Consideraţii privind diferenţele dintre structurile

administraţiei publice şi organizaţiile private

Problemele de comunicare din cadrul instituţiilor care fac parte din administraţia

publică, precum şi perpetuarea nestânjenită în timp a acestora până la momentul

remedierii, spre diferenţă de reacţia imediată întâlnită în societăţile private axate pe profit

– sunt şi o consecinţă a trăsăturilor definitorii care le particularizează şi adâncesc la

modul conceptual distincţia dintre ele. Lipsa bunei funcţionări a mecanismelor de

obţinere a profitului şi înţelegerea defectuoasă a teoriei profitului ar avea drept consecinţă

încetarea existenţei unei organizaţii care îşi asigură supravieţuirea din profit direct într-un

climat concurenţial funcţional.

În cazul administraţiei publice, în România există nefericita situaţie a neînţelegerii

încă a acestui imperativ al economiei de piaţă în care, în curând serviciile publice vor

veni în directă concurenţă cu serviciile societăţilor private. Această tendinţă, este din ce

în ce mai evidentă în cazul Poliţiei, prin apariţia şi înmulţirea societăţilor de pază. În

condiţiile în care aceste servicii pot fi obţinute contra cost la un preţ mai mic de la

Ministerul Administraţiei şi Internelor opţiunea agenţilor independenţi se îndreaptă spre

firmele private de pază în ciuda preţului mai mare. Este o consecinţă a demersurilor

greoaie de contractare a acestor servicii precum şi a unei încrederi sporite în agenţii

privaţi a căror seriozitate este preferată chiar la un cost mai mare. Este un important

segment de piaţă care va fi acaparat integral – în asemenea condiţii - de firmele private de

pază. 1

Tendinţa actuală în societatea civilă – şi în mod deosebit în Europa occidentală spre

care tindem - este aceea de alocare a unui buget de cheltuieli mai mare, dar care să

achiziţioneze servicii de calitate. Unul din exemplele momentului legat de cele prezentate

mai sus este acela al Casei de Asigurări de Sănătate de la care din ce în ce mai mulţi vor

să se retragă, nemulţumiţi de serviciile oferite. Legea nu le permite. Legea însă nu va mai

putea ţine în braţe serviciile publice în scurt timp, pentru că actele normative sunt votate

de oameni aleşi în demnităţi publice de alţi oameni, care plătesc şi beneficiază de

1 Cândea, R. Comunicare managerială. Bucureşti, 1996, Editura Expert.

1

serviciile prezentate mai sus... Este doar o chestiune de timp până când serviciile publice

vor fi obligate la calitate sau vor fi condamnate la faliment.

Trebuie precizat că organele de ordine publică ale statului gestionează una din cele

mai importante necesităţi ale societăţii: nevoia de siguranţă. Şi nimeni nu este dispus să

se joace cu propria siguranţă. Lipsa de profesionalism a unui funcţionar – în speţă a unui

poliţist - este percepută ca un atentat la siguranţa personală.

Actualul climat de lucruri semnalizează denaturarea conceptului de profit, în sensul

că taxele şi impozitele stabilite şi achitate de populaţie nu sunt percepute ca o plată justă

pentru serviciile pe care statul le oferă populaţiei prin instituţiile sale specializate, ci sunt

percepute ca un drept al statului - mai exact al instituţiilor publice – neachitarea fiind un

act grav în timp ce imputarea calităţii insuficiente nu reprezintă o scuză acceptabilă.

Acest fapt se datorează în principal nu lipsei de bani ci mentalităţii care guvernează încă

sistemul administraţiei publice, mentalitate care este alimentată de cadrul legislativ

existent şi de practică administrativă din România din perioada comunistă.

1. Deficitara interpretare a teoriei profitului

Interpretarea deficitară a conceptului de „profit” se referă – în cadrul celor enunţate

mai sus la concepţia unei mari părţi a funcţionarilor publici - bazată pe favorizarea

administraţiei publice de prevederi legale şi pe încrederea funcţionarilor - că existenţa

administraţiei publice şi salariile lor nu vor fi afectate de calitatea serviciului public

întrucât beneficiarii nu pot riposta în faţa unei obligaţii inexorabile de efectuare a plăţii

acestor servicii. Conform modului original de funcţionare şi înţelegere a teoriei profitului

în administraţia publică, lipsa de profesionalism precum şi prestarea unor servicii de care

societatea fie nu are nevoie fie că sunt de o calitate mediocră, nu poate avea drept efect

„decesul” juridic al nici unei instituţii publice, aşa cum i s-ar întâmpla prestatorului privat

într-o economie de piaţă funcţională. Pentru că în cazul administraţiei publice, instituţiile

sunt puse la adăpost prin plata automată a taxelor şi impozitelor, aceasta semnalizând

ceea ce am enunţat anterior şi anume că teoria profitului este nefuncţională, sau

funcţională conform criteriilor de piaţă etatistă, de care încercăm să ne desprindem.

2. Necorelarea salariilor cu calitatea serviciilor prestate

2

O altă diferenţă majoră actuală între o structură privată şi una de stat este aceea a

necorelării optime a salariilor cu performanţele obţinute. Existenţa acestei probleme şi

perpetuarea ei în timp este derivată din concepţia enunţată mai sus cu privire la profit.

Indiferent de performanţele obţinute, salariile sunt aceleaşi sau sunt majorate periodic

deşi calitatea serviciilor are de suferit iar populaţia acuză simptome care incriminează

administraţia publică, în principal birocraţia, dificultăţi legislative pentru obţinerea

anumitor documente precum şi „tratamentul” de comunicare ce le este aplicat de

personalul din administraţie. Cu privire la eliberarea anumitor documente de către

structurile administraţiei publice din România aveam de-a face cu proceduri greoaie şi

învechite, reclamaţiile în acest sens fiind cele mai multe. Cauzele acestor nereguli nu fac

obiectul acestei lucrări, însă pe scurt am putea enumera cele două cauze majore: existenţa

în stadiu incipient a informatizării precum şi prevederile legislative depăşite. În planul

fundamental al instaurării acestui climat se află comunicarea internă deficitară favorizată

de managementul autoritar înglodat în răspunsuri şi solicitări scrise cu termen de

rezolvare foarte largi. Pentru a face o comparaţie între ceea ce înseamnă la ora actuală

climat managerial operativ în eliberarea documentelor precum şi răspuns prompt la

solicitările populaţiei vom da câteva exemple concrete:

în S.U.A. eliberarea unui paşaport se poate face la solicitare prin poştă

formularele găsindu-se pe internet. Taxa este de 10 U.S.D.

în Canada eliberarea unui paşaport se face la solicitare prin poştă, în termen de

20 zile. Formularele se află pe internet.

în India, taxele pentru serviciile publice pot fi plătite prin cont bancar sau carte

de credit din orice colţ al lumii. Sistemul administraţiei publice este integral informatizat,

iar transferul informaţiei se face în timp real;

Funcţionarea operativă a serviciilor din administraţia publică este obiectivul spre

care converg măsurile de management, iar cele câteva aspecte de mai sus sunt o

consecinţă a apropierii serviciilor publice de problemele şi cerinţele populaţiei. Tendinţa

majoră este aceea a economisirii de timp şi a simplificării metodelor de achitare a taxelor.

Contactul dintre plătitor şi funcţionar este din ce în ce mai uşor de încheiat, acest lucru

favorizând derularea rapidă a tranzacţiilor. În Canada, sistemul de plăţi informatizate

funcţionează în paralel cu cel de colectă personală cu singura majoră diferenţă că acela

3

care se deplasează pentru achitarea taxelor este funcţionarul public şi nu cetăţeanul. Este

o diferenţă de optică privind achitarea acestor taxe, pornită din respect pentru cetăţean

gândit că un client şi nu ca un simplu plătitor al unor taxe la care este obligat de către

lege.

Revenind la situaţia din România şi la stadiul actual de dezvoltare a administraţiei

publice, unde toate cele de mai sus sunt în construcţie şi nimeni nu poate nega asta la fel

de bine cum nu poate încă anticipa un termen realist în care se va ajunge la realizările de

mai sus, găsim o realitate care ar pune pe gânduri orice manager ghidat de practică şi

experienţă; indiferent de gradul de nesăturare a pieţei prin calitate şi acoperire, indiferent

tonul adoptat de funcţionarul public, indiferent de cozile la plata taxelor şi de prezenţa

„intermediarilor” dispuşi să te ajute în obţinerea rapidă a unui document care de altfel ţi

s-ar cuveni odată ce ai plătit o taxă publică, salariile fie se măresc fie – în cel mai rău caz

- rămân aceleaşi şi nu beneficiază de indexări sau măriri. Acest lucru nu neapărat atrage

dezinteresul responsabililor, dar o politică salarială sănătoasă solicită măriri salariale

proporţional cu performanţele obţinute. Retribuţia este un punct de referinţă al oricărui

funcţionar în evaluarea mecanismelor de îmbunătăţire a infrastructurii administraţiei

publice şi a calităţii serviciilor oferite, pentru că oferă imaginea clară a importanţei şi

calităţii muncii pe care funcţionarul o prestează. Salariul, într-o organizaţie „sănătoasă”

este un indice al dezvoltării acesteia. Când salariile scad, când oamenii sunt concediaţi în

masă, când strategiile de management nu mai ajung la obiectivele propuse, este un semn

clar pentru fiecare angajat că undeva, ceva nu merge bine şi – în cele mai multe cazuri -

aceasta se întâmplă la nivelul managementului, care trebuie să prevadă ceea ce urmează

şi să ceară salariaţilor o reacţie în consecinţă.

Nimeni nu îşi permite o creştere a salariilor în situaţii de criză financiară, conform

principiului profitului mai sus enunţat.

Nimeni nu poate oferi mai mult într-un climat de criză (recesiune) economică atunci

când fondurile financiare sunt la limită şi foarte drastic gestionate.

În condiţiile economice existente actualmente în România funcţionarii din

administraţia publică solicită periodic creşteri salariale, în timp ce serviciile rămân

aceleaşi, scuza oferită fiind aceea a problemele sistemului la nivel macro, cu privire la

care nu au nici o putere de decizie. Statul este nevoit să le răspundă pentru că blocarea

4

serviciilor publice presupune „moartea clinică” a sistemului administrativ. Nimeni nu

spune că o creştere salarială este un lucru rău, însă aceasta nu trebuie să fie forţat ci să fie

o consecinţă a eficienţei şi a performanţei economice globale.

3. Egalitatea şanselor la încadrare şi fenomenul „relaţiilor”

Unul din cele mai grave aspecte întâlnite în administraţia publică, este acela al

încadrării persoanelor fără o pregătire necesară sau cu o pregătire îndoielnică, însă cu

„relaţii” care le asigură şanse în plus la concursurile pentru ocuparea unor funcţii.

Am putea spune că acesta este un subiect tabu. Că am fi oarecum maliţioşi sau că

am încerca prin aceasta să reliefăm un fapt asupra căruia nu există dovezi scrise, deşi cea

mai mare parte a funcţionarilor publici cunosc şi acceptă tacit acest fenomen. Ceea ce ne-

am propus aici nu este să facem studii de caz sau radiografii profunde ale fenomenului

enunţat. Ignorând un lucru însă, nu-l vom face niciodată să dispară, aşa încât o abordare

directă a cauzelor acestui fenomen şi a consecinţelor acestuia pe termen lung mi se pare o

chestiune asupra căreia merită să ne oprim tangenţial.

Încadrarea în condiţiile de mai sus a posturilor din administraţia publică şi din orice

altă organizaţie reprezintă o încălcare flagrantă a principiului competenţei în privinţa

numirii pe posturi a personalului, ascunsă în spatele unor prevederi legale care vorbesc

despre încadrări prin concurs. Aparenţa legalităţii, de altfel foarte bine intenţionată la

modul conceptual în spiritul respectării principiilor constituţionale de egalitate a tuturor

cetăţenilor şi a celor derivate de aici în normele de dreptul muncii de asigurare a echităţii

şanselor la ocuparea unui loc de muncă, este denaturată de „artificii” procedurale. Intenţia

legiuitorului şi a actelor normative subsecvente în acest sens este una cât se poate de

echitabilă, însă aceste prevederi – în situaţia în care nu avem de-a face cu încălcări

vizibile ale legii – sunt ocolite prin proceduri la limita legii sau prin concursuri cu

particularităţi de organizare care respectă prevederile actelor normative, dar care-i

denaturează sensul. Concursuri de încadrare aşa cum prevede legea se fac, dar se

întâmplă să ia parte un singur candidat. Publicitatea este făcută de asemeni, dar printr-un

afiş publicitar la care are acces numai o anumită categorie de persoane şi exemplele ar

putea continua. Cu alte cuvinte litera legii este respectată, dar procedură este viciată sub

5

acoperirea acesteia. În sistemele democratice occidentale, legalitatea şi rigurozitatea

procedurilor de încadrare sunt supervizate de organisme neguvernamentale, ceea ce încă

nu există la noi. Aspectele de detaliu ne interesează mai puţin, ceea ce ne-am propus fiind

studierea obiectivă a cauzelor favorizante şi a consecinţelor încadrărilor preferenţiale.

Deşi nu au – aparent - un impact direct asupra proceselor de comunicare sau

management al proceselor organizaţionale, trebuie înţeles că încadrarea unei persoane sau

numirea unei persoane fără pregătire profesională într-o funcţie de management poate

vicia - până la generarea unor aspecte dezastruoase - armonia în structură pe care acesta o

coordonează. Lipsa de profesionalism, lipsa aptitudinilor şi abilităţilor necesare, precum

şi necunoaşterea modului în care o structură funcţionează sunt deficienţe ce nu pot fi

recuperate într-un timp scurt, cu atât mai mult cu cât administraţia publică nu-şi arogă

privilegiul de a efectua experimente la timpul actual, vital pentru realizarea obiectivelor

în vederea integrării europene.

În societăţile comerciale, necesitatea de a obţine profitul pentru a asigura

dezvoltarea acestora face ca încadrările să fie făcute de aşa maniera încât organizaţia să

obţină prin numirea unei persoane pe post, maximul de performanţă de la cel încadrat.

Aceasta pentru că nici un întreprinzător privat nu-şi permite luxul în economia de piaţă

„să meargă în pierdere” pentru a asigura prezenţa pe post a unui salariat incompetent.

Pierderile la nivelul societăţii se simt rapid şi tot la fel de rapid se vor resimţi şi-n

buzunarul fiecărui salariat atunci când se primeşte retribuţia. Acest lucru nu se întâmplă

şi-n administraţia publică unde pierderile cauzate de managementul defectuos nu se simt

la nivelul funcţionarului, iar la nivelul conducerii e o problemă oarecum exterioară. N-am

auzit până acum în administraţia publică de modificări salariale drastice ca urmare a

ineficienţei managementului deşi demiteri au fost. Am putea spune că demisia sau

demiterea acestora şterge cu buretele tot ceea ce aceştia au întreprins în cadrul actului

managerial, ceea ce nu este adevărat.

Trebuie înţeles că atunci când este demis un înalt funcţionar din administraţie

datorită managementului defectuos înseamnă în mod cert – lăsând la o parte informaţiile

din comunicatele de presă - că în timpul mandatului său au existat pierderi fie de bani, fie

de eficienţă operativă, fie în executarea termenelor care însă au fost şterse prin demiterea

să şi acoperite la modul financiar din contribuţia plătitorilor de taxe. În acest mod, putem

6

experimenta în continuare stiluri şi strategii de management, pentru că fondurile publice

par a fi o sursă care nu are încă dreptul să sancţioneze. În acest mod, problemele generate

de un funcţionar incompetent sunt acoperite prin deficitara funcţionare a sistemului, care

este obligat să meargă înainte indiferent de ceea ce s-a întâmplat.

Aceste trei aspecte şi anume:

mentalitatea depăşită cu privire la înţelegerea termenului de „serviciu public”;

necorelarea salariilor cu performanţele obţinute;

nerespectarea sau vicierea principiului egalităţii şanselor la încadrare;

sunt aspecte de management defectuos cu un impact major - mergând până la

vital - asupra mersului organizaţiei şi implicit asupra modului în care este înţeleasă

importanţa armoniei şi a onestităţii în comunicarea organizaţională.

Comunicarea managerială în administraţia publică suportă mult mai multe probleme

şi caracteristici care o diferenţiază funcţional şi structural de instituţiile private, însă ceea

ce ne-am propus în acest capitol este evidenţierea numai a acelora care sunt propice să se

dezvolte în aparatul administraţiei publice şi mai puţin – sau deloc – în societăţile

comerciale cu management modern.

Ceea ce mai trebuie semnalat este că aceste caracteristici ale administraţiei din

România şi totodată cauze principale ale funcţionării precare a administraţiei publice, nu

trebuie privite disparat pentru că sunt strâns legate, coexistă, se intercondiţionează şi nu

pot fi corectate individual ci exclusiv integral. Existenţa uneia din aceste probleme le

solicită prezenţa celorlalte două.

Ca exemplu edificator luăm situaţia în care vom corela salariile funcţionarilor cu

eficienţa administraţiei. Odată lipsa de performanţa semnalată prin plăţi salariale,

încadrarea frauduloasă va fi resimţită ca un atentat la venitul individual al celorlalţi

salariaţi, va exista o presiune în eliminarea unor astfel de practici, ceea ce va duce în timp

la presiunea opiniei majorităţii funcţionarilor în sensul eliminării acestora. Vorbim deja la

acest nivel de paşi fireşti în procesul de schimbare a mentalităţii.

Înţelegerea acestor probleme, comunicarea lor adecvată, face că rezistenţa la

schimbare să scadă şi procesul de dezvoltare organizaţională să fie mai facil. Oricare din

premisele enumerate le sancţionează pe toate celelalte şi - după caz - le anihilează sau le

susţine. Din acest motiv nu se poate trata în mod separat o singură problemă ci trebuie

7

analizat totul global, pentru ca cei aflaţi în funcţii de înaltă decizie să înţeleagă faptul că

toate aceste probleme nu pot fi „vindecate” decât în ansamblu.

Dar ce relevanţă au aceste aspecte cu privire la comunicarea organizaţională?

Răspunsul este următorul: o comunicare organizaţională eficientă presupune onestitate,

profesionalism în actul managerial şi un grad de civilizaţie – a se înţelege aici o

mentalitate specifică economiei de piaţă – ridicat.

Atât timp cât aspectele semnalate continuă să se perpetueze, iar funcţionarii publici

să le accepte sau să le ignore, nu se poate vorbi de comunicare organizaţională în

administraţia publică decât sub aspecte critice, realizând astfel schiţa unui hibrid

managerial de tranziţie, în care elemente centraliste de comunicare autoritar –

propagandistică şi elemente de capitalism modern şi management participativ se încearcă

a fi armonizate pentru a face un sistem să funcţioneze. Ceea ce este - dincolo de imposibil

- un fapt de o originalitate balcanică de-a dreptul ilară.

8