dosarul nr. 1 r 4 11 nedelco v., corot%c4%83ghin i. %c5%9fi %c5%a2urcan g. art 283 cp

22
1 Dosarul nr. 1r-4/2011 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E În numele Legii 07 aprilie 2011 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte – Nicolae Gordila, Judecători – Tatiana Vieru şi Galina Stratulat, Grefier Valentina Suruceanu, Cu participarea: Procurorului Dumitru Graur, Avocaţilor – Angela Murzac, Ion Popescu şi Vladimir Cojocaru, Inculpaţilor - Valeriu Nedelco şi Ivan Corotîghin, Translatorului Viorel Vasilachi, Judecînd în şedinţa publică recursurile împotriva sentinţei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 21 septembrie 2010 declarate de procurorul în Procuratura de nivelul Curţii de Apel Chişinău, V. Vdovîi şi condamnaţii Nedelco Valeriu Gheorghe, Corotîghin Ivan Vasilii, Ţurcan Grigorii Vladimir, Procedura de citare a fost executată. Procurorul a susţinut recursul în sensul declarat, cu respingerea celor declarate de inculpaţii V. Nedelco şi I. Corotîghin. Avocaţii şi condamnaţii s-au pronunţat pentru admiterea recursurilor declarate de ei şi respingerea celui declarat de procuror. Asupra recursurilor în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, C O N S T A T Ă: 1. Prin sentinţa Curţii de Apel Chişinău din 29 iunie 2006, Nedelco Valeriu Gheorghe a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea infracţiunii prevăzute în art. 177 alin. (1) Cod penal şi încetat procesul penal în baza art. 1 al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei RM, din 16 iulie 2004. Ţurcan Grigore Vladimir a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea infracţiunii prevăzute în art. 290 alin. (1) Cod penal şi încetat procesul penal în baza art. 1 al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei RM, din 16 iulie 2004. Corotîghin Ion Vasile a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea infracţiunii prevăzute în art. 177 alin. (1) Cod penal şi încetat procesul penal în baza art. 1 al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei RM, din 16 iulie 2004.

Upload: sergiu-cojocari

Post on 02-Oct-2015

41 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Dosarul nr. 1 r 4 11 Nedelco V., Corot%C4%83ghin I. %C5%9Fi %C5%A2urcan G. art 283 CP

TRANSCRIPT

  • 1

    Dosarul nr. 1r-4/2011

    Republica Moldova

    Curtea Suprem de Justiie

    D E C I Z I E

    n numele Legii

    07 aprilie 2011 mun. Chiinu

    Colegiul penal al Curii Supreme de Justiie n componena:

    Preedinte Nicolae Gordila,

    Judectori Tatiana Vieru i Galina Stratulat,

    Grefier Valentina Suruceanu,

    Cu participarea:

    Procurorului Dumitru Graur,

    Avocailor Angela Murzac, Ion Popescu i Vladimir Cojocaru,

    Inculpailor - Valeriu Nedelco i Ivan Corotghin,

    Translatorului Viorel Vasilachi,

    Judecnd n edina public recursurile mpotriva sentinei Colegiului

    penal al Curii de Apel Chiinu din 21 septembrie 2010 declarate de procurorul

    n Procuratura de nivelul Curii de Apel Chiinu, V. Vdovi i condamnaii

    Nedelco Valeriu Gheorghe, Corotghin Ivan Vasilii, urcan Grigorii Vladimir,

    Procedura de citare a fost executat.

    Procurorul a susinut recursul n sensul declarat, cu respingerea celor

    declarate de inculpaii V. Nedelco i I. Corotghin.

    Avocaii i condamnaii s-au pronunat pentru admiterea recursurilor

    declarate de ei i respingerea celui declarat de procuror.

    Asupra recursurilor n cauz, n baza actelor din dosar, Colegiul penal al

    Curii Supreme de Justiie,

    C O N S T A T :

    1. Prin sentina Curii de Apel Chiinu din 29 iunie 2006,

    Nedelco Valeriu Gheorghe a fost recunoscut vinovat de svrirea

    infraciunii prevzute n art. 177 alin. (1) Cod penal i ncetat procesul penal n

    baza art. 1 al Legii privind amnistia n legtur cu aniversarea a X-a de la

    adoptarea Constituiei RM, din 16 iulie 2004.

    urcan Grigore Vladimir a fost recunoscut vinovat de svrirea

    infraciunii prevzute n art. 290 alin. (1) Cod penal i ncetat procesul penal n

    baza art. 1 al Legii privind amnistia n legtur cu aniversarea a X-a de la

    adoptarea Constituiei RM, din 16 iulie 2004.

    Corotghin Ion Vasile a fost recunoscut vinovat de svrirea infraciunii

    prevzute n art. 177 alin. (1) Cod penal i ncetat procesul penal n baza art. 1 al

    Legii privind amnistia n legtur cu aniversarea a X-a de la adoptarea

    Constituiei RM, din 16 iulie 2004.

  • 2

    Prin aceeai sentin a fost condamnat V. Bocman, i I. Barbaras care a

    fost achitat, hotrrea n privina crora nu se contest.

    2. n fapt, instana de fond a constatat c, inculpaii Nedelco Valeriu i

    Corotghin Ion, care la moment practicau activitatea de detectivi particulari, au

    fost angajai pentru strngerea informaiei privitor la orarul de lucru, rutele de

    deplasare i alt informaie ce ine de modul de via a victimei Sar P. Acesta a

    fost omort la 28 iunie 2003, prin mpucare, de ctre Bocman Valeriu.

    2.1. urcan Grigore a deinut ilegal, n garajul su, arme de foc i miunii

    2 pistoale automat Kalanikov AK-74, trei revolvere PM cu amortizare, un

    pistol TT, depistate i ridicate n luna iunie 2004.

    2.2. Barbras Ilie a fost nvinuit c, n luna februarie 2002, deinnd funcia

    de vice-preedinte al S.A. Fabrica de Vinuri Vulcneti, a sustras 13.170 de

    aciuni ale S.R.L. intand Varan, n valoare de 6.454.445,48 lei.

    2.3. El la fel se nvinuiete c, n luna iulie 2003, a instigat la svrirea

    omorului lui P. Sar.

    Sentina a fost contestat cu recurs ordinar de ctre procuror, care a

    solicitat casarea acesteia i pronunarea unei noi hotrri prin care inculpaii s

    fie condamnai potrivit nvinuirii iniiale, adic Nedelco Valeriu n baza art. 283,

    145 alin. (3) lit. f), m) Cod penal, Corotghin Ion n baza art. 145 alin. (3) lit. f), m)

    Cod penal, urcan Grigore n baza art. 283 Cod penal i Barbras Ilie n baza art.

    195 alin. (2), 145 alin. (3) lit. f), m) Cod penal, invocnd c, vinovia inculpailor

    este dovedit prin declaraiile acestora date n cadrul urmririi penale, ct i prin

    cumulul de probe administrate i cercetate n edina de judecat.

    Avocatul inculpatului Corotghin Ion i inculpatul Nedelco Valeriu la fel

    au declarat recursuri ordinare, solicitnd casarea sentinei i pronunarea unei noi

    hotrri prin care ambii s fie achitai, deoarece fapta lor nu ntrunete semnele

    calificative ale infraciunilor incriminate.

    Reprezentantul prii vtmate S.R.L. intand Varan a declarat recurs

    ordinar, n care a criticat achitarea lui Barbaras Ilie, solicitnd casarea sentinei i

    pronunarea unei noi hotrri, prin care s fie admis integral aciunea civil.

    3. Prin decizia Curii Supreme de Justiie din 24 aprilie 2007, recursul

    reprezentantului prii civile n latura penal a fost respins ca inadmisibil.

    Celelalte recursuri au fost admise, cu casarea parial a sentinei n privina

    lui Nedelco Valeriu, urcan Grigore, Corotghin Ion i Barbaras Ilie i dispunerea

    rejudecrii cauzei de ctre aceiai instan de fond, deoarece este necesar

    administrarea de probe suplimentare.

    Instana de recurs a relevat c instana de fond nu a rezolvat fondul cauzei,

    deoarece nu a cercetat i apreciat probele invocate de procuror n recursul

    ordinar, cum ar fi:

    a) procesul-verbal de audiere a lui Barbaras I. n calitate de bnuit;

  • 3

    b) procura eliberat de notarul Buuleac O.;

    c) mai multe expertize referitor la apartenena semnturii pe procura

    eliberat de notarul Buuleac O.;

    d) declaraiile lui urcan G., date n cadrul urmririi penale;

    e) procesul-verbal de cercetare la faa locului unde au fost depistate armele

    i muniiile;

    f) descifrrile i informaia parvenit de la trupele de grniceri privitor la

    urcan G.;

    g) declaraiile lui Nedelco V., date n cadrul urmririi penale privitor la

    locul i timpul cunoaterii cu Sinigur A., acumularea de informaii despre

    regimul de lucru i a traseului de deplasare, a lui Sar P.;

    h) declaraiile lui Corotghin I., date n cadrul urmririi penale;

    i) descifrarea telefonic a convorbirilor dintre Corotghin I. i Nedelco V.

    j) de asemenea instana de recurs a menionat c inculpaii au indicat la

    aplicarea fa de ei, n cadrul urmririi penale, a constrngerii fizice i psihice, i

    aceast circumstan le-ar fi influenat depoziiile iniiale. Aceste mprejurri nu

    au fost examinate i soluionate de ctre procuror, i prima instan.

    4. Prin sentina Colegiului penal al Curii de Apel Chiinu din 07 iulie

    2008,

    Barbras Ilie Petru a fost achitat de sub nvinuirea de svrire a

    infraciunii prevzute de art. 195 alin. (2), 145 alin.(3) lit. f), m) Cod penal, din

    lipsa elementelor constitutive ale infraciunii.

    Procesul penal n privina lui Nedelco Valeriu Gheorghe i Corotghin

    Ion Vasile pe art. 177 alin. (1) Cod penal a fost ncetat pe motivul expirrii

    termenului de prescripie de tragere la rspundere penal.

    n privina lui urcan Grigore Vladimir procesul penal n privina pe art.

    290 alin.(1) Cod penal a fost ncetat n baza art. 1 al Legii privind amnistia n

    legtur cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituiei RM din 16 iulie 2004

    pe motivul intervenirii actului de amnistie.

    Aciunile civile, naintate de ctre SRL indand Varan i reprezentantul

    SRL Mac Sava au fost respinse, ca nefondate.

    5. n fapt, instana a constatat c: inculpatul V. urcan, ncepnd cu anul

    1990, a purtat, apoi a deinut, pstrat, n garajul su din or. Vulcneti, str.

    Rumeanev 6, ap. 5, fr autorizaie corespunztoare, ilegal arme de foc i

    muniii: dou pistoale automat Kalanicov AK-74, trei revolvere sistem PM cu

    amortizare, un pistol TT, care, n rezultatul percheziiei n luna iunie a. 2004 au

    fost depistate i ridicate.

    Inculpaii V. Nedelco i I. Corotghin, care la moment practicau activitatea

    de detectivi particulari, n decursul zilelor 25 iulie 28 iulie a anului 2003, la

    solicitarea unei persoane necunoscute, au cules ilegal i au rspndit cu bun-

  • 4

    tiin informaii ocrotite de lege, despre viaa personal ce constituie secret

    personal a prii vtmate P. Sar, privitor la modul de via a lui P. Sar, privitor

    la orarul de lucru, rutele de deplasare, ntlnirile intime i alt informaie ce

    constituie secret personal a prii vtmate P. Sar.

    De ctre organul de urmrire penal I. Barbras a fost nvinuit de

    sustragere din avutul proprietarului n proporii deosebit de mari i omorul lui

    P. Sar n urmtoarele circumstane:

    n februarie 2002, I. Barbras, deinnd funcia de vice-preedinte al SA

    Fabrica de Vinuri Vulcneti, urmrind scopul sustragerii aciunilor

    ntreprinderii date evaluate la 6454445 lei 48 bani i tiind cu certitudine, c ele

    aparin SRL indand Varan, n perioada februarie martie 2002, folosindu-se

    de faptul c conductorul SRL indand Varan D. Gheorghi a decedat, a

    fabricat o procur fals cu nr. 2822 din 06.07.2000, care i ddea dreptul lui I.

    Matvienco s realizeze 15770 aciuni ale SA Fabrica de Vinuri Vulcneti. La 07

    martie 2002, I. Barbras i-a transmis lui I. Matvienco procura indicat i ultimul,

    prin intermediul companiei de brokeri SA Exiton Spard din Chiinu a realizat

    aciunile SRL indand Varan n numr de 13170 la preul de 1 leu o aciune, pe

    cnd preul nominal era evaluat la cel puin 50 lei.

    Tot dnsul, se nvinuete n aceea c, n luna iulie 2003, n scopul nlturrii

    fizice a lui P. Sar ca concurent n activitatea comercial, a sosit n or. Gala,

    Romnia, unde s-a ntlnit cu conducerea unei bande armate, i i-a instigat la

    svrirea omorului lui P. Sar, cu atragerea n comiterea acestor fapte a lui V.

    Bocman, I. Neniceas i V. Nedelco.

    Astfel, Barbaras Ilie este nvinuit n comiterea infraciunilor prevzute de

    art. 145 p. 3 i 195 al. 2 CP.

    Instana a concluzionat c V. Nedelco i I. Corotghin nu au comis

    infraciunile imputate de ctre organul de urmrire penal i a recalificat

    aciunile lor in baza art. 177 alin. (1) Cod penal.

    Totodat, instana a relevat c nvinuirile naintate lui I. Barbaras sunt

    bazate doar pe presupuneri i nu se confirm prin nici o prob din cele prezente

    n dosarul penal.

    6. Procurorul a declarat recurs ordinar, invocnd temeiurile prevzute la

    art. 444 pct. 6), 12) Cod de procedur penal, solicitnd casarea sentinei i

    dispunerea rejudecrii cauzei de ctre Curtea de Apel Chiinu.

    Recurentul a invocat c instana de fond nu a dat o apreciere

    corespunztoare probelor cercetate i incorect a indicat n descriptivul sentinei

    c inculpaii urcan G., Nedelco V. i Corotghin I. au recunoscut vina.

    El a menionat c vinovia inculpatului V. Nedelco se confirm prin

    autodenunare, procesul-verbal de verificare a depoziiilor lui la faa locului,

    depoziiile lui date n calitate de bnuit i nvinuit, depoziiile martorului

  • 5

    Ghenciu R., descifrrile telefonice, corpurile delicte schema locului comiterii

    infraciuni i 7 telefoane mobile.

    Vinovia inculpatului I. Corotghin se dovedete prin autodenunare,

    procesul-verbal de verificare a depoziiilor lui la faa locului, depoziiile lui date

    n calitate de bnuit i nvinuit, depoziiile martorului Mogldea I., descifrrile

    telifonice, corpurile delicte schema locului comiterii infraciuni i 1 telefon

    mobil.

    Vinovia inculpatului G. urcan este demonstrat prin depoziiile lui date

    n calitate de bnuit, depoziiile martorului Cula G., procesul-verbal de ridicare a

    armelor i muniiilor de la domiciliul acestuia.

    Vinovia inculpatului I. Barbaras se confirm prin autodenunare i

    depoziiile date n calitate de bnuit, depoziiile martorilor Ponamareov V.,

    Tabunic V., Beli V., Podivalov G, Raducan L., Ghenciu A., Gheorghi Z.,

    Ghencea I., Davidoglo F., Matvienco I., concluzia expertului c semntura din

    numele lui Gheorghi G. de pe procura nr. 2822 din 06.07.2000 a fost ndeplinit

    cu faxemile, informaia parvenit de la Departamentul de grniceri c Barbaras I.

    a traversat frontiera Republicii Moldova cu Romnia n aceiai perioad de timp

    i n acelai loc cu Bocman V. autorul omorului lui Sar P. i ali membri ai

    bandei organizate de Popesco O. i Sinigur A., unde a participat la adunrile

    comune, nregistrarea video despre aceast ntlnire.

    7. Inculpaii Nedelco Valeriu i Corotghin Ion la fel au declarat recursuri

    ordinare, solicitnd casarea sentinei i pronunarea unei hotrri prin care s fie

    achitai integral.

    Ei au remarcat c faptele lor, incriminate i constatate, nu ntrunesc

    elemente ale crorva infraciuni.

    8. Reprezentantul prii civile S.R.L. Mac Sava a declarat recurs ordinar,

    criticnd sentina primei instane i solicitnd admiterea aciunii civile.

    El a specificat c prin aciunile criminale, Barbaras I. a cauzat S.R.L. Mac

    Sava un prejudiciu material, evaluat la 1.426.491 lei.

    9. Prin decizia Colegiului penal al Curii Supreme de Justiie din 09 aprilie

    2009, au fost admise recursurile declarate de procuror, de inculpaii Nedelco

    Valeriu, Corotghin Ivan i de partea civil S.R.L. Mac Sava n latura civil,

    casat parial sentina Curii de Apel Chiinu din 07 iulie 2008, n privina lui

    Nedelco Valeriu Gheorghe, Corotghin Ivan Vasilii i urcan Grigori Vladimir, n

    partea soluiei cu privire la corpurile delicte i aciunile civile depuse de ctre

    S.R.L. intand Varan i S.R.L. Mac Sava.

    Dispus rejudecarea cauzei n privina lui Nedelco Valeriu Gheorghe,

    Corotghin Ivan Vasilii i urcan Grigori Vladimir n aceiai instan de fond, de

    ctre un alt complet de judectori, n legtur cu necesitatea administrrii de

    probe suplimentare.

  • 6

    A fost meninut sentina privind achitarea lui Barbaras Ilie Petru de sub

    nvinuirea de svrire a infraciunilor prevzute n art. 195 alin. (2), 145 alin. (3)

    lit. f), m) Cod penal, pe motiv c fapta lui nu ntrunete elementele infraciunii.

    Aciunile civile depuse de ctre S.R.L. intand Varan i S.R.L. Mac

    Sava au fost lsate fr soluionare, fapt ce nu mpedic persoanele care au

    iniiat aciunile civile s le intenteze n ordinea procedurii civile.

    10. Prin sentina Colegiului penal al Curii de Apel Chiinu din 21

    septembrie 2010,

    Nedelco Valeriu Gheorghe a fost achitat de sub nvinuirea de svrire a

    infraciunii prevzute de art. 283 Cod penal deoarece fapta nu a fost svrit de

    inculpat.

    Nedelco Valeriu Gheorghe a fost condamnat n baza art. 177 alin. (1) Cod

    penal, a fost liberat de rspundere penal, n baza art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal

    a fost ncetat procesul penal, deoarece a expirat termenul de prescripie de

    tragere la rspundere penal.

    Corotghin Ivan Vasilii a fost condamnat n baza art. 177 alin. (1) Cod

    penal, a fost liberat de rspundere penal, n baza art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal

    a fost ncetat procesul penal, deoarece a expirat termenul de prescripie de

    tragere la rspundere penal.

    urcan Grigorii Vladimir a fost recunoscut vinovat n comiterea

    infraciunii prevzute de art. 290 alin. (1) Cod penal cu stabilirea pedepsei de 3

    ani nchisoare cu executarea acesteia n penitenciar de tip seminchis.

    Msura preventiv n privina lui urcan Grigorii a fost aleas arestul

    preventiv, cu calcularea termenului executrii pedepsei din momentul reinerii.

    2. De ctre organele de urmrire penal, Nedelco Valeriu a fost nvinuit de

    faptul c, fiind membrul bandei armate organizat de ctre A. Sinigur i O.

    Popesco, cu scopul atacului asupra persoanelor juridice sau fizice, a luat parte

    activ n band i n corespundere cu rolul mprit lui de ctre organizatorii

    bandei a comis n cadrul bandei omorul intenionat a cet. P. Sar.

    A. Sinigur mpreun i dup o nelegere prealabil cu O. Popesco avnd

    scopul de a efectua atacuri asupra persoanelor juridice i fizice n perioada de

    timp iunie 1999 pn n luna august 2003, a organizat o band armat stabil pe

    care o conduceau.

    n perioada de timp indicat, A. Sinigur fiind anterior judecat pentru

    comiterea unui ir de infraciuni grave i fiind atras la rspundere penal i

    anunat n cutare de ctre organele de drept a Republicii Moldova i ale

    Ucrainei pentru comiterea infraciunilor deosebit de grave pe teritoriul statelor

    date, a selectat un numr de adepi pentru activitatea infracional, narmndu-se

    mprind ntre ei rolurile, a constatat scopul bandei, comiterea infraciunilor

  • 7

    deosebit de grave i anume omoruri la comand, omoruri pentru lichidarea

    concurenilor n activitatea comercial, a altor infraciuni.

    Cu acest scop, A. Sinigur l-a gsit i l-a racolat pe V. Nedelco, care fiind

    fost colaborator de poliie avea destul practic i deprinderi profesionale n

    domeniul operativ de investigaie i deprinderi profesionale de folosire a armei

    de foc, a muniiilor i dispoziii explozive, pe persoanele anterior judecate V.

    Bocman, I. Nenicias, A. Gavriloi i O. Popesco, au dat acordul de a participa n

    banda armat i n continuare ndeplineau aciuni n conformitate cu planurile

    criminale i scopurile bandei.

    Aceste aciuni, i anume, comiterea infraciunilor deosebit de periculoase

    ndreptate contra vieii i sntii persoanei, contra securitii publice i a

    ordinii publice, erau scopurile criminale ale bandei armate organizat de ctre A.

    Senigur i O. Popesco i era direcia comun de activitate a bandei armate.

    Conducnd activitatea bandei armate organizat n scopul comiterilor

    atacurilor asupra persoanei juridice sau fizice i planificnd activitatea ei, A.

    Sinigur i O. Popesco, fiind anunai n cutare pentru comiterea infraciunilor i

    eschivndu-se de la organele de drept pe teritoriul Romniei, acolo petreceau

    ntlniri n locuri pregtite special.

    La ntlnirile indicate A. Sinigur i O. Popesco planificau comiterea

    infraciunilor, mpreau rolurile fiecrui participant al bandei, ddeau indicaii

    pe problemele aprute a activitii bandei.

    Crend condiii favorabile pentru activitatea criminal a bandei, A. Sinigur

    i O. Popesco au concetrat la ei surse financiare, din contul crora achitau

    participarea la comiterea infraciunilor al membrelor bandei, instalau relaii cu

    foti colaboratori al organelor de drept, serviciile vamale, atrgeau la participarea

    comiterii infraciunilor, efectuau finanarea bandei cu scopul deplasrii mobile

    pe teritoriul Republicii Moldova i peste hotare, achitau plata pentru nchirierea

    locuinelor, pentru ei i al membrilor bandei n cazurile cnd ultimii cu scopul

    eschivrii de la rspundere penal se ascundeau de la organele de urmrire

    penal i totodat achitau serviciile avocailor n cazurile de reinere a membrilor

    bandei de ctre organele de drept.

    Ocupndu-se de organizarea i funcionarea bandei armate A. Sinigur i O.

    Popesco, au asigurat banda cu arme de foc, muniii, materii explozibile,

    dispoziii explozibile i alte detalii adaptate pentru armele de foc i anume: un

    pistol automat de tip Kalanikov-AKS-74, cal. 5,45 mm fr numr; un pistol

    automat de tip Kalanikov-AKS-74 Y, cal. 5.45 mm, cu numrul 86431975; un

    pistol automat de tip Kalanikov-AKS-74 Y, cal. 5,45 mm, cu numrul

    86357309; un pistol de model PM, fr numr, adaptat pentru tragere cu

    amortizor; un pistol de model PM, fr numr, adaptat pentru tragere cu

    amortizor; un pistol de model IJ-79, fr numr, adaptat pentru tragere cu

    amortizor; un pistol de model TT, M, nr. 39575, adaptat pentru tragere cu

    amortizor; un ncrctor pentru pistol nr. 37581; dou ncrctoare pentru

  • 8

    pistoale fr numere; un ncrctor pentru pistol de model TT IS, nr. 1373, 11; 11

    (unsprezece cartue) calibrul 9 mm, pentru pistol de model TT; 6 (ase) cartue

    calibrul 7,65 mm, pentru pistoale de model PM; 163 (o sut aizeci i trei) cartue

    cal. 5,45 mm, pentru pistol automat de model Kalanikov; 5 (cinci) ncrctoare

    pentru pistol automat de model Kalanicov ; 3 (trei) amortizoare metalice de

    form cilindric pentru arme de foc; 2 grenade de tip F-1.

    n afar de armament la indicaia lui A. Sinigur i O Popesco pentru

    comiterea infraciunilor i pentru asigurarea activitii criminale a bandei armate

    se procurau automobile, mijloace de legtur mobil, haine, se nchiriau n

    locurile necesare apartamente unde locuiau membrii bandei.

    Aa n corespundere cu scopurile bandei armate organizat de ctre

    persoanele sus indicate, cu scopul lichidrii fizice a cet. I. Ceban, organizatorii

    bandei au alocat sume bneti i i-au asigurat pe membrii bandei ce au comis

    omorul persoanei date cu automobilul de model VAZ 21093, cu n.. CHS 196.

    Tot ei, au asigurat banda cu mijloace de legtur telefonic mobil i

    conform indicaiilor lui A. Sinigur i O. Popesco la pregtirea comiterii

    infraciunii i anume: a lichidrii fizice a cet. P. Sar i I. Ceban, membrii bandei

    armate au folosit telefoane mobile ale operatorilor Voxtel i Moldcell, V.

    Nedelco (069102999; 069359718; 069261234; 06935276); V. Bocman (069315071) i

    I. Nenicias (06936422; 069377021).

    Eschivndu-se de la organele de drept i urmrind scopul de a-i asigura

    securitatea personal i eschivarea de la rspunderea penal pentru comiterea

    infraciunilor, miznd pe faptul c, fiind ceteni a altor state, organizatorii

    bandei i-au schimbat numele de familii i au primit cetenia Romn.

    Folosind legturile cu fotii colaboratori al organelor de drept, A. Sinigur i

    O. Popesco de asemenea au organizat acumularea informaiei despre potenialele

    victime.

    Aa folosind deprinderile profesionale n domeniul operativ de

    investigaie, ce au fost cptate de ctre V. Nedelco n timpul activitii n

    organele de poliie i anume n direcia operativ a MAI RM, A. Sinigur i O.

    Popesco racolndu-l pe ultimul, n perioada de pregtire i comitere a

    infraciunilor planificate, la indicaia conductorilor bandei, V. Nedelco studia

    modul de via, regimul de lucru, rutele micrii, locul de trai, de lucru i de

    odihn a victimelor, constata mprejurrile, constata locul aflrii persoanelor n

    zilele comiterii omorurilor.

    n perioada de timp a lunii iulie 2004, la indicaia lui A. Sinigur, V.

    Nedelco a stabilit adresa de domiciliu a lociitorului Departamentului Tehnologii

    Informaionale a Republicii Moldova, colonelului P. Dimitrov, dup ce la data de

    02.08.2002 ultimul a fost rpit de ctre persoane neidentificate i locul aflrii lui

    nu este constatat pn n prezent.

    n afar de aceasta, la indicaia lui A. Sinigur i cu participarea nemijlocit

    a lui V. Nedelco care este membru activ al bandei armate i pentru o remunerare

  • 9

    material din sursele bneti alocate din fondurile bandei pentru asigurarea

    activitii bandei pe alt fost colaborator al direciei operativ a MAI, I. Corotghin

    i mpreun cu el, dispunnd de deprinderi profesionale n domeniul operativ de

    investigaie n perioada 25 iulie 28 iulie 2003, au studiat modul de via, locul

    de trai, locul de munc, graficul zilelor de munc, rutele micrii i locul aflrii

    victimei P. Sar.

    n luna iunie 1999, O. Popesco i A. Sinigur l-au racolat pe V. Nedelco ca

    membru al bandei armate organizat de ctre ei, l-au atras la activitatea

    criminal a bandei date i n corespundere cu scopurile activitii date i anume

    comiterea atacurilor asupra persoanelor fizice sau juridice, comiterea

    infraciunilor deosebit de grave omoruri la comand, n scopul nlturrii

    concurenilor n activitatea comercial, au determinat rolul lui n banda armat i

    obligaiile lui.

    V. Nedelco fiind contient despre apartenena sa la band armat,

    organizat de ctre A. Sinigur i O. Popesco, a dat acordul la participarea n

    banda armat i n continuare n corespundere cu rolul determinat lui de ctre

    organizatorii bandei, efectua aciuni legate de planurile i scopurile bandei

    armate.

    Astfel, V. Nedelco n perioada 27 iulie 28 iulie 2003, activnd n incinta

    bandei armate organizat de ctre A. Sinigur i O. Popesco, a luat parte

    nemijlocit la comiterea infraciunii deosebit de periculoase i anume comiterea

    omorului la comand a cet. P. Sar.

    n afar de faptul c, V. Nedelco participa activ la activitatea criminal a

    bandei i a comis n cadrul bandei infraciunea deosebit de periculoas, el fiind

    membrul bandei armate contribuia prin orice mijloace la crearea condiiilor

    favorabile pentru activitatea infracional a bandei date prin acordarea n timpul

    infraciunilor i comiterii lor a informaiei necesare n acest scop, sume de bani

    necesare pentru procurarea mijloacelor de legtur mobil, de asemenea sume de

    bani destinate pentru primirea rezultatelor criminale de ctre membrii bandei

    date, organizatorilor i conductorilor ei, la comiterea infraciunilor planificate.

    Prin aciunile sale intenionate, Nedelco Valeriu fiind membru al bandei

    armate organizate de ctre A. Sinigur i O. Popesco n scopul atacrii persoanelor

    fizice sau juridice i participnd activ la activitatea criminal a acestei bande, a

    comis banditismul, adic infraciunea prevzut de art. 283 Cod penal.

    Inculpaii Nedelco Valeriu i Corotghin Ivan ncepnd cu 25 iulie 2003 i

    pn la 28 iulie 2003, contrar prevederilor art. 28 a Constituiei Republicii

    Moldova, care garanteaz drepturile persoanei la viaa intim, familiar i

    privat, la solicitarea unei persoane necunoscute, au cules ilegal i au rspndit

    cu bun tiin, informaii ocrotite de lege, despre viaa personal ce constituie

    secret personal a prii vtmate Sar Petru, privitor la modul de via a acestuia,

    la orarul de lucur, rutele de deplasare, ntlnirile intime, ce constituie secret

    personal a prii vtmate Sar Petru, fr consinmntul acestuia.

  • 10

    Inculpatul urcan Grigore pn n luna iunie 2004, la solicitarea unei

    persoane cunoscute a pstrat n garajul su din or. Vulcneti, str. Rumeanev 6,

    ap. 5, i n gospodria cet. Bulida Maria din or. Vulcneti, str. 40 Ani Octombrie,

    fr autorizaia corespunztoare, ilegal arme de foc i muniii: un pistol

    mitralier AKC - 74Y cu nr. 86431975, cu pat din metal care se strnge, un pistol

    mitralier AKC - 74Y cu nr. 6357309 fr pat; dou pistoale de model PM fr

    numere, adaptate pentru tragere cu amortizor; un pistol de model IJ-79 fr

    numr, adaptat pentru tragere cu amortizor; un pistol de model TT cu nr. M

    39575, adaptat pentru tragere cu amortizor, care este defectat n urma efecturii

    expertizei; un ncrctor pentru pistol cu nr. 37581; dou ncrctoare identice

    pentru pistol, fr numere; un ncrctor pentru pistol de modelul TT cu nr.

    1373; ase cartue pentru pistol calibrul 9 mm; un cartu pentru un pistol de

    calibrul 7.65 mm; 130 cartue pentru pistol-mitralier de calibrul 5.45 mm; trei

    amortizoare de form cilindric din metal negru; 5 ncrctoare pentru pistol

    mitralier AK-74; dou grenade de modelul F-1; focoase pentru grenade de

    modelul F-1, care au fost depistate i ridicate de ctre organele de drept la

    02.07.2004.

    3. Nefiind de acord cu sentina n cauz, procurorul a declarat recurs,

    invocnd prevederile art. 444 pct. 6), 10), 12) Cod de procedur penal, solicit

    casarea acesteia, rejudecarea cauzei i pronunarea unei noi hotrri de

    condamnare a lui V. Nedelco, I. Corotghin i G. urcan potrivit creia:

    lui Nedelco Valeriu:

    n baza art. 283 Cod penal 12 ani nchisoare;

    n baza art. 145 alin. (2) lit. i), p) Cod penal 14 ani nchisoare;

    Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal pentru concurs de infraciuni prin cumul

    parial al pedepselor aplicate, ai stabili pedeapsa definitiv de 18 ani nchisoare

    cu executarea acesteia n penitenciar de tip nchis.

    Corotghin Ivan n baza art. 145 alin. (2) lit. i), p) Cod penal 15 ani

    nchisoare cu executarea pedepsei n penitenciar de tip nchis.

    urcan Grigorii n baza art. 283 Cod penal 12 ani nchisoare cu executarea

    pedepsei n penitenciar de tip nchis.

    n motivarea recursului a adus urmtoarele argumente: sentina Curii de

    Apel este nentemeiat i nemotivat i nu corespunde cerinelor art. 384 Cod de

    procedur penal; V. Nedelco acionnd n componena bandei i contientiznd

    apartenena sa la aceasta, a efectuat n conformitate cu rolul su aciunile care se

    aflau n legtur cauzal direct cu infraciunile comise de ctre membrii bandei

    conduse de A. Sinigur i O. Popesco; vinovia inculpailor I. Corotghin i V.

    Nedelco n comiterea infraciunii prevzute de art. 145 alin. (3) lit. f), m) CP pe

    deplin a fost confirmat, la fel i a lui G. urcan n baza art. 283 CP, astfel,

    circumstanele stabilite de ctre organul de urmrire penal i-au gsit

    confirmare n edina de judecat n urma cercetrii probelor prezentate de ctre

  • 11

    partea acuzrii; dei instana de fond a respins ca prob autodenunarea lui V.

    Nedelco, declaraiile acestuia se confirm printr-un ir de probe i anume:

    - procesul - verbal de verificare a depoziiilor lui V. Nedelco la faa locului expuse n proces verbal din 24 mai 2004 (f.d.316-317, vol.VI), unde ultimul cu lux de amnunte a descris n ce mod a desfurat urmrirea lui P.Sar;

    - depoziiile nvinuitului V. Nedelco expuse n procesul verbal din 19 august 2004 (f.d.345-351 vol.VI) date citirii n edina de judecat. n aceste declaraii, inculpatul Nedelco a confirmat faptul c, la indicaia lui Sinigur a colectat informaia privind domiciliul lui P.Dimitrov - efului adjunct al Departamentului Tehnologii Informaionale, care ulterior a disprut fr veste.

    - depoziiile inculpatului V. Nedelco n calitate de nvinuit expuse n procesul verbal din 06 mai 2004 (f.d.308-305, vol.VI) n care el a susinut c tiind c Sinigur i oamenii lui au probleme cu legea, fiind anterior condamnai, a refuzat s se ntlneasc cu ei pentru a transmite datele privind deplasrile lui Sar, i n acest scop a primit de la Sinigur telefonul mobil, prin intermediul cruia a ntreinut legtura cu el. Aceste msuri de siguran a fost nevoit s le ntreprind deoarece nu a vrut s fie observat c are legturi cu asemenea persoan ca Sinigur. Dup omorul lui Sar careva comand de la A. Sinigur nu a primit. - depoziiile inculpatului V. Nedelco n calitate de bnuit expuse n procesul verbal din 03 mai 2004 (f.d.301-304, vol.VI) n care el a susinut c prima comand de a acumula datele privind unele persoane pentru Sinigur le-a primit nc n vara anului 2002, ulterior a efectuat urmrirea lui Sar, pentru ce l-a atras i pe Corotghin, fostul su coleg. Datele administrate le transmitea oamenilor lui Sinigur. - depoziiile inculpatului V. Nedelco n calitate de bnuit expuse n procesul verbal 03 mai 2004 (f.d.294-297, vol.VI) n care el a susinut c a nceput urmrirea lui Sar nc n aprilie 2003 ns la indicaia lui Sinigur a ncetat, dup ce ulterior la indicaia lui Sinigur a reluat deja n iulie 2003 s-1 urmreasc, implicndu-1 i pe Corotghin. Activitatea dat a fost pltit de ctre Sinigur.

    - depoziiile martorului Ghenciu Ruslan audiat n edina judiciar, care a susinut n anul 2004 a fost rugat de ctre Nedelco s afle dac nu este reinut de

    ctre colaboratorii de poliie o persoana dup familie Bocman. - rezultatele percheziiei la domiciliul lui V.Bocman, a fost depistat o schem

    a teritoriului adiacent casei lui Sar, pe care pe verso au fost indicate numerele de telefon mobile folosite de ctre Nedelco i Corotghin pentru legtura cu membrii bandei (f.d.397-398 vol.III). n principiu admisibilitatea acestei probe deja a fost decis prin sentina anterioar care este n vigoare n ceea ce se refer la V.Bocman.

    - procesul verbal de percheziie la domiciliul lui V. Nedelco (f.d. 411 vol.III) au fost depistate 6 telefoane mobile;

    - procesul verbal de percheziie corporal a bnuitului V. Nedelco (f.d.420

    vol. III) la care a fost depistat un telefon mobil de model Nokia"; n acelai timp vinovia inculpatului I.Corotghin se confirm prin

    urmtoarele probe:

  • 12

    - autodenunarea lui I.Corotghin (f.d. 220-222 vol.VI) unde ultimul descrie n ce circumstane a fost atras de ctre Nedelco n activitatea legat de acumulare a informaiilor despre P. Sar, datele obinute, inclusiv i n ziua n care ultimul a fost omort, fiind transmise lui Nedelco;

    - rezultatele verificrii a depoziiilor lui Corotghin la faa locului expuse n procesul- verbal din 26 mai 2004 (f.d.247, vol.VI), unde ultimul cu lux de amnunte a descris n ce mod a desfurat urmrirea lui Sar;

    - depoziiile nvinuitului Corotghin expuse n procesul-verbal din 18 august 2004 (f.d.273-277 v.VI). Aceste depoziii inculpatul Corotghin nu le-a susinut n edina de judecat motivnd c i Nedelco a fost influenat de ctre colaboratorii de poliie s recunoasc faptele pe care nu le-a comis, ns n perioada respectiv fiind n stare de libertate, nu a contestat aciunile poliitilor, dar a relatat c a primit 200 USD pentru lucrul efectuat, a acionat conform nelegerii cu Nedelco, datele obinute le transmitea lui, cui au fost destinate - nu tie. Analogice depoziii le-a dat i la 06.05.04 (f.d. 241-46, v.VI);

    - depoziiile nvinuitului Corotghin expuse n procesul verbal din 03 mai 2004 (f.d.231-233 v.VI) date citirii n edina de judecat. Acestea depoziii inculpatul Corotghin nu le-a susinut n edina de judecat motivnd c ca i Nedelco a fost influenat de ctre colaboratorii de poliie s recunoasc faptele pe care nu le-a comis;

    - depoziiile inculpatului Corotghin n calitate de bnuit expuse n procesul verbal din 03 mai 2004 (f.d.228-230, v.VI) prin care se confirm c datele administrate transmitea lui Nedelco, obiectul urmririi i datele iniiale le-a acordat Nedelco. n 2004 Nedelco l-a rugat s afle prin intermediul fotilor si colegi de la poliie dac nu au fost reinui Bocman i Barbaras, i rezultatele le-a comunicat lui Nedelco;

    - rezultatele percheziiei la domiciliul lui V.Bocman, unde a fost depistat o schem a teritoriului adiacent casei lui Sar, i pe verso au fost indicate numerele de telefon mobile folosite de ctre Nedelco i Corotghin pentru legtura cu membrii bandei (f.d.397-398 v.III). n principiu admisibilitatea acestei probe deja a fost decis prin sentina anterioar care este n vigoare n ceea ce se refer la V.Bocman;

    - procesul-verbal de percheziie corporal a bnuitului Corotghin (f.d. 419,

    Vol. III), fiind depistat un telefon mobil Nokia cu cartela SIM;

    - depoziiile martorului Mogldea Ion audiat n edina judiciar, care a

    susinut c n anul 2004 a fost rugat de ctre Corotghin s afle dac nu este

    reinut de ctre colaboratorii de poliie o persoan dup familia Bocman i

    Barbaras.

    n afar de acestea vina lui Gr. urcan se confirm prin:

    - depoziiile martorului Gh.Cula, date citirii n edina judiciar (f.d.306,

    V.I);

    - proces-verbal de percheziie la domiciliul lui urcan (vili, f.d.427-428); - proces-verbal de ridicare a armamentului (f.d.431 v.III);

    Instana de fond susine c din descifrrile convorbirilor telefonice rezult doar c inculpaii Nedelco i Corotghin au contactat unul pe altul, ns aceast

  • 13

    prob nu confirm existena inteniei de a comite omorul lui P.Sar iar nvinuirea n general este bazat pe presupuneri n lipsa probelor directe.

    Aceast concluzie ar fi fost una ntemeiat n cazul n care instana de

    judecat nu ar fi avut obligaia de a aprecia probele cercetate n conformitate cu prevederile art.101 Cod procedur penal.

    Astfel, instana de judecat dei a tiut despre adoptarea hotrrilor de

    nencepere urmririi penale n privina inculpailor V.Nedelco, I.Corotghin i Gr.urcan, nu a analizat i apreciat depoziiile inculpailor depuse la deferite etape ale urmririi penale prin prisma faptului c afirmaiile lor privind nclcarea drepturilor sale la exercitarea urmririi penale nu i-au gsit confirmare, dar s-a limitat la simpl referire la faptul c inculpaii au susinut n faa instanei c au fost maltratai.

    Instana de judecat motiveaz rencadrarea aciunilor inculpatului G.urcan prin faptul c nu s-a demonstrat c ultimul a participat la realizarea atacurilor organizate de banda armat creat de ctre Sinigur i Popesco, c a participat activ la realizarea atacurilor asupra persoanelor fizice i juridice, ns participarea ntr-o organizaie criminal stabil cum ar fi banda armat, nu se limiteaz n mod exclusiv doar cu participarea la atacurile planificate, dar i n realizarea unor sarcini puse de ctre organizatorii bandei n interesele acestei grupri criminale, mai mult ca att c lui Gr.urcan nu i s-a incriminat participarea n atacurile comise de ctre banda asupra persoanelor fizice i juridice.

    4. n recursurile declarate de inculpaii V. Nedelco i I. Corotghiun se

    solicit, casarea sentinei i pronunarea unei hotrri de achitare, invocnd c,

    aciunile lor nu cad sub incidena legii penale; n cadrul urmririi penale nu au

    fost obinute suficiente probe pentru ca s fie pui sub nvinuire pentru svrirea

    crorva infraciuni.

    5. Colegiul penal al Curii Supreme de Justiie, judecnd recursurile n

    raport cu actele cauzei, concluzioneaz c recursul declarat de procuror urmeaz

    a fi respins ca inadmisibil, iar cele declarate de inculpai urmeaz a fi respinse ca

    nefondate din urmtoarele considerente.

    5.1. Referitor la nvinuirea adus lui Nedelco Valeriu n baza art. 283 i

    145 alin. (2) lit. i), p) Cod penal.

    Colegiul penal reine c, concluzia Curii de Apel referitor la faptul c,

    acuzarea nu a adus probe veridice, directe, pertinente, utile i concludente care

    ar demonstra vinovia lui V. Nedelco n comiterea infraciunii prevzute de art.

    283 Cod penal, este nefondat, la fel nu a fost demonstrat nici faptul c, acesta ar

    fi fost membru al unei bande armate i anume a bandei armate formate de

    Sinigur i Popescu.

  • 14

    Acuzatorul de stat n recurs, invoc c, dei instana a respins

    autodenunarea ntocmit de V. Nedelcu, vinovia acestuia este dovedit printr-

    un ir de probe.

    La acest aspect, Curtea reine c instana de fond just a concluzionat c,

    autodenunarea lui V. Nedelcu nu poate fi pus la baza sentinei de condamnare,

    pe motiv c ea a fost ntocmit contrar prevederilor legale.

    Colegiul menioneaz c autodenunarea este un act fcut benevol, liber i

    neimpus de nimeni. Autodenunarea fcut urmeaz a fi verificat suplimentar,

    lundu-se n consideraie posibilitatea autoincriminrii false cu scopul de a

    ascunde alte infraciuni sau mpiedica stabilirea identitii adevrailor

    fptuitori.

    Potrivit art. 264 alin. (1) Cod de procedur penal autodenunarea este

    ntiinarea benevol fcut de o persoan fizic sau de o persoan juridic

    despre svrirea de ctre ea a unei infraciuni n cazul n care organele de

    urmrire penal nu snt la curent cu aceast fapt.

    Dup cum rezult din materialele dosarului, pn la reinerea lui V.

    Nedelco organul de urmrire penal era deja la curent despre svrirea

    infraciunilor, a fot ntocmit planul de activitate, conform f.d. 290, vol. VI, acesta

    a fost reinut de ctre colaboratorii de poliie M. Cuco i Gr. Mndrescu n

    dimineaa zilei de 30.04.2004 dup ce a fost ntocmit i autodenunarea n sediul

    CGP mun. Chiinu.

    Prin urmare, V. Nedelco nu a ntocmit autodenunarea benevol, n acest

    sens este ntemeiat concluzia instanei de fond cum c, acesta s-a autoincriminat

    de svrirea unei infraciuni deosebit de grave.

    La fel au fot nclcate i prevederile art. 264 alin. (3) Cod de procedur

    penal, conform cruia, persoanei care face declaraie de autodenunare, nainte

    de a o face, i se explic dreptul de a nu spune nimic i de u nu se autoincrimina,

    precum i c, n caz de autocalomnie, care mpiedic constatarea adevrului, ea

    nu va avea dreptul la repararea prejudiciului n condiiile legii, i despre aceasta

    se face meniune n procesul-verbal privind autodenunarea sau n coninutul

    declaraiei de autodenunare.

    Din materialele dosarului, i anume la f.d. 285-288, vol. VI, dup

    autodenunarea lui V. Nedelco careva proces-verbal privind autodenunarea nu

    a fost ntocmit i n coninutul declaraiei de autodenunare nu se conin careva

    date precum c, lui V. Nedelco i-ar fi fost explicate drepturi sau s fi

    prentimpinat c, n caz de autocalomnie, care mpiedic constatarea adevrului,

    el nu va avea dreptul la repararea prejudiciului n condiiile legii.

    Colegiul conchide c, autodenunarea ntocmit de V. Nedelco nu are

    putere juridic i nu poate fi considerat ca prob deoarece, a fost dobndit

    contrar prevederilor legale.

    Referitor la probele invocate n recursul procurorului, care n opinia sa demonstreaz vinovia inculpatului V. Nedelco, anume: procesul - verbal de

  • 15

    verificare a depoziiilor lui V. Nedelco la faa locului expuse n proces verbal din 24 mai 2004 (f.d.316-317, vol.VI), unde ultimul cu lux de amnunte a descris n ce mod a desfurat urmrirea lui P.Sar.

    Colegiul penal reine c, aceast prob a fost verificat n cadrul examinrii

    cauzei n instana de fond, asupra creia aceasta just a concluzionat c nu

    demonstreaz vinovia lui V. Nedelco la banda armat, ci demonstreaz doar

    faptul c, V. Nedelco i I. Corotghin au filat persoana lui P. Sar. - depoziiile nvinuitului V. Nedelco expuse n procesul verbal din 19 august 2004

    (f.d.345-351 vol.VI) date citirii n edina de judecat. n aceste declaraii, inculpatul Nedelco a confirmat faptul c, la indicaia lui Sinigur a colectat informaia privind domiciliul lui P.Dimitrov - efului adjunct al Departamentului Tehnologii Informaionale, care ulterior a disprut fr veste.

    - depoziiile inculpatului V. Nedelco n calitate de nvinuit expuse n procesul verbal din 06 mai 2004 (f.d.308-305, vol.VI) n care el a susinut c tiind c Sinigur i oamenii lui au probleme cu legea, fiind anterior condamnai, a refuzat s se ntlneasc cu ei pentru a transmite datele privind deplasrile lui Sar, i n acest scop a primit de la Sinigur telefonul mobil, prin intermediul cruia a ntreinut legtura cu el. Aceste msuri de siguran a fost nevoit s le ntreprind deoarece nu a vrut s fie observat c are legturi cu asemenea persoane ca Sinigur. Dup omorul lui Sar careva comand nu a mai efectuat de la A. Sinigur. - depoziiile inculpatului V. Nedelco n calitate de bnuit expuse n procesul verbal din 03 mai 2004 (f.d.301-304, vol.VI) n care el a susinut c prima comand de a acumula datele privind unele persoane pentru Sinigur le-a primit nc n vara anului 2002, ulterior a efectuat urmrirea lui Sar, pentru ce l-a atras i pe Corotghin, fostul su coleg. Datele administrate le transmitea oamenilor lui Sinigur. - depoziiile inculpatului V. Nedelco n calitate de bnuit expuse n procesul verbal 03 mai 2004 (f.d.294-297, vol.VI) n care el a susinut c a nceput urmrirea lui Sar nc n aprilie 2003 ns la indicaia lui Sinigur a ncetat, dup ce ulterior la indicaia lui Sinigur a reluat deja n iulie 2003 s-1 urmreasc, implicndu-1 i pe Corotghin. Activitatea dat a fost pltit de ctre Sinigur.

    La fel aciunile procesuale n cauz au fost cercetate n Curtea de Apel, care

    a considerat c, aceste probe nu pot fi luate n consideraie i puse la baza

    sentinei de condamnare a lui V. Nedelco n baza art. 283 Cod penal, deoarece

    acesta n edina de judecat a renunat la aceste declaraii, invocnd c, au fost

    fcute sub influena fizic i psihic a colaboratorilor de poliie.

    La acest aspect, Colegiul penal al Curii Supreme de Justiie, reine i

    prevederile Conveniei Europene a Drepturilor Omului art. 3 care garanteaz c

    nimeni nu poate fi supus nici torturii, nici pedepselor sau tratamentelor

    inumane sau degradante.

    Conform articolului 15 2 din Convenie, nici o derogare de la prevederile

    sale nu este permis, chiar dac este cazul unui pericol public care amenin viaa

    naiunii (a se vedea Selmouni v. Frana, nr. 25803/94, 95, ECHR 1999-V, i

    Assenov and Others v. Bulgaria, hotrre din 28 octombrie 1998, 93, Reports o f

    Judgments and Dcisions 1998).

  • 16

    n aceast ordine de idei, instana de recurs menioneaz c, att actele

    internaionale la care Republica Moldova este parte, ct i practica Curii

    Europene a Drepturilor Omului n cauzele contra Moldovei: cauza Corsacov

    (Hotarirea CEDO din 04.04.2006), cauza Boicenco (Hotarrea CEDO din

    11.07.2006) .a., impun anumite atribute investigaiei, care trebuie s fie:

    - eficient, adic s fie capabil s identifice i s pedepseasc pe cei

    responsabili;

    - efectiv, adic s se procedeze imediat la o anchet imparial, exercitat

    de un organ care este independent de organul i de persoanele implicate n

    evenimentele cercetate. Independena presupune absenta oricrei legturi att

    ierarhic ct i practic (hot. Ergi vs Turcia din 28 iulie 1998);

    - multilateral, adic autoritile trebuie permanent s fac ncercri

    serioase de a afla ce s-a ntmplat i nu trebuie s se bazeze pe concluzii pripite

    sau nefondate pentru a clasa investigaia sau pentru a le folosi ca baz a

    deciziilor lor;

    - complet, adic autoritile trebuie ntotdeauna s depun eforturi

    considerabile pentru a afla ce s-a ntmplat i nu trebuie s se bazeze pe anumite

    concluzii nefondate sau pripite pentru a nceta investigaia sau a adopta decizii.

    Autoritile trebuie s ntreprind toate aciunile rezonabile aflate la dispoziia

    lor pentru a asigura probe cu privire la incident, care s includ, printre altele,

    depoziii ale martorilor oculari i expertize.

    La fel CEDO n cazul Ramsahai i alii mpotriva Olandei [MC], nr.

    52.391/99, 324, CEDO 2007, a reinut c, ancheta desfurat trebuie s fie i

    eficient. Aceasta nseamn c ea trebuie s fie adecvat, adic s permit identificarea i,

    eventual, pedepsirea persoanelor vinovate. Aici nu este vorba de o obligaie de rezultat, ci

    de o obligaie de mijloace.

    Astfel, instana de recurs n raport cu cele enunate n spe, consider

    ntemeiat concluzia Curii de Apel privind excluderea proceselor verbale ale

    aciunilor procesuale n cauz din nvinuirea lui V. Nedelco, deoarece nimeni nu

    este obligat s dovedeasc nevinovia sa, de a mrturisi mpotriva sa, i de a

    face declaraii de autoincriminare.

    n ce privete dovezile aduse, de ctre procuror la prerea cruia dovedesc

    vinovia lui V. Nedelco n comiterea omorului lui P. Sar, apartenena lui la

    banda armat, i anume: rezultatele percheziiei la domiciliul lui V.Bocman,

    unde a fost depistat o schem a teritoriului adiacent casei lui Sar, pe care pe

    verso au fost indicate numerele de telefon mobile folosite de ctre Nedelco i

    Corotghin pentru legtura cu membrii bandei (f.d.397-398 vol.III); procesul

    verbal de percheziie la domiciliul lui V. Nedelco (f.d. 411 vol.III) unde au fost

    depistate 6 telefoane mobile; procesul verbal de percheziie corporal a

    bnuitului V. Nedelco (f.d.420 vol. III) n cadrul creia a fost depistat un telefon

    mobil de model Nokia", instana de recurs relev c, ccestea au fost supuse

  • 17

    verificrii n Curtea de Apel, care a concluzionat c, ele nu demonstreaz faptul

    comiterii de ctre V. Nedelco a infraciunii prevzute de art. 283 Cod penal.

    Careva probe directe care ar demonstra faptul c, anume aceste telefoane

    au fost utilizate exclusiv pentru legtura cu banda armat, nu au fost prezentate.

    n conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3) n coroborare cu art. 389 Cod

    de procedur penal sentina de condamnare se adopt numai n condiia n

    care, n urma cercetrii judectoreti, vinovia inculpatului n svrirea

    infraciunii a fost confirmat prin ansamblul de probe exacte, cercetate de

    instana de judecat, cnd toate versiunile au fost verificate, iar divergenele

    aprute au fost lichidate i apreciate corespunztor.

    Toate dubiile n probarea nvinuirii care nu pot fi nlturate se

    interpreteaz n favoarea inculpatului.

    n contextul celor relatate, instana de recurs reine c, Curtea de Apel

    corect a ajuns la concluzia c fapta nu a fost svrit de Nedelco Valeriu i a

    dispus achitarea acestuia n baza art. 283 Cod penal.

    Concomitent, nu poate fi reinut ca prob sentina de condamnare a lui A.

    Sinigur n baza art. 283 i 145 alin. (2) lit. i), p) Cod penal care n partea

    descriptiv a ei conine informaii cu privire la participarea lui V. Nedelco i I.

    Corotghin la svrirea acestor infraciuni, deoarece cauza n privina lor nu a

    fost examinat, prin ce le-a fost nclcat dreptul la un proces echitabil, drept

    consfinit n art. 19 Cod de procedur penal, art. 6 CEDO, art. 2-4 al Protocolului

    nr. 7, dreptul la aprare art. 17 Cod de procedur penal i art. 8 Cod penal

    prezumia nevinoviei.

    Conform pct. 5 al hotrrii Plenului Curii Supreme de Justiie Privind

    sentina judectoreasc nr. 5 din 19.06.2006, sentina trebuie s conin

    formulri care demonstreaz sau pun la ndoial vinovia altor persoane pentru

    svrirea infraciunii. Dac cauza penal n privina mai multor nvinuii este

    disjuns ntr-o procedur separat, n sentin se indic despre svrirea

    infraciunii de ctre inculpat mpreun cu alte persoane fr precizarea numelui

    i prenumele lor.

    5.2. Referitor la nvinuirea adus lui Corotghin Ivan n svrirea

    infraciunii prevzute de art. 145 alin. (2) lit. i), p) Cod penal.

    Colegiul penal al Curii Supreme de Justiie la fel reine ca ntemeiat,

    concluzia Curii de Apel referitor la faptul c, autodenunarea ntocmit de I.

    Corotghin nu poate fi considerat ca prob, deoarece a fost ntocmit cu

    nclcarea prevederilor legale.

    n conformitate cu art. 264 alin. (1) Cod de procedur penal

    autodenunarea este ntiinarea benevol fcut de o persoan fizic sau de o

    persoan juridic despre svrirea de ctre ea a unei infraciuni n cazul n care

    organele de urmrire penal nu snt la curent cu aceast fapt.

  • 18

    ns dup cum rezult din materialele dosarului I. Corotghin a fost reinut

    la 30.04.2004, i dup reinere aflndu-se n Izolatorul de Detenie Preliminar al

    CGP mun. Chiinu a ntocmit autodenunarea. Pe cnd urmrirea penal a fost

    pornit la 29 iulie 2009, adic pn la depunerea autodenunrii.

    Prin, urmare se reine c, I. Corotghin nu s-a prezentat benevol la organul

    de urmrire penal pentru a face declaraie de autodenunare, la fel se observ i

    lipsa procesului verbal privind autodenunarea sau coninutul declaraiei de

    autodenunare.

    Colegiul conchide c, i autodenunarea ntocmit de I. Corotghin nu are

    putere juridic i nu poate fi considerat ca prob, deoarece a fost dobndit

    contrar prevederilor legale. - Referitor la probele invocate n recursul procurorului, care n opinia lui

    demonstreaz vinovia inculpatului I. Corotghin i anume: depoziiile nvinuitului Corotghin expuse n procesul verbal din 03 mai 2004 (f.d.231-233 v.VI) date citirii n edina de judecat. Acestea depoziii inculpatul Corotghin nu le-a susinut n edina de judecat motivnd c a fost influenat de ctre colaboratorii de poliie s recunoasc faptele pe care nu le-a comis;

    - depoziiile inculpatului Corotghin n calitate de bnuit expuse n procesul verbal din 03 mai 2004 (f.d.228-230, v.VI) prin care se confirm c datele administrate le transmitea lui Nedelco, obiectul urmririi i datele iniiale le-a acordat Nedelco. n 2004 Nedelco l-a rugat s afle prin intermediul fotilor si colegi de la poliie dac nu au fost reinui Bocman i Barbaras, i rezultatele le-a comunicat lui Nedelco;

    Colegiul penal reine c, aceste probe au fost verificate n cadrul examinrii

    cauzei n instana de fond, asupra creia aceasta just a concluzionat c, ele nu

    demonstreaz vinovia lui I. Corotghin n comiterea omorului svrit de dou

    sau mai multe persoane la comand n privina lui P. Sar.

    La fel aciunile procesuale n cauz au fost cercetate n Curtea de Apel, care

    a considerat c, c ele nu pot fi luate n consideraie i puse la baza sentinei de

    condamnare a lui I. Corotghin n baza art. 145 alin. (2) lit. i), p) Cod penal,

    deoarece acesta n edina de judecat a renunat la aceste declaraii, invocnd c,

    au fost fcute sub influena fizic i psihic a colaboratorilor de poliie.

    Referitor la situaia n cauz, au relevan cele enunate mai sus anume,

    recomandarea CEDO ancheta trebuie s fie eficient, efectiv, multilateral i

    complet pentru a identifica fptuitorii.

    Ct i cazul Ramsahai i alii mpotriva Olandei [MC], nr. 52.391/99,

    324, CEDO 2007, unde CEDO a reinut c, ancheta desfurat trebuie s fie i

    eficient. Aceasta nseamn c ea trebuie s fie adecvat, adic s permit identificarea i,

    eventual, pedepsirea persoanelor vinovate. Aici nu este vorba de o obligaie de rezultat, ci

    de o obligaie de mijloace.

    Totodat, nu poate fi reinut solicitarea acuzatorului de stat, privind

    condamnarea lui I. Corotghin n svrirea infraciunii prevzute de art. 145 alin.

    (2) lit. i), p) Cod penal, pe motiv c careva probe pertinente i veridice care s

  • 19

    coroboreze ntre ele, iar n ansamblul lor s dovedeasc vinovia acestora, n

    comiterea acestei fapte, nu au fost prezentate.

    Curtea de Apel examinnd multilateral i sub toate aspectele cauza, corect

    a concluzionat c, n urma cercetrii i analizei tuturor probelor administrate n

    cadrul cercetrii judectoreti aciunile lui I. Corotghin i V. Nedelco nu

    constituie elementele infraciunii prevzute de art. 145 alin. (2) lit. i), p) Cod

    penal, i a ncadrat aciunile lor n baza art. 177 alin. (1) Cod penal, cu semnul

    calificativ culegerea ilegal sau rspndirea cu bun-tiin a informaiilor,

    ocrotite de lege, despre viaa personal ce constituie secret personal sau familial

    a altei persoane fr consinmntul ei.

    Vinovia acestora pe acest capt de nvinuire dup cum a reinut instana

    de fond este dovedit prin:

    - procesele verbale de reconstituire la faa locului, unde V. Nedelco i I.

    Corotghin au demonstrat la faa locului cum au efectuat culegerea ilegal,

    mpreun, cu bun-tiin a informaiilor, ocrotite de lege, despre viaa personal

    ce constituia secret personal a lui P. Sar, fr consinmntul acestuia, referitor la

    modul de via, la orarul de lucru, rutele de deplasare i alt informaie ce

    constituia secret personal (f.d. 247, 316-317, vol. VI).

    Probe care n temeiul art. 101 Cod de procedur penal sunt pertinente,

    concludente, utile i veridice care luate n ansamblu coroboreaz ntre ele ct i cu

    declaraiile inculpailor I. Corotghin i V. Nedelco date n edina de judecat.

    5.3. Referitor la nvinuirea adus lui urcan Grigori n svrirea

    infraciunii prevzute de art. 283 Cod penal

    Instana de recurs consider ntemeiat concluzia instanei de fond, cum c

    vinovia inculpatului G. urcan n comiterea infraciunii prevzute de art. 283

    Cod penal nu a fost confirmat.

    Acuzarea nu a adus nici o prob direct ce ar demonstra participarea lui G.

    urcan la banda armat, organizat de A. Sinigur i O. Popesco, n scopul

    atacrii persoanelor fizice, i anume a omorului lui P. Sar ct i participarea la

    atacurile svrite de aceast band, i anume c acesta ar fi tiut despre

    organizarea i existena unei asemenea bande i c G. urcan ar fi avut careva

    legturi cu aceast band sau n parte cu membrii acesteia i c ar fi participat la

    aceast band i la atacurile organizate de membrii acesteia.

    Prin urmare, probele aduse n sprijinul nvinuirii i supuse verificrii de

    ctre Curtea de Apel n conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedur

    penal nu dovedesc vinovia lui G. urcan n svrirea infraciunii prevzute

    de art. 283 Cod penal.

    Astfel, corect fiindu-i ncadrate aciunile lui G. urcan n prevederile art.

    290 alin. (1) Cod penal cu semnul calificativ pstrarea armelor de foc, fr

    autorizaia corespunztoare.

  • 20

    Potrivit procesului-verbal de percheziie din 02.06.2004 n garajul lui G.

    urcan din or. Vulcneti, str. Rumeanev 6, ap. 5, ct i la cet. M. Bulida au fost

    depistate arme de foc i muniii, ce aparineau lui G. urcan, care au fost ridicate

    i anexate la materialele dosarului ca corpuri delicte (f.d. 427-428, 431, 434 vol.

    III).

    6. Nectnd la faptul c, acuzatorul de stat i ntemeiaz recursul i a

    susinut nvinuirea pe un ir de probe, care n opinia sa dovedesc vinovia

    inculpailor, nu a solicitat cercetarea acestora n edina instanei de recurs.

    n conformitate cu principiul contradictorialitii n procesul penal,

    reglementat de art. 24 Cod de procedur penal, care a schimbat radical situaia,

    separnd funciile procesuale, urmrirea penal, aprarea i judecarea cauzei snt

    separate i se efectueaz de diferite organe i persoane.

    Funcia acuzrii este pus pe seama procurorului care intenteaz cauza

    penal, nainteaz nvinuirea, susine acuzarea n instanele de judecat.

    n baza principiului contradictorialitii n procesul penal, principiu

    unanim recunoscut i susinut de jurisprudena Curii Europene pentru

    Drepturile Omului, sarcina probaiunii n edina de judecat i revine

    acuzatorului de stat, fiindc funcia acuzrii este pus pe seama procurorului.

    Instana judectoreasc nu este organ de urmrire penal, nu se manifest

    n favoarea acuzrii sau a aprrii i nu exprim alte interese dect interesele

    legii.

    Conform art. 448 Cod e procedur penal judecnd recursul, instana

    verific legalitatea i temeinicia hotrrii atacate pe baza materialului din dosarul

    cauzei i a oricror documente noi prezentate n instana de recurs.

    Solicitri din partea recurenilor de a da citire probelor cercetate n instana

    de fond, de a prezenta noi probe sau probe suplimentare n edina instanei de

    recurs nu au fost naintate din care considerente instana ntr-u respectarea

    principiului contradictorialitii i echitii procesului penal nu va manifesta

    iniiativ cu privire la citirea sau cercetarea probelor din propria-i dorin i va

    respecta i principiul imparialitii.

    Este nejustificat propunerea procurorului de a condamna persoanele

    menionate n svrirea unor infraciuni excepional de grave numai n baza

    reevalurii probelor cercetate n instana de fond.

    O situaie particular n jurisprudena Curii Europene o prezint cazurile

    n care instanele de control judiciar pronun hotrri de condamnare numai pe

    baza reevalurii materialului probator administrat n faa instanelor inferioare,

    care dispuseser anterior achitarea.

    n cauza Destrehem contra Franei din 18.05.2004, instana european

    reinut c, achitarea reclamantului fusese dispus de prima instan dup

    audierea mai multor martori, iar hotrrea de condamnare pronunat de

    instana de apel avusese n vedere aceleai mijloace de prob, aceast ultim

  • 21

    instan neavnd la dispoziie date noi cu excepia explicaiilor orale ale

    reclamantului.

    Din considerentele sus enunate recursul procurorului se va respinge ca

    inadmisibil conform alin. (1) pct. 1) lit. c) art. 449 Cod de procedur penal.

    7. La fel se conchide c procesul penal n privina lui Valeriu Nedelcu i

    Ivan Corotghin n comiterea infraciunii prevzute de art. 177 alin. (1) Cod

    penal, corect a fost ncetat n legtur cu expirarea termenului de prescripie de

    tragere la rspundere penal, deoarece fapta a fost svrit n perioada 25 iulie

    28 iulie 2003, iar n temeiul art. 16 alin. (2) Cod penal se consider infraciune

    uoar. Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal prescripia tragerii la rspundere

    penal pentru infraciunile uoare este de 2 ani din ziua svririi infraciunii.

    Totodat, se observ c Curtea de Apel la o nou judecare a cauzei a

    ndeplinit cu strictee cerinele impuse de Colegiul penal al Curii Supreme de

    Justiie n decizia din 09 aprilie 2009, respectnd prevederile art. 392 Cod de

    procedur penal, a nlturat toate omisiunile i erorile pronunnd o hotrre

    motivat n strict corespundere cu legea.

    8. Cu referire la recursul declarat de ctre inculpaii Igor Corotghin i

    Valeriu Nedelco.

    Colegiul penal al Curii Supreme de Justiie consider c, instana de fond

    corect a stabilit faptul c, probele aduse de acuzare demonstreaz vinovia lui I.

    Corotghin i V. Nedelco n comiterea infraciunii prevzute de art. 177 alin. (1)

    Cod penal, probe care coroboreaz ntre ele i cu declaraiile date de acetia n

    edina de judecat i anume, c ambii n urma solicitrii unei persoane, l-au

    urmrit pe P. Sar n perioada 25 iulie 28 iulie 2003, dup care informaia

    acumulat au transmis-o persoanei care a solicitat-o.

    Vinovia acestora pe acest capt de nvinuire este demonstrat prin

    procesele-verbale de reconstituire la faa locului (f.d. 247, vol. VI, f.d. 316-317,

    vol. VI), potrivit crora V. Nedelco i I. Corotghin au demonstrat la faa locului

    cum au efectuat culegerea ilegal, mpreun, cu bun tiin a informaiilor,

    ocrotite de lege, despre viaa personal ce constituie secret personal al prii

    vtmate P. Sar, fr consinmntul acestuia, referitor la modul de via a lui P.

    Sar, la orarul de lucru, rutele de deplasare i alt informaie ce constituie secret

    personal.

    n atare situaie recursurile inculpailor se vor respinge ca nefondate.

    n ce privete inculpatul G. urcan, Colegiul penal al Curii Supreme de

    Justiie reine c, acesta recurs nu a naintat, iar chestiunea privind aplicarea

    amnistiei, poate fi soluionat n temeiul art. 469 alin. (1) pct. 15) Cod de

    procedur penal.

  • 22

    9. n contextul celor expuse, n conformitate cu prevederile art. 449 alin. (1),

    pct. 1), lit. a), c) Cod de procedur penal, Colegiul penal al Curii Supreme de

    Justiie

    D E C I D E:

    Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de procurorul n Procuratura de

    nivelul Curii de Apel Chiinu, V. Vdovi mpotriva sentinei Colegiului penal

    al Curii de Apel Chiinu din 21 septembrie 2010 i ca nefondate ale

    condamnailor Nedelco Valeriu Gheorghe i Corotghin Ivan Vasilii, n cauza

    penal n privina lui Nedelco Valeriu Gheorghe, Corotghin Ivan Vasilii i

    urcan Grigorii Vladimir, cu meninerea hotrrii atacate.

    Decizia este irevocabil.

    Preedinte: Nicolae Gordila

    Judectori: Tatiana Vieru

    Galina Stratulat