi oficiale [art. 189 alin. (2) C.pen.]

calitatea oficială pesupune abilitatea legală a unei persoane care exercită o anumită funcţie de a efectua acte ce intră în atribuţiile funcţiei sale şi care pot conduce la luarea unei măsuri private de libertate;

făptitorul nu trebuie să aibă calitatea oficială pe care o invocă la momentul comiterii faptei.

2. comiterea faptei prin răpire [art. 189 alin. (2) C.pen.] făptuitorul trebuie să conducă victima prin constrângere în locul dorit de acesta.

3. comiterea faptei de o persoană înarmată [art. 189 alin. (2) C.pen.] făptuitorul fie trebuie să aibă în mod vizibil asupra sa la momentul comiterii faptei o

armă propriu-zisă [art. 151 alin. (1) C.pen.] ori să săvârşească fapta prin folosirea unei arme asimilate [art. 151 alin. (2) C.pen.].

4. comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună [art. 189 alin. (2) C.pen.] participanţii au calitatea de coautori sau comlpici concomitenţi, fiind necesar ca cel puţin

unul dintre aceştia să răspundă penal.5. solicitarea în schimbul eliberării persoanei lipsite ilegal de libertate a unui folos material sau a oricărui avantaj [art. 189 alin. (2) C.pen.]

absoarbe infracţiunea de şantaj;6. lipsirea de libertate a unui minor [art. 189 alin. (2) C.pen.]

făptuitorul trebuie să fie cunoscut că lipseşte de libertate o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.

7. lipsirea de libertate urmată de supunerea persoanei vătămate unor suferinţe [art. 189 alin. (29) C.pen.]8. lipsirea de libertate are ca urmare şi punerea în pericol a sănătăţii sau vieţii persoanei vătămate [art.189 alin. (2) C.pen.]

sub aspectul laturii subiective această variantă agravată se comite cu praeterintenţie.9. comitera faptei în scopul de a obliga victima la practicarea prostituţiei [art. 189 alin. (3) C.pen.]10. comiterea faptei este urmată de solicitarea pentru eliberarea persoanei ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act [art. 189 alin. (4) C.pen.]11. săvârşirea faptei de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat [art. 189 alin. (5) C.pen.]12. fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei [art. 189 alin. (6) C.pen.]

sub aspectul laturii subiective această variantă agravată se comite cu praeterintenţie.F. Forme1. Acte pregătitoarea. posibile, dar neincriminate;b. legiuitorul incriminează autonom drept tentativă actele pregătitoare ce constau în producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau în luarea de măsuri în vederea comiterii lipsirii

ilegale de libertate urmată de solicitarea, pentru eliberarea persoanei ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguernamentală sau un grup de persoane să îndeplinescă sau să nu îndeplinească un anumit act [art.189 alin. (8) C.pen.]2. Tentativă posibilă şi incriminată (cu excepţia variantei agravate potrivit căreia fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, când infracţiunea este praeterintenţionată).3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care persoana vătămată este lipsită efectiv de libertatea de mişcare.b. faptă epuizată: fiind o infracţiune continuă fapta se epuizează în momentul în care ia sfârşit privarea nelegală de libertate; deopotrivă lipsirea ilegală de libertate poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se în această ipoteză după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. în cazul în care lipsirea de libertate urmată de supunerea persoanei vătămate unor suferinţe şi se produce o leziune traumatică, iar fapta întruneşte elementele constitutive ale uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C.pen. – 182 C.pen. se va reţine concursul de infracţiuni între lipsirea de libertate în forma agravată prevăzută de art. 189 alin. (2) C.pen. şi una dintre aceste infracţiuni.2. în cazul în care moartea sau sinuciderea nu se produce praeterintenţionat, ci ca urmare a exercitării cu intenţie a unor acte de violenţă lipsirea de libertate va fi reţinută în concurs cu una dintre următoarele infracţiuni, după caz: omorul (simplu, calificat sau deosebit de grav), lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori cu determinarea sau înlesnirea siuciderii.3. lipsirea de libertate aste absorbită în conţinutul constitutiv al infracţinii de viol (art. 197 C.pen.) pe perioada strict necesară întreţinerii prin constrângere a actului sexual; dacă lipsirea de libertate continuă şi după această înteţinerea raportului sexual prin constrângerea victimei se va reţine concursul real cu infracţinea de viol; când infracţiunea de viol prin constrângere nu se consumă rămânând în faza tentativei, lipsirea de libertate îşi redobândeşte caracterul autonom, urmând a fi reţinută în concurs cu tentativa de viol.4. nu se va putea reţine lipsirea ilegală de libertate în cazul prinderii persoanei care a comis o infracţiune flagrantă dacă acesta este condusă într-un interval rezonabil de timp în faţa autorităţilor, ori în cazul în care părinţii în exercitarea autorităţii părinteşti restrâng în limite rezonabile libertatea de mişcare a copilului.II. PARTEA PRACTICĂ

Eementul material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal constă în săvârşirea unei acţiuni (sau inacţiuni) care are ca rezutat privarea unei persoane de libertate, neinteresând scopul, timpul sau mijloacele folosite de inculpat.(...) Nu importă împrejurarea că privarea de libertate s-a săvârşit în asemenea condiţii încât, dacă ar fi făcut unele eforturi de a fi recurs la anumite abilităţi, partea vătămată s-ar fi putut elibera şi nici dacă, în raport cu aceleaşi condiţii de fapt, aceasta a avut oarecare libertate de acţiune ori a fost complet imobilizată. Cât priveşte durata acţiunii (inacţiunii) ce realizează elementul material al infracţiunii, în principiu, nu există o limită minimă sau maximă, acestea putând diferi, în funcţie de mobilul şi scopul urmărit de inculpat, de condiţiile şi mijloacele de săvârşire (C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 200/1996).

În cazul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 C.pen. în modalitatea punerii victimei în neputinţă de a se apăra, prin imobilizare, lipsirea de libertate a victimei pe timpul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie se absoarbe în conţinutul constitutiv

al acestei infracţiuni. Dacă, însă, timpul în care victima este lipsită de libertate depăşeşte timpul cât s-a desfăşurat comiterea infracţiunii de tâlhărie, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 C.pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 din acelaşi cod. Faptele de tâlhărie şi de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşite de mai multe persoane împreună se încadrează în prevederile art. 211 alin. (2¹) lit. a) C.pen. referitaoare la tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane împreună şi în prevederile art. 189 alin. (2) C.pen. referitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. În acest caz, instanţa nu poate reţine şi circumstanţa agravantă legală prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C.pen., constând în săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, întrucât elementele circumstanţiale de agravare primează asupra aplicării circumstanţei agravate legale şi o exclud (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1839/2007).

Fişa nr. 14VIOLAREA DE DOMICILIUI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂPătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care foloseşte sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia [art. 192 alin. (1) C.pen.]2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la protecţia inviolabilităţii domiciliului şi a vieţii private a persoanei fizice.2. Matetial nu are.B. Subiect1. Activ (autor, coutor, instigator, complice) a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;b.la varianta tip participaţia penală este posibilă în forma instigării sau a complicităţii anterioare;c. coautorul şi complicitatea concomitentă constituie o variantă agravată a infracţiunii;d. proprietarul imobilului poate avea calitatea de subiect activ (inclusiv, nemijlocit) al infracţiunii.2. Pasiva. persoana fizică în folosinţa căreia se află locuinţa, încăperea, dependinţa, sau locul împrejmuit ţinând de acestea care are dreptul de a permite sau refuza intrarea sau rămânerea în aceste spaţii;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Elemnt materiala. pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea;b. refuzul de părăsire a unei locuinţe, încăperi, dependinţe sau a unui loc împrejmuit ţinând de acestea; refuzul trebuie să fie precedat de o cerere explicită de a părăsi spaţiul protejat de lege din partea persoanei care îl foloseşte.

Cerinţe esenţiale:

a. pătrunderea să fie fără drept, efectivă şi fără consimţământul persoanei care foloseşte „domiciliul”; lipsa consimţământului se prezumă până la proba contrară;b. refuzul de părăsire să fie fără drept.2. Urmarea imediată producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării inviolabilităţii „domiciliului” persoanei vătămate (infracţiune de pericol abstract).3. Legătura de cauzalitate rezultă din materalitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii fapteiE. Variante agravate 1. comiterea faptei de o persoană înarmată [art. 192 alin. (2) C.pen.]

făptuitorul fie trebuie să aibă în mod vizibil asupra sa la momentul comiterii faptei o armă propriu-zisă [art. 151 alin. (1) C.pen.] ori să săvârşescă fapta prin folosirea unei arme asimilate [art. 151 alin. (2) C.pen.]

2. comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună [art. 192 alin. (2) C.pen.] participanţii au calitatea de coautori sau complici concomitenţi, fiind necesar ca cel puţin

unul dintre aceştia să răspundă penal.3. comiterea faptei în timpul nopţii [art. 192 alin. (2) C.pen.]

fapta trebuie săvârşită după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii.4. comiterea faptei prin folosirea calităţii mincinoase [art. 192 alin. (2) C.pen]

calitatea mincinoasă este acea calitate neadevărată (indiferent dacă este sau nu o calitate oficială) pe care o persoană o invocă sau o atribuie altei persoane în scopul inducerii sau menţinerii în eroare a persoanei vătămate pentru a intra în domiciliu sau pentru a refuza părăsirea acestuia.

F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul pătrunderii fără drept şi fără consimţământul persoanei vătămate în domiciliul acesteia, respectiv în momentul refuzului de a părăsi domiciliul;b. fapta epuizată: poate îmbrăca forma infracţiunii continue când fapta tipică se prelungeşte în timp, caz în care infracţiunea se epuizează în momentul părăsirii „domicilliului”; deopotrivă violarea de domiciliu poate fi comisă în forma continuată, epuizându-se, în această ipoteză, după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. în sensul art. 192 C.pen. nu constituie un „domiciliu” spaţiul din cadrul unui loc de deţinere chiar dacă este folosit de cel privat de libertate, însă din punct de vedere procedural poate fi încuviinţată o percheziţie domiciliară în cadrul unei celule din cadrul unui penitenciar.2. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domicilui dacă făptuitorul pătrunde într-un imobil locuit de mai multe persoane, având consimţământul numai al uneia dintre persoanele care folosesc imobilul.3. dacă o persoană comite ambele variante alternative ale elementului material al infracţiunii se va reţine existenţa unei infracţiuni unice simple de violare de domiciliu, iar nu un concurs de infracţini ori o infracţine continuată.4. în cazul în care sustragerea de bunuri dintr-o locuinţă este comisă prin efracţie se va reţine concursul real cu conexitate etiologică între infracţiunea de furt calificat săvârşită prin efracţie

prevăzut de art. 209 alin. (1) lit. i) C.pen. şi infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C.pen.5. pătrunderea, în orice mod, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C.pen. şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2¹) lit. c) C.pen.6. pătrunderea, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ţine de domiciliul persoanei, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C.pen. şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C.pen., cu excepţia circumstanţei incriminate în art. 211 alin. (2¹) lit. c) C.pen.H. Condiţii de procedibilitate sau pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul variantei tip [art.192 alin. (1) C.pen.]2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragera plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor.II. PARTEA PRACTICĂ

Există infracţiunea de violare de domiciliu şi atunci când pătrunderea inculpatului fără drept are loc într-o locuinţă care nu este efectiv ocupată de partea vătămată (C.A.B., s. pen., dec. nr. 277/1999).

Nu exstă infracţiunea de violare de domiciliu în formă agravată dacă inculpatul s-a înarmat cu un lemn cu care a spart unele obiecte precum şi geamul de la locuinţa victimei; în cazul lemnului nu poate fi asimilat cu o armă în condiţiile art. 151 alin. (2) C.pen. deoarece nu este folosit efectiv pentru atac (T. S., s. pen., dec. nr. 287671976).

Fişa nr. 15AMENINŢAREAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natura sa o alarmeaza [art. 193 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei.2. Material nu are.B. Subiect 1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;b. coautorul nu este posibil atunci când ameninţarea este comisă prin viu grai, în această ipoteză infracţiunea fiind instantanee şi având un subiect activ unic.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă 1. Element material

a. ameninţarea, directă sau idirectă, explicită sau implicită, prin orice mijoace că, în viitorul apropiat, va fi săvârşită o infracţiune sau o faptă (acţine sau inacţiune) prin care se poate produce un prejudiciu material (determinat sau determinabil), împotriva unei persoane, a soţului său ori a unei rude apropiate;b. ameninţarea trebuie să fie susceptibilă de a produce o temere serioasă pentru persoana ameninţată, de natură să o alarmeze;c. răul cu care se ameninţă trebuie să fie injust şi iminent sau să se producă în viitorul apropiat.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru libertatea psihică a perspoanei ameninţate.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe între ameninţare şi starea de pericol produsă.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei, şi nici dacă infractorul a luat sau nu decizia de a comite fapta cu care se ameninţă. E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate (cu excepţia situaţiei în care fapta se comite prin viu grai, când nu sunt posibile).2. Tentativă posibilă, dar neincriminată (cu excepţia situaţiei în care fapta se comite prin viu grai, când nu este posibilă).3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care persoana vătămată ia cunoştinţă despre acţiunea de ameninţare care este de natură să o alarmeze.b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSERVAŢII1. în cazul în care subiectul pasiv este un funcţionar care exercită o funcţie ce implcă exerciţiul autorităţii de stat, ameninţarea va fi absorbită în infracţiunea complexă de ultraj [art. 239 alin. (1) C.pen.].2. ameninţarea poate constitui mijlocul de comitere şi a altor infracţiuni complexe (şantaj, tâlhărie, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti), caz în care infracţiunea de ameninţare este absorbită în aceste infracţiuni.3. în cazul în care după ameninţare este comisă infracţiunea cu care se ameninţă se va reţine numai aceasta din urmă infracţiune care va absorbi ameninţarea.G. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate 1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 193 ain. (2) C.pen.]2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor.

II. PARTEA PRACTICĂ Pentru a fi săvârşită infracţiunea prevăzută la art. 193 C.pen. este necesar ca acţiunea de

ameninţare să insufle victimei temerea că persoana sa va fi expusă unui pericol efectiv. În consecinţă, ameninţarea trebuie să fie serioasă, suceptibilă să alarmeze victima, adică să-i provoace o restrângere a libertăţii psihice, valoare ocrotită prin instituirea normei penale (T. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 487/2003).

Fişa nr. 16

ŞANTAJULI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂConstrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul [art.194 alin. (1) C.pen.]2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: libertatea psihică a persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la libertate.b. secundar: relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică (la forma agravată).2. Material a. în principiu nu are.b. excepţie: la forma agravantă – corpul persoanei sau bunul determinat.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea pluralităţii de infracţiuni;c. la infracţiunile de corupţie există un subiect pasiv calificat.C. Latura obiectivă1. Element material constrângerea prin violenţă sau ameninţare a unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.2. Urmarea imediată starea de pericol referitoare la libertatea psihică a persoanei.3. Legătura de cauzalitate între constrângere şi starea de pericol.D. Latura subiectivă numai intenţia directă calificată prin scop („spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul”). Nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.E. Varianta agravată ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată [art. 194 alin. (2) C.pen.]F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare a. faptă consumată: în moentul în care se produce starea de pericol pentru libertatea persoanei;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de exercitare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. infracţiunea de şantaj este o infracţiune de pericol;2. ameninţarea poate fi relizată pe cale orală sau scrisă (inclusiv prin presă), şi poate privi fie persoana şantajată fie un terţ (soţul sau rudă apropiată).3. când activitatea de constrângere se realizează prin ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte reale este important ca aceste fapte să nu fi fost deja cunoscute în totalitate de public, iar atunci când darea în vileag priveşte fapte imaginare este important ca acestea să fie credibile.

4. infracţiunea de şantaj absoarbe infracţiunea de ameninţare (art. 180 C.pen.), însă este absorbită în forma agravată a infracţiuni de lipsire de libertate când în schimbul eliberării persoanei vătămate se cere un folos material sau orice alt avantaj [art. 189 alin. (2) ipoteza a V-a C.pen.]5. infracţiunea de şantaj va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală (art. 181 C.pen.) sau cu infracţiunea de vătămare corporală gravă (art. 182 C.pen.)H. REPREZENTARE COMPARATIVĂŞantaj1. Obiect juridic: vezi mai sus2. Obiect material: vezi mai sus3. Latura obiectivă: trebuie să existe un interval de timp între exercitarea constrângerii şi activitatea victimei de a da, a face, a nu face, sau a suferi ceva.4. Latura subiectivă: vezi mai sus 5. Forme:tentativa, forma consumată: vezi mai sus

Tâlhărie1. Obiectul juridic:a. principal: relaţile sociale referitoare la protecţia dreptului de proprietate, a posesiei sau detenţiei bunurilor mobile corporale ale unei persoane;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la protecţia libertăţii psihice a persoanei sau cele referitoare la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.2. Obiectul material:a. principal: bunul mobil corporal aflat în proprietatea, posesia sau detenţia altuia;b. secundar: corpul persoanei.3. Latura obiectivă: după exercitarea constângerii asupra persoanei vătămate, infractorul îi sustrage bunul pe care acesta îl deţine.4. intenţia directă, calificată prin scop (însuşirea bunului sustras, respectiv luarea ori păstrarea bunului sustras, ori asigurarea scăpării, respectiv înlăturarea urmelor infracţiunii).5. Forme:a. tentativa este posibilă şi incriminată;b. forma consumată: în momentul luării bunului.II. PARTEA PRACTICĂ

Obiectul juridic principal al tâlhăriei îl constiuie patrimoniul persoanei, în timp ce obiectul juridic principal al şantajului este libertatea morală a acesteia. De asemanea, în cazul tâlhăriei, de regulă exercitarea violenţei sau ameninţării este simultană cu luarea bunului, pe când în cazul şantajului violenţa sau ameninţarea se exercită în scopul dobândirii ulterioare a unui folos injust (C.S.J., s. pen., dec. nr. 4266/1999).

Pentru existenţa infracţiunii de şantaj nu este necesar ca partea vătămată să dea inculpatului suma de bani cerută, elementele constitutive ale infracţiunii fiind întrunite chiar dacă suma de bani nu a fost efectiv dată, deoarece şantajul este o infracţiune îndreptată, în principal, împotriva libertăţii morale a persoanei, libertate încălcată prin simplul fapt al constrângerii acesteia să dea, să facă, să nu afacă sau să sufere ceva împotriva voinţei sale (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3508/2008).

Fişa nr. 17VIOLAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI

I. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂDeschiderea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă [art. 195 alin. (1) C.pen.].Constituie variantă asimilată a infracţiunii sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat la cunoţtinţă de acesta din greşelă sau din întâmplare [art.195 alin. (2) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la inviolabilitatea corespondenţei sau a comunicaţiilor unei persoane şi cele privitoare la protecţia vieţii private a persoanei.2. Materiala. în pricipiu, nu are;b. când corespondenţa sau comunicările unei persoane sunt prezentate sau stocate pe un suport material, acesta va constitui obiectul material al infracţiunii.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;b. coautoratul nu este posibil atunci când divulgarea secretului corespondenţei este comisă prin viu grai, în această ipozetă infracţinea fiind instantanee şi având un subiect activ unic.2. Pasiva. persoana fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element material

Varianta tip:a. deschiderea unei corespondenţe adresate altuia;b. interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin mijloace de transmitere la distanţă între alte persoane (telefon, telegraf, e-mail, messenger, facebook etc.).Cerinţa esenţială: deschiderea sau interceptarea corespondenţei sau comunicaţiei să fie făcută fără drept.

Varianta asimilată:a. sustragerea corespondenţei;b. distrugerea corespondenţei;c. reţinerea fără drept a corespondenţei;d. divulgarea fără drept a conţinutului coresondenţei, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost dechisă din greşeală, şi divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat la cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare.2. Urmarea imediată starea de pericol creată prin violarea secretului corespondenţei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobiluil comiterii faptei.

E. Varianta agravată comiterea variantei tip sau a celei asimilate a infracţiunii în calitate de autor sau coautor de către un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces.F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate (cu excepţia situaţiei în care fapta se comite prin divulgarea secretului corespondenţei, prin viu grai, când nu sunt posibile).2.Tentativă posibilă, dar neincriminată (cu excepţia situaţiei în care fapta se comite prin divulgarea secretului corespondenţei, prin viu grai, când nu este posibilă).3. Consumare a. faptă consumată: în momentul în care sunt realizate variantele alternative ale elementului material al infracţiunii.b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală); în ipoteza săvârşirii infracţiunii în modalitatea reţinerii fără drept a corespondenţei, infracţiunea este continuă şi se epuizează în momentul încetării reţinerii sau al condamnării definitive a infractorului.G. OBSERVAŢII1. în cazul variantei asimilate când fapta este comisă prin sustragerea corespondenţei nu se va reţine concursul cu infracţiunea de furt, ci numai infracţiunea de violare a secretului corespondenţei, deoarece există un concurs de calificări juridice; deopotrivă, dacă fapta este comisă prin distrugerea corespondenţei nu se va reţine concursul cu infracţiunea de distrugere.H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate 1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 195 alin. (3) C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată, atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcara părţilor.

II. PARETEA PRACTICĂ Confecţionarea unor dispozitive de interceptare a convorbirilor telefonice, în scopul

ascultării acestora pentru a verifica fidelitatea unei soţii constituie infracţiunea prevăzută la art. 195 sau, după caz, complicitate la această infracţiune, iar nu infracţiune de confecţionare de mijoace specifice de interceptare a comunicaţiilor prevăzută de Legea nr. 51/1991 (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1492/2003).

Fişa nr. 18DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONALI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂDivulgare, fără drept, a unor date, documente sau informaţii cu caracter de secret profesional, de către acela căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei sau a funcţiei, dacă este de natură a aduce prejudicii materiale sau morale altei persoane [art. 196 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale privind libertatea persoanei de a încredinţa date confidenţiale celor care prin profesiile pe care le exercită sunt ţinuţi să nu le divulge.2. Material nu are.

B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitatea penală;b. participaţia nu este posibilă decât în forma instigării sau a complicităţii;c. coautoratul nu este posibil, obligaţia de a păstra confidenţialitatea având caracter personal.2. Pasiva. persoana despre care au fost încredinţate anumite date sau informaţii confidenţiale subiectului activ;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. divulgarea unor date confidenţiale de către persoanele care le-au cunoscut în exerciţiul profesiei sau funcţiei;b. se poate comite fie printr-o acţiune, fie printr-o incţiune.

Cerinţa esenţială: divulgarea să fie fără drept şi de natură a prejudicia (material sau moral) persoana vătămată.

2. Urmarea imediată starea de pericol creată prin divulgarea fără drept a informaţiilor confidenţiale.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul în care se comite fapta tipică;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).F. OBSERVAŢII1. nu se va reţine săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului profesional dacă legea impune sub sancţiune penală obligaţia de a aduce la cunoştinţă organelor de urmărire penală sau instanţei date sau împrejurări confidenţialeG. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 196 alin. (2) C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor

5. INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ

Fişa nr. 19VIOLULI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa [art. 197 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic a. principal: libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexuale a persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu aceasta;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică, sănătatea sau viaţa persoanei (la formele agravante).2. Material corpul persoanei în viaţă.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;b. este posibilă instigarea şi complicitatea anterioară;c. coautoratul, complicitatea concomitentă= formă agravantă.2. Pasiv a. orice persoană fizică în viaţă;b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea pluralităţii de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Elemnt materiala. actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex care are loc fără ca victima să fi consimţit la acel act sexual (prin constrângere ori profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa);b. act sexual de orice natură desemnează:i. raportul sexual;ii. actul sexual oral sau anal; iii. orice alte acte de penetrare vaginală, orală sau anală, cu caracter sexual.2. Urmarea imediată starea de pericol referitoare la încălcare a libertăţii vieţii sexuale a persoanei.3. Legătura de cauzalitatea. rezultă din materialitatea faptei;b. la formele agravate comise cu praeterintenţie trebuie dovedită [art. 197 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C.pen.].D. Latura subiectivă1. intenţia directă;2. praeterintenţia la unele forme agravate [ art. 197 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C.pen.];3. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită fapta.E. Variante agravate 1. violul săvârşit de mai multe persoane (coautori, autori succesivi sau complici concomitenţi);2. violul comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptutitorului;3. violul comis asupra unui membru de familie (art. 149¹ C.pen.);4. violul care a avut ca urmare praeterintenţionată o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei (art. 182 C.pen.);

5. violul a avut ca urmare praetenţionată moartea sau sinuciderea victimei;6. violul comis asupra unei persoane care nu a împlnit vârsta de 15 ani (în cazul în care nu se reţine eroarea de fapt asupra vârstei).F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă a. imperfectă: este posibilă şi incriminată;b. perfectă: nu este posibilă;c. cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu şi împiedicarea producerii rezultatului.3. Consumarea. fapta consumată: în momentul în care are loc penetrarea sexuală a victimei fără consimţământul acesteia;b. fapt[ epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. în cazul necrofiliei nu se va reţine comiterea infracţiunii de viol, ci numai a celei de profanare de morminte.2. violul în forma de bază comis prin constrângere absoarbe infracţiunea de lipsire nelegală de libertate (art. 189 C.pen.) pe perioada necesară pentru săvârşirea infracţiunii, şi poate absorbi infracţiunea de ameninţare (art. 193 C.pen.), infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 180 C.pen.), ori cea de vătămare corporală (art. 181 C.pen.) în funcţie de particularităţile cauzei; violul comis de făptuitorul care profită de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi expărima voinţa nu este o infracţiune complexă deoarece nu absoarbe în conţinutul său alte infracţiuni.3. actele de agresiune sexuală care nu implică şi penetrarea nu constituie infracţiune de viol, putând în funcţie de particularităţile cauzei să constituie o tentativă la aceasta.4. violul este incriminat şi atunci când are loc între soţi, logodnici, concubini etc.5. când infractorul a acţionat cu intenţia de a provoca moartea sau vătămarea corporală gravă a victimei se va reţine concursul dintre viol şi omor, respectiv vătămarea corporală gravă.6. în cazul formelor agravate comise cu praeterintenţie violul se poate înfăţişa ca o infracţiune progresivă.H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate dacă infracţiunea este comisă în forma de bază [art. 197 alin. (1) C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin împăcarea părţilor.

II. PARTEA PRACTICĂ Prin act sexual de orice natură susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol (...) se

înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând supra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. nr. 3/2005).

Acostarea şi ameninţarea mai multor femei de către 4 inculpaţi, după care fiecare a dus câte o femeie pe câmp săvârşind violul în locuri apropiate, dar separate, constituie

infracţiune de viol săvârşită de mai multe persoane împreună (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1955/1995).

Raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care este rudă în linie directă sau frate ori soră, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, constituie atât infacţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C.pen., cât şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din acelaşi cod, în concurs ideal, iar dacă victima, rudă apropiată, locuieşte şi gopodăreşte împreună cu făptuitorul, o atare faptă constituie infracţiune de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (2) lit. b¹) C.pen., în concurs ideal cu infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din acelaşi cod. Raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru de famlie, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. Infracţiunea de viol, în modalitatea raportului sexual, prevăzută de art. 197 alin. (1) C.pen. raportat la alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., se va reţine în concurs cu infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. nr. 2/2005).

Există viol agravat dacă victima avea vârsta de 9 ani, chiar dacă nu s-a folosit violenţa; în acest caz nu se poate presupune că victima şi-a exprimat în mod liber voinţa consimţind la raport sexual (T.Bucureşti, s. pen., dec. nr. 169/1982).

În cazul în care inculpatul nu a reuşit să comită violul, care a rămas în faza tentativei, însă s-a produs moartea ori sinuciderea victimei, pedeapsa aplicabilă este cea prevăzută în art. 197 alin. (3) C.pen. Temeiul agravantei prevăzute de art. 197 alin. (3) C.pen. îl constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos al violului sau al tentativei de viol, faptul că în acest caz se aduce atingere însăşi vieţii, care este valoarea socială ocrotită prin incriminarea acestei agravantei legale. Dacă acest rezultat s-a produs, nu mai este relevantă forma în care s-a realizat activitatea intenţionată, ci întreaga activitate infracţională trebuie raportată la rezultatul final, moartea sau sinuciderea victimei, care constituie temeiul agravării răspunderii penale (T.S., s. pen., dec. nr. 197/1980).

Fişa nr. 20ACTUL SEXUAL CU UN MINORI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂActul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani [art. 198 alin. (1) C.pen.].Constituie variantă asimilată a infracţiunii actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se da calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia [ art. 198 alin. (2) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic

a. principal: libertatea vieţii sexuale a minorului şi relaţiile sociale în legătură cu acestea ;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică, sănătatea sau viaţa persoanei (la formele agravate).2. Material corpul minorului.B.Subiectiv1. Activa. la varianta tip: orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;b. la varianta asimilată: tutorele, curatorul, supraveghetorul, îngrijitorul, medicul curant, profesorul sau educatorul minorului.2. Pasiva. la varianta tip: minorul cu vârsta sub 15 ani, care îşi poate exprima valabil consimţământul la întreţinerea actului sexual;b. la varianta asimilată: minorul cu vârsta între 15 şi18 ani;c. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea pluralităţii de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. întreţinerea unui act sexual de orice natură, liber consimţit, cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani (varianta tip);b. întreţinerea unui act sexual de orice natură, liber consimţit, cu un minor cu vârsta între 15 -18 ani, de către tutorele, curatorul, supraveghetorul, îngrijitorul, medicul curant, profesorul sau educatorul minorului care s-a folosit (direct sau indirect) de calitatea sa în acest scop, ori care a abuzat de încrederea minorului sau de autoritatea ori influenţa sa asupra minorului (varianta asimilată).c. act sexual de orice natură desemnează:i. raportul sexual;ii. actul sexual oral sau anal;iii. orice alte acte de penetrare vaginală, orală sau anală cu caracter sexual.2. Urmarea imediată starea de pericol rezultată din încălcarea libertăţii sexuale a minorului.3. Legătura de cauzalitate a. rezultă din materialitatea faptei;b. la forme agravate comise cu praeterintenţie trebuie dovedită [art.198 alin. (5) şi alin. (6) C.pen].D. Latura subiectivă1. intenţia directă;2. praeterintenţia la unele forme agravate [art. 198 alin. (5) şi alin. (6) C.pen.];3. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită fapta, cu excepţia situaţiei în care fapta a fost săvârşită în scopul producerii de materiale pornografice, când se va reţine forma agravată.E. Variante agravate1. actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, determinat de oferirea sau darea de bani ori ale foloase de către făptuitor, direct sau indirect, minorului [art. 198 alin. (3) C.pen.];2. actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, întreţinut în scopul producerii de materiale pornografice [art. 198 alin. (4) teza I C.pen.];

3. actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, întreţinut în scopul producerii de materiale pornografice prin folosirea constrângerii [art. 198 alin. (4) teza a II-a C.pen.];4. actul sexual de orice natură care a avut loc cu un minor sub 15 ani care se afla în îngriirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului şi prin care s-a cauzat minorului o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii [art. 198 alin. (5) C.pen.];5. actul sexual de orice natură care a avut loc cu un minor sub 15 ani sau în scopul producerii de materiale pornografice şi prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii [ art. 198 alin. (5) C.pen.],6. actul sexual de orice natuă, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex , care nu a împlinit vârsta de de 18 ani, care a avut ca urmare moartea sau sinucidera victimei [art. 198 alin.(6) C.pen.].F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă a. imperfectă: este posibilă şi incriminată;b. perfectă: nu este posibilă;c. cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu şi împiedicare producerii rezultatului.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul întreţinerii actului sexual cu minorul;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după ultimul act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. infracţiunea de act sexual cu un minor poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de corupţie sexuală, când actul sexual consimţit cu un minor are loc în prezenşa altui minor.2. în cazul formelor agravate comise cu praeterintenţie actul sexual cu un minor se poate înfăţişa ca o infracţiune progresivă.3. când doi minori cu vârsta sub 15 ani întreţin de comun acord un act sexual de orice natură, ambii vor fi subiecţii activi ai infracţiunii de act sexual cu un minor.4. când din probele administrate rezultă că minorul nu avea posibilitatea de a exprima un consimţământ valabil pentru întreţinerea unui act sexual de orice natură din cauza vârstei foarte fragede se va reţine săvârşirea infracţiunii de viol.

Fişa nr. 21SEDUCŢIAI. PARETEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a a vea cu el raport sexual [art. 199 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic libertatea vieţii sexuale a minorei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Material corpul minorei.B.Suiect1. Activ

a. nemijlocit: bărbatul major (căsătorit sau necăsătorit) care are capacitatea fizică de a întreţine un raport sexual; cu excepţie, bărbatului cu vârsta cuprinsă înte 16 şi 18 ani (poate obţine dispensă de vârstă în vederea căsătoriei);b. nu este posibil coautoratul şi nici comiterea infracţiunii în calitate de subiect activ nemijlocit de către o persoană de sex feminin;c. complicitate şi instigarea sunt posibile, nefiind condiţionate de vreo calitate a participanţilor.2. Pasiv minora cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, necăsătorită.C. Latura obiectivă1. Element materiala. raportul sexual firesc şi liber consimţiţ întreţinut de subiectul activ nemijlocit cu o minoră având vârsta între 15 şi 18 ani, prin promisiuni mincinoase de căsătorie;b. promisiunea de căsătorie trebuie: i. să aibă aparenţa de seriozitate;ii. să fie făcută cu rea-credinţă;iii. să fi determinat minora să întreţină raportul sxual.2. Urmarea imediată starea de pericol creată prin încălcarea libertăţii sexuale a minorei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă1. intenţia directă;2. scopul: promisiunea de căsătorie trebuie să fie făcută de făptuitor în scopul de a o determina pe minora cu vârsta între 15 şi 18 ani să aibă raport sexual cu acesta şi fără intenţia de a respecta promisiunea făcută.3. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii mobilul cu care a fost săvârşită fapta.E. Forme 1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare în momentul întrţeinerii actului sexual prin promisiuni mincinoase de căsătorie.

F. OBSERVAŢII1. fapta nu este tipică dacă minora cunoaşte împrejurarea că bărbatul cu care întreţine raporturi sexuale sub promisiuni de căsătorie este deja căsătorit, sau atunci când sunt întreţinute alte acte sexuale decât raporturile sexuale fireşti, ori când întreţinerea de raporturi sexuale fireşti este determinată de alte categorii de promisiuni decât cele de căsătorie.2. în ipoiteza în care raportul sexual este întreţinut sub promisiuni de căsătorie cu o minoră care are vârsta sub 15 ani, se va reţine săvârşirea numai a infacţiunii de act sexual cu un minor.3. când raportul sexual este întreţinut sub promisiuni de căsătorie de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folsindu-se de calitatea sa cu o minoră care are vârsta înte 15 şi18 ani, se va reţine concursul de infracţiuni între seducţie şi actul sexual cu un minor în forma asimilată prevăzută de art. 198 alin. (2) C.pen.G. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, dar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.Fişa nr. 22PERVERSIUNEA SEXUALĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal public [art. 201 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la normala exprimare a libertăţii sexuale a persoanei; b. secundar: relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică, sănătatea sau viaţa persoanei (la variantele agravate).2. Material corpul persoanei în viaţă.B. Subiect 1. Activ a. orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală. b. persoanele care întreţin actele de perversiune sexuală au calitaea de autori, iar nu de coautori (infracţiune bilaterală);c. participaţia penală este posibilă sub forma complicităţii şi a instigării.2. Pasiva. general: statul;b. special: nu are la varianta tip (fiind o infracţiune bilaterală), dar există la variantele agravate. C. Latura obiectivă1. Element mateial a. întreţinerea de acte de perversiune sexuală în public (în sensul art. 152 C.pen.) sau care au produs scandal public;b. acte de perversiune sexuală= orice alte acte sau practici sexuale, ce nu constituie acte sexuale de orice natură, deci orice acte care nu presupun o penetrare cu caracter sexual.2. Urmarea imediată starea de pericol produsă prin atingerea relaţiilor sociale referitoare la normala exprimare a libertăţii sexuale a persoanei. 3. Legătura de cauzalitate a. rezultă din materialitatea faptei;b. la varianta agravată comisă cu praeterintenţie trebuie dovedită [art. 201 alin. (5) C.pen.].D. Latura subiectivă 1. intenţia directă;2. praeterintenţia la varianta agravată prevăzută de art. 201 alin. (5) C.pen.;3. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită fapta, cu excepţia situaţiei în care fapta a fost săvârşită în scopul producerii de materiale pornografice, când se va reţine forma agravată.E. Variante agravate1. actele de perversiune sexuală întreţinute cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani [art. 201 alin. (2) C.pen.];2. actele de perversiune sexuală înteţinute cu o persoană cu vârsta între 15–18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supaveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia [art. 201 alin. (3) C.pen.];3. întreţinerea de acte de perversiune sexuală în considerarea oferirii sau dării de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect victimei care nu a împlinit vârsta de 18 ani [art. 201 alin. (3¹) C.pen.];

4. întreţinerea de acte de perversiune sexuală [în condiţiile de la punctul a)-c)], în scopul producerii de materiale pornografice [art. 201 alin. (3²) C.pen.];5. întreţinerea de acte de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere [art. 201 alin. (4) C.pen.];6. întreţinerea de acte de perversiune sexuală care au avut ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori moartea sau sinuciderea victimei [art. 201 alin. (5) C.pen.].F. Forme1. Acte pregătitoare posibile. dar neincriminate2. Tentativa a. imperfectă: este posibilă şi incriminată dacă activiatea infracţională întreruptă s-a comis în public ori a produs scandal public;b. perfectă: nu este posibilă,c. cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu şi împiedicarea producerii rezultatuli.3. Consumare a. fapta consumată: în momentul în care are loc actul de perversiue sexuală în public, respectiv în momentul producerii scandalului public;b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. pentru a se reţine forma agravată a infracţiunii prevăzută art. 201 alin. (2) C.pen. este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut la momentul săvârşirii infracţiunii că victima nu a îndeplinit vârsta de 15 ani, eroarea cu privire la vârsta victimei conducând la înlăturarea agravantei.2. perversiunea sexuală este incriminată şi atunci când are loc între soţi, logodnici, concubini dacă actele au avut loc în public sau au produs scandal public.3. când infractorul a acţionat cu intenţia de a provopca moartea sau vătămarea corporală gravă a victimei se va reţine concursul dintre perversiunea sexuală şi omor, respectiv vătămarea corporală gravă.4. în cazul formelor agravate comise cu praeterintenţie perversiunea sexuală se poate înfăţişa ca o infracţiune progresivă.

II. PARTEA PRACTICĂ „(...) celelalte practici sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm şi, deci, nu

pot fi considerate «acte sexuale» în accepţiunea legii, constituie acte de perversiune sexuală, cum ar fi mângâierile obscene, fetişismul, voyeurismul, exhibiţionismul şi bestialitatea. Prin natura ei, perversiunea sexuală constă în practicarea de acte nefireşti privind viaţa sexuală, diferite de cele cu caracter homosexual, concretizate în mnifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se urmăreşte realizarea unui raport sexual, ci doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate. În raport cu prevederile art. 201 C.pen., perversiunea sexuală viciu, care constă în practicarea de acte lascive, obscene, de lubricitate, în tendinţa de a obţine satisfacţii ale instinctului sexual în afara a ceea ce este admis ca firesc, este necesar să intervină raţiunea penală numai atunci cănd actele de perversiune sexuală au fost săvârşite în public sau au produs scandal public. Spre deosebire de perversiunea sexuală viciu, perversiunea sexuală ca manifestare anormală, ţinând de psihopatologia sexuală, poate duce la săvârşirea unor fapte deosebit de periculoase contra persoanei, ceea ce face necesar un tratament penal diferenţiat şi

eficient, care să îndeplinească şi rolul de a preveni astfel de manifestări. Între aceste forme de perversiune sexuală ce vizează în mod vădit anormalitatea s-au remarcat, prin frecvenţă şi trăsăturile distinctive, următorele: sadismul, care constă în provocarea excitaţiei sexuale prin producerea de suferinţe victimei; masochismul, la care satisfacţia sexuală este determinată numai de suportarea de către subiect a unei dureri fizice; vampirismul, la care excitaţia sexuală este produsă de vederea sângelui victimei; mixoscopia, în cazul căreia excitaţia sexuală este provocată de vederea actului sexual practicat între alte persoane sau la privirea nudităţii. Asemenea manifestări, cu vădit carater patologic necesită nu numai alegerea celor mai adecvate măsuri de coerciţiune penală, ci pun, nu rareori, problema verificării resposabilităţii persoanelor în cauză şi, evident, a stabilirii măsurilor de siguranţă ce se impun a fi luate” (I.C.C.J., SU, RIL, dec. nr. 3/2005).

Fişa nr. 23CORUPŢIA SEXUALĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂActe cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa acestuia [art. 202 alin.(1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la libertatea sexuală a minorului.2. Material nu are.B. Subiect 1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;2. Pasiv minorul, indiferent de sex.C. Latura obiectivă1. Element material a. săvârşirea unuia ori a mai multor acte cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezenţa unui minor;b. acte cu caracter obscen= gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificaţia lor aduc ofensă la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale referitore la ocrotirea libertăţii sexuale a minorului.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă 1. intenţia directă;2. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită fapta, cu excepţia situaţiei în care fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice ori în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex, când se va reţine forma agravată.E. Variante agravate 1. săvârşirea unuia ori a mai multor acte cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezenţa unui minor în cadrul familiei;

2. săvârşirea unuia ori a mai multor acte cu carcter obscen asupra unui minor sau în prezenţa unui minor în scopul producerii de materiale pornografice;3. săvârşirea unuia ori a mai multor acte cu caracter obscen prin ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex (incriminarea autonomă a instigării neurmată de executare la infracţiunea de act sexual cu un minor, comisă cu intenţie directă).F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate;2. Tentativăa. imperfectă: este posibilă şi incriminată;b. perfectă: nu este posibilă; c. cauza de nepedpsire: numai desistarea, nu şi împiedicarea producerii rezultatului.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul în care are loc actul cu caracter obscen;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. infracţinea de corupţie sexuală nu poate fi sâvârşită prin omisiune.2. infracţiunea de corupţie sexuală poate fi reţinută în concurs ideal cu actul sexual cu un minor ori cu ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.3. când în aceeaşi împrejurare sunt comise mai multe acte cu caracter obscen faţă de un minor ori în prezenţa acestuia se va reţine săvârşirea unei singure infracţiuni de corupţie sexuală, iar nu o infracţiune continuată sau un concurs de infracţiuni.

Fişa nr. 24INCESTULI. PARTE TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂRaportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori (art. 203 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la normalitatea şi moralitatea vieţii sexuale.2. Material nu are.B. Subiect 1. Activa. rudele (de sânge sau prin adopţie) în linie directă (ascendecţii şi descendenţii indiferent de grad), respectiv fraţii şi surorile (consangvinii sau uterinii), care au capacitate penală;b. persoanele care întreţin actele incestuoase au calitatea de autori, iar nu de coautori (infracţiune bilaterală);c. participaţia penală este posibilă sub forma complicităţii şi a instigării;d. un minor poate fi subiect activ al infracţiunii.

2. Pasiv a. general: statul;b. special: nu are.C. Latura obiectivă

1. Elemnt material întreţinerea unui raport sexual firesc între rude în linie directă sau între fraţi şi surori. 2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la normalitatea şi moralitatea vieţii sexuale.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei. D. Latura subiectivă1. intenţia directă sau indirectă; 2. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită fapta.E. Forme 1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativaa. imperfectă: este posibilă şi incrimnată;b. perfectă: nu este posibilă;c. cauza de nepedepsire: numai desistarea, nu şi împiedicare producerii rezultatului. 3. Consumarea. faptă consumată: în momentul întreţinerii raportului sexual între rudele în linie directă, ori între fraţi şi surori;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuare ultimului act de executare (unitate legală).F. OBSERVAŢII1. fapta nu este tipică în ipoteza în care constă în întreţinerea de acte homosexuale, acte sexuale orale sau anale, ori în acte de pervesiune sexuală.II. PARTEA PRACTICĂ

Raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care este rudă în linie directă sau frate ori soră, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, constituie atât infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C.pen. şi alin. (2) lit. b¹) din acelaşi articol (dacă victima locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul), cât şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 C.pen., în concurs ideal (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. nr. 2/2005).

1. Raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci cănd victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlint 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.2. Infracţiunea de viol, în modalitatea raportului sexual, prevăzută de art. 197 alin. (1) C.pen. raportat la alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., se va reţine în concurs cu infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. nr.18/2008).

Fişa nr. 25HĂRŢUIREA SEXUALĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere fizică sau morală, în scopul de a obţine licit ori ilicit satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă (art. 203¹ C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane precum şi cele referitoare la libertatea psihică. 2. Material a. în principiu, nu are;b. dacă fapta este comisă prin constrângere, corpul persoanei constituie obiectul material al infracţiunii.B. Subiectiv1. Activa. nemijlocit: o persoană care are capacitatea penală, indiferent de sex, care abuzează de autoritatea sau influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă.b. nu este posibil coautoratul;c. participaţia penală este posibilă sub forma complicităţii şi a instigării.2. Pasiv o persoană indiferent de sex, faţă de care subiectul activ nemijlocit are o poziţie de autoritate sau influenţă în raporturile de muncă.C. Latura obiectivă1. Element material acţiunea de hărţuire (prin cuvinte, comportament etc.) comisă prin ameninţare (art. 193 C.pen.) sau constrângere morală de o persoană care abuzează în mod repetat de autoritatea sau influenţa pe care o are asupra persoanei vătămate.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru libertatea sexuală a persoanei vătămate.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei. D. Latura subiectivă1. intenţia directă;2. scopul: obţinerea de favoruri de natură sexuală (întreţinerea de acte sexuale de orice natură, de acte de perversiune sexuală, sau orice alt favor sexual); fapta este tipică chiar dacă scopul nu este efectiv atins;3. nu prezintă importanţă pentru existanţa infracţiunii mobilul cu care a fost săvârşită fapta.E. Fome1. Acte pregătotoare nu sunt posibile.2.Tentativa nu este posibilă.3. Consumarea

hărţuirea sexuală este o infracţiune de obicei şi prin urmare: a. se consumă în momentul săvârşirii unui număr suficient de acte de hărţuire din care să rezulte obişnuinţa;b. se epuizează la data ultimului act de hărţuire.

F. OBSERVAŢII1. persoana hărţuită trebuie să se afle în raporturi de subordonare faţă de făptuitor, sau să fie pe poziţii de relativă egalitate, fapta nefiind tipică dacă făptuitorul se află în poziţie de subordonare faţă de persoana pe care o hărţuieşte.2. dacă în urma actelor de hărţuire victima întreţine acte sexuale cu făptuitorul se va reţine concursul cu infracţiunea de viol când consimţământul nu a fost liber exprimat.

6. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

Fişa nr. 26FURTULI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂLuarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept [art. 208 alin. (1) C.pen.].Tot furt este şi luarea unui vehicul, din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, cu scopul de a-l folosi pe nedrept [art. 208 alin. (4) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic patrimoniul şi realaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, posesiei ori a detenţiei.2. Material a. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipaţie) corporal animat sau neanimat aflat în proprietatea, posesia sau detenţia altuia care are o minimă valoare economică;b. bunurile imobile prin destinaţie;c. energiile care au o valoare economică (de pildă, energia electrică);d. înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificaţie deosebită pentru prsoana vătămată;e. vehiculele (nu doar autovehiculele);f. ţesuturile, celulele sau organele au fost prelevate de la o persoană.B. Subiect 1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)

orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului; nu se va reţine coautorul dacă două persoane sustrag o maşină pentru a o folosi, în

această ipoteză autor va fi persoana care a condus autovehiculul furat, iar celălalt participant va avea calitatea de complice concomitent.

2. Pasiv persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenţie a fost sustras bunul; pluralitatea de subiecţi pasivi determină un concurs de infracţiuni, cu excepţia

infracţiunii continuate, a unităţii naturale de infracţiune sau a ipotezei în care infractorul s-a aflat în eroare cu privira la faptul că bunul/bunurile sustrase aparţin mai multor persoane, când se va reţine o singură infracţiune de furt.

C. Latura obiectivă1. Element material luarea (acţiune sau omisiune) pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenţia persoanei fizice/juridice vătămate fără consimţământul acesteia (o deposedare fără consimţământul presoanei vătămate urmată de o împosedare ilicită a infractorului prin luarea în stăpânire a bunului).2. Urmarea imediată deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului şi împosedarea înfăptuitorului, producându-se un prejudiciu.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă;

scopul: însuşirea bunului mobil luat pe nedrept sau folosirea pe nedrept a vehiculului sustras;

nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă a. imperfectă (proprie sau relativ improprie): este posibilă şi incriminată;b. perfectă: nu este posibilă;c. cauza de nepedepsire: desistarea, nu şi împiedicarea producerii rezultatului.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care se produce împosedarea făptuitorului, respectiv în momentul folosirii vehiculului sustras.b. faptă epuizată:i. poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală);ii. poate îmbrăca forma infracţiunii continue (furtul de energie electrică) epuizându-se la data încetării sustraderii; infracţiunea continuă de furt poate fi comisă şi în formă continuată.F. OBSERVAŢII1. nu constituie obiect material al furtului bunul abandonat sau bunul care nu aparţine nimănui, însă poate constitui obiect material un bun a cărei deţinere şi comercializare este ilicită (de exemplu, drogurile de risc sau de mare risc).2. în cazul furtului de folosinţă obiectul material este un autovehicul, dar şi orice alt vehicul (căruţă, bicicletă).3. nu constituie furt fapta proprietarului de a sustrage bunul de la cel care i l-a furat anterior, sau de la orice posesor/detentor nelegitim; va constitui însă furt sustragerea bunului furat de la deţinătorul nelegitim de către proprietarul sau detentorul legitim al bunului.4. furtul de folosinţă nu constituie o formă atenuată a furtului comis în scopul însuşirii bunului sustras, ambele modalităţi fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii între 1 şi 12 ani.5. furtul de folosinţă poate fi reţinut în concurs real cu furtul comis în scopul însuşirii bunului sustras, când după sustragerea unui vehicul infractorul sustrage şi bunuri în/pe vehicul ori părţi componente ale acestuia.6. dacă după sustragerea unui bun hoţul îl distruge, degradează ori aduce în stare de neîntrebuinţare se va reţine numai infracţinea de furt, nu şi cea de distrugere.7. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii de furt faptul că bunul sustras a fost restituit persoanei vătămate de infractor după comiterea faptei.

II. PARTEA PRACTICĂ Sustragerea, într-o aglomeraţie de persoane, a portofelului din buzunarul părţii vătămate

şi transmiterea lui, de îndată, celui de al doilea făptuitor în scopul de a asigura însuşirea lucrului fără riscul descoperirii constituie, şi pentru cel din urmă, coautor la săvârşirea infracţiunii de furt, iar nu complicitate la aceasta (C.S.J., s. pen., dec. nr. 5161/2001).

Fapta celui care determină pe altul să săvârşească o faptă prevăzută în legea penală şi cumpără de la autor bunul provenit din săvârşirea infracţiunii constituie numai instigare, iar nu instigare aflată în concurs cu cea de tăinuire (C.S.J., s. pen., dec. nr. 329/1996).

În situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase,

sunt întrunite elamentele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită (I.C.C.J.,S.U., RIL, dec. nr. 2/2008).

Deposedarea părţii vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără exercitarea vreunei acţiuni agresive de natură a-i înfrânge opunerea, constituie infracţiunea de furt, iar nu de tâlhărie, deoarece lipseşte cerinţa privind întrebuinţarea de violenţe (C.S.J., C7, dec. nr. 63/1991).

În cazul în care făptuitorul loveşte persoana vătămată ca urmara a unor neînţelegeri anterioare, după care îşi însuşeşte un obiect al acesteia căzut pe jos în cursul agresiunii, faptele constituie infracţiunile de vătămare corporală şi furt, iar nu aceea de tâlhărie de vreme ce întrebuinţarea violenţei nu s-a făcut în scopul sustragerii bunului, ci din răzbunare (C.S.J., s. pen., dec. nr. 642/2001).

Înstrăinarea de către muncitor a unui bun ce i-a fost încredinţat pentru a-l folosi în procesul muncii constituie infracţiunea de furt, iar nu aceea de abuz de încredere, deoarece făptuitorul nu posedă sau deţine bunul înstrăinat în baza unui titlu, patronul păstrând, din punct de vedere juridic, posesia şi detenţia bunului (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1197/2000).

Sustragerea de bunuri în copul însuşirii lor pe nedrept, precum şi sustragerea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pentru transportul acestor bunuri întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt prevăzute în art. 208 alin. (1) şi art. 208 alin. (4) C.pen., aflate în concurs real (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2257/2006).

Este autor al infracţiunii consumate de furt, iar nu al tentativei la această infracţiune, inculpatul surprins la locul faptei după ce a luat o parte din bunuri din locul în care se găseau şi le-a pus în recipiente aduse de el pentru transport (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2442/1999).

Fişa nr. 27FURTUL CALIFICATI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFurtul simplu comis în împrejurările agravante sau având ca obiect bunurile prevăzute de art. 209 C.pen.2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Jurudic patrominiul şi realţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, posesiei ori a detenţiei.2. Material a. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipaţie), corporal animat sau neanimat, aflat în proprietatea, posesia sau detenţia altuia, care are o minimă valoare economică;b. bunurile imobile prin destinaţie;c. energiile care au o valoare economică (de pildă, energia electrică);d. înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificaţie deosebită pentru persoana vătămată;e. vehiculele (nu doar autovehiculele);f. ţesuturile, celulele sau organele au fost prelevate de la o persoană.

B. Subiect 1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)

orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului; nu se va reţine coautoratul dacă două persoane sustrag o maşină pentru a o folosi; în

această ipoteză autor va fi persoana care a condus autoturismul furat, ar celălalt participant va avea calitatea de complice concomitent.

2. Pasiv persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenţie a fost sustras bunul; pluralitatea de subiecţi pasivi determină un concurs de infracţiuni, cu excepţia infracţiunii

continuate, a unităţii naturale de infracţiune sau a ipotezei în care infractorul s-a aflat în eroare cu privire la faptul că bunul/bunurile sustrase aparţin mai multor persoane, când se va reţine o singură infracţiune de furt.

C. Latura obiectivă1. Element material Potrivit art. 209 alin. (1) C.pen. luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenţia persoanei (fizice/juridice) vătămate fără consimţământul acesteia comisă în următoarele împrejurări agravante:a. de două sau mai multe persoane împreună

participanţii trebuie să aibă calitate de coautori sau complici concomitenţi, şi cel puţin unul dintre aceştia să răspundă penal.

b. de o persoană care are asupra sa o armă sau o substanţă narcotică făptuitorul trebuie să aibă asupra sa o armă propri-zisă [art. 151 alin. (1) C.pen.], ori o

substanţă narcotică (componentă chimică care poate produce o diminuare a reflexelor, pierderea cunoştinţei etc. ) fără a o folosi şi fără ca aceasta să fie vizibilă.

c. de către o persoană mascată, deghizată sau travestită.d. asupra unei persoane incapabile de a-şi expărima voinţa sau de a se apăra

persoana vătămată trebuie să se afle într-o incapacitate fizică sau psihică de a opune rezistenţă, care să nu fie provocată de autor ori de alt participant la comiterea faptei.

e. într-un loc public furtul trebuie comis într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna

accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană, sau în orice alt loc accesibil publicului în cazul în care, în momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, publicul avea acces în locul respectiv.

f. într-un mijloc de transport în comun furtul trebuie săvârşit în timpul folosirii mijlocului de transport în comun.

g. în timpul nopţii furtul trebuie comis după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii (amurgul nu

face parte din noapte, spre deosebire de zori), indiferent dacă hoţul a profitat sau nu de timpul nopţii.

h. în timpul unei calamităţii. prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau chei mincinoasei. efracţia = acţiunea constând în forţarea, degradarea sau distrugerea unui dispozitiv de închidere sau a oricărui obiect ce protejează un spaţiu închis; săvârşirea furtului prin efracţie absorbe infracţiunea de distrugere;

ii. escaladarea = acţiunea prin care o pesoană depăşeşte, pe altă cale decât cea firească, un obstacol prin urcare şi trecere pe deasupra lui în scopul sustragerii bunului;iii. cheia mincinoasă = cheia falsă, contrafăcută, multiplicată neautorizat sau orice dispozitiv care poate fi utilizat pentru a acţiona asupra unui mecanism de închidere fără a-l distruge, deteriora sau aduce în stare de neîntrebuinţare;iv. folosirea frauduloasă a unei chei adevărate = folosirea fără drept a cheii cu care se deschide mecanismul de închidere.

Potrivi art. 209 alin. (2) C.pen. este calificat furtul constând în luarea pe nedrept din posesia sau detenţia persoanei (fizice/juridice) vătămate fără consimţământul acesteia a unui:a. bun care face parte din patrimoniul cultural;b. act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.

Potrivi art. 209 alin.(3) C.pen. este calificat furtul constând în luarea pe nedrept din posesia sau detenţia persoanei vătămate fără consimţământul acesteia a unuia dintre bunuri:a. ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;b. componente ale sistemelor de irigaţii;c. componente ale reţelei electrice;d. dispozitiv ori unui sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;e. mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;f. instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;g. bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;h. furtul de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocamunicaţii, precum şi componente de comunicaţie.

Potrivi art. 209 alin. (4) C.pen. este calificat furtul constând în luarea pe nedrept a unui mobil din posesia sau detenţia persoanei (fizice/juridice) vătămate fără consimţământul acesteia care a produs consecinţe deosebit de grave

este necesat ca urmarea imediată a furtului calificat să constea într-o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau într-o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.

2. Urmarea imediată deposedare proprietarului/posesorului/detentorului şi împosedarea făptuitorului, producându-se un prejudiciu.3. Legătura de cauzalitate a. în principiu, rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedit;b. când acuzaţia penală constă în comiterea unui furt care a avut consecinţe deosebit de grave trebuie dovedită legătura de cauzalitate.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă;

scopul: însuşirea bunului mobil luat pe nedrept sau folosirea pe nedrept a vehiculului sustras;

nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.E. Forme 1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate; ca excepţie actelor pregătitoare sunt asimilate tentativei în temeiul art. 209 alin. (5) C.pen. potrivit căruia: „În cazul prevăzut la alin. (3) lit. a), sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau oricăror alte dispozitive de prindere ori de perforare”.2. Tentativăa. imperfectă (proprie sau relativ improprie): este posibilă şi incriminată;b. perfectă: nu este posibilă;c. cauza de nepedepsire: desistarea, nu şi împiedicarea producerii rezultatului.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul în care se produce împosedarea făptuitorului, respectiv în momentul folosiri vehiculului sustras;b. faptă epuizată:i. poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală);ii. poate îmbrăca forma infracţiunii continue (furtul de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă) epuizându-se la data încetării sustragerii; infracţiunea continuă de furt poate fi comisă şi în formă continuată.F. OBSERVAŢII1. furtul de folosinţă poate îmbrăca fie forma furtului simplu, fie cea a furtului calificat.2. în cazurile prevăzute de art. 152 lit. c)-e) C.pen. chiar dacă furtul este săvârşit „în public”, nu se va reţine elementul circumstanţial agravant, care califică furtul, al săvârşirii faptei „într-un loc public”.

II. PARTEA PRACTICĂ Mijlocul de transport în comun nu poate fi conceput în afara noţiunii de loc public, astfel

cum aceasta este definită prin dispoziţiile art. 152 C.pen., fiind un loc în care prin natura şi destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului, astfel încât reţinerea agravantei prevăzut de art. 209 alin. (1) lit. f) ar însemna să se dea eficienţă de două ori aceleiaşi împrejurări (C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 1713/2004).

Criteriul astronomic, apusul şi răsăritul soarelui nu poate servi, în exclusivitate, la determinarea înţelesului noţiunii „timpul nopţii”, la care se referă agravanta de la art. 209 alin. (1) lit. g) C.pen., deoarece nici apusul, nici răsăritul soarelui, nu schimbă deodată, ziua în noapte şi noaptea în zi, între apusul soarelui şi ziua reală existând un interval de tranziţie, în care cele două stări se întrepătrund. Prin „timpul nopţii” se impune a se înţelege numai noaptea reală, adică din momentul când întunericul a luat, în mod efectiv , locul luminii; amurgul, care nu poate fi considerat încă întuneric, nu face parte din noapte. De aceea, împrejurarea dacă furtul a fost săvârşit în timpul nopţii trebuie stabilită în raport cu starea de întuneric ce poate fi determinată prin probe, ţinându-se seama nu

numai de ora de comitere a faptei, ci şi de data calendaristică, poziţia topografică a localităţii şi condiţiile atmosferice din momentul respectiv. Or, la data de 30 iulie 1997 apusul soarelui a intervenit la ora 20:43, adică cu numai 17 minute înainte de săvârşirea faptei, iar poziţia topografică a localităţii şi condiţiile atmosferice nu au favorizat apariţia mai rapidă a întunericului, încât în mod corect s-a reţinut de instanţa de apel că încă nu se făcuse noapte atunci când inculpatul a săvârşit fapta (C.S.J., s. pen., dec. nr. 355/1999).

Prin cheie mincinoasă în sensul art. 209 lit.i) C.pen., nu se înţelege neapărat o cheie asemănătoare celei adevărate, deoarece legiuitorul a înţeles să pedepsească mai greu furtul comis prin folosirea unei chei mincinoase, având în vedere nu îndemânarea infractorului în a confecţiona cheia neadeavărată şi nici asemănarea acesteia cu o cheie adevărată, ci împrejurarea că el a violat încuietoarea, menită să asigure o protecţie sporită bunurilor încuiate; oricât de rudimentară ar fi cheia folosită agravanta există. De aceea, dacă pentru săvârşirea furtului, făptuitorul a deschis o încuietoare folosind o sârmă îndoită, dispoziţiile art. 209 lit. i) C.pen. sunt aplicabile (T.S., s. pen., dec. nr. 3229/1970).

Sustrăgând cu intenţie directă diferite bunuri din poşeta părţii vătămate, inculpatul a avut reprezentarea eventualităţii ca în acea poşetă să se găsească şi un act de identitate al acesteaia. În raport de această înprejurare se impunea şi aplicarea agravantai prevăzute de art. 209 alin. (2) lit. b) C.pen., chiar dacă inculpatul nu a urmărit şi însuşirea pe nedrept a actelor de identitate a persoanei vătămate (C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 657/2001).

Agravanta prevăzută de alin. (3) a infracţiunii de furt calificat vizează furtul de ţiţei, produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori produse în stare brută, care aparţin unor societăţi camerciale specializate, fără ca acestea să intre în circuitul comercial. Ca atare instanţa a constatat corect, că produsele petroliere sustrase din rezervorul unei firme private, intraseră deja în circuitul comercial şi deci sustragerea nu s-a făcut din locurile sus-menţionate. Or, analizând conţinutul textului sus-menţionat, rezultă că, legiuitorul a urmărit sancţionarea mai aspră a sustragerii de produse petrolire, depozitate imediat după procesul de prelucrare a ţiţeiului. Or, furtul din rezervorul pompei din care inculpaţii au sustras produse petroliere nu îndeplineşte sub acest aspect, condiţiile limitativ cerute de legiuitor pentru existenţa agravantei prevăzută de alin. (3), respectiv conducte, depozite, cisterne ori vagoane cisternă, unde ajung de îndată după procesul de prelucrare a zăcămintelor petroliere (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1105/2004).

Constituie infracţiune de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. b) C.pen. sustragerea unor dale de beton de la canalul de irigaţii, deoarece ele aparţin sistemului de irigaţii, cu rolul de a face impermiabil canalul de scurgere a apei spre solurile ce trebuie irigate. Îmrejurarea că, de mai mulţi ani, sistemul de irigaţii nu mai funcţionează este irelevantă, de vreme ce el exista fizic la săvârşirea furtului (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2558/2003).

Fapta de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamante şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiune de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. h) C.pen. numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune (I.C.C.J., S.U, RIL, dec. nr. 2/2006).

În cazul infracţiunii continuate, caracterul de „consecinţe deosebit de grave” se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin

toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. 14/2006).

Fişa nr. 28FURTUL URMĂRIT LA PLÂNGEREA PREALABILĂ A PERSOANEI VĂTĂMATEI. PARTE TEORETICĂ1. CAZURI PENTRU CARE ESTE NECESARĂ PLÂNGEREA PREALABILĂAcţiunea penală poate fi pusă în mişcare sau exercitată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate când furtul simplu sau furtul calificat este comis:1. de soţul persoanei vătămate care sustrage bunurile proprii ale acesteia, sau din bunurile comune sau deţinute în proprietate comună pe cote părţi (urmare a adoptării de NCC a regimului separaţiei de bunuri) aflat în posesia sau detenţia legitimă a persoanei vătămate;2. de ruda apropiată (art. 149 C.pen. ) personelor vătămate; în cazul în care subiectul activ este numai afin, iar nu rudă apropiată cu persoana vătămată, acţiunea penală se va pune în mişcare din oficiu;3. de minorul care sustrage bunurile mobile ale tutorelui (nu şi în situaţia inversă când tutorele sustrage bunurile minorului);4. de persoana găzduită care sustrage bunurile gazdei;5. de persona care locuieşte, indiferent de natura titlului, împreună cu persoana vătămată.Răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile cât şi prin împăcarea părţilor.

OBSERVAŢII1. nu prezintă importanţă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale dacă furtul simplu sau calificat este săvârşit în vederea însuşirii bunului ori este un furt de folosinţă; deopotrivă, nu are relevanţă varianta agravată în care se comite furtul calificat, excepţie făcând cea a comiterii furtului „în timpul nopţii” care îşi pierde caracterul agravat faţă de natura relaţiilor existente între subiectul activ şi cel pasiv al furtului când aceştia locuiesc împreună (este indiferent în această ultimă ipoteză dacă furtul este comis în cursul zilei sau noaptea).2. când furtul (calificat) a fost săvârşit de două sau mai multe persoane, acţiunea penală se va pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate numai pentru subiecţii activi calificaţi prevăzuţi de art. 210 C.pen., în vreme ce pentru ceilalţi coautori sau complici concomitenţi acţiunea penală se va pune în mişcare şi exercita din oficiu.3. pentru ca furtul să fie urmărit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu este necesar ca minorul sau tutorele să locuiască împreună cu aceasta.4. dacă numai una dintre persoanele vătămate este rudă apropiată cu subiectul activ al infracţiunii de furt, oficialitatea acţiunii penale va funcţiona cu privire la faptele săvârşite de celelalte persoane vătămate.5. spre deosebire de ipoteza în care infractorul şi persoana vătămată locuiesc împreună, găzduirea nu trebuie să aibă caracter de stabilitate, fiind suficient ca persoana vătămată să ofere un adăpost infractorului chiar şi pentru o noapte; dacă însă găzduitorul sustrage bunurile persoanei găzduite acţiunea penală pentru infracţiunea de furt se pune în mişcare din oficiu.6. acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu dacă găzduitul sustrage bunuri de la găzduitorul cu care încheiase în prealabil un contract de prestări servicii hoteliere.

II. PARTEA PRACTICĂ

Infracţiunea prevăzută la art. 210 C.pen., nu există atunci când luarea bunului s-a făcut în scopul de a-l conserva până la realizarea partajului, lipsa intenţiei de a-şi însuşi bunul pe nedrept rezultă din întocmirea unui proces-verbal de inventariere a bunului în prezenţa unor martori asistenţi, precum şi din introducerea ulterioară a unei cereri de partaj în care erau menţionate şi acele bunuri, cu precizarea că acestea se află în posesia sa (T.M. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 1932/1983).

Nu locuiesc împreună persoanele care ocupă temporar aceeaşi cameră de hotel, acelaşi dormitor de la o cabană turistică etc. Ca atare, trebuie consideraţi că locuiesc împreună cei ce locuiesc în dormitoarele internatelor, căminelor, în dormitoare comune afectate executării unor lucrări sezoniere, iar în situaţia în care locuirea împreună se referă numai la o parte a locuinţei, furtul este supus regimului prevăzut de art. 210 C.pen. numai dacă obiectul furat s-a găsit în partea de locuinţă a cărei folosinţă este comună infractorului şi persoanei vătămate (T.S., dec. de îndrumare nr. 8/1971).

În sensul art. 210 C.pen. „a găzdui” înseamnă a oferi găzduire care, prin modul în care a fost acordată, relevă încrederea părţii vătămate în cel căruia i-a acordat posibilitatea de a folosi locuinţa sa. Noţiunea de „găzduire” exclude situaţiile în care infractorul se găseşte întâmplător (ca, de exemplu, în speţă, în vizită) în locuinţa celui de la care a furat (C.A. Constanţa, s. pen., dec. nr. 527/1996).

Fişa nr. 29TÂLHĂRIAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFurtul săvârşit prin întrebuinţarea violenţei sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea [art. 211 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢINIIA. Obiect1. Juridica. principal: patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, posesiei ori a detenţiei;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la protecţia libertăţii psihice a persoanei sau cele referitoare la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.2. Material A. Principal:a. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipaţie) corporal animat sau neanimat aflat în proprietatea, posesia sau detenţia altuia care are o minimă valoare economică;b. bunurile imobile prin destinaţie;c. energiile care au valoare economică (de pildă, energia electrică);d. înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificaţie deosebită pentru persoana vătămată;e. vehiculele ( nu doar autovehiculele) ;f. ţesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.

B. Subsidiar: corpul persoanei (când acţiunea constă în acte de violenţă ori în punerea victimei în stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra).B. Subiect1. Activa. nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;b. participaţia penală este posibilă în forma instigării şi complicităţii anterioare;c. coautorul şi complicitatea concomitentă sunt incriminate ca variantă agravată.2. Pasiva. persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenţie a fost sustras bunul;b. pluralitatea de subiecţi pasivi determină un concurs de infracţiuni, cu excepţia infracţiunii continuate, a unităţii naturale de infracţiune sau a ipotezei în care infractorul s-a aflat în eroare cu privire la faptul că bunul/ bunurile sustrase aparţin mai multor persoane, când se va reţine o singură infracţiune de tâlhărie;c. dacă bunul este furat de la persoană vătămată (fizică sau juridică) iar ameninţările sau violenţa sunt exercitate faţă de o altă persoană fizică vor exista doi subiecţi pasivi ai aceleiaşi infracţiuni de tâlhărie.C. Latura obiectivă 1. Element materiala. acţiunea principală de furt (simplu sau calificat, în vederea însuşirii bunului ori de folosinţă): luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenţia persoanei (fizice/juridice) vătămate fără consimţământul acesteia (o deposedare fără consimţământul persoanei vătămate urmată de o împosedare ilicită a infractorului prin luarea în stăpânire a bunului ); luarea se poate realiza fie prin remiterea bunului de către persoana vătămată, fie prin însuşirea acestuia de către infractor în cazul în care bunul a fost abandonat de victimă ca urmare a violenţelor exercitate asupra acesteia, sau în situaţia în care victima a pierdut contactul material cu bunul în urma violenţelor exercitate asupra sa;b. acţiunea adiacentă: constrângerea prin violenţă (art. 180 C.pen., art. 181 C.pen.) sau ameninţare (art. 193 C.pen.), lipsirea în mod ilegal de libertate (art. 189 C.pen.) ori punerea unei persoane în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra pentru săvârşirea furtului, pentru păstrarea bunului sustras, sau pentru asigurarea scăpării făptuitorului; actele de violenţă (fizică sau psihică) trebuie să fie efective şi, în principiu, îndreptate împotriva unei persoane.2. Urmarea imediatăa. principală: deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului şi împosedarea făptuitorului, producându-se un prejudiciu;b. adiacentă: starea de pericol cu privire la libertatea psihică a persoanei, sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori a vieţii persoanei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei în privinţa acţiunii principale, trebuind să fie dovedită legătura între acţiunea principală şi cea adiacintă.D. Latura subiectivă

intenţia directă; scopul: trebuie să existe atât scopul, însuşirii bunului sutras, cât şi exercitarea

constrângerii, ameninţărilor sau violenţelor în scopul luării ori păstrării bunului sustras, al asigurării scăpării, respectiv al înlăturării urmelor infracţiunii;

nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.E. Variante agravate Este mai gravă tâlhăria săvârşită:

1. de o persoană mascată, deghizată, sau travestită [art. 211 alin. (2) lit. a) C.pen.]2. în timpul nopţii [art. 211 alin. (2) it. b) C.pen.]3. într-un loc public sau într-un mijloc de transport [art. 211 alin. (2) lit.c) C.pen.]

tâlhăria trebuie comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană, sau în orice alt loc accesibil publicului în cazul în care, în momentul săvârşiri faptei prevăzute de legea penală, publicul avea acces în locul respectiv;

spre deosebire de furtul calificat [art. 209 alin. (1) lit. f) C.pen.] , tâlhăria agravată poate fi comisă în orice mijloc de transport (nu numai în mijloacele de transport în comun).

4. de două sau mai multe persoane împreună [art. 211 alin. (2¹) lit. a) C.pen.] participanţii trebuie să aibă calitatea de coautori sau complici concomitenţi, şi cel puţin

unul dintre aceştia să răspundă penal.5. de o personă având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă [art. 211 alin. (2¹) lit. b) C.pen. ]

fătuitorul trebue să foloseacă efectiv arma propriu-zisă [art. 151 alin. (1) C.pen.] sau asimilată [art. 151 alin. (2) C.pen.], ori substanţa narcotică sau paralizantă;

arma propriu-zisă poate fi avută în vederea fără a fi folosită, dacă în acest mod victima este ameninţată.

6. într-o locuinţă sau în dependinţa acesteia [art. 211 alin. (2¹) lit. c) C.pen.] agravanta nu poate fi reţinută dacă fapta este săvârşită în locuinţa fătuitorului în care se

afla victima.7. în timpul unei calamităţi [art. 211 alin. (2¹) lit. d) C.pen.]8. care a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 C.pen. (vătămare corporală gravă). [art. 211 alin. (2¹) lit. e) C.pen.]

sub aspect subiectiv, urmările mai grave se produc cu intenţia indirectă sau cu praeterintenţie.

9. care a avut ca urmare producerea unei consecinţe deosebit de grave sau moartea victimei [art. 211 alin. (3) C.pen.]

sub aspect subiectiv, urmările mai grave se produc cu praeterintenţie.F. Forme1. Acte pregătitoare efectuate de autor , sunt posibile, dar neincriminate.2.Tentativăa. imperfectă (proprie sau relativ improprie): este posibilă şi incriminată;b. perfectă: nu este posibilă;c. cauza de nepedepsire: desistarea, nu şi împidicare producerii rezultatului. 3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care după sustragerea bunului se produce urmarea imediată a acţiunii adiacente;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. va exista o singură infracţiune de tâlhărie dacă vioenţele sau ameninţările sunt exercitate faţă de o pluralitate de persoane, şi se comite un singur furt

2. dacă actele de violenţă sau ameninţare sunt exercitate împotriva unui funcţionar care exercită o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, va exista concurs între infracţiunea de tâhărie şi cea de ultraj.3. în lipsa unei legături între acţiuea adiacentă şi cea principală [deoarce actele de violenţă sau ameninţare trebuie să fie, în principiu, concomitente (în scopul luării bunului) sau ulterioare furtului (în scopul păstrării bunului sustras, asigurarea scăpării sau ştergerii urmelor] se va reţine concursul dintre infracţiunea de furt pe de o parte, şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe/vătămare corporală/ ameninţare după caz, pe de altă parte.4. când actele de violenţă sau ameninţările sunt exercitate faţă de o pluralitate de persoane, iar apoi sunt comise mai multe fapte tipice de furt în dauna acestora, vor exista tot atâtea infracţiuni de tâlhărie câte persoane vătămate prin actele de violenţă sau ameninţare există.5. nu este exclusă reţinerea infracţiunii de tâlhărie atunci când actele de violenţă ori ameninţare sunt anterioare furtului, fiind însă comise în vederea săvârşirii acestuia, dacă nu există un interval de timp între exercitarea constrângerii şi activitatea victimei de a da, a face, sau nu a face ceva.6. infracţiuea de tâlhărie absoarbe infracţinea de lipsire de libertate în mod nelegal, când pe parcursul comiterii faptei victima este lipsită în concret de libertatea de mişcare; dacă după comiterea faptei victima rămâne în continuare lipsită de libertate tâlhăria va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod nelegal.7. dacă făptuitorul a acţionat cu intenţia directă de a provoca o vătămare gravă integrităţii corporale a victimei se va reţine concursul dintre tâlhărie în forma de bază şi vătămarea corporală gravă [art. 182 alin. (2) C.pen.]; deopotrivă, dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie directă sau indirectă pentru a produce moartea victimei, se va reţine săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav [art. 176 lit. d) C. pen.] în concurs cu infracţiunea de tâlhărie în forma de bază. 8. atunci când actele pregătitore tâlhăriei nu sunt efectuate de subiectul activ nemijlocit ci de un terţ, iar autorul s-a folosit de ele la săvârşirea tâlhăriei, acestea vor constitui acte de complicitate anterioară la comiterea infracţiunii de tâlhărie.

II. PARTEA PRACTICĂ Comiterea actelor de agresiune de către făptuitor, urmată de însuşirea bunurilor de către

persoane încredinţate de acesta că îi aparţin, constituie infracţiunea de tâlhărie săvârşită, în modalitatea participaţiei improprii prevăzută de art. 31 alin. (2) C.pen. Invocarea de către făptuitor a unui drept asupra bunurilor sustrase în condiţiile menţionate este irelevantă, valorificarea pretenţiilor patrimoniale nefiind permisă decât pe căile prevăzute de lege (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2180/2002).

Fapta inculpatului de a fi constrâns concomitent 2 sau 3 persoane, printr-o acţiune unică de ameninţare cu bătaia, să-i dea banii şi alte bunuri pe care le aveau asupra lor, constituie, datorită pluralităţii subiecţilor pasivi şi a rezultatelor produse, tot atâtea infracţiuni de tâlhărie, în concurs ideal, nu una singură, cum greşit a apreciat instanţa de fond, chiar dacă victimele au remis sumele de bani sau bunurile în acelaşi timp (C.S.J., s. pen., dec. nr. 784/1993).

1. În cazul săvârşirii infracţinii de tâlhărie prevăzută în art. 211 C. pen. în modalitatea punerii victimei în neputinţa de a se apăra, prin imobilizare, lipsirea de libertate a victimei pe timpul săvâşirii infracţiunii de tâlhărie se absoarbe în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni. Dacă, însă, timpul în care victima este lipsită de libertate depăşeşte

timpul cât s-a desfăşurat comiterea infracţiunii de tâlhărie, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C.pen., cât şi elementele constitutive ale infracţinii de tâlhărie prevăzute de art. 211 din acelaşi cod. 2. Dacă punerea victimei în neputinţă de a se apăra, prin imobilizare, în scopul sustragerii bunurilor, a avut ca urmare moartea victimei, fapta de tâlhărie se încadrează în prevederile art. 211 alin. (3) C.pen., întrucât moartea victimei este urmarea infracţinii de tâlhărie. 3. Faptele de tâlhărie şi de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşite de mai multe persoane împreună se încadrează în prevederile art. 211 alin. (2¹) lit. a) C.pen. referitoare la tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane împreună şi în prevederile art. 189 alin. (2) C.pen. referioare la lipsirea de libertate în mod ilegal săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. În acest caz, instanţa nu poate reţine şi circumsatnţa agravantă legală prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C.pen., constând în săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, întrucât elementele circumstanţiale de agravare primează asupra aplicării circumstanţei de agravate legale şi o exclud (I.C.C.J, s. pen., dec. nr. 1839/2007).

Degradarea îmbrăcămintei persoanei vătămate, ca urmare a violenţelor exercitate contra ei de inculpat în încercarea de a-şi câştiga scăparea, constituie infracţinea complexă, unică, de tâlhărie, în care fapta de distrugere este absorbită, intrând în conţinutul infracţiunii de tâlhărie (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3411/2000).

Smulgerea unui lănţişor de la gâtul persoanei vătămate, împotriva voinţei acesteia, constituie un act de violenţă în sensul prevederilor art. 211 alin. (1) C.pen., fapta constituind infracţiunea de tâlhărie, iar nu aceea de furt (C.S.J., s. pen., dec. nr. 363/1994).

Deposedarea părţii vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără exercitarea vreunei acţiuni de natură a-i înfrânge opunerea, constituie infracţiunea de furt, iar nu de tâlhărie, deoarece lipseşte cerinţa privind întrebuinţarea de violenţe (C.S.J., C 7, dec. nr. 63/1991).

Cerinţa de la art. 211 alin. (2¹) lit. a) C.pen. privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie de două sau mai multe persoane împreună este îndeplinită şi în cazul când una dintre cele două persoane participante la săvârşirea acestei infracţiuni nu are discernământ. Această agravantă, în cazul persoanelor care acţionează împreună, pentru a intimida mai uşor şi a reduce posobilitatea victimei de a se apăra în faţa acţiunii de deposedare, nu poate fi omisă în cazul lipsei de discernământ a unuia dintre participanţi, cât timp textul de lege nu face nici o distincţie în această privinţă. De aceea, făptuitorul care a acţionat cu discernământ îi este aplicabilă agravanta prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. a) C.pen. şi atunci când cea de-a doua persoană particpă la săvârşirea infracţiunii este lipsită de discerământ (C.S.J., s. pen., dec. nr. 81/1999).

1. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C.pen. şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2¹) lit. c) C.pen.; 2. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o curte sau într-un loc împrejmuit ce ţine de domicili persoanei, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C.pen. şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C.pen. cu excepţia circunstanţei incriminate în art. 211 alin. (2¹) lit. c) C. pen. (I.C.C.J., SU, RIL, dec. nr. 31/2007).

Temeiul agravantei prevăzute în art. 211 alin. (3) C.pen. îl constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos al tâlhăriei sau al tentativei de tâlhărie – moartea victimei. Dacă acest rezultat s-a produs, nu mai are relevanţî forma în care s-a realizat activitatea infracţională, tâlhăria consumată sau tentativă de tâlhărie, ci întreaga activitate trebuie raportată la rezultatul final, care aşa cum s-a arătat, constituie temeiul agravării faptei săvârşite (T.S., s. pen., dec. nr. 741/1980).

Pentru ca infracţiunea complexă de tâlhărie să fie consumată, se cere ca principala sa componentă, furtul, să se fi epuizat prin însuşirea bunului; dacă acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţia altuia a fost întreruptă, rămânând în faza de tentativă, iar componenta sa adiacentă, întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări s-a consumat, fapta, în întregul ei, constiruie tentativă la infracţiunea de tâlhărie (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1204/2002).

Fişa nr. 30ABUZ DE ÎNCREDEREI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂÎnsuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui [art. 213 alin. (1) C.pen].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, posesiei ori a detenţiei.2. Materiala. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipaţie) corporal animat sau neanimat aflat în proprietatea, posesia sau detenţia altuia care are o minimă valoare economică;b. bunurile imobile prin destinaţie;c. energiile care au valoare economică;d. înscrisurile care au o valoare economică, ori cele care prezintă o semnificaţie deosebită pentru persoana vătămată;e. vehiculele (nu doar autovehiculele);f. ţesuturile, celulele sau organele au fost prelevate de la o persoană.

Cerinţa esenţială: bunul mobil să fie deţinut cu orice titlu, adică în temeiul unui raport juridic netranslativ de proprietate, prin care a fost transmisă în mod legal numai detenţia, existând corelativ obligaţia restituirii bunului.

B. Subiectiv1. Activ a. nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală care are calitatea de detentor precar al bunului mobil, indiferent de natura titlului; proprietarul bunului ori persoana căreia i s-a transmis bunul în baza unui împrumut de consumaţie nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii; comodatarul poate fi subiect activ nemijlocit al infracţinii.b. complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv orice persoană (fizică/juridică) de la care autorul a primit, cu orice titlu, un bun mobil. C. Latura obiectivă1. Element materiala. însuşirea bunului mobil de către detentorul precar care îl stăpâneşte în fapt;

b. dispunerea pe nedrept de bunul mobil (acte de dispoziţie juridică sau materială);c. refuzul nejustificat (explicit sau tacit) de restituire a bunului mobil în urma unei cereri de restituire.2. Urmarea imediată deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului şi împosedarea făptuitorului, producându-se un prejudiciu.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesat să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativaa. posibilă (în modalitatea însuşirii sau dispunerii pe nedrept), dar neincriminată;b. în cazul comiterii faptei prin refuzul de restituire a bunului mobil, tentativa nu este posibilă.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul însuşirii pe nedrept a bunului, al dispunerii pe nedrept de bun, respectiv al refuzului nejustificat de restituire (infracţiune instantanee);b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată (cu excepţia situaţiei în care făptuitorul a refuzat succesiv restituirea unui bun la diferite intervale de timp), epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSERVAŢII1. infracţiunea de abuz de încredere poate fi comisă şi de o persoană care are un drept de retenţie cu privire la bunul mobil, însă numai în primele două modalităţi alternative ale elementului material (nu şi în modalitatea refuzului de restituire).2. nu constituie faptă tipică de abuz de încredere nerestituirea unui bun mobil la data expirării termenului pentru care fusese încredinţată detenţia, în lipsa unei cereri ferme de restituire din partea persoanei îndreptăţite să i se restituie bunul . 3. dacă făptuitorul realizează mai multe modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii nu va exista un concurs de infracţiuni, ci o singură infracţiune de abuz de încredere care se consumă în momentul săvârşirii primei activităţi infracţionale.G. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 213 alin. (2) teza I C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor;3. dacă fapta este comisă în modalitatea refuzului succesiv de restituire a bunului, termenul de formulare a plângerii prealabile curge de la primul refuz de restituire.


Persoana căreia i s-a încredinţat de către poliţie un bun în custodie nu săvârşeşte infracţiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C.pen. dacă dispune de el, folosindu-l sau refuză a-l restitui proprietarului, eoarece raportul juridic nu există între custode şi proprietar, ci între custode şi organul de poliţie, faţă de care ea are obligaţia de

a nu înstrăina, distruge sau modifica bunul şi de a-l restitui la cerere (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2941/2003).

Înstrăinarea de către muncitor a unui bun ce i-a fost încredinţat pentru a-l folosi în procesul muncii constituie infracţiunea de furt, iar nu aceea de abuz de încredere, deoarece făptuitorul nu posedă sau deţine bunul înstrăinat în baza unui titlu, cum prevede art. 213 C.pen., patronul păstrând, din punct de vedere juridic, posesia şi detenţia bunului (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1197/2000).

Fapta inculpatului care, sub pretextul schimbării unor bancnote ulterior restituite, îşi însuşeşete o sumă de bani constituie infracţiunea de înşelăciune şi nu cea de abuz de încredere (C.A. Iaşi, s. pen., dec. nr. 29/2002).

Pentru consumarea infracţiunii de abuz de încredere, în modalitatea refuzului de restituire, nu se cere ca restituirea bunului mobil să fie solicitată numai de către acela care l-a încredinţat făptuitorului, iar refuzul să se producă numai faţă de acesta; solicitarea se poate face şi prin mandatar ori de către succesor, dacă acesta din urmă posedă certificat de moştenitor asupra bunului încredinţat de defunct (T.S., s. pen., dec. nr. 2534/1983).

Fişa nr. 31GESTIUNEA FRAUDULOASĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂPricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri [art. 214 alin. (1) C.pen.]2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, posesiei ori a detenţiei.2. Materiala. în principiu, o universalitate de bunuri mobile şi/sau imobile, consumptibile sau neconsumptibile (inclusiv drepturi reale sau de creanţă) aparţinând altei persoane;b. ca excepţie, poate constitui obiect material şi un singur bun ce este susceptibil de a fi gestionat.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) care are ca atribuţii (în temeiul unui raport juridic) administrarea sau conservarea unei universalităţi de bunuri/bunului altuia şi care nu are calitatea de funcţionar;b. complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. persoana (fizică/juridică) al cărei bun/universalitate de bunuri este administrat/ă sau conservat/ă de făptuitor;b. poate exista o pluralitate de subiecţi pasivi atunci când bunul sau universalitatea de bunuri date în administrare sau conservare aparţin mai multor proprietari.C. Latura obiectivă

1. Element material administrarea sau conservarea frauduloasă (acţiune sau inacţiune) prin care se produce un prejudiciu. 2. Urmarea imediată producerea unui prejudiciu.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe între activitatea infracţionlă şi prejudiciu şi trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă. nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.

E. Varianta agravată comiterea gestiunii frauduloase în scopul de a dobândi un folos material (chiar dacă

scopul nu este atins), dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă; varianta agravată se comite numai cu intenţie directă.

F. Forme 1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativa posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul producerii prejudiciului;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. infracţiunea de gestiune frauduloasă poate fi comisă şi de părinţii care administrează bunurile copiilor lor minori sau majori.2. infracţiunea de gestiune frauduloasă nu poate fi comisă de proprietarul bunului/universalităţii de bunuri.H. Condiţii de procedibiitate şi pedepsibilitate1. forma de bază a infracţiunii, aţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 214 alin. (3) C.pen.];2. răspunederea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin împăcarea părţilor.I. PREZENTAREA COMPARATIVĂ GESTIUNEA FRAUDULOASĂ – ABUZUL DE ÎNCREDEREÎn cazul ambelor infracţiuni făptuitorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile pa care le avea faţă de persoanele care i-au încredinţat bunul/bunurile, producând astfel un prejudiciu. Proprietarul bunului/bunurilor nu poate fi subiect activ nici al infracţiunii de abuz de încredere, şi nici a celei de gestiune frauduloasă.GESTIUNEA FRAUDULOASĂ1. făptuitorul are, în general, îndatorirea de a administra sau gestiona o universalitate de bunuri aparţinând altuia. 2. elementul material: orice acţiune sau inacţiune prin care se produce o pagubă, realizată de administrator sau gestionar cu depăşirea atribuţiilor pa care acesta le avea, ori contrar acestor atribuţii.ABUZUL DE ÎNCREDERE1. fătuitorul deţine cu orice titlu un bun sau anumite bunuri individuale determinate, având opbligaţia de a le păstra şi restitui.2. elemntul material: însuşirea, dispunerea pe nedrept sau refuzul de a restitui un bun al altuia.

J. PREZENTARE COMPARATIVĂ GESTIUNEA FRAUDULOASĂ – DELAPIDARE

GESTIUNEA FRAUDULOASĂ1. subiectul activ: nu are calitatea de funcţionar. Proprietarul bunului/bunurilor nu poate fi subiect activ al infracţiunii de gestiune frauduloasă.2. latura subiectivă (scopul): nu este necesar ca făptuitorul să urmărească obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul.DELAPIDARE1. subiectul activ: funcţionar public sau funcţionar, care gestionează sau adminictrează bunurile unei persoane juridice publice sau private. Proprietarului bunului/bunurilor poate fi subiect activ al infracţinii de delapidare dacă, funcţionar fiind, are şi calitatea de administrator sau gestionar al bunului/bunurilor.2. latura subiectivă (scopul): este necesar ca făptuitorul să urmărească obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul.

II. PARTEA PRACTICĂ Faptele inculpatului – gestionar la bufetul unei cooperative de consum – care, producând

cu rea-credinţă unităţii o pagubă în valoare de 4.788.000 lei şi fiind informat că i se va verifica gerstiunea, a înscenat o spargere, după care a sesizat poliţia şi societate de asigurare de la care, ca urmare a declaraţiei sale cu privire la săvârşirea furtului, a reuşit să încaseze o despăgubire în sumă de 2.000.000 lei, constituie infracţiunile de gestiune frauduloasă (art. 214 C.pen.), înşelăciune [art. 215 alin. (2) C.pen.] şi fals în declaraţii (art. 292 C.pen.), în concurs real (C.A.Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 1402/1998).

Conservarea unui bun presupune paza şi păstrarea în bune condiţii în care să fie ferit de distrugeri ori degradări, iar administraea implică o activitate ce cuprinde, pe lângă actele de conservare, şi pe cele necesare unei gestionări corespunzătoare naturii şi destinaţiei bunurilor. Încadrarea corectă a faptei inculpatului este aceea de furt, săvârşit în calitate de autor (C.A. Constanţa, s. pen., dec. nr. 108/1994).

Persoana care a dobândit calitatea de administrator al unei asociaţii de locatari în temeiul unei convenţii civile are calitatea de funcţionar cu atribuţii de gestionar; ca atare, însuşirea de către administrator al unor sume de bani, din patrimoniul asociaţiei constituie infracţiunea de delapidare, iar nu aceea de gestiune frauduloasă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 5312/2001).

Fişa nr. 32ÎNŞELĂCIUNEAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂInducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă astfel s-a pricinit o pagubă materială [art. 215 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului împotriva actelor frauduloase.2. Material

a. bunurile mobile corporale cu o valoare economică;b. bunuiri imobile;c. înscrisuri cu valoare patrimonială (de exemplu, cele referitoare la un drept de creanţă ori la un drept real).B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală. 2. Pasiv

persoana (fizică/juridică) care a suferit un prejudiciu ca urmare a comiterii faptei; poate fi:

a. principal: persoana prejudiciată;b. secundar: persoana indusă în eroare, care a suferit sau nu o pagubă (de exemplu mandatarul indus în eroare cu prilejul întocmirii unui act juridic cu titlu oneros, prin care se produce un prejudiciu mandantului).C. Latura obiectivă1. Element material

inducerea în eroare (acţiune sau inacţiune) a unei persoane prin:a. prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase;b. prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate.2. Urmarea imediată producerea unui prejudiciu material.3. Legătura de cauzalitate trebuie dovedit faptul că activitatea de inducere în eroare a avut ca urmare producerea unui prejudiciu.D. Latura subiectivă numai intenţia directă calificată prin scop („obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust”). Nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.E. Particularităţile înşelăciunii în convenţii

pe lângă cerinţele menţionate mai sus în cazul înşelăciunii în convenţii inducerea sau menţinerea cu intenţie în eroare:

1. trebuie realizată cu prilejul încheierii (în etapa evaluărilor, negocierilor, realizării acordului de voinţă) sau pe parcursul executării unui contract (până la aducerea la îndeplinire a acestuia) care cuprinde un angajament patrimonial;2. trebuie să fie determinantă pentru încheierea sau executarea contractului de persoana vătămată, care astfel nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul.

nu prezintă importanţă pentru reţinerea infracţiunii natura obiectului contractului şi nici caracterul său atâta timp cât acesta cuprinde luarea unui angajament patrimonial.

F. Particularităţile înşelăciunii prin cecuri înşelăciunea poate fi realizată în modalitatea prevăzută de alin. (4) art. 215 C.pen. numai

prin intermediul emiterii de cecuri (instrmente de plată), nu şi prin intermediul biletului la ordin, cec în alb sau a unui ordin de plată când fapta poate constitui înşelăciune în convenţii.

cecul emis trebuie să fie valabil; prin urmare, subiectul activ nu poate fi decât persoana care poate emite în mod valabil un cec.

pe lângă cerinţele menţionate mai sus în cazul înşelăciunii prin cecuri inducerea cu intenţie în eroare săvârşită în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi pentru a produce o pagubă posesorului cecului se realizează prin:

1. emiterea (completarea şi predarea) unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, de titularul real al cecului ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau aoperirea necesară;2. retragerea, după emitera şi înainte de termenul de prezentare la plată, a proviziei cecului, în totul sau în parte ( la momentul emiterii cecul avea acoperire financiară);3. interzicerea trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare (la momentul emiterii cecul avea acoperire financiară).G. Variante agravate 1. înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume mincinoase (nume reale sau imaginare care nu sunt ale făptuitorului), de calităţi mincinoase (calităţi pe care nu le are făptuitorul) ori de alte mijloace frauduloase [art. 215 alin. (2) C.pen.]; dacă mijlocul fraudulos constituie el însuşi o infracţine se va reţine concursul real cu înşelăciunea;2. înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave [art. 215 alin. (5) C.pen.].H. Forme 1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă a. imperfectă: este posibilă şi incriminată;b. perfectă: este posibilă ş incriminată;c. cauza de nepedepsire: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. 3. Consumare a. faptă consumată: la momentul producerii prejudiciului;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală). I. OBSERVAŢII1. utilizarea de calităţi mincinoase pentru a realiza inducerea sau menţinerea în eroare poate constitui infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, ori poate fi realizată prin utilizarea unor înscrisuri false sau pe calea unui fals în declaraţii.2. spre deosebire de infracţiunea de furt unde infractorul ia un bun din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, operând astfel atât o deposedare, cât şi o împosedare, în cazul infracţiunii de înşelăciune persoana vătămată pierde proprietatea, posesia sau detenţia bunului prin transmiterea acestuia către infractor în urma manoperelor dolosive efectuate de acesta; astfel, persoana vătămată este mai întâi indusă în eroare, iar apoi efectuează actul de dispoziţie cu caracter patrimonial care îi prodce un prejudiciu.3. neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi ce are ca urmare producerea unui prejudiciu cocontractului nu implică săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în lipsa unei activităţi de inducere în eroare prin prezentarea denaturată a realităţii la momentul încheierii contractului.

II. PARTEA PRACTICĂ Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este necesar, printre altele, ca manoperele

dolosive folosite de infractor să fi avut ca rezultat pricinuirea unei pagube. În cazul când inculpatul a folosit manopere dolosive pentru a acoperi lipsa din gestiunea sa, produsă prin fapte anterioare, aceste manopere nu pot constitui infracţiunea de înşelăciune, atâta vreme cât ele urmăreau acoperirea unui prejudiciu deja existent, iar nu cauzarea unei noi pagube (T.S., s. pen., dec. nr. 2384/1973).

Autor al infracţiunii de înşelăciune poate fi numai persoana care, prezentând nemijlocit ca adevărate fapte mincinoase, sau mincinoase fapte adevărate, induce în eroare altă persoană în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. Orice alte acţiuni prin care se contribuie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, dar prin care nu se realizează nemijlocit însăşi acţiunea de inducere în eroare prin prezentarea denaturată a realităţii pot constitui acte de înlesnire sau de ajutor în vederea comiterii acestei infracţiuni, deci acte de complicitate şi, nu de coautorat (T.S., s. pen., dec. nr. 2225/1970).

În raport cu prevederile art. 257 alin. (1) C.pen., infracţiunea de trafic de influenţă există atât atunci când făptuitorul are în mod real o influenţă asupra unui funcţionar, cât şi atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, deşi influenţa nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde şi de a primi o sumă de bani, săvâşită de către o persoană care lasă să se creadă că are influienţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influienţă prevăzute în art. 257 alin. (1) C.pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de înşelăciune. Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate, asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase – acţiunea ce realizează elementul material al infacţiunii de înşelăciune – prin voinţa legiuitorului constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelate condiţii prevăzute în art. 257 alin. (1) C.pen., traficul de influenţă existând, însă, spre deosebire de înşelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3420/2007).

Constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C.pen. emiterea cecului de către titularul contului la instituţia de credit. Folosirea cecului fără acoperire de o altă persoană decât titularul, pentru inducerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C.pen. (C.SJ., s. pen., dec. nr. 1927/2002).

1. Emiterea unui cec, ştiind că pentru valorificarea lui nu există, la data emiterii, provizia sau acoperirea necesară, constituie infacţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct.2 din Legea nr. 59/1934, afară de cazul în care fapta constituie o infracţiune sancţionată cu o pedeapsă mai grea. Această încadrare juridică este incidentă, între altele, când beneficiarul cecului a cunoscut lipsa acoperiri în cont şi a acceptat primirea lui în aceste condiţi. Atunci când beneficiarul nu cunoaşte această împrejurare, fiind indus în eroare, în scopul ca făptuitorul să obţină un folos material injust, cauzând totodată o pagubă posesorului cecului, fapta constituie infacţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C.pen. 2. Emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale. Când beneficiarul este indus sau menţinut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea ca fiind adevărat fapul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) C.pen. (I.C.C.J., C9, dec. nr. 338/2004).

Declararea unor fapte necorespunzătoare realităţii, făcută în vederea producerii unei consecinţe juridice şi care a determinat întocmirea unui act oficial nu constituie şi

tentativă la infracţinea de înşelăciune, ci numai fals în declaraţii, dacă hotărârea de a utiliza actul în scopul obţinerii unui folos injust nu a fost pusă în executare (T.S., s. pen., dec. nr. 1860/1970).

Fişa nr. 33DELAPIDAREAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂÎnsuşirea sau traficarea de către funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori, sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, dacă prin aceasta s-a produs un prejudiciu [art. 215¹ alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, posesiei ori a detenţiei;b. relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a serviciului.2. Materiala. banii, valorile sau alte bunuri mobile corporale cu o valoare economică, care aparţin unei persoane juridice (de fapt public sau de drept privat) şi pe care făptuitorul le gestionează sau administrează efectiv; nu prezintă importanţă dacă aceste bunuri se reflectă şi în actele contabile ale persoanei vătămate;b. plusurile în gestiune, chiar dacă au fost create în mod fraudulos; c. nu este exclus ca bunurile imobile să formeze obiectul material al infracţiunii de delapidare, textul legal făcând referire la „alte bunuri”;d. banii, valorile sau alte bunuri care, deşi nu fac parte din patrimoniul persoanei juridice, sunt în concret administrate sau gestionate de făptuitor.B. Subiectiv1. Activa. nemijlocit: un funcţionar public ori funcţionar, care gestionează sau administrează bunurile unei persoane juridice ( de drept public sau privat);b. complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv persoana juridică (de drept public sau privat) ale cărei bunuri sunt gestionate sau administrate de făptuitor.C. Latura obiectivă1. Element materiala. sustrgerea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv, ori a bunului/bunurilor aflate în gestiunea sau administrarea subiectului pasiv, urmată de însuşirea lor = scoaterea cu caracter definitiv a bunului/bunurilor din sfera patrimonială a persoanei vătămate urmată de împosedarea făptuitorului;b. folosirea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv, ori a bunului/bunurilor aflate în gestiunea sau administrarea subiectului pasiv = scoaterea temporară a bunului/bunurilor din sfera patrimonială a persoanei vătămate urmată de întrebuinţarea acestuia de făptuitor sau de un terţ;c. traficarea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv, ori a bunului/bunurilor aflate în gestiunea sau administrarea subiectului pasiv= scoaterea temporară a bunului/bunurilor din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmată de încredinţarea bunului spre folosinţă unui terţ, în scopul obţinerii unui profit de către făptuitor.

2. Urmarea imediată scoaterea definitivă sau temporară a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate şi producerea unei pagube acesteia.3. Legătura de cauzalitate rezultă în principiu, din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă; scopul: satisfacerea unui interes personal al făptuitorului sau al altei persoane; nu prezintă importanţă mobilul cu cae a fost comisă fapta.

E. Varanta agravată delapidarea care a produs pagube materiale mai mari de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei persoane juridice publice sau private.F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativa posibilă şi incriminată.3. Consumareaa. faptă consumată: în momentul în care bunul iese temporar sau definitiv din sfera patrimonială a persoanei vătămate;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. gestionarul este persoana care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, chiar temporară, a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea; gestionarul vine întotdeauna într-un contact direct, material cu bunurile pe care le primeşte, păstreză sau eliberează.2. gestionarul de fapt (persoana care îndeplineşte în fapt atribuţiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept) poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare.3. administratorul este funcţionarul care are între atribuţiiile de serviciu şi pe cele referitoare la încheierea de acte de dispoziţie cu privire la bunurile persoanei juridice sau cele privind administrarea acestor bunuri; administratorul este, în esenţă, conducătorul unităţii şi are, în principiu, un contact indirect cu bunurile pe care le administrează (prin intermediul gestionarului).4. administratorul judiciar sau lichidatorul averii debitorului insolvent precum şi reprezentantul ori prepusul acestora pot fi subiecţi activi nemijlociţi al infracţiunii de delapidare. 5. proprietarul bunului/bunurilor poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare dacă are calitatea de funcţionar/funcţionar public şi pe cea de gestionar/administrator al persoanei juridice vătămate. 6. dacă făptuitorul realizează mai multe modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii nu va exista un concurs de infracţiuni, ci o singură infracţiune de delapidare.

II. Partea practică Inculpatul, factorul poştal, prin falsificarea unor acte, şi-a însuşit sume de bani care,

aflate temporar în gestiunea unor funcţionari din cadrul direcţiilor judeţene de poştă, cum sunt factorii poştali, aparţin bugetului de stat. Aşa fiind, însuşirea de către inculpat a banilor pe care îi avea în gestiune constituie infracţiunea de delapidare, iar nu de gestiune frauduloasă (C.S.J, s.pen., dec. nr. 2762/2000).

Administratorul asociaţiei de proprietari sau de locatari are calitatea de funcţionar. Fapta acestuia de însuşire, folosire sau traficare, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori

sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administreză constituie infracţiunea de delapidare (C.S.J., S.U., RIL, dec. nr. 3/2002).

Fişa nr. 34ÎNSUŞIREA BUNULUI GĂSITI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său [art. 216 alin. (1) C.pen.].Constituie variantă asimilată a infracţiunii însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia ajuns din eroare în posesia făptuitorului [art. 216 alin. (2) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic patrimoniul şi relaţiile sociale referitore la protecţia patromoniului, posesiei ori a detenţiei.2. Material a. la varianta tip a infracţiunii este bunul găsit= bunul mobil ieşit involuntar din posesia sau detenţia unei persoane, care este găsit ulterior de o altă persoană, într-un loc unde în mod obişnuit bunurile nu sunt lăsate nesupravegheate; nu este necesar ca găsitorul să cunoască persoana căreia îi aparţine bunul găsit, sau ca posesorul sau detentorul să fi realizat pierderea bunului;b. la varianta asimilată a infracţiunii este bunul intrat din eroare în posesia fătuitorului = bunul mobil, remis din eroare unui terţ, care îl primeşte crezând că îi este destinat sau bunul luat din eroare de către făptuitor crezând că este al său.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală. 2. Pasiv orice persoană (fizcă/juridică) al cărei bun a fost pierdut ori al cărei bun a ajuns din eroare la un terţ.C. Latura obiectivă1. Element material a. nepredarea bunului găsit în termen de 10 zile de la data găsirii către autorităţi sau celui care l-a pierdut

termenul de 10 zile este un termen de drept substanţial care se calculează potrivit art. 154 C.pen.

b. dispunerea de bunul găsit în termen de zece zile de la data găsiriic. însuşirea bunului ajuns din eroare în posesia făptuitorului2. Urmarea imediată producerea unei pagube subiectului pasiv.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă. nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta .

E. Forme 1. Acte pregătitoare

a. posibile (în modalităţile dispunerii de bunul găsit, ori însuşirii bunului ajuns din eroare la făptuitor), dar neincriminate;b. în cazul comiterii faptei prin nepredarea bunului mobil autorităţilor, actele pregătitoare nu sunt posibile.2. Tentativaa. posibilă (în modalităţile dispunerii de bunul găsit, ori însuşirii bunului ajuns din eroare la făptuitor), dar neincriminată;b. în cazul comiterii faptei prin neprezentarea bunului mobil autorităţilor, tentativa nu este posibilă.3. Consumare Infracţiunea se consumă:a. la expirarea termenului de 10 zile, în cazul săvârşirii faptei în modalitatea nepredării bunului găsit;b. momentul dispunerii de bunul găsit ori a însuşirii bunului ajuns din eroare la făptuitor.F. OBSERVAŢII1. Nu constituie bun găsit: bunul abandonat ori lăsat temporar fără supraveghere de proprietar; animalul care se îndepărtează de spaţiul unde este ţinut în mod obişnuit de proprietar, în scopul de a se hrăni; bunul care a fost uitat de proprietar în prezenţa infractorului care sesizează acest aspect.

II. PARTEA PRACTICĂ Bunul uitat de posesor sau deţinător, într-un loc unde acesta ştie că l-a lăsat şi unde se

poate întoarce oricând să-l reia nu este un bun pierdut, deoarece persoana vătămată nu a pierdut posesia sau detenţia lui. Însuşirea unui asemenea bun de către acela care şi-a dat seama că bunul a fost uitat, şi nu pierdut, constituie infracţinea de furt, şi nu aceea de însuşire a bunului găsit T.S., s. pen., dec. nr. 2692/1972).

Fişa nr. 35DISTRUGEREAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂnDistrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neântrebuinţare a unui bun aparţinâd altei persoane sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun sau înlăturarea măsurilor luate [art. 217 alin.(1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la proteţia patrimoniului, posesiei ori a detenţiei.2. Mateirala. bunul mobil corporal, animat sau neanimat, care are o minimă valoare economică;b. bunurile imobile;c. înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificaţie deosebită pentru persoana vătămată, cu excepţia înscrisurilor care se află în păstrarea unui organ sau a unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi prevăzute în art. 145 C.pen. şi a celor emise de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori destinate acestora.

Cerinţa esenţială: bunul trebuie să aparţină unei alte persoane (fizice/juridice) ori altei entităţi decât făptuitorul (la varianta de bază).

B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;b. proprietarul bunului nu poate fi subiect activ al variantei de bază a infracţiunii, însă poate fi subiect activ în cazul sâvârşirii faptei în vreuna din variantele agavate.2. Pasiv persoana (fizică/juridică) căreia îi aparţine bunul distrus, degradat ori adus în stare de neîntrebuinţare de făptuitor.C. Latura obiectvă1. Element materiala. distrugerea = încetarea existenţei fizice a bunului;b. degradarea = deteriorarea unui bun ce are drept urmare alterarea substanţei sau a esteticii acestuia; pentru ca bunul să poată fi utilizat sau valorificat este necesară efectuarea de reparaţii;c. aducerea în stare de neîntrbuinţare = imposibilitate folosirii bunului potrivit destinaţiei sale; nu este necesar ca bunul să fi fost distrus sau degradat;d. împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun;e. înlăturarea măsurilor luate în scopul conservării ori salvării unui bun.2. Urmarea imadiată distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun sau crearea unei stări de pericol prin împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau prin înlăturarea măsurilor de conservare ori salvare a bunului. 3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedit.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă; nu prezintă impotanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.

E. Variante agravate1. distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare sau înlăturarea măsurilor luate cu privire la un bun care are o doesebită valoare artistică, ştiinţifcă, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare [art. 217 alin. (2) C.pen.];2. distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a unui echipamant sau instalaţii de telecomunicaţii sau pantru difuzarea programelor de radio şi televiziune, a unui sistem de alimenate cu apă, a unei conducte magistrale de alimentare cu apă [art. 217 alin. (3) C.pen.].3. distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice mijloc, dacă rezultă pericol public [art. 217 alin. (4) C.pen.].H. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativa posibilă şi incriminată.3. Consumare a. fapta consumată: în momentul efectuării activităţii infracţionale;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

I. OBSERVAŢII

1. în cazul în care după comiterea infracţiunii de furt (simplu, sau calificat), hoţul distruge bunul sustras [în condiţiile art. 217 alin. (1) C.pen], se va reţine numai infracţiunea de furt (deoarece hoţul se comportă ca un „proprietar” faţă de bunul sustras putând să dispună de el, inclusiv prin distrugere), iar nu un concurs de infracţiuni: între furt şi infracţiunea de distrugere; totuşi, furtul se va reţine în concurs cu distrugerea dacă aceasta din urmă este comisă în vreuna dintre variantele agravate prevăzute de art.217 alin. (2)-(4) C.pen.2. distrugerea este absorbită în infracţiunea de violarea secretului corespăondenţei [art. 195 alin. (2) C.pen.] sau în furtul calificat săvârşit prin efracţie.H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate 1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru varianta de bază a infracţiunii [art. 217 alin. (6) C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor.


Degradara îmbrăcămintei persoanei vătămate, ca urmare a violenţelor exercitate contra ei de inculpat în încercarea de a-şi asigura scăparea, constituie infracţiunea complexă, unică, de tâlhărie, în care fapta de distrugere este absorbită, intrând în conţinutul infracţiunii de tâlhărie (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3411/2000).

Inculpatul a incendiat, din neglijenţă, fiind în stare de ebrietate, o căpiţă de paie din curtea sa, focul extinzându-se şi asupra unor bunuri ale vecinului său, căruia i s-a cauzat o pagubă de 2.5oo.ooo lei. Fiind de faţă în momentul declanşării incendiului, incuplpatul nu a luat nici o măsură pentru limitarea efectelor acestuia şi, datorită relaţiilor de duşmănie ce existau între el şi vecin, i-a împiedicat pe locuitorii care au încercat să intervină pentru stingerea incendiului. Împiedicând mai multe persoane să intervină pentru ca incendiul să nu se extindă la gospodăria vecină, inculpatul a săvârşit, în această modalitate, infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1222/1998).

Fişa nr. 36TULBURAREA DE POSESIEI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂOcuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat [art. 220 alin. (1) C.pen.].2.STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului şi a posesiei de fapt a bunurilor imobile;b. secundar: libertatea psihică a persoanei, integritatea corporală sau sănătatea acesteia (la varinatele agravate).2. Material

a. principal: un bun imobil sau o parte din acesta, care se află în posesia sau detenţia unei persoane;b. secundar: corpul persoanei (la variantele agravate).B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;b. proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii, în cazul în care ocupă imobilul aflat în posesia legitimă a persoanei vătămate;c. la varianta agravată constând în săvârşirea faptei prin violenţă, ameniţări sau prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, de mai multe persoane împreună (coautori sau complici concomitenţi), participaţia penală este posibilă numai în forma instigării şi complicităţii anterioare.2. Pasiva. persoana (fizică/juridică) care are în posesie (legitimă) de fapt bunul imobil;b. proprietarul imobilului atunci când imobilul nu este în stăpânirea sa.C. Latura obiectivă1. Element materiala. ocuparea efectivă, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiiile legii (infracţiunea continuă);b. refuzul de a părăsi imobilul ocupat, fără drept şi fără consimţământul celui care îl are în posesie sau fără aprobarea prealabilă primită în condiţiile legii.2. Urmarea imediată trecerea, fără drept, a imobilului ori a unei părţi a acestuia în stăpânirea de fapt a făptuitorului.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitaea faptei, nefiind necesară să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.

E. Variante agravate1. săvârşirea tulburării de posesie prin violenţă [art. 180 C.pen], sau ameninţare (art. 193 C.pen.) ori prin desfiinţare [art. 217 alin. (1) C.pen.] a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare [art. 220 alin. (2) C.pen.]; 2. săvârşirea tulburării de posesie prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar sau a reperelor de marcare, de două sau mai multe persoane împreună [art. 220 alin. (3) C.pen.] reprezintă o formă mai gravă a variantei agravate de la pct. 1., determinată de calitatea de coautori ori complci concurenţi a participanţilor.F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativa posibilă, dar neincriminată.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul ocupării definitive a imobilului sau a unei părţi a acestuia;b. faptă epuizată: se epuizează în momentul în care încetează ocupare fără drept sau când infractorul este condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţinii de tulburare de posesie.

G. OBSERVAŢII1. semnele de hotar ori reperele de marcare nu constituie obiect material al infracţiunii de tulburare de posesie, când fapta constă în desfiinţarea acestora.

2. fapta nu este tipică dacă proprietarul unui bun imobil deţinut abuziv de un terţ, ocupă bunul „tuburând” posesia abuzivă a terţului.3. dacă, după înstrăinarea imobilului, fostul proprietar refuză să îl părăsească nu sunt întrunite elemetele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, deoarece nu va exista o „ocupare”.4. infracţiunea de tulburare de posesie nu absoarbe, ci poate fi reţinută în concurs cu infacţiunea de vătămare corporală (art. 181 C.pen.), vătămare corporală gravă (art. 182 C.pen), şantaj (art. 194 C.pen), ori distrugere în varinta agavată [art. 217 alin. (4) C.pen.]H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitateacţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, însă răspunderea penală este înlăturată prin împăcarea părţilor.

II. PARTEA PRACTICĂ Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută

de art. 220 C. pen., atâta timp cât inculpatul, comoştenitor în indiviziune cu partea vătămată, a avut numai el posesia terenului. Împrejurarea că între părţi exista pe rolul instanţei o acţiune civilă de ieşire din indiviziune nu conferă faptei inculpatului caracter penal, atât timp cât partea vătămată nu a avut posesia terenului, posesie ce este proteguită prin dispoziţiile art. 220 C.pen. (C.A. Iaşi, s. pen., dec. nr. 154/1998).

În cazul în care, la data dobândirii posesiei terenului, aceasta s-a făcut în baza unor acte legale, iar ulterior actele au fost anulate, dreptul de proprietate fiind reconstituit în favoarea altei personae, necedarea terenului de către posesorul de fapt nu constituie infracţiune (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2650/2002).

Fapta inculpatului de a ocupa o porţiune din grădina soţiei fratelui său, prin desfiinţarea semnelor de hotar, nu constituie infracţiunea de tulburare de posesie, lipsindu-i elementul subiectiv, dacă drepturile celor două părţi aveau caracter litigios, iar între loturi nici nu era stabilit vreun hotar (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2263/1993).

Fişa nr. 37TĂINUIREAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material [art. 221 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului şi cele privind înfăptuirea justiţiei.2. Materiala. bunul mobil sau imobil prin destinaţie care provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;b. acelaşi bun poate fi succesiv obiect material al mai multor infracţiuni de tăinuire, comise de făptuitori diferiţi.B. Subiectiv1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)

a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;b. proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii, în cazul în care tăinuieşte bunurile provenite din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală împotriva posesorului neproprietar sau a detentorului;c. nu poate fi participant la infracţiunea de tăinuire persoana care a participat la comiterea faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul.2. Pasiv persoana(fizică/juridică) care a pierdut posesia sau detenţia bunului.C. Latura obiectivă1. Element materiala. primirea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală = tăinuitorul dobândeşte detenţia precară a bunului;b. dobândirea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală = tăinuitorul dobândeşte proprietatea bunului;c. transformarea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală = tăinuitorul modifică forma sau substanţa bunului în scopul îngreunării recunoaşterii acestuia.d. înlesnirea valorificării unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală = tăinuitorul realizează acte care facilitează înstrăinarea bunului.2. Urmarea imediată starea de pericol creată prin trecerea bunului în stăpânirea tăinuitorului sau prin modificarea bunului.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei, nefiind necesar să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă; scopul: obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul; nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.

E. Forme1. Acte prgătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativa posibilă. dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care are loc primirea, dobândirea sau transformarea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală ori înlesnirea valorificării lui;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executate (unitate lagală).

F. OBSERVAŢII1. tăinuirea este condiţionată de existenţa unui bun provenit din comiterea anterioară a unei fapte prevăzute de legea penală.2. tăinuitorul nu poate fi participant la săvârşirea infracţiunii din care provine bunul, deoarece tăinuirea este o infracţiune autonomă atât faţă de infracţiunea corelativă cât şi faţă de complicitate la aceasta. 3. bunul tăinuit poate proveni şi din comiterea altor infracţiuni decât cele împotriva patrimoniului.4. în situaţia în care persoana care primeşte, dobândeşte sau transformă un bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are o înţelegere prealabilă sau concomitentă savârşirii faptei cu participanţii la aceasta, se va reţine complicitatea ca formă a participaţiei penale la fapta comisă, iar nu tăinuirea, chiar dacă promisiunea de tăinuire nu mai este respectată după comiterea faptei.

5. nu este necesar pentru a se reţine existenţa infracţiunii de tăinuire ca autorul faptei din care provine bunul să fi fost identificat.6. va exista infracţiunea de tăinuire chiar dacă pentru fapta din care provine bunul tăinuit există un impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale. Prin urmare, nu este întotdeauna necesar ca pentru infracţiunea de tăinuire şi pentru fapta din care provine bunul tăinuit organele judiciare să dispună aceeaşi soluţie în procesul penal.7. dacă sunt comise mai multe modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine săvârşirea unei singure infracţiuni de tăinuire (unitate naturală), iar nu un concurs de infracţiuni.8. dacă făptuitorul nu are o înţelegere prealabilă cu persoana care a săvârşit fapta din care provine bunul şi nici nu urmăreşte obţinerea unui folos material se va reţine săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.9. în situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt (simplu, sau calificat) în concurs real cu infacţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită.10. Dacă o persoană (care are o înţelegere prealabilă cu hoţul) îşi însuşeşete bunul aruncat de către hoţul urmărit de strigătul public, se va reţine în sarcina acesteia comiterea infracţiunii de furt (a comis în scopul însuşurii pe nedrept) iar nu infracţiunea de tăinuire (în varianta „dobândirii unui bun”)..11. Spre deosebire de tăinuire care poate fi realizată sub aspect obiectiv numai prin „primirea, dobândirea, transformarea bunului ori înlesnirea valorificării acestuia”, infracţiunea de favorizare a infractorului poate fi comisă prin orice fapte sau mijloace.G. Cauză specială de nepedepsireArt. 221 alin. (2) C.pen. prevede o cauză specială de nepedepsire de care profită tăinuitorul soţ sau rudă apropiată a participantului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul tăinuit ori a persoanei care a tăinuit anterior acelaşi bun.

II. PARTEA PRACTICĂ Infracţiunea de tăinuire în paguba patrimoniului public, realizată prin dobândirea unor

bunuri sau valori proprietate de stat, cunoscând că provin dintr-o infracţiune, este distinctă de infacţiunea comisă de autorii sustragerii acelor bunuri ori valori. În această situaţie, tăinuitorul nu poate fi obligat la despăgubiri, în solidar cu cei care au săvârşit sustragerea, decât în limita valorii bunurilor tăinuite şi a pagubei cauzate prin fapta sa (T.S., s. pen., dec. nr. 1555/1977).

Fapta inculpatului, de a se înţelege cu autorul unui furt, după săvârşirea de către aceasta a infracţiunii, de a-l ajuta să vândă bunurile sustrase şi de a împărţi preţul obţinut, constituie infracţiunea de tăinuire prevăzută în art. 221, iar nu aceeea de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 C.pen. (C.S.J. ,s. pen., dec. nr. 2332/1996).

Fapta celui care determină pe altul să săvârşească o faptă prevăzută în legea penală şi cumpără de la autor bunul provenit din săvârşirea infracţiunii constituie numai instigare, iar nu instigare aflată în concurs cu cea de tăinuire (C.S.J., s. pen., dec. nr. 329/1996).

Fapta inculpatului, care anterior săvârşirii infracţiunii de delapidare, a acceptat să transporte şi apoi a transportat, în mod repetat, în schimbul unor foloase materiale, cu autovehiculul său, bunuri sustrase din gestiunea lor de către ceilaţi inculpaţi, predându-le

pentru valorificare, constituie complicitate la infracţiunea sus-menţionată, şi nu infracţiune de tăinuire. Tăinuirea se realizează fie prin primirea sau dobândirea unui bun provenit din infracţiune, fie prin transformarea sau înlesnirea valorificării bunului după săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală- fără o promisiune după săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală – fără o promisiune anterioară făcută în acest sens autorului –, ceea ce nu este cazul în situaţia de mai sus (T.S., s. pen., dec. nr. 174/1980).

Deşi între infracţiunea de tăinuire (art. 221 C.pen.) şi infacţinea de favorizare a infractorului (art. 264 C.pen) există asemănări – căci una din modalităţile celei de a doua constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiuniii, pentru a-i asigura folosul ori produsul infracţiunii –,ele nu se confundă. În cazul infracţiunii de tăinuire, una din cerinţele laturii subiective – cealaltă fiind cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că bunul tăinuit provine din săvârşirea unei fapte penale – este aceea ca tăinuitorul să urmărească obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul. În lipsa acestui scop acţiunea de tăinuire – adică acţiunea de primire, dobândire sau transformare a bunului – nu devine, însă, o faptă licită, ci constituie infracţiunea de favorizare a infractorului, pentru că cine tăinuieşte un bun, cu ştiinţa de provenire dintr-o infracţiune, fără a urmări obţinerea unui folos material, acţionează astfel spre a ajuta pe autorul acelei infracţiunu fie să îngreuneze sau să zădărnicească înfăptuirea justiţiei, fie să-şi asigure folosul ori produsul infracţiunii. Cu alte cuvinte, ceea ce deosebeşte cele două infacţiuni este scopul în vederea căruia acţionează făptuitorul: în cazul infracţiunii de tăinuire – scopul dobândirii unui folos material; în cazul infracţiunii de favorizarea – scopul de a ajuta un infractor (C.A.B., s. a-II-a pen., dec. nr. 135/1998).

7. INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

Fişa nr. 38ULTRJULI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂAmeninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii [art. 239 alin. (1) C.pen.].2. STRCTURA INFRASCŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoate la respectul datorat autorităţilor de stat şi funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora; se aduce atingere prestigiului funcţiei exercitată de persoana protejată;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică, ori la integritatea corporală sau sănătatea funcţionarului public (la forma de bază şi la cele agravate).2. Materiala. la forma de bază nu are.b. excepţie: la formele agravante – corpul persoanei în viaţă.B. Subiect

1. Activ (autor,coautor,instigator,complice) – orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. principal: unitatea sau instituţia care realizează autoritatea de stat. b. secundar: funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat (funcţia ce implică exercitarea unor atribuţii în cadrul organelr puterii statale referitoare la luarea de măsuri cu caracter obligatoriu şi asigurarea respectării lor); persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;c. pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage în principiu, reţinerea pluralităţii de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element material ameninţarea nemijlocită sau prin mijloace de comunicare directă a funcţionarului public care îndeplineşte, în limitele legale, o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat aflat în exerciţiul funcţiunii sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii (după terminarea programului de lucru, sau chiar în considerarea unei funcţii îndeplinite în trecut).2. Urmarea imediată starea de pericol pentru autoritatea statului român.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul ori scopul comiterii faptei. E. Variante agravate1. lovirea sau orice acte de violenţă (art.180 C.pen.), săvârşită împotriva unui fncţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii [art. 239 alin. (2) C.pen.]; fapta poate fi comisă cu praeterintenţie;2. vătămarea corporală (art. 181 C.pen), săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul, funcţiunii [art. 239 alin. (3) C.pen.]; fapta poate fi comisă şi cu praeterintenţie;3. vătămarea corporală gravă (art. 182 C.pen.) săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii [art. 239 alin. (4) C.pen.]; fapta poate fi comisă şi cu praeterintenţie;4. ameninţarea (art. 193 C.pen.), lovirea sau orice acte de violenţă (art. 180 C.pen.), vătămarea corporală (art. 181 C.pen.), vătămarea corporală gravă (art. 182 C.pen) comisă împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, poliţist, jandarm ori militar aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii [art. 239 alin. (5) C.pen.]; fapta poate fi comisă cu praeterintenţie.F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care comite fapta tipică:b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efecturea ultimului act de executare (unitate legală).G. Cazuri speciale de pedepsire în cazul în care vreuna dintre infracţiunile prevăzute în art. 180-183 C.pen., art. 189 C.pen. şi art. 193 C.pen., au fost săvârşite împotriva soţului sau a unei

rude apropiate a unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, poliţist, jandarm ori militar, în scopul de intimidare sau de răzbunare pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu jumătate.

H. OBSERVAŢII1. ultrajul este o infracţiune complexă care absoarbe în forma de bază infracţiunea de ameninţare, iar în formele agravate infracţiunea de loviri sau alte violenţe, vătămare corporală, sau vătămare corporală gravă; dacă este comisă însă o infracţiune contra vieţii funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, ultrajul va fi absorbit în infracţiunea de omor calificat [art. 174 C.pen. raportat la art. 175 lit.f) C.pen.].2. dacă leziunile traumatice produse funcionarulu public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat se agravează fără vreo altă intervenţie din partea infractorului şi produc praeterintenţionat moartea funcţionarului ultrajul se va reţine în concurs cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C.pen.).


Infracţiunea de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prevăzută în art. 271 alin. (1) C.pen. , săvârşindu-se prin acte de violenţă sau de ameninţare faţă de organul de executare cuprinde, în latura obiectivă, şi elementele infracţiunii de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (2) din acelaşi cod (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1497/1992).

Sustragerea unor bunuri de către patru personae, urmată de ameninţarea şi lovirea celor doi poliţişti care au încercat să-i legitimize şi să-i împiedice să plece cu bunurile sustrase nu constituie infracţiunea de furt calificat în concurs cu cea de ultraj, ci de tâlhărie şi ultraj (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2611/1996).

8. INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL

Fişa nr. 39ABUZUL ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELORI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Neîndeplinirea cu ştiinţă a unui act sau îndeplinirea defectuoasă a acestuia de către un funţionar public ori de alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta s-ar produce consecinţe vătămătoare pentru interesele lagale ale unei personae (art. 246 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la asigurare desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice (publice sau private), sau cele în legătură cu protecţia intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor sau funcţionarilor publici.2. Materiala. în principiu nu are;

b. excepţie: dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri, acestea pot constitui obiect material al infracţiunii (de exemplu, în ipoteza în care funcţionarul ridică în mod abuziv actele din contabilitatea unei societăţi comerciale sub pretextul efectuării unui control fiscal detaliat)B. Subiect1. Activa. Nemijlocit calificat (autor, coautor)i. funcţionar sau funcţionar public;ii. funcţionar public = orice persoană (fizică) care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorirăţi publice, instituţii sau alte personae juridice de interes public;iii. funcţionar = orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte personae juridice decât la cele care se referă art. 145 C.pen. (indifrent dacă au sau nu scop lucrativ).b. Complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. general: statul;b. special: persoana (fizică/juridică) care a suferit o vătămare a intereselor legale prin activitatea infracţională;c. pluralitatea de subiecţi pasivi speciali atrage în principiu reţinerea pluralităţii de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element material a. neîdeplinirea unui act de către un funcţionar public sau de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;b. îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public sau de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;c. actul trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public/funcţionarului potrivit fişei postului sau a reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulamente de ordine interioară);d. cerinţa esenţială: funcţionarul/funcţionarul public să comită fapta în exercitara atribuţiilor sale de serviciu.2. Urmarea imediată vătămarea intereselor legale ale unei personae fiyice/juridice (infracţiune de reyultat).3. Legătura de cauzalitate între activitatea infracţională abutivă şi urmarea produsă trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice;

fapta comisă din culpă este incriminată autonom dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 249 C.pen.

E. Varianta agravată comiterea faptei tipice care produce consecinţe deosebit de grave (art. 248¹ C.pen.).F. Forme1. Acte pregătitoare posibile (numai la varianta alternativă comisivă), dar neincriminate.2. Tentativă a. posibilă, dar neincriminată în cazul modalităţii alternative comisive ce constă în îndeplinirea defectuoasă a unui act;

b. nu este posibilă în cazul modalităţii alternative omisive ci costă în neîndeplinirea unui act.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul vătămării intereselor legale ale persoanei prin întocmirea în mod defectuos a unui act, sau prin neîndeplinirea abuzivă a actului (neîndeplinirea actului sau expirarea termenului pentru efectuarea acestuia); b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuare ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII

1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit (funcţionar sau funcţionar public) după comitera faptei nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii.2. infracţinea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei au caracter subsidiar faţă de alte infracţiuni prevăzute de Codul penal sau de legile speciale cu dispoziţiile penale comise de un subiect activ calificat (funcţionar sau funcţionar public) şi care implică o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu prin care se produce o vătămare a intereselor legale ale unei personae (de exemplu, delapidare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă).3. activitatea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv.4. persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte personae fizice nu are calitatea de funcţionar şi prin urmare nu poate fi subiect active nemijlocit al infracţiunii.H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate 1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prelabilă a persoanei vătămate dacă infracţinea este comisă de un funcţionar [art. 258 alin. (2) C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin împăcarea părţilor.


Infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar numai în raport cu alte infracţiuni al căror subiect, este în mod obgatoriu, un funcţionar, iar nu în raport cu orice infracţiune (T.S., s. pen., dec. nr. 3384/1971).

Avocatul nu are nici calitatea de funcţionar public şi nici calitatea de funcţionar şi, în consecinţă, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 6003/2007).

Fapta unui conducător auto de a folosi fără drept – pentru a transporta bunuri furate de alte personae – autocamionul ce-i fusese încredinţat de o societate comercială al cărei salariat era, în virtutea raportulu juridic de muncă, în vederea îndeplinirii îndatorililor de serviciu, cu consecinţa producerii unei pagube prin uzură şi consum de combustibil, nu constituie infracţiunea de gestiune frauduloasă (art. 214 C.pen.), ci aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.) (C.A. Bucureşti, s. a-II-a pen., dec. nr. 193/1996).

Fişa nr. 40ABUZ ÎN SERVICIU PRIN ÎNGRĂDIREA UNOR DREPTURII. PARTEA TEORETICĂ

1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Îngrădirea de către funcţionarul public sau de alt funcţionar a folosinţei sau exerciţiului folosinţa drepturilor unei persoane, ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA (art. 247 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice (publice sau private), sau cele în legătură cu protecţia intereselor legitime ale persoanelor prin asigurarea egalităţii în drepturi împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor sau funcţionarilor publici.2. Materiala. în principui nu are;b. excepţie: dacă fapta tipică este realizată prin întocmirea unui act, acesta constituie obiectul material al infracţiunii.B. Subiect1. Activa. Nemijlocit calificat (autor, coauthor)i. funcţionarul sau funcţionarul public;ii. funcţionarul public = orice persoană (fizică) care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte personae juridice de interes public;iii. funcţionar = orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C.pen. (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).b. Complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. general: statul;b. special: persoana (cetăţean român, sau străin, ori apatrid) căruia prin activitatea infracţională i-a fost îngrădită folosinţa sau exerciţiul drpturilor pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA;c. pluralitatea de subiecţi pasivi speciali atrage în principiu, reţinerea pluralităţii de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. îngrădirea folosinţei sau exerciţiului drepturilor unei personae printr-o acţiune sau inacţiune;b. crearea unei situaţii de inferioritate (materială sau morală) unei persoane printr-o acţiune sau inacţiune;c. acţiunea sau inacţiunea trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public/funcţionarului potrivit fişei postului sau a reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulamente de ordine interioară).Cerinţe esenţiale:

1. ambele variante alternative ale elementului material trebuie realizate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine social, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA;2. funcţionarul/funcţionarul public să comită fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu.2. Urmarea imediată vătămarea materială sau morală a dreptului unei personae prin restrângerea folosinţei sau exerciţiului acestuia, ori prin crearea unei situaţii de inferioritate.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă. Nu prezintă importanţă scopul comiterii faptei tipice; mobilul special: ura de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală,

opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

E. Varianta agravată comiterea faptei tipice care produce consecinţe deosebit de grave (art 248¹ C.pen.)F. Forme1. Acte pregătitoare posibile (numai în cazul comiterii faptei prin acte comisive), dar neincriminate.2. Tentativăa. posibilă, dar neincriminată în cazul comiterii faptei prin acte comisive;b. nu este posibilă în cazul comiterii faptei prin acte omisive.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul comiterii activităţii infracţionale tipice şi producerii urmării imediate;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit ( funcţionar sau funcţionar public) după comiterea faptei nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii.2. infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi are caracter subsidiar faţă de alte infracţiuni prevăzute de Codul penal sau de legile speciale cu dispoziţii penale comise de un subiect activ calificat (funcţionar sau funcţionar public) şi care implică o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu. 3. activitatea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv. 4. persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte personae fizice nu are calitatea de funcţionar şi prin urmare nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii.5. comitera faptei tipice sub aspect obiectiv fără vreun mobil special nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, putând însă întruni elemente constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.).H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiuea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate dacă infracţiunea este comisă de un funcţionar [art. 258 alin. (2) C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin împăcarea părţilor.

Fişa nr. 41ABUZUL ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICEI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Fapta funcţionarului public sau a unui alt funcţionar, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nu îndeplineşte cu ştiinţă un act ori îl îndeplineşte defectuos, dacă prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi publice sau o pagubă patrimoniului acesteia (art. 248 C.pen.).2. STRUCTURA INFACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public.2. Materiala. în principiu nu are;b. excepţie: dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri, acestea pot constitui obiect material la infracţiune.B. Subiect1. Activa. Nemijlocit calificat (autor, coautor) i. funcţionarul sau funţionarul public;ii. funcţionar public = orice persoană (fizică) care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte personae juridice de interes public;iii. funcţionar = orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C.pen. (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).b. Complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. general: statul;b. special: organul sau instituţia de stat ori altă unitate publică (autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte personae juridice de interes public) care a suferit o tulburare însemnată a activităţii sau o pagubă adusă patrimoniului său prin comiterea infracţiunii.C. Latura obiectivă1. Element materiala. neîndeplinirea unui act de către un funcţionar public sau de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu; b. îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public sau de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;c. actul trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public/funcţionarului potrivit fişei postului sau a reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulamente de ordine interioară);d. cerinţa esenţială: funcţioarul/funcţionarul public să comită fapta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.2. Urmarea imediată

a. producerea unei tulburări însemnate a activităţii unei autortăţi publice, instituţii publice, instituţii sau altei persoane juridice de interes public, chiar dacă nu a fost efectiv produsă vreo pagubă;b. producerea unei pagube unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau altei persoane juridice de interes public adusă patrimoniului acestor instituţii.3. Legătura de cauzalitate între activitatea infracţională abuzivă şi urmarea produsă trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice;

fapta comisă din culpă este incriminată autonom dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 249 C.pen.

E. Varianta agravată comiterea faptei tipice care produce consecinţe deosebit de grave (art. 248¹ C.pen.).F. Forme1. Acte pregătitoare posibile (numai la varianta alternativă comisivă), dar neincriminate.2. Tentativăa. posibilă, dar neincriminată în cazul modalităţii alternative comise ce constă în îndeplnirea defectuoasă a unui act;b. nu este posibilă în cazul modalităţii alternative omisive ce constă în neîndeplinirea unui act.3. Consumarea. faptă consumtă: în momentul producerii tulburării însemnate ori a pegubei ca urmare a realizării acţiunii sau inacţiunii tipice (data neîndeplinirii actului sau la data expirării termenului pentru efectuarea acesteia);b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit (funcţionar sau funcţionar public) după comiterea faptei nu prezintă importanţă pentru existenţa infacţiunii.2. infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice are caracter subsidiar faţă de alte infracţiuni prevăzute de Codul penal sau de legile speciale cu dispoziţii penale comise de un subiect activ calificat (funcţionar sau funcţionar public) şi care implică o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu urmată de producerea unei tulburări însemnate a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau altei persoane juridice de interes public sau de producerea unei pagube efective şi certe patrimoniului acestor instituţii (de exemplu, falsul intelectual).3. activitatea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv.4. urmările imediate ale infracţiunii sunt prevăzute de lege cu caracter alternativ, iar nu cumulative; dacă se produc ambele urmări ale activităţii infacţionale, se va reţine comiterea unei singure infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.


Fapta directorului general al unei societăţi comerciale având ca acţioar unic consiliul local care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, încheie în numele acestei societăţi contracte cu nerespectarea prevederilor legale şi a hotărârii adunării generale a acţionarilor şi pentru aceasta cauzează o pagubă patrimoniului societăţii întruneşte

elementele constitutive ale infacţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute în art. 248 (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 6860/2004).

Conducătorul unui autovehicul făcând parte din personalul unei instituţii de stat, care foloseşte autoturismul în mod abuziv, fără autorizaţia necesară, în interes personal, săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu contra interselor publice dacă fapta întruneşte şi celelalte elemente constitutive ale acestei infracţiuni. În situaţia în care aceeaşi persoană, cu prilejul folosirii abuzive a autovehiculului, provoacă un accident de circulaţie, din culpă, prin care se produce o pagubă patrimoniului unităţii sau o tulburare însemnată a bunului mers al unităţii, săvârşeşte şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu dacă fapta întruneşte şi celelalte elemente constitutive ale acestei infracţiuni. Cele două infracţiuni se află în concurs real ( T.S., Plen, dec. nr. 10/1968).

Fapta unui conducător auto, încadrat în muncă la o instituţie de stat, căruia i s-a încredinţat o basculantă şi pe care el o foloseşte pentru a fura de pe terenul instituţiei o cantitate de produse, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă fapta întruneşte şi celelalte elemente constitutive ale acestei infracţiuni, independent de cea de furt (T.S., s. pen., dec. nr. 68/1970).

Fapta unui funcţionar de la o instituţie de stat de a da dispoziţie ca un şofer, aflat în subordinea sa, să plece în cursă pe distanţă mare, deşi ştia că acesta este obosist ca urmare a conducerii autocamionului timp de 19 ore, iar condiţiile de circulaţie sunt foarte grele – timp de noapte şi ploaie – prevăzând şi acceptând posibilitatea producerii unui accident cu consecinţe vătămătoare pentru persoanele transportate şi pentru autovehicul, constituie în cazul în care asemenea consecinţe au avut loc, infracţiunile prevăzute de art. 246 C.pen. şi art. 248 C.pen. (T.S., s. pen., dec. nr. 5920/1970).

Fişa nr. 42NEGLIJENŢA ÎN SERVICIUI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Încălcarea din culpă de către un funţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei altei unităţi publice sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei personae [art. 249 alin.(1) C.pen.].

2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice (publice sau private), sau la protecţia intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor săvârşite chiar din culpă de funcţionari.2. Material a. în principiu nu are;b. excepţie: dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri ori asupra corpului unei persoane, acestea pot constitui obiect material al infracţiunii.B. Subiect1. Activ

a. Nemijlocit calificat (autor)i. funcţionarul sau funcţionarul public;ii. funcţionar public = orice persoană (fizică) care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte personae juridice de interes public;iii. funcţionar = orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte personae juridice decât cele la care se referă art.145 C.pen. (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).b. participaţie penală proprie nu este posibilă.2. Pasiva. general: statul;b. special: persoana (fizică/juridică) care a suferit o vătămare importantă a intereselor legale prin activitatea infracţională, respectiv organul sau instituţia de stat ori altă unitate publică (autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public) care a suferit o tulburare însemnată a activităţii sau o pagubă adusă patrimoniului său prin comiterea infracţiunii.C. Latura obiectivă1. Element materiala. neîndeplinirea unui act de către un funcţionar public sau de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;b. îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public sau funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;c. actul trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public/funcţionarului potrivit fişei postului sau a reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulamente de ordine interioară);d. cerinţa esenţială: funcţionarul/funcţionarul public să comită fapta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.2. Urmarea imediatăa. producerea unei tulburări însemnate a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau altei persoane juridice de interes public, chiar dacă nu a fost efectiv produsă vreo pagubă;b. producerea unei pagube patrimoniului unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau altei persoane juridice de interes public;c. vătămarea importantă a intereselor legale ale unei persoane fizice sau juridice.3. Legătura de cauzalitate între activitate infracţională abuzivă şi urmarea produsă trebuie dovedită.D. Latura subiectivă culpa cu sau fără prevedere (culpă profesională).E. Varianta agravată comiterea faptei tipice care produce consecinţe deosebit de grave [art. 249 alin. (2) C.pen.].F. Forme1. Acte pregătitoare nu sunt posibile.2. Tentativă nu este posibilă.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul vătămării importante a intereselor legale ale persoanei prin întocmirea în mod defectuos a unui act, sau prin îndeplinirea abuzivă a actului (neîndeplinirea actului sau expirarea termenului pentru efectuarea acestuia), respectiv în momentul producerii tulburării însemnate ori a pagubei ca urmare a realizării acţiunii sau inacţiunii tipice;

b. nu poate fi comisă în formă continuată.

G. OBSERVAŢII1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit (funcţionar sau funcţionar public) după comiterea faptei nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii.2. infracţiunea de neglijenţă în serviciu are caracter subsidiar faţă de alte infracţiuni prevăzute de Codul penal sau de legile speciale cu dispoziţii penale comise de un subiect activ calificat (fucţionar sau funcţionar public) şi care implică o exercitare abuzivă din culpă a atribuţiilor de serviciu (de pildă, infracţiunea de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă prevăzută de art. 273 C.pen.)3. la infracţiunea de neglijenţă în serviciu este posibilă participaţia improprie, caz în care autorul va fi tras la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută la art.249 C.pen., în vreme ce instigatorul sau complicele vor răspunde pentru participaţie improprie la o infracţiune de serviciu intenţionată (art. 246 C. pen., art. 247 C.pen., art. 248 C.pen.).4. urmările imediate ale infracţiunii sunt prevăzute de lege cu caracter alternativ, iar nu cumulative; dacă se produc toate urmările activităţii infracţionale, se va reţine comiterea unei singure infracţiuni de neglijenţă în serviciu.


Executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale şi, în consecinţă, poate fi subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 C.pen. (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2023/2008).

Atâta vreme cât îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către inculpatul gestionar s-a extins pe întreaga perioadă de gestiune – producând o tulburare însemnată a bunului mers al unei societăţi comerciale –, există o singură infracţiune de neglijenţă în serviciu, în forma unităţii naturale, iar nu o pluralitate de asemenea infracţiuni, în concurs, delimitate de inventarierile efectuate pe parcursul activităţii de gestionare. Intervenirea unui act de amnistie sau graţiere nu scindează activitatea infracţională în două entităţi autonome, iar inculpatul nu profită de prevederile acelui act nici pentru ansamblul activităţii sale ilicite, nici pentru segmentul care precede acordarea amnistiei sau graţierii (C.A. Bucuresti, s. pen., dec. nr. 396/1995).

Răspunderea penală pentru neglijenţa în serviciu nu derivă exclusiv din acţiuni sau inacţini prin care s-a cauzat nemijlocit, imediat o pagubă, o asemenea condiţie nefiind expres prevăzută de art. 249 C.pen.; rezultă că acest text este aplicabil şi atunci când activitatea ilicită a contribuit la producerea pagubei prin crearea posibilităţii altor persoane de a produce pagube în mod nemijlocit (T.S., s. pen., dec. nr. 178/1976).

Fapta notarului public, săvârşită din culpă, de a autentifica un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cuprins în lista monumentelor istorice, fără a-şi îndeplini în mod corespunzător îndatorirea de serviciu de a verifica dacă statul şi-a exercitat dreptul de preemţiune – condiţie prevăzută, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării, în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – întruneşte elementele constitutive ale infacţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 alin. (1) C.pen. (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1423/2009).

Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, lipsind vinovăţia sub forma culpei, în cazul în care inculpata, în calitate de operator ghişeu la o societate bancară a eliberat în mod repetat sume de bani corespunzătoare valorilor înscrise pe mai multe bilete la ordin semnate în alb de administratorul societăţii, completate însă cu sume mai mari şi pe numele altor furnizori decât cei vizaţi de conducerea societăţii de către contabila-şefă, care le-a prezentat la bancă, cât timp o mare parte din cecurile în litigiu au avut semnăturilie efectute în alb, de înseşi persoanele autorizate, iar prezentarea contabilei-şefe pentru a ridica sumele de bani cerute nu numai că nu putea să creeze vreo suspiciune operatoarelor de ghişeu, dar era chiar de natură a sublinia legitimitatea operaţiunii, datorită garanţiei ce o oferea preluarea banilor de către însăşi persoana ce îndeplinea funcţia de contabil-şef al societăţii beneficiare, împuternicită de consiliul de administraţie, cu drept de semnătură pentru documentele bancare (C.S.J., C9, dec. nr. 325/2004).

Fişa nr. 43PURTAREA ABUZIVĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂÎntrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către funcţionarul public sau de orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu [art. 250 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Jutidica. principal: relaţiile de serviciu referitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu, cu asigurarea respectului faţă de persoanele cu care funcţionarul intră în contact;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la onoarea şi demnitatea persoanei (la varianta tip), respective cele referitoare la libertatea psihică a persoanei, sau la viaţa, integritatea corporală ori sănătatea persoanei (la variantele agravate).2. Materiala. la varianta tip: nu are;b. la variantele agravate prevăzute de art. 250 alin. (3)-(5) C.pen.: corpul persoanei asupra căreia se exercită actele de violenţă.B. Subiect1. Activa. Nemijlocit calificat (autor, coautor)i. funcţionarul sau funcţionarul public;ii. funcţionarul public = orice persoană (fizică) care exercită permanenet sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public;iii. funcţionar = orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte personae juridice decât la cele la care se referă art. 145 C.pen. (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).b. Complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. general: statul;

b. special: orice persoană care a fost jignită, ameninţată sau asupra căreia au fost exercitate acte de violenţă;c. pluralitatea de subiecţi pasivi speciali atrage, în principiu, reţinerea pluralităţii de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. întrebuinţarea de un funcţionar public sau de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu de expresii jignitoare (nu gesturi jugnitoare), în orice formă, faţă de o persoană care le percepe în mod direct;b. cerinţa esenţială: funcţionarul/funcţionarul public trebuie să comită fapta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu stabilite potrivit fişei postului sau a reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulamente de ordine interioară). 2. Urmarea imediată starea de pericol creată prin atingerea demnităţii persoanei şi a prestigiului activităţi unităţii în care îşi desfăşoară serviciul funcţionarul public sau funcţionarul (la variana tip).3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importasnţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.

la variantele agravate prevăzute de art. 250 alin. (3)-(5) C.pen. infacţiunea poate fi comisă şi cu praeterintenţie.

E. Variante agravate1. ameninţarea (art. 193 C.pen.) săvârşită de către funcţionarul public sau de orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu [art. 250 alin. (2) C.pen.];2. lovirea sau alte acte de violenţă (art.180 C.pen.) săvârşită de către funcţionarul public sau de orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu [art. 250 alin. (3) C.pen.];3. vătămarea corporală (art. 181 C.pen.) săvârşită de către funcţionarul public sau de orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu [art. 250 alin. (4) C.pen.];4. vătămarea corporal gravă (art. 182 C.pen.) săvârşită de către funcţionarul public sau de orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu [art. 250 alin. (5) C.pen.].F. Forme 1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă a. nu este posibilă la variant tip;b. este posibilă, dar neincriminată la variantele agravate. 3. Consumarea. faptă consumată: în momentul comiterii activităţii infracţionale;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSREVAŢII1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit (funcţionar sau funcţionar public) după comiterea faptei nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii. 2. purtarea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau sucecsiv.3. purtarea abuzivă poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de ultraj săvârşită asupra aceleiaşi personae în cazul în care persoana vătămată avea calitatea de funcţionar public care îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi se afla în exerciţiul funcţiei.

4. în cazul în care prin actele violente se produce moarte unei persoane purtarea abuzivă va fi absorbită cu infracţiunea de omor deosebit de grav [art. 174 C.pen. raportat la art. 176 lit. g) C.pen.];5. purtarea abuzivă poate fi reţinută în concurs cu omorul calificat comis în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei, sau cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C.pen.).6. purtarea abuzivă este absorbită în infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 266 C.pen.) dacă actele de violenţă sunt exercitate asupra unei persoane aflate în curs de cercetare în scopul obţinerii de declaraţii.H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate dacă infracţiunea în variant tip sau în variantele agravate prevăzute de art. 250 alin. (2)-(4) C.pen. este comisă de un funcţionar [art. 258 alin. (2) C.pen.];2. răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin împăcarea părţilor.


Inculpatul, în calitatea de asociat la o societate cu răspundere limitată, s-a deplasat la punctul de lucru al societăţii, întrucât salariaţii de la acea subunitate încetaseră lucru revendicând anumite drepturi salariale. Ajuns la faţa locului şi aflând că organizator al conflictului de muncă era victima, în prezenţa celorlalţi salariaţi a lovit-o de mai multe ori cu palmele peste faţă. Este adevărat că inculpatul nu a avut calitatea de funcţionar public, însă, în conformitate cu dispozţiile art. 258 C.pen., prevederile art. 246-250 C.pen. referitoare la funcţionarii publici se aplică şi altor funcţionari. Astfel, acţionând în numele şi în interesul societăţii comerciale, în calitate de funcţionar, aşa cum este definită noţiunea de „funcţionar” conform dispoziţiilor art. 147 alin. (2) C.pen., prin fapta de lovire a victimei inculpatul a comis infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de dispoziţiile art. 250 alin. (2) C.pen. coroborat cu art. 258 C.pen. (C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 833/2001).

Fişa nr. 44LUAREA DE MITĂI. PARTEA TEORETCĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri [art. 254 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiilor sociale în legătură cu aceasta.2. Material în principiu, nu are.B. Subiect1. Activa. Nemijlocit calificat (autor, coautor)

i. funcţionarul sau funcţionarul public;ii. functionar public = orice persoană (fizică) care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii sau alte persone juridice de interes pubic;iii. funcţionar = orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C.pen. (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).b. Complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.

Cerinţa esenţială: funcţionarul sau funcţionarul public trebuie să aibă competenţa de a îndeplini, nu îndeplini, întârzia sau accelera îndeplinirea actului pentru care este mituit.

2. Pasiva. general: statul;b. special: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv autoritatea publică a statului străin, instanţa internaţională sau organizaţia internaţională în care subiectul activ nemijlocit îşi exercită serviciul. Poate fi considerat subiect pasiv special al infracţiunii şi persoana constrânsă să dea mită.C. Laturta obiectivă1. Element material a. pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite = formularea unei pretenţii (direct sau indirect) de bani sau alte foloase necuvenite;b. primirea de bani sau alte foloase necuvenite = dobândirea de bani sau alte foloase necuvenite remişi (direct sau indirect) de mituitor, din iniţiativa acestuia; c. acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite = acordul explicit sau implicit, direct sau indirect, al făptuitorului de a accepta oferta de mită;d. nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite = lipsa oricărei reacţii explicite şi ferme de refuz a unei oferte de mituire.

Cerinţe esenţiale:a. banii sau foloasele (patrimoniale sau nepatrimoniale) nu trebuie să fie cuvenite în mod legal făptuitorului; pot fi determinate sau determinabile.b. actul (licit sau illicit) pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire accelerare ori întârziere se pretinde, primeşte, acceptă sau nu respinge promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să intre în cadrul atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului;c. pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, ori nerespingerea a unei asemenea promisiuni trebuie să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea accelerarea sau întârzierea efectuării actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru buna defăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităţilor prevăzute de art. 145 C.pen. a persoanelor juridice de drept privat, a autorităţilor publice ale statului străin, a unei instanţe intrenaţionale sau organizaţii internaţionale.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia direct; scopul: îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea, ori accelerarea îndeplinirii unui act

privitor la îndatoririle de serviciiu ale funcţuionarului; nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei tipice.

E. Varianta agravată comiterea faptei tipice de un funcţionar public sau funcţionar cu atribuţii de control ori de persoana care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege sau rezultate din fişa postului.F. Forme 1. Acte premergătoare nu sunt posibile.2.Tentativă nu este posibilă.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul pretinderii, primirii, acceptării sau nerespingerii promisiunii de bani sau foloase necuvenite în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii accelerării ori întârzierii efectuării unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului,b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. mituitorul nu are calitatea de instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită, ci va răspunde penal ca autor al infracţiunii de dare de mită. 2. când anterior primirii, fătuitorul acceptase promisiunea de primire a unor bunuri, fapta se consumă la momentul acceptării.3. în cazul în care luarea de mită se comite prin intermediari este necesar ca autorul să cunoască faptul că intermediarul acţionează în numele său.4. sunt supuse confiscării banii sau foloase necuvenite care au fost remise efectiv; dacă acestea nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani.5. nu se poate dispune confiscarea specială cu privire la: a. bunurile sau foloasele necuvenite pretinse, dar care nu au fost efectiv primite; b. bunurile sau foloasele necuvenite acceptate ori cu privire la care nu a fost respinsă o promisiune, dar care nu au fost efectiv primite; c. banii sau foloasele necuvenite care au fost restituite mituitorului, care a denunţat fapta înainte de sesizarea organelor de urmărire penală; d. sumele de bani puse la dispoziţia mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de luare de mită.6. în cazul participaţiei penale nu se poate dispune confiscarea în solidar de la inculpaţi a sumelor de bani ori a foloaselor necuvenite, ci de la fiecare participant se va confisca suma de bani pe care a primit-o efectiv, ori prin echivalent valoarea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârşirea infracţiunii.7. dacă făptuitorul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine o singură infracţiune de luare de mită, care se consumă în momentul realizării primei activităţi infracţionale.

II. PARTEA PRACTICĂ Persoana cu atribuţii privind conducerea şi controlul unei activităţi, când primeşte foloase

pentru îndeplinirea nemijlocită a acestora, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită. Prin acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului se înţeleg şi actele care, în mod obişnuit, sunt de atribuţia directă a altui funcţionar, dar pe care persoana cu funcţie de conducere, cum este primarul, le poate efectua şi nemijlocit (C.S.J., s. pen., dec. nr. 605/1995).

Condiţia prevăzută în art. 254 alin. (1) C.pen., ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin

modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3334/2004).

Fapta inculpatului, funcţionar public, de a solicita o sumă de bani cu titlu de împrumut, în scopul de a face un act contrar atribuţiilor sale de serviciu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită (C.A. Cluj, s. pen., dec. nr. 51/2009)

Pretinderea unor foloase de către funcţionar anterior îndeplinirii actului privitor la îndatoririle sale de serviciu pentru care foloasele au fost pretense, şi primirea ulterioară a acestora constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254, iar nu aceea de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2343/2000).

Fapta de a pretinde şi primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la împrejurarea că actul pentru a cărui îndeplinire făptuitorul a pretins şi primit bani priveşte îndatoririle sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuniii de înşelăciune, iar nu pe cele ale infracţiunii de luare de mită (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3622/2004).

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite de infracţiunea de luare de mită este momentul înţelegerii sau acceptării promisiunii. Infacţiunea de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani sau de alte foloase să aibă loc după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, fără să fi existat o înţelegere sau acceptare anterior a unei promisiuni de foloase necuvenite. Dacă primirea de bani a avut loc înainte de îndeplinirea actului de către funcţionar, fapta constituie infracţiunea de luare de mită, ca şi în cazul în carea a existat o înţelegere anterioară de primire de bani sau de alte foloase, chiar dacă acestea s-au înmânat funcţionarului după îndeplinirea actului(C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 252/2009).

Distincţia între infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de şantaj constă în faptul că, în cazul celui dintâi, primirea unor sume de bani sau a altor foloase are loc în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii ori al întârzierii de a îndeplini un act de serviciu sau în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, iar în cazul celei de a doua primirea folosului injust se realizează prin simpla constrângere a persoanei vătămate, nelegată de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului (C.A. Bucureşti, s. pen. dec. nr. 110/1994).

Prin funcţionar cu atribuţii de control, în accepţiunea art. 254 alin. (2) C.pen. trebuie înţeles salariatul căruia îi revine îndatorirea de a realiza o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii, în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi propunerii sau luării de măsuri pentru remediere (C.S.J., s. pen., dec. nr. 566/1999).

Fişa nr. 45DAREA DE MITĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂPromiterea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar în scopurile arătate în art. 254 C. pen. [art. 255 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu aceasta.

2. Material în principiu, nu are.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;b. funcţionarul sau funcţionarul public poate fi subiect activ al infracţiunii de dare de mită;c. subiect activ nemijlocit al infracţiunii de dare de mită nu este în acelaşi timp şi complice sau instigator la infracţiunea de luare de mită.2. Pasiva. general: statul;b. special: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia fătuitorul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv autoritatea publică a statului străin, instanţa internaţională sau organizaţia internaţională în care subiectul activ nemijlocit îşi exercită serviciul.C. Latura obiectivă1. Element materiala. promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar, pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a accelera sau întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri = făgăduinţa de bani sau alte foloase realizată direct sau indirect, verbal ori în scris, expres sau implicit, fără ca bunurile promise să fie prezentate persoanei mituite;b. oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar, pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a accelera sau a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri = prezentarea bunurilor oferite persoanei mituite, chiar dacă oferta este acceptată sau nu;c. darea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar, pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a accelera sau a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri = remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase necuvenite precum şi primirea acestora direct sau indirect de către cel mituit;

Cerinţe esenţiale:a. promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase necuvenite funcţionarului mituit;b. actul (licit sau illicit) pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire, accelerare ori întârziere se promite, oferă, sau se dau bani ori alte foloase necuvenite trebuie să facă parte din cadrul atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului;c. promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să aibă loc înainte sau concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea sau întârzierea actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului; ca excepţie, darea poate avea loc şi după îndeplinirea actului, însă în baza unei înţelegeri anterioare.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităţilor prevăzute de art. 145 C.pen., a persoanelor juridice de drept privat, a autorităţilor publice ale statului străin, a unei instituţii internaţionale sau organizaţii internaţionale.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă;

scopul: îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea, ori accelerarea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţuionarului;

nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei tipice.E. Cauza specială care înlătură caracterul penal al faptei constrângerea mituitorului = presiunea realizată prin orice mijloace pe care acţiunea mituitului a exercitat-o asupra persoanei mituitorului, în scopul determinării acestuia să săvârşească infracţiunea de dare de mită; nu este necesar ca actele de constrângere să fie irezistibile.F. Cauza specială de nepedepsire nu se pedepseşte făptuitorul care denunţă unei autorităţi (chiar necompetente) fapta de dare de mită mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru această infracţiune.F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă nu este posibilă.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul promiterii, oferirii sau dării banilor sau a altor foloase necuvenite funcţionarului mituit;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuare ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. banii sau foloasele necuvenite oferite (chiar dacă nu au fost acceptate) sau date se confiscă, iar dacă nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani. 2. nu sunt supuse confiscării: a. banii sau foloasele necuvenite promise; b. banii sau foloasele necuvenite date în cazul constrângerii mituitorului; c. banii sau foloasele necuvenite date în cazul în care se reţine cauza specială de nepedepsire; d. sumele de bani puse la dispoziţia mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracţiuea de luare de mită.

II. PARTEA PRACTICĂ Activităţile inculpatului de a oferi în mod repetat bani organulu de poliţie care au urmărit

un singur scop – să nu i se întocmească dosar penal –, având la bază o unică formă de vinovăţie, scurtele întreruperi în desfăşurarea activităţii infracţionale, ocazionate de primele discuţii, urmate de deplasarea inculpatului la sediul poliţiei şi darea sumei de 3000 de lei sunt determinate de natura infracţiunii, în condiţiile speţei. Ele trebuie considerate în ansamblul lor, fiind legate în mod natural, alcătuind o singură infracţiune şi, ca atare, reprezintă o unitate naturală de infracţiune, şi nu o infracţiune continuată de dare de mită (T. Mehedinţi, s. pen., dec. nr. 231/2009).

În conformitate cu dispoziţiile art. 255 alin. (1) raportat la art. 254 C.pen., infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită în modalitatea oferirii de bani sau de alte foloase necuvenite unui funcţionar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie, îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinescă un act contrar acestor îndatoriri. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită în această modalitate nu este necesar ca oferirea de bani sau de alte foloase necuvenite să fi fost urmată de acceptare sau de executare, fiind suficient faptul oferirii de bani ori de alte foloase. De asemenea, nu este necesar ca scopul urmărit – îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii de către funcţionar a unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu sau săvârşirea unui act contrar acestor îndatoriri – să fi fost realizat (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 181/2008).

În cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) C.pen., bunurile, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă în temeiul art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C.pen., şi nu în temeiul art. 118 lit. b) C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 400/1998).

Fişa nr. 46PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITEI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂPrimirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase necuvenite după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia [art. 256 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiilor sociale în legătură cu aceasta.2. Material în principiu, nu are.B. Subiect1. Activa. Nemijlocit calificat (autor, coautor)i. funcţionarul sau funcţionarul public;ii. funcţionar public =orice persoană (fizică) care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public;iii. funcţionar = orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C.pen. (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).b. Complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. general: statul;b. special: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv autoritatea publică a statului străin, instanţa internaţională sau organizaţia internaţională în care subiectul activ nemijlocit îşi exercită serviciul.C. Latura obiectivă1. Element material primirea efectvă de bani sau alte foloase necuvenite = dobândirea de bani sau alte foloase necuvenite remişi (direct sau indirect) după ce funcţionarul a îndeplinit un act licit în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.

Cerinţe esenţiale:a. banii sau foloasele (patrimoniale sau nepatrimoniale) nu trebui să fie cuvenite în mod legal făptuitorului; pot fi determinate sau determinabile;b. banii ori alte foloase necuvenite trebuie primate după ce funcţionarul public sau funcţionarl a îndeplinit un act licit în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.

2. Urmarea imediată starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităţilor prevăzute de art. 145 C.pen., a persoanelor juridice de drept privat, a autorităţilor publice ale statului străin, a unei instanţe internaţionale sau organizaţii internaţionale.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă; nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte pregătitoare nu sunt posibile.2.Tentativă nu este posibilă.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul primirii banilor sau a foloaselor necuvenite, după efectuarea actului de către funcţionar;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. persoana care a dat banii sau folosul necuvenit nu este instigator sau complice la infracţiuea de primire de foloase necuvenite şi, în lipsa unei incriminări a acestei fapte, nu va răspunde penal. 2. sunt supuse confiscării banii sau foloasele necuvenite primite de infractor, chiar dacă au fost restituite persoanelor de la care făptuitorul le-a primit.3. nu se poate dispune confiscarea specială cu privire la sumele de bani puse la dispoziţie pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de primire de foloase necuvenite.4. în cazul participaţiei penale nu se poate dispune confiscarea în solidar de la inculpaţi a sumelor de bani ori a foloaselor necuvenite, ci de la fiecare participant se va confisca suma de bani pe care a primit-o efectiv, ori prin echivalent valoarea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârşirea infracţiunii.


Faptele funcţionarului, de a pretinde şi a primi o sumă de bani care nu i se cuvine, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, înainte de realizarea actului, şi de a primi o nouă sumă de bani, ulterior îndepliniri aceluiaşi act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, fără ca aceasta din urmă sumă să fi fost solocitată sau oferită anterior realizării actului, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C.pen., cât şi pe cele ale infacţiunii de primire de foloase necuvenită prevăzută în art. 256 C.pen., aflate în concurs (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2842/2008).

Fapta funţionarului de a pretinde, direct sau indirect, foloase material, în condiţile prevăzute în art. 254 C.pen., constituie infracţiunea de luare de mită indiferent dacă a dobândit sau nu, efectiv, folosul după îndeplnirea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2461/1997).

Fişa nr. 47TRAFICUL DE INFLUENŢĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂPrimirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funţionar sau alt angajat, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu [art. 257 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiilor sociale în legătură cu aceasta.2. Material în principiu , nu are.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau unui funcţionar; b. funcţiorul sau funcţionarul public poate fi subiect activ al infracţiunii de traffic de influenţă.2. Pasiva. general: statul;b. special: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv autoritatea publică a statului străin, instanţa internaţională sau organizaţia internaţională în care subiectul activ nemijlocit îşi exercită serviciul. Deopotrivă, subiect pasiv special este şi funcţionarul public sau funcţionarul cu privire la care se pretinde că există o influenţă.C. Latura obiectivă1. Element materiala. pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu = formularea unei pretenţii (direct sau indirect) de bani sau alte foloase necuvenite;b. primirea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu = dobândirea de bani sau alte foloase necuvenite remişi (direct sau indirect) de cumpărătorul de influenţă, din iniţiativa acestuia;c. acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţile sale de serviciu = acordul explicit sau implicit, direct sau indirect, al făptuitorului de acceptare a ofertei.

Cerinţe senţiale:a. făptuitorul să aibă o influenţă reală sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public sau funcţionarului; influenţa făptuitorului trebuie să prezinte motivul determinant al acţiunii cumpărătorului de influenţă;b. făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public sau pe funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în competenţa acestuia potrivit atribuţiilor de serviciu, chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior, sau actul nu este efectuat;c. fapta să fie săvârşită înainte sau concomitant cu îndeplinirea actului ce intră în aribuţiile de serviciu ale funcţionarului asupra căruia este traficată influenţa.

2. Urmarea imediată starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităţilor prevăzute de art. 145 C.pen., persoanelor juridice de drept privat, a autorităţilor publice ale statului străin, a unei instanţe internaţionale sau organizaţii internaţionale.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă; scopul: determinarea funcţionarului public sau a funcţionarului să facă ori să nu facă un

act ce intră în atribuţiile sale de serviciu; nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă nu este posibilă.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul pretinderii sau primirii de bani sau alte foloase ori acceptării promisiunii unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe funcţionarul public sau pe funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de srviciu;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).F. PREZENTARE COMPARATIVĂ ÎNŞELĂCIUNE-TRAFIC DE INFLUENŢĂÎNŞELĂCIUNE1. înşelăciunea este o infracţiue de rezultat2. activitea infracţională trebuie să aibă ca urmare producerea unui prejudiciu3. activitatea infracţională trebuie să constea într-o alterare a adevărului ca urmare a inducerii în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.4. persoana vătămată care remite un bun infractorului, acţionează cu bună-credinţă, în urma activităţii de inducere în eroare.TRAFIC DE INFLUENŢĂ1. traficul de influenţă este o infracţiune de pericol.2. reţinerea faptei tipice de trafic de influenţă nu este condiţionată de producerea unui prejudiciu.3. reţinerea faptei tipice de trafic de influenţă nu este condiţionată de alterarea adevărului (în ipoteza în care traficantul de influenţă are în realitate influenţă asupra funcţionarului).4. cumpărătorul de influenţă care dă bani sau alte valori traficantului de influenţă acţionează cu rea-credinţă, urmărind să obţină determinarea funcţionarului să dea, să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

G. OBSERVAŢII1. în cazul în care traficantul de influenţă este totodată şi un funcţionar care are competenţe în legătură cu actul pentru a cărei îndeplinire sau neîndeplinire trafichează influenţa, se va reţine concursul între luarea de mită şi traficul de influenţă.2. dacă pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite a fost realizată după îndeplinirea actului de funcţionar, nu se va putea reţine o infacţiune în legătură cu serviciul, ci eventual o infracţiune în legătură cu serviciul, ci eventual o infracţiune de înşelăciune dacă sunt întrunite condiţile prevăzute de art. 215 C.pen.

3. dacă traficantul de influenţă oferă bani sau alte foloase necuvenite funcţionarului pentru îndeplirea sau neîndeplinirea actului se va reţine un concurs între traficul de influenţă şi darea de mită.4. sunt supuşi confiscării banii, valorile sau orice alte bunuri primite de traficantul de influenţă; dacă acestea nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani.5. nu sunt supuse confiscării: a. banii, valorile sau orice alte bunuri pretinse; b. banii, valorile sau orice alte bunuri cu privire la care a fost acceptată promisiunea că vor fi date; c. sumele de bani puse la dispoziţie pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de trafic de influenţă.6. dacă făptuitorul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine o singură infracţiune de trafic de influenţă, care se consumă în momentul realizării primei activităţi infacţionale.

II. PARTEA PRACTICĂ Dacă autorul infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a pretins un anumit folos pentru a

determina un funcţionar să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, a şi primit folosul prin intermediul altei persoane, aceasta din urmă va răspune în calitate de complice, deoarece l-a ajutat pe autor să realizeze unul dintre conţinuturile alternative ale infracţiunii (T.S., s. pen., dec. nr. 4748/1972).

Fapta de a pretinde şi de a primi o sumă de bani, săvârşită de către o persoană care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are nu are o astfel de influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute în art. 257 alin. (1) C.pen., iar nu pe cele ale infacţiunii de înşelăciune. Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate, asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase – acţiunea ce realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune – prin voinţa legiuitorului constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelate condiţii prevăzute în art. 257 alin. (1) C.pen., traficul de influenţă existând, însă, spre deosebire de înşelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3420/2007).

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea acestora. Nu este relevant dacă intervenţia s-a produs ori nu, precum şi momentul în care aceasta s-a realizat, raportat la momentul săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie elemental material al infracţiunii, deoarece producerea intervenţiei nu este o condiţie pentru existenţa traficului de influenţă (C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 34/1995)

9. INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂTUIREA JUSTIŢIEI

Fişa nr. 48DENUNŢAREA CALOMNIOASĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o a anume persoană, respectiv producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte [art. 259 alin. (1) şi (2) C.pen.].

2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la protecţia juridică a persoanei acuzate pe nedrept (libertatea, prestigiul profesional etc. al persoanei implicată pe nedrept într-o procedură penală).2. Material nu are.B. Subiect1. Activ (autor, cuautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana (fizică/juridică) acuzată pe nedrept pentru săvârşirea unei infracţiuni ori cea în acuzarea căreia au fost ticluite probe mincinoase; c. pluralitate de subiecţi pasivi secundari, în principiu, atrage reţinerea concursului de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element material a. forma de bază: învinuirea mincinoasă a unei persoane fizice/juridice (determinate sau determinabile) de săvârşirea unei infracţiuni [în orice formă (tentativă, faptă consumată, faptă epuizată), indiferent de modalitatea de participare (autor, coautor, complice, instigator)] prin plângerea penală (art. 222 C.proc.pen.), plângerea prealabilă (art. 283 C.proc.pen.) sau prin denunţ (art. 223 C.proc.pen.) depus, în formele prevăzute de lege, chiar şi la un organ judiciar necompetent;b. forma asimilată: producerea de probe mincinoase (prezentarea unor probe false în faţa unui organ judiciar) sau ticluirea de probe mincinoase (inventarea ori crearea de probe false şi depunerea acestora la organul judiciar) în vederea acuzării pe nedrept de săvârşirea unei infracţiuni a unei persoane nevinovate.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infacţiune de pericol abstract).3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul depunerii plângerii, plângerii prealabile sau a denunţului la organul judiciar ori al folosirii probelor mincinoase produse sau ticluite în faţa organelor judiciare (nu la momentul întocmirii acestora).b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSREVAŢII1. la forma de bază învinuirea mincinoasă nu poate fi realizată decât prin actele de sesizare prevăzute explicit de lege, iar nu prin darea de declaraţii mincinoase (în această ipoteză se va reţine numai mărturia mincinoasă), prin denunţuri în care se prezintă numai comiterea unei fapte

fără a fi indicat făptuitorul, prin declaraţia de constituire ca parte vătămată sau parte civilă într-o cauză penală etc.2. acţiunea penală pentru infracţiunea imputată mincinos unei persoane determinate trebuie să poată fi pusă în mişcare din oficiu, ori să nu existe cu privire la aceasta vreunul dintre impedimentele prevăzute de art. 10 C.proc.pen.3. în cazul în care învinuirea mincinoasă se face atât prin depunerea actului de sesizare, cât şi prin producerea sau ticluirea de probe nu se va reţine un concurs de infracţiuni, ci o unitate naturală de infracţiune.4. nu este necesar pentru reţinerea formei asimilate ca producerea sau ticluirea de probe mincinoase să fi fost făcută de persoana care a formulat plângerea sau denunţul calomnios.5. în cazul în care sunt formulate mai multe denunţuri mincinoase succesive, de mai multe persoane, toţi denunţătorii vor putea fi traşi la răspundere penală pentru denunţare calomnioasă, neprezentând importanţă faptul că învinuirea mincinoasă fusese adusă la cunoştinţa organelor judiciare printr-un denunţ calomnios anterior.G. Cauza de atenuare a răspunderii penale a subiectului activ nemijlocit

pedeapsa va fi redusă potrivit regulilor de la circumstanţe atenuante, conform art. 76 C.pen, dacă subiectul activ nemijlocit declară că denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana cu privire la care s-a făcut denunţul sau plângerea ori împotriva căreia au fost produse sau ticluite probele;


Infracţiunea de denunţare calomnioasă se săvârşeşte cu intenţie, ceea ce înseamnă că făptuitorul trebuie să fie conştient că învinuirea pe care o aduce unei persoane este mincinoasă. Totodată, denunţul trebuie să se refere la săvârşirea unei infracţiuni, iar nu la o faptă care nu este prevăzută de legea penală (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2153/1995).

Fişa nr. 49MĂRTURIA MINCINOASĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFapta martorului, expertului sau interpretului care, într-o cauză penală, civilă, discipinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat [art. 260 alin. (1) şi (4) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi aflarea adevărului într-o cauză în care se ascultă martori, experţi sau interpreţi;b. secundari: relaţiile sociale referitoare la protecţia juridică a persoanei care ar putea fi afectată de mărturia mincinoasă (libertatea, prestigiul profesional etc. al persoanei implicată pe nedrept într-o procedură penală).2. Material nu are.B. Subiect1. Activ

a. nemijlocit: martorul, expertul, interpretul persoana vătămată care nu s-a constituit parte vătămată sau civilă, martorul protejat ori investigatorul sub acoperire (infracţiune cu autor unic), nu este posibil coautoratul;b. complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana (fizică/juridică) prejudiciată prin mărturia mincinoasă.C. Latura obiectivă 1. Element materiala. acţiunea subiectului activ nemijlocit de a face a firmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat cu ocazia ascultării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori;b. omisiunea subiectului activ nemijlocit de a spune tot ce ştie cu privire la împrejurări esenţiale supra cărora a fost întrebat cu ocazia ascultării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de pericol abstract).3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice. E. Forme 1. Acte pregătitoare neincriminate.2. Tentativă neincriminată.3. Consumare a. faptă consumată:i. la data efectuării declaraţiei mincinoase,ii. la data la care are loc omisiunea de a face declaraţii cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei despre care a fost întrebat;iii. la momentul depunerii raportului de expertiză la organul judicar care a dispus-o;iv. la momentul depunerii/efectuării traducerii de către interpret la organul judiciar care i-a solocitat serviciile.b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).F. OBSERVAŢII1. nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de mărturie mincinoasă partea procesuală, învinuitul, persoana care potrivit legii procesuale civile sau penale poate refuza, să dea declaraţii în calitate de martor (în această ultimă ipoteză, cănd aceste persone arată în mod explicit că nu vor să dea declaraţii).2. pentru reţinerea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu este necesar ca declaraţia mincinoasă să fi fost dată în folosul vreuneia dintre părţile procesuale, sau ca instanţă să îşi întemeieze hotărârea pe aceasta.G. Cauza specială de atenuare a răspunderii penale a subiectului activ nemijlocit

fapta există, constituie infracţiune însă limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru subiectul activ nemijlocit vor fi reduse potrivit regulilor de la circumstanţele atenuante prevăzute de art. 76 C.pen. dacă aceasta:

1. în cauzele penale retrage mărturia mincinoasă dată în cauză după ce s-a produs arestarea învinuitului/inculpatului;2. în toate cauzele retrage mărturiei mincinoasă dată în cauză după ce s-a pronunţat o hotărâre în primă instanţă ori după ce s-a dat o altă soluţie ca urnare a mărturiei mincinoase.

complicele sau instigatorul va răspunde ca participant la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă limitele de pedeapsă nefiin reduse şi pentru acesta.

H. Cauza specială de nepedepsire a subiectului activ nemijlocit fapta există, constitue infracţiune, însă nu se poate aplica o pedeapsă dispunându-se

încetarea urmăririi penale/încetarea procesului penal faţă de subiectul activ nemijlocit dacă:

1. în cauzele penale, subiectul activ nemijlocit îşi retrage mărturia mincinoasă dată în cauză mai înainte de a se dispune arestarea preventivă cu privire la un învinuit sau inculpat;2. în toate cauzele, subiectul activ nemijlocit îşi retrage mărturia mincinoasă în cauză mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau de a se fi dată o altă soluţie în cauză ca urmare a mărturiei mincinoase.

complicele sau instigatorul va răspunde ca participant la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

I. Prezentare comparativăInstigarea la mărturie mincinoasă (art. 25 C.pen. raportat la art. 260 C.pen)1. făptuitorul determină pe subiectul activ nemijlocit să săvârşească infacţiunea de mărturie mincinoasă.2. persoanele vizate prin instigare la mărturia mincinoasă au întotdeauna calitatea de martori.3. se realizează prin orice mijloace.

Încercarea de a determina mărturia mincinoasă (art. 261 C.pen. )1. făptuitorul nu reuşeşte să determine pe subiectul activ nemijlocit să săvârşească infracţiunea de mărturie mincinoasă.2. persoanele vizate prin instigare trebuie numai să aibă un potenţial de a participa într-o cauză în calitate de martor.3. se realizează numai prin constrângere sau corupere.

II. PARTEA PRACTICĂ Dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejurări esenţiale pentru soluţionarea

cauzei, fapta aceasta de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 5430/2004).

Fişa nr. 50ÎNCERCAREA DE A DETERMINA MĂRTURIA MINCINOASĂI.PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Înceracarea de a determina o persoană prin constrângere ori prin corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori [art. 261 alin. (1) C.pen.].Constitue formă asimilată a infracţiunii săvârşirea faptei faţă de care un expert ori interpret.

2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi aflarea adevărului într-o cauză în care se ascultă martori, experţi sau interpreţi.2. Materiala. în principiu, nu are;b. corpul martorului, expertului sau interpretului dacă fapta se săvârşeşte prin constrângere fizică.B. Subiect 1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana constrânsă să dea declaraţia mincinoasă;c. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, în principiu, reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element material încercarea de determinare a mărturiei mincinoase, prin constrângere (fizică sau morală) sau prin corupere (promitere, oferire, dare de bunuri sau alte foloase) a unei persoane să dea declaraţii mincinoase în calitate de martor într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia direct; nu prezintă importanţă mobilul au scopul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul efetuării încercării de a determina, prin constrângere sau corupere, mărturia mincinoasă;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).F. OBSERVAŢII1. pentru ca fapta să fie tipică încercarea de determinare a mărturiei mincinoase trebuie să fie săvârşită prin corupere sau constrângere, nu şi prin alte mijloace.2. dacă în urma actelor prin care se încearcă determinarea mărturiei mincinoase, martorul, expertul sau interpretul ia hotărârea de a comite fapta, se va reţine instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 25 C.pen. raportat la art. 260 C.pen.)3. infracţiunea de determinare a mărturiei mincinoase poate fi reţinută în concurs cu una din următoarele infracţiuni: lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.pen.), vătămarea corporală (art. 181 C.pen.), vătămare corporal gravă (art. 182 C.pen.), şantaj (art. 194 C.pen.), darea de mită (art. 254 C.pen.).


Pentru existenţa infracţiunii de încercare de determinare a mărturiei mincinoase este necesar ca inculpatul să fi determinat martorul să declare mincinos privitor la o împrejurare esenţială care are importanţă în soluţionarea justă a cauzei. Dacă afirmaţiile mincinoase se referă la împrejurări care nu sunt esenţiale pentru judecată, fapta nu constituie infracţiune (C.A. Iaşi, s. pen., dec. nr. 312/2000).

Fişa nr. 51NEDENUNŢAREA UNOR INFRACŢIUNII. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Omisiunea denunţării de îndată a săvârşirii vreunei dintre următoarele infracţiuni: art. 174 C.pen., art. 175 C.pen., art. 176 C.pen., art. 211 C.pen., art. 212 C.pen. art. 215¹ C.pen. art. 217 alin. (2)-(4) C.pen, art. 218 alin. (1) C.pen. şi art. 276 alin. (3) C.pen. [art. 262 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.2. Material nu are.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.b. coautoratul nu este posibil;c. participaţia penală este posibilă în forma instigării sau a complicităţii morale.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: nu are.C. Latura obiectivă1. Element material omisiunea încunoştinţării de îndată a organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea de către un terţ a vreuneia dintre următoarele infracţiuni: omorul – art. 174 C.pen.; omorul calificat – art. 175 C.pen.; omorul deosebit de grav – art. 176 C.pen., tâlhăria –art. 211 C.pen., pirateria – art. 212 C.pen., delapidarea – art. 215¹ C.pen., distrugerea – art. 217 alin. (2)-(4) C.pen., distrugerea calificată – art. 218 alin. (1) C.pen., distrugerea şi semnalizarea falsă – art. 276 alin. (3) C.pen. (indiferent de forma de săvârşire), de care făptuitorul are cunoştinţă.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă ori indirectă, sau culpa; nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte prgătitoare posibile (numai în ipoteza comiterii faptei cu intenţie şi printr-o acţiune), dar neincriminate.2. Tentativă posibilă (numai în ipoteza comiterii faptei cu intenţie şi printr-o acţiune), dar neincriminată.3. Consumare la momentul în care făptuitorul care are în mod cert cunoştinţă de săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de lege nu denunţă de îndată faptele autorităţilor

F. OBSERVAŢII1. fapta nu este tipică dacă făptuitorul a aflat de săvârşirea infracţiunii cu privire la care are obligaţia de denunţare, după ce procurorul sau organele de cercetare penală începuseră urmărirea penală pentru această infracţiune.2. tăinuitorul sau favorizatorul infractorului va răspunde numai pentru infracţiunea de tăinuire, respectiv de favorizarea infractorului, iar nu şi pentru infracţiunea de nedenunţare.3. dacă omisiunea denunţării priveşte mai multe infracţiuni săvârşite în aceeaşi împrejurare, se va reţine o singură infracţine de nedenunţare, respectiv o pluralitate de infracţiuni dacă mai multe infracţiuni au fost săvârşite succesiv, iar făptuitorul neule-a denunţat.G. Cauze speciale de nepedepsire1. nedenunţarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată;2. nu se pedepseşte nici persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea panală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.

II. PARTEA PRACTICĂ Pentru a exista nedenunţare, în sensul art. 262 alin. (1) C.pen., este necesar ca făptuitorul

să cunoască suficiente elemente de natură a-i forma convingerea că s-a săvârşit una din infracţiunile prevăzute de lege. Această condiţie nu este îndeplinită atunci când făptuitorul are cunoştinţă doar de fapte disparate, incomplete, care nu sunt în măsură a-i întregi imaginea infracţiunii. Căci o simplă bănuială despre săvârşirea unei infracţiuni nu obligă la denunţarea acesteia (C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 449/1998)

Obligaţia de a denunţa de îndată săvârşirea unei infracţiuni apare ca o excepţie de la regula potrivit căreia, în legislaţia penală, nu este stabilită obligaţia generală de denunţare a infracţiunilor. În raport cu infracţiunile ce trebuiau denunţate, fapta de nedenunţare apare ca o infracţiune subsecventă, dar autonomă. Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea cuprinde, ca element material, o inacţiune ce se înfăţişează sub forma unei atitudini pasive a celui care, luând la cunoştinţă de săvârşirea unor infracţiuni grave, omite a le denunţa de îndată. Nedenunţarea unor infracţiuni implică aşadar săvârşirea, în prealabil, de către o anumită persoană a uneia dintre infracţiunile expres prevăzute în art. 262 alin. (1) C.pen. Pentru realizarea laturii obiective este suficient ca subiectul activ să fi omis a denunţa una dintre infracţiunile enumerate de textul legal. Verificarea măsurii în care obligaţia de denunţare a fost îndeplinită, de îndată, se face în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze, deoarece numai în raport cu aceste împrejurări se poate stabili momentul în care făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 96/2009).

Fişa nr. 52FAVORIZAREA INFRACTORULUII. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂAjutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infraţiunii [art. 264 alin. (1) C.pen.].

2. STRUCTURA INFRACŢIUNII A. Obiect 1. Juridic relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.2. Material a. în principiu, nu are, în ipoteza favorizării personale;b. bunurile produse sau obţinute prin infracţiune, în cazul favorizării reale.B. Subiectiv1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;b. subiectul active nemijlocit al infracţiunii de favorizare a infractorului poate fi la rândul său favorizat;c. partea vătămată poate fi autor al infracţiunii de favorizare a infractorului în cazul favorizării personale cu privire la o infracţiunea pentru care acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu, sau în cazul favorizării reale când ajutorul este dat după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare a infactorului.d. nu poate fi participant la infracţiunea de favorizare a infractorului persoana care a participat la comiterea infracţiunii favorizate.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana vătămată în cazul în care favorizarea se realizează prin asigurarea folosului sau produsului infracţiunii.C. Latura obiectivă1. Element material a. favorizarea personală: ajutorul dat (direct sau indirect) unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei; b. favorizarea reală: ajutorul (direct sau indirect) dat unui infractor pentru a-i asigura folosul (profit material/moral) sau produsul (rezultatul nemijlocit) infracţiunii.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de pericol abstract).3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul în care este acordat ajutorul infractorului, chiar dacă urmărirea, judecata sau executarea pedepselor nu a fost zădărnicită sau îngreunată ori dacă a fost împiedicată recuperarea produsului infracţiunii;b. faptă epuizată: poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care fapta se epuizează la momentul realizării ultimului act de executare; favorizarea infractorului poate îmbrăca forma unei infracţiuni continue în cazul în care infracţiunea se realizează prin ascunderea bunurilor provenite din infracţiune, caz în care fapta se epuizează la momentul încetării ascunderii sau la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.F. OBSERVAŢII

1. infracţiunea de favorizare a infractorului este autonomă de infracţiunea comisă de cel favorizat.2. infracţiunea are caracter subsidiar, fiind reţinută numai dacă nu există alte incriminări speciale ale favorizării.3. nu reprezintă o condiţie pentru reţinerea tipicităţii faptei, punerea în mişcare a acţiuni penale împotriva infractorului favorizat.4. dacă ajutorul dat infractorului vizează evadarea, fapta va avea o incriminare autonomă în infracţiunea de înlesnire a evadării (art. 270 C.pen.)5. dacă înţelegerea de a-l ajuta pe autor are loc anterior sau concomitant cu săvârşirea infracţiunii se va reţine complicitatea la infracţiuna săvârşită de autor.6. spre deosebire de tăinuire şi de complicitate, infracţiunea de favorizare a infractorului este corelativă numai unei infracţiuni nu unei fapte prevăzute de legea penală.7. dacă făptuitorul urmăreşte prin săvârşirea favorizării reale obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul fapta sa constituie tăinuire, iar nu favorizarea infractorului.8. în ipoteza în care persoana care primeşte bunul provenit din săvârşirea unei infracţiunii, îl distruge de îndată, se va reţine săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, iar nu cea de tăinuire, întrucât primirea nu a fost realizată în scopul dobândirii unui folos material.9. pedeapsa concretă aplicată favorizatorului nu poate fi mai mae decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.G. Cauze speciale de nepedepsirea. nu se pedepseşte favorizarea realizată de soţul sau de o rudă apropiată a infractorului;b. dacă infracţiunea este săvârşită de mai mulţi infractori, cauza de nepedepsire se reţine numai în cazul în care favorizatorul are calitatea de soţ sau rudă cu toţi infractorii.


Fapta inculpatului de a se înţelege cu autorul unui furt, după săvârşirea de către acesta a infracţiunii, de a-l ajuta să vândă bunurile sustrase şi de a împărţi preţul obţinut, constituie infacţiunea de tăinuire prevăzută în art. 221, iar nu aceea de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2332/1996).

Favorizarea infractorului nu se pedepseşte, conform art. 264 alin. (4) C.pen., când este săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată. Pentru a beneficia de această prevedere legală, făptuitorul trebuie să fie rudă apropiată cu toţi infractorii, în caz contrar dispoziţia de nepedepsire nefiind aplicabilă. În speţă, inculpatul a ajutat pe fratele său şi pe o altă persoană să transporte un porc, cunoscând faptul că aceştia îl sustrăsese de la o fermă aparţinând primăriei. Cum între inculpat şi coautorul infracţiunii de furt nu există raporturi de rudenie, în mod corect instanţe nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 264 alin. (4) interpretarea corectă a acestui text impunând concluzia că, în cazul coautoratului, dispoziţia de nepedpsire este aplicabilă numai dacă favorizatorul este rudă cu toţi autorii infracţiunii pe care i-a favorizat (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1922/1992).

Fişa nr. 53ARESTAREA NELEGALĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Reţinerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persone la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale [art. 266 alin. (1) C.pen].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la libertatea şi integritatea fizică a persoanei. 2. Material corpul persoanei private nelegal de libertatea sau supusă ilegal la executarea pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranţă ori educative care implică privarea de libertate.B. Subiect1. Activ a. nemijlocit: organele de urmărire penală, judecătorul, angajatul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, organele de poliţie, persoana care îşi desfăşoară activitatea în unităţile în care se execută măsura de siguranţă sau măsura educativă privativă de libertate;b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana privată nelegal de libertate sau supusă ilegal la executarea pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranţă ori educative care implică privarea de libertate.c. pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage, în principiu, reţinerea concursului de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. reţinerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă ori educative în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale;b. omisiunea punerii în libertate a unei persoane faţă de care a fost dispusă anterior o măsură privativă de libertate la expirarea termenului pentru care a fost dispusă măsura.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie, precum şi vătămarea dreptului la libertate şi siguranţă al persoanei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă


E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă dar, neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul realizării privării nelegale de libertate;b. faptă epuizată: fiind o infracţiune continuă, se epuizează la data încetării privării nelegale de libertate.F. OBSERVAŢII1. reprezintă o formă specială a abuzului în serviciu contra intereselor persoanei.

2. fapta judecătorului care dispune arestarea preventivă a unei persoane despre care cunoaşte că este nevinovată întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de represiune nedreaptă, iar nu al arestării nelegale.

Fişa nr. 54CERCETAREA ABUZIVĂI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂÎntrebuinţarea de promisiuni, ameninţări ori violenţe împotriva unei personae aflate în curs de cercetare, ancheta penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii [art. 266 alin. (2) C.pen.].Constituie formă asimilată a infracţiunii întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret [art. 266 alin. (3) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la libertatea şi integritatea fizică a persoanei.2. Material când fapta se comite prin violenţe, obiectul material este corpul persoanei aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, al martorului, expertului ori interpretului supuşi la violenţe.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: procurorul, persoana care are calitatea de organ de cercetare penală, judecătorul;b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: făptuitorul, învinuitul, inculpatul, martorul, expertul sau interpretul.c. pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage, în principiu, reţinerea concursului de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element materiala. constrângerea prin ameninţări (art. 193 C.pen.) sau violenţe (art. 180 C.pen.) a unui făptuitor, învinuit, inculpate, martor, expert sau interpret pentru a-l determina să dea declaraţii, respectiv să facă expertiza sau interpretarea în sensul dorit de organele judiciare;b. promiterea unor foloase (patrimoniale sau nepatrimoniale) unui făptuitor, învinuit, inculpat, martor, expert sau interpret pentru a-l determina să dea declaraţii, respectiv să facă expertiza sau interpretarea în sensul dorit de organele judiciare.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei precum şi pentru libertatea psihică sau integritatea persoanei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.D. Latuara subiectivă

intenţia direct; scopul: constrăngerea sau promisiunile să fie realizate pentru a-l determina pe învinuit,

inculpat, martor, expert sau interpret să dea declaraţii, respectiv să facă expertiza sau interpretarea în sensul dorit de organelle judiciare;

nu interesează mobilul comiterii infracţiunii.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul realizării promisiunii sau violenţelor, ori a exercitării violenţelor în scopul de a-l determina pe învinuit, inculpat, martor, expert sau interpret să dea declaraţii, respectiv să facă expertiza sau interpretatrea în sensul dorit de organele judiciare;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).F. OBSERVAŢII1. reprezintă o formă specială a abuzului în serviciu contra intereselor persoanei.2. infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşită de către un judecător sau procuror, poliţist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora [art. 176 alin. (1) lit. g) C.pen.] absoarbe infracţiunea de cercetare abuzivă.3. infracţiunea de cercetare abuzivă poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală (art. 181 C.pen.), vătămare corporală gravă (art. 182 C.pen.), supunere la rele tratamente (art. 267 C.pen.).

II. PARTEA PRACTICĂ Pentru reţinerea infracţiunii de cercetare abuzivă este irelevant faptul că la data comiterii

faptei nu s-a început urmărirea penală împotriva persoanei aflate în curs de cercetare (C.S.J., s. militară, dec. nr. 23/1997).

Fişa nr. 55SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTEI. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂ

Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative (art. 267 C.pen.)

STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţie precum şi cele privind integritatea fizică a persoanei.2. Material corpul persoanei supuse la rele tratamente.B. Subiect1. Activ a. nemijlocit: funcţionarul public care are atribuţii referitoare la paza sau tratamentul medico-educativ al unor persoane aflate în stare de reţinere sau deţinere, ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative;b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul,

b. secundar: persoana aflată în stare de reţinere, deţinere, executarea măsurii de siguranţă a internării medicale sau a măsurii educative de internare într-un institul medico-educative sau într-un centru de reeducare;c. pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage, în principiu, reţinerea concursului de infracţiuni.C. Latura obiectivă 1. Element material supunerea (acţiune sau inacţiune) la rele tratamente (fizice şi psihice) a unei persoane reţinute, arestate ori care se află în executarea pedepsei, a măsurii de siguranţă a internării medicale sau a măsurii educative de internare într-un institut medical-educativ sau într-un centru de reeducare.2.Urmarea imediatăa. starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;b. vătămarea demnităţii ori integrităţii fizice sau a sănătăţii persoanei (urmare adiacentă).3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei în ceea ce priveşte consecinţele vizând înfăptuirea justiţiei. Referitor la urmarea adiacentă lagătura de cauzalitate trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indiectă nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei tipice; supunerea unei persoane la rele tratamente din culpă poate conduce la reţinerea

infracţiunii de neglijenţă în serviciu.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincrimnate.2. Tentativă posibilă,dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul realizării acţiunilor sau inacţiunilor prin care persoana privată de libertate este supusă la rele tratamente, este necesară săvârşirea de acte repetate prin care o persoană este supusă la rele tratamente; în cazul comiterii unui singur act de supunere la rele tratamente se va reţine purtarea abuzivă ori abuzul în serviciu împotriva intereselor persoanelor. b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continută, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).F.OBSERVAŢII1. în situaţia în care o persoană, prin uzurpare de calităţi, oficiale, exercită rele tratamente cu privire la persoana privată de libertate se va reţine concursul dintre infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale şi o infracţiune contra integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei.2. infracţiunea de supunere la rele tratamente poate fi reţinută în concurs cu infracţiunile de vătămare corporală (art. 181 C.pen.), vătămare corporal gravă (art. 182 C.pen.), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C.pen.), cercetare abuzivă [art. 266 alin. (2) şi (3) C.pen.].

Fişa nr. 56REPRESIUNEA NEDREAPTĂI. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂ

Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna o persoană ştiind că este nevinovată (art.268 C.pen.)

STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;b. secundar: relaţiile sociale referitoare la demnitatea şi libertatea persoanei.2. Material corpul persoanei supuse represiunii nedrepte.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: judecătorul sau procurorul;b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana supusă represiunii nedrepte.c. pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage în principiu, reţinerea concursului de infracţiuni.C. Latura obiectivă1. Element material fapta de a pune în mişcare acţiunea penală de a dispune luarea/prelungirea/menţinerea măsurii arestării preventive, de a trimite în judecată sau de a condamna chiar şi printr-o hotărâre nedefinitivă o persoană ştiind că este nevinovată.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă ori indirectă; nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă posibilă, dar neicriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care, faţă de o persoană nevinovată, a fost pusă în mişcare acţiunea penală s-a dispus luarea/prelungirea/menţinerea măsurii arestării preventive, trimiterea în judecată sau condamnarea (chiar nedefinitivă);b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, caz în care infracţiunea se epuizează la data efectuării ultimului act de executare.

F. OBSERVAŢII1. persoana nevinovată este cea cu privire la care din probele administrate în cauză rezultă un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C.proc.pen.

Fişa nr. 57EVADAREAI. PARTEA TEORETICĂ1.DEFINIŢIA LEGALĂ

Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere [art. 269 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei şi respectarea stării legale de reţinere sau deţinere;b. secundar (la forma agravată): relaţiile sociale referitoare la protecţia sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei.2. Materiala. la forma de bază nu are;b. excepţie: la formele agravante – corpul persoanei asupra căreia se exercită violanţele.B. Subiect1. Activa .nemijlocit: învinuitul sau inculpatul aflat în stare legală de reţinere ori de arest preventiv, sau condamnatul aflat în executarea pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă; coautoratul este posibil, însă constituie o formă agravată a infracţiunii;b. complice moral sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;c. complcitatea materială la evadare are o incriminare autonomă constituind infracţiunea de înlesnirea avadării (art. 270 C.pen.).2. Pasiv a. principal: statul;b. secundar (în cazul formei agravate): persoana a cărei sănătate sau integritate corporală a fost vătămată de cel care evadează.C. Latura obiectivă1. Element material evadarea învinuitului, inculpatului ori a condamnatului din starea legală de privare de libertate.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia direct sau indirect. Nu prezintă importanţă mobilul ori scopul comiterii faptei.E. Varianta agravată evadarea săvârşită prin folosire de violenţe (art. 180 C.pen.), de arme (propriu-zise sau asimilate) sau de alte instrumente (substanţe toxice, narcotice etc.) ori de către două sau mai multe personae împreună (fie coautori, fie autori/coautori şi complici concomitenţi).F. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă şi incriminată.3. Consumare momentul în care persoana privată de libertate iese din această stare aflându-se efectiv în libertate.

G. OBSRVAŢII1. legalitatea privării de libertate se referă numai la cazurile în care aceasta poate fi dispusă, nu şi la alte condiţii referitore la temeinicia, ori la oportunitatea acesteia; astfel, fătuitorul nu poate invoca în apărarea sa faptul că a evadat dintr-o stare de arest pe care nu o considera oportună sau proporţională cu scopul urmărit.

2. infracţiunea de evadare se comite numai printr-o acţiune, nu şi prin inacţiune; nu este o infracţiune continuă şi nu poate fi săvâşită în formă continuată.3. infracţiunea de evadare poate fi reţinută în concurs cu infracţiunile de vătămare corporală (art.181 C.pen.), vătămare corporală gravă (art. 182 C.pen.), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C.pen.).4. sancţionarea evadării(faptă tentată sau consumată) va fi realizată potrivit sistemul cumulului aritmetic dacă infractorul evadează din executarea pedepsei închisorii: pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se va cumula aritmetic cu restul din pedeapsa închisorii rămas de executat la momentul evadării, fără a se putea depăşi naximul general al pedepsei închisorii; în cazul în care pedeapsa ce se execută este de 30 de ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de evadare nu se mai adaugă la pedeapsa care se execută, deoarece s-ar depăşi maximul general al pedepsei.5. dacă infractorul evadează din starea legală de reţinere sau arestare preventivă infracţiunea de evadare va fi reţinută în concurs real cu infracţiunea care a constituit temeiul reţinerii/arestării, fiind aplicabile regulile generale de aplicare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni.


În situaţia în care doi deţinuţi aflaţi sub pază la munci agricole, părăsesc pe rând punctul de lucru, la 15 minute unul faţă de celălalt, cu învoirea paznicilor, pentru a merge la tarlaua vecină spre a se întâlni cu o persoană aflată acolo, după care amândoi pleacă cu autotrismul condus de acea persoană, părăsind locul de detenţie, ei săvâresc infracţiunea de evadare în condiţile agravantei prevăzute în art. 269 alin. (2) C.pen. În asemenea situaţie, evadarea se comite de cei doi deţinuţi împreună, împrejurarea că au părăsit punctul de lucru la un oarecare interval de timp fiind irelevantă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3966/2001).

Fişa nr. 58ÎNLESNIREA EVADĂRIII. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂ Înlesnirea, prin orice mijloace, a evadării [art. 270 alin. (1) C.pen.].

STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei precum şi la respectarea stării legale de reţinere sau deţinere;b. secundar: integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea [în cazul variantei agravate prevăzută de art. 270 alin. (2) C.pen.].2. Materiala. în principiu, nu are;b. corpul victimei, când fapta se comite prin acte de violenţă.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană care are capacitatea penală, cu excepţia celei care evadează;

b. persoana care în mod legal avea îndatorirea (temporară sau permanentă) de a păzi pe cel care a evadat (la varinatele agravate).2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana vătămată în cazul comiterii faptei prin acte de violenţă.C. Latura obiectivă1. Element material ajutorul (material sau moral) dat învinuitului, inculpatului sau condamnatului pentru evadare din starea de privare legală de libertate.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.3. Legătra de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.D. Latura subiectivă


E. Variante agravate 1. înlesnirea evadării săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat [art. 270 alin. (1) teza II-a C.pen.];2. înlesnirea evadării săvârşită prin folosirea de violenţe, de arme sau de alte instrumente [art. 270 alin. (2) C.pen.];3. înlesnirea evadării a două sau mai multe persoane [art. 270 alin. (2) C.pen.];4. înlesnirea evadării săvârşită prin folosirea de violenţe, de arme sau de alte instrumente, sau a două sau mai multor persoane, în cazul în care fapta a fost săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat [art. 270 alin. (2) teza a-II-a C.pen.];5. înlesnirea evadării unei persoane ce fusese reţinută, arestată sau condamnată pentru infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani închisoare [art. 270 alin. (3) C.pen.];6. înlesnirea evadării unei personae ce fusese reţinută, arestată sau condamnată pentru infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani închisoare în cazul în care fapta este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat [art. 270 alin. (3) teza a-II-a C.pen.].F. Varinata atenuată înlesnirea evadării din culpă (uşurinţă sau neglijenţă) săvârşită de cel care avea îndatorirea de a-l păzi pe evadat.G. Forme1. Acte pregătitoare posibile (la fapta comisivă săvârşită cu intenţie), dar neincriminate.2. Tentativă posibilă (la fapta comisivă săvârşită cu intenţie) şi incriminată.3. Consumare

în momentul în care, ca urmare a efectuării actelor de ajutorare, făptuitorul iese din starea legală de privare de libertate prin evadare ori săvârşeşte tentativeade evadare;

nu poate fi săvârşită în formă continuată.

H. OBSERVAŢII1. înlesnirea evadării reprezintă o incriminare autonomă a unor activităţi de complicitate la evadare.2. fapta nu este tipică dacă se înlesneşte evadarea unei personae care este privată nelegal de libertate.3. dacă o persoană determină pe cel privat de libertate să evadeze, iar apoi îl ajută prin acte efective să o pună în executare hotărârea luată; se va reţine instigare la evadare în concurs cu înlesnirea evadării.

4. dacă actele de ajutorare se realizează după ce evadarea a avut loc se va reţine săvârşirea numai a infracţiunii de favorizarea infractorului; în cazul în care ajutorul este dat atât înainte de comiterea evadării, cât şi după ce evadarea a avut loc, infracţiunea de înlesnire a evadării se va reţine în concurs cu favorizarea infractorului.

Fişa nr. 59NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTII. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂArt. 271 C.pen. a. împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin acte de violenţă sau de ameninţare faţă de organul de executare;b. împiedicarea unei persoane de a folosi locuinţă sau parte dintr-o locuinţă ori imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti;c. sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie sau a interzicerii de a se afla în anumite localităţi, ori a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată aplicate printr-o hotărâre definitivă;d. neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice.

STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridica. principal: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei prin asigurarea respectării hotărârilor judecătoreşti.b. secundar: integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.2. Material a. în principiu, nu are.b. corpul persoanei vătămate dacă fapta se săvârşeşte prin violenţă faţă de organul de executare.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)a. orice persoană care are capacitate penală;b. la varianta prevăzută de art. 271 alin. (4) C.pen. subiect activ nemijlocit poate fi numai persoana cărei i s-a aplicat măsura de siguranţă a interzicerii de a acupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie sau a interzicerii de a se afla în anumite localităţi, ori a inerdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată; în această ipoteză nu este posibil coautoratul; participaţia penală este posibilă numai în forma instigării şi complicităţii.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana fizică care are competenţa de a pune în executare o hotărâre judecătorească.C. Latura obiectivă1. Element material

a. împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti executorii prin ameninţare (art. 193 C.pen.) sau acte de violenţă (art.180 C.pen) faţă de organul de executare care acţionează în limitele legale [art. 271 alin. (1) C.pen.];b. împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătreşti; această variantă cunoaşte o formă agravată când fapta este săvârşită prin ameninţare (art. 193 C.pen.) sau acte de violenţă (art. 180 C.pen.) [art.271 alin. (2) şi (3) C.pen.];c. sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie, a interzicerii de a se afla în anumite localităţi, ori a interdiţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată, aplicată printr-o hotărâre definitivă [art. 271 alin. (4) C.pen.];d. neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepselor complementare (dizolvarea, suspendarea activităţii persoanei juridice sau închiderea unor puncte de lucru ale persoanelor juridice) aplicate persoanelor juridice de persosoana fizică care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanei juridice sau de persoana juridică căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară [art. 271 alin. (5) C.pen.].2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă

intenţia direct sau indirectă; nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte premergătoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată3. Consumare a. faptă consumată: în momentul comiterii faptei tipice;b. faptă epuizată: poate fi săvârşită în formă continuă (de pildă, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin încălcarea măsurii de siguranţă a interdicţiei de a se afla în anumite localităţi), caz în care infracţiunea se epuizează în momentul încetării activităţii infracţionale, dar şi în formă continuată, caz în care infracţiunea se epuizează la momentul realizării ultimului act de executare.

G. OBSERVAŢII1. ultrajul comis asupra unui organ de executare anterior sau concomitent executării este absorbit în infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşri [art. 271 alin. (1) C.pen.].2. infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti poate fi reţinută în concurs cu infacţiunile de vătămare corporal (art. 181 C.pen.), vătămare corporală gravă (art. 182 C.pen.), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C.pen).


Actele de agresiune îndreptate împotriva unui poliţist aflat în misiune de a sprijini activitatea executorului judecătoresc, de punere în executare, pe cale silită, a unei hotărâri judecătoreşti, constituie infracţiune de ultraj prevăzută de art. 239 C.pen. Prin participarea sa la executarea unei hotărâri, poliţistul nu-şi pierde calitatea de agent al

ordinii publice, el nefiind asimilat cu organul de executare a hotărârii judecătoreşti în sensul prevederilor art. 271 alin. (1) C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1012/1996).

Agresarea organului de executare a unei hotărâri judecătoreşti civile, în scopul împiedicării executării nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 271 alin. (1) C.pen., dacă hotărârea nu a fost învestită cu formulă executorie (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3313/2000).

Elementul material din structura laturii obiective a infracţiunii prevăzută în art. 271 alin. (2) C.pen. constă într-o acţiune sau inacţiune îndreptată împotriva exerciţiului deplin al prerogativelor unui drept de proprietate consacrat printr-o hotărâre judecătorească. Momentul consumării infracţiunii este acela în care subsecvent executării unei hotărâri judecătoreşti obţinute de partea vătămată într-un proces de revendicare imobiliară, inculpatul a împiedicat-o pe aceasta să se foloseacă de imobilul – în speţă, să cultive terenul – asupra căruia fusese pusă în posesie. Nu are importanţă, în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii, împrejurarea că după săvârşirea faptei inculpatul a obţinut un titlu de proprietate în care este trecută şi suprafaţa de teren în litigiu. Existenţa unui alt titlu de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren şi valabilitatea celor două titluri pot fi discutate tot în cadrul unei acţiuni în revendicare şi nu au relevanţă penală (C.A.B., s. a-II-a pen., dec. nr. 972/1998).

Infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută în art. 271 alin. (2) C.pen. se săvârşeşte prin împiedicarea unei personae de a folosi o locuinţă ori o parte din locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti; elementul material al infracţiunii se realizează, deci, prin împotrivirea la existenţa unei situaţii de fapt recunoscute printr-o hotărâre judecătorescă care a fost adusă la îndeplinire fie pe calea executării silite, fie în mod voluntar. În condiţiile speţei, constatând că nu persoana vătămată a deţinut terenul în cauză, ci inculpatul, hotărârea judecătorească nefiind pusă în executare, soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută în art. 271 alin. (2) C.pen. este legală şi temeinică. Tot astfel, pentru existenţa infracţiunii de furt prevăzută în art. 208 din acelaşi cod este necesar ca bunul ce formează obiectul material al infracţiunii să se afle în posesia sau detenţia altuia, iar luarea să aibă loc fără consimţământul acestuia, în scopul însuşirii pe nedrept. În speţă, însă, aşa cum s-a arătat, inculpatul a deţinut şi lucrat terenul în discuţie şi a cules recolta realizată prin munca sa; în această situaţie, în mod corect s-a hotărât că fapta nu constituie infracţiunea de furt (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1831/1991).

Fişa nr. 60REŢINEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURII. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂReţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, sau împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre aceste organe să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze (art. 272 C.pen.).STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

2. Material înscrisurile (originale sau copii) emise de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, sau înscrisurile destinate acestora, care sunt necesare soluţionării unei cauze.B. Subiect1.Activ (autor. coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana (fizică/juridică) ale cărei interese au fost vătămate prin săvârşirea infracţinii.C. Latura obiectivă1. Element material a. reţinerea (luarea sau păstrarea în posesie, temporar sau permanent) sau distrugerea (distrugerea sau degradarea) unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze (varianta tip);b. împiedicarea, în orice mod, (acţine sau inacţiune) ca un înscris destinat unui organ de urmărire penală, unei instanţe de judecată sau unui alt organ de jurisdicţie să ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze (varianta asimilată).2. Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă; nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul realizării faptei tipice;b. faptă epuizată: poate fi săvârşită în formă continuată, situaţie în care infracţiunea se epuizează la data realizării ultimului act de executare.

F. OBSERVAŢII1. dacă reţinerea sau distrugerea vizează înscrisuri în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, se va reţine săvârşirea infracţiunii de compromitere a unor interese de stat (art. 168 C.pen.).2. când fapta este săvârşită de un funcţionar public sau funcţionar în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, se va reţine infracţiunea de abuz în serviciu (art. 246, art. 248 C.pen.) în concurs cu infracţiunea de reţinerea sau distrugerea de înscrisuri.

II. PARTEA PRACTICĂ Infracţiunea prevăzută la art. 242 C.pen., este o infracţiune contra autorităţii, al cărei

obiect material îl constituie orice înscris care se află în păstrarea ori deţinerea unui organ sau a unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi prevăzute în art. 145, cu excepţia înscrisurilor emise de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt

organ de jurisdicţie, ori destinate acestora. Distrugerea acestor din urmă înscrisuri, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate să ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze, constituie infracţiunea prevăzută în art. 272 C.pen. şi constituie o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei. Ca atare, distrugerea unor procese verbale de constatare a unui accident rutier şi a probelor biologice recoltate pentru analiză se încadrează în prevederile art. 272 C.pen. (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 159/2005).

10. INFRACŢIUNILE DE FALS

Fişa nr. 61FALSIFICAREA DE MONEDE SAU ALTE VALORII. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFalsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel, pentru efectuarea plăţilor, emisă de instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror altor titluri ori valori asemănătoare [art. 282 alin. (1) C.pen.].Constituie variante derivate ale infracţiunii: punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor falsificate arătate la varianta tip [art. 282 alin. (2) teza I C.pen], sau deţinerea valorilor falsificate arătate la varianta tip, în vederea punerii lor în circulaţie [art. 282 alin. (2) teza a II-a C.pen.].2. STRUCTURA INFACŢIUNIIA.Obiect1. Juridic (special) relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea monedelor sau a altor valori.2. Material a. în cazul variantei tip a infracţiunii obiectul material va fi moneda sau titlul de valoare falsificat prin alterare, respective suportul material folosit pentru cantrafacerea monedei sau a titlului de valoare (moneda sau titlul de valoare falsificat prin contrafacere reprezentând produsul infracţiunii);b. în ipoteza reţinerii variantelor derivate ale infracţiunii obiectul material constă în moneda sau titlul de valoare falsificat care este deţinut în vederea punerii în circulaţie, respective pus în circulaţie;c. moneda metalică sau de hârtie emisă de statul român;d. titlurile de credit public (de exemplu, obligaţiuni emise de stat care sunt purtătoare de dobândă);e. cecul, cambia şi biletul la ordin (nu şi ordinul de plată).B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiv statul sau instituţia emitentă a monedei sau a titlului de valoare.C. Latura obiectivă1. Element material

falsificarea de monede sau alte valori prin:a. contrafacere = producerea, prin imitare, a monedei sau titlului de valoare, astfel încât acestea să poată fi percepute ca fiind autentice;

b. alterare =modificarea în sens material a monedei sau titlului de valoare. Cerinţa esenţială: monedele sau titlurile de valoare trebuie să aibă putere circulatorie la

data falsificării.2.Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea monedelor sau a altor valori.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia direct sau indirect. Nu prezintă importanţă scopul sau mobilul comiterii faptei.E.Variante derivate1. punerea în circulaţie, în orice mod, a uneia ori a mai multor monede sau titluri de valoare cu putere circulatorie falsificate prin contrafacere sau alterare [art. 282 alin. (2) teza I C.pen.];

fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă;2. deţinerea de monede sau titluri de valoare cu putere circulatorie falsificate prin contrafacere sau alterare, în vederea punerii lor în circulaţie [art. 282 alin. (2) teza a II-a C.pen.];

este o infracţiune continuă care se comite cu intenţie direct calificată prin scop.F.Variante agravate1. falsificarea, punerea în circulaţie, sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie de monede sau titluri de valoare cu putere circulatorie falsificate, dacă fapta ar fi putut produce o pagubă important sistemului financiar [art. 282 alin. (3) teza I C.pen.];2. falsificarea, punerea în circulaţie, sau deţinere în vederea punerii în circulaţie de monede sau titluri de valoare cu putere circulatorie falsificate, dacă fapta a cauzat o pagubă importantă sistemului financiar [art. 282 alin. (3) teza a II-a C.pen]G. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate; anumite acte de pregătire constând în fabricarea ori deţinerea de instrumente sau material cu scopul de a servi la falsificare sunt incriminate ca infracţiune autonomă, dacă sunt îndeplinite toate cerinţele de tipicitate prevăzute de art. 285 C.pen.2.Tentativă posibilă şi incriminată.3.Consumarea. faptă consumată: la data falsificării monedelor sau a titlurilor de valoare, respective la data punerii în circulaţie ori a deţinerii în vederea punerii în circulaţie; în ipoteza variantelor agravate fapta se consumă în momentul apariţiei stării de pericol de producere a unei pagube importante sistemului economico-financiar, respective la data producerii efective a pagubei;b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală); deopotrivă, când fapta este comisă în modalitatea deţinerii monedelor sau titlurilor de valoare falsificate în vederea punerii în circulaţie, infracţiunea este continuă, epuizându-se la data încetării deţinerii ilegale.H. OBSERVAŢII1. chiar dacă denumirea marginală a infracţiunii se referă la „monede sau alte valori”, fapta este tipică şi atunci când a fost falsificată o singură monedă sau un singur titlu de valoare cu putere circulatorie.2. dacă falsificarea priveşte monedele sau titlurile de valoare care nu au putere circulatorie, fapta nu este tipică, însă poate constitui infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale ori sub semnătură privată.3. falsificarea unui ordin de plată constitue infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată dacă sunt întrunite şi celelate condiţii referitoare la tipicitatea faptei.

4. dacă punerea în circulaţie a monedei sau titlului de valoare falsificat este săvârşită de autorul falsului se va reţine concursul între variant tip a infracţiunii [art. 282 alin. (1) C.pen.] şi varianta derivată [art. 282 alin. (2) teza I C.pen.]; cele două variante vor fi reţinute în concus cu infracţiunea de înşelăciune (3 infracţiuni concurente) dacă punerea în circulaţie a monedei sau titlulu de valoare falsificat a fost făcută în vederea inducerii în eroare a persoanei care le primeşte şi care astfel a suferit un prejudiciu.5. în cazul în care o persoană falsifică monede sau titluri de valoare cu putere circulatorie şi apoi le deţine în vederea punerii lor în circulaţie se va reţine numai comiterea unei singure infracţiuni în varianta tip [art. 282 alin. (1) C.pen.] întrucât deţinerea este absoorbită în mod natural în falsificare.

II. PARTEA PRACTICĂ Fapta de falsificare şi folosire a unui ordin de plată constituie infracţiunea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 alin. (1) C.pen., iar nu infacţiunile de falsificare de valori prevăzute în art. 282 alin. (1) şi în art. 282 alin. (2) C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 2839/1999).

Deţinerea de monedă, cu ştinţă că este falsificată, în vederea punerii în circulaţie, constituie infracţiunea prevăzută în art. 282 alin. (2) C.pen., chiar dacă nu a fost pusă în circulaţie. Înainte de a încerca să vândă moneda falsificată, făptuitorii nu au comis tentativa la infracţiunea de înşelăciune, deoarece lipseşte acţiunea de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, condiţii prevăzute în art. 20 C.pen. Sub aspectul acestei infracţiuni, deci, fapta a rămas în faza actelor preparatorii, nesancţionată de lege (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1557/1996).

Când punerea în circulaţie a unor valori prevăzute în art. 282 alin. (1) C.pen. se face pentru înşelarea persoanei vătămate, cu urmarea producerii unei pagube în patrimoiul acesteia şi obţinerea unui folos material injust de către făptuitor, urmează a se reţine infracţiunile prevăzute în art. 282 alin. (2) şi în art. 215 alin. (2) şi, după caz, alin. (3) C.pen., în concurs (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1934/2000).

Infracţiunile prevăzute de art. 282 alin. (2) teza I C.pen. şi de art. 215 C.pen. se consumă în momentul remiterii valorii falsificate şi, respective, al primirii, ca plată, a banilor de la persoana vătămată. Restituirea ulterioară a banilor, după observarea înşelăciunii, nu atribuie faptelor caracterul de tentativă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3713/2000).

Fişa nr. 62FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALEI. PARETEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFalsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii, sau prin alterarea lui în orice mod de natură să producă consecinţe juridice [art. 288 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic (special) relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale.2. Materiala. înscrisul oficial întocmit cu respectarea condiţiilor ad validitatem prevăzute de lege, apt să producă efecte juridice ce este falsificat prin alterare; constituie înscris oficial orice înscris care

emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 C.pen. sau care este înregistrat sau depus la o asemenea unitate;b. copiile legalizate ale înscisurilor oficiale falsificate prin alterare;c. biletele (fără putere circulatorie, nominale), tichetele sau orice imprimate producătoare de consecinţe juridice (sunt asimilate de lege cu înscrisuri oficiale) falsificate prin alterare.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)

orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală. la varianta agravată subiect activ nu poate fi decât funcţionarul/funcţionarul public care

falsifică înscrisul oficial prin alterare sau contrafacere în timp ce se află în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

2. Pasiv unitatea emitentă sau cea căreia îi aparţine înscisul ofical.C. Latura obiectivă1. Element material

falsificarea unui înscis oficial (instumentum ) prin:a. contrafacerea scrierii ori a semnăturii = reproducerea, prin imitare, a conţinutului unui înscis oficial preexistent (cu respectarea cerinţelor de formă), ori a semnăturii de pe un înscis official (indiferent dacă se reproduce semnătura unei persoane reale sau se realizează o semnătură fictivă, este necesar ca aceasta să creeze aparenţa unei semnături autentice);b. alterare = modificarea materială în orice mod a conţinutului unui înscris oficial ori a semnăturii de pe acesta (de exemplu, prin adăugiri, ştersături etc.).

cerinţa esenţială: înscrisul contrafăcut sau alterat trebuie să fie apt să producă consecinţe juridice.

2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură

înscrisurile oficiale; nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecinţe juridice.

3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul ori scopul comiterii faptei.E. Varianta agravată

falsificarea unui înscris oficial prin contrafacere sau alterare de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (indiferent dacă sarcina de serviciu făcea parte din atribuţiile funcţiei făptuitorului ori dacă acestea i-au fost încredinţate prin dispoziţia conducerii unităţii);

se poate reţine coautoratul dacă infractorii au calitatea specială cerută de lege; instigatorul sau complicele va răspunde pentru forma agravată a infracţiunii dacă se

dovedeşte că a cunocut sau a prevăzut calitatea autorului.F. Forme1. Acte pregătitoare posibile,dar neincriminate.2.Tentativă posibilă şi incriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care s-a realizat falsificarea înscrisului oficial prin contrafacere sau alterare, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

G. OBSERVAŢII1. în ipoteza în care falsul material în înscrisuri oficiale se comite prin contrafacerea scrierii sau semnăturii, înscrisul falsificat va reprezanta produsul infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia; obiectul material este reprezentat în acest caz de hârtia pe care este realizată contrafacerea.2. pentru existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale nu prezintă importanţă dacă făptuitorul a urmărit sau nu producerea unui prejudiciu ori dacă în urma falsificării actului oficial s-a produs vreo pagubă.3. se va reţine existenţa infracţiunii de fals mateial în înscrisuri oficiale chiar dacă falsificare se realizează prin contrafacerea scrierii unor persoanae care la momentul comiterii faptei nu mai îndeplineau funcţiile menţionate în înscrisul oficial, atâta timp cât acesta este susceptibil de a produce consecinţe juridice.4. dacă falsificarea înscisului oficial se realizează atât prin contrafacere, cât şi prin alterarea înscrisului oficial nu va exista un concurs de infracţiuni, ci o infracţiune unică de fals material în înscrisuri oficiale.5. fapta este tipică chiar dacă falsificarea înscrisului a urmărit un scop legitim (de pildă, dovedirea existenţei dreptului de proprietate cu privire la un imobil în condiţiile pierderii înscrisului autentic prin care fusese dobândit dreptul).6. în cazul în care funcţionarul, care nu se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, falsifică un înscris prin atestarea ca adevărată a unor fapte mincinoase va comite infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, iar nu cea de fals intelectual.7. în cazul în care falsificarea unui înscris oficial se realizează prin aplicarea unei ştampile false, se va reţine în concurs falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.pen.) şi folosirea de instrumente oficiale false (art. 287 C.pen.)8. nu este necesară pentru săvârşirea infracţiunii şi folosirea înscrisului oficial falsificat; în ipoteza în care cel care a falsificat înscrisul oficial îl şi foloseşte se va reţine concursul real între infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals.


Contrafacerea poate fi totală când autorul plăsmuieşte înscrisul în întregime ori completează fără drept un formular care astfel devine original, sau parţială acest din urmă mod de falsificare constând de cele mai multe ori în semnarea falsă a pretinsului emitent (…) Persoana care plăsmuieşte, în întregime sau parţial, un înscris oficial, comite infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C.pen., fără a fi necesar ca, pentru existenţa acestei infracţiuni, înscrisul să fie folosit (T.S., dec. nr. 1/1970).

Noţiunea de falsificare folosită în art. 288 C.pen.trebuie înţeleasă nu numai în sensul de denaturare a unui înscris preexistent adevărat, ci şi în sensul imitării, alcătuirii în mod fraudulos, plăsmuirii, contrafacerii unui înscris oficial (T.S., s. pen., dec. nr. 3959/1970).

Fişa nr. 63FALSUL INTELECTUALI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea, cu ştintă, de a insera unele date sau împrejurări [art. 289 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic (special) relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale.2. Material înscrisul oficial întocmit cu respectarea condiţiilor ad validitatem prevăzute de lege, apt să producă efecte juridice; constituie înscris oficial orice înscris care emană de la o uitate din cele la care se referă art. 145 C.pen. sau care este înregistrat sau depus la o asemenea unitate.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: funcţionarul/funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; coautoratul este posibil numai dacă ambii falsificatori sunt funcţionari/funcţionari publici aflaţi în exerciţiul atribuţilor de serviciu; b. complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiv unitatea emitentă sau cea căreia îi aparţine înscrisul oficial.C. Latura obiectivă1. Element material

falsificarea unui înscris oficial (negotium) cu prilejul întocmirii acestuia:a. prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (comisiune);b. prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări adevărate pe care funcţionarul avea obligaţia să le consemneze (omisiune).

cerinţa esenţială: falsul trebuie realizat cu ocazia exerciţiului atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului şi să fie apt de a produce consecinţe juridice.

2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură

înscrisurile oficiale; nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecinţe juridice.

3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul ori scopul comiterii faptei.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă şi incriminat.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care s-a realizat falsificarea înscrisului oficial cu prilejul întocmirii sale, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSERVAŢII1. spre deosebire de falsul material în înscrisuri oficiale când făptuitorul acţionează asupra materialităţii înscrisului oficial (instrumentum), în cazul falsului intelectual făptuitorul

acţionează asupra conţinutului înscrisului oficial (negotium), fără a proceda la alterarea materialităţii înscrisului.2. falsul material în înscrisuri oficiale comis prin alterare se comite cu privire la un înscris oficial preexistent, în vreme ce, în cazul falsului intelectual activitatea infracţională se comite concomitent cu redactarea înscrisului.3. se va reţine infracţiunea de fals intelectual chiar dacă atestarea mincinoasă priveşte o singură faptă sau împrejurare, respectiv dacă omisiunea inserării vizează o singură dată sau împrejurare.4. va exista o singură infracţiune de fals intelectual chiar dacă atestarea mincinoasă priveşte mai multe fapte sau împrejurări, respectiv dacă omisiunea inserării vizează mai multe date sau împrejurări, sau dacă se realizează ambele variante alternative ale elementului material al infracţiunii.5. dacă funcţionarul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a atestat cu prilejul întocmirii unui înscris oficial fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar apoi a contrafăcut semnătura persoanei care avea competenţa de a semna actul se va reţine săvârşirea în concurs real a infracţiunii de fals intellectual şi a celei de fals material în înscrisuri oficiale. 6. în situaţia în care comiterea falsului intelectual funcţionarul foloseşte înscrisul oficial falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice se va reţine infracţiunea de fals intelectual în concurs real cu infracţiunea de uz de fals.7. activitatea infracţională a falsificatorului este realizată în exercitarea abuzivă a funcţiei pe care o exercită; însă nu se va reţine şi comiterea unui abuz în serviciu contra intereselor publice faţă de caracterul subsidiar al acestei infracţiuni.8. dacă funcţionarul atestă din culpă, cu prilejul întocmirii unui înscris oficial, fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, sau omite din culpă să insereze unele date sau împrejurări se poate reţine în sarcina acestuia comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii legale ce ţin de tipicitatea faptei.


Actul de vânzare-cumpărare întocmit şi autentificat de notarul public, constituie înscris oficial, în accepţiunea art. 289, art. 150 alin. (2) C.pen., iar notarul public are calitatea de funcţionar în sensul prevederilor art. 147 C.pen. Ca urmare, autentificarea de către notarul public a unui act de vânzare-cumpărare în care semnăturile nu aparţin vânzătorilor constituie infracţiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3378/1998).

Fapta inculpatului de a determina, cu intenţie, pe o salariată subalternă lui, care nu cunoaşte realitatea, de a atesta, într-o chitanţă fiscală, date necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a fi plătite taxe vamale mai reduse de către persoana căreia i-a fost elibaretă chitanţa, întruneşte elementele costitutive ale infacţiunii de fals intelectual, săvârşită în condiţiile participaţiei improprii, prevăzută în art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 31 alin. (2) C.pen. (C.S.J., s. pen., dec. nr. 153/1999).

Cu ocazia inventarierii gestiunii sale, inculpatul, gestionar, a dictat revizorului contabil sortimente şi cantitatea de mărfuri existente în gestiune şi a certificate prin semnătură listele de inventar. Această activitate a constituit pentru inculpat îndeplinirea unor acte în cadrul îndatoririlor sale de serviciu ea reprezintă o contribuţie la întocmirea unor inventare neviciate de inexactităţi. Dictarea efectuată de inculpat nu poate fi deci echivalentă cu declaraţia la care se referă prevederile art. 292 C.pen. pentru ca fapta să

constituie infracţiunea de fals în declaraţii. Făcând să se treacă în inventare date nereale pe care le-a confirmat prin semnătură inculpatul a comis infracţiunea de fals intelectual (T.S., s. pen., dec. nr. 1277/1976).

Fapta unei personae încadrate în muncă într-o unitate publică de a confirma foi de transport în alb, creând astfel, cu intenţie, şoferilor care i le-au prezentat, posibilitatea de a le completa cu date nereale şi de a încasa, ca retribuţie, sume necuvenite, constituie atât infacţiunea de fals intelectual cât şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune (T.S., s. pen., dec. nr. 2650/1971).

Fapta unui oficial poştal de a-şi însuşi contravaloarea unor mandate şi de a nu înregistra acele mandate în registrul de evidenţă pentru a împiedica descoperirea sustragerii constituie infracţiunile de delapidare şi fals intelectual în concurs (T.S., s. pen., dec. nr. 1/1972).

Fişa nr. 64FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂI. PARETEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte el însuşi înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecinţe juridice [art. 290 alin. (1) C.pen.].2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic (special) relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată.2. Material a. înscrisul sub semnătură privată falsificat prin alterare care are valoare probatorie şi este apt să producă efecte juridice;b. constituie înscris sub semnătură privată orice înscris care emană de la una sau mai multe persoane fizice sau juridice de drept public sau privat (care nu sunt unităţi din cele la care se referă art. 145 C.pen.) şi care produce consecinţe juridice în mediul privat; este necesar ca înscrisul să fie semnat.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală.2. Pasiv persoana (fizică/juridică) faţă de care s-a folosit înscrisul sub semnătură privată falsificat.C. Latura obiectivă1. Element material

este necesară comiterea a două acţiuni succesive:a. falsificare unui înscris sub semnătură privată prin:i. contrafacerea scrierii ori a semnăturii = reproducerea, prin imitare, a conţinutului unui înscris sub semnătură privată preexistent ori a semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată, sau plăsmuirea (fabricarea) în integralitate a unui înscris sub semnătură privată;

ii. alterare = modificarea materială în orice mod a conţinutului unui înscris sub semnătură privată ori a semnăturii de pe acesta (de exemplu, prin adăugiri, ştersături etc.)b. folosirea înscrisului sub semnătură privată falsificat de către făptuitor sau încredinţarea acestuia altei persoane spre a-l folosi, în scopul producerii de consecinţe juridice.

cerinţa esenţială: înscrisul contrafăcut sau alterat trebuie să fie apt să producă consecinţe juridice, chiar şi atunci când nu a fost falsificat cu acest scop.

2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale la încrederea publică de care se bucură

înscrisurile sub semnătură privată; nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecinţe juridice.

3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă. Nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă şi incriminată.3. Consumare a. faptă consumată: în momentul în care falsificatorul foloseşte înscrisul sub semnătură privată falsificat sau îl încredinţează în vederea folosirii, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuare ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSERVAŢII

1. în ipoteza în care falsul material în înscrisuri sub semnătură privată se comite prin contrafacerea scrierii sau semnăturii, înscrisul falsificat va reprezenta produsul infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia; obiectul material este reprezentat în acest caz de hârtia pe care este realizată contrafacerea.2. pentru existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată nu prezintă importanţă dacă făptuitorul a urmărit sau nu producerea unui prejudiciu, ori dacă în urma falsificării înscrisului s-a produs vreo pagubă; deopotrivă nu prezintă importanţă dacă înscrisul a fost falsificat în scopul de a constitui un mijloc de probă, fiind suficient ca acesta să aibă putere probatorie.3. falsificarea unui înscris sub semnătură privată şi deţinerea acestuia fără ca înscrisul să fi fost folosit sau încredinţat spre folosire nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 290 C.pen.4. nu se va putea reţine comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în ipoteza în care o persoană falsifică un înscris sub semnătură privată, iar înscrisul ajunge în posesia unor terţi dar nu ca urmare a unei încredinţări, ci în mod involuntar, ori contrar voinţei falsificatorului; nu se va reţine comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 C.pen. nici în cazul în care înscrisul sub semnătură privată falsificat nu a fost încredinţat de falsificator unui terţ în scopul folosirii, ci în cu totul alt scop (de exemplu, în scop de depozitare sau conservare).5. fapta este tipică chiar dacă falsificarea înscrisului sub semnătură privată a urmărit un scop legitim ori dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt adevărate.6. se va reţine comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi în ipoteza în care înscrisul falsificat şi încredinţat în vederea utilizării nu a fost folosit de deţinătorul acestuia.

7. în cazul în care falsificatorul este şi cel care foloseşte înscrisul sub semnătură privată uzul de fals va fi absorbit de infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.8. pentru a se reţine comiterea unei tentative la infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată nu este suficientă doar falsificarea înscrisului, ci trebuie să fi fost începută şi acţiunea subsecventă de folosire sau încredinţare în vederea folosirii a înscrisului falsificat.

II. PARTEA PRACTICĂ Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comerciale private prin modificări,

ştersături şi adăugiri şi folosirea lor la întocmirea evidenţelor contabile nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, ci infracţiunea de fals material în înscrusuri sub semnătură privată (C.S.J., s. pen., dec. nr. 4266/2000).

Latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cuprinde două acţiuni, una de falsificare şi alta de folosire a înscrisului sub semnătură privată. Cele două acţiuni cumulate constituie unitatea elementului obiectiv al infracţiunii şi exclude concursul dintre infracţiunile prevăzute de art. 290 şi art. 291 C.pen. (C.A. Iaşi, s. pen., dec. nr. 189/2005).

Depunerea în copie xerox, a unui înscris sub semnătură privată falsificat, într-o acţiune civilă în care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, întrucât persoana care a depus înscrisul a renunţat la judecată, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C.pen., înscrisul neavând putere probatorie în procesul civil şi nefiind apt a produce consecinţe juridice (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1142/2011).

Falsificarea de borderouri de achiziţie şi de facturi fiscale de către administratorul unei societăţi comerciale şi folosirea acestora de către administrator întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu pe cele ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, deoarece societăţile comerciale find persoane juridice de drept privat nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 145 C.pen., iar înscrisurile emise de societăţile comerciale nu sunt înscrisuri oficiale (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2412/2004).

Fişa nr. 65UZUL DE FALSI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂFolosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată falsificat, cunoscând că este fals, în vederea produceri unei consecinţe juridice (art. 291 C.pen.).2. STRUCTURA INFACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic (special) relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale sau cele sub semnătură privată.2. Material a. înscrisul oficial sau cel sub semnătură privată fals care a fost folosit;b. înscrisul folosit trebuie să fie apt să producă consecinţe juridice.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, cu excepţia celei care a falsificat înscrisul sub semnătură privată.

2. Pasiv persoana (fizică/juridică) faţă de care s-a folosit înscrisul oficial sau sub semnătură privată falsificat.C. Latura obiectivă1. Element material folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată falsificat în prealabil în scopul producerii de consecinţe juridice.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale sau sub semnătură privată.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă. Nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă posibilă ,dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care este folosit înscrisul falsificat;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSERVAŢII

1. uzul de fals este o infracţiune instantanee, nu cu durată de consumare.2. dacă o persoană săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii, iar apoi foloseşte înscrisul care cuprinde declaraţia falsă se va reţine numai infracţiunea de fals în declaraţii, şi nu cea de uz de fals.3. infracţiunea de uz de fals poate fi comisă chiar dacă nu a fost săvârşită în prealabil o infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată sau de fals intelectual, în ipoteza în care falsificarea a fost realizată printr-o acţiune comisă din culpă, iar o persoană ştiind că înscrisul este fals îl foloseşte în scopul produceri de consecinţe juridice.4. nu este necesar pentru comiterea infracţiunii de uz de fals ca infractorul să cunoască persoana care a falsificat înscrisul sau ca aceasta să fie trasă la răspundere penală.5. autorul infracţiunii de fals material în înscisuri oficiale sau de fals intelectual poate fi subiect activ al infracţiunii de fals, în vreme ce autorul infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată nu poate comite şi infracţiunea de uz de fals.


În cazul uzului de fals pentru existenţa vinovătţiei – intenţie calificată – se cere pe de o parte, ca făptuitorul să voiască a se folosi de înscrisul falsificat ştiind că este fals, iar, pe de altă parte, prin comiterea faptei să urmărească producerea unei consecinţe juridice. În afara acestui scop, care este un scop imediat, îndreptat către producerea unei urmări de drept, pentru existenţa infracţiunii nu interesează nici mobilul ce stă la baza activităţii infracţionale, nici scopul ptivind producerea unei urmări de fapt. Ca atare, infracţiunea de uz de fals, există atunci când folosirea actelor falsificate s-a făcut pentru a produce consecinţe juridice, chiar dacă aceste consecinţe constau în acoperirea unei lipse produse din cauze obiective (T.S., s. pen., dec. nr. 4174/1973).

Infracţiunea de uz de fals fiind o infracţiune instantanee, termenul de prescripţie a răspunerii penale începe să curgă de la data întrebuinţării (folosirii) înscrisului falsificat (T.S., s. pen., dec. nr. 317/1971).

Fişa nr. 66FALSUL ÎN DECLARAŢIII. PARTEATEORETICĂI. DEFINIŢIA LEGALĂDeclararea necorespunzătoare a adevărului în faţa unui organ sau intituţii de stat ori unei alte unităţi publice, în vederea producerii unei conscinţe juridice pentru sine sau pentru altul dacă, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe (art. 292 C.pen.).2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic (special) relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în declaraţiile date în faţa autorităţilor sau altor unităţi din cele la care se referă art. 145 C.pen,care sunt apte să producă consecinţe juridice.2. Material înscrisul în care este consemnată daclaraţia falsă dată în scris de făptuitor; dacă infracţiunea se comite prin declaraţia orală falsă dată de făptuitor infracţiunea nu va avea obiect material.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;b. nu este posibil coautoratul;c. complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiv persoana (fizică/juridică) vătămată prin declaraţia falsă.C. Latura obiectivă1. Element material

declararea orală sau scrisă necorespunzătoare adevărului (în tot sau în parte) făcută în faţa unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi publice competente să o primească, cu respectarea procedurii prevăzută de lege pentru aceste declaraţii;

nu prezintă importanţă dacă declaraţia falsă a fost făcută din iniţiativa făptuitorului sau la solicitarea organului, instituţiei de stat sau a unităţii publice.

Cerinţa esnţială: declaraţia falsă făcută în faţa unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi publice comperente să o primească să fie aptă să producă consecinţe juridice pentru făptuitor sau pentru altul dacă, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acelei consecinţe; nu este necesară producerea efectivă a consecinţei juridice.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură declaraţiile făcute în faţa unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi publice.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura obiectivă intenţia directă. Nu prezintă importanţă ,mobilul comiterii faptei.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare

a. faptă consumată: în momentul în care s-a depus înscrisul ce consemnează declaraţia falsă la autorităţile competente să îi acorde eficienţă, sau în momentul în care declaraţia falsă este consemnată de funcţionarul autorităţii competente într-un înscris apt să producă consecinţe juridice (infracţiune comisivă intenţionată);b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSERVAŢII1. nu prezintă importanţă pantru consumarea infracţiunii de fals în declaraţii dacă făptuitorul a semnat declaraţia falsă sau dacă a refuzat să semneze, când, în acest din urmă caz, funcţionarul a menţionat potrivit legii „refuzul de semnare” al făptuitorului.2. nu se va reţine comiterea infracţiunii de fals în declaraţii atunci când legea prevede pentru declararea mincinoasă o incriminare autonomă specială (denunţarea calomnioasă, mărturia mincinoasă), sau când legea sancţionează această faptă numai pe tărâm contravenţional.3. se va reţine numai infracţiunea de fals în declaraţii, iar nu concursul de infracţiuni între aceasta şi uzul de fals când, după declaraţia falsă, făptuitorul foloseşte înscrisul în care aceasta este incorporată.4. nu se va reţine comiterea infracţiunii de fals în declaraţii dacă în procesul penal învinuitul sau inculpatul dă declaraţii false, pentru a-şi crea un alibi în apărarea sa, ori dacă partea civilă solicită drept daune sume mai mari decât cuantumul real al prejudiciului produs prin comiterea infracţiunii; declaraţia mincinoasă dată de martor în procesul penal va contitui infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinută eventual în concurs cu infracţiunea de favorizare a infractorului dacă a fost dată şi în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata.5. în ipoteza declarării false a identităţii în faţa unui reprezentant al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi publice se va reţine numai comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, iar nu un concurs de infracţiuni între aceasta şi falsul în declaraţii.

II. PARTEA PRACTICĂ Faptele inculpatului, de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind o altă persoană –

proprietar al terenurilor înscrise într-un certificat de moştenitor – şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moştenitor şi proprietar al terenurilor pe care le înstrăinează, determinând prin acţiunile sale notarul public să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurările necorespunzătoare adevărului – constând în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al terenurilor –, întrunesc elementele costitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută în art. 293 alin. (1) C.pen, ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C.pen. şi ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual prevăzută în art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C.pen. (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 541/2009).

Infracţiunea de fals în declaraţii exclude, prin însuşi conţinutul său normativ, existenţa în concurs a infracţiunii de uz de fals. Ca atare, fapta unei persoane de a autentifica la notar o declaraţie în care afirmă împrejurări nereale şi de a prezenta apoi acea declaraţie altei autorităţi constituie numai infracţiunea de fals în declaraţii nu şi aceea de uz de fals (T.S., s. pen., dec. nr. 843/2009).

Declararea unor fapte necorespunzătoare realităţii, făcută în vederea producerii unei consecinţe juridice şi care a determinat întocmirea unui act oficial, nu constituie şi tentativă la înşelăciune, ci numai fals în declaraţii, dacă hotărârea de a utiliza actul în

scopul obţinerii unui folos injust nu a fost pusă în executare (T.S., s. pen., dec. nr. 1860/1970).

Fişa nr. 67FALSUL PRIVIND IDENTITATEAI. PARTEA TEORETICĂ1. DEFINIŢIA LEGALĂ

Prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau institiţie de stat ori altă unitate publică, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul [art. 293 alin. (1) C.pen.].Este asimilat falsului privind identitatea încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile sau pentru legitimare ori identificare spre a fi folosit fără drept [art. 293 alin. (2) C.pen.]2. STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic (special) relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care societatea o are în constatările organelor competente cu privire la identitatea unei persoane.2. Materiala. în principiu, nu are la varianta tip prevăzută de art. 293 alin. (1) C.pen.;b. ca excepţie, dacă falsul privind identificarea se realizează prin prezentarea unui încris fals (la varianta tip) ori prin încredinţarea unui înscris pentru a fi folosit pe nedrept (la varianta asimilată), obiectul material îl constituie înscrisul respectiv.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: orice persoană (fizică/jurridică) care are capacitate penală;b. nu este posibil coautoratul, cu excepţia situaţiei în care infracţiunea este săvârşită în varianta asimilată prin atribuirea unei identităţi false unei persoane prezente în aceeaşi împrejurare, care îşi însuşeşte identitatea falsă, când acesta din urmă va avea calitatea de coautor;c. complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.2. Pasiv instituţia de stat (română sau străină) sau oricare dintre unităţile prevăzute de art. 145 C.pen., în faţa cărora a fost făcută prezentarea sub identitate falsă.C. Latura obiectivă1. Element materiala. prezentarea (orală, în scris sau prin folosirea unui înscris) sub o identitate falsă în faţa unui organ, instituţii de stat sau unităţi din cele arătate în art. 145 C.pen. în scopul producerii de consecinţe juridice;b. atribuirea unei identităţi false unei alte persoane în faţa unui oragan, instituţii de stat sau unităţi din cele arătate în art. 145 C.pen., competent să stabilească identitatea persoanei în scopul producerii de consecinţe juridice;c. încredinţarea (directă sau indirectă) unui înscris care serveşte persoanei fizice la dovedirea în mod direct a stării civile sau pentru legitimare ori identitficare în scopul de a fi folosit pe nedrept în faţa unui organ, instituţii de stat sau unităţi din cele arătate în art. 145 C.pen.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru valorile judiciare protejate.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.D. Latura subiectivă intenţia directă. Nu pezintă importanţă mobilul comiterii faptei.

E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul comiterii faptei tipice; nu prezintă importanţă pentru consumarea infracţiunii în varianta tip dacă s-au produs ori nu consecinţe juridice urmărite, sau în cazul variantei asimilate dacă înscrisul încredinţat a fost folosit sau nu;b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

F. OBSERVAŢII1. falsul privind identitatea săvârşit în varianta asimilată prevăzută de art. 293 alin. (2) C.pen. reprezintă o infracţiune obstacol deoarece este incriminat tocmai în scopul de a evita comiterea infracţiunii în varianta tip prevăzută de art. 293 alin. (1) C.pen.2. dacă o persoană acceptă să fie prezentată sub o identitate falsă, iar ulterior făptuitorul îi atribuie o astfel de identitate în faţa organelor competente fară ca aceasta să fie de faţă la momentul comiterii faptei tipice se va reţine participaţia sa penală în calitate de complice la comiterea infracţiunii de fals privind identitatea.3. dacă X îi încredinţează lui Y un înscris care serveşte la dovedirea în mod direct a stării civile sau pentru legitimare ori identificare, iar Y îl foloseşte atribuindu-şi o identitate falsă, X va avea calitatea de autor al varintei asimilate a infracţiunii de fals privind identitatea [art. 293 alin. (2) C.pen.], iar Y calitatea de autor al variantei tip a infracţiunii [art. 293 alin. (1) C.pen.].4. dacă pentru prezentarea sub o identitate falsă făptuitorul foloseşte şi un înscris fals, se va reţine numai comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, uzul de fals fiind absorbit în aceasta.


Fapta cetăţeanului român, aflat în străinătate, de a se prezenta sub o identitate falsă autorităţilor unui stat străin, constituie infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută în art. 293 alin. (1) teza I C.pen. (I.C.C.J., S.U., RIL, dec. nr. 19/2007).

Faptele inculpatului, de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind o altă persoană – proprietar al terenurilor înscrise într-un certificat de moştenitor – şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moştenitor şi proprietar al terenurilor pe care le înstrăinează, determinând prin acţiunile sale notarul public să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului – constând în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al terenurilor –, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută în art. 293 alin. (1) C.pen., ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C.pen. şi ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual prevăzută în art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C.pen (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 541/2009).

11. INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

Fişa nr. 68ABANDONUL DE FAMILIEI. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂSăvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:a. părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale,b. neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzut de lege,c. neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească [art. 305 alin. (1) C.pen.].STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la raporturile ce presupun obligaţia de înteţinere între membrii familiei2. Material nu are.B. Subiect1. Activa. nemijlocit: orice persoană care are obligaţie de întreţinere şi capacitate penală.b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana fizică care este creditorul obligaţiei de întreţinere.C. Latura obiectivă1. Element materiala. părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a persoanei faţă de care există oblgaţia legală de întreţinere, care are ca efect expunerea acesteia la suferinţe fizice sau morale;b. neîndeplinirea integrală, cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;c. neplata integrală, cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită printr-o hotărâre judecătorască executorie.2. Urmarea imediată lipsirea de întreţinere a persoanei îndreptăţite.3. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.D. Latura subiectivă


E. Forme1. Acte pregătitoare posibile [ doar la forma comisivă prevăzută de art. 305 alin. (1) lit. a) C.pen.],dar neincriminate;2. Tentativă posibilă [doar la forma comisivă prevăzută de art. 305 alin. (1) lit. a ) C.pen.], dar neincriminată.3. ConsumareInfracţiunea se consumă în momentul:a. părăsirii, alungării, lăsării fără ajutor, ce sunt de natură a expune persoana vătămată la suferinţe fizice sau morale (infracţiune momentană);b. primei omisiuni referitoare la îndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi se epuizează fie prin îndeplinirea obligaţiei, fie prin condamnarea definitivă a infractorului (infracţiune continuă);

c. expirării celor două luni de neplată, şi se epuizează în momentul reluării plăţii sau al condamnării definitive a infractorului (infacţiunea continuă).F. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;2. răspunderea penală este înlăturată atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor;3. dacă persoana vătămată este un minor acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.

G. OBSERVAŢII1. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii faptul că persoana care este creditorul obligaţiei de întreţinere sau reprezentantul acesteia nu a pus în executare silită hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită pensia de întreţinere.2. dacă inculpatul nu se împacă cu partea vătămată, iar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile instanţa trebuie să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei (nu şi suspendarea sub supraveghere) chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C.pen.; suspendarea condiţionată astfel dispusă nu poate fi anulată; revocarea suspendării condiţionate astfel dispusă pate fi revocată numai dacă în cursul termrnului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie şi nu îşi îndeplineşte obligaţiile în cursul judecăţii.

II. Partea practică Latura subiectivă a infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 305 alin. (1) lit. c)

C.pen. se caracterizează prin rea-credinţă, ceea ce înseamnă că persoana obligată la plata pensiei de întreţinere are posibilitatea de a o plăti, dar refuză să o facă timp de 2 luni. În consecinţă, nu săvârşrşte această infracţiune cel care, din cauza lipsei mijloacelor materiale, este împiedicat să plătească pensia de întreţinere, nefiind, deci, de rea-credinţă (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1748/1996).

Fişa nr. 69RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUII. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂPunerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, prin măsuri sau tratamente de orice fel, de către părintele sau persoana căreia acesta i-a fost încredinţat spre creştere şi educare (art. 306 C.pen.).STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la creşterea şi educarea minorului.2. Material corpul minorului supus la rele tratamente.B. Subiect1. Activ a. nemijlocit: părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi educare;b. instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitete penală.2. Pasiva. principal: statul;

b. secundar: minorul a cărui dezvoltare fizică, intelectuală sau morală este pusă în primejdie gravă.C. Latura obiectivă1. Element material punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, prin măsuri sau tratamente de orice fel.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.3. Legătura de cauzalitate trebuie să existe între faptă şi urmarea imediată şi trebuie să fie dovedită.D. Latura subiectivă

intenţia directă sau indirectă: nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită fapta tipică.

E. Forme 1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2. Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumarea. faptă consumată: în momentul în care s-a realizat fapta tipică şi s-a produs starea de pericol;b. faptă epuizată: poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care se epuizează la data comiterii ultimului act de executare.

F. OBSERVAŢII

1. relele tratamente trebuie să aibă caracter de continuitate, săvârşirea unui singur act conducând la reţinerea numai a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii persoanei. 2. în cazul în care prin rele tratamente aplicate minorului acesta a fost lipsit de libertate, i-a fost pusă în pericol viaţa, vătămată integritatea corporală, se va reţine concursul între această infracţiune şi tentativă de omor, loviri sau alte violenţe, vătămare corporală, vătămare corporală gravă, lipsire de libertate etc.

II. PARTEA PRACTICĂ Fapta părintelui, de a exercita în mod repetat violenţe asupra copilului său minor, care au

avut ca rezultat paralizia parţială a copilului, şi de a reitera exercitarea violenţelor asupra copilului după paralizia parţială a acestuia, cauzând decesul victimei minore, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art.174, art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) şi art.176 alin. (1) lit. a) C.pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzută în art. 306 C.pen., aflate în concurs ideal de infracţiuni, întrucât prin exercitarea violenţelor repetate, care în final au cauzat decesul minorului, părintele a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia (I.C.C.J, s. pen., dec. nr. 1646/2009).

12. ALTE INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

Fişa nr. 70ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI ŞI TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE

I. PARTEA TEORETICĂDEFINIŢIA LEGALĂFapta unei persoane care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal în public [art. 321 alin. (1) C.pen.].STRUCTURA INFRACŢIUNIIA. Obiect1. Juridic relaţiile sociale referitoare la convieţuirea socială.2. Materiala. în principiu nu are.b. ca excepţie, pot exista cazuri în care infracţiunea are ca obiect material bunurile sau persoanele asupra cărora au fost exercitate acte de violenţă.B. Subiect1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) orice persoană care are capacitate penală.2. Pasiva. principal: statul;b. secundar: persoana/ele a căror linişte a fost tulburată.C. Latura obiectivă1. Element material săvârşirea de acte sau gesturi, proferarea unor cuvinte ori expresii sau orice alte maifestări (acţiuni enumerate exemplificativ în lege).

Cerinţe esenţiale: a. fapta trebuie săvârşită în public (în sensul art. 152 C.pen., find însă necesar să fie prezent publicul);b. fapta să aducă atingere bunelor moravuri, să fi produs scandal public ori să fi tulburat în orice mod liniştea publică.2. Urmarea imediată starea de pericol pentru convieţuirea socială.3. Legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea imediată.D. Latura subiectivă


E. Varianta agravată săvârşirea în public de acte sau gesturi, proferarea unor cuvinte ori expresii sau orice alte manifestări care au avut ca urmare tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice.E. Forme1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.2.Tentativă posibilă, dar neincriminată.3. Consumare a. fapta consumată: în momentul în care s-au realizat actele prin care se aduce atingere bunelor moravuri, respectiv când s-a produs scandalul public;b. fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).G. OBSERVAŢII1. infracţiunea prevăzută de art. 321 C.pen. poate fi reţinută în concurs cu unele infracţiuni contra patrimoniului.


Pentru aplicarea agravantei prevăzute de art. 321 alin. (2) C.pen. este necesar ca fapta săvârşită de către inculpat să fi generat reacţii puternice de indignare şi dezaprobare în rândul publicului. În aprecierea urmării cerute de lege se va ţine seama – printre altele – de amploarea mediului social în care s-a produs tulburarea, de natura acestui mediu social, de durata şi intensitatea tulburării, reflectate în reacţiile cărora le-a dat naştere (C.A.CRAIOVA, s. pen., dec. nr. 1015/2001).

drept

Documents