Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Facultatea de Administraţie Publică

Decizia administrativă

Profesor universitar: Studenţi: Iliescu Roxana

Cezar Manda Ionuţ Stoica

Coordonator universitar: Grupa 4

Cristina Nicolescu An III/Zi

Bucureşti 2013

1

Decizia administrativă

Decizia este definită ca un act social deliberat al unei persoane sau al unui grup de persoane, prin care se stabilesc sopul şi obiectivele unei acţiuni, direcţiile şi modalitaţile de realizare a acesteia, toate determinate în funcţie de o anumită necesitate, pe baza unui proces de informare, reflecţie şi evaluare a mijloacelelor şi a consecinţelor desfaşurării acţiunii respective.

Decizia administrativă este componenta activităţii oamenilor care lucrează în organele administraţiei publice. De aceea putem spune că decizia administrativă este o specie a deciziei umane, care constituie elementul central al activităţii desfaşurate de organele administraţiei publice în realizarea sarcinilor de conducere şi organizare.

Pentru organele administraţiei publice, decizia este rezultatul unui proces raţional care porneşte de la sesizarea necesităţii emiterii unui asemenea act şi continuă cu culegerea informaţiilor necesare, prelucrarea acestora, alegerea variantei optime, adoptarea actului şi aplicarea acestuia.

Totodată, decizia administrativă este şi o determinanţă pentru acţiunea funcţionarilor administraţiei, deoarece activitatea acestora este urmarea deciziei administrative, în cadrul sistemului administraţiei publice.

Ca în orice activitate umană, activitatea organelor administraţiei publice trebuie să pornească sub forma unei intenţii de a realiza ceva. În vederea declanşării unei acţiuni a administraţiei publice este necesară decizia administrativă. Intenţia administraţiei publice de a întreprinde o acţiune marchează impusul procesului decizional. Având ca obiect realizarea politicii statului, decizia administrativă este de multe ori iniţiată de factorii politici.

Partidele politice, alte formaţiuni sau organizaţii politice, organizaţii neguvernamentale, precum şi puterea legislativă sesizează organele autorităţilor administraţiei publice în vederea declanşării procesului decizional, făcând astfel să intervină  acţiunea organelor administraţiei publice locale în vederea soluţionării unor probleme care privesc realizarea politicii statului în domeniile în care acţionează organele administraţiei publice.

 De cele mai multe ori, iniţiativa deciziei administrative revine organelor administraţiei publice care din informaţiile proprii sau pe baza sesizărilor diferitelor organe de stat sau asociative, ori ale cetăţenilor găsesc necesar că este oportună intervenţia lor pentru rezolvarea anumitor probleme din domeniul lor de activitate.

De multe ori însă, organele administraţiei publice aşteaptă declanşarea ori încuviinţarea declanşării acţiunii lor de către organele puterii legiuitoare, care sunt informate cu privire la respectivele probleme prin mijloace proprii sau chiar de organele administraţiei publice. Aceasta este etapa iniţiativei în procesul decizional.

2

După iniţiativă urmează o etapă complexă, de confruntare de păreri, pe care psihologii o numesc „lupta motivelor” şi în care au un  rol important atât părerile afective cat şi cele intelectuale. Aceasta este etapa deliberării care trebuie privită ca un veritabil proces, care parcurge mai multe etape.

          Dupa faza deliberării urmează luarea deciziei administrative, care este manifestarea unei hotărâri căreia trebuie să i se conformeze conduita oamenilor administraţiei şi a celor cărora li se adresează administraţia publică în activitatea de organizare a executării şi de executare a legii.

Modalităţi de participare la decizia administrativă

a) Participarea politică la decizia administrativă.

Participarea la complexul proces decizional în administraţia publică este determinată de natura deciziei administrative.

Caracterul politic al obiectului acestei decizii implică participarea factorilor politici la procesul decizional.

În plus, participarea politică la decizia administrativă pune în lumină necesitatea cooperării între puterea legiuitoare şi cea executivă pentru realizarea interesului general al societăţii.

b) Participarea socială la decizia administrativă.

Această formă de participare este strâns legată de participarea cetăţenilor la diverse nivele şi derivă din caracterul democratic al statului. De multe ori, organele administraţiei publice antrenează în procesul decizional instituţii cetăţeneşti sau grupuri de cetăţeni care sunt interesaţi în legătura cu decizia care va fi luată. Această antrenare are mai mult caracterul unei consultări. Ea ajută administraţia la cunoaşterea opiniei cetăţenilor cărora urmează să le fie aplicată decizia ce va fi luată.

c) Participarea tehnică la procesul decizional.

Cunoaşterea particularităţilor în domeniul în care urmează să fie luată decizia relevă tehnicitatea deciziei administrative şi reclamă participarea specialiştilor la procesul decizional al administraţiei publice.

Participarea tehnică la decizia administrativă implică participarea la procesul decizional a tuturor funcţionarilor şi sectoarelor sau compartimentelor care relevă tehnicitatea ramurii sau domeniului în care se decide.

3

Etapele procesului decizional 

Înainte de a aborda etapele deliberării propriu-zise ale procesului adoptării deciziei administrative, trebuie să arătam că decizia administrativă presupune:

stabilirea gradului de prioritae pe care îl prezintă problema şi măsura în care se impune sau nu o intervenţie.

gruparea problemelor asupra cărora este uilă intervenţia

verificarea realităţii, a caracterului şi oportunităţii problemei respective

După această etapă prealabilă deliberării propriu-zise, etapa care de fapt înseamnă determinarea obiectului deciziei ce urmează a fi luată, urmează etapele propriu-zise, şi anume:

A.        Adunarea datelor (trebuie avut în vedere dacă datele vizează situaţia trecută, prezentă sau viitoare).

B.         Selecţionarea (filtrarea) şi ordonarea (sistematizarea) datelor.

          Cu acest prilej se stabileşte:

a) ce probleme se reliefează;b) dacă sunt posibilităţi de tratare distinctă;c) care sunt circumstanţele problemei;d) în ce ordine de urgenţă trebuie acţionat;e) daca avem elemente restrictive (disponibilităţi fixe, acte normative în vigoare etc.).

Ambele etape (A si B) le putem considera faze premergătoare ale elaborării deciziei.

C.        Analiza datelor şi faptelor (informaţiilor). Cu acest prilej, se studiază toate influenţele posibile asupra deciziei. În această etapă se elaborează variante.

D.        Deliberarea - "o confruntare de idei în cadrul căreia sunt scoase în evidenţă avantajele şi dezavantajele uneia sau alteia din soluţiile posibile"

Pentru a se ajunge la un rezultat util, aceasta trebuie judicios organizată. Astfel, materialul pregătit pentru elaborarea deciziei, împreună cu propunerile prezentate, vor fi transmise în timp util membrilor organului de decizie, pentru ca aceştia să le poata analiza, spre a avea astfel posibilitatea de a se pronunţa atunci când vor fi supuse discuţiei materiale respective.

E.         Adoptarea / luarea deciziei - este momentul manifestării voinţei decidentului.

Ulterioare actului decizional, mai urmează:

F.          Intrarea în vigoare

G.        Aplicarea (executarea) deciziei administrative.

4

Efectele deciziei administrative: 

Efectele deciziei administrative sunt consecinţele pe care aceasta le generează prin simplul fapt al adoptării sale.

Astfel, ca urmare a adoptării, decizia devine obligatorie pentru toţi să-şi realizeze activitatea profesională, în conformitate cu deciziile luate. Decizia poate atrage sancţiuni asupra celor care nu se conformează cu prevederile sale.

De asemenea, decizia beneficiază de executarea ei din oficiu; drept urmare, ea poate fi executată de administraţia publică prin agenţi proprii (servicii publice, forţa publică), utilizând, dacă este necesar, mijloace de constrângere (materială), pentru a anihila rezistenţa celor interesaţi. În cazul în care decizia se dovedeşte ilegală sau inoportunaă, administraţia poate s-o anuleze sau să o retracteze tot printr-o decizie unilaterală fară să fie necesar consimţamântul parţilor.

Efectele deciziei administrative pot fi anihilate, suspendate, încetinite sau accelerate, prin politica statului, modificarea cadrului legal sau a activităţii şi structurii administraţiei. Un factor care contribuie la blocarea dinamicii deciziei administrative îl constituie spiritul rutinier. Lipsa iniţiativei, absenţa operativităţii pot paraliza o decizie administrativă. Elementele care la prima vedere par minore (lipsa echipamentelor moderne de calcul sau a personalului de execuţie) pot prejudicia eficienţa şi dinamica deciziei.

Eficienţa unei decizii administrative se bazează pe prevederea şi calcularea efectelor pe care le generează şi care pot fi directe şi indirecte.

Efectele directe. Din momentul în care a fost adoptată decizia, dreptul administrativ pune capăt deliberărilor şi clarifică problemele prin rezolvarea lor în practică. Pentru unii, decizia adoptată reprezintă confirmarea punctului lor de vedere. Pentru alţii ea înlatură anumite incertitudini şi îndoieli, indiferent de situaţie, decizia este obligatorie, chiar şi pentru cei care o consideră greşită.

Nu este suficientă unirea celor două elemente, înţelegerea şi voinţa, pentru ca decizia să producă efecte. Mai este, necesar, ca cei care adoptă decizia să fie convinşi că aceasta corespunde şi satisface cerinţele vieţii sociale.

Deciziile concepute eronat au efecte slabe şi nu par aplicabile. Este de preferat să se atingă un obiectiv mai modest, decât sa se eşueze spre unul irealizabil. În alte cazuri, deciziile nu se aplică, pentru că între timp, ele nu mai corespund realităţilor sociale, devenind inutile.

Efectele indirecte privesc pe funcţionarii care decid, autorităţile publice şi administraţiile. Ele reflectă răspunderea asumată de cei care au luat o anumită decizie. În calitate de autori, ei vor apăra decizia respectivă, căutând să-i asigure eficienţa pentru ca aceasta să producă toate efectele. Efectul indirect asupra instituţiilor publice constă în consolidarea, modificarea sau chiar desfiinţarea unora dintre ele.

5