De ce nu-i vom iubi niciodata pe rusi. Marturii cutremuratoare despre sovieticii care ne-au batut, umilit si deportat bunicii

Corespondenti ,,Adevarul",

Pe data de 9 mai, mapamondul sarbatoreste Ziua Victoriei in Europa. In aceasta zi, in urma cu 69 de ani, se semna la cartierul general sovietic din Berlin actul de capitulare neconditionata a Germaniei, document care a marcat sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial pe teatrul european de razboi. Sfarsitul razboiului a venit la pachet cu pactul secret de la Ialta, care a plasat Romania sub infama talpa sovietica pentru urmatorii 45 de ani.

Atrocitatile comise pe teritoriul Romaniei de catre soldatii Armatei Sovietice spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial nu reprezinta singurul motiv pentru care, in mentalul colectiv, romanii nu-i inghit pe rusi.

Radacinile antipatiei, spun istoricii, s-au infiripat inca din perioada in care teritoriul actual al Romaniei se afla in zona de influenta a Imperiului Otoman. La est, tarii Rusiei dadeau semne evidente de tendinte expansioniste, pe care le-au ascuns sub masca ortodoxiei, de aparatori ai popoarelor crestine asuprite de Imperiul Otoman.

,,In secolul al XVIII-lea a existat pe teritoriul actual al Romaniei, in virtutea afinitatilor religioase, un adevarat mesianism cu privire la rusi. Romanii ii asteptau pe rusi sa ii elibereze de sub turci. Formal, in urma razboiului ruso-turc dintre anii 1768 si 1774, terminat cu Pacea de la Kuciuk-Kainargi, rusii si-au luat ca misiunea de aparare a popoarelor crestine aflate sub jugul otomanilor", spune profesorul Toader Nicoara, istoric al mentalitatilor la Facultatea de Istorie si Filosofie din cadrul UBB Cluj-Napoca.

Timp de mai bine de un secol, romanii au simtit ca promisiunea rusa nu se traduce in realitate. In 1812, Basarabia este cedata pentru prima data Rusiei tariste de catre Imperiul Otoman.

Imagine

care infatiseaza ruperea Basarabiei din Romania in 1812

"Ulterior anului 1877, cand Romania si-a declarat independenta fata de Imperiul Otoman, in randul populatiei a circulat informatia ca tarul vrea sa anexeze Principatele Romane la Rusia. Aceasta a fost cea mai dura lectie pe care opinia publica romana a resimtit-o pana in acel moment si a reprezentat prima fisura serioasa in relatia cu rusii", adauga istoricul clujean.

Noul stat roman a pastrat distanta fata de marele vecin de la est si in timpul primului razboi mondial. Romania, condusa de regele Carol I, s-a aliat cu Germania si cu Imperiul Austro-Ungar, desi imperiul avea incorporat un teritoriu romanesc urias - Transilvania. In plus, diplomatia romaneasca a incercat pe toate caile in perioda respectiva sa obtina garantii ca puterile occidentale vor proteja Romania fata de Rusia.

A doua fisura serioasa in relatiile romano-ruse s-a produs, crede Toader Nicoara (foto jos), la sfarsitul primului razboi mondial, atunci cand Rusia bolsevica a refuzat sa recunoasca realipirea Basarabiei la Romania. Mai mult, istoriografia rusa a clasificat unirea celor doua teritorii drept un rapt.

A treia fisura, cea decisiva, dateaza din perioada celui de-al doilea razboi mondial.

,,Din pacate, istorigrafia romaneasca nu prezinta suficient de bine ce s-a intamplat in 1944-1945, cand intrarea armatei sovietice in Romania s-a tradus prin atrocitati uriase. Nu cred sa fie perioada istorica in care sa se fi produs mai multe violuri in tara noastra", afirma istoricul Toader Nicoara.

In acest sens, sta marturie confesiunea oradeanului Ioan Brazda, presedintele Asociatiei Deportatilor si Oprimatilor Comunismului si a Refugiatilor din Ardealul de Nord. Ioan Brazda (85 de ani) isi aminteste de intrarea trupelor in tara. ,,Toata lumea se ascundea. In speciale femeile. Fie ca erau casatorite sau necasatorite, rusilor nu le pasa cine sta in casa. In fata parintilor sau a sotului le punea jos si le violau. Unul statea cu pistolul ca sa nu miste ceilalti", isi aminteste oradeanul. Avea 15 ani cand s-a urcat in trenul cu deportati si a calatorit doua saptamani pana la Brad.

Contextul istoric al deportarilor din Basarabia, Bucovina de Nord si Romania

Debutul celui de-al doilea razboi mondial a fost parafat, practic, prin pactul de neagresiune incheiat intre Uniunea Sovietica si Germania nazista la data de 23 august 1939. Ministrii de externe ale celor tari, Viaceslav Molotov si Joachim von Ribbentrop s-au intalnit la Moscova, in prezenta lui Iosif Stalin, si au delimitat intr-un protocol aditional, tinut ascuns la vremea respectiva, sferele de influenta.

Germania nazista ,,si-a asigurat" Lituania si partea vestica a Poloniei, pe care Adolf Hitler avea sa o invadeze o saptamana mai tarziu. Stalin, in schimb, si-a aratat interesul, printre altele, pentru Basarbia si Bucovina de Nord. Pe 28 iunie 1940, Romania a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administratiei civile si a armatei romane de pe teritoriul dintre Prut si Nistru si din partea nordica a regiunii Bucovina. Administratia si armata romane s-au retras, pentru a evita razboiul.

Ulterior, sovieticii au pornit o actiune de represiune politica impotriva ,,elementelor antisovietice, mosieri,

comercianti, politisti si jandarmi, albgardisti, primari, refugiati din URSS si alte elemente sociale straine". Un an mai tarziu, in iunie 1941, Moscova ,,a dat verde" pentru primul val de deportari in gulagurile din Siberia si Kazahstan.

Numarul celor deportati nu a putut fi stabilit cu precizie. Se estimeaza ca au fost urcate cu forta in trenuri intre 22.000 si 30.000 de persoane. Represiunea a fost stopata, temporar, de Operatiunea Barbarossa, operatiunea de invadare a Uniunii Sovietice de catre Germania nazista, inceputa la 22 iunie 1941. Romania, aliata cu Germania, a declansat operatiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS, dar armata stalinista a intrat din nou in stapanirea Bucovinei de Nord si a Bucovinei in 1944. Cateva luni mai tarziu, in februarie 1945, avea sa aiba loc Conferinta de la Ialta, unde un nou acord secret, semnat intre liderii SUA, Marea Britanie si Uniunea Sovietica, avea sa condamne Romania la comunism pentru urmatorii 45 de ani. Puterile occidentale au lasat estul Europei in zona de influenta a lui Stalin.

Ulterior, in iulie 1949, a urmat al doilea val de deportari din Republica Moldova. Au fost trimisi fortat in Siberia peste 35.000 de oameni. Un al treilea val de deportari in Basarabia a avut loc in martie 1951 si a vizat, in special, ,,elementele religioase", considerate un pericol potential la adresa regimului comunist stalinist, in special secte precum Martorii lui Iehova. In paralel, in Romania, la Plenara C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949, consacrata procesului de transformare socialista a agriculturii, Gheorghe Gheorghiu-Dej reclama necesitatea ,,ingradirii si lichidarii elementelor capitaliste din agricultura, a rezolvarii problemei taraniste, ca sarcina a dictaturii proletariatului".

Primele

adaposturi in Baragan FOTO Historia

Intr-un an si jumatate, era finalizat ,,recensamantul" fermierilor, proprietarilor de pamant, industriasilor, hangiilor, refugiatilor basarabeni sau aromani, fostilor membri in fortele armate germane, cetatenilor straini, cadrelor militare, oficialitatilor demise sau contra-revolutionarilor care puteau pune in pericol socialismul romanesc. In iunie 1950 incepea marea deportare in Baragan, care avea sa vizeze peste 40.000 de persoane.

Marturiile deporatilor in Baragan si Siberia

Fratii Constantin si Elena Ciolac (foto jos), ultimii locuitori ai fostei colonii Rubla, infiintata de comunisti in anii '50, in judetul Braila, pentru deportarea asa-numitilor dusmani de clasa ai regimului, au trait pe viu prigoana impusa de sovietici. Erau copii cand familia lor a fost deportata in Baragan, dar acele imagini de cosmar i-au urmarit toata viata, chiar daca atunci nu realizau exact ceea ce se intampla. Elena s-a nascut in 1943, iar fratele sau a venit pe lume in 1949. In urma cu ceva timp, ei ne-au povestit cateva franturi din istoria vitrega a familiei. Parintii celor doi au fugit din calea Armatei Rosii, in 1944, cand trupele germane si romanesti bateau in retragere.

Soldatii rusi semanau teroare pe unde treceau. In satele din Baragan erau recunoscuti pentru cruzimea de care dadeau dovada si nici macar pruncii nu le inspirau mila. Frica, panica si durerea de a-si vedea apropiatii dandu-si ultima suflare chiar sub ochii lor sunt doar cateva dintre emotiile traite de femeile ramase acasa, in timp ce sotii le erau pe front. ,,Mi-aduc aminte ca si cand ar fi fost ieri. Am dus in suflet aceasta povara toata viata. Lacrimile din inima nu se mai pot sterge", povesteste Maria Anghelache(91 de ani), sotia unui veteran de razboi. Femeia rememoreaza tragedia prin care a trecut, dupa ce doi frati au pierit in razboi, iar barbatul sau a venit acasa grav ranit.

La cativa kilometri de Slobozia exista satul Fundata, localitate ce a fost infiintata in anul 1951, in momentul in care au inceput deportarile populatiei din Banat in Baragan. Dintre fostii deportati, astazi mai traiesc aici 15 persoane. Pentru toti dramele pe care le-au trait in urma cu mai bine de sase decenii au ramas inca vii. Tocmai de aceea in constiinta oamenilor deportati de la Fundata cuvintele ,,rus" sau ,,comunist" sunt sinonime si inseamna ,,durere". O stiu cel mai bine sotii  Iliuta (81 de ani) si Alexandrina Frunza (77 de ani).

An de an, nemtii din Resita comemoreaza pe 19 ianuarie deportarea celor 10.000 de germani din Banatul Montan in URSS. Mai putin de 50 dintre fostii deportati mai traiesc si azi la Resita si in judet. Nicolae Ciurica, luptator anticomunist si fostul presedinte al Asociatiei fostilor detinuti politici din Caras-Severin spune ca cel mai mult banatenii au avut de suferit datorita comunismului, impus in Romania de catre rusi. Si Erwin Josef Tzigla, presedintele Forumului Democratic al Germanilor din Romania, filiala Caras-Severin, spune ca rusii i-au tratat foarte rau pe deportatii in URSS, peste 10.000 de germani din judetele Caras si Severin fiind deportati de catre comunisti in Siberia.

Luca Nistor a trait vremuri grele in tineretea sa iar razboiul si mai apoi prizonieratul si-au pus amprenta asupra sa. La 93 de ani, batranul, care traieste in Focsani, are inca mintea brici si ar fi in stare sa-si vorbeasca zile in sir despre ororile razboiului si chinurile prin care a trecut. La 18 ani, a fost inrolat in armata si trimis pe front. L-a cunoscut personal pe maresalul Ion Antonescu, caruia ii pastreaza un respect deosebit, dar cele mai mari cosmaruri le-a trait ca prizonier de razboi al armatei sovietice, in lagarul de la Balti.

In anul 1944 in Balti au fost organizate doua lagare de concentrare in care erau detinuti 50. 000 de prizonieri romani, germani si de alte nationalitati. Multi au decedat din cauza conditiilor, bolilor sau erau executati, corpurile lor fiind ingropate in morminte comune din preajma.

Amintirile ruse ale frontului de Rasarit

Doi oameni din Fagarasi, Rodion Scurtu si Lisandru Socaciu, au stat ani buni in lagarele din Siberia. Au suferit de foame si de frig si nu au uitat niciodata cosmarul din Rusia. Atat Nea Lisandru, cat si Rodion Scurtu s-au stins. Traumele suferite in lagarele din Siberia au fost atat de puternice incat s-au ferit sa povesteasca prea multe despre ele. ,,Tata povestea ca acolo in lagar, oamenii sufereau foarte mult ca nu aveau ce manca. De multe ori capul si coada de peste erau considerate delicatese. Tata a lesinat la un moment dat de foame. S-a crezut ca a murit. Atunci a fost scos din lagar si aruncat la groapa cu morti. In momentul acela a visat tocanita de pui de acasa, s-a trezit din lesin, a gasit ceva apa intr-o sticla si si-a revenit. Pentru ca s-a vazut liber, a plecat spre casa", a povestit fiica barbatului, Lidia Zara.

Unul dintre cei mai in varsta veterani de razboi din tara locuieste la Arad. Craciun Pantea (foto jos), care a implinit varsta de 104 ani, s-a nascut chiar in ziua de Craciun a anului 1909, insa in acte a fost inregistrat pe data de 11 ianuarie 1910. In urma luptelor duse pe teritoriul U.R.S.S., in 26 aprilie 1944 a cazut prizonier fiind tinut in lagarele de prizonieri de razboi departe de cei dragi timp de sapte ani, intorcandu-se in tara din prizonierat pe data de 21 aprilie 1951.

Unul dintre cei mai longevivi veterani de razboi este din Pitesti si va implini peste cateva zile 102 ani. A scris istorie in transeele din Rusia, si-a vazut camarazii ucisi de obuzele sovietice si inca mai aude suierul gloantelor ce i-au decimat regimentul. A luptat in Rusia, pe frontul de la Rasarit in Regimentul I Vanatori din Pitesti, Divizia 3, iar acum, dupa 74 de ani isi deapana amintirile cu o precizie greu de imaginat pentru un centenar.

Constantin Calina (foto jos) este unul din cei cinci veterani de razboi ai Regimentului 6 Artilerie Grea Timisoara, care au mai ramas in viata. Constantin Calina a participat la campania armatei romane impotriva Uniunii Sovietice, din vara anului 1944, sprijinind actiunile trupelor germane. Constantin Calina a participat la campania armatei romane impotriva Uniunii Sovietice, din vara anului 1944, sprijinind actiunile trupelor germane. Regimentul sau a supravietuit ofensivei sovietice declansata la 20 august 1944 pe aliniamentul Iasi-Chisinau.

Cinci ani a petrecut Valer Dordea, acum in varsta de 93 de ani, in lagare rusesti. A muncit la minele de carbune iar astazi, dupa atata timp, are puterea sa vorbeasca detasat si, poate cel mai important, sa ierte. Avea 21 de ani cand s-a inrolat in armata, la regimentul 90 infanterie din Sibiu. A plecat pe front in 1944, iar acum, in suflet cu imaginea celor alaturi de care a pornit si pe care nu i-a mai vazut niciodata, are suficienta putere sa vorbeasca apasat, calm, despre ce s-a intamplat. ,,Suferinta e multa la mine, nu incape in 10 saci", e poate cel mai bun rezumat al celor 5 ani petrecuti in lagarele rusesti.

La cei 94 de ani ai sai, barladeanul Gheorghe Voiculescu povesteste, de parca ar fi fost ieri, despre ororile traite in luptele cu rusii din cel de-al doilea razboi mondial si din anii de prizonierat. Trei ani a luptat in prima linie a razboiului si alti aproape patru ani a stat inchis in lagarul de la Novokramatorsky, situat aproape de Marea Azov. A fost felicitat pentru vitejie de maresalul Antonescu, a fost ranit in lupte si a ingropat zeci de camarazi. Gheorghe Voiculescu este unul dintre putinii veterani de razboi, din Barlad, care a ramas in viata. Ca un istoric bine documentat povesteste detasat, cu detalii, intamplari de acum sapte decenii. Doar ochii atintiti in gol ii tradeaza amintirile dureroase.

Pentru botosanenii care au trait si luptat in cel de-al doilea razboi mondial, ororile razboiului sunt o amintire vie. Multi veterani ramasi si dupa 90 de ani in viata isi mai aduc aminte suferintele camarazilor, viata de pe front, dar mai ales umilinta ocupatiei de catre armatele straine. Cea mai vie amintire este cea a trecerii armatei sovietice pe teritoriul judetului si apucaturile soldatilor rusi.

Comandantii le-au dat ordin sa se retraga din calea rusilor. Au strabatut pe jos peste 350 de kilometri, in mars fortat

. "Daca cadeam prizonieri la rusi nu era bine. Ne asteptam lagarele de munca. Mai bine mureai in lupta. Am plecat in mars pana la Ramnicu Sarat, ne retrageam. Faceam cate 40 de kilometri pe zi si mai rugam pe oameni sa ne dea de mancare sa ne cazeze. Ne intrbau speriati daca vin rusii. Se auzea ca nu se poarta prea bine nici cu populatia civila", spune Gheorghe Jalba.

Intrarea

armatei ruse in Botosani, aprilie 1944

Dezmatul provocat de rusi pe teritoriul Romaniei

Desi au trecut 70 de ani de la acel moment, Margareta Armanu are si acum in minte clipele de groaza traite in aprilie 1944, atunci cand rusii au ajuns in comuna nemteana Gropnita. Timp de doua saptamani, copila a stat ascunsa intr-un pod, impreuna cu alte tinere din sat, de frica rusilor. Ceea ce reuseau sa vada, si, mai ales, ce auzeau despre trupele care au invadat satul, ii dau si acum fiori.

42 de agresiuni sexuale, 213 femei siluite, 7.900 de locuinte devastate, 4.105 persoane jefuite, 27 de raniti si 56 de persoane ucise. Este tragicul ,,bilant" a doar 10 zile din octombrie 1944, intr-un singur judet, Prahova, al actiunilor rusilor indreptate impotriva romanilor, cei care, potrivit actului de la 23 august 1944, le devenisera aliati. Veteran de razboi, generalul de brigada Gheorghe Raucea (foto jos) este ca o pagina vie de istorie. Pe langa ceea ce a trait efectiv in razboi, o experienta traumatizanta care a culminat cu intoarcerea pe jos, din Cehoslovacia - 2.400 de kilometri -, pentru ca rusii foloseau toate trenurile pentru a cara din Romania tot ce se putea, ororile din timpul si de dupa cea de-a doua conflagatie mondiala l-au determinat sa caute tot timpul raspunsuri si sa participe efectiv la "contabilizarea" pagubelor umane si materiale ale razboiului.

Printre martorii evenimentelor din 1944 se numara si presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politic si Deportati in Baragan din Mehedinti, Dumitru Dragomir. Era copil atunci cand trupele sovietice au intrat in Romania ca urmare a Actului de la 23 august si ca urmare a Acordul de armistitiu dintre Aliati si Romania - 1944. Dumitru Dragomir avea 14 ani si locuia in Teiul apartinator comunei Galicea, pe atunci in regiunea Arges, actualmente localitate din judetul Valcea, cand trupele sovietice au trecut prin satul sau. Amintirile fostului detinut politic despre soldatii rusi sunt dintre cele mai amare. In absenta unui armistitiu semnat, trupele sovietice au tratat in continuare pe romani drept inamici.

La acest material au contribuit: Cezar Padurariu, Florina Pop, Florentin Coman, Ionela Stanila, Claudia Bonchis, Madalin Sofronie, Stefan Borcea, Simona Suciu, Claudia Untaru, Cristina Stancu, Stefan Both, Ramona Gaina, Sabina Ghiorghe, Cosmin Zamfirache, Florin Jbanca, Dana Mihai, Corina Macavei, Cristian Frant.