darwinismul social
DESCRIPTION
Darwinismul social teorieTRANSCRIPT
Darwinismul social- reprezinta una din paradigmele stiintei sociale (intelegere care modeleaza ceea ce percepem)
Charles Darwin a elaborat teoria evoluţiei, folosindu-şi cunoştinţele din anatomie
comparată, botanică, paleontologie, embriologie, zoologie, dar şi experienţa de cultivator
de plante şi crescător de animale. Darwinismul este una din marile realizări ale ştiinţei
din secolul al XIX-lea. Evoluţionismul a apărut in secolul XIX în opoziţie cu fixismul care
susţinea că numărul de specii este invariabil..
Darwinismul social este o teorie potrivit căreia persoanele, grupurile şi rasele
umane sunt supuse aceleiaşi legi ale selecţiei naturale expusă de Charles
Darwin, aplicată şi în cazul plantelor şi a animalelor. Adepţii acestei teorii, printre
care Herbert Spencer şi Walter Bagehot din Anglia şi William Graham Summer
din Statele Unite, susţineau că viaţa oamenilor în cadrul societăţii este o luptă
pentru existenţă, guvernată de principiul supravieţuirii celui mai adaptat, mai
puternic. Acest precept a fost emis de Spencer. Sănătatea era un semn al
superiorităţii naturale, iar absenţa ei un semn al neadaptării. Teoria a fost folosită
de la sfârşitul secolului XIX, pentru a susţine capitalismul laissez-faire şi
conservatorismul politic. Teoria a cunoscut un declin odată cu evoluţia cunoaşterii
ştiinţific
Darwinismul social a fost popular pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, până la sfârșitul celui de al doilea război mondial. Susținătorii darwinismului social îl foloseau la justificarea inechității sociale, ca fiind de proveniență meritocratică.
Creatorul darwinismului social a fost Herbert Spencer, care a adaptat darwinismul la propriile sale teorii, prin care susținea că cei bogați și puternici erau cei mai bine adaptați climatului social și economic al vremii lor. Selecția naturală îi permitea să afirme că era natural, normal și corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi, fapt ce se întâmplă în viața de zi de zi. Spencer susținea că supraviețuirea celui mai bine adaptat nu era doar naturală, ci și corectă din punct de vedere moral. Prin urmare, era imoral ca cei mai slabi să fie asistați, deoarece aceasta ar fi dus la supraviețuirea și chiar la reproducerea unora care erau fundamental neadaptați.