despre cai

Arranged by ROXANNE for EL CAMPO | Confidential

Despre cai

Ce ar fi sa scriu despre cai? As incepe spunand ca Dumnezeu nu a lasat caii sa vorbeasca

pentru a nu pune oamenii in dificultate… Am sa vorbesc putin despre cai, pentru a putea

intelege mai bine acest animal atat de minunat! Calul a evoluat de acum 60 de milioane de

ani, pana in ziua de azi, adaptandu-se fara dificultate la climatul si mediile aflate in

schimbare.

Equus caballus, calul cunoscut de noi, a aparut acum un milion de ani. S-a raspandit in

America de Sud, Asia si apoi Europa si Africa. Treptat caii au fost folositi in agricultura,

transport, in scopuri recreative si in sport – devenind chiar o afacere concursurile sportive.

Toti caii, indiferent de scopul in care sunt folositi, au aceeasi structura a corpului si au cu

totii 64 de cromozomi in fiecare celula. Pentru a intelege capacitatea fizica si mintala a unui

cal este foarte important sa-i cunoastem conformatia si structura: cum functioneaza corpul,

functionarea creierului, a simturilor si ciclul vital.


STRUCTURA CALULUI

SIMTURILE CALULUI

Ochii si vazul – ochii calului sunt dispusi pe laturile capului, asta inseamna ca atunci cand

isi ridica capul, calul are un camp vizual de 360* fara sa si-l intoarca. Din acest motiv este

necesar sa ne apropiem cu grija de un cal, pentru a nu-l speria.

Auzul si urechile – caii au un aux fin, receptionand o gama de sunete mai larga decat a

omului. Urechile calului pot exprima diferite reactii ale acestuia: entuziasm, interes, plictis,

incapatanare, frica, iritare si agresivitate. Exista 16 muschi in urechea externa a calului, care

permit rotirea cu 180*.

Mirosul – caii au un simt al mirosului foarte puternic, au narile bine dezvoltate pentru a

respira cand alearga cu viteza sau in conditii de stres. Caii pot detecta frica omului prin

transpiratia acestuia si sunt sensibili la mirosul sangelui.

Tactul – caii sunt foarte sensibili fizic, in special la durere. Raspund insa bine la mangaieri si

lovituri usoare. Cravasa este folosita pentru incurajare si corectare la calarit, pentru a asigura

deplasarea calului sau a impiedica intoarcerea lui.

Atmosfera – caii percep foarte bine starile emotionale ale omului si pot fi influentati de ele.

Un calaret care este nervos sau speriat va face calul sa ezite, in schimb unul calm si increzator


va inspira multa incredere si calm chiar si unui cal timid. Un cal fericit care are incredere in

cel care il calareste, va asculta si va raspunde bine la comenzile acestuia.

Gustul – caii se hranesc selectiv si prefera sa sufere de foame in loc sa consume ceva neplacut.

Culorile si marcajele la cai Caii sunt descrisi dupa culoarea si insemnele de pe corpul lor.

Nu exista doi cai identici si culorile variaza in functie de categorii. Principalele culori sunt –

ALB, SUR, ROIB, MARO, NEGRU, GRI, CHESNUT, CREM, PIEBALD, SKEWBALD,

PATAT – acestea putand fi de diferite nuante (mai deschise sau mai inchise la culoare).


CELE MAI FRUMOASE RASE DE CAI

AHALTECHIN (sau Ahaltekin, Ahal-Tekin, in limba turkmenă Ahal-Teke) este un cal de

mărime mijlocie, atestat de peste două milenii in zonele de semideşert ale Kazahstanului şi

Turkmenistanului (in deşertul Karakum) şi din apropierea Mării Caspice. Creşterea rasei

ahaltechin continuă preponderent in fostele republici sovietice din Asia. Este o rasă uşor de

recunoscut şi foarte elegantă, cu gabarit perfect format, ochi expresivi şi urechi mari.

Ahaltechin are pilozitate fină, inclusiv coama, corp lung şi puternic. Copitele ii sunt foarte

puternice.

Inălţime: 1,40-1,50 m.

Coama: cal recunoscut pentru coama lui foarte mătăsoasă, cu luciu metalic.

Caracteristici: rasă este robustă, cu temperament şi rezistenţă mare. Mulţumită flexibilităţii,

ahaltechinul este apreciat şi folosit in probele dificile ale echitaţiei, la sărituri şi in cursele de

galop.

Ahaltechin este una dintre cele mai rare şi vechi rase de cai din lume. Energia şi rezistenţa la

temperaturi foarte ridicate sunt deosebite. in 1935, caii ahaltechin au reuşit să ducă la bun

sfirşit, in 84 de zile, o călătorie de la Aşhabad la Moscova, pe o distanţă de 2.580 mile, din

care 600 de mile prin deşert, in mare parte distanţa fiind străbătută fără apă. Aceste date

logistice nu au fost egalate pină in prezent.

Cursele de cai ahaltechin sunt foarte populare in Turkmenistan. Turkmenii folosesc pentru

hrănirea cailor o dietă foarte bogată in proteine, bazată pe lucernă uscată, căcărează de oaie,

ouă, orz şi quatlame (un fel de prăjiturele din cocă prajită). Noaptea, caii sint acoperiţi cu

pături groase pentru a-i proteja de frigul tipic noaptea in deşert. Păturile sunt folosite şi

pentru a-i feri de soare după amiaza.

Rasa ahaltechin este folosită in cursele de distanţă lungă, insă in Rusia este folosită

şi in concursurile de sărituri şi dresaj clasic.


AMERICAN PAINT HORSE, sau PINTO

Calul American Paint provine din caii spanioli adusi in Statele Unite si a fost popular printre

indienii americani drept cal de razboi. Nu este o rasa in adevaratul sens al cuvintului. Totusi,

pentru a fi considerat ca facand parte din aceasta rasa, un cal trebuie sa provina de la

”Quarter Horse, US Thoroughbred”, sau ”Paint Horse breeding”.

Exista doua tipuri: Overo cu capul cu pete albe si pe corp pete colorate imprastiate neregulat,

adesea cu picioare negre si Tobiano cu capul de o singura culoare (cu exceptia unor pete

normale ex. tinta, stea, etc.), petele colorate sunt obisnuite, ovale sau rotunde si cel putin


partea de jos a picioarelor este alba. Exista si exemplare cu caracteristicile ambelor tipuri si

acestea sunt numite “Tovero”.

Inaltime: pana la 160 cm, rareori depasesc aceasta inaltime.

Culoare: Alb cu diferite proportii din alte culori.

Temperament: Inteligent si dispus.

Utilizare: Pentru calarie, munca la ferma, rodeo, spectacole, sarituri, dresaj.


CALUL ANDALUSIAN

Cand vorbim de calul Andalusian, vorbim de cea mai veche rasă din lume. Cunoscută şi sub

denumirea de Spaniol Pur Sange, această rasă de cai a reuşit să impună anumite standarde in

concursurile de echitaţie şi nu numai. Caii din această rasă sunt recunoscuţi pentru eleganţa

specifică. Au un aspect demn de un rege. Sunt animale uşor de dresat, inteligente, asimiland

foarte repede tot ceea ce sunt invăţaţi. In multe ţări intalnim rase care au fost incrucişate cu

Andalusianul, folosiţi in concursuri de echitaţie, polo pe cai sau in diverse competiţii sportive.

Sunt folosiţi adesea in concursuri de frumuseţe, exceland in săriturile peste gard.

Conform unor statistici oficiale datate din anul 2005, In Canada se presupunea că mai existau

doar 400 de cai pur sange Andalusian. In Statele Unite insă situaţia era mai roză, numărul

acestor animale magnifice ridicandu-se la 5400 (anul 2005), iar ultimele date oferite

publicităţii in anul 2008, arată că această rasă se bucură de aprecierea americanilor, ajungand

la numărul de 11.000 de exemplare.

Istoric:

Cei mai mulţi istorici şi specialişti sunt de părere că aceşti cai sunt originari din Peninsula

Iberică, mai exact de pe teritorii ce astăzi aparţin statului spaniol. Există mai multe desene

pictate pe pereţii peşterilor care atesta existenţa acestei rase incă de acum 2500 de ani. Pană in

secolul 18, Andalusianul era calul regalităţilor şi al căpitanilor. De aceea au primit

denumirea de “Caii regali ai Europei“. In urma dezvoltării comerţului şi apariţiei

mijloacelor de transport, numărul cailor din această rasă s-a diminuat considerabil, ajungand

chiar pe cale de dispariţie.


CALUL ANGLO-ARAB

Rasa Anglo-Araba este originara din Marea Britanie, dar este des intalnita in Franta. Pentru

mai mult de 150 de ani au fost depuse eforturi pentru crearea acestei rase foarte speciale de

cai.

Calulul Anglo-Arab este rezultatul unei incrucisari intre un armasar de Thoroughbred si o

iapa de Arab, si vice-versa. In pedigreeul Britanic, aceasta este singura variatie acceptata. In

Franta, un numar de variatii sunt permise, dar pentru a putea intra in cartea hergheliilor

trebuie sa existe minm 25% sange arab, iar stramosii trebuie sa apartina raselor Araba,

Thoroughbred sau Anglo-Arab.

Aspect: La fel ca si calul arab clasic, are gabaritul elegant cu frunte mare si ochi foarte vii si

energici, avand o satura foarte buna; coama este lunga si atarna pe un spate foarte puternic si

foarte musculos. Coama ii ofera o pozitie foarte elevata si foarte multa prestanta. Cu

extremitatile lui foarte lungi si urechile foarte bine formate, anglo-arabul se misca cu agilitate

si eleganta.

Marime: De la 1,53 la 1,63 metri.

Coloare: Castaniu inchis si negru.

Caracteristici: Este un cal foarte inteligent, robust, rezistent si curajos. A atins un numar

mare de participari la competitii, precum cel pur sange englez la concursul de salturi, galop si

concurs complet.


CALUL APPALOOSA

Sunt deosebiti datorita petelor, fiind utilizati des la defilari, poseda un bun temperament ceea

ce-i face pe deasupra sa fie si niste animale excelente pentru orice tip de galop. Primii

appaloosa au fost crescuti de un trib din America de Nord. Astazi se intalnesc raspanditi in

toata lumea, chiar daca sunt mai numerosi in Statele Unite.

Aspect: Cal solid cu un spate scurt si puternic. Are pieptul si spatele putin arcuite, si de

asemeni si copitele sale, ca la toti din rasa sa, sunt puternice. Urechile sunt robuste si sunt

marcate cu unele dungi verticale albe sau negre. Are putin par in crestet si coama.

Marime: De la 1,40 la 1,50 metri

Culoare: De obicei are pete peste un fond maro. Exista si si diferite de culori de pete: Leopard

(par alb cu pede negre) sau par negru si pete albe.

Caracteristici: Sunt cai foarte sensibili, foarte usor de ingrijit, dar si foarte agili, atletici si

curajosi. Sunt foarte buni la salturi si au o rezistenta notabila pe distante mari.

Rasa Appaloosa este adaptarea americana a unui cal patat unic, crescut in Statele Unite ale

Americii. Calul patat poate fi vazut zugravit in grotele in care omul Cro-Magnon isi ducea

viata in urma cu mai bine de 20.000 de ani. Acesti cai au fost cunoscuti sub o multitudine de

nume diferite si au fost foarte raspanditi in Europa si Asia.

Indienii Nez Perce, care isi duceau viata in nord-estul statului Oregon, au creat, in secolul al

XVIII-lea, rasa American Appaloosa. Indienii Nez Perce erau priceputi crescatori de cai. Ei

au creat aceasta rasa dintr-un septel de Spanish, importat de conquistadores, unii dintre

acesti cai fiind purtatori ai genei care creeaza petele. In timpul ocuparii pamanturilor

triburilor de catre trupele americane in 1876, caii au fost decimati, fiind pe punctul de a

disparea. Rasa a fost revitalizata in 1938, atunci cand a fost creat Clubul de Cai Appaloosa, in

Moscow, Idaho.


CALUL ARAB

Este o rasa care nu a fost practic creata de om, ea fiind de fapt doar selectionata pentru a

satisface pretentii de frumusete si performanta (anduranta). Arabii au in prezent o traditie de

peste 3000 de ani de selectie si reproductie a acestei rase care a devenit in unele state arabe o

mindrie nationala si un simbol.

In tarile arabe proprietarii hergheliilor de top investesc sume enorme pentru intretinerea si

pregatirea cailor atit din efectivul de reproductie cit mai ales a celor din efectivul de

competitie. Fermele au conditii de pregatire deosebite; precum bazine de inot, boxe cu

suprafete de 7 x 7 m, aer conditionat, cabinete medicale superperformante si medici specialisti

ce ofera asistenta non stop in ferma, multiple terenuri de antrenament, piste de galop,

manageri, antrenori, calareti, ingrijitori, specialisti in reproductie, specialisti in gasirea celor

mai de valoare exemplare din lume ( scout offices ), etc.

Sunt cai de o frumusete deosebita, foarte rapizi si mai ales foarte rezistenti. Sunt plini de

temperament, dar in acelasi timp au un caracter ideal si un comportament constant pozitiv.

Cei care au ocazia sa participe la un campionat mondial sau european de show – frumusete

pentru rasa Araba, sau cel putin sa rasfoiasca reviste special dedicate acestei rase, vor ramine

impresionati de nivelul la care s-a ajuns, la perfectiunea fizica si eleganta cu mult superioara

oricarei alte rase din lume.

Este resursa cea mai importanta pentru producerea, imbunatatirea si rafinarea raselor si

varietatilor de cai, inca din antichitate. A intrat masiv si continuu in Europa prin tarile de la

Marea Neagra (principatele romane) si prin tarile de la Marea Mediterana si a influentat

toate rasele clasice si varietatile moderne de cai . Rasa Araba a contribuit direct sau indirect la

formarea si rafinarea tuturor raselor si varietatilor din lume .

Prin intermediul rasei Berber (Barb) si-a dublat influenta, aceasta din urma fiind principala

rasa care a contribuit la formarea cailor de singe spaniol Andalusieni si Lusitani, cai care

ulterior au format sau au contribuit la formarea principalelor rase moderne din Europa:

Lipitanul, Kladrub, etc.

Prin formarea rasei Thoroughbred (Pur Singe Englez), a participat la formarea si rafinarea

tuturor varietatilor moderne de sport din lume; de la warmblut-ul german, la varietatile de

sport franceze, olandeze, belgiene, etc.


Este deci rasa care sta la baza formarii tuturor raselor moderne de cai, fiind deasemenea

singura rasa care este acceptata ca infuzie de singe in majoritatea raselor standard din lume.

A stat la baza crearii celei mai performante si mai polivalente rase de sport: Thoroughbred (

Pur Singe Englez ).

Unele documente franceze sustin ca unul dintre armasarii arabi care au stat la formarea rasei

PSE/TB provine din provinciile danubiene (!?). Acestea sustin ca armasarul Byerly Turk care

a participat la formarea rasei Pur Singe Englez provine din provinciile danubiene romane,

fiind capturat de la turci de catre Capitanul Byerly.

Observati tablourile vechi din patrimoniul romanesc, precum cel cu Mihai Viteazul. La mare

cautare erau caii de origine araba produsi in hergheliile romanesti.

Romania era renumita atit pentru caii sai cit si pentru modul corect de intretinere si pregatire

al acestora. Nenumarate herghelii occidentale adoptau in secolul XVI si XVII modul de

intretinere, selectie si reproductie din hergheliile boieresti ale principatelor romane. Iepele

moldovenesti, cu singe arab erau renumite si rivnite in intreaga Europa de toate marile curti

regale.

In trecut, pe majoritatea mosiilor boieresti din Moldova, Valahia si Dobrogea se cresteau cai

arabi. Caii moldovenesti erau cei mai cautati, fiind de fapt cai de origine araba sau jumatate

singe, continuu imbunatatiti cu reproducatori deosebit de frumosi adusi special din tarile

arabe. Datorita frumusetii si renumelui, iepele din Moldova au contribuit la formarea

majoritatii raselor moderne europene: Pur Singe Englez, Trakehner, Lipitan, Kladrub, etc.

Prin participarea la constituirea nucleelor de iepe mame din efectivele de reproductie,

mentionate in registre sub denumirea de iepe moldovenesti.

1775 se infiinteaza herghelia de la Radauti. Din 1825 sunt folositi reproducatori din rasa

Araba. In anul 1919 s-a format herghelia de la Jegalia, initial cu un efectiv de cai arabi. In

anul 1926 se infiinteaza herghelia de la Mangalia. Dupa diverse locatii, in prezent nucleul de

reproductie arab din proprietatea statului se gaseste herghelia Mangalia. Se pare insa ca nici

proprietarul si nici conducerea hergheliei nu sunt constienti de raspunderea care o au cind

este vorba despre un astfel de fond genetic.

Sunt crescuti cu succes in majoritatea tarilor din lume si exista atit reviste de prezentare (in

mod special dedicate acestei rase) cit si concursuri dedicate pentru prezentarea acestei rase,


dotate cu premii foarte mari. Este probabil rasa cu cei mai multi admiratori din lume. O rasa

care te poate uimi cu frumusetea si calitatile ei.

Pretul unui cal deosebit din aceasta rasa poate ajunge la sume foarte mari; pentru campionii

de frumusete sau anduranta pretul poate fi cuprins intre 10 000 si 100 000 Euro. Pentru cei

care in plus sunt si reproducatori foarte buni, preturile se pot usor inmulti cu 10. Adevaratii

campioni mondiali pot aduce profituri uriase atit din sport: frumusete, anduranta, curse, dar

si din monte unde taxa poate ajunge usor la peste 10 000 Euro.

Desi sunt talentati si ar putea face fata cu succes oricarei competitii (dresaj, sarituri,

eventing, etc) cu un calaret de talie mica, caii din rasa araba sunt prezenti in astfel de

discipline doar in competitiile de copii si juniori, mai rar in competitiile de seniori si la

niveluri de peste trei stele. Sunt cai cautati in mod special pentru cursele de anduranta,

pentru cursele de galop pentru rasa Araba si pentru curse de cross country cu diverse teme.

In Romania se cresc in prezent urmatoarele linii: Koheilan, Hadban, El Sbaa, Hedjary, El

Gazal, Dahoman, Siglavy Bagdadi. Efectivul este de foarte buna calitate, iar cu o intretinere si

pregatire bazata pe programe individuale, se pot produce exemplare care pot face fata cu

succes unei competitii internationale.

Exterior:

Talia standard este 145 – 157 cm, dar exista si exceptii de pina la 160 cm. Ca si in cadrul

altor rase standard, se poate accepta orice talie cu conditia ca toate celelalte trasaturi fizice si

psihice precum si modul de a se prezenta sa corespunda standardului in modul cel mai strict

posibil.

Formatul corporal este patrat, cu o masa corporala de aproximativ 400-500 kg. Cea mai

frecventa culoare este culoarea vinata, desi la calul arab putem intilni toate culorile posibile.

In show-urile moderne este preferata o culoare deosebit de clara, puternica si stralucitoare, un

par foarte fin si stralucitor.

Capul este mic, uscativ , cu profil concav. In functie de linie poate avea un profil mai drept,

sau din contra extrem de concav. Botul este de obicei mai inchis la culoare decit restul

corpului si aproape fara par iar pielea este deosebit de catifelata. Fruntea este lata, urechile

sunt mici si foarte mobile. Ochii sunt mari, clari si frumosi. Fiind un cal din zonele calde ,


atit parul de pe corp, cit si cel din coama si coada este fin, cu fir subtire si rar. Doar datorita

unei bune intretineri se poate ajunge la o coama si o coada lunga si bogata. Caii de show vor

avea coada si coama tunse intr-un mod deosebit, special pentru astfel de competitii.

Gitul mai ales la caii selectionati pentru show este lung si arcuit in mod natural, deosebit de

elegant. Greabanul este potrivit, spinare scurta, sale largi, crupa lunga si puternica, rotunda

si bine imbracata in muschi. Pieptul este destul de larg, desi nu impresioneaza prin latime ci

mai mult prin armonie si definirea muschilor. Toracele adinc, spata inclinata spre spate dupa

modelul cailor de viteza, membrele sunt uscative si destul de lungi in raport cu corpul.

Antebratul este lung si corect, genunchiul larg, fluierul scurt si uscativ, tendoane late,

detasate corect si rezistente la efort.


Am citit in Cheval Magazine despre o rasa de cai nou formata, a carei omologare este

asteptata la mijlocul acestei ierni. Sunt curioasa daca cineva poate ghici despre ce rasa de cai

este vorba?! Nici gand cred, mie nu mi-ar fi trecut asa ceva prin minte niciodata. Va spun

inainte ca, dupa parerea mea este cea mai buna combinatie posibila. Rasa este obtinuta prin

incrucisarea fresianului cu calul arab… Ce poate fi mai frumos decat gratia si eleganta

http://www.chevalmag.com/


fresianului, imbinate cu alura sportiva, rezistenta si dorinta de a munci a calului arab?

Rezulta “l’arabo-frison”! Exista deja intre 800 si 900 de exemplare in lume, dintre care cca

120 numai in Franta. Fizionomia arabului fresian rezultata din incrucisare ar putea fi

asemanata cu un fresian modern. Capul si gatul sunt mai rafinate, membrele sunt mai fine,

ancolura gatului este mai curbata. In ceea ce priveste inaltimea, el ajunge la 1,52 m pana la

varsta de 3 ani, apoi atinge in jur de 1,60 m. Se pastreaza normele fresianului in ceea ce

priveste culoarea, neffind acceptati cai care sa aiba vreo pata de alta culoare. Pretul unui

asemenea manz este de cca 4000 euro si ajunge la cca 8000 euro dupa varsta de 3 ani, urmand

a-i creste pretul in functie de performante.

Astept cu mare curiozitate dezvoltarea si raspandirea acestei rase la nivel mondial. Daca as

avea posibilitatea sa cumpar si sa aleg un cal, as alege intre calul patat “american paint

horse” sau “pinto” si arabul fresian. Perfect ar fi sa pot alege cate un cal din fiecare rasa…

Atunci fericirea ar avea nume de cal .


O poza interesanta despre calul arab.


Nu exista ceva mai frumos!!


RASA MISAKI

Misaki este o rasa de ponei nativa din Japonia si, la fel ca si alti cai originari din aceasta

tara, se crede ca s-a dezvoltat din caii adusi in Japonia din China, prin importuri mai vechi,

datand de cel putin 2.000 de ani.

Rasa a fost identificata pentru prima data in actele oficiale in anul 1697, atunci cand familia

Akizuki, din clanul Takanabe a format un grup de cai salbatici si a dezvoltat animale de

reproducere. Astazi, Misaki este clasificata ca fiind o rasa aflata in pericol, insa oarecum pe

linia de plutire, cu doar aproximativ 100 de animale vii. Aceasta populatie a ramas relativ

stabila in ultimii 20 de ani, minimum de indivizi fiind de 53 inregistrat in anul 1973.

Misaki reprezinta una dintre cele opt rase de cai, considerate a fi native din Japonia si

traieste ca animal salbatic intr-un cadru natural, intr-un areal desemnat al Monumentului

National din Cape Toi (cunoscut, de asemenea, ca Toimisaki), care se afla la frontiera cu

municipiul Kushima, la sud de Prefectura Miyazaki de pe insula Kyushu. Poneii apartinand

acestei rase reprezinta o atractie pentru turisti, iar la sfarsitul celui de-al doilea razboi

mondial au fost declarati valori nationale naturale.

Misaki este de inaltimea unui ponei obisnuit, avand talia cuprinsa intre 123 si 134 cm la

greaban. Cu toate acestea, prezinta caracteristicile si proportiile unui cal. Cei mai multi dintre

indivizi sunt murgi sau negri, ocazional castanii; marcajele albe sunt rare.


RASA CU SANGE CALD DIN AUSTRIA

Un austriac cu sange cald este un tip de cal inregistrat in Asociatia Cailor de Rasa cu

sange cald din Austria (Arbeitsgemeinschaft fur Warmblutzucht in Osterreich).

Desi provine din cai de sarituri si dresaj din multe alte tari, la originea lui, austriacul se trage

din cai nativi, cu o lunga istorie. AWO pastreaza un registru genealogic deschis, in care

iepele si armasarii trebuie sa treaca de o inspectie riguroasa inainte de a deveni animale de

reproducere.

Conform standardului scris, austriacul cu sange cald are la origine o iapa dintre vechii cai

de cavalerie austrieci, cum ar fi: Nonius, Furioso-North Star, Shagya sau Ghidran. Caii

sportivi cu sange cald proveniti din alte tari au fost si continua sa fie folositi pentru a obtine

un cal mai potrivit cu perioada moderna, pentru show-uri de dresaj si sarituri.

Rafinamentul specific austriacului vine de la caii pur sange Shagya arabi si de la anglo-

arabul Trakehner. Combinatia dintre tipul Nanius de campie si influentele arabe date de

Ghigran sau Shagya sugereaza o gama larga de trasaturi distinctive, in mod special in

privinta capului. Rasele de cai precum: Lipitan, Kladruber, poneii, trapasii si alte rase de

specialitate nu sunt premise in descendenta austriacului cu sange cald.

In timp ce toate animalele de reproducere trebuie sa masoare cel putin 158 cm la greaban,

inaltimea ideala este de 164-168 cm. Shagya arabi reprezinta o exceptie, deoarece sunt

permisi atata vreme cat ajung la o talie de 150 cm. AWO nu dezaproba anumite culori sau

marcaje si, cu toate acestea, austriacul cu sange cald tipic tinde sa fie uniform colorat, ceea ce

ii permite sa se potriveasca mai bine in hamuri. Nonius, de exemplu, are o culoare intunecata

uniforma si corpul nemarcat, Ghidran este in intregime castaniu, Shagya, in mare parte,

gri, si asa mai departe. Prin urmare, in afara de negru, maro, castaniu, gri si murg, celelelate

culorile ar trebui probabil, sa fie catalogate ca fiind in afara standardului. Niciunul dintre

armasarii austrieci folositi pentru imperechere nu prezinta culori neobisnuite.


RASA DE CAI BULONEZA

Este una dintre cele mai importante rase de cai de povara, care s-a format in vechiul tinut

Boulonnais, care era marginit la nord de comitatul Guines, l’Ardresis si Calaisis, la est de

provincia D’Artois, la sud de Ponthieu si la vest de ocean. Bulonia, parte a Frantei, era

impartita in doua: Bulonia de sus, al carui sol era in intregime cultivat si Bulonia de jos, cu

pamantul mai accidentat si mai bogat in pasuni si produse agricole. Cele doua teritorii erau

impartite prin coline.

Rasa de cai buloneza era raspandita in regiunea nordica, centrul sau de productie fiind Pas

de Calais si imprejurimile orasului Boulogne sur mer. In aceaste zone se dezvoltase rasa

Piquarda, care nu reprezenta altceva decat rasa buloneza degenerata. In partile limitrofe

frontierei Belgiei era crescut calul flamand.

Rasa a luat numele de buloneza aproximativ la mijlocul secolului al XVII-lea, formand

mai multe varietati, cunoscute in trecut sub denumirile de: Flamanda, Piquarda, Bourbour,

Cauchoise etc. Ne vom ocupa insa numai cu descrierea caracterelor zootehnice ale calului

bulonez, impartit in doua tipuri: marele si micul bulonez, asemanatoare ca infatisare, insa

diferite prin talie. Dintre aceste doua tipuri, micul bulonez se considera a fi tipul natural.

Rasa buloneza are corpul brevimorf, larg si indesat. De regula, calul este mai putin masiv

in locurile unde pasunile sunt mai sarace. Armasarul este mai dezvoltat si mai gros decat iapa

nu numai din cauza diferentei sexuale, dar si a faptului ca a fost mai bine hranit. Talia sa este

de 160 - 170 cm., capul, raportat la corp, nu este mare, este, insa, puternic, falcile masive,

profilul, in general, drept, ochii putin cam mici, acoperiti cu pleoape groase, gura mica, narile

bine deschise, aripile nasului mobile, motul paros, coama de lungime variabila, stufoasa, gatul

scurt, gros, cu partea superioara convexa, greabanul pierdut sub masa musculara, spata bine

iesita, bratul si antebratul foarte musculoase, fluerul scurt si usor oblic inainte, facand

animalul campat dinainte si cavitatea toracica mare. Perimetrul pieptului, raportat la talie,

este foarte mare, spinarea dreapta, uneori usor concava, salele scurte, lungi, crupa foarte

dezvoltata, musculoasa, fubla, oblica, coada prinsa jos, coatele uscate, largi si groase,


articulatiile bune, tendoanele departate si netezi, parul abundent la glezna, unghia buna,

talpa scobita. Ca si culoare predomina vanatul cu toate nuantele lui, negrul si murgul fiind

rare. Caii bulonezi in culori mai inchise sunt proveniti din amestecul cu caii belgi.

Cu toata masivitatea lui, calul din aceasta rasa are un mers usor, suplu si adesea troteaza.

Totul este armonizat: cap, talie, greutate, forta si rapiditate.


PONEII DE EXMOOR

Poneiul este un animal preistoric care putea fi intalnit in tinutul mlastinos Exmoor, din

sud-vestul Marii Britanii, fiind, de asemenea, una dintre cele mai vechi rase autohtone. Prima

dovada scrisa referitoare la existenta acestor ponei apare in Domesday Book (registru

cadastral), unde 104 astfel de animale au fost inregistrate in anul 1085. Poneii de Exmoor

erau folositi la muncile agricole, precum: aratul, trasul carutelor sau transportul fermierilor

peste dealurile accidentate.

In jurul anului 1700, fermierilor locali li s-a permis sa-si pasca poneii in padure, astfel ca

aproximativ 150 de animale ratacesc inca libere prin teritoriul mlastinos. A existat chiar si

o carte a hergheliilor de ponei de Exmoor, insa aceasta a fost distrusa in timpul celui de-al

doilea razboi mondial. La acel moment specia aproape disparuse, fiind inregistrate numai 50

de iepe si 4 armasari ramasi. Un nou registru genealogic a fost inceput in anul 1952,

numarul poneilor de Exmoor aflandu-se de atunci in crestere. Cu toate acestea, poneiul se

afla inca pe lista animalelor aflate in pericol de disparitie.


Selectia naturala a contribuit la aparitia unui ponei adaptat sa supravietuiasca unui climat

rece si umed, fara provizii de hrana si fara protectia oamenilor. Rasa poneilor de Exmoor

prezinta doua caracteristici distincte: ochii “acoperiti” (spranceana acopera si protejeaza ochii

de vant si de ploaie) si “jgheabul de zapada” - un grup de fire scurte de par, dispuse in partea

de sus a cozii, intr-o forma care permite captarea apei de ploaie si a zapazii de pe corp. Acest

smoc de par care functioneaza precum un canal collector pica in fiecare vara si creste la loc in

fiecare toamna. Blana de vara este stralucitoare si neteda, insa iarna poneiului ii creste o

blana cu textura dubla, care ii asigura animalului atat izolare temica cat si impermeabilitate,

ceea ce ii permite sa reziste in cele mai aspre conditii de mediu, ramanad uscat la nivelul

pielii.

Poneiul Exmoor are o frunte lata, urechile mici, ochii mari si “acoperiti”, gatul gros,

pieptul adanc, umerii bine trasi inapoi, spatele larg si picioarele scurte. Acestea sunt, de altfel,

foarte puternice si rezistente. Culoarea predominanta este cea murga. Are o talie de pana la

1,25 m.

Este un animal inteligent, bland, docil, in perioda interbelica fiind popular ca si ponei pentru

copii.


HUTANUL

Hutulul sau hutanul este un tip de cal mic, de munte, pe care il intalnim cu precadere in

muntii Bucovinei, dar si in muntii din nordul Moldovei, in Suceava, Malin, Borca etc. Se

pare ca stramosul Hutulului a fost calul Tarpan, un cal salbatic din Preistorie, al carui

habitat se intindea din Spania si pana in centrul Rusiei.

A fost crescut pentru munca si era folosit ca animal de povara de catre daci. Suporta cu

stoicism cele mai vitrege conditii de viata, ceea ce i-a conferit, de-a lungul timpului,

rezistenta, putere si robustete. Spre deosebire de alte rase de cai mici, hutulul a fost foarte rar

incrucisat cu cai din alte rase.

Caracterele zootehnice ale acestui cal sunt urmatoarele: talia mica, de 1,20-1,34 m, formele

corporale indesate, corpul brevimorf, capul mic si larg, profilul drept sau carn, ochii expresivi

si mari, urechile mici si agere, motul abundent, gatul scurt si gros, coama stufoasa, corpul

bine dezvoltat, greabanul redus, spinarea scurta, crupa larga si tesita, coada stufoasa,

membrele solide, coatele de vaca. Culoarea corpului variaza, putat fi: murga, roiba, neagra,

soricie. Calul hutul este un animal foarte vioi, extrem de rezistent, are trapul mic si executa

servicii de tractiune si de povara, fiind foarte apreciat in regiunile muntoase.

Rasa hutana se imbunatatea in Austria numai prin selectie si hrana. In anul 1856 s-a

infiintat prima herghelie de cai Hutuli la Radauti, in judetul Suceava. Atat aceasta, cat si

herghelia de la Lucina, infiintata in anul 1877 in aproprierea granitei cu Ucraina, au

contribuit in mod esential la perfectionarea hutulilor prin selectie. Grupa de cai dezvoltata la

cele doua herghelii era cat se poate de uniforma atat ca structura corporala, cat si ca talie.

Rasa Huţul este una dintre cele mai reprezentative rase de cai hipometrici, naturale, cu o

vastă arie de răspândire în zona munţilor Carpaţi. Această rasă reprezintă adaptarea perfectă

a cabalinelor la regiunea muntoasă a Carpaţilor, cuprinzând actualul teritoriu al Poloniei,

Slovaciei, Ucrainei şi României. Totuşi, centrul ei de formare a fost zona Bucovinei şi Galiţia.


În legătură cu originea acestei rase, majoritatea specialiştilor îi atribuie originea tarpanică

acesteia, datorită tipului brahicefal al capului (capul mai scurt, fruntea pătrată, arcadele

orbitelor proeminente şi profilul capului drept sau uşor concav). Alte teorii, care însă au fost

contrazise ulterior, se refereau la originea diluvială a acestei rase, sau chiar la faptul de a

reprezenta o degenerare a rasei arabe ajunse în această parte a Europei în secolele XVI şi

XVII. Teoria modernă referitoare la originea rasei Huţule acceptă tarpanul ca fiind

principalul ascendent, însă nu exclude influenţa cailor mongoli şi a calului Przewalski,

precum şi în secolele XVIII şi XIX încrucişările cu rasa arabă. Totuşi, o creştere organizată

prin înfiinţarea unei herghelii, s-a realizat numai în 1856 când în Imperiul Habsburgic a fost

înfiinţat la secţia de creştere a tineretului arab de la Lucina şi un nucleu de cai huţuli,

cumpăraţi din zonă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la herghelia Siary, de pe teritoriul actual al

Poloniei. De la început, în cadrul nucleului de creştere de la Lucina, s-a practicat creşterea pe

linii şi familii a acestei populaţii. Astfel, liniile genealogice exploatate la Lucina, până în

preajma primului război mondial, au fost: Goral, Hroby, Taras, Ceremuş, Miszka şi Ştirbu.

Prin transferarea în 1914 a întregului efectiv de cabaline atât de la Rădăuţi, cât şi de la

Lucina, la alte herghelii din imperiul habsburgic, s-au putut recupera şi reface foarte greu

efectivele de cai Huţuli, după încheierea primului război mondial. Din păcate, s-au putut

reface după război numai liniile Goral şi Hroby, celelalte patru dispărând. În perioada

interbelică s-a ajuns la formarea altor linii şi anume Ouşor, Pietrosu şi Prislop, linii care sunt

şi astăzi reprezentate în herghelie. Pierderi însemnate de material biologic valoros au mai avut

loc şi la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când herghelia a fost transferată în 1944 la

Sâmbăta de Jos. Cu toate acestea, liniile rasei Huţule se disting foarte clar între ele, prin

particularităţile de exterior care le caracterizează.

Linia Hroby dispune de indivizi cu corp mic şi cu o masivitate mai redusă comparativ cu

restul liniilor. Au un format corporal aproape pătrat, fiind înalţi pe picioare. Dispun de

aptitudini excelente de port-samar. Temperamentul este vioi. Datorită conformaţiei şi

temperamentului, se presupune o influenţă arabă în cadrul acestei linii.

Linia Goral se caracterizează printr-un corp mare, iar formatul corporal este dreptunghiular.

Este cea mai masivă linie dintre toate. De asemenea este şi cea mai bine reprezentată linie în

momentul de faţă.


Linia Ouşor este o linie genealogică mai nouă. Aceasta se caracterizează printr-o dezvoltare

corporală relativ mare, osatură mai slabă comparativ cu restul liniilor, concomitent cu

oarecare disproporţii în privinţa regiunilor corporale.

Linia Pietrosu se caracterizează prin exemplare cu corp mic şi spată lungă, însă, în acelaşi

timp, adâncimea toracelui este mai redusă comparativ cu a produşilor celorlalte linii.

Linia Prislop se caracterizează printr-o talie mai mare comparativ cu celelalte linii. De

asemenea şi capacitatea energetică este mai pronunţată.

În legătură cu conformaţia şi constituţia rasei Huţule, se poate spune că în momentul actual,

aceasta este cel mai bine conformată şi consolidată dintre toate rasele naturale existente la noi

în ţară. Talia variază între 139 şi 141 cm, iar masa corporală între 400 şi 425 kg. În general,

la toate liniile se constată un cap proporţionat comparativ cu dezvoltarea corporală generală.

Profilul capului este drept sau uşor concav, ochii mari, expresivi, iar arcadele oculare

proeminente. Urechile sunt mici şi foarte mobile. Gâtul este scurt şi bine îmbrăcat în

musculatură, este purtat oblic şi dispune de o coamă extrem de bogată. Aceasta se termină

anterior printr-un moţ mare. Greabănul este lung, larg, însă şters. Spinarea şi şalele sunt

relativ lungi, puternice, bine îmbrăcate în musculatură. Crupa este pătrată, bine îmbrăcată în

musculatură, cu axul mecanic al acesteia oblic antero-posterior. Pieptul este larg, iar toracele

în general descins şi profund. Membrele sunt scurte, cu aspect uscăţiv, articulaţiile sunt largi

şi ferme. Fluierele şi chişiţele sunt scurte, tendoanele detaşate. Copitele sunt mici şi cornul

este foarte dur. De obicei, aplomburile sunt corecte, însă mai pot apărea coate de vacă.

Culoarea robei este foarte variată. Mai frecvent se pot observa culorile murgă, roibă, şoricie,

dar şi şargă şi dereşă. Dintre particularităţile de culoare, cele mai frecvente sunt zebrurile,

dunga de măgar, precum şi unele pintenogeli. Cu un format corporal tipic dreptunghiular,

rasa Huţulă se caracterizează printr-o conformaţie corectă, constituţie robustă şi

temperament vioi, sugerând multă energie. Alte însuşiri fiziologice demne de luat în seamă

ale calului Huţul sunt longevitatea deosebită pentru muncă şi reproducţie, având durata

medie de exploatare de peste 20 de ani, indici foarte buni cu privire la fecunditate şi natalitate.

Rasa este foarte bine adaptată la condiţiile vitrege din zona montană, fiind puţin pretenţioasă


la condiţiile de exploatare şi fiind din această cauză foarte mult utilizată în zona respectivă

pentru port-samar, călărie şi tracţiune.

In anul 1994 s-a infiintat Federatia Internationala a Hutulului, al carei obiectiv

principal este conservarea acestei rase de cai.


PERUVIAN PASO

Peruvian Paso, Peruvian Stepping sau calul peruan este o rasa de cai de calarie, de

agrement, cunoscuta pentru pasul sau lateral natural, cu totul unic, denumit “paso llano”.

Rasa, de origine spaniola, a fost obtinuta de-a lungul a 300 de ani printr-o crestere deosebit

de atenta si selectiva si se considera a fi alcatuita din trei sferturi sange Barb si un sfert

Andalucian.

Peruanul Paso este un cal de dimensiuni medii, atingand intre 1,42 si 1,52 metri in inaltime

si are un aspect elegant, dar puternic, in acelasi timp. Are o structura osoasa si membre

excelente, pieptul adanc, gatul masiv - armasarii au pieptul mai larg si gatul mai mare decat

iepele si sunt cunoscuti pentru temperamentul lor bun.

Cat priveste culoarea corpului, aceasta variaza, putand fi: castanie, neagra, maro, gri, crem cu

alb, cenusiu inchis etc. Cele mai de dorit nuante sunt cele inchise si griurile. Sunt acceptate

marcajele albe pe picioare si pe fata. Coama si motul sunt fine, abundente si lucioase.

Membrele si chisitele posterioare sunt foarte lungi iar articulatiile neobisnuit de flexibile,

ambii factori contribuind la caracterul lin al mersului.

Este un cal puternic, energic, exuberant si curajos. Atentia ii este concentrata pe comenzile

calaretului, astfel ca invata foarte usor si reactioneaza rapid. In timpul mersului zona

musculara de deasupra genunchilor este in mod vizibil coborata, iar spatele este tinut drept si

rigid. Calul Paso poate mentine o viteza constanta de 18 km/h timp indelungat, pe teritorii

montane accidentate si poate atinge o viteza maxima de 21 km/h fara a crea disconfort

calaretului.

Pentru ca au in comun cuvantul spaniol “Paso”, care se traduce prin “mers, pas”, intre

calul Peruan Paso si rasa Paso Fino s-a stabilit o relatie incorect inteleasa. Cele doua rase nu

au o origine comuna, desi stramosii ambelor fac parte din Lumea Veche si exista chiar si unele

similitudini, ele s-au dezvoltat independent, servind unor scopuri diferite.


RASA DE CAI KLEPPER

Rasa de cai Klepper, originara din Estonia, este cunoscuta, la momentul actual, sub

denumirea de Torijski., fiind, de asemenea, considerata o rasa noua, deoarece a fost

recunoscuta abia in anul 1950. Crearea cailor Klepper a constat intr-o serie de metode

complexe de incrucisare, al caror obiectiv a fost acela de a produce un cal de tractiune, cu un

pas foarte bun si vioi. In acest sens, caii estonieni au fost imperecheati cu armasarii de

calarie, jumatate sange arabi, jumatate sange germani si cu alti cai de tractiune. Prin

urmare, Klepperii sunt considerati a fi mai mult cai cu sange cald si mai putin cai cu sange

rece. Unul dintre cei mai activi armasari care a contribuit esential la conturarea rasei

Klepper a fost armasarul Cherman, care a lasat in urma sa un mare numar de

descendenti.

Incepand din anul 1936, caii estonieni au fost incrucisati cu Percheronii – cai originari din

Franta, foarte bine adaptati serviciului de tractiune grea, cu miscari bune si o masivitate

suficienta. Rolul de lider in crearea acestei noi rase de cai, care a castigat rapid in

popularitate, a fost preluat de herghelia Tori.

Caracteristicile exterioare vizibile ale acestui cal sunt urmatoarele: capul masiv, gatul

lung, greabanul superficial, pieptul larg si rotund, trunchiul si crupa lungi, picioarele scurte

si copitele plate si slabe. Aceasta rasa apartine grupului de tip rectiliniu, breviform. Culoarea

predominanta este cea castanie, dar este destul de des intalnita si cea murga.

Caii Klepper au un temperament plin de viata, sunt excelenti la munca si nepretentiosi la

mancare. Armasarii din aceasta rasa sunt foarte buni amelioratori pentru caii folositi in

agricultura, fiind exportati in Novgorod, Pskov si in regiunile Leningradului.


CALUL FINLANDEZ

Calul finlandez are atat caracteristicile si influentele unui cal de calarie, cat si a unuia de

tractiune. Este singura rasa dezvoltata in intregime in Finlanda, reprezentantii acesteia fiind

numiti uneori universali finlandezi (Finnish Universal in engleza), deoarece localnicii

considera ca ei indeplinesc toate nevoile pe care le pot indeplini in general caii, inclusiv:

lucrari agricole si forestiere, curse de trap si calarie etc. In anul 2007, rasa a fost declarata

rasa nationala oficiala de cai a Finlandei.

Se pretinde a fi una dintre cele mai rapide si mai versatile rase de cai de tractiune din

lume, cu toate ca parerile sunt impartite. Potrivit unor surse diverse, calul finlandez a fost

catalogat in numeroase feluri: un cal de tractiune usoara sau un cal cu sange rece, un cal cu

sange cald sau un cal de tip universal. Cu toate acestea, in Finlanda, rasa nu este niciodata

catalogata ca fiind cu sange cald. Termenul de “cal universal” este folosit in tara de origine

pentru a descrie atat calul finlandez, cat si alte categorii de cai greu de incadrat intr-un

anumit grup (cum ar fi, de exemplu calul Fjord) si care sunt relativ mici si au un tip de corp

prea greu pentru calarie si prea usor pentru tractiune.

Aceasta rasa apartine grupului de tip rectiliniu, breviform, ca si Kleppersul (rasa de cai

originara din Estonia, cunoscuta, la momentul actual, sub denumirea de Torijski), de

exemplu. Calul finlandez este un derivat al tipului oriental, cu fruntea lata, foarte asemanator

calului Torjiski.

Caracterele sale zootehnice sunt urmatoarele: talie cuprinsa intre 1,50 si 1,60 m.; capul

patrat si greu; fruntea larga, dreapta; fata scurta si uscata; falcile groase; urechile mici; ochii

mari, expresivi; gatul scurt so gros; grebanul jos; spinarea lunga; crupa rotunda; coada prinsa

jos; pieptul profund; membrele puternice, musculoase, scurte. Este un tip de cal indesat, a

carui culoare predominanta este cea roiba.

Caii finlandezi sunt buni de tractiune, unii dintre ei avand un trap foarte usor, iar altii

pot fi intrebuintati la calarie.


Constituie sau, mai bine zis, constituia o frumoasa si apreciata rasa de cai caucazieni de

munte. Denumirea i-a fost data dupa regiunea geografica in care a fost initial dezvoltat,

respectiv: localitatea Kanatul Karabakh din sud-vestul Azerbaijanului. Acesata rasa s-a

remarcat datorita temperamentului sau bun si a vitezei.

De exemplu, in anul 2004, un cal Karabakh, cu numele de Kishmish, apartinand hergheliei

Aghdam din Azerbaijan a stabilit un record de viteza, parcurgand 1000 de metri intr-un

minut si 9 secunde si 1600 de metri intr-un minut si 52 de secunde. Calul Karabakh este

simbolul oficial al regiunii Aghdam.

Originea acestui tip de cal este orientala si provine din rasele: araba, persana si turcomana.

In trecut, rasa Karabakh era mult mai pura si mai frumosa decat in prezent si acest lucru de

datora guvernatorilor provinciei care se ocupau cu atentie de cresterea calului. La momentul

actual numarul cailor Karabakh este sub 1000, iar rasa este amenintata cu disparitia.

Caracteristicile zootehnice ale tipului Karabakh sunt urmatoarele: talie de 1,45-1,48 cm,

ca si cea a calului arab, capul expresiv, ochii vioi, formatul mezomorf, fruntea mare, urechile

departate, gatul relativ scurt, trupul lung, crupa frumoasa, coada prinsa sus si bine purtata,

membrele musculoase, coatele de vaca, copitele cu unghia solida. Pielea acestui animal este

moale si subtire si parul stralucitor. Culoarea predominanta este cea roiba, cu tenta aurie sau

limonie, motul, coama si coada fiind de o nuanta castanie. Poate fi, de asemenea, si cenusiu.

Petele albe sunt permise.

Caii Karabakh sunt foarte buni de calarie, fiind rapizi, agili, rezistenti si loiali fata de

stapan.


RASA BITIUG

Este cea mai importanta rasa de povara formata in Rusia, in districtul Bobrow, din

provincia Waronej. Numele acestei rase de cai provine de la fluviul Bitiug, care strabate

districtul.

Caii Bitiug s-au format prin incrucisarea armasarilor olandezi si a celor danezi cu iepele

locale. Ulterior, au mai fost introdusi si armasari Orloff. Din momentul formarii, rasa a

inceput sa se intinda in provinciile Waronej si Tambow, unde a contribuit la imbunatatirea

multor tipuri primitive. Rasa Bitiuga este singura rasa de povara formata in Rusia.

Caracterele zootehnice ale reprezentantilor acestei rase sunt urmatoarele: talia mare, peste

1.60, format cu tendinta mai mult la brevimorfism, cap mare, profil usor berbecat, mot stufos,

ochi nu foate expresivi, gat gros, nu atat de larg la baza si atat de incordat ca la rasele de

povara din alte tari, coama abundenta si stufoasa, greaban inecat, corp lung, spinare larga,

solida, crupa tesita, larga, uneori dubla, piept dezvoltat, membre musculoase, paroase, copite

mari, talpa plina si cornul nu foarte rezistent. Rasa bitiuga este viguroasa si rezistenta, are

un trap bun, se intrebuinteaza la tractiune, in comert, industrie si armata.

De-a lungul timpului s-a incercat imbunatatirea bitiugului prin incrucisarea cu mai multe

rase de povara din alte tari, cum au fost rasele: perserona, clydesdal sau ardeneza. Dupa cum

au afirmat ipologii rusi, se pare insa ca produsul metis nu a fost asa de bun. Impreunarile

facute intre calul bitiug si cel danez din Iutlanda au dat rezultate foarte bune, deoarece cele 2

rase sunt legate prin origine.

Rasa Bitiuga a contribuit la imbunatatirea calului din provincia Tambow, a xalului

taranesc din centrul Rusiei si a multor alte rase de cai. Calul din Tambow se aseamana,

pana la un anumit punct, cu calul bitiug, insa era intrebuintat pentru artilerie.


CALUL CREMON

Orasul italian Cremona, situat la marginea fluviului Po si in centrul bogatei campii

Lombarde, este locul in care s-a dezvoltat o anumita rasa de cai, care a imprumutat numele

regiunii respective: calul cremon. Acesta descinde din rasa belga, introdusa in Lombardia

aproximativ in secolul al VI-lea. In urma incrucisarii cu diferite rase, caracterele sale

primitive au fost modificate. De-a lungul timpului s-a incercat imbunatatirea calului cremon

prin armasari brabansoni belgi, deoarece intre tipul cremonez si cel belg exista o legatura

de rudenie. Ameliorarea calului cremon prin armasarul belg a dat, in final, rezultate foarte

bune.

Caracterele zootehnice ale acestui tip de cal sunt urmatoarele: talie mare (inaltimea

medie este de 1.60 m), formele corpului indesate, capul mare si, mai ales, lung, ochii mici,

gatul scurt si gros, musculos, spinarea larga si cam inseuata, crupa larga, tesita, coada prinsa

jos, acoperita cu par lung. Articulatiile sunt puternice si tendoanele bune. Culoarea

predominanta este cea inchisa. Calul cremon este un cal de povara, cu un temperament

limfatic, fiind, insa, un tip neomogen.


RASA MONGOLA

Rasa mongola este considerata a doua rasa orientala care a jucat un rol important in

formarea celorlalte rase de cai din alte tari si are o intindere geografica mare. Zootehnistii nu

au cazut de acord asupra unei denumiri comune, de aceea rasa s-a numit “africana” (E.C.

Africanus), pentru ca, potrivit lui Sanson, ar fi provenit din N-E Africii, din Nubia, Dongola,

unde, conform aceluiasi autor, ar fi existat cei mai desavarsiti reprezentanti ai rase.

Rasa mongola sau protomongola a fost numita de catre Pietrement, care s-a bazat, in

afirmatia sa, pe faptul ca proto-mongolii au fost cei care au domesticit-o si ca patria primitiva

a acestui popor nu a fost Africa, ci Asia, in localitatea marginita la N de Altai septentrionali,

la S de muntii Ceresti, la E de desertul Gobi si la V de muntii Alatau. Potrivit acestui autor,

rasa ar fi fost introdusa in Egipt de catre pastorii numiti Hyksos, a caror origine provenea din

incrucisarea semitilor cu mongolii. Acesti pastori au fost cei care au adus rasa mongola in

Egipt, unde a prosperat foarte repede.

In traditia araba se pare ca Asia este considerata leaganul rasei mongole, deoarece Berberii se

considerau ca fiind originari din Beni-Ghassan si din Benni-Lekhm. Prima lor patrie a fost

Palestina, acolo unde isi cresteau fugacii lor renumiti. Goniti de regii Persiei, ei au emigrat in

Egipt, strabatand Nilul si s-au raspandit in partile de vest ale acestui fluviu. Dupa moartea

lui Golius, ei s-au stabilit in Maghreb si, dupa ce au invins pe Frendj-Franci, s-au intins in

Sicilia, Sardinia si Spania.

Rasa s-a mai numit si “barba” sau “berbera”, pentru ca in statele barbare (Algeria,

Tunisia, Maroc) s-au format cele mai bune varietati.

Pietrement mai afirma ca rasa mai este cunoscuta si sub denumirile de Kirghiza si Teke,in

Turkestan sau Turcomana, in nordul Persiei.

Oricare ar fi discutiile pe marginea originii sale, se pare ca cea mai practicata denumire este

aceea de rasa mongola.


Reul sustine ca si acestei rase i s-ar putea atribui, fara probleme, epitetul de rasa pura, caci,

dupa cum afirma acest autor “nu sunt decat patru rase de cai carora li s-ar putea da numele

conventional de pur sange - doua naturale: araba si barba, si doua artificiale: pur sangele

englez si pur sangele anglo-arab.”

Din momentul in care protomongolii au domesticit aceasta rasa de cai, au dus-o cu ei

in diferitele tari pe care le-au parcurs in migratiile lor. Cert este ca rasa mongola a fost

introdusa in mai toate regiunile in care a fost introdusa si rasa aryana si in toate aceste parti

a fost invinsa de aceasta rasa, a carei infatisare este mult mai armonioasa si mai placuta. Din

punct de vedere al intinderii se poate sustine ca, in partea occidentala, intinderea rasei

mongole se confunda cu aria geografica a tipului Aryan. In partea orientala, rasa s-a intins

pana in China, Japonia etc. Mai raspandita este in partea de nord a continentului African, in

Nubia, Egipt, Spania etc.


RASA CORSICANA

Provine din insula franceza Corsica. Specia se pare, insa, ca nu este nativa de pe insula, ci a

fost adusa aici, cel mai probabil, in jurul anului 259 i.Ch., atunci cand romanii au preluat

controlul acestei zone. Mai tarziu, aceste animale au reprezentat principalul mijloc de

transport pentru numeroase categorii de oameni si, in special, pentru francezi, care au pus

stapanire pe insula Corsica. Localnicii isi legasera traiul de utilizarea acestui cal si, in

decursul anilor, au contribuit la imbunatatirea rasei, ajungand la un animal perfect adaptata

pentru a supravietui conditiilor de clima de pe insula.

Conform lui Dechambre, in insula Corsica traiau in stare cvasi-salbatica niste cai mici de

talie, un fel de ponei, sobri si vioi. In timpul sederii sale in Corsica, generalul Marbeufoarte a

fost cel care i-a cerut guvernului francez sa-i trimita armasari in vederea imbunatatirii

calului din aceasta insula.

Caracteristicile zootehnice ale cailor corsicani erau urmatoarele: greutatea de 300-350

kg., talia de 1 - 1.40 m (media de 1.30), capul cu profil drept, scurt si delicat, gatul drept si

subtire, spinarea dreapta, salele iesite, crupa tuguiata, scurta si oblica, pieptul putin dezvoltat

in sensul largimii, coama abundenta, undeori dubla, coada lunga, castane mici si membre

fine. Negrul era culoarea predominanta. Din cauza taliei mici, calul Corsican nu are niciun

debuseu. De-a lungul timpului s-au incercat numeroase incrucisari cu calul arab si s-a

obtinut un cal cu o talie mai mare, care poate fi utilizat in cavaleria usoara.


RASA ARDENEZA

I. Caracterele zootehnice ale vechiului cal ardenez

Calul ardenez provine din vechea regiune a ardenilor (ar = mare, denn = padure), o

regiune muntoasa, ce cuprindea provinciile: Liege, Namur si cea mai mare parte din

Luxemburg. Animalul are una dintre cele mai vechi origini. Dupa cum sustin unii autori

francezi, el ar proveni din calul solutreen sau, conform afirmatiei lui Leyder, din calul

cavernelor din Lesse. Oricare ar fi provenienta acestui cal, originea lui este una foarte

veche.

Calul ardenez si-a pastrat, in decursul vremii, caracterele zootehnice nealterate, acestea

nemodificandu-se decat tarziu, sub influenta calului brabanson si la presiunea cerintelor

cumparatorilor. Ardenezul este ruda apropiata a brabansonului si a condruzierului.

Caracterele zootehnice ale vechiului cal din aceasta rasa sunt urmatoarele: talie de 1,42

- 1,52, uneori mai mica, mai ales in regiunile mai inalte sau mai mare acolo unde

pamantul era fertil. Statura lui reflecta, deci, conditiile de fertilitate ale solului. Capul si

fata vechiului cal ardenez erau scurte, craniul dezvoltat, fruntea larga, urechile mici,

drepte si agere, narile dilatate, profilul fetei usor carn, falcile departate, sghiabul mare,

gatul scurt, convex pe marginea superioara si prins cu capul fara vreun sant de separare.

Aceasta pozitie a gatului facea ca miscarile capului sa fie limitate. Coama ardenezului

era dubla, mai mult sau mai putin frizata si stufoasa, greabanul jos, spetele scurte, drepte

si largi. Bratul si antebratul erau musculoase, genunchii solizi, largi, fluerele scurte,

tendonul uscat, tare si voluminos, bine dezlipit - un tendon excelent; chisita dreapta.

Dupa cate se poate observa din caracterele acestui cal, el avea un picior foarte solid, in cele

mai bune conditii si un corp perfect, insa trapul ii era marunt. Pieptul era larg,

dezvoltat, coastele rotunde, pantecele scurt. Partea posterioara era musculoasa, cotul solid,

aplombul posterior nu atat de bun si coate de vaca. Culoarea predominanta a vechiului

ardenez era vanata.


Se poate concluziona ca acest cal era robust, neobosit, sobru - un foarte bun cal pentru

artilerie si camionaj, extrem de apreciat in trecut. Maresalul Turenne lauda calitatile

calului ardenez cu care isi montase cavaleria. In razboaiele din timpul Imperiului francez

mai toti caii se remontau din ardeni. Incepand din timpul lui Cezar si pana la Napoleon I,

calul ardenez a fost apreciat si introdus in diferite tari.

Aceasta rasa veche, prezentand caracteristicile expuse mai sus nu mai exista astazi, in

locul lui gasim un cal modificat, mai mare si mai greu. Se pare ca exista o varietate

suedeza a rasei ardeneze, dar si una romaneasca.

II. Caracterele zootehnice ale actualului cal ardenez

Modificarea vechiului cal ardenez a inceput in anul 1830, in timpul separarii Belgiei de

Olanda. Procesul de imbunatatire a fost unul greu si de durata. Timp de aproape o

jumatate de secol in schimbarea rasei ardene au fost folositi armasari dintre cei mai

nepotriviti: arabi, pur sange englez, anglo-mormanzi, perseroni, condruzieni, brabansoni

etc. Din cauza acestei diversiuni, productia cailor ardenezi era cat se poate de

neomogena. In anul 1837, consilierul provincial din Luxemburg a dat dispozitie ca niciun

armasar sa nu mai fie folosit la monta, decat in urma unui amanuntit examen.

Modificarea calului ardenez incepe practic din anul 1865, prin selectia armasarilor


locali sau brabansoni de o talie mai mica. Aceasta modificare a fost dictata de cerintele

cumparatorilor, dar se afla in legatura stransa si cu imbunatatirea solului, si implicit, a

hranei. Calul ardenez de astazi este superior ardenezului din trecut, precum si a

ardenezului francez, care si-a pastrat mai mult forma primitiva.

Caracterele zootehnice ale actualului cal ardenez

Diferenta de forme intre calul ardenez si cel brabanson este aproape insesizabila. Se poate

spune, chiar, ca ardenezul nu este decat un brabanson de o talie si de un format mai mic.

Ardenezul este considerat o forma usoara a calului de povara din Belgia. Talia lui este de

1,48 - 1,58 si greutatea intre 800-1000 kg. Are formele corporale indesate, capul bine

dezvoltat, fruntea larga, ochii vioi, gatul scurt si gros, greabanul larg si carnos, spinarea

si salele lungi si duble, crupa larga, tesita, dubla, coada bine prinsa, pieptul larg,

membrele puternice, articulatii uscate, coate puternice, tendoane groase si bine dezlipite,

copite foarte tari, temperament vioi si o foarte mare rezistenta. Este unul dintre cei mai

robusti si mai rezistenti cai. Culorile ardenezului sunt: murga, roiba, neagra, deresa

sau vanata.


RASA KIRGHIZA

Calul din aceasta rasa este cel mai desavarsit tip al stepelor kirghize, situate in partea de

N-E a Marii Caspice. Judecand dupa caracterele sale se deduce mai mult originea mongola.

Calul kirghiz are o talie mica, de 1,46 m pana la 1,48 m., capul mare, in raport cu gatul,

profilul convex, mai cu seama in regiunea fruntii. Ochii nu prea mari, insa foarte vioi,

urechile mobile, gatul ca de cerb - carcateristica a tuturor raselor de stepa, greabanul destul de

ridicat, spinarea convexa, crupa scurta si tesita, coada prinsa jos, lunga, pieptul bun,

membrele scurte, bine prinse, rezistente si musculoase - cele dinapoi sunt defectuoase ca

aplomb, coate de vaca, copite mici cu un foarte bun corn. Motul, coama si coada sunt

abundente.

Culoarea predominanta este brun-roscata (roiba).

In aparenta, calul kirghiz nu este un cal frumos, insa, prin calitatile sale, se poate spune ca

este un cal bun. Este un animal viguros, ager, rustic, sobru si foarte rezistent. Aceste calitati

se datoreaza, in principal, vietii nomade pe care o duce. Expus tuturor intemperiilor, nu poate

fi decat sobru si foarte rezistent. Este utilizat atat la calarie cat si la tractiune.

Iepele kirghize sunt mulse, din laptele lor fabricandu-se kumisul - o bautura fermentata,

acida si putin alcoolica, foarte apreciata de catre poporul kirghiz si nu numai.

Kumisul este o bautura cunoscuta inca din Antichitate, care se produce in conditiile de

stepa, unde variatia de temperatura nu este asa de mare, iar climatul este uscat. Cea mai

prielnica regiune pentru fabricarea acestei bauturi ar fi, potrivit zootehnistilor rusi, regiunea

Samara. Iepele care sunt mulse de la 6-15 ani dau cea mai mare cantitate de lapte.

Semnele iepelor kirghize bune laptoase sunt urmatoarele: sfarcuri mari si lungi, pielea de pe

uger subtire si lucioasa, ugerul mare, moale dupa muls, vinele ugerului evidente. Acestea dau

un litru jumatate pana la doi litri de lapte pe zi.

Caii kirghiz au fost ulterior imbunatatiti, mai ales cei de talie mare, care erau cumparati in

vederea remontei cavaleriei teritoriale a cazacilor din Oremburg si Ural. Caii kirghizi


puteau fi gasiti in provinciile Samara si Saratov si in targurile din provinciile: Simbirsk,

Viatka, Perm si Torida.


RASA NONIUS

Armasarul Nonius este de origine anglo-normanda, primul exemplar din aceasta rasa

nascandu-se in anul 1810, in Calvados, Normandia. El provenea dintr-un armasar englez

jumatate sange, cu numele Orion, si dintr-o iapa normanda. La inceput a fost crescut in

herghelia de la Bec-Hellouin, de unde a trecut la herghelia Deux-Ponts, iar, in cele din urma,

la cea de la Rosieres, de unde, in anul 1815, va fi adus in Austria. Un an mai tarziu este adus

la herghelia de la Mozohegyes (Ungaria) armasarul de origine anglo-normanda pe nume

Nonius Senior, cu un aspect nu tocmai armonios, dar cu o talie deosebita, de 171 cm, dar cu

un cap mare greoi, cu profil convex, ochii mici, urechile mari, gatul relativ scurt, continuat cu

un greban lung si inalt. Crupa era ingusta, coada prinsa jos, spata scurta si dreapta. Acest

armasar a montat timp de 14 ani un numar foarte mare de iepe, de origini diferite.

Dupa anul 1861 s-au folosit incrusisari cu pur sangele englez, in vederea corectarii unor

defecte exterioare, cum ar fi: profilul berbecat al capului, spata verticala, chisita moale etc.

In timp in grupul Nonius s-au format doua familii: marele nonius, cu talie peste 161 cm., si

micul nonius, cu o talie sub 161 cm. Animalele din grupul marele Nonius sunt frumoase,

armonioase si au un caracter bland. Din cauza faptului ca sunt greoaie - 650 kg. - nu sunt

foarte bune pentru calorie, insa erau folosite cu success la muncile campului, fiind bune

carosiere. Marele nonius are capul mare si profilul usor berbecat (reminiscenta atavica),

spinarea, picioarele si crupa sunt foarte bune. Desi nonius mare nu este un cal foarte elegant,

comparativ cu alte rase de cai, in privinta musculaturii membrelor este cat se poate de frumos.

Culoarea murga, cu diferitele ei variatiuni, este unica culoare a grupului nonius.

Micul nonius reprezinta un grup uniform si frumos, care s-a desprins din marele nonius

prin selectie. Animalele au forme corporale cat se poate de corecte, capul mic, expresiv si

delicat, profilul foarte rar usor convex, de multe ori drept, fruntea larga, ochii vioi, gatul bine

prins cu capul si cu corpul, greabanul bun, spinarea corecta, crupa bine prinsa si coada prinsa

frumos. Micul nonius are un temperament bland, o constitutie robusta, mersul excelent.

Culoarea predominanta este cea murga, cu toate nuantele. Armasarii din grupul nonius au

contribuit foarte mult la imbunatatirea raselor de cai din Ungaria.


RASA ORLOV

Formata in herghelia contelui Alexei Orlov Tchesminski - mare senior rus pasionat de cai

si unul dintre cei mai mari demnitari ai statului pe timpul imparatesei Ecaterina a II-a - rasa

Orlov este cea mai cunoscuta rasa de trapasi rusesti. Contele Orlov, ca cea mai mare parte a

seniorilor din acea vreme, detinea la Ostrow, langa Moscova, o herghelie cu cai de diferite

tipuri. In anul 1775 a introdus printre acestia si rasa pura araba. In acest an se spune ca

Orlov a primit sau a cumparat un superb armasar de vita araba - dupa unii, de vita barba -

dupa altii, de culoare alba, cu numele de Smetanka.

De aici incepe formarea trapasului rusesc - Smentanka a fost imperecheat cu o iapa daneza,

iar metisul obtinut a fecundat o iapa trapasa de vita olandenza. Din acest ultim amestec s-a

nascut Bars I, considerat a fi parintele trapasilor Orlov. Caracterele acestui armasar erau

urmatoarele: temperament iute, foarte energic, forme frumoase, de culoare vanat rotat, cu un

trap intins si o mare elasticitate in miscari. Bars I a fecundat apoi toate iepele selectate de

conte, transmitand descendentilor caracterele sale puternice. Cei trei armasari iesiti direct

din Bars I: Dobry, Lebel si Liuberny au contribuit la formarea trapasului rusesc; rasele care

l-au format fiind, prin urmare: orientala, araba sau barba, daneza si olandeza. De la rasa

orientala a luat formele uscate, nobile si frumoase si temperamentul energic; danza i-a dat

talia si scheletul, iar olandeza elasticitatea incheieturilor in miscari.

Caracterele acestui trapas rusesc, format in herghelia contelui Orlov erau urmatoarele: talia

de 1,55 - 1,70 cm.; expresia si miscarile capului orientale; un usor profil convex, incordat la

extremitatea anterioara, forma gatului de lebada; spinarea lunga, dreapta si bine legata cu

salele; crupa rotunda; coada bine prinsa, stufoasa; pieptul dezvoltat; membrele solide. Culorile

predominantae erau: negrul, vanat, mai rar murg si roib. Particularitatea trapasului este data

de mers, miscarile fiind libere si largi, executate cu membrele anterioare indoite foarte mult.

Un bun trapas nu trebuie sa aiba mersul repede, ci foarte lin si foarte putin zdruncinator.

Contele Orlov isi dresa cu meticulozitate caii, aplicand urmatorul sistem: la varsta de doi ani

ii invata in ham, fiind pusi sa traga la trasuri foarte usoare sau sanii - pe timpul iernii.

Pentru a li se dezvolta viteza erau pusi sa execute, in cel mai mare trap, cate o distanta de 450


metri, drumul inapoi se facea la pas - cei 450 de metri erau parcusi de cel putin 4 ori in acest

fel (trap intr-un sens, mers la pas in sens invers). Dupa cursa, caii erau examinati cu atentie

si se nota timpul cat a durat cursa. Ca sa dezvolte rezistenta trapasului, contele Orlov facea

cu caii lui, din cand in cand, curse de cate 20 km., alternand trapul cu pasul.

Calul Orlov de astazi nu mai are caracteristicile celui din trecut, fiind influentat de

infuzarea unei oarecare cantitati de sange englez. El este mai sui, mai ogaresc si mai

dolicomorf. De asemenea, schimbarea sistemului de antrenare a determinat schimbari si in

privinta fondului trapasului rusesc: dresandu-se pe distante mai mici, el si-a pierdut din

rezistenta. In general, trapasii Orlov sunt mai inalti si mai robusti decat rasele amestecate:

1,60 inaltimea la greaban, 1,64 lungimea corpului, 1,86 circumferinta gatului. Ca aspect,

Orlovul are capul larg; ochii mari, expresivi; gatul lung si arcuit; crupa lata; corpul

musculos; membrele puternice, cu incheieturi puternice so tendoane bine definite. Culorile

intalnite sunt: griul (46%), negrul (28%), murg (20%) si castaniu (5%).

In Romania, trapasii rusesti Orlov curati se gaseau in trecut la fosta herghelie a printului

Sturza de la Cristesti.


Primii cai care au fost introdusi in America, dupa descoperirea acesteia, au fost de origine

spaniola, corespunzand cu tipul numit in trecut El carnero. Acestia aveau o talie de 1.50 m.,

corpul lung, profilul convex si crupa tesita. Urmatoarea rasa de cai introdusa in America au

fost caii din Andaluzia, dupa care, in America de Nord au patruns caii englezesti, cei

olandezi si cei danezi. Din imperecherea acestor rase s-au format buestrasii Narragansett (o

rasa aflata pe cale de disparitie). Se pare, totusi, ca in America existau foarte buni trapasi

chiar inaintea introducerii rasei pur sange englez, iar originea acestora este foarte probabil sa

fi fost identica cu cea a buiestrasilor Narragansett. De altfel, din punct de vedere zootehnic,

intre trapas si buiestras, diferentele nu sunt foarte mari.

Parintele formator al trapasului american se pare ca a fost armasarul Messanger,

introdus in anul 1788 in Filadelfia - un armasar de vita mai mult engleza. Acesta a fost

folosit ca reproducator foarte mult timp, dand nastere mai multor familii celebre datorita

trapului lor. Dupa acest armasar au fost introdusi si alti pur sange englezi. Trapasul

american este rezultatul pasiunii poporului american pentru cursele de trap, fapt ce a

condus la relizarea mai multor incrucisari, mai ales cu pur sangele englez. In anul 1871, in

America se infiinta Stud-Book-ul calului trapas, iar incapand din anul 1882, inscrierea se

facea dupa un anumit regulament, alcatuit de “National association ofoarte trotting horse

breeders”. Printre regulile acestui regulament exista si aceea conform careia in Stud Book nu

puteau fi inscrisi decat acei cai care au parcurs o mila in maximum 2 minute si 30 secunde.

Un bun trapas american are o talie mai mare de 1,55 m., un format corporal mai mult

dolicomorf, un cap expresiv, ochii mari, inteligenti, profilul capului drept, urechile de marime

mijlocie, bine fixate, agere, foarte subtiri, un gat frumos si armonios, o spata lunga, un

greaban bine evidentiat, coaste rotunde, spinare si sale drepte, crupa lunga, musculoasa,

membrele foarte solide, articulatii bune, largi, uscate. Mersul trebuie sa fie rapid si gratios.

Culorile dominante sunt cele inchise.

Calitatea acestui cal este trapul, care se deosebeste de cel al trapasului orlov (trapasul

rusesc), atat prin forma cat si prin viteza. Astfel ca, trapasul american aflat in goana

indoaie mult mai putin incheieturile membrelor decat cel rusesc si lasa impresia ca aluneca pe

sol. Rapiditatea este, de asemenea, mai mare decat a trapasului orlov.


RASA MAREMMAN

Autorii italieni nu sunt categorici in privinta originii acestei rase, insa majoritatea considera

ca Maremmanul este o varietate a rasei germanice. Este un foarte bun cal de calarie usoara,

provenind din regiunea Maremmano din Toscana si Lazio, regiune care corespunde cu o

mare parte din vechea Etruria. Se pare ca aici, intrebuintarea armasarilor pur sange si

jumatate sange englez si oriental, au trasformat foarte mult vechea rasa maremmana.

Este un animal rezistent, sobru si rustic, influentat fiind de conditiile sale de trai - in trecut

sistemul de crestere era foarte primitiv, caii fiind expusi tuturor intemperiilor. In unele

regiuni ale Toscanei, cum sunt provinciile Grosseto si Piza, caii Maremman au o talie mai

mare. In general, caracterele unui Maremman sunt urmatoarele: talia de 1,50 - 1, 60 m.,

capul frumos, expresiv, ochii mari si vioi, gatul elegant, greabanul pronuntat, spinarea

dreapta si bine proportionata, salele scurte, crupa armonioasa, prinderea cozii buna, pieptul

dezvoltat, pantecul cilindric, articulatiile si picioarele solide, tendoanele rezistente. Nuantele

predominante sunt: castaniu-inchis si vanat. Incepand de pe vremea etruscilor si pana in

secolul 19, Maremmanul si-a pastrat caracteristicile originale: ghemuit, puternic si jucaus.

Dupa care, in anii 1870, a inceput sa fie incrucisat cu armasari cu o cosntitutie mai atletica si

mai docili ca si comportament. In anul 1902 in grajdurile regale de la San Rossore din

Toscana, s-a nascut Fauno - ca rezultat al imperecherii unui Maremman cu un pur sange

englez. Armasarul a fost considerat primul exemplar din “noua generatie”. Introducerea unui

pur sange a determinat “indulcirea” anumitor caracteristici ale armasarului original, mai cu

seama in privinta aspectului sau ghemuit si al caracterului brutal. Astfel ca noua

Maremman a devenit mai inalt, mai alegant si cu un temperament mai docil.

Caii produsi la grajdurile din Grosseto formeaza astazi populatia maremmana propriu-zisa,

fiind cai foarte buni pentru calarie. Sunt energici si eleganti, solizi, foarte puternici,

rezistenti, versatili si au un temperament foarte ambitios.

"Associazione Italiana di Allevatori Cavallo razza Maremmana" (Asociatia italiana a

crescatorilor de cai Maremman) a fost prima organizatie care a introdus un test de


performanta pentru evaluarea si aprobarea de crestere a iepelor si a armasarilor din aceasta

rasa.


RASA FRIZIAN

Olanda nu este o tara renumita pentru cresterea cailor, fapt pentru care originea acestor

animale nu este foarte sigura. Se pare ca ei ar proveni dintr-un amestec de rase, printre

acestea numarandu-se si rasa spaniola. Conform unor autori in domeniu, calul olandez s-ar

trage din vechea rasa frizona descrisa de Sanson, careia i s-ar fi infuzat sange strain.

Rasa Frizian este o rasa de cai cu sange rece, crescuta in nordul Olandei, in regiunea

Friesland. Animalele au talia cuprinsa intre 1,60 si 1,65 m.; capul stramt, alungit si purtat in

sus; ochii mici; narile inguste si urechile apropiate. Gatul le este putin musculos, in forma de

lebada, greabanul jos, spinarea oblica, mai ridicata in partea posterioara, crupa rotunda,

tesita, soldurile sterse si coada prinsa jos. Pieptul este putin coborat, insa destul de larg.

Membrele sunt relativ scurte si puternice, desi putin musculoase si cu articulatiile nu foarte

dezvoltate, prevazute cu fluiere subtiri, unghii mari si talpa plina.

Calul este un descendent al vechilor Cai de Padure din Europa. In Olanda este admirat la

fel de mult astazi ca si in trecut. Romanii foloseau rasa Friesian ca si cai de munca. Acesti cai

au purtat cavalerii fresieni si gemani in cruciade timp de o mie de ani. In timpul

Razboiului de Opt Ani, cand Spania a ocupat Olanda, au fost facute incrucisari cu sange de

Andalusian, ceea ce a dus la o imbunatatire a acestei rase.

Frizianul actual a aparut in ultimii 400 - 600 de ani si este usor de recunoscut dupa blana sa

neagra, desi culoarea nu constituie singura sa caracteristica. Calul se distinge, de asemenea,

datorita bogatiei cozii si a coamei, care sunt lungi si groase, deseori formate din par ondulat.

Rasa oficiala prezinta rareori marcaje albe, majoritatea standardelor, insa, nu permit decat

o mica stea in frunte. Desi extrem de rari si, in general, neacceptati ca exemplare de rasa pura,

exista si cai frizieni de culoare castanie.

Frizienii sunt cunoscuti ca fiind cai foarte activi, energici, cu un trap vioi, dar, in acelsi

timp, delicati si docili. Rasa are o conformatie puternica si o structura osoasa buna. In prezent

exista doua tipuri distincte de Frizieni, in ceea ce priveste conformatia: tipul baroc si tipul


clasic, cel dintai fiind mai robust si mai musculos decat cel de-al doilea. Ambele tipuri sunt

comune, insa Frizianul clasic se bucura de o popularitate mai mare. Datorita aspectului sau

deosebit a fost deseori folosit, cu succes, in industria filmului. Astfel, in productiile

cinematografice: Eragon, The Mask ofoarte Zorro, Alexander and The Chronicles ofoarte

Narnia apar cai Frizieni.


RASA CAMARGUE

Originar din Camargue - o insula din Delta Rhonului, aflata in sudul Frantei, calul cu

acelasi nume este reprezentantul unei rase primitive, jumatate sange. In trecut, acesta traia in

libertate si se reproducea ca si calul salbatic. Se considera ca ar proveni din caii orientali,

asiatici sau mongoli, lasati aici de sarazini. Se pare ca in evolutia acestei rase a existat, de

asemenea, si o influenta a cailor Barb, in secolele VII si VIII - rasa ce a fost introdusa in

aceste regiuni de catre cuceritorii din Peninsula Iberica.

In anul 1775 in Camargue exista o herghelie de astfel de cai, care erau folositi la munci

agricole, indeosebi la treieratul granelor. Dupa Grognier, calul Camargue avea urmatoarele

caracteristici: talie mica(52 - 56 cm, 132 - 142 cm), cap uscativ, mare, de forma patrata; profil

drept sau usor concav; privire inteligenta; gat drept, subtiat; corp rotunjit si compact; piept

adanc; extremitati uscate si subtiri, dar puternice; coate largi; chisita scurta. La nastere, calul

prezinta un strat de par negru sau maro inchis la culoare, iar pe masura ce creste blana lui

devine tot mai deschisa la culoare, parul initial amestecandu-se cu fire albe, pana cand aceasta

ajunge complet alba. In ciuda dimensiunilor sale mici, calul Camargue are puterea de a

transporta greutati mari.

Pentru a pastra caracteristicile initiale ale rasei, in anul 1976, guvernul francez a stabilit

standarde de rasa si a inceput inregistrarea principalilor crescatori ai calului Camargue.

Este un cal agil, inteligent si rezistent si are un temperament calm. In prezent este folosit

pentru jocuri ecvestre, dresaj si echitatie de lunga distanta, fapt pentru care popularitatea

sa este in continua crestere, cel putin in Franta.


RASA TRAKEHNER

S-a format in herghelia cu acelasi nume si provine din asocierea mai multor rase, in special

rasa orientala si pur-sangele englez. Se poate considera, deci, ca Trakehnerul este un cal

anglo-arab. Hipologii germani sustin ca ar avea 50% sange englez, 25% sange arab si 25%

sange lituanian. Insa, oricare ar fi gradatia sangelui acestui cal, cert este ca el constituie un

frumos model de calarie si de tractiune usoara.

Este originar din Polonia, dar dupa descresterea numarului de exemplare din aceasta rasa, din

timpul celui de-al doilea razboi mondial, Trakehnerul a fost mutat in Germania. Astazi este

pretuit drept cal de competitii.

Caracteristicile zootehnice ale acestui animal sunt urmatoarele: talia de 1,60 - 1,68 cm.;

capul elegant, delicat, fin si expresiv; gatul lung, bine prins de cap si de piept; spinarea solida;

crupa buna; mersul frumos. In herghelii exista tendinta de a se produce cai Trakehner de

talie mare, insa nu acestia sunt cei mai armonici in formele lor. In general, un cal din

aceasta rasa bine reusit are o talie medie, o infatisare foarte frumoasa si un temperament bland

si docil. Este ager si indraznet, dar mai putin focos decat anglo-arabul francez. Culorile

predominante sunt: castaniu inchis, negru si brun. In general prezinta culori inchise,

uniforme.

Este cunoscut si sub denumirea de calul Prusiei de Est, tara in care a jucat acelasi rol

ameliorant ca si anglo-normandul in nordul Frantei sau anglo-arabul in partea de sud. In

Prusia orientala, populatia de cai a fost cu desavarsire modificata prin influenta acestui bun

reproducator, astfel ca din rasele indigene aproape niciuna n-a ramas nemodificata. In

Prusia occidentala rasele de cai s-au modificat, de asemenea. Regele Prusiei vroia ca acesti cai

sa fie suficient de frumosi pentru ca ofiterii lui sa fie mandri de ei, dar in acelasi timp sa fie

suficient de solizi, cu un trap confortabil si intins, pentru a acoperi cu usurinta distante mari.

In anul 1732 el a ales 7 dintre cei mai frumosi cai din herghelia Trakehnen si a inceput o

inmultire selectiva, realizand, in acest fel, o evolutie a rasei. De la acea data, rasa a fost


crescuta printr-o selectie atenta, cu un registru genealogic inchis, fara alte infuzii de sange.

Rasa Trakehner este considerata una dintre cele mai nobile rase cu sange cald. Este un cal

foarte bine echilibrat-atletic, agil, cu o mare libertate si usurinta in miscari, in toate alurile.


PONEIUL DE SHETLAND

Grupul poneilor din Anglia constituie un grup de rase primitive, formate in mod natural,

fara interventia omului. Micsorarea taliei a fost cauzata, se pare, de conditiile de trai si de

mediu din vechime (fertilitatea scazuta a pamantului). Cuvantul “poney” este de origine

englezeasca si inseamna “cal de talie mica”.

Poneiul de Shetland este cel mai mic dintre poneii englezi si, probabil, cea mai mica

dintre toate rasele de ponei existente, talia lui ajungand, in mod obisnuit, la 80-85 cm. Isi are

originea in insulele Shetland, situate in nord-estul Scotiei. Pamantul improductiv al acestor

insule si modul de crestere, cu totul primitiv, explica talia lui redusa.

Animalul are forme corporale indesate, un cap mic, privirea inteligenta, fruntea larga, profilul

capului de regula concav, ochii vioi, expresivi, gatul mic si scurt, incadrat de o coama bogata,

greabanul uscat, salele si crupa scurte, coada stufoasa si prinsa jos. Crupa oblica este prezenta

si la poneiul de Shetland, ca la toate rasele de ponei. Ea reprezinta un caracter comun

acestor animale. Directia acesteia se pare ca este cauzata de conditiile de trai ale animalului,

folosit ca samar, mai cu seama in zonele muntoase. Picioarele sunt subtiri, uscative, dar

sanatoase, coatele indoite, iar copitele mici au cornul foarte rezistent. Poneiul de Shetland

are corpul acoperit cu foarte mult par. In timpul iernii, mai ales, parul sau lung, gros si aspru

il face sa semene cu un bizon american. Aceasta “imbracaminte piloasa” abundenta reprezinta

un mod de adaptare la conditiile de mediu, protejand animalul contra frigului.

Poneii de Shetland prezinta o mare varietate de culori ale robei, cum ar fi: negru, roib, sur,

murg, cenusiu, murg inchis, tarcat, dar nu este permisa roba baltata.

In insulele Shetland exista mai multe varietati de ponei: cei mai buni si mai bine conformati

sunt crescuti in partea meridionala, in insula Mainland; cei din insula Nell sunt mai mici de

talie; cei din insula Unst sunt mai mari. Poneiul de Shetland este un animal foarte rustic,

sobru, foarte inteligent, are un temperament vioi si o personalitate puternica si voluntara.


Judecand dupa talia si greutatea lui corporala, munca desfasurata de acest ponei nu poate fi

egalata nici macar de caii apartinand raselor perfectionate. Incepand din anul 1847, odata cu

intrarea in vigoare a Decretului Minelor, poneiul de Shetland a inceput sa fie intens folosit

in aceasta industrie, devenind un component vital, datorita faptului ca numai el incapea in

cele mai inguste galerii de mina, putand transporta carbunii de la acele niveluri.

Daca este bine dresat, poneiul de Shetland este un excelent companion pentru copii. Este

folosit si la circuri si a fost introdus si in alte tari.


Grupul poneilor din Anglia constituie un grup de rase primitive, formate in mod natural,

fara interventia omului. Micsorarea taliei a fost cauzata, se pare, de conditiile de trai si de

mediu din vechime (fertilitatea scazuta a pamantului). Cuvantul “poney” este de origine

englezeasca si inseamna “cal de talie mica”.

Poneiul de Shetland este cel mai mic dintre poneii englezi si, probabil, cea mai mica

dintre toate rasele de ponei existente, talia lui ajungand, in mod obisnuit, la 80-85 cm. Isi are

originea in insulele Shetland, situate in nord-estul Scotiei. Pamantul improductiv al acestor

insule si modul de crestere, cu totul primitiv, explica talia lui redusa.

Animalul are forme corporale indesate, un cap mic, privirea inteligenta, fruntea larga, profilul

capului de regula concav, ochii vioi, expresivi, gatul mic si scurt, incadrat de o coama bogata,

greabanul uscat, salele si crupa scurte, coada stufoasa si prinsa jos. Crupa oblica este prezenta

si la poneiul de Shetland, ca la toate rasele de ponei. Ea reprezinta un caracter comun

acestor animale. Directia acesteia se pare ca este cauzata de conditiile de trai ale animalului,

folosit ca samar, mai cu seama in zonele muntoase. Picioarele sunt subtiri, uscative, dar

sanatoase, coatele indoite, iar copitele mici au cornul foarte rezistent. Poneiul de Shetland

are corpul acoperit cu foarte mult par. In timpul iernii, mai ales, parul sau lung, gros si aspru

il face sa semene cu un bizon american. Aceasta “imbracaminte piloasa” abundenta reprezinta

un mod de adaptare la conditiile de mediu, protejand animalul contra frigului.

Poneii de Shetland prezinta o mare varietate de culori ale robei, cum ar fi: negru, roib, sur,

murg, cenusiu, murg inchis, tarcat, dar nu este permisa roba baltata.

In insulele Shetland exista mai multe varietati de ponei: cei mai buni si mai bine conformati

sunt crescuti in partea meridionala, in insula Mainland; cei din insula Nell sunt mai mici de

talie; cei din insula Unst sunt mai mari. Poneiul de Shetland este un animal foarte rustic,

sobru, foarte inteligent, are un temperament vioi si o personalitate puternica si voluntara.

Judecand dupa talia si greutatea lui corporala, munca desfasurata de acest ponei nu poate fi


egalata nici macar de caii apartinand raselor perfectionate. Incepand din anul 1847, odata cu

intrarea in vigoare a Decretului Minelor, poneiul de Shetland a inceput sa fie intens folosit

in aceasta industrie, devenind un component vital, datorita faptului ca numai el incapea in

cele mai inguste galerii de mina, putand transporta carbunii de la acele niveluri.

Daca este bine dresat, poneiul de Shetland este un excelent companion pentru copii. Este

folosit si la circuri si a fost introdus si in alte tari.


RASA PERCHERON

Originar din Franta, calul din aceasta rasa este foarte bine adaptat serviciului de tractiune grea. Numele l-a preluat de la vechea provincie Le Perche, vecina cu Normandia, din Franta. Stramosii Percheronului modern erau folositi ca si cai de razboi, pentru a purta cavalerii in lupta, si nu ca animale de povara pe ogoare. Odata cu dezvoltarea agriculturii, care a luat treptat locul bataliilor si razboaielor, acesti cai au inceput sa fie selectionati in directia cresterii masei corporale si a puterii de tractiune.

Se pare ca un rol important in dezvoltarea Percheronului l-a avut calul arab. In anul 1830,

in provincial Le Perche au fost introdusi doi armasari arabi, care au imprumutat acestei

rase sange oriental, fapt pentru care Percheronul are o anumita distinctie, evidenta mai cu

seama la micul percheron - rasa cuprinde doua diviziuni: marele Percheron si micul

Percheron.

Marele Percheron avea o talie medie de 160 cm., formele corporale indesate, largi, corpul

masiv si greu si membrele fine, putin musculoase si lungi, avand articulatiile pline,

tendoanele subtiri, chisitele lungi, copita plina si larga si calcaiele joase. Capul ii era lung,


foarte osos si profilul convex; urechile lungi si departate; falcile groase, pline; gatul bine facut,

scurt si drept; greabanul jos; spinarea si salele lungi; crupa oblica, larga, musculoasa, dubla;

soldurile puternice si ridicate; spetele groase si scurte.

Aceasta descriere, facuta de Valon, nu mai corespunde intr-totul cu realitatea actuala,

Percheronul de astazi remarcandu-se prin frumusetea tinutei sale, prin vigoare, energie si

eleganta. Calul are o talie mare, de 165-175 cm. si o masa corporala in jur de 800 kg., unii

armasari putand ajunge chiar la 1200 kg. Spre deosebire de veche descriere, Percheronul are

genunchiul, cotul si, in general, toate articulatiile, solide, groase, largi si uscate si membrele

puternice. Pasul este mersul lui obisnuit. Capul este fin, cu profil intotdeauna rectiliniu, cu

ochi mari si vioi.


RASA SUFFOLK PUNCH

Rasa se mai numeste si Suffolk Punch. Denumirea de “suffolk” provine de la comitatul in

care acest cal a fost cu precadere crescut, iar calificativul de “punch” (butoi) i-a fost atribuit

din cauza formelor sale indesate. Din comitatul Suffolk (situat in partea de est a Angliei),

animalul a fost introdus ulterior si in Norfolk, unde a fost format calul cu acelasi nume,

asemanator ca structura, si in Essex. Este cel mai apreciat cal de agricultura.

Se pare ca originea lui se afla in parte estica a provinciei Suffolk. Ingrijirea si selectiile i-au

modificat oarecum caracterele, insa rasa si-a pastrat particularitatile. Unii specialisti sustin

ca provine din imperecherea armasarilor nomazi cu iepele comune din comitat. Este

foarte posibil ca rasa sa fi provenit din incrucisari de acest fel, desi exista foarte multi autori

care contesta ipoteza existentei de sange strain. Si chiar daca ar fi existat putin sange strain,

acesta n-a putut avea nicio influenta asupra formarii calului din regiunea Suffolk.

Animalul are un aspect brevimorf, toate partile corpului fiind scurte si largi. Are o talie mai

mica decat a calului Shire, cuprinsa intre 152 si 162 cm. Marirea taliei calului Suffolk a

reprezentat o greseala, pentru ca acesta a devenit mai plapand, mai ales in regiune membrelor.

Are capul puternic, gatul gros, scurt, incordat, falcile pline, spinarea larga, crupa lunga si

dezvoltata, pieptul puternic, spata buna, piciaorele scurte, groase, musculoase si cu mult mai

putin par ca Shire. Este cel mai indesat cal de povara. Culoarea acestui cal este roiba (roscan-

brun), cel mai des intalnindu-se roscatul inchis.

Se remarca prin aptitudinea sa speciala la tractiune, fiind foarte activ, perseverent la

povara si cu multa rezistenta. Se pare ca generatia de cai Suffolk din anii 1860-1870 era

superioara celei de astazi, care nu mai prezinta rezistenta si sobrietatea vechiului suffolk.

Printre hergheliile celebre care detineau cai suffolk se numara cea a ducelui de Hamilton.


Este unul dintre cei mai rezistenti cai jumatate sange, fiind folositi in toate serviciile. Se

considera ca patria acestei rase de cai este Irlanda, aici producandu-se cei mai buni cai

Hunter. Desi majoritatea sunt jumatate sange, se pot recruta totusi si din pur sange, mai cu

seama cei mai robusti dintre ei. Adevaratul Hunter se pare ca provine din comitatul Norfolk,

acolo obtinandu-se prima oara, din imperecherea iepelor pur sange englez cu armasarii

masivi, care se gaseau in acel comitat. De aici rasa a fost adusa in Irlanda. Hunterul actual

are infatisarea unui pur sange, cu formele corpului foarte puternice si accentuate. Asadar, caii

din aceasta rasa sunt metisi industriali, produsi din pur sange a caror intrebuintare este mai

ales vanatoarea.


RASA HUNTER

Este un cal cu forme armonioase si poate fi considerat un animal superior. Are o talie

variabila, cuprinsa intre 156 si 173 cm. - se pare ca hunterul de talie mare nu este si cel mai

bun. Este un animal solid in regiunea spinarii, avand un piept spatios, un gat lung si

puternic, prins bine de piept si o spata oblica. Capul, cu un profil uneori convex, este

prevazut cu urechi agere si, de regula, mici, cu ochi vioi si cu o privire expresiva. Liniile

corpului si musculatura lasa impresia unui animal puternic, capabil de multa actiune si

viteza mare. Hunterul are membrele foarte solide, crupa si coapsele puternice, cotul, de

asemenea, puternic si foarte bine conformat. In general, toate incheieturile membrelor sunt

suficient dezvoltate si solide.

Ca aspect, Hunterul nu are o silueta atat de eleganta ca Hackneiul, de exemplu, insa este

mult mai puternic decat acesta. In repaus, are o aparenta calma, iar in timpul calariei este

foarte vioi. In mers, hunterul poate da masura temperamentului sau energic. Are trapul

intins, bine cadentat si galopul mare, regulat. Trapul prea ridicat este considerat un defect.

In toata aparenta lui, Hunterul trebuie sa fie un bun cal de calarie si rezistent. Trebuie sa

aiba o foarte buna vedere si sa sara cu usurinta obstacolele - din acest punct de vedere este

unul dintre cei mai buni cai, fiind capabil sa sara santuri foarte late si, in inaltime, obstacole

de 2 metri. Saritura acestui cal este speciala, el isi ridica toate picioarele.

Nu are o culoare anume, putand fi intalnite atat culorile inchise cat si cele deschise. Hunterul

englezesc este mai mare ca talie decat cel irlandez, acesta din urma fiind mai bun pentru

vanatoare. Pentru a-si dezvolta abilitatea de a sari, Hunterul trebuie sa fie dresat de

timpuriu. La varsta de doi ani el trebuie sa fie obisnuit a sari obstacolele si trebuie sa suporte

pe spinare un calaret usor. Nu se considera a fi complet dresat decat la varsta de sase ani; de

la patru ani putand fi folosit, insa, la calarie si vanatoare.


RASA HACKNEY

Hackney este considerata o rasa jumatate sange, foarte perfectionata, caii reprezentativi fiind

bine adaptati serviciului calariei si tractiunii usoare. Denumirea de “Hackney” isi are

originea in termenul francez “Hacquenee”, care a fost ulterior trunchiat si adaptat pronuntiei

engleze, desemnand un cal de cavalerie, de sa. Pentru a indica aceasta rasa se mai folosesc si

termenii: “Nag”, derivat din cuvantul danez “Hnegan” = “a necheza” sau “Trotter”.

Primii Hackney proveneau din imperecherea unor cai

de talie mica cu calul maurilor din Spania. Cuceritorii

provinciilor din partea de nord a Frantei (sec. XI) se

pare ca au fost cei care au adus cu ei o parte din robustii

lor ponei. Dupa ce s-au stabilit in provincia

Normandia, au inceput sa jefuiasca localitatile spaniole,

ocupate de mauri si, probabil ca au adus in Normandia

cei mai buni armasari spanioli, imperechindu-i cu

proprii ponei. Dupa 100 de ani de la cotropirea

Normandiei, navalitorii ocupa si o parte din tinuturile

britanice ducand cu ei caii astfel formati. Prin urmare,

in acea perioada, in targul de la Smithfield din Londra,

se gaseau caii Hackney si ei erau considerati a fi cei mai

de lux cai ai timpului. Mai tarziu, rasa a fost

perfectionata prin mijlocirea armasarilor din

orient/arabi. In concluzie, Hackneyul provine din

incrucisarea mai multor rase: ponei, maura, orientala, pur sange arab etc., fiind in final

modificat prin influenta calului pur sange englez.

Caracteristicile unui Hackney perfect sunt: talia 156- 164 cm., corpul aproape de pamant,

adica sa aiba pieptul profound, bine descins; privirea inteligenta, ochiul bine deschis, profilul


fetei usor convex, urechile mici, falcile pline si botul usor ascutit. Gatul acestui animal trebuie

sa fie lung si cu o forma asemanatoare gatului calului andaluz. Spata larga, bine inclinata,

spinarea lunga si foarte bine prinsa de sale. Regiunea fesiera trebuie sa fie musculoasa si bine

descinsa. Coatele largi, uscate; antebratul si gamba trebuie sa fie musculoase, fluerele lungi,

tendoanele bine desprinse si departate de os, chisitele de lungime mijlocie, cornul copitei foarte

rezistent.

Caracterului calului Hackney este foarte bland. Este o rasa rezistenta si curajoasa. Are un

mers elegant si regulat. In trap, calul isi arunca tacticos membrele anterioare, fiind unul

dintre cei mai buni carosieri, alaturi de anglo normand si calul din Oldemburg.

Caii din aceasta rasa sunt utilizati fie pentru calarie, fie pentru tractiune usoara, cea din

urma aptitudine fiind cea de baza.

Un cal din aceasta rasa incrucisat cu o iapa pur sange da rezultate foarte bune.

Prima expozitie a societatii Hackney Horse, infiintata in anul 1833, a avut loc in 1885.

Hackneyul este cel mai elegant cal jumatate sange, cunoscut pana in present.


MUSTANGUL Cunoscut sub denumirea stiintifica de Equus Caballus, mustangul face parte din familia Equidae si odinioarea numarul lor era mai mare decat a cailor salbatici.

Povestea acestor cai deosebiti este foarte interesanta. In secolul al XVI cuceritorii spanioli au adus in Ameriaca mai multi cai decat aveau nevoie, se pare. Unii din ei au fost lasati in libertate si s-au salbaticit. Legatura dintre acesti cai si spanioli este evidenta si din nume: cuvantul Mustang inseamna in spaniola fara stapan, ceva care apartine tuturor si nimanui. Mustangii traiesc in grupuri mici, a caror ierarhie superioara este formata dintr-un armasar, si 2-8 iepe. Fiecare grup de Mustangi, ocupa un teritoriu al carui hotar este bine stabilit intre ei; aici pasc iarba salbatica, se plimba liberi si la nevoie isi apara teritoriul cu indarjire. Mustangul se hraneste numai cu iarba si frunze la fel ca celelalte specii de cai. Avand in vedere ca in habitatul lor natural hrana este putina mustangii s-au adaptat; in conditii extreme un mustang poate rezista zile in sir fara apa si hrana. Altfel daca este cazul el sparge cu copita gheata care acopera sursa de apa si roade chiar si cactusi in caz de seceta. Astazi mai exista un numar foarte mic de mustangi in zonele nelocuite din jumatatea de vest a Statelor Unite ale Americii. Desi pare un paradops fermierii si crescatorii de animale din America omoara acesti cai; asta in ciuda unei legi de protectia speciei care dateaza din anul 1971.


RASA HUTUL

Scurta istorie: Este o rasa autohtona, veche, formata in nordul Romaniei, in Muntii Carpati. In lucrarea Hippica din 1606 a fost mentionat pentru prima data. Numele de hutul provine de la populatia hutula de origune ucraineana. Scrierea in limba romana este hutul, dar in zonele occidentale este adesea intalnit si sub numele de hucul. Parerile privind originea acestei rase sunt imoartite: romana, maghiara, ucraineana. La herghelia Lucina, infiintata in 1877 se creste in present aceasta rasa. Este una dintre cele patru rase pure crescute in hergheliile de stat din Romania. Carcteristicile rasei: Are inaltimea de 139-151 cm. Culorile specifice acestei rase sunt murg, roib, negru, soriciu. Capul este relative mare, proportional in raport cu corpul, gatul scurt si musculos, purtat oblic, cu coama bogata ce anterior formeaza un mot abundant. Spinare si sale relative lungi si puternice. Robust, conformatie specifica poneilor.


Temperament: Caracter aproape perfect. Este vioi, cuminte, ascultator si muncitor si poate fi folosit la orice activitati destinate copiilor. Este echilibrat si atent, fiind plin de calitati fizice si psihice. Poate fi pregatit foarte usor si tratat corect este deosebit de bland si cuminte. Cu o pregatire si o intretinere necorespunzatoare poate deveni greu de controlat, devenind incapatanati si agresivi. Utilizari: Este ideal pentru copii care vor sa inceapa de mici sportul ecvestru. Orice copil care vrea sa devina un sportiv in competitiile ecvestre, ar trebui sa inceapa la o varsta frageda, avand un ponei, ca apoi sa treaca la un cal de sport. Se poate utiliza si pentru munca, probele special destinate copiilor-indemanare, dresaj, sarituri obstacole (40-80 cm), jocuri pe echipe, turism ecvestru pentru copii-calarie si trasuri cu unul, doi sau patru cai. Herghelie in Romania: Herghelia Lucina, din Bucovina de Nord, cu aport esential in formarea acestei rase de cabaline.


LIPITAN

Scurta istorie: Este cea mai veche rasa moderna de cai din Europa, avand o istorie de peste 400 de ani, din anul 1580, cand a fost infiintata herghelia Lipizza de catre Karl Steiermark. Este din categoria liniei de sange spaniol, inrudindu-se cu rasele Andaluz si Lusitano si din categoria show barock, inrudindu-se si cu rasele Kladrub si rasa Frizian. Aceasta rasa s-a format in peninsula Istria, de pe teritoriul fostei Iugoslavii si este singura rasa care a efectiv creata pentru curtile regale ale imperiului Austro-Ungar, ca si cai de calarie si de atelaje si apoi sa fie selectionata pentru a efectua elementele dresajului Academic de la Levada la Capriola, lipitanul fiind cel mai bun la aceasta disciplina ecvestra. Caracteristicile rasei: Desi aceasta rasa este de culoare alba, cand se nasc sunt murgi sau negri. Au inaltimea de 157-167 cm.


Capul este uscativ, cu profilul usor berbecat. Gatul este musculos, in forma de gat de lebada. Spinarea este lunga, salele sunt scurte si rezistente. Umerii sunt usor proeminenti. Picioarele sunt scurte si cu aspect uscativ. Are mersul inalt si spornic. Temperament: Caracter foarte bun, identic cu rasa Araba. Bland si cuminte, usor de dresat. Pe de alta parte este un cal sensibil, predispus la aparitia defectelor de comportament, datorita faptului ca este un cal sofisticat, isi etaleaza cu pasiune prezenta, uneori avand un temperament chiar exagerat, este foarte inteligent, cu aport mare la sange arab, independent, are tendinta de a se impune, fiind curajos, ambitios, voluntar si muncitor in toate actiunile. Utilizare: Sunt plini de energie si forta, au un trap lung si frumos, un gallop deosebit, ceea ce ii face sa fie o rasa excelenta pentru dresaj. Sunt foarte apreciati si pentru trasura. Herghelii importante in Romania: Herghelia de la Fagaras si cea de la Beclean obtin prin selectii stricte un fond genetic de calitate, cu aptitudini sportive ca sa obtina performanta in sport.


BOLONES

Numit astfel datorita orasului cu acelasi nume din nordul Frantei, este un cal pur sange cu un mare potential si foarte elegant. Se diferentiaza de alte rase de pur sange prin cateva caracteristici mostenite de la origini.

La inceput, atunci cand rasa a aparut, a crescut langa celelalte rase de cai arabi si berberisco, motiv pentru care poseda trasaturi de la ambii, reliefand acestea prin faptul ca este la fel de rapid pe cat este de rezistent si este bine proportionat in pofida gabaritului sau enorm.

Aspect: Este mare si greu, corpul sau fiind foarte dezvoltat si spatele foarte masiv. Are o fata mica cu o frunte plata si ochi mari si plini de viata. Coama este foarte grea si matasoasa.

Marime: de la 1,60 la 1,70 metri.

Culoare: Pot fi negri, maro, rosiatici, albi

Característici: Are o personalitate puternica, dar trecand peste asta are un temperament vesel si un caracter docil.

http://www.zooland.ro/Bolones-4973.html


BAVARO

Este un cal de competitie. Este una din cele mai vechi rase ale Germaniei, iar prima data a

crescut in Baja Baviera. Initial utilizat in campaniile militare datorita puterii lui, s-a utilizat

mai tarziu in munci agricole, dar si ca un cal de tractiune. In secolul al XV-lea s-a stabilit in

mod cert ca si rasa.

Aspect: Multumita ascendentei sale corpul sau este puternic si foarte musculos si anumite

calitati fac ca Bavaro sa fie un animal cu foarte mult potential. Spatele si pieptul sunt foarte

puternice si robuste are o coama mai inalta, toate acestea facand din el un cal cu foarte multe

calitati.

Marime: In medie de 60 metri.

Culoare: In general maro, chiar daca se mai intalnesc si cu alte tipuri de culori

Característici: Este un cal linistit si sensibil. Caracterul sau docil si linistit, completat cu

gabaritul sau atletic, demonstreaza ca el este usor de manevrat. Poseda abilitatea de

concentrare, precum orice cal de acest nivel.

http://www.zooland.ro/Bavaro-4971.html


ASTURCON

Este un cal de origine cuyoo, rasa foarte veche. Primele inscrisuri in care el apare sunt in

ajurul anilor (80 d.Ch.). Relatarile asupra existentei si virtulilor lui se intalnesc de-a lungul

istoriei atat inauntrul cat si in afara Spaniei. Folosirea autohtona a cailor din nordul Spaniei

a luat amploare pe teritoriul Astures, taramul lor natal, iar selectia efectuata pentru utilizarea

lor a avut loc tot acolo. Este un cal foarte rustic, dotat cu mare putere, dar de talie mica, ceea

ce-l face foarte apreciat in muncile agricole.

Aspect: are gabarit de talie mijlocie si mica, frunte puternica, nari mari, mai reliefate la cai.

Ochii sunt mari, negri si vii, urechile mici, iar coama inca de la nastere este foarte lunga si

lasata. Exremitatile sunt fine si puternice si copitele mici si ovale.


BERBERISCO Berberisco este nativ din nordul Africii si de ceva vreme acesata rasa este asociata cu regiunile Marruecos, Argelia y Tunez, componenta a unei regiuni care acum multi ani era denumita costa de Berberia. Cal foarte ager dar si elegant, deasemenaea fiind in stare sa fie voios ai rezistent, calitati folostite cel mai des la festivitati. A fost o vreme in care pentru valoare si rapiditatea miscarilor sale, calul era folosit in razboi. Aspect: Are o statura impunatoare si un spate puternic. Are extremitatile foarte lungi si puternice. Coama este lunga si deasa. Marime: intre 1,50 si 1,60 metri. Culoare: Maro, negru. Caracteristici: Este un cal care ofera siguranta si incredere si in afara de faptul ca este foarte rezistent pe distante lungi, este destul de rapid si pe distante scurte. Trecand peste faptul ca are un temperament focos, este un animal intelegator si aproape deloc exigent.


ARDENES

Rasa ardenessa, alcatuita din cai pur sange, este foarte veche. Este vorba de un cal

extraordinar si plin de viata foarte puternic, el fiind bun la toate tipurile de munca de

tractiune. Taramul sau natal il reprezinta zona montana din Ardenas, de la frontierea dintre

Franta si Belgia, dar de asemenea unii dintre ei se afla si in nordul Suediei. A redevenit foarte

solicitat la inceputul secolului XIX, in timpul invaziei ruse, datorita ordinului lui Napoleon,

si mai recent in primul razboi mondial s-a utilizat precum cal de artilerie.

Aspect: Are o fata lunga, ochi expresivi, urechi bine definite. Spatele este puternic iar pieptul

este masiv si unit. Extremitatile posterioare sunt robuste, iar corpul masiv si compact. Chiar

daca are extremitatile scurte, sunt foarte puternice si lejere.

Marime: de la 1,52 la 1,62 metri.

Culoare: Rosiatic, maro, negru

Característici: Este foarte rezistent si poate supravietui la clime mai devazantajoase, cu

mancare putina. In ciuda faptului ca este atat de puternic, este extraordinar de usor de

manevrat.


MUSTANG

Termenul "Mustang" vine din cuvantul de origine spaniola mesteno sau mostenco,

care inseamna salbatic sau hoinar. Rasa Mustang este originara din caii Spanioli, pe care

astazi ii numim Andaluzieni. Conquistadorii spanioli au adus cu ei acesti cai cand au pus

piciorul pe continentul American.

Dupa distrugerea asezarilor aztece, unii dintre caii Spanioli s-au ratacit sau au fost

eliberati in salbaticie, salbaticindu-se. De-a lungul timpului, acesti cai salbatici au devenit o

mixtura de multe rase. Mustang este un cal salbaticit, care se intalneste astazi in vestul

Statelor Unite ale Americii.

La inceputul secolului XX, milioane de cai Mustang salbatici cutreierau statele vestice

ale SUA. Datorita faptului ca in aceste zone au fost aduse si alte animel, in numar foarte

mare, pamanturile acestea nu mai puteau suporta un numar atat de mare de herghelii de cai

salbatici. In acest timp, in unele ferme, impuscarea cailor Mustang a devenit o politica bine

institutionalizata. Carnea acestor cai era folosita pentru hranirea animalelor de companie si a

oamenilor. Pana in 1926, populatia de cai Mustanga scazut la jumatate. In prezent, legile

protejeaza caii Mustang, iar populatia se estimeaza ca ar fi undeva in jurul numarului de

30.000. Herghelia este supravegheata de agentii, iar animalele in exces sunt date spre adoptie,

pentru a controla marimea hergheliei.


RASA MURAKOZI Rasa Murakozi este originara din sudul Ungariei, de pe malurile raului Mura, din Murakoz. Rasa Murakozi a fost deavoltata ca si rasa de cai de ferma. Septelul de baza pentru Murakozi a fost o rasa Mur-Insulan, care a fost incrucisata extensiv cu sange arab. Acest program de reproducere a dus la crearea calululi Ungar, cai cu mare libertate de actiune si greutate mica. Rasele Percherons si Ardennais au fost folosite mai tarziu pentru imperecheri. Rezultatul a fost un cal cu un profil mult mai fix si mai alert, ideal pentru munca in ferme. Cererea pentru cai Murakozi a crescut dupa Primul Razboi Mondial, rasa continuand sa se dezvolte. Pana la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, septelul a fost semnificativ epuizat si, inca o data, a fost nevoie de alte rase pentru restabilirea septelului intr-un timp relativ scurt. Caii Murakozi sunt cai grei, cu sange rece. Sunt cai usor de intretinut, care nu necesita mari cheltuieli. Exista doua tipuri de cai Murakozi: tipul greu si tipul usor. Capul cailor Murakozi are trasaturi foarte bine definite, picioarele sunt subtiri, greabanul este bine definit, coada este lasata, iar corpul este compact si puternic. Temperamentul acestor cai este linistit si echilibrat. Murakozi se maturizeaza rapid si sunt gata de munca la varsta de doi ani. Rasa Murakozi este crescuta in Ungaria, Polonia si in tarile din fosta Iugoslavie.


RASA MORAB

Rasa Morab este originara din Statele Unite ale Americii. Aceasta rasa a fost

dezvoltata la inceputul secolul XIX si a fost cunoscuta sub numele de Morgan-Arab. Rasa

Morab este o incrucisare de Arab, Morgan si Cal Quarter, calul Morab a fost creat pentru a fi

un cal de trasura, dar s-a descoperit ca este un cal foarte frumos, cu mari abiliati de trap. In

1854, unul dintre cele mai faimoase exemplare era Golddust. De-abia in anii '20 a inceput sa

fie folosit numele Morab, iar rasa a fost introdusa in programe de reproducere. Dresajul

adecvat si reproducerea selectiva a produs multe exemplare extraodinare de Morab.

Calul Morab este un cal care traieste destul de mult, dar se maturizeaza mai greu.

Sunt cai obedienti si usor de dresat, cu un temperament foarte calm. Este un cal de incredere,

afectuos si istet. Are un cap delicat, pieptul lat si gatul puternic, cu umeri lungi si inclinati.

Spatele este scurt si puternic, cu picioare la fel de puternice. Trapul acestor cai este extrem de

gratios. Caii Morab sunt folositi pentru calarie, remorcare, parade si munci usoare de

tractiune.


RASA MIYAKO

Rasa Miyako este originara din Insula Miyako din Japonia. Prefectura Okinawa de pe

insula Miyako a crescut acesti cai timp de secole. Micutul cal Miyako a fost incrucisat cu

aramsari mai mari de statura pentru a-i creste in statura, in timpul celui de-al Doilea Raboi

Mondial. Acesti cai erau folositi in special in muncile usoare de tractiune si pentru calarie.

Populatia de Miyako era de circa 10.000 de exemplare in 1955, dar, datorita modernizarii, a

scazut rapid. Au existat eforturi in 1975 de a ajuta la conservarea acestor cai, dar, pana in

1989, mai ramasesera doar 11 exemplare de cai Miyako.


RASA MISAKI

Rasa Misaki este originara din Japonia. Acesti ponei sunt intalniti in Toimisaki, in

partea sudica a Prefecturii Miyazaki sau Cape Toi. Poneii Misaki alearga liberi in Cape Toi in

Kyushu si reprezinta o importanta atractie turistica. Se presupune ca acesti ponei au descins

in urma cu 2000 de ani, din China. Dupa cel de-al Doilea Raboi Mondial, numarul de ponei

Misaki a fost redus semnificativ si astazi au mai ramas doar 100 de exemplare.


RASA MAREMMANA

Rasa Maremmana, cunoscuta si sub numele de Maremma, este originara de pe coasta

vestica a Italiei, in nordul provinciei Maremma din regiunea Toscanei. Originile exacte ale

acestei rase nu sunt cunoscute cu exactitate, dar se bazeaza, cel mai probabil, pe rasele

Spanish, Barb si Araba. Spre sfarsitul secolul XIX, caii maremmanas au fost incrucisati cu

rasa Norfolk Roadster. Caii Maremmana au fost folositi ca si cai de trupa, atat de cavalerie cat

si de politie.

Grajdul din Grosseto a produs acest tip distinctiv de cal pentru munca usoara de

tractiune si pentru transport. Caii Maremmana sunt cai solizi, foarte puternici, rezistenti,

versatili, cu o natura buna si au un temperament foarte ambitios. Nu sunt cai foarte rapizi si

nici nu au cei mai puternici umeri, dar sunt dotati cu o abilitate naturala in munca pe langa

cirezi de vite. Acesti cai sunt puternici, energici, deloc scump de hranit si potriviti pentru

muncile usoare din ferme.


RASA LOSINO

Rasa Losino este originara din provincia nordica a Spaniei, din Valea Losa. Losino este

inrudit cu Pottok, Sorraia, poneiul Galician, poneiul Asturian, Navarre, Merens si Thieldon.

Rasa Losino a fost folosita pentru incrucisarile cu magari pentru productia de catari, dar si cu

rase de cai de carne. Datorita modernizarii, umarul cailor Losino a scazut pana la 30 de

exemplare in 1986. in Pancorbo, centrul de imperecheri al rasei Losino a fost reinfiintat

pentru a ajuta aceasta rasa. In 1999, numarul de exemplare de Losino a ajuns la 200.

Caii Losino au un cap mare, urechile mici, gatul puternic, pieptul mare si spatele

puternic. Rasa Losino este folosita la inhamat, la calarie si in tractiunile montane si rurale.

Asociatia Rasei Losino a fost creata in 1988. Un exemplar de Losino este eliminat daca apare

unul dintre urmatoarele defecte:

- pete albe pe blana, cu exceptia uneia de pe frunte;

- incrucisari suspecte;

- deformatii ale copitelor;

- sezut drept sau patratos;

- orice varianta de blana care nu este neagra.


RASA LUSITANO

Rasa Lusitano este originara din Portugalia si este foarte similara cu rasa Spanish

Andalusian. Este posibil sa fi existat o incrucisare cu rasa Araba, in urma careia a rezultat un

profil mai convex si un corp mai ridicat al rasei Lusitano, fata de Spanish Andalusian. Acesti

cai sunt folositi in ringul de lupte de tauri. In Portugalia, taurul nu este omorat, astfel incat

calul trebuie sa ramana calm, curajos, sa fei rapid si agil, pentru a evita sa fie ranit. Caii sunt

antrenati sa se miste rapid pentru a evita contactul cu taurul si invata sa lucreze in echipa cu

toreadorul.

Rasa Lusitano a mai fost folosita si de catre cavaleria Portugheza, dar si la muncile

usoare ale campului, la transportul marfurilor si la trasul calestilor. Este un cal foarteistet,

cooperant, receptiv si disciplinat. Rasa Lusitano este foarte apreciata pentru maleabilitatea in

dresaj.


RASA LOKAI

Rasa Lokai este originara din Asia, mai exact din muntii din Tajikistan. Populatia

Lokai, un subtrib al tribului Uzbeck, a initiat reproducerea rasei Lokai in secolul XVI.

Influenta acestor cai era predominant central asiatica, dar mai apoi au fost introduse si rasele

Iomud, Karabair, Araba, Turkmena si Uzbecka. Mai tarziu, rasa Lokai a fost imbunatatitacu

influente de Thoroughbred, Tersk si mai mult sange Arab.

Rasa Lokai este o rasa de cai usori, folosind in mai multe scopuri si putand calatori 50

de mile pe zi, chiar si pe trasee montane. Acesti cai mai sunt folositi si la kopkar, un joc

national care implica lupta pentru o carcasa de capra. Caii Lokai mai sunt folositi si la cursele

de cai, dar si la transport.


RASA LANDAIS

Rasa Landais este originara din sudul Frantei, din regiunile impadurite din Landes.

Acest ponei se crede ca este descendentul rasei primitive Tarpan. In secolul XIX, influenta

araba a fost introdusa in rasa Landais, si apoi, inca o data, in 1913. rasa Landais a fost pe

punctul de a disparea complet dupa cel de-al doiela Razboi Mondial, cand mai ramasesera

doar 150 de exemplare de ponei Landais. Pentru a reduce sansele de nereproducere au fost

introdusi armasari de Welsh Section B, precum si unele influente arabe.

Acesti ponei au foarte multe dintre calitatile cailor Arabi si urechile ascutite ale cailor

Welsh. Landais sunt ponei linistiti, de calarie, inteligenti si care se adapteaza cu usurinta la

schimbarile climatice. Rasa Landais a fost septelul de baza pentru Poneii Francezi de Calarie

(Francais de Selle).


RASA KUSTANAI

Rasa Kustanai a fost creata si dezvoltata in grajdurile de la Kustanai si Maikul, din

stepele din vestul Kazakhstanului, intre 1887 si 1951. Aceasta rasa a fost obtinuta prin

incrucisarea calului local Kazakh de stepa cu armasari de Starlet, Astrakhan, Don si

Thoroughbred. In anii 1930, doua tipuri de Kustanai au fost create, tipul de trasura si tipul de

stepa. Tipul de trasura a fost incrucisat mai ales cu rasa Thoroughbred. Tipul de stepa a avut

influente de Thoroughbred, Don si alte rase. Caii Kustanai sunt intalniti in sudul

Kazakhstanului, sudul regiunii Chelvabinsk si in regiunea Kustanai.

Astzai, rasa Kustanai este formata din cai mari, cu piept adanc si vigurosi construiti.

Au o viteza foarte mare, rezistenta si muncesc bine in ham, la tras si la curse. Speranta de

viata a acestor cai poate depasi 20 de ani.


RASA KONIK

Rasa Konik este originara din regiunea Balcanica, mai exact din Polonia, si este

crescuat in principal la grajdurile de stat din Jezewice si Popielno. Konik este strans inrudita

cu rasele Hucul si Bosnian Pony, rase gasite in aceasta regiunesi de-a lungul coastei

Adriatice, dar si a Marii Negre. Rasa Konik este o descendenta a rasei Tarpan si pastreaza

multe dintre caracteristicile acesteia. Acesti ponei au o linie dorsala de culoare maro deschis.

Capul este proportional cu corpul, gatul este scurt, umerii ridicati si corpul viguros. Coada

este ridicata iar picioarele din fata sunt foarte puternice. Rasa este predispusa la a avea

picioarele din spate usor curbate. Caii din rasa Konik pot sa munceasca bine chiar si cu

cantitati mici de hrana si au un temperament bun.


RASA KLADRUBER

Rasa Kladruber este originara din fosta Cehoslovacie. Imparatul Rudolph al II-lea a

dezvoltat aceasta rasa de cai in 1597, pentru Curtea Imperiala de la Viena. In secolul XVIII,

Cutea Imperiala gazduia 1000 de exemplare din aceasta rasa. Influenta rasei Lippizzaner a

ajutat la dezvoltarea culorii albe in herghelia moderna de Kladruber. Calul Kladruber este un

cal greu, masiv, folosit mai ales ca si cal de diligenta.


RASA MAMMOTH JACK

Rasa Mammoth Jack este originara din Statele Unite ale Americii. Acesti magari sunt

o incrucisare de exemplare din rasele Poitou, Andalusian, Catalusian si Malteza. Rasa

Mammoth Jack a fost dezvoltata in scopul crearii unor catari mari, de munca si calarie. Acesti

magari erau considerati a fi cei mai buni, pana in 1915. Datorita timpurilor in continua

schimbare si a noilor masinarii, acesti magari au fost pe punctul de a disparea.

Mammoth Jack este un magar mascul care atinge o inaltime de cel putin 58 de inci

inaltime. Femela poarta numele de magarita si este mai mica cu 2 inci. Pentru a crea catarul,

Mammuth Jack este incrucisat cu o iapa si puiul rezultat este un catar. Acesti ctari erau

folositi pentru muncile agricole. astazi, magarii Mammoth sunt considerati a fi rari.

despre cai

Documents