analiza art 94 cpp
DESCRIPTION
analiza art 94 cppTRANSCRIPT
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DREPT PROCESUAL PENAL ȘI CRIMINALISTICĂ
Analiza jurisprudenței RM (art.94 CPP)
A elaborat:
studentul grupei 306
CHIŞINĂU-2014
Precizări prealabile
Acele informații, date de fapt care sunt utlizate în procesul penal în calitate de probe
trebuie să fie incluse în anumite mijloace de probă enumerate în art.93 CPP:
1) declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părţii vătămate, părţii civile,
părţii civilmente responsabile, martorului;
2) raportul de expertiză;
3) corpurile delicte;
4) procesele-verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării judecătoreşti;
5) documentele (inclusiv cele oficiale);
6) înregistrările audio sau video, fotografiile;
7) constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale;
8) actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor speciale de
investigaţii şi anexele la ele, inclusiv stenograma, fotografiile, înregistrările şi altele.
Sunt recunoscute ca probe doar cele pertinente, concludente și utile administrate
conform regulilor stabilite de CPP. Art. 94 CPP enumeră situațiile cînd datele prezentate sunt
neadmise ca probe, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi
puse la baza sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti care au fost obţinute:
1) prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a altor mijloace de constrîngere, prin
violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei;
2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii
vătămate, martorului;
3) prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces;
4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală;
5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare;
6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată;
7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice;
8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor prezentului
cod;
9) fără a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de judecată;
10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu
poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia.
11) prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrşirea infracţiunii
12) prin promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.
În continuare voi analiza cîteva cazuri din jurisprudența Curții Supreme de Justiție,
unde Curtea s-a expus pe marginea admisiblității probelor în temeiul art. 94 CPP.
Dosarul nr. 1ra-925 /12
Cauza Baxaneanu
Este o cauză de rezonanță în ce privește subiectul abordat în prezenta lucrare.
Organele de urmărire penală au efectuat o serie de încălcări grave de ordin procesual care au
dus la inadmisibilitatea probelor în baza art. 94 CPP și drept efect achitarea persoanei. Am
observat că nu au fost respectate următoarele circumstanțe din art 94 CPP:
-încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii
vătămate, martorului;
-de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală;
-cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor CPP;
-prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrşirea infracţiunii;
Cea mai esențială încălcare a fost instigarea, provocarea la săvîrșirea infracțiunii.
Chiar și CSJ în argumentarea poziției sale a făcut referință la hotărîrile CEDO Khudobin vs
F.Rusă, Vanian vs F.Rusă, Kestas Ramanausckas vs Lituania, Teixeiro de Castro vs
Portugalia)
Prin sentinţa Judecătoriei Călăraşi din 02 aprilie 2009, Baxaneanu Alexei a fost
condamnat în baza art. 2171 alin. (4) lit. d) și 79 Cod penal aplicînd pedeapsa amenzii.
În fapt, instanţa de fond a constatat că „inculpatul Baxaneanu Alexei, la data de 12
februarie 2009 a făcut o înţelegere cu Ion Bandalac, colaborator al CPR Călăraşi care lucra
sub acoperire, să-i înstrăineze substanţe narcotice contra unei sume de bani, cuantumul căreia
a fost imposibil de stabilit în procesul judecării cauzei penale. Peste o perioadă de timp, în
vederea realizării intenţiei criminale, Baxaneanu Alexei împreună cu Bandalac Ion şi o altă
persoană care de asemenea era colaborator de poliţie ce lucra sub acoperire, cu un automobil,
la volanul căruia se afla unul dintre colaboratorii de poliţie, s-au deplasat. în s. Frumoasa, r-
nul Călăraşi. Ajungînd în această localitate, urmărind acelaşi scop criminal, Baxaneanu
Alexei a coborît din automobil şi s-a dus la o persoană neidentificată, luînd de la ultimul
substanţe narcotice marijuana în formă uscată -2858 grame şi haşiş - 188,79 grame. Ulterior
Baxaneanu Alexei a revenit la automobil avînd asupra sa substanţele narcotice sus-menţionate
care erau ambalate în 2 sacoşe de polietilenă, ce erau puse într-un sac. La automobil
inculpatul Baxaneanu a transmis sacul cu substanţe narcotice lui Bandalac Ion, după care s-au
pornit cu automobilul în direcţia or. Călăraşi. La ieşirea din s. Frumoasa, r-nul Călăraşi, în
apropierea intersecţiei cu drumul ce duce spre mănăstirea Frumoasa, automobilul a fost stopat
de colaboratorii de poliţie, astfel inculpatul fiind reţinut. Fiind audiat în cadrul şedinţei
judiciare inculpatul Baxaneanu Alexei iniţial nu şi-a recunoscut vinovăţia şi a declarat
următoarele:
La propunerea unui cunoscut de-al său s-a întîlnit în or. Chişinău cu o persoană pe
nume Alexei care i-a comunicat că se ocupă cu transportarea drogurilor în or. Moscova,
totodată persoana respectivă l-a întrebat dacă nu are droguri. El i-a răspuns că nu are
droguri şi nu cunoaşte persoane care deţin astfel de substanţe, însă se va interesa referitor la
această chestiune. Peste aproximativ 2-3 săptămâni, perioadă în care zilnic era telefonat de
Alexei, la 08.02.2009 s-au înţeles cu ultimul să se întîlnească în or. Călăraşi în regiunea
magazinului ,,Neptun...". (din cele spuse reiese clar că a avut loc o instigare la săvîrșirea
infracțiunii, deoarece în alte circumstanțe fapta nu s-ar fi produs).
Conform procesului-verbal de aducere la cunoştinţă şi de explicare persoanei reţinute a
drepturilor şi obligaţiilor bănuitului, înainte de prima audiere, persoana reţinută Baxaneanu
Alexei a avut întrevedere în condiţii de confidenţialitate cu apărătorul său în localul CPR
Călăraşi care a început la ora 22:40 şi s-a finisat la ora 22:50. În procesul-verbal de audiere a
lui Baxaneanu Alexei în calitate de bănuit, se indică că audierea a început la 22:48 şi s-a
finalizat la 23:00. De asemenea drepturile şi obligaţiile bănuitului i-au fost aduse la cunoştinţă
lui Baxaneanu Alexei la 12.02.2009, în intervalul orelor 23:00 - 23:20. În aceste împrejurări
se constată că întrevederea în condiţii de confidenţialitate a inculpatului cu apărătorul său
înainte de prima audiere nu a avut loc, iar comunicarea drepturilor şi obligaţiilor persoanei
bănuite a avut loc după audierea în calitate de bănuit. Chestiunile respective constituie o
abatere gravă de la principiul legalităţii procesului penal (art. 7 CPP RM), o atentare
inadmisibilă asupra dreptului la apărare a inculpatului, ( art. 64 alin. 2 pct. 4 CPP RM), cit şi o
abatere de la normele de drept internaţional (art. 6 al in. 3 lit. b) CEDO).
Instanța de judecată a aplicat pedeapsa amenzii motivînd că există un cumul de
circumstanțe atenuante și că au fost încălcat dreptul la apărare. După părerea mea
Baxaneanu a trebuit să fie achitat pe motiv că nu există nici o probă relevantă.
Suntem în prezența nerespectării mai multor circumstanțe prevăzute la art. 94 CPP:
prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii
vătămate, martorului; cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a
dispoziţiilor prezentului cod; prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la
savîrşirea infracţiunii.
Procurorul a atacat cu apel solicitînd aplicarea pedepsei cu închisoarea. A declarat apel
şi avocatul Tudor Osoianu, în care a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi
pronunţarea unei noi hotărîri prin care procesul penal în privinţa lui Baxaneanu Alexei să fie
încetat în temeiul art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală deoarece la baza sentinţei de
condamnare date neadmise ca probe care au fost obţinute cu încălcări esenţiale de către
organul de urmărire penală a dispoziţiilor CPP RM (art. 94 alin. 1 pct. 8 CPP RM).
Pe lîngă cele constatate de instanța de fond apărătorul a mai invocat niște
circumstanțe care fac probele inadmisibile:
Procesul-verbal de ridicare din 12.02.2009 contravine prevederilor art. 131 alin. 1
CPP RM deoarece din conţinutul acestuia rezultă cu certitudine faptul că lui Baxaneanu
Alexei la efectuarea ridicării nu i s-au explicat drepturile şi obligaţiile lui prevăzute de Codul
de Procedură Penală al RM, deoarece semnătura lui Baxaneanu A., la rubrica respectivă,
lipseşte. De asemenea lipsesc declaraţiile lui Baxaneanu A. în legătură cu această acţiune de
urmărire penală, iar faptul refuzului lui de a face declaraţii nu a fost consemnat în
conformitate cu art. 261 CPP RM. În procesul-verbal de ridicare nu s-a indicat dacă
obiectele ridicate au fost predate benevol sau ridicate forţat şi nici în ce împrejurări au fost
descoperite. De asemenea în procesul-verbal nu a fost indicată exact cantitatea substanţelor
narcotice ridicate. În aşa mod au fost încălcate prevederile art. 133 alin. 2 CPP RM.
Conform deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2009, apelul procurorului a fost
respins ca nefondat, iar apelul avocatului admis, casată sentinţa rejudecată cauza şi pronunţată
o nouă hotărîre, prin care procesul penal cu privire la învinuirea lui Baxaneanu Alexei de
săvîrşirea infracţiunii prevăzute la art. 217/1 alin. (4) lit. d) Cod penal a fost încetat. Instanța
de apel a motivat că conform materialelor dosarului penal rezultă fără echivoc, că inculpatul
a cumpărat substanţe narcotice de la o altă persoană la insistenţa colaboratorului de poliţie
Ion Bandalac-agent provocator. În cauza Teixeiro de Castro împotriva Portugaliei, hotărârea
CEDO din 8 iunie 1998 se dă conceptul de agent sub acoperire şi agent provocator, primul
este cel care adună informaţii, iar al doilea (cel provocator) este cel care de fapt incită
indivizi la comiterea de infracţiuni cum a procedat I. Bandalac cu inculpatul.
Procurorul a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei nominalizate şi
dispunerea rejudecării cauzei de către aceiaşi instanţă de apel, însă recursul a fost respins.
CSJ a stabilit următoarele:
În pct. 13. din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie “Cu privire la practica
judiciară de aplicare a legislaţiei penale ce reglementează circulaţia substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor şi a precursorilor este notat că: “în cazul în care persoana
invocă faptul că a fost victimă a unei provocări, mai ales dacă pretenţiile acesteia nu sînt
lipsite de verosimilitate, în lipsa unei probe contrare în acest sens, instanţele de judecată
urmează să examineze circumstanţele cauzei şi să ia măsurile necesare pentru descoperirea
adevărului: a existat sau nu o provocare. Sarcina probării faptului că, la momentul
efectuării actelor preliminare de către agentul infiltrat, autorităţile aveau motive temeinice
de a suspecta existenţa unei activităţi infracţionale din partea persoanei vinovate se pune pe
seama acuzării. Se consideră instigare la săvîrşirea infracţiunii acţiunile respective ale
organelor de poliţie atunci cînd nu există nici o dovadă că, în absenţa intervenţiei acestora,
infracţiunea ar fi fost comisă (vezi hotărîrile CEDO în cazurile Khudobin vs F.Rusă, Vanian
vs F.Rusă, Kestas Ramanausckas vs Lituania, Teixeiro de Castro vs Portugalia)
Mai mult, activitatea agentului sub acoperire Bandalac Ion era, din start, una fără
suport legal, deoarece se întemeia pe “procesului verbal de efectuare a achiziţiei de control
din 08.02.2009”, care este ilegal şi lipsit de valoare probantă, deoarece a fost întocmit şi
semnat de către o persoană neidentificată în locul comisarului adjunct pentru lucru operativ,
pînă la începerea urmăririi penale în baza ordonanţei respective din 09 februarie 2009, iar
conform art. 279 alin. (1), 94 pct. 4), 8), 57 alin. (1) Cod de procedură penală, organul de
urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală numai după pornirea urmăririi penale
şi doar prin ofiţerul de urmărire penală. În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin
urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse
la baza sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti datele care au fost obţinute de o
persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală şi cu
încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor prezentului Codului de
procedură penală.
Dosarul nr. 1ra-260/2010
În cauza dată nu a fost respectat dreptul la interpret și proba a fost considerată
inadmisibilă în baza art. 94. alin. (l) pct. 3.
De către organele de urmărire penală, I. Drangoi a fost învinuit de faptul că, prin
înţelegere prealabilă cu o altă persoană, cauza penală în privinţa căreia a fost disjungată în
procedură separată în legătură cu căutarea ei, care a susţinut că are influenţă asupra
funcţionarilor din cadrul Curţii Supreme de Justiţie şi juristul SRL „Drancor”, Iu. Ioniţa,
cauza penală în privinţa căruia a fost încetată din motivul că fapta nu întruneşte elementele
infracţiunii prevăzute de art. 326 Cod penal, a cerut de la acţionarul BC „Universalbank” SA,
P. Ciuvilin, mijloace băneşti în proporţii deosebit de mari în sumă totală de 150000 Euro, în
scopul influenţării judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie pentru adoptarea unei decizii
favorabile băncii nominalizate în procesul civil la acţiunea cet. P. Sandulachi, adică a
contribuit la săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Drangoi a solicitat de la A. Inozemţev (reprezentantul acționarului bancii) mijloace
băneşti pentru transmiterea ulterioară a acestora persoanei, cauza penală în privinţa căreia a
fost disjungată în procedură separată în legătură cu căutarea, pentru adoptarea unei decizii
favorabile BC „Universalbank” SA, pe cauza civilă pornită la acţiunea cet. P. Sandulachi.
Ulterior, în rezultatul controlului transmiterii banilor de către colaboratorii CCCEC în baza
autorizaţiei judecătorului de instrucţie în vederea documentării infracţiunii flagrante în sediul
SRL „Drancor”, amplasat pe str. Burebista 78, mun. Chişinău şi efectuării cercetării la faţa
locului, au fost depistate în urna de gunoi, amplasată la intrarea în clădirea blocului
administrativ al SRL „Drancor”, mijloace băneşti în mărime de 30000 dolari SUA.
Prin sentinţa Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 19 decembrie 2008, I. Drangoi
şi A. Primac au fost achitaţi de sub învinuirea de săvîrşire a infracţiunii prevăzute de art. 42
alin. (5), art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal din motiv că nu s-a constatat fapta infracţiunii.
Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2009, apelul
declarat de acuzatorul de stat a fost respins ca nefondat, fiind menţinută sentinţa.
Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, procurorul a declarat recurs ordinar. CSJ
a stabilit următoarele:
Potrivit proceselor-verbale privind înzestrarea cu tehnică specială din 30 ianuarie 2008
şi de marcare şi examinare a bancnotelor din 30 ianuarie 2008), stenograma nr. 3 procesul-
verbal privind (interceptarea şi) înregistrarea comunicărilor din 30 ianuarie 2008 şi
procesului-verbal privind (interceptarea şi) înregistrarea comunicărilor din 30 ianuarie 2008,
întocmite de ofiţerul de urmărire penală al DGCCCE a CCCEC, V. Fachira, nu au fost
indicate locul şi ora întocmirii, date despre participarea interpretului, întrucît, după cum s-a
constatat, Inozemţev Alexei (în calitate de martor) nu cunoaşte limba de stat, prin ce au fost
încălcate prevederile art. 94 alin. (l) pct. 3) şi art. 260 alin.(2) pct. 1) şi 2) Cod de procedură
penală.
Colegiul penal a considerat că ambele instanţe corect au respins ca probe acţiunile
procesuale confirmate prin aceste procese-verbale şi stenograme, din motiv că nu corespund
prevederilor art. 94 alin. (3) Cod de procedură penală.
Dosarul nr. 1ra-20/10
În această cauză curtea a constat următoarele încălcări la colectarea probelor care
cad sun incidența art. 94 CPP: de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de
recuzare; cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a prevederilor legii
procesuale penale.
Prin sentinţa Judecătoriei Cimişlia din 16 martie 2009, Beschieri Ruslan şi Jelihovschi
Iurie au fost condamnaţi în baza art. 151 alin. (4) Cod penal la cîte 11 ani închisoare fiecare,
în penitenciar de tip semiînchis.În fapt, instanţa de fond a constatat următoarele:
Inculpatul Beschieri Ruslan, la 22.09.2008, la ora 21.00, aflîndu-se în s. Mihailovca,
raionul Cimişlia, fiind în stare de ebrietate alcoolică, împreună cu Jelihovschi Iurie,
intenţionat i-a aplicat lui Doibani Ilie multiple lovituri cu mînile şi picioarele peste diferite
părţi ale corpului, cauzînd victimei leziuni corporale care se califică ca vătămări corporale
grave periculoase pentru viaţă, în urmă cărora victima a decedat la 25.09.2008.
Împotriva sentinţei au declarat apel:
- Inculpatul Beschieri Ruslan, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei şi
pronunţarea unei noi hotărîri, prin care acţiunile sale să fie reîncadrate în prevederile art. 47/1
alin. 2 CCA;
- Inculpatul Jelihovschi Iurie, care a solicitat casarea sentinţei cu pronunţarea unei noi
hotărîri de achitare, pe motiv că vinovăţia lui de săvîrşirea infracţiunii incriminate nu a fost
dovedită prin careva probe.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 mai 2009, apelurile declarate de inculpaţii
Beschieri Ruslan şi Jelihovschi Iurie au fost respinse ca nefondate.
Avocatul Drăniceru Vasile a depus recurs în interesele condamnatului Beschieri
Ruslan, care a solicitat casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de
apel, considerînd hotărîrile adoptate în cauză, ilegale şi bazate doar pe presupuneri, deoarece
concluziile instanţelor de judecată nu sunt bazate pe raportul de expertiză medico-legală din
30.09.2008, ci numai pe raportul de examinare medico-legală nr.176-c din 25.09.2008, or,
conform art. 93 alin. (2) pct. 2 CPP, în calitate de probă poate fi considerat numai raportul de
expertiză. La fel, invocă recurentul, că partea apărării a solicitat în instanţa de apel, numirea
unei expertize medico-legale complexe, însă prin încheierea din 18.05.2009, demersul a fost
respins neîntemeiat
Avocatul Vîşcu Svetlana a depus în interesele condamnatului Jelihovschi Iurie, care a
solicitat casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de apel, invocînd
motive similare cu privire la ilegalitatea respingerii de către instanţa de apel a demersului
avocaţilor de a administra şi alte probe, inclusiv de a dispune efectuarea contraexpertizei.
Consideră că în dosarul penal nu există vreo probă care ar confirma că inculpaţii au aplicat
victimei lovituri în regiunea abdomenului şi, în acest aspect nu a fost exclusă versiunea că
victima a fost bătută şi de alte persoane.
CSJ a constat următoarele erori de drept:
Expertiza medico-legală suplimentară din 20.02.2009 dispusă în lipsa unei încheieri a
instanţei de fond, a fost efectuată cu încălcările normelor de drept procesuale, deoarece a
fost efectuată de către expertul A. Pascari, care anterior a efectuat aceleaşi investigaţii şi a
întocmit, semnat raportul de expertiză medico-legală din 30.09.2008– contestat de avocaţii A.
Găină şi P. Procopi pe motiv că concluziile expertului nu sunt întemeiate şi există îndoieli în
privinţa lor. Această expertiză a fost considerată ca fiind una suplimentară şi de către
instanţa de apel. Conform prevederilor art. 94 CPP, în procesul penal nu pot fi admise ca
probe şi, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu
pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti datele care au fost obţinute: de
o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare; cu încălcări esenţiale de
către organul de urmărire penală a prevederilor legii procesuale penale.
Potrivit art.89 alin.(2) CPP, participarea anterioară a persoanei în calitate de expert nu
este un obstacol care exclude participarea ei ulterioară în aceeaşi calitate în procedura dată, cu
excepţia cazurilor în care expertiza se efectuează repetat în legătură cu apariţia îndoielilor în
privinţa veridicităţii concluziilor din raport. În acelaşi sens, art. 148 alin. (2) CPP, stipulează
că la efectuarea expertizei suplimentare sau a contraexpertizei poate participa şi primul expert
pentru a da explicaţii, însă el nu participă la efectuarea investigaţiilor şi la finalizarea
concluziilor.
Astfel încălcările de lege admise de instanţa de apel inclusiv admiterea ca mijloc de
probă raportul de expertiza care cădea sub incidența art. 94 al.(1) pct. 5, 8 echivalează cu
erori judiciare care nu pot fi corectate de instanţa de recurs, decizia instanţei de apel în cauza
dată urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanţa de apel.
Dosarul nr. 1ra-171/13
Frații Levința
Declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a vinovăţiei obţinute prin maltratare şi
încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu le-au fost permise întrevederi cu avocaţii.
Aplicarea torturii și obținerea declarațiilor de autoincriminare a fost constatată de
CEDO (Levința vs Moldova).
Prin sentinţa Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova din 16 aprilie
2002, Levinţa Vitalie şi Levinţa Pavel au fost condamnaţi pentru concurs de infracţiuni, prin
cumulul parţial al pedepselor aplicate, le-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 20 de ani
privaţiune de libertate, fiecare, cu executarea pedepsei în colonie de corectare prin muncă cu
regim înăsprit.
La 04 aprilie, 24 iulie şi 17 august 2009, avocatul Ungureanu T., condamnaţii Levinţa
Vitalie şi Levinţa Pavel au declarat recursuri în anulare, în care au solicitat casarea hotărîrilor
judecătoreşti, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărîri, prin care ultimii să fie achitaţi.
Recurenţii au invocat ca prin hotărîrea CţEDO din 16 decembrie 2008 în cauza
Levinţa vs Moldova, s-a constatat violarea drepturilor inculpaţilor prevăzute la art. 3 şi 6 § 1
din CEDO, în aspectul că în cadrul urmăririi penale în luna noiembrie 2000 ei au fost
maltrataţi să recunoască vina, plîngerile acestora cu privire la aplicarea torturii faţă de ei nu
au fost investigate, iar instanţele judecătoreşti au fondat ilegal condamnarea inculpaţilor pe
declaraţiile lor iniţiale, deoarece au fost obţinute prin tortură. Conform hotărîrii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie din 02 februarie 2010, recursurile în anulare au fost admise, casată
sentinţa Curţii de Apel a Republicii Moldova din 16 aprilie 2002 şi decizia Curţii Supreme de
Justiţie din 22 octombrie 2002 în partea condamnării lui Levinţa Vitalie şi Levinţa Pavel, şi
dispusă rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chişinău.
Prin sentinţa Curţii de Apel Chişinău din 07 noiembrie 2012, procesul penal pe art.
290 alin. (1) Cod penal în privinţa inculpaţilor Levinţa Vitalie şi Levinţa Pavel, iar în privinţa
inculpatului Levinţa Vitalie şi pe art. 166 alin. (1) Cod penal, a fost încetat, în baza art. 332
alin. (1) Cod de procedură penală şi art. 60 Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de
prescripţie pentru tragere la răspundere penală.
În temeiul art. 39 Cod penal (1961), pentru concurs de infracţiuni, prin cumulul parţial
al pedepselor aplicate, lui Levinţa Vitalie i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 16 ani
închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, începînd cu ziua reţinerii,
deducîndu-se perioada pedepsei executate de la 30 octombrie 2000 pînă la 04 februarie 2011.
În temeiul art. 39 Cod penal (1961), pentru concurs de infracţiuni, prin cumulul parţial
al pedepselor aplicate, lui Levinţa Pavel i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 15 ani
închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, începînd cu 07 noiembrie
2012, deducîndu-se perioada pedepsei executate de la 30 octombrie 2000 pînă la 04 februarie
2011.
Totodată, instanţa a considerat, că declaraţiile de recunoaştere a vinovăţiei depuse de
către Levinţa Vitalie şi Levinţa Pavel la urmărirea penală, cu excepţia declaraţiilor lui Levinţa
Pavel depuse la 16 noiembrie 2000, nu pot fi puse la baza sentinţei de condamnare ca probe
de vinovăţie, fiindcă sunt lovite de nulitate. Astfel, în pct. 101 – 106 al hotărîrii din 16
decembrie 2008 (cauza Levinţa c. Moldovei) CtEDO a constatat: ,, 102. Curtea a constatat că
după maltratarea lor la 4 noiembrie 2000 şi după obţinerea la 5 noiembrie 2000, ca urmare a
acesteia, a probelor, autorităţile, în mod conştient, i-au lăsat pe reclamanţi sub controlul
deplin al celor care i-au maltratat. Ea a constatat că acest lucru în sine a constituit o
continuare a maltratării, contrar articolului 3.
Reclamanţii au făcut mai multe declaraţii auto-incriminatorii la 7 şi 8 noiembrie
2000, în care ei şi-au recunoscut în întregime vinovăţia în comiterea infracţiunilor de care au
fost învinuiţi. Curtea face referire la constatarea că ei nu au avut vre-un contact cu avocaţii
lor în perioada 4-8 noiembrie 2000 şi că ei au făcut declaraţiile lor iniţiale, fără a beneficia
de consultanţă juridică. Curtea consideră că declaraţiile obţinute de la reclamanţi în astfel
de circumstanţe, ca urmare a torturării lor şi în timp ce ei au fost lipsiţi de orice asistenţă
din partea avocaţilor lor, cu excepţia intervenţiei acestora la 4 noiembrie 2000, şi
confruntaţi cu o lipsă totală de reacţie din partea autorităţilor la plîngerile avocaţilor lor,
cad în categoria declaraţiilor care nu ar trebui niciodată să fie admise în procedurile
penale, deoarece folosirea unor astfel de probe ar face astfel de proceduri inechitabile în
ansamblu, indiferent dacă instanţele de judecată s-au bazat şi pe alte probe.
Concomitent, instanţa a menţionat că va pune la baza sentinţei declaraţiile inculpatului
Levinţa Pavel, depuse de el în calitate de învinuit la 16 noiembrie 2000, cu participarea
apărătorului său, deoarece acestea au fost depuse în condiţiile legii.
Instanţa de fond a specificat că vinovăţia inculpaţilor Levinţa Vitalie şi Levinţa
Pavel în comiterea infracţiunilor imputate s-a adeverit la judecarea cauzei prin alte
mijoace de probă. (raporturi de expertiza medico-legală, declarații ale martorilor,
raport de expertiză balistică, etc.)
Procurorul a declarat recurs ordinar în care solicită casarea sentinţei în latura pedepsei
şi pronunţarea unei noi hotărîri cu sancțiune mai aspră deoarece a considerat ca instanța de
fond a stabilit pedepse prea blînde.
Au declarat recurs ordinar şi avocaţii Veaceslav Ţurcan şi Maxim Belinschi, în care
cer casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care inculpaţii să
fie achitaţi: „din cauza lipsei în acţiunile acestora a faptelor infracţiunilor incriminate şi din
cauză că infracţiunile incriminate nu au fost comise de ei”.
Astfel Colegiul penal lărgit a considerat:
Recursul ordinar al procurorului este unul absolut neîntemeiat, deoarece nu întruneşte
condiţiile legale de conţinut, iar instanţa de recurs nu este competentă să completeze din
oficiu recursul ordinar al procurorului cu circumstanţe în fapt şi în drept, care l-ar justifica şi
care ar agrava situaţia inculpaţilor. Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală,
instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării
sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii.
Împrejurările din cauza dată relevă cu luciditate că declaraţiile auto-
incriminatoriin ale inculpatului Levinţa Pavel din 16 noiembrie 2000 au fost obţinute
prin constrîngerea lui fizică şi psihică, fiind violate drepturile ambilor inculpaţi
garantate de art. 6 § 1 al Convenţiei, fiind ilegal puse la baza sentinţei de condamnare a
acestora de către instanţa de fond şi urmează a fi excluse din ansamblul de probe
prezente pe cazul dat.
Totodată, instanţa de recurs consideră că doar această probă nu atrage după sine
inechitabilitatea procesului în întregime, ea nefiind una decisivă. Celelalte probe administrate,
conţinute în partea descriptivă a sentinţei atacate fiind pertinente, concludente, utile şi
veridice, or acestea coroborează între ele şi nu au fost supuse criticii în recursul ordinar.
Astfel cauza Levință este una cu o rezonanță deosebită care a dus la condamnarea
Republicii Moldova la CEDO. Referindu-mă la tema lucrării, menționez că a fost încălcată
prevederea din pct.1 al.1 art. 94 CPP în vigoare deoarece la baza sentinței a fost admisă ca
probă declarațiile de recunoașterea a vinovăției obținute prin tortură, fapt care reprezintă o
încălcare gravă a procesului penal. Însă atît Curtea de Apel, cît și CSJ au admis alte probe
care au fost destule pentru a pronunța sentința de condamnare.
Concluzie
Potrivit unui studiu sociologic efectuat de IRP 71,8% din procurori, 49,1 % din
avocaţi şi 16,7% judecători vor apela la probele inadmisibile în calitate de informaţii
operative/ orientative şi doar 4,7 % din procurori, 7,41% din judecători şi 20,5% din avocaţi
nu le vor accepta sub nici o formă în cadrul cauzelor penale la soluţionarea cărora participă.
Prin urmare, doar 32,61% din subiecţii participanţi profesionişti la procesul penal, care
exercită funcţii procesuale de apărare, acuzare şi respectiv judecare vor aplica prevederile
legii procesuale corespunzător spiritului şi literei legii.
Aceste date reflectă o situație care denotă o rea credință a participanților la procesul
penal, o deprindere urîtă a organelor de urmărire penală care aleg calea mai ușoară de a
administra probe. Un motiv care generează frecvența cazurilor de administrare a probelor
inadmisibile constă în lipsa de profesionalism a multor participanți la proces.
La acest capitol RM are mult de lucru în calea sa de a deveni un veritabil stat de drept.
Statul contemporan se afirmă ca o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului. Eficienţa unui sistem de justiţie penală într-un stat este apreciat în primul rînd după
nivelul respectării drepturilor omului, nivelul profesionalismului actorilor implicaţi în acest
sistem şi după impactul efectiv al sistemului asupra societăţii.