despre parintii apostolici teo colda

STB (2010) 4 (2) 1-11

DESPRE PĂRINłII APOSTOLICI. UN SUMAR DE BIOGRAFII ŞI SCRIERI:

CLEMENT ROMANUL, IGNAłIU DE ANTIOHIA, POLICARP DIN SMIRNA

ASIST. DRD. TEODOR-IOAN COLDA

INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI

___________________________________________________________________________

Când se discută despre părinŃii apostolici este necesar a se stabili o delimitare temporală în

ceea ce priveşte activitatea lor religioasă pe scena perioadei creştinismului timpuriu (sau

antic). Această perioadă începe aproximativ de la moartea ultimului apostol al Domnului în

jurul anului 100 (apostolul Ioan) şi până la moartea lui Irineu în 202.1 Perioada continuă

totuşi până în 325, când a avut loc Conciliul Ecumenic de la Niceea2 - deşi părinŃii apostolici

au trăit şi au scris între anii 50-160 – deci aceasta ar fi perioada efectivă a părinŃilor

apostolici.3

,,Primul autor care i-a numit astfel pe primii scriitori bisericeşti a fost Cotelier, în

1672, referindu-se la scrierile lui Pseudo-Barnabas, Clemente Romanul, Hermas, IgnaŃiu din

Antiohia şi Policarp din Smirna. Sub numele de ’PărinŃi apostolici’ se înŃeleg operele şi

autorii.”4

Ei au fost în legătură directă cu martorii oculari ai Mântuitorului, Policarp fiind chiar

discipolul apostolului Ioan. De asemenea sunt autorii primelor texte creştine, prima generaŃie

de scriitori creştini. Scrierile lor sunt asemănătoare cu cele ale Noului Testament în ceea ce

priveşte genul literar abordat, şi anume genul epistolar, în ceea ce priveşte folosirea limbii

greceşti, dar şi prin conŃinutul lor cu caracter pastoral.5

Scrierile acestea de pionierat erau adresate cititorilor creştini, accentuându-se

importanŃa imitării lui Christos în viaŃa de zi cu zi şi importanŃa unităŃii Bisericii. ,,Din punct

de vedere literar, scrierile acestei perioade păcătuiau prin sărăcia stilului lor, dar aduceau

mărturii unice despre viaŃa primelor comunităŃi creştine.”6

1 Aceasta este prima perioadă şi este caracterizată de folosirea limbii greceşti în scrierea unor lucrări ocazionale, cu caracter preponderent practic. Ioan M. BOTA, Patrologia (Cluj-Napoca: ViaŃa Creştină, 2002), 21. 2 Această este cea de-a doua perioadă şi este caracterizată de folosirea atât a limbii greceşti, cât şi a limbii latine în scierea unor opere cu caracter speculativ. Ioan M. BOTA, Patrologia (Cluj-Napoca: ViaŃa Creştină, 2002), 21. 3 Ioan M. BOTA, Patrologia (Cluj-Napoca: ViaŃa Creştină, 2002), 49. 4 Ibid., 21. 5 Emanoil BĂDUŞ, Introducere în Istoria Bisericească Universală (Bucureşti: Sofia, 2003), 31. 6 Ibid., 32.

STUDIA THEOLOGICA BAPTISTA

2

Lucrarea de faŃă îşi propune să aducă la lumină, în limita resurselor istorice, viaŃa

acestor oameni din a doua generaŃie de creştini, evidenŃiindu-se modul în care şi-au privit

existenŃa ca şi crestini, dar şi modul în care se implicau în rezolvarea anumitor probleme cu

care se confruntau anumite comunităŃi creştine. Se va avea în vedere şi activitatea lor din

punct de vedere literar şi intenŃiile lor cu screrile care ne-au parvenit. AtenŃia va fi focalizată

doar asupra celor trei părinŃi apostolici care sunt cunoscuŃi cu numele, aceştia fiind: Clement

din Roma, IgnaŃiu din Antiohia, Policarp din Smirna.

1. Clement din Roma

Clement din Roma sau Clement Romanul este primul dintre părinŃii apostolici despre care

vom aminti în acest studiu.

1.1. Biografie sumară

TradiŃia şi evidenŃele istorice susŃin că ar fi fost al treilea urmaş al lui Petru pe scaunul

episcopului de Roma (după Linius şi Anacletus)7, deşi se prea poate să fi fost primul episcop

al Romei după moartea lui Petru.8 Tertulian afirmă că Petru însuşi l-ar fi înscăunat episcop al

Romei pe Clement. ,,Irineu de Lyon citează o listă episcopală din Roma în care sunt

menŃionaŃi, după ‘apostoli’, Linius, Anachet şi Clement, dintre care ultimul i-ar fi cunoscut

însă direct pe apostoli.”9 Adesea el este confundat cu un colaborator al apostolului Pavel (cf.

Filipeni 4:3) sau cu Flavius Clemens10, vărul împăratului roman DomiŃian, martirizat în

timpul acestui persecutor (anul 95/96).11 După spusele lui Suetoniu şi Dio Cassius, acesta a

fost decapitat pentru ,,ateism şi înclinaŃie spre obiceiuri iudaice.”12 Este probabil acelaşi

Clement menŃionat în Păstorul de Hermas.13

La origine era evreu – elenist educat din punct de vedere literar şi filosofic. S-a

convertit de la iudaism la creştinism. Pe baza un corespondenŃe vechi, s-a aflat că i-a

cunoscut pe apostolii Petru şi Pavel. Avea să fie martirizat asemenea acestora în anul 101 în

timpul domniei împăratului roman Traian.14 O tradiŃie, nu mai timpurie de secolul IV, spune

7 Eusebius, Church History (London: Penguin Classics, 1989), 82-3. 8 F.L. CROSS şi E.A. LIVINGSTONE, The Oxford Dictionary of Christian Church (New York: Oxford University Press, 1988), 299. 9 Claudio MORESCHINI, Enrico NORELLI, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. I (Bucureşti: Polirom, 2001), 121. 10 Titus Flavius Clemens. 11 Ioan M. BOTA, Patrologia, 27. 12 Claudio MORESCHINI..., Istoria, 122. 13 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary of the Christian Church (Grand Rapids, Michigan: Zondervan Corporation, 1978), 235. 14 Ioan M. BOTA, Patrologia, 27.

Despre parintii apostolici

3

că ar fi fost exilat în Peninsula Crimeea şi forŃat să muncească în mine. Acolo a avut un

succes misionar deosebit, până când a fost condamnat la moarte, fiind legat de o ancoră şi

aruncat în Marea Neagră. Tot legenta spune că mormântul lui a fost săpat de îngeri, iar

locuitorii pot vedea mormântul lui o dată pe an în timpul unui reflux miraculos.15

1.2. Scrieri – prezentare generală

Vor fi amintite aici scrierile lui Clemnt, urmate de o scurtă prezentare a onŃinutului lor şi a

principalelor aspecte care generează discuŃii.

1.2.1. Prima epistolă a lui Clement către corinteni – 1 Clement16

Data. Unii cercetători sunt de părere că a fost scrisă după depăşirea evenimentului persecuŃiei

lansate de Nero, alŃii după persecuŃia lui DomiŃian (94-96); în sfârşit a treia variantă ar fi în

timpul domniei lui Nerva (12 septembrie 96).17 Se pare că este cea mai timpurie scriere

creştină, pe lângă scrierile canonice ale Noului Testament18, scrieri ce beneficiază de

autoritate apostolică.

Scopul. Scrisoarea a fost scrisă cu prilejul unor neînŃelegeri din biserica din Corint, ‚biserică

problemă’ cum se poate constata şi din epistolele apostolului Pavel. NeînŃelegerile şi

conflictul s-au conturat în jurul problemei alegerii noului episcop al Corintului.19 Se pare că

aceste probleme au fost cauzate de fapt de ascensiunea unei grupări gnostice aflate în

biserică, grupare care dorea un nou prezbiter, care apare cu numele de episcop.20

ConŃinutul. Scrisoarea este structurată în două părŃi. În prima parte Clement atenŃionează

biserica de pericolul invidiei, aducând exemple din Vechiul şi Noul testament, după care

aduce exemple de oameni sfinŃi dedicaŃi Domnului cum ar fi Petru şi Pavel şi alŃi martiri,

îndemnându-i să fie nişte oameni virtuoşi, căutând să fie ascultători, evlavioşi, pocăiŃi etc. A

doua parte este mai specifică şi încearcă să soluŃioneze problema corintenilor, fiind de părere

că răzmeriŃa lor este ‚o nebunie’.21

ImportanŃa. Din epistolă se deduce poziŃia creştinilor faŃă de puterea (autoriatae) seculară:

supunere şi susŃinere în rugăciune, chiar şi în timpul persecuŃiilor. Există amănunte cu privire

15 F.L. CROSS..., The Oxford Dictionary…, 300. 16 În ceea ce priveşte autenticitatea epistolei trebuie menŃionat faptul că ea nu poartă numele autorului. Există totuşi o inscripŃie care dovedeşte că scrisoarea este din partea bisericii din Roma către cea din Corint. Creştinii celui de-al doilea veac îi atribuie lui Clement această scrisoare: Dionisie, episcopul Corintului (166-174), îl înştiinŃează pe Papa Soterius că epistola lui Clement este citită în biserică; Hegesipus (160-180). 17 Ioan M. BOTA, Patrologia, 29. 18 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 235. 19 Ioan M. BOTA, Patrologia, 28. 20 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 235. 21 Ioan M. BOTA, Patrologia, 28.


4

la persecuŃia din timpul lui Nero. Apar şi anumite teme teologice cum ar fi: jertfa lui Christos

în vederea mîntuirii oamenilor, învierea morŃilor garantată de învierea lui Christos, Biserica

subordonată lui Christos.22 Există aproximativ 150 de citate din Vechiul Testament.23

,,Autorul, fără să fie un iudeocreştin, este adeptul unui creştinism cu puternice

rădăcini în tradiŃia teologică şi exegetică a iudaismului diasporei; el foloseşte retorica şi

filozofia populară a elenismului, dar într-un mod care poate foarte bine să fi fost mediat de

sinagoga elenistică.”24

Ipoteza primatului episcopului roman. Unii susŃin că epistola conŃine şi tema ‚primatului

roamn’ prin faptul că aminteşte de venirea lui Petru la Roma şi de martirajul lui. Pentru a

susŃine această ipoteză se aduce ca şi argument faptul că biserica din Corint nu a apelat la

apostolul Ioan, care se afla probabil în Efes la vremea aceea, ci a apelat la episcopul Romei,25

deşi nu există nici o sugestie de-a lungul epistolei că episcopul Clement ar avea autoritate şi

asupra altor biserici decât cea păstorită de el.26 Oricum este prematur a se vorbi de punerea

bazelor catolicismului ca şi cult în cadrul religiei creştine sau a se vorbi de episcopul

monarhic (papa). Astfel de pretenŃii s-ar putea emite după 313, de la 330 după întemeierea

Constantinopolului sau începând cu 381 după moartea împăratului Teodosie şi divizarea

Imperiului Roman.

1.2.2. A doua epistolă a lui Clement către corinteni – 2 Clement

Lui Clement i s-au atribuit şi alte scrisori pentru ca acestea să beneficieze de o oarecare

autoritate în cadrul bisericii; astfel i s-au atribuit în secolul II: 2 Clement şi o Epistolă către

evrei. Epistola 2 Clemet nu are caracter epistolar, ci mai de grabă este o omilie. Provine din

prima jumătate a veacului II şi a fost păstrată pentru că autorul (necunoscut) combate anumite

greşeli gnostice.27

22 1) ,,Data persecuŃiei se găseşte în cuvintele ‚EPI TON HGOUMENON’, adică în timpul persecuŃiilor, ceea ce s-a întâmplat în anul 67, când Nero a plecat în Grecia, lăsând la putere pe cei doi PrefecŃi ai Pretoriului.” 2) Printre victime se numărau şi sfinŃii apostoli Petru şi Pavel. 3)Face referire şi la modalităŃile de tortură: Danaidele şi Dirceenele. Ioan M. BOTA, Patrologia, 29. 23 Earle E. CAIRNS, Creştinismul de-a lungul secolelor (Chişinău: Tipografia Centrală, 1992), 68. 24 Claudio MORESCHINI..., Istoria…, 123. 25 Ioan M. BOTA, Patrologia, 30. 26A. M. RENWICK & A.M. HARMAN, The Story of The Church (Leicester: Inter-Varsity Press, 1986), 25. 27 Ioan M. BOTA, Patrologia, 31-2.


5

1.2.3. Două scrisori către fecioare

Datată în prima jumătate a secolului III în Palestina sau Siria, reprezintă o sursă importantă

cu privire la ascetismul primar, idealizând imaginea acestui mod de viaŃă.28

1.2.4. Homiliile şi Cercetările clementine

Sunt scrieri cu caracter didactic cu privire la cariera lui Clement, în majoritate, ca însoŃitor al

lui Petru. Cele 20 de omilii scirse în greacă înainte de 380, se vor a fi cuvântările lui Petru ca

misionar. Cercetările sau Căutările au caracter narativ cu privire la viaŃa lui Clement şi

martirajul său (secŃiune adăugată ulterior).29

2. IgnaŃiu de Antiohia (35-107)

IgnaŃiu sau IgnaŃie de Antiohia este al doilea părinte apostolic despre care vom vorbi în

următoarele câteva rânduri.


Mai este numit şi Teoforul (Qeofo/roj adică ‚purtător de Dumnezeu’ sau mai acceptabil

Qeo/foroj adică ‚născut de Dumnezeu’30 – s-ar putea să fie numele de botez31). A fost

episcopul Antiohiei în perioada 70-107, ca urmaş al episcopului Evodiu şi al lui Petru.

Originar din Siria se pare că s-a născut în păgânism, a fost persecutor al creştinilor şi s-a

convertit mai apoi la creştinism.32 A murit ca martir în timpul împăratului Traian (107-10833),

fiind condamnat la moarte ‚ad bestias’ (la fiare).34 În timpul drumului spre Roma35 unde

trebuia să fie martirizat a scris din Smirna (unde s-a întâlnit cu Policarp) patru scrisori:

efeseniloe, magnesienilor, trallienilor şi romanilor. Ajuns în Troia (Troada) a scris şi de aici

trei scrisori: filadelfienilor, smirnenilor şi lui Policarp (căruia îi încredinŃează biserica din

Antiohia36). Pe tot parcursul drumului i-au ieşit înainte credincioşi, iar unii l-au şi însoŃit.

Ajuns în cele din urmă al Roma, a murit în arena Colosseumului, la sfârŃitul spectacolelor

28 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 235. 29 Ibid., 235. 30 F.L. CROSS..., The Oxford Dictionary…, 688. 31 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 498. 32 F.L. CROSS..., The Oxford Dictionary…, 688. 33 Renwick şi Harman sunt de părere că a murit în perioada 110-117, The Story of The Church, 26. 34 Ioan M. BOTA, Patrologia, 34-5. 35 Drumul spre Roma: Antiohia – Attalia – Filadelfia – Smirna – Troia – Neapolis (în Macedonia) – Filipi (a ajuns pe Via Egnazia) – Dyrhachium (Durazzo) – Brindissi – Roma (a ajuns pe Via Appia). 36 Eusebius, Church History, 99.


6

date de Traian în anul 107, în urma victoriei asupra dacilor. În timpul acestor spectacole au

murit 10 000 de gladiatori şi 11 000 de animale sălbatice.37


Chestiunea IgnaŃiană. Epistolele lui IgnaŃiu s-au păstrat în trei culegeri:38

1) Culegerea mare – 13 epistole; cele 7 epistole scrise în timpul drumului spre Roma şi

alte epistole adresate unor persoane.

2) Culegerea brevior – 11 epistole; lipsesc epistolele adresate celor din Roma şi Filipi.

3) Culegerea brevissima (sau Curetoniana) – 3 epistole; către efeseni, romani şi

Policarp.

Problema este următoarea: care sunt epistolele scrise cu adevărat de IgnaŃiu?

Eusebiu afirmă în Historia Ecclesiastica, III, 36 (secolul IV) că existau 7 scrisori rămase

de la IgnaŃiu. Aceste scrisori au fost cele scrise în timpul drumului spre Roma, din Smirna şi

Troia. Astfel epistolele autentice sunt cele păstrate de Culegerea brevior, care au fost citate

de Eusebiu şi Teodoret din Eranistes.39

Scopul şi conŃinutul scrisorilor. Toate scrisorile aveau în vedere pericolul ereziilor ce se

infiltrau în creştinism şi care în mod inevitabil conduceau la schisme. ÎnvăŃătura misionarilor

eretici era un ‚gnosticism iudaizant’, militând pentru păstrarea practicilor evreieşti, dar

existau şi elemente din docetism, negând astfel umanitatea Mântuitorului. IgnaŃiu subliniază

adevărul că iudaismul nu mai are nici o relevanŃă pentru omenire după venirea lui Christos şi

accentuează realitatea întrupării lui Christos. Îndeamnă la unitate şi supunere faŃă de

prezbiteri şi episcopi în vederea păstrării adevăratei învăŃături.40

,,Numai Epistola către Romani are un obiect special: acela de a-i ruga pe romani ca nu

cumva, dintr-o milă greşită, să împiedice martiriul său.”41

ImportanŃa doctrinară.

1) Christologie – IgnaŃiu accentuează natura teantrică a Mântuitorului, demonstrând că

este deopotrivă Dumnezeu şi om.

În epistole se găsesc următoarele afirmaŃii: ,,Isus Cristos, Dumnezeul nostru” (Efeseni 1),

,,Isus Cristos Dumnezeu” (Smirneni 1,1), ,,Isus Cristos cu adevărat S-a născut, a mâncat şi a

37 Ioan M. BOTA, Patrologia, 35. 38 Ibid., 35-36. 39 Ibid., 36. 40 Ibid., 36-37. 41 Ibid., 37.


7

băut..., cu adevărat a fost răstignit şi a murit...cu adevărat a înviat din morŃi” (Tralieni

IX,1,2).42

2) Ecclesiologie – IgnaŃiu avea o concepŃie binară despre Biserică: ,,una mistică (trup,

templu), şi alta juridică (armată, familie).[...] Insistă apoi mult asupra unităŃii

Bisericii: unitate de credinŃă, de disciplină, de cult.”43

3) Practicile Bisericii sau Tainele – aminteşte: botezul, euharistia (Cina Domnului) şi

căsătoria. Nici una dintre aceste practici nu puteau fi realizate fără prezenŃa

episcopului. 44 La IgnaŃiu apare imaginea episcopului ca transpunere a imaginii

celeste a episcopului nevăzut, Isus Christos.45 Deşi accentuează rolul episcopului ca

autoritate în vederea păstrării unităŃii Bisericii, IgnaŃiu nu face referiri cu privire la

‚primatul episcopului roman’. ,,Vorbeşte cu privire la Biserica din Roma cu reverenŃă

deosebită ca fiind‚ fruntaşa în regiunea romanilor’. Totuşi nu există nici o referinŃă cu

privire la episcopul Romei.”46

Părerile sunt desigur împărŃite în acest sens. Unii cercetători susŃin că preocuparea

primordială a lui IgnaŃiu a fost ,,unitatea bisericii în jurul episcopului al cărui primat e

întemeiat pe o schemă teologică: aşa cum există un singur Dumnezeu, tot aşa există un singur

episcop, imagine a Tatălui (Tral. 3:1) […] acest lucru nu înseamnă că episcopul deŃine o

autoritate echivalentă cu cea a lui Dumnezeu…”47 Un argument împotriva acestei ipoteze se

găseşte chiar în scrisoarea lui IgnaŃiu către cei din Roma. Asemeni lui Petru şi Pavel, IgnaŃiu

se îndrepta spre Roma pentru a fi martirizat. În scrisoarea sa, în care stabileşte anumite

indicaŃii şi porunci el afirmă: ,,Nu vă poruncesc ca Petru şi Pavel. Aceia erau apostoli…”48

3. Policarp din Smirna (60/69-155/160)

Policarp, cunoscutul discipol al lui Ioan, este ultimul părinte apostolic pe care îl amintim în

acest studiu.


S-a născut din părinşi creştini. În tinereŃe a cunoscut pe unii dintre apostolii Mântuitorului, în

special pe Ioan, care l-a şi aşezat episcop în Smirna.49 ,,A fost ucenic al apostolului Ioan şi

42 Ibid., 37. 43 Ibid., 38. 44 Ibidem. 45 Emanoil BĂDUŞ, Introducere…, 32-3. 46 F.L. CROSS..., The Oxford Dictionary…, 689. 47 Claudio MORESCHINI...., Istoria literaturii creştine…, 128. 48 Emanoil BĂDUŞ, Introducere…, 33. 49 Ioan M. BOTA, Patrologia, 39.


8

‚catehet’ al lui Irineu, viitor episcop de Lyon.”50 Aceasta s-a întâmplat în timpul împăratului

roman Marcus Aurelius.

Problema ‚Quartodecimală’51. În anul 154 a mers la Roma pentru a stabili cu

episcopul Romei, Anicet (154-168) – considerat de către catolici papă – data sărbătoririi

Paştelor. Policarp era de părere că Paştele trebuia să fie sărătorit împreună cu evreii pe 14

Nisan, aşa cum se sărbătorea în Asia Mică. Anicet susŃinea că sărbătoarea trebuie să aibe loc

după 14 Nisan cu o săptămână, aşa cum se practica în majoritatea bisericilor. Deşi au purtat

discuŃia în mod contradictoriu, totuşi aceştia nu au intrat într-un conflict din care să nu poată

ieşi, ba dimpotrivă s-au despărŃit în pace după ce au susŃinut împreună o liturghie.52 Tot în

acest timp a reîntors la creştinismul apostolic două grupări eretice: valentinienii (adepŃii lui

Valentinius) şi marcioniŃii (adepŃii lui Marcion). Se pare că ar fi avut chiar un conflict deschis

cu Marcion.53

Martirajul. Un an mai târziu (155) a fost martirizat. Moartea sa este descrisă în

epistola către Filomenin din Frigia, din partea Bisericii din Smirna. În timpul unei persecuŃii

locale, care a început pentru că au fost unii care s-au declarat în mod public creştini,

mulŃimea furioasă l-a cerut pe Policarp pentru a fi pedepsit. Policarp a fost înduplecat de ai

săi să se ascundă; fusese însă trădat de unul din slujitorii săi. A fost adus la stadionul din

Smirna în faŃa proconsulului Stadius Quadratus, care i-a cerut să se lepede de Christos.

Răspunsul lui Policarp a fost următorul: ,,De 86 de ani Îi slujesc şi nu mi-a făcut nici un rău.

Cum pot eu să blestem pe Împăratul meu, pe Acela, care m-a mântuit?”54 Amănunte se

găsesc în lucrarea Martyrium Policarpi.55 TradiŃia spune că a fost condamnat să fie ars pe

rug. În timp ce era pe rug, Policarp se ruga; fiindcă focul nu l-a ars, călăul l-a străpuns cu

sabia. Sângele care a curs a stins focul. În cele din urmă trupul i-a fost ars.56


Scrierile lui Policarp:

Scrisoarea către Filipeni. Este singura care a mai rămas dintre toate scrisorile pe care le-a

scris (Irineu, în Epistola către Florin aminteşte că Policarp a scris mai multe epistole). A fost

scrisă în 107. IgnaŃiu l-a rugat să scrie mai multe scrisori în locul lui, bisericilor din : Pergam,

50 Jean COMBY, Să citim Istoria Bisericii (Bucureşti: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, 1999), 38. 51 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 791. 52 Ioan M. BOTA, Patrologia, 40. 53 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 791. 54 Ioan M. BOTA, Patrologia, 40. 55 F.L. CROSS..., The Oxford Dictionary…, 791. 56 Ioan M. BOTA, Patrologia, 40.


9

Tiatira, Sardes, Galatia etc.57 Unii cercetători susŃin că de fapt sunt două scrisori distincte, dar

păstrate împreună (ipoteză lansată de P.N. Harrison). 58

Scrisoarea conŃine cuvinte de apreciere pentru cei din Filipi pentru modul în care l-au

primit pe IgnaŃiu. Le dă şi îndemnuri generale cu privire la trăirea creştină (dragoste, credinŃă,

ascultare de Dumnezeu şi conducătorii bisericii etc), cu privire la pericolul ereziilor

(docetismul), dar şi îndemnuri speciale pentru diferite categorii de vârste şi situaŃii în

biserică59 – asemena lui Ioan (Ioan 2:13-14).

În ce priveşte doctrina creştină scrisoarea are o importanŃă deosebită; conŃine60:

- citate din Noul Testament: 1-2 Timotei, 1 Petru, 2 Ioan (sunt citate sau se face

aluzie la 13 dintre cărŃile Noului Testament; citează şi 1 Clement61).

- date istorice cu privire la IgnaŃiu.

- date despre predicarea apostolului Pavel în Filipi: ,,care fiind la voi...v-a

învăŃat cuvântul adevărului, care şi absent v-a scris epistole” (III, 2).

- mărturii cu caracter apologetic: ,,Cristos este Dumnezeu, este Fiul lui

Dumnezeu, însă este şi om” (temă regăsită şi în Evanghelia după Ioan); ,,Cine

nu mărturiseşte că Isus Cristos a venit în carne este Anticrist” (temă regăsită şi

în 1 Ioan, 2 Ioan 7).

Concluzii

Lucrarea părinŃilor apostolici este deosebit de importantă. Ei au fost conducătorii religioşi

creştini care au transmis credinŃa creştină într-o perioadă dificilă, caracterizată de opoziŃia

iudaică, de apariŃia ereziilor prin influenŃele filosofiei păgâne, de persecuŃie, iar la toate

acestea adăugându-se existenŃa fundalului păgân decadent în care s-a dezvoltat creştinismul.

Fiind a doua generaŃie de creştini, fără a-L avea în epocă pe Mântuitorul din punct de vedere

fizic şi nici pe apostoli, sarcina de a păstra şi transmite un creştinism autentic le-a revenit

acestor oameni. O astfel de modalitate a fost scrierea epistolelor: ,,S-au scris mii de scrisori.

Unii autori creştini au avut o corespondenŃă mai bogată chiar decât Cicero şi Seneca.”62

57 Ibidem. 58 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 791. Una dintre scrisori a fost trimisă la scurt timp după trecerea lui IgnaŃiu prin Filipi, iar a doua ceva mai târziu, după ce filipenii aflaseră despre învăŃătura apostolului Pavel cu privire la neprihănire. 59 Ioan M. BOTA, Patrologia, 41. 60 Ibidem. 61 J. D. DOUGLAS, The New International Dctionary…, 791. 62 Ioan G. COMAN, Probleme de filosofie şi literatură patristică, (Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995), 25.


10

Deşi iudaismul primise o lovitură deosebit de puternică în anul 70 la distrugerea

Ierusalimului de către romani, care l-a slăbit, totuşi opoziŃia sa în raport cu creştinismul s-a

menŃinut. Problema creştină cu care s-a confruntat iudaismul palestinian avea să se confrunte

şi iudaismul din diaspora datorită răspândirii rapide a creştinismului în Imperiul Roman.

Diversitatea locurilor de baştină a părinŃilor apostolicii sunt o dovadă clară a răspândirii

rapide a creştinismului în acea perioadă.

Lucrarea părinŃilor apostolici a fost una de povăŃuire a bisericilor care treceau prin

difeirte crize provocate de contextul existent la acea vreme. În linii generale, se poate spune

că ei se confruntau cu două sisteme de valori atractive pentru creştini: iudaismul (deoarece,

vorbind în sens figurat, creştinismul s-a născut din iudaism) şi elenismul (deoarece

creştinismul s-a folosit din plin de perspectivele culturii gereceşti în ceea ce priveşte: limba,

filosofia, deschiderea spre culturi şi experienŃe noi). Astfel ei au avut ,,dificila sarcină de a

trasa calea creştină între iudaismul din care proveneau adesea şi cultura elenistică în care

trăiau.”63

63 Emanoil BĂDUŞ, Introducere…, p. 32.


11

Bibliografie

BĂDUŞ, Emanoil. Introducere în Istoria Bisericească Universală. Bucureşti: Sofia, 2003.

BOTA, Ioan M.. Patrologia. Cluj-Napoca: ViaŃa Creştină, 2002.

CAIRNS, Earle E.. Creştinismul de-a lungul secolelor. Chişinău: Tipografia Centrală, 1992.

COMAN, Ioan G.. Probleme de filosofie şi literatură patristică. Bucureşti: Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995.

COMBY, Jean. Să citim Istoria Bisericii. Bucureşti: Editura Arhiepiscopiei Romano-

Catolice, 1999.

CROSS, F. L. şi LIVINGSTONE, E. A.. The Oxford Dictionary of Christian Church. New

York: Oxford University Press, 1988.

DOUGLAS, J. D. The New International Dctionary of the Christian Church. Grand Rapids,

Michigan: Zondervan Corporation, 1978.

EUSEBIUS. Istoria Bisericii. London: Penguin Classics, 1989.

MORESCHINI, Claudio; NORELLI, Enrico. Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi

latine, vol. I. Bucureşti: Polirom, 2001.

RENWICK, A. M. & HARMAN, A. M.. The Story of The Church. Leicester: Inter-Varsity

Press, 1986.

despre parintii apostolici teo colda

Documents