Căderea fructelor este fiziologică

Căderea fiziologică este un fenomen biologic întâlnit la majoritatea speciilor pomicole. Dacă procesul decurge în condiţii normale, nu are efecte negative asupra cantităţii şi calităţii producţiei.Pentru ca în urma procesului de cădere fiziologică să nu apară pagube, fermierul trebuie să cunoască modul de producere a acestuia şi factorii care îl influenţează: polenizarea, fecundarea, condiţiile pedoclimatice şi cele de nutriţie a pomului, secvenţele tehnologice care o pot influenţa.

Factori biologiciLegarea fructelor este primul stadiu în dezvoltarea acestora şi poate fi realizată prin fecundare, prin

apogamie şi prin partenocarpie. Procesul de fecundare poate fi compromis atunci când temperatura scade mult sub 10°C sau creşte faţă de pragurile maxime de 24-26°C.

Partenocarpia constă în dezvoltarea fructelor fără seminţe. Poate fi o partenocarpie vegetativă când fructul se formează fără polenizare şi fecundare, caz întâlnit la păr şi smochin, şi partenocarpie stimulativă în care polenizarea are loc, dar nu se produce fecundarea.

Autosterilitatea constituie un fenomen des întâlnit la pomii fructiferi şi constă în incompatibilitatea la fecundare a polenului propriu soiului. Astfel de soiuri se numesc autosterile. Soiurile la care fecundarea este posibilă cu polen propriu sunt autofertile.

Soiurile autosterile au nevoie de o polenizare şi fecundare alogamă, încrucişată între soiuri diferite. Dacă nu se asigură o astfel de polenizare soiurile nu leagă fructe sau în cazuri rare soiurile leagă partenocarpic, dar producţia va fi slabă.

Toate speciile pomicole au şi soiuri autosterile, dar autosterilitatea este mai frecventă la cireş, vişin, măr, păr, prun. Soiuri autofertile se întâlnesc mai frecvent la piersic, cais, arbuşti fructiferi. Dar cele mai mari producţii se obţin în cazul polenizării încrucişate.

Căderea fiziologică a fructelor este un fenomen biologic ce se datorează fie unei incomplete fecundări a ovarelor, fie fecundării prea abundente, urmată de legarea unui număr mare de fructe, dintre care pomul, dacă nu este suficient hrănit, îşi poate menţine pe ramuri numai cantitatea de fructe pe care, prin nutriţie normală, o poate creşte până la maturitate. Aceste căderi sunt atribuite şi unor condiţii externe, cum ar fi seceta sau lipsa elementelor nutritive din sol. Pe lângă aceşti factori, legarea finală a fructelor este influenţată şi de echilibrul hormonal al plantei.

Factori agrotehniciÎn acest proces trebuie luaţi în considerare şi alţi factori, cum sunt: apa, vigoarea şi poziţia ramurilor pe care

s-au format, poziţia fructului în inflorescenţă. În general pomii subnutriţi înregistrează căderi puternice ale fructelor tinere, iar lipsa fosforului şi a potasiului accentuează pierderile provocate de acest proces. Excesul de azot poate, de asemenea, favoriza căderea ca urmare a stimulării creşterii puternice a lăstarilor, care consumă substanţele proteice necesare dezvoltării embrionilor.

Perioadele de umiditate atmosferică scăzută, temperaturile ridicate, insolaţia puternică şi vânturile, însoţite şi de insuficienţa apei în sol, sunt foarte favorabile căderii fructelor.

Deoarece la măr şi păr căderea cea mai abundentă este în luna iunie, când fructele au mărimea unei alune, i se spune „căderea din iunie“.

Studiu de caz: mărul şi prunulLa măr, pentru a se obţine producţii mari de fructe, este suficient să lege 5-10% din numărul total de flori

deschise pe un pom. Pe parcursul creşterii fructelor la această specie apare fenomenul căderii fiziologice şi al căderii premature.

Căderea fiziologică se manifestă în două etape: prima la circa două săptămâni după fecundare, iar a doua în iunie, când fructele au mărimea unei alune. În anumiţi ani şi la unele soiuri se înregistrează şi a treia cădere a fructelor, căderea prematură, care are loc cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare. În iunie cauza principală o reprezintă insuficienţa substanţelor nutritive.

De obicei, la măr pomii leagă mai multe fructe decât pot hrăni în condiţii optime. Pe măsură ce cresc, fructele intră în concurenţă pentru apă şi substanţe nutritive, iar cele care se află în poziţii nefavorabile în coroană şi cele întârziate în creştere vor cădea. Această cădere fiziologică este precedată de formarea unui strat de suber între pedicel şi ramură. De asemenea, cad şi fructele formate mai târziu în cadrul aceleiaşi inflorescenţe, cele situate pe ramuri debile, precum şi cele cu un număr mai mic de seminţe.

Căderea prematură la măr (înainte de recoltare) se manifestă începând din lunile iulie-august şi până în momentul recoltării fructelor.

La prun, pentru a se asigura obţinerea unei producţii la potenţialul maxim al pomului este nevoie de stabilirea celor mai buni polenizatori pentru fiecare soi şi asigurarea condiţiilor de polenizare corespunzătoare.

Datele obţinute în cercetare arată că există o însuşire a soiurilor de a se opune la fecundarea necorespunzătoare, inclusiv la autofecundare, care se manifestă prin căderea fructelor rezultate.

Astfel, în funcţie de soi, de la fecundare până la intrarea în pârgă cad în medie 35% din totalul fructelor legate prin polenizare liberă şi 24% în cazul polenizării cu polen de la alte soiuri.

Cele trei faze ale „alegerii“ fructelorCăderea fructelor la pomi are loc în trei faze: prima este imediat după înflorire, a doua în iunie şi o altă

cădere apare în etapa dinaintea maturării fructelor, când hormonii de creştere nu mai trec din ramură prin peduncul în fruct, deoarece s-a interpus un strat de suber. Pentru combaterea acestui fenomen se pot aplica tratamente cu substanţe hormonale cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare pentru a se micşora pierderile.

Concluzii practiceCunoaşterea modului cum se comportă speciile şi soiurile la căderea fiziologică a fructelor este utilă pentru

fermier deoarece va putea lua măsuri pentru prevenirea eventualelor pagube provocate de acest fenomen.

Asigurarea unor recolte mari de fructe este condiţionată de o bună polenizare şi fecundare. Pentru aceasta, în plantaţii vor fi grupate minimum două soiuri interfertile, chiar dacă prezintă un grad ridicat de autofertilitate. Pentru acestea este obligatoriu ca epocile lor de înflorire să coincidă cel puţin pe două treimi din perioada de înflorire.

Cu excepţia câtorva specii pomicole la care agentul vector al polenului este vântul (nuc, alun, corn) transportul polenului la toate celelalte specii este făcut de insecte, în cea mai mare parte de albine. Pentru o desfăşurare normală a polenizării şi fecundării într-un interval cât mai scurt de timp (când factorii climatici se află la valori optime), la fiecare hectar cultivat cu pomi, arbuşti fructiferi şi căpşun, se repartizează 4-8 familii de albine, în funcţie de specie şi soi.

Prin asigurarea unei bune polenizari, a unei stări fiziologice normale şi prin rărirea chimică, fenomenul căderii fiziologice va fi mult atenuat. Acest fenomen nu va fi total eliminat, el realizând o echilibrare fiziologică astfel încât pomul să-şi poată îndrepta substanţele nutritive atât pentru creşterea fructelor şi a lăstarilor, cât şi pentru diferenţierea mugurilor de rod pentru anul următor şi acumularea substanţelor de rezervă în toate organele sale, în vederea creşterii rezistenţei la ger. Căderea prematură poate fi prevenită prin tratarea pomilor cu substanţe stimulatoare.

Dr. ing. Felicia PAŞCAREVISTA LUMEA SATULUI NR. 19, 1 - 15 OCTOMBRIE 2008