DOSAR NR.6698/94/2009

ROMÂNIA TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECTIA A IV -A CIVILĂ

DECIZIA CIVILA NR.1181 A

Şedinţa secretă din Camera de Consiliu de la 08.11.2010 Tribunalul constituit din.

PREŞEDINTE : C.C. JUDECĂTOR : L.I.C..

GREFIER : V.A.

Selecţie de pasaje relevante Legendă: Fenomenul alienării Importanţa relaţiei minorilor cu tatăl Importanţa unei analize serioase a interesului superior al minorilor Pentru părinţi, îngrijirea, creşterea şi educarea copilului reprezintă un drept

şi în acelaşi timp o îndatorire fundamentală. Pentru copil, dreptul de a fi îngrijit, crescut şi educat de către părinţii săi este

prev. expres de 31i.8 alin.2 din Legea 272/2004, constituind o componentă a identităţii acestuia.

Aşadar ambii părinţi au obligaţia să asigure copilului, de o manieră

corespunzătoare capacităţii lor în continuă dezvoltare ale acestuia, orientarea şi sfaturile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale şi sociale.

Garantarea drepturilor copilului în general, dar şi în raport cu părinţii săi se

realizează prin respectarea principiilor consacrate atât de Codul Familiei, cât şi de Legea 272/2004 şi care se referă la principiul exercitării drepturilor părinteşti numai în interesul copiilor - art.97 alin.2 Codul Familie, regăsit în Legea nr.27212004 în principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului.

Aceste precizări au fost necesare pentru ca ambii părinţi să înţeleagă că orice

demers sau decizie referitoare la copil, întreprinsă de o autoritate, în speţă de o instanţă de judecată, trebuie să aibă în vedere principiul deja amintit, precum şi responsabilizarea părinţilor în legătură cu exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, dar şi faptul că părinţii sunt egali în privinţa drepturilor şi îndatoririlor faţă de copiii lor minori, astfel cum prevăd dispoziţiile art.97 alin. l teza întâi Codul familiei.

Aşa fiind, tribunalul observă, din analiza materialului probator administrat în

faţa primei instanţe, coroborat cu răspunsul părţilor la interogatoriul luat în apel, precum şi cu depoziţiile martorilor B. D. şi U. G., ca măsura încredinţării celor doua fetiţe M. –R. C. şi I.-M. spre creştere şi educare mamei, contravine interesului superior al copilului, instanţa de fond încălcându-şi obligaţia de a stabili un echilibru între interesele copiilor şi cele ale părinţilor.

În opinia Tribunalului, abordarea de către instanţa fondului, a cererii dnei U.

A.M.C. -(apelanta pârâta)- de încredinţare spre creştere şi educare a minorelor M.R.C. născută la XX.XX.2001 şi I. M. născută la xx.xx.2003, trebuia să fie una riguroasă, iar părintele care face o astfel de cerere şi totodată aduce acuze la adresa celuilalt părinte, trebuie să prezinte dovezi clare şi concludente că există o situaţie foarte gravă şi este în interesul superior al copiilor ca aceştia să-i fie încredinţaţi spre creştere şi educare.

Este un "prag" stabilit foarte sus şi care trebuia trecut înainte ca instanţa de fond să fie convinsă că cererea mamei este fondată. Nu există dovezi concludente, rezonabile şi pertinente în sprijinul cererii mamei de a-i fi încredinţate minorele, iar concluzia primei instanţe este ambiguă, lipsită de logica juridică şi de putere de convingere, contradictorie, nemotivată în fapt şi în drept, este, în opinia tribunalului, dovada certă a faptului că ea nu a trecut testul "pragului "impus de instanţe când sunt chemate să ia o astfel de decizie. Este vorba de acea "linie prestabilită de autoritate că instanţa trebuie să solicite dovezi clare şi obligatorii referitoare la un risc grav de vătămare sau la o alta situaţie intolerabilă care trebuie evaluată ca nefiind lipsită de importanţă, şi la o gravitate care este mai mult decât inerentă ( ... )" (Re C 1999. 1FLR 114S).

Procesul decizional în cauzele ce privesc relaţia părinţi-copii trebuie să fie echitabil, să respecte interesele protejate de art.8 din Convenţie, să respecte demnitatea copilului, opinia copilului să fie ascultată şi luată în considerare ţinând

cont de vârsta şi de gradul de maturitate a copilului, să se asigure stabilitate şi continuitate în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului.

Tribunalul constată că decizia primei instanţe de a încredinţa pe cele două

minore spre creştere şi educare mamei, nu are nici o baza obiectivă convingătoare. Tribunalul mai observă că prima instanţă care a admis cererea mamei de

încredinţare a minorelor spre creştere şi educare nu a examinat toate soluţiile posibile ale problemei, în special, instanţa de fond nu a examinat dacă ar fi fost posibilă încredinţarea fetelor către tată, în circumstanţe care ar fi minimalizat tensiunea pentru copii.

În loc să facă acest lucru, instanţa, s-a concentrat, aparent pe efectele

"benefice" pe care le are îngrijirea acordată de mama copiilor, concluzionând, fără nici un argument, că fetele "au nevoie de îngrijirea pe care numai o mama o poate acorda copiilor"

În realitate, se observă că modul în care mama a gestionat situaţia până în

prezent contravine fundamental interesului superior al copilului, contribuind la accentuarea separării celor doua fetiţe de tatăl lor, cu riscul de a o face ireversibilă.

În realitate, se observă că modul în care mama a gestionat situaţia până în prezent contravine fundamental interesului superior al copilului, contribuind la accentuarea separării celor doua fetiţe de tatăl lor, cu riscul de a o face ireversibilă.

În faţa unei asemenea evoluţii a situaţiei, tribunalul găseşte pe deplin

justificată şi legitimă cererea d-lui U. M. E. tatăl minorelor M.R.C. şi I.-M. - de încredinţare spre creştere şi educare a celor două fiice.

În sprijinul acestei concluzii stau interesul, dragostea şi admiraţia tatălui

pentru fiicele sale, angajamentul tatălui faţă de ele, fiind fapte demonstrate şi demonstrabile pe tot parcursul demersului judiciar întreprins.

În aprecierea sa, Tribunalul are obligaţia de a găsi un just echilibru între

interesele copilului şi cele ale părinţilor, or, în situaţia data şi la momentul actual, se observa ca între apelantul reclamant şi fiicele acestuia există legături de facto suficient de strânse, astfel spus se poate constata existenţa unei vieţi de familie care intră sub protecţia art.8 din Convenţie, între d-nul U. M. E. şi fiicele sale.

În pofida unor circumstanţe nefavorabile, Tribunalul nu poate ignora efectivitatea relaţiilor personale, reale şi afective care exista între fete şi tatăl lor, precum şi faptul că în prezent, cei doi copii, care s-au aflat în ultimul timp în grija exclusivă a mamei, sunt dezorientaţi şi nefericiţi, în afara de "pierderea" tatălui şi a vieţii de familie pe care au dezvoltat-o alături de acesta, resimţind puternic lipsa căminului în care au crescut şi copilărit şi au legat prietenii cu alţi copii şi alte persoane din anturajul tatălui faţă de care se simt legate din punct de vedere afectiv.

Din discuţia purtată cu cele doua minore, se desprinde concluzia că fetele se simt vinovate să-şi manifeste afecţiunea faţă de tatăl lor, întrucât acesta "a fost rău cu mama" sau atunci când o fac, povestind despre felul în care îşi petrec timpul în cadrul programului de legături personale cu tatăl său cât de mult îşi doresc sa revină în casa în care au crescut, unde au animale de companie (4 câini) pe care îi iubesc foarte mult, îşi amintesc brusc că nu trebuie să se bucure, pentru a nu supăra "pe mama".

Deşi fetele declară sincer că îşi iubesc tatăl, se străduiesc din răsputeri să

ascundă aceste sentimente pentru a nu-şi răni mama, pe care o consideră victimă în relaţia cu tatăl lor. Din aceleaşi raţiuni fetele se arată uneori nemulţumite de felul în care tatăl organizează petrecerea timpului destinat exercitării dreptului de legături personale, chiar dacă acesta le oferă modalităţi variate de distracţie după cum mărturisesc chiar fetele.

Chiar dacă d-na U. A.M.C. contestă multe din cele afirmate de tatăl minorelor, în încercarea de a împiedica încredinţarea acestora către tată, şi susţine că tatăl s-a purtat abuziv cu dânsa şi cu fiicele minore, în lipsa unor elemente concrete şi directe care să demonstreze influenţa negativă a tatălui asupra echilibrului psiho-emoţional al minorelor, asupra activităţii şi vieţii cotidiene, tribunalul apreciază că nu sunt suficiente şi nici rezonabile considerentele în raport de care prima instanţă a decis încredinţarea celor două minore spre creştere şi educare mamei.

În aprecierea interesului superior al celor doua minore, tribunalul este interesat să stabilească cine poate să înlăture efectele negative ale divorţului părinţilor asupra copiilor, cine le poate reda încrederea în oameni, cine oferă cele mai multe garanţii că cele doua minore nu vor mai fi supuse unei alte situaţii intolerabile sau de o gravitate care este mai mult decât inerentă.

În mod cert mama a eşuat, dacă a avut o astfel de intenţie, în perioada în care minorele s-au aflat în întreţinerea exclusivă acesteia.

De relaţia tată-mamă depinde echilibrul psiho-afectiv al copilului, iar

imaginea pe care a prezentat-o mama despre tată fiicelor ei, a influenţat percepţia copiilor despre funcţia paternă în general.

Departe de a minimaliza rolul şi contribuţia esenţială a mamei în general la

dezvoltarea sănătoasă a copiilor, în speţă de faţă se pune problema interesului superior al minorelor care va prevala în decizia ce urmează a fi luată, reţinând că deşi dorinţa mamei de a nu fi schimbată măsura încredinţării celor două minore pare legitimă, ea nu se poate bucura de o protecţie absolută în virtutea art.8 din Convenţie, întrucât intră în conflict cu interesul superior al copilului.

Obligaţia asigurării unui climat afectiv-emoţional stabil, fără conflicte,

obligaţia de a oferi copiilor informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi gradul de înţelegere al acestora, obligaţia de a facilita menţinerea şi dezvoltarea unor relaţii de familie armonioase cu ambii părinţi, dar şi cu bunicii paterni, sunt doar câteva exemple de obligaţii pozitive pe care mama nu le-a respectat, punând copii într-o situaţie intolerabilă şi transferând asupra acestora o responsabilitate disproporţionată faţă de vârsta lor de 9 ani şi 10 luni şi respectiv 6 ani şi 3 luni, copii aflaţi în situaţia de a alege cu care dintre părinţi să locuiască doar pentru a pune capăt conflictului dintre aceştia, şi cu frică explicit afirmată de ambele fetiţe că s-ar putea sa nu-l mai vadă niciodată pe tatăl lor.

În mod cert o astfel de situaţie estre intolerabilă, în opinia tribunalului, şi de

o gravitate mai mult decât inerentă, care ameninţa echilibrul psiho-afectiv, deja fragil al celor doua fetiţe, fapt pentru care se impune curmarea acestei situaţii.

[…] La fel, observă tribunalul că se petrec lucrurile în cauza de faţă, când cele

două fetiţe, dar în special M.R.C. încearcă să elimine orice urmă de dorinţă de a locui cu tatăl său, exprimându-şi loialitatea faţă de mama care "se străduieşte să facă tot ce e mai bun" fără a putea da un minim exemplu de ce consideră fetiţa că este "mai bun".

Tribunalul atrage atenţia părinţilor că fiicele crescute în astfel de circumstanţe întâmpină mai târziu o mare dificultate în stabilirea de relaţii de încredere şi de angajament atât cu persoanele din anturaj cât mai ales cu partenerii lor, iar problemele lor adesea cresc, în loc sa scadă cu timpul.

În schimb, fetiţele care au o relaţie bună cu tatăl,sunt mai active social, îşi fac uşor prieteni, pot face faţă mai bine situaţiilor de stres, în comparaţie cu fetiţele lipsite de o interacţiune substanţială cu taţii lor, întrucât tatăl este cel care permite desprinderea copilului de mama sa şi favorizează evoluţia copilului spre autonomie şi dezvoltarea încrederii în forţele proprii.

Relaţia tată-fiică, este una specială, numeroase studii şi cercetări demonstrând că taţii au un rol foarte important în maturizarea psiho-afectivă şi de formare a personalităţii fetei, în formarea respectului de sine al fiicelor, tatăl este cel care prin atitudinea sa faţă de înfăţişarea fetelor, poate influenţa grija faţă de sine, iar fetele aşteaptă laudă, susţinere, siguranţă. Fetele învaţă de la tatăl lor să comunice, să aibă încredere, cu tata învaţă-de obicei - să meargă pe bicicletă, pe rotile" tatăl îţi însoţeşte copiii în jocuri care implică riscuri, acţiuni şi activităţi în care ei – copiii - îşi demonstrează puterea, rezistenţa, într-un cuvânt spus sunt valorizaţi.

De aceea, faptul că taţii exercită o influenţă puternică asupra fiicelor nu mai trebuie să surprindă pe nimeni.

În considerarea celor reţinute, tribunalul constată că este în interesul superior al celor două minore M.R.C. şi I.-M. , să fie încredinţate spre creştere şi educare tatălui, respectiv d-lui U. M. E. - apelantul reclamant.