Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 1

Simbolismul esoteric al Zeiţelor de la Isaiia Vicu Merlan În localitatea Isaiia din judeţul Iaşi s-au descoperit, într-un sit arheologic

aparţinând civilizaţiei Precucuteni, un tezaur de statuete. Tezaurul a fost identificat în incinta templului sacru printre fragmentele unei măsuţe de altar.

Alături de tezaur s-au descoperit şi vase de cult de tip Asskos, tablete de lut ars cu scriere pictografică, măsuţe de altar etc.

Tezaurul a fost descoperit în urma săpăturilor efectuate în 1998, având în inventar: 21 de statuete feminine, 21 de conuri găurite şi 42 de mărgele. Fiecare obiect are o semnificaţie numerologică foarte precisă.

În numerologia obiectelor nu există nimic aleatoriu, de aceea cele 21 de statuete reprezentând Marea Zeiţă Mamă, ca zeiţă a fertilităţii şi a fecundităţii universale sau Geia, este întâlnită la Isaiia într-o ipostaziere diversificată. Partiţia elementului feminin, matricial, în subelemente - ca aspecte sau feţe ale aceluiaşi principiu feminin, arată că populaţiile autohtone precucuteniene stăpâneau unele mistere ale Naturii cu o desăvârşită acurateţe.

Prin analogie, astfel de concepţii despre Marea Zeiţă - zămislitoare a manifestării, sunt întâlnite la majoritatea populaţiei civilizate ale contemporanismului precucutenian de acum 6000 ani.

Nivelul arhaic de gândire din epoca pietrei poate fi dedus din "produsele" materiale ale societăţii acelor timpuri. Se ştie că orice produs conceput implică o sumedenie de cunoştinţe despre acesta, despre simbolismul pe care îl transmite. El nu apare aleatoriu, ci din imaginaţia sau "ştiinţa experimentală" la momentului dat.

Aşadar, perfecţiunea stilistică a statuetelor este completată de simbolistica esoterică a acestora. De exemplu, mărirea exagerată a bazinului raportat la celelalte părţi anatomice scoate în evidenţă importanţa reală pe care şamanii-preoţi o acordau rolului emanator, creativ al zeiţelor tutelare.

Din cuprins

Pagina 3 Biblia şi banii Aurel Cordaş

Pagina 4-6 Poezie Carmen Angheluş Teodora Fălcianu Daniel Toma Lazăr Cristina

Pagina 6 Mihai Ralea Angelica Marcela Marcu

Pagina 8 Recenzii Prof. Valeriu Neştian

Pagina 10 Comunicarea cu adolescenţii Prof. dr. Doina Grigoraş

Pagina 11 Modalităţile stilului în proza… Prof. Cristian Lazăr

Pagina 14 „Alma Pater Hussiensis“… Ion N. Oprea

Pagina 15 Interpretarea mitului Ulise… Prof. Vasile Cociu

Pagina 16 Alimentaţie sănătoasă Dr. Melania Radu Dr. George Marin

Pagina 19 Ufologie şi strategie militaro-industrială Prof. Violeta Bucur

Pagina 22 Fiinţele extraterestre… Prof. dr. Nicolae Popovici

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 2

Fecunditatea şi fertilitatea erau cele mai importante aspecte de perpetuare a vieţii, începând de la nivelul regnului mineral-vegetal până la cel uman. Viaţa, viabilitatea, nu înseamnă doar perpetuarea, ci şi reprezentarea arhetipală a logosului divin, a emanaţiei fonematice, fapt validat de scrierea iniţiatică pictografică de pe reversul tronului pe care stătea Marea Zeiţă Iniţiatoare.

Din cele 21 de zeiţe doar 13 dintre ele erau aşezate pe tronuri, pentru că doar 13 zeiţe erau răspunzătoare de unele iniţieri mistice ale Universului.

Tronurile celor 13 zeiţe iniţiatoare Pe lângă semnificaţia morfologică a acestora s-au

desprins şi elemente iniţiatic-esoterice deduse din alte componente materiale din care au fost confecţionate statuetele. De exemplu vopseaua naturală roşie, care acoperea cu un strat protector statuetele, simboliza dinamismul evolutiv spiralat al creaţiei, viaţa sub toate aspectele ei. În acelaşi timp roşul este culoarea care dă protecţie subtilă, aurică, purtătorului.

Şamanii precucutenieni foloseau vopseaua roşie crudă cu scopul de a proteja subtil, statuietele zeităţi de influenţele negative, ostile ale profanilor.

Un alt element simbolic identificat la statuete este incizia, care împarte în mod egal anumite zone anatomice, schiţează anumite atitudini corporale şi chiar vestimentaţia "cochetă" a zeiţelor. Partea trunchiului superior este uşor stilizată, uneori chiar minimalizată. Doar 7 statuete au sâni, ca element definitoriu. Acest fapt transpune următorul argument iniţiatic: sânii sunt cei care alăptează, care susţin primul "germene" de viaţă, simbol al maternităţii şi al maturităţii, al condensării emanaţiei universale, etapă în care se trece de la transcendent la imanent, de la divin la uman, de la subtil la grosier.

Acest grup de 7 statuete susţin nivelul intermediar al logosului divin. Numărul 7 este întâlnit frecvent în inventarul zeiţelor de la Isaiia - de exemplu cele 21 de statuete (7 x 3), cele 42 de mărgele (7 x 6), fiind pus în corespondenţă cu cele 7 planete tradiţionale, cu cele 7 lumi subtile, cu cele 7 note muzicale etc.

Şamanii precucutenieni îmbinau pragmatismul empiric cu ştiinţa sacră a timpului şi spaţiului contemporan. Astfel pe tronul cu inscripţia pictografică de pe revers, apar alveole într-un şir spiralat dinspre centru spre exterior. Spirala are un sens Yin (în sensul acelor de ceasornic), iar spre exterior - spătarul tronului, un sens Yang (invers acelor de ceasornic). Ce ne

dovedeşte acest fapt? Spirala este întâlnită încă din perioada civilizaţiei

Starcevo-Criş (circa 7000 - 8000 ani) atât în pictură cât şi în incinzie, fiind un element votiv cu semnificaţie solară.

Oamenii de ştiinţă contemporani au descoperit cu radiotelescoapele că universul se expansionează în spirală, în sens Yang. Aceeaşi formă este întâlnită şi la vrejul unor leguminoase, la cochiliile melcilor şi la unele specii de scoici, la molecula de A. D. N., la galaxii etc.

Aşadar, arhetipul spiralic, cu analogii de la nivel microcosmic (A. D. N) până la cel macrocosmic (Galaxii, metagalaxii etc. ), a fost intuit de magii epocii primitive pe cale senzorial-telepatică.

Se ştie că şi astăzi unii membri - conducători sau preoţi ai unor triburi din junglele Terrei intră în transă sub influenţa alcaloidică a unor plante halucinogene, având acces în acest mod la unele arhetipuri ale subconştientului colectiv (vezi studiile pe această temă a renumitului psiholog Young) sau în unele "locuri paradisiace" din astralul invizibil (Akasha). Aşa se explică simbolismul pictural şi inciziile de pe unele vase de cult, având diverse forme arhetipale pe care ştiinţa le-a confirmat abia în era calculatoarelor: zvastica solară, spirala, triunghiurile, pătratele, conurile etc. Chiar vasul ceramic în care au fost descoperite cele 21 de zeiţe are o formă aproximativ pătrată, fapt care demonstrează apartenenţa telurică manifestatoare a ritualului săvârşit prin intermediul acestora.

Vasul care a constituit „vehiculul subtil“ pentru „călătoria“ zeiţelor în timpurile prezente

Strămoşii noştri intuiau că orice formă produce o

energie subtilă specifică, o rezonanţă arhetipală. Simbolismul esoteric al statuetelor - zeităţi de la Isaiia cuprinde şi latura androginală ca iniţiere în tainele sacre ale universului.

Astfel, cele 13 tronuri ale zeiţelor au spre partea superioară schiţate forma unor coarne de taur. Taurul este simbolul virilităţii, al forţei, al energiei emisive matriciale. Unirea dintre cele 2 forme de energie (yin - feminin cu yang - masculin) dau naştere androgenităţii. Zeiţele reprezentau pe Mama Shakti (Geia) iar capetele de taur principiul masculin transcendent. Prin unirea celor două principii se zămislea viaţa sub toate aspectele sale manifestatoare. Ideea cuplului divin este întâlnită ulterior şi la geto-daci. Zamolxis, reprezentant al principiului masculin, este însoţit de contrapartea sa Bendis (vezi „Getica“ lui Vasile Pârvan).

Cu toate că acest simbolism este clar exprimat prin incizii şi pictură, unele elemente legate de săvârşirea ritualică, de "activitatea" şamanilor în plan subtil şi implicarea lor în aceasta, rămân în continuare o enigmă.

Scrierea pictografică arhaică de pe tableta de lut ars şi tronul "zeiţei iniţiatoare" rămân încă "mute" la eforturile noastre de descifrare a acestor taine sacre ale civilizaţiilor străvechi de pe teritoriul României. Poate viitorul ne va oferi o altă faţetă prin care să redescoperim adevărul despre aceste populaţii „îngropate“ de mantaua timpului.

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 3

Biblia şi banii Aurel Cordaş Drumul spre monedă a trecut

prin etapa găsirii unui echivalent general, adică din mulţimea bunurilor s-au desprins unele cu rol intermediar, sau unitate de măsură a valorii celorlalte bunuri: aşchii de silex, vârfuri de săgeţi, animale, sare, bucăţi de metal etc.

Această etapă a fost precedată, în istoria omenirii, de perioada trocului (schimbul natural, direct) adică produs contra produs, etapă ce este rezultatul separării comunităţilor de păstori de cele de agricultori, care face să se dezvolte schimburile.

În timp, datorită dezvoltării forţelor de producţie are loc separarea meşteşugarilor de restul comunităţilor de agricultori şi păstori. Deci putem spune că a Doua Mare Diviziune a Muncii a dus la dezvoltarea mai accentuată a producţiei de bunuri şi la lărgirea pieţei.

Putem vorbi acum de perioada banilor-marfă (banii-naturali). Este vorba de o marfă aleasă din multe altele, având calităţi deosebite pentru uşurarea schimbului (are valoare de întrebuinţare, este divizibilă, se conservă timp îndelungat, prezintă încredere etc. ) Exemplu: animale, sclavi, tutun, ţesături, perle, mirodenii etc.

Se trece deci de la sistemul simplist al trocului, caracteristic economiei naturale, la folosirea anumitor mărfuri ca unitate de măsură a valorii, la un echivalent general, pentru restul produselor, aşa încât să fie uşurată şi accelerată circulaţia bunurilor între comunităţile omeneşti.

În prima parte a istoriei omeneşti, pentru efectuarea plăţilor ocazionate de schimb au fost folosite de-a lungul timpului, precum ştim, produse ca: vite, cereale, sare, ceai, ş. a. ajungându-se în timp până la utilizarea generalizată a metalelor, care vor începe să fie bătute ca monede, pentru o mânuire mai uşoară.

Descoperirea şi dezvoltarea metalurgiei fac ca rolul de echivalent general să-l îndeplinească, cu timpul metalele. Deci metalul este acceptat ca principala formă bănească. În cadrul schimbului, metalele erau cerute pentru calităţile lor deosebite, dar şi prin faptul că nu se găseau în toate ţările.

Suntem în perioada metalului-bani. Deoarece bucăţile de metal, preţios şi în paralel cel nepreţios, folosite ca bani, erau de greutate şi puritate diferită, trebuiau tăiate şi cântărite, pentru uşurarea schimbului s-a recurs la baterea de monedă de o anumită greutate, formă şi conţinut.

Tot pentru uşurarea schimbului, denumirea măsurilor de greutate s-a dat celor dintâi monede propriu-zise, care au apărut pentru prima dată în secolul

VII î. Hr., nemaifiind nevoie de cântărirea lor. Suntem în etapa banilor-monedă.

În timp, pentru a se evita suprapunerea denumirii monetare cu denumirea unităţilor de măsură s-a legiferat separarea măsurilor de greutate de valoarea monedei.

Din Biblie aflăm denumirea şi valorile monetare folosite în acele timpuri. Valoarea de schimb a monedelor depindea de natura şi greutatea metalelor din care erau confecţionate. Raportul obişnuit dintre aur şi argint era de 1:13, iar dintre argint şi aramă de 1:60. Acesta era bimetalismul antic. Talantul nu era o monedă propriu-zisă ci denumirea semnelor monetare mari.

Banii au fost şi sunt întotdeauna o problemă pentru mulţi oameni. Datoriile, lipsurile sunt cauze comune care stau la baza divorţurilor, depresiilor, suicidului. Banii pot reprezenta cea mai perfidă formă a puterii. Însă nu trebuie să uităm că banii sunt şi devin sangele care circulă în venele organismului, purtând oxigenul ce dă viaţă şi propulsează producţia şi circulaţia bunurilor.

Leviticul“ Carte ce aparţine Vechiului Testament constă în principal din regulamentele preoţiei levitice, precum şi din legi pe care preotul le predă poporului.

La capitolul 25, paragraful 27, aflăm că sentimentul iubirii faţă de aproapele tău poate fi blocat din dragoste exagerată faţă de arginţi.

Nimeni să nu-l înşele pe aproapele său, ci teme-te de Domnul Dumnezeul tău…

În capitolul „Legiuiri casnice“ din Cartea „Deuteronomul“ sau „A Doua Lege,“ Cartea din Vechiul Testament cuprinde legi şi alte norme de organizare a evreilor de după moartea lui Moise. Se cere să fii corect şi drept cu cel ce munceşte pentru tine.

Plata să i-o dai în aceeaşi zi înainte de asfinţitul soarelui de vreme ce este sărac şi în ea este nădejdea, ca nu cumva să strige el către Domnul şi păcat să fie pentru tine. (Dt. 24, 19-21).

În capitolul „Pârga roadelor” din aceeaşi Carte găsim în continuare legi extrem de blânde care ne învaţă bunătatea faţă de semenii noştri mai puţin norocoşi.

Să nu-ţi închizi mâna dinaintea fratelui tău celui lipsit, dimpotrivă deschideţi-vă mâinile amândouă şi împrumutaţi-l cu oricât îi va trebui şi pentru orice are lipsă. (Dt. 15, 7-8).

Găsim în Cartea „Psalmilor” (psalm = „specie a liricii religioase, cu caracter de odă sau de rugăciune cântată, sau specie a poeziei lirice, laice, în care autorul îşi exprimă frământările spirituale determinate de raporturile cu divinitatea“), înalte sentimente de morală şi înţelepciune. Exemplificăm doar ideea că banii nu sunt scopul

principal al vieţii noastre. De-ar curge-n valuri bogăţia,

inima să nu v-o apropiaţi de ea. (Psalmii 61,11).

Proverbele sau pildele lui Solomon sunt una din Cărţile Vechiului Testament care cuprinde o culegere de proverbe (proverb â expresie populară care cuprinde într-o formă foarte concentrată şi sugestivă, o învăţătură morală sau o experienţă de viaţă). Altfel spus, proverbele sunt cuvinte de înţelepciune reduse la o singură frază. Din capitolul Proverbe, 22:7, aflăm că:

Bogatul stăpâneşte pe cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.

Creşterea datoriilor pot provoca tensiuni în familie, libertatea financiară scade, în sensul că nu mai suntem liberi în deciziile noastre economice. Legat de problema creditelor aflăm din Proverbe, (17:18) că omul care girează devine responsabil d. p. v. legal pentru datoria celuilalt:

Omul fără minte, se pune chezaş pentru aproapele său.

Mai aflăm din Biblie că fără muncă şi cinste nimic nu durează:

Bogăţia câştigată fără trudă scade. (Proverbe, 13:11).

Tot din Biblie aflăm despre: prosperitate, probleme de familie, dăruire, omenie, spirit de întrajutorare, înţelepciune, fapte creştineşti care dau un nume bun, o imagine bună şi binecuvântare Divină.

În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în câştigurile celui rău este tulburare. (Prov. 15:16).

Cel lacom de câştig îşi tulbură casa dar cine urăşte mita va trăi. (Proverbe, 15:27).

Unul care dă cu mănă largă, ajunge mai bogat şi altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat şi ce udă pe alţii va fi udat şi el.

Un nume bun e mai de preţ decât bogăţia multă. (Prov., 22,1).

Dumnezeu îl binecuvântează pe omul vesel şi darnic. (Prov., 22:8).

Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici nu va căpăta răspuns când va striga. (Prov., 21:13).

Milostenia şi credinţa să nu-ţi lipsească, prinde-ţi-le de grumaz pe lespedea inimii şi vei afla har. (Prov., 3. 3).

Nu te da în lături de a face bine celui lipsit atunci cînd mâna ta poate să ajute. Nu zice, acum, du-te, mai vino mâine şi-ţi voi da. (Prov., 16,16).

Nu bogăţia devine dominanta vieţii noastre, nu aici este răul, ci lăcomia de a avea cât mai mult.

Cartea „Eclesiastul” (cel ce vorbeşte în faţa adunării, orator, cel ce predică), arată că viaţa pământească nu poate da omului fericirea deplină, dar cel înţelept este sfătuit să se folosească în mod echilibrat de bucuriile acestei lumi, amintindu-şi de judecata Divină.

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 4

Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune. (Ecc., 5:10-11).

În Cartea „Evanghelia după Matei” care face parte din Noul Testament se istoriseşte viaţa şi învăţăturile Domnului Iisus Hristos aşa cum au avut loc, cum s-au desfăşurat, dovedindu-se mesianitatea şi divinitatea Mântuitorului.

La capitolul 6, paragraful 19-21 în Evanghelia (Vestea cea Bună) după Matei găsim următorul sfat:

Nu vă strângeţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii sapă şi le fură, ci strângeţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde hoţii nu la sapă, nici nu le fură. Căci unde este inima ta, acolo este şi inima ta.

Sufletului care nu cunoaşte mila atunci când vede sărăcia oamenilor, nici Domnul nu-i poate deschide uşa:

Fericiţi cei milostivi, că aceea se vor milui. (Mt., 5, 7).

Celui care cere de la tine dă-i şi celui ce vrea să împrumute de la tine, nu-i întoarce spatele. (Mt., 5, 42).

Scrierea Apostolului Marcu, rămasă cunoscută în Noul Testament sub numele de „Evanghelia după Marcu“, convinge pe creştinii proveniţi din păgâni că Domnul Hristos este fiul lui Dumnezeu. Pentru acest motiv el povesteşte viaţa şi faptele Mântuitorului în rezumat.

Din Evanghelia după Marcu aflăm că:

Lăcomia îl spurcă pe om. (Marcu, 7: 20-23).

El a mai zis oamenilor: Ce iese din om aceea întinează

pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele…. furturi, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, fapte de ruşine, hula, orgoliu, nebunia. Toate lucrurile rele ies dinăuntru şi întinează pe om.

Evanghelia după Luca îl are ca destinatar pe un patrician roman numit Teofil, trecut la creştinism. Scrierea

doreşte să-l convingă că viaţa şi faptele Domnului Iisus Hristos sunt adevărate, istorice, petrecute în faţa martorilor oculari.

În Evanghelia după Luca la capitolul 6, versetul 38 ni se spune:

Daţi şi vi se va da, ba încă vi se va turna în sân măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra căci, cu ce măsură veţi măsura cu aceea vi se va măsura.

„Faptele Apostolilor“ este ultima carte istorică a Noului Testament, în care se descrie înfiinţarea Bisericii creştine, primele începuturi ale creştinismului şi răspândirea creştinismului prin cei mai însemnaţi Apostoli ai Domnului Iisus Hristos.

În capitolul 20, paragraful 35 din „Faptele Apostolilor“ găsim ideea că este o mare binecuvântare să fii generos.

În toate privinţele, v-am arătat că lucrând astfel, trebuie să ajutăm pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus Hristos, pe care El Însuşi le-a spus. Este mai ferice să dai, decât să primeşti.

„Epistolele către Corinteni“ sunt scrieri care lămuresc problemele cu care se confruntă Biserica din Corint referitoare la: căsătorie, imoralitate, chemări în judecată ş. a. şi în plus arată începuturile şi dezvoltarea credinţei în lumea păgână.

Din Epistolele către Corinteni învăţăm printre altele, despre mărinimie.

Să ştiţi cine seamănă puţin va secera puţin, dar cine va semăna cu binecuvântare va secera cu binecuvântare. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău sau de nevoie, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu, Dumnezeu poate spori. (2 Cor., 9:1-12).

Sfântul Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru că, având totdeauna din toate din destul, să fiţi plini de orice faptă bună, după cum este scris. A împrăştiat, a dat săracilor, dreptatea lui rămâne în veac.

Scopul „Epistolelor către Timotei“ este de a da sfaturi de către Sfântul Apostol Pavel, episcopului

Timotei, cum să organizeze cultul, cum să aleagă preoţii, cum să se comporte faţă de diferite categorii sociale din Biserică.

În Timotei cap. 6, paragrafele 9-10,17,18, aflăm că rădăcina răului poate fi dragostea pentru bani, căci produce ură, răpiri, invidie, despărţiri, vrajbe, tulburări, ţinerea de minte a răului, cruzimi, ucideri.

Cei ce vor să se îmbogăţească dimpotrivă cad în ispită, în multe pofte nebune şi periculoase care înfundă oamenii în ruină şi în distrugere.

Căci nimic nu am adus noi în lume şi nici nu putem să luăm nimic de la ea.

„Epistola către Evrei“ este un adevărat tratat de teologie urmat de norme pentru o înaltă viaţă creştină.

Purtarea voastră să fie fără iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi acum căci El Însuşi a zis „ Nicidecum n-am să te las, căci cu nici un chip nu te voi părăsi!”. (Evrei, 13:15).

Acţiunea facerii de bine în sensul milosteniei poate fi amplificată şi modernizată prin învestiţii ce au ca scop crearea de locuri de muncă şi dezvoltare economică.

Bibliografie selectivă Ioan Constantinescu – Studiul

Noului Testament, Ed. Institutului Biblic şi Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2002.

Teofil Pâraian – Gînduri de altădată, pentru atunci, pentru acum, pentru totdeauna, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006.

Evraghie Ponticul – În lupta cu gândurile. Despre cele 8 gânduri ale răutăţii şi replici împotriva lor, Ed. Desis, Sibiu, 2006.

Sfântul Ion Scăraru – Scara Raiului, Ed., Învierea, Arhiepiscopia Timişoarei, 2007.

Curs de studiul Vechiului Testament, Ed., Universităţii „A. I. Cuza“- Iaşi, 1993.

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.

Carmen Angheluş Să fiu o literă să mă eliberez să mă eliberez de gânduri de aşteptări de căutări de vis să mă eliberez de iubiri pământeşti să alerg doar spre tine să mă-nchipui transparentă. . . să devin rugăciune absentă pentru lume să fiu să mă eliberez

să mă-mpart tuturor dar să rămân numai a ta numai ţie să-ţi şoptesc a mea neputinţă nebuna mea iubire ce tu mi-ai dăruit-o când m-am născut atât de dureros din tine Sfânt IISUS să fiu eu însămi să fiu ceea ce sunt să fiu o literă o singură literă a. . . Cuvântului întrupat

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 5

Asumarea labirintului sau pur şi simplu ascultare Tristeţe să trec să trec prin labirintul fiinţei tale de foc fără să caut ieşirea pur şi simplu să trec să las acolo din mine ceea ce sufletul tău rănit cere fără să spună să suport cu zâmbetul trist încordarea ta toată şi zgura adunată de-a valma să cânt să mă rog să zbor să trăiesc în labirintul acesta ca şi cum firescu-i pe-aproape ca şi cum ce se-ntâmplă se poate

să-ndur o existenţă cenuşie să-ndur fără să-mi pierd elanul şi echilibrul să aştept să obosesc să nu spun să nu cred să nu simt să nu sper să fiu atât de cuminte atât de ascultătoare atât de fragilă încât să par chiar nebună. . . doar IISUS la sfârşit să mă ia blând de mână şi să-mi şoptească ajunge…

sunt zile când privesc de din afara mea şi mă cutremur toată ce tristă singură şi goală am rămas încerc să mă agăţ de o iluzie să nu mă prăbuşesc iar în neant îl chem pe blândul Domn IISUS un semn să-mi dea să simt că nu m-a părăsit şi el ci tot mă-ngăduie ca altădată înţelegându-mi dorul şi neputinţa de-a mă ridica deplin la cer

Teodora Fălcianu Rugă O lacrimă dintr-un nor stingher Mă sărută pe faţa ridicată spre cer. Mă sărută pe ochii închişi către rugă Amintiri triste şi supărări ca să fugă. Poate să cadă lacrimi o mie Amintirile tot o să învie.

Toamna Două frunze stau de vorbă Pe o ramură îngheţată Vântul le-a întrebat în glumă: — Care se vrea legănată? Suflă vântule uşor, te implor! Spune una dintre ele De sufli tare am să mor Vai de zilele mele. Vântul forţe aduna Se apuca şi sufla Iar ele îl tot ruga: — Leganatu-i leganat Dar vânt tare ai suflat, Ia inimioară ne-a îngheţat Ce păcat, ce păcat!

Daniel Toma Pasteluri (1) Cântecul sufletului mângâiat de Domnul Se ridica deasupra prafului Pe care vântul îl poarta Pe străzile oraşului Familiar şi îndrăgostit. Păsările au plecat în lungi şiruri Ce brăzdau cerul: Grăbite cârduri îngreuiate de nelinişti. Culorile pe dealuri, aprinse în ruga stau, Din ziduri se înalţă un cântec de durere: Nu se citeşte prin oraş Cuvântul cel dumnezeesc.

Pasteluri (2) La poala calda a pădurii Am adăpost romantic Sorbind cu ochii avizi Lumina dulce, diafana Ce fascinant cădea Printre copacii majestuoşi. A respirat sublimul Împărăţiei lor de linişte şi sevă. Din verzile ramuri duioase Luciri aurii scânteiau Şi-nsufleţite cuvinte de imn Se iscau în sufletu-mi fad Spre a cânta o lauda vie Părintelui Atoatecreator. Numai omul construieşte un decor mincinos, Mânuind tacticos Pumnalele perfide ale exploatării sociale.

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 6

Lazăr Cristina Sânge transcendent Sânge… pluteşte-n mine clopotul acela se topeşte în iubire, umila lui spreranţă-I arsă în nefiinţă teluric, se smunceşte din privire, e doar forţa solară din pura-mi oglindire zăresc clipa eternă mai presus de şovoire, nu sunt zid, căci m-aş izbi de valuri şi în stânci m-aş fărămiţa, dar ceara Lui lipseşte iubirea-n suferindă, inima mea. Plânge. . . rugul nu mai primeşte astăzi străini credinţei Sale, risipiţi în morţile lor pline de veacuri de zefir.

Catharsis poate rosti amorul despre tine, ropot de ploaie, dulce, sihastru ca dorul ce se scutură retras amăgindu-se-n decorul asfinţitului nesupus al unei neprihănite ispitiri purcese din zeificarea muzei mai presus de firi Sânge plânge curgând nesăţios din iubire reflectare a celestului în privire, te pătrund durere mai dulce ca mierea mângâierii rămâi trădătorului- ascuns curge prin venele mele cu forţa arzătoare, câmpul topit în clopote de ieri a sălăşluit Sângele înlăcrimat- ochi zburând în infinit.

Mihai Ralea

Angelica Marcela Marcu Născut în Bucureşti, la 1 mai 1896, într-o familie de

magistraţi originari din Huşi, Mihai Ralea îşi face studiile liceale la Iaşi, iar studiile universitare la Bucureşti1.

Între 1919-1923, îşi ia doctoratul în Litere şi Filosofie la Sorbona cu teza L’ idée de révolution dans les doctrines socialistes2 şi doctoratul în Drept cu teza Proudhon - sa conception du progrès et son attitude sociale3. Din capitala Franţei, ţine permanent legătura cu cei din ţară, în special cu Garabet Ibrăileanu, trimite articole şi cronici despre cultura şi mişcarea intelectuală franceză, grupate sub titlul Scrisori din Paris, pentru a fi publicate în revista "Viaţa Românească".

Întors în ţară, în 1923, devine asistent al profesorului Ion Petrovici, la catedra de Psihologie a Universităţii din Iaşi.

În 1924, se înscrie Partidul Ţăranesc, de unde va fi ales deputat în Parlament. Colaborează cu ziarul "Dreptatea", al cărui director va fi până în 1938.

Din 1926, este numit profesor la catedra de Psihologie şi Estetică a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi, până în 1929, când va fi transferat la Universitatea Bucureşti, ca şef la Catedra de Estetică şi Critică literară.

Din anul 1933, acceptă propunerea lui Garabet Ibrăileanu de a coordona activitatea revistei "Viaţa Românească", devenind ulterior directorul acesteia, în paginile căreia semnează remar-cabile studii de sociologie, estetică şi critică literară. Ca profesor de estetică la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, des-făşoară o bogată muncă ştiinţifică şi didactică, formând în jurul său un cerc de cadre cărora le insuflă pasiunea pentru cercetare.

În toată această perioadă, publică numeroase lucrări 1 Mihai Ralea. Explicarea omului. Prefaţă şi tabel cronologic

de Florin Mihăilescu. Bucureşti: Editura, Minerva, 1996, p. XXIX.

2 Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste (trad. n. ) 3 Proudhon - concepţia sa despre progres şi atitudinea sa

socială (trad. n.).

ştiinţifice: Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului (1926), Explicarea omului (1946), Psihologie şi viaţă (1938), Cele două Franţe (1955), În Extremul Occident (1955), Scrieri din trecut (1957-1958), Sociologia succesului (1962) etc.

În plan politic, Mihai Ralea a deţinut numeroase demnităţi: deputat naţional-ţărănist (1928), fondator al Partidului socialist-ţărănesc, primul ambasador român la Washinton (1946-1948), ministru al Cultelor, ministru al Artelor în primul guvern prezidat de dr. Petru Groza, ministrul Muncii, membru în Consiliul de Stat, Preşedinte al Comitetului Naţional pentru Apărarea Păcii, preşedinte al Comisiei Naţionale UNESCO, membru titular al Academiei Române etc.

Mihai Ralea a condus multe delegaţii româneşti peste hotare. Om cu o vastă cultură, recunoscut în cercurile ştiinţifice internaţionale, în special în domeniul filosofic, a fost desemnat să reprezinte România la diferite congrese ştiinţifice. În 1958, “Mihai Ralea a fost delegat să trateze cu guvernul sovietic restiuirea unor valoroase opere de artă şi obiecte de mare preţ istoric privitoare la trecutul neamului“ 4.

S-a stins din viaţă la 17 august 1964, în urma unei congestii cerebrale, fiind în tren spre Berlin, unde urma să participe la o reuniune internaţională.

«Om de ştiinţă de prestigiu internaţional în calitate de preşedinte al Institutului român pentru relaţii culturale cu străinătatea, a avut o deosebită contribuţie la apropierea şi colaborarea dintre oamenii de ştiinţă şi cultură din ţara noastră şi colegii lor de peste hotare.»5 Mihai Ralea a fost, de la începutul şi până la sfârşitul carierei, un umanist. În centrul atenţiei sale, a stat în permanenţă omul, abordat şi analizat în cele mai diverse perspective. Concluziile gânditorului şi eseistului au rămas optimiste, lucide, apelând la argumente originale şi convingătoare.

Nu ne-am propus să intrăm în complexitatea operei scriitorului Mihai Ralea. Pornind de la premisa că din literatura 4 Istoria Huşilor. Volum coordonat de Theodor Codreanu.

Galaţi: Editura Porto-Franco, 1995, p. 96. 5 Necrologul lui Mihai Ralea, publicat în ziarul "Scânteia",

din 17 august 1964.

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 7

de frontieră fac parte: jurnalul intim, scrisorile, autografele, am considerat că ar constitui un element de originalitate să ne oprim asupra corespondenţei trimise criticului literar Garabet Ibrăileanu în perioada 1919-1923 din Paris, unde studentul Mihai Ralea îşi pregătea cele două doctorate.

În fondul documentar al bibliotecii huşene se află 29 scrisori (copii xerox după originalele aflate în Arhiva Statului - Iaşi) ale lui Mihai Ralea către Garabet Ibrăileanu, director al revistei "Viaţa Românească".

În Scrisori către Ibrăileanu6, volumul II, am regăsit corespondenţa trimisă de Mihai Ralea în perioada cuprinsă între anii 1920-1929. Lecturarea scrisorilor ne-a trimis în atmosfera acelor ani, din ţară şi din Paris, dezvăluind o frumoasă prietenie între studentul eminent şi profesorul său.

După studierea scrisorilor şi compararea cu ceea ce avem în fondul documentar, am constatat că biblioteca deţine câteva scrisori care nu sunt cuprinse în volumul sus menţionat şi pe care ne-am propus să le redăm în prezenta lucrare spre exemplificare.

Din seria Scrisori din Paris, ne-am oprit asupra primei scrisori, trimisă în decembrie 1919 şi publicată în nr. 1 al „Vieţii Româneşti“, martie 1920 (Anexa 15).

Scrisori din Paris7 După patru ani de război,

Parisul, capitala păcii, a găzduit zece luni snobismul gentlemenilor transoceanici, care poartă-şi spleenul prin locurile unde vreo comisie oficială aruncă pe piaţa lumii o nouă modă. Acum au plecat. Parisul decongestionat se recaută în procesiuni de carnaval şi nesăţioase pofte de amuzament. Se ghiceşte nevroza senzuală, libertină, economisită în cei patru ani de mizerie. Cu toate acestea, aceşti oameni care-şi promit orgii de viaţă şi de bună desfătare reuşesc greu. Îi surprinzi bântuiţi parcă de o presimţire sinistră. Pe lângă aceasta, imaginaţia obosită nu mai poate plăsmui noutăţi. Astfel întreg Parisul trăieşte ca parazit al trecutului. Se simt elanurile artificiale, proiectele banale. La teatru, reluări şi iar reluări. Ca variaţie, câte un… Corneille sau Racine. În publicaţii, la cursuri, expoziţii, lucruri comune sau reminiscente

Şi pentru igiena socială a acestui popor obosit şi încercat, banalul e un admirabil medicament: nu există reconfortare mai sănătoasă a nervilor ca mecanica automată a repetiţiei.

În faţa acestor vicisitudini, oraşul istoric, de zece ori secular………

Extreme ca opinii, egal de interesante prin polemica lor viguroasă, "Humanité" pe de o parte, "Action française" pe de alta, se citesc totdeauna cu interes. Combinându-le, poţi avea o idee despre media lucrurilor de aici.

Despre teatru nu s-ar putea spune, iarăşi, prea multe lucruri bune. Trivialitatea şi butaforia ieftină le-a înveninat. Vorbesc despre teatrele de pe bulevard. În schimb,”Comedia Franceză” se îndărătniceşte în declamaţia emfatică, oficială şi preţenţioasă a repertoriului clasic. Actorii acestui teatru (nu toţi) îşi forţează vocea la o muzicalitate specială, astfel că “bonsoir” se spune, obligatoriu, în ton minor, iar “bonjour”, în ton major. 6 Scrisori către Ibrăileanu, vol. II, Bucureşti: Editura

Minerva, 1971, p. 285-318. 7 Scrisori din Paris, publicată în "Viaţa Românească", nr. 1,

martie 1920. Fragmente din pag. 1 şi 11, 12.

În celelalte părţi, piese de duzină, cu actori foarte buni. Ca repertoriu, face excepţie “Théatre de Louvre” unde

bunăvoinţa lui …. şi a lui Suzanne Despres, au reuşit să monteze o “I. Gabler” şi un "Rosmersholm” aproape veritabile. Micul teatru“ des Arts” şi “Vieux Colombie” ne promit în curând Claudel, Fr. De Curel, Strindberg şi Maetherlinck.

În decorul acesta, pe care m-am muncit să vi-l schiţez, românii mobilizează şi ei un colţişor. Îi întâlneşti peste tot şi nu e zi să nu auzi în simfonia seminţiilor „dulcea limbă românească”. Şi suntem simpatic priviţi - vorbesc de persoanele care fac politică internaţională. Comunul muritor poporul, e indiferent la bizaterii geografice. Cei dintâi însă speculează nemulţumirea comună contra americanilor şi scontează, într-un viitor şi posibil conflict, ajutorul nostru. Au început să ne şi cunoască puţin. Vitrinele au totdeauna două, trei volume despre România. Se cunoaşte geografie, poziţia noastră pe harta Europei. Astfel timpurile când numai nenorocitele gazde din cartierul lor cunoşteau această afurisită rasă sau când ajungea la Bucureşti o scrisoare cu această adresă: Bukarest – Bulgaria – Asie – Mineure ─ au trecut de mult

Se ştie că suntem latini, francofili, că am făcut războiul glorios şi că suferim atroce de la boşi şi…americani. E adevărat că au contribuit şi unii români inimoşi la cunoaşterea ţării noastre. Albumul admirabil redactat de Gh. Răut va da o idee aproape completă despre calităţile nenorocitului popor pe care, cândva, Weizane, la Leipzig, îl făcea cunoscut prin fotografii de ţigani lingurari…

Decembrie 1919, Paris. Mihail D. Ralea Pe lângă redarea atmosferei

din viaţa pariziană, Mihai Ralea sugerează noi idei legate de redactarea revistei "Viaţa Românească", despre subiecte ce-şi pot găsi loc în paginile revistei. Făcea aprecieri critice asupra operelor unor scriitori, şi lucru deloc de neglijat este faptul că încuraja tinerii talentaţi şi îi propunea spre publicare în paginile aceleiaşi reviste. Printre aceştia, se număra I. D. Suchianu, cu care a fost coleg la Iaşi şi la Paris, propus şi lansat cu studiul de debut Th. Hardy. Pe alţii îi supunea unor critici vehemente, fapt ce i-a atras unele animozităţi.

O scrisoare emoţionantă, adresată profesorului Garabet

Ibrăileanu, necuprinsă în volumul Scrisori către Ibrăileanu, este şi cea scrisă din ţară, de la Huşi, datată aproximativ 1 august 1923, după ce Mihai Ralea a terminat “cariera de student bătrân“, încheiată cu cele două doctorate “luate cu menţiune maximă” (Anexa18).

Mult stimate Domnule Ibrăileanu Sunt în ţară de vreo două săptămâni şi nu m-am

învrednicit încă să vă scriu. Eram extenuat de drum şi de surmenajul căpătat la Paris. Acum am terminat cu bine. Am luat cu menţiune maximă doctoratul în Litere la Sorbona. ─ Am terminat astfel cariera mea de student bătrân. M-am şi odihnit şi de la 15 august mă instalez la Iaşi ca să vă dau tot concursul de care sunt capabil la ameliorarea revistei.

La Paris am vorbit cu majoritatea revistelor pentru schimb. ─ Multe mi-au promis. Am lăsat pe cineva acolo care să-I execute. Sper de la 1 Septembrie să avem un bogat material în această privinţă…

Mă ocup să organizez o legiune de vreo zece băieţi tineri din cei mai distinşi, care să facă în mod fidel, regulat recenzii. Pe

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 8

urmă va trebui să aranjăm aceste recenzii într-o anumită ordine. În Paris avem un bun corespondent care ne va trimite regulat “scrisori”. Trebuie să găsim deasemeni pentru Berlin şi Londra.

Serviciul cronicilor trebuie şi el organizat, repartizat la colaboratori fixi şi prompţi. Reforma cea mare însă care trebuie introdusă e reînfiinţarea atitudinii active, militante7 în critica revistei. Cultura noastră e departe de a fi fixată ca în occident. Ea trebuie veşnic canalizată şi îndrumată. O revistă de autoritatea V. R. trebuie să-şi spună cuvântul în toate chestiunile la ordinea zilei. La Bucureşti am căutat să văd diferiţi intelectuali şi publicişti, care în unanimitate mi-au exprimat regrete (unii şi indignare) asupra rezervei “Vieţii Româneşti “. D-nii C. Stere şi Pătrăşcanu, cu care am stat de vorbă la Bucureşti, sunt de aceeaşi părere. Dacă veţi fi şi D-stră, va trebui să introducem regulat “ Miscelanea” pe care voi scri-o eu toată, dacă D-stră nu vreţi să mai intraţi în discuţii cu diferiţi scriitori. Bineînţeles, voi întrebuinţa tot tactul şi urbanitatea ca să nu ne facem ş…ţ. Voi scrie de asemeni în fiecare număr recenzii româneşti, o cronică socială şi politică, deci când şi când una literară, afară de alte articole de fond.

V-aş ruga să faceţi un sacrificiu şi să-mi răspundeţi un cuvânt asupra acestor chestiuni. Dacă e nevoie de o mai amplă explicaţie aş putea veni câteva zile la mănăstire9

Un singur lucru aş vrea să ştiu clar. E posibil ca în toamnă să mă însor. Aş putea avea atunci două odăi la "Viaţa Românească", cât de modeste, urmând bineînţeles să le mobilez eu? Aud că în Iaşi e o criză teribilă de locuinţe şi e posibil că nu voi găsi în altă parte. Am vorbit în această privinţă cu dl. Pătrăşcanu şi el crede că e posibil. Dacă aş şti din timp, aş putea să mă îngrijesc de mobilarea lor.

Vă trimit şi tezele mele. Teza principală v-am dedicat-o şi D-stră, ca aceluia care a contribuit, poate, cel mai mult la formaţiunea mea intelectuală şi filosofică.

Vă rog să arătaţi d-nei Ibrăileanu profundul meu respect, D-stră cele mai devotate sentimente.

Mihai D. Ralea Adresa: Mihai D. Ralea, Huşi Mihai Ralea nu a colaborat numai cu "Viaţa Româ-

nească", ci, pe lângă mulţi alţii, şi cu scriitorul Cezar Petrescu, director al revistei "Gândirea" de la Cluj, căruia îi trimitea articole, cronici pentru a fi publicate. Din scrisorile (copii xerox) pe care le avem în bibliotecă, am selectat una care este trimisă din Paris (Anexa 20).

Rue Tournefort 4 25 oct. 1921

Stimate D-le Petrescu Am primit scrisoarea D-tale din 15 oct. Deşi extrem de împovărat cu trei teze pe cap, cu

angajament de colaborare regulată la “Viaţa Românească” şi cu promisiuni de a scrie“ Lettres rommains” la “ Mercure de France”, voi face tot posibilul, cât de curând, să scriu câteva rânduri pentru simpatica “Gândirea “- cu atât mai mult cu cât majoritatea prietenilor ieşeni din generaţia mea: Demostene Botez, Teodorenii şi Phillipide scriu acolo. ─

Mulţumesc pentru cinstea ce-mi faci, cerându-mi colaborarea. Cordiale salutări, în curând articolul.

Al D-tale Mihai Ralea P. S. Mă gândesc ce-ar putea să vă convie mai bine ca

subiect. Aş fi mai uşurat dacă mi-ai sugera D-ta o temă de care are nevoie revista mai urgent. Câteva rânduri despre scriitorul moldovean C. Hogaş, de pildă!

Din lectura acestei corespondenţe, se percep lesne: imaginea vieţii intelectuale, preocupările literare ale lui Mihai Ralea, devotamentul, respectul şi chiar prietenia faţă de profesorul Garabet Ibrăileanu şi faţă de revista "Viaţa Românească", al cărei director va fi din anul 1933.

Pe dealul Dobrinei, într-un cadru natural feeric ce oferă priveliştea panoramică a Huşului, scriitorul Mihai Ralea şi-a construit o casă înconjurată de vie şi pomi fructiferi, împrejmuită de trandafiri, unde a petrecut o perioadă din viaţa sa, alături de soţie şi fiică.

„La Dobrina, unde îşi avea Ralea conacul, mi-a rămas în memorie amintirea casei, datorită abundenţei de vegetaţie ce o înconjoară, pomilor în pantă, cu umbre dulci, răcoroase, geamlâcurile ce reflectau ultimele raze de soare. Clădirea era bine împărţită, cu odăi încăpătoare şi verande în care se putea sta netulburat la taifas. Pe acolo trecuseră Sadoveanu, Vianu, fraţii Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Puiu Suchianu şi mulţi amici politici.“10

Astăzi Casa Ralea nu mai păstrează nimic din amprenta timpului, făcând parte din patrimoniul Episcopiei, ca Mănăstire.

Fiu al Huşului, spirit scânteietor şi rafinat, Mihai Ralea a iubit micul orăşel în care s-a născut şi a copilărit, întorcându-se cu multă nostalgie pe meleagurile natale. În Huşi a făcut lucruri durabile (Casa Ralea, Podul Ralea, linia ferată, biserica din Dobrina ş. a) care-i vor cinsti memoria în eternitate.

______________________________

8 Sublinierea îi aparţine lui Mihai Ralea. 9 Mănăstirea Văratec, unde G. Ibrăileanu se afla în vacanţă. 10 Costache Olăreanu. Conu Mişu, articol publicat în Adevărul

literar şi artistic, din 18 mai 1999.

Vicu Merlan: „Contribuţii monografice asupra depresiunii Huşilor“

Prof. Valeriu Neştian O foarte frumoasă, instructivă,

nobilă carte, pe care n-o poţi citi fără a încerca superioara bucurie dăruită de contactul cu o operă unde convieţuiesc stricteţea istoriei şi geografiei, siguranţa erudiţiei, înţelepciunea românească suflul larg al unui bun cunoscător al meandrelor şi surprizelor (inclusive fotografice!) oraşului dintre vii, ale zonei limitrofe. Se vede de la o poştă că

autorul are serioase înclinaţii spre cercetarea ştiinţifică a fenomenului istoric, geografic, sociologic etc. şi vocaţie reală către întocmirea de studii monografice. Inevitabilele inadvertenţe, scăpări, erori - corectabile - ţin de “ris-curile” acestei anevoioase întreprinderi intelectuale.

După umila mea părere, ca huşean, e o lucrare de excepţie, care unge inima oricărui cititor! Este, cred, şi o anamneză a istoriei Huşilor, care îndeamnă la meditaţii (pentru unii la nostalgii!), ce se înscrie cu cinste pe lista notabilă unde figurează alţi autori

remarcabili din trecut, de astăzi. E ca o poveste, cu precizarea că este o poveste şi un avertisment (imbold) pentru oamenii din toate locurile şi timpurile.

Îmi permit să-l felicit sincer, cu respectul cuvenit, pe autor, cu încredinţarea că vom auzi şi citi în viitor alte şi alte creaţii ale sale. Întreaga gratitudine pentru toate celea!

Totodată, îmi îngădui, fără precauţii şi-n spiritul adevărului, să fac unele notări, observaţii, completări, pe marginea cărţii pe care am citit-o aproape pe nerăsuflate:

– la p. 73: trenurile circulau în

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 9

iarna 1944-1945 pe ruta Crasna- Huşi în continuare; eu însumi mergeam în acea vreme cu trenul pe această secţie. La începutul anilor 1950, circula un automotor de noapte Iaşi-Huşi, direct, foarte bun pentru huşeni (evident şi retur).

Oameni de cultură huşeni – M. Ralea a luat atitudine nu doar “împotriva şovinismului şi fascismului” ci, regretabil şi de partea lui Carol al II-lea şi a comuniştilor, cărora le-a facut mari servicii; şi mari deservicii cărturarilor opozanţi (Eliade, Cioran, Pietrovici etc.) P. Popescu-Neveanu, cu studii la Leningrad, a fost el psiholog şi psiho-

pedagog, dar şi aprig militant “ateist ştiinţific”, şeful sectorului “Ateism” din Institutul Pedagogic; a scris lucrari anticreştine, comunizante, a acţionat îndârjit, pe teren, în compania ruşinoasă a reprezentaţilor “Departamentului Cultelor” şi ai Securităţii (autentic!).

Şcoala, factor de iluminare spirituală - la Huşi, în perioada interbe-lică au funcţionat şi Gimnaziul industrial (de pe str. Cişman), al cărui director a fost, ani mulţi, regretatul Răduţă (proprietar), Gimnaziul Comercial (în spatele fostului cinematograf orăşenesc), director, câţiva ani, C. Neştian.

Clubul elevilor nu poate fi confundat cu “Clubul Pionierilor”! Acesta din urmă, condus de persoane

“de încredere”, dispuse să execute întocmai ordinele venite de la PMR (PCR), avea drept scop principal educarea comunistă a copiilor şi adoles-cenţilor, inculcarea devotamentului faţă de un regim ilegal şi criminal, cultivarea partidolatriei, a ateismului, impunerea ”eticii revoluţionare”, a cultului perso-nalităţii, succesiv, a lui Stalin, Gh. Dej, a soţilor Ceauşescu, “a altor conducători de partid şi de stat”.

– instrumentişti valoroşi la Huşi au mai fost: Băluţă (fanfară), vioriştii Vintilă şi Munteanu, acordeonistul Gânei etc.

– la p. 458, între anii 1930-1940: Carol al II-lea a fost rege, nu principe

(fotografiile de la p. 458 şi 459 au dedesubt numele corect de rege).

–“Străjeria”, înfiinţată în 1934, a luat amploare între anii 1937 şi 1940 (contrapondere la “Frăţiile de Cruce”), întru celebrarea monarhiei.

– în timpul războiului a funcţionat activ Premilităria şi la Huşi.

– după război, a activat sub patronaj

comunisto-alogen, organizaţia “Tineretul progresist” (sediul era pe str. Ştefan cel Mare), în 1945-47; apoi, U. A .R. (“Asociaţiiile de elevi”), sub acelaşi patronaj mascat.

– la p. 462: - UTM-ul se înfiinţează în martie 1949, cu o funcţie formativ-bolşevică expresă tinerii erau pregătiţi să devină comsomolişti în

viitoarea RSS Română – aşa li se spu-nea la şedinţe!); “educaţie” în spiritul luptei de clasă, al urii nemărginite faţă de “duşmanii poporului”, în spirit ateist, antinaţionalist, internaţionalist, proletar etc.

– în iulie 1965, în urma unui “congres istoric”, PMR devine PCR, iar UTM - UTC (E înduioşător că “Cine-clubul huşean” a realizat un film cu vizita lui Ceauşescu la Huşi şi că “Cântarea României”- cacofonie admisă, ba chiar recomandată aici!- cenaclul “Flacăra”, erau pentru români “mană cerească”…).

Aspecte religioase: – campanile ateiste nu pot fi

acuma ignorate, întrucât au fost iniţiate

din dispoziţii partinice, însă susţinute (trup şi suflet!?) de “factorii educativi”: multe familii, şcoala (unde existau cercuri de ateism), instituţii de cultură (sau de propagandă socialistă), în vreme ce biserica proslăvea pe dictatori şi blestema pe “contrarevoluţionari”.

Sunt fapte dureroase ce nu trebuie trecute cu vederea!

Primăria şi administraţia - sintagma “Alegeri electorale“ (p. 538) e nefericită.

– cum au fost falsificate la Huşi alegerile din 19 noiembrie 1946 şi cum se derulau ele ulterior, până în 1990?

Aspecte politice şi militare - în perioada interbelică au activat la Huşi (şi în zonă) şi PNŢ (Lupu, Ralea), PNL (Vântu, D. Poroşnicu, PNC cu prof. C David, avocatul N. Berghiu din Vutcani), “Frontul Renaşterii naţionale”, rebotezat la 22 iunie 1940 în ‘Partidul Naţiunii”, în care au intrat unii obligatoriu, alţii fiind “chemaţi”, mulţi chiar “nechemaţi”, care au contribuit la asasinarea celor trei legionari, în septembrie 1939 la Huşi, acţiune care a fost dirijată de comisarul Blăniţă (la rândul lui lichidat la Jilava, în noiembrie 1940), cu aprobarea prefectului, colonel L. Lazăr.

Este nevoie de explicaţii ştiinţifice, istorice, sine ira is studio, cum se face că majoritatea trăitorilor, copii, tineri, maturi, bătrâni din zona Huşilor (altminteri, din toată tara aproape), se manifesta a fi pro-peceristă, iar după 1989 se transformă, uneori peste noapte, în pro-democrată, pro-europeană, pro-capitalistă ş. a. m. d!?

Unităţile militare şi de poliţie - poliţiştii huşeni s-au prefăcut după “eliberarea din august 1944” în pro-sovietici, au îmbrăcat rubaşca de paznici ai bolşevismului, cu o neruşinare specifică; e de comentat!

– nici vorbă despre atotputernica Securitate (?!?), la Huşi creată în toamna lui 1948 şi despre nelipsita Miliţie - înfiinţată popular, în luna ianuarie 1949. Cine au fost comandanţii acestor instituţii, acţiunile represive, răzvrătiri, teroare, în zonă, nu doar în 1907, ci şi din perioada colectivizării forţate, a ateizării silnice, a arestărilor masive (peste 1000 de persoane), a persecuţiilor pe motive politice, de conştiinţă ş. a., în ce a constat reţeaua de informatori?

– despre Jandarmeria huşeană dinainte de 1948 şi după ’90!

Sportul - păcat că se uită de vestita echipă huşeană de foot-ball (aşa se era termenul odinioară), I. V. C., adică “Ioan Vodă cel Cumplit”, de alte formaţiuni sportive cu rezultate notabile din Huşul de altădată!. . .

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 10

Educ. Luminiţa Pricop

În pădure Tot umblând eu prin pădure, Să adun un coş cu mure, Am zărit într-un tufiş Doi ochi negri mari deschişi.

Pas, pas, pas m-am dat aproape Ca sa vad de ce am parte, Dar când am văzut blăniţă Mi-am dat seama ca-i vulpiţa.

Când să o privesc mai bine Ea s-a speriat de mine. De eram eu o găină, Mi-aş fi plâns acum de mila.

Comunicarea cu adolescenţii

Prof. dr. Doina Grigoraş Moto: Fiecare copil este unic şi

special şi merită să fie iubit indiferent cum este. John Gray

Cunoaştem cu toţii că adolescenţa

este o perioadă ce face tranziţia între copilărie şi maturitate (de la 12 la 18-20 de ani). Unii o consideră o etapă “ingrata” marcată de uimitoare schimbări corporale şi psihologice. Cert este că, pe plan psihologic, adolescenţa este caracterizată de conturarea intereselor profesionale, de activarea instinctului sexual, de “efervescenţa” relaţională şi socială, dorinţa de libertate şi autonomie, pe fondul amplificării vieţii afective. Apare o anume distanţare faţă de părinţi şi apropiere (camaraderie, dragoste) fată de alţi adolescenţi.

Adolescenţii arată fizic ca nişte adulţi dar, ca experienţă de viată şi mai ales emoţional, sunt vulnerabili. Apare dorinţa de a fi trataţi ca nişte persoane responsabile şi libere dar în realitate sunt imaturi şi pasibili de greşeli. Îşi desfăşoară “aripile ca să zboare “ dar nu întotdeauna aterizează lin. Ei înşişi sunt uimiţi de forţa şi energia lor dar este uneori o dezlănţuire fără o direcţie precisă, puţin haotică. Sigur că ei sunt diferiţi ca zestre genetică, ca temperament, ca mediu educativ şi reacţionează în manieră proprie ceea ce face destul de dificilă găsirea unor tipare şi “ reţete” de relaţionare. În orice caz, toate studiile efectuate confirmă importanţa hotărâtoare a comunicării empatice (în care te străduieşti să-l înţelegi pe celălalt fără să-l judeci sau să-l etichetezi (întrucât acest comportament blochează comunicarea, celălalt se închide sau caută alţi parteneri de dialog, nu întotdeauna cei mai indicaţi) ci să te identifici, în spirit, cu partenerul de dialog pentru a găsi cea mai buna soluţie de ieşire din impas sau de rezolvare a unei probleme. Acest fapt necesită timp şi răbdare, disponibilitatea de a lua în serios probleme aparent neserioase cum ar fi, de pildă: O adolescentă spune: “ M-am certat cu prietena mea fiindcă am impresia că mă crede urâtă şi plictisitoare. Am văzut-o glumind cu o alta colegă. Se

distrau de minune şi pe mine mă ignorau” Această mărturisire indica un complex de inferioritate (format prin cumul), perceput foarte dureros şi care se poate amplifica, în funcţie de circumstanţe, mergând chiar până la tentative de suicid. Când adolescenţii suferă dezamăgiri şi pierderi, noua ni se par mici dar pentru ei sunt mari. Uneori au nevoie să plângă sau să fie mâhniţi ca o modalitate de a accepta limitele şi graniţele lumii. După ce plâng se vor simţi mai eliberaţi şi mai bine.

O parte esenţială a comunicării este ascultarea. Mulţi adulţi fac greşeala de a presupune ca doar ei trebuie ascultaţi de către adolescenţi numai în virtutea ascendentului vârstei şi a obişnuinţelor sociale. Mai mult decât atât pot să pretindă supunere necondiţionată. Adolescenţii nu numai că trebuie ascultaţi cu atenţie dar, în cele mai multe cazuri trebuie încurajaţi să se deschidă sufleteşte. În multe situaţii ei au o serie de frământări interioare adunate şi într-o oarecare măsură refulate astfel încât a vorbi despre acestea echivalează de multe ori cu a le clarifica, a le evidenţia şi a le înţelege astfel încât să le poată extrage din “ascundere”, din starea de amalgam nediferenţiat către lumina reflectorului conştiinţei care poate oferi soluţii, mai ales dacă intervine ajutorul unui adult. Acest ajutor nu înseamnă a intimida, a ţipa şi a deţine controlul pentru că acestea duc la două extreme comportamentale:

a). închidere în sine şi complexe de inferioritate

b). revolta şi eliberarea agresivă a tensiunilor interioare spre exterior.

Cea mai importantă parte a meseriei de părinte este dragostea dar şi timpul şi energia cheltuită pentru a-ţi ajuta copiii. Deşi iubirea este o condiţie sine qua non a relaţiei părinte-adolescent, dacă adulţii nu înţeleg nevoile copiilor, nu-i pot ajuta în mod efectiv. De multe ori, în afară de soluţiile propuse, adolescenţii au mai mare nevoie de înţelegere tacită, mângâiere şi puţină aprobare. Prea multe sfaturi îi pot obosi sau copleşi. Nevoile adolescenţilor nu sunt aceleaşi pentru toţi şi nici aceleaşi în timp. Ele se modifică atât pe orizontală cât şi pe verticală. Aceasta dinamică complexă necesită vigilenţa, timp, empatie şi capacitate de acţiune. Comunicarea cu adolescenţii nu este o corvoadă ci o oportunitate de înţelegere mai profundă a vieţii, a conexiunilor interumane, a creşterii interioare şi evoluţiei spirituale. Mulţi părinţi care nu se implică activ atât în susţinerea materială cât şi psihologică a copiilor nu-şi dau seama de bucuriile şi satisfacţiile pe care le pierd.

Trebuie să mai avem în vedere şi faptul că limbajul nu este singura formă de comunicare. Există şi comunicarea nonverbala (mimica, gestul) precum şi cea paraverbală (tonul vocii, ritmul vorbirii, inflexiunile vocale s. a). Dacă, de exemplu cel cu care vorbeşti se încruntă e posibil să nu fi înţeles ce i-aţi spus, dacă îţi încrucişează braţele ne arată că simte nevoia să se apere ori se simte stângaci, mutarea greutăţii de pe un picior pe altul indica nerăbdare s. a. Psihologii mai spun că, atunci când comunică, oamenii nu percep semnale doar raţional. Freud a vorbit de comunicarea de la inconştient la inconştient spunând prin aceasta că oamenii sunt capabili să perceapă şi stimuli subtili, neconştientizaţi la nivel raţional (cum ar fi de exemplu mirosul unei persoane şi semnificaţia lui).

Există actualmente, în lume, o îngrijorare privind educaţia şi modul corect de comunicare cu elevii respectiv cu adolescenţii. În fiecare an creşte numărul rapoartelor privind violenţa în şcoală, boala deficitului de atenţie, folosirea drogurilor, apariţia sarcinilor la vârste mici ori problema sinuciderilor. Părinţii pun sub semnul întrebării atât vechile metode de educaţie cât şi pe cele noi. Unii consideră că aceste probleme provin din faptul că le permit şi le oferă prea multe copiilor în timp ce alţii cred că aceste dificultăţi au apărut ca urmare a schimbărilor negative din societate.

Cert este că părinţii dar şi dascălii trebuie să-şi modernizeze metodele de educaţie şi de comunicare pentru a creşte copii cooperanţi, optimişti, puternici dar miloşi.

Iată câteva principii noi: 1. Dezvoltarea şi nu supunerea

voinţei este baza formării încrederii, cooperării şi sentimentelor de compasiune.

În trecut copiii erau controlaţi prin dominare şi făcuţi să creadă că sunt răi şi trebuie să se supună. Se administrau pedepse severe care să genereze frica. În realitate ameninţarea cu pedeapsa întoarce copiii împotriva părinţilor şi-i determină să fie neascultatori. Adolescenţii recunosc imediat un comportament abuziv şi nu-l tolerează ci se răzvrătesc. Ei încep să-şi asculte părinţii doar când aceştia învaţă cum să-şi asculte copiii. Asta nu înseamnă că părinţii trebuie să-şi piardă rolul dominant. Chiar dacă adolescenţii tânjesc să scape de controlul părintesc e clar că lipsa acestui control ar conduce la o dezvoltare nesănătoasă.

2. Recunoaşterea deschisă a următoarelor 5 mesaje pozitive:

a). E normal să faci greşeli şi să

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 11

poţi învăţa din acestea b). E normal să nu fii la fel cu

ceilalţi (cod genetic diferit, mediu de creştere diferit, temperament diferit)

c). E normal să-ţi exprimi sentimentele negative

d). E normal să vrei anumite lucruri e). E normal să spui nu, dar nu uita

că adulţii sunt cei care decid (legal vorbind, părinţii decid pentru copiii lor minori)

Dacă adulţii vor utiliza o comunicare eficienta vor dezvolta deprinderile pentru o viaţa de succes. Aceste deprinderi sunt: preţuirea de sine, iertarea, răbdarea, capacitatea de a amâna primirea răsplăţii, cooperarea, respectul, capacitatea de fi fericit. Trebuie de asemenea să nu uitam că în mintea şi inima fiecărui copil există schiţa perfectă a dezvoltării lui ulterioare (cei care sunt credincioşi pot admite ca ei fac ceea ce pot iar Dumnezeu face restul; cei ce nu cred în Dumnezeu pot înlocui conceptul cu cel de cod genetic).

1. Obstacolele vieţii întăresc copiilor forţa şi capacitatea de a scoate din ei tot ceea ce este mai bun. Părinţii nu au menirea de a înlătura dificultăţile ci de a asigura sprijin şi iubire.

2. În fiecare copil se află sămânţa reuşitei. Rolul adulţilor este acela de a furniza un mediu sigur dar stimulator care să dea copilului şansa de a-şi exprima potenţialul pe care îl are. Nu există o recompensa mai mare în viaţă decât aceea de a-ţi vedea copiii împlinindu-şi visele şi

simţindu-se împăcaţi cu ei înşişi. 3. Când comunicaţi o comandă, în

loc de a spune “ Să nu faci X” spuneţi “ Aş vrea să faci Y”. Dacă spuneţi “ Să nu faci…” stârniţi în copil îndemnul de a face exact ce le-aţi cerut să nu facă. Acest fapt se explică prin aceea ca oamenii receptează nu doar conştient ci şi subconştient un mesaj. La acest nivel negaţiile nu funcţionează. Studiile privind sugestiile şi autosugestiile au remarcat, pe de o parte, că acestea au un impact puternic dacă sunt repetate şi, pe de alta parte că trebuie întotdeauna formulate într-o maniera afirmativă.

4. Adulţii nu sunt întotdeauna perfecţi dar îşi dau silinţa şi îşi asumă responsabilitatea pentru greşelile pe care le fac. Când adolescenţii refuză să coopereze nu este momentul ca adulţii să-şi dezvăluie sentimentele (supărare, frustrare, dezamăgire) ci să-i asculte pe copii. Trebuie să identificam ce simt şi ce vor adolescenţii. Ei vor recepta mai bine o cerinţa, după ce părinţii au ascultat obiecţiile şi împotrivirile lor. Să nu uitam că adulţii îi pot învaţa pe copii să fie responsabili demonstrând, la rândul lor, responsabilitate.

5. Când adolescenţii se dovedesc de încredere li se poate acorda mai multă libertate. Au nevoie mai ales de libertatea de a gândi diferit şi a-şi forma propriile opinii. Ei nu se dezvoltă corespunzător dacă nu au suficient sprijin pentru a-şi manifesta potenţialul şi a fi ei înşişi.

În concluzie, o buna comunicare cu

adolescenţii presupune co-împărtăşirea semnificaţiilor din cuvinte, gesturi şi sentimente astfel încât mesajele să fie corecte. Aceasta implică efortul de a înţelege adolescentul şi de a coopera în găsirea unor soluţii. Ascultarea activă este cheia unei bune comunicări. Alegerea momentului potrivit este, de asemenea importantă. Să nu uităm de comportamentele care inhibă comunicarea. Acestea sunt: ambiguitatea, “ dialogul surzilor” (nimeni nu ascultă), sfatul necerut, stereotipurile verbale (limbajul de lemn), ameninţarea, lipsa de respect (insulta, indiferenţa).

Mulţi adulţi încearcă să controleze prea mult activitatea adolescenţilor în timp ce alţii le dau prea multă libertate. Este nevoie de exersare, de încercări şi erori pentru a perfecţiona o bună şi eficientă comunicare. Să nu uitam că adolescenţii nu mai sunt copii şi că fiecare an ce-i apropie de maturitate necesită o libertate din ce în ce mai mare în paralel cu asumarea consecinţelor faptelor şi a responsabilităţii pentru acestea.

Bibliografie:

1. Vera F. Birkenbihl, Antrenamentul comunicării, Editura Gemma pres, 1998.

2. Vasile Nitescu, Adolescenţa, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1985.

3. Roberta Cava, Comunicarea cu oamenii dificili, Editura Curtea veche, 2003.

4. Ana Stoica Constantin, Conflictul interpersonal, Editura Polirom, 2004.

Modalităţile stilului în proza scurtă

Prof. Cristian Lazăr Prin Marin Preda, proza realistă românească descoperă

bucuria cuvântului spus, a cuvântului dezinteresat. Prin cuvânt „a fi” devine a exista. Cuvântul le aduce tuturor vederea. Limbajul aduce lumea în lumina prezenţei. Toată activitatea de prozator a lui Marin Preda poate fi pusă sub semnul căutării sensului.

„Îmi vine în minte o întâmplare pe care n-am s-o folosesc niciodată în literatura de ficţiune, pentru simplu motiv că face parte din acele incidente de viaţă pe care oricum ai încerca să le filtrezi, sensul lor, pe care îl ştii numai tu, scapă cititorului, şi nu rămâne pe hârtie decât un fapt brut şi inestetic”.1

Tot căutând sensul, opera lui Marin Preda a luat naştere pe baza unui material lingvistic folosit cu atâta ştiinţă, încât pare că proza sa de o mare subtilitate formală a fost gândită în detaliu de autorul ei.

„Poetica prozei lui, dar şi poetica discursului realist, dacă vrea să ocolească banalul şi observaţia plată, trebuie să plece tocmai de la cuvintele unui ţăran, Ilie Resteu din proza În ceată: realitatea şi efectul de real iau naştere plecând de la cuvânt.”2 1 Marin Preda, Imposibila întoarcere, Ed. Cartex Serv,

2006, pag. 203. 2 Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed.

Cartea Românească, 1983, pag18.

Rolul lui, inclusiv în realismul literar trebuie să fie activ: limbajul creează o lume posibilă numai prin el şi în marginile lui.

Se poate spune fără a exagera că Marin Preda aduce deplin în proza noastră realistă dialogul. Nu ne referim aici la dialogul ca schimb de replici. Nu acesta este înţelesul profund al dialogului. Ca schimb de replici, dialogul, dacă nu se confundă cu apariţia literaturii româneşti, îi însoţeşte, în orice caz evoluţia. Se poate observa că, de fiecare dată când apar în text, aceste replici au în proza noastră de până la Marin Preda un scop precis: ele vehiculează dintr-o parte în alta informaţia, modificând astfel situaţia românească respectivă. Ceva se schimbă în urma rostirii lor, iar accentul cade întotdeauna pe mesaj. Aşa se întâmplă la Rebreanu, la Camil Petrescu, la Călinescu ş. a.

Marin Preda impune un alt tip de dialog: izvorât din contemplare, dintr-o privire detaşată de satul proxim, el nu urmăreşte transformarea lui. Accentul se mută de pe mesaj pe modul lui de comunicare. Rezultatul nu este o vorbărie goală sau abstractă, aşa cum ar putea deveni un dialog fără ancorare în realitatea imediată.

Dialogul este un mijloc important în caracterizarea lui Paţanghel din O adunare liniştită. El este aici adevăratul povestitor, substituindu-se autorului, dar Paţanghel nu istoriseşte pur şi simplu ce li s-a întâmplat, lui şi vecinului Miai, când au fost cu porumbul de vânzare. El îşi pregăteşte auditoriul cu oarecare socoteală, pune în scenă, regizează: „Uite, mă, să zicem aşa. Matei, tu eşti Miai, înţelegi? Acum, tu, Mihai, mergi cu

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 12

mine la munte şi ascultă aici, să te superi că nu vreai să-mi dai şi mie merticul tău. Ştii mă? Adică eu, Paţanghel, îţi cer ţie, tu Miai, să-mi dai merticul tău şi tu să te superi că nu vreai”3. Paţanghel a făcut pe Miai nişte observaţii de fină psihologie şi acum le dă cu încetul la iveală, ca şi cum s-ar juca, ocolind, amânând. Miai s-a supărat că Paţanghel a găsit înaintea lui un cumpărător şi când Paţanghel îi cere merticul cu împrumut, nu i-l dă, plecând supărat. Paţanghel se miră: „Dar vedeţi, mă!. . . Nu-mi pasă mie şi uitaţi-vă la mine: să n-apuc să mă ridic de pe scaunul asta, spuneţi-mi voi, dar cinstit, mă, asta: eu, eu Paţanghel, să-ţi cer ţie, Anghelache, merticul tău…şi tu acum, sfinte drace, să te superi tu, fiindcă nu vreai să mi-l dai!. . . „4. Mirarea e prefăcută iar Paţanghel înţelege foarte bine motivul supărării celuilalt, dar nu vrea să-l dea pe faţă de la început. El îl cunoaşte pe Miai foarte bine, însă ascunde cu bună ştiinţă o parte din ceea ce cunoaşte, pentru a spune mai târziu. Paţanghel e povestitor şi actor, pregătind meticulos efectele istorisirei. Amânarea, ocolişurile ţin de o anume plăcere a personajului de a-şi crea şi regiza spectacolele. Putem spune, fără tăgada că recunoaştem aici pe Moromete, pe autorul însuşi.

Stilul nuvelelor autorului Moromeţilor este „un stil pe unele locuri lapidar, încordat şi energic, refractar diluţiei sentimentale, mereu în pragul unor dure dezvăluiri, un stil de o expresivitate rece, de-o nerăbdare greu stăpânită, gata de izbucniri violente, un stil al neîmpăcării cu lumea, al evidenţelor proaspete, al mirării şi cruzimii, şi care ştie că pentru a convinge şi a risipi îndoiala trebuie să rămână senin, impersonal şi parcă indiferent parcă înstrăinat de ceea ce relatează, scos din cauză”5.

În Întâlnirea din Pământuri, Marin Preda nu problematizează, ci afirmă, „smulge afirmaţii naturii, constrânge omul să fie ceea ce este, acţionând decis, purtat de setea adevărului transparent.”6. Cuvintele se aşează unul lângă celălalt sub puterea unei obsesii având în ea ceva categoric, un imperativ al dezvăluirii, şi evenimentele cele mai comune,gesturile ştiute, vorbele uzuale sunt „aspirate” în zona unei misterioase regenerări, începând deodată să trăiască altfel, într-un spirit mai adevărat şi mai fantastic, de parcă până atunci n-ar fi trăit cum trebuie. Pentru a dobândi această nouă dimensiune şi a reinventa existenţa, scriitorul nu adaugă nimic de la sine, lăsând lucrurile să se remodeleze potrivit ritmului propriu, care, s-ar zice, scăpase până atunci cu totul atenţiei şi concentrării cititorului, ochiului deprins numai cu o privire vagă, discontinuă, obosită înainte de vreme:

„Într-o dimineaţă de toamnă, înainte de revărsatul zorilor, Vasile Catrina se trezi deodată din somn cuprins de o spaimă grozavă. Numaidecât îşi dădu seama că a visat ceva rău, dar buimăceala îl ţinea înţepenit în pat şi nu ştia unde se află, vedea cele două ferestre ale odăii şi afară cerul înalt şi plin de stele; nu cunoştea nici odaia şi nici patul în care stătea culcat. Încet, gândi că totuşi trebuie să fie casa lui şi, răguşit, vorbi fără să-şi dea seama:

— Tată! — Ce e, mă? îi răspunse glasul omului de undeva, din

fundul odăii. — Dormi? întreabă flăcăul liniştit. — Acum nu mai dorm. Ce e cu tine? De ce te-ai sculat? Vasile Catrina se ridică încet buimăcit şi se aşeză pe

marginea patului. Apoi, vorbi iar, ruşinat că nu ştie ce să-i spună, pentru ce se sculase:

— Ce-am spus eu aseară că trebuie să fac acum de dimineaţă? Nu-ş ce dracu trebuie să fac: de-aia m-am sculat mai devreme…

Tatăl se uită la el prin întuneric şi se răsuci în pat de mirare. Totdeauna băiatul sărea din pat, se îmbrăca la iuţeală şi-şi vedea de treburi.

— Du- te şi te spală, răspunse bătrânul cu asprime. Ce 3 Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. Eminescu, 1973, pag. 152. 4 idem, pag. 154. 5 Lucian Raicu, Intâlnirea din Pământuri, revista România literară, nr. 19, 9 mai, 1974. 6 idem

stai aşa ca o bleandă? — Ce e, mă? Ce vrei tu?. . . Ce bleandă? Eu?. . . 7 Nimic, în afara unei priviri exact aţintite şi a unui auz

treaz, gata să înregistreze, nu justifică aici senzaţia de surdă anxietate, de amorţeală, de fantastică instabilitate, care apare doar pe temeiul unei îngrijorări legate de acţiunile cele mai concrete, de „treburile” zilnicei existenţe, nimic de natură a contrazice norma strictă a autenticităţii, doar atât: o subliniere şi mai apăsată a acestei norme. Doar atât: senzaţia că mai rămâne mereu ceva „de făcut”, ceva cu neputinţă de neglijat, de care cine ştie cum s-ar putea să uiţi.

„Ieşi afară, se aşeză pe prispă şi începu să se încalţe. Se simţea greoi şi căuta să se liniştească şi să-şi facă de lucru. Trăgându-şi ciorapii şi sforile opincilor, îşi aminti deodată că într-una din serile trecute îi spusese cineva că în pământurile din Frunzărei grâul lor a răsărit prost, e rar şi galben şi că ar fi bine să-l întoarcă şi să-l facă ogor pentru o sămânţă de primăvară. Am să mă duc să văd şi eu, îşi spuse el, chiar acum. Era devreme şi gândul îl mulţumi. La întoarcere, am să mă bărbieresc şi am să mă scald, este timp, îşi spuse el mai departe.“8

Vocea „omului”, a „tatălui”, a „bătrânului” vrea să trezească la realitate, la viaţa normală fără gânduri inutile, dar sugestia celeilalte realităţi, mai adânc misterioasă şi neliniştitoare şi tot atât de normală pentru firea adevărată a vieţii, se strecoară pe nesimţite, sfârşind prin a se impune şi a domina. Marin Preda al începuturilor vedea magistral vocaţia acestei credibilităţi a fantasticului de toate zilele, pe care îl verifică şi îl experimentează meticulos, îl probează „cu dinţii”, cu simţurile orientate concret, dovedind că există.

Scena uciderii calului, în altă nuvelă memorabilă, scoate la fel un efect de coşmar, de pură halucinaţie, dintr-o descripţie severă a faptului pur, înregistrat fără nici un adaos, cu imperturbabilă atenţie, prin înceata descompunere a mişcării: „Se uită în jurul lui, se opri o clipă, scărpinându-se în cap, apoi dădu drumul căpăstrului şi trase de peste cingătoare o frânghie pe care o petrecu pe după gâtul calului; se dădu câţiva paşi înapoi, ţinând mai departe frânghia în mână şi se aplecă jos. El ridică din iarba fragedă un picior de cal, gros şi întărit de uscăciune şi îl încercă mişcându-l în mână, să-şi dea seama cât e de ager. Se alătură de cal şi când ridică mâna aerul vâjâi. O clipă peste faţa omului se prelinse o cută crâncenă. Animalul tresări cu putere, ceva începuse să se mişte în el, se ridică apoi în sus, agitându-şi capul a teroare.”9.

Cu eroul din O adunare liniştită apare în opera lui Marin Preda spiritul socratic, preţuirea valorilor libertăţii, încercarea de sustragere de sub fatalitatea determinărilor elementare. Ironia lui Paţanghel sancţionează prompt prostia şi urâţenia care contrazice armonia umană. Viitorul Moromete de mai târziu, Paţanghel are şi el aceeaşi seninătate olimpiană, inocenţă falsă, ironie necruţătoare, preţuind valorile inteligenţei în dauna celor materiale. Personajul se fereşte de prostie, cruzime sau arivism, printr-o ironie superioară. Eroul luptă, ca şi Moromete mai târziu, împotriva manifestărilor agresive şi violente care vor duce la alienare.

Arta lui Marin Preda de mare portretist îşi etalează în O adunare liniştită unele din secretele ei. Găsim tehnici ale unor miniaturi portretistice, dar şi amplificări ale unui portret central pin noi şi noi tuşe de culoare care ating un înalt nivel artistic. Marin Preda apare ca un excelent creator de oameni.

Dacă, în linii generale, naraţiunea introduce dimensiunea temporală în universul ficţiunii, descrierea îi conferă spaţiu şi, în acelaşi timp, îl şi populează. În absenţa descrierii, construcţia universului ficţional nu ar fi posibilă şi nici efectul real, pe care orice proză realistă trebuie să îl provoace.

„Descrierea chipurilor, a interioarelor, a naturii ocupă în 7 Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Editura 100+1Gramar, Buc., 1999, pag. 16-17. 8 Idem, pag. 17 9 Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1Gramar, Buc., 1999, pag. 69.

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 13

proza lui Marin Preda un loc minim.“10 Aşa stând lucrurile, observăm că universul prozei prediste, claritatea lui nu e cu nimic tulburată. Dar nu numai că nu e cu ni-mic tulburată, mai mult, ea pare deplină, fără să putem vorbi de lungi des-crieri balzaciene, sadoveniene sau proustiene. „Deducem de aici că, undeva în text, trebuie să existe, mascată,o infuzie descriptivă compensatoare.“11

Semantica figurilor spaţiului, cu jocul închiderii sau deschiderii este des întâlnită în superba nuvelă O adunare liniştită care începe tocmai printr-o întâlnire în faţa casei, pe podişca şanţului, a unor oameni ce se îndreaptă spre Paţanghel: „Un om venea cu caii la apă şi se apropia de casa lui. Mergea încet lângă vite şi călca rar pe pârtia adâncă făcută în zăpada. Când să intre în curte, se auzi strigat de doi vecini care se duceau împreună undeva. Omul cu caii închise poarta şi se întoarse pe podişca şanţului.“12

Încercarea de a lega un dialog se face, în Desfăşurarea, tot dintr-un astfel deloc: „Ilie Barbu ieşi pe prispă şi se rezemă de stâlpul casei. Aştepta să treacă cineva…”13

Figuri ale unui întreg peisaj, locurile pomenite mai sus funcţionează, în proza lui Marin Preda, „şi ca metonimii ale dialogului, apariţia lor în text introduce subiacent în actul lecturii starea de aşteptare a unei discuţii între personaje. Peisajul ascunde în inima sa receptacolul producerii cuvântului dinamic, scindat şi împreunat totodată în spaţiul contradictoriu al dialogu-lui”14

Un aspect al descrierii destul de des întâlnit în nuvela lui Marin Preda, dar mai ales în Colina, este cel al descrierii peisajului fantastic, abisal, al abisurilor paralele.

Personajul nuvelei citate mai sus, Vasile Catrina, aleargă aievea de-a lungul a două prăpăstii: una „interioara”, adâncită tot mai mult de neputinţa de a înţelege ce i se întâmplă, şi alta „exterioară”, desenată tot mai clar pe chipul atât de familiar al unei lumi devenite deodată ostile. Indicaţiile descriptive au o mare importanţă în această proză, deoarece ele tulbură liniştea şi stabilitatea universului realist. De la primele rânduri până la cel din urmă, o tehnică extrem de precisă, desfăşurată pe două planuri se înregistrează o realitate sfâşiată de perspectiva unui gol fără limită. Se întrevede golul înfricoşător şi de neumplut al unui peisaj cuprins de vârtej: „Începuse să se lumineze, dar cu cât întunericul pierea, marginile satului se mohorau, şi în depărtare plutea o ceaţă care frământa în goluri mari coloanele înalte şi aproape desfrunzite ale salcâmilor. „15

De fapt, spaţiul peisajul se ordonează după două goluri: acela format de frământarea ceţii şi celălalt, imens, luminos, întins până la „marginile” orizontului. La un moment dat, marginile imensului gol luminos cedează şi negura năvăleşte asupra câmpiei „rostogolindu-se în goluri mari prin faţa lui”16, „ca şi când de undeva ar fi pornit să bată vântul”. 17 În faţa tuturor urgiilor, rămâne cel puţin un element protector prin definiţie– pământul, întotdeauna ferm sub picioare, acelaşi oricând, obligatoriu prezent în peisajul realist, simbolul imediat înţeles al acestui peisaj. Dar nici pământul, acest suport al fiinţei umane, nu i-a mai rămas lui Vasile Catrina. Pământul şi-a pierdut forma orizontală, esenţialmente ocrotitoare, şi a devenit o colină, „o băşică umflată”, un abis şi, mai mult încă, o capcană, mai înspăimântătoare decât orice capcană tocmai pentru că se ascunde sub aparenţele liniştitoare ale împrejurimilor: „Colina se ridica mereu; se umfla ca o băşică; se clătina ca o balanţă;…se 10 Mihai Ungheanu, Marin preda–Vocaţie şi aspiraţie, Buc., Ed. Eminescu, 1973, pag. 70. 11Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed. Cartea Românească, 1983, p. 53. 12Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. Eminescu, 1973,Buc., pag. 155. 13idem, pag. 240. 14Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed. Cartea Românească, 1983, p. 59. 15Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1Gramar, 1999, pag. 17. 16idem, pag17. 17ibidem.

legăna; se lăsa în jos; se scufunda.“18 Tot ce era plin, bine articulat, se desface; universul realist

îşi dezvăluie, în ipostaza sa fantastică, locurile de sudură ale părţilor, lărgind fisurile şi înmulţind fragmentele. Sub incidenţa fantasticului, peisajul unitar din descrierea realistă se dezintegrează, blocul lui masiv îşi pierde centrul şi consistenţa, suprafeţele lui ferite de intruziunea corozivă a detaliului se acoperă acum de semne ciudate, mici goluri ale infernului în care flăcăul a intrat şi s-a rătăcit: „Se apropie de colină şi începu s-o urce încet. Se uita cu mirare la ea, la potecile ei şi la iarba deasă, plină de găuri rotunde de păienjeni, cu care era acoperită, supărat încă de ameţeala sa de câteva clipe şi de timpul pierdut.“19

Nuvela în întregime „pare într-adevăr o pânză de păianjen în care personajul s-a prins, dar analogia poate continua căci, precum pânza păianjenu-lui, suprafaţa peisajului este, după expresia oximoronică a lui Marin Preda, plină de găuri”20

Portretul – o formă a descrierii – nu se poate nici el lipsi de obsedanta precizare, chiar dacă aici sensul cuvântului este diferit: moşneagul era „gros, în cămaşă albă de cânepă şi cu capul gol.”21 În cele din urmă, orice formă este progresiv scobită în interior, totul devine aparenţă în spatele căreia găsim doar neantul, abisul, prăbuşirea. „Vasile Catrina rămase o vreme ţintuit locului, gol, nemaiştiind ce e cu el.“22

Înainte de a se contura pe deplin, universul realist are vocaţia prăbuşirii în propriul abis. „Înainte de a construi mari edificii realiste, Marin Preda le încearcă din primele clipe trăinicia, năruindu-le. Forţele obscure, atât de bine stăpânite în alte nuvele şi, mai târziu, în partea întâi din Moromeţii, se declanşează aici23 cu toată forţa ei nimicitoare.“24

O caracteristică importantă a lumii nuvelelor şi a operei, în general, a lui Marin Preda, esenţa acestei lumi este de natură teatrală. Teatralitatea se află la baza noii viziuni româneşti a lui Marin Preda. Aici stă extraordinara noutate a prozei sale.

Teatralitatea nuvelelor instaurează un tip specific, cu totul original în literatura română, stilul predist. Paradigma teatrală controlează în permanenţă textul Adunării liniştite, Situaţiile preşedintelui şi al nuvelei În ceată. Ea determină nu artificializarea lumii nuvelei– aşa cum ne-am fi putut aştepta–ci densitatea imaginii, unde se suprapun invariabil mai multe straturi, mai mulţi subiecţi, mai multe realităţi şi mai multe coduri. De aici, senzaţia aceea atât de vie, pe care o încercăm citindu-l pe Marin Preda, că suntem în mijlocul unei lumi pe care o vedem, care e extraordinar de concretă. Prin integrarea teatrului în realismul său, scriitorul a sporit considerabil gradul de complexitate al textului şi, simultan, „efectul de real”, iluzia că totul e adevărat, plin de forţă, că lumea pe care o citim trăieşte. Ceva are legătură, la Marin Preda, cu teatrul, fie că numim acest ceva scriitură, viziune, practică românească, mod de a gândi şi a face literatură. Toate intră în alchimia pro-zei lui Marin Preda făcând-o contemporană cu toate înnoirile secolului nostru, înnoiri care au dus şi duc încă la transformarea prozei.

În afara celor afirmate anterior, Marin Preda se dovedeşte un excelent povestitor. El stăpâneşte perfect arta episodului şi ştiinţa construirii unei nu-vele. Procedeele artistice pe care le-am reperat, îmbinarea stilului direct şi indirect, vorbirea aluzivă, textul şi subtextul ironic, nuanţarea neologistică, viziunea scenică, pauzele şi diferenţele de ritm, simţul comic simţul tragic etc. sunt subordonate unei remarcabile calităţi narative şi portretistice. 18Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1Gramar, 1999, pag. 18. 19idem, pag19. 20Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Editura Cartea Românească, 1983, pag. 90. 21Marin Preda, Intâlnirea din Pământuri, Ed. 100+1, Gramar, 1999, pag. 19. 22idem, pag. 20. 23nuvela Colina, n. n. 24Vasile Popovici, Marin Preda–Timpul dialogului, Ed. Cartea Românească,1983,pag. 91.

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 14

„ALMA PATER HUSSIENSIS”- o carte a cărţilor

Ion N. Oprea „ALMA MATER HUSSIENSIS –

Liceul Teoretic „Cuza Vodă” Huşi – 1918-2008” se intitulează volumul aniversar al „ACADEMIEI de la HUŞI”, prilejuit de împlinirea a 90 de ani de când fostul Gimnaziu „Anastasie Panu” devenea Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, sub ministeriatul omului de catedră Simion Mehedinţi.

Un mozaic de studii, eseuri, evocări şi creaţii literare, întovărăşite cu nume de oameni care au fost profesorii şi elevii şcolii ori sprijinitorii ei, cu o iconografie selectă şi de bun gust, care

depăşeşte imaginea şi ştiinţa citibilă, ediţia care recomandă o şcoală de mult renume, realizată la o editura de prestigiu din Iaşi-„Ştefan Lupaşcu”. Sub veghea eminentului logician-profesorul universitar Petru Ioan, huşean la origine, cu o notă de recomandare semnata de eminescologul profesor Theodor Codreanu şi un „cuvânt la aniversare” de prof. Manuela Leul, sărbătoreşte. Este o bogăţie enciclopedică, necesară de cunoscut de orice huşean şi nu numai.

A face recenzie unei asemenea enciclopedii nu stă în putinţa subsemnatului, fie şi numai din cauza spaţiului limitat. Lansând o asemenea îndrăzneală pe seama fiecăruia care v-a căuta şi citi cartea la care mă refer, m-am rezumat să citez din sumarul ei cuvintele de apreciere asupra şcolii şi evenimentului de doi foşti elevi ai ei, istoria, oamenii care se zbat implicaţi în dăinuirea instituţiei; Ciprian Constantin Iftimoaei, prefectul judeţului Vaslui - „cu mesajul unui fost elev la ALMA MATER HUSSIENSIS”- şi Ioan Ciupilan primarul municipiului Huşi cu: „Şi eu am fost elev al Liceului Cuza Vodă, înfiinţat odata cu…“

Structurata cu pagini din istoria Liceului unde întâlnim documentaţie semnată de Manuela Iacob „Liceul Teoretic „Cuza Vodă”: 90 de ani de existenţă”-, Costin Clit -: Inceputurile învătământului liceal huşean: documente inedite” –Valeriu C. Neştian –„o reconstituire necesară” –Lina Ciobanu „O carte cât o cetate” - Ioan Oprea „Zorile”, revista liceală, ajungem la capitolul dedicat „Personalităţilor Liceului Huşean – cu profiluri şi evocări”.

Autorii medalionului reuşesc readucerea din cărţi, fapte şi amintiri a

multor oameni de seamă: Lina Ciobanu – pe Gheorghe Focşa, etnograful şi muzeograful, Gheorghe Melinte, pe Constantin Toma, membru corespondent al Academiei Române, un mare biolog, fiu al Boţeştilor: Theodor Codreanu – pe Petru Ioan cu logica „integrală”, o personalitate despre care s-a mai amintit, Ion Gheorghe Pricop cu „Arcane peste timp” îndemnându-ne să nu ne uitam niciodată trecutul: Constantin Donose cu un crampei inedit din biografia lui Costache Olăreanu.

Vasile Băican şi Constanţa Vasluianu – geografii iluştri, de obârşie huşeană, ilustrul Ion Gugiuman, exponent al ştiinţelor pământului şi geograf remarcabil; pe aceiaşi coordonată geografică rămâne înscris şi Mircea

Popescu care menţionându-i pe Mihai Iancu, Alexandru Obreja (de la Gugeşti) şi Grigore Răileanu, mărturiseşte sec: „Sunt şi eu unul din absolvenţii Liceului „Cuza Vodă”, destăinuindu-ne aşa relaxat, întalnirea sa cu cei cărora le dăruieşte. . . medalioane biografice de interes;

on Băbâi operând cu metafore „Rădăcina şi tulpina”, se opreşte tot la Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, care în anul nonagenar are meritul de a fi făcut oameni mai buni, mai fericiţi, mai oameni prin ştiinţă de carte; Vasile Marola prezintă şi reuşeşte să ne-o facă cunoscută – Promoţia 1952.

Rămân de mare interes studiile şi eseurile semnate de condeie ale profesioniştilor; Constantin Toma, Petru Luca, Theodor Codreanu, Mirela Marin, Costin Clit, Vasile Calestru, Ioan Babai, Tatiana Pleşu, Alina Lazăr, pateticul lor fiind diferit iar căutarea lor agreabilă, mai ales la sfârşitul lecturilor.

Lirica „a trei generaţii” proza lui Gheorghe Pricop, dar şi recenzia lui Valeriu Neştian: „Vrednic de iubire” la cartea lui Vicu Merlan „Contribuţii monografice asupra Depresiunii Huşilor „ Editura „Lumen” Iaşi, 2008 – demonstrează toata iubirea noastră faţa de Huşi, dar şi de împrejmuirile sale.

Restul paginilor completează cu

succes ceea ce Theodor Codreanu, coordonatorul lucrării – Alma Mater Hussiensis- nota: „volumul atestă imaginea uneia dintre cele mai strălucite instituţii de învăţământ din România care va dat ştiinţei, culturii, literaturii, artei, numeroase personalităţi de prim plan…

„Academia de la Huşi” cum este citată, de loc ca metaforă, spusă în 1989 de psihologul Paul Popescu Neveanu. . . O carte omagiu adus cetăţii culturale care poarta numele domnitorului Unirii, cetate zidită cu dăruire şi ştiinţă de către cele 90 de promoţii modelate de dascălii lor (Th. Codreanu).

O carte a cărţilor, adaugă subsemnatul.

P. S. Mulţumim celor care au

cules, călăuzit şi pus în pagină textele cărţii, coordonatorul lucrării nu uita nici Editura „St. Lupaşcu” din Iaşi şi nici pe directorul ei prof. Univ. Petru Ioan care a şi subvenţionat parte din costuri.

Ca cel care am cunoscut, fie şi în parte contribuţia lectorului. Editurii la fiinţa cărţii –unde-i nominalizat printre coautori- adug: pe dl. Petru Ioan, l-am văzut „suflecat” în faţa calculatorului, alături de operatorul acestuia, stând de vorba cu coautorii punând şi îndepărtând virgule, desluşind scrisul frazelor,

„pieptănându-le”, făcându-le mai citibile, subliniind ori diminuând nuanţele, făcând-o pe „capul limpede”, pe corectorul…

„Salahoric” aceasta, am înţeles, domnia sa a face zilnic de la orele 7,30 până noaptea târziu. E mare lucru să conduci, dar să fii şi muncitor într-o Editură!

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 15

Interpretarea mitului lui Ulise în drama calderoniană Monstrul din grădini

Prof. Vasile Cociu INTRODUCERE I. Începând cu anul 1651 şi până la moartea sa în 1680,

Pedro Calderon de la Barca a fost un dramaturg în mod exclusiv în serviciul regelui El a scris zece piese noi inspirate din mitologie, pe care Cosme Lotti le-a trimis pe scenă.

Aceste piese jucate în cadrul palatului de la Zarzuela, sau în palatul del Buen Retiro, sunt în mare parte comenzi ale regelui, ele se adaptau într-un mod elegant posibilităţilor decorative ale teatrelor regale, şi gustului curtezanilor. Interesul pentru tema mitologiei, permite punerea în scenă a grandiosului şi a luxului, elemente demne de un public spectator aristocrat şi în acelaşi timp permite imaginea stilizată a vieţii de la curte: personajele sunt luate din mediul aristocratic, eroi şi conducători antici. Aceste „fiestas reales“ aveau un ţel social bine determinat deoarece reflectau foarte bine regalitatea spaniolă din sec. XVII-lea: la brillantez y el derroche de estos es-pectáculos con sus intricadas tramoyas, complicada escenografía y suntuosos ves-tuarios, convirtió a la Corte de España en la más deslumbrante de Europa.1

Calderon scrie pentru un public regal piese demne de o nobilime care este iluzionată de regalitatea Spaniei. Fastul luxos al Curţii de Austrias indică clar nepăsarea spaniolilor faţă de hegemonia politică caracterizată prin descompunere interioară şi exterioară. Dramaturg şi curtezan, el scrie drame mitologice care dau curs liber fanteziei sale şi-i permit să îi distreze pe curtezani, miniştri şi pe rege, făcându-i să uite de sarcinile funcţiilor lor. Fără a pierde din vedere că: „În comedie publicul spaniol caută o dovadă în plus a valabilităţii sistemului lor social de valori şi ei găsesc o justificare în felul lor pe calea emoţiilor estetice pe care le emană minunatele ficţiuni reprezentate pe scenă.“2

Acest interes faţă de mitologie, care era în mod particular în teatru se include ca parte a mişcării de Contrareformă. Aceasta se vede, începând cu Conciliul de la Trente şi cu apariţia doctrinelor lui Luther şi a lui Calvin. Iezuiţii pentru a lupta contra pericolului păgânismului hotărăsc să împace spiritul păgân cu morala creştină. Prin urmare ei vor interpreta într-o maneră pur alegorică: sub aspectul atrăgător al subiectelor antichităţii, ei vor descoperi adevărata lor valoare profund umană şi morală:

Las divinidades eran símbolos y los mitos alegorias morales.3

Calderon, ca fost elev al Iezuiţilor, devine ecoul acestei interpretări. În aceste drame mitul se încarcă de un sens sublim. De asemenea putea fi inspirat din tratatele mitologice:

Para Perez de Moya, la mitología era una filosofía secreta. A la vida y aventuras de cada divinidad sigue una triple declaración histórica física y moral; y es a esa última interpre-tación a la que confiere Perez de Moya la mayor importancia.4

Mitologia ascunde în simbolurile sale o explicaţie a universului. Autorul a căutat printre toate subiectele o alegorie şi 1 Hesse en las Comedias mitológicas de Calderon. W. G.

Chapman. Revista de Literatură, 5-6, 1954, p. 37. 2 AUBRUN. La comedie Espagnole (1660-1680) PVF

Publication serie «études et métodes» vol. 14, Paris 1966, p. 37.

3 W. G. CHAPMAN. Las comedias mitológicas de Calderon (ediţie citată) p. 45.

4 W. G. CHAPMAN. Las comedias mitológicas de Calderon (ediţie citată) p. 49.

o morală care ar corespunde unui scop dublu enseñar deleitando. Interpretarea simbolică a fiecărui mit dă posibilitate autorului de a-şi exprima propriile idei. Doctrina lui Aristotel îi cere respectarea integrităţii subiectului, a “corpului fabulei”, însă îi permite ocolirea sau interpretarea episoadelor fabulei. Acesta este un triumf al originalităţii artei barocului (este ştiut că în secolele XVI şi XVII talentul nu consta în a fi original, ci a fi original în arta imitaţiei). Această preponderenţă a criteriului dinamismului în viaţă şi în arta barocă se făcea printr-o tendinţă de exagerare, contrast, artificii, deformări groteşti, stilizare a frumosului. Regăsim aceste criterii în toată arta secolului XVII: în arhitectură la Churriquerra, în sculptură la Cano, în pictură la Velazquez, în muzica din piesele lui Calderon, în literatură culteranismul lui Gongora şi conceptismul lui Gracian.

II Calderon dramaturg în serviciul regelui a scris Monstrul din grădini evident în cadrul „Fiestas reales” reprezentate în Buen Retiro căci la data apariţiei piesei existau anumite probleme..

Angel Valbuena Briones a scris în prefaţa sa la Monstrul din grădini că piesa a fost reprezentată pentru prima dată în octombrie 1667 în Corral de la Monteria din Sevilia apoi a jucat cu succes în Valensia în 1683 unde aceasta a atins cifra de 53 de reprezentări. Charles Vincent Aubrun dintre acestea selectează trei piese: Fiul Soarelui, Faeton, Eco şi Narcis şi Monstrul din grădini, care ar fi fost reprezentate în martie şi iulie 1661 la Palatul Buen Retiro din Madrid. Aceste trei drame mitologice ar fi fost prototipul reprezentărilor muzicale – comedii înzestrate cu un aparat scenic foarte dezvoltat iar cântecele se includeau în trei acte de o mie de versuri după, cum spunea autorul. Monstrul din grădini la fel ca şi Eco şi Narcis, ambele oferă o structură strict paralelă.

Nici Valbuien Briones, nici Aubrun nu indică nişte surse precise. Este foarte posibil ca piesa să nu fi fost montată în Madrid, scena Naufragiului din actul I cere o scenă grandioasă şi o maşinărie importantă care erau doar în parcul Buen Retiro, fapt ce nu exclude ca piesa să fi fost reprezentată în Sevilia şi în Valensia. Morala mitului îi atrăgea în egală măsură atât pe nobili cât şi pe oamenii de rând.

Calderon este inspirat de unul din episoadele cele mai jenante ale mitologiei atunci când a scris Monstrul din grădini. Conform unei tradiţii post-homerice, un oracol îi revelează lui Thetis şi lui Peleu că Ahile, fiul lor, va trebui să moară glorios sub zidurile Troiei, sau, dacă el preferă, să aibă o viaţă lungă dar fără glorie. Thetis şi Nereide temându-se pentru viaţa lui Ahile au hotărât să-l sustragă din destinul său ascunzându-l sub nişte veşminte feminine la curtea lui Nicomede, regele din Scyros.

El a trăit nouă ani într-un harem sub numele de Pyrrha s-a unit cu Daidamia, cu care a avut un fiu. Ulise a aflat de la prezicătorul Caichas că victoria Greciei asupra Troiei depinde de prezenţa lui Ahile: El îl găseşte la Scyros, unde a venit însoţit de alţi eroi, deghizat în negustor şi a pătruns în casa femeilor. El a amestecat stofe cu arme scumpe şi atunci, femeile au ales stofele iar Pyrrha armele, în felul acesta sa dat de gol că este Ahile. De asemenea se zice că Ulise a făcut să sune trompeta de luptă fapt care a trezit instinctul combativ al eroului. Atunci mama sa i-a dăruit armura făurită de Vulcan ca să devină invulnerabil.

Acest episod se găseşte în Metamorfozele lui Ovidiu. Homer de asemenea îl pomeneşte în Iliada.

În Secolul de Aur sunt şi alte interpretări ale mitului. În timpul călătoriei sale în Spania în 1629, Rubens a picat 2 tablouri în stil baroc intitulate „Ahile printre fiicele regelui Licomede”. Aceasta corespunde conceptului de „admiraţie” propriu barocului: partea extraordinară a situaţiei lui Ahile, deghizat în femeie şi cazat într-un harem creează un efect de imensă surpriză. Sufletul este suprins de stupoare, el este derutat de acest contrast bărbat-femeie, autorul face să se vadă că

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 16

aspectul imoral al situaţiei este suprimat de teatru prin faptul că o actriţă joacă rolul lui Ahile. În plus, piesa permite punerea în scenă a două personaje atât de fabuloase cum ar fi Ulise şi Ahile. Surprinde contrastul ce apare între personalităţile lor. Confruntarea lor pe parcursul întregului subiect scot în evidenţă dualitatea naturii umane: Ulise şi Ahile sunt două faţete ale naturii umane.

Această dualitate Calderon a exprimat-o în titlul aceleeaşi piese Monstrul din grădini. În secolul 17 „Monstrul” se opunea „Umanului”. „Muntruo” este aproape de termenul „Bruto”: este caracterizat prin lipsă de raţiune şi prin lipsă de sens. De asemenea apelativul „Bruto” poate însemna lipsă de armonie. Conceptul de „Monstruo” este strâns legat de conceptul „omul-bestie”. Tematica secolului XVII se opune celui de „Bon souvage” a lui Jean Jacques Rousseau.

„Monstruo” mai este un lucru rar, straniu care depăşeşte limitele normale ale naturii şi poate tinde spre supranatural sau femecător. Este o altă fiinţă în care existenţa, natura este o enigmă. Ahile deci, este un „om-bestie” lipsit de raţiune, în acelaşi timp este superb prin aspectul său de fiară şi prin frumuseţea umană. El tinde să iasă din ordinea normală a naturii: existenţa sa este o enigmă. „Jardin”, - decorul teatral are şi el o semnificaţie alegorică: ”Jardin” reprezintă cultura şi locul plăcerilor noastre: aici cunoaştem vraja altor aspecte ale simţurlor noastre .

Totul aici este fericire deoarece totul este armonie, natura ostilă a fost îmblânzită de către om. Grădina este simbolul lumii civilizate; mai bine zis simbolul lumii aristocratice.

„Monstruo” este, deci ceva uman, el se află într-un mediu neobişnuit. Acest nou contrast trezeşte admiraţia. Cu alte cuvinte Calderon pune în opoziţie bestialitatea şi raţiunea, lipsa de armonie cu armonia, ceea ce creează o viziune duală asupra unităţii. Punerea la un loc a celor două noţiuni diferite stârneşte curiozitatea spectatorului: aici se mizează pe aplicarea termenului „deleitar” Tot aici e şi răspunsul la termenul „ensenar”, precum şi etalarea legilor Contrareformei: Ahile, omul-bestie coboară de la „munte” în grădina, unde domină

dragostea. Cuprins de pasiune, el renunţă la starea sa de erou, umilindu-se prin deghizarea sa în femeie. Aici se pune problema determinismului şi al liberului arbitru: Omul înzestrat cu raţiune este cel care îşi determină acţiunile, or, este liber să acţioneze conform capacităţilor sale intelectuale. Ahile este capabil să facă uz de capacitatea sa mintală singur. Acţiunile lui depind de personajul Ulise

III. În Monstrul din grădini Ulise este privit ca un personaj secundar în raport cu Ahile. El este totuşi tratat cu interes în acest studiu, căci s-ar părea că este lăsat de Calderon să fie fermecat de natura sa complexă. Mai mult, legenda lui Ahile este pasibilă interpretărilor simbolice şi mistice. mai ştim că fiecare personaj din mitologie, permite simbolizarea tendinţelor spirituale ale omului.

Ulise şi Ahile sunt doi eroi, dacă ne-am referi numai la operă: Bărbaţi de un curaj şi un merit superior, favorizaţi de zei, fii ai unui zeu şi ai unei muritoare, sau ai unei zeiţe şi un muritor. Sunt de asemenea bărbaţi ce se deosebesc prin curajul lor extraordinar, în situaţii decisive ale războiului, prin forţa caracterului lor şi prin măreţia spiritului.

Or, drama Monstrul din grădini reprezintă dualitatea Ulise-Ahile. Dacă Ahile este eroul decăzut, sedus de pasiunea sa, dacă el este un antierou, Ulise, din contra, este eroul ce urmează a fi descris. Ulise şi Ahile sunt, de fapt, cele două părţi componente ale spiritului uman: Omul este în acelaşi timp şi erou, şi antierou.

Vom vedea aici care este rolul moralizator pe care Calderon i-l atribuie lui Ulise în acest mit.

Ulise are o misiune concretă: El trebuie să-l readucă pe Ahile, pentru Grecia, de unde n-ar fi sub zidurile Troiei, după cum cereau oracolele, pentru ca să învingă. Toate acţiunile sale vor depinde de această misiune: Calderon se lasă ademenit de complexitatea comportamentală a personajului. Pe de altă parte Ulise este determinat de un conflict interior; el este după Seneca, de la care s-a inspirat Calderon, simbolul „călătoriei interioare a spiritului”. El este de asemenea simbolul frământărilor care zguduie spiritul uman.

Alimente miracol

Dr. Melania Radu Alimentele trebuie să ne fie

medicamente, iar medicamente trebuie să ne fie alimentele. (Hypocrate)

Există unele alimente deosebit de

importante pentru o dietă sănătoasă, chiar miraculoase datorită efectelor terapeutice, echilibrante, vitalizante, purificatoare şi de prelungire a vieţii. Acestea îşi datorează numeroasele calităţi bogăţiei în vitamine naturale (dintre care unele sunt puternici antioxidanţi: vitamina C, vitamina E şi betacarotenul), în acizi aminaţi rari, în săruri minerale, în oligoelemente indispensabile. În plus, ele aduc în fiinţă o cantitate foarte mare de prana (energia subtilă ce impregnează întregul macrocosmos). Astfel de alimente sunt: polenul, mierea de albine, grâul, drojdia de bere, iaurtul, pătrunjelul. Le prezentăm în continuare, alături de câteva reţete utilizate în alimentaţia lacto-

vegetariană, de unele remedii folosite de medicina tradiţională, precum şi de unele sfaturi pentru o stare de sănătate perfectă, longevitate şi vitalitate.

Polenul Polenul reprezintă un aliment

“miracol” prin excelenţă. Asociat cu puţină miere, el asigură creşterea organismului. Un grup de cercetători ruşi au identificat nu mai puţin de 27 de elemente în compoziţia sa. Analiza biochimică arată că în conţinutul său se găsesc proteine, zaharuri, substanţe minerale, oligoelemente, toate vitaminele şi, în plus, fermenţi biochimici, hormoni, factori de creştere, pigmenţi. Aliment echilibrant, dinamizator şi revitalizant, el redă în numai câteva zile vigoarea şi bucuria persoanelor deprimate, obosite şi surmenate. Uşor laxativ, el dezintoxică organismul, iar consumul său sistematic permite să se evite îmbătrânirea prematură. Polenul provoacă, de asemenea, o creştere rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge. Examenele de laborator au permis să se constate că în

anemii, numărul globulelor roşii creşte cu aproximativ 500.000/mm3 de sânge, după absorbţia timp de o lună a unei linguriţe de polen zilnic. La convalescenţi şi bătrâni, polenul determină o creştere în greutate. Această acţiune este însoţită de un efect energizant.

Raţia cotidiană normală de polen este de la o jumătate de linguriţă la o linguriţă. Se va diminua doza dacă ea produce un efect laxativ prea accentuat; ea va fi mărită, însă, în caz de oboseală accentuată, slăbire, creştere dificilă, anemie. Se indică să se consume cu regularitate, mai ales de către cei care au împlinit deja 60 de ani. Este posibil ca unii, ţinând o astfel de cură de polen, să resimtă unele dureri, ca nişte spasme sau crampe în zona abdominală, aspect ce indică acţiunea puternic energizantă, de tonifiere şi purificare a polenului ingerat, aspecte cu care organismul nu era obişnuit anterior. Totuşi, după un anumit timp în care s-a perseverat cu “stoicism” în menţinerea curei, durerile vor dispărea treptat până la eliminarea completă şi înlocuirea lor cu stări euforice, de bună

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 17

dispoziţie şi încredere. Acesta va fi un semnal edificator al acţiunii pline de eficienţă a polenului.

Efectele maxime se obţin atunci când polenul este luat dimineaţa, după toaleta obişnuită, pe stomacul gol. El trebuie ţinut în gură şi mestecat îndelung, chiar dacă se va topi repede. În acest fel, pe lângă o excelentă asimilare în organism, el va ajuta la igiena şi sănătatea cavităţii bucale. După ce a fost luată întreaga cantitate de polen, timp de 30 minute, nu trebuie să se mănânce şi nici să se bea ceva. Este recomandat în toate bolile, cu excepţia diabetului şi este un bun adjuvant în terapia cancerului. Luându-l în mod regulat şi respectând aceste sugestii, polenul se va dovedi un adevărat panaceu, îmbunătăţindu-ne starea de sănătate; consumul acestuia are efecte cumulative în timp.

Mierea de albine Aliment esenţial în dieta

naturistă, mierea naturală de albine este un produs de origine animală şi vegetală, uşor de digerat şi asimilat, cu o enormă valoare nutritivă, calităţi pe care nu le pierde în timp. Este fabricată de albine din nectarul florilor care, printr-o prelucrare specială în interiorul organismului albinelor, este îmbogăţită cu substanţe proprii şi depozitată apoi în celulele fagurilor. Adevărat concentrat de lumină solară, despre mierea naturală se spune în mod semnificativ că era folosită frecvent chiar şi de zeii din Olimp.

Mierea conţine o gamă largă de zaharuri asimilabile aproape instantaneu de către organismul uman (dextroză, levuloză, zaharoză, etc.), diverse enzime, aminoacizi, unii factori antibiotici (cum ar fi inhibina), minerale în formă naturală uşor de asimilat (fier, cupru, mangan, siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor etc. ), precum şi o varietate de vitamine (C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul B) pentru care mierea este (spre deosebire de vegetale) un excelent mediu de conservare. Cele mai importante calităţi îi sunt conferite mierii de complexul biologic al oligoelementelor pe care le conţine şi care acţionează în cele mai diferite părţi ale organismului. Acestea, alături de conţinutul în vitamine, fac din miere un aliment indispensabil, un adevărat medicament, cu largi perspective de utilizare terapeutică.

Avantajele pe care le are mierea faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea de neglijat. Mierea nu este absolut deloc iritantă pentru mucoasa aparatului digestiv, dimpotrivă, este chiar eficientă în unele afecţiuni ale tubului digestiv. Ea este pe primul loc din punctul de vedere al asimilării aproape imediate şi fără efort în organism, astfel încât poate fi folosită în toate cazurile în care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai bine suportată de către rinichi. Este un bun calmant, liniştind în mod natural şi fără efecte secundare negative

organismul. Este un aliment prin excelenţă igienic, relativ uşor de procurat şi chiar ieftin ţinând cont de economiile pe care, prin intermediul ei, le facem nemaiavând nevoie de medicamente.

Dintre multiplele binefaceri ale mierii de albine menţionăm: mierea hrăneşte inima asigurând constanţa conţinutului de zaharuri din sânge; este un aliment ideal pentru copii (e un bun îndulcitor, le furnizează mineralele de care au nevoie pentru creştere, are o acţiune uşor laxativă şi antiseptică, poate fi folosită ca înlocuitor al edulcoranţilor în alăptarea artificială a sugarilor, favorizează funcţionarea căilor digestive şi erupţia dentară, este un remediu eficace contra enurezisului – adică urinarea involuntară în pat în timpul nopţii, are o acţiune calmantă binefăcătoare şi este spontan foarte plăcută de copii); este un aliment cu efecte hotărâtoare în timpul sarcinii; un bun tratament pentru combaterea cârceilor - două linguriţe de miere la fiecare masă timp de o săptămână; poate fi folosită cu succes în vindecarea plăgilor şi arsurilor; este de un mare ajutor pentru convalescenţi; are efecte de prelungire a vieţii; are posibilităţi de utilizare cosmetică; poate fi folosită atât în curele de îngrăşare, cât şi în cele de slăbire; este o sursă de energie şi recuperare a forţelor pentru sportivi.

Mierea poate fi consumată cel mai bine singură sau în combinaţie cu alte alimente, cu condiţia să nu fie prea calde (peste 37ºC îşi pierde calităţile). Mierea polifloră este indicată în consumul general, iar cea monofloră, în funcţie de provenienţa ei, are calităţi terapeutice diverse, “moştenind” proprietăţile alimentare şi curative ale plantelor din care este obţinută.

Hidromelul. O băutură tonică şi revigorantă se poate obţine amestecând 1 litru de apă cu 100 g miere şi lăsând-o la fermentat 1-2 zile într-un loc cald, până capătă un gust acrişor. Se consumă de preferinţă la distanţă în timp de mese, pentru a savura efectul reîmprospătător.

Zahărul invertit. În cazul în care nu avem mereu miere la dispoziţie sau ne este dificilă procurarea acesteia, putem recurge, pentru a evita multiplele efecte nocive pe care le declanşează în corp consumul de zahăr, la aşa-zisul zahăr invertit. Iată şi reţeta: 1 kg de zahăr, 450ml de apă, o linguriţă rasă de acid citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare de lămâie); toate acestea se fierb timp de 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o lingură de lemn. Se obţine astfel un amestec de două monozaharide - glucoză şi fructoză, cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric, previne anumite maladii. Se ştie de asemenea că acidul citric sporeşte asimilarea calciului în intestine, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe

proprietăţi antiinfecţioase. Pe de altă parte, iată care sunt

doar câteva dintre efectele consumului de zahăr alb:

Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali pe care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta duce la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze ale instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic), neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.

Preparate din grâu Germenii de grâu conţin

substanţele cele mai preţioase şi cele mai vitaminizante ale bobului de grâu, care sunt: compuşi cu fosfor uşor asimilabili, săruri minerale abundente, reprezentate în special de săruri de fier şi de magneziu. De asemenea, grâul include proteine complete care conţin – în proporţii echilibrate – toţi acizii aminaţi (aminoacizii) indispensabili vieţii, oligoelemente (precum zinc, cupru, mangan) şi foarte multe vitamine, în special vitaminele A, B1, B2, C, E, PP. Dată fiind compoziţia lor, germenii de grâu constituie una dintre cele mai bune surse naturale de fier, de mangan şi de magneziu, de proteine rare şi de vitamine din complexul B şi vitamina E.

Consumul germenilor de grâu este recomandat în special în surmenaje de orice fel, în anemii, în stări depresive, în convalescenţă, graviditate şi lactaţie. Germenii de grâu reprezintă un aliment echilibrant, favorizează digestia, reglează funcţiile intestinale şi acţionează ca tonic al sistemului nervos şi al nutriţiei.

Prin „germeni de grâu” se înţelege stadiul corespunzător primei faze de încolţire a boabelor de grâu, când la acestea apare un mic mugure. Când mugurele creşte peste 1 mm, se trece la stadiul de grâu încolţit. Singura contraindicaţie pentru utilizarea germenilor de grâu este hipertensiunea arterială.

Adulţii pot consuma 2-3 linguri de germeni de grâu pe zi, la desert,

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 18

porţionate câte o lingură la fiecare masă. Copiii pot consuma între o linguriţă şi 4 linguriţe de germeni de grâu pe zi, doza de creştere fiind de 1 linguriţă pentru 3 ani de vârstă. Sugarilor de la 6 luni la 1 an li se administrează 1 linguriţă împărţită în 2 sau 3 doze. În funcţie de starea fiziologică a fiecărei persoane, aceste doze pot fi mărite.

Grâul încolţit: proprietăţile tonice şi vitalizante ale germenilor de grâu sunt mult amplificate în cazul grâului încolţit, deoarece germinarea măreşte foarte mult puterile vitaminizante ale seminţelor. Cei reumatici, bolnavi de gută sau artrită, chiar cei foarte afectaţi şi care nu tolerează pâinea completă, nu vor simţi absolut nici un incovenient consumând grâu încolţit.

Modul de preparare este deosebit de simplu: se aşează boabele de grâu într-o farfurie şi apoi sunt acoperite cu apă pentru a li se asigura germinarea. Acest rezultat va fi atins după 24 de ore vara şi 36 de ore iarna. Apoi boabele se vor spăla foarte bine în mai multe ape, iar în zilele următoare ne vom limita doar la a umezi uşor toate boabele, având însă grijă să nu se formeze un strat de lichid superficial. Aceasta ne va permite să evităm un început de putrezire, care survine atunci când boabele sunt acoperite cu un exces de apă.

Grâul încolţit se consumă la începutul mesei, în doze de o lingură pentru adulţi şi o linguriţă pentru tineri şi bătrâni. Înainte de a înghiţi grâul, trebuie ca boabele să fie mestecate cât mai mult timp posibil, până ce ele capătă în gură un gust dulce. Pentru bolnavi, copii şi sugari este recomandat un piure foarte fin, realizat prin sfărâmare, care se amestecă apoi cu miere. Este recomandabil ca, înainte de a pune grâul la germinat, să-l spălăm cât mai bine, deoarece adesea este tratat cu antiseptice şi insecticide.

Pâinea din grâu integral: se frământă 1 kg de făină de grâu integral, 1 linguriţă de rădăcină de tătăneasă (fără coajă) dată prin răzătoare, apă călduţă şi sare. Se lasă la crescut 20-30 de minute, apoi se formează chifle mici care se pun la cuptor în tava tapetată cu făină. Se poate prepara şi fără tătăneasă, cu adaos de morcov ras şi făină de hrişcă.

Drojdia de bere Drojdia de bere reprezintă o

combinaţie echilibrată de substanţe minerale pe cât de rare pe atât de uşor asimilabile. Ea conţine: 50% proteine care sunt uşor digerabile, toţi acizii aminaţi indispensabili vieţii, gluten şi peptide în cantitate foarte ridicată (benefici în procesele de dezintoxicare şi de rezistenţă la infecţii), lecitine, 14 săruri minerale esenţiale, oligoelemente, 17 vitamine, etc. 100 gr. de drojdie de bere furnizează de 10 ori mai multa vitamina B1 decât pâinea, de 5-10 ori mai mult acid pantotenic decât cerealele, de 20 de

ori mai mult acid folic decât tărâţele de grâu.

Există levuri (drojdii) înalte, de panificaţie, cu activitate optimă între 15-20 grade celsius şi levuri joase, cu activitate optimă între 5-6 grade celsius, folosite la fabricarea berii. Numai ultimele se folosesc în terapeutică sub numele de drojdie de bere.

Drojdia de bere e considerată un aliment miracol, mult mai eficient chiar decât grâul şi germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu conţine într-o combinaţie atât de perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă o gama largă de substanţe nutritive importante prin care, în această direcţie, drojdia de bere depăşeşte cu mult în valoare cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele.

Este foarte indicată în anemii, stări de oboseală, uşurând eliminarea de toxine şi deşeuri metabolice. Prin conţinutul său ridicat de proteine şi prin natura acizilor aminaţi pe care-i conţine, joacă un rol protector pentru ficat. Este indicată în avitaminoze B sau complexe, afecţiuni neurologice sau neuromus-culare, alcoolism, hepatite, ciroze, afecţiuni renale, afecţiuni intestinale. Are acţiune inhibitoare asupra unor germeni patogeni ca: stafilococ, streptococ, colibacil. Remediază rapid dezechilibrul florei intestinale, mai ales cel rezultat în urma administrării de legume, fructe sau miere în doze de o jumătate de linguriţă pentru copii şi o linguriţă pentru adulţi şi bătrâni. Extern: sub formă de spălături (o linguriţă de drojdie dizolvată într-un litru de apă) în gastroenterite acute infantile, enterite muco-membranoase, afecţiuni ale mucoasei vaginale.

Pătrunjelul Această plantă este extraordinar

de bogată în elemente preţioase şi efecte terapeutice. Pătrunjelul conţine, pentru numai o sută de grame, circa 200 mg de vitamina C, pe când lămâia – considerată foarte bogată în vitamina C – conţine numai 100 mg. În plus, el mai conţine 60 mg de provitamina A (betacaroten), pe când morcovul conţine de la 2 la 14 mg. Prin aceasta el se constituie într-un foarte puternic antioxidant, vitamina C şi betacarotenul fiind doi din cei trei antioxidanţi naturali pe care organismul are nevoie să-i primească prin alimentaţie. Pătrunjelul mai conţine, de asemenea, 240 mg de calciu şi 20 mg de fier la 100 mg.

El este un excelent antiseptic al sângelui, ca şi al intestinului, după unii terapeuţi fiind un preventiv al cancerului. Pătrunjelul are un rol echilibrant prin conţinutul său de calciu şi, în consecinţă, este foarte indicat în cazurile de rahitism şi tuberculoză. Datorită conţinutului de fier, are efect antianemic şi este un exce-lent remediu în afecţiunile oculare, dato-rate unor deficienţe de caroten. Pătrun-jelul are, de asemenea, efecte de întârzi-ere a îmbătrânirii. Se indică să se presare

(după ce în prealabil a fost bine spălat) peste diferite feluri de mâncare; la nevoie poate fi consumat şi sub formă de suc.

Iaurtul Iaurtul este un aliment uşor

asimilabil, fiind considerat un adjuvant digestiv foarte bun. În plus, datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le conţine, el menţine existenţa unei flore intestinale binefăcătoare. Binefacerea cea mai importantă a iaurtului constă în faptul că el aduce organismului vitamina B şi săruri de calciu în proporţie ridicată. Proprietăţile sale remarcabile sunt, fără îndoială, una din cauzele esenţiale ale vigorii şi longevităţii popoarelor de păstori din Bulgaria şi Caucaz, care consumă din timpuri imemoriale iaurt şi lapte bătut. Însă este bine să nu depăşim măsura, deoarece un exces de acid lactic are, în timp, efect demineralizant. Un pahar de iaurt pe zi constituie o doză convenabilă şi, în cazul unei cure, aceasta nu se va prelungi mai mult de 10-15 zile pe lună.

Untul clarificat Este un bun remediu pentru

sistemul nervos şi pentru buna funcţionare a organismului. Este una din substanţele onctuoase foarte preferate de organismul uman. Lubrefiază şi întăreşte întregul organism. Modul în care se prepară untul clarificat este simplu:

Se pune untul alimentar la topit într-un vas emailat. Se lasă să fiarbă şi se colectează mereu, cu o lingură de lemn, spuma formată. Se ţine pe foc mic, pentru a nu se arde, până devine transparent ca uleiul. Imediat după limpezirea sa în totalitate, se ia repede de pe foc, pentru a evita arderea sa. Se lasă să se răcească puţin, se strecoară prin tifon dublu şi apoi se lasă să se solidifice. Din 4 pachete de unt alimentar se obţine aproximativ un borcan de 400 g unt clarificat. Acest unt este mult mai hrănitor, este pur (sattvic) şi se poate păstra oricât de mult timp fără să se altereze.

Acest tip de unt mai poate fi folosit şi pentru îngrijirea pielii şi tratamente cosmetice, în combinaţie cu diferite plante (muşeţel, lavandă, sânzâiene, etc. ), în funcţie de preferinţele şi nevoile proprii. Pentru aceasta se procedează în felul următor: imediat după ce untul a fost luat de pe foc şi este încă lichid, se adaugă plantele dorite; se lasă aşa 24 de ore, apoi se pune din nou la topit până devine lichid, se strecoară şi se lasă să se solidifice.

Preparate din soia Laptele de soia: se pun 500 g de

soia într-un vas şi se adaugă apă cât să o acopere. Se lasă la înmuiat 12 ore. Apoi se spală bine, se adaugă apă proaspătă şi se pune la fiert, dar nu în vase de aluminiu. În timpul fierberii se schimbă apa de două ori. După ce a fiert cel puţin 2 ore la foc mic, se strecoară şi se dă prin

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 19

maşina de tocat. Se pune într-un sac de tifon, iar sacul se pune într-un vas mare în care se adaugă 2 l de apă călduţă. Se frământă bine sacul cu soia de mai multe ori. Lichidul obţinut se pune într-un alt vas. Se mai adaugă 2 l de apă călduţă şi se repetă procedeul. Apoi se amestecă lichidul rezultat cu cel obţinut prima dată. Se fierbe 20 de minute amestecând continuu cu o lingură de lemn. Se ia de pe foc şi se îndulceşte cu miere după gust. Se serveşte la fel ca laptele obişnuit.

Untul de soia: se amestecă 250 ml de apă cu 2 linguri făină de soia într-un vas şi se fierbe până se obţine o pastă. Se ia de pe foc şi se pune la răcit,

apoi se adaugă ulei foarte încet, amestecând continuu, ca pentru pregătirea unei maioneze.

În final, va prezentăm două remedii eficiente pentru prelungirea vieţii, bazate pe un alt aliment miracol: usturoiul

Remediu siberian: 100 g usturoi şi 150 g ceapă se dau printr-o răzătoare fină, se adaugă 2 linguri oţet de mere şi se lasă la loc cald 24 ore. Se încălzesc puţin 350 g miere, se amestecă cu usturoiul, ceapa şi oţetul, după care se lasă la “copt”, la loc cald, timp de 7 zile. Se strecoară apoi printr-o sită deasă. Amestecul se ia în doze de 4 linguriţe

luate una după alta, o dată pe zi. Tratamentul se continuă până la vindecare fără a se întrerupe nici o zi, deoarece are efect cumulativ. Este indicat în cazuri de: senilitate, debilitate, angină pectorală, deficienţe cronice ale aparatului respirator, lipsă de energie.

“Elixirul tinereţii”: 350 g de usturoi bine pisat se amestecă cu sucul de la 24 de lămâi mari. Se lasă 24 de ore într-un borcan acoperit cu tifon. Se agită bine înainte de întrebuinţare. Doza: o linguriţă seara, cu o jumătate de pahar de apă călduţă. Este indicat pentru: oboseală cronică, lipsă de energie, obezitate, hipotensiune.

Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă

Dr. George Marin 1. Mâncaţi doar atunci când vă

este într-adevăr foame. Feriţi-vă de falsa foame (care de obicei apare dimineaţa după trezire).

2. Nu supraîncărcaţi stomacul. Încetaţi să mai mâncaţi de îndată ce simţiţi că aţi început să vă săturaţi. Pro-porţia ideală este următoarea: jumătate din capacitatea stomacului să fie plină cu hrană solidă, un sfert cu lichide, iar un sfert să rămână gol.

3. Nu mâncaţi absolut deloc ceea ce nu vă place. În schimb, nu abuzaţi de felurile preferate.

4. Mâncaţi încet şi, mai ales, nu înghiţiţi hrana în grabă. Veţi constata practic că veţi mânca mai puţin dacă veţi

mesteca mai mult. Mestecaţi cât mai bine alimentele (orientativ: aproximativ de 30 de ori fiecare îmbucătură).

5. Mâncaţi fructe cât mai multe, cu condiţia ca ele să fie coapte. Nu mâncaţi fructe necoapte sau acide. Este bine ca fructele să fie consumate înainte de masă.

6. Postiţi o zi pe săptămână. Postul e foarte important, deoarece elimină toxinele, echilibrează mecanis-mele fiziologice şi odihneşte organele. Postul negru trebuie ţinut cu consumul a cel puţin 2-3 litri de apă în ziua respec-tivă; privarea de apă în timpul postului negru aduce mari prejudicii funcţiona-lităţii sistemului cardio-vascular, a rinichilor şi nu vor fi eliminate eficient toxinele.

7. Mâncaţi doar alimente compa-tibile între ele. Nu consumaţi, de exem-

plu, lapte cu alte produse lactate (brânzeturi). Fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale etc.), pâinea, merele, untul natural pot fi consumate cu orice alt aliment. Alimentele conţinând amidon, fructele, cerealele sau alte alimente pe bază de hidraţi de carbon sunt combinaţii compatibile. Experienţa şi, mai ales, instinctul trebuie să vă ghideze în alege-rea amestecurilor compatibile între ele.

8. Pe cât posibil, fiecare masă e bine să conţină crudităţi, ca: salate, fructe etc. Limitaţi la patru sau cinci alimentele componente ale mesei. Renunţaţi la amestecurile complicate şi la combinaţiile heteroclite care pun probleme neobişnuite stomacului. Învăţaţi să mâncaţi la oră fixă, dacă vă este foame. Mulţumiţi-vă cu două mese complete pe zi.

Ufologie şi strategie militaro-industrială

Prof. Violeta Bucur Moto: Ne este foarte greu să înţelegem faptul că fiinţele umane cheltuiesc atât de mulţi bani pentru a proteja averea unei minorităţi, în timp ce atât de multe alte fiinţe mor de foame. Considerăm că cei care vă guvernează sunt bolnavi mintal. – decriptare a unui mesaj extraterestru din lanurile de cereale

OZN-urile survolează instalaţiile nucleare ale

guvernelor care sunt implicate în fabricarea armelor de distrugere în masă. Fapt real, ţinut cu stricteţe secret de către cei care conduc lumea din umbră. Secretul OZN-urilor, în toate implicaţiile lui, se află, de mai bine de jumătate de secol, sub jurisdicţia imperiul Rockefeller, al Consiliului Relaţiilor Externe, a Comisiei Trilaterale şi Grupului Bilderberg. De ce se tem partizanii Noii Ordini Mondiale?

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 20

Mesaj trimis către constelaţia lui Hercule În 1974, în incinta institutului SETI – Search for Extra

Terrestrial Intelligence (Institutul de Cercetări asupra Inteligenţei Extraterestre) – din Arecibo, Puerto Rico, cu ajutorul unui telescop radio se trimitea în spaţiu un mesaj electronic în cod binar. Pentru comunicarea cu o posibilă inteligenţă extraterestră a fost folosită cea mai mare antenă parabolică din lume. Mesajul în spaţiu a fost trimis în direcţia aglomerării de stele M13 din constelaţia lui Hercule, situată la 22. 800 de ani lumină distanţă de Pământ. Proiectul a fost realizat sub îndrumarea lui Frank Drake, profesor de astronomie la Universitatea Cornell, SUA. Mesajul codifica numerele atomice ale elementelor chimice necesare vieţii pe Pământ, astfel Hidrogen Hâ1, Carbon Câ6, Azot Nâ7, Oxigen Oâ8, Fosfor Pâ15. Acesta mai conţinea descrierea zaharurilor şi bazelor care intră în compoziţia moleculei de ADN, numărul nucleonilor, o schemă stilizată a spiralei duble de ADN şi în final, imaginea stilizată a unei siluete umane, indicându-se dimensiunea ei, numărul de locuitori ai Pământului în anul 1974, planetele din sistemul solar, planeta Pământ ca fiind cea care trimite mesajului, precum şi caracteristicile antenei radar transmiţătoare.

Răspuns din spaţiu? 27 ani mai târziu, în data de 20 august 2001, în apropiere

de antena parabolică gigantică de la Chilbolton, Anglia, în lanurile de cereale au fost gravate diferite modele geometrice complexe de formă rectangulară. Unul dintre ele reprezenta imaginea unui umanoid extraterestru, iar cea de a doua un posibil răspuns la mesajul radioelectric trimis în spaţiu în 1974 din Arecibo. Ce dezvăluie decriptajul acelui model geometric, care pare să fie un răspuns la mesajul trimis în urmă cu 27 de ani? Răspunsul este codificat, criptat cu rigurozitate în aceeaşi manieră ca şi cel emis în 1974. Molecula de ADN descrisă este mai mică decât cea umană. În loc de fosfor este siliciu, ceea ce determină o îngroşare a spiralei de ADN, reprezentată în mod clar în gravurile din lanurile de la Chilbolton. În loc de fiinţa umană stilizată, care măsura 1. 66 m, a fost evidenţiată în acest caz o siluetă de un metru înălţime, macrocefală, cu braţe, picioare şi cu ochi uşor de identificat. Cunoaştem aceste reprezentări ca fiind Micii Cenuşii. Această fiinţă provine dintr-un alt sistem planetar. Planeta ei are o populaţie de 17 miliarde de locuitori, fiind a cincea planetă de la soarele din sistemul planetar din care face parte; soarele este de doar 4/9 din soarele nostru şi este înconjurat de nouă planete. Din acest sistem solar planetele trei şi patru sunt indicate ca fiind populate. Mesajul mai prezintă schema unei antene parabolice cu simbolul planetei emiţătoare asociat cu o cifră care semnifică forţa electromagnetică utilizată pentru transmiterea acestui mesaj.

Tăcerea autorităţilor Observatorul din Chilbolton este proprietate a guvernului

britanic; a fost construit în 1965 în scopul studierii emisiilor de unde radio care proveneau din spaţiu sau de la diverşi sateliţi. Accesul în Observator este interzis publicului. Prima reacţie a cercetătorilor britanici a fost să compare structura codului binar din 2001 cu transmisia radio telescopică din 1974 de la Puerto Rico. În ciuda fotografiilor realizate, a decriptării codului binar şi a corespondenţelor dintre cele două mesaje (cel din 1974 şi cel din 2001) realizate de către cercetători britanici independenţi, nicio explicaţie oficială nu a fost dată. Astronomii de la Chilbolton au declarat că nu au observat apariţia semnelor din lanuri, acestea nefiind vizibile nici măcar din cel mai înalt punct al antenei (sic!).

La numai un an după acest eveniment, pe unul din câmpurile din Chilbolton, o imagine de extraterestru gravată într-un cadru rectangular imens, prezenta un disc rotund cu un diametru de aproximativ cincizeci de metri din care jumătate ieşea în afara cadrului rectangular. Interiorul cercului vegetal

conţinea o brazdă spiralată împărţită în mai multe şiruri de grâu culcate la pământ sau ridicate: şir binar. Codul este simplu, este vorba despre ASCII (American Standard Code for Information Interchange). Mesajul era următorul: „Fiţi atenţi la cei care fac cadouri false şi care nu îşi ţin promisiunile. Multă suferinţă, dar încă mai este timp. Credeţi. Sunt şi lucruri bune acolo sus. Nu suntem adepţii înşelăciunilor. Final de transmisie…“

Nu a fost făcută nicio declaraţie oficială referitor la această formaţiune. Este vorba aşadar de un real contact cu o civilizaţie extraterestră sau despre o manipulare din partea armatei? Cu ce urmări?

OZN-urile contra apărării secrete După bombardamentul de la Nagasaki şi Hiroshima,

numeroase OZN-uri au survolat şi s-au poziţionat cu exactitate deasupra locurilor implicate în activităţi militare atomice, ca şi când ar fi vrut să se informeze asupra producţiei armelor atomice terestre: începând cu 1946 zona în care se desfăşura Proiectul Manhattan, zonele pentru teste a exploziilor atomice cum ar fi Atholl din Bikini, zona Trinity, Roswell şi bazele din New Mexico în 1947, Albuquerque, Sandia în decembrie 1948, Los Alamos în ianuarie 1949, Camp Hood în Texas în martie 1949. Toată filiera atomică a fost descoperită: de la zone de cercetare şi testări, până la locurile pentru stocare, inclusiv lanţul centrelor de producţie a bombelor. Niciunul dintre toate aceste locuri secrete nu a fost omis. Oficialităţile Apărării americane erau încolţite. Cel mai urât coşmar al lor devenise realitate. Cele mai secrete instalaţii din ţară erau survolate de OZN-uri. Ar fi fost suficient ca un spion să facă publică harta apariţiilor OZN-urilor între 1946 şi 1950 pentru a se afla cu exactitate situaţia geografică a tuturor instalaţiilor nucleare de care dispunea armata americană. În forurile înalte americane se instalase starea de panică.

În iulie 1952, Pentagonul şi Casa Albă au fost survolate în două reprize, în plin centrul unei zone sensibile foarte bine protejate, unde circulaţia aeriană era interzisă. Nimic nu le scapă OZN-urilor, de la filiala militară până la cea politică. Când Dwight David Eisenhower a venit la putere în 1953, Nelson Rockefeller a fost numit preşedinte al comisiei de refondare a departamentului Apărării. Începând cu această dată, secretul OZN-urilor în toate implicaţiile lui – ştiinţifice, tehnologice, militare, informaţii, dezinformaţii, inclusiv finanţările şi infiltrarea asociaţiilor ufologice – se va afla sub jurisdicţia imperiul Rockefeller, al Consiliului Relaţiilor Externe (Council on Foreign Relations – CFR), a Comisiei Trilaterale şi Grupului Bilderberg.

OZN-uri şi Apărare Secretă În 1954, instalaţia de la Fort Meade, sediu al Agenţiei

Naţionale de Securitate a SUA, care mai târziu avea să pună în

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 21

funcţiune reţeaua mondială de interceptare electronică Echelon, este survolată. În 1963 şi 1964, sateliţii de pe orbită ai Statelor Unite îşi întrerup în repetate rânduri emisia şi recepţia după care reintră spontan în funcţiune.

În noiembrie 1965 o pană de curent foarte gravă afectează întreaga arie a New York-ului şi sudul Canadei. Un disc luminos apare deasupra staţiei de distribuire a curentului electric de la Clay, punct de interconectare a mai multor reţele de înaltă tensiune. În decembrie o pană de curent identică afectează de data aceasta mai multe state, New Mexic, Texas. Bazele militare Hollman, White Sands şi Fort Bliss rămân fără curent. Era scenariul de care responsabilii Apărării se temeau cel mai mult: acţiuni agresive care ar paraliza în acelaşi timp economia naţională şi capacitatea forţelor militare.

În 1967 baza militară de la Malmstrom, Montana, care adăpostea 120 de rachete intercontinentale aparţinând departamentului Strategic Air Comand (însărcinat cu arsenalul nuclear strategic), a fost survlată de OZN-uri. În data de 16 martie, într-o noapte foarte rece, mai multe lumini brăzdau cerul în zigzag cu o viteză incredibilă. Ofiţerul de serviciu a fost alertat. S-a apropiat apoi o farfurie zburătoare de culoare roşiatică, a survolat gardul de la intrare în detrimentul paznicilor. În câteva secunde opt rachete au fost scoase din funcţiune, apoi zece. Un comando care a fost trimis pentru a se apropia de OZN-ul care staţiona a fost grav rănit şi evacuat. Trupele de comando care au mers să inspecteze silozurile au semnalat prezenţa mai multor OZN-uri. Într-o unitate de silozuri situată mai la nord-est un alt OZN survola în preajma zonei interzise. Alte zece rachete au fost scoase din funcţiune. Mai mult de o zi a fost necesar pentru ca rachetele să fie declarate a fi din nou operaţionale. Ancheta tehnică a concluzionat că nu exista nicio explicaţie raţională pentru defectarea simultană a 20 de rachete.

În noiembrie 1975 OZN-urile revin la baza militară de la Malmstrom, Montana. Şapte OZN-uri lente, care au dejucat interceptoarele lansate împotriva lor, au reprodus scenariul din 1967 şi au deprogramat ogivele nucleare.

Noi informaţii Din acel moment nimic nu a mai fost ca înainte, afirmă

Jean Gabriel Greslé, un cercetător al OZN-urilor: „Forţe necunoscute se străduiesc să se facă cunoscute prin manifestări aeriene nonconvenţionale. Tehnicile necesare de care dispun pentru a convinge o dată pentru totdeauna întreaga lume de existenţa şi de superioritatea lor sunt suficient de avansate. Cu toate acestea nu o fac. Pe de altă parte, departamentul pentru Apărare utilizează toate mijlocele posibile, consolidate în 1953, pentru a ascunde publicului această realitate.“

,,Între 1947 şi 1967 aceleaşi forţe necunoscute au exercitat o presiune sporită asupra guvernului american. Este

evident că urmăresc să obţină ceva anume. Cu toate acestea guvernul american, chiar dacă dispune de o tehnologie inferioară decât a acestora, a refuzat, aparent, să cedeze.“

Guvernul pur şi simplu refuză să stopeze fabricarea de arme nucleare. Toate guvernele implicate în fabricarea armelor de distrugere în masă s-au confruntat cu problema survolării instalaţiilor nucleare de către OZN-uri. Presiunea venită din spaţiu cere o politică diferită pentru salvarea planetei. Despre ce gen de intervenţie ar fi vorba? Marja de manevră a celor implicaţi este foarte mică. A impune pacea făcând uz de o tehnologie care neutralizează orice tehnostructură militară de pe planetă ar fi privită ca o formă de dictatură venită din spaţiu, care aduce după sine un etnocid generalizat. Acest remediu ar fi mai rău decât apelul la arme. Din contră, a nu avea nicio reacţie ar însemna să lase umanitatea să se autodistrugă intenţionat sau nu. Fabricarea armelor cu plasmă constituie un pericol mai mare decât armele nucleare. Presiunea globală asupra ecosistemului nu va mai continua mulţi ani. Este esenţial aşadar să se intervină în mod progresiv exercitându-se de fiecare dată o presiune din ce în ce mai mare. Creşterea numărului de cercuri din lanurile de cereale din ultimi ani este semnificativă. Decriptarea unora dintre modelele geometrice relevă schema unor aparate militare ultra secrete, altele tratează simbolurile societăţilor secrete influente sau răspund mesajului trimis cu 27 de ani în urmă în direcţia constelaţiei lui Hercule. În Mexic, farfuriile zburătoare sunt omniprezente fără ca acest lucru însă să scoată din minţi autorităţile sau populaţia. Gorbaciov însuşi s-a opus dintotdeauna ideii că OZN-urile ar constitui o ameninţare pentru umanitate. Asta înseamnă că un prim contact oficial ar fi posibil? Nu, pentru că tehnostructura guvernamentală americană nu are niciun interes ca extratereştrii să înceapă o procedură de a lua contact cu umanitatea.

Geostrategie militară americană Orice contact cu o rasă extraterestră mai avansată decât

noi din punct de vedere tehnologic, ar presupune un consens în reprezentarea umanităţii la această întâlnire cu vizitatorii, consens care ar prejudicia suveranitatea Statelor Unite. Ar urma adoptarea de reforme economice şi ecologice propuse şi impuse de extratereştrii în scopul ameliorării situaţiei în care se află umanitatea per ansamblu, ceea ce ar prejudicia hegemonia americană. Dezvăluirea informaţiilor tehnice şi ştiinţifice clasate ca fiind strict secrete ar prejudicia de asemenea Statele Unite. În această situaţie Statele Unite ar putea ajunge să întreţină în mod intenţionat un focar de dezechilibru economic mondial pentru a amâna cât mai mult ziua întâlnirii cu extratereştrii, ceea ce necesită maturitate şi stabilitate. Accelerarea şi amplificarea unei politici de dominare şi de anexare a restului lumii mai ales prin intermediul vectorului petrolier şi prin programe de fabricare a armelor de ultimă oră par a fi la ordinea zilei.

Astfel, în momentul întâlnirii, Statele Unite ar ocupa un loc privilegiat, un fapt împlinit, care probabil nu va fi contestat de către extratereştrii din respect pentru libertatea umanităţii. Statele Unite ar avea la dispoziţie un arsenal tehnologic care le-ar permite să exercite presiuni asupra dorinţelor extratereştrilor dacă aceştia şi le-ar exprima.

Altfel care ar fi mobilul care îi determină pe americani să construiască bombe antimaterie de zece mii de ori mai puternice decât bombele termonucleare, atât de puternice încât nu pot fi folosite pe Pământ? Teama de asteroizi? Probabilitatea pericolului apropierii unui geo-crucişător spaţial de Pământ? Acestea sunt fleacuri. Este vorba mai degrabă despre paranoia anti-extraterestră, de dorinţa înverşunată a oligarhiei militaro-industrială a Statelor Unite de a putea obstrucţiona extratereştrii, de a dispune în ziua întâlnirii de maximum de mijloace de presiune împotriva lor, inclusiv de armele eficiente, pentru că acesta pare să fie visul lor de independenţă virilă.

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 22

Fiinţele extraterestre binefăcătoare, care asistă şi protejează planeta Pământ

Prof. dr. Nicolae Popovici Subiectul extratereştrilor a fost şi

rămâne unul sensibil atât în media, cât şi în cercurile puterii. Cu toate acestea, în ultimii ani, existenţa extratereştrilor a început să fie luată tot mai mult în serios atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de clerul de la Vatican. Cardinalii se întreabă ce se va petrece dacă într-adevăr se vor descoperi extratereştri, iar papalitatea a dat chiar un comunicat în care precizează că „este posibil ca Dumnezeu să fi creat fiinţe extraterestre”. Într-adevăr, a crede că suntem singura civilizaţie din universul fizic, care pentru ştiinţă apare aproape infinit, înseamnă nu doar o dovadă de imens orgoliu, dar şi de o crasă ignoranţă. Calculul matematic al probabilităţilor este edificator în sensul existenţei extratereştrilor, iar formula lui Drake din astrofizică nu lasă urme de îndoială.

Sursele de cercetare şi autentificare a fenomenului OZN sunt numeroase, dar cele mai multe sunt tăinuite. Printre cele vizibile, merită să menţionăm chiar Observatorul Vatica-nului, care după mai multe mutări succesive activează în prezent în Tucson, Arizona, în Statele Unite ale Americii. Este unul dintre cele mai performante din lume şi este deservit de preoţii iezuiţi, fiind în acelaşi timp conectat cu Centrul Astronomic de la castelul Gandolfo (reşedinţa de vară a papilor) prin interme-diul Internetului. El poate cerceta galaxii aflate la 5 miliarde de ani lumină distanţă de planeta noastră. Dacă vom menţiona că pentru construcţia lui au fost necesare 3,5 miliarde de dolari, care au fost donate de un grup de mari oameni de afaceri americani, şi dacă vom lua în consideraţie faptul că acest observator se află sub jurisdicţia iezuiţilor, vom înţelege imediat conexiunea francmasonică şi interesul imens pe care masonii îl acordă extratereştrilor.

La suprafaţă, însă, lucrurile stau cu totul altfel, politica generală fiind aceea de dezarmare a subiectului şi de minţire a populaţiei. Un exemplu clar în această direcţie este recenta declaraţie a NASA, ca răspuns la stupefiantele relatări despre extratereştri făcute de faimosul astronaut american Edgar

Mitchell, component al echipajului de pe Apollo 14. În sinteză, el afirmă că extratereştrii i-au contactat pe oameni de mai multe ori, însă guvernele principa-lelor puteri ale lumii au ascuns adevărul timp de peste 60 de ani.

Edgar Mitchell susţine că a ştiut de vizita unor OZN-uri pe Pământ, datorită informaţiilor la care a avut acces în anii în care a lucrat pentru NASA, însă de fiecare dată ele au fost ascunse publicului larg. O comparaţie la nivel tehnologic între lumea noastră şi cea a extratereştrilor este cu siguranţă în defavoarea noastră, susţine astronautul american. Potrivit acestuia, tehnologia oamenilor „nu este nici pe departe atât de sofisticată ca a lor”, iar „dacă ei ar fi fost cu adevărat ostili, noi am fi dispărut de mult timp”. Iată continuarea declaraţiei lui Edgar Mitchell asupra acestui subiect: „Am fost suficient de privilegiat să aflu că am fost vizitaţi pe această planetă şi că fenomenul OZN-urilor este real. Subiectul a fost foarte bine acoperit de toate guvernele, timp de 60 de ani, dar încet-încet, aceste informaţii au ieşit la iveală, iar câţiva dintre noi am fost privilegiaţi să fim înştiinţaţi cu privire la aceste lucruri..“

Oficialii NASA au negat însă imediat comentariile astronautului. Într-un comunicat oficial, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Spaţiale Americane a declarat că: „NASA nu urmăreşte OZN-uri. NASA nu este implicată într-o activitate de acoperire a existenţei extratereştrilor pe această planetă sau oriunde în Univers”. Într-adevăr, NASA nu urmăreşte OZN-uri – acest tip de acţiuni fac parte din acţiunile militare strict secrete – dar, aşa cum au precizat mai mulţi autori consacraţi care au citat surse oficiale militare sub anonimat, NASA reprezintă chiar acoperirea necesară pentru conlucrarea guvernului american cu extratereştrii, precum şi pentru diferitele contacte care se realizea-ză cu OZN-urile ori cu extratereştrii.

Dacă citim cu atenţie lucrările de specialitate în acest domeniu, putem remarca similaritatea istoriilor ruseşti şi americane privind OZN-urile prăbuşite şi extratereştrii capturaţi, ceea ce ridică probleme unor grupuri de interese aflate la putere, la cel mai înalt nivel, în America şi în alte ţări. Apare evident faptul că ele lucrează laolaltă pentru a

dezinforma publicul larg în această privinţă. Nu trebuie neglijată nici ipoteza că, în loc să recunoască faptul că nu ştiu ce se întâmplă, anumite cercuri încearcă să profite de psihoza ipoteticei invazii extraterestre, spre realizarea unor obiective proprii. Prin urmare, omenirea este confruntată de zeci de ani cu o inteligentă mişcare de dezinformare şi, ca orice astfel de acţiune, ea este structurată pe mai multe nivele, ca foile de ceapă.

Primul strat este acela că „fenomenul OZN nu există”. Acest nivel de dezinformare este destinat mai ales celor ignoranţi şi destul de proşti ca să creadă serviciul de contrainformaţii şi părerea generală de tip: „eu nu cred în prostiile astea de farfurii zburătoare sau în extratereştri”. În jurul acestui strat vine cel de-al doilea, exemplificat prin documentele de tip Majestic-12, care arată că Guvernul şi Casa Albă cunosc adevărul despre OZN-uri, dar îl ascund. A treia foaie de ceapă, asupra căreia ne atrage atenţia reputatul scriitor în domeniu William Cooper, dar şi alţii, susţine că extratereştrii sunt aici, pe pământ şi ei sunt de fapt cei care conduc lumea.

Faptul mai puţin cunoscut, dar evidenţiat mai ales de anumite societăţi secrete şi cercuri ezoterice, este că întreaga activitate a diferitelor tipuri de civilizaţii extraterestre care survolează planeta noastră şi au interese aici (numărul lor este estimat la 12 sau 13) sunt la rândul lor sub o strictă supraveghere a două sau trei civilizaţii extraterestre extrem de avansate tehnologic şi chiar spiritual, ele fiind eminamente benefice pentru omenire. Destinul Pământului ar fi fost complet altul în lipsa acestui „serviciu intergalactic de securitate”, care nu permite decât în anumite limite imixtiunea civilizaţiilor avansate în viaţa altor civilizaţii mai puţin evoluate. Referinţele la extratereştrii benefici nu sunt prea multe, dar cert este faptul că ei supraveghează planeta noastră încă din negurile timpului, asigurând astfel perpetuarea speciei oamenilor şi progresul lor la toate nivelele. Acest tip de civilizaţie superdezvoltată are acces direct atât la unele planuri subtile interdimensionale, cât şi la energia timpului.

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 23

Descoperirile arheologice recente pun sub semnul întrebării teoriile oficiale asupra originii şi evoluţiei omului

Prof. Violeta Bucu Teoriile ştiinţifice care sunt predate în şcoli şi pe care

marea majoritate a oamenilor le acceptă şi le cred sugerează că omul se trage din maimuţă, ajungând la stadiul actual prin evoluţie lentă şi uniformă. Însă, cu puţină atenţie şi rigurozitate, se constată că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. De exemplu, omul din Neanderthal şi omul din Cro-Magnon, două rase inteligente şi diferite din punct de vedere genetic, au trăit în aceeaşi perioadă: cu 30-70. 000 de ani în urmă. Omul din Neanderthal a dispărut, iar cel din Cro-Magnon şi-a continuat evoluţia până la omul contemporan.

Întrebarea logică este: dacă au existat două rase umane

inteligente diferite într-o anumită perioadă preistorică, de ce nu ar fi existat trei, patru sau chiar cinci rase terestre inteligente în aceeaşi perioadă de timp?

Cranii umane cu forme neobişnuite Interpretarea datelor arheologice devine şi mai

complicată în urma descoperirii a numeroase cranii umane cu forme diferite de cea cunoscută în prezent. Vă prezentăm în continuare câteva exemple.

În bazinul fluviului Zambezi a fost găsit un craniu fosilizat care probabil datează de mai multe sute de mii de ani. Aceasta înseamnă că este mai vechi decât cele din Neanderthal, lucru care dă peste cap toate cronologiile stabilite până acum.

În 1930, în apropiere de Chihuahua, Mexic, într-o grotă, a fost găsit un craniu interesant. Volumul său era de 1. 400 cm cubi la un schelet mic (la omul contemporan volumul craniului este de aproximativ 1. 450 cm cubi la un adult), din care cauză a fost denumit „StarChild” în traducere însemnând copilul stelelor. Acest craniu are o simetrie perfectă şi un volum armonios, ceea ce exclude din start ideea de malformaţie apărută în urma vreunei patologii craniene. Structura osoasă s-a dovedit a fi de două ori mai rezistentă şi mai uşoară decât cea a craniului aparţinând lui homo sapiens.

Organizaţia Proiectul „StarChild” a înaintat craniul unui laborator britanic, unde i s-a efectuat o analiză detaliată a ADN-ului. Studiul a concluzionat că era fără niciun dubiu vorba despre craniul unei fiinţe umane. În prezent, cele trei fotografii care atestă existenţa acestor cranii circulă pe internet.

În 1880, mai multe cranii umane prezentând protuberanţe cornoase au fost descoperite într-un mormânt, în comitatul Brantford, Pennsylvania. Cu excepţia excrescenţelor osoase de la nivelul frunţii, fiinţele umane cărora le aparţinuseră acele schelete erau normale din punct de vedere anatomic. S-a

estimat că trupul lor fusese îngropat în locul respectiv aproximativ în anul 1200 î. Ch. Craniile care au făcut obiectul acestei descoperiri excepţionale au fost trimise la Muzeul American de Investigare din Philadelphia. Au fost furate mai târziu din acest muzeu, dispărând pentru totdeauna, aşa cum s-a petrecut, de altfel, cu majoritatea artefactelor care contrazic teoria oficială a antropologiei

Câteva tipuri de cranii Robert Connolly, un pasionat de istorie străveche, a

realizat o călătorie în jurul lumii pentru a aduna informaţii despre vechile civilizaţii. Un rezultat surpriză al muncii sale a fost descoperirea acestor cranii cu forme neobişnuite. El le-a fotografiat şi a publicat fotografiile obţinute pe un CD-Rom intitulat „În căutarea Înţelepciunii Străvechi”, Cambrix, 1-800-992-8781.

Datorită faptului că există puţine informaţii referitoare la aceste cranii, este dificilă determinarea vechimii lor, raportul lor cu alte umanoide şi plasarea originii acestora într-o cronologie. Anumite cranii sunt atât de diferite de cele pe care le cunoaştem încât am putea considera că aparţin unei cu totul alte rase, rase care ar prezenta o vagă asemănare cu rasa umană.

Connolly a diferenţiat după forma pe care o au, patru grupe de cranii:

-tipul J: Jack-o-lantern (nume dat dovleacului utilizat la Halloween);

-tipul M: nume datorat formei specifice a craniului; -tipul premodern: craniu alungit considerat de către

Connolly ca fiind mult mai vechi; -tipul C: cap în formă de con.

Craniile de tip J Craniul de tip J, în formă de dovleac, a ridicat mai multe

întrebări incitante. Este echivalentul craniilor moderne din toate punctele de vedere, cu câteva elemente diferite. Cel mai puţin semnificativ este dimensiunea orbitelor, care sunt cu aproximativ 15% mai mari decât cele prezente la populaţia modernă. Cel mai important element, însă, este capacitatea foarte mare a craniului. Capacitatea cutiei craniene variază între 2. 600 cm cubi şi 2. 300 cm cubi. Vârsta acestui specimen este necunoscută şi, până în prezent, niciun altul de acest gen nu a mai fost găsit.

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 24

Craniul de tip M

Craniul de tip M este şi mai surprinzător decât cel

precedent. Este incomplet în partea inferioară a zonei faciale. Însă, conform părţilor care s-au păstrat, caracteristicile acestuia nu variază în raport cu cele ale unui craniu uman clasic. Impresionant este că deţine cea mai mare capacitate craniană din toate specimenele cunoscute. Cei doi „lobi” proeminenţi sunt de asemenea anormali. Capacitatea craniană poate fi estimată aproape sigur la 3.000 cm cubi.

Existenţa craniilor de tipul M şi J pare biologic imposibilă. În opinia lui Connolly, singura explicaţie, ipotetică însă, în ceea ce priveşte dimensiunea acestor cranii ar fi că, în cazul celor două grupe, neotenia (capacitatea speciei de a-şi prelungi perioada de creştere înainte de a ajunge la maturitate) era mai ridicată faţă de cea a omului modern. Ceea ce poate însemna şi că durata medie de viaţă a acelor specimene a fost cu mult mai lungă.

Supoziţiile conform cărora ar fi fost vorba de simple deformări sau cazuri de patologie, sunt dificil de justificat. În rândul oamenilor din perioada actuală se mai întâlnesc din când în când cranii care prezintă anomalii în ceea ce priveşte dimensiunea sau forme anormale, dar acele malformaţii rămân în limita valorilor speciei de referinţă.

Conform textelor medicale, cel mai mare craniu înregistrat avea o capacitate de 1. 980 cm cubi, dar forma sa era normală. Nu trebuie de asemenea uitat faptul că, creşterea patologică a craniului are consecinţe fatale pentru fiinţa umană respectivă, şi asta încă de la începutul dezvoltării patologiei respective. Natura este fără milă în această privinţă. Toate specimenele prezentate aici însă erau de vârstă matură.

Capacitatea cutiei craniene şi în concluzie dimensiunea creierului, nu este obligatoriu corespondentă cu gradul de inteligenţă. Fiinţa umană cu cel mai mare craniu era un om retardat.

Craniile premoderne şi cele conice de tip C Când imaginile acestor cranii au fost prezentate în 1996,

majoritatea oamenilor au crezut că era vorba de „capete alungite”, stil despre care se ştie că a fost practicat în Nubia antică, în Egipt şi în alte culturi. Problema ridicată de această teorie este că respectivele cranii, chiar dacă erau alungite şi înzestrate cu o frunte teşită şi înclinată către în spate, aveau aceeaşi capacitate ca şi cea a craniului uman clasic, singura diferenţă fiind forma obţinută după deformarea frontală şi laterală. Pe de altă parte, nu se întâlnesc cranii în formă de con alături de cranii alungite. Concluzia firească e că nu poate fi vorba despre cazuri izolate de patologie craniană.

Connolly analizează descoperirile făcute în următorii termeni: ,Partea frontală a craniilor premoderne seamănă cu cea a unei fiinţe umane din familia aşa-zisă pre-Neandherhtal, însă

maxilarul inferior, chiar dacă este mult mai robust decât cel din cazul omului modern, are formă şi caracteristici moderne.

Forma şi cutia craniană nu prezintă nicio similitudine cu tipul Erectus şi Neandheratal şi nici cu tipul omului modern. Anumite caracteristici minore ale tipului Neandhertal sunt prezente, cum ar fi de exemplu osul occipital în spatele craniului şi partea de jos teşită a cutiei craniene, alte caracteristici amintesc mai mult de Homo Erectus. Totodată unghiul din partea de jos a cutiei craniene este mai puţin obişnuit. Este exclusă posibilitatea unor deformaţii. Craniul trebuie să fi aparţinut tipului premodern sau tipului humanoid..

Comparându-l cu un craniu uman modern, se observă că au aceeaşi capacitate a cutiei craniene. Fapt deloc surprinzător ţinând cont că ultimele fiinţe din Neandherhal şi primele fiinţe umane moderne (Cro-Magnon) aveau o cutie craniană mai mare (ambele aproximativ între 1.600 cm cubi şi 1.750 cm cubi) spre deosebire de cea a omului din epoca modernă (aproximativ 1.450 cm cubi).

Reducerea capacităţii craniene rămâne un mister în condiţiile în care cutiile craniene care aparţineau specimenelor datând aproximativ din anul 10.500 î.Ch. sunt mai mici.

Un alt mister dificil de dezlegat: cum se poate ca un reprezentant al tipului aşa-zis de om premodern să fie găsit pe continentul sud-american? Conform antropologiei „ortodoxe”, pur şi simplu acel craniu nu există, pentru că aşa ceva nu este posibil. Textele au stabilit că data de apariţie a omului în America de Nord ar fi fost anul 35. 000 î. Ch. şi mult mai târziu pentru America de Sud, conform teoriei oficiale. Singurele tipuri de oameni a căror prezenţă pe continent este admisă, au o anatomie modernă. Există şi alte surse care plasează toate tipurile de fiinţe umane din cele două Americi în perioade mult mai îndepărtate conform numeroaselor descoperiri, însă, oficial, ne mulţumim cu aceste date.

Reprezentanţi moderni ai craniilor descoperite de

Connolly Robert Connolly consideră craniile de tipul C şi cele pre-

moderne ca reprezentând tipul umanoidului necunoscut. În ceea ce priveşte aceste două tipuri, este posibilă realizarea unei comparaţii cu fiinţe în carne şi oase care au trăit pe această planetă. Craniul de tip C poate fi comparat cu o statuie din Louvre reprezentând un „Zeu”. Cât despre tipul pre-modern se aseamănă foarte mult cu statuile egiptene reprezentându-i, printre alţii, pe Nefertiti, pe Akhenaton, pe cei şase copii ai lor, pe regele Tut.

Teoria patologiei craniene este exclusă. Mai multe generaţii prezintă în mod riguros aceleaşi caracteristici. Nu poate

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 25

fi vorba nici de un efect al unui stil de sculptură care să indice descendenţa din familiile de faraoni, o dovedesc craniile acestora. Pe de altă parte, sarcofagele din Egipt aparţinând dinastiei a XVIII-a conţin cranii de dimensiuni mai mari care au puţine în comun cu cel al „omului modern”.

Akhenaton a fost fiinţă umană? Statuia lui Akhenaton din Muzeul din Cairo este foarte

revelatoare. Sub coroana de faraon se distinge un craniu enorm. Akenathon este reprezentat ca având gâtul lung şi urechile mari. Comparându-l cu omul vitruvien (este numele comun dat pentru a schiţa studiul de proporţii ale corpului uman în conformitate cu Vitruvius făcute de Leonardo da Vinci în jurul anului 1492), nicio proporţie aşa zis umană nu îi corespunde. Este foarte înalt, abdomenul este voluminos, braţele şi membrele inferioare sunt foarte subţiri, bicepşii, tricepşii şi pulpele sunt slab dezvoltate fără nicio asemănare cu musculatura unui om obişnuit. Lucrul cel mai frapant este lăţimea şoldurilor, la fel de mare ca şi cea a umerilor. Această fizionomie atât de deosebită se regăseşte la Nefertiti, la fiii acesteia, la regele Tut; este vorba aşadar de o rasă diferită din punct de vedere genetic de cea a omului modern.

Nu poate fi vorba de o simplă malformaţie. Avem de-a face cu o repartizare armonioasă care nu poate fi comparată cu standardul uman modern. Afirmăm deci că în timpul celei de a XVIII-a dinastii egiptene şi, foarte probabil, şi în alte vremuri, o rasă care era diferită de cea umană, conducea Egiptul. Faptul că se vorbea despre faraon ca despre un zeu, nu este o simplă întâmplare. Să te afli în faţa unei astfel de fiinţe trebuie să fi fost impresionant, să trezească stare de teamă şi respect. Faptul că, aşa cum susţine Connolly, astfel de cranii (pe care acesta le numeşte pre-moderne) au fost găsite şi în Peru şi în Tibet, este pentru că rasa lui Akhenaton a fost dominantă şi în aceste regiuni, în acelaşi timp sau în perioade diferite.

Pentru că era vorba de o rasă „divină”, aşa cum oamenii de atunci îi considerau, facultăţile lor superioare le-au permis să domine lumea şi întreaga populaţie a Pământului la un moment dat. Vehiculele zburătoare descrise în textele sacre amerindiene, vedice, tibetane sau egiptene ar fi putut foarte bine să fie mijlocul pe care această rasă îl folosea pentru a călători şi pentru a lua în mâini destinul rasei umane.

Este o adevărată enigmă la momentul actual ce s-a petrecut cu această rasă diferită de rasa umană obişnuită. De ce nu mai este la putere? De ce se ascunde existenţa ei? Este un lucru cert faptul că elita mondială ne ascunde cu bună ştiinţă artefacte şi antichităţi esenţiale pentru cunoaşterea trecutului nostru îndepărtat. De ce?

Din scrierile străvechi reiese o teorie inedită referitoare la istoria umanităţii Literatura şi mitologia vechilor civilizaţii abundă de

numeroase creaturi neobişnuite – dragoni, şerpi zburători, şopârle cu aripi sau creaturi mitice acvatice. Unele creaturi sunt descrise ca fiind benefice, altele dominatoare şi crude cu oamenii.

Oamenii descriau aceste creaturi ca fiinţe superioare sau „zeităţi” care puteau să urce la cer în „care de foc” sau „corăbii cereşti”. Locuiau în ceruri şi coborau adesea pentru a interveni în evoluţia umană.

Colonizarea acestei planete de către astfel de creaturi este descrisă într-unul din cele mai vechi documente sumeriene, „Lista regilor sumerieni”, datând din al treilea mileniu î. Ch. Acest document prezintă lista regilor din Sumer şi perioada de domnie a acestora încă de la începutul timpurilor când strămoşii lor au venit şi au coborât pentru a întemeia mai multe oraşe în câmpia aluvială a Mesopotamiei. Denumiţi „Anunnaki”, aceşti proto-sumerieni ar sta la originea civilizaţiei occidentale şi nu numai.

În viziunea tradiţiei babiloniene o creatură acvatică i-a învăţat pe oameni arta civilizaţiei Tăbliţele cu scriere cuneiformă, din care o importantă

colecţie este expusă la Muzeul Britanic, trasează din nou istoria speciei umane mergând înapoi în timp până la 400. 000 de ani.

În aceste tăbliţe îşi are originea Vechiul Testament, chiar dacă a ajuns la noi filtrat de căile religioase şi sacerdotale prin care ne-a parvenit.

Un alt lucru important a fost transmis prin intermediul acestor tăbliţe. În secolul 3 î. Ch. preotul babilonian Berossus a compilat un tratat în trei volume despre istoria umanităţii. Acesta considera că existenţa omului pe pământ datează cu 432. 000 de ani înainte de potop. Numai vechile scrieri sumeriene ar fi putut să îi furnizeze asemenea informaţii. Conform scrierilor lui Berossus, originea civilizaţiei umane a debutat graţie unei creaturi amfibie care a ieşit din Golful Persic pentru a-i învăţa pe oameni arta civilizaţiei. Berossus i-a numit „annedoti” ceea ce în traducere din limba greacă însemna „respingători”. Berossus a mai făcut referire la aceştia utilizând termenul „masurus” care semnifică „ticăloşie”.

Mitul Dragonului este un numitor comun al tradiţiilor referitoare la geneză China: Cele mai vechi scrieri din literatura chineză

redate în misteriosul „Yi King” menţionează că primele fiinţe umane au fost create de către zeiţa Nu Kua, care era un dragon. Împăraţii chinezi au afirmat din totdeauna că erau descendenţi ai acestei zeiţe.

India: „Ramayana” şi „Mahabharata”, cele mai vechi şi cele mai celebre scrieri din literatura clasică hindusă, relatează istoria relaţiei dintre oameni şi zeii-şerpi pe care îi consideră ca fiind străbunii lor. În numeroase practici spirituale tradiţionale preoţii arborează capete de dragon.

Africa şi America: Mitologiile meso-americană şi africană relatează faptul că şerpi înaripaţi şi creaturi care semănau cu dragoni au coborât din cer pentru a-i învăţa elemente esenţiale ale civilizaţiei: faimoşii şerpi cu pene.

Occident: Celţii de asemenea venerau puterea Dragonului, ornându-şi bijuteriile, emblemele şi armele cu imaginea dragonului.

Acest mit este constant prezent de mii de ani în toate tradiţiile şi pe toate continentele. Conform lucrărilor lui Sitchin, Boulay şi Ike această origine ar însemna crearea omului de către o rasă superioară numită soriană. Ne-am putea imagina că manifestarea unor asemenea evenimente a fost atât de traumatizantă şi atât de profund înrădăcinată în trecutul nostru, încât cunoaşterea propriei naturi a fost suprimată şi nu a mai rămas din ea decât o amintire alegorică, aşa cum afirmă Boulay. Această opinie, oricât de seducătoare ar fi, nu dezleagă enigma craniilor mai puţin obişnuite prezentate mai sus.

O altă ipoteză referitoare la simbolistica dragonului Se cunoaşte în ziua de azi faptul că doar 10% din ADN

este codificat, restul de 90% fiind considerat drept reziduu ADN conform termenilor ştiinţei oficiale. Nu este complet abuziv să se pretindă că acest rest nu serveşte la nimic? Dacă ADN-ul este un microcosmos trebuie să admitem că există un rost, un trecut, o manifestare prezentă şi un potenţial viitor în restul de 90%. În consecinţă, ar exista în molecula de ADN un potenţial de codare greu de imaginat pentru noi.

Se ştie în ziua de azi că ADN-ul nu determină forma biologică, există un principiu director care se ocupă cu aceasta. Universul vehiculează în fiecare secundă câmpuri morfogenetice (principii directoare) pentru orice formă potenţială de viaţă. Or, atunci când aceste câmpuri întâlnesc condiţii biocompatibile, apare o entitate biologică. Un asemenea proces are loc la scară cosmică, nu se produce ex-nihilo într-o fracţiune de secundă, ţine cont de o anumită evoluţie a formelor biologice preexistente.

Totuşi, dacă analizăm istoria speciei umane pe o durată de jumătate de milion de ani, am putea concepe un timp, condiţii şi locuri favorabile (considerate în general locuri sacre) apariţiei unor rase umane superioare în raport cu noi. Este foarte posibil să fi avut loc salturi cuantice exacte în evoluţia umană, urmate de involuţie. Istoria umană este marcată de apariţia subită a marilor civilizaţii şi de decăderea lor adesea inexplicabilă. Dacă o rasă diferită şi evoluată a apărut în anumite condiţii avem aşadar un prim element al răspunsului. Creaturile civilizaţiei ar fi

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 26

putut fi nu unilateral extraterestre, ci fiinţe terestre mai avansate pe scară morfogenetică universală. Când condiţiile biocompatibile apariţiei unei astfel de specii încetează, aceste creaturi degenerează antrenând în dispariţia lor întreaga civilizaţie pe care o creaseră.

Craniile atât de bizare care v-au fost prezentate sunt probabil ceea ce a rămas din acele salturi cuantice exacte sau din regresiunile expresiei morfogenetice cosmice. Acest proces ar putea să explice foarte bine morfologia atipică a lui Akhenaton şi a descendenţilor săi.

Analizând omul modern, el nu există decât în virtutea condiţiilor biocompatibile care permit expresia unui principiu director morfogenetic specific. Totuşi, el poate să involueze, să

evolueze, sau poate fi înlocuit de o entitate biologică acvatică aflată la un nivel superior pe scara morfogenetică. Himerele, zeii, demi-zeii androgini despre care vorbesc toate textele sacre nu sunt probabil decât rezultatul acestui proces. În ceea ce priveşte Dragonul acesta reprezintă arhetipul, sursa a tot ceea ce germinează, se dezvoltă, înfloreşte, tot ceea ce înoată, merge şi zboară. El conţine proprietăţile holografice ale cosmosului: dintr-o infimă parte poate surveni totul. Or, acest potenţial poate fi exprimat mai ales pe o planetă telurică precum Terra. Acesta este fără îndoială un caz excepţional în cosmos, ceea ce ar explica curiozitatea pe care o manifestă faţă de noi, creaturile extraterestre…

O veritabilă epidemie de tumori cerebrale datorată folosirii telefoanelor mobile

Ing. dr. George Preda Această epidemie este prevă-

zută să explodeze în următorul deceniu Mass-media corporatistă ne minte, susţinând că telefoanele mobile sunt inofensive

Folosirea curentă a telefonului

mobil implică un risc de trei ori mai mare de a face o tumoare cerebrală şi un risc de patru ori mai mare de a avea boli grave ale urechii. Experţii au prevăzut că numărul persoanelor afectate de tumori cerebrale va creşte de cel puţin 10 ori în următoarea decadă, dând naştere unei veritabile „epidemii” de tumori cerebrale. În loc să se facă ceva pentru a ne proteja de acest pericol, suntem în continuare asaltaţi de superoferte ale companiilor de telefonie mobilă care oferă sute sau mii de minute de convorbire la preţuri promoţionale, inclusiv abonamente speciale pentru copii şi tineri care caută să îi „stimuleze” pe aceştia să vorbească cât mai mult la telefon.

În ultimii ani, a crescut dramatic numărul persoanelor afectate de tumori cerebrale (de altfel, a crescut numărul persoanelor afectate de toate formele de cancer, precum şi de autism şi alte boli foarte grave). Printre motivele care stau la baza acestei situaţii îngijorătoare este poluarea electromagnetică, undele radio şi microundele în care suntem practic continuu „îmbăiaţi” şi mai ales telefonia mobilă. Copiii sunt foarte afectaţi de aceste radiaţii. Unele statistici neoficiale arată că tumorile cerebrale au devenit cauza nr. 1 a mortalităţii copiilor în SUA şi Australia şi aceasta deoarece foarte mulţi copii folosesc telefoane mobile.

Diferite studii medicale serioase au căutat să semnaleze pericolul folosirii telefoanelor mobile. În mod consecvent, ele au fost muşamalizate sau minimalizate. Mass-media corporatistă

preferă să protejeze interesele marilor corporaţii decât sănătatea populaţiei. În loc să se publice adevărul despre efectele dezastruoase ale telefoniei mobile asupra sănătăţii, suntem asiguraţi că acestea nu prezintă nici un pericol. De câte ori răzbesc în presă cazuri zguduitoare sau studii despre efectele cancerigene ale folosirii telefoanelor mobile, apar şi unii „medici” plătiţi de aceste corporaţii care susţin, nici mai mult nici mai puţin, decât că telefoanele mobile nu ne pot face niciun rău!

Poate nu ştiaţi că la începutul secolului trecut, prin anii ‘20, când studiile medicale începuseră să dove-dească faptul că fumatul creşte riscul de cancer pulmonar, companiile producă-toare de tutun susţineau cu încăpăţânare contrariul. În reclamele la ţigări apăreau deseori imaginile unor medici care îi asigurau pe fumători că nu există nici cel mai mic pericol să se îmbolnăvească de cancer pulmonar şi că, din contră, fumatul este foarte bun pentru sănătate! În cele din urmă, deoarece a devenit evidentă incidenţa crescută a cancerului pulmonar la fumători, au dispărut acest gen de reclame. În prezent, aşa cum ştim, producătorii de tutun sunt obligaţi să afişeze pe pachetele de ţigări avertismente privind efectele nocive ale fumatului.

Acest exemplu şocant ar trebui să ne dea tuturor de gândit de câte ori mai auzim pe cineva care încearcă să ne convingă că nu există niciun fel de pericol să folosim telefoane mobile. Şi nu este singurul exemplu! În secolul trecut se folosea deseori în comerţul de încălţăminte un aparat cu raze X pentru picioare, denumit fluoroscop (foto). Ideea era de a stabili mărimea cea mai adecvată de pantofi pe baza osaturii picioarelor. Acum, când ştim că razele X sunt foarte periculoase şi cancerigene, pare de necrezut faptul că aceste aparate au fost folosite extensiv timp de peste trei decenii, doar dintr-o comoditate – practic, un moft. În anii ’50 medicii au

început să avertizeze privind pericolul acestor aparate, dar ele au fost folosite în continuare. A fost nevoie de un caz evident extrem de grav – un model căruia i-a fost amputat un picior – pentru ca aceste aparate să fie scoase din uz.

Telefonia mobilă ne afectează tuturor sănătatea, chiar şi celor care nu au telefoane mobile. Turnurile şi antenele care au o putere foarte mare emit radiaţii electromagnetice. Nu există niciun fel de legislaţie care să interzică amplasarea acestora pe blocuri, lângă şcoli sau spitale. Anumite stări proaste precum dureri de cap, ameţeli, oboseală, tulburări ale vederii şi auzului datorate radiaţiilor electromagnetice pot să ne afecteze chiar şi în această clipă, dar să nu ştim care este adevăratul motiv. Toate aceste efecte sunt desigur mult amplificate dacă vorbiţi mult la telefon, dar este bine să ştiţi că ele apar chiar şi dacă folosiţi un „hands-free” sau dacă vă ţineţi telefonul aproape de trup (în buzunar, atârnat la gât, pe birou, lângă capul patului etc. ). În cazul copiilor, deoarece oasele craniene sunt mult mai fragile până la vârsta de 14 ani, efectele sunt devastatoare.

Enrico Grani, un australian care este pe moarte din cauza unei tumori cerebrale pe care este convins că a făcut-o pentru că vorbea foarte mult la telefonul mobil, militează pentru a aduce la cunoştinţa cât mai multor oameni pericolele la care se expun zi de zi, de bunăvoie, numai pentru că li se pare că telefonul este inofesiv şi pentru că le-a devenit indispensabil. El consideră că marile corporaţii de telefonie mobilă ar trebui acuzate de genocid şi crime cu premeditare. El mai consideră şi că obişnuitele campanii publicitare ale companiilor de telefonie mobilă, care oferă avantaje şi multe convorbiri gratuite în primele luni de abonament, sunt asemenea tacticii vânzătorilor de droguri care deseori oferă primele doze pe gratis, contând pe dependenţa care va apare ulterior.

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 27

Sarea iodată favorizează cancerul

Prof. dr. Pavel Chirilă Interviu realizat de Carmen

POPESCU şi Victor RONCEA Prof. dr. Pavel Chirilă atrage

atenţia opiniei publice şi factorilor responsabili ai statului asupra unui pericol care viteaza, pe căi neştiute şi aproape nevăzute, imensa majoritate a romănilor, în urma unor Hotărâri de Guvern aberante, legate de obligativitatea iodării sării. Profesorul Chirila ne demonstrează ca iodarea universala a sării este un real atentat la sănătatea publică a românilor. Guvernul iodeaza obligatoriu 20 de milioane de oameni, însă nevoie de iod au cel mult 8.543 persoane. În urma acestei norme totalitare şi discriminatorii neîntâlnite nicăieri în lume şi nici chiar în timpul regimului comunist s-a ajuns ca procentul de îmbolnăviri de cancer tiroidian să se dubleze, în ultimii ani. Operaţia recenta a preşedintelui Traian Băsescu poate avea şi această cauză, afirmă alte surse medicale. Semnalul de alarmă pe care îl tragem azi trebuie luat serios în seamă de parlamentarii României din Comisiile de Sănătate, de Ministerul Sănătăţii, de medicii specialişti şi, nu în ultimul rând, de instituţiile însărcinate cu apărarea cetăţenilor ţării şi chiar şi de către organele de cercetare penală.

— De unde vine această aberaţie, de care, cred, puţin, cetăţeni sunt realmente conştienţi: obligativitatea de a consuma sare iodată, chiar împotriva sănătăţii lor?

— Guvernul anterior a emis Hotărârea 568/2002 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 407 din 12. 06. 2002. Mai exact, titlul ei precizează conţinutul: "privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară".

— În ce temei poate obliga statul un cetăţean să consume numai un anume produs, fără să ofere posibilitatea alegerii, în cunoştinţă de cauza?

— Hotărârea este dată "în temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României". Cel puţin aşa se specifică în text. Capitolul II, articolul 3 sună astfel, totalitar: "În România, în alimentaţia oamenilor, hrana animalelor şi în industria alimentara se utilizează numai sarea iodată". Art. 4 (2) precizează şi cantitatea de iod: 20A/-5 mg iod/kg sare, respectiv 34A/-8,5 mg iodat de potasiu/kg sare). Priviţi, articolul 10 reglementează toate interdicţiile posibile: "Pe teritoriul României sunt interzise: importul în vederea comercializării de

sare neiodata pentru utilizarea în alimentaţia omului, hrana animalelor şi industria alimentară". Şi cum un necaz nu vine niciodată singur indiferent ce guvern este la conducere, în 2006 apare Hotărârea 1904, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1038 din 28. 12. 2006 care obligă la creşterea concentraţiei de iod, pana la 30 mg iod/kg sare (admis chiar pana la 40 mg iod/kg sare). În plus, aceasta Hotărâre de Guvern lasă opţională folosirea sării iodate în hrana animalelor şi industria alimentară (sperând că îndulceşte sărătura acolo unde consumatorul nu poate decide), dar devine mai categorică şi restrictivă când e vorba de alimentaţia privată, publică şi colectivă, precum şi în panificaţie (unde fiecare om ar fi putut decide pentru el însuşi).

— Explicaţi-ne, vă rog, de ce sunt aceste Hotărâri de Guvern un atentat la sănătatea publică a românilor?

— În primul rând pentru că nu este normal (nici drept, nici corect) ca Guvernul României să îi oblige prin lege pe cetăţeni să mănânce ce vrea Guvernul. Nicăieri în lume nu mai există o aseme-nea lege. Este o încălcare a dreptului la autonomia persoanei, o încălcare a drep-turilor omului, o declarare a priori a poporului roman ca fiind bolnav, în întregime. Apoi, majoritatea autorilor sunt de acord că astăzi aportul de iod a crescut la 0,5 mg/zi prin folosirea (în afară de alimentaţia naturală) a iodului în prepararea unor medicamente şi vita-mine, ca agent antiseptic şi ca substanţă de contrast în diferite investigaţii. Cei care vor să se documenteze asupra necesarului fiziologic de iod în organis-mul uman pot consulta, printre altele, următoarele: Harrison, Principiile Medicinii Interne, apăruta la Teora, în 1999, (pag. 2134-2136), I. Haulica, Fiziologie umana, Editura Medicala, Bucuresti, 1996, A. C. Guzton, Fiziologie umană şi mecanismele bolilor, Editura Medicala sau J. Ed. V. Gomer, Totul despre tiroida, Editura Polinard, Bucuresti 1999 (pag. 20),

— Câţi români au strictă nevoie de acest iod din sare şi pentru ce?

— Datele statistice oficiale ale Ministerului Sănătăţii arată că la momen-tul emiterii Hotărârii de Guvern care obliga la iodarea universala existau în România 8.543 de cazuri de hipotiroidie declarate de medicii de familie, iar media pe ultimii 10 ani, facută într-un studiu pe 1992-2001, arata 4.117 cazuri.

— Ce semnificaţii au aceste cifre?

— Cel puţin două semnificaţii: pentru ceilalţi 20 milioane de romani iodarea universală devine un supradozaj periculos, căci în mod logic restul romanilor sunt eutiroidieni, adică au o funcţie tiroidiana normala, sunt hiperti-roidieni, au hormoni tiroidieni în exces, sau sunt bolnavi cu cancer tiroidian. Afirmaţia că Hotărârea de Guvern cu

pricina este o măsură benefică care exprimă marea grijaăa Guvernului pentru sănătatea poporului nu este decât o demagogie jalnica, căci nu este normal să iodezi obligatoriu 20 de milioane de oameni pentru ca ar avea nevoie de iod cel mult 8.543 persoane.

— Concret, ce ni se poate întâmpla nouă, celorlalţi 20 de milioane de romani, în urma folosirii banale a sării, dar iodate?

— Câteva date esenţiale de fizio-patologia tiroidei arată ce se întâmpla dacă administrezi iod în exces: iodul administrat în doze mari blochează reacţiile de organificare şi cuplare. Acest efect poarta numele de Wolf-Chaikoff. Apoi, administrarea îndelungată a iodului se poate asocia cu inhibarea continua a sintezei hormonale şi cu apariţia guşii, cu sau fără hipotiroidie (mixedem produs de iod). Şi tiroida fetală este foarte sensibilă; administrarea iodului la gravide poate produce guşa sau hipotiroidie la feţi. Unii agenţi, altfel slab guşogeni - cum sunt sulfonamidele şi antipirina - sunt mai puternici când sunt administraţi împreuna cu iodul. Mai mult, atât în guşa endemica netoxică, cât şi în cea sporadică, adminis-trarea iodului poate determina dezvol-tarea tireotoxicozei (iodbasedow), o complicaţie asociată cu autonomia funcţionala din această afecţiune. Un studiu francez făcut pe 36.308 subiecţi nu a constatat o corelaţie intre frecventa guşei şi iodul urinar, ceea ce susţine intervenţia şi a altor factori guşogeni în afara carenţei de iod. Toate acestea sunt explicate şi de Harrison, în Principiile Medicinii Interne, lucrarea pe care am pomenit-o înainte, care mai spune: "de cele mai multe ori cauza guşei simple (netoxice) este necunoscută". În unele cazuri cauzele hipotiroidiei sunt cunoscute: deficit de iod; ingestia unor agenţi guşogeni; defect în biosinteza hormonala. Dar astăzi este tot mai mult demonstrat rolul agravant al alimentaţiei deficitare în proteine ca factor etiopatogenic al hipotiroidiei.

— Şi atunci de ce suntem iodaţi cu forţa?

— Guvernanţii susţin că ne iodează pentru că ne vor binele şi ca sa prevină hipotiroidia la romani, prin deficit de iod. Datele ştiinţifice insă, susţin contrariul dovedind ca cei care au ticluit hotărârea, ori nu sunt bine informaţi ori mint "ştiinţific şi politic". Tot pentru probitatea ştiinţifică consultato Tratatul de Medicina Interna al lui Harrison şi veţi afla ca: cea mai frecventa cauza a hipotiroidiei tireoprive este ablaţia chirurgicala sau cu iod radioactiv a glandei tiroide, cea mai frecventa cauza a hipotiroidiei primare este cea autoimuna (răspunzătoare de 90% din cazurile de hipotiroidie), iar din cele 18 cauze ale hipotiroidiei numai una singura se refera la deficitul de iod.

— Şi care sunt consecinţele? — Sunt atât de numeroase şi

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 28

nefaste, încât trebuie să vi le scriu, ca să le redaţi ştiinţific. Iată, câteva dintre consecinţele iodării universale a sării: hipertiroidii induse la eutiroidieni; creşterea ratei cancerelor tiroidiene (Drug Saf 2000 (2); 89-95). Intr-un studiu din Tasmania rata a crescut de trei ori la persoanele peste 49 de ani (J. Clinica. Endocrinologie. Metabolism, 1973, 37 (6): 901-909; creşterea volumului glandei tiroide, de la 4,8 ml la 8,6 ml, intr-un studiu publicat de European Journal 2000 Ana de Premawardhana L D. şi colab. (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; iodul urinar a crescut, după acelaşi studiu de la 105 la 152 microg/l, (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; Tg Ab creste, după aceiaşi autori de la 14,3% (la 11 ani) la 69,7% (la 16 ani) (pa 0,03), (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; afectarea vederii prin toxicitate directa asupra retinei (pigmentul epitelial retinian) demonstrat de Singalavanija A. şi colaboratorii folosindu-se de electronoretinografie, potenţiale vizuale evocate (VEP) şi angiografia fundului de ochi cu fluoresceina (FA), (Retina 200;20 (4);378- 83; creşterea constanta a Basedow-ului autoimun (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; hipotiroidie indusa prin iod (Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469; tiroidita Hashimoto (Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469; creşterea incidenţei cancerelor tiroidiene papilare (Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469;

— Cum s-a ajuns aici? — Guvernanţii au călcat pe

urmele unor experienţe nefaste fără sa consulte literatura de specialitate. Cu puţină bunăvoinţă sau interes faţă de sănătatea naţiunii puteau fi cercetate studiile lui D. A. Kontras de la Departament of Clinical Therapeutics, Universitatea din Atena, care arata în "Retina 2000" faptul că cercetătorii care au iodat 12 oraşe în Anglia, comunităţi din Spania şi Zair au trebuie sa întrerupă cercetarea pentru că a crescut alarmant numărul de hipotiroidii şi guşa

multinodulară. Un alt caz: după o iodare profilactică în Salta (Argentina) a crescut numărul cancerelor tiroidiene papilare. Acelaşi autor a iodat locuitorii unui sat din Grecia: înainte de administrarea iodului nici unul nu avea autoanticorpi tiroidieni; după câteva luni 50% din subiecţi aveau autoanticorpi antitireoglobulina sau antimicrosomali. În Germania de Est, unde s-a făcut la un moment dat iodarea populaţiei, s-au găsit procente mult mai mari de antoanticorpi decât în Germania de Vest. Iodarea apei la astronauţii eutiroidieni (cu funcţie tiroidiană normală) a indus o scădere a funcţiei tiroidiene, după cum publica Aviation Space & Environmental Medicine în numărul 71.

— Suntem în pericol? — Iodarea universala a sării este

un atentat la sănătatea publica a romanilor, deoarece analiza recenta a datelor statistice, după 4 ani de funcţionare a nefastei Hotărâri de Guvern, arata următorul dezastru: numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat, de la 235 la 431 de cazuri în 2006! Şi numărul hipertiroidiilor s-a dublat: de la 3.127 cazuri în 2001 la 6.387 cazuri în 2006. Iar numărul hipotiroidiilor, pe care au sperat guvernanţii să-l amelioreze, a rămas neschimbat!

Dacă extindem analiza statistică pe media a 10 ani înainte de iodare şi media pe 3 ani după iodare atunci observăm că tendinţa evolutivă este încă mult mai grava: cancerul s-a dublat, hipertiroidia a crescut de 5,4 ori, hipotiroidia a crescut de 2,3 ori.

— Ce este de făcut? — Preşedintele, el însuşi operat

pe tiroida, ar putea să intervină măcar pentru cei cinci milioane de romani care l-au ales şi care sunt "iodaţi universal" şi expuşi riscurilor fără să aibă nici o vină. Instituţia numită Avocatul Poporului să se sesizeze. Iar Comisia de bioetică a Ministerului Sănătăţii şi Comisiile Medicale ale Parlamentului să analizeze măcar datele statistice.

— Ştiţi care este situaţia în restul Uniunii Europene?

— Să învăţăm de la Europa măcar ce este bun, căci acolo nimeni nu

şi-a permis să iodeze universal o ţară întreagă. Încercările din trecut au fost făcute cel mult pe, "o şcoală", "un sat", "un oraş" şi efectele catastrofale - au avut decenţa şi conştiinţa să le recunoască. În multe ţări (care au probleme reale cu deficitul de iod) există pe raft sare normală şi sare iodată şi fiecare persoană cumpără de care are nevoie. Desigur, în acest caz profitul firmelor care comercializează iodul ar fi mult mai mic, dar merita.

— Deciziile acestea aberante datează deja din 2002 şi 2006. Dacă nici acum nu se va schimba nimic, ce credeţi că se va întâmpla?

— Pai, dacă un membru al Guvernului a făcut sau face una din bolile tiroidei enumerate mai sus, să înţeleagă că este victima propriei Hotărâri de Guvern.

— Dar dacă ei folosesc sare de Bruxelles?

— Atunci să încercăm barem să prevenim populaţia…

Prof. dr. Pavel Chirilă este medic primar boli interne, preda bioetică şi are şi supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie. A fost medic la Policlinica "Gh. Marinescu" din Bucureşti, la Clinica Medicala a Spitalului de Urgenta din Bucureşti, medic cercetător principal gradul I la Institutul de Medicina Interna "N. Gh. Lupu" al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti, medic cercetător principal gradul I la Centrul de Medicina Sociala "Christiana" Bucureşti. Este medic naturist, un practician al medicinii creştine şi autor al mai multor lucrări de specialitate. În cartea "Spitalul creştin", la care este coautor, dr. Pavel Chirilă conturează imaginea unei instituţii care are în centru, ca o inima, biserica. Pe lângă Centrul Medical “Naturalia“ a reuşit să ridice, cu sprijinul Comisiei Europene şi al unor fundaţii caritabile, singurul aşezământ de tratare a bolnavilor de cancer şi leucemie în fază terminală, Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfânta Irina". (n. r. - sarea grunjoasa nu conţine iod, la fel şi cea care se vinde la magazinele tip Plafar).

(după www. ziua. net)

Prof. George Bucur Speranţa este mica lumină pâlpâitoare care se află la

capătul tunelului sufletelor noastre atunci când pretutindeni în jurul nostru se află doar beznă. Scriitorul Edmond Rostand spunea: „MAI ALES NOAPTEA ESTE FRUMOS SĂ CREDEM ÎN LUMINĂ!“. Atunci când ne simţim singuri, atunci când suntem bolnavi şi abandonaţi, atunci când suferim foarte tare, atunci când suntem foarte trişti, reuşim să ieşim din prăpastia

în care ne aflăm numai pentru că suntem capabili să nu ne pierdem speranţa.

Umanitatea evoluează ca şi cum ar fi ghidată de acest sui generis steag invizibil care se află în străfundul sufletelor noastre numai pentru că bărbaţii, femeile şi copiii nu şi-au pierdut speranţa în niciuna dintre situaţiile cele mai cumplite cu care s-au confruntat. Întocmai ca o plantă fragilă, speranţa are nevoie de o anumită îngrijire şi tocmai de aceea ea trebuie să fie cultivată. Speranţa este mica floare ce se află pe planeta sa pustie şi pe care Micul Prinţ o udă fără încetare pentru ca ea să trăiască şi să fie un martor necesar al iubirii. Scriitorul francez Anatole France

Speranţa Motto: „Pe măsură ce parcurgem, una după alta, etapele căii spirituale pe care ne aflăm fiind însufleţiţi de aspiraţie, speranţele binefăcătoare, puternice şi constante pe care le hrănim ne ajută extraordinar de mult să îndrăznim să devenim exact ceea ce fiecare dintre noi suntem cu adevărat: FIINŢE DIVINE CE AU FOST ZĂMISLITE DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA TATĂLUI CERESC (DUMNEZEU).“

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 29

spunea: „NUMAI ATUNCI CÂND CREDEM CU PUTERE ÎN TRANDAFIRI, ÎI FACEM SĂ ÎNFLOREASCĂ MULT MAI REPEDE“. Prin atenţia fermă, constantă şi plină de iubire pe care o focalizăm asupra fiinţelor, asupra situaţiilor, asupra lucrurilor şi chiar asupra noastră înşine, evoluţia devine fecundă, progresul înmugureşte în mod gradat şi pretutindeni în jurul nostru Creaţia începe să reînflorească. Dincolo de aparenţe, speranţa, fie ea chiar şi foarte puternică, a unei vieţi mai bune nu este suficientă. Mai mult decât atât, este necesar să ştim să ne făurim această existenţă la care aspirăm şi pentru aceasta trebuie să şi acţionăm aşa cum se cuvine fără a înceta să visăm şi să aspirăm. Altfel spus, aceasta implică să ştim să ne formăm şi să ne revoluţionăm pe noi înşine.

Este bine să ne dăm seama că în tot ceea ce se petrece în cadrul existenţei noastre, fără nicio excepţie, nimic important nu survine la întâmplare. Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, dincolo de o aparentă întâmplare se află, de fapt, o tainică necesitate. Un faimos proverb biblic spune: „Ajută-te cu perseverenţă şi fermitate şi Cerul (DUMNEZEU) te va ajuta“. Aceste cuvinte sunt pline de speranţă şi de înţelepciune. Într-una dintre scrierile sale, înţeleptul chinez Lao Tseu spune: „O CĂLĂTORIE DE 10. 000 DE PAŞI ÎNCEPE ÎNTOTDEAUNA

CU UN PRIM PAS“. A ne păstra speranţa înseamnă să fim întotdeauna capabili să facem şapte paşi mai mult, oricare ar fi obstacolele şi oricare ar fi primejdia în care ne aflăm.

De fapt, speranţa pe care o manifestăm reflectă totodată încrederea pe care o avem în viaţă. Demersul fundamental al acestei acţiuni de salubritate interioară constă în a regăsi o conştiinţă clară şi lucidă, care ne va permite să transformăm în energie benefică energia malefică ce încă se mai află în noi. Pentru aceasta este întotdeauna stringent necesar să devenim capabili să ne detaşăm cu luciditate de toate situaţiile noastre conflictuale, de toate himerele noastre inutile, de monştrii pe care îi hrănim în noi, privind apoi toate acestea dintr-un alt punct de vedere: divin, creator, benefic. Atunci când devenim capabili să facem aceasta, ne putem da seama că A SPERA rimează foarte bine cu A ANTICIPA. Trebuie totodată să nu pierdem din vedere că speranţa divină, binefăcătoare, puternică, constantă şi stenică se împărtăşeşte. Ea este una dintre comorile care se află ascunse în fiinţa fiecăruia dintre noi şi tocmai de aceea este important să învăţăm să o descoperim aici şi acum, cât mai repede. A manifesta o puternică şi constantă speranţă înseamnă, totodată, să devenim capabili să surâdem.

Aforisme şi cugetări * Cel mai adesea oamenii se simt

singuri pentru că îşi construiesc în jurul lor ziduri groase ca de temniţă, în loc să construiască minunate punţi de comunicare.

* Cea mai mare nefericire care se poate abate asupra noastră este aceea de a nu fi niciodată utili nimănui. Cea mai tragică viaţă este aceea care nu serveşte la nimic bun. O viaţă inutilă este o moarte anticipată. Urmăriţi zi de zi să deveniţi din ce în ce mai bogaţi prin intermediul bucuriilor şi al fericirilor pe care le oferiţi cu generozitate celorlalţi. Dacă la un moment dat descoperiţi că lipseşte ceva esenţial în viaţa voastră, daţi-vă neîntârziat seama că nu v-aţi aţintit privirea cât mai sus posibil, către stele, şi nu L-aţi descoperit încă pe DUMNEZEU, care aşteaptă răbdător întâlnirea cu voi, ascuns fiind în străfundurile tainice ale propriului suflet. Dacă voi credeţi în divina bunătate, în umila şi sublima bunătate, comoara pe care v-o las este binele pe care nu am avut timp să-l fac, cu toate că am aspirat să-l înfăptuiesc cu ajutorul lui DUMNEZEU. Pentru fiecare dintre voi rămâne suficient de mult bine de făcut, pe care puteţi începe chiar de astăzi să-l faceţi. Veţi descoperi în felul acesta, cu o bucurie crescândă, că o mare parte din binele şi fericirea pe care le oferiţi celorlalţi, vi le dăruiţi, în simultaneitate, vouă înşivă. Tot la fel veţi putea face şi cu comoara iubirii fără de măsură. Veţi descoperi neîntârziat că fiecare val de iubire pe care îl dăruiţi celorlalţi este şi rămâne totodată al vostru, în veşnicie.

* „Genii ignorate, care aţi fost stinse şi chiar înecate în lacrimi, suflete nobile care nu aţi fost apreciate la justa voastră valoare, copii care nu aţi fost recunoscuţi de aceia care v-au conceput, surghiuniţi nevinovaţi, voi toţi care aţi intrat în viaţă prin pustiurile acesteia, voi

care aţi găsit pretutindeni chipuri reci şi ostile, inimi împietrite, urechi astupate, nu vă plângeţi niciodată! Fiecare dintre voi puteţi cunoaşte nesfârşita bucurie, debordantă şi copleşitoare, în momentul în care pentru voi o inimă se deschide plină de iubire, o ureche vă ascultă, o privire se întoarce atentă şi binevoitoare către voi. Pentru fiecare dintre voi, o astfel de zi, chiar şi atunci când este una singură, face să dispară ca prin farmec toate zilele nefericite de dinainte…“

* Scriitorul Ullman spunea: „A fi şi a rămâne mai mereu tânăr este cu putinţă. Tinereţea nu-i doar o perioadă a vieţii, căci ea este, înainte de toate, o stare constantă şi minunată a minţii. Ea este un efect mirific al voinţei puternice superioare, o calitate admirabilă a imaginaţiei creatoare, o emoţie copleşitoare, benefică, intensă, o victorie deplină a curajului asupra timidităţii, a chemării aproape irezistibile a gustului tainic de aventură asupra stării călduţe pe care o oferă confortul şi asupra prejudecăţilor prosteşti. Nu devii niciodată bătrân doar pentru că ai trăit un anumit număr de ani. Devii bătrân atunci când începe să-ţi fie frică să iubeşti intens şi fără măsură. Devii bătrân atunci când dezertezi, dând dovadă de laşitate, şi refuzi să mai aspiri fiind plin de entuziasm către idealurile divine, sublime. Trecerea anilor îţi ridează pielea. Renunţarea laşă la cele mai înalte idealuri divine îţi ridează în mod inevitabil sufletul. Toate preocupările noastre josnice, meschine care ne acaparează, toate îndoielile, toate suspiciunile, toate fricile şi toate disperările sunt duşmanii noştri insidioşi, care ne covârşesc încetul cu încetul, ne fac să ne cocoşăm şi ne determină să ne aplecăm către pământ, obligându-ne să devenim una cu ţărâna sau să devenim nişte rămăşiţe necurate înainte de a muri.

MEREU TÂNĂR ESTE DOAR

ACELA CARE, IUBIND CONSTANT ŞI FĂRĂ MĂSURĂ, ESTE ŞI RĂMÂNE UN MARE CURIOS. EL SE MIRĂ ŞI SE MINUNEAZĂ NEÎNCETAT ÎN FAŢA TAINELOR PE CARE DUMNEZEU I LE REVELEAZĂ, DESCOPERIND, ÎMBĂTAT DE EXTAZ, MISTERE ACOLO UNDE CEILALŢI OAMENI NU VĂD NIMIC DEOSEBIT, DIN CAUZA OPACITĂŢII ŞI ÎNCHISTĂRII LOR. Un asemenea om se întreabă şi întreabă, întocmai ca un etern copil foarte curios: oare de ce se petrece aceasta? Oare ce va urma după aceea? El provoacă cu ajutorul lui DUMNEZEU evenimentele minunate prin intermediul gândirii sale optimiste, creatoare, puternice şi descoperă mereu noi şi noi bucurii în jocul divin al vieţii. El contemplă cu atenţie toate sincronicităţile care îi apar din când în când în existenţa sa şi le descoperă semnificaţiile ascunse, înţelegând totodată că acestea toate sunt un dialog al lui DUMNEZEU TATĂL cu el. El ştie că, în realitate, eşti la fel de tânăr precum iubirea ta fără măsură şi credinţa fermă şi de nezdruncinat pe care o ai în DUMNEZEU. El a descoperit deja că de fapt eşti la fel de bătrân pe cât de mari sunt închistările, suspiciunile şi îndoielile tale. El ştie foarte bine că întotdeauna cei perverşi îi judecă pe toţi ceilalţi oameni de-a valma, după propria lor perversitate. El ştie că atât frumuseţea, cât şi urâţenia se află în ochii privitorului. El ştie că eşti la fel de tânăr precum îţi este de mare, constantă şi puternică încrederea în sine şi speranţele divine pe care le ai. El ştie că eşti la fel de bătrân ca şi descurajarea şi disperarea ta. El ştie că poţi să rămâi mai mereu tânăr atâta timp cât vei fi un veşnic îndrăgostit, un romantic incurabil, un iubitor fără măsură, o fiinţă plină de o exemplară bunăvoinţă, veselă, plină de candoare, pură, delicată, tandră şi

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 30

receptivă. El ştie că poţi să debordezi de fericire de zeci de ori pe zi atunci când eşti şi rămâi mai mereu receptiv la tot ceea ce este bun, frumos, măreţ, adevărat, sublim, înălţător şi divin. El ştie că, deşi trăieşti pe Pământ, este cu putinţă să exişti, totodată, într-un tainic paradis atunci când eşti fără încetare receptiv la glasul misterios al inimii, la mesajele îmbătătoare ale energiei iubirii, la spiritele naturii, la omul de lângă tine care are nevoie de ajutor, la chemarea enigmatică a infinitului şi la toate mesajele misterioase care îţi vin de la DUMNEZEU. Iar dacă într-o zi te vei lăsa ispitit de cel de jos (Satana) şi inima ta va fi apoi rănită de invidie, de răutate, de pesimism şi până la urmă va ajunge să fie măcinată, încetul cu încetul, de cinism, de scepticsm, de blazare, pentru că nu ai luat în considerare aceste sfaturi pline de înţelepciune, întoarce-te neîntârziat către bunul DUMNEZEU şi imploră-L fierbinte să aibă milă de inima ta împietrită, închistată şi bătrână! Şi fă neîntârziat eforturi susţinute pentru ca DUMNEZEU să-şi întoarcă din nou faţa către tine. “

* Numai cei înţelepţi ştiu că nu trebuie să fie transformată doar lumea, ci, înainte de toate, trebuie să transformăm profund şi pe deplin omul. Mulţi se întreabă de unde va apărea, oare, acest om nou, profund transformat şi îndumnezeit? Fiecare dintre noi trebuie să ne dăm seama neîntârziat că el nu va apărea de undeva din afară. Fiecare bărbat şi fiecare femeie, chiar tu, care citeşti în acest moment aceste rânduri, trebuie să-ţi dai imediat seama că acest om profund transformat şi revoluţionat trebuie să fie descoperit în propriul tău univers lăuntric. Aşa cum dintr-un minereu se extrage, printr-un proces laborios, un metal pur care nu mai are zgură, transformă-te şi apoi scoate-l neîntîrziat la lumină pe acest om aşteptat. Procedând în felul acesta, fiecare femeie şi fiecare bărbat pot să devină un exemplu admirabil şi extraordinar pentru ceilalţi. Pentru ca toate acestea să se petreacă, este necesar să scoţi cât mai repede la lumină acest om nou, care se află ascuns în propriul tău univers lăuntric. Pentru aceasta este necesar să speri cu putere şi să îndrăzneşti să devii cât mai repede ceea ce eşti cu adevărat. Nu rata această şansă şi acţionează, aici şi acum, când ai la dispoziţie întreaga existenţă şi o mulţime de „talanţi“ pe care DUMNEZEU ţi i-a încredinţat atunci când ai venit pe lume cu un anume rost, acela de a-i înmulţi. În fiecare fiinţă umană există posibilităţi admirabile, există merite nebănuite, există facultăţi şi înzestrări uimitoare care au înmugurit deja. Cei iniţiaţi sunt capabili să vadă în universul tău lăuntric toţi mugurii care aşteaptă să înflorească.

* Descoperă neîntârziat forţa creatoare colosală care se ascunde în fiecare picătură a potenţialului tău creator. Foloseşte-ţi cu înţelepciune

tinereţea pentru a deveni un exemplu pentru ceilalţi şi urmăreşte să atingi, clipă de clipă, fericirea extraordinară pe care o meriţi. Pentru aceasta este doar necesar să rosteşti fără încetare: „DAT FIIND FAPTUL CĂ DUMNEZEU ESTE CU MINE ŞI MĂ AJUTĂ ATUNCI CÂND ÎI CER PLIN DE IUBIRE ŞI UMILINŢĂ, DEPINDE NUMAI DE MINE SĂ REUŞESC TOATE ACESTEA, PENTRU A DEVENI UN EXEMPLU VIU, DE CARE UMANITATEA ARE MARE NEVOIE“ şi să acţionezi apoi plin de entuziasm.

* Ceea ce ne apare la prima vedere ca fiind imposibil, ca fiind de neatins, chiar şi atunci când deocamdată nu poate fi atins, ne ajută să ne depăşim, ne înalţă, ne transformă şi totodată ne propulsează aspiraţia şi ne serveşte drept lumină călăuzitoare.

* O speranţă divină, universal valabilă şi constantă este, totodată, un înălţător proces de rezonanţă ocultă care se manifestă neîncetat în universul nostru lăuntric. O astfel de speranţă ne hrăneşte sufletul şi ne oferă energii subtile binefăcătoare care ne ajută să ne transformăm din ce în ce mai repede. Tot ceea ce fiecare dintre noi numim lume paradisiacă, trebuie să începem să trezim, să creăm şi să dinamizăm mai întâi în propriul nostru MICROCOSMOS. Gândirea noastră creatoare, imaginaţia noastră constructivă, entuziasmul nostru, intenţiile noastre binefăcătoare, voinţa noastră, iubirea noastră fără margini, senzualitatea noastră îmbătătoare, bucuria de a trăi, umorul stenic, speranţele divine şi universal valabile, fiecare dintre toate acestea şi, totodată, tot ceea ce este minunat în noi, trebuie să devină această lume paradisiacă ce înfloreşte în universul nostru lăuntric.

* Atunci când părăsim definitiv această lume prin aşa-zisa moarte, nu vom putea să luăm cu noi în lumea de dincolo decât experienţele bune sau rele pe care le-am acumulat. Cei înţelepţi afirmă că, în cazul fiinţei umane care părăseşte această lume fără să fi realizat şi fără să fi trezit din plin în fiinţa sa această lume paradisiacă, întreaga sa viaţa nu serveşte la nimic. Treziţi-vă AICI şi ACUM în universul vostru lăuntric această lume paradisiacă şi fiţi siguri că după aceea, atunci când părăsiţi definitiv această lume, veţi putea ajunge în tărâmurile paradisiace care există în lumea de dincolo. Acesta este unul dintre tâlcurile tainice ale cuvintelor pline de înţelepciune ale lui Iisus, care spunea: „STRÂNGEŢI ÎN CURSUL VIEŢII VOASTRE PĂMÂNTEŞTI COMORI NEPIERITOARE ÎN CERURI“.

* Stejarul viguros din faţa ta, care umple cerul şi trezeşte în fiinţa ta o vie admiraţie, s-a născut dintr-o mică ghindă.

Un bloc cu zece etaje a început să fie construit de îndată ce i s-a pus temelia cu o primă cărămidă.

O călătorie rodnică ce implică să

parcurgem zece mii de kilometri începe întotdeauna cu un prim pas pe care îl facem dincolo de pragul casei în care locuim.

* Orice ar fi, şi tu eşti acela sau aceea pentru care acest Pământ este şi îţi apare aşa cum este. Şi tu eşti acela sau aceea pentru care Soarele şi Luna, stelele şi cele douăsprezece constelaţii zodiacale suspendate deasupra capului tău luminează pe cer.

Trecutul, prezentul şi viitorul, precum şi misteriosul, feericul şi paradisiacul există în permanenţă şi pentru tine. DUMNEZEU TATĂL, care te îmbrăţişează neîncetat, ca şi starea de nemurire pe care şi tu poţi să o atingi, există AICI şi ACUM chiar şi pentru tine.

* Iubirea fără măsură este cu mult mai puternică decât violenţa. Picăturile de apă care cad ritmic sunt până la urmă mult mai puternice decât bazaltul. Bunăvoinţa şi tandreţea sunt mult mai puternice decât duritatea.

* „IISUS SPUNEA: NU VĂ NELINIŞTIŢI PENTRU VIAŢA VOASTRĂ. NU VĂ FACEŢI GRIJI CĂ NU VEŢI AVEA CE SĂ MÂNCAŢI. NU VĂ NELINIŞTIŢI ÎN MOD INUTIL PENTRU TRUPUL VOSTRU. NU VĂ NELINIŞTIŢI CĂ NU VEŢI AVEA CU CE SĂ VĂ ÎMBRĂCAŢI. PRIVIŢI CU ÎNŢELEPCIUNE PĂSĂRILE CERULUI: ELE NU SEAMĂNĂ, NU CULEG ŞI NU ACUMULEAZĂ NIMIC ÎN GRÂNARE. CU TOATE ACESTEA, TATĂL NOSTRU CERESC LE HRĂNEŞTE ZI DE ZI! CARE DINTRE VOI POATE SĂ ADAUGE O NOUĂ ZI DE VIAŢĂ LA DURATA EXISTENŢEI SALE, ATUNCI CÂND SE LASĂ OTRĂVIT DE NELINIŞTE ŞI DE TEAMĂ?

ÎNCETAŢI SĂ VĂ MAI NELINIŞTIŢI PENTRU ZIUA DE MÂINE, CĂCI DE FIECARE DATĂ, ZIUA DE MÂINE VA AVEA GRIJĂ CA TOTUL SĂ FIE AŞA CUM TREBUIE.

FIECĂREI ZILE PE CARE O TRĂIM ÎN PREZENT ÎI SUNT ÎNTOTDEAUNA SUFICIENTE FRĂMÂNTĂRILE, ÎNCERCĂRILE ŞI LECŢIILE EI. “

* Mulţi dintre noi ar trebui să ne dăm seama că, dacă ar fi necesar să ne reîncepem viaţa, ar trebui să manifestăm aspiraţii, vise şi idealuri de milioane de ori mai mari şi mai frumoase decât acelea pe care le-am manifestat anterior. Fiecare dintre noi ar trebui să descoperim cât mai repede, AICI şi ACUM, că viaţa, aşa cum a conceput-o DUMNEZEU, este infinit mai frumoasă, mai misterioasă şi mai mare decât am putut să credem fiecare dintre noi în cele mai înălţătoare şi paradisiace vise pe care le-am avut vreodată.

* Trezindu-vă şi amplificându-vă în fiinţa voastră curajul, optimismul şi speranţele Divine, iubind adeseori intens,

Iulie 2008 Lohanul, nr. 4 31

profund şi fără măsură, nu veţi mai cunoaşte frica, căci frica ne paralizează şi adeseori ne ucide mintea şi fiinţa. Frica şi laşităţile de tot felul fac să apară în universul nostru lăuntric „mica moarte“, care conduce apoi, încetul cu încetul, la o diminuare şi la o totală dispariţie. Trezindu-ne şi amplificându-ne din plin în fiinţa noastră curajul, vom putea să înfruntăm aşa cum se cuvine toate fricile. Atunci când energia tainică a curajului este suficient de puternică în noi, toate fricile pot fi anihilate ca prin farmec, într-un mod fulgerător. Atunci când toate fricile noastre sunt arse aproape instantaneu de focul inteligenţei noastre puternice, vom putea să înţelegem cu adevărat cum este posibil ca somnul inteligenţei noastre să zămislească monştri şi, după ce toate fricile noastre au fost astfel anihilate, ne vom putea întoarce ochiul interior către căile pe care au venit către noi fricile şi vom descoperi că pe acolo pe unde ele au trecut nu mai există acum nimic. Nimic altceva decât triumful nostru asupra tuturor fricilor.

* A îmbrăţişa fiind însufleţiţi de o frenetică aspiraţie calea tantrică implică, mai ales la început, să visăm şi să hrănim vise care, la prima vedere, par imposibile. Aceasta implică să ne depăşim din ce în ce mai des toate limitele. Aceasta presupune să ardem de o posibilă febră creatoare a începutului. Aceasta implică să ne menţinem mai mereu în eternul început. Aceasta implică să ne îndreptăm plini de avânt şi de curaj către tainice orizonturi şi tărâmuri pe care ceilalţi nu îndrăznesc nici măcar să le viseze. Aceasta implică să iubim adeseori fără măsură. Aceasta implică să iubim din ce în ce mai mult, chiar şi atunci când ni se pare că este prea mult. Aceasta implică să îndrăznim să realizăm până la capăt tot ceea ce este minunat şi înălţător şi la care ceilalţi nu îndrăznesc nici măcar să gândească. Aceasta implică să aspirăm cu putere să atingem mirifice tărâmuri paradisiace, care pentru ceilalţi par a fi inaccesibile. Aceasta este căutarea înălţătoare a unui tantric, care îl însufleţeşte să atingă stelele prin fructificarea neîncetată a tuturor şanselor pe care viaţa i le pune, cu generozitate, la dispoziţie. Pentru un tantric care este însufleţit de o curiozitate puternică, sublimă şi nesăţioasă timpul nu contează, pentru că el are clipe fulgerătoare, în care eternitatea i se revelează în toată splendoarea ei paradisiacă şi indescriptibilă. În el nu există loc pentru disperare, pentru că speranţa sa divină este imensă. Având întotdeauna la dispoziţie o energie gigantică, el poate să lupte şi să învingă mereu toate dificultăţile şi adversităţile. El devine astfel un legendar erou chiar şi atunci când, plin de modestie şi umilinţă, el nu se priveşte ca atare. În mijlocul tuturor luptelor pe care le duce cu forţele răului, el este şi rămâne plin de optimism şi veselie şi inima sa este liniştită. El nu este niciodată nefericit, pentru că fiinţa sa, ce

este animată de o divină exaltare, arde tot timpul. Fiinţa sa arde în mod constant ca o torţă, chiar şi atunci când fiinţele care au pornit pe acelaşi drum pe care se află el s-au stins deja sau abia mai pâlpâie. El este în permanenţă însufleţit de nobilul ideal care îl propulsează să atingă tot ceea ce în aparenţă este inaccesibil pentru ceilalţi: misterul copleşitor în care DUMNEZEU există şi i se revelează.

* Dacă vreodată te simţi trist, părăsit şi singur, nu contează în ce loc te-ai afla în această lume, închide ochii şi focalizează-ţi într-un mod ferm atenţia în centrul cel tainic al inimii. Imploră-L apoi, plin de umilinţă şi speranţă, pe DUMNEZEU TATĂL să te ajute. Aşteaptă apoi fără grabă şi vei descoperi că o nouă energie îţi va inunda fiinţa şi te va regenera. Umple-ţi apoi fiecare celulă cu această energie euforică a iubirii lui DUMNEZEU, obişnuieşte-te apoi să trezeşti şi să amplifici în tine această energie nesfârşită care îţi vine de la DUMNEZEU şi urmăreşte să descoperi că această stare îţi oferă, totodată, o minunată energie spirituală, la care poţi avea acces oricând. Contemplă într-un mod transfigurator lumina stelelor şi urmăreşte să îţi încarci fiinţa cu energia spirituală pe care lumina soarelui o oferă cu generozitate pământului de milioane de ani.

* Hrăniţi divine speranţe în universul vostru lăuntric, pentru a deveni poeţii inspiraţi ai propriei voastre vieţi. Îndrăzniţi să atrageţi cât mai mult albastru în privirile voastre şi amplificaţi puterea curentului subtil albastru în aura voastră. Îndrăzniţi să atrageţi rozul mirific al fericirii în inimile voastre şi faceţi să crească curentul subtil roz în aura voastră, devenind astfel capabili să dăruiţi şi altora din preaplinul vostru de fericire. Îndrăzniţi să treziţi şi să amplificaţi portocaliul fermecător în toate trăirile voastre senzuale, stenice, în toate stările voastre de plăcere pură, intensă şi înălţătoare şi faceţi astfel să crească în aura voastră curentul subtil portocaliu care amplifică în voi bucuria de a trăi. Îndrăzniţi să atrageţi din ce în ce mai mult galben în microcosmosul fiinţei voastre prin râsul stenic şi molipsitor care vă va transforma ca prin farmec vibraţia predominantă lăuntrică. Dincolo de tot şi de toate îndrăzniţi să iubiţi fără frică şi fără măsură atunci când iubirea se trezeşte pe neaşteptate în fiinţa voastră şi faceţi în felul acesta să crească şi să se amplifice în aura voastră curentul subtil roşu cardinal. Faceţi să existe şi să persiste o tandreţe reînnoită în fiecare dintre gesturile voastre. Îndrăzniţi să-I mulţumiţi, fiind plini de umilinţă şi recunoştinţă, lui DUMNEZEU TATĂL pentru tot ceea ce vă oferă în fiecare zi.

Atunci când în voi există deja starea de puritate şi candoare necesară, veţi simţi de fiecare dată cum DUMNEZEU vă răspunde şi vă inundă fiinţa din creştet până în tălpi cu un fior descendent, tainic, euforic şi copleşitor.

Realizând de mai multe ori pe zi aceasta, veţi atrage în aura voastră şi veţi face totodată să crească şi să se amplifice curentul subtil fundamental alb-strălucitor. Fiţi de asemeni foarte atenţi la fiecare dintre gesturile pe care le faceţi. Nu uitaţi niciodată revelaţia pe care i-au făcut-o îngerii unguroaicei Gitta Mallasz: „Fiţi foarte atenţi la gesturile pe care le faceţi şi urmăriţi să vă daţi seama că în realitate fiecare gest pe care îl făptuiţi acţionează la scurt timp după aceea şi declanşează apoi în fiinţa umană procese corespondente de rezonanţă ocultă. Chiar şi un gest călduţ acţionează, chiar şi un gest serios acţionează, chiar şi un gest făcut în glumă acţionează, chiar şi un gest neglijent acţionează. Orice gest acţionează, chiar şi atunci când vi se pare că el nu acţionează. Chiar şi un gest furios acţionează, chiar şi un gest sălbatic acţionează, chiar şi un gest anemic acţionează, chiar şi un gest blând acţionează, chiar şi un gest plin de tandreţe acţionează. În cazul fiecărui gest totul, absolut totul acţionează într-un mod tainic, atunci când omul acţionează. Fiţi în special foarte atenţi atunci când la un moment dat simţiţi că DUMNEZEU TATĂL vorbeşte prin voi şi mai ales atunci acţionaţi. Un surâs spontan, chiar călduţ, face să strălucească şi să înflorească şapte suflete. Ştiind toate acestea, fiţi atenţi şi vegheaţi pentru ca aproape fiecare dintre gesturile voastre să fie gest divin de eliberare“.

* Atunci când eşti plin de o divină speranţă, analogic vorbind, tu eşti şi rămâi întocmai precum un brad frumos, tu eşti creanga, tu eşti frunza, tu eşti arborele pădurii. Atunci inima ta înflorită se priveşte şi se contemplă în tot ceea ce ea dă vieţii din preaplinul care îi vine de la Dumnezeu, întocmai ca un arbore care îşi depăşeşte umbra şi se înalţă către soare. Asimilează până la identificare toate suflurile tainice, paradisiace care sunt atrase în „ramurile“ tale. Aspiră neîncetat, cu toate celulele trupului tău, întocmai precum frunzele copacilor aspiră pline de nesaţ către soare.

* Chiar şi atunci când celorlalţi li se pare că este aşa, noaptea nu este niciodată totală. Pentru fiinţa care speră cu putere, există întotdeauna o rază de lumină. Numai pentru acela care speră şi hrăneşte astfel divinele speranţe există o fereastră luminoasă care se deschide. Pentru acela care hrăneşte divine speranţe există întotdeauna un vis şi o aspiraţie care înalţă, pentru acela există o dorinţă binefăcătoare care umple un gol lăuntric sau care împlineşte o necesitate minunată, numai pentru acela există o foame imensă care trebuie să fie satisfăcută, numai pentru acela care speră în adâncul sufletului său cu putere apare la momentul potrivit o inimă generoasă, o mână întinsă, degete care se deschid cu generozitate, ochi atenţi şi plini de căldură şi astfel ia naştere o viaţă în care ne bucurăm din plin de tot ceea ce

Lohanul, nr. 4 Iulie 2008 32

împărtăşim sau care ni se împărtăşeşte. Atunci pe chipul nostru apare surâsul speranţei împlinite.

* În fiinţa noastră există o experienţă extraordinar de puternică care se manifestă neîncetat atât atunci când realizăm fapte bune, cât şi în stările şi senzaţiile noastre cotidiene cele mai infime. Chiar mai mult decât atât, în unele momente privilegiate, în fiinţa noastră apar extatice flash-uri ale realităţii

Eternităţii misterioase. Uneori apar stări în care ne bucurăm la unison cu bucuria tainică, imensă, oceanică şi misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL. Simţindu-ne în permanenţă îmbrăţişaţi de DUMNEZEU, descoperim astfel că niciodată, fără excepţie, nu suntem singuri. Atunci când iubim din plin şi fără măsură, atunci când trăim euforice şi copleşitoare stări de extaz amoros, atunci când ne bucurăm de tot ceea ce este

minunat, atât în fiinţele care ne înconjoară, cât şi în natură, descoperim prin intermediul unei tainice stări de unison aceleaşi stări ce sunt nuanţate în sute de miliarde de nuanţe în milioane de alte fiinţe umane care au trăit în secolele anterioare sau care trăiesc aici şi acum, în prezent. Toate acestea ne permit să savurăm din plin viaţa universală, viaţa cosmică pe care aspirăm să o împărtăşim şi celorlalţi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Prof. Cehan Elena

Orizontal: 1. Cel mai lung lanţ muntos din Europa 2. Cei mai înalţi munţi din grupa centrala a Carpaţilor Orientali, de origine vulcanică, care deţin importante reserve de sulf. 3. Masiv muntos din cuprinsul Carpaţilor Meridionali în care se întâlnesc cele mai multe urme glaciare: circuri (cu lacuri),văi, morene şi creste alpine. 4. Depresiune intramontana (între masivele Parâng şi Retezat-Godeanu), în care se află cele mai mari rezerve de huilă din ţara noastră. 5. Cel mai înalt lac de baraj artificial situat pe râul Argeş. 6. …Ruscă – munţi în care se întâlnesc cele mai mari zăcăminte de minereuri de fier şi cariere de marmură din ţara noastră. 7. Singura peşteră din ţara noastră care adăposteşte un gheţar. 8. Cel mai extins lac glaciar din România (≈10. 000 hectare), situat în masivul Retezat. 9. „piatra nestemată a Moldovei “- cum l-a numit Dimitrie Cantemir în “ Descriptio Moldaviae”- munte pe versantul căruia se află lacul de acumulare Izvorul Muntelui (pe râul Bistriţa).

A 1 1C A R P A T I 2 C A L I M A N I 3 R E T E Z A T 4 P E T R O S A N I 5 V I D R A R U 6 P O I A N A 7 S C A R I S O A R A 8 B U C U R A 9 C E A H L A U B

Pe verticală A-B veţi descoperi numele celui mai înalt vârf din Carpaţii Orientali.

Virgil Agheorghiesei

Excogitaţie

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Orizontal: 1) Înger şi demon, deopotrivă chemare şi trădare (pl. ). 2)

Supus unei proceduri de redresare. 3) Invăluiţi în misterul discreţiei. 4) Elogii în expresie lirică – Leasă…ecologică. 5) Exprimă plastic întinderea petrecerii – Redă pe scurt o corespondenţă – Cap de serie, la preselecţie ! 6) Seamănă cu struţul rămas fără creastă – Sacrificat pe câmpul de luptă. 7) Parte vătămată după un atac la persoană – Bună la învăţătură. 8) Transmit complimente. 9) Se manifestă cu impetuozitate. 10) Utilizate preventiv contra gripării.

Vertical: 1) Pică la admitere. 2) De felul ei, e o ciudată – Refractară ordinii impusă de sus. 3) Mediu prielnic dezvoltării unor relatii cordiale. 4) Melodie ce ridică asistenţa în picioare – Iubită pe ascuns. 5) Ochi de mare…în format redus – Invitat altădată la masă. 6) Aflat la o margine de bazin – Se apucă de băut…de dorul ţigărilor. 7) Universitarii după absolvire – Până în cel din urmă ceas. 8) Concentrator de oxigen – Fac deliciul unor codane. 9) Se află cu dificultate – Dus la oglindă ! – Lucrează cu spatele. 11) Se deplasează în interes de serviciu.

Dicţionar: TAUT.

Colectivul de redacţie: Redactor – Vicu Merlan Tehnoredactare – Gabriel Folescu (gabriel.ro@hotmail.com) Colaboratorii acestui număr – Aurel Cordaş, Carmen Angheluş, Teodora Fălcianu, Luminiţa Pricop, Daniel Toma, Cristina

Lazăr, Angelica Marcela Marcu, Valeriu Neştian, Ion N. Oprea, Vasile Cociu, Melania Radu, George Marin, Doina Grigoraş, Cristian Lazăr, Violeta Bucur, Nicolae Popovici, George Preda, Carmen Popescu, Victor Roncea, George Bucur, Elena Cehan, Virgil Aghiorghiesei.

Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise