Romania intre Orient si Occident ~Dezbatere~

Initiatorul modernismului romanesc, Eugen Lovinescu, defineste \"principiul sincronismului\" prin \"europenizarea literaturii romane\". El sustine ca civilizatiile mai putin dezvoltate imita forme ale celor ansate, sincronizarea acestora realizandu-se in timp, insa n-a exclus coexistenta elementelor traditionale si cele moderne. Aparator impatimit al traditionalismului, Nichifor Crainic argumenteaza ca menirea poporului roman este aceea de a vietui in Orientul spiritual specific simtirii sale: \"Altarele se asaza spre Orient, icoanele caminului se asaza pe peretele dinspre Orient, taranul cand se inchina pe camp se intoarce spre Orient. Si cum noi ne aflam geografic in Orient si cum, prin religia ortodoxa detinem aderul lumii rasaritene, orientarea noastra nu poate fi decat spre Orient, adica spre noi insine, spre ceea ce suntem prin mostenirea de care ne-am invrednicit.\"

Ca şi problema originilor, cea a influenţelor culturale a parcurs diferite momente şi a apelat la diferite registre de interpretare: rădăcinile noastre culturale au fost plasate încontinuitatea Orientului. Cu toate ca semne de schimbare se vad inca din 1700,cultura ramane orientala, adica exclusiv religioasa. „Orientul nu este numai adiacent Europei, el este, de asemenea, locul celor mai mari, mai bogate, mai vechi colonii ale Europei, sursa civilizaţiilor şi a limbilor ei, concurentul ei cultural şi una dintre cele mai profunde şi mai recurente imagini a Celuilalt. în plus, Orientul a ajutat la definirea Europei (sau a Vestului) ca fiind contrastul propriei imagini, idei, personalităţi, experienţe."Edward Said (Orientalism. Concepţiile occidentale despre Orient, 1978.)

Psihologia orientalului se reduce, de obicei, la o resemnare pasivă, se supunemediului. Forţa naturii îl zăpăceşte, îl zdrobeşte si recunoaste intr-insa o forţăreligioasă misterioasă, contra căreia i se pare inutil să lupte. Fatalismul, adicăconstatarea acestei aşezări prestabilite şi pe care voinţa omului e prea slabă ca să oîndrepte, i se pare singura soluţie. Totul e acceptat aşa cum se prezintă, nu existaorgoliu, nici ambiţie, nici rezistenţă. Imaginaţia şi voinţa nu afecteaza realitateaînconjurătoare. Filozofia vieţii e supunerea, resemnarea la forţele care ne depăşesc şipe care nu le putem schimba, ci doar îmblânzi prin ascultare. Ex:

Sociologul, psihologul si eseistul Mihai Ralea (1896-l964) analizeaza psihologia orientala si cea occidentala, precum si specificul acestora in lucrarea intitulata sugestiv \"Fenomenul romanesc\" (1927). Psihologul-eseist defineste orientalul prin \"resemnare pasiva\", se supune neconditionat fortelor naturii care il. zdrobesc, crezand ca \"cine stie ce forta religioasa misterioasa\" actioneaza impotri lui si de aceea \"i se pare inutil sa mai lupte\". Fatalismul este filozofia de viata a orientalului, totul este acceptat asa cum se prezinta, el neand nici ambitie, nici imaginatie si nici vointa ca sa modifice sau sa reziste realitatii inconjuratoare. Ralea defineste o stare intermediara pe care o numeste \"adapilitate\".In lucrarea \"Istoria critica a literaturii romane\" (1990), Nicolae Manolescu face o afirmatie epatanta, sustinand ca \"Apusul a fost si corupator, nu doar stimulator, dupa cum rasaritul a reprezentat nu pur si simplu un model de imobilism, ci si un focar insemnat al unora din noile idei\". Sorin Alexandrescu, in studiul \"Paradoxul roman\" (1998) considera ca faptul de \"a fi si a ramane roman este marea tema a unei culturi\" si ca acest \"mit al identitatii a ramas in mod constant prioritar fata de oricare alta problema culturala sau ideologica\".

“Există în caracterul nostru excese de lene, de plictiseală, de îndurare, de răbdare excesivă, care ne împiedică de a fi occidentali.”- ( Mihai Ralea- Fenomenul romanesc-1927)

Viziunile orientale sunt dominate de spiritualism, de ideea omului integrat într-ounitate superioară care-i anulează individualitatea şi cu care aspiră să se contopească, pasivitatea faţă de natură, forţa coercitivă a tradiţiilor, primatul înţelepciunii, nu al raţiunii, iată câteva trăsături izbitoare ale umanismului oriental. O atare opoziţie schematică simplifică foarte mult, dar ea permite reliefarea unor frapante deosebiri de concepţie şi

aşazăideea "activistă" în orizontul mentalităţii europene. (Grigore Georgiu – Istoria culturii române moderne: Tudor Vianu, Introducere în teoria valorilor ;Bucuresti : Editura Albatros, 1997.,)

Limba si vestimentatie!!!:

 Astfel, departe de a fi o simplă cultură imitativă, cultura noastră ilustrează confluenţa a două mari zone de civilizaţie; în esenţă, până în secolul al XIX-lea preponderente sunt influenţele orientale, vizibile în primul rând la nivel lingvistic (avem cuvinte de origine greacă -  anafură, a catadicsi, icoană, liturghie turcă – cafea, chiftea, pilaf, slavă – a iubi, crâng, dumbravă, gleznă, picior), dar şi la nivelul mentalităţilor şi al vestimentaţiei (de exemplu, vestimentaţia lui Lăpuşneanul cuprinde anteriul turcesc) sau la nivelul speciilor literare (cronica, hagiografia – Vieţile sfinţilor, literatura parenetică – Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie).

Inrauririle orientale in mentalitatea romanilor si, implicit, in cultura lor au fost foarte puternice si au lasat urme de nesters. Modul de gandire retrograd, amplificat de insilitatea politica a epocii fanariote iar in istoria recenta de ideologia totalitara a comunismului, a suferit prefaceri culturale loroase in. fondul nostru spiritual cu inclinatii balcanice, un argument viguros si de necontestat fiind mari scriitori precum: Anton Pann (\"Povestea vorbii\"), I.L.Caragiale (\"Kir Ianulea\"), Mateiu Caragiale \"Craii de Curtea Veche\") si Ion Barbu (ciclul de poezii \"Isarlak\"). De altfel, mottoul romanului \"Craii de Cuitea-Veche\" de Mateiu Caragiale ilustreaza sugestiv specificul oriental grefat pe o mentalitate romaneasca tipica: \"Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l\'Orient, ou tout est a la 16ger\", adica \"Ce vreti, noi suntem aici la portile Orientului, unde totul este luat usor\".Povestirea lui Vasile Alecsandri, "Balta-Alba", evidentiaza amestecul bizar si pitoresc al civilizatiei romanesti din prima jumatate a secolului al XlX-lea, aspect care nu s-a schimbat niciodata. Si astazi contrastele, uneori agresive si ostentative ale societatii romanesti, socheaza nu numai pe strainii care ne viziteaza tara* ci chiar pe romanii neaosi, care raman adesea stupefiati. De exemplu, drumurile desfundate, pline de gropi din zilele noastre sunt aproape identice cu cele descrise de Alecsandri, aceleasi drumuri pe care calatorul francez a fost zguduit in caruta cu trei roti care-l ducea spre Balta-Alba.

Anton Pann (1796-1854) poetm folclorist si muzician, s-a nascut in Bulgaria ca fiu al lui Anton Pantoleon Petrov si al Tomadei, grecoaica la origine. Prima sectiune scrisa de Anton Pann este "Culegerea de proverburi sau Povestea vorbii", imprimata la propria tipografie in 1847. El a creat un personaj reprezentativ si nostim, Nastratin Hogea, ale carui intamplari petrecute in Turcia, Bulgaria si Tara Romaneasca evidentiaza prostia si neghiobia umana. Ciclul de episoade epice in versuri se intituleaza sugestiv "nazdravaniile lui Nastratin Hogea" (1853) si se aseamana intrucat cu "Intamplarile lui Pacala" de Ion Creanga. Cele doua personaje se deosebesc mai intai prin aceea ca Pacala este mai istet, mai norocos si mai indraznet decat Nastratin Hogea, care se dovedeste natang, stupid si adesea victima proprie a prostiei sau lacomiei.

O alta deosebire intre cele doua personaje consta in caracterul moralizator al creatiei lui Pann. Titlurile paremiologice (proverbe populare) care se constituie in adevaruri universal-valabile, iar umorul, ironia fina, batjocura ilustrata cu intelignta hazlie, l-au desemnat pe Mihai Eminescu sa il caracterizeze "istet ca un proverb" (Epigonii). In fragmentul care poarta titlul unui proverb cunoscut si anume, "cine fura azi o iapa, maine fura si o iapa, dar ori in temnita plange, ori picioarele isi frange", Anton Pann ilustreaza cu umor o intamplare a lui Nastratin Hogea care esueaza in tentativa de a fura ceapa de la vecinul sau.

Finalul episodului este o autopersiflare. Nastratin Hogea facand haz de necaz pentru neghiobia si lacomia sa de a fura ceapa vecinului, fiind cuprins de o resemnare balcanica fata de eventualele consecinte.

Tudor Vianu remarca o componenta balcanica in firea romanului, insa evidentiaza totodata si "nazuinta lui Occidentul latin in care traiesc neamurile inrudite cu el, fie substratul lui patriarhal si rural care i-a ingaduit sa pastreze de-a lungul atator veacuri neprielnice". Aceste afirmatii completeaza analiza pe care o face criticul poetului Ion Barbu ( studiul "Ion Barbu" 1930 ), evidentiand faptul ca matematicianul poet recompune o lume pierduta in ciclul "Isarlak" din volumul "Joc secund" - 1940.

Dimensiunile balcanice ale acestor creatii sunt ilustrata de admiratia lui Barbu pentru cantecele de lume ale lui Anton Pann si de moto-ul poeziei omonime: "Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann".