distanta de mediere

2
DISTANŢA DE MEDIERE Ca în orice activitate dirajată, între cei doi actori ai actului de învăţare se creează o punte de legătură, diferită de la o situaţie la alta, în funcţie de nivelul de intervenţie la care s-a ajuns. Obiectivul final al unui bun mediator este acela de a dispărea cu timpul, adică de a conduce subiectul spre atingerea unei autonomii pentru a nu mai avea nevoie de ghidare din exterior. Astfel, se disting trei nivele de distanţă de mediere a activităţii: o Nivelul bazal între 0 şi 3, aplicat subiecţilor cu dificultăţi ; - 0: mediatorul produce răspunsul, subiectul fiind pasiv(mediatorul lucrează în locul lui). Nivelul distanţei este foarte mic, iar gradul de mediere este foarte mare. - 1: subiectul se găseşte în stadiul de imitare, riscând paşi fragili de realizare a ceea ce face mediatorul, iese deseori din starea de pasivitate, dar este destul de conservator. - 2: mediatorul orientează subiectul spre identificarea elementelor. Subiectul devine participativ şi începe să dea răspunsuri în mod spontan. - 3: mediatorul identifică caracteristicile generale, iar subiectul aplică prin repetiţie, introducând unele variabile. o Nivel mediu de distanţă, grad moderat de mediere. - 4: mediatorul face referire la conceptele deja achiziţionate. Subiectul se gaseşte în starea de reflectare, se gândeşte cum a facut, reface traseul, căutând în baza de date de mediere pe care le-a primit deja→ gândire cristalizată. - 5: mediatorul selecţionează şi încurajează strategia bazată pe insight şi respectarea regulilor. Subiectul aplică regulile, cunoaşte

Upload: tarabuta-marcel-florin

Post on 11-Dec-2015

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Distanta de Mediere

DISTANŢA DE MEDIERE

Ca în orice activitate dirajată, între cei doi actori ai actului de învăţare se creează o punte de legătură, diferită de la o situaţie la alta, în funcţie de nivelul de intervenţie la care s-a ajuns.

Obiectivul final al unui bun mediator este acela de a dispărea cu timpul, adică de a conduce subiectul spre atingerea unei autonomii pentru a nu mai avea nevoie de ghidare din exterior.Astfel, se disting trei nivele de distanţă de mediere a activităţii:

o Nivelul bazal între 0 şi 3, aplicat subiecţilor cu dificultăţi ;- 0: mediatorul produce răspunsul, subiectul fiind pasiv(mediatorul lucrează

în locul lui). Nivelul distanţei este foarte mic, iar gradul de mediere este foarte mare.

- 1: subiectul se găseşte în stadiul de imitare, riscând paşi fragili de realizare a ceea ce face mediatorul, iese deseori din starea de pasivitate, dar este destul de conservator.

- 2: mediatorul orientează subiectul spre identificarea elementelor. Subiectul devine participativ şi începe să dea răspunsuri în mod spontan.

- 3: mediatorul identifică caracteristicile generale, iar subiectul aplică prin repetiţie, introducând unele variabile.

o Nivel mediu de distanţă, grad moderat de mediere.- 4: mediatorul face referire la conceptele deja achiziţionate. Subiectul se

gaseşte în starea de reflectare, se gândeşte cum a facut, reface traseul, căutând în baza de date de mediere pe care le-a primit deja→ gândire cristalizată.

- 5: mediatorul selecţionează şi încurajează strategia bazată pe insight şi respectarea regulilor. Subiectul aplică regulile, cunoaşte diferite strategii. Intevenţia de mediere nu este amplă.

- 6: subiectul e în măsură să aplice regulile. Mediatorul devine foarte important, făcând transcendenţa la nivel lingvistic şi operativ.subiectul operează şi utilizeză strategii.

o Nivel înalt de distanţă, grad ridicat de importanţă al aspectelor metacognitive.- 7: focalizare, subiectul formulează regulile- 8: metacognitie, subiectul identifică elementele schimbării structurale- 9: validarea rezultatelor şi transferarea autonomă a acestora în alte situaţii

de viaţă(transcendenţa).