Organizarea expoziţiilor

Expoziţiile au la bază rezultatele investigaţiilor ştiinţifice, reprezentând modalitatea practică de a valorifica, adică de face cunoscut, în scop educativ, ştiinţific, documentar etc, patrimoniul unei instituţii muzeale, aflat în gestiunea acesteia.

În principal, ele sunt de două feluri :▪ expoziţii, zise, ”de bază” ▪ expoziţii temporareExpoziţiilor de colecţie, care se referă la colecţiile compozite ale unor colecţionari particulari sau la

cele ale caselor memoriale, precum şi la acele colecţii private care au fost donate unor muzee în scopul expunerii lor integrale.

Potrivit legislaţiei actuale, o colecţie reprezintă un ansamblu de bunuri culturale şi naturale, constituit în mod sistematic şi coerent de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat, ele reunind bunuri semnificative prin valoarea lor artistică, documentară, istorică, ştiinţifică, culturală şi memorialistică.

Spaţiul de expunere

Este obligatoriu ca spaţiile destinate expunerii colecţiilor de artă să se supună legislaţiei privind ocrotirea patrimoniului cultural imobil. Adică, orice fel de intervenţii presupuse asupra acestuia, în vederea unei bune organizări muzeale (iluminat, instalaţii, branşamente, intervenţii asupra elementelor decorative), nu se pot face decât cu avizul comisiilor de specialitate, potrivit legii. Este obligatorie existenţa unui proiect prealabil, pentru care să se obţină toate avizele necesare efectuării eventualelor modificări interioare (sau exterioare). În situaţia în care se impun intervenţii mai speciale, este absolut obligatoriu să fie angajat numai personal care să aibă atestat de competenţă în domeniul intervenţiilor asupra patrimoniului. Este obligaţia muzeografului de a interveni pentru a nu permite producerea unor erori grave şi a unor încălcări ale legii prin care să fie ameninţat patrimoniul.

Etapele de organizare /reorganizare/ a unui muzeuo tematica (proiectul de idei);o lista selectivă a obiectelor propuse pentru etalare;o proiectul de amenajare a spaţiului;o lista cu elementele anexe, însoţitoare, a expoziţiei;o eventuale activităţi meta-expoziţionale.

Tematica (proiectul de idei) reprezintă motivaţia teoretică a expoziţiei. Atunci când ne propunem să organizăm (să reorganizăm) un spaţiu expoziţional, prima şi cea mai importantă întrebare la care trebuie să răspundem este: de ce, în ce scop vrem să facem acest lucru?

Tematica unor asemenea expoziţii trebuie să urmărească, pe cât posibil, evidenţierea unor particularităţi locale, zonale, regionale care ţin de istoria şi tradiţiile locului, de spaţiul spiritual, cultural şi artistic specific perimetrului geografic în care se află monumentul (muzeul) respectiv.

Vizitatorul trebuie să reţină care este valoarea şi importanţa muzeului / colecţiei / vizitate, cu ce şi-a îmbogăţit el palmaresul său intelectual, cultural, informativ etc.

Lista selectivă a obiectelor propuse pentru etalare Tematica unei expoziţii reprezintă conţinutul de idei, adică, ce intenţionez să demonstrez prin

această acţiune muzeală.Pasul imediat următor îl reprezintă selecţionarea elementelor demonstrative, adică a acelor lucrări pe

care doresc să le folosesc drept argumente pentru susţinerea demonstraţiei pe care mi-am propus-o în tematică. Muzeograful trebuie să ştie să valorifice raporturile care există întotdeauna între semnificant (obiectul de patrimoniu purtător de mesaj, de semnificaţii) şi semnificat (adică, ce valoare semnificativă, ce semnifică exponatul respectiv, ce mesaj transmite el vizitatorului, în contextul în care a fost plasat). Acelaşi obiect de patrimoniu poate, să ocupe multiple locuri în actul demonstrativ al expoziţiei.

Organizarea expoziţiilor

1

Organizarea exponatelor, trebuie să argumenteze tematica şi, în acest scop, demonstraţia poate să fie susţinută prin texte explicative, etichete, imagini, grafică, facsimile şi orice alte elemente care pot înlesni şi oferi o mai mare claritate în identificarea specificului expoziţiei respective.

Ce trebuie să reţină un muzeograf care are în responsabilitate un muzeu sau o colecţie de artă pe care urmează fie a o organiza, fie a o reorganiza, adică a o aduce la standardele muzeografice moderne, neuitând însă de specificul patrimoniului şi al scopului şi destinaţiei unei astfel de instituţii de cultură:

o să aibă o bună cunoaştere şi documentare asupra temei (tematicii) propuse (de ce se face ?);o să evalueze obiectiv, în ce măsură tematica propusă poate fi susţinută temeinic prin patrimoniul

existent în colecţie (prin ce mijloace se face?);o să evalueze eficienţa educaţională, finală a acţiunii (pentru ce se face?);o să ştie cărei (căror) categorii de vizitatori li se adresează ( pentru cine se face ?)o să cunoască starea de conservare a obiectelor propuse pentru expunere (să existe variante de

rezervă);o să cunoască parametrii de mediu (umiditate relativă, temperatură, variaţiile de microclimat etc)

ai spaţiilor de expunere şi în ce măsură ele pot (nu pot) afecta starea obiectelor;

Proiectul de amenajare a spaţiuluiEste necesar să existe un proiect care trebuie să cuprindă:o stabilirea (aproximativă) a circuitului (traseului) de vizitare;o amplasarea vitrinelor, a materialelor auxiliare (panouri, desene, hărţi, machete etc) sau a

obiectelor care vor fi liber expuse;o amplasarea surselor de iluminat (spoturi, prize) de semnalizare contra incendiilor, a furturilor etc;o elementele adiacente, necesare în expoziţie: dispozitivele de etalare, mobilier special, rilogă,

ancore, sisteme de prindere. Este de dorit ca acest proiect, împreună cu tematica de idei, să fie avizat favorabil de către un

specialist cu experienţă în domeniu (muzeograf, arhitect de muzeu).

Elementele anexe expoziţiilorEste vorba, în primul rând de textele şi etichetele însoţitoare, ambele de o mare importanţă în

perceperea cât mai exactă a mesajului ideatic. Textele sunt cele care dau informaţiile generale despre ceea ce se doreşte a se demonstra prin expoziţia respectivă, despre monument, despre istoria locului, despre evenimentele importante, despre personalităţile de care aminteşte cadrul expoziţiei, ele ajutându-l pe vizitator să înţeleagă în ce constă specificul muzeului şi al locului în care a poposit pentru un scurt timp. Este obligatoriu ca la intrarea în muzeu să existe un text de prezentare generală, care să-l informeze pe vizitator unde şi de ce se află acolo, aceste texte trebuie să fie traduse în cel puţin două limbi de circulaţie universală.

Etichetele trebuie să conţină informaţii succinte despre obiect: denumire, autor, tehnică, datare.Planuri, hărţi, machete, mulaje, diapozitive, organigrame, genealogii, facsimile sunt elemente des

folosite pentru a completa şi a susţine cu mai multă eficienţă ideile tematice. Este de dorit ca fiecare muzeu să poată pune la dispoziţie vizitatorilor pliante, albume, cartoline,

casete video şi orice alte materiale de publicitate care se referă la locurile vizitate.

Expoziţiile temporareExpoziţiile temporare, sunt manifestări de o durată limitată, prilejuite de diverse ocazii sau

evenimente. Expoziţiile temporare pot fi organizate în colaborare cu alte instituţii muzeale sau deţinătoare de obiecte care pot servi tematicei propuse. De regulă expoziţiile temporare ţin să marcheze un anume eveniment istoric, cultural, o personalitate, să prezinte valorile dintr-un anume domeniu de artă (o şcoală, un atelier, un meşter), să ilustreze corespondenţele culturale dintre diferite centre, regiuni, ţări.

Potrivit legislaţiei actuale, gestionarul patrimoniului poate răspunde administrativ, material şi chiar penal în cazul în care nu au fost respectate condiţiile de conservare, de protecţie sau de securitate a obiectelor expuse şi, ca urmare, s-au produs degradări, distrugeri sau pierderi ale patrimoniului. Legislaţia românească, în consens cu legislaţia internaţională, menţionează faptul că patrimoniul cultural naţional este

2

predat în gestiune şi administrare muzeelor, colecţiilor sau altor categorii de deţinători legali şi că, indiferent de deţinători, toţi aceştia răspund în faţa legii de buna lor păstrare şi valorificare.

Un lucru foarte important, îl constituie obligativitatea ca toate lucrările care fac parte din expoziţie să fie fotografiate. Această obligativitate are două scopuri: pe de o parte muzeograful poate urmări evoluţia stării de conservare a obiectelor (dacă se produc alterări pe durata expunerii), iar pe de altă parte este o măsură preventivă în cazul în care, ar avea loc un furt.

Materiale însoţitoare ale expoziţiilor. Expoziţiile permanente, cât şi cele temporare, trebuie să fie însoţite de documente ştiinţifice

cataloage, în primul rând, apoi pliante, foto-reproduceri, broşuri CD-uri ş.a.m.d. menite să marcheze evenimentul sau existenţa muzeului respectiv.

Depozitul de patrimoniuEste evident că nu toate obiectele din inventarul unei colecţii sau ale unui muzeu îşi pot găsi locul în

vitrinele sălilor de expoziţie. Fie că nu se încadrează în tematică, fie că nu sunt reprezentative, fie că starea lor de prezentare şi de conservare nu le permite acest lucru, indiferent de motive, aceste obiecte se păstrează în depozit. Depozitele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii speciale care să permită conservarea optimă a pieselor găzduite. Reguli stricte prevăd modalităţile în care trebuie să fie păstrate diferitele categorii de obiecte. Depozitul de patrimoniu este parte integrantă a ansamblului muzeal şi el trebuie să corespundă, din toate punctele de vedere, condiţiilor prevăzute de normele de protecţie în vigoare.

DOSARUL DE EXPOZIŢIE

Orice acţiune expoziţională trebuie să fie dublată de întocmirea unui dosar de expoziţie. El reprezintă documentul oficial care conţine toate elementele care au concurat la realizarea acţiunii respective. Tematica, lista obiectelor incluse, proiectul /planul/ expoziţiei, lista cu obiectele împrumutate însoţită de documentele oficiale, câte un exemplar din catalogul sau pliantul expoziţiei, a afişului. Apoi partea de informaţie documentară: fotografii cu aspecte diferite din sălile de expoziţie, de la vernisaj, extrase din presă, din cuvântările participanţilor ş.a.m.d.

În concluzie:a) orice expoziţie urmăreşte, în mod obligatoriu, demonstrarea unei teme/idei/punct de vedere etc;b) orice expoziţie urmăreşte crearea unei ambianţe „istorice”;c) o expoziţie bine organizată trebuie să îi ofere vizitatorului, o imagine foarte limpede, a ceea ce s-a

dorit a se demonstra;d) orice expoziţie trebuie să aibă în vedere, de la bun început, publicul căruia îi este destinată;e) orice expoziţie trebuie să pună în valoare mai ales obiectele care punctează sau care susţin, în mod

evident, ideile din tematică;f) în orice expoziţie, materialele ajutătoare au un rol important în a face mai explicită tematica

propusă;g) expoziţiile nu se pot organiza de către un personal nespecializat, ci numai de către personal cu o

pregătire (teoretică şi practică) corespunzătoare (muzeograf, arhitect specializat, conservator);h) expoziţia reprezintă o formă de educaţie a marelui public. Depinde numai de „educator”

(muzeograf), dacă actul educaţional pe care îl întreprinde este sau nu este eficient.

3